Prolog Max Fortuno stătea singur în camera secretă a impunrttoaroi sale reşedinţe din cărămidă şi îşi contempla oolocjla. Adesea făcea asta. Cu mult timp în urmă reali/nno că singurele lui posesiuni erau tablourile şi cărţile; «In erau singurele lucruri pe care nimeni nu i le putea li IM, Majoritatea capodoperelor care stăteau suspendate po pereţii încăperii - prevăzute cu sistem de alarmă şi n i aclimatizare - fuseseră create de artişti moderni care do nbia do curînd începuseră să se bucure de aprecie rile) po caro Io meritau. Cîteva pînze erau deja evaluate cm oporo do geniu. Unii dintre artişti erau încă nedesr.npof însă Max îi descoperise deja. Do«jl Io cunoştoa valoarea prezentă şi viitoare, Max nu frtcimo din colocjionarea tablourilor o investiţie. Imnulnlln nAlbntico, sumbre, dar excepţionale din punct cin VIHICMO wthtlc rofloctau de fapt adîncul sufletului său pci caro nu I putoa exprima prin cuvinte. Multe dintre ele urmi roprozontări reale ale coşmarurilor pe care le twufioso în copilărie. Fra convins că într-o zi colecţia sa de picturi va fi aprociată la adevărata ei valoare, fiind unică. Cînd t r n vorba de artă, instinctul nu îl înşela niciodată. Avea ochiul format.
6 Cu excepţia operelor complete ale doctorului Seuss şi a cîtorva volume jerpelite din seria romanelor poliţiste cu fraţii Hardy, cărţile rare din vitrinele d e sticlă i-ar fi adus sume enorme la orice licitaţie. Max avea o foame de cărţi la fel de mare ca foamea de picturi. In special aprecia cărţile vechi, rare, volumele care aveau o istorie şi care reprezentaseră ceva pentru cineva. Cînd lua o carte în mînă, Max resimţea o oarecare legătură cu oa menii care trăiseră cîndva. Avea senzaţia că împărtă şeşte o parte din trecutul cuiva. Se simţea la fel de apropiat ca un membru de familie. Casa elegantă în care Max locuia singur se afla pe Queen Anne Hill, în Seattle. Fusese construită cu o ve dere splendidă spre oraş şi spre Elliot Bay şi era con siderată o proprietate imobiliară de valoare. Tot ce se afla în casă, începînd cu cabernetul Sauvignon californian din anul 1978 pe care îl bea Max şi pînă la frumoa sele covoare persane întinse pe podelele din parchet lăcuit, totul fusese ales cu mare grijă. Cu toate acestea, Max ştia mai bine ca oricine că banii pe care îi cheltuise pe magnifica structură din că rămidă nu supliniseră imposibilul; nu transformaseră casa într-un cămin. Max nu mai avusese un cămiq de la vîrsta de şase ani. Acum era aproape convins că nu va avea niciodată unul. Accepta adevărul gol-goluţ. învă ţase cu mult timp în urmă că secretul supravieţuirii nu consta în a-ţi dori ceea ce nu poţi avea. Filozofia de viaţă a lui Max funcţionase bine pînă acum, fiindcă existau puţine lucruri pe care să şi le dorească şi pe care să nu le poată avea. Printre ne număratele averi dobîndite de Max se număra şi o reputaţie formidabilă. Oamenii se refereau la reputaţia lui în diverse feluri. Unii spuneau că este un bărbat periculos. Alţii îl considerau*genial şi nemilos, urmărind
7 neobosit să-şi atingă scopul. Cu toţii erau de acord asupra unui singur lucru şi anume că, atunci cînd Max Fortune îşi punea în gînd să facă o treabă, treaba se făcea. Max ştia că reputaţia lui legendară se baza pe un fapt foarte simplu: niciodată nu dădea greş. Sau aproa pe niciodată.
Capitolul 1 O lună de zile îi trebui lui Max Fortune pentru a o găsi pe amanta lui Jason Curzon. Acum, cînd o găsise, nu ştia ce să creadă despre ea. Cleopatra Robbins nu era în nici un caz genul de femeie pe care se aşteptase să o găsească. Max stătea tăcut lîngă foc şi urmărea haosul din holul hanului domnişoarei'Robbins, Nest Inn. în ciuda rezonantei numelui ei, domnişoara Robbins nu arăta deloc a femeie care să se folosească de farmecele ei pentru a seduce bărbaţi bogaţi şi îndeajuns de bătrîni încît să-i poată fi bunici. Arăta exact cum trebuia să arate o proprietară de han: veselă şi serviabilă, chiar cînd trebuia să facă fată unui mare număr de clienţi de-abia sosiţi. Max privi pe rînd peisajele marine insipide, agăţate pe pereţi, ascultînd în acelaşi timp murmurul celor care se perindau prin faţa lui. Surîse compătimitor. Era evi dent că tînăra Cleopatra Robbins nu era nici pe departe o seducătoare de rînd, la fel cum nu era deloc o cunos cătoare de artă. Cine agăţa pe pereţi imagini şterse cu valuri învolburate de furtuni era incapabil să aprecieze cele cinci pînze semnate Amos Luttrell, lăsate în grija ei. Era chiar mai bine că prefera peisajele marine, fiindcă Max intenţiona să-i ia cele cinci Luttrell. Erau ale lui. Ele
9 Alcătuiau moştenirea de la Jason Curzon, iar Max era hotărît să le pretindă. Era pregătit să facă uz de orice tactică necesară pentru a-şi dobîndi ce i se cuvenea. Nu era o noutate pentru Max că va trebui să se lupte. De la vîrsta de şase •nl se luptase pentru orice îşi dorise de la via]ă. Uneori plorduse, dar cel mai adesea cîştigase. Max îşi sprijinea ambele palme pe capul de şoim sculptat de pe mînerul bastonului său. Făcu un efort de voinţă, lucru care-i devenise o a doua natură şi ignoră duroroa din picior. Vechea rană îşi făcea din nou simţită prezenţa în această seară, aducîndu-i în memorie amin tiri pe care avea de gînd să le alunge. Se concentra asupra Cleopatrei Robbins, care se agita la biroul de primire. Max îşi aminti că Jason i se adresa cu „Cleo". Pre scurtarea i se potrivea mult mai bine decît dramaticul „Cleopatra". Jason era genul de bărbat care-şi alegea o amantă total diferită de genul cunoscut. El avusese întotdeauna «col dar de a privi dincolo de aparente. Avea ochiul «colul colecţionar, al bărbatului care are mai multă încrodore în propriul său instinct decît în părerea celorlalţi. Colocţia de picturi pe care le încredinţase muzeului de artA proferat din Seattle era o dovadă vie a gustului său oxcoptlonal. Colo cinci pînze ale lui Amos Luttrell repro/ontau punctolo forte ale colecţiei sale. Cînd murise, Curzon deţinea deja două sute de tablouri. Din cîte ştia Max, Cleopatra Robbins fusese alngura amantă pe care Jason o colecţionase în viaţă. Max încercă să şi-o imagineze pe femeia din spatele biroului în pat cu Jason Curzon şi fu izbit de o senzaţie do inadecvat. Jason era singura persoană pe care Max o asimilase unui tată. îşi spuse că trebuia să fie bucuros
10 că bătrînul avusese compania unei femei în ultimul an şi jumătate al existentei lui. Numai Dumnezeu ştia cîţi ani de singurătate trecuseră peste Jaaon după moartea so ţiei. Dintr-un oarecare motiv, totuşi Max nu agrea ideea că femeia care-i oferise compania fusese Cleo Robbins. Aprecie că vîrsta ei mergea spre aproape treizeci de ani, cam douăzeci şi şapte-şi opt. O studie cu atenţie şi îi trecu în revistă părul castaniu-închis, des, strîns într-un coc şi se întrebă cum ar fi arătat el căzîndu-i în cascade pe umeri. Cocul nu fusese aranjat în mod deosebit. Podoaba capilară bogată fusese răsucită î n grabă, prinsă cu o agrafă şi lăsată să cadă sub greutatea sa proprie. In locul machiajului exotic pe care-l folosise tiza sa din antichitate pentru a-i scoate în evidentă ochii, Cleo Robbins purta o pereche de ochelari cu ramă aurie, metalică. Max remarcă uimit că ochelarii erau - întocmai ca un machiaj sofisticat - meniţi să-i contureze ochii mari,, de culoarea măslinei necoapte. Doamna pe care o vîna de mai bine de o lună îşi vedea de treaba ei în maniera cordială şi prietenoasă a oricărui proprietar de han, însă Max simţi la ea ceva mult mai profund şi mai aţîţător. Avu intenţia să facă o încercare, ceva care, din experienţa lui, ştia că \/a avea efect. O privi pe Cleo Robbins aşa cum s-ar fi uitat la o pictură. Spre surprinderea lui, gălăgia şi agitaţia care-l înconjurau scăzură în intensitate, exact cum i se întîmpla atunci cînd rămînea ţintuit pe loc în faţa'unei opere de artă. Lumea şi centrul ei se micşoraseră, incluzînd-o doar pe Cleo Robbins. Simţi undeva, în adîncul sufletului său, acea emoţie şi se alarmă. Era obişnuit cu această senzaţie de fascinaţie şi dorinţă numai cînd se găsea în prezenţa lucrurilor pe care le colecţiona. Jason îi spusese lui Max că la talentul oamenilor te
11 poţi referi aşa cum te referi la artă şi la cărţi, din acelaşi punct de vedere, însă Max constatase că harul de a vodea dincolo de suprafaţă are anumite limite cînd •ubloctul de referinţă este o fiinţă umană. Oamenii sînt mult mai complecşi decît arta şi adesea au capacitatea • ă camufleze adevărurile ascunse despre ei înşişi. Totuşi, senzaţia pe care o încerca acum, .cînd o •tudia pe Cleo cu acel ochi de cunoscător, era unică. - O clipă doar, domnule Partridge. Imediat chem pe cineva să vă ducă bagajele în cameră, i se adresă Cleo morocănosului domn Partridge, zîmbindu-i în timp ce lovi clopoţolul de pe birou. - Era şi timpul, bombăni Partridge. Mi-au trebuit aproape trei ore să ajung aici de la Seattle. Nu ştiu de co naiba cei de la companie au trebuit să aleagă un han atît de îndepărtat pe Coastă pentru nenorocitul ncola de seminar motivaţional. - Sînt convinsă că veţi constata că în această pe rioadă a anului malul washingtonian oferă peisajul ideal pontru a evada în scop educaţional. Cleo privi îngrijo rata spre scări. Mă tem că băiatul de serviciu e ocupat pontru moment. Vă dau cheia şi puteţi să mergeţi în cnmorfi. O să vi se aducă bagajul ceva mai tîrziu, dacă nu vA cloranjoază. Lflsaţi. Mi I duc singuF, spuse Partridge luînd brusc vnll/n do minor. Măcar există un loc unde să pot bea «ova nici? în holul nostru vi se oferă o selecţie din cele mai huno vinuri şi beri, domnule Partridge. Drace, de fapt voiam un Martini, replică Partridge luînd în grabă cheile, apoi se îndreptă spre scări. Următonrolo trei persoane aflate în spatele lui la rînd săriră în faţA precum un val. Max o urmărea pe Cleo care se pregătea pentru
12 linşaj. O văzu cum priveşte disperată spre scări şi, văzînd că băiatul de serviciu nu apare, se întoarse către valul de clienţi cu zîmbetul pe buze. Uşa de la intrare se trînti c u o bufnitură, iar Max observă un fulger brăzdînd cerul nopţii. Ploaia, vîntul şi încă doi oaspeţi îşi făcură intrarea în hol. Aceştia se alăturară mulţimii adunate în faţa recepţiei. - Răţuşca cea Urîtă se duce să înoate, se auzi ca din senin un glas piţigăiat, iar Max privi 4n spatele său. Un băieţaş cu capul acoperit de bucle blonde se uita la el. Era îmbrăcat într-o pereche d e blugi în miniatură, o cămaşă cu dungi şi-şi ţinea în gură degetul mare. Părea de vreo cinci ani. - Scuză-mă, răspunse Max, deşi nu mai vorbise de mult cu un copil. Băieţelul îşi scoase brusc degetul din gură. - Răţuşca cea Urîtă se duce s ă înoate. După aceste cuvinte, îşi vîrî din nou degetul în gură şi-l privi pe Max aşteptînd. - Am înţeles, dădu el replica pe care o consideră cea mai potrivită. E o noapte c a m răcoroasă pentru înotat, nu crezi? - Unchiul Jason spunea că răţuştele pot înota cînd vor. Max strînse mînerul bastonului. - Unchiul Jason? - Unchiul Jason nu mai e, îi mărturisi copilul cu o figură tristă. Cleo spune că s-a dus în rai. - Jason Curzon în rai? repetă Max contemplativ. Bine, orice e posibil, presupun. - î l cunoşteai pe unchiul Jason? -Da. Băiatul scoase din nou degetul din gură şi îl fermeca pe Max cu un surîs ştirb.
13 - Numele meu este Sammy Gordon: L-ai cunoscut f I pe tati? - Nu cred. Lui Max îi veni în minte o idee trăsnită. Doar dacă tatăl tău nu e „unchiul Jason". - Nu, n u , nu, spuse copilul impacientat. Tatăl meu nu e în rai ca unchiul Jason. Tatăl meu e pierdut. Max realiză că începe să piardă firul conversaţiei. - Pierdut? Puştiul dădu afirmativ din cap. - Am auzit-o pe mami spunîndu-i lui Cleo că s-a dus să se găsească. - înţeleg. - Cred că nu s-a găsit încă. Max nu ştiu ce să mai spună. Privi în încăperea aglomerată şi zări o femeie drăguţă, blondă, cu părul scurt, care ieşise din biroul din spatele recepţiei şi acum venea să-i dea o mînă de ajutor lui Cleo. - Aceea e mama mea, îl informă Sammy. - Cum o cheamă? - Sylvia Gordon. Sammy privi cu interes bastonul lui Max. De ce te sprijini în el? Te-ai lovit? -Da. - Şi ai să te faci bine curînd? - M-am lovit mai demult, spuse Max. Mai bine de atît nu voi fi. - Oh! exclamă Sammy mirat. - Sammy! strigă Cleo de la biroul ei. Uncie eşti? Max întoarse capul repede. Amanta lui Jason avea un glas melodios, dulce, foarte potrivit cu numele Cleo patra. O altă senzaţie îi parcurse trupul. Parcă îi auzea şoaptele tandre, senzuale şi fierbinţi în pat. - Sînt aici, Cleo, spuse Sammy .făcîndu-i semn cu degetul umed. Cleo se desprinse din mijlocul mulţimii şi Max
14» remarcă l a e a ceva argintiu. Se uită încruntat la adidaşii anOant^i lui Jason, care se vedea că preferă culorile strălucitoare, metalizate. Restul hainelar ei nu erau la fel de lipsite de bun-gust, însă nici nu ademeneau. O c ă f ^ a ş ^ de bumbac, cu nasturi şi o pereche de blugi decoloraţi. ~- Măîntrebam unde eşti, Sammy, s p u s e Cleo zîmbin du-i băiatului şi atunci dădu cu ochii d e Max. Lui i se p ă r u pijţin speriată. Cîteva secunde ochelarii c u ramă aurite niT-j oferiră nici o acoperire. în acele scurte clipe se ^»rătâ deschisă în faţa lui, aşa cum ar fi fost o operă de artă expusă; Max ştiu că şi ea era la fel de im presionată de el ca şi el de ea. Impactul săgeţii erotice îl uimi pe Max. Experienţa era iPeriouloasă ş f tulburătoare, total deosebită de ceea ce s^ifriţise pînă atunci faţă de o altă fiinţă omenească. Pînă 5»cum unicele lucruri care aveau asupra lui un efect simil Şr e r u picturile extrem de frumoase şi cărţile foarte vech i- Dorinţa, complet neaşteptată şi sălbatică, îi par c u r s ^ întreaga fiinţă. O alungă cu toată puterea voinţei c a r e - i stătea la îndemînă. Plivirea lui Cleo coborî imediat asupra bastonului lui Max i§\ rupse vraja. Cînd îşi ridică iar ochii, pe chipul ei se p i ^ t e a i t i acea expresie tipică a amabilităţii şi ospita lităţii Profesionale. Ochii îi erau la fel de frumoşi, dar pierduJser^ din claritate şi nu mai puteai citi în ei ca î n a i n t ^ . Femeia trecuse în spatele vălului, iar Max îşi recăpătase stăpînirea de sine. - f^e ocupăm imediat şi de dumneavoastră, d o m nule, î i spijse lui Max. După cum vedeţi, pentru moment sînterrfl u ş o aglomeraţi. - & este prieten cu unchiul Jason, interveni Sammy de b u r ^ v o i e . Cl^o f^ ochii mari. Politeţea d e pe chipul ei a
c
r
c u
15 dispăru şi fu înlocuită de o căldură primitoare care-l făcu pe Max să se înfioare. - Sînteţi prieten cu Jason? îl întrebă Cleo nerăb dătoare. -Da. - Dar e minunat. Nu vă neliniştiţi, sînt sigură că vom găsi o cameră pentru dumneavoastră. Vă rog să vă elmţiţi ca acasă pînă ce eu şi Sylvia terminăm să-i pri mim pe cei de la birou. Nu v-am reţinut numele. - Max Fortune. - Perfect. Sammy, condu-l pe domnul în seră. Poate aştepta şi acolo. - Bine. Sammy se uită în sus la Max. Urmează-mă. Max rămase cu privirea aţintită asupra lui Cleo. - Dacă nu vă deranjează, cred că voi aştepta aici. Voiam să vă vorbesc. - Desigur, răspunse Cleo. De îndată ce am o clipă liberă. I se adresă lui Sammy: iubitule, ştii unde este Bonjy? - Benjy a dispărut. Cleo îl privi consternată. - Dispărut? Sammy dădu afirmativ din cap. - Aşa spune Trisha. - Probabil că a vrut să spună că este ocupat, insistă Cleo. - Nu, zise Sammy dînd negativ din cap. A dispărut. - Nu se poate. Nu poate să dispară, spuse Cleo. în fioara asta trebuia să fie aici. Ştia de sosirea acestui fl'up. - Cleo? Unde eşti?.zise o tînără de vreo nouăspre/oce-douăzeci de ani care se apropiase de ei; în braţe |inoa un teanc de prosoape. Şi ea purta blugi şi o că maşă largă. Avea părul ş a t e n ; legat la spate într-o
16 coadă de cal; pe chipul ei cu trăsături simpatice se observau cîteva riduri de expresie. - Aici sînt, răspunse Cleo. S-a întîmplat cumva ceva, Trisha? - Nu, dar sînt foarte ocupată. - Unde este Benjy? - Nu ştiu. Trisha continuă încruntată. Avem o pro blemă la 210. Toaleta nu funcţionează. - Exact de asta aveam acum nevoie, murmură Cleo. Benjy se ocupă de instalaţii. Unde e cînd ai nevoie de el? - Vrei să mă ocup eu de problemă? întrebă Trisha. - Nu. Tu termină de aranjat în camere. O să găsesc pe altcineva pentru asta. Cleo se întoarse şi-l ţintui pe Max cu o privire optimistă: Cum spuneaţi că vă numiţi? - Max Fortune. - Şi eraţi prieten cu Jason? -Da. - Prieten bun? -Da. Cleo îi surîse fermecător. - Atunci puteţi spune că faceţi parte din familie, nu-i aşa? - Nu ştiu, răspunse Max. Oar6? - Sigur că da. Jason nu v-ar fi trimis niciodată aici decît dacă vă considera de-al casei. în clipe ca acestea membrii familiei se ajută. Jason făcea întotdeauna trea bă cînd stătea la noi. Vă deranjează? - Mă tem că nu vă înţeleg, domnişoară Robbins. - Nu face nimic. Sînt sigură că veţi înţelege imediat ce spun. Pe aici. - Domnişoară Robbins, am venit pentru a vorbi ceva cu dumneavoastră. - Mai tîrziu. Cum spuneam, pentru moment, sînt
17 foarte prinsă. Cleo îl conduse pe un hol îngust. Max se dezorienta complet. - Domnişoară Robbins, dacă nu vă supăraţi, aş prefera să aştept aici. - T o a t ă lumea pune umărul, spuse Sammy. Din nou îşi scosese degetul din gură şi acum îl apucase pe Max de poalele hainei elegante, făcută de c o m a n d ă , dintr-un material mătăsos, apoi strînse cu degetele
18 - Pe aici, zise Sammy trăgîndu-l de haină pe Max. Scările sînt în spate. Max strînse din dinţi şi se lăsă tras, cu desfundătorul în mină, spre un loc necunoscut. Avea senzaţia că, din greşeală, păşise într-o altă lume, acolo unde legile na turii erau modificate. „Jason, ce naiba căutai aici"? se întrebă în sinea lui în timp ce Sammy îl conducea pe scări, la etajul al doilea. - Aici, zise copilul deschizînd o uşă pe care scria 210. Camera era goală. Max trecu în revistă mobilierul care supraaglomera încăperea şi respinse totul, inclusiv un tablou cu cîini, ce fusese agăţat deasupra patului. Era un exemplu clasic de sentimentalism victorian şi de extravagantă cît se poate de lipsite de bun-gust. Max avansa pe covorul cu model înflorat şi privi dezgustat spre baia cu gresie albă. Recunoscu şi el că victorienii ştiuseră cum să facă o baie. Admiră cada imensă şi albă, susţinută pe patru picioare solide. Totuşi, nu-i plăcu cum apa mai avea puţin şi se revărsa peste bazinul toaletei. Se gîndi că era apă curată şi mulţumi în sinea lui pentru asta. - Răţuşca cea Urîtă merge să.înoate, îi reaminti Sammy. Max realiză situaţia. - Chiar în această toaletă? - Raţele pot înota oriunde. Max se resemna şi privi inevitabilul. Sprijini bastonul de perete şi îşi scoase haina scumpă. O agăţă în cuierul din spatele uşii, apoi îşi desfăcu butonii auriţi, îi puse în buzunar şi îşi suflecă mînecile cămăşii de mătase, de comandă. „In clipe ca acestea membrii familiei se ajută". Ce ciudat lucru spus unui bărbat care nu făcuse parte dintr-o familie adevărată de la vîrsta de şase ani.
19 Din punctul de vedere al lui Max, casele de adopţie în care locuise pe rînd după ce mama sa murise într-un accident de maşină nu mai contau. Nu-şi cunoscuse tatăl şi acesta rămăsese o figură necunoscută, care ieşise din viata lui chiar înainte de a se naşte Max. Nu se obosise să-l caute. Nu-I interesa să găsească un tată pe care nu-l preocupase soarta lui. De-abia după ce fusese mutat din cea de-a doua casă de adopţie, Max a început să colecţioneze obiec te. Obiectele nu te resping, constatase el. Obiectele nu te părăsesc şi nu-ţi spun într-o mie şi unul de feluri subtile că nu eşti îndeajuns de bun pentru a face parte dlntr-o familie. Obiectele pot fi luate atunci cînd te muţi la o nouă reşedinţă temporară. La început au fost cărţi. Surprinzător, dar a fost foarte uşor să colecţioneze cărţi, chiar dacă nu şi le putea permite. Oamenii erau dornici să i le dăruiască. Profesorii, asistenţii sociali, librarii, mamele adoptive cu toţii fuseseră încîntaţi să-i dăruiască lui Max cărţi. Pentru multă vreme se temuse că, în cele din urmă, cineva i le va cere înapoi. Nimeni nu făcuse asta. Nici chiar librarul care-î dăruise lui Max primul său volum al doctorului Seuss. Majoritatea celorlalţi copii se plictisiseră repede de cărţile primite şi i le dăduseră lui Max la schimb pentru ceea ce lui i se păreau preţuri ridicole: o bomboană, jucării, cîteva monede de douăzeci şi cinci de cenţi. Flecare carte fusese o afacere rară, după părerea lui Max. Erau ceva ce-i aparţinea, ceva ce putea păstra o veşnicie. în tinereţe îşi înghesuise comorile în valizele special pregătite, gata pentru următoarea mutare inevitabilă. O rugase pe asistenta socială care se ocupa de el să-i dea un lacăt şi o cheie pentru valiza lui uzată. Ea îi
20 zîmbise trist şi îi dăduse lacătul cerut fără să-i mai pună vreo întrebare. Max avea şaisprezece ani cînd a descoperit care va fi marea pasiune a vieţii lui: arta modernă. într-o după-amiază lipsise de la şcoală Şi hoinărise prin piaţa cen trală din Seattle. Intrase chiar în cîteva galerii fără un motiv anume. în două dintre ele văzuse tablouri care îi merseseră la suflet. Pentru prima dată înţelesese că mai existau şi alţii, ca şi el, care aveau coşmaruri şi vise semănînd cu ale lui. Niciodată nu a putut uitg această experienţă. Cînd se afla în prezenţa tablourilor care-l mişcau în interior, Max nu se mai simţea atît de singur. împlinise douăzeci şi trei de ani cînd îl cunoscuse pe Curzon. Asta se întîmpla în urmă cu doisprezece ani. Max tocmai terminase stagiul militar şi îşi luase prima slujbă pe care o găsise. Era vorba de o muncă ma nuală, însă lui Max îi plăcuse de la început. Munca res pectivă consta în a transporta, a aranja şi a agăţa pe pereţi tablourile pe care un negustor de obiecte de artă le vindea clienţilor săi. Acesta se numea Garrison Spark. Lui Max nu-î prea plăcuse de Spark, ale cărui mo ravuri erau cel puţin dubioase, dar îl impresionaseră piesele de artă pe care avea voie să le manipuleze. La rîndul său, Spark considerase foarte folositor ochiul de artist al lui Max. Cei doi făcuseră un pact. Pentru postul pe care-l ocupa, Max promisese să nu-şi exprime pă rerile despre autenticitatea anumitor pînze vîndute de Spark decît dacă vreun client îi cerea opinia. Max îi adusese lui Curzon două tablouri originale chiar înainte de un eveniment care avea să-i schimbe viaţa. Acele momente îi erau şi acum clare în memorie. Tocmai dezambalase o pînză mare, reprezentînd o
21 Imagine întunecată, abstractă, creaţie a unui tînăr pictor cu ascensiune rapidă. Jason fusese dornic să cumpere creaţiile acestuia; Max rămăsese deoparte şi-l lăsase pe Curzon să examineze tabloul în linişte. După ce se uită o vreme la el, Jason se întoarse către Max cu o figură enigmatică. - Ce părere ai? îl întrebă el. Max îşi ascunse surprinderea. în munca lui, clienţii nu-i solicitaseră niciodată opinia artistică băiatului care transporta marfa. Max privi tabloul. Mai văzuse alte trei creaţii ale aceluiaşi artist. Pe celelalte le admirase mult, dar cel din faţa lui îl lăsa rece. îşi cîntări bine răspunsul. Ştiş că Jason plătise o sumă frumuşică pentru tablou. - Cred că este un fals, rosti Max pînă la urmă. Jason îl privi aprobator. - Şi eu cred asta. - Un fals foarte reuşit, adăugă Max repede, gîndindu-se la slujba pe care o avea şi la care ţinea. Totuşi, l-a păcălit chiar şi pe domnul Spark. J a s o n j ş i arcuise uşor sprîncenele la această ultimă remarcă. îi trimise înapoi tabloul lui Spark fără nici o altă explicaţie, decît aceea că se răzgîndise. Peste o lună îl Invită pe Max să-i admire colecţia particulară. Mâx rămase uluit de lucrările suspendate pe pereţii lui Jason. La sfîrşitul turului, Jason i se adresă: - Eşti isteţ şi ştii ce vrei. Cel mai important, după părerea mea, este că ai ochiul format,-zise Jason. Te-ai gîndit vreodată să faci ceva puţin mai intelectual şi mai pretenţios decît ambalatul şi dezambalatul pînzelor pen tru Garrison Spark? - Cum ar fi, de exemplu...? întrebă Max. - Cum ar fi să lucrezi pentru mine. Te voi însărcina cu cumpărarea de obiecte de artă pentru toate hote lurile Curzon. Vei lucra direct în subordinea mea şi vei
22 răspunde numai în fata mea. Asta va presupune călă torii, un salariu excepţional, prime şi relaţii cu ierarhia unor corporaţii. Eşti interesat? - De ce nu? zise Max. Recunoştea un punct crucial în cariera lui cînd acesta i se arăta şi oricum nu avea altceva mai bun de făcut în acel moment. Jason se uită insistent la costumul ieftin al lui Max, la cămaşa lui din material sintetic şi la cravata modestă. - Mai întîi va trebui să te şlefuim puţin. Jason vorbise serios. El îl învăţase pe Max tot ce avea nevoie să ştie pentru a se putea mişca liber în cercurile de afaceri internaţionale cu hoteluri. Max în văţase repede. Imita manierele ireproşabile ale lui Jason şi purta hainele noi cu o naturaleţe înnăscută. După ce trecuse cu bine de casele de adopţie şi de armată, acum nu mai era intimidat de mai marii cor poraţiilor cu care avea de lucru. Jason observase cu mîndrie că situaţia era chiar în sens invers. Majoritatea oamenilor erau intimidaţi de Max. - Acesta este un talent extrem de folositor, remarcă Jason la un an după ce Max fusese angajat. Cred că ar trebui să-l punem mai des la treabă. Max ştia cum să se facă folositor cînd îi convenea. Era dornic să-i facă pe plac lui Jason Curzon. în şase luni era ceva mai mult decît custodele colec ţiei de artă a companiei Curzon International; devenise mîna dreaptă a lui Jason. Responsabilităţile lui evoluaseră rapid. în cele din urmă altă persoană fusese numită în funcţia de director al colecţiei de artă, iar Max se ocupa acum de obţinerea de informaţii despre concurentă şi de evaluarea poten ţialelor noilor amplasamente de hoteluri. De la început scopul său fusese acela de a afla tot ce doreşte Jason, pentru a putea lua rapid decizii în privinţa achiziţiilor
23 potenţiale; politica locală în ţările străine, inclusiv nu mele oficialităţilor care trebuiau mituite înainte de înce perea construcţiei unui nou hotel; încrederea sau lipsa acesteia în privinţa anumitor membri ai conducerii firmei Curzon; locurile unde se întrevedeau posibilităţi de extindere sau, invers, sesizarea momentului şi retrage rea înainte de a pierde bani. Max devenise o autoritate Indispensabilă în privinţa tuturor acestor aspecte. Oricît s-ar fi gîndit el să obţină mai mult, devenise deja adjunctul lui Curzon. Pe parcurs a învăţat cum se bea ceaiul în Japonia, cafeaua în Orientul Mijlociu şi şampania în Franţa. îşi cumpăra cămăşile de la Londra, costumele şi pantofii de la Roma, iar cravatele de la Paris. Artă şi cărţi cum păra de pe unde le găsea. Compania Curzon Hotels era o afacere în familie de care se ocupa Jason şi fratele lui, Dennison, după moartea tatălui lor. Jason ţinea deja Miele companiei, nu doar fiindcă era fratele mai mare, dar şi fiindcă avea inteligenţa necesară conducerii unei asemenea afaceri. Lui Dennison nu-i plăcuse să fie al doilea pe poziţii, însă se obişnuise cu ideea, pentru că nimeni nu se îndoia de calităţile de conducător ale lui Jason. Acum, după ce Jason nu mai era în viaţă, Dennison era decis să demonstreze că şi el are la fe[ de mult fler în afaceri ca şi fratele său. în timpul vieţii, Jason îi dăduse lui Max iluzia că aproape făcea parte din familia Curzon. Cu trei ani în urmă, Max făcuse greşeala şi se gîndise cu adevărat să devină membru al familiei, însă promisiunea murise peste ruinele relaţiei sale cu Kimberly Curzon, fiica lui Dennison. După şase săptămîni de logodnă, Kimberly îşi recăpătase raţiunea şi realizase că nu se poate mă rita cu un bărb,at fără trecut sigur sau relaţii de familie.
24 Se căsătorise totuşi cu Roarke Winston, moştenitorul unui imens imperiu industrial. Atunci Max întesese că niciodată nu va deveni un membru al vreunei familii. Resemnarea avusese loc la o zi după ce Jason murise de atac de cord. Peste o săptămînă pornise în căutarea moştenirii despre care îi vorbise Jason pe patul de moarte. - Cinci tablouri de Amos Luttrell, şoptise Jason după ce îi gonise pe fratele său şi pe membrii familiei acestuia din rezerva de spital. Sînt ale tale, Max. Aces tea nu se duc la muzeu cu celelalte. Dorinţa mea este ca tu să le ai. Sînt moştenirea ta de la mine. înţelegi? Am scris asta în testament. Max îl strînsese de mînă pe bătrîn şi-l chema în sinea lui, parcă nelăsîndu-l să-şi dea obştescul sfîrşit. - Lasă tablourile. Vei trece şi de asta, Jason. Te vei face bine. - Prostii. Am optzeci şi trei de ani şi cu asta basta. Mai bine să mor aşa decît cum au sfîrşit-o prietenii mei. Am avut o viaţă frumoasă. Patruzeci de ani am avut o soţie bună şi am un fiu de care sînt mîndru. - Un fiu? Max rămase uluit de mărturisire. Ştia că Jason şi soţia lui nu avuseseră copii. - Pe tine, Max. Tu ai fost fiul pe care nu l-am avut niciodată. Eşti un fiu tare bun. Jason îl strînse de mînă pe Max. Tablourile acelea şi tot ce vel găsi pe Coastă îţi aparţin ţie. Promite-mi că te vei duce să le iei. - Stai uşor, Jason. Max simţi cum i se umezesc ochii. Era prima dată cînd plîngea de la moartea mamei sale. Trebuie să te odihneşti. - Le-am lăsat la Cleo. - Ce? Tablourile? Cine e Cleo? Răspunsul lui Jason se pierdu prin accesele de tuse şi horcăieli.
25 - Am cunoscut-o acum un an şi jumătate. O femeie oxtraordinară. Degetele lui descărnate se înfipseră adînc în carnea lui Max. Ar fi trebuit să vă prezint unul altuia. Nu am avut ocazia. Tu erai mereu plecat undeva. In Europa, în insule. Mereu ocupat. Acum e prea tîrziu. Timpul trece atît de repede, nu-i aşa? - Jason, încearcă să te odihneşti. - Găseşte-o, Max. Caut-o şi vei avea tablourile şi celelalte. - J a s o n , pentru Dumnezeu... - Promite-mi că te vei duce să le iei. - Promit, dar acum nu te agita pentru asta. Te vei face bine. Max nu mai reuşi să-l tină pe Jason pe lumea acea sta. Mîna acestuia slăbi strînsoarea, iar hîrîitul care-i în soţea existenţa încetă. Max lăsă acum deoparte amintirile. O găsise pe misterioasa Cleo şi curînd va găsi şi pînzele. Luă des fundătorul şi se apropie de toaletă. - Te ajut, spuse Sammy. - Cred că ar fi mai bine să supraveghez!. - Bine. La asta mă pricep. Cleo mă lasă să supra veghez. Max se apucă de treabă. Peste cinci minute, după gîlgîituri în lanţ, la suprafaţă ieşi o răţuşca din plastic. - Răţuşca cea Urîtă! exclamă Sammy încîntat. Max privi jucăria de plastic. - Foarte urîtă, într-adevăr. De acum încolo Răţuşca cea Urîtă ar face bine să înoate în altă parte. - Bine. Cleo apăru în pragul uşii: gîfîia şi părea răvăşită. în ambele mîini avea cîte o valiză. Cîteva şuviţe de păr i se desprinseseră din agrafe şi îi pendulau pe frunte. Suflă ca să le îndepărteze de acolo.
26 - Cum merge treaba aici? - Max a salvat-o pe Răţuşca cea Urîtă, zise Sammy. - Eroul meu, murmură Cleo. - Cred că acum apa de la toaletă va curge cum trebuie, zise Max cu detaşare. Cleo surîse şi lentilele reflectară lumina becului din baie. - Vă sîrtt foarte recunoscătoare, sincer. Aceasta este camera pe care o ocupă mereu domnul Valence şi mă temeam că va trebui să-l cazez în alta. Nu-i place să fie mutat de colo-colo. E cam morocănos şi se supără cînd ceva îi tulbură rutina. Max ţinea desfundătorul deasupra toaletei şi pică turile de apă curgeau în interior. - Ştiţi, domnişoară Robbins, dacă nu vă supăraţi, aş dori să vorbesc cu dumneavoastră chiar acum. - De îndată ce termin cu domnul şi cu cei de jos, cina va fi servită. între timp, se pare că l-am pierdut pe băiatul de serviciu. Avem vreo şansă să ne ajutaţi? - S-a rănit, comentă Sammy arătînd spre bastonul sprijinit de perete. Cleo privi în direcţia indicată. Roşi stînjenită. - Oh, mă scuzaţi, am uitat. Lăsaţi. O să chem pe cineva de la bucătărie. Dintr-un motiv straniu, Max se oferi. - Mă descurc cu cîteva valize, domnişoară Robbins. Ea îl privi cu scepticism. - Sînteţi sigur? - Da, domnişoară Robbins, sînt sigur. Zîmbetul ei era mai luminos decît lampa fluores centă de deasupra oglinzii şi infinit mai cald. - Grozav. Apropo, spuneţi-mi Cleo. îmi place să vor besc la persoana a doua singular cu oricine reuşeşte să repare de la prima încercare o toaletă înfundată.
27 - Mulţumesc, zise Max printre dinţi. Cleo i se adresă lui Sammy: - Dragul meu, ar fi bine să vezi dacă nu au nevoie de ajutor la bucătărie. Sammy arboră un aer grav. - Bine, Cleo. îşi ridică privirea spre Max: în clipe ca acestea membrii familiei se ajută. - Da, eu am plecat, zise C|eo. Trebuie să duc baga jele într-o cameră. Dispăru cu valizele spre capătul holului. - Pa, Max. Mulţumesc că ai găsit-o pe Răţuşca ce Urîtă. Sammy se duse în pas alergător în aceeaşi direcţie cu Cleo. Max rămăsese singur în baie, cu desfundătorul în mînă, privind răţuşca din plastic care plutea în bazinul toaletei. - în ce naiba m-ai vîrît, Jason?
în următoarele trei ore Max a fost foarte ocupat. A cărat un număr necunoscut de valize, a rezolvat o pro blemă de logistică în parcarea îngustă, a turnat cafeaua după cină şi vişinată pentru oaspeţii adunaţi în sala de mese, apoi a înlocuit un bec ars într-una din camere. Pînă după ora unsprezece nu a avut timp să o caute pe Cleo. Cînd în sfîrşit a găsit-o, stătea singură în biroul micuţ de la recepţie. Era aşezată cu spatele la el, în faţa unei mese pline cu hîrtii şi formulare. Max o privi cu ochi atenţi. Nu era prima dată în acea seară că se trezise surprins de liniile graţioase ale trupului ei şi de linia sinuoasă a gîtului. Era încălţată tot cu pantofi comozi şi
28 stătea cu picioarele strînse sub ea. Rămase tăcut în pragul uşii privind-o pe Cleo concentrîndu-se asupra unui tabel aflat pe masa ei de lu cru. Fără să-şi desprindă privirea de pe tabel, ea ridică mîna şi îşi eliberă părul din agrafă. Simplul gest al femeii îi provocă lui Max o senzaţie stranie sub centură. Se uită vrăjit cum părul lui Cleo se împrăştie pe spate şi pe umeri. Lumina lămpii de birou acentua re flexele roşiatice ale podoabei sale capilare bogate. Max simţi pentru o clipă nevoia să-şi încălzească degetele în flăcările din părul ei. Fără să-şi dea seama, făcu un pas înainte şi bastonul lui răsună pe podea. - Ce e? zise Cleo întorcîndu-se brusc cu scaunul. Se linişti cînd văzu că era Max. Ah, iată-te! la loc. Cre deam că e George. - Cine e George? întrebă Max după ce-şi recapătă controlul de sine. - Funcţionarul care lucrează de noapte. A sunat şi mi-a spus că va întîrzia puţin. - înţeleg. Max se apropie de ea şi se aşeză pe un scaun de la fereastră. Cu o precizie de invidiat sprijini bastonul în faţă şi-şi rezemă palmele pe mînerul sculp tat. Cred că a venit timpul să vorbim, domnişoară Rob bins. - Cleo. - Cleo, repetă el. Ea surîse. - Cred că te întrebi dacă putem face acelaşi aran jament pe care-l aveam cu Jason. Max o privi nelămurit. - Poftim? - Nu-i nimic. Nu mă deranjează. Ai fost prieten cu el, totuşi. Ce naiba, măcar atît pot să fac. Sînt sigură că Jason ar fi dorit ca şi tu să te bucuri de acelaşi lucru de
29 oare s-a bucurat el aici. Max se întreba dacă nu are halucinaţii. Nu-i venea •ă creadă că această Cleo se oferea să-l lase să ia locul lui Jason în patul ei. - Sînt copleşit de generozitatea dumitale, domni şoară Robbins, dar nu cred că lui Jason i-ar conveni asta. - De ce ar protesta? - Jason îmi era un bun prieten, dar în orice prietenie există şi limite. Cleo păru la rîndul ei nelămurită. - Eşti artist ca şi Jason, nu-i aşa? Max clipi de cîteva ori şi îi evită privirea cîntărindu-i cuvintele. Jason recunoscuse că nu era în stare să tra seze o linie dreaptă, darmite să picteze. Era colecţionar de artă, nu creator. - Nu chiar, răspunse Max în cele din urmă. • Cleo îl privi cu înţelegere. - Nu mai spune nimic. înţeleg totul. Pînă acum nu ai reuşit să vinzi nimic, deci nu te consideri artist. Ştiu ce simţi. Cleo ezită: Eu sînt scriitoare. - Chiar aşa? Cleo roşi. - în primăvara aceasta scot o carte. Se numeşte O răzbunare perfectă. Subiectul se referă la o femeie aflată In pericol. Suspans şi roman de dragoste. Max o privi gînditor. - E foarte interesant, domnişoară Robbins. - Nu am spus nimănui despre ea, cu excepţia fa miliei mele, zise Cleo imediat. Vreau să aştept pînă va apărea în magazine, aşa că ţi-aş rămîne îndatorată dacă nu ai spune la nimănui asta. - Nu voi sufla un cuvînt, promise Max. - Desigur. Jason ştia de carte, şi nu mă deranjează
30 dacă ştii şi tu. De fapt, ce voiam să spun este că nu contează dacă-ţi vinzi operele sau nu pentru a te numi artist sau scriitor. Problema este dacă poţi să-ţi perfec ţionezi măiestria. - Cred că acesta e punctul tău de vedere. - Uneori cineva poate fi foarte bun fără să poată vinde, la-l pe Jason de exemplu. Niciodată nu a vîndut vreun tablou şi era un pictor grozav. - Era pictor? - Desigur, zise Cleo lăsîndu-şi uşor capul într-o parte, apoi îl privi mirată pe Max. Trebuie să-i fi văzut lucrările. Acelea de pe pereţii din hol. Nu i-ai recunoscut stilul? Max întoarse uşor capul şi privi spre şirul de peisaje pictate cu stîngăcie. - Nu le-am recunoscut. - Nu? zise Cleo vădit dezamăgită. Apoi surîse din nou. îmi plac foarte mult aceste tablouri. îmi aduc aminte de Jason. De fapt, ele sînt un fel de moştenire pentru noi, cei de la hanul Cuibul Robbins. Cine ştie? Poate că într-o zi or să valoreze o avere. „Nici într-o mie de ani", îşi zise Max. - Şi, dacă se vor dovedi a avea valoare - întrebă el calm - ce vei face? Le vei vinde? - Dumnezeule, nu! Nu aş fi în stare să vînd munca lui Jason. Locul ei este aici, la han. Max îşi drese glasul. - Domnişoară Robbins... - Cleo. Max nu-i luă în seamă întreruperea. - Jason avea cinci tablouri de Amos Luttrell. înainte de a muri mi-a spus că le-alăsat aici la han. - Cine e Amos Luttrell? Alt prieteaal lui Jason? Era fie cea mai desăvîrşită actriţă pe care o întîlnise
31 ptnă atunci, fie o naivă, se gîndi Max. Punea pariu pe loţl banii săi pe prima caracterizare. Nu-şi putea imagina că Jason avea ca amantă o femeie naivă. Dacă «ceasta ar fi fost situaţia, se afla în fata unui adversar Inteligent. - Luttrell a fost un maestru al neoexpresionismului, zise Max. - Expresionism? Adică artă modernă, nu-i aşa? întrebă Cleo strîmbînd din nas. Niciodată nu mi-a plăcut nrta modernă. Prefer tablourile care exprimă ceva. Cîini, cal, peisaje marine. Lucruri de acest gen. La han nu ţin pe pereţi artă modernă. Nu s-ar potrivi cu ambianta. Max se simţi cuprins de furie. Concluzia era una singură. Cleo era clar conştientă de valoarea celor cinci pînze şi se hotărîse să facă pe naiva. Se prefăcea a nu şti nimic despre ele. Probabil că ştia că Max nu are nici o dovadă că ele s-ar fi aflat în posesia ei. Era o tactică Inteligentă, recunoscu în sinea lui. Nu se aşteptase la aşa ceva. Nimic nu evolua la Cuibul Robbins aşa cum anticipase el. - Dar, cum spuneam - continuă Cleo neabătută - , dacă eşti artist cum era Jason, poate că vom face un aranjament similiar cu al lui. Max îşi înălţă o sprînceană. - Ce-mi oferi exact? - Acelaşi salariu pe care i-a avut Jason, plus ioc de dormit şi mîncare oricît stai la noi în schimbul treburilor do genul celei de astă seară. Promit că vei avea destul timp pentru a picta. Poţi să stai în camera lui Jason, la mansardă. E retrasă şi plăcută. Lui Jason îi plăcea, Deci casă şi masă, dar nu în patul ei. Cel puţin nu incă. - Domnişoară Robbins, nu sînt un artist cNar flămînd.
32 - Ştiu, surîse Cleo, dar există diferite feluri de a face foame, nu-i aşa? Ai fost prieten cu Jason şi numai asta mă interesează. - Nu cred că voi fi un bun Antoniu, zise Max în glumă. - Poftim? Peste cîteva secunde Cleo roşi uşor. Ah, am înţeles. Trebuie să te avertizez că avem o regulă de fier. Fără aluzii la Cleopatra şi fără glume deocheate. - Voi încerca să tin minte asta. - Deci? Te interesează? îl întrebă Cleo. Aceeaşi senzaţie de ireal care-l cuprinsese pe Max mai devreme reveni acum. O privi îndelung pe Cleo, apoi se hotărî. La naiba, gîndi el. Trebuia să afle ce se întîmplase cu pînzele Luttrell şi, oricum, la Seattle nu-l aştepta nimeni şi nimic. Jason îl trimisese în această direcţie cu un scop. Max decise că putea merge pînă la capăt. încă un moment decisiv, aprecie el. Ca de obicei, nu avea de ce să se uite înapoi. - întîmplarea face că am rămas fără slujbă, zise Max. Accept înţelegerea pe care o aveai cu Jason.
Capitolul 2 - Andromeda, brioşele tale sînt ireal de bune, co mentă Cleo muşcînd din brioşa fierbinte. Ca de obicei. A n d r o m e d a , bucătăreasa-şefă de la han surîse blînd. Toate zîmbetele ei erau de fapt blînde. Se ocupa serios de studii metafizice. - Mă bucur că îti plac, dragă. Am încercat reţeta cu făină de porumb pe care de cîteva luni o preferă Steaua Dimineţii. Ştii că ei îi place să experimenteze. - Şi vechea reţetă era bună, dar aceasta o întrece. Clienţilor le vor plăcea aceste minuni dulci. Cleo înmuie încă o brioşă în miere. O devoră repede şi se uită de Jur-împrejur prin bucătărie. Ajutoarele Andromedei, toate femei de vîrstă mijlocie, membre ale Casei pensionarilor Armonia cosmică, formau o echipă extrem de eficientă. înţelegerea dintre han şi Armonia cosmică era sim plă şi avantajoasă pentru ambele părţi. Andromeda şi echipa ei pregăteau bucate de primă clasă din gama bucătăriei marine şi vegetariene nemaiîntîlnite nicăieri pe Coastă. La rîndul ei, Cleo plătea Casei pensionarilor o parte din profiturile hanului şi acceptase să nu le oblige pe femei să poarte uniformele standard pentru bucătărie. Andromeda şi prietena ei, Steaua Dimineţii, erau stîlpii personalului de la bucătărie. Cîteodată veneau şi alte
34 membre ale Armoniei cosmice, în funcţie de cine era liber şi ce meserii erau cerute. în această dimineaţă Cleo le recunoscu pe Nebuloasa şi pe Constelaţia la lucru. Una pregătea cerealele şi cealaltă tăia pîinea cu seminţe. în general femeile Armoniei cosmice adoptau nume noi cînd veneau la Casa pensionarilor. Unele ră~ mîneau cîteva zile, săptămâni sau luni. Altele, cum era Andromeda şi Steaua Dimineţii erau rezidente perma nente. Toate femeile care lucrau în dimineaţa aceasta aveau mînecile suflecate pînă deasupra coatelor. Purtau rochii lungi, în culori pastelate. Pe cap aveau un batic special, iar colierele din argint şi bronz de la gît dădeau un aer exotic bucătăriei. Ultima ediţie a ghidului turistic menţiona bucătăria de la Cuibul Robbins recomandînd-o ca motiv întemeiat de a vizita Coasta iarna cît şi în alte anotimpuri. Pentru Cleo femeile de la Armonia cosmică ofereau ceva mai mult decît ajutor la un restaurant profitabil; ele ofereau prietenia lor şi un loc unde să se retragă cînd simţeau nevoia de pace şi calm. Adesea mergea la centrul de meditaţii al Armoniei după coşmarurile care o mai chinuiau din cînd în cînd. Casa pensionarilor se afla într-un peisaj magnific, pe o întindere de teren cu vedere la ocean şi fusese cîndva o staţiune de golf. Staţiunea decăzuse cu mulţi ani în urmă şi clădirea deveni o dărăpănătură. Acum cinci ani Andromeda şi Steaua Dimineţii avu seseră ideea de a transforma locul părăsit într-o pen siune pentru femei. La început închiriaseră terenurile şi clădirile, şi cu trei ani în urmă, cu ajutorul lui Cleo, şi-au pus laolaltă resursele limitate şi au reuşit să cumpere staţiunea la o licitaţie imobiliară. Andromeda şi Steaua Dimineţii, care erau sufletul
35 Armoniei cosmice, nu se ocupaseră dintotdeauna de metafizică şi de filozofia împlinirii de sine. De fapt fu seseră la început membre ale clubului de bridge din Seattle unde se reuneau în fiecare joi ani la rînd. Timpul trecuse şi fiecare se trezise pe cont propriu din cauza divorţului. Singurul lucru rămas stabil în vieţile lor a fost clubul de bridge. în viaţa de pînă atunci numele Andromedei fusese doamna Hamilton Galsworthy III. Ea ajutase la înfiinţa rea Armoniei cosmice la şase luni după ce soţul ei, medic ginecolog, practician, fugise cu instructoarea de aerobică. Doctorul Galsworthy avusese un avocat extrem de abil care a reuşit să scoată doar o mică parte din averea clientului care să-i revină Andromedei după divorţ. Andromeda îi.explicase lui Cleo că nu-l duşmănea po soţul ei, care divorţase la rîndul său de instructoarea de aerobică după numai un an. - A fost foarte trist, dragă, îi spusese cîndva Andro meda. Bietul om avea pe atunci şaizeci de ani şi lumea vorbea că ea îl punea să facă o oră de exerciţii de aerobică de două ori pe zi. Cu greutăţi pentru glezne, nu oricum. Mi s-a, spus că de atunci s-a schimbat total. 8-ar putea spune că, în sfîrşit, Kharma lui s-a unit cu trupul lui. Pentru Andromeda nici nu se punea problema să se întoarcă înapoi, deşi Hamilton R. Galsworthy III apăruse la uşa ei, distrus, şi o chema acasă. Andromeda por nise deja pe drumul iluminării cosmice. în plus, ea şi partenera ei de bridge, de asemenea recent divorţată, descoperiseră că prietenia lor era o legătură mult mai puternică şi mai rezistentă decît relaţiile matrimoniale ale fiecăreia cu foştii soţi. Andromeda sorbea ceaiul de plante ca şi cînd
36 gestul ar fi fost un ceremonial. - Voiam să-ţi vorbesc despre noul nostru oaspete, îi zise lui Cleo. Avea aproape şaizeci de ani, o fire veselă, perfect potrivită cu părul cărunt, ondulat, şi ochii vioi. Cînd se deplasa, clopoţeii miniaturali cusuţi de poalele rochiei zornăiau vesel. De la o vreme fiecare mişcare a Andromedei căpă tase o anumită gratie şi un aer de ritual. în prezent ea studia ceremonia tradiţională a ceaiului la japonezi şi implicaţiile acesteia în traiul zilnic. Era cea mai recentă activitate dintr-o serie de explorări filozofice ale Andro medei. - Aseară am primit douăzeci şi cinci de oaspeţi noi, spuse Cleo. O companie din Seattle îşi trimite cîţiva angajaţi la seminarul de trei zile al lui Herbert T. Va lence. - Of, dragă. E tot unul din acelea? zise Andromeda clătinînd uşor din cap. E greu de imaginat cum cineva crede cu adevărat că există cinci paşi siguri spre suc ces nelimitat, avere şi putere. - Presupun că bătrînul Herbert chiar crede, zise Cleo zîmbind. Tipul trebuie să facă bani buni cu acest seminar. - într-adevăr. Pare că se descurcă destul de bine, nu-i aşa? E al treilea seminar pe care-l ţine aici în iarna aceasta, remarcă Andromeda. Cleo rîse. - Să fim mulţumite că a constatat că hanul nostru este locul perfect de unde să-şi trimită mesajele inspira toare şi optimiste. - Dar sîntem. îmi dau seama că la han treburile merg bine iarna datorită domnului Valence, totuşi, cînd am menţionat noul oaspete nu m-am referit la nici un participant.
37 - Lasă-mă să ghicesc, zise Cleo zîmbind. Vorbeşti de prietenul lui Jason, nu-i aşa? - Da. Eşti sigură că a fost prieten cu Jason? Cleo o privi surprinsă pe Andromeda. - Aşa spune el. Ştie că Jason a stat la noi din cînd In cînd în ultimele optsprezece luni. Ştie şi de aranja mentul avut cu Jason. Cleo înfulecă ultima bucăţică de brloşă. Cel puţin, aşa cred. l-am propus acelaşi lucru şi ol a acceptat. - Acum lucrează pentru tine? -Da. Andromeda se încruntă uşor. - Ţi-am spus eu de cînd Jason a început să vină pe •Ici în weekend-uri că nu era chiar ce părea. - Ştiu, dar eu îl simpatizam. Şi tu spuneai că îl sim patizai. Amîndouă am convenit că putem avea încre dere în el. - Bine, ştiam că nu reprezintă o ameninţare, de sigur. Jason avea şi el nevoie de noi în felul său. Nu sînt la fel de sigură despre acest bărbat. - Dar l-ai cunoscut foarte puţin, aseară. • Steaua Dimineţii îi zise lui Cleo înainte ca Andro meda să-i poată răspunde: - l-am văzut maşina în parcare. Ridică o lingură de lemn în semn de avertisment. Fostul meu soţ a cum părat un Jaguar asemănător chiar înainte de a se însura cu sepretara lui. Domnul Fortune al tău nu e un artist sărac, Cleo. Cleo o privi şi surîse. Steaua Dimineţii era o femeie corpolentă, foarte pricepută, ai cărei ochi isteţi reflectau atitudinea ei dogmatică şi circumspectă faţă de orice şi oricine. Era exact opusul Andromedei. Cleo se gîndea adesea ca ele două formau o pereche perfectă. - Dar nici Jason nu părea muritor de foame, inter-
38 veni Cleo. Cel puţin nu în sensul propriu. Avea doar nevoie de un loc precum hanul Robbins pentru a putea picta şi voia să ne ajute. Andromeda surîse matern. - Vrei să spui că dorea să facă parte din marea noastră familie? - Poate că Max Fortune doreşte acelaşi lucru, zise Cleo ridicînd din umeri. - S a u poate că vrea altceva, interveni Steaua Dimi neţii circumspectă. - Mă îndoiesc, răspunse Cleo. Nu uitaţi că l-am vă zut cu desfundătorul de WC în mînă. Afli o mulţime de lucruri despre un bărbat cînd îl vezi aşa, în acjiupe. Mai ales că nu văd ce altceva ar putea să-l intereseze aici dacă nu o anumită familie, aşa cum a găsit-o şi Jason. - Nu ştiu, zise Steaua Dimineţii. Vreau să te aver tizez să fii atentă. Faptul că-l cunoştea pe Jason nu-l face automat pe domnul Fortune membru al familiei. Andromeda dădu din cap aprobator. - Dragă, Steaua Dimineţii are dreptate. - Fiti liniştite, voi fi atentă, promise Cleo. Tocmai voia să ia ceainicul, cînd se opri, avînd o senzaţie stranie. în bucătărie se auzea numai zgomotul produs de cratite şi veselă, plus murmurul vocilor, însă Cleo ştia, fără să fi auzit altceva, cine stătea în pragul uşii. Simţi un fior trecîndu-i pe şira. spinării, coborînd apoi pînă-n vîrfurile degetelor de la picioare. Era clar că aseară reacţia ei stranie la prezenta lui Max Fortune nu fusese doar rezultatul stresului din timpul zilei. Acum era dimineaţă, ea era perfect relaxată, totuşi, aceeaşi senzaţie stranie puse stăpînire pe ea. Trase adînc aer în piept şi se pregăti sufleteşte. - Bună dimineaţa, Max. Se întoarse cu fata la el şi-i surîse. Ţinea ceainicul în mînă şi îşi jură că nu trebuie
39 l ă se facă de rîs. Trebuia să rămînă calmă şi demnă. Se •trăduise să exprime doar o urare de început de zi, însă In suflet clocotea de nerăbdare. La lumina noii zile era clar că imaginaţia nu-i jucase feste. Impactul pe care-l avu înfăţişarea lui Max Fortune asupra simţurilor ei fu devastatoare. Se trezi uitîndu-se fix la el, deşi fusese decisă să pară degajată şi distantă. El era bărbatul din oglindă. Nu-i văzuse niciodată faţa clar în visele ei, însă în momentul cînd se mate rializase, l-a recunoscut. Cleo încercă să se elibereze de tensiunea interioară, care o dezorienta şi o tulbura în acelaşi timp. Se strădui să se concentreze asupra realităţii şi nu asupra fan teziei. Max trecuse bine de treizeci de ani, însă nu era în pericol de a-şi pierde robusteţea. Trupul lui părea zdra văn, suplu, iar chipul bine conturat semăna straniu cu acela al şoimului sculptat pe mînerul bastonului. în ochii lui de culoarea argintului strălucea o duritate subtilă. Max Fortune avea aerul că stă tot timpul la pîndă, ca şi cînd nu ar fi avut încredere în nimeni şi nu depindea de nimeni. Cleo simţi că acest bărbat e genul care nu obţine nimic pe gratis. Avea aerul de a sta mereu în poziţie de luptă pentru orice îşi dorea în viaţă. Totuşi, acest aer agresiv, aparent necizelat care i se putea citi pe faţă era afişat cu demnitate şi politeţe. Această imagine era aţîţătoare şi puternică pentru Cleo; părea venită i in cele mai ascunse colţuri ale fiinţei şi Imaginaţiei ei. Fără îndoială; firea ei senzuală, ascunsă şl bine stăpînită îl recunoscu pe Max Fortune. El era bărbatul care trăia în umbra fanteziilor ei se crete. Poate că nu era rău că-l recunoscuse pe loc, se gîndi ea. Scrisese totuşi o carte despre el, dar pe atunci
40 nu-i cunoştea numele. Bastonul ar fi trebuit să-l facă pe Max să pară puţin vulnerabil, dar obiectul sugera exact contrariul. El amin tea de durerea care fusese înfrîntă prin intermediul pu terii voinţei şi al autocontrolului. Cleo simţi dorinţa să atingă şi să aline acea angoasă care i se citea pe chip. Strînse mînerul ceainicului, neputînd să-şi explice re acţia fată de un străin care cu o seară înainte intrase pe uşă odată cu furtuna, iar acum îşi găsise deja un loc printre secretele ei. - Bună dimineaţa, le ură Max privind agitaţia din bucătărie. Părea interesat de ce se petrece. Aici pot să iau micul dejun? - Sigur, răspunse Cleo trezindu-se din visarea care pusese stăpînire pe ea. Andromeda te va ajuta, nu-i aşa, Andromeda? - Cum să nu? Vocea ei fu acompaniată de clopoţeii de la poale care începură să răsune cînd se întoarse şi se duse să pună două brioşe pe o farfurie. Pe dulap avem cereale cu fructe, plus iaurt. Serviti-vă cu ce doriţi. Max rămăsese cu ochii la Cleo. - Asta voi face. Cleo simţi că începe să tremure. - Ceai? întrebă grăbită. - Aveţi cumva cafea? întrebă Max privind ceainicul din mîna ei. - Acolo, zise Cleo, făcînd semn cu capul spre ibricul cu cafea proaspăt fiartă, la loc la masă. îţi aduc o ceaşcă. - Mulţumesc. Cleo ignoră privirea cu dublu înţeles a Stelei Dimi neţii. Luă ibricul cu cafea şi mai înhaţă o brioşă, apoi se duse după Max la locul unde personalul hanului sen/ea masa în orele de aglomeraţie.
41 - Să nu te aştepţi în fiecare zi la o asemenea de servire, îi şopti Cleo, apoi se aşeză pe banchetă în fata lui. Turnă cafea într-o ceaşcă. La noi fiecare se auto serveşte cînd hanul e plin. - Voi ţine minte asta. - în următoarele trei zile vom fi în focuri cu mulţimea care participă la seminarul motivaţional, îi explică din nou Cleo. - Am văzut echipamentul audio-vizual instalat în salon. Despre ce e vorba la acest seminar? - Herbert T. Valence ne expune care sînt Cele Cinci Trepte Uşoare spre Succes Nelimitat, Avere şi Putere, spuse Cleo pe nerăsuflate. - Dar nu există cinci paşi uşori pentru a obţine toate acestea, zise Max ridicîndu-şi ochii din farfurie. -Nu? - Există un singur pas. - Şi care ar fi acela? întrebă Cleo intrigată. Max ridică din umeri. - Te lupţi pentru toate, iar cînd obţii ce ti-ai dorit, te lupţi din nou pentru a apăra captura. - Nu şi după părerea lui Herbert T. Valence. El spu ne că toată şmecheria este să gîndeşti pozitiv şi să-ţi menţionezi scopurile în fiecare zi. Cred că a început să ţină aceste seminarii în urmă cu cîţiva ani. Şi-a făcut o reputaţie bună. - Tipul e fie nebun, fie un artist ratat. - Ai grijă cum vorbeşti, zise Cleo rîzînd. Mulţumită domnului Valence am hanul plin. la o brioşă. Eu am mîncat deja două şi jur că aceasta va fi ultima. Max luă un cuţit şi o tăie pe a sa ca şi cînd ar fi fost un diamant neşlefuit. Cleo se opri din mîncat şi privi fascinată cum brioşa este disecată meticulos, apoi Max tăie un sfert cu o
42 precizie de invidiat. Puse jos cuţitul, luă o linguriţă şi cu ea putină miere din borcanul de pe masă. După ce linguriţa se umplu îndeajuns cu pasta aurie şi groasă, Max răsuci scurt şi nici o picătură de miere nu se pre linse nici pe masă, nici pe marginea borcanului. După aceea puse cu îndemînare mierea peste felia de brioşă din farfurie. Scena era similară cu a urmări un Borgia sau un Medici mîncînd, îşi zise Cleo. Aveai totuşi senzaţia că, dincolo de strălucirea şi eleganţa manierelor se ascun dea o sabie ascuţită. Max întîlni privirea lui Cleo chiar cînd se pregătea să muşte din brioşă. Se opri cu mîna aproape de buze. - S-a întîmplat ceva? - Nu, nimic, răspunse Cleo zîmbind. Doar că sin gura persoană pe care am văzut-o mîncînd brioşe atît de meticulos era Jason. Majoritatea oamenilor le de vorează pe loc, - Sînt convins că sînt excelente, comentă Max privind spre femeile care trebăluiau prin bucătărie, pre gătind micul dejun. Personalul din bucătăria ta este oarecum deosebit. - Să ştii că ai dreptate. Sînt fantastice, mărturisi Cleo aplecîndu-se uşor peste masă. Mereu apare cineva care încearcă să mi-o fure fie pe Andromeda, fie pe Steaua Dimineţii. Toţi patronii de restaurante sau de hanuri de pe Coastă ar omorî pentru a le avea -în bu cătăria lor. -- Unde le-ai descoperit? - Nu eu pe ele, ci ele pe mine, răspunse Cleo cu sinceritate. Sînt de la Casa pensionarilor Armonia cos mică. Casa se află cam la o milă şi jumătate distanţă de aici, pe partea opusă a golfului. Se vede de la fereastra ta.
43 Max îşi ridică din nou privirea. - Am văzut ceva care seamănă a fostă staţiune. - Chiar asta a fost cîndva, apoi a dat faliment. Nu tra genul de aşezămînt pentru acea zonă a golfului. Oricum, după ce am deschis hanul, Andromeda şi Steaua Dimineţii s-au decis că avem nevoie de o bucătărie specială pentru a atrage clientela. Ele la rîndul lor au nevoie de un venit stabil pentru a plăti Casa. Mi-au fluturat în fată un contract şi eu l-am semnat. - Pur şi simplu? - Sigur. De obicei am tendinţa să iau deciziile pe loc, din impuls. De exemplu, locul acesta l-am cumpărat după douăzeci şi patru de ore de la vizionare. Desigur, dacă m-aş fi uitat cu mai^ multă atenţie la ţevile antice ale instalaţiei, aş fi ezitat. în primii doi ani am avut mari probleme cu ele, dar Benjy a intrat într-o zi în biroul meu, acum un an şi jumătate, cînd îşi căuta de lucru, după care problemele mele cu întreţinerea au încetat. - Pînă aseară, cînd Benjy a dispărut? - Mă întreb unde este, zise Cleo contrariată. încep • ă mă îngrijorez. Nu-i stă în fire să dispară pur şi simplu. El şi Trisha... Telefonul sună înainte ca ea să termine fraza: Ridică receptorul din suportul de pe perete. Hanul Robbins. - Cleo? Slavă Domnului. Sînt Noian. - 'neaţa, Noian. Suni destul de devreme, nu-i aşa? zise Cleo şi se rezemă de perete, sprijinindu-şi un picior pe banchetă. Văzu că Max se uită chiorîş la pantofii ei sport de culoare aurie şi i se păru că privirea lui e dezaprobatoare. - Scuză-mă, zise Noian nefiresc de tăios. Cleo, trebuie să ne vedem cît de curînd se poate. - Ţi-am spus că nu pot lua cina cu tine pînă la sfîrşit de săptămînă, zise ea. Am hanul plin de oaspeţi.
44 - Lasă cina. Vreau să vorbesc cu tine imediat. E foarte important. Cleo luă piciorul de pe banchetă şi o poziţie hotărîtă. Niciodată nu sesizase în tonul lui Noian o nuanţă atît de acuzatoare. - S-a întîmplat ceva? - T u să-mi spui. - Nu te înţeleg, Noian. - La naiba, Cleo, trebuie să-ti vorbesc. - Stai uşurel, zise Cleo pe un ton calm. O să stăm de vorbă. Vrei să vii acum la han? - Nu, răspunse el hotărît. Nu pot face asta. Uite, poti să vii pe plajă? - Noian, sîntem în februarie, nu în august. E frig. De ce vrei să ne întîlnim pe plajă? Cleo era conştientă că Max aude fiecare cuvintel de-al ei. - Pe plajă, Cleo. în cincisprezece minute. Măcar cu atît îmi eşti datoare. - Datoare? Noian, ti-ai pierdut minţile? Nu-ti datorez nimic. - Ba cred că da. Ne vedem peste cîteva minute. - Stai puţin, trebuie să servesc mai întîi micul dejun. Nu pot să las totul baltă şi să plec. - Nu va dura mult, explică Noian. E foarte important. Ne afectează viitorul amîndurora. Spunînd acestea, în chise. Cleo puse receptorul la loc şi se încruntă. - Mi s-a părut destul de supărat. Cred că ar fi bine să mă duc să aflu ce vrea. - Cine e Noian? întrebă Max operînd iar o broşa cu cuţitul. - Noian Hildebrand este primar cu o jumătate de normă în Harmony Cove. Cred că are aspiraţii politice mai mari, iar eu nu l-am descurajat deloc> Adică, trebuie
45 l l intre cineva şi în politică, nu? Oricum, de vreo cinci luni, sîntem prieteni. Max îşi ridică privirea şi o fixă. - Prieteni? Cleo roşi. - Ştii şi tu. Mă întîlnesc cu el. Nici unul dintre noi nu prea are de unde alege în Harmony Cove. Orăşelul e mic, bănuiesc că ai observat. - Am observat. - Oricum, Noian şi cu mine luăm cina împreună de două ori pe săptămînă, cînd nu sînt prea ocupată la han. Cleo nu putea spune de ce, dar se simţea stînjenită. Poate pentru că Noian făcea parte dintre puţinii bărbaţi cu care fusese prietenă de cînd muriseră părinţii ei, în urmă cu patru ani. îi trebuise mult timp pentru a se vindeca după trau ma oribilă care-i zguduise existenţa, din ziua cînd in trase în sufrageria plină de sînge a părinţilor ei. Această cameră oribilă îi apărea în coşmarurile periodice, după care se trezea transpirată şi îngrozită. Autorităţile numiseră cazul o crimă-sinucidere. Din anumite motive nimeni nu putea explica incidentul, cert era că Edward Robbins, om de afaceri ilustru, îşi uci sese soţia într-un acces provocat de o ceartă pasională, după care îndreptase arma spre sine. Cleo nu putea accepta realitatea. Cele şase luni de terapie nu au ajutat-o prea mult. încet-încet a început să se obişnuiască totuşi cu pierderea, dar nu-i găsise nici o motivaţie. Nu exista nici un motiv şi nu va exista nicio dată pentru ea. Fusese singurul copil la părinţi şi numai ea ştia cît de strînsă fusese relaţia dintre părinţii ei. Nu era de neconceput ca unul dintre ei să fi ales să-l urmeze pe celălalt în mormînt, dar îi era imposibil să creadă că
46 unul l-ar fi ucis pe celălalt. Autorităţile îi explicaseră că se mai întîmplă şi astfel de lucruri, chiar şi în cele mai unite familii. Cînd, în cele din urmă, a ieşit din starea de şoc în care se aflase din acea zi îngrozitoare, Cleo s-a trezit singură pe lume. La acea vreme avea douăzeci şi trei de ani. încet şi cu multă durere a început să-şi refacă viata. în acea perioadă se dusese adesea pe plajă, atra să de liniştea şi de eternitatea calmă a oceanului. Acolo a descoperit Casa pensionarilor Armonia cosmică şi pu terea de a-şi reconstrui lumea. Cu banii rămaşi din moştenirea primită de la părinţii ei, Cleo a cumpărat clădirea victoriană unde a^amenajat hanul, chiar în apropiere de Harmony Cove. încet, dar sigur, şi a adunat în jur un clan de prieteni. Grupul era foarte strîns unit, unii membri apăreau şi dispăreau apoi, însă exista un nucleu central compus din Cleo, Andromeda, Steaua Dimineţii, Sylvia Gordon şi fiul ei, Sammy. Trisha Briggs şi Benjy Atkins se alătu raseră clanului pe parcurs. La fel se întîmplase şi cu Jason Curzon. Astfel luase naştere o familie mare, de tip nontraditional. Deşi simţise nevoia apropierii prietenilor săi, Cleo nu îşi dorise un iubit. Nu se gîndea la ea că ar fi rece sau frigidă, dar era convinsă că o părticică din sufletul ei parcă intrase în hibernare, retrăgîndu-se undeva, în adîncurile ascunse. Terapistul ei îi sugerase că îşi pierduse gustul pentru intimitate din cauză că pierduse atît de tragic legătura strînsă pe care o avusese cu părinţii ei. Pe de altă parte, Cleo tînjea după o relaţie de genul aceleia dintre părinţii ei, îi explicase psihologul, dar, pe de altă parte, din nou se temea de ce se putea ascunde în inima acestei relaţii. Doar o tulburare a minţii l-ar fi :
47 putut face pe Edward Robbins să tragă cu arma asupra Iubitei sale soţii. Psihologul era convins de faptul că •cum Cleo se temea deja că o dragoste puternică se putea baza pe o obsesie la fel de puternică, dar foarte periculoasă. Singurul lucru ştiut sigur de Cleo era că nu se putea dărui unui bărbat decît dacă l-ar fi iubit, aşa cum mama el îl iubise pe tatăl ei. Cleo mai înţelesese că la ea va fi vorba fie de o mare pasiune, fie de absoîut nimic. începuse să se întîlnească regulat cu Noian Hilde brand, însă nu se culcase cu el. Ştia că nu o va face niciodată. Max o privea cu atenţie. - Jason ştia de Hildebrand? întrebarea o s u r p r i n s e l e Cleo. - Desigur. Ţi-am spus, Noian şi cu mine ne întîlnim de cîtăva vreme. .Max lăsă pe farfurie ultima bucăţică de brioşă şi-şi împreună palmele pe masă. Se aplecă şi o întrebă cu o privire rece: - Vrei să-mi spui că pe Jason nu îl deranja să te împartă cu primarul din Harmony Cove? - Să mă împartă? zise Cleo clipind des. Ce Dumne zeu vrei să spui? - Ştii foarte bine ce vreau să spun. îl cunosc pe Jason de doisprezece ani şi ştiu despre el că nu era genul de bărbat care să-şi împartă femeia cu altul. Cleo se simţi cuprinsă de un val de căldură; în cele din urmă înţelesese despre ce vorbea Max. - Eşti nebun? Jason era prieten cu mine. - Ştiu. - Eram prieteni buni. Nu amanţi. Pentru Dumnezeu, Max, era îndeajuns de bătrîn, încît să-mi fie bunic. - Şi? Nu ai fi prima femeie care să se agate de un
48 bărbat bătrîn în speranţa de a pune mîna pe banii lui. - Deci despre asta era vorba. Cleo se înfurie peste măsură. Pentru o bună informare a ta, Jason nu avea mulţi bani. Nici măcar nu a reuşit vreodată să-şi vîndă tablourile. Era un bătrîn care trăia din pensie şi din aju torul social. - Oare aşa să fie? Cleo se ridică de la masă. - Nu-mi vine să cred ce aud. Credeam că ai fost prieten cu Jason. Credeam că ştii totul despre el şi despre familia lui de aici, de la han. - Vrei să-mi spui că nu ai fost amanta lui Jason? - Cred că nu-ţi voi mai spune nimic, domnule For tune. Acum, trebuie să mă scuzi. Trebuie să dau fuga şi să mă întîlnesc cu unul dintre nenumăraţii mei amanţi. Cînd mă întorc, sper să constat că ţi-ai făcut bagajul şi ai plecat. Cleo se răsuci pe loc şi ieşi din bucătărie. Nici nu se sinchisi să se uite înapoi, însă simţi asupra ei privirea rece a lui Max pînă ce ajunse la uşă.
Peste cincisprezece minute, încă tremurînd de furie din pricina neplăcutei scene din bucătărie, Cleo îşi parcă maşina în spaţiul amenajat special la marginea plajei. Jeep-ul lui Noian Hildebrand era singura maşină de acolo. Puţini oameni veneau pe plajă în acest anotimp. O ploaie măruntă şi rece se năpusti asupra lui Cleo chiar cînd cobora din maşină. Părul i se desprinse din agrafe şi vîntul începea să-i spulbere şuviţele peste obraji. în depărtare, deasupra oceanului, se pregătea
49 furtuna. într-o oră avea să înceapă. Cleo se gîndi să se întoarcă la han înainte ca primele rafale să lovească ţărmul. Bine că Max Fortune va fi plecat pînă atunci, se gîndi ea. Scutură dezgustată din cap, nevenindu-i să creadă că a putut să se înşele atît de mult în privinţa lui. De obicei instinctul o ajuta incontestabil să evalueze oamenii. Portiera Jeep-ului se deschise şi Noian coborî. Veni grăbit spre ea; avea gulerul gecii de piele ridicat pentru a se feri de vînt. Vîntul şuiera prin părul său şaten-deschis, accentuîndu-i trăsăturile perfecte. într-o mînă ţinea o pungă de hîrtie. Cleo îl privi cu o oarecare afecţiune. De la început ştiuse că Noian nu era predestinat să devină marea dragoste a vieţii ei. La începutul relaţiei lor, el făcuse cîteva încercări de a o cuceri ca femeie, însă, cînd ea îi refuză sistematic invitaţiile în patul lui, păru oarecum mulţumit. Noian era un bun partener de cină, iar Cleo îi admira sincer eforturile ca primar al oraşului. Muncea mult în slujba cu o jumătate de normă şi practica avocatura la o mică firmă a tatălui său. - Mă temeam că nu vei veni, spuse Noian şi se opri în fata ei. Băgă o mînă în buzunarul gecii şi o privi în ochi cu un aer tulburat. Cleo simţi un fior de îngrijorare. Ceva era în ne regulă. - Despre ce este vorba, Noian? - Vreau să ştiu un singur lucru, Noian îi aruncă în faţă punga de hîrtie. Tu ai scris asta? - C e Dumnezeu... Cleo simţi sub învelişul gros forma unei cărţi. îi îngheţă sîngele în vene. Desfăcu punga şi privi înăuntru. Coperta albă i se păru cunoscută. Titlul, Oglinda, era
50 tipărit în nuanţe argintii. Singura notă colorată o dădea o fîşie de panglică roşie cu care era ilustrată coperta. - Oh, Doamne! murmură Cleo. - Tu ai scris-o? întrebă Noian brusc. - Da. Da, de fapt, eu am scris-o. A fost publicată acum două luni. Surîse timid. E prima mea carte, ştii? - Şi ai publicat-o sub pseudonim? întrebă Noian pe un ton care sugera că trebuie să ştie foarte exact ade vărul. - Da, răspunse ea. îşi drese glasul. Este, ştii, consi derată un exemplu bun de erotică feminină. - Erotică! - A avut o cronică foarte bună în cîteva reviste lite rare şi în cîteva ziare feministe. Noian o privi cu dispreţ şi neîncredere. - Este o carte porno, asta este. - Ba nu, nu este adevărat, replică uluită Cleo strîngînd punga la piept, ca pentru a o apăra. Ţi-am spus, e o carte erotică. E o mare diferenţă. - Nu şi pentru publicaţii, ce naiba. Nu şi pentru fiecare reporter de scandal de la un ziar de dreapta care hotărăşte că sînt prea liberal în ceea ce priveşte problemele primului amendament. Nu şi pentru alegă torii dintr-un orăşel amărît, cum e Harmony Cove. - Nu te înţeleg. - Dumnezeule, Cleo, spuse Noian exasperat, apoi îşi trecu degetele prin părul răvăşit de vînt. încerc să-mi clădesc o carieră politică. Nu-ţi imaginezi ce ar putea să-mi facă un asemenea lucru? - Eu am scris cartea, nu tu. - Chiar nu înţelegi? Şi aşa e destul de rău că am ieşit cu tine. Dar dacă ne-am fi căsătorit? Aş fi fost sfîşiat ca soţ al unei regine a pornografiei. Cleo îl privi cu dispreţ.
51 - Niciodată nu mi-ai pomenit ceva despre căsătorie. - Bine, dar începusem să mă gîndesc la asta, ră bufni Noian. - Noian, dar e o prostie. Nu ne iubim, o ştii prea bine. ^ - începusem să mă gîndesc că am fi format o echi pă pe cinste. Noian o privi cu regret. Ştii ce înseamnă 8ă fii politician în ziua de azi. Presa disecă totul la mi croscop. Trecutul tău ar fi fost perfect pentru o soţie. - Perfect? - Fără scandaluri, fără radicalisme politice, fără că sătorii anterioare. - Şi cu un venit frumuşel de pe urma hanului? com pletă Cleo sec. Banii nu au nici o legătură, zise el indignat. Ca racterul tău m-a atras. Ce naiba, eram perfect sigur că nu te culci cu oricine. Singurul lucru care m-a deranjat un pic a fost prietenia ta cu femeile acelea ciudate de la Armonia cosmică. - Prietenele mele nu sînt ciudate, replică furioasă Cleo. Crezi că am un trecut fără pată? Dar părinţii mei? - Ce-i cu ei? Ştiu că au murit. - Dar nu-i aşa că nu ştii cum au murit? Nu ţi-am vorbit niciodată de asta. - Aveam impresia că în urma unui accident de ma şină, zise Noian pătimaş. - Cu această impresie i-am lăsat pe mulţi să se amăgească. E mai uşor de spus decît adevărul. - Şi care este adevărul? o întrerupse Noian. Cleo îşi ridică bărbia în semn de sfidare. - Se spune că tata a împuşcat-o pe mama, apoi s-a Sinucis. Nu e ca şi cînd ai descoperi un schelet în dulap? Crezi că presa ar fi ignorat un amănunt atît de picant ca acesta?
52 Noian era vădit şocat. - Vorbeşti serios? Ar fi trebuit să-mi spui. - De ce? Am dreptul la intimitate. Mai ales că ase menea lucruri nu pot fi discutate cînd iei cina la res taurantul Crab Pot. Cleo îşi împinse ochelarii pe nas şi răsuflă adînc. Era supărată pe sine fiindcă îi permisese lui Noian să o provoace la această mărturisire despre dureroasa moarte a părinţilor ei. Era ceva ce evita să discute cu oricine. - Poate că am fi reuşit să aranjăm ceva în povestea părinţilor tăi, deşi ar fi fost destul de dificil. Oricum, nu am fi reuşit nici în rupotul capului să dăm socoteală pentru nenorocita de carte pe care ai scris-o. Noian o privi cu amărăciune: Să ştii că m-ai dus de nas. - îmi cer scuze pentru asta. Nu ştiam că mă ai în vedere pentru postul de soţie de politician. Era mai bine dacă mi-ai fi spus dinainte. Atunci, ti-aş fi dat toate de taliile sumbre ale trecutului meu. - Chiar aşa? - Sigur că da. Cleo se uită la el ironic: Doar nu-ti închipui că mi-aş fi dorit să devin soţie de politician, nu? Noian roşi de furie. - Uite, îmi pare rău pentru ce s-a întîmplat, Cleo. Regret şi moartea părinţilor tăi. Drace, ştiu că nu spun ce trebuie. Chestia cu cartea asta blestemată a venit ca un şoc pentru mine. - Văd şi eu. - Priveşte lucrurile din punctul meu de vedere, o imploră Noian. Nu ştiam că ai publicat ceva vreodată, cu atît mai puţin o asemenea carte. Se uită prelung la punga de hîrtie pe care ea o ţinea strîns. - Nu ti-am spus despre Oglinda pentru că nu do ream ca o persoană din afara familiei să ştie că eu am scris-o.
53 - Nu mă surprinde, mîrîi el. - Nu mi-e ruşine de asta, admise ea. Problema este doar că pentru mine cartea a fost ceva foarte personal. Ştiam că nimeni de aici nu va înţelege. Nu voiam să-l vad pe puştiul care lucrează la farmacia lui Bennington cum^se uită la mine şi-i curg balele atunci cînd mă duc •ă cumpăr şampon. Nu voiam ca vînzătorul de la staţia de benzină să facă remarci deocheate la adresa mea. Nu voiam să-i explic lui Patty Loftins de ce am scris acesta carte. - Aici îţi dau perfectă dreptate. Noian privi oceanul în depărtare. Patty are o gură de mărimea Marelui Ca nion. Cleo privi pacheul din braţe. îi era imposibil să expli ce Oglinda oricui ar fi fost. Era ceva prea intim. Făcea prea mult parte din. eu-ul ei cel mai ascuns. Aşternuse pe filele cărţii cele mai năstruşnice fantezii, despuindu-şi senzualitatea sufletului ei. Pasiunea pe care o reţinea încătuşată în ea se combinase cu singurătatea dureroasă şi ele formaseră profilul unei femei în căutarea intimităţii emoţionale şi a descătuşării fizice. Povestirea i se născuse în minte cu un an şi jumătate înainte, iar cartea fusese publicată în urmă cu o lună. în general vorbind, criticii răspunseseră foarte favo rabil la Oglinda. Numai Cleo ştia că nici unul dintre ei nu o înţelesese. Cartea fusese apreciată drept o lucrare despre autoerotism; naratoarea era prinsă într-o fan tezie a intimităţii cu elementele masculine ale propriei oale naturi. Ei nu înţeleseseră semnificaţia bărbatului din oglin dă. Pentru Cleo scrierea romanului fusese o experienţă •liberatoare, care o învăţase că trebuie să continue să scrie, deşi ştia că niciodată nu va mai trebui să scrie o %
54 carte precum Oglinda. - Aş dori să-ţi pot explica, îi spuse ea în şoaptă. Oglinda a fost o experienţă unică pentru mine. - Să sperăm. Aseară am citit ceva din ea. Nu-mi venea să cred că tu ai scris asta. Niciodată nu te-ai fi culcat cu mine, zise el fulgerînd-o cu privirea. Asta e, ce mai! Oricum, nu aş fi fost în stare să fac fată fanteziei exprimate în carte. Nici un bărbat nu ar putea. Femeia din cartea ta face dragoste cu ea însăşi. Nu-i aşa că nici nu are nevoie de un bărbat? - Noian, nu înţelegi. - Ba înţeleg. Acum ştiu de ce nu voiai să te culci cu mine. Nu fiindcă ai fi fost virgină, nu-i aşa? Ci pentru că erai sigură că nici un mascul nu-ţi va putea oferi ce primeai din propria-ţi imaginaţie şi de la un nenorocit de vibrator. - Termină imediat! Cleo făcu un pas înapoi. Nu mai vreau să aud nimic. Ţi-am spus, nu poţi înţelege. - înţeleg ce ar fi făcut cartea pentru şansele mele de a fi ales în noua legislatură. M-ar fi făcut de rîsul presei. Cleo se săturase să-i asculte tînguirile. - Calmează-te. Eşti salvat. în privinţa mea nu trebuie să ne mai vedem vreodată decît în situaţia cînd ne-am întîlni la supermagazin. - La naiba, Cleo. Nu am vrut să se termine aşa, dar mă gîndeam serios la noi doi. - Nu te nelinişti. Ai avut inspiraţia să pui capăt situa ţiei înainte să-mi dai ocazia să-i fac vreun rău carierei tale politice. - Nu e yorba numai de asta, mormăi el. îmi placi, Cleo. Adică îmi plăceai cu adevărat. - Şi eu te plăceam, zise ea oftînd. Mă crezi sau nu, te plac chiar şi acum. La naiba, poate că te voi vota la toamnă.
55 - Mulţumesc. Noian rămase fără cuvinte. Uite ce e, nu voi spune nimănui nimic despre carte. - Ţi-aş fi recunoscătoare. - Atunci e bine. Fără resentimente, bine? - Sigur. Fără. Cleo se întoarse şi începu se îndreptă spre maşina ei. La jumătatea distanţei îi veni o idee. Se întoarse cu faţa spre el: Un singur lucru aş vrea să ştiu. - Care anume? - Cum ai aflat de Oglinda? - Cineva mi-a pus-o în cutia poştală împreună cu un bileţel, zise el. - Un bileţel? zise Cleo îngrijorată. - Mda. L-am lăsat în carte. Cleo încuviinţă din cap şi se duse către maşină. Deschise portiera şi urcă. O clipă rămase imobilă la volan, privindu-l pe Noian pornindu-şi Jeep-ul, după care plecă. Cînd nu-i mai văzu maşina, Cleo desfăcu încet pun ga de hîrtie şi privi coperta cărţii cîteva minute, apoi o deschise şi scoase bileţelul împăturit. Mesajul era scurt şi la obiect. „Regina Nilului este Regina Destrăbălării. Un bărbat cu un viitor strălucit în faţa sa nu-şi poate permite să fie văzut împreună cu o tîrfă",
Tonul biletului era straniu de cunoscut. Semăna foarte mult cu o scrisoare anonimă pe care Cleo o pri mise luna trecută. • După şocul iniţial al iecturării, Cleo uitase de scri soare, îi parvenise prin intermediul editorului ei, dar era
56 convinsă că expeditorul nu-i cunoaşte identitatea ade vărată. Acum, însă, se confrunta cu faptul că exista cineva care, nu numai că îi cunoştea identitatea ca autoare a Oglinzii, dar el sau ea era hotărît(ă) să o pedepsească pentru ceea ce scrisese. Această persoană ştia cine este şi unde se află acum. Cleo răsuci cheia de contact cu o mîna tremurătoare. Dintr-o dată nu dorea altceva decît să ajungă mai repede la adăpostul hanului.
Capitolul 3 Max se opri în fata uşii deschise a salonului. Sala mobilată elegant era plină de participanţi la seminar. în fajă vorbea un bărbat cu părul cărunt, avînd la mînă un ceas de aur foarte vizibil şi pe degetul inelar un inel masiv cu diamant. Purta o haină şi în picioare avea nişte pantofi din piele pe care Max îi aprecie a-l fi costat pe purtător cam tot atît de mult cît îl costau pe el hai nele. Evident că în această afacere cu seminarul motivaţional ieşeau cu siguranţă bani, îşi zise Max. - Mă numesc Herbert T. Valence şi vreţi să ştiţi ceva? Sînt extraordinar. Valence părea un om puternic, •manînd forţă. Practric se ridicase pe vîrfuri şi îi privea atent pe cursanţi. Sînt extraordinar. Pot face orice doresc. Şi ştiţi ce? La fel puteţi face şi voi. Spuneţi după mine, cu toţii: Sînt extraordinar. - Sînt extraordinar. - Pot face orice doresc să fac, îi îndemna Valence. - Pot face orice doresc să fac. - Puterea gîndirii pozitive se găseşte chiar în lumea In care trăim, afirmă Valence cu un surîs triumfător. Este o energie pură. Combustibil pur, care aşteaptă să fie turnat în motoarele voastre creative. Max îl privea cu interes pe Valence care parcă plu tea spre tabla de pe perete.
58 - Mă aflu aici pentru a vă învăţa secretul dobîndirii oricărui lucru, le spuse Valence. Bani, putere, succes şi respect de sine. Toate acestea pot fi ale voastre urmînd programul meu în cinci paşi. Vreţi să purtaţi haine ca ale mele? Să conduceţi un Porsche ca al meu? Veţi putea face toate acestea cînd vom încheia programul nostru. Vă garantez. Max îşi pierdu interesul şi ieşi pe hol. Se opri în faţa primului peisaj marin din seria de pe perete şi rămase contemplîndu-l cîteva minute bune. în afară de imaginea mării tulburate de furtună nu se vedea nimic. Tehnica era sărăcăcioasă, desenul extrem de static, iar culorile sumbre. Era opera unui amator. Jason avusese dreptate cînd se autoevaluase ca pictor - lată-te, Max. Te căutam, spuse Sylvia Gordon făcîndu-i cu mîna din uşa biroului. Acum cîteva minute te-a căutat cineva la telefon. Am sunat în camera ta, dar nu era nimeni, aşa că am preluat mesajul. Max abandonă studiul peisajelor şi veni lîngă birou. - Mulţumesc, - Pentru puţin, zise Sylvia surîzînd. îmi pare rău că nu te-am găsit ca să-ţi dau legătura. îi înmînă o bucată de hîrtie. Oricine ar fi fost, părea nerăbdătoare să-ţi vor bească. Max citi biletul. „A sunat Kimberly. Vrea să o cauţi cîî de repede poţi. Foarte important". Foarte important era subliniat de trei ori. - E o problemă de afaceri, zise Max. Nu e chiar atît de important. Mototoli biletul şi-l aruncă la coş, la fei cum făcuse cu zeci de mesaje urgente pe care le pri mise de la Kimberly Curzon în ultima lună. Se întreba oare cum reuşise ea să-i dea de urmă tocmai aici, pe Coastă. Cleo s-a întors? întrebă el. - Nu, zise Sylvia privind spre coşul unde fusese
59 iruncat mesajul. Işi ridică privirea spre Max şi ochii ei păreau curioşi. Dar trebuie să vină. Nu lipseşte mult, mai ales cu atîta lume la han. Un fulger îi atrase atenţia lui Max. Afară se întu necase şi vîntul şuiera. Ploaia putea să înceapă dintr-un moment într-altul. Max privi pe fereastră şi un alt fulger •trăbătu cerul. - Iar furtună, zise el. - Aşa e în anotimpul acesta, zise Sylvia ridicînd din umeri. Ştii, voiam să-Ji mulţumesc pentru că i-ai găsit răţuşca lui Sammy ieri. Ţine foarte mult la ea. - Nu a fost nici o problemă. - Răţuşca cea Urîtă îi e foarte dragă pentru că i-a dăruit-o Jason. Sammy e la vîrsta cînd îşi caută un mo del masculin. Ştii ce vreau să spun. - Sammy spunea că tatăl lui a dispărut. Spunea că el însuşi s-a dus să-l caute. Sylvia rîse. - Copiii iau lucrurile atît de literal, ştii doar. Nu se înşeală în întregime. Doug a venit de la birou într-o zi şi mi-a spus că nu-şi mai poate asuma responsabilitatea pentru o soţie şi un copil. A spus că mariajul nostru fusese o greşeală teribilă, şî-a făcut bagajele şi a plecat. La vremea aceea Sammy avea doar un an. - Presupun că fostul tău sot nu vine să-şi viziteze fiul. - Doug s-a dus în Est, unde se pare că a putut în cele din urmă să-şi asume responsabilitatea. Am auzit că s-a recăsătorit şi şi-a întemeiat o altă familie. De atunci nu a mai luat legătura cu noi, decît prin avocatul Iul. Din cînd în cînd îşi mai aminteşte să plătească pen ala alimentară. Luminile se stinseră brusc tocmai cînd un alt fulger tăie văzduhul.
60 - Mii de draci, zise Sylvia. Iar am rămas fără lumină. Sper ca de, data aceasta să fie doar o siguranţă arsă. Luna trecută un copac a căzut peste liniile de alimen tare cu tensiune şi am stat fără lumină ore în şir. Max profită de ocazia ivită. - Mă duc să verific tabloul electric, dacă vrei. - Mulţumesc foarte mult, zise Sylvia recunoscătoare. Stai puţin. Se aplecă sub birou şi scoase o lanternă. Ţinem una la îndemînă, după cum vezi. Mereu se întîmplă aşa ceva la noi. Herbert T. Valence ieşi ca furtuna din salon. Pe figu ra lui se observa schimbarea de la starea de entuziasm ia aceea de nelinişte. - Ce s-a întîmplat? întrebă Valence. încercam să pornesc video-ul. Ce s-a întîmplat cu curentul? - Voi verifica imediat, răspunse Max calm. Luă lan terna de la Sylvia. Valence îi spuse arţăgos: - Bine, mai repede, vă rog. Am de predat un întreg seminar. Am o reputaţie de menţinut, ştiţi asta? Nu pot lucra în condiţii bune fără echipamentul audio-vizual. - încercaţi să fiţi inventiv, îi sugeră Max. Gîndiţi po zitiv. Gîndirea pozitivă este combustibilul care alimen tează motorul creativităţii, nu-i aşa? Sylvia se întoarse cu spatele, iar Max observă că se străduia să-şi ascundă amuzamentul. Valence se în cruntă mînios. - Credeţi că aveţi haz? întrebă el pe un ton sec. - Pur şi simplu dau un sfat din arsenalul dumnea voastră, zise Max şi trecu pe lîngă el, îndreptîndu-se spre scările de la subsol. Şi vi le dau fără să vă cer bani. - Ascultă, tinere, spuse Valence, nu sînt obligat să ascult asemenea obrăznicii.
61 în acel moment se deschise uşa hanului. Max o vlzu pe Cleo intrînd udă-leoarcă şi cu părul răvăşit. Sub braţ ţinea o pungă de hîrtie pe care parcă voia să o protejeze de ceva. Max remarcă pe chipul ei o nelinişte Interioară. Probabil că întîlnirea cu Hildebrand nu fusese de bun augur. - Of, zise Cleo după ce închise uşa şi-şi trecu dege tele prin păr. Toarnă cu găleata. Aici e totul în regulă, Sylvia? - Nu, nu totul este în regulă, răspunse Valence îna inte ca Sylvia să poată deschide gura. S-a^ întrerupt curentul. Vreau să restabiliţi pana imediat. încerc să desfăşor un seminar, după cum bine ştiţi, domnişoară Robbins. Mi-am făcut o reputaţie cu seminării impeca bile şi nu pot lucra fără electricitate. Max se uită la Cleo care îşi adună toate forţele pentru a surîde politicos, cum îi stă bine unui proprietar de han. - Da, desigur, domnule Valence. Vom chema pe olneva numaidecît. - Eu mă duceam să văd ce s-a întîmplat, zise Max aprinzînd lanterna. Cleo se uită la chipul lui luminat de fasciculul alb al lanternei. - Credeam că ai plecat deja. Dar cine ţi-a dat această idee? De-abia m-ai an gajat. Cleo avu intenţia să-i dea o replică usturătoare, însă prezenţa lui Valence o obligă să se abţină. - Şi ce vrei să faci? - Mă duc la subsol să verific panoul cu siguranţe. Ai vreo obiecţie? întrebă Max politicos. - Vin şi eu cu tine, zise Cleo îmbufnată. - Cred că mă descurc şi singur, protestă Max.
62 - Am spus că vin cu tine, reuşi Cleo să surîdă de dragul lui Valence. Daţi-ne doar cîteva minute, domnule Valence. Sînt sigură că vom restabili defecţiunea ime diat. - Sper să o faceţi, mormăi Valence. Timpul meu este deosebit de preţios. Nu-mi pot permite să-l pierd aşteptînd să se dea drumul la curent. îl mai privi o dată pe Max, apoi ieşi pe hol, spre salon. Max îl urmări cu privirea. - Ştiai că e un om extraordinar? îi zise lui Cleo. Şi foarte sigur pe sine. - Despre ce vorbeşti acolo? Dă-mi mie asta, spuse Cleo luîndu-i lanterna din mînă. Porni spre uşa care dădea în subsol. De ce nu ai plecat? - Din o mie şi unul de motive, zise Max deschizîndu-i uşa spre spaţiul întunecat al imensului subsol. Unul este acela că nu mi-am cerut scuze pentru neîn ţelegerea pe care am avut-o la micul dejun. - Nu a fost o simplă neînţelegere, răspunse Cleo aprinzînd lanterna, după care începu să coboare scă rile. Avea însă sub braţ punga de hîrtie. Ai fost nepoli ticos, crud şi nesuferit. - Poate că ai dreptate, spuse Max, iar bastonul său se auzea bocănind pe fiecare treaptă coborîtă în urma lui Cleo. Totuşi, aş dori să-mi oferi şansa de a mă scuza pentru că am presupus, în mod greşit, că ai fost amanta lui Jason. - O amantă căutătoare de comori, adăugă Cleo după ce ajunse jos. Lumină pardoseala întunecată. - Bine, zise Max răbdător. îmi cer scuze pentru că am presupus că ai fost amanta lui căutătoare de co mori. - Bine, te-ai scuzat. Acum poţi să pleci. Max strînse cu putere mînerul bastonului. Nu avea
63 de gînd să o lase să scape de el chiar atît de repede. Avea nevoie de cele cinci pînze Amos Luttrell pe care le avea ea. - Mă tem că deocamdată nu pot pleca. - De ce? zise Cleo ducîndu-se spre panoul cu sigurinje. - Ţi-am spus aseară. Am nevoie de aranjamentul pe care mi l-ai propus. Nu am altă slujbă. Cleo stătea OU spatele la el şi încerca să deschidă capacul pa noului. - Aceasta nu e problema mea. Max o simţea că şovăie. Se hotărî să schimbe tac tica. - Ce s-a întîmplat cu Hildebrand? Cleo acţiona un comutator şi o lumină se aprinse deasupra capetelor lor. Surîse şi zisei - Noian a ajuns ia aceeaşi concluzie despre mine, oa şi tine. Crede că sînt o femeie decăzută. Ca viitor politician cu carieră la Casa Albă mai mult ca sigur nu-şi poate permite să aibă legături cu persoane ca mine. Max rămase surprins de valul de mînie care-i cuprin sese subit. O studie pe Cleo. - Şi Hildebrand a ajuns brusc la această concluzie? - Da, foarte brusc. - Care să fie cauza? - Nu-mi dau seama. Cleo închise capacul panoului yl stinse lanterna. Va trebui să mă scuzi. Am multe de (Acut, iar pe tine te aşteaptă un drum lung. Max veni în calea ei şi-i bară drumul. - Cleo, stai. Am vorbit serios. Regret neînţelegerea noastră şi nu am unde să mă duc altundeva. M-aş liucura dacă mi-ai permite să mai rămîn o vreme. Vreau *A muncesc pentru asta.
64 Cleo ezită. I se citea în ochi nehotărîrea. - Uite, îmi pare rău de situaţia în care te afli, dar nu poţi spera că vom avea aceeaşi înţelegere pe care am avut-o cu Jason. Nu şi după ce ai spus azi-dimineaţă. - Jason era prietenul tău, spuse Max încet. Era şi prietenul meu. Ce credeai că pot gîndi despre femeia misterioasă pe nume Cleo, despre care mi-a vorbit pe patul de moarte? Nu a mai avut puterea să-mi spună pe larg cum ai apărut în viaţa lui. Nu ştiam decît că el - aici Max se opri şi îşi căută cuvintele potrivite - ţinea la tine. Cleo se mai înmuie. îşi lăsă privirea în jos şi tăcu cîteva minute. în cele din urmă ochii li se întîlniră şi ea îi spuse: - Bine. De dragul prieteniei noastre comune cu Ja son, te las să rămîi. - Mulţumesc, zise Max. Fusese mai uşor decît antici pase. Doamna din faţa lui credea în poveşti lacrimo gene. - Dar numai pentru weekend-ul acesta, adăugă Cleo, ca şi cînd i-ar fi citit gîndurile şi ar fi bănuit tertipul lui. Benjy încă nu a dat nici un semn de viaţă şi am nevoie de o mînă de ajutor vreo trei zile. Marţi cred că poţi pleca. Ai înţeles? - Am înţeles. Trei zile sînt de ajuns, îşi zise Max. Multe se pot întîmpla. Era cunoscut pentru rapiditatea cu care în cheia afaceri de. milioane de dolari în numai trei zile. Odată aranjase în mai puţin de trei zile plata răscum părării şi salvarea cîtorva directori executivi ai lui Curzon care fuseseră răpiţi de terorişti. Cu puţin noroc va găsi pînzele în următoarele trei zile. Iar dacă nu, va găsi o cale să mai rămînă la hanul Robbins. Herbert T. Valence avea dreptate. Şmecheria era să gîndeşti pozitiv.
65
în jur de ora nouă, în aceeaşi seară, Cleo aruncă o privire în holul hanului. Max şi Sylvia turnau obişnuita oafea de după cină şi vişinata pentru clienţi. Focul ar dea plăcut în cămin, dînd un aer de mulţumire şi con fort. Murmurul conversaţiilor plutea prin încăpere. Cleo se autodojenea pentru lipsa voinţei. Toată după amiaza făcuse asta. Ştia că ar fi trebuit să-l trimită pe Max să-şi facă bagajele din clipa cînd s-a întors de la fntîlnirea cu Noian. îşi spusese că-l va da afară dacă-l va mai găsi la han, dar Max reuşise să o facă să-i pară rău pentru el. îi făcea impresia că fusese manipulată. - Trebuie să recunoşti că Max aduce un pic de stil localului, remarcă Sylvia oprindu-se lîngă Cleo. Şi Jason avea acelaşi aer aristocratic cînd turna cafeaua şi vişi nata. Clienţilor le place asta. - Se poartă de parcă el ar fi proprietarul, mormăi Cleo. Uită-te la el. Din cap pînă-n picioare e ca un gra ţios lord-proprietar. - Recunoaşte, Cleo. Pune un bărbat ca Max să sa pe un şanţ şi el va avea aerul că e proprietarul şanţulu* şl al cîtorva sute de acri de pămînt din jurul acestuia. - Poate că ai dreptate. Conduce un Jaguar şi hai nele de pe el nu arată că ar fi cumpărate de la solduri. - Vrea să fie de ajutor, zise Sylvia. A făcut tot ce i-ai cerut azi după-amiază. A tăiat chiar lemne pentru foc, ceea ce nu i-a fost tocmai uşor, ţinînd cont de bastonul în care se sprijină. Cleo se simţi vinovată. Regreta sincer că l-a rugat pe Max să aducă lemnele de foc. Adevărul era că uitase :
66 de piciorul invalid cînd îl rugase. Max avea ceva care te făcea să uiti că are nevoie de baston şi de tot ce implică acesta. Max arăta ca un bărbat care nu are nici o slăbiciune. - E ceva la el care mă deranjează, zise Cleo. - Ca, de exemplu? - Nu sînt sigură, recunoscu Cleo. Ezită, dar spuse: A crezut că am fost amanta lui Jason. Sylvia o privi cu surprindere. - Nu mai spune! - Nu glumesc. - Ba da. Ştii care e problema ta? Nu eşti în apele tale de cînd te-ai văzut cu Noian. - Noian crede că sînt o regină a pornografiei. - Ce? Sylvia rămase cu gura căscată. - A aflat că eu am scris Oglinda. Sylvia o privi fix. - Nimeni nu ştie că tu eşti autoarea, cu excepţia membrilor familiei. Cleo, jur că nu am suflat un cuvînt Nu pot să cred că ar fi făcut-o cei care ştiau. - Ştiu. Lasă, nu-i nimic. Poate că secretul trebuia să se afle mai devreme sau mai tîrziu. - Ştiu cît de important era pentru tine să păstrezi anonimatul în legătură cu cartea. - E un lucru atît de personal, zise Cleo. Nu m-ar deranja ca lumea să afle că eu am scris O răzbunare perfectă, dar Oglinda ascunde în ea mult prea mult din mine. - înţeleg, spuse Sylvia încet. Cleo începu să se agite. - l-am spus lui Noian că nu vreau să am de-a face cu remarcile deplasate pe care le vor face oamenii, dar adevărul este că nu vreau să am de-a face nici cu nepoliticoasa lor curiozitate. M-am săturat de asemenea
67 lucruri de la moartea părinţilor mei. Oamenii îmi puneau Oile mai groaznice şi mai intime întrebări despre ce am •Imţit cînd i-am găsit... Cleo se opri brusc. Nu-mi pot nici măcar imagina ce fel de întrebări mi-ar pune despre Oglinda. Sylvia o luă pe după umeri şi o linişti. - Lasă, Cleo. la-o uşurel. Cea mai importantă în trebare acum este cine i-a spus lui Noian. - Nu ştiu. Cineva i-a pus în cutia poştală volumul şi un bilet înăuntru unde scrie că eu sînt autoarea roma nului. Bileţelul mai spunea şi că sînt o soţie foarte ne potrivită pentru un bărbat cu ambiţii politice. - Dumnezeule, e foarte ciudat! Nu e de mirare că toată după-amiaza ai fost supărată. Ce a zis Noian? - A spus că nu mai sînt o candidată potrivită pentru postul de doamnă Noian Hildebrand, răspunse Cleo mîhnită. Zicea că trecutul meu pornografic i-ar pune grav în pericol cariera politică. Spera că înţeleg de ce mă părăseşte. - Ticălosul, mormăi Sylvia. Bănuiesc că l-ai trimis la plimbare, nu? - S-a terminat şi nu mai contează. Relaţia mea cu Noian nu a fost de la început prea strînsă. Sylvia o privi cu îngrijorare. Nu vreau ca restul familiei să afle despre bilet, l-ar supăra şi pe ei. Sylvia dădu din cap afirmativ. - Bine. Nu voi spune nimic. Dar Noian? El nu va •pune la toată lumea că tu ai scris cartea? - Mă îndoiesc. Nu vrea să ştie toată lumea că a avut de-a face, fie şi numai pentru o scurtă perioadă de timp, cu o femeie a cărei virtute e îndoielnică. - Nu te supăra, Cleo, ştiu că îţi place de el, dar tipul • un nemernic. Probabil că îl aşteaptă o carieră politică •trălucită.
68 Cleo vru să mai spună ceva, dar se opri fiindcă îl văzu pe Sammy venind în fugă spre ele. Era îmbrăcat în pijama. în mînă ţinea strîns Răţuşca cea Urîtă. - Ce faci, iubitule? îl întrebă Sylvia îngrijorată. Tre buia să dormi deja. - Nu pot, spuse micuţul strîngînd-o de mînă pe mama sa, apoi se lipi de piciorul ei. - Un vis urît? îl întrebă Cleo. - Nu. Sammy strînse răţuşca şi mai tare. Trisha plînge. - Plînge? zise Cleo. Trisha dormea în camera de lîngă dormitorul lui Sammy. - Nu se opreşte, zise Sammy şi îşi lipi faţa de fusta Sylviei. - Urc să văd ce s-a întîmplat, spuse Cleo. Nu te speria, Sammy. Sînt sigură că Trisha va fi bine. Sammy dădu afirmativ din cap, dar nu-şi ridică privirea. Sylvia îl luă în braţe şi-l strînse la piept. - Cleo se duce să discute cu ea, dragul mamei. Totul va fi bine. - Poate că Trisha e supărată fiindcă a plecat Benjy zise Cleo. I se citiră în privire cîteva replici nerostite apoi îi spuse: Stai tu să vezi ce mai trebuie pe-aici. - Bine, încuviinţă Sylvia. Max şi cu mine ne vom ocupa de cei din salon. Sammy se lumină la faţă cînd îl-văzu pe Max în spatele barului. - Uite-I pe Max. Bună, Max. îl ridică pe răţoiul de plastic în semn de salut. Max se uită mai întîi la Sammy, apoi la Cleo. Puse jos sticla de vişinată şi veni la cei trei de lîngă uşă. - S-a întîmplat ceva? îi întrebă. - Trisha plînge, îi explică Sammy. Cleo se duce să o facă bine. ?
;
69 - înţeleg. Max se uită cu subînţeles la Cleo. Crezi că o ceva grav? - D i n punctul de vedere al Trishei, este, răspunse Cleo. E îngrijorată pentru Benjy. Nu mai ştie nimic de el. Vin imediat. Cleo plecă pe scara din spate. Nu era surprinsă că Trisha plîngea. Fusese îngrijorată din pricina ei încă de •seară, cînd descoperiseră că Benjy dispăruse. Camera Trishei era la etajul al treilea. O ocupase i c u m doi ani, de cînd se angajase la hanul Robbins. Trisha şi Benjy se simţiseră atraşi unul faţă de celălalt chiar din clipa cînd s-au întîlnit. Cleo ştia că au multe în comun. Poate prea multe. Amîndoi proveneau din familii dezbinate, indiferente. Deveniseră prieteni apropiaţi în cadrul clanului lui Cleo. Acum şase luni, Cleo ştia că deveniseră şi amanţi. Cleo urmărise povestea de dragoste inevitabilă dintre Trisha şi Benjy cu oarecari strîngeri de inimă. Nu era convinsă că vreunul dintre ei era în stare să (acă faţă responsabilităţilor unei relaţii serioase, însă ştia că amîndoi îşi doreau asta cu disperare. Parcă o soartă stranie îi adusese împreună. Erau ca două frunze rupte de ram care se ţin una de cealaltă pe timpul furtunii. Cleo se opri în dreptul uşii Trishei şi bătu încet. - T r i s h a , sînt eu, Cleo. - Cleo? se auzi vocea plînsă a fetei. Sînt în pat. Pleacă, te rog. - Trisha, ştii că nu pot face asta. Sammy spune că al plîns. Deschide-mi uşa. Hai să vorbim. - Nu vreau să vorbesc. - Nici măcar despre Benjy? - Mai ales despre Benjy, spuse Trisha, apoi izbucni In plîns.
70 Cleo deveni mai autoritară. - Dă-mi drumul, Trisha, sau folosesc cheia de re zervă. După o clipă de tăcere, uşa se deschise încet şi Trisha apăru cu fata scăldată în lacrimi. Of, Trisha. Cleo desfăcu larg braţele. - Ştiu de ce a plecat, se tîngui Trisha. îşi găsi liniştea în braţele liniştitoare ale lui Cleo. Din cauza mea. - Nu din cauza ta, spuse Cleo mîngîind-o pe spate.Benjy are şi el problemele lui, ştii bine. Are prea multe pe cap. - Ştiu, suspină Trisha. Iar eu i-am mai adăugat încă una. - Trisha, nu e vina ta că Benjy a plecat. - Ba da, este, spuse ea printre sughiţuri. Sînt în sărcinată. Cleo închise ochii cîteva secunde; cele mai urîte te meri i se confirmaseră. - Oh, Dumnezeule! - l-am spus lui Benjy, iar el nu a putut suporta ideea. De aceea a plecat. Cleo, ce mă fac? Sînt atît de spe riată! - Totul e în regulă, o linişti Cleo. Se vor rezolva toate. Acum ai o familie, ai uitat? Nu mai eşti singură.
De-abia pe la miezul nopţii Cleo se retrase către camera de la etajul al treilea, aflată într-un gen de turn. Ea o alesese şi o considera ca pe un sanctuar numai al ei. Reşedinţa ei era ascunsă de ochii şi de paşii clien ţilor de la han. Micuţul^ apartament din turn îi oferea
71 Intimitate şi o privire minunată spre mare. Cîteodată Cleo simţea nevoia să le aibă pe amîndouă. Se simţea bine în preajma familiei şi a oaspeţilor de la han, dar uneori căuta izolarea protectoare a camerelor ei. Descuie uşa, gîndindu-se tot la Trisha şi la situaţia ei nefericită, apoi păşi în aglomeraţia domiciliului ei. Mo bila era tot în stil victorian, ca şi restul mobilierului din han, însă stilul era mai încărcat. Fiecare articol, de la tapetul de pe pereţi şi patul cu baldachin, pînă la ceasul din ceramică de pe masă, fusese ales cu grijă de Cleo. Aprinse lumina şi lăsă uşa deschisă. Lampa de la capul patului arunca un halou strălucitor peste pernele albe, cu bordură şi volănaşe, împrăştiate pe pat. Lumina mai dezvălui ceva pe pat, o panglică roşie, de mă tase, încolăcită precum un şarpe purpuriu pe una din tre perne. Cleo privi şocată panglica. Mîinile începură •ă-i tremure. - Cleo, se auzi glasul lui Max din spatele ei. Te căutam. Voiam să stau de vorbă cu tine înainte să te culci. - Nu acum, reuşi ea să articuleze pe un ton îngrozit. Nu-şi putea desprinde privirea de la panglica roşie. - Ce naiba? Max intră trecînd pe lîngă ea. Se uită curios de jur-împrejur, căutînd cauza neliniştii ei, apoi se Întoarse cu faţa spre ea. Ce s-a întîmplat? - Te rog, şopti ea. Pleacă. - Arăţi de parcă ai fi văzut o fantomă. - Pleacă, şuieră printre dinţi. Max nu-i luă în seamă tonul, ci închise uşa. - Să nu leşini. Nu mă pricep la femeile care leşină, spuse luînd-o de mijloc, după care o lipi de trupul său. - Nu voi leşina. Niciodată în viaţa mea nu am leşinat. Cleo se strădui să facă abstracţie de căldura aţîţătoare
72 a corpului lui, dar aceasta o penetra prin haine, topind răceala care o cuprinsese ceva mai devreme. Rămase nemişcată, sprijinindu-se de el cîteva minute. Bărbatul din oglindă. în cele din urmă începu să se relaxeze. Max avea trupul solid şi carnea tare; mirosea frumos. Cleo trase în piept aroma de bărbat amestecată cu aceea de săpun fin. Niciodată pînă atunci nu se simţise atît de captivată de mirosul unui bărbat, însă Max o fascinase "prin aceasta. Lent, de-abia perceptibil, încercă să-şi lipească nările de pieptul lui. - Te simţi bine? o întrebă el. întrebarea rupse clipa de vrajă care o învăluise pe Cleo. Stînjenită ridică încet capul, îşi îndreptă ochelarii pe nas şi se desprinse din braţele lui. - Cred că da. Scuză-mă. M-am speriat puţin de ce va. Acum mă simt bine. Max o lăsă încet din braţe, dar o urmărea cu pri virea. - Ce a fost mai devreme? Cleo ştia că nu trebuie să sufle o vorbă. Şocul ve derii panglicii o făcuse să-şi piardă zidul de apărare, mai ales după felul cum o ţinuse Max la pieptul lui. Ştia că nu-i este datoare cu nici o explicaţie, dar simţea nevoia să vorbească neapărat cu cineva. Dacă Jason ar fi fost acolo, lui i-ar fi spus întreaga poveste. Max fusese prieten cu Jason. Max nu era un străin. Nu chiar. - Panglica aceea nu trebuia să fie acolo. Cleo nu ştia de unde să înceapă. Se duse lîngă pat şi rămase privind fix firul roşu, şerpuind pe pernă. - Cineva a pus-o aici. - Vreun cadou de la Sammy? - Nu. Absolut nu. Sammy nu ştie care e semnificaţia
73 panglicii de satin roşu lăsată pe o pernă. - Dar tu ştii? întrebă Max fără să facă un pas. - Este o scenă dintr-o carte pe care am scris-o, zise ea cutremurîndu-se. Se întoarse şi merse spre biblio tecă, de unde luă un exemplar al romanului Oglinda; ora volumul pe care Noian i-l dăduse de dimineaţă. E de aici. Capitolul trei. Max luă cartea şi se uită atent la copertă. - Tu ai scris-o? Scrie că autoarea este Elizabeth Blrd. - Da, eu sînt Elizabeth Bird. E pseudonimul meu. Ptnă de curînd a fost un secret pe care l-au cunoscut doar membrii familiei. Astăzi am constatat cu durere că mai ştie şi altcineva despre ea. - De ce ai vrut să rămîi anonimă? - Priveşte puţin cartea şi răsfoieşte-o. Max deschise cartea şi citi cîteva rînduri de pe o pagină. Cînd îşi ridică ochii spre Cleo, în ei nu se putea citi nimic. - Scrii romane erotice? Credeam că eşti scriitoare de romane poliţiste. Cleo se uită la el cu curaj. - înainte de a scrie romane poliţiste am scris o sin gură carte erotică. Oglinda este numele ei. îşi muşcă buza şi adăugă: A fost primită destul de bine. A avut şi cîteva cronici bune. Cu siguranţă că Max nu putea cre de aşa ceva, se gîndi Cleo. îşi dorea să nu fi vorbit, ci •ă-şi fi ţinut gura. - înţeleg, zise Max. Vocea lui nu avea nici o in flexiune. Cleo ar fi dat orice să afle reacţia lui Max la auzul veştii că ea scrisese Oglinda. - Cartea pe care o ţii în mînă este motivul principal pentru care Noian a decis că sînt nepotrivită ca parte-
74 neră a unui politician în ascensiune. - Ah, bine, politicienii tind să devină* oameni plic ticoşi, nu-i aşa? Nu au imaginaţie. Cleo surîse. - Bănuiesc că asta îti confirmă supoziţia de mai de vreme şi anume că sînt o femeie depravată. - îmi confirmă impresia că eşti o femeie foarte im previzibilă. Max se aşeză pe un scăunel fără să aştept( vreo invitaţie. îşi sprijini bastonul de marginea mesei ş începu să-şi maseze coapsa cu mişcări absente. Ce-a fi să-mi spui despre ce e vorba? Cleo oftă şi căzu pe un fotoliu cu spătar înalt. îş întinse picioarele înainte şi îşi ascunse mîinile în buzu nare, apoi îl privi pe Max. Deja regreta că i se con fesase. - Obiectiv vorbind, nu ar fi prea multe de spus, re cunoscu ea. Tot ce ştiu este că un cititor revoltat s-c hotărît să mă pedepsească pentru că am scris cartea El sau ea mi-a trimis o scrisoare năstruşnică luna tre cută. - Şi ce ai făcut cu ea? - Nimic. Ce puteam face? Era nesemnată. Mi-a dat-( editorul meu, aşa că presupun că persoana care < scris-o avea numele şi adresa mea. Azi-dimineată Nolar mi-a spus că şi la el a lăsat cineva în cutia poştală ur exemplar. - Un necunoscut, presupun? - Da. Şi înăuntru era un bilet care-l avertiza că ni sînt potrivită ca prietenă a unui politician. Acum intru îr cameră şi găsesc panglica pe pernă. - Bănuieşti că eşti vizată de un cititor revoltat? - Cine altcineva să fie? se cutremură Cleo. Pre supun că un om ciudat şi-a pus în gînd să mă hărtu iască. El sau ea a fost chiar aici, în dormitorul meu îr
75 această seară. E fugubru ce s-a întîmplat. De fapt, era mal mult de atît; Cleo era îngrozită, însă nu dorea să recunoască. Oricum, nu deocamdată. - Cred că eu te-aş putea ajuta, se oferi Max prompt. - Cum? întrebă Cleo. - Cunosc pe cineva care are o firmă specializată în lecuritatea corporaţiilor şi în investigaţii. Dacă vrei, pot l l - l rog să facă nişte cercetări. - Las-o baltă. Nu vreau să am de-a face cu detectivii particulari. - De ce? Cleo strînse din dinţi. Odată se păcălise cu un de tectiv particular care îi luase banii şi nu făcuse nimic pentru ea. Nu voia să mai treacă prin asta. - Nu merită. Nu vreau să exagerez proporţiile înttmplării. Oricine ar fi, va obosi după o vreme şi mă va lAsa în pace. - Crezi? - Uneori scriitorilor li se întîmplă asemenea lucruri, /lee Cleo defensiv. Omul nu poate face prea multe în astfel de situaţii. - Nu sînt chiar atît de sigur de asta. Măcar lasă-mă sft-l rog pe O'Reilly să-i verifice pe invitaţii la seminar oare stau acum la han. Putem afla dacă vreunul, din ei are reputaţia de a fi un cenzor acid. - Ţi-am spus, nu vreau să plătesc un detectiv pentru aşa ceva. - Nu va trebui să-l plăteşti, zise Max cu calm. O'Reilly îmi este prieten. Imi e dator cu o mulţime de favoruri. Va fi bucuros să mă servească. Cleo ezită. - Crezi tu? - Da. Nu e nimic rău în a face nişte verificări. Max p l r u că se gîndeşte. Va dura totuşi ceva timp. Mă îndo-
76 iese că O'Reilly va reuşi să afle ceva doar în două zile. Cleo îl privi cu suspiciune. - Acesta e cumva un truc pentru a mă convinge să nu te dau afară marţi? - Da, spuse Max, ridicînd din umeri. Nu am unde să mă duc. în ziua de azi cu greu găseşti o slujbă. - Ştiam eu că nu-mi va fi uşor să scap de tine, spuse Cleo cu un oftat.
Capitolul 4 // recunosc deşi nu-i pot vedea clar faţa în oglindă. Este fantoma din sticlă, solidificată veşnic într-o lume argintie, însă îl recunosc de îndată ce mă atinge. Degetele sale sînt moi, calde, deloc reci, cu toate că $tă încuiat în locul acela îngheţat din spatele oglinzii. Mă doreşte cum nimeni pînă acum nu m-a dorit. îl doresc şi au. într-un fel pe care nu-i pot explica, ştiu că face parte din mine, totuşi e încătuşat în închisoarea lui aşa cum aînt şi eu într-a mea. Cînd va veni noaptea la mine îşi va aşeza mîinile pe sfnii mei, iar eu îi voi răspunde înfiorîndu-mă. Atunci căldura mă va cuprinde. El îmi va privi faţa şi va îmi citi pe ea dorinţa. Nu trebuie să mă ascund de el. Numai el va înţelege nevoia, dorinţa şi pasiunea din jnteriorul meu, aşa cum nimeni altcineva nu le-a văzut. în braţele Iul voi fi liberă. Dar ce va fi cu el? Voi putea vreodată să-l eliberez din oglindă? Max închise cartea, apoi o puse pe noptieră, la capul patului. Trase adînc aer în piept şi se concentra asupra tensiunii sexuale profunde care i se instalase Intre pulpe. Ar fi trebuit să fie îndeajuns de lucid şi să încheie lectura după ce a terminat capitolul întîi, dar nu
78 putuse să nu citească în continuare capitolul doi, deşi fanteziile sexuale din carte erau atît de feminine, încît parcă ar fi fost aievea. Faptul că ele erau fanteziile lui Cleo îl fascina, îl atîta, îl captiva. în Oglinda Max ştia că descoperise încă o fereastră prin care o putea privi. Frînturile erotice citite mai devreme îl vor tine treaz toată noaptea. Dădu pătura la o parte şi puse picioarele pe pămînt. O durere veche, mocnită, îi trecu prin picio rul stîng cînd se ridică. Automat îşi privi cicatricea. Arăta la fel de urît ca înainte şi îi provoca amintiri neplăcute. Amintiri despre una din putinele daţi cînd făcuse o pros tie regeşte. Max apucă bastonul şi se sprijini în el. Aşteptă cîteva clipe, pînă ce durerea slăbi în intensitate. Se du se la fereastră şi privi golful cufundat în beznă. Chiar şi prin perdeaua deasă de ploaie putea vedea la distantă luminile de la Casa pensionarilor Armonia cosmică. Max le privi mai mult, apoi se uită în interior, la domiciliul său temporar. De-a lungul anilor stătuse în multe locuri, de la trailere ieftine, pînă la castele din Europa, dar acum era pentru prima dată cînd locuia la o mansardă. încăperea era destul de mare şi intimă în acelaşi timp. Era confortabilă, atîta timp cît îşi amintea de grin zile de lemn şi îşi înclina capul. Din fericire pentru el, l a această cameră se epuizaseră rezervele victoriene. Era | bucuros că mobilierul era rustic, puţin uzat, dar se potrivea cu gustul lui pentru simplitate şi curăţenie, pentru forme drepte. Max şi-o imagină pe Cleo dormind în patul său, sub baldachin, cu un etaj sub el, însă regretă imediat gîndul. Numai imaginea îi intensifica senzaţia dură dintre pulpe. Avea să fie o noapte lungă. Privirea îi căzu asupra pan glicii roşii care şerpuia pe birou. Azi-dimineaţă comisese o greşeală tactică, afirmîndu-i lui Cleo în faţă ca bănuise 1
:
1
79 despre rolul jucat de ea în viata lui Jason. Rareori era itît de nepriceput la cuvinte. Ruinîndu-şi şansele pentru a se integra în ciudata ei gospodărie, Max realiză că acum avea nevoie de un alt punct de vedere. Va trebui să găsească o cale de a o oonvinge pe Cleo să-i permită să rămînă la han mai mult timp. Incidentul cu panglica se dovedise a fi o scuză perfectă pentru a mai rămîne. Max îi spusese că îl va ruga pe O'Reilly să-i verifice pe cei cazaţi la han şi intenţiona să facă exact asta, dar II va sugera lui O'Rilley să facă totul în ritm lent. Max ivea nevoie de timp pentru a căuta pînzele de Luttrell. Ridică panglica roşie şi lăsă capetele să-i cadă prin tre degete. Gîndul că o persoană intrase în dormitorul Iul Cleo cu intenţia de a o speria îi trimise lui Max fiori reci şi îl înfurie teribil. Critica literară are şi ea menirea ei, dar acest critic mersese un pic prea departe. Acum nu avea deloc chef să doarmă. Jos părea să fie linişte. Aceasta ar fi o ocazie bună pentru a da o raită prin subsolul hanului. Deja aruncase o privire prin cîteva camere de sus şi nu găsise nimic. Oricum sub solul era genul de loc unde cineva precum Cleo ar fi putut ascunde cinci pînze valoroase. Max scutură din cap deloc entuziasmat la gîndul că ' ar putea găsi pînzele în subsolul umed. Se duse la dulap de unde scoase geanta în care în mod obişnuit !şl lua cu el cele trebuincioase. Obiceiul de a fi mereu pregătit de o plecare bruscă îl avea încă de cînd era adolescent şi acum devenise o a doua natură pentru el. Se îmbrăcă în grabă cu o pereche de pantaloni de ouloare închisă şi-şi trase peste cap o cămaşă albă pe oare de curînd o primise de la croitorul de la Londra. Dlntr-un motiv necunoscut luă panglica şi o puse în buzunar. După aceea coborî. Hanul era cufundat în
80 tăcere. Fiecare etaj era luminat, însă nu se afla nimeni pe holuri. Metodele lui Herbert T. Valence referitoare la tehnicile motivationale se pare că îi epuizaseră pe toţi participanţii la seminar. Max văzu lumină în biroul din spatele recepţiei. Se opri în hol şi ascultă atent cîteva clipe. Merse tiptil îna inte, cu grijă să nu-şi facă bastonul auzit. Se aştepta să-l găsească pe George, recepţionerul de noapte. Holul era străbătut de un sforăit prelung, venind parcă din birou. Max ridică dintr-o sprînceană. Mai făcu cîţiva paşi şi privi prin uşa întredeschisă. Pe scaunul lui Cleo stătea un bărbat chel, în jur de şaizeci de ani. Dormea dus, cu capul sprijinit pe braţele împreunate pe masă. Cam aceasta era paza asigurată la hanul Robbins. De fapt, lui Max îi conveni de minune neatenţia paz nicului. Putea să exploreze subsolul nestingherit. Porni pe holul care ducea spre scările de la subsol. Cînd trecu prin dreptul peretelui de sticlă al serei, ceva îl făcu să devină atent. Se opri în prag. Luminile erau stinse înăuntru, dar cu cele aprinse pe hol era uşor de distins o siluetă cunoscută. Femeia stătea pe unul din fotoliile cu spătar în formă de evantai, cu faţa spre geam şi privea pierdută în întunericul străbătut de rafalele de ploaie. Cleopatra contempla soarta Egiptului. Max simţi un nou val de pasiune rozîndu-l în interior şi se trezi la realitate. Instinctiv îşi trecu mîna peste buzunarul care adăpostea panglica roşie. - Bună, zise Max încet. Bănuiesc că nici tu nu poţi dormi. Cleo întoarse brusc capul. Cînd îl văzu pe Max, ochii ei parcă întrebau de ce i-a fost tulburată intimitatea. Max remarcă părul ei ondulat, desfăcut din clama care îl domolea mereu, împiedicîndu-l să-i cadă pe umeri. Era îmbrăcată în aceiaşi blugi uzaţi şi cu cămaşa de
81 bumbac. Lumina slabă de pe hol îi lumină uşor chipul îngrijorat. Max distinse în ochii ei îngrijorarea. Nu-i mai văzuse pînă acum această expresie, nici chiar atunci cînd discutaseră despre semnificaţia panglicii roşii pe pernă. - Am avut un vis neplăcut, spuse Cleo în şoaptă. Din cînd în cînd mi se mai întîmplă. M-am gîndit să cobor aici ca să mai scap de păienjenişul meu. Ce faci? De ce nu dormi? Max se întreba ce fel de vise îi tulburaseră somnul lui Cleo, aducînd-o în seră ca într-un adăpost. Intră în încăperea întunecată şi se aşeză pe scaunul din fata ei. In fîntîna miniaturală din centru se auzea apa clipocind delicat. - Nu aveam altceva mai bun de făcut şi mi-am zis să cobor şi să aflu cît de uşor ar fi să fac rost de cheia de rezervă de la dormitorul tău, improviza Max. - Cheia de la camera mea? tresări Cleo. - Cineva trebuie să fi procedat la fel ca să deschidă uşa ta în această seară. - Ah, înţeleg. Strînse braţul fotoliului. Mă tem că nu e chiar atît de greu să f a d rost de o cheie. Cred că l-ai văzut pe George. - Doarme dus. - Aşa face de obicei, zise Cleo strîmbînd din nas. Asta fiindcă de obicei nu avem pe aici probleme de acest fel. - Am observat că deseori biroul de la recepţie rămîne nesupravegheat cîteva minute pe parcursul unei zile, remarcă Max. - Da. E lipsă de personal la noi. Cînd e aglomeraţie toată lumea face de toate. Adică, de multe ori cine e la recepţie ajută la bucătărie sau merge în camera unde a apărut o problemă.
82 Max întinse picioarele şi îşi masă uşor coapsa dure roasă. - Concluzia este că oricine ar fi putut intra în han într-o zi şi, luînd cheia pentru cîteva minute, putea mer ge în camera ta unde să-ţi lase panglica pe pernă. - Da, spuse Cleo încruntată. Crede-mă, de acum încolo vom fi cu ochii-n patru la chei. - Cred că e o idee bună. Cheile ar trebui ţinute înăuntru, în birou, tot timpul, nu lăsate în cui la recepţie. Nimeni, în afară de personalul hanului nu trebuie să aibă voie să intre în birou, iar uşa trebuie încuiată, dacă biroul rămîne nesupravegheat chiar şi pentru cinci minute. - Şi eu m-am gîndit la asta, murmură Cleo. - Mîine dimineaţă, te rog să-mi dai o listă completă cu toţi cei care stau la han în weekend, continuă Max. Cleo se întinse mai pe spate, sprijinindu-şi coatele pe braţele fotoliului. îl privi cu interes. - Ai vorbit serios despre prietenul tău O'Rilley şi despre verificarea oaspeţilor de la han, nu-i aşa? Pe Max îl surprinse întrebarea. - Ai avut cumva impresia că nu vorbesc serios? - Nu tocmai. Pari genul de om care ia toate lucrurile în serios. - Din experienţa mea îţi pot spune că tocmai acele lucruri care nu par demne de a fi luate în serios cau zează probeme, spuse el. - Aşa că tu le iei pe toate în serios, concluziona Cleo. Mi se pare un mod cam ciudat de a trece prin viaţă. - Aşa sînt eu. - Cred că eşti un partener de întîlnire amuzant. Nota de umor din ochii ei îl relaxa pe Max. Uită o clipă de piciorul care îl durea şi avu impresia că rîde de
83 el. Era o experienţă stranie. Oamenii reacţionau la el ca persoană în feluri diferite, însă practic nimeni pînă atunci nu-l considerase amuzant. - Nimeni nu a comentat pînă acum în acest sens. - Eşti un bărbat ciudat. Cleo spusese aceste cuvinte foarte serioasă. Nu ştiu ce să cred despre tine, Max. Cînd ai venit aici, credeam că ştiu, dar acum nu mai sînt la fel de sigură. - Pot să-ţi dovedesc că am fost prieten cu Jason, dacă asta te va face mai liniştită cînd te afli lîngă mine. - Cred că erai prieten cu Jason, zise ea făcînd ochii mari. - Şi mi-am cerut scuze fiindcă am crezut că ai fost amanta lui. - Da, ştiu. Făcu un gest cu mîna. M-am decis să nu-ţi port pică pentru asta. - Mulţumesc, spuse Max. - Adică, parcă încep să înţeleg ce te-a fâcut să gîndeşti că eu şi Jason... mă rog, lasă. Cleo roşi. - Am înţeles de unde ţi-a venit ideea. - Cînd vei şti sigur ce te mai deranjează la mine, spuse Max, te rog să mă anunţi. - Aşa voi face. Cleo îl privi cu atenţie cum îşi ma sează coapsa. Ce ai păţit la picior? - Mă cam doare din cînd în cînd. - Cum te-ai lovit? Ai suferit un accident? - S-ar putea spune şi aşa. - Cu cît timp în urmă s-a întîmplat? Max era amuzat de brusca ei fascinaţie în legătură cu acest subiect. - Cu trei ani în urmă. - Pare ceva dureros. - Cîteodată este.
84 - Cred că în seara aceasta te doare mai rău din cauza lemnelor cărate în salon, spuse ea cu un sen timent de vinovăţie. Ar fi trebuit să mă avertizezi cînd te-am rugat să le aduci. - Nu are nici o legătură cu căratul lemnelor de foc. Cîteodată mă doare şi gata. - Masajul te ajută? Max ridică din umeri şi răspunse: - Nu ştiu. Niciodată nu am încercat cu un maseur de profesie, . - Eu ştiu să fac masaj foarte bine, se încumetă Cleo zîmbind. Am învăţat să fac masaj cînd Andromeda a angajat pe cineva care să le înveţe pe femeile de la Armonia cosmică. Ştiai că Andromeda se ocupă de me dicina holistică? - Nu mă surprinde. - Vrei să încerc să-ti masez piciorul? Max se opri brusc din masatul coapsei. Strînse de getele discret gîndindu-se ce ar simţi dacă degetele ei i-ar atinge piciorul. - Bine, răspunse el. Avea să regrete asta, cu sigu ranţă, dar în această seară îi lipsea voinţa. Cleo se ridică încet de pe fotoliu, făcu doi paşi pînă ia el şi îngenunche lîngă fotoliul lui. Avea ochii mari, strălucitori, dincolo de lentilele ochelarilor. - Să-mi spui dacă te doare, zise ea. - Bine. Max trase adînc aer în piept şi aşteptă să înceapă delicioasa tortură. Cleo puse mîna pe coapsa lui şi o clipă nu făcu nici o mişcare. Pur şi simplu lăsă căldura palmelor să-i trea că prin pantalon, ca să-i ajungă la piele. Max tresări cînd simţi cîtă căldură putea genera palma ei. Privi în jos, spre capul ei aplecat. Cleo se concentra la ceea ce făcea. Curba delicată a gîtului ei
85 era la cîtiva centimetri de mîinile lui. Putea să facă doar o mişcare şi să o atingă. Max strînse cu putere braţele fotoliului. - Eşti foarte încordat, zise Cleo apăsînd uşor cu degetele în carnea lui tare. încearcă să te relaxezi. După părerea maseurului care m-a învăţat.să fac asta, prin cipala cauză a durerilor musculare este tensiunea. - Voi încerca să-mi amintesc asta. Cleo începu să-l maseze apoi cu mişcări prelungi şi blînde. - Cum te simţi? - Perfect. Era adevărat, recunoscu Max surprins. Ni meni nu se oferise să-i maseze piciorul de la accident. Nu realizase niciodată ce calmant era cînd altcineva îi masa muşchii coapsei, degajînd cîrceii formaţi din cau za încordărilor repetate. - Andromeda se pricepe bine la ierburi. O voi ruga să-ti prepare un amestec cu efect relaxant pentru muşchi, spuse Cleo. Max tresări la acest gînd. - Lasă. De obicei beau coniac pentru aşa ceva şi pentru stări mai grave. - Cred că-Ji vei da seama că şi ceaiurile de plante ale Armoniei cosmice au acelaşi efect. Clienţilor noştri le place foarte mult. Lui Max nu-i venea să o contrazică tocmai acum. închise ochii şi se concentra la atingerea senzuală a mîinilor lui Cleo. încă o fereastră, îşi zise el în gînd. încă o privire aruncată în adîncimile Cleopatrei Robbins. Tre cură cîteva minute bune pînă ce piciorul lui Max începu să se destindă, însă masajul nu avea cum să diminueze pornirea interioară pe care o resimţea în acele mo mente, începuse să-şi piardă controlul asupra dorinţei Intime,
86 - Cleo, am citit Oglinda, îi zise el. Mîinile ei se opriră. Max se înjură în gînd, întrebîndu-se de ce nu-şi ţinuse gura. - Cred că şi tu consideri că e o carte pornografică, cum crede Noian. - Nu, spuse Max. Mi se pare frumoasă. - Frumoasă? întrebă ea în şoaptă. - Mai mult decît frumoasă. E fascinantă. Cleo îşi reluă mişcările lente de-a lungul coapsei lui Max. -Zău? Max deschise ochii şi îi văzu chipul uimit. - Cînd o citeşti e ca şi cînd ai sta în fata unei picturi. Sînt o mulţime de nuanţe de observat. Unele sînt evi dente, altele nu. Unele pot fi descrise, însă cele mai importante nu pot fi exprimate în cuvinte. Trebuie să le simţi. Cleo îi surîse cuceritor. - Cînd vorbeşti aşa, semeni atît de mult cu Jason. El spunea că unii oameni văd arta cu un anumit ochi. - El îl numea „ochiul interior". - Exact. Cleo îşi lăsă capul într-o parte. Aşa vezi tu arta? -Da. - Mi se pare ciudat. Dar în oameni poţi vedea în acelaşi mod? - De obicei nu, recunoscu Max. „Dar încerc să te văd pe tine cu acest ochi", adăugă el în gînd. Afirmaţia îl costă un fior de o intensitate accentuată care-l stră bătu. Cu cît ştia mai multe despre Cleo, cu atît mai aprig o dorea. Era exact aceeaşi senzaţie pe care o avea cînd se găsea în faţa unei picturi deosebite care parcă îi vorbea. O dorea.
87 - Ai noroc că nu poti vedea în oameni aşa cum vezi arta, zise Cleo continuînd să-i maseze piciorul. Eu pot uneori şi să ştii că îţi dă un sentiment de frustrare. Max îi studie atent linia sinuoasă a gîtului. - De ce spui asta? - Fiindcă aşa ceva nu-ti face bine. Chiar şi atunci cînd poti citi anumite persoane, de obicei nu le poti schimba. - Vorbeşti ca şi cînd ai fi avut această experienţă nefericită. - Dar aşa este, zise Cleo ridicîndu-şi privirea tulbu rată. Motivul pentru care Trisha plîngea cu sughiţuri este acela că a aflat că e însărcinată. Spunea că Benjy a plecat fiindcă i-a spus despre copil. - înţeleg. îmi pare rău pentru Trisha, pare o fată bună, dar ce legătură are situaţia ei cu ceea ce discutam noi mai devreme? Cleo ridică umerii într-un gest de neputinţă. - De prima dată cînd i-am văzut pe Trisha şi pe Benjy împreună am ştiut că-şi vor uni vieţile. Sînt atît de asemănători. Doi orfani pe furtună. Nu m-a surprins cînd prietenia lor s-a transformat în relaţie amoroasă, dar eram convinsă că va duce la dezastru. - De ce? - Fiindcă atît Benjy, cît şi Trisha au fost atît de mult timp puternici pentru a supravieţui, încît amîndoi sînt foarte fragili cînd se pune problema unei relaţii cu alţi oameni. Mă înţelegi? - Nu ştiu, răspunse Max sincer. - Crede-mă pe cuvînt. Un copil adăugat la ecuaţia lor înseamnă un stres în plus. Mai ales pentru Benjy. El nu a avut niciodată un tată şi cred că gîndul că el însuşi va deveni l-a îngrozit. Nu mă miră că a dispărut aşa de brusc.
88 Max atinse o şuviţă din părul lui Cleo. Ea nu re marcă. - Nu te poti învinovăţi pentru situaţia Trishei. - Ce vreau să spun este că am putut vedea în deajuns de profund în sufletele Trishei şi al lui Benjy, încît am ştiut aproape sigur că Trisha va păţi o neno rocire, însă nu am putut face nimic pentru a împiedica asta. Faptul că ştiam ce se va întîmpla nu a fost de nici un folos, nu-i aşa? Catastrofa nu a putut fi împiedicată. - Dar nu era responsabilitatea ta asta. Cleo surîse. - Trisha şi Benjy fac amîndoi parte din familie. Ar fi trebuit să fiu capabilă să fac ceva în această situaţie înainte ca ea să scape de sub control. - Credeam că doar eu iau lucrurile prea în serios. - într-adevăr, ce spun eu e serios, zise ea.Trisha şi Benjy sînt din familie şi ţin la ei. La aceasta, Max nu avu ce să mai spună. Hotărît lucru, Cleo avea o definiţie ciudată a familiei. Pe de altă parte, se gîndi Max, el nu avea una mai bună. Nu făcu nici un comentariu. Cleo îşi continuă în linişte masajul. Degetele ei ta tonau discret, căutînd să pătrundă în profunzimile muş chilor încordaţi. - Mă bucur că Oglinda nu ţi s-a părut o carte por nografică, zise ea după cîteva minute. . - Ba chiar dimpotrivă, spuse Max închizînd ochii. - Pari foarte sigur de ce spui. - Ştii ce înseamnă pornografia, comentă el zîmbind. Ştii şi o recunoşti cînd o vezi. Oglinda nu are nici o legătură cu asta. - Cum de eşti atît de sigur? Max căută o cale prin care să-şi exprime cunoştin ţele în cuvinte.
89 - Oglinda este viată. Ea generează o varietate de răspunsuri, nu numai o reacţie sexuală. Este o afirmare a vieţii şi a viitorului. Pornografia e ceva static. -Static? Max întinse degetele de la o mînă şi se relaxa. - E ceva unidimensional. Fără trecut, fără viitor, fără adîneime, fără sentimente, e numai un răspuns sexual de scurtă durată, care se uzează foarte repede. Nu pot spune dacă e bună sau rea; te plictiseşte după numai zece minute. - Zece minute? repetă Cleo cu inocentă. Max sesiză tonul amuzat al întrebării. O privi printre gene. - Bine, cincisprezece, dacă este o pornografie de calitate. Cleo rîse. Degetele ei continuau să se ocupe de coapsa lui. - Cum te simţi acum? - Mult mai bine. Acesta era adevărul declarat. - Max, nu eşti artist, nu-i aşa? -Nu. - Atunci cu ce te ocupai înainte de a veni aici? - Cu unele şi cu altele, răspunse Max. Mai mult slujbe ciudate. - Cum adică slujbe ciudate? Max ezită puţin, neştiind cît de mult să-i spună. Dacă ar şti- că a lucrat pentru Jason, s-ar putea gîndi că i-a fost un simplu angajat, deci nu ar fi putut pretinde cele cinci pînze Luttrell. Poate că ea s-ar gîndi că are mai multe drepturi la tablouri decît el. Max consideră că trebuie să-i spună doar parţial adevărul, adică despre prietenia cu Jason. Totuşi, Cleo la rîndul ei fusese doar prietenă cu Jason. Nu-şi putea păta conştiinţa afirmînd că relaţia ei cu Jason a fost mai strînsă decît cea a lui
90 Max, fiind astfel mai în drept să dorească tablourile de Luttrell. în acel moment, Max realiză că ea, Cleo, avea o conştiinţă. - Cîndva am lucrat pentru un negustor de artă, dădu Măx răspunsul, parţial reprezentînd ceea ce făcuse cîndva. - Cred că te plătea foarte bine, spuse Cleo. - Da. Ştia că ea se gîndeşte la Jaguar şi la hainele lui scumpe. Decise că venise momentul să schimbe subiectul. Acum, însă, nu mai lucrez în domeniu. - Cum l-ai cunoscut pe Jason? - Aveam interese comune, spuse Max. -Arta? - Da. Max speră că întrebările se vor opri aici. Cleo făcu o pauză. - Max, mi-ai spus adevărul cînd ai afirmat că Jason era bogat? - Da. Şi-ar fi dorit să-i poată citi gîndurile în acel moment. Ar fi dat oricît să afle dacă într-adevăr era naivă pe cît lăsa să se creadă sau pe cît juca teatru. Avusese destul de putină experienţă cu naivitatea de orice fel. Nu-şi dădea seama cînd era vorba de aşa ceva. Cleo căzu pe gînduri şi zise: - întotdeauna am simţit că existau'o mulţime de lucruri pe care nu le ştiam despre Jason. Şi el le ascundea de noi, aşa că noi nu l-am întrebat niciodată. Cred că pînă la urmă ne-ar fi spus totul la timpul său. - Cred şi eu. Din păcate, timpul s-a scurs prea repede pentru el. Poate că nu era chiar ceea ce pare că este, îşi zise Max despre Cleo, iritat că nu poate trage o concluzie justă. în acea clipă îşi dădu seama că el era cel care dorea să o vadă la fel de inocentă pe cît părea.
91 Nu dorea să descopere că e o desăvîrşită hoaţă de obiecte de artă, după cum indicau probele că este. Mai voia ceva. Voia ca ea să-l dorească. Cu o seară în urmă, Max fusese sigur că şi Cleo îl percepuse în acelaşi chip, profund senzual, cum el o percepuse pe ea. Remarcase expresia din privirea ei chiar în primele momente, dar acum nu detecta nici o urmă de senzualitate în atingerile ei pe coapsă. De getele ei erau moi şi alinătoare, nu intenţionat sedu cătoare. încercă să împace imaginea unei femei îngenun cheate în faţa lui cu imaginea femeii care scrisese Oglinda. Aici exista un paradox care-l fascina. Max avu In minte viziunea focului imobilizat în gheaţă. Toate instinctele lui de mascul îi spuneau despre Cleo Robbins că este neexperimentată; totuşi, Oglinda era încărcată de o senzualitate absolută, devoratoare. Max îşi aminti dintr-o dată de panglica din buzunar. - Cleo? -Da? Max nu ştia cum să pună în cuvinte întrebarea care-l frămînta. Scoase încet din buzunar panglica roşie. Mîinile lui Cleo rămaseră nemişcate pe piciorul lui. Privi transfigurată la bucata din mîna sa. Max remarcă Imobilitatea ei şi se întrebă dacă îi era teamă de el. Nevoia de a o proteja era atît de puternică, încît mîna începu să-i tremure. - Să nu-ţi fie teamă. Cleo îşi ridică privirea spre el şi în ochi A se citeau o mulţime de întrebări nerostite. - Nu îmi este teamă de tine. - Mă bucur. Panglica îi atîrna printre degete atingînd podeaua. Max prinse capătul liber cu cealaltă mînă şi formă o buclă. Satinul luci discret în lumina indirectă
92 care căzu pe panglică. - Ţi-am spus că am început să citesc Oglinda. - Da, răspunse ea în şoaptă. - Sînt la capitolul doi. - Da? Cleo îşi linse buzele şi privi încă o dată pan glica. - Ştiu că femeia din carte crede că-l va recunoaşte pe amantul-fantomă cînd îl va vedea, deşi niciodată nu i-a văzut clar chipul în oglindă. - Da, îl va recunoaşte, spuse ea privindu-l fix, parcă trecînd dincolo de ochii lui pătrunzători. în spatele len tilelor ochelarilor, Max desluşi o dorinţă ascunsă. - Ceea ce nu ştiu încă este cum îi va da lui de ştire că l-a recunoscut, zise el încet. - Nu va fi nevoie să-i spună. Oricum, nu prin cu vinte. - Dar el va şti că ea ştie? - Da, zise ea. Max simţi cum sîngele îi clocoteşte în vene. Nu-şi amintea cînd mai simţise ceva asemănător, la fel de intens; nu i se întîmplase asta nici atunci cînd contem pla o colecţie de cărţi sau de artă. Era la răspîntia dintre bucurie şi agonie. Fără cuvinte, fiindcă nu avea ce să spună, Max ridică bucla de satin roşu şi i-o puse lui Cleo pe cap. Ea nu se mişcă. Focul imobilizat în gheată aştepta să fie descătuşat. Max îi aşeză lui Cleo în jurul gîtului firul roşu de satin aşa cum i-arfi pus un colier cu rubine scumpe. Trase încet de capetele panglicii şi o apropie de el. Cleo se aplecă uşor, cuprinsă parcă de o vrajă. Max lăsă libere capetele panglicii şi-i luă lui Cleo ochelarii de pe nas, apoi îi puse pe podea lîngă fotoliu. Ochii lor erau înlănţuiţi în tot acest răstimp. Cleo clipi de
93 Cîteva ori ca şi cînd s-ar fi aflat în interiorul unei peşteri, Iar acum ieşea la lumină. Max scoase un sunet înfundat fI îşi lipi buzele de gura ei. Cleo se cutremură la prima atingere fierbinte, însă nu se retrase, îl gustă ca şi cînd ar fi degustat un vin necunoscut, exotic. Cînd Max simţi tremurul şi mişcările buzelor ei, avu senzaţia că-şi pierde stăpînirea de sine. Ifi lipi precaut buzele de ale ei şi aşteptă răspunsul. Cleo era nerăbdătoare să-l primească. Max simţea asta foarte bine, însă sesizase o oarecare ezitare din partea el. îl dorea, de asta nu se putea îndoi, însă ceva o reţinea. Era ca şi cînd Cleo nu ar fi fost pe deplin sigură Cît de departe dorea să meargă pe acest drum pri mejdios. Max mai simţi că între el şi flacăra care o ardea pe Cleo în interior exista un strat de gheată. Totuşi, focul i r a acolo şi aştepta să fie descătuşat. Deschise gura şi 0 sorbi pe a ei. Cleo mai avu o scurtă ezitare, apoi murmură ceva, suspină şi-şi înlăntui braţele în jurul gîtului lui. Max îşi dădu seama că dorinţa lui era greu de stă vilit, mai ales că de la o vreme tînjise după asemenea momente. Gura lui Cleo era dulce, coaptă, incredibil de proaspătă. După ce o gustă o dată, ar fi devorat fructul OU totul. Niciodată pînă atunci nu gustase ceva la fel de bun. O îmboldi să întredeschidă buzele, iar ea se su puse, permiţîndu-i accesul în căldura atîtătoare. Cu gheaţa există două moduri de a te purta, îşi aminti Max. întîi poţi să o topeşti, apoi poţi să o sfre deleşti, pătrunzînd în interiorul ei cu toporul. Aceasta din urmă era de departe cea mai rapidă metodă, iar ei •e grăbea. O ridică pe Cleo şi o aşeză pe genunchii lui. Ea tresări, surprinsă de asalt. Max resimţi cum o cuprinde
94 panica. Aici trebuia să se încheie preludiul furtunos. Max trase adînc aer în piept şi căută să-şi controleze urgenta devastatoare. îşi desprinse buzele de gura ei şi privi în adîncul ochilor ei tulburaţi. - îmi pare rău, şopti Cleo. - Probabil că mie trebuie să-mi pară rău, zise el surîzînd sarcastic. Singurul lucru pe care-l regreta era că ea se retrăsese înainte ca el să poată termina ceea ce începuse. - Nu te scuza, zise ea cu glas tremurat. Pur şi simplu nu eram pregătită să transpun în viaţă o fantezie intimă. - Fantezie? - Să nu-mi spui că nu ai citit capitolul trei, zise ea privindu-l cu curiozitate. - Capitolul trei? Max pierduse şirul evenimentelor. - Acest capitol din carte se referă la momentul cînd bărbatul din oglindă îi pune femeii în jurul gîtului pan glica roşie şi o trage după el, în oglindă. Ea intră în lumea lui şi face dragoste cu el chiar acolo. - Aşa cum am făcut eu cu tine? întrebă Max mul ţumit de sine. - Da. Exact cum ai făcut tu cu mine. Dar tu nu ai făcut practic dragoste cu mine, nu-i aşa? întrebă apoi ducînd mîna spre buze. M-ai sărutat numai. Eşti sigur că nu ai citit capitolul trei? întrebă Cleo uşor enervată. - Foarte sigur, dar să ştii că îl voi citi înainte să mă culc diseară, promise Max. S-ar putea să-l citesc şi pe al patrulea. Cleo roşi. - Ai face mai bine să nu-l citeşti pe acela. Cred că ai citit şi aşa destul de mult ca să-ţi faci o idee despre ce reprezintă Oglinda. Max îi zise reţinîndu-i privirea lipită de a sa:
95 * - Acum mi-e imposibil să mă opresc. Cleo îl privi cu un aer serios, tulburat. - Poate că ar fi cazul să punem lucrurile la punct de la început. Dacă eşti dornic de un interludiu plăcut pe malul oceanului, las-o baltă. Nu-mi place să fac parte din interludii. —Nici mie, spuse Max. Cleo îşi luă ochelarii şi-i puse pe nas cu un gest hotărît. Era roşie în obraji, însă avea privirea limpede. - Ca să fiu şi mai directă, nu-mi place nici un fel de Interludiu, fie el chiar şi plăcut. - Chiar deloc? - Deloc. - Niciodată? insistă Max, curios. Cleo se ridică în picioare şi se retrase în umbra fotoliului ei. Privi pe fereastră cîteva clipe. - Cîndva, cu mult timp în urmă, cînd aveam douăleci şi trei de ani, a existat un bărbat, dar ne-am des părţit după ce... după moartea părinţilor mei. De atunci nu am mai avut pe nimeni. - De ce? întrebă Max, flămînd să afle chiar şi cel mai mic amănunt despre ea. Trebuia să sape în profunzime f l să-i descopere chiar şi cele mai ascunse secrete. - Nu ştiu de ce. Cleo păru enervată. Focul de artificii de acum cîteva secunde se stinsese pe cît de spontan i e aprinsese. Nu acesta e adevărul. Un psihiatru mi-a •pus că nu am fost capabilă să fac fată modului în care au murit părinţii mei. - Cum au murit părinţii tăi? Cleo privi în jos, spre palmele împreunate în poală, parcă întrebîndu-se cît de mult să-i spună. Luă pînă la
urmă o hotărîre. - Se spune că tata a împuşcat-o pe mama, apoi s-a •Inucis.
96 - lisuse! murmură Max. - Teoria spune că nu mă pot împăca deloc cu ideea că s-au iubit şi s-au omorît apoi. îmi vine greu să cred că legătura pe care au avut-o ai mei a putut fi învinsă de o obsesie bolnăvicioasă a lui tata. - Dar aici există şi o anumită logică, zise Max în şoaptă. Uite, Cleo, regret că ţi-am pus atîtea întrebări. Nu aveam nici un drept să fac asta. - La naiba! exclamă Cleo şi se ridică brusc în picioa re. Nu ştiu de ce-ti spun ţie toate astea. Eşti al doilea bărbat căruia m-am destăinuit astăzi. Cred că povestea cu biletele anonime şi cu panglica m-a tulburat mai mult decît credeam. - l-ai spus lui Hildebrand despre părinţii tăi? - M-a înfuriat cînd a zis că nu sînt îndeajuns de pură pentru o soţie de politician. Cleo oftă. Cred că deve nisem prea vorbăreaţă, l-am spus că mai am un ma nuscris în dulap. Nu am putut rezista şi i-am zis că probabil presa va avea oricum ceva de comentat pe seama morţii părinţilor mei. - Am înţeles. El cum a primit veştile? Cleo ridică din umeri. - Oh, a rămas sincer şocat. Max, iartă . pentru ce am discutat cu tine în această seară. E o problemă foarte personală şi pînă astăzi nimeni, în afara familiei, nu a ştiut ce s-a întîmplat cu părinţii mei. . - Nu intenţionez să vorbesc cu altcineva despre asta. - Ştiu. Voiam doar să înţelegi de ce nu sînt o can didată potrivită pentru o relaţie de scurtă durată sau chiar de lungă durată. Max îşi luă bastonul şi se ridică încet. Strînse mi nerul sculptat în chip de şoim şi rămase s-o privească pe Cleo. t
97 - Nu vreau să te zoresc să faci ceva ce nu doreşti. Surîsul ei în loc de răspuns îl făcu să se simtă mai liniştit şi uşurat de nesiguranţă. - îţi mulţumesc pentru înţelegere. îmi pare rău pentru ce s-a întîmplat aici, în această seară. A fost vina mea. Max zîmbi ca pentru sine şi se îndreptă spre uşă. - Să nu fii prea sigură de asta. Ne vedem mîine dimineaţă. - Max? - Stai liniştită, Cleo. De-acum încolo vom face totul ca la carte. Cartea ta, vreau să spun.
Capitolul 5 A doua zi în zori Cleo renunţă să mai încerce să adoarmă. Dădu pătura la o parte, se ridică din pat şi se duse la fereastră pentru a aprecia starea vremii. Cerul era acoperit de o perdea de nori, însă deocamdată nu ploua. Mai avea timp destul ca să facă o plimbare pe faleză pînă ce începea furtuna. După o noapte de agitaţie avea nevoie să-şi lim pezească gîndurile cu ajutorul aerului proaspăt şi rece de mare. Poate că mai tîrziu se va duce şi la centrul de meditaţie de la Armonia cosmică. Din păcate de dimi neaţă nu avea cînd. Cleo dorea întotdeauna să fie pre zentă în bucătărie cînd începea activitatea. După cum observase cîndva Jason, o întreprindere privată de talia hanului Robbins necesita o supraveghere atentă. Cleo îşi aduse aminte de prietenul ei. Se îmbrăcă în blugi şi într-o cămaşă albastră de bumbac. Trecu peste amintirea lui Jason, fiindcă acestuia nu i-ar fi' plăcut să-i ocupe prea mult timp gîndurile. Jason Curzon credea în a trăi pentru viitor, nu pentru trecut. După ce-şi legă şireturile pantofilor sport, se îmbrăcă şi cu scurta vînă torească. Ieşi din cameră şi coborî scările spre salonul unde era încă linişte. Sforăiturile ritmice din apropierea biroului îi dădură de înţeles că George era încă la lucru, la fel de atent ca întotdeauna.
99 Ieşi pe la bucătărie. Andromeda, Steaua Dimineţii şi celelalte ajutoare de la Armonia cosmică nu sosiseră încă. Clienţii hanului aveau oricum să se trezească mai tîrziu. Aerul rece o atinse precum un tonic. Noaptea ceda încet locul primelor raze de lumină ale zilei. Frigul muş cător o făcu pe Cleo să-şi amintească de mănuşi. Cu mîinile adîncînfundateîn buzunarele scurtei plecă agale spre faleză. în această dimineaţă voia să se gîndească la o mulţime de lucruri: la vis, la dispariţia lui Benjy, la problemele Trishei. Trebuia să se ocupe de fiecare în parte, însă mintea ei refuza să se concentreze asupra vreunuia. Orice făcea, gîndurile se învîrteau în cerc şi se opreau asupra unui singur eveniment care pusese stăpînire pe ea: sărutul lui Max. Era pentru prima dată cînd se sărutase cu un bărbat de cînd părinţii îi muriseră. Cu toate acestea nu avusese senzaţia de greşeală sau de a fi întinat orice altă relaţie avută pînă atunci. Aseară, cu Max, încercase o senzaţie minunată de bucurie. îl dorise, îl dorise cu adevărat. Pasiunea resimţită stătuse îngropată în adîncul ei, apoi se trezise şi răspunsese cînd un bărbat adevărat o atinsese. Se simţi uşurată cînd realiză că îl găsise pe acela care o putea ajuta să se elibereze. Bărbatul din oglindă venise în sfîrşit în viaţa ei. Spre nemulţumirea ei, lucrurile nu erau chiar atît de limpezi pe cît se aşteptase ea să fie, în eventualitatea că-l gă sea pe bărbatuf potrivit. Avea multe necunoscute în pri vinţa lui Max Fortune şi mai multe incertitudini chiar. Unul din elementele care o tulbura cel mai mult era că el părea să nu-i răspundă în acelaşi fel cum îi răs pundea ea lui. Fusese atît de sigură că, dacă-l va întîlni pe bărbatul din oglindă în lumea adevărată, nu numai că-l va recunoaşte imediat, dar şi el o va recunoaşte pe
fOO
ea. Din cîte îi spuseseră mama şi tatăl ei, înţelesese că ei doi ştiuseră din clipa cînd s-au întîlnit că sînt meniţi unul altuia. Cînd Cleo privise în ochii lui Max cu o seară înainte, în ei văzuse nu numai dorinţă sexuală, ci şi un element de control bine calculat. La acest gînd oftă acum. Tre buia să recunoască faptul că reacţia ei la el a fost spon tană, neafectată şi pură, pe cînd Max Fortune părea că are agenda deja plină. Acest amănunt îl făcea periculos. Teoretic, Cleo ştia că trebuie să-şi ascută simţul de a u t o a p ă r a r e Totuşi, de ce nu avea aceeaşi senzaţie de nepotrivire, ca altă dată, cînd se gîndea la el? se întrebă Cleo. îşi aminti cum îi pusese panglica roşie în jurul gîtului şi o trăsese spre el imitînd perfect scena din capitolul trei al Oglinzii. Poate prea perfect, se gîndi ea. Ar fi putut chiar pune pariu că Max citise capitolul al treilea înainte de a veni să o caute în seră. Cleo simţi că răsăritul nu-i aparţine numai ei şi în toarse capul. Surîse politicos şi-! salută pe Herbert T Valence, care se apropia de ea. Valence era îmbrăcat elegant, ca de obicei, iar pe deasupra avea pardesiul din păr de cămilă, pe sub care se distingea la gît o eşarfă de mătase. în picioare purta pantofi din piele. Spuma de păr sau spray-ul pe care-! folosise pentru a-şi menţine şuviţele cărunte într-o formă aranjată dădea rezultate în faţa brizei. Nici un fir de păr nu i se mişcase de pe cap. Diamantul de pe inelar strălucea în lumina difuză a dimineţii. Cleo reflectă la aglomeraţia de bărbaţi eleganţi, îm brăcaţi în haine scumpe, care umpiuseră hanul în acest sfîrşit de săptămînă. Eleganţa şi severitatea combinate la Max şi la Herbert T. Valence erau ceva cu totul be nefic pentru imaginea localului.
101 - Bună dimineaţa, domnişoară Robbins, zise Va lence înclinînd uşor capul. - Bună dimineaţa, spuse Cleo. Nu v-am auzit ve nind. Aţi ieşit la o plimbare matinală înainte de următorul •eminar? - Este foarte important să merg pe jos cîte o milă în flecare zi, o informă Valence. Exerciţiul potrivit este esenţial pentru o acţiune de succes. - E foarte plăcut să cunoşti pe cineva care face ceea ce îi învaţă pe alţii să facă. - Trebuie să-mi menţin reputaţia, domnişoară Rob bins. Şi pot să fac asta numai dacă mă conduc după cele cinci reguli de bază ale succesului. - Şi care sînt cele cinci reguli, domnule Valence? întrebă Cleo curioasă. Sau pe acestea nu le puteţi spu ne pe gratis? - Cum între noi există o legătură profesională, nu mă deranjează să vă enunţ cele cinci reguli. - Ce amabil sînteţi. Cleo se întreba dacă pe listă pusese şi închis-deschisul pixului de cinci ori înainte de a-l pune la loc în buzunarul de la piept şi statul la han în aceeaşi cameră de fiecare dată. Pe parcursul aşa-ziSelor legături profesionale, Cleo avusese ocazia să ob serve o serie întreagă de excentricităţi ale lui Valence. Acesta ridică mîna cu un deget extins. - Prima regulă este să te concentrezi asupra obiec tivului, spuse, apoi extinse cel de-al doilea deget. A doua este să-ţi pregăteşti un plan pentru realizarea obiectivului. Regula a treia este să rezişti impulsului de a te abate de la plan. Regula a patra este să fii atent la flecare detaliu şi să ai grjjă să-l îndeplineşti înainte de a-ţi realiza planul. - Şi regula a cincea? întrebă Cleo. - Regula a cincea este ca întotdeauna să gîndeşti
102 pozitiv, numai la succes şi niciodată la eşec. Cleo cîntări cele auzite. - Dar ce se întîrhplă dacă e cineva care ratează, domnule Valence? Valence ridică uşor capul cu un aer mîndru şi spuse: - Ratarea nu este o soluţie acceptabilă pentru aceia care şi-au orientat vieţile spre succes. Vă asigur că nu mi-am dobîndit reputaţia prin a face greşeli, domnişoară Robbins. - Cred că vă e destul de greu să supravieţuiţi unei asemenea reputaţii, se gîndi Cleo cu glas tare. - Recompensele sînt mult mai mari decît efortul ne cesar, zise Valence. Ar trebui să ştiţi la ce mă refer, domnişoară Robbins. Priviţi cîte aţi realizat la vîrsta dumneavoastră. Sînteti proprietara unuia dintre cele mai căutate hanuri de pe coasta washingtoniană. Cum aţi reuşit să-i convingeţi pe cei de la bancă să vă împru mute suma necesară pentru a-l deschide? Cleo privi spre apele albastre. - Am avut eu ceva bani puşi deoparte. - Ah, înţeleg. Banii familiei deci. Cleo îşi aminti de moştenirea lăsată de părinţii ei. - îmi scuzaţi întrebarea, zise Valence politicos, ca şi cînd şi-ar fi dat seama că a atins un punct sensibil. Nu am avut intenţia să vă tulbur. Adevărul'este că întot deauna m-au interesat poveştile despre succes. Pot spune chiar că le colecţionez. - Le colecţionaţi? - Da, să ştiţi. Ori de cîte ori aflu cîte una interesantă, o disec, aflu cum s-a întîmplat, învăţ multe din ea şi apoi adaug la seminariile mele aceste concluzii. - Da, domnule Valence, dar povestea mea nu este
103 prea complicată, zise Cleo. Am cumpărat hanul cu banii din moştenire. Cu ajutorul unor buni prieteni l-am făcut Bă meargă ca pe roate. Cam aceasta ar fi povestea. - Cu siguranţă că aveţi nişte angajaţi deosebiţi, spu($e Valence. Personalul de la bucătărie parcă ar proveni dintr-o comună a Noii Epoci, iar tînărul, cel cu baston, u se îmbracă şi nici nu se poartă ca un ajutor angajat. - Ei bine, el chiar este angajat ca ajutor, dar nu ştiu ţfa va rămîne la noi. Acest gînd rostit îi tăie respiraţia. ||deea că Max putea pleca îi trimise o săgeată dureroasă $n inimă. Realiză că nu doreşte să-l piardă pe bărbatul idin oglindă, acum cînd în sfîrşit îl găsise, v - După părerea mea, comportamentul lui este prea arogant pentru postul ocupat. - Voi vorbi cu el despre asta, spuse Cleo zîmbind. - Vă recomand să o faceţi. Valence se uită la ceas. Trebuie să mă întorc în cameră. Vreau să-mi parcurg notiţele. înainte de a vă ura o zi bună, domnişoară Rob bins, aş dori să discut ceva cu dumneavoastră. - Ce anume, domnule Valence? Valence o privi dezaprobator şi spuse: - P upun că nu vor mai fi şi alte evenimente neprevăzu aşa cum a fost acela cu pana de curent pe care am sjportat-o ieri după-amiază. - Mă tem că asemenea întîmplări sînt dincolo de puterea mea, spuse Cleo zîmbind în continuare. Ne vom da toată silinţa, domnule Valence, însă mai ales pe timp de furtună nu vă pot garanta nimic. - Dacă nu-mi puteţi oferi o sursă sigură de ali mentare, voi fi nevoit să-mi aleg alt loc pentru urmă toarele seminarii, o avertiză Valence. - După cum v-am spus, domnule Valence, ne vom da toată silinţa să vă puteţi desfăşura activitatea conspunzător.
r
104 Valence mormăi un răspuns: - Bine, atunci asta e. Va trebui să mai vedem, nu-i aşa? - Cred că da, zise Cleo. Vă doresc o zi bună, dom nule Valence. - Mulţumesc, la fel şi dumneavoastră. Spunînd acestea, Valence se întoarse şi porni spre han. Cleo îl urmări cum îşi ridică gulerul călduros al pardesiului, adăpostindu-se de vîntul rece. îşi continuă plimbarea spre faleză. Se gîndi la cele discutate cu Va lence despre Max. Nu ştiu cît va rămîne la noi. Un motiv excelent pentru a fi foarte precaută, se gîndi Cleo. Max era în acel moment o cantitate ne cunoscută, chiar dacă ea avea senzaţia distinctă că îl aşteptase toată viata.
Cleo amînă şedinţa de familie despre Trisha pînă a doua zi, cînd şi ultimul participant la seminar plecase. Adună familia după-amiază, înainte de pregătirile pentru masa de seară. Andromeda, Steaua Dimineţii, Trisha, Sylvia şi Cleo se aşezaseră pe băncile din bucătărie. Trisha le privi pe celelalte femei şi izbucni în plîns. - Lasă, draga mea, nu te agita, aşa, o consolă An dromeda, dîndu-i o batistă cu care să-şi şteargă ochii. Nu eşti prima femeie care se trezeşte în această situaţie şi nu vei fi nici ultima. E important să-ţi aminteşti că nu eşti singură. - Credeam că mă iubeşte, şopti Trisha printre sus pine.
105 - Cred că te iubeşte, interveni Cleo, dar Benjy e •periat de o mulţime de lucruri. - Prea speriat ca să mai folosească mijloacele de contracepţie, după cîte se pare, mormăi Steaua Dimi neţii. O privi p a Trisha cu severitate. Domnişoară, par că-mi amintesc că am discutat amîndouă despre acest •ubiect. Ce s-a întîmplat? Trisha începu să plîngă înfundat. - îmi pare rău. Pur şi simplu nu m-am gîndit. Nu vă Imaginaţi ce înseamnă asta. - Crezi? mîrîi Steaua Dimineţii. Poate că am eu şai zeci şi doi de ani, fetiţo, dar să ştii că nu am trăit într-o cutie. Crede-mă, ştiu ce înseamnă. Pasiunea nu e o •cuză pentru prostie. O femeie trebuie să-şi folosească fntîi capul. Trebuie să fie stăpînă pe situaţie. Trisha plîngea cu sughiţuri. Cleo o privi pe Steaua Dimineţii. - Pentru Dumnezeu, aşa nu ajungem nicăieri. Andromeda o privi pe prietena ei cu ochi dojenitori. - Cleo are dreptate. Acum e prea tîrziu să-i ţinem lecţii Trishei. Răul s-a produs. De aici încolo trebuie să mergem înainte. După cum spunea domnul Valence, trebuie să gîndim pozitiv. Problemele trebuie tratate ca nişte oportunităţi. - Ai dreptate, îmi pare rău, zise Steaua Dimineţii mîngîind-o pe Trisha cu un aer matern. Nu-ţi face griji, Trisha. Vom supravieţui şi acestei situaţii. - A fost numai vina mea, zise Trisha. - Aţi fost doi, o contrazise Cleo. Benjy este la fel de vinovat ca şi tine. - Diferenţa este că Benjy poate să întoarcă spatele, comentă Steaua Dimineţii. Trisha nu poate. - Ştii, se gîndi Andromeda cu glas tare, mă sur prinde că Benjy a dispărut. Credeam că băiatul acela se
106 adună, în sfîrşit, cum se spune. Muncea mult aici, lua parte la cursurile serale comunitare. Chiar începuse să vorbească despre viitor cu optimism. Credeam sincer că va reuşi. - încerca, interveni Trisha cu loialitate. Ştiu sigur. - Sînt de acord cu tine, spuse Cleo. Ştiu că ţine la Trisha, dar sînt convinsă că i-a fost teamă pentru mo ment. - Poate că ar fi trebuit să-i plătim băiatului un con silier de specialitate, zise Andromeda. - Nu cred că i-ar fi folosit la ceva, spuse cu indife rentă Steaua Dimineţii. Cleo se hotărî să ia Miele conversaţiei pînă ce acea sta nu degenera într-o morală pe tema ce-a-făcut-răuBenjy. - M-am gîndit la ceva. Pe Benjy îl cunoaştem de un an şi jumătate. E un băiat bun şi nu pot să cred că vrea să fugă de responsabilităţi. Cred că s-a retras undeva pentru a se gîndi o vreme. Trisha îşi ridică ochii din batistă. în privire i se citea o licărire de speranţă. - Chiar crezi că se va întoarce? Cleo se gîndi bine înainte de a-i da un răspuns. - Sînt convinsă că Benjy e foarte tulburat şi dez orientat în acest moment. Probabil că are nevoie să discute cu cineva. - Bine, dar de ce nu a venit să discute cu vreuna dintre voi? întrebă Steaua Dimineţii. Noi sîntem familia lui. - Aţi remarcat că, în afară de Sammy, sîntem toate femei? le întrebă Cleo. Benjy s-ar fi putut gîndi că vom fi atît de ocupate cu Trisha, încît nu am înţelege ce se petrece şi în sufletul lui. Sylvia ridică dintr-o sprînceană.
107 - Cred că se poate să fi fost aşa. - E important să ţinem minte că Benjy are o mare responsabilitate în cazul de faţă, fie că-i convine, fie că nu, comentă Steaua Dimineţii. O responsabilitate finan ciară. - Sînt de acord cu tine, zise Sylvia. Poate că Benjy nu e încă pregătit să-şi asume responsabilităţile morale f l sentimentale, însă poate şi trebuie să rezolve pro blemele financiare. Chiar şi Doug îmi trimite pentru copil bani din cînd în cînd. Benjy ar trebui să facă la fel. Cleo le întrerupse ridicînd o mînă. - înainte de a începe să facem presiuni asupra lui Benjy pentru respectarea obligaţiilor financiare, cred că mai bine ar fi să folosim o altă tactică. Ar trebui să-l convingem să se întoarcă acasă, unde îi este locul. Trisha o privi cu disperare. - Dar a plecat, zise ea. Nu ştiu unde este. Cum îl putem găsi? - Poate că Max l-ar putea găsi, zise Cleo încet. - Max? întrebă Trisha mirată. Cum poate el să-l gă sească? - Max spune că are un prieten care conduce o firmă de investigaţii particulare, îi explică cu calm Cleo. Nu am prea mare încredere în detectivii particulari* dar Max e de părere căr amicul lui e foarte bun. Benjy nu lipseşte de mult timp şi probabil că nu încearcă să se ascundă. - Crezi că prietenul lui Max îl poate găsi pe Benjy? întrebă Trisha muşcîndu-şi buza. - Propun să aflăm asta. Cleo se ridică în picioare cu un aer hotărît. După ce îi veni ideea, Cleo deveni aproape convinsă că problema trebuia abordată în această lumină. Staţi aici. Mă întorc imediat, le spuse celorlalte. Se duse la uşă. Ştia că prietenele ei o privesc cu
108 uimire şi curiozitate. Cleo se duse în hol, dar nu-l zări pe Max. îl căută şi în salon, dar nici aici nu era. Trei clienţi stăteau liniştiţi şi citeau în fata focului. Pe hol se întîlni cu d o u ă cameriste care strîngeau d u p ă plecarea participanţilor la seminar. - Darleen, l-ai văzut pe Max? - Cred că e în seră cu Sammy, zise Darleen. Cleo merse în direcţia indicată, spre seră. Ploaia cădea ritmic pe acoperişul de sticlă. în încăpere nu se auzeau decît ropotul calm al ploii şi susurul fîntînii-miniatură din mijloc. Max era aşezat în fotoliul cu spătar înalt, piciorul stîng şi-l rezemase pe un taburet, iar bastonul era spri jinit de braţul fotoliului. Cleo avu senzaţia că Max se simte ca acasă în această ambiantă exotică. Scena din fata ochilor îi su gera un pirat elegant care se retrăsese în insulele din sudul Pacificului. Tresări nervoasă cînd îl văzu ce ci teşte: Oglinda. Sammy stătea alături de Max, aşezat într-un fotoliu miniatural pe care Cleo i-l cumpărase de Crăciun. în braţe o avea pe Răţuşca cea Urîtă şi pe genunchi ţinea deschisă o carte cu poze. Cu degetul mare adînc înfipt în gură, părea la fel de captivat de lectura cărţii ca şi Max. - Bună, zise Cleo. Sammy scoase degetul din gură. - Bună, Cleo. Eu şi Max citim. - Da, văd. - Max spune de cărţi că sînt speciale. Are o mulţime şi le ţine într-o cameră secretă din casa lui, unde nimeni nu le vede, în afară de el. - Nu mai spune! Cleo se întrebă oare ce mai ţinea în acea cameră secretă. Poate chiar inima. Se apropie de
109 Ol. Max, te deranjează să vii puţin cu mine în bucătăriei unde sînt şi ceilalţi? Max ridică de-abia acum ochii de pe Oglinda. - De ce? Cleo îşi drese glasul. - Păi, ne gîndeam să-ţi cerem un serviciu. Vrem să ne ajuţi cu ceva. Max o fixă cu privirea. - Să vă ajut la ce? - Să-l găsim pe Benjy. - La naiba! spuse Max în şoaptă. Sammy scoase degetul din gură şi-l apostrofă: - Nu ai voie să vorbeşti aşa de urît cînd eşti cu mine.^ - îmi cer scuze, zise Max. Nu ştiu ce mi-a venit. • - Nu-i nimic, îl iertă Sammy dînd din cap cu înţe legere. Să nu-i spui mamei. - Nu-î voi spune, promise Max. - Crezi că-l poţi găsi, Max? întrebă Cleo răbdătoare. - Max poate să găsească orice, anunţă Sammy. A găsit-o şi pe Răţuşca cea Uîrtă. - O'Reilly ar putea să dea de el, zise Max. Ce vreţi să faceţi cu Benjy dacă-l găsiţi? - Nu ştiu sigur. Cleo surîse. Aş dori să ai o discuţie cu el. Max păru de-a dreptul şocat. - Vrei să discut eu cu el? Dar nici măcar nu-l cunosc pe tip. - îmi dau seama, dar eşti bărbat şi cred că lui Benjy l-ar fi mult mai uşor să vorbească despre aşa ceva cu un bărbat. - Şi despre ce naiba să discut cu el? - Iar ai spus ceva urît, îl admonesta Sammy. - Scuză-mă, zise Max.
110 Cleo încercă să-şi păstreze zîmbetul pe buze. - Ideal ar fi să-l poti convinge să se întoarcă acasă. Vreau să-şi asume responsabilităţile faţă de Trisha. Ar fi bine dacă măcar şi-ar da seama că are obligaţii finan ciare fată de ea. - Nu ceri mult, nu-i aşa? zise Max ironic. - Ce înseamnă obligaţie? întrebă Sammy. - Asta înseamnă că o persoană vrea ca altă per soană să facă un anume lucru, spuse Max fără să-şi ia ochii de la Cleo. - Oh! exclamă Sammy, aparent mulţumit de răs puns. Max o studie pe Cleo. - Această problemă este în afara zonei mele de experienţă. Nu sînt nici pe departe asistent social. - Dar ziceai că prietenul tău O'Reilly poate să ur mărească oameni, îi aminti Cleo. - Să-l găsească pe Benjy e una, iar să-l conving să se întoarcă e cu totul altceva, îi explică Max. - Trebuie să încercăm. - Aş fi preferat să nu mă amesteci şi pe mine în chestia asta, zise Max. Sammy scoase degetul din gură. - Pun pariu că tu poţi să-l faci pe Benjy să vină acasă, Max, spuse copilul. Cleo îl privi pe Max cu o expresie nerăbdătoare. - Nu ai vrea să terminăm discuţia în bucătărie? - Ceva îmi spune că nu pot să o evit, comentă Max şi-şi ridică piciorul de pe scăunel. Se uită după baston, dar Sammy fu mai rapid, îl luă şi i-l dădu. - Mulţumesc, zise Max. Puse romanul sub braţ şi îi zise lui Cleo: Bine. Hai să mergem. Sammy îşi reluă locul pe fotoliul mic. - Max, vii înapoi ca să-mi citeşti? îl întrebă Sammy.
111 - Poate, îi răspunse Max. - Bine, atunci te aştept aici. Cleo surîse pe cînd ieşi din seră urmată de Max. - Sammy are lipici la tine, nu-i aşa? - îmi apare,în cale ori de cîte ori mă întorc într-o parte sau în alta. - Am impresia că încearcă să te transforme într-un gen de unchi de onoare, aşa cum a făcut cu Jason, fxplică ea. • - E-n regulă, zise Max. M-am obişnuit. Cleo deschise uşa bucătăriei. Trisha, Sylvia, Androtneda şi Steaua Dimineţii se uitară la ei de cum intrară. Pe chipurile lor se citea nerăbdare, speranţă, hotărîre şi bucurie. - Ei? începu Steaua Dimineţii, abordîndu-l direct pe Max. Ne ajuţi să-l găsim pe Benjy? Andromeda şi Sylvia îl urmăreau pe Max cu ochi rugători, iar Trisha îşi suflă nasul, privindu-l cu teamă. Max trecu în revistă grupul adunat pe băncuţele din bucătărie. Chipul său era de necitit. - Poate că vă voi ajuta să-l găsiţi pe Benjy. Femeile se priviră una pe cealaltă cu uşurare. - E minunat, zise Andromeda. Vei vorbi cu el? în cerci să-l convingi să se întoarcă acasă? - Vorbesc cu el, însă nu vă promit nimic, spuse el. - înţelegem, îl asigură Cleo. Trisha nu avea stare. - Nu cred că e o idee bună. Adică, nu ştiu dacă Benjy va suporta presiunile. Ce îi voi spune dacă Max îl găseşte şi-l aduce acasă? - în primul rînd nu-i vei mai spune aşa, începu Max. Grupul încetă orice comentariu. Cleo şi celelalte se uitau la Max amuţite de uimire. Cleo fu prima care vorbi. - Ce vrei să spui? Benjy e numele lui. Benjy Atkins. l
112 - Nu şi dacă se va întoarce aici şi-şi va asuma res ponsabilităţi, replică Max. Dacă îi veţi cere vechiului Benjy să devină bărbat, cel puţin trataţi-l ca atare. Deacum încolo numele lui va fi Ben.
- Sigur, Max, pot să verific lista ta de nume pe re ţeaua de computere, spuse Compton O'Reilly de la ce lălalt capăt al firului, dar ce naiba se întîmplă acolo? E adevărat că ai plecat de la Curzon International? O'Reillypărea amuzat, însă asta nu era o noutate, îşi zise Max. întotdeauna vorbea la fel. Max era printre puţinii oameni care înţelesese de ce pentru O'Reilly abordarea cu umor a vieţii era doar o faţadă. De cînd îi muriseră soţia şi fiica într-un accident de avion, în urmă cu cinci ani, O'Reilly se retrăsese într-un loc unde se părea că nimic nu-l putea tulbura. Max l-ar fi invidiat dacă nu ar fi simţit că pentru O'Reilly veşnica stare de bună dispoziţie era menită să mascheze durerea care încă îi ardea sufletul. - Am terminat cu Curzon. Max sprijini telefonul între umăr şi bărbie, după care luă un creion. Acum lucrez în alt loc. - N u mai spune! Am auzit nişte bîrfe; însă nu le-am crezut. Credeam că la Curzon ţi s-a făcut o ofertă pe care nu ai putut s-o refuzi după moartea bătrînului. - Nu primesc o f e r t e l e la Curzon, spuse Max şi se lăsă pe spate în fotoliu. îşi frecă piciorul şi privi afară pe fereastra camerei lui. începuse să-i placă priveliştea pe care o avea de la mansardă. - Nu sînt total surprins de faptul că te-a angajat un
113 alt mare lanţ de firme. Este Global Village Properties? Au pus ochii pe tine demult. - Nu m-am angajat nici la Global Village, nici la alt lanţ celebru. Max bătea cu creionul pe teancul de bile ţele pentru notiţe aflat pe biroul său. Numele tuturor oaspeţilor de la han pe perioada weekend-ului erau tre cute în ordine alfabetică pe prima pagină. în dreptul fiecărui nume notase adresa şi numărul de telefon. - Ai optat pentru vreun independent mărunt? zise O'Reilly gînditor. Ce pui la cale? Răspunzi la vreo pro vocare? Vrei să cumperi vreo clădire şi să-ţi deschizi propriul lanţ de hoteluri? Te şi văd făcînd asta. Tu eşti singurul care i-ar putea pune pe jar pe cei de la Curzon. Ar fi nostim să-i urmăreşti. - E un han mic de pe Coastă şi nu intenţionez să-l cumpăr sau să-l transform în hotel. O'Reilly izbucni în rîs. - Haide, Max, nu mi te imaginez conducînd un loc şor rural care oferă micul dejun inclus în costul cazării. - Nu înţelegi. Nu eu conduc localul. Eu lucrez pentru proprietar. - Şi ce faci? vru O'Reilly să ştie. - Slujbe diferite. Desfund WC-uri, car lemne de foc, sen/esc la bar. Pentru moment mă ocup cu probleme de securitate, răspunse Max. Crezi că te poţi opri din rîs cîteva minute, cît îţi ia să verifici lista de nume pe care fi-am dat-o sau să sun la Brindle Investigations? - Hei, nu face să apelezi la concurenţă. Mă ocup eu de listă. Cui trimit nota de plată? - Mie. - E ceva ce nu înţeleg aici, zise O'Reilly. Ai deja adresele oamenilor acestora. Ce vrei exact să mai caut eu? - Nu ştiu sigur. Max trecu în revistă lista. Vezi dacă
114 are cineva legături cu grupuri ultraconservatoare sau cu organizaţii religioase extremiste. Ai putea să verifici şi dacă vreunul din ei are cazier sau a fost arestat pentru proteste sociale de dreapta sau dacă a făcut tam-tam în legătură cu prevederile primului amendament. Chestii de genul acesta. - Crezi că ai de-a face cu vreun fanatic al moralei revoltat? - Aşa am impresia. Patronul meu a scris o carte care a fost publicată de curînd. Cred că avem în fajă un cenzor autonumit care s-a decis să-şi patenteze propria metodă de critică literară asupra unui autor. - Mi se pare că e vorba de un tip puţin sărit de pe fix, nu-i aşa? - Oricine ar fi, e genul care nu se dă în lături de la nimic pentru a înspăimînta un scriitor nevinovat. - Ştii că există mulţi care cred că au chemare pentru a cenzura ceea ce citesc alţii. - Ştiu, dar sper că numărul acelora care se oste nesc să urmărească un autor anonim căruia să-i lase ameninţări stranii nu este prea mare. - Să văd ce pot face, zise O'Reilly. în cîteva zile vei avea informaţiile. Max privi atent spre norii care se adunau ame ninţător deasupra mării. - Am un nume pe care vreau să-l verifici în mod special. Trebuie să-l găsesc pe un tînăr care se nu meşte Benjarrm Atkins. - Are vreo legătură cu problema ta de securitate? - Nu, cred că nu. E cu totul altceva. E un fost an gajat la han. A plecat în puterea nopţii şi nu a lăsat nici o adresă. - Am priceput. A luat ceva cu el? - Nu e vorba despre ce a luat, ci destre ce a lăsat în
115 urma lui, răspunse Max. - Bine, fă pe cripticul. Mie ce-mi pasă? Mai spune-mi ce ştii despre acest Atkins. Viaţa lui de copil putea fi rezumată foarte concis. Ea îi amintea lui Max de trecutul său. Cel puţin el nu lăsase nici o^fată însărcinată la douăzeci şi trei de ani, reflectă Max. întotdeauna fusese foarte atent să nu lase nici o femeie însărcinată. Acest detaliu îi aduse în gînd o imagine foarte îndrăzneaţă, referitoare la cum ar arăta Cleo rotunjoară şi însărcinată cu copilul lui. Max se simţi dintr-o dată chinuit de curiozitate şi de o stranie gelozie. Copilul lui. Era pentru prima dată cînd se gîndea cu adevărat la posibilitatea de a avea un copil al lui. - Te sun eu de îndată ce am noutăţi, spuse O'Reilly. - Mulţumesc. Apropo, în legătură cu Atkins nu e nici o grabă. - Ce naiba vrei să spui cu asta? Max răspunse studiind marea: - Vreau să spun că nu mă grăbesc să aflu răspun surile, la-o încet. Spuse aceste cuvinte, apoi închise. Motivul pentru care nu se grăbea să-l găsească pe Atkins era acela că, odată găsit băiatul, trebuia să se ocupe de cealaltă misiune cu care îl însărcinaseră Cleo şi prietenele ei. Max era convins că va fi o misiune Imposibilă. Nouăzeci la sută putea jura că nu va reuşi să-l convingă pe Atkins să se întoarcă în sînul ciudatei familii de la han. Pe toţi dracii, îşi zise Max, nu avea nici cea mai mică Idee cum ar putea convinge un tînăr să-şi asume res ponsabilităţi. Cazul lui Atkins se contura ca una din acele foarte rare, dar memorabile ocazii cînd Max ştia sigur că va rata. Nu-i plăceau nereuşitele, le ura cu pasiune. Preţul era al naibi de mare.
116 Max ştia că, dacă nu va reuşi să-l convingă pe At kins să se întoarcă, el însuşi nu va mai fi la fel de bine primit şi aşteptat la hanul Robbins. Oamenii te tratează diferit cînd nu le oferi ce-ti cer. Un intrus putea fi bine venit atîta timp cît era util celorlalţi. Problema era de domeniul pragmaticului, îşi zise Max, nu de al emoţio nalului. Statutul de privilegiat în intimitatea familiei i-ar putea pune în dificultate încercările de a căuta pînzele. Aceasta însemna că trebuie să găsească picturile înainte de a porni în căutarea lui Ben Atkins. Continuă să-şi maseze coapsa. Răspunsul era evident. Va trebui s-o seducă pe Cleo. Acesta ar fi modul cel mai rapid şi cel mai uşor de a obţine răspunsul pe care-l dorea. Cleo era cheia redobîndirii moştenirii lui. Ea ştia mult mai multe decît voia să recunoască. Jason nu avea nici un motiv să-l fi minţit pe Max tocmai pe patul de moarte. Cleo ştia unde sînt tablourile, iar Max ştia, după ce citise Oglinda că autoarea cărţii este vulnerabilă la pa siune. Acum, că descoperise focul care o măcina, era aproape convins că putea s-o facă să-l dorească. Max nu-şi mai masă coapsa şi privi spre cana cu ceai de plante pe care i-o adusese camerista din partea Andromedei. - Cleo mi-a spus că te deranjează piciorul, îi zisese ea pe cînd trebăluia prin bucătărie, pregătind infuzia. Să bei două-trei căni şi să-mi spui dacă nu te ajută. - La artrita mea face minuni, se oferi Steaua Dimi neţii să-i facă reclamă. - încearcă-l, Max, insistă Cleo, ceaiurile Andromeda sînt grozave pentru dureri de cap şi de muşchi. Licoarea avea gust de esenţă de buruieni, după gustul lui Max. Noutatea de a le vedea pe Cleo şi pe celelalte femei agitîndu-se pentru el se dovedi irezis tibilă. Deja băuse o cană de ceai. Să fie oare imaginaţia
117 sau chiar nu-l mai durea piciorul atît de rău? Ceaiul avusese acelaşi efect ca şi masajul lui Cleo făcut asea ră. Mai bău o cană. Imagini fierbinţi îi reveniră în memorie şi simţi ace eaşi pornire nestăvilită venind de undeva din adîncurile trupului. Bău ceaiul încet şi savura amintirea gustului buzelor lui Cleo. Fuseseră fierbinţi, dulci şi tremură toare, sfioase, dar dornice. Instinctul îi spunea că se putea desfăta pînă la saţietate cu căldura corpului ei aşa cum nu o mai făcuse vreodată în viaţă. Nu trebuia decît să descătuşeze flacăra din gheaţă. Timpul se scurgea rapid. O'Reilly era bun la treabă. Max ştia că, deşi îi spusese prietenului său să nu se grăbească, acesta îi va da răspunsurile relativ repede. In acel moment Max va trebui să-l caute pe Atkins şi să-i vorbească. Promisese. Toate acestea însemnau că trebuie să găsească pînzele înainte de a porni în căutarea lui Atkins. Max ştia că, după discuţia ca de la bărbat la bărbat cu Atkins, situaţia lui la han se va schimba. Va mai fi încă o dată un intrus. „Nu e mare scofală", îşi zise el. Era obişnuit să joace rolul intrusului. Problema era că dorea cele cinci pînze.
Trecură două zile; Cleo tocmai intrase în bucătărie şi supraveghea pregătirea cinei. Steaua Dimineţii mesteca într-o oală care părea plină cu faimoasa ciorbă de fa sole şi legume, renumită \aArrtionia cosmică. - Aţi văzut-o pe Andromeda? întrebă ea. - Vine imediat, zise Steaua Dimineţii în timp ce
118 adăuga la ciorbă puţin busuioc. A fost reţinută la Casa pensionarilor. - S-a întîmplat ceva? spuse Cleo adulmecînd aburii delicioşi de deasupra oalei cu ciorbă. - Un bărbat în costum cenuşiu şi cravată de mătase a venit acolo tocmai cînd noi plecam. A insistat să stea de vorbă cu ea. Spunea că e important. Eu am venit mai repede să mă apuc de treabă. După ce vorbi, adăugă şi puţin piper. Ai vreo noutate despre Benjy? - Vrei să spui despre domnul Ben Atkins? zise Cleo amuzată. - Ah, scuze, rîse Steaua Dimineţii. Trebuie să nu-i mai spunem pe nume bietului băiat, nu-i aşa? - Max a zis că, dacă nu ne străduim, el nu se mai duce după Ben. Din cîte ştiu, nu s-a aflat încă nimic despre el. - Trisha spunea că Max nu-l va putea găsi. Şi că Ben nu va accepta să se întoarcă, deşi Max l-ar putea găsi, zise Steaua Dimineţii. - Vom vedea. Uşa din spate se deschise şi An dromeda dădu buzna în bucătărie. De pe pelerina ei azurie picurau stropi de ploaie. - Toarnă cu găleata, spuse Andromeda cu reproş, apoi scutură pelerina şi o puse în cuier. Credeam că nu mai scap de omul acela caraghios. Ce pierdere de timp. Nu voia să accepte un răspuns negativ. . • - Comis-voiajor? întrebă Steaua Dimineţii. - Poţi să-i spui şi aşa. Doar că acesta voia să cum pere, nu să vîndă, zise Andromeda. Se numea Garrison Spark. - Ah, ştiam eu, mormăi Cleo. Probabil vă încerca să vă cumpere pe toate pentru restaurantul său, nu? - Nu chiar, dragă. Andromeda îşi puse şorţul şi-l înnodă la spate. Spunea că e negustor de obiecte de
119 artă. Caută nişte tablouri ale unuia Luttrell. - Amos Luttrell? zise Cleo interesată. - Da, parcă aşa spunea. De ce? A i auzit de el? - Păi, da. De fapt, am auzit. Cleo păru mirată. Max mi-a spus ceva de ele. Andromeda l u â un cuţit şi î n c e p u să taie ardei iute. - Domnul Spark spunea că există cinci picturi ale acestui autor care se găsesc pe u n d e v a pe aici, pe * Coastă. Spunea că valorează o avere. Steaua Dimineţii o privi cu interes. - Ce înseamnă o avere? - Vreo cincizeci de mii de dolari, z i s e Andromeda. Cleo rămase cu gura ca la dentist. - Cincizeci de mii de dolari. Glumeşti? în acea clipă se deschise uşa bucătăriei şi în p r a g apăru Max. Sammy era lîngă el, cu răţuşca de plastic în mînă. - Mai e nevoie de un platou cu antreuri, spuse Max. - Cu măsline, adăugă Sammy cu u n aer important. Toate măslinele s-au dus. - Asta pentru că le-ai mîncat tu, îi zise Max, - Răţuşca cea Urîtă le-a mîncat, explică Sammy. - Mai am pregătit un platou, spuse Steaua Dimineţii, îl aduc imediat. Max i se adresă lui Cleo: - S-a întîmplat ceva? - Cineva pe nume Garrison Spark caută tablourile despre care mi-ai spus cînd ai sosit. - Spark este aici? întrebă Max tulburat. - Nu e aici, răspunse Cleo. S-a dus la Armonia cosmică. Andromeda a vorbit cu el. Max, domnul S p a r k spunea că tablourile valorează cincizeci de mii de d o lari. - A minţit, spuse Max. Valorează un sfert de milion.
120 Peste cinci ani vor valora un milion. - Dumnezeule! exclamă Steaua Dimineţii. Cleo rămase fără cuvinte. - Un sfert de milion? - Da, confirmă Max. Ce i-ai spus lui Spark? o întrebă pe Andromeda. Aceasta păru surprinsă de tonul său categoric. - l-am zis că nu am auzit de acest Amos Luttrell, darămite de tablouri. Cleo se uită la Max şi-l întrebă cu asprime: - Ce se întîmplă, Max? Cum de-şi închipuie cineva că Jason avea aceste tablouri de valoare? - Cred că e timpul să-ti explic cîteva lucruri în legă tură cu persoana lui Jason Curzon. Ţi-am spus că nu era sărac. Ca să vorbim în termeni relativi. Era Jason Curzon de la Curzon Internaţional. - Lanţul de hoteluri? Cleo părea că nu crede. Eşti sigur de asta? - Da, răspunse Max. Ştiu foarte bine fiindcă am lu crat pentru el.
Capitolul 6 - Deci Jason Curzon al nostru era unul dintre aceia? Capul lanţului hotelier? întrebă din nou Cleo peste cîteva ceasuri. Stătea în fata barului cu o cană de ceai în fată. Era o seară obişnuită de iarnă, într-o zi calmă a săptămînii. Se făcuse tîrziu şi murmurul conversaţiilor din salon de venea din ce în ce mai slab, semn că somnul începuse să-şi arate prezenta. Max stătea în spatele barului; acolo părea locul lui, ca şi cînd întreaga viată ar fi lucrat ca barman, turnînd cafele expresso şi servind vişinată după cină. Cleo re marcase la el adaptabilitatea. Reuşise să facă faţă ori cărei treburi pe care i-o dăduse, fără să comenteze nimic. - Cred că mă întrebi asta pentru a douăzecea oară. Max luă un pahar şi-l şterse cu un prosop alb. Pentru a douăzecea oară răspunsul este da. - Dar nu a suflat o vorbă despre asta. Cred că nu voia să ştim noi. Cleo dădu din cap uimită. Ştiam că numele de familie este Curzon, dar nici prin gînd nu ne trecea că are vreo legătură cu familia proprietarilor de hoteluri. - Cred că îi făcea plăcere să fie considerat ca un membru al familiei voastre, spuse Max. Cred că trăia o
122 fantezie reală aici, pe Coastă. Nu a făcut nimic rău. - Sigur că nu, dar îmi vine greu să cred că preşe dintele unui lanţ hotelier, dintre cele mai importante din lume, îşi petrecea weekend-urile aici, la hanul Robbins. Doamne! exclamă ea. L-am pus să desfunde toaletele. îl ajuta pe Benjy... scuză-mă, pe Ben să se ocupe de instalaţia sanitară. Max o privi cu circumspecţie. - Chiar nu aveai habar cine era? - Nu bănuiam nimic. Nici atunci cînd am primit o scrisoare de la o anumită doamnă Singleton în care ne anunţa moartea lui. - Roberta Singleton era secretara lui. După cît îl cunoşteam pe Jason, cred că a lăsat o listă de per soane care să fie înştiinţate în caz că lui i se întîmplă ceva. - Iar noi eram pe acea listă. Cleo îşi aminti de con versaţiile pe care le avusese cu Jason în salon. Cel puţin acum ştiu de ce mereu avea atîtea idei inovatoare despre cum să mă ocup de han. Anul acesta aproape că mi-am dublat profitul mulţumită lui. A fost ideea lui Jason să introducem sistemul de încasări compute rizat. - Jason ştia ce să facă atunci cînd era vorba de condus hoteluri, spuse Max. Era cel mai bun în do meniu. Cleo îl privi cu atenţie. - Nu mă miră acum că ai crezut despre mine că aş fi o căutătoare de aur. - Hai să nu redeschidem subiectul. - Mă bucur. Cleo sorbi din ceaiul de plante şi şi aminti un alt subiect abordat chiar în prima seară. Spui că ai lucrat pentru el? -Da.
123 Cleo îi studie expresia feţei şi înţelese imediat că acest răspuns dintr-un singur cuvînt acoperea o zonă foarte întinsă. - Şi ce făceai pentru el, mai exact? - Treburi de tot felul. Aşa cum fac şi pşntru tine. - Nu ştiu de ce, dar nu mi te pot imagina servind la bar sau cărînd bagaje la Curzon International, zise Cleo. - De ce nu? Aici asta fac. - Ai înclinaţie pentru a te face util. Cleo decise să lase baltă subiectul acesta. Dar ce este cu tablourile despre care mi-ai vorbit? Acele tablouri de Artie Luteflsk, sau cum îl cheamă? , Max o privi compătimitor. - Luttrell. Amos Luttrell. - Exact, Luttrell. în seara cînd ai venit parcă erai de părere că Jason mi le-a lăsat mie. - Asta mi-a spus el. Max privi în jos. Era greu de i p u s la ce se gîndeşte. - Acum vine acest Garrison Spark şi crede că sînt aici. Ştii ceva despre el? - Are o galerie în Seattle. E ceva exclusiv. Am lucrat 0 vreme pentru el. - Şi pentru el? întrebă Cleo uimită. Dar ştiu că te Invîrti. Ce făceai pentru domnul Spark? - Transportam tablouri. Le duceam la cumpărători. Muncă strict fizică. Nu am lucrat mult pentru el. Max Ştergea oglinda şi se uita apoi după urme. Aveam cîteva diferenţe de opinie asupra anumitor probleme. - Ce probleme? Max îşi ridică privirea şi o fixă: - Spark e foarte priceput şi ştie multe despre arta contemporană, însă nu-l preocupă nimicuri de genul Olnstei şi al integrităţii. Dacă ştie că poate vinde un fals, o face şi gata.
124 - Zău? întrebă Cleo fascinată. Nu am întîlnit în viata mea un falsificator de tablouri. Sună interesant. - Etica lui este aceea a şarpelui. Max vorbise foarte hotărît şi părea crispat. Ai auzit ce spunea Andromeda. Tipul a afirmat că tablourile valorează doar cincizeci de mii de dolari. - Eşti sigur că valorează mai mult? - Mult mai mult, spuse el. - Şi eşti sigur că sînt ale tale? - Sînt al naibii de sigur că-mi aparţin. - Jason ţi le-a dăruit? -Da. - Pur şi simplu ţi-a donat cîteva pînze valoroase? insistă ea. -Da. - Atunci trebuie să fi fost prieteni foarte apropiaţi, remarcă ea. - Ai putea să spui şi asta. Max aşeză în ordine paharele curate. Pe patul de moarte mi-a spus... Max se întrerupse şi se concentra asupra paharelor pe care la rînduia... lasă. Cleo aproape că-şi pierdu echilibrul de pe scaunul înalt; Max emana o putere extraordinară, care o cople^ şea. Simţea cum acest bărbat îşi controlează perfect sentimentele şi emoţiile chiar în acele momente. Max o privi cu ochi goi, însă glasul îi tremura. - Spunea că eu aş fi fiul pe care nu l-a avut nicio dată. Cleo îl privi cu atenţie şi înţelese că pentru Max ultimele cuvinte ale lui Jason erau ceva foarte impor tant, singurele pe care Max le auzise vreodată. - Oh, Max... El rîse, ca şi cînd ironia era îndreptată spre sine. - Atunci credeam că Jason exagerează. Ce naiba,
125 •ram angajatul lui, nu o rudă. Nimeni nu ştia asta mai bine decît mine.
i;.. - Da, însă dacă te considera fiul său, trebuie să fi |(nut enorm la tine. ^ Max deveni serios. Se concentra asupra unui alt pahar. - Era pe moarte. Conversaţiile cu oameni pe patul 09 moarte sînt întotdeauna melodramatice. Sînt sigur că flu s-a aşteptat să iau totul ad-litteram. Max tăcu apoi şi fcrivi undeva departe, puţin încruntat. Dar mi-a dăruit mblourile. Aici nu poate exista nici o îndoială. Cleo îşi dădu seama chiar în acel moment că tre cuse foarte mult timp de cînd altă persoană, în afară de lason, îi spusese lui Max, fie şi indirect, că îl iubeşte. îşi iminti de marea iubire care-i unise pe părinţii ei şi care legase mica lor familie; lui Max îi lipsiseră toate acestea, Işr Cleo îl compătimea. - Acele tablouri de Luttrell reprezintă mai mult decît Ufl cadou de valoare, nu-i aşa? Ele sînt moştenirea lălAtă de Jason pentru tine, zise Cleo. Dorinţa lui a fost ofc ele să fie ale tale. - El m-a trimis să le găsesc, zise Max pe acelaşi ton neutru. Mi-a spus că le-a lăsat în grija ta. v- Hmm. Mă întreb ce a vrut să spună cu asta. Cleo pflvi tablourile cu imagini de vînătoare care erau agăţate pt pereţii din hol. Jason nu mi-a vorbit niciodată despre •le/ - Chiar aşa? Cleo îi zise pe un ton de reproş: /(
v
126 - Ce vrei să spui cu asta? - Nimic, Max surîse amical şi zise cu intenţie: Mă întrebam şi eu ce a vrut să spună, atîta tot. - Bine, dar nu am nici cea mai vagă idee. Cleo era pregătită să insiste asupra acestui punct de vedere, însă atenţia lui Max se îndreptase către uşa de la in trare. Se uită şi ea într-acolo. Intră un bărbat cu trăsături ascuţite, asemeni unui poet chinuit. Purta un pulover negru, blugi negri şi ghete negre. Avea părul şaten închis, pieptănat spre spate, lung pînă la umeri. Privirea lui avea un aer straniu. Cleo îi surîse. - E prieten cu tine? o întrebă Max. Cleo îi zise apropiindu-se peste bar: - El este Adrian Forrester, marele scriitor nepublicat i din Harmony Cove. A sosit în oraş acum un an şi a spus tuturor că e autor de romane, însă pînă acum nu a vîndut nici o carte. Vine la noi o dată sau de două ori po săptămînă. Max păru interesat de personaj. - înţeleg că nu i-ai spus nimic de succesul tău? - Glumeşti? Mă îndoiesc că ar fi interesat să aflo, Cred că l-ar deprima. Cleo tăcu văzîndu-l pe Adrian că se apropie. Acesta veni la bar şi se aşeză pe scaunul de lîngă Cleo. Toate mişcările lui erau delicate. îi zîmbi lui Cîeo cu acea mină exersată îndelung, aproape perfectă, sugerînd un lord Byron obosit, măcinat de plictiseală. - M-am gîndit să trec pe aici pentru o cafea, spuse el tărăgănat. Toată ziua m-am luptat cu o scenă crucială din cartea mea. Nu-mi iese cum aş dori. Mi-am zis că puţină cafeina şi o schimbare de aer mi-ar prii. Cleo surîse consolator. - Sigur că da. Max face o cafea grozavă.
127 Adrian aruncă o privire indiferentă spre Max. - Fă-mi una dublă, amice. Am nevoie de ceva tare. - Să văd ce pot face, spuse Max. Dar te avertizez; dacă spui „mai cîntă o dată, Sam" să nu mă consideri pe mine răspunzător pentru rezultate. *. - Cum? Adrian nu înţelesese aluzia. - Nimic. Max se apucă de treabă lîngă automatul pentru espresso. Aburii şuierau. Adrian se răsuci cu icaunul şi ajunse cu fata spre Cleo. I se adresă făcînd Şi capul semn spre Max. * - E nou? i - Da, răspunse Cleo. Ştia din experienţă că lui Adrian îi plăcea enorm să vorbească despre sine, aşa Ol schimbă subiectul: Cum merge cu scrisul? Adrian ridică din umeri şi zise: - Am primit o propunere de la doi editori mari. Cufthd aştept să-mi dea de veste. Cred că se vor bate pe Cirte. S-ar putea să mă aflu în situaţia să vînd la lici taţie. Va trebui să-mi găsesc şi un agent zilele acesteia. - Tot o carte poliţistă? - Da, se numeşte Drum înfundat Acţiune clasică, poveste cu detectivi, foarte alertă. Este cea mai pură (prmă a genului, să ştii. Foarte putini mai scriu aşa ceva lltăzi. Adrian făcu o grimasă de dezgust. Prea multe (emei-scriitor au ieşit cu poveşti siropoase. - Nu mai spune, zise Cleo. - Da. Deîeriorează genul cu şleahta lor de femei-delectiv. Chiar şi în cărţi unde protagonist este un bărbat, i •0 atribuie o parteneră obligatoriu. Adrian se strîmbă din nou. Toată lumea se cuplează. - Şi ce e rău în asta? întrebă Cleo, gîndindu-se la relaţia romantică din cartea ei, O răzbunare perfectă. Mie îmi plac poveştile de dragoste în cărţi. - Mai lasă-mă, Cleo. Astea sînt treburi pentru femei. 4
128 Eu scriu cărţi adevărate. - Vrei să sugerezi că femeile au gusturi ciudate cînd e vorba de lecturi? întrebă Cleo cît putu de politicoasă, încercă să fie răbdătoare cu el, însă recunoştea că do multe ori devenea agasant. - Vreau să spun că adevăratul roman poliţist mo dern a fost degradat de romancierele care au insistat în a face mai' importantă legătura amoroasă decît rezol varea crimei, afirmă Adrian cu gravitate. Cine naiba aro nevoie de o legătură amoroasă într-o carte poliţistă? - Poate cititoarele au, sugeră Cleo. - Cui îi pasă de ele? întrebă Adrian privind-o dispre ţuitor. Eu scriu romane poliţiste clasice. De modă ve-j che. Cu acţiune serioasă. Tari şi dure. Munca mea so rezumă la esenţial. - La esenţial spui? - Eu creez ceva important, ceva care va dura, ceva ce va fi lăudat de critici. Să fiu al naibii dacă am să mâ pun la mintea cîtorva flămînde după dragoste. Max puse cana de cafea în faţa lui Adrian. - Nu sînt chiar atît de sigur că faci o mişcare înţe leaptă, Forrester. Oamenii citesc cărţi mai mult pentru personaje, decît pentru acţiune. O bună listă de per sonaje include şi ceva legături între ele. Cleo surîse aprobator. Adrian îl privi agasat pe Max, - Dar tu cine eşti? Vreun critic literar poate? - Nu în seara aceasta. în prezent sînt barman. - Atunci ascultă un sfat bun şi vezi-ţi de treaba ta, Ceva îmi spune că nu ai fi în stare să faci mai mult dedt faci aici. Adrian luă cana de cafea, sorbi puţin din lichi dul fierbinte şi se înecă. - Ooof! Scuipă repede, după care luă un pumn di şerveţele de hîrtie de pe bar. Cleo se sperie şi îl bătu pi spate de cîteva ori.
129 - Ţi-ai revenit, Adrian? Acesta îl fulgera cu privirea pe Max. - Ce dracu' mi-ai pus în cafea? - Cafea măcinată franţuzească, porţie dublă, răs punse Max privindu-l cu inocentă. Spuneai că o vrei tare. - Pe toţi dracii, dar băutura asta te omoară, gemu Adrian.
Max surîse politicos. - Eu fac cafeaua aşa cum îţi scrii tu romanele po liţiste. Tari şi dure.
>
Max începuse operaţiunea de seducţie. La o zi după scena cu Adrian, Cleo stătea liniştită pe Covoraşul ei din sala de meditaţii a Armoniei cosmice fI încerca să facă fată impactului celor întîmplate pînă atunci. • Max lăsa clar să se înţeleagă că doreşte să se culce eu ea. Era o formă subtilă de seducţie. De cînd o să rutase atunci, în seră, Max nu mai făcuse nici o mişcare (te avans, însă Cleo simţea la el acea dorinţă arzătoare •rj de cîte ori se aflau amîndoi în aceeaşi cameră. Sen zaţia o învăluia, iar dorinţa lui parcă o vrăjea aşa cum nimic altceva nu o mai făcuse. De obicei Cleo căuta calmul mediaţiei la centru după unul din acele vise neplăcute, însă în această după-amiază venise aici numai pentru a se gîndi la Max. < Privea fix cristalul galben care era singurul obiect din încăpere; ştia că ajunsese la o cotitură în viaţă. • Cristalul capta lumina palidă a zilei noroase şi radia
130 în cameră un spectru.de nuanţe aurii. Cleo privi în profunzimile de ambră şi se gîndi atît la trecut, cît şi la viitor. întotdeauna fusese foarte sigură că, dacă în viaţa ei va apărea bărbatul potrivit, acesta se va îndrăgosti de ea aşa cum ea îl va îndrăgi. Fusese sigură că legătura dintre ei va lua naştere din clipa cînd ochii li se vor întîlnî. Dar Max Fortune ştia foarte puţin despre dragoste şi, probabil, credea în sentimente şi mai puţin. Totuşi, cunoştea foarte multe despre dorinţă. Cleo ştia că în curînd va trebui să ia o decizie. Fie va trebui să se predea emoţiei senzuale puternice emanate de Max, fie se va retrage în siguranţa cochiliei ei inte rioare. Se putea retrage şi aştepta. Ce să aştepte? se întrebă ea. Nu va mai veni un alt bărbat aşa ca Max. El era bărbatul din oglindă. însă ea crease acea oglindă, îşi aminti. Singurele lucruri pe care le vedea dincolo de sticlă erau lucrurile pe care ea însăşi le proiecta în oglindă. * Adevărul era că, atunci cînd se uita în oglinda mintii şi a inimii, niciodată nu vedea clar reflexia bărbatului pe care-l aştepta, totuşi era convinsă că Max era acela. Mai devreme astăzi se confruntase cu realitatea că era mai mult ca sigur îndrăgostită de el. Incidentul în urma căruia a tras această concluzie â fost unul minor, însă cu un impact deosebit asupra lui Cleo. O făcuse să-şi dea seama că ajunsese pe un drum fără întoar cere. Totul se petrecuse foarte natural şi nevinovat. Sylvia fusese ocupată la ora cînd Sammy trebuia luat de ia grădiniţă, iar Max se oferise să se ducă în locul ei. Cleo se autoinvitase fiindcă tot avea de cumpărat cîte ceva
131 de la magazinul din oraş. Ea şi Max sosiră la şcoală lui Sammy cu cîteva minute mai devreme şi îl aşteptară în Jaguar-u\ lui Max. - Una dintre noi are mereu grijă să fie prezentă cînd lese Sammy, îi spuse Cleo. Se impacientează dacă nu vede pe cineva care-l aşteaptă. - înţeleg, zise Max. Stătea cu o mînă sprijinită pe volan şi privea spre intrarea şcolii. în acel moment se deschise poarta şi zeci de copii veseli ieşiră în fugă, îmbrăcaţi cu canadiene şi pelerine de ploaie. Cleo îl zări pe Sammy, care purta o scurtă galbenă. Copilul se uită atent la şirul de maşini parcate lîngă trotuar, căutînd-o pe cea a mamei sale, sau dacă nu, măcar Toyota roşie a lui Cleo. Nu recunoscu Jaguar~u\ verde chiar imediat şi feţişoara i se strîmbă într-o mină alarmată. - Nu ne vede, îi zise Cleo lui Max. Dădu să coboare. - Lasă că-l fac eu să ne vadă, spuse Max şi coborî. Sammy îl zări şi imediat se lumină la faţă, începînd să rîdă radios. Alergă spre Jaguar, fără să mai fie atent la băltoacele formate de ploaie. Max îi deschise portiera din spate. - Bună, Max, îl salută Sammy sărind pe bancheta ţlln spate. - Bună, Sammy. Băieţelul o salută pe Cleo. - Bună, Cleo. - Bună, puştiule, răspunse ea zîmbind. Cum a fost azi la ore? - A fost bine. Sammy deschise un plic. Am desenat astăzi. Am pictat ceva pentru tine, Max. Uite. Scoase un desen în creion şi i-l arătă lui Max. Cleo îşi ţinu respiraţia. Ştia că, dacă Max nu-i va
132 aprecia desenul micuţului confrom aşteptărilor acestuia, Max nu era bărbatul potrivit pentru ea. Totul era foarte simplu. Max se lăsă puţin pe spate, închise portiera şi luă desenul din mîna lui Sammy. Cîteva clipe îl examina fără să spună nimic. în Jaguar se lăsase o linişte grea. în cele din urmă Max îşi ridică privirea; era foarte serios. Se întoarse pe jumătate, ca să-l vadă mai bine pe Sammy. - Este unul din cele mai frumoase desene pe care le-am văzut vreodată, Sammy. Mulţumesc. Sammy era în culmea fericirii. - O să-l pui pe perete, în camera ta? - Da. De îndată ce ajungem acasă, răspunse Max. - Cleo răsuflă uşurată. Ştiu atunci că soarta ei era pecetluită. Se îndrăgostise de Max Fortune. Cleo simţi că mai era o prezenţă în cameră şi în acelaşi timp cineva umbri radiaţiile gălbui ale cristalului. Reveni în momentul prezent şi aşteptă. - Andromeda mi-a spus că te găsesc aici, se auzi glasul lui Max însoţit de sunetul bastonului pe podeaua de lemn. Cleo îşi ridică privirea spre el. Ochii lui aveau ace eaşi strălucire intensă pe care o remarcase la el cînd studiase desenul lui Sammy. în mînă'ţinea un trandafir roşu. - Bună, Max. Cleo nu îndrăzni să se uite spre tran dafir. Ce faci aici? - Am venit să-ţi dau ăsta, spuse el şi lăsă floarea să cadă încet în poala ei. Cleo o luă cu grijă. Capitolul cinci, îşi zise ea. Omul acesta studiase într-adevăr Oglinda. Trandafirul roşu din capitolul cinci simboliza seduc-
133 (la. Cleo se întreba oare ce va crede Max cînd va ajun ge la sfîrşitul romanului, la ultimul capitol. Acesta avea oa element principal un trandafir alb, simbolul dragostei. Cleo se întreba dacă Max ar putea trece mai de parte de trandafirul roşu. - Nu ştiu ce să spun, şopti ea. Max surîse. - Nu trebuie să spui nimic. Ochii li se întîlniră, iar Cleo înţelese că în privirea lui putea citi adevărul. Nu trebuia să spună nimic, fiindcă Max ştia exact cît de puţin mai avea pînă ce va cădea în braţele lui.
Seara salonul era din nou liniştit. Cei cîţiva clienţi se adunaseră în jurul focului şi beau cafea, vişinată şi alte preparate. Cleo stătea pe scaunul ei preferat şi se uita la Max care spăla paharele, apoi le ştergea. Nici unul, nici celălalt nu menţionase ceva în legătură cu scena din sala de meditaţii de la centru. - Ştii, chiar te pricepi la asta, îi spuse ea lui Max privindu-l cum aşează paharul spălat pe o tavă. Te pricepi la toate pe aici. Să-mi aminteşti mîine să ne Ultămja ţevile de apă din subsol. - în locul acesta mereu se scurge apă pe undeva, Zise Max. Va trebui să înlocuieşti toate ţevile. Cleo oftă. - O să mă coste o avere. - Să ştii că e greu să întreţii un astfel de loc fără să mai faci cîte un control. - Ţie ţi-e uşor să spui, mormăi ea. Nu tu trebuie să
134 scoţi banii. Aş dori ca Benjy să se întoarcă. - Ben. - Da, Ben. Lui îi plăcea să se ocupe de ţevi. - Apropo de Ben, spuse Max, apoi tăcu şi privi spre uşă. Ah, văd că va trebui să facem conversaţie cu încă unul din clienţii tăi. - Cu cine? întrebă Cleo surprinsă. Ah, iată-l pe Noian. - Politicianul în devenire? - Da. Mă întreb ce doreşte. Noian se apropie de bar cu paşi iuţi. Purta o scurtă de piele, o cămaşă cu dungi fine şi nişte pantaloni de culoare închisă. Avea părul uşor ciufulit şi umed din cauza ploii. îi surîse lui Cleo ca şi cînd nu ar fi numit-o autoare de cărţi pornografice cu cîteva zile înainte. - Bună, Noian, îl salută Cleo. Ce vînt de aduce pe aici? - Voiam să-ţi vorbesc. Noian se aşeză pe un scaun, alături ce Cleo. Se uită la Max şi-i zise: Eşti nou aici? Cleo făcu prezentările. - Noian, el este Max Fortune. E nou angajat la noi, Max, el este Noian Hildebrand. - Hildebrand, zise Max înclinînd capul uşor, apoi continuă să şteargă paharele. - Fortune, doresc o cafea decofeinizată dublă, cu lapte, spuse Noian. Max ridică dintr-o sprînceană, dar nu zise nimic, Conecta maşina pentru prăjit cafea espresso şi îşi văzu de treabă. Cleo îşi amesteca uşor ceaiul în cană. * - Doamne, Noian, cred că nu-ţi pui în pericol şan sele de a fi ales la toamnă, dacă ai venit să vorbeşti cu mine. Nu mi-ar plăcea să te am pe conştiinţă. Noian făcu pe vinovatul.
135 - Ai tot dreptul să fii supărată pe mine, Cleo. M-am purtat cam urît ultima dată cînd ne-am văzut. - Dar puteai să te porţi şi mai frumos? îl întrebă Cleo. Ştia că Max îi ascultă. - Nu trebuia să mă arăt atît de ofensat pentru că ai •pris o carte, murmură Noian. Doar nu ai făcut cine ştie Ce. Vreau să te rog să mă ierţi. : Cleo făcu ochii mari, surprinsă. #J - Tu mă rogi? Noian dădu afirmativ din cap. ' * - Da. M-am purtat ca un prost. Vrei să mă ierţi? v Cleo păru oarecumjngăduitoare. % - Sigur. Nu-ti face probleme. Ştiu că trebuie să fi •vut un şoc cînd ai găsit în cutia poştală Oglinda şi biletul acela. - Să ştii că ai dreptate, spuse Noian surîzător. îmi Vine greu să cred că tu ai scris aşa ceva. Adică, mi se pare ceva nepotrivit cu tine, Cleo. Atîtea chestii cu pan glici, oglinzi, eşarfe şi restul. Max aşeză în fata lui Noian un şerveţel de hîrtie şi puse pe el cafeaya comandată. - Un fascinant tur de forţă în stil neoromantic, nu orezi? - Cum? zise Noian uitîndu-se pieziş spre Max. Acesta îşi continuă activitatea de şters pahare şi în cepu să comenteze: - Cred că Oglinda oferă o perspectivă unică şi intro spectivă în peisajul sexualităţii femeii. - Ce naiba spuneai că eşti? îl întrebă Noian enervat. - Depinde. Acum sînt barman, răspunse Max. Dar l l ne întoarcem la Oglinda. Trebuie să s p u n că am f l m a s impresionat de profunzimea şi adîncimea stu diului anumitor scene. Tu nu? Noian o privea nelămurit pe Cleo. 1
136 - Spuneai că nimeni nu a mai citit cartea ta. - Cu excepţia familiei, desigur, murmură Max. - Familie? Ce familie? întrebă Noian furios. - Lasă, zise Max. Nu ti s-a părut că erotismul cărţii are substanţă şi o formă extraordinară? Merge cu totul dincolo de senzualul implicit şi trece de hotarul filozofic. - Uite cee , nu am venit aici să discut despre cartea lui Cleo, spuse Noian scrîşnind din dinţi. - Fiecare capitol conţine o rezonanţă perfectă, ca şi, de altfel, fiecare scenă în parte, continuă Max. Nara ţiunea fluentă induce o realitate paralelă care capătă viaţă proprie. Pentru cititorul bă£|oat crează chiar o lume străină, a femeii, totuşi sînt sigur că vei constata un straniu aer de familiaritate în carte. - lisuse, nu-mi vine să cred, mormăi Noian. Cleo, voiam să discut cu tine despre ceva foarte important. Cleo sorbi ultima înghiţitură de ceai şi fu cît pe ce să se înece de rîs. - Sigur, Noian, zise ea. Ce te frămîntă? Noian se uită urît spre Max şi-i zise lui Cleo cu glas scăzut: - E ceva personal. - Viziunea femeiii asupra sexualităţii în Oglinda esto ceva fascinant, continuă Max comentariul literar. Citito rul are senzaţia că naratorul este atît seducătorul, cît şi cel sedus. De aici apar cîteva întrebări .interesante refe ritoare la problema identităţii cititorului, după părerea mea. Care este concluzia ta? - Nu poţi să-l faci să tacă? o rugă Noian pe Cleo, exasperat. Cleo văzu că Max era în vervă şi surîdea. - Cred că nu. - De exemplu, cititorul trebuie să se întrebe, zise Max pe un ton sacadat, lent şi enigmatic, cine este
137 •educatorul în Oglinda? Este cumva vorba de autoerotlsm? Naratoarea se seduce de fapt pe sine cînd se priveşte în oglindă? Cleo îşi zise în gînd că şi criticii crezuseră acelaşi lucru, cu siguranţă. Aşteptă nerăbdătoare să vadă ce va mai spune Max. - încerc să port o discuţie personală, îl întrerupse Noian. Max îl ignoră. - Personal, eu cred că aici se petrece un lucru mult mai complex. Scriitoarele totuşi sînt interesate de rela ţiile interpersonale. Cred că silueta din oglindă este ce lălalt şi că, la început, el este seducătorul. Dar, în carte mai apare o problemă. Cred că tipul din oglindă este la fel de înlănţuit în lumea lui, precum este şi naratoarea în lumea ei. Cleo îngheţă. Nici unul dintre criticii care au comen tat Oglinda nu au înţeles acest adevăr fundamental. Cleo se uită drept în ochii lui Max, însă era cît pe ce să •e răstoarne de pe scaunul înalt cînd remarcă privirea lui pătrunzătoare, senzuală. Se ţinu de marginea tejghelei. Momentul de comu nicare tacită o topi în adîncul sufletului; era ceva din colo de imaginaţia ei, ceva cu totul diferit de inspiraţia cu care scrisese Oglinda. Max îi surîse. Cînd îi puse în faţă cea de-a doua cană cu ceai, sub ea nu aşeză nici un şerveţel de hîrtie, Cl lîngă cană puse o carte de joc. Scoase ceva din buzunarul cămăşii şi puse obiectul peste cartea de |oc. Cleo nu se simţea în stare să se uite ce carte era, dar în cele din urmă nu mai rezistă şi, cînd o întoarse, Văzu că era regina de cupă. Pe cartea de joc Max aşelase o cheiţă cunoscută de Cleo. Era cheia de la ca-
138 mera de Ia mansardă. Cleo se mai uită o dată spre Max şi simţi că inima i se opreşte. - Ce se petrece aici, Cleo? o întrebă Noian privind nelămurit cheia de pe cartea de joc. Despre ce este vorba? - Nu ştiu, răspunse Cleo, mai mult la întrebarea nerostită a lui Max, decît la cea pusă de Noian. Deja pentru ea Noian se îndepărtase foarte mult şi nu mai conta decît Max. - Există o singură cale să afli, nu-i aşa? spuse Max în şoaptă. Va trebui să foloseşti cheia. Era exact o scenă din carte. Precum trandafirul roşu, cheia era şi ea un simbol al seducţiei. Cleo simţea că pluteşte. Era ca şi cînd ar fi păşit într-un vis pe care-l crease ea însăşi, dar pe care Max îl controla acum. Nimic nu mai părea real. Se întrebă chiar dacă nu cum va Andromeda făcea experienţe în secret cu ceaiurile ei de plante. Noian păru ofensat şi-i spuse lui Max: - Ce e cu cheia şi cu cartea de joc? - Cleo le căuta de mult timp, spuse Max. Eu i le-am găsit. Noian i se adresă acum lui Cleo: - Ce naiba, încerc să stau de vorbă cu tine despre ceva în legătură cu o mulţime de bani. Nu ştiu cine e tipul acesta - făcu semn cu degetul spre Max - dar m-am săturat de palavrele lui. Max zîmbi printre dinţi; ochii îi licăreau de furie. Cleo se eliberă cu greu din păienjenişul cuvintelor cu dublu înţeles şi al senzualităţii pe care Max o pro mitea şi încercă să se concentreze asupra lui Noian. - Ce spuneai despre bani? Noian crezu în sfîrşit că îi captase atenţia. Se aplecă şi zise:
139 - Un tip, pe nume Garrison Spark, a venit astăzi la mine la birou. Caută nişte tablouri foarte scumpe deipre care crede că s-ar găsi aici, la Harmony Cove. Zice Că bătrînul care a stat aici era un membru al familiei Curzon. - Ştiu. - Spark zice că tablourile erau ale lui Curzon, dar că I le-a vîndut lui chiar înainte de a muri. Cleo rămase fără replică o clipă. - Spark ti-a spus că Jason i-a vîndut tablourile de Luttrell? întrebă ea după aceea. < - Ştiai despre ele? spuse Noian apropiindu-se de ea. - Ştiu că tablourile, dacă vor fi găsite vreodată, sînt ale lui Max. Noian se albi la fată şi închise ochii pe jumătate. - Pe naiba sînt ale lut. Spark spunea că Max ar pretinde că sînt ale lui, dar că nu are dovada proprietăţii asupra lor. - Iar Spark o are? întrebă Cleo. - Spark poate face rost de o chitanţă de vînzare, Spuse Noian grăbit. Max puse un pahar pe tejghea, apoi luă un altul. - Spark se pricepe la falsuri de tot felul. Noian nu-l luă în seamă. - Cleo, tablourile sînt ale lui Spark. Mai mult, el are un client care vrea să plătească cincizeci de mii de dolari pe ele. Spark spune că va plăti găsitorului o re compensă, dacă va putea să descopere ascunzătoarea Iul Curzon. - O recompensă găsitorului? repetă Cleo conster nată. Vrei să spui un comision? - Dă banii jumătate-jumătate. Noian radia de nerăb dare. Oricine găseşte tablourile şi i le dă lui Spark va
140 căpăta douăzeci şi cinci de mii de dolari. Mi-ar prinde bine banii aceştia pentru campania electorală. - Mie mi-ar prinde bine la han, pentru instalaţia do apă, se gîndi Cleo cu glas tare. Noian surîse mulţumit de sine. - Vom împărţi banii, Cleo, vrei? - Mă tem că nu, răspunse ea. Pentru început, nu ştiu unde se află tablourile. - Trebuie să fie pe aici, pe undeva, insistă Noian. Spark e convins că bătrînul Curzon le-a ascuns în Harmony Cove, pe undeva. A vorbit cu cineva de la Ar monia cosmică pentru că a aflat,că bătrînul era prieten cu cîteva femei de acolo. Oricum, ştiu că pe tine te plăcea mult Curzon. - Jason era prietenul meu. - Exact, recunoscu Noian binevoitor. Pun pariu că, dacă a fost să lase tablourile undeva, atunci le-a lăsat la han. Hai, spune, ştii unde sînt? -Nu. - Eşti sigură? Să ştii că e vorba de o mulţime do bani. Ştiu că eşti sentimentală şi că te-ai lega de ta blouri doar fiindcă ele îţi amintesc de un drag prieten, dar valoarea lor este prea mare pentru a le păstra doar ca pe o amintire. - Nu le păstrez ca amintire, zise Cleo răbdătoare. Nu am habar unde sînt. Dacă vor apărea, totuşi, sînt alo lui Max. - Nu şi după părerea lui Spark, spuse Noian aruncîndu-i lui Max o privire dispreţuitoare. După cele spuse de Spark, Fortune este un şmecher profesionist. O vre me a fost în slujba lui Spark, apoi a plecat de la el fără să-i spună nimic şi s-a angajat la Curzon Internaţional unde a desfăşurat activităţi diverse pînă a reuşit să intre în graţiile lui Jason Curzon. Mi-a mai spus că Fortune e
141 gn oportunist care ştie să pună ochii pe ceea ce i se Iveşte în cale. - Omul trebuie să supravieţuiască, zise Max. Cleo stătea încă pe scaunul înalt, dar nu se simţea în largul ei. Cu coada ochiului se uita la cheia care Strălucea în lumina palidă. - Noian, nu ştiu nimic despre picturi. îti pierzi timpul. - Bine, poate că tu nu ştii unde sînt, dar Spark crede că trebuie să fie pe undeva, pe aici, sau la Armonia cosmică, insistă Noian. Propun să ne unim eforturile ca Să le găsim. - Las-o baltă, îl sfătui Cleo. - Ai auzit ce a spus doamna, adăugă Max. - Ce-ar fi să taci din gură şi să te ocupi de bar? îl admonesta Noian. Zîmbetul lui Max deveni ameninţător. - Dacă nu vrei să discutăm despre afaceri, poate că vrei să ne întoarcem la Oglinda? Ai observat aluziile şi metaforele care abundă în carte? Repetata folosire a panglicii roşii a fost foarte interesantă. Ea simbolizează în acelaşi timp o ameninţare şi o legătură strînsă. E un fel de comentariu sclipitor asupra modurilor diferite în care bărbaţii şi femeile privesc sexul şi sexualitatea, nu crezi? - La naiba, m-am săturat, spuse Noian, ridicîndu-se în picioare. Cleo, mai vorbim noi, cînd tipul nu va fi de faţă. - Regret, zise Cleo. Pînă mai ieri Noian îi fusese prieten. Coborî de pe scaun şi-l luă de brat. Te conduc pînă la uşă, se oferi ea. Noian se domoli imediat. - Cleo, afacerea cu tablourile este foarte importantă, t a mijloc sînt mulţi bani. - înţeleg. Cleo îl conduse pe Noian spre uşă, dar nu
142 se uită înapoi, la Max. Sincer nu ştiu unde sînt tablou rile. Jason nu mi-a zis o vorbă despre ele. - Eşti perfect sigură? - Absolut. - Trebuie să fie pe aici, pe undeva. Spark e mai mult decît sigur. Noian făcu o grimasă de om frustrat. Ascultă-mă, Cleo, Spark spune că Fortune e un om cu două fete. Zice că tipul nu are vreun drept legal asupra tablourilor. - Ba eu cred că Max are tot dreptul la ele, îi replică Cleo. - Nu fi naivă. Spark are o chitanţă. Ce naiba, e clar că Fortune încearcă să te vrăjească pentru ca să-i spui unde sînt tablourile. Nu vreau să te văd că suferi, Cleo. - Ce bun eşti acum. - Vorbesc serios, Cleo. Deşi s-au întîmplat atîtea între noi, am rămas prieteni. Vreau doar să ai parte de bine. - Mulţumesc pentru vizită, Noian. Cleo îi deschise uşa. Ţi-am acceptat scuzele. Mă bucur că sîntem încă prieteni. - Sigur că sîntem. Noian se opri în prag. O întrebă uşor încruntat: De ce l-ai lăsat pe Fortune să-ti citească romanul? Spuneai că nu vrei să ştie nimeni că tu l-ai scris. - E în regulă, Noian. Max face parte din familie. Cleo îi închise uşor uşa în nas, apoi se sprijini cu spatele de lemnul masiv. Max se purtase revoltător. Va trebui să-i vorbească. Necazul era că nu ştia sigur ce să-i spună. Nu se putea gîndi decît la cheia camerei lui. Cleo rămase aşa cîteva momente, pentru a-şi re căpăta curajul. Se duse spre salon. Aici clienţii se retră-
143 geau unul cîte unul spre camerele lor. Max închidea barul. v - Vreau să-Ji vorbesc, îi zise Cleo. - Să ai grijă cu Hildebrand, o sfătui Max pe cînd Mtingea lumina de la bar. Spark chiar l-a făcut să creadă price. |; Cleo îl privi nelămurită. *J - Ce vrei să spui? | - M-ai auzit bine. Max veni din spatele barului sprijiinindu-se în baston. Spark l-a convins pe Hildebrand că "merită să găsească tablourile. Hildebrand s-a hotărît că 4u l-ai putea ajuta să facă rost de douăzeci şi cinci de fniare. Acesta este singurul motiv pentru care a venit .aici în această seară. $i - Nu acesta a fost singurul motiv. Noian şî-a cerut acuze, zise Cleo cu încăpătînare. •V - Nu fi naivă, Cleo. - Ciudat, dar acelaşi lucru mi l-a spus şi Noian. în această seară primesc o mulţime de sfaturi bune. - Poate că ar trebui să le asculţi pe unele, zise Max circumspect. - Max, aş dori să vorbim despre ceva important, îi propuse Cleo. i - Şi eu vreau să discut ceva cu tine. O'Reilly* mi-a telefonat azi după-amiază. Nici unul din cei care au stat la han în seara cînd ai găsit panglica pe pernă nu pare a fi vreo persoană ciudată. Cleo răsuflă uşurată. - Uitasem că prietenul tău îi verifică pe cei de pe listă. - Asta nu înseamnă că nu a făcut-o vreunul dintre ei, d doar că nu avem pe cineva suspect evident. - înţeleg. * Max o privi visător. v
144 - O'Reilly crede că soluţia cea mai bună este să ignori totul. Mai spunea că oricine stă în spatele acestor incidente se va plictisi repede, dacă nu-i dai răspunsul pe care-l aşteaptă. - Şi tu, Max, eşti de acord cu domnul O'Reilly? întrebă ea. - Nu ştiu sigur, zise Max, dar el este expertul în astfel de probleme, nu eu. Spune că, după experienţa lui, crede că e cineva din zonă care a aflat de carte şi caută să-ti facă glume proaste. - Probabil că e vreun nemulţumit cu mintea sărită care nu are altceva mai bun de făcut. - Sfatul lui este să alertezi politia locală dacă se vor mai întîmpla şi alte incidente. - Bine, spuse Cleo. Ţi-am spus eu ca detectivii particulari nu prea sînt de folos. - Eu nu aş afirma asta, zise Max după o scurtă pauză. O'Reilly mi-a mai spus că l-a găsit pe Ben Atkins al tău. Cleo zîmbi bucuroasă. - L-a găsit? Unde e Benjy? Scuză-mă, adică Ben? E teafăr? - Da, după cîte ştiu eu. O'Reilly spunea că Ben lucrează la o benzinărie dintr-un orăşel din sud. Max se îndreptă spre uşă. Cleo îl urma, dintr-o dată realizînd că-i pare rău că prietenul lui Max îl găsise pe Ben. - A luat legătura cu el? - Nu. Max se îndreptă acum spre scări. M-am gîndit să merg eu la el ca să discutăm direct. - Da, desigur, zise Cleo în timp ce urca scările alături de el. Cred că asta ar fi cea mai bună soluţie. Eşti foarte drăguţ că faci asta, Max. - Să nu te aştepţi la prea mult, Cleo. Dacă nu vrea
145 să se întoarcă la Trisha şi la copil, eu nu-l pot sili să o facă. - Ştiu, dar cred că Ben se va întoarce după ce îi va trece sperietura. Trebuie doar să aibă cu cine sta de vorbă, Max. - Poate. Max se opri la etajul al treilea şi o conduse pe Cleo spre uşa sa. Cleo se uită la baston. - în seara asta iar te doare piciorul, nu-i aşa? Ar fi trebuit să urcăm cu liftul. - Mă simt bine, Cleo. - Aş putea să-ti pregătesc un ceai de-al Androme dei. Ştiu reţeta. - Am cîteva medicamente. Max se opri în faţa camerei lui Cleo şi întinse mîna. Cleo îşi căută cheia în buzunar. O găsi pe a lui Max şi degetele se încinseră în jurul ei. O lăsă înapoi în buzunar şi i-o dădu lui pe cea de la camera ei. Max nu spuse nimic. Luă cheia din palma ei şi des cuie uşa. Cleo păşi în intimitatea refugiului ei şi se întoarse spre el să-i ureze noapte bună: - Max... El îi făcu semn să nu mai spună nimic. - Dacă vrei să-mi mai spui ceva, ştii unde mă găseşti. Nu trebuie decît să foloseşti cheia. Se întoarse şi deschise uşa care ducea la scările spre mansardă. Nu se uită înapoi. Cleo rămase în pragul uşii camerei sale şi privi cum pleacă Max. După ce nu-l mai văzu, intră şi se opri în faţa ferestrei. Pe sub perdeaua de nori oceanul se vedea ca o mantie neagră de catifea, întinzîndu-se către orizont. Luna strălucea pe crestele valurilor şi aluneca uşor spre
146 misterioasele adîncuri. Cleo privi suprafaţa întunecată încercînd să distingă ce ascundea ea dincolo de frea mătul umed. Nu trebuie decît să foloseşti cheia. Desigur, această replică era luată tot din cartea ei. Se pare că Max memorează fiecare capitol. Cleo îşi aminti felul cum Max se sprijinse pe mînerui sculptat în formă de cap de şoim. Instinctul îi spusese de la început chiar că durerea din piciorul lui Max oglin dea o durere mai profundă, ascunsă în sufletul său. Era un bărbat care supravietuise fără prea multă dragoste, însă găsise modalitatea de a se descurca fără iubire. Asta nu însemna că nu suferă. Cele cinci tablouri de Luttrell, indiferent cît de fru moase sau de scumpe, nu aveau cum să umple locurile goale din viata lui Max. Ştia de ce arejievoie Max, chiar dacă el însuşi nu-şi dădea seama. Avea nevoie de un cămin, exact aşa cum avusese şi ea nevoie de acelaşi lucru după ce familia ei se destrămase. Cleo desfăcu degetele şi se uită la cheia şi la cartea de joc pe care Max i le pusese pe masă. Le iasă să cadă în buzunar şi se duse la uşă. Ieşi şi coborî în hol. Cînd ajunse în bucătărie, luă un ceainic de inox, îl umplu cu apă rece şi îl puse pe sobă. Peste cîteva minute turnă apă clocotită peste ieFburile dintr-o cană. Puse un capac deasupra cănii, o aşeză pe o tavă unde se mai aflau o ceaşcă de ceai şi o farfurioară. Luă tava, ieşi din bucătărie şi se îndreptă spre lift. Ajunsă la etajul al treilea, merse spre uşita cate ducea la scările spre mansardă. Ajunse sus, în fata uşii lui Max. Podeaua îl scîrtîi sub picioare. Ştia că scîrtîitul se auzea dinăuntru. Puse tava pe podea, apoi bău la uşă. - Max?
147 Tăcere. Glasul lui Max răzbătu discret de dincolo de uşă. - Ce doreşti, Cleo? - Deschide uşa. Ţi-am adus ceai de-al Andromedei. - Foloseşte cheia pe care ti-am dat-o. Cleo făcu un pas înapoi, ca şi cînd uşa ar fi luat foc în fata ei. - Max, nu mă aflu aici ca să mă joc cu tine. Ţi-am adus ceva pentru picior. - Nu am nevoie de nimic pentru picior. - Ba ai. Nu mai fi atît de încăpăţînat. Cleo scoase cheia din buzunar, o băgă în broască şi descuie uşa înainte de a-şi pierde total curajul. Singura lumină aprinsă în cameră era lampa de pe noptieră. Lîngă ea se vedea desenul stîngaci al lui Sammy. Razele becului se opreau şi pe silueta lui Max aflat în fata ferestrei. Cleo observă că îşi dăduse jos cămaşa şi pantofii. Era îmbrăcat doar cu pantalonii. Conturul musculos şi fin al umerilor lui Max dădea senzaţia de putere. Cleo privi ca vrăjită părul negru de pe pieptul lui şi urmări fascinată triunghiul al cărui colţ cobora spre centura pantalonilor. Ochii li se întîlniră. - Ghicitoarea din Oglinda este cine e seducătorul şi cine e sedusul. Cleo simţi cum îi tremură degetele pe cheie; o puse la loc îh buzunar şi se aplecă să ia tava. - Nu am venit pînă aici ca să fiu sedusă. - Atunci ai venit ca să mă seduci? -Nu. - Atunci ce vom face? - Vom bea ceai. Cel puţin tu vei bea. Cleo împinse uşa cu piciorul şi intră în cameră. Puse tava pe birou şi
148 turnă ceaiul în ceaşcă, apoi i-o dădu lui Max. Poftim, bea. Te vei simţi mai bine. - Oare? Ochii lui Max erau încărcaţi de o senzua litate periculoasă. Ascultător, îi luă ceaşca din mînă şi degetele li se atinseră uşor. - Da. Cleo avea palmele umede şi şi le şterse pe blugi. Cel puţin sper să te ajute. Astă seară eşti într-o dispoziţie stranie, nu-i aşa? - Oare? zise iar Max sorbind din ceai. Puse ceaşca pe birou. Singura oglindă din camera aceasta este cea de acolo. Mă întreb ce vei vedea în ea cînd ne vom uita împreună. Cleo întoarse automat capul către oglinda veche, înrămată, aşezată pe un suport de lemn. Un fior de nerăbdare îi trecu pe şira spinării. Ca şi cînd ar fi ştiut exact ce simte ea, Max o luă de mînă. O conduse spre oglindă. Cleo rămase fără grai. Mai aşteptă pentru ultima dată ca valul de incertitudine sau vinovăţie să o inunde, însă nu se întîmplă nimic. Cu Max nu-i era teamă deloc, dorinţa fiindu-i nestăvilită. Plutea lîngă Max, ca şi cînd ar fi fost un balon suspendat, reţinut cu o sfoară pe care el o mînuia. Max p opri în faţa oglinzii. Rămase în spatele ei, ţinîndu-şi mîinile pe umerii ei. Ochii li se întîlniră în oglin da argintie. Cleo simţi că Max e în flăcări. Drept răspuns, trupul ei resimţi o pornire urgentă. Se cutremura de puterea prorpriei sale dorinţe. Nu mai simţise aşa ceva de cînd scrisese Oglinda. - Mă bucur că ai folosit cheia în această seară, Cleo. Max se apropie şi îi desfăcu agrafa care îi ţinea părul strîns. Cleo privi prin oglindă cum părul îi cade în valuri pe
149 umeri. Simţi apoi cum Max îi mîngîie podoaba bogată, oprindu-se cu atingerea la ceafă. -Max? - Frumos, şopti el. Se aplecă şi o sărută pe creştet. Cleo privi în oglindă şi văzu chipul bărbatului din sticla argintie. Pentru prima dată reflexia era clară pre cum cristalul. Bărbatul din oglindă era Max.
Capitolul 7 Max îi luă ochelarii de pe nas şi îi puse pe o măsuţă. Reuşi să facă acest gest cu o încărcătură intimă deo sebită. Era de parcă ar fi înlăturat un văl protector de pe chipul ei. Acum se simţea dezbrăcată şi vulnerabilă. Vedea destul de bine şi distingea pe luciul oglinzii figura ei şi pe aceea a lui Max străjuind-o de la înălţimea lui. Totul era învăluit parcă într-o ceată subţire, argintie. Max îi întîlni privirea în oglindă şi surîse. - Cine e seducătorul şi cine este cel sedus? întrebă el. Cleo se cutremură. Reflexia din oglindă îi arăta cum Max o mîngîie pe umeri; în realitate le simţi chiar greu tatea. Puterea lui senzuală îi amorţea toate simţurile. - Nu ştiu. Nu am ştiut niciodată. - Poate că nu există nici un răspuns, spuse Max strîngînd-o uşor. îi urmărea reacţiile. Poate că aşa tre buie să se întîmple. - Cum? întrebă Cleo privindu-l fix prin oglindă. - Ca şi cum ai privi un tablou superb şi ai face corp comun cu el. Vezi anumite straturi, dar ştii că nu vei avea pace pînă ce nu le vei descoperi pe toate. - Şi ce se întîmplă după ce le vezi pe toate? întrebă Cleo urmărindu-i palmele care o mîngîiau acum pe bra ţe. Te plictiseşti de tablou?
151 - Nu. E imposibil să-i vezi toate straturile, aşa că te uiţi la el încQntinuu, reexaminezi ceea ce ai văzut pînă atunci şi le cauţi pe cele noi. Foamea te conduce. Cleo îl atinse. - Foamea? - Poti să ţi-o potoleşti pentru moment, dar ştii că-ţi va reveni şi că din nou va trebui să te uiţi atent la tablou. Apoi din nou. Spunînd aceasta, îi ridică buclele, îi aplecă uşor-Gapul într-o parte şi o sărută pe gît. - Sună dureros. Patima cu care făcuse această remarcă era provocată de sărutul lui aţîţător şi nicidecum de vreo durere. Senzaţia era pur şi simplu excitantă. Ochii lui Max licăreau în lumina difuză a lămpii. - Foamea face parte din plăcere. Dar tu cunoşti , toate acestea, nu-i aşa? - Nu. Da. Cleo se cutremură cînd îi simţi degetele urmărindu-i linia bărbiei. Nu ştiu. Ochii femeii din oglin dă erau tot acoperiţi de mister, deşi nu mai purta oche larii care să o protejeze. - Tu ai descris senzaţia în Oglinda, îi aminti Max. Acum îşi trecea degetele prin părul ei de parcă ar fi atins o mătase scumpă. Recunoşti foamea la fiecare pagină. Cartea e plină de foame. E o foame atît de puternică, încît îi este transmisă şi cititorului. - Oglinda este o fantezie, zise Cleo de-abia răsuflînd. Max o cuprinse prin spate şi începu să-i descheie unul cîte unul nasturii cămăşii. - O fantezie asemănătoare cu aceea pe care o privim acum în oglindă. O fantezie care devine realitate. - Nu. Cleo nu mai era nici ea sigură de ce spune. Max avea dreptate. Fantezia devenea realitate datorită lui Max. Era o senzaţie tulburătoare şi nespus de ade menitoare.
152 - Tu eşti femeia din roman şi eşti femeia la care te uiţi acum în oglindă, nu-i aşa, Cleo? Cleo avu o senzaţie de uşurare, de eliberare. - Dacă eu sînt eu, atunci tu cine eşti? - Eu ştiu cine sînt. Sînt bărbatul din oglindă şi sînt bărbatul care te mîngîie. Oglinda este o carte remar cabilă fiindcă în ea seducătorul şi sedusul sînt una şi aceeaşi persoană. Cleo ar fi dorit să-i explice cam cît din roman este fantezie, însă nu-şi găsea cuvintele. Max nu avea de unde să ştie că ea era foarte puţin familiarizată cu genul de senzualitate pe care o descrisese în carte. Nici un bărbat nu ar fi putut să creadă că Oglinda fusese creată aproape în întregime din imaginaţie. îl urmărea prin oglindă cum îi descheie nasturii că măşii, cu mişcări lente, calculate. Imaginea degetelor lui alunecîndu-i pe valea dintre sîni i se păru plină de sen zualitate. Femeia din oglindă nu putea fi ea, Cleo. Aceasta avea un aer misterios, exotic şi senzual, femeia din oglindă arăta ca o Cleopatra, nu era Cleo. Deja degetele lui Max se lipiră de pielea ei, făcînd-o să tresară, apoi să se contopească pe loc cu femeia din oglindă. Bărbatul din reflexia misterioasă o privea cu ochi de expert, ochi care vedeau multiplele straturi care aşteptau să fie dexvăluite. în ochii lui se citea o foame care, dacă nu o depăşea pe a ei, măcar er.a de aceeaşi intensitate. Această realitate o nelinişti. - Max, mi se face frică, spuse Cleo. - De mine? Cleo privi în oglindă şi citi pe chipul lui nevoia de a o atinge. Mai văzu că făcea eforturi pentru a-şi stăpîni dorinţa şi atunci se ştiu în siguranţă. - Nu, răspunse ea. Nu de tine.
153 - Atunci de tine însăţi? Max îi descheiase deja toţi nasturii. încet îi îndepărtă pieptii cămăşii dezgolindu-i SÎnii. - De necunoscut, cred. - Dar ştii ce ne aşteaptă, Cleo. Ai scris o întreagă carte despre asta. Max îi îndepărtă cămaşa de pe umeri f i o lăsă să alunece jos. O cuprinse de mijloc şi îşi ridică palmele ca să-i cuprindă sînii. Eu sînt cel care pătrunde în necunoscut. Vorbea serios, îşi zise Cleo, puţin intrigată. Nu în •ens literal, desigur, dar ştia că în seara aceasta Max va face fată unei noi experienţe, exact ca şi ea. Faptul acesta o tulbură nespus. Fără să-i vorbească, ridică mîna şi-i atinse obrazul. Cînd întinse braţul, sînul se ridică uşor. Max îi mîngîie afîrcul, iar Cleo simţi un fulger trecîndu-i prin tot trupul. Scoase un geamăt, apoi închise ochii. Se sprijini pe pieptul lui Max savurîndu-i căldura şi puterea. îl simţea tare ca o stîncă. Erecţia lui îi presa fesele. Cleo des chise ochii cînd simţit degetele lui Max descheindu-i nasturele de la blugi. în acelaşi timp o săruta pe păr, trăgîndu-i în jos fermoarul. Cleo privea în oglindă şi ve dea cum Max îi coboară blugii, apoi chiloţii. Parcă asis ta la o imagine de vis, transformată în realitate. Făcea parte din el, totuşi parcă era cumva detaşată. Adevărata Cleo plutea în nesiguranţă pe deasupra imaginii din oglindă şi deasupra femeii care stătea în fata oglinzii. - Priveşte-te, îi spuse Max cu o uimire primitivă în ochi. Eşti frumoasă. Nu era aşa, iar Cleo ştia prea bine asta, însă o parte din magia serii consta în aceea că Max o putea face să se simtă frumoasă. Surîse visătoare şi îşi lipi palmele de mîinile lui. Mîna lui coborî mai departe, ajungînd la punctul
154 unde triunghiul întunecos îi ascundea partea cea mai intimă. Cleo îşi lăsă capul pe umărul lui. Cînd Max îşi strecură un deget în căldura umedă dintre picioarele ei, Cleo scoase un geamăt. Bărbatul potrivit. Cleo se răsuci în strînsoarea braţelor lui Max şi îşi răsfiră degetele pe pieptul lui. Fără să ezite, ridică gura şi-i oferi buzele. Max gemu şi i le strivi cu gura sa. Forţa foamei lui o luă prin surprindere, copleşind-o. Cleo se simţea ca un copăcel firav şi subţire îndoit de furtună. Sărutul lui nu semăna cu acela pe care tot Max i l-a dat în seră în acea noapte. Era mai întunecat, mai posesiv şi de o mie de ori mai erotic. Cleo simţi că se cutremură sub acest asalt, însă nu se trase înapoi, ci deveni şi ea la fel de flămîndă precum era Max. Nici ea nu se sătura aşa de uşor. Max îi cu prinse fesele cu palmele şi o trase spre erecţia lui impe rioasă. Cleo făcu o explorare cu limba, iar Max la rîndul său se cutremură. - Nu ştiu dacă voi supravieţui, spuse Max acoperîndu-î gura cu buzele sale flămînde. O trase spre pat. Nici nu-mi pasă, atîta vreme cît în noaptea aceasta vei fi a mea. Cleo se lipi de trupul lui. Max se străduia să-şi păs treze echilibrul, sprijinindu-se în baston. Cleo îl auzi cum geme în surdină şi realiză că piciorul protesta îm potriva greutăţii ei. Făcu un gest pentru a se retrage, dar el o opri. - Nu, îi spuse Max, luîndu-i braţele pe care şi le puse în jurul gîtului. Ochii îi străluceau de pasiune. Lasă-I naibii de picior. Ţine-te de gîtul meu. Strînge! Cleo îl ascultă şi se supuse orbeşte, aspirînd căl dura emanată de pielea lui. Max ardea de dorinţă, iar Cleo se întreba dacă şi el o simte la fel de fierbinte.
155 Max se lăsă pe spate şi ajunseră amîndoi rostogollndu-se pe pat. Cleo rămase deasupra, după cum îi Indicase Max. începu să-i pipăie fiecare centimetru pe care-l vedea, sărutîndujl cu nesaţ şi pasiune. Ar fi dorit •ă-l mîngîie peste tot. îl acoperi cu sărutări; pe gît, pe piept, pe abdomen, savurînd aroma pielii lui. Era fru mos, puternic şi foarte masculin. Ceea ce se petrecea •cum între ei o înspăimînta pe Cleo. Max era acel ceISIalt, cel care o va elibera şi pe care, la rîndul ei, îl va descătuşa. . Max îşi tinu puţin răsuflarea, însă acum Cleo ştia că nu din cauza durerii din picior. Cu o mînă o apăsă uşor pe cap şi-i lipi mai mult buzele de abdomenul încordat. - Da, oftă el extaziat. E atît de bine. Cu cealaltă mînă îi luă mîna ei firavă şi îi aşeză palma peste muntele care i se întărise prin pantaloni. Cleo rămase puţin inertă, apoi îi pipăi erecţia. îşi ridică încet capul şi zise: - Max? Degetele lui tremurau pe sînii ei. Avea ochii întredeschişi şi o privire pierdută. - Te doresc. - Şi eu te doresc, răspunse ea surîzînd. - Atunci nu văd nici un motiv pentru care ne-am opri acum, nu-i aşa? întrebă el căutîndu-i privirea. - Nu, spuse ea după ce-şi adună tot curajul. Nu avem de ce să ne oprim. Max se răsuci pe o parte şi o aşeză pe Cleo pe •pate. Acoperindu-i trupul cu al său, începu să o sărute pătimaş. Cleo se arcui de la mijloc şi-şi trecu degetele prin părul lui. Realitatea căreia îi căzuse pradă era cu mult dincolo de orice imaginaţie ar fi 3vut cînd a scris Oglinda. Max îşi dezlipi buzele de ale ei şi se ridică în capul
156 oaselor. îşi desfăcu fermoarul pantalonilor şi se desco torosi de ei. Căută ceva în sertarul de deasupra al nop tierei. Cleo auzi ceva asemănător cu foşnitul unui pliculeţ de plastic. După ce rămase puţin cu spatele la ea, stinse lumina şi reveni lîngă Cleo. - Eşti mai frumos decît îmi imaginasem, şopti Cleo. Şi mai mare. Roşi de cuvintele acestea. Adică, eşti mare în întregime. Voiam să spun că... Max surîse şi se potrivi exact între picioarele ei. - Da? Ce voiai să spui? Cleo remarcă nota amuzată a vocii lui şi dădu din cap nerăbdătoare. îi cuprinse obrajii cu palmele şi-i şopti: - Max, încercam să-ti spun că, deşi în anumite pri vinţe eşti cu totul altfel decît mă aşteptam, în altele te cunosc într-un mod pe care nu pot să ţi-l explic. Fan tezia mea se referea la tine atunci cînd am scris Oglin da. Nu înţeleg. Cum aş fi putut să ştiu de tine? - Nu-i nevoie să înţelegi. O sărută uşor pe buze. M-ai sedus de la început, de cînd te-am văzut. Deschide-te pentru mine, Cleo. Numai Dumnezeu ştie cîtă ne voie am de tine. Cleo îl simţi tatonînd lent, dar sigur, strecurîndu-se în locul acela întunecat şi dornic dintre picioarele ei. îl cuprinse de umeri şi se pregăti. Nu ştia la ce să se aştepte, însă anticipaţia o copleşea moleşind-o com plet. Max ridică uşor capul cînd unghiile ei săpară adînc în carnea lui. - Nu te nelinişti. Diseară rămîn aici, nu plec nicăieri. - Ştiu, şopti ea, eliberîndu-l puţin. îmi pare rău, nu mă pot abţine. Max rîse încet şi rîsul lui dezvăluia o lume a satis facţiei masculine şi a tandreţii în acelaşi timp, fiindcă
vi
157 Hăţuri de el Cleo se simţea în siguranţă şi protejată, cum nu se mai simţise de cînd muriseră părinţii ei. Era pe mîini buhe, îşi zise încrezătoare. - E perfect, zise el. Nu mă plîng. Doar că nimeni pînă acum nu m-a strîns aşa cum mă strîngi tu. r - Cum te strîng? f - Ca şi cînd te-ai teme să-mi dai drumul. Sărutînd-o )BU înfocare, Max intră în ea lent, complet, dintr-o sin gură mişcare. i Cleo închise ochii şi tresări electrizată. * Max rămase nemişcat, tot trupul încordîndu-i-se. Cînd Cleo deschise ochii, îl văzu cum o priveşte cu % expresie şocată. Nici unul dintre ei nu se se mişcă. Max fu primul care îşi reveni. - Să nu-mi spui că acum a fost... Se întrerupse, ?Căutîndu-şi cuvintele potrivite. A fost prima ta...? - Da, răspunse ea zîmbind, resimţindu-şi trupul care de-abia acum se adapta ciudatei invazii şi cuceriri. Aminteşte-mi să-i transmit psihologului meu un mesaj •mîine. Vreau să-i spun că a meritat să aştept. Cred că părerea lui a fost că sînt prea mofturoasă. , - La naiba! zise Max lovindu-se cu palma peste frun te. Nu mi-am dat seama. >' - Ştiu. Cleo îl strînse iar de umeri. Acum resimţea şi 0 uşoară usturime între picioare. Crezi că putem con tinua acum? - Nu cred că ne mai putem opri acum. - Bine. Max începu să se mişte sacadat în interiorul ei. Era Ştent şi căuta să facă totul perfect, fără să-i pricinuiască Vreo durere. Făcu dragoste cu ea pînă ce-şi simţi tot spatele transpirat şi muşchii începuseră să-i tremure •ub piele. Simţea cum trupul ei se încordează, apoi se relaxează cu fiecare mişcare de avans. Cleo părea că 1
158 nu se satură de senzaţia puternică, fierbinte şi pătrun zătoare. La un moment dat îşi ridică coapsele. - Dumnezeule, Cleo! Max începu să o dezmierde cu degete pricepute. - Max, răsuflă Cleo prelung, lăsîndu-se pradă dipol de extaz suprem, apoi scoase un ţipăt scurt. - Să nu-ţi fie teamă, totul e în regulă. Aşa trebuie să fie. Max se mai avîntă o dată, pentru ultima dată, gemu profund şi căzu la rîndul lui istovit şi mulţumit.
Max nu spuse nimic cîteva minute. Rămase întins po pat, printre perne, îmbrăţişînd-o pe Cleo. - De ce nu mi-ai spus nimic? întrebă el pînă la urmă, - Ce puteam să-ţi spun? Cleo se lipi de el. Se sim ţea mulţumită, somnoroasă şi nu dorea decît să închidă ochii şi să stea aşa alături de Max. Ce păcat că trebuia să se îmbrace şi să meargă în camera ei peste cîteva ore. - Ce-ar fi fost să spui „ascultă Max, nu am mai făcut asta vreodată şi ţi-aş fi îndatorată dacă ai face-o încet, cum se cuvine", murmură Max. - Mi s-a părut că nu ai avut nevoie de instrucţiuni sau de sfaturi, spuse ea zîmbind. Ai făcut totul perfect. Ca la carte, adăugă ea. Apoi tăcu, fiindcă îşi aminti cuvintele lui din seara cînd i-a pus panglica roşie în jurul gîtului şi a sărutat-o. Aşa cum mi-ai promis. - Apropo de carte, spuse Max. Vrei să-mi spui cum e cineva... - Handicapat din cauza lipsei de experienţă perso nală? încheie Cleo fraza în locul lui.
159 ; - Hai să spunem provocat romantic, zise el cu Cllplomatie. Cleo ridică încet capul şi-l privi. £ - Provocat romantic? - Căutam fraza corectă din punct de vedere tehnic. r, - Provocat romantic? repetă Cleo rîzînd. Provocat Qmantic. {• - Dacă nu-ti place expresia, gîndeşte-te la alta. i: - Hai să vedem. Cleo se gîndi cîteva minute. Cum ar l u n a lipsit de legături? 4, - Bine. | - Nu, stai puţin. Am una mai bună. Cleo se ridică şi acoperi sînii cu cearceaful. Cum ti se pare sărăcit muăt? - Fie şi aşa. Cleo, voiam să te întreb dacă... ^ - Stai, ridică ea o mînă. Am una şi mai bună. Expe rimentat diferit $: - La naiba, Cleo... .j - Aşteaptă. Mi-a venit una şi mai bună. Cum ti se pare distrus senzual? - Gata cu glumele, zise Max. încerc să port cu tine o Conversaţie serioasă. - Tu ai început. Provocat romantic. îmi place. Cleo Ipcepu să rîdă. A - Deci, ce răspuns îmi dai? • - Provocat romantic, repetă ea şi rîse cu hohote. r> - Să ştii că nu e amuzant, spuse Max mîhnit. . - Ba este. Cleo începuse acum să chicotească şi nu Mai putea vorbi deloc. Mai ales cînd vine de la tine. H Max o privi dojenitor. /„ - Poti să-mi spui-şi mie cum ai reuşit să dai o notă da profund realism cărţii tale? - M-am bazat în întregime pe imaginaţie, spuse fteo, şipoi începu iar să rîdă. ? Max o privea fără să înţeleagă.
160 - Imaginaţie? - Dacă stai să te gîndeşti bine, mare parte din Oglin da este redată cu simţul anticipaţiei, nu cu acela al experienţei trăite de fapt. - Foamea, şopti Max. - Exact. Foamea. Cleo se gîndea acum la senzaţia de fierbinţeală pe care o avea într-un anumit loc. Crede-mă, acum înţeleg partea aceasta foarte bine. - Nu vreau să te contrazic. Totuşi, insistă Max. - Ca să spunem lucrurilor pe nume, Max, nu trebuie să te arunci dintr-un avion ca să-ţi dai seama ce senzaţii îţi dă. - Dar spuneai că înainte de moartea părinţilor tăi a existat un bărbat, spuse Max. - Da. De fapt, au fost doi sau trei. Nu în acelaşi timp, desigur, dar cu nici unul dintre ei nu m-am culcat. - De ce? întrebă el curios. - Pentru că nici unul nu era bărbatul ideal, spuse ea, Deşi aş putea spune că numărul doi şi numărul trei sărutau grozav. Apoi, d u p ă ce mi-au murit părinţii, psihologul meu mi-a spus că am suferit «in şoc. Max o privi clătindînd uşor din cap. - E incredibil. - Ce anume? - Că ai scris Oglinda folosindu-ţi doar imaginaţia. - Talentul, îl corectă Cleo fără modestie. Talent în stare pură. - întotdeauna am respectat imaginaţia creatoare, mărturisi Max. - Nu mă surprinde. Eşti, totuşi, un cunoscător al artei de calitate. Cleo mai avea puţin şi izbucnea din nou în rîs. Cu greu se putea abţine. Spune-mi, mare expert ce eşti, eum m-ai compara cu un Van Gogh? Max îşi miji ochii.
161 - Eşti mai colorată. - Colorată. Cleo rîdea cu poftă. Rostogolindu-se, că zu din pat şi ateriza pe covorul moale rîzînd în con tinuare. Dar cu un Picasso? , . - Eşti ceva mai imprevizibilă decît ur> Picasso, răs punse Max sprijinindu-se pe coate şi privind-o peste marginea patului. Avea o privire enigmatică. Mi se pare Că în această seară eşti în toane foarte bune. - Hei, Max, chiar crezi că toanele mele sînt diferite de cum ar trebui să fie în asemenea condiţii? spuse ea. t - Hai să spunem că nu am auzit despre cineva să Oadă din pat de rîs după ce a făcut sex. - Dar cîtă lume cunoşti aşteptînd atît de mult pentru • face sex? - Ai dreptate aici, răspunse Max. Lasă acum ce Jl-a spus psihologul tău. Spune-mi ce ai aşteptat în toţi tceşti ani? - Bărbatul potrivit, desigur. - Bărbatul potrivit? - Mda. Cleo deveni mai serioasă. îşi îndoi braţele •ub ,cap şi spuse privind spre tavan: Psihologul meu mi-a spus că nu voi avea niciodată parte să-l cunosc. Că îmi foloseam fantezia ca scuză pentru a nu mă im plica. - Şi tu ce i-ai spus? - Am spus că sper ca el să intre în viata mea mai devreme sau mai tîrziu, fiindcă nu aveam de ales. Tre pida să-l aştept. Ceilalţi nu-mi plăceau. Nu m-a înţeles şi atunci am renunţat la serviciile lui. Mai ales că mă costa fi o avere. - Cleo, zise Max în şoaptă, cum ai ştiut că eu sînt bărbatul potrivit? Cleo îşi ridică privirea spre Max şi realiză cît de se rios o întrebase. Se opri din rîs.
162 - Nu ştiu. Poate că e la fel ca atunci cînd recunoşti un tablou bun de cum îl vezi. E vorba de ochiul de cunoscător. Max se uită la ea şi surîse enigmatic. - Apropo de tablouri, chiar nu ştii unde sînt cei cinci Luttrell? - Nu. Cleo se ridică. îmi pare rău, Max, dar Jason nu mi-a spus niciodată nimic despre ele. - Te cred. - Bine, fiindcă acesta este adevărul. Cleo se ridică în picioare, îşi luă ochelarii şi-i aşeză pe nas. Sfinte Sisoe, uite cît e ceasul! Ar trebui să mă îmbrac şi să plec în camera mea. - Rămîi cu mine la noapte. Cleo îl privi pe sub gene, dar îşi îmbrăcă totuşi că maşa. - Aş dori să pot, dar nu. George ar putea să aibă nevoie de mine şi ar veni să mă caute în camera mea, nu aici. - Spune-i că te găseşte la mine. Cleo roşi şi îşi trase blugii, apoi fermoarul. - Ar fi cel puţin stînjenitor, nu crezi? - Nu, spuse Max. Ar fi cinstit. - Aici nu e vorba de since(itate, ci de intimitate. Cleo se aplecă să-şi lege şireturile. Nu e vorba numai de el. Oricine ar avea nevoie de mine, m-ar căuta în camera mea. Cineva ar intra în panică dacă nu m-ar găsi acolo. - Dacă aşa doreşti, atunci să te conduc, se oferi Max. - Nu e nevoie, zise Cleo. îl văzu pe Max cum se dezveleşte. Lumina lămpii de pe noptieră făcu şă se vadă o cicatrice pe coapsă. Oh, Max! şopti ea. Max remarcă mirarea de pe chipul ei şi-şi căută repede pantalonii pentru a se acoperi. %
163 - Scuză-mă, ştiu că nu e o privelişte prea plăcută. - Nu fi caraghios, zise Cleo apropiindu-se de el, după care îngenunche la marginea patului. îl atinse cu vîrfurile degetelor. Nu e de mirare că te doare foarte des. Ceaiurile Andromedei te-au ajutat măcar? Max privi mîna ei lipită pe coapsa lui. - Surprinzător, m-au ajutat, dar nu la fel de mult cum m-au ajutat tehnicile tale de masaj. t Cleo îl mîngîie, apoi începu să-l frece uşor. - Doamne, cît trebuie să te fi durut... - Nu te gîndi la asta. Eu am uitat, spuse el. - Cred că a fost un accident grav. - A fost vina mea. Am făcut o prostie. Cleo se uită atentă la rana veche, cicatrizată. - Conduceai? - Da, răspunse el rîzînd. îşi trase pantalonii şi se ridică în picioare. Eşti sigură că nu vrei să rămîi? - Aş dori să rămîn, dar nu ar fi o idee prea bună. Se uită spre tava cu ceaiuri. Promite-mi că vei mai bea o ceaşcă pînă te culci. - S-a răcit. - Nu contează, insistă Cleo. Bea-I oricum. - Bine. O mîngîie uşor pe buze. Promit. Vino. Să te conduc în cameră. Trebuie să conduci un han, iar pe mine mă aşteaptă un drum lung cu maşina mîine dimi neaţă. Amîndoi avem nevoie de odihnă. Cleo îl luă de mînă. - Mulţumesc că ne-ai ajutat să-l găsim pe Ben. - Cu plăcere, spuse Max. Să ştii că nu-ţi pot garanta Că îl voi convinge să se întoarcă. - Ştiu, zise Cleo, apoi zîmbi. Cred totuşi că se va rezolva totul bine. Sînt convinsă că în sufletul lui, Ben doreşte să revină la Trisha şi la copil. - Aş da orice ca tu şi prietenele tale să nu fiţi chiar
164 atît de optimiste în această privinţă. Max îşi luă bastonul şi porni spre uşă. Puse mîna pe clanţă şi se opri în ioc. Ce se va întîmpla dacă nu-l pot convinge să se în toarcă? - Se va întoarce împreună cu tine, spuse Cleo cu o încredere oarbă. Max nu-i comentă răspunsul. Coborîră scările şi, cînd ajunseră în fata uşii ei, se întoarse şi-i spuse: - Cleo, despre seara aceasta nu ştiu prea bine co să-ţi spun. - Nu-i nimic, Max. Cleo se ridică pe vîrfuri şi-l sărută pe obraz. Nu trebuie să spui nimic. Deschise uşa şi păşi în cameră. Noapte bună. Max o privi în tăcere cîteva clipe, încercînd parcă să reţină fiecare detaliu al chipului ei. - Noapte bună, Cleo. Se îndreptă spre scări apoi. Cleo închise uşa şi rămase cu spatele lipit de ea. Simţea încă o stare de euforie. Parcă vedea toată lumea în roz. Viitorul nu i se păruse niciodată atît de strălucitor şi de promiţător. Ridică ochii spre cer şi surîse: - Jason Curzon, nu ştiu ce ai făcut cu tablourile acelea pe care Max le doreşte cu atîta pasiune, dar îţi mulţumesc pentru că mi l-ai trimis aici ca să le caute.
A doua zi de dimineaţă toţi se adunaseră în bu cătărie pentru a-i spune drum bun lui Max. - încă un teanc de clătite? îl întrebă Steaua Dimineţii pe Max cînd îi văzu farfuria goală.
165 - Nu, mulţumesc. Max împături şervetul şi-l puse pe ffiasă, lîngă farfurie. , - Cafea? întrebă Sylvia. Ai mult de mers. - Cred că am băut destulă. Max se uită la ceas. Şi ar fl bine să pornesc. \ Cleo îi zîmbi; stătea cu el la masă, pe latura opusă. *; - Promite-mi că ai să conduci cu grijă. |i Max o privi cu aceeaşi expresie greu de pătruns, î ş a cum o privise noaptea trecută. f' - Promit. $ - Te vom aştepta, spuse Cleo. |', - Da? întrebă el. I înainte ca să primească răspunsul lui Cleo, Sammy | e repezi la pantalonii lui şi-l trase uşor. ţ - Ţine minte să-ţi legi centura de siguranţă, îi spuse fnicuţul. <*: - Voi ţine minte, promise Max. Sammy era vădit încîntat că sfaturile lui erau ascul tate. Rîse, se întoarse şi alergă afară din bucătărie. Sylvia surîse privindu-şi fiul. »• - Eşti foarte bun cu el, Max. „ - Avem interese comune, spuse el. Amîndoi apre ciem arta de calitate. k - Să nu te grăbeşti pe şosea diseară, îl sfătui An dromeda. S-a anunţat furtună. îţi păstrăm cina caldă. - S-ar putea să întîrzii mai mult, zise Max. \ - Nu are importanţă, spuse Andromeda. Cina te va •ftepta. Trisha îi zîmbi lui Max cu sfială. - Spune-i lui Ben că îl iubesc, şopti ea. - îi voi spune, zise Max ridicîndu-se de la masă. | - Mulţumesc mult, Max, spuse Trisha. ;:• Max examina pe rînd feţele care-l priveau cu spe•nţă.
t
166 - Dacă-I găsesc pe Ben, o să-i vorbesc, dar nu vă dau nici o garanţie. Mă înţelegeţi? Cleo şi celelalte dă dură afirmativ din cap. - înţelegem, spuse Cleo veselă. Max făcu o grimasă de nemulţumire. - înţelegeţi pe naiba, şopti el ca pentru sine. Credeţi că voi rezolva această situaţie, nu-i aşa? - Nimic nu este sigur, zise Andromeda. Dar cred că a avut dreptate Cleo. Eşti bărbatul potrivit pentru acea stă misiune. - Te conduc la maşină, se hotărî Cleo. Cînd crezi că te vei întoarce? - Nu ştiu. - Bine, nu contează. Cleo îi deschise uşa de la in trare. Te vom aştepta. Max na mai spuse nimic. Cînd ajunseră lîngă Ja guar, Max scoase cheile din buzunar şi descuie por tiera. Ezită un moment, înainte de a urca la volan. - Te simţi bine, Cleo? - Sigur, răspunse ea. De ce mă întrebi? Se uită pe deasupra capului ei spre celelate rămase în prag, pregătite să-i facă semne cu mîna. - Ai aşteptat mult pînă aseară. Cred că aveai multe speranţe. Mă întreb doar dacă azi-dimineaţă ai simţit vreo umbră de regret. - Cum s-au petrecut lucrurile, zise .Cleo zîmbind, speranţele mele nu erau aşa de înalte. De fapt, expe rienţa practică a depăşit cu mult chiar şi cele mai sofisti cate accese ale imaginaţiei mele. Max nu ştiu ce să-i mai spună. - Bine, eu doar m-am întrebat. - Dar pentru tine a fost bine? îl întrebă ea clipind des. în ciuda puterii şi controlului de care dădea dovadă
167 de obicei, Max roşi uşor. Se jucă stîngaci cu cheile, 0po\ le aruncă pe bancheta din faţă. N - La naiba! spuse el, luîndu-le din nou. A fost foarte bine. Cel mai bine de pînă acum. ţ. - Bine, zise Cleo radioasă. E foarte bine. ? - Ar fi bine să pornesc. | Cleo aşteptă ca Max să se urce la volan. î. - Să ţii minte ce Ji-a spus Sammy. Ai grijă să-ţi pui r
l i Max făcu întocmai şi introduse cheia în contact. $, - La revedere, Cleo. - La revedere. Cleo îl sărută pe buze. Vino repede f casă. închise portiera după ce se retrase. Motorul Jaguar-ului torcea precum o pisică. După ce Jnaşina porni, Cleo se îndreptă spre uşă, unde celelalte R făceau lui Max cu mîna. Făcu şi ea cu mîna, însă Max f»u răspunse cu acelaşi gest. Cleo nu-şi dădea seama llacă le văzuse^prin oglinda retrovizoare sau nu. - Ei, a plecat. Trisha îşi scoase o batistă din buzunar şi-şi. suflă nasul. - C ieti că-l va aduce pe Benjy... adică vreau să epun, pc Sen? tr.i- Cleo s urîse şi o asigură: * - Cred că dacă există o persoană care să facă asta, ftunci Max este aceea.
- Ce s-a întîmplat, iubitule? zise Sylvia.
168 - Max a plecat de tot, suspină Sammy cu ochii plini de lacrimi. - Nu, dragule, s-a dus să-l caute pe Benjy. Adică po Ben, se corectă Sylvia. Se întoarce diseară. Sammy dădea din cap şi spuse cu disperare în glas: - A plecat de tot. Cleo îngenunche lîngă micuţ. - De ce spui asta, Sammy? - Pentru că a luat totul cu el, răspunse băieţelul suspinînd. Am fost sus în camera lui şi lucrurile nu mal sînt acolo. A luat şi desenul meu. - Cred că te înşeli, dragule, spuse Cleo ridicîndu-so în grabă. Sînt sigură că lucrurile lui sînt încă acolo. - Nu mai sînt, repetă Sammy plîngînd. Uşa era descuiată şi totul a dispărut. - Mă duc să văd, zise Cleo intrigată. Dădu fuga pe scările care duceau la etajul al treilea, se opri la mijlocul drumului fiindcă nu mai putea răsufla, apoi urcă pînă la mansardă. Sammy se putea înşela. Max se va întoarce. Aşa spusese. Oare? Cleo încercă să-şi amintească exact cuvintele lui. Cu cît se gîndea mai mult, cu atît realiza că Max sugerase că se va întoarce în acea seară, însă nu pro misese să o facă. Deschise uşa camerei lui, fiindcă era descuiată, aşa cum spusese Sammy. Simţi un gol în stomac. înăuntru era ordine, exact cum fusese în ziua cînd Max se mutase în ea. Cleo se uită de jur-împrejur. Nici urmă de cămăşile scumpe ale lui Max. Dulapul era gol, iar geanta de piele dispăruse. Desenul dăruit de Sammy dispăruse şi el, împreună cu exemplarul din Oglinda pe carei-l dăruise ea.
169 Parcă Max nici nu călcase vreodată în această ca meră. Cleo se prăbuşi pe pat, cu mîinile strînse pe ge nunchi, îşi aminti întrebarea pe care Max i-o pusese •seară, după ce o sedusese: Apropo de picturi, chiar nu ştii unde sînt pînzele de Luttrell, nu-i aşa?
Capitolul 8 Max îşi va aminti rîsul ei tot restul vieţii. Max o vedea încă pe Cleo cu ochii mintii. Chipul ei strălucea de pa siune, iar mai apoi de încîntare. El fusese cel care i Io dăruise pe amîndouă. Max savura plăcerea pe care o simţea în acel mo ment. Nici chiar ploaia care cădea în rafale nu putea să-i înjumătăţească bucuria nespusă care pusese stăpînire pe el. Nu era obişnuit să fie privit ca persoană care-i putea face pe alţii fericiţi/Niciodată nu se văzuse într-o asemenea lumină. Totuşi cu o seară în urmă Max Fortune o făcuso fericită pe Cleo Robbins. Ea îi spusese că de o viată îl aştepta pe bărbatul potrivit, pe el, mentionînd că nu fusese dezamăgită, Aseară, pentru prima dată în viata lui, el, Max Fortune, fusese „bărbatul ideal" al cuiva. Azi-dimineată straniul cerc de prieteni'adunaţi în jurul lui Cleo îl trataseră ca pe un important membru al familiei. Pentru ei el era un prou pornit într-o aventură, Toată lumea se agitase în jurul lui, fusese hrănit cu clătite făcute în casă, i se spusese să conducă atent, fusese rugat să vină repede acasă, i se amintise că va fl aşteptat cu cina caldă. Cina va fi gata pregătită. .
171 Max medita o vreme asupra acestor evenimente. Nu-şi amintea pe cineva care să-l fi aşteptat vreodată cu Olna caldă. Singura dată cînd avusese parte de aşa oeva fusese la un hotel Curzon, cînd comandase cina tn cameră, însă room-service-ul nu poate fi acelaşi lucru. Ce păcat că nu se va putea bucura de aşteptarea Celor de la han diseară. De la început ştiuse că şansele de a se întoarce şi de a fi la fel de bine primit se diminuaseră treptat. Totuşi, cei de la han vor aştepta un erou, iar Max ştia că nu va fi în acest rol. întoarcerea ca erou la Cleo şi familia ei ar însemna întoarcerea însoţit de Ben Atkins. Existau slabe şanse în icest sens. De la început ştiuse că această căutare nu va avea finalitate. Ar fi trebuit să refuze. Totuşi, cum toti, de la Sammy pînă la Cleo, aşteptau ca el să facă ceva ne apărat ceva, nu putuse să spună nu. După o lungă noapte de nesomn se decisese. Di•eară se va întoarce la Harmony Cove pentru că trebuia Să dea ochii cu Cleo şi cu ceilalţi. Trebuia să le vadă chipurile cînd îi va anunţa că a eşuat. Cînd va citi în ochii lui Cleo şj în aceia ai prietenilor ei respingere, atunci va pleca. Cu mult timp în urmă se obişnuise cu Weea că oamenii îl doreau în preajma lor atîta vreme cît le era de folos. Nici măcar nu va pierde timpul cu bagajele, se gîndi •I acum, privind un semn rutier. Ştiind ce-l aşteaptă, se trezise dis-de-dimineajă, îşi strînsese lucrurile, le pusese fcl geanta de voiaj, apoi dusese totul în maşină. Un vechi obicei de-al lui era să aibă toate lucrurile pregătite pentru drum. De la şase ani luase acest obicei şi pînă acum nu se descotorosise de el. Totuşi, era oarecum mai uşor să fii cu un picior
172 afară, pe uşă, cînd cineva putea să-ţi spună în orico moment că oricum trebuie să pleci. Max încetini fiindcă ajunsese la intrarea din loca litatea Gamly. După spusele lui O'Reilly, în Gamly nu erau decît trei benzinării, iar Ben Atkins lucra la una dintre ele. Max parcurse lent orăşelul. Ploaia cădea mărunt, iar valul ceţos al picăturilor reuşea să mascheze părţile mal puţin atrăgătoare ale aşezării. Max citi pe un bilet adre sa scrisă de prietenul său. Era a doua benzinărie po stînga. Max parcă Jaguar-u\ în spaţiul special lateral şi opri motorul. Stătu aşa cîteva clipe, privind la silueta care se învîrtea în incinta benzinăriei. Tînărul era sigur pe ce face, ca şl cînd o viaţă întreagă ar fi lucrat cu maşini. Era înalt, slăbuţ, îmbrăcat în salopetă cenuşie. Avea părul blond, netuns. Părea genul de bărbat închis în sine, care co munică mai bine cu motoare decît cu fiinţe omeneşti. Max deschise portiera şi coborî din maşină. Merse prin ploaie pînă la acoperişul protector al benzinăriei şl aşteptă să fie remarcat de mecanic. - Vin imediat la dumneavoastră, îi spuse tînărul privindu-l pe deasupra unui alternator. - îl caut pe un anume Ben Atkins, spuse Max. - Cum? Mecanicul îşi ridică din nou privirea. Obrajii îi erau traşi, exact cum era el în întregime. - Ben Atkins, repetă Max. Mecanicul ridică din umeri şi spuse: - Eu sînt Benjy. Benjy Atkins. - Probabil că e o greşeală la mijloc, zise Max şi dădu să plece. - Staţi! Ben puse o sculă de metal peste celelate. V-am spus, eu sînt Benjy Atkins. Despre ce e vorba? Cine sînteţi?
V ^
173
•1! Max se opri din mers şi se întoarse cu fata spre lăr. i - Cum spuneam, caut un bărbat pe nume Ben Itkins. Ben se uită la el în timp ce-şi ştergea mîinile de isoare. - Eu sînt. Adică Ben Atkins, însă toată lumea îmi )une Benjy. - Nu şi de acum încolo, zise Max. Am auzit că vei &veni tată. După opinia mea, vei fi de acum înainte |en, nu Benjy. Ben păru uluit, îl' - O cunoaşteţi pe Trisha? -Da. - Se simte bine? - Nu. E speriată de moarte. Ben făcu o grimasă şi-l întrebă: f - Cine sînteti, domnule? * - Mă numesc Max Fortune. - Bine, dar cine sînteti? De unde ştiţi de mine? Şi flespre copil? ' - Hai să spunem că sînt un prieten de familie. | - Eu n-am familie. I - Nu sînt de aceeaşi părere, după cîte am auzit. Max i e uită la ceas. S-a făcut ora prînzului. Vrei să mănînci teva? - Păi, da, sigur. - Ai noroc. Fac eu cinste. A
:
f
174 - Se va întoarce, spuse Cleo cu o încredere care do fapt era mai mult de ochii lumii. - Dacă intenţiona să se întoarcă, atunci de ce şi-w luat lucrurile cu el? - Nu ştiu. Cleo îşi ridică picioarele pe birou şi Io încrucişa unul peste celălalt. Se uită în cana cu cafea Cred că s-a obişnuit ca mereu să aibă bagajele făcuto, ca să poată pleca oricînd. Am impresia că e ca o a doua natură pentru el. Un instinct, ceva de genul acesta. - Instinct? întrebă Sylvia. - Ai văzut cît de uşor a fost pentru el să se mute In noi cînd a venit. Se pare că Max călătoreşte cu putino bagaje. Sylvia strîmbă din nas. - Crezi că din instinct şi-a pus geanta de voiaj în portbagaj azi-dimineată? -Da. - înainte ca oricine altcineva să se trezească şi să I vadă? -Da. Sylvia se sprijini de birou şi sorbi din cafea. - Cleo, dragă prietenă, ai putea să priveşti lucrurilo în fată. A plecat. Cleo închise ochii şi zise speriată: - Dumnezeule, sper să nu fie aşa! Sylvia tăcu cîteva secunde, timp în care b examina atent pe Cleo. - La naiba! spuse ea în cele din urmă. - Ce s-a întîmplat? întrebă Cleo. - Tu şi Max. Sylvia făcu un gest prin aer. Voi doi. - Ce e cu noi? - Te-ai îndrăgostit de el, aşa-i? Ştiam eu că se întîmplă ceva. O simţeam. Cu toţii am simţit-o. Slavă Dom-
175
nului că nu a stat îndeajuns de mult ca să te seducă. La icestea Cleo nu spuse nimic. Sylvia îşi drese glasul. Am ||& slavă Domnului că nu a stat îndeajuns de mult ca să | | seducă. Acum Cleo sorbi ultimele picaturi de cafea, pe ticălos, murmură Sylvia. V Cleo puse cana pe birou. - Nu e ticălos. - Ba da, este. De aceea sînt supărată. îmi plăcea de Max. Sammy îl plăcea şi el. Andromeda îl plăcea, şi frlsha. Chiar Steaua Dimineţii l-a plăcut. De ce a trebuit f ă se poarte ca un ticălos? 4, - Se va întoarce, zise Cleo absentă. în adîncul sufle tului resimţea deja o răceală care îi cuprindea tot cor pul. Sylvia avea dreptate. Max venise la han în căutarea Moştenirii nepreţuite lăsate de Jason. Aseară părea în Ifîrşit convins că ea nu ştie nimic despre picturi. Azi-diffilneaţă plecase. Concluzia era,evidentă. Totuşi, nu-i venea să creadă şi să accepte eviden
h
tele. - Biata Trisha, rosti Sylvia. Cred că începuse şi ea | ă spere că Max a vorbit serios cînd a spus că îl va găsi pe Benjy. - A vorbit serios, o contrazise Cleo. Bărbatul cu care făcuse dragoste cu o noapte în urmă, nu era un min cinos. Uşa hanului se deschise brusc, întrerupînd comen tariul acid al Sylviei. Cleo privi prin geamul de sticlă care despărţea biroul de restul holului şi văzu o tînără înaltă, blondă, elegant îmbrăcată care tocmai intra. Femeia fnergea cu un aer de siguranţă şi detaşare pe care ţi le dau doar averea şi statutul social înalt, amîndouă dobîndite de-a lungul cîtorva generaţii, f - Of, of! exclamă Cleo. Ceva îmi spune iar că umilul
nostru han a fost confundat cu un hotel de cinci stelo din sudul Franţei. Sylvia zîmbi. - Doamne, ce dezamăgită o să fie! Pare că a coborît de pe coperta revistei Vogue, nu-i aşa? Costumul do mătase cred că a costat o avere. Dacă vrei, mă ocup eu de ea. • - Nu, e perfect. Cleo repuse picioarele pe pămînt şl se ridică de pe scaun. Am nevoie de ceva care să mă facă să-l uit pe Max. Arboră cel mai amabil surîs do recepţioner şi o întîmpină pe musafiră. Cu ce vă putem servi? Femeia o studie pe Cleo cu o privire uşor ironică, Nu părea prea impresionată de ce vedea. - îl caut pe Max Fortune. Cleo îşi ascunse un surîs. - Dumneavoastră ca şi ceilalţi, spuse ea încet, mal mult ca să-şi distragă atenţia de la Max. Mă tem că nu este aici pentru moment. îl aşteptăm să vină diseară. - Voi aştepta atunci, - Vine diseară, trîziu, nuanţă Cleo distinct. S-ar pu tea s ă n u mai vină deloc", îşi zise ea în gînd. - în cazul acesta, replică femeia vădit enervată, poate că îmi daţi o cameră pentru la noapte. Nu am do gînd să aştept aici, în holul dumneavoastră strîmt. - Sigur. Cleo scoase de sub tejghea o fişă de în registrare. Vă rog să completaţi fişa. Vă dau imediat o cameră. Folosiţi carte de credit pentru plată? Fără să scoată un cuvînt, femeia luă din poşeta dintr-o piele fină şi scumpă portofelul, de unde îi dădu lui Cleo o carte de credit aurită. Cleo se uită la carte şi citi: Kimberly Curzon-Winston. Mai citi încă o dată numele al doilea. - Curzon?
177 - Da, spuse Kimberly, în timp ce semna pe formu larul de înregistrare. , Cleo înghiţi în sec şi întrebă: - Aveţi vreo legătură cu Jason Curzon? V - Sînt nepoata lui, răspunse ea încruntată. îl cu noaşteţi pe unchiul? - Aş putea spune că da. Cleo surîse trist. Dar nu atît jjxle mult pe cît s-ar părea. Nici nu ne-am dat seama că ^poate avea o familie atît de deosebită, dar oricum nu s contează. V - Nu-mi dau seama în ce context l-ati cunoscut pe hlason Curzon, dar nu mă interesează. Kimberly puse «pixul pe tejghea. Spuneaţi că Max Fortune revine .diseară? - Din cîte ştim noi. Cleo strînse pumnul la spate şi continuă să spere. „Se va întoarce, îşi spuse ea în gînd. Trebuie să se întoarcă". - Ati putea să-mi spuneţi unde se află acum? Era evident că răbdarea lui Kimberly era greu pusă la în cercare. Cleo se uită spre pendulă. - Chiar în acest moment §e află într-un orăşel numit Gamly. - Ce naiba caută acolo? zise Kimberly nelămurită. - E o chestiune de familie, răspunse Cleo. - Prostii. Kimberly o privi cu răceală în ochi. îl cu nosc pe Max de cîtiva ani. Nu are familie. - Acum are, spuse Cleo, deşi nu cred că-şi dă sea ma. Uitaţi, doamnă Winston... - Curzon-Winston. - Doamnă Curzon-Winston, repetă Cleo cu ama bilitate, cred că vă pot ajuta. »• - Mă îndoiesc. > - De fapt, Max lucrează pentru mine, îi explică
178 politicos Cleo. Dacă s-a întîmplat ceva, eu ar trebui să ştiu. - Ce spuneaţi? - Am spus că Max lucrează pentru mine. Pe chipul lui Kimberly şi în ochii ei apăru o lumină stranie. - Vorbim despre acelaşi Max Fortune, nu-i aşa? înalt, brunet, cu o figură căm aspră. Se sprijini în baston. - Da, e Max al nostru. - Atunci e imposibil să lucreze pentru dumneavoa stră. E vicepreşedinte al firmei Curzon International. Kimberly arboră un surîs glacial. Max Fortune lucrează pentru mine.
- Nu am ştiut ce să fac, spuse Ben privind descum pănit spre hamburger-ul pe jumătate mîncat. M-a luat prin surprindere, ştii? Am greşit şi eu o dată, iar Trisha rămîne însărcinată. * - Se mai întîmplă, zise Max. E de ajuns o singură dată. - Pe naiba, ţie ţi-a spus vreodată o femeie că e însărcinată şi că tu eşti tatăl? -Nu. Max se gîndi repede, cîntărind cam ce ar simţi dacă ar afla de la Cleo că îi poartă copilul. Asta nu se va întîmplă însă. Aseară fusese precaut. Mereu era atent cu asemenea probleme. Şi avea reputaţia că nu face prostii. Te înţeleg că ai fost şocat. - Poti să mai repeţi asta. l-am spus Trishei că am nevoie de puţin timp ca să mă gîndesc. Ben îşi trecu
179 degetele prin păr. Trebuie să mă gîndesc ce e de făcut, nu-i aşa? - Sigur. Ben îşi ridică privirea şi se uită la Max cu ochi rugători. - Nu-mi amintesc nimic de tatăl meu. A plecat cînd eram copil. De unde poţi şti ce trebuie să faci cu un copil? Nu ştiu ce înseamnă să fii tată. - îl ţii minte pe Jason Curzon? - Sigur, spuse Ben. Era un bătrînel cumsecade. Mă ajuta la instalaţia de apă. îmi plăcea de Jason. - Şi mie, zise Max în şoaptă. Jason spunea că un bărbat învaţă multe în timp ce le face. Cînd e vorba de cum să fii tată, bărbaţii ca tine şi ca mine trebuie să se bazeze pe instruirea la locul de muncă. Beh îl privi cu tristeţe. - Deja am făcut destule greşeli în viaţă. - Dar eşti în stare să-ţi menţii o slujbă, nu-i aşa? Toţi cei de la han ştiu că eşti un bun muncitor. - Da, bine. Munca e altceva. Să creşti un copil e cu totul diferit. - După cum văd eu lucrurile, multe reguli sînt ase mănătoare. Ben îl privi cu interes/ - Chiar crezi asta? - Da. Max privi pe fereastră şi se întrebă dacă ploaia se va opri. Uite, cel mai important lucru în menţinerea unui loc de muncă este să te prezinţi în fiecare zi la lucru. Cred că aceeaşi regulă e valabilă şi pentru taţi. Primeşti bile albe doar dacă eşti lîngă copil. - Da? întrebă mirat Ben. Crezi asta? Ce ştii despre meseria de tată? - Nu prea multe, recunoscu Max. - Atunci nu ar fi mai bine să nu-mi mai dai sfaturi?
180 zise Ben pe un ton agresiv. - Poate că ar fi. Amîndoi tăcură şi între ei tăcerea era apăsătoare. - Atît ai avut să-mi spui? întrebă Ben. - Nu, răspunse Max. Mai voiam să discutăm despre ceva. - Despre ce anume? - Mă gîndeam dacă poti să-mi dai cîteva sugestii despre cum să repar conducta care e spartă în camera 215. Am încercat orice, dar ţeava curge încontinuu pe podeaua din baie. Acum chiar curge mai mult ca îna inte. Ben părea îngrijorat. - Ţevile de sub chiuveta din215 sînt aproape com plet ruginite. Trebuie să te porţi cu ele cu mănuşi. 0 mişcare greşită şi toată tubulatura se duce naibii.
- Domnişoară Robbins? spuse bărbatul politicos. Avea părul cărunt, iar costumul său cenuşiu era croit după ultima modă. Avea privirea rece. Cleo îl privi cu interes. - Eu sînt Cleo Robbins. Vă pot fi de folos? - Sper că da, zise bărbatul pe un ton amuzat. Dati-mi voie să mă prezint. Sînt Garrison Spark. „De asta mă temeam". Cleo luă cartea de vizită po care Spark i-o dădu. Era frumos concepută şi lucea. - Aş dori să discutăm despre cinci tablouri foarte valoroase. - Regret, spuse Cleo aruncînd cartea de vizită la coşul de gunoi. Nu vă p o f ajuta. Vă spun pentru ultima
181 dată că nu ştiu despre picturile Luttrell. Spark surîse ironic. - Sincer mă îndoiesc să ştiţi ceva despre Max Fortune, nu-i aşa? Dacă aţi şti, aţi fi mai atentă. Bărbatul .acesta este periculos, domnişoară Robbins. - Uitaţi ce este, domnule Spark, aţi început să mă • plictisiţi cu această vînătoare de tablouri. Jason Curzon i n u le-a lăsat la han. Credeţi-mă, dacă le-ar fi lăsat aici, vaş fi dat de ele deja. | Spark păru şi mai amuzat. I - întrebarea din mintea mea este nu dacă tablourile f a u fost lăsate aici, ci, mai degrabă, cît vreţi pe ele? »ţ - Ce? sări Cleo ca arsă. Tocmai v-am spus că nu •ştiu unde sînt, căci dacă aş şti i le-aş da lui Max, mai ' degrabă, decît dumneavoastră. El are întîietate. - Văd că isteţul domn Fortune v-a fermecat şi v-a Intrat în graţii. Spark dădu din cap cu subînţeles. Sau 8-a strecurat pe sub pielea dumneavoastră cu o po veste înduioşătoare. Mă văd silit să vă avertizez că, dacă i-aţi da lui Max tablourile, aţi comite o mare eroare. - De ce oare? întrebă Cleo. - Fiindcă nu are nici un drept legal sau moral asu pra lori. Le caută fiindcă sînt nişte lucrări excepţionale pe care vrea să le adauge colecţiei lui. Trebuie să vă avertizez, domnişoară Robbins, că Fortune nu s-ar da în lături de la nimic pentru a obţine tablourile pe care le doreşte pentru colecţia sa personală. Poate să fie deoaebit de crud. - Dar dumneata, domnule Spark? Cît de departe ai ajunge? Spark o privi cu respect, dar nu şi-l exprimă în cuvinte. - Pot fi la fel de tenace precum e Fortune, draga mea, dar intenţionez să procedez cu totul altfel. - Cum veţi proceda? ;
182 - Aş fi foarte bucuros să vă plătesc o sumă frumu şică pentru tablouri. - Nu zău? Cleo îl privi cu scepticism. Max spunea că valorează un sfert de milion. Spark rîse cu indulgenţă. - Fortune a avut mereu gust pentru exagerări. Cinci zeci de mii e o estimare mai realistă. Deşi vă garantez că peste cinci ani preţul lor va creşte. Totuşi, cinci ani sînt prea mulţi pentru a aştepta, nu? Sînt pregătit să vă dau douăzeci şi cinci de mii pentru ele chiar astăzi. - Lăsaţi totul baltă. - Sînteti greu de convins, domnişoară Robbins. Foarte bine, atunci să zicem treizeci. - Nu renunţi niciodată? - Nu, spuse Spark. Nu renunţ. Dar nici Max Fortune nu renunţă. El cît v-a oferit? - Nu mi-a oferit nici un cent, răspunse sinceră Cleo. - Vă va oferi, zise Spark. Doar dacă nu vă va con vinge să i le daţi pe nimic. Nu s-ar da înapoi de la asta. Oricum, sper că nu i-aţi permite să facă asta. Sunaţi-mă cînd vă va face oferta finală. Eu o voi supralicita. - Nu va exista nici o ofertă finală, domnule Spark, fiindcă la hanul Robbins nu există tablouri de Luttrell. Dacă nu aţi observat, prefer alt gen de artă. Spark aruncă o privire dispreţuitoare către peisajele marine pictate de Jason. - Da, văd şi eu. - Important este că îi place proprietarului, nu-i aşa, domnule Spark? - Domnişoară Robbins, dacă din întîmplare ascun deţi picturile în ideea că le puteţi vinde singură, daţi-mi voie să vă avertizez că aveţi nevoie de contacte puter nice pentru a reuşi să comercializaţi astfel de artă. Eu dispun de contactele despre care vă vorbeam, iar dum-
183 neavoastră nu. Vă rog să Jineji minte acest lucru cînd veţi lua o Hotărîre. j. > Spark se întoarse pe loc şi plecă.
jp Luminile de la hanul Cuibul Robbins luceau primitor ţ t e distantă. Max se apropie şi le studie mai atent. Prin ^perdeaua de ploaie clădirea părea ireală. Dacă îşi folo s e a imaginaţia, pur şi simplu putea aproape să creadă 'ică revenea acasă după o călătorie lungă, obositoare, 5dar reuşită. Acasă, unde îl aşteptau o masă caldă, o ^familie iubitoare şi o femeie care de-abia aştepta să-i sară de gît şi să-l sărute cu dragoste chiar din clipa cînd B va vedea intrînd pe uşă. Aceste accese de imaginaţie nerealistă nu erau /punctul lui tare. El era mult mai bun cînd trebuia să-şi imagineze consecinţele logice, pragmatice ale unui $şec. Era evident că se întorcea după o nereuşită. Ben nu venise cu el şi nici nu exista vreo garanţie că acesta u r m a să se întoarcă într-un viitor cît de cît apropiat. Max intră în parcarea din faţa hanului. Nu era deloc nerăbdător să vadă reacţiile celor care-l aşteptau. Cel puţin era bine că avea bagajele făcute şi putea să ple ce, ca de obicei. De data aceasta diferenţa era că lăsa ceva important în urma sa. Parcarea era aproape plină; Max se uită curios la .maşinile parcate. Era joi şi de obicei ar fi trebuit să fie o aeară mai lejeră, însă în jurul său oamenii păreau că sînt indiferenţi la ploaie, coborînd şi urcînd în maşini, intrînd 'şi ieşind din han, alergînd printre maşini cu bagajele în mînă.
184 Max îşi găsi un loc pentru Jaguar-u\ său chiar în spate, d u p ă bucătărie. Parcă maşina, coborî şi so îndreptă spre uşa din dos cu un sentiment de inevitabilă tristeţe. Aroma de pîine proaspăt coaptă şi aceea de friptură cu sos picant îl învăluiră de cum deschise uşa. Rămase o clipă să savureze căldura dinăuntru şi se simţi ca şi cînd ar fi ajuns acasă. Cînd se deschise uşa, Andromeda, care mesteca preocupată într-o oală cu legume, îşi ridică privirea. Un zîmbet primitor îi lumină faţa. - Max, ai venit! Slavă Domnului că eşti acasă! Eram speriate. O gaşcă de tipi ciudaţi, care porniseră într-o aşa-zisă „călătorie a războinicilor" pe plajă au fost prinşi de ploaie şi au rămas la noi. Au apărut cam acum o jumătate de oră. - Bună, Max, îl primi călduros şi Steaua Dimineţii, scuturîndu-se de făină. Cum a fost drumul? Trisha intră în bucătărie prin uşa batantă care dădea spre sala de mese. Max încercă zadarnic să rămînă de oţel în faţa privirii ei pline de speranţă. Se decise că era mai bine să termine mai repede cu explicaţiile. - Regret, Trisha, zise în tăcerea care se lăsase subit. Ben nu e cu mine. Trisha îl privi cu ochi înlăcrimaţi. Dădu din cap afir mativ, în semn că bănuise deja. - L-ai văzut? E bine? - Da, e bine. Max căută să mai spună ceva. Era îngrijorat de tine. - Dar nu îndeajuns de îngrijorat încît să vină acasă. - Cleo are dreptate, spuse Max strîngînd mînerul bastonului. E speriat. Trisha surîse timid. - Nu e singurul, însă eu am mai mult noroc decît el.
185 Cel puţin sînt înconjurată de familie. El, bietul, e singur •colo. , - Da. Max se aştepta să dea vina pe el pentru ne reuşită. - îţi mulţumesc că ai făcut atîta drum ca să-i vor beşti. Trisha veni în faţa lui Max şi-l cuprinse cu ambele mîini. Dacă exista cineva care să-l convingă să se în toarcă acasă, acela erai tu, îi spuse, apoi îl îmbrăţişa şi făcu un pas înapoi. Eşti un prieten adevărat, Max. ' Max căută în ochii ei vreun semn de respingere, dar «u văzu nimic. - Nu ştiu ce are de gînd să facă Ben, zise Max, de teamă că Trisha nu înţelesese complet mesajul adus de el. - Ei, de acum încolo depinde doar de Ben, spuse Andromeda calmă. Tu i-ai vorbit şi l-ai anunţat că familia îl aşteaptă să vină înapoi. Acum va trebui să avem răb dare şi să vedem ce se decide să facă. între timp, avem un han plin de care să ne ocupăm. - Max are nevoie de o cană cu ceai cald, ca să se încălzească înainte de a trece la atac, spuse Steaua Dimineţii. Cred că e îngheţat, bietul de el, după atîta drum - îţi aduc eu o cană, Max, zise Trisha, stai jos. Max se uită spre uşă, de unde îşi vedea Jaguar-u\ care îl aştepta afară, cu portbagajul pregătit de drum. Sylvia deschise uşa bucătăriei: - Toate sînt în regulă aici? Cred că în seara aceasta vom avea cina pentru douăzeci de persoane. Domnul Quinton, şeful acestui grup, spune că băieţii vor carne de vită. l-am spus că la noi nu se prea serveşte aşa ceva. Sylvia se opri din comentariu cînd îl zări pe Max. Surîse cu o expresie enigmatică. Ei, să fiu a naibii! Te-ai Ihtors. Cum a fost drumul? ;
186 - Ud. Ce te-a făcut să crezi că nu mă mai întorc? întrebă Max. - Sammy a venit imediat după plecarea ta azi-dimineaţă şi ne-a informat că toate lucrurile tale dispă ruseră, răspunse Sylvia direct. Unele dintre noi desigur că au bănuit că nu mai intenţionezi să te întorci. - Sînt aici, zise Max privind spre colţul mesei unde Trisha îi pusese cana de ceai. Dar nu l-am adus şi pe Ben cu mine. - Nu pot spune că mă surprinde, zise Sylvia oftînd, Oricum, a meritat încercarea. Mulţumim, Max. De data aceasta te-ai întrecut pe tine însuţi. Sînt convinsă că ţi-ar prinde bine nişte whisky, mai degrabă decît ceaiul acela. George ţine o sticlă chiar sub biroul lui. - E bun şi ceaiul, spuse Max privind spre Trisha. Uşa bucătăriei se mai deschise o dată şi Sammy apăru alergînd. Se opri brusc cînd îl văzu pe Max, apoi făcu ochii mari. - Bună, Max, îl salută, apoi veni şi îi cuprinse piciorul cu ambele braţe. îmi era teamă că nu te mai întorci. Apăru şi Cleo prin uşa întredeschisă. - Ce se petrece aici? Mi-ar prinde bine puţin ajutor cu adunătura asta de masculi. Forfotesc primprejur ca nişte tauri ţinuţi în frîu. Unul dintre ei am văzut că avea chiar o sabie... Cleo se întrerupse cînd îl văzu pe Max. Făcu ochii mari şi tresări de bucurie. Max, ai venit acasă! Max se opri lîngă masă şi se sprijini cu ambele mîinl pe baston. - Bună, Cleo. Nu l-am putut convinge pe Ben să vină cu mine. - Oh, Max. Cleo alergă spre el. M-am temut că nu te mai întorci. în ultima clipă Max realiză că ea are de gînd să se
1
187 ivînte spre braţele lui, aşa că puse bastonul de parte. Cleo se opri exact la pieptul lui, Max o cuprinse şi o lipi de el, iar ea se ghemui ca un copil. O simţea caldă şi relaxată, iar aroma ei îi invada nările. Amintirile nopţii din Ijun îi trecură prin minte şi Max simţi cum îl trece un fior fierbinte prin trup. - Hai să lăsăm asta pentru mai tîrziu, zise Sylvia fteînd. Avem acolo douăzeci de războinici flămînzi pe Oare trebuie să-i hrănim şi să-i adăpostim. - Exact, spuse Cleo, dezlipindu-se de pieptul lui Max. Doamne, aproape că uitasem! Max, a venit cineva care te caută. Max se dădu şi el înapoi un pas, făcînd încă efortul l ă revină la momentul prezent. în ultimele ore fusese convins că nu va mai sta la han, decît pînă ce va anunţa că a eşuat în încercarea l a , însă acum se trezea că nimeni nu-l condamnă şi nici nu-l respinge pentru asta. Trebuia să se obişnuiască şi cu această schimbare. - Cine mă caută? - Kimberly Curzon-Winston. Spune că Jason era unchiul ei, răspunse Cleo. - La naiba! - Şi mai spune şi altceva. Cleo îşi împinse ochelarii tn sus pe nas şi îl privi pe Max cu mare atenţie. Spuse Oă lucrezi pentru ea. l-am zis că te confundă. Agresivitatea din tonul lui Cleo îl făcu pe Max să ZÎmbească. - Aşa i-ai spus? - Da, i-am explicat că lucrezi pentru mine. Despre ce e vorba, Max? - Despre ce spuneai chiar tu. Lucrez pentru tine. - Dar înainte ai lucrat pentru doamna Curzon-Win•ton?
188 - Nu, răspunse Max. Ţi-am spus, am lucrat pentru Jason, iar cînd el a murit am plecat de la firma Curzon International. - înţeleg. Cleo avea ochii strălucitori cum se uita la Max, prin ochelarii cu ramă fină. Bine, asta explică totul, nu-i aşa? Cine să-i spună doamnei Curzon-Winston că nu mai eşti angajatul ei? - Eu îi voi spune. - Bună idee. Apropo, amicul tău Garrison Spark a trecut azi pe aici. Nu mă plictisesc nici o clipă, după cum vezi. - Ce voia Spark? întrebă Max după o clTpă de gîndire. - Tu ce crezi că voia? întrebă ea ridicînd dintr-o sprînceană. Mi-a oferit treizeci de mii pentru tablouri, l-am spus exact ce ţi-am spus şi ţie. Că nu am tablourile şi că, dacă le-aş fi avut, ţi le-aş fi dat ţie, nu lui. Max o privi fix. Nu mai ştia ce să spună. Din hol se auzeau glasuri de bărbaţi. Max îşi luă bastonul. . - Cred că ar trebui să-i instalăm pe musafirii tăi neaşteptaţi. - Chiar aşa. Sper că nu vor începe să tragă cu săgeţi sau să-şi încerce spadele. Hanul nostru este o casă respectabilă. Cleo se duse grăbită spre uşă. Sylvia, dă-mi te rog o mînă de ajutor la recepţie. Trisha, cheamă-l pe George şi spune-i că avem nevoie de ol să vină mai devreme diseară, apoi vino* să o ajuţi po Andromeda la bucătărie. Max, la 110 am un duş caro picură. Poţi să vezi ce are? - Da, răspunse Max. - O să-l sun pe George, spuse Trisha. Se uită la Max pe cînd ieşi şi-i surîse timid. Mulţumesc încă o dată, Max. Era pentru prima dată în viaţa lui că o persoană îl
189 fliulţumea doar fiindcă fectă Max. Dădu din Ift găsească nimic de iîndu-se ce scule i-ar
încercase să facă un lucru, recap spre Trisha, dar nu reuşi spus. Plecă din bucătărie întretrebui pentru ca să repare un
- Ce naiba se întîmplă cu tine aici, Max? îl întrebă Imberly plimbîndu-se prin seră, singurul loc de la han nde nu era aglomerat. Max îşi întinse picioarele şi îşi frecă lent coapsa. Imberly era la fel de frumoasă şi de strălucitoare ca ! |ltotdeauna, îşi zise el, însă acum nu mai avea nici o Jpacţie la farmecul ei. Orice ar fi simţit cîndva în *|ffetenţa ei, murise cu trei ani în urmă. i- - Tu ce crezi? zise Max calm. Mi-am găsit un loc de muncă. Kimberly îl privi dezgustată. - Termină, Max. Noi ne cunoaştem de prea mult jjlmp, ca să jucăm jocuri prosteşti. De ce ai plecat de la ţurzon? - Hai să zicem fiindcă aveam nevoie de o schim bare. - Dacă doreai mai mulţi bani, nu trebuia decît să Peri. Pentru Dumnezeu, ştii asta foarte bine. Tocurile pantofilor lui Kimberly răsunau pe dalele de piatră în jlţmul paşilor care-i trădau tensiunea din tot corpul. Dacă aceasta e o manevră pentru a ajunge în scaunul Consiliului de conducere promis de unchiul Jason, te Şllgur că nu era nevoie de acest scenariu dramatic. I Max îşi arcui sprîncenele.
190 - Haide, Kimberly. Amîndoi ştim că tatăl tău nu nr permite niciodată nimănui, decît unui membru al fa miliei, să ocupe acel scaun. Kimberly roşi. - Ştiu părerea tatei în acest sens, dar cred că putea să-l conving să se mai gîndească. Te vrea înapoi la Curzon. Ar face orice doar ca să te aducă înapoi, Max. - Las-o baltă. Lucrurile s-au schimbat acum. Nu mnl dau doi bani pe scaunul din consiliu. Max se ascultă cu uimire. Era o vreme cînd ar (I apucat cu ambele mîini o asemenea ofertă. Locul din consiliul director al firmei Curzon ar fi însemnat cfl grupul l-ar accepta ca pe unul de-al lor. Ar fi fost ca cum ar face parte din familie. - Ce intenţionezi să faci? îl întrebă Kimberly încol Ce e cu terapia asta de şoc? Ce doreşti? Spune-ml sincer, Max. Putem să ne înţelegem. - Nu doresc nimic. Cel puţin nu doresc ceva de li Curzon. Kimberly îl privi cu suspiciune. - Să nu-mi spui că te-ai hotărît să lucrezi pentru Global Village Properties? Dacă e aşa, eu îţi garantez cil îţi vom face o ofertă mult mai mare decît ce-ţi oferă ol. Ştii la fel de bine ca mine că firma Curzon nu-şi poato permite riscul ca tu să fii angajatul celui mai puternic adversar în afaceri. Ştii prea multe. - Nu mă duc la Global Village. - Atunci ce faci? Nu cred că vorbeai serios cînd spuneai că lucrezi pentru micuţa hangiţă încălţată în pantofi sport? - Şi de ce nu? zise Max surîzînd. Mă plăteşte bine. - Nu fi caraghios. Nu poate să-ţi plătească nici po departe ce îţi plătea firma Curzon. Kimberly ridică o
1
W~
191
Bltnă şi arătă spre încăpere, incluzînd şi restul localului. Ştim amîndoi că poţi să cumperi locul acesta cu mai puţin din leafa pe care o primeşti într-un an. Ca să nu mai vorbim de prime. Cît îţi plăteşte micuţa? fe - Salariul minim. ir Kimberly îl privi neîncrezătoare. ; - Nu cred ce spui. f, - Nu e mare lucru. Am camera mea la mansardă şi mesc trei mese pe zi. Pot păstra şi bacşişurile primite bar. Un tip mi-a lăsat o bancnotă de zece dolari ptămîna trecută. - Dormi la mansardă? Lucrezi pentru bacşişuri? E o ţ l b u n i e . De ce-mi faci una ca asta? Kimberly se apro pie de el. Ştii că firma Curzon are nevoie de tine. Eu am
r r
r
nevoie de tine. *
Max îşi rezemă capul pe spătarul fotoliului. - Nu aveţi nevoie de mine, Kim, nici tu, nici firma. freste cîteva luni îţi vei da seama că tu şi familia ta vă puteţi descurca perfect şi fără mine. i - Depindem de tine pentru cîţiva ani de acum încolo. Ştii asta, Max. - Dennison e puţin cam nervos deocamdată. Totuşi, $0 perioadă de tranziţie. însă te are pe tine. Max o privi CU ochii întredeschişi. Tu eşti perfectă pentru a conduce jjjfma, Kim. r - Ştii că tata nu mi-ar da mie niciodată firma Curzon, llee Kimberly cu amărăciune în glas. Nu sînt fiul pe care | j l-a dorit dintotdeauna şi nu voi fi niciodată, î; Max tăcu. Nu ştia ce să spună. Kimberly avea drepfcte. Tatăl ei, Dennison Curzon, avea de gînd să preia hăţurile firmei Curzon International şi să le dovedească tuturor că are la fel de mult talent ca şi fratele său fŞposat. Din nefericire, ei nu era un strălucit strateg pficum fusese Jgson. L
192 Singura din familie care putea conduce Curzon Inter naţional pe un drum bun în viitor era Kimberly, însă toţi ştiau că tatăl ei nu-i va pune pe umeri o asemenon greutate. Dennison era de părere că pentru acest lucru e nevoie de un bărbat. Probabil că, în cele din urmă, so va alege praful, însă Max era de părere că firma Curzon era în întregime problema familiei. Kimberly îl studie pe Max cîteva momente. Se în toarse şi se îndreptă spre fîntînă. Privi în jos, spre apa care clipocea; stătea cu capul în jos. - Cred că ar trebui să-Ji spun ceva, Max. -Ce? - Am probleme cu Roarke. Am de gînd să-l părâ sesc. Max privi atent profilul ei perfect. - De ce? - Mai contează? - Nu, răspunse el ridicînd din umeri. Kimberly atinse uşor marginea albastră a fîntînii. - Acum trei ani am făcut o greşeală, Max. L-am lăsat pe tata să mă convingă să nu mă mărit cu tine. - Nu a fost nevoie să facă un efort prea mare. Al început să ai îndoieli chiar după ce ti-am pus pe degol inelul de logodnă. - Am fost o proastă. - Hai să nu devenim melodramatici. Nu am chef do asta. Max îşi luă bastonul. Am avut o zi grea şi sînl obosit. Max zări cu coada ochiului ceva luminos în pragul uşii. Cînd se uită în acea direcţie o văzu pe Cleo stînd contra luminii de pe hol. Pantofii ei argintii reflectau fasciculul de lumină care pătrundea prin uşa întredes chisă. Max nu-i putea vedea fata. - Max? zise ea făcînd un pas înajnte. Te căutam.
193 Cred că ar fi bine să închidem barul. Cei nou-veniţi sînt Oludati. Stau adunaţi în cerc şi vorbesc toti despre ţllvort. Unii dintre ei au început deja să plîngă. E foarte deprimant pentru ceilalţi clienţi. - Mă ocup eu de asta, spuse Max ridicîndu-se din Jbtoliu, recunoscător că fuseseră întrerupţi. * Kimberly îl privi cu uimire. Amintindu-şi de Cleo, se Ihtoarse spre ea şi o admonesta: f - Nu-mi vine să cred! Nu vrea nimeni să-mi spună şi p e ce se întîmplă aici? | - Am nevoie de Max, răspunse Cleo calmă. ţ - Chiar aşa? Kimberly o privi dispreţuitoare şi se ţldreptă spre uşă. Adevărata întrebare este de ce are Hevoie Max de dumneata? Un mic divertisment, dom nişoară Robbins. Max Fortune nu se joacă de-a hamalul f l de-a barmanul fără să aibă un motiv serios. - Nu mai spune! zise Cleo cu îndrăzneală. Şi ce ştiţi despre acest motiv? ,' - Foarte multe, zise Kimberly ieşind. Max şi cu mine i m fost foarte apropiaţi. Max nu v-a spus încă de asta? - Ce-ar fi trebuit să-mi spună? o provocă ea. Kimberly surîse glacial şi spuse: - Mai bine îl las pe Max să vă dea detaliile, dom nişoară Robbins. Aţi putea începe prin a-l întreba cum ••a ales cu rana de la picior.
Capitolul 9 0 jumătate de oră mai tîrziu, după ce toţi clienţii so retrăseseră deja în dormitoarele lor, iar George îşi luaso în primire postul la biroul de recepţie, Max urcă împro ună cu Cleo. Ştia că o parte din el aştepta să se mal întîmple ceva. - Ssst, zise Cleo îndepărtîndu-şi o şuviţă de păr do pe ochi. Nu vreau să jignesc tagma bărbătească, dar voi fi bucuroasă cînd adunătura de războinici a dom nului Tobias Quinton va părăsi hanul. E stresant să ştii că pe aici bîntuie un grup de bărbaţi care încearcă să-şl pună în ordine sentimentele. - Putem să-i dăm afară mîine dimineaţă, zise Max. Poţi să le spui că aştepţi un alt grup sau ceva aso mănător. - Da, însă nu am nici un alt grup, zise Cleo cu tristeţe. De fapt, în weekend-ul acesta va fi destul do gol. Nu pot să omit faptul că domnul Quinton şi gaşca lui sînt clienţi care plătesc. Cred că-i mai putem suporta vreo cîteva zile. - Ai vorbit exact ca un proprietar de han, îi spunso Max cînd ajunseră la etajul al treilea. Ezită, aşteptînd să vadă dacă îl va invita în camera ei sau îl va luă de mină şi va urca alături de el spre mansardă. Cleo nu făcu nici un gest.
195
- Noapte bună, Max, spuse ea zîmbindu-i, însă îi tvită privirea. Trebuie s ă fii epuizat după un asemenea drum cu maşina. Ne vedem mîine dimineaţă. După ce ipuse acestea, Cleo se ridică pe vîrfuri şi-l sărută pe Obraz. Se duse apoi spre uşa camerei. Max rămase pe loc şi după ce ea intră. O dorinţă i s c u n s ă şi aprigă îl răscolea prin interior, dar asta nu i r a cea mai rea parte. Necazul lui era c ă nu ştia ce QÎndeşte Cleo. Cleo nu-i spusese nici un cuvînt în legătură cu Kimberly din clipa cînd avuseseră acea discuţie în seră. Max nu ştia dacă o făcuse doar din precauţie sau fiindcă era supărată. Ştia c ă erau multe întrebări pe care Celo ar fi dorit s ă i le pună. Max mai ştia c ă în inima ei Clocoteşte ceva. Avea şi el o întrebare de pus şi nu exista decît o lingură cale de a-i afla răspunsul. Max strînse mînerul bastonului şi merse spre camera lui Cleo. Se opri, îşi făcu curaj şi se gîndi că întrebarea pe care avea s ă i-o pună va fi la fel de dificilă precum ar fi fost să-l aducă pe Ben Atkins cu el în acea zi. Poate chiar şi mai dificilă. Max bătu de d o u ă ori şi aşteptă. îi păru o veşnicie pînă ce Cleo deschise încet uşa şi icoase capul afară. Lumina din hol i se reflecta în Itntilele ochelarilor. - S-a întîmplat ceva? întrebă ea pe un ton neutru. - A ş dori s ă clarificăm situaţia cu dormitul, zise Max Ou mare grijă. Cleo îl privi îngrijorată. - E vreo problemă cu camerele? - Da, răspunse Max. Cu a mea. Cleo strînse uşa cu putere. Părea c ă trebuie s ă se ||nâ de ea pentru a nu cădea din picioare. - A ta?
196
F
- Da şi mă întrebam unde dorm în noaptea aceasta Cleo îl privi cu aceeaşi nedumerire. - Şi unde vrei să dormi la noapte? - Aici, spuse Max după care puse vîrful pantofului între tocul uşii şi uşă, deşi spaţiul dintre ele era foarto mic. Cu tine. -Ah! Max puse mîna pe uşă, lîngă a ei. - Doar asta poţi să spui? Cleo roşi, cuprinsă de panică. - Nu ştiam ce vrei să faci. Adică, nu ştiam ce simţi, legat de noua situaţie. Mă gîndeam că ai nevoie do puţin timp pentru a-ţi clarifica sentimentele. - Ai început să vorbeşti ca Tobias Quinton. - Da, nu-i aşa? Ei? Ţi-ai clarificat sentimentele? - Ştiu ce vreau. Max apăsă uşor pe uşă şi o împinso încet. Nu avea de gînd să-şi forţeze intrarea în dor mitorul ei, ci dorea doar să vadă care era reacţia Iul Cleo la acest avans. Dacă ea se retrăgea, era perfect, iar dacă nu, atunci va avea răspunsul la întrebare. Uşa se deschise brusc, iar Cleo făcu un pas lateral. Atunci Max îşi dădu seama că împinsese uşa ceva mal tare decît intenţionase la început. îşi pierdu echilibrul şl piciorul nu-l ascultă, aşa încît era cît pe ce să se prâ buşească în cameră. Salvarea lui fu Cleo, care i so aruncă la piept. Max reuşi să se reechilibreze cu aju torul bastonului, apoi o strînse în braţe. - Azi-dimineaţă, cînd âm văzut că îţi luaseşi toato lucrurile, nu mai ştiam ce să cred, îi spuse ea cu buzelo lipite de cămaşa lui. Apoi, cînd am văzut-o pe acea Kimberly Curzon venind şi spunîndu-mi că lucrai pentru ea, am devenit şi mai bănuitoare. - Ştiu, acum s-a rezolvat. Şi eu am fost la fel do tulburat astăzi. Max îi ridică bărbia cu două degete şi o
197
iârută pe buze. Sărutul era apăsat. 4 Cleo îl luă. pe după gît şi îi răspunse cu aceeaşi jpasiune. Fără să-şi dezlipească buzele de ale ei, Max o îjWică şi o aşeză pe marginea patului, apoi se prăbuşiră |wnîndoi pe cuvertura cu model demodat.
O oră mai tîrziu, Cleo se trezi în întuneric. \ - Max? > - Hm? O auzea ca prin somn. Era pe punctul de a •dormi, după ce trupul îi era sătul cu dragoste şi mintea liniştită. Cleo stătea ghemuită lîngă el, cu spatele lipit de Ibdomenul lui şi fesele totuna cu coapsele lui. Senzaţia pe care o avea Max era atît de unică, încît ar fi dorit s-o lavureze pînă ce adormea adînc. - Tu şi Kimberly aţi fost amanţi? , - Drace! zise Max deschizînd larg ochii. - Ce ai spus? - Nimic important. Clipi de cîteva ori, îşi puse mîna l i ceafă şi contemplă baldachinul de deasupra capului. ; - Deci cum a fost cu tine şi Kimberly? ' - Am fost logodiţi o vreme. , - Logodiţi, repetă Cleo şi se ridică în capul oaselor. Vrei să spui că eraţi pe punctul de a vă căsători? , - A fost o logodnă foarte scurtă. Max o privi cu ţşamă; observă că se uita la el cu ochi mînioşi. - Cît de scurtă? întrebă Cleo. - Păi, vreo şase săptămîni, cred. „Cinci săptămîni şi tru zile", se corectă în gînd. Nu ştia asta fiindcă ar fi mărat zilele cu nerăbdare, ci 'pentru că avusese
E 44
198
impresia că pentru cinci săptămîni şi patru zile reuşiso să pătrundă în cercul închis al familiei Curzon. Tot atîtn timp crezuse că îşi asigurase un loc cald şi sigur in lumea lui Jason. - Crezi? Nu-Ji aminteşti? - Asta s-a întîmplat acum trei ani, Cleo, zise el ol tînd. - Şi ce s-a întîmplat? - Nu s-a întîmplat nimic. Am rupt logodna şi gata. - Tu te-ai răzgîndit? Max căscă. - Ea s-a răzgîndit. Max se gîndi mai bine. Imediat după ce cuvintele îi ieşiră de pe buze, realiză că făcuso o mare eroare tactică. Adică, ne-am hotărît împreună. Deja era prea tîrziu. Cleo era furioasă. - Ea a anulat logodna, nu tu? - Ne-am decis că nu era potriviţi unul cu celălalt, spuse Max. - De ce? - Din foarte multe motive. - Care motive? Max se simţi hărţuit. Instinctiv trase o linie, aşa cum făcea de obicei, cînd cineva făcea presiuni asupra lui. - Nu mă interoga, Cleo. Relaţia mea cu Kimberly s-a terminat în urmă cu trei ani. - Dar în tot acest răstimp ai lucrat pentru ea? - Ţi-am spus, am lucrat pentru Jason, nu pentru Kimberly. Acum lucrez pentru tine. - Hmm. Cleo se gîndea. „De ce a rupt logodna"? Max bătu uşor cu degetele pe marginea de lemn a patului. - Ea s-a gîndit că venim din două lumi diferite. Avea dreptate. - Care două lumi diferite?
199
• - Ea venea dintr-una veche, cu bani, şcoli bune şi o tinie de strămoşi acceptabili din punct de vedere social. Era moştenitoarea firmei Curzon International. Eu ve neam de nicăieri. Singurii mei bani erau cei cîştigaţi de la Jason. Tată ei nu era de acord cu mine. La naiba, nici kimberly nu era de acord cu mine. Nu chiar. \ - Şi atunci s-a măritat cu cineva pe nume Winston? - Cu Roarke Winston. - Stai să ghicesc, zise Cleo. Lume cu bani, şcoli bune şi o linie de strămoşi acceptabili din punct de Vedere social? - Exact. El se o c u p ă de imperiul de afaceri al fa miliei. * - Dar ce a vrut ea să spună cînd m-a sfătuit să te întreb despre rana de la picior? Max o privi lung pe Cleo. Avea senzaţia că tenaci tatea ei va cîştiga. Exact. Această calitate mergea mînă tn mînă cu celelalte atribute ale unei cercetase fruntaşe. - Ne-am logodit la scurt timp după ce am căpătat rana de la picior. De fapt, cînd eram în convalescentă la ipital. Kimberly era... căută cuvîntul potrivit... foarte sen timentală pe atunci. - Era îngrijorată din pricina ta? - Cred că se simţea oarecum vinovată. - De ce? Avea vreo legătură cu accidentul tău? - într-un fel. Ea insistase să mergem cu avionul tntr-un loc în America de Sud, unde s-ar fi putut conItrui un hotel. Eu eram deja acolo şi nu mi s-a părut un loc tocmai potrivit, însă ea a vrut să vină, deşi eu o Ifătuisem să n-o facă. *" - Ce s-a întîmplat? - Am luat-o de la aeroport. Pe drum înapoi spre oraş i m fost opriţi de o bandă de luptători de gherilă care aflaseră că un membru al familiei Curzon era aşteptat
200
să vină. Ei puseseră la cale s-o răpească şi să se folo sească de ea pentru negocierile cu guvernul local. - Dumnezeule! zise Gleo şocată. Şi tu ce ai făcut? - Cînd lucram pentru Jason, eram obişnuit cu locu rile unde pericolul era mare, aşa că, de obicei, purtam armă. în schimburile de focuri care au avut loc pe cînd căutam să scap de ei pe drum, un glonţ rătăcit m A nimerit în picior. - Deci aşa s-a întîmplat? zise Cleo aproape strigînd Salvînd-o pe Kimberly? -Da. Cleo îl strînse de braţ. - Dar puteai să fii omorît. - Uite, Cleo. Povestea este veche şi nu cred că mal are rost să discutăm. - Dar puteai să fii omorît, şopti din nou, iar unghiilo săpară adînc în carnea lui. Max sesiză groaza ascuns! în glasul ei. îşi dădu seama că pe ea nu o mai înspăl mînta atît de mult relaţia lui cu Kimberly, ci se gîndea la moartea părinţilor ei şi la propriul trecut. - Dar a trecut, Cleo. Se răsuci pe o parte şi o trase aproape de el. la-o uşurel. Sînt aici. Cleo se cuibări la adăpostul trupului său protector şi-l strînse cu putere. - M-am liniştit acum. - Bine, spuse el, mîngîind-o pe spate. E tîrziu. în cearcă să dormi acum. Cleo se relaxa, dar nu putea să adoarmă. - Spuneai că logodna voastră a ţinut şase săptă mîni? - Mai mult sau mai puţin, comentă el încercînd sl pară indiferent. Am uitat exact cît timp. - Iar acum Kimberly s-a măritat cu altcineva. -Da.
201
- Te vrea înapoi, Max, zise Cleo descumpănită. Sînt convinsă. - Doar din motive de afaceri, spuse el surîzînd cu buzele lipite de părul ei. Tatăl ei crede că firma are nevoie de mine. - Şi are? - Nu-mi pasă nicidecum dacă are sau nu. Nu mă Interesează slujba. - Eşti sigur? ' - Absolut. O sărută pe gît. Am altă slujbă acum. - Pun pariu că firma Curzon International te-ar plăti mult mai bine decît hanul Cuibul Robbins. - Depinde de unghiul din care priveşti problema, spuse Max sărutîndu-i languros sînii, după care o mîngîie pe pulpe, îndepărtîndu-le uşor. Eu sînt foarte mul ţumit cu ce mi se oferă aici. - Chiar eşti? Cleo îi puse o mînă pe umăr. Max, o Iubeşti? Pe Max îl surprinse întrebarea ei. Niciodată nu se gîndise că ar putea-o iubi pe Kimberly. De fapt, nu crezuse că poate iubi pe cineva defel. -Nu. - Eşti sigur? - Sînt sigur. - Spui asta atît de uşor. - Dar e uşor de spus. Max îi luă sfîrcul între buze f i îi savura aroma şi gustul ca pe o căpşună coaptă. Era excitat, iar tensiunea sexuală i se acumula între picioare. - De ce e uşor de spus? Nu o iubeai? - Cleo... - Mă întrebam doar, şopti ea. Ştiu cît de puternică poate fi dragostea fiindcă părinţii mei se iubeau foarte mult. Nu e genul de sentiment pe care un bărbat ca tine Să-I neglijeze, mai ales cînd l-a resimţit.
202
Max se opri din ce făcea şi-şi ridică încet capul. - Un bărbat ca mine? Cleo îl mîngîie pe obraz, - T u eşti ca una din picturile pe care le colecţionezi. Foarte profund. Ai mai multe niveluri. Părerea mea esto că, dacă te-ai îndrăgosti, ai rămîne aşa foarte mult timp. Pentru totdeauna, presupun. - Dar nu sînt o operă de artă. Nu face din mine un romantic, Cleo. Max îi luă palma şi o lipi de pieptul său. Nu ştiu absolut nimic despre o asemenea dragoste. Nu cred că ea există cu adevărat. - Părinţii mei au cunoscut-o. Este genul de dragosto pe care mi-o doresc. Max simţi un gol în stomac. - S-ar putea să-ţi petreci toată viata căutînd-o şi sâ nu fii niciodată mulţumită de ce găseşti. - Asta spunea şi psihologul meu. Cleo se foi lîngâ el. Deci nu o iubeai cu adevărat pe Kimberly? - Cred că pot paria pe oricît că sentimentul întro mine şi Kimberly nu avea nici o legătură sau asemănaro cu relaţia dintre părinţii tăi. Max se undui şi reuşi să so poziţioneze exact între coapsele lui Cleo. îi simţi căldura primitoare dintre picioare şi înţelese că astfel ea îi răs pundea. Poate că viziunea ei despre dragoste era puţin nerealistă, însă trupul ei avea un fel foarte pragmatic do a reacţiona la acest sentiment. Intenţiona să-i menţină această reacţie pozitivă pînă ce urma să devină mal important pentru ea decît căutarea unei mari pasiuni greu de atins. - Nu înţeleg, spuse ea sprijinindu-şi braţele pe ume rii lui. Ce fel de sentiment era între tine şi Kimberly? Max se stăpîni cum putu mai bine; era nerăbdător, , complet excitat, iar Cleo se înfierbîntase şi ea, aşteptîndu-l înăuntrul ei în orice clipă.
^
203
- Cleo, îmi vine cam greu să-ţi explic. Kimberly a fcisemnat o mulţime de lucruri pentru mine, lucruri pe care credeam că mi le doresc la acea vreme. Credeam Că, dacă o voi avea pe ea, voi avea şi celelalte lucruri. M-am înşelat. Ne-a făcut amîndurora un serviciu cînd a fupt logodna. - Dar tu ce lucruri îti doreai? şopti Cleo în urechea lui. - Nu mai contează. Acum nu le mai doresc. - Eşti sigur de asta? - Da, răspunse Max. înmuie vîrful degetului arătător pe limbă, apoi începu să-i atingă uşor punctul cel mai fierbinte al feminităţii ei, căutînd în ascunzătoarea dintre pulpe. Cleo se arcui imediat, apoi gemu şi se apropie tot 'mai mult de mîna care o dezmierda. Max o ridică uşor pe la spate şi intră cu degetul mai profund, către lava Clocotitoare. Cleo ardea de pasiune. Max aştepta cu nerăbdare să se mai piardă o dată în adîncurile intime. - Acum ce-ti doreşti? întrebă Cleo. - Pe tine. Cleo oftă şi se predă, sărutîndu-l pe umăr. - Şi eu te doresc. Peste cîteva minute, pe cînd Max era pierdut în focul pasiunii, realiză că spusese un mare adevăr, fără ca măcar să-şi dea seama. O dorea pe Cleo aşa cum nu mai dorise nici o altă femeie în viata lui. Nu se întrebă nimic; acceptă această nouă nevoie.
Cleo se trezi dintr-un somn adînc cînd auzi nişte bubuituri venite de departe. Se ridică, încercînd să iden-
204
tifice originea sunetelor, dar acestea încetară. Se gîndi că probabil George sau vreunul din clienţi coborîse în holul dintre etaje. C ă s c ă , apoi se strădui să-şi schimbo poziţia. Nu reuşi să se mişte fiindcă Max avea un picior aşezat comod peste pulpa ei. în afară de faptul că era ţintuită la pat, îi era şi foarte cald. Căldura emanată do trupul lui Max făcea inutilă pătura. Era o experienţă ne cunoscută să doarmă în acelaşi pat cu Max. Avea sen zaţia că doarme alături de un cuptor aprins. Bubuiturile se auziră din nou. Răsunetul lor penetra pereţii într-un ritm foarte agitat, primitiv, iritant. Bum, Bum, Bum. Cleo se trezi de-a binelea şi ciuli urechile. - Dumnezeule, Max! Cineva bate toba la parter. - Ce este? zise Max încă adormit, cu capul pe per nă. - Nu auzi nimic? Cineva bate toba jos. Cleo dădu pătura la o parte şi se chinui cu piciorul lui Max, aflat de-a curmezişul ei. O să trezească pe toată lumea din han. Cleo se dădu jos din pat pînă la urmă. Scoase din dulap o cămaşă şi o pereche de blugi şi se îmbrăcă repede cu ele. - Stai, Cleo. Cobor şi eu cu tine, zise Max dîndu-so jos din pat, apoi căscă. Murmurul vocilor de bărbaţi se auzea pe fundalul bătăilor de tobă. Cleo ascultă cu atenţie şi dădu din cap, nevenindu-i să-şi creadă urechilor. - Au început să cînte, zise Cleo revoltată, punîndu-şl ochelarii pe nas. Trebuie să fie din grupul.de războinici al lui Quinton. Gata, îi dau afară pe toţi. Nu-mi pasă dacă afară toarnă cu găleata. - Dacă-i dai afară, vei pierde bani buni, îi aminti Max în timp ce-şi trăgea fermoarul la pantaloni. - Acum, în acest moment nu vreau decît să înceteze
205
> bubuitul tobei, zise ea după ce ajunse la uşă. Ştiam eu că nu trebuia să-i primesc de la început. Nu mi-a plăcut Viutra lui Tobias Quinton. Sînt prea imposibilă, asta e ţtroblema mea. Cleo deschise uşa larg şi alergă afară, pe scări, ştiind că Max venea în urma ei. Cînd ajunse la al doilea etaj toba se auzi şi mai puternic, iar la etajul fcrtîi bubuiturile erau de-a dreptul asurzitoare. Veneau parcă dinspre seră. Cleo merse la biroul de primire. George nu era acolo. Presupunînd că şi el s-a dus să Vadă ce era cu bubuiturile, Cleo porni spre seră, dar auzi sforăituri venind din direcţia biroului ei. - George? - Vigilentul tău funcţionar din tura de noapte doar- me tun, remarcă Max venind în spatele ei. i - Pentru Dumnezeu, spuse ea şi băgă capul pe uşă. George era înăuntru, şezînd pe scaun, cu ochii închişi şi gura îndredeschisă. Ţinea picioarele pe birou. - Lasă-I, îi spuse Max. Oricum nu ne-ar fi de mare folos. - Cred că ai dreptate. Va trebui să mă ocup singură de asta, spuse Cleo şi se întoarse, apoi ieşi furioasă. - Cleo, nu crezi că ar fi bine să mă laşi pe mine să mă ocup de incident? - De trei ani am hanul acesta şi mă ocup de toate, apuse ea mergînd direct spre seră. Bubuiturile şi cîntecul murmurat se auzeau din ce în ce mai clar. , - Dar pe mine m-ai angajat ca să te ajut, ai uitat? - Asta nu înseamnă că nu le pot face fată cîtorva Clienţi nepoliticoşi. Cleo se opri în fata glasvandului din colo de care se vedea în seră. Uşile erau închise, iar lumina în interior era stinsă. Se zărea o licărire inter mitentă dinspre şemineu, semn că Tobias Quinton şi grupul său îşi făcuseră singuri focul. Ce tupeu pe ei! axclamă Cleo. ^ ;i
206
- Nu vrei să intru eu primul? spuse Max. Vru să i-o ia înainte şi puse mîna pe clanţă. - Nu, spus Cleo şi intră brusc. Zgomotul asurzitor al tobei şi vocile baritonale into nînd un cîntec primitiv o făcură să tresară după ce so deschise uşa. La lumina flăcărilor Cleo distinse cîtiva bărbaţi aşezaţi pe jos, în formă de semicerc chiar în faţa focului. La mijloc se afla o siluetă maiestuoasă, sprijiniri du-se într-un baston alb.-în faţă avea o tobă şi tocmai se pregătea să îi lovească membrana. - Ajunge, domnule Quinton, ridică ea mîna ca să I oprească, după care aprinse toate luminile din încă pere. Sera fu inundată de lumină. Douăzeci de bărbaţi goi-puşcă se uitară uluiţi la ea dezaprobator. Cleo făcu un pas înapoi şi înlemni. Nici unul din bărbaţi nu avea nici măcar un petec de ma terial care să-i acopere măcar o parte a goliciunii. Cleo nu mai ştia ce să spună. Se întoarse pe loc şi dădu cu ochii de Max. - Ţi-am spus să mă laşi pe mine să intru primul, ziso el cu reproş şi amuzament. Cu greu îşi recapătă Cleo glasul. - Fă ceva. - Bine, şefa. Max făcu un pas lateral, ca să-i permită lui Cleo retragerea. Cred că e mai bine să urci în ca meră. Eu voi avea grijă ca toţi războinicii să intre liniştiţi în corturile lor. - Da, lasă-ne, femeie, rosti Quinton pe un ton profund şi grav. Aceasta este treabă pentru bărbaţi. - E exact ca fosta mea soţie, comentă unul dintro participanţii la ritual. Diane nu mă lăsa niciodată să mă distrez. - Acesta este timpul ca bărbaţii s ă , s e adune la un
207
loc, zise Quinton aproape cîntînd. Bătu toba. E timpul puterii masculine. E timpul să se adune războinicii. l Cleo se uită împietrită la Max. - Nu vreau să-i mai văd în camere. Vreau să-i văd afară de aici, mă înţelegi? Imediat! - Gîndeşte-te la cîţi bani pierzi dacă-i dai afară, Cleo. - Nu-mi pasă de bani. Vreau s ă nu-i mai văd la han. - Eşti binevenit să ni te alături, îi spuse Quinton lui Max. Acum e timpul şi aici e locul bărbaţilor. - Mulţumesc, răspunse Max politicos. \ - Max, şuieră Cleo printre dinţi, îţi jur că, dacă te dezbraci şi începi să cînţi cu ei în jurul focului, te azvîrlu şi pe tine afară. Max schiţă un zîmbet. - Nu mai spune. * Quinton se ridică în picioare şi ţinu toba în faţa lui cu demnitate. - Nu-i permite să te intimideze, îi zise lui Max. Eşti bărbat. A venit timpul să iei contact cu bărbăţia ta. Tre buie să sapi adînc în tine şi să descoperi puterea de războinic care arde mocnit în trupul tău. Cleo se mai întoarse o dată către oaspetele nedorit. - Nu mai vreau să aud un cuvînt din gura dumitale, domnule Quinton. V-am oferit adăpost din prea multă bunătate acum cîteva ore, cînd ai venit împreună cu grupul la uşa mea. M-ai implorat să vă ofer adăpost şi acum iată ce mulţumire primesc. - Dar nu imploram pentru a primi adăpost, spuse unul dintre bărbaţii din semicerc. Puteam să petrecem noaptea pe plajă. - Atunci de ce nu aţi făcut-o? se răsti la ei Cleo. - Pentru că nu am avut chef, răspunse un altul. - Nu mai spune. De ce? întrebă Cleo. V ă temeaţi
208
voi, nişte masculi feroce şi războinici pe deasupra, de o ploaie? Max îşi puse încet palmele pe umerii lui Cleo. - Cred că totul degenerază într-o farsă. O întoarso ca pe un manechin şi o împinse uşor spre uşă. Lasă-mă singur, şefa. Pot să mă descurc. - Aşa să faci. Mă duc să verific dacă avem toato numerele cărţilor de credit înainte de a-i vedea plecaţi de aici. O să le încasăm banii pentru o seară de cazare. Poate chiar şi pentru micul dejun, deşi nu vor mai fi aici dimineaţă. Max surîse. - Noapte bună, Cleo. Cleo scrîşni din dinţi şi ieşi. Quinton o privi cum pleacă şi reîncepu să bată toba. Cleo nu-şi aminti cînd fusese vreodată la fel de nervoasă. Merse grăbită spre birou. Era gata să-l mănîce de viu pe George pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu. Din biroul ei tocmai apăru o figură cunoscută, ţinînd în mînă o cheie. - Bună, Cleo, spuse Ben cu timiditate. Ridică o che ie. George dormea, aşa că mi-am luat-o singur. Voiam să urc în camera mea. Tu ce faci la ora asta? Cleo uită imediateleTobias Quinton şi de războinicii dezbrăcaţi din seră. îl privi încîntată pe Ben. - Benjy, adică Ben... ai venit acasă! -Da. - Cît mă bucur că te văd! Cleo îl îmbrăţişa cu spon taneitate. Ne-am făcut griji pentru tine. - Regret că am ajuns atît de tîrziu, dar ideea mi-a venit dintr-o dată şi am pornit la drum. Ben o îmbrăţişa cu stîngăcie. Poate că era mai bine să aştept pînă dimi neaţă? - Sigur că nu. Cleo îi dădu drumul şi făcu un pas
209
lappi. Aceasta este casa ta. Ai făcut bine că te-ai deci ă vii. Stai să vezi cînd o să afle şi Trisha că te-ai întors! - Da, zise Ben, privind spre cheia din mînă. Crezi că a fi supărată pe mine? N-am avut de gînd să o fac să ufere. Trebuia doar să-mi adun gîndurile. - Va fi foarte fericită să te vadă, spuse Cleo. Ştie că 3-ai speriat cînd ti-a spus despre copil. Ben roşi. - Da. Bine, cred că ea a fost şi mai speriată. Max icea că e mai uşor să fii speriat în doi decît de unul ingur. - A spus Max asta? întrebă Cleo înclinîndu-şi uşor apul într-o parte. Ben dădu afirmativ din cap. - A spus că Trisha are nevoie de mine, că şi copilul a avea nevoie de mine, chiar dacă nu ştiu ce înseamnă ă fii tată. - Are dreptate, Ben. Cît mă bucur că ai venit acasă! - Tu eşti, Ben? strigă Max din hol. Venise în spatele ji Cleo. - Da, domnule, se auzi vocea lui Ben, răspunzînd cu leosebit respect. Se uită peste umărul lui Cleo şi-l văzu >e Max. M-am întors. - Da, v ă d . Max surîse aprobator. La fix. Tocmai oiam să-\ trezesc pe George şi să-l rog să mă ajute, isă ceva îmi spune că tu mi-ai fi de mai mare folos lecît el. Ben se îndreptă de spate, mîndru de cele auzite. - Ce trebuie să fac? - Acoperă-mi spatele cît timp voi juca cîteva mîini la oker cu un tip, Tobias Quinton. Nu cred că va încerca ă trişeze, dar nu se ştie niciodată. Cleo se indispuse din nou. - Poker? Ce vrei să spui acolo?
210
- Relaxează-te, Cleo, zise Max surîzînd. Quinton şi cu mine am făcut o înţelegere ca între bărbaţi. Dacă eu cîştig, războinicii vor urca în linişte în camerele lor. Cleo păru revoltată. - Şi ce se întîmplă dacă pierzi? - Stai liniştită, zise Max făcîndu-i cu ochiul. Nu voi pierde. Ai încredere în mine. Cleo simţi că-i vine să strige. - Cine a avut această idee stupidă? - Eu, răspunse Max. - Oh, Doamne! exclamă ea, apoi se prăbuşi po scaunul de la recepţie. Nu-mi vine să cred. - Linişteşte-te, Cleo, o sfătui Max. Aceasta este o chestiune între bărbaţi. Nu mă aştept ca o femeie să înţeleagă.
Capitolul 1 0 Era agreabil să fii considerat eroul familiei, se gîndea Max a doua zi de dimineaţă, după ce trecu agitaţia pentru micul dejun. Trisha îl considera ca binefăcător pentru că Ben se întorsese. Ben era pe punctul de a şi-l lua drept model în viata Andromeda şi restul femeilor de la Armonia cosmică erau de părere că rezolvase strălucit conflictul cu războinicii lui Quinton, iar Sammy era fericit doar fiindcă se întorsese la han. Singura care încă bombănea era Cleo. Intră în bucătărie imediat după ce masa din salon fusese strînsă. Personalul de serviciu bea cafea, ceai şi toţi ciuguleau ultima versiune a brioşelor pregătite de Steaua Dimineţii. Cleo se opri la mijlocul bucătăriei şi îi privi pe toţi stînd cu mîinile în şolduri. Pe chipul ei se citea un amestec de îmbufnare şi triumf. - Gata şi ultimul, anunţă ea oficial. Tobias Quinton şt g a ş c a lui au plecat în sfîrşit. Cît voi mai trăi şi res pira, nădăjduiesc s ă nu mai v ă d în fata ochilor un războinic. Max întîlni privirea lui Ben, dar nici unul, nici celălalt nu spuse nimic. Amîndoi se uitară apoi la Cleo. Max îşi drese glasul. - Doar ca o curiozitate, pe mine şi pe Ben cum ne clasifici? Gînditori fătălăi?
212
- Nu fi caraghios, zise Cleo. Ştii bine la ce m-am referit. - Asta înseamnă că nu voi primi de Crăciun o t o b ă întrebă Max ca un copil. Sylvia, Andromeda şi ceilalţi izbucniră în rîs. Cleo îşi înghiţi cu stoicism replica. Se duse să-şi toarne o cană cu ceai. -•Bine, rîdeti înainte, murmură ea. Dar v ă spun la toţi că a fost norocul lui Max şi al lui Ben că maimuţoii aceia s-au culcat aseară. D a c ă Max ar fi pierdut la poker? - Cum aş putea să pierd la cărţi cînd numele meu este Fortune ? întrebă Max degajat. Andromeda păru contrariată. - Ai fi putut să pierzi, Max. Probabil că există o legătură armonică între numele pe care l-ai primit prin botez şi norocul tău. Mereu cîştigi cînd joci? Ben rîse. - Pariez că mereu cîştigă cînd face cărţile cum le-a făcut astă noapte. L-am urmărit. Cleo nu trebuia să aibă nici o grijă. Tobias Quinton nu avea nici o şansă. Cleo îl privi pe Max peste marginea cănii. - Trişezi, Max? - Există anumite ocazii cînd noi, bărbaţii masculi feroce, nu discutăm în faţa femeilor, zise Max rîzînd. E o chestie pentru bărbaţi, înţelegi? Cleo se cutremură amintindu-şi ceva. - Apropo de chestiile bărbaţilor, sper să nu-mi mai fie dat să vizionez o colecţie întreagă ca aceea din seră, astă noapte. 9
1. Avere
213
Toţi o priviră pe Cleo cu interes. Max îşi aminti de trupurile goale care stăteau în fata focului şi-i spuse iui Cleo zîmbind: - Dezamăgită, nu-i aşa? Cleo îl privi cu un surîs enigmatic. - Hai să spunem doar că nici una din ele nu se > (pompară cu un specimen net superior pe care am fost de curînd privilegiată să-l văd într-o reprezentaţie parti culară. Max se înecă în timp ce sorbea din cafea, fc; - Mă bucur că aud asta. Sammy o trase pe Cleo de pantalon. - Ce înseamnă chestie a bărbatului? o întrebă cu îndrăzneala tipică a unui puşti de numai cinci ani. Cleo se uită la el rîzînd şi-i spuse: - înseamnă că de multe ori poate să fie ceva mic, dragule, însă cîteodată este cu adevărat o capodo peră. - Oh, fu răspunsul lui Sammy, care nu înţelese ni mic, însă se duse să-şi mai ia o brioşă. Ceilalţi începură să rîdă, iar Cleo roşi, după care îşi bău mar departe ceaiul. Da, erau multe de spus ca erou, se gîndi Max. Cea mai bună parte era că seara trecută aflase cu uimire că nu trebuie să facă prea multe, decît să vină acasă pen tru a primi de lucru.
Mai tîrziu, către prînz, Cleo se plimba pe plaja stîncoasă şi rămase pe loc cînd o văzu pe Kimberly aproplindu-se de ea.
214
Kimberly arăta foarte elegantă, îmbrăcată cu o pe reche de pantaloni de triplu-voal foarte scump, cu o jachetă crem şi încălţată cu pantofi sport italieneşti. Pă rul-ei blond era strîns într-un coc elegant. Cleo îşi dădu seama imediat că părul ei era ciufulit de vînt, deci ne aranjat în vreun fel. - Bună dimineaţa, doamnă Curzon-Winston, o sa lută Cleo, decisă să fie mai politicoasă de această dată. Credeam că ai plecat. Kimberly se opri în faţa ei. Avea ochii reci şi răutăcioşi.^ - înainte de a pleca voiam să vorbesc ceva cu dum neata. Cleo îşi încrucişa braţele la piept. - Despre Max? -Da. - Nu ar fi prea multe de spus, nu-i aşa? zise Cleo privind-o cu interes. - Vreau să ştiu ce se petrece între voi. ' - De ce? - Fiindcă Max se poartă foarte ciudat, spuse Kim berly printre dinţi. Nu e el însuşi, aş putea spune. Pune la cale ceva şi vreau să ştiu ce anume. - Nu cred că îţi datorez vreo explicaţie, răspunse Cleo cît putu de frumos. Relaţia mea cu Max ne priveşte doar pe noi. Kimberly zîmbi ironic: - Relaţie? Cu Max Fortune? Crede-mă, domnişoară Robbins, Max nu cunoaşte semnificaţia cuvîntului relaţie. El e ca un robot. Un robot strălucitor, foarte in teligent şi extrem de folositor, însă totuşi un robot. - Nu e adevărat, zise Cleo uimită. - îl cunosc mai demult decît dumneata, domnişoară Robbins. Ţi-a spus că am fost logodiţi o perioadă?
215
- Da. v - Ţi-a spus c ă şchiopătează de cînd a încercat s ă |mă salveze? i - Da, mi-a spus, răspunse Cleo strîngîndu-şi braţele $e lîngă trup. l Kimberly privi spre orizontul acoperit de nori. j - M-a cerut în căsătorie cînd stătea într-un pat de Ispital. Ştia foarte bine c ă mă simt vinovată. Din vina Ifnea fusese împuşcat şi amîndoi ştiam asta. A făcut uz ;f de această situaţie cu mult sînge rece, doar ca să mă ^silească la o logondă. - De ce ar fi făcut asta? > - Fiindcă mă dorea pe mine şi dorea Curzon Inter national. Recunosc c ă şi eu am fost atrasă fizic de el. La «•început am încercat să-mi spun c ă mă iubeşte, dar am ştiut mereu c ă se folosea de mine pentru a obţine ce-şi 'doreşte. Cînd Max vrea ceva, face orice pentru a obţine acel lucru. - Cred că te înşeli, zise Cleo. - Oare? Kimberly o privi cu îndoială. Nu l-ai văzut tn acţiune, c u m l-am văzut eu. Max are o reputaţie celebră. - Ce fel de reputaţie? - Odată ce îşi pune în gînd c ă vrea ceva, e de neoprit. De fiecare dacă cînd unchiul Jason avea nevoie de cineva care s ă scoată cărbunii din foc, sau cînd apărea ceva la vreunul din hoteluri, îl trimitea pe Max s ă Rezolve treaba. Max nu greşea niciodată. Din punctul lui de vedere, orice-şi dorea unchiul Jason obţinea. - Max a fost foarte apropiat de unchiul dumitale, apuse Cleo. - Max nu e apropiat de nimeni. Nu aşa cu îţi închipui dumneata. Kimberly surîse cu amărăciune. Se folosea de unchiul Jason, cum se folosea şi de ceilalţi. Max şi-a v
216
pus în gînd să devină indispensabil firmei Curzon şi, ca de obicei, a reuşit. - Dacă Max este atît de lipsit de scrupule, atunci do ce-l vrei înapoi pentru dumneata? - Curzon International are nevoie de el, zise Kim berly. Cel puţin acesta este părerea tatălui meu. - Şi dumneata ce crezi? o întrebă Cleo. Kimberly privi în depărtare. - Cred că Max ar fi de un rşal folos firmei Curzon, dar mai cred că ar reprezenta un pericol pentru noi Dacă îi plătim suma pe care ar cere-o precis dacă so întoarce, ne asumăm un mare risc. Cleo o studie cu atenţie. - Şi ce credeţi că vrea Max de la voi? - Un scaun în consiliul director al firmei. Unchiul Jason i-a promis că în cele din urmă i-l va oferi, însă a murit înainte să ne forţeze şi pe noi să acceptăm în consiliu pe cineva care nu face parte din familie. - Dar Max nu pare să vrea să se întoarcă, zise Cleo cu precauţie. E de părere că dumneata şi tatăl dumitalo puteţi conduce firma foarte bine, fără el. Kimberly rîse scurt. - Dar nu asta gîndeşte şi tata. El spune că avem nevoie de Max, cel puţin pentru cîţiva ani. Cleo privi în jos, apoi se uită în ochii lui Kimberly. - Şi dumneata ce crezi? Kimberly o privi cu* ochi în care nu se citea nimic. - Cred că tata conduce bine firma, dar, dacă el îl vrea înapoi pe Max, aş face orice-mi stă în putere ca să i-l aduc. Acum, domnişoară Robbins, eu am jucat cu cărţile pe fată. Ştii exact poziţia mea. - Vreţi doar să vă folosiţi de Max. Nu eşti altfel decît spuneai că este el. Kimberly scoase o exclamaţie în surdină.
217
- Nu înţelegi, nu-i aşa? Max se raportează la oameni tn două feluri. Fie vrea ceva de la ei, fie se foloseşte de al pentru a obţine ce doreşte. - L-ai iubit vreodată pe Max, Kimberly? o întrebă Cleo brusc. Aceasta ezită. - O să fiu foarte directă. E imposibil să-l iubesc pe Max. Noi doi ne-am simţit atraşi chiar din clipa cînd fne-arh cunoscut. Dar dorinţa fizică este limita la care se opreşte Max în relaţia cu o femeie. - Eşti sigură de asta? - Foarte sigură, zise Kimberly cu răceală în glas. Am rămas surprinsă să aflu că are o legătură cu dumneata. Max e foarte pretenţios în relaţiile cu femeile, aşa cum este pretenţios la artă. Nu eşti genul lui. - Iar dumeata eşti? - Da, spuse Kimberly, fără pic de aroganţă în glas. Făcuse o afirmaţie cu o certitudine imbatabilă. Unchiul Jason l-a transformat pe Max într-un rafinat cunoscător de artă. Max şi-a însuşit tehnica şi astfel o aplică la orice doreşte, inclusiv la femei. Are instinctele unui co lecţionar extrem de versat. - Dacă eşti sigură că nu-l interesează persoana mea, atunci ce crezi că doreşte de la mine? întrebă Cleo. J - Nu ştiu încă, dar sper să aflu cît de curînd. V o m " afla cu toţii. - Ce vrei să spui cu asta? Kimberly o privi cu un gen de compătimire, avertlzînd-o parcă: - Doar că Max are cu siguranţă motivele sale atît pentru că lucrează cu dumneata cît şi pentru că te-a aedus. Sfatul meu este să nu uiţi asta. - Şi ce ai vrea să fac? surîse Cleo. Să-l concediez? v
218
- Nu ar fi rău pentru început. Eşti amestecată pînfl peste cap, domnişoară Robbins. Kimberly întoarse spa tele şi plecă de-a lungul plajei.
- Necazul cu magazinele de feronerie, îi zise Ben Iul Max, este că ştii ce vrei înainte de a intra pe uşă. So aflau amîndoi în magazinul local, la cumpărături, a doua zi după-amiază. - De ce? spuse Max, privind cu interes de jur împro jur. Niciodată nu petrecuse atîta timp într-un magazin do feronerie. Acest gen de locuri este pentru bărbaţii caro au casă, nu pentru cei cu vile. Proprietarii de vilă chea mă pe cineva să repare prin casă, mai ales cum era situaţia lui, cu casa din Seattle. Aproape niciodată nu reparase un robinet care curgea, nu zugrăvise un dor mitor şi nici nu lipise tapet pe pereţi. Toate acestea Io făcuse acum, de cînd se mutase la hanul Robbins. - Fiindcă, dacă nu ştii ce vrei şi te concentrezi prea mult, te ia apa. Ben se opri lîngă un stand cu chei do oţel strălucitor. Luă o cheie şi o întoarse pe toate păr ţile, pipăind-o ca pe o fiinţă. - Avem nevoie de cheie pentru treaba noastră? îl întrebă Max, luînd şi el o cheie pe care o studie cu interes. - Nu. Ben puse la loc scula. Dar vezi ce am vrut să spun? E uşor să te ia apa. într-un asemenea magazin multe îţi iau ochii. - Astea sînt drăguţe, spuse Max oprindu-se lîngă un stand cu bormaşini electrice. Luă una în mînă şi o cîntări apreciativ.
219
Ben se uită admirativ la bormaşină. * - E frumoasă. Uite cît costă. Max privi eticheta şi comentă: * - Probabil că merită. „ - Da, surîse Ben. Crezi că o voi convinge pe Tirsha qă avem şi noi nevoie de una pentru ca să pot aranja mera copilului? - Ai putea să încerci. Max aşeză la loc bormaşină. - Voiam să te întreb ceva, spuse Ben uitîndu-se la Işte cuie. - Ce anume? Max tocmai examina nişte şurubelniţe icu mînere colorate. I - Ai de gînd să mai rămîi la han o vreme? i - Da, spuse Max. Am de gînd să stau pînă ce mă va "da cineva afară. - Aha, bine. Asta voiam să te întreb. Hei, uite ce jnenghină. De cînd voiam să-mi cumpăr una pentru bancul de lucru din subsol. Max se uita încă la şurubelniţe. - Mie mi-ar prinde bine una din asta. - Nu ştii niciodată cînd ai nevoie de o şurubelniţă. Ben ridică o menghină pe care o studie de aproape. Toată lumea e ocupată cu nunta, ştii. Trisha spune că, deşi ne vom căsători foarte repede, familia vrea să fie ;Beva cu adevărat select. Smokinguri pentru bărbaţi şi jfochie de mireasă. - Ştiu, răspunse Max. Auzise discuţia în bucătărie dis-de-dimineaţă. * Cleo, Andromeda, Steaua Dimineţii şi Sylvia voiau •ă-şi dea toată silinţa pentru nunta Trishei cu Ben. Deja te hotărîse că evenimentul va avea loc peste mai puţin de două săptămîni la Armonia cosmică. Steaua Dimi neţii remarcase, în stilul ei foarte firesc, că, date fiind Circumstanţele, nu era prea mult timp de pierdut.
r
220
- Nu am purtat niciodată smoking, zise Ben. Nu am fost niciodată la vreo nuntă sau altundeva pretenţios. Nici măcar nu ştiu de unde să iau unul. - Nu e mare lucru, îl linişti Max. Alese o şurubelniţă de pe raft. - Eşti sigur? - Da, zise Max. Nu-ţi face probleme. O să-ti arăt eu despre ce e vorba. Ben dădu afirmativ din cap, vădit mai liniştit. - Bine, spuse, uitîndu-se la Max. Ce părere ai dacă te-aş ruga să-mi fii cavaler de onoare, sau cum se cheamă? Max puse la loc şurubelniţa pe care o alesese şi-l privi pe Ben. - Aş fi onorat. Ben roşi pînă-n vîrful nasului. - Da, mă rog, poate că pentru tine nu e mare lucru. Dar îţi mulţumesc. - Te înşeli, Ben. E un lucru foarte important. Nu am fost niciodată cavaler de onoare. Ben surîse fericit şi amîndoi îşi reluară căutările prin tre rafturi. O oră mai tîrziu, spre mîhnirea lui, Max ieşi însoţit de Ben. Avea o şurubelniţă nouă pusă într-o sacoşă de hîrtie. - Nu ne-am descurcat prea rău, zise Ben în timp ce se îndreptau spre Jaguar cu ceea ce cumpăraseră. Aveam nevoie de o menghină mai demult. Şi niciodată nu poţi spune că ai prea mulţi cleşti cu dinţi, nu-i aşa? Dispar mereu. Ce noroc am avut că flotoarele pentru toaletă erau la un preţ redus. Poate că trebuia să cumpărăm mai mult de trei. - La naiba! exclamă Max, oprindu-se în faţa maşinii. Am uitat garniturile pentru bateria de la o sută trei.
221
/ - Ţi-am spus că magazinele de feronerie îţi iau ochii. 6tai aici. Mă duc să cumpăr garniturile. Ben îi dădu lui Wax cutia cu cumpărături, iar el o luă la fugă spre ma gazin. • • Max se sprijini de bara de protecţie şi privi în jur. f l o a i a se oprise, iar acum o ceaţă deasă se ridica llnspre mare. Curînd urma să acopere şi tot malul, este mai puţin de o oră şoselele vor fi cufundate în ori alburii. Va fi mai periculos de condus. Spera că len nu va fi mai fi încîntat de vreun stand cu unelte, oîa s ă ajungă acasă şi s ă stea la adăpostul focului jhainte ca Harmony Cove s ă fie complet acoperit de Ceaţă. > Acasă, în fata focului.,Ce naiba, devenise un bărbat de casă! „Ce mi-ai făcut, Jason? se întrebă Max în gînd. |tiai ce se va întîmpla cu mine cînd m-ai trimis aici să Caut picturile de Luttrell?" Doi bărbaţi coborîră dintr-un Ford elegant parcat peste drum. Unul era mai înalt decît celălalt şi părea şi puţin mai în vîrstă, avea părul cărunt şi un început de Ohelie. Cel tînăr purta ochelari şi, cînd deschidea gura, ţjlnţii.albi îi străluceau sănătos. Amîndoi păreau cu totul hepotriviţi în ambianţa din Harmony Cove. Costumele ilegante pe care le purtau, cravatele scumpe şi pantofii lustruiţi era indicii clare că veneau de departe şi că jjjrmau să vină către Max. * - Max Fortune? zise cel mai în vîrstă întinzînd mîna re el. Sînt Philip Sand. Dînsul este asociatul meu, amilton Turner. Reprezentăm nişte persoane care ar ri foarte mult să vă aducă în echipa noastră. - Global Village Properties, spuse Max. f, Turner surîse, arătîndu-şi dinţii perfecţi. f - Cum de aţi ghicit? - Chiar mă gîndeam cînd veţi -apărea? Max se uită ;
222
spre intrarea în magazinul de feronerie. Ben nu se grft bea să vină. - Ce ar fi să bem o cafea pînă ce va veni prietenul dumneavoastră? îl invită Sand. - De ce nu? zise Max.
Cleo stătea liniştită cu picioarele îndoite şi cu mîinilo sprijinite pe genunchi. Privea în cristalul galben şi în cerca să se concentreze. Era singură în sala de medl tatii de la Armonia cosmică. Nu ştia. sigur de ce simţise nevoia să caute refugiu din nou în această după-amiază. în ultima vreme nu mal avusese coşmaruri. Pe la ora trei începuse să se simlfl neliniştită şi agitată. Senzaţia nu dispăruse nici dupft ce-şi pregătise un ceai de-al Andromedei, aşa că so urcă în Toyota şi veni la Casa pensionarilor Armonii) cosmică. Acum privea cu atenţie în cristal şi recunoscu pentru sine ceea ce mai devreme nu fusese dispusă să ro cunoască. Adevărul era că acea conversaţie cu Kimber ly o tulburase mai mult decît voia să admită. „Are instinctele unui colecţionar extrem de rafinat". „ C u siguranţă că Max are motivele proprii de a lucra pentru dumneata şi pentru a te seduce". „Dorinţa fizică este limita sentimentelor lui Max pen tru o femeie". Cleo închise ochii şi trase adînc aer în piept. Kim berly se înşela în privinţa lui Max. Trebuia să se înşelo Max fusese prieten cu Jason, iar Jason fusese un bar bat bun şi milos.
223
l Max avea răbdare cu Sammy. Orice i-ar fi spus lui |en, cuvintele lui îl convinseseră pe tînăr să revină aca$6 la Trisha şi la copil. i Iar cînd Max făcea dragoste, îşi aminti Cleo, dădea d fel de mult pe cît primea. Poate chiar mai mult. Cleo ftla că experienţa ei este foarte limitată, însă instinctul îi Spunea că Max era un amant foarte generos. Tot Instinctul îi spunea că, în pat cel puţin, Max avea nevoie jje ea într-un fel pe care probabil el niciodată nu-l va jMea exprima prin cuvinte. Cleo redeschise ochii şi privi lumina din cristalul gal ben. Sexul nu era tot ceea ce dorea Max de la ea. Era d fel de flămînd pentru alte lucruri, aceleaşi lucruri cu şare ea crescuse şi pe care la rîndul ei căutase să le ^bţină după moartea părinţilor ei. i Max îşi dorea o familie. Ştia sau nu, asta era greu de Ipus, însă îşi dorea o familie. De aceea rămăsese la han, deşi ştia că tablourile de Luttrell nu erau acolo. „E un robot. Un foarte strălucit, inteligent şi foarte folositor robot, însă nu mai mult de atît". . - Nu, şopti Cleo strîngînd pumnii. Max nu era robot, Insă bănuia că era adevărat ce spusese Kimberly detpre faptul că Max nu cunoştea prea multe despre re s
laţii. % Cleo se desprinse din vraja meditaţiei şi mai inspiră | dată adînc, schimbînd poziţia în care stătuse mai bine de o jumătate de oră. Ca de obicei, se întinse şi făcu Cfteva mişcări ca să-şi dezmorţească oasele, apoi merla la fereastră şi privi cum ceaţa se îndesise. Trebuia să l e ducă acasă. începeau pregătirile pentru masa de teară şi, cu puţin noroc, vor mai sosi şi cîţiva clienţi noi la han. Ceaţa deasă îi face de multe ori pe călătorii precauţi să înnopteze la un han, mai degrabă decît să-şi aontinue drumul cu maşina.
224
O femeie purtînd o rochie tradiţională la Armonia cosmică şi în jurul gîtului un colier binecunoscut îi făcu cu mîna lui Cleo. - Grăbeşte-te, Cleo. Ceata asta se îndeseşte privind cu ochii. - Am plecat, Nor Stelar. Nu îţi face griji pentru An dromeda şi celelalte. Rămîn la han peste noapte dacrt nu se ridică deloc ceata. - Sigur, dragă. îţi doresc o seară plăcută. Cleo dădu din cap cînd trecu pe lîngă un grup do femei care se întorceau la adăpostul casei lor. Unelo era cunoscute, altele erau doar în vizită. Pînă ce Cleo ajunse în parcare, ceata coborîse pes te copacii care străjuiau şoseaua. Din fericire, traficul era restrîns acum. Cleo aprinse farurile şi porni Toyota, apoi ieşi din parcare. Valurile de ceată se îngrămădeau şerpuind în fata maşinii, acoperind şi descoperind linia albă de pe mijloc. Cînd Cleo ajunse la jumătatea dru mului înapoi spre han, de-abia dacă mai putea vedea şoseaua. Ceata nu se mai arătase pe coastă din ia nuarie; Cleo încetini. Toyota încetini, î n ă parcă de la sine. Cînd apăsă pedala de acceleraţie nu se întîmplă nimic. Cleo se uită îngrijorată la acele ' x d . Văzu şocată că nu mai avea benzină. Era imposibil, se gîndi ea contrariată. Săptămîna tre cută făcuse plinul. Fie cineva i-a folosit maşina, fie ia furat benzină. - Drace! Drumul spre casă urma să fie friguros şi neplăcut. Se încheie la canadiană, îşi trase gluga peste cap, luă lanterna în mînă şi porni spre han mergînd pe marginea şoselei. Avea mai puţin de o milă de mers, îşi zise bucuroasă. C e a ţ a se transformase într-o mantie de gheaţă c
225
muşie. Se lăsase peste natură făcînd-o să pară ireală prea liniştită. Cleo mergea cu grijă pe marginea ş o >lei, ciulind urechea d u p ă vreun motor de maşină. Icine s-ar fi aflat la volan nu ar putea-o vedea decît ipă ce ar atinge-o. Se gîndea că, dacă va auzi o aşină venind, va trebui să iasă de pe carosabil. Nu auzea decît o linişte rece, apăsătoare. Ceaţa idea în valuri grele, iar noaptea se apropia cu paşi ăbiti. Peste o jumătate de oră se lăsă întunericul. Cleo se concentra şi ascultă vreo cîteva minute? •erînd că va apărea o maşină. Nu auzi nici o maşină, schimb auzi paşi în spatele ei. Se opri şi se întoarse usc. Ceata formase în spatele ei un impenetrabil zid nuşiu. - Cine e acolo? zise ea. Paşii nu se mai auziră. - Cine este? zise din nou căutînd lanterna în buzuir. O aprinse şi o îndreptă spre perdeaua stranie şi n s ă . Raza nu bătea la mai mult de cîţiva centimetri şi i se vedea nimic. Cleo se întrebă dacă nu cumva se înşelase şi plecă ai departe. Păstră lanterna în mînă, însă nu o ajuta ea mult. Prezenta luminii îi dădea o anume linişte şi juranţă. Merse cîteva zeci de metri şi auzi din nou paşii rănînd pe asfalt. Se opri şi se întoarse iarăşi. - Cine e acolo? Paşii nu se mai auziră. Un fior rece, fără nici p legătură cu temperatura de ară, o trecu pe şira spinării. îşi dădea seama că raza ninoasă o făcea mai vizibilă pentru oricine ar fi urmăo, aşa că stinse lanterna. Ceata o învălui din nou, ropiindu-se de ea ca şi paşii enigamtici din spate. 30 nu avea nevoie de o justificare pentru următoarea
226
mişcare: pur şi simplu o rupse la fugă. Reacţia ei era pur-instinctivă. Auzindu-şi propriii paşi răsunînd înfundat pe asfalt, îşi zise c ă nu procedase cum trebuie. îşi făcea cunos cută prezenţa prin sunetul paşilor. Se opri şi asculta, Paşii din urmă se auzeau mai tare. Oricine eta în spa tele ei trebuia să ţîşnească din ceaţă în orice clipă. Făcu un pas lateral şi sări spre tufişurile dincolo de care 91 întindea pădurea. Acum paşii nu i se mai auzeau, ca» muflaţi fiind de pămîntul jilav. Cei care se juca de-a şoarecele şi pisica pe o vreme ca aceasta, nu avea cum s ă o mai găsească d u p ă sunet. îşi croi drum printre copaci. Ştia că nu trebuie să se îndepărteze prea mult de la şosea. Dacă se pierdea în această supă cenuşie, putea s ă hoinărească prin pădure pînă ce va muri d l frig. Paşii pe şosea se auzeau acum perfect. Cleo sii temu să avanseze în adîncul pădurii şi se ghemui în spatele unui grup de copaci, trăgîndu-şi mai pe fajl gluga. Norocul ei că avea canadiana de culoare verzuii şi nu roşie sau altă nunaţă vizibilă. Se ruga să nu fie decît imaginaţia ei. Se ruga ca paşii să se depărteze pe şosea. Simţea deja gustul panicii. îl recunoscu imediat, chiar dacă de aproape patru ani nu mai simţise ceva attt de puternic şi de înfiorător. Paşii ajunseră chiar pe partea opusă locului unde se afla ea. Se opriră un moment. Apoi paşii continuară sfl răsune* în josul drumului. Cleo nu îndrăzni să respire pînă ce paşii nu se mai auziră deloc. Trecură cîteva minute, după care îşi coborî gluga, Mai aşteptă puţin,*apoi se ridică în picioare. Nu îndrăz nea să aprindă iar lanterna, se îndreptă spre marginea şoselei. O clipă avu senzaţia că o luase în direcţie
227
greşită. Se dezmetici şi mai merse^ puţin, după care llmţi pietrişul sub tălpi şi se linişti. începuse chiar să tremure. Cînd ajunse pe asfaltul închis la culoare Cleo se opri |l ascultă. Se auzea discret torsul unui motor. Vehiculul |e apropia lent, fie pentru că şoferul se temea de ceaţă, l e pentru că el însuşi căuta pe cineva. Cleo avu ten dinţa să se retragă iar spre copaci, însă zgomotul motojtilui părea cunoscut. § în cîteva secunde apăru şi Jaguar-u\ lui Max, plon«"id din ceaţă ca o felină la vînătoare. Farurile sfîrtecau felurile de ceaţă. Cleo închise lanterna şi făcu semn cu Mna. ¥ - Max, opreşte! strigă ea. Eu sînt. ? Jaguar-u\ frînă brusc. Portiera din stînga se deschise llarg şi Max coborî, sprijinindu-se în baston. Cleo nu-şi Clădea seama ce grimasă făcuse Max, însă după ton fealiză că era şocat. * - Cleo, pentru Dumnezeu, ce cauţi aici? - Merg acasă, răspunse ea, alergînd spre el. Max, niciodată în viaţa mea nu am fost atît de bucuroasă să Văd pe cineva. M-am speriat foarte mult. Se agăţă de ţfilul lui şi nu-i mai dădu drumul. Max îşi pierdu puţin ţchilibrul în urma impactului, însă se sprijini de portieră. $) îmbrăţişa şi o lipi de pieptul său. I - Ce s-a întîmplat? o întrebă. Eşti teafără? 1 - Cineva m-a urmărit. Cel puţin, aşa cred eu. Cleo realiză că vorbea incoerent, răsuflînd din greu. Am auzit Saşi în urma mea. Cred că erau paşi. Aveau un ecou itraniu. Apoi nu am mai auzit altceva şi... oh, Doamne, Max, nu sînt perfect sigură că i-am auzit, dar m-am cuns în pădure. După aceea ai apărut tu. Max o strînse mai tare. f - Eşti sigură că nu ai păţit nimic? 9
r
228
- Da, da, sînt bine, doar că mai tremur puţin. Clon încercă să-şi recapete suflul normal. M-am purtat copilrt reşte, nu-i aşa? - Nu. Te-ai purtat ca o persoană care a tras o spo rietură grozavă. Cleo se desprinse cu greu din braţele lui caldo, protectoare. îşi scoase batista din buzunar şi îşi suflrt nasul, apoi trase adînc aer în peipt. - Maşina mi-a rămas fără benzină, zise ea. Nu ştiu cum s-a întîmplat, pentru că tocmai făcusem plinul. Am pornit-o pe jos spre casă, apoi am auzit paşii aceia. Am strigat. Nu a răspuns nimeni, atunci am coborît în pa dure şi am aşteptat ca persoana în cauză să mă do p ă ş e a s c ă . Asta s-a întîmplat. Nu ştiu de ce m-am speriat în halul acesta. Max nu prea înţelese ce se întîmplase şi zise: - Unde e maşina ta? - Ceva mai în spate. Nu e departe. Cleo făcu semn cu mîna în spatele ei. Probabil un puşti mi-a suflat berf zina din rezervor, altfel nu înţeleg ce s-a întîmplat. - Ne vom ocupa de maşină mai tîrziu. Acum vreau să mergem acasă. Sylvia, Trisha şi fetele pot intra la bănuieli. Max deschise portiera şi o ajută să urce. - îmi pare rău că îşi fac probleme pentru mino, murmură Cleo instalîndu-se în căldura confortabilă a Jaguar-ului spaţios. îşi prinse centura de siguranţa Chiar mă simt prost. Sînt sigură că imaginaţia mi-a jucat o festă. - Poate. Max porni motorul şi întoarse maşina po loc. - Nu mergem la han? întrebă Cleo. - Vreau să fiu sigur că nu ai lăsat maşina prea aproape de partea carosabilă. Pe ceaţa asta există po ricolul să ţi-o lovească cineva.
•
229
, Cleo nu mai spuse nimic. Mai jos pe şosea farurile Jsgiyar-ului luminară forma aerodinamică a Toyotei. 1 - Dă-mi cheile maşinii. I - Ce vrei să faci? întrebă Cleo. Nu poţi să o por0eşti. Nu mai are benzină. I - Vreau doar să arunc o privire. Vin imediat. f Max coborî, iar Cleo îl urmări cum deschise portiera toyotei şi urcă la volan. Se aştepta ca maşina să prindă Maja, apoi să moară, însă Max nu făcu nici un gest de a şorni motorul. Rămase la volan ceva mai multe minute. Sleo nu-şi dădea seama ce putea face acolo. Tocmai l e pregătea să coboare din Jaguar, ca să vadă ce-l •ţine acolo, cînd Max coborî din Toyota cu o hîrtie în jflînă. Cleo deveni iar neliniştită, • Valurile de c e a t ă ş e r p u i r ă şi intrară în cabina iaguar-u\u\ odată cu Max. ; - Am găsit asta pe scaunul şoferului, spuse el î n |pînîndu-i bucata de hîrtie. Presupun că nu era acolo tînd ai urcat în maşină să te întorci la han. K. Cleo citi mesajul dactilografiat. i«, -Prima Cleopatra a fost o tîrfă. A murit aşa cum o tperita.
Capitolul 11
- O'Reilly, m-am săturat să aud că încă nu ai nici un rezultat, răsună vocea voce lui Max la telefon. Stătea la biroul său de la mansardă. Ştiu că nu ai găsit nimlo interesant cînd ai parcurs lista aceea. Ce vreau să |l spun acum este că avem nevoie de o cu totul alta abordare a cazului. Urmă linişte, iar Max ascultă ce îi spunea prietenul său la celălalt capăt al firului. Cleo stătea ghemuită pe patul lui Max, cu genunchii strînşi sub bărbie. îi era încă frig, deşi era îmbrăcată şl în cameră era făcut focul. Max o luase cu el în camera sa imediat cum ajunseseră la han. Cînd trecură prin hol el le spuse Sylviei, Trishei şi lui Ben că vor primi o explicaţie puţin mai tîrziu. Cleo ştia c ă membrii familiei erau îngrijoraţi. - Exact, d u p ă toate aparenţele, biletul sună a ameninţare cu moartea, zise Max. Cleo îl văzu că era încordat. Nu, nu ştiu ce se întîmplă cu ceilalţi oameni din orăşel şi nici dacă nu există vreun nebun de legat. Da, o s ă stau cu ochii pe ea. Nu, nu va pleca nicăieri singură de acum încolo. Cleo deschise gura cu intenţia de a comenta, însă Max avea o privire atît de hotărîtâ încît renunţă la protest.
231
ţi< - Da, cred c ă avem de-a face cu un caz care |ecesită mai multă atenţie, spuse Max uşor, ironizîndu-l |e interlocutorul său. Şi nu vreau să mai amîni nici o zi. ffebuie să te ocupi imediat de asta. Bine. Ne vedem (lîine. Vino înainte de prînz, O'Reilly. Max puse receprul în furcă şi o privi pe Cleo gînditor. - Ce spunea domnul O'Reilly? întrebă Cleo după >-şi umezi buzele. - A spus citez „mereu vrei să se ocupe cineva de ie imediat, ticălosule". - Oh, surîse Cleo. Pun pariu că aşa se întîmplă me|ku, cînd vrei ceva. Nu trebuia să-i vorbeşti nepoliticos O'Reilly. Sînt sigură că-şi dă toată silinţa. - Dar nu i-am vorbit deloc nepoliticos, ci hotărît. tnă acum nu a descoperit nimic. I - Dar l-a găsit pe Ben. If. - Asta nu are nici o legătură cu problema noastră. Max se gîndi la ceva. Cel puţin, cred că nu are. * Cleo remarcă o notă alarmantă în glasul lui. *; - Sigur că nu are. Cum ar putea avea oare vreo legătură? - S u al naibii dacă ştiu. Deocamdată nu reuşesc fac r o legătură. Max îşi luă bastonul şi se ridică, ^ ide, m ;rgem jos să le spunem şi celorlalţi ce se înftaplă. - Max, ţi-am zis, nu vreau să îi îngrijorez şi pe ei. - Foarte rău. Au de ce să fie îngrijoraţi. Voi avea eu rljă ca toată lumea să fie îngrijorată. - Cred că ar fi mai bine să păstrăm asta doar pentru Roi, adăugă Cleo. ; - Vreau ca fiecare din familie să ştie ce se întîmplă pentru ca toată lumea să te supravegheze. $ - Dar m-aş simţi ca o prizonieră. * - Asta şi trebuie. Max traversă camera, veni lîngă 1
f
I
232
ea şi o luă de mînă. O trase uşor spre el. Hai nA mergem. - A ş dori să-ţi reamintesc c ă eu conduc activitatea In han. Cleo deschise uşa larg şi făcu o grimasă de su perioritate. Era mult mai uşor să te simţi astfel cînd te ştiai în siguranţă, constată ea. Nu-mi maintesc să-ţi (I dat permisiunea să preiei tu conducerea. - Probabil că ai uitat, zise Max împingînd-o afară din cameră. Ai fost foarte ocupată în ultima vreme. - Max, nu glumesc deloc. - Dumnezeule, Cleo, nu trebuie să-mi spui astn M-ai speriat ca naiba azi. Apropo, nu-ţi face probleme dacă voi conduce eu o vreme. Mă pricep foarte bine li condus. - Asta spunea şi Kimberly. - Apropo de ea, cînd a plecat? - Chiar imediat d u p ă ce am avut o conversajlo scurtă şi interesantă pe plajă. - Despre ce aţi discutat? întrebă Max împîngînd o spre etajul al doilea. - Despre tine în cea mai mare parte. - Mi se pare plictisitor. - Te asigur, Max, tu nu poţi fi plictisitor. Ajunseră la primul etaj. Sylvia îşi ridică ochii spre ol îl văzu pe Max, apoi observă pe chipul lui Cleo îngrl jorare. - Totul e în regulă? întrebă ea. - Nu, răspunse Max. Nu e totul în regulă. Cheamă I şi pe ceilalţi. Vreau să vină toată lumea în bucătărie peste cinci minute. Cleo îşi dădu ochii peste cap. - Z ă u , Max, nu crezi că exagerezi? Sylvia se ridicase deja de la birou. - Mă duc să-i chem.
233
Cleo se uită dojenitor la Max. Sylvia plecase în mare grabă. - Nimeni aici nu sare aşa cînd spun eu ceva. - Modurile noastre de a conduce diferă puţin, îi explică Max. T u foloseşti stilul numit în general „de con•ens". - Şi cum ai denumi stilul tău? îl întrebă Cleo deschizînd uşa de la bucătărie. Dictatorial? - S ă nu încerci s ă mi-l subminezi. Funcţionează perfect. - De unde l-ai învăţat? - De la Jason. - Nu te cred. Cred că ţi se potriveşte de la natură. Unul cîte unul, membrii familiei apărură în bucătărie. Sammy o ţinea strîns de mînă pe Sylvia şi privea cu ochi mari, fiindcă înţelegea cît de preocupaţi erau cei maturi. - Nu cred că e cazul să-l implicăm şi pe Sammy, îi şopti Cleo lui Max. O să se sperie. - Şi el face parte din familie, zise Max. Deja ştie că se petrece ceva, iar dacă nu-i spunem ce este şi că sîntem stăpîni pe situaţie, se va speria şi mai tare. Astfel ee va simţi inclus şi va şti că se face ceva. Va fi mai liniştit dacă ştie. - De fcînd eşti o autoritate în materie de psihologia copilului? îl întrebă Cleo. - Ai uitat că am fost şi eu copil? - îmi vine foarte greu să cred. - Nu mă surprinde. Şi mie îmi vine greu să cred. Cleo se uită la chipurile prietenilor săi care se adu naseră în jurul mesei rotunde. Andromeda, Steaua Di mineţii, Trisha, Ben, Sylvia şi micuţul Sammy se uitau îngrijoraţi unii la alţii. în cele din urmă se uitară toţi la Max, aşteptînd.
234
Acesta îşi rezemă a m î n d o u ă mîinile pe mînerul bastonului şi-i privi pe cei adunaţi. - Cineva o ameninţă pe Cleo din cauza cărţii po care a scris-o, le spuse el. Toţi priviră spre Cleo. - Doamne, nu cred! zise Andromeda. Cleo? Ai păţit ceva? - Nu, Andromeda, răspunse Cleo cu calm. Sînt bino. Max face din treaba asta un scenariu de succes. Ben o luă pe Trisha pe după umeri şi îl privi pe Max. - Ce se întîmplă? întrebă el. - A supărat-o cineva pe Cleo? întrebă Sammy no liniştit. - Nu, răspunse Mac privindu-l cu tandreţe. Şi nimeni nu o va supăra. Cu toţii vom sta cu ochii pe ea. - Chiar şi tu? întrebă Sammy. - Mai ales eu, spuse Max. Lui Cleo îi venea greu să creadă ceea ce auzea. Max le prezenta pe scurt mersul evenimentelor, iar toată lumea îl asculta cu mare atenţie. Era clar că acum toţi căutau să-l aibă pe Max drept conducător într-un mo ment de criză. Nimeni nu-i punea la îndoială auto ritatea. Cleo înţelese că de la o vreme Max devenise o per soană foarte importantă în familie. Astăzi chiar îi pre luase ei rolul de şef al clanului. Cleo îşi zise că trebuio să pună anumite lucruri la punct dacă Max avea să mal rămînă la hanul Robbins. într-o clipă fugară de introspecţie, Cleo înţelese mo tivul pentru care Kimberly şi familia ei refuzaseră să-i ofere lui Max un loc în consilul director al firmei Curzon, în cele din urmă acesta ar fi preluat singur conducerea. Cleo realiză că parteneriatul cu Max urma să fie o provocare interesantă.
235
Urmări cum Max preia controlul asupra situaţiei, cum îi linişteşte pe toţi cei prezenţi, inclusiv pe Sammy. - O'Reilly soseşte mîine, încheie Max. Este detectiv particular cu experienţă. Va dori să stea de vorbă cu multă lume, inclusiv cu noi toţi. - Dar noi nu ştim nimic despre aceste incidente stra nii, s p u s e A n d r o m e d a contrariată. Ce i-am putea spune? - Nu trebuie decît să-i răspundeţi la întrebări, o Sfătui Max. O'Reilly ştie să-şi facă meseria. între timp şi noi trebuie să ne facem treaba. De acum încolo Cleo nu mai părăseşte hanul singură. E clar? Vreau să fie cineva cu ea la fiecare pas pe care- I face în afara uşii de la Intrare. Cleo se ridică în intenţia de a protesta. - Max, nu crezi că exagerezi? Voi fi cît se poate de atentă, promit. - A ş a cum ai fost azi după-amiază? o întrebă el cu severitate. - Nu ştiam că se va ajunge chiar aici. - Exact. Max se întoarse spre ceilalţi şi îi privi pe rînd precum un comandant de oşti care-şi trimite soldaţii la luptă. Aţi înţeles cu toţii despre ce e vorba? Cleo nu mai lese nicăieri singură. - S-a înţeles, zise Ben. Vom fi cu ochii pe ea. Sylvia încuviinţă din cap. - Nu-ţi face griji. Vom fi mereu în preajma ei. - Ce se întîmplă dacă iese singură? întrebă Sammy. Max îi răspunse categoric: - Dacă o vezi pe Cleo că nu respectă ordinele, vii f i - m i spui imediat. Ai înţeles? - Şi o pedepseşti în camera ei? continuă Sammy Interesat. A ş a îmi face mămica atunci cînd se supără pe jnine.
236
- S-ar putea să fac şi asta, spuse Max. Doar că o voi obliga să stea în camera mea, nu în a ei. Sammy începu să rîdă la cele auzite. - Sst, murmură Cleo. Mai am puţin şi cred că în nebunesc. Trisha surîse şi i zise: - Nu te nelinişti. Nu te vom lăsa să înnebuneşti sin gură. r
Peste tot era sînge. Foarte mult sînge. Covoarelo erau deja îmbibate, iar pereţii înroşiţi de sînge. Rochia mamei sale era înmuiată în sîngele care acum băltea în jurul capului tatălui ei. Prea mult sînge. Mirosul lui îl făcea greaţă. La vederea acestei mări de sînge Cleo crezu că va înnebuni. Deschise gura ca să strige, însă constată că îşi pier duse glasul. Se luptă cu sine pentru a evada din acea cameră, însă.nu se putea mişca. Era prinsă ca într-o capcană. - Cleo, Cleo, trezeşte-te. Visezi urît. Vocea lui Max răzbătu prin păienjenişul de groază care îi înţesa mintea lui Cleo ori de cîte ori avea un coşmar. Deschise ochii şi îl văzu cum o priveşte. 0 ţinea de umeri. Realitatea rupse vălul sîngeriu care-i înceţoşase) mintea. Era în siguranţă, în camera de la mansardă, cu Max. Nu era singură. Era pentru prima dată cînd nu era singură cînd so trezea dintr-un vis. - Max? - Totul e în regulă, Cleo. Sînt aici. - Of, Doamne! închise ochii şi răsuflă adînc do cîteva ori, exact cum făcea la meditaţii. îmi pare rău. Nu
237
felsez prea des, dar cînd mi se întîmplă, mă sperii foarte fault. I - Ce visezi? o întrebă Max. Rămase lîngă ea, foarte (ipropiat de pieptul ei, încălzind-o cu căldura trupului Su. . - Nu-mi place să vorbesc despre visele mele. Am icercat să o fac cu psihologul meu, dar cînd vorbesc |despre ele îmi e şi mai rău. Cleo se cutremură. Căldura }\ puterea emanată de el îi ofereau un adăpost sigur. Ju era singură în această noapte. Max era cu ea. Suspină foarte discret şi-l luă de gît. îşi lipi obrazul lle umărul lui şi începu să plîngă. Max nu scoase un cuvînt, ci o strînse în braţe, lă|înd-o să dea frîu liber lacrimilor pînă ce furtuna va fi flrecut. Cînd Cleo se linişti, continuă să o ţină la pieptul |ău. O mîngîia uşor de-a lungul braţului. - Părinţii tăi? o întrebă. - Da, spuse ea. Eu i-am găsit atunci. Uneori visez sena. £ - lisuse, Cleo! Cît de rău îmi pare. - Au trecut patru ani de atunci. Dar cînd mă nă pădesc visele, sînt la fel de rele ca şi în trecut. Psi hologul mi-a spus că s-ar putea să-mi revină tot restul Heţii, în special cînd sînt stresată. - Exact cum eşti acum, mulţumită celui care lasă pieţele acelea peste tot. Max încerca să-şi ascundă jria. De-abia aştept să pun mîna pe ticălos. - Max? -Da. - îţi mulţumesc pentru că ai venit după mine azi jţlupă-amiază. - Data viitoare cînd te urci în maşină, verifică benjna. - Tata făcea asta, spuse ea zîmbind.
238
- Ce, îji verifica benzina din rezervor? - Nu. Imi ţinea predici, la fel cum făcea şi cu mama, după ce trecea pericolul. Parcă se enerva că a trebuii să trecem prin ceva neplăcut. Ţin minte cînd i s-a furai poşeta mamei. După aceea tata a dojenit-o mult timp pentru că nu a fost mai atentă. - Era supărat pe el însuşi, nu pe ea, îşi zise Max. Nu putuse să o apere şi asta îl speria. - Aşa spunea şi mama. - Bărbaţii cînd se sperie, de obicei, devin nervoşi, comentă Max. - E tot o chestie a bărbaţilor? - Probabil, răspunse Max surîzînd. - Max, spuse Cleo, cuibărindu-se la pieptul lui. Vo iam să te întreb ceva mai demult. - Sper că nu e ceva legat de relaţia mea cu Kim berly, o avertiză el. Fiindcă nu am chef acum să vorbesc despre asta. - Nu e despre asta. Ţi-am spus că am avut deja cu Kimberly o discuţie pe această temă. - De ce femeile cînd se întîlnesc discută doar do spre relaţiile lor cu bărbaţii? întrebă el ironic. - Cine ştie? Poate că e o chestie de-a femeii. Vrei sâ spui că bărbaţii nu discută niciodată despre relaţiile lor cu femeile? - Niciodată, răspunse Max. Cred că e împotriva na turii lor. - Este pe naiba. Lasă asta. Vreau să ştiu de ce ţi-al strîns lucrurile şi le-ai pus în maşină ieri, înainte de a pleca după Ben? Max rămase calm. - Credeam că nu voi rămîne aici decît dacă-l voi aduce pe Ben cu mine. Cleo nu se aştepta la un asemenea răspuns. So
239
. |htoarse pe-o parte şi se sprijini într-un cot pentru a-l ' >utea privi pe Max mai de aproape. Era greu să-i citeşti |>e chip fiindcă stătea în penumbră. - Cum adică? Ce legătură avea Ben cu şederea ta noi? Max o privi şocat. - Dacă m-aş fi întors fără Ben, ar fi însemnat că am Jat greş. -Şi? Max îşi trecu degetele prin păr. - Ştiam cît de mult aşteaptă toată lumea de la mine }\ cît speraţi toţi să-l aduc înapoi. Ştiam cît de puţine ||anse am, chiar dacă voi toţi speraţi contrariul. Nu mă jteptam să reuşesc. -Şi? - Nu ştiam cum veţi reacţiona tu şi ceilalţi dacă ădeam greş. Cleo spuse îngrozită: - Vrei să zici că ai crezut că noi nu mai vrem să stai l a han doar fiindcă nu ai fi reuşit să-l aduci înapoi pe vften? J" - Din experienţă am învăţat că oamenii te vor în îajma lor doar atîta vreme cît le eşti de folos, spuse
f
240
International într-un stil managerial bazat pe consens şl bunătate. De multe ori era un dur nemilos. - Jason ar fi acordat oricui o a doua şansă. Sînt sigură de asta. Max surîse. - Cîteodată, dacă era vorba de circumstanţe spc ciale şi dacă avea mare nevoie de acela care o făcuso de oaie, atunci îl ţinea la el, dar la Curzon nu prea aveai parte de a doua şansă. Ca să nu mai vorbim că o a treia nici nu exista. - Dar te-ai înţeles bine cu el. - Mi-am propus să nu ratez niciodată cînd Jason îmi cerea să fac ceva. Cleo îl atinse pe braţ. - Vrei să spui că, dacă l-ai fi dezamăgit într-o pri vinţă, Jason te-ar fi dat la o parte? - Hai să spunem doar că nu am dorit să-l pun la încercare, răspunse el. Cleo îşi cuprinse obrajii între palme. - E groaznic. Cum ai putut să trăieşti sub o ase menea tensiune? Max era sincer amuzat de preocupările ei. - M-am obişnuit. Partea nostimă este că de cele mal multe ori nu ratez. Cleo dădu din cap afirmativ. - Da, cred că ai dreptate, dar cînd ai venit acasă fără Ben ai crezut că ai ratat, nu-i aşa? -Da. - Regret că ai simţit asta, zise Cleo. Nu m-am gîndit niciodată că ai fi crezut că venirea ta e condiţionată do aducerea lui Ben, dar sînt mai liniştită acum, că ţi-am auzit explicaţia. Max îi căută privirea. - De ce?
241
- Fiindcă trăsesem altă concluzie cînd am văzut că Jl-ai strîns lucrurile. - Şi care a fost concluzia ta? întrebă Max. - Promiti să nu rîzi? - Promit. - Credeam că te gîndeai să nu mai revii fiindcă frăseseşi concluzia că nu ştiu unde sînt tablourile de luttrell. | Max o privi dojenitor. • - Ce tot spui acolo? - Credeam că picturile erau pentru tine lucrul cel jnai important, spuse ea schitînd un zîmbet. Mi-a tre c u t prin minte, Max, că la început te-ai gîndit să mă •educi pentru a afla d a c ă nu cumva ascunsesem ta blourile. Prietenul tău, Garridon Spark, nu m-a ajutat foarte mult cînd mi-a spus că ai putea folosi şi o astfel de tactică. v Max o strînse de mijloc. O privea pe sub gene cînd îi Zise: - Şi tu ai crezut ce ţi-a spus? Cleo simţi cum o cuprinde căldura palmei lui, dar nu-şi coborî privirea. - După ce ai făcut dragoste cu mine m-ai întrebat despre picturi pentru ultima dată. Ai uitat? Ai spus ceva de genul: „Şi chiar nu ştii unde se află tablourile, nu-i fea"? f - Cleo, îţi spusesem că voi reveni. , - Ştiu. ' - Dar tu nu m-ai crezut? - Nu ştiam ce să cred. Nu puteam decît să Jin 6umnii strînşi şi să sper că te vei întoarce cu sau fără ien. Max o privi cu mare atenţie. ;• - Cleo, şi dacă ti-aş spune acum că mi-a trecut prin ;
;
242
minte că seducîndu-te mi-ar fi cel mai uşor să aflu dac) spuneai adevărul despre tablouri? - Aş spune c ă glumeşti cu mine. - Crezi asta? - Da. îi mîngîie colţul gurii cu degetul mare. Amîndoi ştim -că nu m-ai sedus doar pentru a afla unde sînl tablourile. Dacă doar asta ai fi vrut de la mine, nu te-ai II dus după Ben ca să-i vorbeşti şi nu te-ai mai fi întors la han, nu-i aşa? Max o strînse de mînă, apoi îi sărută încheietura mîinii cu o tandreţe studiată. - Cred că ai dreptate. - Şi înainte de a mai spune ceva, dă-mi voie să ţl amintesc că nu trebuie să-mi ţii discursuri despre a nu avea încredere în tine. -Nu? - Nu. Cleo îşi lipi palmele pe pieptul lui. Nicr tu nu ai avut încredere în mine şi în restul familiei. Numi vine să cred că te gîndeai că nu vrem să te întorci indiferent de rezultatul încercării tale. Te iubim pentru că eşti Max, nu pentru că ai reputaţia unuia care nu d ă niciodată greş. - Rareori dă greş, o corectă Max apropiind-o de el. O sărută cu pasiune şi foame. Cînd îi dădu drumul din strînsoare, ochii îi străluceau. - Cred că amîndoi am învăţat ceva unul despre cela lalt din povestea asta, nu-i aşa? Max răspunse printr-un surîs încărcat de senzualitate şi dorinţă. - Da, acum sînt convins că nu-mi ascunzi tablourile. Din prima seară cînd te-am cunoscut, am ştiut că nu eşti nici una din acele femei vrăjmaşe pe care le-am mal întîlnit şi nici... Lasă. - Cum adică lasă? spuse Cleo. Termină-ţi fraza. - Eşti una dintre cele mai dulci, mai blînde şi mal
243
Inocente femei pe care le-am cunoscut vreodată, spuse •ţMax în cele din urmă. * - Nu asta voiai să spui la început, îl provocă ea. Ce ai ştiut din prima seară? C ă , dacă nu eram destul de şireată, nu eram nici prea sclipitoare? Asta ai £|îndit? - Nu-mi mai amintesc ce am crezut în prima seară. S-au întîmplat prea multe. Max o puse pe spate şi se aşeză pe genunchi deasupra ei. Trase sertarul şi căută ceva înăuntru. - Ce faci? îl întrebă Cleo, străduindu-se să afle ce căuta în sertar. Ce e aceea? Parcă e o eşarfă. - Exact asta este, spuse el fluturînd o fîşie de mă tase galben cu albastru. - Şi ce vrei să faci cu ea? ' - Vreau să încerc ceva despre care am citit în ca pitolul cinci al Oglinzii. Max apucă eşarfa de ambele t a p e t e şi o răsuci pînă ce aceasta ajunse foarte subţire, ''ca o sfoară. Cleo făcu ochii mari şi părea extrem de tncîntată de ce se va întîmplă. - Max, nu poţi face asta. Max o privi amuzat, excitat peste măsură. - Relaxează-te, Cleo. Ai uitat că arareori dau greş? - Da, ştiu, dar Max... Cleo se înfierbîntă cînd înţelese ce vrea să facă. Max îi ridică încet cămaşa de noapte înflorată, apoi strecură fîşia de mătase printre fesele ei ca şi cînd ar fi fost un chilot foarte subţire. A p u c ă fîşia prin fată şi o întinse, apăsînd uşor spre interiorul pulpelor ei. - Max! Cleo gemu cînd simţi mătasea alunecîndu-i prin mijlocul feminităţii umede şi înfierbîntate. Apucă apoi cearceaful pe care-l strînse în pumni. Max trase de capetele eşarfei pînă ce aceasta Şjunse să-i alunece pe bobocul ascuns în triunghiul de păr. Cleo rămase fără suflare, iar senzaţia provocată o %
244
copleşi total. Era ca şi cînd chinul ar fi excitat-o pesto măsură, exact cum îşi imaginase cînd scrisese scena din Oglinda. Cînd Max îmbunătăţi versiunea originală cu atingeri ale limbii, Cleo îi căzu în braţe şi abandonă orice fel do opoziţie. Ştia că Max o priveşte cum sucombă extazului suprem. Dintr-un anume motiv pulsaţiile finale fură şl mai profunde.
Mult mai tîrziu, Max deschise doar un ochi şi o văzu pe Cleo stînd aplecată deasupra lui. Avea un surîs spe culativ pe buze, iar în mînă ţinea eşarfa pe care o flutura deasupra capului. - Ce vrei să faci cu ea? o întrebă Max somnoros, dar interesat. - Să experimentez. Nu se ştie niciodată. Poate că în curînd voi scrie o urmare a Oglinzii. Cleo desfăşură eşarfa de-a lungul abdomenului lui Max. Din punctul do vedere al unui bărbat, adăugă ea. Max surîse, apoi inspiră adînc şi trupul i se încorda sub atingerea senzuală a mătăsii. - Sună interesant. - Da, cred că aşa va fi. Telefonul sună chiar cînd Cleo se apucă de activităţi creative cu ajutorul eşarfei lungi. Max murmură o înju rătură şi ridică receptorul. - Fortune la telefon. - Max? se auzi vocea lui George, de data aceasta treaz. Eu sînt, George de la recepţie. - Ce s-a întîmplat, George?
Cleo se opri după ce legă eşarfa şi-i făcu o fundă Kact în jurul porţiunii celei mai rigide a corpului lui Max. |e aplecă pe deasupra lui şi începu să-şi caute ocheirii pe noptieră. Max scoase un geamăt înfundat cînd kbdomenul ei apăsă uşor peste bărbăiţia lui acum îm podobită. - Aici jos e un tip care spune că te cunoaşte, Max. Jpune că vrea să vorbească imediat cu tine. Ameninţă dărîmă tot dacă nu cobori imediat. Max se ridică în poziţie şezînd. - Cine e bărbatul? - Spune că se numeşte Roarke Wiison. - Drace, exact asta îmi trebuia! Cobor imediat. Max (înti receptorul în furcă. Se uită după baston şi-l văzu iprijinit de perete. - Ce s-a întîmplat? întrebă Cleo. Se dăduse jos din )at şi îşi îmbrăcă blugii. - A venit Winston, spuse Max ducîndu-se spre duA - Soţul lui Kimberly? i - Exact. Max îşi trase pantalonii, însă se opri cînd vVăzu c ă eşarfa de mătase îl cuprindea ceva mai jos, ;fhnodată într-o fundă nostimă. O scoase încet. - Şi ce caută aici? vru s ă ştie Cleo în timp ce-şi |icheia nasturii de la cămaşă. - De unde naiba s ă ştiu? Poate c ă o caută pe [Imberly. Max puse eşarfa pe pat şi se uită la ea cu *gret. - Ce vrea cu tine? Max răspunse din pragul uşii. - Al naibii să fiu dacă ştiu. Vom afla imediat. J, Coborî treptele două cîte două, iar Cleo venea în Arma lui. Cînd ajunse jos în hol, ştiu că urma să aibă loc
246
Roarke Winston, un bărbat cu trăsături de patrician şi haine elegante, cu un aer de arogantă pe care II capătă cei cu mulţi bani şi o familie cu renume, tuna yl fulgera. Se întoarse imediat ce Max ajunse în hol. - Fortune, ticălos ce eşti, unde e soţia mea? - Nu ştiu, zise Max calm. Nu e aici. - Minţi, zise Roarke făcînd un pas înainte, ridicînd mîinile cu pumnii strînşi. Chipul său interesant era schi monosit de o grimasă a furiei. E aici. Ştiu că este. Tu al convins-o să vină cu tine, nu-i aşa? Te culci cu soţia mea, nemernicule! - Las-o mai moale, Winston, îl sfătui Max. - Ce te-a făcut să crezi că vei scăpa de mine duprt ce ai avut o relaţie amoroasă cu soţia mea? zise Win ston apropiindu-se din ce în ce mai mult de Max. - Termină! strigă Cleo. Max nu are nici o relaţie cu Kimberly. - Nu are pe naiba, Roarke ridică glasul. De la în ceput a dorit să pună mîna pe Curzon. Crede că so ducînd-o pe Kimberly va reuşi. - Nu e adevărat, interveni iar Cleo. Se uită disperata la George şi-i zise: Tu eşti de serviciu de noapte. FA ceva! George o privi la rîndul său nedumerit şi lovi în clo poţelul de pe tejgheaua de la recepţie. Aparent mulţumit de gestul său, îl mai lovi o dată. - Oh, pentru Dumnezeu! zise Cleo. Roarke se opri la cîţiva centimetri de Max. - Nu o iubeşti. Nu ai iubit-o niciodată. Te foloseşll doar de ea. S ă fiu al naibii dacă te las să faci asta. Spunînd aceste cuvinte, îşi luă avînt ca pentru a l trage un pumn. - Nu! strigă Cleo. Nu-I lovi. Nu a făcut nimic. So interpuse între Winston şi Max exact cînd pumnul agro
247
ierului nu mai putea fi oprit. în ultimul moment Max realiză c ă lovitura va cădea asupra lui Cleo, aşa că o fciă de umăr şi o trase într-o parte, ferind^o de pumnul Vrăjmaş. Din păcate, această manevră l-a luat prin sur prindere şi nu a mai avut timp s ă folosească bastonul pentru a se apăra, aşa c ă a rămas în fata inevitabilului. Cleo se împiedică şi căzu. Winston^sesiză greşeala I încercă să-şi retragă pumnul dinspre faja lui Cleo, isă a fost prea tîrziu şi pumnul său nimeri exact în falca lui Max. Max se balansa de două ori şi căzu pe spate, iterizînd pe biroul de la recepţie. Cleo puse repede mîna pe o v a z ă care îşi avea locul într-un colt pe •tajeră, apoi o apucă şi cu mîna cealaltă şi se pregăti fă-l lovească pe Roarke în cap. Max nu ştia ce s ă facă: s ă rîdă sau s ă înjure. Nu era Obişnuit s ă i se ia apărarea; însă noutatea îl încîntă. Lucrurile merseseră deja prea departe şi se temu că va H rănit cineva. * - Pune vaza jos, Cleo, îi spuse Max de unde era tntins pe jos. îşi pipăi falca. Gata, Winston! Ai cîştigat. Roarke veni în dreptul lui şi-l privi cu dispreţ. -Ticălosule! , - S ă nu îndrăzneşti să-l atingi, îi strigă Cleo lui ftoarke. Pleacă de lîngă el. Puse vaza la loc şi alergă Jhgă Max. Nu se culcă cu soţia ta. Ifr - De unde ştii? întrebă Roarke. > - Fiindcă se culcă cu mine, zise Cleo mîngîindu-l pe Max pe falca lovită. Nu-i aşa, Max? - Aşa este, zise acesta. , Toată lumea întoarse privirile către scări, de unde se iuzeau paşi grăbiţi. Apăru Ben coborînd scările în grabă, cu părul vîlvoi şi cămaşa descheiată. îşi ridică fermoarul ia blugi. Trisha venea în urma lui înveşmîntată Cu un halat de baie.
{
%
l
248
Sammy şi Sylvia veniseră şi ei, erau în pijamele, ini Sammy căsca. - Ce rş petrece aici? întrebă Ben trecînd în revista personajele care-i tulburaseră somnul. Cleo? Max? Sînteţi teferi? - Nu, zise Cleo. - Ba da, o acoperi Max. Daţi-mi voie să vi-l prezint pe Roarke Winston, soţul lui Kimberly. A avut impresia greşrtă că am petrecut noaptea cu soţia lui. Ben se uită pieziş la Roarke. - Te înşeli, omule. Max nu umblă cu soţia ta. El t)\ Cleo sînt împreună, înţelegi? - Nu mai spune, zise Roarke zîmbind ironic. - Ba uite că spun, replică Ben înfuriat. De fapt, so vor căsători. - Păi, Ben... zise Cleo neştiind cum să continue. Ben nu o luă în seamă şi spuse: - Nu-i aşa, Max? Max recunoştea ocaziile cînd trebuie să ia o hotărîro foarte repede. - A ş a este, răspunse el.
Capitolul 1 2 - Bine, să zicem că am anticipat lucrurile puţin, zise Ben. - Noi? spuse Max privind atent spre cotul de ţeava de deasupra capului său. Nu avea chef de glume, iar Indispoziţia sa de moment nu avea nimic de-a face cu faptul că stătea întins pe spate sub chiuveta din baia camerei 101. - Bine, să zicem câ m-am grăbit cu anunţul, re cunoscu Ben. - A ş a crezi tu? Drace, zise Max cînd cîţiva stropi de apă începură să-i picure pe frunte. - Nu te supăra, Max, dar a trebuit să gîndesc re pede aseară. Tipul ăsta, Winston, era cam supărat. Avea aerul că e gata să întoarcă totul pe dos de su părare. - Dă-mi cealaltă cheie. - Uite, ştiu că nu-|i convine, dar nu ai păţit ceva rău, spuse Ben, apoi îi dădu cheia. Mai ales că sînt sigur că te-ai aruncat chiar în pumnul lui Winston. - Nu m-am aruncat chiar. Dă-mi o cîrpă. - Eşti sigur? Ben se ghemui şi-i dădu cîrpa lui Max. Asta nu ştie să se bată. Se vede. E prea moale. Doar nu vrei să spui că te-a luat prin surprindere. - Nu am reuşit să mă feresc fiindcă a trebuit să o
250
dau la o parte pe Cleo din calea lui, îi explică Max cu demnitate. Şterse cotul de ţeava şi î n c e p u să mal strîngă cu cheia. - Zău? A ş a s-a întîmplat? zise Ben uitîndu-se ateul la ţevi. Credeam că ai primit pumnul intenţionat, ca să o înduioşezi pe Cleo. Ceea ce s-a şi întîmplat. - Dar nu pentru mult timp. Max apucă mînerul choii şi strînse cu forţă. De fapt Max era supărat fiindcă cu o seară în urma după ce Cleo constatase că Max nu era ţ r e a tare lovii, nu se mai agitase cu atenţii în jurul lui. în consecint/i Max se trezise cu fata la cearceaf. Timp de cîteva mi nute Cleo îi dăduse toată asistenta cerută de starea Iul, însă nu mai venise în camera lui după ce tărăboiul luaso sfîrşit şi nici nu-l invitase în dormitorul ei. Cleo îşi recapătă aproape imediat aplombul do proprietară de han. După ce se asigură că Max era teafăr şi-i dădu lui Winston o cameră pentru o noapte, îl trimise pe toţi la culcare. Apoi se retrăsese ea însăşi fără ca să-i acorde lui Max măcar un sărut de noaplo bună. - Strînge mai uşor, ca să nu plesnească în alta parte, îl avertiză Ben. - Nu vrei să treci tu în locul meu? - Nu, te descurci minunat. Am reparat o mulţime do tevi sparte şi acum mă pricep mai bine. Trebuie sn înveţi şi tu, ai uitat? - Tu trebuie să mă înveţi, ai uitat? - Hei, omule, dar te descurci grozav. Eşti meseriaş, ce mai. Oricum, despre aseară... - Ce e cu aseară? zise Max uitîndu-se atent la ţeava Din garnitură se mai prelinse o picătură de apă. - Bine, ştiu că ne-am cam grăbit cu toţii cînd ne r,m gîndit că tu şi Cleo vă căsătoriţi.
251
- Da, zise Max strîngînd încă o dată cheia. Aşa iste. v - Dar nu se pune problema că nu ati vrea să vă Căsătoriţi, nu-i aşa? întrebă Ben curios. - Cred că ai dreptate. - Atunci ce naiba vrei s ă spui? îl interogă Ben. - Vreau să spun că poate vreau şi eu să-mi iau liber cîteva zile, să mă angajez la o benzinărie ca să am timp de gîndire, nu crezi? răspunse Max. - Haide, Max, nu e genul tău. Amîndoi ştim că nu vei fugi niciodată aşa cum am fugit eu. Tu nu te sperii MŞ°r. - Nu, dar poate Cleo da. Dă drumul la apă. -Cum? - Am zis să dai drumul la apă. - Te-am auzit. Ben se ridică şi răsuci robinetul. Apa thcepu să curgă în chiuvetă. Ce vrei să spui cu Cleo? - Ai văzut-o aseară. Max se uită atent dedesubt, ca •ă vadă dacă ţeava era bine etanşată. După ce a văzut Că nu am murit, s-a prefăcut că nici nu mă mai cu noaşte. De-abia aştepta să-i trimită pe toţi, inclusiv pe mine, la culcare. - Cred că s-a simţit cam stînjenită, spuse Ben şi opri robinetul. încă nu aţi anunţat nimic oficial. - Nu am anunţat nimic oficial pentru că nu aveam ce f ă anunţăm. Acum cred că ţeava e reparată. Ca să ştii f l tu, Cleo şi cu mine nu am vorbit nimic despre c ă lătorie. - Eşti sigur? - Da, sînt sigur. Uite, acum nu mai curge un strop. Max spuse aceasta cu un sentiment de mulţumire de sine. începuse să se priceapă la instalaţii sanitare. Uscat ca în Sahara. Se ridică de sub chiuvetă. - Ce dracu', Max, mai las-o naibii de ţeava! Ben 4
252
păru îngrijorat. De ce nu ai cerut-o de soţie pe Cleo? Toţi ştim că vă culcaţi împreună. - Şi ce legătură are cu problema noastră? Max so sprijini de chiuvetă. Simţi o usturime în coapsă. - Cum adică? întrebă Ben. Ştii foarte bine care o legătura. Noi o cunoaştem pe Cleo mai demult. Din c î i o ştim cu toţii, tu eşti primul bărbat cu care are o relaţio adevărată. - Ce te face să crezi că relaţia cu mine e adevărat? Max dădu iar drumul la apă în chiuvetă şi se aplecă srt studieze ţeava. Reparaţia era perfectă; nu curgea nici un strop. Realiză că era o copilărie să se simtă atît de mîndru pentru simplul fapt că reparase o ţeava, însă nu so putea abţine. Se gîndi că trebuia să-şi umple mintea cu ceva plăcut, mai ales acum, cînd avea atîtea problemo pe cap. - Lasă-mă cu poveştile astea, spuse Ben. Cleo nu s-ar culca cu tine, dacă nu s-ar gîndi la ceva serios, Haide, Max, nu mă mai duce cu vorba. Doar vrei să to însori cu ea, nu? - Da, răspunse Max ştergîndu-se pe mîini. Dar mal întîi va trebui să o fac pe ea să accepte, lucru care ml se pare mai dificil decît îţi închipui tu. - De ce? întrebă Ben mirat. - Fiindcă şi tu şi ceilalţi aţi supus-o unei mari prosiuni aseară cînd s-a afirmat ceea ce ştii.-Max încerca să-i explice mai pe îndelete, deşi îşi pierduse răbdarea, De-abia se obişnuise cu mine, dar în nici un caz nu era pregătită pentru a pune cineva problema căsătoriol. Acum toţi vă purtaţi ca şi cînd faptul ar fi deja împlinit. - Cum adică împlinit? - Adică sigur sută la sută. - Aha. Şi chiar crezi că e supărată?
253
- Ei, am zis că se simte doar împinsă de la spate. Jamenii se comportă ciudat cînd sînt în asemenea tuatii. Ben păru alarmat. - Ce situaţie? - Situaţia în care te simţi împins de la spate şi în»rci să pui bete în roate celor care te-au adus în starea ceasta. Ben încuviinţă. - Dar poţi să te înţelegi cu ea, nu? j - Mai întîi va trebui să o fac să-mi vorbească, zise Aax şi azvîrli cîrpa în trusa cu scule. - Asta nu e o problemă, zise Ben vesel. Lui Cleo îi Mace să vorbească.
i p Trisha aduna farfuriile şi paharele murdare de pe o jnasă din sufragerie, apoi le punea într-un lighean de plastic. - Vrei să vorbim, Cleo? Nu, răspunse ea împăturind faţa de masă. Rutina pnică a debarasării meselor după micul dejun avea ^nzaţia că mergea pe o sîrmă invizibilă. - Ştim că eşti puţin supărată, Cleo, îi spuse Sylvia celălalt colţ al sufrageriei. Se auzea zornăitul veselei timp ce ea trecea printre mese. Sînt convinsă că te ţ\ simţi mai bine dacă vei conversa pe această temă. - Ce ar fi de spus? rosti Cleo, practic smulgînd faţa masă din locul ei. Am fost umilită, ironizată şi pur şi "iplu consternată. Andromeda apăru în pragul uşii. ¥
254
- Ei, dragă, nu trebuie să te sperii. Ştim toţi ce sim|l pentru Max. Cleo privi pe rînd feţele prietenilor ei. - Ştiţi? Atunci mă bucur, fiindcă eu nu ştiu încă. - Cleo, hai să fim sinceri, spuse Sylvia surîzînd. T<» culci cu el. - Şi ce-i cu asta? zise Cleo. Trisha schimbă cîteva priviri cu celelalte. - Fie vorba între noi, Cleo, te cunoaştem de trei ani şi e pentru prima dată cînd vreuna din noi te veclo interesată de un băbrat. Andromeda surîse cu seninătate. - E prima dată cînd ai o relaţie adevărată cu cineva de cînd te cunosc eu, draga mea, îi spuse aceasta. Sylvia mai puse cîteva farfurii în lighean. - Recunoaşte, Cleo, Max e o persoană deosebită. - Asta nu înseamnă că vrea să se însoare cu mino, murmură Cleo. Trisha o privi uimită. - Ce tot spui acolo? A spus că se va căsători cu tine. L am auzit cu urechile mele. - Şi eu, întări Sylvia. - Eu regret nespus că am pierdut scena, comentn Andromeda oftînd. Mi se pare foarte romantic. Cleo se întoarse pe loc şi le spuse răspicat: - Nu a fost deloc romantic. A fost un dezastru. Max stătea întins pe podea, lovit. Roarke Winston \\ acuzaso că se culcase cu Kimberly şi se pregătea să-l mai Io vească o dată. George nu a fost în stare să facă altceva decît să lovească clopoţelul de la recepţie ca un nebun, Totul era un haos. - Şi atunci au sosit Ben şi ceilalţi? întrebă Andro meda curioasă. - Da, zise Cleo aruncînd pe masă teancul de feţe do :
255
(Tiasă şi şervete. Şi tot atunci Ben, cu înţelepciunea lui Incontestabilă, a anunţat că Max se însoară cu mine. , - Şi Max a fost de acord, concluziona Andromeda Veselă. \ - Nu mi s-a părut c ă avea de ales, date fiind circum stanţele, spuse Cleo. Era într-o situaţie tensionată, floarke Winston îl ameninţase cu scandalul. t Andromeda păru că se gîndeşte la ceva. i - Totuşi, nu cred că Max este genul de bărbat care f ă cedeze astfel unor situaţii. I - Andromeda are dreptate, încuviinţă Sylvia. Max nu face o asemenea afirmaţie, indiferent de circum stanţe, decît dacă ar fi convins de ce spune. | - Sînt de acord cu asta, interveni Trisha. | Cleo se simţi încercuită. I - Nu-mi pasă de ce e el convins. Luă teancul de feţe |e masă. Simplul fapt că a consimţit să se însoare cu ijjţine nu înseamnă că şi eu accept asta. - Dar ce tot vorbeşti acolo, dragă? o întrebă Andro meda încruntată. - Nu înţelegeţi? zise Cleo înfruntîndu-le. în această problemă sînt două lucruri în neconcordanţă. Primul, că Max nu m-a cerut de soţie şi al doilea: nu sînt sigură că ţ§ accepta chiar dacă m-ar cere. 4, Sylvia, Trisha şi Andromeda o priveau uluite. în tă ierea care le învăluia pe toate intră Steaua Dimineţii, l ă m a s e cu mîifiile în şolduri şi o privea bănuitoare pe |leo. | - Şi de ce, mă rog, nu l-ai lua de bărbat? întrebă |ceasta direct. Se vede de la o poştă că eşl îndră gostită de el. ^ - Dar asta nu înseamnă că Max Fortune ar fi otrivit pentru mine ca soţ, răspunse Cleo printre dinţi. î - Cu asta nu sînt de acord, spuse Ana neda {<
!
256
calmă. Recunosc că la început şi eu am avut îndoioll aspura lui, dar asta numai fiidcă nu-l cunoşteam îndeajuns. - Bine dar acum îl cunoaştem destul de bine, nu l aşa? replică înfuriată Cleo. Şi multe din cele aflate do spre el în ultima vteme mă fac să am şi mai mari reţineri în a mă mărita cu el. - Cleo, Max te iubeşte, spuse Sylvia în şoaptă. Cleo strînse cu putere mînerele coşului în care adu na fetele de masă. - Să nu fii prea sigură de asta. Sinceră să fiu, nu cred că Max ştie ce înseamnă să iubeşti. - Oh, dragă, murmură Andromeda. Ce vrei să spui cu asta? Cleo oftă. - Max ştie să adune ceea ce-şi doreşte şi cred că po mine mă doreşte doar. Dar a dori e un lucru şi a iubi o cu totul altceva, aşa că nu mi-ar plăcea să devin un obiect din colecţia de artă fină a lui Max Fortune. Cleo, sînt sigură că te înşeli, zise Trisha. - Oare să fie aşa? Eu sînt cea care se culcă cu el şi I cunosc cel mai bine. Vreau să ştiţi toate că Max nu a pomenit niciodată nimic despre dragoste. Kimberly Curzon-Winston poate are dreptate. Poate că Max nu cunoaşte semnificaţia cuvîntului relaţie. - Dar cum l-ar putea cunoaşte pe Max doamna Curzon-Winston? întrebă Sylvia. - A fost cîndva logodită cu el. Toate prietenele lui Cleo rămaseră împietrite do mirare. Mulţumită de efectul bombei pe care o aruncase, Cleo se îndreptă spre uşile batante. Cînd ajunse în dreptul lor, se întoarse spre ele şi ieşi cu spatele. Se ciocni cu Roarke Winston care tocmai ieşea din T
bucătărie şi venea spre sufragerie. în urma impactului, nţele de masă se împrăştiară în mai multe direcţii. ţ - V ă rog să j n ă scuzaţi, domnişoară Robbins. Mai devreme sau mai tîrziu precis că v ă voi pricinui vreo fieplăcere. \ - Nu vorbiţi copilării. V ă rog să-mi spuneţi Cleo. Adună repede de pe jos feţele de masă. Ce făceaţi tn bucătărie, domnule Winston? Sau mai bine zis Curzon-Winston? ; Roarke se făcu vînăt de indignare. £ - Nu. Mă numesc doar Winston, fără Curzon. Soţia Unea poate să-şi spună cum doreşte, dar numeie meu J^ste simplu, Winston. Mi-ar face plăcere să-mi spuneţi Roarke. Ca să-ţi răspund la întrebare, Cleo, am fost în bucătărie pentru că te căutam. Cineva mi-a spus că ajuţi la strînsul meselor şi veneam aici să te găsesc. ţ, - înţeleg. Cu ce-ţi pot fi de folos? întrebă ea lăsînd jos coşul cu feţe de masă. Roarke privi toate chipurile curioase care aşteptau l ă urmărească dialogul lor şi vorbi mai încet. v. - Voiam să-mi cer scuze pentru farsa care s-a peIfecut ieri seară în hol. - Nu-i nimic. Nu ai de ce să te scuzi. f - Să ştii că de obicei nu mă dau în spectacol, dar de i a o vreme am fost într-o stare de stres cumplit. | - Ca noi toţi, nu-i aşa? Cleo ştia că Sylvia, Steaua şMmineţii, Trisha şi Andromeda ascultau în timp ce-şi Continuau treburile. Se uită discret la fiecare şi le spuse $ i n priviri ceva din care ele înţeleseră aluzia şi se fctrecurară rînd pe rînd afară din sufragerie. - Cred că da, zise Roarke roşind. Cum spuneam, voiam să-mi cer scuze. ' Lui Cleo i se făcu milă de el. I - Lasă, nu-ţi face probleme pentru asta. Deschise ;
258
uşa dulapului cu albituri curate şi scoase din el cîteva fete de masă. înţeleg cam cum te-ai simţit. - Chiar înţelegi? întrebă Roarke cu speranţă în priviri. - Da, răspunse ea. Cred că da. Surîse. Dacă tot stal pe lîngă mine, nu vrei să-mi dai o mînă de ajutor? - Cum? exclamă Roarke privind uluit teancul de feţei de masă. Ah, sigur. Zîmbi stînjenit. Nu e chiar domeniul meu, dar cred că mă descurc. - Nu mai am nevoie de alţi experţi în industria ho telieră, murmură Cleo. M-am săturat de ei... Roarke se uită la ea admirativ şi-i zise: - Rămîne doar între noi doi, dar să ştii că te măriţi cu cel mai bun. Max Fortune e un expert adevărat. Den nison Curzon ar face orice ca să-l aducă înapoi. Cum al aflat probabil singură, ticălosul era în stare să se folo sească de Kim. - Kimberly era nerăbdătoare să-l convingă pe Max să revină, apuse Cleo ezitînd. Mi-a mărturisit că tată! el a insistat. - A ş a este. Ca nou preşedinte al consiliului director la firma Curzon International, Dennison încearcă să arunce greul în cîrca altora. Ani de zile a trăit în umbra Iul Jason, iar acum e hotărît s ă le arate tuturor că so pricepe mai bine decît defunctul să conducă imperiul hotelier. - De ce vrea ca Max să revină? Roarke despături o faţă de masă şi o aranja po masă. - Fiindcă adevărul este că Dennison nu e născut conducător, aşa cum era Jason. Nu are talent deloc şl cred că în sufletul lui ştie prea bine asta. - Şi vrea să se folosească de Max pentru a conduco afacerea?
- El ştie c ă arma secretă a lui Jason era Max Fortune. Dennison crede c ă , dacă poate să-l convingă pe Fortune s ă se întoarcă, totul va fi ca altădată, doar Că el va fi la cîrmă. Cleo se uită cu atenţie la Roarke. - Şi care este rolul lui Kimberly în toată povestea? Roarke mai despături o faţă de masă şi păru foarte crispat cînd îi explică: - Soţia mea şi-a petrecut cea mai mare parte din Viaţă încercînd să-i facă pe plac tatălui său. încă îşi mai dă silinţa s ă fie acel fiu pe care Dennison nu l-a avut. Cînd m-am însurat cu ea ştiam c ă aceasta va fi o problemă, însă m-am gîndit c ă o vom rezolva. Acum se ilmte zdrobită şi tare mă tem că îl va alege pe tăticuţul, th locul meu. I - Va veni o zi, se auzi vocea lui Max din hol, cînd Klm va trebui s ă constate c ă nu poate să-l mulţumească pe Dennison, indiferent ce ar face. Sau cu oricine s-ar fnărita. Cleo tresări speriată de prezenţa lui. Era prima dată jh această dimineaţă c ă dădea ochii cu Max. Părea şi Ipai fioros ca de obicei. J. - Max, te previn, nu mai vreau alte scene. I - Dar nu eu am provocat-o pe cea de aseară, spuse ş l calm. * - Şi nici nu mai vreau s ă văd pe nimeni ameninţînd pu degetul, adăugă Cleo. r - Păcat, zise Roarke. Tocmai mă pregăteam s ă pun pariu pe învingător. * Max surîse acru, nefiind deloc amuzat. - Poate c ă ar fi mai bine ca eu şi Winston s ă ter minăm de vorbit în particular. Ce părere ai, Winston? - Nici o şansă, bătrîne, zise Roarke scuturînd p u ternic o faţă de masă pentru a o despături. Nu am de
260
gînd să mă ofer voluntar ca să-ţi dau ocazia să mă fad praf. Cleo zise îngrozită: - Dar Max nu ar face una ca asta. - Nu? zise Roarke neîncrezător. - Sigur că nu, confirmă Max aruncîndu-i lui Roarko un surîs periculos de politicos. Vreau s ă î n c e r c sA te conving ca să scap de voi, Winston-ii, Curzon-ii yl Curzon-Winston-ii pentru totdeauna din viata mea. - Ce coincidenţă! Exact acelaşi lucru doresc şi eu, spuse Roarke. Şi cum te-ai gîndit să realizezi aceastrt performanţă? - Cred că toate s-ar aranja dacă soţia ta l-ar con vinge pe Dennison să preia ea conducerea consililulul director. - Eşti nebun? zise Roarke. Kim nu ar putea nicio dată să realizeze asta. - Ar putea cu ajutorul tău. Tu faci parte din consiliu, Jason te-a făcut membru chiar din ziua cînd te-ai însurat cu Kimberly. - Da, însă ştii la fel de bine ca mine că fac parte din consiliu doar fiindcă fac parte din familie prin alianţă. Do la început s-a înţeles că nu trebuie să mă amestec do loc în afacerile familiei. - Jason nu mai e şi situaţia s-a schimbat, zise Max. Cu toţii ştim că Dennison nu e capabil să conducă firma şi că va aduce la sapă de lemn totul în mai puţin de trol ani. Şi Kimberly ştie asta. Roarke îl privi dezamăgit. - Ştie, dar tot încearcă să-i facă pe plac tatălui ei. - Crede doar că-i face pe plac lui Dennison. De fapt ea vrea să dovedească tuturor că e la fel de bună pe cît ar fi fost un fiu. Roarke zise cu răutate:
261
- Chiar aşa? Dar ce, tu eşti psiholog? - Nu, dar am stat în mijlocul familiei Curzon doi sprezece ani. îi cunosc foarte bine. Dacă va voi, Kim va privi mai în adîncime şi va realiza că doreşte să-i arate Iul Dennison că e în stare să c o n d u c ă firma la fel de bine cum ar face-o fiul pe care el şi l-a dorit întotdeauna dar pe care nu l-a avut, răspunse Max. i Roarke îşi încrucişa braţele la piept şi îl examina atent pe Max, aşa cum ar face doi vînători desăvîrşiţi, Cînd dau nas în nas unul cu celălalt. Cleo era fascinată deja. - Şi de unde ai tu atîta autoritate în privinţa lui Kim? Ca o urmare a logodnei voastre de şase săptămîni? fhtrebă Roarke în cele din urmă. * - încearcă să fii obiectiv, Roarke. De ce crezi că s-a lăsat ea convinsă să se logodească cu mine acum trei ani? zise Max fără nici un fel de emoţie în priviri. Parcă « r fi vorbit despre un incident neplăcut din trecut. - Adesea m-am întrebat ce a văzut la tine, spuse Roarke. Nu eşti deloc genul ei. < - Ştiu asta foarte bine, zise Max. - Totuşi ai fost cel mai bun prieten şi confident al lui Jason. Ştii mai multe despre maşinaţiile de la Curzon International decît oricine lucrează la această firmă, jlnclusiv Curzon-ii. - Asta am şi căutat, însă nu eram destul de potrivit fca să intru în familie. j< - Pe toţi dracii! exclamă Roarke surprins. Crezi că ei tînt nebuni? Dacă ai fi reuşit să devii membru al familiei f i ai fi intrat în consiliul director, ai fi preluat întreaga Conducere a companiei într-o lună. Max nu-i dădu nici o replică, însă Cleo remarcă pe buzele lui aprobarea celor auzite. Realiză înfiorată că Roarke avea drepate, iar că temerile lui Kimberly nu
262
erau nemotivate. într-un anume fel Max ar fi reprezentat o ameninţare reală pentru familia Curzon, dacă ar ti ajuns în consiliu. Ar fi preluat controlul companiei. Ta lentul său şi agresivitatea managerială l-ar fi adus foarto repede în această situaţie. Ceea ce nu înţeleseseră cei din familia Curzon, so gîndi Cleo, era că, fiind membru al familiei, Max ar fi fost sută la sută de partea lor, de fapt ar fi devenit el însuyl un Curzon, la fel ca şi ceilalţi. Şi-ar fi folosit puteron pentru a proteja familia şi averea acesteia. în acel moment de introspecţie şi luciditate, Cleo realiză că Max dorea mai mult ca orice să devină mem bru al unei familii; mai mult decît să preia conduceron unei firme. - Lasă-mă cu prostiile astea, zise Roarke rupînd tâ cerea. Amîndoi ştim c ă singurul motiv pentru caro doreai să te însori cu Kim a fost ca să pui mîna po Curzon. Max continua să-l privească impasibil. - Ai dreptul la propria părere, desigur. Roarke păru amuzat de replica lui Max. - Sigur că-l am. Ştiu că tot ce ai dorit să obţii prin Kim a fost controlul firmei Curzon International. Co naiba, dacă vrei s ă ştii, nici măcar nu te condamn. - Nu? Roarke ridică din umeri cu indiferenţă. - Ca să nu ne mai ascundem după degete ai fost secundul ani de zile. Toată lumea ştia că tu îl ajutai po Jason ca să facă din firmă ce a ajuns astăzi. - M u l ţ u m e s c , s p u s e Max. Iau asta ca pe un compliment. - Hei, recunosc că aveai dreptul să tînjeşti la scau nul cel mare, mai ales cînd ţi s-a ivit ocazia. Ceea ce nu aprob este modul în care ai încercat să te foloseşti do
Kim pentru a obţine ce doreai. - Cred că am ajuns la un punct mort în conversaţia noastră, spuse Max. Ce-ar fi să revenim la subiectul Iniţial? Vrei ca eu să o ajut pe Kim să tragă sforile ca Să-i ia locul tatălui ei? Bună idee, dar cam fantezistă. - Te contrazic. Nimeni nu spune că trebuie $ă rămîi tn spatele ei. Poţi să acţionezi pentru a prelua tu însuţi ^conducerea firmei. Am văzut că te descurci în consiliul director. - La naiba, nu vreau să mă amestec în conducerea companiei Curzon. Am şi aşa destule pe cap cu firma mea. - Dar ai face un aranjament pe termen scurt. Ajut-o pe Kim să preia conducerea consiliului. După ce va fi aleasă preşedintă, tu te poţi retrage graţios din con'ducere şi o poţi lăsa pe ea să preia puterea deplină. Poţi să-i urmăreşti din umbră proiectele, aşa cum făceai şi cu cele ale lui Jason. Roarke îşi frecă bărbia gînditor. - Kim are idei bune şi e pricepută. Are tot ce trebuie cuiva care poate conduce, nu-i aşa? - Odată ce nu va mai fi preocupată să-l impresio neze pe Dennison, se va descurca de minune. Nu are nevoie de mine. Trebuie doar ajutată să preia condu c e r e a de la tatăl eî. Tu eşti singurul care-i poate oferi |ceea ce-şi doreşte cel mai mult pe lume. Max se opri Idin prelegere şi surîse. Gîndeşte-te cît de recunoscă t o a r e îţi va fi. * Roarke îl privi printre gene. - Dar nu ar îndrăzni să se pună contra tatălui ei. ' - Cred că tu ai putea-o convinge să facă asta. Roarke păru contrariat. Dădu din cap nehotărît. - Nu ştiu. Chiar dacă aş ajuta-o să dea lovitura, mă iîndoiesc că noi doi am reuşi. Kim m-ar avea de partea
i'
264_^
ei, însă mai rămîn cîţiva veri şi mătuşa ei. Ei vor fi cin partea, lui Dennison fiindcă sînt obişnuiţi să asculte do fratele ^cestuia. - Te vei descurca tu cu verii şi apoi drumul e liber, il sfătui Max. Dacă tu şi Kim faceţi front comun, ceilalţi va vor urma pe voi, mai degrabă decît pe Dennison. Roarke se gîndi cîteva minute, apoi spuse: - Poate. S-ar putea să ţină. Nu că aş căuta să mă uit la dinţii calului de dar, dar spune-mi, te rog, Fortune, tu cu ce te alegi din toată chestia asta? De ce ţii neapărat să ne ajuţi atît de mult? - Vreau să-mi garantezi că tu, Kim şi restul ale cărot nume de familie este fie Curzon, fie Winston nu veţi mal apărea în viaţa mea în clipe cît se poate de nepotrivito, răspunse Max. - Cred că am înţeles mesajul. Roarke o privi po Cleo, apoi întîlni privirea lui Max. Vrei să nu-ţi mai stăm în cale. - Exact, zise Max. Şi aş fi foarte recunoscător daca ai începe chiar din această clipă. Roarke se mai uită o dată la Cleo şi zîmbi: - Am priceput aluzia. Drumul e lung pînă la Seattlo Ar fi bine să pornesc de pe acum.
Capitolul 13 - Scena la care tocmai am asistat a fost deosebit de înduioşătoare, spuse iritat Max imediat ce se închise Uşa sufrageriei în urma lui Roarke. Se uită dispreţuitor către teancul de fete de masă pe care acesta îl lăsase pe o masă. Ai de gînd să-ţi mai angajezi un ajutor? - De ce nu? Peste tot găseşti directori în ziua de azi, aşa că m-am gîndit să profit şi eu de pe urma lor, spuse Cleo întinzînd cu grijă pătratele albe, apretate. Max se aşeză la o masă de la fereastră, într-un colţ. tşi sprijini bastonul pe spătarul scaunului şi o urmări pe .Cleo cu ochi de prădător. - Trebuie să stăm de vorbă. - Despre ce? - Cred că un punct de început ar putea fi noaptea trecută. - Am o idee mai bună. Hai să vorbim despre azi-dimineaţă în schimb. - Ce anume despre azi-dimineaţă? întrebă Max ne lămurit. - Chiar aveai de gînd să te însori cu Kimberly pentru a pune mîna pe Curzon International? îl întrebă Cleo pe un ton care se voia mai degrabă curios. O tăcere prelungită urmă. - Tu ce crezi? zise Max. t
266
Cleo aruncă o privire spre el în timp ce scutura o faţă de masă. îşi retrase repede privirea fiindcă ochii lui o pătrundeau cu o intensitate pe care nu o putoa defini. - Fie erai îndrăgostit de ea, lucru de care toata lumea, inclusiv tu, se îndoieşte, sau voiai ceva de la ou Ce anume voiai, Max? - Au trecut trei ani de cînd logodna s-a desfăcut, spuse Max frecîndu-şi coapsa. Cred că am uitat de ce eram hotărît să mă însor cu ea. - Nu-mi vinde mie g o g o ş i , replică ea, apropiindu se de masa din colt. Mi-ai spus că pentru tine ea a ro prezentat o mulţime de lucruri pe care ţi le doreai. Care erau acele lucruri, Max? Max o privi cu îndrăzneală. - Oricare ar fi fost ele, acum nu mai au nici o im portanjă. - Nu-ţi doreşti Curzon International? -Nu. - Nu o doreşti pe Kimberly Curzon-Winston? - Nu, zise el urmărind-o cum aşterne feţele de masfl Te doresc pe tine. - Hmm. Cam acestea erau cuvintele cu care Max so putea exprima în această privinţă. Cleo înţelese că no voia lui de a avea o familie proprie reprezenta o dorinţ* ascunsă şi fierbinte pe care nici el însuşi nu şi-o putoa explica, darămite să o analizeze. Riscul era clar, îşi zise Cleo. Era în pericolul de n avea acelaşi rol în viaţa lui Max pe care îl avusese Kimberly. Nu o iubea, cel puţin nu în felul în care doroa ea să fie iubită. Ceea ce-şi dorea el cu adevărat erau toate celelalte care veneau odată cu ea. - Cleo, de ce ai insistat aseară să te întorci în ca mera ta?
267
- Pentru că voiam să mă gîndesc. - La noi? - Cred că da. Cleo refuză să-i cadă în plasă. în iceastă dimineaţă nu avea încredere în sine. Era nehotărîtă şi irascibilă. Erau momente cînd credea că poate Vedea pînă în cel mai ascuns colţişor al sufletului lui Max, dar alteori el îi părea o enigmă de nedesluşit. - Cleo, hai să plecăm de aici cîteva zile, îi spuse Max apropiindu-se de ea. Trebuie să fim singuri amîn doi măcar o vreme. - De ce? îl întrebă ea speriată. - Ca să putem vorbi, la naiba. - Dar acum vorbim. - Dar nu pentru mult timp, zise Max privind spre uşă. Cineva ne va întrerupe la un moment dat. Poţi să fii llgură de asta. în locul acesta e cam dificil să poţi vorbi fâră martori, nu-i aşa? - Nu mă deranjează, zise Cleo sinceră. - Am observat şi cred că încerci să te ascunzi în ipatele familiei tale. Nu te teme de mine, Cleo. - Dar nu mă tem de tine, spuse ea enervată. - Atunci de ce mă eviţi de aseară? - Te las să ghiceşti singur. t - Din cauza anunţului făcut de Ben, declară Max şi |icepu să rîdă. Nu-I condamn. El, ca şi ceilalţi ştiu că te Aulei cu mine şi toţi cunosc faptul că nu ai fost prea des implicată într-o asemenea relaţie. Logic este ca ei să Iragă concluzia că avem o legătură serioasă. f - Şi chiar avem? - Da, pentru Dumnezeu, avem, spuse Max puţin Iritat. Cleo îşi ieşi la rîndul ei din fire. - Poate că te-ar interesa să ştii că nu dau vina pe Ben pentru că m-am simţit jenată aseară. Dau vina pe
268
tine, pentru că i-ai confirmat anunţul şi le-ai spus tuturor că ne căsătorim. - Date fiind circumstanţele, am făcut ceea ce ar li făcut orice gentleman. Ar fi fost mult mai neplăcut pen tru toată lumea dacă aş fi .negat. - Nu cred că ai procedat aşa doar fiindcă ai vrut r»n fii gentleman, răbufni Cleo. Cred că ai profitat de anun tul lui Ben şi l-ai considerat o ocazie grozavă ca srt scapi de Roarke Winston, care intenţiona să te pro voace la luptă. Te-ai folosit de mine. Max simţea cum îi pulsează vena la tîmplă. - Chiar crezi asta? - Da, cred, răspunse Cleo aranjîndu-şi ochelarii po nas. - V ă d c ă în dimineaţa asta chiar ai o problemfl serioasă. - Crezi asta? Cleo îşi lăsă capul într-o parte şi-şi ml|l ochii. De fapt, credem că mă port extrem de politicos, dată fiind situaţia. - Eu nu văd lucrurile aşa, replică Max. - Păcat. Cleo vă^u că Max îşi masează coapsa. Co s-a întîmplat? Te doare iar piciorul? - Lasă-I naibii de picior! Uite, Cleo, înţeleg că to simţi încolţită şi îmi dau seama că nu am discutat nicio dată despre căsătorie. - Oh, bine. Cleo zîmbi sarcastic, apoi redeveni so rioasă. Am avut unele momente cînd am crezut că sînt uitucă. Se mai întîmplă cînd eşti prea stresat, ştii? - Nu mai fii atît de acidă. încerc să duc o conver saţie raţională. - Atunci ar fi mai bine să-ţi cauţi pe altcineva pentru a o purta. în acest moment nu mă simt prea raţională. - La naiba, Cleo! Max lovi cu palma în masă, semn că îşi pierduse cu adevărat firea şi că printr-o acţiuno
269
Violentă o făcea să-l înţeleagă. Cleo tresări la auzul loviturii. Se sperie, aşa că făcu un pas înapoi cînd îl văzu pe Max că se ridică de pe icaun. Deodată se deschise uşa sufrageriei. - Cleo? se auzi yocea îngrijorată a Sylviei. S-a înIfmplat ceva? - Eram convins că va intra cineva la momentul ino portun, zise Max şi se prăbuşi la loc pe scaun, arborînd 0 mină de martir. Nu avem dreptul la puţină intimitate? - Aceasta e viaţa de familie, spuse Cleo cu can doare. Se întoarse cu faţa spre uşă şi o văzu pe Sylvia Uitîndu-se neliniştită la amîndoi. Nu era singură. Sammy ee afla în spatele ei şi un bărbat străin, foarte masiv. v' Nou-venitul era un munte de om, cu o faţă cum secade şi ochi trişti, ca aceia de cîine de vînătoare! jjjPurta o jachetă sport de culoare portocalie şi pantaloni îbafenii din poliester. Cravata de la gît avea un desen Ciudat, cu buline roşii, .,: - Te-ai supărat pe Cleo, unchiule Max? Pari supărat, '•puse Sammy cînd ajunse lîngă scaunul lui Max. II privi cu ochi mari, întrebători. - Discutam ceva cu Cleo, în particular, spuse Max. .Era o discuţie serioasă. Cleo ridică dintr-o sprînceană ca şi cînd s-ar fi îndoit de spusele lui. 1 - Nu crede ce-ţi spune, Sammy. E supărat pe mine, I explică ea micuţului. |r Sammy î n c e p u s ă chicotească imediat d u p ă ce •scultă răspunsul lui Max. - Dar nu cred că e supărat de-adevăratelea. '. - Nu, spuse Max privind spre Cleo. Nu chiar supărat fe tot. | - Are dreptate, Sammy, zise străinul cu o voce prof b n d ă şi gravă, potrivită cu statura lui. îl cunosc demult
270
pe Max şi pot spune sigur că atunci cînd Fortune o supărat peste măsură, nimeni nu-şi dă seama decît cînd e prea tîrziu. Sammy privi spre bărbatul din pragul uşii. - Atunci dacă doar prea supărat, ce înseamnă? - înseamnă că e cam morocănos, răspunse bar batul intrînd în sufragerie. Probabil pentru că nu şi a băut cafeaua de dimineaţă. I se adresă lui Max: Salul, bătrîne! - Era şi timpul să ajungi, O'Rielly, răspunse Max uitîndu-se pieziş la cravata lui. De unde ai mai căpâ tat-o? - Am cumpărat-o de la un tip care le vinde dintr-un camion parcat între străzile Trei şi Patru, în centrul Seattle-ului, răspunse O'Reilly cu mîndrie. Al naibii do ieftină. O să te duc şi pe tine data viitoare cînd mai vii în oraş. - Nu te obosi. - Nu toţi ne permitem să ne cumpărăm hainele din Europa, zise O'Rilley cu adresă. - Mie îmi place cravata lui O'Rilley, comentă Sammy. E frumoasă. Şi mamei îi place, nu-i aşa mami? Cleo privi cu uimire spre Sylvia care roşise deja. - E grozavă, spuse Sylvia. O'Reilly o studie zîmbind amical. - Mă bucur c ă există aici cineva care are gust Daţi-mi voie s ă mă prezint, spuse către Cleo. Sînt O'Reilly. Compton O'Reilly de la O'Reilly Investigations. - Mă bucur să vă cunosc, zise Cleo. - Presupun c ă Max v-a spus totul despre mine. Despre calităţile mele de excepţie, despre inteligenţa şl perseverenţa mea, despre cît de neobosit, tenace şi aşa mai departe sînt. - Max spunea că vă pricepeţi foarte bine la ce faceţi,
271
lise Cleo complimentîndu-l. Cînd făcu cunoştinţă cu O'Reilly, Cleo avu o senzaţie stranie, aproape de teamă. Ceva în interior se schimbase odată cu sosirea acestui detectiv particular. Dintr-o dată prezenta lui transformă In realitate cele întîmplate în ultima vreme. Max luase foarte în serios ultimele evenimente. Acest amănunt făcea ca totul să devină şi mai tulburător. - Acesta este Max, zise O'Reilly. Mereu maestru al declaraţiilor. Cînd spune el că sînt bun atunci înseamnă Că de fapt sînt nemaipomenit. - Ţi-am spus şi cît de modest este? o întrebă Max pe Cleo. Sylvia răspunse: - Cred că modestia domnului O'Reilly* se vede de la line. - V ă mulţumesc, doamnă, răspunse O'Reilly zîmbind galant. Sylvia deveni din ce în ce mai îmbujorată. - Ce-ar fi să vii cu mine, dragule? îi zise lui Sammy. Să vedem dacă găsim în bucătărie o cană cu cafea pentru domnul. < ' — Şi nişte prăjiturele, adăugă Sammy vesel. ' - Aceasta e una dintre cele mai bune idei pe ^iua de tizi, spuse O'Reilly încîntat. I - Ne întoarcem în cîteva minute, promise Sylvia, I e ş i n d cu Sammy de mînă. f O'Reilly îi privi pe cei doi mergînd spre bucătărie, Apoi se întoarse către Max şi-l examina îndelung, f - în ce naiba te-ai băgat aici, Max prietene? Şi ce e jpu logodna ta? I - Zvonuri, răspunse Cleo. Zvonuri, insinuări şi min
ciuni.
£ - Chiar aşa? se miră O'Reilly. Rămase cu mîinile în fljuzunare şi o întrebă pe Cleo privind-o foarte atent:
272
Şi nici un răspuns la toate aceste zvonuri, insinuări şl minciuni? - Sigur că nu, spuse Cleo. Max nu s-a obosit nici măcar să mă ceară de soţie, aşa că nu văd de undo pînă unde se vorbeşte de logodnă. - Corect, remarcă O'Reilly dînd din cap afirmativ. - Pe toţi dracii! Max îşi pierdu răbdarea. De asta al fost atît de arţăgoasă încă de dimineaţă? Pentru că nu te-am cerut de soţie oficial? Cleo nu se osteni să-i răspundă şi-l ignoră, vorbind în schimb cu O'Reilly. - Nu-I luaţi în seamă. Astăzi are probleme de corn portament. - Max are întotdeauna probleme, spuse O'Reilly. Nu vă daţi seama şi după felul cum se îmbracă?
La scurtă vreme după aceea, fortificat cu cîteva pră jiturele şi o cană de cafea, O'Reilly îşi luă carneţelul, so sprijini confortabil pe spătarul fotoliului şi se uită pe rînd la Max, apoi la Cleo. Amîndoi stăteau în faţa lui, pe o bancă din seră. - Concluzia este că nu există nici un suspect evi dent. Din cîte ştiţi, cunoaşteţi pe cineva care v-ar duş măni? Cineva care vrea să se răzbune? Cleo se cutremură. O'Reilly era un bărbat amabil, însă ei tot nu i se părea necesar ca un detectiv parti cular să fie implicat în această poveste. - Nu pot spune că aş cunoaşte. Nu m-am certat cu nimeni, în afară de Tobias Quinton, un client. - Cine e acest Tobias Quinton? întrebă O'Reilly.
273
- Lasă-I pe el. Nu e un personaj implicat, răspunse Max. - Eşti convins? zise O'Reilly sceptic. - Absolut. A fost client la han şi a avut o mică nemulţumire. A stat aici o noapte şi a doua zi a plecat, îi explică Max. O'Reilly reluă întrebările adresate lui Cleo. - lyiă scuzaţi că pun întrebări personale, dar trebuie să cunosc răspunsurile. Ar putea fi vorba de un fost prieten care să fi devenit puţin prea posesiv? Mai ales acum, cînd Max a apărut ca personaj principal? Regert că trebuie să o spun, dar de multe ori Max îşi face duşmani. - Eu nu eram î n c ă personaj principal cînd au început incidentele, spuse Max. Noian Hildebrand era acela. Oricum, relaţia lui cu Cleo nu a mers mai departe de cîteva întîlniri nevinovate. O'Reilly îl privea încruntat, părînd că nu înţelege. - Eşti sigur şi de asta? - Nu se culca cu ea, dacă asta voiai să ştii, zise Max. Ca să nu mai întrebi, da, sînt absolut sigur. - Max, spuse Cleo roşind. Pot să răspund şi singură întrebărilor domnului O'Reilly. Surîse stînjenită. Noian şi cu mine eram doar buni preieteni, cu toate că am motive să cred că el se gîndea la căsătorie. - Atunci mi se pare că între dumneavoastră doi lucrurile merseseră mai departe decît o simplă prietenie, spuse O'Reilly. - Bine, nu ştiu exact dacă avea în minte căsătoria, fiindcă, vedeţi, nu m-a cerut de soţie. Făcea doar nişte aluzii. Exact ca şi altcineva al cărui nume l-aş putea Invoca. - Cleo, zise Max privind-o ameninţător. I - Prima dată cînd Noian mi-a făcut cunoscute pla-
274
nurile lui a fost atunci cînd într-o dimineaţă mi-a aruncai în faţă noţiunea de căsnicie, fiindcă era foarte tensionat Cleo continuase să vorbească fără a-l lua în seamă po Max, iar acum se uită la el. Mulţi bărbaţi fac asta cînd sînt cu mine. - Nu lua în seamă ce spune, O'Reilly, interveni Max Astăzi nu e în toane bune. - Aha, spuse O'Reilly. Poate că ar fi mai bine sa revenim la Hilderband. - Cum v-am spus, nu sînt prea multe de discutat despre el. A fost foarte supărat cînd a aflat că eu scrisesem Oglinda, doar fiindcă mă considera nedemnă să mai devin soţie de viitor senator. - Dar nu vi s-a părut ceva straniu? întreb O'Reilly. Nu s-a purtat ca şi cînd ar fi avut o misiune sacră să scape lumea de cei care scriu cărţi sexy? Cleo roşi din nou, dar căută să-şi păstreze un ton neutru. - Nu, era doar iritat de faptuf că-şi pierduse vremea cu mine. Credeţi-mă, singura obsesie a lui Noian este aceea de a dobîndi o carieră politică. - Dar acel Adrian Forrester despre care aţi pomenit? îi aminti O'Reilly. - Lăsaţi-I pe Adrian, răspunse ea. Relaţia cu el a fost şi mai rece decît aceşa avută cu Noian. O'Reilly păru mulţumit pentru moment. - Bine, deocamdată ajunge. După ce voi sta de vorbă cu toţi cei care lucrează aici şi voi da o raită pe la Harmony Cove s-ar putea să mai vin cu întrebări, dar mai întîi trebuie să verific nişte lucruri. Cleo se simţea obosită d u p ă atîtea întrebări ne plăcute, însă îl întrebă alarmată: - Cum adică? Doar nu aveţi de gînd să mergeţi prin Harmony Cove punînd întrebări despre mine şi despre
275
cartea mea? - De ce nu? întrebă O'Reilly. - Fiindcă nu ştie nimeni că eu sînt autoarea, răs punse ea agitată. V-am spus că am scris-o sub pseudo nim. Numai familia ştie c ă eu sînt cea care a scris-o. - Nu-i adevărat, Cleo, interveni Max. Noian Hildebrand ştie şi acela care pune la cale incidentele ştie de asemenea. Nu mai e mult pînă vor afla mulţi că tu eşti autoarea cărţii. - Dar nu voiam ca şi alţii să afle despre Oglinda. E o carte foarte personală. - Max are dreptate, zise O'Reilly. Mă tem că secretul e pe cale de a fi aflat. Nu mai are nici un rost să vă ascundeţi identitatea. E spre binele dumneavoastră ca publicul să ştie. - De ce? întrebă ea. - într-un orăşel de mărimea acestuia veştile călă toresc repede, îi explică O'Reilly. Sigur, oamenii vor vorbi despre carte, dar vor vorbi şi despre acela care vă ameninţă. în această situaţie trebuie să aflăm informaţii noi. - Are dreptate, Cleo, încuviinţă Max. Toată lumea te place în oraş. Asta nu va schimba nimic dacă oamenii vor şti că tu ai scris cartea. Majoritatea lor vor fi furioşi ca şi tine din cauza ameninţărilor pe care le-ai primit. E posibil să existe cineva care să ştie mai mult decît îşi imaginează. - Oamenii vor fi mai atenţi la străini şi la lucruri neobişnuite. Astfel veţi fi mai protejată. Voi sta de vorbă şi cu şeful poliţiei locale. Trebuie să ia şi el parte la cercetări, spuse O'Reilly. Cleo îşi muşcă buza şi se gîndi că era inutil să în cerce s ă combată această logică masculină. Max şi O'Reilly pur şi simplu nu înţelegeau. Nu-şi dădeau sea-
276
ma cît de mult se îngrozea ea la gîndul că intimitatea i-ar putea fi invadată, odată ce secretul ei va fi făcu! public. Era una să fii cunoscut prin romane poliţiste şi cu totul altceva să fii autoarea-unei cărţi atît de per sonate şi intime cum era Oglinda. Se lăsă pe spătarul fotoliului şi privi fîntîna din mijlo cui serei. - Nu cred că merită atîta agitaţie. Poate că inciden tele nu sînt altceva decît glume proaste. - Biletul pe care l-am găsit în maşina ta nu poate fi considerat o simplă glumă, zise Max. Şi oricine t e a urmărit prin ceaţă, încerca fie să te sperie, fie să-ţi facă altceva mai rău. Vreau să înceteze toată această te vatură pînă ce nu e prea tîrziu. Cleo văzu cît de hotărît era Max şi nu încercă să-i schimbe^ părerea. Se speriase şi ea, trebuia să recu noască. îi zise lui O'Rilley: - Chiar credeţi c ă e cineva din Harmony Cove? Spuneaţi că nici unul dintre participanţii la semniarul do la sfîrşitul săptămînii trecute nu e suspect? - Cînd am verificat lista* pe computer nici un nume nu mi-a apărut dubios, zise el. Asta nu înseamnă că unul din ei nu este ţicnit, totuşi tind să cred că nu voi găsi printre ei un critic de carte. Mai ales că mi-aţi spus că incidentele începuseră înainte de sosirea lor. - Luna trecută ai primit prin editorul tău o scrisoaro anonimă, îi aminti Max. Cineva a pus în cutia poştală a lui Hildebrşnd un exemplar al cărţii, însă nici unul dintro cei de la semniar nu mai era prezent cînd persoana aceea te-a urmărit în ceaţă. - Cred că ai dreptate. Trebuie să fie cineva din Har mony Cove. Dumnezeule, ce ciudat! spuse Cleo, strîn gîndu-şi braţele la piept. Cînd te gîndeşti că e cineva cunoscut.
277
- Adesea se întîmplă aşa în asemenea cazuri, co mentă O'Reilly. * - Cred că lucrul cel mai bun de făcut este să te scoatem din.oraş vreo cîteva zile,-cît timp O'Reilly mai \ pune întrebări oamenilor, spuse Max. Cleo îl sfredeli cu privirea. - Să plec din oraş? Dar nu pot. Am o afacere de urmărit. - Dar săptămîna aceasta nu e încărcată, zise Max. Sylvia, Andromeda şi ceilalţi se pot descurca şi fără tine, mai ales pentru cîteva nopţi. Avea dreptate, îşi zise Cleo, însă nu voia să recu noască. - Mai bine rămîn aici. Cleo se uită la cei doi care vorbeau din priviri, ca de la bărbat la bărbat. Detectivul zîmbi. - Ar fi mai bine să plecaţi cîteva zile. Astfel şi mie mi-ar fi mai uşor să spun tuturor despre Oglinda şi de spre ce se întîmplă. Pînă cînd vă veţi întoarce, agitaţia de început va trece. Prietenii dumneavoastră de la han pot să-i alunge pe posibilii curioşi, sau să le ţină piept. Cleo nu se simţea în largul ei. Logic vorbind, ştia că agitaţia stîrnită de întrebările pe care O'Reilly le va pune ar fi restrînsă, comparativ cu ceea ce suferise ea cu cîţiva ani în urmă. Cel puţin bîrfele se vor axa mai mult pe viaţa ei sexuală, îşi zise ea, nu pe probleme de ^moarte şi distrugere. Apoi vor mai apărea şi întrebările referitoare la cri ticul obsedat care nu-i dădea pace. Patty Loftins de la ^coafor va citi probabil Oglinda şi va începe să facă tpeculaţii pe seama următoarei mişcări făcută de ur măritorul ei. Puştiul pistruiat de la farmacie se va uita jrtent dacă ea cumpără şi mijloace de prevenire a sar cinii atunci cînd va intra să cumpere şampon. Chuck,
278
băiatul de la benzinărie, se va întreba dacă nu practica tehnicile descrise în Oglinda atunci cînd o va vedea cu cineva în maşină. Ar fi fost posibil ca la următoarea oprire pentru benzină să o invite chiar undeva, din cu riozitate. Cleo se cutremură. - Poate c ă nu ar fi chiar rău să plec din oraş, con veni ea în cele din urmă. - Mergem la Seattle vreo două zile, zise Max ca şi cînd totul ar fi fost aranjat dinainte. - Seattle? se miră ea. - Asta îţi va oferi o altă perspectivă, explică Max, prin schimbarea peisajului. O'Reilly va avea grijă de fa milie, în locul tău. - Nici o problemă, încuviinţă acesta bucuros. Atîta timp cît la bucătărie se pregătesc prăjiturele cu cioco lată, voi fi bucuros să stau prim preajmă. - Putem pleca peste o oră, spuse Max uitîndu-se la ceas. Cleo îl privi dezaprobator. Ştia perfect ce intentio nează el să facă. Tentaculele puterii voinţei lui formau în jurul ei o reţea invizibilă care o atrăgea încet-încet în direcţia pe care o dorea el. Max era un bărbat căruia cu greu i se putea rezista, atunci cînd era decis să obţină ce doreşte. De fapt, după spusele lui Kimberly, era im posibil de oprit. - Păi... vru ea să spună. - Hai să-ţi faci bagajele. Max luă bastonul şi so ridică. I se adresă lui O'Reilly: Ai numărul meu din Seattle. Sună-mă dacă afli ceva. - De acord. O'Reilly puse carneţelul în buzunar şi so ridică din fotoliu. Azi după-amiază vreau să încep să vorbesc cu cei care lucrează aici. S ă vedem ce aflăm mai departe. - Staţi puţin, zise Cleo. Cred că ar fi bine să discu-
279
tăm şi despre onorariul dumitale, domnule O'Reilly. - Onorariu? Detectivul păru că nu e obişnuit cu această noţiune. - Da, onorariu, răspunse Cleo. Am mai angajat odată un detectiv particular care a lucrat luni de zile la cazul meu. Mi-a trimis chitanţa de plată pentru aproape cincisprezece mii de dolari fără ca măcar să-mi mai dea vreo informaţie utilă. Nu vreau să repet această expe rienţă. Max şi O'Reilly o priveau ca şi cînd le-ar fi spus că vine de pe planeta Saturn. Max îşi reveni primul. - De ce naiba ai angajat un detectiv particular? o întrebă el. Cleo răspunse privind în jos, spre apa din fîntînă. - Voiam ca altcineva, în afara poliţiei, să pătrundă în misterul morţii părinţilor mei. - Mi-ai spus că poliţia a declarat cazul ca fiind o crimă-sinucidere, zise Max contrariat. Tatăl tău a ucis-o pe mama ta, apoi a îndreptat pistolul spre sine. Cleo se uita concentrată spre fîntînă. Ştia că privirea întrebătoare a lui O'Reilly era îndreptată spre ea. - Şi ţi-am mai spus că nu am crezut această con cluzie. Vara treGută m-am decis să angajez pe cineva ' care să scotocească prin dosarele cazului, pentru ca să ; afle dacă nu se omisese ceva intenţionat sau altfel. - Puteţi să-mi spuneţi pe cine aţi angajat? întrebă O'Reilly. Curiozitate profesională. S-ar putea să-l cuViosc. - Se numea Harold Eberson. Avea biroul în Seattle. - Da, zise O'Reilly. Am auzit de el. V-a dat vreo .Informaţie folositoare? Cleo îşi împreună palmele între genunchi. - Nu. M-a dus cu vorba două luni, apoi mi-a spus că ;a aflat cîte ceva interesant dar straniu despre caz şi că
280
acum făcea nişte verificări. Totul a fost o farsă. - Farsă? repetă O'Reilly. Cleo dădu afirmativ din cap stînjenită de propria l naivitate. - Am tot achitat notele de plată pînă ce ele nu au mai sosit. Am sunat la biroul lui ca să întreb ce so întîmplă. O înregistrare mi-a spus că numărul nu mai era valabil. O'Reilly se uita cînd la Max, cînd la Cleo. - Eberson a murit într-un accident de maşină în octombrie. Motivul pentru care nu aţi mai avut nici o veste de la el este pentru că nimeni nu i-a preluat afa cerea. Lucra singur. Cînd a murit el, a murit şi afacerea. - A fost un impostor? întrebă Cleo. Cît de mult mă indusese în eroare? - Eberson lucra pe termen scurt, zise O'Reilly. Dacă v-a taxat cu cincisprezece bătrîne, asta înseamnă că pot spune că aţi fost cel mai important client pe care l-a avut vreodată. - Credeţi că şi-a bătut joc de mine intenţionat? - Nu am indicii cum că ar fi fost corupt, pur şi simplu nu era în stare să facă un lucru pentru mult timp. Pre supun doar că nu avea cap pentru afaceri. - înţeleg, zise Cleo frecîndu-se la ceafă. Max îi puse o mînă pe umăr şi începu să o masezo uşor, simţindu-i muşchii încordaţi. Puterea degetelor sale îi făcu bine lui Cleo. Avu chiar o senzaţie* excitantă. - Hai să plecăm de aici, Cleo, îi spuse el. - Dar cum rămîne cu onorariul lui O'Reilly? întrebă ea cu încăpăţînare. Cred că trebuie să semnăm un con tract sau ceva asemănător. Ţi-am spus c ă nu doresc să mă trezesc cu o notă de plată de cincisprezece mii din nou. - Accept aceeaşi sumă pe care i-o plătiţi lui Max,
281
lise O'Reilly. Salariul minim plus bacşişurile, masă şi oasă cît timp rămîn aici. - V-a spus şi despre asta? întrebă ea strîmbînd din nas. -Da. Cleo îl privi dezprobator pe Max: ' - Cred c ă ţi s-a părut foarte amuzant, domnule Director de Hotel Şmecher. - Ba nu, infirmă Max. Mi s-a părut cea mai bună ofertă pe care am primit-o de multă, multă vreme.
Capitolul 1 4 Vechea casă de cărămidă nu păruse niciodată atu de rece. Max verifică termostatul înainte de a coborî In pivintă pentru a aduce o sticlă din cel mai bun Cabenw\ californian pe care-l avea. Era o seară rece, însă în canA ar fi trebuit să fie o atmosferă plăcută. Temperatura ori reglată la valoarea de douăzeci şi patru de grade, apoi modifică la douăzeci şi şase fiindcă îşi aminti că în cu mera de la mansarda hanului nu fusese niciodată frig. Ştia că nu era frig în casă, ci lui îi era frig. Era o senzaţie cunoscută, pe care o încercase de mai mullo ori în viată. Prima dată fusese atunci cînd asistenta so cială îi explicase că va merge să locuiască la o famillo foarte cumsecade. Ultima dată fusese cînd murise Jason. în seara aceasta era un alt moment crucial. îl simţoa O stare asemănătoare cu tensiunea îi alertase toţi nervii De data aceasta senzaţia era mai puternică decît altA dată, fiindcă acum miza era cu mult mai mare. înainte se ştiuse capabil să lase în urmă ceea ce era sigur cA nu poate avea, însă nu ştia dacă va putea să o lase po Cleo dacă aceasta avea să-i refuze cererea în căsătorio în drum spre bucătărie se opri şi se uită în sufragerii imensă. Cleo stătea cu spatele la el, în faţa ferestrelor care ofereau panorama centrului Elliott Bay. Privoi
283
luminile zgîrie-norilor, care licăreau precum giuvaerurile lub mantia ploii. Max o privi, conştient de dorinţa de a o avea. Pe tot drumul Cleo fusese foarte tăcută. El făcuse cîteva Ihcercări de a lega o conversaţie, însă zadarnic. De la plecarea de la han Cleo fusese amabilă, însă părea dusă departe, într-o lume numai a ei. Max nu-şi dădea seama la ce se putea gîndi, iar acest detaliu îl (Icea irascibil. Duse vinul în bucătărie şi-i scoase dopul cu mare •tenţie. Mai demult Jason îi spusese c ă vinul Cabernet trebuie tratat cu reverenţă. Apoi degustă lichidul rubiniu |l turnă în două pahare. Poate c ă ar fi fost mai bine să fi ftles şampanie. Făcu o grimasă, realizînd că, în ciuda beţiilor lui Jason, mai erau ocazii cînd nu era sigur pe Ceea ce trebuie s ă facă. - De ce zîmbeşti? îi întrebă Cleo din uşa bucătăriei. Max tresări, uşor tulburat după cele cîteva ore de tăcere. Degeaba încercă s ă facă mişcarea de răsucire a Iticlei pentru a nu vărsa vin pe masă, pentru c ă deja două picaturi de culoarea sîngelui se profilau pe supra faţa netedă. Se uită la ele şi puse sticla alături. - Mă gîndeam ce diferenţă mare este între a te naşte Ou bani şi a fi nevoit s ă te lupţi pentru a-i obţine, spuse |l. Luă un şerveţel de hîrtie şi şterse vinul de pe masă. - Care ar fi diferenţa? întrebă Cleo. - Senzaţia de siguranţă. Convingerea că întotdea una ştii ce s ă faci în anumite momente sau ce trebuie iervit, cum s ă te îmbraci. îi dădu un pahar. Cînd te naşti OU bani absorbi din leagăn această siguranţă de sine. Qînd te lupţi pentru ea, nu o dobîndeşti niciodată cu Şdevărat. 4 - Cred c ă ai dreptate. Cleo gustă vinul şi păru î n -
284
cîntată de el, luă o înghiţitură. Pe de altă parte, cînd obţii cu greu succesul, dobîndeşti această încredere din ştiinţa că l-ai cîştigat. Max îi întîlni privirea: - Dar nu e chiar acelaşi lucru. - Nu. E o încredere mai impresionantă. E acel gon de arogantă înnăscută care vine de la a şti că, dacA mîine pierzi totul şi trebuie să o iei de la capăt, vei putoa să-ti croieşti din nou drum pînă în vîrful piramidei. Tu radiezi această încredere în sine, Max. - La mine e altceva. Nu mă refeream la acel gen do încredere. - De ce? E mult mai interesantă decît celălalt gon. De fapt, uneori poate fi extrem de intimidantă. Probabil că e cu atît mai intimidantă pentru cineva care provin© dintr-un mediu bogat. Cînd te naşti cu bani, în adîncul sufletului nu ştii cu siguranţă dacă i-ai putea face cu propriile-ţi puteri, dar tu, Max, poţi. Ai dovedit asta |io însuţi şi lumii întregi. Max surîse. - Dar cineva care s-a născut cu linguriţa de argint în gură nu trebuie să aibă îndoieli despre ce trebuie sA s e r v e a s c ă : ş a m p a n i e sau u n Cabşrnet b u n într o asemenea situaţie. Ar cunoaşte precis răspunsul. - Oh, Doamne, zise ea zîmbind. Ai suferit foarte mul! acum din cauza acestei probleme? - Nu-ţi face griji. Nu voi strica seara din aceastA cauză. - Fiindcă nu ştiai că nu mă interesează în mod deosebit dacă serveşti şampanie, Cabernet sau Cola dietetică, nu-i aşa? - A ş a este. Max luă o hotăîrîre. Se duse spre uşrt Haide, vreau să-ţi arăt ceva. - Ce? Cleo îl urmă îndeaproape.
285
* - Vino cu mine. Max merse de-a lungul holului lung dltre o uşă de otel dincolo de care îţi ţinea ascunse pomorile. li dădu paharul său lui Cleo. Ţine-I puţin. •• ' Ea îl urmări curioasă. V ă z u că apasă nişte taste cu numărul codului. J - Ce e acolo? - Anumite lucruri sînt importante pentru mine, spuse l l deschizînd uşa. Luminile se aprinseră automat, dînd l i iveală o scară. Cleo păru interesată. - Spune-mi, doar nu ai de gînd să mă duci jos şi lă-mi faci ceva cutremurător? - Depinde de ce consideri tu că poate fi cutremufltor. £ Max merse înainte în jos, pe scări şi la capătul treptelor deschise o altă uşă, tot din oţel. Se aprinleră alte lumini şi galeria lui apăru vederii. Max auzi Oum Cleo îşi reţine răsuflarea d u p ă primul pas făcut în încăpere. - Doamne, Max. Toate acestea sînt originale? întrebarea ei păru că-l jigneşte. - La naiba, cum să nu? Crezi că m-aş obosi să Selecţionez falsuri? f - Nu, cred că nu. Atinse uşor singurul scaun din l l m e r ă . Frumos scaun. | - E original, explică Max. Englezesc. Începutul seco lului al nouăsprezecelea. - Desigur. Cleo pătrunse în mijlocul camerei şi se oarse pe loc, admirînd capodoperele de artă mornă expuse pe pereţii albi. Nu văd nici un tablou cu d n i sau cai. i Max nu putea fi sigur dacă-l tachinează doar sau că vorbeşte serios. - Şi nici peisaje marine, precum vezi, adăugă el.
f
286
Cleo se opri în dreptul unui spaţiu liber de pe po reţele dinspre nord. - Aici de ce e gol? - Acolo vreau să aşez tablourile de Luttrell cînd Io voi găsi., - Oh, da. Uitasem. Cleo se apropie de bibliotecă 71 examina cărţile. Citi titlurile scrise pe cotorul cîtorva vo lume legate în piele. - Mamă! Latină adevărată. Veche. Impresionant Pun pariu că bibliotecile locale speră să-ţi aminteşti ci* ele cînd îţi vei scrie testamentul. - Am şi făcut-o, spuse Max. Cleo se opri în dreptul unor cărţi subţiri, foate dcto riorate. - Dar ce sînt acestea? Doctorul Zeus? Cazurile fm ţilor Hardy? Max, ce caută ele aici? - Au fost primele care alcătuiesc colecţia. Cleo surîse înţelegînd valoarea acestora. - Da, aşa este. - Cleo vrei să fii soţia mea? Cleo amuţi şi rămase nemişcată. Max realiză că nici el nu mai putea răsufla. - Pe mine unde intenţionezi să mă aşezi? întrebă o« în şoaptă. Max se trezi cuprins de un val de mînie amestecat* cu uimire. - Ce naiba vrei să spui cu asta? - Mă întrebam doar pe mine unde mă vei agăţa în galeria ta. Sînt sigură că locul meu nu e aici, Max. Clon continuă să se plimbe prin cameră, admirînd colecţia Nu sînt un exemplar prea valoros de artă modernA Poate că mai bine mi-ar sta în colecţia de fluturi a alt cuiva sau într-o expoziţie de obiecte din sticlă colorată, - Dar eu vreau să mă însor cu tine, nu să te coloc
jonez, spuse Max apologetic. Puse paharul de vin pe o ifllsută într-un colţ, lîngă scaunul Sheraton. Se temea Ol, dacă în acel moment ar mai fi strîns între degete p|harul fragil din cristal, i-ar fi frînt piciorul. A p u c ă mînebastonului atît de tare încît simţi cum îi amorţeşte Ifcheietura mîinii. - Dar în mintea ta există vreo diferenţă? întrebă ea Asistent. f,, - Da, sigur că este. Cleo, azi-dimineată spuneai că |f fost supărată pentru că nu ţi-am făcut cererea în ^sătorie aşa cum se cuvine. Asta încerc să fac chiar Ibum. i; - Dar nu numai de asta m-am supărat. I ' - Cleo. Max se apropie de ea cînd o văzu că se dă fl) pas înapoi. Avea de gînd să-l refuze. Max se înfurie. •mţea o durere mai mare decît orice altă suferinţă din •Iţa lui. Parcă inima îi ceda la această durere. Se simMt mai rău decît atunci cînd murise Jason. ţ Cleo avea ochii clari şi luminoşi. Cînd Max mai făcu UT) pas spre ea, ridică mîna ca şi cînd s-ar fi ferit de (flavolul însuşi. b • - Max, de ce vrei să te însori cu mine? fi - Pentru că te doresc. Cuvintele îi ieşiseră cu greu i h gură, iar rana din sufletul lui începuse deja să •gereze; Max se întrebă dacă nu va cădea secerat •ar pe covorul oriental pe care stătea cu picioarele, f Cleo îi căută privirea, încercînd parcă să-i pătrundă •suflet. Scoase un geamăt surd, apoi se aruncă la (
Aptul lui. I - Bine, spuse cu buzele lipite de cămaşa lui. Mă
flŞrit cu tine. y Max simţi ca prin minune cum rana începe să se irţphidă. Va supravieţui, îşi zise. Lăsă bastonul să cadă 9 podea şi o strînse pe Cleo lipind-o de el. Senti-
288
meritele contradictorii care-l chinuiseră pînă mai do vreme se transformaseră într-o foame carnală greu da stăpînit. Avea nevoie de ea mai mult decît avusese n» voie vreodată în viajă de cineva. Cleo parcă-i resimţi dorinţa şi-şi ridică buzele spio gura lui. Max o sărută înfocat, iar cînd o simţi că răn punde, scoase un geamăt şi o culcă pe covor. - Max... începu să-i scoată hainete cu mişcări bruşte, no gîndite. îi scoase cămaşa din centură, îi descheie for moarul blugilor, apoi trase totul cu o viteză uimitoaro Reuşi să-şi tragă fermoarul pantalonilor, însă nu încerc* să-i scoată fiindcă ştia că nu va mai avea timp. Cleo so agăţă de gîtul lui, depărta picioarele şi-l sărută cu foame. Max se prăbuşi peste ea ca un înfometat la un festin. în cîteva secunde ajunse acolo unde îşi dorea să fio; în interiorul ei, adînc. Aici era bine, cald şi moale, iar ol se simţea acasă.
Cleo deschise ochii şi privi pînzele care parcă so uitau în jos spre ea cu ochi întunecaţi, chinuiţi. Gustul lui Max pentru artă nu avea nicidecum tendinţe spro sentimental sau blînd. Tablourile de pe pereţii galeriol sale secrete expuneau o combinaţie bizară de sal băticie şi eleganţă, exact cum era şi caracterul lui. T « blourile erau la fel de enigmatice ca şi proprietarul lor. Cleo ştiu că, orice s-ar fi întîmplat, tocmai se lăsaso colecţionată de Max Fortune. Singurele lucruri din în căpere care-i mai dădeau o speranţă erau cărticelolo
289
din colecţia pentru copii pe care le descoperise printre tomurile valoroase din bibliotecă. Surîse. iţ - Ţi-e frig? întrebă el. O mîngîie pe coapsă şi ochii feflectară senzaţia de plăcere şi pasiune cu care făcea cest gest. - Puţin. E cam răcoare aici, spuse ea. - încăperea este dotată cu instalaţie de climatizare. |, Cleo se ridică şi se ocoperi cu cămaşa. - Pentru a proteja pînzele şi cărţile? * - Da, spuse Max privind-o cu interes. Cleo, vreau să j i e căsătorim imediat. *> Cleo se opri din încheiatul nasturilor. k - Dar de ce atîta grabă? I - Ştii bine de ce mă grăbesc. Max se sprijini în baston şi se ridică. O luă pe Cleo de mînă şi zise: Nu fcreau să te răzgîndeşti. I - Max, am să-ţi dau nişte veşti. Cleo se lăsă trasă în ^us. Nu vei avea voie să te căsătoreşti cu mine la pri mărie, în grabă. Familia nu poate accepta aşa ceva. Sylvia, Andromeda şi ceilalţi vor dori să facem totul cum •e cuvine. Nu putem să le-o luăm înainte Trishei şi lui ifien. Nu e corect să le furăm plăcerea. Max îşi trase fermoarul pantalonilor. - Mă temeam că asta vei spune. Cleo făcu o grimasă dezaprobatoare şi continuă să e îmbrace. Răsuflă uşurată cînd îi citi pe chip culoscuta iritare. Nu mai avea acea expresie rece, imilacabilă pe care o arborase în urmă cu o oră, cînd îi eruse mîna. Ştia cum să-l ia pe Max iritat, îşi zise ea. Nu putea să j p c ă fată privirii aceleia pe care i-o citise în ochi cînd •zitase să-i dea răspunsul pe care-l dorea la întrebarea ftusă. V ă z u s e aceeaşi privire în ochii ei, chiar adeseori, pînd se uitase în oglindă d u p ă moartea părinţilor ei.
r
290
Era privirea unei persoane care a pierdut tot ce era important pentru ea. Max î n s ă nu-şi pierduse visurile, se gîndi Cleo Totuşi, bărbatul acesta citise Doctorul Zeus şi Cazuriln Fraţilor Hardy. Nu putea fi chiar rece ca gheata. - Cleo? Ai o privire ciudată. La ce te gîndeşti? - La cină, răspunse ea. Max se relaxa vizibil. - Aproape că uitasem de cină. Cred că dintr-o dată mi s-a făcut foarte foame. - Şi mie. Tu pregăteşte scoicile, iar eu fac salata. - Am vorbit serios, Cleo. Max o strînse uşor de mînă. Ridicîndu-i uşor palma spre buze, i-o sărută. Vreau să ne căsătorim cît mai repede cu putinţă. Cleo îl mîngîie uşor pe bărbie. Ştia că Max se gîn dise la episodul cu Kimberly, care rupsese logodna d u p ă şase săptămîni de la cererea în căsătorie. - Nu-ţi face probleme, Max. Nu mă voi răzgîndi. - Pe cuvînt de onoare? zise privind-o pe sub gene. - Pe cuvînt de onoare.
Cleo aşteptă să sune acasă după cină. Max stătea lungit pe canapea lîngă ea. Avea ochii grei şi strălucitori şi privea pe fereastră luminile oraşului. - Hanul Robbins, se auzi în receptor. - Sylvia? Eu sînt. - Ce surpriză, zise Sylvia rîzînd. Stai puţin. Sylvia acoperi microfonul cu palma şi spuse cuiva aflat lîngă ea: Cred că voi cîştiga. - Ce se întîmplă acolo? Eşti ocupată? Pot să te sun
291
mai tîrziu, dacă aveţi clienţi mulţi. - Nu, nu sîntem ocupaţi, zise Sylvia rîzînd. Puneam pariu cu O'Rilley c ă nu rezişti şi ne suni în seara aceasta. El a pus pariu că Max te va ţine ocupată şi că nu vei avea timp să ne suni. l-am spus că nimic nu te poate reţine de la a şti care mai e situaţia pe aici. Cleo se uită rapid la Max. - Da, ai avut dreptate. - în legăţpră cu sunatul aici. Asta nu mă miră. - Nu, spuse Cleo în şoaptă. în legătură cu cererea în căsătorie. - Aha, exclamă Sylvia bucuroasă. Ştiam eu. Şi ai răspuns da, presupun? -Da. - Atunci lucrurile .sînt oficiale. O să ne apucăm de pregătirile pentru nuntă imediat ce-i vedem căsătoriţi pe Trisha şi pe Ben. Sînt sigură că Sammy de-abia aş teaptă ceremoniile. O'Rilley poate duce mireasa la altar. - O'Rilley? - Sigur. Face repetiţie cu Trisha. Cleo realiză că O'Reilly devenise participant la cere monie, în ritmul acesta, curînd va deveni chiar membru al familiei, exact ca Max. - Bine. - Stai liniştită, Cleo. Andromeda, Steaua Dimineţii şi cu mine ne vom ocupa de toate. - Mulţumesc, zise Cleo. Cum merg lucrurile la han? - Crede-mă sau nu, ne descurcăm bine şi fără tine. Avem cîteva rezervări pentru weekend. Oh, apropo, bunul Herbert T. a sunat ca să mai rezerve camere pentru un alt seminar. - Credeam că domnul Valence e supărat pe noi din cauza penei de curent de data trecută. Ţii minte cît de furios a fost cînd i s-a oprit video-ul? Cleo îşi aminti
292
replica lui rostită pe un ton nervos: „Am reputaţia do n ţine prelegeri ireproşabile". - Spunea că, în ciuda problemelor electrice, hanul nostru oferă un cadru ambiant perfect pentru semîna riile lui. l-am făcut rezervările pentru weekned-ul de pcu te d o u ă săptămîni. Vor participa cincisprezece oameni de la o firmă de computere. - Foarte bine. Astfel vom avea oaspeţi continuu Jason avea dreptate cînd îmi spunea să fac publicitato hanului pentru seminarii şi adunări ale pensionarilor. - A ş a este. Bine, acum sînt sigură că ai lucruri mal bune de făcut decît să stai de vorbă la telefon cu mino Salută-I pe Max. Ne vedem peste cîteva zile. Cleo puse receptorul în furcă şi îl privi pe Max. - Se descurcă bine şi fără noi. - Stai liniştită. Nu ar rezista prea mult singuri. - Eşti convins? Max surîse, o cuprinse de umeri şi o întinse pe ca napea. - Sînt. Eu, pe de altă parte, nu mai pot să rezist multe minute fără tine.
Visul veni ca un ş o c în mijlocul nopţii. Pereţi plini do sînge se învîrteau în jurul lui Cleo, acoperind-o treptat încercă să strige, însă, ca de obicei, din gură nu-i ieşou nici un sunet. îşi simţea picioarele pironite de ceva foarte greu. - Cleo, trezeşte-te. Cleo, trezeşte-te. Se trezi. Max o strîngea la piept, acoperind-o cu trupul său ca şi cînd ar fi încercat să o salveze din
293
tentaculele invizibile care se întindeau spre ea. v - Sînt bine acum, şopti ea. Nu era de mirare că nici vis nu se putuse mişca, se gîndi. Nici în realitate Iscările nu-i erau permise; Max o strîngea atît de tare, Că de-abia mai putea respira. - Iar visul acela? o întrebă el eliberînd-o încet. - Da. E pentru a doua oară săptămîna aceasta. Cleo l e frecă la ochi. Mă întreb ce se întîmplă. - Stresul. încordarea. Grijile. Max o masă uşor pe ipate. Există multe explicaţii pentru visele tale din ultima vreme. - Tu ai vreodată coşmaruri? - Toată lumea are coşmaruri din cînd în cînd. Cleo se rezemă pe pieptul lui. Braţele lui Max erau fierbinţi şi confortabile. - Ale tale cum sînt? - Unele dintre ele atîrnă'pe pereţii din galerie, răs punse el calm. Cleo se cutremură. Max Fortune avea o mulţime de enigme ascunse. -Cleo? > - Hmm? începuse să i se facă somn şi vorbea încet. Umbrele visului se retrăgeau deja în colţurile întunecate l l e minţii. Max era un remediu bun pentru alungarea coşmarurilor. - Ne-am putea căsători în săptămîna de după nunta Trishei cu Ben. Familia ta poate aranja totul pentru o lltă recepţie, nu-i aşa? Cleo nu ştia dacă să rîdă în hohote sau să strige de disperare. Max insita cu tot dinadinsul să stabilească o dată exactă. - Ţi-am mai spus că mă mărit cu tine. Chiar trebuie |ă stabilim ziua acum? - Mi-ar plăcea s ă stabilim detaliile. a
v
294
- Bine, bine. Peste o săptămîna e cam reped» Avem şi un han de care trebuie să ne ocupăm, ai uitat? Ce zici dacă în d o u ă săptămîni de la nunta Trishei o facem şi noi? Cleo îl simţi cum se destinde. S-ar puton să trebuiască să amînăm o vreme luna de miere, îl avoi tiză Cleo. Luna viitoare am programate cîteva convenţii - Nu dau doi bani pe luna de miere, spuse el. - Mulţumesc, spuse ea rîzînd. - Ştii ce am vrut să spun. Vreau să fie toate stabilitei exact. Cleo îl sărută pe buze. El se lăsă pe spate şi o tras» deasupra lui. - Mai e un lucru pe care ar trebui să-l ştii, Max. Cloo linse uşor colţul gurii lui. - Care anume? - Nu familia mea va face pregătirile de nuntă, cl familia noastră. - Ai dreptate. Familia noastră. Max îşi trecu degetolo prin părul lui Cleo şi-şi lipi buzele de ale ei.
- Ce vrei să facem astăzi? o întrebă Max a doua /I de dimineaţă. O urmărea cum pregăteşte clătite pe pr
6e pare că astăzi va fi o zi frumoasă. Ştiu cîţiva bijutieri Cu renume. - Nu ar trebui să dureze mult alegerea unui inel, Spuse Cleo zîmbind. Mergem mai tîrziu unde am propus eu. Scoase o clătită şi o puse pe farfurie. Se auzi clopoţelul de la intrare. Max păru deranjat. Luă bastonul şi se ridică. - Oricine ar fi, trebuie să scap de el. Cleo turnă puţin sirop pe clătite şi se uită după Max care parcurgea holul. Reşedinţa lui era extrem de spaţioasă, ţinînd cont că era singur, se gîndi ea. Dura o veşnicie doar să ajungi pînă la uşă. Aici era nevoie de un valet. Cleo se întreba oare de ce cumpărase Max această reşedinţă. Poate că avusese impresia că, dacă dă mai mulţi bani pe o casă, o poate numi cămin. Cît timp să-i fi trebuit pentru a constata că se înşelase în acest sens? Cleo auzi vocea lui Kimberly tocmai cînd se pre gătea să muşte dintr-o clătită. îşi reţinu exclamaţia de surprindere neplăcută cînd îi auzi tocurile ţăcănind pe marmura din hol. Max nu reuşise să scape de intrus, după c"-e se pare. - Mex, trebuie să-ţi vorbesc, îi spuse Kimberly pe un ton rece, de afaceri. E ceva foarte important. - De unde ştiai că sînt în oraş? - Am sunat la hanul Robbins şi mi s-a spus că eşti aici cu Cleo. Max, te rog, nu mă refuza. E ceva crucial. Am discutat cu Roarke şi mi-a zis că tu i-ai dat ideea ca el şi cu mine să preluăm conducerea consiliului director el firmei. Ai vorbit serios? - De ce nu? Mi se pare o mişcare raţională. - Roarke pare convins că se poate face, spuse Kim berly cu teamă în glas. - Amîndoi puteţi reuşi, dacă vă uniţi forţele.
296
- Dar tata... Max o întrerupse brusc. - Singura cale prin care poţi să-i dovedeşti tatălui tău că eşti la fel de bună ca şi un fiu este prin a-i Iun firma de pe umeri. - Chiar crezi asta? întrebă Kimberly. -Da. - Acesta nu este singurul lucru despre care doream să discut cu tine, spuse ea după o scurtă ezitare. Max, acordă-mi cinci minute. Atît îţi mai cer. - Bine, acceptă el nerăbdător, apoi o conduse po Kimberly în sufragerie. Cinci minute, atît. Cleo şi cu mine avem multă treabă. - Cum ar fi? întrebă ea cu îndrăzneală. - Cum ar fi cumpărarea unui inel, spuse Max. Cloo şi cu mine ne-am logodit. - Hei, dar ce interesant, murmură Kimberly. Se uitfl spre Cleo. Nu pot spune c ă sînt surprinsă. - Mulţumesc, răspunse Cleo cu gura plină. Pro supun. - Max s-a priceput întotdeauna la aranjamente avan tajoase pentru el, spuse Kimberly. - Dacă ai de gînd să faci asemenea afirmaţii, ar II mai bine s ă pleci, Kim, o sfătui Max. Poţi pleca imediat chiar. Kimberly îi aruncă o privire piezişă. - Dar cum, nu i-ai spus pentru ce te-ai logodit cu ea? Max se ridică şi o sfredeli pe Kimberly cu privirea. - Spune ce voiai să spui, apoi pleacă. Kimberly se duse către masa laterală şi îşi turna cafea într-o cană cu gesturile unei persoane care cu noaste locul. îi zîmbi lui Cleo. - Ţi-a spus că negociază cu o firmă numită Globul
297
Village Properties? o întrebă Kimberly. l-au oferit ace eaşi înţelegere ca şi Curzon, însă Max vrea mai mult. Vrea să devină preşedinte. - Ba nu, zise Cleo. I se adresă lui Max: Nu mi-ai ipus asta. - Pe toti dracii! exclamă el. Ştiam că nu trebuie să deschid uşa mai devreme.
Capitolul 1 5 Cleo mai luă o înghiţitură de clătită şi o mestecă în tăcere. Ştia c ă Max e cu ochii pe ea. - Totul e adevărat, zise Kimberly. Din surse propriii am aflat că de curînd Max s-a întîlnit cu Turner şi Sanci. doi oameni importanţi de la Global Village Properties. - A ş a este? îl întrebă Cleo pe Max. - Da, răspunse el continuînd să o privească în ochi. Kimberly păru mulţumită de sine. începu să se plim be prin bucătărie cu paşi eleganţi şi cu nerăbdarea unul cal de curse care a fost prea mult ţinut departe de pistă Cleo se întreba oare cum putea această femeie să stea toată ziua pe tocuri atît de înalte. - Eu ştiu doar de o singură întîlnire, reluă Kimberly. Dar asta nu înseamnă că nu a mai negociat cu ei do cînd a plecat de la Curzon, în urmă cu o lună. Mi s-a spus că i-au făcut o ofertă foarte generoasă. - Ţi-au făcut o ofertă? îl întrebă Cleo. - Da, spuse el. Kimberly îl privi cu ochi de expert. - După zvonul auzit de mine, oferta includea postul de vicepreşedinte şi un loc în consiliul firmei Globul Village. Dar, cum spuneam, Max doreşte postul de pro şedinţe plin. Aşa că le-a spus că va intra singur în afa ceri dacă oferta lor nu va fi îndeajuns de apreciabilă.
- Şi asta ce vrea s ă însemne? întrebă Cleo curioasă. - înseamnă că îi lasă pe toji să creadă că începe o •facere singur. - Dacă nu va primi o ofertă mai bună de la Global Village? Asta vrei să spui? întrebă Cleo. Kimberly o privi compătimitor. - De ce te miră, Cleo? Max are deja o reputaţie pentru c ă obţine ce doreşte folosindu-se de orice mijloace consideră a fi utile. Oameni care se pricep mult mai bine la afaceri decît tine au fost zdrobiţi şi făcuţi una cu pămîntul de către roţile tăvălugului său. - Ce imagine colorată, comentă Cleo, ignorînd privi rea lui Max asupra ei. Kimberly avu o senzaţie neplăcută şi se uită mai întîi la Max, apoi la Cleo, neştiind ce să mai creadă. - Ce vreau să-ţi spun este că Max se foloseşte de tine pentru a da o notă de autentic tabloului pe care-l pregăteşte pentru Global Village. Fiind logodit cu tine, va convinge pe toată lumea că vorbeşte serios despre Intrarea în afaceri independent. - Şi aşa îi va face pe cei de la Global Village să cedeze şi să-i accepte condiţiile? întrebă Cleo. - Probabil, zise Kimberly. Au mare nevoie de el. îl- Cleo se uită la Max. I - E plăcut să fii dorit, nu-i aşa? *• - Depinde de cine te doreşte, răspunse Max. Kimberly se opri pe loc. - Mă întrebam de ce refuzase oferta tatei de a veni Curzon, dar acum am înţeles de ce. Postul de preşe dinte la Global Village e probabil mult mai tentant. Lui |Max îi place să conducă. La Curzon s-ar fi bătut mereu jfSu familia pentru conducere, însă la Global Village este lingurul conducător. | Cleo îşi şterse un strop de sirop de pe bărbie.
300
- Cînd ai vorbit prima dată cu cei de la Global Vil /age, Max? - în ziua cînd m-am dus cu Ben în oraş ca să cum parăm scule. Privirea lui o implora să îl credă. - Asta ar fi cam la o săptămîna după ce ai acceptai oferta mea de muncă, spuse Cleo. -Da. - Şi ce le-ai spus? - C ă nu mă interesează nici o slujbă la Globul Village, răspunse Max calm. - Nici măcar postul de preşedinte? îl întrebă Cleo. - Nu. Nici măcar postul de preşedinte. Cleo surîse timid. - Asta înseamnă că încă lucrezi pentru mine? - Da, spuse Max şi ochii îi străluciră de bucurie. încfl mai lucrez pentru tine. Nu am de gînd să demisionez. - La asta mă gîndeam şi eu. Bine, dar atunci pro blema este rezolvată, nu? întrebă Cleo. Nu te nelinişti, Kimberly. Max nu va lucra pentru concurentă. Cleo se ridică pentru a-şi turna cafea. Voi ca gesturile ei să pară la fel de nonşalante ca şi acelea alo lui Kimberly, însă planul îi eşua cînd trebui să cauto cănile de cafea. - A doua uşă de la dulap pe stînga, o ajută po Kimberly pe un ton glacial. - Mulţumesc, zise Cleo strîngînd din dinţi. - Acum încep să-mi dau seama ce fel de femeie eşti, zise Kimberly analizînd-o cu atenţie. La început mi-am spus c ă eşti naivă şi neemancipată. însă acum încep s ă mă întreb dacă nu cumva dincolo de suprafaţă so ascunde altceva. - Vrei să spui că te întrebi dacă sînt la fel de fraieră pe cît par? întrebă Cleo cu inocenţă. Şi Max a avut aceeaşi problemă la î n c e p u t . Mă întreb oare de co
las această impresie? Crezi că din cauza pantofilor •port pe care-i port? Se uită în jos spre încălţările aurii din picioare. Cred că ar trebui să-mi schimb puţin ima ginea. - Ce joc pui, la cale, Cleo? Chiar crezi că-l poţi con duce pe Max? zise Kimberly speculativ. Dacă ai de gînd •ă te foloseşti de el pentru a-ţi construi un imperiu, trebuie să te avertizez. Dacă Max construieşte un im periu, poţi fi sigură că el e proprietarul şi conducătorul •cestuia. în cele din urmă tu nu te alegi cu nimic. Cleo suflă în cafea. - Nu încerc să construiesc un imperiu. Vreau doar •ă-mi conduc bine hanul. E greu să găseşti pe cineva care să te ajute. Am avut noroc cu Max. - Lasă-mă cu prostiile astea. Amîndouă ştim că nu |l-l poţi permite. - Tot ce ştiu este că mi-a acceptat oferta. Cleo se uită spre Max. Nu-i aşa? Max surîse pentru prima dată de cînd sosise Kim berly. Ochii îi străluceau. -Da. - Ce naiba! Kimberly îşi ieşi din fire. Ce se întîmplă •Ici? Nimeni nu poate egala o ofertă a firmei Curzon International sau Global Village. | - Te înşeli, spuse Cleo. Hanul Cuibul Robbins i-a ferit lui Max ceva care nici voi, nici Global Village nu-i oate oferi. Kimberly zîmbi batjocoritor. - Şi ce i-ai oferit tu, Cleo? Tu? Chiar crezi că Max atează un scaun de preşedinte sau de vicepreşedinte a Global Village sau la Curzon pentru tine sau pentru pricare altă femeie? 1 - Nu, răspunse Cleo. Nu doar pentru mine, dar cred pă o va face pentru ceea ce vine împreună cu mine.
f
302
- Hanul Cuibul Robbins? - Nu, răspunse Cleo. O familie. - Ai înnebunit, zise Kimberly uimită. De ce ar awn nevoie Max de o familie? - în primul rînd pentru că nu va mai trebui să-şi facrt probleme dacă mai şi greşeşte. - Ce tot spui acolo? Cleo sorbi din cafea. - La noi Max a aflat că, deşi uneori nu poate faco fată reputaţiei sale impecabile, toată lumea îl primeşlo cu braţele deschise. Este unul de-al nostru chiar dacrt reuşeşte sau nu. Kimberly deschise gura să spună ceva, însă nu şl găsea cuvintele potrivite. I se adresă lui Max. - Bine, c e d ă ea. Renunţ. Nu-mi dau seama ce so petrece aici, dar e clar că ai totul în palmă, ca de obicol. Presupun că, mai devreme sau mai tîrziu, vom afla cu toţii care sînt planurile tale, Max. - Planurile mele nu sînt secrete, zise Max. Cleo a spus adevărul. Lucrez pentru ea. Nu mă intereseazrt ofertele din afară. Poţi să mă feliciţi pentru logodna, după care poţi pleca. Kimberly îi aruncă o privire plină de dezgust. - Felicitări, zise cu răutate. Se întoarse şi plecă. în bucătărie se lăsase o linişte de mormînt. Max îl zise lui Cleo: - Mulţumesc. - Pentru ce? - Pentru tot. - Sigur. Cleo puse nişte sirop pe o clătită. Mai vrei şl tu una? - Printre altele da, vreau, spuse Max privind fix spro borcanul cu miere aflat pe mijlocul mesei. Cleo îl privi dojenitor.
303
- S ă nu-ţi vină vreo idee. Scena cu mierea nu era decît pură fantezie în Oglinda. - Specialitatea mea este să transform fantezia în realitate. - Las-o baltă. E prea lipicioasă. \ - Lasă pe mine detaliile tehnice, spuse Max zîmbind. Luă borcanul cu miere, iar Cleo uită de mîncare.
O ploaie rece începuse s ă cadă tocmai cînd Max şi Cleo ieşeau dintr-un anticariat din Pioneer Square. Cleo deschise umbrela. Pantofii îi erau uzi leoarcă. - Toarnă cu găleata. Hai să ne întoarcem la tine, zise ea. - Am o idee mai bună. Max luă umbrela din mîna ei f l o ţinu astfel încît să-i adăpostească pe amîndoi. Se Uită la smaraldul de pe inelar pe care i-l cumpărase în urmă cu o oră. După colţ e o galerie frumoasă. Putem l ă stăm acolo pînă trece ploaia. - Sînt convinsă că pe pereţi nu sînt tablouri cu cai şi Otini, sau peisaje marine, murmură Cleo. Fuseseră deja trei galerii şi nici una dintre ele nu expunea genul de tă care-i plăcea ei. Toţi proprietarii îl cunoşteau pe j - în ziua cînd aici va apărea pe perete un cîine, Itunci nu mai am ce cumpăra. Max o luă de mînă şi o lăsă să intre prima în holul galeriei. Cleo studie tablourile în nuanţe sumbre de cenuşiu, Itiaron şi vineţiu însă nu rămase impresionată deloc. Strîmbă din nas şi zise: - Chiar nu înţeleg ce vezi frumos la ele.
304
Max se uită admirativ la pînzele din rame. - Dacă asta te consolează cu ceva, nu văd interesant la lotul acesta. - Bine. Atunci mai există speranţe pentru tine. Un cap chel apăru din spatele biroului înalt. - Max, prietene! Un bătrînel rotunjor, îmbrăcat in negru, îl întîmpină surîzător. Nu ne-am văzut de muli timp. Unde ai fost? Ţi-am lăsat vreo şase mesaje In birou. Voiam să mă suni cît de repede poţi. Le-ai primii? - Nu, zise Max. Nu mai lucrez la Curzon. Waltor, vreau să ţi-o prezint pe logodnica mea, Cleo Robbinn Cleo, el este Walter Stickley, proprietarul galeriei. - încîntată, spuse Cleo. - Plăcerea este de partea mea. Walter o privi cu ochi curioşi, apoi se uită la Max. Logodit, ai spus? -Da. - Felicitări. Spuneai că ai plecat de la Curzon? - Exact. Acum lucrez pentru o altă firmă. - Asta explică de ce nu am putut să dau de tine. MA bucur că ati venit. Walter îşi frecă palmele. Tocmai mft pregăteam să dau cîteva telefoane altor clienţi. - Ce ai să-mi arăţi? Aici nu văd nimic interesant, spuse Max întorcîndu-se cu spatele la tablourile suni bre. - Ştii că mereu ţin marfa bună în spate. Urmaţi-mă. Walter îi conduse printr-un holişor la capătul căruin se afla o uşă. O deschise şi îi invită pe Cleo şi pe Max înăuntru. Cleo se uită la primul tablou aflat pe perete şi şl ridică privirea spre tavan. Pînza era şi mai întunecata, sălbatică, însă mult mai interesantă decît celelalte expu se la intrare. Oricum nu putea spune că-i place. - îh, zise Cleo.
nimlr
Walter o privi mirat. - Filistine - Ei îi plac tablourile cu cai, cîini şi alte animale, xplică Max. Se uita la tablou captivat. - Şi peisajele îmi plac, adăugă Cleo. Mor după eisajele marine. - Dar eu nu am aşa ceva, protestă Walter. - Am observat, spuse Cleo. Max, ţi-e bine? Arăţi iudat. Cleo se întrebă dacă nu cumva Max recunoaşte 1 tablou unul din coşmarurile sale. - Mă simt bine, răspunse Max. Cine e artistul, Wal>r? Nu recunosc stilul. - E o descoperire recentă a mea. Se numeşte David terrier. Ce părere ai? - îl cumpăr. Poţi să mi-l trimiţi după-amiază? Mîine lec din oraş. - Nici o problemă. Walter îşi frecă palmele din nou şi tcepu să rîdă amuzat. Ştiam eu că o să-ţi placă. Peste inci ani Verrier va valora o mină de aur. - Da, spuse Max. Se uita ca vrăjit la tablou. Sună-mă e îndată ce mai capeţi ceva de la el. îţi las noul meu umăr. - Desigur, zise Walter vesel. Numele tău va fi primul e listă. - Al meu vreau să fie singurul pe lista ta, îl corectă lax. Walter îşi drese glasul. - Mda, bine. Singurul. Dar, Max, ştii că Verrier are evoie să se facă cunoscut. Trebuie să fie văzut. Nu oţi să aduni tot ce pictează el şi să ţii sub cheie, fără a lumea artei să poată să-i admire munca. Vreau să-i eschid cîteva expoziţii. Merită recunoaşterea publică. Max nu păru deloc îneîntat, dar dădu din cap afir-
306
- Bine, poţi să-i expui tablourile. Dar eu să am exclu sivitate pentru orice pictează. - S-a făcut. Cleo studie tabloul dintr-un unghi diferit; văzînd ca nici acum nu are o impresie prea bună, se duse într-un colţ al încăperii şi privi de acolo. Se ghemui şi încercă şi din această poziţie. - Bine, Max, spune-mi şi mie ce vezi la tabloul acela, zise ea contrariată. Mi se pare că seamănă cu fundul unei găleţi cu vopsea neagră. Walter se crispa. - Spuneai că te însori cu... această persoană, Max? - Da. Max îşi luă în sfîrşit ochii de la tablou. Surîse. Nu se prea pricepe la artă, însă ştie foarte bine c e i place - înţeleg, zise Walter. Apropo, Max, am auzit nişto zvonuri. - Zvonuri despre ce? întrebă Max dezinteresat. - Despre cinci pînze ale lui Luttrell care au dispărut de curînd, spuse Walter în şoaptă. Nu cumva ştii ceva despre ele? - Ştiu doar că îmi aparţin. - Ah, da. Bănuiam eu că spui ceva de genul acesta. Walter îşi ţuguie buzele. Dar se pun anumite întrebări referitoare la proprietar. Max începu să rîdă cu poftă. - Walter, nu există nici o întrebare referitoare la pro prietarul pînzelor. Walter îşi drese iar glasul. - Povestea pe care am auzit-o îl avea ca erou po Garrison Spark. Se spune că el se află pe urmeie ta blourilor. Are un client care plăteşte un sfert de milion pentru ele. Mai are şi o chitanţă de la Jason Curzon. Pretinde că aceasta anulează testamentul. k
307
- Chitanţa de cumpărare, dacă există, este un fals, zise Max privindu-l în ochi pe Walter. Amîndoi ştim că nu ar fi primul fals mînuit de Spark, nu-i aşa? - Ai dreptate, zise Walter.
A doua zi după-amiază Cleo se afla lîngă Max, la volanul Jaguar-u\u\ lui care-i aducea înapoi la Harmony Cove. - Mă întreb dacă nu cumva consiliul orăşenesc a pus bariere la intrarea în oraş ca să mă împiedice să mă întorc. ' - Linişteşte-te* Cleo. Nimeni nu va fi supărat pentru că tu ai scris cartea. - Noian a fost. - Noian e un cretin. - Da, bine, însă mă tem c ă nu e singurul cretin din Harmony Cove. Cleo îşi răsuci inelul în deget. îi aprecie greutatea. Oricum, presupun că O'Reilly a vorbit deja cu toată lumea. r - Cred că O'Reilly e foarte implicat acum. * - Max, nu ştiu dacă a fost o idee prea bună. - Dar crezi că a-l lăsa pe vrăjmaş să se apropie şi Să-ţi facă rău ar fi fost o idee mai bună? zise el privind-o dojenitor. • - Păi, nu, dar trebuie să trăiesc aici, în oraş, după ce 8e va termina totul şi nu vreau ca lumea să se uite la mine lung. Am avut parte de curiozitate destulă după moartea părinţilor mei. - O să-i opresc eu pe curioşi să te sîcîie, promise
308
Cleo se uită la el şi văzu cît de hotărît părea să-şi ţină promisiunea. Se mai calmă. Cu Max alături nimeni nu va avea curajul să a supere. - Ar trebui să-ţi măresc poate leafa. - O să accept mărirea în brioşele făcute de Steaua Dimineţii, dacă-ti convine schimbul. Max încetini cînd ajunseră pe strada centrală. O femeie le făcu cu mîna din uşa magazinului alimentar. Cleo făcu şi ea cu mîna. - Cel puţin doamna Gibson nu pare că vrea să-mi picteze pe frunte litera A cu roşu. - Cine e doamna Gibson? - E proprietara chioşcului cu cărţi din colţ. Max zîmbi. - Cred că a comandat şi ea cîteya exemplare din Oglinda anticipînd evenimentele. - Of, Max! O să fie îngrozitor. Cleo se juca nervoasă cu telefonul mobil. - Pune jos telefonul şi nu te mai agita, zise Max încetinind, apoi trase spre parcarea magazinului alimen tar. - Dar ce faci? întrebă ea speriată. - O să trecem mai repede peste ce e mai rău, ca sa nu te mai frămînţi atît. - Max, nu am nevoie de nimic de la magazin. - Găsim noi ceva. Max parcă exemplar, opri, apoi deschise portiera. Cleo nu făcu nici un gest; rămase cu centura prinsa. Max veni pe partea ei şi-i deschise portiera. - Haide, Cleo. Nu poate fi chiar atît de rău. - Nu vreau să dau ochii cu lumea încă. - Dar va trebui să o faci cîndva. - Ştiu, dar nu astăzi, insistă ea. - Coboară, Cleo, îi spuse el blînd, sau te dau jos din
maşină în braţe şi te duc în magazinul acela afurisit. Cleo îl privi cu încăpăţînare, însă expresia lui Max o depăşea pe a ei în încăpăţînare. Ştia că Max are drep tate. Mai devreme sau mai tîrziu va trebui să dea ochii cu oamenii din Harmony Cove. - Bine, hai să terminăm odată. Cleo îşi desfăcu cen tura şi ieşi ca furtuna. Trecu pe lîngă Max şi merse înainte hotărîtă. - Aşa, viteaza mea Cleopatra, murmură el. Cînd mai avea puţin pînă la uşă, Cleo se opri şi privi înapoi peste umăr. Nu se bucură că Max rămăsese mult în urma ei. - S ă ştii că nu intru singură, îi zise ea. - Atunci trebuie să mergi mai încet. Max o ajunse şi o luă de mînă. Nu alerg decît în cazuri de extremă 'urgenţă şi nu e cazul acum. - Dar cînd vrei, poţi să te mişti foarte repede, mur mură Cleo. Te-am văzut alergînd în sus şi în jos pe scări la han, aproape la fel de repede ca noi ceilalţi. Max, chiar trebuie să facem asta? - Nu-mi vine să cred că eşti atît de nervoasă. Max deschise uşile mari şi o lăsă să intre înaintea lui. Ai venit pentru a cumpăra lapte. | - Nu avem nevoie de lapte. De două ori pe săptă mîna vine camioneta de la lăptărie, comentă ea. - Azi ai nevoie de lapte. !• De îndată ce puse piciorul în magazin, Cleo simţi privirile celorlalţi asupră-i. Toţi se uitau la ea de parcă ar fi văzut-o pentru prima dată în viaţă. Cu toţii îi făcură semn entuziasmaţi. Cleo îşi plecă uşor capul şi merse spre frigiderul cu lapte. Tînărul care aşeza cutiile şi brînza surîse. . - Bună ziua, domnişoară Robbins. - Bună, Tom. Ce mai faci? Fiindu-i recunoscătoare ;
310
lui Max pentru prezenţa liniştitoare, Cleo deschise uşiţa frigiderului şi luă dinăuntru o cutie de lapte. - Bine. Am auzit că e cineva care nu vă dă paco pentru că aţi scris o carte. E adevărat? Cleo simţi cum îi tremură degetele pe cartonul rece -pa. - îmi pare rău s ă aud asta. Sper să fie prins. - îţi mulţumesc, Tom. - Ştiţi, mă întrebam... Tom se uită printre rafturile cu marfă, apoi se apropie de ea. Cleo îşi făcu curaj. - Despre ce te întrebai, Tom? - Despre cartea scrisă. - Da? zise Cleo şi simţi un gol în stomac. - Păi, eu... mă gîndeam să scriu şi eu o carte. - Chiar aşa? zise ea mirată. Tom dădu afirmativ din cap şi roşi. - Da, e un subiect ştiinţifico-fantastic, ştiţi? - Da, înţeleg. Grozav. Mult noroc atunci. Tom se lumină cînd auzi încurajarea ei. - E o poveste despre lumi alternative. Multe sînt la fel ca în lumea noastră, dar legile de bază ale ştiinţei sînt diferite. Ca într-o vrajă, ştiţi. - Mda, zise Cleo şi făcu un pas înapoi. Tom făcu un pas spre ea. - Personajul principal este un tip din lumea noastră care se trezeşte prins în această lume alternativă. La început crede că visează, apoi realizează că e prizonier acolo. Trebuie să înveţe s ă supravieţuiască, altfel moare. - Foarte inteligent, zise Cleo. Mai făcu un pas îna poi. Tom o urmă. - Tipul e un împătimit al computerelor în lumea noastră, iar cînd este capturat de această lume stranie prin vrajă, o vreme nu ştie ce să facă.
311
Cleo se gîndi că lui Tom nici nu-i păsa de Oglinda. Convins că îşi găsise pe cineva care să-l înţeleagă, avea de gînd să-i dezvăluie subiectul cărţii chiar în faţa lăzii frigorifice pentru lapte. - Apoi se întîlneşte cu celălalt, care e un gen de vrăjitor... - Interesant, zise Cleo dîndu-se cîte un pas înapoi, ştiind că Max se amuză. Tom o urma pas cu pas. - Apoi mai e un vrăjitor cam nebun, ştiţi? El a des coperit o nouă lege a magiei. încă nu m-am hotărît ce o să fie, însă legea va ameninţa cu dispariţia lumea alter nativă... - E fascinant, comentă Cleo. Se uită la ceas. Aş dori mult să aud şi restul, dar mă grăbesc. - Cum? zise Tom, captivat de povestire. Ah, sigur. Poate că aş putea să trec într-o zi pe la han ca să vă spun restul? - Mai vedem, spuse ea mergînd direct spre casă. Nu se uită în urmă după Max. Femeia cu păr cărunt surîse cînd o văzu. - Oh, bună, Cleo. Am auzit că te supără cineva pentru că ai scris o carte. Nu ştiam că scrii. - E prima mea carte publicată, murmură Cleo punînd laptele pe tejghea. - Nu-i nimic, draga mea, poate că vei mai scrie şi altele. Ştii, de ani de zile nu am mai pus mîna p e o carte. Nu am avut timp, cu televizorul şi celelalte. Lapte? - Da, mulţumesc, Emestine. - Parcă ştiam că vă livrează la han produse lactate. Cleo era disperată că nu găsea explicaţia, cînd Max i se alătură. - A rămas fără. - Oh! Emestine trecu laptele prin scanner. Ştii, ar trebui să stăm puţin de vorbă amîndouă.
312
- Noi două? - Da, aş putea să-ţi povestesc istoria familiei melo, zise Emestine veselă. Ai putea să scrii o carte despro ea. Sînt sigură că oamenii vor dori să o citească. Sînt cîteva lucruri foarte interesante în istoria familiei melo Ţi-am spus că unul din strămoşii mei a venit din Vest cu căruţa? - Nu cred că mi-ai povestit, Emestine. - Era familia Sarei Hill Montrose, parcă. Emestine so gîndi cîteva clipe. Povestea ei ar fi un subiect grozav do carte. Apoi a fost şi străbunicul meu, Morton Montroso, care era fermier undeva prin estul Washington-ulul. Creştea curcani şi spunea poveşti foarte nostime do spre bietele păsări. C ă ar fi proaste ca noaptea. - Chiar aşa? Cleo se uită la laptele uitat pe tejghea. - Eugene Montrose, adică bunicul, a fost persoana cea mai interesantă. Pescuia. - Ca să vezi. A ş vrea laptele, Emestine, te rog. - Ce anume? Emestine privi spre tejghea. Ah, da. Laptele. Poftim. S ă ţi-l pun într-o sacoşă. - Mulţumesc, zise Cleo luînd punga. Ştia că Max so prăpădeşte de rîs. Ne mai vedem, Emestine. - Să-mi spui cînd ai timp ca să scrii cartea despro familia mea, zise Emestine voioasă. Am o mulţime do tăieturi din ziare şi fotografii de tot felul. - O să te anunţ cînd sînt mai liberă, dar zilele ace stea am foarte multă treabă, o informă Cleo. Ajunso aproape de uşă, iar Max mergea în spatele ei la o oarecare distanţă, cînd o altă figură cunoscută îi apăru în faţă. Cleo se opri şi surîse. Bună, Adrian, spuse încet. Adrian Forrester o privi cu interes. Avea în mînă o mapă cartonată. - Am auzit că ai publicat o carte. - Da, aşa este. Cleo se uită la mapă şi realiză ce era
friăuntru. De multe ori şi ea primise înapoi multe manu scrise înainte de a reuşi s ă publice Oglinda, f - Presupun că ai avut un agent? întrebă el. t - Păi, nu am avut, dar vreau să-mi angajez unul pentru cartea următoare, r - Cunoşti pe cineva la vreo editură? \ - Nu, nu cunosc pe nimeni, Adrian. Pur şi simplu am trimis manuscrisul la diferite edituri şi cineva mi l-a ac ceptat pînă la urmă. - Deci ai avut noroc. | - Exact. A fost norocul meu. ) - Asta fiindcă scrii cărţi pentru femei, zise Adrian pe liin ton nu prea laudativ. De aceea ţi-au publicat ţie partea, nu mie. La New York se caută mai mult cărţi pcrise de femei, pentru feţnei. Poveşti siropoase, intrigi, erotică şi sex. Totul cu referire la femei. La naiba, pînă şi fcărţile poliţiste au fost monopolizate de femei. r - Dar ce părere ai de cărţile de groază şi acelea de •cience-fiction? De toate ororile publicate? - Dar şi în ele există relaţii interumane, protestă Adrian. O privea ca şi cum ea ar fi fost de vină pentru eşecul lui. - Bine, dar nu cred că... I - Ştii ce scrie în scrisoarea de refuz pe care am primit-o? zise el fluturîndu-i în faţă mapa. Scrie că nu sînt interesaţi în romane poliţiste în care protagonistul pste bărbat. Editorul îmi sugerează să transform per sonajul principal într-o femeie-detectiv particular. ! - Păi, Adrian, nu-mi dau seama de ce ţi-ar face o asemenea sugestie editorul. Doar să nu fie pentru că mai mult femeile citesc şi sînt dispuse să dea bani pe * ărţi şi atunci ele dictează ce să se publice. Privirea lui Adrian ar fi îngheţat şi lava vulcanică. - Să-ţi spun ceva. Dacă hu s-ar fi editat cărţi ca a ta,
f
314
ar apărea cărţi de genul celor scrise de mine. Cleo simţi că-şi pierde cumpătul şi răbdarea de a nu se da de gol ca autoare a Oglinzii. - Chiar crezi asta? îl întrebă ea. Max recunoscu tonul acela al vocii ei, deosebit do periculos. - Cleo, cred că ar fi bine să ne grăbim, interveni ol Te aşteaptă acasă. O luă de mînă şi o trase în direcţin Jagi/ar-ului. Cleo păşea apăsat, furioasă. - Stai puţin. Vreau să-i dau lui Adrian cîteva sfaturi editoriale. - Nu cred că Forrester are nevoie de sfaturile talo, nu-i aşa, Forrester? zise Max, deja obligînd-o pe Clon să-l urmeze. - A avut noroc, atîta tot, mîrîi Adrian. - Asta crezi tu? Bine, poate că a fost mai mult decît noroc, strigă Cleo lăsîndu-se aşezată cu forţa pe ban cheta din faţă. Poate că scriu mai bine decît tine. Poato că am avut o carte mai bună decît a ta. Te-ai gîndit vreodată la această posibilitate? - Numai pentru că a fost o carte pentru femei, strigA Adrian. Acesta e singurul motiv pentru care ţi-au pu blicat-o. Piaţa femeilor a monopolizat totul, asta-i sigur. - Atunci fă-ţi operaţie de schimbare de sex! replici înfuriată Cleo. - Dumnezeule! murmură Max trîntind portiera. Ani creat un monstru.
Capitolul 1 6 - Acum poţi să încetezi să rîzi, spuse Cleo privindu-l pe Max cît de amuzat este. Acesta însă nu-şi putu reţine un zîmbet. Se îndreptau spre han, iar Cleo avea o figură ^pare sugera dezgustul total; privea şoseaua. - Scuză-mă, spuse Max. - Ştiu că scuzele nu sînt sincere. Se vede pe fata ta. - Haide, Cleo, recunoaşte că toată povestea a fost amuzantă. Erai îngrozită că toţi din oraş vor fi conster naţi că tu ai scris Oglinda, însă ai văzut că nu a fost chiar atît de grav că au aflat cine e autoarea. - Nu cred că s-a sinchisit cineva să o citească, Spuse ea morocănoasă. - Cred că această supoziţie este ca o măsură de figurantă. Dacă recenta noastră constatare neştiinţifică \e dovedeşte a fi adevărată, putem presupune că maea majoritate a oamenilor cu care te-ai întîlnit nu vor citi cărţile tale, însă vor fi încîntaţi să discute cu tine despre )ublicistică. Oamenii sînt fascinaţi de acest domeniu. - Vrei să spui că se vor înghesui să-mi povestească Subiectele cărţilor lor sau să-mi spună istoriile familiilor jlor sau să se plîngă pentru că mi s-a publicat mie car tea, nu a lor. \ -Da.
I
316
- A fost destul de amuzant, nu-i aşa? zise Cleo zîm bind. - Foarte, spuse Max. în special mi-a plăcut mutra lui Forrester. - Cînd mă gîndesc la felul-cum turuia despre cartea lui şi despre cum aceasta ar fi revoluţionat lumea edi torială... Cleo se opri şi începu să zîmbească. Apoi i/ bucni în rîs. Max o privi cu coada ochiului. - Nu spun că nu vei şi criticată, însă cred că to descurci dacă vine cineva şi-ţi spune că ai scris o por carie. - A ş a cum a făcut-o Noian? zise ea făcînd o grimasă dezgustată. Da, cred că da. Nu mă bucuram ca oamenii să se amestece în viaţa mea particulară, odată ce vor afla că scriu, însă am văzut că marea lor majoritate vor să vorbească despre ei înşişi. Nu e la fel ca atunci cînd au murit părinţii mei. - Sigur că e altceva. - Cred că am lăsat imaginaţia să o ia razna. - Şi cum ai o imaginaţie de primă clasă... încheio Max. - Aş dori ca urmăritorul meu să fi fost un produs al imaginaţiei, zise Cleo deloc amuzată. - Şi eu, spuse Max. Cleo se întoarse spre el şi-l privi speculativ. - Hei, doar nu crezi că urmăritorul ar putea să fio Adrian, nu? Poate că l-a orbit gelozia şi încearcă să mă pedepsească pentru că mie mi s-a publicat cartea, iar lui nu. Max dădu din cap negativ. - Nu. E evident că el a aflat foarte de curînd despro cartea ta. Incidentele au început în urmă cu o lună. Nu ar fi reuşit să-şi ascundă sentimentele pînă acum. - Nu sînt prea convinsă de asta, zise Cleo, rezemîn #
317
-se comod în scaun. Poate că a ştiut în tot acest jtimp şi s-a prefăcut a nu şti. Max o mîngîie pe picior. - O să aflăm noi pînă la urmă cine încearcă să te erie, Cleo. - Sper. Max îşi văzu mai departe de condus şi tăcu o vreme, îi aveau de mers o milă pînă la han. Curînd vor jnge acasă. Acasă. în ciuda grijii sale pentru Cleo care fusese hărţuită la o vreme, Max anticipa bucuros viitorul. Pentru ma dată în viată simţea că locul lui este undeva. Ba ai mult, avea o femeie care-l dorea şi care-l aşteptase o viată. - La ce te gîndeşti, Max? îl întrebă Cleo. - Mă întrebam dacă Ben s-a ocupat de duşul de la
6. Cleo surîse. Se întuneca mai devreme iarna şi iarna rece era untată de nori groşi. Max ajunse în sfîrşit la cotitura unde se vedeau luminile hanului. - Cleo? - Hmm? Cleo se uita îngrijorată, cu ochii unui veabil proprietar de han, că parcarea era goală. - Vreau să avem un copil. - Ce? tresări ea întorcînd brusc capul spre el. - Un copil. Max se gîndea că copilul va aduce mai jltă siguranţă relaţiei lor şi va constitui o legătură instructibilă între Cleo şi prietenii ei. - De ce? - De ce şi-ar dori fiecare un copil? zise el. - Există o mulţime de motive, dar nu toate sînt bune. de ce-ţi doreşti un copil?
318
- Mă pui la încercare? întrebă Max. - Probabil. Max resimţi tensiunea momentului. încercă să exprl me în cuvinte ceea ce-l frămînta. - Luna viitoare împlinesc treizeci şi cinci de ani, spu se după ce se concentrase îndeajuns. Cred că e timpul Am un venit sigur din investiţiile făcute în ultimii ani Acum, că lucrez pentru tine, am o existenţă stabilă şi t<> am pe tine. - Nu ştiu dacă aceste motive sînt de ajuns, ziso Cleo în şoaptă. Max se simţi cuprins de teamă şi strînse volanul. - Ce vrei să spui cu asta? - Un copil reprezintă o hotărîre importantă pe care o iei în viaţă. Trebuie să te gîndeşti la multe lucruri. Vor bim de o responsabilitate capitală. - Dar amîndoi ne-am asumat această responsa bilitate. - Ştiu, însă... - Care ar fi riscul? întrebă el imediat, simţind un punct slab. Te temi că te voi părăsi peste un an, aşa cum a procedat soţul Sylviei cu ea şi Sammy? Cleo se întoarse din nou cu faţa spre el. - Nu, răspunse foarte sigură pe ea. Nu cred că tu ţi-ai putea părăsi familia. - Crezi că nu aş fi un tată bun, aşa-i? Uite, ştiu că un tip cu un trecut ca al meu nu pare cel mai potrivit tatfl din lume, dar cred că mă pot descurca în problemolo elementare. Chiar tu mi-ai spus cîndva că nu trebuie SA te arunci dintr-un avion ca să-ţi dai seama ce senzajll vei avea. - Şi care crezi că sînt problemele elementare alo paternităţii? întrebă ea curioasă. - Faptul că sînt aici, zise el. Sînt prezent la datorie.
i — De unde ai învăţat asta? X - De la tatăl meu. J: - A petrecut mult timp alături de tine? jt - Nu, răspunse Max. Nu l-am cunoscut. A plecat Ihainte să mă nasc eu. «i; - O h ! Cleo înţelese greutatea răspunsului. : - Strategia mea pentru a fi un tată bun înseamnă să de exact opusul la ceea ce am pătimit eu în copilăria mea. - Max, cred că vei fi un tată minunat, zise ea atinQÎndu-l pe pulpă. Max se simţi mai liniştit. Plusase şi cîştigase din nou. . - Chiar crezi asta? ; - Da. Cleo privi prin parbriz luminile aprinse în jurul nului. Cred. - Atunci ne-am înţeles. Vom începe treaba chiar |cum, spuse el în timp ce parca. i - Nu am putea aştepta pînă după cină? îl întrebă ea. lînt sigură că ni se vor pune multe întrebări, iar Ben şi TNsha vor vrea să facem aranjamentele pentru nuntă. PIJJS că şi eu vreau să văd cine a mai locuit la noi în Ujtima vreme şi presupun că O'Reilly are ceva noutăţi pentru noi. i- - Dacă insişti, cred că putem aştepta pînă după Ină, spuse Max foarte calm. i Totul va fi perfect, îşi zise el, atunci de ce avea o pnzaţie de tulburare amestecată cu satisfacţia împliIrii? I Chiar cînd îşi punea această întrebare, veni şi răsUnsul. Se afla tot pe un teren mlăştinos. Ştia mai bine i oricine că el o forjase pe Cleo să accepte logodna, tact cum cîndva o făcuse cu Kimberly. Acum o împinfra pe Cleo spre o responsabilitate şi mai mare. Poate că voia să intre în viaţa ei prea bruta!, prea
r
i
!
320
direct. Max ştia c ă nu are un cazier fără pată cînd C M - vorba de aşa ceva. Era zona unde mereu făcea greşeli Se gîndi că ar fi fost poate mai bine să fie mai reţinui, era îngrijorat pentru propria-i tactică a presiunii. Ccv.i nu era în regulă. Lucrurile pe care şi le dorea cel mai mult în via|/\ păreau întotdeauna că-i scapă din mînă chiar cînd în tinde braţul să le obţină.
Peste trei ore, Max privea amuzat cum O'Reilly stn tea în seră pe un fotoliu, cu picioarele sprijinite contor tabil pe un taburet. - Joci roul paşei? îl întrebă Max. O'Reilly îl privi cu ochi de cunoscător. - Cred că în sfîrşit mi-am dat seama de ce ti nl schimbat serviciul, Max. Ai grijă să nu te îngraşi do atîtea prăjiturele cu ciocolată. - O să le dau jos. într-un loc ca acesta mereu so găseşte ceva de făcut. - Da. Am aflat şi asta foarte repede. L-am ajutat pe Bon de cîteva ori s ă repare robinetele de la băi. Ben credo că te pricepi foarte bine la strîns cu cheia, apropo. - Nu ştiu de ce. în ultima vreme nu am mai făcut aşn ceva. - Cred că toţi trebuie să ne găsim eroii pe undo putem, zise O'Reilly zîmbind. Sammy a supraveghoal reparaţiile. - Sammy se pricepe la supravegheat. - E un puşti grozav, nu-i aşa? spuse O'Reilly zm î bind.
-Da. - Foarte isteţ - Şi talentat, adăugă Max amintindu-şi desenul care e afla în camera de la mansardă. - Ce tată e acela care părăseşte un băiat ca Sammy I o femeie atît de drăguţă cum e Sylvia? - Un ticălos, nu tată, spuse Max. - Unii nu-şi dau seama că au tot ce le trebuie, nu rezi? întrebă O'Reilly. - Aşa este, mulţi nu-şi dau seama. O'Reilly îl privi fix. - Dar unii, aşa ca tine şi ca mine, de exemplu, sînt lai inteligenţi. Noi recunoaştem un lucru bun atunci înd îl vedem. Max rămase surprins de o notă necunoscută în )nul lui O'Reilly. îl cunoştea demult. De cînd lui O'Reilly muriseră soţia şi copilul, rareori detectase în tonul voii ji o notă de emotivitate. - Da, recunoscu el. Unii dintre noi recunoaştem un jcru bun cînd îl vedem. Privi spre glasvand; Ben li se lătură. Intră, Ben. Te aşteptam. - Ce mai e nou? zise Ben. Spuneaţi că avem o edinţă de strategie? - Exact, la loc. Max îi făcu semn spre fotoliu. Cred ă ar trebui mai întîi să discutăm noi trei înainte de a le pune celorlalţi. Nu vreau să le facem să se îngrijoreze. O'Reilly rîse scurt. - în traducere, asta înseamnă că Max consideră a fi \ treabă pentru bărbaţii din casă. Te previn, femeile vor ice o criză de nervi dacă vor afla că vorbim în lipsa lor. - Am priceput. Ben se aşeză, mîndru că fusese iclus în reuniunea strategică. Vreţi să vorbim despre ce -a mai întîmplat cînd Max şi Cleo au lipsit? - Stai că mi-am notat şi eu ceva, zise O'Reilly i
322
scotocind prin buzunarele pantalonilor după carneţel Să-l informez pe Max. - Ceva interesant? - Nimic deosebit, însă cînd pui totul cap la cap, so nasc cîteva întrebări. înainte ca Max să poată auzi întrebările, se deschise glasvandul din nou. - Ce faceţi? îi întrebă Cleo din prag. Trisha şi Sylvia veniră după ea; păreau supărate şi uşor îngrijorate. An dromeda şi Steaua Dimineţii completau tabloul din spa tele lui Cleo. Max privi armata de femei şi drăcui în gînd. - Cam atîta a fost cu consiliul nostru de război discriminatoriu, zise O'Reilly sec. Intraţi, doamnelor. - Mulţumim, spuse Cleo şi intră urmată de celelalte Exact asta intenţionam şi noi să facem. - Cine a rămas la recepţie? întrebă Max. - George e de serviciu, spuse Sylvia. Se va ocupa el de nou-veniţii din hol. Se aşeză lîngă O'Reilly. Nu vâ neliniştiţi, domnilor, totul e sub control. Acum, cu ce vă ocupaţi aici? - Tocmai îi relatam lui Max ce am aflat, răspunso detectivul. Ce s-a mai întîmplat. - Dar mai devreme spuneai că nu s-au întîmplat multe, zise Cleo. Ce mai ai să-i relatezi? O'Reilly deschise carneţelul. - După cum v ă d eu lucrurile, există trei p'osibilo explicaţii pentru incidente. Primul este că putem avea de-a face cu un critic paranoic, aşa cum aţi presupus tu şi Max, care vrea să te pedepsească pentru că ai scris Oglipda. - Nu mi se pare că eşti convins că aceasta ar fi o explicaţie plauzibilă, zise Max. - Da, cred că nu este. Mai ales că, din cîte pot
$pune, nimeni din oraş nu a citit încă Oglinda, pînă lacum d o u ă zile, cînd am început să pun întrebări. Librăria centrală nici măcar nu are cartea în stoc. - Dar a fost o ediţie restrînsă, explică autoarea, oarecum dezamăgită. - Dar varianta ca altcineva, din afara oraşului să fi citit cartea şi acum să o urmărească pe Cleo? întrebă Trisha. O'Reilly dădu negativ din cap. - Singurul loc unde ar putea locui un străin care vine în Harmony Cove ar fi aici, la han, la Armonia cos mică sau la motelul din capătul opus al oraşului. Nici unul dintre aceste localuri nu au înregistrat acelaşi client venind în ultimele două luni. Ben căzu pe gînduri. - Dar dacă nu a fost mereu aceeaşi persoană pen tru fiecare incident? ; - Exact, zise O'Reilly. Cineva ar fi putut să se stre coare în oraş şi să însceneze toate incidentele, însă ar fi trebuit ca persoana să cunoască împrejurimile. Ar fi tre buit să cunoască şi anumite lucruri despre Cleo. Cum er fi de exemplu faptul că se întîlnea cu Noian Hilderand, sau ora cînd se duce de obicei la culcare, care ra camera ei, faptul că merge adesea la Armonia cosfriică şi multe altele. t - Dumnezeule! exclamă Andromeda. Mi se pare că bcest cineva a studiat-o mult pe Cleo. i - Exact, confirmă O'Reilly. Acest gen de amănunte pot fi cunoscute doar de către o persoană care a stat în preajma lui Cleo o vreme mai îndelungată. | - Ceea ce ne face să credem că oricine face asta (cunoaşte locurile şi ce se întîmplă la han, zise Max. Se Ridică şi merse la fereastră sprijinindu-se în baston. | Afară ploua, însă Max se simţea bine, mulţumit de
324
sine. Andromeda şi Steaua Dimineţii le pregătiseră o masă specială, cu preparate făcute în casă. Pe u<: \ frigiderului Sammy lipise cîteva desene noi. Toată Iu mea fusese încîntată de inelul pe care-l primise Cleo do la el şi începuseră deja să se facă planuri de viitor, planuri care-l includeau şi pe Max. Se gîndi că te poţi obişnui foarte repede cu acer,! gen de viată, însă arta era să nu iei totul de-a gata. Max se mîndrea că era un bărbat deştept. - Cum spuneam, continuă O'Reilly, s-ar putea să fio un străin, însă oricine ar fi acesta, şi-a petrecut destul timp în Harmony Cove. Am sentimentul că trebuie sa existe cineva care să-l fi observat într-un orăşel de mă rimea acestuia. Credeti-mă. Cînd vom afla cine stă în spatele acestor neplăceri, primele cuvinte pe buzele tu turor vor fi: „Dar părea un tip atît de cumsecade". - Sau tipa, murmură Cleo. - Sau tipă, încuviinţă O'Reilly. Max se sprijini cu ambele mîini pe baston. Bine, atunci care ar mai fi următoarea posibilitate O'Reilly citi notiţele. - Există o legătură clară între începutul incidentelor şi moartea lui Jason Curzon. Cleo şi ceilalţi amuţiră. - Ce naiba, se auzi glasul lui Max. Ai drepatc, O'Reilly. - Ca de obicei, comentă acesta cu mîndrie. - Ar fi trebuit să-mi dau seama singur, murmură Max. - Ce tot spuneţi acolo? întrebă Andromeda. Ce le gătură poate avea moartea lui Jason cu evenimentele? - A lăsat artă în valoare de un sfert de milion do dolari într-un loc misterios, spuse Max. Se pare că mul tă lume crede că tablourile sînt la Cleo. r
9
*"
;
325
I - Multă lume, adică tu şi Garrison Spark? întrebă b'Reilly. - Ştiu că ea nu are cunoştinţă despre tablouri, însă 5>park crede că ştie. Deja a încercat să o facă să i le iea lui pentru o zecime din cît valorează ele. - Nu vă vine să credeţi cît de mulţi oameni cred că iu prea mă duce mintea, spuse Cleo. Teoria mea este 5ă din cauza încălţămintei pe care o aleg, dau o im presie greşită. O'Reilly nu luă în seamă ce spuse ea. - Max, crezi cumva că aceste incidente fac parte jintr-o acţiune concertată, menită să o terorizeze pe Z\eo pînă ce va scoate tablourile? - E o posibilitate, răspunse acesta. După cum ai emarcat, se potrivesc datele morţii lui Jason cu înce)erea hărţuirii. - Atunci de ce nu a primit nici un bilet de ameninţare n scopul de a le vinde? întrebă O'Reilly. Cleo ridică mîna si ceru atenţia celorlalţi. .»
.»
- Poate că domnul Spark sau oricine ar fi la mijloc rrea mai întîi să mă sperie, iar după ce voi fi traumaIzată de-a binelea şi speriată de moarte, îmi va flutura )hn fată o ofertă de a-i da lui tablourile. - Poate, admise O'Reilly, dar nu păru convins. Lovi îu vîrful creionului în carneţel. Altceva voiam să menionez fiindcă tot e vorba de tablouri. Noian Hildebrand rebuie să fie trecut printre suspecţi. - Noian? Cleo făcu ochii mari. Ai înnebunit? Noian iu ar putea să facă una ca asta. - Nu poţi fii sigură de adevărul celor spuse, o conrazise Max. Adu-ţi aminte cînd a încercat să te ajute să jăseşti tablourile ca să poată el să ia de la Spark reiompensa. - Bine, dar nu-l văd pe Noian punînd la cale toate
326
acele incidente. Mai ales că el a fost sincer şocat cînd a aflat că eu am scris Oglinda. Ştiu că era şocat. Nu putea să fi aflat mai devreme. - Poate că juca teatru, spuse Max. Poate că încerca să alunge orice suspiciune în ceea ce-l privea. - Nu ştiu, spuse Cleo. Noian nu e genul care sa gîndească atît de sofisticat, dacă mă înţelegi. - Vrei să spui că are o gîndire mai simplistă? ziso Steaua Dimineţii direct. - Nu chiar asta, reformulă Cleo, dar nu-l văd ca pe o perosană capabilă să pună la cale un plan diabolic ca acesta. - Poate, zise O'Reilly. Poate că nu. Totuşi, eu cred că trebuie să fie şi el considerat suspect. Cleo îşi lăsă mîinile pe lîngă corp şi renunţă. - Bine, bine. Noian e suspect. In cazul acesta, ar II bine să-l treceţi pe listă şi pe Adrian Forrester. Aceeaşi logică se aplică şi la el, dar vreau să ştiţi că eu continui să am teoria mea personală, că nici unul dintre ei nu sta în spatele incidentelor. - Dar mai devreme spuneai că îl consideri şi po Forrester printre suspecţi, zise Max. Cleo oftă. - Ştiu, dar pe atunci eram prea nervoasă, însă acum m-am calmat şi trebuie să recunosc că nici pe el nu I văd făcînd planuri diabolice. Max cîntări cele spuse de Cleo. Poate că avea şi ea dreptate. Cleo putea să citească în oameni aşa cum ol citea într-un tablou. Trebuia să recunoască această ca litate a ei. în el Cleo citise ca într-o carte deschisă şl găsise ceea ce-şi dorise cel mai mult pe lume. I so dăruise fără echivoc. Max simţi un junghi în coapsă şi îşi schimbă poziţia. Drumul cu maşina de la Seattle îşi cerea drepturile
327
ăcu un efort, uită de durere şi se concentra asupra roblemei de faţă. - Dacă Spark e în spatele incidentelor, zise el, cred ă putem rezolva problema destul de repede. - Cum? întrebară toţi într-un glas. - Mîine eu însumi aranjez o întîlnire, spuse Max pri n d în apa azurie din fîntînă. îi voi spune să lase baltă iblourile. îi mai spun că vreau să se facă dispărut. O'Reilly îl privi şi înţelese. - Aici vorbim de un sfert de milion de dolari. Ce te ice să crezi că Spark se va da la o parte în linişte cînd vorba de o asemenea sumă? - Se va da, spuse Max. Toţi tăcură. Se uitau la el. Max simţea întrebările din riviri, însă nu oferi nici o explicaţie despre modul cum itenţiona să scape de Spark. - Bine, conchise O'Reilly, asta înseamnă că unchiul park e analizat şi rezolvat. Ne mai rămîne o a treia osibilitate pe care trebuie să o explicăm. - Sper că asta să fie şi ultima, zise Max. - Dar nici nu ai auzit-o deocamdată, îl mustră Cleo. - Max are o minte foarte analitică, zise detectivul îmbind. Şi-a dat seama, numai el ştie cum, că a treia osibilitate e una năstruşnică. - Care este aceea? întrebă Trisha. Max vorbi cu ochii spre fîntînă. - S-ar putea să existe ceva în trecutul lui Cleo care ă fi provocat pe cineva şi acest cineva este acum pe rmele ei. - Pe dracu', zise Ben. Vorbeşti serios? zise el către lax. - Da, Max se uită la Cleo, apoi continuă: Ştiu că am iscutat în trecere despre acest lucru, apoi am renunţat i idee. Nu voiam să te impacientezi, însă se pare că
328
trebuie să căutăm mai în amănunt. - Ce să căutăm? întrebă Cleo. Ţi-am spus că in trecutul meu nu au existat bărbaţi stranii sau obsednţi Nu mi s-a întîmplat nimic neobişnuit, în afară de moar tea părinţilor mei. - Dar părinţii tăi au avut o moarte în împrejurări foni te stranii, zise Max. - Da, însă există şi pentru asta o explicaţie logică, ii aminti Cleo. Cel puţin autorităţile susţin că a existat o explicaţie logică. O'Reilly se uită la Max, apoi la Cleo. - Cred că acum e momentul cel mai potrivit ca sa |i spun că am făcut nişte verificări asupra morţii detcc tivului pe care l-ai angajat vara trecută. Cleo se uită mirată la el. - Ai făcut investigaţii asupra morţii domnului Ebcr son? De ce? - Fiindcă mi-ai spus că pe atunci lucra la cazul tan şi fiindcă eu însumi sînt un detectiv foarte conştiincios, replică O'Reilly. - Şi? zise Cleo. Ce ai aflat în legătură cu accidentul lui de maşină? - Neoficial am aflat ceva. Dosarul de la poliţie spuno că a fost un accident, însă cînd am sunat la agentul du asigurări care a preluat spaţiul unde avusese Eberson biroul, acesta mi-a spus că a trebuit să aştepte ceva timp pînă ce s-a putut muta. - De ce? întrebă Max curios. - Fiindcă au fost nişte stricăciuni provocate de un incendiu şi a fost nevoie de reparaţii. O'Reilly închise» carneţelul cu zgomot. Se pare că în birou s-a produs un scurt-circuit care a cauzat focul. Dosarele lui Eberson au fost distruse în întregime. - Chiar aşa? zise Max.
I
329
r • l Cleo se uita uimită la O'Reilly. \ - Ce vrei să spui? Crezi că Eberson descoperise 5eva despre moartea părinţilor mei şi această desco perire i-a cauzat şi lui moartea? O'Reilly ridică o mînă. * - Cleo, trebuie să-ţi spun sincer că nu ştiu unde se poate ajunge cu asta. Poate că merg pe un fir mort. E posibil şi «asta, însă sînt anumite lucruri care trebuie verificate. - Şi ce vei face? întrebă Ben. - Vreau să continui investigaţia din momentul în care Eberson a murit, spuse detectivul. Acum că Max e prezent şi poate să stea cu ochii pe voi toţi, eu plec la Seattle ca să caut adevărul despre moartea părinţilor lui pleo. I Max o văzu pe Cleo cum se crispează. i - Nu cred că e o idee prea bună, şopti ea. Dacă e (mplicat vreun nebun? ! - Atunci nu crezi că ar fi mai bine să aflăm cine bste? întrebă calm O'Reilly. înainte ca el să mai facă vreun rău cuiva? Sylvia nu-şi găsea locul pe scaun. { - Nu vreau să rişti nimic, O'Reilly. | Max remarcă tonul îngrijorat al Sylviei. O'Reilly suf\se şi zise: r. - Hei! Ştii că sînt priceput. Doar asta mi-e meseria, t - Sylvia are dreptate, insistă Cleo. Dacă e vorba de peva periculos, ar fi mai bine să anunţăm poliţia. - In această fază nu are rost, le explică O'Reilly. Nu pvem pe ce să ne bazăm deocamdată. Cum am spus, e posibil ca firul să nu ducă nicăieri. Vreau doar să fiu Bigur că am cercetat totul. I - Tot credeţi că Spark este suspectul principal? îl întrebă Andromeda.
330
- Exact, răspunse detectivul. Momentul producciii incidentelor şi suma de bani implicată îl fac pe el cel mai probabil suspect. - Nu-mi place asta, şopti Cleo. Am o senzaţie stra nie. - Ce fel de senzaţie? întrebă Trisha. - Nu ştiu, dar e ceva ciudat. Max o luă de mînă şi o ajută să se ridice., - Cred că e timpul să mergem la culcare. Cleo nu protestă cînd se trezi trasă în sus de pe scaun. Dego tele ei reci îl îngrijorară pe Max. Trisha îl întrebă pe O'Reilly: - Plecaţi de dimineaţă? - Mă tem că da, zise el privind spre Sylvia. - Dar v ă întoarceţi, nu? întrebă Trisha apoi. Spuneaţi că veniţi pînă vineri, la nuntă. - Nu aş pierde evenimentul pentru nimic în lume, spuse O'Reilly. Cu siguranţă mă întorc pînă vineri. O să port costumul cel bun. - Dumnezeu să ne ajute, murmură Max. Andromeda se uită spre detectiv şi zise: - Sînt sigură că O'Reilly are un costum frumos. - E verde şi e făcut din poliester, îi zise Max. Mai o nevoie să continui?
Capitolul 1 7
Noaptea, Cleo îşi puse amîndouă mîinile la ceafă şi * uită spre tavanul camerei de la mansardă. - Mîine vin şi eu cu tine cînd te întîlneşti cu Spark. - Nu, zise Max. Pentru ultima dată îţi spun că nu eau să vii şi tu. Cearta continua de la ora patru după-amiaza, cînd leo aflase că Max aranjase cu Spark să se întîlnească doua zi. Imediat îşi făcu cunoscută intenţia de a asista confruntare. Max puse piciorul în prag cu o hotărîre are pe Cleo o alarmă şi o jigni. - Max, toate se întîmplă din cauza mea. Am dreptul i fiu acolo cînd vei vorbi cu Spark. - Cleo, nu mai insista. Ţi-am spus, eu mă voi ocupa 5 asta. Cleo se ridică exasperată, aproape de a-şi pierde ea. - De ce naiba eştratît de încăpăţînat? Dă-mi măcar i motiv pentru care nu e bine să fiu prezentă. - Nu ştii cum să pui problema unuia ca Spark. - Şi tu ştii? -Da. - Ce te face expert în materie? - Ţi-am spus, cîndva am lucrat pentru Spark şi ştiu
332
cum gîndeşte. Mai ştiu şi cum procedează. - Şi? îl provocă ea. - Şi nu vreau să fii în preajmă cînd voi vorbi cu el despre ce se întîmplă. - Dar nu sînt copil, Max. Oricare ar fi planurile tal<\ nu ti le voi dejuca. - Nu am spus că eşti naivă. - Oricum, nu sînt atît de naivă pe cît mă cred ceilalţi. Cleo făcu o scurtă pauză. Max, tu realizezi că aceasta este prima noastră ceartă serioasă? - Dar nu ne certăm. - Mie mi se pare ca o ceartă. - La naiba, nu ne certăm. Cleo rămase surprinsă de tăria cu care îi spuseso aceste cuvinte. - Bine, atunci să spunem că avem o discuţie aprin să. Oricum vrei tu să-i spui, cred că a venit vremea ca noi doi să clarificăm o problemă de comunicare pe caro se pare că o avem. - Ce problemă de comunicare? întrebă el. - Cîndva tu ai remarcat că avem stiluri manageriala diferite. Ei bine, aceste stiluri tocmai s-au ciocnit şi pro babil că o vor mai face şi în viitor. Trebuie să învăţăm cum să ne purtăm unul cu celălalt atunci cînd se în tîmplă asta. - Drace! Ultimul lucru de care aveam nevoie în sea ra aceasta era să discut despre ciocniri. - Poftim, asta se întîmplă chiar acum, zise Cleo mîn gîindu-l pe umăr. Cred că amîndoi trebuie să stabilim ceva, Max. Nu poţi intra în această familie şi să începi prin a-ţi impune punctul de vedere, aşa cum ai făcut la Curzon International. Dacă amîndoi vrem ca relaţia noastră să meargă bine, trebuie să învăţăm să lucrăm în echipă.
Max nu făcu nici o mişcare. Tensiunea acumulată în )\ era palpabilă. - Şi asta ce vrea să spună? Cleo se uită la el cu o senzaţie de regret. Avea ;entimentul că păşise pe un cîmp minat. - încerc doar să discut despre problema noastră eciprocă. Max făcu prima mişcare; d ă d u cuvertura la o parte ;i se a ş e z ă pe marginea patului. Luă bastonul şi se idică. - Ce-mi spui tu acum vrea să însemne că, dacă nu acem lucrurile cum vrei tu, relaţia noastră, aşa cum o lumeşti, se va rupe? - Max, zise ea strîngînd pătura la piept. Pentru Dumîezeu, nu am spus una ca asta. Trebuie doar să rezol văm problemele de comunicare. - Probleme de comunicare sună echivalent cu „Max, im îndoieli asupra faptului că mă mărit cu tine". - Nu e adevărat, replică ea. Avem o mică problemă n modul cum ne raportăm unul al celălalt, asta-i tot. - Nu mă ameţi cu teoria despre comunicare psihoîu-ştiu-ce. Max o privi cu ochi ameninţători. Spune ce ai ie spus. - Nu e nimic de spus. Cleo rămase surprinsă de eacţia lui. încerc să-ţi spun că nu te poţi aştepta să mă rez\ dîndu-mă la o parte şi lăsîndu-te să conduci familia fi restul. Acum nu mă miră de ce Kimberly se temea »ă-ţi ofere un loc în consiliu. Ştia că vei prelua cohdu:erea cu prima ocazie. Max se uită la ea de parcă ar fi primit o palmă, îtrînse bastonul foarte tare. - Asta crezi tu că încerc să fac? Să preiau controlul amiliei şi al hanului? Cleo îl privi îngrozită.
334
- Sigur că nu. Se ridicş pe genunchi în mijlocul patului. Max, îmi răstălmăceşti vorbele. - Chiar aşa? Ce anume răstălmăcesc? Totul mi so pare foarte clar. Crezi că vreau să preiau conducerea şi, dacă nu fac totul aşa cum îti convine ţie, renunţi la căsătorie. Cam asta vrei să spui, nu? - Nu renunţ la căsătorie. Te rog, vrei să încete/i să-mi atribui cuvinte pe care nu le-am spus? - Folosesc aceleaşi cuvinte ca tine. Cleo îşi pierdu cumpătul. - Pentru Dumnezeu, ce problemă ai? De ce nu vroi să vin cu tine mîine la întîlnirea cu Spark? - Pentru că nu vreau să fii acolo. E un motiv în deajuns de clar? - Nu, nu este. Max se duse la fereastră şi privi afară. - Atunci alt motiv nu vei afla. Dacă nu eşti de acord, va trebui să decizi singură ce vei face în continuare. Tonul rece pe care făcuse afirmaţia o lăsă mută po Cleo. Inima îi bătea cu putere şi se simţea rănită, sin gură. Se întrebă de cîte ori în viata lui Max aşteptase ca aljii să ia decizii care să-l trimită în următoarea casă adoptivă temporară. Cleo se dădu jos din pat, oftă şi alergă spre el, la fereastră. îl cuprinse cu braţele amîndouă şi-şi sprijini capul pe pieptul lui gol. - Max, vrei să afli o noutate? Acum nu mai merge aşa. Max îi atinse părul cu un gest temător. - Ce vrei să spui? Cleo se uită în ochii lui şi-i cuprinse bărbia întro palme. - Nimeni nu te va exclude din familie doar pentru că de multe ori eşti încăpăţînat ca un catîr şi pentru că ai uneori tendinţa să guvernezi prin dictatură.
335
jj; - Nu? întrebă el căutîndu-i privirea. în ochi i se citea Resemnarea indiferent de soarta pe care o va avea, dar şi puţin optimism. - Nu, răspunse Cleo şi se ridică pe vîrfuri ca să-l sărute. Acum eşti de-al nostru. Nu contează dacă din cînd în cînd mai dai greş, ai uitat? Privirea lui Max era foarte enigmatică în acele mo mente. - Eşti sigură? - Sînt sigură. Desigur, în schimb, va trebui să-mi suporţi şi mie toanele şi tendinţele de a te scoate din sărite. De exemplu, nu voi renunţa la această pretenţie de a merge cu tine la întîlnirea cu Spark. Aşa e viata de familie. Mai dai, mai primeşti. Ce naiba, nimeni nu e perfect! Max nu părea deloc amuzat de cuvintele ei. - Cleo... -Da? - Lasă. Max o lipi de trupul său şi o strînse atît de tare, încît Cleo se temu că-i va frînge o coastă, însă nu se întîmplă nimic. Peste cîteva clipe Max o conducea înapoi în pat. După o vreme Max se rostogoli pe o parte a patului, feliberînd-o pe Cleo de greutate. - Mîine poţi să vii cu mine, îi spuse el. Cleo se întrebă de ce vorbise ca un jucător înrăit care tocmai pariase tot ce are pe o singură carte.
întîlnirea fusese aranjată pe teritoriu neutru. Spark îi propusese lui Max să se întîlnească la un motel la pa-
336
truzeci de mile depărtare de Harmony Cove. Max ac ceptase. Aproape toată noaptea se gîndise la întîlnire. Totuşi, amintirile îl năpădiră cînd Spark deschise uşa camerei pe care o închiriase. Oricît ar fi încercat să despice firul în patru, Max nu putea trece peste faptul că îi datora mult lui Spark. Spark fusese cel care îl iniţiase pe Max în arta do calitate şi-i hrănise pasiunea pentru a colecţiona capo dopere. Tot Spark îi dăduse pe mînă cîteva dintre celo mai strălucite pînze pictate în ultimii douăzeci de ani Spark îl prezentase pe Mâx lui Jason Curzon. - Ei bine, zise Spark pe jumătate amuzat, însa apreciativ la adresa lui Max. A trecut mult timp, Fortune. V ă d că te-ai descurcat bine şi de unul singur. Greu do crezut că era o vreme cînd trăiai din comisioanele mele. Spark nu se schimbase prea mult. Arăta la fel do pus la punct şi elegant ca în urmă cu douăzeci de ani. Avea pe chip aceeaşi expresie de compasiune şi plic tiseală care-i intimida pe colecţionarii timoraţi. - Hai să nu pierdem timpul cu amintiri, zise Max. O strînse de mînă pe Cleo. O cunoşti pe logodnica mea, cred. - Logodnică? zise Spark. îmi pare rău pentru tine, draga mea, pentru că Al făcut eroarea de a te îndrăgosti de Fortune. Ce păcat! Intraţi. Cleo se uită la el scrutător. - Am venit să discutăm despre tablouri, domnule Spark. Să lăsăm conversaţiile sterile. - Ah, da, tablourile de Luttrell. Spark îi invită să ia loc şi se aşeză la rîNdul său. îşi puse un picior pe genunchiul celuilalt. Trebuie să recunosc, Max, că m-a uimit telefonul tău de ieri. Presupun că eşti gata să negociem?
337
- Nu e vorba de nici o negociere. C î n d şi dacă vor fi găsite pînzele, ele îmi aparţin. Nu intenţionez să le vînd. - Dar am o chitanţă de vînzare de la Jason Curzon, zise Spark privindu-l cu ochi de vulpe. Prin ea totul devine clar: Jason mi-a vîndut tablourile înainte de a muri. - Chitanţa este un fals asemănător cu Maraston-ul pe care i l-ai vîndut unui colecţionar din Portland anul trecut, spuse calm Max. - Nu poţi dovedi că tabloul era un fals. - Sigur că pot. Originalul e la mine, spuse Max zîmbind. Spark păru uşor iritat, dar îşi reveni imediat. - Minţi. Max dădu negativ din cap. - Nu, Spark, nu mint. Amîndoi ştim că nu am blufat niciodată. Acum trei ani am cumpărat originalul şi de atunci stă pe perete, în galeria mea. Dacă insişti cu chitanţa, voi lua legătura cu colecţionarul din Portland şi-i voi sugera să ducă tabloul la un expert, pentru con statare. - Tu eşti o autoritate în privinţa artei lui Maraston. - Exact. Voi fi bucuros să-mi ofer experienţa şi cred că şi colecţionarul din Portland îmi va fi recunoscător. Cred că nu mă hazardez dacă spun că s-ar putea să vrea banii înapoi de la tine. Nu va mai cumpăra nimic de acum încolo de la tine şi nici alţii care vor auzi povestea lui, lucru care mi se pare uşor de făcut în cercurile pe care le frecventezi. - Ticălosule! exclamă Spark mai degrabă resemnat decît jignit. Spark era totuşi un om de afaceri, îşi zise Max în sinea lui. Ştia cum să piardă.
*
338
- Sînt surprins că te mai ocupi cu falsuri ieftine. Mă gîndeam că deja ai renunţat la asemenea escrocherii. Totuşi, îţi merge bine şi dacă vinzi originalele. Ce s-a întîmplat cu tine? Nu mai rezişti cînd e vorba să cîştigi un ban repede? - Unii dintre noi nu se schimbă niciodată, nu-i aşa, Fortune? Spark arunca otravă din privire. V ă d că ai ră mas acelaşi oportunist de altădată. Sînt surprins că te-ai apucat de sedus tinere drăguţe pentru a pune mîna pe ce vrei. Pe vremuri aveai standarde cutremurătoare. Standardele lui nu fuseseră chiar atît de ridicate, se gîndi Max. înţelegerea pe care o avusese cu Spark era una simplă. în schimbul permisiunii de a mînui obiectele de artă pe care le preţuia mai mult decît hrana de zi cu zi, Max acceptase să nu-şi exprime părerile în faţa clienţilor lui Spark. O făcea doar atunci cînd acesta o cerea. Jason Curzon fusese singurul care îi ceruse părerea unui simplu curier al lui Spark. Max o urmărea pe Cleo cu coada ochiului. Inima i se frîngea fiindcă ştiuse ce se va întîmplă dacă o va aduce cu el la această confruntare. De aceea dorise să o ţină departe de întîlnire. Adevărul era că ea îi dărîmase apărarea prin propriile-i mijloace blînde. Max realizase cu o seară în urmă că va trebui să-şi asume riscul. Acum însă, nu ştia cum va reacţiona Cleo la acest trecut al lui nu prea stră lucitor, însă acceptă că soarta lui era în mîinile ei. - Ne-am înţeles, Spark? îl întrebă Max. - Cred că da, spuse bătrînul şi i se adresă lui Cleo. Logodnicul dumitale ţi-a spus vreodată ce făcea exact ca să-şi cîştige pîine cînd lucra pentru mine, domni şoară Robbins? Cleo se uită la Max apoi răspunse:
339
- Mi-a spus că făcea comisioane pentru dumnea voastră. - Exact. Spark părea satisfăcut. Unele erau foarte ciudate. îndatoririle lui includeau şi colectarea de obiec te de artă foarte valoroase de la anumite perspane care aveau, să spunem aşa, o reputaţie îndoielnică. Cînd lucra pentru mine, Fortune avea armă. Asta ar trebui să-ţi dea o idee, domnişoară Robbins, despre respon sabilităţile lui. - Presupun că transportul de obiecte de artă ne cesită cîteva măsuri de siguranţă şi precauţiuni, spuse Cleo. - Oh, da, într-adevăr. Mai ales cînd arta este achi ziţionată de la colecţionari cu legături în lumea inter lopă. Mai erau şi ocaziile cînd Max livra tablouri de provenienţă dubioasă. - V ă referiţi la falsuri? întrebă Cleo. - Falsuri excelente, domnişoară Robbins, zise Spark făcînd ochii mari, sticloşi. Max v ă poate confirma că, dacă mă ocup de falsuri, acestea sînt falsuri de primă clasă. în nouăzeci şi nouă de cazuri dintr-o sută nimeni nu putea spune dacă exista vreo diferenţă între un fals Spark şi originalul. - Mai puţin Max? întrebă Cleo. - Din păcate, da, el făcea excepţie. Max are un ta lent înnăscut la a spune care este falsul şi care origi nalul. Cîteodatâ talentul lui îmi era de un real folos, alteori însă, devenea agasant. - Adică vă foloseaţi de Max pentru a nu vă păcăli, asta spuneţi? V ă temeaţi însă că, dacă îi ardeaţi pe alţii, el ar fi putut să v ă dea de gol? - Exact, domnişoară Robbins. După cunoştinţa mea, a suferit un atac de integritate numai o dată în cursul asocierii noastre şi anume atunci cînd i-a livrat un ta-
340
blou lui Jason Curzon. Privind retrospectiv acum, înclin să cred că nu integritatea i-a dat un imbold, ci opor tunismul care-l copleşeşte în tot ce face. Max a văzut şansa de a-şi îmbunătăţi situaţia, nu-i aşa, Max? Max rămase cu ochii aţintiţi asupra lui. - Aveam o înţelegere, Spark. Ţi-am spus că nu voi minţi despre tablouri dacă vreun client mi-ar cere pă rerea. Jason mi-a cerut-o. - Iar la scurt timp după aceasta, Max şi-a dat de misia din funcţia de ajutor al meu şi a acceptat o ofertă mai avantajoasă, aceea a lui Curzon. Spark zîmbi şi-i spuse lui Cleo: Din nou vă avertizez să fiţi precaută cu Fortune, domnişoară Robbins. Odată ce va pune mîna pe tablourile acelea, dus va fi. - Ajunge, Spark. Cred că ne-am înţeles, spuse Max şi se ridică. Spark ridică din umeri într-o manieră elegantă. - întotdeauna noi ne-am înţeles destul de bine, For tune. - Mai e ceva. Ai grijă şi anunţă-l pe Hildebrand că nu te mai ocupi de vînzarea tablourilor. - Dacă insişti. Max se uită la Cleo şi avea sentimentul că îl aş teaptă ceva îngrijorător. - Hai să mergem, Cleo. Fără un cuvînt, Cleo se ridică şi îl urmă. C î n d Max ajunse la uşă, Spark îi spuse: - Fortune. - Ce este, Spark? întrebă Max privind peste umăr. - Te sfătuiesc să te mai gîndeşti. Am un client care plăteşte un sfert de milion pentru cele cinci pînze. Cîntăreşte bine. - Nu sînt de vînzare. - Mă temeam că vei spune asta. Spark ridică o
341
mînă. Vezi-ţi de drum. Sper să nu ne mai întîlnim vreo dată, - Şi eu sper asta. Apropo, cred că e bine să ştii că la avocatul meu se găseşte o scrisoare sigilată care va fi desfăcută doar în cazul cînd mi s-ar întîmplă un ac cident nefericit. Scrisoarea conţine o scurtă listă a celor mai desăvîrşite falsuri care în prezent stau agăţate pe pereţii cîtorva clienţi ai tăi. - Mereu ai fost un ticălos nerecunoscător, rosti Spark printre dinţi. Nu-ţi face griji. Voi aprinde lumînări pentru sănătatea ta. - Mulţumesc. înţelegerea noastră rămîne valabilă, Spark. Ţine-te departe din calea mea, iar eu voi face la fel. - Va fi interesant de văzut cum te vei adapta vieţii de familie, zise Spark ironic. Cleo se întoarse cu faţa şi zise: - Va face foarte bine, domnule Spark, vă asigur. Max citi căldură în ochii ei şi tensiunea îşi mai pierdu din intensitate. Totul va fi în regulă. Cleo nu avea de gînd să-i reproşeze pentru trecutul lui. Max ieşi în urma ei şi închise uşa camerei lui Spark. O luă de mînă pe Cleo şi nu spuse nimic. Amîndoi ieşiră din motel în ploaia rece, măruntă. - Ei, asta a fost, spuse Cleo urcînd în Jaguar. Ce părere ai? - Despre Spark? o întrebă el încordat. Aceeaşi ca la început. Nu el stă în spatele incidentelor. Dar, dacă mă înşel şi el este cel cu hărţuiala, său cel care l-a întărîtat pe Hildebrand, acum va înceta. - Eşti sigur? - Da. Spark şi cu mine ne înţelegem perfect. Ştie că-l voi distruge dacă îmi stă în cale. De asemenea ştia că-l voi lăsa în pace dacă face acelaşi lucru şi el.
342
- Pentru Dumnezeu, de ce ai lucrat de la bun în ceput pentru omul acesta? întrebă Cleo exasperată. - Aveam nevoie de o slujbă. Max trase portiera şi rămase nemişcat. Nu mai ştia ce să spună. Cleo păru preocupată de ceva. - Cred că acum ştiu de ce nu ai vrut să vin cu tine la întîlnire. - Eram mîndru de mine că nu dau greş niciodată, spuse Max. Dar acum, cînd privesc înapoi, mi se pare că toată viata mea a fost plină de eşecuri. - Ba nu, zise Cleo. Eşti puţin deprimat. O să-ţi treacă. - Crezi tu? - Sînt convinsă, răspunse Cleo. Se aplecă spre el şi-l sărută.
- Renunţ, zise Ben privindu-se în oglindă. Nu-mi dau seama cum se leagă papionul acesta caraghios. Nu mi-am pus în viaţa mea aşa ceva la gît. - Stai puţin. Vin imediat să te ajut după ce termin cu Sammy. Max îi aranja cravata micuţului. Ţine bărbia sus. Aşa. Sammy îl ascultă şi-şi ridică uşor capul, iar Max îi legă cravata. - Pot să iau şi Răţuşca cea Urîtă? - Dar nu ai unde să o laşi în timpul ceremoniei. Tu trebuie să ai grijă de inele, ai uitat? Max termină treaba şi privi admirativ spre Sammy. Băieţelul purta o copie în miniatură a smokingului lui Max şi al lui Ben. Max era conştient că atît Ben cît şi Sammy purtau pentru prima
343
dată acest veşmînt elegant. Le spusese că niciodată nu e prea devreme să înceapă. - Arăţi bine, puştiule, zise Max cu un aer mulţumit. Mămica nici nu te va recunoaşte. Sammy se admira în oglindă. - Arăt ca tine şi ca Ben, nu-i aşa, Max? - Sigur că da. Max îl ajută să-şi pună hăinuţa. Acum, ai grijă ce faci, ca să nu-ţi murdăreşti costumul pînă la ceremonie, bine? - Sigur, Max. O să fiu atent. Crezi că va veni şi O'Reilly? Sammy părea procupat. De o oră tot întreba de ce întîrziase O'Reilly. - A spus că va veni, îi aminti Max. Dacă O'Reilly spune ceva, să fii sigur de el. Adevărul era că şi Max începuse să-şi facă proble me, însă nu voia să se dea de gol. O'Reilly ştia să fie punctual cînd o cerea situaţia. în acea zi însă, părea că îşi uitase obiceiul. Max se uită la ceas pentru a patra oară în douăzeci de minute. Ceremonia de la Armonia cosmică trebuia să înceapă peste o oră. Ben nu ştia ce să facă cu capetele papionului. - Poate că a avut o pană de cauciuc, spuse Ben privindu-l pe Max prin oglindă. - Se poate, murmură Max, dar are telefon în maşină. Ar fi sunat dacă ştia că mai întîrzie. Stai, lasă-mă pe mine să te ajut. Dacă îl şifonezi prea mult, trebuie recălcat. - Nu ştiu de ce a trebuit să ne deghizăm aşa, co mentă Ben. Pierdere de timp. Mă simt caraghios în hainele astea. - Va merita cînd vei vedea reacţia Trishei. Femeile mor d u p ă bărbaţii în smoking. - Da? Ben nu părea să aprecieze ideea. Chiar crezi că îi va plăcea?
344
- Ai încredere în mine. Max se ocupă de papionul lui Ben şi făcu o fundă perfectă. Ben îşi pipăi cămaşa albă, apretată. - Dar cutele astea nu sînt caraghioase? Nu crezi că doar fetele poartă aşa ceva? - Bărbaţii poartă cămăşi cu cute la piept de mai bine de două sute de ani. Nu eşti singurul. - Precis nu semăn ca un chelner de restaurant de lux? zise Ben descumpănit. - Arăţi ca James Bond, îl asigură Max. - Aş vrea să arăt ca tine, mormăi Ben. Aş şti că nu sînt caraghios. Tu arăţi mereu cum trebuie, ştii? Ben îşi căuta cuvintele. Mereu arăţi bine. Max se simţi flatat. Nu-şi amintea pe cineva care să-i fi făcut vreodată complimente. - Să ţii minte că trebuie să porţi hainele cu aerul că tu eşti mai elegant decît ele. - Dacă spui tu. Ben se privi în oglindă şi văzu că Max îşi lega papionul cu gestul sigure. Unde ai învăţat să faci asta? - Jason m-a învăţat. Max fu pătruns de amintiri cînd termină de legat papionul la gît şi făcu ultimele retuşuri la costumul lui Ben. în urmă cu doisprezece ani şi el fusese la fel de refractar la purtatul smokingului cum era acum Ben. Jason îi făcuse nodul la papion şi îi arătase cum se fixează butonii. Era o mare satisfacţie să împărtăşeşti cu un bărbat mai tînăr arta pregătirilor şi a îmbrăcării pentru ocazii speciale, se gîndi Max. Mai ales cînd acest tînăr era la fel de necizelat şi neîndemînatic cum fusese el cîndva. - Gata, aşa. Hai să vedem, zise Max făcînd un pas înapoi ca să-şi admire opera. Perfect. Parcă te-ai născut pentru smoking.
345
' Ben se privi în oglindă. Ochii îi străluceau. îşi în dreptă umerii. - Nu arăt mai în vîrstă? \ - Eşti tare! exclamă Sammy. Arăţi grozav, Ben. k - Da, nu-i aşa? Ben îşi netezi poalele jachetei. - Exact ca Max, comentă Sammy. îşi luă rătuşca la subbrat; - Deci sîntem toţi gata, da? spuse Ben păşind la teral. Parcă şi mersul îi era schimbat acum. Sammy intră în panică. - Dar nu putem să plecăm fără O'Reilly. - O să-l aşteptăm, îl asigură Max. Sammy, du-te la fereastră şi vezi dacă apare. - Bine, spuse micuţul şi fugi la fereastră. Max se întoarse către Ben. - Mai avem de făcut ceva înainte de a pleca spre Armonia cosmică. Scoase ceva din buzunarul jachetei. Era un plic cu bilete de avion. - Ce ai acolo? întrebă Ben. - Voiajul vostru de nuntă, zise Max punîndu-i lui Ben în buzunar plicul. Plecaţi în Hawaii o săptămîna. Cadou de la familie. - Hawaii... zise Ben. Credeam că plec cu Trisha la Seattle. - S-au schimbat planurile. Azi după-amiază mergeţi la Seattle cu -maşina, dar în loc să mergeţi la hotel în centru, mergeţi la aeroport. Max surîse ştrengăreşte. Rămîneţi o noapte la hotelul aeroportului şi dimineaţă luaţi avionul. - Hawaii... Ben repeta fermecat. Dar nu ne putem permite să mergem acolo. - Cum am spus, e cadoul familiei, spuse Max, şi se mai uită o dată în oglindă. Să nu-ţi faci griji, Ben. Cînd ajungeţi la Honolulu, v ă va aştepta o limuzină. E scris
346
numele vostru pe parbriz. ' - O limuzină. Sfinte Sisoe! Trishei nu-i va veni sa creadă. - Totul a fost plătit în avans. Nu trebuie să-i daţi nici bacşiş şoferului, ai înţeles? - Da. Nu-i dau bacşiş. - Limuzina vă va duce la Curzon Paradise. Chiar po plajă. Veţi fi cazaţi într-un apartament nupţial. - Apartament nupţial? Ben era cu totul pe altă pla netă. Dar cred că a costat o avere. ' Chiar aşa era, se gîndi Max, însă nu avea să-i spună lui Ben. - Directorul hotelului îmi e prieten. îmi e dator cu un serviciu. Ce-i datora acesta lui Max era treaba lui. Oricum Max plătise preţul intreg al apartamentului. Acum, cînd nu mai lucra pentru Curzon, nu dorea să se înda toreze cu nimic. Semnezi cu numele tău, ai înţeles? - Doar semnez? - Da, chitanţa de hotel, de masă, echipamentul pentru scufundări subacvatice şi rochia tradiţională po care i-o vei cumpăra Trishei. Semnezi doar. - Doamne, nu-mi vine să cred! Trisha ştie ceva? Max surîse şi dădu neagtiv din cap. - Nu. Tu îi vei spune pe drum spre aeroport. - O să leşine, zise Ben. Va fi nespus de fericită. - Tocmai asta şi dorim cu toţii. - Mamă, Max, asta e ceva grozav! Ben se uită la el foarte serios. Nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc. - Ţi-am spus că e cadou de la familie, nu doar de la mine. Dacă vrei să ne mulţumeşti, ai grijă de Trisha şi de copil cum poţi mai bine. - Aşa voi face, promise Ben. - Pe urmă să vă întoarceţi imediat după luna do miere ca să mă salvezi de la ce dezastre casnice se vor
347
letrece între timp. - Stai liniştit, surîse Ben. Nu te las singur cu inrtalaţiile. Doamne, nu-mi vine să cred! Hawaii. Sper să fiu fac vreo greşeală la aeroport sau să mă fac de rîs la hotel. I Max îi puse o mînă pe umăr. - Ascultă-mă, prietene, îţi voi da cîteva sfaturi î n ţelepte care să-ţi ajungă pînă la bătrîneţe. Ben deveni dintr-o dată serios şi-l ascultă pe Max cu atenţie. - Sînt numai ochi şi urechi. - Nu e nimic dacă mai dai greş cîteodată, zise Max. Ai priceput? - Da, spuse Ben rîzînd. Cred că asta voi ţine minte. |- - A venit! A venit! începu să strige Sammy. O'Reilly B venit! C o b o a r ă din maşină. ' - Poartă costumul verde? întrebă Max. :~ - Nu. E în smoking, ca noi. Şi ţine în mînă un cadou ftiare învelit în hîrtie lucioasă. - Atunci totul e în regulă, spuse Max. Hai să mer gem, îşi luă jacheta şi se îmbrăcă. Se mai uită o dată la Ben şi la Sammy, surîse mulţumit, apoi zise: O să le imim pe doamne, prieteni. Ben şi Sammy se priviră zîmbind. O'Reilly se plimba nervos în holul de la intrare şi se juita la ceas. Max, Ben şi Sammy coborîră şi ei. George venise mai devreme s ă rămînă la recepţie şi îi privea pe jtoţi admirativ. f - Ce te-a reţinut? îl întrebă Max pe O'Reilly. - îţi spun mai tîrziu. - Bună, O'Reilly, spuse Sammy venind în grabă lîn g ă el. îmi era teamă că nu vii. O'Reilly se lăsă pe vine în faţa micuţului şi surîse. - Doar ţi-am promis că vin, nu-i aşa?
348
- îhî, zise Sammy. Ben spunea că poate ţi-a rama-, maşina în pană. - Nu. Am avut putină treabă. Hei, stai să te văd mai bine, puştiule. Dar ce eleganţi sînteti toţi trei! V ă d c i Max a avut de lucru. El e singurul tip pe care-l cunosc, care ştie să lege un papion. Al meu este legat de l i magazin. - Max spune că trebuie să fiu elegant pentru că eu am grijă de inele, îl informă Sammy. - E o treabă foarte importantă, recunoscu O'Reilly. Se uită admirativ la Ben. Deci a vent ziua cea mare. Eşti gata? - Mai gata ca oricînd, spuse Ben vesel. Familia no trimite pe amîndoi în Hawaii. Poţi crede? O'Reilly se uită la Max. - Da, pot crede. îi dădu cadoul lui Ben. Asta e pen tru tine şi Trisha. - Mulţumesc. Ben îi d ă d u pachetul lui George. Pune-I lîngă celelalte, te rog. Trisha vrea să deschidem cadourile după ce ne întoarcem. - Bine, spuse George. Puse cutia în spatele biroului, apoi îl privi admirativ pe Ben. Mult noroc vă doresc, Ben. - Mulţumesc, George. Ben i se adresă lui Max: Cred că sîntem gata, nu? - Da, sîntem gata. Max trecu încă o dată în revista formaţia şi surîse mulţumit de treaba bine făcută. Văzu că Sammy avea un punct negru pe nas. De unde ai asta? îl întrebă el, apoi luă un şerveţel de hîrtie şi l şterse pe micuţ. - Nu ştiu, spuse Sammy, vădit necăjit. Poate de la Răţuşca cea Urîtă. - Da. Trebuia să fi ştiut. Max aruncă şerveţelul la coş. Gata. Toată lumea în maşină. Sammy ieşi primul,
349
ten îl urmă, iar Max aşteptă să rămînă singur cu O'Reilly. - Cît e de serioasă treaba? - A ş vrea să-ti pot da un răspuns la asta, zise )'Reilly. O să-ti povestesc pe larg mai tîrziu. între timp u cred că e bine să o lăsăm singură pe Cleo. Max îngheţă. - Dumnezeule, O'Reilly, nu poti să-mi dai foc şi pe rmă să mă laşi să ard mocnit. - Povestea e prea lungă. Nu vreau să audă Ben sau ammy. - Are... legătură cu moartea părinţilor ei, aşa-i? - Poate. Nu am încă toate răspunsurile, Max. Regret. - Pe toti dracii! Max luă bastonul şi ieşi din casă.
- Poti să crezi că asta e prima nuntă la care merg în fară de a mea? zise O'Reilly la o oră după ceremonie, înd stătea cu Max lîngă masă. - înseamnă că eşti cu două înaintea mea, spuse lax muşcînd dintr-un buşeu cu somon. - Pe mine m-ai păcălit. Arătai de parcă ştiai exact ce ebuie să faci, cînd ai luat locul cavalerului de onoare. - Din cauza hainelor. Cine poartă haine adecvate caziei, arată ca şr cînd ar şti exact ce să facă şi lupta e a şi cîştigată. - Mi se pare că aud o perlă de înţelepciune a lui ason Curzon. - Chiar asta este. Max se uită prin mulţime, o căuta pe Cleo. Era în ompania unor localnici, a Andromedei şi a Stelei Dimietii. Avea părul strîns într-un coc, iar într-o parte îşi
350
prinsese un şirag de trandafiri galbeni care constrastau cu şatenul-roşcat al părului. Arăta perfect în rochia galbenă, decoltată şi strînsa pe talie. Max o admiră şi în acelaşi timp se întrebă cu durere în suflet dacă nevoia de a o avea va scădea în intensitate vreodată. Se îndoia că va fi aşa. Bănuia ca de fapt se va intensifica de-a lungul timpului. Femeile de la Armonia cosmică transformaseră holul casei pensionarilor într-o elegantă sală de ceremonii decorată în galben şi alb. Fusese scos tot ce era mal bun. în mijlocul sălii stătea Trisha, într-o frumoasă ro chie albă de mireasă, lîngă Ben, mîndru de parcă toc mai ar fi fost încoronat. Se uită la Max şi surîse. Sammy alerga printre invitaţi şi se servea cu tot ce I se părea mai gustos şi conţinea zahăr. - Puştiul o să fie şi mai vioi pînă la sfîrşitul zilei, comentă O'Reilly privindu-l. Oare de unde au atîta ener gie la vîrstă asta? Max se întoarse spre el şi admise că nu ştie. - Zău că nu am idee. Hai, spune-mi toată povestea la-o de la început. O'Reilly muşcă dintr-un sandviş. - Am trecut în revistă tot ce era legat de moartea părinţilor lui Cleo. A avut dreptate în privinţa unui lucru: tatăl ei nu era genul de om care să tragă cu pistolul, apoi să se sinucidă. - A ş a spun toţi după ce se întîmplă. „Tipul părea do treabă". - Da, ştiu, dar Cleo are dreptate. Nici domnul, nici doamna Robbins nu au fost cunoscuţi ca persoano violente, cu ieşiri necontrolate. Nu sufereau psihic şi nu prezentau tendinţe depresiv-sinucigaşe. Nu avuseseră eşecuri financiare recente şi nici nu li se diagnosticaso vreo afecţiune incurabilă.
351
- Cu alte cuvinte, nu există factori motivationali, puse Max. Nu-i de mirare că şi ea a crezut ce i-au spus utoritătile, comentă Max privind spre Cleo. îi cunoştea rea bine ca să creadă orice. - - Cred că altceva s-a petrecut, spuse O'Reilly. Cînd toerson a încercat să afle ce, a găsit şi răspunsul. - De la cineva care nu dorea ca investigaţia să connue? - Poate. încă nu ştiu exact, Max. - Robbins concediase recent pe cineva care să cau* răzbunare prin a-l ucide? O'Reilly ridică din umeri. - Era om de afaceri, deţinea o firmă de produse lectronice apreciabilă. Angajase şi concediase pe lulţi. Nu am găsit nici o dovadă care să ateste că erau meninţaţi sau în pericol. Probabil că şi politia a făcut ercetări în acest sens la vremea respectivă. - Altceva? - Singurul lucru pe care l-am aflat a fost că Robbins fost citat ca martor al acuzării într-un caz de crimă, cu oi ani înainte de a fi ucis. Nu ştiu dacă există vreo Kjătură, dar ştiu că tipul a fost condamnat şi închis. - Pentru mai mulţi ani. - Ştiu, dar atît am aflat deocamdată. O'Reilly privi pre masă cu ochi mari, flămînzi. Ce naiba e chestia aia are pluteşte în vasul cu punci? Max se uită în direcţia indicată. - E Răţuşca cea Urîtă. Poate să înoate oriunde. Nici u-ţi dai seama pe unde o găseşti uneori. - Nu glumeşti? - Nu glumesc. Cred că e mai bine să scot raţa din as pînă nu observă careva. Max se duse către vasul e cristal. - Max? îl strigă Cleo. Max se opri.
352
- Aici, Cleo. - Ah, iată-te. Cleo se apropie de el. Era b.ucuroasn Te căutam pe tine şi pe O'Reilly. Fotograful e gata să ne facă fotografiile. Haide, să mergem pînă ce Sammy mai e înăuntru. - Fotografii? zise Max uimit. Cu O'Reilly şi cu mine - Desigur. Cu voi şi cu ceilalţi. Cleo îl luă de mînă Fotograful a făcut portretele celor doi miri, iar acum se fac fotografiile de familie. - Fotografii de familie? zise Max cerînd ajutorul lui O'Reilly. - Lasă-I în pace, îi spuse acesta lui Cleo. Max nu o obişnuit să fie fotografiat cu familia. - Bine, dar ar fi cazul să se obişnuiască, spuse Cleo. Steaua Dimineţii vrea să se apuce serios de fotografii. - Chiar vrei să apar şi eu? o întrebă O'Reilly. - Sammy şi Sylvia au insistat. - Da? spuse O'Reilly bucuros. - Da, răspunse Cleo. Zece minute mai tîrziu Max se găsea alături de Cleo, de Andromeda, Steaua Dimineţii, SyMa, O'Reilly şi Sammy. Formau un semicerc în jurul Trishei şi a lui Ben - Zîmbiti cu toţii, le spuse fotograful. - Staţi puţin, zise Sammy ieşind din formaţie. Am uitat Rătuşca cea Urîtă. Să o aduc. - E în vasul cu punci, îi spuse Max. Ţi-o aduc eu. în sfîrşit fotograful declanşa aparatul. Portretul do familie era acum complet şi includea şi o rătuşcă de cauciuc. 9
Capitolul 1 8
- Nădăjduiesc că aţi păstrat aceeaşi cameră pentru mine, domnişoară Robbins, zise Herbert T. Valence în timp ce completa fişa de înregistrare la han. Nu-mi pla ce să schimb camerele. - Da, ştiu domnule Valence. 210 e pregătită. Cleo surîse şi-i dădu cheia lui Valence. Puteţi să folosiţi sa lonul pentru seminarii, ca în trecut. Valence închise şi deschise pixul de cinci ori înainte de a-l pune la loc în buzunarul sacoului. - Sper ca de data aceasta să nu mai fie probleme cu electricitatea. - Ţinem pumnii strîşi şi ne rugăm să nu mai fie nici o furtună săptămîna aceasta, zise ea veselă. - Eu nu cred în noroc, zise Valence. Deja a m citit prognozele şi se pare că va fi senin. - Minunat. Se pare că şi de data aceasta aveţi o echipă serioasă. Am înregistrat cincisprezece persoane care spun că au venit pentru atelierele practice. - Cincisprezece este cifra ideală pentru un seminar. Nu pot garanta rezultatele dacă trebuie să lucrez c u un grup mult mai mare. Sînt cunoscut pentru rezultatele pe care le obţin întotdeauna. Trebuie să-mi păstrez repu-
354
- Sigur, domnule Valence, mi-aţi mai spus-o şi altă dată. Cleo îşi zise că merita să-l răsfeţe puţin pe Va lence, cu toate ciudăţeniile lui, fiindcă îi aducea clienţi la han. Cîteodată o mai enervau personalitatea lui rece, inflexibilă şi manierismul exagerat. V ă doresc o şedere plăcută. Valence îşi luă cheia şi spuse pe un ton iritat: - Domnişoară Robbins, eu nu am venit aici pentru distracţie. Sînt venit în interes de afaceri. Cleo se scarpină la nas şi-i spuse Sylviei: - Ştii ceva? Cred că domnul Valence devine mai enervant ca niciodată. Pare foarte încordat. Sylvia scoase capul din birou. - Gîndeşte-te doar la bani. - Ştiu, dar mi se pare exagerat. Te-ai gîndit vreodată că Max şi domnul Valence au ceva în comun? - Ca de exemplu? - Reputaţia. - Ai dreptate, rîse Sylvia. Dar există o mare diferenţă între cei doi. - Care anume? - Pe unul îl iubeşti, iar de celălalt nu-ţi pasă. - Ce-ai spus? întrebă Cleo mirată. - M-ai auzit. Pe Max îl iubeşti. Cleo se uită la ea şi o întrebă disperată. - Se vede chiar atît de evident? - l-ai dat tot ce a dorit, inclusiv pe tine însăţi. Eşti o femeie generoasă, Cleo, dar nu ai fost generoasă ca acum cu nici un alt bărbat. Ai avut un punct pînă la care te expuneai. Nu ai mai făcut-o cu Max. - Ştiam că e diferit, chiar din clipa cînd l-am văzut. El era bărbatul din oglindă, şopti Cleo. Acela din cartea mea. - M-am gîndit eu că aşa este.
355
Cleo trecu uşor cu degetele pe suprafaţa lucioasă a biroului. - Am devenit şi eu o piesă din colecţia lui. - Mi se pare corect. L-ai făcut pe Max parte din familia ta, nu-i aşa? - Hai să-ţi spun ceva ce nu am mai spus nimănui, zise Cleo după o oarecare ezitare. De multe ori mă tem, Sylvia. - Te temi de Max? Nu te cred. Poţi să-ţi laşi viaţa pe mîinile lui Max, ştii prea bine. - Nu la asta mă refer, spuse Cleo strîngînd marginea biroului. - Mă tem că nu-şi va da voie să mă iubească. Ştie ce să facă pentru a avea ce-şi doreşte şi ştie cum să păstreze, însă are un instinct de protecţie mult mai dez voltat decît mine. L-a transformat în artă, dacă-mi scuzi expresia. - l-ai spus că îl iubeşti? - Nu, răspunse Cleo imediat. Nu am vrut să-l forţez la ceva. Am aşteptat să se trezească într-o dimineaţă şi să-şi dea seama că mă iubeşte, dar de multe ori nu sînt sigură că şi-ar da seama că e vorba de iubire dacă ar simţi-o. Bărbaţii sînt foarte stranii uneori. - Atunci va trebui să faci tu prima mişcare, Cleo. Nu cred că Max poate. Cleo se uită cu atenţie la un tablou din hol. Celelalte două tablouri cu peisaje marine erau la mansardă. Cînd îl privi mai atentă nu mai văzu marea înspumată pictată de Jason Curzon. V ă z u în ramă o reflexie misterioasă. Era Max, bărbatul pe care-l aşteptase de-o viaţă. El intrase în viaţa ei şi o eliberase, însă Cleo ştia că deo camdată ea nu-i întorsese favoarea. Max era tot ţinut ostatec în oglindă. Nu reuşise. Nu reuşise încă să-l eli bereze.
356
Cleo şi Max reuşiră să urce în dormitor de-abia după miezul nopţii. Ea era epuizată. Participanţii la seminar se apuca seră să petreacă, mai degrabă decît să urce cele cinci trepte spre succes şi prosperitate. Rămăseseră încă în salon unde făceau gălăgie, însă George o asigurase că poate să se descurce şi singur. - încă un grup ca acesta şi Valence ar face mai bine să-şi tină seminariile în stradă, zise Cleo căzînd pe mar ginea patului. îşi scoase pantofii şi clama din păr. - Cred că gaşca de jos este mai hotărîtă ca altele. Max o privi cum mişcă încet capul, eliberîndu-şi părui. Surîse enigamtic, precum bărbatul din oglindă. Şi eu sînt obosit. - Ai avut o zi grea. - Cea mai grea parte de-abia acum urmează. Se apropie de pat şi rămase în picioare în fata ei. îi cu prinse obrajii între palme. Sper să mă ridic la înălţimea aşteptărilor. - De cînd eşti maestru al vorbelor cu dublu înţeles? - De cînd am citit capitolul cincisprezece. Max o aşeză pe spate, întinsă pe pat şi se postă deasupra ei. Cel mai nostim capitol din Oglinda. - Mă bucur că ti-a plăcut. Cleo îl simţi deasupra ei cu toată greutatea şi tăria lui. Simţi că oboseala trece şi în locul ei se instalează plăcerea anticipaţiei. Max o privi cu ochi grei. - Totul la tine îmi place, Cleo. O sărută. Cleo surîse şi îl împinse uşor pe-o parte. Se ridică, îşi scoase ochelarii, apoi începu să-şi descheie nasturii
357
be la cămaşă privindu-l cu senzualitate. - Apropo, ai citit capitolul şaisprezece? îl întrebă ea. - Şi acesta mi-a plăcut, răspunse Max aşezîndu-se pe spate, cu mîinile sub cap. O provoca prin zîmbetul său. Vrei să interpretezi scena pentru mine? - Dacă vrei. - Vreau, spuse el răguşit. Dar fă totul încet. Nu vreau să pierd o mişcare din scenariu. Excitată de tonul lui şi de încurajarea lipsită de orice oprelişte, Cleo îşi descheie toţi nasturii şi lăsă marginile cămăşii uşor depărtate, atît cît să se vadă o parte din sîni. - Să nu uiţi de oglindă, îi aminti el. Cleo se duse la oglindă şi se privi. Avea părul liber, căzîndu-i pe umeri. Privirea îi era învăluită de mister. Arăta provocator. Ea era fantezia, dar şi creatoarea fanteziei. Era se ducătoarea şi sedusa. Se simţi plină de putere şi de feminitate. Max nu făcea o mişcare. Cleo ştia că se uită la ea şl ar fi dorit să pătrundă amîndoi dincolo de sticla argintie, în altă lume. îi tremurau degetele cînd îşi descheie blugii. Trase fermoarul, apoi pantalonii, pînă ce rămase doar cu chi loţii minusculi. Se uita numai în oglindă. Din locul unde stătea Max o vedea cu spatele. Capetele cămăşii deabia dacă acopereau curba feselor. Prin materialul mă tăsos, transparent, se vedea triunghiul întunecat al regiunii pubiene. Cleo simţi focul privirilor lui Max. Era bucuroasă că trezise în el dorinţa. Astfel era conştientă de puterea ei de femeie şi avea de gînd să fie extrem de generoasă. - Sînt în genunchi, îi spuse Max. Privirile lor se întîlniră în oglindă. Cleo simţea că
358
puterea pe care o simţea ea era legată de puterea din el. Trebuia savurată doar în prezenţa unei forţe opuse. Max radia puterea lui proprie printr-un surîs care i înmuie lui Cleo genunchii. - Şi eu, răspunse ea provocării. - Atunci totul va fi şi mai interesant. Cleo îşi scoase cămaşa cu o mişcare bruscă, seu turîndu-|i umerii. în oglindă îşi văzu sfîrcurile întărite de privirea lui Max. - închipuie-ţi că te mîngîi, spuse Max. - Dar nu mă atingi, zise Cleo. - Priveşte în oglindă şi imaginează-ţi că stau în spa tele tău. Mîinile mele sînt pe sînii tăi. îţi simt sfîrcurile sub palme. Sînt mici, tari, ca nişte căpşuni. - Căpşuni? - Căpşuni cu frişca. Foarte dulci, zise Max. Foarte proaspete. Vreau să le gust. Simţi limba mea peste ele? Cleo se simţi inundată de o senzaţie plăcută. Sfîrcu rile se colorară şi deveniră şi mai tari. închise ochii, iar senzaţia se intensifică. - Da, îţi simt gura. - Cum este? Cleo se concentra, apoi răspunse: - Fierbinte. Umedă. Puternică. - Tu mă faci puternic, Cleopatra. Unde vrei să te mai ating? - Mai jos. Cleo redeschise ochii şi căută privirea lui Max. Vreau să-ţi cobori mîinrle. - Unde, între picioare? - Da, spuse ea şi se cutremură la gîndul acesta. - Eşti perfectă, Cleo. Moale şi fierbinte. Max se opri, ca şi cînd ar fi explorat cu adevărat feminitatea ei. Te pregăteşti pentru mine, Cleo? - Da. Cleo simţi ceva straniu între pulpe şi realiză că
359
,era pregătită pentru a-l primi. Şi tu eşti tare? I - Eu înnebunesc, zise Max. Pune mîinile deasupra s\or mele. - Unde sînt mîinile tale acum? - Oriunde ai vrea tu să fie. - Aici, şopti ea. Puse uşor mîinile pe marginea chilotului, apoi îşi mîngîie abdomenul. Ridică degetele şi-şi cuprinse sînii, oferindu-i bărbatului din oglindă. - Cred că mi-a ajuns fantezia. Nu ştiu ce simţi tu, dar eu vreau neapărat să revenim la realitate, murmură Max. - Şi eu, zise Cleo dornică să-l atingă. Max, voiam să-ti spun ceva. - Ce să-mi spui? o întrebă Max privind-o cu ochi grei de dorinţă. - Te iubesc. Max nu mai rosti nimic şi o trase deasupra lui, apoi o sărută cu ardoare.
Cleo e trezi peste cîteva ore şi constată că era singură în pat. V ă z u că Max era la fereastră; o umbră pe fundalul ferestrei şi al nopţii. După cum stătea Max, Cleo îşi dădea seama că avea ambele mîini sprijinite pe baston. - Max? - Nu-i nimic, Cleo. Mă gîndeam doar. Culcă-te. - Nu pot să dorm d a c ă te plimbi prin cameră, murmură ea. S-a întîmplat ceva? - Nu ştiu. Cleo nu-l auzise niciodată vorbind pe acest ton. Se ridică în capul oaselor.
360
- Ce este, Max? - Ţii minte ce ai simţit în ziua cînd te urmărea cineva prin ceată? - Da, ţin minte. Cred că senzaţia se numeşte pro simţire fatală. - E ca şi cînd cineva ar umbla peste mormîntul tău. - Dumnezeule, Max, ce spui acolo? Ce simţi? - Exact ce ţi-am spus adineauri. Cleo se întrebă dacă nu cumva declaraţia ei de dragoste făcută mai devreme i-a pricinuit această stare. Niciodată Max nu-i răspundea la mărturisiri şi declaraţii, deşi făcuseră dragoste cu o intensitate neobişnuita, care îi şocase simţurile. îşi asumase un risc. Acum realiza acest lucru. Max nu era obişnuit cu dragostea, îşi aminti Cleo. Nu avea cum să ştie ce simte Max cînd i se spune că este iubit. Cleo se tortura pe altarul îndoielilor. Poate că Max se simţea încătuşat cînd era iubit. Poate că nu-şi dorea o asemenea presiune. Poate că nu-i păsa dacă este iubit. Poate că nu-şi dorea decît să locuiască la hanul Cuibul Robbins. Poate că pe Cleo o dorea doar în măsura în care ea îi putea oferi o familie şi un cămin. Poate că nu o iubea aşa cum ar fi dorit ea să fie iubită. Poate că ea greşise în această seară. Cleo îşi sprijini bărbia pe genunchii strînşMa piept. - Ce vrei să faci? - Nu ştiu. M-am simţit aşa o dată sau de două ori în viaţă. De fiecare dată a fost ceva prevestitor de rău Max se întoarse cu spatele la fereastră. O să-l sun po O'Reilly. - Acum? spuse Cleo privind ceasul. Cleo se bucura fiindcă nu declaraţia ei fusese în spatele stării lui Max. E
361
-două dimineaţa. - Ştiu, spuse Max luînd receptorul în mînă. Părea că vede prin întuneric. Deodată îngheţă. - Max? zise Cleo văzîndu-l că pune la loc receptorul şi priveşte pe fereastră. Max, ce este? insistă ea, apoi se dădu jos din pat şi veni lîngă el. V ă z u la distantă o lumină portocalie. Ce se întîmplă acolo? - E Armonia cosmică, spuse Max. A luat foc. Se întoarse brusc şi merse spre celălalt colt al camerei. - Oh, Doamne! spuse Cleo. Andromeda şi Steaua Dimineţii dorm, ca şi ceilalţi. Trebuie să-i trezim. Se re pezi şi ea în.direcţie opusă, căutîndu-şi ochelarii. - Linşteşte-te Cleo, spuse Max. Mai întîi dă telefon la pompieri. - Da, sigur. Cleo luă receptorul însă nu vedea cifrele. Aprinse lumina şi reuşi să formeze numărul. - Lasă, zise Max după ce-şi îmbrăcă pantalonii şi cămaşa. Au aflat. Auzi sirenele? Cleo se concentra şi auzi la distanţă sunetul salvator al sirenelor. - Slavă Domnului! Max, să mergem repede acolo. - Eu mă duc. Tu rămîi aici. - Stai. Vin şi eu cu tine, spuse Cleo căutîndu-şi blugii. Max îi spuse pe un ton sever: - Vreau să rămîi aici. - De ce? - Fiindcă simt că ceva nu e în regulă. - Ştiu că ceva nu e în regulă. Armonia cosmică e în flăcări. Cleo îşi trăsese deja blugii şi acum se străduia să-şi îmbrace cămaşa. Mîinile îi tremurau într-o aseme nea măsură, încît nu putea să-şi încheie nasturii. Max scoase ceva dintr-o geantă, iar Cleo înlemni cînd văzu ce era. Un revolver.
362
- De unde-l ai? şopti ea privindu-l cum îl încarcă. - îl ţin la îndemnă de cînd ai fost urmărită în ceaţa atunci. Nu-ţi face probleme. O să-l arunc cînd vom scă pa de necazuri. Nu doresc să ţin o armă în casă mai mult decît tine. - Oh, Max, spuse ea cu glas tremurat. Max se apropie de ea şi-i puse mîna pe umăr. - Ascultă-mă, Cleo. Vreau să rămîi la han. Mă înţe legi? Aici eşti în siguranţă. Jos sînt oameni. George e aici. Sylvia e în camera ei. Locul e luminat suficient. Vreau să stai aici. Cleo îl privi consternată; speriată mai mult de ceea ce sugera Max. - Eşti îngrijorat din pricina mea? Armonia cosmica este în pericol. - Nu-mi place ce se întîmplă, Cleo. E ciudat un in cendiu la Armonia cosmică la această oră. Vreau să te ştiu în siguranţă pînă ce voi verifica situaţia de acolo. - Dar Max... zise Cleo alergînd după el, spre uşă. - Stai aici. Cleo remarcă tonul imperativ şi categoric şi se trezi că Max îi închide uşa în nas.- Auzi scîrţîitul podelei sub paşii lui, apoi se lăsă tăcerea. Cleo se decise. Va merge jos şi o va trezi pe Sylvia. A m î n d o u ă vor stabili d a c ă era cazul să meargă la Armonia cosmică. Sună telefonul. Cleo sări în sus. Se opri cu mîna pe clanţă şi privi aparatul ca şi cînd el ar fi prins viaţă. Mai sună o dată, urgent, iar Cleo simţi un fior rece pe şira spinării. Se duse şi ridică receptorul cu teamă. - Alo? - Cleo? Sînt O'Reilly. Vorbesc din maşină. Vin spre voi. - O'Reilly, spuse ea mai liniştită. Max tocmai voia sa te sune.
363
[ - Nu mă surprinde. Tipul ăsta e telepat uneori, mai ales cînd e vorba de necazuri. E acolo? - Nu. Tocmai a plecat. Merge la Armonia cosmică fiindcă a luat foc. - Zece mii de draci, mormăi el. Eşti sigură? - Se văd flăcările de aici. - Cleo, ascultă-mă. O'Reilly vorbi pe un ton crispat. Să rămîi pe loc, auzi? - Dar la fel mi-a spus şi Max. Dati-mi şi mie un motiv măcar. - Ceva a ieşit la iveală în sfîrşit, dar nu-mi place. - Despre ce e vorba, O'Reilly? Deja sînt speriată. - Cleo, ai ştiut că tatăl tău a fost martor la o crimă şi că a depus mărturie la tribunal cu doi ani înainte de a muri? - Sigur că ştiam, spuse ea strîngînd receptorul. A văzut un bărbat plecînd dintr-o clădire în care politia susţinea că se petrecuse o crimă. L-a identificat imediat pe om. Ce legătură are asta cu ceva? - Bărbatul acela era Emile Wynn. Criminal de pro fesie. S-au găsit probe împotriva lui, însă mărturia tatălui tău a fost cea care a ajutat acuzarea să-l găsească vinovat. Wynn a făcut închisoare. - Ştiu. O'Reilly, despre ce e vorba? Grăbeşte-te, te rog. Vreau să merg la Armonia cosmică, să văd ce s-a întîmplat. - Cu trei luni înainte de moartea părinţilor tăi, Wynn a fost eliberat temporar. - Ce? spuse Cleo privind flăcările. Nu mi s-a spus nimic despre asta. - Nu a fost chiar o ştire. Se întîmplă oricînd. Wynn a dispărut imediat şi autorităţile cred că a părăsit ţara. Era o presupunere logică, însă încep să cred că Wynn şi-a schimbat identitatea.
364
Cleo se prăbuşi într-un fotoliu. - Crezi că ar fi putut să-i ucidă pe ai mei din răz bunare? - E o posibilitate. Cleo, la proces s-au evidenţiat cîteva lucruri legate de Wynn. Era un profesionist care ţinea la reputaţia lui pînă la fanatism. Cleo se frecă la tîmple. - Ce fel de reputaţie? - Nu dădea greş niciodată şi nu lăsa urme. Era un profesionist obsedat de meserie. - Cam cum e Max, şopti Cleo. - Max? Ce tot spui acolo? - El nu greşeşte niciodată. - Da, bine, Wynn a ratat ultima dată şi tatăl tău l-a văzut. Acum tatăl tău e mort. Wynn ar fi putut să-l ucidă, apoi să o omoare şi pe mama ta pur şi simplu pentru că a fost prezentă la locul crimei. Cleo închise ochii îngrozită. I se făcuse rău de la stomac. - Fără martori. - Exact. Wynn nu lăsa niciodată martori. Ascultă, Cleo, e doar o presupunere însă cred că l-ai atras din nou pe Wynn în acţiune anul trecut, cînd l-ai angajat pe Eberson. - Nu, spuse Cleo. Nu se poate. - Cred că Eberson a făcut investigaţii şi a descoperit ceva, eexact ca mine. Poate că a fost neatent şi Wynn a aflat că e cineva care investighează cazul iar. Atunci Wynn poate că s-a gîndit că identitatea lui e în pericol. - Crezi că tot Wynn l-a omorît şi pe Eberson? - E o posibilitate. Cleo, nu vezi ce vreau să spun? Dacă am dreptate, tu eşti ţinta lui Wynn acum. Să nu părăseşti hanul. - Dar ce legătură există între asta şi ameninţările pe
365
t a r e le-am primit pentru carte? - Wynn era recunoscut ca fiind foarte meticulos. Se ştia că face cercetări aprofundate. îi place ca opera ţiunile sale să pară accidente, sau, în cazul tatălui tău, sinucideri. Are reputaţia unuia care se ocupă temeinic de scenariu înainte de a da lovitura. - Crezi că s-a interesat de mine, a aflat că am scris Oglinda şi a decis să pregătească un scenariu după care să par a fi fost ucisă de vreun cititor nebun? - Cred că ştie ce mult înseamnă pentru tine Armonia cosmică. Nu-mi place ideea cu incendiul. E prea mare coincidenţa. - Aşa spunea şi Max. - Max se duce într-acolo acum? -Da. - Bine. Stai pe loc, Cleo. Să nu ieşi afară pînă ce nu se întoarce el. Cleo nu mai protestă. - Bine. Mă duc să o trezesc pe Sylvia. 0 să dăm o raită pe aici pînă ce se termină povestea-cu focul. - Vin şi eu cam într-o oră. Spune-i Sylviei că vin spre voi, te rog. - Te va aştepta. Te vom aştepta cu toţii. - E bine să ştiu asta, zise O'Reilly. A trecut mult timp de cînd nu m-a mai aşteptat nimeni. Acum trebuie să închid. Vreau să-l sun pe şeful poliţiei. Să afle şi el ce se întîmplă. - O'Reilly, la noi poliţia e un singur om. Harry e probabil pe drum. - EL acesta e necazul cu orăşelele mici. Bine, rămîi acolo. Max şi cu mine ne vom descurca. Cleo închise. Părinţii ei fuseseră ucişi deci. Omorîţi. împuşcaţi de un criminal cu sînge rece.
366
Oricum simţi o uşurare. Oricît de oribil ar fi fost adu vărul, el era preferabil explicaţiilor poliţiei că tatăl oi în nebunise şi o ucisese pe mama ei, apoi pe el însuşi. Dragostea pe care o împărtăşiseră părinţii ei nu fusese întinată de o ieşire a tatălui ei. Legătura dintro ni a fost curată, sinceră şi veşnică. Aşa cum era dragosteu\ ei pentru Max. în ciuda situaţiei, Cleo simţi vălul negru ridicat de po sufletul ei. Se ridică şi merse spre uşă. Voia să discuîo cu Sylvia. în depărtare flăcările îi mai atraseră atenţia o data Se opri lîngă fereastră. Nu puteai spune dacă era de \n clădirea principală sau de la cele învecinate. Podeaua din hol scîrţîi. Cfeo rămase nemişcată. „Trebuie să-mi menţin reputaţia". Propriile ei cuvinte îi reveniră în minte acum. „Nu to surprinde că Herbert T. Valance şi Max au ceva în co mun"? o întrebase pe Sylvia. O reputaţie. O reputaţie. Cleo se apropie de uşă, dar aceasta se deschir.n singură. Herbert T. Valence intră. Avea un pistol în mî nă. Cleo remarcă la ţeava armei ceva neobişnuit. Poato că era amortizorul, îşi zise ea. - Ei bine, d o m n i ş o a r ă Robbins, Valence surîso galant. Ne întîlnim în sfîrşit cum se cuvine. Daţi-mi volo să mă prezint. Numele meu adevărat este Emile Wynn Poate că aţi auzit de mine. Tatăl dumneavoastră m n ruinat profesional. Cleo încercă să vorbească, dar nu-şi găsea suflul Trase aer în piept, aşa cum făcea cînd medita. Trebuia să spună ceva, orice, pentru a ieşi din starea de pa raiizie. - Ticălosule, se auzi vocea ei ca un strigăt! Era atît
367
[le furioasă, încît cuvintele ieşiră pe negîndite. Tu mi-ai jcis părinţii! Valence se încruntă şi închise uşa. | - Nu am avut încotro. Mărturia tatălui tău mi-a dis pus reputaţia. Nu am putut să rezist pînă ce nu l-am jfăcut să plătească. Domnişoară Robbins, reputaţia unui bărbat este totul. - Mama... Cleo se înecă. - Şi ea a trebuit să se ducă, din păcate. îmi plă nuiesc micile drame cu deosebită grijă şi atunci am decis că o crimă-sinucidere s-ar potrivi cel mai bine pentru situaţia dată. - Ai venit şi după mine pentru că ştiai că mai de vreme sau mai tîrziu tot te găseam. Valence o privi netulburat. - Vara trecută ai angajat un detectiv de mîna a doua. Era un slab profesionist, domnişoară Robbins. Aproape imediat mi-am dat seama că-şi bagă nasul şi am făcut ce trebuia. - Cu alte cuvinte, ştiai că voi angaja pe cineva pînă la urmă, zise Cleo făcînd un pas înapoi. Valence nu-l cunoştea pe O'Reilly şi nu ştia că ace;sta aflase de el. Cleo realiză că nu trebuia să-i trădeze jpe Max sau pe O'Reilly, indiferent ce se putea întîmplă jcu ea. Era mai mult ca sigur că Valence le va lua şi lor urma. i - Din p ă c a t e , mi-am dat seama c ă vei deveni periculoasă, domnişoară Robbins. Valence îndreptase pistolul spre ea. Trebuie să recunosc că un amănunt m-a tulburat şi pe mine. Dacă aveai suspiciuni legate de moartea părinţilor, de ce ai aşteptat aproape patru ani ca să angajezi un detectiv? - Atîta mi-a trebuit ca să ajung la momentul cînd o voi putea lua de la capăt. Cleo simţea cum furia o
368
orbeşte şi alungă teama de Valence. Ticălos nebun! Mi-ai distrus familia! - Să nu mă faci nebun. Ochii îi străluceau lui Va ience. Tembelii de psihiatri din închisoare m-au scos nebun, dar s-au înşelat. Cu toţii v-ati înşelat. Eram profe sionist şi lucram perfect. Niciodată nu am greşit. Tatăl tău mi-a ruinat reputaţia. - Nu a făcut asta. Tu ai dat greş. - Să nu spui asta. Valence mai făcu un pas spre ea. Nu e adevărat. Niciodată nu greşesc, domnişoară Rob bins. Cleo se apropia de oglindă. Singura metodă de a se apăra era de a-l tine de vorbă. Omul era nebun. Se gîndi că un criminal profesionist ar fi omorît-o deja. - Şi ai de gînd să faci lumea să creadă că m-a omorît un cititor scrîntit, aşa-i? - Chiar şi dacă nu aş fi avut motive personale de a te ucide, tot meriţi să fii pedepsită pentru că ai scris Oglinda. Era mai scrîntit decît îşi imaginase la început Cleo. - De ce spui asta? - Eşti autoarea unui roman pornografic, domnişoară Robbins, rosti Valence pe un ton moralizator. Nu eşti cu nimic mai bună decît o tîrfă. Scrii murdării; toţi oamenii cinstiţi ştiu asta. - Toti? Se uită la el cu îndoială. Oameni cinstiţi? Dumneata te consideri cinstit? - Da, sînt curat, zise el strîngînd pistolul. Mama a avut grijă să nu cad în gunoiul sexualităţii. Sînt mîndru să spun că nu am cunoştinţă carnală despre o femeie din clipa cînd ea mi-a arătat cît de obscen este actul. - Stai să ghicesc; Eşti născut într-o familie cu probleme, nu-i aşa? Cleo nu se putea gîndi la altceva, decît la a-l aduce pe punctul de a claca nervos.
369
- Mama a fost o femeie pură, urlă el. Pe mine m-a păstrat pur. - Păstrîndu-te doar pentru ea? Sînt convinsă că psi hiatrii de la închisoare s-au delectat cu asta, nu? - Gura! răcni el. Ai creat o lume a murdăriei. Ni mănui nu i se va părea ciudat c ă un om curat şi-a asumat răspunderea de a te pedepsi. Cleo realiză că Valence credea ceea ce spunea. - Ai tupeu ca să mă condamni pentru ce am scris. Doar eşti criminal plătit, ce naiba! Cum îţi sună asta? - Eu sînt profesionist, Valence scoase din buzunar o panglică roşie. Un profesionist cu o singură pată pe firmament, dar curînd voi şterge şi pata aceasta. Porni spre ea. Cleo distinse în paralel cu panglica un fir lucios. Ştia că era pregătit pentru gîtul ei. Exact cum bărbatul din carte pune panglica în jurul gîtului femeii. Valence avea de gînd să o stranguleze cu panglica roşie. Cleo dădu să strige, ştiind c ă Valence o va îm puşca înainte să se facă auzită. Voia măcar să dea un semnal înainte de a muri, ca el s ă nu scape nedes coperit. Luminile se stinseră. - Drace! strigă el. Nu te mişca. Te previn. Cleo nu-l luă în seamă şi se aruncă la podea. Va lence era la fel de orb ca ea, însă Cleo cunoştea ca mera foarte bine. Se tîrî spre uşă ştiind că-i vor trebui lui Valence cîteva secunde pînă ce se va obişnui cu în tunericul. Un şuierat scurt o anunţă c ă Valence trăsese. Glon ţul ajunse în podea. Podeaua din hol scîrţîi, iar Cleo auzi uşa deschizîndu-se; simţi un curent rece. Cînd îşi ridică ochii, văzu o umbră înaltă.
370
Max. Cleo atinse oglinda. Se mai auzi un şuierat şi ea se ridică, aruncîndu-se spre locul unde ştia că se afla Va lence. Oglinda fu lovită de ceva solid şi se sparse. Valence se sperie, strigă şi se dădu de gol. Cleo reuşi să aprin dă lanterna pe care o ţinea la capul patului. Valence înlemni orbit de raza puternică. - Lasă-mă în pace, strigă el. Ridică un braţ, apoi pe celălalt. Avea pistolul îndreptat spre sursa de lumină. Apăsă pe trăgaci. în acelaşi timp se auzi un foc de armă fără amor tizor. Valence căzu la podea. Cleo scăpă lanterna pe jos şi aceasta lumină trupul lui Valence. - Max! strigă Cleo. Max, răspunde-mi! Cleo alergă spre Max. - Rahat, înjură acesta. Acelaşi nenorocit de picior.
Capitolul 1 9
Valence murise, însă a doua zi dimineaţă Max rea liză cît de nesuferit i-a fost şi îi va fi acest om. De fiecare dată cînd simţea o durere în picior, îşi amintea cît de puţin fusese pînă să o piardă pe Cleo. Mînia şi furia î l . chinuiau. îşi aminti cu cîtă greutate urcase scările, apoi cît de dificil mînuise arma, ţinînd bastonul şi lanterna. Cleo era în siguranţă, iar Max intenţiona să rămînă aşa, chiar dacă trebuia să o lege. întins pe patul spitalului local, Max îi studie pe cei adunaţi în jurul său. Tot nu se obişnuise ca oamenii să se agite în jurul lui şi se întreba cînd va veni acea clipă. Cînd ai petrecut mare parte din viaţă căutînd ceva, e greu să te obişnuieşti cînd găseşti cu adevărat acel ceva. Toată familia, în afară de Ben şi Trisha, era la căpătîiul patului lui Max. Cleo rămăsese peste noapte la spital, iar ceilalţi veniseră imediat după micul dejun. Asistentele se plîngeau deja că nu aveau loc destul pentru a se desfăşura. Doctorul, o femeie de vîrstă mij locie, îi spusese lui Max că era pe mîini bune. - Chiar te doare piciorul foarte tare? întrebă Sammy, care venise cu răţuşca în mînă. Max cîntări situaţia. S ă fii împuşcat şi s ă ratezi o
372
captură. Cînd ajunsese la Valence, aprinsese lantern;» ca să-l orbească. Ştiind că acesta va ţinti spre raza de lumină, Max ţinuse lanterna la distantă în timp ce ţintise la rîndul său Din nefericire, Valence avusese timp să tragă şi, ca un profesionist ce era, trăsese la stînga luminii. Majoritatea oamenilor sînt dreptaci. Oricine putea paria că acela care intrase în cameră ţinea arma în mîna dreaptă, iar lanterna în stînga. Dacă persoana în cauză ar fi gîndit, ar fi ţinut lanterna foarte departe de trup. Valence avusese intuiţie. Max primise glontul în coapsa stînga. Avea o a doua cicatrice la cîtiva cenţi metri de prima. Medicul îl asigurase că rana era superfi cială. Chiar şi aşa, copcile nu erau deloc plăcute. - Nu mă doare foarte tare, spuse Max. Mă doare destul de tare. - Hei, zi mulţumesc că nu a fost mai rău, spuso O'Reilly. Dacă era piciorul celălalt, ai fi folosit doua bastoane. - Eşti ca o rază de soare, O'Reilly. Max ştia că îl aşteaptă cîrjele o vreme. Cleo stătea la capătul patului îl strîngea atît de tare de mînă, încît inelul îi lăsa o dîra albă pe deget. Tu eşti bine? - Sînt foarte bine, spuse ea şi-l sărută apăsat Mulţumită ţie. - Eşti un erou, Max, spuse Andromeda cu mîndrie în glas. Turnă puţin ceai din termosul adus de acasă. Zia rul local vrea să scrie un articol despre cum ai salvat o pe Cleo de oribilul Valence. Max surîse şi luă o sorbitură din cană. - Nu vreau să discut cu reporteri. - Este Bertie Jennings de la Harmony Cove Herald, îl linişti Steaua Dimineţii, l-am spus că va vorbi cu tino doar atunci cînd te vei pune pe picioare.
373
- Mulţumesc, mormăi Max. Poate că pînă atunci va renunţa la poveste. Cît a distrus focul? - Centrul de meditaţii s-a dus, dar cabana e bine. La fel sînt şi chiriaşii. Am scăpat cu bine dacă te gîndeşti •ce se putea întîmplă, spuse Steaua Dimineţii. O'Reilly ^susţine că Valence nu dorea să distrugă căminul, ci dăduse foc doar ca diversiune. - Valence a dat foc folosind aprinzătoare tempo rizate, după care s-a întors la han, explică detectivul. - Bietul Noian! zise Cleo. Cînd te gîndeşti că l-am bănuit pe el. Lui Max nu-i plăcu „bietul Noian", dar ignoră re ferirea. Putea să fie generos, îşi zise. O avea pe Cleo. Hildebrand avea o carieră în politică şi din punctul lui Max de vedere, putea să şi-o Jină sănătos. - Valence ştia că focul va provoca haos şi la han, îspuse Sylvia. - Stătuse destul la noi ca să ştie cît de importantă este Armonia cosmică pentru mine, zise Cleo. - Şi-a dat seama că se vor petrece două lucruri, spuse Max. Cleo se va grăbi la locul incendiului şi dacă se întîmplă aşa, el ar fi urmărit-o şi ar fi ucis-o chiar [acolo. { - Cealaltă posibilitate era ca tu să o laşi în siguranţă la han şi să pleci la locul incendiului, completă prezen tarea O'Reilly. ji - Planul lui a fost logic. Oricum Cleo avea să fie ^vulnerabilă, aşa cum a fost în acea zi cînd Valence a I urmărit-o. - Trebuie să-şi fi dat seama c ă Max te supra veghează din pricina incidentelor, spuse Sylvia. Nu a mai fost un secret, mai ales după ce O'Reilly le-a spus oamenilor din oraş. - Exact. Valence ştia c ă va reuşi să-i separe pe
374
Max şi pe Cleo. Nu se putea da la Cleo cînd Max o proteja. - Era foarte mîndru de planurile lui, zise Cleo. Ob sedat de reputaţia lui. Max o văzu că se cutremură şi o strînse de mînă. Cleo surîse. I se citea dragostea în ochi. Nimeni nu se uitase la el precum Cleo. Cu o seară în urmă, cînd ea îi spusese că îl iubeşte, fusese atît de surprins de norocul lui, că nu putuse să-şi ascundă emoţia. O dorise şi pentru el era lucrul cel mai important în viaţă. în acea dimineaţă cînd se trezise, Cleo era la căpătîiul lui. - Cînd te-ai gîndit că focul e o diversiune? întrebă Andromeda. - Cînd făcusem jumătate de milă cu maşina. Am întors imediat şi am venit la han. Am încercat s-o chem pe Cleo de la telefonul din maşină, dar m-a sunat O'Reilly. - Tocmai ajunsese în parcare cînd l-am sunat, l-am spus că vorbisem cu Cleo şi îi zisesem de bănuiala mea cu un ucigaş obsedat, care-şi face scenariile cu o pre cizie militărească. Max a închis după ce mi-a spus că ştie cine e tipul. - Am ajuns la aceeaşi concluzie ca şi Cleo, zise Max. Valence era evident suspect. Toată iarna el fusese la han cu seminariile lui. Ştia care e mersul şi observase obiceiurile casei. - Cînd am făcut lista suspecţilor nici nu ne-am gîndit la el, spuse Cleo. - Eu îl trecusem pe listă, îi zise Max, privind spre O'Reilly. - Zău? se miră Cleo. - Valence era pe listă şi eu l-am verificat, dar nu am
375
bănuit nimic. Totul era în regulă cu el. Avea trecutul curat. Ce să mai spun? Valence era un profesionist. - Mă gîndeam că nu trebuia să te fi lăsat singură, spuse Max. Ştiam că participanţii la semniar băuseră cam mult şi dormeau probabil. George dormea şi el, ca de obicei, iar camera lui Valence era goală. - Aşa că a venit la mine în cameră, spuse Sylvia. M-a trimis să întrerup curentul din subsol cît timp el urcă la etaj. - Speram că, dacă se stinge lumina, Valence va fi debusolat cîteva minute, explică Max. Ştiu cum a re acţionat cînd s-a întrerupt curentul ultima dată. - Şi eu, spuse Sylvia. S-a supărat. Seminarul i-a fost întrerupt. - Cînd a venit la han a spus ceva straniu; că săptă mîna aceasta nu se aşteaptă furtuni, le zise Cleo t u f turor. Probabil că a pus totul la cale în ideea că nu va fi furtună. * - Ce tip meticulos, zise O'Reilly. O luă pe Sylvia pe : după umeri. Dar nu prea flexibil. j - Cred că Valence s-a enervat foarte tare pe modi f i c a r e a aceea de orar a seminarului. în hol se auziră voci. Toată lumea din rezervă se uită j-spre uşă. - Nu puteţi intra, domnule, spuse sora pe un ton autoritar. Domnul Fortune are şi aşa prea mulţi vizita tori. - Am bătut atîta drum să-l văd pe Fortune şi inten ţionez să-l văd, răspunse o voce baritonală, la fel de autoritară. Am treabă cu el. ; - Dar e rănit grav. - E obişnuit cu asta. I - Exact ce aveam nevoie, murmură Max cînd văzu chipul cunoscut intrînd pe uşă. Un alt binevoitor. Ce
376
naiba vrei, Dennison? Nu primesc vizite decît de la fa milie. Dennison Curzon avea aceeaşi alură ca şi Jason. Grizonat, cu trăsături bine definite, semăna cu clanul Curzon. Ochii îi erau la fel de pătrunzători şi inteligenţi ca ai lui Jason. Dennison se uită pe rînd la toţi cei adunaţi lîngă Max şi îi ingnoră cînd îi vorbi rănitului: - Ce se întîmplă aici, Fortune? Am auzit că iar te-au împuşcat. - îmi revin repede, mulţumesc, zise Max. Dennison Curzon, aceasta este familia mea. - Familie? Dennison se încruntă mirat. Ce familie? Tu nu ai familie. - Acum are, interveni Cleo. îl strînse de mînă pe Max şi-l studie pe Dennison. Jason era frate cu dumnea voastră? - Da, era. Dumneata cine eşti? o întrebă el. r- Logodnica mea, răspunse Max prompt. Felicită-mă, Dennison. Cleo şi cu mine ne vom căsători. - Ascultă, Max, trebuie să vorbim. Se uită la Cleo şi la ceilalţi cu aerul că le-ar dori absenţa. Crezi că putem rămîne singuri? - Nu, spuse Cleo. Nimeni nu se mişcă. Max rîdea. - Cred că nu. - Ce naiba? exclamă Dennison privind-o pe Cleo. Cine spuneai că eşti dumneata? - Spuneam că e logodnica mea. - Sînt şi şefa lui Max, adăugă ea. - Eşti pe naiba. Max lucrează pentru Curzon Inter naţional. - Ba nu mai lucrează. - Lucrează pentru Cleo, întări Sammy.
377
- Uite ce, sînt Dennison Curzon, de la Curzon Inter national. Max Fortune a lucrat doisprezece ani la firma mea. - Cred că a demisionat cînd a murit fratele dum neavoastră, murmură Cleo. Acum el lucrează pentru mine. - Exact, interveni şi Steaua Dimineţii. Max e trecut pe statul de plată al hanului Robbins. Face treabă bună la noi. - Da, face parte din familie, se amestecă Andro meda. - P r o s t i i , Dennison se uită la Max. Nu ştiu ce joci aici, Fortune, dar am nevoie de tine la Curzon. Fata mea şi ginerele meu au preluat ieri consiliul director. - Kim va face treabă bună alături de soţul ei, zise Max. Are fler pentru afaceri. Sfatul meu este să nu i te opui. - Mă opun oricui încearcă să-mi ia compania. Am aşteptat atîţia ani ca să conduc şi o voi face. Te vreau alături de mine. Hai să lăsăm prostiile, Fortune. Spune-ţi preţul. - Pentru ce? întrebă Max. - Pentru a reveni la firmă. Fac cu tine aceeaşi înţe legere pe care o avea fratele meu cu tine. îţi cresc salariul şi primele. Vreau doar să-mi garantezi că-mi spui tot ce se întîmplă. - Deja am o slujbă, spuse Max. - Bine. Dacă te întorci, îţi dau scaunul din consiliu, acela pe care dorea Jason să ţi-l dea. - Nu, mulţumesc. Am devenit specialist în instalaţii şi reparaţii casnice. - L-ai auzit! strigă Cleo. Nu vrea să lucreze pentru dumneata, domnule Curzon, aşa că pleacă. A avut o noapte grea şi trebuie să se odihnească.
t
378
- Am nevoie să mă odihnesc, confirmă Max. - Are nevoie să se odihnească, spuse Sylvia. Toţi încuviinţară. O'Reilly mai avea puţin şi exploda de rîs. Dennison i se adresă lui Cleo: - Nu încerca să dai piept cu mine, domnişoară. Max Fortune e al meu. - Sigur că nu este. Cleo făcu cîţiva paşi spre Den nison. Max e al meu şi al celorlalţi aici prezenţi. Nu-i aşa? - Oh, da, murmură Andromeda. - Face parte din familie, spuse Sammy. Nu-i deloc al tău. - Cred că vă pierdeţi timpul, spuse Steaua Dimineţii. De ce nu plecaţi, domnule Curzon? - Pierd timpul? Ai înnebunit, femeie? Curzon este o corporaţie internaţională. Ai idee cît poate cîştiga For tune dacă lucrează pentru noi? - Nu, spuse Steaua Dimineţii, dar cred că nu con tează. - Crede-mă, contează. Curzon a făcut din Fortune un om bogat. Poate deveni şi mai bogat dacă vine la mine. - Ce prostie, zise Andromeda. Max are o slujbă bună la hanul Robbins. Nu-i aşa, Max? - Aşa e, spuse el. - Renunţă, Curzon, interveni O'Reilly.* Nu e o glumă. Nu poţi egala beneficiile pe care le are acum Max. - Nu le pot egala? Dennison îl fulgeră cu privirea. Pot să-l plătesc îndeajuns cît să cumpere hanul cu totul. - Dar omul nu vrea asta, murmură O'Reilly. Sammy se uita chiorîş la Dennison şi strîngea la piept răţoiul de cauciuc.
379
- Pleacă! - Da, zise Cleo. Pleacă! - Să conduci prudent, îl sfătui Andromeda. - Ai devenit pisălog, domnule Curzon. Vreau să te văd că pleci, spuse Steaua Dimineţii. Dennison îl privea cu atenţie pe Max şi nu-i venea să creadă.- Gîndeşte-te, Fortune. Poate reuşesc să o con ving pe Kimberly să-l părăsească pe Winston. Nu e prea fericită cu el. Tu şi fiica mea aţi fi o combinaţie perfectă. - Acum trei ani nu ai fost de aceeaşi părere, spuse Max. Ştii ceva? Aveai dreptate. îţi sînt recunoscător pen tru că m-ai despărţit de Kimberly. Să-ţi dau un sfat. Nu sta în calea ei acum. Ea e cel mai bun lucru care s-a întîmplat la Curzon de ani de zile. - Dar vrea să mă dea jos, înţelegi? - înţeleg. Şi ai să devii şi mai bogat cu ea. Poate că, dacă te porţi frumos cu ea, o să-ţi dăruiască şi ceva nepoţi. - Sună grozav, interveni Andromeda. Nu ţi-ar plăcea nişte nepoţi? Dennison se uită cînd la ea, cînd la Max. - Vorbeşti serios chiar? Nu te joci şi nici nu supra licitezi? - Da, vorbesc foarte serios. Nici într-o mie de ani nu vei avea bani să mă plăteşti. Pleacă, Dennison. - Sînteţi enervant, domnule Curzon, îl avertiză Cleo. V ă rog să plecaţi, sau chem pe cineva din spital să vă dea afară. Dennison o mai privi o dată, apoi ieşi nervos din rezervă. Se lăsă tăcerea. - Vreau să merg acasă, spuse Max.
380
A doua zi dimineaţă, Cleo se trezi în zori. Nu lumina difuză o alarmă, ci faptul că Max nu era lîngă ea. - Max? întrebă îngrijorată. Nici urmă de Max. Cleo se uită prin cameră şi vâzu că lipsesc cîrjele. Nu agrea ideea să-l ştie singur pe scări, în cîrje. Voia să se dea jos din pat, cînd auzi podeaua scîrtîind în hol. Uşa se deschise încet şi Max intră în ca meră. Era îmbrăcat doar cu pantalonii. Ţinea între dinţi un boboc de trandafir alb. Puse cîrjele lîngă perete şi se concentra asupra florii. Cleo o privi. Roşu pentru seducţie; alb pentru dra goste. - Max? spuse. - Ar trebui să dormi, şopti el. Cleo surîse. îşi aminti ultimul capitol al cărţii pe care o scrisese. Bărbatul din oglindă, eliberat în sfîrşit, o trezeşte pe povestitoare cu un trandafir alb. Seducţia devenise dragoste. - Prefer să fiu trează acum, spuse Cleo. Te deran jează? - Nu mă deranjează, răspunse Max. Cu coada ochiului, Cleo văzu ceva galben pe jos. Era rătuşca lui Sammy, uitată probabil cu o noapte în urmă, cînd îl vizitase pe Max. Cleo observă că o cîrjă avea să calce exact pe jucăria buclucaşă. - Ai grijă, Max! strigă ea. Era prea tîrziu. Cîrja îi zbură din mînă. - Al naibii rătoi, mormăi el, dar nu reuşi să-şi men ţină echilibrul, Trandafirul îi căzu dintre dinţi.
381
- Afurisit rătoi! exclamă Max şi căzu la pămînt. Cleo se sperie şi îngenunche lîngă el. - Max, eşti teafăr? Max, spune ceva. - Sînt puţin..., răspunse el. - Crezi că s-au desfăcut copcile, întrebă ea şi se aplecă să verifice bandajul. Poate că ar trebui să mer gem la clinică. - Lasă piciorul, Cleo. Te iubesc. Cleo rămase cu mîna lipită de piciorul lui Max. La crimile îi umplură ochii. - Cît de mult mă bucur! Cleo se lipi de el, strivindu-l, dar fiind atentă să nu-i facă rău la piciorul rănit. Max o strînse la piept. - Ar fi trebuit să-mi dau seama de la început, vorbi el cu buzele lipite de părul ei. - Nu eşti tu de vină că nu recunoşti iubirea atunci bînd o vezi. Nu ai avut destulă dragoste încît să o re cunoşti. - Acum o recunosc, spuse Max. Rămase nemişcat. - Max? Cleo îl privi îngrijorată. Eşti sigur că te simţi bine? - la uite acolo, sus, Cleo. - La ce? [ - La peisajul lui Jason. Cleo se uită la cele două tablouri de pe perete. - Ce-i cu ele? - Ramele lor au ceva straniu. Nu le-am observat Dînă acum, dar parcă de aici ramele par mult prea mari. Max se ridică încet şi căută o cîrjă. i - Ce faci? | - Ajută-mă să le cobor de pe perete. I - Lasă-mă pe mine. Cleo ridică unul din tablouri, ppoi îl puse pe pat. I Max se apropie de birou şi scoase din sertar şuru-
382
belniţa cumpărată cu Ben de la magazinul de feronerie. - Ben zicea că nu ştii niciodată cînd ai nevoie de şurubelniţă. Max se apropie de pat şi începu să scoată ceva din spatele ramei. Cleo se uita fascinată. - Max, chiar crezi că Jason... - A ascuns tablourile sub peisajele sale marine? Max surîse satisfăcut de deducţia ei. Da, spuse şi deşurubă ultimul şurub de susţinere a ramei. O ridică încet şi o puse deoparte. Scoase un panou alb, lipit pe spa tele tabloului. Găsi un bilet lipit de aceasta. Acum că l-ai găsit, Max, ştii unde sînt şi celelalte. Nu am fost în stare să pictez vreodată şi m-am gîndit că va veni vremea cînd te vei întreba de ce mi-am bătut capul cu piesajele acestea. Pînzele de Luttrell sînt doar o par te a moştenirii tale, fiule. Nădăjduiesc că vei găsi restul la hanul Cuibul Robbins. Cum te simţi acum, cînd ai o familie? Cu dragoste,
Jason.
Max întoarse panoul pe cealaltă parte. Cleo privi pînza împăturită, ataşată de panou cu bandă adezivă. Tabloul reprezenta o imagine sălbatică, dar ele gantă, care emana o tensiune abstractă. Chiar şi pentru ochiul de necunoscător, aşa cum era Cleo, era o capo doperă în adevăratul sens al cuvîntului. Era ceva caro mergea perfect cu persoana lui Max. Tabloul radia multă dragoste, dar şi disperare. - Noroc cu Răţuşca cea Urîtă, spuse Cleo zîmbind. Mă întreb de ce s-o fi ostenit Jason să ascundă pînzelo dacă voia ca ele să-ţi revină ţie? Max o privi cu ochi sclipitori.
383
- Jason a dorit ca mai întîi să descopăr altceva. Ceva mult mai important decît orice tablou. - Şi ai găsit? îl întrebă Cleo. - Da, răspunse el cu siguranţă în glas. I se citea dragostea în privire. Te-am găsit.
Sftrşit
