Andreea Măhălean,anul I,CRP
Recenzie Minciunile adulţilor : Indicii ale înşelătoriei în căsnicie,afaceri şi politică Cap.III „De ce eşuează minciunile?” de Paul Ekman
Paul Ekman este un psiholog american,născut în data de 15 februarie 1934,considerat unul dintre cei mai mari psihologi ai secolului trecut.A studiat la Universitatea din Chicago,dar si la Universitatea din New York,primind după un an de practică la Institutul de Neuropsihiatrie „Langley Porter” , titlul de doctor în psihologia clinică.Ekman a fost foarte interesat de studiile asupra minciunii,colaborând cu diverse instituţii,încercând să descopere minciuna în domenii precum politica,căsnicia,teme abordate şi într-una din cărţile sale.Colaborarea cu producătorii serialului „Lie to me” l-a propulsat undeva mai sus,serialul având un succes extraordinar atât în Statele Unite ale Americii cât şi în Europa.Persoanele care îl urmăresc şi cunosc cât de cât viaţa psihologului,vor putea să-şi dea seama că personalitatea şi modul de a gândi a personajului din serial este acelaşi cu cel al lui Ekman.Serialul pune în scenă numeroase cazuri prezentate de către psiholog în cărţile sale.Printre cele mai importante cărţi ale sale amintim : „Telling Lies :Clues to deceit in Marketplace,Politics and Mariage”,„Emotion in the Human Face”.1 Recent am reuşit să parcurg cartea „Telling lies :Clues to deceit in Marketplace,Politics and Mariage”in traducere „Minciunile adulţilor : Indicii ale înşelătoriei în căsnicie,afaceri şi politică” o carte foarte interesantă care prezintă pe larg minciuna,de ce eşuează minciuna,cum este verificată aceasta şi nu în ultimul rând,ne este prezentat poligraful,numit de către autor : vânătorul de minciuni.Cartea cuprinde unsprezece capitole,dintre care primele opt au fost publicate în prima ediţie a cărţii,iar celelalte au fost adăugate pe parcurs,în a doua,dar şi în a treia ediţie aşa cum este cazul capitolului unsprezece.Unul dintre capitolele care mi-au atras atenţia a fost capitolul III,care se intitulează : „De ce eşuează minciunile”. În acest capitol,Paul Ekman spune că o minciună poate eşua din mai multe motive,indiciile care scot la lumină înşelătoria apar de cele mai multe ori sub forma schimbării feţei,sau ca o inflexiune a vocii.Uneori,conform spuselor autorului,minciunile sunt minunat susţinute,dar nu întotdeauna,existând două motive care pricinuiesc acest lucru : unul care implică gândirea,iar celălalt care implică emoţia.Mincinoşii nu anticipează întotdeauna când trebuie să mintă,nefiind 1
Wikipedia
timp pentru a pregăti minciuna,pentru a o repeta şi nu în ultimul rând pentru a o memora.Conform autorului,chiar şi atunci când există un preaviz destul de mare,minciuna fiind gândită cu grijă,s-ar putea ca mincinosul să nu prevadă toate întrebările care urmează a-i fi adresate.Există împrejurări în care cel care minte este nevoit să-şi schimbe povestea,dar când nu sunt forţaţi să dea un alt fir poveştii,o parte dintre aceştia nu îşi mai amintesc bine direcţia pe care au pornit,lucru care îi împiedică să mai răspundă repede şi concludent la întrebări.Oricare dintre eşecurile mai sus menţionate dau naştere cu uşurinţă la indicii imperfecte pentru înşelăciune.Majoritatea escrocilor ştiu că o direcţie prea limpede îi poate supranumi versaţi,iar de cele mai multe ori,comit,intenţionat mici greşeli pentru ca povestea lor să nu pară prea limpede. Pentru această situaţie ne este prezentat ca exemplu cazul reporterului James Phelan care a folosit un asemenea truc în relatarea sa despre falsificarea biografiei lui Howard Hughes.Atunci când Clifford Irving a fost chestionat cu privire la falsificarea biografiei miliardarului ,acesta a avut grijă de a spune povestea în alt fel de fiecare dată.Este demonstrat că un om cinstit face de obicei greşeli,mai ales când relatează o poveste lungă şi complicată aşa cum era şi povestea lui Clifford.În continuare,autorul prezintă modul de a minţi,mai precis încercarea de a ascunde o emoţie în momentul în care cel care minte,o simte.Emoţia se poate trăda foarte uşor prin vorbe,aceasta manifestându-se printr-o simplă bâlbâială.Oamenii tind să îşi trăiască emoţiile întrun mod pasiv,iar în cazul emoţiilor negative precum teama sau furia,acestea pun stăpânire pe ei fără voia lor.Există emoţii date de minciună,dar şi emoţii generate de acea teamă de a nu fi prins,fiind aproape imposibil să se facă deosebire între teama unei persoane de a fi prinsă şi teama de a nu fi crezută,semnele temerii putând fi de cele mai multe ori,aceleaşi.Pe acest tip de sistem funcţionează şi poligraful (detectorul de minciuni),având ca rol detectarea unor semne de trădare comportamentală a înşelăciunii.Prin examinarea cu poligraful nu sunt detectate minciunile,ci doar semne ale emoţiei,acesta fiind conectat la subiect pentru a măsura modificări ale transpiraţiei,respiraţiei şi tensiunii sangvine. O altă temă abordată în cadrul acestui capitol este vinovăţia de a minţi.Vinovăţia înşelătorului se referă la o emoţie legată de a minţi,nu la aspectul juridic al faptului dacă cineva este vinovat sau nevinovat.Trebuie să se facă distincţia între vinovăţia înşelătorului şi sentimentele de vinovăţie legate de conţinutul unei minciuni,spune autorul.Înşelătoriile pot să apară în diferite domenii,domenii menţionate şi în titlul cărţii.Până acum am discutat numai de sentimentele negative care apar atunci când cineva minte : teama de a fi prins şi vinovăţia de a fi indus în eroare ţinta,însă,minciuna poate genera şi sentimente pozitive.În astfel de cazuri,minciuna poate fi vazută ca o realizare,ceea ce îl face pe mincinos să se simtă mai bine.Plăcerea ,mândria realizării,dar şi alte sentimente care îi dau statisfacţie celui care minte,pot da în vileag înşelăciunea dacă sentimentele menţionate nu sunt ascunse.Plăcerea de a înşela poate avea o intensitate maximă sau poate fi total absentă,în comparaţie cu cu teama simţită de autor,de a nu fi prins.Unii simt o mare satisfacţie atunci când îşi împărtăşesc plăcerea de a trage pe sfoară,dezvăluindu-şi de cele mai multe ori delictele comise,faţă de prieteni,familie şi chiar faţă de autorităţi,doar pentru a li se recunoaşte şi aprecia isteţimea că le-a reuşit o asemenea
înşelăciune.Conform spuselor lui Ekman,plăcerea de a înşela va atinge cele mai mari cote atunci când : ţinta impune o provocare,având reputaţia că este greu de păcălit;minciuna este o provocare,fie prin ceea ce trebuie tăinuit,fie prin natura a ceea ce trebuie inventat; ceilalţi urmăresc sau ştiu despre minciună şi apreciază spectacolul isteţ pe care îl dă mincinosul.Sentimentele de vinovăţie,teamă,plăcere,se pot trăda prin expresii ale feţei,prin voce,mişcări ale corpului ,chiar dacă mincinosul încearcă să le ascundă. În opinia lui Jack Parsons,director adjunct al centrului Sir David Owen din Ţara Galilor,cartea lui Paul Ekman din punct de vedere teoretic şi practic este o lucrare realizată pe un subiect vital.Acesta menţionează şi faptul că de-a lungul vieţii ne lovim de situaţii asemănătoare,cartea aceasta fiind un bun ghid pentru oamenii care lucrează în domenii de detectare a minciunii,dar şi pentru oamenii de rând care pot să evite cât de cât înşelătoria. Pentru mine ,psihologul Paul Ekman este un geniu care a atins un subiect extrem de controversat în zilele noastre,minciuna,un subiect care nu este abordat de foarte multă lume.Cartea „Minciunile adulţilor : Indicii ale înşelătoriei în căsnicie,afaceri şi politică” reprezintă şansa noastră,a tuturor de a nu cădea pradă minciunii,de a ne da seama atunci când suntem înşelaţi.Autorul ne-a oferit exemple atât din lumea politică,unde am putut observa că totul este premeditat,iar consecinţele unei înşelătorii pot provoca conflicte puternice,care se termină în a deveni adevărate războaie,cât şi exemple din viaţa privată unor oameni obişnuiţi.În concluzie,această carte deschide porţile unui tărâm necunoscut,arătându-ne adevărata faţă a lumii.
Bibliografie : David T. Lykken, „Polygraphic Interrogation”, Nature,23 februarie 1984 Phelan, Scandals Wikipedia
