MIRCEA BECA
APICULTURA TEORIE SI PRACTICA
ALBA IULIA 2009
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
APICULTURA APICULTURA este activitatea care ofera practicantilor numeroase satisfactii. Iubitorii de stuparit, sunt oameni de toate varstele si profesiile care au un punct comun: dragostea de albine, natura, aer liber. APICULTURA are o latura materiala (se obtine miere, polen, pastura, ceara, propolis) cat si una spirituala. Nimic nu se compara cu zumzetul unui roi de albine sau cu o plimbare prin stupina ta. Stupi care pulseaza de viata, albine care se intorc cu desagii plini de polen si miere, matci care perpetueaza viata, trantori in permanenta cautare a dragostei. Ce poate fi mai inaltator? Ce alta indeletnicire mai poate crea atata multumire de sine? Raspunsul e simplu: stupi, stupari, albine, natura, sunt parti ale aceluiasi intreg si acela se numeste APICULTURA.
1. ALBINA ŞI FAMILIA DE ALBINE Albina face parte din ordinul Hymenoptera, una dintre cele mai avansate grupe de insecte, caracterizată prin viaţă socială şi organizarea indivizilor în familie. Familia de albine funcţionează ca un "supraorganism" în care funcţiile de respiraţie, nutriţie, reproducţie şi apărare se regăsesc atât la nivel individual cât şi social, în cadrul acestei familii regăsindu-se diviziunea muncii, desfăşurarea în comun a activităţilor legate de adunarea şi prelucrarea hranei, îngrijirea urmaşilor, concentrarea puterii reproducătoare a coloniei la o singură femelă (matca) şi câţiva masculi (trântorii), reglarea temperaturii pe timpul iernii, etc.Apariţia la sexul femel a celor două caste (matca şi lucrătoarea) este expresia înaltei diviziuni a muncii atinsă de această specie în îndeplinirea funcţiilor sociale. Albina lucrătoarea este o noutate în evoluţie, este o minunată diversiune de la dezvoltarea reproductivă normală, a femelei. Pentru a înţelege mai bine viaţa familiei de albine este necesară cunoaşterea componenţei acestei familii, a castelor, cuibului, a stadiilor de dezvoltare prin care trec albinele de la ou la albina adultă şi a dinamicii coloniei pe parcursul anului, a perioadelor condiţionate de mediul exterior şi cules.
1.1. COMPONENŢA FAMILIEI DE ALBINE
Matca este singura femelă capabilă de reproducţie, de împerechere cu trântorii (în mod obişnuit se împerechează cu până la 10 trântori) şi să depună ouă fecundate (din care vor ieşi mătci sau lucrătoare) sau nefecundate (din care vor ieşi trântori). Se deosebeşte uşor de celelalte albine prin formă şi mărime, având corpul mai lung, capul mai mic şi abdomenul foarte dezvoltat şi acoperit până la jumătate de aripi. În plină activitate de ouat, primăvara-vara, cântăreşte între 250 şi 280 grame. Este cea mai longevivă dintre membrii familiei de albine putând trăi până la 8 ani (este însă eficientă econonic doar un an-doi, după care Pagina 2
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
trebuie schimbată), este activă pe toată perioada vieţii putând depune 1500-2500 şi chiar 3000 de ouă în 24 de ore în luna iunie. În această perioadă de pontă intensă regina este atent îngrijită şi bine hrănită de albinele din suita sa. În familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hrănită cu ultima picătură de miere. Matca este aptă de împerechere numai până la 20-30 zile de la eclozionare, după care, în lipsa împereherii, ca depune numai ouă nefecundate din care vor ieşi doar trântori ("matcă trântoriţă"). Nu părăseşte stupul decât în trei cazuri: după perioada de maturizare, când trebuie să se împerecheze, la întemeierea unei noi familii, când iese cu o parte din albinele lucrătoare şi trântorii din stup sub formă de roi şi ultima situaţie, când stupul este puternic infestat cu Varroa sau alţi paraziţi, bacterii, virusuri, etc. este urât mirositor fiind impropriu pentru supravieţuirea albinelor în stup Albinele lucrătoare sunt, ca dimensiune, indivizii cei mai mici ai familiei de albine, femele cu ovarele nedezvoltate, incapabile de reproducţie (în lipsa mătcii pe o perioadă mai mare de timp, ovarele acestora se pot dezvolta şi depun ouă dar din aceste ouă sterile vor ieşi numai trântori, sunt aşa numitele familii bezmetice). Capul albinei lucrătoare are o formă triunghiulară iar abdomenul este egal în lungime cu aripile. Limba le este bine adaptată pentru cules, în medie are 6,4mm lungime iar picioarele sunt prevăzute cu paneraşe (corbicule) destinate colectării şi transportului polenului. Albinele lucrătoare mai sunt adaptate pentru hrănirea puietului (au dezvoltate glandele faringiene), producerea cerii (au glande cerifere), apărarea cuibului (dispun de ac) şi pentru supravieţuirea pe timpul iernii (dezvoltarea corpului adipos, un adevărat rezervor de energie). Durata de viaţă a albinei lucrătoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activităţilor intense desfăşurate de aceasta (creşterea puietului şi activivitatea de cules nectar şi polen). Astfel albinele eclozionate în sezonul activ (din primăvară, martie până vara, în jurul lunii august) trăiesc numai 40 de zile pe când albinele eclozionate toamna trăiesc până în primăvara viitoare, când se face schimbul de generaţii (6-9 luni). Lipsa creşterii puietului în familie, în această perioadă, precum şi corpul gras bine dezvoltat pe permite să trăiască atât de mult. Numărul albinelelor lucrătoare dintr-o familie cu dezvoltare normală variază în funcţie de sezon. Dacă la începutul primăverii sunt între 10000 şi 20000 albine, în timpul verii sunt între 40000 şi 60000 albine iar toamna în jur de 20000-30000 albine. Trântorii reprezintă masculii familiei de albine, sunt indivizi eclozionaţi din ouă nefecundate. Corpul lor este mai mare decât al lucrătoarelor şi a mătcii, lungimea este aprox. 15-18mm, greutatea între 200 şi 280mg (cel mai obişnuit 230mg), capul este rotunjit, antenele trântorului au cu o articulaţie în plus faţă de cele ale albinei lucrătoare cu ochi foarte bine dezvoltaţi, mirosul sensibil şi vederea trântorilor, adaptată la lumina cerului şi a zării, ajutându-i la detectarea uşoară a mătcilor ieşite la împerechere. Au o trompă scurtă, de aceea nu pot culege cu ea nectarul floral, în schimb le permite să primeasă hrană de la albinele lucrătoare (în primele 4 zile de viaţă) sau se se hrănească singuri cu mierea din celulele fagurilor (la maturitate). Durata de viaţă a trântorilor este între două şi opt săptămâni şi variază în funcţie de sezon (activ sau perioadă de repaus) şi de zona geografică. Durata totală de zbor a unui trântor este, în medie, de 4 ore în perioada de vârf a sezonului şi cc. 2 ore jumătate spre sfârşitul acestuia. Primăvara trântorul poate zbura, într-o singură zi, aproximativ 24 minute iar vara 36 minute, pe o distanţă de peste 7km faţă de stupul de origine. Trântorii emit un feromon care acţionează ca un liant pentru apropierea lor în aer, în timpul zborului de împerechere şi în culoarele de zbor şi care, de asemenea, atrage regina virgină în zonele de împerechere. Trântorii nu au ac, glande cerifere şi piesele armăturii bucale folosite la recoltarea polenului. Ei nu culeg nectar, nu participă la organizarea sau apărarea familiei de intruşi, nu contribuie la producerea hranei pentru colonie şi nici la polenizare. Rolul principal al trântorilor este de a împerechea mătcile şi de a asigura astfel perpetuarea speciei. Pe lângă acest rol trântorii mai contribuie, prin prezenţa lor pe faguri, la realizarea unui regim termic optim necesar creşterii în bune condiţii a puietului precum şi la ventilarea stupului. Pagina 3
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Către sfârşitul verii, începând cu iulie-august, când albinele se pregătesc pentru iernare, trântorii sunt izgoniţi din stup de către albinele lucrătoare şi, dacă pe perioada sezonului activ erau primiţi în orice altă familie, aveau liberă-trecere, acum nu le mai este permisă intrarea. Adunaţi în grupuri pe stupului sau pe peretele frontal al stupului, înfometaţi, trântorii mor în scurt timp de foame. În familiile fără matcă, orfane sau cu mătcile neîmperecheate sau vârstnice, trântorii sunt toleraţi şi pe timpul iernii.
1.2. CUIBUL FAMILIEI DE ALBINE Cuibul este spaţiul în care trăieşte şi se perpetuează familia de albine. În stare naturală, sălbatică, albinele îşi construiesc cuibul în scorburile copacilor, sub streaşina caselor, în poduri, în crăpăturile stâncilor sau în orice alt loc care le oferă spaţiu suficient pentru creşterea puietului şi le feresc de interperii. Omul exploatează albinele în stupi primitivi sau sistematici. Interiorul unui stup populat este ocupat cu faguri clădiţi din ceara secretată de glandere cerifere ale albinelor lucrătoare, fiecare fagure fiind alcătuit din mai multe mii de celule de forma unor prisme hexagonale, cu fundul în formă de piramidă triunghiulară. Celulele sunt aşezate spate la spate pe cele două feţe ale fagurelui, astfel că fiecare faţă a fundului unei celule alcătuieşte o parte din fundul a trei celule de pe partea opusă. Fundul celulei are astfel o formă triromboidală, unghiul celui mai mare romb fiind de 109°, iar a celui mai mic 70°32'. Albinele au preferat pentru construcţia celulelor forma hexagonului regulat deoarce această formă geometrică are perimetrul cel mai mic, are un număr mai mare de pereţi comuni, ceea ce economiseşte material la construcţia lor şi asigură cea mai mare rezistenţă la rupere în cazul umplerii inegale a celulelor înlăturate. Fagurii sunt aşezaţi vertical şi sunt, în general, paraleli. Distanţa dintre faguri este de 12 mm, acest spaţiu permiţând trecerea cu uşurinţă a albinelor şi efectuarea diferitelor lucrări în stup. În restul stupului spaţiul necesar circulaţiei este de 8 mm, spaţiile mai mari decât această dimensiune fiind blocate de către albine cu construcţii de ceară iar spaţiile mai mici propolizate. Grosimea fagurelui clădit este, în medie, 25 mm. Fagurii noi construiţi au culoarea albă, alb-gălbuie, dar pe măsură ce sunt crescute generaţiile de albine devin bruni apoi negrii, ca urmare a tegumentelor rezultate în urma năpârlirii larvelor şi nimfelor ce aderă de pereţii celulelor. Acumularea, cu fiecare generaţie de albine crescută, a acestor tegumente, duce la micşorarea diametrului şi a adâncimii celulelor, motiv pentru care albinele le alungesc. La fagurii noi, grosimea pereţilor celulelor este de 0,35-0,40 mm iar la cei vechi este de 0,80 mm. Acumularea de cămăşi nimfale şi de excremente eliminate de larve duce la îngroşarea fundurilor fagurilor vechi, la creşterea lor în greutate. Astfel, după 6 generaţii de puiet, masa fagurilor se dublează, iar după 17 generaţii, se triplează. Aceste transformări, la fagurii vechi, de dimensiune a celulelor precum şi acumularea, în ceară, a bacteriilor şi altor agenţi patogeni, precum şi a diferitelor substanţe folosite în tratamente are efecte negative asupra vigurozităţii albinelor (albinele eclozionate din aceşti faguri sunt mai mici), sănătăţii (aceşti faguri sunt sursă de infecţie pentru puiet) şi productivităţii albinelor. La stupii sistematici fagurii sunt prinşi în rame de lemn, putând fi astfel scoşi din stup, examinaţi, aşezaţi apoi la loc şi poate fie extrasă mierea din ei fără a distruge fagurele. Pe fagure sunt mai multe tipuri de celule. După mărime, formă şi destinaţie, celulele pot fi categorizate în: celule de lucrătoare, de trântori, de mătci (botci) şi celule intermediare. Celulele de albine lucrătoare sunt întrebuinţate la creşterea puietului albinelor lucrătoare şi la depozitarea rezervelor de hrană (miere şi polen). Diametrul acestor celule este de 5,38-5,42 mm, latura 3 mm şi o adâncime de 12 mm (celulele în care se cresc puiet) sau 16mm (celulele folosite la depozitarea mierii). În funcţie de vechimea fagurilor, grosimea pereţilor şi volumul celulei de lucrătoare se modifică astfel: Tipul fagurilor Grosimea pereţilor celulei Volum Faguri noi 0,12 mm 0,282 cm3 Faguri vechi (10-12 generaţii puiet) 0,18-0,20 mm 0,250 cm3 Pagina 4
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
celule.
MIRCEA BECA
Capacitatea de stocare a celulei de lucrătoare este de 0,40-0,43 g miere şi 0,19-0,20 g polen. Un fagure Dadant are între 8000-9000 celule de albine lucrătoare; pe 1dm2 de fagure sunt între 800-850
Celulele de trântori servesc la creşterea puietului de trântor şi, în perioadele de cules intens, la depozitarea mierii. Se găsesc, de obicei, pe partea laterală şi inferioară a fagurilor. Sunt mai mari decât celulele de lucrătoare, diametrul mediu al acestor celule fiind de 6,6 mm (cu limite de 6,25-6,70) şi adâncimea de 13-16 mm. Pe 1dm2 de fagure sunt 520 celule de trântori. Celulele de matcă (botci) sunt construite şi folosite de către albine la creşterea larvelor de matcă. Numărul acestora variază în funcţie de necesarul de mătci al familiei. Când familia de albine roieşte, sunt crescute câteva sute de botci, pe marginile laterale şi de jos a fagurilor (botci de roire). Când familia îşi schimbă liniştit matca sau când a pierdut-o în mod subit (e orfană) albinele cresc doar câteva botci, în mod frecvent pe partea centrală a fagurelui (botci de schimbare liniştită şi botci de salvare). Cele mai bune sunt botcile de schimbare liniştită deoarece larvele sunt hrănite din timp cu lăptişor de matcă iar mătcile obţinute din aceste botci sunt mătci dezvoltate deoarece au beneficiat din timp de hrana larvară, au fost crescute de la vârsta optimă. Mătcile obţinute din botcile de salvare sunt mătci mai mici, frecvent au abdomenul triunghiular, nu sunt de calitate deoarece albinele, în disperarea lor, văzându-se orfane, iau în creştere şi larve cu o vârstă mai mare de 3 zile. La interior botcile sunt de formă cilindrică iar la exterior au forma unei ghinde. Diametrul lor este de 1021mm iar adâncimea acestora este de 20-25mm. Culoarea lor este aproximativ aceeaşi ca a fagurelui pe care sunt clădite deoarece albinele aduc şi secretă prea puţină ceară nouă, preferând să folosească ceara celulelor mărginaşe. În primele zile, până la căpăcire, suprafaţa exterioară a botcilor este netedă şi foarte subţire dar după ce albinele căpăcesc botca încep s-o îngroaşe cu un strat de ceară, pe care conturează baza unor celule mici şi astfel botcile iau forme diferite. Pe timpul unui cules intens botcile sunt aproape acoperite de fagurii albi, noi, crescuţi pe lângă ele, albinele având nevoie de spaţiu pentru depozitarea nectarului. În mod obişnuit, după ce mătcile au ros căpăcelul de ceară din vârful botcii şi au eclozionat, botcile sunt distruse de către albinele lucrătoare. În afară de celulele de lucrătoare, trântori şi matcă albinele clădesc şi celule de trecere. Acestea sunt celule de formă neregulată, aflate la locul de întâlnire dintre cele trei tipuri de celule principale. De asemenea mai clădesc celule de fixare a fagurelui de leaţurile ramei. Cuibul, pentru o mai bună ventilaţie, este stabilit de către albine în dreptul urdinişului şi este format din mai mulţi faguri, în care se găsesc ouă, puiet în diverse stadii de dezvoltare (necăpăcit sau căpăcit), albine şi provizii de hrană (miere şi păstură). Albinele îşi organizează cuibul, în mod natural, astfel: pe fagurii centrali, unde regimul termic este propice creşterii şi dezvoltării, se află puietul. Cantitatea de puiet descreşte spre fagurii periferici, astfel că ansamblul celulelor ocupate de ouă, larve şi nimfe ia o formă aproximativ sferică (primăvara şi toamna) sau elipsoidală (vara). În fagure, deasupra puietului şi lateral de acesta, albinele depozitează păstură şi miere sub formă de coroniţă. Pe măsura apropierii de marginile laterale ale cuibului, cantitatea de hrană creşte ajungând ca pe fagurii mărginaşi să se găsească doar miere şi păstură. Ordinea în cuibul de puiet este dată de modul în care matca îşi organizează, metodic, ponta. Ea nu-şi depune ouăle la întâmplare în celulele goale întâlnite ci ocupă în mod sistematic spaţiul disponibil, pornind depunerea ouălor din fagurele mijlociu al cuibului, mergând din centrul lui către margini, în cercuri din ce în ce mai largi, sub forma unor inele concentrice. Când cercul de pe faţa fagurelui pe care ouă este suficient de larg, ea trece şi depune ouă pe cealaltă faţă a fagurelui, apoi trece pe cei doi faguri alăturaţi, din stânga şi din dreapta fagurelui mijlociu. Acolo însă cercul ocupat cu ouă este mult mai restrâns faţă de primul fagure. Stadiile de aceeaşi vârstă a puietului sunt foarte bine grupate pe faguri, ceea ce permite reglarea, de către albine, a temperaturii şi umidităţii optime creşterii puietului. Albinele menţin în cuib o temperatură de 3335°C şi o umiditate relativă de 75-80°C. Sunt însă şi cazuri în care, din cauza temperaturilor exterioare scăzute care urmează imediat după o perioadă caldă, primăvara, şi a faptului că nu sunt destule albine acoperitoare Pagina 5
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
pentru încălzirea puietului, a cuibului extins pe mai mulţi faguri, puietul să nu mai fie suficient încălzit , să se răcească şi să moară. Albinele elimină din celule, în scurt timp, acest puietul mort. Pentru izolarea cuibului, în special primăvara şi toamna, albinele propolizează intens crăpăturile ce apar în stup. În perioadele lipsite de cules, pentru economisirea rezervelor de hrană, albinele pot distruge puietul de trântor. În perioada optimă pentru dezvoltarea cuibului, cu surse de nectar şi polen din abundenţă şi temperatură exterioară confortabilă (în jurul datei de 15 iunie), fagurii unei colonii însumează aproximativ 120 dm2 de puiet. Odată cu scăderea în intensitate a culesului, suprafaţa ocupată cu puiet se reduce la cca. 70-80 dm2 cu puiet. Către sfârşitul sezonului activ, după 15 august, în cuib sunt doar 40-50 dm2 puiet.
1.3. HRANA ALBINELOR Hrana albinelor constă din nectarul prelucrat în miere, polenul prelucrat în păstură şi din lăptişorul de matcă. Pe lângă aceste produse, albinele, ca să trăiască, consumă şi apă. Nectarul este secretat de glandele nectarifere ale florilor. Este un produs complex ce se prezintă sub forma unei soluţii dulci, glucidice, având o concentraţie de zahăr diferită, în funcţie de specia de plantă care l-a produs, de umiditatea şi temperatura aerului (condiţiile de climă). Cel mai concentrat nectar îl produc plantele melifere la care tubul corolei lipseşte, în condiţii de temperatură ridicată şi umiditate scăzută. Albinele preferă nectarul în concentraţie de 50%. Nectarul este aspirat din flori cu ajutorul trompei şi depozitat în guşă. Ajunse la stup, culegătoarele regurgitează nectarul colectat şi îl dau altor albine, sau, în cazul unui cules de mare intensitate, cum este cel de salcâm, îl depozitează, singure, direct în celule. Transformarea nectarului în miere se face pe cale fizică (prin ventilaţie, prin intermediul căreia se realizează eliminarea surplusului de apă până la o concentraţie de 18%) şi pe cale biochimică (transformarea zaharozei în fructoză şi glucoză prin acţiunea invertazei elaborate de glandele faringiene ale albinelor mai în vârstă de 21 zile). Pentru ca procesul de evaporare a apei să se desfăşoare mai repede, nectarul este împrăştiat de albine în cât mai multe celule, astfel suprafaţa de evaporare este mai mare. Regurgitarea repetată a nectarului favorizează transformarea nectarului în miere, nectarul îmbogăţindu-se cu diferitele substanţe din glandele salivare ale albinelor tinere. Pentru albine, mierea reprezintă unica sursă de energie. Polenul, denumit şi „pâinea albinelor”, este recoltat de pe flori cu piesele bucale, grăuncioarele de polen fiind umectatate şi lipite cu miere regurgitată din guşă, preluat apoi cu picioarele anterioare şi depozitat pe paneraşele picioarelor posterioare sub formă de ghemotoace. Odată ajusă în stup, albina depozitează polenul cules în celulele fagurelui. Ea introduce pintenul de la membrul mijlociu pe sub sferulă şi se debarasează astfel de ghemotocul de polen, după care îl presează cu capul, pentru eliminarea aerului. După ce două treimi din celulă sunt ocupate cu polen tasat, albinele pun deasupra acestuia un strat subţire de propolis. În timpul unui cules intens celulele sunt completate cu miere până la umplere şi apoi sigilate cu un capac de ceară. În lipsa aerului polenul intră într-un proces de fermentaţie lactică transformându-se în păstură. Apa este un component vital al hranei albinei, fiind un element indispensabil vieţii. Corpul albinelor este format din apă în proporţie de 75-80%. Hemolimfa are un conţinut de 90% apă. Apa consumată de albine provine din nectar sau de la sursele de apă disponibile în zonă. Ea participă la producerea lăptişorului de matcă şi la reglarea temperaturii cuibului în zilele călduroase de vară (albinele sacagiţe aduc apă în stup şi, prin ventilare, cuibul se răceşte).
1.4. STADII DE DEZVOLTARE Viata albinelor este foarte scurta. In sezonul activ primavara si vara, albinele traiesc 35-45 de zile. Numai acelea nascute toamna traiesc pana la 6-9 luni, ajungand pana in primavara viitoare. Pentru a inlocui pierderile zilnice si a spori numarul de albine, matca oua neantrerupt, de la sfarsitul iernii pana toamna tarziu. Pagina 6
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Metamorfoza cuprinde totalitatea transformărilor morfo-fiziologice ce se desfăşoară în cadrul unui ciclu complet, evoluând prin stadiile de ou, larvă, nimfă şi adult. La insecte, metamorfoza este controlată de trei hormoni: un hormon de creştere, care permite larvei să crească, să se mărească; un hormon juvenil, care menţine stadiul larvar şi se opune nimfozei şi un hormon de năpârlire, ecdisona, care provoacă nimfoza. Secreţia hormonilor depinde de un sistem neuroendocrin comparabil cu sistemul ortoparasimpatic de la vertebrate. De îndată ce constată că s-a clădit primul fagure, matca îl umple cu ouă. În jurul ei se strânge un grup de 10-12 albine; sunt cele care-i formează „suita"; aceste albine însoţitoare au grijă de hrana ei, dându-i mereu lăptisor ; o mângâie cu antenele, o curăţă şi îi ling corpul. Ele percep primele substanţa de matcă — dovada pentru ele că matca este prezentă. Când matca depune ouă în cuib, se sprijină cu picioarele de dinapoi pe marginea celulei respective, îşi introduce abdomenul în celulă până la fund şi depune acolo oul.Oul depus de matcă pe fundul celulei stă în poziţie perfect verticală în prima zi, în a doua zi se înclină puţin (aprox. la 45 de grade), pentru ca în a treia zi să fie culcat pe fundul celulei. Matca porneşte depunerea ouălor din fagurele mijlociu al cuibului, mergând din centrul lui spre margini, în cercuri din ce în ce mai largi. Când cercul din acel fagure este suficient de larg, ea trece şi depune ouă pe a doua faţă a fagurelui, apoi ocupă cu ouă cei doi faguri vecini, din dreapta şi din stânga celui mijlociu ; acolo însă cercul ocupat de ouă e mult mai restrâns faţă de primul fagure. În felul acesta, dacă s-ar tăia un cuib în secţiune, s-ar vedea că forma lui e aproape sferică. Albinele au adoptat forma sferică deoarece cea mai potrivită pentru a putea fi acoperită la nevoie cu trupurile lor, alcatuind un ghem strâns deasupra puietului ca să-i ţină de cald, mai ales în cazul când ar aparea dintr-odată o vreme prea rece. În lipsa albinelor acoperitoare, puietul din celule răceşte şi moare. Ouăle depuse pe fundul celulelor au forma alungită asemănătoare unor bastonaşe lungi de 1,4-1,6 mm, sunt curbate către partea dorsală şi rotunjite la capete, au un capat mai ascuţit, mai subţire (polul caudal sau anal) care are o substanţă cleioasă cu care se prinde de fundul celulei, iar celălalt mai gros, (polul oral sau cefalic) are un orificiu numit micropil, pe unde va pătrunde în ovul spermatozoidul pentru fecundare. În această parte se va dezvolta capul viitorului individ. Culoarea oului e albă; este învelit într-o coajă chitinoasă care are pe ea desene hexagonale. Obişnuit, în celulele de albine lucrătoare, ouăle sunt fecundate, pe când în celulele mari şi largi ouăle sunt nefecundate şi din ele se nasc numai trântori. Între fagurii cuibului şi în special pe porţiunile ocupate de puiet, stau albine mai numeroase, albinele clocitoare, care păstrează acolo o temperatură constantă de 34°C, cu o umiditate relativă de 55—60%, de care puietul din cuib are nevoie. Condiţiile mediului din cuib au mare influenţă asupra procesului de dezvoltare a puietului, astfel ca prin ridicarea sau scăderea temperaturii cuibului numai cu 1-2°C, durata de dezvoltare se scurtează sau se lungeşte cu 1-2 zile. Stadiul de ou durează trei zile, timp în care în interiorul sau au loc intense procese de diviziune celulară. Celulele ce rezultă din aceste diviziuni se organizează şi formează foiţe care vor schiţa treptat tegumentele, tubul digestiv, aparatul reproducător, sistemul nervos etc. După trei zile, de când matca a depus ouă în primul fagure din cuib, larva tânară eclozionează, dar înainte de ecloziune cu câteva ore, albinele doici depun în jurul oului lăptişor care înmoaie corionul şi facilitează ecloziunea. Coaja ouălor începe să se desfacă şi apar larvele, care sunt ca nişte viermi mici, albi, lungi de 1,6 mm, curbaţi ventral, având o greutate de 0,1 mg. După apariţia larvelor, albinele doici, tinere şi capabile să producă mult laptişor, varsă asupra lor această preţioasă hrană, în care larvele înoată în cerc, cu gura deschisă. Consumul de lăptişor se realizează prin cavitatea bucală iar discontinuitatea dintre intestinul mediu şi cel posterior face ca în tot acest stadiu să nu se elimine fecale. Indiferent de casta careia îi Pagina 7
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
aparţin, în primele trei zile de viaţă, larvele sunt alimentate cu lăptişor şi greutatea lor creşte de la 0,1 mg la aproape 5 mg. Din ziua a patra, numai larvele de matcă sunt alimentate în continuare exclusiv cu cantităţi mari de lăptişor, iar cele de lucrătoare şi trântori cu un amestec de miere, polen şi apă. O larvă, în întreg stadiul larvar, este vizitată de către doici de aproximativ 10000 ori, cel mai frecvent în ziua a 5-a, de două ori pe minut. Se afirmă că laptişorul oferit larvelor de lucrătoare şi trântori ar fi mai puţin valoros, comparativ cu cel destinat mătcilor care are o cantitate mult mai mare de acid pantotenic. Dezvoltarea larvelor în urma acestei hrane e excepţională, căci deşi ele primesc lăptişor în primele trei zile de la ieşirea din ou, greutatea lor ajunge de la 0,1 mg la 142 mg, adică cresc de 1.400 —1.500 ori în acest scurt interval de timp(lucratoare), de 2700 (larvele de matcă) şi de 3300 ori (larvele de trântor). La sfârşitul acestui stadiu, larvele nu mai sunt alimentate şi albinele căpăcesc celula cu un căpăcel poros ce permite pătrunderea aerului, format din ceară şi polen. În acest moment, larvele de lucrătoare au o greutate medie de 140 mg, iar cele de mătci şi trântori au în jur de 250 şi, respectiv, 340 mg. Condiţiile de cules şi cele meteorologice pot spori sau diminua aceste cifre, astfel încât în condiţii slabe de hrană, corpul albinelor la ieşirea din celule poate avea doar 60% din masa corporală normală. Începând cu a patra zi de stadiu larvar, adică după şase zile de la depunerea oului în celulă, albinele doici hrănesc larvele cu o hrană compusă din polen, miere şi apa, hrană predigerată. Aceasta le dezvoltă corporal, încât în cea de a 9-a zi de la depunerea oului larvele umplu în întregime celulele. Organele interne ale larvei de albină sunt asemănătoare tuturor castelor, au corpul adipos foarte dezvoltat (65% din masa corpului larvei) şi posedă glande sericigene cu care vor secreta materia necesară gogoaşei ce o ţes la sfârşitul acestui stadiu. În ziua a 6-a (a 9-a de la depunerea oului) larva întinsă începe sa-şi crească coconul. În sfârsit, începând cu căpăcirea larvelor, acestea trec în stadiul de nimfă până în cea de-a 21-a zi de la depunerea oului, când părăsesc fagurele natal ca albine. Nimfele nu mai primesc nici un fel de hrană de la albinele doici. Nimfa la început are culoarea albă şi forma asemănătoare albinei adulte, neavând însă aripi. Transformarea larvei în nimfă începe la 2 zile dupa căpăcire. Transformarea este foarte lentă, insesizabilă. Începând cu a 11-a zi de la pontă, apar schiţate cele trei părţi ale corpului: capul, toracele şi abdomenul. Sub tegumentele încă moi încep să se formeze mugurii aripilor, picioarelor şi ai pieselor bucale. Ultima napârlire are loc în mod obişnuit chiar în ziua ieşirii din celulă a albinei adulte. Când albinele cresc o matcă nouă, pregatesc o celulă specială, spaţioasă, ca o cupă, aşezată cu deschiderea în jos, botca. Ele silesc matca să depună ouă în astfel de celule iar albinele doici au grijă nu numai ca lăptişorul să nu-i lipsească, ci larva de matcă să aibă chiar de prisos. Lăptişorul e hrana larvelor de matcă până la căpăcire. Forma botcii este asemănătoare cu aceea a unei ghinde mari şi lunguieţe. Stadiul nimfal la matcă e mai redus. Durata stadiului larvar este de 5,5 zile la matcă, 6 zile la albina lucratoare şi de 7 zile la trântor. În decursul acestui stadiu larva năpârleşte de 4 ori, iar învelişurile detaşate aderă la fundul celulei. Prima năpârlire se produce la 12-18 ore, a doua la 36 de ore, a treia la 60 de ore şi a patra la 80-90 ore, iar durata năpârlirii este de 8 minute. La sfârşitul acestui stadiu, larvele nu mai sunt alimentate şi albinele căpăcesc celula cu un căpăcel poros ce permite pătrunderea aerului, format din ceară şi polen. Matcile tinere se nasc din botci în cea de-a 16-a zi de la depunerea ouălor în botci. Pentru dezvoltarea mătcii sunt necesare 16 zile, din care 3 zile dureaza stadiul de ou, 5,5 zile stadiul de larvă şi 7,5 zile stadiul prenimfal. Pentru dezvoltarea unui trântor sunt necesare 24 zile de la depunerea oului până la ieşirea din celulă. Puietul de trântor se recunoaşte în stup nu numai după faptul că ocupă celulele mari, dar şi după forma deosebită a căpăcelelor, care în loc sa fie plate, ca la albinele lucratoare, acestea sunt bombate. Puietul de trântor este grupat deseori catre marginea ramelor, spre partea lor inferioară, sau în primul colţ atunci când matca are acces la el. Pentru dezvoltarea albinei lucrătoare sunt necesare 21 de zile din care 3 zile durează stadiul de ou, 6 zile stadiul de larvă şi 12 zile stadiul prenimfal şi nimfal. Ciclul de dezvoltare la trântore, lucrãtoare şi matcă
Pagina 8
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Durata dezvoltării nu este exactă, ea putând fi mai lungă sau mai scurtă în funcţie de rasa de albine de care aparţine şi , mai ales, în funcţie de condiţiile exterioare şi de condiţiile de alimentaţie a larvelor, un rol deosebit de important având totodată şi temperatura ce se creează la nivelul puietului. Puietul din celulele de la periferia cuibului necesită pentru metamorfoză o perioadă mai lungă de timp decât cel situat în mijlocul cuibului, probabil din cauza dificultăţilor de menţinere a unei temperaturi şi umidităţi constante. Lucrătoarea care eclozionează este o insectă cu dezvoltare fiziologică neterminată. Ea trebuie să mai consume mult polen timp de 6-8 zile pentru ca tegumentele să i se pigmenteze complet, glandele hipofaringiene să i se dezvolte, acul să devină funcţional etc. Când creşterea s-a terminat, ea nu mai consumă polen, dar azotul necesar va fi acoperit de cantităţile mici de proteine şi aminoacizi liberi prezenţi în miere.
1.5. VIAŢA FAMILIEI DE ALBINE PE PARCURSUL ANULUI Sub influenţa mediului, în corelaţie cu succesiunea anotimpurilor, în familiile de albine au loc importante modificări în ceea ce priveşte numărul de albine din familie, longevitatea acestora, relaţiile sociale din interiorul coloniei, etc. Ciclul anual al coloniei de albine este strâns legat de succesiunea anotimpurilor, de evoluţia vegetaţiei pe parcursul anului, a florei care-i asigură hrana necesară dezvoltării. În funcţie de acest ciclu, pe parcursul unui an apicol, se pot delimita următoarele perioade: 1.5.1. Perioada creşterii albinelor tinere pentru iernare Către sfârşitul culesului principal (sfârşitul lunii iulie), puterea familiei de albine începe să scadă. treptat, ajungând la 50% faţă de începutul primului cules principal. Începând cu prima decadă a lunii august, perioadă în care se înregistrează scăderea simţitoare a culesului, adeseori încetarea acestuia, activitatea de zbor a albinelor precum şi intensitatea creşterii puietului se reduce vizibil, totodată înregistrându-se o mortalitate mare în rândul albinelor. Albinele care rămân sunt foarte uzate, matca încetineşte mult ouatul şi albinele alungă trântorii din cuib. Apariţia culesurilor târzii, de nectar şi polen, în această perioadă, stimulează ponta mătcii însă intensitatea creşterii puietului nu atinge nivelul din vară. Treptat, albinele care au participat la culesurile de vară, pier. Albinele iesite din celule in lunile de toamna nu mai au o activitate asa de intensa ca generatiile de albine din primavara si vara. Cu toate ca depunerea oualor de catre matca scade mereu, totusi puterea familiilor de albine nu scade in aceeasi masura datorita faptului ca organismul albinelor tinere iesite toamna din celule nu se uzeaza asa de mult si astfel albinele au o viata mai lunga. Albinele ce eclozionează în perioada august-noiembrie sunt albinele care vor ierna. Ele trăiesc între 7 şi 8 luni. Albinele eclozionate în toamnă vor îngriji şi hrăni puietul de primăvară. Deşi au vârsta calendaristică mare, aceste albine sunt fiziologic tinere, neuzate. Longevitatea mare a acestor albine se datorează faptului că participă într-o mică Pagina 9
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
măsură la creşterea puietului şi la activitatea de cules nectar şi polen, şi datorită acumulării de rezerve lipoproteice în corpul gras, în urma consumului intens de păstură. Cu rezerve de hrană suficiente în stup şi în organism, cu albine tinere,familia este pregătită să intre în perioada următoare, 1.5.2. Perioada de iernare, a repausului de iarnă Pe măsura răcirii timpului, o dată cu scăderea temperaturii sub 12°C, ouatul mătcii, creşterea puietului şi zborurile încetează, familia de albine intrând în perioada de iernare, a repausului de iarnă, care începe de din octombrie-noiembrie şi se termină în ianuarie-februarie, când matca îşi reia activitatea şi în cuib apare puietul. Scăderea temperaturii su 12°C la familiile slabe şi 8°C la familiile puternice determină albinele să părăsească fagurii laterali şi să se restrângă pe fagurii din mijlocul cuibului şi să formeze, în dreptul urdinişului, ghemul de iernare, ce are o formă apropiată unei sfere. Albinele au adoptat pentru iernare sfera deoarece aceasta are suprafaţa minimă raportată la un volum maxim fiind astfel forma perfectă pentru conservarea temperaturii. Albinele pe perioada iernii sunt active şi se organizează în intervalele dintre faguri, într-o anumită ordine ierarhică. Astfel, la periferia ghemului sunt albinele mai în vârstă, ce stau mai aproape unele de altele şi formează "coaja ghemului". Aceste albine acoperă complet intervalul dintre doi faguri, mai ales celulele goale, stând cu capul orientat spre interiorul celulei şi cu aripile puţin ridicate, poziţie în care rămân nemişcate. Coaja ghemului are o grosime de 2,5-7cm, temperatura menţinându-se constantă la nivelul acesteia în jurul valorii de 6-8°C. Albinele din interiorul ghemului se dispun mai afânat şi produc căldură, prin mişcări caracteristice de picioare, abdomen şi aripi (de aici zumzetul caracteristic ce se aude la ascultarea coloniei). Scaderea temperaturii sub 140C prezinta pericol pentru intreaga familie de albine. Cand temperatura ajunge aproape de 140C, albinele se nelinistesc, incep sa se miste mai activ, produc caldura si temperatura in ghem incepe sa creasca. Cand temperatura ajunge la limita superioara albinele se linistesc si intra in stadiul de pastrare a caldurii. Producerea caldurii, atat de necesara pentru mentinerea vietii albinelor in timpul iernii se face pe seama consumului de miere. În funcţie de mărimea populaţiei familiei de albine, perioada din an, temperatura exterioară şi starea creşterii de puiet, în ghem se realizează temperaturi diferite. Astfel, de la încetarea pontei şi a creşterii puietului şi până la reluarea lor, în mijlocul ghemului se realizează temperaturi maxime de 20°C (la 0°C temperatura exterioară) şi până la 25°C când afară temperatura este foarte scăzută. Când temperatura exterioară ajunge aproape de 14°C, spre sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie, albinele se încep să se mişte mai activ, produc căldură mai multă iar temperatura din ghem începe să crească. Dacă în interiorul acestuia, când se începe creşterea puietului, temperatura este de 34-35°C, temperatura cojii ghemului, a stratului extern de albine se menţine în jurul valorii de 6-8°C. Cât timp sunt în ghem, pe timpul iernii, albinele încălzesc doar ghemul şi nu interiorul stupului, diferenţa de temperatură dintre interiorul stupului şi exterior fiind doar de 1-2°C. Producerea căldurii în timpul iernii se face pe seama consumului de miere. Albinele se hrănesc cu mierea şi păstura care se află doar în fagurii ocupaţi de ghem. Ele se mişcă în sus, pe faguri, apoi spre peretele din spatele stupului. Cantitatea de miere consumată de o familie normal dezvoltată pe timpul iernii variază între 7 şi 10 kg. In timpul acestei perioade puterea familiilor scade putin ca urmare a pierderii albinelor prea batrane. In prima parte a perioadei de iernare, familia de albine nu creste puiet. Spre sfârşitul iernii, odată cu apariţia puietului si cu creşterea temperaturii, creşte şi cantitatea de hrană consumată, iar familia intră în perioada înlocuirii albinelor bătrâne, de toamnă, cu cele tinere, de primăvară.
1.5.3. Perioada înlocuirii albinelor care au iernat Pagina 10
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
În perioada cuprinsă între sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, dacă timpul este prielnic, familia de albine asigurată cu provizii de hrană suficientă şi protejată de schimbările bruşte de temperatură, matca începe ouatul. Ouale sunt depuse in celulele fagurilor din mijlocul ghemului de albine Temperatura din interiorul ghemului urcă până la 34-35°C, creându-se astfel condiţii optime pentru creşterea puietului. Până la zborul de curăţire matca depune zilnic între 20-100 ouă zilnic. După efectuarea zborului şi apariţia în natură a nectarului şi polenului proaspăt, de la plantele melifere cu înflorire devreme şi pomii fructiferi, ponta mătcii se intensifică ajungând, în luna aprilie, la o medie de 1000 ouă pe zi. Albinele batrane, care au iernat, se uzeaza si sunt inlocuite cu albine tinere. Numarul albinelor tinere creste mereu. Daca la inceputul primaverii, in cursul lunii martie, ele reprezentau cel mult 1/4 din numarul total al albinelor, la inceputul lunii aprilie ele reprezinta ½. La sfârşitul lunii aprilie familia de albine este formată numai din albine eclozionate de curând. Dacă albinele care au iernat pot hrăni doar o singură larvă, având o capacitate de hrănire a puietului foarte redusă, albinele tinere, eclozionate primăvara, pot hrăni 2-3 sau chiar 4 larve. Datorită acestei capacităţi mari de hrănire a larvelor posedată de către aceste albine tinere, a disponibilităţii nectarului şi polenului proaspăt, a intensificării pontei mătcii, ritmul de creştere, de dezvoltare a familiei de albine se accelerează, familia intrând în următoarea perioadă. 1.5.4. Perioada de dezvoltare a familiei de albine Pe măsură ce vremea se încălzeşte şi în natură apare un cules de întreţinere constant, activitatea de ouat a mătcii se intensifică (depune peste 2000 de ouă în 24 de ore), numărul albinelor care eclozionează îl depăşteşte pe cel al albinelor bătrâne, epuizate, care mor, iar populaţia familiei de albine creşte în ritm alert. Dezvoltarea maximă a coloniei de albine se realizează în luna mai-iunie, în perioada de înflorire a salcâmului. Concomitent cu creşterea capacităţii de secreţie la albinele doici a hranei larvare, a lăptişorului de matcă, are loc şi creşterea numărului acestor albine tinere. Dacă la începutul primăverii, pentru o albină doică reveneau 3-4 larve, către sfârşitul primăverii se ajunge ca 3-4 albine doici să hrănească o larvă. Se produce astfel un dezechilibru între numărul de albine doici existente în colonie şi numărul larvelor de îngrijit, e surplus de doici, care nemaiavând de lucru, de hrănit larvele, îşi consumă propriul lăptişor produs, ceea ce determină dezvoltarea ovarelor acestor albine. Această modificare de ordin fiziologic determină şi modificarea comportamentelor albinelor doici, albinele devin inactive şi familia intră în frigurile roitului. Albinele construiesc mai multe botci, pe marginile laterale şi de jos a fagurilor, în care matca depune ouă, şi hrănesc mai puţin matca care scade în greutate, devine mai uşoară, aptă de zbor. Aglomeratia din stup creste si seara albinele stau ciorchine la urdinis. La roit contribuie si lipsa de spatiu din cuib, blocarea fagurilor cu miere si polen, precum si caldura din stup. Ouatul scade brusc iar la puţin timp după ce primele botci sunt căpăcite, deci în preajma ieşirii din botci a mătcilor tinere, matca bătrână împreună cu o parte din albine şi trântori părăsesc stupul sub formă de roi. Inainte de a parasi stupul, albinele isi incarca gusile cu miere. Dupa cateva minute, roiul se asaza pe ramura unui copac sau in alta parte. Cu primul roi zboara cam 50% din populatia familiei de baza. În a 9-a zi după ieşirea primului roi (roi primar), poate ieşi al doilea roi (roi secundar) care este mai mic decât precedentul şi are matcă tânără, neîmperecheată. De obicei albinele ţin captive mătcile tinere în botci, pentru a le elibera pe rând, în funcţie de plecarea roirurilor, ceea ce le face pe acestea să "cânte", să emită sunete repetate şi ascuţite ce pot fi auzite chiar din afara stupului. Câteodată însă albinele scapă nesupravegheate botcile, iar cu o dată cu roiul pleacă mai multe mătci virgine. La o zi-două după roiul secundar poate ieşi al treilea roi şi peste o zi al patrulea roi, roirea continundu-se până în momentul în care familia ce a roit va rămâne cu mai puţin de 1kg de albine. Pagina 11
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Din cauza inactivităţii albinelor în perioada premergătoare roitului, cât mai ales din cauza slăbirii familiei de albine prin divizare, tocmai în preajma sau în timpul culesurilor de producţie, roitul se soldează cu însemnate pierderi de producţie, fapt pentru care este considerat, de apicultorii comerciali, ce urmăresc producţia, un fenomen nedorit. Dacă roitul coincide cu perioada culesului mare (principal), recolta de miere este pierdută aproape în totalitate. La inceputul perioadei de crestere numarul albinelor de stup este egal cu acela al albinelor culegatoare. In timpul aparitiei frigurilor roitului, numarul albinelor de stup este de 3 ori mai mare decat al celor culegatoare iar dupa aceea cele doua grupe de albine devin din nou egale. In mod obisnuit, aducerea nectarului in stupi de catre albinele culegatoare continua din primavara pana toamna tarziu, insa sunt perioade cand strangerea de nectar este mai mare, ajungand pana la cateva kilograme pe zi. Aceste perioade de inflorire masiva a plantelor melifere alcatuiesc culesurile principale. In tara noastra, perioadele de cules variaza dupa regiune, din mai pana la sfarsitul lunii septembrie Culesul principal se referă la înflorirea masivă a principalelor plante melifere care oferă producţii ridicate de miere (salcâm, tei, floarea-soarelui). Pentru valorificarea integrală a culesului principal este necesar ca familia să aibă un număr mare de albine, între 60000 şi 80000 de indivizi, şi să fie ţinută în permanenţă în stare de activitate. Apicultorul trebuie să ia toate măsurile pentru a menţine activă familia de albine pe perioadă culesurilor, să se asigure că aceasta este sănătoasă, că are spaţiu suficient pentru depozitarea nectarului şi a polenului, pentru ponta mătcii şi să evite, prin aplicarea diferitelor procedee, intrarea familiei în frigurile roitului. Sezonul de roire naturală durează, în ţara noastră, de la sfârşitul lunii mai până către sfârşitul lunii iulie. In timpul culesului mare, albinele depun o munca intensa pentru stangerea si depozitarea nectarului. Catre sfarsitul lunii iulie, puterea familiei se micsoreaza treptat ajungand la jumatate fata de puterea de la inceputul lunii iunie, ca urmare a scaderii ouatului matcii si a uzurii albinelor in timpul culesului. Dupa terminarea culesului, matca incetineste si mai mult ouatul si albinele alunga trantorii din stup. Odată cu terminarea culesurilor de producţie, pe la sfârşitul lunii iulie, familia de albine intră, din nou, în perioada creşterii albinelor tinere pentru iernare, ciclul se reia.
Pagina 12
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
2. CRESTEREA SI INGRIJIREA FAMILIILOR DE ALBINE 2.1. CERCETAREA CUIBULUI Verificarea activitatii coloniilor de albine, examinarea cuibului sau orice alta interventie trebuie sa se faca : – cu un scop precis, – cât mai rapid, – fara miscari bruste, – fara a alunga cu mâna albinele ce zboara în jur, – în zilele frumoase, fara vânt si când în natura exista un cules de întretinere. Înaintea examinarii cuibului si în timpul examinarii se vor lua urmatoarele masuri: – spalarea mâinilor; – folosirea echipamentului de protectie; – folosirea fumului pe deasupra ramelor numai atunci când este nevoie etc. A sosit si marele moment. Plini de emotie facem prima cercetare a cuibului. Iata ce recomanda un mare apicultor roman, C. ANTONESCU: "Inainte de a deschide stupul se dau pe urdinis 2-3 pufnituri de fum. Albinele "alarmate"de fum incep sa se indoape cu miere si nu mai dovedesc tendinta de a intepa. Apicultorul se aseaza apoi intr-o parte sau in spatele stupului si cu miscari calculate, servindu-se de dalta ridica mai intai capacul, apoi podisorul sau scandurelele de podisor. Nu este bine sa stam in fata urdinisului: impiedicam intrarea si plecarea albinelor zburatoare din stup; albinele se irita si apoi ne inteapa. Dupa deschiderea stupului se dau cateva pufnituri de fum de-a lungul spetezelor superioare ale ramelor pentru alungarea albinelor intre intervalele acestora. Se introduce dalta intre ultima rama si peretele stupului, pana ce se deslipeste de rama urmatoare, fara smuncituri. Aceasta rama, cu sau fara albine, se asaza provizoriu in ladita de transportat rame si roiuri acoperindu-se cu capacul pentru a nu atrage albinele straine si evita iscarea furtisagului. In spatiul liber creat se trage usor rama urmatoare si dupa ea - daca este necesar - altele, in acelasi mod, tot cu ajutorul daltii. Scoaterea ramelor din stupii cu albine se face cu toata atentia pentru a se evita strivirea albinelor prin smucirea, izbirea sau frecarea ramelor de peretii stupului sau albinele de fagurele urmator, fapt care irita si provoaca albinele sa atace operatorul. Niciodata nu se va scoate din stup o rama cu fagure inainte de a se largi spatiul dintre aceasta si rama urmatoare cu 17-18 mm. Rama care urmeaza sa fie examinata se apuca cu ambele maini de umerase, se scoate din cuib si se tine in pozitia avuta in stup, deasupra acestuia pentru ca matca si albinele ce s-ar desprinde de pe fagure sa cada in stupul lor (matca si albinele tinere care cad pe jos, in afara stupului, nu se mai pot intoarce in stupii lor, se ratacesc, intra in alti stupi si pier). Dupa ce s-a examinat fagurele pe o parte (tinandu-l cum s-a mai aratat, cu speteaza in sus in pozitie orizontala), se ridica in sus mana dreapta, in asa fel ca speteaza de sus sa ia pozitia verticala. Apoi se roteste rama cu 180 grade pentru a fi examinata si pe cealalta fata a ei. La inceputul primaverii si in perioadele lipsite de cules, nu se descopera niciodata cuibul pe toata suprafata lui, ci numai cateva rame, restul ramanand acoperite de podisor sau scandurelele de podisor. Cu prilejul unei interventii in cubul unei familii se executa toate lucrarile de sezon, evitandu-se redeschiderea pentru a doua oara in cursul aceleiasi zile sau a doua zi. Constatarile si lucrarile efectuate se trec in caietul de insemnari zilnice si apoi in "Carnetul de stupina". Cand este nevoie de a trece la cercetarea si restructurarea cuibului altei familii, se va alege un stup din extremitatea sau mijlocul stupinei, fiind si aceasta o masura de prevenire a furtisagului." - Albinele si...noi;1984. Pagina 13
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
2.2. ORGANIZAREA UNEI STUPINE Ca in orice activitate, si in apicultura apar probleme care trebuie rezolvate. Stuparii incepatori sunt pusi in fata unor dileme care la prima vedere sunt greu de rezolvat. Procurarea de stupi, familii de albine, tot felul de echipamente si materiale apicole nu sunt probleme a caror rezolvare inseamna numai o simpla bataie din palme. TOTUL trebuie facut cu atentie, dupa o prealabila documentare (literatura de specialitate se gaseste) si mai ales cu multa tenacitate. INCEPUTUL De obicei se porneste cu un numar limitat de stupi (2-3 bucati), iar pe masura ce stuparul incepator capata experienta si stupina va creste numeric si calitativ. Se poate ajunge ca in 3-4 ani sa avem creata o stupina frumoasa, familii de albine puternice care sa aduca productii mari de miere si alte produse apicole. Trebuie doar sa avem rabdare, sa perseveram si sigur rezultatele nu vor intarzia sa apara. ALEGEREA VETREI STUPINEI. Se face pe baza mai multor criterii. Raza de zbor a albinelor este de 3 km. Aceasta suprafata (2826 hectare) trebuie sa asigure un cules bogat, intins pe toata perioada sezonului activ. Pe o vatra nu se instaleaza mai mult de 30 familii de albine, tinand seama ca o familie consuma in decursul unui an apicol 90 kg de miere si 30 kg de polen. Asta ca sa nu mai punem la socoteala si cantitatea de produse marfa. De obicei intr-un an bun se pot obtine de la un stup 25-30 kg miere, 800 g ceara si 3-4 kg polen. Amplasarea stupinei se face pe o vatra insorita primavara si toamna, departe de surse poluante, in locuri linistite, departe de drumuri intens circulate si de ape curgatoare mari. ASEZAREA SI ORIENTAREA STUPILOR Stupii de albine se aseaza cu urdinisurile orientate spre sud-est la o distanta de 2 m pe rand si 4-5 m intre randuri. Stupii se aseaza pe suporturi special destinate acestui scop, sau pe tarusi, la inaltimea de 25-30 cm deasupra solului, orizontal sau usor inclinati in fata. De la suprafata pamantului pana la scandura de zbor, drept in fata urdinisului, se recomanda asezarea scandurii inclinate, pe care se aseaza albinele cand vin de la camp inainte de a intra in stup. La orientarea stupilor se tine seama ca urdinisurile sa nu fie indreptate in directia vanturilor predominante, sau in directia de zbor a albinelor sa nu existe o alta stupina, care ar atrage si retine cea mai mare parte a albinelor culegatoare. Intre doua stupine trebuie sa fie o distanta de 2-3 km, asta in functie de potentialul melifer al zonei. In mod obisnuit, stupii sunt orientati cu urdinisurile in directia sudica, pentru ca dimineata razele solare sa stimuleze iesirea timpurie la zbor a albinelor, iar in cursul zilei, pe timp de canicula, soarele sa incalzeasca peretele lateral si apoi cel din spate al stupului. Vopsirea stupilor se va face in culori deschise (gri, alb, galben, albastru, bleu, vernil), dar pentru a ajuta albinele sa se orienteze si sa previna ratacirea lor, este bine ca stupii sa fie vopsiti in alb, galben, albastru, culori ce pot fi usor identificate de catre acestea.
NUMEROTAREA STUPILOR Pentru a avea o evidenta cat mai clara in stupina, fiecare stup trebuie sa fie numerotat. Numerotarea se face cu ajutorul unor tablite confectionate din tabla sau placi pe care sunt scrise numerele. Aceste tablite se Pagina 14
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
aplica pe pertii frontali ai stupilor, deasupra urdinisului. Dimensiunile tablitelor sunt variabile (60x40 mm, 80x 50 mm, etc), iar cifrele sunt scrise cu vopsea alba pe fond alb. Numarul se da familiei de albine si nu lazii si insoteste familia cand se muta in alt stup. Daca familia este roita artificial, numarul vechi ramane la familia de baza cu matca varstnica, iar roiul nou va primi un alt numar. ALEGEREA TIPULUI DE STUP. Urmatorul pas este alegerea tipului de stup in care dorim sa ne cazam familiile de albine. Stupul este cel mai important echipament apicol cu rol de adăpost pentru familia de albine, fiind necesar pentru depozitarea rezervelor de hrană, realizarea recoltei, dar şi pentru transportul acetora in vederea valorificarii culesurilor de productie. Stupii sunt de doua feluri: stupi orizontali si stupi verticali. In cadrul fiecarei categorii sunt diferite variante constructive. Ce trebuie stiut despre stupi: De orice tip, de orice fel ar fi, toti sunt buni pentru practicarea apiculturii. Conditiile de baza sunt acelea care tin de realizarea lor. Trebuie sa fie rezistenti, bine incheiati, realizati dupa standard, si nu in ultimul rand incapatori. Stupul trebuie să se caracterizeze prin simplitate în construcţie pentru a fi uşor de mînuit şi transportat. Acesta va avea o capacitate necesară dezvoltării familiei de albine în perioadele de vîrf din lunile mai-iunie, pentru depozitarea rezervelor de hrană- miere şi păstură- şi pentru depozitarea recoltei. Elementele sale trebuie sa permita dezvoltarea si mentinerea conditiilor de microclimat necesare cuibului. Principalele părţi componente sunt: fundul, corpul, podisorul, capacul, diafragmele şi ramele. Prin alegerea lor trebuie sa asiguram albinelor conditii de viata cat mai apropiate de cele din natura. Productia de miere, pastura, polen, ceara, propolis depinde in mare masura si de tipul de echipament apicol folosit, cat si de calitatea acestuia. Nu se porneste la drum cu stupi din vechituri. Consultand stuparii din zona voastra veti putea aprecia ce tip de stup veti alege. Un adevar este sigur: un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit stationar, iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui stuparit pastoral. La fel si zona in care aveti amplasata stupina are o mare influenta. Pentru sudul tarii unde albinele au o dezvoltare de primavara mai accelerata se recomanda stupii multietajati, iar in zonele de deal, montane sau nordice, stupi verticali cu magazine cat si stupi orizontali. Avantajele si dezavantajele ce decurg din folosirea unui anume tip de stup trebuie foarte bine cantarite. ACHIZIŢIONAREA FAMILIILOR DE ALBINE De regulă, familiile de albine se procură la începutul primăverii, în lunile martie-aprilie, sau toamna, în lunile septembrie-octombrie, perioade în care există posibilitatea deschiderii stupilor şi efectuarea unui control amănunţit asupra materialului biologic şi echipamentului de faguri pentru a determina prezenţa mătcilor şi calitatea acestora. Excepţie fac roii, care în condiţiile ţării noastre se procură în lunile mai-iunie. Acestia sunt buni cu conditia ca sa fie destul de puternici si dotati ulterior cu o matca tanara. Este recomandat ca roiurile de albine sa fie instalate in stupi noi, pe rame cu faguri necladiti pentru a se putea evita bolile. Informaţii preliminare: - numărul de stupi oferit, uzura, model (vertical, ME, orizontal) - numărul familiilor de albine, pe câte rame sunt şi ce tip. - felul vânzării: · preţ global sau cu de-amănuntul, per bucată, dacă se vinde prin lichidarea stupinei; · preţ - dacă se vinde prin alegere de către cumpărător; · preţ - dacă se vinde prin oferta exclusivă a posesorului stupinei; · preţ - dacă se cumpără prin alegere la întâmplare; - se poate condiţiona intervalul privind vânzarea? - adresa corectă, telefon, cu date privind modul de a se ajunge la stupină.
Condiţii tehnice Matca Rame cu faguri clădiţi, de 435x300 mm
Perioada de livrare 15.04 – 15.05 1 buc. 10 buc. Pagina 15
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
Albină la familia pe rame de 435x300 mm Puiet la familia formată pe rame de 435x300 mm Puiet pe rame Hrană (miere)
MIRCEA BECA
7 - 8 spaţii ocupate 4 - 5 rame 50% 7 – 8 kg
NOTĂ: Limitele inferioare corespund începutului perioadei, iar cele superioare sfârşitului acesteia Pentru ca familia de albine să îndeplinească condiţiile de mai sus, se admite întărirea acesteia, de către vânzător, cu puiet şi rezerve de hrană luate de la alte familii de albine sănătoase din stupina sa. Un interval (spaţiu) între două rame, trebuie să cuprindă în perioada activă 200 g albine în cazul ramelor de 435x300 mm. Aprecierea calitatilor unei familii de albine se poate face usor daca urmarim: · Prolificitatea matcii. Este unul din factorii principali care determina puterea unei familii. Matca trebuie sa depuna un numar mare de oua, aproximativ 150.000-180.000 in decursul unui sezon. Prezenta masiva a ramelor cu puiet este un indiciu clar. Felul depunerii si repartizarea puietului pe rame poate spune ceva despre calitatea matcii. O matca trebuie sa fie activa, pentru ca ea reprezinta viitorul unei familii. Nu degeaba se spune ca matca da tonul. Exemplu: prin schimbarea unei matci intr-o anumita perioada de timp stupul se va transforma, calitatile matcii fiind transmise la descendenti. · Rezistenta la iernare. Sunt familii de albine care pe langa faptul ca sunt ingrijite bine de apicultor, au un fel al lor de a trece mai usor prin iarna. De aceasta insusire trebuie sa se tine seama pentru ca iernile noastre sunt destul de lungi (120-150 zile). Parametrii luati in calcul sunt: mortalitatea albinelor, consumul de hrana. Bineinteles se vor prefera familii cu o mortalitate redusa si un consum mai mic de miere. · Blandetea albinelor. Se stabileste prin urmarirea lor in momentul cand se executa o anumita lucrare in stup si nu numai. Daca la deschiderea stupului albinele stau linistite, nefiind nevoie de mult fum, totul este in regula. · Rezistenta la boli si daunatori. In aceasta directie felul de a reactiona al albinelor la boli si daunatori este diferit. Sunt familii cu un instinct mai mare de a pastra curatenia in stup. Acestea trebuie alese! Prin comparatie se intampla ca la oameni. O casa mai curata- un spatiu cu mai putini factori agresivi externi. · Harnicia la cules. Familiile mai harnice isi incep activitatea la primele ore ale diminetii, au un numar mare de zboruri peste zi, iar seara isi continua activitatea pana mai tarziu. De obicei un urdinis aglomerat de la primele ore ale diminetii reprezinta o dovada. · Productia de miere. Este indiciul principal. O familie care la sfarsitul sezonului activ i-a asigurat rezervele de hrana si a dat si o mare cantitate de miere marfa, este valoroasa. Bineinteles ca pentru stuparii incepatori care vor sa-si achizitioneze familii de albine, numai unele dintre indiciile asupra calitatii materialului biologic sunt relevante. Familiile de albine trebuie să provină din zone şi stupine indemne de boli, iar tratamentele specifice să fi fost făcute corect şi la timpul optim. Relaţiile sigure le oferă atât apicultorul proprietar, cât şi familiile de albine prin tot comportamentul lor morfofiziologic. Se resping de la cumpărare familiile slabe, care au pete de diaree pe faguri şi pe elementele stupului, puiet diseminat cu semne de boli micotice sau bacteriene, albine şi matcă cu defecte fizice şi parazitate de Varroa jacobsoni. Familiile de albine trebuie să fie puternice, cu fagurii bine acoperiţi de albine (familiile de albine normale trebuie să aibă toamna cel puţin 2 kg albină, iar primăvara min. 1,5 kg ). Familiile de albine trebuie să dispună de suficientă miere în faguri (14-15 kg miere toamna şi 7-8 kg primăvara). Matca să fie tânără, prolifică (perişori vizibili pe torace şi abdomen, iar în faguri să existe puiet de toate vârstele - de la ouă de o zi şi până la albine ce eclozionează) şi fără defecte. Puietul pestriţ indică o matcă necorespunzătoare, acolo unde nu a fost depistată vreo boală a puietului. Pagina 16
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Fagurii pe care este organizat cuibul să fie relativ noi, de aceeaşi mărime, bine fixaţi în cadrul ramei şi corect clădiţi. La cumpărare vânzătorul este obligat să prezinte certificat sanitar-veterinar cu privire la starea de sănătate a familiilor de albine. Familiile de albine cumpărate nu se amplasează pe vetre situate la distanţe mai mici de 5 km de la locul de cumpărare, dat fiind riscul depopulării prin întoarcerea albinelor la vechea vatră. UN SFAT FINAL: Participarea la aceste operatiuni a unui stupar cu experienta, este de preferat. Nu incercati sa faceti totul singuri. Sigur veti gasi oameni cu suflet si pasiune care prin ajutorul pe care vi-l vor da o sa faca, ca succesul actiunii sa fie asigurat.
2.3. TIPURI DE STUPI Albinele îşi stabilesc adăpostul, în mod natural, în scorburi de copaci, crăpături de stânci, stîlpi, poduri sau în alte locuri care le oferă protecţie împotriva interperiilor. Încă din vechime, omul a adus albinele în preajma locuinţei sale, încercând astfel să valorifice produsele oferite de albine, în special mierea şi ceara. Stupii sunt construcţii din lemn sau poliuretan făcute de om pentru adăpostirea albinelor în vederea exploatării economice a acestora. La început albinele au fost adăpostite în stupi simpli (trunchiuri de copaci scobite, coşniţe), în care nu era posibilă intervenţia omului, fagurii erau ficşi, nu se puteau lua, extrage mierea şi refolosi. Acum se folosesc stupi sistematici, cu rame mobile, ce fac posibilă intervenţia omului în cuib şi folosirea raţională a tuturor produselor apicole. În practica apicolă sunt folosite mai multe tipuri de stupi. La noi în ţară, cei mai folosiţi stupi sistematici sunt: Stupul orizontal
Stupul vertical cu magazine
Stupul multietajat
În stupi albinele îşi formează cuibul, se dezvoltă şi desfăşoară activităţi specifice cum ar fi culesul de nectar, polen şi propolis, creşterea larvelor, clădirea fagurilor, etc. Indiferent de tipul stupului (orizontal, vertical cu magazine sau multietajat), prin modul lui de construcţie trebuie să asigure familiei de albine următoarele condiţii: - să ferească colonia de interperii (ploaie, vânt, curenţi de aer, umezeală, arşiţă); - să aibă un volum suficient, să fie încăpător, să asigure spaţiul necesar dezvoltării maxime a familiei de albine pimăvara-vara şi depozitării rezervelor de miere şi păstură; să permită micşorarea sau mărirea volumului prin adăugarea de rame sau corpuri, în raport cu ciclul de dezvoltare a coloniei pe timpul anului şi cu evoluţia culesurilor; - să aibă o greutate care să permită transportul cu uşurinţă dintr-un loc în altul (important pentru pastoral); - la inspecţie, prin dispunerea ramelor, podişoarelor, diafragmelor, corpurilor şi a altor accesorii să se stânjenească cât mai puţin activitatea coloniei de albine; - dimensiunile constructive ale părţilor componente să fie standard, să aibă aceleaşi dimensiuni pentru a putea folosi cu uşurinţă materialele apicole noi comercializate în magazinele specializate şi pentru a se putea muta dintr-un stup în altul; - să fie construit dintr-un material rezistent, uşor (lemn, poliuretan) care să ofere protecţie la şocurile mecanice şi la atacurile şoarecilor. Ca regulă generală, pentru înfiinţarea unei stupini este foarte important ca stupii să fie de acelaşi tip, cu ramă unică, de aceleaşi dimesiuni. Pagina 17
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Indiferent de tipul stupului, el este alcătuit din următoarele părţi principale, fixe sau mobile: fund, corp, podişor şi capac. Opţional mai poate fi dotat cu diafragme, hrănitoare, gratii Hanneman precum şi alte accesorii folosite într-un scop sau altul. În paginile dedicate celor trei modele de stupi puteţi găsi detaliile constructive ale acestora (dimensiuni) precum şi alte informaţii legate de părţile lor componente. 2.3.1. STUPUL ORIZONTAL În ţara noastră se foloseşte stupul orizontal STAS nr.4170/1976. În acest tip de stup dezvoltarea familiei de albine se face pe orizontală faţă de sol. Acest stup este confecţionat din scândură de 20 mm grosime. Fundul este fix, confecţionat din scânduri încheiate între ele în falţuri şi aşezate în lungimea stupului şi este întărit în partea posterioară cu două bare transversale cu secţiunea de 50 x 30 mm şi o lungime de 516 mm. Corpul are forma paralelipipedică, fiind confecţionat din scânduri aşezate longitudinal, încheiate în falţ simplu şi are dimensiunile exterioare de 516 x 828 x 400mm, iar cele interioare de 450 x 780 x 380mm. Volumul util al stupului este de 0,116 m3 sau 116 l. Peretele frontal are, în partea sa inferioară, două urdinişuri înalte de 20 mm, diferite însă ca mărime, primul având lungimea de 300 mm iar celălalt de 150 mm.Capacul îmbracă partea de sus a stupului pe 20 mm, sprijinindu-se pe brâul corpului, este rabatabil, fiind prevăzut cu două balamale cu care se fixează de corp. Dimensiunile exterioare ale capacului sunt de 917 x 605 x 110 mm. Partea superioară a capacului este plană, fiind construită de scândură subţire, de 10 mm. În pereţii laterali sunt două deschideri longitudinale, lungi de 380mm şi înalte de 30mm prevăzute cu sită metalică cu ochiuri de 2-2,5mm, în strat dublu, care au rolul de a asigura ventilaţia pe timpul zilelor de caniculă, în timpul marilor culesuri sau pe timpul transportului la pastoral. Stupul orizontal este prevăzut cu 20 de rame, două diafragme (de reducere a cuibului şi de separare) şi 6 scândurele de podişor, confecţionate din scândură subţire precum şi cu un dispozitiv de fixare a ramelor pentru transport. Ramele din interiorul stupului orizontal au următoarele dimensiunile exterioare: lungimea 435 mm, lăţimea 300 mm, speteaza de sus are 470 mm lungime, 25 mm lăţime şi 20 mm grosime, iar spetezele laterale au grosimea de 10 mm, lăţimea de 37 mm în partea superioară şi de 25 mm în partea mijlocie şi inferioară, având în partea de jos un canal dreptunghiular în care intră şi se fixează speteaza inferioară care are o secţiune pătrată (10 x 10mm). Diafragmele sunt construite din scânduri de 15 mm grosime sau placaj şi sunt întărite jur împrejur cu o ramă de 30 mm lăţime, prevăzută cu nut iar la dimensiuni şi funcţionalitate nu sunt identice. Prima diafragmă serveşte la separarea familiei de albine ajutătoare (diafragmă etanşă sau separatoare) şi are dimensiunile de 484 x 330 x 15 mm, speteaza de sus 470 x 20 mm care formează umeraşe de 20 x 11 mm pentru sprijinirea diafragmei pe falţurile corpului de stup. Cu ajutorul acestei diafragme interiorul stupului se împarte în două compartimente, izolate unul de altul. Diafragma ajunge până la fundul stupului, iar sus până la faţa inferioară a scândurelelor podişorului, astfel că albinele nu pot trece dintr-un compartiment în altul. Pentru o mai bună etanşeizare, pe fundul stupului şi pe pereţii laterali, lângă diafragmă, pot fi bătute şipci subţiri care acoperă eventualele spaţii libere create de suprafaţa deformată a pereţilor sau a marginilor diafragmei. Cea de-a doua diafragmă se foloseşte pentru reducerea cuibului, are aceleiaşi dimensiuni ca şi prima, în afară de înălţime, fiind mai scurtă cu 20 mm (310 mm) deci este la nivel cu speteaza de jos a ramelor, permiţând circulaţia albinelor în spaţiul liber format între partea de jos şi fundul stupului. Diafragma reductoare a cuibului, pe o faţă, în partea de sus, este prevăzută cu câte două distanţatoare. Dispozitivul pentru transport este alcătuit dintr-o bară de fixare care se aşează perpendicular pe rame. Rolul acestui dispozitiv este de a rigidiza ramele în stup pe timpul transportului, de a nu permite mişcarea, deplasarea acestora şi, implicit, strivirea albinelor. Greutatea stupului gol este de 41 kg. 2.3.2. STUPUL VERTICAL CU MAGAZINE În practica apicola din tara noastra este standardizat stupul vertical cu un corp si magazin STAS nr.1138/80. În acest tip de stup dezvoltarea familiei de albine se face tot pe orizontala fata de sol, ca si în cazul Pagina 18
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
stupului orizontal. Diferenta fata de acesta este ca, pe lânga ramele de cuib, de 300 mm, în care albinele cresc puiet, stupul vertical are si rame mici, puse în magaziile asezate deasupra corpului, în care albinele pun exclusiv miere. Avantajul acestui tip de stup este, asadar, diferentierea clara între cuib si ramele din care se extrage miere, usurinta cu care se poate extrage mierea si faptul ca familia de albine se deranjeaza la extractie foarte putin. Fundul stupului este fix. Corpul stupului are o forma aproape patrata si contine 10 rame de cuib de 435 x 300 mm. deasupra corpului pot fi fixate, pe brâul care îl înconjoara lateral sus si în falturile superioare, una sau doua magazine. Ramele de magazin sunt la dimensiuni ca si la stupul orizontal, singura diferenta fiind înaltimea acesora, de 162 mm. Au deci dimensiunile exterioare de 435 x 162 mm, dimensiunile interioare de 415 x 134 mm si o suprafata a fagurelui în rama de 55,610 mm2 . Stupul vertical cu magazine este potrivit pentru stuparitul pastoral deoarece permite luarea magazinelor de pe corp, transportul lor separat, deci este mai usor decât stupul orizontal si permite obtinerea de miere de calitate, pe sortimente distincte de flora.
Pagina 19
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
3. TEHNOLOGIA INTRETINERII SI EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE IN PERIOADA DE TOAMNA De această perioadă depinde succesul iernării propriu-zise a coloniilor de albine, dezvoltarea optima in primavara şi valorificarea culesurilor în sezonul următor! In aceasta perioada are loc cresterea generatiilor de albine cu corp gras dezvoltat, pregătite să reziste mai multe luni in perioada sezonului rece şi să reia în primăvară ciclul de dezvoltare a familiei de albinei. Scopul acestor lucrari este ca la intrarea în iarnă, familia de albine sa aibă: · 1,5 -2 kg de albine (care ocupa in medie 6-7 intervale de rame Dadant si 7-8 de rame ME) · 15-20 kg de miere de bună calitate în faguri, · minim 0,5 kg rezerve de păstura. Acum incepe anul apicol, toamna reprezentand un nou debut si un prilej de a pune stupina pe o alta treapta a performantei. Lucrarile de toamna demareaza la inceputul lunii august si se impart in trei mari categorii: · lucrari de intensificare a cresterii puietului; · asigurarea rezervelor de hrana pentru iernare; · pregatirea cubului familiilor de albine in vederea unei iernari de calitate. 3.1. INTENSIFICAREA CRESTERII PUIETULUI Pentru ca familiile de albine sa iasa cat mai puternice din iarna, trebuie ca inca din toamna sa asiguram o populatie numeroasa, bine hranita si intr-o stare de sanatate perfecta. Acest lucru nu este usor de obtinut, stuparul fiind foarte solicitat, atat ca timp, cat si ca volum de munca. Ce masuri trebuie avute in vedere: 3.1.1. Asigurarea de matci tinere si viabile S-a stabilit ca numai o matca tanara poate face fata la un ritm constant de depunere a puietului. In acest scop nu trebuie sa toleram in stupina matci mai batrane de 2 ani si in decursul verii sa facem inlocuirile necesare. Biologic matcile batrane isi limiteaza depunerea puietului atunci cand in natura nu mai exista un cules bogat de nectar si polen, pe cand cele tinere se comporta altfel: isi mentin ritmul bun chiar daca resursele nectarifere si cele proteice sunt mult mai mici (intr-un cuvant valorifica mai bine culesurile de intretinere). Un alt avantaj al matcilor tinere este acela ca in primavara vom gasi un procent redus de familii ramase orfane (dupa unii autori procentul este de 0,5%). Cu toate astea nu se recomanda ca schimbarea sa se fraca toamna daca folosim botci sau matci neamperecheate decat in cazuri de urgenta. 3.1.2. Deblocarea cuiburilor O alta cauza a scaderii depunerii puietului de catre matca este blocarea cuibului cu miere sau pastura. Odata cu apropierea toamnei si in prezenta unui cules mediu, instinctiv, albinele blocheaza cuibul, cautand sa-si asigure necesarul de rezeve de hrana. Practic se intampla ca matca sa nu mai aiba unde depune oua, numarul celulelor libere scazand drastic. Pentru a inlatura acest neajuns, la stupii orizontali si verticali cu magazine se introduc, periodic, in mijlocul cuibului faguri claditi (recomandati cei in care s-au crescut cateva generatii de puiet). Aceste spatii libere se creeaza prin scoaterea fagurilor marginasi. 3.1.3. Asigurarea cu faguri de calitate Pagina 20
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Fagurii ce raman in cuibul familiei trebuie sa fie bine construiti, fara celule de trantori sau alte defecte. Toti fagurii care nu corespund criteriilor vor fi scosi fara a sta prea mult pe ganduri. Asigurarea cu faguri de calitate trebuie facuta mai ales in "zona fierbinte" a cuibului, adica acea zona in care primavara se vor creste noile generatii. 3.1.4. Asigurarea de culesuri tarzii si hraniri de stimulare Prezenta unor culesuri tarzii de nectar si polen impulsioneaza matca sa depuna oua. Prelungirea acestei perioade aduce mari avantaje stupinei in totalitatea ei, albinele recapatand starea febrila care caracterizeaza un bun cules. Stuparii pot pune familiile in aceasta stare favorabila fie prin deplasarea in pastoral la locatiile care ofera culesuri tarzii, fie prin incercarea de asigurare a unei baze de de cules prin alegerea unei vetre permanente adecvate. Ce putem spune despre culesurile tarzii? Cert este faptul ca prezenta lor are un impact mult mai mare in comparatie cu o hranire artificiala de stimulare. Cand stuparii nu pot oferi albinelor aceste culesuri apeleaza la hraniri de stimulare prin oferirea catre familii a merii descapacite sau a inlocuitorilor acesteia (sirop de zahar). Despre eficienta acestor hraniri de stimulare o sa discutam cu alta ocazie, aici limitandu-ne a spune ca se fac in mai multe moduri: descapacirea a 2-3 dm patrati de fagure cu miere si oferit dincolo de diafragma sau la marginea cuibului; hraniri cu sirop de zahar concentratie 1/1, cate 200-300 g la interval de 2-3 zile; deasemenea o alta metoda este stimularea cu zahar tos, umectat putin cu apa sau miere. Nu trebuie sa ignoram un fapt: hranirile glucidice trebuie completate si cu cele proteice, prin asigurarea polenului livrat in mod natural sau artificial. In lipsa unui cules se administreaza ca turtite (pregatite in acelasi mod ca in primavara) deasupra cuibului. 3.1.5. Reducerea si impachetarea cuiburilor Ca si in primavara in vederea obtinerii unui climat favorabil se procedeaza la o stramtorare a cuibului; in stup vor ramane numai fagurii care sunt acoperiti bine de albine, marginiti de faguri cu miere si pastura. Fagurii scosi se trec dincolo de diafragma si prin descapacirea lor mierea va fi carata de albine in cuib. Atentie! Nu se lasa pana tarziu in toamna fagurii dupa diafragma, asta pentru a impedica o formare gresita a ghemului de iernare. Tot in aceasta perioada se face o impachetare sumara (a nu se confunda cu impachetarea finala din toamna). Din fericire pentru posesorii de stupi multietajati, aceste operatiuni nu sunt necesare decat in cazuri putine, cand familiile nu ajung la nivelul de dezvoltare cerut. Reducerea cuiburilor va creea in familie o crestere a populatiei si in unele cazuri este nevoie de o noua largire. 3.2. ASIGURAREA REZERVELOR DE HRANA Albinele ierneaza stranse intr-un ghem si in tot acest timp climatul este asigurat de o miscare continua a lor. Cand conditiile externe permit, familia de albine demareaza cresterea puietului - la inceput timid, pe suprafete mici de fagure - urmand ca odata cu imbunatatirea vremii, inspre primavara, cresterea sa fie accelerata. Dupa cum bine se stie, albinele ce ierneaza (datorita conditiilor specifice) traiesc aprox.5-6 luni, deci asigurarea rezervelor pana la aparitia primelor culesuri este o lucrare foarte importanta. Aceste rezerve sunt folosite la autointretinere si pentru cresterea puietului. O familie fara prea multa hrana risca sa se piarda in iarna, asta fara sa vorbim de cantitatile mici de puiet crescute. Ce trebuie sa avem in vedere pentru a rezolva problema hranei? Cateva deziderate de atins: 3.2.1. Calitatea hranei Mierea din faguri sa fie numai miere florala. Ca o prima conditie ar trebui sa mentionam ca mierea de mana trebuie eliminata in totalitate din stupi. Daca iernam familiile cu aceasta miere in faguri riscam sa pierdem albinele (acestea neputand face zboruri de curatire). O alta conditie ar fi aceea ca mierea din faguri sa fie capacita. Mierea este un produs hidroscopic si prin ramanerea libera pe faguri (fara a fi capacita) se poate deteriora. Consumata de albine, mierea alterata produce boli grave. Deasemeni se prefera ca albinele sa ierneze cu rezerve de miere care nu cristalizeaza. In special mierea de rapita, prin puterea mare de cristalizare, este foarte daunatoare si trebuie inlaturata. Pagina 21
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
3.2.2. Ramele de miere si pastura De preferat este ca ramele sa fie recoltate la culesurile de primavara-vara. O rama corect aleasa este aceea care cuprinde miere pe ambele fete min. 2/3 din suprafata. Cantitativ asta inseamna ca o rama standard de orizontal contine 2,7-3 kg miere iar una de multietajat 1,8-2 kg. Se accepta ca o ultima optiune si rame cu 1,5 kg miere, dar acestea trebuie folosite cu multa precautie. Bineinteles acesti faguri vor fi foarte bine construiti. Ca rezerva de pastura, fiecare familie trebuie sa aiba min. 1 fagure cu pastura, fiind si pentru acest fagure valabile recomandarile, privind calitatea, facute la cei cu miere. 3.2.3. Hranirile de completare Cand si in ce cazuri se fac hranirile de completare? Sunt cazuri cand familiile nu pot strange mierea necesara datorita conditiilor meteo; apoi cand mierea de mana trebuie inlocuita, sau cand s-au facut greseli de ordin tehnic in intretinere. In cazul stupului vertical cu magazine sunt probleme care apar din insasi constructia lui (mierea este depozitata in fagurii de stransura) si care reprezinta un caz aparte. In sistemul de întreţinere în stupi verticali se recoltează mierea din magazine/corpuri de productie şi se lasă mierea in cantitatea necesara in corpul de bază (cuib) pentru iernare. In lipsa polenului in natura sau a rezervelor de pastura se administreaza turte proteice pentru dezvoltarea corespunzatoare a corpului gras la albinele de iernare Incepem aceste hraniri cat mai timpuriu, adica imediat dupa ce s-au terminat culesurile de vara. Trebuie sa facem o distinctie intre hranirile de completare si hranirile de stimulare, fiecare avand rolul si scopul sau. In cazul in care hranirea de completare se face cu sirop de zahar trebuie ca la aceasta sa participe in principal albinele care nu vor intra in iarna. Daca nu respectam recomandarea atunci albina din iarna va fi uzata si incapabila sa asigure o viata normala in stup (ele vor muri inainte de a creste generatiile noi de puiet). Ca un principiu general, hranirea de completare o facem dupa ce am redus cuiburile la numarul de faguri pe care se va face iernarea. Cantitatea de miere din faguri trebuie sa fie cea indicata, iar mierea completata sa aiba timp pentru a fi capacita. La completare se va folosi un sirop de zahar, 2/1, cu un adaos de 1 gr acid citric (sare de lamaie), la litru. Administrarea hranei se face in portii medii sau mari (2-3 kg), seara, cu luarea de masuri stricte de prevenire a furtisagului. O sa observam ca nu toate familiile ridica siropul de zahar peste noapte si in acest caz devine necesara micsorarea portiilor. Cand timpul este inaintat, siropul de zahar se poate inlocui cu serbet. Trebuie sa remarcam insa ca cea mai eficienta metoda de completare este cea cu miere, pe care o descapacim de pe faguri si o administram dupa diafragma. Este de dorit ca aceste hraniri de completare sa fie terminate pana in 20 august. 3.3. PREGATIREA CUIBULUI FAMILIILOR DE ALBINE Cu ce am putea compara aceasta lucrare ? Poate cu aranjarea spatiului locuibil intr-o casa, pentru ca toata lumea sa se simta bine. Aranjarea cuiburilor familiilor de albine se face in functie de terminarea culesurilor, starea vremii si prezenta puietului. Timpul acestei aranjari difera de la an la an, iar stuparul trebuie sa aprecieze foarte bine momentul ales. In principiu in cuib se lasa atatia faguri cat sa fie ocupati de albine, iar acestea sa aiba acces la hrana toata iarna. Cuibul trebuie sa fie bine proporţionat, bine organizat, cu coroane bine formate de miere, cu faguri de calitate, mai închişi la culoare (nu mai vechi de 3 ani) pentru iernare deoarece păstrează mai bine căldura în cuib; Trebuie avut în vedere ca ghemul să se formeze în partea inferioară a corpului, iar deasupra şi în lateral să existe suficiente rezerve de miere, de obicei pe una din partile laterale a stupului. Sunt trei metode de aranjare a fagurilor : - amplasarea bilaterala: este cea mai folosita metoda, si consta in aranjarea fagurilor mai plini cu miere spre extremitati iar catre mijlocul cuibului in ordine descrescanda. - amplasarea unilaterala: se foloseste in general pentru a ierna doua familii intr-un stup. Fagurii se randuiesc de o parte si de alta a diafragmei. Langa diafragma se aseaza fagurele cu cea mai mare cantitate de miere, urmand fagurii cu cantitati descrescatoare. - amplasarea centrala: fagurii din centrul cuibului contin cea mai mare cantitate de miere, urmatorii (asezati simetric) fiind pusi cei cu miere din ce in ce mai putina. Pagina 22
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
La toate tipurile de aranjare se va urmari ca fagurii sa nu contina mai putin de 1,5 kg miere si sa fie bine construiti (mai ales cei din cuibul efectiv). La stupii multietajati iernarea trebuie facuta de regula pe doua corpuri, in corpul superior trebuind sa existe 14-15 kg de miere. In corpul de jos mierea se gaseste doar pe fagurii laterali. In cazurile cand familia ierneaza pe un singur corp (situatie care nu e de dorit) se va prefera o asezare centrala a fagurilor. Familiile de albine mai slabe se vor unifica, iar cele care nu au suficiente rezerve de miere vor fi ajutate cu rame de la alte colonii sanatoase. Se va avea in vedere efectuarea din timp a tratamentelor împotriva varoozei (Varrooa destructor) conform metodelor de tratament autorizate.
Pagina 23
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
4. TEHNOLOGIA INTRETINERII SI EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE IN PERIOADA DE IARNA Spre sfarsitul toamnei conditiile de viata ale albinelor se schimba foarte mult. Venirea noptilor reci si foarte reci le obliga sa se grupeze in "ghemul de iernare". Lucrarile pe care le-am facut in toamna acum isi arata roadele. Ce mai putem face pana la deplina instalare a iernii? Apicultorul trebuie sa aiba in vedere: - depăşirea perioadei de iarnă în condiţii cât mai bune, cu o mortalitate acceptabilă, situata in limite normale, atât la nivelul stupinei (0-10%) cât si la nivel de familie, - inlocuirea albinei de iernare si o bună dezvoltare timpurie in primavară în scopul valorificarii primelor culesuri, în special a culesului de salcâm. 4.1. Izolarea termica a cuibului In toamna am facut deja o impachetare sumara, insa acum va trebui sa o facem pe cea recomandata pentru iernare. Se stie ca albinele nu incalzesc stupul ci doar interiorul ghemului. Trebuie sa stim ca izolarea termica nu se face pentru a creste temperatura in stup ci pentru a feri albinele de variatiile bruste ale temperaturii. Literatura de specialitate recomanda doua metode de impachetare: bilaterala si unilaterala. Experientele ultimilor ani au aratat ca o impachetare bilaterala nu este necesara pentru ca izoleaza prea mult cuibul.Totusi, ea se aplica familiilor de albine slabe, pentru familiile normale fiind recomandata cea unilaterala. In ce consta impachetarea unilaterala? La stupii orizontali si cei verticali cu magazine, fagurii se aseaza spre peretele mai incalzit al stupului. La diafragma se astupa toate fantele (se poate folosi si banda scotch) si se izoleaza cu materiale care nu creaza condens. Deasupra podisorului se aplica o alta impachetare din aceleasi materiale. Impachetajul nu trebuie sa fie prea gros pentru a permite evacuarea apei din stup. 4.2. Ventilatia stupului Ventilatia stupului este foarte importanta, daca ne ghidam dupa experienta trecutului; familii de albine puternice in toamna, au iesit din iarna ca niste umbre de nerecunoscut. Si asta datorita greselilor care au fost facute, cand nu s-a asigurat o ventilatie corespunzatoare. O ventilatie corecta este lipsa totala a oricaror curenti, altii dacat aceia proveniti din schimbul de aer, dintre urdinis si fanta din podisor. Deci prima masura ar fi ca orice orificiu (in afara de cele doua mentionate) sa fie astupat. Este recomandata si o anumita marime a urdinisului, care s-ar situa undeva la valoarea de 0,5 cm pentru fiecare spatiu dintre rame. In ceea ce priveste marimea fantei din podisor, un mare stupar roman recomanda: "orificiul de aerisire din podisor trebuie sa fie de marimea unei palme". Daca curentii de aer vor circula numai intre aceste doua fante (urdinis-podisor), se va asigura albinelor o traversare in bune conditii a iernii. Aceasta tehnica se aplica la toate tipurile de stupi existenti in exploatare. Pentru tipurile de stupi care sunt prevazuti cu sita de fund, antivarroa, lucrurile devin si mai simple. Impachetajul este sumar, pe podisor fiind aplicata doar o simpla paturica textila sau din papura, etc. Tabla obturatoare a fundului antivarroa, se va pozitiona asfel incat sa fie asigurata o fanta pe 1/3 din suprafata. Sunt stupari care isi ierneaza familiile de albine, inlaturand total aceasta tabla obturatoare. In ambele cazuri, familia de albine sta ca intr-un clopot, bioxidul de carbon fiind evacuat numai prin partea inferioara a stupului. 4.3. Aplicarea tratamentelor de toamna Pagina 24
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Tratamentele cele mai eficiente impotriva varrozei se aplica in lipsa puietului. Acest lucru se intampla mai tarziu in toamna, spre inceputul iernii. Stuparii trebuie sa profite de zilele - putine ce-i drept - de vremea buna si sa faca aceste tratamente conform prospectului si recomandarilor producatorilor de medicamente. 4.4. Protectia generala a stupinei Conditiile grele din timpul iernii necesita luarea de masuri de protectie speciale. In acest scop, stupii vor fi mutati si asezati pe vatra de iernare. Stupina se va proteja cu garduri de inaltime medie care impiedica o circulatie periculoasa a curentilor de aer. Stupii vor fi asezati pe postamente speciale, avand grija ca sa li se asigure o anumita inclinare. Aceasta masura este benefica, in eventualitatea ca apa rezultata din condens va fi eliminata. Exista 3 metode de iernare: iernarea in aer liber, iernarea in cojoc si iernarea in adapost. Din punct de vedere al avantajelor si dezavantajelor oferite de fiecare metoda in parte este de discutat. Recomandat este o iernare in aer liber, cu luarea masurilor mai sus mentionate. 4.5. Supravegherea albinelor iarna Odata cu venirea iernii, lucrarile din stupina s-au incheiat. Pentru stuparii care au facut toate lucrarile "ca la carte" urmeaza o perioada de 2-3 luni in care vizitele la stupina reprezinta simple vizite de supraveghere. Mai mult, exista o anumita categorie de stupari, care nu mai trec in aceasta perioada pe la albinele lor, prima vizita fiind facuta pe la inceputul lunii martie. Acestia sunt "meseriasii", cei care pe baza experientei acumulate pot duce lucrarile din timpul anului la perfectiune. Dar ce avem de facut noi cei care nu ne incadram in aceasta categorie? La cate 3 saptamani interval, vizitam stupii si cu ajutorul unui stetoscop (improvizat, chiar!) ascultam zgomotele din stupi. Ce ne-ar putea indica ele? - un zumzet moderat si uniform, e un indiciu ca totul este in regula. - un bazait puternic, ne indica faptul ca familia are probleme si ca exista o stare anormala in stup. - un zumzet slab, inseamna ca albinele sunt infometate. - zumzetul neuniform si plangator, indica absenta matcii Stuparul mai are o posibilitate de apreciere a starii familiilor de albine iarna, aceasta numindu-se "foaia de control". Prin examinarea resturilor si albinelor moarte de pe ea, ne putem da seama daca exista probleme. La stupii orizontali unde "foaia de control" nu se poate instala, se examineaza resturile care sunt scoase prin urdinis cu o sarma. 4.6. Zborurile de curatire iarna Stiti inca din primavara cat de benefice sunt aceste "zboruri de curatire". Inainte de inceputul iernii albinele fac zboruri de curatire, fapt care are influente pozitive in ce priveste iernarea. Nu de putine ori in unii ani cand temperaturile depasesc 12 grade C, in lunile decembrie, ianuarie, februarie, sunt conditii favorabile ca albinele sa iasa din stup. Stuparul - ca si in primavara - trebuie sa stimuleze aceste zboruri luand urmatoarele masuri: - curata urdinisurile, ridica capacele si saltelutele izolatoare, curata zapada, imprastie paie. O practica des folosita este si "lovirea" usoara a stupilor pentru ca albinele sa se agite si in acest fel sa iasa. Un indemn: profitati de zilele calde si fiti prezenti in stupina pentru a supraveghea zborurile de curatire, asa veti fi scutiti de multe necazuri ce ar putea sa apara daca acestea nu se fac de toate familiile. 4.7. Indreptarea starilor nedorite In viata unei familii ce ierneaza pot interveni diferite probleme care trebuie rezolvate. Aceste cazuri speciale nu sunt de dorit sa apara, dar cateodata totusi se intalnesc in practica apicola (cele mai multe fiind provocate chiar de noi). - familiile au ramas fara hrana sau nu au acces la aceasta; albinele aflate intr-o astfel de situatie necesita o hranire suplimentara. Aprovizionarea se face cu faguri de la rezerva. Dupa ce deschidem stupul, localizam ghemul de iernare. Introducem apoi fagurele in locul in care lipseste hrana, nu inainte insa de a gauri fagurii de 23 ori, pentru a inlesni circulatia albinelor. O alta metoda este hranirea cu miere cristalizata fin, framantata cu zahar pudra. Din acest amestec se fac turte de 1,5 kg ambalate in pungi gaurite sau hartie (deasemeni gaurita) si se administreaza albinelor deasupra intervalelor gasite in suferinta. Cand nu avem miere indemna la boli, sau pur Pagina 25
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
si simplu aceasta lipseste, se foloseste serbetul de zahar administrat ca in cazul precedent (turte). Se pot face si hraniri cu sirop de zahar dens, administrat in faguri, dar asta numai catre sfarsitul iernii cand albinele il consuma cu placere. - familia a ramas orfana: la controlul auditiv constatam ca albinele au ramas fara matca. Ideal ar fi ca rezolvarea problemei sa se faca cu matci de rezerva. Iernarea acestor matci fiind o chestiune destul de dificila, se ajunge in situatia in care acestea lipsesc. De aceea practica cea mai des folosita este unirea familiei in suferinta cu o alta (mai slaba dar care are o matca buna) Toate aceste lucrari se fac intr-o incapere incalzita (aprox. 15 grade C) in care ferim stupul de temperatura scazuta de afara. Aceste probleme ce apar trebuie neaparat rezolvate pentru ca de ele depinde supravietuirea familiei in ansamblu. 4.8. Conditii generale de iernare Cand alegem vatra de iernare pentru albinele noastre, o facem cu grija. Ce trebuie sa urmarim: - sa poata fi protejata de vanturile reci. - sa asigure linistea necesara albinelor; daca albinele vor fi deranjate de pasari sau animale sau de zgomote de alta natura, se vor agita, vor consuma multa miere si se vor imbolnavi. - sa poata fi curatata usor de zapada iar apa sa se scurga usor (sa nu balteasca) Zapada care se depune pe stupi nu trebuie neaparat curatata decat in cazul cand prinde o crusta de gheata; cea afanata asigura o mai buna izolare termica. Atentie: instalati si gratare la urdinis impotriva soarecilor. 4.9. Concluzii La o prima vedere stuparii incepatori cred ca programul de iarna este mai lejer in ce priveste lucrarile ce trebuie facute; este un adevar, numai ca asta se intampla cand lucrarile din toamna si de la inceputul iernii au fost bine facute. Deci mare atentie !
Pagina 26
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
5. TEHNOLOGIA INTRETINERII SI EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE IN PERIOADA DE PRIMAVARA Începând cu luna martie este necesară intervenţia apicultorului prin mai multe verificări ale stării acestora prin (1) revizia sumară de primvară şi (2) revizia de fond. Revizia sumară de primăvară are ca scop verificarea stării coloniilor la ieşirea din iarnă şi de a îndrepta situaţiile anormale care pot pune viaţa familiei de albinei în pericol. Acest control se efectuează într-o zi însorită din luna martie, care sa permita deschiderea stupului, aprecierea puterii familiei de albinei, prezenţa mătcii în funcţie de prezenţa puietului căpăcit şi necăpăcit, aprecierea rezervelor de hrană şi a dispunerii acestora, dar şi aprecierea stării de sănătate după aspectul general al fagurilor, (calitatea pontei, pete de diaree) şi a resturilor de pe fundul stupului. Revizia de fond reprezintă un control general de primvară pe aceleaşi obiective ca la revizia sumară, dar aceasta are ca scop o verificare mai amănunţită pentru a crea condiţiile de dezvoltare a familiei de albinei. Perioada dezvoltarii familiei de albine este perioada in care se desfasoara o serie de lucrari foarte importante de primavara care conduc la pregătirea familiilor de albine pentru valorificarea culesurilor de întreţinere (timpurii de primăvară) dar şi a celor de producţie. Scopul masurilor care se iau in aceasta perioada vizeaza: · creşterea unei cantităţi corespunzătoare de puiet pentru a asigura populaţia de albine culegătoare necesară valorificării culesurilor. · menţinerea familiilor de albine în stare activă pentru a culege nectarul existent · asigurarea spaţiului necesar depozitării mierii. · limitarea pierderii de albine ca urmare a roirii naturale · înmulţirea septelului prin roire artificială Principalelel masuri care se iau sunt: 1. organizarea şi strâmtorarea cuibului în aşa fel încât să nu rămână decât fagurii acoperiţi cu albine, după care are loc refacerea împachetării. Cuibul se organizează astfel: un fagure cu provizii, fagurii cu puiet şi un alt fagure cu provizii (miere şi păstură) astfel încât toţi fagurii să fie bine acoperiţi cu albine. 2. lărgirea cuibului, când timpul devine favorabil, prin introducerea periodică (la 7 zile) de faguri bun de ouat care iniţial vor fi aşezaţi lateral cuibului de puiet, după ultimul fagure cu puiet, dar pe măsură ce timpul devine mai favorabil se introduce chiar în mijlocul cuibului (spargerea cuibului). Procedând astfel şi pornind de la 2-3 faguri cu puiet în ultima decadă a lunii martie câţi există într-o familie de albine de mărime medie (1,5 kg albină) se poate ajunge la mijlocul lunii aprilie in functie de conditiile de clima, la 7-8 faguri cu puiet căpăcit din care o mare parte va ecloziona la sfârşitul lunii, iar la momentul înfloririi salcâmului va exista un număr suficient de albine culegătoare pentru valorificarea culesului. Unul din neajunsurile acestei metode de lucru este uneori apariţia frigurilor roitului chiar în perioada culesului la salcam, de aceea în paralel se pot lua o serie de măsuri corespunzătoare pentru a menţine familiile de albine la puterea necesara valorificarii culesurilor, dar a diminua pe cât posibil pierderea acestora prin roire.
5.1. UNIREA FAMILIILOR DE ALBINE PRIMĂVARA Primăvara se unesc numai familiile care au ieşit slăbite din iarnă, au rămas orfane sau au fost atacate de nosemoză. În această din urmă situaţie, unirile se fac numai între familiile care sunt încă viabile şi ar putea da o anumită producţie. Altfel, este de preferat să fie nimicite. Pagina 27
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Operaţia de unire a coloniilor trebuie să respecte anumite principii: - Când se unesc două colonii puternice în vederea unei producţii mărite se recomandă ca înainte cu 24 ore, fiecare din ele să primească de la alţi stupi câte un fagure cu puiet necăpăcit, fără albină acoperitoare. Albinele devin mai active când se face operaţia de unire a doua zi. - Unirile nu se fac între colonii puternice şi colonii nejustificat de slabe, căci acestea din urmă e posibil să fie bolnave de vreo boală molipsitoare, iar operaţia va da rezultate negative. Este mai bine ca două colonii slabe să fie unite între ele, alegând drept gazdă pe aceea cu matca mai tânără, mai bine conformată, prolifică şi cu un cuib mai compact şi fără goluri. - În situaţia că 2-3 familii contopite sunt slabe, nu trebuie să se considere că s-a format prin această operaţie o colonie puternică. Ea va fi considerată mediocră încă câtva timp, şi chiar ajutată de 12 ori cu câte o ramă cu puiet căpăcit, luată din alţi stupi din prisacă, până îşi ia avânt în muncă, în dezvoltarea cuibului şi acumularea de rezerve însemnate în stup. - Colonia sau coloniile care urmează să fie contopite cu cea care este gazdă trebuie să aibă în momentul operaţiei albine cu guşile pline de miere, silindu-le la această aprovizionare prin ciocănirea pereţilor stupului lor şi câteva răbufniri de fum între faguri. În felul acesta colonia gazdă va primi bucuroasă pe noile sosite cu guşile pline. - La unirea celor două unităţi este bine ca operaţia să se facă într-un stup gol de aceeaşi măsură, care se pune pe locul ocupat de stupul gazdă. În felul acesta albinele ambelor familii se simt străine în casă nouă şi operaţia reuşeşte pe deplin. - Colonia care se alătură, cât şi cea gazdă, trebuie să fie pregătite cu câteva ore înainte printr-o uniformizare a mirosului, iar ca măsură de precauţie matca coloniei gazdă să fie provizoriu închisă într-o colivie. Albinele vor elibera matca în următoarele 3-4 ore după unire. Uniformizarea mirosului ambelor unităţi se face prin mai multe mijloace: ori se pune între ramele celor două cuiburi câte un tampon de vată îmbibat cu un parfum, apă de colonie, esenţă de melisă ori garoafe, sau se pune pe fundul ambilor stupi câte o punguţă cu câteva grame de naftalină. Uniformizarea cu acelaşi miros între colonii nu se face la mai mulţi stupi deodată, în aceeaşi zi, căci poate da naştere la furtişag. În cazul când ea are loc totuşi, parfumul va fi schimbat: la unele se foloseşte de exemplu apa parfumată, la altele esenţa de melisă, etc. Timpul cât trebuie lăsate albinele ca să-şi uniformizeze mirosul depinde de orele când operaţia se face; dacă ea are loc în plină zi şi, deci, o mare parte din albine sunt afară la cules, trebuie lăsate cel puţin 3 ore pentru ca toate, venind la stup, să aibă acelaşi miros. Dacă operaţia se face seara, aşa cum este de dorit căci unirile de seara sunt cele mai reuşite, operaţia de unire se poate face după 20-30 de minute de la uniformizare cu acelaşi miros, căci toate albinele se găsesc în stup. Este recomandată folosirea metodei intercalării fagurilor pulverizaţi acoperiţi cu albine de la ambele colonii. Fagurele pe care, în momentul unirii, se află matca gazdă, rămâne pe loc împreună cu cel vecin pentru ca ea să nu se găsească la început între albine străine, ci numai între cele ale stupului ei. Regruparea puietului celor două unităţi, în stupul gazdă, se face astfel: la mijloc, se aşează fagurii cu puiet deschis; iar în dreapta şi stânga puietul căpăcit, mărginit pe ambele părţi cu ramele cu hrană. Pentru fiecare 250 g. (o ramă) albine aduse în stupul gazdă se lasă 1,5 rame cu miere. Cel puţin un fagure trebuie să aibă păstură, pentru ca matca să poată fi în continuare alimentată. Când puietul necăpăcit este prea numeros, fagurii se împart şi altor stupi din prisacă. În felul acesta o parte din albinele tinere trec la cules. A. Metoda folosirii stupului străin Cele două familii care urmează să fie unite, se apropie treptat. Fagurele cu matca aleasă şi albinele acoperitoare se mută în mijlocul stupului nou. Stupul nou se pune în locul celor doi stupi ce urmează a fi uniţi. Fagurii cu puiet şi hrană din ambii stupi după ce au fost periaţi în faţa urdinişului noului stup sunt repartizaţi lângă fagurele cu matcă. Albinele îşi dau seama că sunt în stup străin, căci nu mai află acolo mirosul cunoscut, intră cu ezitare, se înfrăţesc şi conlucrează. Fagurii cu puiet ce provine din stupul mătcii respective se pun lângă fagurele pe care ea se află; puietul celălalt se aşează alături şi apoi rezervele de hrană. ATENŢIE! Dacă se foloseşte unul din cei doi stupi ale căror familii se unesc, este nevoie ca matca să fie protejată în colivie, altfel ar putea fi omorâtă. De asemenea, se face şi uniformizarea mirosului. Pagina 28
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
B. Metoda ziarului perforat 1. Când familia primitoare se află în stup orizontal, se ridică diafragma, se acoperă familia deasupra cu un ziar care se răsfrânge şi în plan vertical, astfel ca familia cu matcă să fie complet izolată. Ziarul care acoperă ramele în plan vertical va fi perforat în mai multe locuri cu un pix. Familia orfană este aşezată în spatele ziarului, după care se pune diafragma la loc şi se reface împachetarea, după ce în prealabil podişorul a fost pus la loc. În timpul nopţii albinele rod ziarul, se contopesc şi conlucrează fără stânjenire. Familia orfană nu va avea urdiniş. După 2-3 zile se observă că familia este liniştită, iar matca este în activitate, aşa că se va reduce numărul fagurilor la strictul necesar. De asemenea se reface împachetarea. 2. Dacă familia primitoare este întreţinută în stup vertical cu fundul fix, pentru că spaţiul este mult mai mic decât la stupul orizontal, familia orfană va fi redusă la 3-4 faguri. Din familia cu matcă se ridică diafragma şi 12 faguri mărginaşi, după care se aşează ziarul perforat şi familia orfană. Se închide stupul şi după 2-3 zile se reduce familia la numărul de faguri necesari şi se împachetează din nou. Cu 24 de ore înainte, se unifică mirosul aşa cum s-a arătat mai sus.
5.2. ECHILIBRAREA BIOLOGICĂ A FAMILIILOR DE ALBINE PRIMĂVARA Familiile de albine puternice (5-6 rame cu puiet şi 7-8 rame cu albină) dacă au rezervă de hrană şi sunt amplasate lângă o sursă de cules se dezvoltă intens fără prea multe intervenţii din partea apicultorului putând ajunge la dezvoltare maximă şi inactivitate (pregătire de roire) înaintea culesului de la salcâm. Pentru a preveni această stare nedorită (roirea timpurie) şi pentru echilibrarea biologică a întregului efectiv, în a doua parte a primăverii (aprilie) efectuăm următoarele lucrări: dimineaţa, în zilele însorite înainte de plecarea albinelor la cules, pulverizăm cu ţuică diluată sau sirop din ceapă cuibul, urdinişul şi scândurelele de zbor la un număr egal de stupi format din familiile cele mai puternice (6-7 rame cu puiet căpăcit şi multă albină tânără) şi cele mai slabe din stupină, după care facem schimbarea de loc pe vatră între stupii puternici şi cei mai slabi. Prin această mişcare albina culegătoare din stupii puternici, la întoarcerea de la cules populează familiile slabe. În aceeaşi zi dar în timpul prânzului când temperatura este cea mai ridicată facem şi un schimb de rame cu puiet. Se procedează astfel: luăm câte o ramă cu puiet căpăcit gata de eclozionare de la alte familii puternice care nu au participat la cedarea de albine prin schimbarea locului pe vatră şi o introducem în familiile slabe, dar populate cu albină culegătoare de la care ridicăm câte oi ramă cu puietul cel mai tânăr pe care îl ducem la creştere familiilor puternice de la care am luat câte o ramă cu puiet căpăcit. Schimbul de rame cu puiet între familiile puternice şi slabe se va repeta de 3-4 ori la interval de o săptămână fiind siguri că prin aceasta echilibrăm biologic întreg efectivul din stupină putând valorifica culesul de la salcâm fără pierderi.
5.3. STRUCTURAREA PERIODICĂ A CUIBULUI În tehnologia de creştere a albinelor, scoaterea ramelor cu puiet căpăcit din cuib şi înlocuirea lor cu rame goale pentru ouat, este o metodă utilizată în perioada de formare a roiurilor, pentru prevenirea roirii naturale sau pentru împuternicirea familiilor. Această metodă aplicată cu o anumită ritmicitate în sezonul apicol activ se constituie într-un procedeu de intensificare a pontei mătcilor şi poartă denumirea de structurarea periodică a cuibului. Structurarea periodică a cuibului se aplică în stupină începând cu sfârşitul lunii aprilie până la jumătatea lunii august, la toate tipurile de stupi. La stupii verticali cu 10 rame şi magazine, când familia nu ocupă toate ramele din stup, se practică un compartiment ”tip-buzunar”, cu volum variabil, pentru fagurii cu puiet căpăcit recoltaţi periodic, izolat de compartimentul mătcii prin gratii separatoare. Când familia de albine ocupă întregul stup, iar spaţiul pentru fagurii cu puiet devine insuficient, se amenajează compartimentul de creştere şi eclozionare a puietului căpăcit deasupra cuibului, într-un corp sau în două magazine. Fagurii cu puiet căpăcit sau aproape de căpăcire, ridicaţi periodic în compartimentul de creştere, sunt înlocuiţi cu fagurii din care a eclozionat puietul, stropiţi cu sirop din zahăr. Ridicarea la interval de 7 zile a două rame cu puiet căpăcit din compartimentul de ouat a mătcii în compartimentul special amenajat sau vidarea cuibului de puiet (ridicarea fagurilor cu puiet în totalitate) la interval Pagina 29
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
de 14 zile, asigură o intensificare a creşterii puietului cu până la 30 % faţă de metodele obişnuite, cu condiţia respectării ritmicităţii şi stimulării familiilor de albine cu sirop 1/1, în perioadele lipsite de cules. Înaintea culesurilor de producţie, compartimentul de creştere a puietului se desfiinţează prin ridicarea gratiilor separatoare, iar familiile sunt pregătite pentru cules. Structurarea periodică a cuibului stimulează creşterea puietului şi, prin asigurarea spaţiului necesar de ouat, previne frigurile roitului. (România apicolă nr.2/1995, pag. 11)
Pagina 30
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
6. TEHNOLOGIA INTRETINERII SI EXPLOATARII FAMILIILOR DE ALBINE IN PERIOADA CULESULUI 6.1 FACTORII CE INFLUENŢEAZĂ PRODUCTIVITATEA FAMILIILOR DE ALBINE 6.1.1. PUTEREA FAMILIEI DE ALBINE Într-o familie puternică sunt multe albine tinere sănătoase care valorifică cu succes culesul existent în natură. s-a stabilit că familiile puternice strâng de 3 ori mai multă miere decât cele slabe. Astfel, timp de 2 săptămâni o familie puternică de 6 kg a strâns cu 50% mai multă miere decât 4 familii a câte 1,5 kg de albină fiecare. Este cunoscut faptul că odată cu creşterea masei familiei până la 5 kg, cantitatea de miere colectată creşte atât în general cât şi la o singură albină. Cu alte cuvinte, albinele într-o familie puternică lucrează mai intens. Astfel de colonii arată o productivitate mult mai mare decât familiile slabe. Dar dacă familia de albine devine prea mare, de 8-10 kg, productivitatea ei scade. Aceasta se explica prin faptul că numărul de albine ce lucrează în stup este relativ acelaşi atât în cazul unei familii mari cât şi în cazul unei familii mici. Cu alte cuvinte, într-o familie mare este mai mare procentul de albină culegătoare din numărul total de albină lucrătoare. Tabel. Cantitatea albinelor culegătoare în funcţie de puterea familiei de albine Cantitatea de albine în colonie, mii 15 25 30 40 50 60
Cantitatea de albine culegătoare mii % 2.3 15 7.5 30 12.0 40 20.0 50 30.0 60 39.0 65
Atunci cand în natură este un cules slab, cantitatea de culegătoare ce iese în câmp este mică în comparaţie cu cantitatea totală de albină în stup. Deoarece într-o familie slabă o albină zburătoare trebuie să asigure cu hrană mai mult puiet decât într-o familie puternică, toată mierea colectată în familia slabă se duce pentru creşterea puietului. Odată cu intensificarea culesului din natură, când colectarea nectarului are loc mai uşor şi cu mai puţine cheltuieli pentru familie, într-o familie slabă cantitatea de albină zburătoare se micşorează, iar în una puternică – creşte pe contul albinelor tinere, care până acum nu erau ocupate. Aşa după cum rezultă şi din tabel, în familiile puternice ies la cules mai multe albine decât din cele slabe. Mai mult decât atât, atunci când sunt bune condiţii de cules, albinele ”uită” de puiet şi aruncă toate forţele la colectarea rezervelor de hrană. În acest caz toate albinele care au împlinit vârsta de 5 zile ies la cules. În cazul condiţiilor bune de cules se măreşte şi cantitatea de miere adusă în guşă de o albină la un zbor. Dacă familia colectează zilnic 1 kg de miere, atunci o albină aduce în guşă 7,1 mg, iar dacă familia strânge 4 kg, atunci o albină aduce odată 28 mg. După cum rezultă din aceste date, dacă încărcătura unei albine s-a mărit de 4 ori, atunci şi recolta zilnică a familiei întregi se va mări de 4 ori. Trebuie să tragem o concluzie interesantă – atunci când sunt condiţii bune de cules, dar aceasta se întâmplă foarte rar – doar câteva zile pe an, nu se măreşte numărul de zboruri pe zi al albinei, ci doar încărcătura ei. Pagina 31
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
În timpul culesului o familie puternică se va strădui să-şi facă rezerve de miere cât mai mari, iar una slabă – să crească cât mai mult. Astfel, odată cu creşterea cantităţii de albină în familie se va mări cantitatea de miere strânsă dar se va reduce creşterea familiei. Când este cules intens, zilnic mor multe albine. Către sfârşitul culesului principal cantitatea de albină din stup se reduce simţitor. Cu atât mai mult atunci când a fost un cules puternic şi de lungă durată. Familiile foarte mari iniţial, termină culesul principal slăbite considerabil, deoarece ele au avut puţin puiet care să înlocuiască pierderile mari de albină. Familiile de putere medie rămân la acelaşi nivel deoarece au şi albină zburătoare şi puiet suficient să înlocuiască pierderile inevitabile din timpul culesului. Familie slabe la sfârşitul culesului se întăresc, dar au puţină miere. Influenţa culesului principal asupra diferitor tipuri de familii Tipul familiei Familie slabă Familie puternică Familie foarte mare
Înainte de culesul principal Cantitatea de albină Rezervele de miere Puţină Mici
După culesul principal Cantitatea de albină Rezervele de miere Multă Mici
Medie
Mici
Medie
Multă
Multă
Mici
Mică
Multă
Familiile de albine de putere mică strâng mai puţină miere pentru că au puţine zburătoare comparativ cu cantitatea de puiet. În aceste familii albinele aduc în guşă aproape de 2 ori mai puţin decât albinele din familiile puternice. Aceste albine sunt de calitate mai joasă, durata vieţii lor este mai mică cu 1/3 decât la albinele din familiile puternice. Fiind suprasolicitate, ele se uzează şi mor mai repede. În concluzie: 1. Apicultorul trebuie să formeze familii de putere optimă înainte de cules. 2. Mai bine o familie puternică, decât două slabe. 3. Familiile foarte mari ies slăbesc considerabil în timpul culesului intensiv şi de durată. 4. Familia puternică face rezerve de miere în timpul culesului 5. Familia slabă creşte puiet şi nu-şi măreşte rezervele de miere atunci când sunt condiţii de cules. 6.1.2. STRUCTURA DE VÂRSTĂ A FAMILIEI DE ALBINE Albinele lucrătoare din stup se împart în două grupe: grupul albinelor în vârstă (albinele culegătoare) şi grupul albinelor tinere (ele sunt ocupate în stup). Pentru a valorifica eficient culesul principal în familia de albine nu sunt necesare doar albine zburătoare ce aduc nectar, dar şi albine tinere – nezburătoare - ce lucrează în stup. Ele prelucrează în miere nectarul adus, îl depozitează în faguri şi îl căpăcesc cu solzişori de ceară. Grupul de albine tinere trebuie să fie suficient de mare ca să facă faţă frontului de lucru oferit de albinele în vârstă – zburătoare. Astfel, în stup trebuie să existe un echilibru: albinele în vârstă aduc nectarul, iar cele tinere trebuie săl prelucreze şi să-l depoziteze. Dacă culesul principal este slab, albinele zburătoare depozitează singure nectarul adus de ele. Dacă însă culesul este puternic, apare un grup special de albine tinere care primesc nectarul pentru prelucrarea lui ulterioară. În cadrul prelucrării ele adaugă în nectar secreţia glandelor hipofaringiene ce conţine fermentul invertaza. El este de 4-5 ori mai puternic la albinele ce primesc nectarul, decât la albinele doici. Vârsta albinelor la care ele devin culegătoare depinde în mare măsură de starea familiei, a cuibului şi a nivelului culesului din natură. Astfel, dacă este un cules intens şi familia e puternică, atunci albinele devin culegătoare de la vârsta de 5 zile, iar dacă în schimb avem o familie slabă, albinele vor sta în stup şi vor creşte puiet – adică vor fi albine doici. În concluzie: 1. Albinele lucrătoare se împart în două grupe: albine în vârstă, zburătoare, care aduc nectarul şi albine tinere, din stup, care il prelucrează. 2. Pentru valorificarea eficientă a culesului trebuie să existe un echilibru între aceste grupe. Pagina 32
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
3. Numai familiile puternice asigură echilibrul între albinele tinere şi cele în vârstă, adică asigura structura optimă de vârstă a albinelor în stup. 4. Albinele tinere trebuie să fie suficient de multe pentru a reuşi sa prelucreze nectarul adus de cele în vârstă. 5. În familiile slabe sunt prea multe albine tinere, care nu ies din stup, comparativ cu cele zburatoare şi astfel familia nu valorifică pe deplin culesul existent în natură. 6.1.3. MATCA ŞI PUIETUL Prezenţa mătcii şi a puietului influenţează esenţial lucrul albinelor la culesul şi prelucrarea nectarului. Dacă matca lipseşte din stup, atunci toate activităţile încetinesc până se stopează cu totul. Este vorba de producerea cerii, clădirea fagurilor, creşterea larvelor, strângerea şi prelucrarea nectarului şi a polenului. Odată cu apariţia mătcii în stup, se restabilesc funcţiile familiei de albine ca un sistem biologic unic. De exemplu, absenţa mătcii fertile în stup reduce în jumătate productivitatea familiei de albine în timpul culesului. Dacă se introduce o matcă tânără fertilă starea familiei se restabileşte. În timpul culesului principal nu se fac manipulări cu mătcile. Mătcile nu se scot şi nu schimbă atunci când familia lucrează la cules. Mătcile se schimbă înainte de culesul principal pentru ca la începutul culesului să avem matcă fertilă în stup. De asemenea o mare influenţă asupra producţiei de miere o are vârsta mătcilor. Familia cu o matcă tânără de 1 an colectează cu 40% mai multa miere decât una cu matcă de 3 ani, iar o familie cu matcă de 2 ani – cu 20%. Astfel înlocuirea la timp a mătcilor este o condiţie obligatorie pentru asigurarea culesuri mari şi familii puternice. Cantitatea mare de puiet căpăcit în familia de albine în timpul culesului principal este un factor benefic, deoarece puietul este sursă de albine pentru perioada imediat urmatoare. Puietul menţine în formă familia de albine fără mari cheltuieli de hrană şi de lucru din partea albinelor. Dacă culesul principal este scurt şi durata lui nu depăşeşte 15 zile, atunci cu cât familia creşte mai mult puiet, cu atât strânge mai puţină miere. Este o legătură inversă între cantitatea de puiet şi cantitatea de miere colectată. Reducând cantitatea de ouă depuse în fagurii destinaţi pentru miere, apicultorul va creşte productivitatea familiei de albine. Dacă însă culesul principal este de lungă durată, 25 – 30 zile, atunci absenţa sau cantitatea mică de puiet conduce la creşterea productivităţii familiei doar în primele 12 – 14 zile. Ulterior, deoarece familia nu se completează cu albine tinere, ea slăbeşte esenţial şi nu este în stare să valorifice condiţiile de cules din a doua jumătate a culesului principal. În acest caz apicultorul va crea condiţii de depunere a ouălor în prima jumătate a culesului şi va împiedica depunerea ouălor în a doua jumătate. Avem nevoie de albină tânără mai mult în timpul culesului, decât după terminarea lui. Dar nu trebuie limitata ponta mătcii în perioada pregătirii albinelor de iernare. În caz contrar rezultatele iernării se vor înrăutăţi drastic. În iarnă nu se intră cu albină bătrână. În concluzie: 1. Într-o familie orfanizată albinele devin derutate şi îşi reduc considerabil activităţile. Matca conferă siguranţă familiei. 2. Matcă tânără este mai preferabilă decât una bătrână. În general, mătcile se schimbă odată la 2 ani. 3. În cazul unui cules intensiv de scurtă durată e de dorit să avem puţin puiet. 4. În cazul unui cules de lungă durată ne vom asigura să avem mai mult puiet pentru a doua jumătate a culesului. 5. Pentru a asigura un cules bun în sezonul următor, nu vom împiedica ponta în timpul pregătirii pentru iarnă. 6.1.4. FAGURII GOI ŞI VENTILAREA ÎN STUP Pentru prelucrarea nectarului adus şi depozitarea mierii, albinele au nevoie de faguri goi. Este cunoscut faptul că albinele completează cu nectar o suprafaţă de faguri mai mare decât e necesar pentru miere. Astfel, dacă albinele vor avea puţin spaţiu de depozitare, atunci cantitatea de miere colectată de ele se va reduce cu 60%. În timpul culesului principal apicultorul trebuie să asigure albinelor loc pentru depozitarea nectarului. Pagina 33
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Atunci când culesul nu este destul de puternic, 1,5 – 2 kg pe zi, este suficient un corp de magazin pentru 6 – 8 zile. Dacă însă culesul este mai puternic şi cantitatea de miere colectată zilnic ajunge la 2,5 – 4 kg, atunci sunt necesare două corpuri de magazin deasupra corpului principal. În 6 zile aceste corpuri vor fi umplute şi vor fi schimbate cu altele noi. Trebuie să menţionăm că nu se vor pune rame cu faguri artificiali, ci cu faguri clădiţi, deoarece culesul este de scurtă durată şi albinele nu au timp pentru clădirea fagurilor. Fagurii artificiali scad productivitatea aproape la jumătate, albinele pierzand multe forţe pentru clădirea lor. Pentru ca familiile puternice de albine să valorifice pe deplin culesul din natură, ele trebuie înzestrate cu cel puţin 24 – 30 faguri clădiţi. Odată cu acumularea rezervelor de miere în stup, instinctul de colectare se diminuează. De aceea, trebuie scosi la timp fagurii plini, ridicand astfel productivitatea albinelor cu circa 30%. Scoaterea fagurilor în timpul zilei deregleaza ritmul normal de lucru al albinelor si, de aceea, ei se vor scoate în a doua jumătate a zilei. Nectarul adus de albine în stup conţine multă apă – până la 50%. Pentru uscarea intensă a lui, albinele îl depun în locurile cele mai calde din stup – lângă puiet. Mai întâi albinele umplu doar 1/3 din inaltimea unei celule şi asigură o bună ventilatie în stup pentru a îndepărta surplusul de umezeală. La 1 kg de miere depozitată în faguri, albinele trebuie să ventileze 2 kg de vapori de apă din stup. Dacă intr-un stup se adaugă 4 kg de miere pe zi, aceasta înseamnă că albinele au ventilat cu aripioarele lor 8 kg de apă. Acest lucru cere un mare consum de energie din partea albinelor. Pentru a evita aceste pierderi de energie, care nu sunt altceva decât miere consumată de albine, apicultorul va asigura ventilarea cuibului în timpul culesului prin deschiderea completă a urdinişului inferior. Dacă aceasta nu e suficient, se va lăsa o crăpătură între fundul şi corpul stupului. Stupii vor fi feriţi şi de acţiunea directă a razelor solare. În concluzie: 1. Dacă culesul e de intensitate medie se adaugă un corp de magazin, iar dacă este intens – două corpuri. Corpurile se schimbă la fiecare 6 zile. 2. În corpurile de magazin se pun doar rame cu faguri gata clădiţi. 3. Familie puternică trebuie să aibă la dispoziţie 24 – 30 rame cu faguri gata clădiţi. 4. Fagurii cu miere se scot în a doua jumătate a zilei – pentru a nu deranja albinele de la cules. 5. Asigurarea unei ventilaţii bune în stup evită pierderile de energie (miere) ale albinelor. 6.1.5. AMPLASAREA STUPILOR ÎN TIMPUL CULESULUI Pregătirea familiilor puternice pentru cules si asigurarea lor cu faguri nu este suficientă pentru obţinerea recoltelor mari de miere. Este necesar ca fiecare familie să aibă câmpuri melifere puternice în raza economică de zbor. Pentru a avea permanent în vecinătatea stupinei un masiv melifer puternic, trebuie să transportăm stupii de la un câmp la altul. In pastoral se obţin cele mai bune culesuri. Familiile de albine din stupinele mari sunt transportate de 34 ori intr-un sezon. Înainte de începerea sezonului, apicultorul va alcătui harta şi balanţa meliferă a viitoarei locaţii şi va nota tipul plantelor şi culturilor melifere, suprafaţa lor si perioada de înflorire. În funcţie de aceste date se vor planifica ieşirile în pastoral. Dacă culesul este de intensitate slabă, prisăcile temporare vor fi formate din 25 – 30 familii de albine. La un cules mediu vor fi împreună până la 50 – 60 familii, iar în condiţii favorabile se poate forma o prisacă de 70 – 100 familii. Practicand un stuparit stationar, acestor familii nu le putem asigura nici măcar un cules de întreţinere pe durata întregului sezon. Cheltuielile legate de transportarea stupilor sunt de 5 ori mai mici decât venitul ei. De asemenea e important să fim cât mai aproape de sursa meliferă. Cu cât albinele zboară mai departe după nectar, cu atât consumă la întoarcere mai mult nectar. Dacă, de exemplu, distanţa este mai mare de 8 km, albina se întoarce la stup fara nimic. Influenţa distanţei până la masivul melifer asupra recoltei de miere Distanţa de la prisacă până la masivul melifer, km Cantitatea de miere recoltată de o familie, kg 0.8 14.8 1.6 10.6 2.4 9.7 Pagina 34
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
3.2 4.8 6.4
MIRCEA BECA
8.2 6.2 2.4
Trebuie să menţionăm faptul că stupinele nu se amplasează în vecinătatea liniilor de înaltă tensiune (<100 m) deoarece câmpurile electromagnetice irită albinele, facandu-le agresive şi, astfel, micsorand recolta de miere cu 40%. Pentru a evita pierderile suplimentare de albină vom avea grijă ca direcţia de zbor să nu intersecteze o arteră de transport, sau o apă lată (iaz sau lac). De asemenea, stupinele nu vor fi amplasate mai aproape de 100 m una de alta. Urdinişurile stupilor vor fi orientate spre răsărit. Aceasta măreşte cu încă 10 – 15% recolta de miere în comparaţie cu familiile din stupii orientati cu urdinişurile spre asfinţit. În concluzie: 1. Înainte de începerea sezonului se elaborează harta şi balanţa meliferă, planificandu-se ieşirile în pastoral. 2. Stupinele se amplasează în mijlocul masivelor melifere. Dacă este cules slab, atunci se amplasează câte 30 stupi împreună, iar dacă e puternic – până la 100. 3. Distanţa între stupine – nu mai mică de 100 m. 4. Stupinele nu se amplasează sub linii de înaltă tensiune, lângă căi ferate sau drumuri aglomerate. În direcţia de zbor a albinelor nu vor fi iazuri şi lacuri. 5. Urdinişurile se orientează spre răsărit.
6.2. ORGANIZAREA CUIBULUI PENTRU CULESURILE DE PRODUCŢIE A. Stupii verticali La marginea cuibului, spre vest, se pune o ramă de acoperire pentru puiet, cu miere şi păstură. Se pun apoi, la marginea cuibului, în ambele părţi ale stupului, ramele cu puietul cel mai tânăr, iar spre centru puietul căpăcit. În mijlocul acestuia se introduce o ramă cu fagure clădit, bună de ouat sau un fagure artificial pentru crescut şi ouat, după ce anterior a fost scoasă rama de acoperire din partea estică a cuibului. Procedând astfel s-a creat un spaţiu destul de mare pentru ouatul mătcii într-un singur corp. Prin instinct albinele au tendinţa de blocare cu miere a ramelor mărginaşe, prin care se reduce spaţiul cuibului cu 20%, dar prin mutarea puietului tânăr (ouă, larve) la margine, sunt reţinute de la instinctul lor de organizare, cel puţin 14 zile cât durează culesul de la salcâm în condiţiile cele mai bune. B. Stupii orizontali De regulă toţi apicultorii dezvoltă familiile de albine la capătul vestic al stupului. Tot în această parte se organizează şi cuibul pentru cules, în dreptul urdinişului. Ramele cu puietul cel mai tânăr se aşează la peretele din partea de vest fiind urmate, spre centru, de ramele cu puietul din ce în ce mai matur. După ultima ramă cu puiet se introduce un fagure artificial, apoi o ramă de acoperire cu miere şi păstură. În centru, cuibul se sparge cu un fagure bun de ouat, astfel că în total am asigurat cuibul cu 10-11 rame, după care introducem ramele pentru depozitarea mierii marfă. Aceste rame trebuie să fie egale numeric cu ramele cu puiet al fiecărei familii. Se ştie că în această perioadă albinele nu suportă despărţirea cuibului (spargerea lui) pentru care acţionează energic, dirijând matca să ouă întâi în fagurii cu care s-a spart cuibul, care la această organizare, după cum s-a văzut sunt 1-2 ca număr. Ouatul acestor faguri durează cel puţin 10-12 zile, timp în care mai eclozionează puietul de pe 1-2 rame, deci este asigurat spaţiul pentru activitatea mătcii pe toată perioada culesului. (România apicolă nr.5/1994, pag. 5)
6.3. ORGANIZAREA STUPARITULUI PASTORAL Pentru asigurarea unei bune reuşite a stupăritului pastoral este necesar să se efectueze unele lucrări pregătitoare cum sunt: · Cunoaşterea bazei melifere şi evaluarea resurselor nectarifere din zona respectivă; · Cunoaşterea drumurilor de acces; Pagina 35
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
·
Alegerea şi fixarea vetrei. Primăvara timpuriu se preferă locurile ferite de curenţi, iar vara cele ferite de arşiţa soarelui. · Stabilirea datei probabile la care va începe înfloritul plantelor ce oferă cules albinelor; · Planificarea din timp a succesiunii deplasărilor, a mijloacelor de transport, a braţelor de muncă suplimentare necesare pentru încărcarea şi descărcarea stupilor; Planul deplasarii în pastoral trebuie pregatit din vreme, stabilind numarul de stupi ce vor fi transportati, vetrele temporare, procurarea mijloacelor si documentelor de transport cu respectarea legislatiei în vigoare, efectuarea tratamentelor antivarroa etc. 6.3.1. Metode si mijloace de practicare a stuparitului pastoral Stuparitul pastoral cuprinde aspecte organizatorice, stiintifice, tehnice, economice etc. Deplasarea necesită în primul rând autorizaţie de stupărit pastoral, emisă de Comisia judeţeană de bază meliferă pentru repartizarea locului ales şi nu este posibilă decât cu certificat sanitar-veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar. Este interzisă deplasarea familiilor bolnave. În cazul nerespectarii regulamentului privind organizarea stuparitului pastoral, a normelor sanitarveterinare, a codului silvic si a oricaror reglementari legale, se aplica sanctiuni. Stuparitul pastoral se practica în doua forme: 1. Cu stupii varsati (transportati cu ajutorul unor camioane, remorci etc.); 2. Cu ajutorul pavilioanelor apicole special amenajate, existând o multitudine de tipuri si variante constructive. Pregatirea deplasarii stupinelor Înainte de a se efectua deplasarea familiilor de albine se executa din vreme recunoasterea masivelor melifere, stabilindu-se locul în care urmeaza a fi amplasata stupina. Cu câteva zile înainte de data aproximativă a deplasării stupilor se va face un control amănunţit al stării acestora, reparându-se defecţiunile constatate. Vor fi chituite toate crăpăturile pentru a se evita ieşirea albinelor în timpul transportului, ceea ce ar provoca pierderi de albine şi ar crea mari dificultăţi însoţitorilor. Se vor revizui şi repara toate anexele stupilor necesare deplasării (site de ventilaţie, tije metalice de fixare, deschiderile de ventilaţie din capace). Se va efectua o revizie amănunţită a familiilor de albine, stabilindu-se puterea acestora, cantitatea de puiet, rezervele de miere, îndepărtându-se din stupi fagurii ce conţin cantităţi mari de miere necăpăcită. Aceştia se vor înlocui cu faguri goi. Prezenţa în cuib în timpul transportului a fagurilor cu cantităţi mari de miere necăpăcită sau nectar proaspăt, provoacă supraconsumul de către albine, creşterea accentuată a temperaturii din cuib, eliminarea intensă a vaporilor de apă, cu efecte deosebit de nocive. Fagurii proaspeţi construiţi se pot scoate pentru a evita ruperea lor în timpul transportului. Impachetarea stupilor Operaţia de împachetare a stupilor trebuie să asigure familiilor de albine următoarele condiţii: - fixarea perfectă a ramelor şi a părţilor componente ale stupilor, pentru a se evita deplasarea acestora, strivirea şi agitarea albinelor. La stupul orizontal dacă corpul este umplut cu faguri, imobilizarea este asigurată prin modul de construcţie a ramelor. Dacă stupul nu este umplut cu rame, ultima ramă se imobilizează cu ajutorul unor cuie bătute în peretele stupului. La stupii verticali, datorită faptului că tot spaţiul din cuib este ocupat cu rame, nu se pune problema deplasării ramelor de cuib. În magazine, ramele fiind fără distanţatoare, se strâng lângă cei doi pereţi laterali şi se fixează cu cuie sau se completează spaţiul liber cu rame goale, fără faguri. În felul acesta se formează în mijloc un spaţiu pentru refugiul albinelor şi circulaţia aerului. - asigurarea unui spaţiu de refugiu pentru albine, corespunzător cu gradul de dezvoltare a familiei şi a unei ventilaţii intense în timpul transportului. Datorită deplasării stupilor, mai ales pe drumuri accidentale – care are ca efect direct un consum ridicat de miere – temperatura din cuib creşte şi pentru a asigura o temperatură corespunzătoare prin micşorarea densitatatii de acoperire a fagurilor, o parte din albine părăseşte fagurii cu puiet şi se ridică la partea superioară. Pagina 36
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
De aceea se impune asigurarea spaţiului de refugiu amenajat în diferite moduri în funcţie de tipul de stup utilizat, precum şi asigurarea ventilaţiei intense. Lipsa acestora produce supraîncălzirea cuibului, intensificarea metabolismului albinelor, creşterea consumului de hrană, acumularea în organism a unui surplus de apă care se elimină mai greu, apariţia fenomenului de opărire care produce în cele din urmă moartea albinelor adulte şi a puietului. Primăvara şi toamna, familiile de albine pot fi transportate cu spaţiu de refugiu numai sub capac. La stupul orizontal, prin suprapunerea scândurelelor podişorului, spaţiul de refugiu este asigurat între spetezele superioare ale ramelor şi capac, ventilaţia se asigură prin orificiile de ventilaţie din capac, prevăzute cu plasă de sârmă. La stupul vertical ventilaţia se asigură prin suprapunerea în locul podişorului a sitei de ventilaţie, peste care se pun podişorul şi apoi capacul. Pentru eliminarea bioxidului de carbon acumulat pe timpul transportului cele mai bune rezultate se obtin daca pe fundul stupilor se practica un orificiu prevazut cu pânza metalica. - Închiderea perfectă a urdinişurilor şi acoperirea perfectă a tuturor fisurilor şi orificiilor prin care ar putea ieşi albinele în timpul transportului. Seara, când zborul a încetat complet, obligăm eventualele albine de pe scândura de zbor să se retragă în stup, stropindu-le cu apă sau folosind puţin fum cu mare atenţie ca acesta să nu pătrundă în stup. În momentul în care toate albinele s-au retras în stup, urdinişurile se închid cu închizătoarele de urdiniş sau cu burete. Daca în stupi se afla miere nematurata este bine sa stropim fiecare colonie cu apa (circa 1 litru), sau sa transportam stupii cu urdinisurile deschise având montate si sitele de ventilatie deasupra ramelor. Trebuie avut grija însa ca sosirea la destinatie sa se faca în primele ore ale diminetii iar la destinatie sa se pulverizeze apa pe deasupra sitelor. Transportul stupilor Aşezarea stupilor în mijlocul de transport se face în aşa fel ca poziţia ramelor să fie pe direcţia celor mai accentuate şi dese mişcări imprimate de efectuarea transportului. Astfel, în autocamioane care circulă pe şosele, mişcarea imprimată ramelor prin porniri, accelerări, opriri, impune aşezarea stupilor în aşa fel ca ramele să fie orientate paralel cu direcţia de deplasare a autovehiculului, iar în cazul drumurilor accidentate sau a mijloacelor de transport care imprimă o legănare a încărcăturii, stupii se aşează în vehicul astfel ca poziţia ramelor să fie perpendiculară pe direcţia de deplasare a acestuia. Transportul se face noaptea. Numai pe vreme rece, noroasă se efectuează şi în timpul zilei. Pe timpul transportului se fac scurte opriri de control. Toamna si primavara daca timpul este friguros transportul se poate continua chiar si pe timpul zilei După ce mijlocul de transport a ajuns la locul destinat care în prealabil a fost pregătit (iarba cosită, terenul nivelat) se procedează la descărcarea stupilor. Stupii se vor dispune paralel cu masivul melifer pentru a se evita depopularea familiilor. La asezarea pe noua vatra se va avea în vedere ca plasarea stupilor sa nu fie în aceeasi directie cu cea a vecinului caci daca stupina va fi amplasata în spatele altei stupine vom pierde o parte din culegatoare. Se trece la deschiderea urdinişurilor, ceea ce se face dintr-o dată şi nu pe toată lungimea, dând astfel posibilitatea albinelor de a se lovi de materialul cu care s-a închis urdinişul ţi a le obliga astfel să execute zborul de orientare. La câteva ore dupa deschiderea urdinisurilor se acopera sitele si se desfac legaturile care au fixat partile componente. Familiile sunt lăsate să se liniştească, iar în ziua următoare se execută despachetarea stupilor şi pregătirea lor pentru cules. Dupa instalarea stupilor la noua vatra se instaleaza adapatorul Utilaje şi materiale necesare pentru pastoral: Afumător, măşti, mănuşi, tărgi pentru transportul stupilor, cântar de control, bandă de hârtie pentru izolat, medicamente, cârpe pentru urdiniş, pulverizator apă. Închiderea stupilor Pagina 37
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Stupii nu se pot închide oricum si oricand. Închiderea stupilor în perioadele în care se fac stropiri cu insecticide sa se faca cu ajutorul unor dispozitive speciale, tip triunghi de aerisire, care pot fi folosite si în timpul deplasarilor prelungite în pastoral, cu conditia ca acestea sa fie bine prinse de peretii stupilor. În situatiile în care transporturile se vor face la distante foarte mari stupii se vor asigura si cu apa în faguri. – – – – – –
Densitatea recomandata de stupi la hectar 14-18 colonii la salcâm, 6-10 la tei, 1-2 la floarea soarelui, 0,5 la bostanoase în culturi intercalat si 1-2 în culturi pure, 4-6 la leguminoasele perene, 3-5 la zmeuris.
Valorificarea unor tehnologii noi în stuparitul pastoral Pentru a nu avea neplaceri la transport trebuie sa folosim cu precadere faguri armati sau ramele trebuie însârmate atât orizontal cât si vertical (cel putin pe mijloc). Pavilioanele apicole sunt net superioare stupinelor divizate sau clasice. Dezavantajele acestora pot fi înlaturate prin adaptari de dispozitive cum ar fi cele referitoare la: Împerecherea matcilor în stupina pavilion Matcile ies din familie pentru împerechere si la înapoiere nu mai revin daca nu au un semn distinct vizibil, necesar pentru orientarea lor. Înlaturarea neajunsului se face prin: – vopsirea tuturor fetelor stupilor în culori diferite: galben, maro, crem, albastru, bleu, alb etc. suprafata vopsita nedepasind 0,4-0,5 m2; – aplicarea unor forme confectionate din placute de tabla cât mai variate pe fetele stupilor (tinându-se cont de modul de perceptie al albinelor); – folosirea unor repere (arbusti, pietre, steaguri etc.); – nucleele de împerechere vor fi plasate la înaltimi diferite, cu urdinisurile orientate cât mai variat. Paravânturile Folosite la urdinisuri, paravânturile duc la eliminarea aproape în totalitate a curentilor reci, marindu-se astfel efectivul de albine. Nefolosirea acestor paravânturi determina încetarea ouatului matcii de timpuriu – toamna, iar primavara depunerea oualor începe mult mai târziu decât în stupii plasati jos si feriti de curentii reci. Familiile de albine intra astfel în iarna cu efective îmbatrânite si uzate, iar primavara pier mai timpuriu, neavând timp suficient sa se dezvolte pâna la primul mare cules. Daca avem paravânturi montate la pavilion, acesta se poate orienta în orice directie, fara a lua în seama din care parte bate vântul. Paravânturile se pot confectiona din tabla de aluminiu de 1 mm grosime si pot fi marite sau micsorate în raport de dorinta si necesitati. Culesurile târzii Ca surse de cules la sfârsitul verii se pot folosi fânetele din luncile râurilor, zonele inundabile, gradinile de zarzavat, bostanoasele etc., care pâna la efectuarea araturilor de toamna ofera culesuri de întretinere.
6.4. VALORIFICAREA CULESULUI DE LA SALCÂM DE CĂTRE FAMILIILE DE ALBINE SLABE Unele familii de albine nu pot valorifica culesul de la salcâm în măsură să asigure o cantitate apreciabilă de miere marfă decât dacă se iau unele măsuri speciale. Înainte de a fi deplasate la masivele de salcâm, familiile de albine se verifică sub aspectul dezvoltării lor, stabilindu-se: · familiile apte să culeagă independent. Pagina 38
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
· familiile slabe La aşezarea pe noua vatră se va ţine seama de modul cum vor fi folosite, adică independent sau împerecheate. Stupii familiilor slabe vor fi amplasaţi perechi, doi câte doi. După declanşarea culesului, în cea de-a treia zi, seara, unul din stupii din fiecare pereche, va fi mutat pe un loc nou, la circa 6 – 8 m distanţă de vechiul loc. Stupul rămas va fi deplasat ca să ocupe centrul spaţiului dintre cei doi stupi pereche, care la aşezare vor avea o distanţă între ei de cel mult 60 – 70 cm. În acest stup, care va primi culegătoarele de la cel deplasat, se va crea spaţiul necesar depozitării mierii. Nu este necesar să se ia măsuri pentru protecţia mătcii deoarece pe timpul culesului nu se pune problema atacării acesteia de către albinele culegătoare de nectar, venite din familia mutată. Familia mutată îşi va forma un nou lot de culegătoare în 2 – 3 zile. Datorită nectarului adunat în cele trei zile de cules nu se va da apă în hrănitor familiei rămasă fără culegătoare. Trebuie reţinut că de la o familie puternică se obţine mai multă miere decât de la două familii slabe.
Pagina 39
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
7. TEHNOLOGIA INMULTIRII FAMILIILOR DE ALBINE 7.1. ROIREA NATURALA Prin roirea naturala a familiilor de albine se intelege actiunea prin care matca,o parte din albine si trantori parasesc stupul si dau nastere la un roi natural. In functie de ordinea in care ies din stup roiurile se impart in:roiuri primare, care se caracterizeaza prin aceea ca albinele parasesc stupul cu matca varstnica si roiuri secundare si tertiare cand albinele parasesc stupul cu matci tinere neimperecheate. Legat de data cand parasesc stupul, roiurile se impart in: timpurii, atunci cand familiile roiesc la inceputul lunii mai si roiuri tarzii, cand familiile roiesc in luna iulie. Obisnuit,roiurile naturale parasesc stupul in zilele calduroase si cu timp frumos,intre orele 11-15. Dupa ce matca iese din stup insotita de albine,roiul se invarteste in apropierea stupinei si cauta un loc potrivit de care sa se prinda.Roiul primar cu matca varstnica,spre deosebire de roiurile secundare si tertiare,nu se indeparteaza prea mult de stupina si dupa ce se aseaza pe crengile unor copaci ramane linistit timp de cateva ore. 7.1.1. PRINDEREA ROIULUI NATURAL ŞI INTRODUCEREA ACESTUIA ÎN STUP În cazul când roiul se aşează pe o ramură de pom şi aceasta poate fi sacrificată, aceasta se va tăia, scuturând ulterior roiul în roiniţă. Când roiul se aşează pe o ramură sau pe alt suport care nu poate fi tăiat, se va scutura direct în roiniţă prin loviri puternice. Dacă suportul nu se mişcă, desprinderea roiului se face prin periere, după o prealabilă stropire cu apă. În situaţia când roiurile se aşează pe suporturi greu accesibile, prinderea lor se poate face cu ajutorul unui fagure fixat de o prăjină. Acesta se apropie uşor de ciorchinele roiului şi după trecerea albinelor pe el se scutură în roiniţă. Pentru introducerea roiului în stup se pune un magazin gol pe stupul vertical în care albinele se toarnă deasupra ramelor de cuib. Operaţia se face seara. Stupul trebuie să fie curat şi flambat la interior, dacă a mai fost vreodată ocupat de albine. Stupul care are un miros respingător sau are pereţii mucegăiţi este refuzat de albine, acestea părăsindu-l a doua zi, ieşind şi adunându-se pe acelaşi loc în care s-au aşezat şi în ziua precedentă. Stupul pregătit pentru adăpostirea roiului va avea: · 2-3 faguri clădiţi, noi; Pagina 40
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
· ramă cu păstură şi min. 2 kg de miere; · ramă cu puiet necăpăcit, ridicat din stupul care a roit; · câteva rame cu faguri artificiali; Fagurii familiei care a roit se verifica imediat dupa iesirea roiului si se distrug toate botcile cu exceptia celei mai mari,iar cuibul se reorganizeaza lasandu-se in stup numai fagurii ocupati de albine. Prin distrugerea botcilor se urmareste sa se impiedice roirea in continuare a familiei si sa se evite in acest fel slabirea acesteia. Roirea naturala a familiilor de albine in preajma culesului principal impiedica realizarea unor productii corespunzatoare de miere marfa datorita slabirii familiilor care au roit. Dupa prinderea roiului acesta se lasa sa se linisteasca intr-un loc racoros si spre seara se scutura direct intr-un stup nou,pregatit in acest scop. Stupul in care se introduce roiul se echipeaza cu faguri artificiali si i se asigura o hranire suficienta pentru a putea incepe cresterea puietului. După introducerea roiului în stup, acesta nu se va controla 24-48 de ore. La început albinele au tendinţa de a forma ghem şi abia mai târziu se dispun pe faguri. În serile următoare, dacă constatăm că albinele încă sunt în formă de ghem, cu ajutorul unei diafragme împingem cu grijă ghemul spre faguri. Ele vor fi obligate să ocupe spaţiile dintre rame şi astfel datorită mătcii şi a mirosului de ceară, vor începe să construiască celule pe fagurii artificiali. 7.1.2. PRINDEREA UNUI ROI ÎN PĂDURE Practica aparţine unui apicultor din Vosges - Belgia. În fiecare an el îşi împrospătează stupina cu roiuri naturale. Capcana se compune din 4 nuclee, fiecare având un urdiniş de 4 cm. În interior, în centru, există o ramă închisă la culoare care a conţinut puiet; de o parte şi de cealaltă există câte o ramă cu fagure artificial, apoi câte un fagure construit de un an, în total 5 rame. Pereţii nucleului se freacă în interior şi exterior cu frunze de mentă proaspete, iar câteva frunze intacte sunt puse pe rame, în interior. Pe fiecare latură a ramei centrale se prelinge câte o linguriţă de miere. Nucleul se aşează într-un pom, la o înălţime de 2,5 m. În fiecare săptămână se reîmprospătează frunzele de mentă şi se completează mierea consumată. După ce albinele au ocupat capcana, la 10 zile sunt aduse în stupină.
7.2. ROIREA ARTIFICIALA Roiul artificial reprezinta o unitate biologica alcatuita din cateva rame (in general 3-5) cu puiet in toate stadiile de dezvoltare si provizii de hrana, albina de pe rame si o matca imperecheata. Scopul formarii roiurilor artificiale este asigurarea unei inmultirii controlate a septelului si evitarea roirii naturale. Momentul optim pentru formarea roiurilor artificiale este perioada de maxima dezvoltare, in zile senine si calde si cand exista culesuri in natura. Practicarea roirii este ideala in perioada de debut a perioadei de roire cand familia inca nu a intrat in “frigurile roitului”. 7.2.1. NECESARUL ANUAL DE MĂTCI În general necesarul anual de mătci poate fi schematizat astfel: -10% rezervă, pentru înlocuirea diferitelor pierderi din stupină; -20% pentru formarea de roi; -50% pentru înlocuirea anuală a mătcilor vârstnice şi neproductive;
(România apicolă nr.6/1993, pag. 9)
7.2.2. RECUNOAŞTEREA BOTCILOR DE „SCHIMBARE LINIŞTITĂ” Mătcile de „schimbare liniştită” apar în afara perioadei de roire şi în general în familii cu instinct de roire foarte slab, cu un comportament deosebit de armonios, foarte productive şi cu o organizare perfectă a cuibului în orice perioadă a sezonului. Numărul botcilor în procesul de „schimbare liniştită” a mătcii este mult mai mic decât a botcilor de roire (35 buc.) şi apar în condiţiile din ţara noastră la sfârşitul lunii IUNIE până la mijlocul lunii IULIE. Pagina 41
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Aceste botci se formează pe marginea laterală sau de jos a ramelor sau chiar în centrul acestora, de multe ori grupate câte 2-3, de mărime foarte mare, cu pereţii foarte îngroşaţi de ceară, întotdeauna crescute pentru a primi un ou şi niciodată în jurul unei larve, cum se întâmplă la botcile de salvare. Acelasi lucru se intampla si când matca este bătrână, epuizată sau când este mutilată în urma unui accident sau a intervenţiei apicultorului. Si atunci albinele cresc maximum 2-3 botci, mari, pe partea centrală a fagurilor din care vor ieşi mătci de calitate. În lumea apicolă se consideră că aceste mătci, provenite din ”botci de schimbare liniştită„, sunt cele mai bune. Apicultorul poate obţine botci de schimbare liniştă în trei faze: 1. Stabilirea familei sau a familiilor de albine recordiste cu calităţi biololgice şi productive deosebite. 2. Amputarea cu ajutorul unei forfecuţe a aripilor anterioare sau a unui picior din faţă a mătcii care trebuie schimbată din cauza vârstei înaintate, dar fără să se provoace rănirea sau strivirea unei alte părţi anatomice vitale (cap, torace, abdomen) astfel încât matca să-şi poată continua ouatul în condiţii normale. Din cauza acestei infirmităţi aparente (matca nu se foloseşte de aripi pentru depunerea ouălor) albinele din familia respectivă hotărăsc înlocuirea ei prin schimbare liniştită. Ele construiesc 2-3 botci pe mijlocul fagurilor în care matca va depune ouă, silită de lucrătoare, apoi vor hrăni din abundenţă,cu lăptişor de matcă, larvele din aceste botci ca viitoarele mătci să beneficieze de condiţii optime de dezvoltare încă de la începutul creşterii. 3. La 10-12 zile de la amputare se face un control la care se urmăreşte prezenţa, numărul şi poziţia botcilor. Când botcile ajung la maturitate (12-14 zile) se procedează la scoaterea (decuparea) botcilor şi se formează tot atâţia roi câte botci sau rame cu botci sunt, la care se mai repartizează încă doi faguri cu puiet căpăcit, gata de eclozionare şi miere, din aceeaşi familie în care au crescut botcile, precum şi o ramă cu fagure artificial destinat clăditului. Dacă dorim să producem în continuare botci crescute în condiţii de schimbare liniştită, lăsăm matca infimă mai departe în stupul său. Cuibul se completează cu 2-3 faguri clădiţi de la rezervă şi 2-3 faguri numai cu puiet căpăcit de la alte familii de albine . Conform aceluiaşi ciclu de 12-14 zile, situaţia se repetă, în cuib sunt 2-3 botci mature, aproape de eclozionare cu care se procedează la formarea roiurilor sau a nucleelor. Repetarea acestor operaţii se face până se obţine întregul necesar de mătci de care este nevoie pentru înlocuirea mătcilor necorespunzătoare şi pentru dezvoltarea efectivului de familii de albine din stupină. La ultimul ciclu, când nu se mai doreşte obţinerea de botci, în familia respectivă se lasă o ramă cu o botcă, urmând ca matca care eclozionează să o înlocuiască pe mama ei vârstnică şi infimă. Roii astfel formaţi, cu mătci crescute prin schimbare liniştită, se stimulează din două în două zile cu câte 300400g sirop de zahăr în concentraţie de 1:1 până ce matca începe să depună ouă. După ce roii cu mătci tinere şiau dobândit autonomia necesară unei familii în dezvoltare, se procedează la unificarea familiilor ale căror mătci trebuie să fie înlocuite cu aceste mătci tinere, astfel: Varianta 1. Într-o dimineaţă liniştită se înlătură din stup matca veche ce urmează să fie schimbată şi familia de albine se lasă în starea de orfanizare până către seară. Acest interval de timp permite dispariţia totală a orcărei urme de feromoni, ceea ce face ca populaţia familiei respective să accepte cu uşurinţă prezenţa altei mătci sau chiar să o prefere. Se procedează apoi la transvazarea ramelor cu faguri şi populaţia de albine din stupul organizat în familia-roi cu matcă tânără, intercalând, după încetarea zborului, între cele două grupe de rame un hrănitor cu 500g sirop de zahăr în concentraţie 1:1. În ziua următoare se scoate hrănitorul şi se apropie ramele transvazate de cele din familia primitoare. Varianta 2. Treptat, zilnic, se iau în cursul dimineţii câte 1-2 rame cu puiet şi albina acoperitoare din familia cu matca veche ce trebuie înlocuită şi se introduce după ultima ramă din familia nouă cu matca tânără. În felul acesta culegătoarele (care sunt mai agresive şi acceptă mai greu matca nouă) se întorc în familia de la care au fost luate iar doicile, care sunt albine tinere, blânde, rămân să crească puietul de pe fagurii respectivi. Când familia care urmează să fie desfinţată prin unificare nu mai are decât 4-5 rame cu populaţie, tot în cursul dimineţii, Pagina 42
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
se înlătură matca veche, epuizată, lăsându-se familia orfană până după-masa, seara, când se transvazează în familia primitoare după acelaşi procedeu ca în varianta 1. 7.2.3. „SCHIMBAREA LINIŞTITĂ” A MĂTCII PRIN GOLIREA STUPULUI DE PUIETUL NECĂPĂCIT Cu circa 35-38 de zile înainte de a avea nevoie de botci mature dăm fiecărei familii din care intenţionam a creşte mătci, câte 2 rame cu puiet căpăcit, fără albine, luând câte o ramă de la două familii bune. Tot acum se începe hrănirea cu sirop în care adăugăm polen proaspăt 10-15% recoltat în ziua precedenta de la altă familie, căci la familia crescătoare nu aşezam colectoare de polen. Dacă stupii nu pot fi vizitaţi zilnic, aşezam sub podişor o turta făcută cu 20 % polen, pe care o completam cu miere şi zahăr pudră până la epuizare. După 12 zile, deci cu circa 23-26 de zile înainte de a avea nevoie de botci, procedăm la ridicarea tuturor ramelor în care majoritatea puietului este necăpăcit sau sunt însămânţate cu ouă şi le plasam în alte familii, marcându-le cu o pioneză pentru a le recunoaşte în vederea înapoierii după căpăcire, aducând în locul lor o ramă cu puiet căpăcit şi o ramă goală stropită cu sirop pentru însămânţare. După 4 zile repetam operaţia, înlocuind rama proaspăt însămânţată cu o alta goală însoţită de o ramă cu puiet căpăcit. Hrănim în continuare, în felul arătat şi după alte 4 zile (deci a 8-a zi de la declanşarea creşterii), repetăm operaţia. În general, acum apar primele botci însămânţate. După alte 4 zile, când deschidem stupul, botcile au deja larve de 2-4 zile. În eventualitatea că la controlul anterior nu s-au găsit botci, acum se găsesc cu siguranţă. Deci, socotind 12 zile de când am dat 2 faguri cu puiet căpăcit, + 12 zile până când observam botcile cu larve de 2-4 zile, + 10 zile până la eclozionare = 34 zile. Mătcile crescute în familiile care nu au reacţionat decât la patrulea interval de 4 zile vor ecloziona în circa 36 de zile de la pornirea creşterii. Lăsăm botcile în familia crescătoare, până la 1-2 zile înainte de eclozionare, când, cu câte o ramă cu puiet căpăcit şi o botcă existentă sau altoită, putem forma 5-6 nuclee de familie crescătoare, formate prin stolonare de la alte familii. Familia crescătoare (cu matca vârstnică) rămâne cu restul puietului, cu ramele cu rezervele de hrană, cu albinele de pe acestea şi cu toată albina zburătoare, completându-i-se fagurii lipsă cu rame cu faguri artificiali. Prin metoda descrisă mai sus – care nu trebuie aplicată rigid – se pot produce mătci în serii continue, timp de 2-3 luni. Metoda este foarte maleabilă. Când creşterea e începută mai târziu, nu mai e nevoie de întărire şi operaţiunile încep direct cu faza eliminării puietului tânăr. Nici respectarea termenului de 4 zile nu e obligatorie, ramele putându-se ridica şi din 3 în 3 zile sau, când matca nu şi-a depus ouăle în ramele depuse de noi ci în cele din care a eclozionat puietul, ne acomodăm situaţiei. 7.2.4. CRESTEREA MATCILOR IN STUPINA O matca valoroasa asigura o descendenta de calitate si de aici rezulta toate: productia de miere, blandetea albinelor, apetitul mai mare sau mai mic pentru roit, starea sanatatii si toate celelalte insusiri biologice mostenite genetic. Exista diferite criterii de apreciere a unei familii de albine si de aceea o selectie intinsa pe 3-4 ani da rezultate foarte bune,dar din pacate nu toti apicultorii o pot face. O treaba buna se obtine insa si tintind spre obiective mai mici, cum ar fi producerea matcilor in stupina proprie dupa un plan bine stabilit si folosind tehnologii sigure. Principalele lucrari ce se executa in aceste conditii sunt: - cresterea controlata a matcilor de calitate ; - imperecherea matcilor in nuclee ; - introducerea matcilor in familiile de albine. Tehnologiile cele mai simple si mai sigure de aplicat in aceasta directie sunt: 7.2.4.1. Producerea matcilor - conditii generale De obicei stuparii amana cu un numar bun de ani aceasta lucrare, considerand ca este prea complicata si ca necesita un mare volum de munca. Ei se multumesc cu procurarea de matci din "comert" sau in cel mai bun caz le folosesc pe cele rezultate din roirea naturala. Pagina 43
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Producerea matcilor incepe odata cu venirea timpului frumos, cand in natura exista un cules bun si albinele pot hrani abundent puietul. Se considera ca aceasta perioada este cuprinsa intre mijlocul lunii mai si se prelungeste pe toata durata lunii iunie. In unele cazuri si prima jumatatea a lunii iulie este favorabila, asta si functie de locatia geografica a stupinei. In toate cazurile (indiferent de metoda aleasa), stupii trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii: - in familii sa se gaseasca un numar mare de albine tinere si cate 7-8 faguri cu puiet; - sa aiba cuiburile bine impachetate; - sa fie familii care corespund criteriilor de performanta cerute. Stuparul trebuie sa asigure din timp toate materialele care sunt cerute pentru finalizarea lucrarii. Se va respecta strict tehnologia fara a incerca introducerea elementelor "novatoare". 7.2.4.2. Producerea matcilor - provocarea frigurilor roitului Cele mai bune matci pe care le produce apicultorul sunt cele obtinute cand familia roieste natural. Roirea naturala are doua dezavantaje: unul ar fi acela ca nu putem planifica ca timp lucrarea, totul decurgand de la sine in mod natural. Alt dezavantaj scos in evidenta de literatura de specialitate este faptul ca matcile obtinute prin roire naturala sunt matci care transmit genetic aceasta tendinta. Interesul apicultorului este ca stupii sa fie dotati cu matci neroitoare,numai ca dezideratul este greu de atins, daca nu imposibil. Natural, procentul familiilor neroitoare se situeaza la 4-5 % din totalul familiilor asa ca a insista in acest sens este o greseala. Momentul producerii de matci prin roire naturala se poate controla daca se aplica metoda provocarii intrarii in frigurile roitului. Metoda 1 Inca din primavara familia vizata (cea mai buna din stupina) se hraneste stimulent pentru a fi adusa la un nivel de dezvoltare optim. Cand numarul de rame cu puiet ajunge la 7-8 buc. si exista un numar mare de albine tinere, imputernicim de cateva ori cu rame cu puiet capacit prelevate din alti stupi. Operatiunea trebuie dublata de o impachetare laterala si superioara cat si de o stramtorare a cuibului. In scurt timp prin aparitia noilor generatii, populatia de albina tanara creste si in stup se creaza conditiile de roire. La momentul critic familia ajunge sa intre in frigurile roitului si incepe sa-si traga un numar mare de botci. In tot acest timp in natura trebuie sa existe un bun cules de nectar si polen. Cand botcile sunt capacite si ajung la maturitate se recolteaza cele mai frumoase cu ajutorul unui cutit cu lama ingusta si bine ascutita.Inainte de a taia, lama se incalzeste la o lampa cu spirt. Botcile recoltate se aseaza intr-o cutie cu vata, avand grija sa nu le turtim. In final acestea se folosesc imediat, fie formand nuclee de imperechere, fie date direct stupilor unde dorim sa schimbam matca. Metoda 2 Se alege o familie de albine puternică şi care a dat în anii precedenţi o producţie bună de miere şi ceară. Se introduc 2 faguri cu puiet căpăcit, gata de eclozionare împreună cu albinele ce-i acoperă, luaţi de la alte familii din stupină. Lucrările de întărire se fac în timpul înfloririi pomilor fructiferi, la amiază, când cea mai mare parte din albinele culegătoare sunt la cules. ZIUA -12...-13 - 6...- 7
DATA 1 MAI 6-7 MAI
- 3...- 4 0 (în botci au apărut larvele!) +8...+9 (au fost căpăcite primele botci)
~ 10 MAI ~ 12-13 MAI ~ 20-21 MAI
OPERAŢIA Prima împuternicire: 8/6+2(pc+a) A doua împuternicire: 10/8+2(pc)=12/10 Apar botci însămânţate! ORFANIZARE. Matca, împreună cu fagurele cu puiet şi albine pe care s-a găsit, formează un prim roi. Acesta mai primeşte 2 faguri cu puiet de la alte familii din stupină DIVIZAREA FAMILIEI CRESCĂTOARE ŞI FORMAREA NUCLEELOR DE ÎMPERECHERE Pagina 44
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
+12 +17...+25 +20...+25 +30 +33 (3 săptămâni de la eclozionarea mătcilor)
~ 24-25 MAI ~ 29 MAI6 IUNIE ~ 1-6 IUNIE 11 IUNIE 14 IUNIE
MIRCEA BECA
ECLOZIONEAZĂ MĂTCILE! ÎMPERECHEREA MĂTCILOR. ÎNCEPEREA OUATULUI. REVIZIE (În cel mai bun caz există puiet căpăcit) REVIZIE. Se îndepărtează mătcile care încă nu au depus ouă şi se desfiinţează nucleele de împerechere
Fagurii cu puiet şi cu albină se vor verifica cu atenţie înainte de a fi introduşi în stup, pentru a nu lua odată cu ei şi mătcile familiilor ajutătoare. După 5-6 zile operaţia se repetă dar fagurii vor fi numai cu puiet căpăcit, fără albină. Familiile ajutătoare primesc de fiecare dată faguri clădiţi în locul fagurilor luaţi. Familia de bază primind 4-5 faguri cu puiet şi cca.500 g albine se întăreşte repede şi cuibul ei de 12 rame devine neîncăpător. Acest lucru duce la începerea pregătirilor pentru roit prin construirea de botci. Familia se controlează la fiecare 4-5 zile şi după ce botcile au fost căpăcite se trece la divizarea acesteia şi formare nucleelor de împerechere. NOTĂ: 1. Roii se fac slab: -o ramă cu miere -o ramă cu puiet si botcă -o ramă cu puiet căpăcit şi albinele acoperitoare, luată de la altă familie 2. Imediat după împerecherea mătcii şi începerea activităţii de ouat, roii se întăresc, săptămânal, de 2-3 ori, cu câte o ramă cu puiet la eclozionare. 3. Roii formaţi pe trei rame, a căror mătci se împerechează în luna iunie, se vor ajuta cu 2 rame cu puiet căpăcit de la alte familii, iar cei la care acestea se împerechează în luna iulie, cu 3 rame (câte una la 7 zile) 7.2.4.3. Producerea matcilor - metoda fara transvazare Metoda 1 Un procedeu aproape profesionist care nu o sa dea niciodata gres, recomandat apicultorilor incepatori cat si celor experimentati este procedeul "crestere fara transvazare". Tehnologia descrisa si folosita de reputatul apicultor Zaharia Voiculescu este o imbunatatire a uneia mai vechi (cunoscuta in anii 50). Iata cum se procedeaza: - alegem din stupina stupul cel mai performant, cu o buna dezvoltare de primavara. Cu circa 15-20 zile inainte de culesul la salcam - momentul difera de la o zona la alta, cat si in functie de dorinta apicultorului introducem un fagure cu puiet capacit. - peste 10 zile familia crescatoare va mai primi 2 faguri; unul cu puiet capacit si un altul gol. Fagurele gol trebuie sa fie nou construit si se va introduce in mijlocul cuibului. Albinele se vor stimula zilnic. - peste 4-5 zile se verifica fagurele nou crescut,care intre timp a fost insamantat de matca. - acest fagure insamantat cu oua pentru crestere, impreuna cu un fagure cu hrana si altul cu puiet pe care se afla matca si albina de acoperire, se ridica din familia de baza si se aseaza in alt stup formand un roi. Roiul se va strange cu o diafragma si reducem urdinisul. - dupa aceste operatiuni trecem la familia orfanizata. Din aceasta se scot toti fagurii cu puiet necapacit, care se vor da altor familii (dupa ce periem albina de acoperire). Trebuie sa acordam maxima atentie acestei lucrari si sa facem un control amanuntit ramelor. Acestea se scutura de albine cu maxima atentie, urmarind sa nu mai ramana nici un ou sau larve necapacite. Atentie! Se vor verifica toti fagurii, inclusiv cei cu hrana. - in urmatoarea etapa ne vom ocupa de fagurele insamantat. Acesta se va scoate din roi si se duce in cabana. Aici se vor marca 15 celule cu ou,pe o fata si 15 pe cealalta, avand grija ca celulele sa se afle in Pagina 45
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
jumatatea superioara a fagurelui si nu in acelasi loc pe ambele fete. Fagurele se scurteaza la jumatate, indepartand jumatatea inferioara. Toate celulele - in afara de cele 30 alese - se distrug cu ajutorul unui cutitas ascutit. - In tot acest timp familia orfanizata sesizeaza lipsa matcii si intra in alerta. Acum este momentul sa introducem fagurele,pregatit, cu oua pentru crestere. In cateva minute familia se linisteste si incepe sa fasoneze botcile. Este recomandat ca in natura sa fie un bun cules. Putem stimula albinele si cu zahar candi sau tos, umectat cu apa sau miere si livrat in hranitor. - peste 10-12 zile decupam botcile si le introducem in nuclee de imperechere. Atentie! Nu intarziati scoaterea botcilor din familia crescatoare pentru ca prima matca care eclozioneaza le va distruge. Metoda 2 Procedeul este următorul: Spre sfârşitul culesului de salcâm se alege din stupină cea mai bună familie de albine. În acest stup A, astfel ales, se introduce în mijlocul cuibului o ramă nouă bine clădită, care a fost stropită în prealabil cu sirop călduţ. A doua zi se alege o altă familie B tot bună, care va deveni crescătoarea de botci. Aceasta se orfanizează, ridicându-i-se matca şi toate ramele cu puiet necăpăcit, cu care se face un roi. Totodată, în acest stup crescător de botci se vor scutura 2-3 rame cu albine tinere. A treia zi, adică după aprox. 70 de ore de la punerea ramei la ouat în stupul A, se ridică această ramă şi cu ajutorul unui creion se lărgesc puţin celulele în care sunt ouă, din 5 în 5, cam 25 pe o parte şi 25 pe cealaltă parte, în aşa fel ca atunci când se recoltează botcile să nu se distrugă vreuna de pe partea cealaltă a ramei. Se introduce apoi rama în mijlocul stupului B care a fost orfanizat şi are multă albină tânără. Se comasează albina pe cât mai puţine rame, având în centru rama cu ouă, care peste câteva ore vor deveni larve şi vor fi luate imediat în creştere de către albine. După această operaţie se închide stupul şi nu se mai controlează 10 zile. Pe parcursul celor 10 zile se pregăteşte materialul biologic care va beneficia de aceste botci (roiuri, nuclee, înlocuirea mătcilor corespunzătoare, etc). În a 11-a zi se ridică rama cu botci din familia B, se recoltează botcile care se plantează unde este nevoie (roiuri, nuclee, etc care trebuie să fie gata pregătite cu 24 de ore înainte de plantarea botcilor) şi unde vor ecloziona. Pe această ramă se lasă două botci pentru ca şi acest stup să-şi facă matcă şi se reintroduce rama în stup. Cu această metodă se obţin 20-45 mătci la o singură creştere. Creşterea mătcilor se poate face astfel în orice perioadă a anului cu condiţia să existe trântori maturi în stupi şi albinele să beneficieze de floră abundentă şi nectar suficient. Prin această metodă se pot face una sau cel mult două creşteri de mătci în acelaşi stup, dar nu mai multe pentru a nu slăbi familia respectivă. 7.2.4.4. Introducerea matcilor Se stie ca albinele au un comportament dusmanos fata de matcile care se introduc pentru inlocuirea matcilor batrane sau la formarea de roi artificiali. Comportarea albinelor fata de aceste matci noi este influentata decisiv de urmatoarele situatii: - existenta sau lipsa culesului; primirea matcii este favorizata de existenta unui cules bun. In perioadele fara cules sau cu un cules insuficient trebuie facute hraniri stimulente inainte cu 3-4 zile, cu sirop de zahar. - introducand matcile seara procentul de acceptare este mult mai mare decat in cazul celor introduse ziua. - o matca imperecheata care incepe imediat sa oua, este primita mai bine decat una neimperecheata sau una care a intrerupt ouatul pentru o perioada mai lunga (aviz celor ce cumpara matci din comert). - primavara timpuriu si toamna matcile sunt mai usor primate decat in perioada ce corespunde roirii naturale. - lipsa totala puietului este o situatie favorizanta; in cazul prezentei puietului capacit, acceptarea se face mai greu ;prezenta botcilor face introducerea imposibila. - albinele tinere accepta mai bine matcile decat cele batrane. Pagina 46
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
In privinta tehnicilor de introducere a acestor matci, trebuie sa remarcam din nou ca exista mai multe metode, apicultorii incepatori trebuind sa aleaga 1-2 care sunt considerate mai sigure. Cea mai sigura metoda este introducerea indirecta a matcii (in colivie). Cum se procedeaza? - in cazul in care familia nu este orfana, se identifica matca si se scoate din stup. Daca matca mai prezinta valoare biologica se da unui roi nou format sau unei familii ajutatoare. - dupa 4-5 ore de la orfanizare, se introduce noua matca in colivie, asezand si lipind colivia intre fagurii cu puiet din mijlocul cuibului pe o suprafata cu miere necapacita pentru ca matca sa se poata hrani. - la 1-2 zile se deschide din nou cuibul urmarindu-se reactia albinelor. Daca acestea nu mai sunt agresive inlocuim partea de jos a coliviei cu o bucatica de fagure artificial gaurita in mai multe locuri. Acum urmeaza momentul cel mai important: albinele trebuie lasate in liniste 3-4 zile, apicultorul trebuind sa-si invinga curiozitatea de a deschide stupul. In acest timp albinele rod bucatica de fagure si elibereaza matca. - la expirarea celor 4 zile se mai deschide o data stupul, se verifica daca matca a fost eliberata si daca a inceput sa depuna oua. - urmatoarele interventii sunt facute la 7 zile (calculate dupa cele 4), introducand un fagure pentru ouat si una la 21 de zile pentru o verificare si organizare finala. In ceea ce priveste introducerea botcilor, trebuie sa mentionam ca acestea se introduc fie direct, fie sub un capacel protector (ca un degetar) pentru mai multa siguranta. 7.2.4.5. Imperecherea matcilor - formarea nucleelor Dupa 10-11 zile de la introducerea fagurelui cu oua in familia crescatore botcile pot fi recoltate pentru a fi introduse in nucleele de imperechere. Bineinteles ca imperecherea poate fi facuta si in familiile beneficiare, dar aceasta este o metoda neproductiva si paguboasa. Formarea nucleelor - albinele se adapostesc in cutii speciale numite chiar "nuclee de imperechere" sau in corpuri de stup compartimentate cu diafragme etanse si cu urdinisuri separate. Cea mai usoara metoda este impartirea unui corp de cuib a unui stup vertical sau a unuia multietajat. La fiecare compartiment se face cate un urdinis separat pozitionat astfel: doua la un perete, pe capete, si un al treilea pe peretele opus, in mijloc. Se populeaza aceste compartimente cu 1-2 faguri cu puiet capacit si albina acoperitoare si un fagure cu hrana. Popularea se face cand albinele in varsta sunt plecate la cules,pentru ca nucleele sa aiba numai albina tanara (albina tanara e mai toleranta). Seara in fiecare nucleu se introduce cate o botca protejata de colivie pentru a impedica albinele sa o nimiceasca. Dupa ce matca se imperecheaza, nucleul se poate refolosi introducand o alta botca. Dupa ce introducerea botcii se executa urmatoarele : - la 3 zile dupa eclozionarea matcii se verifica acceptarea ei de catre albine,si daca lucrurile merg bine matca se elibereaza. - nucleele se hranesc stimulent si li se asigura apa; se verifica din nou prezenta matcii. - dupa alte 7-8 zile se mai face o noua verificare care vizeaza sa constate imperecherea matcii. - daca matca nu s-a imperecheat, din diferite motive, vom mai face verificari zilnice pana in ziua a 16-a de la introducerea botcilor. - matcile imperecheate se pastreaza in nuclee sau se folosesc in stupii care necesita schimbarea matcii. Apicultorii trebuie sa creasca un numar mai mare de matci cu 15-20% luand in calcul pierderile inerente. - nucleele de imperechere se ajuta periodic cu faguri cu puiet capacit pentru a evita bezmeticirea lor (numai cele in care se imperecheaza mai multe matci).
7.2.5. METODE EFICIENTE DE ÎNMULŢIRE A FAMILIILOR DE ALBINE INTRATE ÎN „FRIGURILE ROITULUI” 5.2.5.1 MUTAŢIA SIMPLĂ A DOUĂ FAMILII Se aplică la familiile de albine intrate în „frigurile roitului” şi se constituie ca o metodă eficientă de combatere a roitului natural şi de valorificare mai intensă a culesului. Când se constată prezenţa botcilor de roire deja căpăcite, se va trece la o grupare a familiilor de albine - câte două familii la fel de puternice: A-cu botci de roire, B-fără botci de roire. Pagina 47
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Pe locul familiei A se aşează un stup nou N, echipat cu faguri artificiali. În acest stup se va transvaza din familia A, rama pe care se găseşte matca (înainte se distrug toate botcile) şi o ramă cu miere, apoi se vor scutura toate albinele familiei A. Înainte ca albinele din stupul A să se scuture în noul stup familia se afumă, iar stupul se ciocăneşte pentru ca albinele să se îndoape cu miere. Familia N este pusă în situaţia unui roi foarte puternic. ATENŢIE!!! Operaţia se face când timpul este însorit, la amiază.
N
A
matca N A B Stupul nu va avea montat magazinul sau dacă acesta este montat, nu se vor lăsa faguri clădiţi în el, deoarece albinele evită să crească fagurii artificiali din cuib şi atunci matca urcă în magazin şi însămânţează fagurii clădiţi. Familia A, fără albine şi matcă, dar căreia i se lasă 1-2 botci din cele mai frumoase, se aşează în locul familiei B, iar familia B se mută pe un alt loc în stupină. Acest loc poate fi lângă roiul N, cu aceeaşi direcţie de zbor. Familia A se va popula pe seama albinelor culegătoare ale familiei B şi a albinelor tinere ce vor ecloziona în decurs de o săptămână, iar din botcile existente va apare noua matcă. În roiul N, albinele şi matca se vor comporta ca un roi natural, clădind în scurt timp toţi fagurii artificiali. Mărimea cuibului acestui roi se va dimensiona foarte bine pentru că dacă se vor introduce prea mulţi faguri artificiali, aceştia vor fi clădiţi defectuos. Familiei B, până la formare albinelor culegătoare care s-au pierdut prin emigrare la familia A, i se administrează (2-3zile) câte 200-300 ml sirop de zahăr 1:1 la hrănitor sau într-un fagure gol. Familia B îşi adună hrana necesară pentru iarnă încă de la primul cules. Dacă ea a fost mutată în apropierea roiului N, va putea avea un rol important la culesul următor când albinele acestuia vor fi epuizate în urma primului cules. Atunci, pentru ca să se obţină o recoltă bună de la acest cules, B se uneşte cu N formând o puternică colonie de strânsură. Se lasă matca cea mai tânără din cele două. Metoda nu compromite culesul, ci, dimpotrivă, duce la valorificarea mai intensă a acestuia, deoarece populaţia de culegătoare cedată roiului N nu are puiet de hrănit, iar familia B rămasă fără culegătoare îşi formează repede o nouă generaţie care va participa la cules 7.2.5.2 DIVIZAREA FAMILIEI Se ridică toate ramele cu puiet şi albina de acoperire, se introduc în alt stup, apoi se amplasează pe un alt loc din stupină, lăsându-se în vechea familie numai matca pe o ramă cu puiet necăpăcit, un fagure cu provizii şi albina zburătoare care se întoarce în stup. Cuibul se completează cu 4-5 faguri artificiali funcţie de puterea familiei. Obligate să refacă cuibul familiei în întregime, albinele ies din frigurile roitului şi revin în starea normală. În stupul nou format se va creşte o matcă tânără din botcile existente (se lasă numai 2-3), iar din puiet se va forma albina zburătoare, familia putând rămâne de sine stătătoare sau se poate uni la intrarea în iarnă cu altă familie din stupină, în familia unită, rămânând, de regulă, matca tânără. 7.2.6. METODE DE INTRODUCEREA MATCILOR IN FAMILIILE DE ALBINE ·
7.2.6.1. Reguli generale. după transport, mătcile nu vor fi eliberate imediat într-o familie de albine care de curând a avut o matcă în plină pontă. Pagina 48
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
·
orfanizarea familiei de albine: în familia care urmeză să primească o nouă matcă este obligatorie absenţa mătcii (fecundate sau nefecundate), a botcilor si a albinelor ouatoare in familiile trantorite. · eliminarea albinelor însoţitoare din cuşcă îmbunătăţeşte procentul de acceptare a mătcilor în familia de albine. · perioada de acomodare: matca va trebui să stea închisă în cuşcă suficient de mult timp pentru ca albinele familiei primitoare să o accepte si sa nu manifeste agresivitate. · vârsta albinelor şi puterea familiei de albine: albinele tinere, pana in 10 zile manifestă o mai slabă agresivitate şi de obicei acceptă usor o nouă matcă. · momentul optim din an: perioada unui cules, temperatura moderată, absenţa vântului de intensitate şi ploilor reprezintă sunt condiţii propice. · hrănirea stimulenta cu sirop: hrănirea cu sirop de zahăr în momentul înlocuirii unei mătci este foarte necesara in lipsa culesului natural. In apicultura,operatiunea de introducere a matcilor in familiile de albine reprezinta o piatra de incercare pentru stupari. Acestia trebuie sa decida asupra metodei pe care o folosesc pentru ca lucrarea sa fie incununata de succes. Fara a insista asupra problematicii, trebuie stiut ca sunt trei perioade cand introducerea unei matci este mult usurata.Acestea sunt primavara devreme, in timpul culesurilor intense, cat si toamna tarziu. In cele ce urmeaza sunt descrise 5 metode de succes, considerate printre cele mai sigure si care pot fi abordate de orice apicultor. 7.2.6.2. Metoda coliviei tip "capac": acceptare 95 % Din multitudinea de colivii care se folosesc la introducerea matcilor, o colivie de separare s-a detasat net prin asigurarea unui procent mare de acceptare a matcilor. Aceasta colivie este cunoscuta de mai mult timp si este colivia tip "capac". Colivia capac o folosim in stupina pe tot parcursul sezonului activ si este favorita noastra. In literatura de specialitate este mentionat un grad de acceptare a matcilor de 95 %. Din punct de vedere practic nu s-au observat diferente mari de procentaj, decat in anii nefavorabili apiculturii. Aceasta colivie poate fi confectionata de orice apicultor din plasa de sarma cu ochiuri de 3 mm. Ca forma aceasta este un capac patrat cu latura de 10 cm (suprafata finala 100 cm patrati). In unul din peretii laterali se practica un orificiu care se astupa cu pasta de miere si zahar. Acest orificiu poate fi inlocuit cu un tub, lung de 4-5 cm si diametru care sa permita iesirea matcii. Si acest tub se umple cu pasta. Inaltimea coliviei trebuie sa asigure (infipta fiind in fagure) miscarea nestingherita a matcii. In principal metoda consta in izolarea matcii sub protectia coliviei pe un fagure din mijlocul cuibului, dupa 4-6 ore de la orfanizare. Portiunea de fagure acoperita de colivie trebuie sa cuprinda o suprafata cu puiet capacit si ceva miere. Izolarea matcii se face fara albina insotitoare pentru ca in scurt timp vor ecloziona noile albine si o vor ingriji. Matca, in cele mai multe cazuri, incepe sa depuna oua la 24-72 ore dupa izolare. In acest timp albinele familiei vor inlatura dopul de pasta (miere+zahar) si vor elibera matca. Familia nu se deranjeaza timp de 4-5 zile, dupa care putem verifica acceptarea matcii. Atunci putem constata (in putine cazuri ) ca albinele nu au eliberat matca, caz in care vom practica prin partea opusa a fagurelui o gaura. Metoda descrisa are cateva variante care tin de conditiile locale. De pilda unii apicultori prelungesc perioada de orfanizare a familiei pana la 6 zile, dupa care distrug botcile aparute. Indiferent de varianta aleasa, ce trebuie sa retinem este faptul ca aceasta metoda se numara printre cele mai sigure. 7.2.6.3. Introducerea cu alcool: acceptare 80 - 95 % O alta metoda folosita de noi, mai rar insa, este introducerea matcii sub protectia vaporilor de alcool. Istoric, metoda este pusa la punct de vecinii nostrii de peste Tisa, apoi fiind preluata de intreaga Europa, inclusiv de romani. Noi o folosim in anii cu clima mai constanta, fara mari variatii de temperatura si umiditate, factori care pot influenta acceptarea. Explicatia este aceea ca in anumite conditii, viteza de evaporare a alcoolului este diminuata sau marita si aceasta metoda poate avea mai putin succes. Alcoolul folosit este cel etilic de 95 grade, sau un rachiu de fructe dublu rafinat (palinca) de 60 grade. Dozele de alcool 95 grade sunt de 5-7 ml pentru un nucleu si 15 ml pentru o familie, iar pentru rachiu se maresc cu 30%. Se ridica matca batrana din familia vizata si se administreaza alcoolul pe o bucata de material textil. Introducem rapid in preajma, cusca cu matca, cusca avand orificiul de eliberare obturat cu un strat subtire de Pagina 49
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
serbet de zahar. Stratul de serbet trebuie sa fie subtire pentru ca albinele sa poata elibera matca pana nu dispare efectul narcotizarii cu alcool. Este de preferat ca matca sa fie izolata pe fagurii cu puiet, acolo unde se gaseste albina tanara din abundenta. Metoda este eficienta, rapida, matca incepand cateodata sa depuna oua chiar in ziua introducerii. Ca procent de acceptare este sub metoda "custii capac", insa per ansamblu putem sa ne declaram multumiti de ea. 7.2.6.4. Metoda roiului artificial - acceptare 100 % Cu aceasta metoda putem spune ca intram in zona de acceptare de 100 %. Este o metoda simpla, dar care necesita ulterior o ingrijire adecvata a entitatii nou create (roiului nou) si de aceea este considerata un pic mai greoaie. Din punctul nostru de vedere, prin rezultatele obtinute, nu putem decat sa o recomandam cu caldura tuturor apicultorilor. Din pacate, ca in toate lucrurile bune, exista si un impediment, anume cel legat de perioada limitata in care se poate folosi. Lunile mai si iunie reprezinta intervalul ideal de aplicare. Probabil ca multi apicultori care au format roi "la pachet" stiu care este procedura de introducere a matcilor. In fapt metoda "roiului artificial" consta in formarea unei noi familii folosind albina tanara si o matca performanta. Iata cum se procedeaza pentru a introduce matcile: In jur de ora 11, cand majoritatea albinelor batrane sunt angrenate in cules, introducem intr-o roinita (fara faguri), cusca cu matca tanara. In roinita, cu ajutorul unei palnii mari din carton se scutura cca. 1 Kg de albina tanara. Pentru a ne asigura ca albina este tanara se scutura doar ramele cu puiet, avand grija insa sa nu scuturam si matca familiei de baza. Dotam roiul cu un hranitor ce contine 0,5-1 kg de sirop si il ducem in pivnita pentru 48 de ore. La expirarea celor doua zile de izolare se muta familia nou formata intr-un corp de stup curat, dotat cu 4 faguri artificiali, un hranitor cu sirop si unul cu apa. Mentionam ca matca se scoate din cusca si se introduce odata cu fluxul de albine fara a mai lua nici o masura de precautie. Urdinisul se reduce la jumatate. In urmatoarele 14 zile avem grija sa mai aprovizionam cu sirop, pentru ca fagurii artificiali sa fie crescuti. Sa concluzionam: dupa doua saptamani avem o familie noua, cu o matca tanara acceptata, cu fagurii claditi si insamantati.In aceasta faza avem posibilitatea de a continua dezvoltarea entitatii nou formate sau de a o uni cu familia a carei matca vrem sa o schimbam. In final trebuie sa retinem ca acceptarea se produce in 100% din cazuri si ca folosirea acestei metode trebuie generalizata in stupina, mai ales cand avem de introdus matci valoroase. 7.2.6.5. Metoda roiului artificial in aer liber - acceptare 100 % Metoda roiului artificial format in aer liber este o varianta a celei descrise mai sus si asigura acelasi procentaj de acceptare de 100%. Cum procedam: seara, izolam in cusca matca vizata si o agatam pe o rama cu un fagure nou. Pe aceasta rama, aflata in aer liber, scuturam albina de pe 5-6 rame cu puiet. Albina batrana se intoarce in stupul de baza iar cea tanara se strange in jurul matcii, pe fagure. Roiul astfel format, ramane peste noapte afara, urmand ca in dimineata urmatoare sa procedam ca in varianta 1. Trebuie mentionat si aici ca ambele variante au aceeasi valabilitate si ca din observatiile noastre nu am sesizat nici o diferenta calitativa semnificativa. Folosirea uneia sau alteia din variante este doar o chestiune optionala, care depinde de decizia personala a stuparului. 7.2.6.6. Metodă simplă de înlocuire a unei mătci Se prinde matca veche ce trebuie înlocuită şi se introduce într-o cuşcă. Apoi se aşează între rame în mijlocul cuibului, sprijinită între două rame alăturate. Aici se lasă până a doua zi pentru ca albinele să se familiarizeze cu noua situaţie. Cuşca va fi pregătită din timp cu un căpăcel de ceară peste care va fi tras căpăcelul metalic, astfel încât matca să nu poată fi eliberată de albine. A doua zi matca veche va fi înlocuită cu cea nouă, aşezându-se cuşca în acelaşi loc. De această dată căpăcelul metalic al cuştii nu va mai fi tras peste căpăcelul de ceară, pentru ca albinele să poată elibera matca, rozând ceara. 7.2.7. INGRIJIREA ROIURILOR ARTIFICIALE DUPA FORMARE Pagina 50
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Dupa formarea roiurilor, indiferent de metoda utilizata, acestea vor fi controlate obligatoriu dupa aprox. 10 zile pentru a vedea daca matcile introduse si-au inceput depunerea pontei. In cazul in care roiurile au fost dotate cu botci capacite, aproape de ecloziune, depunerea pontei incepe dupa cel mult 25 de zile, perioada necesara ecloziunii matcii, instalarii maturitatii sexuale si imperecherii acesteia. Daca dupa scurgerea perioadei mentionate nu se constata prezenta oualor in celulele fagurilor, inseamna ca roiul respectiv a ramas fara matca. In aceasta situatie se procedeaza launificarea roiului cu o familie mai slaba din stupina pentru valorificarea albinelor acestuia si a evita aparitia albinelor ouatore. Daca se constata, cu ocazia controlului, prezenta matcilor, a oualor si a larvelor, roiurile vor fi ajutate pentru intarire cu 1-2 faguri cu puiet capacit, fara albine, proveniti din familii puternice din stupina. Se recomanda ca aceasta operatiune sa se execute periodic la intervale de 2-3 saptamani, pana cand roiurile artificiale vor atinge dezvoltarea unor familii de putere medie. In cuibul roiurilor artificiale trebuie sa se gaseasca permanent 5-6 kg de miere. In cazul in care nu exista cules in natura, aceste rezerve de hrana vor fi asigurate cu faguri cu miere luati de la alte familii. Pe masura dezvoltarii, apicultorul va executa periodic operatiunea de largire a cuibului pentru a asigura spatiul necesar cresterii puietului. 7.2.8. PRODUCEREA DE FAMILII DE ALBINE Familiile de albine destinate comercializarii sunt familii de albine derivate din roiuri artificiale care in urma dezvoltarii acestora se extind pe intreg corpul de baza la sistemul vertical (minim 10 rame). Familia de albine destinata vanzarii poate fi vanduta in sezon, inaintea culesului principal de la salcam, pe minim 10 rame din care 6-7 rame cu puiet in diverse stadii de dezvoltare si 3-4 rame cu rezerve de hranamiere si pastura, si albina care poate ocupa toate intervalele. Familii de albine provenite din roiuri artificiale pot fi vandute in acelasi sezon de formare a roiului de provenienta, daca provin din roiuri timpurii (in perioada de salcam I-II) sau in sezonul urmator. 7.2.9. TĂIEREA ARIPILOR MĂTCILOR I. Se face în următoarele scopuri: -stabilirea vârstei acestora. În acest caz se taie în primul an aripa stângă a mătcilor, iar în anul următor, aripa dreaptă, a celorlalte -împiedecarea plecării roiului primar -înlocuirea mătcilor de către albine, prin „schimbare liniştită”. Această operaţie se execută primăvara în perioada înfloririi pomilor fructiferi, deoarece matca poate fi mai uşor găsită pe faguri, între albine. După ce matca a fost găsită, se îndepărtează albinele din jurul ei, suflând uşor asupra lor şi matca se prinde de aripi cu mâna dreaptă, între degetul gros şi arătător. Apoi matca se prinde de torace cu mâna stângă, degetul gros fiind dedesubt şi arătătorul deasupra. Cu ajutorul unei foarfeci mici pe care o ţinem în mâna dreaptă, devenită acum liberă, se taie ambele aripi dintr-o parte, cam jumătate din lungimea lor. Pentru obişnuinţă în executarea acestor lucrări e bine să se facă mai multe exerciţii pe trântori. Dacă se doreşte declanşarea fenomenului de „schimbare liniştită”, se taie complet aripile de pe ambele părţi. II. Pentru prevenirea roitului si inmultire se poate face urmatorul lucru: Cind e pe terminate salcamul se taie o aripa si un picior la matca si in 4 zile albinele vor incepe sa creasca o botca sau 2 pe primele rame. Cind botca e coapta (adica atunci cand mai sunt aproximativ 3 zile pana la eclozionare) se omoara matca batrina ca sa nu apara vreo surpriza. Matca fiind intr-o famile puternica va incepe repede ponta, iar pina la tei familia de albine va fi la loc. In acest timp, de la o familie puternica, se ridica in fiecare saptamana cate o rama cu puiet capacit fara albina si se da familiei cu matca tanara. Matca va fi hranita bine si odata ce are celule goale, va oua. Daca mai raman botci, se fac roi artificiali. Daca exista vreo familie care are mult puiet larvar si mai putina albina, se inlocuiesc ramele cu larve ale acesteia cu rame cu puiet capacit de la o famile puternica pentru ca aceasta sa nu intre in “frigurile roitului”.Astfel se poate extrage si miere, pot exista si familii puternice si neroitoare. De la a 3-a generatie raman foarte putine familii care mai roiesc. Pagina 51
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Pagina 52
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
8. INTRETINEREA ALBINELOR IN DIFERITE TIPURI DE STUPI In Romania sunt folosite cu precadere trei modele de stupi : orizontali, verticali cu magazine si multietajati. Stuparul incepator dupa o atenta studiere a avantajelor si dezavantajelor fiecarui model se orienteaza la folosirea unuia din ele. In cele ce urmeaza va vom prezenta tehnologia de intretinere a familiilor de albine asa cum este ea descrisa in literatura de specialitate. Bineinteles toate tehnologiile au un caracter general, ele urmand sa fie adaptate apoi in raport cu conditiile specifice zonei in care vreti sa amplasati stupina. Sa trecem la descrieri concrete. 8.1. INTRETINEREA IN STUPI ORIZONTALI Stupul orizontal este stupul cel mai usor de manuit, din acest motiv el fiind recomandat incepatorilor. Dezvoltarea familiilor de albine se realizeaza pe linie orizontala, apicultorul adaugand faguri pe masura ce creste puterea familiei de albine sau cand apare un cules principal. Totul se poate compara cu o casa sistem vagon, fara etaj si in care locuiesc mai multe generatii. Extinderea spatiului locuibil se face prin adaugarea de noi camere,fiecare dotata cu utilitatile ei,totusi facand parte dintr-un intreg. Cum veti proceda cu albinele dumneavoastra ? Nimic mai simplu daca alegeti si aplicati sistemul ce vi se potriveste. Intretinerea unei singure familii intr-un stup orizontal Primavara cuibul familiilor se organizeaza astfel: spre fiecare perete lateral al stupului se lasa cate un fagure cu miere si unul cu pastura, iar in mijloc se aseaza fagurii cu puiet. Prin mentinerea caldurii necesare cresterii puietului se asigura o dezvoltare rapida. In acest scop cuibul se stramtoreaza la numarul de faguri bine acoperiti de albine, operatiune dublata de o impachetare cu materiale izolatoare. O sa observati ca numarul de albine va creste si ca largirea cuibului trebuie facuta periodic, prin introducerea de faguri claditi intre fagurele marginas si cel cu puiet. Odata cu venirea timpului frumos, aceasta largire se poate face si prin introducerea de faguri in mijlocul cuibului. Atentie mare insa! Nu fortati dezvoltarea printr-o largire necontrolata a cuibului pentru ca in acest caz veti obtine rezultate nefaste. Adaugati faguri numai cand fagurii introdusi inainte sunt insamantati si bine acoperiti de albine. La aparitia unui cules principal, cuiburile se completeaza cu faguri goi si faguri artificiali. In acesti faguri, albinele vor depozita si prelucra nectarul florilor. Familiile de albine au tendinta de a depozita mierea in fagurii din apropierea cuibului si chiar in cei din cuib. De aceea, apicultorul trebuie sa introduca faguri direct in cuib (pentru a asigura spatiul necesar matcii sa oua) si sa schimbe fagurii plini din vecinatatea cuibului, cu cei goi de la extremitati. Cand culesul inceteaza, mierea se extrage avand grija sa lasam pentru fiecare familie 7-8 kg miere ca rezerva de hrana. In luna iunie,familiile ajung la dezvoltarea maxima. Pentru a preveni intrarea in frigurile roitului se practica ridicarea de faguri cu puiet gata de eclozionare pentru formarea de noi familii. Odata cu terminarea culesurilor de vara, se opreste in cuib hrana necesara iernarii, iar cuiburile se stramtoreaza la numarul de faguri bine ocupati de albine. Fiecare rama cu hrana trebuie sa contina coroane de miere pe 3/4 din suprafata ei. Toamna, fagurii neacoperiti de albine se scot, cuibul se impacheteaza si se asigura o ventilatie corespunzatoare a stupului. Iernarea se face pe vetre linistite cu un control minim din partea apicultorului, daca lucrarile din toamna au fost bine facute. O alta metoda de intretinere a unei singure familii Aceasta metoda de intretinere poarta denumire de "metoda Layens" si este creata special pentru apicultorii ce nu au mult timp la dispozitie pentru a se ocupa de albine. Metoda se bazeaza pe reducerea la minim a lucrarilor de sezon. Cum procedam: de la inceputul primaverii cuibul se organizeaza la unul din urdinisuri. La peretele stupului asezam doi faguri (unul Pagina 53
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
cu miere si altul cu miere si pastura), apoi fagurii care formeaza cuibul (purtatori de puiet), 2-3 faguri claditi, goi, alti 2-3 faguri cu miere, urmati iarasi de faguri goi pana la completarea totala a cutiei. In aceasta organizare familia se autoguverneaza, primul control fiind facut dupa incheierea culesurilor. Metoda se preteaza foarte bine a fi aplicata cand folosim stupi orizontali cu 16 rame. Pentru ca familiile sa ierneze in mod satisfacator, toamna cuibul se restrange si se impacheteaza. Daca vrem sa inmultim familia de albine, divizam stupul cu o diafragma etansa (avand grija ca sectiunea ramasa fara matca sa aiba oua proaspete). Bineinteles pentru a preintampina frigurile roitului si in acest caz se pot ridica faguri cu puiet gata de eclozionare. Metoda Layens este o metoda usoara fiind apreciata mai ales de apicultorii care considera stuparitul un hobby. Intretinerea unei familii de baza cu matca ajutatoare O metoda mai complicata dar aducatoare de castiguri este folosirea matcilor ajutatoare. Stuparii cu mai multa experienta isi propun in fiecare an sa obtina cat mai multe matci ajutatoare pentru familiile de albine. Daca acest lucru se aplica la 50-60% din numarul total de familii din stupina si rezultatele vor fi pe masura, traduse in importante sporuri de productie. Scopul metodei este acela de a valorifica culesurile din vara si pentru a intari familiile de baza in vederea iernarii. Familia ajutatoare se formeaza imediat dupa ce culesul la salcam se incheie. Din familia de baza, se scot 3 faguri din care cel putin 1-2 cu puiet. Roiul stolon astfel obtinut se aseaza in partea cu urdinisul mic. Aceasta familie(in formare) primeste o matca valoroasa si imperecheata. Daca matca nu este imperecheata se asteapta imperecherea ei. Familiile ajutatoare se vor imputernici periodic cu faguri cu puiet gata de eclozionare, recoltati din familiile de baza. Cand familia ajunge sa ocupe 7-8 faguri se face o noua organizare. Se formeaza din nou un nucleu stolon pe 3 faguri care cuprinde matca mai in varsta, iar restul de faguri cu albine se strang intr-o familie puternica capabila sa valorifice culesurile tarzii. In toamna dupa ce culesurile au incetat, familia ajutatoare se uneste cu familia de baza care ierneaza cu matca tanara. Procedeele de intretinere ce se aplica familiilor intretinute in stupi orizontali sunt multe si se gasesc descrise in literatura de specialitate. Stuparii incepatori insa trebuie sa si le insuseasca pe cele mai simple si odata cu trecerea timpului pot incerca tehnici care acum par atat de complicate. 8.2. INTRETINEREA IN STUPI VERTICALI CU MAGAZINE Alegand acest tip de stup, apicultorul nostru incepator face un pas direct si decisiv spre practicarea unui stuparit profesionist. Acesti stupi pot fi folositi pentru a face pastoral, pot fi instalati in pavilioane apicole sau pe vetre permanente. Trebuie sa va ganditi ca puteti obtine cantitati insemnate de miere curata (in fagurii de recolta) si mai ales miere pe sortimente. Bineinteles ca si stupul vertical cu magazine are dezavantajele lui dar acestea pot fi mult atenuate prin aplicarea tehnologiilor elaborate de-a lungul timpului. In orice caz daca l-ati ales, alegerea a fost inspirata !!! Cum se lucreaza cu acest stup? In principiu el este o combinatie intre stupul orizontal si cel multietajat, mai bine spus preia tehnologii caracteristice ambelor. De aceea intretinerea albinelor in perioada de primavara este identica cu cea aplicata la stupii orizontali. Se fac restrangeri de cuib, impachetari, largiri ale cuibului prin adaugarea de faguri claditi sau artificiali ,etc. Cand familia de albine ajunge sa ocupe cei 10 faguri ai cuibului, iar matca depune oua pe fetele interioare ale fagurilor marginasi, stim ca a sosit momentul sa adaugam primul magazin. Acest lucru se intampla de obicei in preajma primului cules la salcam. Magazinul este completat cu faguri claditi si 2-3 faguri artificiali. Pentru a opri matca sa depuna oua in acesti faguri se lasa o distanta mai mare intre ei, in acest fel albinele ingrosand fagurii de recolta. Cand albinele au umplut cu miere majoritatea fagurilor din magazin si mai ales cand se observa capacirea superioara a acestora, stim ca a venit momentul sa adaugam un al doilea magazin. Acesta se aseaza deasupra cuibului, primind deasupra magazinul cu miere unde bineinteles va continua procesul de capacire. Asezarea unui magazin de recolta devine necesara uneori si pe timpul cand nu este cules, din cauza multimii albinelor, care ocupa pana la refuz fagurii din cuib. Dupa terminarea culesurilor mierea se recolteaza (asta daca nu a-ti facut-o deja) !!! La acest tip de stup intervine o problema majora: mierea depozitata in fagurii din cuib nu asigura cantitatea de provizii indestulatoare unei bune iernari (nu e insa o regula), si de aceea la terminarea verii Pagina 54
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
trebuie facute hraniri de completare. Odata cu venirea timpului racoros, intretinerea albinelor se face din nou ca in cazul stupului orizontal.
Pagina 55
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
9. PRODUSELE APICOLE 9.1 MIEREA DE ALBINE Mierea reprezintă produsul realizat de albine exclusiv din nectarul florilor sau din sucurile dulci culese de albine de pe anumite specii de plante, substanţe pe care albinele le culeg, le pelucrează, le îmbogăţesc cu substanţe proprii şi le depozitează în celulele fagurilor. În funcţie de materia primă utilizată de albine pentru producerea mierii nu există decât două tipuri de niere: florală si mană. Mierea florală poate fi monoflorală, atunci când provine de la o singură specie de plante nectariferă (mierea de salcâm, tei, floarea soarelui etc, sau poliflorală când necarul provine de la mai multe specii de plante). Nectarul este un lichid dulce secretat de glandele nectarifere care se găsesc în florile unor specii de plante şi care provine din seva plantelor ca urmare a unor procese complexe de sinteză şi secreţie. Mierea de mană (impropriu zis miere de pădure, miere de brad, miere de rouă) provine din sucurile dulci (mana) recoltate de albine de pe anumite părţi ale plantelor (altele decât glandele nectarifere), rezultate în urma metabolismului unor insecte (afide, psilide, coccide sau lecanide) care parazitează anumite specii de plante (arbori şi arbuşti), consumă seva şi excretă mana. Mierea este principalul produs al apiculturii, apreciat atât pentru însuşirile sale nutritive, cât şi pentru efectele sale terapeutice. Mierea de albine este unul din produsele cele mai complexe din punct de vedere biologic, în compoziţia căreia există substanţe foarte importante pentru organismul uman. 9.1.1 SECRETIA DE NECTAR SI FACTORII DE INFLUENTA Sursa principala de hrana a albinelor este furnizata de glandele nectarifere ale florilor si de polenul acestora. Albinele mai recolteaz secretiile dulci ale glandelor extraflorale dispuse pe diferite parti ale plantei precum si secretiile unor paraziti din familiile Lachnidae si Lecaniidae care se hranesc cu seva plantelor parazitate (miere de mana). Secretia nectarului fiind rezultatulunor procese fiziologice complexe, productia de nectar este conditionata de o serie de factori legati de planta (specia, varietatea, varsta plantei, etapa infloririi, pozitia florii, etc.) sol (compozitia chimica, gradul de fertilitate, umiditatea, nivelul apei freatice, agrotehnica aplicata) si de conditiile meteorologice. Dintre conditiile meteorologice temperatura joaca un rol hotarator.Secretia nectarului incepe la majoritatea speciilor la temperatura de 120C, intensitatea secretiei creste pana la 20-260C, dupa care scade progresiv incetand total la 350C. Umiditatea atmosferica adecvata secretiei de nectar este cuprinsa intre 60-80%. Precipitatiile abundente si de durata survenite in timpul infloririi diminueaza concentratia de zaharuri a nectarului sau il spala total, iar vanturile contribuie la evaporarea acestuia. Influenta nefavorabila prezinta seceta insotita de temperaturi ridicate. Timpul cel mai favorabil este cel calduros cu zile senine, fara vant, alternand cu ploi calde de scurta durata, cazute in special noaptea.
9.1.2 GREUTATEA SPECIFICĂ A MIERII Greutatea specifică a mierii depinde de conţinutul ei în apă, respectiv creşte şi descreşte pe măsura micşorării cau sporirii procentului de apă. La un conţinut în apă de 15% corespunde o greutate specifică, la 200C, de 1,4350 kg/l, iar la 18% apă corespunde 1,4171 kg/l. Un kilogram de miere are un volum de aproximativ 700 mililitri. La -360C mierea îngheaţă, în care caz volumul ei scade cu 10%, iar la încălzire se dilată, la 250C volumul ei mărindu-se cu 5%. Mierea cristalizată pusă la o temperatură de 350C sau în baie de apă la 500C se transformă în lichid. Pagina 56
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Greutatea specifică a mierii se poate face la nivelul stupinelor astfel: într-un vas de sticlă se cântăreşte exact un kg de apă, după ce în prealabil s-a luat tara vasului şi s-a însemnat nivelul apei. Apoi, vasul se goleşte, se usucă şi se umple cu miere până la semn, după care se cântăreşte. Diferenţa dintre greutatea vasului cu miere şi tara acestuia reprezintă tocmai greutatea specifică a mierii. 9.1.3 COMPOZIŢIA CHIMICĂ A MIERII Din punct de vedere chimic, mierea de albine reprezintă un amestec complex, a cărui compoziţie depinde de originea florală, condiţiile meteorologice, modul de păstrare şi de metodele de extragere a acesteia. În compoziţia ei intră apă, substanţe zaharoase şi nezaharoase. 1. Apa caracterizează gradul de maturitate şi calitatea mierii, de conţinutul în apă depinzând conservarea şi cristalizarea ei. Procentul de apă din miere este invers proporţional cu gradul de umplere al celulelor. Căpăcirea acestora se face după ce ele au fost umplute, iar umiditatea a scăzut până la 20%. Valoarea normală pentru acest parametru este de 17-18%, o miere prea „uscată” fiind greu de extras şi condiţionat, iar una prea umedă riscă să fermenteze şi gustul îi este atenuat. O miere pasteurizată cu peste 21% apă poate fi stocată mai multe luni, dar o miere recoltată de apicultor în aceste condiţii după câteva săptămâni va fermenta. Acest fenomen natural se va accentua odată cu creşterea umidităţii peste 18%, la o temperatură cuprinsă între 14 şi 240C. Determinarea conţinutului de apă se face cu refractometrul. 2. Substanţele zaharoase. Zaharurile reprezintă 95-96% din substanţa uscată a mierii, ele fiind în principal reprezentate de glucoză şi fructoză. Conţinutul mediu al mierii în glucoză este de 31%, iar în fructoză este de aproximativ 38%. Glucoza (dextroza) este uşor solubilă în apă, mai puţin dulce decât fructoza şi de două ori mai dulce decât zaharoza. Deoarece ea cristalizează foarte uşor, mierea cu un conţinut ridicat de glucoză nu este indicată ca hrană pentru albine în timpul iernii. Fructoza (levuloza) prezintă o mare capacitate de solubilizare în apă, cristalizează greu şi incomplet. Atât glucoza cât şi fructoza prezintă proprietăţi fermentative. Glucoza şi fructoza iau naştere din invertirea zaharozei sub influenţa enzimei invertaza, iar raportul dintre ele este variabil la diferite sorturi de miere, de regulă însă cantitatea de fructoză este superioară celei de glucoză. În mierea de salcâm, pomi fructiferi, trifoi, castan comestibil şi salcie, conţinutul în fructoză este superior celui de glucoză, pe când la cea de păpădie, floarea-soarelui şi rapiţă, acesta este mai scăzut. Invertaza, la un pH de 6-6,8, scindează zaharoza în glucoză şi fructoză, într-un raport de 1:1. provenienţa sa în miere este numai în mică parte din nectar, ea fiind din secreţiile glandelor hipofaringiene ale albinelor mai vârstnice de 21 de zile. În perioadele cu nectar din abundenţă şi când acesta se găseşte în apropierea stupinei, albinele nu au timpul necesar, nici în timpul transportului şi nici în stup, să-i adauge salivă şi respectiv fermenţi, astfel că mierea rezultată va avea un conţinut mai mare de zaharoză. S-a constatat că cu cât cantitatea de glucoză se apropie de cea a fructozei, cristalizarea are loc mai repede. Astfel, când raportul între glucoză şi fructoză este de circa 1:1, mierea cristalizează într-o lună, iar când acest raport este de circa 1:1,5 cristalizarea are loc abia peste 2 ani. Amestecul de glucoză şi fructoză din miere îi imprimă acesteia dulceaţa, proprietăţile higroscopice, valoarea calorică şi proprietăţile fizice. Zaharoza, este un dizaharid format dintr-o moleculă de glucoză şi una de fructoză, are o mare capacitate de solubilizare, cristalizând însă foarte uşor. 9.1.4 RECOLTAREA, EXTRACŢIA ŞI CONDIŢIONAREA MIERII Producerea mierii de către albine reprezintă un proces complex care cuprinde mai multe etape: - recoltarea nectarului, - prelucrarea enzimatică, - reducerea cantităţii de apă. Prelucrarea nectarului începe chiar din timpul recoltării nectarului cînd nectarul preluat în guşă este îmbogăţit cu salivă bogată în enzime zaharolitice, cantităţi mici de polen şi alte substanţe specifice. Pagina 57
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Finalizarea transformării nectarului în miere se produce în stup unde albina culegătoare transferă nectarul recoltat altei albine care la rândul ei transferă mai departe nectarul altor albine, iar prin procesul de regurgitareîngurgitare, nectarul se îmbogăţeşte permanent cu echipament enzimatic, după care este depus în celule unde se definitivează procesul de maturare. Prelucrarea enzimatică prin îngurgitare-regurgitare poate continua până ce aproximativ 90% din zaharuri ajung sub formă de zaharuri simple (monozaharide). Prelucrarea enzimatică a mierii conduce la transformarea unor zaharuri complexe din nectar (dizaharide, polizaharide) în zaharuri simple (glucoză şi fructoză) cu ajutorul enzimelor secretate de albine, transformând astfel nectarul într-un produs usor digestibil de către albine şi conservabil. Ca urmare a prelucrării enzimatice şi a prelucrării hidrice de catre albine, mierea devine un produs stabil şi concentrat care permite depozitarea acestuia pe o perioadă mai mare de timp. După această etapă are loc concentrarea nectarului prelucrat pentru a reduce conţinutul apei până la un nivel care îi asigură conservarea. Acest proces se realizează prin ventilaţia energică produsă de albine cu ajutorul aripilor, asigurarea unei temperaturi ridicate (35°C) împrăştierea mierii pe o suprafaţă mai mare a fagurelui prin umplerea treptată a celulelor timp în care se produce deshidratarea până la cel mult 20% apă. După această etapă albinele acoperă celulele prin căpăcire cu un strat de ceară. Calitatea mierii extrase cât şi capacitatea ei de păstrare, depind în mare măsură de gradul de maturare pe care mierea îl are în momentul recoltării. Recoltarea ramelor în vederea extracţiei mierii se face atunci când fagurii sunt plini, iar albinele au căpăcit 1/3 din celule începând din partea superioară (acest fapt indică maturarea completă a mierii). Nu se recoltează ramele care suprafeţe cu puiet şi cele care au păstură şi miere. Se recomandă ca recoltarea să se facă înainte de încetarea culesului pentru a preveni furtişagul. Sfârşitul culesului se stabileşte după terminarea înfloritului plantelor melifere, după scăderea activităţii albinelor. Albinele devin irascibile, dau târcoale locurilor unde se simte miros de miere, iar cercetarea stupilor este dificilă din cauza albinelor „hoaţe”. La intervenţie stuparul va da 2-3 fumuri la urdiniş. Albinele prevenite astfel de intervenţie, îşi vor umple guşa cu miere şi vor deveni mai puţin irascibile, neputând să mai înţepe deoarece nu se pot îndoi. În cazul în care sunt găsite botci de „schimbare liniştită” se va forma un roi nou. Dacă unele familii sunt pregătite să roiască, se mută stupul cu matca în alt loc, iar cu o ramă cu botci şi două cu puiet lăsate pe locul vechi, se formează un roi nou. La stupii verticali cu magazine se ridică magazinul de pe stup, se controlează cuibul de unde se scoate o ramă mărginaşă, se sparge cuibul cu o ramă cu fagure artificial, se pune magazinul înapoi, după care se scot ramele cu miere din acesta. Dacă se recoltează ramele din magazin înainte de ridicarea lui de pe corp, nu se mai poate controla cuibul deoarece acesta, primind albinele din magazin şi pe cele care se întorc de la cules, va deveni suprapopulat, albinele se vor revărsa peste marginea corpului de stup, ceea ce va îngreuna controlul şi reaşezarea magazinului. Ramele cu miere se scot din stup după prealabila lor scuturare şi apoi măturare cu pana sau peria, pentru îndepărtarea tuturor albinelor, având grijă ca acestea să cadă deasupra ramelor rămase, pentru a nu se pierde matca. Nu se vor lăsa familiile fără magazin prea multe ore deoarece, albinele fiind înghesuite numai în corpul de jos, pot intra în „frigurile roitului”. Recoltarea se face cu multă grijă pentru a nu stropi stupul cu miere, fapt ce ar produce declanşarea furtişagului. În acelaşi scop stupii vor fi ţinuţi deschişi cât mai puţin. Dacă extracţia mierii se realizează spre sfârşitul sezonului apicol, se recomandă ridicarea, pe cât posibil, a fagurilor vechi, rupţi, prost clădiţi, cu numeroase celule de trântori pentru ca după extragerea mierii, aceştia să fie reformaţi Pagina 58
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Pe măsură ce se recoltează, fagurii se introduc în lădiţe de transport (sau în corpuri de stup). Acestea se acoperă cu capacul sau cu podişorul şi se transportă în încăperea unde se efectuează extracţia. În încăperea amenajată pentru extracţia mierii nu trebuie să pătrundă albine, iar temperatura să fie de minim 200C, deoarece la o temperatură mai scăzută mierea devine vâscoasă, se extrage greu, fagurii se rup şi rămâne multă miere pe pereţii celulelor. Este foarte importantă temperatura în momentul extracţiei deoarece la 20 °C mierea este de 3 ori mai vâscoasă decât la 30°C. Pentru a obţine miere de calitate superioară, înainte de extracţie fagurii se sortează după culoare în două categorii. În prima categorie intră toţi fagurii de culoare deschisă în care nu s-a crescut puiet sau în care s-au crescut numai câteva generaţii. În a doua categorie intră toţi ceilalţi faguri. Mierea provenită din a doua categorie este întotdeauna de culoare mai închisă din cauza pigmenţilor proveniţi din materiile existente în fagurii respectivi (învelişuri tegumentare, larvare şi nimfale). Înainte de a se introduce în extractor, de pe faguri se curăţă crestăturile de ceară şi propolisul, apoi se descăpăcesc. Operaţiunea de descăpăcire se execută cu ajutorul unui cuţit descăpăcitor, încălzit în prealabil în apă fierbinte. Cu acesta se retează partea superioară a celulelor împreună cu căpăcelele de ceară. Aceste resturi se adună în tava de descăpăcit unde, prin intermediul unei site, se separă mierea de ceară. Descăpăcirea fagurilor se mai poate face şi la rece cu ajutorul furculiţei de descăpăcit, ai cărei dinţi se introduc pe sub căpăcele şi printr-o ridicare bruscă se realizează descăpăcirea celulelor. Fagurii descăpăciţi pe ambele feţe vor fi sortaţi după greutate, (pentru buna echilibrare a rotorului extractorului), apoi introduşi în extractor şi aşezaţi în suporturile existente pe rotorul acestuia. La început învârtirea extractorului se va face încet şi uniform, viteza mărindu-se progresiv până se aude fâşâitul caracteristic al mierii proiectate pe pereţii rezervorului extractorului. Pentru a preveni ruperea fagurilor, mierea de pe prima faţă nu se extrage complet, ci numai aproximativ jumătate după care fagurii se întorc pe cealaltă parte, din care mierea se poate extrage complet. În medie se consideră că sunt necesare 240 de turaţii pe minut, ceea ce corespunde cu 70-80 de învârtituri de manivelă. După terminarea extragerii complete a mierii de pe această faţă, fagurii se întorc din nou cu partea din care mierea a fost extrasă doar parţial, pentru a fi complet extrasă. Sub acţiunea forţei centrifuge mierea este extrasă din celule şi se colectează pe fundul extractorului de unde, prin intermediul unui robinet este evacuată. Înainte şi după folosire, tot utilajul se spală cu apă fierbinte şi o soluţie de 5% sodă, după care se limpezeşte bine cu apă curată şi se usucă prin expunere la soare. Pe măsură ce fagurii sunt daţi la extractor, sunt depozitaţi în corpuri de stup ferite de accesul albinelor şi reintroduşi în familiile de albine, pe cât posibil seara sau noaptea. Mierea de albine este un produs natural complex rezultat din recoltarea nectarului sau altor sucuri dulci, fiind imbogatit de catre albine cu substante proprii. Fiind un produs natural, mierea trebui sa-si pastreze acest atribut de la recoltare pana la consum. Spre deosebire de alte produse procesate mierea si celelalte produse apicole de importanta alimentara nu sufera transformari substantiale conform definitiei privind procesarea. Definitia procesarii: Orice proces ce modifică substanţial produsul iniţial, incluzând încălzirea, afumarea, sărarea, maturarea, uscarea, marinarea, extracţia, extrudarea sau o combinare a acestor procese). Definitia conditionarii: Operaţie prin care un material, un produs, etc. este adus într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate, etc. Ca urmare, mierea de albine si celelalte produsele apicole cu valoare alimentara sunt supuse doar unor operatiuni de conditionare prin care calitatile naturale nu sunt afectate de procese tehnologice. Cu alte cuvinte prin conditionarea mierii se urmaresc cateva operatiuni care au in vedere punerea pe piata a unui produs natural, cu un aspect cat mai atractiv, in conditiile mentinerii calitatilor initiale ale acestuia! Principalele aspecte ce ridica probleme in obtinerea si conditionarea mierii sunt: • umiditatea excesiva! • bulele de aer aparute in procesul de extractie, umplere a recipientelor si pompare! • particulele de ceara, resturi de faguri si albine si alte impuritati din timpul extractiei! • procesul de cristalizare care, desi natural, nu ofera un aspect comercial produsului imbuteliat! Pagina 59
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Ca urmare, principalele operatiuni de conditionare a mierii pe care le pot aplica producatorii primari din apicultura sunt: 1. Prefiltrarea (strecurare) 2. Limpezirea (decantarea) 3. Filtrarea (in cazul unor cantitati mari –pentru marii producatori) 4. Deshidratarea (dezumidifcarea) -daca umiditatea este mai mare de 20% 5. Decristalizarea (prelichefiere/lichefierea) mierii cristalizate -daca este cazul 6. Cupajarea si omogenizarea – (in cazul unor cantitati mari/pentru marii producatori) 7. Imbutelierea si etichetarea. Mierea extrasa poate fi supusa unui proces de prefiltrare prin amplasarea unui filtru din inox sau material plastic alimentar in momentul scurgerii mierii din centrifuga in recipiente. Acesta reţine impurităţile grosiere, dar adevărata maturare şi limpezire a mierii se produce în maturatoare unde are loc pierderea surplusului de apă şi o stratificare a corpurilor străine în raport cu greutatea lor specifică. Mierea extrasa si prefiltrata se pune in diverse recipiente de stocare (maturatoare) de diverse dimensiuni (in functie de capacitatea de exploatare) si este lasata 1-2 zile pentru decantare. In unitatile mai mari de conditionare exista recipiente de dimensiuni mai mari denumite maturatoare, realizate din inox care asigura limpezirea mierii, astfel ca impurităţile să se separe deasupra şi mierea să poată fi preluată cît mai curat pentru îmbuteliere în borcane sau butoaie. Timpul necesar pentru limpezirea mierii este în funcţie de vâscozitatea ei, de înălţimea maturatorului şi de temperatură. Astfel limpezirea unui strat de miere de 1 m înălţime la diferite temperaturi durează: · la 100C – 15 zile · la 150C – 6,5 zile · la 200C – 3 zile · la 250C – 1,5 zile · la 300C – 18 ore · la 350C – 10 ore În stupinele mici unde mierea se trece direct în bidoane, după extracţia şi filtrarea ei, impurităţile care se ridică la suprafaţă se pot lua cu o lingură de lemn după câteva zile. Mierea se păstrează la temperatura de 140C în depozite cu umiditate scăzută (max. 60%) şi în vase bine închise. Se recomandă ca mierea să nu depăşească 18% apă pentru a nu fermenta. Printr-o păstrare îndelungată a mierii în încăperi cu o temperatură cuprinsă între 20 şi 250C mierea pierde din aromă şi se închide la culoare. Valoarea biologică a produsului depinde în mare măsură de respectarea unor reguli de igienă. Se recomandă ca vasele de păstrare să fie curate, emailate, din oţel inoxidabil, tablă albă cositorită, din aluminiu sau material plastic.Păstrarea mierii se face în camere special amenajate în acest scop, care trebuie să fie curate, uscate, cu ventilaţie bună şi fără mirosuri specifice. În cazul cînd mierea s-a recoltat cu un procent de apă peste limitele admise (20 %) mierea este preluată în vase şi supusă procesului de dezumidificare în camere speciale cu temperatură şi alte condiţii controlate (asa numitele „camere calde”) sau/si prin intermediul unor instalatii de dezumidificare. Procesul are in vedere evitarea fermentarii mierii. Aceasta etapa poate fi evitata daca fagurii cu miere sunt recoltati cand sunt cel putin 1/3 capaciti. In cazul mierii cristalizate în recipientele de stocare, pentru a fi îmbuteliata, este necesara lichefierea mierii prin incalzire in conditii de temperatura controlata. Decristalizarea este una din cele mai importante operatiuni careia apicultorul trebuie sa-i acorde o atentie sporita pentru pastrarea integritatii componentelor naturale ale mierii. O decristalizare necorespunzatoare conduce la cresterea HMF, un compus rezultat din descompunerea fructozei, dar si la distrugerea enzimelor si a altor substante biologic active care sunt termolabile. Cea mai utilizată metodă este incalzirea mierii in camere termostat la temperatura de 45°C timp de 24-48 h. Pentru eliminarea neajunsurilor legate de cristalizare sau de recristalizarea mierii se poate aplica o metoda de cristalizare fina (apreciata de consumatori) prin obtinerea mierii creme, mierea lichefiata find supusa unui procedeu de recristalizare dirijata (procedura Dyce). Pagina 60
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Pentru a satisface anumite cerinte ale pietii mierea provenita din mai multe recolte (surse) poate fi supusa procesului de amestecare (cupajare) si omogenizare. Aceasta masura se aplică mai des in cazul mierilor poliflore si in general in cazul marilor conditionatori. Imbutelierea are loc in recipiente de dimensiuni mici de calitate alimentara asigurand pe eticheta mentiunile obligatorii. In acest context, pentru a fi mai aproape de definitia mierii si pentru a fi recunoscuta de catre consumator ca un produs natural, nemodificat prin nici o operatiune a procesarii (cf. definitiei procesarii), directa sau indirecta, este important ca mierea produsa si ambalata de apicultor sa poata fi etichetata cu mentiunea de ex. „miere conditionata la stupina, de catre apicultor”; Depozitarea mierii Depozitarea mierii se va face într-un loc uscat, răcoros (ideal +15°C) şi departe de o sursă de iluminare directă. Utilizarea încăperilor cu temperaturi mai mari de 35 °C este interzisă. Dacă umiditatea mierii este de peste 19%, depozitarea se va face la rece (sub 11°C).
9.2 CEARA
Ceara reprezintă produsul de secreţie al albinelor lucrătoare utilizat pentru a clădi fagurii din cuib sau pentru a căpăci fagurii cu miere sau puiet. Secreţia cerii se face de către organe specializate – denumite glandele cerifere. Acestea sunt situate în partea ventrală a abdomenului pe ultimile 4 sternite. Activitatea acestor glande începe la albinele în vârstă de 3 zile cînd acestea participă la căpăcirea fagurilor şi se intesifică în a 7-a zi până în a 18 -a zi, când albinele participă la construirea fagurilor, deşi sunt situaţii cînd şi la albine mai în vârstă s-a constatat secreţia de ceară. Acest fapt este datorat faptului că activităţile albinelor în familia de albine au o mare plasticitate legată de vârsta acestora dar şi de necesităţile familiei de albinei. La momentul secreţiei ceara este lichidă, solidificându-se imediat ce ia contactul cu aerul şi formând astfel solzişorii specifici. Acestia sunt desprinşi de albine cu ajutorul picioruşelor, apoi sunt frământaţi pentru a fi folosiţi în construcţia celulelor. Greutatea unui solzişor este între 0,25 şi 0,8 mg ceea ce înseamnă că pentru 1 kg de ceară sunt necesari între 4 mil şi 1,25 milioane de solzişori. Pentru a produce 1 kg de ceară familia de albine consumă în medie 3,5 kg de miere. Secreţia de ceară este deci în strânsă legătură cu activitatea familiei de albinei de albine, practic, producţia de ceară fiind influenţată de activitatea de cules, puterea familiei de albinei, înclinaţia genetică, starea fiziologică a familiei de albinei de albine, asigurarea spaţiului de clădit. Compoziţia chimică a cerii: fiind un produs de secreţie are o compoziţie chimică relativ puţin variabilă, principalele elemente chimice fiind esterii unor acizi specifici (70-72%), acizi liberi (9%), hidrocarburi (12-13%). Pentru sanatatea omului, ceara de albine conţine substanţe cu efect bacteriostatic şi bactericid şi se întrebuinţează în numeroase ramuri ale industriei, în cercetări ştiinţifice, precum şi pentru prepararea fagurilor artificiali. Se recomandă mestecarea fagurelui cu miere precum guma de mestecat în cazul răcelilor, infecţiilor cavităţii bucale, gât 9.2.1. OBTINEREA CERII Ceara poate fi obţinută în stupină din mai multe surse: a. Reformarea fagurilor vechi. • Trebuie practicată în mod constant, anual, intr-o stupină. • În fiecare an trebuiesc reformaţi fagurii vechi, negri şi înlocuiţi cu alţii noi care să poată fi crescuţi în perioadele optime. • Aceasta practică poate fi făcută astfel încât în fiecare an să se reformeze câte ¼ din fagurii vechi şi practic la 4 ani toţi fagurii dintr-o familie de albine sunt complet înlocuiţi, durata optimă de exploatare a fagurilor. Se considera ca un fagure trebuie reformat atunci cand lumina solara nu patrunde prin el. Pagina 61
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
• Se cunoaşte faptul că fagurii mai vechi sunt surse de boli, iar generaţiile de albine care sunt crescute lasă în urma lor celule cu diametru din ce în ce mai mic datorită „cămăşuţelor” rezultate din procesul de îngogoşare, acest fapt având repercusiuni negative asupra creşterii de albine sănătoase, de mărime şi greutate normală. • Fagurii vechi conţin ceară curată în proporţie diferite în funcţie de gradul de învechire, de exemplu: fagurii negri conţin doar 26% ceară, fagurii brun închis 36%, fagurii de culoare brun deschis 70%, cei de culoare galbenă 90%, în timp ce fagurii albi conţin 100% ceară curată. Cunoaşterea acestor aspecte sunt de mare importanţă în practica apicolă. b. Strângerea căpăcelelor de ceară rezultate în urma extracţiei mierii. • Din procesul de descăpăcire rezultă cantităţi însemnate de ceară de cea mai bună calitate dat fiind faptul că această căpăceală este ceară nou produsă de albine. c. Răzătura făguraşilor si celulelor crescute în afara ramelor cu fagurii reprezintă o altă sursă de ceară dar nu deosebit de însemnată. • In acest fel sunt recuperati făguraşi sau punţi de ceară crescute de albine şi care împiedică apicultorul în desprinderea ramelor şi a altor părţi componente ale stupului în munca de inspecţie a familiei de albinei. d. Folosirea intensă a coloniilor pentru creşterea fagurilor artficiali şi folosirea ramei clăditoare (ramă fără fagure artificial) reprezintă măsuri speciale pentru ridicarea producţiei de ceară de către apicultor. • Aceste metode sunt aplicate în anumite condiţii, după tehnici specifice, în special când există culesuri naturale, la colonii puternice la care există semnele legate de secreţia cerii (albirea fagurilor la partea superioară). Aceste rame sunt introduse în stup după ultimul fagure cu puiet pentru a fi clădiţi. 9.2.2. PRIMENIREA ANUALA A FAGURILOR Fagurii vechi trebuie dati la topit fara mila. Motivele sunt binecunoscute (focare de infectie pentru albine, ceara mai putina etc.). Albinele secreta ceara fara voia lor, cu atat mai mult cu cat aduc mai multe provizii in cuib si sunt mai multe larve de hranit. Cand cuibul este plin, albinele nu mai produc ceara, nu mai cresc larve si drept urmare productia scade, colonia pregatindu-se de roire. Instinctul de roire poate fi mult diminuat prin claditul fagurilor artificiali. 9.2.3. RAMA CLĂDITOARE Rama clăditoare dă posibilitatea albinelor să valorifice secreţia glandelor cerifere şi să construiască faguri, care în mod obişnuit conţin celule de trântor. În acest fel se satisface şi instinctul albinelor de a clădi celule de trântor. În această situaţie albinele nu mai modifică celulele de albine lucrătoare din fagurii artificiali introduşi la clădit, pentru a creşte trântori şi fagurii artificiali vor fi lucraţi uniform numai cu celule de albine lucrătoare. Astfel, rama clăditoare constituie şi un mijloc eficace de îngrădire a creşterii exagerate a trântorilor. Făguraşii crescuţi, chiar dacă nu ocupă toată lumina ramei clăditoare, trebuie recoltaţi la 3-4 zile, prin tăiere cu ajutorul unui cuţit, pentru a nu permite creşterea puietului de trântor, pentru care albinele consumă multă energie şi hrană. În vederea valorificării operative a acestor faguri recoltaţi di rama clăditoare este bine ca în fiecare stupină să existe un topitor solar în care aceştia se topesc pe măsura recoltării. Dacă se lasă o perioadă mai mare de timp fagurii nerecoltaţi, larvele crescute în celule vor trece în stadiul prenimfal, îşi vor ţese învelişul nimfal, iar acesta va reţine la topire o bună parte din ceară. Rama clăditoare poate fi: -ramă obişnuită fără fagure, -şipca superioară a ramei, -hrănitorul jgheab din plastic sau lemn, -ramă special construită RCS (ramă clăditoare specială) – ce are leaţul superior mobil, părţile laterale ale ramei fiind prinse cu vinclu în vederea sprijinirii ramei. În treimea superioară cele două laturi sunt prinse cu o şipcă pentru susţinerea celor două laturi, sub şipcă existând un fagure crescut. Leaţul mobil poate fi Pagina 62
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
înlocuit cu un hrănitor, iar în lipsa acestuia, golul creat va fi umplut de albine (care nu suportă spaţiile goale) cu un fagure natural. De asemenea şi rama de magazin poate fi folosită ca ramă clăditoare, când este introdusă în cuib şi la care s-au lipit de speteaza superioară şi inferioară, două fâşii de 1-2 cm fagure artificial, acesta servind ca început pentru clădirea fagurilor. Această ramă clăditoare are un front de lucru mai larg pentru albine şi o capacitate mai mare, satisfăcând foarte bine cerinţele de producere a cerii. Este bine să se însemne rama clăditoare cu o piuneză, pentru ca la deschiderea stupului aceasta să se vadă mai bine, fără a se confunda cu o altă ramă. O atenţie deosebită trebuie la scuturarea albinelor şi la recoltarea fagurilor din ramele clăditoare, pentru a nu pierde sau vătăma matca, care de multe ori se găseşte pe aceşti faguri unde depune ouă. La recoltarea fagurelui din ramă se lasă o fâşie de 10 mm, care ajută la pornirea şi dirijarea construcţiilor următoare. În cazul în care RC este folosită şi pentru a dirija concentrarea acarienilor, în vederea combaterii biologice, vom evita să tăiem căpăcelele de trântori căpăciţi de pe aceşti faguri, întrucât procedând astfel, acarienii vor ieşi şi vor ataca mai devreme larvele şi indivizii adulţi şi în acelaşi timp, se vor înmulţi mult mai repede. De regulă, fagurele este construit cu celule de trântor şi se recoltează periodic, fie înainte de căpăcirea puietului, fie după căpăcirea acestuia, având în vedere că femelele acarianului Varroa preferă să-şi depună ouăle în celulele de trântor, pe larvele de 5-6 zile, iar după căpăcire sunt prinse în celule, unde îşi continuă înmulţirea. Prin recoltarea periodică a fagurilor cu larve de trântor se elimină din stup un mare număr de paraziţi Varroa. Dacă utilizăm hrănitorul la începutul primăverii, acesta se aşează între diafragmă şi fagurele de acoperire. La începutul înfloririi pomilor este mutat către cuib, între ultimul fagure cu puiet şi cel de acoperire, pentru a da o mai mare posibilitate albinelor să înceapă clădirea fagurilor sub hrănitor. În cazul în care fagurele este clădit cu puiet de lucrătoare şi are puiet în el, nu se recoltează decât după eclozionarea acestuia. Deoarece spaţiul ramei clăditoare specială (RCS) este prea mic, necesitând controale dese în cuib, folosirea acesteia nu este indicată, exceptând perioada de primăvară când folosirea ei nu strică prea mult regimul termic. Examinarea ramei clăditoare ne poate indica lucruri importante cu privire la starea familiei sau situaţia culesului: · dacă apar începuturi de botci pe margine = pregătire de roit; · clădirea cu celule de albine lucrătoare = matcă tânără, semn că trebuie să mărim cuibul; · clădire normală (cu celule de trântor) şi depozitare de miere = cules bun; · dacă albina nu clădeşte RC trebuie căutată cauza: boală, lipsa de hrană, lipsa mătcii etc. · oprirea clădirii = lipsă cules, sau anomalii etc 9.2.4. EXTRAGEREA CERII 9.2.4.1. Extragerea prin fierbere cu apa Extragerea cerii din fagurii vechi se face mult mai greu. Se recomanda ca acestia sa fie topiti cu aparatura de specialitate. In lipsa acesteia, fagurii vechi se scot din rame, se taie in bucati mici de 4-5 cm si se pun la muiat in vase cu apa de ploaie, timp de 2-3 zile. Apoi, se introduc treptat intr-un vas cu apa de ploaie fierbinte, amestecand cu o lopatica din lemn. Cand ceara s-a topit o strecuram prin intermediul unei site mai rare, dupa care o stoarcem cu ajutorul unui dispozitiv de presare. Este bine ca apa de ploaie sau zapada (cele mai recomandate) sa nu fie in contact cu obiecte feroase, pentru a nu provoca saponificarea cerii. In cazul in care ceara nu se strecoara ea ramane cu impuritati si trebuie retopita de mai multe ori pentru indepartarea acestora. Uneori, este nevoie a se retopi chiar si dupa strecurare. Fierberea cerii fara apa duce la inchiderea ei la culoare. Vasul nu va fi lasat nesupravegheat, stiind ca la incalzire mai mare se formeaza o spuma, care, odata ajunsa la foc, arde ca benzina si poate produce accidente sau incendii. Dupa strecurare vasul se va izola bine in vederea unei decantari cat mai reusite. Ceara racita, de obicei dupa 24-48 de ore (daca izolarea a fost eficace), se scoate din vasul de intarire, se usuca si i se indeparteaza stratul spongios si impuritatile adunate la partea de jos a calupului. Pagina 63
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Ceara rezultata prin razuire poate fi topita cu o alta sarja, sau pastrata pentru a fi predata ca bostina. 9.2.4.2. Extragerea la rece a cerii Fagurii preinmuiati sunt scosi la ger si lasati sa se scurga pe o sita sau tabla. Apa care ramane in invelisurile nimfale, marindu-si volumul, va determina desprinderea integrala a invelisurilor care de obicei adera la peretii celulelor. Pe o razatoare mare cat o foaie de tabla (confectionata cu ajutorul unei table si a unui cui), marginita de o rama inalta de 6 cm, se freaca fagurii inghetati adusi in casa. Sub razatoare se afla o lada unde sunt colectate particulele de faguri rupti de razatoare (nu mai mari de 3-4 mm). Dupa terminarea operatiei, particulele sfaramate sunt puse intr-un vas peste care turnam 3-4 kg sare la suta de litri apa rece (de 400C), apa sarata trebuind sa acopere intreaga masa de particule. Dupa 20 de minute, invelisurile nimfale imbibate cu sare, devin mai grele si cad la fund. Particulele de ceara, fiind usoare, se ridica la suprafata si sunt adunate cu o sita. Dupa strangere, ceara este spalata in 3-4 ape curate si se pune la topit cu apa de rau sau de ploaie. Cand toata masa este topita fara sa dea in clocot, ceara se pune la decantat. 9.2.4.3. Extragerea cerii prin folosirea temperaturii uscate prin utilizarea topitorului solar Topitorul solar prezinta un caz aparte fiindca, pe langa avantajele pe care le ofera, ca simplitate, eficacitate si curatenie, ingradeste mult si risipa de ceara. Topitorul solar reprezinta un mijloc relativ ieftin de obţinere a cerii dar are o eficienţă relativ scăzută în obţinerea de ceară de calitate deoarece deseori ceara rezultată are reziduuri şi trebuie din nou supusă unei retopiri prin alte mijloace. Este util pentru stupinele de mai mici dimensiuni ca mijloc foarte economic de obţinere a cerii. Reziduurile de pe sita topitorului se curata dupa fiecare folosire, trecandu-se la bostina. In unele cazuri se indica asezarea unei panze de tifon pe sita topitorului solar. Acesta are capacitatea de a retine resturile fine ca polenul, praful etc., ajutand la cresterea calitatii cerii. Se recomanda folosirea unui topitor cat mai mare pentru a introduce fagurii cu rame cu tot. Prelucrarea fagurilor vechi, desi nu are un randament prea grozav, este totusi comoda si ofera o ceara de o calitate si culoare foarte buna. Indepartarea reziduurilor de pe sita topitorului trebuie facuta cat timp sunt calde, luand sita cu totul si rasturnand-o in lada pentru bostina. Bostina nu este bine a se pastra de la un an la altul din cauza acarienilor consumatori de ceara. 9.2.5 CONSTRUIREA UNUI TOPITOR SOLAR Pentru construirea unui topitor solar, există câteva repere valabile indiferent de mărimea lui: Repere Corpul se poate executa din lemn, aluminiu (este mai scump), etc., materiale care trebuie să asigure o greutate rezonabilă şi să reziste la intemperii. Pentru a obţine un randament mărit, folosirea a două foi de sticlă este obligatorie. Distanţa dintre ele se stabileşte la 1- 1,5 cm. Pentru a nu creşte greutatea totală, se alege sticla cea mai subţire existentă pe piaţă. Fixarea colilor se face practicând în grosimea scândurii două falturi decalate şi prin folosirea unui silicon transparent. Tot în scopul măririi randamentului, corpul se izolează în interior cu un strat subţire de polistiren, vată minerală sau un alt material izolator termic. Tava pe care se aşează fagurii se dotează (în partea inferioară) cu o sită care să reţină corpurile străine cerii. Tot interiorul corpului se vopseşte în negru (mai puţin tăvile de depozitare şi colectare). Cu un topitor care respectă cerinţele de mai sus se poate topi orice produs ce conţine ceară, cu menţiunea că randamentul de extragere depinde de vechimea fagurilor. Cu cât fagurii sunt mai negri, cu atât boştina rezultată are un procent mai mare de ceară. Situaţii Apicultorii care folosesc un topitor solar remarcă două situaţii când acesta este parţial eficient: Pagina 64
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
·
La prelucrarea fagurilor foarte vechi. Pentru a extrage ceara dintr-un astfel de fagure, este nevoie de o temperatură mai mare, decât pentru un fagure alb. · Când soarele nu este prea puternic. Operaţiunea de extragere a cerii, în cele două cazuri menţionate, se îmbunătăţeşte mult, dacă se respectă principiile enumerate mai jos. Adică existenţa unui geam dublu şi izolarea termică a corpului, care nu fac altceva decât să crească randamentul termic cu peste 40%. În fapt, un topitor solar, poate fi asimilat cu un panou solar în care se obţine apă caldă menajeră, unde izolarea termică şi asigurarea unui strat de aer (prin folosirea celor două coli de sticlă), poate aduce după unii autori, o creştere a randamentului cu 60%. Model de topitor solar
Topitor solar după Eva Crane, Bees and beekeeping, 1990, pag. 432 Topitorul solar pentru ceară din figură poate fi utilizat pentru obţinerea unor mici cantităţi de ceară. Nu are nevoie decât de energie solară şi poate produce o ceară curată. Căldura de la soare topeşte bucăţile de ceară care sunt plasate pe baza de metal a unei tăvi. Capacul constă din două foi de sticlă dispuse la 5 mm distanţă una de cealaltă. Topitorul trebuie înclinat înspre soare. Dedesubtul bazei de metal care reflectă razele soarelui se află un strat izolator, iar căldura este atrasă înăuntrul cutiei. Ceara topită curge de pe tavă, lăsând în urmă cea mai mare parte din reziduuri, şi ajunge într-un container unde se solidifică, iar reziduurile rămase, impurităţile, se aşează pe fundul vasului. Într-un al doilea vas curge ceară mai curată, decât în primul vas. Este recomandat ca fagurii să fie ţinuţi în apă cu câteva ore înainte de a fi puşi în topitor, astfel încât cămăşile larvare să se îmbibe cu apă (şi nu cu ceară la topire), şi pentru ca mierea rămasă să se spele. Dacă fagurii sunt negri sau conţin polen, ei trebuie tăiaţi în bucăţi mici şi ţinuţi în apă 1-2 zile. Este preferabil ca apa să fie de ploaie, iar dacă se foloseşte apă curentă, la aceasta trebuie adăugat oţet în proporţie de 0,1%. 9.2.6 REGULI GENERALE CARE INFLUENTEAZA CANTITATEA SI CALITATEA CERII EXTRASE Calitatea cerii depinde de: · sortarea fagurilor, · metodele de extractie, · spalarea si inmuierea corespunzatoare a fagurilor, · modul si durata topirii fagurilor, · calitatea apei si a vaselor folosite, · conditionarea si pastrarea ulterioara, etc. Pagina 65
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
In afara de calitatea apei, o importanta deosebita o prezinta calitatea materialelor din care sunt confectionate recipientele sau vasele folosite pentru incalzirea si prelucrarea cerii (decantoare, prese, vase de fiert). Ceara se deterioreaza si isi schimba proprietatile fizico-chimice cand vine in contact cu metale ca fierul, cuprul si zincul. Ea contine 15% acizi grasi liberi care intra usor in reactie cu majoritatea metalelor si bazelor, formand compusi colorati, care imprima cerii o culoare bruna, asemanatoare ruginii (in combinatie cu cuprul ceara devine verde, iar cu zincul bruna-murdara), iar la vasele de fonta si cupru creste procentul de saponificare. Cele mai bune vase sunt cele din lemn, din ceramica, din aluminiu, vase emailate sau din otel inoxidabil. Se pot folosi si vasele cositorite dar trebuie avut in vedere ca cositorul se detaseaza treptat de pe vas, asa ca operatia de cositorire trebuie repetata. Maruntirea si spalarea fagurilor in mai multe ape, pana ce apa ramane curata, are o deosebita importanta, contribuind la dizolvarea resturilor de miere, polen, excremente, coloranti organici si alte impuritati care degradeaza calitatea cerii extrase. Trebuie neaparat evitata amestecarea propolisului cu materia prima. In afara de spalare, inmuierea fagurilor cu 2-3 zile inainte contribuie la imbibarea pana la saturare a camasilor nimfelor si a celorlalte substante neceroase existente, care in timpul topirii ar absoarbe ceara. Printr-o spalare si inmuiere corespunzatoare contribuim la sporirea randamentului de ceara extrasa. Camasile nimfelor absorb ceara ca o sugativa. Absorbtia cerii se datoreaza fenomenului de capilaritate si odata ajunse aici, particulele fine de ceara sunt retinute datorita coeziunii moleculare. Numai ceara lichida ce nu mai poate fi absorbita, picura si poate fi recoltata. Din aceasta cauza, fagurii vechi trebuie inmuiati cu multa constiinciozitate timp de 2-3 zile inainte de topire, in apa calda si dedurizata, care are o putere de inmuiere mare si dizolva mai usor substantele solubile. 9.2.7 STERILIZAREA CERII Avand in vedere faptul ca sporii de loca isi pastreaza puterea contaminanta chiar si dupa 40 de ani, pentru a distruge toate formele agentului patogen, in special cele sporulate, ceara trebuie sterilizata prin metode fizice, chimice sau biologice, in conditii cu totul speciale, fiind nevoie de un echipament adecvat. Din aceasta cauza, confectionarea fagurilor este recomandat a se face numai in unitatile specializate, confectionarea artizanala negarantand o sterilizare adecvata. 9.2.8 DESAPONIFICAREA CERII La prelucrarea cerii se foloseşte apă distilată, de râu sau apa rezultată din precipitaţii, iar vasele vor fi din lemn, oţel inoxidabil, aluminiu sau emailate. În caz contrar aceasta poate emulsiona şi saponifica. Desaponificarea cerii se face prin topire şi spălare repetată cu apă moale şi cu ajutorul acidului sulfuric, care neutralizează toate sărurile alcaline din ceară şi pune în libertate impurităţile aflate în ea. Acidul sulfuric se adaugă în apa de topire şi spălare în proporţie de 0,1-0,2% din masa cerii şi el se îndepărtează la încheierea operaţiunii prin spălare cu apă. În timpul tratamentului, acidul sulfuric îmbunătăţeşte culoarea cerii, corpurile străine se depun la fundul vasului, iar legăturile ceară-apă se distrug. Acidul sulfuric se adaugă la apa de topit şi nu invers, iar în timpul fierberii, focul să fie mic şi întreaga operaţiune să nu dureze mai mult de o jumătate de oră, deoarece, ceara devine sfărâmicioasă şi se închide din nou la culoare. După răcire şi solidificare, reziduurile se curăţă de pe partea inferioară a blocului de ceară, şi aceasta se topeşte din nou, în apă cu 2% acid oxalic, timp de 10 minute pentru a-i reda culoarea. În timpul fierberii se spumuieşte mereu şi se amestecă până nu mai apare spumă. Următoarea retopire se face cu apă mai multă şi se adaugă 1% acid oxalic, pentru a-i reda cerii culoarea naturală 9.2.9. CONDIŢIONAREA CERII Condiţionarea cerii constă în limpezirea şi spălarea acesteia. Limpezirea şi spălarea acestora se face prin topirea repetată a calupurilor de ceară în apă dedurizată (asa cum este şi apa de ploaie) la temperaturi de până la 90°C. 9.2.10. CONSERVAREA FAGURILOR DE LA REZERVA Fagurii de rezerva se pot tine in corpuri ME sau Dadant, asezate in stive de cate 8-10 corpuri, in aer liber, prevazute cu panza de sarma jos, la primul corp si sus, peste ultimul corp, pentru a asigura o permanenta Pagina 66
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
ventilatie (efect de cos). Stivele vor fi asezate pe capre de lemn la inaltimea de 30-40 cm de la pamant si adapostite contra ploilor si zapezii. Fagurii vechi, retinuti dupa recoltarea mierii, sunt expusi distrugerii gaselnitei daca nu reusim sa-i topim imediat. Daca nu reusim sa topim imediat ceara, se recomanda acoperirea fagurilor cu o folie de polietilena sau introducerea lor intr-un sac de material plastic, expunandu-se pe un strat de tabla soarelui fierbinte de vara. In decurs de 10 minute fagurii se desprind de pe sarme, ramele se curata imediat, iar fagurii se comprima cu mainile formand bile rotunde pe care, dupa comprimare, le vom pastra pana toamna tarziu, cand ne vom face timp pentru a extrage ceara. Folosirea fumigatiilor cu sulf: Fumigatiile cu sulf sunt cele mai indicate pentru tratarea fagurilor de la rezerva. Acestia, vor fi tratati, dupa stivuire, prin afumare cu pucioasa, fiecare stiva, fiind mai intai acoperita etans, pentru a retine astfel fumul printre rame cat mai mult posibil. Tratamentul va fi aplicat toamna (2 tratamente la interval de 10 zile) si o singura data primavara in aprilie, dupa tratament descoperind din nou sita superioara. Pentru a evita problemele de fermentaţie la ramele de cat, se recomandă ca acestea să fie lăsate să fie linse de albine (1 până la 2 zile) după ultima recoltă, punând caturile in stupi înainte de depozitare. Este important sa se evite a se lasa ramele cu faguri (fără rezerve) în aer liber datorita contactului cu diversi contaminanti si praf din aer, vehiculate de vant sau animale si pasari. Aceste rame pot de exemplu să fie depozitate într-un dulap cu rafturi sau într-un frigider vechi. Vaporii de acid acetic glacial pot la rândul lor să prevină intrarea moliei cerii în rame. Dacă este posibil, se poate utiliza o metodă biologica de tratament folosid Bacillus thuringiensis (vedeţi datelor privitoare la biocide) Se poate utiliza în egală măsură şi tehnica de congelare (min. 24 ore la temperatura de -18° C) Produse precum naftalina, paradiclorbenzenul, tetraclorura de carbon SUNT INTERZISE! Pentru a reduce riscul de dezvoltare a nosemozei, se recomandă să se dezinfecteze ramele cu acid acetic glacial care se pune într-o ceaşcă pe partea superioară a ramelor. Această operaţiune trebuie să se efectueze la o temperatură cuprinsă între 20 şi 25º C într-o încăpere bine aerisită (nu în camera de extracţie a mierii). Înainte de a le reamplasa în stupi, este important sa se aeriseasca bine ramele şi caturile astfel tratate.
9.3 PROPOLISUL Propolisul reprezintă un amestec de substanţe răşinoase si cleiuri vegetale (55%), ceară vegetală (30%), uleiuri eterice (10%), si polen (5%), cu arome specifice pe care albinele îl culeg de pe diferite specii de plante şi pe care îl folosesc în principal pentru astuparea fisurilor stupului, a asigura etanseitatea in stup si impotriva patrunderii apei din stup, în poleirea (acoperirea cu un strat fin) celulelor fagurilor şi a altor suprafeţe din stup precum si a corpurilor straine pe care nu le pot elimina afara din stup. Componenta principala a propolisului este dată de răşinile vegetale care sunt recoltate de pe muguri sau alte părţi ale unor specii vegetale cum ar fi: mesteacan, plop, cireş, vişin, castan, brad, molid etc. Albinele strâng propolis de diferite culori (galben, roşu, verde, brun etc.) şi îl transportă la stup cu ajutorul membrelor posterioare, ca şi polenul. Propolisul are o densitate mai mare decat a cerii de albine iar daca este pus in apa se scufunda. Este insolubil in apa si partial solubil in alcool. La 15 grade C este dur si friabil, iar la temperaturi mai ridicate devine moale si lipicios. Tendinţa de propolizare a albinelor este un caracter cu o variabilitate foarte mare între rase şi chiar în cadrul raselor sunt colonii de albine care au aceasta însuşire mai pronunţată. Recoltarea acestuia depinde şi de disponibilitatea acestuia în natură (regiuni bogate în specii care secretă aceste răşini) sau în funcţie de sezon primavara şi toamna albinele colectează mai mult propolis. Propolisul are o compozitie complexa, fiind foarte mult studiat în apiterapie datorită proprietăţilor sale benefice dintre care cele mai importante ar fi: cicatrizante, antivirale, antifungice si antibacteriene (bactericide si bacteriostatice), antioxidante, biostimulatoare. Calitatile antimicrobiene sunt puternic influentate de speciile de provenienta si sunt rezultatul actiunii unor substante biologic active cum sunt flavonoizii. Cercetarile efectuate pana in prezent arata ca propolisul are o eficienta remarcabila in foarte multe boli ce tin de mai multe domenii ale medicinii umane dermatologie, chirurgie, stomatologie, otorinolaringologie, ginecologie dar si in medicina veterinara. Efectele sale anestezice sunt exceptionale: de 3,5 ori mai mari decat a cocainei si de 5,2 ori mai mari decat a novocainei. Pagina 67
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Albinele propolizează spaţiile libere cu mărimea de până la 3,5 mm, iar zona cu propolizarea cea mai intensă este zona de deasupra cuibului. Albinele culegătoare de propolis îl adună ori de câte ori îl găsesc în natură, dar mai ales în lunile august şi septembrie, între orele 10 şi 15 când afară este cald, căci atunci acesta este maleabil şi uşor de recoltat Prin recoltarea la un interval de 30 de zile, randamentul de recoltare pe familia de albine creşte de 1-2 ori faţă de recoltarea la un interval de 60 de zile.
-
sitei.
9.3.1 Colectorul de propolis. Colectorul tip folie În general apicultorul poate obţine propolis din: răzuirea unor elemente ale stupului pe care se găseşte propolisul (podişor, falţuri, speteze) mărirea spaţiului dintre spetezele ramelor, albinele umplând aceste spaţii cu propolis; înlocuirea podişorului cu o plasă din material plastic care după propolizare se va ridica şi se va curăţa; utilizarea colectorului de propolis care este alcătuit dintr-un grătar lamelat din metal (dimeniunea de maxim 8 mm), o sită din material plastic şi pânză colectoare (din bumbac) care se plasează deasupra cuibului în locul podişorului (colector tip Oros); Aplicarea colectorului de propolis se face astfel: - prima dată se aplică peste rame sita peste care se aşează pânza colectoare şi se aşteaptă propolizarea
- când aceasta s-a realizat şi apare propolisul pe muchia ramei este momentul aplicării grătarului lamelat. Grătarul se pune în luna aprilie o dată cu lărgirea cuibului şi se ridică toamna în momentul pregătirii pentru iernare a familiilor de albine; peste grătar se aşează sita din plastic şi apoi pânza colectoare care în prealabil au fost dezlipite pentru a forma noi orificii în care sa fie depus propolis. În timpul sezonului apicol, ori de câte ori plasa din plastic este încărcată pe majoritatea suprafeţei cu propolis se desface prin desprindere pânza colectoare de care aderă cea mai mare parte din propolis, reaşezându-se în poziţia iniţială. Recoltarea propolisului de pe pânza colectoare se face o dată pe an după ce în prealabil a fost păstrată câteva zile la temperatură scăzută (congelator). În acest mod se pot recolta între 100 şi 300 grame de propolis/colonie/an. Propolisul brut obţinut prin răzuire nu necesita o pregatire specială, ci doar se elimină corpurile straine. În ceea ce priveşte conservarea, propolisul se poate ambala în pungi de plastic închise etanş pentru a se păstra principiile active. Propolisul fiind solubil în alcool etilic la rece, se pot uşor prepara soluţii şi extracte specifice. Colectorul de propolis poate fi si o folie de linoleum dur, cu dimensiunile de 42/33 cm, putând ave utilizări multiple. Poate fi utilizată ca podişor (când e aşezată deasupra ramelor din corpul de jos, dând astfel posibilitatea circulaţiei albinei şi în cat, iarna acoperind 8 rame de cuib), ca foaie de control (fiind aşezată pe fundul stupului cu faţă colorata în sus, după ce s-a făcut ultimul tratament cu Varachet – aceasta fiind combustibilă– ce se va ridica la revizia de primăvară, uşurând lucrările de curăţire a fundului stupilor). După ridicare foaia se curăţă sumar, se spală, se dezinfectează şi se păstrează până la o nouă utilizare. Pe post de colector de propolis se foloseşte toamna (între 1 august – 30 septembrie) şi primăvara (când apare la albine tendinţa de propolizare). Este aşezată cu faţa colorată pe spetezele ramelor din cuib. Trebuie avut grijă ca albinele să aibă posibilitatea de a se deplasa în cat la hrana din rame sau la cea din tavă şi să asiguram o ventilaţie corespunzătoare. Din două în două săptămâni ridicăm colectorul de pe rame şi răzuim propolisul depus, separând cu grijă propolisul de ceară, şi eventualele impurităţi, putând recolta într-o zi de la 50 de familii, aproximativ 0,5 kg de Pagina 68
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
propolis de cea mai bună calitate. În această perioadă, dacă în magazine mai există cantităţi mici de miere, acestea vor fi furate de albinele din cuib, fără posibilitate de furtişag dacă executam rapid lucrarea de descăpăcire, lucru care nu se va întâmpla dacă nu există această placa despărţitoare. În cazul în care avem probleme cu hrănirea pentru completarea rezervelor de hrană, pe aceste plăci se aşează farfurii sau tăviţe pe care se pun borcane cu sirop – cu gura în jos pe tăviţă şi cu 1 sau 2 beţe de chibrit pentru ca siropul să poată fi luat de albine. Se realizează astfel o hrănire suplimentară a familiilor de albine nelăsând nici o şansă albinelor hoaţe sau viespilor, care pentru a pătrunde până aici ar trebui să traverseze întreaga familie. În plus, prin acest sistem nu avem pierderi de albine care la utilizarea altor sisteme se îneacă. Pentru amănunte se pot cerceta revistele: „România apicolă” 2000, numerele 10-11, şi „Apicultura în România” 1987, nr 7. Concluzii şi recomandări: · dispozitivele de recoltare a propolisului formate din ţesătură textilă impregnată cu material plastic cu ochiuri de 1 mm, cu suport din linoleum sau pânză groasă, de dimensiunea podişorului, aşezate deasupra ramelor, asigură o cantitate medie de 150 g propolis/familie de albine, cu un interval optim între recoltări de 30 de zile. 9.3.2 Tinctura de propolis Tinctura de propolis se obtine prin introducerea propolisului fin maruntit in alcool de 85-95* Cel mai recomandat este alcoolul de secara. Ca sa puteti faramita bine propolisul, mai intai bagati-l in congelator. Din 200 ml alcool de 90*si 60 gr propolis, se face o solutie alcoolica de 30 %. Se tine la intuneric 7-8 zile, in care timp se agita din cand in cand. Dupa care se filtreaza prin doua tifoane cu vata la mijloc. Indicatii: epiderofitia plantara, zabaluta de origine micotica si streptococica, pitiriazisul fetei, intertrigo cervicial si axilar, cu diateza exudativa, dermatite, neurodermatite, pruritul scrotului si vulvei, eczeme umede si uscate, dermatoze pruriginoase. Se indica in mod deosebit in psoriazis, pomada ducand la ameliorarea acestei boli. In bronsitele cronice se recomanda cate 15-30 picaturi de trei ori pe zi, intr-un pahar cu apa. Lista bolilor in care propolisul se foloseste ca adjuvant este foarte lunga.
9.4 POLENUL Polenul = grăuncioarele microscopice care se află pe anterele florilor în săculeţii de polen şi care la maturitate se deschid pentru a-l elibera şi fecunda partea feminină a florilor speciei respective. Polenul recoltat de albine reprezintă acel polen recoltat de pe anumite plante care au caracteristici specifice pentru polenizarea cu insecte şi care se numesc entomofile. Polenul are aspectul unei pulberi fine şi văzut la microscop acesta are forme şi dimensiuni diferite specifice plantelor de origine. Aceasta caracteristică ajută la identificarea plantelor de provenienţă a polenurilor, iar domeniu de studiu se numeşte palinologie. Polenul reprezintă o sursa valoroasa de proteine, vitamine, enzime, minerale şi alte elemente nutritive esenţiale pentru procesele biologice din familia de albine: Polenul este bogat în proteine, aminoacizi, lipide, glucide, vitamine, săruri minerale. În mod special proteinele şi vitaminele se găsesc din abundenţă. Dintre vitamine menţionăm vitaminele C, B1, B2, B6, PP, D, acid folic etc. Din punct de vedere nutriţional, polenul – definit ca « super-aliment » - şi derivatul său natural păstura, contribuie în mod esenţial în alimentaţie prin elemente nutritive de bază care îşi dovedesc valoarea în numeroase situaţii. 9.4.1. OBTINEREA POLENULUI RECOLTAT DE ALBINE Albinele recoltează polenul prin mişcări şi acţiuni specifice şi îl aduna sub formă de ghemotoace de polen pe picioruşele posterioare într-o formaţiune anatomică specifică-corbicula. La un zbor, o albină culegătoare de polen aduce în stup cca 10 mg de polen, iar cantitatea de polen strânsă într-o zi este de cca 0,6 g polen. Pagina 69
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Greutatea celor două ghemotoace de polen pe care albina le transportă la stup este în medie de 5-7 mg şi poate ajunge până la 15 mg, în funcţie de sursa de polen, condiţii de vreme şi alte variabile. I. Tehnologia recoltarii polenului se bazează pe particularitatea biologică a albinelor de a aduna polenul de la flori, de a-l transporta pe coşuletele picioruşelor posterioare ale albinelor culegătoare şi de a-l acumula în stup, adică de a-l înmagazina instinctiv ca rezervă de hrană la fel ca şi în cazul mierii, în perioadele când natura îl oferă. 1. Polenul recoltat de albine este depozitat în fagurii din stup şi odată cu depozitarea, acesta este îmbogăţit cu diverse substanţe specifice şi presat în celule pentru ca acesta să poată fi conservat pe o perioadă lungă de timp. 2. După depunerea în celule acesta sufera o serie de transformări biochimice rezultând aşa numita păstura care îi asigură atât conservarea cât şi o mai buna digestibilitate. Diferitele tehnici de recoltare a polenului realizate până în prezent se refera la obţinerea polenului proaspat recoltat de albine, înainte ca acesta sa fie depozitat în faguri. Trebuie spus că perioada de recoltare a polenurilor de catre albine este februarie şi până în octombrie, dar perioada de recoltare a polenului cu colectoare specifice este limitată la perioada de abundenţă a acestuia: aprilie-iunie. Polenul recoltat poate fi monocrom dacă provine de la aceeaşi sursă (specie) polenifera sau de diverse culori când acesta este poliflor, cel mai adesea portocaliu şi galben, dar poate fi şi negru, violet sau roşu. II. Factorii care influenţează recoltarea polenului şi deci producţia acestuia: flora poleniferă existentă calitatea şi atractivitatea polenurilor puterea familiei de albinei şi starea fiziologică a acesteia (cantitatea de puiet necăpăcit) însuşirile genetice ale coloniilor prezenţa rezervelor de păstură în stup condiţiile de vreme tipul de colector Cantitatea totală care poate fi recoltată în timpul unui sezon activ poate fi între 10 şi 30 kg de polen în funcţie de factorii enumeraţi mai sus. · · · · · · ·
9.4.2. COLECTOARELE DE POLEN Toate metodele de producţie a polenului au la bază urmatorul principiu: albinele culegătoare la intrarea în stup sunt obligate sa treacă printr-un dispozitiv, denumit –placa activă, care determină dislocarea ghemotoacelor de polen de pe membrele posterioare, şi acumularea acestora într-un spaţiu colector, inaccesibil albinelor. Dispozitivele de recoltare a polenului de la albine se numesc colectoare de polen sunt alcatuite din 3 părti: 1. un dispozitiv prin care trece albina şi determină dislocarea polenurilor din coşuletele de polen placa activa. - o placă activă este o placă prevăzută cu perforaţii specifice, astfel încât la trecerea prin ea, ghemotoacele de polen se pot desprinde de pe membre. - cea mai folosita fiind placa injectată din polietilenă cu perforaţii circulare de 5mm. - placa activă pote fi reglată pe două poziţii: poziţia de lucru când albinele culegătoare sunt obligate sa treacă prin ea, sau poziţia de repaos când aceasta este rabatată pentru ca albinele sa treacă liber în stup când nu se doreşte colectarea polenului, iar colectorul trebuie sa rămână montat pe stup. 2. sertăraşul pentru polen. Reprezintă componenta colectorului în care se strânge polenul. El este acoperit cu o sită rară prin care ghemotoacele de polen pot trece dar nu şi albinele, iar la partea inferioară este Pagina 70
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
prevazut cu o sită care sa permită aerisirea polenului. Acesta trebuie sa fie uşor de preluat pentru a-l goli şi curăţa. 3. corpul propriuzis – reprezintă cadrul de susţinere a plăcii active şi a sertăraşului şi care permite ataşarea de stup fără a perturba activitatea albinelor de zbor. Unele modele prezintă orificii laterale de 6,5 mm pentru ieşirea trântorilor, deoarece aceştia pot uneori bloca intrarea albinelor la urdiniş. Colectoarele de urdiniş sunt prevazute cu cleme de agăţare şi cu un ecran de protecţie (copertina) la 10 cm deasupra colectorului care fereşte polenul strâns de acţiunea factorilor de vreme (razele soarelui, ploaia, roua, praful etc) Modele de colectoare în funcţie de amplasarea acestora: 1. colectoare de exterior - amplasate în afara stupului pe peretele frontal în faţă urdinişului; 2. colectoare de interior – amplasate în interiorul stupului: 3. colector amplasat sub stup: încorporat în soclul stupului sau amplasate între corp şi soclu. 4. Colector amplasat deasupra stupului - sub capac. Atentie la contaminarea polenurilor în colectoarele amplasate aproape de sol, unde şi umiditatea este mult mai mare! Colectoarele amplasate între corpuri sau deasupra stupului, sub podisor sau capac, asigura o contaminare mai redusa, golirea acestora se poate face mai rar şi se pretează în special la stupine care nu pot fi vizitate zilnic. Cateva specificaţii privind modul de folosire a colectorului: · montarea colectorului se va face numai pe colonii sănătoase care au cel puţin 5-7 rame cu puiet şi doar pe perioada de abundenţa de polen ( în general aprilie-iunie); · în perioada marilor culesuri de nectar nu se folosesc colectoarele de polen pentru a nu deranja trecerea albinelor şi a afecta astfel producţia de miere · montarea colectorului se face de regulă seara după încetarea zborului sau cu câteva zile înainte, fără ca plăcile active sa fie pe poziţia de lucru; acestea vor fi activate când se doreşte colectarea polenului. · când au loc tratamente fito-sanitare în arealul de cules nu se vor monta colectoarele pe poziţia de lucru; · asigurarea trecerii trântorilor prin orificii laterale speciale sau o dată pe săptămână. aceştia sunt lăsaţi să treacă prin suspendarea activităţii colectorului · asigurarea golirii zilnice a sertăraşului cu polen (0,2-0,5 kg la colectoarele exterioare de urdiniş şi ~1 kg la celelalte tipuri). · menţinerea curăţeniei colectoarelor 9.4.3. CONDIŢIONAREA ŞI PĂSTRAREA POLENULUI RECOLTAT Polenul este un produs natural care în mod normal conţine şi o anumită cantitatea de apa, unele impurităţi, dar şi o serie de contaminanţi din natură, fiind foarte higroscopic. 1. Cernerea se realizează cu ajutorul unor site manuale sau mecanice şi are scopul de a alege impurităţile (fragmente din corpul abinelor, cristale de zahar, resturi de ceara, capete de sârme, praf) dar şi de a selecta polenul după anumite dimensiuni ceea ce îi asigură un aspect comercial îmbunătăţit. 2. Conservarea are rolul păstrării calităţii acestuia până la valorificare şi consum. O metodă de conservare are la baza eliminarea excesului de umiditate până la un conţinut minim de 8-10% prin uscare. Uscarea poate avea o fază de preuscare sau nu. - Unii apicultori pot usca polenul deasupra stupilor, sub capacul stupilor, întinzându-l pe straturi de hârtie absorbantă şi beneficiind de caldura degajată de cuib şi caldura solară. O suprafaţă bine ventilată, încalzită şi ferită de razele directe ale soarelui poate constitui o modalitate eficientă de uscare. - Pentru profesionisti există utilaje speciale denumite uscatoare de polen şi care functionează pe bază de apă caldă, rezistenţe electrice sau caldură solară. Prin uscare polenul pierde cca 30 % din greutatea iniţială. 3. Depozitarea polenului uscat se face în diverse recipiente, în frigidere, care asigură temperatura de +4°C. Este necesară depozitarea la temperaturi scăzute deoarece în masa polenului pot exista diverşi paraziţi (mici coleoptere, acarieni, molia cerii, ouă ale acestora). Pagina 71
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Uscarea la temperatura de +45°C omoară formele active-larve, adulţi, dar ouăle nu pot fi distruse. Depozitarea la frig inactivează aceste forme dar nu le distruge, astfel că după scoaterea acestora din condiţile de depozitare la frig, polenul trebuie consumat într-o perioada scurtă de timp pentru a nu aparea noi forme active de paraziţi. Conservarea prin congelare! Temperaturile scazute de -18°C păstrează calităţile polenului, nu mai necesita faza de uscare, dar în aceste condiţii polenul trebuie utilizat imediat după decongelare deoarece este un mediu propice pentru dezvoltarea microorganismelor. 9.4.4. PĂSTRAREA POLENULUI ÎN AMESTEC CU ZAHĂR PUDRĂ Polenul proaspăt colectat se amestecă cu zahăr de granulaţie fină, în proporţie de 2:1, ca greutate(2 părţi polen + 1 parte zahăr pudră). Amestecul se presează foarte bine în vase de culoare închisă (sticlă sau plastic alimentar). Pentru a-l feri de mucegăire la suprafaţă, este indicat ca înainte de închiderea vasului să se acopere amestecul cu un strat suplimentar de zahăr pudră sau cu un strat de miere de circa un deget grosime. Se păstrează la loc uscat, rece şi întunecos. S-a constatat că polenul astfel conservat fiind folosit ca hrană pentru albine determină creşterea puietului într-un ritm deosebit de intens, chiar după doi ani de păstrare la temperatura camerei. Polenul rămâne moale şi cu umiditatea normală. Polenul conservat prin acest procedeu poate fi preparat în turtiţe şi administrat astfel albinelor, sau poate fi amestecat cu înlocuitorii de polen ce se administrează în hrana albinelor. Turtele respective se administrează familiilor de albine numai după zborul de curăţire. Pentru sănătatea personală se amestecă cu mixerul o anumită cantitate din polenul astfel conservat, cu miere, servindu-se 1-2 linguriţe dimineaţa cu ½ pahar cu apă înainte de micul dejun.
10. BAZA MELIFERA Pagina 72
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Prin baza melifera se intelege totalitatea plantelor melifere aflate in raza utila de activitate (2-3 km) a albinelor. Plantele melifere sunt acele specii de plante care pot asigura albinelor materia prima necesara supravietuirii si dezvoltarii lor. In cadrul lor distingem plante nectarifere (produc numai nectar), polenifere produc numai polen) si nectaro-polenifere (produc atat nectar cat si polen), precum si plante de la care albinele colecteaza mana (vegetala sau animala.) Conditiile unei bune baze melifere: – sa aiba cat mai multe si cat mai variate plante nectarifere si cat mai apropiate de vatra stupinei; – sa ofere cules de primavara, cules bogat de vara si un cules de toamna in vederea cresterii unui contingent cat mai mare de albine tinere pentru iarna. Evaluarea resurselor de nectar din raza de zbor a stupinei: Se inregistreaza suprafetele de teren ce intra în perimetru stupinei, dupa modul lor de folosinta, ca de exemplu: plantatii pomicole, fanete naturale, paduri etc. Raza economica de zbor in jurul stupinei este de 2 km, ceea ce practic corespunde la o suprafata de 1250 ha. Din productia totala de nectar se ia in calcul conventional numai o treime, stiut fiind ca in cursul unui sezon apicol, albinele nu pot valorifica mai mult, datorita timpului nefavorabil si concurentei altor insecte (albine salbatice, viespii, furnici). Stabilirea numarului de familii de albine ce pot fi intretinute economic: F = M/m,
în care: – F reprezinta numarul familiilor de albine, – M reprezinta 1/3 din productia totala de miere, – m este necesarul de miere pentru o familie de albine pe timpul unui an (aproximativ 130 kg), inclusiv hrana pentru roi (9 kg) si mierea marfa planificata de 30 kg pe familia de albine. Pomii razleti din vatra satelor sau de pe marginea drumurilor se inventariaza numeric, apoi raportat la media ce revine la unitatea de suprafata se determina suprafata ocupata de acesti pomi daca s-ar afla în masiv. Flora erbacee spontana ce se afla pe diferite suprafete fiind diversa, inventarierea se va face dupa modul de folosinta (pasuni sau fanete naturale). Alegerea vetrelor de stupina: Se va face în functie de existenta resurselor nectaro-polenifere. La stabilirea vetrei permanente este contraindicata depasirea numarului de 100 de stupi. Adapostirea stupilor nu este recomandata: - pe locuri denivelate (unde exista pericolul baltirii apelor), - in apropierea cailor ferate, - a drumurilor intens circulate, - a grajdurilor de animale - a lacurilor mari. Vetrele stupinelor personale de la orase si sate trebuie alese la o distanta de cel putin 20 m de drumurile circulate de vehicule cu tractiune animala, iar in cazul in care acest lucru nu este posibil, se iau masuri ca intre stupi si drum sa se ridice un gard inalt prin care albinele nu pot zbura, acestea fiind obligate sa zboare la inaltime mai mare, fara a mai impiedica circulatia oamenilor si animalelor. La stabilirea vetrei temporare se va tine cont de: distanta de alte stupine, starea drumurilor, adapostirea de vanturi si de arsita soarelui etc. Asezarea stupilor: Se recomanda: – pozitionarea catre sud-est, pentru a determina albinele sa inceapa zborul cat mai timpuriu prin patrunderea soarelui pe urdinis; – stupii sa aiba o pozitie orizontala cu o usoara inclinare spre fata, la o inaltime de 15-20 cm de sol, distanta dintre ei fiind de 3 m pe rand si de 4 m intre randuri (cand sunt asezati in forma de sah), de 5 metri pe Pagina 73
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
rând (cand sunt asezati perechi), sau de 6 metri pe rand (cand sunt asezati cate 2-3 în semicerc si cu urdinisurile in directii diferite). – iarba din fata stupilor se taie, astfel incat pamantul sa ramana curatat formand „oglinda stupului”. Cercetarea acestei portiuni de teren permite stuparului sa-si dea seama de anumite stari anormale ivite in cursul sezonului. Despre nectar si factorii care influenteaza secretia lui: Capacitatea nectarifera precum si concentratia nectarului in zahar variaza in general in functie de specie, varietatea plantei, pozitia florilor pe planta sau in inflorescenta, stadiul infloririi precum si in functie de conditiile pedoclimatice. Conditiile pedoclimatice: – Aerisirea si umiditatea solului de 45-75 % ofera conditiile pentru o secretie optima a nectarului. – Tipul de sol si ingrasamintele minerale influenteaza de asemenea secretia de nectar (azotul in cantitati excesive are efect defavorabil asupra secretiei in timp ce fosforul, magneziul si calciul au efect favorabil). – Secretia de nectar nu incepe sub 100C, devine optima intre 20-320C si apoi scade treptat pana la + 350C . La majoritatea plantelor melifere temperatura optima secretiei nectarului este cuprinsa între 16-250C. – Momentul optim al secretiei de nectar variaza in cursul zilei de la o specie melifera la alta. Plante ca floarea soarelui, isopul, salvia inregistreaza un maxim de secretie dimineata, in timp ce teiul alb, dupa amiaza. In acest sens intensitatea zborului albinelor este determinata de intensitatea secretiei de nectar. – Toate razele solare directe si intense provoaca ofilirea plantelor si diminuarea activitatii nectarifere. – Plantele ce au nectariile adapostite în profunzime (trifoiul rosu) produc in zilele cu soare de 2-5 ori mai mult nectar în timp ce plantele cu nectariile la suprafata (hrisca, mustarul) secreta mai mult nectar in zilele cu o nebulozitate mai mare. Precipitatiile vantul, seceta si umiditatea: Ploile moderate si vantul cald favorizeaza productia de nectar, in timp ce precipitatiile abundente influenteaza negativ în timpul infloririi. Umiditatea optima este de 60-80%. Vanturile si seceta au o influenta negativa, productia de nectar putând inceta cu desavârsire. Varietatea plantei: Secretia maxima de nectar la arbori este între 20-40 ani. Florile de la baza faceliei sau a teiului secreta mai mult nectar decat cele de pe vârf. Observaţii fenologice şi meteorologice Plantele melifere, în funcţie de condiţiile de desprimăvărare, nu înfloresc în fiecare an la aceleaşi date calendaristice, dar ele înfloresc întotdeauna în aceeaşi ordine şi în general la aceleaşi intervale de timp unele faţă de altele. - Salcâmul înfloreşte la 38 de zile de la înflorirea caisului. (Dacă, de exemplu, caisul a înflorit la 5 aprilie, salcâmul va înflori la 13 mai). - De la înflorirea mărului până la cea a salcâmului trec 24 de zile. - De la înflorirea gutuiului (ultimul pom fructifer care înfloreşte), mai trec 9-10 zile până la apariţia culesului la salcâm. - De la apariţia primelor frunzuliţe ale teiului vor trece 60 de zile până la înfloritul salcâmului. - Un punct orientativ în privinţa începutului culesului de salcâm este apariţia mugurilor florali ai acestuia. Când ei vor avea 2-2,5 cm lungime, vor mai trece maximum 10 zile până la începerea culesului. Pagina 74
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
În jurul datei de 12-14 mai apar situaţii neplăcute, caracterizate prin răciri bruşte, posibile căderi de brumă, vânturi puternice şi reci, cauzând pagube apiculturii şi agriculturii. Aceste manifestări sunt cauzate de interpunerea între soare şi pământ a unei pulberi de stele ce cândva s-au ciocnit în cosmos. În aceste zile nu este indicat să se facă roiri pentru că există riscul răcirii puietului.
10.1. ARBORI SI ARBUSTI MELIFERI 10.1.1. ARBORI
Salcâmul alb este considerat cea mai importantă specie meliferă. Înflorirea începe în luna mai şi se continuă până la sfârşitul lunii iunie. Prin practicarea stupăritului pastoral apicultorii pot asigura 2 – 3 culesuri pe an. Producţia de miere este evaluară la 1000 kg./ha. Mierea este incoloră sau uşor colorată în galben cu aromă specifică de salcâm, mult apreciată pe piaţa internă şi la export. Oferă importante culesuri de producţie.
Teiul înfloreşte în cursul lunilor iunie – iulie, la 15 zile după salcâm. Durata de înflorire a celor trei specii (teiul cu frunză mare, teiul cu frunză mică, teiul argintiu) luate împreună este în medie de 30 zile. Producţia de miere este evalută la 800 – 1200 kg./ha Mierea de tei este de culoare galben – închis, cu gust plăcut şi aromă pronunţată de tei, cu calităţi alimentare şi terapeutice deosebite. Oferă importante culesuri de producţie.
10.1.2. ARBUŞTI Zmeurul este considerat cel mai valoros arbust melifer. Înfloreşte în lunile iunie – iulie. Perioada de înflorire durează aproximativ 25 zile. Cultivat la câmpie, are o înflorire mai timpurie, în aprilie – mai şi durează 10 – 14 zile. La munte producţia de miere estimată este de 50 – 200 kg./ha. Mierea de zmeuriş este de culoare roşcată-gălbuie şi foarte gustoasă.
Pagina 75
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
10.2. CULTURI AGRICOLE Floarea-soarelui reprezintă principala cultură meliferă din zona de câmpie. Înfloreşte în lunile iunie – iulie. Perioada de înflorire a unui lan este de 20 – 25 zile. Culesul la floarea soarelui este destul de stabil şi constant, suplinind adesea teiul. Florile oferă albinelor nectar şi polen de culoare galbenă. Producţia de miere în medie este de 60 kg / ha. Oferă importante culesuri de producţie.
câmpie.
Rapiţa este o plantă meliferă valoroasă pentru zona de
Înfloreşte în aprilie, iar perioadade înfloriri durează până în mai. Furnizează nectar şi polen într-o perioadă când fora meliferă ete săracă. Producţia de miere este de 35 – 100 kg/ha. Mierea monofloră de rapiţă este de calitate bună, are culoarea galben-deschis şi cristalizează foarte repede. Porumbul este o valoroasă plantă poleniferă. Înfloreşte în luna iunie până în octombrie, în funcţie de data semănatului. Polenul este de culoare galbenă şi are un conţinut bogat în proteine, la care se adaugă un factor de creştere, cu rol important în dezvoltarea organismelor tinere. De pe un hectar de porumb se estimează că se pot obţine 22 kg. polen proaspăt iar de la o plantă 1 gram.
Coriandrul înfloreşte în lunile iunie-iulie, furnizând un lung cules de vară care se eşalonează aproximativ pe 30 zile. În anii favorabili producţia de miere este de 100 - 500 kg / ha. Mierea monofloră de coriandru are gust şi miros caracteristic. Albinele cercetează florile şi pentru polen.
Pagina 76
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Lucrena înfloreşte în luna mai (coasa I) sau în iulie-august(la coasa II). Producţia de miere este apreciată la 25 – 30 kg. / ha. Iar în culturi irigate 200 kg. / ha. Pentru a spori participarea albinei melifere la polenizarea lucernei se vor asigura familii puternice şi o încărcătură de 8 – 10 familii /ha., amplasate în interiorul parcelelor sau în imediata lor apropiere.
Trifoiul alb este una din cele mai melifere specii de trifoi, fiind intens cercetat de albine pe toată durata zilei. Albinele culeg nectar şi polen cafeniu-închis. Durata înfloriri este lungă, din luna mai, până toamna în octombrie. Producţia de miere evaluată este de 100 – 250 kg / ha.
10.3. POMII FRUCTIFERI
Mărul este cea mai valoroasă specie meliferă dintre pomii fructiferi. Înfloreşte abundent în luna aprilie mai. Secretă mult nectar şi mai ales polen, care contribuie la întreţinerea şi dezvoltarea timpurie a familiilor de albine. Producţia de miere este de 30 – 42 kg. /ha. Mierea monofloră este galbenă, cu aromă plăcută şi cristalizează repede după extracţie.
Părul înfloreşte în luna aprilie. Durata de înfloriri a unui pom este de 10 – 14 zile şi oferă albineleor atât nectar cât şi polen. Polenul este foarte necesar pentru creşterea puietului primăvara şi pregătirea familiilor de albine pentru culesul principal de la salcâm. Producţia de miere este evaluată la 18 – 20 kg.
Pagina 77
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Gutuiul, faţă de ceilalţi pomi fructiferi este specia cu înflorirea cea mai târzie, eşalonată în mai - iunie. Florile sunt intens cercetate de albine. Producţia de miere evaluată la gutui este de 90 kg. /ha. Oferă familiilor de albine importante culesuri de întreţinere.
Prunul, înfloreşte în luna aprilie şi oferă familiilor de albine culesuri de întreţinere de nectar şi polen. Producţia de miere evaluată la această specie este de 20 – 30 kg. /ha.
Cireşul este o specie nectaro-poleniferă bună, cu înflorire abundentă, care desfăşoară eşalonat în luna aprilie. Producţia de miere obţinută de la cireş este de 30 – 40 kg. /ha.
Vişinul înfloreşte în luna aprilie şi oferă familiilor de albine culesuri de nectar şi polen. Producţia de miere obţinută de la cireş este de 30 – 40 kg. /ha.
Caisul este una din speciile pomicole cu înflorirea cea mai timpurie, în martie – aprilie, înainte de înfrunzire. Oferă culesuri atât de nectar cât şi de pollen, contribuind la întărirea şi dezvoltarea familiilor de albine ieşite din perioada de repaus.
Pagina 78
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Piersicul înfloreşte timpuriu în martie aprilie Producţia de miere medie este evaluată la 20 – 40 kg. /ha. Alături de cais , sunt specii valoroase pentru apicultură pentru că oferă primele culesuri de întreţinere care stimuleză activitatea albinelor ieşite din iarnă.
10.4. SPECII DECORATIVE Speciile decorative oferă familiilor de albine culesuri de întreţinere de primăvara devreme (martie aprilie) până toamna târziu, prin înflorirea lor eşalonată.
Ghiocei
Narcise
Zambile
Gladiole
Alte specii decorative
10.5. SPECII ERBACEE SPONTANE Zburătoarea este o specie meliferă apreciată pentru culesul din zona de deal şi de munte. Perioada de înflorire începe în luna iulie şi se eşalonează până în august, în funcţie de altitudine. Florile secretă nectar din abundenţă. Condiţiile optime de secreţie a nectarului sunt: Temperatura de 21 - 26ºC şi umiditatea atmosferică de 60 – 70%. De aceea culesul la zburătoare este foarte variabil şi nesigur, producându-se abundent o dată la 6 – 7 ani. În condiţii favorabile producţia de miere variază între 200 - 600 kg. / ha. Pagina 79
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Mierea monifloră de zburătoare este transparentă, de culoare verzuie, cu aromă şi gust plăcut.
Pagina 80
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
10.6. SPECII MEDICINALE Levănţica este una dintre cele mai valoroase plante melifere din flora erbacee, prin înfloritul de lungă durată care se eşalonează din iunie până în august şi prin potenţialul său melifer ridicat. Producţia de miere evaluată la această specie este de 50 – 100 kg. /ha. Mierea de levănţică este galbenă aurie cu nuanţe verzui, aromată şi cu gust plăcut.
Menta înfloreşte din iunie până în august, fiind foarte atrăgătoare pentru albine, care recoltează nectar şi polen. Caracteristic pentru nectar este conţinutul mare în vitamina C. Producţia de miere este de 100 – 200 kg. /ha. Mierea este brun – roşcată , cu aromă pronunţată de mentăşi gust plăcut.
Roiniţa sau iarba stupilor, floarea roilor înfloreşte în lunile iunie- august, oferind familiilor de labine un bun cules de întreţinere, fiind cercetată intens mai ales în miezil zilei. Producţia de miere este de 100 – 150 kg. /ha. Florile sunt de culoare alb-gălbuie, albă sau liliachie, cu miros de lămâie.
Isopul înfloreşte abundant în lunile iunie – iulie pe durata a 30 zile. Utilizat în scopuri medicinale se poate cosi de două ori, fapt ce determină a doua înflorire în septembrie – octombrie, oferind albinelor culesuri valoroase într-o perioadă cu flora meliferă tot mai rară. Producţia de miere evaluată este de 50 – 100 kg. /ha.
Pagina 81
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Salvia este o valoroasă specie meliferă din flora spontană, care înfloreşte în mai – iunie şi oferă familiilor de albine culesuri de nectar şi polen valoroase. Producţia de miere evaluată la această specie ajunge în medie la 300 kg. / ha.
Anghinarea Înflorirea se desfăşoară pe o perioadă lungă de timp, din iunie până în septembrie. Producţia de miere este evaluată la 150 – 400 kg./ ha. Albinele recoletaza de la anghinare şi polen de culoare albă cenuşie.
10.7. SPECII MELIFERE TIPICE
Facelia sau floarea albinelor este cea mai valoroasă plantă melifeă tipică. Importanţa ei este legată de capacitatea nectariferă mare cât şi de perioada de vegetaţie, care permite eşalonarea înfloririi, pentru acoperirea golurilor de cules din ţară. De la facelie albinele culeg polen de culoare mov, mai ales la începutul înfloriri şi nectar pe toată perioada. Producţia de miere este evaluată la 300 – 1000 kg./ ha. Mierea are culoare galbenă deschis. Peritada de înflorire se situează în lunile mai – octombrie, în cazul culturilor eşalonate.
Pagina 82
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
11. MANAGEMENTUL FAMILIEI DE ALBINE 11.1. AMPLASAREA STUPINELOR • Ca regula generala, permanent in stupina se va asigura igiena, ordinea şi curăţenia. • Se recomandă amplasarea stupinelor in zone cu o floră bogată şi diversificată. Sursele de polen au o importanţă deosebită mai ales primăvara, dar si la sfarsitul verii cand se creste albina de iernare şi la sfârşitul toamnei pentru a avea rezervele de proteina in partea a doua a iernarii. • Vetrele permanente vor fi uscate, protejate de vant, cu expunere la soare in special pe perioada diminetilor mai reci si umede– departe de livezi şi/sau culturi ce sunt supuse unor tratamente fitosanitare regulate. • Dacă în zonele de amplasament a stupinelor nu există surse naturale de apă, este bine să se aiba în vedere dotarea stupinei cu o adăpătoare cu apă potabilă pentru a nu recolta apa contaminata din natura 11.2 INSPECTIA STUPULUI • In timpul interventiilor in stup NU se vor depozit caturile şi ramele pe sol, evitand astfel contaminarea cu bacterii din sol. • Utilizarea unor produse pentru calmarea albinelor - Utilizarea afumatorului/ pulverizarea cu apa si pentru unificarea albinelor • Afumătorul se foloseşte cu moderaţie. Se recomandă ca şi combustibili pentru afumator produsele vegetale naturale uscate (ex. surcele uscate de fag). • În perioada de cules, ESTE INTERZISĂ utilizarea de compuşi răşinoşi, uleiuri, cartoane cu adezivi de lipire, deoarece arederea acestora poate produse reziduuri toxice. • Pentru pulverizarea cu apa in calmarea albinelor (vaporizare) se va utiliza doar apa din reţeaua de distribuţie sau cea care răspunde la normele de potabilitate. • Produsele utilizate pentru unificare trebuie să fie de calitate alimentară.
Pagina 83
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
· · · · ·
MIRCEA BECA
11.3. SCHIMBAREA FAGURILOR se vor controla în mod regulat ramele cu faguri din corpuri şi caturi. Se recomandă ca în fiecare an să se înlocuiască aproximativ 25% din faguri unui stup in special cei provenind de la ramele de corpuri (fagurii cei mai închişi la culoare). Înnoirea regulată a fagurilor oferă dinamism coloniilor şi scade presiunea infecţioasă asupra acestora. Ramele cu faguri de productie pot fi confectionate din faguri de ceara sau din plastic alimentar. În nici un caz, fagurii brun închis spre negru nu se vor folosi în caturi. In apicultura ecologica se vor utiliza numai faguri artificiali proveniti din ceara ecologica
11.4. EVITAREA FURTISAGULUI • Evitarea amplasarii stupilor în linie • Evitarea vopsirii cu aceeasi culoare, mai ales cand stupii sunt amplasati foarte aproape unul de altul • Evitarea oricarei operaţiuni ce riscă să provoace furtişagul: - nu lăsaţi ca materialul de stupină să fie lins de albine în aer liber, în afara stupilor! - nu lăsaţi nesupravegheate in aer liber ramele ce conţin miere! - evitaţi sa lucrati cu familii slabe!
În caz de furtişag, trebuie sa se elimine sursa cat mai rapid si sa se reduca urdinişurile pâna la dimensiunea unei albine, pentru a intari paza albinelor.
· · ·
11.5 PRINDEREA (CAPTURAREA) SI INTRODUCEREA ROILOR Pentru capturarea si formarea de noi familii de albine din roiuri naturale se vor utiliza de echipamente in conformitate cu normele de bune practici enumerate mai sus. Roiul capturat se va aseza pe faguri noi de clădit Se va evita hrănirea cu miere a cărei provenienţă nu se cunoaşte.
11.6 PATOLOGIE-BOLILE ALBINELOR • Se recomanda controlul periodic pentru identificarea oricărei forme de boală; • Tratamentele împotriva varroozei se vor face doar cu produsele acceptate şi înregistrate în registrul de produse farmaceutice de uz veterinar de catre ANSVSA- ICPBMV (a se analiza lista acestora existenta pe site-ul: http://www.icbmv.ro/nomenclator.aspx) • Utilizarea de medicamente autorizate pentru apicultura organică (ca de ex. acizi organici, uleiuri volatile); Bolile cu declarare obligatorie: • Acarapioza, loca americană, loca europeană, gândac de stup - Aethina tumida, varrooza şi acarianul Tropilaelaps sunt boli cu «declarare obligatorie». • Pentru varrooză intreg teritoriul României este considerat zonă de infestare şi ca atare declararea nu mai este necesară.
Acarapis woodi
Loca americana
Varooa destructor Pagina 84
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Loca europeana Aethinia tumida Tropilaelaps clareae Bolile cu declarare obligatorie - Măsuri de luat: • Dacă se suspectează prezenţa unei boli “cu declarare obligatorie” sau dacă se constată mortalităţi anormale, fără a putea determina cauza, trebuie să se facă imediat declaraţia la autoritatea sanitară-veterinară locală, unde este arondata stupina. • Medicii veterinari vor preleva mostre ce vor fi trimise la DSV ; • Dacă se confirmă vreuna din bolile sus-menţionate, se stabileşte o zonă de protecţie pe o rază de minimum 3 km. In această zonă de protecţie, se interzice vânzarea, comercializarea, transportul, închirierea, împrumutul, debarasarea de familiile afectate, de mătci, de faguri, de stupi sau de ustensilele anexe provenind din focar sau din zona respectivă. • Apicultorii sunt deasemenea obligaţi să aplice măsurile de combatere prescrise de agenţie (ANSVSA). Sub controlul agenţiei se vor aplica măsuri specifice în funcţie de boala constatată (diagnosticată). • În cazul în care se prezintă mortalităţi anormale, apicultorul trebuie să trimită din proprie iniţiativă un eşantion (o mostră) la laboratorul autorizat. In acest caz, acesta va suporta costurile analizei. Tratamente • Se recomanda controlul periodic pentru identificarea oricărei forme de boală. • Apicultorul trebuie să aplice strategia de combatere cuprinsă în textele reglementatela nivel national. In acest sens trebuie consultată legislatia oficială pe care ANSVSA trebuie sa o popularizeze prin intermediul DSV locale, respectiv prin medicii veterinari de circumscripţie. • Anumite medicamente veterinare necesită o prescripţie veterinară. In acest caz, trebuie să contactaţi medicul veterinar de circumscripţie. • Nu se vor utiliza decât medicamentele veterinare autorizate şi puse pe piaţă pentru albine sub formularea lor apicolă, în funcţie de modalităţile recomandate prin etichetare, notificare sau reţetă veterinară. • Produsele medicinale veterinare pentru tratamentul bolilor albinelor se desfac prin reteaua farmaciilor veterinare sau alte magazine specializate pe apicultura. • Se va respecta modul de administrare si foarte important nu se vor trata niciodată familiile de albine în perioda de recoltă şi /sau în prezenţa magazinelor de recolta a mierii. • Ca regula generala nu se vor aplica tratamente preventive. • Până în prezent nu sunt autorizate antibioticele si sulfamidele - pentru tratamentul nosemozei nu exista tratamente cu antibiotice (ex. Fumagilina este interzisa). • Reziduuri - Mierea contaminata (în afara normelor) va fi distrusa. • Produse medicamentoase expirate - Ambalajele şi produsele de tratament expirate (benzi vechi) trebuiesc depuse in containere cu deşeuri special amenajate (medicamente expirate). Măsuri preventive pentru evitarea imbolnavirilor • Este important a mentine in stupina numai familii puternice si o baza melifera care sa ofere in primul rand resurse bune de polen. • Nu se vor lasa niciodată în stupină, nesupravegheaţi, faguri cu miere şi polen. Pagina 85
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
• Nu se vor hrani albinele cu suplimente gluco-proteice pe baza de miere si polen nesterilizate sau a caror sursa provine din afara stupinei proprii sau de la familii slabe si cu semne de boala din propria stupina. • Stupii se vor urmari permanent pentru depistarea oricaror semne de boala! • Nu se vor interschimba materiale si echipamente la stupii afectati de boli infectioase! • Utilizarea soclului antivarroa ca instrument util pentru monitorizarea si reducerea infestarii cu Varroa si aplicarea de tratamente adecvate. 11.7 IDENTIFICARE FAMILIILOR DE ALBINE • Orice apicultor trebuie să se înregistreze la Direcţia Sanitar-Veterinară. • Această obligativitate se aplică tururor apicultorilor si independent de numarul de stupi sau productia obtinuta. • Pentru a se înregistra la DSVSA, deţinătorii de albine trebuie să se adreseze la DSV de pe raza localizarii stupinei -ca vatra permanenta si sa completeze formularul de cerere de înregistrare, conform legislatiei nationale. • În acest scop este recomandabil să se numeroteze toţi stupii pentru a se asigura trasabilitatea. 11.8. STUPARIT PASTORAL. In Romania stuparitul pastoral este reglementat Legii apiculturii nr. 89/1998 republicata (2010) • Se aleg vetre temporare în zone care nu prezintă riscuri. • Este foarte important sa existe relatii bune de colaborare si dialog cu proprietarii sau cu persoane din vecinatatea vetrei pentru a lua cunoştinţă de tratamentele efectuate în zona respectivă. 11.9. PESTICIDE/ ORGANISME MODIFICATE GENETIC (OMG)/ METALE GRELE • În zonele de mari culturi melifere sau de livezi, este foarte recomandabila colaborarea cu proprietarii sau locatarii pentru a lua la cunoştiinţă de tratamente efectuate/prevăzute sau despre prezenţa de culturi cu organisme modificate genetic (OMG). • este important ca apicultorii sa se asigure ca stupinele sunt amplasate departe de zonele de stropiri şi de pulverizari (ţineţi cont si de derivaţii rezultati!). • În caz de tratament al resurselor melifere: - este ideal ca stupinele sa fie deplasate din zona de contaminare, - dacă nu este posibil, stupii trebuiesc închişi temporar pe perioada de acţiune a produsului pulverizat. • În producţia de polen, trebuie să se evite zonele tratate si cele care prezinta riscuri (poluare prin hidrocarburi, metale grele). • În cazul existenţei în apropiere (proximitate) a unei culturi modificate genetic (pe o rază de 5 km), polenul recoltat riscă să fie clasificat ca şi OMG. Acest fapt este bine de stiut in apicultura ecologica unde mierea poate fi declasificata ca ecologica. • Pentru a evita prezenţa metalelor grele, trebuie să se evite instalarea stupilor într-un mediu industrial poluat cu metale grele (în apropierea întreprinderilor poluante sau în apropierea zonelor unde se construiesc întreprinderi poluante). • Simbol pentru mediu contaminat! • Dacă nu este posibil să se îndepărteze sursa de contaminare, stupina trebuie deplasată din zona respectivă! 11.10. HRANIRI • Alimentaţia artificială este permisă numai în cazurile în care supravieţuirea familiilor de albine este în pericol, iar organismele de inspecţie şi certificare prin derogare pot autoriza hrănirea artificială cu zahar sau sirop de zahăr sau înlocuitori obţinuţi din culturi ecologice; • Hrănirile artificiale se sistează cu 15 zile înainte de începerea unui cules de producţie; Pagina 86
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
• Dacă există suspiciune asupra prezenţei de sirop din miere, mierea va fi recoltată separat şi dată albinelor in hrănirile de iarnă. • Dacă se suspectează prezenţa de produse ilegale (nepermise), mierea va fi depusă la containere specifice pentru distrugere. • Utilizarea unui produs interzis (de ex produse cumparate pe baza de miere si polen nesterilizate care pot contamina cu spori si micelii ai unor boli specifice albinelor, produse cu adaosuri de medicamente interzise); Hraniri pe baza de zahar • La stupii pentru producţia de miere, nu se administrează nici un fel de hrănire în perioada de cules şi/sau în prezenţa corpurilor de recolta (magazinelor de productie) de miere. Hrănirile sunt permise doar cand stupina produce doar lăptişor de matcă. Fabricarea suplimentelor de către apicultor • Se va utiliza doar zahăr de calitate alimentară. • Pentru preparea de siropuri, se va utiliza apă care corespunde normelor de potabilitate. • Zaharul se va depozita la adăpost de orice sursă de contaminare chimică şi/sau biologica (ex. absenţa rozatoarelor şi a altor insecte, o încăpere uscată, sacii închişi ermetic etc.) Produse obtinute industrial • se vor utiliza zaharuri digerabile pentru albine. • se va urmari ca siropul sa nu fermenteze. Hrănirile de stimulare Pe baza de miere • Nu se vor hrani niciodată familiile de albine cu miere ce nu provine din stupina proprie pentru a evita transmiterea agenţilor patogeni şi /sau a reziduurilor din alte stupine. • Nu se vor introduce in stupi niciodată rame de rezervă de origine necontrolată. Pe baza de polen • Se va evita polenul suspect sau conservat necorespunzător. • Polenul trebuie să fie de origine cunoscută (din propria stupină, din familii sanatoase). Pe baza de turte glucidice si gluco-proteice • Trebuie să fie realizate fără miere şi/sau polen care provine din afara stupinei proprii şi să nu contina produse toxice sau produse veterinare (solicitaţi un certificat de calitate de la furnizor!). • Aceste produse nu trebuie utlizate decât dacă sunt de calitate alimentară şi fără adaos de antibiotice sau sulfamide (validata de atestarea furnizorului). - Este foarte important ca apicultorul sa fie atent la utilizarea unui produs interzis (ex.suplimente cu adaos de antibiotice) - Dacă mierea conţine produse nepermise, va fi distrusă.
Pagina 87
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
11.11. MĂSURI CE SE IAU ÎN CAZUL ÎNŢEPĂTURILOR DE ALBINE I. În principiu, prezenţa oricărei stupine trebuie să fie semnalată cu indicatoare de genul ”ATENŢIE ALBINE”. În cazul în care o persoană este înţepată, trebuie îndepărtat foarte repede acul din piele, prin răzuire cu dalta apicolă sau cu unghia, evitându-se prinderea sa cu degetele, pentru că în această situaţie se presează veziculele cu venin şi secreţiile acestora vor pătrunde în întregime în piele. Locul înţepat va fi va fi afumat cu câteva rafale de fum sau va fi spălat pentru a îndepărta mirosul de venin. Pentru diminuarea intensităţii durerilor, locul înţepat va fi fricţionat cu o soluţie de hipoclorit de sodiu (apă Javel) sau cu o soluţie de amoniac 20% sau cu ceapă tăiată sau cu frunze de pătrunjel sau cu oţet sau cu apă sărată. Se aplică apoi o compresă cu gheaţă, cu apă rece la care s-a adăugat sare sau se poate folosi tinctura alcoolică de propolis. Dacă umflătura persistă, se fac pansamente sterile cu praf de sulfamidă sau cu aureomicină pomadă. Când înţepătura a fost aplicată în gură şi sunt semne de asfixie, se vor ţine în gură bucăţi de gheaţă sau sare, ori se clăteşte gura în mod repetat cu apă rece. Un efect mai mare se obţine prin masticarea a 2-3 căţei de usturoi. Dacă o persoană a primit mai multe înţepături se recomandă pentru calmarea durerilor Antinevralgic sau Algocalmin, iar pentru combaterea simptomelor alergice se recomandă administrarea pe cale bucală a unui comprimat de Feniramin, Romergan, Nilfan sau Metilfeniramin. În cazul unor persoane mai sensibile, înţepătura albinei poate fi fatală. Acestea fac reacţii alergice, manifestate prin mâncărime pe tot corpul, accelerarea respiraţiei, senzaţii de sufocare, leşin, răcirea şi învineţirea extremităţilor. În această situaţie se va lua o jumătate de pahar cu apă alcoolizată în care s-au pus pentru adulţi 8-10 picături de amoniac concentrat, iar pentru copii 4-6 picături. Administrarea acestei soluţii se va face după provocarea în prealabil a vomitării. În situaţii mai grave de şoc anafilactic, când bătăile inimii se răresc, se va face de urgenţă apel la un medic care va aplica injecţii cu adrenalină sau efedrină. Până la sosirea medicului, se fac frecţionări puternice pe membre, şira spinării şi ceafă. II. Intepaturile albinelor Unul dintre motivele pentru care unii oameni ocolesc aceasta frumoasa indeletnicire este acela a intepaturilor de albina. In realitate pentru marea majoritate cateva intepaturi nu ar trebui sa fie o problema. Necazurile apar insa la cei care prezinta o alergie puternica la acestea. Iata cum se pot indeparta aceste consecinte: "Acul se reteaza orizontal cu unghia, cu dalta apicola sau cu cutitul. Locul intepat se tamponeaza de urgenta cu una din solutiile: alcool cu propolis 10%, solutie de amoniac 10% sau hipermanganat 1/1000, otet de 9 grade sau apa sarata mai concentrata. Pe cale orala se vor lua: Romergan, 1 drageu a 0,30 g sau o lingurita de sirop cu Romergan. Tot ca antihistaminice mai sunt in comert: Feniramin, comprimate a 0,050 g si 0,10 g, Nilfan, drageuri a 0,025 g, supozitoare a 0,001 g. Tot pe cale bucala se va mai lua ca desensibilizant: Clorocalcin solutie la flacon, 20-40 picaturi intr-o lingura cu apa sau pe o bucata de zahar, Calciu 200 comprimate, o tableta dizolvata in apa, sau Lactat de calciu comprimate a 0,500 g sau solutie de Lactat de calciu 15 g la 150 g apa distilata, 1-2 lingurite. In caz de soc anafilactic, se vor lua urmatoarele masuri dar numai de catre personalul medico-sanitar: 1) in primele 5 minute Calciu gluconic solutie 10%, injectie profund intramuscular sau intravenos foarte lent sau Clorhidrat de adrenalina 1/10.000, profund intramuscular; 2) urmat de o injectie de Fenergan ( Romergan ), o fiola intramuscular profund; 3) daca socul continua, injectiile se repeta la 10-15 minute (dupa Gautier). In concluzie, avem convingerea ca avand la indemana o trusa cu medicamentele amintite, lucrand cu calm si cu respectarea recomandarilor facute si cei mai sensibili la veninul de albine se vor putea delecte in orele libere cu frumoasa indeletnicire a apiculturii." - Apicultura in Romania nr.1/1980 - dr. I. Buzatu
Pagina 88
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
11.12. OBSERVAŢII IN STUPINA FĂRĂ A DESCHIDE STUPUL Luna martie: · albinele ies la zbor de curăţire = colonie normală. Dacă albinele intră repede în stup fără a ezita sau a mai întârzia la urdiniş, sigur acea colonie are matcă. Dacă pe urdiniş ies şi trântori, înseamnă că stupul are o matcă bătrână sau o matcă tânără care s-a împerecheat în ultimele zile ale toamnei, albinele neavând timp să-i mai elimine. · Albinele ieşite în zbor lasă materiile fecale pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului = diaree sau chiar nosemoză. De asemenea, când albina se târâie în faţa stupului şi nu poate zbura, este suspectă de acarioză sau nosemoză. · albinele aduc polen = există puiet de hrănit; numărul mare al culegătoarelor de polen indică prezenţa unei mătci prolifice şi a unui cuib extins, iar numărul mic al acestora indică o colonie slabă, cu matcă bătrână şi cu puiet puţin; · albinele ies în zbor la o temperatură mai coborâtă decât obişnuit, deci la 9-100C = nevoie mare de apă pentru puiet; · albine multe ce zboară la amiază în faţa urdinişului şi în jurul stupului = zbor de recunoaştere pentru albinele tinere ce s-au născut în iarnă; · puiet eliminat în stare de nimfă = lipsă păstură în stup; · eliminarea din stup a păsturii întărite, albicioasă şi pietrificată = umiditate excesivă care a dus la apariţia ciupercilor nocive; · urme de cristale de miere scoase afară pe urdiniş = mierea s-a cristalizat în faguri; · urdinişuri aburinde şi brumate în zilele reci de primăvară = colonie puternică cu mult puiet în cuib; În cursul anului: · larve de trântori eliminate în lunile aprilie- mai = rezerve insuficiente de hrană; · o intensă activitate de zbor a trântorilor în luna mai = semn de pregătire a coloniei pentru roit; · prezenţa resturilor de albine pe scândura de zbor şi pe oglinda stupului = posibil: boală, şoareci, păsări etc.; · albine care intră şi pleacă grăbite = activitate normală; dacă am introdus suficienţi faguri clădiţi nu este necesar să mai deranjam albinele; · albinele îşi prelungesc mult zborul (chiar după amurg) = descoperirea unei surse neaşteptate de cules sau declanşarea unui furtişag la o familie străină. Pentru elucidarea cauzelor, se impune depistarea direcţiei de zbor. · albine care nu activează, pază sporită, activitate timidă la urdiniş = lipsa mătcii sau o altă anomalie (matca plecată la împerechere etc.) = trebuie găsită cauza; · matcă care cântă = în stup sunt mai multe botci care au rămas nedistruse după roire. Pentru elucidarea cauzei şi remediere, se impune deschiderea şi verificarea familiilor în cauză. · zbor intens şi dezordonat de albine, multe ies şi se întorc imediat la urdiniş, altele aleargă pe peretele stupului sau în lungul scândurii de zbor, parcă ar căuta ceva; ridicând podişorul fără să folosim fum albinele parcă plâng = matcă dispărută; · la urdiniş activitate normală, doar câteva albine tremura din aripi şi abia merg legănându-se pe scândura de zbor iar pe oglinda stupului se află multe albine moarte şi unele trag să moară = o boala – nosemoza sau o intoxicaţie; · albine moarte (de ordinul sutelor) pe oglinda stupului = o intoxicaţie puternică în zonă. Se impune depistarea surselor de intoxicaţie şi luarea măsurilor corespunzătoare. · albine puţine care intră şi ies agale pe urdiniş iar la ascultare se aude un zumzet domol = familie bezmetică (atenţie! matca poate să piară şi datorită scuturării ramelor); · miros neplăcut care iese pe urdiniş = locă;
Pagina 89
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
· zgomotul şi ventilaţia abundentă produse pe timpul serii şi al nopţii = cules intens; Se impune asigurarea spaţiului optim pentru depozitarea nectarului (faguri clădiţi, artificiali sau, în cazul stupilor verticali, echiparea cu magazine). · vrem să ştim dacă botca introdusă a fost primită iar matca s-a împerecheat: nu este nevoie să deschidem neapărat stupul; dacă activitatea de la urdiniş este bună în comparaţie cu a altor stupi şi dacă săltând podişorul albinele sunt liniştite, înseamnă că ori au botcă, ori matcă neîmperecheată, ori matcă care a început să ouă; · atunci când albinele zboară intens, pleacă grăbite şi se întorc cazând pe scândura de zbor, avem o activitate normală şi un cules bun; · dacă activitatea la urdiniş este îndoielnica şi deschizând stupul albinele ne atacă şi umblă neliniştite, se împrăştie, zboară = o deficienţă; dacă albina zboară şovăielnic la urdiniş = furtişag; · trântori scoşi la urdiniş fără a mai fi lăsaţi să intre = încetarea culesului natural şi măsura luată de albine pentru economisirea rezervelor de hrană; · activitate slabă la toţi stupii şi linişte desăvârşita pe timpul nopţii = criza de nectar; dacă activitatea redusă se manifestă numai la un stup, cauza poate fi ieşirea unui roi. Se impune o verificare a cuibului. · prezenţa la urdiniş a unui număr mare de albine, înseamnă fie pază sporită (caracteristică stupilor fără matcă sau cu matcă neîmperecheată), fie aerisire deficitară; · aglomerarea albinelor pe peretele frontal sau sub urdiniş (aşa numita „barbă”) avertizează apicultorul că roitul e aproape, sau că trebuie să lărgească cuibul; · zborul intens, foarte abundent şi aparent dezordonat, în faţă unui stup arata că familia respectiva e în curs de roire şi trebuie începute lucrările de prindere a roiului; · lupta dintre albine pe scândura de zbor indica începutul unui furtişag. Dacă în acelaşi timp este şi un zbor activ, înseamnă că furtişagul este în toi şi trebuie să intervenim; Se impune aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a furtişagului prin reducerea corespunzătoare a urdinişurilor. · prezenţa larvelor moarte sau a unor resturi pietrificate sunt semne de boala sau puiet răcit şi de asemenea trebuie intervenit la toţi stupii pentru a vedea despre ce este vorba; · ventilaţie intensă ziua la urdiniş, pe scândura de zbor = temperatură prea ridicată în cuib. Se impune umbrirea suplimentară a stupilor pe timpul zilelor caniculare; · matca moartă pe scândura de zbor sau pe oglinda stupului = familia şi-a schimbat liniştit matca sau a pierdut-o din diferite cauze. În asemenea situaţii se impune deschiderea şi verificarea familiilor în cauză. · prezenţa umezelii pe scândura de zbor dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, indică o slabă aerisire a stupului. Se impune deschiderea corespunzătoare a urdinişurilor, în funcţie de puterea fiecărei familii în cauză · cantitatea de miere adunată ne-o indică cântarul de control
Pagina 90
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
12. UTILAJELE APICOLE 12.1. INVENTARUL NECESAR UNEI STUPINE Cand incepem o afacere trebuie sa avem toate datele despre respectiva activitate, apicultura nefacand exceptie de la aceasta regula. Pentru cei ce cred ca viitorul lor economic si profesional este legat de aceasta frumoasa indeletnicire o sa detaliem lista cu echipamentele si materialele necesare infiintarii unei stupine. Lista prezentata in aceasta pagina este valabila pentru o stupina de 100 de familii de albine, acesta fiind numarul minim de stupi de la care putem spune ca abordam domeniul din postura de semiprofesionisti. Poate la o prima vedere o sa credeti ca investitia este destul de consistenta, dar va asiguram ca in comparatie cu alt tip de afacere, o sa vedeti ca nu este deloc asa. Utilaje principale de intretinere - stupi sistematici completi - 105 buc; - nuclee de imperechere - 25 buc. ; - rame goale de rezerva - 10 buc/stup ; - corpuri rezerva - 10 buc. ; - cabana apicola - 1 buc. ; - dulap pentru pastrat fagurii - 1 buc. ; Utilaje pentru extragerea mierii - centrifuga - 1 buc ; masa pentru decapacit - 1 buc. ; - cutit decapacit - 2 buc. ; - tava decapacit - 1 buc. ; - site pentru strecurat mierea - 5 buc. ; - maturator inox /300 kg. - 2 buc. ; - bidoane depozitare miere Scule diverse pentru intretinere - dalti apicole - 3 buc. ; - perii apicole - 2 buc. ; - afumator - 2 buc. ; - costume protectie + masti - 3 buc. ; - ladita transport rame - 2 buc. ; - ladita scaun - 2 buc. ; - colivii introducere matci - 30 buc. ; - perforator rame - 1 buc. ; - planseta calapod faguri - 2 buc. ; - pinten lipit faguri - 2 buc.; - cantar de control - 1 buc. ; - gratii Hanemann - 100 buc. ; - gratii urdinis - 100 buc. ; - colectoare propolis - 90 buc. ; Pagina 91
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
- colectore polen - 90 buc. ; - roinita - 1 buc. ; - sipci port-botci - 40 buc. ; - ciocan lipit botci - 1 buc. ; - sablon botci - 1 buc. ; - lampa butan - 1 buc. ; - carucior stupi - 1 buc. ; - adapator - 1 buc. ; - izolator fagure - 3 buc; Utilaje conditionat ceara - topitor solar - 1 buc. ; - presa ceara - 1 buc. ; - vase diverse - 3 buc. ; - forme ceara - 3 buc. ; Materiale consumabile - faguri artificiali ; - biostimulatori apicoli ; - medicamente ; - matci ; - sarma pentru rame ; - cuie ; - vopsele ; - doze gaz butan ; - substante dezinfectante etc. ; Dupa cum vedeti sunt multe repere care trebuie intr-o stupina , achizitionarea lor fiind costisitoare. Dezvoltarea unei stupine insa se face in timp (cativa ani), deci si investitia este esalonata si poate fi platita partial din vanzarea produselor obtinute in anul precedent. Tot secretul este sa avem un bun simt economic si multa rabdare. O regula de baza este sa achizitionam numai echipamente noi , vechiturile oricat de avantajoase ar fi ca pret nu au nici o valoare. Niste stupi vechi, cu lemnul putred, plini de spori ai diferitelor boli sau o centrifuga ruginita, reprezinta adevarate pietre de moara, legate de "gatul" unei afaceri de succes. La vremuri noi...oameni noi...si scule noi. 12..2. PROCURAREA SCULELOR SI UTILAJELOR Stupii - sunt principalul utilaj intr-o stupina si necesita investitia cea mai mare. Ce trebuie sa avem in vedere? Nu vom pune in discutie tipul stupului (presupunem ca deja alegerea a fost facuta), ci doar ce sa urmariti la cumparare. Stupii trebuie sa fie construiti din lemn de calitate, bine uscat (atentie, aici puteti avea mari surprize), fara noduri cazatoare,bine incleiati si finisati. Evitati stupii din polistiren greu, care in ciuda unor avantaje nu sunt folositi pe scara larga nici in Occident. Exemplu: daca doriti sa practicati apicultura bio, una din conditii este aceea ca stupii sa fie confectionati din materiale naturale. Evitati cumpararea de stupi invechiti sau noi de oriunde. De cele mai multe ori materialul folosit nu este de calitate sau bine uscat (astfel se explica si pretul mai mic). Cumparati numai de la firme de profil, unde puteti beneficia de o garantie. Stupii pot fi imbinati in doua feluri: cant-cant sau nut-feder. Ambele versiuni sunt bune cu conditia sa fie bine incleiati si din loc in loc sa aiba batute si cuie de siguranta. Cumparati doar stupi nevopsiti (pot fi simplu impregnati), pentru a va putea da seama de existenta defectelor. Verificati daca stupii corespund ofertei producatorului ca numar de elemente si caracteristici. Discutati cu producatorul toate Pagina 92
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
amanuntele. Ramele - desi pare ca aici nu e mare lucru de vazut sa stiti ca nu este asa. Ca si stupii, ramele trebuie sa fie construite din lemn de calitate, uscat si fara noduri cazatoare. Trebuie sa respecte cotele si tolerantele admise de standard. Ramele pot fi facute din doua esente de lemn: rasinoase sau tei. Amandoua sunt bune daca materialul este de calitate. Finisarea ramelor este foarte importanta pentru ca altfel o sa aveti probleme cu igienizarea si curatirea lor. Nu cumparati rame cu pete de mucegai pe ele pentru ca acesta e un semn ca au fost facute din material insuficient uscat. Costumul si masca de protectie - acestea trebuie sa va asigure protectia deplina. Evitati mastile din plasa metalica si costumele din materiale inchise la culoar, culorile pastelate, deschise, fiind de preferat. Vara un costum inchis la culoare se incinge la soare si provoaca disconfort. Intrebarea este daca aveti nevoie de echipament de protectie, unii stupari evitand folosirea lui. Raspunsul este "da", pentru ca folosirea acestui echipament va fereste de riscul intepaturilor, chiar daca familia este blanda. Nu este o rusine sa porti un asemenea echipament, singurul reper care poate fi ignorat fiind manusile, care sunt folosite numai de cei cu mari probleme alergice. Afumatorul, peria, dalta, scaunul de lucru - Afumatoarele sunt de mai multe feluri, toate fiind bune daca respecta urmatoarele: tabla sa fie bine incheiata, pentru a nu avea pierderi mari de fum, sa asigure debitul de aer necesar, sa fie usor de manevrat. Achizitionarea unui afumator din inox nu se justifica, fiind bun si unul de tabla zincata. - Peria apicola - sunt bune si periile din par naturat, cat si cele din sintetic. Singura conditie este aceea ca trebuie sa fie destul de moale pentru a nu rani sau omora albinele. - Daltile - si acestea sunt de mai multe feluri, materialul din care sunt facute trebuind sa fie de calitate. Se vor evita daltile prea ascutite, acestea putand provoca raniri. - Scaunul de lucru - este un accesoriu util, construit din lemn de rasinoase. Trebuie sa fie ergonomic, usor si bine incheiat. Se foloseste si ca ladita de scule. Coliviile pentru matci - sunt de mai multe feluri: de transport, de eclozionare, de introducere. Cele care au in componenta lemnul trebuie sa fie bine finisate. Marimea ochiurilor plasei de sarma sa fie cea recomandata. Se are in vedere grija cu care sunt construite. Cutitul, furculita de descapacit - Sunt recomandate cele din inox, material agreat la nivel legislativ. Dezinfectia lor poate fi facuta usor si nici nu lasa reziduri in miere. Alegeti modele clasice si mare atentie la cele cu incalzire electrica, care trebuie sa corespunda din punct de vedere a protectiei muncii. Tava, masa de descapacit - materialul din care sunt fabricate este acelasi inox alimentar. Nu se mai admit cele construite din tabla zincata pentru ca mierea intra in reactie cu zincul, existand riscul contaminarii. Cat despre modele, ramane la alegerea dv., functie de buget. Centrifuga - necesita o investitie mare, dar care odata facuta inseamna o investitie durabila, necesara si utila. Materialul este inoxul alimentar, orice alt material nefiind agreat. Sunt bune si centrifugile tangentiale cat si cele radiale, diferenta dintre ele fiind doar de productivitatea muncii si pret. Daca vreti sa vindeti mierea (la intern sau extern), numai inoxul va asigura puritatea ceruta. Sitele - trebuie sa asigure o buna separare a mierii de resturile existente (cadavre albine, ceara, etc.).Se recomanda un sistem de trei site cu o finete a ochiurilor progresiva. Prima trebuie sa inlature rezidurile grosiere iar urmatoarele sa faca o separare totala. Materialul din care sunt construite este inoxul alimentar. Atentie la trainicia lor, acestea trebuind sa fie destul de robuste. Maturatoarele, vasele pentru depozitare - inoxul trebuie sa fie materialul preferat sau in cel mai rau caz, plasticul alimentar (acel plastic alb, dur). Sunt bune si recipientele din tabla smaltuita, numai ca sunt mai greu de manevrat si exista pericolul deteriorarii smaltului prin lovire. Se evita cu desavarsire depozitarea mierii in vase improprii, recolta fiind compromisa prin impurificare. La inceput puteti achizitiona cateva vase din inox care pot fi folosite si ca maturatoare. Evitati recipientele prea mari (sute de kg) pentru ca sunt greu de manevrat. Topitorul solar - se construieste din lemn, tabla si sticla. Trebuie sa fie trainic si bine finisat. Evitati topitoarele complicate constructiv, mari si grele. Colectoarele de propolis si polen - sunt bune majoritatea modelelor existente pe piata. Acestea trebuie sa fereasca polenul (pana la recoltare) de intemperii. Placa activa trebuie sa aiba ochiurile calibrate pentru a nu rani albinele. Sunt utilaje care trebuie achizitionate pentru diversificarea productiei. Pagina 93
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Nucleele de imperechere - se construiesc din lemn de rasinoase de calitate. Aceeasi atentie la calitate ca si la stupi. Este recomandat nucleul pe trei compartimente in corp. Trebuie sa se asigure o separare totala a albinelor, deci mare atentie la etanseitati.
Pagina 94
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
13. MASURI DE PREVENIRE SI COMBATERE A BOLILOR LA ALBINE METODE SI PROCEDEE DE COMBATERE ANTIVARROA Varrooza a devenit o problemă globală în apicultură, fiind cea mai gravă boală parazitară a albinelor. Agentul cauzal- Varroa destructor, (denumire anterioara Varroa jacobsoni) este o parazitoza externa a albinelor, originara de la specia de albina asiatice –Apis cerana. In ultimele decade s-a raspandit in aproape toate tarile lumii (mai putin Australia si Noua Zeeleanda). Spre deosebire de gazda sa de origine care si-a dezvoltat mecanisme naturale eficiente de lupta de-a lungul timpului, A. mellifera in scurta perioada de la infestarea sa nu a avut timpul suficient sa-si dezvolte acestea mecanisme, desi intr-o anumita masura ele exista si la aceasta specie de albine (ex.comportament de deparazitare, comportamentul igienic, comportamentul de limitare a reproductiei acarianului). In prezent, in Romania aproape toate familiile de albine sunt infestate cu varroa, iar potentialul de reinfestare este permanent (deriva, furtisag, roire, suprapopularea cu albine pe un areal). Varrooza afectează întreaga populaţie a familiei de albine (matcă, trântori, albine lucrătoare, puiet), evoluează în tot cursul anului, produce pagube economice importante, iar majoritatea familiilor de albine nu supravieţuiesc infestaţiei în lipsa tratamentului. La ora actuala, cu mijloacele existente de tratament efectuate corect, in special utilizand metode integrate de combatere, varrooza nu poate fi eradicata ci doar mentinuta la un nivel care sa nu afecteze pragul productiv al familiilor de albine. Data fiind complexitatea acestei probleme si a diverselor mijloace de combatere (chimica, biotehnologica) fiecare cu avantaje si dezavantaje se are in vedere abordarea concomitenta a mai multor mijloace de tratament in cadrul a ceea ce se numeste la nivel international « managementul integrat al varroozei ». Scopul acestui sistem integrat de combatere a varoozei este mentinerea unui nivel minim de infestare care sa necesite un numar cat mai limitat de tratamente chimice, care, desi mult mai eficiente decat mijloacele biotehnologice de combatere, au doua mari dezavantaje: 1. conduc la contaminarea mierii sau altor produse ale stupului cu substante chimice de sinteza si metaboliti ai acestora 2. daca sunt utilizate permanent si fara o schema corecta de tratament acestea conduc la dezvoltarea unor fenomene de rezistenta sporita a acarianului la substantele active din tratamente si deci la marirea dozei, concentratiei substantelor active, a numarului de tratamente sau chiar a inlocuirii acestora cu noi substante, cu efecte negative asupra contaminarii produselor stupului. Pentru aplicarea unor metode si tratamente eficiente in combaterea varoozei este foarte importanta cunoasterea nivelului de infestare cu varroa prin monitorizarea gradului de infestare cu varroa, iar in functie de valorile obtinute sa se aplice o schema optima de tratament, tinand cont de sezon, de potentialul de inmultire al acarianului varroa, dar foarte important si de activitatea de productie apicola, pentru a nu contamina mierea sau celelalte produse obtinute, de mareimportanta pentru ghidul de bune practici apicole. Monitorizarea infestarii poate fi realizata chiar si de apicultor, utilizand fie o foaie de control amplasata pe fundul stupului sau pe fundul de control antivarroa, fie o metoda de evaluare a numarului de acarieni dintr-o proba de puiet capacit de trantor. Pagina 95
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Metodele sigure de evaluare vor putea fi efectuate doar in laboratoare specializate utilizand metode specifice de diagnostic: Diagnosticul de laborator se stabileşte pe materialul patologic reprezentat prin: albine (50- 100 indivizi/probă), mătci, trântori, fagure cu puiet căpăcit cu dimensiuni de 20/20 cm şi detritusuri). Diagnosticul se realizează prin examen clinic şi de laborator (macroscopic şi stereomicroscopic) pe întreaga populaţie a stupului. Examenul clinic se face prin observarea directă a paraziţilor pe corpul albinelor, larvelor şi nimfelor de trântori şi lucrătoare, din fagurii de puiet. Diagnosticul diferenţial se face faţă de Braula coeca. Identificarea agentului etiologic. Pentru o monitorizare corecta a acarianului apicultorul trebuie sa cunoasca cateva date privind biologia acestui acarian : 1. Acarianul Varroa destructor parazitează, atât albinele adulte, cât şi puietul. 2. Femela adultă măsoară aproximativ 1,1 mm lungime şi 2,6 mm lăţime, cântăreşte 0,14 mg şi are culoare maronroşcat (foto... Masculii sunt mult mai mici şi mai slab coloraţi. 3. Corpul parazitului este aplatizat dorsoventral, ceea ce îi permite inserţia între tergitele abdominale ale albinei. 4. Durata de viaţă a paraziţilor depinde de temperatură şi umiditate, în practică aceasta fiind de la câteva zile (27 zile), la câteva luni (5 luni). 5. Ciclul de viata se desfasoara doar in familia de albine si are doua faza: faza foretica – pe albina adulta si faza reproductiva – in interiorul celulelor cu puiet. 6. Pentru a se inmulti, femela adulta intra intr-o celula cu puiet chiar inainte de a fi capacita (prefera puietul de trantor). Dupa aprox 4 ore de la capacire incepe sa se hraneasca pe puietul de albina. 7. Dupa 60-70 ore de la capacire femela de acarian incepe sa depuna primul ou din care va iesi un mascul si apoi din urmatoarele oua, la interval de cca. 30 ore, din care de obicei rezulta femele (4-5). 8. Durata de dezvoltare este de 5-6 zile pentru masculii acarianului si de 7-8 zile pentru femelele de acarian. 9. Femelele rezultate se imperecheaza cu masculul (fratele) inainte de ecloziunea albinelor, astfel ca rolul si viata sa sunt limitate doar la interiorul celulei de puiet. Prin existenta doar a unui mascul, acarianul isi creste sansele de a se inmulti in familia de albine. 10. De retinut este si faptul ca o femela poate sa se inmulteasca de mai multe ori (3-4 ori vara), iar rata de inmultire obisnuita (nr. de femele adulte rezultate) este de 1,7-2 ori in puietul de lucratoare si de 2-3 ori in puietul de trantor datorita perioadei mai mari de dezvoltare a puietului de trantor. 11. Dezvoltarea si starea unei familii de albine influenteaza deci numarul acarienilor si in functie de situatie acesta poate creste de mai multe ori (12 -800 ori), de aceea un tratament facut eficient poate reduce numarul acarienilor la nivelul initial. 12. Acarienii se hranesc cu hemolimfa albinelor atat din stadiu de puiet cat si a formelor adulte, slabindule atat sub aspect nutritiv cat si din punct de vedere imunitar si fiind in acelasi timp un vector foarte important de transmitere a virusurilor specifici. Semnele clinice in infestarea severa care poate fi urmata de colapsul familiilor de albine : • Scadere semnificativa a populatiei de albine adulte, eventula un numar redus de albine moarte pe fundul stupului • Albine adulte cu aripi si abdomen deformate • Acarianul este in numar mare si des vizibil pe albine adulte, in puietul de trantor, sau pe fundul stupului • Diverse anormalitati ale puietului (daca semnele nu sunt specifice altor boli ale puietului - ex. loca americana si europeana) Trebuie mentionat ca nu exista un prag al numarului de acarieni care sa produca imediat colapsul familiilor de albine, un anumit grad de infestare care nu produce pagube unei familii de albine poate fi foarte Pagina 96
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
pagubitor pentru alta familie. Acest fapt poate fi datorat prezentei virozelor asociate, capacitatii de rezistenta naturala a familiilor de albine sau altor factori de mediu. Cu toate acestea se amintesc in literatura de specialitate diverse praguri care privesc acest aspect, de exemplu in Anglia se considera ca populatia de varroa trebuie mentinuta sub pragul maxim de 1000 de acarieni/familia de albine, in timp ce in alte tari europene si in SUA se discuta chiar si de pragul maxim de 30004000 de acarieni/familia de albine. Totusi, acest prag depinde de perioada din an, dar si de alti factori ce tin de dezvoltarea familiilor de albine. Populatia de acarieni varroa dintr-o familie depinde de 2 factori : 1. Nr. de acarieni care se reproduc in familia de albine 2. Afluxul de acarieni din alte familii de albine (deriva, furtisag, pastoral etc.) Daca la inceputul sezonului exista un numar redus de acarieni atunci este posibil ca numarul de acarieni sa ramana sub pragul de 1000 pe intreaga peroada a sezonului activ, dar daca pe parcursul sezonului intervine un aflux extern de acarieni atunci pragul limita poate fi depasit si in lipsa tratamentelor sa fie pusa in pericol viata familiei de albine. In stabilirea populatiei de acarieni trebuie avut in vedere faptul ca numarul acarienilor se dubleaza prin reproducere la fiecare 4 saptamani, desi exista un numar mai mare de factori care accelereaza sau limiteaza acest proces. Practic este foarte important ca pe toata perioada sezonului activ, dar in special primavara si toamna sa cunoastem gradul de infestare (numarul de acarieni) din familiile de albine pentru a putea interveni corect cu tratamentele necesare. Pentru implementarea de bune practici apicole este foarte important ca apicultorii sa invete sa recunoasca varroa, sa evalueze populatia de varroa (nivelul de infestare) de-a lungul sezonului si sa poata interpreta valorile rezultate pentru a interveni cu tratamentele sau metode biotehnologice de combatere la momentul oportun. APICULTURA MODERNA ARE LA BAZA MANAGEMENTUL VARROOZEI ! SCOPUL IN MANAGEMENTUL VARROOZEI ESTE DE A TINE POPULATIA DE VARROA SUB PRAGUL CARE SA NU AFECTEZE PERFORMANTA ECONOMICA A FAMILIEI DE ALBINE ! Pentru monitorizarea gradului de infestare apicultorul trebuie sa aiba in vedere : 1. Numarul evaluarilor. Este importanta sa se evalueze populatia de varroa primavara devreme (Martie) si la sfarsitul perioadei de valorificare a culesurilor si de crestere a albinei de iernare (august), iar in masura timpului disponibil se poate face si alte evaluari in timpul sezonului activ - dupa primul cules important de ex. salcam (Mai) si in perioada de maxima dezvoltare a familiilor de albine (Iunie) 2. Numarul familiilor de albine evaluate. Numarul acarienilor variaza foarte mult de la o familie de albine la alta, iar monitorizarea tuturor familiilor de albine in special la stupinele mari este dificil de implementat. Este foarte important ca in monitorizarea numarului de acarieni sa introducem in special familii de albine puternice, dar si un numar de familii de albine medii sau slabe ca putere (10-15%). 3. Metoda de evaluare la indemana apicultorului. A. Metoda caderii naturale si evaluarii prin foaia de control – studiile stiintifice arata ca numarul de acarieni cazuti zilnic pe fundul stupului se coreleaza pozitiv cu numarul total de acarieni existent in familia de albine. Pentru aplicarea acestei metode se va evalua numarul de acarieni cazuti/zi intr-un interval de timp. Un important echipament in acest sens este fundul antivarroa care prin constructia sa permite aplicarea unei foi de control si vizualizarea acesteia pentru o monitorizare usoara a acestui parametru. Metoda necesita numararea acarienilor cazuti natural utilizand ca perioada de raportare un interval de 7 zile. Se aseaza foaia de control gresata cu vaselina alba in dimineata primei zile a perioadei de evaluare si la sfarsitul celei de-a 7-a zi se numara acarienii cazuti natural. Rezultatul se imparte la 7, obtinand numarul de carieni cazuti zilnic. Cand pe foaia de control cade o cantitate de detritus (resturi) mare acarienii nu pot fi usor numarati, astfel ca intreg continutul cazut pe foaie se introduce intr-un vas cu alcool sanitar. Majoritatea acarienilor se vor ridica la suprafata in timp ce resturile de ceara sau alte impuritati vor cadea la fundul vasului. Literatura de specialitate arata de exemplu in Marea Britanie ca exista o serie de informatii care sa sprijine apicultorii in evaluarea numarului de acarieni si stabilirea gradului de infestare. Pagina 97
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Cifrele sunt orientative pentru situatia din tara noastra unde conditiile sunt usor diferite (ierni mai lungi si cu temperaturi scazute, veri mai calde si mai secetoase): (date din literatura de specialitate, valabile in Marea Britanie) Metoda caderii naturale (numar de acarieni cazuti/zi) Perioada Infestare masiva Infestare medie Infestare slaba ≥8 ≤2 4-8 Tratament eficient cu Metode alternative de Martie, Aprilie, Mai Metode biotehnologice acaricide si metode combatere sau/si acaricide alternative de combatere Nu se aplica tratamente (biotehnologice) cu acaricide ≥7 % ≥ 10 ≤6 Tratament eficient 6-10 Metode alternative de Iunie, Iulie (tratament cu acaricide si Metode biotehnologice Combatere metode alternative de sau/si acaricide (biotehnologice) combatere) Nu se aplica tratamente cu acaricide ≥4 ≥4 ≤4 August Tratament eficient Tratament cu acaricide Nu se aplica tratamente (tratament cu acaricide) cu acaricide ≥8 ≥8 ≤8 Octombrie Tratament eficient Tratament cu acaricide Nu se aplica tratamente (tratament cu acaricide) cu acaricide TOATE TRATAMENTELE CU ACARICIDE TREBUIE SA SE APLICE IN FUNCTIE DE SPECIFICATIILE EXISTENTE PE PROSPECTUL PRODUSELOR AUTORIZATE ! B. Metoda descapacirii unei suprafete cu puiet de trantor. Se aplica prin evaluarea numarului de acarieni maturi care pot fi vizualizati pe puietul de trantor aflat in stadiul capacit (pupe cu ochi rosii) prin descapacirea unui numar de 100 de celule cu ajutorul furculitei de descapacit. Daca 5-10% din pupe sunt infestate cu varroa atunci se poate vorbi de o infestare severa a familiei de albine. Metoda este mai putin precisa decat metoda evaluarii caderii naturale a acarienilor, dar este mai usor de aplicat. Dezavantajul major este legat de necesitatea existentei in famila de albine a puietului de trantor. (date din literatura de specialitate, valabile in Marea Britanie) Perioada Procentul de pupe infestate cu varroa Martie, Aprilie, Mai ≤ 2% 2%-4% ≥ 4% -nu se iau masuri Se pot aplica tratamente: Obligatoriu tratamente cu -metode biotehnologice acaricide completate de sau acaricide metode alternative Iunie, Iulie ≤ 3% 3%-7% ≥7 % -nu se iau masuri Se pot aplica tratamente: Obligatoriu tratamente cu -metode biotehnologice acaricide completate de sau acaricide metode alternative August ≤ 5% 5%-10% ≥10 % -nu se iau masuri Se pot aplica tratamente: Obligatoriu tratamente cu -metode biotehnologice acaricide completate de sau acaricide metode alternative
Pagina 98
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Măsurile de profilaxie aplicate atat de apicultor dar si prin recomandarile sanitar veterinare constau în: - evitarea căilor de contaminare a familiilor de albine sănătoase (indemne de boală) şi - evaluarea tuturor factorilor potenţiali de risc. Apariţia infecţiei într-o familie de albine se realizează, în principal, prin transmiterea parazitului de la o familie de albine parazitată cu Varroa destructor la familia indemnă. Măsuri de combatere a varoozei: - achiziţionarea de medicamente şi (sau) funduri de stupi antivarroa pentru apicultura convenţională; - administrarea de medicamente achiziţionate şi înscrise în lista produselor omologate de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar; - utilizarea fundurilor de control (antivarroa) cu următoarele caracteristici: întreaga suprafaţă aflată sub rame trebuie să fie acoperită cu o plasă metalică şi sub plasa metalică trebuie să fie amplasat un sertar, care să permită examinarea paraziţilor căzuţi din familia de albine pe acesta. - tratamentele antivarooa trebuie să se desfăşoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat şi urmărit de reprezentanţii Autorităţii Veterinare; Metodele de combatere disponibile la ora actuala pe plan national dar si international sunt: 1. METODE CHIMICE (ACARICIDE) 2. METODE ALTERNATIVE (DE MANAGEMENT APICOL sau BIOTEHNOLOGICE) Metode Biotehnologice (alternative): 1. eliminarea puietului de trantor 2. utilizarea de faguri capcane 3. utilizarea fundului antivarroa 4. utilizarea unor dispozitive pentru tratamente termice 5. realizarea de linii de albine ameliorate, cu rezistenta naturala sporita la boli Acaricide autorizate: (v. lista de produse autorizate in Romania)
Avantaje Nu sunt daunatoare (fara substante chimice) Nu sunt costisitoare
Dezavantaje Pot fi consumatoare de timp Necesita indemanare/ specializare Nu sunt suficiente daca sunt folosite singure
Au eficienta dovedita Siguranta dovedita pentru albine Usor de aplicat
Acarienii dezvolta rezistenta Conduc la reziduuri in produsele apicole Pot fi costisitoare
Deoarece cele doua tipuri de metode au atat avantaje cat si dezavantaje se considera ca pentru a spori eficienta si diminua unele neajunsuri ele pot fi utilizate in paralel, intr-o schema alternanta in functie de practica si indemanarea apicultorului, conditiile de clima, nivelul de infestare si alti factori specifici, pentru a crea premizele unor bune practici apicole. Ca urmare, in practica apicola cele mai bune rezultate se obtin prin combinarea acestor metode in functie de perioada din an si nivelul de infestare cu varrooa: sau . Schemă orientativa de administrare cu produse medicamentoase marca ICDA: - stimularea dezvoltării familiilor de albine, creşterea rezistenţei şi imunităţii familiilor de albine prin administrarea de Protofil în funcţie de puterea familiei (conform prospectului), primăvara (în sirop 17 ml/l de sirop până la 50-70 ml/familie), toamna (în sirop 17 ml/l de sirop până la 50-70 ml/familie) sau iarna (34 ml/kg turtă până la 50-70 ml/familie)-(un flacon de Protofil/7 familii); - administrarea de VARACHET-FORTE (conform prospectului)se face la toate familiile de albine din stupină (1 cutie/60 familii de albine/ tratament); · primul tratament de face primăvara (cand temperatura mediului ambiant este peste 1214ºC), înainte de punerea corpurilor pentru culesurile de productie, cu repetare la 7-10 zile; Pagina 99
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
·
anume:
al doilea tratament se face in august dupa recoltarea mierii pentru comercializare, cu repetare la 7-10 zile · al treilea tratament se face toamna (octombrie-noiembrie), cu repetare la 7-10 zile, ultimul facandu-se in absenta totala a puietului (cand temperatura mediului ambiant este peste 12-14ºC) - administrarea de MAVRIROL se face toamna (septembrie) cand se recomandă introducerea benzilor de Mavrirol si se lasa in stup timp de 45 zile (1 cutie/5 familii de albine); - în toată perioada se folosesc fundurile de stupi pentru control (antivarroa) (1 fund antivarroa/familie). Răspândirea varoozei (bolilor parazitare) în România este determinată de factorii favorizanţi şi
- creşterea numărului de familii de albine pe o suprafaţă mică cu transmitere de la o stupină la alta; - practicarea apiculturii pastorale şi aglomerarea temporară a stupinei lângă alte stupine având situaţii epidemiologice necunoscute; - neexistenţa unui program de informare al apicultorilor pentru a încuraja raportarea tuturor cazurilor clinice de varooză; - neefectuarea corespunzătoare a tratamentelor cu medicamente înscrise în lista ICBMV - nerespectarea instrucţiunilor de utilizare a medicaţiei conform prospectului medicamentului. Recomandări pentru evitarea riscurilor de apariţie a varoozei în zonele indemne de boală: - aplicarea legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare privind supravegherea bolilor parazitare la albine (Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor pentru anul 2011/ 1301-2011): Supravegherea activă a bolii prin: - Supravegherea clinică şi anatomopatologică a puietului şi - Supravegherea prin examene de laborator, iar în caz de necesitate diagnostic complet de laborator); - importul - Autoritatea Veterinara Autorizată trebuie să solicite certificatul sanitar-veterinar internaţional prin care se constată dacă acesta provine dintr-o ţară indemnă de varooza;
Pagina 100
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
14. SFATURI UTILE STUPARILOR Metoda de inlocuire a matcii - "Intr-un stup gol,pus in spatele celui caruia voim sa-i dam o matca noua,se pun toate ramele acestuia cu tot ce se gaseste pe ele in afara de matca. Aceasta este omorata sau se foloseste in vreun nucleu. Se distrug toate botcile pe care albinele le-ar fi facut eventual pe aceste rame. Stupul cu rame se tine descoperit circa o ora si se acopera cu tifon sau plasa deasa de sarma pentru evitarea furtisagului. Catre sfarsitul acestei ore se aduce matca noua in colivie, care se pune cu capacelul de ceara inchis, deasupra pe rame, catre mijlocul stupului, care este lasat in continuare tot descoperit. Stupul vechi se ridica de pe postament si se duce in alta parte in stupina,iar pe locul lui se pune stupul nou.Albinele simtindu-se orfane in ora in care au stat in stupul nou,vor elibera matca din colivie dupa care totul reintra in normal.Prin acest procedeu albinele nu-si vor creste o noua matca pe parcurs,asa dupa cum se petrec lucrurile in unele cazuri cand se folosesc alte metode de inlocuire a matcii." Al.Vartolomei - Fragment articol - Revista "Apicultura in Romania" Alta metoda de inlocuire a matcii - "Daca in natura nu este cules, inainte cu o saptamana de introducerea matcii, se administreaza in fiecare seara cate 0,5 litri sirop 1/1, familiei respective. Dupa aceasta saptamana, intr-o zi insorita si calda, dimineata pe la ora 10 deschid stupul in liniste, fara a folosi in exces fumul, scot o rama marginasa si cercetez toate ramele pentru a gasi matca batrana. Rama cu matca o scot din stup, si formez un nucleu pe apte 3 rame, pentru siguranta. Dupa ce am scos matca, las un spatiu intre doi faguri cu puiet necapacit, unde introduc o rama cu un inceput de numai 1 cm de ceara (rama claditoare) si inchid stupul. Ce se intampla in stup: intre cele doua rame cu puiet necapacit se aduna albina tanara, care incepe sa cladeasca pentru a umple spatiul din mijlocul cuibului. Timp de 2 ore familia fara matca este agitata, ceea ce se observa si pe scandura de zbor. Dupa 2 ore deschid stupul, scot cu grija rama goala pentru a ramane cat mai multa albina tanara si fixez imediat colivia cu matca tanara, cu placuta de ceara, pe care pun pasta de zahar si miere 4/1. In acelasi timp, administrez o portie de 0,5 litri sirop de zahar, pentru ca albinele sa aiba hrana. In acest fel albinele sunt mai blande si accepta mai usor matca noua. Cand inchid stupul, pun in fata urdinisului o gratie Hanemann, pentru ca albinele sa treaca la intrare si iesire prin ea. Dimineata urmatoare, inainte de zborul mare, scot gratia si ma uit prin urdinis. Daca matca se afla in spatele gratiei inseamna ca nu a fost primita de familie si stuparul stie ce are de facut mai departe. Acest lucru se intampla rareori, mai ales cand in stup au ramas botci. Gratia mai sta inca 2 zile dupa aceea se indeparteaza. Stupul nu se deschide 10 zile. La finalul celor 10 zile scot rama din mijloc si familia continua viata normal, cu matca tanara." H. Knall - Fragment articol - Revista "Apicultura in Romania" Studiu - tehnologii simple de intretinere - Inca din anii 1977, cercetatorii romani au elaborat tehnologii de intretinere a familiilor de albine. In ce consta studiul si ce urmareste: "Elaborarea unei tehnologii adecvate conditiilor aparte de intretinere si exploatare a stupinelor cu efective mici s-a impus ca o urmare fireasca a specificului acestor conditii, dintre care mentionam: - amplasarea stupinelor la o oarecare distanta de locuinta stuparului; Pagina 101
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
- ingrijirea periodica a familiilor de albine in functie de timpul liber limitat al apicultorului amator; - ampla diversificare a utilajului folosit; - diversitatea mare a conditiilor de cules; - niveluri diferite de pregatire profesionala. Principiul de baza de la care s-a pornit in abordarea lucrarilor experimentale a fost acela ca micii apicultori, in calitatea lor de stupari amatori isi pot ingriji familiile de albine in timpul lor liber, de regula duminica. In aceasta idee, lucrarile de ingrijire a familiilor de albine din lotul experimental s-au defalcat in 12-14 vizite la un interval de 7-14 zile. Lucrarile s-au executat in asa fel incat in cadrul fiecarei vizite sa fie verificat intregul lot de familii adapostite in stupi multietajati (80 de familii de baza si 20 familii ajutatoare). Cu ocazia acestor vizite s-au executat: controlul starii familiilor si reorganizarea cuiburilor prin inversarea corpurilor; indreptarea starilor anormale (introducerea de matci in familiile orfane, completarea rezervelor de hrana, tratamente medicamentoase,etc.); combaterea roitului; hraniri stimulente; recoltarea si extractia mierii la salcam; pregatirea, incarcarea, transportul, descarcarea si raspandirea stupilor pe vatra la pastoral, la culesul de floarea soarelui; recoltarea si extractia mierii de floarea soarelui; pregatirea, incarcarea, transportul, descarcarea si dispunerea stupilor pe vatra de iernare; completarea rezervelor de hrana pentru iarna. Lucrarile experimentale desfasurate pe parcursul a 3 ani si au cuprins 4 grupe de stupi: V1 - familii cu matci obisnuite, neselectionate. V2 - familii cu matci selectionate. V3 - familii cu matci selectionate, la care au fost facute hraniri stimulente. V4 - familii cu matci selectionate, hraniri stimulente si cu familii ajutatoare. Care au fost concluziile: - intretinerea rationala si planificata a familiilor de albine prin vizite periodice la un interval de 7-14 zile asigura o dezvoltare normala a familiilor de albine si efectuarea volumului necesar de lucrari in cadrul unei familii de albine. - folosirea materialului biologic selectionat in cadrul acelorasi conditii de cules si de tehnologii de intretinere permite obtinerea unei dezvoltari superioare cu 17-22 % fata de materialul neselectionat si a unei productii globale de miere cu 35 % mai mare. - administrarea de hraniri stimulente la familiile de albine cu matci selectionate nu are un efect semnificativ in cazul existentei in natura a unui cules moderat de intretinere; cresterile inregistrate la dezvoltarea familiilor de albine si la productia medie sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare. - Folosirea familiilor ajutatoare temporare cu matci selectionate permite cresterea cantitatii de albina cu pana la 69% fata de martor (V1), iar productia globala de miere cu 44%, obtinandu-se un venit net superior." Rezultatele studiului reprezinta o pledoarie pentru practicarea apiculturii fie chiar si la nivel de amator, in conditiile cand timpul stuparului este limitat. V.Alexandru si colab. - Versiune prescurtata - Revista "Apicultura in Romania E BINE DE ŞTIUT a. Despre ceara La topitul cerii se întrebuinţează numai apă de ploaie sau de râu şi nu apă de izvor sau cişmea. Apa de fântână trebuie mai întâi fiartă şi apoi turnat în ea 2 linguriţe de acid sulfuric în 8 l de apă ca să se despartă varul de apă. (România apicolă nr.7/1995, pag. 29) Albinele tinere care nu au condiţii create pentru a produce ceară la nivelul cerinţelor lor vitale, transformă mari suprafeţe de faguri cu celule de lucrătoare în celule de trântori. (România apicolă nr.5/2004, pag.22) b. Despre polen Colectoarele de polen se montează iniţial fără placa activă la familiile ce au înclinaţii pentru recoltarea polenului şi au o dezvoltare de cel puţin 7-8 rame cu albine şi 4-5 rame cu puiet. Pagina 102
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Colectoarele fără plăcile active se lasă 2-4 zile pentru obişnuirea albinelor, după care se pun în funcţie plăcile active prin montarea lor. (România apicolă nr.2/1996, pag.7) Datorită faptului că polenul proaspăt conţine până la 20% apă trebuie uscat până la umiditatea de 8%, la o temperatură care să nu depăşească 450C. Durata de uscare şi umiditatea iniţială a polenului fiind cuprinsă între 6 şi 24 de ore. În timpul uscării, polenul se va menţine în straturi de cel mult 10 mm, fiind periodic afânat. (România apicolă nr.2/1996, pag.7) Prezenţa polenului în hrana albinelor la începutul primăverii, pe o perioadă de 30 de zile după zborul de defecare, sporeşte numărul de albine crescute de aproape 15 ori. (România apicolă nr.10/1996, pag.17) În stupul în care se aduce polen în timpul amiezii, există matcă; ea nu mai trebuie căutată. (România apicolă nr.5/2004, pag.22) c. Despre roiri Este bine ca roiniţa de prins roi să fie spoită în interior cât şi în exterior cu o soluţie de alcool şi propolis, întrucât mirosul plăcut de propolis atrage albinele, şi deci roiul va intra în mod sigur în roiniţă, fără a risca pierderea lui. De obicei roiniţa se agaţă într-un copac din stupină, dar în lipsa acestuia se poate monta pe o prăjină ori alt suport corespunzător. (România apicolă nr.9/1995, pag.4) A doua zi după ieşirea roiului natural, se distrug majoritatea botcilor, cu excepţia celei care se alege pentru familia respectivă şi a celor ce vor fi folosite în zilele următoare (maximum 4 zile) la formarea unor noi familii prin stolonare, dacă matca bătrână s-a dovedit valoroasă. (România apicolă nr.6/1997, pag.15) Pentru prevenirea roitului se pot ridica faguri cu puiet căpăcit înainte cu o săptămână de cules, cu care se pot ajuta familii mai slabe sau se pot forma nuclee. Puietul eclozionat cu mai puţin de o săptămână înainte de cules, nu mai prezintă avantaje pentru culesul de salcâm deoarece albinele participante sunt cele cuprinse între 51 şi 29 de zile de la depunerea oului până la cules, deci cele eclozionate de la 8 la 30 de zile înaintea acestuia. (România apicolă nr.5/2004, pag.22; nr. 6/2004, pag.17) d. Despre largire-stramtorare cuib Pentru dezvoltarea cuiburilor primăvara, lărgirea se va face cu un fagure clădit, stropit cu sirop de miere sau zahăr, aşezat între fagurele cu puiet ultim şi cel cu păstură. Lărgirea cea mai eficace se face prin spargerea cuibului cu un fagure clădit şi stropit, pus în mijloc, când cuibul are cel puţin patru faguri cu puiet, iar timpul nu dă semne de înrăutăţire de durată. (România apicolă nr.5/2004, pag.22) Spre sfârşitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie, cuiburile familiilor de albine se reduc la numărul de faguri bine acoperiţi de albine şi se lasă în cuib numai fagurii care conţin peste 1,5-2,0 kg miere căpăcită. (România apicolă nr.9/1995, pag.4) e. Despre cules În apicultură este cunoscută LEGEA CELOR 40 DE ZILE conform căreia din momentul depunerii oului de către matcă, până la momentul ieşirii din stup a albinei zburătoare trec 40 de zile. Apicultorul care va regla o pontă intensă a mătcii, urmărind termenele optime – nu mai puţin de 40 de zile până la culesul principal – va avea suficiente albine culegătoare capabile să valorifice profitabil abundenţa de nectar. De exemplu, dacă culesul principal este aşteptat la 15 mai, familiile se pregătesc cu 6 săptămâni înainte, adică începând cu prima decadă a lunii aprilie. (România apicolă nr.11/2004, pag.8) Pentru ca în timpul marelui cules, albinele să culeagă miere în locul creşterii de puiet, se va strâmtora cuibul strict la fagurii bine ocupaţi şi se va pune magazinul cu faguri de recoltă. După cules cuibul se sparge şi se lărgeşte la numărul de rame ce încap în stup. (România apicolă nr.6/2004, pag.11) Pagina 103
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
f. Despre” schimbare linistita” În luna iulie, în unele familii care posedă această însuşire, apar primele botci de schimbare liniştită, semnal că matca în activitate este vârstnică şi trebuie schimbată. Studiile efectuate au confirmat că însuşirea de schimbare liniştită a mătcii apare de cele mai multe ori la familiile valoroase din stupină (cu un comportament deosebit de armonios, foarte productive, cu o organizare perfectă a cuibului în orice perioadă a sezonului, etc.), însuşirile transmiţându-se accentuat la noile generaţii de mătci fiice ce le transmit fiicelor albine la rândul lor. Botcile de schimbare liniştită apar pe marginea laterală sau de jos a ramelor sau chiar pe centrul acestora acolo unde albinele găsesc un loc bun pentru creştere. Numărul acestora este în jur de 3-5 şi sunt foarte viguroase, cu pereţii foarte îngroşaţi de ceară. (România apicolă nr.5/2001, pag.14) g. Despre fagurii artificiali Fagurii artificiali pentru construit se introduc de obicei în timpul înfloririi cireşilor (România apicolă nr.2/1996, pag.7) Fagurii artificiali se pun la clădit în timpul înfloririi pomilor fructiferi, în cuibul restrâns al familiilor care au cel puţin 6-7 faguri încărcaţi cu albină, aşezându-se între ultimul fagure cu puiet şi cel cu păstură. Fagurele, clădit uneori numai pe o parte, se va întoarce cu partea cealaltă, în acelaşi loc. În timpul verii, pentru a nu fi clădiţi cu celule de trântor, fagurii artificiali nu se introduc la margine, ci în mijlocul cuibului. (România apicolă nr.5/2004, pag.22) h. Despre stupi Grosimea optimă a pereţilor stupului se recomandă să rămână la circa 20 mm, aceştia asigurând o bună adăpostire a familiilor de albine pe timpul iernii. În afară de aceasta, asemenea stupi sunt mai economici, mai uşor de manipulat şi transportat şi au avantajul că în zilele însorite de iarnă şi primăvară, căldura soarelui pătrunde mai uşor în interior, trezind albinele la zborul de curăţire care favorizează dezvoltarea lor mai timpurie. (România apicolă nr.9/1995, pag.22) Stupii în care au iernat cu probleme familiile de albine, după transvazare se vor dezinfecta cu soluţie de sodă de rufe (50 g la litrul de apă caldă) şi după 48 de ore se vor clădi cu apă şi usca la soare. (România apicolă nr.3/1996, pag.20) Albinele nu disting culoarea roşie iar trântorii pe cea galbenă. Luând ca etalon culoarea albă considerată cu un procent de atractivitate de 100%, prof. A. F. Gubin a constatat că la culoarea albastru gradul de atractivitate este de 213%, iar la cea galbenă de 72%. Acesta a ajuns la concluzia că albinele preferă culoarea albastru deschis şi că stupii vopsiţi în această culoare au o productivitate mai mare. Experienţele repetate au stabilit că albinele deosebesc fără greşeală culoarea albastră de cea galbenă, în schimb confundă culoarea verde cu cea albastră. Ţinând cont de aceste experienţe se preferă culorile albastru şi galben. (România apicolă nr.10/1996, pag.17) Stupii trebuie vopsiţi cu diferite culori cum sunt albastru, galben sau alb. Culoarea albă este văzută de albine în două moduri: când este făcută cu alb de zinc culoarea absoarbe razele ultraviolete şi ea apare pentru albine ca albastru-verzui, iar când este făcută cu alb de plumb, este văzută ca albastru strălucitor. i. Despre probleme de sanatate sau de alta natura Când se observă că o colonie de albine îşi tolerează prezenţa trântorilor şi după sfârşitul lunii august, înseamnă că în această colonie există o situaţie specială, critică, periculoasă pentru existenţa ei: nu are matcă sau are matcă necorespunzătoare. (România apicolă nr.7/1995, pag. 11) Pentru combaterea nosemozei se recomandă stropirea uşoară a albinelor cu ceai neîndulcit din mentă, muşeţel, coada şoricelului tei, iar în siropul stimulativ din miere sau zahăr, făcut din ceai de plante, trebuie adăugată zeamă de lămâie (o lămâie la 2 l de sirop), administrându-se în porţii de 250 ml, zilnic sau la 2 zile. (România apicolă nr.6/1996, pag.18) Pagina 104
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
REGULI APICOLE : 1. Familiile care înaintea înfloririi pomilor fructiferi prezintă o populaţie extinsă pe max. 4 rame (2 cu puiet) se consideră slabe. 2. Roii formaţi pe 3 rame a căror mătci se împerechează în luna IUNIE vor fi ajutaţi cu 2 rame cu puiet căpăcit de la alte familii, iar cei la care acestea se împerechează în luna IULIE, cu 3 rame (câte una la 7 zile). 3. În perioada 1 august – 30 septembrie, peste ramele de cuib se pune linoleum care va fi propolizat în zona de contact cu ramele şi va fi recoltat săptămânal. 4. Familiile care nu pleacă la culesul de SALCÂM şi care ajung singure sau ajutate la 7 rame cu puiet, li se pune magazinul şi pleacă la culesul de fâneaţă. 5. Nu se folosesc botci de roire pentru crearea altor familii decât de la familiile deosebit de bune (elită). Este de preferat ca mătcile acestor familii să aibă 3 – 4 ani, perioadă în care să nu-şi fi manifestat tendinţa de roire. De la celelalte familii, în caz de intrare în frigurile roitului, se va scoate matca şi se va face un roi pe 3 rame care ulterior se va uni cu alt stup. 6. După 20 aprilie, la toţi stupii care au 4 rame cu puiet se introduc câte 2 rame în cuib: -una clădită, bună de ouat, în centru; -una cu foiţă după ultima ramă cu puiet; 7. Nu se fac roi cu botci necăpăcite pentru că albinele trag altele. 8. REVIZIA DE PRIMĂVARĂ: -La familiile care au iernat pe 6 rame şi au 3 rame cu puiet: · se scoate o ramă după diafragmă · se descăpăceşte mierea de pe rama cu puietul cel mai puţin şi se trece în centrul cuibului. -La familiile care au iernat pe 5 rame şi au 2 rame cu puiet: · se scoate o ramă după diafragmă · se descăpăceşte o faţă a unei rame de acoperire
Pagina 105
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
15. LUCRĂRI APICOLE ANUALE 14-15 FEBRUARIE -Hrănire : TURTĂ DE ŞERBET 20-28 FEBRUARIE (cu cca. 90 de zile înainte de culesul principal) -Se va favoriza efectuarea ZBORULUI DE CURĂŢIRE, în zilele cu temperaturi ce depăşesc 12-13oC, prin eliminarea definitivă a "gratiilor împotriva şoarecilor" şi scoaterea "reductoarelor de urdiniş". REVIZIA SUMARĂ DE PRIMĂVARĂ (Se face numai după efectuarea zborului de curăţire, obligatoriu la familiile bănuite că nu au iernat bine): -verificarea existenţei mătcii- asigurată de prezenţa puietului în cuib ( în mod normal puiet pe 1-2 rame) -verificare rezervelor de hrană-prin vizualizarea unei rame de acoperire; -localizarea cuibului. Se centrează cuibul- dacă este cazul -prin mutări de rame din partea opusă şi prin rotirea lor cu 180° -Hrănire : TURTĂ DE ŞERBET 14-17 MARTIE -Hrănire stimulentă (o dată cu perioada în care albinele încep să culeagă polen): TURTĂ DE ŞERBET 25 MARTIE (+/-3 zile) REVIZIA GENERALĂ DE PRIMĂVARĂ (Se face într-o zi însorită, cu temperaturi mai mari de 15oC): -Se fac transvazări ( dacă este cazul ! ) -Se scot "foile de control" sau se curăţă fundul stupilor. -Se face REDUCEREA (STRÎMTORAREA) CUIBURILOR la stupii orizontali şi la cei verticali cu magazine, rămânând numai ramele cu puiet şi cele două rame de acoperire. Restul fagurilor cu miere se trec după diafragmă. De asemenea, fagurii cu celule de trântori şi fagurii albi se scot din cuib. -Se verifică puterea familiilor, după numărul de spaţii ocupate. Familiile dezvoltate normal au la această dată 2-3 rame pline cu puiet, 4-5 rame acoperite cu albine şi 4-5 kg miere. -Se urmăreşte prezenţa şi calitatea mătcii, după aspectul puietului. -Se verifică rezervele de hrană şi dacă acestea sunt mai mici de 6-8 kg, se va administra sirop de zahăr 2:1, în cantităţi de 1-2 kg, la 2-3 zile sau turtă de şerbet. -Se curăţă de propolis umeraşele ramelor, pentru ca distanţa dintre faguri să se reducă şi albinele să ocupe o suprafaţă mai întinsă de pe fagurii învecinaţi. -Se recoltează propolis de pe piesele componente ale stupului. -Se introduc benzile de MAVRIROL (pentru 45 de zile !) -Se împachetează etanş la podişor. Această operaţie este precedată de uscarea sau înlocuirea împachetajului existent. ATENŢIE ! Până la înflorirea POMILOR FRUCTIFERI, cuiburile se vor ţine bine strânse, pe 4-6 faguri. Suprafaţa necesară ouatului mătcilor se măreşte prin descăpăcirea mierii de pe fagurii cu puiet căpăcit, mai puţin din zona de cca 5 cm lăţime de sub stinghia superioară a ramei. Pentru stimulare, se descăpăcesc 1-3 dm2 din fagurii mărginaşi, la interval de 3-7 zile, în funcţie de vreme. După golire, aceştia se scot afară iar diafragma şi împachetajul se împing spre faguri. Pagina 106
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
10-11 APRILIE (cca. 2 săptămâni după revizia de primăvară) -ÎNFLORESC POMII FRUCTIFERI. -Se începe LĂRGIREA CUIBURILOR la familiile la care fagurii din cuib, cu excepţia celor 2 din margine, sunt bine ocupaţi cu puiet. Fagurele introdus trebuie să fie închis la culoare, să aibă puţină miere în partea superioară (care se descăpăceşte!) şi să fie construit cu celule de lucrătoare. Dacă fagurele nu are miere, se va turna în celule 1/2 litru sirop, preferabil călduţ. În acelaşi timp, fagurii cu puiet mai puţin (cei de la marginea cuibului) se trec în mijlocul cuibului. -Hrănire stimulentă: TURTĂ DE ŞERBET + POLEN, SIROP sau MIERE din rame descăpăcite după diafragmă:1-2 dm2, la 3-4 zile. Această hrănire are efect numai dacă rezerva de hrană minimă (6-8 kg.) este asigurată. -Dacă nu s-au introdus benzi de MAVRIROL, se face PRIMUL TRATAMENT CU VARACHET. -Se instalează CÂNTARUL DE CONTROL. 15 APRILIE -Hrănire stimulentă: sirop (200-400 gr. la 2-3 zile) sau miere din rame descăpăcite după diafragmă (1-2 dm2, la 3-4 zile) 20 APRILIE -Se introduce RAMA A DOUA (de culoare închisă) şi RAMA A TREIA cu fagure artificial. Ambele vor fi stropite cu sirop. Pentru că se introduce fagure artificial se dă şi 400-500 g. sirop 1:1 la hrănitor, indiferent dacă există sau nu cules în natură. Această ramă se pune cu armătura de sârmă spre cuib, la marginea acestuia, urmând să fie trecută în cuib după clădirea ei parţială. "Lărgirea cuiburilor" la familiile ajunse la 4-5 rame cu puiet (ce ocupă aproape toată înălţimea ramelor, mai puţin coroana de miere) şi 7-8 rame cu albine, se poate face şi cu faguri mai deschişi la culoare. Aceştia pot fi introduşi direct în centrul cuibului între doi faguri cu puiet necăpăcit sau cel puţin lângă o ramă cu puiet necăpăcit. -Se instalează COLECTOARELE DE POLEN la familiile la care rezervele de polen au crescut şi care au 4-5 faguri cu puiet. Aducerea polenului este strâns legată de suprafaţa de puiet existentă. “Fagure cu puiet” înseamnă acel fagure a cărui suprafaţă cuprinde cca. 2/3-3/4 puiet pe ambele feţe. Plăcile active se montează după 2-3 zile de la instalarea colectoarelor, seara, după încetarea zborului. -Se face AL DOILEA TRATAMENT CU VARACHET. 24-25 APRILIE -Hrănire stimulentă: sirop (200-400 gr. la 2-3 zile) sau miere din rame descăpăcită după diafragmă (1-2 dm2, la 3-4 zile). -Dacă anterior a fost pus fagure artificial şi acesta a fost clădit pe cel puţin jumătate din suprafaţă, pe ambele feţe, se trece în mijlocul cuibului, între doi faguri cu puiet necăpăcit. 1-2 MAI -Se începe CREŞTERA MĂTCILOR PRIN "PROVOCAREA FRIGURILOR ROITULUI" -Se introduce RAMA A PATRA cu fagure clădit şi RAMA A CINCEA cu fagure artificial. -Se introduc RAMELE CLĂDITOARE la familiile care au ajuns la 5-6 rame cu puiet şi 7-8 rame bine populate cu albine. -Se pot aplica COLECTOARELE DE PROPOLIS. -Se instalează în stupină TOPITORUL SOLAR. -Se stabilesc potenţialele FAMILII DE PRODUCŢIE. Acestea se aleg dintre acelea care au păstrat ritmul de dezvoltare stabilit şi au ajuns la min.5-6 rame cu puiet. 5-6 MAI -Dacă fagurele artificial pus anterior este clădit parţial, se trece în mijlocul cuibului, între doi faguri cu puiet necăpăcit. -Se face ECHILIBRAREA BIOLOGICĂ a familiilor, prin schimburi de rame cu puiet căpăcit contra rame cu puiet necăpăcit, între familiile care au 6-7 faguri cu puiet şi cele cu 4-5 faguri cu puiet. Aceasta menţine ritmul de ouat al mătcii din familia puternică. -Se opreşte stimularea familiilor de producţie pentru a nu fi amestecat siropul de zahăr cu nectarul strâns de la flori şi pentru a avea înainte de începerea culesului, puietul în majoritate căpăcit. Pagina 107
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
9-10 MAI -Se completează cuiburile cu rame cu faguri clădiţi sau artificiali. Dacă anterior s-a introdus fagure artificial şi acesta a fost clădit şi însămânţat, se trece în mijlocul cuibului. Familiile au aproximativ 8-9 rame ( 6-7 cu puiet) + RAMA CLĂDITOARE. -Se recoltează RAMELE CLĂDITOARE de la stupii orizontali. -Se scot benzile de MAVRIROL. -Se formează FAMILIILE DE PRODUCŢIE pe min. 7-8 rame cu puiet -în majoritate căpăcit- şi 12-14 rame bine acoperite cu albine. Stupii cu 10 rame trebuie să aibă 7 rame cu puiet căpăcit, iar cei cu 12 rame şi cei orizontali 8 rame cu puiet căpăcit. -La STUPII VERTICALI se scot RAMELE CLĂDITOARE din cuib şi se înlocuiesc cu rame cu fagure artificial. (La stupii verticali cu 12 rame, se mai introduce câte o ramă cu fagure artificial în partea opusă a cuibului.) De asemenea, SE MONTEAZĂ MAGAZINUL, în care se pun 6-7 faguri clădiţi, la margine, iar la mijloc 2-3 faguri artificiali şi o RAMĂ CLĂDITOARE mică. -Se echipează STUPII ORIZONTALI cu faguri clădiţi şi artificiali, pentru valorificarea culesului de salcâm. -Se trece REDUCTORUL DE URDINIŞ pe "faza mare". -Se elimină împachetajul de la podişor, fără a se pune SITA DE AERISIRE în locul unei scânduri de podişor. 15-20 MAI -Se declanşează CULESUL DE SALCÂM. Se va urmări ca tot timpul în cuib să existe faguri goi, deoarece prezenţa lor stimulează acumularea de miere. -Se ridică PLĂCILE ACTIVE de la COLECTOARELE DE POLEN. -Se demonteaza REDUCTORUL DE URDINIŞ. 1-5 IUNIE -EXTRACŢIA MIERII DE SALCÎM. După extracţie se vor lăsa în cuib 6-8 kg de miere. În caz contrar, albinele se simt ameninţate de lipsa hranei şi încep să distrugă larvele, spre a evita surplusul de populaţie. -Se reorganizează cuiburile prin introducerea în mijlocul acestora a câte 2-3 faguri clădiţi sau artificiali, asigurându-se astfel mătcilor spaţiul necesar pentru depunerea ouălor. -Se montează PLĂCILE ACTIVE la COLECTOARELE DE POLEN. -Se montează REDUCTORUL DE URDINIŞ pe "faza mare". 12-15 IUNIE -AL TREILEA TRATAMENT CU VARACHET. -Se înlocuieşte o scândură de la podişor cu SITA DE AERISIRE. -Începe stimularea de vară. -ROIRI ARTIFICIALE. O înmulţire normală înseamnă o creştere cu 30% a efectivului. 18-20 IUNIE -Pregătiri pentru CULESUL DE VARĂ. -Familiile care nu au participat la culesul de salcâm şi care au ajuns, singure sau ajutate, la 7 rame cu puiet, vor pleca la culesul de fâneaţă 25 IUNIE-25 IULIE -CULESUL DE VARĂ. 15 IULIE -Se ridică COLECTOARELE DE POLEN. 25 –30 IULIE -EXTRACŢIA MIERII DE FLOAREA-SOARELUI, FÂNEAŢĂ, TEI, etc. După extracţie se vor lăsa fiecărei familii, min.10-12 kg. de miere căpăcită. Dacă se lasă numai 7-9 kg., atunci se va completa cu sirop de zahăr până la nivelul de min. 10-12 kg. -Se scot RAMELE CLĂDITOARE 30 IULIE-10 AUGUST -Se ridică MAGAZINELE. -Se face REVIZIA GENERALĂ notându-se în carnet puterea familiilor, cantitatea de puiet, calitatea mătcilor, cantitatea proviziilor şi starea fagurilor din cuib. -Se ridică ramele mai vechi şi cele foarte noi, trecându-se după diafragmă, rămânând în stup numai 8-10 Pagina 108
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
rame bine ocupate cu albine şi cu coroane de miere şi păstură. În zona cuibului se vor asigura faguri clădiţi în anul precedent, în care au crescut mai multe generaţii de puiet. În A.R. nr. 8/79 se recomandă să se lase în cuib numai 7 rame: 5 rame pentru iernat, 2 rame -în centru- cu puiet necăpăcit şi ouă. Ramele cu puiet căpăcit şi puţină miere se vor trece după diafragmele scurte, urmând să se scoată din stup pe măsură ce sunt eliberate de puiet şi de miere. -Se trece REDUCTORUL DE URDINIŞ pe "faza mică". -AL PATRULEA TRATAMENT CU VARACHET. -Se ridică din stupină CÂNTARUL DE CONTROL şi TOPITORUL SOLAR şi se pun la adăpost. 30 IULIE-10 AUGUST -Se face COMPLETAREA PROVIZIILOR PENTRU IARNĂ la familiile care au sub 10-12 kg de miere, deoarece toate albinele care eclozionează după 10 august sunt albine "de iernare" şi, prelucrând siropul de zahăr după această dată, se uzează foarte mult. -Se izolează la podişor cu ziare sau folie. Când există spaţiu neocupat după diafragmă, se face şi împachetare laterală. 1-30 AUGUST -Hrănire stimulentă: a) descăpăcirea periodică, la 2-3 zile, a unor suprafeţe de 1-2 dm2 de miere din fagurii de după diafragmă; b) sirop de zahăr, zilnic, câte 150-200 g; c)sirop de zahăr, la 3-4 zile, câte 300-400g; d) turtă de şerbet, la 10 zile, câte 500-600 g. -Se pune linoleum peste ramele de cuib. Acesta va fi propolizat în zona de contact cu ramele şi va fi recoltat săptămânal. 20 AUGUST REVIZIE GENERALĂ: Familiile care au cel puţin 4 rame cu puiet, cu prezenţă maximă pe ambele feţe ale ramei, pot ierna singure. Cele care au puiet numai pe două rame dar numai pe o faţă, se unifică obligatoriu cu altă familie alegând matca cea mai prolifică. -Se ridică COLECTOARELE DE PROPOLIS -Se reduce cuibul la 7-9 rame. -Se deblochează cuibul, dacă este cazul! 1 SEPTEMBRIE -Se termină hrănirea de stimulare. -Se reduce cuibul la 6-8 rame. -Se deblochează cuibul, dacă este cazul! 15 SEPTEMBRIE -Se introduc FOILE DE CONTROL. -Se reduce cuibul la 5-7 rame. -Se face AL CINCILEA TRATAMENT CU VARACHET. -Se aşează la urdiniş GRATIA PROTECTOARE ÎMPOTRIVA ŞOARECILOR. -Se triază roii care vor rămâne pentru iernare, restul fiind folosiţi pentru întărirea familiilor mai slabe. 22-25 SEPTEMBRIE -Se face AL ŞASELEA TRATAMENT CU VARACHET, la 7-10 zile după cel de-al cincilea. 28-30 SEPTEMBRIE -Se unifică FAMILIILE AJUTĂTOARE cu cele DE BAZĂ sau FAMILIILE SLABE cu cele MIJLOCII, oprindu-se întotdeauna matca tânără. Pentru unificare, vezi R.A. nr.2/84 pag.22-23. -Se reduce cuibul la numărul de rame pe care se face iernarea: 4-6 rame. ATENŢIE ! Nu se introduc la iernare familii de albine cu mai puţin de 4 rame (aprox.1 kg albine). 1-10 OCTOMBRIE -ULTIMUL TRATAMENT CU VARACHET (în absenţa totală a puietului!) -Se introduc benzile cu MAVRIROL pentru toată iarna. -ÎMPACHETAREA DEFINITIVĂ A CUIBULUI. Cuibul va avea 4-6 rame, mătci de 1-2 ani şi provizii de 10-14 kg (fagurii vor avea gradul de umplere cu miere, între jumătate şi trei sferturi , în majoritate căpăcită!), amplasate central
Pagina 109
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
16. LEGISLAŢIE APICOLĂ Legislaţia în vigoare cu privire la protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor impune din partea apicultorilor: · · · ·
Înregistrarea familiilor de albine la Registrul agricol. Obţinerea autorizaţiei de pastoral Obţinerea Certificatului sanitar-veterinar Anunţarea în scris a factorilor de răspundere, privind prezenţa familiilor de albine în zonă
Conform H.G. 1247/2002, se aplică amendă de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei pentru: -necomunicarea la consiliile locale, în termen legal, în vederea înscrierii în registrele agricole, a oricăror schimbări în efectivele de animale şi a produselor acestora. -neanunţarea imediat a medicului veterinar despre apariţia sau suspiciunea unei boli transmisibile la animale şi neizolarea de îndată a acestora. Se vor avea în vedere şi următoarele: LEGEA APICULTURII –Legea nr. 89/28.04.1998-(M.Of. nr.170/30.04.1998) - REPUBLICARE*) Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 549 din data de 5 august 2010 · ORDINUL nr. 67/29.07.98-privind aprobarea Regulamentului de organizare a stupăritului pastoral în România · H.G. nr. 921/20.11.95-privind unele măsuri pentru stimularea practicării apiculturii şi asigurarea protecţiei familiilor de albine · ORDINUL nr. 45/68/1786/TB/15b/3404 şi 127/1991- privind unele măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu pesticide, emis de M.A.A., M. Transporturilor, M. Mediului, D.A.P.L. şi A.C.A. · H.G. nr. 1556/18.12.2002 (M.Of. nr. 12/2003) · O.U.G. nr.108/27.06.2001- privind exploataţiile agricole (M.Of. nr.352/2001), aprobată prin Legea nr. 166/10.04.2002 (M.Of. nr.137/2002) · Hotărâre nr. 245 din 16 martie 2011 privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2011-2013, a normelor de aplicare, a cuprinsului Ghidului de bune practici pentru apicultura, precum şi a valorii sprijinului financiar Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 213 din data de 28 martie 2011 · Legea nr. 266/2009 pentru modificarea si completarea art. 7 din Legea apiculturii nr. 89/1998 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 482 din 13 iulie 2009 · Ordin nr. 309 din 23 aprilie 2003 pentru aprobarea Programelor de ameliorare a efectivelor de bovine, ovine, păsări, albine şi viermi de mătase din România · Ordinul Ministrului nr.413/20.06.2008 privind aprobarea criteriilor de acreditare a stupinei de multiplicare ·
Pagina 110
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
· Ordin 522/798/317/2003 al Ministrului Agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului sănătăţii şi familiei şi presedintelui Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, prezentarea, compoziţia, calitatea şi etichetarea mierii; · Regulamentul (CE) NR. 939/2007 al comisiei din 7 august 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 917/2004 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului privind acțiunile de îmbunătățire a condițiilor de producție și comercializare a produselor apicole · Directiva 92/65/CEE A Consiliului din 13 iulie 1992 de definire a cerințele de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare speciale prevăzute în anexa A punctul I la Directiva 90/425/EEC · Ordin nr. 63 din 7 martie 2007 privind aprobarea Normei sanitare care stabileşte reguli de sănătate animala ce reglementează producţia, prelucrarea, distribuţia şi introducerea produselor de origine animala destinate pentru consum uman · Ordin 93/2008 - autorizare unitati care produc, proceseaza, depoziteaza, transporta, distribuie produse de origine animala · Legea privind codul consumului, legea nr. 296/2004, republicat 2008 Codul Consumului Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 224 din 24 martie 2008 · OG nr. 21/ 1992 privind protectia consumatorilor cu modificarile si completarile ulterioare · Legea nr. 363/ 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare; · Lege nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale; · Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare · Regulamentul (CE) NR. 882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor; · OUG nr. 97/ 2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, republicată; · Ordin nr. 772/ 856/ 68/ 442/ 2005 pentru aprobarea Normei privind Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje; · Ordin ANSVSA nr. 79/2008, cu modificările şi completările ulterioare privind aprobarea normei sanitar veterinare privind notificarea internă şi declararea oficială a unor boli transmisibile ale animalelor · REGULAMENTUL (CEE) NR. 2377/90 AL CONSILIULUI din 26 iunie 1990 de stabilire a unei proceduri comunitare pentru stabilirea limitelor maxime de reziduuri de produse medicinale veterinare în alimentele de origine animală · DIRECTIVA 2001/110/CE A CONSILIULUI din 20 decembrie 2001 privind mierea · CODEX STANDARD FOR HONEY - CODEX STAN 12-1981 · Regulamentul (CE) nr. 853/2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală; · HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare · Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor; · Regulamentul (CE) nr.1925/2006 privind adăugarea de vitamine şi minerale şi de alte substanţe la alimente ; · Ordinul 438/ 295/ 2002 pentru aprobare Normelor privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consum uman, cu modificarile si completarile ulterioare; · Regulamentul (CEE) NR. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”);
Pagina 111
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
LEGISLATIE MIERE ORDIN nr.122/298 din 2001 al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor si al ministrului sanatatii si familiei pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, continutul, originea, prezentarea, compozitia, calitatea si etichetarea mierii Textul actului publicat în M.Of. nr. 610/27 sep. 2001 Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor si ministrul sanatatii si familiei, vazând Referatul de aprobare nr. 118.527/2001, întocmit de Directia generala strategii si politici în agricultura si industria alimentara din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, si Referatul de aprobare nr. DB 4.191/2001, întocmit de Directia generala de sanatate publica din cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei, având în vedere prevederile art. 39 din Ordonanta Guvernului nr.113/1999 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, în temeiul Hotarârii Guvernului nr.12/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor si al Hotarârii Guvernului nr.22/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii si Familiei, cu modificarile si completarile ulterioare, emit urmatorul ordin: Art. 1. - Se aproba Normele cu privire la natura, continutul, originea, prezentarea, compozitia, calitatea si etichetarea mierii, prevazute în anexa care face parte integranta din prezentul ordin. Art. 2. - Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, prin Directia generala strategii si politici în agricultura si industria alimentara si prin directiile generale pentru agricultura si industrie alimentara judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, precum si Ministerul Sanatatii si Familiei, prin Directia generala de sanatate publica si prin directiile de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Art. 3. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, si va intra în vigoare în termen de 12 luni de la data publicarii. Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor, Ilie Sârbu Ministrul sanatatii si familiei, Daniela Bartos ANEXA NORME cu privire la natura, continutul, originea, prezentarea, compozitia, calitatea si etichetarea mierii CAPITOLUL I Dispozitii generale Art. 1. - Prezentele norme se refera si se aplica produsului "miere", asa cum este definit la cap. II. Art. 2. - Mierea se comercializeaza cu respectarea definitiilor si regulilor stabilite în prezentele norme. CAPITOLUL II Natura, continutul si originea mierii Art. 3. - (1) În sensul prezentelor norme, prin miere se întelege alimentul care este obtinut de albine din nectarul florilor sau din sucurile dulci ale partilor vii ale plantelor si pe care albinele le colecteaza, le transforma, le combina cu substantele lor specifice, le depoziteaza si le lasa la maturat în fagurii de miere. Acest aliment poate fi fluid, vâscos sau cristalizat. (2) Tipurile de miere, în functie de origine, sunt: a) mierea de flori - mierea obtinuta predominant din nectarul florilor; b) mierea de mana - mierea obtinuta predominant din sucurile dulci ale altor parti vii ale plantelor; culoarea ei variaza de la maro deschis sau maro verzui la aproape negru. (3) Tipurile de miere, în functie de modul de prezentare, sunt: Pagina 112
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
a) mierea de faguri - mierea depozitata de albine în celulele fagurilor abia formati, fara puieti, si vânduta în faguri întregi capaciti sau în bucati de faguri de acest fel; b) mierea cu bucati de fagure - mierea care contine una sau mai multe bucati de fagure de miere; c) mierea scursa - mierea obtinuta prin scurgerea fagurilor fara puieti, decapaciti; d) mierea extrasa - mierea obtinuta prin centrifugarea fagurilor fara puieti, decapaciti; e) mierea presata - mierea obtinuta prin presarea fagurilor fara puieti, cu sau fara aplicarea încalzirii moderate. CAPITOLUL III Prezentarea Art. 4. - (1) Termenul "miere" se aplica numai produsului definit la art. 3 alin. (1) si este utilizat în comert la desemnarea acelui produs, fara a aduce prejudicii prevederilor art. 9 alin. (1) privind informatiile obligatorii de pe ambalajele, recipientele sau etichetele mierii. (2) Denumirile mentionate la art. 3 alin. (2) si (3) sunt aplicate numai produselor definite în acestea. Art. 5. - Nici un alt produs în afara de miere nu poate fi adaugat la mierea comercializata ca atare. Art. 6. - (1) La comercializarea mierii se respecta conditiile privind compozitia si calitatea enumerate la art. 7 alin. (4)-(10). Este permisa, fara a respecta prevederile art. 7 alin. (5) lit. b): a) comercializarea mierii obtinute din Calluna vulgaris, cu un continut de umiditate maxim de 25%, atunci când aceasta este obtinuta în conditii naturale de productie; b) comercializarea "mierii de panificatie" sau "mierii industriale" cu un continut de umiditate nu mai mare de 25%, atunci când aceasta este obtinuta în conditii naturale de productie. (2) Fara respectarea prevederilor alin. (1) si ale art. 7 alin. (1)-(3), mierea poate fi comercializata ca "miere de panificatie" sau ca "miere industriala" atunci când, desi buna pentru consumul uman: a) nu respecta cerintele mentionate la art. 7 alin. (2) lit. a), b) si c); sau b) activitatea sa diastazica sau continutul de hidroximetilfurfurol nu respecta limitele stabilite în prezentele norme. CAPITOLUL IV Conditii privind compozitia si calitatea Art. 7. - (1) Mierea nu trebuie sa contina corpuri organice sau neorganice straine de compozitia sa, cum ar fi: mucegaiul, insectele, fragmentele de insecte, puieti sau impuritati, când mierea este comercializata ca atare sau utilizata în alt produs pentru consumul uman. (2) Mierea are urmatoarele caracteristici: a) nu are gusturi sau mirosuri straine; b) nu este începuta fermentatia sau fierberea; c) nu este încalzita atât de mult încât enzimele sale naturale sa fie distruse sau inactivate; d) nu are o aciditate modificata artificial. (3) Mierea nu trebuie sa contina substante peste limitele prevazute de legislatia în vigoare, pentru a nu periclita sanatatea umana. (4) Continutul aparent de zahar calculat ca zahar invertit este: a) la mierea de flori - minimum 65%; b) la mierea de mana si la amestecurile din miere de flori si miere de mana - minimum 60%. (5) Continutul de umiditate este: a) în general - maximum 21%; b) la mierea de Calluna vulgaris si la mierea de trifoi - maximum 23%. (6) Continutul aparent de zaharoza este: a) în general - maximum 5%; b) la mierea de mana si la amestecurile din miere de mana si miere de flori, miere de salcâm, de levantica si de Banksia menziesii - maximum 10%. (7) Continutul de substante insolubile în apa este: a) în general - maximum 0,1%; b) la mierea presata - maximum 0,5%. (8) Continutul de minerale (cenusa) este: a) în general - maximum 0,6%; Pagina 113
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
b) la mierea de mana si amestecurile din miere de mana si miere de flori - maximum 1%. (9) Aciditatea - maximum 40 - miliechivalenti - acid per 1.000 g. (10) Activitatea diastazica si continutul de hidroximetilfurfurol (HMF) determinat dupa procesare si amestecare sunt: a) activitatea diastazica (Scara Schade) este în general de minimum 8 si de minimum 3 la mierea cu continut scazut de enzime naturale, de exemplu de chitru, si cu continut de HMF ce nu depaseste 15 mg/kg; b) continutul de HMF - maximum - 40 mg/kg. Art. 8. - Metodele de prelevare a probelor si de analiza necesare pentru verificarea compozitiei si caracteristicilor mierii sunt conforme cu STAS 784/3-89 "Miere de albine. Metode de analiza". CAPITOLUL V Etichetarea Art. 9. - Cerintele privind etichetarea vor fi în concordanta cu legislatia în vigoare, având urmatoarele mentiuni specifice: 1. Singura informatie obligatorie de pe ambalajele, recipientele sau etichetele mierii trebuie sa fie vizibila, usor lizibila, sa nu permita stergerea si sa contina urmatoarele: a) termenul "miere" sau una dintre denumirile enumerate la art. 3 alin. (2) si (3); "mierea de faguri" si "mierea cu bucati de fagure" sunt descrise ca atare; în cazurile mentionate la art. 6 alin. (1) lit. b) si în primul paragraf al art. 6 alin. (2) denumirea produsului este "miere de panificatie" sau "miere industriala"; b) greutatea neta, care este exprimata în grame sau kilograme; c) denumirea sau denumirea comerciala si adresa sau sediul înregistrat al producatorului, al ambalatorului sau al vânzatorului. 2. Termenul "miere" mentionat la pct. 1. lit. a) sau una dintre denumirile mentionate la art. 3 alin. (2) si (3) are optional: a) o trimitere referitoare la originea ei, fie ca este vorba de flori sau de plante, cu mentiunea ca produsul provine, în principal, din sursa indicata si are caracteristicile organoleptice, fizico-chimice si microscopice corespunzatoare; b) o denumire regionala, teritoriala sau topografica, cu mentiunea ca produsul provine în totalitate din zona indicata. 3. Când mierea se gaseste în ambalaje sau recipiente cu o greutate neta egala sau care depaseste 10 kg si nu este oferita spre vânzare cu amanuntul, informatia mentionata la pct. 1 lit. b) si c) apare numai pe documentele de însotire. 4. Se mentioneaza tara de origine în cazul produselor importate.
CAPITOLUL VI Dispozitii finale Art. 10. - Prezentele norme sunt compatibile cu reglementarile comunitare în domeniu si sunt armonizate cu prevederile Directivei Consiliului CEE 74/409 din 22 iulie 1974 privind armonizarea legilor statelor membre, referitoare la miere.
Pagina 114
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
17. BIBLIOGRAFIE Lazar, St., Dolis, M. (2004) – Apicultura practica, Ed. ALFA,Iasi Bogdan, T., Petruş, V., Antonescu, C. (1956) – Cartea stuparului, Ed. Agro-Silvică, Bucureşti Cârnu, I. (1980) – Flora meliferă, Ed. Ceres, Bucureşti Hristea, C. L. (1976) – Stupăritul nou, Redacţia Revistelor Apicole, Bucureşti Hristea, C. L., Pădureanu, C.S. (1967) – A.B.C. Apicol, vol. I-II, Ed. Agro-Silvică, Bucureşti Mălaiu, A.. (1971) – Stupăritul, Ed. Ceres, Bucureşti Mărghitaş, L. (2002) – Albinele şi produsele lor, Ed. Ceres, Bucureşti Petruş, V., Oprişan I. (1965) – Apicultura şi baza meliferă, Ed. Agro-Silvică, Bucureşti Volcinschi, T. (1998) – Ceara, Redacţia de Propagandă Tehnică Agricolă, Bucureşti * * * (1979) – Manualul apicultorului, Redacţia Publicaţiilor Apicole, Bucureşti * * * (1990-2004) – Colecţia Revistei România apicolă, Bucureşti * * * Internet
Pagina 115
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
CUPRINS Lucrări apicole anuale--------------------------------------------------------------------3 Perioada de înflorire a principalelor plante melifere din România------------9 Succesiunea înfloririi pomilor fructiferi---------------------------------------------10 Necesarul anual de mătci-------------------------------------------------------------10 Evaluarea puterii familiilor de albine, a rezervelor de miere şi a cerii produse11 Unirea familiilor de albine primăvara-----------------------------------------------12 Consumul mediu de hrană în perioada de iarnă--------------------------------12 Structurarea periodică a cuibului---------------------------------------------------15 Organizarea cuibului pentru culesurile de producţie---------------------------16 Echilibrarea biologică a familiilor de albine primăvara------------------------16 Valorificarea culesului de la salcâm de către familiile de albine slabe----17 Stupăritul pastoral----------------------------------------------------------------------18 Recunoaşterea botcilor de „schimbare liniştită”----------------------------------21 „Schimbarea liniştită” a mătcii prin golirea stupului de puietul necăpăcit--22 Creşterea mătcilor prin provocare „frigurilor roitului”---------------------------23 Creşterea mătcilor în stupinele mici------------------------------------------------25 Metodă simplă de înlocuire a unei mătci------------------------------------------29 Metode eficiente de înmulţire a familiilor de albine intrate în „frigurile roitului”--26 Însârmarea ramelor--------------------------------------------------------------------28 Rama clăditoare-------------------------------------------------------------------------29 Mierea de albine. Greutate specifică. Compoziţie chimică--------------------31 Recoltarea, extracţia şi condiţionarea mierii--------------------------------------33 Propolisul. Colectorul de propolis---------------------------------------------------36 Schema aplicării tratamentelor împotriva varroozei----------------------------38 Observaţii fără a deschide stupul----------------------------------------------------39 Şerbet fiert sau candi------------------------------------------------------------------42 Tăierea aripilor mătcilor---------------------------------------------------------------43 Prinderea roiului natural şi introducerea acestuia în stup---------------------44 Prinderea unui roi în pădure----------------------------------------------------------45 Observaţii fenologice şi meteorologice---------------------------------------------45 Achiziţionarea familiilor de albine---------------------------------------------------46 Culori folosite la vopsirea stupilor---------------------------------------------------47 Măsuri ce se iau în cazul înţepăturilor de albine---------------------------------48 Păstrarea polenului în amestec cu zahăr pudră---------------------------------49 Desaponificarea cerii------------------------------------------------------------------49 E bine de ştiut----------------------------------------------------------------------------50 Legislaţie apicolă------------------------------------------------------------------------54 Bibliografie--------------------------------------------------------------------------------55
Pagina 116
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
ANEXE
Pagina 117
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
ANEXA 1
EVALUAREA PUTERII FAMILIILOR DE ALBINE, A REZERVELOR DE MIERE ŞI A CERII PRODUSE a. Aprecierea cantităţii de albină Rama de cuib. Dimens. ext. 435x300 mm (ramă mare) -
Perioada Iarna (cuib restrâns) Vara (perioada activă)
Greutatea albinelor
Numărul de albine dintr-un interval
270 gr.
2700
200 gr.
2000
1 kg de albină conţine cca. 10 000 albine. b. Aprecierea cantităţii de miere într-un fagure căpăcit pe ambele feţe Formatul ramei. Dimensiuni interioare, mm 415x270 415x132
-
Greutatea ramei cu miere, kg
Suprafaţa fagurelui dm3
3,5 - 4 1,5 - 2
11,20 5,8
1 dm2, adică un pătrăţel cu latura de 10 cm, conţine 800 celule de albine (400 pe o parte) şi dacă mierea este căpăcită pe ambele feţe ale fagurelui, conţine cca. 350 gr. miere. În fagurele de cuib STAS (435x300) pe ambele feţe sunt cca. 9100 de celule din care sunt bune (corespunzătoare) numai 7-8000. 3 dm2 fagure cu miere căpăcită pe ambele feţe conţin cca 1 kg. miere. Un pătrăţel cu latura de 5 cm dintr-un fagure, conţine cca. 100 celule de albine pe o singură parte a fagurelui şi se evaluează la 44 gr miere dacă este căpăcită şi la 25 gr dacă mierea este necăpăcită. Grosimea fagurilor cu celule de albina lucratoare este de circa 25 mm, iar distanta intre faguri de 12 – 12,5 mm. Distanta dintre peretii mediani a doi faguri alaturati este de 37 – 37,5 mm. Pentru o bună iernare şi în special pentru o bună dezvoltare în primăvară, rezerva de miere pentru iernare trebuie să fie de cel puţin 14 kg. c. Aprecierea cantităţii de ceară - ceară adăugată de albine la clădirea unui fagure artificial: · ramă de cuib (435x300) = 70 gr · ramă de magazin (435x162) = 35 gr - ceară rezultată dintr-un fagure supus reformării = 120 g
Pagina 118
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA ANEXA 2
CONSUMUL MEDIU DE HRANĂ ÎN PERIOADA DE IARNĂ = FAMILIE DE 1,5 – 2 KG ALBINE (6 – 7 RAME) = LUNA Octombrie Noiembrie Decembrie Ianuarie Februarie Martie TOTAL
CONSUM MIERE - kg 0,800-0,850 0,750-0,800 0,750-0,850 0,950-1,050 1,200-1,500 2,000-2,500 ~7,000 ANEXA 3
ÎNSÂRMAREA RAMELOR
Sarma pentru rame (faguri) Pentru însârmarea ramelor se foloseşte sârmă de 0,4 – 0,5 mm diametru. Se recomanda utilizarea sarmei din otel inoxidabil, mai ales cand ramele insarmate cu aceeasi sarma sunt reutilizate dupa topirea fagurilor. Sarma va fi inlocuita la fiecare retopire a fagurilor atunci cand este din material oxidabil (sarma zincata). O însârmare corectă necesită 5 sârme bine întinse într-o ramă de cuib de stup orizontal sau vertical şi 3 sârme la rama de magazin. a. Rama de cuib
30 55 55 55 55
b. Rama de magazin 30 45 45
Pagina 119
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
ANEXA 4
SCHEMA APLICĂRII TRATAMENTELOR IMPOTRIVA VARROOZEI a. VARACHET Nr. tratamentului 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
Perioada de administrare martie-aprilie aprilie-mai mai iunie august septembrie septembrie octombrie
Observaţii La 10 zile după tratamentul nr.1 După extragerea mierii de salcâm După extragerea mierii de tei După extragerea mierii de floarea – soarelui sau fâneaţă La 10 zile după tratamentul nr.6 În absenţa totală a puietului
Tratamentul cu Varachet se va face atunci când temperatura exterioară este de cel puţin 12-150C. b. MAVRIROL ŞI VARACHET Nr. tratamentului 1. 2.
Perioada de administrare martie- aprilie iunie
3.
august
4.
septembrie
5.
octombrie
Medicamentul administrat. Observaţii 1 tratament cu VARACHET FORTE 1 tratament cu VARACHET FORTE după extragerea mierii de tei 1 tratament cu VARACHET FORTE după extragerea mierii de floareasoarelui sau fâneaţă 2 tratamente cu VARACHET FORTE la intervale de 10 zile, în absenţa puietului 1 tratament cu MAVRIROL (se lasă până primăvara)
Pagina 120
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA ANEXA 5
SUCCESIUNEA ÎNFLORIRII POMILOR FRUCTIFERI Înflorirea la pomi are loc atunci când temperatura aerului atinge 10-120C, adică atunci când suma gradelor de temperatură, peste 00C, înregistrează de la desprimăvărare (apariţia primilor ghiocei) peste 2000C. Ea se produce într-o anumită ordine: Denumirea speciei pomicole CAISUL PIERSICUL CIREŞUL PRUNUL VIŞINUL PĂRUL MĂRUL GUTUIUL
Data medie de declanşare a înfloririi 8-18.04 12-22.04 10-20.04 15-25.04 16-22.04 17-22.04 20-30.04
Indicele bioclimatic(T0C) 225-275 275-325 220-330 300-350 310-340 325-375 350-450
Succesiunea înfloririi este aceeaşi în fiecare an independent de evoluţia temperaturii. Plantele nu înfloresc în fiecare an la aceleaşi date, dar înfloresc întotdeauna în aceeaşi ordine şi, aproape la acelaşi interval de timp. Dintre pomii fructiferi, cei mai apreciaţi pentru apicultură sunt mărul, pentru perioada îndelungată de înflorire şi cireşul, pentru culesul intens pe care îl oferă.
ANEXA 6
PERIOADA DE ÎNFLORIRE A PRINCIPALELOR PLANTE MELIFERE DIN ROMÂNIA PERIOADA DE ÎNFLORIRE LUNA
Salcâm I Salcâm II Tei Fâneţe Floră de munte Floarea- soarelui Flora de baltă
MAI 10 15
IUNIE 31 15
IULIE
1
AUG.
SEP.
OCT.
15 15
31 31
1 15
15 1
15
Pagina 121
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
ANEXA 7
HARTA VEGETATIEI ROMANIEI
Pagina 122
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA ANEXA 8
STUPI ORIZONTALI - SCHITE
Schite pentru constructia unui stup orizontal , parti componente , sectiune transversala , sectiune paralela cu urdinisul , sectiune perpendiculara pe urdinis.
Pagina 123
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
Pagina 124
APICULTURA – TEORIE SI PRACTICA
MIRCEA BECA
ANEXA 9
ŞERBET FIERT SAU CANDI
La 1 kg. de zahăr se folosesc 0,200 litri ceai de plante medicinale(*). Cantităţile indicate se introduc într-un vas emailat de capacitate dublă faţă de cantitatea de zahăr ce urmează să fie pusă la fiert, deoarece în timpul preparării, volumul conţinutului creşte mult din cauza spumei care se formează. Compoziţia se amestecă până la topirea întregii cantităţi de zahăr, lăsând-o apoi să clocotească la foc slab cca 15 minute, fără să se agite, dar spumuind siropul pentru a lua toate impurităţile. Cu un termometru se măsoară temperatura şi când aceasta a ajuns la 116-117oC, siropul se consideră suficient de fiert şi se ia de pe foc. În continuare se umezesc tăvile cu apă, se căptuşeşte interiorul acestora cu hârtie pergament şi se aşează pe o suprafaţă plană (o masă). Se lasă siropul să se răcească până la cca. 40oC când se introduce suc de ceapă(**) şi câte o lingură de miere polifloră pentru fiecare kilogram de zahăr, apoi se învârteşte cu un făcăleţ, efectuând mişcările într-un singur sens, până când siropul începe să-şi schimbe culoarea spre alburiu şi apoi alb, întărindu-se. Frecatul şerbetului este încheiată atunci când săltând făcăleţul şerbetul care curge de pe acesta nu se scufundă, ci rămâne la suprafaţă. După răcire, şerbetul se ambalează în hârtie cerată sau folie de polietilenă, în pachete de 0,500–2 kg, depozitate una peste alta la o temperatură de 8-100C. (*)Ceai (infuzie) de plante medicinale Acest ceai are efect în stimularea activităţii albinelor şi în apărarea stării de sănătate a acestora. Cu efecte deosebite s-a dovedit infuzia din următoarele plante medicinale: mentă, sunătoare, muşeţel, gălbenele, coada şoricelului, şi busuioc. Preparare: Se pun 20 gr. de plante uscate la 1 litru de apă (în total, nu din fiecare plantă). Infuzia, la nevoie se poate face din una, două sau toate plantele arătate, luate în părţi egale. Se mărunţesc plantele şi se pun într-un vas emailat peste care se toarnă o cantitate mică de apă rece ca să le îmbibe. În alt vas se fierbe apă şi aşa fierbinte se toarnă peste plantele din vas. Vasul cu plante şi apa fierbinte se ţine 5 minute la foc, fără să fiarbă, se stinge apoi focul, se acoperă vasul şi se lasă 30 de minute ca să se facă extracţia principiilor active. Se strecoară şi cu această infuzie (ceai) se prepară şerbetul. Pentru cantitatea de 0,200 litri, necesară la 1 kg de zahăr, este nevoie de 4-5 gr de plante uscate. (**)Sucul de ceapă Acesta este bogat în vitamine, fitoncide şi acizi organici. Fitoncidele sunt substanţe volatile cu o puternică acţiune bacterio-statică şi uneori bactericidă. Sucul de ceapă previne diferite afecţiuni cu caracter digestiv şi în plus măreşte longevitatea albinelor consumatoare, dublând-o. Sucul de ceapă se prepară în felul următor: se curăţă ceapa de foile exterioare şi se rade pe o răzătoare. Răzătura se pune într-un tifon şi se presează, obţinându-se astfel un suc ca o spumă.
Pagina 125
