INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE din Decembrie 1989
Caietele Revolutiei ,
Nr.. 2 (34) /2011 Nr /2011
CUPRINS
CAIETELE REVOLUŢIEI
COLEGIUL ŞTIINŢIFIC Acad. dr. Dan BERINDEI Acad. dr. Dinu C. GIURESCU Prof. univ. dr. Ion CALAFETEANU Prof. univ. dr. Dumitru MAZILU Lect. univ. dr. Alexandru OŞCA
COLECTIVUL DE REDACÞIE Ioana CIODARU - redactor-şef Constantin CORNEANU Carmen RĂDULESCU Viorela DOBRE Daniela OSIAC Alexandru DIACONU - tehnoredactare t ehnoredactare Daniel GHEORGHE - imprimare
© INSTITUTUL REVOLUÞIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Str.. C. A. Rosetti nr. 33, sector 2, Bucureºti Str tel./fax: 021.311.87.06; tel. 021.311.99.80 021.311.99.80;; e-mail:
[email protected] www.irrd.ro ISSN 1841 - 6683
Claudiu IORDACHE director general Ion CALAFETEANU director general adjunct *
Reproducerea integrală sau parţială a textului fără acordul IRRD este interzisă şi se pedepseşte conform legii. Responsabilitatea asupra conţinutului materialelor publicate revine în exclusivitate autorilor. Materialele nepublicate nu se restituie
Editorial Claudiu Iordache, Dreptul la istorie. Scrisoare deschisă adresată istoricilor români ..................................................................................3 Constantin Corneanu, Istoricul/istoricii şi Revoluţia Română din Decembrie 1989.............................................................. 1989.....................................................................................5 .......................5
Interviuri Oral History Interview: Ion Iliescu........................................................7 Opinii Mihai Drăgănescu, Revoluţia prin auto-organizare............................20 auto-organizare............................20 Alexandru Ionescu , Iertare Iertare şi reconciliere.. reconciliere...... ........ ........ ........ ........ ........ ........ ........ ........ ........ ....... .....27 ..27 Proiect de cercetare Claudiu Iordache, Cartea Represiuni.......................................................32 Victimă şi călău. Studii de caz............................................................33 Apologia ‘‘Loviturii de Stat’’ Constantin Corneanu, Misterul Reţelei “R”.........................................35 Zoom-net............................................................................................54
Mărturii şi restituiri Candid Stoica, Cu Sandu Dinu, inedit despre Revoluţie........................� � 72 Sorin Turturica, 23 decembrie 199. Un elicopter la Televiziune...........72 Tabacu Ta bacu Constantin, Regimentul 5� paraşutişti în vâltoarea Revoluţiei..7 78 Cronici Constantin Corneanu, Poves Povestea tea unui unui gest gest de de curaj... curaj........ .......... .......... .......... ................3 ...........3
Revoluţia Gorjenilor sub lupă................ ..........�
Activităţi.............................................................................................88 The Revolution Notebook ...................................................................91 ...................................................................91 91 92 Comemorarea unui martir................................................................92
CUPRINS
CAIETELE REVOLUŢIEI
COLEGIUL ŞTIINŢIFIC Acad. dr. Dan BERINDEI Acad. dr. Dinu C. GIURESCU Prof. univ. dr. Ion CALAFETEANU Prof. univ. dr. Dumitru MAZILU Lect. univ. dr. Alexandru OŞCA
COLECTIVUL DE REDACÞIE Ioana CIODARU - redactor-şef Constantin CORNEANU Carmen RĂDULESCU Viorela DOBRE Daniela OSIAC Alexandru DIACONU - tehnoredactare t ehnoredactare Daniel GHEORGHE - imprimare
© INSTITUTUL REVOLUÞIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Str.. C. A. Rosetti nr. 33, sector 2, Bucureºti Str tel./fax: 021.311.87.06; tel. 021.311.99.80 021.311.99.80;; e-mail:
[email protected] www.irrd.ro ISSN 1841 - 6683
Claudiu IORDACHE director general Ion CALAFETEANU director general adjunct *
Reproducerea integrală sau parţială a textului fără acordul IRRD este interzisă şi se pedepseşte conform legii. Responsabilitatea asupra conţinutului materialelor publicate revine în exclusivitate autorilor. Materialele nepublicate nu se restituie
Editorial Claudiu Iordache, Dreptul la istorie. Scrisoare deschisă adresată istoricilor români ..................................................................................3 Constantin Corneanu, Istoricul/istoricii şi Revoluţia Română din Decembrie 1989.............................................................. 1989.....................................................................................5 .......................5
Interviuri Oral History Interview: Ion Iliescu........................................................7 Opinii Mihai Drăgănescu, Revoluţia prin auto-organizare............................20 auto-organizare............................20 Alexandru Ionescu , Iertare Iertare şi reconciliere.. reconciliere...... ........ ........ ........ ........ ........ ........ ........ ........ ........ ....... .....27 ..27 Proiect de cercetare Claudiu Iordache, Cartea Represiuni.......................................................32 Victimă şi călău. Studii de caz............................................................33 Apologia ‘‘Loviturii de Stat’’ Constantin Corneanu, Misterul Reţelei “R”.........................................35 Zoom-net............................................................................................54
Mărturii şi restituiri Candid Stoica, Cu Sandu Dinu, inedit despre Revoluţie........................� � 72 Sorin Turturica, 23 decembrie 199. Un elicopter la Televiziune...........72 Tabacu Ta bacu Constantin, Regimentul 5� paraşutişti în vâltoarea Revoluţiei..7 78 Cronici Constantin Corneanu, Poves Povestea tea unui unui gest gest de de curaj... curaj........ .......... .......... .......... ................3 ...........3
Revoluţia Gorjenilor sub lupă................ ..........�
Activităţi.............................................................................................88 The Revolution Notebook ...................................................................91 ...................................................................91 91 92 Comemorarea unui martir................................................................92
INSTITUTUL REVOLUŢIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
EDITORIAL
DREPTUL LA ISTORIE
Scrisoare deschisă adresată istoricilor români Revoluţia Română a rămas în urmă, dar efectele ei ne domină viaţa şi astăzi! Au trecut două decenii de atunci, iar tăcerea mediilor intelectuale adaugă strat după strat de uitare peste mormintele celor sacricaţi pentru ca România să revină la statutul de ţară liberă. Rolul istoricilor î n conturarea acestei amnezii fundamentale e copleşitor. copleşitor. Istoricul român a continuat să aştepte accesul la documente, probe şi arhive, fără a-şi propune să depăşeasc depăşeascăă rezistenţa regimurilor postdecembriste vinovate de a încercat să ascundă trecutul de privirile viitorului. Şi în vremea asta dovezi însemnate s-au risipit, iar martorii n-au încetat să moară. Numeroasele institute de cercetare istorică, Academia, catedrele de istorie au evitat să-şi asume studii de durată, sistematice şi nepărtinitoare, privind Decembrie 1989, exprimând astfel o uriaşă neîncredere în poporul căruia i-a fost pusă la îndoială puterea de a recurge la revoluţie într-un stat totalitar ce n-a mai putut reformat (Şi ( Şi nu numai ele, dacă ne gândim la pasivitatea artelor, la absenţa creaţiilor inspirate de martirajul şi eroismul dovedite în Revoluţie – Revoluţie – care care a avut şi martiri şi eroi – eroi – la la refugierea în spaţiul scepticismului defensiv, defensiv, la insensibilitatea inculcată societăţii ce a urmat!). România a trăit o revoluţie în 1821, a trăit o revoluţie în 1848, ambele învinse, dar cu urmări decisive în întemeierea, dezvoltarea şi supravieţuirea statului român, şi o revoluţie în anul 1989, o revoluţie învingătoare, care a răsturnat o dictatură dintre cele mai sângeroase, dar cu urmări dintre cele mai nefericite: scufundare prelungită în criza tuturor elanurilor elanurilor ei! Oar Oare aree de de ce? ce?
O întrebare gravă, căreia încă nu i-a fost oferit un răspuns! Dar cazul României nu este singular. După căderea regimurilor din Estul european, din cartea de istorie a naţiunilor eliberate au dispărut dogmele comuniste. Au dispărut cenzura şi autocenzura. A dispărut presiunea abuzivă a statului autoritar. Au fost nanţate institute de cercetare a trecutului totalitar. Au fost înălţate monumente comemorative la Praga, la Varşovia, Varşovia, la Budapesta, amintind generaţiilor prezente că părinţii părinţii libertăţii lor au binemeritat de la patrie ! În acelaşi timp, în centrii de putere ai statelor au supravieţuit sporii trecutului totalitar. Legi ale lustraţiei promovate în unele ţări n-au putut aplicate. bani, prin Fostele servicii secrete nu s-au lăsat anihilate. Dimpotrivă, folosind metamorfoza: prin putere – bani, bani – putere putere, ele au recuperat r ecuperat instrumentele de dominaţie ce le fuseseră smulse în urma revoltelor. Astăzi rolul lor este reconsiderat. Ceea ce doreau să dovedească au probat, pur şi simplu: că nu se poate guverna fără ele! Dar puterea lor nu poate împiedica autoritatea cunoaşterii ştiinţice. În Europa anului 1989 au avut loc revoluţii de catifea şi doar o revoluţie sângeroasă: Revoluţia Română. “Pe termen lung elevii polonezi erau în sfârşit liberi să înveţe despre faptele părinţilor lor fără intervenţia ocialităţilor”, scria istoricul Norman Davies într-o î ntr-o excepţională carte dedicată insurecţiei varşoviene din 1944! Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
3
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Dar elevii români ce vor învăţa despre faptele părinţilor lor? 21 de ani nu s-au dovedit de ajuns pentru a scrisă cartea de istorie a Revoluţiei Române. Pentru istoriograa contemporană Revoluţia Română încă nu există. Există, în schimb, „rescrierea istoriei într-o dialectică a minciunii” (Serge Cosseron), „evenimentele din decembrie” ori “lovitura de stat”! În bibliotecile europene cărţile autorilor români despre revoluţia din ţara lor lipsesc cu desăvârşire. Trăim astăzi într-un prezent cu trecutul imediat absent! Trăim indiferenţa în cel mai înalt grad. Ocialităţile, societatea, lumea istoricilor, dovedesc că ignoranţa generalizată inculcată societăţii româneşti nu poate conduce decât la decăderea ei. România anului 2011, iată, nu se ridică la înălţimea României înaintaşilor! Efervescenţa paşoptistă n-a fost egalată decât cu prilejul întemeierii României Mari. Iluştrii cronicari ai ultimelor două veacuri n-au avut urmaşi. Societatea patriotică a marilor Adunări Populare de la Islaz, de la Blaj, de la Alba Iulia, a fost înlocuită de societatea apatică, în care ecare se preocupă doar de sine şi nimeni de soarta tuturor. Involuăm vijelios, punând sub semnul întrebării voinţa generală de a supravieţui ca naţiune, stat şi popor. Care este astăzi rolul istoricului într-o Românie a cărei renaştere încă întârzie? Cine-l împiedică să revină în arena ideilor, a interpretărilor şi a opiniilor? Institutul Revoluţiei Române vă invită să participaţi la o dezbatere dedicată examinării ori reexaminării libere, de pe diferite poziţii, a faptelor Revoluţiei Române. Paginile revistelor Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 vă stau la dispoziţie. Cred că tăcerea istoriograei româneşti merită întreruptă. Trebuie să acordăm şansa unei sincere judecăţi istorice memoriei celor care au luptat ori şi-au dat viaţa pentru libertatea de astăzi. Noua generaţie trebuie susţinută în cunoaşterea trecutului ei. Iar istoricul român are datoria, obligaţia şi dreptul să se pronunţe.
Claudiu IORDACHE Director General al IRRD
4
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Istoricul/istoricii şi Revoluţia Română din Decembrie 1989 Dr. Constantin CORNEANU
Revoluţia Română din Decembrie 1989 reprezintă unul dintre cele mai fascinante şi dicile subiecte de istorie
recentă şi o imensă provocare intelectuală pentru istorici. Eliberat de sub teroarea cenzurii şi a discursului impus de ideologia PCR, istoricul român s-a trezit întro libertate absolută în ceea ce priveşte dreptul la opinie, la interpretare a fenomenului istoric, fără constrângeri sau canoane ideologice. O libertate însoţită de o “foame” absolută după tot ce era document sau carte interzisă. În contextul unei acerbe lupte pentru putere, după 22 decembrie 1989, a transformărilor complexe prin care trecea societatea românească, a acuzelor de tot felul şi a faptului că discursul istoric fusese pervertit de către PCR, istoricul a rămas în tranşee, într-o defensivă continuă, în speranţa unor vremuri mai bune.
Explozia mass-media, după 22 decembrie 1989, a generat o multitudine de subiecte, o “foame” după senzaţional a opiniei publice astfel încât denigrarea şi răstălmăcirea Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost uşor de realizat. Din păcate, istoricul/istoricii nu au putut/vrut să se pronunţe în mod deschis faţă de cele petrecute în perioada 16 – 22 decembrie 1989 şi după. Unii dintre slujitorii muzei CLIO Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
aveau partipriuri politice astfel încât a fost de-a dreptul imposibil să se poată coagula un punct de vedere al breslei faţă de o clipă istorică, unică şi irepetabilă. Facultăţile de prol se aau sub asediu, înregistrând o luptă acerbă între reformiştii de ocazie (categoric anticomunişti!!!), cei de bun simţ şi cu o dorinţă sinceră de schimbare, însă fără o direcţie precisă, şi un grup minuscul de nostalgici, însă dornici de revanşă. Societatea civilă, aată în curs de constituire, şi mass-media a generat sentimentul că istoricul/ istoricii ascund adevărurile românilor iar ceea ce se ştia până atunci, sau era scris în cărţile de istorie, era în cea mai mare parte falsicat. Istoricul/istoricii şi ISTORIA erau puse la stâlpul infamiei.Un “proces” al comunismului şi al braţelor sale înarmate (Securitate şi Miliţie) nu a fost pe agenda de lucru a opiniei publice şi a guvernanţilor de după 22 decembrie 1989. Revoluţia Română din Decembrie 1989, cu ale sale adevăruri şi mistere, şi-a făcut cu greu loc în conştiinţa opiniei publice, cu excepţia celor afectaţi sau implicaţi direct în vâltoarea Revoluţiei. Mass-media a încercat să dezlege unele dintre cele întâmplate în decembrie 1989 în România lui Nicolae Ceauşescu, însă istoricul/istoricii au preferat, de cele mai multe ori, să se abţină de la orice verdict. Lipsa unor documente de arhivă şi apropierea de evenimente au constituit o justicare în a nu se realiza un studiu organizat al acestei perioade în primii ani de după Revoluţie. Participarea României la cel de Al Doilea Război Mondial în campania din 5
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Est (1941 – 1944), destinul tragic al Mareşalului Ion Antonescu şi al colaboratorilor săi apropiaţi, atrocităţile din penitenciarele comuniste, zdrobirea opoziţiei anticomuniste (1944 – 1947), etc. au constituit în schimb subiectele erbinţi de pe agenda istoricului/istoricilor români în perioada de după 22 decembrie 1989. Revoluţia Română din Decembrie 1989 a rămas în seama presei, aată în căutare de senzaţional şi a impunerii unor adevăruri parţiale, în timp ce istoricul/istoricii s-a refugiat în publicarea de documente şi culegeri de documente privind alte etape istorice din evoluţia românilor. Revanşa celor înfrânţi în decembrie 1989 nu a întârziat în a se produce, astfel încât Revoluţia Română din Decembrie 1989 a devenit o “lovitură de stat” dată de către forţe antiromâneşti, cu sprijinul direct al fostei Uniuni Sovietice şi nu numai. Pe măsură ce tranziţia către un regim democratic şi o economie de piaţă se dovedea aducătoare de mari suferinţe şi sacricii, Revoluţia Română din Decembrie 1989 a devenit, sub impulsul unor teorii precum cea a “loviturii de stat”, vinovată de eşecul unei societăţi şi a unui sistem politic. Opinia istoricului/istoricilor privind cele întâmplate în decembrie 1989, precum şi a nevoii de a trăi într-o societate deschisă, nu a fost luată în considerare. Respectul faţă de profesie şi faţă de istoric/istorici a scăzut considerabil, în ochii opiniei publice şi al elitei politice aate în curs de constituire. Breasla istoricilor nu a reuşit să impună mai mult de o oră de istorie pe săptămână în educaţia tinerelor generaţii, aşa cum nu a reuşit să impună o critică lucidă care să promoveze o scară de valori în domeniu, să certice şi să impună profesionişti fără de cusur, precum şi adevărurile care nu pot tăgăduite. Revistele de specialitate au rămas nişte cenuşărese ale sistemului editorial românesc, iar unele au sucombat după o carieră promiţătoare, respectiv “Dosarele Istoriei”. Alte reviste, precum “Magazin Istoric” şi “Historia”, au întreţinut o “mică” polemică care nu avea cum să nu afecteze credibilitatea breslei şi prestigiul celor din casetele de redacţie. Revoluţia Română din Decembrie 1989 s-a bucurat de
o mică atenţie din partea istoricului/istoricilor până în clipa constituirii Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD 1989); un institut de cercetare mai mult sau mai puţin contestat şi ale cărui adevăruri au început, totuşi, să pătrundă, în interiorul comunităţii iubitoare de CLIO, şi nu numai. O comunitate sfâşiată de partipriuri politice, de neînţelegeri privind locul şi rolul nostru în istoria lumii, de adevărurile/ neadevărurile unor timpuri istorice şi regimuri social-politice şi economice cu impact asupra devenirii unora dintre contemporanii noştri. Locul şi rolul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 în devenirea românilor reprezintă un subiect extrem de important, nu numai în efortul de a scrie istoria recentă, ci şi în dorinţa de a putea aa dacă vrem şi putem să m o societate democratică, capabilă de reconciliere şi pedeapsă în limitele legii şi ale moralei. Putem să ne împăcăm cu trecutul nostru, cu adevărurile privind curajul şi laşităţile contemporanilor noştri, cu imposibilitatea noastră de a ne revolta şi a accepta tirania, cu abuzurile compatrioţilor noştri?! A oferi un răspuns acestor întrebări este obligaţia morală şi profesională a istoricului/ istoricilor, iar IRRD 1989, prin obiectul de activitate, poate să devină un factor de coagulare a unor energii puse în slujba acestui scop. În poda faptului că Revoluţia Română din Decembrie 1989 este încă contestată şi chiar denigrată, în ultimele două decenii, mai ales într-un context politic şi economic intern extrem de delicat şi de fragil pentru ideea de democraţie, trebuie subliniat faptul că Revoluţia Română din Decembrie 1989 nu este vinovată pentru modul defectuos în care ne-am gestionat, în aceşti ultimi 21 de ani, libertatea pe care ne-a adus-o. Istoricul/ istoricii trebuie să se pronunţe în mod deschis, clar şi ferm, asupra adevărurilor şi misterelor Revoluţiei Române din Decembrie 1989. O mare provocare pentru generaţia de slujitori ai muzei CLIO, contemporană cu acest moment istoric, şi o mare responsabilitate în faţa generaţiilor care vin.
*
6
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
INTERVIURI
Oral History Interview:
Ion ILIESCU R: Ce aţi făcut înainte de Revoluţie? Dincolo de
notele personale, îmi permit o apreciere de ansamblu, pentru că Revoluţia Română nu poate ruptă de contextul general. Or, contextul general era că în 1989 se producea prăbuşirea sistemului socialismului de stat, în ţările central-europene şi URSS, ca urmare a acumulării, în timp, a unor contradicţii interne şi factori demolatori, în esenţă – pe două planuri fundamentale. Ideea de socialism şi de stat socialist au apărut în istorie ca o structură nouă, mai democratică decât cea pe care o intruchipase „democraţia burgheză” şi care ar trebuit să asigure forme de control al populaţiei, al cetăţenilor asupra structurilor politice. În această idee au apărut şi „Sovietele” ca expresie a unei democraţii noi, de esenţă populară. Aşa a fost perceput iniţial şi statul sovietic apărut după Revoluţia din Octombrie 1917. Numai că, după revoluţie, atât Lenin, la început şi mai ales Stalin au instaurat un veritabil sistem despotic, opresiv, dominat de partidul unic, iar cine se opunea partidului era declarat duşman de clasă. Deci, în primul rând, în plan politic, s-a compromis ideea de stat socialist, ca formă superioară de organizare democratică a societăţii, pentru că modelul sovietic de stat – partid, monolit, a fost urmat de toate ţările socialiste. Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
În al doilea rând, falimentul sistemului s-a produs, mai ales, în plan economic, întrucât eroarea fundamentală, comisă tot de Stalin, a fost de a ignora piaţa – identicată cu capitalismul – şi de a o substitui cu acţiunea statului, respectiv cu birocraţia de stat. Această eroare s-a dovedit fatală, mai ales în a doua jumătate a secolului XX-lea, când economia mondială a cunoscut o dinamică deosebită, ca urmare a progreselor tehnologice fără precedent. Ignorarea pieţei – factor obiectiv al vieţii economice – şi încercarea de substituire a ei cu un factor subiectiv – birocraţia de stat – a fost cauza fundamentală a eşecului, în plan economic, al URSS şi al ţărilor socialiste europene. Piaţa şi relaţiile de piaţă s-au născut cu mult înaintea capitalismului, la începuturile civilizaţiei, când a apărut schimbul de produse între agricultori şi vânători. Meritul capitalismului este de a extins relaţiile de piaţă la scara întregii societăţi şi de a transformat în marfă şi forţa de muncă. În ce priveşte procesul de prăbuşire a sistemului de tip sovietic (valabil, în esenţă, şi pentru ţările est-europene) pot menţionate câteva momente cheie: Primul moment, care a zguduit conştiinţa multora, a fost Congresul XX al PCUS, din februarie 1956, când Hruşciov a dezvăluit crimele lui Stalin. Eu am trăit în felul meu acest moment. Lucram atunci în Secreteriatul Uniunii Internaţionale a Studenţilor, de la Praga. În vacanţa de primăvară (în aprilie) am participat ca invitat la Congresul Uniunii Naţionale a Studenţilor Francezi – organizaţie de tip sindical cu o vechime, atunci, de 50 de ani – care luase iniţiativa de a invita reprezentanţi ai organizaţiilor 7
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 studenţeşti – atât din Est, cât şi din Vest. Era mişcarea comunistă internaţională şi în relaţiile o iniţiativă care se inspira din spiritul vremii, cu ţările socialiste. România şi-a oferit rolul de după iniţiativele lui Hruşciov şi întâlnirile lui cu mediator în acest conict. Mai multe delegaţii preşedintele SUA, Eisenhower, în care lansaseră conduse de premierul Maurer s-au deplasat ideea de „coexistenţă paşnică”. Cu acest prilej, la Moscova şi la Beijing. Poziţia echidistantă preşedintele UNUR (organizaţia naţională a şi semnalele de poziţii de sine stătătoare ale studenţilor italieni) – Marco Panella (cu care am României, în această perioadă, s-au bucurat de rămas până azi în relaţii amicale – el ind acum aprecieri pe plan internaţional. preşedintele Partidului Radical Italian – fost Totodată, România a luat o serie de măsuri europarlamentar) – mi-a prezentat „raportul secret apreciate, pe plan intern: concomitent cu unele al lui Hruşciov” de la Congresul XX al PCUS, măsuri de ameliorare a condiţiilor de viaţă ale care fusese publicat în ziarul ‘‘Le Monde” şi oamenilor, s-a manifestat o nouă deschidere faţă care, pentru noi, în România, ca şi în URSS şi de intelectualitate, faţă de oamenii de cultură, alte ţări socialiste, a rămas „secret” pentru mult reconsiderarea unor momente şi personalităţi din timp, secretomania ind una din caracteristicile istoria naţională şi din istoria culturii. Totodată, în sistemului. În toamna aceluiaşi an – noiembrie perioada 1962-1964, a început eliberarea tuturor 1956 – a urmat deţinuţilor politici. Punctul momentul dramatic Efectele invadării Cehoslovaciei au fost al înăbuşirii culminant al multiple – şi pe plan internaţional şi în evoluţia revoltei populare acestor evoluţii a noastră internă. Din acest punct de vedere, anul 1971, din Ungaria, prin fost adoptarea de a însemnat pentru noi un moment de cotitură în sens către o plenară a intervenţia brutală negativ: începutul revenirii treptate la mentalităţile şi Comitetului Central a Armatei Roşii. stilul de muncă de tip stalinist al partidului, din Aceasta a readus, pe aprilie 1964, a unei plan internaţional, declaraţii politice, un nou climat încordat, de ‘‘îngheţ”, contrar destinderii iniţiate în care se proclamau explicit principiile care în primăvară. trebuie să guverneze relaţiile dintre partidele Românii, însă, au folosit acest prilej (când comuniste şi muncitoreşti şi dintre ţările Hruşciov a apreciat poziţia conducerii României socialiste: dreptul ecăruia de a decide, de sine cu prilejul evenimentelor din Ungaria) pentru a stătător, linia politică, strategiile şi politicile deschide discuţia retragerii trupelor sovietice din economice, respectarea deplină a independenţei România. Un moment favorabil pentru aceasta şi suveranităţii statelor socialiste. Aceste evoluţii a fost acordul privind statutul de neutralitate al şi poziţii ale conducerii politice a României de Austriei şi retragerea trupelor străine din această atunci, ale cărui promotor a fost Gheorghiu-Dej, ţară. Pretextul prezenţei trupelor sovietice în au adus un mare prestigiu ţării, atât în interior, cât România era nevoia unei zone de tranzit spre şi în exterior. Austria. Aşa încât, la începutul anului 1958, a Din acest punct de vedere, se poate început retragerea trupelor sovietice, urmată de aprecia evoluţia lui Gheorghiu-Dej – de la retragerea specialiştilor, „consilierilor”, sovietici poziţiile iniţiale, după alegerea sa ca secretar de pe lângă instituţiile de stat (Ministerul Apărării, general al partidului, în 1945, de rigiditate de Interne, Securitate, ministere economice, şi duritate tipic stalinistă (mergând până la etc.). Aceasta a fost premisa esenţială pentru lichidarea zică a unor lideri de partid consideraţi dezvoltarea unei gândiri proprii, independente, a adversari ai săi) spre o atitudine mai exibilă conducerii politice a României. şi responsabilă, ca om de stat, spre sfârşitul O a doua premisă a fost conictul vieţii (martie 1965). Remarcabil a fost faptul ideologic, devenit public, dintre PCUS şi că, spre nalul activităţii sale, s-a înconjurat de Partidul Comunist Chinez. Chinezii au început o pleiadă de oameni pregătiţi, competenţi, cu să acuze tendinţele hegemonice ale URSS în orizont intelectual mai larg (ca I. G. Maurer, Emil
8
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Bodnăraş, Al. Bârlădeanu, Gaston Marin, Gogu din temelii procesul de birocratizare a statului Rădulescu, Leonte Răutu, Paul Niculescu-Mizil). (ceea ce se petrecuse, în opinia lui, în URSS). Nicolae Ceauşescu, care a preluat Ceauşescu nu cred că a înţeles aceste nuanţe sau conducerea PCR (urmare şi a faptului că în PCR nu a vrut să le reţină. predomina o prejudecată că lider al partidului nu În schimb, în Coreea, am simţit din partea poate decât un muncitor, nu un intelectual), a lui, chiar o oarecare fascinaţie faţă de modul în care Kim-Il-Sung a reuşit să-şi asigure un continuat, în primii ani, linia politică lansată de control total asupra societăţii coreene. Pe Gheorghiu-Dej; dar – cum s-a văzut – evoluţia sa a fost exact contrarie! Momentul său de vârf această temă am avut, într-o seară, un dialog cu a fost anul 1968, când, contrar aprecierilor soţii Ceauşescu, în care le-am relatat impresiile conducătorilor sovietici, a salutat „primăvara de la mele dintr-o vizită anterioară, cu un an înainte, Praga”, iar în momentul invadării Cehoslovaciei în calitate de ministru pentru problemele de către trupele „Tratatului de la Varşovia” (de tineretului. Am vorbit despre impresia generală fapt de către Armata Roşie), România nu numai că asupra poporului coreean, ca un popor harnic, nu a luat parte la această agresiune inacceptabilă gospodar, disciplinat. Era impresionant efortul împotriva unui stat suveran, considerat şi de reconstrucţie a ţării după războiul nimicitor, “frăţesc”, dar a încheiat în 1955. În condamnat-o în Phenian, dar nu numai, termenii cei mai dispăruseră urmele În China, era în plină desfăşurare „revoluţia severi! Atunci, războiului. Oraşul era culturală”. Mao-Tse-Dun a încercat să ne explice Ceauşescu a curat, bine întreţinut, esenţa acestei mişcări populare, stimulate de partid, dat dovadă de multe spaţii verzi, nu prin care urmărea să zdruncine din temelii procesul mare curaj: a existau cerşetori pe de birocratizare a statului (ceea ce se petrecuse, în convocat un străzi; oameni îmbrăcaţi opinia lui, în URSS). Ceauşescu nu cred că a înţeles miting uriaş, modest, dar curaţi. aceste nuanţe sau nu a vrut să le reţină în centrul Impresia generală era de Capitalei, comunitate de oameni şi a pronunţat un discurs vehement de harnici, gospodari, modeşti, respectuoşi. Însă, condamnare a intervenţiei brutale şi a ocupării în tot timpul vizitei nu am putut avea un dialog, Cehoslovaciei. de niciun fel, cu nimeni. La orice întrebări ale Efectele invadării Cehoslovaciei au fost noastre ni se răspundea – atât de către oameni multiple – şi pe plan internaţional şi în evoluţia simpli, cât şi de cei responsabili – cu citate din noastră internă. Din acest punct de vedere, anul Kim-Il-Sung. De aceeea, eu am subliniat că avem 1971, a însemnat pentru noi un moment de de-a face cu o societate închisă şi dezumanizată, cotitură în sens negativ: începutul revenirii în care oamenii nu îndrăznesc să gândească şi să treptate la mentalităţile şi stilul de muncă de tip se exprime în mod liber. O asemenea societate stalinist. nu are nimic de-a face cu ideea de socialism. Ea În iunie 1971 el a iniţiat o vizită a unei nu este adecvată nici pentru o ţară asiatică, cum e delegaţii de partid în ţările asiatice (China, Coreea, cu atât mai puţin pentru o ţară europeană, Vietnam, Coreea, Mongolia). Am fost şi eu inclus ca România. Am simţit că nu le-au plăcut aceste în delegaţie, în calitate de secretar al Comitetului concluzii ale mele. Central al partidului – în care fusesem ales în La întoarcerea în ţară, în iulie 1971, februarie, acelaşi an. Era evidentă preocuparea a fost convocată o reuniune cu un „activ ideologic” al partidului – câteva sute de oameni lui Ceauşescu de a căuta căi şi soluţii pentru consolidarea poziţiei sale. – în care Ceauşescu a prezentat nişte teze privind „îmbunătăţirea activităţii ideologice” În China, era în plină desfăşurare „revoluţia culturală”. Mao-Tse-Dun a încercat a partidului. Ideea esenţială era nevoia întăririi controlului de partid asupra tuturor sectoarelor, să ne explice esenţa acestei mişcări populare, stimulate de partid, prin care urmărea să zdruncine în special în învăţământ, cultură, creaţie artistică. Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
9
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Formulând unele critici în acest sens, a ţinut promovată, irosindu-se inutil sume mari de bani, să mă menţioneze direct pentru tendinţele fără nalitate, dar deteriorând albia râului. „intelectualiste” (la solicitarea mea, după şedinţă, Din iunie 1984 am fost angajat ca director de a-mi explica sensul acestei aprecieri, s-a la Editura Tehnică, unde am lucrat până la eschivat). După aceea, a propus în Comitetul izbucnirea Revoluţiei din 1989. Executiv şi s-a aprobat eliberarea mea din funcţia Deci, în ce priveşte evoluţia României, de Secretar al CC (după cinci luni de la numire) după o perioadă de deschidere, iniţiată la şi trimiterea „spre reeducare”, la Timişoara. Am începutul anilor ‘60 de Gheorghiu-Dej, şi lucrat la Timişoara timp de 3 ani şi jumătate, continuată în primii ani după instalarea sa ca după care am fost trimis la Iaşi (cred – într-un secretar general al PCR şi de Ceauşescu, după fel de încercare de „recuperare”) în calitate de 1971 a început o perioadă de închistare tot mai prim-secretar, unde am lucrat cinci ani. În 1979 mare a climatului politic în ţară şi accentuarea am fost eliberat din această funcţie de partid şi izolării noastre internaţionale. Acest lucru strimis să lucrez la Consiliul Naţional al Apelor. a agravat mai ales în anii 80, după decizia Într-un fel, acest lucru mi-a convenit, întrucât lui Ceauşescu de a elimina datoria externă, reveneam în profesie, pe care am început-o în formulând chiar o „ maximă”, că „ nu poate exista 1954 la Institutul de independenţă politică Studii şi Proiectări fără independenţă Energetice (ISPE), economică”, iar că Pe de o parte s-au stopat importuri tehnologice, în calitate de inginer aceasta însemna lipsa uneori vitale, cu efecte negative asupra multor unităţi de datorii externe hidroenergetician, industriale, care nu-şi mai puteau importa nici piesele după terminarea (ignorând, spre de schimb pentru utilaje de import, performante. Pe de studiilor exemplu, faptul că altă parte, s-au forţat exporturi de resurse energetice universitare. Însă şi ţara cu cele mai mari şi de produse alimentare, sacricând aprovizionarea la Consiliul Naţional datorii externe, a fost, pieţii interne al Apelor am intrat de regulă – SUA). într-o controversă cu Însă, această decizie Ceauşescu. Începuse perioada sa de megalomanie. s-a concretizat în efecte dramatice. Pe de o parte Cineva i-a sugerat ideea construirii unui s-au stopat importuri tehnologice, uneori vitale, cu „canal navigabil Bucureşti-Dunăre”. Lui i s-a efecte negative asupra multor unităţi industriale, părut interesantă (un argument era nalizarea care nu-şi mai puteau importa nici piesele de lucrărilor la canalul Dunăre-Marea Neagră şi, schimb pentru utilaje de import, performante. deci, posibilitatea deplasării mijloacelor tehnice Pe de altă parte, s-au forţat exporturi de resurse şi a oamenilor la o lucrare similară). Numai că energetice şi de produse alimentare, sacricând lucrarea nu avea raţiune, nici din punct de vedere aprovizionarea pieţii interne – devenind economic (în condiţiile în care pe Argeş nu exista proverbiale „cozile” la produse de bază, dar şi nu există navigaţie) şi nici din punct de vedere şi la urechi de porc şi aripioare sau ghiare de tehnic, ind vorba, de fapt, nu de un canal, ci de pasăre, ca şi restricţiile la încălzirea locuinţelor amenajarea în trepte hidrotehnice a unui râu, şi a spaţiilor de lucru sau sălilor de spectacol, cu debite modeste, dar cu regim foarte variabil unde oamenii stăteau îmbrăcaţi cu haine groase şi şi mare cărăuş de „debite solide” (aluviuni), mănuşi. care ar colmatat destul de repede, biefurile Această închistare în viaţa politică şi construite, făcându-le practic inutilizabile. Pe deteriorare a situaţiei economice şi sociale s-a baza argumentelor specialiştilor, am dat deci un produs tocmai atunci când, în jurul nostru lumea aviz negativ proiectului susţinut de Ministerul începea să se mişte în sens invers. Transporturilor. Lansarea de către Gorbaciov a Drept urmare, în martie 1984 am fost programului său de “perestroika” şi “glasnosti”, destituit. În locul meu a fost numit un om docil, avea ecou şi stârnea interes în toate ţările vecine. care a semnat avizul cerut. Lucrarea a fost Gorbaciov şi susţinătorii săi înţelegeau că, în
10
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 ciuda opoziţiei forţelor conservatoare, URSS este obligată să ia măsuri de adaptare a economiei sovietice la tendinţele din economia mondială. Aceasta era esenţa ideei de „ perestroika” (restructurare). În acest sens, pentru pregătirea societăţii sovietice la schimbările necesare se impunea o amplă şi deschisă dezbatere a problemelor (aceasta era ideea „ glasnosti” – transparenţă). Însă şi Gorbaciov avea limitele sale. El nu concepea, spre exemplu, renunţarea la sistemul partidului unic, ca forţă conducătoare şi deci, la sistemul partid-stat; nu accepta ideea de pluralism politic. De asemenea, el era ostil oricăror idei de destrămare a URSS şi proclamării independenţei republicilor componente ale URSS. În ciuda acestor limite, ideile lui Gorbaciov şi acţiunile sale au stimulat o amplă mişcare de idei şi dezvoltarea unor acţiuni ale societăţii civile în ţările socialiste din centrul Europei, în special în Ungaria şi Polonia – unde preşedintele Jaruzelski a iniţiat o „ masă rotundă” a reprezentanţilor puterii şi opoziţiei, după care au urmat alegerile libere din vara anului 1989, care adus la putere guvernul Mazowiecki (al „Solidarităţii”). Au urmat apoi evoluţiile cunoscute din Cehoslovacia („revoluţia de catifea”), din RDG - care a culminat cu lichidarea zidului Berlinului - chiar şi din Bulgaria, prin
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
înlăturarea lui Jivkov şi deschiderea căii unei tranziţii paşnice. Doar în România erau înăbuşite din faşă orice încercări de punere în discuţie a necesităţii vreunor schimbări. Mai mult, în noiembrie 1989, Ceauşescu reuşeşte să organizeze un Congres (Congresul al XIV-lea al PCR) într-o atmosferă tipic stalinistă. R: Care este specicul Revoluţiei Române ? Din tot ce am spus mai înainte, la noi nu a fost posibilă o trecere paşnică de la dictatură la democraţie (o „ revoluţie de catifea” cum au numit-o cehii), datorită sistemului opresiv instaurat de Ceauşescu. Procesul care s-a petrecut în toate ţările din zonă a fost considerat unul revoluţionar , indiferent de modul în care s-a desfăşurat – pentru că el a dus la schimbări radicale în structurile politice ale societăţii. În aceasta şi constă esenţa unei revoluţii, indiferent că se produce pe cale paşnică sau prin mijloace violente. Unii confundă ideea de revoluţie cu cea de insurecţie şi deci cu manifestări violente. Exemplul celorlalte ţări demonstrează că acest lucru nu este obligatoriu. În România, la fel ca în celelate ţări, erau coapte condiţiile pentru schimbare, iar starea de spirit era poate cea mai pregătită, datorită nemulţumirilor provocate de deteriorarea gravă a situaţiei economico-
11
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 sociale. Ne aam într-o veritabilă „situaţie a muncitorimii din întreprinderile timişorene, revoluţionară”, cum o numesc istoricii, când în ziua de 20 decembrie, la care s-a alăturat tensiunea socială atinge cote maxime, când cei întreaga populaţie care a ocupat centrul oraşului. conduşi nu mai suportă situaţia existentă şi nici pe Armata s-a retras în cazărmi; populaţia adunată a cei ce-i conduc, iar guvernanţii nu mai au mijloace proclamat « oraşul liber Timişoara » - iar Frontul de a ţine situaţia sub control. Ieşirea dintr-o Democratic creat ad-hoc a lansat o proclamaţie în asemenea situaţie – în care se aa România – se care cerea alungarea lui Ceauşescu. putea realiza pe două căi: sau organizarea unei Orbirea lui Ceauşescu, desprinderea mişcări subterane, a unui complot care să ducă la sa de realităţi s-a exprimat până în ultimul înlăturarea dictatorului, evitând vărsări de sânge ceas. Ideea convocării unui miting, în centrul în rândurile populaţiei, sau o explozie socială a Capitalei, pentru a-i condamna pe timişoreni, cărei evoluţie este greu de prevăzut. Nu se poate blamaţi ca agenţi ai servicilor străine de spionaj, spune că nu au existat unele încercări de a închega s-a transformat într-un protest de masă al o acţiune de înlăturare a dictatorului; numai că ele bucureştenilor împotriva lui Ceauşescu. Acţiunile nu s-au putut naliza. de represiune din noaptea de 21 decembrie, Ceea ce s-a produs a fost o explozie inclusiv împotriva tinerilor care improvizaseră socială, care a demonstrat cât de mare era o „baricadă” lângă Hotelul Intercontinental , tensiunea socială, starea de revoltă mocnită a a produs noi victime nevinovate. Acesta a populaţiei, care fost începutul nu aştepta decât sfârşitului. Din nou, Astfel, Ceauşescu a fost obligat să fugă cu o scânteie pentru ca şi la Timişoara, helicopterul de pe sediul Comitetului Central. Aceasta a răbufni. Era să muncitorimea de la a devenit imaginea simbol a victoriei revoltei populare izbucnească la periferiile Capitalei împotriva dictatorului şi începutul Revoluţiei care Iaşi, unde un grup s-a îndreptat în avea ca misiune să asigure construirea democraţiei şi de protestatari dimineaţa zilei de a statului de drept pregăteau o 22 decembrie, în manifestare, în ziua coloane mari, spre de 14 decembrie 1989. Numai că Securitatea a centrul oraşului. Astfel, Ceauşescu a fost obligat aat şi a reuşit să dejoace acţiunea. În schimb, la să fugă cu helicopterul de pe sediul Comitetului Timişoara, acţiunea de solidaritate a unor enoriaşi Central. Aceasta a devenit imaginea simbol a cu pastorul Tökés, care urma să e mutat din victoriei revoltei populare împotriva dictatorului Timişoara – a fost scânteia care s-a extins şi s-a şi începutul Revoluţiei care avea ca misiune să transformat într-o revoltă de masă. S-au făcut asigure construirea democraţiei şi a statului de tot felul de speculaţii, că acţiunea de protest ar drept. fost acţiunea unor spioni străini – unguri, sârbi, Eu, atunci, lucram la Editura Tehnică, în ruşi etc. Am spus nu odată, că acolo unde se Casa Scânteii, la etajul VII. Mă aam sub o strictă nasc asemenea mişcări protestatare, serviciile de supraveghere a Securităţii, care de câţiva ani, spionaj sunt todeauna prezente. Dar, să pui pe mai ales după mişcarea de protest a muncitorilor seama lor posibilitatea de a declanşa o revoltă de braşoveni din 1987, mă urmărea la vedere (laj) masă , care să răstoarne un regim politic, este o cu 3 echipaje, 24 din 24 de ore, supraveghindu-mi prostie. atât casa, cât şi soţia. În noaptea de 21 decembrie, Ceauşescu a dat dispoziţie să e reprimată s-au aat permanent în faţa casei noastre, iar în faşă mişcarea de protest. Au fost trimise cadre a doua zi dimineaţă, m-au însoţit până la Casa de conducere din Armată şi în zilele de 17,18,19 Scânteii. Au părăsit parcarea (cele două maşini decembrie s-a încercat înăbuşirea mişcării care mă urmăriseră), în jurul orei 11, când, pe prin intervenţia deschisă a armatei, provocând lângă Casa Scânteii, coloane de muncitori de pe primele victime nevinovate în rândul populaţiei. platforma industriei electronice au trecut spre centru. Rezultatul a fost solidarizarea întregii populaţii din oraş. Iar factorul decisiv a fost ieşirea în masă Pe vremea aceea nu aveam televizoare în birouri. După ora 12.00, cineva m-a invitat
12
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 la etajul I, în biroul unui adjunct de ministru, să văd transmisia specială a televiziunii naţionale, care vorbea de fuga lui Ceauşescu. Mi-am strâns lucrurile, mi-am luat rămas bun de la colaboratori, şi însoţit de un grup de cca 15 lucrători din Editură şi din Consiliul Culturii, m-am îndreptat spre Televiziune. Atmosfera generală era de entuziasm, satisfacţie, exuberanţă, bucurie comună că am scăpat de dictator, că s-a terminat un coşmar! Dar ... mai departe ... ce-i de făcut? Cu aceste gânduri m-am adresat populaţiei – când am ajuns în jurul orei 14.00 – din Studioul Televiziunii, unde am fost invitat şi care devenise una dintre tribunele active ale Revoluţiei. Am făcut apel la unitate, ordine şi nevoia de organizare a vieţii noi. Am sugerat celor ce doresc să participe, să ne reunim în jurul orei 17.00 în sediul Comitetului Central. Când am ajuns la orele 17.00, atât în sediu, cât şi în Piaţă era o înghesuială enormă. Am fost luat pe sus de oameni, dus în biroul lui Ceauşescu şi apoi în balconul de unde vorbise dimineaţă dictatorul – şi care devenise o a doua tribună a Revoluţiei. Adresându-mă mulţimii, am vorbit şi despre nevoia organizării unor alegeri libere. Unii au propus luna martie; actorul Caramitru a propus aprilie – luna Paştilor, ca să aibă şi semnicaţia renaşterii societăţii. Am discutat să redactăm o proclamaţie; unde? – în biroul lui Ceauşescu era înghesuială mare; un etaj mai sus, în sala de şedinţe a Comitetului Politic Executiv, la fel. Până la urmă, am găsit un birou la etajul III, unde ne-am reunit 10-15 persoane şi am început să încropim… un program al Revoluţiei. Dar, nu am apucat să redactăm nici jumătate din text, când s-a declanşat o canonadă (inclusiv spre biroul nostru) care nea întrerupt. Ne-am reunit mai târziu, în sediul Televiziunii, unde am nalizat textul pe care lam intitulat „Comunicat către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale”. R.: Cine a venit cu denumirea de FSN? Denumirea de Front al Salvării Naţionale a fost folosită într-un text transmis în cursul verii la postul de radio „ Europa liberă”. Nu ştiam cine este autorul; mai târziu am aat că aparţinea unui profesor (Melian) de la Universitatea din Bucureşti. Mie, atunci când redactam textul, la Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
etajul III în sediul CC, denumirea mi s-a părut potrivită pentru situaţia în care ne aam noi şi pentru caracterul mişcării care se născuse din revolta populară. Dar, în timpul discuţiilor, s-a creat un moment de confuzie, pentru că, discutând despre denumirea posibilă pe care să o folosim în comunicat, generalul Militaru a armat că “noi avem deja un Front al Salvării Naţionale, de 6 luni “ - având în vedere scrisoarea transmisă la “Europa liberă” (am înţeles că el chiar presupunea că scrisoarea mi-ar aparţinut mie). Ulterior, s-a speculat în legătură cu ideea unui complot militar, pus la cale de generalii Ioniţă şi Militaru şi că încă de prin 1984 s-ar vorbit de o structură cu denumirea de FSN (ceea ce este neadevărat). Aşa cum am spus, în jurul orei 18.30 (era deja întuneric) s-a declanşat un tir de arme. Asupra biroului nostru s-a tras de undeva de sus, dintr-un corp de clădire paralel. Cine a declanşat acest atac armat, sub protecţia întunericului, a rămas, din păcate, o enigmă. Este clar că obiectivul său nu putea decât împiedicarea organizării noii structuri de putere. Iniţial, ne gândeam că ar putut un accident întâmplător, care a declanşat reacţii spontane, pentru că intraseră destul de mulţi în posesia armelor părăsite de grupurile de pază ale clădirii CC. Dar, dacă ar fost o asemenea întâmplare, până la urmă se stingea şi rămânea izolată. Or, acţiunea a continuat nu doar în sediul CC şi în piaţă, ci şi asupra Televiziunii şi chiar asupra Ministerului Apărării Naţionale. Iar asupra noastră (a grupului constituit ad-hoc) s-a tras, oriunde ne-am aat. Iar, asemenea acţiuni au apărut şi în alte centre urbane ( Timişoara, Sibiu, Braşov, Brăila, Constanţa etc.) Eu am considerat, şi continui să cred, că a fost o diversiune pusă la cale, probabil, de profesionişti, poate din cercul restrâns de oameni deli ai lui Ceauşescu, care concepuse, în toată nebunia lui şi o situaţie de autoapărare, într-un război de gherilă. Atunci, în 22 decembrie, târziu în noapte, am reuşit, în sediul Televiziunii, în stare de asediu (pentru că s-a tras toată noaptea asupra clădirii, inclusiv dintr-un helicopter) să nalizăm şi să prezentăm pe post textul Comunicatului către ţară, conţinând 10 puncte programatice ale Revoluţiei Române. În nal, am prezentat o listă de 39 de
13
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 nume, ca membri ai Consiliului FSN – noul organ De aceea, noi ne-am putut întâlni în ne provizoriu al puterii de stat. Am introdus printre cu toţi cei 39 membri ai CFSN, abia în zilele cei 39 unele nume cunoscute, de la emisiunile de 26 şi 27 decembrie. Atunci ne-am constituit postului “Europa Liberă” (Doina Cornea, Ana şi structurile operative şi am desemnat primul Blandiana, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Laszlo ministru pentru formarea guvernului provizoriu. Tökèş, Dumitru Mazilu, Corneliu Mănescu, R: Ce rol a avut în aceste zile Securitatea Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan), ca şi dintre la Bucureşti? cei mai activi în cursul acţiunilor de la Comitetul Comandantul Securităţii, generalul Central şi din televiziune (Sergiu Nicolaescu, Vlad, era un tip inteligent. El a înţeles ce se Ion Caramitru), printre care şi nume mai puţin petrece şi imediat după fuga lui Ceauşescu s-a cunoscute. Am menţionat şi reprezentanţii armatei adresat forţelor de securitate să depună armele – generalii Guşă, Stănculescu şi Voinea. Datorită şi să conlucreze cu armata. Cei ce apărau sediul circumstanţelor în care ne aam, nu ne-am putut Comitetului Central au fost primii care au depus reuni cu cei 39 membri decât după încetarea armele şi nu s-au opus pătrunderii demonstranţilor diversiunii militare. S-a constituit un nucleu activ, în clădire. Au apărut unele confuzii, generate ad-hoc, din cei prezenţi mai ales la Televiziune şi de suspiciuni, în teritoriu (spre exemplu, la şi la sediul MApN. În acest grup am ajuns la Sibiu, unde au apărut ciocniri armate între unităţi concluzia necesităţii militare şi cele de organizării procesului Securitate), la fel excepţional al celor ca şi la aeroportul Primul punct programatic al Revoluţiei doi Ceauşeşti, pentru Otopeni, unde române, din cele 10 conţinute în Comunicatul către a curma acţiunea militarii care ţară al CFSN, din noaptea de 22 decembrie, statua: armată diversionistă. apărau aeroportul „Abandonarea rolului conducător al unui singur Cei doi erau reţinuţi au deschis foc partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist într-o unitate militară asupra unui grup de guvernământ” modestă din Târgovişte. de tineri trimişi Comandantul ei se de la Şcoala temea atât de o posibilă acţiune de comando, Ministerului de Interne de la Câmpina, în sprijinul pentru eliberarea lui Ceauşescu, cât şi de o apărării aeroportului (au fost consideraţi posibilă pătrundere anarhică a unor cetăţeni din “terorişti” şi în mare parte ucişi); de asemenea, oraş. Am decis, deci, organizarea procesului o grupă de specialişti din formaţia antiteroristă chiar în unitatea militară, generalul Stănculescu specializată a Securităţii, trimisă în sprijinul angajându-se să se ocupe de organizare. Acesta a Ministerului Apărării Naţionale, a fost primită cu luat legătura cu Tribunalul Suprem, Procuratura focuri de armă de militarii de pază, considerând, Generală şi Colegiul de avocaţi, pentru la fel, că e vorba de un grup de terorişti. desemnarea celor doi judecători, a unui procuror Starea generală de confuzie, suspiciunea şi a doi avocaţi. Noi am desemnat, să asiste la generalizată, amplicate şi de întuneric şi de proces, alături de generalul Stănculescu, pe Gelu lipsa de comunicare – provocate odată cu fuga lui Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, din partea Ceauşescu şi prăbuşirea regimului – au generat CFSN. Condiţiile desfăşurării procesului sunt multe asemenea situaţii care au provocat, în cunoscute. Era un proces excepţional, desfăşurat plus, victime nevinovate ! A fost tributul plătit în condiţii excepţionale (revoluţionare) şi în de societatea românească şi după prăbuşirea spiritul legislaţiei în vigoare. În ciuda caracterului regimului despotic al lui Ceauşescu, pe lângă său improvizat, el a dat satisfacţie aşteptărilor suferinţele provocate anterior. populaţiei şi a fost unica soluţie pentru a curma R. Cum au apărut partidele politice? vărsarea de sânge. A doua zi după execuţie Primul punct programatic al Revoluţiei au încetat acţiunile armate. Au mai fost unele române, din cele 10 conţinute în Comunicatul prelungiri răzleţe, care şi ele au încetat după către ţară al CFSN, din noaptea de 22 decembrie, câteva zile. statua: „Abandonarea rolului conducător al
14
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 unui singur partid şi statornicirea unui sistem însă, ne-au refuzat (în schimb, domnul Coposu democratic pluralist de guvernământ”. îmi oferea să candidez la viitoarele alegeri – pe Pentru a da putere de lege acestui obiectiv, listele PNŢ-cd– chiar cap de listă). Au acceptat, pe 31 decembrie am emis, în numele CFSN, unul însă, să-şi trimită reprezentanţi în Comisia din primele decrete-legi, cu privire la înregistrarea Juridică. şi funcţionarea partidelor politice şi organizaţiilor Membrii CFSN, în special preşedinţii obşteşti din România. Pe lângă menţionarea Consiliilor Judeţene – care fuseseră implicaţi libertăţii de organizare în partide politice şi nemijlocit în evenimentele din decembrie condiţiile de înscriere la Tribunal se statua şi - au propus constituirea unui partid „al condiţia minimă a constituirii unui partid – să aibă revoluţiei”, care să aibă ca program politic cel puţin 251 membri. Pe această temă au apărut programul Revoluţiei Române. Aşa s-a născut şi glume privind posibilitatea constituirii unui ideea organizării Frontului Salvării Naţionale partid la „ o coadă de aşteptare a autobuzului “. – ca partid. Aceasta prezenta inconvenientul Cert este că în cursul lunii ianuarie au fost alimentării unei confuzii – cu denumirea structurii înregistrate 30 de partide. Aceasta vorbea despre de stat (CFSN) – lucru exploatat de opoziţia dorinţa oamenilor de a-şi exprima diversitatea politică constituită atunci (în special cele trei de opţiuni, după o perioadă în care acest lucru partide menţionate). În 28 ianuarie, aceştia au era împiedicat. şi organizat un miting De aceea, în în faţa guvernului, În conducerea politică şi în ambianţa lui toate ţările care protestând împotriva Ceauşescu nu s-au găsit oameni de curaj care să au cunoscut constituirii FSN ca pus piciorul în prag şi să-l înlăturat pe Ceauşescu procese similare, partid. (aşa cum au reuşit vecinii noştri bulgari). Ai noştri, după înlăturarea În urma unui din contră, îi cântau osanale lui Ceauşescu, până şi unor dictaturi, a dialog cu reprezentanţii în noiembrie 1989, la Congresul XIV al PCR. Nu surmat „explozia” celor trei partide şi, a putut realiza nici o „lovitură de stat“ – civilă sau apariţiei de apoi, la 1 februarie, cu militară, care să-l înlăturat cu forţa, ceea ce ar partide. reprezentanţii celor 30 ferit ţara de sacriciile cunoscute! Al doilea de partide existente, fenomen similar a fost apariţia de ziare şi reviste (peste 1000 într-o lună), încât un scriitor cunoscut spunea că „avem mai multe ziare decât ziarişti!” În ceea ce priveşte componenţa CFSN, el s-a lărgit în perioada următoare, în primul rând prin includerea preşedinţilor de Consilii Judeţene desemnate pe plan local. Noi am dorit să e incluşi în structura acestei instituţii provizorii a puterii de stat, reprezentanţii partidelor nou create. Am şi avut reprezentate 2-3 partide apărute imediat, precum şi UDMR (pe lângă Lászlo Tökés, a gurat Kiràly Karoly, ca vice preşedinte al CFSN şi Domokoş Geza – preşedintele UDMR). Am sugerat acelaşi lucru - cu prilejul primelor întâlniri, de la începutul lunii ianuarie – şi reprezentanţilor fostelor partide „istorice”, reorganizate (PNŢ-cd – preşedinte Corneliu Coposu, PNL – preşedinte Radu Câmpeanu, PDSR – preşedinte Sergiu Cunescu). Aceştia, Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
am ajuns la o formulă politică de compromis, acceptată de toată lumea: transformarea CFSN în Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională, prin includerea reprezentanţilor tuturor partidelor politice, ca şi ai asociaţiilor minorităţilor naţionale. Aceasta a fost o “găselniţă” fericită, care a detensionat atmosfera politică. CPUN a funcţionat ca un “preparlament” timp de 3 luni şi jumătate, elaborând peste 200 de legi, inclusiv cea mai importantă – legea electorală - ca şi pregătirea alegerilor din 20 mai, în care urma să e ales, pe termen limitat – maximum 2 ani - un parlament bicameral cu funcţie şi de Adunare Constituantă pentru elaborarea noii Constituţii şi, respectiv, un preşedinte pentru acelaşi termen. La alegerile din 20 mai 1990 şi-au prezentat candidaţi peste 80 de partide. În parlamentul ales au fost reprezentate 17 partide. Misiunea principală a acestuia, aşa cum am spus, a fost elaborarea noii Constituţii,
15
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 lucru realizat la timp. După adoptarea ei în Parlament la începutul lunii noiembrie 1991, noua Constituţie a fost adoptată prin referendum naţional la 8 decembrie 1991 – zi devenită „Ziua Constituţiei”. Aceasta a consemnat încheierea unui proces de construire a statului de drept – nalizarea obiectivelor esenţiale ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989. R: Cum apreciaţi, unde s-au întâmplat greşeli, erori, chiar daune? Astăzi, ce aţi face diferit? Este greu să judeci istoria. Să te întrebi – ce ar fost dacă? - e fără sens. Sigur, toţi devenim mai înţelepţi cu trecerea timpului. Iar „greşelile” individuale sau colective devin în mod fatal parte a istoriei, cu aspectele mai bune sau mai puţin bune, cu fapte pozitive şi negative. Judecând, însă, comparativ cu modul în care s-au desfăşurat evenimentele în celelalte ţări care, ca şi noi, au săvârşit acest proces de trecere de la dictatură la democraţie, putem constata că ceilalţi au reuşit să asigure căi de trecere paşnică, în timp ce noi a trebuit să trecem printr-o dramă
16
care ne-a costat pierderi de vieţi nevinovate, ca şi distrugeri costisitoare. Şi aceasta datorită trăsăturilor odioase ale regimului instaurat de Ceauşescu, lipsei unei societăţi civile active (precum în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia). În conducerea politică şi în ambianţa lui Ceauşescu nu s-au găsit oameni de curaj care să pus piciorul în prag şi să-l înlăturat pe Ceauşescu (aşa cum au reuşit vecinii noştri bulgari). Ai noştri, din contră, îi cântau osanale lui Ceauşescu, până şi în noiembrie 1989, la Congresul XIV al PCR. Nu s-a putut realiza nici o „lovitură de stat“ – civilă sau militară - care să-l înlăturat cu forţa, ceea ce ar ferit ţara de sacriciile cunoscute! Dar, nu a fost să e! Până la urmă, România a trebuit să cunoască o dramă naţională, dar şi un moment înălţător marcat de fapte de eroism şi de jerfe supreme, ca şi de forţa de acţiune a maselor populare revoltate. Aceasta a fost Revoluţia Română şi ea trebuie cinstită, ca atare! Desigur că aceasta şi-a pus amprenta asupra evoluţiei situaţiei politice din ţară. S-au
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 acumulat multe trăiri şi resentimente, care şi-au Dialog util, din care s-a şi prolat soluţia politică găsit, apoi, reectarea în modul de desfăşurare a a organizării CPUN. În timp ce noi discutam, confruntărilor politice, mai ales că am intrat destul demonstraţii au rupt cordoanele de militari, care de rapid în plină campanie electorală. Şi aceasta a păzeau clădirea şi au aruncat sticle incendiare căpătat, încă de la început, accente conictuale şi la parterul clădirii, provocând un incendiu. Se s-a manifestat inclusiv prin acte violente. putea declanşa o mare încleştare, pentru că Din desfăşurarea revoltei populare şi în susţinători ai FSN veniseră în Piaţă, în susţinerea urma alungării lui Ceauşescu, Consiliul Frontului guvernului. Abţinerea acestora de la violenţă a dus Salvării Naţionale şi personal Iliescu au ieşit cu la evitarea unor cicniri mai grave! Împreună cu un important capital politic şi cu o mare autoritate. domnul Coposu, preşedintele PNŢ-cd şi cu ceilaţi De aceea, în lunile următoare, opoziţia politică participanţi la dialog, am apărut la balcon, însă încropită destul de rapid, a apelat la o amplă nimeni din piaţă nu era pregătit pentru a asculta desfăşurare de acţiuni pentru discreditarea atât discursuri. La această acţiune nu a fost nici un a - FSN, cât şi a lui Iliescu personal, apelânduminer. se la tot felul de mijloace, la neadevăruri şi b) Într-o duminică, 18 februarie, grupuri acuze inventate („omul Moscovei“, „omul lui rebele, de elemente violente, au atacat şi au Gorbaciov“, „ devastat clădirea agent KGB“, care guvernului; un Limbajul violent folosit pe parcursul nu vrea decât să viceprimministru manifestării, împotriva FSN şi a candidatului său, a aplice „perestroika“ (Voican Voiculescu), avut efecte contrare, reectate în rezultatele alegerilor lui Gorbaciov în care se aa la lucru, de la 20 mai! România etc.). a fost maltratat şi Însă această ameninţat să e campanie - pe care unii o continuă şi după 20 aruncat de la etajul II. Nici de astă dată nu a de ani (rămânând în „tranşee“, precum soldatul fost vorba de mineri. Este adevărat că a doua zi japonez!) – a avut reversul ei. Opoziţia a avut au sosit în Bucureşti grupuri de mineri, care au mai mult de pierdut. Alegerile parlamentare din solicitat o convorbire cu membrii Biroului CPUN 20 mai au fost câştigate de FSN, cu 66% din – exprimând cerinţa ca organele de ordine să-şi voturi, iar la prezidenţiale – Iliescu a obţinut facă datoria şi să asigure ordinea publică. 85% din voturi (în condiţiile unei prezenţe la vot c) În luna martie 1990, la Târgu Mureş au impresionante). izbucnit ciocniri de natură etnică, generate, pe de R: Câteva cuvinte despre “mineriade“, o parte, de unele acţiuni cu caracter separatist în ”suprimarea“ Pieţei Universităţii? şcoli (unii au vrut cu tot dinadinsul ca să nu mai În legătură cu această întrebare, doresc să funcţioneze, în aceleaşi şcoli, clase cu limbi de relev faptul că printre fabulaţiile vehiculate, atât predare română, respectiv, maghiară, ceea ce a în ţară, cât şi în afară, cu obstinaţie, a fost şi aceea produs o mare tensiune în rândul copiilor, cadrelor că minerii ar adus violenţa în viaţa noastră didactice, populaţiei care nu înţelegea logica politică. Ceea ce este un mare neadevăr! unor asemenea acţiuni) iar, pe de altă parte, de Aşa cum am spus, acte de violenţă au conotaţia naţionalistă dată unor acţiuni organizate marcat, din păcate, confruntările noastre politice, cu prilejul manifestărilor aniversare consacrate încă din luna ianuarie. Dar minerii nu au avut nici zilei de 15 martie. Cert e că am asistat la ciocniri un rol! Aş aminti câteva fapte: violente, alimentate de grupuri extremiste, de a) Am menţionat demonstraţia organizată ambele părţi, care au necesitat intervenţia şi a de cele trei partide de opoziţie, în ziua de 28 trupelor militare. Confuzia alimentată în jurul ianuarie 1990 îndreptată împotriva guvernului acestor manifestări, ca şi o propagandă insidioasă, şi a FSN. În timp ce piaţa era ocupată de au făcut să circule în presa internaţională o scenă demonstranţi, noi (conducerea CFSN şi a din centrul oraşului cu un ţăran român maltratat, guvernului) am invitat la dialog reprezentanţii prezentat drept maghiar agresat de naţionalişti celor trei partide, organizatoare ale demonstraţiei. români. Nici la Târgu Mureş nu a exista nicio Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
17
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 prezenţă de mineri. d) În timpul campaniei electorale, în urma unui miting organizat de PNŢ-cd în ziua de 22 aprilie, o parte dintre participanţi a ocupat Piaţa Universităţii. Acţiunea contravenea legii adoptate de CPUN privind desfăşurarea adunărilor electorale, în care se interzicea, în mod expres, ocuparea de spaţii publice, îndeosebi pieţe şi artere de circulaţie. Cordoane de poliţişti care au vrut să elibereze carosabilul, a doua zi, au fost bruscate violent de manifestanţi (de aici termenul de „golani“ pe care eu l-am folosit la adresa agresorilor, în discuţia din CPUN, asupra acestor incidente, pe care opoziţia l-a folosit apoi cu o conotaţie insinuantă, ca expresie a atitudinii „ostile” a puterii faţă de manifestanţii opoziţiei!) Cert
este că piaţa a rămas ocupată tot timpul campaniei electorale,
– au dat declaraţii publice, privind încetarea acţiunilor din piaţă şi recunoaşterea rezultatului alegerilor. Deci, de unde până unde „suprimarea Pieţii Universităţii“? Este clar o deformare a adevărului! Trebuie spus că a existat o încercare de a organiza o acţiune tip „Piaţa Universităţii” şi la Timişoara care, însă, s-a stins de la sine. f) Ceea ce a urmat nu are legătură directă cu manifestarea electorală din „Piaţa Universităţii“. În Piaţă, pe spaţiul verde dintre Hotelul Intercontinental şi Teatrul Naţional, au rămas, după 20 mai, circa 100 de persoane– cazate în corturi– care au declarat „greva foamei“, ind susţinute de două asociaţii –„Asociaţia 21 decembrie“ şi „Liga Poporului“. Nu era clar ce mai revendică. Au refuzat Pe acest fundal, când forţele de ordine au capitulat orice dialog, în faţa grupurilor anarhice (poliţia practic dispărând din încercat de peisaj, după amiază), când Armata ezita să intervină Primarul General (mai ales că mulţi oţeri superiori erau în anchetă pentru al Capitalei, participarea la reprimarea protestelor populare din secretarul decembrie – la Timişoara şi la Bucureşti), în calitate de şef general al al statului, ales la 20 mai 1990, m-am adresat populaţiei guvernului cu chemarea de a sprijini forţele de ordine pentru a pune sau chiar de capăt acţiunii ministrul
devenind principala tribună a opoziţiei, dar şi după aceea. Practic, aproape două luni, nodul central de circulaţie din Bucureşti a fost blocat, deranjând circulaţia şi provocând o mare iritare a cetăţenilor, nu numai din zona apropiată. Aşa-ceva era fără precedent. Închipuiţi-vă ceva similar în orice capitală europeană; spre exemplu „Place d’Etoile“, la Paris, ocupată pentru două luni! e) menţionaţi în întrebarea dumneavostră „suprimarea Pieţei Universităţii“- ceea ce este un mare fals! Manifestarea de care am vorbit şi care a perturbat viaţa oraşului, constituind şi o încălcare agrantă a legii, s-a desfăşurat nestingherită. Ea, de altfel, nici nu a slujit opoziţiei, aşa cum am spus, ci din contră. Limbajul violent folosit pe parcursul manifestării, împotriva FSN şi a candidatului său, a avut efecte contrare, reectate în rezultatele alegerilor de la 20 mai! Imediat după alegeri, principalii organizatori şi participanţi s-au retras din Piaţă. Pe 21 şi 22 iunie, Liga Studenţilor, PNŢ-cd, ca şi unele ONG-uri („Solidaritatea universitară“)
18
Sănătăţii. În schimb, refuzau să accepte măsuri de reluare a circulaţiei. Guvernul a manifestat toleranţă, nedorind să provoace noi incidente. În plus, el se pregătea de predarea mandatului, urmând ca Parlamentul ales, care urma să se reunească pe 14 iunie, să desemneze un nou guvern. În ziua de 11 iunie, o delegaţie a „greviştilor foamei“ s-a întâlnit totuşi cu un vice prim ministru (dl. Anton Vătăşescu), prilej cu care, singura revendicare pe care au prezentat-o a fost realizarea unui „post liber de Televiziune“ şi s-au angajat în scris să elibereze Piaţa Universităţii (ceea ce a provocat „protestul“celor două asociaţii care-şi manifestaseră „solidaritatea“ cu „greviştii foamei“). Pe această bază, Ministrul de Interne a propus şi conducerea Guvernului a aprobat (cu avizul şi al Procurorului General) de a lua măsuri pentru degajarea pieţii, în ziua de 13 iunie şi redarea ei circulaţiei, având în vedere şi deschiderea lucrărilor celor două camere (Senatul Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Deci, nu minerii au fost iniţiatorii actelor de violenţă. Venirea lor în Bucureşti a fost efectul violenţelor provocate pe 13 iunie de grupuri organizate, manipulate în acest scop de forţe interesate, din interior şi din afară. De altfel, grupuri turbulente, încercând să iniţieze violenţe stradale, au continuat să acţioneze şi după aceea. În decembrie acelaşi an, cu prilejul manifestărilor de comemorare a victimelor Revoluţiei, un grup provocator a incendiat coroana depusă de FSN. Desigur că, la rândul lor şi minerii au comis acte reprobabile de violenţă, care au adus prejudicii imaginii ţării. Însă, este un fapt că violenţa generază violenţă! Iar extremele se alimentează, totdeauna, reciproc. Pe de altă parte, aceste evenimente reectau slăbiciunile statului şi ale structurilor sale – în formele existente le şase luni după Revoluţie şi imediat după primele alegeri libere. Din păcate, România a fost obligată să mai cunoască o descindere a minerilor (de astă dată numai din Valea Jiului ) în septembrie 1991 – pentru a solicita demiterea guvernului Petre Roman, ca şi a preşedintelui Ion Iliescu, nemulţumiţi de înrăutăţirea situaţiei lor economico-sociale. Este interesant că, de astă dată, cei ce-i dezaprobaseră pe mineri în iunie 1990 i-au aplaudat şi încurajat în septembrie 1991, iar Congresul PNŢ-cd a invitat liderii minerilor, în frunte cu Miron Cosma, pentru a-i felicita şi aplauda de la tribuna Congresului. Aşa se scrie istoria!
într-o clădire apropiată de Piaţa Universităţii şi Camera Deputaţilor în fosta clădire a Marii Adunări Naţionale, unde îşi desfăşurase lucrările şi CPUN). S-a fabulat enorm pe marginea evenimentelor din 13 iunie 1990. S-a încercat plasarea răspunderii asupra factorilor din conducerea statului; s-a armat că puterea ar pus la cale aceste evenimente pentru a intimida opoziţia – ceea ce este absurd! Este evident, însă, că poliţia a acţionat cu multă stângăcie. Dar nimic nu poate motiva actele de vandalism care au urmat – cu incendierea de autobuze ale poliţiei şi a multor autovehicule, inclusiv private, cu devastarea unor clădiri publice – a Poliţiei Capitalei, SRI, Ministerului de Interne şi a Televiziunii. Este evident că grupuri rebele, exprimând nemulţumirea unor cercuri, din interior şi din afară, pentru rezultatul alegerilor, erau pregătite pentru acţiuni violente (cu bâte, lanţuri, sticle incendiare), în scopul destabilizării situaţiei din ţară şi compromiterii conducerii politice a ţării. Scenele de vandalism desfăşurate în Capitală, în cursul după amiezii şi serii de 13 iunie, au îngrozit populaţia Capitalei şi nu numai. Nimeni nu înţelegea raţiunea unor asemenea acte de violenţă, la trei săptămâni după alegeri, când populaţia şi- a exprimat liber opţiunile sale politice! Pe acest fundal, când forţele de ordine au capitulat în faţa grupurilor anarhice (poliţia practic dispărând din peisaj, după amiază), când Armata ezita să intervină (mai ales că mulţi oţeri superiori erau în anchetă pentru participarea la reprimarea protestelor populare din decembrie – la Timişoara şi la Bucureşti), în calitate de şef al statului, ales la 20 mai 1990, m-am adresat populaţiei cu chemarea de a sprijini forţele de ordine pentru a pune capăt acţiunii forţelor anarhice. În sprijinul forţelor de ordine şi al populaţiei Capitalei au sosit, unii încă din seara de 13 iunie, alţii în dimineaţa zilei de 14 iunie - grupuri de cetăţeni, în special muncitori din câteva oraşe (Ploieşti, Giurgiu, Călăraşi, Galaţi), precum şi grupuri de mineri din cinci bazine carbonifere.
Interviu acordat de către preşedintele Ion Iliescu pentru International Center For Democratic Transition (ICDT), Ungaria
*
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
19
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
OPINII
REVOLUŢIE PRIN AUTO-ORGANIZARE* Acad. Mihai DRĂGĂNESCU Academicianul Mihai Drăgănescu a fost preşedintele Academiei Române (2 februarie 1990 – 18 ianuarie 1994) şi creatorul şcolii româneşti de informatică. Inginerul Mihai Corneliu Drăgănescu s-a născut la 6 octombrie 1929, la Făget, în judeţul Prahova şi a fost membru corespondent (din 1 martie 1974) şi membru titular (din 22 ianuarie 1990) al Academiei Române, precum şi fondator şi preşedinte al Secţiei de Ştiintă şi Tehnologia Informaţiei (1992-1994 şi 1998 - 2010). În domeniul activităţii educaţionale, Mihai Drăgănescu a creat şi o şcoală românească de dispozitive electronice semiconductoare şi de microelectronică.În domeniul microelectronicii a creat o nouă disciplină originală: electronica funcţională. Totodată, Mihai Drăgănescu este iniţiator şi promotor al revoluţiei informatice în România. A conceput o nouă teorie a informaţiei pe baze structural-fenomenologice şi elemente conceptuale privind societatea informatică în România. În calitate de lider al informaticii româneşti a iniţiat construirea reţelei naţionale de centre teritoriale de calcul, introducerea informaticii în programa de învăţământ şi dezvoltarea industriei de software în România. Un aspect de care nu se ţine seama în interpretarea unei Revoluţii, cum a fost aceea din România, la sfârşitul anului 1989, se referă la rolul unor tipuri de procese sociale care se încadrează în clasa unor fenomene pe care ştiinţa le-a pus în evidenţă cu deplină claritate numai în ultimul sfert de veac. Desigur, o revoluţie poate organizată, poate pregătită şi condusă de o organizaţie sau de un grup, dar poate generată şi de procese sociale necoordonate, care se produc în anumite condiţii istorice sub inuenţa unei multitudini de factori, dintre care unul sau câţiva pot determinanţi. Dar aceştia din urmă sunt numai factori, fără a prestabili caracterul revoluţiei ce va urma, dacă va urma. De altfel, în al doilea caz, în care lipseşte o organizare prealabilă, unii
20
istorici şi cercetători politici sunt adesea tentaţi să considere fenomenul drept o răscoală sau o revoltă. Cercetătorii avizaţi ştiu, însă, că un proces de răsturnare politică poate considerat revoluţie numai prin consecinţele lui, dacă se produc schimbări fundamentale în societate din punct de vedere politic şi social. Faptul că Revoluţia Română din 199 nu s-a încadrat în tiparele clasice ale unei revoluţii şi în nici un caz în clasa revoluţiilor organizate şi faptul că nu s-a încercat un model teoretic al unui asemenea tip de revoluţie, care să propună o explicare ştiinţică a proceselor care au avut loc, a lăsat loc la tot felul de versiuni şi căutari de explicaţii, care se îndreaptă asupra anumitor evenimente ale momentului, fără a surprinde esenţa fenomenului. Modelul teoretic care mi se pare cel mai potrivit, în lumina cunoştinţelor ştiinţice de astăzi, este acela al unui fenomen de autoorganizare1, manifestat în condiţiile unei sensibilităţi maxime a dinamicii sociale în jurul unor stări de haos aparent 2. Asemenea stări Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
sunt precedate de o îndelungată acumulare şi îmbinare de factori, dintre care unii au un caracter determinant. Caracterul esenţial al procesului care ne interesează este acela de auto-organizare ce caracterizează, în esenţă, şi Revoluţia Română din Decembrie 1989. Să examinăm, însă, lucrurile pe rând. Faza de incubare, deoarece nu se poate vorbi de o fază de pregătire a Revoluţiei Române din 1989, a început cu mult înainte de acest an. ‘‘Parametrii’’ Revoluţiei au început să e introduşi în dinamica socială odată cu măsurile economice aberante (de exemplu, reducerea la 300 metri pătraţi a suprafeţei agricole a unei gospodării ţărăneşti), şi nu numai economice, încă din anii ‘70, după încetarea perioadei relative de dezgheţ pe care România socialist-totalitară a cunoscut-o timp de aproape 10 ani. O analiză atentă ar putea să arate că, de fapt, dezgheţul a durat chiar mai puţin, 7-8 ani. Evenimentele din Valea Jiului din 1977 au fost un prim semnal asupra schimbării unor parametri psiho-sociali. Introducerea unor corecţii, care au căutat numai să inhibe manifestarea acestora, fără a elimina cauzele apariţiei lor, s-au dovedit a nu eciente din cauza escaladării continue a unor măsuri Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
economice arbitrare. Evenimentele de la Braşov din 197 au fost un semnal şi mai puternic asupra revenirii parametrilor nemulţumirii, afectând profund starea psiho-socială a românilor, în general. Puterea socialist-totalitară a trecut din acest moment de la inhibarea la reprimarea clasei în numele căreia conducea, ind de fapt hotărâtă să folosească reprimarea armată, lucru devenit evident încă din anul 1987. O primă luare de poziţie în privinţa unei încadrări teoretice a Revoluţiei Române din decembrie 1989 am prezentat-o la o dezbatere din anul 19983. Punctul de vedere teoretic este important pentru a contribui la claricarea chestiunii, şi anume dacă mişcarea social-politică din decembrie 1989 a fost sau nu o revoluţie socială. De pe poziţii politice, în anii de după Revoluţia ţia ia din 1989, s-au exprimat diferite opinii, e impotriva caracterizării evenimentelor din decembrie 1989 drept revoluţie socială, e pentru recunoaşterea acestui caracter. Două elemente sunt de avut în vedere pentru aprecierea pozitivă, sau negativă, a unui proces ca cel menţionat, drept revoluţie socială:
21
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 A. Consecinţa evenimentelor respective, primul rând ordinea politică existentă, ceea ce a avut loc. dacă ele au condus la o schimbare radicală de regim social-politic. Cel care avea să e propulsat de B. Modul în care s-au desfăşurat această revoluţie în fruntea ei, Ion Iliescu, evenimentele care au antrenat pături largi ale avea să remarce cu privire la caracterul acelor populaţiei. evenimente, în lumina Comunicatului catre Ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale , din Criteriul A este necesar, dar nu totalmente Din textul sucient, pentru a acorda unor evenimente, care 22 decembrie 1989, următoarele: ‘‘Din conduc la o schimbare de regim social-politic, declaraţiei se vede limpede caracterul radical caracterul de revoluţie socială. Schimbarea se al revoluţiei noastre. El consacră pluralismul poate produce şi sub o ocupaţie străină, ind şi pluripartidismul politic, politic, separarea puterilor, impusă direct de aceasta, şi în acest caz este greu respectarea drepturilor omului, restructurarea de a caracterizată drept revoluţie, chiar dacă sistemului economic, integrarea în structurile poate avea un caracter revoluţionar. De aceea, Europei unite. Era vorba, în termeni neechivoci, este necesar a avea în vedere şi modul în care de abandonarea vechiului sistem comunist şi s-au desfăşurat evenimentele. Din acest punct dictatorial, de organizarea alegerilor libere şi de trecerea la un sistem nou, democratic. Nu de vedere diverşi autori consideră că numai un singur mod de desfăşurare a evenimentelor poate în aceasta constă esenţa unei revoluţii? Acest caracteriza o revoluţie socială. Tocmai acest lucru Comunicat arată limpede că voinţa maselor dorim să-1 combatem, în lumina cunoaşterii ieşite în stradă nu era doar aceea de a înlocui ştiinţice anumite personaje contemporane, care din centrul puterii, Numai schimbarea lui Ceauseşcu nu ar fost conrmă ceea ce ci de a schimba o revoluţie. Trebuia schimbat şi sistemul existent, în realitatea a arătat şi radical sistemul primul rând ordinea politică existentă, ceea ce a avut anume că pot exista politic şi morfologia loc mai multe moduri societăţii’’4. Revoluţia de desfăşurare a unei revoluţii este un fenomen sociale. de mare anvergură. Consideraţii şi teorii asupra Cei care consideră, pornind de fapt de revoluţiilor social-politice pot găsite în lucrările la teoria revoluţiei socialiste, mărturisit sau nu, unor mari gânditori precum Aristotel, Platon, indiferent dacă sunt oameni politici de dreapta sau Machiavelli, John Milton, Kant, Hegel, Marx ş.a. de stânga, că o revoluţie socială poate numită Astăzi, teoria social-politică trebuie să ţină seama astfel numai dacă este organizată de un centru şi de formele noi pe care le pot lua revoluţiile revoluţionar, cu o ideologie bine denită şi o social-politice, în special privind modul în care mare forţă organizatorică pentru antrenarea unor se desfăşoară revoluţia – criteriul B – datorită proceselor reale pe care le-am trăit la sfârşitul pături largi ale populaţiei, exclud a priori oricare alte moduri. De pe o asemenea poziţie ei neagă acestui secol. Teoria contemporană consideră caracterul de revoluţie socială a unor procese cum revoluţia ca un fenomen major, abrupt, în mod au fost evenimentele din decembrie 1989 din ţara tipic violent. Se ştie, pe de altă parte, că în noastră. Cehoslovacia a avut loc un proces de schimbare Criteriul A, care se referă la schimbarea denumit “revoluţia de catifea”, fără violenţă. de regim social-politic este, fără îndoială, În privinţa criteriului B este interesant fundamental. O revoluţie politică poate să nu de studiat dacă evenimentele post-revoluţie ducă la transformări sociale, poate numai o pot schimba sau participa la determinarea schimbare de autoritate politică, în care caz nici caracterului revoluţiei. Un istoric american, Crane Brinton5, a observat că în urma revoluţiei nu poate numită, de fapt, revoluţie. De aceea, numai schimbarea lui Ceauseşcu nu ar fost o apar, de regulă, moderaţii si extremiştii acesteia revoluţie. Trebuia schimbat şi sistemul existent, în (aşa a fost în cazul revoluţiei franceze, al
22
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 revoluţiei ruse şi revoluţiei islamice din Iran). Extremiştii, ca să reuşească să preia conducerea politică, tind şi chiar recurg din nou la forţă. Asemenea evenimente au şi avut loc în anul 1990 în România. Dacă reuşesc, am adăuga, tind să instaureze un regim autocratic cu o faţadă democratică. Nici Revoluţia Română nu a făcut excepţie din acest punct de vedere, dar extremiştii nu au reuşit, deşi după anul 1996 tendinţa către un regim autocratic cu faţadă democratică nu se poate spune că a lipsit. De remarcat este faptul că asemenea evenimente nu mai pot schimba caracterul revoluţiei initiale, care intră în istorie cu realitatea ei intrinsecă. Este ştiut faptul că viaţa socială devine tot mai complexă, societatea este tot mai complexă. de auto-organizare. De asemenea, sistemele Imaginea despre complexitate în ştiinţă sneliniare cunosc fenomene de adaptare evolutivă. a schimbat mult în ultimii 20 de ani. Astăzi, În timp ce societatea este în esenţă în general, prin neliniară, o sisteme complexe conducere Intoleranţa extremă impusă societăţii duce în se înţeleg : “sisteme totalitară impune cele din urmă la reacţii puternic neliniare ale agenţilor a căror dinamică un comportament sociali, la agitaţii sociale, la fenomene de revoltă socială, este determinată liniar, la comandă, la conguraţii ale acestor procese de revolte, care vor de interacţiuni împiedicând tinde la un moment dat către acea zonă de atractori în neliniare între adaptări evolutive. jurul cărora apar fenomene de auto-organizare ce duc la părţile lor şi al căror Supunerea o altă structură social-politică comportament poate faţă de conducerea înţeles în raport totalitară depăşeşte cu proprietăţile la un moment dat emergente care rezultă din aceste interacţiuni [...] limitele suportabilităţii, agenţii sociali nu mai pot Marea majoritate a fenomenelor din lumea reală răspunde în mod liniar, se intră în zone neliniare au de-a face cu neliniaritatea, interdependenţa şi din ce în ce mai puternice, caracterul proceselor emergenţa...’’6. sociale începe să se manifeste neliniar, cu toate Legăturile neliniare dintre agenţii unui consecinţele care decurg de aici, societatea nu sistem duc la emergenţa unor fenomene de o mai urmează întru totul conducerea politică varietate şi bogăţie surprinzătoare. Acest lucru existentă. este valabil pentru orice fel de sisteme, e ele Odată declanşată neliniaritatea şi zice, chimice, biologice sau sociale. Tocmai amplicată prin evoluţia agenţilor din societate în emergenţa unei multitudini de comportamente raport cu neadaptabilitatea şi xitatea conducerii calitativ deosebite scoate în evidenţă neliniaritatea societăţii, dinamica societăţii se desfăşoară în unui sistem. condiţii noi. O revoluţie organizată şi controlată de Teoria contemporană a sistemelor un centru de comandă este mai curând un proces complexe, dacă ne imaginăm traiectoria liniar. La un ordin x se răspunde cu o acţiune care societăţii într-un spaţiu abstract, arată că evoluţia ascultă de acest x în mod direct proporţional, deci traiectoriei tinde către anumiţi atractori. Aceştia liniar. sunt de trei tipuri: puncte xe, cicluri limită O caracteristicăă importantă a sistemelor sistemelor şi atractori, care au în jurul lor un bazin de neliniare este aceea a apariţiei unor fenomene Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
23
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 traiectorii care par a parcurse haotic. Când procesului de auto-organizare, provenite din cele un sistem este atras de un punct x, atingerea mai diferite straturi ale populaţiei şi instituţii. lui reprezintă un regim de echilibru. Pentru un Un rol important în acest proces l-a avut ciclu limită, acesta este parcurs în timp pe una şi Armata Română7. În 29 decembrie 1989 scriam: aceeaşi traiectorie, bine denită şi închisă (cerc, “Solidarizarea armatei cu tinerii şi cu întregul elipsă) cum ar cazul reproducerii societăţii. popor reprezintă unul din cele mai frumoase Cazul al treilea ne interesează în cea mai mare momente ale istoriei noastre, Armata Română masură, deoarece sistemul se poate găsi întrdovedind, încă odată, respectandu-şi tradiţiile o zonă extrem de sensibilă, caracterizată prin pe care toţi le simţeau păstrate, existenţa ei bazinurile unor atractori, unde traiectoriile parcă întotdeauna numai alături de popor” 8. haotice, un fel de vârtejuri, conduc, la limita lor, Armata Română a intrat în dinamica la fenomene de auto-organizare. Unei astfel de revoluţionară a întregii societăţi, încadrândudinamici îi corespunde şi Revoluţia Română. se în procesul de auto-organizare a Revoluţiei. Sistemele liniare sunt mai simple decât Culminarea procesului de auto-organizare a avut cele neliniare, dar sunt lipsite de posibilităţile loc prin constituirea Frontului Salvarii Naţionale de adaptare excepţionale pe care ultimele le au. care proclamă schimbarea sistemului politic şi Predominanţa ierarhiilor în sistemele sociale social. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este caracterul endogen sau exogen al unei liniare (regimul faraonilor egipteni, al Romei imperiale, al revoluţii sociale. lui Napoleon, O revoluţie cu caracter exogen al Germaniei Dar revoluţia socială nu poate avea loc decât ca naziste, al înseamnă a fenomen endogen şi, chiar dacă intervin inuenţe şi unele regimurilor determinată din impulsuri exogene, acestea nu au cum să declanşeze socialiste afară, deşi realizată o revoluţie socială, dacă societatea nu se găseşte întrtotalitare), fără cu agenţi sociali un stadiu propice pentru o astfel de schimbare şi nu admiterea unor (individuali şi acţionează singură neliniarităţi colectivi) proprii necesare societăţii în adoptării, duce în cele din urmă la colapsul care se desfăşoară revoluţia. Exogeneitatea acestora. Tolerarea unor explorări în afara poate absolută, dacă răsturnarea regimului limitelor impuse de un sistem social rigid şi liniar, existent ar avea loc sub intervenţia unor forţe reprezintă o complexitate mai mare a societăţii şi străine (militare, paramilitare), sau poate posibilitatea unei mai bune adaptări în viitor. relativă, de diferite grade sau nuanţe, în cazul Intoleranţa extremă impusă societăţii duce în care Revoluţia este favorizată de contextul în cele din urmă la reacţii puternic neliniare ale internaţional (cum era cazul prăbuşirii regimurilor agenţilor sociali, la agitaţii sociale, la fenomene socialiste totalitare din estul Europei în 1989) sau de revoltă socială, la conguraţii ale acestor chiar impulsionată de anumite inuenţe directe procese de revolte, care vor tinde la un moment (informaţionale sau prin agenti externi care dat către acea zonă de atractori în jurul cărora caută să determine declanşarea evenimentelor revolutionare). apar fenomene de auto-organizare. ce duc la o altă structură social-politică. Dar revoluţia socială nu poate avea loc Dacă se produce schimbarea sistemului decât ca fenomen endogen şi, chiar dacă intervin social-politic, atunci are loc o revoluţie socială inuenţe şi unele impulsuri exogene, acestea nu desfăşurată prin auto-organizarea agenţilor au cum să declanşeze o revoluţie socială, dacă sociali şi nu prin organizare. Revoluţia Română societatea nu se găseşte într-un stadiu propice din decembrie 1989 a fost un asemenea tip de pentru o astfel de schimbare şi nu acţionează revoluţie socială. Nici o personalitate, nici un singură. grup nu a organizat această revoluţie, dar în Importanţa acordată de unii autori cadrul ei au apărut personalităţi în manifestarea factorilor exogeni ai Revoluţiei Române din
24
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 1989, deşi aceştia au existat, este exagerată. atunci când au avut loc. Pentru desfăşurarea acestei revoluţii, contextul Se ştie că în timpul regimului socialist internaţional al anului 1989 a fost factorul care a totalitar am publicat, începând din anul 1971, o dus la culminarea unui proces, care începuse cu serie de studii cu idei originale prin care căutam cel puţin doi ani înainte în societatea românească. să ies din tiparele ideologice ociale. După un Factorii exogeni care au acţionat numar de ani, supremul nivel ierarhic al statului şi aveau uneori în spate obiective care depăşeau partidului unic a fost iritat şi am primit de la acest declanşarea proceselor revoluţionare, urmărind nivel avertismentul de a înceta a mai publica, de fapt şi interese dincolo de interesele României, dacă doresc să u din nou promovat. chiar ruperea unor părţi din teritoriul ei, dacă nu Mi-am dat seama că devenisem un chiar destrămarea tării. intelectual care nu mai răspundea liniar, intrasem Faptul că toată ţara a intrat în în neliniaritate în raport cu regimul, lucru de sincronicitate revoluţionară cu evenimentele netolerat pentru simplitatea sitemului politic liniar revoluţionare de la Timişoara ( Bucureşti, impus în mod totalitar. Am continuat, totuşi, să Arad, Lugoj, Caransebeş, Cluj-Napoca, Braşov, public. Din aceeaşi sursă şi pe aceeaşi cale am Sibiu, Târgu-Mureş, Alba lulia, Turda, Buzău, primit, apoi, avertismentul că, dacă nu voi înceta Brăila, Constanţa, Craiova, Reşiţa, Miercureasă public, voi distrus. Ciuc, Galaţi, Râmnicu-Sărat, Slobozia, Caracal, Imobilitatea în gândire, forţarea realităţii Râmnicu-Valcea9) arată stadiul pre-revoluţionar vieţii sociale în anii ‘80 au trezit agitaţii sociale al societăţii româneşti în intregimea ei şi a dus prin idei care circulau printre muncitori (‘‘vom la menţinerea statului român. Atunci a acţionat muri un milion, dar vom scăpa de ei” mi-a spus un tehnician), în toată ţara “conştiinţa salvării ţărani (“vom ieşi 10 naţiunii” . cu coasele şi furcile Revoluţia Română din Decembrie 1989 a Revoluţia pentru a ne opune conrmat şi menţinut statul naţional şi unitar român, Română din demolării caselor fapt poate prea puţin subliniat până acum Decembrie 1989 şi construirii de a conrmat şi blocuri”, îmi menţinut statul naţional şi unitar român, fapt spunea un grup de săteni dintr-o comună din poate prea puţin subliniat până acum. Transilvania) şi intelectuali care izbucneau, Revenirea României la democraţie – şi sub diferite forme, în întâlniri şi cercuri, unii nimeni nu poate contesta meritele deosebite devenind disidenţi politici. ale preşedintelui României, Ion Iliescu, din Aceste fenomene arătau că se schimbau perioada 1990-1996, din acest punct de vedere ecuaţiile profunde ale proceselor şi relaţiilor – , a însemnat un pas însemnat şi pentru relaţiile sociale, societatea devenind mai complexă, inter-etnice din ţara noastră, minoritaţilor mult mai neliniară, favorizându-se apariţia unor naţionale indu-le asigurate drepturile prevăzute mişcări, cum a fost revolta de la Braşov din 1987 . În acel moment, mi-a fost clar că epoca de normele internaţionale pentru o societate civilizată. Ceauşescu era încheiată şi am spus acest lucru Faptul că Revoluţia Română din într-un cerc de prieteni, urmând a urmări numai modul în care se va materializa. Decembrie 1989 s-a desfăşurat după modelul auto-organizării şi nu al organizării poate Nimeni nu putea să prevadă în ce mod ilustrat printr-o serie de fapte care se înscriu în se va petrece răsturnarea regimului totalitar. procese de agitaţie socială, revolte şi culminare Răspunsul a venit în 1989, printr-o Revoluţie revoluţionară. Se pot aduce multe ilustrări ale cu auto-organizare (o revoluţie prin organizare factorilor şi faptelor pregătitoare ale Revoluţiei, nici nu era posibilă în România acelor ani), care dar nu voi menţiona mai jos decât câteva s-a dovedit un eveniment profund în istoria dintre evenimentele care m-au frapat personal, României. menţionând şi modul în care am gândit asupra lor, Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
25
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Fenomenul auto-organizării este unul din procesele fundamentale ale naturii. Autoorganizarea este unul din marile principii ale existenţei11. Este un principiu ontologic de maximă generalitate: “Gravitatea conduce la obiecte auto-organizate cum sunt planetele, stelele, galaxiile, conglomeratele de galaxii. Atomii şi moleculele sunt formate prin autoorganizare.Nucleele sunt obiecte auto-organizate din cuarcuri. Neliniaritatea şi procesele guvernate de dinamica neliniară sunt esenţiale pentru o gamă largă de structuri auto-organizate (...). Fenomene de auto-organizare sunt prezente la nivel social (...). Emergenţa vieţii într-un univers este un fenomen de auto-organizare (...). Viaţa se auto-organizeaza singură (...). În realitatea profundă, după emergenţa unui set de sensuri fenomenologice, acest lucru este urmat de un proces de auto-organizare care poate da naştere unui Univers (...). Conştiinţa Fundamentală Însăşi
poate utiliza procesele de auto-organizare”12. A recurge la modelul auto-organizarii pentru o revoluţie socială nu reprezintă decât aplicarea unui principiu fundamental. A declara revolta o revoluţie socială – fără a ţine seama de modul manifestarii ei prin auto-organizare, un tip de revoluţie care nu are nevoie de teorie şi organizare, ci numai de procese intrinseci naturale (la scară socială) – reprezintă, fără îndoială, o eroare ştiinţică şi losocă. *
NOTE: * Studiul a fost publicat în revista AGORA SOCIAL-DEMOCRATĂ, anul I, nr. 1, decembrie 1999, p. 59-67. 1. Stuart Kaufmann, At Home in the Universe - the Search for Laws of Self- Organizations and Complexity , New York, Oxford University Press, 1995. Peter Coveney, Roger Higheld, Frontiers of Complexity - The Search for Order in a Chaotic World, New York, Fawcett Columbine, 1995. 2. Acesta este numit haos determinist în literatura ştiinţică, iar prescurtat este denumit haos. Denumirea de haos determinist (aplicabilă în mecanica clasică, mecanica cuantică, în procesele informaţionale, în economic) provine din domeniul dinamicii neliniare şi se aplică şi proceselor sociale. Denumirea nu este prea fericită, se poate observa contradicţia dintre haos şi determinism, dar reectă mulţumitor natura proceselor la care se referă.. 3. Mihai Drăgănescu, Certitudini, Incertitudini şi Probleme, cuvânt la dezbaterea”România Încotro” organizată de PDSR, Sala de Marmură a Senatului, 6 martie 1998. 4. Ion Iliescu, Revoluţie şi reformă, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994. 5. Apud The New Encyclopedia Britannica , Fifteenth Edition, 1994, vol. 10, p.10. 6. Ben Goertzel, Mind as a Complex System, în The Noetic Journal, vol. 1, No. 2, Nov. 1998, p. 122-132. 7. Armata Română în Revoluţia din Decembrie 1989, Ediţia Il-a, Editura Militară, Bucureşti, 1998. 8. Mihai Drăgănescu, Se conturează o nouă dinamică socială , în Contemporanul, 29 decembrie 1989 (vezi şi în volumul Mihai Drăgănescu, Informaţia materiei, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1990, p. 11-12). 9. Ibidem. 10. Ibidem. 11. Mihai Drăgănescu, Menas Kafatos, Generalized Foundational Principles in the Philosophy of Science, Bucharest and Fairfax. Paper presented at the Conference on Consciousness in Science and Philosophy in Charleston, Illinois, 6-7 Nov 1998. 12. Ibidem.
26
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Iertare şi Reconciliere Prof. dr. Alexandru IONESCU laureat al Premiului Academiei Române M-am gândit să creionez câteva cuvinte despre felul în care gândesc şi-mi imaginez posibilitatea unei convieţuiri respectuoase, amicale chiar, între oamenii care, cu foarte puţin timp în urmă, erau împărţiţi în călăi şi victime, duşmănindu-se până la crimă! Pentru a întreprinde un asemenea eseu m-am simţit obligat să arunc, mai întâi, o privire în istorie, în acest labirint de interminabile poveşti şi legende, pline de înţelesuri şi învăţăminte… De-a lungul mileniilor, selecţia naturală a creat pentru genul Homo nenumărate specii, subspecii şi rase, perfecţionându-i indivizii – în sensul posibilităţilor de adaptare – şi ierarhizându-i după raportul de forţe manifestat în lupta pentru existenţă.În afara oricăror dorinţe, cei mai bine înzestraţi – zic şi psihic – au transmis în descendenţă, în contextul existenţei lor, uidul ereditar triat de selecţia naturală, în perioade îndelungate de timp. Acest fenomen, aat permanent sub presiunile rezultate din relaţiile ecosistemice, inclusiv din cele ale concurenţei intraspecice, a stat la baza dezvoltării unei specii dominante în natură, a dus în nal la apariţia omului contemporan. În aceeaşi perioadă au pierit, în numeroase frământări şi transformări, nenumărate ramuri primitive şi emergenţe direcţionate împotriva creării unor inţe inteligente, permiţând astfel amintita armare a lui Homo sapiens. Noua Noua specie ivită cuprindea în sine innite varietăţi de indivizi, care – în timpul a numeroase secole – s-au straticat şi s-au ierarhizat, la rândul lor, în clanuri, triburi, Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
în clase sociale, bresle, în popoare ... Istoria, care-mi prilejuieşte acest excurs, este plină de războaie, revoluţii, orori, torturi şi nedreptăţi; de împărţiri fără sfârşit în învingători şi în învinşi (Vae victis!). Odată cu iscarea şi armarea primelor civilizaţii, toate aceste peripeţii teribile ale spiţei umane au îmbrăcat şi motivaţii spirituale, mai ales sub incidenţa acerbei lupte între bine şi rău. În această dispută, societatea a prins alte contururi, a căpătat valori şi idealuri devenite necesare pentru ca oamenii să suporte mai uşor efemeritatea vieţii înţeleasă pe deplin, evidentă şi cunoscută. Filosoile înţelepţilor, prezente în concepţiile despre lume, inclusiv – sub diferite forme – în cele mai diverse religii, sunt produse ale lumii spirituale, complemente ale existenţei zice a indivizilor. În general, ele militează de partea binelui, a adevărului şi a dreptăţii, concepte-calităţi atribuite de multă vreme Creatorului Suprem, care a dorit, în contexte deopotrivă mistice şi laice, să le reverse asupra drept credincioşilor . Dar disputa declanşată de morala şi etica umană împotriva unor structuri genetice arhaice cuprinse în genomul nostru – până acum imposibil de a distilat de civilizaţie şi cultură – nu este încă tranşată; ea continuă cu rezultate care nu aduc o soluţie denitivă nici uneia dintre tabere. Evoluţia lui Homo sapiens stagnează totdeauna când drumurile sale de parcurs nu-i sunt sucient de clare; în astfel de situaţii consecinţele şi direcţiile ce vor urmate devin imprevizibile! Se va înregistra triumful instinctelor primare şi primordialitatea existenţei sau, dimpotrivă, raţiunea şi romantismul, ambele bine ancorate în valori morale, vor duce la un profund respect faţă de personalitatea umană? Mi se pare că, biolog ind, descopăr deabia acum precaritatea posibilităţii de aplicare,
27
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 în societatea modernă, a drepturilor omului şi constat că nu ştim încă la ce egalitate a indivizilor putem aspira, pentru a avea un punct de referinţă: probabil la uniformizarea morală! Ne putem întreba, în acest context, dacă nu cumva disputa dintre bine şi rău, care în antropogeneză şi în formarea societăţii urmează luptei pentru supravieţuire, este cheia evoluţiei? Dacă răspunsul va armativ, importanţa ei ar deveni covârşitoare şi ar necesita utilizarea, în toate civilizaţiile existente, a unei morale mult mai rigide, transpusă în legislaţii adecvate, creatoare de noi comportamente. În faţa unei asemenea responsabilităţi, perspectiva judecării anilor de opresiune a unor regimuri despotice discreţionare – în care s-au ilustrat nazismul şi, mai cu seamă, pentru noi românii, comunismul – apare ca o problemă esenţială de conştiinţă. Comunismul a fost o răsturnare violentă a principiilor pe care poporul nostru s-a clădit în secole, o ideologie care ia dezechilibrat şi fracturat profund constituţia morală, punându-l în faţa unor torturi zice
28
şi a unor umilinţe de care se credea izbăvit pentru eternitate. Regimul comunist a fost o cavalcadă de furturi, de tâlhării, de siluiri şi de încercări de nivelare la straturile cele mai de jos ale umanizării, de inventare a unui nou limbaj – făţarnic şi mincinos. Sistemul a legiferat lupta intraspecică, adusă din jungla primordială care a precedat societăţile civilizate – şi a eliminat brutal, cel mai adesea zic, pe toţi concurenţii săi (la scara planetară, aceasta însemnând exterminarea multor zeci de milioane de oameni, în numai câteva decenii). A fost, ca orice despotism, un adevărat imperiu al răului! Revoluţia din Decembrie a însemnat pentru România eliberarea de sub tirania fricii, a constrângerii, a umbrelor închisorii, a pumnului băgat în gură, a graniţei ferecate. Sub presiunea legilor implacabile ale economiei şi a unei situaţii internaţionale complicate şi greu de înţeles, partea cea mai importantă a comunismului mondial s-a şubrezit până la colaps. A fost semnalul dat celor curajoşi dintre noi de a opri prăbuşirea ţării şi de a relua ştafeta luptei în slujba binelui, uitat
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 atâta vreme. Trecerea de la societatea opresiunii la o viaţă liberă n-a fost de fel o excursie fără bariere; dimpotrivă, forţele dictaturii s-au opus aşa cum ştiau ele mai bine: cu crematorii pentru a ascunde crimele comise, cu arestări şi schingiuri, cu tancuri, gaze de luptă şi împuşcături, dar – mai ales – cu diversiuni şi înşelătorii de anvergură. Dictatorul a fost eliminat… numai că puterea nu a revenit revoluţionarilor anticomunişti, ca forţe ale binelui, ci disidenţilor echipei terorismului de mai-nainte, cu indivizi pătaţi de toate crimele ideologiei comuniste, răzvrătiţi doar pentru că nu ei deţineau frâiele conducerii! În zgomotul focurilor de arme, în euforia căderii unui conducător care reprezenta foamea şi frigul, teroarea şi minciuna – urmare a distrugerii sau neutralizării elitelor intelectuale autohtone şi sub ameninţarea cu o ocupaţie străină – , vidul de putere a fost umplut de eşalonul secund al structurilor de putere existente. Unele ieşite atunci din anonimat, altele partizane de ultim moment ale democraţiei, mai toate cosmetizate şi garantate, un timp, de naivitatea celor cu suetul curat. În timpul Revoluţiei a funcţionat din plin un front al reconcilierii şi al coexistenţei, într-o structură devenită a tuturor, inclusiv a comuniştilor, indiferent de poziţia lor trecută şi chiar de crimele şi vinovăţiile de care erau răspunzători, în măsura în care acestea au putut escamotate. Şi am avut o mişcare împotriva sistemului comunist care a adus la puterea supremă pe… comunişti, chiar şi pe cei care au comandat deschiderea focului împotriva cetăţenilor ieşiţi în stradă pentru a cere libertate şi dreptate, pentru toţi! La conducerea ţării s-au regăsit, după palide ezitări, aceleaşi nesfârşite şiruri de lucrători politici şi de lucrători ai securităţii… continuând altfel jaful – îndeletnicire pe care o cunoşteau de mult. Acum nu mai spoliau, cu precădere, avutul particular (quasi-inexistent) ci avutul statului, avutul obştesc, alcătuit – adevărat! - tot de ei, prin exproprierea, tâlhărirea şi uciderea proprietarilor care trudiseră generaţii pentru bunurile lor.
Dobândirea puterii prin acumularea de averi a devenit irezistibilă şi pentru ea s-au folosit strângerea mâinilor de er îmbrăcate în Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
mănuşi de catifea, înşelătoria, corupţia şi mita, mimarea democraţiei şi a separaţiei puterilor în stat, cenzurarea mass-mediei, prin cumpărarea ei – toate pe fondul labilităţii morale a poporului, indusă timp de zeci de ani. Pentru majoritatea oamenilor care şi-au pus în primejdie viaţa şi viitorul s-au inventat pacicatoarele certicate de revoluţionar şi legea recunoştinţei, decredibilizate nu numai din punct de vedere moral – eroii nu se plătesc în bani, ci în onoruri –, dar şi prin atribuirea lor, în proporţii necrezut de mari, unora care au servit vechiul regim sau chiar s-au împotrivit schimbării acestuia. Pentru deţinuţii politici au fost instituite unele indemnizaţii irelevante, care se plătesc nu din averea celor vinovaţi de abuzuri şi crime, ci din banii tuturor cetăţenilor. Contribuie la aceste indemnizaţii şi cei care au suferit nedreptăţi strigătoare la cer, în frunte chiar cu foştii locuitori ai temniţelor! Aşa s-a înţeles reconcilierea!? Trecuţi dincolo de Acheron, părinţii noştri aaţi, sperăm, în Câmpiile Elizée, acolo unde trebuie să ajungă toţi cei care au suferit pentru dreptate şi adevăr, se pot întreba dacă în societatea contemporană binele a izbutit să iasă la suprafaţă sau dacă nu cumva răul, folosinduse de noua vorbă , este pe veci stăpânul acestor meleaguri. Cine se uită cu atenţie la ţesătura socială a păturilor dominante actuale vede cu uimire aceleaşi chipuri sau caractere de altădată… cele de dinainte de Revoluţie! Pe unele le recunoaştem
29
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
sub aceleaşi nume şi în funcţii similare (adesea încă şi mai mari): membrii ai Comitetului Central au devenit academicieni cu sinecure viagere (care ţin cu brio loc de caracter, de erudiţie sau de operă); securişti şi activişti notorii sunt preşedinţi la nivele superioare sau chiar supreme. Înregistrăm bogăţii de neînchipuit, strânse din hoţii monumentale, prin intermediul şi în folosul structurilor de altădată; cunoaştem iubitori (şi posesori) de tablouri de preţ, încredinţate lor, ca moştenire, de către o justiţie care a fost contemporană şi complice jefuitorilor regimului totalitar… Şi, totuşi, în acest tablou roz pentru ei, ceva le lipseşte: onorabilitatea, care să certice că vin dintr-o lume normală, a meritului şi a cinstei, să le dovedească apartenenţa la universul binelui şi să garanteze că nu poartă stigmatul crimei – pe care descendenţii lor l-ar duce mai departe. Opresorii de altădată simt dilema lăuntrică dintre a rămâne nişte tâlhari cu identitatea cunoscută sau a se transforma – veridic dacă e posibil, cel mai probabil înşelător, urmându-şi caracterul – în oameni care, odată ajunşi pe culmile puterii, să se proclame produsul talentului şi al muncii. În fond, care este sorgintea problemei iertării şi reconcilierii? Provine ea din disputa menţionată mai sus, a unor oameni lipsiţi de
30
morală sau, după cum credem de secole, este parte a învăţăturii creştine, a losoei umaniste? Imediat după Revoluţie au existat – şi continuă să e invocate, fără încetare – numeroase mărturii ciudate, neverosimile, fabricate şi vehiculate prin insinuări, prin invocarea milostiveniei sau prin silnicie. Potrivit acestora, victimele torturii comuniste ar mărturisit, pe rogojinile morţii din închisori, dorinţa lor erbinte de a nu răzbunate! De a-i ierta, toţi bunii creştini, pe torţionari, pe jefuitori şi pe criminali! Răul să e absolvit de toate păcatele pentru a convieţui cu binele, pentru a porni în noul sistem social din poziţia lui actuală, alături de fostele sale victime, atâtea câte au mai rămas în viaţă – inclusiv copiii acestora, pe care i-a privat de educaţie, de copilărie şi de adolescenţă, de casele părinteşti – în care acum tronează el, răul pseudo-convertit . Fără a avea nimic de regretat, fără a-şi însuşi, deopotrivă, iertarea conştiinţei şi reparaţiile/corecţiile caracterelor (ca să nu le numim – pedepsele cuvenite), reclamate de spiritul justiţiei. Scene onirice devenite o incredibilă realitate…Valentin Ceauşescu cu tablouri moştenite legal din jaful muzeelor şi al proprietarilor trecuţi în neinţă; Irinel Columbeanu – nu băiat de nomenclaturist ci om de afaceri - (sorgintea banilor o poate furniza Columbeanu cel bătrân, secretarul guvernelor comuniste)! Cohorte nesfârşize cu indivizi infami ai structurilor totalitare, devenite bastioane de angelice democraţii ... De ce nu? Ţin minte o discuţie avută imediat după 21 decembrie cu un intelectual cizelat, ruda apropiată a unor nomenclaturişti de vârf, care locuia într-o casă cu numeroase camere a unui proprietar făcut dispărut. ‘‘Ne cunoaştem ca doi oameni respectabili, domnule doctor. Să începem de astăzi o nouă viaţă. - Să începem de mâine, i-am răspuns, după ce veţi înapoia locuinţa celui care a fost alungat samavolnic şi după ce veţi cere iertare pentru partea dumneavoastră de vină. - Nu, mi-a replicat dârz şi înverşunat. Să începem de astăzi!’’. Aceasta le era, le este, oferta! Plini de bani şi în posturi puternice ne-au propus o soluţie mult mai bună, pentru noi, ca în trecut. Nu deţinuţi în Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 lagăre, doar angajaţii lor – ca să depindem tot de ei! Ne deschid chiar şi posibilitatea de a intra în lumea imorală a jafului care i-a adus la putere şi la bogăţie, dacă dorim să facem încercarea de ai egala! N-au avut nevoie de iertarea victimelor pentru a prelua puterea în Stat (doar nu era să e lăsat preşedinte Corneliu Coposu, de vreme ce şi-a pierdut 17 ani în închisoare, în loc să studieze marxism-leninismul în URSS, cum au făcut fel de fel de preşedinţi, academicieni şi miniştri contemporani). Şi-au luat răgazul de a deveni bogaţi şi a obţine poziţii într-o societate care trebuie să facă uitată uzurparea săvârşită prin crime. Ceea ce vor, prin intermediul reconcilierii (pe care ei o oferă!), este onorabilitatea care săi legitimeze în ochii neştiutorilor şi, mai ales, a celor de dincolo de graniţe. În eseul meu am intrat într-un impas desăvârşit! Cum să-mi imaginez o convieţuire amicală între victimele (condamnate, de data aceasta, la sărăcie şi supunere – legale) şi călăii deveniţi prin averi, funcţii şi titluri nemeritate, magnaţi şi stăpâni (gândiţi-vă, ca exemplu, la profesorul-doctor, vicepreşedinte de Senat, posesor de trusturi de mass-media , VoiculescuFelix şi reectaţi la întreaga lui carieră…). Şi revine din nou întrebarea esenţială: există iertare fără ca aceasta să e cerută, fără ca vina să e ispăşită? Dacă da, de ce nu se împacă atunci Dumnezeu cu Lucifer? De ce nu-l iartă, cel milostiv pe îngerul negru? Gândesc că Atotputernicul socoteşte ca raţiune a existenţei Universului numai despărţirea clară a materiei de antimaterie, a binelui de rău, însoţită de cunoaşterea graniţelor dintre aceste concepte. Desigur, o transformare şi o translatare permanente se aă şi în aceste lumi dinamice; indubitabil, creaţia ce merge spre perfecţiune este aceea care tinde – în abordarea de mai înainte şi în convingerea noastră – către materia făuritoare de spirit şi în favoarea binelui… De aceea – şi de aici – apare din ce în ce mai stringentă concluzia izbăvitoare: - Distrugeţi fără menajamente forţele răului! Risipiţi-le în frânturi inofensive! Faceţi-le să li să piardă urma, în neant... Se va asigura, în felul acesta, existenţa unei convieţuiri amicale între oamenii deveniţi
egali prin moralitate şi se pot pune bazele stabilirii permanente a concilierii opiniilor divergente şi a faptelor pe care ele le produc. În această dispută de eliminare a răului există doar alb şi negru! Ignorantul, se vor bucura să arme unii, invocând lumea culorilor – uitând însă că aceasta provine din descompunerea albului care, la rându-i, se termină în bezna absolută. Gândurile alambicate de mai sus ar putea oferi cu greu soluţia pentru o supravieţuire comună, caracterizată de convieţuiri şi concilieri. În condiţiile tabloului zugrăvit mai înainte, apare îndoiala dacă se cuvine să mai vorbim încă despre iertare sau devine mult mai pragmatică şi benecă dorinţa unora de a uita ? N-am scăpat nici o clipă din gândire această întrebare… şi încă multe altele. Să îmbrăţişăm formularea plină de sclipici pe care a găsit-o dl. Vladimir Tismăneanu, potrivit căreia A ierta nu înseamnă a uita dar a uita este de neiertat ? Mă tem că ne este imposibil! Ea are defectul de a nu vorbi deloc despre Dreptatea pe care ochii plânşi vor să o vadă şi ascunde sub strălucirea jocului de cuvinte, lipsa esenţei morale. Să ascultăm atunci vocile prozaice şi obstinate ale realităţii din jur? Le auzim, foşnesc, sunt permanente, parcă….Iertarea, necesară reconcilierii, trebuie cerută neapărat, proclamă cu solemnitate losoi şi moraliştii ociali, în ziare, în dezbateri la Ateneu şi în emisiuni televizate. Şi ei continuă, pentru cine are urechi de înţeles: cu sală, cu smerenie, cu fruntea plecată. Asta trebuie s-o facă, neîntârziat vinovaţii, adică toţi cei care au avut neruşinarea să supravieţuiască jafului, imoralităţii şi închisorilor comuniste şi au încă neobrăzarea să-şi amintească!.... Ca la Canossa, cu cenuşă pe cap, ar urma să cerem, să implorăm, în calitate de victime, iertare tiranilor, mai mici sau mai mari, de ieri şi de astăzi... Eu n-am s-o fac şi am credinţa fermă că adevăraţii revoluţionari şi toţi ceilalţi oameni de onoare vor cere totdeauna doar dreptate şi adevăr. Ei cunosc că iertarea şi buna convieţuire sunt monede miraculoase, care circulă – aducătoare de fericire – numai în lumea morală a visatului Homo sapiens. Şi mai ştiu, de asemenea, că risipirea sau utilizarea calpă a acestor valori este de neîngăduit. *
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
31
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
PROIECT DE CERCETARE Motto:“Numai pentru laşi, complici şi vinovaţi
Revoluţia Română din Decembrie 199 a fost o lovitură de stat!” Claudiu IORDACHE
Cartea Represiunii Au trecut 21 de ani, dar pentru cei care au comandat represiunea în Revoluţia Română timpul este încă prea scurt. Lipsiţi de remuşcări şi incapabili de căinţă, miliţienii, securiştii şi militarii lui Ceauşescu, care n-au ezitat atunci să tragă în români, să-i aresteze, maltrateze, mutileze, cu zelul dovedit în zilele noastre de slugile lui Gadda, nu ezită nici astăzi să nege atrocităţile la care au luat parte în ultimele zile ale dictaturiii ceauşiste. Ideea perversă că în Decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat este numai a lor! O lovitură de stat KGB-istă i-ar spălat de crimele comise în numele apărării “patriei române”! Capii represiunii se dau azi victime în timp ce scribii acestora, care nu mai obosesc de două decenii să scrie despre lovitura de stat, se dovedesc, pe rând, colaboratori meschini ai fostei Securităţi. Iar memorialistica participanţilor la represiune abundă în misticări, uzurpări şi minciună. Iată de ce, fără a mai apela la alte argumente ori demonstraţii, Cartea Represiunii va expune nuditatea tuturor acestor fapte provocatoare de suferinţă şi moarte. Locurile unde manifestanţii au fost arestaţi în zilele şi nopţile Revoluţiei, umilinţele şi maltratările la care au fost supuşi, paturile de spital în care răniţii au fost internaţi (unii dintre ei ieşind de acolo cu un glonţ în cap), contextul în care s-a tras asupra lor, în balcoane, pe casa scărilor, în intersecţii, numele decedaţilor şi răniţilor, declaraţiile martorilor supravieţuitori, identitatea torţionarilor, a celor care au comandat represiunea, ordinele de tragere, complicitatea gravă a aparatului de comandă al Dictaturii când patria română se aa în primejdie, harta oraşelor martirilor jertţi în numele libertăţii… Cartea Represiunii va pune, totodată, problema responsabilităţilor în menţinerea la putere a unei dictaturi primitive şi sanguinare. Revoluţia Română a rupt istoria contemporană a României între istoria supunerii, servituţii, obedienţei în absenţa absolută a libertăţii, şi istoria dreptului la libertate a unui popor supravieţuitor! 21 de ani mai târziu, propaganda vechiului regim nu şi-a întrerupt misiunea! Onoarea de a om, de a român, de a intelectual nu permite acest încă lung drum de uzurpări şi abjurări. Un fost delator politic al unor fapte mărunte, dar care a produs suferinţă semenilor lui, nu poate în acelaşi timp un Hugo al istoriograei actuale! Nevindecabilii kulturnici ai lui Ceauşescu îndrăznesc, fără ruşine, să arme că în Decembrie 1989 românii “au murit ca proştii” (moartea a peste o mie de victime nu le-au putut bloca blasfemiile!), dar degradarea pe termen lung a condiţiei intelectualului este un proces ce, în ultimă instanţă, ne poate compromite pe toţi. Colaboraţionismul intelectual încă nu a pierit. Asta explică, în parte, tăcerea actuală a intelectualului, incapacitatea elitei de a-şi asuma funcţia călăuzirii oamenilor obişnuiţi, precum şi pierderea prestigiului ei. Ce conştiinţe au venit pe urmele marilor cărturari ai românilor? Unde mai sunt respectate, în România de astăzi, temeritatea, clarviziunea, demnitatea, curajul? Au supravieţuit, în schimb, frica, resemnarea, apăsătoarea laşitate şi complicea tăcere, ca şi cum moartea
32
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
martirilor ar fost în zadar! Pentru asta, în bună măsură, generaţia tânără părăseşte România virtuţilor corupte, pentru asta tinerii îşi părăsesc părinţii. Ce exemple au avut alături de ei? România de astăzi nu e România întrevăzută de revoluţionarii zilelor din Decembrie! Nu ei sunt vinovaţi, ci cei care i-au îndepărtat de la drumul iniţial. Nu poţi construi o catedrală cu zidari de penitenciare! Nu poţi vorbi despre libertate cu gura celor care au reprimat-o cu ură! Sau, făcând referire la revolta popoarelor arabe, nu poţi construi o Libie nouă cu fostul dictator, Gadda! Cartea Represiunii , un proiect IRRD dedicat martirilor Revoluţiei, va pune la dispoziţia cercetării istorice dovezile criminalei represiuni din Decembrie 1989. Adevărul nu mai poate ascuns în arhive, cum nu mai poate cenzurat. Generaţia următoare va aa că Revoluţia părinţilor este un patrimoniu preţios cu care se pot mândri. Libertatea lor, libertatea românească a fost plătită cu sângele vărsat. Şi, cândva, toată această pletoră de inţe fără onoare ale fostului regim va dispărea ca o ultimă pată de ruşine de pe obrazul României dintotdeauna!
Claudiu IORDACHE
Victima şi Călăul. Studii de caz I. Cazul Remus Tăşală Este rănit în ziua de 17 decembrie, ora 17.00, în Piaţa „700”; însoţit de şase prieteni se deplasează la Clinica Oftalmologică, la circa 200 metri de locul accidentului. Acolo, medicul de gardă constată o plagă supercială laterocervicală; este înregistrat, pansat şi îndrumat la Spitalul Judeţean Timiş, însoţit de prieteni se deplasează la Spitalul Judeţean Timiş, unde este internat. Prietenilor li se comunică că este în afara oricărui pericol şi aceştia pleacă apoi liniştiţi. Este găsit mort în morga spitalului, în 22 decembrie, prezentând o plagă împuşcată în frunte, plagă care se observă şi pe o fotograe făcută cu ocazia înmormântării (doi dintre prietenii care l-au însoţit la Clinica Oftalmologică, apoi la Spitalul Judeţean, şi în nal la înmormântare, susţin că nu avea acea plagă). Certicatul medico-legal notează că moartea a fost violentă, ca urmare a unei plăgi cranio-cerebrale prin împuşcare, prezentând cele două oricii de intrare şi ieşire a glonţului. Un brancardier, angajat al Spitalul Judeţean Timiş. Alexandru Ciuprina, colocatar cu victima, prezent în acele zile în spital, a fost găsit mort într-un şanţ în februarie 1990. Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
II. Cazul Dumitru Constantin Doru Gârjoabă În seara zilei de duminică, 17 decembrie 1989, este rănit în faţa Catedralei Mitropolitane (prezentând o plagă împuşcată la şoldul stâng). Un prieten care era cu el îl transportă la Spitalul Judeţean Timiş. A doua zi, 18 decembrie, soţia lui Gârjoabă, asistentă medicală, reuşeşte să vadă lista morţilor, aată la Biroul de internări, şi acesta nu gura pe această listă. Joi, pe 22 decembrie, aceasta pătrunde în Spitalul Judeţean Timiş; la etajul III are loc o discuţie între conf.dr. Ignat, părinţii lui Gârjoabă (tata, mama), doi fraţi ai lui Gârjoabă, soţia lui şi părinţii acesteia, dr. Onisei. Conf. dr. Ignat îşi aminteşte că 1-a operat şi se îndreaptă spre un salon, unde probabil ştia că se aă, dar o soră medicală îi atrage atenţia că rănitul acesta nu se aă acolo. Asistenta-şefă de la Urgenţă, Stela Gilovan, declară că a văzut foaia de observaţie în care era trecută adresa părinţilor lui, nu pe cea din buletin, dovadă că la internare Gârjoabă era viu şi cooperant. Dr. Onisei declară că a văzut foaia de observaţie. O asistentă de pe secţie, Mehringer, îşi aminteşte că i-a văzut numele scris pe o listă, ca gurând în salonul 11. O bolnavă de pe secţie care asista la discuţie şi-1 33
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
maşină, se suie pe targă singură. Asistenta Ana Calo declară (aceeaşi declaraţie a dat şi la procuratură) că atunci când a dezbrăcat-o, înainte de operaţie, avea o plagă la umărul stâng. Soţul declară că, atunci când a ridicat-o de la morgă, avea plăgi împuşcate în zona feţei.
amintea că urmărea şi el, de după o perdea, când erau ridicate cadavrele, în noaptea de 18 spre 19 decembrie. Un alt rănit, Mihai Cojocaru, declară că a stat în salonul 28 cu Doru, care era rănit la şold, şi ultima dată 1-a văzut marţi 19 decembrie 1989.În 18 ianuarie 1990, Codruţ Dragoe, şef administrativ al Spitalului Judeţean, a prezentat procurorul Man (de faţă ind şi mama lui Gârjoabă), legitimaţia de serviciu a acestuia, care căzuse din hainele aate la garderoba spitalului (la garderoba spitalului nu se duc decât hainele celor internaţi, dovadă că Gârjoabă a fost viu şi internat). În raportul de gardă al secţiei, care nu fusese ridicat şi în care se nominalizează şi internările, la din 17 spre 18 decembrie lipseşte. Din datele care există este greu de stabilit adevărul, cum şi în ce împrejurări şi mai ales din ce motive a dispărut.
IV. Cazul Dominic Paraschiv Internat în 24 decembrie ora 9,15, cu o plagă a peretelui abdominal interesând şi faţa convexă a catului, supercială, a necesitat o intervenţie chirurgicală minoră, cu evoluţie postoperatorie bună (declară dr. Mocanu, care 1-a operat). Evoluţie bună până în 26 decembrie când starea generală s-a agravat brusc. A devenit foarte agitat. Transferat la ATI, a decedat după câteva ore: în 27 decembrie, la ora 4:30. Medicul care i-a acordat asistenţă la ATI a plecat din ţară. Nu i s-a efectuat autopsia, deşi soţia declară că a solicitat acest lucru. Era etichetat terorist.
III. Cazul Ion Măria Aată într-o maşină cu soţul ei, este rănită la umăr de un glonţ tras prin parbriz; este transportată cu aceeaşi maşină la Spitalul Judeţean, de către soţ. Coboară singură din
(Apud Adrian Kali, Virgil Hosu, Timişoara ‘89. 6 zile de asediu, Editura Saol, Timişoara 2009, p. 50-51) *
34
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
APOLOGIA ‘‘LOVITURII DE STAT’’
MISTERUL
REŢELEI “R”
Apologia ‘‘Loviturii de Stat’’ este o rubrică în care dorim să înfăţişăm opiniei publice unele atitudini, comentarii şi teorii, mai mult sau mai puţin ştiinţice, privind Revoluţia Română din Decembrie 1989. Teorii care se axează pe ideea unei ‘‘lovituri de stat’’ şi nu a efortului unui popor de a se revolta împotriva tiraniei, a regimului Ceauşescu şi, mai apoi, a comunis mului ca sistem social-politic şi economic. Unele materiale referitoare la aceste teorii le vom comenta, cu bunele şi cu relele lor, pe altele le vom semnala doar sau le vom reproduce integral.
Identitatea şi apartenenţa celor care au deschis focul asupra mulţimii aate în Piaţa Palatului, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, rămâne unul dintre misterele Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Un mister amplicat de o mulţime de scenarii, ipoteze, articole, cărţi, etc. care reuşesc, totuşi, să menţină un văl al tăcerii asupra unuia dintre cel mai sângeros moment al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Lucrarea lui Valeriu Mangu, respectiv “ÎNLĂTURAREA LUI CEAUŞESCU AŞA CUM VA FI FOST. PLANURILE” 1 , încearcă să acrediteze teoria unui complot extern şi intern în a cărui planicare au fost implicate şi serviciile secrete de la Bucureşti, respectiv Departamentul Securităţii Statului (DSS) şi Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA) din compunerea Marelui Stat-Major român. Din multitudinea de pagini dedicate acestor planuri, ne-au reţinut atenţia cele referitoare la o “armată invizibilă” care ar avut, totuşi, dreptul, în opinia autorului cărţii, să intervină sau să e implicată în “afacerile statului”. Paginile dedicate de Valeriu Mangu acestei “armate invizibile” a României socialiste încearcă, în opinia mea, să justice moral şi legal, în pespectiva unor posibile dezvăluiri compromiţătoare, susţinute şi documentate arhivistic, comportamentul membrilor acestei “armate invizibile” care au sprijinit “lovitura” care a condus la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989 . În ultimii ani s-au făcut anumite comentarii şi interpretări referitoare la existenţa unei reţele secrete “R”, denumită codicat de către DIA ca ind “Reţeaua internă 246”, şi care a fost implicată, în cea mai mare taină, începând cu 17 decembrie 1989, în operaţiuni specice şi ultra-strict-secrete. Din ce raţiuni şi în folosul cui ?! Fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, emite, în legătură cu fenomenul terorist-diversionist, următoarea ipoteză: “Eu presupun că au existat nişte ordine pentru anumite unităţi de cercetare în adâncime, cum s-a spus atunci, că anumite ordine date unor comandanţi care nu mărturisesc public nici astăzi acest lucru, de teama de a nu trimişi în faţa justiţiei pentru faptele respective, aceste unităţi şi-au continuat misiunea lor în împrejurări excepţionale, după căderea lui Ceauşescu şi a regimului său, regim pentru care fuseseră îndelung îndoctrinaţi să-l apere. Ipoteza cea mai plauzibilă este că asemenea unităţi ale Armatei au intrat în acţiune potrivit unui cod profesional inaccesibil multora dintre cei care au făcut mărturisiri. (…) Abordarea în această manieră şi presupunerea că unităţi regulate, de mici dimensiuni, dar deosebit de ecace în privinţa armamentului şi a dotării ar existat în Armata română, nu înseamnă un blam la adresa Armatei române”2. În lucrarea “În decembrie ‘89 KGB a aruncat în aer România cu complicitatea unui grup de militari”3, Valentin Raiha, fost oţer de contrainformaţii militare în decembrie 1989, emite ipoteza implicării în acţiuni diversioniste a “Reţelei informative 246 - internă” din cadrul DIA. Într-un interviu acordat autorului acestor rânduri, viceamiralul ® Ştefan Dinu, fost şef al DIA în decembrie 1989, recunoaşte existenţa acestei reţele “246”, însă declară că ea s-a numit, mai apoi, “276” iar componenţii Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
35
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 ei nu au putut lucra deoarece DIA nu reuşise să realizeze dotarea membrilor reţelei cu aparatură de emisie-recepţie4.Reţeau secretă “R” este comparabilă ca principiu de organizare şi acţiune cu ceea ce a însemnat, în Occident, şi foarte probabil că mai înseamnă încă, reţeaua secretă GLADIO. Reţeaua secretă GLADIO a fost constituită la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial în statele membre NATO, sub coordonarea Pentagonului, CIA şi a Cartierului General al NATO, şi reunea o serie de grupuri paramilitare clandestine (de tip stay behind). Grupurile din această reţea au fost folosite în diverse operaţiuni ultrastrict-secrete menite a combate pericolul comunist în Occident, şi nu numai. Ultima întâlnire cunoscută a liderilor GLADIO s-a produs la Bruxelles, la sediul Comitetului aliat clandestin, în în octombrie octombrie 1990. “Trebuia să atacăm civili, femei, copii, oameni nevinovaţi, fără legătură cu jocurile politice. Motivul era simplu: să forţăm opinia publică să solicite statului mai multă securitate şi instituirea de noi forţe militare. Aceasta este logica politică ce se ascunde în spatele masacrelor teroriste care vor rămâne nepedepsite, căci statul nu se poate autocondamna sau autoculpabiliza…”, mărturisea, în 1984, fostul
agent GLADIO,, Vincenzo Vinciguerra, în ancheta instrumentată de judecătorul italian Felice Casson. Înalţi responsabili ai Italiei, respectiv preşedintele Francesco Cossiga şi premierul Giulio Andreotti, vor recunoaşte existenţa reţelei secrete GLADIO abia în timpul anchetei desfăşurate, în perioada octombrienoiembrie 1990, de către magistraţii italieni privind atentatele teroriste care au zguduit Italia în anii 70 – 80. Premierul Giulio Andreotti a insistat, în 1990, că Italia nu este singura ţară occidentală care deţine asemenea structuri militare paralele. “ÎNLĂTURAREA LUI CEAUŞESCU AŞA CUM VA FI FOST. PLANURILE” este doar o carte izvorâtă din fantezia autorului sau un execiţiu de manipulare mediatică şi ocultare a unui anumit adevăr ? Grupajul de materiale publicate, referitor la Reţeaua „R”, care însoţeşte textul lui Valeriu Mangu, sunt menite a ne prezenta o sumă de alte ipoteze referitoare la această Reţea „R”. O reţea care se poate identica cu delii regimului Ceauşescu sau o reţea care a manipulat masele în tumultul Revoluţiei Române, implicându-se, mai apoi, în lupta pentru putere începută de către diferitele grupuri aate, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în clădirea fostului CC al PCR?
Constantin CORNEANU
NOTE: 1.Valeriu Mangu, Înlăturarea lui Ceauşescu aşa cum va fost. Planurile, Editura Semper Fidelis, Bucureşti, 2011, 256 p. 2.Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO, Bucureşti, 2008, p. 72 – 73. 3. A se vedea Valentin Raiha, În decembrie ‘89 KGB a aruncat în aer România cu complicitatea unui grup de militari, Editura Ziua – Omega Press Investment, Bucureşti, 1995, 157 p. 4. Înregistrarea audio se aă în Arhiva IRRD, Fond I, dosar 127.
36
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
I. Înlăturarea lui Ceauşescu aşa cum va fost. Planurile (fragmente) Orice stat îşi ia măsuri de apărare în timp de pace. Atât împotriva unui agresor extern, cât şi a unuia intern. Armata, forţele necesare apărării ordinii publice pe timp de pace, serviciile speciale de securitate şi informaţii, serviciile pentru situaţii de urgenţă, gărzile patriotice sau naţionale, etc. fac parte din sistemul instituţionalizat de apărare a statului, întreţinut permanent şi funcţionând după reguli specice, în raport cu forma statului – civilă sau, respectiv, militară. Mai precis, pe timp de pace, corespunzător formei civile a statului, Armata se găseşte „în conservare”, ind administrată de statul civil, iar pe timp de război, corespunzător statului militar, structurile statului civil sunt administrate de Armată. Acţiunea acestor structuri, formând laolaltă forţa armată a statului, se supune, ca regulă generală, principiului necesităţii, respectiv principiului legitimităţii. Structurile de securitate enumerate anterior sunt mai mult sau mai puţin “la vedere”, în sensul că publicul ştie de existenţa lor, de misiunile lor, câteodată aă, în sensul că nu sunt informaţii secrete, date privind modul de organizare şi funcţionare, despre amplasamentele sediilor, despre înzestrare etc. Din acest motiv, ele sunt mai mult sau mai puţin vulnerabile la o agresiune, e ea de tip intern, e de tip extern. Ocuparea ţării de către duşmanul extern conduce, în logica lucrurilor, la conscarea de către acesta a puterii civile a statului, precum şi la anihilarea potenţialului de apărare a acestuia. Dar mai mult, prin anihilarea statului este posibilă dispariţia inţei naţionale. Iată de ce în vederea apărării naţiunii ca entitate indivizibilă este necesară existenţa a încă unei armate, anume armata ‘‘invizibilă”. De principiu, armatei „invizibile” a ţării îi revine misiunea de a lupta, în condiţii de clandestinitate, împotriva duşmanului Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
extern în situaţia în care acesta a
invadat ţara. Ea constituie ceea ce în mod curent se numeşte rezistenţa – sau chiar armata de rezervă – în caz de ocupaţie. Armata ‘‘invizibilă’’ este ultima soluţie specializată de împotrivire în faţa duşmanului extern. O astfel de armată nu cunoaşte o organizare clasică – pe companii, regimente, brigăzi, corpuri de armată, state majore, comandamente, divizii, garnizoane etc. –, nici ierarhie în sens clasic, nici ştate de funcţiuni. De asemenea, ea nu ţine jurnale de luptă, nu acţionează pe bază de ordine scrise. Totuşi, pregătirea unui membru al armatei „invizibile” nu diferă – ori nu trebuie să difere – prin nimic de cea a unui militar tradiţional – dimpotrivă, pregătirea sa trebuie să e chiar superioară, iar dotarea, de asemenea, date ind condiţiile în care, este nevoit să acţioneze. Mai mult chiar, un luptător aparţinând armatei ’’invizibile” trebuie să aibă capacitatea să se descurce în orice situaţie, să transforme orice obiect pe care îl are la dispoziţie într-o armă, iar orice slăbiciune a duşmanului, într-un avantaj. 37
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Armata ‘‘invizibilă” trebuie să e oricând chiar un serviciu de securitate şi informaţii ori aptă să execute misiuni dintre cele mai diverse, Armata regulată, tradiţională. Deşi componente sub „acoperire”, e pe timp de pace, e pe timp ale ei sunt în permanenţă pregătite să acţioneze, de război. Printre acestea se numără: sabotarea membrii ei se găsesc în marea lor majoritate ‘‘în instalaţiilor civile şi industriale ale duşmanului, adormire’’ ori angrenaţi în mod curent în alte a tehnicii de luptă şi a comunicaţiilor de orice tip activităţi, e de tip civil, e de tip militar. ale acestuia, câteodată chiar ale propriului stat, Armata ‘‘invizibilă’’ – sau de rezistenţă crearea de diversiuni şi manipulări, eliminarea –, având drept misiune salvarea naţiunii, a zică a anumitor inamici, intoxicarea cu ştiri poporului din situaţii dicile, în particular când false, asigurarea protecţiei unor obiective ori a statul este acaparat de duşman, este, dacă se poate unor persoane, culegerea de informaţii de tip civil spune aşa, depozitarul puterii constituţionale şi militar etc. a poporului – ori, altfel spus, al suveranităţii Principiile, naţionale în forma sa mijloacele şi originară. Din acest motiv, acţiunile ei metodele de Principiile, mijloacele şi metodele de acţiune, de se conformează acţiune, de comunicaţie, de regrupare etc. ale armatei ‘‘invizibile”, principiului comunicaţie, sunt atipice legitimităţii, de regrupare precum şi etc. ale armatei principiului necesităţii. Dar chiar mai mult: ‘‘invizibile” sunt atipice. Dintre acestea, pot în condiţiile în care statul este acaparat de reţinute totuşi următoarele: inamic, acţiunilor şi inacţiunilor armatei a) comandantul ei unic este necunoscut; ‘‘invizibile” vizând salvarea lui nu li se pot b) identităţile reale ale membrilor sunt opune normele juridice ale statului legitim, necunoscute, în sensul că nu sunt consemnate în care este e dizolvat, e nu există încă. Acestor nici o evidenţă; c) acţiunea unui luptător se desfăşoară acţiuni şi inacţiuni li se pot opune însă normele individual ori în grupuri restrânse, de 2 –12 juridice instituite de duşman, prin folosirea persoane, în reprize scurte şi cu ecacitate structurii administrative a statului. De reţinut maximă; că în lipsa armatei ‘‘invizibile” nu este posibilă d) grupările şi regrupările se realizează pe naşterea statului, rolul ei ind tocmai acela de baza unor semne de recunoaştere, unor parole; impunere, la o adică, a naşterii Constituţiei. Fiind acte de putere originară – sau e) ieşirea din situaţii dicile se realizează, constituţională – a poporului, acţiunile şi ca regulă de bază, individual; inacţiunile armatei ‘‘invizibile’’ nu pot face f) orice luptător are o ‘‘legendă’’ în obiectul unor cercetări judiciare ori ale unor măsură să-i „acopere» identitatea şi, respectiv, procese judiciare, ele desfăşurându-se în afara misiunea pe care o are de îndeplinit; cadrului statului, e că acesta există, e că g) armamentul folosit este, de a fost dizolvat. Formulat mai clar, acţiunile şi regulă, neconvenţional; h) funcţionarea ei respectă principiul inacţiunile armatei ‘‘invizibile’’, deşi produc organizării administrative, respectiv al comenzii consecinţe, nu au – ori nu trebuie să aibă atât pe orizontală, cât şi pe verticală. – conotaţie juridică, în lipsa acestei condiţii nu Organizarea şi, respectiv, pregătirea se poate vorbi despre această forţă de apărare armatei ‘‘invizibile” în timp de pace pentru a a poporului, a suveranităţii lui. Condiţia mai acţiona în caz de ocupaţie cade, de principiu, în este necesară şi pentru a face posibilă existenţa sarcina serviciilor de securitate şi informaţii ale armatei ‘‘invizibile’’ – în caz contrar cu greu statului. s-ar găsi, dată ind natura acţiunilor, ce nu o Ceea ce este esenţial de subliniat este dată contravin normelor statului civil, persoane faptul că armata ‘‘invizibilă’’ nu are statut statal, dispuse să facă parte din ea. În cea mai largă aşa cum, de pildă, are o şcoală, o primărie sau accepţiune, în raport cu natura acţiunilor şi
38
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 inacţiunilor sale, serviciile de informaţii şi securitate ale statului sunt înglobate în armata ‘‘invizibilă’’. Simetricul războiului de eliberare – ori de recuperare de către popor – a statului legitim purtat de armata ‘‘invizibilă’’ este războiul special. Într-un astfel de război, duşmanul este, şi el, ‘‘invizibil’’, în sensul că foloseşte metode secrete şi derutante, inclusiv manipularea şi dezinformarea ori chiar metode de tip terorist, antrenând în confruntare serviciile sale secrete, trupe cu o pregătire specială, socotite de acesta „invizibile’’, instituţii şi organizaţii pe care le controlează aate sub „acoperiri’’ etnice, politice, economice, ştiinţice, chiar cu caracter internaţional. Un război special este aşadar dus de statul agresor, de armata sa ‘‘invizibilă’’. Caracteristica fundamentală a acestui tip de război este că el trebuie să se desfăşoare cu repeziciune şi să aibă drept consecinţă paralizarea imediată a statului atacat. Armata ‘‘invizibilă’’ invadatoare urmează să pună imediat mâna pe sediile centrelor vitale ale puterii statului-ţintă, să imobilizeze ori chiar să lichideze zic principalii decidenţi ai acestuia, să preia controlul principalelor mijloace de comunicare în masă – radiourile şi televiziunile cu acoperire naţională –, apoi al instituţiilor de telecomunicaţii civile şi militare, transporturi feroviare, companii aeriene şi de transport urban, să ocupe aeroporturile, băncile, să deţină controlul graniţelor. Unităţile militare tradiţionale ale statului atacat vor hărţuite, ind astfel silite să se închidă în cazărmi şi să treacă la starea de apărare. Serviciile secrete de informaţii şi securitate ale statului atacat vor imediat anihilate astfel ca armata ‘‘invizibilă’’ a acestuia, aată, până la urmă, sub comanda acestor servicii, să e, la rândul ei, pusă în imposibilitatea de a acţiona. Pentru reuşita unui astfel de atac este de regulă necesar ca armata ‘‘invizibilă’’ invadatoare să dispună de o reţea proprie, se înţelege că ‘‘acoperită’’, plasată din timp în statul pe care urmează să-l atace. Consideraţiile de mai sus conduc la concluzia că armata ‘‘invizibilă’’ a unei ţări este formată, de principiu, din două ramuri. Prima ramură este ataşată – ori chiar în subordinea - serviciului de securitate şi informaţii al statului, iar a doua este ataşată Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
– ori chiar subordonată – serviciului de informaţii al Armatei. Prima ramură duce lupta cu ocupantul de regulă în interiorul instituţiilor statului acaparate de duşman, sabotându-i activitatea administrativă, culegând informaţii etc., iar a doua este specializată pe acţiuni exterioare, de stradă, de atac al unităţilor militare ori al unor obiective civile, de sabotaj al unor instalaţii, căi de comunicaţii, tehnică militară etc. Fiecare din ramuri are o componentă internă şi, respectiv, una externă. Componenta internă acţionează împotriva duşmanului pe teritoriul naţional, iar cea externă pe teritoriul duşmanului ori venind în spatele acestuia ori pe terţe teritorii împotriva reprezentanţelor inamicului. De asemenea, ecare ramură cunoaşte o parte activă, ‘‘acoperită’’ sub diverse forme, desfăşurând în mod curent activităţi specice sau activităţi de ordin civil ori militar uzuale, şi o parte aată în rezervă, gata de a activată în caz de nevoie. Partea aată în rezervă intră în funcţiune, cum s-a precizat deja, în caz de necesitate. Unul din modelele de bază de structurare pe orizontală a armatei „invizibile” este cel al formaţiunilor arborescente, de exemplu de tipul l - 236, ceea ce înseamnă că un 39
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 comandant are la dispoziţie o formaţiune alcătuită din doi locţiitori, care, la rândul lor, au ecare în subordine trei grupe de câte şase luptători, conduse (sau nu) de câte un lider. O asemenea formaţiune, cuprinzând aşadar şase ‘‘celule de atac”, formată ecare din maximum 7 luptători, poate să prenumere maxim 45 de persoane, incluzându-1 şi pe comandant. În cadrul ecărei ‘‘celule de atac” luptătorii au, în afară de lider, care coordonează întreaga misiune, sarcini precise, de pildă unul colectează informaţii, altul le transmite liderului ori pe verticală, altul asigură protecţia ‘‘celulei”, altul se ocupă de plasarea explozibililor etc. O formaţiune completă l - 236 poate să acopere un anumit areal, funcţie de complexitatea misiunilor încredinţate. În raport cu natura misiunii, formaţiunile cunosc
şi televiziunii, de mijloace de multiplicare, de posibilitatea de a fabrica documente de identitate, inclusiv paşapoarte, de fonduri băneşti protejate, în monedă naţională şi străină, în mod obligatoriu (şi) în bănci din afara graniţelor. Toate mijloacele logistice, economice, nanciare, mobile şi imobile etc. ale armatei ‘‘invizibile” nu pot face obiectul unui inventar statal. O asemenea regulă asigură deplina protecţie a acestora, căci un inventar al lor ar putea să cadă oricând în mâinile duşmanului. Iată de ce aceste mijloace trebuie să e camuate ori chiar inexistente în evidenţele administrative. O asemenea regulă trebuie să e, după cum s-a precizat deja, valabilă şi pentru – ori în primul rând pentru – forţa umană ce formează armata ‘‘invizibilă”. structuri diverse Organizarea pe orizontală, de pe orizontală, exemplu, l - 282, l respectiv cea pe Consideraţiile de mai sus conduc la concluzia că - 413 etc. verticală a armatei armata ‘‘invizibilă’’a unei ţări este formată, de principiu, O asemenea ‘‘invizibile” nu din două ramuri. Prima ramură este ataşată – ori chiar formaţiune de trebuie să respecte în subordinea - serviciului de securitate şi informaţii al bază este, cum un anumit şablon statului, iar a doua este ataşată – ori chiar subordonată s-a precizat deja, – de exemplu, – serviciului de informaţii al Armatei organizată pe formaţiunile de orizontală, dar ea bază nu trebuie să este integrată în aibă toate aceeaşi ansamblul armatei „invizibile” şi pe verticală, arhitectură, ierarhizarea lor nu trebuie să respecte în sensul că celulele sale ori chiar membri ai criterii ce pot lesne identicate, cum ar ei se subordonează pe verticală unor centre de criteriul zonal, al specialităţii, plasarea lor nu comandă specializate zonale, respectiv la nivel trebuie să se facă întotdeauna în sectoarele de naţional. De principiu, orice formaţiune de bază activitate statală cel mai uşor de intuit, cum ar are una sau mai multe „surori” aparţinând ramurii spitalele, civile sau militare, etc., altfel folosite complementare ori chiar propriei ramuri, formând în mod uzual pentru camuarea unor operaţiuni împreună cu acestea un tot unitar. „Surorile” au speciale. misiuni de regulă complementare. * Armata ‘‘invizibilă” a ţării trebuie să dispună de locuri secrete de retragere, de odihnă Un caz particular de război special etc. – apartamente, case conspirative –, situate este cel în care duşmanul este propriul stat ori în vecinătatea unor puncte, unor clădiri, instalaţii conducătorii acestuia, în primul caz, statul este etc. strategice astfel încât, în caz de nevoie, duşman indcă este nelegitim prin modul său de să acţioneze asupra acestor puncte, respectiv organizare, iar în al doilea, statul a fost acaparat sedii, instalaţii ocupate de duşmanul extern. de un grup de oameni – ori chiar de un singur De asemenea, ea trebuie să aibă, între altele, om –, ind folosit pentru transpunerea în fapte la dispoziţie locuri de depozitare a tehnicii de a voinţei acestuia. Un asemenea război este luptă, a alimentelor, de baze de antrenament, posibil – şi legitim. El nu poate purtat decât de mijloace de comunicaţii, de posibilitatea de dacă serviciile de securitate şi de informaţii, care a se adresa masei prin intermediul radioului sunt ale statului, devin organizator şi, respectiv,
40
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 executant al poporului în scopul înlăturării naţionale şi a integrităţii teritoriale, dispunând de statului nelegitim, respectiv al recuperării statului trupe permanente şi de componentele grele ale legitim acaparat de uzurpator, ce trebuie înlăturat. tehnicii militare – infanterie, aviaţie, mijloace Într-un război special împotriva propriului mecanizate, rachete etc. şi organizată pe state stat – dar nu numai împotriva lui, ci şi împotriva majore, comandamente, garnizoane, armate, unui duşman extern care a ocupat statul –, rolul divizii, batalioane etc. de organizator şi, în logica exercitării puterii, de De principiu, antrenarea masei în lovitura supraveghetor şi executant pe cale de excepţie de stat conferă acesteia legitimitate. Dar un caz cu revine serviciului de informaţii şi securitate totul special este cel în care masa este manipulată specializat în apărarea formei de organizare a să participe la lovitură, prin incitarea ei împotriva statului, cuprins din punct de vedere administrativ statului ori a conducătorului acestuia, în acest de regulă în cadrul ministerului chemat să asigure caz problema legitimităţii trebuie tratată în alte ordinea publică, aşadar în cadrul Ministerului coordonate, după alte criterii. de Interne, iar rolul de executant de specialitate, Organizând şi, respectiv, executând serviciului de informaţii şi securitate cuprins în lupta împotriva statului ori a celui din fruntea cadrul Ministerului Apărării Naţionale. lui, serviciile secrete de securitate şi informaţii O tentativă de lovitură de stat, e că comit un act de legitimitate în raport cu poporul, este, e că nu este precum şi cu mascată de o revoltă ecare membru a masei, are, de al acestuia numai Organizând şi, respectiv, executând lupta principiu, cele mai dacă, pe de o împotriva statului ori a celui din fruntea lui, serviciile mari şanse de reuşită parte, statul secrete de securitate şi informaţii comit un act de când în ea este este nelegitim, legitimitate în raport cu poporul, precum şi cu ecare antrenată, datorită mai precis este membru al acestuia numai dacă, pe de o parte, statul capacităţii tehnicii nedemocratic, este nelegitim, mai precis este nedemocratic, respectiv de luptă de care respectiv un un grup ori un om 1-a conscat, transformând voinţa dispune, Armata. grup ori un om proprie în fapte cu ajutorul statului Iată de ce este 1-a conscat, necesar ca Armata transformând să e în permanenţă voinţa proprie în sub supravegherea serviciului de securitate şi fapte cu ajutorul statului, iar rezultatul urmărit informaţii specializat în apărarea formei de constă în (re)instaurarea statului democratic şi organizare a statului. Pentru ca tentativa să aibă social, caracterizat prin distribuţia egală, fără şanse maxime de reuşită este deci nevoie ca privilegii şi fără discriminări, a valorilor de acest din urmă serviciu ori să e anihilat ori să ordin public, precum şi a celor de ordin privat participe, chiar prin inacţiune, la lovitură. – drepturile şi libertăţile cetăţeneşti –, de natură Când însă Armata nu participă la lovitură, să facă posibilă dezvoltarea liberă a propriei singura modalitate de înlăturare a conducerii personalităţi a ecăruia din membrii naţiunii naturale, pe de alta. nelegitime a statului ori de dărâmare a statului * nelegitim este războiul special în care cele două servicii se coalizează, antrenând împotriva Statul legitim în raport cu ecare membru acestora masa şi atrăgând în nal de partea lor al naţiunii naturale – marea familie asemănătoare – ori trecând sub controlul lor – Armata. familiei fundamentale, formate din părinţi şi Pentru înţelegerea corectă a consideraţiilor copiii acestora – este statul care face posibilă anterioare este necesar de precizat că prin realizarea, în mod egal, fără privilegii şi fără „Armată” se înţelege aici partea clasică, discriminări, a voinţei acestuia privitoare la libera tradiţională, a forţei armate de care dispune dezvoltare a propriei personalităţi. Orice stat care un stat, însărcinată cu apărarea ordinii impune voinţa unui om sau a unui grup de oameni constituţionale, a suveranităţii, a indepenenţei în contra voinţei anterioare a măcar unui membru Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
41
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 al naţiunii naturale este nelegitim. Cel care ‘‘invizibilă’’ a ţării. Rezultă aşadar că armatei foloseşte statul pentru a-şi impune voinţa măcar ‘‘invizibile’’ i se poate rezerva şi rolul de forţă de unui membru sus-menţionat este uzurpator atât salvare a conducătorului statului, a statului însuşi. al suveranităţii naţiunii, cât şi al puterii acestuia, Armata ‘‘invizibilă’’ poate folosită şi împotriva în raport cu aceste deniţii, statul comunist unei revolte populare generalizate, spontană sau este nelegitim căci, pe de o parte, nu respectă provocată. principiul separaţiei funcţiilor de putere – Dar când armata ‘‘invizibilă’’ a ţării exprimarea voinţei poporului, executarea acesteia participă şi ea, alături de forţele armate, la (executarea ordinară), impunerea executării ei lovitura de stat – sau se păstrează neutră –, (executarea extraordinară), organizarea tuturor ultima soluţie de salvare a unui regim, a unui acestor tipuri de execuţie –, iar pe de alta, voinţa conducător, a statului însuşi, constă în recurgerea politică a cetăţenilor, care dă conţinutul legii, este la o forţă separată complet de stat, de serviciile de conscată de un grup de oameni ori de un singur securitate şi informaţii ale acestuia. O asemenea om. forţă nu are şanse de reuşită decât dacă acţionează Prin legitimitate trebuie înţeleasă în sensul după regulile generale de purtare a unui război consideraţiilor de faţă special, însă legătura unei entităţi cu diferenţe umane cu ea însăşi, specice, care Planul de acţiune a forţei teroriste nu poate reuşi exprimată printr-un nu pot decât de în demersul său nelegitim decât dacă instituie teroarea set de norme proprii, factură teroristă. generalizată în rândul masei, apoi în cadrul instituţiilor, neimpuse din afara Astfel, dacă cu predilecţie a celor cu caracter militar şi, respectiv, de ei, dar (auto)impuse într-un război decizie statală ca măsuri de apărare de eliberare şi ca mod natural de de ocupantul viaţă. nelegitim, e Dar statul comunist este, în esenţa sa, el intern sau extern, armata „invizibilă» este la nelegitim indcă îl tratează pe ecare membru al dispoziţia ecărui membru al naţiunii naturale, naţiunii naturale doar ca executant al unei voinţe forţa teroristă vede în acesta, în ecare instituţie nelegitime. De asemenea, statul comunist este a statului, un duşman. De regulă, forţa teroristă nelegitim indcă nu rezultă prin autolimitarea acţionează fără a respecta nici una din regulile şi pe calea raţiunii a voinţei de care este capabil cutumele războiului. oricare din membrii naţiunii naturale de-a Planul de acţiune a forţei teroriste nu lungul existenţei sale biologice la acea voinţă poate reuşi în demersul său nelegitim decât care priveşte doar libera dezvoltare a propriei dacă instituie teroarea generalizată în rândul personalităţi, ci prin impunerea de către un om masei, apoi în cadrul instituţiilor, cu predilecţie a sau un grup de oameni de reguli în măsură să-1 celor cu caracter militar şi, respectiv, de decizie transforme doar în executant în cadrul statului, statală. O asemenea teroare se instaurează atât fără a benecia de posibilitatea liberei dezvoltări prin diseminarea de zvonuri anunţând catastrofe, a propriei personalităţi. represalii, atentate ş.a., cât şi prin acţiuni cu Statul nelegitim nu poate înlăturat decât caracter inuman ori zvonuri anunţând săvârşirea înlăturând voinţa care 1-a acaparat, precum şi acestora ori iminenţa săvârşirii. Dintre aceste o serie de structuri ale sale legate organic de genuri de zvonuri ori acţiuni se pot enumera: mecanismul de transpunere în fapte a acestei otrăvirea apei destinate consumului uzual al voinţe ori care nu îşi pot găsi, datorită trecutului populaţiei; dinamitarea spitalelor; uciderea lor, datorită mentalităţilor ce le caracterizează, răniţilor; masacrarea bătrânilor şi a copiilor; locul într-un stat democratic şi social. distrugerea recoltelor şi a depozitelor de hrană; Împotriva loviturii de stat la care participă schingiuirea captivilor; instalarea de materiale la vedere toate forţele armate ale statului nu explozibile în mijloacele de transport în comun, se poate acţiona decât prin apel la armata în şcoli, în pieţe agro-alimentare; inundarea
42
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
localităţilor prin distrugerea barajelor; acte de cruzime, cum ar smulgerea unghiilor, scoaterea ochilor; incendierea pădurilor, a depozitelor de carburanţi; distrugerea podurilor, a căilor de comunicaţie; minarea căilor de transport feroviar; ameninţarea cu folosirea armelor chimice, bacteriologice sau nucleare ori chiar folosirea unora dintre acestea etc.
Teroarea generalizată are drept scop principal paralizarea acţiunii statului acaparat de autorii loviturii de stat, respectiv a masei prin instaurarea fricii – frica de moarte, de represiune, de cruzimi etc. – ori chiar a groazei. Teroarea poate de ordin zic, atunci când se aplică asupra corpului uman, respectiv de ordin psihic, aceasta manifestându-se prin ameninţarea cu teroarea de ordin zic, cu lansarea celorlalte genuri de ameninţări enumerate anterior. Teroarea de ordin psihic se instaurează asupra unui stat, respectiv asupra masei în primul rând prin uciderea la întâmplare a unor civili, prin producerea de explozii ori incendii în locuri aglomerate, în mijloace de transport, prin exemple de teroare de ordin zic ori chiar prin diseminarea zvonului că asemenea situaţii s-au produs deja. Ca prim efect, teroarea generalizată conduce, atunci când este îndreptată împotriva unei revolte, la destrămarea rapidă a masei. Iată de ce în cazul revoltei masei nalizate prin răsturnarea conducerii statale, teroarea generalizată este Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
o metodă ecace pentru fărâmiţarea acesteia, respectiv pentru evitarea unui război fratricid, previzibil în situaţia creării unui ‘‘vid de putere’’. S-ar putea aşadar spune că o diversiune (pseudo)teroristă este, în cazul revoltelor soldate cu pulverizarea conducerii statului ori a statului nelegitim, singura soluţie pentru preîntâmpinarea anarhiei generalizate, a luptei fratricide pentru acapararea pârghiilor fundamentale ale statului, a funcţiilor de vârf rămase fără titular, ba chiar o necesitate legică şi, respectiv, logică. Metoda are, de regulă, ecacitate maximă, permiţând unui grup de oameni ori chiar unui om informat despre caracteristica reală a fenomenului să pună mâna rapid pe stat. Pentru ca cel care speculează fenomenul pseudo-terorii să aibă siguranţa că el, şi nu altcineva, este cel care va umple „vidul de putere’’ mai este necesar ca acesta să se erijeze în conducător al masei, în salvator al acesteia, luptând – se înţelege, de formă –împotriva (pseudo) duşmanului care trebuie să e, desigur, invizibil şi în mod necesar prezentat masei ca sprijinitor al fostului lider al statului tocmai înlăturat din fruntea acestuia. Cel care se erijează în conducător al masei şi, până la urmă, al statului apare în felul acesta ca emanat al revoluţiei, în calitate de conducător al masei împotriva forţei (pseudo) teroriste. Pentru ca planul de acaparare a pârghiilor statului de către viitorul lider să aibă
43
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 şanse maxime de reuşită mai este necesar ca acesta să aibă la dispoziţie măcar un mijloc de comunicare în masă, cel mai ecace ind un post de televiziune. Dar falsa teroare este, în fond, tot teroare, astfel încât trebuie pusă problema legitimităţii
Statul legitim nu poate clădit pe minciună, pe ascunderea modului în care a luat naştere ori a fost salvat de la pieire, pe şantajul care ar urma ascunderii folosirii armatei ‘‘invizibile’’, ci numai pe adevăr, pe dreptate, pe înţelegerea raţională a necesităţii sacriciului şi acesteia. a legitimităţii acestuia. Orice moarte provocată Asupra acestei probleme nu poate decide unui membru al naţiunii naturale, orice pierdere a decât poporul. oricărui fel de bunuri în scopul salvării acesteia, De principiu, diversiunea pseudo-teoristă a statului legitim, impuse de o asemenea raţiune, săvârşită asupra masei, asupra instituţiilor trebuie considerate sacriciu adus naţiunii. Orice statului, este legitimă dacă naţiunea, statul, se moarte impusă ori provocată fără o asemenea aă în pericol de dispariţie şi nu există alt mod de raţiune este o crimă. salvare, într-o atare situaţie, diversiunea trebuie să Imperativul ‘‘Salvarea naţiunii este aibă acest unic scop, precum şi să respecte regula suprema lege!’’ este un imperativ al moralei limitării la maxim naţiunii, iar orice act a consecinţelor de putere săvârşit Orice moarte provocată unui membru al naţiunii acestui gen pentru impunerea naturale, orice pierdere a oricărui fel de bunuri în de acţiune. lui este legitim în scopul salvării acesteia, a statului legitim, impuse de De principiu, virtutea conştiinţei o asemenea raţiune, trebuie considerate sacriciu adus o asemenea naţionale ce se naţiunii. Orice moarte impusă ori provocată fără o diversiune nu prezumă că o are asemenea raţiune este o crimă poate executată orice membru al decât de armata naţiunii. Folosirea ‘‘invizibilă’’ a armatei ‘‘invizibile’’ ţării. Rezultă aşadar că acestei armate i se poate întâi ca falsă forţă de agresiune împotriva statului atribui şi rolul de fals duşman al masei, al statului, nelegitim, apoi ca falsă forţă teroristă este un în situaţia avută în vedere mai sus. caz singular în istoria unei naţiuni. Ea trebuie imediat denunţată căci ascunderea unei astfel de * operaţiuni nu se poate realiza decât prin acţiuni Cazurile-limită în care armata ‘‘invizibilă’’ nelegitime ulterioare, care pot conduce în nal la a ţării este folosită întâi pentru simularea unui decredibilizarea statului, la conscarea acestuia război special, ‘‘acoperit’’, de agresiune împotriva de către emanaţii masei ori de cei care au protat ţării, apoi de fals duşman al naţiunii, al poporului, de situaţie, la fracturarea naţiunii în două părţi al statului, soldat în mod inevitabil cu sacricarea aate în permanenţă pe picior de război fratricid, unor vieţi, unor valori materiale, ies din tiparele la morţi provocate nelegitim. raţiunii curente, din legile rii. De asemenea, ele nu pot cuanticate juridic. Ele se subordonează imperativului ‘‘Salvarea naţiunii este suprema lege’’. Ascunderea folosirii armatei ‘‘invizibile’’ (Apud Valeriu Mangu, Înlăturarea lui Ceauşescu aşa cum va fost. Planurile, Editura în cazurile-limită de mai sus dez legitimează statul succesor, respectiv pe noul lider. De Semper Fidelis, Bucureşti, 2011, p. 43 – 62) principiu, folosirea armatei ‘‘invizibile’’ în modul arătat mai sus se poate realiza o singură dată în istoria unui popor şi, cum s-a precizat deja, numai pentru (re)instaurarea statului legitim.
*
44
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
II. Armele teroriştilor Paraşutiştii au găsit aparate de vedere pe timp de noapte şi puşti cu lunetă. Sute de “terorişti” au fost prinşi în decembrie 1989. Ei au fost predaţi eşaloanelor superioare de către militari, dar aveau să dispară. Explicaţia: luptătorii din rezistenţă au fost transformaţi în acei terorişti care au produs groaza. Majoritatea au fost prinşi cu armament. Tema predilectă, atunci când vorbim de evenimentele din decembrie 1989, este dispariţia, în ceaţă, a teroriştilor. Această dispariţie ne-a contrariat pe toţi, însă cel mai mult i-a contrariat chiar pe cei care i-au prins. Colonelul Remus Ghergulescu, fostul comandant al Batalionului 404 Cercetare prin paraşutare în dispozitivul inamic, din Buzău, ne-a dezvaluit cine au fost aceşti “terorişti”: luptătorii din Reţelele “R” şi “S”, prima, a Armatei, iar cea de-a doua, a Securităţii. Aceste reţele secrete, de existenţa cărora ştiau extrem de puţini oameni, au fost activate ca ultimă soluţie. Această decizie nu se putea lua decât dacă exista pericolul real al unei invazii, ori, pur si simplu, pentru a scoase din luptă şi apoi, dacă mai era cazul, să urmeze invazia. Este de notat că acţiunea acestor luptători s-a declanşat concomitent cu războiul radioelectronic şi dezinformările din reţelele telefonice, de transmisiuni şi de televiziune. DOCTRINA. Existenţa acestor reţele de rezistenţă era, la nivelul anului 1989, statuată doctrinar. Conform generalilor Ion Gheorghe şi Corneliu Soare, care prezintă structura sistemului apărării naţionale de la acea vreme în lucrarea lor “Doctrina militară românească 1968 – 1989” (Ed. Militara, 1999): “Forţele componente ale
mai ales în apărarea unor poziţii organizate, a unor aliniamente intermediare sau în lupta cu desantul aerian inamic; 3. gărzile patriotice, reprezentând componenta cea mai importantă a formaţiunilor de luptă populare, atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ, prin organizarea, instruirea şi misiunile ce li se puteau încredinţa; 4. detaşamentele de tineret, care puteau participa la unele acţiuni de luptă, mai ales prin executarea unor misiuni de asigurare, pază, cercetare, aprovizionare etc.; 5. formaţiunile de apărare civilă, având rolul de a acţiona pentru lichidarea sau limitarea urmărilor atacului din aer ale inamicului; 6. formaţiunile de rezistenţă, inexistente în timp de pace, dar care se preconiza a organizate la război pentru a duce acţiuni de luptă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic; 7. formaţiunile sanitare ale Crucii Roşii, menite a interveni pentru acordarea primului
sistemului de apărare cuprindeau: 1. armata, considerată drept osatura principală a sistemului, forţa cea mai puternică de care depindea capacitatea combativă a acestuia; 2. trupele Ministerului de Interne, îndeosebi brigăzile de securitate, care aveau o înzestrare tehnică şi o capacitate de luptă medii, putând îndeplini misiuni importante
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
45
INSTITUTUL REVOLUŢIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 ajutor luptătorilor răniţi şi transportarea lor la spitale sau centre medicale existente în zonă”.
ÎNTREBĂRILE. Aşadar Aşadar,, faptul invocat în cercetările ulterioare asupra fenomenului că nu s-a ştiut de existenţa acestor structuri nu stă în picioare. Este cert că nu s-a dorit descoperirea acestui adevăr. adevăr. Pe cât de simplu este acest “adevăr”, pe atât de încâlcit a fost de-a lungul anilor răspunsul. Şi acest lucru s-a întâmplat din câteva motive foarte clare: în primul rând s-ar pus întrebarea cum cum s-au activat aceste aceste structuri de “rezistenţă”, prin ce căi şi din ordinele cui (în mod cert s-ar mai deschis o pistă de cercetare şi în privinţa cauzelor care au dus la acele ordine); apoi, ce ordine au primit; de asemenea – cine a câştigat din acţiunea lor şi dacă, nu cumva, pe scheletul acestor structuri s-au format partide politice şi oameni de afaceri? Răspunsurile Răspunsurile la aceste întrebări ar trebuit să ne lămurească pe toţi şi mai ales pe cei răniţi, rudele celor morţi, cei provocaţi în acele zile şi chiar pe membrii membrii acestor structuri secrete. În cercetările noastre jurnalistice ni s-a “aruncat” şi mănuşa că aceste structuri ind secrete, e bine să rămână aşa. Le-am răspuns că au trecut 17 ani şi că, oricum, măcar unii dintre cei care au preluat puterea şi n-au fost atât de loiali naţiunii române ştiau de ele. De altfel, generalul Nicolae Militaru, ministrul Apărării impus, printre alţii, şi de Ion Iliescu, fostul şef al statului, este cel care a ordonat eliberarea
“teroriştilor”, conform mai multor mărturii ale comandanţilor militari, la 29 decembrie 1989. La fel de cert este şi faptul că membri ai acelor reţele de atunci ne-au spus că s-au simţit, pur şi simplu, folosiţi. REŢEAUA ‘‘R’’. La Armată, reţeaua era formată din rezervişti care au făcut armata în special ca şi cercetaşi sau vânători de munte. Trupele de cercetare, să le spunem ‘‘regulate’’, ale Armatei cuprindeau pe lânga Batalionul 404, subordonat Marelui Stat Major, câte o companie de cercetare în dispozitivul inamic la nivelul ecărei Armate, Armate, câte un batalion de cercetare la ecare divizie şi o companie la nivel de regiment. De existenţa reţelei de rezistenţă în detaliu la nivel naţional ştia şeful Marelui Stat Major, iar reţeaua era coordonată prin Direcţia de Informaţii Militare. Şeful acesteia era atunci viceamiralul Ştefan Dinu. Fără îndoială că şi adjunctul şefului
46
Marelui Stat Major, cel de la ‘‘Organizare – Mobilizare’’, Mobilizare’’, cunoştea măcar măcar la nivel de principiu ce-i cu forţele de de rezistenţă. Ei bine, bine, un amănunt demn de studiat de istorici este acela că şi generalul Victor Athanasie Athanasie Stănculescu a fost în această poziţie în cariera sa, înainte de a şeful înzestrării Armatei. REŢEAUA ‘‘S’’. La Securitate, de existenţa ei ştia şeful DSS, luptătorii ind selecţionaţi din cei care făcuseră armata la trupele de securitate. Un ‘‘adevăr’’ despre care nu s-a prea vorbit în anii de după după decembrie 1989 este că şi trupele de securitate aveau în componenţă cercetaşi, asemenea celor ai Armatei: două companii în dispozitivul inamic. Securitatea îşi mai putea selecţiona ‘‘oamenii’’ şi din reţeaua informativă. ACŢIUNILE. Până la urmă, luptătorii din rezistenţă ai Armatei şi Securitaţii aveau de îndeplinit activităţi similare, cu particularitatea că aceia ai Armatei puteau să se ‘‘specializeze’’ la o adică pe sabotaje, iar cei ai Securităţii, pe ‘‘tras cu urechea’’ în cazul în care teritoriul era ‘‘vremelnic ocupat’’. Bineinţeles că până înainte de decembrie 1989 luptătorii din rezistenţă aveau profesii diferite şi îşi duceau duceau viaţa de zi cu zi alături de familie, copii, prieteni, fără ca nimeni să bănuiască faptul că la un consemn (un articol în ziar, o frază spusă la televiziune într-un anumit context, un telefon etc.) dispăreau şi-şi ocupau locul dinainte ştiut. Pentru astfel de situaţii ştiau că trebuie, de pildă, să ţină o intersecţie sub foc, împreună cu ‘‘Popescu’’. Sistemul era organizat pe principiul ‘‘verigii ‘‘verigii lipsă’’, lipsă’’, încât luptătorii nu-şi
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 cunoşteau decât comandantul comandantul direct şi nu îi ştiau am conlucrat exemplar în interesul ţării şi al pe ceilalţi membri ai reţelei. Probabil Probabil că aceşti aceşti poporului român’’. român’’. VÂNĂTOAREA . Aşadar, luptători aveau şi consemne să acţioneze din Aşadar, şeful Marelui iniţiativă proprie. Ce ar putut înţelege î nţelege un astfel Stat Major şi şeful Departamentului Securităţii de luptător din faptul că vedea în acel decembrie Statului au început să-i caute pe “terorişti” turişti sovietici, şi nu numai, făcând tot felul de împreună. De altfel, este de subliniat faptul că manevre şi gesturi ciudate? Problema de-atunci Securitatea fusese trecută în subordinea Armatei Armatei este însă cum mai opreşti un astfel de sistem încă din seara de 22 decembrie 1989, pentru a secret în condiţiile de haos care au fost? se legitima această “schimbare” în 24 decembrie CĂUTAREA. Colonelul Remus 1989. Acum, Acum, orice “terorist” prins, e că făcea Ghergulescu ne-a dezvăluit că în ultima parte din Reţeaua “R”, e Reţeaua Reţeaua “S”, era convorbire purtată cu generalul Ştefan Guşă, predat Armatei. Deci era, aşa aşa cum avea să să se acesta se arăta consternat de faptul că reţeaua “amplice”, poate voit, în cei 15 ani, al Armatei. ‘‘R’’ se activase, întrucât mapele erau intacte, Pe post de vânători de terorişti au fost atunci mai sigilate, în seiful său. Şeful Direcţiei Informaţii, toţi militarii, dar cei trimişi cu precădere în astfel viceamiralul Ştefan Dinu şi locţiitorul său de misiuni ce păreau sinucigaşe au fost cercetaşii operativ,, Paul Şarpe, puteau, cel puţin teoretic, operativ de la diferite eşaloane, paraşutiştii şi, bineînţeles, să pornească luptătorii USLA. CAPTURA. sistemul Persoane capturate: 1 oţer din Direcţia a 5-a/ fără acordul Paraşutiştii militari DSS, predat la UM 01877 Pantelimon (...); oţerul de generalului. La au prins în acele Securitate de la Hotelul Lido – Şelaru (...); 6 persoane fel de bine nu se zile puzderie de înarmate (...); 14 oţeri, suboţeri şi civili ai MI luaţi poate, la nivel de ‘‘terorişti’’. Un de şei lor ipoteză, scoate document-sinteză din total din calcul acele zile dezvăluie Din sinteza sinteza înaintată Mare Marelui lui Stat-Major şi posibilitatea faptul că au predat român în decembrie 199 unei trădări sau către Marele Stat a unei penetrări Major nu mai puţin de a sistemului 109 terorişti. E foarte decizional al Armatei de un serviciu de spionaj important faptul că în această notă către eşalonul foar fo arte te pu pute tern rnic ic.. Sau Sau o conlucrare conl co nluc ucra rare re la nivel nive ni vell înalt înal în altt cu superior cei care au întocmit-o fac diferenţa acel serviciu de spionaj. Conform colonelului, între terorişti şi oţeri de securitate: ‘‘Persoane capturate: 1 oţer din Direcţia a 5-a/DSS, generalul Guşă a spus că este posibil să fost predat la UM 01877 01877 Pantelimon (...); oţerul oţerul cei ai Securitaţii. Şeful Marelui Stat Major din de Securitate de la Hotelul Lido – Şelaru (...); decembrie 1989 aminteşte despre întrebarea 6 persoane înarmate (...); 14 oţeri, suboţeri ce şi-o punea şi într-o discuţie înregistrată, a şi civili ai MI luaţi de şei lor’’. Documentul cărei transcriere a fost publicată în volumul ‘‘Condamnat la adevar’’ (Ed. RAO, 2004), ne mai lămureşte asupra unui aspect: cadrele sub îndrumarea icei sale, Daniela Veronica Ministerului de Interne, cel puţin unele dintre ele, Guşă de Dragan: “Eu l-am întrebat (n.r. – pe nu au stat, aşa cum s-a tot vehiculat 15 ani, în generalulul Iulian Vlad – şeful Securităţii): «Ce cazărmile lor. ARMELE. Dar documentul înaintat se întâmplă? E o canonadă. Asta s-a dus, nu mai e. Puteţi să opriţi forţele astea nenorocite, oculte, Marelui Stat Major cuprinde şi armamentul care încearcă acuma să...?». «Trebuie să facem capturat de la ‘‘terorişti’’. Pe lângă, de exemplu, tot ce este necesar», a răspuns el. Deci, asta e trei pistoale tip Makarov Makarov,, un pistol Stecikin, trei situaţia cu generalul Vlad. Nu eu îl judec, nici pistoale tip Carpaţi, două două pistoale-mitralieră cal. dumneata, o să-l judece cei care vor să-l judece. 7,62 cu ţeava scurtă, 29 de pistoale-mitralieră Cât am lucrat împreuna, în acele împrejurări cu pat rabatabil model 1963, un lansator cartuşe dramatice, dumneavoastră aţi văzut în secvenţe, semnalizare tip stilou etc. se găsesc şi multe arme Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
47
INSTITUTUL REVOLUŢIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 de vânătoare de diferite calibre şi modele. Ceea ce este interesant e faptul că la multe dintre aceste arme de vânătoare erau ataşate lunete, ba chiar şi aparatură de vedere pe timp de noapte. Exemple: o armă de vânătoare Mahrholdt Innsbruck, cal. 7,62 mm cu luneta Zeiss Diavari – D 6X, două arme de vânătoare cu două ţevi 375 Magnum Flaged Cartridge, cal. 9 mm, cu luneta Zeiss Diavari – D 6X, în geantă Diplomat, o armă de vânătoare cu două ţevi ‘‘Special – GewehrLauf-Stahl’’, Lauf-Stahl’ ’, cal. aproximativ 9 mm şi lunetă cu dispozitiv de vedere pe timp de noapte ‘‘Single Point’’, Point’ ’, o trusă aparat de vedere pe timp de noapte, ‘‘Zoomar’’ cu lunetă de observare, model 430 în geantă Diplomat, un aparat de vedere pe timp de noapte noapte Litton în casetă de ebonită, un aparat de vedere noaptea, model 3, pentru armament ‘‘Javelin Night Vision Lens’’, cal. 75, un aparat de vedere noaptea Japan în geantă ‘‘Diplomat’’ cu cifru etc. Captura de arme şi
muniţie este impresionantă şi oferă o pistă de cercetare. Ciudat este însă că militarii au trimis această situaţie la eşalonul superior fără a scrie în dreptul ecărei arme seria şi numărul. COMUNICAŢII. În acelaşi document mai sunt trecute şi materialele radioelectronice “reţinute de la teroriştii din Hotelul Bucureşti”. Astfel, militarii au identicat printre altele: o telecomanda tip Gruia – 6, cu sursa de alimentare, un pupitru de comandă cu şase chei, din producţia internă, o instalaţie recepţie cu patru canale, din producţie internă, o antenă antenă UUS omnidirecţională omnidirecţională din producţie internă, o instalaţie recepţie cu şase canale, acţionată prin telecomandă, din producţie internă, un transmiţător radio bandă largă, de producţie internă.
III. Teroriştii din
“În afară de Securitate, pe teritoriul României se aa şi Reţeaua 246, a Direcţiei Informaţii a MStM, despre care bănuiesc că va vorbi amiralul Dinu Ştefan. Reţeaua 246 – Internă a fost creată în 1975 pentru a preveni invadarea României fără posibilitatea de ripostă. Invadarea putea să e din orice direcţie. Nu s-a făcut împotriva unui anumit inamic. După evenimentele din 1968, când tensiunile dintre România şi URSS au fost mari, s-a luat hotărârea ca pe întregul teritoriul românesc să se creeze grupuri speciale de cercetaşi ascunşi, care să rămână pe teritoriul vremelnic ocupat sub conducerea unei rezidenţe şi în caz de ocupare să desfăşoare activităţi de culegere de informaţii şi de transmitere către MstM. Aceasta era Reţeaua 246. Ea era condusă de rezidenţi din Direcţia Informaţii, Secţia a II-a, prin oţeri activi în rezidenţă, ori cercetaşi rezervişti din rândul oţerilor, suboţerilor şi sergenţilor sergenţilor.. În În 1989, în timpul evenimentelor, este singurul organ informativ care a rămas neafectat, pentru că Securitatea – prin diversiune – a fost blocată şi a încetat să mai culeagă informaţii la data
decembrie ’89: Luptătorii din “Rezistenţă” Cel mai păzit secret referitor la la evenimentele din decembrie ‘89 a rămas vreme de 20 de ani cine au fost teroriştii. Fantomaticele prezenţe ale celor celor denumiţi în acele zile, zile, generic, “teroriştii”, au ţinut sub foc locuri şi instituţii, i nstituţii, au lansat zvonuri şi au indus haos şi spaimă atât în rândurile populaţiei, dar şi ale militarilor. Suntem astăzi după ani de investigaţii jurnalistice în măsură să vă prezentăm cine erau aceştia, cum erau organizaţi şi ce misiuni aveau. Este vorba de luptătorii din “Rezistenţă”, care erau pregătiţi din timp să acţioneze în clandestinitate şi chiar independent de unităţile obişnuite ale Armatei, în cazul unei iminente invazii străine a teritoriului naţional. Reţeaua ultrasecretă a acestor luptători a fost atunci activată. Nimeni nu a dorit să îi indice pe “terorişti” până acum şi au ocolit ocolit adevărul dintr-un motiv foarte simplu: sunt peste tot, sunt printre noi, sunt de diferite profesii, femei şi bărbaţi, intelectuali, muncitori şi agricultori,
48
(Material preluat de pe www. portalulrevoluţiei.ro)
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 tineri şi oameni în vârstă. Numărul lor ajungea la aproximativ 1.000 pentru ecare judeţ. Din 1989 şi până în prezent au îninţat partide politice şi liale ale acestora, au intrat în afaceri şi în mediul instituţional al statului, alcătuind o structură de nepătruns. A fost şi preţul tăcerii lor, indcă în decembrie ‘89 au fost folosiţi, după cum s-au simţit unii dintre ei. Apărarea României Socialiste era organizată în jurul conceptului de “război al întregului popor”, iar rolul central în organizarea acesteia îi revenea partidului unic. În Legea nr. 14/1972 care reglementa organizarea apărării naţionale a RSR, la articolul 18, se specica telegrac faptul că printre atribuţiile care le aveau consiliile locale de apărare de la nivelul judeţelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, oraşe şi comune era şi “constituie şi pregătesc unităţi, subunităţi şi grupuri ale luptei de rezistenţă în condiţiile ducerii acţiunilor de luptă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic şi conduc acţiunile acestora în timp de război”. Dar referinţele publice despre aceste structuri de rezistenţă nu existau. În schimb, militarii contabilizau doctrinar aceste forţe, alături de Armată, trupele Ministerului de Interne, gărzile patriotice, detaşamentele de tineret, formaţiunile de apărare civilă şi formaţiunile Crucii Roşii. Conform generalilor Ion Gheorghe şi Corneliu Soare, care prezintă structura sistemului apărării naţionale de la acea vreme în lucrarea lor “Doctrina militară românească 1968-1989” (Ed. Militara, 1999), formaţiunile de rezistenţă, inexistente în timp de pace, se preconiza a organizate la război, pentru a duce acţiuni de luptă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic.
de 22 decembrie. Unitatea era condusă de colonelul Şarpe Paul, iar Spătaru Dumitru şi Bobei Zaharia erau şei reţelei propriu-zise. La 17 decembrie au plecat în teritoriu astfel: la Timişoara mr. Pleşan Dumitru, în Ardeal – Cluj, Bistriţa, col. Vasile Păstrăvanu, în Moldova – cpt. Tohan Nicuşor. Prima informaţie (viceamiralul Dinu) mi-a spus aşa: “Tovarăşe Coruţ, vă ştiu de când eraţi elev, e lovitură de stat cu sprijin sovietic! (...) A doua informaţie. Cine sunt teroriştii? A doua informaţie a sunat aşa: Ceauşescu era un om bolnav – reproduc cuvintele amiralului Dinu – de suspiciune; a creat o mică armată în afara Armatei, a Securităţii şi a Miliţiei şi cu această armată avem noi acum de-a face. Cu asta ne batem. Din cine este formată această armată, tov. amiral? Este formată din activişti de partid şi mercenari străini’’. (Apud Pavel Coruţ, Stenograma nr. 46/14.02.1994 – Audiere în faţa Comisiei Senatoriale privind Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989)
REŢEAUA “R” Într-un interviu acordat Jurnalului Na ţional în urmă cu câţiva ani, colonelul Remus Ghergulescu, comandant în anul 1989 al Batalionului 404 Cercetare prin paraşutare în dispozitivul inamic - unitatea de forţe speciale a Armatei din acea vreme, a vorbit pentru prima dată după 1989 despre existenţa acestor formaţiuni de rezistenţă. “La nivelul MApN pentru constituirea forţelor de rezistenţă în cadrul «războiului întregului popor», doctrina de atunci, erau selecţionaţi rezervişti care majoritatea îşi Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
49
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 satisfăceau stagiul militar în unităţi şi subunităţi de cercetare a trupelor de la diverse eşaloane”, spunea oţerul. “Am această convingere, deoarece în unele situaţii în care mergeam la Centrul Militar Judeţean pentru a-mi actualiza situaţia rezerviştilor, ce urmau să e mobilizaţi în caz de mobilizare, unii dintre ei erau scoşi din evidenţele unităţii şi transferaţi în mapa «R». Care şi pentru Centrul Militar era o necunoscută. Aceasta înseamnă că în situaţii de mobilizare
acest dosar nu avea acces decât comandantul Centrului Militar Judeţean, în documentele căruia era păstrat. Mai departe, dosarul era scos doar la ordin şi în momentul în care avea nevoie oţerul însărcinat de la Bucureşti cu această problemă. Întreaga Reţea “R” era coordonată de Direcţia Informaţii din Marele Stat Major (DIA) şi, reşte, la nivelul conducerii acesteia evidenţa luptătorilor din “Rezistenţă” era ţinută strict. Pavel Coruţ, şeful Biroului Contraspionaj se creau structuri conduse de alte structuri din DIA între 1985 – 1989, a descris şi mai în din organigrama MApN”, îşi întărea Remus amănunt senatorilor din Comisia care investiga Ghergulescu armaţiile. Totodată, cercetaşul a evenimentele din 1989 organizarea acestei reţele. rememorat o discuţie pe care a avut-o în 1990 “În afară de Securitate, pe teritoriul României se cu generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat aa şi Reţeaua 246 a Direcţiei Informaţii a MStM Major în decembrie 1989, care era contrariat despre care bănuiesc că va vorbi amiralul Dinu de activarea reţelei în timpul evenimentelor. Ştefan. Reţeaua 246 – Internă a fost creată în “Venind vorba despre «terorişti» şi-a exprimat 1975 pentru a preveni invadarea României fără convingerea că posibilitatea de «unele structuri ripostă. Este incredibil cum aproape nimeni nu a înţeles pregătite pentru a Invadarea putea acţiunile diversioniste ale celor de pe ştatul ‘‘R’’ din acţiona în urma unei să e din orice care sunt convins că făceau parte şi destui cercetaşi care intervenţii străine direcţie. Nu Nu s-a s-au instruit în cadrul Batalionului 404 Cercetare cu au fost activate», făcut împotriva câţiva ani în urmă dar nu îşi explica unui anumit cum şi de către cine, inamic. După Colonel Anghel Constantinescu din DIA DIA deoarece mapele evenimentele referitoare la aceste din 1968, când planuri le-a găsit, ulterior, intacte, sigilate, în tensiunile dintre România şi URSS au fost şetul din biroul pe care îl avea în sediul MApN”, mari, s-a luat hotărârea ca pe întregul teritoriu ne-a spus colonelul. Referiri la această reţea românesc să se creeze grupuri speciale de secretă a avut şi colonelul Anghel Constantinescu, cercetaşi ascunşi care să rămână pe teritoriul oţer în “centrala” Direcţiei Informaţii din vremelnic ocupat, sub conducerea unei rezidenţe Marele Stat Major (DIA) în decembrie ‘89, într-o şi în caz de ocupare să desfăşoare activităţi de autobiograe a sa. “Este incredibil cum aproape culegere de informaţii şi de transmitere către nimeni nu a înţeles acţiunile diversioniste ale MStM. Aceasta era Reţeaua 246. Ea era condusă celor de pe ştatul «R» din care sunt convins că de rezidenţi din Direcţia Informaţii, Secţia a IIfăceau parte şi destui cercetaşi care s-au instruit a, prin oţeri activi în rezidenţă, ori cercetaşi în cadrul Batalionului 404 Cercetare cu câţiva ani rezervişti din rândul oţerilor, suboţerilor şi în urmă”, spunea regretatul oţer-cercetaş. sergenţilor. În 1989, în timpul evenimentelor, este CENTRUL DE COMANDĂ singurul organ informativ care a rămas neafectat, Degeaba se întreba generalul Ştefan Guşă cum pentru că Securitatea – prin diversiune – a fost de a găsit în şetul său mapele cu evidenţa blocată şi a încetat să mai culeagă informaţii luptătorilor din “Rezistenţă” intacte şi sigilate, pe data de 22 decembrie”, a spus Pavel Coruţ. întrucât la acestea aveau în primul rând acces După cum reiese din aceeaşi stenogramă nr. cei care o coordonau. Aşadar, la centrele militare 46/14.02.1994, Pavel Coruţ a arătat că unitatea judeţene se centralizau într-un dosar special era condusă de colonelul Şarpe Paul, adjunctul aceşti luptători, iar pe dosar era scris “R”. La operativ al şefului DIA, iar Spătaru Dumitru
50
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 şi Bobei Zaharia erau şei reţelei propriu-zise. Totodată, oţerul a precizat că la 17 decembrie au plecat în teritoriu astfel: la Timişoara, mr. Pleşan Dumitru, în Ardeal – Cluj, Bistriţa, col. Vasile Păstrăvanu, în Moldova – cpt. Tohan Nicuşor. Din investigaţiile noastre jurnalistice un singur lucru este în dubiu, acela că denumirea reţelei era “246”. Varianta corectă pare a “236”.
şi formaţiuni de sprijin. În privinţa formaţiunilor înarmate, documentul secret arăta că nucleul de rezistenţă era localizat la nivelul ecărui sat, în oraşe, întreprinderi, cartiere, din trei-cinci oameni desemnaţi în perioada de necesitate, iar aceşti oameni reprezentau viitorii comandanţi. Pe structura nucleului de rezistenţă se constituia echipa de rezistenţă, formată din 15-30 de luptători şi mai mulţi. Această echipă de ORGANIZAREA “REZISTENŢEI” rezistenţă avea în compunere un comandant, un În cursul anului 1987, după revolta muncitorilor locţiitor politic, un locţiitor comandant şi douăde la Braşov, oţeri din diferite structuri ale trei grupe a câte cinci luptători. Unele echipe Armatei au început să e convocaţi pentru a puteau specializate în probleme de cercetare instruiţi în ceea ce priveşte formaţiunile de – informare, minare – distrugeri, transmisiuni, rezistenţă. Majoritatea acestor oţeri aveau armament, propagandă etc. sau urmau să aibă atribuţii în conlucrarea cu Planul de seminar mai specica faptul reţeaua secretă. Nu întâmplător, mulţi dintre că echipele de rezistenţă se formau pe comune, oţeri fuseseră deja detaşaţi la Gărzile Patriotice, întreprinderi, cartiere, iar într-un judeţ erau între pentru că acestea erau 70-90 de echipe, acoperirea perfectă totalizând pentru luptătorii 1.000-2.000 de Reţeaua 246 – Internă a fost creată în 1975 care erau încadraţi luptători. Mai pentru a preveni invadarea României fără posibilitatea în “Rezistenţă”. Un multe echipe de ripostă. Ea era condusă de rezidenţi din Direcţia document secret la de rezistenţă Informaţii, Secţia a II-a, prin oţeri activi în rezidenţă, acea vreme elaborat formau grupul ori cercetaşi rezervişti din rândul oţerilor, suboţerilor de Statul Major al de rezistenţă, şi sergenţilor Gărzilor Patriotice cu 100-150 Pavel Coruţ existent la Comitetul de luptători. de partid al unui sector La rândul său, din Bucureşti după care au învăţat militarii este grupul de rezistenţă avea comandament, un chiar “Planul de seminar – privind pregătirea locţiitor politic şi stat major. Apoi, trei-cinci şi ducerea luptei de rezistenţă pe teritoriul grupuri de rezistenţă şi echipe independente, naţional vremelnic ocupat de inamic”. Astfel, adică 500-700 de luptători în faza iniţială, că organizarea şi încadrarea formaţiunilor de alcătuiau detaşamentul de rezistenţă. Acesta avea avea rezistenţă au ca principii de bază: conducerea ca arie de operaţii o zonă geogracă distinctă sau de partid a acestor formaţiuni, conspirativitatea, un oraş cu împrejurimile sale. Eşalonul superior voluntariatul şi principiul teritorial. al detaşamentului era gruparea de rezistenţă şi În documentul respectiv se face distincţia brigada de rezistenţă. clară între organizarea unităţilor militare şi OAMENII REŢELEI cele ale formaţiunilor de rezistenţă, cerinţa primordială ind ‘‘înlăturarea şablonismului’’ Ţelurile membrilor reţelei de “Rezistenţă” vizau şi o structură foarte mobilă pentru cele din acţiuni de informaţii, diversiune, propagandă, urmă. Dacă pentru zonele de câmpie şi în sabotaje îndreptate împotriva forţelor străine, localităţi erau vizate să predomine formaţiuni în condiţiile în care acestea ocupau întregul mici, pentru cele de deal, munte şi deltă erau teritoriu sau anumite părţi ale României. Cei preconizate formaţiuni de rezistenţă puternice. pregătiţi să rămână în aceste zone ocupate de Conform documentului, structura organizatorică inamic aveau diferite profesii, erau şi tineri şi a formaţiunilor de rezistenţă cuprindea: organe oameni în vârstă, şi intelectuali, dar şi muncitori de conducere, formaţiuni de rezistenţă înarmate şi agricultori, abil mascaţi şi gata să e activaţi Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
51
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
prin anumite semnale, parole etc. “Planul de seminar” pe care l-am amintit trece în revistă calităţile pe care trebuia să le îndeplinească luptătorii din rezistenţă. Printre acestea sunt enunţate “devotamentul faţă de patrie şi ură neîmpăcată faţă de duşmani”, “spirit de sacriciu, tărie morală, capacitate de a rezista în cazul în care sunt capturaţi” şi “cunoaşterea politicii partidului nostru şi traducerea ei în viaţă în teritoriul vremelnic ocupat”. Calităţile zice avute în vedere erau “rezistenţa la eforturi zice prelungite, la intemperii, calităţi atletice, de luptă corp la corp, alpinist, înotător, schior; să poată duce în spate cel puţin 40 de kilograme”. În acelaşi timp, calităţile militare ale unui luptător în rezistenţă erau “bun cunoscător al armamentului şi tehnicii, trăgător de elită, bun cercetaş, vigilenţă şi respectarea regulilor de conspirativitate, să poată folosi mijloace explozive şi de transmisiuni, să poată acţiona uşor noaptea
MOTIVELE ACTIVĂRII “REZISTENŢEI” În decursul anului 1989, informaţiile privind schimbările din Europa de Est şi care erau preconizate să ajungă şi în România curgeau 52
întruna la Bucureşti. Însuşi viceamiralul Ştefan Dinu, şeful DIA, care, după cum am văzut, coordona şi formaţiunile de rezistenţă, ne-a prezentat într-un interviu acordat Jurnalului Naţional detaliile uneia dintre informările primite de el de la ataşatul militar la Belgrad, în octombrie 1989. “Fostul meu omolog iugoslav general locotenent Georgio Iovicic l-a invitat pe ataşatul militar român la Belgrad, colonel Manea Dumitru, pentru a-i face o informare cu unele probleme de un deosebit interes pentru ţara noastră. După ce şi-a justicat iniţiativa ca o dovadă a prieteniei tradiţionale şi a obligaţiilor de reciprocitate statornicite între ţările noastre, generalul iugoslav a solicitat să se comunice la Bucureşti despre existenţa unor planuri care vizau răsturnarea regimului politic din România. Sursele din care proveneau informaţiile nu ne erau dezvăluite. Totuşi, ni s-a dat a înţelege că datele au fost obţinute din capitalele unor ţări vecine nouă, ca Budapesta, Soa şi Moscova, unde el personal făcuse recent o călătorie în circuit. Din contactele avute cu mediile militare şi politico-militare din aceste ţări rezulta că la o dată foarte apropiată, în România urma să Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 lucru este evident din ceea ce declară generalul Victor Stănculescu, ministru al Apărării din ziua de 22 decembrie ‘89, cel care a preluat acest portofoliu după moartea generalului Vasile Milea. “Contam pe o schimbare radicală şi ştiam că erau pregătite apărări ale lui Ceauşescu, în cadrul luptei întregului popor, zisă, în spate, dacă suntem ocupaţi de ruşi, că ruşii erau principala ameninţare. Din ‘68 ăsta a fost inamicul”, ia declarat generalul scriitorului Alex Mihai Stoenescu într-un dialog relatat în cartea “În sfârşit adevărul...” (Ed. RAO, 2009). Însă, chiar în după-amiaza de 22 decembrie ‘89 a fost anunţat la televiziune ca ministru al Apărării al noului regim, generalul Nicolae Militaru, agent dovedit al GRU – serviciul de informaţii al Armatei Roşii, iar numirea a fost ocială prin Decretul nr. 3 din 26 decembrie 1989 semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu. Generalul Nicolae Militaru, care avusese înainte de a trecut în rezervă pentru legăturile sale cu sovieticii funcţii înalte în Armată, cunoştea despre existenţa reţelei. De asemenea, este foarte probabil ca, încă dinainte de activarea reţelei, aceasta să fost “virusată” de GRU. În fond, formaţiunile de rezistenţă erau concepute şi după modelul sovietic al partizanilor, care acţionaseră în al doilea război mondial împotriva Germaniei naziste, iar GRU nu putea neglija o reţea îninţată mai ales pentru riposta îndreptată împotriva Armatei Roşii, în cazul unor operaţiuni ale acesteia în România. Nu este exclusă nici posibilitatea unei cooperări secrete dintre comanda sau anumite componente DIA şi GRU, pentru realizarea agendei de reformare gorbaciovistă a ţărilor Tratatului de la Varşovia. Odată pornit mecanismul activării luptătorilor din “Rezistenţă”, care aveau dinainte stabilite locuri de observaţie, de tragere, depozite secrete de armament, parole de recunoaştere şi misiuni de executat, acesta a devenit complicat de oprit.
aibă loc unele acţiuni destabilizatoare”, ne-a spus viceamiralul. Generalul sârb a menţionat României socialiste, conform şefului DIA, “că vor organizate mai întâi pătrunderea unor grupuri de indivizi pregătiţi special, care sub acoperirea de turişti, veniţi la neamuri sau prieteni, la momentul potrivit vor provoca tulburări şi panică în rândul populaţiei îndemnând la revoltă şi nesupunere faţă de autorităţile româneşti”. Mai de parte, Belgradul arăta că planul avea două etape. “În prima etapă se avea în vedere declanşarea de agitaţii şi tulburări în oraşele de graniţă a căror populaţie, ind neomogenă şi având un mai larg acces la mediile de informare străine, era apreciată mai vulnerabilă şi deci mai decisă să înlăture regimul politic din România. În a doua etapă se avea în vedere extinderea revoltelor în marile localităţi din interiorul ţării. Autorii provocărilor contau în primul rând pe starea de nemulţumire generalizată a societăţii româneşti ajunsă la limită, căreia nu-i mai trebuia din afară decât un mic impuls pentru a declanşa o revoltă la nivel naţional”, l-a avertizat pe şeful DIA omologul sârb.
“VIRUSAREA” REŢELEI Informarea venită de la generalul sârb, coroborată cu altele de o aceeaşi gravitate, a condus la apelarea şi la soluţia ultimă, Reţeaua de “Rezistenţă”. După fuga lui Nicolae Ceauşescu, conducerea Armatei nu avea cum să nu cunoască existenţa luptătorilor. Iar acest
(Articol de R ăzvan BELCIUGANU
apărut în JURNALUL NAŢIONAL , numărul din 20 decembrie 2009) *
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
53
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
ZOOM-NET În condiţiile globalizării informaţiei, numeroase materiale de interes public (ştiri, comentarii, documente, sinteze, analize etc.) cu conţinut divers circulă prin intermediul mediilor de informare electronice, facilitându-se, astfel, cunoaşterea. Accesul la ele şi, mai apoi, răspândirea lor pe internet favorizează crearea unor opinii, consolidarea altora şi, de cele mai multe ori, dezinformarea. Continuăm ăm să aducem în atenţia cititorilor o serie de materiale aate pe bloguri, site-uri, mass-media
online etc., care prezintă interes pentru opinia publică, după părerea noastră. Pe unele le vom comenta, cu bunele şi cu relele lor, pe altele le vom semnala doar, şi pe altele, le vom reproduce integral. Pledoaria noastră pentru “adevăr”, cât mai mult din ceea ce ar putea să se constituie şi să însemne un “adevăr”, ne îndreptăţeşte la inaugurarea unei astfel de rubrici. În continuare vă prezentam spre lectură stenograma emisiunii postului de Radio Europa Libera, din 18 decembrie 1989, dedicată izbucnirii revoltei populare de la Timişoara, precum şi alte materiale care întregesc imaginea despre Decembrie 1989. Stenograma se aă pe site-ul www. europalibera.org
Arhiva istorică Radio Europa Liberă / 1989
18.12.89 - Actualitatea românească: Timişoara în revoluţie
Neculai Constantin Munteanu: E un început în tot sfârşitul. Timişoara e acum numele oraşului românesc scris şi pronunţat în toate limbile pământului. Timişorenii au ieşit în stradă pentru a le reaminti românilor şi opiniei publice internaţionale că e nevoie şi în România de schimbările radicale care s-au produs în celelalte ţări comuniste. La microfon Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Şerban Orescu. Emil Hurezeanu: Dragi ascultători din România şi din străinătate! Sunteţi între timp la curent cu evenimentele dramatice care s-au desfăşurat în ultimele două-trei zile la Timişoara îndeosebi. Spun la Timişoara îndeosebi pentru că informaţii despre care vom discuta în cursul acestei emisiuni vorbesc şi despre evenimente asemănătoare – chiar dacă nu de proporţiile celor 54
de la Timişoara – care ar avut loc la Arad şi în alte oraşe ale României. Aşadar, Timişoara, sâmbăta, 16 decembrie 1989. O manifestaţie de mari proporţii, intervenţii masive ale poliţiei, ale trupelor speciale ale Securităţii, ale Armatei. La început câteva sute de persoane, apoi mii şi după unele informaţii chiar zeci de mii de persoane. Oraşul Timişoara a fost practic blocat începând de sâmbăta, şi apoi continuând cu a doua zi, ziua de duminică, când demonstraţiile au fost escaladate. Pentru că nu avem prea mult timp la dispoziţie şi informaţiile de pretutindeni ne inundă, vă propun următorul scenariu al emisiunii: avem o mărturie extraordinar de importantă. Un cetăţean român, care a fost la Timişoara duminică de dimineaţa până la prânz şi a participat ca martor ocular la demonstraţia care a avut loc în centrul oraşului Timişoara, inclusiv la ciocnirile cu forţele de poliţie, cu forţele represive, ne-a telefonat în cursul zilei de astăzi, în cursul zilei de luni şi a Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
ţinut să ne transmită o mărturie. S-o ascultam împreună: Martor ocular din Timişoara: Bună ziua! Aş vrea să relatez despre evenimentele din Timişoara dinspre noaptea de sâmbăta spre duminică şi din cursul zilei de duminică. Este foarte important – eu am auzit astăzi primele ştiri din Austria cât şi Germania – să se facă o diferenţiere. De fapt, au fost două evenimente mari, două manifestaţii mari. Prima manifestaţie a fost cea în legatură cu preotul reformat maghiar de la care într-adevăr a pornit totul. În noaptea de sâmbătă spre duminică aceste manifestări în jurul acestui preot şi în jurul domiciliului au escaladat, s-a ajuns la încăierări. În cursul acestor escaladări, între podul de la Maria, podul Beghiului de la Maria şi până în Piaţa cartierului Iosen, cine cunoaşte Timişoara, este o distanţă de aproximativ un km jumate, nu a mai rămas nicio singură vitrină a magazinelor de stat intactă. Toate vitrinele, toate geamurile mari au fost sparte. Însă, vreau să accentuez că nu s-a ajuns la devastări, nu s-a furat absolut nimic. Şi ieri dimineaţa încă m-am putut convinge personal, trecând pe lângă aceste magazine, că fără să te apleci puteai să scoţi puţinul amar pe care îl aveau însă toată marfa era acolo. Deci, a fost numai o descărcare a mâniei publice. În acelaşi timp, deci în noaptea de sâmbătă spre duminică, când a avut loc această ciocnire aici, în centrul Timişoarei, în cartierele mărginaşe ale Timişoarei s-au format grupuri mari, de sute de oameni, care strigau Jos Ceauşescu! Vrem libertate! Aceste Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
grupări nu mai aveau absolut nimic de-a a face cu preotul maghiar. Ieri, în jurul orei 12.00, s-a format iarăşi o mare grupare, de aproximativ 2000-3000 de tineri, muncitori, studenţi şi foarte mulţi copii, în cartierul universitar. Eu am fost personal de faţă când această grupare a pornit de la Universitate şi s-a îndreptat spre Hotelul Continental, trecând peste Bega şi scandând lozincile Jos cu Ceauşescu! Jos cu dictatorul! Libertate, libertate! O altă lozincă a fost Românii sunt un popor unit, românii sunt un popor unit! Această coloană a devenit tot mai mare, pentru că ieri, în Timişoara, a fost absolut toată populaţia pe străzi, ştiind că se va întâmpla ceva. Pe marginea străzii, oamenii aplaudau cu lacrimi în ochi. Sunt şi acum… şi acum sunt mişcat când mă gândesc ce am văzut, pentru că am auzit oameni în vârstă spunând: Doamne, ce bine că am trăit aceste momente. Nu am crezut că pot vedea aşa ceva. Coloana s-a deplasat pe lângă Hotelul Continental şi până la Bulevardul 23 august , îndreptându-se spre Palatul Comitetului Judeţean de Partid. În faţa acestuia poliţia şi armata, adică Securitatea, au format un zid de soldaţi înarmaţi …doar cu bastoane de cauciuc şi cu cozi de lopată, deci, nişte bâte. Aveau căşti şi scuturi. În spatele acestor trupe se aau aproximativ 7 sau 8 tunuri de apă, maşini cu tunuri de apă. Mulţimea s-a apropiat până la aproximativ 30-40 de metri şi a format la rândul ei un zid. Două forţe stăteau faţă în faţă. M-a şocat că nimeni din partea ocialităţilor nu a încercat să vorbească cu manifestanţii, nu a încercat să potolească mânia publică. Din contră, aruncătoarele de apă au început să stropească. Acesta a fost semnul spre violenţă. Oamenii au început să fugă spre maşinile aruncătoare de apă. Au început să arunce cu pietre, cu crengi rupte din copaci. Armata şi miliţia s-au retras până în spatele clădirii partidului. Mulţimea a triumfat. Oamenii au început să arunce cu pietre în geamurile acestei clădiri, nu a rămas nici o fereastră intactă de la parter şi de la etajul unu. Nu s-a văzut nici un miliţian, nu s-a văzut nimeni. Atunci, mulţimea a năvălit spre uşi şi în aproximativ 5-6 minute au reuşit să intre în clădire. Primii care un intrat în clădire au început să arunce afară tablourile cu Ceauşescu. 55
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Am văzut cu ochii mei un tablou xat în spatele unei ferestre şi mulţimea a început să tragă la ţintă cu pietre în acest tablou, până când din fereasta respectivă şi din tablou nu a mai rămas nimic. Cineva de la etajul unu a aruncat un tablou pictat al lui Ceauşescu. Mulţimea urla de plăcere. Tabloul a fost făcut ferfeniţă în câteva secunde. Au aruncat steagurile. Steagurile roşii au fost imediat rupte, de pe steagul naţional… a fost ruptă doar stema şi oamenii fâlfâiau cu steagul în stânga şi în dreapta. Am văzut o femeie, sus pe clădire, făcând semne cu steagul naţional. Mulţimea aplauda şi striga. Din clădire au început să arunce afară scaune, mese, cărţi. În acelaşi timp, pe partea cealaltă erau câteva camioane de-ale poliţiei. Camioane mari de aproximativ 7 tone. Aceste camioane închideau străzile laterale. Aceste camioane au fost în ăcări. Mulţimea le-a dat foc. Oamenii stăteau... în clipa aceasta erau cel putin şase mii de oameni adunaţi care aplaudau şi strigau Jos Ceauşescu, Jos Ceauşescu. Atunci a venit Armata, Securitatea, cu baionete, însă nu am văzut să dat în oameni cu baionetele. Între doi militari era întotdeauna un miliţian, adică în uniformă de miliţie cu baionetele acelea, acele cozi de lopata. Şi aceştia dădeau. Dădeau şi loveau pe oricine, bătrâni, copii, toţi care fugeau erau loviţi. Eu am scăpat pentru că m-am retras într-o cladire, în casa scărilor, am încercat uşa. Uşa era închisă, am intrat înăuntru. Am intrat înăuntru, am închis uşa după mine şi am aşteptat câteva clipe. Mulţimea
56
a fugit. Însă, s-a redresat foarte repede şi a venit înapoi. Eu nu am mai avut acest curaj să mă mă întorc. În clipa aceea eu m-am îndepărtat, însă am văzut de departe, încă, coloanele de fum. Nu Nu ştiu ce s-a întâmplat mai târziu. Sper că relatarea aceasta vă va ajuta ca să reconstruiţi adevărul ce a avut loc în această zi istorică, pentru poporul nostru, desigur. Ceea ce am mai vrut să spun, în clipa în care au început aruncătoarele de apă, la începutul confruntării, să arunce apă şi au fost lovite de primele pietre, toate aruncătoarele de apă au făcut stângaîmprejur şi au fugit, au plecat cât de repede au putut. O singură maşină a fost abandonată de echipajul ei şi s-a încercat de către manifestanţi să o răstoarne. Maşina ind foarte grea, aceste tancuri de apă sunt cel puţin de 7 până la 10 tone, nu au reuşit, însă au spart şi au devastat tot ce au putut. Mai e ceva foarte important: de ieri graniţa este închisă şi nimeni nu mai poate intra înăuntru. Mai vreau să spun, masele – înainte de a se ajunge la confruntare – masa de demonstranţi a strigat: Fără violenţă, fără violenţă. Văzând soldaţii pe care îi aşteptau, masele strigau: Noi suntem poporul, voi pe cine apăraţi? Noi suntem poporul, voi pe cine apăraţi? Apoi, o altă lozincă scandată a fost: Azi la Timişoara, mâine în toata ţara! Cam asta a fost ce am putut relata, acum, din amintire…Încă sunt şocat, sper că veţi reuşi să folosiţi acest material. Asta a fost tot.
Emil Hurezeanu: Îi mulţumim acestui român din Timişoara pentru mărturia sa impresionantă. Evenimentele despre care era vorba s-au consumat ieri, duminică, 17 decembrie, până la prânz. În cursul după-amiezii de duminică, am avut primele informaţii din partea unor corespondenţi de presă din partea unor medii de informare ungare, în primul rând, dar şi iugoslave. Ne propunem să refacem acum lmul acestor prime reacţii internaţionale la evenimentele de sâmbătă şi duminică, care de altfel aveau să continue şi în cursul zilei şi în cursul nopţii de duminică spre luni. Până atunci, însă, îl rog pe colegul Şerban Orescu, să înceapă acest traseu invers pe care încercăm să-l facem al reacţiilor internaţionale – ale primelor reacţii internaţionale la evenimentele de sâmbătă şi duminică. Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 Şerban Orescu: Aş vrea să spun că ceea ce s-a întâmplat la Timişoara dovedeşte două lucruri: în primul rând convergenţa de interese între români şi maghiari şi în al doilea rând faptul că România, astăzi, e un butoi de pulbere. Pe scurt, două cuvinte despre László Tőkés: este un pastor plin de curaj, care înţelegea în predicile lui să evoce şi probleme politice şi să revendice drepturi pentru români şi maghiari deopotrivă. Tőkés a fost sancţionat cu mutarea în Ardealul de Nord, într-un mic sat de către episcopul lui, dar tot cu Departamentul cultelor. În urma refuzului său de a da urmare ordinului de mutare, a fost dat în judecată. Bineînţeles, tribunalele ştim cum functionează, o curte din Timişoara l-a obligat să evacueze în termen de 8 zile biserica. Asta s-a întâmplat la 28 noiembrie. Ulterior termenul a fost prelungit până la 15 decembrie. 15 decembrie, deci, o zi erbinte. O zi înainte, la 14 decembrie, un funcţionar de stat face inventarul casei parohiale. Locuinţa se aă, bineînţeles, sub stare de supraveghere. Telefonul este întrerupt de multă vreme, exceptând ameninţări anonime proferate la adresa lui şi a familiei. În ziua de 15 decembrie, vineri, am fost informaţi, eram la serviciu, că un lanţ de 200 de persoane a înconjurat biserica – este vorba de credincioşi, bineînţeles, pentru a zădărnici evacuarea lui Tőkés. Tőkés se baricadase în biserică, sperând în felul ăsta să e menajat de forţele publice, ceea ce nu s-a întâmplat. Numărul celor care înconjoară biserica pentru a-l proteja pe Tőkés creşte în cursul zilei de sâmbătă, după unele ştiri, la miezul nopţii deja se adunaseră în jurul bisericii circa 1000 de oameni. Miliţia îi înconjura pe credincioşi. În această fază se poate spune ca biserica era înconjurată preponderent de credincioşi, de maghiari reformaţi. Aceştia au strigat miliţienilor: Plecaţi, duceţi-vă! Ca urmare, din motive pe care nu le înţelegem prea clar, miliţienii au fost înlocuiţi cu securişti civili. Ulterior însă, spre dimineaţă, tot mai mulţi români, se alătură grupului de maghiari care înconjurau biserica. Emil Hurezeanu: Pentru ca în cartierul universitar studenţesc al oraşului să izbucnească o demonstraţie autonomă. De aici încolo, avem mărturia timişoreanului. Primele informaţii despre demonstraţia de sâmbătă de la Timişoara Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
au fost oferite de postul de Radio Budapesta şi de televiziunea ungară, care şi-a întrerupt programul, anunţând următoarele lucruri: o mare parte din ştirile pe care vi le vom citi în continuare, vă sunt cunoscute din emisiunea live pe care am făcut-o în cursul nopţii trecute. În orice caz, prima ştire care a venit de la Radio Budapesta, în miezul noptii trecute, este că mii de persoane au demonstrat la Timişoara împotriva regimului Ceauşescu. Martori oculari, o mare mulţime de oameni continuă să se ae pe străzi. Informaţii precise sunt greu de obţinut, deoarece se spune că armata ar înconjurat oraşul. Nicio veste de la Radio Bucureşti, exceptând, ceva mai târziu, un fel de comentariu foarte sever de ameninţare. Agenţia vestgermană de ştiri, DPA, informa, de asemenea, în cursul acestei nopţi, că unităţi ale Armatei ar înconjurat Timişoara. Agenţia DPA a relatat, de asemenea, pe baza declaraţiilor făcute de martori oculari, postului de radio Budapesta, că unităţile militare sunt sprijinite de vehicule 57
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 blindate, de transportoare şi elicoptere. Conform aceloraşi martori oculari, soldaţii ar intervenit cu baioneta la armă împotriva manifestanţilor din Timişoara. Nu existau, însă, informaţii privind numărul răniţilor şi numărul victimelor disputelor violente care au avut loc la Timişoara. Ştim doar că forţele de represiune au uzat de bastoane de cauciuc, trupele de intervenţie ale Securităţii erau înarmate cu căşti, cu scuturi şi că ciocnirile au fost violente, îndeosebi după ocuparea sediului de partid şi de stat locale, de la Timişoara. De ieri, de duminică, de la prânz. Mai târziu, agenţia Associated Press, citând agenţia ungară MTI şi alte surse, a precizat că în cursul serii de duminică, la postul de radio Danubius, de la Budapesta, s-a primit un telefon de la Timişoara, cu relatarea că zeci de mii de persoane continuă să se ae pe străzi. Citând călători care se întorceau din România, MTI a relevat că miliţia a făcut uz de tunuri de apă împotriva demonstranţilor. Un cetăţean cehoslovac a văzut tancuri şi străzi blocate. Agenţia Associated Press anunţă, în cursul nopţii, că în momentul în care unităţile Securităţii au încercat să reprime demonstraţia, s-a declanşat o ciocnire sângeroasă. Şi sursele ungare vorbesc despre această ciocnire sângeroasă. Abia după două ore, se pare, forţele miliţiei au reuşit să controleze situaţia. Citând un reporter al televiziunii din Szeged, agenţia
58
ungară de ştiri, MTI, armă ca martori oculari au văzut tineri plini de sânge pe străzile Timişoarei şi portrete ale lui Ceauşescu plutind pe canalul Bega. Mulţi dintre demonstranţi au fost arestaţi. Călători iugoslavi au informat la Belgrad, la agenţia Associated Press, că duminică tot oraşul părea că se aă pe stradă. Când au părăsit Timişoara la ora două dupa-masă, coloane masive de soldaţi blocau circulaţia pe principalele intersecţii şi erau necesare ocoluri importante pentru a părăsi oraşul. Mulţimea, compusă din zeci de mii de persoane, a sfărâmat, a spart vitrinele librăriilor, aruncând în stradă cărţile lui Ceauşescu. De asemenea, martori oculari iugoslavi relatează că sâmbătă noaptea, nu departe de Hotelul Continental din centru, manifestanţii au spart vitrina unei librării, au scos cărţile lui Ceauşescu în stradă şi le-au dat foc. Agenţia iugoslavă de ştiri Tanjug informa în cursul nopţii că , aproximativ 5000 de persoane au pornit în marş către centrul oraşului. Este, deci, prima agenţie care ne dă o cifră aproximativă. Aproximativă, spun, pentru că informaţiile merg de la câteva sute la câteva mii, privindu-i pe participanţii la demonstraţia de la Timişoara. Opinia publică din România nu a fost informată despre evenimentele de la Timişoara. Această informaţie este conţinută, de altfel, şi în depeşa agenţiei Tanjug care continuă: singurul indiciu despre o evoluţie neobişnuită l-a constituit un comentariu transmis în radio-jurnalul de la ora 19.00 al postului de radio Bucureşti . În cadrul programului a fost introdus, în mod neobişnuit, un apel adresat cetăţenilor ţării, în care se cerea respectarea necondiţionată, fermă, a tuturor legilor ţării şi se atrăgea atenţia asupra pericolului unui amestec extern în afacerile interne ale României. Şerban Orescu: Iar acum, astăzi dupămasă, agentia DPA transmite din Bucureşti că Ministerul de Externe, ind întrebat ce s-a întâmplat la Timişoara, a răspuns: Nu ştim nimic. N. C. Munteanu : Cred că ştiu ceva, pentru că aşa cum spunea Hurezeanu, la ora 12.00 şi pe urmă la ora 19.00, s-a repetat anunţul foarte ameninţător în care se cerea tuturor cetăţenilor României să se conforme legalităţii şi să respecte legea.
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Emil Hurezeanu: Bineînţeles că plecarea – mă rog, era programată – lui Ceauşescu la Teheran, în cursul acestei dimineţi, nu înşeală pe nimeni. Nu pentru prima oară Ceauşescu recurge la gesturi de inducere în eroare, pentru că ne amintim, şi după demonstraţia de la Braşov, a făcut o vizită-fulger în Egipt. Iese de ecare dată în pieţele publice sau ia contact cu aşa-zişii oameni ai muncii, care, de obicei, sunt securiştii care rechiziţionează în pripă întreprinderile, atunci când se simte psihologic, cel puţin, ameninţat. Deci, plecarea sa la Teheran, în această dimineaţă, nu poate un semn că autorităţile române refuză să ia notă de evenimentele de la Timişoara şi că n-ar îngrijorate de aceste evenimente. Şerban Orescu: Dimpotrivă, premierul ungar, Németh, la conferinţa de presă de ieri cu cancelarul vest-german Kohl, a declarat că există informaţii după care proteste ar avut loc în mai multe oraşe româneşti, adăugând că poliţia secretă şi armata ar în stare de alarmă. N. C. Munteanu : Mai mult, astăzi la ora 12.00, agentia sovietică TASS, preluând informaţii de la agentia ungară de presă, face o scurtă trecere în revistă asupra a ceeea s-a întâmplat la Timişoara, adăugând că protestul exprimat de demonstranţi a fost împortiva conducerii de astăzi a regimului de la Bucureşti şi a sistemului existent în această ţară, un lucru Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
deosebit de important, dacă avem în vedere că această ştire vine de la Moscova. Emil Hurezeanu: Toate aceste informaţii pe care am încercat să le expunem acum în rezumat, rezumau la rândul lor întâmplări din cursul zilei de ieri, deci, până ieri seara. Evenimentele, însă, au continuat şi în cursul nopţii, după câte suntem informaţi. Din acest motiv propun acum să ascultăm o înregistrare, o înregistrare a unei convorbiri pe care am avut-o în urma cu câteva ore, cu William Totok, corespondentul nostru din Berlinul de Vest, care la rândul lui a avut în cursul nopţii câteva convorbiri cu Timişoara. Nota bene, William Totok este timişorean, de unde a plecat în urmă cu un an şi jumătate. Să-i ascultăm relatarea. William Totok : După mai multe ore de încercări zadarnice, reuşesc să stabilesc legătura telefonică cu Timişoara, azi noapte la ora unu, cu o persoană care stă în imediata apropiere a Consiliului Popular, adică a sediului Partidului. În timpul convorbirii telefonice se aud rafale de mitralieră. Persoana îmi relatează că de vineri au loc demonstraţii la Timişoara, care au izbucnit în legătură cu deportarea pastorului László Tőkés. La început, au participat câteva sute de persoane, apoi demonstraţia s-a extins la câteva mii de oameni. Demonstraţiile continuă în tot cursul zilei de sâmbătă şi duminică. Au intevenit trupele speciale ale Securităţii, ale miliţiei şi ale Armatei.
59
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 La început cu gaze lacrimogene, aruncătoare de apă şi bastoane de cauciuc. S-au tras rafale de avertisment. Demonstranţii s-au deplasat apoi spre Comitetul Judeţean de Partid, cerând să e primiţi de către noul prim-secretar, Radu Bălan. S-a aat că între timp ar sosit la Timişoara şi Ilie Matei, fostul prim-secretar la Timişoara, între timp avansat ca membru în Comitetul Politic Executiv, la ultimul congres. Cei doi au refuzat dialogul cu demonstranţii. Au participat şi mulţi studenţi care au strigat lozinci anti-ceauşiste. S-au ars portretele şi cărţile dictatorului. Timişoara este practic înconjurată de armată, nimeni nu mai poate să iasă. La ora trei în noapte, reuşesc să vorbesc cu o altă persoană care îmi conrmă cele relatate la ora unu. El a declarat că toate mijlocele de transport în comun din Timişoara n-au circulat în cursul zilei de ieri. Se mai relatează că persoanele care au încercat, ieri, să telefoneze în străinătate, n-au putut să facă aceasta. La ora 2.30 stabilesc legătura cu o altă persoană din Timişoara, care mi-a relatat următoarele: în Piaţa Libertăţii e demonstraţie. Oraşul e devastat. Emil Hurezeanu: A fost, deci, relatarea lui William Totok, în urma unor convorbiri telefonice pe care le-a avut în cursul nopţii, la Timişoara. Să adăugăm la această relatare a lui Totok că există, până la aceasta oră când transmitem prima ediţie a emisiunii Actualitatea românească, şi informaţii neconrmate privind răniţi şi chiar morţi, în urma ciocnirilor cu forţele de represiune de la Timişoara. Bineînţeles, în masură în care aceste informaţii vor conrmate, vi le vom transmite ca atare. Există, aşa cum am spus, numeroase reacţii internaţionale la evenimentele din România, evenimentele de la Timişoara. În timpul acestei dimineţi, am primit zeci, sute de telefoane, aici, la redacţie, din partea unor grupuri politice sau nepolitice ale românilor din exil: din Canada, Marea Britanie până în Australia şi Israel. De la Munchen, suntem informaţi că Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Germania Federală, pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Germania Federală, precum şi Comitetul de Susţinere Doina Cornea va organiza, în cursul acestei seri, în chiar minutele când transmitem această emisiune, în
60
faţa catedralei, în faţa Domului din Munchen, la ora 18.00, o rugăciune publică în faţă a sute de persoane, făcută de români, maghiari din Germania. Ei se roagă pentru Pastorul Tőkés şi victimele Timişoarei. Miercuri, la ora 18.00, în Odeon Platz, care este una din pieţele centrale ale capitalei bavareze, va avea loc o adunare de protest a europenilor. Şerban Orescu: Astăzi, la New York, va avea loc o demonstraţie de protest, precum şi una la Budapesta, de asemenea, în faţa ambasadei Republicii Socialiste România, la care vor participa maghiari şi români aaţi la Budapesta. Emil Hurezeanu: Avem reacţii în mai multe ţări europene, avem, aţi văzut, o reacţie sovietică. Practic, depeşa Tass este cea mai bună dovadă; avem reacţii americane ociale şi de presă, pe care Nestor Rateş le va rezuma pentru programul politic. Avem şi reacţii în mai multe ţări europene. Deocamdată, pentru că timpul pe care îl avem la dispoziţie se reduce simţitor, vă rugăm să ascultaţi corespondenţa de la Milano a lui Adrian Niculescu.
Adrian Niculescu: Reacţia mediilor de informare din Italia, scrise şi vorbite, privind evenimentele de sâmbătă şi duminică, de la Timişoara şi Arad, a fost promptă şi imediată şi pe măsura importanţei faptelor. Deşi lunea este o zi relativ calmă în presa italiană, multe ziare nu apar, printre care organele unor partide ca Avanti socialisti sau Il Populo, cele mai mari cotidiane au inserat, totuşi, la loc de cinste veştile sosite aseară târziu din România. Primatul absolut, probabil la nivel internaţional chiar, îl deţine, foarte seriosul Corriere della Sera de la Milano, care dedică astăzi dimineaţă, 18 decembrie, revoltei de la Timişoara principalul articol pe pagina întâi, articolul de deschidere, cum se numeşte în jargonul jurnalistic, titlul pe cinci coloane: Fulgerul revoltei în România, ciocniri în stradă. Cităm: protestele au izbucnit şi în România. Timişoara şi Aradul au fost teatrul unor sângeroase ciocniri între poliţie şi mulţimea care a coborât în stradă pentru a demonstra împotriva dictatorului Ceauşescu. Forţele de ordine au intervenit în mod brutal, făcând uz de tancuri şi hidrante şi, potrivit unor mărturii, ar deschis focul. De asemenea, marile cotidiane – un cotidian popular, Il Giorno, tot la Milano – , inserează şi Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 el pe pagina întâi vestea revoltei. Aceeaşi veste şi în marele cotidian liberal, Il Giornale, şi în alte cotidiane mai mici, inclusiv pe plan local. Foarte important apare faptul că televiziunea italiană, încă de astăzi dimineaţă a dedicat în telejurnalele sale – au fost patru până acum, până la ora când transmit aceste rânduri – problemelor României, cu imagini de repertoriu şi anunţând unele servicii, reportaje speciale în ediţiile de seară şi de după-masă. De asemenea, radioul , la toate radio- jurnalele, de până acuma, începând cu cele de noapte, la trei dimineaţa, pe care Radio Roma le dă şi în limbi străine, în franceză, în engleză, în germană, au anunţat ştirea şi au început, deja, să facă comentarii pe care le vom avea zilele următoare. Emil Hurezeanu: Evenimentele sunt încă erbinţi, ştirile de asemenea. Îl rog, totuşi, pe Şerban Orescu să încerce să tragă cel puţin câteva concluzii, să desprindă câteva semnicaţii. Şerban Orescu: Foarte pe scurt: evenimentele de la Timişoara au demonstrat că între români şi maghiari există o identitate de interes. E drept, mişcarea a început în rândurile maghiarilor, care erau direct vizaţi de măsura transferării lui Tőkés, dar imediat s-au alăturat românii. Depeşele de presă sunt unanime în constatarea masivă a românilor etnici şi care au intonat de altfel şi Deşteaptă-te, române – prezenţa majoritară, chiar – România a devenit, şi faptele au demonstrat, un butoi de pulbere. Cu toate acestea, regimul nu înceteaza să provoace opinia publică. Cazul Tőkés este o dovadă specică a felului, aş zice, lipsit de cel mai elementar tact, în care regimul Ceauşescu înţelege să trateze unele nemulţumiri care îşi găsesc rezolvarea în orice societate civilizată. O altă concluzie care se desprinde pe baza evenimentelor din zilele trecute este că opoziţia din România, despre care regimul Ceauşescu armă că nu ar exista, este puternică. Acesta va servi, poate, ca imbold şi îndemn pentru români, pentru a-şi demonstra în continuare voinţa lor politică. Deci, nu avem a face numai cu protestul unor personalităţi de felul lui Mircea Dinescu şi Doina Cornea. Este vorba despre o acţiune de masă. Aceasta este semnicaţia evenimentelor de la Timişoara. O altă concluzie, foarte pe
scurt, este că regimul a folosit mijloace cu totul exagerate, a făcut o demonstraţie de forţă destinată să intimideze opinia publică. Depeşele de presă vorbesc de tancuri, de ambii etc. În sfârşit, ultima concluzie este că imaginea regimului Ceauşescu apare, o dată mai mult, ca o imagine incompatibilă cu Europa de astăzi. Emil Hurezeanu: Dragi ascultătoare, dragi ascultători, din România şi din străinătate! Cu puţin timp înainte terminării acestui program am primit din partea regelui Mihai, fostul suveran al României, următorul mesaj: Regele Mihai: Sunt cu gândul şi cu suetul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când au cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere, atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totuşi, şi totodată, am şi aveţi mari speranţe, indcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, indcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi, celor de la Putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năziuinţele. Armele nu pot zdrobi suetele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocaţi, ţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte! Emil Hurezeanu: Acesta a fost, aşadar, mesajul adresat de către regele Mihai, fostul suveran al României, în legătură cu evenimentele dramatice de la Timişoara. N. C. Munteanu : Stimaţi ascultători, e tot ce ştim, ce am putut aa, şi ce am putut difuza despre demonstraţia de la Timişoara. Între timp, tiranozaurul Nicolae Ceauşescu a ajuns la Teheran, la ayatollahi. Atât până acum. Până aici ediţia întâia a Actualităţii Româneşti de azi. Dacă va nevoie vă vom ţine la curent în Actualitatea Românească de la ora 22.10. Ascultaţi în continuare programele nostre de ştiri, Programul politic, Radio magazin pentru amănunte suplimentare. N.C. Munteanu, Şerban Orescu şi Emil Hurezeanu vă mulţumesc pentru atenţie şi împreună vă urează: să auzim numai de bine. Chiar aşa: să auzim numai de bine! Transcriere: Anamaria Neag (Un document sonor păstrat în arhiva RFE de la Hoover ). *
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
61
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Nu există revoluţie fără riscuri (Il n’y a pas de révolution sans risque)
Elisabeth ROUDINESCO „Atunci când o naţiune a fost obligată să recurgă la dreptul la insurecţie, spunea Robespierre, în 1792, se aă în stare primitivă în raport cu tiranul. Cum ar putea acesta să invoce pactul social? L-a distrus deja. (…) Popoarele nu judecă precum curţile de justiţie; ele nu dau nici o sentinţă, ele lansează trăsnetul.” Nimic nu este mai exact decât acest mod de a descrie apariţia procesului revoluţionar. De altfel, după alocuţiunea de deschidere susţinută de Ernest Labrousse ( Cum se nasc revoluţiile), cu ocazia celebrării centenarului Revoluţiei din 1789, ştim că revoluţia este o secvenţă scurtă, un eveniment fulgerător, uneori sângeros, despre care ne dăm seama doar după aceea că ar fost imposibil să nu se producă. Faimoasele „cauze”, care îşi au origini îndepărtate, şi nu în irupţia unui real mereu imprevizibil, sunt multiple: constituirea unei clase luminate, criza economică şi socială, ruptura dintre popor şi prinţul său – monarh, tiran sau dictator –, pe fondul imposibilităţii acestuia de a realiza cea mai mică reformă fără a deposedat de putere: prea târziu. Urmarea o cunoaştem: poporul, aliat elitelor, încearcă – prin instaurarea unui regim democratic şi a unui stat de drept – să concilieze libertatea (individuală) cu egalitatea (socială şi economică). Acesta este idealul oricărei revoluţii trecute sau viitoare, întotdeauna dorit, rareori împlinit… În Franţa, de când s-a sărbătorit, în 1989, bicentenarul Revoluţiei în sens contrar enunţului lui Labrousse, care pretindea abolirea puterii evenimenţialului în sine, pentru că prin esenţă ea nu ar decât un preludiu al Terorii şi al băilor de sânge, a contribuit la alungarea din conştiinţe a ideii că ar putut dorită. I s-a opus principiul aşa-zis „realist” al unui posibil „sfârşit al Istoriei”, fără să se observe că acest termen, inventat de Alexandre Kojève, trimitea la o fantasmă şi nu la o realitate cum a dorit să lase să se creadă Francis Fukuyama, gânditor american neo-conservator. Istoricul François Furet (autor al cărţii Gândind revoluţia franceză, Gallimard, 1978), ca şi adepţii ideii „gulagul este deja la Hegel şi la Marx”, au devenit crainicii acestui ciudat moment festiv care a permis partizanilor Restauraţiei şi altor făuritori ai disperării programate, să urască mai degrabă Revoluţia, decât să îi critice evoluţia. La aceeaşi dată, s-au bucurat de căderea comunismului în ţările din Est, dar i-au contestat importanţa, gândind că acestea puneau punct oricărei speranţe revoluţionare. Ca şi când eşecul radical al unui ideal ar trebui să determine poporul să renunţe la orice ideal. Aceasta însemna să refuzi să vezi că aceste revoluţii se supuneau aceluiaşi model ca cele din secolul al XIX-lea: o Primăvară a popoarelor. Începând cu 1789, niciun regim izvorât din Declaraţia drepturilor omului nu a reuşit încă să împace libertatea cu egalitatea. În această privinţă, era clar că era mai bună, o sută de ani mai târziu, democraţia liberală decât faţa hidoasă a stalinismului. Este motivul pentru care -de la URSS la China- popoarele din Est şi-au dat seama ca socialismul e un impas şi că idealul revoluţionar idealulul revoluţionar e contrariul lui. Nimic nu ne permite să armăm că este vorba aici de negarea oricărei forme de dorinţă revoluţionară. CEL MAI GRAV AR FI SĂ CONDAMNĂM DINAINTE SPERANŢA ÎN NUMELE UNEI POSIBILE DERIVE Ceea ce se întâmplă astăzi în lumea arabă, lucru de care trebuie să ne bucurăm, este reapariţia acestui ideal, dorinţa de a termina cu ciuma şi holera: atât cu dictaturile, cât şi cu islamismul
62
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
politic. Aceasta în ciuda unora dintre intelectualii noştri temători care înclină deja să creadă că sharia, burqa, lapidările şi alte obiceiuri barbare, străine de altfel Islamului Luminilor, se aă deja printre aspiraţiile opozanţilor. Această dorinţă a fost susţinută de tineri, de noile mijloace de comunicare, de femei, de popor şi împotriva tuturor celor care, de la un capăt la altul al planetei, au continuat să se teamă de întoarcerea zilelor glorioase. Sigur, barbarii există, dar caracterul lor periculos are drept cauză şi faptul că au fost persecutaţi – şi nu combătuţi – de către dictaturi corupte, ele însele susţinute de anumiţi reprezentanţi ai democraţiilor occidentale şi, ceea ce e şi mai rău, de către conducători israelieni angajaţi într-o politică suicidară pentru Israel, pentru poporul său şi pentru Evreii din lumea întreagă, o politică contrară idealurilor de libertate a unui anumit sionism revoluţionar, încarnat astăzi de către o minoritate de intelectuali progresişti doritori să trăiască în pace cu Palestinienii, pradă aceloraşi vise şi aceloraşi decepţii. Nici o revoluţie nu se realizează fără riscuri şi nimeni nu poate să prevadă ce va mâine. Cel mai rău ar să condamnăm dinainte speranţa în numele unei posibile derive la care am aspira în nal, datorită faptului că ne e frică de ea. Spiritul Revoluţiei s-a pus în evoluţie. Va veni o zi când se va extinde din Iran în China, trecând prin întreaga lume arabă. De asemenea, va reapărea în Franţa, sub alte forme, chiar în momentul în care se va crede că a fost denitiv extirpat din conştiinţe. Drept mărturie, ca semn premergător, succesul impresionant al unui mic opuscul– ‘‘Indignaţi-vă!’’ – al cărui autor, Stephane Hessel, gaullist şi socialdemocrat, care a fost în Rezistenţa franceză şi deportat, pacist şi care nu e nepărat adeptul violenţei în stradă nu şi-a imaginat nici o clipă că va avea o asemenea importanţă. Aşadar, ceva semnicativ va fost sucient să revalorizeze într-o clipă un ideal de rebeliune într-o societate transformată în rău de către un guvern prost. Ceea ce se întâmplă astăzi şi ceea ce se va întâmpla în lumea globalizată de mâine, este visul unui alt viitor, care nu este încă circumscris şi care ar noul nume al Revoluţiei: altădată Mandela, astăzi Bouazizi, Jasmin, Nil. “Revoluţia este un bloc”, spunea Clemenceau. Trebuie să ne amintim de ea pentru a permite existenţa unui proiect de schimbare socială, ce nu ar elimina libertăţile fundamentale şi care ar permite combaterea obscurantismului şi comunitarismului. Traducere şi adaptare Ioana Ciodaru
(Apud www.lemonde.fr) *
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
63
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Numele sub care se ascundea un luptător solitar Emil BERDELI Denumirea formaţiunii care trebuia să înlocuiască Partidul Comunist a fost o miză uriaşă. Imediat după ce, în sediul CC al PCR, sa spus: „Frontul Salvării Naţionale”, scenariile au curs gârlă. De atunci, România este marcată de conspiraţii. Toţi cei care i-au urmat la putere lui Ceauşescu au văzut „uneltiri” într-un moment sau altul. Atunci când era contestat cu vehemenţă, doar Ion Iliescu zărea membri ai mişcării Sumanele Negre în Piaţa Universităţii, care tocmai se pregăteau să aplice lovitura de moarte tinerei democraţii. Emil Constantinescu este cel înfrânt de conspiraţia securiştilor, după cum declara la sfârşit de mandat, pe care însă n-a dovedit-o niciodată. Tot Iliescu a fost primul care a vorbit, după 1989, şi despre maşinaţiunile unei „anumite părţi a presei” – malecă, evident. Malecă o vede în prezent şi actualul preşedinte. „Să-ţi e ruşine Dinu Patriciu!”, e doar un exemplu. Un singur nume: Alexandru Melian Seara zilei de 22 decembrie1989, sediul Comitetului Central al PCR. Discuţii aprige între revoluţionari şi neocomunişti, pe marginea numelui formaţiunii politice care va prelua puterea. Se pronunţă: „Frontul Salvării Naţionale”, Însă, generalul Nicolae Militaru armă că FSN exista cu şase luni înainte. Frontul a fost îninţat cu mult înainte de fuga dictatorului, ori s-a născut în zilele evenimentelor erbinţi? Asta era întrebarea carei inama pe revoluţionari. Momentul a declanşat polemici virulente. Imediat, a apărut şi teoria conspiraţiei. Ani în şir, în presa scrisă ori la tv s-au dezbătut tot felul de scenarii, unele chiar fantastice, legate de momentul real al îninţării FSN.Pe ce se baza însă Militaru când, la 22 decembrie 1989, arma că FSN a fost îninţat în urmă cu şase luni? În nici un caz pe încercările rave ale unui grup de oţeri din armată care dorea înlăturarea lui
64
Ceauşescu - intitulat Frontul Militar Român, din câte ştim azi, ci pe ale unui luptător solitar, despre a cărui existenţă nici măcar nu se ştia atunci. Este vorba despre profesorul Alexandru Melian. Încă de la începutul anilor ’80, Melian a denunţat politica lui Ceauşescu prin fapte care puteau să-l coste scump. Adică, prin scrisori critice la adresa regimului trimise unor publicaţii, instituţii, fabrici ori ambasade din Bucureşti. Tot el a aruncat pe stradă, din magazinul Cocor, manifeste. Melian este este primul care a semnat luările sale de poziţie contra lui Ceauşescu - „Frontul Salvării Naţionale”. Spre sfârşitul domniei liderului comunist, două scrisori ale lui Melian ajung şi la postul de radio Europa Liberă care, în vara anului 1989, le-a şi difuzat în eter, stârnind mare vâlvă în societatea românească. Atunci, românii au auzit pentru prima dată despre Frontul Salvării Naţionale care le cerea să-l dea jos pe dictator. Maiorul Tache nu l-a arestat pe Melian Ce este încă învăluit în mister. În octombrie 1989, maiorul de securitate Viorel Tache – care,
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 iniţial a lucrat în cadrul spionajului, dar a ajuns, în urma unei dispute contradictorii cu un superior, la Securitatea Municipiului Bucureşti - ştia că Melian este autorul manifestelor. Altă ciudăţenie: în noiembrie 1989, notele altor oţeri de securitate consemnau relatări despre un Front al Salvării Naţionale şi un comitet al acestuia, format - atenţie! - din disidenţi care, la congresul PCR din acea lună, vor încerca să se opună realegerii lui Ceauşescu. Conform documentelor poliţiei politice, informaţia ar fost furnizată de colaboratori. Dintr-o dată, în România a apărut o întreagă mişcare de rezistenţă chiar în interiorul PCR. Tache, specialist în înscrisuri şi tehnici fotograce, îl identicase pe Melian din cauza faptului că şa maşinii de scris a profesorului a fost înregistrată la Miliţie - nici vorbă de informaţii provenite de la agenţii Securităţii. Înainte de 1989, era interzis să foloseşti o maşină de scris nedeclarată la Miliţie. Acţiunea era menită să-i descurajeze tocmai pe cei care doreau să difuzeze înscrisuri „duşmănoase” la adresa regimului comunist. Este straniu faptul că Tache - care la rândul său este protagonistul unor întâmplări stranii în timpul evenimentelor din decembrie 1989 - nu
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
l-a arestat pe profesorul Melian, mai ales că, în vara anului 1989, postul de Radio Europa Liberă difuzase două scrisori critice la adresa regimului Ceauşescu semnate „Frontul Salvării Naţionale”. La prima vedere, s-ar crede că Securitatea încerca să joace la două capete, ori a tergiversat o arestare ca să ajungă la prezumptivii şe ai lui Melian. Mulţi dintre cei care coordonau aparatul represiv erau convinşi că se aau în faţa unei conspiraţii împotriva lui Ceauşescu puse la cale de membrii importanţi ai PCR. Însă, cel puţin din documentele care au apărut până azi reiese, mai degrabă, că a fost vorba despre bâlbele unei poliţii politice derutate de evenimentele care se succedau cu repeziciune în 1989. Pentru că ne aăm întro zonă nebuloasă, nu este esclus nici faptul că Securitatea a fost „intoxicată” cu informaţia legată de existenţa FSN în rândul PCR. „Frontul Patriotic Socialist” Se ştie că în primăvara anului 1989 au avut loc întâlniri de taină între grupul civililor care doreau răsturnarea lui Ceauşescu, reprezentat de Ion Iliescu, şi cel militar, amintit mai sus. Una dinte discuţii era legată de consecinţele „Scrisorii celor 6” - o critică la adresa regimului lui Ceauşescu din
65
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 partea unor foşti lideri comunişti, care tocmai fusese citită de la microfonul posturilor de radio BBC şi Europa Liberă. Atunci, Ion Iliescu s-a hotărât să trimită în străinătate, prin Virgil Măgureanu, o altă scrisoare, mult mai dură, la adresa politicii lui Ceauşescu. Povestea e cunoscută, nu insist, ca şi polemica dintre cei doi pe această temă. Scrisoarea lui Ion Iliescu n-a ajuns niciodată peste graniţă. Însă, de remarcat este faptul că textul se încheia: „Jos dictatura! Jos Ceauşescu! Trăiască România Liberă!”, ind semnat: „Comitetul Naţional de Iniţiativă al Frontului Patriotic Socialist, martie 1989”. Aşadar, nu era semnată Frontul Salvării Naţionale
frâiele puterii la 22 decembrie 1989 de emisiunile postului de radio Europa Liberă. Înainte de 1989, n-a existat nici o grupare cu această denumire care să comploteze împotriva lui Ceauşescu. Înainte de 1989, sub numele de FSN se ascundea doar un singur temerar. Înlocuirea PCR cu FSN a fost prima decizie politică importantă a lui Ion Iliescu şi grupului aate la 22 decembrie 1989 în jurul său. De altfel, în 1997, într-un interviu pe care profesorul Alexandru
Melian
l-a acordat EVZ, recunoaşte că, după căderea lui Ceauşescu, i s-au oferit funcţii, „unele chiar foarte importante” - pe care le-a refuzat însă. Nu pentru că urma să plece, ca lector de română, la Universitatea
ori Frontul Militar
Român. În prezent se ştie că nici unul dintre grupurile care au complotat împotriva lui Ceauşescu n-a reuşit măcar să pornească o acţiune coerentă împotriva liderului comunist. Iar unele dintre planurile complotiştilor erau de-a dreptul ridicole. De pildă, unii dintre militari doreau să obţină din străinătate arme cu proiectile tranchilizante cu care să-l anestezieze pe Ceauşescu de la distanţă pentru ca, ulterior, să-l poată transporta într-o locuinţă secretă. Şi este doar un exemplu de infantilism. Într-un fel, toată povestea se încheie 20 de ani mai târziu, în cel mai pur stil românesc. La 6.01.2010, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îl înştiinţează pe prof. univ. dr. Alexandru Melian că în dosarele fostei Securităţi, aate acum în custodia CNSAS, nu există informaţii care îl privesc (vezi facsimil în galerie). Nici de la Tache nu mai putem aa nimic pentru că a murit de curând. Melian a refuzat funcţiile oferite FSN a fost inspirat celor care au preluat
Stendhal
din
Grenoble”, unde a stat cinci ani, ci pentru că - arma el - „am intuit că între felul meu de a înţelege angajarea politică (dăruirea întru realizarea unui ideal) şi conceperea de către cei mai mulţi politicieni a actului politic (mijloc de accedere la privilegii şi putere) există o diferenţă foarte mare.” Ironia sorţii, FSN, numele conspirativ al curajosului profesor Alexandru Melian, n-a fost moştenit de PSD, partidul lui Ion Iliescu, ci de PD-L. După cum se ştie, FSN s-a transformat foarte repede în CFSN, organism provizoriu al puterii de stat. Apoi, gruparea politică s-a împărţit în două, prin desprinderea grupării Iliescu de cea a lui Petre Roman. Ulterior, partidul a devenit PD-FSN. Iar Partidul Democrat, acum PD-L, se consideră succesorul de drept al Frontului Salvării Naţionale. (Apud www.puterea.ro ) *
66
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Timişoara, unde eşti? Mircea TAMAŞ La 16 decembrie 2010 la Timişoara, la aniversarea Revoluţiei, în locul unde se spune că a fost răzmeriţa care a declanşat “revoluţia”, s-au adunat cu greu câţiva oameni ...Au Au trecut atât de mulţi ani de atunci…Sunt 21 de ani de la acel decembrie sângeros şi amăgitor, ce a început în Timişoara. În aceşti 21 de ani mulţi timişoreni, dezamăgiţi de noua societate democratică, plină de corupţie şi nedreptăţi, au plecat în lume, alăturându-se altor mii de români dornici de ordine, bani şi confort. Astăzi, după 21 de ani, mulţi au uitat de relele trecutului şi de decembrie 1989 şi, ţinând pasul cu progresul, sunt gata să critice viaţa capitalistă ce s-a dovedit nu un paradis, ci o realitate. (…) Am fost şi eu acolo, în Timisoara, acum 21 de ani. Am petrecut şi eu, alături de ceilalţi entuziaşti, cel mai straniu şi frumos Crăciun trăit vreodată: Crăciunul Timişoarei. Am trăit acele zile, nu ascuns şi baricadat în casă, ci afară, pe străzi. Am fost sâmbătă, 16 decembrie, acolo, în Piaţa Maria, cu fetiţa mea de mână, ea avea atunci doar 9 ani. Era seara şi priveam, muţi de uimire, cum un grup de vreo 30 de tineri striga “Jos Ceauşescu!”. Am fost din nou pe străzi, duminică, de la 7 dimineaţa, şi deja străzile erau pline de oameni. Lumea umbla într-o procesiune ireală, cu vădită nedumerire şi mirare în ochi, căutând cu înfrigurare semne care să le dovedească incredibilul, să le dea asigurarea că nu visează, că după 45 de ani de mizerie comunistă, Timişoara zice NU. Şi am fost în Piaţa Operei duminică seara, când se ardeau volumele omagiale din librării şi soldaţii, la fel de nedumeriţi şi înfriguraţi ca şi noi ceilalţi, ne-au înpt baionetele între ochi. Da, am fost acolo la Catedrală, luni, 18 decembrie, când au tras în noi. Nu frica a domnit atunci, ci pura perplexitate; era imposibil să crezi că trag cu adevărat. Şi, în ciuda a ceea ce s-a spus de către veşnicii loso şi critici, după ce totul s-a terminat, gloanţele acelea au fost mai mult decât reale, iar morţii ce au căzut atunci, mai mult decât adevăraţi. Şi dacă nu m-aş adăpostit, trezit din nedumerirea mea nătângă de strigătele soţiei, probabil că acest articol nu ar mai fost scris. Am fost şi marţi, şi miercuri, şi joi, de dimineaţa până seara, în Piaţa Operei, alături de alţii mii. Am asistat miercuri, 20 decembrie, la memorabila scenă a fuzionării armatei cu demonstranţii; am chiuit de bucurie, alături de alţii zeci de mii, joi, 21 decembrie, când am aat vestea că “a început şi în Bucureşti”. Iar vineri, 22 decembrie, înghesuit în mulţimea uriaşă ce ocupa tot spaţiul dintre Operă şi Catedrală, am auzit ca o veste din cer, veste venită de la un geam de sus, dintr-o cladire din dreapta noastră, cum că Tiranul a fugit. Aşa a strigat atunci o voce de femeie, de sus de la geam, spre mulţime: A fugit Tiranul! Era 22 decembrie. Trecuse exact o săptămână. Doamne! Au fost necesare doar 7 zile să se dărâme ceea ce dăinuise jumatate de veac şi părea că va dăinui veşnic. Au trecut 21 de ani de atunci. Sigur, cine îşi mai aminteşte? De atunci am intrat în secolul XXI, un secol în care multe din „miturile” fabricate de omul modern încep să cadă, inclusiv cel al viit orului luminos. Privind retrospectiv, ne dăm azi seama că evenimentele de acum 21 ani au fost doar un mic episod dintr-un plan mult mai amplu care e în plină desfăşurare. Cu atât mai mult trebuie să privim cu bucurie spre Sărbătoarea Crăciunului, spre brad, să ne cântăm colindele şi să ne rugăm la Dumnezeu. Crăciun Fericit! (Apud www. observatorul.com) *
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
67
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
MĂRTURII ŞI RESTITUIRI Rubrica are menirea de a readuce în memoria colectivă o serie de opinii, mărturii, documente etc. ale celor care au trăit acel de neuitat Decembrie 1989. Vom încerca să restituim fragmente dintr-o epocă, dintr-o lume ce nu trebuie să e uitată pentru ca istoria să nu se repete.
Cu Sandu Dinu, inedit despre Revoluţie
Sandu Dinu, care îşi spune Ţiganu (deşi nu e ţigan, e doar brunet), fostul şofer al Teatrului de Comedie, e unul care din cei care, acum 20 de ani, a participat la celebra baricadă de la ”Inter”… - Am certicat de revolutionar, dar nu mam prevalat niciodată de drepturile ce au decurs din el, a ţinut el să-mi atragă atenţia chiar de la început. S-au prevalat alte lichele de el, atunci când am preluat barul teatrului de Comedie…Au trecut ani de atunci, dar numai când îmi amintesc de orele alea mă trec transpiraţiile de…frică. A fost cumplit. Târziu am realizat că a fost din partea mea un gest de inconştienţă. Doamne ce nebunie, ce demenţă a fost… Puteam să mor de o sută de ori. Numai norocul şi Dumnezeu din cer m-au salvat. O spun fără sală, dacă sar mai repeta lucrurile nu m-aş mai băga în aşa ceva nici…mort…Ce a urmat în 22, a fost o joacă, o bagatelă faţă de ce s-a întâmplat în 21, la baricadă …Gândiţi-vă, Ceauşescu era în viaţă, înconjurat de tot aparatul lui represiv, Armată, Securitate, Miliţie, plus oameni în civil, special pregătiţi pentru asemenea evenimente, iar un grup de nebuni, de zăltaţi, că altfel n-am cum să le zic, cu mâinile goale, ne-am strâns acolo, cam în faţa fostului restaurant Dunărea, dar peste drum, chiar
68
în faţa hotelului ‘‘Intercontinental” şi am construit un fel de baricadă şi am început să strigăm ‘‘ Jos Ceauşescu’’, ‘‘Moarte Tiranului’’ ! şi alte lozinci, sub privirile plictisite ale trecătorilor care se uitau la noi, ca la teatru, ca la circ…şi nu le venea să creadă că ceea ce făceam noi era o…cum să spun o revoltă adevărată. - Chiar, de ce eraţi voi, aşa, mai revoltaţi decât ceilalţi? Sandu Dinu şi-a oprit şuvoiul vorbelor, rămânând câteva clipe interzis… - Cum de ce? Aţi uitat tot ce am îndurat? Foametea, toate restricţiile pe care ni le impusese la toţi ca să plătească datoriile externe, cozile la alimente, la benzină, care mă-nebuneau, demolările nebuneşti care au lăsat atâtea familii fără case, restricţiile la lumină şi căldură iarna, groaza de ”organe”, …că o clipă dacă suai în front, erai dat pe mâna securităţii de care nu scăpai fără puşcărie… Doamne, ce necazuri am avut cu ei şi iar numai norocul şi Dumnezeu Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 de sus m-a scăpat de închisoare… Parcă dvs nu eraţi revoltati, că jucaţi în frig, că vi se interziceau piesele cum a fost la Comedie cu piesa aia ‘‘Concurs de Frumuseţe’’, în care jucaţi şi d-voastră, care a fost considerată chiar un atac împotriva şefului statului, nu eraţi supăraţi şi d-stră actorii, că vă dădea voie să jucaţi numai spanacuri, numai minciuni, că piesa ailaltă cu care vă duceam peste tot în turneu, ‘‘Măseaua de minte’’ …şi altele, nu mi le mai amintesc. - Şi totuşi, artiştii n-au ieşit în stradă… - Pentru că majoritatea aveau funcţii, iar ăilaţii stăteau ascunşi şi spuneau doar bancuri cu Ceauşescu, iertaţi-mă, nu vreau să jignesc pe nimeni… Actorii au venit a doua zi în CC, când totul a fost uşor, ca să zic aşa, că la operetă sau estradă : Diaconu, Maftei, Mărăscu, Nicolaescu, Visarion şi alţii pe care i-am văzut în Comitetul Central.
- Ai fost în CC? - Cum să nu, eu am fost unul din cei care l-au dus, aproape cu forţa, pe Dăscălescu în balcon, de l-a huiduit lumea…doamne ce a fost şi acolo… - Cum de ai reuşit să intri? - Păi, intra cine vrea şi cine nu vrea…era un du-te -vino ca-n talcioc…
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
- Hai, să ne întoarcem la baricadă. Ce te-a făcut să te duci acolo? - Eu, atunci, trebuie să vă spun, că eram furios peste poate, din cauza unui conict cu secretarul de partid din teatru, nu-i mai dau numele, persoană foarte inuentă şi atunci, şi acum, care a vrut să mă dea afară…plus că avusesem o mare deziluzie…Directorul de atunci al teatrului – nici lui nu-i mai dau numele, e dus dintre noi, Dumnezeu să-l odihneasă – cu care eram, am crezut că sunt amic, copilul meu şi băiatul lui erau ca fraţii, mă trădase şi semnase actul cu care în urma maşinaţiilor omului de care am vorbit mai înainte, să vă feriţi de el, urma să u dat afară cu un articol tare urât, cu care nu mai puteam angajat nici la canalul Dunăre Marea Neagră, cum mi-a şi spus o funcţionară de la sectorul de partid al sectorului trei, de care aparţinea Teatrul de Comedie (Otulescu) la care fusesem chemat într-un fel de audienţă…pentru că, în urma unor confruntări …verbale, cu secretarul de partid, pe unele probleme personale legate de viaţa particulară, în speţă legate de o femeie, o iubită a mea la care râvnea şi persoana respectivă…sunt lucruri vechi… - Care văd că încă te mai rod… - Şi poate n-ar trebui, viaţa, maestre, e
69
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 aşa de frumoasă, că nu merită să ne ocupăm de ceilalţi nebuni…Dan Iosif, v-am spus, avea o rahaturi… Deci, în 21, reţineţi, 21, eram pe la porta-voce, dracu ştie cum făcuse rost de ea ! teatru, când auzind de la diverse persoane că s…În timp ce noi strigam, cineva mi-a arătat că a spart manifestaţia din Piaţa Palatului m-am pe trotuar se plimba agitat ditamai ambasadorul dus glonţ spre acolo…era cam ora prânzului… Statelor Unite, care striga şi el ca nu cumva ajunsem în spatele statuii lui Mihai Viteazul, cordoanele de militari care se formaseră în fata unde i-am întâlnit pe S. Stănculescu, Vl. Găitan. noastră să tragă în noi sau să folosească forţa… Mihăiţă şi Morărescu, directorul adjunct al M-am dus la el să mă conving că el e, şi aşa era… teatrului, care priveau în tăcere ce se-ntâmpla - În ce limbă striga? dincolo de statui. Măi, ra-ar dracului, mi-am - Dracu mai ştie…spunea ceva cam asa: zis, ăia de acolo au curaj şi eu să stau să mă uit Non violent, non violent, libery, democratic, ca grangurii ăştia? Şi fără să mă mai gândesc la democracy, nu mai ştiu precis… La un moment ce fac, m-am dus acolo, în faţa hotelului şi i-am dat, cineva a strigat ‘‘ Jos comunismul!’’ şi ajutat să care scaune şi mese de la restaurantul atunci, ţin minte, ca acu’, a început să se tragă de vis-à-vis, peste o masină răsturnată, de fapt o nebuneşte din toate părţile…şi au venit pompieri autoutilitară, cu număr cu furtunurile cu de Buzău, 21 BZ,… apă şi ne-au udat… care venise dinspre - Şi ce aţi Pe dracu, eram ca şi drogaţi, dar n-a fost nevoie Piaţa Palatului. Se făcut? de droguri, câtă ură aveam toţi de acolo împotriva lui oprise acolo şi şoferul, - Ce dracu Ceauşescu… o piticanie de om, a să facem. Ne şters-o…şi a lăsat-o ascundeam pe unde acolo…(nu l-am mai văzut şi nici maşina nu ştiu puteam, pe lângă zidurile Inter -ului, după care dacă a revendicat-o cineva)…Dan Iosif, Dincă, avansam şi încercam să ne suim pe baricadă… multi oameni pe care atunci îi vedeam pentru - Reuşeaţi? prima oară, colegul Râlea, ica şi ul d-nei Pleşa, - Unii da, alţi nu… Veneau iar pompieri, casieriţa teatrului şi alţii…mulţi, printre care şi iar puneau tunurile cu apă pe noi, iar ne retrăgeam Petre Roman…au preluat-o ca pe un dar al celui înjurându-i şi protejându-ne cu câte o masă sau de sus… un scan, dar până la urmă iar ne retrăgem… Ajungeam până la intrarea Teatrului Naţional … - Stiaţi cine e Petre Roman? V-a spus? Şi asta de mai multe ori, până au terminat apa şi - Nu-l cunoşteam. Ne-a spus că era atunci i-am luat la goană… Pompieri, care după profesor la Politehnică… După aia am aat că nu aia, au devenit revoluţionari cu diplome, ca să era profesor, ci doar asistent… vedeţi cum se scrie istoria… - Câti eraţi? Dar veneau alte maşini şi nenorocirea iar - Să fost, zic eu, cam peste 50, la începea… Cum am mai spus…Noi ne retrăgeam pe trotuar sau ne adăposteam sub zidurile baricadă, în momentele de vârf…dar mai plecau, Interului, ecare pe unde apuca şi apoi ne mai veneau…iar în jur, inactivi, să fost cam 200…La un moment dat, am luat împreună cu întorceam iar… Uite aşa de zeci de ori, ca un Dincă rma aia mare de Parking şi am pus-o joc de-a şoarecele cu pisica, dar la început ndeasupra …toţi eram suiţi pe ce se construise cu am văzut că cineva ar căzut sau ar fost ajutorul meselor şi scaunelor de la fosta Dunărea. ucis, pentru că trăgeau în sus, şi în caldarâm şi - Toţi ? gloanţele ricoşeau şi uneori ne treceau vâjâind - Ei, vorba vine. Sus erau cât încăpeau, pe la urechi, dar dacă intrase dracu-n noi, nu ceilalţi erau prinprejur…eu eram când jos, când simţeam, nu auzeam nimic ! Până la urmă, totuşi, sus, aveam o energie ceva de neînchiput… Eu au fost atinşi câţiva şi au căzut pe jos, a început de felul meu sunt repezit, dar atunci eram ca să curgă sânge…atunci a fost sperietura cea mare, o sfârlează, strigam, ‘‘ Jos cismarul’’ , cântam când ne-am dat seama că nu e joacă şi că am Desteaptă-te române, înjuram, împreună cu putea să murim…
70
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 să mori, întinde-o că că va jale”. Atunci m-am m-am desmeticit, mi s-a făcut frică şi am plecat, plecat, nu acasă, ci la nişte prieteni…că prieteni…că acasă acasă mi-a fost frică să mă duc… duc… Acolo, la prieteni, mi-am dat dat seama că aveam pe faţă sânge, pantoi îmi î mi erau năclăiţi tot de sânge, iar hainele erau şi ele pline de sânge… pentru că…nenorociţii uciseseră oameni. Când am revenit dimineaţa, dimineaţa, totul era liniştit, baricada dispăruse, asfaltul fusese spălat ca şi cum nu s-ar întâmplat î ntâmplat nimic. Aduseseră Aduseseră şi ori… Stăteam ca năuc şi nu-mi venea să cred că ceea ce s-a întâmplat, a fost adevărat şi nu o închipuire de a mea, un vis…Cum stăteam aşa prostit, am zărit venind dinspre dinspre Piaţa Unirii, mulţi oameni, ca la manifestaţie, care şi ei strigau lozinci împotriva lui Ceauşescu Ceauşescu.. Cum au ajuns lângă mine, m-am lipit de ei ei şi, împreună ,am ajuns în faţa Comitetului Central, dar nu mai pot să mai vorbesc, vorbesc, am obosit, amintirile amintirile m-au copleşit, nu vă supăraţi pe mine, ce a urmat o să vă povestesc altă dată….uitaţi am început î nceput să tremur, parcă aş avea friguri…L-am lăsat. Sandu acum nu mai e tânărul svelt şi zurbagiu cu plete de altă dată . Cred că se apropie binişor de cinzeci şi ceva de ani, s-a îngrăşat, de departe pare o huidumă, are cearcăne sub sub ochi şi părul (tot plete) i s-a rărit, se ocupă, s-au s-a ocupat de o rmă de transportat călători, are împreună cu altcineva o cârciumioară şi, deşi vrea să dea impresia că este un prosper afacerist, pare un om căruia i s-au întâmplat multe necazuri…şi poate i s-au întâmplat, dar una una peste alta, parcă ce a fost atunci când au vrut să-l să-l dea afară din teatru, îl roade cel mai mult. A făcut rost de declaraţiile olografe ale celor care şi-au exprimat la l a cererea ”organelor” părerea negativă despre el…Mi le-a arătat, arătat, dar nu m-a lăsat să le citesc şi mi-a mi- a spus cu regret în glas, că nu-mi închipui închipui eu cât cât de mulţi informatori au fost în teatru. Mi-a promis că va mai sta de vorbă cu mine…
- Erati drogaţi? - Pe dracu, eram ca şi drogaţi, dar n-a fost nevoie de droguri, câtă ură aveam toţi de acolo împotriva lui Ceauşescu… Când ridicam privirile şi vedeam în balcoanele balcoanele ”Interului” că se lmează, ne creştea creştea inima de de bucurie, bucurie, gândindune că o să vadă străinătatea ce se petrece aici, că nu puteau să ne omoare şi căpătam mai mult curaj şi strigam mai cu înfocare, Jos tiranul, Jos Ceaşescu, Vrem libertate… - Şi nu oboseaţi? - Ba da, oboseam. Fumam câte o ţigare, mai beam o tărie, o cafea…de pe la unii oamenii de pe margine, margine, care ne aduceau aduceau cu termosuri… termosuri… unii ne-au dat şi sanviciuri cu ceva pe ele, salam, crenvurşti…după care, iar strigam lozinci cu Jos Ceausescu, ‘‘Jos tiranul’’, până oboseam… oboseam… - Şi cum s-a terminat? - Cum să se termine? Nu ştiţi, n-aţi aat? La un moment dat, să fost zece seara, m-a tras de mânecă un civil, în care am recunoscut un oter de miliţie, care mi-a şoptit: şoptit: ”Dacă nu vrei
A consemnat Candid STOICA (Apud www. observatorul.com)
*
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
71
INSTITUTUL REVOLUŢIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
23 decembrie 1989
Un elicopter la Televiziune - Domnule căpitan-comandor (r) Adrian Constantinescu, în decembrie 199 eraţi pilot militar încadrat la Regimentul �1 Elicoptere, care se aa la Titu-Boteni. Vă propun să începem discuţia despre misiunile pe care le-aţi îndeplinit în acele zile, rememorând duminica de 17 decembrie, când s-a ordonat starea de război cu efective la pace prin indicativul „Radu cel Frumos”... - În seara aceea eram acasă, făceam baie... A sunat telefonul şi a răspuns soţia mea, Csilla. I s-a spus să mă prezint de urgenţă la unitate. Ştiam din discuţii – cum funcţiona pe vremea aceea telefonul fără r – ce se întâmpla la Timişoara, aşa că îmi era clar! Pe atunci aveam mai mulţi colegi care locuiau în zona mea, dar eu eram singurul care avea telefon şi maşină, un Oltcit. Şi, cât timp eu am ieşit din baie, m-am şters şi mam îmbrăcat, soţia – ca de obicei – a mers şi i-a anunţat şi pe ceilalţi colegi, cu care urma să mă întâlnesc jos, la maşină. Aşa procedam la alarme, ne cuplam la maşini în grupuri de câte patrucinci... Aveam Aveam cam două-trei alarme pe an. - Mai ţineţi minte în cât timp trebuia să ţi la unitate? - Cred că aveam la dispoziţie o oră şi jumătate. Ieşeam în Calea Griviţei, de acolo acolo la Chitila şi apoi mergeam pe şoseaua veche Bucureşti-Piteşti până la Boteni. În seara de 17 decembrie 1989 mi-am luat câteva sendvişuri şi câteva haine de schimb, deşi aveam valiza de alarmă la unitate. M-am întâlnit cu colegii jos, la maşină, şi am plecat urgent. Când am ajuns la unitate, personalul navigant s-a adunat în sălile de pregătire, iar personalul tehnic la l a elicoptere. Elicopterele aate în alarmă erau pregătite pentru misiune. Dar muniţia se punea la bord numai la ordin. Trebuie să spun că Regimentul 61 se compunea din două escadrile de IAR 330 H (Puma) şi una de IAR 316 B (Alouette). Eu eram pilot pe un elicopter Puma. Puma. Aveam 29 de ani ani şi
72
aveam gradul de locotenent-major locotenent-major.. - La ce nivel de pregătire vă aaţi, ca pilot? - Zburam noaptea, în condiţii meteo grele, ca pilot secund. Nu era rău, având în vedere faptul că aveam alocate circa nouă-zece ore de zbor pe an. - Ce fel de misiuni putea să execute un „Puma” în acei ani? - În primul rând, transportul trupelor. Apoi, cercetare aeriană: cercetarea capetelor de pod unde erau transportate trupele, auirea mecanizatelor şi aşa mai departe. De asemenea, cu elicopterul Puma se putea deschide şi foc în sprijinul trupelor terestre. Avea Avea două tunuri laterale şi, dacă era cazul, se putea înarma cu o mitralieră de 12,7 mm în cargo, cu care trăgea mecanicul de bord, pe una din uşile laterale. Pe lângă tunuri şi mitralieră mai erau şi blocurile pentru proiectile reactive nedirijate. - Vă întrerup puţin... aţi dori să spuneţi câteva cuvinte despre cele două tunuri de bord? Deşi le-am văzut la Muzeul Muzeul Aviaţiei, Aviaţiei, nu am găsit găsit foarte multe informaţii despre despre ele. - Tunurile mai creau probleme. Îmi aduc aminte că eram odată la trageri – în poligon, mai sus de Titu – şi la un fost coleg a înorit ţeava în momentul începerii tragerii! A avut mare noroc că schijele care au sărit nu i-au străpuns talpa piciorului. Ca o glumă, aş spune că, că, deşi aveam aparate de ochire pentru tunuri, noi ne ghidam mai mult după un punct pe parbriz, marcat cu vopsea roşie. Cel care deschidea focul era pilotul, aat în dreapta. Postul stâng era al secundului sau instructorului de zbor zbor.. - Putem să revenim revenim la momentul momentul prezentării preze ntării în unitatea de la Boteni în seara de 17 decembrie 199... Ce fel de atmosferă aţi găsit? Era una apăsătoare apăsătoare,, evitaţi discuţiile sau se se vorbea deschis despre Timişoara?
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 - Cam toţi ştiam ce se întâmpla, iar noi realizam care ar putut urmările şi implicarea noastră. Ne gândeam că era posibil să m nevoiţi să intervenim împotriva oamenilor, ceea ce nu doream. Ne era teamă de un asemenea ordin. Totul Totul depindea de ordinele primite de la comandantul unităţii, colonelul Ioan Suciu. Menţionez că domnul colonel Suciu a fost un bun manager al al situaţiei de atunci, a ştiut cum să procedeze şi să nu ne implice în misiuni împotriva oamenilor oamenilor.. - Exista şi un oţer politic al unităţii. A încercat să vă vorbească? - Nu, nu a încercat să ne inuenţeze să m de partea regimului. Oţer politic era locotenentul-major Paul Sandachi, care mi-a făcut impresia unui om deosebit, nu vreau acum să-l mânii pe Dumnezeu! Se puteau discuta cu el şi probleme mai delicate, delicate, te ajuta... Şi nici C.I.-stul C.I.-stul nu a încercat. Nu erau genul de oameni care săţi facă rău. De altfel, nici nu prea i-am văzut... Mai ales că pe data de 21 decembrie am intrat în alarmă. - Câte elicoptere se aau în alarmă? - Erau două elicoptere în alarmă, unul în gradul II şi unul în gradul III. Fiind în celula de alarmă, aveam un radio pe baterii, adus de acasă, pe care îl ascultam cu intermitenţă, pentru că nu aveam cum să îmi iau baterii noi. Aşa am aat, pe 22 dimineaţa, despre sinuciderea generalului Milea. Şi, imediat, s-a primit ordin ca toată unitatea să se adune pe un platou care se aa la o distanţă de vreo opt sute de metri de pistă. Noi, cei aaţi aaţi în alarmă, am rămas la post. Acolo, pe platou, comandantul Regimentului 61 a anunţat sinuciderea generalului Milea şi că se aşteaptă ordine. Şi, când colegii se întorceau la pistă, am primit ordin din Punctul Punctul de Comandă Comandă ca elicopterul aat în gradul II de alarmă să decoleze, iar misiunea urma să e anunţată după decolare. Comandantul echipajului era căpitanul Tudor Octavian, iar eu eram pilot secund. Am plecat la elicopter şi m-am m-am întâlnit cu medicul unităţii, locotenentul-major Cornel Sasu, care locuia în acelaşi cartier cu mine. Am început să plângem, realizam amândoi cam tot ceea ceea ce se putea întâmpla. I-am dat dat cheile de la maşină maşină şi lam rugat, dacă mi se întâmplă ceva, să transmită familiei că îi iubesc foarte mult şi să-i dea soţiei Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
cheile maşinii atunci când urma să o întâlnească. Soţia tocmai născuse fata, cel de-al treilea copil... Până să urc în elicopter, am mai dat un telefon la Punctul de Comandă şi am întrebat: „Chiar nu se ştie unde mergem?” Mi s-a răspuns: „S-ar părea că spre Timişoara!”. L-am întrebat pe şeful meu de echipaj: „Ce facem? Ei, la Timişoara, nu au elicoptere pe Gearmata?” A zis: „Hai să vedem, poate e doar misiune misiune de cercetare...”. cercetare...”. Apoi, s-a primit ordin să se armeze armeze elicopterul! I-am zis căpitanului Tudor: Tudor: „E ceva în neregulă. Dacă primim ordin să tragem în oameni, eu nu execut!” execut!” Mi-a răspuns: „Dar ce, crezi că eu sunt nebun să execut?” Şi, din fericire, în timp ce cuplam staţia radio, după pornirea motoarelor elicopterului, am primit ordin să oprim motoarele motoarele şi să revenim la celula de alarmă. Misiunea se anulase! Nu ştiu exact ce fel de misiune urma să primim, dar părerea mea este este că domnul colonel colonel Ioan Suciu a refuzat-o. - Avea posibilitatea de a refuza? - Avea tăria de caracter să spună nu, în cazul unui ordin murdar! - Ce a urmat? - Ne-am întors la celula de alarmă. Lângă clădirea aceasta erau sălile de pregătire a zborului, una pentru „Alouette” şi una pentru 73
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 „Puma”. Am mers cu comandantul de echipaj într-o sală, să mai vorbim cu colegii. Şi acolo am primit ordin ca toţi piloţii să mergem la elicoptere. Erau deja formate echipajele pentru toate escadrilele. Cam tot atunci s-a aat şi de plecarea lui Ceauşescu de pe Comitetul Central, nu mai ştiu exact cum... Eram cu toţii la elicoptere, motoarele erau pornite, zgomotol era infernal şi... atunci, am văzut „Dauphin”-ul. A aterizat la marginea şoselei. De la noi şi până la şosea era vreun kilometru. A rămas o vreme acolo, timp în care noi, piloţii, întrebam prin radio „Ce facem?”. Ni se răspundea să aşteptăm. - Cine era conducător de zbor? - Era colonelul Valerian Cristea, care apoi a devenit comandantul unităţii. Noi ne întrebam, ce facem, decolăm, tragem? Credeam că am putut primi o asemenea misiune. Eram îndârjiţi de anunţul că s-ar sinucis generalul Milea, eram convinşi că a fost împuşcat. Pe de altă parte, la bordul elicopterului prezidenţial erau colegii noştri de la Flotila 50, de la Otopeni! - Totuşi, nu s-a întâmplat nimic vreo douăzeci de minute, cât a stat acolo elicopterul... - Noi am respectat ordinele conducătorului de zbor. Un coleg, locotenent-colonelul Radu Stan, era mai insistent: „Dă-mi, domnule, decolarea, că mă duc şi trag cu prnd-urile în el!”. Am primit ordin clar să nu decolăm. A venit apoi momentul în care elicopterul a decolat spre Bucureşti, cum am aat mai târziu, fără Ceauşescu. Dar noi am crezut că a decolat cu el. Noi, atunci, am interpretat tot episodul că Ceauşescu ar vrut să vină la Boteni, dar că i s-a refuzat acest lucru. Iar după ce „Dauphin”-ul a decolat, am primit ordin să oprim motoarele. - Apoi, la Bucureşti, evenimentele au urmat cursul pe care îl ştim... -Da, la televizor se cerea sprijinul armatei. Acest lucru l-am aat mai târziu, pentru că în acea perioadă toţi piloţii stăteam la elicoptere, în aşteptare. În orice caz, lângă noi era un regiment de paraşutişti. Au venit la noi, s-au împărţit pe grupuri şi noi am primit ordin să-i transportăm la Bucureşti. - Unde aţi aterizat cu ei? - La Otopeni, unde este astăzi Baza 90. Şi de acolo au fost duşi la Televiziune cu mijloace
74
auto, poate camioane, poate autobuze... - Dumneavoastră câte zboruri aţi realizat pe 22 decembrie? - Am făcut două zboruri, la cel mult o sută de metri înălţime. Şi stabilisem să avem cât mai puţine convorbiri radio. Eu eram copilotul lui Mircea Militaru. Din copiile de pe documente pe care mi le-am făcut, rezultă că am decolat de la Boteni la ora 17.07 – eram pilot secund – şi am revenit la aerodrom la 18.02. Acesta a fost primul zbor. Am decolat pentru al doilea transport de paraşutişti la 18.15 şi am revenit la Boteni la 19.10. Acestea au fost misiunile din ziua de 22 decembrie. - Câţi paraşutişti, cu echipament complet, intrau într-un elicopter? - Vreo nouă-zece. Din păcate, unii dintre băieţi nu s-au mai întors! - Cred că după 1.30 deja se declanşase, pe ecranele staţiilor de radiolocaţie, diversiunea electronică. Oricum, dumneavoastră, zburând jos, nu apăreaţi pe radare, să puneţi umărul la încurcătură. Dar, vi s-a spus ceva despre acest lucru? - Nu, nu îmi amintesc. - Diversiunea a venit în acelaşi timp cu prima seară de libertate... Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 - Ce pot să vă spun eu este că la întoarcere am primit ordin să asigurăm paza aerodromului. S-au făcut gropi în spatele liniei de elicoptere şi ni s-au distribuit pistoalele „Carpaţi”, iar de a doua zi, seara, acele pistoale au fost înlocuite cu pistoale mitralieră AKM. De atunci, câteva zile, aproape că nu am mai dormit. - Anticipez puţin: când, a doua zi, aţi executat misiunea de la Televiziune, eraţi nedormit? - Eram cam nedormit. Mai târziu sau amenajat nişte tărgi într-un hangar şi mai dormeam pe-acolo. - A venit ziua de 23 decembrie... - Da. A venit la mine maiorul Mateiciuc şi mi-a zis: „Avem o misiune deasupra Bucureştiului, mergi?” „Merg!”, i-am răspuns. Era dimineaţă, vizibilitatea era destul de redusă... Am decolat şi am primit misiunea să mergem la Televiziune, că se trăgea, şi să vedem de unde anume. Chiar am zis: „La Televiziune sunt paraşutiştii pe care i-am transportat aseară!” Mi s-a răspuns: „Da, dar se trage asupra lor din
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
clădirile din jur!”. - Vă mai amintiţi înmatricularea elicopterului? - Am decolat la ora 10.10 cu elicopterul IAR 330H nr. 74. Am decolat mai multe elicoptere atunci, cu misiuni diferite. Zburam pe la 150-200 de metri. Şi, cu cât ne apropiam de Bucureşti, la vreo 180 de metri înălţime de sol, era un strat gălbui ca o pâclă, de la cât se trăsese toată noaptea. Acel strat avea o grosime de vreo 30 de metri. - Mai exact, ce zonă acoperea? - În mod deosebit în zona 13 Septembrie – Ghencea. - Venind la Bucureşti, cu cine aţi intrat în legătură? - La Chitila am fost preluaţi de staţia radio de la Divizia de Aviaţie. Ca punct de navigaţie aeriană pe vremea aceea, era un NDB la Floreşti, la verticala căruia trebuia să zbori înainte de a intra deasupra Bucureştiului. Am zburat pe lângă „Casa Scânteii” şi am mers spre Televiziune. Am coborât la vreo sută de metri şi ni s-a spus prin
75
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
radio că de pe o vilă din zonă se trage spre curtea Televiziunii. - De unde, mai exact, vi s-a spus? - Nu ştiu, putea să e de la Comandamentul Aviaţiei Militare, putea să e de la Otopeni, de la Divizie... În orice caz, pe cei de la Boteni nu-i mai auzeam. Am cerut informaţii mai concrete şi ni s-a spus că este o vilă cu acoperiş negru, pe colţ, la o intersecţie vis-à-vis de Televiziune. Anghel Gheorghe, mecanicul de bord, a deschis ambele uşi laterale de la cabina cargo şi s-a instalat la mitraliera din partea dreaptă. A deschis focul şi, vă spun sincer, nici la tragerile din poligon n-am văzut atâta precizie. A tras două rafale exact pe mijlocul acoperişului vilei respective. - Aţi văzut în cine a tras mecanicul dumneavoastră? - Sigur, pe acoperiş erau două persoane îmbrăcate în salopete negre. În momentul în care s-a deschis focul au reuşit să intre în vilă, parcă printr-un chepeng. - Este posibil ca, din cauza distanţei, să vi se părut că au fost nişte oameni în salopete negre? Poate erau nişte civili care... - Nu! Eram la o înălţime de zbor de sub o sută de metri şi, la vârsta pe care o aveam, la vederea pe care o aveam atunci, nu m-am înşelat. - Dar, de ce nu i-a eliminat un lunetist? - Nu ştiu, dar pe clădirea înaltă a Televiziunii nu era nimeni. Am văzut paraşutişti doar pe clădirea joasă a Televiziunii. Sunt sigur, pentru că eu eram pe partea dreaptă şi am făcut 76
viraj acolo. Aşa am zburat atunci, pe dreapta, deşi eram pilot secund... - Aţi insistat, totuşi, să vedeţi dacă sunt şi alte mişcări pe lângă vilă? - Nu, de acolo am primit ordin să mergem la Ministerul Apărării, că se trage asupra acestuia din cimitirul „Ghencea”. Urma să deschidem foc asupra cimitirului. - Cine v-a dat acest ordin? - Tot prin staţia radio, dar nu ştiu exact de unde. Eram pe o frecvenţă unică pe care comunicam cu toate punctele de comandă. Dar pot spune sigur că nu era vocea comandantului Diviziei 70 de la Otopeni, generalul Drăghin... La „Ghencea” era deja un elicopter de la Boteni care avea ordinul să tragă asupra cimitirului cu proiectile reactive nedirijate. Şi am înţeles că a făcut acest lucru. Nu cunosc amănunte... Pilot era Mircea Militaru. La „Ghencea” sau în drum spre Boteni, asupra elicopterului pe care îl pilota s-a deschis foc, iar mecanicul de bord, Florică Târnă, a fost împuşcat în cap, dar nu mortal. Elicopterul acesta a aterizat undeva prin Chitila. - Traseul dumneavoastră spre Ghencea care a fost? - De la televiziune am zburat spre Piaţa Victoriei, am trecut pe lângă „Inter”, iar la „Unirea” am făcut viraj dreapta. Am trecut pe lângă „Casa Poporului”, având-o în partea dreaptă, şi maiorul Mateiciuc a zis: „Hai să facem o trecere la verticala cimitirului “Ghencea”, să vedem despre ce este vorba!”. - La ce distanţă eraţi acum? - Urcasem la vreo două sute de metri, eram deasupra stratului de pâclă. Şi a început să se tragă în noi... - De unde? - Şi dinspre fostul Club „Steaua”, şi dinspre Minister. De ce? Pentru că n-am avut farul aprins! Ulterior am aat de la un fost vecin, pe atunci paraşutist la Boteni, că ei ştiau că elicopterele amice zburau cu farul aprins. Noi nu ştiam acest lucru atunci, nu ne anunţase nimeni că trebuia să aprindem farul! - Dar, dumneavoastră, pe elicopter, ce marcaje aveaţi? - Aveam vopsit tricolorul pe coadă. - Revenim? Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la „Ghencea”? Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 hidraulica stângă, ne-am uitat la indicator, am văzut că scade presiunea... Poate ştiţi, foarte mulţi au murit din cauza defectării instalaţiei hidraulice, pentru că atunci comenzile devin foarte rigide. Abia dacă doi inşi pot să le controleze. Şi, pe măsură ce părăseam cartierul „Drumul Taberei”, uşor comenzile elicopterului nostru începeau să se îngreuneze. Ne-am apropiat de locul în care autostrada spre Piteşti se intersectează cu calea ferată care duce la Roşiorii de Vede. Şi am aterizat acolo, cu vreo 200 de metri până în calea ferată. Dar nu în câmp, pe arătură, pentru că veneam perpendicular pe direcţia arăturii şi ar existat riscul să ne răsturnăm la afundarea roţilor în arătură. Am venit cu uşoară viteză de înaintare, uşor rulaj, comenzile ind dicil de stăpânit. Şi am auzit în cască pilotul unui alt elicopter care se îndrepta spre Boteni că se văita că a încasat un glonţ în fesă. Noi l-am rugat să anunţe la unitate despre soarta noastră. După aproximativ o oră, o oră şi jumătate, a venit un elicopter pilotat de Octavian Tudor şi Eugen Suciu, cu o echipă tehnică. Am luat toată muniţia de pe elicopterul nostru şi am plecat la unitate. - Cu elicopterul pe care l-aţi abandonat ce s-a întâmplat? - Elicopterul a fost dus la fabrica de la Braşov, pentru reparaţii capitale. Fac o paranteză: la un moment dat, până să plecăm, m-am dus la şosea să opresc o maşină, să rog pe cineva să dea un telefon la unitate şi să anunţe poziţia în care suntem aterizaţi. Singurul care a oprit atunci a fost cel care era atunci primar în Ciorogârla, care ne-a spus că nu s-a mai înţeles cu cei din comună, a închis Primăria şi a plecat acasă, în Bucureşti. Şi tot el ne-a dat o sticlă de vin roşu, de un litru, cum era pe atunci, şi o bucată de şorici. Am împărţit în trei şoriciul şi l-am mâncat cu multă plăcere. Ne era foame! Iar sticla cu vin a rămas în elicopter. A doua sau a treia zi, când a venit echipa tehnică la faţa locului, a găsit elicopterul jefuit, iar sticla de vin, goală.
- A început să se tragă în noi... I-am spus domnului Mateiciuc: „Priviţi, din dreapta se trage în noi în draci! Deja au început să ne ia bine în cătare!”. Tirul se concentra din ce în ce mai mult asupra elicopterului. Fiind gloanţe-trasoare, puteai să le vezi. - Ştiu că elicopterul “Puma” nu avea blindaj... - Nu. Ne-au ciuruit elicopterul, dar am avut noroc să nu ne lovească vreun glonţ, piloţi şi mecanic. Dar, din rezervoare curgea combustibilul ca prin sită. În mod normal, rezervoarele aveau un strat de protecţie dintro soluţie specială, care, după ce trecea glonţul, se solidica şi astupa gaura. Dar cred că rezervoarele noastre erau simple... Domnul Mateiciuc a zis: „La vale!” Şi am plecat de-acolo, pe la „Drumeţul”, printre blocuri. În mintea noastră era următorul lucru: „Dacă zburăm la nivelul blocurilor, nu vor mai trage în noi, să nu lovească blocurile.” - Artileria antiaeriană a tras? Mă gândesc că poate aveau aşa ceva la Minister... - Nu, nu a tras. - Cum a fost afectat elicopterul? - Grav. Prin partea stângă trecea conducta instalaţiei hidraulice, de grosimea unui creion. A fost spartă de un glonţ foarte subţire, probabil de 5,5 mm. Mă întreb, cine avea pe vremea aceea aşa ceva? Trecusem de locul unde astăzi se aă complexul comercial „Billa” când ni s-a aprins
A consemnat Sorin TURTURICĂ
*
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
77
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Regimentul 56 Paraşutişti în vâltoarea Revoluţiei
Regimentul 56 Paraşutişti a primit indicativul „Radu cel Frumos“ (alarmă de luptă) pe data de 18.12.1989, ora 19.00. Până pe data de 18.12.1989, regimentul a pus în aplicare măsurile prevăzute în plan, în cazarmă. În aceeaşi zi, în jurul orei 14.00, am primit ordin de la Comandamentul Aviaţiei Militare, prin Secţia Paraşutişti, să ne pregătim pentru executarea unei misiuni de luptă în vestul ţării, cu câteva corective faţă de planul standard: militarii vor dotaţi numai cu puşti şi pistoale mitralieră, iar cadrele – cu pistolul din dotare. Ni s-a mai precizat: se ia hrană rece pentru 2-3 zile şi muniţie de război. De asemenea, mi s-a mai comunicat că la graniţa cu Ungaria sunt concentrate unităţi militare ungureşti a căror valoare nu este cunoscută. Concluzia era că urma să ne confruntăm cu un agresor extern. Nu aveam cunoştinţă de evenimentele din Timişoara.
78
În aceeaşi zi ni s-a pus la dispoziţie pe aerodromul Deveselu o escadrilă de avioane AN26 (24)T pentru transportul regimentului pe calea aerului până la aeroportul Timişoara. Când am ajuns la aerodromul Deveselu ni s-a comunicat prin mijloace militare ca soldaţii şi gradaţii din Timişoara, care au familiile în acest oraş, să rămână în cazarmă. Bineînţeles ne-am conformat ordinului primit. După zborul pe traiect am ajuns pe aerodromul din Timişoara în jurul orei 17.00-17.30. Pe aeroport, am fost întâmpinaţi de oţeri în civil care ne-au comunicat că oraşul era „devastat de grupuri de derbedei de 15-18 ani“, care au furat mărfurile din magazine. Aceiaşi oţeri ne-au pus la dispoziţie o coloană de maşini militare care ne-au transportat în cazarma Brigăzii de Rachete şi Artilerie Antiaeriană (Bg. RAA), mare unitate al cărui comandant era colonelul Rotaru. Militarii regimentului au rămas în cazarma acestei unităţi militare, iar comandantul regimentului, locotenentul colonel Gogonţea Mircea, împreună cu mine şi cu secretarul Comitetului de Partid, maiorul Vişan Gheorghe, am fost convocaţi la grupa operativă a Marelui Stat Major, care se găsea instalată la Comandamentul Diviziei de Infanterie. Acolo am fost primiţi de o grupă de oţeri de stat major conduşi de colonelul Ionescu. Acesta ne-a precizat că situaţia în oraş este gravă, oraşul este devastat de elemente huliganice şi, pentru a ne convinge, ne-a pus la dispoziţie un oţer însoţitor şi un autoturism tip ARO împreună cu care am executat recunoaşterea unei părţi din oraş. Într-adevăr, am constatat că vitrinele magazinelor erau sparte, iar mărfurile lipseau în totalitate. Deşi pe stradă nu se aau oameni la acea oră târzie din noapte, am găsit un trecător care ascundea sub haină o pereche de pantaloni noi. Erau, evident, furaţi. Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 deşi prin iunie-iulie 1990, un ziarist tânăr m-a căutat la Caracal şi m-a rugat să accept să intru în organizaţia lor revoluţionară. Nu am acceptat, deoarece eram deja membru fondator al Clubului 22 Tx.
Întorşi la Comandamentul Diviziei de Infanterie, am primit ordin să aşteptăm în cazarma Bg. RAA misiunile ce ne vor date. Prima misiune am primit-o pe 19.12.1989, seara, de la MStM şi consta în deplasarea unui batalion de paraşutişti la Tipograe, deoarece „bandele huliganice“ au trecut la distrugerea tiparniţelor acesteia.
Acolo am găsit o mulţime de oameni adunată, dar paşnică, care în momentul debarcării militarilor din maşini au rupt-o la fugă. Probabil le-a fost frică, dar noi încă nu aasem nimic de cele petrecute în zilele de 17 şi 18.12.1989. Însoţiţi de directorul tipograei şi alte 2-3 persoane, am intrat în această întreprindere şi am constatat că tehnica de producţie era intactă. Am realizat că acolo se pregăteşte, totuşi, ceva şi abia când m-am despărţit de directorul întreprinderii, acesta mi-a strâns mâna semnicativ, mia mulţumit, iar oamenii care se adunaseră din nou la poarta întreprinderii au început să aplaude. Crezuseră că le voi aresta conducerea întreprinderii, probabil. A fost prima informaţie greşită care nu corespundea realităţii din teren referitoare la „bandele huliganice“. Aveam să au mai târziu că aceşti oameni au scos prima foaie de ziar liber din România, iar mulţumirile directorului avuseseră un sens. După evenimente nu am avut ocazia să-l întâlnesc pe acest om, Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
A doua zi, pe 20 decembrie dimineaţa, am primit ordin să ne deplasăm pe o stradă, al cărei nume nu-l cunosc, şi să oprim o coloană de „huligani“ pentru a nu se repeta distrugerile din zilele precedente. Am fost transportaţi în câteva autobuze ale întreprinderii de transport local, iar în urma acestora a mers permanent un autoturism ARO cu număr de Bistriţa-Năsăud – credeam noi –, al organelor de securitate. La ajungerea faţă în faţă cu aceştia i-am întrebat cine sunt şi unde merg. Mi-au spus că sunt muncitorii de la întreprinderea ‘‘Solventul’’ împreună cu toată conducerea acesteia. O persoană din mulţime, care s-a prezentat a directorul acesteia, la întrebarea mea de ce au devastat magazinele, mi-a răspuns că nu ei au făcut acest lucru, ci ţiganii. Am remarcat faptul că sunt oameni serioşi, bine organizaţi, deoarece în momentul în care o femeie isterizată de pe stradă a vrut să intre în rândurile lor aceştia nu au primit-o. Directorul întreprinderii mi-a spus că ei nu doresc altceva decât să demonstreze paşnic în faţa Comitetului Judeţean de Partid şi să ceară pâine pentru ei şi copiii lor. Atunci ne-am convins cu toţii, că fusesem minţiţi şi că oamenii aceia, revoltaţi ca şi noi de condiţiile mizerabile în care trăiam cu toţii, trebuie ajutaţi. În consecinţă, deşi conştienţi de consecinţele în plan politic ale gestului nostru, am dat drumul oamenilor să meargă unde vor ei, înjurându-i la propriu pe securiştii din autoturismul ARO cu număr de Bistriţa Năsăud. Întorşi în cazarmă am rămas la comanda regimentului, deoarece comandantul a fost chemat pentru comunicări de ordine la Comandamentul Diviziei de Infanterie. În acest timp, comandantul Bg. RAA mi-a ordonat să trec cu militarii regimentului să apăr cazarma de demonstranţi pe latura dinspre blocuri. I-am raportat respectuos domnului colonel că nu pot executa ordinul, dar că pentru acest lucru are garda unităţii. Am fost etichetat „obraznic“ şi în replică i-am reamintit că sunt şeful de Stat Major al unui regiment de paraşutişti
79
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 şi nu permit nimănui să mă jignească în faţa arunca spre noi cu garoafe, strigând „Armata e cu subordonaţilor. noi!“. Ajunşi la obiectiv am instalat dispozitivul Bineînţeles, la întoarcerea în unitate de apărare al acestuia şi m-am deplasat din am raportat comandantului despre incident. În proprie iniţiativă la Operă, unde erau adunaţi seara zilei de 20.12.1989 am primit ordin să mă revoluţionarii, pentru a le aduce la cunoştinţă deplasez cu unitatea îmbarcată în autocamioane misiunea noastră şi pentru a evita eventualele pe una din străzile Timişoarei şi să aştept primirea neînţelegeri. Acolo am întrebat cu cine pot de noi misiuni. (...) discuta şi am fost condus într-o încăpere mică În dimineaţa următoare, pe 21.12.1989, unde era un bărbat şi o femeie îmbrăcată elegant, comandantul regimentului împreună cu cu o haină neagră de astrahan (...) Astfel, însoţit reprezentantul Secţiei de Paraşutişti care ne de un revoluţionar, m-am întors în dispozitivul însoţea, au cerut pe cale ierarhică Comandantului Batalionului paraşutişti, nu înainte de a-i explica Aviaţiei militare permisiunea de a retraşi din omului respectiv că suntem în pericol, deoarece Garnizoana Timişoara, deoarece nu înţelegem de foarte mulţi dintre revoluţionari erau în stare de ce noi şi nu militarii unităţilor din oraş trebuie să ebrietate. Mi-am dat seama imediat că putem primim misiuni primite în garnizoana Caracal. pierde tot ce câştigasem până atunci dacă noi, Pentru că militarii noştri erau obosiţi, i-am cazat militarii, nu ne păstrăm luciditatea şi calmul în două-trei dormitoare la Bg. RAA şi comanda pentru a apăra ceea ce cucerisem împreună cu regimentului. Am urmărit, în dimineaţa zilei, mari riscuri. declaraţia Şefului Statului despre sinuciderea Gândeam atunci că toată Armata generalului Milea (trădătorul Milea cum i-a spus României gândeşte ca militarii Regimentului 56 Ceauşescu). Evident, nu am crezut nimic din cele Paraşutişti şi, deşi pierdusem orice contact cu spuse la televizor grupa operativă a de Ceauşescu şi Marelui Stat Major, eram convinşi nu mă îndoiam nicio I-am propus acelui domn ca, pentru a proteja atunci (ca şi acum) clipă de acest lucru. oraşul de loviturile din aer ale aviaţiei, să luăm că a fost omorât. Însoţit de măsuri de stingerea luminilor, măsură necesară din Deoarece între timp radist (militarul care punct de vedere militar pentru a limita pierderile de se zvonise în oraş mi asigura legătura vieţi omeneşti şi distrugerile ce pot provocate de că două trenuri cu comandamentul elicoptere.. încărcate cu Gărzi aat la Bg. RAA) mPatriotice vin spre am întors în balconul Timişoara de la Craiova, ne aşteptam la represalii Operei pentru a stabili măsurile ce se impuneau a împotriva „armatei trădătoare“ care coalizase cu respectate pe timpul nopţii atât de noi, cât şi de demonstranţii.Ieşind în stradă, oamenii strigau ei. Ajuns în balcon, în timp ce discutam cu câţiva „Armata e cu noi!“, iar în entuziasmul general era revoluţionari despre ce aveam de făcut, de pe o limpede că împărtăşim deopotrivă aceeaşi soartă. stradă perfect dreaptă, de la aproximativ 500 m, Deşi aşteptam răspuns armativ de la s-a deschis focul cu o mitralieră 14,5 mm de pe Comandantul Aviaţiei să ne întoarcem în cazarma un TAB la fel cu cel din înzestrarea trupelor de din Caracal, în loc de răspuns, am primit o nouă infanterie. misiune şi anume să apărăm Poşta Centrală din Stâlpul din partea dreaptă a balconului a Timişoara, deoarece în ea s-ar aa un important fost lovit de gloanţele mitralierei, dar niciunul centru de transmisiuni care, dacă ar cucerit dintre noi nu a fost rănit. Imediat după aceasta, de terorişti, ar pune în pericol legăturile radio din centrala telefonică în care se aa Laszlo ale Armatei în toată Transilvania. Comandantul Tökéş, ni s-a transmis că o formaţie de elicoptere regimentului m-a trimis împreună cu un batalion se îndreaptă de la Arad spre Timişoara. de paraşutişti, comandat de căpitanul Vasile I-am propus acelui domn ca, pentru a Tudor, să apărăm acest obiectiv. Pe tot parcursul proteja oraşul de loviturile din aer ale aviaţiei, drumului spre obiectiv, mulţimea ne aplauda şi să luăm măsuri de stingerea luminilor, măsură
80
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 necesară din punct de vedere militar pentru a limita pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerile ce pot provocate de elicoptere. Nu a fost de acord şi în consecinţă oraşul a rămas luminat, dar nici elicopterele nu au venit. După incidentul de la balcon, m-am întors din nou în dispozitivul Batalionului 1 Pşt. însoţit de radist şi de curierul dat de revoluţionari. Împreună cu comandantul batalionului am inspectat încă o dată dispozitivul şi le-am precizat militarilor faptul că este posibil să m atacaţi din aer dar să nu deschidă focul decât numai dacă se încearcă debarcarea din elicoptere a unui eventual desant aerian. Pe timpul vericărilor am fost întâmpinaţi cu foc din direcţia muzeului şi presupuneam noi că acolo s-ar aa terorişti. (Menţionez că acum era după ora 19.00-19.30 şi, deci, era întuneric). De asemenea, din clădirile adiacente Pieţei Operei din Timişoara, se trăgea cu un armament necunoscut nouă care producea un zgomot asemănător celui produs de arma GECO, dar de mai mică intensitate. După evenimentele de la Timişoara am înţeles că era armament cu amortizor, armament care nu era în dotarea regimentului de paraşutişti. În Piaţa Operei, patrula un TAB. şi nu ştiam al cui este, iar răniţii erau imediat ridicaţi de personalul medical pentru că erau îmbrăcaţi în halate albe. La scurt timp un alt TAB, sau probabil acelaşi, a deschis focul cu mitraliera 7,62 mm şi l-a împuşcat pe revoluţionarul care mă însoţea în calitate de curier pe latura mică a poştei, spre muzeu. Am luat omul cu doi militari din subordine şi l-am transportat la prima ambulanţă care a venit. Nici azi nu ştiu dacă omul a supravieţuit sau a decedat între timp. Personal cred că nu avea nicio şansă ca să supravieţuiască acelei teribile rafale de mitralieră şi care cred că mă viza pe mine şi nu pe el, deoarece se ştie de orice militar (deci şi de trăgătorul de pe TAB) că acolo unde este staţia radio se găseşte şi comandantul dispozitivului. În aceeaşi noapte s-a încercat o diversiune din partea unor elemente necunoscute, spunânduse printr-o persoană civilă că vom atacaţi de terorişti din direcţia parcului, deşi acest lucru nu s-a întâmplat. Totuşi, în noaptea aceea, un elicopter a patrulat de mai multe ori pe deasupra poştei fără Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
să m anunţaţi că ar al Armatei Române, ba mai mult, atunci când în primele zile ale lunii ianuarie am povestit într-o emisiune televizată a col. Pricină Valeriu despre acest episod am fost apostrofat, spunându-mi cineva din Secţia Paraşutişti că am avut halucinaţii din cauza oboselii, pentru că pe data de 21.12.1989 niciun elicopter militar nu a zburat în zonă. Acest episod este încă o enigmă pentru mine. I-am replicat acelui şef al meu că îmi pare rău că nu am ripostat de la sol pentru că în faţa probelor evidente nu aş mai fost acuzat de halucinaţii. În tot acest timp, comandantul regimentului a cerut prin Secţia Paraşutişti, Comandamentului Aviaţiei, să m transportaţi pe calea aerului înapoi în garnizoana Caracal. Abia după fuga familiei Ceauşescu am fost rechemaţi în cazarma Bg. RAA şi am primit aprobarea deplasării la aeroportul din Timişoara pentru a ne îmbarca în avioane şi a transportaţi înapoi în cazaramă, credeam noi. Ajunşi pe aeroport am aat de la comandantul escadrilei de aviaţie, că nu ştie exact unde urmează să ne ducă, deoarece numai după decolare va primi ordin de la Comandamentul Aviaţiei în acest sens. După aproximativ o oră de zbor, ind încă ziuă şi ajungând deasupra oraşului Râmnicu Vâlcea, am înţeles că locaţia în care vom ajunge
81
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 nu va nicidecum Caracal. Având în vedere că pe timpul transportului, fără protecţia aviaţiei de vânătoare în aer, eram extrem de vulnerabili, m-am temut pentru viaţa oamenilor mei, deoarece comandantul escadrilei i-a transmis comandantului că avem un spion la bord şi să m foarte atenţi. Aaţi în avioane diferite ne era greu să identicăm persoana, dar toate bănuielile s-au îndreptat spre oţerul CI al unităţii cpt. Constantin care era cu noi în avion. Acesta a negat şi s-a dovedit a loial comandantului. Înainte de lăsarea serii am aterizat pe aeroportul Otopeni şi, un oţer din UM 01847, pe care-l cunoşteam, s-a prezentat la scara avionului în care eram şi mi-a transmis ordinul de a mă prezenta la grupa operativă a MStM aată în Punctul de Comandă de pe aeroport pentru a primi misiunea regimentului. În concluzie, consider că Regimentul 56 Paraşutişti din Caracal prin oţerii şi soldaţii săi, şi-a adus o contribuţie hotărâtoare la victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 prin trecerea de partea revoluţionarilor, încă din 20.12.1989, şi riscând să suporte rigorile legilor comuniste într-o perioadă când pedeapsa cu moartea nu era abolită. Deoarece până acum nu am fost audiat niciodată de structurile militare abilitate în legătură cu acţiunile regimenului în totalitatea lor, la Timişoara şi la Televiziunea Română, în
perioada 18.12.1989-25.12.1989, am considerat că este datoria mea de onoare să scriu pe larg care sunt meritele acestor oameni, anonimii modeşti care nu se laudă pe toate posturile de televiziune cu ‘‘vitejia’’ de a avut ‘‘curajul’’ să calce în picioare fotograa dictatorului Ceauşescu. Azi acest regiment de elită nu mai este, dar în calitatea mea de şef de stat-major într-o perioadă grea a existenţei lui am datoria morală să-mi apăr comandantul, oţerii din subordine şi nu în ultimul rând soldaţii şi gradaţii pentru că şi-au riscat viaţa, la propriu, în speranţa că nouă, tuturor ne va mai bine. Mă simt dator, să amintesc faptul că Regimentul 56 Paraşutişti este unitatea militară care, în spiritul încrederii de care se bucura la conducerea armatei şi statului român, a fost acela care, în martie 1990 la Tg. Mureş, a rezolvat onorabil un conict etnic ce putea avea consecinţe dramatice pentru integritatea ţării noastre.
Col. (r) Constantin C. TABACU fost şef de stat-major al Regimentului 56 Paraşutişti (Manuscrisul se aă în Arhiva
IRRD, fond I, dosar 153)
*
82
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
CRONICI
Povestea unui gest de curaj Volumul doamnei Nicoleta Mazilu, respectiv “UN PROTEST DIPLOMATIC” ( Editura Aura, Timişoara, 2010, 594 p), reprezintă o încercare reuşită de a înfăţişa opiniei publice, cu ajutorul documentelor ociale interne şi internaţionale, biograa şi activitatea unui membru marcant al disidenţei anticeauşiste, respectiv Dumitru Mazilu. Un înalt funcţionar din Ministerul Afacerilor Externe al României socialiste, care avea să „defecteze” în raport cu regimul Ceauşescu şi al cărui gest va bulversa conducerea de partid şi de stat a României acelor timpuri. După o carieră de succes pe linie de partid şi de stat (profesor la Academia de Studii Social-Politice şi director al Şcolii de oţeri nr. 1 a Ministerului de Interne de la Băneasa, director ştiinţic al Institutului de Ştiinţe Politice şi preşedinte al unei subcomisii de pe lângă CC al PCR care ancheta ilegalităţile guvernării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej), Dumitru Mazilu, consilier diplomatic în MAE, din 1975, devine Raportor al ONU privind Drepturile Omului şi Tineretului, ind ales prin consens în această funcţie de către Subcomisia Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Discriminărilor şi Protecţia Minorităţilor. Raportul redactat de către Dumitru Mazilu la 10 iulie 1989 privind drepturile omului în lume, precum şi în România socialistă, avea să stârnească furia lui Nicolae Ceauşescu, precum şi riposta dură a conducerii MAE şi a Securităţii. Diplomatul român va împiedicat să călătorească la Geneva, la Subcomisia ONU, i se va retrage paşaportul, iar mai apoi, va concediat din MAE, pensionat şi pus sub stare de arest la domiciliu. Raportul redactat de către Dumitru Mazilu va ajunge, totuşi, la ONU. La 18 august 1989, Subcomisia Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Discriminărilor şi Protecţia Minorităţilor a publicat raportul scris al lui Dumitru Mazilu, precum şi o anexă în care diplomatul român trata situaţia din Republica Socialistă România. Raportul trebuia publicat în 1985, însă autorităţile române au încercat să împiedice scrierea unui astfel de document, ceea ce va atrage proteste diplomatice, precum şi intense dezbateri la cea de-a 40-a sesiune a Subcomisiei Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Discriminărilor şi Protecţia Minorităţilor, în 1988. Michael Shar consemna, într-un raport al Secţiei de Cercetare de la Radio Europa Liberă, referitor la cazul diplomatului român Dumitru Mazilu, că „Raportul lui Mazilu acoperă mai multe dintre punctele prezentate la începutul acestui an (1989 – n.n.) în scrisorile de protest adresate lui Ceauşescu de cei şase veterani ai PCR şi de poetul Dan Deşliu şi punctate de Mircea Dinescu în interviul acordat cotidianului francez «Libération»”. Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
83
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 România socialistă a reacţionat la publicarea „Raportului Mazilu” printr-o notă de protest trimisă la ONU de către Ambasada României la Geneva, iar diplomatul Ion Diaconu, care l-a înlocuit pe Mazilu ca reprezentant în Sucomisia ONU, a declarat că raportul nu este decât „un pamet politic, o colecţie de sloganuri, că e prea fantezist şi nebunesc pentru a comentat”. La 1 septembrie 1989, Subcomisia ONU a criticat poziţia României socialiste care a reiterat cererea de retragere a documentului, descris acum, de către diplomatul român Constantin Chirilă, ca ind „total incoerent şi veninos”. Constantin Chirilă a informat ONU că Dumitru Mazilu este un pensionar care „se bucură de o pensie respectabilă” şi că este „un cetăţean a cărui prezenţă peste graniţă ar dăuna intereselor statale ale României”. Gestul de opoziţie făţişă al lui Dumitru Mazilu faţă de Nicolae Ceauşescu şi politica internă şi externă a acestuia a creat o mare emoţie şi o erbere printre specialiştii în drepturile omului. Paul Lewis scria în „The New York Times”, din 30 august 1989, următoarele : „Un denunţ împotriva liderului comunist român, Nicolae Ceauşescu, adus pe ascuns de la Bucureşti de un fost ocial român, provoacă mare agitaţie între specialiştii în drepturile omului. Raportul întocmit de Dumitru Mazilu, fost membru al Consiliului Securităţii Statului, deţinând în trecut multe alte funcţii înalte, este unul dintre cele mai dure atacuri venite din interiorul ţării la adresa politicilor şi personalităţii lui Ceauşescu. (…) Raportul prezintă imaginea sumbră a unei ţări în care oamenii suferă de lipsa hranei şi de alte condiţii ale unui trai decent, în timp ce membrii clasei conducătoare trăiesc în condiţii de lux”. Volumul de documente realizat de către doamna Nicoleta Mazilu reuneşte documente ale epocii de dinainte de 1989, înscrisuri ociale, comentarii ale presei internaţionale în legătură cu raportul din 10 iulie 1989, precum şi articole post-revoluţionare dedicate momentului de disidenţă făţişă a lui Dumitru Mazilu. Reunirea acestor documente şi mărturii relevă amploarea cazului în epocă, modul în care au reacţionat autorităţile de la Bucureşti, precum şi reacţia comunităţii diplomatice internaţionale. „Dosarul” înaintat de către Secretarul General al ONU, Javiez Perez de Cuellar, pe baza Hotărârii ECOSOC, a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, relevă modul serios şi hotărât î n care organismele internaţionale au reacţionat la comportamentul absurd al regimului comunist de la Bucureşti. La 15 decembrie 1989, Curtea de la Haga a decis, cu unanimitate de voturi, în favoarea diplomatului român, care trebuia să se bucure de toate privilegiile şi imunităţile din statutul ONU privind funcţionarii internaţionali. Regimul Ceauşescu înregistra un eşec de proporţii în confruntarea cu lumea liberă, democratică şi cu ale sale instituţii reprezentative, precum ONU. Revanşa sistemului nu va înceta a se produce, astfel încât în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, Dumitru Mazilu împreună cu soţia şi ul au fost arestaţi de către oţeri ai Departamentului Securităţii Statului (DSS) şi duşi, în mod forţat, în arestul Miliţiei din oraşul Alexandria. Întreaga familie urma a depusă într-o casă conspirativă a Securităţii din municipiul Zimnicea. Evenimentele aate în desfăşurare la Bucureşti, în cursul zilei de 22 ecembrie 1989, au împiedicat realizarea planului DSS-ului de neutralizarea a lui Dumitru Mazilu. Dosarul nr. 24/1990 de la Curtea Supremă de Justiţie a României, referitor la Dumitru Mazilu şi inculpaţii general-colonel (r) Vlad Iulian, general-locotenent (r) Stamatoiu Aristotel, general-maior (r) Mortoiu Aurelian, locotenent-colonel (r) Rădulescu Emil şi locotenent-colonel (r) Manea Gheorghe, toţi din DSS, şi care se făceau vinovaţi de lipsirea de libertate a lui Dumitru Mazilu şi a familiei sale, relevă faptul că DSS-ul a avut o altfel de poziţie în decembrie 1989, decât cea clamată în memorialistica fostei Securităţi. Documentele din cadrul acestui proces, aate în volumul doamnei Nicoleta Mazilu, relevă teama DSS-ului ca nu cumva protestatarii de la Piaţa Universităţii, din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, să interacţioneze cu Dumitru Mazilu şi ca acesta să nu devină liderul demonstranţilor anticomunişti şi anticeauşişti. Decizia de ridicare a lui Dumitru Mazilu de la domiciliul său a fost luată, în seara zilei de 21 decembrie 1989, ora 18.00, ca urmare a unei conversaţii telefonice între şeful DSS, general-colonelul Iulian Vlad, şi şeful CIE, general-locotenent Aristotel Stamatoiu. Modul în care a acţionat Securitatea în cazul lui Dumitru Mazilu, în acele ultime clipe de existenţă a regimului Ceauşescu, este extrem de relevant pentru a înţelege imposibilitatea existenţei unui proces de reformare a comunismului românesc
84
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 şi a modului în care activul de partid şi de stat, Miliţia, Armata şi Securitatea au rămas alături de Nicolae Ceauşescu, dincolo de o limită suportabilă şi acceptabilă în context istoric. Comportamentul liderilor DSS-ului în “Cazul Mazilu” conrmă ceea ce scriau analiştii STASI în 1988, cu referire la Securitatea română: “Chiar şi în rândurile organelor de securitate predomină, în ciuda rezervelor interne existente faţă de conducerea lui Ceauşescu, teama că în cazul unei soluţionări violente, respectiv într-un caz extrem, îşi vor pierde toate privilegiile şi bunurile materiale şi vor tratate aşa cum au fost trataţi membrii organelor de securitate în timpul contrarevoluţiei din Ungaria” . “UN PROTEST DIPLOMATIC” este „un volum care va rămâne ca o importantă mărturie, ca o pagină de seamă a procesului istoric care a dus la răsturnarea regimului totalitar” , scria academicianul dr. Dan Berindei în prefaţa volumului dedicat luptei lui Dumitru Mazilu pentru o lume mai bună, mai dreaptă. Subscriem întru-totul opiniei domnului academician dr. Dan Berindei ! *
NOUTĂŢI EDITORIALE Dumitru Mazilu, Revoluţia Română. Zile şi nopţi de dramatism şi speranţă, Editura IRRD, Bucureşti, 2011
Vitralii. Lumini şi Umbre. Revista Veteranilor din Serviciul Român de Informaţii Anul II / Nr.6 / Martie 2011
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
85
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Revoluţia gorjenilor sub lupă Lucrarea „REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 ÎN JUDEŢUL GORJ” ( Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2009, 189 p.) a lui Al. Doru Şerban reprezintă o plăcută surpriză în peisajul publicistic şi istoriograc dedicat Revoluţiei Române din Decembrie 1989. În „Argument”-ul cărţii, Al. Doru Şerban mărturiseşte că această lucrare „ocupă un loc special în “preocupările” sale în dorinţa „de a lăsa urmaşilor le din istoria locului”. Un loc în care se manifestaseră, după anul 1980, nemulţumirile faţă de regimul Ceauşescu, provocate de lipsa de alimente, combustibil, căldură etc. Al. Doru Şerban face o scurtă radiograe a vieţii cotidiene din epocă, aată sub imperiul nemulţumirilor de tot felul generate de un sistem politicoeconomic şi social aat în colaps. Un ecou al acestor nemulţumiri îl putem găsi în scrierile unor scriitori gorjeni, „observatori sensibili” ai trăirilor din epocă. Referindu-se la această opoziţie surdă împotriva regimului Ceauşescu şi a rolului unic al PCR în societate, autorul consemnează faptul că „Securitatea nu era interesată să creeze «cazuri», care ar fost defavorabile imaginii «conducătorului iubit», de aceea toţi care nesocoteau ideologia, erau identicaţi, atenţionaţi şi supravegheaţi, aşa cum s-a întâmplat şi cu autorii nominalizaţi”. Judeţul Gorj experimentase, încă din 1981, represiunea sistemului de forţă al regimului Ceauşescu. În condiţiile aplicării Decretului 313/1981 de raţionalizare a pâinii în zonele miniere, minerii din bazinul Motrului s-au revoltat, la 19 octombrie 1981. Peste 3.000 de mineri au scandat „Vrem pâine!”, „Ceauşescu – PCR/Pâinea noastră unde e?”, etc. Represiunea a fost extrem de dură şi s-a desfăşurat în noaptea de 19 spre 20 octombrie 1981. Conducerea represiunii a avut-o Emil Bobu – secretar al CC al PCR, George Homoştean – ministru de Interne, Tudor Postelnicu – şeful DSS, generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a din DSS şi generalul Ilie Iscrulescu – şeful Procuraturii Militare a RSR. După încetarea represiunii armate, 9 persoane au fost condamnate pentru delicte de drept comun şi s-a încercat o îmbunătăţire a situaţiei aprovizionării din judeţul Gorj. Autorul ne prezintă şi un episod mai puţin cunoscut, respectiv cel al răspândirii unor manifeste cu conţinut anticomunist ceea ce a generat o vastă anchetă a Securităţii. Autorii manifestelor nu au putut identicaţi de către Securitate. Rememorarea acestui episod gorjean de rezistenţă anticomunistă se dovedeşte extrem de preţios în economia cărţii pentru a putea înţelege că revolta şi disperarea poporului român, în decembrie 1989, nu veneau numai din cauza schimbărilor de la Varşovia, Praga, Budapesta şi Berlinul de Est. Mizeria şi suferinţa morală, nevoia de schimbare erau dominante în mentalul colectiv românesc în decembrie 1989. Istoria post-revoluţionară a oraşului Târgu-Jiu consemnează faptul că a acolo a fost exilat, în vara anului 1989, jurnalistul Mihai Creangă de la „România Liberă”, care îndrăznise să scoată un ziar clandestin anticomunist şi anticeauşist. Izbucnirea revoltei de la Timişoara s-a făcut simţită şi la TârguJiu, unde Nicoale Badea, secretarul cu probleme ideologice al Comitetului Judeţean Gorj al PCR, cerea,
86
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
în cursul zilei de 21 decembrie 1989, şelor de secţii şi birouri din cadrul Combinatului de Prelucrare a Lemnului Târgu-Jiu, să e pregătiţi să apere regimul socialist şi „să aibă în dotare uiere, bâte şi lanterne…”.
Realizarea bâtelor pentru cei care urmau să-i ciomăgească pe „huliganii” de la Timişoara a fost întârziată, în mod discret, de către aceia care aveau sarcina să execute bâtele, la CPL Târgu-Jiu. Lucrarea lui Al. Doru Şerban înfăţişează aspecte din evenimentele care s-au petrecut în municipiul Târgu-Jiu, după ora 12.10, în ziua de 22 decembrie 1989, precum şi modul în care s-a constituit prima formă de conducere a judeţului de după căderea dictatorului Ceauşescu. Un rol important în conducerea CFSN-ului judeţean avea să-i revină avocatului Toni Mihail Greblă, primul preşedinte al Consiliului Provizoriu al FSN Gorj. Capitolul intitulat „Revoluţia în destăinuirea participanţilor” adună la un loc mărturiile celor care s-au implicat în acele momente în normalizarea vieţii sociale şi economice a judeţului Gorj, în constituirea unor detaşamente militare care să aducă un plus de siguranţă în posibila confruntare cu inamicul nevăzut, „teroriştii” despre care abunda mass-media şi folclorul oral. Sunt alocate pagini speciale rolului şi locului unităţilor de securitate şi celor ale MApN, a modului în care s-a realizat cooperarea dintre cele două instituţii militare, imperfecţiunilor ivite în conlucrarea dintre militarii celor două ministere, etc. Rolul şi locul Apărării Civile este relevat de mărturisirile colonelului (r) Ion Pătruţ, fost şef al statului-major al APC Gorj în decembrie 1989. Un rol aparte este dedicat presei gorjene post-revoluţionare, din care sunt citate ample extrase, menite a evidenţia bucuria eliberării de Ceauşescu, frământările oamenilor în acele clipe, speranţele şi visurile lor. Al. Doru Şerban face o statistică a acelor acelor eroi-martiri eroi-martiri gorjeni gorjeni care care şi-au dat viaţa în acele clipe pentru victoria unor idealuri, a unor principii, în diferite locuri de pe cuprinsul României. „Revoluţia din Decembrie 1989 în judeţul Gorj” reprezintă un pariu câştigat de către autor, în efortul de a scrie despre Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi, totodată, după cum mărturiseşte însuşi autorul, „ne ajută să aăm cui să ne închinăm”.
Pagini realizate de Constantin CORNEANU *
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
87
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
ACTIVITĂŢI
Dicţionar General al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 Volumul Dicţionar General al Revoluţiei Române din Decembrie 1989, coordonat de Gheorghe Sbârnă şi Valentin Marin, a fost lansat, la Fundaţia Europeană “Nicolae Titulescu”, la 24 februarie 2011, în prezenţa preşedintelui Colegiului Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Ion Iliescu, precum şi a directorului general al IRRD, Claudiu Iordache. Fostul preşedinte al României a apreciat efortul ştiinţic depus pentru realizarea unei astfel de lucrări de sinteză care prezintă cronologic fapte, date şi evenimente care au caracterizat Revoluţia Română între 14 decembrie şi 31 decembrie 1989. Fostul preşedinte a adăugat că volumul prezintă, pe de altă parte, locuri, oameni şi instituţii implicate în Revoluţia din Decembrie 1989. “Conceptual, este o lucrare interesantă şi care are o idee călăuzitoare - de structurare a unor informaţii”, a declarat Ion Iliescu, care a formulat şi câteva sugestii pentru îmbunătăţirea unor lucrări viitoare pe această temă. În acest sens, Ion Iliescu a menţionat faptul că, în volumul lansat, este bine prezentată desfăşurarea evenimentelor de la Timişoara şi momentul din 17 decembrie 1989, respectiv şedinţa Comitetului Politic Executiv şi dispoziţiile directe ale lui Nicolae Ceauşescu pentru reprimarea timişorenilor, însă a subliniat lipsa documentului integral al Proclamaţiei de la Timişoara a FDR - ‘‘document de bază al Revoluţiei Române’’. ‘‘Ceea ce cred că lipseşte la partea aceasta cu Timişoara este momentul-cheie al Revoluţiei. 20 decembrie este menţionat, proclamarea oraşului liber Timişoara, însă, lipseşte Proclamaţia de la Timişoara, care este doar menţionată în înşirarea cronologică. Documentul ca atare al Proclamaţiei de la Timişoara, într-un asemenea volum, trebuie să e prezent. (...) A apărut un fals document după atâţia ani în aşa-zisul Raport de Condamnare al Comunismului prezentat cu emfază de Preşedinte şi în Parlament. O falsă proclamaţie, tot de la Timişoara, din martie, care era un document electoral şi care avea elemente cheie: împiedicarea lui Iliescu să candideze în mai (n.r. 1990)
şi care este prezentată ca document al Revoluţiei Române’’, a declarat Ion Iliescu. Potrivit fostului preşedinte, există, de asemenea, în desfăşurarea evenimentelor petrecute la Bucureşti în 1989 ‘‘nişte confuzii’’ şi a subliniat că toate aceste completări şi observaţii ar putea utile pentru viitoare apariţii pe tema Revoluţiei Române. La rândul său, unul dintre autorii volumului, Gheorghe Sbârnă, a subliniat că ‘‘Dicţionarul General al Revoluţiei Române din Decembrie 1989’’ reprezintă un instrument de informare, în realizarea căruia s-a urmărit evidenţierea faptelor, a locurilor şi a oamenilor care au fost implicaţi. El a adăugat că volumul a fost realizat la iniţiativa directorului Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Claudiu Iordache. Directorul adjunct al Institutului, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, a armat că volumul lansat la Fundaţia ‘‘Nicolae Titulescu’’ reprezintă singura lucrare sub forma unui dicţionar care tratează problematica Revoluţiei Române din decembrie 1989. Ion Calafeteanu a propus realizarea unei anexe la volum care să cuprindă ‘‘toate golurile’’ evidenţiate de participanţi. Evenimentul a fost onorat de prezenţa unor membri ai Colegiului Naţional al IRRD, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, precum şi a unor academicieni, ambasadori, foşti revoluţionari, precum şi reprezentanţi ai mass-media. *
88
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
‘‘Mămăliga’’ a explodat ! Decembrie 1989
Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a lansat în data de 17 martie 2011, la librăria ‘‘Mihail Sadoveanu’’, volumul ‘‘Mămăliga’’ a explodat ! Decembrie 1989 de Sergiu Nicolaescu. Evenimentul a fost onorat de prezenţa domnului Ion Iliescu, preşedintele Colegiul Naţional al IRRD, precum şi a altor membri ai Colegiului, printre care Gelu VoicanVoiculescu şi Cazimir Ionescu. ‘‘ Această carte, care e destul de redusă ca volum, este mai mult un răspuns dat acelora care se îndoiesc de Revoluţia Română. În decembrie 199 am avut o adevărată revoluţie. O revoluţie făcută de poporul român, indiferent de alte acţiuni şi mişcări făcute de străini sau chiar de români în aceeaşi perioadă’’, a declarat Sergiu Nicolaescu. Cartea a fost prezentată de preşedintele Ion Iliescu, acad. dr. Dan Berindei şi prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, directorul ştiinţic al IRRD Preşedintele Ion Iliescu, a salutat noua apariţie
editorială a lui Sergiu Nicolescu, pe care a caracterizat-o ca ind ‘‘ o mărturie a unui om părtaş la toată desfăşurarea elementelor care au caracterizat Revoluţia Română .’’ Potrivit lui Ion Iliescu ‘‘este important ca cei care au trăit momentele Revoluţiei şi care mai sunt astăzi în viaţă să ofere materie primă istoricilor’’. La rândul său, acad. dr. Dan Berindei a apreciat faptul că lucrarea pe care a scris-o Sergiu Nicolaescu cuprinde ‘‘ lucruri esenţiale şi unele nedezlegate în acest timp, în primul rând problema terorismului Cartea lui Sergiu Nicolaescu este una ieşită din semne de întrebare (...). În fond, Sergiu Nicolaescu nu este un om politic sau este un om politic care s-a născut după decembrie 199, dar nu este de profesie, ca să zic aşa. Dar este, pentru că-l simt aşa, că şi eu sunt aşa, este un patriot, şi asta înseamnă foarte mult, adică un om care se dăruie fără să ceară. După aceea este un artist, este creatorul acelui lanţ de lme istorice care încă multă vreme îi vor încânta pe privitori .’’ a spus Dan Berindei. La nalul lansării cărţii, în avanpremieră, Sergiu Nicolaescu a oferit o cupă de şampanie în cinstea celor 81 de primăveri pe care urma să le aniverseze pe 13 aprilie. La eveniment au participat oameni politici, foşti revoluţionari, istorici şi admiratori ai marelui regizor şi actor român.
*
Publicaţiile Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 199 pot achiziţionate de la sediul instituţiei din strada C. A. Rosetti nr. 33, sector 2. Informaţii privitoare la publicaţii şi preţul acestora pot obţinute la numărul de telefon 021/311. 99. 0
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
89
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
Revoluţia Română. Zile şi nopţi de dramatism şi speranţă Revoluţia Română. Zile şi nopţi de dramatism şi speranţă reprezintă ultimul produs editorial al prof. univ. dr. Dumitru Mazilu al IRRD în calitate de editor. Lansarea acestei lucrări s-a realizat în data de 15 aprilie 2011 la sediul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”. Evenimentul s-a derulat în contextul desfăşurării sesiunii internaţionale de comunicări ştiinţice cu tema „Evoluţia ideii de unitate în istoria europeană”. Sesiunea a fost organizată de către Facultatea de Istorie, Centrul de Cercetări de Istorie Naţională şi Europeană şi a prilejuit reunirea a circa 70 de cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi. În cadrul acestei dezbateri ştiinţice, cartea a fost prezentată de către prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, directorul ştiinţic al IRRD, precum şi de către prof. univ. dr. Constnatin Hlihor, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”. Totodată, publicului i-a fost prezentată şi cartea doamnei Nicoleta Mazilu, Un protest diplomatic, şi despre care au vorbit prof. univ. dr. Constantin Hlihor şi dr. Constantin Corneanu. Domnul Dumitru Mazilu a relevat asistenţei o serie de episoade din Revoluţia Română din Decembrie 1989, precum şi idealurile şi dezamăgirile celor care au crezut în triumful raţiunii şi al drepturilor omului în poda tiraniei. A consemnat Ioana CIODARU
NOUTĂŢI EDITORIALE Constantin Buchet, România Frontul Informaţiilor şi Sfârşitul Războiului Rece (1980-1989), Editura SITECH, Craiova, 2011
Marian Cojoc, Revoluţia Română în Dobrogea, Editura IRRD, Bucureşti, 2011
90
Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
INSTITUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
The Revolution Notebook (Abstracts)
There are still many questions unanswered over what happened during the Romanian Revolution of December 1989 and the years after those bloody events. Citizens of our country paid in blood their liberation from Nicolae Ceausescu’s regime, therefore the revolution is known as the most courageous uprising against the hated communist regime. In our country, the communist regime was overthrown by force and what was a beautiful start, nally proved to be a tragic one for the reborn of Romanian democracy. One of the subjects of this notebook is related to the duty of researchers and historians and the importance of history, mainly the recent history of our country, in telling the truth, providing answers and examining the number of sources for construction of history. It is very important for our people to understand history, the history of our country, because the study of history and citizenship should be at the core of every Romanian’s education; ignorance of our history weakens our sense of citizenship, morality, integrity and ethicality. The readers will nd interesting documents related to the toppling of Nicolae Ceausescu’s communist regime and the bloodshed that followed. As we all know, 1989 Romanian Revolution was broadcast on radio. Radio Free Europe was for millions of Romanians the voice of hope and truth, their only source of truth in a compromised system. We cannot speak about our recent history without reffering to RFE’s decisive role, mainly because during the 1989 revolution, Radio Free Europe was the main source of information, knowledge and clarity. The notebook also comprises images illustrating the ght led by the entire people for recapturing its freedom and dignity. Former members of the Communist Party, immediately after the days of the Romanian Revolution of December 1989, assumed control over some state institutions, using their control of the media in order to launch virulent attacks against the idea of Romanian Revolution and everything it comprised. These facts demonstrated the ambiguity of the Romanian revolution, bz far the most violent in 1989 and yet one that, according to some, did not entirely replace the former regime. Therefore, the Revolution Notebook’s pages comprise analyses of this articles in order to clarify the inadequacies of existing theories of the revolution, based upon undiscovered or little-known documents. The Revolution Notebook’s articles on early Romania’s history are clear, informative and insightful, including coming events, book reviews or letters. The work of our researchers should remind future generations of the ght of the citizens of Romania for democracy and freedom.
Conferinţă-dezbatere Timişoara 2011 Necesitatea şi importanţa revizuiri Constituţiei şi a întăririi societăţii civile, în scopul asigurării existenţei şi funcţionării optime a statului de drept, democratic, naţional, independent, unitar şi indivizibil, republican, social şi laic (Sala Mare a Consiliului Judeţean Timiş) Teme specice: • Argumente şi priorităţi pentru revizuirea Constituţiei României • Modalităţi eciente de întărire şi dezvoltare a societăţii în România Moderatori: Adrian Dinu Rachieru – decan al Facultăţii de Jurnalistică – Universitatea “Tibiscus’’ Timişoara Lorin Ioan Fortuna – preşedinte al Asociaţiei “Victoria” a Luptătorilor în Revoluţie din Timişoara ‘‘Preşedintele Asociaţiei Victoria va anunţa şi îninţarea Asociaţiei revendicative a persoanelor zice prejudiciate de abuzurile de guvernare comise în România’’ (Renaşterea bănăţeană, 0�.05.2011) Caietele Revoluţiei Nr. 2 (34)/2011
91
