Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu Camil Petrescu este un reprezentant de frunte al literaturii romane a secolului 20 si ceea ce defineste intreaga sa opera este tendinta si aspiratia spre autenticitate. Atitudinea aceasta confera originalitate poeziei, vitalitate teatrului si o succesiune neintrerupta de momente autentice de simtire prezente in proza. Scriitorul insusi se caracterizeaza prin a fi un ‘trudnic al scrisului’ si este unul dintre promotorii innoirii innoirii literaturii. Literatura, spune Camil Petrescu,
trebuie sa fie sincrona cu evenimentele epocii, cu filozofia si toate celelalte domenii ale cunoasterii. Pentru asta este nevoie de o innoire a literaturii. Asemeni lui Marcel Proust, Camil Petrescu considera ca timpul este subiectiv, ca romanul inseamna experienta interioara sic a literature trebuie sa fie rezultatul unei experiente, in acest sens este edificatoare afirmatia autorului: ‘sa nu descriu decat ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu, din mine insumi nu pot iesi, eu nu pot vorbi onest decat la persoana persoana I’ In proza este autorul romanelor ‘Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’, Patul lui Procust’, ‘Un om intre oameni’, iar in dramaturgie dramaturgie realizeaza veritabile piese modern ‘Jocul ielelor’, ‘Suflete tari’, etc. la acestea adaugandu adaugandu-
se 2 volume de poezii, vol de eseuri si de estetica teatrului. Romanul ‘Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’ a aparut in 1930, este cea mai izbutita creatie in proza,
prin care autorul demonstreaza o anumita conceptie despre ceea ce inseamna timp, spunand ca intr-un roman acesta trebuie sa fie subiectiv dar si in ceea ce priveste relatarea din perspectiva unor experiente si folosirea unui limbaj adecvat. Cat priveste limbajul si stilu, autorul se declara un anticalofil antic alofil pentru ca autenticitatea presupune ‘exprimarea in scris cu sinceritate a ceea ce a simtit, a gandit, ceea ce s -a intamplat in viata lui si a celor pe care i-a
cunoscut sau chiar a obiectelor neinsufletite. Romanul ‘Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’ se structureaza ca toate celelalte pe o pasiune sau idee, este unul de observatie interioara, de analiza psihologica iar creatorul descrie realitatea in masura in care a cunoscut-o printr-o experienta personala. Este un roman realist avand la baza aspiratia pentru autenticitate, de analiza psihologica, bazat pe o confesiune subiectiva, totul este vazut din privinta protagonistului Stefan Gheorghidiu, iar timpul actiunii este unul subiectiv/ Se structureaza pe 2 parti avand o naratiune la persoana I ca o confesiune a eroului si geneza lui trebuie cautata in preocuparea autorului de a scrie despre razboi. Compositional, prima parte este relatarea iubirii dintre S.Gheorghidiu si sotia lui Ella, iar partea a2a este jurnalul eroului aflat pe frontal Primului Razboi mondial. Apparent distincte, cele 2 parti are romanului sunt unificate prin prezenta unei singure constiinte, S.Gh care se autodefineste in raport cu lumea inconjuratoare, nareaza la persoana I evenimente si prin faptul ca este vorba de 2 experiente, una individuala si una colectiva ale aceluiasi personaj. In ceea ce priveste structura interioara, se poate vorbi despre descrierea monografica a unei iubiri in toate fazele ei, geneza, stabilizarea si apoi declinul si cel de-al 2lea plan al confruntarilor de pe frontul Primului Razboi Mondial, un plan obiectiv. Scena de la popota si capitolul ‘N-ea acoperit pamantul lui Dumnezeu’ in care eroul se raporteaza la el insusi si la intregul univers, la lumea din jur se constituie in principalele nuclee de structura. Constructia echilibrata, aproape sferoidala, este data de faptul ca opera incepe si se sfarseste cu aceeasi stare de incertitudine a personajului. In deschiderea romanului se retine afirmatia ‘Eram insurat de 2 ani cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala’. Iar finalul romanului, acelasi personaj pare ca se indoieste ‘Sitotusi imi trece prin minte, ca un nour, o
intrebare: Dar daca nu- i adevarat ca ma inseala?’. In prima parte se re lateaza felul in care elevii se cunosc din anii de studentie, sentimental care se naste din admiratie sau duiosie si apoi se transformain orgoliu, este relatata apoi casnicia linistita o vreme pana cand S.Gh intra in posesia unei mosteniri neasteptate din partea unchiului sau Tache Gh. Mostenirea le schimba cursul c ursul existentei, ii lanseaza pe cei 2 in lumea mondena si S.Gh traieste in continuu un zbucium launtric in timp ce Ella se simte din ce in ce mai bine la intalnirie si excursiile cu un anturaj ce nu se apropie de preocuparile lui Gh. Daca pana la mostenire casnicia lor a fost una linistita, odata cu mostenirea, Ella i se arata altfel si Gh se izoleaza, in mintea lui este muncit de
idea ca femeia pe care a iubito si o iubeste il inseala, iar societatea in care este atras este departe de preocuparile lui. Chinurile eroului provoaca o tensiune care urca si coboara in functie de indoielile personajului, iar discutiile dintre cei 2 devin tensionate pentru ca barbatul traieste cu impresia ca este inselat, iar femeia asa cum o vede el incearca sa-l convinga ca nu este asa. In partea a2a a romanului framantarea si nesiguranta continua, in interior Gh traieste acelasi sentiment de incertitudine si aceste trairi se deruleaza pe fundalul razboiului. Daca mostenirea l-a facut sa cunoasca o alta ipostaza a Ellei, un Nae Gh sau Vasilescu Lumanararu, oameni de afaceri, ii vor adduce in fata realitati surprinzatoare in legatura cu tranzactiile si afacerile neonoroase ale celor 2. Razboiul este insa cea mai tulburatoare experienta pentru o persoana. In timp ce Apostol Bologa, eroul lui Rebreanu se inroleaza dintr-o ambitie si avand impresia ca razboiul este un gen de energie, St.Gh pleaca in razboi in cautare de experienta, dupa cum afirma: afirma: ‘N-as vrea sa existe pe
lume o singura experienta pe care sa n- o fi trait.’ Pana la Camil Petrescu in literatura exista o imagine a razboiului oarecum idializanta sau alteori imaginea razboiului este una relatata de autorul omniscient, dar Camil Petrescu prin razboi va diagnostica societatea contemporana lui, este o imagine a razboiului traita in mode direct si nu relatata, este cum spunea G.Calinescu ‘Tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre razboi.’ Autorul adopta aici stilul de jurnal si nu descrie nici o lupta ci viata interioara a
individului care participa la razboi. Se prezinta starea de spirit a eroului inainte de a participa l a lupta, tensiunea psihologica din timpul confruntarii cand fiecare dintre combatanti traiesc momentele cu spaima dar si cu speranta ca nu vor mai fi loviti de un obuz sau schije, ca vor putea sa auda si ‘ultima explozie’ ceea ce inseamna i nseamna ca inca mai traiesc. Autorul demonstreaza ca razboiul este un cataclysm, un act criminal impotriva vietii, ca in razboi nu se porneste la o batalie cu strigate si urale, nu curg rauri de sange, ci razboiul este cumplit. Sunt surprinse visual si auditiv in capitolul ‘N-ea acoperit pamantul lui Dumnezeu’ fapte si evenimente descries cosmic. Combatantii, soldati sau gradate,
traiesc aceleasi momente de groaza si totul sta sub semnul clipei. Exista 3 momente redate in capitol prin care cititorul cunoaste adevarata realitatea a acestui cataclism: discutia ofiterilor, retragerea armatei din fata inamicului sic a moment culminant, imaginea unui om care merge inca dupa ce i se retezase capul. Relatarea din aceasta parte pare una tensionata, se folosesc metafore, compozitii ce creeaza atmosfera, se redau imagini ce surprind groaza, se aud replici ce puncteaza teroara: ‘Mare bluestem pe capul nostru’ sau replica unui soldat ingrozit in batalie ‘Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu!’
Romanul se incheie cu intalnirea dintre S.Gh si Ella si cu momentul ruperii relatiei dintre cei 2 pentru ca experienta dura a razboiului a estompat dramatica experienta erotica. S.Gh face parte din familia ‘sufletelor tari’ si revolta lui izvoraste din starea de cunoastere si din credinta ca nu exista salvare fara curajul adevarului. Simetria celor 2 parti este desavarsita atat prin echilibru si compozitie cat si prin faptul ca sunt cele 2 mari experiente de ‘ultima noapte’ si ‘prima noapte’, iar partea a 2a rezolva pe cea dintai din prespectiva unei experiente totale, a unei tragedii pe care o traverseaza eorul. S.Gh face parte din familia personajelor lui Camil Petrescu si este un inadaptat superior, este mereu in cautarea absolutului in iubire sau in adevar, pleaca in razboi din sete de cunoastere si in finalul romanului da ajunge la concluzia ca importanta este cunoasterea de sine in timp ce realitatea exterioara poate fi una socanta sau demoralizatoare asa cum a fost razboiul. Gh este un personaj reprezentativ pentru eroul intellectual al lui Camil Petrescu, eroul care c are inadaptat fiind, se va confrunta cu o societatea mercantile, cu o realitatea ostila, este eroul in cautare de certitudini, de adevar, este eroul ce refuza compromisul.
