INTRODUCERE Apa este una dintre cele mai răspandite substanţe din natură, mai ales în stare lichidă, formă în care acoperă mai mult de 2/3 din suprafaţa globului terestru, alcatuind apele de suprafaţa. Incă din cele mai vechi timpuri apa a reprezentat un factor indispensabil organismului uman, acesta fiind alcatuit in proportie de pana la 70% din apa. Aceasta substanta joaca un rol exceptional in organism, nu numai ca parte componenta a celulelor si tesuturilor organismului, dar si ca mediu in care au loc toate procesele chimice legate de activitatea biologica a organismului. [2] Apa se ascunde in aproape toate materialele. Nu dispare – prin mod natural.Formeaza fizionomia pamantului nostru, inunda regiuni intregi, inabuseste, napadeste, dar totusi este cel mai important aliment al nostru – in cel mai concret inteles al cuvantului. Apa este un element ancestral miraculos, elixirul nostru de viata. Trebuie sa-l bem, sa alimentam cu combustibil spiritul si sufletul nostru. Multilateralitatea si posibilitatile de utilizare ale apei nu pot fi inlocuite si au o valoare inestimabila. Necesarul zilnic de apa al omului este de aproximativ 1,5 – 2 litri, consumata ca atare, dar mai sunt si necesitatile igienice gospodaresti, publice si de domeniul activitatilor economice. [2] In conditii naturale, apa nu se intalneste niciodata in stare pura, avand intotdeauna in ea substante chimice anorganice si organice dizolvate sau in suspensie. Apa, ca element primordial in sanatatea organismelor, apa ca substanta buna de baut (apa potabila), mai ales apa ca si produs alimentar, apa minerala, este prezentata in urmatoarele 3 capitole, structurate si ele pe mai multe subcapitole, care cuprind: tratarea apei minerale ca si element foarte important pentru organism, substantele din compozitia apei minerale, prezentarea caracteristicilor de calitate a apei minerale. Sunt doar cateva dintre subiectele tratate in prezenta lucrare. Studierea produsului alimentar prezentat in aceasta lucrare, si anume, apa minerala, il va determina pe cititor sa dea o mai mare importanta sanatatii organismului sau, va afla multitudinea de beneficii care ii sunt oferite de consumul apei minerale, si de ce nu, se va incadra intr-o anumita categorie de consumatori. Lucrarea a fost relizată în speranța că va stârni interesul consumatorilor, că le va schimba viziunea asupra stilului alimentar și asupra importanței apei în funcționarea foarte bună a organismului.
1
Capitolul 1 CALITATEA MATERIEI PRIME 1.1. Compoziţia chimică a materiei prime Apele minerale se obtin prin captarea izvoarelor subterane, prelucrarea preliminara si imbutelierea si poarta denumirea izvorului din care provin. Apele minerale naturale provin din izvoare aprobate pentru acest scop, care sunt controlate periodic, cel putin o data pe an, de catre Organele Ministerului Sanatatii. [2] Din punct de vedere al utilizarii, apele minerale se impart in doua categorii: ape minerale de masa si ape minerale medicinale. a) Ape minerale de masa - au și ele proprietați terapeutice, dar se caracterizează printr-o mineralizare totală mai scazută (cca. 6 g/l), printr-un conținut mai mare de dioxid de carbon și prin caracteristici organoleptice care le fac direct consumabile, apropiate și chiar superioare apei potabile. b) Ape minerale medicinale – au o mineralizație ridicată, pană la 15 g/l, conținut mai redus de dioxid de carbon (sub 1200 mg/l), miros și gust specifice, imprimate de substanțe conținute ( hidrogen sulfurat, ioduri, bromuri și alte săruri). [3] Izvoare de ape minerale: Oraş situat în nord-estul României (judeţul Harghita),în depresiunea intramontană cu acelaşi nume din Carpaţii Orientali, Borsec , este înconjurată de Munţii Bistriţei , Călimani , Giurgiu, Ceahlău, altitudine 900 m . Aceste ape sunt cunoscute pentru efectul lor benefic încă din a duoa jumătate a secolului al XVI-lea. Efectele terapeutice ale acestor izvoare de ape minerale au fost recunoscute pe plan internaţional. Staţiunea Borsec este recomandată în tratamentul bolilor cardiovasculare, al bolilor endocrine (hipertiroidie, boala Basedow), dischinezie biliară, boli digestive (gastrită cronică hipoacidă constipaţie cronică), colicistită cronică necalcaroasă, tulburări renale şi ale aparatului urinar , nevroză astenică , boli dermatologice, metabloice şi de nutritie. Zăcământul mineral Borsec are o apă bicarbonată, calcică, magneziană, cu o mineralizaţie totală de 6873 mg/l, precum şi cu un conţinut foarte redus de fier. Apele minerale carbogazoase sunt acumulate în calcarele cristalino-dolomitice prinse între şisturile cristaline care predomină în zonă. Prin fisurile şi golurile carstice ale calcarelor , apele subterane au o circulaţie turbulentă, ceea ce favorizează solubilitatea mai accentuată a bicarbonaţilor .Conţinutul în CO2 este obţinut de apele subterane pe tot parcursul circulaţiei lor . Apa minerală Borsec este produsă şi îmbuteliată în România de către Romanqua Group S.A.Borsec, Fabrica Regina Apelor Minerale –Borsec. În tabelul 1.1. este prezentată analiza chimică a acestei ape minerale. Tabel 1.1 Analiza chimică a apei minerale Borsec ANIONI ClSO42CO2 min Reziduu sec la 1800c
mg/dm3 31,78 56,38 2500
CATIONI Na+ Ca2+ Mg2+
Sursa: www.educativ.ro
2
Mg/dm3 81,50 327,47 103,66 1415
Staţiunea Călimăneşti – Căciulata este indicată în tratamentul bolilor digestive (gastrită cronică cu hipoaciditate, constipaţie cronică colită cronică), al bolilor hepatobiliare (dischinezie biliară, colicistită cronică care prezintă sau nu calculi, hepatită cronică, pancreatită cronică, stări postoperatorii în bolile ficatului), boli ale sistemului renal şi urinar (litiasă la rinichi, pielonefrită cronică termal = 410C şi infecţii urinare), tulburări metabolice şi nutriţionale (diabet melitus, stări hiperuremice, obezitate), în afecţiuni respiratorii (bronşită, traheobronşită cronică), în bloi ale sistemului nervos periferic (pareză, sechele ale poliomelitei), stări reumatismale (spondiloză, artroză, poliartroză, tendinită), stări post – traumatismale (după entorse, luxaţii şi fracturi), bloi ginecologice (sindrom ovarian cauzat de menopauză), boli O.R.L. (rinosinuzoită cronică, laringită cronică alergică ), cardiovasculare şi de altă natură. Factorii de cură naturală sunt reprezentaţi de clima protectoare şi izvoarele (descoperite în 1827) de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu, slab bicarbonatate, în principal hipotonice, cu concentraţie, compoziţie chimică şi temperatură variabile (mineralizate între 1,5şi 11,5 g/l; atermale, mezotermale 410C şi hipertermale 49,50C) şi cu un conţinut de hidrogen sulfurat ( H2S ) de 7,5mg/l . Totodată Călimăneşti–Căciulata este şi un important centru de îmbuteliere a apei minerale. Cantitatea de apă îmbuteliată este de 500-600 l/zi. Un aspect specific al apei de Căciulata este compoziţia ei chimică, ce prezintă pe o perioadă de 100 de ani, adică de la captarea sursei şi până în prezent, un echilibru constant în cloruri, carbonaţi şi sulfaţi de sodiu, de litiu, de potasiu şi de magneziu. Un alt parametru interesant este acela că indicele de refracţie al apei minerale este apropiat de cel al apei distilate. Zăcământul Biborţeni furnizează comerţului apă minerală de Biborţeni. În prezent la cele două unităţi de îmbuteliere (Biborţeni I şi II ) se îmbuteliază zilnic 198 mii litri de apă minerală de tip bicarbonate, calcic, magnezian, feruginos şi carbogazos . Bicarbonaţii au participare în jur de 2000 mg/l, iar gazul CO2 în jurul aceleiaşi valori (200 mg/l ). Datorită unui conţinut de ioni Fe++ de până la 5-7mg/l, apa minerală este în prealabil deferizată. Staţiunea Zizin se află aşezată pe bordura sud-estică a bazinului Prejmer- Sf. Gheorghe . Izvorul având un debit de 0,17 l/s (10 mii l/zi) alimentează unitatea de îmbuteliere care produce 5600 mii l/an . Această unitate prepară totodată şi un sortiment de băuturi răcoritoare pe bază de apă minerală . Apa minerală destinată consumului este de tip bicarbonat, clorosodic şi carbogazoasă, cu mineralizaţie de 2733,5 mg/l . [2] Zizin –Apă minerală –produsă de APEMIN.S.A. Compoziția chimică a acestei ape este prezentată in tabelul 1.2. Tabel 1.2 Compoziţia chimică a apei minerale Zizin ANIONI
Mg/l
-
2+
Cl HCO3 CO2
CATIONI Ca Mg2+ K+ Na+
Min 2500
Sursa: www.educativ.ro 3
Mg/l 144,28 29,18 4,4 128,8
1.2.Caracteristicile de calitate ale materiei prime Apa minerală face parte din grupa băuturilor nealcoolice. Băuturile nealcoolice cuprind o mare varietate sortimentală cu perspective de diversificare continuă datorită nivelului înalt al solicitarilor cumparatorului. Este o apa care are originea intr-un acvifer (zacamant subteran, protejat de orice fel de poluare, provine dintr-o sursa exploatata prin una sau mai multe emergente naturale sau foraje, si este imbuteliata in apropierea sursei ). În general, apele minerale provin din apele de precipitaţii care se infiltrează până la adâncimi destul de mari şi revin la suprafaţă încărcate cu săruri, gaze şi elemente radioactive. De-a lungul anilor au existat numeroase ipoteze, privind originea apelor minerale, dar numai doua teorii au fost acceptate: originea vadoasa sau meteoritica si originea magmatica sau juvenila.Conform conceptului originii vadoase, apa minerala ar rezulta din apele superficiale meteoritice infiltrate in sol si dirijate in circuit subteran de reteaua accidentelor tectonice, unde, sub imperiul gravitatiei, sunt obligate sa patrunda adesea in scoarta terestra la adancimi mari. Pe tot parcursul lor, apele minerale spala rocile strabatute, achizitionand, prin dizolvare, saruri minerale si gaze libere aflate in zonele adanci ale apei (de exemplu CO2).Desi mai atractiv, conceptul originii magmatice sau juvenile a apelor minerale, conform careia apa minerala ar proveni din zonele foarte adanci ale scoartei terestre si din cele ale mantalei superioare, isi pierde treptat sustinatorii. Ar fi vorba de apa provenita prin deshidratarea magmei sau o apa de sinteza chimica pe baza gazelor care insotesc magma. Sustinatorii acestui concept pleaca de la considerentul ca magmele contin mai multa apa decat rocile cristalizate din care provin. Intre cele doua concepte s-a gasit o solutie mediatoare, conform careia majoritatea apelor minerale au origine vadoasa si ca se pot incorpora in unele zone adanci ale scoartei terestre cantitati de elemente de origine juvenila. [2] Apa minerala are aspect de lichid limpede, admitandu-se un slab sediment de precipitate minerale, cu exceptia apei de Borsec. Apele carbogazoase turnate in pahar trebuie sa degajeze bioxid de carbon din abundenta, la temperature de circa 20°C. Apele sulfuroase pot avea miros de hidrogen sulfurat. [1] Ca apa minerala de masa este apreciata in mod deosebit aceea provenita de la Borsec. Apa minerala de la Borsec are urmatoarele indicatii terapeutice: hiposecretia si hipoclorhidria gastrica, catarul cronic gastrointestinal; in hepatite simple, congestii hepatice; litiaza biliara, cura de repaus a cailor biliare, boli ale cailor urinare,; gută, obezitate, stari de demineralizare a organismului, urticarii, unele diateze hemoragice, anemii. Din punct de vedere fizico-chimic, apele minerale sun soluţii complexe, conţinând un număr mai mare sau mai mic de săruri minerale, în concentraţii foarte diferite.Ele pot proveni din izvoare naturale ori forate artificial şi pot exercita unele efecte terapeutice când sunt administrate în cură externă sau internă. Pentru ca o apă să poată fi încadrată în categoria apelor minerale, trebuie să îndeplinească cel puţin una din condiţiile următoare: ▪ să conţină minimum 1 g de săruri obişnuite la 1 litru de apă; ▪ să contina elemente chimice cu actiune farmacologica pronuntata (Fe, As, I) intr-o proportie admisa ca minimum necesara; ▪ sa contina unele gaze (CO2, H2S, radon) intr-o anumita concentratie; ▪ sa aiba la izvor o temperatura de peste 20°C; Sarurile dizolvate in apele minerale provin din spalarea strarilor de roc ape care acestea le strabat in circulatia lor subterana, iar temperatura este conditionata de mai multi factori, cel mai important fiind adancimea la care se afla (apele de la Baile Felix care provin
4
de la 1100m, au o temperature de 47°C, iar cele de la Baile Herculane care au o temperature de 50-54°C, provin de la o profunzime de 1400-1500m). [1] Exista si ape de suprafata bogate in saruri, cum este cazul lacurilor sarate helioterme.Ele sunt numite astfel deoarece apa lor se incalzeste la soare, atorita concentratiei neomogene de sare, in proportie crescanda, de la suprafata spre adancime.Un astfel de lac helioterm este Lacul Ursu de la Sovata in care, in timpul primaverilor insorite temperature straturilor de apa aflate la adancimea de 1.5-2m ajunge la 45-50°C. Apa minerală naturală este o apă exclusiv subterană, pură din punct de vedere microbiologic, estrasă prin foraje sau din surse naturale, care îndeplineşte următoarele condiţii: ● Conţinut specific de săruri minerale dizolvate, proporţii relative între aceste săruri, prezenţa unor oligoelemente sau a altor constituenţi; ● Natura exclusiv subterană; ● Captare care garantează puritatea microbiologică la sursă; ● Caracteristici de zăcământ care să poată asigura o bună protecţie naturală împotriva poluării. [2] În tabelul 1.3. se pot observa caracteristicile fizico-chimice ale apei minerale provenite de la surse administrate de Societatea Națională a Apelor Minerale. Tabel 1.3 Caracteristici fizico–chimice ale apei minerale provenite de la surse administrate de Societatea Nationala a Apelor Minerale Numele marcii ALPINA BORŞA
Locatia/ Sursa
Reziduu Tipul HCO3- ClSO4- Ca++ Mg++ Na+ PH* uscat de apa (mg/l) (mg/l) (mg/l) (mg/l) (mg/l) (mg/l) (mg/l)
Borşa/ Izvoarele V. Vinişoru
915
344
62
98
23
441
6,2
1474
NC
AMFITEATRU
Iaşi / Copou Izvorul 3
708
70
53
56
114
31
8,1
628
P
AQUA VITAL
Sacoşu Mare/ Sacoşu Mare
1068
17
4
186
45
102
5,9
933
NC
Lipova/ F1 Lipova, Forajul F11
1098
18
9
185
69
68
6,1
886
NC
BIBORŢENI
Biborţeni/ Forajul 8
1129
92
86
207
61
142
6,4
1233
NC
BIBORŢENI
Biborţeni/ Forajul 9
1708
109
22
253
89
225
6,2
1638
NC
BODOC
Bodoc / Forajul F13
1830
116
45
188
27
506
7,0
1766
NC
BOHOLT
Boholt/ Boholt
2867
40
376
729
82
220
6,5
3015
NC
BORSEC
Borsec/ Borsec
1647
20
57
353
87
80
6,2
1322
NC
BORSEC
Borsec/ Făget Borsec
305
4
46
64
28
3
7,4
300
P
BRIZA LIPOVEI
Lipova/ Forajul F8E
854
44
58
112
29
180
6,7
813
NC
Dorna Candrenilor/ C7 Secu
52
3
6
9
3
3
6,4
75
P
BĂILE LIPOVA
BUCOVINA
5
BUCOVINA BUZIAŞ CARPATINA CERTEZE 1 CEZARA CRISTALINA DORNA
Vatra Dornei/ Roşu
674
4
10
140
42
19
6
523
NC
Buziaş/ Forajul FII bis Buziaş
610
84
20
72
29
170
6,4
664
NC
Tosorog/ Toşorog
671
14
34
148
51
21
6,3
578
NC
Certeze/Certeze
595
5
6
86
31
58
6
570
NC
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
Băcâia/ Băcâia
2165
350
109
543
42
333
6,5
2424
NC
Sâncrăieni/ Forajul FI
687
17
3
100
40
61
5,8
660
NC
Dorna Candrenilor/ Dorna 1129 Candrenilor
21
9
329
15
12
6
948
NC
Poiana Vinului/ Poiana Vinului
1220
16
30
389
12
20
6,4
989
NC
Baile Herculane/Domogled
155
4
23
63
3
0,6
7,7
180
P
274
6
5
56
12
11
7,6
178
P
Stâna de Vale/ Izvorul 122 Minunilor - Stâna de Vale
6
13
28
7
2
7,2
70
P
42
33
136
36
131
6,4
803
NC
5688 1018
5
204
36
2483 6,6
6545
NC
Negreşti/ Certeze Negreşti
930
121
4
56
12
309
6,7
1025
NC
PERLA COVASNEI
Malnaş Băi/ F1 bis (Siculia)
976
134
47
144
24
254
6,0
1034
NC
PERLA HARGHITEI
Sâncrăieni/ Forajele F1, F2
770
15
4
113
44
66
5,9
720
NC
POIANA NEGRI
Poiana Negri/ Poiana Negri
1159
46
16
212
36
165
6,1
1024
NC
ROUA MUNŢILOR
Covasna/ FI IAFFA
488
40
38
57
10
88
5,7
424
NC
STÂNCENI
Stânceni/ Stânceni
557
4
22
88
41
27
5,9
496
NC
TIVA HARGHITEI
Sâncrăieni/ Forajul F2
808
15
4
121
46
69
6
760
NC
TIVA HARGHITEI
Sancraieni/ Forajul F8
915
8
62
128
77
87
6,0
732
NC
Tuşnad/ Tuşnad
1952
394
9
285
107
478
6,5
2238
NC
Biborţeni/ Biborţeni F7
1739
75
9
269
88
204
6
1593
NC
Vâlcele/ Forajul Elisabeta 3416
70
22
353
272
443
6,5
2800
NC
55
25
140
20
96
6,7 678
DORNA HERCULANE IZVORUL MINUNILOR IZVORUL MINUNILOR
Rieni/ Forajul F2
LIPOVA
Lipova/ Lipova
MALNAŞ MARIA
Malnaş/ Izvorul Maria
OAŞ
TUŞNAD VALEA BRAZILOR VÂLCELE ZIZIN
Zizin/ Zizin
915
647
6
NC
Sursa: www.educativ.ro PH –ul apei variaza putin fata de ph-ul neutru datorita prezentei CO2, bicarbonatilor si carbonatilor.apele dure au ph-ul mai ridicat comparativ cu apele moi. Ph-ul apelor reziduale poate fi acid sau alcalin si constituie o cauza a perturbarii echilibrului biologic al bazinului receptor, impiedicand desfasurarea normala a procesului de autopurificare. Pentru determinarea ph-ului apei se folosesc metode colorimetrice sielectrorimetice.
7
Capitolul 2 CALITATEA PRODUSULUI ALIMENTAR APA MINERALĂ 2.1.Valoarea alimentară a apei minerale Cunoscand compozitia chimica a apei minerale, ne putem da seama de valoarea energetica si de beneficiile pe care le avem de pe urma consumului apei minerale. Apa minerala este cea provenita din precipitatii care se infiltreaza in sol, printer diferite straturi de minerale, preluand gustul acestora. Apele minerale care se formeaza in straturile de calcar se numesc hidrocarbonate, cele care se formeaza in straturi bogate in saruri sunt ape minerale clorurate, iar cele sulfuroase provin din straturile de sol bogate in sulfat-hidrat de calciu.Apele minerale au efecte benefice cunoscute, de aceea ele sunt recomandata sportivilor care depun eforturi fizice considerabile. Substantele intalnite in apele minerale sunt: potasiu, calciu, fier si iod.Acestea sunt stimulente ale muschilor si sistemului nervos, coaguleaza sangele in cazul in care se produc rani deschise, si asigura transportul oxigenului.Este cunoscut faptul ca prin transpiratie, in timpul activitatilor fizice, se elimina magneziu in cantitati mai mari de 5 ori decat in situatii obisnuite. [1] Magneziul influenteaza capacitatea de rezistenta a organismului, puterea de concentrare si are un rol foarte important in coordonarea intre muschi si sistemul nervos.Asadar se recomanda ca apa minerala sa fie consumata in doze mici pe parcursul zilei, nu numi in cazul unui efort fizic. Daca exista o pierdere de lichide de 10% sau mai mult, urmeaza o ‘’cadere’’ periculoasa pentru organism. Cantitatea optima de lichide ce trebuie consumata zilnic este de 2.5l. Dioxidul de carbon care imbunatateste gustul apei minerale stimuleaza digestia, ajuta sistemul nervos si sprijina activitatea inimii. Compozitia apei minerale ii determina gustul: sulfatii au gust amar sau dulceag, calciul are gust de ‘’pamant’’, clorul are gust sarat, dioxidul de carbon intepator, acrisor etc. Alte substante care se gasesc in apa minerala sunt: - fierul-absolut necesar organismului, zincul ce influenteaza vindecarea ranilor si ajuta la crestere; - iodul care regleaza activitatea glandei tiroide; - manganul care participa la arderea grasimilor, si la metabolizarea proteinelor; - siliciul care accelereaza cresterea scheletului si tesuturilor conjunctive; - litiul ce are efecte benefice asupra intregului organism. Asadar, alegeti-va cu atentie, in functie de necesitatile biologice sau gusturi, tipul de apa minerala pe care o consumati. [1] Indicatiile generale ale apelor minerale imbuteliate sunt foarte multe: - In afectiunile stomacului: Biborteni, Bodoc, Buzias, Covasna, Harghita, Lipova, Malnaş, Poiana Negri, Slanic Moldova, Tinca, Zizin. - In afectiuni intestinale: Biborteni, Bodoc, Borsec, Caciulata, Băltaţeşti, Tusnad, Valcele, Malnas, Slanic Moldova, Covasna, Singeorz; dintre acestea, in constipatiile cornice sunt recomandate apele de la Baltatesti si Slanic Moldova, iar afectiunile hepato-biliare beneficiaza de actiunea apelor de la Caciulata, Calimanesti, Olanesti. - In affectiunile aparatului excretor: Biborteni, Bodoc, Bohot, Buzias, Caciulata, Malnas, Tinca, Perla Casin.
8
2.2.Sortimentul produsului alimentar Dupa destinatie apele minerale se clasifica in: - ape minerale medicinale - ape minerale de masa Apele minerale medicinale au o mineralizatie ridicata, pana la 15 g/l, continut mai redus de doixid de carbon, (sub 1200 mg/l), miros si gust specifice, imprimate de substantele continute (hydrogen slfurat, ioduri, bromuri si alte saruri). Cele mai importanta epe minerale medicinale care se imbuteliaza si se comercializeaza, destinate a fi consummate in scop curative sunt: apee minerale de Slanic Moldova, Caciulata, Sangeorz-Bai (apa Hebe) si Malnos. Apele minerale de masa au si ele proprietati terapeutice dar se caracterizeaza printr-o mineralizare totala mai scazuta (cca. 6 g/l), printr-un continut mai mare de dioxid de carbon si prin caracteristici organoleptie care le fac direct consumabile, apropiate si chiar superioare apei potabile. Caracteristicile curative, compozitia chimica si proprietatile organoletice ale apei minerale pe care le prezinta la izvor sunt mentinute daca se asigura etansietatea fata de apele subterane si fata de poluanti.Pentru evitare depunerii de sedimente si a tulburarii apelor minerale feruginoase trebuie supuse, la izvor, inainte de imbuteliere, operatiunilor de deferizare si demanganizare. [3] Apele minerale din România prezintă o mare varietate hidrochimică. Se desprind trei tipuri predominante de ape minerale: sărate, sulfuroase-sulfate şi carbogazoase, în cadrul lor apărând, în funcţie de natura rocilor levigate local, unele caractere hidrochimice secundare (fier, arsen, potasiu, calciu, magneziu, clor, etc.) 1.Apele minerale sărate (clorosodice, iodurate, bromurate) au o concentraţie puternică şi cunosc cea mai mare răspândire pe teritoriul ţării. Unele dintre ele sunt legate genetic de zăcămintele de hidrocarburi din exteriorul sau interiorul arcului carpatic, în timp ce altele provin din spălarea masivelor de sare sau a sărurilor reziduale de apele subterane sau superficiale. 2. Apele minerale sulfuroase şi sulfatate au şi ele o răspândire relativ mare, fiind asociate genetic formaţiunilor gipsifere din Miocenul Carpaţilor Orientali, conglomeratelor din flişul carpatic, conglomeratelor de vârstă eocenă din Depresiunea Getică şi sulfurilor din rocile metamorfozate ale Carpaţilor Orientali sau celor din zăcămintele de cărbuni. 3. Apele minerale carbogazoase Întreaga suită de zăcăminte hidrominerale din bazinele Oaşului, Ciucului, Baraoltului şi Bârsei – cum ar fi cele de la Negreşti-Certeze, Bixad, Sâncrăieni, Biborţeni - sunt acumulate în depozite sedimentare recente. O parte din restul zăcămintelor cunoscute, cum ar fi cele de la Poiana Negrii, Poiana Coşnei, Poiana Vinului, Slănic-Moldova, Casin, Covasna, Malnaş, Poian şi Vîlcele au ape acumulate în formaţiuni stâncoase ale flişului carpatic, iar o altă parte cum ar fi cele de la Borsec şi Bilbor au ape acumulate în calcare cristaline carstificate. Zăcămintele cu ape minerale carbogazoase aflate în Câmpia de Vest, sunt cantonate în formaţiuni sedimentare relativ recente care au umplut, la finele Pliocenului şi în Cuaternar, extremitatea estică a depresiunii Panonice, extinsă pe teritoriul României. Exploatarea zăcămintelor enumerate se face în acord cu modul de acumulare, cu adâncimea la care se găsesc şi cu tipul de manifestări la zi ale apelor minerale carbogazoase. Când zăcământul este asociat rocilor stâncoase şi se manifestă la zi prin izvoare, exploatarea lui se face prin captarea la suprafaţă a surselor (Borsec, Poiana Coşnei, Poiana Vinului, Slănic-Moldova, Casin, Căciulata)
9
sau prin executarea unor puţuri puţin adânci, de câţiva metri (Şarul Dornei, Covasna şi Boholt). Apele minerale îmbuteliate în România pot fi denumite şi ape gazoase deoarece conţin importante cantităţi de gaze, reprezentate în special de dioxid de carbon. Caracterul lor cabogazos îl obţin prin încorporarea dioxidului de carbon întâlnit în calea lor de circulaţie subterană. Intercepţia CO2 poate avea loc la adâncimi diferite, dar întotdeauna în lungul accidentelor tectonice care îi înlesnesc mişcarea ascensională şi difuzia laterală până la distanţe de zeci de kilometri. În cazul unor ape minerale, dioxidul de carbon se găseşte în proporţie de 70% din mineralizaţia lui totală. Câteva exemple sunt elocvente: Poiana Coşna (76%), Zizin (75%), Poiana Vinului (62%). Apele minerale cu conţinut de CO2 sensibil egal cu suma ionilor (anioni şi cationi) – cum este cazul apelor minerale carbogazoase de la Borsec (59%),Sâncrăieni (54.6 %), Biborţeni (43%), Boholt (44%) – au cea mai mare stabilitate chimică, au calităţi primare bune pentru îmbuteliere, suportă transportul la distanţe mari şi CO2 este reţinut de apă o perioadă foarte îndelungată. În general, concentraţia de dioxid de carbon a apelor minerale carbogazoase din România este cuprinsă între: 1100 mg/l – cele de Casin şi Covasna – şi puţin peste 3000 mg/l – cele de la Borsec, Buziaş, Vâlcele. [1] Arsenul provine din spălarea unor roci cristaline de origine eruptivă, ce însoţesc filoanele metelifere. Ele se întâlnesc sub formă de ape arsenicale, femginoase, care în prezenţa aerului se oxidează foarte uşor. Astfel de ape sunt la Covasna,VatraDornei. - ape minerale carbogazoase conţin minimum 1g CO /l. Dacă CO prezent în straturile profunde ale subsolului nu întâlneşte H O în drumul său, iese la suprafaţă sub formă de gaz cunoscut şi sub denumirea de mofetă. Dacă întâlneşte un strat de apă el se dizolvă formând apa carbogazoasă. Cele mai importante zone cu apă carbogazoasă din România sunt : Borsec, Buziaş, Covasna, Lipova, Tuşnad, Vatra Dornei, Zizin. - ape minerale clorosodice sunt ape bogate în NaCl cu limita minimă 1g/l apă. Ele se găsesc pure, de cele mai multe ori sunt mixte conţinând Fe , HCO , CO etc. Astfel de ape se găsesc la Cacica Băi, Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Praid, Sărata Monteoru, Vulcana Băi. - apele minerale femginoase conţin minimum 10mg ion Fe /l apă şi în mod constant conţin CO. [1] Fierul din aceste ape provine din spălarea rocilor eruptive; au o instabilitate foarte mare, deoarece în prezenţa aerului Fe trece Fe , de aceea se recomandă sa îmbutelierea să se facă direct de la izvor. Sunt extrase de la Buziaş, Covasna, Harghita, Lipova, Tuşnad. Prezentarea sortimentului Apa minerală naturală face parte din grupa băuturilor nealcoolice şi se pot clasifica dupa: ● modul de obtinere a apei: - din izvor natural ca la Stana de Vale din Muntii Apuseni (Izvorul Minunilor), Vatra Dornei (Izvorul Alb); - prin forare – Harghita (Perla Harghitei), Borsec; ● destinatia apei minerale: - ape minerale naturale de consum - ape minerale medicinale Apele minerale naturale de consum se clasifică după concentraţia de CO în : - apă minerală carbogazoasă natural. Dioxidul de carbon existent în apa minerală provine din aceeaşi sursă cu apa şi are acelaşi conţinut de CO ca la emergenţă; - apă minerală necarbogazoasă.Apele la emergenta nu contțin CO. - apă minerală decarbozificată.Apele conțin mai puțin CO ca ma emergență. Eliminarea CO poate fi totală sau parțiala (apă plată).
10
- apă minerală îmbogațită cu CO din aceeași sursă cu emergența și la îmbuteliere poate să ajungă cu o concentrație mai mare ca la emergență. - apă minerală carbozificată, este o apă care a avut cantitate mică de gaz sau nu a avut deloc CO, dar a devenit efervescenta prin adăugarea de CO alimentar. Mineralizaţia totală a apelor minerale din România variază între 2,7g/l (Zizin), și 15,5 g/l (Slănic Moldova). Pentru consum s-a stabilit ca mineralizarea apei să fie de 6,6 g/l. Din acest punct de vedere apele minerale de masă se grupează în: - ape minerale care conțin în jur de 5g săruri/ l, cum sunt apele de Borsec (5,6 g/l), Covasna (4,4 g/l). - ape minerale care conțin cantitați mici de săruri minerale, ca Buziaș (3,6 g/l), Stanceni. Apele medicinale conţin în compoziţia lor o serie de săruri după care se face şi clasificarea lor în: - ape minerale alcaline. Aceste ape conţin de obicei NaCl, H S, sulfaţi ( SO ), CO şi minimum 1 g NaHCO ( KHCO )/1l apă. În ţara noastră se găsesc la Biborţeni , Borsec, Maluaşi Băi, Slănic Moldova, _Zizin; - ape minerale arsenicale sunt apele ce conţin minimum 0,7 mg ion arsen.
2.3.Caracteristici de calitate ale apei minerale Caracteristicile de calitate ale apei minerale sunt: - limpiditatea, care trebuie sa se pastreze in cadrul termenelor de garantie; - depunerile de sediment, trebuie sa fie limitate (sub 0,2 g/l); - sa fie inodore, cu exceptia celor medicinale. [3] Conform Hotărârii de Guvern nr. 1176 din 13 noiembrie 1996 cercetarea pentru punerea în evidenţă a criteriilor de calitate ale apelor minerale cuprinde: A.Cercetarea geologică-hidrogeologică – care pentru punerea în evidenţă a apelor minerale se va materializa printr-un raport geologic detaliat asupra condiţiilor hidrogeologice de dezvoltare a acviferului. B. Parametrii fizico-chimici privind apa minerală: - Temperatura apei la sursă şi temperatura mediului ambiant la momentul prelevării probei; - Reziduul sec la 180ºC sau 240ºC; - Conductivitatea electrică, cu specificarea temperaturii în momentul măsurătorii; - Concentraţia ionilor de hidrogen - pH-ul; - Conţinutul în cationi şi anioni; - Conţinutul în substanţe nedisociate; - Conţinutul în urme de elemente cu potenţial toxic; - Radioactivitatea apei la sursă; - Conţinutul în substanţe indezirabile şi cu potenţial toxic, de provenienţă naturală sau contaminate. C. Parametrii microbiologici şi biologici: - Paraziţi şi microorganisme patogene; - Coliformi totali / 100 ml, la 37ºC; - Indicatori de contaminare fecală; - Număr de unităţi formatoare de colonii; - Criterii clinice şi farmacodinamice; Certificarea efectelor apelor minerale asupra organismului uman se va face de către organele sanitare competente, conform legii. 11
Indicatorii de calitate fizico-chimici ai apelor minerale sunt: temperatura apei la sursă , pH-ul, conductivitatea electrică cu specificarea temperaturii la care se determină, conţinutul în cationi şi anioni şi în substanţe nedisociate. Aceste caracteristici de calitate trebuie să fie constante şi să corespundă rezultatelor cuprinse în buletinele de analiză elaborate de laboratoarele autorizate pe baza cărora s-a acordat autorizarea exploatării societăţilor comerciale. Caracteristicile de calitate organoleptice ale apelor minerale sunt: culoare, turbiditatea, mirosul şi gustul, care trebuie să fie constante, să corespundă buletinelor de analiză şi să se menţină pe parcursul circulaţiei tehnice, de la îmbuteliere şi până la consumator, în timpul termenului de valabilitate. [1] Conţinutul de substanţe indezirabile (sunt considerate substanţe indezirabile acelea care în cantităţi mari pot deveni toxice) şi toxice admise în apele minerale naturale sunt prezentate în tabelul 2.1. Tabel 2.1. Conținutul de substanțe indezirabile și toxice admise in apele minerale naturale de consum alimentar Natura substanţelor
Exprimare rezultat
SUBSTANŢE INDEZIRABILE Nitraţi Mg/l Nitriţi Mg/l Amoniu Mg/l Oxidabilitate Mg/l Hidrogen sulfurat µg/l Fenoli (indice de fenol) µg/l Substanţe tensioactive (care Mg/l reacţionează cu albastru de metilen)
Fier Mangan Cupru Zinc Fosfaţi Fluor Boraţi Arsen Cadmiu Cianuri Crom Mercur Nichel Plumb Seleniu
µg/l µg/l µg/l µg/l µg/l µg/l µg/l SUBSTANŢE TOXICE µg/l µg/l µg/l µg/l µg/l µg/l µg/l µg/l
Concentraţia maxima admisă 50 0.1 0.5 3 Nedetectabil organoleptic 0.5 200
Conform stării naturale a apei 100 100 0.5 1200 30 50 5 10 1 100 50 10 0.1
Sursa: Andeea Neacsu, 2001 Din punct de vedere microbiologic, în apele minerale nu trebuie să fie prezente bacteriile coliforme, streptococii sau clostridiile sulfito-reducătoare şi Pseudomonas
12
Aeruginosa într-un volum de 100 ml. Numărul total de bacterii la sursă, la temperatura de 37ºC poate atinge 5 exemplare/1ml apă, iar la cea de 22ºC, 20 de exemplare/1ml apă. Proprietatile organoleptice ale apei sunt reprezentate de acele caracteristici care impresioneaza organele noastre de simt: Gustul - este dat de continutul in substante chimice si in preimul rand de sarurile minerale si de gazele dizolvate (oxigenul si bioxidul de carbon).Excesul sau carenta unora dintre aceste componente poate imprima apei un gust neplacut(fad, salciu,amar,dulceag). Mirosul - este legat de asemenea de prezenta in exces a unor elemente naturale sau provenite prin purificarea apei,ca si din unele transformari la care sunt supuse in apa anumite substante chimice mai ales poluante. Atat gustul cat si mirosul apei, desi au ca principala caracteristica un mare grad de subiectivitate, totusi au din punct de vedere sanitar,o valoare deosebita.In primul rand influienta lor asupra utilizarii apei este hotaratoare ,poate duce la excluderea folosirii apei respective.Gustul si mirosul apei pot servi si ca indicatori de poluare a apei. Apa potabila nu trebuie sa aiba miros caracteristic si trebuie sa aiba un gust placut.In caz contrar apa poate prezenta subtante poluante care sunt daunatoare sanatatii.Prezenta substantelor poluante in apa poat fi evidentiate prin culoare apei.Chiar si temperatura apei poate fi un indicator indirect de poluare ,mai ales pentru apele subterane ,unde se stie ca temperatura este constanta.Varitia acestei temperaturi insa ,paralel cu variatia temperaturii aerului ,indica existenta unei comunicari cu exteriorul si deci posibilitatea de patrundere in sursa de apa a poluantilor din afara. [1] Cantitatea de oxigen dizolvat PH –ul apei - variaza putin fata de ph-ul neutru datorita prezentei CO2 ,bicarbonatilor si carbonatilor.apele dure au ph-ul mai ridicat comparativ cu apele moi.ph-ul apelor rezidualepoate fi acid sau alcalin si constituie o cauza a perturbarii echilibrului biologic al bazinului receptor, impiedicand desfasurarea normala a procesului de autopurificare. Pentru determinarea ph-ului apei se folosesc metode colorimetrice sielectrorimetice. Efectele PH – ului asupra stomacului: Stomacul este un organ care prezinta secretii foatre acide (PH ~ 1), aceasta valoare scazuta a PH –ului fiind legata de functiile sale digestive. In timpul digestiei, alimentele sunt disociate si cu ajutorul bilei si al sucului pancreatic.Arsurile pe care le simtim uneori in stomac se datoreaza cresterii aciditatii. Duritatea apei - este data de prezenta tuturor cationilor din apa in afara de cationii metalelor alcaline. Deoarece ionii de calciu si magneziu se gasesc in apa in cantitate mult mai mare fata de ceilalti cationi, determinarea duritatii va consta din determinarea concentratiei acestor ioni. Apele dure sunt neplacute la gust; la fierberea apei sarurile in exces se depun pe vase, cazane, conducte si/sau impiedica o buna fierbere a legumelor; cu sapunul dau saruri insolubile fiind neeconomice. Apele moi sunt incriminate de producerea unor afectiuni cardio-vasculare. Duritatea apei este de doua feluri: duritate temporara sau carbonata, data de bicarbonatii de calciu si magneziu prezenti in apa si duritatea permanenta sau necarbonata data de celelalte saruri de calciu si magneziu (azotati, sulfati, cloruri, fosfati etc). Suma celor doua duritati formeaza duritatea totala . Duritatea excesiva a apei are implicatii de ordin economic. [1]
2.4. Conditii de ambalare si depozitare Ambalarea apelor minerale se face la sursă, în butelii de sticlă sau recipiente de materiale plastice inerte la acţiunea componentelor lor. Recipientele utilizate trebuie închise ermetic pentru evitarea alterării sau contaminării produsului. 13
Pe etichetele apelor minerale se vor inscripţiona în mod obligatoriu următoarele: - ţara de provenienţă (origine); - denumirea produsului: apă minerală naturală; - denumirea sursei din care se îmbuteliază, cu precizarea numelui sau numărului acesteia; - marca de fabrică. Se va avea în vedere faptul că numele localităţilor nu pot fi utilizate ca mărci de fabrică decât numai dacă sursa din care se îmbuteliază este plasată în această localitate. Dacă marca de fabrică a produsului are altă denumire decât denumirea sursei sau a locului de origine a apei minerale, numele sursei sau al locului de origine a apei minerale se va inscripţiona cu litere mai mari de cel puţin o dată şi jumătate decât numele mărcii de fabrică; - conţinutul net în unităţi de volum; - numele firmei care îmbuteliază apa; - data îmbutelierii şi termenul de valabilitate; - identificarea lotului de produs; - tipul ambalajului şi forma de refolosire sau de eliminare; - specificaţii privind compoziţia apei. Este interzisă: - comercializarea apei minerale din una şi aceeaşi sursă sub mai multe mărci de fabrică; - menţionarea pe eticheta produsului a indicaţiilor terapeutice ale apei minerale; - inscripţionarea pe eticheta produsului a oricărei forme de reclamă publicitară. Este considerată apă de izvor şi poate fi îmbuteliată dacă îşi are originea într-un zăcământ subteran, provine din izvoare sau foraje şi îndeplineşte toate condiţiile de potabilitate. Condiţiile de acceptare a surselor de apă de izvor pentru îmbuteliere şi comercializare sunt mai puţin exigente. Sursele de apă de izvor care pot fi omologate pot să nu îndeplinească una din condiţiile obligatorii pentru cele de apă minerală pentru consum şi anume: conţinutul specific de săruri minerale, prezenţa în compoziţie a unor anumite oligoelemente, constanţa compoziţiei şi constanţa temperaturii la variaţiile temperaturii şi la variaţiile debitelor sursei, sau asigurarea unei bune protecţii naturale împotriva poluării.
14
Capitolul 3 ANALIZA CALITĂŢII APEI MINERALE PRIN METODA INDICATORULUI COMLEX INTEGRAL AL CALITĂŢII
3.1.Metodologia de aplicare a indicatorului coplex integral al calităţii In metoda indicatorului complex integral al calitatii(Icq), se afla toate valorile principalelor caracteristici ale produsulor, ponderate dupa importanta lor in stabilirea calitatii: • •
Varianta B de calcul: Icq – ia in calcul valorile caracteristicilor de calitate in mod individual astfel:
m x x ai rj ⋅ pi + ∑ ⋅ pj i =1 x ri j=1 x aj n
I cq = ∑
Icq Xai xri p xrj xaj
- indicatorul complex integral al calitatii; - valoarea caracteristicii directe al produsului de analizat; - valoarea caracteristicii directe al produsului de referinta; - ponderea aferenta caracteristicii (suma acestora=1); - valoarea caracteristicii invers proportionale cu calitatea j a produsului de referinta; - valoarea caracteristicii invers proportionale cu calitatea j a produsului de analizat; •Varianta C de calcul:
m x n x P rj I cqp = ∑ ai ⋅ p i + ∑ ⋅ pj ⋅ a i =1 x P j=1 x aj ri r
Pa -pretul de vanzare al produsului de analizat; Pr - pretul de vanzare al produsului de referinta; Etapa I – Alegerea produselor/serviciilor oferite pe piață de mai multe firme concurecte, dar care se afla în aceeași grupă sau subgrupă, în funcție de destinație, și o caracteristică de bază. S-a ales produsul alimentar apa minerală carbogazoasă de la urmatoarele firme producatoare: 1.Borsec 2.Poiana Negri 3.Perla Covasnei 4.Tușnad Dintre aceste variante de produs, Borsec este produsul de refetință. Etapa a II-a – Selecționarea principalelor caracteristici de calitate din toate grupele de caracteristici specifice produsului/serviciului analizat. S-au ales următoarele caracteristici de calitate: - gustul - limpiditatea - pH – ul
15
- conţinut de calciu - conținutul de CO2 - mod de prezentare Etapa a III-a – Gruparea caracteristicilor selecționate în funcție de importanța lor in stabilirea calității din punct de vedere al utilizatorului în: critice, principale, secundare și minore. Gustul și modul de prezentare sunt caracteristici principale. Caracteristicile secundaresunt : conținutul de calciu și conținutul de hidrogenocarbonat. Caracteristici critice: limpiditatea, gustul, pH-ul. Etapa a IV-a – Transformarea caracteristicilor atributive în puncte pe o scară generală. Se alege scara generală 0-1 împărțită astfel: 1 – foarte bun 0,75 – foarte bun 0,50 – normal, obișnuit 0,25 – satisfăcător Gustul: Borsec – 1 Poiana Negri - 0,75 Perla Covasnei – 0,25 Tușnad – 0,75 Limpiditatea: Borsec – 1 Poiana Negri – 0,75 Perla Covasnei – 0,25 Tușnad – 0,50 Modul de prezentare : Borsec – 0,75 Poiana Negri – 0,50 Perla Covasnei – 0,25 Tușnad – 1 Etapa a V-a – Acordarea ponderilor caracteristicilor de calitate, folosind metoda expertizei. Caracteristici de calitate
Punctaj acordat I
II
III
IV
Si
V
Pi =
Si Total
8 gust limpiditatea
5
10
9
10
42
0,2641
5
2
4
3
5
19
0,1194
1
3
5
5
3
17
Ph-ul
0,1069
conținutul de calciu
4
Conținutul CO2
9
de
7
6
1
9
27 0,1698
4
7
2
2
24 0,1509
6
6
3
8
7
mod de prezentare
30 0,1886 Total 159
Etapa a VI –a – Centralizarea datelor într-un tabel.
16
Total 0,9997
Caracteristici direct proportionale Produsul de referință și de analizat
cu calitatea
limpiditate
pH
Conținu conținutul tul de de CO2 (mg/l) calciu
1
0,75
5,9
364
2500
0,50
0,50
5,91
261
3171
0,50
2,5
Perla Covasnei
0,50
0,25
6
108
2500
1
2,7
Tușnad
0,75
1
6,5
251
2200
0,25
2,9
0,1069
0,1698
Borsec Poiana Negri
Ponderile caracteristicilor de calitate
gust
0,1194
mod de prezentare
prețul
0,75
3
0,1509
0,2641
0,1886
Etapa a VII-a – Calcularea Icq prin variantele de calcul specifice. ● Varianta B de calcul: ● Icq – ia in calcul valorile caracteristicilor de calitate in mod individual astfel: m x x ai rj ⋅ pi + ∑ ⋅ p j Icq B = 1 x x i =1 ri j=1 aj n
I cq = ∑
Icq B =1 Icq PN = 0,50/1*0,2641 + 0,50/0,75*0,1194 + 5,91/5,9*0,1069 + 261/364*0,1698 +1589/1931*0,1509 + 0,50/0,75*0,1886= = 0,1320 + 0,0795 + 0,1070 + 0,1217 + 0,1241 + 0,1257 = =0,69 Icq PC = 0,50/1*0,2641 + 0,25/0,75*0,1194 + 6/5,9*0,1069 +108/364*0,1698 + + 976/1931*0,1509 + 1/0,75*0,1886= =0,6584 IcqT = 0,75/1*0,2641 + 1/0,75*0,1194 + 6,5/5,9*0,1069 +251/364*0,1698 2200/2500*0,1509 + 0,25/0,75*0,1886= =0,1980 + 0,1592 + 0,1177 + 0,1170 + 0,1327 + 0,0628 = =0,7874 •Varianta C de calcul:
17
+
m x n x P rj I cqp = ∑ ai ⋅ p i + ∑ ⋅ pj ⋅ a i =1 x P j=1 x aj ri r
Icq B = 1 IcqpPN=(0,50/1*0,2641+0,50/0,75*0,1194+5,91/5,9*0,1069+261/364*0,1698 +1589/1931*0,1509 + 0,50/0,75*0,1886) * 2,5/3 = 0,5749 Icq PC= (0,50/1*0,2641 + 0,25/0,75*0,1194 + 6/5,9*0,1069 +108/364*0,1698 + + 976/1931*0,1509 + 1/0,75*0,1886) * 2,7/3= 0,5925 IcqT=(0,75/1*0,2641+1/0,75*0,1194+6,5/5,9*0,1069 +251/364*0,1698+2200/2500*0,1509 + 0,25/0,75*0,1886) * 2,9/3= 0,7611
3.2. Interpretarea rezultatelor. Concluzii In urma rezultatelor obtinute cu ajutorul indicatorului complex integral al calitatii produsului apa minerala, aplicand variantele de calcul B si C s-au constatat urmatoarele: Produsele de analizat –apa minerala carbogazasa- cu denumirile: Poiana Negri, Perla Covasnei, Tușnad sunt subunitare, deci inferior calitative fata de produsul de referinta Borsec. Putem observa din varianta C de calcul ca si pretul are o anumita influenta pentru produsele luate in studiu, acestea fiind redate descrescator calitativ dupa cum urmeaza: Tușnad, Perla Covasnei, Poiana Negri.
Icq
Icqp
1,2 1
1
1
0,8
0,7874 0,7611
0,69 0,5749
0,6
0,6584
0,5952
0,4 0,2 0 Borsec
Poiana Negri
Perla Covasnei
Tuș nad
Figura 3.1.Ierarhizarea variantelor de produs după valorile indicatorilor calculați
Bibliografie
18
1. Alexandrina Pop, MERCEOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE, editura didactica și pedagogică, București, 1963; 2. Constantin Berca, APA ȘI SĂNĂTATEA, editura Ceres, București,1994; 3. Pîrvulescu Luminița, MERCEOLOGIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE, editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2007.
19