Ilie Adriana An I,Grupa II
Cezar Bîrzea – “Arta şi ştiinţa educaţiei” ediţia a II-a Colecţia “Idei pedagogice contemporane” Editura Didactică şi Pedagogică,R.A,Bucureşti,1998 Pedagogică,R.A,Bucureşti,1998 RECENZIE Capitolul I:Cunoaşterea ştiiţifică şi cunoaşterea artistică Pedagogia traversează o criză de identitate:o ştiinţă,o artă,o tehnologie,o filosofie morală sau un set de doctrine normative? În unele dicţionare este foarte vag vag definit termenul: “pedagogia se prezintă în acelaşi acelaşi timp ca o filosofie,o ştiinţă,o artă şi o tehnologie a educaţiei”,iar în altele termenul “pedagogie” este înlocuit cu sintagma “ştiinţele educaţiei”. educaţiei”. Privind pedagogia,mulţi reduc criza sa de identitate la oscilaţia între “arta şi ştiinţa educaţiei”. Ştiinţa apare ca opusul artei,astfel încât ar fi imposibil ca o disciplină să aparţină în acelaşi timp ambelor domenii. Cunoaşterea ştiinţifică are următoarele caracteristici: este pozitivă,presupune căutarea adevărului,instrumentul cunoaşterii este conceptul,este raţională,analitică deoarece insistă asupra relaţiilor dintre elemente,indirectă deoarece nu presupune prezenţa obligatorie a obiec obiectul tului, ui,tra tranzi nzitiv tivă,i ă,impe mperso rsonal nalăă exprim exprimând ând o realit realitate ate obiec obiectiv tivă. ă. În cadrul cadrul cunoaş cunoaşter teriiii ştii ştiinţ nţifific icee limb limbaj ajul ul este este prec precis is şi bine bine circ circum umsc scris ris,a ,are re un cara caract cter er înch închis is,p ,per erfe fect ct şi definitiv,limitându-se strict la informaţiile comunicate. comunicate. Cunoaşterea artistică,spre deosebire de cea ştiinţifică are următoarele particularităţi: este sensibilă ca percepţie a frumosului,utilizează imagini fiind intuitivă,este sintetică doarece impl implic icăă o reac reacţiţiee afec afectitivă vă glob global ală, ă,di dire rect ctă, ă,si simu multltan anăă cu perc percep eper erea ea obie obiect ctul ului ui,e ,est stee reflexivă,exprimând personalitatea subiectului si comportând o trăire subiectivă. In ceea ce priveşte limbajul,acesta este metaforic,reînnoit continuu prin transferuri semantice,asocieri şi interpretări care transced sensul imediat,are un caracter deschis,inepuizabil,ambiguu. Pedagogia va rămâne mereu între cei doi poli,fiind în acelaşi timp şi artă şi ştiinţă,dar niciuna dintre ele. Capitolul II: Teorii,paradigme şi modele pedagogice Începând cu anii ’50 teoria a redevenit punctul nodal al reflexiei epistemologice. Teoria s-a constituit ca un limbaj-obiect,fiind tratată de un metalimbaj specializat, „metateoria”. Teoriile nu sunt un scop în sine,fiecare teorie are semnificaţii ontologice şi sociale care depăşesc interesul personal al autorilor. Cea mai veche funcţie a teoriei educaţiei,începând cu Aristotel,este de a descrie şi explica. Alte funcţii sunt acelea de a comunica,a rezolva probleme şi a critica. Funcţia de a explica e comună tuturor ştiinţelor,cea de a critica este proprie ştiinţelor sociale,iar cea de a înţelege este specifică ştiinţelor umane. Astfel ştiinţa educaţiei are trei ipostaze:experimentală,socială ipostaze:experimentală,socială şi umană. Cuvâ Cu vânt ntul ul „par „parad adig igmă mă”” prov provin inee din din limb limbaa lati latină nă şi are are trei trei sens sensur uri:i: unul unul lingvistic,desemnând ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt,unul filosofic desemnând un model al unui sistem de gândire şi un sens epistemologic în care paradigmele sunt teorii dominante folosite de comunitatea ştiinţifică într-o anumită epocă sau la un anumit stadiu de evoluţie al ştiinţei respective. În ceea ce priveşte modelele,Brezinka a găsit 15 conotaţii diferite ale cuvântului „model” în scrierile pedagogice: „mijloc de învăţământ”, „imitaţie”, „machetă”, „plan”,schiţă”, „categorie”, „concepţie despre lume”, „exemplu”, „miniatură”, „schemă mintală”,”paradigmă”,
„teorie”, „caz particular al unei teorii”, „expresie matematică”, „reprezentare logică a unei teorii”. Capitolul III: Ştiinţa educaţiei Deşi predarea este una dintre cele mai vechi activităţi ale omului,pedagogia este relativ recentă. Ea a apărut abia în secolul XVII sub forma unor principii şi reguli care să relaţioneze arta de a preda. După revoluţiile politice şi industriale din secolul XVIII,pedagogia este numită „ştiinţa educaţiei”,fiind o pedagogie experimentală. Pedagogia a fost un proiect mai bine structurat,dar care s-a pierdut foarte repede. A fost concepută de Oskar Chrisman (1896) ca o sinteză a tuturor cercetărilor referitoare la copil (biostatica,biologia generală,psihologia,sociologia) Consider că această carte este foarte accesibilă prin structura sa şi prin stilul clar al autorului,foarte utilă celor interesaţi să-şi însuşească informaţii despre pedagogie. Recomand această carte tuturor celor care apreciază buna lectură şi celor interesaţi de studiul pedagogiei în general.
