Amanda Quick . Dulce Armonie

3SĂRŢI ROMANTICE -----------------------

In Dulce armonie, Am anda Qiiick alege pentru prim a dată ca fu n d al pentru minunata poveste de dragoste o lume dintr-un viitor îndepărtat, dar cu totulposibil... La două secole după ce o navă de oameni a colonizat sistemul solar Stanza Nine, Cidra Rainforest, născută într-o familie de Armonieni, părăseşte comunitatea în care trăise de când se ştia în căutarea unei legende care să îi permită dobândirea capacităţilor telepatice care i-ar fi oferit posibilitatea să se integreze complet în lumea părinţilor săi şi să îşi urmeze ceea ce este con­ vinsă a fi destinul ei. Pentru asta însă, are nevoie de ajutor şi, printr-o se­ rie de evenimente, ajunge să călătorească alături de Teague Severance, un pilot-curier cum nu se putea mai diferit de ea. Peripeţiile lor se precipită odată cu aterizarea pe Renaissance, o planetă cu vegetaţie luxuriantă în care pericolul pândeşte la orice pas, iar înfruntările nu sunt doar fizice, ci şi psihologice. Alături de Severance, Cidra descoperă că, poate, nu sunt chiar atât de diferiţi, iar cea mai importantă legătură pe care o poate căpăta este încrederea abso­ lută. Pentru ea, această aventură se dovedeşte una de descoperire a adevăratei sale naturi şi pasiuni. Amanda Quick are în palmares numeroase premii literare, cărţile sale vânzându-se până în prezent în peste 35 de milioane de exemplare! T r a d iţie d in 1 9 8 9

flfr www.litera.ro ISBN 978-606-33-2075-0

AMANDA QUICK Dulce A rm onie Traducere din limba engleză Andreea Şeler

Sweet Scalfire A m anda Quick Copyright O 1 9 8 6 Jayne A n n Krentz Ediţie publicată prin înţelegere cu G rand C entral Publishing, New York, New York, SUA. Toate drepturile rezervate

Lira şi Cărţi romantice sunt mărci înregistrate ale G rupului Editorial Litera O .P. 5 3 ; C .P. 212, sector 4 , Bucureşti, R om ânia tel.: 031 4 2 5 16 19; 0 7 5 2 101 777 e-mail: com [email protected] N e puteţi vizita pe ww w.litera.ro/lirabooks.ro Dulce Armonie A m anda Quick Copyright © 2017 G rup M edia Litera pentru versiunea în limba rom ână Toate drepturile rezervate Editor: Vidraşcu şi fiii R edactor: M aria Popa C orector: Emilia Achim C op ertă: Flori Zahiu Tehnoredactare şi prepress: Ioana Cristea

Descrierea C1P a Bibliotecii Naţionale a României QUICK, AMANDA Dulce Armonie / Amanda Quick; trad.: Andreea Şeler - Bucureşti: Litera, 2017 ISBN 9 7 8 -6 0 6 -3 3 -2 0 7 5-0 I. Şeler, Andreea (trad.) 821.111(7 3V 31-135. 1

capitolul 1 In tavernă, totul era plin de sânge. Cidra Rainforest vedea picături stacojii peste tot - prelingându-se din rana de pe fruntea unui bărbat, îmbibate în pieptarul cămăşii altuia, curgând molcom din buza unui al treilea. Lăsându-şi privirea în jos, observă că îi stropise şi ti­ vul robei ei de seară. Pentru ea, materialul delicat, au­ riu, ţesut din fibre delicate de muşchi de cristal, nu era doar murdărit, ci pângărit iremediabil şi înfricoşător. în jur se desfăşura o scenă cum nu mai văzuse nici­ când, cum nici nu ar fi putut în veci să-şi imagineze, astfel că se trezi că nu putea efectiv să dea piept cu ea. Ceea ce o imobiliza total nu era doar vederea sângelui, în jurul ei, lupta crâncenă continua neabătută, chiar dacă, îşi dădea seama, combatanţii sigur simţeau sufe­ rinţe nespuse. Şi totuşi, o dădeau tot înainte. Violenţa din jur o umplea de groază. Sala lungă, cu plafon jos, a tavernei era plină de geme­ te, înjurături obscene şi strigăte disperate. Unul dintre bărbaţi căzuse la pământ, leşinat, în urma contactului cu o halbă de bere Renaissance Rose rotită cu înde­ mânare, însă nimeni nu se opri pentru a-i da o mână de ajutor. Mai mult, toţi participau la încăierarea dezlănţuită cu un aer pe care Cidra n-ar fi putut să-l descrie altfel de­ cât de entuziasm aţâţat. Nimeni nu se pitulase în vreun colţ, ghemuit în poziţie fetală, scâncind la limita unei crize de nervi, după cum s-ar fi aşteptat şi aşa cum ar fi făcut-o chiar ea, dacă nu şi-ar fi folosit şi ultimul dram de disciplină şi antrenament pentru a se controla. Ima­ ginile din jur i se păreau neverosimile. Din punctul ei de vedere, era aidoma unei scene de roman.

6

Amanda Quick

O mână masivă, plină de cicatrice şi de o forţă brută se încleştă de braţul ei, scoţând-o brusc din starea de încremenire năucită. -H a i să plecăm de-aici, domniţă... dacă nu cumva vrei să le explici gardienilor ce cauţi aici. Ca prin ceaţă, Cidra se întoarse către chipul dur al bărbatului cu care făcuse cunoştinţă cu doar câteva cli­ pe înainte, bărbatul în căutarea căruia venise aici, în taverna aceasta vulgară. Teague Severance se dovedise a fi destul de diferit de cum se aşteptase ea, iar Cidra încercase să se adapteze la această realitate. -C e gardieni? întrebă ea, agăţându-se de scăpărarea de putere din ochii cenuşii ai bărbatului. - Gardienilor din Port Valentine le place la nebunie să intervină în încăierări ca asta. Ba chiar trag ceva câş­ tiguri şi-o să ne trezim cu ei aici din clipă-n clipă. Hai să ne punem în mişcare! Cred că putem să ne strecurăm liniştiţi prin spate. Cidra nu se opuse. Violenţa şocantă din jurul ei nu numai că-i anihilase capacitatea de a gândi coerent, dar părea să-i fi destabilizat total şi excelentul ei echilibru. Când însoţitorul ei o smuci către uşă şi o feri din ca­ lea unui munte de om îmbrăcat cu o zeghe de miner care tocmai se prăvălea la podea, Cidra se dezechilibra şi căzu în genunchi. Teague Severance îi dădu drumul, fiind luat pe sus de doi bărbaţi care se băteau şi cărora li se păruse, pe moment, o ţintă mai atrăgătoare. Dar ea aproape că nici nu observă. Bărbatul acela uriaş care tocmai se prăbuşise zăcea acum la picioarele ei, clipind năuc în timp ce-şi fricţiona maxilarul însân­ gerat. Instinctiv, se întoarse pentru a-i alina suferinţa, murmurând nişte cuvinte care să inducă o stare hipno­ tică de bine. - Concentrează-te, prietene! Concentrează-te, concentrează-te! Durerea se retrage. Uite, vezi cum se retrage? Concentrează-te asupra ei. Uite cum vine ali­ narea... Curând totul va fi seninătate. Totul se va şter­ ge. Totul se va şterge. Trebuie să te relaxezi şi să laşi

Dulce Armonie

7

totul să se desprindă de tine, să curgă departe... Aceste cuvinte liniştitoare fură stăvilite brusc când fu ridicată în picioare fără menajamente. Mâna plină de urme a lui Severance o ţinea din nou strâns de braţ; cumva, într-un cotlon al minţii ei, Cidra se întrebă cum de se pricopsise cu această dantelărie ciu­ dată de cicatrice. - Pe toţi Sfinţii Armoniei, ce crezi că faci? Ridică-te în picioare, femeie! Trebuie să o ştergem de aici. In caz că nu ai observat, Lupii urlă de nebuni în seara asta. Bărbatul o suci şi o trase fără cine ştie ce consideraţie printr-o masă colcăitoare de fiinţe omeneşti, continu­ ând să-şi croiască drum către bucătăria tavernei. - Dar era chinuit de dureri... murmură ea, simţindu-se mai pierdută ca oricând. -Nu-ţi face probleme, până mâine-dimineaţă n-o să mai simtă nimic. O siluetă masivă se ridică în faţa Cidrei, cu chipul dominat de un rânjet plin de sânge şi cu ochii sticloşi. Purta un costum de zbor destul de asemănător cu al lui Severance, dar banduliera care-i străjuia pieptul pe dia­ gonală era dintr-un material sintetic ieftin, nu din piele scumpă de rantgan. Cidra observă toate acestea înainte ca două mâini, care în ochii ei speriaţi semănau cu două ancore cu patru gheare, să se întindă către ea. -N u fugi, domniţă... Noi doi putem să ne retragem într-un loc liniştit, să-mi oferi ceva consolare specială. Ei, ce zici? înainte ca Cidra să poată trece în revistă lista de răs­ punsuri potrivite pentru o întrebare cu care nu mai fu­ sese confruntată până atunci, nerăbdătorul ei însoţitor fu cel care îi răspunse bărbatului corpolent din faţa ei. - Să nu te atingi de ea, renegat prost! Eşti chiar atât de afumat că nu vezi că e din Clementia? Mai mult, e o clientă. E clienta mea. Bărbatul cu ochii sticloşi clipi, încercând nebuneşte să-şi focalizeze privirea.

8

Amanda Quick

-îm i cer iertare, domniţă... adică Otarma. N-am vrut... n-am vrut să zic nimica rău. Nu mi-am dat sea­ ma de vorbele mele. N-am vrut să vă jignesc, mă jur pe toţi Sfinţii! Cidra se grăbi să răspundă scuzelor lui. Graţie spuse­ lor însoţitorului ei, îşi dădu seama că acesta înţelesese greşit cine era. -Nu-ţi face probleme. Totul e seninătate. Şi nu ai produs nici o durere adevărată. Sunt... Din nou, nu fu lăsată să îşi termine propoziţia. Cu o surprindere nău­ cită, îşi dădu seama că uriaşul cu mâini ca nişte ancore cu patru gheare nu o asculta deloc. Se întorsese către Teague Severance şi acum îi cerea şi lui iertare. - îmi cer scuze, Severance. N-am vrut să mă bag între tine şi o clientă. E doar o mică neînţelegere. Da’ mai bine o scoţi de aici, totuşi. Parcă vezi că-şi iese din fire de pe-o clipă pe alta. - Fix asta încerc să fac. Dar, din păcate, nu prea cooperează. Cidra simţi un val de emoţie care, în mod clar, se­ măna foarte bine cu iritarea. Răspunse la acuzaţia adresată pe un ton care nu era nici moderat, nici plin de seninătate. - Ba încerc să cooperez, Otan Severance. Dar situaţia nu prea îmi permite. -închide pur şi simplu ochii şi nu te mai proţăpi locului ori de câte ori vreun Lup de-ăştia ţi se pune în cale. Cu aceste cuvinte, Severance o trase din nou către uşa din spate a tavernei. Odată ajunşi în spaţiul relativ sigur al bucătăriei mici, care era protejat de un soi de barieră, alcătuită din aparate de încălzit mâncare şi pompe de bere stivuite în grabă, Cidra şi însoţitorul ei dădură de proprieta­ rul tavernei, care stătea împreună cu angajaţii săi la o masă, jucând o partidă de Cerere şi Ofertă. Teancurile de jetoane lucioase din sardit din centrul mesei stăteau mărturie pentru seriozitatea mizei puse în joc. Lângă

Dulce Armonie

9

coatele jucătorilor se vedeau mai multe sticle de bere. Când Cidra şi însoţitorul ei dădură buzna în încăpere, proprietarul - un bărbat cu început de chelie - îşi ridică privirea, încruntându-se. -Atenţie, clienţii nu au voie în bucătărie, ştiţi bine, mârâi proprietarul. - Noi nu participăm la încăierarea de dincolo, îl asi­ gură Severance, fără să se deranjeze să-şi încetinească înaintarea către uşă. Nu vrem decât să găsim o ieşire. Totuşi, proprietarul observase deja înfăţişarea Cidrei. întreaga ei ţinută, de la pieptenele scump din berii de foc pe care îl avea în păr până la condurii din fibre de smarald, îl ducea cu gândul la bogăţia şi rafinamen­ tul din dem entia. - Da, chiar e. - In numele Armoniei, scoate-o mai repede de-aici! -Asta-ncerc, rosti Severance, cu mâna pe ivăr. Pe toţi Sfinţii, chiar încerc. - Se pare că e o neînţelegere la mijloc, începu Cidra, grăbită, uitându-se peste umăr la proprietarul tavernei, care o fixa cu priviri înnegurate. Sunt din Clementia, dar nu sunt o... o Armoniană. - Lasă asta. Lămurim noi totul mai târziu. Severance o scoase afară, pe strada uşor înclinată, pavată cu lespezi luminiscente de fluorocuarţ. Ţinând-o în continuare de braţ, el porni cu paşi lejeri, uşor săltaţi şi o forţă pe Cidra să înainteze în acelaşi ritm. în depărtare, aerul plăcut al nopţii fu străpuns de ţi­ pătul arogant al unui gardian. Dintr-odată, Cidra era foarte recunoscătoare că n-avea să fie nevoită să suporte umilinţa unui interogatoriu. Mentorul ei, Kyrene, ar fi fost şocată, asta ca să nu mai vorbim despre ce reacţie ar fi avut părinţii ei. Lespezile luminiscente de fluorocuarţ le ofereau lu­ mina necesară pentru a-şi continua înaintarea prin noaptea caldă. Pavajul era încă ud, semn că plouase de curând, iar picăturile de apă, luminate de radierea na­ turală a fluorocuarţului, scăpărau ca nişte giuvaieruri.

10

Amanda Quick

Cidra ar fi vrut să se oprească şi să cerceteze fenomenele prismatice. Asemenea procese naturale - de o frumuseţe care rivaliza cu măiestria celor făurite de mâna omului trebuiau să fie apreciate. Dar, în mod clar, însoţitorul ei nu avea nici o intenţie să meargă mai încet, iar Cidra avea impresia, cumva, că nu era momentul potrivit să se lanseze într-o dezbatere în acest sens. Şi totuşi, cum gonea alături de Teague Severance, se trezi savurând mai degrabă amestecul bogat de pariumuri care pluteau în briza umedă şi plăcută. Clementia era o încântare de arome subtile, un amestec de parfumuri atent orchestrat, generate de florile exotice hibri­ de pentru a răsfăţa nasurile delicate ale locuitorilor săi. Aici însă, în Port Valentine, simţul olfactiv al Cidrei era bombardat de senzaţii noi, care o făceau fie să strâm­ be din nas, fie să tragă adânc aer în piept. Aici, Cidra descoperi aroma vagă a mării la reflux, îmbogăţită de o notă de vegetaţie în putrefacţie şi de mirosul acru ce pu­ tea proveni numai de la tomberonul tavernei, potenţat de ploaia ce căzuse recent. Când Severance o conduse grăbit pe lângă o uşă învăluită în întuneric, i se păru că distinge un iz de fum de ferigă sălbatică. Cidra ar fi vrut să se oprească şi să descopere dacă cineva chiar fuma înăuntru acea plantă periculoasă, căci se ştia că era dă­ unătoare pentru corp, dar Severance nu îi permise una ca asta. Două cvartale mai încolo, Severance încetini în sfâr­ şit, limitându-şi paşii la un mers vioi. - In regulă, cred că am scăpat. Gardienii o să se con­ centreze asupra celor din tavernă. N-o să-i caute pe cei care au avut suficientă minte să plece - oricum sunt puţini. Eşti bine? Cidra - care respira precipitat, deşi nu îi venise greu, de fapt, să ţină pasul cu el pe parcursul ultimei porţiuni de drum - dădu afirmativ din cap. - Da, bineînţeles. Sunt bine, mulţumesc de întreba­ re. Era obişnuită ca asemenea întrebări politicoase să fie rostite protocolar, aproape ceremonial, însă când îşi

Dulce Armonie

11

aduse aminte unde era, încercă să preia stilul colocvial al însoţitorului ei. Şi tu? Eşti... ăăă... bine? - Desigur. Hai să nu mai stăm pe stradă! Mai încolo e o tavernă. Una care, de obicei, e mai liniştită. Putem să luăm ceva de mâncare. Eu, unul, nu am mâncat de seară încă, tu? - Păi... nu, răspunse Cidra. Nu-s decât două ore tre­ cute peste schimbarea de seară, iar eu mănânc la trei trecute. - Zău aşa? Eu, unul, sunt lihnit. Parcă nimic nu-i face poftă de mâncare unui curier ca scoaterea unei cliente dintr-o încăierare de tavernă. îi adresă un zâmbet jucăuş care îi conferi Cidrei o stare ciudată de stânjeneală. Tu poţi să iei câteva guri de nectar sau ce-oţi fi bând voi pe-acolo în mod normal. Cidra cântări situaţia preţ de câteva clipe. - De fapt, chiar mi-e cam foame. Poate din cauza pe­ ripeţiilor prin care am trecut. Severance îi zâmbi larg, cu dinţii săi puternici şi albi sclipind, deşi lumina radiată din pavaj îi cufundase ochii pâcloşi, cenuşii, în hăuri de umbră. Restul trăsătu­ rilor sale dure se potriveau de minune cu aerul carnivor al zâmbetului său. - Poate. Sub ochii ei, rânjetul acela sălbatic dispăru, iar Cidra se întrebă cum se putea ca o expresie care în mod nor­ mal exprima veselia şi umorul putea să fie, dintr-odată, complet lipsită de acest substrat. în sinea ei, se cutremu­ ră toată. Nici nu era de mirare că li se spunea Lupi, îşi dădu seama în treacăt. - Pentru cultura ta generală, aş vrea să te informez că nu bem nectar în dem entia. -A h , încă o iluzie spulberată. Şi totuşi, în timp ce o conducea într-o altă tavernă, Severance căpătase un aer de-a dreptul filosofic. Dacă era să te iei după firma iluminată aflată deasu­ pra intrării, acest local se numea The Valentine, proba­ bil în onoarea împrejurimilor din principalul oraş-port

12

Amanda Quick

din Lovelady. Literele erau adăpostite în interiorul unei inimi roşii. Odată ajunsă înăuntru, Cidra aruncă o privire plină de interes în jur. In sală domnea o lumină blândă, roz, şi era un local mult mai liniştit şi rafinat decât prima tavernă. Grupuri eterogene de clienţi care beau şi mân­ cau erau aşezate în separeuri şi la barul cu dispozitive de servire aflat în celălalt capăt al sălii. Atmosfera era caldă, confortabilă şi aproximativ curată. Oamenii, atât Lupii, cât şi Armonienii, preferau în continuare să fie serviţi la masă de oameni, astfel că sala de mese nu era dotată cu aparate automate. - Să înţeleg că localul acesta ţi-e pe plac? Cum stăteau proţăpiţi la intrare, Cidra observă că Severance îi studia atent expresia. Se îmbujoră imediat, simţindu-i sarcasmul din glas. - Da, e numai bine. Nu am nevoie decât de câteva momente în care să discut ce treabă am cu tine. -S ta i puţin, până comand ceva de mâncare. Prefer să discut chestiunile de afaceri cu o friptură în faţă. îşi aţinti privirea stăruitor asupra unui membru al persona­ lului, reuşind într-un final să îi atragă atenţia. Chelneriţa îi măsură din priviri pe amândoi. Imediat ce observă hainele elegante şi atitudinea discret regală ale Cidrei, porni spre ei în grabă, ca şi cum ar fi vrut să-şi scuze întârzierea. - Iertare că a trebuit să aştepţi, Otanna. Avem liber un separeu foarte plăcut, în cealaltă parte a sălii. Retras şi chiar liniştit. Cidra înclină uşor din cap, într-un gest de acceptare politicoasă. -Foarte bine, mulţumesc. Câteva clipe mai târziu, se instală la masă. Un alt chelner apăru ca din neant, făcând o plecăciune uşor stângace, după care aşeză tacâ­ murile pe masă. -Trebuie să recunosc că e folositor să te am lângă mine, remarcă Severance aşezându-se pe bancheta din faţa Cidrei. Să ştii că de obicei nu sunt servit cu atâta

Dulce Armonie

13

promptitudine. Aruncă o privire scurtă pe meniul ho­ lografic, hotărându-se rapid. Eu, unul, o să iau friptura de torla. Poate că, dacă sunt cu tine, o să aibă grijă să o pregătească exact cum le spun. Tu ce-ai dori? Cidra trecu în revistă meniul, destul de agitată, cău­ tând ceva care să nu conţină carne. într-un final, iden­ tifică în imaginile holografice imaginea unor tuberculi Lovelady şi ceva care părea a fi o grămăjoară de verde­ ţuri. Ii dădu comanda chelnerului pe un ton plin de politeţe, iar acesta era atât de interesat să îi facă pe plac încât, în cele din urmă, se văzu nevoită să îi ceară să fie atent la solicitările lui Severance. -Vreau friptura. Mare. Şi vreau să fie făcută la gră­ tar, nu în aparatul de încălzit, ai înţeles? Şi vreau să fie servită în sânge. Adică să aibă sânge în mijloc. Să fie în sânge. Cidra îşi ascunse tristeţea în spatele unei expresii se­ nine. Severance comandă mai apoi două halbe cu bere Renaissance Rose, o băutură scumpă, înainte ca ea să-i poată preciza că nu consuma aşa ceva. Cidra ştia că be­ rea respectivă era distilată din ghimpele unei flori care conţinea o otravă letală şi că se spunea că era periculos să bei prea multă. Reuşi să-şi păstreze o mimică mulţu­ mită până ce chelnerul se retrase, însă apoi îşi permise să scoată un oftat. - Te simţi ca o impostoare? Severance se lăsă pe spă­ tarul banchetei, întinzându-şi sub masă picioarele încăl­ ţate cu cizme. Stătea într-o poziţie la fel de relaxată şi prima oară când îl văzuse. Conştientă de postura sa controlată şi graţioasă, Cidra se întreba dacă Severance stătea vreo­ dată cum trebuia pe un scaun. Uniforma gri de zbor pe care o purta, croită în aşa fel încât să-i urmeze înde­ aproape conturul corpului, i se mula strâns pe umeri, scoţându-i în evidenţă pieptul lat şi musculos. Ca atare, era o uniformă standard de pilot, tăiată într-un stil se­ ver, cu un guler funcţional şi manşete care puteau fi desfăcute, pentru un plus de confort, sau încheiate,

14

Amanda Quick

pentru un aspect mai formal. Severance le purta pe ambele desfăcute, chiar suflecate peste antebraţele cu muşchi şi tendoane vizibile. Pantalonii urmau înde­ aproape forma picioarelor sale lungi, fără să facă prea multe cute, şi dispăreau sub marginea superioară a ca­ râmbilor cizmelor. Era înalt şi zvelt, dar avea un aer de soliditate compactă care o tulbura într-un mod ciudat, dar o şi liniştea pe Cidra. Părul său negru fusese tuns recent fără nici un fel de fasoane, ceea ce o făcea să creadă că şi-l scurtase imediat ce ajunsese în port, după lunga călătorie din Renaissance. In lumina suavă a lăm­ pii cu fluorocuarţ, Cidra putea vedea că banduliera din piele de rantgan pe care o purta fusese făurită ma­ nual, cu o atenţie deosebită la detalii. Se întrebă dacă Severance tăiase chiar el pielea aceea tare, dar apoi se smulse din asemenea reverii, concentrându-se asupra întrebării lui. - Da, mă simt ca o impostoare. Toată lumea pare să creadă din capul locului că sunt o Armoniană. - Şi lasă-i să creadă asta. Obţii tot ce vrei, nu? - Aşa s-ar părea. îl cercetă preţ de câteva clipe. Şi to­ tuşi, tu ţi-ai dat seama imediat că nu sunt o Armoniană, nu-i aşa? Bărbatul ridică din umeri. -C ân d m-ai abordat, nu eram beat şi apucasem să mă uit atent la ochii tăi înainte să izbucnească încăiera­ rea aia. Recunosc că nu am întâlnit mulţi Armonieni, dar ochii unui Sfânt au ceva... ceva diferit. Cidra dădu aprobator din cap. - Da, ştiu. Lăsă să treacă vreo câteva clipe de tăcere. Armonienilor nu le place deloc porecla asta, să ştii. Zâmbetul iute şi lipsit de umor al lui Severance îşi făcu apariţia fulgerător, după care dispăru fără urmă. -A sta cu Sfinţii? Nu se poate aşa ceva! Armonienii nu sunt capabili prin definiţie să nutrească vreun senti­ ment de neplăcere, cu atât mai puţin legat de ceva atât de lipsit de importanţă ca o poreclă.

Dulce Armonie

15

-D a , ai dreptate, evident. Ar fi trebuit să spun că preferă să nu li se spună Sfinţi. -A tunci ar trebui să nu mai fie atât de perfecţi, ce mai, îi răspunse bărbatul, fără nici o urmă de simţire. Când Cidra începu să protesteze, se mulţumi să ridice o palmă. Bine, bine, îmi retrag cuvintele. Nu vreau să mă cert cu tine. Nu în condiţiile în care vii din Clementia şi vorbeşti serios că vrei să facem ceva afaceri. Apoi se opri un minut, o expresie ciudată apărându-i în priviri. Vii din Clementia, nu? Nu eşti doar o actriţă sau ceva de genul acesta? -A colo m-am născut, declară Cidra, regretând ime­ diat această demonstraţie de mândrie. O adevărată Armoniană era mai presus de mândrie. Părinţii mei sunt Armonieni, adăugă apoi, mai încet. Severance o măsură cu o privire care trăda un interes relaxat, dacă nu chiar o evaluare raţională. - Aptitudinile legate de Cale ar trebui să fie ereditare, aşa se spune. -Există excepţii de la aproape toate regulile, Otan Severance. Şi, din păcate, eu sunt una dintre ele. - Evident. Dacă n-ai fi fost, ai fi leşinat când te-ai tre­ zit cu sângele unui miner beat criţă pe rochia asta ele­ gantă. Cidra se crispă, ştiind bine cât adevăr conţineau aceste vorbe. Voia să creadă că rămăsese relativ coerentă graţie educaţiei primite, dar acum trebuia să recunoască faptul că nici măcar cea mai riguroasă disciplină n-ar fi putut-o proteja pe o adevărată Armoniană de violenţele la care fusese martoră. - Aşadar, continuă Severance, eşti o excepţie, dar eşti din Clementia. Şi ai ceva treburi cu mine. - Exact. -M ie, unul, îmi convine. Privirea lui se mută asu­ pra pieptenului scump de berii de foc din părul ei. La prima vedere, pari genul de persoană care plăteşte pen­ tru serviciile care i se fac, iar eu sunt mereu în căutare de clienţi... Glasul i se stinse când chelnerul le puse în faţă halbele scumpe cu bere neagră Renaissance Rose.

16

Amanda Quick

Luând o înghiţitură generoasă, evident satisfăcătoare, ochii i se întâlniră peste marginea halbei cu cei ai Cidrei, care-1 măsurau calm. Ce anume vrei să trimiţi? - Pe mine. Severance puse halba pe masă. - O să te rog să repeţi. Dar un pic mai încet, de data asta. Sunt doar un Lup, ai uitat? Nu am capacităţi in­ tuitive sau telepatice. Şi nici nu mă pricep prea bine la ghicitori şi alte de-astea. - E o chestiune destul de simplă, Otan Severance. - Teague. - Poftim? Bărbatul flutură din mână, lăsând să înţeleagă că nu avea răbdarea necesară pentru prea multe vorbe. - Numele meu de botez e Teague. Severance e nume­ le pe care mi l-am ales. Poţi să-l foloseşti pe care doreşti, dar lasă politeţurile. Cei din profesia mea nu folosesc titulatura de Otan. Cu un aer grav şi politicos, Cidra dădu aprobator din cap. - Te rog să mă ierţi, Teague Severance. în lumea mea, adresarea formală e esenţială. Buzele lui Severance se contorsionară într-un rictus trist. - Ştiu. Şi-s convins că toate astea merg de minune în Clementia. Dar aici, în universul adevărat, sunt doar o pierdere de vreme. Ce-ar fi să-mi explici până la capăt ce-ţi trebuie de la mine înainte de a ne lansa aiurea într-o discuţie filosofică despre rostul formulelor de politeţe. în expresia Cidrei răzbătu o uşoară licărire de amuzament. - Să înţeleg că eşti capabil să fii distras de o asemenea discuţie ezoterică? - Distras sau plictisit. Una din astea două. -A m înţeles. Femeia trase aer în piept şi reveni la subiectul discuţiei lor. După cum ţi-am spus, vreau să mă trimit pe mine însămi. Severance îi studie mimica foarte serioasă.

Dulce Armonie

17

- Unde? -O riunde ai drum acum. Nu am o destinaţie anu­ me în minte, deşi printre preferinţele mele este Renaissance. Curierii sunt celebri pentru programul lor destul de neconvenţional. Din câte am citit despre tagma voastră, sunteţi dispuşi să mergeţi oriunde în sistemul Stanza Nine pentru a ridica un colet. Şi nici nu faceţi nazuri privind locul unde trebuie să ajungă. -A tâta timp cât expeditorul e dispus să plătească taxa de transport, îi reaminti el. Severance se aplecă înainte, proptindu-şi coatele pe masă. Nici măcar lumina blândă a lămpii nu putea îndulci contururile dure ale chipu­ lui său. Totuşi, rar se întâmplă să transportăm pasageri, facem asta numai în situaţii de urgenţă. Iar turişti, niciodată. - Ştiu că nu e deloc un serviciu obişnuit. - Dar ştii şi de ce? - Presupun că are legătură cu faptul că cei mai mulţi curieri sunt persoane singuratice, riscă Cidra o explica­ ţie. Din punct de vedere psihologic, oamenii din branşa ta nu au, de cele mai multe ori, temperamentul potrivit pentru contacte sociale apropiate. - Motivul e că navele sunt mici şi fiecare centimetru cub de spaţiu trebuie folosit cât mai profitabil. Dacă e să-i compari cu pachetele sau scrisorile, pasagerii nu sunt deloc o variantă lucrativă. In primul rând, pasa­ gerii cam trebuie să mănânce. Iar asta înseamnă că tre­ buie să încarci mai multe alimente la bord. Pasagerii au nevoie să doarmă - e nevoie de spaţiu în plus. Ba mai vor să le ţii companie, să îi distrezi... şi-asta chiar că este o bătaie de cap. Dacă e să faci calculul, e mai ieftin, mai profitabil şi infinit mai puţin obositor să trans­ porţi corespondenţă. Dacă vrei să faci un tur al siste­ mului solar, du-te şi ia-ţi bilet pe una dintre navele alea de linie. Fără să-şi piardă vreun pic răbdarea, Cidra dădu ne­ gativ din cap.

18

Amanda Quick

- Navele de linie nu ajung decât în principalele oraşe-port de pe Renaissance şi QED. De acolo ar trebui să găsesc alt mijloc de transport până la diferitele avanpos­ turi. Din câte am înţeles, condiţiile în acest sens sunt destul de îndoielnice. De asemenea, e şi foarte scump. Iar eu nu am prea multe credite de cheltuit. Nu pot să-mi permit nici măcar să călătoresc prea mult aici, pe Lovelady, cu atât mai puţin pe alte planete şi pe sateliţii lor. Te rog să nu te iei după hainele pe care le port. Aproape toate sunt cadou de la părinţii mei. Severance se holba la ea. - Scuze că sunt un pic greu de cap, dar tot nu pot să înţeleg ceva de o importanţă crucială. Dacă nu-ţi permiţi un zbor de linie, cum dracu’ îţi închipui c-ai putea să plăteşti transportul pe o navă ca a mea? Acum, că ajunseseră la esenţa planului ei, Cidra schi­ ţă un zâmbet strălucitor. - De fapt, mă gândeam să mă angajez ca membră a echipajului. Vreau să-mi plătesc drumul prin muncă, Teague Severance. Replica lui, oricare ar fi fost aceasta, nu mai fu rostită momentan, căci chelnerul se apropie de ei cu tăvile cu mâncare caldă. In faţa lui Severance fu împinsă o halcă de came care încă mai fumega, iar acesta studie urmele de grătar cu mare satisfacţie. Cidra făcu mari eforturi să nu se uite la carnea din faţa lui, cercetându-şi farfuria plină cu legume. Chelnerul rămase pe loc, cu un aer oarecum preocupat, până ce tânăra îşi ridică privirea către el şi îşi dădu seama de ce nu se retrăgea. - Foarte bine. Exact ce-mi doream. Te rog, comunică-le asta şi celor de la bucătărie. Chelnerul îi zâmbi radios, şi plecă fără să mai aştepte pentru a afla ce părere avea Teague Severance despre modul în care îi fusese preparată friptura. Pe Severance nu-1 deranja însă această lipsă de solici­ tudine, căci era prea ocupat tăindu-şi carnea pentru a ajunge la partea din mijloc, cu sângele încă prelingându-se din fibre. Nu-şi dădea seama că Cidra tot înghiţea,

Dulce Armonie

19

îngreţoşată, încercând să-şi ferească ochii şi să-şi contro­ leze convulsiile stomacului. - Fix cum trebuia, declară el, mestecând o bucată cu concentrarea gânditoare pe care Armonienii o rezervau unei cupe de vin eteric de calitate. După cum am spus, domniţă, e folositor să te am lângă mine. Ştii cât de greu e să convingi bucătarul unui asemenea local să foloseas­ că grătarul în locul aparatului de încălzit? Cidra nu-1 luă în seamă. Era pierdută în recitarea men­ tală a psalmului care, după tradiţia armoniană, trebuia rostit înainte de masa de seară, un ritual care o ajuta şi să nu se mai gândească la bucata de cadavru sângerând care se afla pe masă, în faţa lui Teague. Când termină, se uită discret după cleştele care, conform etichetei, era potrivit pentru mâncarea legumelor. Dându-şi sea­ ma că nu avea la dispoziţie aşa ceva, se mulţumi cu furculiţa pântecoasă, de uz universal, aflată alături de o lamă ascuţită, chiar lângă farfuria ei. Cumva, ideea că pe masă se afla o armă o neliniştea. Dar trebuia să înceapă să se obişnuiască cu eticheta de masă oarecum barbară a Lupilor. - Ai de gând să-ţi termini berea? întrebă Severance. Cidra aruncă o privire la halba de care nici nu se atinsese şi dădu negativ din cap. Băutura aceea celebră nu i se părea prea apetisantă. - Lasă că o termin eu, zise bărbatul, întinzând mâna peste masă pentru a trage halba la el. - I n ceea ce priveşte drumul cu nava ta, Severance, vreau să fie clar că sunt cât se poate de pregătită să mun­ cesc. Nu îţi propun să mă iei cu tine pe post de balast. - Domniţă, navele de poştă sunt făcute în aşa fel în­ cât să fie pilotate de o singură persoană. Nu au nevoie de alţi membri în echipaj. - Dar am auzit că, uneori, piloţii angajează câte o per­ soană care să-i ajute, protestă ea. Sigur sunt tot felul de treburi mărunte care trebuie făcute la bord. Bărbatul se opri de mestecat îndeajuns pentru a-i adresa o căutătură fixă, fără ocolişuri.

20

Amanda Quick

- Genul ăsta de aranjamente despre care vorbeşti tu se numesc contracte de convenienţă. Am încercat şi eu o dată şi a fost un dezastru total. - De ce? Severance îşi înăbuşi o înjurătură, care deveni ast­ fel doar o mormăială, şi reîncepu să-şi taie bucata de carne. - Pentru că femeia pe care am luat-o cu mine aproape că m-a băgat la nebuni. Până am ajuns în Renaissance, eram gata-gata să ne omorâm. A trebuit să o las în Portul Try Again cu suficiente credite să-şi plătească un drum de linie înapoi către Lovelady. După experienţa asta, mi-am dat seama că puţină singurătate face chiar bine la suflet şi e, oricum, mult mai ieftină decât compania unei alte persoane. Cidra schiţă un zâmbet plin de blândeţe. - Cu mine, mai mult ca sigur n-ar trebui să-ţi faci griji că o să vreau vreodată să te omor. Am crescut în Clementia, ai uitat? - Îhî. Dar pe mine ce-o să mă oprească să nu te strâng de gât? Cidra clipi, neştiind sigur dacă bărbatul din faţa ei nu o tachina cumva. După chip, n-ar fi zis una ca asta, dar cum să-şi dea seama sigur? Dramul de umor pe care-1 identificase până atunci la Severance Teague părea să aibă anumite nuanţe sălbatice. - Când m-am interesat de căpitanii din port, mi s-a spus că ai reputaţia unui om destul de cinstit. Cam dintr-o bucată şi, în general, un singuratic, ca majori­ tatea curierilor, dar cinstit în fond. In măsura în care nişte Lupi pot să aibă încredere unii în alţii, să ştii că semenii tăi se încred în tine, Severance. Şi, din câte am înţeles, aşa ceva este destul de ieşit din comun în lumea voastră. Severance începu să bată darabana pe masă.

Dulce Armonie

21

- Orice Lup care-i atât de prost încât să se încreadă complet într-un altul îşi merită soarta. In dem entia Im crurile stau chiar invers, nu? Ochii Cidrei se îmblânziră. - Da, din motive evidente. - Domniţă, nu ştii în ce te bagi cu planul ăsta pe care l-ai clocit. Chiar... o Sfântă în mijlocul Lupilor! -A r fi prea mult să-mi spui pe nume? Zău că aş pre­ fera aşa, în loc să-mi spui „domniţă“. Tonul ei avea o politeţe rigidă. -Departe de mine gândul să o calc pe bătături pe o Sfântă, bine... aproape Sfântă. Dar cum ziceai că te cheamă? Cidra Nu-ştiu-cum? N-am prea avut timpul necesar să ţin minte când mi-ai zis, în taverna aia. - Cidra Rainforest. - Rainforest1, repetă el, ca şi cum ar fi gustat sunetele. Asta-i numele tău ales? -D a . - Ai văzut vreodată o pădure tropicală, Cidra? între­ bă Severance, pe un ton neaşteptat de blând. O pădure tropicală adevărată? -N u . Asta este prima mea călătorie în afara Clementiei. - Şi-atunci cum de ţi-ai ales tocmai numele ăsta? Cidra ar fi vrut să-i spună că nu se întâlniseră să discute asemenea subiecte, dar era prea politicoasă, până în străfundul sufletului, pentru a rosti asemenea cuvinte. - Când aveam cincisprezece ani am citit despre pădu­ rile tropicale din Renaissance. în Arhivă am găsit holoînregistrări şi capturi statice cu ele. Mi-au părut atât de frumoase, de bogate şi de pline de viaţă... Flori peste tot, verdeaţă cât vezi cu ochii. Presupun că în anul acela m-am tot gândit la ele, iar Armonienii îşi aleg al doilea nume de obicei la vârsta de cincisprezece ani. Din câte 1 Rainforest - păd ure trop icală

22

Amanda Quick

am înţeles, Lupii nu îşi aleg numele neapărat la o anu­ mită vârstă. - Da, să zicem. Adevărul e că uneori schimbăm două sau trei nume până ne hotărâm asupra celui mai po­ trivit. Uneori, unui Lup i se pare foarte folositor să-şi aleagă un nume nou destul de des. Când văzu că Cidra îl ţintuieşte cu o privire nedumerită, Severance abando­ nă subiectul. Nu contează. Spune-mi ce te-a făcut să te hotărăşti că vrei să călătoreşti din planetă în planetă. - S ă ştii că motivele mele sunt o chestiune perso­ nală, Severance. Bărbatul ridică din sprâncene. - Zău aşa? Remarcându-i tonul, Cidra se îmbujoră uşor. - în Clementia există un mare respect pentru intimi­ tatea individului, îi reaminti ea. - încă un motiv foarte bun pentru a renunţa la ideea de a te îmbarca pe o navă de poştă. N-o să ai cine ştie ce intimitate la bord. - Sunt pregătită să mă adaptez. - A, da? Cât de mult? - Nu înţeleg. - Contractele alea de convenienţă de care vorbeam? Ştii exact ce implică o asemenea înţelegere? - Presupun că implică împărţirea sarcinilor şi a responsabilităţilor. - Armonie din Ceruri, ce făptură inocentă! înseamnă împărţirea aşternutului, Cidra. Contractele de conveni­ enţă sunt pacturi sexuale pe termen scurt. Contracte stabilite pentru ca pilotul să aibă parte de sex şi de com­ pania unei femei. Drumul de şase săptămâni până pe QED poate fi foarte lung şi plin de singurătate, Otanna Rainforest. Acum înţelegi ce-ţi spun? Chipul ei încremeni în timp ce mintea îi procesa cuvintele. Apoi Cidra dădu aprobator din cap, dusă pe gânduri. Ar fi trebuit să-şi dea seama că înţelegerile despre care auzise erau legate de asemenea aspecte. Din

Dulce Armonie

23

câte ştia ea, Lupii aveau reputaţia unor fiinţe foarte in­ teresate de sex. - Da, înţeleg acum. Ei bine, eu, una, n-aş fi interesată de un asemenea aranjament. - Nu ştiu de ce, dar nici nu-mi închipuiam că ai fi. -S ă înţeleg că acesta e singurul tip de contract pe care ai fi dispus să-l închei? -D acă m-ai fi ascultat cu atenţie, ai fi auzit că nu mă interesează nici măcar un contract de convenienţă. Ţi-am spus, am încercat o dată şi a fost un dezastru. O să mă mulţumesc cu ceva consolare specială între trans­ porturile de corespondenţă. Iţi sunt recunoscător că i-ai făcut pe oamenii de aici să-mi servească o friptură cum trebuie, Cidra, dar mă tem că n-o să putem face nici o afacere împreună. Femeia încercă să-şi ascundă dezamăgirea sub masca ei de acceptare senină. - Aşa s-ar părea. Trebuie să mă laşi pe mine să achit nota, Otan Severance. Având în vedere situaţia, măcar atât să fac şi eu. Pe faţa lui apăru o umbră de iritare vagă. - Las-o-ncolo de notă. Ziceai că n-ai prea multe credite, iar eu am avut un drum destul de bun din Renaissance. Achit eu. -A , nu, n-aş putea să te las să faci una ca asta, protes­ tă ea, sincer şocată. Eu am fost cea care te-a abordat şi ţi-am irosit timpul. - Ei, stăteam în taverna aia şi aveam de gând să mă îmbăt. Nu mi-ai irosit deloc timpul. Pot să mă îmbăt oricând. Dar nu pot să mă bucur oricând de o friptură făcută cum trebuie. îşi ridică halba şi dădu pe gât o altă înghiţitură sănătoasă din berea tare. Şi... Ce-o să faci acum? Te întorci în Clementia? Cidra făcu ochii mari, uluită. - Bineînţeles că nu. Tu nu eşti decât primul pilot-curier pe care m-am gândit să-l abordez. Mai sunt vreo şase aici în Portul Valentine în momentul de faţă, sau cel puţin aşa mi-au zis cei de la autoritatea portuară.

24

Amanda Quick

O să îi iau la rând. Sigur găsesc eu pe cineva care să fie interesat să ia la bord un pasager care să muncească pentru taxa de transport. Şi, dacă nu, o să aştept până ce o să ajungă în port alţi curieri sau curiere. Din câte am auzit, mereu vin şi pleacă alţii şi alţii. Severance o măsură cu detaşare. - Nu cred că e o idee prea bună, Cidra. O parte din neliniştea ei ieşi la suprafaţă, sub forma unei străfulgerări de ostilitate care o luă prin surprinde­ re mai mult pe ea decât pe comeseanul ei. - Şi totuşi, e ideea mea, nu-i aşa, Severance? Nu tre­ buie să-ţi faci tu griji pentru ea sau pentru mine. -D a r în dem entia nu e nimeni care ar putea să-şi facă griji pentru ideile tale şi pentru unde te-ar putea duce ele? Cidra lăsă jos furculiţa universală cu care-şi culesese până atunci legumele şi îşi îndreptă spatele, abordând o postură rigidă. -N u sunt un copil, Severance. Am atins vârsta ma­ turităţii acum patru ani şi sunt complet responsabilă pentru faptele mele. Exact ca şi tine. -Departe de mine gândul să dau sfaturi cuiva care a crescut printre Sfinţi, mârâi Severance. Noroc bun, domniţă! Dar să fii atentă ce fel de contract semnezi, până la urmă. Nu uita să citeşti şi ce scrie cu litere mă­ runte. Se ridică în picioare. Dacă ai terminat de mâncat, te conduc înapoi unde te-ai cazat. - Nu-i nevoie. - Ba da, dacă nu vrei să fac o scenă. împinse o plăcuţă de credite în mica fantă a mesei. Când o lucire slabă le confirmă că masa fusese achita­ tă, retrase plăcuţa şi întinse mâna către braţul Cidrei. Nu se împotrivise, îşi dădu seama mai târziu Seve­ rance, după ce o condusese pe Cidra la hotelul unde se cazase. Dar, pe de altă parte, rar se întâmpla ca Armonienii să se împotrivească, să se certe, cu excepţia problemelor de matematică sau filosofie. îşi aduse aminte că fratele lui, Jeude, se retrăgea mereu din

Dulce Armonie

25

orice discuţie contradictorie, afişând aceeaşi mască de acceptare senină pe care o văzuse pe chipul Cidrei în seara asta. Confruntările aprinse cu alţi oameni erau foarte stânjenitoare pentru Sfinţi, Severance ştia bine. Intr-un târziu, îşi aminti că, teoretic, Cidra nu era o Armoniană. Era uşor să uite asta. Putea să înţeleagă de ce alţii ca, de exemplu, personalul de la restaurantul unde lua­ seră cina - se purtau cu ea ca şi cum ar fi fost o Sfântă cu puteri depline. Cidra Rainforest avea un aer foarte senin şi o demnitate înnăscută. Poate că avea legătură cu modul în care roba ei elegantă, de culoare galbenă, se drapa pe trupul acela care era la fel de zvelt, graţios şi mândru ca acela al unei dansatoare. Hainele pe care le purtau Armonienii erau la fel de demne şi de pline de graţie ca şi creatorii lor. Rochiile pe care le purtau femeile, cu guler înalt şi mâneci lungi, largi, erau bine ajustate pe talie, după care se drapau într-o linie elegan­ tă de la şolduri până la glezne. Materialul era o ţesătură fină, uniform lucrată, din fibre de muşchi de cristal. Iar rochia Cidrei nu era ni­ cidecum o excepţie de la această regulă. Nu era o fe­ meie înaltă, dar hainele pe care le purta ofereau iluzia că era. Era tânără, probabil cam cu opt ani mai tânără decât el, dar în ochii ei se reflecta mai multă inteligen­ ţă şi rafinament decât regăseai la femeile de vârsta ei. Bineînţeles, îşi reaminti el, dacă trăise până atunci în Clementia, avusese parte de o educaţie meticuloasă şi sofisticată. De la hotelul Cidrei, Severance luă un vehicul auto­ mat până la nava lui, însă gândurile îi rămaseră concen­ trate asupra femeii pe care tocmai o lăsase singură. Blândeţea fundamentală care era caracteristică de obicei Sfinţilor se regăsea şi în ea, îşi dădu el seama, dar la ea parcă era altfel. Lui Teague i se păruse mereu că Armonienii autentici aveau o compasiune controla­ tă, adresată cumva umanităţii în general. La Cidra sim­ ţise ceva mult mai personal, o empatie mai vie şi mai

26

Amanda Quick

impulsivă. Severance îşi aminti cum se oprise să-l ajute pe unul dintre bărbaţii răniţi în încăierarea din prima tavernă şi dădu din cap, ca şi cum nici acum nu i-ar fi ve­ nit să creadă. Trecuse mult timp de când nu mai avusese parte de ceva consolare specială în braţele unei femei. Prea mult. Cel mai probabil, imaginaţia lui interpreta greşit acţiunile Cidrei. Probabil că tânjea pur şi simplu după genul de tandreţe pe care un bărbat o dorea de la o femeie. Aşa că, nici el nu ştia de ce, o parte din el se hotărâse de capul ei că Cidra ar putea să-i ofere exact de ce avea el nevoie. înainte să o poată stăvili, în minte îi răzbătu o imagi­ ne a trupului ei zvelt aflat sub al lui, cu unghiile acelea aurite apăsate în carnea umerilor săi. Pentru o clipă, fu copleşit de un dezgust total de sine. Era convins că nu era unul dintre perverşii aceia care erau atraşi de Armoniene, atât de cerebrale şi de rupte de tot ce e material. Asemenea bărbaţi erau atraşi doar de nevoia bolnavă de a pângări ceva ce n-ar putea în veci să înţeleagă sau să accepte. Nu, îşi spuse din nou Severance, faptul că era con­ ştient de atuurile Cidrei, în modul său meditativ, era un lucru destul de normal. în fond, era o Lupoaică în straie de Armoniană, după cum recunoscuse chiar ea. Şi, deşi nu prea se aflase în compania multor Armoniene, cunoscuse suficiente pentru a şti că acestea nu proiectau vreo atractivitate sexuală concretă. Pe de altă parte, Cidra i se păruse din prima clipă o fiinţă extrem de senzuală, chiar dacă aerul ei de seninătate îi masca parţial vitalitatea brută. Ba chiar avea senzaţia că nici ea nu era conştientă de asta. _ O Sfântă printre Lupi. într-o anumită măsură, Cidra avea să fie în siguranţă pentru că cei mai mulţi simţeau instinctiv o dorinţă de a-i proteja pe Armonieni. Dar existau şi o mulţime de excepţii de la această regulă. Lui Severance îi veneau în minte mai mulţi astfel de Lupi fără să fie nevoie să-şi stoarcă creierii, dintre care mulţi dintre ei erau colegi de breaslă, piloţi-curieri.

Dulce Armonie

27

Măcar avusese destulă minte cât să aleagă un hotel dintr-o parte relativ sigură a oraşului. Predispoziţia oamenilor de a construi oraşe în jurul porturilor nu se modificase semnificativ în decursul evoluţiei omenirii; aşa cum nu se schimbaseră nici ca­ racteristicile esenţiale ale acestor aşezări. Acestea aveau în continuare cartiere bune şi rele, sigure şi rău-famate. Cidra Rainforest circulase prin unele dintre stră­ zile mai puţin idilice din Port Valentine când dăduse de el, mai devreme. Severance încerca să nu se gân­ dească la faptul că mâine-seară avea să umble pe ace­ leaşi străzi, în căutarea unui curier mai dispus să îi vină în ajutor. Probabil că avea să şi găsească unul, îşi dădu el seama, cum stătea cu membrele relaxate în partea din spate a vehiculului închiriat şi asculta fâşâitul slab al perechilor de lame pe lespezile drumului. Vreun renegat, cum ar fi Neveril sau Scates, avea să-şi lingă buzele, pofticios, şi avea să-i ofere un contract de convenienţă foarte atent formulat înainte ca Cidra să conştientizeze de-a binelea ce se întâmpla. Avea să fie deja în drum spre Renaissance când urma să-şi dea seama că înfăţişarea ei de Armoniană nu o putea proteja de anumite feluri de Lupi. Dintr-odată neliniştit, Severance îşi schimbă poziţia chiar când luminile portului începură să se zărească în faţă. Nu era treaba lui, îşi spuse, furios. Oricum, Armonienii erau fiinţe foarte inteligente - o persoană care trăise până atunci în Clementia putea, bineînţeles, să ia decizii de capul ei. în mod clar, nu avea nevoie de ajutorul lui. Când vehiculul se opri cu un şuierat, Teague plăti cursa cu plăcuţa sa de credite şi ieşi. Rămase nemişcat pe trotuarul luminiscent, uitându-se lung la silueta co­ nică, luminată, a navei sale care se afla pe pistă. Severan­ ce Pay era în poziţie pentru decolare imediată. Aripile ei boante, îndreptate spre spate, păreau nelalocul lor

28

Amanda Quick

în această stare de stagnare, la sol. Nava lui era mereu pregătită să pornească la drum întro clipită. In dome­ niul curselor de curierat, concurenţa era acerbă, iar Severance nu avea nici cea mai mică intenţie de a pierde o cursă cu încărcătură de primă mână pentru că nava lui nu era pregătită să decoleze imediat. Cu mişcări automate, scoase una dintre cele două telecomenzi din banduliera pe care o purta de-a curme­ zişul pieptului şi porni computerul de bord. Dădu cău­ tare după mesaje şi citi rezultatele pe ecranul mititel al aparatului. Câţiva prieteni de-ai lui ajunseseră în port şi îi lăsaseră vorbă că puteau fi găsiţi la unul dintre baruri­ le din apropiere, dacă Severance avea cumva chef de un joc de Cerere şi Ofertă. Mai găsi o factură pentru com­ bustibil pe care computerul o şi achitase, fiind autorizat în acest sens. De asemenea, primi şi un mesaj tensionat din partea unuia dintre agenţii din port că primise o solicitare specială din partea unui client. Severance ştia ce însemna asta. Un client întrebase în termeni precişi de el şi de nava lui. Cu ceva noroc, asta însemna o cursă importantă. Porni spre rândul de telecomputere dintr-un terminal apropiat. -H ei, Severance, ticălos renegat, unde este Sfânta aia mică? Severance şovăi o clipă, după care îşi dădu seama că nu putea scăpa de Scates pur şi simplu ignorându-1. Celălalt curier schiţă un rânjet şi îl salută cu un gest din mână din uşa terminalului. -A m condus-o înapoi la hotel. Severance făcu un pas în lateral pentru a-1 ocoli pe confratele său, care în mod clar făcuse un tur al tavernelor din port. - Umblă vorba că vrea să încheie un contract. - Nu de-ăla la care te gândeşti tu. - Nu-s pretenţios de felul meu, îl asigură Scates. Na­ sul său spart se mişcă într-un unghi ciudat când zâmbi obscen. Să înţeleg că n-o să o duci tu? -N u.

Dulce Armonie

29

-Ratezi o ocazie monumentală, Severance. Mie, unul, îmi vin în minte o groază de lucruri pe care aş putea so învăţ pe-o Sfântă de-aci până pe QED. Severance nu catadicsi să răspundă, ci intră pe uşa terminalului. Totuşi, când uşile transparente de diazit se închiseră în spatele lui, aruncă o privire în urmă şi observă că Scates zâmbea mai larg ca niciodată. In lumi­ na aceea venită de jos, de la lespezile trotuarului, trăsă­ turile îi păreau aproape ridicol de demonice. Severance îşi blestemă din nou imaginaţia prea bogată, îi întoarse spatele şi îşi văzu de drum. Până găsi un telecomputer liber şi tastă codul agen­ tului poştal, Severance ştia deja ce avea să facă Scates. In timp ce-1 asculta pe agent spunându-i că apăruse un transport mic, dar de importanţă vitală, de senzori robotizaţi pentru care clientul era dispus să plătească dublu faţă de tariful obişnuit, Teague Severance îl vedea cu ochii minţii pe Scates oferindu-i Cidrei un contract de convenienţă. Un contract de convenienţă în avanta­ jul lui Scates.

capitolul 2 N-ar fi trebuit să încerce să o atingă. Cidra îşi dădu seama că tremura incontrolabil. Poa­ te, îşi spuse, dacă bărbatul care se prezentase ca Scates ar fi continuat să o măgulească sau să o contrazică, nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar întinsese mâna să o apuce, iar ea văzuse clar pofta fierbinte din ochii lui. Şi reacţio­ nase instinctiv pentru că nu avusese la dispoziţie sufici­ ent timp să se gândească. Toată viaţa îşi păstrase trupul zvelt şi puternic cu aju­ torul unor exerciţii străvechi. începuse să se antreneze chiar înainte de a începe să meargă. Cidra nu-şi putea aminti vreo parte a vieţii ei când nu ştiuse elemente­ le esenţiale ale Dansului Lunii şi al Oglinzilor. Raţio­ nal, ştiuse că acele mişcări fluide, înşelător de simple,

30

Amanda Quick

erau bazate pe o formă străveche de autoapărare, un set de elemente care fuseseră aduse odată cu Primele Fa­ milii din Stanza Nine, în urmă cu aproape două sute de ani. Dar nici unul dintre cunoscuţii ei din Clementia nu folosise vreodată aceste mişcări pentru autoapăra­ re. Era de-a dreptul şocată de modul în care trupul ei reacţionase la prima ameninţare autentică de care avu­ sese parte. In aceeaşi secundă în care Scates se întin­ sese către ea, acesta ajunsese pe podea, într-o stare de semiconştienţă. Fracţiunea de timp dintre acele două momente fusese marcată de o reacţie care nu necesita­ se gândire sau pregătire din partea Cidrei. Cunoscuse elementele de bază încă din copilărie. Dar nu ştiuse că era capabilă să le folosească atât de eficient şi în acest fel. Tivul tunicii de dormit a Cidrei se mişca în continua­ re în jurul gleznelor ei, şi Scates tocmai se prăbuşise la podea când panoul de comunicaţie al hotelului o anun­ ţă că mai avea un vizitator. Tânăra îşi smulse privirea uluită de la bărbatul prăbuşit la picioarele ei şi şi-o aţinti asupra panoului luminat slab de pe uşă. Chiar în clipa aceea, Scates se mişcă, gemând, iar Cidra ieşi rapid din raza de acţiune a mâinii lui. Panoul de pe uşă zumzăi uşor, solicitându-i atenţia. Pentru că nu-i veni în minte să facă altceva, Cidra se apropie de el şi porni ecranul. Tremurul fin care îi străbătea corpul păru să se agraveze când văzu cine era de cealaltă parte a uşii ei. - Severance, rosti în şoaptă. Pe ecranul acela mic, trăsăturile lui dure, necruţătoa­ re, erau trasate cu tuşe nerăbdătoare şi iritate, ca şi cum nu îi erau deloc pe plac nici locul unde se afla, nici ceea ce îl aducea acolo. Adevărul era că arăta total nelalocul lui în holul acela elegant, iar silueta sa întunecată se afla în complet contrast cu mocheta argintie şi modelele suave, ondulatorii de pe pereţi. în spatele lui, camere­ le de securitate mascate subtil se întoarseră cu politeţe

Dulce Armonie

31

către profilul lui, după care se îndreptară în altă direc­ ţie, deloc alarmate deocamdată. - Cidra? Deschide uşa! Vreau să vorbesc cu tine. Dacă nu deschizi, camerele de pe hol o să înceapă să-mi înre­ gistreze toate mişcările şi apoi va trebui să dăm tot felul de explicaţii celor de la recepţie. Văzând că tânăra nu răspunde imediat, Severance continuă, pe un ton mai dur. Hai, domniţă, nu am toată noaptea la dispoziţie. Sunt într-o mare, mare grabă. Trebuie să decolez în mai puţin de o oră. -Severance, ai face bine să pleci! Glasul Cidrei ră­ sună straniu chiar şi în propriile urechi. S-a întâmplat ceva. Nu cred că o să vrei să te implici. Ochii lui se îngustară. - Cidra, deschide uşa! Acum! Şfichiuirea lentă de poruncă din ochii lui o curentă. Nu era deloc obişnuită cu un asemenea mod de a da instrucţiuni. Se trezi că dezactivă încuietoarea compu­ terizată a uşii, fără să se gândească. O clipă mai târziu, Severance păşi în cameră şi închise uşa în urma sa. Privi­ rea îi alunecă rapid peste trupul ei, evaluând clar faptul că, din câte se părea, nu păţise nimic fizic. Apoi ochii îi rămaseră aţintiţi asupra lui Scates, care era în conti­ nuare în stare de inconştienţă. înjurând printre dinţi, Severance îngenunche lângă celălalt bărbat, lipindu-şi degetele de gâtul lui, pentru a-i lua pulsul. - Ştiam eu, spuse apoi. Cuvintele îi erau inundate de o resemnare mohorâtă. Ştiam c-o să vină aici şi ştiam că, cel mai probabil, o să-l primeşti în cameră fără vreo ezitare. Nesăbuită şi naivă ce eşti! Ce i-ai făcut? Cidra îşi împreună mâinile în faţa ei. - Când a apărut la uşa mea, mi-a zis că ar fi dispus să mă ia cu el în cursa lui de curierat. L-am primit în ca­ meră şi am început să discutăm detaliile. Apoi mi-a spus clar că nu-mi oferea altceva decât un contract din ace­ lea, de convenienţă, despre care mi-ai spus tu. Când am refuzat şi i-am cerut să plece, m-a... m-a atins. A încercat să mă apuce. Avea ochii ciudaţi, Severance. Aproape

32

Amanda Quick

sălbatici. Şi mâna îi era umedă. Cred că voia să facă sex cu mine. Severance îi aruncă o privire piezişă. - Da, aş zice că e şi ăsta un mod de a descrie situaţia. Probabil că şi-a închipuit c o să fii o pradă uşoară. Dar cred că l-ai luat prin surprindere, totuşi. -N-am avut timp de gândire. Cidra se opri când sesiză nuanţa de scuze din glasul ei. Apoi continuă, cu o sinceritate gravă. Şi totuşi, chiar dacă aş fi avut timpul necesar să analizez situaţia, cred că aş fi făcut acelaşi lucru. - Şi ce anume i-ai făcut, de fapt? - Se numeşte Dansul Lunii şi al Oglinzilor. E un fel de coregrafie. Un exerciţiu fizic, în fond. Dar e bazat pe o tehnică de autoapărare foarte veche. Maeştrii mei ziceau mereu că aveam un stil unic de interpretare a mişcărilor, adăugă ea, pe un ton trist. Acum înţeleg la ce se refereau. Cidra privi, încruntată, cum Severance scoate un obiect mic dintr-un compartiment al bandulierei sale şi îl apropie de tâmpla lui Şcates. Apăsă micul ecran tactil de pe capătul dispozitivului, iar trupul celuilalt bărbat se scutură spasmodic o dată. Apoi Scates încremeni intr-un mod care nu era deloc de bun augur. Profund zdruncinată de felul în care arăta acum victi­ ma sa, Cidra atinse umărul lui Severance. - Ce-ai făcut? -M-am asigurat c-o să avem ceva timp. Se ridică în picioare, după care observă expresia oripilată de pe chipul ei. Nu-ţi face griji, nu e mort. Pur şi simplu am dus până la capăt ce ai început tu. O să rămână leşinat până dimineaţă, iar noi vom fi deja hăt-departe atunci. - Nu înţeleg. - M-am răzgândit. Te iau cu mine. începu să se mişte prin cameră. Ajuns în faţa dulapului, îi deschise uşa. Ştiu că o să îmi pară rău, dar momentan nu reuşesc

Dulce Armonie

33

să găsesc altă soluţie decât să te iau la bord. Poate că pot să te las în Clementia înainte să plec spre Renaissance. -N u mă întorc în Clementia, Otan Severance. Nu pot să mă întorc. Nu încă. Bărbatul se răsuci către ea, cu sacul ei de călătorie în mâini. - Discutăm în drum spre Lovelorn. împinse sacul că­ tre ea. Poftim, adună-ţi lucrurile şi hai să dispărem de aici. Atâta timp cât Scates rămâne în stare de inconşti­ enţă, încuietorile de spaţiu personal o să ne protejeze. Când o să se trezească şi o să iasă pe hol, camerele de securitate o să îl ia in colimator şi vor începe întrebări­ le. Eu, unul, zic să îl lăsăm singur aici, să le răspundă. Oricum, e puţin probabil să facă plângere împotriva ta. Cum să le explice că a fost lăsat lat de o domniţă din Clementia? Orgoliul lui o să ne apere mai mult decât orice. Din păcate, nu ne va apăra şi de prietenii lui, care o să vrea sânge. Aşa că apucă-te imediat de făcut bagajul. Cumva, îi era mai uşor să se supună când Severance îi vorbea pe tonul acela rece şi dur. încă mai tremura din cauza actelor de violenţă la care se dedase şi nu avea nici cea mai mică intenţie de a pune la îndoială deciziile lui Severance. Ca amorţită, începu să-şi scoată robele elegante din dulap şi începu să le împacheteze după toa­ te regulile. -N u avem timpul necesar să le împătureşti după toate canoanele artei. Uite, mă ocup eu de haine. Tu adună restul lucrurilor. Severance înşfăcă veşmintele la fel de moi ca nişte fluide şi începu să le îndese în pache­ tul de călătorie. -C ărţile mele, rosti Cidra, încercând să nu se uite cum manevra robele acelea minunate ca şi cum ar fi fost nişte uniforme de zbor murdare. O să-mi strâng cărţile. - în sacul ăsta nu-i destul loc şi pentru ele, îi zise el. Cidra îi aruncă o privire surprinsă şi începu să scoată volumele frumos legate din autounitatea de depozitare de lângă pat.

34

Amanda Quick

- A, nu, sigur că nu au loc acolo. Am un sac separat pentru ele. - Aş putea băga vreo două sute de fişe de date aici, o asigură Severance înainte de a se uita la ea şi de a vedea ce făcea. Pe toţi Sfinţii! Alea nu sunt fişe. Sunt cărţi... Cărţi adevărate... - Bineînţeles. Cidra mângâie cu respect una dintre copertele lucrate manual. Nici un sistem de stocare de date inventat vreodată nu s-ar putea compara din punct de vedere estetic cu o carte adevărată. Sunt atât de frumoase! De data aceasta, Severance fu cel şocat. - Cred că sunt la fel de grele ca o sondă de explorare. Ce crezi că e Severance Pay, navă de marfă? Lasă-le aici! Tocmai am aranjat să încarc la bord o ladă de bere Rose. Nu mai e loc şi pentru cărţile astea afurisite. Cidra duse la piept volumul pe care-1 avea în mână. - Dacă este să rămână cărţile aici, să ştii că stau şi eu cu ele. Severance îşi ridică ochii spre ea, implorator. - Ştiam eu că o să regret asta. Şi zău că o să îngheţe mlaştinile de lavă din Renaissance înainte să mai fac o asemenea greşeală. Bine, bine, ia şi cărţile alea bleste­ mate. Dar mişcă-te mai repede, da? Am o cursă urgentă, şi e CLL. -C e înseamnă asta? întrebă Cidra, punând grăbită cărţile într-un pachet de călătorie. - înseamnă, răspunse bărbatul în timp ce bloca încuietoarea sacului pe care tocmai îl îndesase până la refuz cu haine delicate, că nu-mi primesc banii decât dacă li­ vrarea se face la timp. Creditele la livrare. Nu am de gând să fac un drum până pe Renaissance pe gratis, aşa că hai să ne punem în mişcare! Poftim, tu duci hainele! Sunt mult mai uşoare. Dă-mi mie cărţile alea afurisite! Mai ai şi altceva? - Nu, asta-i tot. Cidra se strecură pe lângă trupul ne­ mişcat al lui Scates. Eşti sigur că o să-şi revină?

Dulce Armonie

35

- Din păcate, da. Aşa, ai grijă să te porţi firesc pe hol, ai înţeles? Trebuie să te prefaci că te-ai răzgândit, nu mai vrei să stai aici şi ai fost de acord să-ţi petreci noaptea cu mine. Ai achitat camera? Cidra dădu afirmativ din cap, după care întrebă: - Chiar e adevărat, nu? -C e să fie? Severance închise uşa şi blocă încuietoarea. Apoi luă sacul de călătorie pe umăr şi porni pe hol, cu Cidra urmându-1 îndeaproape. - Că Lupii se gândesc tot timpul la sex. Asta voia de la mine Scates şi e fix pretextul pe care crezi că sistemul de securitate al hotelului o să-l accepte în legătură cu plecarea noastră inopinată. - Ar fi trebuit să-ţi dai seama până acum că Lupii nu sunt nicidecum la fel de eterici în gândire ca prietenii tăi din Clementia. -A ici nu e vorba de gândire eterică sau rafinată, răs­ punse ea serios în timp ce Severance o conducea afară din recepţia hotelului, pe trotuarul luminiscent. E vor­ ba de cât de important este subiectul respectiv pentru un individ. Evident, sexul e mult mai important pentru Lupi decât pentru Armonieni. Severance deschise uşa unui vehicul automat care aş­ tepta pe stradă şi o încărcă pe Cidra înăuntru, cu bagaje cu tot, apoi se strecură lângă ea şi introduse destinaţia. Când termină, se lăsă pe spate, în stilul său relaxat ca­ racteristic, şi-şi împreună braţele peste piept. -Poate că, dacă sexul ar fi mai important pentru Armonieni, ar avea şi ei o natalitate mai mare. Toată lumea ştie că nu au destui copii pentru a-şi păstra popu­ laţia constantă. Dacă n-ar mai apărea din când în când câte un Armonian printre copiii Lupilor, probabil că n-ar mai rămâne destui Sfinţi pentru a păstra Clementia populată şi funcţională. - Sistemul funcţionează bine în condiţiile actuale, îi răspunse Cidra pe un ton ferm. E bine să avem constant o infuzie de sânge nou în societatea Armonienilor.

36

Amanda Quick

- Dacă totul e aşa de minunat pe Clementia, atunci ce cauţi aici? Cidra privi pe fereastra de diazit a vehiculului automat, uitându-se lung la oraşul care parcă defila pe lângă ei - fusese clădit după un plan meticulos, însă în timp devenise un amestec eclectic şi întins de stiluri arhitec­ tonice şi străduţe întortocheate. Strălucirea lespezilor trotuarului lumina totul, de la clădirile scunde şi vechi, înălţate de primii colonişti din antrabazalt trainic, până la structurile mai noi, strălucitoare, construite din obsidianit. Ambele materiale se dovediseră a fi ieftine şi în cantităţi îmbelşugate odată ce coloniştii descoperise­ ră cum să le extragă din adâncurile munţilor din est. Un arhitect aventuros făcuse un hotel întreg din fluorocuarţul omniprezent. în ceea ce o privea pe Cidra, acesta era o culme a prostului gust, ba chiar ţipător. Dar, pe de altă parte, pentru ea mare parte din oraş era aşa. Haosul de stiluri şi materiale era deranjant din punct de vedere vizual în comparaţie cu proporţiile frumoa­ se şi armonioase care dominau arhitectura simplă şi plină de graţie din Clementia. Toate treceau rapid prin faţa ochilor Cidrei în timp ce aceasta îşi aduna gândurile pentru a răspunde la în­ trebarea lui Severance. Având în vedere că o ajuta, sim­ ţea că îi era datoare să fie sinceră cu el. -N u înţelegi, Severance, rosti ea într-un final, înce­ tişor. Nu pot să mă întorc în Clementia. Nu aşa cum sunt. Nu mă integrez acolo. Ridicând sceptic dintr-o sprânceană, bărbatul se întoarse către ea. - Un om ori e, ori nu e un Armonian nativ, sublinie el, cu blândeţe. Dacă tu nu eşti, atunci n-are rost să te zbaţi, nu? Capul ei se întoarse brusc, iar toţi anii de hotărâre sumbră sclipiră pentru o clipită în ochii ei de un verde intens.

Dulce Armonie

37

- O să găsesc o modalitate să fiu una dintre ei, Teague Severance, chiar dacă trebuie să ajung până la marginea sistemului solar Stanza Nine, ba chiar şi mai departe. O să găsesc o soluţie. E acolo, undeva. Ştiu sigur. Am căutat informaţii despre legenda asta încă din copilărie, iar acum, în sfârşit, am pornit pe urmele ei. Bărbatul îi adresă o privire goală de orice urmă de înţelegere. - Pe urmele cui? Ce legendă? Cidra îşi muşcă buza inferioară şi se lăsă moale în colţul vehiculului. - E undeva acolo, Severance. Instrumentul cu care pot să devin o Armoniană. Instrumentul care poate să-mi acordeze mintea la circuitele şi ritmurile naturale ale tuturor lucrurilor pe care le văd şi le ating. Poate că n o să ating vreodată chiar modul în care mintea unui Armonian vibrează, acordându-se la orice lucru asupra căruia hotărăşte să se concentreze, dar cred că pot imi­ ta componenta telepatică. Cred că poate să mă ajute să fac legătura cu lumea în care sunt menită să trăiesc încă din naştere, dar pe care lipsa de înzestrare nativă mi-a refuzat-o. Mâinile împreunate în poală i se strân­ seră mai tare. Am aproape toate înzestrările, Severance. Am toată educaţia necesară, sunt perfect antrenată, stă­ pânesc toate ritualurile. Am studiat Legile Kliniene şi Regulile Seninătăţii împreună cu cei mai pioşi învăţă­ cei. Nu îmi lipseşte decât capacitatea de a atinge acea comuniune cu ceilalţi şi componenta intuitivă care face mintea unui Armonian atât de unică. Dar o să obţin şi asta. Sau ceva aproape la fel de bun. Iţi jur c o să obţin asta. Tăcerea care se lăsase în vehicul părea de-a drep­ tul glacială. Severance îi studia trăsăturile încordate. Intr-un sfârşit, îi spuse: - De-asta vrei să pleci cu mine? Eşti în căutarea unei legende? Tânăra dădu o dată din cap, hotărâtă, dorindu-şi să-şi fi ţinut gura.

38

Amanda Quick - O legendă despre Dispăruţi.

-A h , Cidra! Sunt un milion de legende despre Dis­ păruţi, toate născocite de oameni după ce au ajuns în Stanza Nine şi au găsit toate porcăriile alea pe Lovelady şi Renaissance. -N u sunt porcării! Sunt artefactele unei civilizaţii dispărute. Iar legenda asta se bazează pe unul dintre ace­ le artefacte. Am găsit prea multe indicii legate de ea în Arhivă. Instrumentul acela e undeva, iar eu o să-l găsesc. Dădu din cap, minunându-se. Cum poţi să le spui „por­ cării“ artefactelor? Buzele lui Severance se strâmbară sever. -S u n t convins că, atunci când au găsit prima dată ruinele lăsate în urmă de Dispăruţi, Primele Familii au fost surprinse, după cum era şi normal. Dar asta a fost acum vreo două sute de ani şi, când toată lumea şi-a dat seama cât de comune erau gunoaiele lăsate în urmă de Dispăruţi, respectul şi admiraţia s-au dus pe apa sâmbe­ tei. Chiar şi Armonienii arheologi sunt interesaţi nu­ mai de descoperirile cele mai neobişnuite. Nu mai vor să se deranjeze pentru fiecare fragment sau sculptură descoperite cine ştie unde. Dacă Stanza Nine o să atra­ gă vreodată turişti, o să ne îmbogăţim cu toţii vânzând gunoaie de-ale Dispăruţilor, dar, până atunci, toate sunt practic lipsite de valoare. Iar legendele sunt şi mai şi. Noi le-am născocit. Fiecare explorator de-al Companiei care a visat urât în vreuna din taberele de pe Renais­ sance a venit cu o aşa-numită legendă, nou-nouţă. Iar minerii de pe QED au inventat la fel de multe. Drăcia dracului, dacă e să o luăm aşa avem şi aici pe Lovelady suficient teritoriu neexplorat pentru a ţese alte mii de poveşti. Dacă ai pornit în căutarea unei legende, Cidra, trebuie să fii conştientă că e ca şi cum ai alerga după razele lunii. -Razele lunii, repetă ea, gândindu-se la mişcările de dans pe care le folosise recent pentru a-1 doborî pe Scates. Toată copilăria mea am învăţat cum să stăpânesc razele lunii.

Dulce Armonie

39

Severance scoase un geamăt. - Ar fi trebuit să decolez din minutul în care primeam încărcătura la bord. Ştiam eu c-o să fie o greşeală. - Şi-atunci de ce te-ai răzgândit şi totuşi ai venit după mine? - Când o să-mi vină în minte un răspuns suficient de raţional, o să fii prima care-1 aude. Tocmai când spuse asta, vehiculul - care tot încetinise în apropierea termi­ nalului din port - se opri de tot. Câteva minute mai târziu, Cidra - care-şi ducea în mână sacul cu haine - îl urmă pe Severance către nava mică şi rapidă de poştă. II privi cum introduce codurile de acces atât într-o telecomandă computerizată, cât şi în dispozitivul pe care îl folosise pe Scates. Apoi o conduse la bord. Luminile din interior se aprinseră chiar când trecură pragul. Odată intrată, Cidra rămase proţăpită locului, uitându-se în jur la cabina compactă, dureros de înghesuită, şi se întrebă pentru prima oară dacă se gândise într-adevăr bine la problemele pe care le impli­ ca să locuiască într-un spaţiu atât de restrâns cu o altă fiinţă, ba chiar cu un Lup. Tot se mai gândea la această problemă spinoasă când covorul aspru de sub picioa­ rele ei se mişcă dintr-odată. Speriată, Cidra se uită în jos chiar la timp pentru a vedea cum covoraşul pestriţ scoate la iveală trei rânduri de dinţi mititei, ascuţiţi ca nişte ace. -Atenţie la Fred, rosti Severance când o văzu dând grăbită înapoi. Nu-i place deloc să fie confundat cu un covor. -Fred? Cidra privi creatura deplasându-se printr-o serie de mişcări ondulatorii către scaunul din faţa con­ solei de comandă. - Numele lui întreg e Fredalius. Dar eu îi spun pur şi simplu Fred. - Cine i-a dat numele ăsta? - Fratele meu, răspunse bărbatul, stând cu spatele la Cidra şi aşezând sacul cu cărţi. - Fratele tău călătoreşte cu tine din când în când?

40

Amanda Quick

-N u mă mai însoţeşte de ceva timp, rosti el, pe un ton sec. A murit. -A h ... Nu avea nevoie de abilităţile empatice ale unui Armonian pentru a-şi dea seama că dăduse, din greşeală, peste un subiect extrem de sensibil. Instinctiv, Cidra încercă să aline durerea pe care o provocase. îmi pare rău, Severance. Nu mi-am închipuit că... A fost o nesăbuinţă din partea mea să întreb de el. Se pare că în seara asta le provoc numai neplăceri celor din jur. - Nu-i nimic. Severance era ocupat cu diferitele ope­ raţiuni de închidere ermetică a navei. Pune-ţi sacii sub patul meu, deocamdată. Acolo am pus berea, aşa că va trebui să munceşti ceva să îi aranjezi. O să ne hotărâm mai încolo ce facem cu afurisitele alea de cărţi. în mo­ mentul de faţă nu vreau decât să ne luăm odată zborul. - Plecăm spre Renaissance? - Mai întâi facem un salt către Lovelorn. Am primit veste despre alt transport profitabil. Apoi plecăm de pe planetă, cu destinaţia Renaissance. Odată ajunşi în spa­ ţiu, o să avem la dispoziţie două săptămâni încheiate să ne scoatem din minţi unul pe celălalt. Dacă ajungem pe Renaissance fără să ne fi strâns de gât unul pe celălalt, o să discutăm despre prelungirea contractului. Cidra decise că nu era momentul potrivit să îşi sus­ ţină cauza pentru a rămâne la bord. De asemenea, nu părea cel mai bun moment pentru a discuta natura contractului pe care se părea că îl încheiase. Termină de îndesat sacii sub plasa de siguranţă de sub patul lui Severance. Nu fusese uşor. Lada cu bere Renaissance Rose ocupa o groază de spaţiu. Cidra se întreba dacă Severance avea de gând să o bea pe toată înainte să ajungă pe Renaissance. Simplul gând o tulbura destul de tare. După aceea, ocupă singurul loc rămas liber, aflat în stânga-spate faţă de cel al pilotului. Fascinată, privi cum Severance trecu cu mişcări fluide prin procedurile de di­ naintea decolării. 1 se păru că pe ecranul computerului

Dulce Armonie

41

abia apăruse permisiunea de decolare când Severance Pay se lansă, intr-adevăr, şi se ridicară de la sol. Luminile din Portul Valentine plutiră sub ei preţ de o clipă, după care rămaseră în urmă, iar Severance se înscrise pe o traiectorie care avea să îi ducă în oraşul de munte Lovelorn. Cidra ştia că, în stratul atmosferic al planetei, Severance Pay era propulsată de motoare standard, cu re­ acţie. Abia când nava se lansa în libertatea din spaţiu puteau trece pe forţa motorului STATR, care parcă în­ ghiţea spaţiul. II cercetă pe ascuns pe pilot. Abia acum recunoscu faţă de sine însăşi că fusese în gândurile ei încă din momentul în care-1 cunoscuse. Lucra perfect concentrat, cu o expresie serioasă ilu­ minată de indicatoarele consolei. Era conştientă că nutrea o fascinaţie ciudată pentru el, într-un mod total nou pentru ea, iar această idee o neliniştea. Ar fi trebuit să vadă în el doar un om cu care încheiase o tranzacţie, însă era suficient de ones­ tă şi de tulburată pentru a recunoaşte că, de la înce­ put, reacţionase la persoana lui mult mai intens şi mai complex decât ar fi justificat înţelegerea simplă pe care o stabiliseră. Când îi fusese arătat, în tavernă, avusese îndoieli serioase să îl abordeze. De la început, îi fusese cât se poate de clar că era un om dur, un adevărat Lup. Avea o asprime agresivă care arăta limpede că era un om care nu fusese îmblânzit sau rafinat de prea multe con­ tacte cu valorile sau obiceiurile armoniene. Dar simţise şi altă parte a lui, o parte liniştită şi meditativă care se afla în străfundurile fiinţei lui, şi se întrebase oare ce se întâmplase în trecutul lui ca să o genereze. Ceva îi spusese că Severance avea să fie instinctiv înclinat să evite acele modele de comportament ritualizate şi codu­ rile de conduită preţuite de cei care încercau să îi imite pe Armonieni. Că avea propriile metode de a face lu­ crurile, propriul său cod etic, propriile standarde. Şi că ţinea morţiş la ele.

42

Amanda Quick

Oamenii pe care îi luase la întrebări în Portul Va­ lentine spuseseră toţi acelaşi lucru legat de Teague Severance: era un om de cuvânt, iar asta chiar însemna ceva printre Lupi. Trebuia să însemne ceva. In fond, era singurul lucru pe care îl aveau la dispoziţie oamenii de rând când stabileau relaţii de încredere. Lupii erau nevoiţi să se încreadă în lucruri precum reputaţia şi ex­ perienţa anterioară în evaluarea cunoscuţilor. N-aveau cum să fie vreodată complet siguri unii de alţii. Nu aveau să aibă în veci comuniunea telepatică a minţilor care le permitea Armonienilor să stabilească legături atât de trainice. In modul de viaţă şi comunicare ale Armonienilor, încrederea era un aspect de la sine înţe­ les; era o premisă implicită, pentru că toţi ştiau ce gân­ deau ceilalţi. Dar, când între un bărbat şi o femeie exista încredere absolută şi aceasta era combinată cu chimia inefabilă a plăcerilor şi a intereselor intelectuale comune, se putea ajunge la un angajament pe viaţă care era unic în rândul oamenilor. Părinţii Cidrei se bucurau de un asemenea angaja­ ment. Talina Peacetree şi Gam Oquist aveau o legă­ tură de care Cidra mereu îşi dorise să aibă parte, la rândul ei, cu bărbatul potrivit. Să ştie că acest lucru era imposibil atât timp cât nu avea capacităţi telepatice armoniene fusese blestemul vieţii ei. Iar hotărârea de a-şi învinge limitările era forţa care o împingea înainte în viaţă. Convenţia căsătoriei căpătase noi înţelesuri pe măsu­ ră ce societatea armoniană evoluase. Devenise, ca multe altele în viaţa Armonienilor, un ideal. Lupii foloseau adesea părţi din ceremonia formală armoniană a căsăto­ riei pentru propriile nunţi. Dintotdeauna, Armonienii apăruseră la întâmplare în rândul oamenilor. Timp de nenumărate generaţii, mulţi dintre ei muriseră de tineri. Alţii ajunseseră să înnebunească din cauza eforturilor instinctive pe care le făceau pentru a stabili un echilibru între realitate şi armonia interioară pe care o vedeau ei în lumea din jur.

Dulce Armonie

43

Câţiva trăiseră vieţi care le păruseră normale celor din jur, neştiind de ce eforturi fusese nevoie ca nişte Armonieni să supravieţuiască printre Lupi. Geniul şi tot felul de aptitudini speciale erau des în­ tâlnite în rândul Armonienilor, iar câţiva dintre cei de la începuturile societăţii lor fuseseră suficient de puternici încât să aibă multe realizări înainte să-şi dea sfârşitul. De obicei, aceste realizări apăreau în ciuda unei vieţi marcate de traume şi de conflicte interioare. Mulţi alţii pieriseră pur şi simplu, fără să înflorească vreodată. Lumea Lupilor era una dură, şi rar se întâmpla ca adevăraţii Armonieni să se poată adapta cu succes la ea. In urmă cu câteva sute de ani, chiar înainte de revărsa­ rea rasei umane în galaxie, se acceptase că atât Armonienii, cât şi Lupii trăiau mai bine dacă duceau existenţe separate, chiar dacă între ei exista totuşi o relaţie de simbioză. Când primele dintre navele acelea frumoase şi licăritoare părăsiseră sistemul solar originar transpor­ tând colonişti către noi lumi, toate avuseseră la bord şi contingente mici de Armonieni. Nimeni nu fusese într-atât de egocentric să creadă că galaxia putea fi colonizată şi transformată intr-un im­ periu unit. Distanţele erau prea mari, particularităţile diferitelor lumi necesitau prea multe adaptări fizice şi emoţionale, iar oamenii aveau o independenţă înnăscu­ tă prea mare. Dar strategii din epoca respectivă simţise­ ră nevoia să se asigure că navele de colonişti conţineau cele mai bune aspecte ale rasei umane. Trimiterea unui mic grup de Armonieni în fiecare nu garanta numai continuitatea filosofică a civilizaţiei, ci oferea fiecărei noi lumi o rezervă de putere intelectuală. Totuşi, dincolo de toate acestea, fiecare lume se do­ vedise a fi unică. Cidra ştia din timpul petrecut în Ar­ hivă că structura socială din Stanza Nine era diferită în moduri uneori subtile, uneori complexe, faţă de cea din lumile originare. In plus, având în vedere că pierduseră posibilitatea de a păstra legătura cu planetele de origi­ ne, diferenţele dintre Stanza Nine şi celelalte sisteme

44

Amanda Quick

populate de oameni nu mai păreau a conta. Adaptarea însemna supravieţuire. Iar atât Armonienii, cât şi Lupii credeau în supravieţuire. Prăbuşirea primei nave cu colonişti care ajunsese în sistemul Stanza Nine fusese un dezastru total. Nu numai că cei din planetele originare crezuseră că nu fuseseră supravieţuitori, ci Primele Familii, izolate complet, fuseseră lipsite de mare parte din tehnologia care ar fi trebuit să reprezinte parte din moştenirea lor. Nevoia de a se impune şi de a stabili un cap de pod pe o planetă nouă fără ajutorul maşinilor care le-ar fi trans­ format această misiune într-una relativ simplă născuse o independenţă brută în inimile coloniştilor. Această independenţă pătrunsese chiar şi în contingentul armonian al noii culturi, care acceptase discret că fiecare individ avea atât privilegiul, cât şi responsabilitatea de a atinge succesul pe cont propriu. Tehnologia lor se dezvoltase haotic, pe baza fragmen­ telor de informaţii rămase în bazele de date profund avariate din computerul de la bordul navei prăbuşi­ te. Recăpătarea capacităţii de a lansa zboruri în spa­ ţiu avusese o importanţă crucială, pentru că oamenii erau hotărâţi să se impună în tot sistemul solar Stan­ za Nine. După ce găsiseră vestigiile Dispăruţilor, deve­ nise şi mai important să afle dacă aveau să fie nevoiţi să împartă Stanza Nine cu altcineva sau altceva. Avu­ seseră nevoie de o sută şi cincizeci de ani după stan­ dardul de rotaţie a planetei Lovelady pentru a se lansa din nou în spaţiu, dar tot nu găsiseră secretul viteze­ lor mai mari decât cea a luminii cu care sosiseră aici primii colonişti. Majoritatea populaţiei, Lupii, respecta nivelurile la care Armonienii aduseseră virtuţile umane, căci funda­ mentul acestor virtuţi se afla în sufletul tuturor oameni­ lor. Când un Lup se uita la un Armonian, vedea ce era mai bun în propria persoană, vedea cea mai preţioasă esenţă a naturii sale perfect dezvoltate şi concentrate.

Dulce Armonie

45

Inteligenţa, integritatea, onestitatea, seninătatea şi aprecierea tuturor elementelor din univers erau trăsă­ turi care trebuiau protejate şi respectate. Toţi oamenii ştiau asta. Nu toţi indivizii reacţionau într-un mod pozi­ tiv la această realitate, dar nimeni nu o putea evita. Pentru prima oară de când bărbatul pe nume Scates o momise cu minciuni să îl primească în camera ei, Cidra îşi permise să tragă adânc aer în piept. Era obosită, însă sistemul îi era încărcat în continuare de adrenalină. Prin fereastra cabinei putea vedea discul alb al singuru­ lui satelit al planetei Lovelady, Gigolo. Luna aceea mică şi lipsită de viaţă era vizibilă şi din oraşul Clementia, aflat în partea de sud a planetei Lovelady. Oraşul ei na­ tal era un tablou senin şi protejat de frumuseţe şi ordi­ ne. Acolo se afla tot ce ea înţelegea şi iubea. Preţ de o clipă, inima i se strânse de dorul de a mai vedea chiar şi pentru o clipă fântânile delicate şi grădinile atent modelate care mărgineau aleile din piatră albă. Dar ea nu fusese niciodată cu adevărat o cetăţeană a Clementiei. Magia acestei aşezări îi fusese refuzată, chiar dacă fu­ sese crescută în sânul acestei comunităţi, chiar dacă fusese educată în spiritul datinilor ei. Propriile lipsuri fuseseră subliniate destul de grăitor în seara aceasta. Severance duse la capăt o ultimă procedură la conso­ la de comandă, după care se întoarse pe scaun pentru a o privi. -Pari sfârşită. Poate c-ar trebui să tragi un pui de somn până ajungem în Lovelorn. - Mi-ar fi imposibil să dorm. - II vezi şi-acum pe Scates repezindu-se spre tine? în­ trebă el aspru. Nu-ţi face griji. Acum eşti în siguranţă. - Nu e vorba de asta. Cidra îşi îndreptă privirea către întunericul de afară, după care ochii i se întoarseră la Severance. Iţi dai seama că în seara asta a fost prima oară când m-am făcut vinovată de acte de violenţă îm­ potriva unei alte fiinţe omeneşti? - Ai dus o viaţă protejată. - Nu e nimic amuzant în asta, Severance.

46

Amanda Quick

Bărbatul scoase un oftat. - Ştiu. Dar nu e nici sfârşitul universului, să ştii. - Poate că nu, dar pe mine mă umple de îngrijorare. -Ascultă la mine, Cidra... Vrei să-ţi faci griji? Fă-ţi griji legat de ce s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi stăpânit tehnica aia cu Luna şi Oglinzile. Mda, asta chiar că-ţi dă fiori, nu? - Nu înţelegi, replică ea tăios. Ar trebui să implor să mi se dea şansa de a uita. Ar trebui să fiu întinsă pe podea, într-o stare aproape catatonică. - Şi, în loc de asta, stai acolo, tremurând ca o frunză în vânt? -N u face haz de mine, Teague Severance. Era pe punctul de a izbucni în lacrimi, şi asta o umplea de fu­ rie. Rapid, îşi folosi tehnicile învăţate în atâţia ani pen­ tru a-şi recăpăta stăpânirea de sine. Vreau să fiu una dintre ei. Toată viaţa mea am fost educată după prin­ cipiile Căii spre Seninătate. Mai mult ca sigur, am o anumită doză de sensibilitate armoniană. M-am născut într-o familie armoniană. Şi totuşi, în seara asta am folo­ sit elementele unui dans frumos pentru a face rău unei alte persoane. - Care încerca să îţi facă râu. Asta se numeşte autoa­ părare, Cidra, iar eu cunosc suficient de multe lucruri despre Armonieni să ştiu că nu au obiecţii filosofice la autoapărare. Pur şi simplu nu se pricep deloc să acţio­ neze în numele acestei idei. Pe toţi Sfinţii, ar trebui să fii recunoscătoare că în momentul de faţă singura ta problemă e că tremuri în loc să ai un atac de panică de toată frumuseţea. Am văzut ce se întâmplă cu un Armonian care nimereşte într-un incident violent şi nu e deloc o imagine plăcută. Femeia îl măsură cu ochii plini de curiozitate. - Când ai văzut tu un Armonian dând piept cu nişte acte cu adevărat violente? Severance îşi trecu mâna prin părul des şi negru, cu chipul tras şi ochii cenuşii dintr-odată sumbri.

Dulce Armonie

47

- Fratele meu a fost unul dintre indivizii aceia cu în­ zestrări excepţionale care apar la întâmplare în familii de Lupi despre care vorbeai tu mai devreme. Un Armonian printre Lupi. -D e ce nu a fost trimis în Clementia? întrebă ea, încruntându-se. - E-o poveste lungă, iar eu nu am dispoziţia necesară să ţi-o spun acum. Dormi un pic, Cidra! - Nu cred că pot să dorm deocamdată. -C u m pofteşti. Eu, unul, o să închid ochii câteva minute. A fost o seară lungă. Severance se ridică în picioare şi trecu razant pe lân­ gă ea, îndreptându-se către locul de dormit din spatele cabinei. Coborî patul de sus, astfel încât Cidra să se poată urca în el dacă se răzgândea, după care se lăsă pe cel de jos. Deja aproape că adormise când îl simţi pe Fred urcându-se cu mişcări ondulatorii în pat, pentru a se întinde peste picioarele stăpânului său. Se trezi o dată pe parcursul zborului şi îşi dădu seama că Cidra nici măcar nu încercase să adoarmă. Privi atent prin semiîntunericul din cabină şi o văzu stând turceşte pe puntea din metal. Avea ochii închişi şi părea pierdu­ tă într-o meditaţie silenţioasă. Probabil că îşi făcea în continuare griji despre Scates şi despre modul în care gestionase situaţia, îşi dădu cu presupusul Severance, cu iritarea unui om abia trezit din somn. Părea foarte blândă şi delicată, cum stătea acolo, cu roba ei negru cu argintiu parcă plutind în ju­ rul trupului. Un pic pierdută. Dar sigur fusese nevoie de o forţă şi de o coordonare destul de mari pentru a-1 doborî pe Scates. Sigur nu era făurită doar din bunătate şi lumină, chiar dacă voia să creadă că aşa era. Sub materialul fin din muşchi de cristal din care era croită roba pe care o purta, Severance îi putea observa contururile rotunjite ale sânilor. Dintr-o privire, îşi zise că formele acelea feminine s-ar fi potrivit perfect în pal­ mele lui. Apoi îşi aduse aminte de ce spusese ea privind

Amanda Quick

48

interesul crescut pe care îl aveau Lupii pentru sex. Se în­ toarse cu faţa la perete şi îşi impuse să adoarmă la loc.

capitolul 3 Cidra resimţi imediat diferenţa de altitudine şi viteză când Severance Pay începu procedurile automate care marcau apropierea de port. Aceste schimbări discrete o smulseră din transa meditativă de care se folosise pen­ tru a-şi detensiona mintea şi trupul. Deschizând ochii, văzu că pe consolă licăreau unele luminiţe, în timp ce altele îşi schimbau culoarea. Pentru prima oară, observă că la bord se afla şi un al doilea computer. Şi nu părea deloc implicat în operaţiunile de aterizare. Aruncând o privire peste umăr, descoperi că stăpânul navei dormea dus în continuare. Se ridică în picioare, simţindu-se delicios de odihnită, şi se apropie de cel mai apropiat hublou de supraveghere. Câteva lumini risipite în depărtare anunţau apropierea de Lovelorn, un oraş de manufacturi care fusese fondat în apropierea unor zăcăminte importante, în munţii din vest. Dincolo de aceştia se întindea un oraş care acoperea mare parte din distanţa până la Lovelady, pe cealaltă parte a planetei. Era aproape total necercetat, deşi anumite studii indi­ cau că era posibil să fie chiar mai bogat în materii prime decât continentele. Lovelady avea numeroase zone încă neexplorate com­ plet, iar Renaissance şi QED chiar mai multe. Dincolo de aceste trei planete se afla încă una, Liquid Assets, o lume care era un mare ocean îngheţat şi care nu avea o atmosferă compatibilă cu supravieţuirea oamenilor. Până în momentul de faţă, nu avuseseră loc decât câ­ teva misiuni de explorare acolo. Sistemul solar Stanza Nine era în continuare un spaţiu de frontieră, un soi de avanpost, cu centre populate de mici dimensiuni, chiar şi pe Lovelady, care era planeta cu cel mai mare număr de locuitori.

Dulce Armonie

49

Cidra simţi un fior de entuziasm prin tot corpul. Pornise în căutarea unei legende. Pentru prima oară, conştientiza că această căutare avea să fie în sine o expe­ rienţă fascinantă. Nava îşi modifică din nou cursul şi, de data aceasta, Cidra se întoarse, puţin neliniştită, să verifice dacă Severance se trezise. Când văzu că acesta stătea nemişcat pe burtă, cu chipul întors spre peretele cabinei, se ho­ tărî să se pună în mişcare. Se duse către pat şi se aplecă pentru a-1 atinge pe umăr, doar că descoperi că făcuse o greşeală îngrozitoare. Gestul ei nu trezi vreun strigăt speriat sau un gea­ măt somnoros şi întrebător. Severance explodă efectiv, sărind ca ars de pe pat la atingerea ei. înainte ca Cidra să-şi dea seama ce se întâmplase, bărbatul stătea drept pe punte, cu picioarele depărtate, într-o poziţie de luptă. Arma de mici dimensiuni pe care o folosise pe Scates se afla în mâna lui dreapta. Cumva, reuşise să o scoată din lăcaşul ei de pe cureaua pe care o atârnase lângă pat. Cidra încremeni, temându-se să şi respire până ce în ochii lui apăru un licăr de recunoaştere. Mormăind o înjurătură, lăsă jos dispozitivul din metal negru şi îl puse înapoi în lăcaşul său de pe centură. Tensiunea războinică dispăru total din postura sa. Pe pat, Fred îşi arătă marginea pentru câteva clipe, după care con­ tinuă să zacă nemişcat, aproape confundându-se cu un covor. -în că vreo câteva surprize de-astea, Cidra, şi unul dintre noi n-o să ajungă să pună piciorul pe Renaissance. Tânăra îşi drese glasul. - Voiam doar să-ţi spun că ne apropiem de Lovelorn. Se pare că nava îşi schimbă cursul. Am presupus că, fiind pilotul, s-ar putea să te intereseze asta. -N u prea mult, o asigură Severance. Drăguţa asta poate să aterizeze de una singură, la nevoie. Cu toate acestea, înaintă câţiva paşi pentru a verifica luminiţele care clipeau pe consola de comandă. Sfinţii ştiu sigur c-a mai făcut-o, draga de ea. Căscă şi îşi masă

50

Amanda Quick

muşchii cefei cu o palmă plină de cicatrice, uitându-se lung la butoanele de pe consolă. - Severance? - Hmmm? - Ce e instrumentul acela pe care îl ai mereu la tine? Ştii, acela pe care îl luaseşi în mână acum câteva clipe. - E un sistem de control la distanţă pentru un Ţipăt. Se aplecă şi apăsă pe un buton cu luminiţă roşie, pri­ vind atent ecranul din faţa lui. Severance Pay se lansă într-un ocol lin. - N-am mai auzit de aşa ceva, rosti Cidra. -N ici nu-mi închipui c-aţi avea nevoie de ele în Clementia. Nu sunt chiar legale. - Dar ce face, până la urmă? - îi face pe musafirii nepoftiţi să ţipe. Faptul că era evident preocupat de altceva o deranja. - Nu e cine ştie ce explicaţie, remarcă ea, pe un ton plin de reproş. Ea era obişnuită cu un sistem educaţio­ nal care îi oferea răspunsuri cât mai complete la orice nelămurire. De asemenea, fusese educată să tot pună întrebări până primea un răspuns satisfăcător. Severance ridică din umeri, privind în continuare graficele de aterizare de pe ecran. - E un aparat care e făcut în aşa fel încât să interfe­ reze cu frecvenţa impulsurilor electrice ale nervilor din corpul omenesc. E cam singurul mod în care pot să-ţi explic cum funcţionează. Am instalat aici, în navă, siste­ mul de bază. Iar varianta mobilă o am mereu la mine. - Scates n-a ţipat când ai folosit-o pe el. Severance îi aruncă o privire scurtă. -E ra oricum pe jumătate leşinat. Telecomanda n-a făcut decât să ducă până la capăt treaba începută de tine. Cidra se crispă. Nu era sigură dacă fusese mustra­ tă sau nu. însă curiozitatea sa nu fusese domolită în întregime. - Şi sistemul acesta intră automat în funcţiune ori de câte ori vine cineva la bord?

Dulce Armonie

51

- Poate fi configurat ca atare. Eu îl las pornit cât lip­ sesc şi îl opresc cu telecomanda atunci când sunt pre­ gătit să urc la bord. Dar poate fi pornit şi manual. Vezi întrerupătorul ăla de pe consolă? -D a. - De-acolo se activează. Mai e unul în spate, lângă pa­ tul meu, spre cap. -L-ai porni şi atunci când eşti şi tu la bord? Cum rămâne cu nervii din corpul tău? întrebă ea. - Eşti tare curioasă, nu? - îmi cer scuze, rosti ea, formal. Nu era intenţia mea să-mi bag nasul în chestiunile tale personale. - Îhî. Glasul lui era plin de scepticism. Ei bine, răs­ punsul e că pot configura din telecomandă să mă pro­ tejeze de efectele sistemului principal. Fred este şi el în siguranţă, pentru că nervii lui emit impulsuri pe altă frecvenţă decât ai noştri. Ia loc, Cidra, suntem pe punc­ tul de a coborî pe sol. Tânăra îşi dădu seama că ajunsese la limita răbdării, aşa că se aşeză pe scaunul pasagerului, cuminte, şi îşi prinse centura de siguranţă, fixându-şi privirea asupra luminilor din Lovelorn. Câteva clipe mai târziu, Severance Pay atinse uşor pista de aterizare, iar Severance deschise uşa cabinei. - O să lipsesc vreo oră, nu mai mult. Nu avem timp ca tu să porneşti haihui pe afară, să te uiţi încoace şi încolo. Oricum n-ai găsi nimic interesant. E un oraş des­ tul de plictisitor. Stai aici, de pază pe metereze. La în­ toarcere, o să ridic nava asta în spaţiu cât mai repede cu putinţă. Dacă nu eşti aici, plec fără să mă uit în urmă, e clar? Pe când vorbea, degetele îi erau ocupate să închi­ dă bine gulerul uniformei spaţiale gri. Cidra dădu aprobator din cap, după care întrebă, dintr-un impuls: -T u ai văzut vreodată un castel adevărat, cu metere­ ze, Severance? Bărbatul îi adresă o privire cruntă.

52

Amanda Quick

- Era o expresie, nu o invitaţie să îmi pui iar o groază de întrebări. -A m auzit poveşti că Dispăruţii au lăsat în urmă o structură care e posibil să fi fost o fortăreaţă, rosti ea, dusă pe gânduri. Pe Renaissance. - Ce-ai zice să tragi un pui de somn, Cidra? Femeia făcu ochii mari. - N-aş putea să fac una ca asta! Mă laşi la comandă... Severance mormăi ceva ininteligibil şi deschise trapa, să iasă. - Şi asta era tot o expresie, să ştii. Uită c-am zis asta... Fred e la comandă. Să nu te bagi în vreun bucluc, Ca­ dra, dacă vrei să pui piciorul pe Renaissance. în secun­ da următoare, se făcu nevăzut în noaptea răcoroasă din Lovelorn. Trapa se închise cu un şuierat în spatele lui, sigilându-se şi încuindu-se automat. Cidra simţi o mişcare lângă picioare, în care purta o pereche de sandale, şi se uită în jos. Fred studia tivul robei ei negre cu argintiu. Chiar sub ochii ei, animăluţul îşi scoase la iveală cele trei rânduri de dinţi. Trase materialul departe de ei chiar în ultimul moment. - Să nu îndrăzneşti să-mi rozi hainele! Doar pentru că, oficial, tu ai rămas la comandă, să nu-ţi închipui că poţi să-i necăjeşti pe ceilalţi pasageri nevinovaţi. Apoi îi adresă un surâs. Fred continua să-şi arate dinţii, iar ea hotărî să creadă că îi zâmbea şi el. Se aplecă să îl ridice în braţe şi descoperi că era greu să ridici un covor. Din câte se părea, Fred nu avea o structură osoasă stabilă. Şi totuşi, nu părea să îl deranjeze stângăcia cu care îl apucase ea. Se înfăşură pur şi simplu în jurul ante­ braţului ei, continuând să rânjească. Cidra se uită atent la el, căutând ceva care să semene cu o pereche de ochi. - Eşti un covoraş de stâncă de pe Lovelady, nu-i aşa? Am văzut holo-înregistrări cu semeni de-ai tăi încălzindu-se la soare, pe stânci. Cum îţi place viaţa la bord? Nu primi nici un răspuns, dar cele trei rânduri de dinţi dispărură sub stratul de blană miţoasă. Când Fred

Dulce Armonie

53

se cuibări bine pe braţul ei, gata să adoarmă, i se păru că vede o pereche de ochişori negri închizându-se. Era greu să-şi dea seama sigur, din cauza blănii ciufulite. Având covoraşul de stâncă înfăşurat în jurul braţului ei, simţea o căldură plăcută. Porni prin cabina înghesuită, cercetând baia funcţio­ nală, chiar dacă era destul de spartană, şi chicineta, cu aparatul de conservare şi cel de încălzit. Se uită la apara­ tul de conservare să verifice dacă la bord erau suficiente pachete de alimente care să nu fie carne, ca să îi ajungă până pe Renaissance. Din ce vedea, avea la dispoziţie o gamă limitată de opţiuni, chiar privind lucrurile cu indulgenţă. In mod clar, Teague Severance era un car­ nivor. Un Lup tipic. Ei bine, dacă ar fi fost dispus să se lipsească de câteva dintre pachetele cu legume, poa­ te că ea n-avea să moară de foame. Pentru o persoană care fusese crescută să aprecieze mâncarea pregătită cu mare rafinament, perspectiva a două săptămâni în care să mănânce doar legume conservate nu era deloc una plăcută. Dar, pe de altă parte, trebuia să faci sacrificii într-o asemenea misiune, îşi reaminti Cidra închizând uşa aparatului de conservare. Eroii din romanele cu Pri­ mele Familii întotdeauna sacrificau confortul personal atunci când porneau în câte o aventură. Ea ar trebui să ştie cel mai bine. Era expertă în roma­ nele despre Primele Familii. Singura expertă autentică din Clementia. Se apropie de cele două locuri de dor­ mit şi scotoci pe sub patul lui Severance, în căutarea preţiosului ei sac cu cărţi. înainte să dea de el, găsi un cufăr mic, din metal, împins în spatele lăzii cu bere. Această cutie de depozitare deloc impresionantă o in­ triga mult mai mult decât ar fi trebuit, poate pentru că îşi dădu imediat seama că sigur conţinea ceva care era foarte intim pentru bărbatul enigmatic care o ducea în spaţiu. Pentru prima oară în viaţă, Cidra se trezi că voia să exploreze latura intimă a unei alte fiinţe omeneşti fără să aştepte vreo invitaţie în acest sens. Avu nevoie

54

Amanda Quick

de o putere uimitoare pentru a împinge cufărul nedeschis înapoi în plasa lipicioasă de depozitare. Dar reguli­ le respectării spaţiului privat îi fuseseră inculcate mult prea profund pentru a putea să facă altceva. Trase sacul cu cărţi. Mintea şi trupul ei îşi recăpătaseră echilibrul. Era chiar încântată să-şi ocupe ora ce urma citind. Avea de ales între volumul elegant intitulat Seninătate şi ritual, scris de Nisco, şi colecţia de eseuri anonime cunoscută drept Pasaje despre apreciere. Ştia că ar fi trebuit să se­ lecteze ceva dintr-unul dintre ele, dar cumva nu avea dispoziţia necesară. Cidra căută mai adânc în pachetul cu volume şi scoase un teanc ascuns de fişe de date care conţineau colecţia ei de romane. Acest tip de scrieri nu le inspirau un interes deosebit Armonienilor speciali­ zaţi în istorie socială. Cidra nu avusese concurenţă când alesese să devină expertă în romane. Dar le adora. Adunase o colecţie mărişoară pe fişe de date şi, când venise momentul să părăsească Clementia, nu putuse să le lase în urmă. Luă aparatul de citit şi o fişă care conţinea una dintre poveştile ei preferate şi se ghemui pe patul de jos, pen­ tru a mai citi o dată povestea plină de aventuri a unui colonist mitic dintr-una dintre Primele Familii. Fără nici o ezitare, sări direct la scenele de dragoste. Scenele de dragoste din asemenea scrieri o interesau în mod de­ osebit, lucru pe care nu zăbovise niciodată suficient să-l analizeze. Dar era mai extenuată decât îşi dăduse sea­ ma. Ajunsese în toiul unei scene fierbinţi de seducţie, dar adormi. Ceea ce o trezi, câteva minute mai târziu, fu o impre­ sie intensă că nu era ceva în regulă. Preţ de o secundă, rămase nemişcată, fărâ să scoată vreun sunet, şi încercă să analizeze senzaţia. îşi dădu seama imediat că Fred nu mai era înfăşurat pe braţul ei. îi simţea căldura pe abdomen, dar nu mai părea la fel de lipsit de oase ca mai devreme. întregul lui corp trăda o tensiune care i se transmisese şi ei - tocmai aceasta o trezise.

Dulce Armonie

55

Cidra deschise ochii şi dădu nas în nas cu ţeava unui Imobilizator Garing. O parte din mintea ei recunoscu postura clasică laterală a gardienilor, în timp ce restul minţii ei încerca să absoarbă şocul de a vedea o aseme­ nea armă îndreptată spre ea. O mână mare înmănuşată, ţinea strâns mânerul. -N u te pierde cu firea, domniţă, şi n-o să păţeşti nimic. Auzind acest glas aspru, Cidra reuşi să-şi smulgă ochii de la ţeava Imobilizatorului către chipul oacheş al gar­ dianului care îl ţinea. Când acesta văzu expresia ei spe­ riată, schiţă un zâmbet sumbru şi îşi folosi mâna liberă pentru a-i arăta certificatul de autorizare. - Nu înţeleg, murmură Cidra, în mintea căreia spai­ ma fusese înlocuită cu dezorientarea. Armonienii nu aveau niciodată probleme cu autorităţile pentru sim­ plul motiv că ei nu comiteau infracţiuni. Atât gardienii, cât şi Armonienii ştiau asta. De când se ştia trăise cu această noţiune plină de seninătate. Devenise o parte din ea. Apoi îşi aminti de Scates, de cum îl lăsase zăcând pe podeaua camerei ei de hotel. - Ce s-a întâmplat? El e în regulă, nu-i aşa? Bărbatul care ţinea Imobilizatorul păru amuzat de cuvintele ei. -E l, cine? Severance? Da, din câte ştim noi. Nu-ţi face griji pentru el, o să se întoarcă în vreo patruzeci de minute. Vezi tu, a intervenit o mică întârziere în ridica­ rea corespondenţei. Am avut noi grijă să fie aşa. Nu păreau a şti nimic despre Scates. Simţindu-se în acelaşi timp uşurată şi vinovată, Cidra se mai relaxă un pic. - Dar ce căutaţi aici? îşi dăduse seama că un al doilea bărbat, tot în uniformă, stătea lângă consola de coman­ dă, iar privirea ei cercetătoare se opri scurt asupra lui. Cum aţi urcat la bord? Trapa era sigilată! Bărbatul care stătea lângă ea fu cel care îi răspunse.

56

Amanda Quick

- Nu mi-ai văzut certificatul? Suntem de la securita­ tea portuară. Avem cartele de rezervă pentru accesul în toate navele de curierat. Aşa, acum ridică-te în capul oaselor, foarte încet. Eşti din Clementia? Tânăra dădu afirmativ din cap. Fred se lăsă în jos, aşezându-se în poala ei, iar ea se ridică pe pat, stând turceşte. Palma îi trecu uşor peste micul comutator care putea activa Ţipătul, dar abia dacă observă acest lucru. Se uita la Fred, care-şi arăta dinţii. De data aceasta, nu mai părea deloc că zâmbea. - Bine. Aşa o să fie totul simplu şi uşor. N-o să ne faci probleme, nu-i aşa? Supusă, Cidra dădu negativ din cap. - Bineînţeles că nu. - I n regulă. Bărbatul aruncă o privire către tovară­ şul său. Nici măcar nu trebuie să-i punem cătuşe, Des. E Armoniană. N-o să ne facă probleme. -D a r ce vreţi? Dacă aveţi treburi oficiale la bord, v-aş fi deschis fără probleme trapa. Nu înţeleg despre ce e vorba aici. Cidra îl ţintui cu privirea pe bărbatul înarmat. Orice aţi căuta, ar trebui să discutaţi cu stăpâ­ nul navei. - Ei, aici în Lovelorn nu ţinem atât de mult la formalisme ca voi, în Clementia. Nu avem întotdeauna timp pentru politeţuri. Ceea ce ne interesează e în cală şi, la genul ăsta de nave, cala nu poate fi desigilată decât de la consola de comandă. Cidra îşi ţinea mâinile atent împreunate în poală. -A tu n ci sigur ar trebui să discutaţi cu Teague Severance. Gardianul rânji. - Având în vedere situaţia, puţin probabil să ne fie de vreun ajutor onorabilul. Am venit să confiscăm marfa pe care a încărcat-o în Port Valentine. -D a r transportul din Port Valentine e planificat pentru un avanpost din Renaissance. Cidra avu grijă să vorbească foarte clar şi politicos. Nu lăsa să se vadă nici un dram din neliniştea pe care o simţea, dându-şi seama

Dulce Armonie

57

că, în momentul de faţă, cea mai bună formă de apăra­ re pentru ea era să nu contrazică cu nimic impresia pe care şi-o făcuseră cei doi despre ea. Sigur nu avuseseră de-a face cu prea mulţi Armonieni. In branşa lor, pur şi simplu nu aveau prea multe şanse de a întâlni oameni din Clementia. înfăţişarea şi hainele ei îi făcuseră să o confunde cu o Sfântă, aşa că avea să-şi joace rolul. -Nu-ţi face griji despre asta, Otanna. Treburile noas­ tre nu au nici o legătură cu Armonienii. Asta e o ches­ tiune de securitate a portului. Bărbatul care ţinea arma i se adresă gardianului tăcut de lângă consolă: Ai găsit ce ne trebuie nouă, Des? -E-aici. Decriptarea trece în revistă acum posibile­ le combinaţii ale codului. O să avem acces la cală cam într-un minut. Cu ea ce facem? - N-o să ne facă nici un fel de probleme. Primul bărbat băgă Imobilizatorul în teacă şi zâmbi din nou. Zâmbea mult, îşi dădu seama Cidra. Mult prea mult. Nu-i era deloc simpatic şi, din câte se părea, Fred era de aceeaşi părere. Dinspre cele trei rânduri de dinţi ve­ nea un sunet ciudat, ca un fel de zumzăit. Cu o miş­ care automată, Cidra întinse mâna să mângâie covorul de blană. -G ata, am găsit, anunţă bărbatul numit Des, cu o satisfacţie glacială. Cala e deschisă. Hai să luăm marfa şi să ne cărăm. Nu vreau să fiu prin preajmă când o să se întoarcă Severance. -Total de acord. Primul bărbat porni către partea din spate a cabinei, unde se afla trapa care făcea legă­ tura cu cala. Transportul acela valoros era acum expus total. Şi era CLL, aşa spusese Severance. N-avea să primească nici un credit dacă nu o livra. Cu un soi de claritate brută, Cidra îşi dădu seama că trebuia să acţioneze. în lipsa lui Severance, ea era la comanda navei. - Rămâi pe metereze, aşa îi spusese.

58

Amanda Quick

Şi totuşi, bărbaţii aceştia erau reprezentanţii oficiali ai legii din Lovelorn. Legile erau printre puţinele insti­ tuţii formale pe care le aveau Lupii. Trebuiau respectate. Armonienii ştiau câ, de cele mai multe ori, erau departe de ideal, dar nu avea nici o scuză să nu le onoreze. Cu toate acestea, simţea că trebuia să facă ceva. - Staţi o secundă, strigă Cidra, pe un ton tensionat, către primul bărbat care tocmai intra în cală. Trebuie să protestez faţă de această măsură. Insist să aşteptaţi până la întoarcerea lui Teague Severance. Este vorba de nava şi de încărcătura lui. Trebuie să discutaţi ches­ tiunea cu el. -Ce-ar fi să-i stingi luminile duduii? Des îşi scoa­ se arma din toc şi o îndreptă către Cidra, cu un calm netulburat. - Las-o baltă! N-o să ne încurce în vreun fel. Dă-mi o mână de ajutor, Des. Ştiam eu că trebuia să aducem un servocart. Chestia asta e grea. -V ă rog, insistă Cidra, vă solicit pentru ultima oară să aşteptaţi şi să discutaţi problema cu stăpânul navei. -Tacă-ţi gura, duduie! începi să mă calci pe nervi. Ce-ar fi să meditezi un pic sau ceva de genul ăsta? Des se puse în mişcare, urmându-şi tovarăşul în cală. Dintr-odată, Fred sări din poala Cidrei, ondulându-se cu o viteză neverosimilă pe pardoseala cabinei. Des se întoarse rapid, îndreptându-şi arma de la şold către animăluţul care se mişca spre el. - Nu! Cidra suspendă dezbaterea filosofică a dilemei în care se afla. Mâna i se înălţă ca de la sine, trăgând de comutatorul Ţipătului de pe peretele din spatele ei. în secunda următoare, află exact de ce sistemul defensiv al navei se numea Ţipătul. Abia dacă era conştientă de strigătele strangulate ale celor doi gardieni. Propria minte aproape că exploda din cauza urletelor tuturor nervilor din propriul corp. Nu simţise niciodată ceva care să se apropie măcar de o asemenea agonie şi, după primele câteva secunde, aceasta o imobiliză total. Vedea lumini ciudate în faţa

Dulce Armonie

59

ochilor, în urechi îi răsunau parcă toate zgomotele cru­ de şi discordante din univers, iar pielea parcă îi luase foc, cuprinsă de o iritaţie care o făcea să vrea să şi-o ju­ poaie cu propriile unghii. Dar nu putea nici măcar să-şi mişte mâna pentru a dezactiva Ţipătul. Nu putea să facă altceva decât să stea pe pat şi să se străduiască să-şi păs­ treze un dram de raţiune, căci o parte primitivă a fiinţei ei era suficient de activă încât să se teamă că avea să-şi piardă minţile din cauza acestei multitudini de senzaţii. Iar asta era cea mai înfricoşătoare perspectivă. Instinctiv, mintea i se agăţă cu disperare de disciplina strictă care era o parte fundamentală a educaţiei sale armoniene, folosind-o pentru a căuta şi a găsi o rază palidă de raţiune şi control care să o ghideze prin un­ dele de durere. O Armoniană autentică nu ar fi fost capabilă să-şi aplice educaţia în asemenea circumstanţe îngrozitoare. Faptul că îşi putea folosi educaţia acum într-un mod pentru care nu fusese nicidecum gândită era o amintire de-a dreptul ironică a lipsei de înzestrări autentice de care suferea. Dar acum nu mai contempla nicidecum aspectele pozitive şi negative - pur şi simplu lupta din toate puterile. Severance fusese îngrijorat chiar înainte de a coborî din vehiculul de închiriat. Rămase câteva secunde proţăpit pe trotuar, cu micul pachet de corespondenţă legat în siguranţă de încheietură. Apoi pescui telecomanda computerului de la bord din locaşul ei de pe banduliera pe care o purta. Textul miniatural de pe ecran îl informa calm că Ţipătul fusese activat. Se holbă la dispozitivul din palmă, nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Luă pache­ tul cu alimente vegetariene pe care-1 cumpărase irosind timp valoros în drumul său de întoarcere la navă şi por­ ni în pas alergător. Severance Pay stătea în umbră pe pistă, fără să arate în vreun fel că interiorul său era un tărâm al agoniei şi al haosului. Ţipătul nu emitea nici un sunet concret. Când Severance apăsă butonul de pe telecomandă care

60

Amanda Quick

deschidea trapa de acces, descoperi că nu fusese încuia­ tă. Până la urmă, Cidra chiar plecase de la bord? Această idee îl umplea de furie, dar se trezi că se ruga să o fi făcuto. Dacă fusese la bord când se activase Ţipătul, acum sigur era moale şi tremura ca o piftie. Ştia ce efect avea Ţipătul chiar şi asupra celor mai duri Lupi. Nici măcar nu se îndura să se gândească la modul în care ar fi fost afectată o persoană care era aproape Armoniană în atâtea moduri. Blestemând tot şi pe toţi cei din jur, Severance folosi telecomanda Ţipătului pentru a dezactiva sistemul de apărare, dar ştia că, dacă Cidra era în interior, răul fuse­ se deja făcut. Urcă la bord cu un salt, măturând cu privi­ rea cabina în care plutea o nemişcare de rău augur. Preţ de o secundă, nu reuşi să o vadă pe pasagera sa. Nu era pe patul ei şi nu zăcea pe podea. Văzu trupurile imobile a doi bărbaţi prăbuşiţi lângă trapa deschisă a calei şi abia apoi îşi dădu seama că Ci­ dra stătea moale pe patul lui. -P e toţi Sfinţii renegaţi! Cidra... Cidra! Se ghemui lângă patul de campanie, lipindu-şi degetele de pielea gâtului ei, căutându-i pulsul. Vena ei zvâcnea mult prea rapid sub atingerea lui, dar mai mult decât orice altceva îl speria rigiditatea trupului ei. In mod normal, ar fi tre­ buit să fie în stare de inconştienţă până acum. Chiar şi un minut sub influenţa Ţipătului era îndeajuns pentru a-i face pe cei mai mulţi să leşine. Şi totuşi, tensiunea din corpul ei arăta că, la un anumit nivel, era în conti­ nuare conştientă, încercând încă să lupte cu impulsuri­ le care-i bruiau activitatea nervilor, chiar dacă acestea încetaseră. începu să o mângâie, cu mişcări blânde, ca şi cum ar fi fost o creatură sălbatică pe care încerca să o liniştească şi să o îmblânzească. Efectele devastatoare ale Ţipătului nu aveau vreun leac rapid. Cei afectaţi aveau nevoie de timp pentru a-şi reveni. De obicei, victime­ le care îşi pierduseră cunoştinţa se trezeau după mult timp, cu o durere de cap care nu putea fi descrisă altfel decât ca violentă.

Dulce Armonie

61

-C idra, mă auzi? S-a terminat. Ascultă-mă! S-a ter­ minat. Relaxează-te, domniţă! Relaxează-te! Severance întrezări o mişcare scurtă cu coada ochiului. Aruncă o privire către cală şi văzu că Fred tocmai îşi scotea colţii din piciorul unuia dintre intruşi, pe care-1 rosese până atunci. Covoraşul de stâncă pluti către stăpânul său. Ce dracu’ s-a întâmplat aici? întrebă el încet, dorindu-şi ca animăluţul să fi putut să îi răspundă. Fred zumzăi un pic, intr-un soi de răspuns, după care se ondulă în aşa fel încât să se urce pe pat, instalându-se pe abdomenul Cidrei. Apoi începu să-şi mişte corpul său moale într-un ritm care nu rezulta în deplasarea sa, dar părea să imite mângâierile mâinilor lui Severance. - E totul în regulă, Cidra. S-a terminat. Mă auzi? Gata! Acum eşti în siguranţă. Foarte încet, o parte din tensiunea aceea nefirească păru a se scurge din corpul ei. Severance putea simţi cum, sub mâna lui, muşchii braţelor ei îşi pierdeau treptat rigiditatea. Capul începu să i se mişte neliniştit. Continua să-i vorbească, mormăind cuvinte fără sens de alinare. Chiar dacă ştia că nu exista nici un leac instan­ taneu pentru efectele Ţipătului, Severance hotărî să o ducă pe Cidra la cel mai apropiat centru medical. Cei de acolo ar fi putut măcar să îi administreze nişte tran­ chilizante, să îi inducă o stare de inconştienţă. Genele ei se ridicară tocmai când Severance îşi în­ drepta corpul, gata să se pună în mişcare. Instantaneu, acesta îngenunche din nou lângă pat. - Cidra? Din câte se părea, îi era greu să se concentreze asupra lui, însă într-un final îşi dădu seama cine era lângă ea. Buzele i se mişcau, modelând cuvinte mute. îşi atinse limba de porţiunile de piele uscată şi încercă din nou. - Meterezele... sunt în siguranţă? - Totul e în siguranţă, Cidra. Nu te forţa să vorbeşti. Pur şi simplu încearcă să dormi. E singura modalitate de vindecare. încearcă să dormi.

62

Amanda Quick

- Ştiu că l-ai lăsat pe Fred la comandă, şopti ea, dar voiau să tragă în el. Nu mai eram... decât eu. Severance fu străbătut de un val de uşurare, dându-şi seama că tânăra începea să respire normal. Până la ur­ mă, se părea că nu avea nevoie să ajungă la centrul me­ dical. Continua să o mângâie cu blândeţe. -Vorbim când o să te trezeşti. Dormi acum, Cidra! închide ochii şi dormi! O privi cum se relaxează treptat, alunecând într-o stare de inconştienţă, după care se ridică din nou în picioare. îi cercetă pe cei doi bărbaţi care zăceau lângă trapa calei, desprinzând încuietoarea care îi ţinuse fi­ xat de încheietură pachetul de corespondenţă pe care tocmai îl preluase de la un client. Trebuia dus pe Re­ naissance, iar expeditorul insistase să fie transportat sub încuietoare electronică. Pentru a-i face pe plac, Severance jucase tot teatrul cu prinderea coletului de încheietură, cu încuietoare. Era vorba de un obicei stră­ vechi al curieratului care încă îi mai putea impresiona pe clienţi, deşi Severance era personal de părere că nu era nicidecum o tehnică de securitate prea practică. Dar pe client părea a-1 fi liniştit. De asemenea, îi luase ceva timp preţios. Lăsând coletul fără menajamente într-un recipient de depozitare, se duse direct către cală, pentru a cerceta accesul neautorizat care, din câte se părea, o făcuse pe Cidra să activeze Ţipătul. Cu vârful cizmei, înghionti trupul unuia dintre bărbaţii leşinaţi, întorcându-1 pe spa­ te. Apoi se lăsă într-un genunchi şi îi scoase certificatul de autorizare. Severance studie mult timp legitimaţia de lucrător la securitatea portuară. Aproape că părea autentică. Ori­ cum, ar fi putut să o păcălească uşor pe Cidra, care nu era obişnuită să verifice de două ori actul de identitate al unui străin. Cel de-al doilea bărbat era întins cu membrele răş­ chirate peste pragul trapei care făcea legătura cu cala.

Dulce Armonie

63

Braţul îi era şi acum petrecut peste containerul de cores­ pondenţă cu eticheta roşie CLL. Dintr-odată, toate elementele fură puse cap la cap în mintea lui. Toate, cu excepţia unuia, minor. Douăzeci de minute mai târziu, când Severance Pay se desprinse de sol, pornind în călătoria îndelungată spre Renaissance, pilotul medita în continuare asupra faptului că, cel mai probabil, Cidra Rainforest nesocoti­ se toate principiile care îi fuseseră inculcate din copilă­ rie atunci când folosise Ţipătul pentru a-i împiedica pe doi gardieni să îi fure pachetul pe care îl transporta. Un curier putea nimeri mult mai rău decât să por­ nească în spaţiu cu o femeie care era dispusă să-şi rişte viaţa pentru a apăra corespondenţa.

capitolul 4 La trezire, primul gând al Cidrei fu că o torla uriaşă călcase din greşeală pe capul ei. Un asemenea lucru se putea întâmpla doar din greşeală, căci torla era un ani­ mal prea prost pentru a face ceva intenţionat - doar să mănânce. De asemenea, torlele erau prea proaste pen­ tru a se mişca după ce călcau pe cineva din întâmplare. Deci, evident, Cidra presupuse că fix o asemenea greu­ tate o zdrobea în continuare. Asta, bineînţeles, dacă nu cumva aceasta era prima manevră dintr-un război de răzbunare împotriva oame­ nilor de pe Lovelady. Dacă aşa era, Cidra aproape că nu putea să le învinovăţească. Aceste animale mari, simple şi placide ajunseseră una dintre principalele surse de carne la scurt timp după ce Primele Familii ajunseseră pe planetă. Ştiindu-le, poate că avuseseră nevoie de două sute de ani pentru a-şi da seama că aveau un duşman. - Eu sunt vegetariană. Cidra nici măcar nu încercă să-şi deschidă ochii, scâncind în semn de protest. Torla care o apăsa pe cap nu se clinti.

64

Amanda Quick

- Ştiu, veni un răspuns de undeva din dreapta ei. Dar mai e un lucru... Uite, am nişte ’gezice. N-o să te scoată din circulaţie, cum fac oblivo alea, dar o să te ajute cu durerea de cap. Deschide gura, Cidra. Trebuie să se di­ zolve sub limbă. Un braţ puternic, cu tendoane vizibile, se strecură sub umerii ei şi o ridică. Durerea din capul Cidrei se modifică de la o presiune puternică şi constantă într-o serie de fulgere acute. Sub pleoape, lacrimile îi ardeau. Umilinţa o copleşi, ca un val imens, în momentul de faţă fiind mai intensă decât agonia din creierul ei. - îmi cer scuze, reuşi să îngaime printre dinţii încleştaţi. - Pentru ce? întrebă Severance, îndesând calm două obiecte mititele sub limba ei. Pentru lacrimi? Nici să nu te gândeşti. Majoritatea ar ţipa amarnic în situaţia ta. Tânăra simţi o uşoară efervescenţă, semn că tabletele se dizolvau. îşi luă inima în dinţi şi îşi înălţă pleoapele, moment în care descoperi ochii cenuşii ai lui Teague Severance. Nu părea prea încântat de ea cum stătea în genunchi lângă patul de jos, susţinând-o cu un braţ. Colţurile gurii sale aveau o tensiune sumbră. - Dacă ar fi să ţip, ar fi şi mai rău, îi explică ea, cu o logică gravă. Reuşi să-şi alunge începutul de lacrimi clipind de câteva ori. -Acum n-are cum să fie la fel de rău ca atunci când ai pornit Ţipătul. Pe toţi Sfinţii, domniţă, cred că te-a sfâşiat de-a dreptul drăcovenia asta. - Exact asta mi s-a părut că făcea. Instinctiv, Cidra se uită în jos, să-şi vadă trupul. Roba sa negru cu argintiu era sub orice critică, pătată pe alocuri, unde se lipise de trupul ei umed, scăldat în sudoare. Materialul rafinat, din muşchi de cristal, arăta la fel de şifonat cum se sim­ ţea şi ea. Dar părea să nu fie rupt. Apoi îşi dădu seama că nu se simţea chiar în regulă, deşi nimic nu părea să fie altfel de cum ştia ea. Suntem cumva în spaţiu? - Am plecat de pe Lovelady de două ore. Am pornit gravitaţia.

Dulce Armonie

65

Severance o apăsă uşor cu o palmă, în timp ce pe cealaltă o duse către coroniţa ei împletită. Câmpul arti­ ficial de gravitaţie explica senzaţia uşor ciudată pe care 0 avea. - C e faci? Cu ceva întârziere, Cidra îşi dădu sea­ ma că Severance îi scotea pieptenele de berii de foc din păr. -M ă gândeam că o să te simţi mai bine dacă ar fi să-ţi mai desfac cozile astea împletite. Aruncă pieptene­ le scump pe pat, lângă ea, şi începu să-i desfacă acele de păr cu îndemânare. Această atingere intimă era oa­ recum alarmantă. Cidra nu era obişnuită să aibă prea mare contact fizic cu cei din jur. Armonienii aveau un mare respect pentru corpul celorlalţi. Instinctiv, încercă să se tragă din apropierea lui Severance. Drept urmare, acesta o prinse mai ferm de umeri. - Stai nemişcată! O să-ţi las cozile jos imediat. - Mă descurc singură. îşi ridică mâna spre păr, încer­ când să se ocupe ea de această sarcină măruntă. Degetele 1 se atinseră de ale lui, încurcându-se pentru o secundă. Severance nu îi luă în seamă eforturile, împingându-i mâna. în momentul acela, Cidra simţi cât de aspre îi erau cicatricele. -Aproape că am terminat. Coafura asta a ta e mai complicată decât organizarea unei coaliţii a minerilor liberi de pe QED. Cât îţi ia să te aranjezi dimineaţa? Două cozi lungi se revărsară, libere, peste sânii Cidrei. Ca şi cum ar fi fost intrigat de împletitura complexă, de­ getele lui Severance urmară lungimea unei cozi tocmai până la vârf. Palma îi rămase aşa, suspendată, iscând o tensiune nouă în tot trupul Cidrei. Dintr-odată, puterea ei de concentrare se trezi împăr­ ţită între stăpânirea durerii de cap şi conştientizarea in­ tensă a apropierii degetelor lui Teague. îşi dădu seama că îşi ţinea respiraţia, ştiind că, dacă trăgea aer în piept, sânul i-ar fi fost împins peste mâna lui. - îmi aranjez părul la prima schimbare de dimineaţă. Nu-i venea în minte să facă altceva decât să-i răspundă

66

Amanda Quick

la întrebare. Severance începuse să desfacă şi coada, de la vârf spre cap. Cidra respiră uşor, oarecum uşurată, pe măsură ce degetele acelea puternice urcară spre umăr. Acum putea să respire fără să-şi asume un risc atât de mare. - Ei bine, în călătoria asta o să ai o groază de timp să te prosteşti aranjându-ţi părul. Te mai doare capul la fel de tare? - Parcă mă simt mai bine. - Bravo! Cu ceva noroc, nimeni n o să-i găsească pe gardienii ăia falşi decât peste vreo zi-două. Ei n o să aibă ’gezice să le mai aline durerea de cap. In glasul lui era o notă clară de satisfacţie. Cidra îşi ridică ochii spre el, în timp ce părul i se revărsa liber sub degetele lui. -Gardieni falşi? Nu veniseră din partea securităţii portuare din Lovelorn? -A şa cum nici eu nu-s reprezentantul vreunei con­ venţii a Sfinţilor. Dar aveau nişte certificate reuşite, to­ tuşi. Nu mă miră că le-ai crezut gogoşile. Şi sigur aveau relaţii în cercuri înalte. Nu e chiar aşa uşor să faci rost de o cartelă de acces de rezervă pentru o navă autorizată de poştă. - De ce încercau să-ţi fure încărcătura? - Senzorii ăia pe care îi avem în cală sunt nişte apara­ te unice. Cele mai noi modele produse de laboratoarele ExcellEx. Compania vrea să fie livrate la avanpostul lor de explorare de pe Renaissance. - N-am auzit niciodată de ExcellEx. - E o întreprindere mică, iar directorul e un tip bă­ tăios care a plecat de la una dintre companiile mari de explorare acurn^ câteva sezoane pentru a pune bazele propriei firme. îl cheamă Quench. E viclean şi, când e nevoie, e dispus să taie beregata oricui. M-am ocupat de vreo câteva expediţii private pentru el în ultima vreme. Şi pare mulţumit de serviciile mele. Dacă reuşeşte să pună ExcellEx pe picioare în trei-patru sezoane, o să fie

Dulce Armonie

67

patronul uneia dintre cele mai bine cotate companii de explorare din sistemul ăsta solar. -Ia r tu o să fii unul dintre curierii săi cei mai de încredere. O să-ţi încredinţeze transporturile cele mai profitabile. Poate chiar o să te angajeze, aşa că nu va mai trebui să fii mereu cu ochii în patru după transpor­ turi de la unul şi altul. Severance îşi arătă dinţii. - Ei, n-a zis nimeni că Armonienii nu se prind la fel de repede precum ceilalţi când e vorba de sesizarea unei oportunităţi de afaceri. - Armonienii trebuie să fie rapizi când vine vorba de analizarea chestiunilor de afaceri, îl anunţă Cidra, cu o anumită sfială. Dacă n-ar fi, ar fi mâncaţi de vii de Lupii fără scrupule. -E i, par să se descurce binişor. De unde crezi că vine expresia „bogat ca un Sfânt“? Nu prea am auzit de Armonieni săraci, poate cu excepţia celor tineri, care încă se mai ocupă cu cercetarea, artele frumoase sau cu muzica. Cidra ridică din umeri, mişcare pe care o regretă in­ stantaneu, căci durerea se aprinse din nou ca o vâlvătaie în creierul ei. Severance avea dreptate. Armonienii participau la practicile libere de afaceri care dominau comerţul din sistemul Stanza Nine. Clementia produ­ cea şi comercializa produsele generate de cercetarea ştiinţifică, precum şi tot felul de opere de artă, poezie şi opere muzicale care încântau simţurile. Lupii erau o piaţă dornică pentru talentele din Clementia. Şi to­ tuşi, în ceea ce privea afacerile, Armonienii nu se pu­ teau baza pe corectitudinea tradiţională a populaţiei. Şi agenţii Lupi erau obişnuiţi ca, ori de câte ori un produs armonian era scos la vânzare, negocierile să fie dure. Chiar tatăl ei adunase o avere considerabilă vânzând strategii complexe de investiţii. Crearea şi analizarea modelelor economice complexe ale comerţului liber de pe planetele din sistemul Stanza Nine erau o pasiune

68

Amanda Quick

pentru Gam Oquist. Prin aptitudini şi educaţie, acesta era matematician. Cidra cântări ceea ce i se spusese. - Deci mai există cineva care a pus ochii pe senzorii aceştia? - Aşa se pare. Şi, având în vedere că existenţa lor e un mare secret, asta reprezintă o problemă interesantă. Severance termină de desfăcut una dintre cozile lungi. îşi trase degetele printre firele de păr, încet. Pe chipul său apăruse o expresie ciudat de preocupată, iar ochii îi erau concentraţi asupra inflexiunilor roşcate care ieşeau la iveală în valurile bogate de păr. Şi Cidrei îi era greu să-şi păstreze tonul relaxat când îl întrebă: - Dacă senzorii sunt atât de valoroşi, de ce nu au fost expediaţi pe o navă comercială, sub paza gardienilor companiei? în loc să îi răspundă imediat, Severance începu să desfacă şi a doua coadă. De data aceasta, mâna aproape că i se sprijinea de sân în timp ce despletea şuviţele. Când începu să vorbească, Cidra sesiză o inflexiune as­ pră cu totul nouă în glasul lui. - Pe lângă faptul că e de trei ori mai scump să îi tri­ mită aşa, Quench nu era deloc sigur că aşa ar fi mai în siguranţă. Nu există nici o modalitate de a păstra un asemenea transport secret. Spera că, trimiţând aparatele prin mine, într-o cursă normală de poştă, nimeni nu avea să observe. Şi-a asumat un risc, dar aşa se fac multe credite, nu? - E i bine, cineva clar a observat. Cidra reîncepu să respire, iar degetele lui Severance se mutară mai sus. O parte din ea simţea o dezamăgire stranie, pe când o alta era scandalizată de curiozitatea senzuală de care dădea dovadă. Fusese atât de sigură că depăşise dorinţa deloc armoniană de experienţe carnale care o chinuise în ado­ lescenţă. Ştii cine? -C in e ştia că senzorii sunt trimişi prin mine? Nu, habar nu am.

Dulce Armonie

69

- Indivizii aceia care au venit la bord... - Erau probabil nişte mercenari. N-ai cum să ştii cine i-a angajat. - Ce-ai făcut cu ei? - I-am înghesuit intr-un dulap de depozitare, chiar lângă terminalul din Lovelorn. Termină misiunea pe care şi-o luase asupra sa şi se trase înapoi, sprijinindu-se pe coapse, pentru a admira rezultatele. Părul moale, de un şaten cu reflexe roşcate, se revărsa ca o pelerină peste umerii ei. Severance se uită fix la el preţ de câteva mo­ mente bune, după care ochii i se duseră către ai ei, care-1 priveau întrebător. Au noroc că nu s-au ales cu ceva mai permanent decât o durere de cap criminală. Răceala spuselor lui ajunse la Cidra ca un val, intrându-i până în măduva oaselor. Pentru prima oară de când părăsise dem entia, îşi permise să conştientizeze faptul că printre Lupi omorurile erau o realitate. O mişcare în zona gleznelor ei rupse vraja dintre cei doi. Recunoscătoare pentru această întrerupere, Cidra întoarse capul şi dădu cu ochii de Fred, care se ondula pentru a se aşeza mai confortabil peste picioarele ei. - Fred a fost un adevărat erou. Ar fi trebuit să-l vezi cum s-a repezit la gardianul acela, rosti Cidra, cu un surâs slab. Severance era în continuare foarte concentrat asupra profilului ei. - Am văzut ce tare l-a mai muşcat de picior pe rene­ gatul acela. - Chiar mă întrebasem mai devreme dacă Fred muş­ că. Iată că acum ştiu. - A făcut ceva mai mult decât să-l muşte pur şi simplu pe ticălos. Are trei straturi de dinţi Fred al nostru. Când începe să roadă ceva, face pagube serioase. Severance se ridică în picioare. Crezi c-o să-ţi revii repede? Cidra dădu imediat din cap. - Nu mă mai doare capul aşa de tare, mulţumesc. Bărbatul se aplecă spre ea, o expresie foarte concen­ trată apărându-i brusc pe chip.

70

Amanda Quick

-Adevăratul erou nu a fost Fred. El şi-a urmat pur şi simplu instinctul. Tu ai fost cea care a trecut peste nişte principii adânc inculcate în tine pentru a încerca să-i opreşti pe renegaţii ăia doi. Ştiu că, în mod normal, Armonienii nu au de-a face cu gardienii şi le respectă autoritatea. Rămân dator, domniţă. Cidra îşi dădu seama că vorbele lui treziseră o încân­ tare cu totul nepotrivită în ea. Zâmbi pentru prima oară de când se trezise cu durerea aceea îngrozitoare de cap, dar îi răspunse la laude apelând la politeţe. -N-a fost mare lucru. Nu ai pentru ce să te simţi dator. Severance se uită fix la ea câteva clipe, după care zâm­ bi larg. - Ca să vezi cum sunt Armonienii: politicoşi până în pânzele albe. îi întoarse spatele şi făcu câţiva paşi. N-ai vrea o cană de cafeldă? - Ba da, mulţumesc. Cidra se lăsă din nou pe pat, cu mişcări atente, conştientă că acum simţea lipsa atinge­ rilor lui reconfortante. Asta arăta multe despre starea de slăbiciune pe care o avea, dacă i-ar fi plăcut ca el să continue să o ţină pe braţ. îl privi cum tastă codul pentru deschiderea aparatului compact de conservare şi scoase cutia cu cristale verzi. Turnă cafelda în două căni, după care le introduse în aparatul de încălzit. Dispozitivul adăugă apă şi aduse amestecul la punctul de fierbere în doar câteva momen­ te. Severance deschise din nou uşiţa aparatului de în­ călzire şi îi aduse una dintre căni. Pe cealaltă o păstră în cealaltă mână, privind-o cum îşi împreunează palmele peste suprafaţa plăcut de caldă a vasului. - Când o să te simţi mai bine, avem ceva de discutat. Cidra inspiră aburii parfumaţi. - Ştiu asta. Probabil că vrei să-mi spui clar ce sarcini o să am aici pe parcursul următoarelor două săptămâni. Deja mă simt mult mai bine. Putem să discutăm acum, dacă vrei.

Dulce Armonie

71

-Sarcinile tale, repetă el, pe un ton care parcă as­ cundea un geamăt exasperat. Se lăsă pe pat, lângă ea, uitându-se lung la peretele de compartimentare. Aplecându-se, îşi propti coatele pe coapse, cu cana de cafeldă prinsă uşor între genunchi. Da, trebuie să lămurim problema sarcinilor tale la bord. Dar o să ajungem şi la asta mai încolo. Sunt alte aspecte care trebuie lămurite mai întâi. N-ai mai fost în spaţiu? - Părinţii mei m-au luat cu ei o dată, pe o navă comer­ cială, când eram mai mică. A fost mai mult o călătorie de plăcere decât altceva. In afară de asta, nu am mai pus vreodată piciorul pe o navă. -M m hm . Severance îşi acordă un mic răgaz, încer­ când din câte se părea să găsească exact cuvintele potri­ vite. O să observi că, aşa cum ţi-am spus la cină, spaţiul e foarte restrâns aici. -Nu-ţi face probleme, nu cred că am claustrofobie. Bineînţeles, nu am mai petrecut niciodată mai multe zile într-un spaţiu închis. Dar sunt convinsă că o să pot să mă descurc. - Nu claustrofobia e lucrul pentru care-mi fac eu pro­ bleme. Luă o sorbitură prelungă din cană. Hai să vedem dacă pot să mă exprim într-un mod care să pară cât de cât diplomatic! Din câte ştiu eu, Armonienii sunt obiş­ nuiţi să aibă foarte multă intimitate. -D a . - De asemenea, să ştii că sunt obişnuiţi să fie şi foarte independenţi. - Bineînţeles. Cidra aştepta, întrebându-se oare unde voia să ajungă. - La bordul acestei nave nu ai cum să ai parte nici de una, nici de alta, conchise bărbatul sec. Navele mici de corespondenţă cum e asta nu sunt chiar nişte basti­ oane ale democraţiei. Singurul mod în care o să putem să supravieţuim fără să recurgem la violenţă în decursul săptămânilor următoare e ca tu să înţelegi că eu sunt la comandă. Ştiu că Armonienii sunt educaţi să pună la îndoială tot, să pună mereu întrebări. Dar, aici, când

72

Amanda Quick

eu dau un ordin, nu o fac pentru a porni o dezbatere. Ori de câte ori există mai multe modalităţi de a face un lucru, acesta se va face aşa cum spun eu. Cidra îşi impuse să nu se simtă jignită, dar era con­ ştientă că glasul său căpătase inflexiuni excesiv de formale. - Te asigur că înţeleg tradiţia ca un căpitan să repre­ zinte autoritatea absolută pe nava sa. Severance îi adresă o privire uşor uluită. -D a? - Eu citesc mult, îi mărturisi ea. Calificarea mea e de arhivistă. Unul dintre domeniile mele de competenţă îl reprezintă lucrările de ficţiune despre Primele Familii şi cele mai vechi misiuni de explorare. -M inunat. Gura lui se strâmbă sec după o altă în­ ghiţitură de cafeldă. Sunt sigur că cititul te-a pregătit de minune pentru viaţa la bordul unei nave spaţiale. Am avut probleme cu pasagerii pe care i-am avut la bord, dar pot vedea clar că n-o să fie deloc la fel cu tine. Poate că durerea reziduală de cap o făcea să fie mai sensibilă decât de obicei. Indiferent de motiv, Cidra simţi un fior de iritare. -N u e cazul să fii insolent. Dacă ai avut probleme cu pasagerii de dinaintea mea, aş zice că motivul e tocmai atitudinea ta lipsită de politeţe sau modul aspru în care dai ordine. - Uneori, ordinele n-au cum să sune altfel decât ne­ politicoase şi aspre. Vreau doar să fie clar că tonul pe care sunt rostite nu schimbă faptul că sunt, totuşi, ordi­ ne. S-a înţeles? -A m senzaţia că tocmai am primit primul ordin din partea ta. Mesajul a fost clar şi s-a recepţionat, Otan Severance. - Ţi-am spus să laşi deoparte titulaturile formale. - Ai prefera să-ţi spun căpitan Severance? - Cine e insolentă acum? rosti el, lungind vocalele. Spune-mi pe nume. Pe oricare dintre ele. Nu cred că lipsa de formalism în adresare o să afecteze semnificativ

Dulce Armonie

73

disciplina în rândul echipajului. Aruncă o privire scurtă către Fred. - Fred a avut vreodată un simţ al disciplinei? între­ bă Cidra. -N u prea mult. Un timp, Severance nu mai spuse nimic. Presupun că nu ştii să joci Cerere şi Ofertă, nu? - Armonienii nu participă la jocuri de noroc. - Chiar mă temeam de asta. O să fie două săptămâni tare lungi, nu? Cidra şovăi o secundă. Totuşi, voia să fie cât mai ama­ bilă cu putinţă. -A ş putea învăţa să joc, propuse ea, nesigură. Nu e neapărat nevoie să avem o miză, nu? Mă gândesc că jo­ cul e acelaşi, chiar dacă nu sunt credite de pierdut sau de câştigat. - Tocmai miza e cea care face jocul interesant. - Oh! Păi, n-avem ce face... Eu nu am nimic să pun în joc, poate doar câteva romane pe fişe de date. Nu cred că ar prezenta interes pentru tine. Se simţea uşurată. Se oferise să încerce, şi devenise clar că Severance nu era prea încântat. Se simţea eliberată de responsabilitate. -A ş putea încerca să te învăţ jocul mai întâi şi abia apoi ne putem hotărî dacă ai ceva care să poată fi consi­ derat bun de miză, rosti lent Severance. Un fir subţire de precauţie se desfăşură în mintea Cidrei. Cercetă atent chipul impenetrabil al lui Teague. -A m auzit că mulţi Lupi sunt de-a dreptul depen­ denţi de jocurile de noroc. - E doar un mod de a ne petrece timpul. O formă de recreere. Nimic care să fie luat prea în serios. - Deci tu nu te numeri printre cei dependenţi? între­ bă ea prudentă. Severance schiţă un zâmbet, aceeaşi relaxare a buze­ lor care lăsa la vedere dinţii frumoşi, puternici, dar nici un dram de umor autentic. - Bineînţeles că nu. Joc doar ocazional.

74

Amanda Quick

- A, bine. Se simţea foarte uşurată. Ei bine, în acest caz, cred că aş putea încerca să învăţ să joc Cerere şi Ofertă. - Facem un joc după ce dormim puţin. Să ştii că la bord păstrez programul standard zi-noapte de pe Lovelady. Se ridică în picioare. Crezi că poţi să te urci în patul tău? Sau vrei să te ridic eu? Cu mişcări lente, Cidra începu să se ridice în capul oaselor. Fred se dădu de pe picioarele ei scoţând un su­ net slab, dar plin de nemulţumire. Cidra nu îl luă în seamă, concentrându-se asupra modului în care reacţiona trupul ei la mişcare. Simţea în continuare o durere în cap, dar cumva îndepărtată, surdă, nemaifiind o catastrofă de mari dimensiuni. îşi masă o tâmplă, conştientă de o senzaţie vagă de dezamă­ gire ostenită. - Care-i problema? Tot îţi mai simţi capul ca o bombă pe punctul de a exploda? Severance îşi strecură mâna aspră pe sub valurile ei de păr şi începu să-i frământe muşchii de pe ceafă. - Nu e vorba de asta. Mă simt mult mai bine. Doar că... Glasul i se stinse, şi braţul îi schiţă un gest plin de tristeţe. N-ar trebui. - N-ar trebui să te simţi mult mai bine? - Nu contează. E greu de explicat. Severance continua să-i maseze ceafa. -T o t îţi mai faci griji pentru că nu ai avut reacţia catatonică la durere caracteristică Sfinţilor? - E doar încă un mod de a-mi aminti că mai am foar­ te mult până să devin o Armoniană adevărată. Trebuie să înţelegi... Nu vreau să simt durere. Nimeni nu vrea. Dar, ori de câte ori mi se întâmplă, sunt conştientă că nu reacţionez la ea într-un mod normal. - într-un mod normal pentru o Sfântă. - Asta trebuia să fiu, prin naştere, Severance, rosti ea, cu o insistenţă blândă. îmi aduc aminte... eram foarte mică. Plecasem neobservată de lângă părinţii mei şi am încercat să mă urc într-una dintre fântânile din pieţele

Dulce Armonie

75

din Clementia. Erau atât de frumoase, cum se reflecta lumina pe apă şi pe fiecare picătură, transformându-le într-un soi de mărgele. Voiam să înot în apa aceea fru­ moasă şi strălucitoare. Asta era înainte să-mi dau seama că nu se făcea aşa ceva, adăugă ea, grăbită. - Normal. Deloc demn de o Sfântă, să te bagi într-o fântână. - Da... In fine, am alunecat şi am căzut, alegându-mă cu o tăietură. Dar eram atât de încântată că reuşisem să ajung în sfârşit în fântână că nu am dat atenţie faptului că sângeram în apă. Când m-a găsit mama, aproape că a intrat în stare de şoc. Toţi cei aflaţi în apropiere erau oripilaţi. Cineva a venit în mare grabă cu o doză de oblivo, iar când m-am trezit eram într-un centru medical. Ani mai târziu am aflat că rănile mici, ca aceea cu care mă alesesem eu în fântână, sunt considerate accidente minore la Lupi. - Şi, la momentul respectiv, ai considerat-o şi tu ceva minor. Pentru că eşti o Lupoaică în straie de Armoniană. Severance îşi retrase mâna de pe ceafa ei. Nu-ţi mai face atâtea griji în privinţa asta, Cidra. Amândoi avem nevoie de ceva somn. Vrei să faci o baie? Tânăra se ridică, oarecum nesigură, dar mişcarea nu reînvie durerea de cap. - E o idee minunată. Cu un oftat, îşi cercetă roba de dormit şifonată. Ai un curăţător la bord? -C u m să nu? Dă-mi haina şi o bag la un ciclu de curăţare până te speli tu. - Mulţumesc. Cidra porni către baia mică, întrebându-se cum avea să aibă loc să se întoarcă înăuntru, cu atât mai mult să se dezbrace. Baia de la bord era cât se pu­ tea de diferită faţă de încăperea confortabilă cu aceeaşi funcţie din casa părinţilor ei. Când panoul de intimita­ te se închise cu un şuier în urma ei, reuşi cu ceva efort să îşi dea jos roba de dormit. Ori de câte ori se mişca, atin­ gea câte ceva din încăperea aceea înghesuită. Severance bătu la uşă tocmai când, în sfârşit, reuşise să se elibereze de încăpăţânatul veşmânt.

76

Amanda Quick

- Gata? - Poftim! Mulţumesc pentru ajutor. Deschise panoul puţin şi puse roba neagră cu auriu în mâna lui întinsă. Tu cum reuşeşti să te mişti în baia asta? Abia dacă încap eu, cu atât mai puţin o persoană de talia ta. - Eu las panoul deschis, o anunţă el, calm. Roba şi mâna lui dispărură. Ea, una, n-ar fi lăsat panoul deschis nici într-o mie de ani, hotărî Cidra. întorcându-se cu grijă, apăsă butoane­ le portocalii de pe peretele despărţitor. Un jet fierbinte, minunat de înviorător, invadă încăperea. Cidra închise ochii şi se lăsă în voia acestei senzaţii plăcute. Trecu ceva vreme până se îndură, fără prea mare chef, să dezactiveze jetul de curăţare, se uscă cu jeturile de aer cald şi îşi împleti părul într-o singură coadă, petrecută peste umăr. Simţindu-se infinit mai bine şi delicios de somnoroa­ să, întredeschise precaută panoul despărţitor. - Severance? E gata roba mea? Nu primi nici un răs­ puns. Deschizând panoul un pic mai mult, încercă din nou. Teague? în continuare, nici un răspuns. Intensita­ tea luminii din cabină fusese scăzută. In lumina slabă provenită de la consola de control putea vedea roba nea­ gră cu argintiu drapată pe spătarul scaunului pilotului. Nici urmă de Severance. Cu ceva întârziere, Cidra îşi dădu seama că stătea în patul lui. Mai aşteptă câteva clipe, cu ochii aţintiţi asupra ima­ ginii tentante a robei de pe spătar. Era evident că Se­ verance adormise în acelaşi mod rapid şi necomplicat în care o făcuse în timpul zborului dintre Valentine şi Lovelorn. Singura opţiune pe care o avea în momentul de faţă era să-şi ia roba singură. Trăgând aer adânc în piept, ieşi cu paşi uşori din baie şi rămase, cum nu se poate mai atentă, în umbrele din cabină preţ de câteva secunde. Nici o mişcare în patul de jos. Cidra porni cu tălpi­ le goale până în cealaltă parte a cabinei, către consola

Dulce Armonie

77

de comandă, şi îşi puse rapid roba. Când simţi materia­ lul aşezându-se uşor peste trup, se relaxă instantaneu. Pur şi simplu nu i se părea deloc normal şi firesc să se plimbe goală puşcă prin faţa unui bărbat străin şi a unui animal şi mai ciudat decât acesta. Prinzând în mână materialul robei, pentru a-i ţine poala un pic ridicată, se duse lângă paturi, unde se şi opri. Dinspre patul de sus atârna o scară îngustă din sfoară. Probabil că pe acolo se urca până la el. Cu o mişcare nesigură, Cidra prinse partea flexibilă a scării şi îşi puse piciorul pe treapta cea mai de jos. După aceea, fu uşor. In câteva secunde era deja în patul ei, în deplină siguranţă. Ideea că era într-adevăr la începutul misiunii ei de căutare o copleşi din nou, alungându-i somnul care o cuprinsese cu doar câteva momente mai înainte. Se aşeză turceşte pe pat, închise ochii şi invocă influenţa calmantă a meditaţiei rituale de seară. Probabil că ajunsese cam la jumătatea secven­ ţei complicate de logică mută când, din patul de jos, Severance rosti: - Mereu stai atât de mult la baie? Cidra deschise ochii, tresărind. Instantaneu, în min­ te îi apărură imagini cu ea ţâşnind goală prin cabină pentru a-şi recupera roba. - Credeam că dormi, răspunse ea, cu un glas stins. - Am aţipit aşteptând să ieşi. Regula numărul unu la bord e că pasagerii nu trebuie să se poarte ca şi cum re­ zerva de apă ar proveni din fântânile acelea inepuizabile din Clementia. -A m crezut că e un sistem recirculabil, fără pierderi. Era stânjenită şi se simţea jignită. -N ici un sistem nu e 100% fără pierderi. Ori de câte ori foloseşti baia, pierzi câte puţină apă. -A m înţeles, rosti Cidra, pe un ton rigid. Data vi­ itoare o să fiu mai atentă. Renunţă să mai încerce să mediteze şi se băgă în aşternut. In patul de jos, Severance îşi împreună braţele sub ceafă şi se uită lung şi meditativ la patul de deasupra

78

Amanda Quick

lui. Mustrarea unui Armonian te făcea mereu să te simţi vinovat. Exact aşa se simţise ori de câte ori îşi ieşea din fire cu Jeude. Şi totuşi, fir-ar să fie, pe toţi Sfinţii! Cidra nu era o Armoniană autentică. Fără îndoială, aveau să fie o groa­ ză de ocazii să-şi amintească asta pe parcursul următoa­ relor două săptămâni. Preţ de încă o clipă, îşi permise să îşi readucă în minte imaginea corpului ei gol conturat de luminile slabe ale consolei în timp ce traversa rapid cabina pentru a-şi pune roba pe ea. Mic, zvelt, cu o graţie feminină evidentă. Sânii îi erau rotunjiţi delicat, exact aşa cum şi-i închipuise mai devre­ me, când îi desfăcuse cozile. Şi fesele îi erau rotunde, frumoase. Generoase şi ispititoare. Nu era o frumuseţe, dar era atrăgătoare în prea multe privinţe pentru liniş­ tea lui interioară. Şi nu era o Armoniană, în ciuda a tot ce credea sau voia ea să fie. Din cine ştie ce motiv, devenea important pentru el să o facă să recunoască asta. îşi dădu seama că voia ca Cidra să admită întru totul că era o Lupoaică, că era din acelaşi neam ca şi el. Trecu mult timp până adormi. Opt ore mai târziu, fu trezit de aroma cafelei fierbinţi şi a unui mic dejun semipreparat proaspăt încălzit. Deschise ochii încet, permiţându-şi să savureze mirosurile. Evident, mititica Sfântă falsă se trezise şi se pusese în mişcare. Se întinse încet şi se dădu jos din pat. Fred se retrăsese mai devreme. Acum era drapat pes­ te spătarul scaunului de la consolă, privind-o pe Cidra cum băga încă un pachet semipreparat în aparatul de încălzit de la bord. Severance căscă zgomotos, iar Cidra se întoarse rapid, zâmbind. Surâsul i se stinse, iar ochii i se măriră pentru o secundă, cât îi luă să observe că era gol puşcă. După această clipă plină de uimire, se întoarse din nou, în grabă, preferând să stea cu faţa spre aparatul de încălzit.

Dulce Armonie

79

- Bună dimineaţa, Severance. Ţi-e foame? Sper că nu te deranjează că am scos pachetele astea semipreparate. Tocmai mă gândeam... asta ar putea fi una dintre sarci­ nile mele la bord, nu? Să pregătesc mesele? Tonul de o relaxare evident premeditată, i se păru teribil de amuzant. Intră în baie, lăsând panoul despăr­ ţitor deschis. -A m ceva veşti pentru tine. Să bagi un pachet semipreparat în aparatul de încălzit şi să-l scoţi nu prea e cine ştie ce muncă. Pe de altă parte, dacă am avea un grătar la bord şi ceva alimente proaspete, aş putea fi dispus să negociem. - Şi totuşi, insistă ea, e o sarcină, chiar dacă măruntă. Şi trebuie să stabilim nişte lucruri utile de care să mă ocup eu. Severance se aplecă pe lângă peretele despărţitor al băii, întinzându-se către un recipient de depozitare pen­ tru pantalonii uniformei sale de zbor. -Ţ i-e teamă că o să te plictiseşti? - Nu. Dar chiar vreau să-mi plătesc drumul prin mun­ că, Severance. Bărbatul nu îi dădu nici un răspuns - nu îndrăzni să o facă. Cu un efort trist, trase panoul băii în urma sa. Petrecuse o parte prea mare din noapte imaginându-şi exact cum s-ar fi putut face ea utilă la bord, iar Seve­ rance ştia că ar fi fost dezgustată de imaginile indecente care se născuseră în mintea lui, cu ea în rolul principal. Câteva minute mai târziu, când ieşi din baie, îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni uzaţi, aproape mulaţi, zise pur şi simplu: - O să găsim noi ceva. - Tot spui asta, dar ce-o să fie acel „ceva“? Aşeză semipreparatele pe masa mică şi îi întinse o cană cu cafeldă. -A tât de serioasă şi harnică, mormăi el, când se aşeză. Cumva, cafelda avea un gust mai bun decât de obicei. Poate pentru că nu fusese nevoit să şi-o prepare singur. Lasă-mi ceva timp, bine? Nu prea am avut ocazia

80

Amanda Quick

să cântăresc bine situaţia. De când te-am cunoscut, pe Lovelady, lucrurile s-au cam precipitat. Tânăra zâmbi, dar Severance remarcă faptul că tre­ buia să facă un efort pentru a nu se uita fix la pieptul lui dezgolit. Clipi leneş, puse cana jos cu un mic oftat resemnat şi se întinse către recipientul de depozitare, pescuind din el o cămaşă largă, confortabilă, cu mâne­ cile croite generos, pe care o purta uneori la bord. Şi-o trase pe el, dar nu se deranjă să o închidă în faţă. Cidra părea destul de uşurată. - Mulţumesc, rosti ea în şoaptă. Nu sunt o mironosi­ ţă, să ştii. Am luat cursuri de anatomie. Dar Armonienii sunt destul de formali în ceea ce priveşte ţinuta. Aşa sunt obişnuită. - Da, e destul de clar şi pentru mine. Te-am avertizat că la bord nu prea e loc de intimitate. - Da. Cidra se concentra asupra mâncării din faţa ei. Aşa e. - Pe Renaissance, lucrurile sunt şi mai... ăăă... informale. - Sunt pregătită pentru asta. Severance o cercetă preţ de o clipă, remarcând poziţia hotărâtă a capului ei. Avea părul strâns într-o coroniţă severă, iar Severance se întrebă oare cât îi luase să şi-l aranjeze aşa. Purta o robă roşie, cu broderii la poale, la manşete şi la gât, trasate cu un fir delicat, purpuriu. Era o pată de culoare şi o tuşă de eleganţă discretă pe funda­ lul cenuşiu al cabinei. Dintr-odată, Severance fu cuprins de o curiozitate intensă privind fiinţa ei. - Ce-o să se întâmple dacă şi când o să găseşti artefac­ tul ăsta magic pe care-1 cauţi? Tânăra se încruntă. - Nu e magic. Când o să-l găsesc, sunt convinsă că o să găsesc şi o explicaţie ştiinţifică privind modul în care funcţionează. Severance ridică o palmă. - Bine, scuze! Nu-i magic, dacă zici tu. Artefactul tău explicabil ştiinţific. Ce-o să faci cu el?

Dulce Armonie

81

- O să mă întorc în Clementia, bineînţeles. - Te aşteaptă cineva acolo? Cidra îşi ridică ochii spre el, precaută şi întrebătoare. - Părinţii. Profesorii. Prietenii mei. - Un iubit? Această întrebare aproape că îl luă chiar şi pe el prin surprindere - aproape, dar nu chiar. Inflexiunea oţelită a cuvintelor lui îi spunea mai multe decât voia să ştie despre motivele pentru care conducea discuţia în aceas­ tă direcţie. Roşeaţa care îşi făcu apariţia rapid în obrajii Cidrei îl fascina. -A sta e o întrebare foarte intimă, Severance. -Ştiu . Uneori sunt destul de grosolan. îşi termină mâncarea şi aruncă pachetul gol în containerul de reci­ clare. Era de-a dreptul dezgustat de sine însuşi. Cidra schiţă un zâmbet nesigur. - Presupun că ăsta e încă un exemplu al interesului natural pe care îl au Lupii pentru sex. Severance îi aruncă o privire laconică şi se ridică, ducându-se direct către consola de comandă. - Ş i tu eşti o Lupoaică, domniţă, fie că-ţi place sau nu. Pe tine nu te interesează subiectul? Cidra adună rapid resturile pachetelor de mâncare, evitându-i privirea fixă, aproape acuzatoare. - Trebuie să înţelegi că, pentru mine, o relaţie cu un bărbat o să fie mult diferită faţă de cea dintre doi Lupi. - Deci există un bărbat în Clementia la care vrei să te întorci, nu? Un Sfânt. Se sprijini de consolă, iritat de modul în care ea încerca să ocolească subiectul. Cidra se întoarse cu faţa către el, fixându-1 cu o privi­ re de reproş mut. - Există un bărbat, începu ea, dar nu sunt pregătită să fiu cu el. - Are impresia că e prea bun pentru tine pentru că el e Armonian şi tu nu? Cidra dădu negativ din cap. -M ercer n-ar crede niciodată aşa ceva. E un bărbat bun, strălucit, cu o intuiţie deosebită. Un Armonian

82

Amanda Quick

deosebit, care mi-a fost atât profesor, cât şi prieten. El conduce Arhiva unde lucrez. Nu i-am spus niciodată că mi-aş dori ca relaţia noastră să fie mai... mai intimă. N-am vrut să îl împovărez cu a şti asta până ce n-o să pot să vin la el ca o Armoniană autentică. -D e ci ai rămas în umbră, tânjind după el de la distanţă, nu? Cât timp? Severance nu catadicsi să-şi îndulcească în vreun fel cuvintele. -T rei sezoane şi jumătate, recunoscu tânăra, cu nos­ talgie. Avem atâtea lucruri în comun din punct de ve­ dere intelectual încât ştiu pur şi simplu că şi restul o să intre într-o armonie frumoasă între noi odată ce o să de­ păşesc acest obstacol al minţii mele ne-armoniene. - îmi vine să vomit. Instantaneu, Cidra porni spre el, cu trăsăturile um­ brite de îngrijorare. -T e simţi rău? De ce nu ai zis nimic mai devreme? îl prinse de braţ. întinde-te puţin până aduc eu trusa medicală. Hai, te ajut eu să ajungi în pat... -T u chiar înţelegi totul la propriu, nu? Las-o-ncolo de trusă medicală, Cidra! N-o să mor eu din atâta lucru. Vino încoace! Vreau să îţi arăt ceva. O împinse uşor pe scaunul din faţa celui de-al doilea computer de la bord. Ai mai văzut aşa ceva? - Un Consac 410. Nu am mai văzut vreunul care să fie programat pentru a fi folosit la bordul unei nave, dar cunosc modelul. La Arhivă folosim un Consac 1600. îi aruncă o privire nesigură. Nu te simţi rău? - Nu în modul la care te referi tu. Dădu din cap către panoul de control al computerului. Indiferent de mo­ del, un Conny e un Conny. Dacă îţi fac un instructaj scurt, ar trebui să poţi să lucrezi la el. -Probabil că da, se declară ea de acord, fără nici o manifestare falsă de mândrie. Era vorba de consta­ tarea unei realităţi. învăţ foarte repede. Ce vrei să fac la el? -A i zis că vrei să lucrezi pentru a-ţi plăti drumul. Ochii ei se luminară.

Dulce Armonie

83

- Sigur! Ai ceva de făcut la computer? -A ş vrea câteva sfaturi de la cineva care a avut parte de o educaţie bună. Având în vedere că ai crescut în Clementia, presupun că ai avut cea mai bună pregătire.

capitolul 5 Cincisprezece minute mai târziu, Cidra ieşi din starea ei de concentrare intensă suficient de mult pentru a-şi ridica ochii spre Severance şi pentru a-i zâmbi. Bărbatul stătea lângă ea, nedezlipindu-se de computer. - Asta-i ziua ta norocoasă, Teague Severance. Ţi-am spus că sunt arhivistă calificată. Aş fi putut la fel de bine să fi devenit microgeolog sau poet profesionist. Aşa, deşi aş fi putut să-ţi dau ceva indicaţii şi sfaturi gene­ rale, n-aş fi avut calificarea necesară să pun piciorul în prag şi să-ţi programez un sistem de păstrare a evidenţei. Dar, la cum stau lucrurile... Lăsă această propoziţie în aer şi se întoarse din nou către computer. - La cum stau lucrurile, conchise bărbatul, asta e ziua mea norocoasă. Ar fi trebuit să-mi dau seama. Oare ce faptă bună oi fi făcut să merit binecuvântarea de a te avea pe tine la bord? - Ca să vezi, acum iar eşti insolent. - Cred că e mai mult decât insolenţă la mijloc, mur­ mură Severance. Cred că, în anumite momente, ajung la sarcasm propriu-zis. Curierii nu prea sunt celebri pen­ tru manierele lor frumoase. Se aplecă înainte, privind ecranul peste umărul ei. Chiar crezi că poţi să-mi faci un program funcţional pentru păstrarea evidenţei şi gestio­ narea chestiunilor de afaceri? -A m construit şi am pus în funcţiune programe de gestionare a evidenţelor din prima zi în care am început să lucrez în Arhivă. -D a , dar lucrurile pe care le înregistraţi şi le recu­ peraţi voi în Clementia sunt diferite. Eu nu încerc să găsesc o modalitate de a ţine evidenţa unor fişe de date

84

Amanda Quick

vechi cu jurnalele Primelor Familii sau cu poeme din mijlocul secolului al doilea. Am nevoie de informaţii clare pe care să le pot accesa instantaneu, plus că am nevoie să fie indexate intr-o sută de moduri diferite. Mă gândesc că, dacă e ca planul meu să dea roade, va trebui să pot să accesez tot felul de date, de la informaţii personale ale preşedinţilor de companii până la detalii meteorologice despre QED. -Credeam că pe QED vremea este mereu la fel secetoasă. Severance îi aruncă o privire. - Şi-acum care dintre noi e insolent? - îmi cer scuze. Severance nu luă în seamă înclinarea din cap politi­ coasă, uşor ruşinată, pe care o schiţă Cidra. -P e QED, vremea poate fi al dracului de dificilă când încerci să aterizezi cu o navă de poştă de Clasă A în munţi. Pe lângă tipul ăsta de lucruri, o să am nevoie de puteri complete de plată. Adică am nevoie să pot vira credite în conturile angajaţilor din orice punct al sistemului. -D o ar companiile de explorare mari au sisteme de plată atât de flexibile, remarcă tânăra. Dar cât de mult ai de gând să îţi extinzi afacerea? Severance ridică dintr-un umăr, într-un gest aparent neglijent, însă Cidra remarcă hotărârea care îi scăpăra în ochi. -Vreau să pun bazele unei reţele autentice. în mo­ mentul de faţă, curierii particulari ca mine lucrează de la misiune la misiune. Fiecare dintre noi lucrează inde­ pendent, fără nici un program fix. Iar concurenţa poate fi de-a dreptul sălbatică. - Cât de sălbatică? - Curierii pot să-şi piardă viaţa în misiune. Cidra clipi. - Adică din cauza pericolelor implicate de aterizarea pe Renaissance sau pe QED?

Dulce Armonie

85

- Nu, Cidra, răspunse el, cu o răbdare evident prefă­ cută. Adică pot să fie eliminaţi din cauza concurenţei puternice. -Asasinaţi? Cidra simţi un val de greaţă. Bineînţe­ les, am auzit că unii dintre curierii mai agresivi comit uneori infracţiuni şi din când în când mai afli de vreun accident la aterizare sau aşa ceva, dar... crimă? - Nu prea cred că asemenea episoade ajung în buleti­ nele de ştiri din Clementia. Cel mai probabil, Armonienii preferă să nu fie prea atenţi la ştirile despre Lupi. Nu sunt întotdeauna o sursă de stimulare intelectuală. - Da, corect. începea să se simtă uşor iritată de atitudi­ nea lui. Avea dreptate, uneori era la limita sarcasmului. Pentru prima oară, se întrebă dacă Teague Severance nu se număra printre indivizii mai agresivi din branşa lui. Tocmai se hotărâse să nu mai pună alte întrebări des­ pre comportamentul infracţional al curierilor când îi veni o idee. Ca de obicei, porni în căutarea unui răs­ puns fără să zăbovească suficient pentru a lua în consi­ derare consecinţele. - Crezi că gardienii ăia falşi care au venit la bord în Lovelorn erau de pe o navă de poştă concurentă? Severance ridică din sprâncenele sale negre. - E o posibilitate. Totuşi, e mai probabil să fi fost an­ gajaţi de o companie rivală de-ale lui ExcellEx. O să câş­ tig ceva credite frumuşele la livrarea acelor senzori, dar nu cred că e o sumă suficient de mare încât să merite să mă elimine. Coletul e foarte valoros pentru o companie de explorare aflată în concurenţă cu ExcellEx, dar nu şi pentru vreun curier. Am avut transporturi mai bine plătite decât senzorii ăştia. Cidra se decise să nu întrebe ce anume transportase atunci. - Bine, cred că am înţeles cam ce vrei. O să te lan­ sezi în domeniul curieratului privat în stil mare. O să angajezi mai mulţi curieri. Vrei să pui bazele unui sis­ tem de inventar computerizat, un sistem de salarizare şi plăţi, o bază generală de date, cu posibilităţi avansate

86

Amanda Quick

de căutare, cu informaţii comerciale şi ştiinţifice, plus un sistem de personal. - Da, astea sunt elementele de bază. Vreau să ofer ser­ vicii la un nivel profesionist, pe care persoanele private şi companiile să se poată baza, în loc să îşi încerce no­ rocul cu programele şi personalităţile diferiţilor curieri care, întâmplător, sunt în port la momentul respectiv. - Dar navele comerciale nu oferă deja exact această alternativă? - Dar nu oferă flexibilitate. Navele nu ajung decât în porturile mai mari şi nu oferă livrare personală oriunde în sistem. Plus că ei nu sunt dispuşi să îşi asume riscuri pentru un anumit client. Motivul pentru care curierii independenţi au de lucru e că se mândresc cu faptul că fac orice e nevoie pentru a livra corespondenţa. Obiec­ tivul meu e să menţin versatilitatea pe care o oferă curi­ erii independenţi, dar să adaug un program previzibil şi un grad mai mare de securitate. - Şi ce nume o să-i dai acestui imperiu? -A celaşi sub care operez şi acum - Severance Pay Ltd. - Numele ăsta nu permite drepturi egale pentru even­ tualii parteneri pe care ai putea să-i cooptezi pe viitor, sublinie ea. Severance îi aruncă o căutătură aspră. - Nu am de gând să mă asociez cu nimeni. Am avut o dată un partener. Şi n-ar fi trebuit. Severance Pay Ltd. e compania mea şi o să rămână doar a mea. Cidra schiţă un zâmbet. - încă un Lup plecat la vânătoare. - Ce, un pic de ambiţie e un lucru rău? - Bineînţeles că nu. întregul nostru sistem economic se bazează pe ambiţie, deşi nu cred că ambiţia asta a ta s-ar putea califica drept „mică“. - Stanza Nine e un sistem mare, Cidra. E loc destul pentru un om care e dispus să muncească din greu. - Iar tu eşti dispus să munceşti cât o să fie nevoie pen­ tru a pune bazele acestei afaceri? Cidra ridică imediat

Dulce Armonie

87

o palmă. Nu, uită că am întrebat asta. Evident, răspun­ sul e „da“. Dar am o altă întrebare, totuşi. Cele mai multe dintre sistemele pe care vrei să le programăm de la zero pot fi cumpărate, funcţionale. De ce să ai unele care să fie doar ale tale? - Nu vreau un sistem pe care ceilalţi îl înţeleg şi îl fo­ losesc. Am nevoie de ceva construit exact pentru modul în care lucrez eu, ceva unic. îmi dau seama că, pentru sistemele cum ar fi partea de evidenţa personalului şi plăţi aş putea folosi elementele de bază al unui model de pe piaţă, dar aş prefera să o luăm de la zero. Pot să accept schimbări de informaţii şi modificări ale ora­ rului de livrare, iar oricine a avut parte de o educaţie mai de Doamne-ajută poate să programeze un Conny, dar e cu totul altceva să pui bazele unui sistem cu totul nou. Este nevoie de abilităţi speciale, un anumit stil de gândire. E nevoie de o persoană care a fost educată sis­ tematic să îşi susţină gândirea în acelaşi timp pe logică şi pe intuiţie. Cidra simţi cum siguranţa ei de mai devreme se mai risipi. - în cazul ăsta, ai face bine să angajezi un Armonian autentic, Severance. E chiar genul de lucruri pe care ei le fac foarte bine. - De asemenea, e şi genul de lucru pentru care mi-ar lua mai multe credite decât ar putea câştiga un miner de pe QED într-un an întreg de muncă grea. Nu-mi permit serviciile unui Armonian adevărat, Cidra, dar se pare că am la bord pe cineva care crede că e aproape o Armoniană. Cineva care spune că vrea să muncească pen­ tru a-şi plăti drumul. Dă-mi două săptămâni de muncă simplă de programare, Cidra, şi o să considerăm că ţi-ai achitat datoria. Tânăra îi adresă o privire cunoscătoare. - Da, vorbe multe şi frumoase, tipic pentru Lupi, dar o să fie nevoie de mai mult de atât, chiar dacă eu o să-ţi ofer ce-mi ceri. Chiar tu ai spus că genul acesta de muncă de programare costă. Nu ştiu care sunt tarifele

88

Amanda Quick

de curierat, dar am impresia că ceea ce vrei tu ar costa mult mai mult pe piaţa liberă decât preţul unui drum până pe Renaissance. - Da, dar nu prea suntem pe piaţa liberă, nu? Ai zis că eşti dispusă să-ţi achiţi cumva preţul călătoriei. De asta am nevoie. Şi e singura opţiune pe care ţi-o pun la dispoziţie în momentul de faţă. Da sau nu. Capul ei se înălţă, trufaş. -D a , bineînţeles. O să mă achit de sarcina asta cât pot eu de bine, Severance. Poţi să iei cuvintele acestea ca pe un jurământ. - Pentru un Armonian adevărat, un jurământ e la fel de sigur ca un transfer de credite, rosti meditativ Seve­ rance. Dar tu nu eşti chiar o Armoniană adevărată, nu? Cidra îşi reprimă o străfulgerare de furie. îşi petrecuse toată viaţa învăţând să-şi aplaneze izbucnirile emoţiona­ le. N-avea să-l lase pe Lupul acesta să-i tulbure echilibrul precar pe care se străduise atât să-l menţină. -N u , Otan Severance, nu sunt o Armoniană ade­ vărată. Până ce-o să devin, va trebui să ai încredere în mine. - Ceri mult, spuse el prelung. Politica mea e să nu mă încred complet în nimeni. - Sunt conştientă că, între Lupi, încrederea e întot­ deauna un risc serios. - Presupun că tu ai încredere în amicul tău Mercer, de la Arhivă? - E Armonian, îi reaminti Cidra, cu calm. Am încre­ dere absolută în el. -D a r nici nu ţi-ar trece prin cap să ai o asemenea încredere într-un Lup, nu-i aşa? O împungea cu premeditare? Cidra se întoarse din nou spre ecranul computerului. - Exact aşa cum nu ţi-ar trece nici ţie. Dacă e să trasez principiile fundamentale ale sistemelor pe care vrei să le ai, ar trebui să mă apuc de lucru. Două săptămâni nu e un interval prea mare pentru o asemenea sarcină.

Dulce Armonie

89

- Să munceşti cu râvnă, Cidra. Vreau să ştiu că mi-am cheltuit creditele cu folos. Tânăra îşi reprimă răspunsul care îi răsărise automat în minte. Apelând la starea de concentrare intensă pe care io inculcase sistemul educaţional armonian, se cufundă în sarcina monumentală pe care io atribuise Severance. Avea să dureze mai mult de două săptămâni să o ducă la îndeplinire ca la carte, dar era hotărâtă să îi ofere cât de mult putea. In nici un caz nu voia ca un Lup să poată spune că încercase să îl tragă pe sfoară. Severance lucra alături de ea, descriindu-i în detaliu de ce avea nevoie şi explicându-i particularităţile siste­ mului Consac 410. Conversaţia lor deveni profesională şi eficientă, însă până când Cidra ajunse să fie pregătită să ia o pauză de masă, deja îl privea pe Teague Severance dintr-o nouă perspectivă. Era un om cu un obiectiv clar şi era dispus să facă orice pentru a-1 atinge. O parte din ea îl înţelegea în această privinţă. Şi ea avea obiectivele ei. Dar nu putea să nu se întrebe cum avea să fie Seve­ rance când urma să-şi fi clădit compania sa de vis. Am­ biţiile sale erau de genul celor care dădeau mână liberă celor mai competitive şi combative instincte ale Lupilor. Planetele din Stanza Nine ofereau acea atmosferă de „se poate orice“, „orice pentru a reuşi“ care îi încuraja pe oamenii ca Severance. Dar un Lup dezlănţuit era o fiin­ ţă periculoasă. Abia după ce terminaseră ceea ce reprezenta masa de seară menţionă Severance din nou ideea de a o învăţa pe Cidra Cerere şi Ofertă. Ea sperase în sufletul ei că avea să uite această chestiune. Rareori i se întâmpla să o intereseze jocurile. Dar făcu un efort să accepte politicos. Poate că, dacă îi făcea pe plac, avea să se asigure că n-avea să-şi schimbe sta­ rea de spirit. în perioada scurtă de când se cunoşteau, fuseseră momente în care se întrebase cât de stabil era temperamentul lui. Fusese blând cu ea când îşi revenea în urma efectelor Ţipătului, dar manifestase şi o înclinaţie să o conducă

90

Amanda Quick

spre reacţii care ar fi fost nepoliticoase şi pline de furie. Nu-1 înţelegea prea bine, ceea ce era şi de aşteptat având în vedere situaţia. Nici o persoană crescută în dem entia nu ar fi putut prezice modul în care avea să se comporte un Lup. Nici Lupii nu prea se pricepeau să-şi explice comportamentul. Dar Cidra simţea la Severance o neli­ nişte care o îngrijora. Nu voia să facă nimic care să-l facă să-şi piardă calmul. Aşa că acum acceptă fără nici o tragere de inimă să înveţe să joace Cerere şi Ofertă. Mai întâi, Severance umplu două căni cu bere Re­ naissance Rose, care părea să-i placă atât de mult. Apoi puse piesele de joc, nişte jetoane de sardit, şi tabla de joc tridimensională unde se desfăşura Cererea şi Ofer­ ta. Cidra urmări toate acestea cu o urmă de curiozitate. Simţea că profesorul ei nutrea o anticipaţie atent ţinută în frâu. Sigur n-avea să o înveţe într-un stil formal şi răbdător, aşa cum era ea obişnuită. - Consideră experienţa asta ca o ocazie de a-ţi îmbo­ găţi cunoştinţele, îi zise bărbatul fără nici o tonalitate în timp ce se aşeză pe taburetul din faţa Cidrei, ca şi cum ar fi stat în şa. Cu o mişcare absentă, scutură cele câteva zaruri pe care le ţinea în pumnul stâng. Masa mică pe care o foloseau pentru a lua masa era acum ocupată de tabla de joc şi de piese. Armonienilor le place foarte mult să-şi îmbogăţească cunoştinţele, nu-i aşa? - Da. Cidra privi cum aruncă zarurile pe nivelul su­ perior al tablei de joc. Dar jocurile nu prea ne interesea­ ză... nu prea îi interesează. Severance zâmbi, arătându-şi din nou dinţii albi, care nu prevesteau nimic bun. -A sta probabil pentru că nu cred în jocurile de noroc. - Nu e o chestiune de crezut sau de necrezut. E mai degrabă vorba de faptul că nu le consideră foarte intere­ sante sau plăcute. - Cidra, dulcea mea Armoniană aspirantă, ai pierdut ceva pe drum. Se aplecă spre ea. Aşa, acum fii atentă!

Dulce Armonie

91

N-aş vrea să fiu nevoit să-ţi explic de două ori. împinse jumătate dintre jetoanele de sardit pe jumătatea ei de masă. Scopul jocului e să îi iei adversarului toate jetoanele de sardit, până la ultimul. Cidra luă în mână unul dintre jetoanele verde şters. -N u înţeleg de ce. Sarditul nu e nici prea frumos, nici folositor. Ca să nu mai spun că se găseşte cam peste tot. - Lasă-mă cu teatrul „sunt o Sfântă naivă şi pură“. într-un joc adevărat, fiecare jeton reprezintă miza pe care o pune în joc adversarul, iar tu ştii asta. Aşa, numără zarurile şi verifică ce numere apar pe fiecare. - De ce? Cidra le luă de pe nivelul superior al tablei de joc şi le numără supusă. Apoi însumă numerele de pe fiecare. - Pentru că asta e o modalitate prin care să fii sigură că adversarul nu încearcă să te tragă în piept. - îmi închipui că ăsta e un aspect important într-un joc la care participă doi Lupi. Palma lui Severance se strânse peste zarurile pe care Cidra tocmai le numărase. - Foarte important. - Eu n-o să te trag în piept, Severance, promise tână­ ra, ofensată de modul în care acesta număra şi el zaruri­ le, destul de teatral. în timp ce verifica fiecare zar, nu se deranjă să îşi ridice ochii spre ea, dar spuse: - Poţi să fii sigură de asta. în regulă, hai să începem! într-o privinţă, avea mare dreptate, conchise Cidra douăzeci de minute mai târziu. în mod clar, Severance nu credea în a explica un lucru de două ori. Ea avea noroc că învăţa repede, căci noul ei mentor nu era ni­ cidecum un om răbdător. Prea mulţi ani petrecuţi de unul singur, în spaţiul restrâns al unei nave de poştă, combinaţi cu o consideraţie foarte scăzută pentru re­ gulile etichetei şi ale ritualurilor sociale, aşa îşi explica ea cauzele.

92

Amanda Quick

Până ce Severance reuşi să îi explice în întregime strategia de bază a jocului, Cidra tot se întreba de ce şi-ar bate cineva capul să se îndeletnicească cu aşa ceva. Tot procesul acela de aruncare a zarurilor, nota­ rea rezultatelor şi mutarea pieselor de joc de-a lungul diferitelor nivele ale tablei de joc i se părea evident plictisitor. Se părea că jocul avea un şir aproape nesfâr­ şit de reguli, dintre care nici una nu era scrisă pe un­ deva. De fapt, erau atât de multe, încât Cidrei îi veni în gând că vreo câteva puteau fi adăugate sau şterse, iar un jucător novice nici nu şi-ar fi dat seama. Nici nu era de mirare că Lupii erau nevoiţi să-şi facă mereu griji pentru a se proteja de înşelătorii. Jocul implica un anumit grad de îndemânare, dar ca să câştigi se părea că aveai nevoie de o combinaţie între noroc şi capacita­ tea de a contracara sau depăşi abilităţile de prefăcătorie a adversarului. La finalul acestei lecţii sumare, Severance insistă să înceapă un joc. Cidra avea îndoieli, totuşi. - Nu sunt sigură că am memorat toate regulile. - O să le înveţi bine pe parcurs. Cel mai uşor mod de a învăţa e să joci. Ia zarurile! Severance se lăsă relaxat pe spate, sprijinindu-se de peretele cabinei, emanând din toţi porii trupului său lung aerul relaxat şi detaşat al unui jucător gata să se lanseze într-o confruntare amicală. Cu o expresie gânditoare, Cidra dădu drumul zaruri­ lor pe tabla de joc, hotărâtă să-şi facă datoria mondenă şi să participe la joc. Cu ceva noroc, avea să-şi piardă jetoanele rapid, iar jocul avea să se termine. In realita­ te, chiar îşi pierdu jetoanele într-un ritm rapid şi foarte constant. Un pic cam prea rapid, decise ea puţin timp mai târziu, încruntându-se la grămăjoara de jetoane din faţa lui Severance. Acesta sesiză că se încruntase şi o întrebă, alunecos: -V rei să mai încerci o dată?

Dulce Armonie

93

- Poate încă o dată. Tot nu sunt sigură că am reţinut bine toate regulile. Şi sunt şi anumite elemente de stra­ tegie pe care nu le înţeleg complet. întinse mâna să ia înapoi jumătate dintre jetoanele de sardit. -Te-ai descurcat destul de bine pentru o începă­ toare. O privea cum îşi stivuia jetoanele în mai multe teancuri ordonate. Pe la colţurile buzelor îi dansa un surâs ciudat. Măcar se părea că acum era într-o dispoziţie bună, îşi spuse Cidra în timp ce număra cu grijă zarurile. Merita să joace dacă asta îl menţinea lui Severance o dispoziţie calmă şi veselă. Şi Fred părea să savureze acest interval de seninătate. Stătea moale pe umărul stăpânului său, dovedindu-se a fi la fel de priceput la a se întinde ca şi acesta. Nu se vedea nici urmă de ochişorii ca două măr­ gele sau de rândurile de dinţi. Cidra decisese de mult că era mult mai bine să fie în compania lui Fred şi a lui Severance când aceştia nu îşi arătau dinţii. Lansă zarurile pe spaţiul de joc şi îşi luă piesele de joc. Cu sprâncenele împreunate într-o expresie de aten­ ţie maximă, cercetă numerele de pe zaruri. Jetoanele de sardit dispărură din faţa ei un pic mai încet de data aceasta, dar dispărură, totuşi. Berea din cana lui Severance dispărea şi ea, în mod repetat. Cidra luă o sorbitură din porţia ei şi acum băutura aceasta i se păru mai interesantă decât se aşteptase. Nu gustă mai mult din ea, conştientă că trebuia să îşi concen­ treze toată atenţia asupra jocului, dar adversarul ei nu părea să aibă asemenea probleme. Severance părea binecuvântat cu o capacitate infinită de a bea bere Renaissance Rose. O parte foarte mică din ea, neaştep­ tat de vulgară, spera că faimosul efect al berii aceleia avea să afecteze într-un final priceperea la joc a lui Seve­ rance. Şi totuşi, acesta nu se vădi, iar ea ajunse să se ru­ şineze de gândurile sale total lipsite de etică. Ca şi cum şi-ar fi primit pedeapsa, imediat îşi pierdu şi ultimul jeton de sardit.

94

Amanda Quick

- îmi dau seama acum că jocul acesta are mai multă profunzime decât credeam, acceptă ea elegant când Se­ verance culese ultimul jeton din faţa ei. Joci foarte bine, Severance. Mă tem că, avându-mă pe mine ca adversară, nici nu ţi-a fost greu să câştigi. - Eee... e ca şi cum aş lua o cupă cu nectar din mâi­ nile unei Sfinte, confirmă el, laconic, punând zarurile înapoi în cutiuţa lor. Deocamdată e suficient. Luă sticla cu bere şi îşi turnă încă o porţie în cană. Cu ochii plini de îndoială, Cidra îi urmărea toate mişcările. -D a , rosti ea. E suficient deocamdată. Dacă nu te superi, acum cred că o să citesc un pic. - Cum pofteşti. Severance îşi luă cana şi înaintă câţiva paşi, preferând să se reverse moale pe scaunul pilotului. Scăzu intensitatea luminilor din cabină şi se sprijini de spătar, cu cana în mână, privind fix noaptea nesfârşită care se întindea de jur împrejurul navei. Fred se agăţa de umărul lui, continuând să doarmă. Cumva, Cidra era aproape sigură că micul covoraş de stâncă petrecu­ se multe ceasuri stând aşa. Drumul spre Renaissance, QED şi Lovelady erau lungi, iar cantitatea de bere de la bord era destul de mare. Fără să mai scoată un sunet, Cidra se pregăti de cul­ care şi se urcă în patul ei cu o carte în mână. Cu aju­ torul unei mici lămpi cu fluorocuarţ pe care o adusese cu ea, îşi concentră atenţia asupra analizării unui capi­ tol din Rolul Ritualului de Argent. Pasajele familiare erau şi acum o provocare intelectuală chiar şi pentru cei mai experimentaţi filosofi din dem entia. Cu un efort conştient, Cidra se pierdu în scriitura înşelător de simplă. Ceva mai târziu, când în sfârşit obosi şi îşi puse cartea deoparte, observă că Severance stătea în continuare pe scaunul pilotului, cu cana în mână, şi se uita la stele. Următoarele trei zile de călătorie prin spaţiu se desfăşurară într-un mod asemănător şi ajunseră să aibă

Dulce Armonie

95

o rutină care, deşi nu era în toate privinţele pe placul Cidrei, era cât de cât suportabilă. Lucra la computerul lui Severance pentru o parte destul de mare din fiecare ciclu standard zi-noapte. De asemenea, îşi rezervă un timp şi pentru a-şi face exerciţi­ ile Dansului Lunii şi al Oglinzilor. Nu era posibil să aibă suficient loc încât să se lanseze în secvenţe complete, însă se antrena suficient pentru a fi mulţumită că îşi păstra forma fizică. In ceea ce îl privea pe Severance, programul său de activitate fizică era reprezentat de un antrenament sever pe un aparat compact pe care îl instalase lângă peretele cabinei, lângă intrarea în cală. Cidrei i se părea că tran­ spira excesiv în ora pe care o petrecea antrenându-se. După aceste antrenamente, tânăra era foarte conşti­ entă de micile şiroaie de sudoare care curgeau printre firele de păr de pe pieptul lui gol. Umerii lui zvelţi lu­ ceau, uzi, iar ea părea incapabilă să-şi smulgă privirea de la contururile puternice ale spatelui şi de la muşchii tari ai abdomenului lui. Până intra la baie, mirosul cor­ pului lui transpirat parcă îi asalta nările. După al doilea antrenament de genul acesta într-un singur ciclu zi-noapte, Cidra remarcă timid că era un adevăr ştiinţific că antrenamentele mai dese nu dădeau neapărat rezultate mai bune. O şedinţă pe zi pe aparatul acela sofisticat ar fi trebuit să fie destul. Severance îi răspunse cu o răbufnire scurtă şi aspră care o convinse pe Cidra să îşi ţină pentru ea părerile despre subiectul exerciţiilor fizice. Severance continuă să se antreneze de două sau chiar de trei ori pe zi. După masa de seară, îi făcu pe plac cu câteva jocuri de Cerere şi Ofertă. Bărbatul câştigă şi acum fiecare partidă, însă teancurile ei de jetoane se micşorară mult mai încet de la un joc la altul. începea să se priceapă mai bine, îşi zise ea, şi fu surprinsă să remarce că această idee îi dădea o anumită satisfacţie. Când terminară de jucat, se urcă în pat să citească, lăsându-1 pe Severance să stea

96

Amanda Quick

de unul singur pe scaunul pilotului, ca şi cum ar fi stat de gardă. De obicei, ea adormea înainte ca el să se prăbuşească în patul lui. In dimineaţa celei de-a patra zile în spaţiu, Severance se arătă interesat de altceva decât de exerciţiile sale fizice şi de programele pentru afacerea lui în stare de embrion. Cidra petrecuse două ore făcând încercări cu diferite modele de gestionare, folosind computerul pentru a face simulări pe termen lung, după care modi­ fica cu mare atenţie anumite variabile, cum erau preţul carburantului şi problemele cu angajaţii. Ca de obicei, Severance urmărise totul cu atenţie, uitându-se peste umărul ei, mare parte din dimineaţă, însă dispăruse. Cidra nu observase când anume plecase. După ce lansă a patra schimbare de model, Cidra hotărî că avea nevoie de o pauză. Se întoarse pe scaun şi descoperi că Severance stătea la consola de comandă, cu un glob de diazit în faţă. - Ce ai acolo? Ridicându-se şi întinzându-se, Cidra se apropie pentru a se uita la globul transparent pe care îl ţinea între palme. în baza sferei era încastrat un mic pa­ nou complex. Recunoscu obiectul chiar când Severance îi răspunse. -U n glob de pictură cu lumină. Apăsă uşor pano­ ul şi, instantaneu, interiorul sferei de diazit începu să strălucească. Cidra se aplecă mai mult, animată de o anticipaţie plină de plăcere. în Clementia se găseau multe globuri de pictură cu lumină foarte reuşite. - Hai să vedem ce imagini ai în memorie! - Nu prea multe, spuse bărbatul, detaşat. Rareori îmi înregistrez operele. Nu sunt un pictor atât de bun. E pur şi simplu o ocupaţie de-a mea cât sunt pe navă. - Acum la ce o să lucrezi? - Nu ştiu încă. Am zis să iau o pauză de la a te urmări cum treci prin diferite variante ale sistemului. Se aplecă peste glob şi începu să apese diferitele butoane de pe

Dulce Armonie

97

panou. O dungă de lumină neagră apăru în interiorul sferei de diazit, tot îngustându-se şi schimbându-şi cu­ loarea pe măsură ce Severance tot apăsa pe butoane. Cidra privea fascinată cum dunga neagră deveni o liniuţă subţire, gri-maronie, de lumină. Liniuţa deveni un contur în zigzag, un contur care îi aducea aminte Cidrei de nişte munţi văzuţi de la distanţă. Cu o răbdare care o uluia pe Cidra, Severance formă o nouă dungă de culoare, de data aceasta de un oranj pal şi, încet-încet, o integră în peisaj. -Ţi-a spus cineva că e greu să faci un lucru când se uită cineva peste umărul tău? întrebă Severance, destul de blând. -T u te-ai tot uitat peste umărul meu de patru zile. Dar Severance reuşise să o facă să se simtă şi stânjenită, şi iritată. Se întoarse la computer. O irita ori de câte ori Severance îi stârnea o replică sau o reacţie nepoliticoa­ să. Ar fi trebuit să fie mai presus de un asemenea tip de comportament. Pe parcursul orelor următoare tot aruncă priviri fu­ rişate către peisajul straniu care se forma în interiorul globului de pictură cu lumină. în trecut, văzuse lucrând maeştri ai picturii cu lumină. în general, cei mai buni erau Armonieni, iar operele lor erau foarte cunoscute în dem entia. Dar şcolile moderne de pictură cu lu­ mină aveau tendinţa să favorizeze împletirile abstracte de culori şi lumină, lucrate cu o grijă infinită. Cei mai mulţi dintre pictorii cu lumină profesionişti evitau să creeze replici exacte ale scenelor din lumea reală. în loc de asta, se concentrau asupra declanşării unei reacţii intelectuale sau emoţionale din partea celor care le ad­ mirau modelele complexe şi fascinante. Valoarea opere­ lor lor era măsurată de obicei prin varietatea reacţiilor stârnite în rândul privitorilor. Şi totuşi, peisajul care lua formă în interiorul globu­ lui lui Severance era în mod clar reprezentaţional. Nu avea nimic abstract, îşi zise Cidra, din ce în ce mai aten­ tă la creaţia lui. De fapt, era aproape prea real.

98

Amanda Quick

în interiorul sferei transparente lua naştere un pei­ saj dur de pe o lume golaşă. O întindere îngrozitor de pustie de sol roşu-portocaliu se continua cu un lanţ de munţi cenuşii, la distanţă. Era clar că munţii nu ofe­ reau vreo speranţă de salvare de sărăcia câmpiei, nici un semn că ar fi avut ceva vegetaţie sau apă, ci doar aceeaşi pustietate nesfârşită. Solul părea să sufere de mult prea multă fierbinţeală, dar, în mod ciudat, peisajul crea o impresie pronunţată de răceală. Aspru, secetos, nesfârşit, peisajul nu trezea nici o plăcere în ochiul privitorului. Şi totuşi, Cidrei îi era din ce în ce mai greu să-şi ia ochii de la el. - E o imagine de pe QED? întrebă încetişor ea, după ceva timp. Severance nu-şi ridică privirea de la opera sa. -D a . - în pictura ta arată altfel faţă de holo-înregistrările pe care le-am văzut, riscă ea să remarce, încercând să în­ ţeleagă cum se explica una ca asta. La prima vedere, pic­ tura lui Severance părea a fi o reprezentare foarte exactă a unui peisaj. Dar ea văzuse o mulţime de imagini cu câmpiile pustii şi cu munţii golaşi de pe QED. Nici una dintre ele nu o făcuse să se simtă tulburată, aşa cum o făcea pictura lui. - Pentru mine aşa arată. Cidra se ridică discret de pe scaun şi se trase mai aproape. - Ai petrecut mult timp acolo? - Nu mai mult decât a fost absolut necesar. Severance îşi îndreptă spatele, uitându-se lung la creaţia sa. O stu­ die preţ de o clipă, după care palma i se mişcă scurt pe butoanele panoului de control. Globul străluci scurt şi se goli de orice culoare. - Nu ai memorat-o! Fără să vrea, Cidra întinse mâna să-i oprească degetele, însă răul fusese făcut. Pictura dispăruse, însă nu în memoria globului de pictură cu lumină. Nu mai putea fi afişată. îi simţi

Dulce Armonie

99

pielea plină de cicatrice sub propria mână şi şi-o retra­ se grăbită. - Ţi-am spus, nu îmi memorez prea multe dintre pic­ turile pe care le fac. E doar o distracţie pentru mine. Severance închise globul şi se ridică pentru a pune la loc aparatul, într-un recipient de depozitare. - E mai mult decât o simplă distracţie. Chiar ai ta­ lent, Severance. N-am mai văzut niciodată ceva asemă­ nător cu pictura asta a ta. Severance îşi propti palma de capacul recipientului, pe care tocmai îl închisese, şi îi adresă o căutătură fixă. - Iţi place arta? - Păi... nu le place tuturor oamenilor? Bărbatul dădu aprobator din cap, dus pe gânduri, pă­ rând să fi luat o decizie. - O să-ţi arăt nişte opere de artă adevărate. Se duse înapoi la patul lui şi se lăsă într-un genunchi, căutând ceva în recipientul de depozitare de dedesubt. Cidra îl urmări cu interes cum scoate cutia din me­ tal pe care o descoperise ea în prima seară petrecută la bord. O parte din ea presimţea că avea să vadă ceva foarte intim, ceva foarte important pentru el. în ciu­ da curiozităţii care o frământase mai devreme privind conţinutul cutiei, acum dintr-odată nu mai era aşa de sigură că voia să afle ce era înăuntru. Dar era prea târ­ ziu. Bărbatul deja o deschisese. Se apropie de el încet, aproape temătoare. Apoi întrevăzu ceva şi se relaxă, schi­ ţând un zâmbet încântat şi simţindu-se dintr-odată mult mai veselă. O reacţie deloc neobişnuită pentru cei care vedeau obiectele care se aflau în lădiţa respectivă. Acesta era efectul pe care îl aveau de obicei sculpturile acelea mititele. - Zei Zâmbitori! Sunt minunaţi, nu-i aşa? Nu-mi spu­ ne că ai colecţie, Teague Severance. Nu după câte co­ mentarii dispreţuitoare mi-ai aruncat legat de gunoaiele lăsate în urmă de Dispăruţi.

100

Amanda Quick

Cidra îi zâmbi larg şi se aplecă pentru a lua în mână una dintre pietrele sculptate cu mare pricepere. Statue­ ta era cam cât mâna ei şi părea să-i zâmbească din căuşul palmei, invitând-o să-i răspundă la fel. Expresia aceea, cu puteri ciudate de a-ţi transmite parcă o anumită sta­ re de spirit care fusese impregnată în materia pietrei, era vecbe de mii şi mii de ani. Nimeni nu reuşise încă să dateze Zeii Zâmbitori cât de cât clar. Piatra din care erau făcute statuetele era la fel de veche ca Lovelady şi Renaissance. Adevărul era că nimeni nu ştia dacă fi­ gurile respective chiar reprezentau zei de-ai Dispăruţi­ lor. Unele teorii afirmau că era posibil ca sculpturile să reprezinte diferiţi indivizi din rândul Dispăruţilor. Dacă aşa stăteau lucrurile, însemna că fuseseră o semin­ ţie frumoasă, chiar dacă păreau fascinant de străini în ochii oamenilor. Cidra întoarse statueta în palmă, admirând ochii mari, migdalaţi, profilul vag felin cu nasul delicat, dar evident sensibil, buzele, ochii... Era greu de spus cum arăta corpul, căci la toate statuetele pe care le văzuse ea, Zeii purtau haine cu modele complexe care păreau a pluti în jurul unei siluete zvelte. Zâmbetul era cel care făcea legătura între om şi creatura aceea străină. Zâm­ betul acela senin, extrem de fermecător, adorabil părea a se revărsa din ochi şi din contururile gurii cu buze generoase. Expresia figurii din palma ei trăda un râset subtil, plin de căldură şi, la un nivel instinctiv, oamenii ştiau că o specie care răsese aşa trebuie să fi fost o specie cu care ar fi putut să comunice. Dacă Dispăruţii ar fi supravieţuit şi dacă, într-adevăr, aceste sculpturi erau re­ prezentări ale lor, ar fi putut să intre în legătură şi poate că s-ar fi înţeles unii pe alţii. - Deci nu crezi că toate vestigiile Dispăruţilor sunt gu­ noaie, hmmm? rosti Cidra, râzând, dându-i înapoi sta­ tueta. Când ai început să colecţionezi Zei Zâmbitori? Severance era în continuare aşezat într-un genunchi lângă lădiţa de metal, cu o expresie indescifrabilă.

Dulce Armonie

101

- Nu am început eu. Fratele meu a pus bazele colecţi­ ei. După ce a murit el, am ţinut-o mereu cu mine. Din când în când, dacă găsesc vreo piesă reuşită, o iau. -A m înţeles. Cidra avea impresia că pătrunsese din nou în spaţiul lui intim, însă de data aceasta nu se sim­ ţea stânjenită sau vinovată. Severance fusese cel care începuse discuţia, mai mult sau mai puţin. De asemenea, Cidra simţea un anumit conflict în el, ca şi cum o parte din el ar fi vrut să conti­ nue să vorbească despre fratele său, dar alta, mai impu­ nătoare, îi interzicea să-şi deschidă sufletul aşa. încerca să înainteze atent în această atmosferă neclară, întrebându-se dacă ar fi trebuit să îi ceară mai multe informaţii despre fratele său, dar Severance închise cutia de metal fără nici un avertisment. Cidra îşi rosti întrebarea fără alte dileme. - Când a murit fratele tău? -Acum doi ani. Intuiţia o făcu să întrebe: -P eQ E D ? Severance îi aruncă o privire tăioasă, ridicându-se în picioare. - Cum ţi-ai dat seama? Tânăra îşi muşcă buza de jos. - Ceva din pictura aia cu lumină te-a făcut să aduci vorba de Zeii Zâmbitori. Iar deschiderea cutiei te-a făcut să vorbeşti de fratele tău. - Zău aşa? Iată cum funcţionează intuiţia armoniană, presupun. Cidra se înroşi toată, însă privirea nu îi şovăi. - îmi pare rău, Severance. - Să nu-ţi fie. Strălucita ta intuiţie armoniană ţi-a mai spus şi altceva? Cum a murit, de exemplu? -N u , bineînţeles că nu. Te rog, Severance. Nu am vrut să fiu nepoliticoasă. Schiţă o plecăciune din cap foarte formală. îmi pare rău pentru durerea ta. N-o să mai deschid niciodată acest subiect. - Las-o moartă! îmi ies din fire cam uşor zilele astea.

102

Amanda Quick

Cidra clipi. - Am observat. Poate ai vrea să mai jucăm Cerere şi Ofertă după cină? - Dulce Armonie din Ceruri! întotdeauna încerci să îmbunezi Lupul sălbatic, nu? Ce aş vrea eu după cină e încă o sticlă mare de bere Rose. După-masă, îşi transformă vorbele în realitate. Când Cidra încercă să îi propună un joc mai târziu, Severance o refuză fără menajamente. - Nu prea pot să mă entuziasmez la ideea de a câştiga încă o grămăjoară de jetoane fără nici o valoare de la tine. Scoase dopul sticlei de bere Renaissance Rose şi se îndreptă către locul său obişnuit, în vecinătatea conso­ lei slab luminate. Bagă-te în pat, Cidra! Ea vru să-i spună că era prea devreme, însă fu sufici­ ent să-i vadă postura rigidă a umerilor pentru a înţelege că era un avertisment să nu spună nimic. Se conformă, conştientă că, din cine ştie ce motiv, Fred nu-şi ocupase poziţia obişnuită, pe umărul lui Severance. Covoraşul de stâncă veni cu ea la baie, se agită printre picioarele ei cât se schimbă în roba de dormit, după care se ondulă jalnic până ce ea se îndură să îl ia în braţe şi să îl pună în patul de sus. - Ce s-a întâmplat? îl întrebă în şoaptă. Nu-mi spune că ţi-e frică de el în seara asta? E doar un pic încordat. Fred nu părea prea liniştit de vorbele ei. Se revărsă către picioarele Cidrei şi se culcă. Ea închise ochii şi se lansă în mai multe secvenţe de exerciţii de meditaţie pentru a adormi. Era la fel de conştientă de tensiunea lui Severance ca şi Fred, aşa cum nu era deloc liniştită de propriile cuvinte. Mult timp mai târziu, se trezi fără să ştie exact de ce. în cabina tăcută nu se schimbase nimic. Covoraşul de stâncă era în continuare pe picioarele ei, cald şi imobil, luminile erau în continuare slabe şi, când îşi deschise ochii, somnoroasă, distinse clar silueta lui Severance care stătea în continuare revărsat pe scaun. Lângă el se afla încă o sticlă de bere tare, plină cam o treime.

Dulce Armonie

103

Privindu'l, Cidra îşi dădu seama că nu se mai deranja să se mai formalizeze folosind o cană. Bea direct din sticlă. Cidra se încruntă, încercând să distingă cât arăta ceasul aflat în cealaltă parte a cabinei. Trecuse jumătate din intervalul de somn, iar Severance nu se culcase încă. Dintr-odată, Cidra se trezi străbătută de un val de compasiune. Ştia că ar trebui să nu îl ia în seamă. Ar trebui să se înfofolească în aşternut, să-şi impună să doarmă şi să uite de Teague Severance, cum stătea în umbră cu berea lui. Dar amintirea expresiei pe care o avusese în după-amiaza respectivă, când vorbise despre fratele lui, îi invadă mintea. Iar imaginile acelea nu voiau şi pace să o lase să acţioneze înţelept. Cidra se dădu jos din pat fără să facă vreun zgomot, lăsându-1 pe Fred singur. în ultimele patru zile, Seve­ rance fusese din ce în ce mai tensionat. Nici nu voia să se gândească în ce dispoziţie avea să fie până la ateri­ zarea pe Renaissance. Avea nevoie de mai puţină bere şi de mai multă odihnă. Poate că avea nevoie să stea de vorbă cu cineva. Cu tălpile goale, porni către el. Nu crezuse că Se­ verance era conştient că se apropia. Nu se clintise deloc. Şi totuşi, când ajunse la un pas de scaunul pe care stătea moale, glasul lui aspru ca pietrişul o făcu să se oprească. - Bagă-te înapoi în pat, Cidra! Tânăra şovăi o clipă. Nu-i mai auzise niciodată tonul acesta. Era infuzat cu bere şi avertismente. într-un final, mai făcu un pas către el. -A r fi cazul să te bagi şi tu în pat, Severance, având în vedere cât e ceasul. - Eu sunt cel care ia hotărârile la bord, ai uitat? - Severance, te rog... Este pentru binele tău. Du-te la culcare! - Pentru binele tău, întoarce-te în patul tău! Am băut mult, Cidra. Şi nu sunt chiar într-o dispoziţie dulce. - E vorba de fratele tău, nu? întrebă ea, cu blândeţe, punându-i o mână pe umăr. Muşchii lui Severance erau

104

Amanda Quick

împietriţi de tensiune. Stai aici şi te gândeşti la el... Poa­ te că ţi-ar face bine să vorbeşti cu cineva. Mâna lui se puse în mişcare, luându-i încheietura pri­ zonieră înainte ca Cidra să-şi dea seama ce se petrecea. Când bărbatul îşi înălţă capul, Cidra descoperi o foame sălbatică în ochii lui, o foame care se vedea clar în um­ brele din cabină, impresie pe care întunericul o făcea şi mai puternică. Reacţia Cidrei fu una pur fizică, fiind străbătută de un mic tremur. Pentru o clipă, amândoi rămaseră complet nemişcaţi. Cidra n-ar fi putut să se mişte nici dacă ar fi vrut. Avea încheietura prinsă în palma plină de cicatrice a lui Severance. -Intuiţia ta nu pare să funcţioneze prea strălucit în seara asta, Sfântă mică. Glasul lui era ca o zgârietură aspră peste terminaţiile nervoase ale Cidrei. Ar fi trebu­ it să rămâi în pat. -D a? Legătura dintre mintea şi corpul ei nu mai funcţiona în parametri normali. Cidra ştia, cu o sigu­ ranţă absolută, că Severance avea dreptate. Dar, cumva, creierul ei părea plin de un haos de gânduri şi emo­ ţii care îi amintea de interiorul unui glob de pictură cu lumină. Ochii lui Severance nu se dezlipiră nici o clipită de chipul ei. Apoi, dintr-odată, degetele i se desprinseră de încheietură. - Ultima şansă. Hai, Cidra! întoarce-te în patul tău! îi dăduse drumul, însă ea nu se simţea ca şi cum ar fi fost eliberată. Cu disperare, încercă să facă ordine în emoţiile contradictorii care se învolburau în ea. în haosul din mintea ei era un element clar care voia să-i ofere alinare bărbatului acestuia. O altă parte din ea se străduia să îl înţeleagă atingându-1, o idee care nu avea nici o logică pentru ea. Şi mai era şi altceva ce trebuia să înţeleagă: o răbufnire derutantă de căldură în abdo­ men, care părea să se întindă prin tot corpul, curgându-i prin vene. Cidra nu se clinti. - Severance?

Dulce Armonie

105

Palma lui plină de cicatrice se strânse din nou peste încheietura ei, dar, cumva, strânsoarea aceasta puterni­ că părea mai blândă acum. - Ai avut ocazia să pleci, dulcea mea Armoniană fal­ să. Hai încoace, să văd cât sânge de Lupoaică îţi curge prin vene! întrebarea asta mă face să înnebunesc încet, dar sigur. Se folosi de faptul că o ţinea de mână pentru a o trage peste coapsele lui. înainte ca Cidra să poată analiza mai bine situaţia, gura lui Severance se lipi de a ei.

capitolul 6 Primul instinct al Cidrei fu să încerce să se elibereze. Era un reflex, o reacţie automată la faptul că îşi pierduse dintr-odată echilibrul. Se întoarse în timp ce Severance o trase în jos, în braţe, apăsându-se de umerii lui pentru a încerca să se elibereze din această poziţie neobişnuită. însă el nu-i lua în seamă eforturile. O cuprinse, trăgând-o aproape, ţinându-şi mâinile mari şi puternice pe coapsa şi pe umă­ rul ei. Când Cidra încercă să se tragă înapoi, bărbatul o strânse mai tare şi, cu un şoc, tânăra simţi puterea copleşitoare care se ascundea în trupul lui zvelt. Dar ceea ce reuşi să-i anuleze micile zbateri fu sen­ zaţia caldă, întunecată, uluitor de intimă a gurii lui pe a ei. Mai fusese sărutată, dar numai în expresiile ritualice de afecţiune şi salut normale între membrii familiei şi între prieteni din comunităţile de Armonieni. Fuseseră săruturi scurte, atingeri fugare ale buzelor pe obraz, un contact de o intimitate minimă. Sărutul acesta era diferit, extrem de diferit de orice trăise vreodată Cidra. îşi simţi buzele îndemnate să se deschidă cu o senzualitate agresivă. Şi descoperi că nu se putu abţine să nu reacţioneze. Ceva adânc în ea părea dintr-odată a se trezi la viaţă, luptând să iasă la suprafa­ ţă. Cu mare surprindere, îşi dădu seama că, deşi nu mai

106

Amanda Quick

trăise aşa ceva până atunci, ştia ce era. Ceva latent me­ reu în ea ştia totul despre ce se întâmpla acum. Iar aceste cunoştinţe instinctive nu aveau nici o legătură cu ceea ce îi spuseseră părinţii şi profesorii despre sex. Aceştia îi explicaseră totul, exact aşa cum îi explicaseră princi­ piile motricităţii poetice şi teoria programării. Dar ceea ce nimeni nu reuşise să-i explice era senzaţia de nerăb­ dare şi tulburare incitantă. Nimeni nu îi spusese cum avea să i se încălzească tot corpul, cum avea să se lase moale în voia senzaţiilor şi că în abdomen avea să i se aprindă o flacără mică, şerpuitoare. Se cutremură, iar Severance fu imediat conştient de asta. - Eşti femeie în toată puterea cuvântului pe sub stra­ iele alea armoniene, nu-i aşa? Femeie adevărată. Glasul bărbatului era răguşit, aproape concret, atât de aproape de gura ei. Cidra, am nevoie de o femeie. Tânăra putea simţi că tensiunea din trupul lui Se­ verance nu slăbea. îşi dădu seama că era mai degrabă canalizată către contactul fizic cu ea. Palma lui se miş­ că pe coapsa ei, explorându-i contururile prin mate­ rialul delicat al robei. Putea simţi căldura trupului lui, ca un val care se năpustea spre ea, să o cuprindă. Degetele i se strânseră pe umăr şi începu să-i exploreze gura cu limba. Cidra simţi gustul berii pe care o băuse până atunci. Se opuse acestei invazii, având nevoie de ceva timp să se obişnuiască cu vârtejul de senzaţii noi. Severance gemu adânc, din piept. Mâna pe care o avea pe umărul ei se mută, ridicându-se pentru a-i prinde capul şi a o ţine nemişcată. - Lasă-mă să îmi potolesc nevoia în seara asta. Sim­ ţeam că înnebunesc. Ar fi trebuit să ştiu de la început. Prea multe gânduri. îţi mănâncă sufletul şi ficaţii. Compasiunea care o făcuse să se dea jos din pat o învălui din nou, cu o forţă sporită. Severance avea ne­ voie de ea. Niciodată, de când se ştia, nu avusese cineva nevoie de ea.

Dulce Armonie

107

Armonienii aveau şi ei nevoie unii de alţii, dar nu în modul acesta primitiv, fundamental, fizic. Nevoia de un seamăn se manifesta în dem entia pe un palier mai înalt, ţinea de înţelegere profundă, de prietenie şi de comunicare intelectuală. Cidra nu putuse niciodată să ofere nimănui contac­ tul telepatic care permitea ca între doi Armonieni să existe această nevoie şi să fie satisfăcută. Dar Severance îi cerea să-i satisfacă un alt gen de nevoie. Era o idee inedită şi incredibil de fascinantă. Avea în continuare braţele proptite pe umerii lui. In loc să-l mai împingă, începu să se relaxeze. Severance simţi imediat schimbarea din corpul ei şi o sărută mai profund. Fără vreun gând conştient, unghiile ei aurite se încordară, afundându-se în materialul cămăşii, apoi în pielea şi muşchii zvelţi de sub ea. Când Severance gemu, rostindu-i numele, se cutremură din nou. Simţea cum o gusta, cum o savura, ca şi cum ar fi fost un pahar plin cu bere Rose. Se mişca în gura ei, atingându-i limba cu a lui şi, pe măsură ce Cidra se obişnui cu această mângâiere inedită, simţi impulsul copleşitor de a-1 explora şi ea. Dintr-odată, dorinţa deveni sălbatică, aşa că îşi ridică palmele pentru a-i cuprinde chipul dur. îl simţi inspirând adânc, iar trupul i se umplu de o ten­ siune suplimentară. începu să cerceteze precaut, minunându-se. Această intimitate inedită era delicioasă, dar şi vag alarmantă. Nu se aşteptase, însă reacţia lui entuziastă o ispitea şi mai mult şi i-ar fi fost greu să i se refuze, chiar dacă i-ar fi trecut prin minte să se opună. Voia ca bărbatul acesta să reacţioneze la fiecare mişcare a ei, voia să-l simtă rezo­ nând cu o foame din ce în ce mai mare. Braţul lui se mişcă din nou, trasându-i cu degetele conturul coastelor. Cidra încremeni pentru o clipă când îi atinse sânul. - E-n regulă, Cidra. Eşti un deliciu. Atât de moale, de puternică şi de delicată. îmi place să te simt.

108

Amanda Quick

Vârful degetului lui mare trecu încet peste sfârcul ei. Materialul ca de borangic al robei nu reprezenta decât o barieră fină. Senzaţia era ispititoare, iar trupul reacţionă la ea cu o încordare inedită. Cidra se mişcă, dorindu-şi dintr-odată să îl simtă mai mult. Ca şi cum ar fi putut să-i citească gândurile, Severance îi cuprinse tot sânul în palmă. Ca şi cum ar fi putut să-i citească gândurile... Dar, bineînţeles, nu putea. Aşa cum nici ea nu putea să i le citească pe ale lui. Senzaţia aceasta de apropiere emo­ ţională şi intelectuală era o iluzie. Acum nu era vorba de extensia fizică a unei comuniuni intelectuale şi emo­ ţionale. Asta nu era dragoste, aşa cum exista între doi Armonieni. Era doar sex între Lupi. Acest gând hoinar străpunse mintea învolburată a Cidrei, aducând un element de nelinişte în ceea ce fuse­ se o avalanşă din ce în ce mai puternică de emoţie. -N u... Sigur Severance simţise străfulgerarea de nesiguranţă. O cuprinse mai strâns, mâna de pe_ sânul ei nemaifiind ispititoare, ci posesivă dintr-odată. îşi desprinse gura de a ei pentru a mormăi cu emoţie, cu buzele aproape lipi­ te de gâtul ei. -S ta i nemişcată, Cidra! Nu te speria, Armoniana mea dulce! Nu vreau să-ţi fac nici un rău. - Ştiu. Şi chiar aşa era. Senzaţia de siguranţă venea din interiorul ei. Palma lui Severance se mişcă uşor, mângâietor, pe sânul ei, iar apoi degetele lui se strecurară pe sub material, în căutarea unui sân înmugurit. Brusc, Cidra deveni conştientă de bărbăţia întemni­ ţată sub coapsele ei şi trase rapid aer în piept. încet, bărbatul îşi retrase mâna de sub materialul robei şi îşi lăsă palma să alunece peste abdomenul ei. Degetele lui rămaseră nemişcate, calde, peste stratul de material, chiar deasupra pubisului ei delicat. - Nu vreau decât să te ţin în braţe, să te ating. A fost o noapte lungă. Prea multe nopţi lungi.

Dulce Armonie

109

„Prea multe nopţi lungi petrecute gândindu-se la fra­ tele lui?“ se întrebă Cidra, copleşită de tandreţe. -înţeleg, rosti ea în şoaptă, trecându-şi mângâietor vârfurile degetelor prin masa deasă a părului lui. Este în regulă, Severance. înţeleg. Dar nu cred că asta o să-ţi aducă pacea sufletească pe care o cauţi, adăugă apoi, cu tristeţe. Dintr-odată, mâna lui se opri din mângâiat, şi Severance încremeni. încet, îşi înălţă capul pentru a se uita la ea. - Sunt dispus să încerc. Chiar mi-ar plăcea nişte pace sufletească. -Ştiu , rosti ea, tandru. Pot să simt nevoia din fiin­ ţa ta. Dar drumul pe care ai pornit spre ea nu este cel potrivit. Deja ochii lui o fixau, scăpărători, printre pleoapele îngustate. - Zău aşa? Cidra dădu aprobator din cap, zâmbind nesigur. O parte din ea voia să tacă şi să-l lase să-şi satisfacă pofta pe care credea că o avea. Dar ar fi fost un act de egoism, ar fi fost periculos şi nici nu i-ar fi oferit nici ei lucrul la care visase toţi anii aceştia. Nici unul dintre ei nu ar fi obţinut nici un dram de seninătate adevărată. -Trebuie să mergi la un terapeut priceput. Cineva specializat în a lucra cu oamenii care au suferit o pier­ dere ca a ta. Sunt o mulţime de astfel de doctori, atât Armonieni, cât şi Lupi, care ar putea să te ajute. Ai pu­ tea să stai de vorbă cu unul dintre ei, să discuţi despre sentimentele pe care le ai legate de fratele tău. O partidă de sex cu mine, în seara asta, n-ar face decât să-ţi aducă o linişte de moment. Severance se holbă la ea, după care înjură în şoaptă. -M are Armonie din Ceruri! Nu-mi vine să cred. Habar nu ai despre ce vorbeşti. La fel de proastă ca o torlă. La auzul acestei insulte, Cidra se crispă. - Te-am înfuriat.

110

Amanda Quick

- Ei, pe toţi Sfinţii, acum poţi să fii sigură că ai reuşit să strici atmosfera. Credeai că am nevoie de nişte conso­ lare specială pentru a putea uita de Jeude? Cidra înghiţi în sec, nefericită. „Consolare specială“, expresia pe care o folosea curierul pentru o partidă rapi­ dă şi relaxată de sex, nu se potrivea cu ce voia ea să de­ scrie ceea ce s-ar fi putut întâmpla între ea şi Severance. Sintagma aceea făcea referire la ceva frivol, practic lipsit de semnificaţie. în plus, deşi ştia raţional că, pentru un Lup, sexul era o conexiune diferită faţă de cea dintre doi Armonieni, nu voia să se gândească la o partidă de sex între ea şi el ca fiind doar o „consolare specială“. Dar, din câte se părea, exact aşa o considera bărbatul de lângă ea. - Am presupus că stăteai acolo, pe gânduri. Am vor­ bit de fratele tău mai devreme, plus pictura cu lumină pe care ai făcut-o... Şi în ultima vreme bei atât de mult înainte de culcare... Ridică dintr-un umăr, într-un gest neajutorat. Am crezut că amintirile triste te chinuie şi acum. Severance închise ochii, cuprins de un dezgust evident. -A r fi trebuit să am mai multă minte decât să în­ cerc să mă culc cu o Armoniană falsă. Genele i se ridi­ cară, lăsând la vedere ochii duri, scăpărători, umbriţi doar puţin de cantitatea de bere Renaissance Rose pe care o băuse. Hai să clarificăm un lucru din capul lo­ cului, nu că o să mă ajute în vreun fel să-ţi explic asta. Nu am stat aici în fiecare seară de când ai venit la bord, îmbătându-mă până la amorţire, pentru că sunt într-o depresie profundă. Jeude a fost ucis acum un pic mai mult de doi ani. Am învăţat să accept asta cu ceva timp în urmă. De fapt, am petrecut un an mizerabil, un an de iad, ca mercenar pe Renaissance, învăţând să accept ce i s-a întâmplat lui Jeude. Nu am nevoie de un doctor de nervi. Renaissance a fost terapia mea. Nu-mi petrec toate serile turnând bere în mine până nu mai pot să simt nimic din cauza lui Jeude.

Dulce Armonie

111

- Am înţeles. în sinea ei, Cidra se întrebă ce însemna să fii „mercenar“. - Ba nu, nu înţelegi, dar sunt prea beat ca să-ţi ex­ plic exact. Se ridică în picioare, ţinând-o în continuare în braţe. Simţul de echilibru al Cidrei fu afectat din nou, se­ rios, când Severance se clătină un pic, încercând să-şi păstreze stabilitatea pe picioare. Se prinse de gâtul lui şi începu să se zbată, încercând să se elibereze. - Lasă-mă jos, te rog! -A r trebui. Porni către cele două paturi suprapuse. Ar trebui să te las jos, chiar în mijlocul patului meu, şi să fac dragoste cu tine până n-o să mai fii în stare să gândeşti logic. M-am gândit bine şi să ştii că gândirea e o parte din problema ta, Cidra. Armonienii te-au învăţat să gândeşti prea mult. Ţi-au îndesat pe gât prea multă educaţie. Ar trebui să existe o lege care să le interzică Sfinţilor falşi să gândească. Terapie! Pe toţi Sfinţii! Ulti­ mul lucru de care aş fi avut nevoie în seara asta ar fi fost o şedinţă de terapie. -Severance... ? Cidra îşi dădu seama că nu avea să o lase în picioa­ re. Când văzu că se apropiau de paturi, simţi un fior de alarmă. -Sigur... sigur ca un transport cu taxă specială. Sigur o să regret asta. Se opri şi o ridică sus, pe braţe. - Severance! înainte să mai poată să protesteze în vreun fel, bărba­ tul o lăsă pe patul de sus. Era o demonstraţie de forţă fizică destul de impresionantă, trebui să recunoască ea în timp ce se rostogoli din braţele lui, pe pat. Să o ridi­ ce atât de sus îi solicitase intensiv tonusul muscular pe care, evident, îl obţinuse în urma antrenamentului său la aparatul de exerciţii fizice. Având în vedere că băuse bere tare preţ de câteva ore bune, această performanţă era cu atât mai uimitoare. Când Cidra se prăbuşi peste el, Fred se trezi cu o tre­ sărire. Tânăra trase aer în piept, cu un zgomot speriat,

112

Amanda Quick

când îl simţi mişcându-se sub piciorul ei. Pentru o fracţiune de secundă, se temu că animăluţul ar fi putut reac­ ţiona instinctiv, muşcând-o de gleznă. Dar Fred se trase pur şi simplu într-o parte, cu ceva ce poate era conside­ rată ţâfnă printre cei din specia lui. Severance se uită crunt la Cidra peste marginea pa­ tului ei. -M ai devreme ai avut câteva minute bune în care nu gândeai deloc în termeni terapeutici, domniţă. Un timp n-ai gândit deloc în stil armonian. Câteva minute, ai gândit şi ai acţionat ca o Lupoaică adevărată. Ca o femeie. Tare mă întreb ce părere şi-ar fi făcut Mercer dacă te-ar fi văzut cu unghiile alea aurii ale tale înfipte în ceafa unui Lup. Cidra urmă exemplul lui Fred şi se trase înapoi câţiva centimetri. - Nu e cazul să îl bagi pe Mercer în asta. -A i dreptate. El oricum n-ar putea înţelege ce se în­ tâmpla acolo, nu? N-ar putea să ştie ce simţeai când te agăţai de mine ca o pumă de pădure mică şi fierbinte. Dar eu ştiu, Cidra. Am simţit exact ce simţeai tu. Sub avalanşa de cuvinte, Cidra se îmbujoră, aducându-şi aminte că citise undeva că pumele de pădure care trăiau pe câmpiile ecuatoriale ale principalului conti­ nent de pe Lovelady erau celebre pentru faptul că erau aproape mereu în călduri. - înţeleg de ce încerci să mă jigneşti, Severance. Eşti supărat şi ai băut prea multă bere. Dacă ai ceva minte, ai face bine să te bagi în pat şi să te culci. Dacă vrei să discutăm despre asta dimineaţă, când te vei fi calmat şi te vei fi trezit din beţie, sunt dispusă. Până atunci însă, să ştii că eu o să mă culc. Bărbatul dădu din cap, într-o admiraţie prefăcută, stând cu mâinile în şolduri. - înţelegătoare, raţională şi politicoasă până în pân­ zele albe. O adevărată inspiraţie pentru noi ăştia, muri­ torii de rând.

Dulce Armonie

113

- Noapte bună, Severance. Se întoarse cu spatele la el, cuibărindu'se în aşternut şi trăgând pătura până la gât. Tremura, dar ştia că nu trebuia să mai spună nimic, să se arate fermă pe poziţii. Dacă i-ar mai fi oferit vreo oca­ zie să reacţioneze n-ar fi însemnat altceva decât să işte necazuri. în mod clar, Severance de-abia aştepta să se lanseze într-un conflict. Toată tensiunea aceea reprima­ tă de care nu se putuse elibera era canalizată acum într-o altă direcţie. Era un Lup pregătit să sară la beregată. Iar ea făcuse o groază de cursuri despre psihologia Lupilor. - Cidra! Tânăra tresări când îi simţi mâna pe braţul ei. - Te rog, Severance, culcă-te! Nu cred că o să vrei să-ţi aduci aminte toate astea mâine-dimineaţă. - Mda, probabil că ai dreptate. Mâna i se retrase. Cu ceva noroc, o să uit. Ambele paturi se zgâlţâiră scurt când greutatea lui Severance se lăsă pe cel de jos. Imediat, în cabină se lăsă o linişte nefirească. Cidra privea cu ochi mari peretele despărţitor. Severance o avertizase, şi nu o dată, că spa­ ţiul cabinei unei nave de poştă putea fi extrem de mic pentru două persoane. - Sper, mormăi Severance de pe patul de jos, că o să-ţi fie foarte greu să adormi în seara asta. Pentru o clipă, Cidra nu spuse nimic, aducându-şi aminte cum era să aibă mâinile lui pe ea. Ar fi trebuit să-şi ţină gura, însă întrebarea următoare îi ieşi de pe buze înainte să o poată opri. -Severance? Cum te-ai ales cu cicatricele alea pe mâini? -T u nu te opreşti niciodată din pus întrebări? Tăcu un moment, după care scoase un oftat din rărunchi. Am dat de un păianjen ucigaş o dată. Pânzele lor lasă urme pe piele. Nu putem să avem toţi mâini fine şi moi ca ale tale, Cidra.

114

Amanda Quick

Ea ar fi vrut să-i pună şi alte întrebări legate de acest subiect, dar înţelepciunea avu în sfârşit câştig de cauză şi îi stăvili vorbele. Dar rămase trează mult timp, încercând să analizeze evenimentele din ultima oră. Avea multe lucruri de eva­ luat, dar din tot ce se învârtea în mintea ei se desprinse o singură idee, întunecată şi tristă, de care nu putea să scape nici în ruptul capului: reacţionase la mângâierile lui Severance cu o intensitate care o întrista. Cumva, trebuia să găsească o modalitate de a contracara asta, pentru că descoperirea propriilor dorinţe era o amenin­ ţare la adresa viitorului pe care şi-l dorea. Cadru cu cadru, derulă întreaga scenă în minte. Ini­ ţial, se apropiase de Severance din compasiune. Foarte bine, era un motiv rezonabil, ba chiar lăudabil. Când el iniţiase apropierea fizică dintre ei, ea simţise în el o foame brută care, presupusese ea, era legată de efortu­ rile lui de a ieşi din depresia determinată de gândurile despre fratele lui. Felul în care reacţionase ea la sărut fusese, din nou, de înţeles, deşi nu se încadra chiar în li­ mitele normalului. Voise instinctiv să îi aline suferinţa. Ceea ce simţise ea era o prelungire a acestei compasiuni. Dar compasiunea şi dorinţa de a-i alina tristeţea se me­ tamorfozaseră mult prea rapid în ceva diferit... în ceva periculos. încă din copilărie, Cidra învăţase să-şi ţină din scurt reacţiile emoţionale care trădau moştenirea sa de Lupoaică. Nu existase vreo altă modalitate de a se integra în societatea armoniană. Severance avea un talent de a-i dizolva controlul pe care încerca din greu să îl menţină, iar în seara aceasta reuşise să dezlănţuie o latură a ei foarte primitivă, foarte caracteristică Lupilor. Cu vitejie, Cidra înfruntă semnificaţia acestui lucru. Era Lupoaică. Dar, dacă misiunea ei de căutare avea să aibă succes, avea să-şi poată depăşi condiţia. între timp, aveau să existe momente în care faptele ei nu aveau să fie cele ale unei Armoniene autentice. Toată viaţa fuse­ se conştientă de asta. în seara aceasta nu se produsese

Dulce Armonie

115

nici o schimbare, de fapt. Putea să gestioneze totul cu calm. Şi, intr-un fel, faptele ei din seara aceasta erau cât se poate de înţeles. In fond, era inevitabil să fie curioasă privind anumite aspecte ale naturii ei. Orice om raţional, indiferent dacă era Armonian sau Lup, simţea nevoia de a-şi explora şi de a-şi înţelege perso­ nalitatea. Era un semn de maturitate. Găsind perspec­ tiva de care avusese nevoie pentru a accepta reacţiile pe care le avusese în braţele lui Severance, Cidra începu să se relaxeze. Fie că-i plăcea, fie că nu, o parte din ea era Lupoaică. Iar partea aceea avea dreptul de a fi cercetată, analizată şi înţeleasă. Intr-o bună zi, când avea să fi obţinut obiec­ tul căutării ei, urma să lase în urmă aceste componente animalice ale firii ei. Era chiar logic să înveţe câte ceva despre acestea acum, cât putea. Nici o învăţătură nu era mai prejos de preţuirea ei. Şi asta era tot ce căutase în braţele lui Severance: învăţături, cunoştinţe noi. Reacţia ei la trupul lui Severance fusese un fel de experiment. Severance se trezi cu o durere de cap care probabil că semăna cu aceea pe care i-o provocase Ţipătul Cidrei. Deschise ochii cu mare precauţie. Prin aerul din cabină plutea aroma cafeldei proaspăt preparate. Fără să se miş­ te, se uită lung la partea de jos a patului Cidrei. Intr-un univers drept, orice om care dăduse pe gât atâta bere Renaissance cât băuse el în seara anterioară s-ar fi ales şi cu un gol de memorie convenabil. însă el învăţase de mult că universul nu era nicidecum just, sau cel puţin aşa era în cotlonul ocupat de planetele din Stanza Nine. ’Gezice. Avea nevoie de un pumn de pilule de-alea efervescente. încet, se ridică în capul oaselor pe mar­ ginea patului, dându-şi seama că nu se deranjase să se dezbrace înainte să adoarmă. în dreptul cotului său apă­ ru o pată roşie, în mişcare. în mână i se puse o cană cu cafeldă. Decise că nu era într-atât de mândru încât

116

Amanda Quick

să o refuze. Trebuia să se ocupe de priorităţi, căci scuzele nobile puteau fi rostite şi mai târziu. - Mulţam, îngăimă. Ştii unde ţin ’gezicele? - î ţ i aduc imediat o capsulă. Roba de dimineaţă, cumva mult prea voioasă, se deplasă către dulăpiorul unde se aflau proviziile de medicamente ale navei. -M ai multe, îi indică Severance, pe un ton blând. O să am nevoie de mai multe. Cidra se întoarse cu două. Severance nu protestă. Nu avea starea necesară pentru aşa ceva. Băgându-le sub limbă, aşteptă ca substanţa analgezică să îşi facă efectul. Bula de mâzgă din mlaştinile de pe Renaissance care ocupa spaţiul care îi aparţinea în mod normal creierului său începu să se mai micşoreze. Chiar la timp - dacă ar mai fi aşteptat câteva minute, sigur ar fi explodat. îşi înălţă capul şi observă că Cidra se retrăsese din nou, cu paşi uşori, în partea din faţă a cabinei. - Deşteaptă femeie, mârâi el. Dă-i animalului cafelda şi ’gezice, după care fereşte-te din calea lui. De unde-a învăţat o aproape-Armoniană ca tine o strategie atât de pragmatică de relaţii interpersonale? -Ţi-am tot zis, Severance, învăţ repede. Dar apoi îi zâmbi de la computer, unde, din câte se părea, începuse deja să lucreze. - Dar aseară... aseară ai învăţat multe? O replică stu­ pidă. Severance îşi regretă vorbele imediat ce şi le auzi rostite. - Foarte multe. Ai vrea să mănânci ceva? -N u. Zâmbetul ei îl irita. Adică... nu, mulţumesc. Nu încă. - Să-mi spui când vrei. îţi pun imediat un semipreparat în aparat. Se întoarse din nou către staţia de lucru. Severance cântări situaţia. - Ceva nu e-n regulă, anunţă el într-un final. - Pur şi simplu nu eşti în apele tale, atâta tot. Bărbatul scrâşni din dinţi. - Voiam să spun că, pe lângă această mică problemă, ceva nu e în regulă. îi aruncă o privire suspicioasă. Doar

Dulce Armonie

117

nu cumva mergi pe ideea că nu-mi aduc aminte ce s-a întâmplat azi-noapte, nu? Cidra nu îşi întoarse privirea către el, fiind în conti­ nuare atentă la ecranul din faţa ei. - Cred că memoria ta e la fel de clară ca şi a mea. - Din păcate. Severance se ridică încet de pe margi­ nea patului. Era mai bine să atace problema frontal şi să termine odată. Se prinse de marginea patului şi îi adresă o căutătură otrăvită tovarăşei sale de drum. Cidra? - Da, Severance? întoarse capul către el, cu o mişcare politicoasă şi întrebătoare. - îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat azi-noapte, în­ cepu el, cu o intonaţie incredibil de preţioasă. Eşti pasa­ ger pe nava mea şi ai dreptul la protecţia mea. în calitate de pilot şi comandant, am obligaţia să-mi controlez, mai presus de orice, impulsurile personale. Te asigur că tot ceea ce s-a întâmplat azi-noapte nu o să se mai repete. Se simţea în acelaşi timp erou şi martir. Cidra se uită lung la el, cu o privire cercetătoare şi - ar fi putut chiar să jure - blândă. Apoi schiţă o ple­ căciune din cap, acceptându-i formal scuzele. -Mulţumesc, Severance, dar nu este nevoie să pre­ iei asupra ta vina pentru ce s-a întâmplat azi-noapte. Nu mi se pare că incidentul la care faci referire a fost unul grav. Bărbatul se holbă la ea. -Nu? - Bineînţeles că nu. Cu o mişcare graţioasă din mână, Cidra parcă împinse deoparte scena pasională care avu­ sese loc între ei. Severance începu să simtă şi altceva pe lângă eroism şi voluptatea martiriului. între acestea din urmă apăru­ se o undă de iritare. -înseam nă că, evident, nu îţi dai seama care ar fi putut fi consecinţele. -îm i dau seama ce s-ar fi putut întâmpla dacă lu­ crurile ar fi mers până la capăt. Am studiat principiile reproducerii oamenilor, să ştii.

118

Amanda Quick

Mâna lui Severance prinse mai strâns marginea pa­ tului de sus. - Mda, tot uit ce educaţie bogată ai. Cidra îi adresă un zâmbet destul de luminos. - Exact. Şi tocmai din această lumină văd şi eveni­ mentele de noaptea trecută. Foarte educaţionale. Asta pentru că, deşi am studiat ce implică interacţiunea fizică dintre un bărbat şi o femeie, nu am avut încă ocazia să o studiez din punct de vedere personal. Un aseme­ nea studiu implică şi riscuri, riscuri de care sunt foarte conştientă. Dar recunosc că, în momentul de faţă, am suficient sânge de Lupoaică în vene pentru a fi curioasă în ceea ce priveşte aceste chestiuni. Şi îmi dau seama că, odată ce o să găsesc obiectul căutării mele, s-ar putea să nu mai fiu niciodată interesată de asemenea cercetări, după cum ştim amândoi. Odată ce-o să devin Armoniană pe deplin, probabil că îmi voi pierde interesul în acest domeniu. între timp, îmi dau seama că am ceva de învăţat din asta, iar noaptea trecută am simţit un interes brusc şi total neaşteptat de a învăţa. Nu trebu­ ie să te învinovăţeşti sau să-ţi asumi responsabilitatea pentru riscurile pe care le prezentau acţiunile noastre. Am participat de bunăvoie şi nesilită de nimeni. Cu toate acestea, sunt conştientă şi de pericolele pe care le implică aşa ceva şi îţi dau cuvântul meu de onoare că, pe viitor, mă voi arăta mai înţeleaptă. Severance îi ascultă acest mic discurs simţind din ce în ce mai mult dorinţa de a sparge ceva. - Dă-mi voie să mă asigur că am înţeles bine, zise in­ tr-un sfârşit, pe un ton slab. îţi asumi responsabilitatea pentru dezastrul de azi-noapte? Cidra schiţă aceeaşi plecăciune formală din cap, pli­ nă de graţie, care începea să îl umple de furie. - Ş i consideri că „incidentul“ care a avut loc e pur şi simplu o experienţă de învăţare? - Un experiment, întări ea, zâmbindu-i cu şi mai mul­ tă amabilitate.

Dulce Armonie

119

- Un experiment, repetă el. încet, îşi desprinse mâna de pe marginea patului. Un experiment ştiinţific. Traversă cabina până la ea. Durerea de cap începuse să străpungă bariera ridicată de capsulele de ’gezice. îşi dădea seama că o parte a emoţiilor care se iscaseră în el sigur i se reflectau pe chip, pentru că luminozitatea zâmbetului Cidrei începea să dispară. în locul ei începea să apară o umbră clară de precauţie. Se ridică de pe scaun tocmai când Severance se opri în faţa ei, însă nu se feri din faţa lui. -Aăă, Severance... Nu luă în seamă tonul nesigur. Cu o mişcare hotărâ­ tă, întinse mâna, prinzându-i bărbia între degete. -Ascultă-mă bine, dulcea mea Armoniană falsă. Eu sunt la comandă aici. Ţi-am spus asta din prima zi. Şi îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a în­ tâmplat azi-noapte. Iar tu nu te-ai lansat în nici un expe­ riment ştiinţific. Pur şi simplu ai fost sedusă. Mai mult, n-o să faci niciodată experimente ştiinţifice cu mine, ai înţeles? Eu nu sunt un instrument de a-ţi aprofunda tu educaţia. Dacă o să ajungem vreodată împreună în ace­ laşi pat, o să fie din raţiunile obişnuite printre Lupi. O să fie pentru că simţim unul pentru celălalt o foame care nu poate fi potolită altfel. N-o să se întâmple pen­ tru că ţie îţi arde de experimente! M-am exprimat destul de clar pentru tine, Cidra Rainforest? - Clar ca diazitul, Teague Severance. Mai zăbovi o clipă, asigurându-se că şi ultima rază de zâmbet dispăru de pe chipul ei. Apoi, mulţumit, îşi retrase degetele de sub bărbia ei şi se duse cu paşi mă­ suraţi la baie. Un experiment. Pe toţi Sfinţii! Şi totuşi, un lucru era clar, decise bărbatul, în timp ce se bucura de stropii învi­ orători ai duşului: Avea să fie nevoie să fie mai cumpătat cu berea după cină. Senzaţia că era un martir şi un erou reveni în forţă. Dar mai era şi altceva pe lângă ea. O senzaţie chinui­ toare, dureroasă, o foame care nu se atenuă pe parcursul

120

Amanda Quick

zilei. Se reaprindea ori de câte ori amintirea modului în care se purtase ea în braţele lui îi străfulgera prin minte. Se temea că avea să fie nevoit să înveţe să trăiască cu ea, pentru că, atâta timp cât Cidra avea să fie prin preaj­ mă, urma să fie mereu conştient de fiecare detaliu al trupului ei. Tânăra făcu tot posibilul să respecte rutina unei zile normale la bord. Scena de dimineaţă îi rămăsese vie în minte şi, preţ de câteva ore după aceea, fusese conşti­ entă că păşea ca pe un strat foarte subţire de cristal. Un singur pas greşit putea spulbera totul într-o mie de cioburi. Termenul de „Lup“ nu avea doar un singur sens. Par­ ţial, făcea referire la o creatură mitică străveche despre care se ştia că era un prădător de temut, un animal bine adaptat să supravieţuiască într-un mediu ostil, prin vi­ olenţă extremă. Celălalt sens era la fel de vechi. „Lup“ însemna şi un sunet nearmonios, discordant în muzică, un moment de disonanţă. Ambele sensuri li se potri­ veau celor mai mulţi dintre ne-Armonieni, iar Seve­ rance era un exemplu cât se putea de grăitor. Şi totuşi, azi părea la fel de hotărât ca şi ea să fie precaut în tot ce făcea şi, până la ora mesei de seară, lucrurile păreau să se fi întors în mare parte pe făgaşul normal. Când Cidra propuse să joace o partidă de Cerere şi Ofertă după cină, iniţial crezu că Severance avea să refuze. II văzu cum aruncă o privire la sticla de bere pe jumătate goală pe care o deschisese când se aşezaseră la masă, dar apoi păru a se răzgândi. - Bine, consimţi, întinzând mâna după tabla de joc. Dornică să îi facă pe plac, Cidrei îi veni o idee. - Ştiu că jocul ăsta nu e foarte interesant pentru tine fără o miză adevărată. Severance ridică din umeri şi scoase zarurile. - Ei, n-o să mor eu din asta. Femeia tuşi delicat, simţindu-se destul de cutezătoare.

Dulce Armonie

121

- Mă gândeam, începu ea cu precauţie, că am putea încerca să facem jocul mai incitant pentru tine punând o miză adevărată. Palma lui Severance se opri în aer, deasupra grămă­ joarei de jetoane de sardit. In ochi îi apăru o licărire, care dispăru apoi în spatele unei expresii de curiozitate politicoasă. - Ce fel de miză? - Păi, eu nu am mare lucru şi, oricum, ar fi o pros­ tie să punem în joc ceva de valoare, având în vedere că e aproape sigur că o să câştigi, dar avem, de exemplu, sarcina pregătirii meselor. Până acum am cam făcut cu rândul, dar am putea hotărî ca acela care pierde să se ocupe de încălzirea semipreparatelor pentru... o zi-standard, de exemplu. Severance îşi coborî pleoapele, concentrându-se asu­ pra numărării jetoanelor de sardit. -A r fi o posibilitate. - Deci... ce zici? - Bine. Aşa rămâne. Cine pierde trebuie să pregăteas­ că masa pentru următorul ciclu zi-noapte. Cidra simţi un fior ciudat de entuziasm, o emoţie de care nu mai avusese parte când se lansa într-o par­ tidă de Cerere şi Ofertă. Dădu afirmativ din cap şi se trase mai spre masă, hotărâtă să fie extrem de atentă la joc. Probabil că avea să piardă - întotdeauna pierdea în faţa lui - dar poate că de data aceasta lupta avea să fie mai strânsă. Aproape că o luă prin surprindere să îşi dea seama că învinsese. Iniţial, nu-i veni să creadă. Se uita fix la locul pustiu unde se aflau de obicei jetoanele lui Severance. Toate erau pe partea ei de masă. Dintr-odată, o cuprinse un fel de euforie. - Am câştigat! Bărbatul se lăsă pe spătarul scaunului, cu buzele în­ creţite intr-un zâmbet posomorât. -A şa e. Cum e? Cidra zâmbi larg, animată de un entuziasm evident.

122

Amanda Quick

- E o senzaţie foarte plăcută. Deci mâine tu o să te ocupi de toate mesele? -A şa se pare. - Nu te deranjează? insistă ea. - Asta-i viaţa, trebuie să-ţi plăteşti datoriile de joc. Se aplecă şi adună zarurile şi piesele de joc. Vrei să mai jucăm o dată? Voia, însă era o problemă la mijloc. - Nu-mi mai vine în minte nimic pe ce-am mai pu­ tea juca. -Ce-ai zice de unul dintre Zeii Zâmbitori din lădiţa mea pe pieptenele acela de berii de foc pe care-1 porţi în păr? sugeră Severance, pe un ton foarte relaxat. Cidra era de-a dreptul şocată. -A tâ t statueta, cât şi pieptenele sunt mult prea valoroase. - Tocmai asta o să facă jocul interesant. Tânăra dădu hotărâtă din cap, respingând ideea. - N-aş putea. - La cum ai jucat mai devreme, mă îndoiesc că o să-ţi vină greu să câştigi din nou. Din câte văd, ai învăţat să joci bine. Asta aşa era. Evident, priceperea ei la joc se îmbună­ tăţea rapid. Euforia aceea ciudată tot îi mai făcea sânge­ le să fiarbă. Schiţă un zâmbet nesăbuit. - Bine, Severance, mă prind. Bărbatul zâmbi şi el. Zâmbetul acela cu toţi dinţii. Apoi, cu o detaşare netulburată, începu să o distrugă metodic pe parcursul următoarei partide. La final, Cidja rămase înmărmurită, năucită de pier­ derea suferită. îşi dădu seama, prea târziu, că nu se aş­ teptase să piardă. Prima victorie îi dăduse o încredere nefirească în noile sale abilităţi. Din câte se părea, era o încredere nejustificată. Severance nu zise nimic, aştep­ tând ca impactul înfrângerii să fie asimilat în întregime. Cu ochi trişti, Cidra îl privi cum luă ultimul jeton de sardit din partea ei de masă, după care îşi ridică ochii către ai lui.

Dulce Armonie

123

-A i câştigat. - Mhmm. Severance stătea pe locul lui, aşteptând cu un aer grav şi întrebător. - Presupun că vrei pieptenele. - Tradiţia e ca o datorie de joc să fie plătită imediat. - Bineînţeles. îşi îndreptă spatele, mândră, hotărâtă să se poarte cu demnitate. Culese pieptenele frumos din berii de foc din coroniţa ei de păr împletit şi i-1 în­ tinse încet. Severance i-1 luă din mână şi îl cercetă atent. Văpăile prinse în suprafaţa lustruită a berilului de foc scăpărară în lumină. - E foarte frumos. - L-am primit cadou de la părinţii mei, când am por­ nit în misiunea mea de căutare. Amintirea expresiei ma­ mei ei, care trăda o înţelegere plină de blândeţe, când îşi luase rămas-bun de la ea o emoţionă pentru prima oară în câteva zile. Şi tatăl ei se arătase la fel de înţelegă­ tor. Atitudinea lor era moderată de distanţa emoţională firească pe care un Armonian o păstra în relaţiile cu un Lup. Ştiuseră amândoi că aveau să-şi ia rămas-bun de la ea încă din ziua în care se născuse. Micuţa lor Lupoaică trebuia să-şi găsească singură calea prin lume. Puteau să-i ofere un adăpost, însă nu şi un adevărat drum în viaţă. Severance îşi ridică privirea către ea. - Deci părinţii tăi ştiu că acum eşti în drum spre Renaissance? Surprinsă de această întrebare, Cidra şovăi câteva cli­ pe, dar apoi recunoscu: - Nu, nu cred. Am lăsat să se înţeleagă că aveam să-mi încep căutarea pe Lovelady. Ar fi avut îndoieli serioa­ se privind înţelepciunea planului meu de a merge pe Renaissance. - Mai ales ca pasager pe o navă de poştă. - Poate că ar fi avut ceva îndoieli, rosti Cidra ferm, dar nu ar fi încercat să-mi schimbe decizia. Sunt o per­ soană adultă. Iar ei respectă acest statut. Pur şi simplu

124

Amanda Quick

nu am vrut să-şi facă griji degeaba pentru mine. Renaissance are reputaţia unui loc foarte periculos. Severance o studie preţ de câteva secunde. - Părinţii tăi nu te cunosc prea bine, nu-i aşa? - Sunt nişte oameni buni şi intuitivi care au avut grijă să am parte de o educaţie excelentă şi de o formare după toate Legile Kliniene, îl informă Cidra, cu mândrie. - Dar, oricât s-ar fi străduit, n-au putut să facă din tine o Armoniană. Eşti o Lupoaică. Aşa că nu te cunosc cu adevărat. -N ici tu nu mă cunoşti cu adevărat, Severance, aşa că nu mai emite judecăţi, se auzi Cidra replicând. Nu ai cum să ajungi nici într-o mie de ani să mă cu­ noşti aşa cum se cunosc Armonienii între ei. Lupii nu sunt capabili să comunice aşa. Se ridică în picioare, conştientă că tremura. Fără vreo altă vorbă, se retrase în patul ei cu preţiosul ei exemplar din Seninătate şi Ritual de Nisco. Severance nu făcu nici o încercare să o oprească. Puse piesele de joc la locul lor, ca şi tabla de joc, după care băgă cu grijă pieptenele de berii de foc într-un locaş de pe banduliera pe care o avea atârnată lângă patul său. Se hotărî că, în seara aceasta, avea să citească şi el. Putea să se lipsească de bere pentru o vreme. Când, într-un final, se întinse ca să doarmă, ultima imagine care-i apăru în minte fu Cidra în braţele sale. In imaginaţia lui, nu purta nimic altceva decât pieptenele acela de berii de foc, în păr. Iar văpăile din metal erau slabe în comparaţie cu cele din ochii ei. Cidra petrecu următoarele câteva zile lucrând cu sârg la proiectul ei de programare. Tensiunile din prima săp­ tămână fuseseră mult mai intense decât şi-ar fi putut în­ chipui vreodată. Din când în când, în minte îi apăreau imagini despre cât de rău ar fi stat lucrurile dacă ar fi acceptat să pornească la drum cu cineva ca Scates, curie­ rul care venise în camera ei de hotel din Valentine.

Dulce Armonie

125

Fără îndoială, traiul intr-un spaţiu restrâns împreună cu Teague Severance prezenta riscurile sale şi dispoziţia sa era destul de volatilă, însă învăţa se obişnuiască cu atmosfera instabilă dintre ei. în plus, trebuia să recu­ noască faptul că Severance era capabil să facă un efort, având în vedere situaţia. Părea să fie animat de o hotă­ râre aspră să nu-şi mai iasă din fire sau să mai renunţe la autocontrol până ce aveau să ajungă pe Renaissance. Instinctiv, Cidra îşi dădea seama că pentru el autocon­ trolul era un lucru cu care se mândrea. Era pilotul şi co­ mandantul acestei nave, iar noţiunea în sine era foarte importantă pentru el. Avea un simţ de responsabilitate adânc înrădăcinat. Mai aveau patru zile până la aterizarea pe Renais­ sance când în baie se dezlănţui dezastrul. Cidra tocmai pornise jetul de apă şi de-abia aştepta importantul ei duş de seară când îşi dădu seama că era ceva în nere­ gulă. Duşul bolborosi scurt, din pereţi ţâşniră câţiva stropi de apă, după care nimic. Cidra rămase nemişcată, uitându-se tristă la picăturile care dispăreau în scurge­ re. Să se limiteze la duşuri scurte era oricum destul de greu; să se lipsească total de duş era de neînchipuit. - Severance! Acesta se înfiinţă lângă panoul de legătură instanta­ neu, răspunzându-i cu un glas alarmat. - Ce s-a întâmplat? Ţinând strâns marginea panoului pentru a-şi pro­ teja trupul dezgolit, aruncă o privire timidă pe lângă margine. - S-a stricat duşul. Nu mai curge apă. Expresia sa îngrijorată şi atentă se transformă într-una din interes sardonic. - Hmm, nu zău? -Severance, e o chestie gravă! Mai avem patru zile până pe Renaissance. Ce-o să ne facem? - O să folosim o groază de deodorant? Cidra îi adresă o privire furioasă. - Nu e o glumă.

126

Amanda Quick

- Ştiu că, pentru tine, nu e. Probabil că oricui petrece vreo două ore pe zi la baie i se pare că e vorba de o ca­ tastrofă de proporţii. - Nu stau două ore pe zi aici şi chiar e o catastrofă de proporţii, să ştii. De când mă ştiu, niciodată nu am stat mai mult de o zi fără să mă spăl cum trebuie. -Nu-i problemă. Fred şi cu mine nu strâmbăm din nas la un pic de transpiraţie. Am învăţat să luăm lucru­ rile aşa cum sunt. Sunt convins că, după vreo două zile, o să ne obişnuim unii cu alţii. Cidra era scandalizată de ce auzea. - In nici un caz nu pot să stau patru zile fără să fac baie! Trebuie să faci ceva, Severance. - Cum ar fi? -C u m ar fi să repari duşul! îmi tot spui că tu eşti responsabil de tot ce se întâmplă la bord. Ei bine, acum ai ocazia să-ţi asumi asta. Bărbatul se sprijini de peretele despărţitor, cu braţele petrecute peste piept, şi cântări situaţia. - Şi mie ce-mi iese din asta? - O pasageră curată! - Mă gândeam la ceva mai folositor. Cidra îl măsură temătoare. - Ce vrei? - Un sărut de la pasagera mea. Cidra clipi, uluită. -A sta e tot ce vrei în schimbul reparării duşului? - Ne-am înţeles? - Poate că nici nu poţi să-l repari. Poate că de-aia mă tachinezi aşa. - Ne-am înţeles, deci? insistă el. - Poţi să îl repari? pară Cidra. - Domniţă, poate că nu mi-am tocit eu coatele prin şcoli, dar sunt îndemânatic. Pe toţi Sfinţii, într-o situa­ ţie atât de critică, ceva pricepere la munca manuală e mult mai importantă decât un creier plin de filosofie armoniană rafinată. Cidra îi adresă un zâmbet cuceritor.

Dulce Armonie

127

- Eu am un respect foarte mare pentru orice tip de cunoştinţe. - Deci ne-am înţeles? Cidra dădu aprobator o dată din cap, foarte hotărâtă. -D a . Severance se desprinse de perete. - Dă-te deoparte. Douăzeci de minute mai târziu, duşul era complet funcţional. Cidra era în culmea încântării. - Eşti un magician, Teague Severance. De unde ai în­ văţat asta? Bărbatul porni duşul de probă pentru a se asigura că acum funcţiona cum trebuia. - Ei, pe ici, pe colo, răspunse el, laconic. Mereu am avut un talent să mă ocup de maşinării, să mă asigur că sunt mereu funcţionale. O calitate foarte utilă pe Renaissance. - Pe Renaissance? - Da. Planeta aia e iadul maşinăriilor. Căldura şi umi­ ditatea fac probleme şi ele, dar mai sunt şi o groază de plante şi tipuri de roci corozive. Un mecanic bun poate să ceară cât vrea pe Renaissance. Maşinăriile se strică mai mereu. - Ai fost mecanic o vreme? -Ţi-am spus deja. Am petrecut un an acolo ca merce­ nar. Ii adresă un zâmbet scurt şi dur. - Un mercenar e un mecanic? întrebă ea. -într-un fel. Face orice lucru pentru care e plătit. Făcu un pas în spate. Duşul dumneavoastră aşteaptă să vă servească, Otanna. -Mulţumesc, Severance. Şovăi o clipă, după care se apropie repede de el. Ridicându-se pe vârfuri, se sprijini de umerii lui şi îşi trecu buzele uşor peste ale lui. Cidra dispăruse deja în baie înainte ca Severance să o poată prinde şi pretinde un sărut mai intim. Stătea proţăpit locului, uitându-se lung la panoul închis al băii şi încerca să-şi spună că era mai bine aşa. Nici nu avea sens să-şi alimenteze durerea care-i chinuia carnea.

128

Amanda Quick

Şi totuşi, o parte din el nu se lăsă deloc convinsă de acest raţionament.

capitolul 7 Prima impresie pe care şi-o făcu Cidra despre Renaissance fu că era prea verde. Când planeta ajunse să ocu­ pe toată suprafaţa hubloului de observaţie pe măsură ce Severance Pay se apropia de destinaţie, observă că o parte din masa aceea de verde era întreruptă de întinde­ rea albastră a oceanelor. Şi totuşi, după ce nava ajunse la sol, mai nimic nu tulbura senzaţia că de jur împrejur nu era decât frunziş bogat, de un verde-închis, care se întindea la nesfârşit în toate direcţiile. Portul Try Again1 era doar o picătură de alte culori decât verde, plantat în jungla infinită de la gura de văr­ sare a unui fluviu. Mai mult ca sigur ar fi dispărut ime­ diat ce oamenii care îl clădiseră şi îl ţineau în funcţiune ar fi plecat. Jungla părea perfect capabilă să se reverse peste structurile jalnic de fragile de triaton strălucitor şi diazit, înhăţând tot în calea sa şi vindecând mica rană din covorul de verdeaţă. Triatonul, renumit pentru re­ zistenţa sa, era un aliaj format din metalele scoase din măruntaiele micilor regiuni polare ale planetei. Se do­ vedise a fi unul dintre puţinele materiale de construcţie capabile să reziste acţiunii corozive a junglei. Descope­ rirea sa fusese o mană cerească pentru echipele trimise de companiile de explorare, economisindu-le firmelor costurile implicate de importarea unor materiale grele şi scumpe. Try Again nu arăta deloc ca principalul port al unei planete, decise Cidra când Severance Pay se aşeză cumin­ te pe pista de aterizare. Era un oraş mic şi zdrenţăros, ivit ca din nimic, singurul loc de pe Renaissance unde angajaţii companiilor de explorare şi dezvoltare - care 1 Try Again - A d o u a şansă

Dulce Armonie

129

erau intr-o rivalitate acerbă - puteau să socializeze fără riscul declanşărilor vreunor ostilităţi sau chiar ale unor violenţe. Renaissance era o planetă dură, iar oamenii aduşi de companii pentru a o domestici aveau o reputaţie care, în multe privinţe, se asorta cu cea a planetei. Portul Try Again avea foarte puţine legi aşternute pe hârtie, dar multe nescrise. Printre ele era şi convenţia că reprezen­ tanţii diferitelor companii trebuiau să coexiste paşnic atâta timp cât erau în oraş. Principala regulă nescrisă era că oraşul era singurul loc de pe planetă unde era ile­ gal să ai asupra ta o armă cu impulsuri. In afara porţilor oraşului, această armă era ceva obişnuit. Toată lumea avea nevoie de porţiunea de junglă de­ frişată care era Try Again. Era punctul de unde plecau transporturile către celelalte planete, unde erau primite transporturile din afară, aici exista un depozit de pro­ vizii şi era locul unde oamenii se puteau relaxa într-o atmosferă de siguranţă. Oraşul fusese rupt din junglă de-a lungul malurilor fluviului lat şi mâlos care repre­ zenta o cale de acces mărginită de pereţi de verdeaţă în suprafaţa vastă a junglei. Şi totuşi, chiar înainte ca Cidra să înceapă măcar să asimileze toate acestea, ea observă că era ceva în neregu­ lă cu aerul de pe Renaissance. - O să te obişnuieşti, îi spuse Severance. - E ca şi cum ai trage în piept supă! Nu era chiar atât de rău, se mustră Cidra în timp ce-1 urma pe Se­ verance către clădirile terminalului. Dar atmosfera aceea înăbuşitoare şi greoaie era o mare schimbare faţă de aerul curat şi proaspăt din Port Valentine şi o schimbare şi mai drastică faţă de grădinile parfu­ mate din Clementia. Cu tristeţe, îşi dădu seama că ma­ terialul fin al robei ei de prânz era deja umed şi se lipea de piele. Materialul subţire de borangic verde părea să fi căpătat dintr-odată o cu totul altă textură. Oricum, n-ar fi trebuit să se îmbrace în verde, îşi dădu seama. Oricum era mult prea mult în jur. îşi alungă din minte

130

Amanda Quick

gândurile despre starea hainelor ei şi se concentră asu­ pra împrejurimilor inedite şi ciudate. In ciuda căldurii înăbuşitoare şi a fundalului necruţător al junglei, sim­ ţea un fior de anticipare entuziastă. Renaissance era pri­ ma oprire din călătoria ei de cercetare. Misiunea ei de căutare începuse. - Stai pe aproape, să te văd, cât mă ocup eu cu aşeza­ rea încărcăturii într-o cutie de depozitare cu încuietoare cu ceas. O să fiu ocupat şi nu vreau să pierd timpul întrebându-mă pe unde umbli. Severance îi dădu acest ordin cu un aer oarecum absent în timp ce o condu­ cea în clădirea terminalului, în interiorul căreia exista aer condiţionat. Cidra nu se deranjă să accepte explicit aceste instruc­ ţiuni. Era prea ocupată să cerceteze haosul de oameni şi bagaje din jurul ei. în port tocmai sosise o navă comerci­ ală, iar transportul nou, alcătuit în mare parte din anga­ jaţi ai companiilor de explorare, era unul eterogen. Cei mai mulţi dintre ei purtau uniformele distinctive care arătau din capul locului pentru cine lucrau. Ici-colo, printre uniformele dichisite şi elegante zăreai un costum de zbor de un cenuşiu mohorât sau maro, asemănător cu cel pe care îl purta Severance. Piloţii independenţi sau un lucrător care temporar nu avea o slujbă, deduse Cidra. Dacă erai dispus să munceşti, pe Renaissance se găseau o groază de posturi bine plătite. în mulţime nu se zărea încă nici o robă formală de prânz. Cidra avea o senzaţie ciudată de izolare. Era con­ ştientă că atrăgea o anumită doză de interes politicos. Armonienii nu călătoreau singuri decât foarte rar, în puţinele ocazii în care părăseau Clementia. Aproape întotdeauna erau văzuţi în compania altor Armonieni, înaintând prin terminalele aglomerate de pasageri în grupuleţe protejate. Fără îndoială, faptul că era singură părea ciudat în ochii celor din jur. Cidra se trase mai aproape de Severance, care stătea aplecat peste un birou. Avea ambele palme proptite pe suprafaţa acestuia. Cu coada ochiului zări conturul

Dulce Armonie

131

sumbru al gurii lui şi se întrebă în treacăt ce o fi făcut tânăra care stătea de cealaltă parte a biroului pentru a-i stârni o asemenea iritare. Femeia respectivă era atrăgă­ toare, îşi dădu ea seama. îşi purta părul lung şi blond revărsat pe umeri, încadrându-i profilul ca de elf. Era îmbrăcată în uniforma companiei care deţinea contrac­ tul de exploatare a terminalului, iar Cidra presupuse că aceasta fusese modificată la comandă pentru corpul ei cu sâni generoşi. Devenind dintr-odată interesată de schimbul de replici dintre cei doi, Cidra se întoarse, pentru a studia situaţia mai îndeaproape. -N u mă lua cu de-astea, Gena, rosti Severance, in­ dispus. Ştii bine că am prioritate în revendicarea unui depozit cu ceas. Pe toţi Sfinţii, crede-mă că am plătit cu vârf şi îndesat companiei pentru asta. Vreau să-mi descarc marfa şi să o bag în depozit în nu mai mult de o oră. - îmi pare rău, Severance, dar în program nu e înre­ gistrată nici o solicitare din partea ta. Va trebui să stai la coadă, după toţi piloţii care vor un depozit. - Restul piloţilor n-au decât să stea îa cea mai apropi­ ată coadă. Băgă mâna într-unul dintre buzunarele ban­ dulierei sale şi scoase o bucăţică de plastic. Bagă asta în computerul ăla al tău şi vezi dacă îi clarifică memoria. - Nu e cazul să ridici tonul, Teague. - Nu am ridicat tonul. Nu încă. Când o s-o fac, o să-ţi dai seama imediat. Găseşte-mi un depozit, Gena, altfel îmi pun coletele chiar aici, pe biroul tău. Cidra remarcă tristeţea plină de spaimă din ochii fe­ meii. Din câte se părea, era convinsă că Severance vor­ bea cât se putea de serios. Blonda luă dovada de înregistrare din plastic şi o in­ troduse în computerul portului. Urmară câteva clipe de tăcere, până ce computerul scană informaţia şi încercă să o coreleze cu baza sa de date. O secundă mai târziu, o voce feminină colorată le răspunse celor doi oameni care aşteptau:

132

Amanda Quick

- Prioritatea la atribuirea unui depozit cu încuietoa­ re cu cronometru este confirmată. Depozitul repartizat este G 17. Severance schiţă un zâmbet slab de triumf, luându-şi înapoi bucata subţire de plastic. -Mulţumesc, Gena. Mereu mă ajuţi. Nici nu ştiu ce m-aş face fără tine. -Teague, să ştii că aş fi mai amabilă cu tine dacă ai încerca uneori şi o abordare mai diplomatică. - N-are rost să fac diplomaţie cu un computer. Blonda făcu ochii mari, cu un aer nevinovat. -D a r eu nu sunt un computer, Teague. N-am nici un gram de metal în tot corpul. Şi pot să ţi-o dovedesc. Gena trase aer adânc în piept, umplând fiecare centime­ tru al uniformei. După care îi zâmbi. Severance îi zâmbi şi el, buzele arcuindu-i-se cu un umor sec, uşor forţat. -S u n t convins că poţi, Gena. Singura problemă este că nu-s prea sigur că aş supravieţui unei aseme­ nea experienţe. - Ei, aş fi blândă cu tine prima dată, îl asigură Gena, încet. -Mulţumesc. Te anunţ dacă o să-mi fac vreodată suficient curaj încât să fac o încercare. Ii întoarse spa­ tele fără să mai aştepte un răspuns, cu zâmbetul dispărându-i instantaneu de pe figură. O prinse de braţ pe Cidra. Hai să mergem! Avem treabă. Cidra se gândi la zâmbetele pe care tocmai le văzu­ se. Nu se simţise deloc în largul ei în timpul schimbu­ lui de tachinării cu un evident substrat sexual. Şi era foarte conştientă de privirile gânditoare ale Genei care o urmăreau în timp ce mergea prin terminal, alături de Severance. - Ce-o să facem, Severance? - Mai întâi ne ocupăm de corespondenţă. Cidra dădu aprobator din cap. - Corespondenţa are mereu prioritate.

Dulce Armonie

133

- înveţi, remarcă el, aprobator. Tu poţi să te ocupi de formalităţi pe computer cât supraveghez eu operaţiunile de descărcare. - Şi apoi? -A poi o să te duc la o prietenă, unde o să te ascund cât stăm aici. Alarmată, Cidra se opri brusc. - O să mă ascunzi cât stăm aici? Despre ce vorbeşti, Severance? Trebuie să am libertate completă de circu­ laţie în port. O să fie nevoie să consult computerul de la Arhiva locală şi să discut cu oamenii care ar putea să confirme pistele pe care o să le urmăresc. N-o să mă las ascunsă pur şi simplu. - Calmează-te, da? Tot ce zic e că va trebui să fii cazată undeva cât o să stăm în port. O să fii liberă să faci tot ce crezi că e nevoie. - Dar de ce nu pot să rămân la bordul navei? - Pentru că acolo o să stau eu, îi spuse el, cu un aer sever. - Ş i de ce ar sta lucrurile diferit aici? Am dormit amândoi acolo timp de două săptămâni. Nu înţeleg de ce trebuie să mă mut pentru perioada scurtă în care o să rămânem în Try Again. - Crede-mă pe cuvânt, o să ne facă amândurora bine să luăm ceva distanţă unul faţă de altul. - Dar, Severance, eu... Cidra îşi închise gura brusc, în mijlocul propoziţiei, când îşi aduse aminte de zâmbetul Genei. După care îşi aminti cum Severance ajungea să se antreneze de mai multe ori pe zi şi cum bea din ce în ce mai multă bere. Mai intens decât orice, îşi aduse aminte de noaptea în care o trăsese în poala lui şi îi spu­ sese că avea nevoie de o femeie. Ah, da, înţeleg. Bărbatul îi aruncă o privire piezişă, continuând să o tragă spre navă. - Este un adevărat deliciu să călătoresc cu o femeie educată. Cidra schiţă un zâmbet strâmb.

134

Amanda Quick

-A tâta timp cât tot o să mă „ascunzi“, de ce să nu stau la un hotel? De ce trebuie să stau în casa priete­ nei tale? - O să te simţi mult mai bine la Desma, îi spuse el, laconic. Hotelurile din Try Again pot fi o experienţă destul de dură. Desma Kady fu oarecum o surpriză pentru Cidra. Era o femeie în vârstă, masivă fără să fie grasă; era înaltă şi impunătoare, cu ochi deschişi la culoare care aveau în ei inteligenţă şi umor în proporţii destul de egale. Chipul îi fusese cândva frumos şi, odată cu trecerea anilor, se transformase într-o combinaţie de trăsături care putea fi descrisă cel mai bine ca fiind interesantă şi frapantă. Chipul acela trăda o personalitate puternică, iar Cidra o simpatiză din prima clipă. Desma îi întâmpină pe cei doi la intrarea unei case lungi, cu pereţi de triaton şi ferestre din diazit. Cidra ştia că diazitul fusese călit pentru a fi mai rezistent, pen­ tru că avea uşoara nuanţă galbenă pe care o lăsa în urmă acest procedeu. Se întrebă de ce materialul acela dur şi transparent trebuise să fie transformat efectiv într-o fereastră blindată pentru această clădire. Desma purta o salopetă dintr-o singură piesă, de genul pe care îl purta de obicei personalul de laborator. - Severance! Te-ai întors. Mi-ai adus microscopul cel nou? Desma scoase un hohot amabil, incluzând-o şi pe Cidra în această întâmpinare. - Te-am dezamăgit eu vreodată, Desma? Severance îi întinse pachetul pe care îl păstrase când restul corespon­ denţei fusese transferat intr-un depozit cu cronometru, în terminal. -Niciodată. Asta e unul dintre lucrurile care te face să fii cu adevărat minunat. Se aplecă şi îl sărută pe obraz într-un gest matern, după care îi zâmbi Cidrei. Otanna, bine ai venit! Prezenţa ta e o onoare pentru casa mea. Acest salut formal fu ca un balsam binefăcător pen­ tru auzul Cidrei. Nu îşi dăduse seama cât de mult

Dulce Armonie

135

îi lipsiseră micile ritualuri sociale din dem entia. Deşi nu era o Armoniană, această femeie ştia indubitabil regulile ceremoniale. Cu recunoştinţă, Cidra schiţă o plecăciune din cap. -E şti foarte generoasă, Otanna Kady. Mulţumesc pentru ospitalitate şi îmi cer scuze pentru disconfortul creat de sosirea mea neanunţată. - Nu este absolut nici un deranj. Te rog, nici să nu te gândeşti la asta. Severance interveni înainte ca Cidra să rostească ur­ mătoarea replică a ritualului. Probabil că îşi amintise că acest schimb putea dura foarte mult până la o încheiere ceremonială. - Gata, amândouă. Desma, aceasta este Cidra Rain­ forest. Nu e chiar o Armoniană; arată ca una pentru că s-a născut şi a crescut în dem entia. Un caz clar de femeie care a beneficiat de prea multă educaţie. Cidra, ţi-o prezint pe Desma Kady. Şi ea e tot o femeie foarte educată. în principal în domeniul biologiei. Mintal, Cidra făcu vreo câteva conexiuni rapide, după care înclină din nou din cap, de data aceasta adă­ ugând o nuanţă de respect profund. -Bineînţeles. Desma Kady. O specialistă foarte res­ pectată în domeniul bioluminiscenţei. Am citit cel mai recent monograf pe care l-ai publicat când mă pregă­ team să îl introduc în computerele de la Arhivă. Cel despre călugăriţa rigo mortis. Desma râse, încântată, lăsând deoparte orice formalitate. - Eu sunt, da. Femeia care lucrează cu gângănii care luminează în întuneric. Unde l-ai găsit pe Severance? - într-o tavernă, răspunse Cidra sincer. - Nu mă miră. Ce căutai într-un local de genul celor pe care le frecventează el? -C ăutam pe cineva care să mă ducă pe Renais­ sance. Cidra schiţă un zâmbet mândru. Fac parte din echipajul lui. Desma aruncă o privire rapidă către Severance.

136

Amanda Quick

- Chiar aşa? -A m încheiat un contract de lucru în echipaj, Desma, nu un contract de convenienţă. Putem să intrăm? E mai cald ca-n casca unui miner, zău aşa. - Nu cred că vreţi să intraţi în laborator. Acolo nu e deloc mai răcoare decât aici. Ochii Desmei se duseră la Cidra. Trebuie să menţin atmosfera normală din Re naissance, atât ca temperatură, cât şi ca umiditate. Aşa le place gângăniilor. Haideţi să mergem în casă! Porni prima, lăsându-i pe Severance şi pe Cidra să o urmeze în clădirea vecină, o structură mai mică, înălţată de companie, care arăta identic cu toate locuinţele stan­ dard, puse la dispoziţie de companii peste tot în Portul Try Again. Clădirea avea structura obişnuită, octogonală, iar în interior încăperile erau dispuse precum feliile unui tort, cu un acoperiş convex deasupra lor. Dincolo de reţeaua electronică invizibilă de ecrane deflectoare folosite pentru a ţine afară insectele zburătoare, mici, îi aştepta o atmosferă delicios de răcoroasă. Inventarea acestor ecrane făcuse posibilă explorarea planetei Renaissance. Când erau montate de-a lungul drumurilor importante, electrificate, deflectoarele puteau să ţină departe aproape toate creaturile indigene. Reţele uri­ aşe de ecrane protejau întregul perimetru al Portului Try Again. - Cât o să rămâi în Try Again de data asta, Severance? Desma îşi conduse oaspeţii într-o zonă de relaxare lar­ gă, de formă triunghiulară, şi apăsă butoanele necesare pentru ca pe o tavă să îi fie aşezate mai multe băuturi reci. Ii făcu semn Cidrei să ia loc. - Din calculele mele, cam cinci-şase zile. Cât să fac rost de câteva transporturi bune către avanposturilor de companii unde am de gând să ajung mai încolo. Ridică din umeri, servindu-se cu o halbă de bere Renaissance Rose de la gheaţă. Poate dă norocul peste mine şi iau ceva de dus pe QED. O să plecăm de pe Renaissance în vreo două săptămâni.

Dulce Armonie

137

- Şi-ai vrut să stai la mine cât Severance aleargă încolo şi încoace prin junglă, Cidra? Desma se lăsă pe spătarul unui fotoliu şi îşi încrucişă gleznele, luând o înghiţitură dintr-un pahar cu suc de fructe. - A, nu, o asigură tânăra, repede. O să merg cu Seve­ rance în drumurile către avanposturi. Am încheiat un contract de personal cu el pentru că vreau să am ocazia de a ajunge în cât mai multe locuri cu putinţă. -A i pornit într-un tur al sistemului după toţi anii ăia cât ai fost blocată în dementia, nu? Desma era amuzată. -N u chiar, rosti Severance înainte ca Cidra să poată răspunde. Caută ceva. Ceva care crede că îi va permite să se întoarcă în d em en tia ca o Armoniană autentică. O pierdere de vreme, dar probabil că o să înveţe multe pe drum. Cidra e tare hotărâtă să-şi ex­ tindă cunoştinţele. Tânăra se îmbujoră sub greutatea batjocurii foarte puţin voalate. începuse să se obişnuiască cu remarcile lui Severance despre misiunea ei, dar era stânjenită că era capabil să le rostească şi de faţă cu alte persoane. -T e rog să îl scuzi, Otanna Kady. Uneori, manierele sale par să fie extrem de necizelate. - Ştiu, răspunse Desma cu lejeritate, neluând în sea­ mă strâmbătura lui Severance. Şunt obişnuită. Să nu te simţi ruşinată pentru el. Severance se ridică pe neaşteptate. - O să vă las să-mi puneţi caracterul sub lupă între patru ochi. Eu am treabă. Trebuie să-l găsesc pe repre­ zentantul local al ExcellEx şi să scap de senzorii ăia ai lui. Cidra, tu trebuie să rămâi cu Desma până ce-o să fim pregătiţi să părăsim portul. -A m înţeles, Severance. Văzând-o aşa de supusă, Severance o privi şi mai încruntat. - Şi să nu te bagi în belele! -D a , Severance. Cidra îşi modulă glasul în aşa fel încât să fie chiar mai blând şi mai aprobator. Pentru o secundă, Severance păru a nu şti exact ce să mai

138

Amanda Quick

spună. Intr-un sfârşit, se întoarse către femeia mai în vârstă, care privea acest schimb de replici cu un amuza­ ment abia mascat. - Mulţumesc, Desma. Apreciez ajutorul. - Oricând, Severance. Adică sunt dispusă să te ajut ori de câte ori apari la uşa mea cu o musafiră inteligentă şi cu maniere impecabile. Sunt sigură că n-o să se întâm­ ple prea des. - Ah, dulce Armonie! De ce se iau de viaţa mea toate femeile cu care am de-a face azi? - Probabil pentru că eşti victima perfectă, îi sugeră Cidra, pe un ton mult prea politicos. Când Severance se răsuci să dea ochii cu ea, îi adresă cel mai luminos zâmbet al ei. Succes, Severance! O să mă găseşti aici când o să fii gata de plecare. - Da, tocmai de asta mă şi tem. Porni către uşă şi se făcu nevăzut în căldura cotropitoare. Ecranele deflectoare şuierară slab când trecu printre ele. în încăperea răcoroasă rămase o tăcere speculativă care părea a se întinde la nesfârşit. Pe fereastră, Cidra nu putea vedea altceva decât rândul de clădiri octogonale şi laboratoarele aflate de cealaltă parte a străzii pline de praf. Dar strada n-ar fi trebuit să fie aşa prăfoasă. Era pavată cu o membrană impermeabilă care era aproape la fel de rezistentă ca triatonul şi diazitul din structura clădirilor. Dar aerul în sine avea o anumită rugozitate care plutea peste întregul oraş. Desma Kady luă o înghiţitură prelungă din sucul ei de fructe. - Da, anunţă ea, într-un final, e foarte interesant, să ştii. Oraşele mici ca Portul Try Again abia aşteaptă să apară bârfe noi. Iar tu sigur o să fii eroina multora. Nu te deranjează, sper? -A m început să mă obişnuiesc rapid cu obiceiurile Lupilor, îi răspunse Cidra. Gustă din paharul ei cu suc de fructe. Nu putea recunoaşte aromele, însă băutura i se păru delicioasă. E din fructe indigene? întrebă, ară­ tând către pahar.

Dulce Armonie

139

-A , da. îţi place? - Foarte mult. Mai luă o înghiţitură. -M ă bucur foarte mult să te am aici, Cidra. Soţul meu este plecat mai multe zile, e intr-o misiune de teren pentru studiul toxinelor. O să fie drăguţ să am ceva companie. Dar trebuie să recunosc că sunt uşor intrigată. De ce nu stai la bordul navei? De obicei, Severance aşa procedează, iar dacă faci parte din... ăăă... echipaj...? Lăsă întrebarea suspendată în aer, cu o anumită delicateţe. Cidra îşi aranjă o cută a robei ei de prânz. - Cred că Severance vrea să aibă parte de ceva inti­ mitate câteva zile. Cabina unei nave de poştă e destul de mică pentru doi oameni timp de două săptămâni. A zis că ar trebui să luăm o mică pauză şi să stăm separat câteva zile. -A ha. Cidra îşi ridică privirea, sperând că expresia ei politi­ coasă ascundea vaga nostalgie pe care o simţea. - Cred că are nevoie de intimitate şi din alte motive. Mai e la mijloc şi obţinerea unei... ăăă... consolări speci­ ale. Lupii sunt foarte interesaţi de sex, ştii bine. -Ştiu , o asigură Desma, zâmbind slab. Sunt măritată de ceva vreme. Am patru copii, toţi în floarea vârstei acum. Cidra mai luă o gură de suc de fructe. - Sunt convinsă că înţelegi situaţia. - Deci chiar ai semnat un contract de personal? Nu un contract de convenienţă? - Da, sigur. - Situaţia devine şi mai fascinantă de la o clipă la alta. Ştii, Severance a încheiat un contract de convenienţă o dată. Nimeni nu ştie sigur ce s-a întâmplat, dar con­ tractul a fost anulat de comun acord până ce Severance Pay a ajuns în Renaissance. Aproape că mi-a părut rău pentru tânăra aceea. Era în culmea furiei, din ce spun cei care au văzut-o. Şi n-au fost mulţi. Nici măcar nu a ieşit din terminal. Severance i-a cumpărat un bilet

140

Amanda Quick

de întoarcere şi a plecat cu următoarea navă comercială. Oamenii zic că a fost o adevărată minune că ea şi Severance au reuşit să nu se omoare unul pe altul pe drumul dintre Lovelady şi Renaissance. - Mi-a povestit. - Zău? Desma părea surprinsă. - Ca avertisment, cred. Eu i-am spus din capul locului că nu eram interesată de un contract de convenienţă. - Şi te-a luat la bord ca membră a echipajului? Aveţi un contract înregistrat? - E i bine, momentan e încă o înţelegere verbală, informală, dar atât Severance, cât şi eu îl luăm foarte în serios. - Din ce în ce mai interesant, spuse gazda meditativ. Apoi puse jos paharul gol. Chiar ai citit lucrarea aia plic­ ticoasă a mea despre bioluminiscenţă? Cidra dădu din cap, entuziasmată. -U n u l dintre avantajele de a fi arhivistă. Ajungi să explorezi atât de multe domenii diferite... Din păcate, nu sunt expertă într-un domeniu anume, cu excepţia lucrărilor de ficţiune despre Primele Familii, ceea ce nu e chiar avangarda cercetării ştiinţifice. Dar pot să te asi­ gur că articolul tău nu a fost nicidecum plicticos. Şi a fost solicitat de mulţi Armonieni interesaţi de domenii­ le pentru care e relevant. Pe chipul Desmei apăru o expresie mulţumită. - Ai vrea să vezi laboratorul? - Mi-ar plăcea foarte mult. Clădirea lungă unde se afla laboratorul era exact aşa cum o descrisese Desma, caldă şi înăbuşitoare ca şi at­ mosfera de afară. în plus, aerul greoi era impregnat cu un miros distinctiv, deloc plăcut, care o făcu pe Cidra să strâmbe din nas când intră. -Gângănii, îi explică Desma veselă. Dacă aduni o groază într-un singur loc, ajung să miroasă. Păstrăm to­ tul cât mai curat cu putinţă, dar n-ai cum să scapi com­ plet de miros. Dar te obişnuieşti.

Dulce Armonie

141

-Asta mi-a zis şi Severance despre umiditate. Ca­ dra aruncă o privire plină de un interes serios în ju­ rul ei. Dintr-un capăt al laboratorului până la celălalt se întindeau şiruri lungi de cuşti construite din pano­ uri transparente. Din loc în loc, aceste panouri erau din diazit călit, exact ca şi ferestrele. Cidra îşi dădea seama că asta spunea multe despre creaturile din in­ terior. Nu era deloc uşor să străpungi un strat de diazit călit. - Acid, rosti Desma, oprindu-se lângă o cuşcă din dia­ zit îngălbenit pentru a arunca o privire înăuntru. De-aia avem pereţii ăştia căliţi. Unele dintre gângăniile astea pot secreta un acid care poate dizolva diazitul simplu sau silitronul transparent. -Severance zicea că sunt multe substanţe corozive. Că asta afectează foarte mult maşinăriile. Se uită în cuş­ că. Nu văd nimic înăuntru. -Uită-te mai atent! Uite, pe creanga aia! Ii vezi ochii? Cidra observă ochii, nici nu avea cum să îi rateze. Inspiră cu zgomot, speriată, şi făcu instinctiv un pas înapoi înainte de a-şi aduce aminte că privirea aceea diavolească se afla de cealaltă parte a unui perete dur, transparent. -N-am mai văzut niciodată ceva asemănător, suspi­ nă, incapabilă să-şi mai ia privirea de la creatura din in­ terior. Ochii aceia erau duri, scăpărători, nişte structuri faţetate de culoarea ambrei întunecate. Se uitau fix la ea ca şi cum creierul de insectă din spatele lor nu dorea altceva pe lume decât să-i sugă şi ultima picătură de sân­ ge. Aripile uriaşe, strânse, păreau a fi mai delicate de­ cât ţesătura de muşchi de cristal a robei ei şi scânteiau, straniu de fosforescente. Picioarele lungi, ca fusele, erau îndoite într-o poziţie tensionată, de parcă s-ar fi pregătit de un salt. Creatura fusese greu de observat pentru că, în mare, era de aceeaşi culoare ca şi fundalul. De aseme­ nea, era şi intimidant de mare, având aproape un metru Ml în înălţime.

142

Amanda Quick

- Un vampir drăgălaş, nu-i aşa? L-am crescut de pui, declară Desma. Cidra înghiţi în sec. -A şa se numeşte, vampir, sau asta face... suge sânge? - Ş i una, şi alta. Suge sânge când e înfometat, răs­ punse Desma, adică mai tot timpul. Nici o creatură de pe Renaissance nu ratează nici o şansă să se hrănească. Nu se ştie când o să apară următoarea ocazie. Eu fac acum cercetări privind efectul fosforescent din aripi. Soţul meu studiază veninul pe care îl foloseşte pentru a-şi ucide prada. Acidul din venin e cel care poate face gaură prin mai toate materialele din care sunt făcute cuştile. îşi îndreptă poziţia. Aici am o gamă destul de variată de Stâncoşi. Destul de blânzi, în comparaţie cu vampirul, dar interesanţi, oricum. De vreun an port o corespondenţă destul de regulată cu un expert armonian din Clementia. O să colaborăm la un articol în curând. - Lucrezi cu cineva din Clementia? întrebă Cidra. - Otan Greenlove. îl cunoşti? Cidra dădu afirmativ din cap. -U n profesor cum nu se poate mai respectat. Am avut un curs de teorie bioecologică cu el. De aseme­ nea, avusese şi o pasiune total ne-armoniană pentru el, pe care nu putea spera decât că reuşise să o ascun­ dă, la vremea respectivă. Pe când era în al şaispreze­ celea an, îi venise foarte greu să ascundă asemenea lucruri, însă se antrenase să-şi ascundă reacţiile emo­ ţionale de la o vârstă foarte fragedă. Ştiuse aproape înainte să înveţe să meargă că reacţiile emoţionale pu­ ternice nu erau considerate un comportament normal printre Armonieni. - M-a ajutat enorm cu studiile. Are acces la echipa­ mente computerizate de simulare pe care eu nu pot să le aduc aici, în Try Again. Desma se aplecă pentru a le arunca o privire plină de afecţiune insectelor zvelte din cuşcă. Şi-i la fel de chipeş ca un renegat. L-am întâlnit faţă în faţă acum câteva luni. Păcat... Aşa o frumuseţe

Dulce Armonie

143

întunecată irosită pe un Armonian. Ei, oricum, sunt fe­ meie măritată. Ii zâmbi larg musafirei ei. Eşti pregătită pentru restul turului? Cu o curiozitate încântată, Cidra o urmă pe Desma Kady de-a lungul culoarelor lungi, privind cu fascina­ ţie fiecare fiinţă grotescă din laborator. Unele dintre ele îi erau aproape familiare, din studiile ei, dar cele mai multe erau ciudate şi uluitoare. Unele se târau pe burtă, fără să aibă picioare, altele pluteau efectiv în aer, aşteptând mereu să se repeadă asupra prăzii. Câteva ţopăiau de colo-colo, cocoţate pe nişte picioare fragile care se puteau regenera în caz că erau smulse sau rupte în cine ştie ce incident. Ochi reci, scăpărători, de toate formele şi nuanţele o urmăreau, evaluând dacă putea fi mâncată. Era o experi­ enţă intimidantă să fii privită cu aşa intenţii criminale. Desma şi soţul ei îşi combinaseră domeniile de specialitate, lucrând mult pe aceleaşi specii şi îm­ părţind acelaşi laborator. Lucrau pentru o firmă de cercetare agresivă, care finanţa studiile în schimbul drep­ turilor exclusive asupra oricăror rezultate cu aplicaţii comerciale. - Cel mai recent succes al nostru a fost dezvoltarea unui pesticid nou, foarte interesant. E în teste acum, pe Lovelady. Nu pare să afecteze mediul sau produsul agricol în nici un fel, însă are un efect extraordinar îm­ potriva gândacilor strălucitori. -A m citit mult despre ei în romanele' şi memoriile din epoca Primelor Familii. Erau o adevărată pacoste în anii timpurii ai colonizării. Au distrus nenumărate plantaţii. Abia în ultimii ani s-a reuşit să fie ţinuţi sub control, nu-i aşa? Tot sufereau mutaţii, aşa că nu trebuie să fie folosite mereu alte şi alte pesticide? Desma zâmbi când văzu cât de familiarizată era Cidra cu acest subiect. - Cu ceva noroc, compania noastră va scoate pe pia­ ţă cea mai nouă armă de contraatac. Ar trebui să ne aducă o sumă frumuşică tuturor. înaintă câţiva paşi.

144

Amanda Quick

Aici sunt odoarele mele curente. Frumuseţile astea au stat la baza monografiei ăleia pe care am scris-o, despre bioluminiscenţă. Cidra cercetă cele două creaturi de dincolo de pe­ retele de diazit călit. Aveau o nuanţă palidă, spălăcită, de verde şi erau neobişnuit de şterse faţă de vecinii lor mult mai viu coloraţi. Ochii uriaşi, cu nenumărate fa­ ţete, o urmăreau pofticios cum înainta prin faţa cuştii. Aveau aripile strânse peste trunchiul lunguieţ. In mod clar, ultimele două perechi de picioare din spate erau făcute pentru salturi lungi şi rapide. -S u n t mai mici decât m-aş fi aşteptat, rosti Cidra. Având în vedere câte pagube pot să provoace. Acele cre­ aturi insectoide aveau o înălţime de circa o jumătate de metru. Dar nu luminează! în monografia ta ziceai că emit o lumină de peste tot, atât din trunchi, cât şi din aripi. - Efectul luminiscent e selectiv. îl pot activa când do­ resc şi nu o fac decât atunci când dau de o potenţială pradă. Şi nu vânează decât în întuneric. Folosesc lumi­ na pe care o emit pentru a-şi paraliza temporar victima. -Exact, spuse Cidra, aducându-şi aminte de restul lucrării. Acum îmi amintesc că vânează noaptea. Ochii simt căldura, dar şi mişcarea? - Sigur. Stai puţin, o să-ţi fac o demonstraţie gratuită. Desma traversă încăperea şi atinse mai multe taste pe un panou încastrat în perete. Lumina deveni mai slabă, iar ferestrele fură acoperite cu nişte obloane automate. Cum în laborator se făcu dintr-odată întuneric, se porni un val de ţârâituri, ciripituri şi pocnituri ritmice dinspre locuitorii cuştilor. Cidra aşteptă ca ochii să i se adapteze la lipsa de lumină. - Tot nu emit lumină. - Fă un pas spre cuşcă şi prefă-te că eşti pradă. Cu un hohot, Cidra se apropie. - Cum fac asta?

Dulce Armonie

145

- E suficient să respiri. Dar va trebui să te apropii des­ tul de mult, pentru că diazitul interferează cu capacita­ tea lor normală de a simţi căldura. Dacă atingi peretele cuştii, sigur o să vezi o reacţie. Cidra aştepta, respirând adânc. Orbecăind în întune­ ric, puse un deget pe cuşca din diazit. Apoi, dintr-odată, îşi primi răspunsul. Cele două călugăriţe rigor mor­ ţiş se luminară extrem de puternic, din trupurile lor emanând o lumină alb-albăstruie care era uimitoare şi înspăimântătoare. O pereche de ochi strălucitori îi înfruntară pe ai ei pentru o secundă, proiectând o foame atât de sălbatică, încât Cidra îşi simţi stomacul îngheţând. Văzu veninul lichid picurând din mandi­ bulele dure. Avu suficient timp să vadă membrele an­ terioare segmentate şi ridicate, pregătite să o prindă de gât, după care călugăriţele săriră. Teroarea acelei clipe o făcu să încremenească pe loc. Toţi nervii din corpul ei ţipau să o rupă la fugă, însă nu se putea clinti. Avea gura deschisă, dar nici un ţipăt nu ieşi la suprafaţă. Ştia dincolo de orice îndoială că avea să devină hrana lor. Se auzi un clănţănit slab, când insectele se izbiră de diazitul călit, dar Cidra avu nevoie de câteva secunde bune pentru a conştientiza că exista o barieră între ea şi instrumentele morţii. încet, încercă să-şi recapete au­ tocontrolul, o parte din creierul ei fiind conştientă însă că ar fi putut deveni hrana acelor călugăriţe dacă n-ar fi existat stratul acela de diazit. Se cutremură, pradă unei groaze cât se poate de autentice. Luminile se aprinseră imediat. Călugăriţele îşi recăpătară acea nuanţă ştearsă de verde. Şi totuşi, Cidrei i se părea că aveau un aer iritat că nu-şi putuseră înhăţa prada. -îm i pare rău, rosti Desma, înaintând grăbită spre ea. E totul în regulă? E un spectacol foarte impresio­ nant, nu? - Ştiam la ce să mă aştept, dar am fost destul de nău­ cită când au început să lumineze^ aşa brusc. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, Desma. îţi bagă spaima în oase.

146

Amanda Quick

Cu un mare efort de voinţă, Cidra se forţă să se calmeze. Adrenalina tot îi mai curgea precipitat prin vene. Au simţit căldura corpului meu prin stratul de diazit? - Sunt extrem de sensibile la căldură. Dar se bazează şi pe detectarea mişcărilor prăzii, pentru a determina exact locul unde se află aceasta. Per total, au un sistem senzorial foarte sofisticat, de care au nevoie, în fond, pentru că nu atacă decât în întuneric. -Uim itor. - Soţul meu a descoperit că veninul lor poate să in­ ducă o paralizie temporară a unui organism comparabil cu cel al unui om adult. Călugăriţa atacă, administrează veninul, după care se retrage şi aşteaptă până ce victima e imobilizată. Apoi se aşază şi ia masa pe îndelete. Para­ lizia seamănă foarte mult cu rigor morţiş şi dispare cam într-o oră. Dar, de obicei, nu prea mai rămâne mare lucru din organismul prăzii. -îm i închipui, rosti Cidra, încercând să discute despre acest subiect pe un ton suficient de academic. Din păcate, adevărul era că-şi putea imagina scena mult prea bine. Desma îi aruncă o privire atentă. - De obicei, cercetarea pe teren e un pic cam dură faţă de studiul din laboratoarele frumoase şi curate din Clementia. - Asta e clar. Laboratoarele din Clementia se concen­ trează pe simularea pe computer şi pe tehnici elaborate de analiză celulară. Nu am văzut niciodată animale vii într-o clădire de cercetare. - Lupii ca mine fac munca murdară pe teren şi lasă mare parte din analiza rafinată şi munca de aplicare pe seama Armonienilor. E un sistem bun. Desma rânji în faţa palidă a Cidrei. Eu una, după o zi petrecută în mo­ cirla asta am nevoie mereu de o băutură bună şi tare, anunţă Desma Kady. Şi văd că ne apropiem de o oră la care se poate bea fără să te compromiţi. Hai cu mine, Cidra, bărbaţii sunt plecaţi. Putem să ne facem de cap.

Dulce Armonie

147

Cidra îşi dădu seama că ar trebui să-şi petreacă sea­ ra la Arhiva locală, făcând cercetare pentru misiunea ei. Totuşi, după două săptămâni în spaţiu cu un bărbat iute la mânie şi această demonstraţie înfricoşătoare a comportamentului faunei indigene, o băutură părea o idee de-a dreptul minunată. Pentru prima oară, i se păru că înţelege atracţia pe care o exercita alcoolul asupra Lupilor. - Mă schimb imediat în roba de seară, anunţă ea.

capitolul 8 O oră şi o halbă mare de bere Renaissance Rose mai târziu, Cidra îşi dădu seama că se simţea foarte bine. Descoperise că puteai să te obişnuieşti cu berea aceea tare şi acrişoară. Având în vedere că taverna era aglomerată, gălăgioasă şi răcorită doar într-o proporţie insuficientă, era intere­ sant pentru ea să descopere că se simţea bine. în joc mai erau şi alţi factori care ar fi trebuit să afecteze starea ei de relaxare plăcută. Când intrase, împreună cu Desma, atrăsese destul de multă atenţie atent mascată. Iniţial, asta o făcuse să se simtă stânjenită. -N u prea vedem prea mulţi Armonieni aici, pe Renaissance. Şi, când vin, de obicei îşi petrec timpul doar împreună. - Dar eu nu sunt o Armoniană, începuse să-i explice Cidra cu o sinceritate dureroasă. - Dar, la prima vedere, arăţi ca una. Nu-ţi face griji, o să-şi piardă interesul după un timp. Desma schiţă un gest de respingere către mulţimea de uniforme de companie, costume de zbor şi salope­ te de laborator care se afla în tavernă, în diferite poziţii: şezând, întinse sau sprijinite. Nu numai că aerul condi­ ţionat avea ceva probleme în lupta cu căldura, dar nici cu filtrarea aerului nu se descurca prea bine.

148

Amanda Quick

Şi totuşi, până termină prima halbă de bere, Cidrei ajunse să nu-i mai pese cu adevărat. Când Desma se întoarse de la aparatul de distribuire a băuturilor, reluă conversaţia chiar din punctul în care o întrerupseseră. - Deci nu ai nici o îndoială că formele de viaţă de pe Renaissance reprezintă acelaşi model evoluţionist şi genetic precum cele de pe Lovelady? - Mai avem foarte mult până o să putem să fim siguri, dar până în momentul de faţă nu am descoperit nimic care să contrazică teoria lui Maltan că speciile de pe Renaissance au evoluat din aceleaşi resurse genetice ca şi cele de pe Lovelady. - Ceea ce înseamnă că Dispăruţii trebuie să fi evoluat fie aici, fie pe Lovelady şi apoi au colonizat planeta veci­ nă, aducând cu ei elemente de floră şi de faună. - E şi logic, îi explică Desma. Din puţinele înre­ gistrări care au supravieţuit după prăbuşirea navei de colonizare a Primelor Familii, ştim că, din punct de ve­ dere statistic, viaţa e un fenomen extrem de rar întâlnit în univers. Şansele ca două planete din acelaşi sistem solar să dezvolte forme de viaţă independent sunt in­ finitezimale. Iar dezvoltarea unor forme de viaţă asemă­ nătoare prezintă o probabilitate astronomic mai mică de atât. -D a r creaturile pe care mi le-ai arătat în laborator arată atât de diferit faţă de formele de viaţă întâlnite pe Lovelady! E greu de crezut că sunt înrudite. Aici, pe Renaissance, toate par mult mai violente prin însăşi na­ tura lor. -Nu-i aşa că adaptarea e un fenomen minunat? re­ marcă Desma, cu voioşie. Şi, crede-mă, pe Renaissance totul se reduce la asta: te adaptezi, cucereşti sau mori. Avem învingători şi învinşi, nimic intermediar. Cidra aruncă o privire în jur, la mulţimea de petrecăreţi. - Şi oare oamenii unde au loc în acest sistem? - I n momentul de faţă, învăţăm să ne adaptăm. în unele zone restrânse exploatăm şi cucerim. Dar asta s-ar

Dulce Armonie

149

putea schimba de la o zi la alta. Chiar şi acum am putea da de cine ştie ce creatură care să poată să ne arunce de pe planetă aşa cum o torla se scutură ca să scape de un gândac-rătăcitor. De-abia dacă am zgâriat suprafaţa acestei planete. - Mi se pare greşit să gândim în termeni de exploatare şi cucerire, rosti Cidra, gânditoare. Asta e o planetă lu­ xuriantă, primordială. Are propriile armonii intrinseci. S-ar părea că o abordare mai bună a muncii de explorare ar fi una care ar avea un alt fundament filosofic. Ar tre­ bui să căutăm regulile armonice subsidiare, să încercăm să ne integrăm în ele. - Ai vorbit ca o adevărată Armoniană. Desma izbucni în râs. Problema e că natura nu are nici o problemă să schimbe regulile fără prea multe avertismente. Natura nu e statică şi, drept urmare, nu cred că e posibil să fim vreodată perfect în armonie cu ea. Gândeşte-te la gânda­ cii strălucitori! Indiferent ce soluţii găsim noi, în trupul lor apar constant mutaţii... - Un exemplu perfect pentru ceea ce voiam să spun, o întrerupse tânăra, veselă. Nimic nu i se părea mai distractiv decât discuţiile intelectuale. Şi acestea erau chiar mai plăcute, descoperea ea acum, când stăteau cu o cană de bere în faţă. La gândacii strălucitori, mutaţiile sunt un efort de a restabili armonia fundamentală pe care oamenii au distrus-o cu pesticide. -Aiureli! Mutaţiile apar ca o metodă de adaptare pentru a continua să exploateze şi să cucerească. Dacă gândacii strălucitori ar avea creier şi corzi vocale, ţi-ar spune că nu le pasă nici cât negru sub unghie de armo­ nie. Ei vor să ocupe cât mai mult loc posibil din planetă. Exact ca toate celelalte specii care au mare succes. - Dar, din punct de vedere filosofic, asta e o abordare care duce la o stare constantă de dezechilibru, ba chiar la război între diferite forme de viaţă. Este o teorie di­ structivă care duce la o metodologie de explorare la fel de distructivă.

150

Amanda Quick

- Poate de-aia Armonienii nu vin pe Renaissance prea des. Nu pot să fie de acord cu modul în care atacăm pla­ neta asta. Principiile explorării companiilor nu urmează principiile Legilor Kliniene. Oamenii din Clementia îşi doresc cunoştinţe noi, dar obţinerea lor intră în con­ flict uneori cu principiile lor fundamentale. - Poate să fie o dilemă spinoasă, rosti Cidra, cu sfială. -Sigur că da, poţi să juri şi pe Cartea ritualurilor că aşa e. Cidra schiţă un zâmbet. - Ai studiat Cartea ritualurilor? - Am fost nevoită, acum mult timp. Desma chicoti. Soţul meu, Fence, şi cu mine ne-am căsătorit printr-o ceremonie oficiată după toate regulile înaltului Ri­ tual Armonian. Ei, după aproape toate regulile. Am sărit peste cele două ore de meditaţie şi comuniune telepatică de care ar fi trebuit să ne achităm chiar la mijloc. Oaspeţii s-ar fi plictisit de moarte cât am fi meditat, iar nici unul dintre cei prezenţi nu avea puteri telepatice. - Este o ceremonie foarte frumoasă, zise Cidra încet, ştiind că mulţi ne-Armonieni o foloseau pentru a con­ feri nunţilor lor solemnitate şi o atmosferă ritualică. - Se zice că aduce noroc să porneşti astfel în viaţa în doi, şi cred că, până acum, la noi aşa a şi fost. Sunt încă măritată cu el, deşi uneori poate să fie o pacoste. -Noroc? Ceremonia înaltului Ritual nu are nimic de-a face cu norocul! Ţine de filosofie şi concentrare, nu de noroc. Desma zâmbi larg. -U n alt exemplu de adaptare. Lupii folosesc aceas­ tă ceremonie întrucât cred că aduce noroc, printre altele. -D a r asta e o distorsionare teribilă a filosofiei care stă la baza acestei ceremonii, protestă Cidra. - Hmm. Dar Desma nu mai era deloc atentă la prie­ tena ei de pahar. Se uita printre pleoapele îngustate la un bărbat care tocmai se desprindea de par şi pornea

Dulce Armonie

151

către cele două femei. Că tot discutam de principii nearmoniene, murmură Desma, Severance ţi-a spus că pe vremuri a avut un partener? -Adică fratele lui? - Nu. Un individ pe nume Racer. Cidra se încruntă, gânditoare, şi se întoarse să-l mă­ soare din priviri pe bărbatul îmbrăcat într-un costum de zbor kaki care îşi croia drum prin mulţime. -Severance a zis ceva de un parteneriat care a fost încheiat acum ceva timp. N-a vorbit mult despre asta sau despre celălalt. - Deloc surprinzător. Ăştia doi se urăsc cu pasiune. Desma se aplecă spre ea, cu un aer conspirativ. Fă-mi o favoare, te rog! Dacă Severance o să te întrebe ce-ai făcut sau cu cine te-ai întâlnit, să nu îi sufli nici o vorbă despre Racer. Cidra se încruntă. - Vrei să îl mint? - Chiar asta o să faci, dacă ai de gând să menţii ceva care să semene cu armonia în univers. Desma se retrase cu un zâmbet superficial când bărbatul se opri lângă masa lor. - Bună, Racer. Nu ştiam că eşti în port. - Pentru un renegat, rosti Cord Racer, uitându-se în jos la Cidra, viaţa e o înşiruire de surprize. Severance păşi pe membrana dură care servea drept pavaj pe străzile Portului Try Again. In urma lui, uşa-panou a clădirii care găzduise cândva sediul filialei ExcellEx se închise cu un zgomot sec, înso­ ţită de refrenul şuierător al ecranelor deflectoare. Şi-ar fi dorit ca reprezentantul local al ExcellEx să fi fost un gândac. I-ar fi plăcut să-l vadă prăjit de impulsurile elec­ tronice ale ecranului. Al dracului Quench, al dracului ExcellEx şi evoluţia sa rapidă! Se menţinu pe o parte a străzii, deşi nu i-ar fi fost greu să ferească cele câteva vehicule automate şi săniile care circulau cu mare viteză dintr-un capăt în celălalt.

152

Amanda Quick

Try Again nu era un oraş suficient de mare pentru a susţine un trafic de vehicule prea intens. Cei mai mulţi oameni se deplasau pe jos. Deasupra, cerul afişa cu mare mândrie lunile geme­ ne ale planetei Renaissance, Borgia şi Medici. Aceste două cuvinte fuseseră găsite în rămăşiţele arhivelor care supravieţuiseră prăbuşirii navei de colonizare, în urmă cu două sute de ani, dar nu se mai ştia la ce fă­ ceau referire. După ceva cercetare s-a descoperit că aveau o legătură cu termenul de Renaştere1, astfel că fuseseră atribuite ca nume sateliţilor planetei. Dinspre jungla care se întin­ dea dincolo de zidurile de triaton răzbătea un zumzet constant. în drumul său spre casa Desmei, Severance izgoni cu mişcări absente cele câteva insecte de noap­ te care izbutiseră cumva să treacă de ecranul deflector. Mintea îi era preocupată de cum avea să îi spună Cidrei că planurile se modificaseră. Nu avea să fie încântată. Se bazase pe cel puţin cinci zile petrecute aici, în Try Again. Suficient timp să con­ sulte Arhiva şi să citească minciunile gogonate ale ex­ ploratorilor. Urma să se supere când avea să îi spună că aveau să plece poimâine. Ei bine, n-ar fi avut cum să facă altfel, îşi spuse el. Cidra era cea care insistase să încheie un contract de personal. Pur şi simplu trebuia să înveţe să se adapteze cu programul imprevizibil al unei nave de poştă. Coti şi porni pe artera mărginită de cele mai multe magazine de companie şi taverne din Try Again. Zum­ zetul distant al junglei era un zgomot familiar, astfel că nu îl lua în seamă. După un an petrecut ca mercenar aici, ajunsese să aibă instincte destul de bune privind atmosfera din jur. într-o asemenea branşă, fie învăţai când să fii în gardă, fie mureai încercând să o faci. Com­ paniile nu dădeau sume uriaşe de credite pentru munca manuală obişnuită. Erai plătit să îţi asumi riscuri, iar, 1 R eferire la nu m ele p lanetei, R en aissan ce (R en aşterea).

Dulce Armonie

153

pe Renaissance, riscurile implicau de obicei situaţii de viaţă şi de moarte. - Salutare, Severance. Un bărbat care ieşi dintr-o ta­ vernă îi făcu un semn de salut. Tu eşti ăla care a venit în port cu o Armoniană după el? Severance se opri. - Salutare, Craft. Ca de obicei, eşti la curent cu ul­ timele ştiri. Ai zice că şi tu ai ceva puteri telepatice, la cum ştii mereu cele mai recente bârfe. Cum de-ai aflat de Cidra? Craft chicoti, deloc ofensat. El şi Severance se ştiau de multă vreme. - De data asta, n-a fost nevoie de magie. Am văzut-o cu Desma Kady acu’ vreo oră. Sunt la Vampiru’. Dădu din cap, arătând un local aflat mai în faţă. Cu o expresie de dezgust, Severance scoase o înjurătură. - Desma a dus-o acolo? - Ei, nu e ca şi cum am avea prea multe opţiuni când vine vorba de localuri de seară, îi reaminti Craft. Ochii săi îmbătrâniţi, cu o lucire amicală, îl măsurară pe Seve­ rance în lumina slabă. Nu-i cazul să te superi. Din câte am văzut, se simţeau foarte bine amândouă. - N-ai fi crezut că o persoană care a trăit toată viaţa în Clementia o să fie fascinată de o bombă ca Vampiru’, nu? Ehehei, se pare că gusturile domniţei noastre se co­ boară în mocirlă. Severance scoase un oftat şi porni din nou, cu paşi hotărâţi. Ne mai vedem prin zonă, Craft. -Sigur. Bărbatul mai în vârstă dădu din cap, în semn de rămas-bun, dar Severance nu se mai uita la el. Pornise către Vampiru’. Craft chicoti din nou în bar­ bă şi se hotărî că, până la urmă, i-ar fi prins bine încă un păhărel. Se întoarse în taverna din care tocmai ieşise. Sigur găsea el ceva oameni acolo care să vrea să audă despre Severance şi mica Armoniană. Iar prezenţa lui Cord Racer acolo era cireaşa de pe tort, păcat că nu apucase să îi spună lui Severance despre asta. Nu conta. Aveau să dea

154

Amanda Quick

cu ochii unul de altul destul de repede şi umbla vorba că Racer o găsise deja pe micuţa Armoniană. Desma îl privi pe Racer închegând o conversaţie cu Cidra. Nu prea putea face mare lucru să împiedice aşa ceva, doar să facă o scenă şi să o tragă pe tânără afară din tavernă. Iar o femeie născută şi crescută în Clementia, Armoniană sau nu, ar fi fost profund umilită să ajungă în centrul atenţiei întro asemenea ipostază. Obiectiv vorbind, nu era nici o problemă cu Racer. Era destul de manierat, mai ales în comparaţie cu majoritatea populaţiei din Try Again. Era chipeş Intr-un mod relaxat, deschis. Roşcat, cu ochii albaştri şi pistrui presăraţi fermecător pe nas, Racer era înalt şi bine proporţionat. Purta costumul acela de zbor kaki şi cizmele din picioare cu o anumită siguranţă de sine care nu era deranjantă. De fapt, femeilor li se părea chiar dezarmantă. Cam de aceeaşi vârstă ca şi fostul său partener, Cord Racer se descurca şi el de minune în calitate de curier. Şi era mai educat decât media ce­ lor din această profesie. Desma simţise deja că, pentru Cidra, inteligenţa şi o educaţie bună erau mult mai atrăgătoare decât farmecul fizic al unui bărbat. Conse­ cinţa educaţiei armoniene, aşa îşi explica femeia mai în vârstă. Singura problemă cu Racer era ostilitatea care cloco­ tea chiar dincolo de suprafaţă ori de câte ori el şi Severance se întâlneau. Nimeni, nici măcar bârfitorul acela notoriu, George Craft, nu ştia ce dusese la dizolvarea parteneriatului în urmă cu trei ani, dar - orice ar fi fost - fusese vorba de ceva traumatizant şi probabil vio­ lent. Toată lumea era chiar uimită că vreunul dintre ei nu aranjase până în prezent astfel încât celălalt să sufere un „accident“ neplăcut. Poate că evitau să se ajungă la asta ocolindu-se unul pe celălalt. Cidra răspundea cu precauţie la replicile pline de veselie ale lui Racer. Se folosea de convenienţe şi de po­ liteţe ca de o faţadă în spatele căreia se putea ascunde

Dulce Armonie

155

cât îl analiza pe bărbatul din faţa ei. Trebuia să fie un motiv, dacă Severance îl antipatiza atât de mult pe cât părea să creadă Desma. Şi totuşi, oricât s-ar fi străduit, nu reuşi să găsească nimic care să o deranjeze sau să o neliniştească la persoana lui Cord Racer. Părea un om destul de agreabil. - Cât o să rămâi aici, pe Renaissance? îl întrebă, po­ liticoasă, când în conversaţie apăru un mic interval de tăcere. - O să plec în curând. Am un transport către QED. Este adevărat că ai încheiat un contract de personal cu Severance? -D a . -P o t să te-ntreb ce anume faci pentru el? Adică... am şi eu o navă de aceleaşi dimensiuni şi clasă ca Se­ verance Pay şi, sincer să fiu, pot fi operate lejer de o singură persoană. Desma interveni, pe un ton relaxat. -Natura obligaţiilor ei la bord nu prea e treaba ta, Racer. Bărbatul ridică din umeri. - Eram doar curios, atâta tot. -Nu-i nici o problemă, rosti repede Cidra, simţind tensiunea din trupul Desmei. Fac ceva muncă de pro­ gramare, iar, în schimb, el îmi asigură drumul. -A , am înţeles, spuse Racer, cu lejeritate, deci aveţi o înţelegere de afaceri. - Exact. Desma făcu încă o încercare de a prelua controlul asupra conversaţiei. - Cidra, s-a făcut cam târziu. Ar cam trebui să pornim spre casă. -A , stai la Desma? întrebă Racer, ignorând-o pe fe­ meia mai în vârstă. Cidra dădu afirmativ din cap, zâmbind. - Exact. M-a primit cu braţele deschise sub acoperişul ei. O să stau la ea câteva zile, cât Severance ridică nişte colete şi rezolvă câteva livrări.

156

Amanda Quick

-Desm a noastră e o doamnă foarte amabilă, rosti Racer, amabil. - Desma, anunţă aceasta pe un ton de rău augur pri­ vind peste umărul lui Racer, s-ar putea să fi făcut cea mai mare greşeală a sezonului. Schiţă un zâmbet slab. Bună, Severance. Cidra şi cu mine tocmai ne pregăteam să plecăm. -Ştiu . Severance părea foarte sigur de acest aspect. Ajunse la masă şi se opri, uitându-se de sus la Cidra. Lui Racer nu se deranjă să-i arunce nici măcar o privire. Am venit să vă conduc acasă. Haideţi să mergem! întinse braţul şi-şi puse palma sub braţul Cidrei, ridicând-o fără menajamente în picioare. - Severance, te rog! Cidra era complet stânjenită de o asemenea lipsă de politeţe. - Uşurel, Severance, rosti Racer cu detaşare, ridicându-se de pe scaunul pe care stătuse până atunci ca pe o şa. Poate că doamna nu e pregătită încă să plece. Desma se ridică de pe scaunul ei, cu un aer destul de încurcat, plătind nota rapid cu o plăcuţă de credite. -D oam na este angajata mea, rosti Severance, fără să catadicsească nici acum să se uite spre Racer. Iar eu spun că e gata de plecare. Nu-i aşa, Cidra? - Nu-i nevoie să te precipiţi aşa, rosti tânăra şuierător, conştientă că degetele lui i se apăsau în carnea braţului. Oricum, ce cauţi aici? Parcă urma să-ţi petreci noaptea la bordul navei. -A m venit să-ţi spun că a survenit o schimbare de planuri. îţi explic afară. Aruncă o privire scurtă către Desma. Vii odată? -D a , da. Desma îşi înăbuşi un geamăt când văzu stânjeneala reflectată pe chipul Cidrei. -A i putea să nu fi atât de dur, Teague. -Ia r tu ai putea să-ţi foloseşti mintea mai mult, Desma. - Severance! Deja Cidra trecuse de limitele stânjene­ lii. Era şocată. E vorba de gazda mea. N-o să-ţi permit să îi vorbeşti aşa.

Dulce Armonie

157

- Lasă, îi spuse Desma, sfătos, am auzit eu şi altele mai rele. Hai să mergem! Racer se apropie mai mult de Cidra, cu ochii săi albaştri-verzui plini de îngrijorare. - Eşti sigură că vrei să pleci cu el, Cidra? Doar pentru că ai încheiat un contract nu înseamnă că trebuie să-l laşi să te trateze aşa. - Nu te băga în asta, Racer! In sfârşit, Severance cata­ dicsi să se uite spre Racer. Ochii îi erau plini de fulgere de avertizare, dar şi de altceva. Ceva care ar fi putut să fie dispreţ. - Dacă doamna vrea să apeleze la ajutorul meu, eu sunt dispus să intervin. Racer răspunse la dispreţul lui Severance cu o scăpărare de ostilitate dură. Cidra îşi dădu seama imediat că discuţia nu era des­ pre ea. Persoana ei nu era decât catalizatorul pe care cei doi îl foloseau pentru a se înfrunta. Tensiunea din aer era aproape concretă. Cei doi Lupi luaseră poziţie de luptă şi se măsurau, căutând puncte slabe şi pretexte de a sări unul la celălalt. Trebuia să dezamorseze ime­ diat situaţia. Schiţă un zâmbet nesigur. - E-n regulă, Racer. Chiar trebuie să plec. Mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă. Poate o reluăm cu altă ocazie? -O ricând, rosti Racer, destul de răspicat, cu ochii aţintiţi la cei ai lui Severance. Oricând pofteşti. - Să riu te-apuci să numeri minutele, îl sfătui Seve­ rance. Ii întoarse spatele şi porni spre ieşire, aproape târând-o pe Cidra cu el. Desma îi urmă fără să mai rostească vreun cuvânt. Cidra aşteptă până ajunseră tustrei în stradă înainte de a-şi da frâu umilinţei şi furiei pe care le simţea. Se întoarse către Severance. -N u m-am mai simţit atât de jenată în toată viaţa mea, Teague Severance. Ai manierele unei torla. Ar tre­ bui să-ţi fie ruşine şi, dacă nu ţi-e, asta arată doar că nu ai sensibilitatea sufletească de a simţi aşa ceva! Cum ai putea justifica un comportament atât de grosolan?

158

Amanda Quick

- N o să mă deranjez să caut scuze. Nici nu trebuie so fac. Sunt comandantul tău, ai uitat? Iar ăsta e un ordin clar şi neechivoc: Stai departe de Racer! -V a trebui să-mi dai şi o explicaţie raţională pentru un ordin atât de ridicol. -A tâta timp cât avem un contract de personal, nu-ţi sunt dator cu nici o explicaţie. Vrei să dizolvăm contrac­ tul chiar în momentul ăsta? Alegerea îţi aparţine! - Uşurel, Severance, îl sfătui Desma, cu blândeţe. Cidra se lansă cu capul înainte în acest conflict. O volatilitate pe care nici nu visase că ar exista în ea părea să se fi trezit la viaţă, clocotind. Era ca şi cum aerul fier­ binte şi umed al planetei i-ar fi trezit focul din vene. -S ă nu mă ameninţi, Severance! Vreau să primesc scuze pentru scena pe care ai făcut-o în taverna aia. - Ei bine, n-ai decât să vrei. Hotărăşte-te odată, Ci­ dra! Avem un contract sau nu? -N -o să scapi de mine aşa de uşor! N-o să te las să foloseşti o ceartă stupidă ca asta să mă forţezi să renunţ la contract. - Bine. Deci o să-mi asculţi ordinele şi atât. Desma încercă din nou, spunând cu blândeţe: - De ce ai venit după noi, în fond, Severance? Bărbatul îi aruncă Desmei o privire cruntă, după care o fixă pe Cidra în acelaşi mod când ajunseră în casa octogonală a familiei Kady. Cidrei i se păru că ezită un pic înainte de a-şi lansa ştirea-bombă. - ExcellEx şi-a mutat baza de operaţiuni într-o tabără de campanie în amonte. Vor ca senzorii să le fie livraţi acolo. Am făcut toate aranjamentele necesare. Plecăm poimâine. Am tocmit o călăuză care duce şi nişte provi­ zii către tabăra respectivă. Cidra clipi, dându-şi seama ce însemna asta. - Dar... cercetarea mea! Nici măcar n-am început. Se­ verance, nu sunt pregătită încă să plec din Try Again. Am atâtea de făcut!

Dulce Armonie

159

-Atunci n-ar fi trebuit să iroseşti o seară întreagă într-o bombă ca Vampiru’, nu-i aşa? Desma se puse în mişcare, pornind către uşă. - Vă rog să mă scuzaţi, rosti ea sec, eu mă duc înăun­ tru. M-a luat greaţa. Deflectoarele şuierară în urma ei, lăsându-i pe Severance şi pe Cidra singuri pe drumul acoperit cu membrana aceea dură. - Severance, chiar e nevoie să facem asta, sau inven­ tezi o scuză să plecăm din oraş pentru că individul ace­ la... Racer, e aici? - Racer e marfă de mâna a doua. N-aş permite ca un asemenea individ să influenţeze ce fac. Plecăm poimâi­ ne în zori pentru că am o afacere de încheiat. M-am angajat să livrez senzorii ăştia şi chiar asta o să fac. Atâta timp cât alegi să lucrezi pentru mine, rămâi alături de mine. S-a înţeles? - Ah, te descurci foarte bine să faci totul cât se poate de clar. Bărbatul închise ochii, cu chipul străbătut de o um­ bră rapidă de dezgust. - îmi pare rău, Cidra. Nu se poate altfel. Potenţialul de a obţine mai mult de lucru de la ExcellEx e prea bun să renunţ. O să ai şi alte ocazii să cercetezi ce e în Arhiva din Try Again. Cidra cântări lucrurile. -A i putea să mă laşi aici cât te duci tu la tabăra de teren. Privirea lui Severance era foarte fixă şi hotărâtă. - în nici un caz. Nu te las singură aici. Atâta timp cât lucrezi pentru mine, sunt răspunzător pentru siguranţa ta. Vreau să pot să te am mereu sub ochi. - E vorba de Racer, nu? Nu vrei să mă laşi aici în apro­ pierea lui. De ce îl urăşti atât de mult, Severance? - Nu vreau să vorbesc acum despre asta. Noapte bu­ nă, Cidra. - Noapte bună, Severance. Se întoarse, menţinându-şi o poziţie rigidă, astfel că marginea de jos a robei se roti

160

Amanda Quick

în jurul ei. Sper să te bucuri de ce-a mai rămas din noap­ tea asta. Severance o prinse de braţ, răsucind-o în aşa fel încât să fie cu faţa către el. Cidra luă o gură de aer când văzu tensiunea scăpărătoare din ochii lui. înainte să poată spune ceva, el deja o săruta, un sărut dur şi posesiv. Ea se cutremură în mâinile lui, iar din gât îi răzbătu un geamăt uşor. Când Severance îşi ridică din nou capul, tânăra trebui să întindă o mână spre el, pentru a-şi păstra echilibrul. Se uita fix la el, cu ochii măriţi de surpriză. -S ă ştii că răspunsul este nu, rosti Severance prea calm. - N-nu ce? -N -o să mă bucur de ce-a mai rămas din noaptea asta. - Ce s-a întâmplat? replică ea. Nu au dat roade aranja­ mentele tale pentru ceva „consolare specială“? - Nu. Lui Fred nu-i plac străinii care vin la bord. îi dădu drumul din braţe şi o împinse uşor către panouri­ le uşi. Intră în casă, Cidra. Ne vedem dimineaţă. Uşile se închiseră în urma ei când Cidra îşi dădu sea­ ma, cu o satisfacţie secretă, că Fred nu obiectase deloc la prezenţa ei la bordul navei. Câteva ore mai târziu, fu trezită de un fluierat discret, dar care-i irita parcă toţi nervii. Sunetul respectiv par­ că îi străpungea creierul, făcând-o să se ridice în şezut imediat, cu inima bătându-i nebuneşte. Se uita la uşa încăperii, încercând să îşi aducă aminte unde era, când aceasta se deschise. Desma Kady se ivi în cadrul ei, chinuindu-se să-şi pună un combinezon alb de lucru. -Nu-ţi face probleme, Cidra. E doar alarma de la echipamentele din laborator. Probabil că nu înseam­ nă decât că sistemele de filtrare a aerului au cedat din nou. Nu am văzut vreo lumină când m-am uitat pe fe­ reastră, deci s-ar putea să se fi defectat şi temporizato­ rul de lumini. Drăcia naibii! Când nu e una, e ailaltă...

Dulce Armonie

161

Habar n-ai cât de greu e să menţii maşinăriile în stare de funcţionare aici, pe Renaissance. Data trecută când s-a întâmplat asta, am găsit mai multe kilograme de şopârle-dragon făcute ghem în ventilatoarele de filtrare. Mă întorc în câteva minute. - Pot să te ajut cu ceva? - Nu-ţi bate capul. N-o să dureze mult, sunt convinsă. Stai aici şi culcă-te la loc! îi făcu un semn absent din mână şi plecă. Cât se poate de trează acum, Cidra se duse la fereas­ tra din diazit şi privi cum Desma se apropia cu paşi grăbiţi de clădirea lungă a laboratorului. Nopţile de pe Renaissance erau cu două ore mai lungi decât cele de pe Lovelady. Din câte îşi dădea ea seama, mai erau cam trei ore până la ivirea zorilor. în semiobscuritatea de afa­ ră, o văzu pe Desma intrând în laborator. Se sprijini de pervaz şi se puse pe aşteptat. Simplul gând la cineva care să intre în clădirea aceea lungă, cufundată în întuneric, nu era deloc unul plăcut, dar îşi dădea seama că Desma era obişnuită cu „animăluţele ei de companie“. Nu ştia exact când şi nici de ce începu să-şi facă griji. Când lumina slabă pe care o observase mai devre­ me în laborator nu reapăru la câteva minute după ce Desma se făcuse nevăzută în interior, începu să devină din ce în ce mai neliniştită. Din câte îi spusese ea, Des­ ma crezuse că era vorba de o problemă minoră, uşor de rezolvat. Dar minutele se succedau impasibile, şi tot nu se ve­ dea nici un semn ca Desma să iasă din laborator. Poate că, la urma urmei, chiar avea nevoie de ceva ajutor. Cidra îşi puse condurii din fibre de smarald, ieşi pe hol şi apoi în noapte. Roba ei neagră cu argintiu făcea să fie aproape invizibilă în umbre. Compania care deţinea în prezent contractul de iluminat stradal din Try Again nu credea în importul de cantităţi prea mari de fluorocuarţ - care, pe lângă faptul că era greu, mai era şi scump. Mare parte dintre clădiri erau învăluite în întu­ neric, inclusiv laboratorul.

162

Amanda Quick

Imaginile încăperii aceleia lungi plină cu creaturi insectoide erau în continuare foarte vii în mintea Cidrei când deschise uşor uşa pe care Desma o descuiase deja. Mirosul fetid din interior o lovi imediat ce păşi înăun­ tru. Cumva, i se părea mai îngrozitor decât întunericul apăsător. Amalgamul de zgomote de zgârieturi, târâre şi paşi ritmici era la nivel maxim, căci creaturile din cuşti îşi vedeau de activitatea lor nocturnă. - Desma... Nici un răspuns. Cidra mai făcu un pas înainte. Mai multe punctişoare de lumină se mişcară cu iuţeală în cuşca din stânga ei. In faţă putea vedea o altă lucire sla­ bă, fosforescentă. Luminiscenţa naturală a unora din­ tre locuitori nu reuşea să lumineze spaţiile dintre cuşti. Cidra mai făcu un pas, precaută, lăsându-şi ochii să se obişnuiască cu umbrele. Abia dacă putea distinge înce­ putul primului culoar între şirurile de cuşti. - Desma? Unde eşti? Ai găsit problema? Vrei să aduc o lanternă cu cuarţ? In continuare, nici un răspuns. Poate că Desma lu­ cra la aparatele aflate în spatele clădirii. încet, atentă să nu atingă cuştile pe lângă care trecea, Cidra înainta pe culoar. Ştia că, dacă tot mergea drept, avea să ajungă în spatele laboratorului, unde se aflau panourile de control. Faptul că Desma nu răspundea începea să o sperie serios. Când piciorul ei dădu de un obiect aflat în mijlo­ cul culoarului, primul ei gând fu că una dintre ororile din cuşti reuşise să scape şi că ea tocmai devenise prada sa. Ţipătul ei speriat şi panicat deveni înăbuşit când îşi pierdu echilibrul şi ateriză cu faţa în jos pe pardoseala din metal. înnebunită, se întoarse, nedorindu-şi altceva decât să se îndepărteze de lucrul de care se împiedicase. Mâna îi ţâşni înainte, pentru a îndepărta inamicul ne­ cunoscut şi dădu de un material textil. Materialul din care era făcut combinezonul de laborator. Ceva mic se desprinse de material, scoţând un zgomot slab, rit­ mic, în contact cu pardoseala. Dispăru înainte ca Cidra

Dulce Armonie

163

să apuce să întindă mâna după el, dispărând în întune­ ricul profund de sub cuşti. -Desma! Un nou gen de spaimă îi năvăli în suflet. Cidra bâjbâi în jur, scoţând tot felul de înjurături auzi­ te, cel mai probabil, la Severance. Desma, ce s-a întâm­ plat? Trupul femeii era moale, dar reuşi să îi găsească gâtul şi, când descoperi că avea puls, tânăra scoase un suspin uşurat. Şi totuşi, frica i se întoarse în suflet. Oricare dintre creaturile din laborator o atacase pe Desma, aceasta se afla în continuare în libertate, pândind din umbrele de sub cuşti. Trebuia să iasă din clădire şi trebuia să o ia pe Desma cu ea. Nu avea cum să îşi dea seama ce o muş­ case sau o înţepase pe femeie şi nici nu avea cum să ştie cât timp mai avea. Cu mişcări nesigure, găsi încheieturile Desmei şi toc­ mai o ridica în picioare, când îşi dădu seama că în la­ borator mai era cineva. Preţ de o clipă, încremeni când auzi paşii uşori, care aproape că alunecau pe pardoseală. Era imposibil ca sunetul de paşi să provină de la cine­ va care să fie dispus să o ajute. Dacă aşa ar fi stat lucru­ rile, persoana respectivă ar fi răspuns când ea o strigase pe Desma. Ştia cu o siguranţă deplină că persoana care înainta pe culoar către ea era responsabilă pentru ce i se întâmplase Desmei. Instinctul o făcu să îi dea drumul imediat femeii afla­ te în stare de inconştienţă. Vânătorul-om luase în vizor o pradă nouă. Cidra se ghemui şi rămase încremenită, întrebându-se de ce respectivul nu aprindea pur şi sim­ plu o lanternă cu cuarţ, ca să o localizeze exact. Şi abia atunci îşi dădu seama ce fusese obiectul care se rostogo­ lise sub cuşti. Probabil că Desma contraatacase scurt, reuşind să-i smulgă lanterna din mână. Cidra se concentra să audă următorul pas peste păcănelile şi scârţâielile de rău augur din cuşti. Acesta surveni după câteva clipe agonizante, pe care Cidra le numără după bătăile propriei inimi. Trebuia să fugă. Ca orice sălbăticiune care căuta un refugiu, se lăsă într-o

164

Amanda Quick

parte, în patru labe, căutând umbrele ca de tăciune de sub cuşti. Când se ghemui sub una, reuşi să întrezăreas­ că o mişcare slabă pe culoar. Păcănitul deveni mai pu­ ternic, venind chiar de deasupra ei, căci creaturile din cuşcă simţiseră şi ele mişcarea. Apoi se stârni un haos de scrijelituri pe peretele de diazit, după care necunoscutul de pe culoar trecu mai departe. Insectele de deasupra ei îşi reluară zumzetul care trăda o activitate normală. Cidra îşi cuprinse singură umerii, ca într-un fel de îmbrăţişare, trăgându-şi faldurile întunecate ale robei sale de dormit - care acţionau acum ca mecanism de camuflaj - peste glezne. încerca să respire cât mai si­ lenţios cu putinţă, folosindu-se de abilităţile dobândite la cursurile de meditaţie. Un lucru era sigur. Nu pu­ tea rămâne aici. Şi nu trebuia să-şi asume riscul de a-i lăsa intrusului timpul necesar pentru a-şi găsi lanterna pierdută. Dacă ar fi fost să treacă cineva pe stradă, n-ar fi avut cum să audă un ţipăt provenit din clădirea soli­ dă a laboratorului. Trebuia să ajungă la uşă fără să facă vreun zgomot. Şi totuşi, acum vânătorul se afla între ea şi ieşire. Cidra analiza situaţia, încercând să-şi închipuie cam ce se întâmpla în mintea lui. Probabil că îşi dăduse seama că ea avea să încerce să iasă pe unde intrase. Când, într-un final, avea să-şi piardă sângele-rece şi să ţâşnească spre uşă, el urma să fie acolo, aşteptând-o. Şi probabil că avea să cadă direct în ghearele lui. în clipa aceea avea nevoie de un avantaj. Fiind întuneric, avea nevoie de lumină. Dar trebuia să fie o lumină pe care să o controleze ea. încet, Cidra se întinse şi ieşi târâş de sub cuşcă. în loc să o ia către uşă, începu să se deplaseze încet pe culoar, în patru labe, către partea din spate a clădirii. Intrusul care o aştepta detectă sunetele slabe, de târâre. Cidra îl simţi cum porni pe culoar, urmând-o circumspect în întuneric. Rămase aproape de pardo­ seală, pregătită să ţâşnească înapoi sub şirul de cuşti.

Dulce Armonie

165

în timp ce înainta, număra structurile din diazit pe lân­ gă care trecea, încercând să îşi aducă aminte exact unde se afla. Turul de laborator făcut în după-amiaza respectivă fusese destul de detaliat, iar ea avea o memorie bine antrenată. La ce era bună educaţia dacă nu o puneai în aplicare? Bărbatul din spatele ei se apropia încet, urmărind din ce în ce mai sigur pe el sunetele slabe pe care le făcea ea înaintând pe pardoseala din metal. Când rupse tăcerea, Cidra aproape că scoase un ţipăt. Glasul lui era o şoaptă hârşâită. - Ieşi să te văd, cucoană! Hai să terminăm toată teva­ tura asta! Nu vrei să rămâi toată noaptea cu gângăniile astea, nu? N-ai cum să ştii când ar putea să scape vreun monstru de-ăsta. Chiar, aş putea să deschid chiar eu câ­ teva cuşti cu deschizătorul ăsta de conserve pe care îl am la mine. Şi poate chiar o s-o fac, dacă nu cooperezi. Cu paşi uşori, se apropie şi mai mult. Inima Cidrei bubuia, iar adrenalina stârnită de spai­ mă îi bombarda fiecare cotlon al trupului. îşi simţea stomacul şi măruntaiele ciudat. Aproape că îi venea să vomite. Cu mişcări atente, înainta pe culoar, forţându-se să numere fiecare cuşcă depăşită. Mai avea trei... două... încă una şi gata! Asta dacă îşi amintea bine exact unde se aflase când pornise şi dacă nu greşise la numă­ rătoare. Se opri şi îşi încordă auzul. Dinspre locuitorii cuştii de deasupra nu se auzea nici un zgomot. Lipindu-se de pardoseala rece, metalică, se puse pe aşteptat. Dacă nu se afla lângă cuşca pe care o căuta ea, avea să fie prinsă în capcană. Trebuia să îl lase pe vânător să se apropie. Prea mult pentru ca ea să mai aibă vreo şansă de scăpare dacă greşise. Se ghemui uşor, ascultând paşii care se apropiau. Deja intrusul nu mai făcea nici un efort să-şi ascundă poziţia.

166

Amanda Quick

Siguranţa de sine a vânătorului provenea din arogan­ ţă şi din impresia că era în avantaj. Exact genul de ati­ tudine care putea să te bage în bucluc atunci când jucai Cerere şi Ofertă. Paşii se opriră. în întuneric, Cidra putea distin­ ge acum o pereche de bocanci grei la nici doi metri distanţă. Trase aer în piept, conştientă că el aude sune­ tul produs. -A ici erai, cucoană! Ţi-am spus că nu prea are rost să te ascunzi. Cidra îşi ridică mâna şi îşi lipi palma caldă de panoul de diazit al ceea ce ea credea că era cuşca călugăriţelor rigor morţiş. Pentru o clipă de tensiune infinită, nu se întâmplă nimic. Apoi creaturile reacţionară cu o răbuf­ nire instantanee de strălucire stranie, alb-albastră, luminându-1 pe bărbatul încălţat cu bocanci aflat de cealaltă parte a stratului de diazit. Cidra nu se uita la monştrii din cuşcă. Aştepta să întrezărească măcar chipul atacatorului. Şi îl văzu, cu trăsăturile scăldate într-o spaimă alb-albăstruie, când călugăriţele îşi afişară acea luminiscenţă paralizantă. Avu timp să remarce frica, să vadă arma cu impulsuri apucată de mâna uriaşă şi să îşi dea seama că insecte­ le erau nişte prădători foarte pricepuţi. Victima lor era efectiv imobilizată, pradă şocului şi a groazei. Bărbatul nu putea nici măcar să ţipe, deşi Cidra putea vedea groaza din ochii lui când se ridică iute. Călugăriţele nu îi oferiseră decât vreo câteva secun­ de, dar Cidra nici nu ar fi avut nevoie de mai mult. Se lăsă în voia mişcărilor înşelător de line ale Dansului Lunii şi al Oglinzilor.

capitolul 9 -N u pot să te scap din ochi nici un minut. Severance stătea ca de obicei moale pe scaunul său, pri­ vind-o mohorât pe Cidra. în spatele său, peretele verde

Dulce Armonie

167

de vegetaţie gonea intr-un ritm rapid şi constant în timp ce glisorul, care plutea chiar deasupra suprafeţei apei, urma cursul râului către inima întunecată a junglei. - Ş i tu o să mă faci mereu de ruşine? Nu ştiu cum să-ţi spun, dar, după scena aia de la Vampiru’, mi-am dat seama că nu pot să ies deloc în lume cu tine. Cidra era conştientă că dădea dovadă de o insolenţă periculoasă, dar adevărul era că începuse să se sature de predicile nesfârşite ale lui Severance. O tot mustrase, într-un fel sau altul, de când o târâse pe Desma afară din laborator şi chemase ajutoare. Iar acestea veniseră într-un suflet, dar la fel făcuse şi Severance. - Asta nu-i de glumă, Cidra. Ai fi putut fi rănită grav. Poate chiar omorâtă. N-ar fi trebuit să intri în laborator de una singură. In momentul în care ai deschis uşa şi ţi-ai dat seama că este ceva în neregulă, ar fi trebuit să chemi un gardian. De-aia iau credite, ca să intre în lo­ curi ca ăla. Tu, nu. Dacă stau să mă gândesc, probabil că ar trebui să-ţi tai salariul pentru imprudenţă. - Dar nici măcar nu-mi dai salariu, ai uitat? Doar îmi asiguri drumul, plus călătorii de plăcere la sol, ca asta. Cidra făcu ochii mari, căci intuiţia tocmai îi aruncase o lumină nouă asupra situaţiei. Eu cred că tot muşti din mine ca dintr-o halcă de carne de torla pentru că mi-a scăpat. Cu o mişcare bruscă, Severance se aplecă în faţă şi îi vorbi pe un ton scăzut, abia audibil pe fundalul zumzăi­ tului celulelor electrice ale glisorului. - Dacă tu chiar crezi asta, înseamnă că ai mai puţină minte decât un novakit. Imaginea invocată nu era deloc una plăcută. Novakiţii, cu penajul lor portocaliu cu roşu, erau nişte păsări destul de frumoase, dar pe Lovelady se părea că natura decisese că frumuseţea nu avea nevoie şi de minte. Ci­ dra aruncă o privire fugară către partea din faţă a gli­ sorului, unde pilotul îşi vedea de treabă, suficient de departe încât să nu audă nimic, mai ales că era într-o

168

Amanda Quick

cabină din diazit. Apoi îi aruncă o căutătură furioasă lui Severance. - De ce eşti atât de supărat pe mine, Severance? De când ai aflat ce s-a întâmplat, nu-ţi mai tace gura. - Sunt furios pentru că a fost cât pe-aci să păţeşti ceva grav, nesăbuită mică! Tânăra îi sondă privirea sălbatică preţ de câteva secunde. - Desma a fost cea care chiar a păţit ceva grav. - Ştiu asta. Promite-mi că data viitoare când te afli pe punctul de a te lansa intr-o situaţie care pare peri­ culoasă, o să ceri ajutor şi că n-o să încerci să rezolvi tu lucrurile, da? Cidra cântări atent această solicitare. Părea destul de rezonabilă. - Bine, promit. îşi mai acordă câteva clipe de tăcere. Crezi că e probabil să mai am parte de asemenea situaţii călătorind cu tine? - Nu dacă asculţi ce-ţi spun. Oarecum îmblânzit, Se­ verance se sprijini din nou de spătar. Pe toţi Sfinţii Ar­ moniei, m-ai speriat de moarte. -Crede-mă, e nimic în comparaţie cu ce sperietură a tras intrusul. N-am mai văzut niciodată o faţă contor­ sionată în aşa fel. Era ca şi cum ar fi purtat o mască. Şi tocmai de aceea mi-a fost atât de greu să îl descriu gardienilor de companie. -M ăcar ştiu că avea o armă cu impulsuri, iar asta e ilegal în interiorul zidurilor oraşului. L-ai făcut să o scape din mână când a intrat în Dansul Lunii şi al Oglinzilor? Cidra închise ochii, încercând să-şi aducă aminte ace­ le câteva clipe atât de îngrozitoare. - Nu ştiu dacă l-am dezarmat eu sau, pur şi simplu, a scăpat-o el de frică. Timp de câteva secunde, a fost efec­ tiv paralizat de frică. Şi nici eu nu eram prea departe de o asemenea stare. Chiar dacă nu mă uitam la creaturile alea şi ştiam la ce să mă aştept, strălucirea aia stranie pe care o emană are un efect foarte dur asupra sistemului

Dulce Armonie

169

nervos. în întuneric, individul nu putea să vadă stra­ tul de diazit dintre el şi cele două călugăriţe. Chiar dacă ar fi ştiut, prin deducţie logică, faptul că trebu­ iau să fie în cuşti, mintea lui a reacţionat mai întâi la groaza aceea imensă. Când au sărit spre el, le-a văzut mişcându-se. în secunda următoare, a simţit atacul meu. în spaima lui, cred că cele două senzaţii s-au amestecat şi a presupus că cele două călugăriţe rigor morţiş chiar îl prinseseră. Nu a încercat să se lupte cu mine ca şi cum aş fi fost pur şi simplu o fiinţă umană. A scos un ţipăt şi a fugit. Şi tocmai de aceea nu am reuşit să-l reţin la faţa locului. Groaza pe care o simţea îi dăduse o putere supraomenească. - Şi tu ai mare-mare noroc că nu a folosit-o ca să con­ traatace, pe toţi Sfinţii! - Severance, dacă mai zici ceva de genul ăsta... Bărbatul ridică o palmă. -Ştiu , ştiu! Doar că încă-mi revin din şocul pe care l-am avut. Slavă înaltei Armonii că tu şi Desma sunteţi tefere. -T o t ce sper e ca Desma să nu fie în pericol, acum că noi am plecat. Cidra se simţea destul de ciudat că o lăsase pe noua ei prietenă singură în Try Again, chiar dacă aceasta nu se arătase deloc îngrijorată în această privinţă. -N u e deloc singură, o contrazise el, fără menaja­ mente. Compania pentru care lucrează o să-i acorde pază permanentă la laborator acum, că ştiu că cineva a pus ochii pe produsele pe care e pe punctul de a le dezvolta acolo. -Crede că intrusul căuta înregistrări cu rezultatele cercetării ei pentru un pesticid nou, murmură Cidra. Din câte se pare, ar fi extrem de valoros pentru o com­ panie concurentă. - Ceea ce înseamnă că sunt motive şi mai întemeiate ca şefii companiei ei să aibă grijă de ea. Atât ea, cât şi laboratorul sunt teoretic bunuri ale companiei. Colţu­ rile gurii lui Severance se ridicară uşor, în prima urmă

170

Amanda Quick

de amuzament pe care o văzuse Cidra pe chipul lui de când cu incidentul de la laborator. Aşa cum şi tu eşti bunul companiei. în momentul de faţă, aparţii compa­ niei Severance Pay Ltd. E responsabilitatea mea să fiu mereu cu ochii pe tine. Aşa că o să stai pe aproape, ca să pot face asta. Cidra se retrase dincolo de faţada detaşată şi politi­ coasă care, descoperea ea acum, îi era atât de utilă ori de câte ori voia să oprească o discuţie cu Severance. Avu grijă să-şi menţină o mină de seninătate, astfel încât acesta să nu o poată acuza că stătea îmbufnată. Se părea că anumite manevre armoniene pe care le învăţase de-a lungul anilor aveau avantajele lor. îşi îndreptă atenţia asupra întinderii late de apă care servea drept autostradă pentru glisor. Din când în când, treceau pe lângă gura de vărsare a unuia dintre mulţii afluenţi care se vărsau în fluviu. Reţeaua de râuri era extrem de bogată, iar multe dintre cele mai mici nu fuseseră încă explorate în întregime. Apa peste care glisorul gonea avea o culoare întunecată, fiind încărcată cu sedimentele pe care le culesese de-a lungul drumului său şerpuitor. Nu putea vedea la mai mult de câţiva centimetri de suprafaţă. Vegetaţia creştea chiar de la linia malului, revărsându-se peste apă. De-o parte şi de alta, frunze de un verde neverosimil se aple­ cau peste apă. Din când în când, Cidra zărea o undă de mişcare când un denizen de apă dulce sărea din apă pentru a înhăţa o insectă gustoasă care făcuse greşeala de a avansa prea mult pe frunza lată. La un moment dat, i se păruse că zăreşte o pereche de ochi de reptilă chiar deasupra apei, urmărind trecerea glisorului. Când i-i arătase lui Severance, acesta ridicase din umeri şi-i spusese că, cel mai probabil, era un dracon de apă dulce. -N-am mai auzit de aşa ceva, rosti ea. Cum arată draconii ăştia de apă dulce? - Nu vrei şă ştii, o anunţă el. - Aiureli. întotdeauna e bine să afli ceva nou.

Dulce Armonie

171

- Chiar dacă te alegi cu coşmaruri? Cidra alesese să nu reacţioneze. Nu dormise prea bine cu o noapte înainte. Visele îi fuseseră invadate de imagini cu gângănii uriaşe care emiteau o lumină nefirească. Lângă malurile fluviului, trestii puternice şi flori plu­ titoare late de aproape un metru se luptau pentru câte un loc. Dincolo de ele, jungla era un perete verde care descuraja din start orice încercări de pătrundere. Companiile implicate în explorarea planetei desco­ periseră destul de repede că era mai uşor să folosească râurile drept căi de acces decât să încerce să defrişeze vegetaţia şi să pună un strat artificial pe pământul din junglă. Pe continent se mai aflau una-două aşezări mici, asemănătoare cu Try Again, unde o navă de poş­ tă sau un avion de mici dimensiuni ar fi putut ateriza, dar, de cele mai multe ori, la taberele de campanie şi la avanposturi se putea ajunge numai cu glisorul, pe apă. Vehiculul circula la câţiva centimetri deasupra apei, lăsându-se pe ea doar când erau oprite motoarele. Prac­ tic, era o ambarcaţiune uşoară, gândită să transporte cantităţi mici de mărfuri şi pasageri. De obicei, echipa­ jul era alcătuit dintr-o singură persoană care era şi călă­ uză. Pilotul glisorului cu care circulau acum se numea Overcash. Purta uniforma companiei ExcellEx. Cidra nu ştia dacă Overcash avea şi un nume de botez pe lângă cel pe care şi-l alesese el, căci acesta nu se deranjase să se prezinte altfel. Dar asta nu fusese nicidecum o surpriză pentru ea. începea să se obişnuiască cu lipsa de forma­ lism din societatea Lupilor. De asemenea, începea să se obişnuiască cu faptul că, dincolo de zidurile Portului Try Again, oamenii purtau arme. Atât Overcash, cât şi Severance purtau arme cu impulsuri prinse de coapsă, identice cu arma aceea mică pe care o văzuse la intrusul din laborator. Erau nişte instrumente grosolane şi urâ­ te, făcute pentru a ucide.

172

Amanda Quick

Glisorul avea o cabină închisă, din material trans­ parent, în care se aflau instrumentele de navigaţie. în ea era loc suficient pentru pilot şi unul-doi pasageri, să se adăpostească în caz de furtună. Totuşi, de când plecaseră din Try Again, Cidra şi Severance stătuseră la pupa ambarcaţiunii, în aer liber. Ceea ce ei îi convenea de minune, pentru că era fascinată de peisaj. Fluviul părea să posede propriul miros, o combinaţie unică de vegetaţie şi apă plină de viaţă. Din păcate, Severance folosise intimitatea oferită de faptul că stăteau singuri pentru a-şi continua seria infinită de comentarii legate de incidentul de la laborator. Tânăra se mişcă uşor, nesimţindu-se în largul său în hainele sale cele noi. Nu purtase niciodată altceva decât robe armoniene, formale şi largi, iar acum se simţea ciu­ dat. Materialul tare al pantalonilor şi cămaşa cu mânecă lungă pe care Desma insistase să le poarte i se păreau aspre pe pielea ei care nu cunoscuse decât atingerea fină a ţesăturilor din muşchi de cristal. Hainele erau croite ca uniformele funcţionale pe care le purtau mai toţi cei de pe Renaissance: pantaloni strâmţi şi o cămaşă răcoroasă, largă. Materialul era greoi şi te ferea în mare parte de insecte, deşi total inutil dacă era să dai nas în nas cu ceva cam de talia vampirului. Avea şi o glugă pe care putea să şi-o tragă peste cap în caz de vreme rea sau la apariţia unor insecte, cum era, de exemplu, un roi de bandini, care înţepau des­ tul de rău din ce îi spusese Desma. Când se mişca de colo-colo, avea senzaţia că era parţial dezbrăcată. I se părea că pantalonii şi cămaşa îi arătau prea mult contu­ rurile corpului. Nu doar o dată îl surprinsese pe Seve­ rance studiind-o în hainele acestea noi. Părea deosebit de fascinat de forma feselor ei. în ciuda agitaţiei din laboratorul Desmei, Severance avusese grijă ca el şi Cidra să plece la timp de dimineaţă. Corespondenţa trebuia să fie livrată cu prioritate, îşi zise Cidra, cu o doză de umor, mai ales când era CLL. Măcar apucase, ieri spre seară, să acceseze computerul Arhivei

Dulce Armonie

173

din Try Again. Compania care se ocupa de gestionarea acesteia îi ceruse taxă de acces. Cidra învăţa încet-încet că spiritul competitiv de afaceri care era atât de prezent pe planetele din sistemul Stanza Nine era deosebit de acerb pe Renaissance. Aici nimic nu era gratis. Nu avusese timpul necesar să facă o cercetare exha­ ustivă şi nu avusese timp să studieze ce copiase pe mai multe fişe de date, dar le avea asupra ei şi intenţiona foarte serios să le citească în timpul călătoriei. Overcash spusese că aveau să ajungă la tabăra de cam­ panie a ExcellEx în două zile. El urma să se întoarcă de îndată ce descărca proviziile de la bord, iar Severance îi promisese Cidrei că avea să se întoarcă în Try Again tot cu el. -Patru zile de croazieră pe fluviul ăsta e mai mult decât suficient să te saturi de peisajele pe care ţi le oferă, zisese el, oarecum mohorât. Iniţial, Cidra fusese de acord cu el, pentru că de-abia aştepta să îşi continue cercetările. Dar acum, când pri­ vea priveliştile acelea uimitoare trecând pe lângă ea, nu mai era atât de sigură. Cunoştea holo-înregistrările şi fi­ şele de date cu imagini de pe Renaissance, dar nimic nu putea reda fidel acel amalgam de vegetaţie incredibil, extrem de luxuriant. Aşa cum nici o holo-înregistrare nu avea cum să redea cantitatea uluitoare de animale atotprezente. Patru zile nu ar fi fost nici pe departe suficiente pen­ tru a admira şi a asimila această planetă uimitoare, de­ cise ea. Când glisorul trecu de un cot larg al fluviului şi porni pe o porţiune dreaptă, lungă, Overcash blocă maneta pe pilot automat şi ieşi din cabină, să stea puţin cu pasage­ rii săi. Era un bărbat masiv, mai înalt decât Severance, cu contururi greoaie, pline. Cidra avea o bănuială că această masivitate nu era reprezentată de grăsime, ci era masă musculară pură. Chipul îi era puternic bronzat, marcat de trăsături dure, modelate clar. Avea siguranţa de sine izvorâtă din putere fizică pe care oricine şi-ar

174

Amanda Quick

fi dorit-o din partea unei călăuze într-o lume atât de sălbatică. Se opri în faţa lor, cu un deget suspendat de banduliera pe care o purta peste piept şi dădu din cap către Cidra, într-un fel de salut. - Iţi place peisajul, Otanual Cidra înclină uşor din cap, surprinsă de adresarea politicoasă. - E fascinant. Dar, te rog, spune-mi Cidra. Overcash dădu afirmativ din cap. -A i mai fost pe Renaissance până acum? -Niciodată. -L a început, totul e copleşitor. Dar te obişnuieşti. Aici sunt mii şi mii de căi spre succes. Poate chiar zeci de mii, dacă eşti dispus să te faci mercenar. îngustă din ochi şi măsură linia malului. Asta presupunând că scapi cu viaţă până să-ţi încasezi creditele. -A m înţeles că, statistic vorbind, cei mai mulţi mun­ citori sunt în siguranţă acum, atâta timp cât respectă regulile de siguranţă ale companiei, remarcă Cidra. La fel, am citit şi că numărul de accidente a scăzut mult în ultimii câţiva ani, după inventarea deflectoarelor. Overcash izbucni în râs, un sunet bubuitor care se reverberă peste apă, stârnind un val de agitaţie într-un copac de pe mal. Ceva cu o anvergură care părea neve­ rosimil de mare se ridică în aer, cu ciocul său lung, cu dinţi, profilându-se malefic pe fundalul cerului. -Probabil că statisticile sunt corecte. Orice renegat care e dispus să muncească din greu şi să respecte re­ gulile poate să câştige un salariu bunicel şi probabil nici nu dă de belele. Dar nu aşa se fac creditele ade­ vărate pe planeta asta. Toate companiile au ceea ce le place să numească „plan de mercenariat“. Adică oame­ nii au posibilitatea să-şi asume ceva riscuri pentru com­ panie şi primesc o sumă frumuşică. Evident, trebuie să scapi cu viaţă ca să-ţi încasezi recompensa. Nu sunt sigur cât de mulţi mercenari care nu se întorc din misiune apar în statistici. Companiile au metodele lor de a face una-alta cu statisticile astea.

Dulce Armonie

175

Severance aruncă o privire către pilot. - Iar Renaissance are metodele ei de a le face una-alta mercenarilor. - Da, păi... e ca-n Cerere şi Ofertă. Trebuie să-ţi asumi câte un risc din când în când, altfel nici nu are rost să joci. Tu ştii bine asta, Severance. Mintea Cidrei se crispă o clipă auzind acest raţiona­ ment. Nu mai jucase Cerere şi Ofertă de când Severance Pay aterizase în Try Again, iar ea îşi impusese să uite de pasiunea sa ciudată şi crescândă pentru acest joc. Şi totuşi, Severance nu o uitase. Acesta schiţă un rân­ jet răutăcios. Dar măcar îi zâmbea, chiar dacă asta însemna că-şi arăta colţii. Era mult mai plăcut decât să tot muşte din ea. îşi coborî privirea în apă, chiar lângă marginea glisorului. Suprafaţa aceea vâscoasă era ondulată de efectele forţei de propulsare a vehiculului. Din mişcare, i se păru că vede din nou o altă pereche de ochi reci, destul de îndepărtaţi unul de celălalt, plutind la câţiva centime­ tri sub apă. în aceeaşi secundă, întrezări conturul unui trup înfricoşător de lung. Poate că Severance avea drep­ tate - s-ar putea să nu fie o experienţă plăcută să vadă un dracon de la mică distanţă. Ochii aceia pe care îi văzuse o duceau cu gândul la unele dintre creaturile din laboratorul Desmei. - Aici, pe Renaissance, parcă toate creaturile vor să se mănânce între ele, remarcă ea. - Eu zic un singur lucru: să nu cumva să-ţi treacă prin cap să-ţi bagi degetele prin apă când o să ne oprim, diseară, o sfătui Severance. -N -o să fac aşa ceva. Cidra se uită la Overcash. în seara asta rămânem la bord? -N u. S-ar putea să ne trezim cu vreun dracon sau vreun skater cu chef de joacă. Glisoarele sunt un spaţiu sigur doar cât sunt în mişcare. O să înnoptăm pe mal. - E mai sigur aşa? Overcash chicoti.

176

Amanda Quick

- Clar. Avem deflectoare profesionale şi corturi blin­ date. Nu-i nici o problemă. Dacă se întâmplă ca vreo creatură să se hotărască să ne facă o vizită, pentru o gustărică în miez de noapte, o să fim avertizaţi din timp. Nu prea sunt multe chestii care să poată trece de un deflector. Severance, aici de faţă, nu te-ar fi luat cu el dacă ar fi vreun pericol concret. - Dimpotrivă, îl anunţă Severance, a trebuit să o iau cu mine pentru că stârneşte cele mai grave probleme ori de câte ori rămâne de una singură. După-amiaza târziu, ieşiră de pe cursul de apă princi­ pal, trecând pe un afluent care nu era la fel de încărcat cu aluviuni ca şi fluviul. De asemenea, acest râu era şi mai îngust decât acesta, iar zidurile de vegetaţie de o parte şi de cealaltă păreau mai înalte şi mai aproape. Dar poate că era doar un efect al faptului că lumina era mai slabă, îşi spuse Cidra. îşi dădu seama că privea cu destulă circumspecţie perspectiva de a petrece noaptea pe mal. Ca şi cum i-ar fi simţit tulburarea, Severance deveni mai vorbăreţ. îi ţinu o lecţie despre cât de eficiente erau marile ecrane deflectoare şi cum revoluţionaseră tabere­ le de campanie de pe Renaissance. Reţelele invizibile pe care le generau erau bazate pe acelaşi principiu ca şi Ţipătul. Erau făcute în aşa fel încât să respingă orice creatură cu impulsuri nervoase diferite de cele ale oamenilor. -A m senzaţia că în jungla aia nesfârşită sunt creaturi care nici măcar nu au nervi în corp. Totuşi, Cidra rosti această observaţie cu un zâmbet, să-i arate lui Severance că, de fapt, nu-şi făcea griji. Era de-a dreptul uimitor să descopere ce rezultate putea avea educaţia armoniană când venea vorba de mascarea adevăratelor sale senti­ mente. Sau poate că se pricepea atât de bine la asta pen­ tru că toată viaţa îşi mascase natura de Lupoaică. Overcash alese locul de tabără chiar când umbrele de peste râu deveniseră tulburător de lungi. Cu intuiţia unei călăuze pricepute, reuşi să găsească un loc pe unde

Dulce Armonie

177

se pătrunde prin vegetaţie, ceva rar, de altfel. Cu gri­ jă, micşoră viteza glisorului, lăsându-1 să se lase în apă. Ambarcaţiunea se legănă uşor, sincronizându-se cu cu­ rentul letargic, iar pilotul o legă de mal. Apoi Overcash apăsă un buton de pe panoul de control şi o platformă flexibilă apăru imediat, legând glisorul de sol. - Nu văd să fie destul loc aici pentru a aşeza corturi, remarcă Cidra, măsurând din priviri malul. Vegetaţia era mai rară în partea aceasta a malului, dar era totuşi destul de bogată la prima vedere. Privi cum o creatură mică, şerpuitoare, ieşi la vedere pe mal şi alunecă în apă. Imediat, în mintea Cidrei apăru o imagine a acesteia strecurându-se la fel de uşor într-un cort. -Nu-ţi face griji, o să ne facem ceva loc. Overcash intră în cabină şi, când ieşi, avea în mâini o maşinărie cu o ţeavă lungă care avea o bază destul de solidă. - Ce-i aia? întrebă Cidra. - E un prăjitor. Overcash porni aparatul şi un fascicul îngust de văpăi albe ţâşni din ţeavă, arzând instantaneu vegetaţia pe care o atingea. Cu câteva mişcări cuprin­ zătoare, călăuza eliberă o zonă relativ mare de pe mal. Vegetaţia care se afla în raza de acţiune a prăjitorului fumega o clipă, se ofilea, după care se dezintegra. - Da, cred că se poate proceda şi-aşa când ai în faţă prea multe buruieni. Cidra era oarecum scandalizată de această devastare la scară redusă. - Păcat că drăcia asta nu are o rază de acţiune mai mare, zise Overcash, punând maşinăria la loc. Ar fi o armă tare folositoare. Apoi scoaseră ecranele deflectoare. Mai întâi, acestea fură încărcate la celulele electrice ale glisorului, după care fură coborâte pe mal. Severance îl ajută pe pilot să le monteze în aşa fel încât să formeze o reţea închisă în jurul taberei. Din când în când, câte un şuierat de dincolo de ele arăta că intraseră în funcţiune. în inte­ riorul zonei protejate fură ridicate corturile uşoare, din metal - două, observă Cidra. Severance aduse micii saci de călătorie pe care el şi Cidra le aveau la ei şi le băgă

178

Amanda Quick

intr-unui dintre ele. Nici el, nici Overcash nu păreau interesaţi de ce părere avea Cidra privind aranjamen­ tele de dormit. Din câte se părea, era de la sine înţeles că locul ei era în cortul lui Severance. Şi nu ar fi tre­ buit să fie surprinsă. Printre Lupi, era clar că, atunci când un bărbat şi o femeie petreceau timp împreună, toată lumea presupunea că aveau o relaţie sexuală. Ei bine, îşi spuse ea pregătindu-se mental, oricum trăise cu el timp de două săptămâni în spaţiul restrâns al unei nave de corespondenţă. Cortul acela nu oferea o inti­ mitate mult mai mare, dacă era să privească lucrurile în perspectivă. Ar fi vrut, totuşi, să fi avut o robă de dor­ mit, aşa cum se cuvenea. Atunci îşi dădu seama că s-ar putea ca Severance să se aştepte ca ea să se dezbrace înainte de a se băga în sacul de dormit pe pernă de aer. Ideea de a dormi goală era mai tulburătoare decât mare parte a experienţelor de care avusese parte în ultimul timp. Nu putea să facă aşa ceva. Când noaptea se instală cu drepturi depline peste junglă, aducând cu ea valul de creaturi care deveneau active, amalgamul de zgomote din jurul taberei se schim­ bă simţitor. Ecranele deflectoare nu aveau nici un efect asupra zgomotelor care răzbăteau din umbre, iar toate păcănelile, ţipetele, şuierăturile şi cârâielile îi dădeau o stare profundă de nelinişte. Severance avusese prevederea de a se asigura că la bordul glisorului se aflau şi câteva semipreparate vegetariene, iar Cidra îi adresă o pri­ vire recunoscătoare când îşi scoase pachetul de mân­ care din aparatul portabil de încălzit. în acelaşi timp, avusese grijă ca la bord să fie luate şi câteva sticle cu mult-iubita lui bere Renaissance Rose. Avea să fie o noapte foarte lungă. Câteva ceasuri mai târziu, Severance stătea în sacul lui de dormit, treaz, perfect conştient de tensiunea care emana dinspre femeia care stătea lângă el.

Dulce Armonie

179

Trupul ei era separat de al lui de plasticul sacilor de dormit, dar Cidra stătea atât de nemişcată încât, în mod clar, era cât se poate de trează. Nu zisese nimic când^ o văzuse că se băgase în aşter­ nut complet îmbrăcată. In mod clar, nu se simţise deloc în largul ei toată ziua, fiind îmbrăcată cu pantaloni şi cămaşă, astfel încât rezistase impulsului de a-i spune ce funduleţ rotund şi obraznic avea. Fără îndoială, Armonienii nu le spuneau aşa ceva femeilor lor. Armonienii nici măcar nu gândeau în aşa fel încât să le considere „femeile lor“. Dar Lupii gândeau intr-un asemenea mod primitiv, descoperea acum Severance. Fie că-i plăcea, fie că nu, începuse să se gândească la Cidra ca fiind a lui. „Bunul companiei“, asta îi spusese că era, dar aparent Cidra nu-şi dăduse seama exact unde bătea. Sentimentul său de posesivitate era mai puternic ca niciodată, deşi nici măcar nu se culcase cu ea. Se întreba sincer cum aveau să ajungă până pe QED fără ca el să încerce să o seducă. Singura opţiune pe care o avea la dispoziţie - dizolvarea contractului ei de personal - nu era una pe care să fie dispus să o ia în considerare. Ar fi ajuns în mâinile vreu­ nui gunoi ca Racer. Se întoarse pe o parte, privind conturul trupului prea încordat al Cidrei. Această mişcare îl făcu să-şi aducă aminte de a doua sa armă cu impulsuri, pe care o ascun­ sese sub sacul său de dormit. Ţipătul era şi el în centura sa, atârnată la îndemână, plus că era suficient să întindă mâna pentru a da de prima armă cu impulsuri, cea pe care o purtase pe coapsă în timpul zilei. Pe cea de a doua o avusese în sacul de călătorie şi, ca măsură de precauţie generală, se hotărâse să o bage sub el. Renaissance era o planetă plină de pericole, şi nu toa­ te erau reprezentate de floră şi faună. Unele aveau chip de om. Când îl văzuse pe Racer, cu două seri în urmă, îşi adusese aminte exact cât de periculoşi erau semenii săi. O parte din el încă se mai aprindea de văpaia glacială

180

Amanda Quick

a furiei când îşi amintea emoţia care-l cuprinsese când intrase în tavernă şi îl văzuse pe individul acela stând lângă Cidra. în nici un caz nu ar fi lăsat-o singură la Try Again, cât se ocupa el de livrarea senzorilor. Poate că ar fi fost în relativă siguranţă faţă de pericolele pe care le prezenta portul, dar ar fi fost complet expusă amenin­ ţării pe care o reprezenta Racer. Toate instinctele sale profunde îl avertizaseră pe Severance că Racer ar fi găsit o cale de a se folosi de ea. - Severance? Şoapta ei scăzută îl făcu să tresară. - Ce e, Cidra? - Dormi? - Da, şi vorbesc cu tine în somn. Severance schiţă un zâmbet pentru sine, iar Cidra se foi puţin, pentru a se întoarce spre el. - Tu auzi păcăniturile alea ciudate? Abia dacă îi putea distinge chipul în întuneric, dar simţi tensiunea autentică din glasul ei. - Da. Probabil nişte zaloni. Au nişte carapace dure, ca un fel de armură. Şi le place să se lupte mai tot timpul. Uneori, păcăniturile astea se aud cale de mai mulţi kilometri. Sunt nişte animale uriaşe, dar nu mănâncă decât plante. - Şi de ce se luptă? - Masculii se bat pentru femele. E vorba de un ritual de împerechere. Iar zalonii se împerechează frecvent. - Atât pe Lovelady, cât şi pe Renaissance, toate fi­ inţele par să se împerecheze frecvent, remarcă ea în­ cet, aproape ca pentru sine. Desma mi-a spus că are patru copii. -D upă standardele Lupilor, asta e chiar o familie mică. Din câte ştiam eu, media era cam de cinci copii de familie. -N ici nu-mi pot închipui cum e să ai fraţi şi surori. Când eram eu mică, în Clementia nu erau decât foarte puţini copii.

Dulce Armonie

181

Glasul i se stinse, dar nu înainte ca Severance să fi perceput încărcătura emoţională de dincolo de cuvinte. Nu era nevoie ca Cidra să îi spună că acei copii nu îi fu­ seseră cine ştie ce tovarăşi sau prieteni micuţei Lupoaice care trăia înconjurată de Armonieni. - Ş i familia mea era mai mică decât media. Nu am avut decât un singur frate, se auzi el mărturisind. - Armonianul? -D a . Severance păstră tăcerea câteva clipe. Intr-un fel, Jeude a avut o dezvoltare târzie. Nu ne-am dat sea­ ma că era Armonian decât pe la sfârşitul adolescenţei. Am crezut pur şi simplu că era un pic altfel - tăcut şi gânditor. Un pic excentric în anumite privinţe. Părinţii mei tocmai începuseră să înţeleagă că era posibil să fie Armonian când şi-au pierdut viaţa. -A h , Severance, rosti ea cu blândeţe, dar ce s-a întâmplat? - Amândoi erau geologi şi lucrau pentru o companie mare de minerit pe QED. Au murit într-un accident. O explozie. O simţi mişcându-se şi, în secunda următoare, văzu că îşi întinsese mâna să o atingă pe a lui. Jeude a fost afectat. Foarte afectat. Şi, după aceea, a refuzat să se mai despartă de mine. Nici nu voia să conceapă să fie trimis în Clementia. -A şa că l-ai lăsat să se ocupe de curierat cu tine? -S e pricepea de minune. Era foarte hotărât. Din când în când, îl lăsam să facă un drum de unul sin­ gur, cât eu făceam ceva livrări şi aranjam contracte aici, pe Renaissance, sau pe Lovelady. Ii plăcea să se ducă pe QED singur, doar cu Fred. Zicea că drumul îi oferea o groază de timp de gândire. Ştiu că ar fi trebuit să insist să se ducă în Clementia şi să beneficieze de o educaţie potrivită, dar el se tot opunea şi pur şi simplu nu m-a lăsat inima să îl oblig. Şi şi-a pierdut viaţa tocmai din cauza nesăbuinţei mele. - A murit pe câmpia aia roşie? Cea pe care ai pictat-o cu lumină pe navă?

182

Amanda Quick

Poate că nu era ea Armoniană, dar erau momente când domniţa asta avea o intuiţie periculos de precisă. - S-a prăbuşit când încerca să răspundă la un semnal SOS, Intr-o furtună de nisip. Pe QED, nici un aparat de zbor nu are cum să supravieţuiască unei asemenea furtuni. Singurul lucru pe care poate să îl facă un pi­ lot e să fugă de ele. Dar Jeude nu a fugit. Severance îşi dădu seama că, sub pătură, îşi strânsese pumnul. Cu un efort de voinţă, se obligă să-şi întindă înapoi pal­ ma. Fred a scăpat cu viaţă. Echipa de salvare l-a găsit înfăşurat pe piciorul lui Jeude. Nava era distrusă, toată zona era presărată cu bucăţi din fuzelaj. N-au mai găsit toată încărcătura. - îmi pare foarte rău, Severance. -Ştiu . Nu se îndoia nici cât negru sub unghie de sin­ ceritatea vorbelor ei. Compasiunea Cidrei era la fel de reală ca şi priceperea la Dansul Lunii şi al Oglinzilor. Blândeţea şi lumina erau fundamentul puterii ei. îşi alungă sentimentul de nostalgie gândindu-se la această imagine paradoxală. Dar s-a întâmplat demult, Cidra. Mai bine nu-ţi spuneam nimic. Se frecă la ochi, ostenit, dându-şi seama că nu mai vorbise de mult despre Jeude, cu nimeni. Cidra nu insistă. Mâna i se retrase în sacul ei de dor­ mit, după care tânăra se întoarse pe spate, privind fix plafonul jos al cortului. în noapte răsună alt păcănit venit de undeva de departe, iar un mic ţipăt străpunse aerul, în apropierea taberei. - Overcash are dreptate. Renaissance e o planetă oa­ recum copleşitoare, rosti Cidra încet. - Ţi-e frică? -N u , bineînţeles că nu. Am înţeles ce mi-ai spus cu sistemele de siguranţă, cu deflectoarele şi tot. Nu am de ce să-mi fac probleme. -C idra... -Păcat că n-au găsit ceva care să blocheze măcar o parte din zgomotele activităţii nocturne, totuşi. E foarte greu să dormi, cu atâta gălăgie în jur, prin junglă.

Dulce Armonie

183

Severance rosti din nou: - Cidra. încă o dată, Cidra îl ignoră. - Sper că lui Fred o să-i placă timpul petrecut la Desma. în mod clar, îi place de ea. Dar o să aibă un şoc teribil dacă intră în laborator, nu-i aşa? Severance desfăcu sacul său de dormit. - Cidra, hai aici cu mine! E loc suficient pentru două persoane. Ea îşi întoarse rapid capul spre el. - Severance, nu, nu cred că ar fi o idee prea bună. într-o anumită privinţă, era de acord cu ea. Dar nu-şi putea petrece toată noaptea asaltat de tensiunea care îi emana din fiecare por. -A tunci relaxează-te! N-o să-ţi smulg pantalonii de pe tine. Nu vreau decât să-ţi ofer puţină alinare şi calm. - Nu sunt un copil! - Te-a ţinut cineva în braţe până adormeai când erai mică? De cealaltă parte a cortului nu se auzi nimic. - Armonienii nu se ating, spuse ea după câteva clipe, decât atunci când sunt într-o stare de comunicare tele­ patică totală. Părinţii mei nu au putut niciodată să aibă o astfel de legătură cu mine. Severance îi ascultă această explicaţie precaută, după care întinse mâinile şi îi desfăcu sacul de dormit. - Hai aici, Cidra! O să te ţin în braţe până adormi. - Zău aşa, Severance, nu e nevoie. Mă simt bine aşa. Bărbatul se ridică în capul oaselor şi o trase cu blân­ deţe din sacul ei de dormit. Iniţial, Cidra se împotrivi slab, după care, cu mişcări precipitate, se strecură în celălalt sac de dormit, ghemuindu-se lângă corpul lui. Rămase nemişcată preţ de câteva clipe, după care Seve­ rance o simţi cum începe să se relaxeze. Păcănitul înde­ părtat al carapacei unui zalon se auzi din nou, însă, de data aceasta, Cidra nu mai tresări.

184

Amanda Quick

Războinicii aceia masivi îşi continuară bătălia în întuneric, dar încet-încet, Cidra reuşi să îi ignore şi să alunece intr-un somn binefăcător. Ceva mai târziu, când fu absolut sigur că feme­ ia din braţele lui adormise, Severance îşi permise să o cuprindă într-o îmbrăţişare mai intimă. Mâna îi alunecă spre sânul ei şi rămase acolo cât Severance căscă cu poftă. Ii plăcea să o simtă cuibărită aşa, cu fesele ei tari lipite de coapsele lui. îi plăcea modul relaxat în care dormea, în sfârşit. îi dădea o senza­ ţie de bine să vadă că se încredea în el, chiar dacă doar la un nivel subconştient. Cidra era atât de preocu­ pată de încredere, atât de convinsă că nu putea să stabi­ lească o astfel de relaţie cu un bărbat decât dacă devenea o Armoniană... Dar Cidra nu se născuse să fie Armoniană. Seve­ rance ştia asta cu o siguranţă care răzbătea ca o văpaie de undeva din adâncul lui. Se întreba oare cât avea să-şi continue căutarea ei fără rost. Nu-i stătea în fire să se re­ cunoască înfrântă. Singurul lucru care ar fi făcut-o să îşi schimbe obiectivul era să se răzgândească de una singu­ ră. Iar asta, la cât o cunoştea el, nu prea era probabil să se întâmple. Era o femeie încăpăţânată. îşi permise luxul de a-şi lipi palma de sânul ei şi se hotărî că şi el putea să fie la fel de încăpăţânat ca ori­ ce Armoniană falsă. Cu acest gând, Severance aţipi în sfârşit şi el. A doua zi dimineaţă, ceea ce-1 trezi nu fu păcănitul zalonilor sau ţipetele vreunui alt denizen din junglă, ci sunetul unor voci omeneşti şi zumzăitul unui glisor pe apă. Pentru o clipă, Severance rămase nemişcat, gândindu-se cam care erau şansele ca alt glisor să fi ajuns pe acest afluent printr-o simplă coincidenţă. Erau foarte mici. Din ce i se spusese lui, de-a lungul cursului acestui afluent nu se afla decât tabăra de campanie a ExcellEx,

Dulce Armonie

185

iar Overcash era singurul pilot de glisor care se ocupa de aprovizionarea ei. îşi trase rapid pantalonii. Glasul lui Overcash răsună peste apă, intr-o invitaţie binedispusă: - Hei, hai pe mal la o cană de cafeldă fierbinte! Toc­ mai ne pregăteam să luăm gustarea de dimineaţă. - Sună bine, veni şi răspunsul. Trag la mal. Când auzi glasul care răspunse, Severance întinse mâna către tocul unde avea arma cu impulsuri. - Severance? Somnoroasă, Cidra clipi de câteva ori şi îşi ridică ochii spre el. E vreo problemă? - Deocamdată, nu. Termină de prins teaca armei pe coapsă şi ieşi din sacul de dormit. -A tunci de ce...? - Racer e aici. - Racer! Tânăra se ridică în şezut, speriată. Avea chipul îmbu­ jorat, coada pe jumătate despletită şi se uita fix la el, ulu­ ită. Severance îşi dori să fi avut libertatea de a se băga înapoi în sacul de dormit cu ea şi să poarte o discuţie intimă despre puterile de alinare ale atingerii altcuiva. Dar asta nu era o opţiune în momentul de faţă. - A naibii coincidenţă că are drum pe acelaşi râu cu noi. Nu am încredere în el nici să-l trimit în celălalt capăt al sistemului, cu taxele poştale plătite cu tot. Severance ieşi în lumina zorilor şi descoperi că Ra­ cer era deja pe mal, iar glisorul său se clătina uşurel în spatele său, pe apă. Ochii albaştri-verzui ai bărbatului se aţintiră asupra lui Severance, când îl văzu ieşind din cort. - Ai avut o noapte reuşită învăţând-o şmecherii noi pe Armoniană, Severance? Racer zâmbi şi ridică arma cu impulsuri pe care o avea în mână până ajunse să fie îndreptată către pieptul gol al lui Severance. Poate că, până se termină tărăşenia asta, o să am şi eu ocazia să-i predau nişte cursuri aprofundate. Dar... momentan, trebuie să te rog să laşi arma jos, Severance. Am nişte treburi de rezolvat. Ştii tu, treburi de mercenariat.

186

Amanda Quick

capitolul 10 -C e , Overcash? Bugetul de mercenariat al ExcellEx nu mai e suficient de mare pentru tine? Crezi că Racer o să te plătească mai bine? Să ştii că o să ai o surpriză. Racer nu e omul pe care să te bazezi, crede-mă pe cuvânt! Ştiu din proprie experienţă. Din cort, Cidra asculta şocată glasul calm şi dispre­ ţuitor al lui Severance. împinse deoparte partea supe­ rioară a sacului de dormit uşor ca puful. în timp ce se chinuia să-şi pună cizmele grosolane care veniseră la pachet cu noua ei ţinută, îi putea auzi foarte clar pe cei trei. Glasurile lor aspre şi încordate păreau infinit mai ameninţătoare decât zgomotele dimineţii în junglă. - Tacă-ţi gura, Severance, interveni Racer. O să facem nişte afaceri, atâta tot. După aia o să te lăsăm liniştit. Unde sunt senzorii, Overcash? - în cala glisorului. - Scoate-i şi încarcă-i pe glisorul cu care am venit eu. - Dar de ce? Overcash părea chiar confuz. Credeam că o să ne întoarcem cu amândouă glisoarele. - Am schimbat puţin planul. Severance interveni, pe un ton calm. - Da, aşa face mereu, Overcash. De obicei, schimbări­ le de plan pe care le face Severance îi cam lasă pe ceilalţi cu fundul în baltă. -Ţi-am zis să-ţi ţii fleanca, Severance. Cheam-o pe Sfânta aia mică afară din cort. Nu poţi s-o ţii ascunsă acolo la nesfârşit. Cidra deja ieşea prin deschizătura circulară, cu închi­ dere asemănătoare diafragmei irisului. începu să vor­ bească cu foarte mare blândeţe. - Sunt aici, Racer. Nu e nevoie să ridici tonul. -S ta i pe loc, Cidra, îi ordonă Severance fără să se întoarcă să o privească. Nu te apropia mai mult de atât. Supusă, Cidra se opri, cântărind întregul tablou cu o privire rapidă. Overcash tocmai transfera cole­ tul cu senzori ExcellEx de pe glisorul său pe o a doua

Dulce Armonie

187

ambarcaţiune, care fusese legată lângă el. în timp ce el muncea de zor, Cord Racer ţinea o armă cu impulsuri aţintită către Severance. Arma cu impulsuri pe care o avusese acesta din urmă asupra lui nu mai era în tocul ei. Racer io luase. Postura lui Severance avea relaxarea lui obişnuită. Dacă ar fi avut un scaun în apropiere, probabil că s-ar fi aşezat liniştit, răşchirându-şi membrele în poziţia sa caracteristică. Doar doza de dispreţ din mina lui îi arăta că era, totuşi, încordat. Dar Cidra îi simţi furia ţinută în frâu atât de clar încât, pentru o clipă, fu aproape convinsă că îi citise gândurile. Era o senzaţie deconcertantă. Racer îşi arăta încordarea într-un mod mult mai evi­ dent. Aceasta îi radia efectiv din corp, cum stătea cu faţa la Severance. Avea pleoapele încordate şi ţinea arma cu impulsuri mult prea strâns. Când privirea i se duse trecător către Cidra, aceasta îşi dădu seama că deja o clasificase ca neprezentând vreo ameninţare. Ştia că, în mintea lui, fusese catalogată ca o „Armoniană inofen­ sivă“. Iar adevărul era că, în momentul de faţă, chiar se simţea inofensivă. Frustrarea trezită de această sen­ zaţie fu suficient de puternică să-i alunge o parte din frică şi să aducă în locul ei furie. Dar, cum stătea tăcută lângă cort, Cidra îşi ţinu toate emoţiile ascunse în spa­ tele unei faţade senine. - O să rezolvăm lucrurile scurt şi la obiect, Severance, rosti Racer. N-aş vrea să-ţi ocup prea mult din preţiosul tău timp. O să ai nevoie de el ca să încerci să ieşi din jungla asta pe picioarele tale, până la apus. Overcash termină de transferat marfa şi sări pe mal. -N-are cum să iasă din junglă pe jos până la lăsarea serii. Ieri am avut grijă să mergem suficient cât poate doar un zalon să reuşească să răzbată pe jos de aici. Vrei să dărâm corturile? -Nu-i nevoie, răspunse Racer. Oricum n-o să îl ajute prea mult. Sunt blindate, dar uşoare, aşa că n-au cum să facă altceva decât să-l ferească de roiurile de bandini.

188

Amanda Quick

Plus că nu vreau să mai pierdem vremea. Oricum, deja am irosit prea multă. Severance se uită la el cu un interes amuzat. - Aia din Lovelorn erau oamenii tăi? Cei care s-au dat drept gardieni de la autoritatea portuară? Racer ridică din umeri. - Doi incompetenţi. Dar n-am avut timpul necesar să pot să-i aleg pe sprânceană. Quench s-a pus în mişcare neaşteptat de rapid când te-a angajat pe tine să trans­ porţi senzorii. Eu mă aşteptam să mai stea câteva zile. Aşa, abia am aflat în timp util să fac o încercare să pun mâna pe ei. Chiar aş vrea să ştiu ce le-ai făcut amărâţilor ălora, Severance. Când, în sfârşit, i-am găsit, nu puteau nici să lege două cuvinte. -A r fi trebuit să le spui că să urce la bordul navei mele neinvitaţi n-avea să fie o chestiune atât de simplă. -A m crezut c-o să poată să se descurce. Mai ales că tu alergai prin Lovelorn, încercând să mai încasezi ceva credite de la alt client. Un curier eficient ca tine n-avea cum să reziste ispitei de a mai pune mâna pe încă un colet, nu? Severance dădu aprobator din cap. -C h iar îmi puneam ceva întrebări despre expediţia aia din Lovelorn. Mai ales ieri, când n-am reuşit să dau de omul care, din ce mi se spusese mie, aştepta coletul ăla cu sufletul la gură. - Ei, e greu să găseşti ajutoare, rosti lent Racer, lun­ gind vocalele. Şi parcă situaţia devine din ce în ce mai tristă. Nici cu renegatul pe care l-am tocmit s-o înhaţe pe Cidra seara trecută n-am avut mare noroc. După ce am făcut cunoştinţă cu ea la Vampiru’, mi-a venit ideea că ar putea fi un jeton de sardit uşor de obţinut. Mă gândeam că, dacă punem mâna pe ea, ai fi mai deschis la ideea unei mici negocieri. Pentru o clipă, Cidra simţi că tot autocontrolul i se spulberă. - Bărbatul din laborator era tocmit de tine? Cel care a lovit-o pe Desma?

Dulce Armonie

189

Racer îi aruncă o privire scurtă, crispată. -Ţ in ta nu era Desma. Dar s-a gândit că avea să se ducă imediat în laborator când urma să audă alarma de la aparatură. Ideea era ca tu să fi rămas singură în casă. Şi-apoi, era floare la ureche să te ia pe sus. -D a r ea s-a dus în laborator după Desma, rosti Severance. Racer ridică din umeri. -T o t ar fi mers, dacă una dintre gângăniile alea pe care Desma le ţine acolo n-ar fi scăpat din cuşcă. Din ce mi-a zis Payne, a avut noroc că a scăpat cu viaţă. De data asta, am zis că mai bine fac lucrurile cu mâna mea. Clienţii mei încep să-şi piardă răbdarea. -N ici nu mă mir, murmură Severance. Ai ratat de două ori. Ce te face să crezi că de data asta o să ai mai mult noroc? - în cazul în care nu ai observat, Severance, azi noro­ cul e de partea mea. Asta mulţumită unor pregătiri în avans. Racer i se adresă lui Overcash peste umăr: Glisorul cu care am venit e gata de plecare? - Totul e pregătit. Stai să iau deflectoarele. -N u , le lăsăm aici, ca şi corturile. Ecranele au fost deja folosite toată noaptea, nu? - Da, dar... - Atunci nu mai au energie decât pentru câteva ore. Fără celulele de energie ale glisorului, n-are cum să le reîncarce. - Ş i ce-o să facem cu glisorul cu care am venit eu? întrebă Overcash. - O să sufere un accident grav. Şi exact asta o să arate şi toată scena asta de aici peste câteva zile. Un accident nefericit, deşi deloc neobişnuit pentru Renaissance, pe râu. Glisorul s-a scufundat, iar membrii echipajului au rămas pe mal, cu echipamentele lipsite de energie. Până când o să se aventureze vreun alt glisor hăt-până aici, n-o să mai rămână mare lucru. Renaissance o să aibă ea grijă să ne termine treaba. - Eşti un netot, Racer, rosti Severance plictisit.

190

Amanda Quick

Overcash îşi mută greutatea de pe un picior pe al­ tul, neliniştit, cu chipul său dur încreţindu-se într-o încruntă tură. - Nu ştiu ce să zic, Racer. Poate-ar fi mai bine să ne asigurăm că e totul rezolvat până plecăm. Racer refuză cu o mişcare din cap. - Este prea mare posibilitatea să treacă vreun alt glisor pe aici în câteva zile. Dacă folosim arma cu impulsuri, rămân dovezi. Şi-n ultima vreme am auzit prea multe despre renegatul ăla... Quench, care conduce ExcellEx. încearcă să-şi construiască o reputaţie de director de companie care are grijă de oamenii lui. Dacă aude că pi­ lotul de poştă pe care l-a ales el personal a fost împuşcat în timp ce încerca să livreze senzorii, o să ceară să se facă o anchetă. Şi începe să devină suficient de important încât să poată forţa autorităţile să se pună în mişcare. Pe toţi Sfinţii, e-n stare şi să scoată bani din buzunar pentru asta, dacă se enervează. Nu, trebuie să pară un accident. Dinspre junglă răzbătu un cârâit înfricoşător, urmat de ţipătul unei creaturi care sigur fusese muşcată. Racer schiţă un zâmbet. Hai să ne urnim, Overcash! Nu lăsăm nimic la voia întâmplării. Nimeni nu supravieţu­ ieşte unei nopţi petrecute în jungla de pe Renaissance fără echipamente de protecţie. Până dimineaţă, totul o să fie rezolvat. Overcash nu părea convins, dar era evident că nu avea să-l contrazică. Se întoarse şi urcă la bordul celui de-al doilea glisor cu un salt şi se pregăti să dezlege parâmele. O pereche de ochi de dracon ieşiră o clipă din apa râului, ca şi cum bestia ar fi fost curioasă, după care dispărură din nou, fără să lase în urmă nici măcar o undă. Severance îl studie pe Racer ca şi cum l-ar fi privit la microscop şi nu i-ar fi plăcut deloc ce vedea. - Crezi că de data asta o să reuşeşti? - Mai mult ca sigur, răspunse Racer aspru.

Dulce Armonie

191

- Poate că da, poate că nu. Severance avea aerul unui om pentru care evenimentele din jurul lui prezentau doar un interes moderat. - Ştii ceva? rosti Racer, cu ochii aţintiţi de data aceas­ ta asupra Cidrei, care stătea în continuare nemişcată în faţa cortului. O să-ţi fac o favoare. O s-o iau pe Cidra cu mine. Tânăra tresări, simţindu-şi măruntaiele îngheţând. -N u. Severance îl studia pe Racer. - Şi ce-o să faci? O s-o arunci în fluviu după ce ţi-ai făcut poftele cu ea? Ar putea la fel de bine să rămână cu mine. Racer rânji, simţind că, pentru prima oară, el deţinea controlul întregii situaţii. Profită de ocazie, făcându-i semn Cidrei cu arma. -T reci pe glisor, Cidra. Nu vrei să rămâi aici, crede-mă! Una din bestiile alea din junglă o să-l servească pe căpitanul tău la cină, iar tu o să devii desertul, dacă stai aici. -N u , spuse din nou Cidra. Ochii i se duseră către Severance, căutând ceva susţinere, însă acesta nu zise nimic, ba chiar părea aproape gânditor. Rămân aici, in­ sistă ea. - Este o Armoniană, Racer. Dacă persoanele potrivi­ te află că i-ai făcut vreun rău, o să ai de dat socoteală, ştii bine. - S-ar putea să nu fie nevoie să mă descotorosesc de ea, medită Racer cu voce tare, dacă are suficientă minte cât să-şi ţină gura. Ce zici, Otanna! Rosti această titula­ tură formală în batjocură. - Nu înţeleg. Tonul Cidrei era detaşat, însă inima îi bătea mult prea tare, iar palmele, pe care le ţinea împre­ unate în faţă, într-o postură senină, erau umede de su­ doare. Situaţia asta era îngrozitoare precum înfruntarea intrusului din laborator.

192

Amanda Quick

-B a sigur că înţelegi. Armonienii se pricep de mi­ nune să înţeleagă, nu-i aşa? De asemenea, îşi ţin pro­ misiunile cu sfinţenie. O să te iau cu mine. La finalul călătoriei, o să ai de ales: fie-mi dai cuvântul tău de Armoniană că o să păstrezi tăcerea legat de ce s-a întâmplat în dimineaţa asta aici şi o să te urc pe următoarea navă comercială spre Clementia, fie refuzi şi te arunc în apă, să te sfâşie draconii. - Dar de ce nu mă laşi pur şi simplu aici, cu Severance? -Pentru că simplul gând că o să-mi încălzeşti patul preţ de câteva nopţi o să-l roadă pe dinăuntru. Vreau să-i dau un subiect de gândire cât aşteaptă ca ecranele deflectoare să rămână fără energie. Cidra înţelese. Racer credea că ea şi Severance erau amanţi. Credea că se putea folosi de ea pentru a-i ră­ suci cuţitul în rană lui Severance. In momentul acela, îşi dădu seama că între cei doi era ceva mult mai grav decât păruse iniţial. Acest gen de ură era una veche. Se cutremură şi, instinctiv, făcu un pas mai aproape de Severance. - Du-te cu el, Cidra! Fu uluită de tonul blând cu care Severance îi dăduse acest ordin. -N -o să mă duc cu el. Lucrez pentru tine. Rămân aici. -C idra, cu el ai o şansă de supravieţuire. Profită de ea. -N u. Overcash mârâi: -C â t o să stăm aici, să facem conversaţie de salon, Racer? - Nu mai stăm, gata! Ridică uşor arma cu impulsuri. Treci la bordul glisorului, Cidra, altfel îi fac felul lui Severance şi terminăm tot. Era în stare să o facă. Cidra se uită în ochii lui şi îşi dădu seama că îl provocase cât se putuse de mult. Dacă mai zicea ceva, Severance avea să fie ucis. N-ar fi avut

Dulce Armonie

193

la dispoziţie nici măcar orele acelea până la lăsarea nopţii pe care i le puteau oferi ecranele deflectoare. De când se ştia, fusese învăţată să analizeze orice situaţie şi să reacţioneze raţional. Fără să mai rostească vreun cuvânt, trecu pe lângă Severance şi porni spre glisor. Racer se relaxă vizibil, cu o lumină de satisfacţie în ochi. -Auzi mereu că Armonienele sunt deştepte. O să fie interesant să văd şi cum sunt în pat. Următoarele câteva nopţi o să fie distractive. Să te gândeşti la asta cât aştepţi ca deflectoarele să rămână fără curent, Severance. -Ş tii ce-o să se întâmple dacă scap cu viaţă de-aici, nu-i aşa, Racer? întrebă Severance foarte încet. - Ştim bine amândoi că n-o să scapi cu viaţă, aşa că nu e cazul să ne facem griji în privinţa asta. Dacă aş fi în locul tău, Severance, eu nu mi-aş mai pierde vremea cu ameninţările şi-aş începe să calculez cât o să mai ţină deflectoarele alea fără să fie reîncărcate. Mergând cu spatele, Racer se retrase către ambarcaţiune, menţinând arma cu impulsuri aţintită asupra lui Severance. Când ajunse la bord, Overcash dezlegă şi ultimele parâme care ţineau glisorul pe loc şi intră în cabină. Cidra stătea la pupa, cu ochii aţintiţi asupra lui Se­ verance. Celulele de energie ale ambarcaţiunii se treziră la viaţă cu un zumzet. Rezervoarele de curent se aprinseră, lucind verde lângă ea, în partea din spate a glisorului. Se simţea îngheţată pe dinăuntru şi din­ spre stomac i se ridicau valuri de greaţă. Când Severance îi întâlni privirea şi îi zâmbi uşor, avu o senzaţie ciudată, un fel de usturime în spatele globilor oculari. Îşi strânse mai tare mâinile, pe care le ţinea în conti­ nuare împreunate în dreptul taliei. - Stau eu la manetă, rosti Racer, când glisorul se des­ prinse de mal. Următoarea surpriză trebuie programată cu mare atenţie. Când Overcash ieşi din cabină, îşi băgă arma cu impulsuri înapoi în toc. Cidra se încordă, văzând că glisorul se îndepărtă mai mult de mal. Severance se întorcea către cort. Nu părea

194

Amanda Quick

să se grăbească, dar Overcash se încruntă şi duse mâna la propria armă cu impulsuri. Lumina de pe mânerul armei se aprinse, roşie ca focul. - Ce face? - Nu poate să facă nimic, îi spuse Racer din cabină. -S ă ştii că mie nu-mi miroase deloc a bine chestia asta. -N ici nu trebuie. în câteva minute, glisorul o să se ducă la fund şi, cu el, o să dispară şi orice şansă ca Severance să scape de aici întreg. Cidra ascultă acest schimb de replici, conştientă că, în stilul caracteristic Lupilor, cei doi consideraseră au­ tomat că ea nu avea cum să reprezinte o ameninţare. Şi chiar aveau dreptate. Nu putea nici măcar să spere că ar fi putut să-şi folosească Dansul Lunii şi al Oglinzilor pe amândoi în acelaşi timp. Nu când fiecare dintre ei avea câte o armă cu impulsuri. Dar, pe de altă parte, nu erau atenţi la ea, iar aceasta era singura ocazie pe care avea să o aibă. Se apropie subtil de balustrada înaltă a glisorului. Ar fi fost mai bine dacă ar fi putut să îşi dea jos cizmele, dar nu se putea. - A dispărut! strigă Overcash. Cred că a intrat în cort. Nu pot să văd ce face! - Ei, asta sigur o să-l facă să iasă în mare grabă. Racer apăsă butonul de pe micul dispozitiv pe care îl ţinea în palmă. Uită-te cu atenţie! Ţi-am căptuşit bine barca, Overcash, înainte să pleci din Try Again. Urmă un muget înăbuşit. Glisorul pe care-1 lăsaseră lângă mal păru să se cutremure din toate încheieturile, după careAimplodă cu un scârţâit îngreţoşător de diazit şi metal. încet, dar ireversibil, ambarcaţiunea se moto­ toli cumva, strângându-se, şi se scufundă. Cidra nu mai aşteptă nici o clipă. Aceasta era cea mai bună ocazie pe care avea să o aibă. Overcash se holba, fascinat, la glisorul distrus când Cidra se aruncă peste bord. Aceasta se lansă pe o traiec­ torie curbă, puţin înaltă, dorind să evite să se scufun­ de mai mult decât era absolut necesar. Ultimul lucru

Dulce Armonie

195

pe care şi l-ar fi dorit era să intre mai adânc în apă. în urmă, auzi parţial strigătul scandalizat ieşit de pe buzele lui Overcash. - A sărit în apă! - Las-o-ncolo, îi răspunse Racer, pe acelaşi ton. E ca şi moartă. - Ce căţea! Overcash ridică arma cu impulsuri. Cidra ajunsese la suprafaţa apei şi îşi mişcă puternic braţele, hotărâtă să ajungă la mal. Principala ei grijă era ca nu cumva apa aceea mâloasă, stătută să îi intre în gură. Mişcările îi fură stăvilite de ordinul strigat de Se­ verance. - Cidra, nu mai înota! Pluteşte, pe toţi Sfinţii! Pluteş­ te, atâta tot! Să nu creezi vreun val. Să nu scoţi nici un sunet. Doar menţine-te la suprafaţă! Tânăra se supuse, bucurându-se că cizmele ei grele păreau a pluti destul de bine. Cu uşurinţa câştigată în ani de antrenament, se lăsă să plutească în timp ce se întorcea spre mal, pentru a-1 vedea pe Severance. Nu observă dacă era acolo sau nu; în loc de asta, privi­ rea ei întâlni o pereche de ochi malefici aflaţi între ea şi mal. Un dracon înota către ea. Nu simţise nicicând o astfel de teroare în stare pură. Numai instinctul o mai făcea să îşi mişte braţele uşor, larg în dreptul taliei. Aceste mici mişcări erau de ajuns pentru a o menţine la suprafaţă. Dar, pe lângă spaima care o cuprinse când draconul se apropie, înecul părea o alternativă plăcută. încă nu putea vedea altceva din el decât ochii, dar simţea prin apă că bestia care se apropia de ea avea un corp imens. Şi mai îngrozitor, îi simţea foamea continuă, de ne­ potolit. Draconul nu era sigur încă dacă reprezenta o potenţială masă şi, vag, Cidra îşi dădu seama că asta se întâmpla probabil pentru că plutea la suprafaţă, ca un buştean, în loc să se comporte ca o pradă obiş­ nuită. O altă pereche de ochi ieşi la suprafaţă în partea dreaptă. Voia să se lase în voia panicii şi să se termine totul odată. Orice era mai bine decât ca acei doi draconi

196

Amanda Quick

să înceapă să-i guste braţele şi picioarele. Poate că nici n-aveau să se deranjeze cu o îmbucătură de probă. Poate că unul dintre ei avea să o devoreze dintr-o singură în­ ghiţitură. Şi totuşi, plutea, vag conştientă de faptul că Overcash se agita pe puntea glisorului. Racer nu pusese ambarcaţiunea în mişcare încă. O ţinea în aer, în urma Cidrei, iar aceasta ştia că el şi Overcash aşteptau să vadă cât avea să le ia draconilor să o atace. - O să trag în ea, să sângereze niţel, anunţă Overcash. Aşa o să se termine totul mult mai repede. Stând drept la pupa glisorului, ridică arma cu impulsuri şi o aţinti asupra trupului Cidrei. Atenţia amândurora era aţintită asupra tinerei şi a draconilor. Nici unul nu îl observă pe Severance care trecu pe lângă cort, având în mână arma cu impulsuri pe care o avusese sub el toată noaptea. O aţinti către Overcash şi apăsă uşor trăgaciul. In spatele ei, Cidra auzi un ţipăt de bărbat. O se­ cundă mai târziu se auzi cum ceva greu căzu în apă, iar draconii se puseră în mişcare cu o viteză ameţitoare. Tânăra închise ochii, aşteptând ca ororile acelea să o atace. Doi ochi trecură la câţiva centimetri de ea, iar pe picior simţi atingerea fugară a unui trup imens, solzos. Dar nici urmă de durere, de sfâşiere. O altă pereche de ochi pluti pe lângă ea, ignorând-o. Cidra nu avea de gând să-şi pună întrebări acum. Folosindu-şi toată puterea pentru a-şi menţine corpul cât mai la suprafaţă, începu să înoate din nou către mal. In spatele ei se auzi încă un ţipăt, dar Cidra nu se opri să se uite în direcţia respectivă. Auzi o serie de plescăituri determinate de o agitaţie deosebită în râu şi, uşor mai puternic, zumzăitul glisorului care era setat rapid pe cea mai mare treaptă de viteză. Malul părea foarte îndepărtat. în secunda următoare, Severance era lângă ea, mer­ gând prin apă şi întinzându-i mâna. O prinse de înche­ ietură şi o trase restul distanţei până pe uscat. Când o

Dulce Armonie

197

trase pe mal, lângă el, Cidra ar fi vrut să ţipe din toate puterile.^ Automat, se întoarse să vadă ce se întâmpla în apă. întrezări o formă uriaşă, de-a dreptul grotescă, care părea să fie alcătuită numai şi numai din rânduri de dinţi. Iar în fălci avea ceva, ceva care cândva fusese un om. - Nu te uita! Severance o obligă să-şi lipească faţa de umărul lui. O să se termine totul în câteva secunde. Doar nu te uita. Cidra rămase, cutremurându-se, în strânsoarea bra­ ţului lui, încercând să nu se gândească la ceea ce vă­ zuse şi, mai ales, la faptul că trupul acela mutilat şi sfâşiat de fălcile acelea groaznice ar fi putut fi chiar ea. In depărtare, zumzetul glisorului se auzea din ce în ce mai slab. - Racer a plecat, reuşi să îngaime, cu răsuflarea tăiată, mai mult ca să spună ceva decât din alt motiv. - Ei, părăsirea prietenilor când sunt la ananghie este punctul lui forte. Nu că ar fi putut face mare lucru pen­ tru Overcash. Odată ce simt gustul sângelui, nimic de pe planeta asta n-ar fi putut să-i oprească. -Voia să mă împuşte. L-am auzit spunând că voia un pic de sânge, ca să se termine totul mai repede. -Avea dreptate. - Şi tu l-ai omorât ca să nu mă împuşte, rosti ea, cu faţa în materialul umed al cămăşii lui. Nu era sigură ce o uluia mai mult, faptul că Severance îl omorâse pe Over­ cash sau faptul că Overcash fusese dispus să o omoare pe ea. Era de-a dreptul năucită. Severance ezita. - L-aş fi împuşcat şi dacă nu ar fi încercat să te răneas­ că. Aveam nevoie de ceva care să devină pradă pentru draconi. încă un minut sau două şi s-ar fi hotărât că, până la urmă, erai numai bună de mâncat. - Oh! Pur şi simplu nu ştia ce altceva să spună. -A ş fi preferat să-l împuşc pe Racer, să cadă el în apă, dar nu reuşeam să-l ţintesc din cauza locului unde stătea. Overcash era mereu în faţa lui.

198

Amanda Quick

Sunetele acelea îngrozitoare de agitaţie la suprafaţa apei se potoliră. încet, temându-se în continuare să se întoarcă şi să se uite spre apă, Cidra îşi înălţă faţa. îşi dădu seama că se sprijinea cu totul de Severance, căutându-i puterea. - S-a terminat, spuse în şoaptă. - Ba nu, răspunse el, dându-i drumul cu blândeţe să o privească în ochii marcaţi în continuare de spaimă, de-abia acum începe. De ce ai sărit în apă, Cidra? - N-am avut de ales. Nu puteam să plec cu el. -Exista posibilitatea să creadă că eşti intr-adevăr o Armoniană şi s-ar fi putut să te lase să pleci, într-un fi­ nal, dacă i-ai fi promis că aveai să-ţi ţii gura. - Ceea ce n-aş fi făcut niciodată, aşa că nu are rost să vorbim despre asta, nu-i aşa? -C idra... - Opreşte-te, Severance! Se desprinse de el, continu­ ând să se uite oriunde, numai spre râu nu. Nu am putut să plec cu el şi cu asta basta! Bărbatul îi atinse obrazul, iar Cidra îi simţi degetul aspru pe pielea ei udă. - Violul nu ar fi fost o condamnare la moarte, Cidra. Mă tem că jungla e mai necruţătoare de atât. în sufletul ei răbufni un val de furie sălbatică. - Ba da, ar fi fost o condamnare la moarte. Ar fi tre­ buit să mă omoare înainte să poată să mă posede. Nu ai auzit că mai bine moartea, decât dezonoarea? Severance o măsură din priviri. - Nu în ultima vreme. -A r fi fost umilinţa supremă să mă supun individului ăluia ca să-mi salvez viaţa după ce te-a lăsat aici, să mori. Şi ar fi fost o dezonoare la fel de mare să îi dau cuvântul meu că nu o să le spun autorităţilor ce s-a întâmplat. -Asta-i o atitudine cam exagerată, având în vedere situaţia. -S u n t angajata ta, Teague Severance. Ai uitat de contractul nostru? Am depus un jurământ de loialitate faţă de Severance Pay Ltd. şi ar fi însemnat să-mi trădez

Dulce Armonie

199

jurământul dacă l-aş fi lăsat pe Racer să se folosească de mine. Nu voia decât să-ţi provoace mai multă suferinţă, ştii bine, îi explică tânăra, vorbind pe un ton mai scă­ zut. Şi te-ar fi deranjat foarte tare. Nu pentru că aş fi fost amanta ta, ci pentru că te simţi responsabil pentru mine. Din câte mi-am dat seama, Racer nu a înţeles că nu sunt decât angajata ta. - In ultima vreme, şi eu am avut probleme să înţeleg asta. Severance întinse braţele şi îşi împreună palmele peste ceafa Cidrei. O trase aproape şi o sărută cu o as­ prime grăbită care trăda tensiunea pe care o ascunsese atât de bine pe parcursul tuturor peripeţiilor din di­ mineaţa respectivă. Dulce Armonie din Ceruri, Cidra Rainforest... In toată viaţa mea n-am fost aşa de speriat ca atunci când am văzut draconul ăla dându-ţi târcoale. Să nu-mi mai faci aşa ceva niciodată... niciodată, auzi? Cidra schiţă un zâmbet confuz când îi dădu drumul. - O să am grijă să nu mă duc la înot în viitorul apropiat. Severance se uită fix în ochii ei încă vreo câteva clipe bune, ca şi cum ar fi vrut să-i spună şi altceva. în loc de asta, îşi luă mâinile de pe ea şi porni spre cort. - Cred c-ar fi bine să mă pun în mişcare. Surprinsă, ea porni după el. - Ce-o să facem mai departe? Un zgomot de apă îm­ proşcată îi aduse aminte de cizmele ei ude. Cu mişcări atente, se aşeză pe solul ars şi le dădu jos, scuturându-le de apă. - Eu plec după Racer, rosti el din cort. -T e duci după el? Dar... Severance, el are un glisor. E deja departe de aici. - Are un glisor cu probleme, deşi poate că nu-şi dă seama de asta încă. O să dureze ceva până când celu­ lele de energie o să înceapă să se descarce. Severance reapăru afară, cu sacul său de călătorie în mâini. îl puse jos, se ghemui lângă el şi începu să-i treacă în revistă conţinutul. Cidra îl privea.

200

Amanda Quick

- De ce să i se descarce celulele de energie? - După ce l-am împuşcat pe Overcash, Racer s-a pus la adăpost în cabină. De unde stăteam, aveam motorul chiar în vizor. Şi am mai lansat câteva impulsuri. Una dintre celule se făcuse galbenă când glisorul s-a pus în mişcare. Asta înseamnă că rezerva de energie deja începea să scadă. Racer îşi va da seama ce se întâmplă când o să se mai calmeze şi o să apuce să-şi verifice pa­ noul de bord. - Şi ce-o să facă? - O să intre în panică, sper. Are tendinţa să-şi piar­ dă curajul când vede că îi scade grămada de jetoane de sardit. Şi mă bazez pe faptul că o să şi-l piardă şi de data asta. -Spui asta bazându-te pe experienţele pe care le-ai avut cu el în trecut? întrebă cu grijă Cidra. - Nu e prima oară când drumurile ni s-au întâlnit. - Mi-ai zis că a fost pe vremuri partenerul tău. Severance scoase o lamă subţire din lada de călătorie şi o strecură în centura sa. - Parteneriatul nostru a fost anulat în momentul în care m-a lăsat să mă lupt de unul singur pentru a scăpa dintr-o mlaştină cu nisipuri mişcătoare aici, pe Renaissance. Cidra luă o gură de aer. - A mai încercat să te omoare? - Nu chiar. Aveam de făcut o livrare într-o tabără de campanie care se ocupa de nişte operaţiuni în mlaştinile din nord. Sania cu care mergeam a avut nişte probleme. Pe planeta asta afurisită maşinăriile se strică mai mereu. Sania a început să alunece în nisipul mişcător cu noi la bord. Când ne-am dat seama ce se întâmpla, am reuşit să prindem un cablu de un copac. Planul era să ne ur­ căm pe el din sanie şi să scăpăm. Racer a urcat primul. Când a ajuns la copac, cablul s-a rupt. Tocmai se pregă­ tea să-mi arunce un altul când a văzut păianjenul ucigaş. Creaturile alea îşi fac veacul în mlaştini, iar acesta se hotărâse, din câte se părea, să vadă ce se întâmpla chiar

Dulce Armonie

201

deasupra cuibului lui. A apărut la suprafaţă chiar lângă sanie. E-o chestie mare şi urâtă, cu nişte cleşti care-ţi taie orice chef de viaţă. Racer imediat ce l-a văzut, că a şi rupt-o la sănătoasa. - Şi te-a lăsat acolo? - Cred că s-a gândit că oricum nu aveam şanse prea mari de supravieţuire. A ajuns în tabăra de campanie a companiei peste vreo câteva ore şi, cumva, a neglijat să le spună că mă lăsase singur, în sanie, chiar deasupra unei pânze a unui păianjen ucigaş. Cred că fusese pur şi simplu ocupat să se gândească la cât de bine se aranja­ seră lucrurile pentru el. Dintr-odată, ajunsese singurul proprietar al navei şi al întregului echipament. A fost destul de deconcertant pentru el să mă vadă intrând în tabără cam o oră după el. De atunci, am încercat să ne evităm unul pe celălalt. - Ş i cum ai scăpat de... păianjenul ucigaş? Cidra se chinuia să îşi clarifice în minte amintirea vagă a unei holo-înregistrări cu un păianjen uriaş. încă una dintre ororile care pe Renaissance erau la ordinea zilei. Chiar şi zonele sălbatice de pe Lovelady păreau de-a dreptul inofensive în comparaţie cu planeta aceasta. - E o poveste destul de scurtă. Când vine vorba de draconi şi de păianjeni ucigaşi, şmecheria e să le distragi atenţia cu o masă obţinută uşor. Cidra se cutremură. - Şi ce ai făcut să-i oferi altă pradă? -A m găsit o creatură la fel de rea şi de urâtă. Seve­ rance se ridică în picioare, după ce scosese mai multe obiecte de mici dimensiuni din sacul său de călătorie. -D a r n-ai găsit această... ăăă... momeală decât după ce ţi-ai ars palmele în pânza lui? - Da, în Renaissance ori te mişti repede, ori eşti ca şi mort. Lăsă sacul şi îşi verifică obiectele din bandulieră. - Plecăm deja? întrebă Cidra. - Eu plec. Tu rămâi aici. Femeia se ridică imediat, ca arsă. - Nu, Severance!

202

Amanda Quick

Chipul lui se îmblânzi. - O să fii în siguranţă. Deflectoarele au suficientă energie să reziste până la căderea nopţii. Iar eu o să mă întorc până atunci. Stai în perimetrul apărat şi să nu ieşi din el pentru nimic în lume. Ai înţeles? -Refuz să rămân aici de una singură cât tu circuli prin junglă! - O să mă ţin aproape de mal. Nu-ţi face griji, Racer n o să ajungă departe. Când o să-şi dea seama că celulele de energie se descarcă, o să aducă glisorul la mal, o să monteze nişte ecrane deflectoare şi o să ceară ajutoare. Iar eu am de gând să ajung la el cu mult timp înainte să şi le primească. -Nu-mi place deloc planul ăsta, rosti Cidra, cu o sin­ ceritate nedisimulată. -N ici mie nu-mi prea place beleaua în care ne aflăm. Dar, din moment ce eu sunt cel care ne-a bă­ gat în ea, aş face bine să încep să dreg busuiocul. Cu celulele de energie pe ducă, glisorul n-o să aibă sufici­ entă energie să mai plutească, dar tot mai poate să sus­ ţină deflectoarele şi o unitate de comunicaţie radio o bucată bună de timp. Eu pot să cobor cu glisorul în josul râului, spre tine, dacă e nevoie. Relaxează-te, din­ tre noi eu sunt cel îndemânatic, ai uitat? Porni spre ea, oprindu-se atât de aproape încât ar fi putut oricând să o atingă. Nu te uita aşa la mine, Cidra! O să fie totul bine. Chestia asta este vina mea şi o să am grijă să fie totul bine. - Dar nu e vina ta! - Eu sunt pilotul, eu sunt la comandă. Sunt preşedin­ tele companiei Severance Pay Ltd. Asta înseamnă că e treaba mea să rezolv mizeria în care ne aflăm. In plus, şi dacă aş vrea să deleg cuiva această responsabilitate, este totuşi o companie foarte mică. Nu văd pe-aici vreun vicepreşedinte pe care să-l trimit după Racer, deşi mi-ar fi tare util. - Sunt eu...

Dulce Armonie

203

- Tu ai făcut deja mai mult decât trebuia ca să aperi corespondenţa şi compania. Acum e rândul meu. O să mă întorc înainte să se dezactiveze deflectoarele. Ai în­ credere în mine? După ce a murit Jeude, am petrecut un an întreg pe-aici şi am ajuns să cunosc jungla asta foarte bine. Cidra îşi muşcă buza de jos, neajutorată, după care dădu din cap o singură dată. -A m încredere în tine, Severance. Şi chiar aşa era. Dacă nu se întorcea până ce deflectoarele aveau să se dezactiveze, urma să fie pentru că nu se putea întoarce. Iar ea nu voia să se gândească la această posibilitate. - Bine, atunci hai ne vedem înainte de lăsarea întunericului! - Ş i mai departe ce-o să facem? îl provocă ea. Dar, chiar când rosti aceste cuvinte, ştia că acceptase inevi­ tabilul. Severance nu avea de ales, trebuia să plece. Iar dacă ar fi luat-o cu el, n-ar fi putut să se deplaseze cu aceeaşi viteză şi eficienţă. -C ân d o să mă întorc, o să aduc glisorul şi nişte ecrane noi. Dacă nu putem repara glisorul, tot putem folosi echipamentul de comunicaţie de la bord să che­ măm ajutoare. Cidra trase aer adânc în piept. - Şi Racer? Severance îşi aranja banduliera prinsă de-a curmezi­ şul pieptului şi nu îşi ridică ochii spre ea. - Ce-i cu el? Cidra îi cercetă chipul. - O să-l omori, nu-i aşa? - Nu te gândi la asta, Cidra! Racer e problema mea. Se aplecă şi îşi trecu uşor buzele peste ale ei. Când îşi înălţă chipul, zâmbea din nou. Ar trebui să nu mai fac asta. Cidra îşi atinse buzele cu vârfurile degetelor, dându-şi seama cât de mult se obişnuise cu aceste gesturi scurte şi pline de intimitate. îşi aduse aminte cum se simţise pe puntea glisorului lui Racer, conştientă că,

204

Amanda Quick

cu fiecare secundă, era din ce în ce mai departe de Severance, împotriva voinţei ei. Apoi, într-o răbufnire mută, îşi petrecu braţele pe după gâtul lui. - Ai grijă, Severance! Te rog, ai grijă! - Mă întorc după tine înainte de căderea nopţii. O cuprinse în braţe, strângându-i trupul zvelt cu o for­ ţă de-a dreptul dureroasă. Apoi îi dădu drumul şi ieşi prin zidul invizibil de ecrane fără să arunce vreo privi­ re înapoi. Cidra îl petrecu cu privirea cât putu. Nu dură mult până se făcu nevăzut. Vegetaţia se închise în urma sa şi era ca şi cum nici n-ar fi stat acolo, cu ea. Pe râu, totul era din nou calm, fără nici un semn al iadului care pân­ dea chiar dincolo de suprafaţa apei. Se uita lung la locul unde stătuse până nu demult glisorul cu care veniseră şi, la un moment dat, zări ceva lucios cu coada ochiului. Era o sticlă de bere Renaissance Rose care, din câte se părea, supravieţuise explo­ ziei ambarcaţiunii. Se prinsese în trestiile de lângă mal. Cidra riscă să iasă rapid din spaţiul protejat pentru a o aduce pe mal. Severance avea să aprecieze această mică plăcere la întoarcere. Ţinând sticla de Renaissance Rose ca pe un talisman care ar fi putut să-i garanteze că Severance avea să se în­ toarcă teafăr şi nevătămat, se strecură înapoi în spaţiul protejat de ecranele deflectoare.

capitolul 11 Trebuia să pună mâna pe ecranele deflectoare şi pe echipamentul de comunicaţie al glisorului. Şi pro­ babil că avea să fie nevoie să îl omoare pe Racer ca să facă asta. Severance nu încerca să se amăgească. Exista o şansă ca Racer să se lase dus înapoi în Try Again şi predat autorităţilor companiei, dar era una foarte redusă. Avea prea multe de pierdut. Era mult mai probabil că avea

Dulce Armonie

205

să încerce să îi forţeze mâna, bazându-se pe ce ştia des­ pre fostul său partener pentru a-1 face să nu îi ia viaţa. în străfundul sufletului, probabil că Racer era convins că pe Severance nu avea să îl lase inima să îl omoare. Înainta prin vegetaţia de pe malul râului, încercând să nu facă mai mult zgomot decât era absolut necesar. Racer nu avea cum să îl audă, dar era foarte probabil ca vreo altă creatură să vină să cerceteze aceste mişcări ciu­ date prin teritoriul ei. Fără ecranele deflectoare, un băr­ bat înarmat doar cu o armă cu impulsuri şi un briceag putea fi considerat unul dintre cei mai puţin apăraţi dintre locuitorii de pe Renaissance. Era conştient că toate simţurile sale erau în stare de alertă maximă. Ajunsese în acea stare neplăcută de aten­ ţie maximă care ajunsese să îi fie destul de familiară în anul de după moartea lui Jeude. Şi nu era nevoie de mare lucru pentru ca atenţia maximă să se transforme în panică. Pe Renaissance erau o mulţime de lucruri care puteau să te omoare, însă panica era cel mai efici­ ent asasin. îşi lăsă ochii, urechile şi firele de păr de pe ceafă să-şi facă treaba, în timp ce gândurile i se concen­ trară asupra lui Racer. Racer, cel care îi fusese cândva prieten. Racer, pe care în anumite privinţe îl cunoştea mai bine decât pe oricare om din univers. Racer, care încercase să o ia pe Cidra ca pradă de război şi să-şi lase fostul parte­ ner să moară. O dungă de un verde întunecat trecu rapid prin iar­ ba verde-deschis de pe mal, chiar în faţa lui Severance. Cu o mişcare automată, ridică arma cu impulsuri şi o aţinti asupra capului de formă aproape triunghiulară. Şi totuşi, colţosul acela verde părea să aibă lucruri mai importante de făcut decât să-şi înfigă dinţii într-o cizmă de mers prin junglă. Se dădu din calea lui, o panglică de verde care în lumina dimineţii căpătă irizaţii în conti­ nuă schimbare.

206

Amanda Quick

în urma sa, auzi un ţipăt speriat care se întrerupse brusc, intr-un mod care spunea multe. Colţosul îşi găsi­ se altă pradă. Severance îşi continua înaintarea, folosind briceagul când lianele încâlcite deveneau prea greu de împins într-o parte. încerca să calculeze cam cât de departe ar fi putut ajunge Racer cu nişte celule de energie care se descărcau cu repeziciune. Al doilea şi al treilea foc al său fă­ cuseră ceva pagube serioase, era sigur de asta. Dar era greu de estimat cât de departe putea ajunge ambar­ caţiunea până ce avea să coboare spre suprafaţa apei. Atâta timp cât Racer o conducea cu viteză mare, sfâr­ şitul ar fi trebuit să intervină destul de repede. Şi era sigur că Racer avea să forţeze glisorul cât mai mult, la o viteză cât mai mare. Era genul de om care, în condiţii de tensiune, devenea agitat. Avea tendinţa de a intra în panică. Această tendinţă era o faţetă a personalităţii lui pe care puţini oameni o ştiau. Doar când aveai experienţa lucrului cot la cot, în situaţii de tensiune maximă, ajun­ geai să afli care îi erau adevăratele slăbiciuni, cele care ar fi putut să te coste viaţa şi pe tine. Severance ajunsese să le cunoască în cele mai grele con­ diţii posibil. întâlnirea nas în nas cu un păianjen ucigaş, singur, avea tendinţa să ţi se imprime adânc în memorie. Aşa că-şi învăţase lecţia: niciodată să nu ai încredere completă în nimeni - poate doar într-o Armoniană. Parteneriatul cu Racer fusese anulat. Viaţa îşi urmase cursul, iar el avusese grijă să nu dea ochii cu el decât rar. Iar acesta se arătase destul de cooperant în acest sens. De asemenea, Severance evitase orice alte încercări de a mai pune bazele unui parteneriat. Decisese că Seve­ rance Pay Ltd. avea să o ia pe o rută mai lentă în calea spre succes. în faţă se stârni o agitaţie de aripi negre. Se opri şi îi lăsă reptilei zburătoare suficient timp cât să se desprin­ dă de sol, cu prada înfiptă în ciocul său cu dinţi ascuţiţi.

Dulce Armonie

207

Apoi se puse în mişcare din nou, ocolind un mănunchi de flori care arătau suspect. Pe planeta asta, orice era atât de frumos ca ele sigur avea puteri fatale. O pereche de ochi îl privea din apa râului. Severance nu se uită în direcţia respectivă. Pentru tot restul vieţii, ori de câte ori avea să vadă ochii unui dracon, urma să se gândească la clipele acelea îngrozitoare când Cidra fu­ sese în vizorul lor. Această amintire îl făcu să-şi strângă degetele pe mânerul armei cu impulsuri. Cu un efort de voinţă, îşi impuse să se relaxeze. Dacă ţinea arma prea strâns, i-ar fi venit greu să mai ţintească precis. Cidra plutise. Imaginea corpului ei aparent inert în apă în timp ce draconii se apropiau din ce în ce mai mult îl uimea şi acum. Ea îi oferise timpul de care avu­ sese nevoie pentru a le oferi monştrilor o altă pradă. Dar teroarea unei asemenea posturi i-ar fi copleşit pe cei mai mulţi şi în mod clar ar fi trebuit să o copleşească pe o domniţă crescută în puf în Clementia. Cei mai mulţi s-ar fi panicat, dar Cidra îi auzise instrucţiunile disperate şi le urmase. Racer făcuse în aşa fel încât să fie supusă la acea în­ cercare grotescă şi o pusese în pericol de moarte. Şi tot Racer încercase să o ia cu el, ştiind instinctiv că furia ne­ ajutorată avea să fie o tortură mai mare pentru el decât să ştie că ecranele deflectoare aveau să se descarce până la căderea nopţii. Severance aproape că se convinsese că, poate, Cidrei avea să-i fie mai bine cu răpitorul ei decât să fie lăsată acolo, să dea piept cu noaptea pe Renaissance, dar această idee fusese rezultatul laturii sale raţionale, logice. Partea sa emoţională fusese departe de a ajun­ ge la aceeaşi concluzie. îşi simţise carnea cuprinsă de convulsiile furiei la gândul că Racer avea să încerce să o violeze. Şi chiar ar fi fost viol. Cidra nu s-ar fi supus de bunăvoie. Ar fi considerat că ar fi vorba de un act de trădare a propriei persoane şi a lui Severance. „Mai bine moartea, decât dezonoarea.“ Se întrebă de unde preluase această expresie. Probabil de prin

208

Amanda Quick

poveştile acelea despre Primele Familii care-i plăceau atât de mult. Era imposibil de determinat de unde o ştiau autorii acelor scrieri. Probabil că făcea parte din cunoştinţele generale pe care le aduseseră cu ei pe noua lor planetă. Chiar dacă se temuse pentru viaţa ei când o văzuse sărind de pe glisor, era conştient că o parte din el fusese în culmea fericirii. Cidra era a lui şi, la un anumit ni­ vel, conştientizase asta. Iar el nu ştia nici o altă femeie care ar fi ales să rămână cu el într-o junglă de pe Renaissance când alternativa i-ar fi oferit măcar o speranţă de supravieţuire. înjură în gând. Ajunsese să aibă nişte reacţii la fel de primitive ca toate creaturile de pe planeta asta. Timpul se scurgea cu repeziciune. Nu auzea nici urmă de zumzăitul glisorului. Dar simţi, totuşi, o schimbare în aer, o lungire a umbrelor proiectate de norii grei şi umflaţi care se acumulau deasupra capului său. Fix ce-i trebuia, îşi zise el - o furtună. Pe Renaissance, furtunile erau după acelaşi tipar ca toate celelalte exacerbate. Ploaia puternică nu avea să afecteze ecranele deflectoare din jurul Cidrei şi putea să se adăpostească destul de bine în cort, dar sigur avea să o tulbure şi să o sperie. Iar pe el urma să-l facă să nu se mai poată deplasa cu aceeaşi viteză. Trebuia să se întoarcă la ea înainte ca ecranele să înceteze să mai funcţioneze. Cu ceva simţ practic, no­ roc şi o armă cu impulsuri, puteai să supravieţuieşti pe Renaissance pe timpul zilei. Noaptea, însă, era cu totul altă poveste. Singura consolare era că furtuna avea să încetinească şi glisorul defect. Poate că Racer avea să se panicheze mai devreme decât în condiţii de vreme normală. Umbrele norilor aproape că obturaseră total razele soarelui când Severance porni să ocolească un copac cu frunze late la fel de gros ca o căsuţă. Dintr-odată, îşi dădu seama că de undeva se auzeau nişte sunete

Dulce Armonie

209

de metal pe metal. Nu zumzăit de glisor, iar pentru o cli­ pă crezu că avea incredibilul noroc de a da de altcineva care îşi ridicase tabăra pe malul râului. începu să meargă mai încet, folosind frunzişul des pentru a se camufla, şi se îndreptă către locul de unde proveneau sunetele. Mai întâi văzu glisorul. Fusese tras la mal şi legat. Din câte se părea, Racer folosise prăjitorul pentru a crea un mic luminiş pe mal. N-ar fi vrut să se trezească cu cine ştie ce creatură sărindu-i în spate cât era ocupat cu glisorul şi, la cât de încălzit şi de transpirat era, deja meşterise la motor ceva vreme. Deschisese panoul mo­ torului de la pupa, iar acum stătea aplecat peste resortu­ rile din interior. înverşunat, aşteptă ca acesta să treacă. Nu l-ar face decât să-i tremure mâna, şi creierul să nu îi mai gândească la capacitate completă. Nu aşa îşi înfrun­ ta o fiară prada. Iar, de data aceasta, Racer era prada. Văzându-b simţi un val de furie care făcu ravagii în sufletul lui. îşi acordă alte câteva clipe să îşi controleze emoţiile, după care, cu arma în mână, ieşi în câmp deschis. - Nu-ţi mai pierde timpul cu el, Racer. Oricum n-o să ai nevoie de vreun mijloc de transport. Capul bărbatului se ridică spre el cu o smucitură care îi trăda starea de surescitare. Pentru o clipă, se mulţumi doar să se holbeze la Severance de la pupa glisorului. Pe chipul său se citea disperarea, ceva ce Severance nu mai văzuse la el vreodată. Făcu încă un pas spre el. Racer se aruncă pe puntea glisorului. Severance trase, dar nu spre puntea goală de la pupa, ci spre peretele din diazit al cabinei. Acesta se crăpă şi apoi explodă, proiec­ tând o cascadă de cioburi ascuţite peste bărbatul care se ascundea în spatele copastiei. în spatele lui Severance se stârniră câteva cârâituri speriate şi o agitaţie scurtă prin vegetaţie, semn că locuitorii din jur preferară să elibereze spaţiul. Ştia că, deşi unele fugeau, alte crea­ turi aveau să fie suficient de mari şi de flămânde pentru

210

Amanda Quick

a se lăsa în voia curiozităţii. Aveau să vină mai aproape, să cerceteze ce se întâmpla. Totuşi, revărsarea de diazit avu efectul scontat. Era un material care nu putea fi spart decât de focul unei arme cu impulsuri, însă când se sfărâma, cioburile erau ca nişte pumnale cu lama zimţată. Racer nu aşteptă ca şi următorul perete al cabinei să fie transformat întro ploaie de proiectile. Cu arma în mână, sări peste bord, ţinându-se la adăpostul ambarcaţiunii cât parcurse dis­ tanţa mică până la mal. Riscă să tragă o dată peste pro­ va, făcându-1 pe Severance să se adăpostească în spatele copacului gros cât o casă, după care porni în pas alergă­ tor până la marginea micului luminiş pe care îl crease chiar el, folosind prăjitorul. - Până aci ţi-a fost, renegat ticălos! strigă Severance. Chiar credeai c-o să te las să scapi basma curată? - N-ai nici o şansă fără glisor şi deflectoare, Severance. Aruncă arma şi sunt dispus să cădem la o înţelegere. - Nu ai cu ce să negociezi. Glisorul e al meu. - N-o să te apropii de el. De unde stau, pot să te secer lejer înainte să apuci să urci la bord. Racer irosi un foc de armă pentru a-şi demonstra raza de acţiune. O liană subţire, care scăpase mai devreme folosirii precipitate a prăjitorului, sfârâi, scoase ceva fum şi se înnegri. Racer continuă: Oricum, n-o să te ajute la mare lucru. Chiar ai ciuruit celulele alea de energie. Singurul aparat care mai funcţionează pe afurisita aia de barcă e echipamen­ tul de comunicaţie. Tocmai mă pregăteam să trimit un mesaj SOS. Suntem amândoi blocaţi aici, Severance, până nu cer ajutoare. Severance asculta atent, dându-şi seama că Racer se mişca încolo şi încoace, nesigur, de cealaltă parte a luminişului. - întotdeauna m-am priceput mai bine decât tine la reparaţii, Racer, ai uitat? Răspunsul veni sub forma unui foc de armă. Deasu­ pra, mai multe frunze uriaşe se strânseră, carbonizate. Un­ ghiul din care trăsese fusese diferit. încerca să înainteze

Dulce Armonie

211

uşor de-a lungul marginii zonei defrişate. Severance ieşi de la adăpostul trunchiului de copac, se opri pentru a lăsa o insectă mică, dotată cu nişte antene supradimen­ sionate, să se ferească grăbită din calea sa, după care se poziţiona cu paşi silenţioşi în alt loc. -A i grijă, Racer! Aici n-ai cum să ştii în colţii cui ajungi, pe nesimţite. Poate dai de ceva ca un păianjen ucigaş. Ceva care nu se grăbeşte deloc până-ţi suge toată viaţa din vene. Din cealaltă parte a luminişului nu mai veni nici un răspuns. Ba chiar era prea multă linişte. Severance putea să-şi dea seama ce se întâmpla în imaginaţia lui Racer. Ştia prea bine chiar, că şi imaginaţia sa lucra cu febrilitate. îndârjit, se forţă să şi-o ţină în frâu, refuzând să mai vadă colţi şi gheare în orice liană din jur. O astfel de gândire n-avea să-l facă să ajungă prea departe. încet, încet, se afundă şi mai mult în vegetaţia deasă. Racer sigur avea să se ţină lângă marginea luminişului în în­ cercarea sa de a-1 găsi. Lângă umărul său drept se stârni o străfulgerare de mişcare. încremeni. O limbă lungă, despicată, ieşi din­ tre nişte fălci care puteau sfărâma şi pietre. Limba gustă aerul, după care se întinse delicat să guste şi mâneca lui Severance. Nu avea cum să ridice arma şi să tragă înainte să fie atacat de capul acela acoperit de solzi. Nu schiţă nici o mişcare, sperând că materialul cămăşii sale nu era prea gustos. Dincolo de limbă, doi ochi mici, ca două hăuri fără fund, îl priveau fix. Limba îi atinse mâneca şi înce­ pu să se mişte încolo şi încoace, evident derutată. Severance nu se clinti. - Sunt dispus să stăm de vorbă, Severance. Putem să negociem. Am fost parteneri pe vremuri. De dragul tre­ cutului, sunt dispus să ajungem la o înţelegere. Glasul lui Racer venea acum de undeva din spatele lui. Nu îndrăzni însă să se întoarcă. Trebuia să se ba­ zeze pe vegetaţie pentru camuflaj cât aştepta ca limba aceea bifurcată să termine de gustat materialul mânecii

212

Amanda Quick

sale. Moartea care pândea în ochii creaturii aceleia era mai aproape şi mai sigură decât pericolul reprezentat de arma lui Racer. Auzind glasul acela provenind din alt loc, limba înce­ pură se mişte, pradă unei confuzii şi mai agitate. Intr-un final, dispăru din nou între fălcile de pu­ tere fenomenală. Cu o altă străfulgerare de mişcare, ochii aceia plini de otravă se făcură şi ei nevăzuţi. Severance reîncepu să respire. întorcându-se încet, îşi încordă auzul după indicii despre poziţia lui Racer. Acesta era la doar câţiva metri distanţă, dar încă nu îl putea vedea. - O să ai nevoie de ajutorul meu să te întorci în tabă­ ră. Ţi-ai lăsat micuţa Armoniană acolo, nu-i aşa? Dacă nu te întorci până la amurg, o să fie înfulecată imediat. Hai, Severance! Nu vrei să se întâmple asta. Cu cât pierzi mai mult timp cu jocul ăsta de-a şoarecele şi pisica, cu atât mai târziu ai putea să te întorci, şi deflectoarele ei pierd energie. Severance nu scoase nici un cuvânt. Era prea aproa­ pe. întrezări o pată de material textil în timp ce Racer înainta precaut prin frunziş. Trecu pe lângă el într-atât de aproape că Severance ar fi putut să întindă braţul şi să îl atingă. - O să cer ajutoare, Severance. Un alt glisor poate ajunge aici până mâine la prânz. Şi tu vrei să plece sem­ nalul ăla SOS la fel de mult ca şi mine. Severance aşteptă alte câteva secunde, apoi se lansă silenţios înainte până ajunse chiar în spatele fostului său partener. -Lasă arma jos, altfel închei toată tărăşenia asta acum. Racer încremeni, dar tot nu lăsă arma din mână. - N-o să mă omori, Severance. Ai nevoie de ajutorul meu, iar eu sunt dispus să ţi-1 ofer. -A m nevoie de tine aşa cum am nevoie de o vizită din partea unui dracon. Lasă arma jos!

Dulce Armonie

213

-Ticăloşiile! izbucni Racer, plonjând în lianele încur­ cate şi în frunzele din dreapta sa. Severance ridică arma cu impulsuri, dar nu trase, ci ascultă cum celălalt bărbat alerga nebuneşte prin vegeta­ ţie. Alerga cu viteză maximă şi intrase în panică. Ţipătul care răsună prin junglă o clipă mai târziu fu aproape dezamăgitor, faţă de cel la care se aştepta Seve­ rance. Se încordă, aşteptând să fie întrerupt cu brusche­ ţea fatală obişnuită pe Renaissance. Nici nu voia să se gândească la ce îl prinsese pe Racer. Şi totuşi, ţipătul nu conteni. Se tot propaga, îngheţându-i sângele în vene. Ar fi fost dispus să dea o groa­ ză de credite să se oprească odată. Dar nu avea cum să scape de el. Racer ţipa fără contenire. N-aveai cum să întorci spatele unei asemenea groa­ ze şi disperări ale unui seamăn. Nimeni nu merita să moară aşa de încet. Severance îşi croi drum până la lo­ cul de unde se auzeau strigătele acelea atât de îngrozite, îşi ţinea arma cu impulsuri ridicată, temându-se de ce ar putea să îi apară în faţa ochilor. Sunetele proveneau din acelaşi loc, semn că nu era în mişcare. Creatura care îl prinsese pe Racer era suficient de sigură pe ea încât să nu se deranjeze să-şi târască prada în bârlog. Severance se strecură pe lângă o frunză mai lată decât era el lung şi rămase cu ochii aţintiţi asupra prădătoru­ lui care îl capturase pe bărbatul care ţipa. Era o floare. Cea mai superbă şi spectaculoasă floare pe care o văzuse el vreodată. Petalele uriaşe, dantelate, cu irizaţii aurii, violet şi roşii care se întrepătrundeau fluid. Şi era de două ori mai mare decât Racer. Nimerise chiar în mijlocul inflorescenţei, iar acum era ţinut nemişcat în centrul lipicios. Petalele uriaşe, dantelate tocmai începeau să se închidă, întemniţându-şi prada. Arma cu impulsuri a lui Racer era jos, pe pământul moale şi încins. -Severance, Severance, salvează-mă! Opreşte-o! Nu poţi să permiţi una ca asta. Ştii bine că nu poţi! N-ai

214

Amanda Quick

mai putea să te suporţi. întotdeauna ai ţinut morţiş să faci totul după afurisitul ăla de cod de onoare al tău. Dacă mă laşi să mor aşa, porcăria aia de onoare a ta n o să mai facă nici cât o ceapă degerată. Ş io să te roadă pe dinăuntru pentru tot restul vieţii. Va trebui să trăieşti cu asta, aşa cum am făcuto şi eu... Aşteptând. Aşteptând mereu momentul în care cineva o să afle. Severance se uita la floare, fascinat de frumuseţea ei letală. Marginile câtorva dintre petalele dantelate începuseră să îl mângâie pe Racer, ca şi cum ar fi fost degetele unei amante. Racer ţipă din nou când le simţi atingerea. încercă să-şi desprindă o mână de substanţa aceea lipicioasă, fără succes. Pe chipul lui, teroarea căpăta di­ mensiuni din ce în ce mai întunecate. - Severance, începe să mă digere. O simt. Opreşteo! Trebuie să o opreşti! - încerc să găsesc măcar un motiv pentru care so fac. Severance aştepta. Hai, Racer! Dă-mi un motiv bun! După ce ai făcut... - A fost un accident, ţipă Racer. Era aproape inco­ erent. N-am vrut să-l omor. Nu trebuia să moară. De unde să ştiu eu că avea să meargă pe urmele semnalului ăla până în pânzele albe? Mă asculţi, Severance? Nu am vrut să-l omor pe Jeude. Severance se simţi ca şi cum o undă de şoc l-ar fi izbit în piept, aruncându-1 la pământ. Stătea în continuare în picioare, dar ceva era total în neregulă. îi venea să ţipe şi el. Nu de frică, de furie. încet, ridică arma cu im­ pulsuri şi ţinti baza florii. Apăsă pe trăgaci. Fu nevoie de trei focuri pentru a străpunge fibrele acelei tulpini înşelător de delicate. Desprinsă de tulpină, inflorescenţa se prăbuşi moale pe pământ. Racer era în continuare prins în ea. Când Severance ajunse la el, plângea incontrolabil. Cu grijă, Severance trase petalele dantelate de peste el, folosind arma cu impulsuri o dată sau de două ori.

Dulce Armonie

215

Apoi, având grijă să nu atingă miezul lipicios şi păros, întinse mâna şi îl trase pe Racer din el. Era o muncă grea. Chiar şi moartă, floarea nu renun­ ţă uşor la prada ei. Când, în sfârşit, Racer se desprinse de stratul lipicios şi se rostogoli pe pământ, Severance văzu că, în anumite locuri, hainele îi fuseseră deja dizol­ vate şi pe pielea expusă erau pete roşii. -Ridică-te! Racer stătea ghemuit la picioarele lui Severance, plângând în continuare. Ridică-te, am zis! Bărbatul dădu negativ din cap, ştergându-şi ochii cu mâneca. - O să mă omori. Ştiam eu! Am zis că e mai bine să o faci tu decât... decât să o facă grozăvia aia. De-aia ţi-am spus de Jeude. Cu un foc de armă este mai rapid decât să fii digerat de viu. -D e ce, Racer? Pe toţi sfinţii Armoniei, de ce n-ai putut să te fereşti pur şi simplu din calea mea? De ce a trebuit să-l omori pe Jeude? De ce ai încercat să o iei pe Cidra? N-ar fi trebuit să te iei de mine, Racer. N-ar fi trebuit să te iei de el. - De data asta, am crezut că o să te am complet în puterea mea, scânci bărbatul îngenuncheat. Glasul i se reduse la o şoaptă aspră. Nu mai suportam! - Ce nu mai suportai? - Cum te uitai prin mine, ca şi cum n-ai fi dat nici două credite pe mine. Ştiam ce era în mintea ta. Şi mă tot întrebam când aveai să te hotărăşti să te distrezi puţin şi să povesteşti cuiva ce s-a întâmplat cu adevărat în mlaştina aia cu nisipuri mişcătoare. Erai conştient ce efect avea asupra mea... Să nu ştiu când o să te hotă­ răşti că te-ai jucat cu mine suficient. Nu făceai altceva decât să tragi de timp, aşteptai un moment numai bun să le spui tuturor cum te-am lăsat singur cu un păianjen ucigaş. După ce aveai să-ţi faci micul anunţ, n-aş mai fi primit nici un transport. Nimeni nu ar mai fi avut în­ credere în mine. Nu puteam să te las să-mi ţii arma asta la tâmplă la nesfârşit, Severance.

216

Amanda Quick

- De ce l-ai luat în vizor pe Jeude? Severance îşi dădu seama că îi tremura mâna. Dorinţa de a apăsa pe trăgaci era la fel de imperioasă ca o durere fizică. -Trebuia să fii tu, rosti Racer mohorât, uitându-se fix la solul buretos. Trebuia să fii tu în nava aia. Abia după aia am aflat că rămăseseşi pe planetă. Nu voiam decât încărcătura. Voiam să aranjez totul în aşa fel în­ cât să pară că vânduseşi încărcătura unui client care ţi-a oferit un preţ mai bun. Dar furtuna aia de nisip s-a iscat aşa de repede... Iar Jeude a tot mers înainte, pe urmele semnalului SOS.... Tot înainte, tot înainte. - Da, chiar în mijlocul furtunii şi apoi s-a dus în pă­ mânt. Ar fi trebuit să te las în floarea aia, Racer. -N -ai fi făcut-o, răspunse celălalt. N-ai fi putut. Asta-i treaba cu tine, Severance. In anumite privinţe, eşti foarte moale. Prea moale. Se ridică încet în picioare, mai sigur de el acum. Aşa cum nici nu cred că o să fo­ loseşti nici arma. Ai fi făcut-o până acum dacă erai în stare să omori un om cu sânge-rece. O să mă duci înapoi în port, pentru un proces frumuşel, legal şi tot restul, nu-i aşa? - îmi pare rău, Racer. Am lucruri mai bune de făcut decât să te văd pedepsit de justiţia aia. Şi-apoi, un proces după toate regulile, costă ceva credite. Lăsându-şi arma în jos, Severance îl ocoli şi porni pe unde venise. - Severance! Dar acesta nu îl luă în seamă. Nu se încredea sufici­ ent în puterea sa de control pentru a mai întoarce capul spre el. Ar fi fost atât de uşor să apese pe trăgaci... Amin­ tirea lui Jeude şi imaginea Cidrei îi pluteau în minte, copleşindu-1. Simţea în palmă căldura mânerului armei cu impulsuri. Ar fi fost prea uşor. Iar Racer nu merita să moară atât de uşor. - Severance, nu poţi să mă laşi singur! în urma lui, Severance auzi o agitaţie. în secunda ace­ ea, ştiu instinctiv că Racer n-ar fi riscat să îl atace fizic,

Dulce Armonie

217

ceea ce însemna că exista doar o altă explicaţie pentru mişcările acelea rapide, înnebunite. Racer se lansase după arma pe care o scăpase din mână când îl înhăţase floarea carnivoră. Severance se răsuci şi trase chiar în momentul în care fostul său partener, îngenuncheat, ridicase arma spre el. Nu scoase decât un ţipăt scurt, curmat brusc. Sunetul familiar, oribil de scurt al încă uneia dintre victimele planetei Renaissance. Lăsă arma jos. Prea uşor. Ucigaşul lui Jeude ar fi tre­ buit să moară mai încet. Voise ca jungla din Renaissance să fie cea care să-i execute sentinţa în maniera ei inexorabilă şi groaznică. Faptul că nici Jeude, nici Cidra n-ar fi vrut ca Racer să sfârşească aşa era irelevant. N-aveau nici un cuvânt de spus în privinţa asta. Severance îi fusese judecător, juriu şi călău. Ploaia se porni ca o revărsare. Severance îşi băgă arma în toc şi porni în goană către glisor. Carcasa motorului deja se umplea de apă. Când fusese surprins, Racer lă­ sase capacul ridicat. Renaissance se pricea de minune să distrugă maşinăriile. Ploaia o luă prin surprindere pe Cidra. Privise no­ rii adunându-se toată după-amiaza, dar potopul acela brusc, care te uda instantaneu până la piele, începuse fără a fi precedat de ceva picături de avertizare. Pur şi simplu, cerul de pe Renaissance se despică, lăsând apa să se reverse. Ţâşni spre cort şi fu recunoscătoare să găsească totul uscat înăuntru. Ghemuită pe unul dintre sacii de dor­ mit, îşi reluă ocupaţia de dinaintea începerii potopului: se puse pe aşteptat şi gândit. In timp ce stătea în poziţia de meditaţie, prin minte i se succedau o groază de lucruri. Gânduri despre grădi­ nile tihnite din Clementia, amintiri despre jocurile de Cerere şi Ofertă cu Severance şi o curiozitate disperată

218

Amanda Quick

de a şti ce se petrecea între acesta şi Racer - toate i se învălmăşeau în creier. Singurul lucru la care nu-şi permitea să se gândeas­ că era cât timp de funcţionare mai aveau ecranele deflectoare. Verificase panoul chiar înainte să se refugieze în cort şi ştia că bateria începuse deja să scadă. Pe suprafaţa convexă a cortului, ploaia era ca un bubuit constant. Măcar zgomotele acelea ritmice erau o schimbare bine-venită faţă de ţipetele, păcăniturile şi ocazionalele scrâşnete de încăierare care făceau parte din realitatea de zi cu zi a junglei. încercă să mediteze, însă îi fu imposibil să se con­ centreze. Se consolă cu ideea că nici măcar unui Armonian autentic nu i-ar fi fost uşor să mediteze într-o asemenea situaţie. Acest gând nu făcu altceva decât să o conducă la ideea care deriva logic din el. Acum era mai departe ca oricând de statutul de Armoniană adevărată. Totul de la interesul pentru jocurile de noroc până la foamea din ce în ce mai mare după săruturile scurte şi pose­ sive ale lui Severance - arăta clar că avea prea mult sânge de Lupoaică în ea. Trebuia să accepte că, chiar dacă ar fi fost să găsească relicva pe care o căuta, s-ar putea să nu fie niciodată complet eliberată de moşte­ nirea sa de Lupoaică. Iar, dacă Severance nu reuşea să dea de Racer, nici unul dintre ei n-avea să scape din jungla asta bleste­ mată. în mod surprinzător, nu-şi mai făcea atâtea griji în această privinţă pe cât ar fi trebuit. Descoperi că avea mare încredere în abilităţile lui Teague Severance. De asemenea, mai ştia că, după ce avea să-l fi găsit pe Racer şi să fi pus mâna pe glisor, urma să se întoar­ că după ea. Ştia asta la fel de clar cum ştia că ecra­ nele deflectoare aveau să rămână fără energie până la căderea nopţii. Nu era deloc sigură ce avea să se întâmple cu Racer când Severance urma să îl găsească. Sau, poate, pur

Dulce Armonie

219

şi simplu nu voia să se gândească la asta. Ce efect ar fi avut asupra lui Severance să fi omorât un om? Poate că o mai făcuse în trecut. Nu avea cum să ştie asta. In scurta ei vizită pe Renaissance, văzuse deja violenţe extreme. Planeta aceasta părea să inspire aşa ceva. Doar un Lup adevărat putea supravieţui aici. Cidra nu voia să se gândească ce ar păţi un grup de Armonieni abando­ naţi undeva pe Renaissance. Bubuitul constant al ploii căpătă treptat puteri hip­ notice. Treptat, Cidra nu se mai gândi la ceea ce i s-ar fi putut întâmpla lui Severance. Stătea în tăcere şi asculta pur şi simplu ploaia, care părea că avea să dureze la ne­ sfârşit. Turna şi turna, cu un zgomot care îi alunga orice alt gând. Cidra se retrase în propria minte, uitându-se fix la peretele rotunjit al cortului. Prima chemare, suavă, trecu pe lângă ea aproape ne­ observată. Deveni vag conştientă de un sentiment de curiozitate. Nu ştia de ce, dar dintr-odată era interesată de explorarea lumii din afara cortului. Alungă imediat acest gând. Aşa ceva era cu neputinţă! Nu avea nici un rost să se ude până la piele pentru a doua oară pe ziua respectivă. Uscarea după partida de înot din râu îi luase o groază de timp. Respinse această curiozitate stranie şi se întoarse la gândurile ei. Ploaia continua să bată darabana pe cortul metalic. Afară, nivelul de energie al ecranelor deflectoare mai scăzu cu două liniuţe. O altă undă şerpuitoare de gânduri apăru în mintea ei, ca un fel de chemare plăcută. Renaissance nu repre­ zenta doar violenţă şi moarte. Era o planetă frumoasă, care cândva fusese sub control. Cidra îşi ridică bărbia de pe antebraţele sale împreu­ nate şi se holbă, nedumerită, la peretele cortului. Fusese sub control? Se întrebă de unde răsărise gândul acela. îşi schimbă poziţia, dorindu-şi să fi putut să se ocupe cu ceva con­ structiv. Aşteptarea aceasta, fără să ştie ce se întâmpla cu Severance, părea să îi afecteze mintea. Se întreba dacă putea măcar să meargă cu glisorul pe ploaia asta.

220

Amanda Quick

Ritmul constant al picăturilor de ploaie păru să se modifice oarecum. Aşteptă până ce ajunse să fie des­ tul de sigură că intervenise o schimbare de intensitate, după care deschise uşa cu mecanism ca de iris. Chiar se părea că ploaia mai înceta. Acest lucru îi aduse ceva uşurare. Un obstacol mai puţin pentru Severance. încet, dar sigur, ploaia se opri, lăsând în urmă o jun­ glă care emana un miros mai proaspăt ca de obicei. Cidra observă cu surprindere că era aproape parfumată. De asemenea, chiţăielile şi ţipetele păreau să fi amuţit, căci toate creaturile se retrăseseră la adăpost. Se auzeau câteva cârâituri, de la cele care îşi făceau veacul pe cren­ gile înalte ale copacilor, dar nici un ţipăt prin apropiere. Cidra deschise complet uşa circulară şi ieşi. Pământul era ud, dar mare parte din apă se scur­ sese rapid în râu. Pe cer, norii se spărgeau deja. Din păcate, razele soarelui nu aduceau cu ele şi o căldură reconfortantă. Stanza Nine se cobora deja peste orizontul verde. Ci­ dra asculta şuieratul ocazional care venea dinspre ecra­ nele deflectoare şi se cutremură. Nu voia să se uite din nou la panoul de comandă. Stătea lângă marginea apei, privind râul, când zări glisorul. Imediat, fu copleşită de o uşurare incredibilă, chiar şi când îşi dădu seama că nu se auzea şi zumzetul motorului. -Severance! Cu ceva întârziere, îşi dădu seama că acesta ghida ambarcaţiunea care plutea pe suprafaţa apei cu ajutorul unei crengi lungi şi groase, împiedicând-o să se lovească de mal. Cidra observă că doi dintre pereţii cabinei erau spulberaţi. Cercetă înnebunită trupul lui Severance când acesta sări în apa mică şi trase glisorul pe mal. Pe punte străluceau mai multe cioburi de diazit. Ştia prea bine de ce fusese nevoie ca materialul acela dur să fie spart aşa. - E-n regulă, Cidra. Am adus ecranele. Ostenit, legă ambarcaţiunea şi se întoarse cu faţa către ea.

Dulce Armonie

221

Nu avu nevoie decât de o singură privire pentru a-şi da seama ce se întâmplase cu Racer. -A h , Severance! Porni spre el în fugă şi îl cuprinse în braţe. Era fierbinte şi asudat, iar din tot corpul îi răz­ batea o energie pe care Cidra nu o putea descrie decât ca fiind întunecată şi încordată. Ii venea să plângă. In loc de asta, îl îmbrăţişă şi mai puternic. Mi-a fost atât de frică pentru tine! Braţele lui o cuprinseră şi ele. -Totul e-n regulă. S-a terminat.^ Cidra nu întrebă despre Racer. In loc de asta, îl ajută să termine manevrele de fixare a ambarcaţiunii, după care aduse pe mal ecranele pe care el le scoase din cală. Acestea erau prioritare. Cele vechi fură urcate pe glisor după ce le montară pe cele noi. - în celule nu mai e suficientă energie pentru a face glisorul să se ridice de pe suprafaţa apei, dar îndeajuns cât să menţină deflectoarele încărcate. Am oprit scurge­ rea de combustibil. Ai grijă la cioburile de diazit, adăugă Severance când Cidra urcă la bord. -Vreau să verific dacă găsesc ceva de mâncare. Păşi cu grijă şi deschise dulapul de provizii. Găsi mai mul­ te pachete semipreparate care conţineau carne şi două vegetariene. Recunoscătoare, scoase două porţii - una pentru ea şi una pentru Severance - şi le băgă în apara­ tul de încălzit de mici dimensiuni de la bord. Severance avea nevoie de hrană. Când îi aduse pachetul încălzit în cort, îl găsi stând în şezut pe unul dintre sacii de dormit. îşi ridică ochii fără prea mare interes când Cidra îi întinse mâncarea. - Mulţam. Tânăra se aplecă şi găsi sticla de bere Renaissance Rose pe care o salvase şi i-o întinse cu un zâmbet nesi­ gur. Severance ridică dintr-o sprânceană, surprins, după care degetele i se strânseră în jurul sticlei. Fără nici un cuvânt, dădu pe gât o înghiţitură sănătoasă.

222

Amanda Quick

- Da’ ştiu că te pricepi să faci un bărbat să se simtă bine când vine acasă, rosti el. Apoi se retrase din nou în tăcerea lui mohorâtă. Mâncară fără să vorbească preţ de câteva minute. Cidra simţea o dorinţă copleşitoare să îi pună întrebări, dar se temea să îi întrerupă gândurile. Părea foarte dis­ tant în seara aceea. Mai distant decât îl văzuse ea vreo­ dată. Când, în sfârşit, rupse tăcerea, o făcu pentru a-i da nişte informaţii concrete. -Aparatura de comunicaţie trebuie lăsată să se usuce complet. E în carcasa motorului, care s-a inundat. N-o să putem să trimitem nici un mesaj până dimineaţă. Reîncepu să mestece metodic. Cidra şovăi câteva secunde, după care întrebă: - Şi dacă nu merge când o să se usuce? - In cel mai rău caz, va trebui să pornim în josul râu­ lui cu glisorul plutind pe apă, ghidându-1 cu o prăjină, cum am făcut eu astăzi. Ar dura mult şi implică anumite riscuri, dar merge. Dacă e nevoie, aşa o să procedăm. Apoi se refugie din nou în tăcere. Cidra nu ştia ce să spună, nu vedea nici o modalitate de a străpunge bariera care exista între ei. Se pregătiră de culcare în tăcere, băgându-se fiecare în sacul lui de dor­ mit. Multă vreme, Cidra rămase trează, conştientă că Severance privea fix în întuneric. - Severance? - Ce e, Cidra? - A trebuit să-l omori, nu-i aşa? - L-am omorât. Cuvintele sale erau seci, irevocabile. Tânăra stătea întinsă în tăcere, întrebându-se ce să spună mai departe. Severance avea nevoie de alinare, iar ea ştia bine că n-avea să i-o ceară. Nici nu ştia cum să facă să i-o ofere. Dar, pe de altă parte, avea impresia că ar fi fost inutil să încerce. Ar fi respins-o. Şi totuşi, după alte câteva minute cât o eternitate de tăcere, Cidra se mişcă în întuneric. îşi desfăcu sacul de dormit. Apoi întinse mâinile şi îl desfăcu şi pe cel al lui Severance.

Dulce Armonie

223

-Ia r eşti speriată, Cidra? Bărbatul nu schiţă nici o mişcare când se strecură lângă el. Putea simţi tensiunea intensă din trupul lui. -D a , îi şopti ea. „Dar nu de jungla de afară“, adă­ ugă în sinea ei. Era speriată de atitudinea lui distan­ tă, îngrozită de amintirile care cel mai probabil rulau neîncetat în mintea lui. O strânse lângă el, iar Cidra simţi încordarea muşchilor braţului lui. Nici măcar nu începuse să se relaxeze, deşi ea ştia că trebuia să fie de-a dreptul epuizat. - închide ochii şi dormi, Cidra! -N -o să pot să pun geană pe geană până n-o să adormi tu. Severance îşi întoarse capul să se uite la ea, cum stă­ tea întinsă în perimetrul trasat de braţul lui. - înseamnă că o să stai trează ceva vreme. - Ştiu. îşi lipi palma pe pieptul lui gol. -C idra, cred că ar fi mai bine să te întorci în sacul tău de dormit. Nu mă simt în apele mele. Nu am auto­ controlul meu obişnuit acum. - E-n regulă, Severance. Se cuibări şi mai aproape. - Te vreau. - Ştiu. - Nu înţelegi, replică el, dur. - Ba înţeleg. Aştepta. Severance se cutremură, după care se întoarse brusc şi o ţintui sub el. Gura i se coborî peste a ei cu foamea unui om care goneşte printr-un tărâm sălbatic şi impre­ vizibil către refugiul promis.

capitolul 12 Cidra era surprinsă de intensitatea bruscă a foamei pe care o simţea în el. Bărbatul acesta o copleşea. Crezuse că era extenuat, că avea nevoie de căldură şi alinare, de contactul cu un alt trup; voise să îi ofere tandreţe şi rela­ xare. Acum, însă, o trăgea spre el ca şi cum ea ar fi putut

224

Amanda Quick

să-i ofere chiar esenţa vieţii. Ca şi cum avea să se hră­ nească din ea cumva. -D ulce Armonie din Ceruri, Cidra... Am nevoie de tine. Gura lui pofticioasă o gusta, urmând linia maxilaru­ lui până peste conturul rotunjit al gâtului. Femeia tre­ sări, surprinsă, când îi simţi vârfurile dinţilor, după care se cutremură toată sub efectul acestei senzaţii. Unghiile ei aurite se împinseră în umerii lui zvelţi şi îşi întoarse capul în aşa fel încât să-i poată săruta şi ea gâtul. Când îl atinse, mai întâi cu buzele şi apoi încercându-şi propriii dinţi ascuţiţi pe pielea lui, Severance scoase un geamăt. Fiorul care îl străbătu fu intr-atât de satisfăcător, încât tentaţia să continue era prea mare. Braţele îi alunecară în sus, înlănţuindu-se pe după gâtul lui. - Da. Mai strâns! Imbrăţişează-mă cât de strâns poţi, Cidra! Se supuse, nesiguranţa risipindu-i-se, lăsând în loc o undă nouă de senzaţii. Gura lui se lipi de a ei, într-o atingere intimă care o fermeca. La imboldul lui, îşi în­ tredeschise buzele,^ primindu-1 în ea. Iar Severance nu şovăi nici o clipă. în foamea lui, primea bucuros tot ce i se oferea. Limba i se împleti cu a ei. Cidra gemu înce­ tişor, asaltată de această gamă variată de simţiri care-i curgeau prin trup. închise ochii şi se lăsă să se apropie încet de un vârtej pe care nu-1 cunoştea încă, nici mă­ car după denumire. Palmele lui Severance îi încadraseră chipul până atunci, ţinând-o nemişcată sub săruturile sale dure. Acum, însă, mâinile îi alunecară în jos, căutând siste­ mul de închidere al cămăşii de pe ea. Se ridică un pic de peste ea, iar Cidra se înfioră când degetele lui pătrunse­ ră spre pielea ei. Apoi, Severance dădu materialul într-o parte şi cealaltă şi se lăsă din nou peste ea. Sânii moi ai Cidrei fură striviţi uşor sub carnea tare a pieptului lui. Simţea o presiune ciudat de îmbătătoare şi, instinctiv, se mişcă sub el.

Dulce Armonie

225

-Cidra, dulcea, puternica mea Cidra. Eşti atât de catifelată... Aceste cuvinte nu fură decât o serie de mur­ mure întunecate de dorinţă, rostite cu buzele aproape lipite de pielea ei cât Severance îşi mută uşor greutatea. Cidra îi simţi palmele alunecându-i peste umeri şi apoi în jos, către sâni. Când degetele sale găsiră un sfârc înmugurit şi începură să-l alinte, nu reuşi decât să-i şop­ tească numele, într-o răbufnire izvorâtă din adâncuri. Acest mic strigăt păru să-i facă plăcere. De aseme­ nea, parcă alimentă foamea fizică din trupul lui. îşi lăsă capul mai jos, prinzând sfârcul întărit între dinţi. Cidra se înfioră, pradă unor unde de plăcere care luau naştere adânc în corpul ei. Piciorul i se mişcă leneş, alunecând peste al lui. Ma­ terialul pantalonilor pe care îi purtau amândoi era o barieră nefirească, una pe care Cidra nu o mai voia între ei. Severance profită imediat de această mişcare mărun­ tă, involuntar incitantă. îşi împinse piciorul între ale ei, făcând-o să simtă pentru prima oară fierbinţeala plină de anticipaţie din vintrele lui. Chiar şi prin haine, Cidra simţi perfect puterea masculină din el care abia aştepta să se dezlănţuie. Voia ceva timp să se obişnu­ iască cu schimbările fizice care aveau loc atât în corpul ei, cât şi în al lui. Dar Severance părea foarte hotărât, începu să-i desfacă pantalonii. - Ridică-te puţin, Cidra! Repede, draga mea. Nu mai pot aştepta mult până să te simt. Palma i se strecurase sub fesele ei, ridicând-o uşor astfel încât să poată trage pantalonii în jos. Pe măsură ce înlătura materialul pan­ talonilor, mâna sa le urma coborârea. îi simţi degetele apăsându-i şoldurile, coapsa, gamba... Apoi pantalonii fură aruncaţi cât colo şi rămase goală sub el. Genele i se ridicară şi se trezi că privea fix în ochii lui umbriţi. Pe chipul lui se regăsea o asprime severă care îi rea­ duse în suflet o parte din nesiguranţa de mai devreme. Nu aşa se aşteptase să arate un Lup când făcea dragoste.

226

Amanda Quick

întotdeauna îşi închipuise că acest act presupunea mai multă blândeţe, un fel de tandreţe atotprezentă. Se simţea foarte expusă. în acelaşi timp, însă, prin corp îi curgea o anticipare fierbinte pe care nici măcar nesiguranţa nu reuşi să o potolească. Era cu Severance. Totul era bine când era cu el. Cu o mişcare timidă, Cidra îşi trecu palmele peste spatele lui, simţind conturu­ rile dure ale muşchilor puternici. Palma lui se lipi de abdomenul ei, începând să o mângâie în timp ce-i şoptea cuvinte aspre de dorinţă cu buzele lipite de gâtul ei. Cidra reacţiona la cuvinte în egală măsură ca şi la atingeri, tremurând uşor când palma coborî puţin. Atunci când degetele lui pătrun­ seră în cuibul întunecat de păr de deasupra pubisului, tânăra inspiră audibil. - E-n regulă, draga mea. E-n regulă. O să fie aşa de bine... îţi jur că o să fie bine. Am atâta nevoie de tine... Lasă-mă să te ating! Sub efectul ploii de vorbe liniştitoare, Cidra îşi de­ părta uşor picioarele, permiţându-i o intimitate de-a dreptul năucitoare pentru ea. Palma lui alunecă mai jos, în timp ce vârfurile degetelor trasau contururi ciudate, ca nişte spirale, peste o parte din ea care devenise insu­ portabil de sensibilă. - Severance? -E şti atât de fierbinte şi de umedă! Părea uluit de reacţia pe care o stârnea. Atât de primitoare şi de pregă­ tită... Vreau totul, Cidra! îşi lăsă capul pe sânii ei. Ştiu că ar trebui să înaintez mai încet. Dar nu pot... Nu ştii ce chin a fost pentru mine. Te doresc atât de mult! Cidra îşi afundă degetele în masa părului lui. - Şi eu te doresc, Severance. Această mărturisire ros­ tită în şoaptă o luă prin surprindere. Şi totuşi, imediat ce aceste vorbe îi plecară de pe buze, îşi dădu seama că acesta era pur şi simplu adevărul. Toate gândurile despre alinare sau căldura contactului cu alt trup dispăruseră fără urmă. Acum tânjea după altceva. Simţea o nevoie din ce în ce mai mare să îl aibă mai aproape. Mâna lui

Dulce Armonie

227

se mişcă din nou între coapsele ei, iar de data aceasta Ca­ dra îşi dădu seama că voia mai mult. îşi înălţă şoldurile, implorând muteşte chiar mai multă intimitate. Bărbatul se trase de pe ea cu un geamăt înăbuşit, trăgându-şi febril de pantalonii pe care îi avea încă pe el. în umbre, Cidra zări forma puternică a coapselor sale, conturile plate ale şoldurilor şi ale abdomenului. Trupul lui avea o forţă ispititoare care-i făcea sângele să-i cânte în vene. Se simţea în acelaşi timp grea şi plutind. Când Severance se lăsă din nou lângă ea, trăgând-o la el, era conştientă de apăsarea puternică şi dură a băr­ băţiei lui. -Deschide-te pentru mine, iubirea mea. Palma lui era pe partea interioară a coapsei, o atingere blândă, dar care îi depărta ferm picioarele. Cidra se agăţă de el când se strecură în locşorul cald pe care şi-l pregătise. -A h , Severance, e atât de bine... Ciudat, foarte ciu­ dat, dar bine. -Ştiu . Ah, dulce Armonie din Ceruri, ştiu... îl simţi apropiindu-se mai mult, simţi bărbăţia dură, exploratoare, chiar la intrare. Se umezea cu sucurile pe care tocmai el le iscase. Cidra se mişcă uşor, savurând promisiunea unor senzaţii chiar mai intense. -Acum, Severance? -Trebuie chiar acum. Dacă mai aştept, o să înnebu­ nesc. Uită-te la mine, Cidra! Femeia deschise ochii şi văzu durerea abia ţinută sub control din privirea stre­ curată printre pleoapele îngustate. Vreau să-ţi văd ochii când te iau în stăpânire. Vreau să văd dacă înţelegi într-adevăr tot ce se întâmplă. - înţeleg. -N u vorbesc despre genul de cunoştinţe pe care le aveai dinainte, din cărţi. Vreau să ştiu că înţelegi ce în­ seamnă asta. Din piept îi răzbătu un geamăt gros. Ah, drace, nu pot să-ţi explic şi nu mai pot să aştept. Ţine-mă strâns, Cidra! Ţine-te de mine şi, orice s-ar întâmpla, nu-mi da drumul!

228

Amanda Quick

Cidra se supuse, punându-şi mâinile pe umerii lui şi-l simţi avântându-se în ea. Durerea scurtă, ascuţită o luă prin surprindere şi deschise gura să ţipe. Dar Severance îi acoperi buzele cu ale lui, sorbind sunetul sfios şi surprins, continuând să împingă întro singură miş­ care puternică. Abia când o pătrunse total se opri şi îi dădu prilejul să se obişnuiască cu senzaţia. Cidra îl simţi cutremurându-se în timp ce se lupta să-şi ţină corpul sub control. Dar Cidra nu era deloc sigură că se putea obişnui. Corpul ei se încordase instinctiv în momentul în care o pătrunsese, iar acum, în loc de senzaţia de satisfacţie delicioasă pe care se aşteptase să o aibă, era doar conşti­ entă că trupul îi fusese invadat. -Uşurel, iubito! Nu te împotrivi. Ai încredere în mine! Poţi să ai încredere în mine, Cidra? Dă-mi o şansă să îţi arăt cum ar trebui să fie! Vârful limbii ei se aventură spre colţul buzelor între­ deschise. Respira precipitat, într-o serie de mici suspine, cu ochii aţintiţi într-ai lui. - Am încredere în tine. Severance mormăi ceva ce ea nu reuşi să distingă, lăsându-şi capul lângă al ei şi începu să se mişte în ea încet, cu grijă maximă. Cidra aştepta, neştiind la ce să se mai aştepte mai de­ parte. Dar senzaţia că era prea strâmtă dispăru gradual, dizolvându-se în ritmul fascinant care, treptat, deveni mai important decât disconfortul iniţial. încet, începu să reflecte ritmul pe care îl stabili Severance, ridicându-se pentru a-i primi mişcările puternice. Una din pal­ mele lui se lăsă în jos, cuprinzându-i fesa. - Exact aşa, draga mea. E atât de bine în tine... Cu adevărat perfect! Cidra îl cuprinse şi mai strâns de umeri, în timp ce trupul ei începu să întâmpine cu entuziasm fiecare miş­ care nouă. De fiecare dată când Severance se retrăgea uşor, Cidra îşi înfigea unghiile în pielea lui, trăgându-1 înapoi cu o pasiune care părea să-i aţâţe şi mai mult

Dulce Armonie

229

dorinţa. Avânturile lui hotărâte o umpleau până la punctul în care avu senzaţia că avea să explodeze. -A h, Cidra... nu pot să mă opresc. Nu mai pot aştepta. Nu era sigură la ce se referea, dar încercă oricum să îl asigure că nu era nici o problemă. - E-n regulă, Severance. E-n regulă, îi şopti, folosind fără să-şi dea seama exact aceleaşi cuvinte pe care le fo­ losise el mai devreme. -Cidra! Severance se împinse o ultimă dată, iar trupul i se cutremură puternic. In aceeaşi clipă, de pe buze îi scăpă un strigăt plin de exultare, oarecum stran­ gulat, după care se prăbuşi peste ea. Ceva timp, Cidra rămase nemişcată sub el, mângâindu-i tandru pielea umedă de pe spate. II simţi cum îşi recapătă ritmul normal al respiraţiei, cum inima reîn­ cepe să-i bată firesc, iar ajpoi Severance îşi ridică încet capul, pentru a o privi. In semiîntunericul vârstat de umbre, ochii lui cenuşii erau neguroşi şi indescifrabili. Ii atinse buzele cu vârful unui deget. Cidra schiţă un zâmbet nesigur. Expresia lui nu se schimbă. In loc de asta, îi cerceta contururile chipului. - Eşti în regulă? o întrebă într-un final. - Cred că da. Zâmbetul îi deveni mai larg. Dar tu? Severance îşi lăsă faţa în jos şi îşi trecu uşor buzele peste ale ei. - Eu sunt foarte, foarte în regulă. Mă simt din nou normal. Mai bine decât normal. Mă simt bine. Mă simt foarte obosit şi foarte bine. Totul datorită ţie, Cidra. îşi aşeză capul în curbura braţului său. Dormi acum, draga mea! îşi promit că data viitoare o să fie mai bine pentru tine. Cidra se întinse uşor şi se cuibări lângă el, inspirând aroma moscată a trupului lui. -N ici nu-mi închipui cum ar putea să fie mai bine. M-am simţit atât de aproape de tine, Severance. De când mă ştiu, nu m-am mai simţit atât de apropiată de nimeni. Poate de-asta sunt atât de interesaţi Lupii de sex.

230

Amanda Quick

Bărbatul chicoti somnoros. - Poate. Mi-aş dori să îţi pot arăta că pentru tine poa­ te să fie extraordinar. Data viitoare. Iţi promit că data viitoare n o să mai fiu atât de-al naibii de ostenit şi atât de lipsit de autocontrol. - Dormi, Severance. A fost o zi tare lungă. - Da, de-asta poţi să fii sigură, rosti el, cu glasul stingându-i-se când închise ochii şi alunecă într-un somn profund aproape instantaneu. Cidra rămase ghemuită în braţele lui, întrebându-se de ce nu se simţea la fel de somnoroasă. Mult timp ră­ mase nemişcată, analizând amalgamul de emoţii şi de senzaţii fizice de care avusese parte în timpul zilei. Nu era sigură ce să creadă despre această experienţă. După cum anticipase, fusese un act în mare parte fizic, dar în acelaşi timp fusese şi mult mai mult de atât. Sentimen­ tul de unire într-un singur trup, apropierea aceea unică o luaseră total prin surprindere şi dăduseră o nouă di­ mensiune întregii trăiri. Visătoare, asculta sunetele disonante obişnuite ale junglei pe timp de noapte. Se simţea cuprinsă de o le­ targie ciudată, dar nu era mai aproape de a adormi faţă de minutele anterioare. Acum ceea ce o ţinea trează nu mai erau gândurile despre Severance. în întunericul din cort îi putea distinge contururile aspre ale chipului. Nu păreau cu nimic mai blânde, acum că erau relaxate, faţă de când era treaz. Se întrebă ce avea să-i spună a doua zi dimineaţă. Iar apoi petrecu vreo câteva minute bune întrebându-se ce avea să-i spună ea lui. Primele cuvinte rostite după o noapte ca aceasta ar trebui să fie unele pline de semnificaţie, îşi spuse ea. Dar nu era sigură în ce privinţă. Ideea că relaţia lor se schimbase într-un mod fundamental o neliniştea vag. Fusese mai uşor când se putuse considera doar un mem­ bru al echipajului, o tovarăşă temporară de călătorie. Acum nu mai era sigură în ce categorie se mai încadra. Zgomotele vieţii de noapte nu mai păreau la fel de aspre acum. După o vreme, Cidra îşi dădu seama

Dulce Armonie

231

că nu auzea atât de multe ţipete curmate în plin avânt. Asta era o adevărată uşurare. O făcea să se gândească la cum ar fi fost această planetă dacă nu ar fi evoluat pe o traiectorie atât de crudă. Ar fi putut avea nişte locuri cu adevărat frumoase, locuri care ofereau o linişte verde şi primitoare. Locuri unde chiar şi o Armoniană ar fi putut să se simtă ca acasă. Dar sigur erau şi asemenea locuri aici, îşi dădu sea­ ma Cidra, cu o siguranţă apărută din senin. Şi nu erau departe. Jungla de dincolo de ecrane nu era atât de peri­ culoasă pe cât părea. Trebuia pur şi simplu să o înţelegi. Oamenii se străduiau necontenit să o supună şi, bine­ înţeles, jungla trebuia să riposteze. Dar, dacă o femeie ar fi pornit pur şi simplu prin ea, căutând nişte locuri liniştite, sigur le-ar găsi. Erau atât de aproape... încet, Cidra se desprinse din spaţiul sigur oferit de braţul lui Severance. Acesta nu se clinti. Apoi tânăra se ridică în capul oaselor, ascultând atent. Zgomotele nopţii erau în mod clar mai slabe şi mai puţin ameninţătoare în seara aceasta. Lunile gemene străluceau pe boltă, luminând o potecă prin vegetaţia deasă. Ar fi fost uşor să urmeze poteca aceea până la spaţiile blânde şi liniştite ascunse în junglă. Impulsul de a urma această potecă luminată de lună deveni mai puternic. Lună şi Oglinzi. Da, ştia bine cum să urmeze lumina lunii în oglinzi. Jungla din Renaissance era deschisă în calea ei. Tot ce trebuia să facă era să pornească prin ea. Se ridică şi îşi trase pantalonii. Apoi întinse mâna după cămaşă. Cizmele şi le găsi lângă intrarea cortu­ lui. După ce şi le puse, deschise uşa circulară şi ieşi în noapte. Avusese dreptate. Lunile gemene străluceau puter­ nic în noaptea aceasta, scoţând la iveală o potecă prin junglă. Borgia şi Medici nu erau numele lor adevărate, hotărî ea. Cândva purtaseră alte nume, nume pe care ea nu prea putea să le pronunţe. în mintea ei răsăriseră

232

Amanda Quick

nişte cuvinte ciudate. Fără nici o ezitare, Cidra porni spre cărare. Severance se trezi cu ideea extrem de clară că ceva nu era în regulă. Se întoarse pe o parte şi îşi dădu seama că trupul cald al Cidrei nu îi mai ţintuia braţul. - Cidra? Când nu primi nici un răspuns, o văpaie de panică se iscă în mintea lui. Se ridică în picioare instan­ taneu. Nu era nici în sacul ei de dormit. Cidra! Amintiri cu ea în braţele sale îi inundară mintea. Şi cu ele veniră şi altele. Voia să devină Armoniană mai mult decât orice pe lume. După noaptea asta, avea să se simtă mai departe decât oricând de obiectivul ei. Cum avea să reacţioneze în faţa unui asemenea gând? Intinzându-se după cizme, Severance îşi dădu seama că se simţea uşor îngreţoşat de spaimă. Doar n-avea să facă ceva nesocotit doar pentru că fusese nevoită să dea piept cu faptul că, în sufletul ei, era o Lupoaică adevărată, nu-i aşa? Dulce Armonie, dar nici nu se punea problema să fi fost vorba de un viol! Văzuse clar pasiunea din ochii ei, simţise fierbin­ ţeala umedă, pulsândă dintre picioarele ei. Se agăţase de el mânată de nevoile aţâţate ale unei femei în toată puterea cuvântului. Dar dacă după aceea nu putuse să-şi accepte propri­ ile dorinţe? se întrebă Severance înnebunit. Nu se mai deranjă cu restul hainelor şi activă deschiderea cortu­ lui cu o smucire dură din mână. O secundă mai târziu, era afară. O văzu aproape imediat şi scoase un suspin de uşu­ rare. Apoi îşi dădu seama că se afla de cealaltă parte a ecranelor deflectoare şi că se îndrepta spre zidul de vegetaţie. - Cidra! Intoarce-te imediat! Pe toţi sfinţii, ce-ţi închi­ pui că faci acolo? Severance o porni la goană, ieşind din perimetrul deflectoarelor şi întinse mâna după Cidra chiar când

Dulce Armonie

233

aceasta ajunsese la masa de verdeaţă întunecată care în­ conjura tabăra. O prinse de umăr şi o întoarse cu forţa spre el. - Severance? Cidra zâmbi, dar privirea ei nu prea pă­ rea concentrată asupra lui. Tânăra flutură graţios din mână în direcţia junglei. Nu-i aşa că e o noapte frumoa­ să? Nici nu mi-am dat seama până acum cât de frumos e aici. - Ce e cu tine? Ţi-ai pierdut minţile? Dacă ai impresia că o să te las să intri în iadul ăla verde doar pentru că, în sfârşit, ai descoperit ce înseamnă sexul, eşti mai proastă decât un novakit. O smuci înapoi către spaţiul sigur al deflectoarelor. - Dar, Severance... nu e un iad verde. Tocmai asta încerc să-ţi explic. -Visezi de-a-n picioarelea. De ce nu mi-ai spus că eşti somnambulă? - Nu sunt somnambulă. Severance, nu mai e nevoie să ne ascundem după deflectoarele acelea. Severance îi ignoră cuvintele, trăgând-o prin peretele invizibil care îi asigura siguranţa. Ajuns acolo, se întoar­ se să o înfrunte. Cum îl privea, lumina lunii părea să se reflecte în ochii ei. Ceva nu era în regulă, iar el nu-şi pu­ tea da seama ce anume. încercă să o zgâlţâie uşor. Cidra clipi şi o parte din strălucirea aceea selenară păru să se mai risipească din privirea ei. Cumva, avu impresia că abia acum începea să îl vadă cu adevărat. O prinse ferm de umeri şi o mai zgâlţâi o dată, cu blândeţe. - Cidra, ascultă-mă! Nu ştiu ce-ţi închipui tu că faci, dar să fiu al naibii dacă o să te las să faci vreo prostie din cauza e ceea ce s-a întâmplat în noaptea asta. O să intri din nou în cort cu mine, fără discuţii. Şi dimineaţă o să fie totul în regulă, o să vezi. Tânăra se încruntă uşor, gânditoare aproape. -A ş prefera să nu mă întorc în cort cu tine, Severance. - Dar n-ai de ales, fir-ar să fie de treabă! O luă în braţe şi o purtă până la intrarea în cort. Pătrunse înăuntru

234

Amanda Quick

cu ea cu tot şi o puse jos pe sacul lui de dormit. Cu miş­ cări metodice, începu să-i dea jos hainele. - Severance, ascultă-mă! -D e ce? Ca să-mi torni cine ştie ce motiv aiuristic pentru care ai încercat să-ţi iei viaţa? Dar ea părea cu adevărat şocată. - Dar nu încercam să-mi iau viaţa. - Eşti supărată din cauza a ceea ce s-a întâmplat între noi. îi trase cizmele. Pot să înţeleg asta. Prima oară, se­ xul e o experienţă tulburătoare. Ca orice altceva, devine mai plăcut pe măsură ce mai exersezi. Ştiu că nu am fost cel mai priceput amant de-aici până pe QED în seara asta, dar am avut o zi grea. Asta nu înseamnă că poţi să te gândeşti în stilul ăla al tău cu „mai bine moartea, decât dezonoarea“. Nu te-am violat, Cidra! - Ştiu asta, rosti ea cu blândeţe. Severance se aşeză pe marginea sacului de dormit şi îşi trase cizmele din picioare. -M a i mult, ţi-a plăcut. Sau, cel puţin, ţi-a plăcut mare parte din ce s-a întâmplat. O împinse pe sacul de dormit, pe spate, după care se întinse peste ea în aşa fel încât picioarele să îi fie ţintuite sub ale lui. De data asta, o să am grijă să-ţi placă tot. Jur pe tot ce-am mai sfânt! înainte ca Cidra să poată protesta, îi acoperi gura cu a lui. O simţi mişcându-se sub el, iar acest contact cu trupul ei gol stârni reacţia în lanţ care-i aprinse din nou focul din vintre. Totuşi, Severance îşi impuse să-şi păstreze controlul. Avea să facă tot posibilul ca ea să se simtă bine. Dacă o satisfăcea complet, poate că avea să poată să îşi accepte pasiunile absolut fireşti. Trebuia să o facă. Al naibii să fie dacă o s-o lase să se sinucidă pen­ tru că făcuse el dragoste cu ea. Ţinându-şi în frâu impulsurile, Severance începu să o mângâie cu mişcări calculate, voind să-i stârnească reac­ ţia pe care şi-o dorea. După o uşoară zbatere care păru să se nască mai mult din surprindere şi confuzie decât dintr-o dorinţă reală de a i se împotrivi, Cidra nu i se mai

Dulce Armonie

235

opuse. Braţele i se ridicară şi se petrecură pe după gâtul lui, iar Severance simţi o uşurare imensă. De data asta, avea să fie totul bine. Putea să o facă să îl dorească. -Spune-o, Cidra! Spune-mi că mă doreşti! Mâna i se aventură între picioare, găsind mugurele de car­ ne care era atât de sensibil. îşi trecu degetele uşor peste el şi o simţi reacţionând aproape instantaneu. Spune-o, iubito! -T e doresc, şopti ea, arcuindu-se sub atingerile jucă­ uşe ale mâinii lui. Severance îşi continua uşoara tachinare a locului acela dintre picioarele ei şi îşi lăsă capul în jos, pentru a prinde între buze întâi unul şi apoi celălalt sfârc. Cidra se înfioră sub atingerea lui, iar el fu străbătut de un nou val de satisfacţie. Neobosit, îşi continuă atacurile tandre, chiar şi după ce Cidra ajun­ se să tremure sub mâinile lui. Reacţiona la el aşa cum o floare reacţionează la lumină, deschizându-se şi primindu-1 cu drag. -Severance... te rog... nu mai suport! Avea ochii în­ chişi strâns şi capul aplecat peste braţul lui. Dar el nu se opri şi nici nu se trase peste ea. De data aceasta, urma să se asigure că totul avea să fie bine. încet, începu să coboare de-a lungul corpului ei, săruţând-o uşor până ce Cidra ceru mai mult cu un ţipăt, în tot acest timp, degetele sale rămaseră pe ea şi în ea, neobosite. Se zvârcolea şi se contorsiona în mâinile lui, iar el savura fiecare secundă. Când îi sărută intim triunghiul de păr aflat la îmbina­ rea coapselor, Cidra ţipă din nou şi îi strânse umerii. - Exact, iubito. Exact aşa. Aroma ei era întunecată şi condimentată, esenţa fe­ minităţii ei. Simţind-o, Severance fu convins pentru o clipă că avea să-l facă să-şi piardă minţile. Şi totuşi, reuşi să-şi păstreze autocontrolul. Atinse mugurele cu limba şi simţi cum întregul corp al Cidrei se încordă, cuprins de convulsii. Cu mişcări controlate, îşi intensifică mângâierea pa­ sională. Micile ţipete care se năşteau în gâtul ei erau cele

236

Amanda Quick

mai frumoase cântece pe care le auzise vreodată. îi simţi unghiile înfigându-i-se în umeri şi fu străbătut de un alt fulger de satisfacţie. - Severance! - Lasă-te în voia pasiunii, Cidra, eliberează-te! Despărţi faldurile de carne cu degetele, iar tânăra îi rosti din nou numele, în şoaptă. îi plăcea la nebu­ nie modul tensionat, aspru şi plin de dorinţă în care i-1 spusese. îşi împinse două degete uşor în ea, cu lim­ ba şerpuind în continuare în jurul mugurelui de carne pulsândă. Cidra se încordă din nou, suspină rostindu-i numele şi, de data aceasta, trupul ei fu inundat de o mie de fiori. - Severance! Dulce Armonie, Severance! -Aşa-mi place să-mi aud numele rostit. îmbătat de siguranţa că îi dăruise satisfacţia totală şi ameţit de propria aşteptare, se lăsă într-o singură mişcare fluidă peste corpul ei şi alunecă între picioarele ei. Se avân­ tă în ea înainte ca acele mici convulsii să fi încetat. Ultima îl trase adânc în miezul ei. O clipă mai târziu, numele Cidrei era cel care răsuna în cort, iar corpul lui se încorda într-o eliberare completă. Apoi rămase nemişcat, peste ea. Când, într-un final, îşi reveni la normal, simţi cum degetele Cidrei se mişcau leneş prin părul lui. Se hotărî că-i plăcea senzaţia. îşi trase capul un pic mai aproape. - Nu încercam să mă sinucid, Severance. - Erai tulburată. Speriată, poate. - Speriată de ce? întrebă ea. - De ce se întâmplă cu tine. De ce se întâmplă cu noi. Cidra păru să cântărească această idee preţ de câ­ teva clipe. -E ste destul de confuz totul, dar nu mă simt chiar speriată. - Bine. Discutăm despre asta dimineaţă.

Dulce Armonie

237

- Eu sunt cât se poate de trează, îl anunţă ea. Nu m-ar deranja să discutăm acum. Severance deschise ochii şi descoperi că privirea i se concentră asupra piscurilor sânilor ei. Era o panoramă plăcută. -Trebuie să dormi, Cidra. Ca şi mine. Avem o zi foarte grea mâine. - Mă simt ciudat, Severance. - O să te simţi mai bine dimineaţă. - Nu mă simt rău, sublinie ea, doar ciudat. - Sunt convins că e o reacţie normală. -N u ştiu. Părea chiar nedumerită. A, şi mă doare puţin. Severance se crispă, simţindu-se vinovat. - îmi pare rău, iubito. O să te simţi mai bine dimi­ neaţă. Iar data viitoare n-o să te mai doară după aceea. Cidra căscă. - Pari foarte sigur de ce spui. -E u sunt pilotul şi sunt la comandă, ai uitat? Aşa şi trebuie, să fiu sigur de tot ce spun. Se ridică, proptindu-se într-un cot şi se uită la ea. Cidra? - Mmmhm? -Ju ri că nu aveai de gând să faci vreo prostie din cau­ za a ce s-a întâmplat în noaptea asta? - De ce să vreau să-mi iau zilele după ce am simţit asemenea plăcere? Severance schiţă un zâmbet şi o sărută. - Da, asta-i o perspectivă de Lupoaică autentică. - Şi ştii care-i partea cea mai bună, Severance? - Care? - Să mă simt atât de apropiată de tine. E foarte bine. - Foarte, consimţi el. Aproape întors în lumea viselor, Severance hotărî că Renaissance nu era un loc atât de rău să şi-o facă pe Cidra a sa. Nu voise să grăbească lucrurile. Voise să se întâmple totul la momentul potrivit şi în locul potrivit.

238

Amanda Quick

în timpul celor două săptămâni petrecute pe Severance Pay, visase cu ochii deschişi nu o dată despre care ar fi fost cadrul perfect. în minte îşi construise o ima­ gine care includea un vin eteric bun, muzică armoniană în surdină, un pat lat, confortabil, şi tot timpul de pe lume. Aici, în mijlocul junglei de pe Renaissance, nu avuse­ se parte de nici unul dintre aceste elemente de recuzită, dar nu părea să aibă vreo importanţă. Jungla avea ceva inedit şi primitiv, iar asta se potrivea bine cu sentimentele sale pentru ea. Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât cadrul devenea mai potrivit. Cidra avusese dreptate mai devreme, când încercase să îi spună că jungla nu era, de fapt, un iad verde. Era o lume primitivă exotică şi incitantă, nu un iad. Puteai supravieţui în junglă fără ecrane deflectoare şi prăjitoare, se hotărî el. Oare el nu supravieţuise azi? în junglă erau locuri care reprezentau nişte refugii verzi, pline de blândeţe. în locurile acelea ar fi putut să facă dragoste cu Cidra sub lunile gemene cu nume ciudate cât era noaptea de lungă. Ar fi fost bine să-i vadă trupul moale şi zvelt scăldat în razele lunilor. Adormi cu aceas­ tă ultimă imagine în minte. Când se trezi din nou, îşi dădu seama că nu mai era mult până la ivirea zorilor. Cu o mişcare leneşă, se întoarse, căutând-o pe Cidra. în secunda următoare, se ridică în şezut cu o tresărire. Dispăruse din nou. De data aceasta, Severance nu mai simţi avalanşa de groază de care avusese parte data trecută când se trezise fără ea. Nu avusese timp să ajungă departe, îşi dădu seama în timp ce-şi trăgea hainele pe el. Şi avea să fie destul de în siguranţă. Jungla era un spaţiu sigur pentru ea. Ca şi pentru el. Ieşi din cort, încheindu-şi cămaşa, şi aruncă o privire în jur. Nici urmă de Cidra, dar, în mod ciudat, nu era deloc îngrijorat. Cumva, simţea direcţia în care plecase

Dulce Armonie

239

şi porni pe urmele ei. Tocmai urma să treacă prin ecra­ nul deflector când o senzaţie sâcâitoare de nelinişte îl opri. Preţ de o clipă, nu reuşi să îşi dea seama care era problema. Apoi îşi aduse aminte de arma cu impulsuri şi de banduliera cu de toate, pe care le lăsase în cort. Nu-i stătea deloc în fire să plece nicăieri fără aceste două lucruri. Se simţea gol fără ele. Obişnuinţa era, într-adevăr, o a doua natură. Ridicând din umeri, Severance se întoarse în cort. Nu avea să aibă nevoie de vreo armă, dar, din moment ce se simţea ciudat fără ea, putea să o ia, totuşi. Intrat în cort, îşi prinse tocul şi arma şi apoi îşi puse peste piept banduliera. Cu greutatea familiară a bandulierei şi a armei cu impulsuri la locurile lor, ieşi din cort şi trecu de deflectoare. O nerăbdare ciudată începea să-l roadă pe dină­ untru. Voia să o prindă din urmă pe Cidra. Poate că ajunsese destul de departe până acum. Por­ ni prin vegetaţie, împingând frunzele într-o parte şi în cealaltă, hotărându-se să nu îşi facă probleme des­ pre genul de creaturi care ar fi putut să fie ascunse în apropiere. Nu-şi dăduse seama deja că jungla nu era, de fapt, un loc al ororilor? Era un loc bun, un loc na­ tural, unul în care omul putea să se simtă în armonie cu natura. Poate că aşa simţiseră mereu Armonienii. Dacă aşa stăteau lucrurile, putea să înţeleagă de ce Ci­ dra voia să devină una de-a lor. Bietul Jeude! Nu avusese niciodată şansa să devină un Armonian cu o educaţie pe măsură. Severance se încruntă, după care se relaxă, alungând cât colo gândurile despre fratele său. Jeude fusese răzbunat. Acum putea să se odihnească în pace şi amintirea sa. Renaissance era un loc bun şi pentru aşa ceva. Era o planetă a odihnei. O odihnă tihnită, verde. Mergea şi tot mergea, fără să se deranjeze să pună sub semnul întrebării siguranţa absolută pe care o sim­ ţea în legătură cu direcţia de deplasare. In fond, mereu

240

Amanda Quick

se orientase foarte bine. Jungla nu se lupta cu el. De ce să o fi făcut? îl aştepta. Trecu printr-un văl de liane suspendate şi o zări pe Cidra. Nu era decât la o distanţă mică înaintea lui, chiar acolo unde ştiuse sigur că avea să fie. Severance zâmbi, destul de încântat de sine. Dar nu o strigă. Părea absolut inutil să facă una ca asta. în loc de asta, începu să mear­ gă un pic mai repede. Când o prinse din urmă, femeia îi aruncă o privire. Ochii ei aveau din nou acel aspect uşor confuz, dar nu era nici o problemă. Acum ştia la ce se gândea. Nu aveau nevoie să comunice. Şi el se gândea la acelaşi lucru ca şi ea. Era plăcut să ştie că împărţeau aceleaşi gânduri. Iad verde. Nu... Refugiu verde. Pace. Seninătate. Odihnă. Şi era chiar înainte. Nu mai era mult de mers. Seve­ rance era sigur. La fel şi Cidra. Aceasta se mişca fără nici o ezitare în direcţia corectă, urmând chemarea aceea blândă, călă­ uzitoare. Nu avea să mai dureze mult. Sanctuarul era foarte aproape. Toate răspunsurile erau foarte aproape. Ea şi Severance trecură prin ultima perdea de liane încâlcite şi frunze şi pătrunseră în luminiş. Cidra se opri, sorbind imaginea sanctuarului scăldat în ultimele raze provenite de la cele două luni. Seve­ rance se opri şi el lângă ea, la fel de fermecat. Era o structură graţioasă, aerată. Dispăruţii avuseseră un stil luminos, perfect echilibrat în materie de arhitec­ tură. Iar sanctuarul fusese proiectat cu o grijă deosebită, căci găzduia taine importante. Chiar sub ochii celor doi, peste pereţii de piatră translucidă se revărsară primele raze ale zilei, care îi fă­ cură să strălucească discret. Uşa boltită era larg deschisă, o invitaţie de nerefuzat. întreaga clădire părea mai uşoa­ ră decât aerul, având o formă circulară, dar se sprijinea totuşi pe covorul verde din luminiş, care semăna cu cati­ feaua. Nu era mare, doar un pic mai spaţios ca locuinţa

Dulce Armonie

241

octogonală a Desmei Kady. Din câte se părea, fusese cio­ plită dintr-un singur bloc de piatră. Acoperişul era sub formă de cupolă, lăsând la vedere vinişoare fine prin materialul din care era alcătuit. Prin intrarea rotunjită nu se vedea nimic, dar era clar că razele de afară treceau prin piatră pentru a lumina blând interiorul. Cidra porni înainte cu entuziasm, iar Severance o urmă cu paşi mai domoliţi. Pentru o clipită, chiar înain­ te să intre în sanctuar, tânăra avu răgazul necesar de a-şi da seama că era neobişnuit să găsească pe Renaissance un loc unde natura nu se afla într-o stare de evidentă încleştare. Şi totuşi, covorul catifelat de sub picioarele ei nu trebuia să concureze pentru lumină cu alte plante. Din jungla care se întindea de jur împrejur nu se aven­ turase nici o altă plantă, nici o liană. în acest cerc prote­ jat nu se vedea nici urmă de faună. Nici măcar insecte, în luminiş, totul era liniştit şi senin. Un mic izvoraş ie­ şea din junglă într-o parte a luminişului protejat, curgea prin el cu un clipocit vesel, şi dispărea sub frunzişul des în cealaltă. - E ca o grădină din dem entia, suspină Cidra când se opri în faţa intrării. Miroase aerul, Severance. E atât de dulce şi de parfumat! -Ştiu , răspunse el, privind în jur, curios. Cumva, sentimentul acela de siguranţă calmă părea să scadă în el. Poate prea dulce şi parfumat, Cidra. -Aiureli. Aşa trăiau Dispăruţii. Ştiu sigur. Când erau aici, jungla era un loc al armoniei. Exact ca luminişul acesta. Hai, Severance! Să intrăm. Bărbatul şovăi, luptându-se acum cu ceva din min­ tea sa. Uitându-se la ea, ochii îi erau vag umbriţi de îngrijorare. - Cidra, nu sunt sigur că... - Eu intru. Cu aceste cuvinte, păşi înăuntru. Severance îşi scutură capul, încercând să şi-l limpe­ zească. Apoi îşi dădu seama că nu era nevoie să o facă.

242

Amanda Quick

Totul era în ordine. Totul era seninătate şi ordine. O urmă pe Cidra pe uşa deschisă.

capitolul 13 Primul lucru pe care îl remarcă tânăra fu liniştea. -Parcă suntem într-un mormânt de pe QED, rosti Severance. - Nu, e ca în sala de lectură a Arhivei din Clementia. Cidra se oprise chiar dincolo de intrare şi privea în jur. Pereţii curbaţi filtrau suficientă lumină pentru ca amândoi să vadă o pardoseală care era făcută din acelaşi tip de piatră albă. Celălalt capăt al încăperii circulare era învăluit în nişte umbre uşoare. Intre pereţi şi plafon sau între pereţi şi pardoseală nu se vedea nici o linie de îmbinare. - E genul acela de linişte, Severance... Asta e un loc în care ceva a fost păstrat mult-mult timp. - Dar nu e nimic aici. Severance întinse mâna să atin­ gă peretele din piatră translucidă. Poate că, demult, a fost un... Şovăi, chinuindu-se să găsească exact cuvântul potrivit. Un sanctuar. -D a . - Cidra... Ce e un sanctuar? Noi nu avem nimic care să poarte un aşa nume. Pe toţi sfinţii, de unde crezi că am ştiut cuvântul ăsta? - De la forţa care ne-a călăuzit aici. - Nu-mi place. Tânăra fu surprinsă de împotrivirea discretă din glasul lui. - Ce nu-ţi place? - Să-mi fie plantate cuvinte în cap. Nu-mi place să fiu călăuzit prin junglă de ceva ce nu pot vedea. De ceva din mintea mea. - Şi atunci de ce ai venit? întrebă ea. - Nu ştiu. La momentul respectiv părea o idee bună. -Severance...

Dulce Armonie

243

Acesta se întoarse către ea, cu chipul plin de furie şi de o îngrijorare crescândă. - Am zis că la momentul respectiv părea o idee bună. Dar nu era ideea mea. Cidra întinse mâna, atingându-1 uşor. Apoi schiţă un zâmbet melancolic. - Calmează-te, Severance! Locul acesta e bun. E sigur. Controlează jungla, nu vezi? Dispăruţii puteau stăpâni jungla. Şi... senzaţia aia că ceva sau cineva comunică cu tine mental? - Ce-i cu ea? - Cred că aşa e când eşti un Armonian adevărat, Se­ verance. S-ar putea să nu mai am niciodată ocazia de a cunoaşte această senzaţie. Bărbatul dădu negativ din cap. -A ia nu era comunicare, Cidra. Era un act de con­ trol. Nu am decis conştient să venim aici. Am fost atraşi aici. Am fi putut să ne pierdem vieţile în orice punct de pe drumul nostru până aici din cauza vreunui colţos verde sau a vreunuia de tipul fălci-de-fier. -N u . Cred că ceea ce ne-a condus în acest loc sigur a avut puterea de a ne oferi siguranţă şi pe drumul pe care l-am făcut până aici. - Sunt tare curios dacă o să se deranjeze să ne ofere aceeaşi siguranţă şi pe drumul de întoarcere, sau e o bunăvoinţă cu sens unic. Severance mai înaintă câţiva paşi în încăperea luminată slab. Bine... Suntem aici. Şi mai departe? -S-ar putea ca doar atât să fi rămas. Cidra începu să se deplaseze de-a lungul peretelui, urmând suprafaţa curbată până în celălalt capăt al încăperii. în mers, mân­ gâia cu palma suprafaţa caldă a pietrei. Era plăcută la atingere. Totuşi, cândva aici era ceva mai mult. - Cum de ştii atât de multe despre sanctuar? întrebă el, poruncitor. Mergea în urma sa, nedorind să o lase să se îndepărteze prea mult, chiar dacă nu vedea nimic care să pară a reprezenta vreun pericol.

244

Amanda Quick

- Aflu toate lucrurile acestea pentru că sunt dispusă să ascult. Sunt deschisă la asta. Trebuie să asculţi şi tu, Severance. In fond, ai putut urma chemarea. Nu mai fi aşa circumspect! Stai nemişcat o secundă şi permite-ţi să absorbi totul. Chiar simţi că e ceva în neregulă aici? - Şi da, şi nu. Cidra se răsuci spre el, cu ochii plini de amuzament. - Şi da, şi nu? Hai, Severance, de obicei nu eşti aşa nehotărât. Bărbatul ridică din umeri, încruntându-se. Avea mâna pe mânerul armei cu impulsuri. - Nu pot să-ţi explic... Nu am simţit nimic în neregu­ lă pe drumul până aici, deşi ar fi trebuit, iar o parte din ceea ce simt acum e acceptabilă, ca să zic aşa. Şimt ceva ciudat, dar nu periculos. Dar mai e ceva ce nu-mi place. E doar o senzaţie. - Poate este doar senzaţia că ai întâlnit ceva cu to­ tul străin. în fond, asta e prima clădire intactă de-a Dispăruţilor care a fost descoperită vreodată, din câte ştiu eu. în Arhivă sunt menţionate sute de ruine de-ale clădirilor lor, dar nici una completă şi în stare bună, ca asta. - î n Arhivă apare scris, legat de ruinele alea, ceva despre genul ăsta de material de construcţie? Ochii lui Severance cercetau blând piatra aproape translucidă. -E u nu am găsit nimic de genul acesta, recunoscu Cidra. E o descoperire cu adevărat unică. Poate că este o clădire mai nouă decât celelalte. Dacă-i aşa, poate că o să poată să ne ajute să datăm civilizaţia Dispăruţilor. Ah, Severance, e o descoperire atât de importantă! Avem un noroc extraordinar că noi am dat de ea. - Nu am descoperit-o noi, replică el sec. Ea ne-a des­ coperit pe noi. E o diferenţă, Cidra. Tânăra se hotărî să nu îi ia în seamă cuvintele. Evi­ dent, avea să fie dificil. Reîncepu să meargă, curioasă să vadă celălalt capăt al sălii, care era în umbră. Era conşti­ entă că Severance o urma, deşi fără nici un entuziasm.

Dulce Armonie

245

- Cred că e ceva aici, în spate. Entuziasmată de aceas­ tă posibilitate, Cidra porni cu paşi repezi înainte. -Cidra, stai! Armonie din Ceruri, pardoseala îşi schimbă culoarea! Severance se holba la piatra albă, care începuse să capete o nuanţă de roz sidefiu. Gata, plecăm de aici imediat. O prinse de braţ, smucind-o în aşa fel încât să o oprească. - Vreau să văd ce e în spate. încercă să se elibereze, dar mâna lui se strânsese pe braţul ei ca o cătuşă. Severance te rog! Asta am căutat până acum. Nu înţelegi? Ceea ce e aici s-ar putea să fie baza legendelor pe urma cărora am plecat de acasă. Locul acesta s-ar putea să deţină secretul de care am nevoie pentru a mă putea întoarce. - Nu-mi pasă nici dacă ar avea destulă bere Rose pen­ tru o viaţă întreagă. Nu mai stăm aici nici o clipă. O trase fără menajamente către intrare. Dar acum pardoseala îşi schimba culoarea rapid, tre­ când de la roz la roşu, după care la violet. Şi alte culori se împleteau, răzbătând spre suprafaţă şi, chiar sub ochii lui Severance, petele schimbătoare de culori se prelun­ giră în pereţi şi pe plafon. Apoi, fără nici un semn de avertizare, în încăpere apăru şi altceva, în afară de cu­ lori. Putură distinge nişte forme. Forme care nu erau limitate la suprafaţa bidimensională a pereţilor. Păreau să pătrundă în spaţiul camerei. - Zeii Zâmbitori, Severance. Uită-te la ei... Erau ade­ văraţi. Doar uită-te la ei. Uluit, Severance se opri în mijlocul sălii, ţinând-o în continuare pe Cidra cu o mână. Cealaltă stătea pregă­ tită, chiar deasupra armei din toc. Auzi inflexiunile de minunare şi de entuziasm din glasul ei şi îşi dădu seama că resimţea şi el aceeaşi anticipare plină de admiraţie şi o uşoară teamă. Acel sentiment de stranietate dispă­ ruse. Ceea ce-1 anima acum era o versiune amplificată intr-un mod minunat al seninătăţii şi al plăcerii tihnite pe care le simţea când îşi trecea în revistă colecţia de statuete de piatră. Zeii Zâmbitori erau pretutindeni în sanctuar. îi înconjuraseră pe Cidra şi pe Severance,

246

Amanda Quick

dar era clar că nu erau fiinţe în carne şi oase. Erau iluzii, ceva ca proiectarea unei holo-înregistrări, dar mult mai bine reproduse. Era ca şi cum s-ar fi aflat în mijlocul Dispăruţilor. Fascinat de realitatea lucrurilor din faţa lui, Severance continua să stea proţăpit locului. Nici Cidra nu schiţă vreo mişcare. Nu se auzea nimic, dar ima­ ginile de pe plafon, pereţi şi din spaţiul încăperii se tot schimbau. - E o înregistrare, rosti Cidra în şoaptă. Am avut drep­ tate. Locul ăsta e o Arhivă. Iar ăştia sunt Dispăruţii. - Arată altfel decât în sculpturi. -M ie nu mi se pare. Doar hainele sunt diferite. Şi ar fi explicabil, dacă imaginile acestea provin dintr-o etapă ulterioară a dezvoltării lor. Hotărârea de a ieşi din sanctuar pierise cu desă­ vârşire. Severance se simţea relaxat din nou. Cidra nu mai încercă să se elibereze când îşi dădu seama că n-avea să fie scoasă cu forţa din încăpere. Stăteau în linişte, privind imaginile în continuă schimbare care umpleau încăperea. Dispăruţii fuseseră o seminţie frumoasă. Trăsăturile vag feline arătau o inteligenţă profundă şi o conştiinţă de sine care era evidentă chiar şi unor fiinţe ale căror strămoşi veniseră din alt sistem solar. Se deplasau cu o graţie lejeră, mergând biped. Aveau haine mult mai sim­ ple în imaginile acestea decât cele ale statuetelor. Porţi­ unile de corp care nu erau acoperite cu haine aveau un strat de blană. Sub privirile atente ale Cidrei, imaginile învolburate dispărură. -Severance, pleacă... - Imaginea se estompează, atâta tot. N-au fost deloc aici, de fapt. - Dar am nevoie de răspunsuri! - Nu prea ai nici un motiv pentru care să te aştepţi să le şi primeşti, îi spuse el cu blândeţe.

Dulce Armonie

247

Avea dreptate. Ştia asta, dar o parte din ea voia să strige de frustrare. Avea atâtea de aflat, ar fi vrut să pună atâtea întrebări... Mai presus de toate era misterul mo­ dului în care ea şi Severance fuseseră călăuziţi aici. - La naiba! Voiam să aflu... -A m văzut deja mai mult decât orice arheolog armonian. - îmi dau seama de asta, dar tot nu e de ajuns. Tre­ buie să găsesc cheia. Se opri din vorbit când îşi dădu seama că nu toate siluetele acelea graţioase dispăruse­ ră. Cinci Dispăruţi se vedeau în continuare, strălucind uşor între ea şi uşă. Rosti imediat: Uite, Severance! Mai e ceva... Bărbatul nu spuse nimic, privind cum cele cinci si­ luete se închegară în aer. Pe lângă veşmintele albe, sim­ ple, Dispăruţii aceştia păreau să poarte o brăţară aurie la una dintre încheieturile acoperite cu blană. Degete­ le lor lungi şi delicate, cu dungi curbate, se întinseră către ei. Pentru o clipă plină de nebunie, Cidra crezu că fiin­ ţele acelea îi făceau semn ei, după care îşi dădu seama că ochii blânzi, migdalaţi, nu erau îndreptaţi către ea. Era doar o imagine proiectată în aer. Dar aceste gesturi păreau să aibă un scop. Când toţi cei cinci Dispăruţi arătară către peretele din dreapta lor, Cidra urmă imediat direcţia indicată. O nouă serie de imagini apăru pe peretele curbat şi începură să se reverse din el. în sală apărură alţi Dispă­ ruţi, care se mişcau printr-un peisaj de junglă sălbatică care nu ar fi putut să fie decât cine ştie ce loc de pe Re­ naissance. Dar mâinile acestor Dispăruţi aveau gheare lungi, cu un aspect fioros, nu unghii atent scurtate. Pur­ tau centuri din piele, de care atârnau arme grosolane. Nu se vedeau prea multe piese de vestimentaţie, dar la gâturile, încheieturile şi gleznele păroase erau o mulţi­ me de obiecte decorative, cu modele primitive. - Strămoşii Dispăruţilor? întrebă Cidra.

248

Amanda Quick

- S-ar putea. Am impresia că e mare distanţa dintre felinele alea cu gheare ascuţite şi cei cinci indivizi care stau în mijlocul încăperii. Chiar în timp ce Severance rostea aceste cuvinte, de­ veni clar că scena care se desfăşura în jurul lor era una de vânătoare. Cei câţiva Dispăruţi stăteau la pândă, in­ dubitabil. Se mişcau cu o grijă periculoasă şi nu trecu mult până ce obiectul eforturilor lor apăru. Era vorba de un animal cu coarne şi patru picioare, care ronţăia frunzele unui copac. Lui Severance i se păru că semăna cu un mannator din jungla contemporană. Cidra înghiţi în sec când Dispăruţii atacară. Anima­ lul cu şase picioare se prăbuşi sub o învolburare de cu­ ţite aruncate şi gheare necruţătoare. Când începu să se zbată, gâtul îi fu sfâşiat. Calitatea deosebită a imaginilor făcea ca sângele să pară foarte real. Cidra era sigură că tot ce vedea era o vânătoare simplă şi absolut necesară, însă violenţa Cu care era desfăşurată o îngreţoşa. îi de­ clanşa amintiri despre draconii aceia care se hrăneau în râu. Când îi aruncă o privire scurtă tovarăşului ei de peripeţii, văzu că el nu era prea afectat de imaginile sângeroase. Murala aceea atât de realistă continuă să se desfă­ şoare, arătându-i pe Dispăruţi angrenaţi şi în alte activi­ tăţi în afară de vânătoare. Interesul Cidrei fu captat de ceea ce, din câte se părea, era o ceremonie religioasă. Cinci Dispăruţi coordonau totul din spatele unui altar din piatră. Spectatorii stăteau pe jos, cu picioarele încru­ cişate, legănându-se în acelaşi timp cu un ritm pe care ea şi Severance nu îl puteau auzi. Faptul că erau cinci lideri era interesant, pentru că era exact acelaşi număr precum cei care apăruseră în urmă cu câteva minute în sală. Ci­ dra încercă să vadă dacă purtau brăţări de aur la înche­ ieturi, dar atenţia îi fu distrasă când un animal mare, acoperit cu solzi, fu aruncat pe altar. Prea târziu, îşi dădu seama ce avea să se întâmple. Nu reuşi să-şi ferească pri­ virea la timp pentru a evita să vadă cuţitul care spintecă

Dulce Armonie

249

abdomenul ofrandei. Din nou, simţi un val de greaţă, ameninţând pentru câteva clipe să o sufoce. Ferindu-şi ochii de la scena aceea sângeroasă, Cidra privi din nou către mijlocul încăperii. Cei cinci Dispă­ ruţi îmbrăcaţi în robe albe erau în continuare acolo, arătând spre imaginile fantasmagorice. Fără prea mare tragere de inimă, îşi întoarse ochii spre ele. - Parcă sunt din ce în ce mai îngrozitoare, Severance. Nu înţeleg. Nu se potrivesc cu modul în care mi-am în­ chipuit că au fost. -D o ar nu crezi că le-a fost uşor să supravieţuiască pe Renaissance, nu-i aşa? Nici o specie care ajunge să domine această planetă nu are cum să fie blândă şi binevoitoare. - Dar statuetele alea stau mărturie că aveau o latură blândă. Iar cei cinci care stau acolo... n-ar fi putut să fie aşa sălbatici. - Aşteaptă şi ai să vezi! Imaginile continuau să se schimbe, retrăgându-se şi ieşind de pe suprafaţa pereţilor. Acum se mişcau mai rapid, oprindu-se doar pentru a arăta în detaliu o scenă cu un război de ţesut, cum se pregătea mâncarea sau cum se cioplea un bloc de piatră. Deveni clar că indicau un anumit progres odată cu trecerea timpului. Hainele se schimbară, devenind mai elaborate. Aspectul clădiri­ lor se modifică. Primele imagini îi înfăţişau pe Dispăruţi adăpostindu-se în nişte copaci uriaşi, cu crengi generoa­ se. Totuşi, pe măsură ce scenele se succedau, ajunseră să îşi facă adăposturi din pietre şi liane. - Se succedă prea repede. Cidra ar fi vrut să înceti­ nească imaginile şi să savureze fiecare nuanţă a informa­ ţiilor pe care le conţineau. Sunt prea multe lucruri de observat şi de analizat. - Poate că Dispăruţii nu erau siguri cât de mult se poate concentra un eventual vizitator. Ştii tu, nu toţi sunt aşa deştepţi ca noi. - Ei, dar cum poţi să glumeşti cu aşa ceva? Asta este cea mai importantă descoperire a secolului. Poate chiar

250

Amanda Quick

cea mai semnificativă descoperire de când Primele Fa­ milii au ajuns aici şi au găsit primele urme ale existenţei Dispăruţilor. Severance se gândi puţin şi spuse: - Ar mai fi un motiv pentru care imaginile se mişcă prea rapid. - Adică? - S-ar putea să fie aşa pentru că trebuie prezentată o istorie îndelungată. Am putea avea în faţă mai multe zeci de ani. Sau chiar un milion, n-avem cum să ştim. - înălţarea şi decăderea unei întregi specii? Cidra pri­ vea cum era construit un sat, între junglă şi malul mării. Arată ca o versiune străină a Portului Try Again. Până la pereţii construiţi să separe jungla. Era clar că fiecare pas înainte, oricât de mic, era o lup­ tă. Dispăruţii de pe Renaissance plăteau un preţ scump pentru gradul lor de civilizaţie din ce în ce mai mare. Pe pereţi apărură mai multe imagini cu Dispăruţii atacaţi de nişte şerpi uriaşi, cu colţi îngrozitori şi alte forme de viaţă monstruoase. Imaginile cu satele mititele călcate în picioare de nişte animale greoaie, având o carapace ca o armură, apăreau destul de des. - Zaloni, îi spuse bărbatul. Sau, cel puţin, o versiune mai primitivă a lor. Coarnele arată un pic diferit, iar urechile sunt mai mici. - Dar ai zis că sunt ierbivori. -A şa şi sunt. Dar asta nu consolează cu nimic o fi­ inţă mai măruntă care se nimereşte în calea lor. Zalonii sunt cam stângaci. Mai înfruntau şi alte dificultăţi. Erupţii vulcanice, râuri care ieşeau din matcă, furtuni puternice. Apoi ur­ mară imagini şi mai tulburătoare, cu triburi care se războiau. Cidra nu putu privi scenele de luptă. Asemenea violenţe desfăşurate între Dispăruţi nu se potriveau de­ loc cu imaginea mentală pe care o avusese mereu despre ei. Severance, însă, privi cu un interes concentrat.

Dulce Armonie

251

în ciuda obstacolelor, a dezastrelor naturale şi a răz­ boaielor, Dispăruţii continuau să se dezvolte şi să se extindă ca specie. Populaţia crescu, ba chiar, la un moment dat, Cidra remarcă numărul mare de imagini cu copii. Pe perete apăreau frecvent scene cu copii jucându-se, antrenându-se cu arme pe măsura lor şi în viaţa de zi cu zi. Era clar că Dispăruţii puteau rezista, ba chiar înce­ peau să prospere în junglele de pe Renaissance. Apărură primele aparate mecanice, iniţial de mici dimensiuni. Apoi apăru tehnologia la scară mică. Pasul următor fu că satele mici se dezvoltară, devenind oraşe. Treptat, jungla fu îmblânzită. Nu fu nicicând eliminată total, însă în regiunile unde trăiau Dispăruţii, era ţinută sub control. Imaginile se mişcau din ce în ce mai rapid, arătând cum oraşele deveneau metropole. Pasul următor fu că­ lătoria în spaţiu. Colonizarea planetei Lovelady fu una uşoară pentru o rasă care se impusese pe o planetă a jun­ glelor. QED şi Frozen Assets apăreau şi ele fugitiv, deşi era evident că nu fuseseră nicicând colonizate complet. Din câte îşi putură da seama Cidra şi Severance, nave­ le lor spaţiale nu părăsiseră niciodată sistemul Stanza Nine. Era ca şi cum exploratorii îşi pierduseră interesul sau energia. Trecură epoci întregi. Cidra nu avea cum să estimeze cât timp mai exact. Totuşi, treptat-treptat, lucrurile se schimbară din nou. Elementele de tehnologie începură să apară mai rar şi mai rar. Acestea fură înlocuite cu imagini ale unor structuri translucide precum cea în care se aflau. Acum jungla era ţinută sub control fără elemente tehnologice evidente. Luminişurile liniştite şi senine erau ceva comun, iar în ele Dispăruţii - senini, calmi - îşi vedeau de traiul lor de zi cu zi. Aceste persoa­ ne nu mai aveau acel aer evident agresiv care fusese atât de des întâlnit la strămoşii lor. - Se schimbă, rosti Severance.

252

Amanda Quick

-Evoluează. Acum se dezvoltă mental, nu tehnolo­ gic. Cidra era sigură de acurateţea analizei ei. -D a r imaginile astea au ceva diferit. Severance se încruntă. - La ce te referi? - Unde sunt toţi copiii ăia pe care îi vedeam mereu alergând de colo-colo în imaginile de la început? Avea dreptate. Cidra analiză noile imagini, căutând vreo urmă de Dispăruţi mititei râzând, jucându-se, antrenându-se. Găsi unul sau doi, dar aceştia erau din ce în ce mai rari. La fel de rari cum erau copiii în Clementia. Dar mai văzu multe brăţări de aur. Deveneau o bi­ juterie pe care o purtau mulţi. Aproape toţi Dispăruţii aveau asemenea însemne la încheieturi. De asemenea, se schimbaseră şi relaţiile dintre Dispă­ ruţi. Nu se mai vedea nici un semn de ostilitate sau de ri­ valitate, nu mai văzură nici o scenă de război propriu-zis. Muralele prezentau o atmosferă de pace şi blândeţe. -C e frumos, Severance! Au devenit o seminţie a armoniei şi a păcii. - Două planete pline de Armonieni. Cred că a fost o perioadă cam plicticoasă. -L a naiba, Severance! De ce trebuie să fii atât de cinic? - Aşa suntem noi, Lupii. Dar tot aş vrea să ştiu ce s-a întâmplat cu copiii. - Poate au început să trăiască foarte mult şi au fost nevoiţi să ţină sub control numărul populaţiei. Sau poa­ te, ca şi Armonienii, Dispăruţii şi-au pierdut interesul pentru sex şi rezultatele acestuia. Cidra îşi mută greutatea de pe un picior pe celălalt, stânjenită, bântuită preţ de câteva secunde de propriul interes recent în această privinţă. Severance studia atent fantasmele acelea pline de graţie. - Cred că aici e vorba de ceva mai mult decât de fap­ tul că lipsesc ceva copii, spuse el, într-un final. Se pare că întreaga populaţie se împuţinează. Nu mai sunt la fel

Dulce Armonie

253

de mulţi Dispăruţi ca mai devreme. Nu mai are sens să aibă metropole aglomerate sau economii prospere. Doar părculeţe de-astea liniştite, din ce în ce mai multe. Cidra simţi un fior ascuţit de regret. -C e se întâmplă, Severance? Crezi că ne apropiem de sfârşit? Bărbatul dădu încet din cap, întro confirmare mută. - Sunt din ce în ce mai puţini. Nu se mai văd copii care să le ia locul părinţilor. Din ce în ce mai puţine oraşe. - Poate că speciile îmbătrânesc şi mor exact ca indi­ vizii, sugeră Cidra. Fiorul acela de regret se transforma într-o tristeţe atotstăpânitoare. - Sau poate că, în acest caz particular, avem de-a face cu o specie care a apucat-o pe un drum evoluţionist greşit. - In ce moment au făcut asta? Nu ştia de ce, dar căpă­ tase o atitudine defensivă. - Când s-au oprit din extinderea în spaţiul exterior şi s-au orientat spre aprofundarea celui interior. Când s-au oprit din a mai avea copii. Când au devenit mai interesaţi de chestiunile mentale şi spirituale în loc să se preocupe să-şi menţină specia vie fizic vorbind. - Nu ştii despre ce vorbeşti, Severance. Nu vedem de­ cât nişte imagini. Nu putem să ştim ce s-a întâmplat cu adevărat, doar să facem nişte deducţii. Chiar în timp ce spunea aceste cuvinte, imaginile deveneau din ce în ce mai stinse. Era clar că şi civilizaţia pe care o înfăţişau se stingea şi ea. Ultima imagine arăta o clădire circulară cioplită dintr-un singur bloc de piatră translucidă. In ea, cinci Dispăruţi puneau punct istoriei unei specii, după care se prindeau de mâini. Brăţările de aur pe care le purtau la încheieturi lu­ ciră la unison pentru o clipă. Cu seninătate, fără nici un efort, fără nici un semn de împotrivire sau regret, cei cinci îşi dădură ultima suflare. Când imaginea de pe perete dispăru, acelaşi lucru se întâmplă şi cu cele cinci siluete care fuseseră născocite în sală mai devreme.

254

Amanda Quick

Cidrei îi venea să plângă. - Acea ultimă structură e chiar locul ăsta, remarcă Se­ verance pe când imaginea licări slab şi se dizolvă în pe­ rete. Aveai dreptate. Suntem într-o Arhivă. Pe toţi sfinţii Armoniei! O să ne îmbogăţim. Cidra era uluită. îşi şterse umezeala din gene şi se uită urât la el. - Să ne îmbogăţim? Ce tot spui acolo? - Putem să vindem coordonatele acestui loc vreuneia dintre companiile de cercetare sau Armonienilor. Au aici suficiente date cât să-i ţină pe cercetători fericiţi cincizeci de ani de-acum încolo. Se răsuci spre ea. Lasă faţa asta şocată, Cidra! Tu ce te gândeai să faci cu infor­ maţiile pe care le-am găsit aici? Cidra ezită o clipă. - Cred că va trebui predat vreunei companii, să ana­ lizeze totul. Dar mi se pare greşit să o vindem. Este o descoperire inestimabilă. -D a , ai dreptate, pe onoarea mea. Şi totuşi, o s-o estimeze ei, când scoatem coordonatele la vânzare. Aruncă o privire la cronometrul din bandulieră. Dulce Armonie din Ceruri! Suntem aici de ore bune. A tre­ cut deja şi jumătate din după-amiază. Trebuie să o luăm din loc. - Stai puţin, Severance! Vreau să văd ce e în spate. - Mai încolo. Nu ştiu cum de am pierdut total noţiu­ nea timpului. Ore, ore întregi. Ar fi trebuit să sunăm după ajutoare de azi-dimineaţă devreme. La cum stau lucrurile acum, s-ar putea să mai treacă încă o zi înche­ iată înainte să ajungă un glisor până la noi. Ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, o să mai stăm o noapte în junglă. Fir-ar să fie de treabă! Cum de-am lăsat să se întâmple una ca asta? în timp ce se mustra astfel, o tră­ gea pe Cidra către ieşire. -T o t mai joci rolul pilotului aflat la comandă, Se­ verance? De ce nu poţi să te calmezi şi să recunoşti că am găsit ceva absolut extraordinar? Pentru moment sun­ tem destul de în siguranţă. Avem timp să explorăm mai

Dulce Armonie

255

îndeaproape totul. Dacă tot trebuie să mai petrecem o noapte în junglă, am putea foarte bine să rămânem aici. E evident că nimic violent nu poate pătrunde aici din afară. E unul dintre ultimele refugii. Un sanctuar. -N u avem cum să ştim exact cât de sigur e spaţiul ăsta, de fapt. Aproape că ajunseseră la intrare. Cidra se resemnă cu gândul că avea să fie dusă înapoi în tabără intr-un marş forţat. - Bine, bine, nu mai trage de mine ca de un sac de corespondenţă. Vin cu tine. Severance îi aruncă o privire evaluativă şi trase con­ cluzia că avea să fie cooperantă. Scoase arma cu impul­ suri din toc. - De ce ai făcut asta? întrebă Cidra. - Doar pentru siguranţă, în caz că nu beneficiem de aceleaşi condiţii deosebite ca şi la venire. Ţine-te aproa­ pe de mine şi nu atinge nimic decât dacă este absolut necesar. -E u sunt sigură că nu o să avem nici o problemă. Ceea ce ne-a protejat la venire probabil că o să o facă şi la plecare. - Îhî. Severance verifică nivelul de energie a armei cu impulsuri. în mod clar, el nu credea deloc în faptul că Dispăruţii aveau să-i protejeze şi acum. Eşti gata? Fără nici o tragere de inimă, Cidra porni spre uşă şi scoase un ţipăt când văzu vampirul uriaş care bloca spaţiul de trecere. Se retrase câţiva paşi rapizi, încercând înnebunită să pună ceva distanţă între ea şi monstrul acela cu ochii faţetaţi. Era mai mare decât vampirul pe care îl văzuse în laboratorul Desmei. - Severance! Mâna lui se strânse pe umărul ei, trăgând-o din cale. Arma se înălţă, şi Severance trase două focuri. Nu se întâmplă nimic, totuşi. Vampirul înaintă pe pi­ cioarele sale lungi, ca nişte fuse. Mandibulele i se împre­ unară cu un păcănit. Severance trase din nou, dându-se

256

Amanda Quick

înapoi cu paşi lenţi. Nici unul dintre focuri nu avea efect. Era ca şi cum ar fi trecut prin monstrul acela. - Dă-te înapoi, Cidra! Retrage-te în partea din spate! încet, Severance porni în aceeaşi direcţie, având grijă să o acopere mereu pe Cidra. - Dar n-ar trebui să ajungă la asemenea dimensiuni, suspină ea. - Cred că ar trebui să-i spui lui asta. Ridică arma din nou şi ţinti cu atenţie capul. Din nou, focul trecu di­ rect prin trupul insectei, fără să-l rănească în vreun fel. Drăcovenia asta fie absoarbe impulsurile fără nici un efort, fie este o imagine, exact ca alea pe care le-am văzut până acum. Vampirul continua să se apropie. Cidra şi Severance continuau să se retragă spre zid. La un moment dat, tânăra aruncă o privire în spate. - Sunt nişte pietre aici. -Aruncă una spre vampir şi vezi ce se întâmplă. Cidra măsură iute din ochi stiva mare, triunghiulară, alcătuită din cinci pietre perfect sferice. Fiecare era un pic mai mare decât un cap de om. Cu grijă, o ridică pe cea de deasupra. Emana o căldură plăcută. - E grea, suspină ea, străduindu-se să o ridice. Dar merge rostogolită. Lăsă piatra pe pardoseală şi împinse cu toată puterea. Piatra se rostogoli chiar prin două picioare ale vampirului, fără să arate în vreun fel că ar fi întâlnit vreun fel de obstacol. Nici creatura nu părea să fi ob­ servat atacul. îşi ridică picioarele din faţă şi le întinse către Severance. Cidra scoase un ţipăt, încercând să-l tragă din calea monstrului. Severance îşi ridică braţul, într-o mişcare instinctivă. Palma care ţinea arma cu impulsuri trecu prin capul vampirului, lăsat mai jos, ca şi cum acesta nici n-ar fi fost acolo. - E doar o imagine, Cidra. Hai să mergem! întinse mâna liberă să o prindă de încheietură.

Dulce Armonie

257

Cidra aproape că ţipă din nou şi se zbătu să se elibe­ reze. Vampirul din faţa ei era prea realist reprezentat, o fantasmă care-i îngheţa sângele în vene. Despre imagi­ nile acelea mişcătoare desprinse de pe perete ştiuse din capul locului că erau o iluzie. Dar creatura aceasta părea mult prea reală. Acum îşi agita braţele prin aer, căutând prada aflată în faţa sa. Totuşi, îl urmă pe Severance care ocoli temător imaginea, trăgând-o şi pe ea uşurel. In­ secta se lansă către ei, iar Cidra închise ochii, convinsă că, într-o secundă, avea să devină doar încă una dintre victimele acestei planete cumplite. Dar nu se întâmplă nimic. Când deschise din nou ochii, Severance o ghidase deja până la jumătatea dis­ tanţei care îi despărţea de intrare. Vampirul dispăruse într-o clipită. Aproape ajunseseră la uşă când sala, care până atunci fusese plină de o lumină slabă, fu inundată de o strălucire nefirească: Nu mai era vorba de lumina palidă, translucidă, filtrată provenită de la soare, ci o văpaie orbitoare. Instinctiv, Cidra închise ochii, întrebându-se dacă nu cumva fusese orbită. II simţi pe Seve­ rance oprindu-se şi îşi dădu seama că şi el fusese afectat în acelaşi fel. - Nu văd nimic, rosti ea în şoaptă. -N ici eu. Probabil că e vorba de altă iluzie, dar nu pot vedea uşa. Hai să găsim peretele! Putem să mergem de-a lungul lui până la intrare. Cidra îşi prinse degetele de banduliera prinsă de-a curmezişul pieptului lui şi, împreună, bâjbâiră orbiţi în căutarea suprafeţei solide a peretelui. încăperea era în continuare scăldată în lumina aceea intensă. Ori de câte ori Cidra se aventura să privească printre gene, acea strălucire nefirească o copleşea. îl simţi pe Seve­ rance oprindu-se şi mormăind o înjurătură scurtă, dar foarte expresivă. - Peretele, anunţă el, mohorât. Acum o să încercăm să mergem pe lângă el. Un val de zgomot ca o mulţime de ţipete se prăbu­ şi peste ei, ca din neant. Cidra se clătină, simţindu-1

258

Amanda Quick

şi pe Severance pierzându-şi echilibrul sub impactul sunetelor acelea sălbatice. îşi desprinse mâna de centu­ ra lui pentru a-şi acoperi urechile cu palmele, dar fără vreun rezultat. Mai încercase o dată să se protejeze de un astfel de vacarm. înnebunită, Cidra încercă să-şi adu­ că aminte exact când, dar nu se putea concentra asupra a altceva decât agonia din mintea ei. - Nu deschide ochii, Cidra! auzi glasul lui Severance, fără să-şi dea seama cum de putea răzbate peste sunetele acelea stridente şi ciudate. Lumina? - Este în continuare aici, dar este plină de tot felul de chestii. - Nu mai pot suporta, Severance! Nu mai pot supor­ ta! Bărbatul nu îi răspunse, iar Cidra ştiu cu o siguranţă îngrozitoare că nici el nu se descurca mai bine decât ea. Erau amândoi neajutoraţi, ţinte sigure sub bombarda­ mentul de senzaţii. Apoi începură senzaţiile tactile, ca târârea unor insec­ te. Cidra simţi întâi pe picioare. Ceva se strecurase sub materialul pantalonilor ei. Ceva cu nişte cleşti incandes­ cenţi şi colţi veninoşi. Ţipând, începu să-şi plesnească picioarele. Nu putea simţi nimic sub materialul textil, dar asta nu afecta nicidecum durerea. Dintr-odată, îşi aduse aminte când şi unde se mai confruntase cu un asemenea atac. - Ţipătul, îngăimă strangulat, clătinându-se şi agăţându-se de Severance. E exact ca Ţipătul. -C eva se joacă cu terminaţiile noastre nervoase. Până la una, confirmă şi el. Bâjbâi ceva la banduliera de pe piept. Cidra nu riscă să-şi deschidă ochii, dar îl putea simţi tremurând, lup­ tând din greu să se stăpânească. - Ce faci? -Vreau să văd dacă Ţipătul poate să bruieze chestia care ne bruiază nouă nervii. O altă explozie, un zgomot dureros ca o răbufnire de metal topit inundă încăperea, iar Cidra gemu sub

Dulce Armonie

259

povara sa. Apăsarea o făcu să se prăbuşească în genunchi, conştientă că, lângă ea, Severance era şi el ghemuit. Simţea că Severance avea în mână micul dispozitiv cu Ţipătul. Se sprijini de ea, asigurându-se că trupurile li se atingeau, după care activă sistemul. Haosul de senzaţii se modifică brusc. Preţ de câteva secunde, totul dispăru - zgomotul, lumina, senzaţiile tactile, chiar şi camera însăşi. Cidra se trezi într-un pur­ gatoriu cenuşiu. Pluti inconştientă în liniştea încântă­ toare, sorbind vidul lipsit de durere, după care totul se termină brusc. Un nou gen de teroare învârtejită o străpunse. De data aceasta, o recunoscu. Aşa acţionase Ţipătul asu­ pra ei la bordul lui Severance Pay. îşi lipi palmele de urechi, în agonie, după care haosul se dizolvă din nou în cenuşiu. Avură câteva secunde de pace înainte ca strălucirea albă şi zgomotul să îi atace din nou. -V a trebui să ne mişcăm în perioadele scurte în care Ţipătul anulează chestia ailaltă, anunţă Severance, în­ cordat. Nu pot să fur decât vreo câteva clipe de fiecare dată. Dacă îl las prea mult, Ţipătul începe să îşi facă simţit efectul. - Am înţeles. Spre perete? Urmă o explozie, un zgomot asurzitor când clipitele de cenuşiu fură cotropite de avalanşa de senzaţii violen­ te. Cidra aşteptă, torturată, următoarea oază cenuşie. -D a , spre perete, consimţi Severance. Deja se ridi­ case şi se mişca, ţinând-o de braţ pe Cidra, astfel încât efectele Ţipătului să se manifeste asupra amândurora. Era o înaintare chinuitoare, ca şi cum ar fi mers pe sârmă. între izbucnirile de senzaţii ameţitoare, Ci­ dra şi Severance reuşiră să găsească peretele curbat şi îl urmară cu îndârjire până la intrare. Cidra pierdu complet noţiunea timpului, exact aşa cum o făcuse cât imaginile murale dansaseră în faţa ochilor lor. To­ tuşi, când se prăbuşi prin deschizătura boltită, lumina

260

Amanda Quick

şi zgomotul care-i zdrobiseră sistematic simţurile dis­ părură brusc. Senzaţia de uşurare fu extraordinară. Aproape înfricoşătoare. Se întinse pe stratul moale şi verde, ca o catifea, care acoperea solul în acest cerc protejat şi încercă să-şi tragă răsuflarea. Severance se lăsă lângă ea şi puse Ţipătul înapoi în locaşul său pe banduliera de pe curmezişul pieptului. Se ghemuiră unul lângă celălalt, cu genunchii traşi la piept şi capetele sprijinite pe braţele împreunate, aşteptând să-şi revină cât de cât la normal. Timp de câteva minute bune, nici unul dintre ei nu spuse nimic. Rămaseră aproape, căutând o alinare mută în atingerea celuilalt, în timp ce nervii li se adaptau la ritmul normal de stimulare de pe Renaissance. - N-aş fi crezut vreodată că să fiu afară pe Renaissance o să mi se pare normal. Măcar nu suferim prea multe efecte reziduale. Ar fi putut să ne lase laţi, aşa cum face de obicei Ţipătul când e folosit pentru mai mult decât vreo câteva secunde. - In mare, mă simt extenuată, ca şi cum aş fi alergat ore în şir. Severance îşi ridică ochii spre cer, după care la cronometrul său. -A m pierdut şi mai mult timp. Am petrecut aproape o zi întreagă în locul ăsta afurisit. - îmi dau seama. Corpul meu începe să-mi semna­ leze că sanctuarul ăsta nu are şi o baie. Ostenită, Cidra se ridică în picioare. Să ştii că eu sunt dispusă să mă întorc cu spatele, după cum cere eticheta, dacă faci şi tu la fel. Severance reuşi să schiţeze un rânjet scurt, amuzat. -M ă prind. -Sp er că pe Dispăruţi nu îi deranjează că folosim cercul lor magic drept baie. - în ce mă priveşte, şi-o merită. Severance se întoarse cu spatele la ea.

Dulce Armonie

261

Cidra simţi din nou nevoia să se apere cumva. - Nu-mi vine să cred că Dispăruţii sunt de vină pen­ tru toate iluziile alea cumplite şi pentru şocurile acelea de zgomot şi lumină. - Mai ai şi alţi suspecţi? - Nu, recunoscu tânăra. Doar că nu mi se pare că se leagă, atâta tot. Până la momentul în care au construit locul acesta, deveniseră o seminţie paşnică, blândă. Nu mi se pare că le stătea în fire să construiască asemenea capcane. - Sunt o mulţime de lucruri pe care nu le ştim despre firea lor, Cidra, să nu uiţi asta! Severance se întoarse. - Gata? Cidra dădu afirmativ din cap. - Aăă, tocmai mi-am dat seama de ceva. - Ce? Severance verifica arma cu impulsuri. - O chestiune minoră... Ştii în ce direcţie trebuie să mergem ca să ajungem la tabără? -A r fi trebuit să-ţi pui problema asta azi-noapte, când ai plecat în promenadă. Văzu expresia care apăru pe chipul ei. Nu-ţi mai face griji, ştiu pe unde să ne întoarcem. Desprinse un mic instrument de la centura de pe piept. Din ce spune mititelul ăsta, nu suntem prea departe. - Ce e ăla? - Un sistem de ghidare. Toţi cei care lucrează pe Renaissance au aşa ceva la ei. Te ghidează automat către un sistem de ecrane deflectoare, către staţia de comu­ nicare a unui glisor sau către orice alt aparat care emi­ te un semnal artificial. Se duse ţintă până la marginea zonei protejate şi aruncă o privire înainte. Apoi se uită la micul instrument din palma sa. In regulă, hai să mai facem o încercare, da? Ţine minte ce ţi-am spus! Ţine-te aproape şi nu atinge nimic! Nu parcurseră mai mult de doi metri de la marginea cercului senin şi protejat al Dispăruţilor când fură ata­ caţi de un aşa-numit fălci-de-fier.

262

Amanda Quick

capitolul 14 Dacă Severance ar fi primit vreodată o garanţie scrisă că universul era un loc al corectitudinii, în mod clar 1-ar fi dat în judecată acum. Era prea mult. Era prea obosit, prea lent şi prea nerăbdător să se întoarcă la siguranţa oferită de deflectoare. Iar varanul fălci-de-fier era prea înfometat şi prea rapid. Labele cu gheare se lăsară în jos, necruţătoare, iar capul solzos - de două ori mai mare decât cel de om îşi deschise gura ca o grotă. Un instinct pur, orb - ni­ cidecum o reacţie calculată sau reflexul iute al unui mercenar cu experienţă - îl proiectă în spate chiar în ultima fracţiune de secundă. Ghearele, fiecare cât un deget de-ale lui, îi atinseră pieptul şi umărul, nu gâtul. O auzi pe Cidra strigând ceva în timp ce se zbătea să îl tragă din raza de acţiune a creaturii. Ii veni în minte să îi spună că era prea târziu ca să fugă. Dar nu avea timp să-i explice exact cât de rapid şi de răzbunător putea fi un varan fălci-de-fier când prada îi scăpa ca prin ure­ chile acului. Severance o împinse, făcând-o să cadă cu membrele răşchirate. Creatura lungă, cu un corp făcut parcă din răuta­ te pură, peste care trona un cap supradimensionat, se avânta deja din aglomerarea de liane unde îşi aşteptase prada imprudentă. Gura i se deschise larg. Varanii fălcide-fier puteau să închidă un om cu totul. Se achitau de această sarcină monumentală încet, fără grabă. Odată ce fălcile li se încleştau, singurul mod de a elibera fiinţa prinsă dincolo de ele era să retezi capul uriaş. Dar, ori­ cum, nu prea mai avea rost. Varanul se ghemui scurt, pregătindu-se de saltul final. De data aceasta nu avea să dea greş. Severance hotărî că nici nu era cazul să dea greş. In Renaissance rar se întâmpla să beneficiezi de o a doua şansă, iar el deja îşi primise porţia pentru un an. Era teribil de ten­ tat să tragă cu arma direct în gura ca un hău, dar rezistă

Dulce Armonie

263

şi ţinti ochii. în spatele lor sigur se afla organul care trecea drept creier al animalului monstruos. Arma cu impulsuri uscă instantaneu un ochi uriaş, sticlos, iar varanul se opri, cuprins de spasme. Severance folosi secunda de răgaz pentru a se trage un pic înapoi. 0 auzi pe Cidra gâfâind precipitat în tăcerea deplină care se lăsase brusc, dar nu spuse nimic. Asta era unul dintre lucrurile care-i plăceau la Cidra, se hotărî el apăsând din nou pe trăgaci. Ştia când să-şi ţină gura. Fălci-de-fier mai zvâcni o dată, după care se prăbuşi greoi. Maxilarul i se închise cu putere, blocat pentru ultima oară în strânsoarea morţii. - Severance, sângerezi! - Ştiu. E unul dintre lucrurile cele mai prosteşti pe care poţi să le faci pe Renaissance. Durerea îl străpun­ gea acum, că efectele anesteziante ale adrenalinei şi ale spaimei se risipiră. Se uită în jos, la locul unde ghearele varanului sfâşiaseră materialul rezistent al cămăşii ca şi cum ar fi fost o ţesătură delicată de muşchi de cristal. De asemenea, în pielea tare de rantgan din care era fă­ cută banduliera sa cu de toate fuseseră trasate trei zgâ­ rieturi sălbatice. Tocmai aceasta nu îi permisese varanului să îi sfâ­ şie pieptul şi umărul. Sângele cald, care avea o nuanţă interesantă de stacojiu, îi udase prea mult din cămaşă. 1 se scurgea pe braţ şi picura pe pământ. O floare mică, cu un aspect perfect inocent, se întinse pentru a sorbi umezeala. -C ercul Dispăruţilor. Cidra făcu un pas înainte, lipindu-şi palma cu hotărâre de rana deschisă de pe pieptul lui. Sângele se prelinse printre degetele ei, dar începu să curgă mai încet ca urmare a presiunii aplicate. O să fim în siguranţă acolo cât durează să-ţi banda­ jăm umărul. Severance nu se împotrivi. Se simţea ciudat de ne­ sigur pe picioare şi asta îl speria. Nu-şi permitea lu­ xul unor răni decorative. Trebuia să o ducă pe Cidra

264

Amanda Quick

în tabără, la siguranţa oferită de deflectoare; trebuia să sune după ajutoare. La naiba, ar fi trebuit să se mişte mai rapid acolo, când atacase varanul. Pe Renaissance oboseala şi o uşoară încetinire a reacţiilor nu erau deloc scuzabile. - Cred că aşa ni s-a răspuns la întrebarea dacă o să beneficiem de aceeaşi protecţie de curtoazie pe drumul de întoarcere ca şi la venire. încercă să se aşeze liniştit pe stratul catifelat, gros, care acoperea pământul din cercul magic, dar sfârşi prin a se prăbuşi. Deloc demn să îl vadă subalterna sa aşa, se mustră imediat. Cel care era la comandă trebuia să arate ca şi cum, într-adevâr, ar fi avut totul sub control. Iar, în ultima vreme, el nu se descurcase prea bine în această privinţă. -N u înţeleg, rosti Cidra. Cercetă umărul lui Seve­ rance cu o încordare sumbră în timp ce continua să aplice o presiune constantă pe rană, pentru a potoli sângerarea. Dar de ce nu funcţionează protecţia asta în ambele direcţii? -C in e ştie? Poate că am ajuns aici nevătămaţi doar printr-un noroc chior. Sau poate că semnalul, sau ce-o fi fost, a ajuns să fie prea slab ca să dea rezultate. Sau poate că, din capul locului, nu a fost gândit să acţioneze în ambele sensuri. Tresări şi strânse din dinţi. - Eşti rănit grav, Severance. - Da, păi... nici eu nu mă gândeam că e doar o ciu­ pitură. Scoase un geamăt, mai mult de ciudă decât de durere. Pe Renaissance, nici o rană nu e minoră, din păcate. Orice cantitate de sânge atrage prea mult inte­ res. La marginea cercului se zări o străfulgerare de miş­ care. Nişte colţi străluciră pentru o clipită, după care dispărură. Vezi? Exact ce-ţi spuneam! Slavă Armoniei că cercul acesta pare să reziste. încercă să caute ceva pe banduliera de pe piept. Am nişte materiale medicale pe-aici, pentru urgenţe. Antisepticul e cel mai impor­ tant. Scoase o înjurătură încet, şuierător, scoţând fiola cu pulverizator. Cidra i-o luă din mână, continuând să apese pe rană.

Dulce Armonie

265

- Cred că sângerarea se potoleşte, rosti ea. Severance îi cercetă chipul serios. - Din câte văd, nu te-a luat greaţa. Cidra îi aruncă o privire întunecată. -N im ic din ce s-a întâmplat până acum nu m-a îngreţoşat. De ce-ar face-o asta? - Ţi-ai luat-o în cap, Lupoaică mică? Cidra observă amuzamentul plin de afecţiune care înlocui pentru scurt timp durerea şi frustrarea din ochii lui. -N u sângele îi tulbură pe Armonieni, ci să ştie că cineva suferă. Dar eu nu trebuie să-mi fac griji în această privinţă, nu-i aşa? Joci excelent rolul eroului stoic. - Rolul prostului, nu al eroului. închise ochii în timp ce Cidra desprinse materialul sfâşiat de pe carnea sfâşia­ tă. Fără nici un cuvânt, îi întinse briceagul mic. Cidra se holbă oripilată la el. Nu-ţi face griji! Sunt oricum destul de ferfeniţit. Nu trebuie să tai altceva decât cămaşa. - Ah. Pentru o clipă, am crezut că o să fie nevoie să te tai. - Pur şi simplu pulverizează antiseptic pe zona afecta­ tă, după care o să încercăm să o bandajăm. - Poate că ar trebui să spăl rana mai întâi. -Adu nişte apă de la izvor. Am o punguţă în care să o aduci. Şi am nişte picături standard de purificatioo undeva în banduliera asta afurisită. - Dar sunt convinsă că orice apă care curge prin spa­ ţiul ăsta e curată şi pură, protestă ea. - Ai al naibii de multă încredere în Dispăruţi... mult mai multă decât mine. Ai uitat de ultimele iluzii pe care le-au revărsat peste noi în sanctuarul ăla? - Nu, dar sunt convinsă că există o explicaţie pen­ tru ele. - Şi eu sunt convins de asta. Aşa cum este o explicaţie pentru existenţa tuturor lucrurilor de pe planeta asta. Problema e că s-ar putea să fie una care să ne pice greu dacă e să o aflăm.

266

Amanda Quick

Cidra nu spuse nimic, pur şi simplu aduse apă în punga din plastic transparent de la pârâiaşul vesel care traversa luminişul. Adăugă picăturile medicinale şi aş­ teptă până ce apa căpătă o nuanţă ciudată de violet. Apoi spălă cu grijă rana, uşurată să observe că sângerarea era sub control. Când termină, întinse mâna după fiola cu antiseptic. -A u! Se opri din pulverizat substanţa şi se uită îngrijorată la chipul lui. - Te doare? Severance strânse din dinţi. - Nu. Deloc. Ce te face să întrebi una ca asta? -Severance... -Termină-ţi treaba cu antisepticul. Eu o să mă stră­ duiesc să-mi intru mai bine în rolul de erou stoic. Cidra se grăbi, conştientă că pe Severance îl durea din ce în ce mai tare. Când termină, puse fiola înapoi în locaşul său de pe centură. - Ce folosim pe post de bandaje? - Orice om din branşa mea e mereu pregătit. Caută în buzunărelul ăla mic de pe centură, chiar lângă celă­ lalt umăr. Am nişte adeziv acolo. Cidra aplică lichidul adeziv cu mişcări rapide şi văzu cum se întăreşte sub forma unui bandaj dur. - Cred că aşa am potolit definitiv sângerarea. Cum te simţi? -T o t ca un prost. Severance îşi lăsă privirea în jos, să îi admire opera. Pe braţul său erau zgârieturi şi mult sânge, dar adezivul părea să reziste. -N u a fost nicidecum vina ta, Severance. Cidra îşi sprijini şezutul pe tălpi, stând în genunchi. Eu sunt vi­ novată că am ajuns în încurcătura asta. - Eu sunt cel care a pornit într-o plimbare de plăcere prin junglă cu tine, în toiul nopţii, în loc să te târăsc înapoi în cort, ai uitat? - Da, dar...

Dulce Armonie

267

-N ici un „dar“. Eu sunt cel care a dato în bară. Ri­ dică o palmă pentru a o împiedica să îl mai contrazică. Am închis subiectul. O să-l redeschidem mai încolo, când o să mă simt mai capabil să mă contrazic cu tine. In momentul de faţă nu am energia necesară. Cidra cedă, neplăcându-i deloc paloarea tenului său bronzat. - Dacă nu te simţi în stare să te contrazici cu mine, Severance, atunci poate că nu poţi nici să porneşti în drumul de întoarcere spre adăpostul deflectoarelor. - Bravo! Armoniana a priceput din prima cum stau lucrurile. - Nu sunt Armoniană. - Şşşşt, Cidra! Rămase tăcut preţ de câteva clipe, cu ochii închişi. Se pare că în noaptea asta suntem blocaţi aici. Dacă cercul ăsta magic ar fi dat vreun semn că slă­ beşte, aş fi zis să încercăm să ajungem la deflectoare, dar nu este cazul, aşa că aş zice că avem şanse mai mari dacă rămânem aici decât dacă pornim spre mal. O să se întunece în curând. Aruncă o privire cuprinzătoare prin perimetrul cercului, cântărind tot ce vedea. Hai să ne mutăm lângă peretele sanctuarului! Aşa, orice s-ar întâmpla, avem măcar spatele asigurat. Cidra încercă să îl ajute când Severance se ridică, uşor nesigur. Era mai slăbit decât era dispus să recunoască, îşi coborî privirea la mâinile ei, care-1 susţineau. - Eşti mai puternică decât pari, nu-i aşa, Cidra? Tânăra nu îl luă în seamă. - Măcar nu o să ne fie frig. -Mâncarea, anunţă el scurt, o să fie următoarea noastră grijă. Aşezându-1 uşurel cu spatele lipit de peretele translu­ cid, Cidra îl măsură atent. - Ai vreo idee? Putem să mâncăm ceva din vegetaţia din jurul cercului? Severance îşi rezemă capul de perete, având nevoie de câteva secunde pentru a-şi aduna puterile. Cidra se ghe­ mui lângă el. Când Severance deschise ochii din nou,

268

Amanda Quick

de pe buzele ei ieşi un suspin de uşurare. Privirea lui era sigură, fără nici un semn de confuzie. Se concentră asupra plantelor care înconjurau refugiul lor. - Nu am studiat niciodată plantele. Oricare din astea ar putea fi otrăvitoare sau pur şi simplu gustoase şi hră­ nitoare. Pe Renaissance, cel mai sigur aliment e cel pe care îl consumă aproape toate celelalte vieţuitoare: car­ ne. Asta dacă poţi să o obţii, ucigând înainte să fii ucis. Pentru prima oară, Cidra îşi simţi stomacul cuprins de un spasm. Se mulţumi să îşi dreagă glasul. - De fapt, n-am risca nimic decât nişte crampe de foa­ me dacă ar fi să aşteptăm pur şi simplu până mâine, când ne întoarcem în tabără. Nu păţim nimic dacă nu mâncăm o zi. Severance o fixă printre pleoapele îngustate. -E u , unul, sunt hămesit. Nici unul dintre noi nu a mâncat nimic de ieri şi, de atunci, am consumat mul­ tă energie înmagazinată. Renaissance are talentul de a exploata aşa trupul. Până mâine s-ar putea să ne apuce ameţeala de foame. Şi nu e chiar starea ideală de pornit prin junglă. -A m înţeles. Nu mai spuse nimic. Era vorba de o chestiune de viaţă şi de moarte. Oricum, nu era obligată în nici un fel să respecte restricţiile alimentare Kliniene. Şi ce facem? Severance scoase arma din teacă. - Stăm aici cuminţi şi aşteptăm să vină gloata. - Ce gloată? - Stimabilii care o să vină să îl onoreze pe prietenul nostru fălci-de-fier la cină. Mai devreme sau mai târziu, o să treacă ceva pe aici în drum spre el. O să încerc să îi vin de hac înainte să îşi dea seama că reprezen­ tăm un pericol. Cidra dădu aprobator din cap, potolindu-şi protes­ tele stomacului cu un efort de voinţă. Se aşeză lângă Severance, strângându-şi genunchii la piept, şi se puseră pe aşteptat în lumina din ce în ce mai slabă. Nu trecu mult şi oaspeţii la cină începură să sosească. Prima dată

Dulce Armonie

269

li se vedeau ochii. Mult prea multe perechi de ochi. Scă­ părau şi sclipeau feroce în umbre. Apoi se auziră ceva fâşâituri precipitate, urmate de două ţipete ascuţite. Nu erau deloc nişte musafiri ma­ nieraţi, îşi dădu seama Cidra. Iar unii dintre ei tocmai deveniseră aperitive. Acest gând o făcu să se cutremure, însă continuă să stea cât se putea de nemişcată. Musafirul neatent şi prea temător care trecu prea aproape de cerc fu o creatură mică, cu patru picioare, care avea blană în loc de solzi. Cidra cam sperase să fie ceva cu solzi. Ii venea mai uşor să antipatizeze animalele cu solzi. Era o reacţie total iraţională şi primitivă, dar una venită din profunzimile fiinţei ei şi, deci, imuabilă. Când Severance ridică arma şi trase cu o mişcare sigură şi fluidă, tânăra închise ochii. - Du-te şi ia-1, îi spuse scurt, înainte să-l înhaţe altceva. Cidra se ridică repede şi ţâşni până la marginea lumi­ nişului. Săltăreţul acela mic zăcea la nici un metru dis­ tanţă, mort. I se păru foarte simpatic şi i se făcu milă de el... până îi văzu colţii. întinse mâna, îl apucă de coada stufoasă şi îl trase în zona sigură. Inima îi bubuia, iar măruntaiele începură din nou să i se încordeze inconfortabil. Ochii uriaşi, fără viaţă, o fixau cu un reproş mut. - Mai bine l-aş jupui la marginea luminişului. Cu miş­ cări încete, care trădau durerea, se duse până la limita perimetrului şi scoase briceagul. De asemenea, luă din bandulieră lanterna cu cuarţ de mici dimensiuni pe care o avea mereu asupra lui şi o puse pe pământ, pentru a lumina trupul animalului. Ai făcut vreodată o disecţie la cursurile alea de biologie despre care tot vorbeşti? Cidra înghiţi cu greu. -N u . Totul era prezentat pe holo-înregistrări. Nu aveam de gând să devin biolog, aşa că nu era nevoie să fac efectiv disecţii. - Ce-o să se întâmple aici n-o să semene nicidecum cu operaţiile alea curate şi ordonate de pe holo-înregistrările

270

Amanda Quick

voastre. Ce-ar fi să porneşti flăcăruia până mă ocup eu de asta? Ii întinse doza mică cu combustibil pentru flă­ căruia de campanie pe care o scosese din centura sa şi se concentră asupra animalului. Cidra îşi feri privirea, îndeletnicindu-se cu aprinde­ rea flăcăruii de campanie. Se achită de sarcina ei rapid şi o reglă la un nivel rezonabil. Descoperi că vederea flăcărilor aici, în mijlocul junglei, îi dădea o senzaţie de alinare. Severance obosea foarte repede. Cidra îl ţinea sub observaţie, cu îngrijorare, privindu-1 cum îşi spăla mâi­ nile în pârâiaşul care bolborosea în întuneric. Şi totuşi, nu spuse nimic cât bărbatul fripse hotărât bucăţile de carne înfipte în vârful briceagului. Cidra asculta cum sfârâia grăsimea şi încercă să nu inspire mirosul de carne prăjită. Când Severance îi întinse o bucată, o luă fără nici un cuvânt. -A i grijă, e fierbinte! El muşcă flămând din pulpa pe care o ţinea în mână. Când luă prima înghiţitură, cât mai mică, Cidra îşi ţinu respiraţia. Nu mâncase niciodată carne. închizând ochii, mestecă automat, încercând să nu simtă gustul. De cealaltă parte a flăcăruii, Severance mesteca cu pute­ re şi o privea. Sub ochii lui, Cidra se strădui să înghită prima bucată de carne, încercând să o vadă ca pe un fel de medicament. -Avem mare noroc că n-ai uitat să-ţi iei banduliera şi arma la tine, remarcă ea, încercând să închege o conver­ saţie care să mai detensioneze atmosfera la această cină neobişnuită. în umbre, ceilalţi meseni nu se cramponau de asemenea politeţuri. Conversaţia lor era alcătuită din chelălăieli, mârâi­ turi, şuierături şi ţipete. Cidra spera că aveau să termine repede. -Probabil că a fost mai mult instinct decât noroc. In mod clar, nu a fost ceva plănuit atent în avans. Nu gândeam deloc clar. Nu-mi aduc aminte decât că m-am

Dulce Armonie

271

simţit dezgolit. Pentru mine, greutatea bandulierei a de­ venit ca parte din corp. Iar tovărăşia cu o armă cu impul­ suri a ajuns să fie un reflex când sunt pe Renaissance. Termină de ros osul unui picior. Cum te descurci? - Bine, răspunse ea, încordată, şi se forţă să înghită o a doua bucată de carne. - Eşti cam verde la faţă. Severance o cercetă în lumi­ na instabilă oferită de flăcăruie. Eşti sigură că eşti bine? -D a . Expresia lui se îmblânzi. - Biata de tine! în zilele astea ai avut numai experien­ ţe noi, una după alta, nu-i aşa? -C ălătoria asta a ieşit un pic altfel decât îmi închipuisem. - Puţin spus... Cidra se simţea obligată să se arate puternică. - Ş i totuşi, graţie metodelor tale neobişnuite, s-ar putea să fi descoperit o scurtătură către obiectivul meu. Aruncă o privire în urmă, către intrarea întunecată care făcea legătura cu sala circulară. -Crezi că ciudăţenia care ne-a atras aici e sursa le­ gendei pe urmele căreia ai pornit? La lumina instabilă a flăcăruii, ochii îi erau complet indescifrabili. -Posibil. Ceea ce am simţit a fost clar o influenţă telepatică, nu crezi? Eu am simţit prima chemare, ca un firicel, ieri după-amiază când te aşteptam. Mă întreb dacă nu cumva chemarea a ajuns până la mine pentru că deflectoarele erau aproape descărcate. Poate că, în mod normal, acestea blochează semnalul. - Dar noaptea trecută deflectoarele funcţionau la pu­ tere normală. - Corect, rosti Cidra, dusă pe gânduri. Dar poate că, la momentul respectiv, mecanismul de proiectare a che­ mării reuşise să se fixeze pe un reper, ca să zic aşa, pe co­ ordonatele noastre. Poate că nu se poate impune când mintea e preocupată şi de alte lucruri, dar în liniştea nopţii a putut să ne captiveze.

272

Amanda Quick

Severance ridică din umeri, înfigând o altă buca­ tă de carne în lama briceagului şi aşezând-o deasupra flăcării. Cidra continua, încercând să găsească o explicaţie lo­ gică a întregii situaţii. - Dacă unul-doi oameni au simţit această chemare în trecut, poate că le-au povestit despre asta prietenilor. Peste ani, sigur poveştile au fost exagerate şi au devenit mai complexe. - Intr-atât încât să ajungă să fie consemnate în Arhi­ ve? Posibil. Dar, dacă au auzit şi alţii chemarea aceea şi au urmat-o, cum de sanctuarul nu a fost descoperit până acum? întrebă Severance, pe un ton exclusiv raţional. - Nu ştiu. - Poate că au simţit chemarea, dar nu au urmat-o. Cidra se încruntă. - De ce să nu o urmeze? Noi am făcut-o fără ezitare. -N o i am stat în imediata apropiere a sanctuarului două nopţi. Poate că ceilalţi au simţit doar urme ale che­ mării în timp ce treceau pe aici, la bordului vreunui glisor. E destul de probabil ca nimeni să nu mai fi campat chiar în locul ăla de pe mal. S-ar putea să fie nevoie de ceva timp pentru ca semnalul să se concentreze asupra unei minţi şi să devină suficient de puternic pentru a atrage pe cineva aici. Dacă e vorba de un dispozitiv me­ canic, s-ar putea să aibă nevoie să se acordeze. Cidra dădu afirmativ din cap. - Da, e logic. -A r mai fi şi o altă posibilitate. Ca să fi găsit cineva locul ăsta înaintea noastră, dar n-a mai trăit îndeajuns să mai povestească tot ce-a văzut. Dacă o fi crezut că beneficiază de aceeaşi protecţie la ieşire ca şi la intrare, sigur a avut parte de o surpriză tare neplăcută. Eu nu mă aşteptam să fim protejaţi şi tot am primit o ast­ fel de surpriză. Dispăruţii tăi au un simţ al umorului tare acid. - Nu cred că ar fi montat o capcană să atragă fiinţe inteligente aici, să le arate istoria şi apoi să îi lase fără

Dulce Armonie

273

nici o protecţie. Poate că au presupus că aceia care aveau să găsească tot ce e aici aveau să fie suficient de inteli­ genţi încât să se protejeze prin forţe proprii pe drumul de întoarcere. Severance scoase un geamăt. -Niciodată să nu presupui nimic. Iar exemplul grăi­ tor e chiar aici, în faţa ta. Cidra era şocată de ce interpretare putură căpăta cuvintele ei. -A h , Severance, n-am vrut să sugerez că tu... -C ă nu sunt prea isteţ? Nu-ţi face griji. Nu e nevoie să sugerezi asta. Faptele vorbesc de la sine. - Mereu eşti atât de dur cu tine când lucrurile merg prost? - Doar când merg într-atât de prost încât cineva să-şi piardă viaţa. -D a r nici unul dintre noi nu şi-a pierdut viaţa, Severance. - O să mă agăţ de această idee. Se ridică din nou şi se întoarse la izvor, să-şi spele mâinile de grăsime. Avea mare nevoie de odihnă, îşi dădu seama Cidra în timp ce lăsa discret bucata ei de carne pe jos. Nu credea că putea să înghită mai mult. Ceva era foarte în neregulă în zona stomacului ei. -H ai să încercăm să dormim un pic! Din moment ce nu ştim sigur cât de stabil e cercul ăsta, o să stăm de pază cu rândul. - Stau eu prima de pază, se oferi ea. Severance dădu negativ din cap. - S-ar putea să mă simt mai rău mai târziu. Şi o să am nevoie să mă odihnesc atunci. Stau eu primul de pază, cât încă mai am ceva energie. Severance se lăsă jos, cu spatele lipit de peretele curbat. - închide flăcăruia. Nu e cazul să irosim combustibi­ lul. O să folosim lanterna cu cuarţ pentru ceva lumină. - Cred că cercul e un spaţiu foarte sigur. Nici o crea­ tură n-a încercat măcar să pătrundă în perimetru. Cidra

274

Amanda Quick

nu era decât vag conştientă de ce spunea. Atenţia îi era concentrată asupra senzaţiei crescânde de greaţă care îi bolborosea în stomac. îşi înghiţea saliva rapid, iar frun­ tea îi era plină de broboane care nu aveau nici o legătu­ ră cu umiditatea din aer. - Cidra? -E -n regulă, Severance. Lasă-mă un minut! Având grijă să stea cu spatele la el, se duse încet până la margi­ nea cercului, chiar dincolo de raza de acţiune a lanter­ nei cu cuarţ. - Cidra, vino înapoi aici. Ce Dumnezeu crezi că faci? în momentul acela, Cidra pierdu bătălia cu stoma­ cul propriu. Prima ei masă alcătuită din carne ieşi chiar cum intră, lăsând-o străbătută de o serie de convulsii neplăcute. Simţi braţul sănătos al lui Severance pe după talie chiar înainte de a termina. -îm i pare rău, şopti ea. Cred că nu mi-a ieşit din prima chestia asta cu mâncatul cărnii. - Da, văd că nu e ceva la fel de uşor de asimilat pen­ tru tine ca restul de purtări de-ale Lupilor. Cu blân­ deţe, o duse la izvoraş, purifică nişte apă şi începu să-i spele faţa. -M ă descurc. Stânjenită, luă punguţa cu apă din mâna lui şi îngenunche pentru a-şi spăla faţa bine şi a-şi clăti gura. -S u n t bine, Severance, zău. Trebuie să ai grijă, să nu-ţi deschizi iar rana de la umăr. - Da, Otanna. Cidra îi aruncă o privire nesigură şi îşi dădu sea­ ma că pe chipul lui apăruse un zâmbet laconic. Cu mişcări grăbite, îşi termină abluţiunea, apoi se aşeză lângă el lângă perete, unde Severance încercă să-şi găsească o poziţie relativ de confortabilă, cu arma sprijinită pe ge­ nunchiul îndoit. - Mă trezeşti când îmi vine rândul, da? întrebă ea. - Da. încearcă să dormi, Cidra! Sprijină-ţi capul de piciorul meu!

Dulce Armonie

275

Cu grijă, Cidra făcu întocmai, extrem de conştientă de apropierea de muşchii lungi şi tonifiaţi ai coapsei, pe care ea îi folosea drept pernă acum. Având în vedere situaţia, nu-i venea în minte nimic potrivit de spus, aşa că stătea foarte nemişcată, ascultând sunetele nopţii şi în­ cercând să îşi ţină gândurile departe de ce se întâmplase între ea şi Severance în noaptea precedentă. In fond, se mustră în gând, nu era nici momentul, nici locul po­ trivit să se concentreze asupra intimităţii emoţionale şi fizice de care avusese parte în braţele lui Severance. Braţul lui se mişcă, acoperindu-i umărul şi sânii cu o posesivitate relaxată. Cidra se crispă, după care, încet, începu să se relaxeze. Atingerea lui îi dădea o senzaţie plăcută, liniştitoare, se hotărî ea, nicidecum sexuală. Re­ veni asupra eforturilor de a nu se gândi la ce trăise în braţele lui. Şi totuşi, se temea serios că nu avea să uită vreoda­ tă momentele acelea de plăcere şi de pasiune. Noaptea trecută, corpul ei reacţionase într-un mod instinctiv, primitiv, care nu avea nici o legătură cu seninătatea şi ritualurile calme ale Armonienilor. Era o emoţie total dependentă de bărbatul care o îmbrăţişase cu atâta pasiune, iar Cidra ştia că avea să îşi amintească totul foarte viu până în ultima zi a vieţii ei. Severance îi tot spunea că era Lupoaică, fie că-i plăcea, fie că nu, iar noaptea anterioară demonstrase asta fără nici o urmă de îndoială. - închide ochii şi dormi, Cidra! Nu te mai gândi la asta. începu să îi mângâie braţul cu o tandreţe liniştitoare. Ştia sigur că Severance nu putea să îi citească gândurile. - La ce să nu mă mai gândesc? - La noaptea trecută. Cidra se strâmbă. - De unde ştii tu că la asta mă gândeam? Bărbatul scoase un hohot înfundat.

276

Amanda Quick

- Te gândeai ori la asta, ori la ce ai mâncat în seara asta. Din moment ce nu dai nici un semn că te-ar lua iar greaţa, am zis că, cel mai probabil, nu adormeai pentru că te gândeşti la sex. - Şi orgoliul tău nu a avut nici o contribuţie în aceste deducţii, bineînţeles. -N ici una. De fapt, am ghicit printr-un noroc, pen­ tru că şi eu mă gândeam la acelaşi lucru. -A h! Urmă o pauză, după care Severance spuse blând: - Schimbă total situaţia, ştii bine. - Nu înţeleg de ce ar trebui să o facă. Dar minţea şi o ştia. Severance avea dreptate. Totul se schimbase. - Mincinoasă dulce. îşi lăsă capul în jos şi îşi trecu bu­ zele uşor peste obrazul ei. Capeţi tot felul de obiceiuri noi, nu? Pun pariu că n-ai spus nici o singură minciună cât ai trăit în Clementia. Adevărul acestei remarci era de-a dreptul deranjant. - Nu am pornit în călătoria asta ca să devin Lupoaică, Severance. -Ştiu . Unda temporară de amuzament dispăru din glasul lui. Ştiu, culcă-te acum! Cidra închise ochii şi descoperi cu surprindere că acesta era un ordin căruia putea să i se supună. Când Severance o trezi, câteva ceasuri mai încolo, Cidra se mişcă, descoperind că înţepenise. Se ridică încet în capul oaselor, căscând, moment în care Seve­ rance îi împinse arma în mână. Clipi, cu ochii cârpiţi de somn, dându-şi seama vag că, în lumina lanternei, Se­ verance arăta mai tras la faţă şi mai extenuat decât mai devreme. Şi nici ochii nu i se părură a fi prea limpezi. - Cum te simţi? - Deplorabil. Dar n-oi muri eu până dimineaţă. Ştii să foloseşti arma cu impulsuri? - Teoretic, ştiu cum se face, da. Era surprinsă de cât de rece şi de grea o simţea în mână.

Dulce Armonie

277

-D acă e să treacă ceva de marginea cercului, în­ tâi tragi, şi-apoi mă strigi. Crede-mă, o să mă trezesc imediat. Se întinse lângă zid, aşezându-şi capul în poala ei ca şi cum aşa s-ar fi culcat în fiecare seară. Ochii i se închiseră imediat. Cu grijă, Cidra îşi sprijini braţul de pieptul lui. I se părea foarte cald. Prea cald. Spera că substanţa anti­ septică pe care i-o pulverizase pe rană îşi făcea efectul. Supravegherea perimetrului, cu arma cu impulsuri în mână şi fără să adoarmă, se dovedi a fi o sarcină dificilă. Cidra îşi dădu seama că niciodată nu le recunoscuse prea mult meritele eroilor din romanele cu Primele Fa­ milii care petreceau atât de mult timp stând de pază. Problema era plictiseala. La spatele ei, peretele sanctuarului continua să radi­ eze căldura pe care o adunase în timpul zilei. în loc să fie supărătoare, era o senzaţie mai degrabă plăcută, deşi aerul călduţ al nopţii ar fi trebuit să ofere o atmosferă destul de confortabilă. Dincolo de marginea cercului, creaturile nopţii îşi vedeau de treburile lor ca de obicei ucideau sau erau ucise. Din când în când, Cidra vedea câte o pereche de ochi sticlind în întuneric, pândind-o. Din fericire pentru li­ niştea ei sufletească, nu se vedea mare lucru în afară de asta. Cercul rezista. Această constatare o făcu să se între­ be de ce chemarea aceea mentală nu le oferise protecţie şi pe drumul de întoarcere în tabără. Acest gând duse la un altul. îşi dădu seama că în min­ te nu îi mai răsuna nici o urmă a acelei chemări. După ce îşi îndeplinise misiunea de a-i atrage către sanctuar^ acea ademenire telepatică se dizolvase pur şi simplu. în plus, odată cu ea dispăruseră şi şansele ei de a descoperi miezul de adevăr din spatele legendei. Dacă acest sanctuar era sursa acelor aluzii discrete şi promisiuni incerte în căutarea cărora pornise ea, era posibil să fi ajuns la finalul căutării înainte ca aceasta să fi început bine. Mai mult, rezultatele acestei misiuni de căutare se arătau clar a fi total inutile. O chemare

278

Amanda Quick

telepatică lăsată în urmă de o rasă de mult dispărută în umbra timpului nu prea avea cum să fie transformată în elixirul magic care să facă din ea o Armoniană au­ tentică. Şi totuşi, mai exista şi posibilitatea ca această chemare mentală să nu fie sursa acelor legende. Dacă acest sanctuar supravieţuise timp de secole per­ fect intact, cine putea şti ce alte minuni mai erau ascun­ se pe Renaissance? îşi lăsă gândurile să îi alunece la scenele istorice pe care le văzuse în interiorul sanctuarului. Finalul o deranja. Şi nu era doar tristeţea pe care o simţea faţă de dispariţia unei mari civilizaţii. Cidra îşi dădu seama că simţea şi furie. In adâncul sufletului ei, nu voise ca Dispăruţii să moară fără vreo împotrivire cât de mică. Intr-un mod inconştient, ar fi vrut să-i vadă luptând împotriva sorţii care îi aştepta, nu să-şi plece capul, se­ nini, în faţa călăului. Severance îşi schimbă uşor poziţia, fără să se trezeas­ că. Cidra u atinse fruntea şi descoperi că era uscată şi fierbinte. îngrijorată, cercetă atent rana. Din câte putea să-şi dea seama, prin adezivul plastic nu răzbătea nici o picătură de sânge. Carnea din jur era umflată şi ro­ şie, dar asta probabil că nu era neobişnuit în situaţia de faţă. îşi rezemă din nou capul de peretele sanctuarului şi îşi aţinti privirea în beznă. Renaissance avea un mod deosebit de a te face să vezi totul în termeni fundamen­ tali. îi venea greu să mai creadă în cine ştie ce poveşti neclare şi legende când era confruntată în fiecare mo­ ment cu atâtea monstruozităţi şi pericole cât se poate de palpabile. Mai devreme sau mai târziu avea să fie nevoită să-şi urmeze visul. Fiecare pas pe care îl făcea cu Teague Se­ verance îi făcea obiectivul din ce în ce mai inaccesibil. Şi totuşi, oricât şi-ar fi stors creierul, nu găsea o altă mo­ dalitate de a-şi urma misiunea. Gândul de a renunţa cu totul la căutare o zgudui profund. Visase la asta mult prea mulţi ani.

Dulce Armonie

279

Amintirea fântânilor clipocitoare şi a aerului par­ fumat din dem entia ieşi în prim-plan ca pentru a o tachina, amintindu-i exact ce voia să obţină. Şi totuşi, fragmentele delicate de amintiri erau mereu spulberate de cele mai puternice pe care le acumula cu Severance. Chiar când îi menţionă numele în gând, bărbatul se mişcă din nou, cu capul în poala ei. Ii atinse fruntea din nou şi începu să-şi facă griji serioase. Era mult prea cald. Probabil că rana se infectase. Acest gând îi dădu o senzaţie acută de neajutorare. Nu avea cum să condu­ că prin junglă un bărbat rănit, cu febră. Aveau să fie o pradă uşoară. Poate că Severance avea şi alte medicamente în ban­ duliera lui din piele. încercând să nu-1 deranjeze, înce­ pu să verifice buzunăraşele, unul câte unul. Obiectele găsite erau variate şi ciudate, de la un briceag până la o pereche de zaruri pentru Cerere şi Ofertă. Cândva avea să aibă grijă să îl întrebe de ce avea mereu la el aceste za­ ruri. Era sigură că explicaţia avea să fie una interesantă. Găsi un pachet cu tablete care nu mai aveau de mult etichetă. Nu avea rost să-şi dea cu presupusul ce ar fi putut să fie. Totuşi, în afară de antiseptic şi de nişte bandaje cu adeziv, nu mai era nimic care să semene a medicament. Severance se întoarse pe o parte, în mod clar agi­ tat şi nesimţindu-se bine, dar nu se trezi. Cidra şovăi câteva clipe, după care se hotărî să ia ceva apă de la pârâiaş. Putea să îi înmoaie cămaşa în apă şi să o folo­ sească pentru a-l răcori oarecum. Ii ridică uşor capul din poala ei şi i-1 aşeză pe stratul catifelat care acoperea pământul. Deschise punguţa şi se duse repede la pârâ­ iaş, îngenunchind lângă el. Apa era rece în contact cu pielea ei şi spera că aveau să aibă acelaşi efect şi asupra pacientului său. Tocmai se ridica în picioare, când îşi dădu seama că Severance încerca să se ridice, clătinându-se serios. Alar­ mată, se întoarse la el. în lumina lunilor, vedea că privirea

280

Amanda Quick

lui nu se concentra asupra ei. Ochii îi erau neliniştiţi şi ceţoşi de la febră. - Culcă-te la loc, Severance! O să te răcoresc eu un pic. II trase uşor de braţ, încercând să îl convingă. Bărbatul reacţionă de parcă nici nu ar fi fost con­ ştient de prezenţa ei. Trăgându-şi braţul, se sprijini de peretele sanctuarului şi începu să meargă spre intrare. Dintr-odată, Cidra îşi dădu seama unde se ducea. - Severance, nu! Porni în goană şi îl prinse de braţ din nou, de data aceasta mult mai ferm. Nu poţi să intri acolo. întinde-te! O să te simţi mai bine după ce o să-ţi răcoresc faţa cu apă. întinde-te, Severance... Din nou, Severance se trase deoparte şi porni spre in­ trare. Cidra deveni aproape isterică. Dacă intra şi activa capcana fantasmelor, n-ar fi putut să îl scoată din nou afară, nu în starea în care era. N-avea cum să ştie ce efect aveau să aibă asupra lui imaginile acelea groaznice, cu febra pe care o avea. Erau destul de greu de suportat şi pentru un om sănătos. Aproape ajunsese la intrare când Cidra se puse în mişcare, împinsă de disperare. Se lansă spre el rapid, cu o mişcare lină, cu schemele Dansului Lunii şi al Oglin­ zilor. Având în vedere starea lui, aceste mişcări ar fi tre­ buit să îl facă să se lase uşor la pământ. Şi totuşi, când îi simţi atingerea, Severance reacţionă ca şi cum ar fi fost atacat. Se roti, parându-i mişcarea cu o mişcare violentă care o luă total prin surprindere. îna­ inte să-şi dea seama ce se întâmpla, se trezi jos, pe spate. - Severance, stai! Dar era prea târziu. Bărbatul dispăruse în sanctuar.

capitolul 15 Severance îşi pierduse minţile de la febră. Şi totuşi, chiar când ajunse la această concluzie, Cidra trebui să se întrebe de unde avusese atâta putere să o arun­ ce într-o parte cu atâta uşurinţă. Următoarea întrebare

Dulce Armonie

281

fu ce îl făcuse, chiar şi în delirul febrei, să vrea să se întoarcă în sanctuar? Cu mişcări precipitate, se ridică în picioare şi porni către intrarea boltită. Ajunsă acolo, îşi propti palma de peretele de lângă ea. Cumva, faptul că atingea ceva solid în timp ce se apleca în interior îi dădea o uşoară senzaţie de siguranţă. înăuntru nu se vedea nimic. Pereţii, care permiteau trecerea luminii pe timpul zilei, nu ofereau nici un pic de lumină noaptea. Nu se vedea nici urmă de imaginile din istoria Dispăruţilor, dar nici de capcana fantasme­ lor senzoriale. - Severance? Vino înapoi, Teague! Te rog... Nu vrei să rămâi acolo. întoarce-te şi vino înapoi la mine! Când nu primi nici un răspuns, Cidra ţâşni spre lo­ cul unde rămăsese lanterna cu cuarţ. O ridică, o setă la putere maximă şi începu să plim­ be fascicolul de lumină prin spaţiul sanctuarului, de la intrare. Lumina se revărsă asupra lui Severance aproape imediat. Stătea ghemuit lângă piatra grea pe care Cidra încercase să o folosească împotriva imaginii vampiru­ lui. Mâinile sale mari erau lipite de suprafaţa netedă şi convexă. - Ce e? întrebă Cidra, înaintând precaută un pas în interiorul sanctuarului. Trebuia să facă tot posibilul să îl convingă să iasă de acolo. Dacă aveau să fie prinşi din nou acolo de iluziile acelea, nu era sigură că urma să aibă puterea de a-l conduce afară. Spune-mi ce ai găsit, Severance! Dar el nici nu părea conştient de prezenţa sau de vorbele ei. Toată atenţia îi era captată de piatra aceea rotundă. Cidra mai înaintă un pas, întrebându-se de la ce punct încolo se activau iluziile senzoriale. Poate nu înainte să se întoarcă şi să încerce să iasă. Cercetă silueta ghemuită a lui Severance în lumina lanternei cu cuarţ şi îşi dădu seama că n-avea să poată să îl convingă cu vorba bună să iasă din sanctuar. Avea să fie nevoită să îl tragă cu forţa înapoi spre siguranţă.

282

Amanda Quick

Numărându-şi paşii, în speranţa că avea să poată să îşi măsoare progresul la întoarcere, chiar şi sub bom­ bardamentul de iluzii, Cidra înaintă încet în sanctuarul întunecat. Mişcările ei atente nu declanşară nici o ima­ gine. Când ajunse la Severance, îl atinse pe umăr. De data aceasta, se uită la ea. Cidra fu şocată să-i vadă ochii cuprinşi de febra puternică. îşi trecu braţul pe după umerii lui, iar glasul îi adoptă instinctiv cadenţa liniş­ titoare, hipnotică pe care o foloseau Armonienii când încercau să-şi aline un seamăn. - Hai cu mine, Severance! Cu mine eşti în siguranţă. Lasă-mă să te duc acolo unde o să fii în siguranţă. Afară, aerul e răcoros şi calm. O să te simţi mai bine afară. Hai cu mine, o să fii în siguranţă! Afară, totul e seninătate. îl simţi tremurând şi simţi că undeva, într-un colţişor al minţii lui, încerca să înţeleagă. De asemenea, Cidra avu impresia că în sinea sa se producea o luptă între două nevoi opuse. Văzu cum ţinea palmele pe piatră. -V rei piatra? Ia-o cu tine, Severance! îa piatra şi adu-o afară cu tine. Hai să mergem afară, unde e răcoa­ re şi siguranţă. Muşchii umerilor săi se încordară sub braţul ei şi îl văzu cum ridică piatra. Cidra îşi îndreptă poziţia, uşu­ rată să îl vadă ridicându-se în picioare lângă ea. Când îl trase uşurel de braţ, o urmă docil. Cu mare grijă, îl conduse către uşă, fiind aproape convinsă că dintr-o se­ cundă într-alta înaintarea avea să le fie blocată de ceva orice, de la un vampir uriaş la un perete de lumină. Dar nu se întâmplă nimic. Folosind lanterna, Cidra reuşi să ajungă afară cu pacientul ei alături. Scoţând un oftat de uşurare, îl conduse până la perete şi îl ajută cu mare grijă să se aşeze pe jos. Severance era în continuare uluitor de docil, dispus să meargă oriunde voia ea atâta timp cât avea piatra cu el. - Ce este cu piatra aia, Severance? De ce vrei să o ţii cu tine? Bărbatul o ţinea în continuare strâns, protector. -Caldă. E bine. E caldă... mi-e aşa de frig!

Dulce Armonie

283

-Arzi tot, şopti Cidra, conştientă că el nu o auzea, de fapt. Intinde-te şi o să încerc să-ţi cobor temperatura. II împinse uşor, făcându-1 să se lase pe pământ. Severance se ghemui, strângând piatra la piept, şi închise ochii. Dar părea mai calm, decretă Cidra pentru sine şi începu să-i scalde pielea cu apă rece. Poate că piatra avea vreo putere benefică. Dar nu îşi putea închipui ce anume ar fi putut să facă, totuşi. Când o atinse, desco­ peri că sfera aceea tare şi netedă emana o căldură vagă. Poate că era vorba de ceea ce mai rămăsese din căldura pe care o acumulase în timpul zilei. Orele se succedară cu viteza melcului până la ivirea zorilor. Cu un ochi la câte o mişcare care apărea din când în când dincolo de marginea cercului şi cu celă­ lalt studiindu-1 pe Severance, Cidra rămase de pază, făcându-şi griji pentru febra care-1 măcina pe bărbatul de lângă ea. Avu grijă să aibă mereu arma cu impulsuri la înde­ mână, deşi nu se mai temea că vreo sălbăticiune avea să treacă de graniţa invizibilă a luminişului. O ţinea aproape în primul rând pentru că aceasta fusese ulti­ ma indicaţie pe care i-o dăduse clar Severance. Era în continuare la comandă, îşi spuse ea în timp ce umplea punguţa cu apă pentru a cincea oară. Iar ea era în conti­ nuare singura membră a echipajului său. Când zorii se strecurară lent prin încâlceala de frun­ ze şi liane care formau un perete înalt, Cidra se hotărî că piatra nu îl ajuta simţitor pe Severance. Acesta se agăţa în continuare de ea, dar Cidrei nu îi plăcea cât de dependent ajunsese să fie de ea. Febra nu scădea, iar căldura suplimentară de la piatră putea la fel de bine să îi facă rău. îngenunchind lângă el, încercă să o tragă din strânsoarea lui. -N u. Reacţia lui fu una dură, protejând sfera cu ambele braţe. Pentru o clipă, ochii i se deschiseră şi o fixară cu o împotrivire sălbatică. N-o atinge, îi spuse foarte clar.

284

Amanda Quick

Erau primele cuvinte pe care le rostise clar toată noaptea. Cidra încercă să îl convingă, apelând la argu­ mente raţionale. - E caldă, Severance. Tu ai nevoie să te răcoreşti. Dă-mi mie piatra! Ţi-o dau înapoi mai târziu. -N -o atinge. Ochii lui se închiseră din nou, dar în­ dârjirea cu care ţinea piatra nu scăzu. Ea renunţă şi porni din nou să încerce să îi scadă temperatura cu apă de la pârâiaş. în jurul cercului magic, jungla trecea de la noapte la zi. Câteva ţipete strangulate marcau eforturile unor vânători zeloşi. Cu o oarecare indiferenţă, îşi dădu seama că începea să se obişnuiască cu sunetele junglei. Era uluită de numărul de lucruri cu care se obişnuia să vadă, să audă şi să simtă zilele acestea. Pe măsură ce aerul zilei începu să se încălzească, con­ ştientiza că se simţea un pic slăbită. Ameţeala despre care o avertizase Teague, presupuse ea. Nu era sigură ce ar fi trebuit să facă. Nu îndrăznea să mănânce nici o plantă din junglă. Severance păruse convins că pro­ babilitatea să fie otrăvitoare era mult prea mare. Iar, fără echipamentele necesare, nu putea să le testeze pentru toxine. Ceva timp încercă să-şi spună că putea să mai rezis­ te încă o zi fără să mănânce. în fond, postise nu doar o dată o zi sau chiar două, în taină, într-un efort de a-şi deschide mintea îndărătnică. Asta se întâmplase cu mult timp în urmă, pe când încă mai credea că putea să devină Armoniană doar prin puterea voinţei. Expe­ rimentele ei nu dăduseră roade, deşi îi dăduseră o stare de slăbiciune şi o ameţeală care un timp o făcuseră să creadă că era posibil să fie o tehnică utilă. Totuşi, problema era că azi nu îşi putea permite să fie slăbită. Nu cu Armonia-ştia-ce creaturi la pândă în jurul cercului şi cu un bărbat bolnav de care trebuia să aibă grijă. Trebuia să îşi păstreze puterile, atât fizice, cât şi mentale. Iar asta însemna că trebuia să găsească ceva de mâncare.

Dulce Armonie

285

Aruncă o privire în zona cercului protejat, căutând rămăşiţele săltăreţului pe care Severance îl jupuise şi îl curăţase în seara anterioară. împinsese măruntaiele în afara cercului. Nu se mai vedea nimic din el, nici măcar din cap. Renaissance se ocupa de gunoi în propria sa manieră infailibilă. Nu că ar fi vrut să mănânce din ce mai rămăsese din bietul săltăreţ. Simţi greaţă în stomac doar gândindu-se la el. îşi reluă sarcina nesfârşită de a-i răcori pielea lui Severance cu apă rece şi încercă să nu se gândească la mâncare. Şi totuşi, când îşi pierdu echilibrul într-unul dintre drumurile la pârâiaş, începu să îşi facă griji. Nu avea cum să ştie cât urma să fie prinsă în cercul acesta, îm­ preună cu Severance. Simţul ei practic îi impunea să nu îşi permită să devină şi mai slăbită de atât. Trebuia să mănânce ceva. Din câte se părea, pe planeta aceasta simplul act de a exista necesita foarte multă energie in­ terioară. Aruncă o privire către arma cu impulsuri şi se întrebă cât de greu ar fi fost să nimerească un animal cam ca săltăreţul acela. Aproape sigur, principiile din spatele ţintirii şi ac­ ţionării unei arme nu puteau să fie prea diferite de cele ale concentrării mentale pentru studiu aprofundat. Filosofia armoniană spunea că toate lucrurile puteau fi evaluate şi înţelese. Pe lângă concentrare şi focalizare a minţii, avea să aibă nevoie şi de ceva coordonare, presu­ puse ea. Calitate pe care şi-o perfecţionase în antrena­ mentele sale pentru Dansul Lunii şi al Oglinzilor. Ridicând arma, se duse la marginea cercului şi se aşe­ ză turceşte. Putea să dureze ceva timp până vreun animal care să pară comestibil avea să se aventureze suficient de aproape pentru ca ea să fie sigură că urma să îl nimereas­ că. Cidra folosi acest timp pentru a-şi goli încet mintea de orice alte gânduri. Dacă avea să facă asta, urma să o facă rapid şi curat.

286

Amanda Quick

Folosind tehnicile de meditaţie, îşi impuse o stare de nemişcare interioară şi exterioară. Avea să devină una cu arma, nu o Armoniană falsă care ţinea în mână un instrument străin cu puteri criminale. Trebuia să facă din arma cu impulsuri o extensie a propriei persoane. Hotărâtă, se uni cu arma într-o singură entitate. Nu fu deosebit de dificil, odată ce reuşi să-şi golească min­ tea de toate implicaţiile faptei pe care avea de gând să o comită. Intr-un fel, ceea ce făcea semăna cu aplicarea metodelor pe care le folosea la programarea unui cal­ culator sau la scrierea unei poezii. Armonia filosofică a tuturor acestor sarcini era aceeaşi. Timpul trecea, neaducând prin faţa ei decât un şarpe verde care se ţâra prin frunziş şi care nu i se păru prea comestibil. Aştepta. în spatele ei, Severance nu scotea nici un sunet, ghemuit în continuare în jurul preţioasei lui pietre. Când săltăreţul mic intră în raza ei de tragere, mâna Cidrei se ridică, iar degetul apăsă pe trăgaci fără nici o ezitare. Asta aşteptase atât de mult, iar trupul îi reacţionă în consecinţă. Săltăreţul căzu într-o parte, tremură o secundă, după care se lăsă moale pe pământ. Cidra îşi lăsă jos mâna cu arma. încet, se ridică în picioare şi se scutură mental, pen­ tru a se elibera din starea de transă. Pe când se uita lung la animalul acela mort, toată repulsia ei naturală faţă de ideea de a consuma carne i se întoarse într-un val îngreţoşător. De data aceasta, îşi ţinu stomacul sub control. Ieşi cu paşi precauţi din cerc, prinse săltăreţul de urechi şi îl trase în spaţiul sigur. Preţ de o clipă, se uită pur şi simplu la prada ei, întrebându-se de unde avea să-şi sumeţească vitejia de a-1 tăia cu briceagul. Aproape că se convinsese că nu putea să facă acest efort când avu parte de un nou val de ame­ ţeală. Nu mai avea rost să aştepte. Hotărâtă, se duse la locul unde zăcea Severance şi deschise compartimentul din bandulieră unde se afla briceagul.

Dulce Armonie

287

După cum spusese Severance, nu era o treabă curată şi ordonată, ca o holo-înregistrare cu o disecţie. Cidra fu nevoită să se oprească de două ori pentru a permite acceselor de icnituri să treacă. De fiecare dată, îşi reveni şi îşi reluă munca. Teoretic, ştia exact ce trebuia făcut. Avusese parte de o educaţie foarte meticuloasă. Când termină, împinse măruntaiele şi capul în afara cercului. îşi spălă sângele de pe mâini şi îşi lăsă stomacul să-şi facă mendrele încă o dată. Apoi aprinse flăcăruia şi înfipse un picior din spate în lama briceagului. Ignorând sfârâitul grăsimii prăjite, îşi fripse prada. Avu grijă să-şi calmeze mintea şi corpul înainte de a lua prima muşcătură, repetând cuvintele familiare care precedau o masă la Armonieni. De data aceasta, mâncarea îi rămase în stomac. Fu nevoie de un efort de voinţă, şi Cidra avu câteva mo­ mente în care nu fu sigură dacă avea să câştige bătălia cu propriul stomac, dar în cele din urmă reuşi. încet şi meticulos, consumă toată carnea de pe picior. Apoi îl fripse şi pe celălalt şi i-1 duse lui Severance. - încearcă să mănânci, îl îndemnă, ducându-i carnea la nas, să îi simtă mirosul. Dar el nu reacţionă. Când încercă să îi bage o bucăţică în gură, Severance o scuipă imediat. Cu un oftat, Cidra se trase în spate, cu şezutul sprijinit pe călcâie şi se întrebă ce să facă mai departe. O oră mai târziu, privi întâmplător spre locul unde dusese măruntaiele săltăreţului şi văzu că acestea dispă­ ruseră fără urmă. încă un ospăţ de pe Renaissance luase sfârşit, până la ultimul oscior. Pe planeta aceasta nimic nu se irosea. Ziua decurgea cu o încetineală dureroasă. Cidra aţipi de două ori, trezindu-se cu o tresărire de fiecare dată. Poate că era mai bine dacă dormea în timpul zilei. Dacă nu o făcea, sigur avea să adoarmă la noapte. Cer­ cul părea să ofere în continuare siguranţă. A treia oară când i se închiseră ochii, se lăsă uşor să alunece într-un somn profund.

288

Amanda Quick

Ceva mai târziu, se trezi din cauza unui sunet slab de crăpare. Deschise ochii încet şi îşi dădu seama că peste junglă se lăsa amurgul. Ea şi Severance petrecuseră încă o zi întreagă aici. Gândul la tovarăşul ei de suferinţe o făcu să se uite automat în direcţia lui. Bărbatul dormea profund în continuare, ghemuit în jurul pietrei. Auzi din nou acelaşi sunet şi se sculă în capul oaselor, ducând mâna către arma cu impulsuri pe care o avea în poală. Se ridică în picioare şi aruncă o privire atentă în jurul cercului. Din câte putea vedea ea, în jurul cer­ cului nu mişca nimic. Când sunetul apăru pentru a treia oară, îşi dădu seama brusc de unde venea şi se răsuci imediat către Severance. Văzu că piatra pe care o ţinea tremura uşor în braţele lui. - Dulce Armonie! Cidra se apropie încet, încercând să îşi dea seama ce se întâmpla. Severance îşi ţinea în continuare strâns odorul, dar piatra se cutremura clar. Chiar sub ochii ei, pe suprafaţa neagră apăru o crăpătură clară. Fără să-şi dea seama ce făcea, Cidra ridică ţeava armei cu impul­ suri şi făcu un pas înainte. De data aceasta, era hotărâtă să îi ia piatra cu forţa. Mai mult ca sigur, după atâtea ore de febră, nu mai era suficient de puternic pentru a o opri. Chiar când Cidra întinse mâna către ea, dinspre pia­ tră se auzi un sunet ascuţit de fisurare. Severance scoase un geamăt şi o strânse mai tare la piept. Cidra reuşi să-i împingă una dintre mâini şi, tocmai apucase bine sfera, când aceasta se crăpă de tot. Auzi un şuierat feroce şi, în secunda următoare, văzu un cap umed, reptilian, ieşind din piatra spartă. înnebunită, Cidra se strădui să tragă piatra din bra­ ţele lui Severance înainte ca fiinţa aceea sau ce-o fi fost ea să iasă. Dar piatra se rupea în bucăţi sub mâinile ei. Capul ţâşni afară, încercând să îi muşte mâna cu colţii mici, dar teribil de ascuţiţi.

Dulce Armonie

289

Cidra scoase un ţipăt speriat şi îşi trase degetele. Creatura se întoarse imediat către abdomenul lui Seve­ rance, extrăgându-şi trupul albastru şi cutat din rămăşi­ ţele pietrei. Cu un şoc, Cidra îşi dădu seama, logic, ce urma să se întâmple. Severance ar fi trebuit să fie prima masă a puiului abia ieşit din ou. Nu îndrăznea să tragă cu arma de atât de aproape. Mai mult ca sigur, l-ar fi ucis şi pe Severance odată cu drăcovenia care încerca să îl devoreze. Furioasă, lovi cu ţeava armei în botul creaturii. Această lovitură izbuti să îi deturneze atenţia de la Severance. Creatura scoase din nou un şuierat şi atacă arma deranjantă. Dinţii i se strânseră în jurul metalului, după care îi dădură dru­ mul, căci din câte se părea îşi dăduse seama că arma nu putea fi mâncată. Disperată, Cidra izbi din nou cu arma capul cu piele albastră al creaturii. Din nou, o făcu să muşte ţeava din metal. De data aceasta, o smuci în sus, trăgând-o depar­ te de Severance. Aceasta dădu drumul armei în aer şi se prăbuşi la pământ, încolăcindu-se şi sâsâind fără înceta­ re. Se repezi către Cidra, ca şi cum şi-ar fi dat seama că ea era sursa problemei. Femeia ridică arma şi trase cu aceeaşi siguranţă in­ stinctivă pe care o folosise pentru a doborî săltăreţul. Reptila tresări de două ori. Se zvârcoli oribil pe jos, încercând chiar şi în ultimele convulsii muribunde să se întoarcă la ceea ce trebuia să fie mâncarea sa. Cidra trase din nou şi, în sfârşit, drăcovenia aceea rămase neclintită. In spatele ei, Severance scoase un geamăt puternic, în continuare adormit. Se foi neliniştit şi apoi rosti neclar, febril: -C idra, Cidra... Tânăra nu îi dădu atenţie, concentrându-se în conti­ nuare asupra creaturii din piatră, care părea să fi murit. Voia să o scoată din cerc. Nu avea ce căuta aici. Moartă sau vie, nu trebuia să mai rămână nici o clipă în locul acesta. Lovi leşul cu vârful cizmei. Acesta se întoarse

290

Amanda Quick

pe spate, lăsând la vedere patru membre care ieşeau din abdomenul de un albastru-deschis, sidefat. Cele două din faţă se terminau cu nişte vârfuri care semănau deranjant de mult pentru liniştea mentală a Cidrei cu nişte degete umane. Lovi din nou trupul, hotărâtă să îl scoată din cerc. Senzaţia că era ceva rău în prezenţa sa aici devenise aproape copleşitoare. In plus, ştia sigur că nu voia să îl atingă cu mâinile. Alte trei lovituri cu cizma împinseră corpul creaturii din piatră până la marginea cercului. Cidra îşi trase îna­ poi piciorul încă o dată şi proiectă cadavrul în vegetaţia deasă aflată de cealaltă parte a perimetrului magic. în locul respectiv se stârni aproape imediat o agitaţie clară, întrezări o coadă stufoasă când ceva sări şi auzi cum niş­ te fălci mestecau trupul albastru, cu piele cutată. Renaissance avea să rezolve problema. Ea se întoarse grăbită la Severance. Acesta era mai neliniştit decât oricând. Partea din faţă a cămăşii pe care o purta era sfâşiată în locul unde muşcase creatura, dar nu avea nici un semn pe piele. Ră­ suflă uşurată şi îngenunche lângă el. Bărbatul se mişcă, simţindu-i atingerea. -Fierbinte. Atât de fierbinte... Nu mai suport! înce­ pu să-şi tragă de cămaşă, rupând-o. -Opreşte-te, Severance! Cu o mişcare fermă, îi des­ prinse degetele de pe materialul cămăşii. Te răcoresc eu, îţi promit! Luă punguţa cu apă şi îi turnă apă peste cap, gât şi piept, umezindu-i cămaşa. Severance se înfioră şi se linişti. Retrăgându-se într-o somnolenţă marcată de mormăituri neinteligibile, se ghemui din nou şi rămase nemişcat. Cidra îl udă din nou şi se puse pe aşteptat. Mormăielile febrile încetară într-un final, iar Cidra de­ duse că adormise. Adoptă o poziţie mai relaxată şi încer­ că să cântărească situaţia. Primul lucru care îi veni în minte fu că în sanctu­ ar erau alte patru pietre negre. Trebuia să le distrugă. Nu putea să anticipeze când Severance s-ar fi putut trezi

Dulce Armonie

291

să mai facă un drum înăuntru după un altul. Mai mult, nu avea cum să ştie când vreunul dintre puii din ouăle acelea îngrozitoare ar putea să iasă în lume de la sine. Gândul că alte patru reptile albastre ar fi putut ieşi din sanctuar în căutarea hranei o copleşea, chiar şi ca sim­ plă posibilitate. Ostenită, se ridică din nou în picioare şi se puse în mişcare, oprindu-se la intrarea în sanctuar. Dinspre pereţi răzbătea o lumină slabă, astfel că putea vedea în interior. In celălalt capăt al sălii, văzu cele patru pietre, în umbră. încercă să se hotărască ce-avea să facă dacă, odată intrată în încăpere, declanşa iluziile din greşeală. Avea să aibă nevoie de Ţipăt. Se întoarse la Severance şi îl scoase din bandulieră. Apoi strânse arma cu impul­ suri mai bine şi pătrunse în sanctuar. Nu se întâmplă nimic, exact aşa cum nu se întâmpla­ se nimic nici data trecută când intrase. Menţinându-se aproape de perete, în caz că avea nevoie să se folosească de suprafaţa sa drept reper, porni cu paşi înceţi. Ajunse la micul grup de ouă din spate fără să fi de­ clanşat nici istoria Dispăruţilor, nici iluziile acelea oribi­ le. întorcându-se în aşa fel încât să stea cu faţa către cele patru ouă, ţinti atent şi trase cu grijă în fiecare. Iniţial, nu se întâmplă nimic. Stratul dur din piatră din jurul creaturilor părea să absoarbă energia emanată de arma cu impulsuri. Mai făcu un pas spre ele şi tra­ se din nou. De data aceasta, una dintre sfere se crăpă. Când se desfăcu, Cidra observă că reptila din interior era moartă. Se folosi de armă pentru a deschide fie­ care sferă, astfel încât să se asigure că toate creaturile fuseseră anihilate. O parte din ea voia să scoată rămăşiţele din sanctuar, dar nu se simţea în stare să o facă. Trebuia să se mul­ ţumească cu faptul că ştia sigur că nu mai reprezentau o ameninţare. Se întoarse din nou către intrare, ţinându-şi în continuare palma lipită de peretele curbat şi porni cu paşi grăbiţi spre lumina de afară.

292

Amanda Quick

Aşteptându-se ca intrarea să îi fie blocată de un val de iluzii, nici măcar nu-şi dădu seama că îşi ţinea răsu­ flarea decât atunci când ieşi fără vreun incident. Ii trecu prin minte posibilitatea ca iluziile să fie legate cumva de ouă. Poate că erau un mecanism de protecţie. Acum, că ouăle fuseseră distruse, poate că întreaga capcană fusese dezactivată. Cât despre proiecţiile cu istoria Dis­ păruţilor, poate că erau atât de vechi încât se şterseseră cu totul după ce le văzuseră ei, cufundându-se definitiv în uitare. Dar nu avea rost să mai facă speculaţii nici despre una, nici despre alta. Avea o mulţime pe cap îngrijindu-1 pe Severance. Pe parcursul următoarelor două ore, continuă să îi răcorească pielea cu apă. Bărbatul era când oarecum treaz, când cufundat într-un somn agitat, mormăind din când în când şi uneori chiar îi îndepărta mâinile de pe el, iritat şi neliniştit. După aceste două ore de spălare cu apă rece, i se păru că starea lui era un pic mai bună. în sfârşit, se părea că temperatura începuse să-i scadă. Trase uşor bandajul şi examină rănile. Erau în continuare roşii şi umflate, dar nu mai părea nimic la fel de grav ca înainte. Mai pulveriză nişte antiseptic pe ele, după care le acoperi cu adeziv. Severance ridică pleoapele tocmai când Ca­ dra termina. Ochii îi erau mai limpezi decât fuseseră de ore bune. -Te-a durut? Cidra zâmbi, uşurată să vadă în ochii lui altceva decât efectele febrei. Severance arăta în conti­ nuare năucit şi nu părea să înţeleagă, dar îl putea simţi că se străduia să o recunoască. - Cum să mă doară? Doar eşti din Clementia. Cidra dădu din cap, minunându-se de logica lui şi îi atinse tâmpla. - Eşti pe drumul cel bun, Severance. A început să îţi scadă febra. - Nu am avut grijă de tine. Era cât pe-aci să îţi pierzi viaţa. - Nu, Severance. Mi-ai salvat viaţa. Şi nu doar o dată.

Dulce Armonie

293

Bărbatul dădu din cap, într-un gest neliniştit de negare. - Exact cum a fost cu Jeude. Cât pe-aci să îţi pierzi viaţa, exact ca Jeude. - Şşşt, încercă ea să îl liniştească. Fratele tău nu a mu­ rit din cauza ta. -N-ar fi trebuit să îl las să se ducă pe QED singur. Era prea blând, prea sensibil. A urmat un semnal SOS până s-a prăbuşit. Nu şi-a dat seama nici o secundă că a fost tras pe sfoară. Cidra se încruntă. - Uşurel, Severance! - A trebuit să îl omor pe Racer. El a emis semna­ lul ăla. A încercat să te ia de lângă mine. Ţi-ar fi făcut mult rău, Cidra. Voia să-ţi facă rău ca să mă rănească pe mine. -Ştiu , şopti ea, nedumerită legat de ce spusese îna­ inte. Racer ţi-a atras fratele într-o cursă, cu un semnal SOS fals? - El l-a omorât pe Jeude. A zis că n-a vrut, dar a făcut-o. Şi eu nici n-am ştiut până... până... Glasul i se stinse, în timp ce mintea lui clar încerca să identifice o noţiune de timp. - E-n regulă, Severance. Ş-a terminat. Totul s-a termi­ nat. Racer e mort. - E doar vina mea, mormăi el din nou. Te-am pus în pericol. Exact aşa cum l-am pus în pericol pe Jeude. - Severance, ascultă la mine: nu e vina ta. Ai rezolvat tot. Racer e mort. Totuşi, bărbatul nu o asculta. Ochii lui cenuşii o fixa­ ră cu o intensitate nefirească. - L-am lăsat pe Jeude să moară, şi tu aproape că ai murit din cauza mea. Eşti exact ca el. Iar eu ar trebui să te apăr. Amândoi ar trebui să fiţi în Clementia. Glasul i se stinse, iar ochii începură să i se închidă. Eşti exact ca el. Cidra se uită la chipul lui dur, copleşit treptat de somn.

294

Amanda Quick

- Nu, Severance. Te înşeli. Nu sunt ca Jeude. Ochii îi coborâră la arma cu impulsuri care se afla pe jos, la îndemână. Nu sunt deloc ca Jeude. îl mai răcori o dată, dar acum era sigură că trecuse de momentul critic. în mod clar, febra scădea. Pielea îi era acoperită cu un strat de sudoare care arăta că trupul lui îşi reluase funcţiile. Cidra se concentră să-l facă să bea multă apă. Când era aproape întuneric, se poziţionă din nou lângă marginea cercului, intră în transa care transforma arma întro parte a corpului ei şi aşteptă ca vreun alt săltăreţ imprudent să intre în raza ei de acţiu­ ne. Acum era uimită că o fiinţă atât de lipsită de inte­ ligenţă ca un săltăreţ putea supravieţui pe Renaissance. Lanţul trofic era o chestiune complexă. în momentul de faţă, ea se afla în partea de sus: un prădător destul de bine adaptat. Pentru cineva care nu mai mâncase carne până atunci, o asemenea poziţionare era o schimbare majo­ ră. Dar, pe de altă parte, toate lucrurile din viaţa ei se schimbau, aşa că era normal ca acest lucru să se reflecte şi în alimentaţie. Mişcarea iute a unor urechi îi atrase imediat atenţia. Săltăreţul ţâşni către o zonă relativ lipsită de vegetaţie, iar Cidra îl ucise înainte să apuce să fi atins pământul. De data aceasta nu mai vomă când curăţă leşul. Nu era sigură dacă era un semn bun sau nu. I se părea că o parte din ea ar fi trebuit să fie încă într-atât de sensibilă încât să i se facă rău la gândul uciderii şi tranşării ani­ malelor pentru hrană. Pe de altă parte, un stomac plin şi stabil se dovedea a fi mai comod decât unul care îi provoca ameţeli. Când Severance se trezi şi rămase astfel suficient de mult pentru a mânca o parte din carnea friptă şi ca să mai bea nişte apă, Cidra renunţă să-şi mai facă griji legat de slăbirea eticii ei în ceea ce privea vegetarianismul. Mintea îi era concentrată asupra senzaţiei de uşurare dată de faptul că reuşise să-şi facă pacientul să mănânce.

Dulce Armonie

295

După cină se aşeză lângă zidul sanctuarului şi îi aşeză capul lui Severance în poală. Cu degetele strângând mânerul armei cu impulsuri, se sprijini de perete, întrebându-se dacă avea să poată să stea trează toată noaptea. Probabil că nu. Era extenuată. Nu putea de­ cât să spere că cercul magic avea să îi protejeze cât timp dormea ea. îşi petrecu noaptea în intervale de trezie şi somn. De fiecare dată când se trezea, îşi putea da seama, uitându-se la cronometrul din centura lui Severance, că nu aţipise mai mult decât cincisprezece-douăzeci de minute. Ţipetele şi cârâiturile obişnuite ale junglei se auzeau de jur împrejurul luminişului, însă nimic nu pătrunse în spaţiul sigur. Severance dormea profund, cu capul în poala ei. Cidra îşi putea da seama clar că scăpase de febră. Cu ceva noroc, avea să se simtă mult mai bine dimineaţă. încă nu putea să anticipeze cât avea să dureze până să îşi re­ vină suficient pentru a risca să pornească spre tabără, dar măcar era pe drumul spre vindecare completă. Dacă era cazul, puteau să mai petreacă vreo câteva zile aici, în cerc. O dată sau de două ori, fu trezită de încercările lui Severance de a se cuibări mai aproape de ea, cu capul întors spre abdomenul ei, ca şi cum ar fi căutat alinare în căldura corpului ei. într-unul dintre aceste momen­ te, Cidra strâmbă din nas, remarcând mirosul pe care îl emana corpul ei. Dimineaţă avea să fie nevoie să se spele bine la izvoraşul din luminiş. De când se ştia, nu mai stătuse niciodată atât de mult fără să facă baie. Un timp, se delectă cu fantezii despre cum ar fi fost să aibă la dispoziţie una dintre băile elegante din dem entia. Noaptea trecu fără nici un incident. Când zorii se strecurară din nou prin coronamentul verde, Cidra căscă şi îi ridică uşor capul lui Severance din poală, după care îl aşeză pe pământ. îl lăsă să doarmă, iar ea se dezbrăcă şi îngenunche lângă izvoraşul cristalin. Apa părea limpede şi curată, iar ea nu mai putea rezista.

296

Amanda Quick

în aerul proaspăt al dimineţii, contactul cu lichidul îi oferi răcorire şi prospeţime. Ba chiar îşi desfăcu şi co­ zile ciufulite şi îşi spălă părul în cursul bolborositor de apă, după care îl aranjă lejer peste umeri, să se usuce la soare. Când termină, îşi dădu seama că se simţea ca nouă. îşi puse pantalonii şi se hotărî să îşi clătească şi căma­ şa. Lăsând-o să se usuce pe covorul catifelat de pe jos, luă arma cu impulsuri şi se duse către marginea cercu­ lui , în căutarea gustării de dimineaţă. Cu grijă, se cufundă în transa care îi permitea să vâneze. Severance căscă şi se întinse, oarecum conştient de o durere k umăr. îl întinse, iritat, şi simţi rezistenţa ban­ dajului. Incet-încet, îşi aduse aminte ce se întâmplase. Era înţepenit, iar capul său nu mai stătea deloc la fel de bine ca în poala Cidrei. Poala Cidrei! Acest gând îl făcu să deschidă ochii. Văzu peretele curbat şi translucid înălţându-se lângă el, simţi stratul verde, catifelat, sub spate şi se întrebă, pe toţi sfinţii, cum de putuse să fie atât de prost încât să se lase luat în vizor de un varan fălci-de-fier. Fără prea mare entuziasm, se întoarse pe o parte, căutând-o din priviri pe Cidra. O văzu ridicându-se de pe malul pârâiaşului, cu trupul ei zvelt gol de la talie în sus. Sânii frumos rotunjiţi arătau perfect în lumina dimineţii şi în acest decor primitiv. Văpăile întunecate din părul ei luceau, umede, sub razele soarelui. Se uita fix la ea fără să scoată vreun sunet, absorbindu-i prin tot porii imaginea, dar apoi se crispă când îşi dădu seama în ce direcţie o porniseră gândurile sale. în mod clar, se simţea mult mai bine, hotărî el. Tocmai voia să o strige, când o văzu aplecându-se, ridicând arma cu impulsuri şi ducându-se la marginea cercului. Iniţial, crezu că văzuse ceva ce o alarmase, după care Cidra se aşeză pe jos, cu picioarele încru­ cişate. Rămase aşa, fără să se clintească vreun pic, ţinându-şi spatele zvelt într-o poziţie dreaptă, plină de eleganţă.

Dulce Armonie

297

Nu trecu mult şi în tufişuri se iscă o mişcare. Cu calmul şi detaşarea unei persoane care vânase toată viaţa, Cidra apăsă pe trăgaci. Un săltăreţ se lăsă moale pe pământ, chiar lângă marginea cercului. Severance privea toate acestea cu o uluire care se transformă rapid în admiraţie. Se ridică în şezut când Cidra întinse mâna peste marginea cercului pentru a apuca săltăreţul de urechi. -A sta o fi aceeaşi domniţă care nici nu putea să se uite direct la o friptură de torla? - Severance! Cidra se întoarse rapid, cu săltăreţul în mână, şi se uită încântată la el. Pentru o clipă, faţa i se lumină de fericire şi uşurare, după care îşi aduse aminte că nu avea cămaşa pe ea. Un val de roşeaţă îi coloră obrajii şi gâtul. Lăsă ime­ diat săltăreţul şi ţâşni către haina umedă pe care o lăsase lângă pârâu. - Cum te mai simţi? îl întrebă, întorcându-se cu spa­ tele pentru a-şi pune cămaşa udă. -C a şi cum aş fi fost lovit din plin de o sanie de marfă. Cidra se răsuci în timp ce-şi închidea cămaşa şi îi aruncă o privire atentă. -A răţi mai bine. Mi-am făcut o mie de griji, Seve­ rance. Ai făcut febră mare de la răni. Severance ridică din umărul afectat, evaluând atent durerea iscată. -E i, cred că n-o să mor eu din asta. Cât timp am pierdut? - Am petrecut două nopţi în cerc. Cidra înaintă încet către el. Iţi aduci aminte ceva din ce s-a întâmplat? Severance schiţă un zâmbet. - Ceva-ceva, da. Ai o poală foarte confortabilă. Dădu să se ridice. Ceva foarte ascuţit îl împunse în picior. în­ tinse mâna şi ridică un obiect mic, cu marginile neregu­ late. De unde-a mai apărut şi asta? Cidra se uită la bucăţica de coajă. -Ă ăă, e-o poveste tare interesantă, spuse ea.

298

Amanda Quick

- Ei, poţi să mi-o spui cât mă ocup de săltăreţul ăla. Ochii ei se luminară. - Poţi să-l cureţi tu? Eu n-aş putea să spun că-mi place prea tare s-o fac. Severance se strâmbă. - Câţi ai curăţat? - Doi. Bărbatul dădu din cap, minunându-se. -N u-m i vine să cred... Ai devenit o adevărată carnivoră. Cidra se strâmbă. - Prefer nici să nu mă gândesc la asta. Severance întinse mâna către ea. - Pot să mă descurc şi cu arma acum. Poate nu la fel de bine ca tine, din ce am văzut, dar ar putea să mă ajute să mă simt şi eu util. Tânăra se uită la arma din palma ei. - M-am obişnuit să o am mereu lângă mine. Severance îşi dădu seama că şovăiala ei de a-i ceda arma era autentică. Cu blândeţe, i-o luă din mână şi cercetă indicatorul de încărcare. - De câte focuri ai avut nevoie să dobori primul săltă­ reţ? Nivelul de încărcare a scăzut bine de tot. -A h , răspunse ea, cu detaşare, n-am tras doar în săltăreţi. Cuvintele ei îl zdruncinară ca o descărcare electrică. Ca din neant, în minte îi răzbătu o imagine trecătoare dintr-un coşmar. în visele sale febrile fusese ceva rău şi periculos, ceva care îi poruncise să îl ajute. Imaginea scăpără fugar şi dispăru, lăsându-i un gust amar. - Cred c-ai face bine să-mi povesteşti tot ce am ratat, rosti el.

capitolul 16 - Ouă, Severance. Pietrele alea erau ouăle unei crea­ turi. Şi erau nişte renegaţi de prima mână, zău aşa! Cel

Dulce Armonie

299

de care te agăţai tu a încercat să te mănânce de viu de cum a ieşit din ou. Nu-ţi aduci aminte deloc cum te-ai dus înapoi în sanctuar ca să iei una dintre pietre? Severance se concentră asupra curăţării săltăreţului. - Nu. Apoi şovăi o clipă, strângând din maxilar. Dar am avut nişte vise, totuşi. -Vise? Cidra aşteptă, conştientă că Severance se lup­ ta cu propria minte. Nu putea să-şi dea seama dacă în­ cerca să îşi amintească sau să uite. Bărbatul se opri, ţinând în continuare briceagul în mână, şi se uită lung spre junglă, fără să o vadă. -îm i aduc aminte că aveam ceva de făcut. Era im­ portant. Nu, era crucial. Viaţa cuiva depindea de asta. Şi, dacă mă supuneam, nu avea să-mi mai fie atât de frig. Pe toţi sfinţii, simţeam că îngheţ... Asta e tot ce-mi aduc aminte. Cidra nu era sigură că îl credea, dar era convinsă măcar că asta era tot ce voia să îşi aducă aminte. - Ai ţinut morţiş să te întorci în sanctuar. Am încer­ cat să te opresc cu Dansul Lunii şi al Oglinzilor, dar par­ că era doar atât... un dans. Capul lui se întoarse rapid, cu ochii plini de teamă. Te-am lovit? -M -ai aruncat la pământ, îl informă ea, pe un ton destul de vesel. Văzându-i expresia de pe chip, adăugă: Nu-ţi face probleme. Sunt bine. Nu voiai să îmi faci rău, doar să fii lăsat în pace. Partea cea mai interesantă în toată chestia asta e că, atunci când ai intrat, nu ai mai declanşat iluziile. - De unde ştii? Poate că eram prea dus să-mi mai dau seama ce vedeam. - Ştiu pentru că am intrat după tine şi nu am văzut nimic. -A i intrat după mine? Scoase un oftat, ca şi cum ar fi încercat să se resemneze, dar nu se lansă într-o predică. Zi mai departe! Tânăra îi povesti cum ieşise puiul din ou şi cum se hotărâse să le distrugă pe celelalte.

300

Amanda Quick

- Iluziile nu m-au oprit nici când am încercat să ies din sanctuar după ce am distrus restul ouălor. Cred că erau legate de ele, cumva. Un mecanism de apărare. Nu m-ar surprinde dacă raţionamentul din spatele său ar fi fost ca acestea să menţină prada aproape de ouă. -Adică hrana puilor abia ieşiţi din găoace? - Şi poate o sursă de căldură pentru ei. N-avem cum să ştim de când stăteau acolo ouăle alea. Abia după ce te-ai ghemuit tu în jurul unuia a ieşit puiul. Ce fel de creatură o fi fost, Severance? Din ce-am văzut, nici o fiinţă de pe planeta asta n-a trecut de marginea lumini­ şului şi, deci, nu a intrat în sanctuar. - Cu excepţia Dispăruţilor, sublinie el. - Refuz să cred că drăcoveniile alea albastre au vreo legătură cu Dispăruţii. - Din tot echipajul, tu eşti cea mai învăţată, Cidra. Ar trebui să ştii că, dacă refuzi să crezi ceva, asta nu înseam­ nă că nu e adevărat. - Creaturile alea din ouă sunt nişte fiinţe de coşmar, insistă ea. Dispăruţii erau un popor blând, civilizat. - Care, la un moment dat, a pus stăpânire pe această planetă deloc blândă şi total necivilizată. Poate că au devenit blânzi la sfârşit, dar mai mult ca sigur n-au fost aşa la început. - N-o să mă contrazic cu tine pe tema asta. Dar ştiu, pur şi simplu, că chestiile alea albastre nu sunt înrudite în nici un fel cu Dispăruţii. - Poate că erau ca un fel de câini de pază pentru ei, sugeră Severance, dus pe gânduri. Să fi fost paznici ai sanctuarului? -N u cred. E ceva în neregulă cu ouăle astea şi cu creaturile din ele. Nu se potrivesc aici, pe Renaissance. Auzind asta, Severance lăsă să-i scape un hohot scurt. - Orice poate să-şi ucidă hrana şi să o consume crudă se potriveşte chiar bine aici. Cidra îşi petrecu braţele peste piept, plimbându-se agitată de colo-colo.

Dulce Armonie

301

- Nu e vorba doar că erau feroce şi urâte. O groază de animale de pe-a ici par să fie şi una, şi alta. Dar chiar şi cele mai îngrozitoare, cum era varanul ăla fălci-de-fier, par să se potrivească cu mediul de aici intr-un mod pe care nu pot să-l explic. Ouăle alea nu se potrivesc. Sau nu se potriveau, mai precis... Mai ţii minte, când am intrat prima oară în sanctuar, că mi-ai zis că ai senzaţia că e vorba de ceva străin? - Da. Dar tu ai zis că nu e aşa, totuşi. Erai prea prinsă în legendele tale cu Dispăruţii. - Nu Dispăruţii erau cei străini. Dar poate că prezen­ ţa ouălor ţi-a deranjat instinctele la un anumit nivel. __ - Instinctele mele sunt destul de concrete, Cidra. In mare parte, se concentrează asupra supravieţuirii, mân­ cării, somnului şi... ăăă, a câtorva altor lucruri funda­ mentale. Nu sunt instinctele rafinate, intuitive ale unui Armonian. Nu văd de ce aş fi simţit prezenţa ouălor într-un mod deosebit. Femeia se opri la marginea cercului. - Ei bine, ce-o fi fost o fi fost, oricum sunt distruse. Severance se ridică, lăsând săltăreţul jupuit pe jos, lângă marginea cercului. Apropiindu-se de ea prin spa­ te, îi spuse încet: - Mulţumită ţie. Nu-s deloc sigur că te plătesc sufici­ ent. Nu am mai avut un membru al echipajului ca tine, Cidra Rainforest. Loialitate şi inventivitate până la cer şi înapoi. Cidra se întoarse, conştientă de un sentiment profund de fericire. îşi lăsă uşor capul în jos, într-o ple­ căciune formală de acceptare. - Pentru nimic, Teague Severance. Nu-ţi face proble­ me. Totul e senin. Bărbatul schiţă un zâmbet larg, arătându-şi scurt din­ ţii strălucitori, care dispăru rapid, şi ochii îi deveniră serioşi. -T o t au mai rămas nişte aspecte de Armoniană în tine, hm? Uimitor... Cum te descurci cu transformarea asta, Cidra?

302

Amanda Quick

îmbujorarea ei de plăcere păli. Se gândea la uciderea săltăreţului şi a monstruleţilor albaştri. Mintea îi era inundată cu amintiri despre eforturile ei de a nu ador­ mi, cu capul unui bărbat bolnav în poală şi o armă cu impulsuri în mână. - Nu prea am avut de ales. Severance îi aruncă o privire ciudată. - Nu, n-ai prea avut, nu? Eu nu ţi-am dat de ales. Fără să mai adauge nimic, îi întoarse spatele brusc şi porni flăcăruia. Simţindu-i îndepărtarea psihologică, Cidra răma­ se locului, fără să spună nimic, urmărindu-i mişcările eficiente. - Braţul tău pare că e mai bine în dimineaţa asta. - Chiar e. -Severance, cât delirai ai zis că eu sunt exact ca Jeude. Dar nu sunt, nu? Severance privi atent flacăra arzătorului înainte de a-i răspunde articulând încet: -Jeude avea mult curaj. Ar fi făcut ce trebuia făcut. Dar asta l-ar fi sfâşiat pe dinăuntru, totuşi. - Pe mine nu m-a afectat atât. Cidra rosti această ob­ servaţie aproape ca pentru sine. - N-ar fi trebuit să te confrunţi cu ce te-ai confruntat de când ai pornit la drum cu mine. Nu ai fost crescută să dai piept cu criminali şi monştri. Ar fi trebuit să-mi urmez instinctele în prima seară şi să te trimit pachet înapoi în Clementia. - Nu ai avut această opţiune, Teague Severance. Am luat toate deciziile de una singură. - Hai să ne contrazicem despre asta când ne vom fi întors în Try Again! Dar ea voia să discute acum. îşi înălţă capul, mândră, pregătită să se apere pe sine şi propriile drepturi. Dar se opri instantaneu când ochii îi sesizară o străfulgerare de mişcare la marginea cercului. - Severance! Bărbatul se ridică instantaneu, cu arma în mână.

Dulce Armonie

303

-C e e? - Săltăreţul... cel pe care tocmai l-ai jupuit şi curăţat... a dispărut! Severance scoase o înjurătură, pornind cu paşi mari către locul unde se aflase leşul. - L-am lăsat în interiorul cercului. Cidra făcu ochii mari. -Ştiu . Ceva cu o coadă lungă, portocalie, tocmai a întins gheara în cerc şi l-a înhăţat. Severance, în tot timpul cât am stat aici, nimic nu a pătruns în cerc. - Fie mai e şi altă fiinţă, în afară de noi, care să fie imună la protecţia pe care o are, fie... îşi înfipse vârful cizmei în linia invizibilă de protecţie. O râmă mică ieşi la suprafaţă, contorsionându-şi corpul, după care dis­ păru din nou. Până atunci nu fuseseră râme în zona protejată. Sau, adăugă el, cercul se micşorează. - De ce-ar începe să facă asta chiar acum? - De unde să ştiu eu? Poate că odinioară era mult mai mare decât e acum. Poate că s-a micşorat treptat-treptat în tot timpul de când l-am găsit noi, dar cu o viteză atât de mică încât nu am observat. -Sau poate că puterea a început să îi scadă când chemarea telepatică s-a activat pentru o ultimă oară. Probabil că una are legătură cu cealaltă. Cu tristeţe, Ci­ dra se uita fix la marginea luminişului. Sper că toate lucrurile pe care le-am găsit aici n-o să dispară. Sunt o mulţime de lucruri de cercetat aici, Severance... Atâtea direcţii de explorat... -Putem să ne facem griji despre asta mai încolo. în momentul de faţă avem o cu totul altă problemă. - Care? Bărbatul îşi masă cu mişcări absente umărul rănit. - Mă gândisem să mai stăm o noapte aici şi să plecăm dimineaţă. Dar, dacă cercul se micşorează, nu vreau să riscăm. Toată şandramaua s-ar putea dezactiva în toiul nopţii, iar noi am rămâne în ceea ce s-ar putea numi foarte potrivit o încurcătură frumuşică. Va trebui să por­ nim înapoi către tabără azi.

304

Amanda Quick

- Te simţi apt de o asemenea călătorie? întrebă Cidra, temătoare. - Am umărul cam înţepenit, dar în rest mă simt des­ tul de normal. -A ş fi crezut că febra aia ţi-a lăsat o stare de extenuare. - Ştiu. Dar poate că febra nu a fost de la rană, rosti Severance, dus pe gânduri. Poate că era legată de ce s-a întâmplat în sanctuar. Dacă am fost atât de bolnav pe cât spui tu, n-ar trebui să mă simt aşa de bine atât de re­ pede. Dar umărul meu se vindecă, aşa cum e şi normal, după două zile de tratament cu antisepticul acela. Şi nu sunt aşa slăbit cum ar trebui să fiu după vreo câteva ore bune de febră şi delir. - Crezi că ouăle au declanşat febra? Stau şi mă gân­ desc... dacă au fost capabile să îţi simtă slăbiciunea, după ce varanul te-a rănit la umăr? Poate că au simţit sângele şi, cumva, s-au concentrat asupra ta. Ceva te-a atras înapoi în sanctuar şi, când ai ieşit, nu voiai cu nici un preţ să dai drumul pietrei. Gura lui Severance se strânse, încordată. - Cred că norocul pe care l-am avut aici e pe sfârşite. Am face bine să încercăm să ajungem la tabără decât să stăm aici, aşteptând prăbuşirea totală a cercului. De data asta, o să am grijă să fiu mereu cu ochii în patru. Hai să ne strângem lucrurile! Cidra se supuse, adunând punguţa pentru apă şi cuţitul, în timp ce Severance punea totul în ordine în bandulieră. Tânăra se opri când dădu cu ochii de frag­ mentul de piatră de pe jos. - Cred că o să-i duc asta Desmei. Sigur o să i se pară interesantă. Puse bucata de piatră în buzunar. - Gata? Cidra dădu aprobator din cap, aruncând o privire peste umăr, către sanctuar. - Sper că o să reziste până ce o să poată ajunge cineva aici cu un aparat de holo-înregistrări, să imortalizeze is­ toria depozitată în imaginile din interior.

Dulce Armonie

305

-C h iar dacă cercul nu o să mai reziste mult timp, o să dureze ceva până ce sanctuarul ăsta o să fie măci­ nat de junglă, chiar dacă suntem pe Renaissance. Hai, să mergem! - Ţi-ai dat seama vreodată, Severance, că mereu mă întrebi dacă sunt gata de plecare? - O să te obişnuieşte Porni din nou prin junglă cu arma în mâna dreaptă. In cea stângă ţinea briceagul. Cidra zâmbi pentru sine şi îl urmă. O oră şi doi colţoşi verzi morţi mai târziu, Severance se opri. Bătu cu degetul în ecranul indicatorului direc­ ţional şi scoase un oftat. - Avem o problemă. Cidra se războia cu o insectă mică şi zgomotoasă care părea hotărâtă să se aşeze pe obrazul ei. -T e gândeşti că nu am mers mai mult de o oră de când am plecat spre sanctuar? -V ăd că şi tu ai făcut acelaşi calcul. - E posibil ca atunci să fi pierdut complet noţiunea timpului, oferi ea o explicaţie. - Când am ajuns la sanctuar, abia mijiseră zorii. Cred că am plecat din tabără cu puţin înainte de prima rază de lumină. Nu mai mult de o oră până la răsărit. - Şi aparatul de ghidare ce-ţi arată? - Că mai avem doar câţiva metri până la glisor. Cidra aruncă o privire la vegetaţia deasă care îi împresura. - Eu nu văd nici urmă de râu. -N ici eu. - Poate chiar suntem la doar câţiva metri, dar nu ve­ dem. Cu grijă, împinse încolo o liană care atârna. Plan­ tele sunt atât de dese că am putea foarte bine să fim aproape, dar să nu îl putem vedea. - Dar tot am putea să îl mirosim. Cidra îşi aduse aminte mirosul unic al apei mâloase. -A i dreptate. Bine, conducător neînfricat şi respec­ tat, ce facem mai departe?

306

Amanda Quick

- I i mai dăm aparatului încă zece minute. Dacă nu ne duce la nimic cunoscut, ne întoarcem pe unde am venit. - De-a ia ai crestat copacii la fiecare câţiva metri? Ca să ştim exact pe unde să ne întoarcem la cerc? Severance ridică neglijent dintr-un umăr. - Pe Renaissance n-ai cum să fii excesiv de precaut, nu se ştie niciodată. - Da, am observat. Cum te simţi? - Bine. Am umărul înţepenit, dar nu mă încurcă. - Vrei să duc eu banduliera o bucată de drum? îmi în­ chipui că e cam grea. Ai o groază de lucruri interesante în ea. Se apropie de el, ducând mâna către închizătoarea centurii din piele de rantgan. Chiar voiam să-ţi pun câ­ teva întrebări despre ele, Severance. în mişcare, materi­ alul cămăşii ei se atinse de braţul lui Severance. - Las-o-ncolo de bandulieră! Ţi-am zis că sunt bine. Oricum, m-aş simţi gol fără ea. Cidra se depărtă, dar ochii lui erau aţintiţi tot la ecra­ nul aparatului de ghidare. - Mai fă o dată asta, Cidra! -C e? - Apropie-te de mine! Tânăra observă unde se uita. - S-a întâmplat ceva? - Freacă-te din nou de braţul meu. Stânjenită, Cidra făcu întocmai. Când începu să se îndepărteze, Severance o prinse de încheietură şi o trase aproape. - Ce e? întrebă ea. - Uită-te la semnal, mormăi el. A luat-o razna. -Adică eu îl fac să o ia razna? Dintr-odată, Cidra îşi simţea gura foarte uscată. - Sau ceva ce ai pe tine. Nu înţeleg... Chestiile astea sunt efectiv imbatabile în junglă. - Din ce zicea Desma, pe Renaissance aparatele me­ canice se strică mereu. - Goleşte-ţi buzunarele. Repede!

Dulce Armonie

307

Cidra băgă mâna în buzunarul cămăşii, iar primul lu­ cru de care dădu palma ei fu bucata de piatră. încet, cu sentimentul că avea să declanşeze o catastrofă, o scoase şi o apropie de aparatul de ghidare. -P e toţi Sfinţii Armoniei! Severance îi smulse aş­ chia din mână şi o plimbă încolo şi încoace deasupra aparatului. -îm i pare rău, Severance. Cidra stătea nemişcată, copleşită de tristeţe şi apăsată de vină. Nu mi-am dat seama că o să avem probleme din cauza ei. Severance aruncă piatra cât putu de departe în vegetaţie. -N ici eu, deşi cred că ar fi trebuit să ne dăm seama, din experienţele ultimelor zile. Oare ce anume din coa­ ja aia de ou a putut să bruieze semnalul pe care-1 recep­ ţionează drăcia asta? - Acum ce arată? - Că glisorul e undeva la vest de-aici şi nu prea aproa­ pe. Avem un drum lung până acolo. îşi ridică privirea de la ecran şi vru să spună ceva. Cidra îi stăvili cuvintele ridicând o palmă. - Nu spune tu! Lasă că zic eu! Hai, să mergem! în colţul gurii lui Severance îşi făcu apariţia un zâm­ bet uşor. - începi să înveţi. Porni prin junglă, cu Cidra urmându-1 îndeaproape. Nu făcuseră mai mult de câţiva paşi când Cidra văzu lucirea pietrei negre. -Severance, aşchia! Dar... parcă ai aruncat-o mult mai departe. Bărbatul se întoarse să se uite. - Chiar aşa. Şi am aruncat-o în altă direcţie. Nu, nu e aşchia. Cu grijă, folosi briceagul pentru a împinge într-o par­ te şi cealaltă încâlceala de liane care ascundea piatra. în lumina plină de pete care se strecura până la ei apăru o suprafaţă curbată.

308

Amanda Quick

- Dulce Armonie din Ceruri! Parcă e o versiune gi­ gantică a pietrelor din sanctuar. - Severance, trebuie să plecăm imediat de aici! Cidra îl trăgea înnebunită de braţ, însă el îşi trase mâna. Dacă e un alt ou, e de-a dreptul uriaş. Orice creatură ieşită din aşa ceva n-are cum să fie oprită prea uşor. Ai văzut şi tu cât din încărcătura armei cu impulsuri s-a consumat ca să distrugi ouăle mici. - Dacă e un ou, în mod clar e deja spart. - Poftim? Tânăra privi pe lângă umărul lui, să vadă exact la ce se uita. Sfera uriaşă era deformată şi spartă într-o parte, având o gaură mare. în interior domnea întunericul. Cidra se dădu uşor înapoi, încercând să îl tragă pe Severance cu ea. Toate instinctele care o aver­ tizaseră în privinţa ouălor reacţionau violent la această descoperire. - Nu e făcut din acelaşi material precum celelalte, deşi are aceeaşi culoare. Severance atinse suprafaţa neagră. E un fel de metal... dar nu seamănă cu nimic din ce-am văzut vreodată. Scoase lanterna cu cuarţ din bandulieră şi lumină gaura întunecată. Trase aer în piept, uluit. E o navă, Cidra. E un fel de vehicul... sigur asta e! Cidra se uita lung la mecanismele iluminate de lan­ ternă. Aveau forme care i se păreau distorsionate ciudat, străine şi bizare. - Dar nu e o navă a oamenilor. - Asta e sigur. Severance se apropie, în mod clar fas­ cinat. Dar nici una de-ale Dispăruţilor. Sau, cel puţin, nimic din ce văd aici nu pare făcut să se potrivească cu corpurile fiinţelor pe care le-am văzut în lecţia aia de istorie din sanctuar. Aveau mâinile asemănătoare cu ale noastre, iar orice aparat pe care l-ar fi construit ar fi fost făcut să fie folosit cu uşurinţă. La fel, şi înăl­ ţimea la care sunt e total nepotrivită. Unele sunt prea sus, altele sunt prea jos. Şi totul e făcut din acelaşi metal negru ca şi exteriorul. -Severance, seamănă prea mult cu ouăle alea. Are aceeaşi culoare, aceeaşi formă şi am ajuns lângă el din

Dulce Armonie

309

cauza cojii de ou pe care am avut-o eu în buzunar. Eu ţi-am zis că monştrii ăia albaştri erau străini de planeta asta. Hai să plecăm! Dar Severance deja se apropiase mai mult de gaura din învelişul de metal. Cidra îşi dădea seama că orice om care avea talentul nativ al lui Severance pentru men­ ţinerea mecanismelor în stare de funcţionare avea să fie cuprins de o fascinaţie uriaşă pentru această maşină­ rie străină. - Fiinţele care au fost în chestia asta, oricine sau orice o fi fost, sunt dispărute de mult, Cidra. Dacă au supra­ vieţuit prăbuşirii, probabil că au pătruns în junglă şi au devenit prada vreunuia dintre indigeni. - Ba nu, rosti ea, cu o siguranţă calmă. Mai întâi şi-au dus ouăle în sanctuar. Poate că erau ghidaţi de aceeaşi chemare telepatică pe care am urmat-o şi noi. Poate că semnalul atrage orice fiinţă dotată cu un nivel de inte­ ligenţă mai mare. Poate că aşa se explică de ce nu este perceput de formele de viaţă din junglă. Cercul a fost gândit ca o arhivă care să fie găsită de vreo altă specie inteligentă. Iar fiinţele de pe nava asta probabil că l-au găsit. Iar sanctuarul probabil că li s-a părut un loc nu­ mai bun pentru a-şi lăsa ouăle. - Porneşti de la premisa că nava şi fiinţele din ea ve­ neau de undeva din afara sistemului Stanza Nine. -Ş tiu sigur asta, răspunse tânăra, cu încăpăţânare. Este ceva în neregulă cu nava şi întreaga specie, ţi-am mai spus. - O să fie nevoie de o anchetă ştiinţifică după toate regulile ca să se descopere adevărul. Poate că pe planeta asta s-a dezvoltat o altă specie inteligentă. -N u. Severance mişcă fascicolul de lumină în interiorul navei. - Nu ai cum să ştii sigur asta, Cidra. - Severance, te rog pleacă de acolo. După ce am văzut ouăle alea, trebuie să pornim de la ideea că nava este

310

Amanda Quick

şi ea periculoasă. Poate e protejată la fel cum erau şi ouăle. - O secundă... Vreau să mă uit mai bine la chestiile astea. Din câte văd, metalul nu pare să fi fost corodat, aşa cum se întâmplă cu majoritatea aliajelor pe Renaissance. Scoase un fluierat înăbuşit printre dinţi, cu ochii scăpărând de un entuziasm abia reprimat. Trebuie să putem să ne întoarcem la ea altă dată. Tastă un cod în dispozitivul de ghidaj. Cu asta şi cu sanctuarul, o să câş­ tig suficiente credite încât să lansez Severance Pay Ltd. în stil mare. -Numai la asta te gândeşti? Să vinzi informaţiile? Mintea ta numai credite visează, Teague Severance! Avem în faţă descoperirea secolului, până la urmă poate chiar mai importantă decât sanctuarul, iar tu nu poţi să vorbeşti decât despre cât o să câştigi din vinderea coor­ donatelor unde se află. - Da, păi... omul trebuie să aibă mereu grijă de inte­ resul lui. Severance se apropia cu paşi atenţi, aţintind fascicolul lanternei pe lângă marginile găurii neregulate din metal. Dintr-odată, auziră un şuierat ascuţit şi ceva cu o coadă lungă şi patru picioare scurte ţâşni din în­ tuneric. Severance se feri, iar locatarul deranjat se făcu nevăzut printre copaci. - Ce-a fost ăla? Cidra trase aer adânc în piept. - Un ploşniţar. Le plac tare mult peşterile. Amărâtul ăla o fi crezut că şi-a găsit un adevărat palat când a dat de drăcovenia asta. Strâmbă din nas şi se aplecă din nou în interior. Pfui, ce putoare! Ploşniţarul ăla stătea de ceva timp aici. Cidra veni mai aproape, simţi mirosul fetid şi aproa­ pe că se înecă. - Ai de gând să intri în navă? - Nu vreau decât să arunc o privire rapidă. - Nu cred că e o idee bună, Severance. -N -o să dureze mult. Un minut. Trecu peste mar­ ginea neregulată. Stai aici, chiar lângă deschizătură, să te văd.

Dulce Armonie

311

Fără nici o tragere de inimă, Cidra se apropie, con­ ştientă de o curiozitate profundă care se contrazicea cu impulsul ei instinctiv de a se îndepărta cât mai mult posibil de nava asta. Implicaţiile acestei descoperiri erau infinite. In mod clar, putea înţelege fascinaţia pe care o simţea Severance. Dar tot nu-i plăcea deloc senzaţia pe care i-o dădea nava aceasta, exact aşa cum nu-i plăcuse cea lega­ tă de ouăle din sanctuar. Lumina lanternei se plimba prin navă, revărsându-se asupra unor echipamente străine care stăteau acolo, tă­ cute şi nemişcate. Descoperi un fel de canapea care ar fi putut fi scaun sau pat pentru un trup cam de aceleaşi di­ mensiuni ca ale unui om, numai că avea o formă ciudată, în mintea Cidrei apăru pentru o clipă imaginea unuia dintre monştrii albaştri, numai că mare cât un om, în­ tins pe canapeaua aceea şi se cutremură. Creaturile din ouă erau suficient de înfricoşătoare ca pui, nici nu voia să-şi închipuie cum ar fi arătat versiunea adultă. - Ia uite aici, Cidra! Severance lumină suprafaţa unei cutii lungi, închise. Era făcută din acelaşi metal negru ca şi nava, dar capacul era dintr-un material transparent, poate un plastic dur. Pe această porţiune transparentă se vedeau zgârieturi, ca şi cum o creatură flămândă ar fi încercat să ajungă la ce era înăuntru. Orice ar fi fost, nu reuşise să deschidă cutia. - Ce crezi că e? întrebă Cidra. - Un fel de cutie de depozitare, probabil. Nu pot să văd ce e înăuntru. Capacul pare să fie transparent, dar nu se vede nimic prin el când îndrept lanterna spre el. E acoperit cu prea mult praf şi murdărie. Poate că o să pot să îl deschid. - Nu o face, Severance! Seamănă prea mult cu un si­ criu. Hai să lăsăm cutia pentru compania de explorare ei au echipament şi timp. Noi nu avem nici una, nici alta acum. Severance se opri puţin, ca şi cum şi-ar fi dat seama că Cidra avea dreptate, însă aceasta văzu cum ochii

312

Amanda Quick

îi alunecară din nou la cutia aceea lungă. îşi dădu seama că nu avea să fie uşor să îl scoată din navă. îşi amintea mult prea clar cu câtă încăpăţânare insistase să ia oul din sanctuar, aşa că se hotărî să abordeze drastic proble­ ma risipirii vrăjii pe care se părea că nava o exercitase asupra lui. - N-o să mai dureze decât un minut-două, Cidra. îşi trecu palma peste partea unde capacul transparent se unea cu porţiunea din metal negru. - Bine. îi întoarse spatele, hotărâtă. Eu plec. - Cidra! Nu fi absurdă! Nu poţi să pleci fără mine. - Vrei să punem pariu? Era foarte sigură pe sine, ab­ solut convinsă că trebuia să îl scoată cumva din navă. Toate simţurile îi erau asaltate de aceeaşi senzaţie problematică pe care o avusese când împinsese cu picio­ rul leşul reptilei albastre din cercul protejat. - La naiba, Cidra, întoarce-te aici! E un ordin! - Nu. Dacă nu vrei să plec de una singură, va trebui să vii cu mine. Se opri, pe punctul de a trece printr-un zid de liane, şi aruncă o privire înapoi. Severance, vor­ besc serios. Plec şi... Severance! Numele lui se transformă într-un ţipăt în gura ei când se uită în urmă şi îl văzu în cadruî navei, o siluetă luminoasă pe un fundal întunecat. în spatele său, o lumină neagră mortală străfulgera din interiorul navei. Dar lumina nu putea să fie neagră, îşi dădu seama Cidra, oripilată. Pentru o secundă cât o eternitate, totul păru încremenit. Din interiorul acelei nave rotunde, un curent de energie pârâi puternic, scăpărând în jurul trupului lui Severance, care stătea drept, cu arma în mână. Câteva clipe, rămase aşa, uitându-se fix la ea, cu chipul transformat într-o mască a agoniei, după care se prăbuşi pe spate, dispărând din raza ei vi­ zuală. Energia aceea întunecată scăpără din nou, după care se stinse. Speriată, Cidra se forţă să respire şi ţâşni înainte, oprindu-se brusc la gaura din învelişul de metal al navei.

Dulce Armonie

313

- Severance, unde eşti? Nu vedea nimic. Lanterna cu cuarţ nu mai strălucea în beznă. „E mort“, îşi spuse, într-o răbufnire de isterie. Nu, nu se putea una ca asta. Refuza să creadă aşa ceva. înnebunită, se puse în mişca­ re, încercând să treacă peste marginea metalică. Tocmai ce îşi trecuse un picior de cealaltă parte când auzi un scrâşnet puternic de gheare pe metal. încremeni instantaneu. Cu o siguranţă instinctuală, ştiu imediat că, înăuntru, cutia lungă care semăna cu un sicriu fusese deschisă. Şocul acestei idei fu îndea­ juns să îi dea ameţeli. Agăţându-se de orice dram de voinţă pe care o poseda, începu să se retragă încet din navă. încet, fără să îşi desprindă privirea de spărtura neregulată, se dădu înapoi din apropierea ororii care pândea în interior. Şi totuşi, corpul parcă i se mişca ne­ firesc de încet. Era ca un coşmar în care era blocată, ştiind că putea fugi, dar nereuşind să-şi facă trupul să o asculte. Corpul albastru, cu pielea uşor cutată, apăru în des­ chizătura fuzelajului. Cidra rămase înmărmurită, in­ capabilă să asimileze şocul vederii dimensiunii acestui monstru. Era la fel de înalt ca un om, dar mult mai cor­ polent. Stând în picioare, abdomenul său palid, sidefat, părea obscen de strălucitor. Capul era masiv, construit pentru a încadra fălcile cu dinţi de prădător. Ochii roşii luceau cu atenţia insensibilă, mortală şi lipsită de emo­ ţie a unei reptile autentice. Micile membre pe care le văzuse la puiul abia ieşit din ou semănau, într-adevăr, îngreţoşător de mult cu nişte mâini. într-unul dintre ele se afla arma lui Severance. Jungla era un loc mai sigur decât ce o aştepta în nava acestei creaturi străine. Cidra se răsuci, pregătită să o rupă la fugă. - Racer! Uluită să audă glasul lui Severance, tânăra aruncă o privire peste umăr. Nici urmă de el. Creatura reptiliană ridică un picior masiv, cu gheare, peste marginea zimţa­ tă de metal. Venea după ea.

314

Amanda Quick

Disperată, Cidra încercă să privească pe după el. - Severance, unde eşti? -P e toţi Sfinţii Armoniei, Racer, te-am văzut că ai murit! De data asta, o să şi rămâi mort. Reptila albastră ridică arma cu impulsuri şi o aţinti asupra Cidrei. Vocea venea din gura creaturii străine. Dezorientată, Cidra întinse o mână către o creangă, pentru a-şi menţi­ ne echilibrul. Monstrul făcu încă un pas spre ea. - Severance, dacă ai vreun control asupra chestiei as­ tea, opreşte-o! N-o lăsa să se mai apropie de mine! -N u mai vorbi cu vocea Cidrei, renegat de doi bani ce eşti! Unde e? Ce ai făcut cu ea? Eşti mort şi îngropat, Racer. Spune-mi ce ai făcut cu ea, altfel de data asta o să am grijă să mori încet, în chinuri. -N u! Nemaiştiind ce să creadă, Cidra începu să îşi dea seama raţional ce se întâmpla, de fapt. - Severance, ascultă-mă... Mă auzi? - Cidra, unde eşti? Reptila de peste 1,80 m îşi răsuci gâtul acoperit cu solzi, cercetând vegetaţia. Arma cu im­ pulsuri rămase în continuare ridicată spre ea. - Severance, arma e în mâna ta? Cidra tremura din cauza efortului de voinţă de care avea nevoie pentru a rămâne pe loc în loc să o ia la sănătoasa prin junglă. -Bineînţeles că e. Unde eşti? Gura aceea uriaşă se mişca de parcă i-ar fi fost greu să articuleze aceste cu­ vinte, dar glasul era în mod clar al lui Severance. Ieşi la vedere, Cidra! Nu e nici un pericol. - Sunt chiar în faţa ta. Severance, e o altă capcană cu iluzii. Tu mă vezi ca Racer, iar tu arăţi ca un monstru în ochii mei. Te rog, lasă arma jos! Făcu încă un pas înapoi şi se trezi cu spatele lipit de un copac gros. - Doar o iluzie? N-are cum să fie. Totul e prea real. Şi totuşi, se holba la ea cu privirea hidos de indife­ rentă a unei creaturi mânate de o foame profundă şi feroce. In ciuda propriei analize a situaţiei, Cidra era îngrozită. Chiar dacă avea dreptate şi monstrul din faţa ei chiar era Severance, poate că nu urma să reuşească

Dulce Armonie

315

să îl convingă că era ea, nu Racer, înainte să apese pe trăgaciul armei. - Sunt eu, Severance. Te rog, crede-mă! E doar o altă iluzie. Pe toţi Sfinţii, de parcă nu ne-am fi luptat deja cu destule de-astea! Monstrul mai făcu un pas către ea, părând nesigur. - E doar o iluzie? Dovedeşteo! Ia-mă de mână, Cidra! Unul dintre membrele cu degetele terminate cu gheare se întinse către ea. Arma cu impulsuri era în continuare aţintită spre pieptul ei. - Nu mă atinge! Era sigură că ceea ce vedea era doar un coşmar, dar instinctul ei de conservare era mai puternic decât logica. Se apăsă şi mai tare de trunchiul copacului. Creatura care pretindea că era Severance făcu încă un pas înainte, întinzând membrul ca o mână în care nu ţinea arma. -C idra, dacă eşti chiar tu, dovedeşte-o! Ia-mă de mână! Nu te uita aşa la mine! -Ţine-te departe de mine până îmi dau seama ce se întâmplă. Trebuie să dezactivăm iluzia. - Dacă te ating, o să-mi dau seama că eşti tu. Nimic de pe planeta asta n-are cum să se simtă ca mâna ta. -T e rog, nu te apropia de mine! Era ca prinsă în cap­ cană, lipită de copac, iar creatura mai făcu încă un pas spre ea. Ochii aceia o scrutau. Dacă nu avea dreptate, era deja ca şi moartă. Reptila se opri. Membrul care ţinea arma cu im­ pulsuri se înălţă cu o mişcare iute şi sigură, ţintindu-i capul. Cidra închise ochii. Nu ar fi avut timpul necesar să fugă. Ar fi fost mai bine să moară aşa decât să-şi simtă capul zdrobit între fălcile acelea oribile. - Severance, rosti ea în şoaptă. Monstrul reptilian apăsă pe trăgaci. Cidra aşteptă şo­ cul acela arzător, întrebându-se cum avea să îl simtă şi sperând că totul avea să fie rapid. In copacul de lângă ea se stârni o agitaţie de scurtă durată. Deschise ochii şi văzu o gură cu nişte colţi mari prăbuşindu-se pe lângă

316

Amanda Quick

capul ei şi aterizându-i la picioare. Colţii erau ataşaţi de un corp lung şi moale, de culoarea mâlului. Se uită lung la el, pradă unei năuceli uluite. Orice-ar fi fost, acum era mort. Cu ceva ezitare, îşi ridică privirea. Reptila albastră ţinea în continuare arma cu impulsuri, dar aceasta nu mai era îndreptată către ea. - Depărtează-te de copac, Cidra. Prin locurile astea nu se ştie niciodată ce se ascunde într-un copac. Din nou, membrul albastru, deranjant de asemănă­ tor cu o mână, se întinse către ea. încet, Cidra se desprinse de copac, cu ochii nedezlipindu-i-se nici o secundă de gura aceea îngrozitoare care vorbea cu vocea lui Severance. - Sigur tu eşti, Severance? -D in felul în care te uiţi la mine, recunosc că am început să mă îndoiesc. Dar ştiu sigur că Racer e mort. Trebuie să fie mort. Un pic de încredere este tot ce pu­ tem pune în joc, aşa că o să pornim de la asta. Membrul albastru era în continuare întins spre ea. Avea dreptate. Un pic de încredere şi ceva raţiune erau singurele lucruri pe care le aveau în momentul acela. înfricoşată, Cidra atinse palma cu piele uscată. Dege­ tele acelea atât de bizare se strânseră peste ale ei. închise ochii, aşteptând dezastrul. Apoi, încet-încet, universul păru să-şi revină la normal. Mâna care o ţinea pe a ei era caldă şi familiară. Se relaxă puţin. - Ai dreptate, rosti Severance, pe un ton uşurat, dar ostenit. Orice o fi, nu e decât o iluzie. - Da, consimţi ea, cu glasul tremurându-i. Dar e atât de realistă! Mi-e frică să deschid ochii. - încearcă! Atâta timp cât mă ţii de mână, poţi să-ţi repeţi în minte cine sunt cu adevărat. Crede-mă, eu nu te mai văd ca fiind Racer. încet, Cidra se aventură să îl privească printre pleoa­ pele întredeschise. Când văzu chipul familiar al lui Severance măsurând-o cu ochii îngustaţi, dar plini de îngrijorare, răsuflă uşurată.

Dulce Armonie

317

- Arăţi din nou normal, îi spuse. - Cine zice asta? Totuşi, zâmbi pentru câteva clipe. - Ce s-a întâmplat cu tine acolo? Am văzut o scăpă­ rare ciudată în spatele tău şi ai căzut pe spate. Când m-am apropiat, să văd cum stăteau lucrurile, ai ve­ nit spre mine arătând ca o reptilă foarte albastră şi foarte flămândă. -N u ştiu. Am simţit un fel de şoc care m-a dobo­ rât la pământ. Am scăpat lanterna cu cuarţ din mână. Când m-am ridicat din nou, tu ţipai, dar arătai exact ca amicul Cord Racer. Mă simt bine. Tu mă vezi cum tre­ buie acum? Cidra dădu aprobator din cap, temându-se să-i elibe­ reze mâna ca nu cumva să se transforme din nou într-un monstru. - M-am săturat până în gât de aceste drăcovenii care se joacă cu mintea mea. - Parcă tu erai aia care era convinsă că legătura minţi­ lor era cea mai completă formă de orgasm. Cidra era de-a dreptul scandalizată. - N-am zis niciodată aşa ceva! - îmi cer iertare. înseamnă că am înţeles eu greşit. -Legătura mentală armoniană e o experienţă fru­ moasă, creativă şi sensibilă. Nu e un... un orgasm şi nu are nici o legătură cu nişte iluzii oribile. - De unde ştii? Tu n-ai trăit-o niciodată, ai uitat? - Nu trebuie neapărat să trăieşti un lucru pentru a-1 înţelege. - U it mereu de studiile tale desăvârşite. Severance se îndreptă din nou către golul din învelişul navei. Să strigi dacă încep să mă transform din nou într-un monstru albastru. - O să încep de acum. Severance, cred că ar trebui să plecăm imediat de aici. -D e acord. Vreau să văd, totuşi, dacă nu reuşesc să găsesc lanterna cu cuarţ. Folosi flăcăruia pentru a face lumină şi se aplecă în interior, cercetând tot în jur.

318

Amanda Quick

Aha, uite-o! O să avem nevoie de ea la noapte. Stai aici până o iau! - Data trecută când ai intrat acolo, ai venit îmbrăcat cu un costum urât. Nu sunt sigură că aş mai suporta să te mai văd o dată aşa. Bărbatul intrase deja şi culese lanterna de pe jos. O aprinse din nou. -U ite, Cidra! Dacă ţin lanterna într-un anume unghi, cred că pot vedea ce e în cutie. Curăţă o parte din murdăria de pe capac cu pumnul. Dulce Armonie, cred că e un schelet. Aplecându-se prin gaura din fuzelaj, Cidra zări gura uriaşă a unui schelet reptilian prin capacul murdar. Se cutremură. - Vai, uită-te la dinţii ăia! Severance zâmbi pentru o secundă. - în mod clar, era un carnivor. Cidra aruncă o privire la zâmbetul lui, destul de săl­ batic şi el. - Dinţii lui mă duc cu gândul la ai tăi. La naiba, Seve­ rance, dacă nu ieşi de acolo, să ştii că... O străfulgerare de lumină neagră stârnită dintr-un capăt al cutiei din metal o întrerupse. încă o dată, energia pârâi, deşi de data aceasta mai slab. Lumina! Severance, exact aşa s-a întâmplat şi data trecută! Severance simţi acelaşi şoc, ca o fremătare, pe care îl avusese şi mai devreme. Energia îl înhăţă, nemaifiind la fel de puternică de data aceasta, dar reuşi să îl for­ ţeze să se lase în genunchi. Apucă arma cu ambele mâini şi ţinti către sursa acelei lumini stranii. Lansă un foc şi apoi încă unul până ce nava fu scuturată de o mică ex­ plozie. O auzi pe Cidra strigându-1 pe nume, după care totul rămase nemişcat. încet, se ridică în picioare, privind cum lumina din capătul cutiei licări încă o dată, după care se stinse. - Cidra? -S u n t în regulă, Severance. Ca şi tine. Ce s-a întâmplat?

Dulce Armonie

319

Severance cercetă aparatul din metal carbonizat care lansase acea energie care pârâia în aer şi lumina. - Orice-ar fi fost, acum e total inofensiv. E greu să ţii aparatele în stare de funcţionare pe Renaissance.

capitolul 17 Drumul prin junglă până la malul râului se desfăşură fără alte incidente. Cidra era cum nu se poate mai recu­ noscătoare. Când văzu tabăra, care arăta aproape la fel ca la plecare, zâmbi uşurată şi porni ţintă spre cort. - De-abia aştept să-mi schimb hainele. Obiceiul Lupi­ lor de a purta aceleaşi haine toată ziua e destul de rău, dar să n-ai de ales şi să le porţi trei zile la rând e un chin, zău. Trase de închizătoarea cămăşii supradimensionate când trecu prin ecranele deflectoare total mute. -S ta i un pic, Cidra! Lasă-mă să mă asigur că nici o creatură nu s-a hotărât să se instaleze în cort. Deflectoarele s-au descărcat de cel puţin o zi. Severance o prinse de braţ. Cidra se opri instantaneu. -D a , bineînţeles. Detaliile... mereu importante. - Atenţia la detalii este unul dintre modurile în care poţi să supravieţuieşti pe planeta asta. O ocoli şi deschise atent cortul, cu arma în mână. - Eu, una, aş zice că pe-aici supravieţuirea e legată în mare parte de noroc. Mulţumit de cercetarea cortului, Severance se întoar­ se să îi arunce o privire laconică. - Nu ştiam că acum crezi în noroc. -A m învăţat o groază de lucruri în ultima vreme. Când Severance îi făcu semn că poate intra, tânăra tre­ cu pe lângă el cu paşi vioi. Dar ce mi-ar plăcea cu adevă­ rat ar fi o baie. -N ici nu ştiu cum ai supravieţuit fără obişnuitele tale două ceasuri petrecute în baie.

320

Amanda Quick

- „Un trup curat ajută dezvoltarea unei minţi acorda­ te armonios“, cită ea din cort. - Asta-i una dintre Legile Kliniene? - Una măruntă, dar importantă. îşi scoase capul din cort şi îi adresă un zâmbet convingător. N-ai vrea să-mi aduci nişte apă? Colţul gurii lui se ridică imediat, ca reacţie la expresia evident manifestată pentru a-1 îmbuna. -N u eşti singura care ar avea nevoie de o baie. Eu, unul, miros exact ca interiorul navei ăleia unde au fost ouăle. Rezolv eu cumva. -T u mereu reuşeşti să rezolvi. Cidra se retrase ime­ diat în cort. Totuşi, erau chestiuni mai importante pentru care trebuiau să-şi facă griji mai întâi. Severance urcă la bordul glisorului şi cercetă cu un ochi critic instru­ mentele şi interiorul celulelor de energie. încă mai aveau suficient curent pentru a reîncărca deflectoarele. Scoase bateria armei cu impulsuri, puse una încărcată în loc, după care avu grijă ca deflectoarele să funcţio­ neze din nou la putere maximă. Când fu mulţumit de cât de sigură era tabăra, sună prin radio la Try Again. Sistemul de comunicaţie se puse în funcţiune după ce se ocupă puţin de el. - Pe toţi Sfinţii Armoniei, unde ai fost, Severance? Reprezentanţii ExcellEx urlă la mine de două zile înche­ iate. Din ce zic ei, aşteaptă să le duci nişte senzori. Unde e Overcash? Funcţionarul de securitate părea impacien­ tat şi predispus la decizii drastice. - Overcash a fost mâncat. Ca şi Racer. - Racer? Dar era într-o cursă în susul râului, către ta­ băra de campanie a celor de la Masterson. Cum de ai dat de el? - E-o poveste lungă. Solicit un glisor şi un pilot să ne ia de aici. - Să „vă“ ia? A, micuţa Armoniană e tot cu tine? Dacă Overcash şi Racer au ajuns hrana drăcoveniilor din jun­ glă, cum de ea e teafără şi nevătămată?

Dulce Armonie

321

- Ei, domniţa este mult mai dură decât pare. Ce zici de glisor? - Dă-mi coordonatele! O să trimit pe cineva către voi cât se poate de repede. Mai rezistaţi o noapte acolo? -D a , deflectoarele funcţionează şi avem o armă cu impulsuri. - Glisorul ajunge mâine pe la amiază cel mai târziu. - Mulţam, rosti Severance, aşteptând întrebarea inevi­ tabilă. Pe Renaissance nimic nu era gratis. De fapt, ace­ laşi principiu era valabil în tot sistemul Stanza Nine. - Şi cine plăteşte pentru transportul de salvare? ExcellEx? -N u . Taxează din contul meu, acceptă Severance. Urmă o aşteptare de câteva secunde, cât contul său fu accesat cu ajutorul unui computer. - Bine şi aşa. Ai un scor de credit excelent, ca întot­ deauna. Se pare că mereu îţi plăteşti datoriile. - Mereu, murmură Severance şi închise staţia de emi­ sie. Rămase câteva clipe nemişcat pe glisorul care se le­ găna uşor şi privi fără nici o emoţie o pereche de ochi de dracon care îl cercetau. Nimic nu era gratis pe lumea asta. Totul avea un preţ. Ce preţ fusese nevoită să plătească Cidra pentru a su­ pravieţui? Nu avusese nici un drept să o expună la ce se întâmplase în ultimele zile. Ar fi trebuit să aibă mai multă grijă de ea. Misiunea lui era să o protejeze, dar iată că ea fusese cea care avusese grijă de el. îşi amintea de îngrijirile pe care i le acordase când fusese cuprins de febră. Pe lângă coşmarurile întunecate, în minte îi ve­ neau fragmente de amintiri despre atingerea ei blândă, despre băile răcoritoare şi de căldura moale a poalei ei în care îi stătuse capul. Când urcase la bordul navei lui, Cidra fusese o fiinţă delicată şi cultivată, obişnuită cu cele mai fine maniere şi un stil de viaţă cum nu se putea mai rafinat. în dimineaţa aceasta, se trezise şi o văzuse transformată într-o tânără curajoasă, ridicându-se de pe malul unui pârâu pentru a face rost de carnea care avea să le asigure supravieţuirea pe ziua respectivă. Din cauza

322

Amanda Quick

lui, fusese forţată să devină carnivoră. Acest gând avea implicaţii simbolice care îl deranjau profund. Mai învăţase şi alte lucruri de la el. Nu avusese nici un drept să o înveţe pasiunea. Dar, chiar în timp ce se mustra astfel, în străfundul sufletului său ştia că, dacă ar fi putut să se întoarcă în timp, ar fi procedat la fel şi a doua oară. Femeia aceasta îi trezea toate simţu­ rile şi mintea într-un mod care-i răpea orice autocontrol. Cele două săptămâni petrecute la bordul navei singur cu ea fuseseră un iad dulce uneori. Atunci îşi dăduse seama că, dacă rămânea alături de el pentru drumul către QED, avea să sfârşească în patul lui. Atâta timp cât se afla alături de ea, nu avea să aibă linişte decât dacă ştia că o putea poseda. Nu putea să-i dea de ales. îl tulbura prea mult, îl făcea să tânjească dureros, îl um­ plea de o dorinţă violentă de a o proteja cu orice preţ. Posesivitatea şi nevoia de a o proteja mergeau mână în mână, părând fireşti şi inevitabile până se izbeau, totuşi, de dilema crucială: Cum o putea proteja de el însuşi? Tot ce făcea pentru ea şi cu ea o împingea din ce în ce mai departe de lucrul pe care Cidra şi-l dorea cel mai mult pe lume. Din cauza lui, visul ei de a deveni o Armoniană autentică era mai îndepărtat ca oricând. După ce Cidra petrecuse ani la rând să suprime aceas­ tă parte a naturii ei, el forţase Lupoaica din ea să iasă la suprafaţă. Sub privirea lui, ochii draconului se făcură nevăzuţi sub apă. Severance continuă să se uite la locul unde cre­ atura dispăruse, fără să vadă nimic. I se părea că Cidra îi dăruise mai mult decât avea el dreptul să ia de la ea. îl primise în braţele ei, îl primise în aşternutul ei cu o pasiune sinceră şi dulce care-i tăiase respiraţia. îi dăruise o loialitate plină de pasiune, genul acela de devotament pe care învăţase să nu-1 aştepte de la nimeni de la moar­ tea lui Jeude încoace. Nu-şi putea închipui că vreuna dintre femeile pe care le cunoştea ar fi fost în stare să se arunce într-un râu plin de draconi decât să se lase răpită şi folosită împotriva lui. Şi totuşi, Cidra îi dăruia mai

Dulce Armonie

323

mult decât loialitate şi pasiune. Radia o anumită stare de firesc, o siguranţă senină pe care el nu o înţelegea pe deplin. - Severance? Unde e apa? Bărbatul îşi alungă aceste gânduri dulci-amărui şi se ridică în picioare. Cidra era pe mal şi se uita cu ochi curioşi prin peretele distrus al cabinei glisorului. Severance schiţă un zâmbet. - Rezolv în câteva minute. Deschise imediat cala glisorului. După cum spusese ea, era priceput să rezolve lucrurile. Improvizarea unei instalaţii de îmbăiere pentru o domniţă mofturoasă din Clementia n-ar fi trebuit să fie o misiune imposibilă. De fapt, nu fu deloc o sarcină dificilă, având în ve­ dere ce găsi în cala ambarcaţiunii. Tocmai tăia un tub din plastic când observă coletul cu senzori. Sigiliul roşu intens, marcat CLL, era încă la locul lui. Corespondenţa aştepta în continuare să fie livrată. Se uită la colet câteva clipe lungi, după care se întoarse la improvizarea unei soluţii pentru problema spălatului. Când termină, îi întinse Cidrei un recipient cu apă şi tuburile din plastic. - Ia încearcă. După ce termini, o să mă spăl şi eu. Tânăra îl măsură cu ochi critici. - Mai ai în sacul de călătorie ceva cremă depilatoare? - Nu-ţi face probleme, Cidra. O să fii la fel de drăguţă şi cu păr pe picioare. - N-am probleme cu părul de pe picioare, îl informă ea. Crema pe care o folosesc ţine o lună întreagă. Barba ta e cea care are nevoie de ceva atenţie. Severance îşi duse palma la obraz, simţi barba aspră şi se strâmbă. -O h ... Din nu ştiu ce motiv, simţea o stânjeneală ciudată. Conştientizarea ei îl irita, aşa că se încruntă. Mâine pe la amiază o să vină un glisor din Try Again. Tânăra dădu aprobator din cap, părând mulţumită de studierea instalaţiei improvizate pentru spălat. - Şi cum rămâne cu livrarea pentru ExcellEx?

324

Amanda Quick

-C e ciudat! Chiar mă gândeam la asta. La cât de mult am întârziat, o să am mare noroc dacă primesc banii pe ea. Cidra îşi ridică privirea către el, alarmată. - Dacă cei de la ExcellEx nu vor să plătească transpor­ tul, nu le da coletul. -Pentru reputaţia firmei Severance Pay Ltd. e mai bine să livrez mai târziu decât deloc. In plus, m-am sătu­ rat până în gât să tot fim atacaţi de cei care vor să pună mâna pe senzorii ăia afurisiţi. Ia să mai aibă grijă şi ăia de la ExcellEx de ei. - Severance, rosti ea cu severitate, doar n o să îi pre­ dai pur şi simplu, fără să fii plătit pentru transport. Nu după cât am pătimit ca să îi protejăm. Bărbatul o privi prin pleoapele îngustate, vag amuzat. -A i început să vorbeşti ca un adevărat membru al echipajului unei nave de poştă. Cidra îşi înălţă bărbia, mândră. - Dar chiar asta sunt. Nu ştiu de ce tot uiţi lucrul ăsta atunci când îţi convine ţie. In seara în care te-ai înfiinţat la Vampiru’ şi ai decretat că pornim în această croazieră de plăcere pe fluviu n-ai avut nici o problemă să-ţi aduci aminte cum stau lucrurile. Avea dreptate. - Da, până la urmă se pare că ar fi trebuit să te las în port. - Prostii! Racer ar fi găsit oricum o modalitate să pu­ nă mâna pe mine, să mă folosească drept ostatic sau ceva asemănător. Era un om tare hotărât, nu-i aşa? -D a , răspunse bărbatul, gândindu-se la spusele ei. Chiar aşa era. - Cât timp erai în viaţă, nu putea să uite. Simpla ta existenţă îi amintea ce făcuse în ziua aia, în mlaştina cu nisipuri mişcătoare, şi că nu avea cum să ştie când o să te hotărăşti să povesteşti cuiva totul. Pe lângă asta, el a provocat moartea fratelui tău. Sigur ştia că, dacă puneai lucrurile cap la cap, n-aveai să ai odihnă până ce nu îl

Dulce Armonie

325

răzbunai. în mod clar, toate astea l-au ros pe dinăuntru ani întregi până s-a hotărât să rezolve problema pentru totdeauna. -U neori mă uimeşte cât de bine înţelegi mintea oamenilor, Cidra Rainforest. Tânăra zâmbi. - Am fost educată în acest sens. Acum întoarce-te cu spatele, Severance! Vreau să mă îmbăiez. Severance şovăi o clipă, vrând să o întrebe ce părere avea, în sinea ei, despre faptul că omorâse un om. Apoi, hotărându-se că poate era mai bine să nu cunoască răspunsul la această întrebare, se întoarse cu spatele şi se concentră asupra calei glisorului, încercând să găsească şi alte lucruri folositoare. -M-am tot gândit la scheletul ăla din nava străină, rosti Cidra mai târziu, chiar când termină de mâncat semipreparatul ei cu legume. Fusese foarte uşurată să găsească un pachet care să conţină şi altceva în afară de carne. Nu credea că avea să ajungă să îi placă efectiv gustul cărnii. Evident, Severance nu avea asemenea probleme. Era la al doilea pachet de mâncare. Avusese o foame de lup, cum se spunea. - Nu te mai gândi la asta. O să ai coşmaruri, o sfă­ tui el. -O are creatura aia era pilotul navei? insistă ea, neluându-i în seamă povaţa. -Sfera aia nu părea suficient de mare pentru doi monştri de dimensiunea ăluia. Ce-o fi fost el, cred că pornise la drum singur. - Nu chiar, avea ouăle. Preţ de câteva momente, Severance nu spuse nimic, mestecând cu un aer gânditor. - Da, ouăle. O să le dea ceva teme de gândire biologi­ lor. Oare nava o fi fost o navetă de colonizare? - Poate că oamenii nu sunt singura specie care a în­ ceput să colonizeze alte planete. Dintr-odată, Cidrei

326

Amanda Quick

îi veni o idee. Dar dacă nava aia e doar una din mai multe, Severance? - Dacă au fost şi altele, trebuie să presupunem că nu au avut o soartă mai fericită decât asta. Nimeni nu a raportat să fi văzut vreo creatură care să semene cât de cât cu monstrul ăla albastru. Sau, cel puţin, eu nu ştiu să fi fost înregistrate undeva asemenea mărturii. - E o planetă mare. - Corect. Dar o specie inteligentă şi agresivă şi-ar fi făcut prezenţa simţită până acum. Oamenii s-au stabilit pe Renaissance de zeci de ani. -D a , în mod clar păreau agresivi. Cidra se cutre­ mură. Dar nu i-a ajutat cu nimic, totuşi. Tot nu au supravieţuit. - Mulţumită ţie. Cidra îşi lăsă timp să asimileze şocul acestei observa­ ţii simple. Omorâse cu mâna ei singurii reprezentanţi cunoscuţi ai unei rase inteligente, capabile de zbor în spaţiu. Acest gând o tulbura. Severance observă expresia de pe chipul ei şi schimbă grăbit subiectul. - Oare cât de vechi să fi fost ouăle alea? Scheletul din cutie nu era chiar proaspăt. Este posibil să fi stat acolo sute de ani. Dar puii din ouă erau, totuşi, gata să iasă din găoace. - Poate că embrionii puteau să rămână viabili ani la rând, în ou, până găseau condiţiile propice eclozării, sublinie Cidra. Poate că pilotul navei a fost rănit când s-a prăbuşit aici. A urmat chemarea telepatică şi a lăsat ouăle în ceea ce i s-a părut a fi un loc sigur. Din câte se pare, semnalul ăla mental afectează orice fel de creatură inteligentă. După ce a lăsat ouăle, şi-a montat propriul mecanism de apărare, ca să se asigure că, mai devreme sau mai târziu, ceva avea să ajungă în apropierea lor şi să devină hrană pentru pui. Apoi s-a întors pe navă, unde a murit. Cutia în care am găsit scheletul poate foarte bine să fi fost un fel de dispozitiv medical. - Care nu a funcţionat.

Dulce Armonie

32 7

- După cum zice mai toată lumea, e greu să menţii maşinăriile în stare de funcţionare pe Renaissance. Schiţă un zâmbet. Dar se pare că tu reuşeşti să faci asta, totuşi. Severance ridică din umeri. -Ţi-am mai spus, am fost îndemânatic de când mă ştiu. -Facem o echipă bună, nu-i aşa? Creierul meu şi muşchii tăi... Severance îi aruncă o căutătură sardonică. - Poate că nu sunt chiar un geniu, ca amicul tău Mercer, dar din când în când reuşesc să leg două-trei idei ca să mă descurc în viaţă. Tot pot să-ţi iau jetoanele la Cerere şi Ofertă, până la ultimul. Auzind numele lui Mercer, Cidra se crispă. Nu se mai gândise la el sau la Clementia de ceva timp. Sclipi­ rea de umor din ochii ei dispăru, înlocuită de o umbră meditativă. - Da, eşti în continuare mai bun decât mine la Cere­ re şi Ofertă. Severance înjură cumplit în sinea sa şi se întrebă ce naiba îl făcuse să aducă vorba de idolul ei, Mercer. Cidra avea dreptate. Era el îndemânatic, dar nu avea cea mai agilă minte din univers. încet, termină restul mân­ cării, conştient că Cidra se concentra asupra propriilor gânduri. Se gândea la Clementia. Severance ştia asta, iar con­ ştientizarea acestui fapt fu ca o lovitură în plex: se gândea la Clementia şi la o relaţie elevată, nepătată de pasiunea şi dorinţa Lupilor. Imediat, se întrebă fără menajamente ce avea el de oferit în comparaţie cu in­ teligentul şi distantul Mercer. Severance Pay nu se pu­ tea compara cu grădinile atent îngrijite şi cu fântânile strălucitoare din Clementia. Nu prea era locul în care o femeie cu o educaţie aleasă să vrea să se stabilească împreună cu un bărbat care uneori bea prea multă bere şi care avea să o cuprindă adesea cu o foame pe care nu o putea deghiza drept dragoste platonică.

328

Amanda Quick

- Ai de gând să renunţi la misiunea ta, Cidra? Tânăra clipi, revenind cu picioarele pe pământ şi îi oferi un zâmbet slab. - Cred că mi-a cam ajuns atâta interferenţă mentală. Poate că trebuie să te naşti Armonian ca să nu te alarme­ ze ideea de a avea ceva sau pe altcineva în minte. - Cumva, nu pare deloc normal, consimţi el. Nu mi-a plăcut să fiu manipulat aşa nici de rasa bună, nici de cea rea în ultimele două zile. - Am învăţat, totuşi, să controlăm manipularea men­ tală intr-o anumită măsură, îi aminti ea. - Dar mie tot nu-mi place deloc ideea asta cu comu­ nicarea telepatică. Severance puse jos pachetul din care mâncase şi se sprijini într-un cot, privind flăcările arză­ torului. Şi n-o să-mi placă niciodată. Cidra privi şi ea în aceeaşi direcţie. - După cum am zis, poate că trebuie să fii Armonian din naştere pentru ca atingerea minţilor să ţi se pară firească şi plăcută. Eu nu sunt o Armoniană autentică. - Dar ai fost crescută ca şi cum ai fi. -D a . -C idra, începu el, cu o inflexiune aspră în glas pe care nu şi-o putu controla, tu poţi să te întorci în Clementia, nu-i aşa? Femeia ridică din sprâncene, surprinsă. - Bineînţeles. Nu m-a dat nimeni afară de acolo. Am plecat din proprie iniţiativă. Acolo e casa mea. Pot să mă întorc oricând doresc. - Şi să lucrezi la Arhivă? -S u n t o arhivistă pricepută, chiar dacă nu sunt Ar­ moniană, rosti ea cu fermitate. In plus, sunt singura ar­ hivistă care s-a preocupat să se specializeze în literatura despre Primele Familii. Practic, am un întreg domeniu numai pentru mine. -D a , ce-o să se facă fără tine? încercă să glumeas­ că, dar nu credea că îi reuşise. Cidra luă întrebarea în serios.

Dulce Armonie

329

- O să clasifice operele despre Primele Familii pe ulti­ mul loc în ierarhia genurilor acceptabile. Nu este chiar aşa grav. Deja s-a ajuns cam pe acolo. Am reuşit o dată să îl fac pe Mercer să recunoască faptul că implicaţiile sociologice ale unora dintre tradiţiile consemnate acolo sunt interesante, dar nimic altceva. Severance se uita fix la ea, cu ochi mohorâţi. Putea să se întoarcă şi exact asta urma să facă. El nu avea cum să-i ofere ceva care să o facă să-i rămână alături. Nimic în comparaţie cu tot ce-i putea oferi viaţa în Clementia. Cidra avea să se întoarcă acasă şi să ia cu ea toată tandreţea, tovărăşia, loialitatea şi pasiunea pe care i le adusese în viaţă. Pumnul lui Severance se strânse pe coapsă, dovadă concretă a frustrării sale. Cu calm, se forţă să îşi destindă palma. Avea să o ducă înapoi în Portul Try Again, să o îmbarce pe o navă comer­ cială şi să nu o mai vadă niciodată. Ceva se strânse din nou în el, de data aceasta în interior. Nu avea să o mai vadă niciodată... Anii se întindeau înaintea lui, la fel de pustii ca şi cele mai îndepărtate colţuri ale galaxiei. - Am face bine să ne ducem la culcare. A fost o zi tare lungă. Severance se ridică în picioare şi se lansă în micul ritual al verificării deflectoarelor. Cu coada ochiului, văzu cum Cidra curăţă supusă rămăşiţele cinei. Câteva minute mai târziu, dispăru în cort. El se îndeletnici cu una-alta cât mai mult timp posi­ bil, imaginându-şi cum ea se instala în propriul sac de dormit şi îl închidea cu grijă. Când nu mai putu să tragă de timp, intră şi el în cort. Cidra stinsese lumina, aşa că Severance avu nevoie de câteva secunde pentru ca ochii să i se adapteze la întuneric. îşi dădu jos cămaşa şi îşi trase cizmele. Fără să se gândească, puse arma şi banduliera la îndemână şi bâjbâi după marginea sacului său de dormit. Avea mare grijă să nu se uite către celălalt sac de dormit. Dacă s-ar fi uitat la ea în aşternut, ştia bine că avea să se strecoare lângă ea, fie că era invitat, fie nu. Era îndeajuns de egoist

330

Amanda Quick

să-şi creeze cât mai multe amintiri cu ea. La naiba, era Lup, avea să profite cât putea de ocazia care i se oferea. Trase aer adânc în piept, controlându-şi la maximum impulsurile şi se întoarse, gata să se bage în aşternutul său. Mâna sa dădu de un umăr gol de femeie şi îşi dădu seama, cu oarecare întârziere, că sacul lui de dormit era deja ocupat. - Cidra! Ce cauţi aici? Tânăra îi zâmbi în întuneric. - Te aşteptam. De ce ai întârziat atât? -N-ar trebui să fii aici. - Ai de gând să mă alungi? - Dulce Armonie, nu am atâta putere de voinţă! îşi desfăcu pantalonii şi şi-i dădu jos la repezeală, lăsându-i pe jos. Cu un geamăt, se strecură în aşternut şi o găsi pe Cidra goală, aşteptându-1. îşi lipi faţa de sânii ei, conşti­ ent că trupul i se întărea deja, cuprins de o dorinţă săl­ batică. Nu cred că o să am vreodată puterea să te alung din patul meu. - Mă bucur să aud asta. Degetele i se cufundară în părul lui, iar trupul i se mişcă uşor, lipit de al lui. Severance îi simţi piciorul catifelat mişcându-se de-a lungul coapsei sale, iar pofta plină de încordare din vintrele sale deveni aproape instantaneu o văpaie. Femeia aceasta avea un efect atât de puternic asu­ pra lui încât ar fi fost surprins dacă nu ar fi fost atât de stârnit. O mângâie, savurând rotunjimea şoldului ei şi con­ turul ferm al abdomenului. în momentul acela nu avu nici o problemă să se convingă că avea dreptul să se bucure de noaptea aceea. Cidra avea să dispară curând din viaţa lui. îi căută buzele şi, când le găsi, o sărută cu foame, sorbindu-i gustul cu nesaţ. Nu avea să uite niciodată sen­ zaţia delicioasă de a-i explora fierbinţeala dulce a gurii. Limba ei mică se mişca pe lângă a lui uşor neliniştită la început, apoi cu o îndrăzneală din ce în ce mai mare. Trupul i se arcuia, deschizându-se atingerilor lui. Când

Dulce Armonie

331

Severance îşi trecu palma peste sânul ei, simţi sfârcul întărindu-se imediat. Era femeia lui. Foamea şi dorinţa îi pârjoleau fiinţa, făcându-l să uite că, în curând, avea să fie nevoit să o trimită înapoi în dem entia. Certitudinea instinctuală că era a lui şi a nimănui altcuiva, a nici unui alt loc, era prea puternică în această clipă. Uită cu totul de dimineaţa care urma să vină şi de ce avea să aducă cu ea, în lumea reală. In seara aceasta, Cidra era a lui, iar el avea să ia tot ce putea obţine. - Cidra, eşti delicioasă. Ştii ce efect ai asupra mea? - încep să învăţ. Severance îşi lăsă o mână mai jos, împletindu-şi degetele prin triunghiul delicios de mătăsos de sub abdo­ menul ei şi simţi imediat umezeala crescândă dintre picioarele ei. Această reacţie senzuală îl uluia, aproape copleşindu-1 cu promisiunea a ceea ce avea să se întâm­ ple. începu să exploreze cu mişcări uşoare, iar când o simţi trăgând brusc aer în piept, îşi mişcă degetele din nou. N-ar fi putut să se sature în veci de suspinele ei de plăcere. - Atinge-mă, Cidra! Vreau să-ţi simt atingerea. îi găsi mâna şi i-o ghidă către bărbăţia sa pulsândă. Când degetele ei se strânseră timide peste ea, Severance închise ochii şi îşi impuse să tragă aer în piept, pentru a se controla. - Am făcut ceva greşit? Glasul ei era temător. - Nu, îi răspunse el, pe un ton încordat. Ai un efect devastator asupra mea, Sfântă mititică. Atinge-mă iar... îmi place la nebunie să mă chinui. -Aşa? Când o simţi din nou, o muşcă uşor de umăr. - Da, îngăimă el când Cidra îşi apăsă uşor unghiile pe pielea sensibilă. Da, iubito. Exact aşa. Savura fiecare atingere, lăsându-şi mâna să coboare sub fesele ei rotunjite generos şi găsind despărţitura din­ tre ele. Cidra tresări la această mângâiere inedită, iar Se­ verance o strânse mai tare în braţe până ce ea se relaxă

332

Amanda Quick

din nou şi îşi permise să reacţioneze fizic. Când o făcu să se mişte, dornică, sub el, îşi lăsă mâna să hoinărească prin alte părţi. Se jucă cu faldurile de carne care păzeau intrarea în miezul ei fierbinte, parfumat. Cidra se miş­ ca, rugătoare, reacţionând la fiecare atingere, strângându-şi coapsele peste mâna lui ca şi cum ar fi vrut să îl tragă mai adânc în ea. - Mă vrei? o întrebă el, cu vocea înăsprită de propria dorinţă. -T e vreau... Te vreau, Severance. -N ici pe jumătate faţă de cât te vreau eu. Se ridică, poziţionând-o sub trupul lui greu, după care se lăsă pes­ te ea. Cuprinde-mă cu picioarele, iubire! Cidra făcu întocmai. Fusese poziţionat chiar la intra­ re, iar când ea îşi ridică picioarele să îi cuprindă coapse­ le, mişcarea îl trase înăuntru. Imediat, îşi auzi numele ieşind de pe buzele ei şi o simţi tremurând în timp ce se avântă înainte, luând-o complet în stăpânire. In secunda următoare, Cidra se agăţa de el, cu moli­ ciunea sânilor lipită de pieptul lui, cu trupul ei puternic şi suplu unit cu toată forţa de al lui. Nu avea să se sature niciodată de ea, îşi dădu seama el în treacăt. Nici dacă ar fi avut-o toată viaţa doar pentru sine. Cidra acceptă ritmul pe care-1 stabili el, contribuind cu încordarea entuziastă a propriilor muşchi interni. Ar­ monia care se instală în unirea lor îi făcu pe amândoi să urce pe cele mai înalte culmi, într-un zbor extatic. Severance îşi înălţă capul pentru a-i privi faţa când simţi începuturile eliberării ei delicioase. Ar fi vrut să-i poată vedea expresia la nesfârşit, însă deja această ima­ gine îl împinse peste limita suportabilului şi către pro­ pria descătuşare. Inspiră iute şi se lansă în ea pentru o ultimă oară, cufundându-se în căldura ei până ce orice separare a fiinţelor lor fu anulată. Erau o singură entita­ te. Din acest moment, nu putu să facă altceva decât să o ţină strâns, mai strâns decât ar fi ţinut mânerul unei arme în inima junglei de pe Renaissance. -C idra...

Dulce Armonie

333

Trecu mult timp până ce reuşiră să-şi regăsească tru­ purile în întunericul din cort. Fără să scoată vreun su­ net, fiecare asculta respiraţia celuilalt şi sunetele nopţii, de dincolo de ecranele deflectoare. Intr-un final, Cidra fu cea care se mişcă, întinzându-se leneşă în aşa fel încât sânul i se atinse uşor de cutia toracică a bărbatului de lângă ea. - Noapte bună, Severance. Glasul îi era blând şi som­ noros, iar trupul i se ghemui imediat la piept. -Noapte bună, Cidra. O simţi cum se lasă în voia somnului, toată feminitate şi mulţumire în braţele lui. Severance rămase treaz mult timp, gândindu-se la viitor. A doua zi dimineaţă, Cidra se trezi destul de înţepe­ nită. în sacul acela de dormit încăpeau la nevoie două persoane, dar nu prea era gândit să le ofere şi confort, îşi mişcă încet piciorul şi îl simţi pe Severance întorcându-se drept răspuns. Braţul lui, care se afla petrecut peste sânii ei, o strânse mai tare. Apoi bărbatul căscă exact în urechea ei. -Crezi că patul tău de pe navă o să fie suficient de mare pentru amândoi, sau o să încropeşti tu ceva ca să uneşti patul de jos cu cel de sus? întrebă ea somnoroasă. - Patul meu? De pe navă, adică? -M hhhm . - Nu m-am gândit la asta. - Ei bine, anunţă ea cu emfază, ai face bine s-o faci, nu? Tu eşti ăla care-şi face griji mereu legat de detalii. Severance încremeni o clipă, după care se ridică încet într-un cot pentru a o privi scrutător. Cidra îi adresă un zâmbet plin de sine, întrebându-se de ce părea atât de serios. -V rei să spui că vrei să stai pe Severance Pay cu mine? -F a c parte din echipaj... membru cu drepturi depli­ ne, ai uitat? Cidra îşi ridică mâna şi începu să se joace cu părul lui ciufulit.

334

Amanda Quick

Severance nu o luă în seamă. - Te întorci în Clementia. - Ba nu. Vin cu tine pe QED, ca să te ajut să-ţi livrezi coletele. Trase uşor de o şuviţă, ca şi cum i-ar fi testat rezistenţa. Bărbatul nu păru să observe. în sufletul ei apăru pri­ mul firişor de alarmă. - Severance? -Trebuie să te întorci în Clementia, Cidra. Glasul lui suna ca şi cum ar fi putut tăia în carne vie. - De ce? - Pentru că acolo vrei să fii. Cidra dădu negativ din cap, cu o siguranţă plină de gravitate. - Ba nu. Nu mai vreau. Vreau să fiu cu tine. - Dar locul tău e în Clementia. Acolo e casa ta. Acolo e munca ta. Oamenii la care ţii... - Dar acum ţin la tine. Bărbatul trase aer adânc în piept, ca şi cum s-ar fi pregătit pentru o sarcină neplăcută. - Trebuie să te întorci. încăpăţânarea lui îndârjită începu să îşi pună am­ prenta asupra Cidrei. -D e ce trebuie să mă întorc? Doar pentru că aşa zici tu? - Da, pe toţi Sfinţii! Severance se ridică brusc în şe­ zut, împingând în lături partea de sus a sacului de dor­ mit. în lumina discretă a dimineţii care se strecura în cort, se vedea că muşchii de pe umerii şi spatele lui erau tari şi tensionaţi. Trebuie să te întorci în Clementia pen­ tru că, de la început, ai spus că locul tău e acolo. Toată viaţa ai visat să devii o Armoniană. - Dar nu sunt. Nu am fost şi nici nu o să fiu vreodată. Acum ştiu asta. Severance se uită la ea. - Dar poţi trăi ca şi cum ai fi. Poţi să-ţi schimbi robele alea elegante ale tale de patru ori pe zi, să-ţi faci toate ritualurile, să studiezi filosofia şi legile. O parte din tine

Dulce Armonie

335

e Armoniană, Cidra. Pe toţi Sfinţii, până la urmă Armonienii nu sunt o rasă străină de restul oamenilor. Toţi indivizii au ceva de Armonian în ei. Iar tu poţi să-ţi laşi această parte să trăiască aşa cum trebuie. Nu-ţi lipseşte decât capacitatea de comunicare telepatică. Te-ai născut în lumea aia şi nu ai cum să ştii sigur că vrei să o pără­ seşti pentru totdeauna. - Dar chiar ştiu sigur, îi răspunse ea, cu calm. Sunt pregătită să o fac. -T u trebuie să înţelegi un lucru, Cidra: dacă o pără­ seşti şi vii cu mine, nu o să mai poţi să te întorci. Nu te-aş mai lăsa. înţelegi ce-ţi spun? - Tu vrei să vin cu tine? contraatacă ea. Severance închise ochii pentru o clipă de coşmar. Când îi deschise, privirea îi era ca de oţel. In momentul acela, era Lup până în măduva oaselor. - Dulce Armonie, da! Da, pe toţi Sfinţii din Ceruri, vreau să vii cu mine. Dar nu şi dacă nu eşti absolut sigu­ ră că asta vrei şi tu. - Sunt sigură. -C idra, nu ai cum să ştii sigur una ca asta. E prea devreme. Tânăra îşi înclină uşor capul, abia acum începând să înţeleagă. -N u ai încredere în mine, nu-i aşa? Severance fu luat prin surprindere. - Cum adică să nu am încredere în tine? - Chiar aşa e. Nu ai încredere în mine. Ţi-e teamă că nu ştiu ce vreau. Ei bine, asta-i treaba cu Lupii, Severance. Trebuie să înveţi să ai încredere în ei aruncându-te în gol. Trebuie să rişti. - Dar n-o să risc cu asta. E prea important. Şi nu-mi mai da lecţii despre ce înseamnă să fii Lup. Dintre noi doi, eu sunt Lupul. - Şi eu Lupoaica. - Doar pentru că asta te-am făcut eu să fii! Cidra începea să se înfurie.

336

Amanda Quick

-Nu-ţi mai asuma meritul pentru tot, Teague Severance. Mereu vrei să-ţi asumi responsabilitatea pentru tot, să fii omul la comandă, şi uiţi că sunt perfect capabi­ lă să fac ce vreau şi să gândesc clar. Poate nu ştiai, dar te anunţ că asta e o decizie pe care o iau de capul meu. - Fii rezonabilă, Cidra! Nu ai trăit în afara Clementiei decât vreo trei săptămâni. în timpul ăsta ţi s-au întâm­ plat atâtea încât nu ai cum să poţi gândi clar. - Am fost educată să gândesc clar în orice situaţie! Severance îi aruncă o privire circumspectă. - începi să-ţi pierzi cumpătul... - Cât simţ de observaţie! Chiar mă înfurii foarte tare, Severance. - Cidra, nu-ţi cer decât să cântăreşti lucrurile intr-un mod calm şi raţional. în ultima vreme ai fost supusă multor presiuni. - Presiuni? Am fost sedusă, atacată de animale sălba­ tice, de nişte fantasme produse de o altă rasă, obligată să mănânc carne şi învăţată să particip la jocuri de no­ roc. Da, am fost supusă la nişte presiuni. Dar asta nu înseamnă că nu pot gândi clar. Lupii ca tine se lasă duşi de val în situaţii emoţionale. Iar faptul că, în momen­ tul de faţă, şi tu eşti într-o astfel de situaţie mă face să îţi tolerez comportamentul. Sunt cel mai bun membru al echipajului pe care l-ai avut vreodată, Severance. Sunt devotată, inteligentă şi poţi să ai încredere în mine. Dacă ai avea ceva minte, ţi-ai da seama cât de norocos eşti şi te-ai lăsa în genunchi, recunoscător! Severance se uita fix la ea, cum stătea cu spatele drept pe sacul de dormit, cu părul ei lung revărsându-i-se peste umeri şi dansând peste mugurii sânilor. Apelând la întreaga sa forţă interioară, bărbatul rămase pe poziţii. - Cidra, ştiu că tu crezi că ştii clar ce spui... - Dar chiar ştiu! - ... dar hotărârea asta e mult prea importantă. - Pentru cine?

Dulce Armonie

337

-Pentru mine, prostuţă mică. Poţi să mă asculţi un pic? încerc să fac ce e mai bine pentru amândoi. -N u încerci decât să te protejezi, replică ea. Severance dădu să o contrazică, după care se opri brusc. - Poate că da. îşi feri privirea. N-aş suporta să te iau cu mine şi să te răzgândeşti peste un sezon sau două. N-aş suporta să te văd tânjind după grădinile din Clementia şi după dragostea unui bărbat care n o să vrea niciodată să facă dragoste cu tine. M-ar termina asta, Cidra. Cidra sesiză inflexiunea aspră a sincerităţii din cuvintele lui şi, pentru prima oară, se simţi uşor nesigură, cu adevărat nesigură. Nu se îndoia nici o clipă de propriile sentimente, dar trebuia să recunoască faptul că Severance avea dreptul să nu fie sigur pe ea. Din momentul în care se cunoscuseră, nu vorbise decât de găsirea unei modalităţi de a se întoarce în Clementia. Nu putea să îl învinovăţească pentru că se îndoia acum de schimbarea atitudinii şi sentimentelor ei. - Ce-ai zice de un compromis? întrebă ea blând. Severance se întoarse în aşa fel încât să o poată privi în ochi. - Ce fel de compromis? N o să devin amantul tău de ocazie, Cidra. Nu sunt dispus să vin din când în când în vizită, ca să mă culc cu tine când ajung pe lângă Clementia. Cidra îşi ridică uşor capul, mândră. -N ici eu sunt interesată de o relaţie atât de... superfi­ cială. Ca să ştii, n o să fiu dispusă să-ţi ofer ceva „conso­ lare specială“ între transporturi. -Ş tiu asta. - Foarte bine, atunci... ce-ar fi să încercăm o relaţie mai mult sau mai puţin platonică o vreme? - Ca în alea două săptămâni, între Lovelady şi Renaissance? Ţi-ai pierdut minţile alea atât de cultivate! N-aş supravieţui unui asemenea chin! - Atunci vino şi tu cu o idee, contracară ea. Chipul lui deveni mai dur. - Bine, asta o să şi fac. întoarce-te în Clementia...

338

Amanda Quick

- Dar, Severance... - Intoarce-te în Clementia cât mă ocup eu de trans­ portul către QED. Când o să mă întorc, o să vin în Clementia. Dacă o să fii în continuare sigură că vrei să vii în lume cu mine, te iau. Cidra trase adânc aer în piept. - Dar drumul de aici până pe QED durează şase săp­ tămâni, după care încă opt ca să te întorci pe Lovelady. E mult timp, Severance. - Suficient de mult cât să fii sigură că asta e ceea ce vrei să faci. Cidra îşi simţi stomacul contractându-se când văzu cât de hotărât era. -T u chiar nu crezi că ştiu exact ce vreau să fac, nu-i aşa? - Cred că ai nevoie de ceva timp. - Ş i dacă nu vii după mine, Severance? întrebă ea, aproape şoptit. - Va trebui să ai încredere în mine că o să vin, exact aşa cum eu va trebui să am încredere în tine că o să mă aştepţi. - Lupilor le e foarte greu să aibă încredere în cineva, nu-i aşa? spuse ea în şoaptă. -D a .

capitolul 18 - E uimitor cât de sofisticat şi de cosmopolit pare Portul Try Again după câteva zile petrecute în junglă. Cidra zâmbi larg către Desma Kady, care stătea de cea­ laltă parte a mesei şi se afla cam pe la jumătatea unei porţii de tocană cu carne. Renaissance are talentul de a te face să vezi lucrurile dintr-o nouă perspectivă. Desma chicoti. - Ştiu exact ce vrei să spui. Dar, oricât de cosmopolit o fi orăşelul nostru, să ştii că unii tot se holbează la tine. Cei mai mulţi dintre renegaţii ăştia nici n-ar clipi dacă

Dulce Armonie

339

ar vedea un zalon în plin avânt, dar au clipit de câteva ori la rochia asta superbă. Dădu uşor din cap, arătând către ceilalţi clienţi ai restaurantului. Cidra se uită la roba ei de seară, galben-aurie. -N-am vrut să ies în evidenţă... doar că mă simţeam aşa de bine să pot să-mi port hainele... Apoi adăugă re­ pede: Nu că nu aş aprecia sfaturile tale despre hainele practice în junglă. Nu ştiu cum m-aş fi descurcat dacă nu aş fi purtat pantaloni şi cămaşă. -M ă îndoiesc că Severance te-ar fi lăsat să porneşti la drum fără să fii echipată adecvat. De obicei e foarte atent la detaliile de genul ăsta. Oare pe unde o fi? - Se ocupă de alte detalii. Cidra se strâmbă. Negoci­ ază cu două dintre cele mai importante firme ştiinţifice care au reprezentanţi aici, în Try Again. Cu asta s-a ocu­ pat de când ne-am întors, azi-noapte. - Când vine vorba de afaceri, bărbatul ăsta e la fel de hotărât ca un varan fălci-de-fier, remarcă Desma. Chiar merită o şansă ca asta. A muncit din greu să pună pe picioare Severance Pay Ltd. şi să facă din ea una dintre firmele de curierat cele mai respectate. Partea pe care o să o obţină din vinderea informaţiilor pe care le-aţi descoperit o să îl ajute mult să-şi extindă firma. Ochii Desmei radiau căldură. Dulce Armonie, ce descope­ riri! Absolut fantastice! Tot ce sper e ca firma mea să câştige licitaţia. Cu ceva noroc, o să am şi eu un rol în proiectul ăsta. - Sunt convinsă că Severance o să vândă informaţiile companiei tale, rosti Cidra politicoasă. Ştie că ţi-ar plă­ cea la nebunie să fii implicată. - O să vândă cui îi oferă cel mai mult, şi cu asta basta! Când e vorba de ceva atât de important, Severance nu o să lase sentimentele să intervină. Cum sunt legumele? Desma aruncă o privire la grămăjoara de verdeţuri şi de tuberculi de pe farfuria Cidrei. - Minunate. Sinceră să fiu, nici că-mi pasă dacă o să mai am vreodată prilejul să mănânc din nou carne.

340

Amanda Quick

- Biata de tine! Tărăşenia asta a fost o adevărată aven­ tură pentru tine, nu-i aşa? De la prima noapte, în labo­ ratorul meu, când ai gonit intrusul ăla... - Să înţeleg că nu aţi reuşit să-l prindeţi? Desma dădu negativ din cap. -N u , fir-ar să fie de treabă! Mi-aş da şi ultimul raport de cercetare ca să pun mâna pe el. Gardienii companii­ lor l-au dat în urmărire, după descriere, dar mă tem că asta nu ne-a ajutat cu mare lucru. - Ştiu. Buzele Cidrei se curbară într-un rictus moho­ rât. Nu l-am văzut decât o clipă şi nu într-o situaţie prea edificatoare. Avea o expresie atât de îngrozită şi de sur­ prinsă, iar lumina de la insectele alea era atât de bizară că mă îndoiesc dacă l-aş recunoaşte chiar şi eu, de-ar fi să dau ochii cu el acum. - E i bine, dacă-şi ştie interesul, n-o să se apropie într-atât de tine. Severance l-ar da la draconi, zău aşa. Desma se opri brusc, să se uite atent la faţa Cidrei. Ce s-a întâmplat? Am zis ceva greşit? E doar o expresie... -Ştiu , o asigură Cidra, pe un ton precipitat. Mi-e greu să mă obişnuiesc cu expresiile de pe Renaissance. Cu un efort, îşi alungă din minte imaginea ulti­ mei persoane pe care Severance o făcuse să cadă pradă draconilor şi reîncepu să-şi mănânce verdeţurile cu un aer sumbru. - Ai face bine să te obişnuieşti cu modul nostru de a vorbi, rosti Desma veselă. Severance stă destul de mult pe-aici. Ochii ei plini de prietenie se îngustară. Să-nţeleg că o să călătoreşti cu el o vreme? - Da, o să călătoresc cu el. Dar asta după ce termină cu comportamentul ăsta încăpăţânat şi autoritar... zici că e dictator, zău! Zâmbetul Cidrei deveni străveziu. O ţine una şi bună să mă întorc în Clementia până ce ter­ mină el cu transportul către QED. - Interesant, murmură Desma. Să înţeleg că asta are o legătură cu motivul pentru care el a rămas pe navă şi tu ai tras din nou la mine? Cumva, când v-am văzut ieri,

Dulce Armonie

341

am avut impresia că anumite aspecte din... parteneriatul vostru s-au rezolvat de la sine. -N u suntem parteneri. Fac parte din echipaj, atâta tot. Cidra străpunse un tubercul cu pieliţă aurie. înce­ pea să se priceapă să folosească cuţitul la mâncat. Ce părere ai despre nava străină, Desma? - Din câte mi-ai spus tu, ar putea fi orice de la o nave­ tă de cercetare care a deviat de la cursul normal la o navă de colonizare. Asta presupunând că e, intr-adevăr, nava unei rase străine. Există oricând posibilitatea ca punctul de plecare să fi fost de undeva din sistemul Stanza Nine. S-ar putea să nu aflăm nicicând cu siguranţă. -N u erau decât cinci ouă. Nu prea-s destule ca să colonizeze o întreagă planetă. - Poate că erau mai multe nave mici ca asta şi destina­ ţia era cu totul alta, iar cea de aici a deviat de la cursul stabilit. Cidra îşi muşcă buza inferioară. -Sper că a fost o singură navă care a ajuns aici din greşeală. Nici nu vreau să mă gândesc cum e să dai nas în nas cu un număr mare de monştri de-ăia albaştri. - Comportamentul puiului abia ieşit din ou ţi s-a pă­ rut total instinctual? -A , da. Tot ce voia era să mănânce. Cred că în coaja oului se afla un soi de mecanism de ghidaj, care proba­ bil era făcut în aşa fel încât să-l conducă la navă într-un final. Cine ştie ce-o fi stocat în aparatura de pe navă? Poate e vorba de ceva care să semene cu o Arhivă. Poate că, ajunşi la navă, puii şi-ar fi descoperit moştenirea şi menirea. îmi închipui că, pentru creatura care a pilotat nava aia, Renaissance a părut un fel de paradis. - E i bine, s-a dovedit a fi exact contrariul, remarcă Desma detaşată. Echipamentele s-au stricat, iar puii au căzut victimă primilor prădători inteligenţi care au dat de ei. Cidra înghiţi, stânjenită. -Nu-mi aduce aminte... Ai idee cum e să ştii că ai eliminat ultimii cinci membri ai unei rase inteligente?

342

Amanda Quick

- Să nu începi cu asemenea sentimente de vinovăţie. Din câte mi-ai spus, primul pui avea în plan să îl mănân­ ce pe Severance la prânz. După care probabil că avea să te ia în vizor pe tine. Cidra dădu sumbru din cap, în semn de acord. -Ş tii ceva, Desma? A fost aşa ciudat... Văzându-i pe Dispăruţi, nu am simţit că ar fi străini. Erau diferiţi de noi şi ne fascinează, dar acceptăm mai mult sau mai puţin ideea că locul lor era în acest sistem solar. Dar cu creaturile albastre lucrurile stăteau total diferit. îmi dă­ deau o senzaţie ciudată, că locul lor nu era aici, cumva. De când l-am văzut pe puiul acela, l-am detestat din tot sufletul. -N ici nu e de mirare. Ai anumite instincte umane primitive, Cidra, chiar dacă ai fost crescută în Clementia. Sunt sigură că instinctele astea se manifestau cu putere maximă când ai văzut oul ăla crăpându-se. Priori­ tatea ta era să îl protejezi pe Severance. - Strălucit sistem de priorităţi, declară un glas nou. Cidra îşi ridică ochii, surprinsă, şi îl văzu pe Severance apucând un scaun, împingându-1 lângă ea şi lăsându-se pe el în obişnuita sa postură relaxată. Părea extraordinar de încântat de sine. Făcu semn să i se aducă o halbă cu bere Renaissance Rose şi se lăsă pe spătar, zâmbindu-le îngâmfat celor două femei. - Să înţeleg, spuse Desma, că negocierile au fost un succes? - Chiar aşa. Şi o să te bucuri să afli că firma ta a pus la bătaie suficiente credite pentru a ajunge prima la navă. Ochii Desmei scăpărară de bucurie. - Fantastic. Şi cine a câştigat drepturile de explorare a sanctuarului? -V inton Archaeology. Femeia dădu aprobator din cap. - O să facă o treabă de cea mai bună calitate. Şi când o să le arăţi descoperirile? - Plecăm mâine în zori. E o expediţie mare. Patru glisoare şi două echipe de cercetare. După ce o să îi ajut

Dulce Armonie

343

să găsească sanctuarul şi nava, o să mă duc cu unul din­ tre glisoare în susul râului, până la tabăra celor de la ExcellEx. Tot mai am de livrat senzorii ăia afurisiţi. Nu te deranjează dacă o să mai stea Cidra la tine câteva zile? - Bineînţeles că nu. - O să se întoarcă pe Lovelady cu următoarea navă comercială, dar asta e abia la sfârşitul săptămânii. Cidra tăie înverşunată un alt tubercul. - Câte, Severance? Bărbatul îi adresă o privire piezişă. - Câte ce? - Credite. Câte credite ai obţinut pentru coordonate­ le sanctuarului şi ale navei? Cidra nu se uita la el. Privea concentrată mâncarea din faţă. - Cinci sute de mii. Cidra aproape că scăpă cuţitul din mână. -C in ci sute de mii? Dulce Armonie, e-o adevărată avere! -Ştiu . Berea îi fu pusă în faţă, iar Severance luă o înghiţitură sănătoasă. Ochii îi licăreau peste marginea halbei. Un profit frumuşel. - Cinci sute de mii! Tonul Desmei era plin de admi­ raţie. Felicitări, Severance! - O să vreau un contract oficial pentru partea mea, bineînţeles, rosti Cidra. Două sute cincizeci de mii. Severance îşi puse halba pe masă cu mare grijă. - Poftim? - M-ai auzit bine. Continuă să-şi mănânce bucăţile de tubercul. Vreau contract. Parafat şi înregistrat după toa­ te regulile. Şi asta înainte să pleci mâine-dimineaţă. Am face bine să găsim un birou de contracte în seara asta. Ochii cenuşii ai lui Severance se transformară în două fante. - De ce vrei un contract oficial? -Ş tii bine răspunsul la această întrebare. îţi aduci aminte jocurile alea de Cerere şi Ofertă, Severance? Lecţia cu care m-ai tot pisat e că nu poţi niciodată să ai încredere într-un Lup. întotdeauna trebuie să verifici

344

Amanda Quick

zarurile înainte să începi jocul. Dacă împărţim pe din două cinci sute de mii, vreau să se înregistreze asta in­ tr-un cadru oficial. Tăcerea îngheţată de la masă era întreruptă de zgo­ motul tacâmurilor Cidrei, care continua să îşi mănânce tuberculul. Desma încremenise, privindu-i pe cei doi printre ge­ nele plecate. Severance se uita lung la Cidra, cu ochi gânditori şi plini de ciudă. -N u ai nevoie de un contract şi ştii asta, zise el, într-un final. - De unde să ştiu? Pleci spre QED imediat ce te în­ torci din excursia asta de pe fluviu. După QED, cine ştie unde o să te duci şi ce o să faci? S-ar putea să nu te mai văd niciodată. Schiţă un zâmbet trist. Trebuie să-mi protejez partea mea din câştig. Severance continuă să o fixeze alte câteva clipe, după care se întoarse către Desma: -T u i-ai băgat ideea asta în cap? Desma ridică iute o palmă, apărându-se. - Nu. N-am avut nici o legătură cu asta. - Ideea asta, spuse tânăra calm, este a mea şi numai a mea. -D a r e ridicol! Glasul lui Severance era tensionat. Mai luă o înghiţitură generoasă de bere. - O femeie singură nu-şi poate permite să nu fie me­ reu atentă. - Asta-i răzbunarea ta, nu? Eşti furioasă la culme pen­ tru că te trimit înapoi în Clementia. Cidra flutură din degete, într-un gest graţios şi elevat. - Nu fac altceva decât să pun în practică lucrurile pe care le-am învăţat în ultima vreme. -D a? Severance se aplecă spre ea. Şi ce altceva din lucrurile astea pe care le-ai învăţat în ultima vreme ai de gând să mai pui în practică? Cidra zâmbi vitejeşte, deşi era perfect conştientă de faptul că pulsul ei o luase razna brusc. Trebuia să facă

Dulce Armonie

345

eforturi pentru a-şi controla respiraţia. Când voia, Seve­ rance putea să fie foarte intimidant. -N-ar trebui să-ţi baţi capul cu altceva decât împărţi­ rea creditelor. -P e toţi Sfinţii, mică... Severance făcu un efort evident de a-şi controla furia. Apoi trânti pe masă halba pe jumătate goală şi se ridică în picioare. Vrei un con­ tract oficial? Bine, asta o să şi primeşti. O să ne ocupăm de formalităţi chiar acum. - Dar n-am terminat de mâncat... -N e ocupăm acum sau niciodată. Se răsuci către Desma. Tu, o anunţă sec, o să fii martoră. Desma se chinuia vizibil să îşi ascundă amuzamentul. - Cu plăcere. Plăti repede mâncarea şi se ridică şi ea. Eu sunt gata. Totul fu reglat într-o tăcere absolută. Până ce i se înregistra semnătura şi amprenta vocală ca măsură su­ plimentară de siguranţă, Cidja aproape că tremura. Severance era furios la culme. îşi mâzgăli numele lângă al ei, lătră efectiv în microfonul de verificare a ampren­ tei vocale, după care o conduse afară într-o tăcere gla­ cială. Nu scoase nici o vorbă până ce nu le lăsă în faţa uşii Desmei. Se postă în faţa Desmei cu picioarele uşor depărtate, cu degetul mare agăţat în banduliera din pie­ le. Era întruchiparea nedreptăţirii. -N e vedem când mă întorc. Cuvintele sale erau mai degrabă o ameninţare decât o promisiune. - Bine. Cidra avu nevoie de toată puterea de voinţă pentru a-şi păstra aparenţa de calm şi siguranţă, înfăşurându-se în ea ca într-o robă de seară. Sper că o să ai o călătorie rapidă, fără pericole. - Mulţumesc pentru urările de bine. Ironia puternică din cuvintele lui Severance reuşi să preîntâmpine alte gesturi de conciliere. Mai e ceva, însă... - Da, Severance? -Acum eşti, oficial, o tânără foarte bogată. Atâta timp cât contul de credite era doar pe numele meu,

346

Amanda Quick

nimeni nu te-ar fi deranjat. Dar, din seara asta, ai deve­ nit o partidă. - O partidă? - Orice gunoi de renegat care-o să-şi închipuie că o să se poată strecura în patul tău şi să te uşureze de credite probabil că o să şi încerce s-o facă. - Nu sunt atât de naivă, Severance. - Ei bine, ai face bine să fii înţeleaptă cât lipsesc. Dacă la întoarcere o să aflu că ai făcut vreo prostie, o să... - Ce-o să faci? îl provocă ea. - O să-l arunc în râu pe cel care a reuşit să te seducă, să rezolve draconii problema. Şi când o să termin cu el, o să-ţi jupoi şi ţie ceva piele de-aia catifelată. Neliniştită, Cidra încercă să se uite şi ea urât la el. - Nu ai nici un drept asupra mea. -N u fi aşa sigură. Oficial, eşti subalterna mea. Iar eu sunt în continuare pilotul şi comandantul navei. Se apropie mai mult şi o prinse de umeri, trăgând-o peste corpul lui tare. La revedere, Cidra. Fii cuminte, altfel o să plăteşti amarnic când o să mă întorc. Gura i se lăsă peste a ei, un sărut rapid şi dur. In secunda următoare, se întoarse şi porni la drum cu paşi hotărâţi. - Severance! Bărbatul se opri şi aruncă o privire peste umăr, cu trăsăturile marcate de o anumită încordare. -C e e? - Să nu cumva să le dai pur şi simplu senzorii. Să-i faci să plătească transportul, mă auzi? -T e aud foarte bine. Eu şi toţi cei din cartier. Cu aceste cuvinte, dispăru în noapte. In dimineaţa următoare, Cidra se trezi cu Fred pră­ buşit peste glezna ei. Deschise un ochi şi, cu grijă, îşi scutură uşor piciorul. - Sus, la treabă, Fred! Nu poţi să dormi cât este ziua de lungă. Covoraşul de stâncă se ondulă pentru a găsi o pozi­ ţie mai confortabilă. Fusese cât putea el de fericit când

Dulce Armonie

347

îi văzuse pe Severance şi pe ea, deşi Desma susţinea că se simţise ca acasă în locuinţa ei. De fapt, se simţise atât de confortabil, încât îi ronţăise două dintre preţioa­ sele ei animale de laborator înainte să descopere cine­ va că se strecurase într-una dintre cuşti. Uriaşele molii fâlfâitoare nu avuseseră nici o şansă de supravieţuire. Fred fusese descoperit cu vârful unei aripi atârnându-i şmechereşte din colţul gurii. Cidra se eliberă de corpul destul de uşor al covoraşu­ lui de stâncă şi se duse în baia mare şi confortabilă. Era o bucurie să poată sta sub jetul înviorător cât poftea, fără să se teamă că Severance avea să-i ţină o predică despre economisirea apei. Gândul la Severance o lansă într-o reverie care dură aproape o jumătate de oră. Jetul de apă o bombarda asiduu, iar ea se gândea la discuţia de despărţire cu cel care se bătea cu pumnul în piept că era pilotul şi coman­ dantul navei. Nu fusese deloc încântat să vadă că nu avea încredere în el. - Păi... şi la ce se aştepta? întrebă ea retoric, discutând cu Desma la masa de dimineaţă. Uneori mă enervează cumplit. E atât de absurd... să mă trimită pachet în d e ­ mentia, auzi tu! -A tât de absurd încât simţi nevoia să-i plăteşti cu aceeaşi monedă? Desma îşi turnă o cană de cafeldă, savurându-i aroma. Cidra tresări. -N u ştiu ce m-a apucat. Nu avusesem de gând să insist să facem contract pentru partea mea din câştig. Severance nu m-ar fi tras în piept, nici într-un milion de ani. Şi totuşi, când a venit la restaurant cu atitudinea aia atât de îngâmfată şi de poruncitoare, n-am putut să mai suport. -N u este nimic greşit în a-ţi asigura partea ta din profit. -D o ar că, făcând-o, l-am jignit. Cred că are impresia că e dator să mă protejeze. Are un simţ al responsabili­ tăţii exacerbat, Desma. Asta e adevăratul motiv pentru

348

Amanda Quick

care mă trimite în dem entia. Severance consideră că e obligaţia sa să-mi dea timpul necesar pentru a lua o hotărâre pentru viitor. Se simte vinovat că m-a implicat în tot ce s-a întâmplat aici, pe Renaissance. - Dar decizia de a veni aici a fost a ta, nu-i aşa? Desma o fixă cercetător. -A , da, clar. Dar asta nu reuşeşte să-l împiedice pe Severance să-şi ia responsabilitatea asupra sa. - Poate pentru că îi aduci aminte de Jeude. Dintotdeauna s-a simţit responsabil pentru ce s-a întâmplat cu fratele său. - Ei bine, eu nu sunt Jeude. Mai mult, am descoperit că n-o să fiu niciodată o Armoniană. Adevărul este, adă­ ugă Cidra lent, că nici n-aş vrea să fiu, chiar dacă cineva ar putea să mişte dintr-o baghetă magică şi-aş avea brusc capacităţile mintale ale unei Armoniene. - Datorită lui Severance? -D atorită multor lucruri. Severance e principalul motiv, dar mai sunt şi altele. Cidra îşi acordă câteva momente de gândire, amintindu-şi imaginile văzute în sanctuar. Aşteaptă până o să vezi înregistrări cu istoria Dispăruţilor, Desma. E foarte trist... Din câte am pu­ tut să-mi dau seama au fost cândva o rasă puternică şi agresivă care a reuşit să se impună pe Renaissance. Apoi au început să populeze Lovelady şi QED. Dar nu au mers mai departe de atât. S-a întâmplat ceva. E greu să-ţi dai seama din arhiva aceea vizuală, dar se pare că pur şi simplu au încetat să se mai extindă şi au înce­ put să se concentreze asupra lumii interioare. Un timp, către finalul istoriei lor, totul pare idilic. Arhitectura e superbă, chipurile sunt senine, par să ducă^o viaţă paş­ nică şi armonioasă. Dar asta nu ţine mult. In imaginile dinspre final nu apar mai deloc copii, vezi din ce în ce mai puţini Dispăruţi care se sting treptat până ce jungla îi cotropeşte. Mi-am dat seama mai târziu că m-a umplut de furie să îi văd capitulând pur şi simplu, dispărând ca specie. Voiam să trăiască, să lupte, să-şi extindă stăpâni­ rea. In loc de asta, au devenit atât de senini şi de pasivi

Dulce Armonie

349

încât şi-au pierdut dorinţa de a supravieţui ca specie. Şi asta m-a făcut să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar deveni Armonieni dintr-odată. -N u crezi că am supravieţui? -C red că am avea aceeaşi soartă ca şi Dispăruţii, răspunse tânăra fără menajamente. Adevărul este că Armonienii nu prea au constituţia necesară pentru a supravieţui în condiţii vitrege. Ştiai că mama a trebuit să fie total inconştientă câteva ceasuri la rând înainte să mă nasc eu? Armonienele îşi pot pierde viaţa din cauza traumei naşterii, chiar dacă nu apar complicaţii. Toc­ mai de aceea hotărârea de a avea un copil e una foarte importantă pentru un cuplu de Armonieni. Nu vreau să fiu aşa slabă, Desma. In decursul ultimelor câteva zile am învăţat o groază de lucruri despre propria persoa­ nă. Dacă am posibilitatea să o fac, sunt omul care luptă până în pânzele albe. Cred că, în anumite circumstanţe, aş fi în stare chiar să omor un alt om. Şi am dovedit deja că sunt în stare să omor alte fiinţe. - Şi ideea asta te sperie? - Un pic. Dar am acceptat-o. Nu vreau să mă retrag în Clementia. Armonienii sunt un lux al rasei noastre. Sunt valoroşi şi, într-o anumită măsură, ei reprezintă conştiinţa umanităţii. Dar aş prefera să fiu o supravie­ ţuitoare decât un lux. Buzele Cidrei se arcuiră. Şi aş prefera să mă cert cu Severance decât să mă întorc în Clementia şi să-l venerez pe Mercer de la distanţă. - Cine e Mercer? Cidra zâmbi larg. - Un Armonian pe care natura l-a înzestrat cu nişte umeri superbi şi cei mai întunecaţi ochi din câte ai să vezi vreodată - o mare risipă! Sezoane la rând mi-am zis că-1 iubesc pentru mintea lui... Am minţit. Desma izbucni în râs. - Şi Severance ştie despre el? -M m m . Da, şi asta îl scoate din minţi. Dar cred că îşi face şi griji în privinţa lui Mercer. Ii e teamă că,

350

Amanda Quick

pe parcursul drumului dintre Renaissance şi QED, o să încep să visez la o relaţie perfect platonică. - Nu mi-1 închipui deloc pe Severance având o relaţie platonică cu tine. Nu ar fi deloc în elementul lui, medită Desma. - Aşa e. A, a încercat un timp, inspirat de nobilul său simţ de responsabilitate, mai mult ca sigur. Dar n-a du­ rat mult. Dar acum eu sunt cea care îşi face griji. Mă tri­ mite cu o navă comercială, la fel cum a scos-o din viaţa lui pe femeia aia cu care a semnat odinioară un contract de convenienţă. Dacă nu vine după mine, Desma? Cealaltă femeie îi adresă un zâmbet liniştitor. - Aveţi un contract să împărţiţi profitul obţinut din călătoria asta, ai uitat? Nimic nu leagă doi oameni mai bine ca o chestiune de afaceri. Severance avusese dreptate într-o privinţă. Pe parcur­ sul următoarelor două zile, Cidra îşi dădu seama că de­ venise ţinta unei atenţii care nu se explica doar printr-o simplă curiozitate. Diverşi „prieteni“ de-ai lui Severance apărură ca din neant, arâtându-se foarte interesaţi de sănătatea şi de confortul Cidrei. Cei mai mulţi voiau să se asigure că se simţea bine în Portul Try Again în lipsa lui Severance. Era oprită adesea pe stradă, iar Desma era rugată să îi tot prezinte diverşi indivizi. Cidra abordă acest val inedit de atenţie cu politeţea ei tipic armoniană. - Ar fi chiar amuzant, dacă nu ţii cont că tot interesul ăsta nu face altceva decât să arate că Severance a avut din nou dreptate, îi spuse ea Desmei la un moment dat. Am primit trei invitaţii la cină pentru seara asta, patru pentru mâine-seară şi vreo şase la un pahar. Un bărbat foarte amabil m-a întrebat dacă nu m-ar interesa o parti­ dă de Cerere şi Ofertă. Am avut impresia că urma să fiu încurajată să-mi pun contractul drept miză. - Severance şi-ar ieşi din fire dacă ar afla. Cidra schiţă un zâmbet puţin sălbatic.

Dulce Armonie

351

- Da, chiar har deranja, nu-i aşa? Ce se întâmplă cu mine, Desma? înainte nu eram răzbunătoare sau... ira­ ţională şi emotivă. - Eşti speriată, rosti Desma cu blândeţe. -D in păcate, aşa e. Nu am nici o legătură concre­ tă cu Severance. Câteva nopţi petrecute în patul lui şi o aventură trăită laolaltă... Atâta tot. Este plăcut să-mi zic că afurisitul ăla de contract e o legătură, dar ştiu bine că nu e cazul. Nu chiar... Nu e legătura pe care mi-aş dori-o eu. - A zis că o să vină după tine. -Ştiu . Dar e Lup... Desma se încruntă. - Ţi-e teamă că nu o să se ţină de cuvânt? - Mi-e teamă că o să se răzgândească; că poate, atunci când a zis ce a zis, nu prea ştia nici el ce voia. - Iar tu eşti tot Lupoaică. Ai putea să te răzgândeşti şi tu, ai putea să nu te ţii de cuvânt. Ai putea să nu îl aştepţi, peste câteva săptămâni, când o să se întoarcă de pe QED. Poate că grădinile din Clementia se vor dovedi mai ispititoare decât îţi aduci tu aminte. - Nu, rosti Cidra cu convingere, conştientă că era cât se poate de hotărâtă. N-o să mă răzgândesc. Dacă vine după mine, o să îl aştept. - Dar el nu are cum să ştie sigur asta. - N-ar trebui să ne pună relaţia la încercare aşa. - Dacă e să mă întrebi pe mine, Severance vrea să afle dacă poate fi sigur pe tine. - Dar e ciudat, nu crezi, Desma? Am avut încredere unul în celălalt în chestiuni de viaţă şi de moarte în re­ petate rânduri în ultimele câteva zile. Şi totuşi, ne e frică să ne încredem în sentimentele celuilalt. -Presupun că lucrurile sunt mult mai simple în Clementia. - Da, răspunse tânăra. Sunt. Severance rosti în sinea sa câteva cuvinte de mulţu­ mire când echipa cu instrumentele de înregistrare reuşi

352

Amanda Quick

să declanşeze imaginile cu Dispăruţii în sanctuar. Stă­ tuse cu inima cât un purice, temându-se că prezentarea pe care o văzuse el şi Cidra fusese ultima. Dacă aşa ar fi fost, ar fi trebuit să achite clauza de penalizare prevă­ zută în contractul cu compania. Sanctuarul în sine era valoros, dar nici pe departe cât ce conţinea. Chemarea telepatică nu mai funcţiona. Fie asta, fie nu erau în­ deplinite condiţiile manifestării sale. Când Severance şi echipa de explorare reuşiseră în sfârşit să localizeze sanctuarul cercetând tot perimetrul aflat la cel mult o oră de mers faţă de malul râului, observase imediat că cercul magic se micşorase. Evident, energia care îl proteja slăbea, iar asta însemna că imaginile valoroase din interior erau pe punctul de a dispărea pentru tot­ deauna şi ele. -N u sunt deloc sigur că o să mai reuşim să declan­ şăm prezentarea vreodată, dar am înregistrat tot. Părea încântat. O descoperire pe cinste, Severance. A fost ziua ta norocoasă când ai dat peste locul ăsta. Avem aici destule elemente de istorie cât să ţinem jumăta­ te dintre cercetătorii din Clementia ocupaţi ani buni de-acum încolo. Severance stătea în cadrul intrării boltite a sanctuaru­ lui, uitându-se lung la pârâiaşul bolborositor în care se spălase Cidra în dimineaţa în care se trezise din delirul provocat de febră. Cursul de apă de-abia dacă mai era în zona protejată. -D a , ziua mea norocoasă, consimţi încet. Făcu un efort să se smulgă din visare când văzu un tehnician tre­ când grăbit pe lângă el. Aţi văzut ceva care să vă arate cum funcţionează mecanismul? Am putea să ne folo­ sim de el ca să menţinem luminişul protejat. Evident, tehnologia Dispăruţilor era mult mai eficientă decât deflectoarele noastre. - Deocamdată, nimic. Nu am detectat emisii de ener­ gie sau vreun alt semn că în pereţii sanctuarului ar fi ceva echipamente. S-ar putea să nu descoperim niciodată

Dulce Armonie

353

secretul. Poate că, şi dacă am face-o, n o să putem să îl înţelegem. Astea-s lucruri tare sofisticate, Severance. Acesta dădu aprobator din cap, dus pe gânduri. - Aveau capacitatea de a supravieţui. Şi totuşi, la final au capitulat pur şi simplu. -N ici măcar nu au încercat să zboare în afara siste­ mului Stanza Nine, rosti şeful echipei. Dar parcă nu se leagă. Atâta tehnologie irosită pur şi simplu... Presupun că alte lucruri au devenit mai importante pentru ei. Severance se uită la el. - Ce ar fi putut fi mai important decât supravieţuirea speciei? -N u ştiu. Mai mult, nici nu cred că vreau să ştiu. Când te duci cu echipa de la Vinton la nava monştrilor albaştri? -C h ia r acum. N-ar trebui să fie la fel de greu de găsit ca sanctuarul. Mi-am fixat coordonatele într-un aparat de ghidaj. De asemenea, voia să testeze încă o bucată de coajă de ou, să verifice dacă mai avea acelaşi efect de interferenţă. Echipa companiei Vinton fu foarte încântată de ce găsi. Bucata de coajă acţionă din nou ca element de ghi­ daj, dar nu din motive care să ţină de tehnologie. -Bucăţile de coajă sunt atrase automat de metalul din care e făcută nava, anunţă unul dintre tehnicieni. - Ca nişte magneţi care se atrag chiar şi de la distan­ ţe mari. Nici nu-i de mirare că ţi-a dat peste cap sem­ nalul indicatorului direcţional. Aplecându-se, intră în deschizătura navei, acum bine luminată, unde mai mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme se mişcau încolo şi încoace, atingând totul cu mare grijă. Pe toţi sfinţii, ce s-a întâmplat cu aparatul de deasupra cutiei ăsteia lungi? Stricăciunile par să fi intervenit recent. Severance se duse după el şi cercetă efectele pe care le avusese arma cu impulsuri asupra aparatului care ac­ tivase iluziile. - Da, am avut o mică problemă cu el. Se uită în cutie. Aveţi de gând să o deschideţi?

354

Amanda Quick

-N u , nu aici. Va trebui să se facă în condiţii atmosfe­ rice atent monitorizate. N-am vrea să-l vedem făcându-se praf şi pulbere la contactul cu aerul. - Credeţi că e chiar atât de vechi? Tehnicianul dădu negativ din cap. -N u . Dar nu ştim exact cum o să reacţioneze la at­ mosfera de aici odată ce deschidem capacul. Severance mai rămase cu ei toată ziua, asigurându-se că clienţii săi erau mulţumiţi. Când echipele porniră înapoi spre malul lacului, pentru a înnopta acolo, se hotărî ca a doua zi în zori să pornească spre tabăra celor de la ExcellEx. Senzorii ar fi trebuit livraţi de mult. -H ei, Severance, nu-ţi mai face atâtea griji pentru coletul ăla, îi spuse Rând Bantforth la masa de seară. Descoperirile astea ţi-au adus destule credite încât să nu-ţi mai faci probleme pentru ce avea să-ţi plătească ExcellEx pentru livrarea aia CLL. - E vorba de principiu aici, mârâi Severance. -D a , păi cinci sute de mii de credite sigur sunt o consolare dulce pentru un principiu încălcat. Un alt bărbat interveni, turnându-şi o cană cu bere. - Severance nu câştigă cinci sute de miare din aface­ rea asta. Nu primeşte decât două sute cincizeci. Domni­ ţa lui ia jumătatea ailaltă. Ehe, e tare interesantă femeia pe care ai lăsat-o în Try Again, Severance. Are suficiente credite pe numele ei să-l facă pe orice bărbat să-şi vadă viitorul în ochii ei. Iar faptul că n-a profitat de asta arată cât de importantă e educaţia în viaţă. Desma era de-a dreptul fascinată. - Dacă ţi-e frică, Cidra, să ştii că foloseşti o metodă tradiţională de combatere a acesteia. Tânăra se uită la cana din faţa ei. - Lui Severance îi place chestia asta. - Ştiu. -A r fi trebuit să se întoarcă ieri, Desma. A zis că se întoarce în trei zile. Şi au trecut patru... Desma scoase un oftat.

Dulce Armonie

355

-înţeleg ce spui, dar planeta asta are un talent de a-i face pe oameni să-şi schimbe planurile pe teren. Ştii şi tu că e teafăr şi nevătămat. A luat legătura cu cei de la Şecuritate de dimineaţă. Nu a păţit nimic, Cidra. -îş i întârzie întoarcerea intenţionat, ca să evite să mai dea ochii cu mine înainte să plec. -A i început să fii paranoică. Cidra cântări această posibilitate. - Crezi? Armonienii nu au niciodată gânduri parano­ ice. Toţi îi simpatizează pe Armonieni, deci n-au nici un motiv. Dar eu nu sunt Armoniană, aşa că am voie să mă apuce paranoia. - Un şir de raţionamente de-a dreptul minunat. Mai ia o gură de bere! -Mulţumesc, rosti Cidra, cu o politeţe solemnă. Chiar asta o să fac. Sorbi gânditoare, după care spuse, cu un aer foarte filosofic: De fapt, e un singuratic. Asta e adevărata problemă. Cred că mă place, dar în sufletul lui e un singuratic. Nu vrea să primească pe nimeni mai ales o femeie - în viaţa lui cu titlu permanent. Ca­ bina unei nave de poştă e foarte mică, ştii bine. - Ştiu. Dar voi doi aţi venit până aici de pe Lovelady fără să vă strângeţi de gât. - Şi-acum mă trimite departe. - El e cel speriat, Cidra. Ştie că nu-ţi poate oferi lu­ crurile pe care o să le ai dacă te întorci în Clementia. - Ha! Severance ar fi putut folosi scuza asta înainte să negocieze un profit de cinci sute de mii de credite pentru coordonatele sanctuarului şi ale navei monştri­ lor albaştri. Dar acum nu mai ţine. E bogat. Buzele Desmei se curbară, nesigure. - Nu uita că nu are decât două sute cincizeci de mii. Cidra se înroşi, cuprinsă de vinovăţie. -M -a călcat pe nervi. De-aia l-am pus să-mi facă un contract separat, atâta tot. Eram foarte nervoasă. -Adevărul e că, şi dacă ar fi avut toate cele cinci sute de mii, ar investi tot, până la ultimul credit, în Seve­ rance Pay Ltd. De data asta, e hotărât să-şi transforme

356

Amanda Quick

afacerea într-una de succes. A fost nevoit să vadă to­ tul dărâmându-se în jurul lui de cel puţin două ori până acum. Cidra se încruntă. - Despre ce vorbeşti? Desma ridică din umeri. - A stabilit un parteneriat cu Racer pentru că acesta avea ceva capital şi voia să fie mare şi tare. Ei bine, Racer avea el credite, însă nu şi simţul de afaceri necesar pentru a reuşi. - Severance era cel cu flerul de afacerist? Desma dădu afirmativ din cap. -Severance era cel cu ideile şi ambiţia de a realiza ceva. Dar parteneriatul lor nu a dat roade. - E cam greu să continui un parteneriat cu cineva care e dispus să te lase intr-o mlaştină cu nisipuri mişcă­ toare nas în nas cu un păianjen ucigaş, spuse tânăra. Desma ridică dintr-o sprânceană. -D eci asta s-a întâmplat între ei? Interesant. Toată lumea ştia că a fost vorba de ceva catastrofal, dar nimeni nu ştia ce anume. - Să nu-i spui că ţi-am zis, o rugă Cidra. Cred că am băut un pic cam multă bere. Se pare că m-a cam luat gura pe dinainte. - Nu-ţi face probleme, Cidra. N-o să spun nimănui. După cum spuneam, parteneriatul lor a luat sfârşit, iar Severance n-a rămas decât cu nava, iar capital aproape deloc. El şi fratele său au început să reclădească afacerea şi, tocmai când începeau să aibă ceva succes, Jeude s-a prăbuşit pe QED. - Ştiu. Cidra îşi reprimă o undă de tristeţe. Lui Seve­ rance i-a venit foarte greu. -Trauma emoţională a fost doar o parte a proble­ mei. Cealaltă e că pierderea navei a făcut ca Severance Pay Ltd. să fie nevoit să o ia de la început. Timp de un an, Severance şi-a asumat nişte riscuri îngrozitoare ca mercenar aici, pe Renaissance, în slujba unor companii

Dulce Armonie

357

de explorare. ExcellEx a fost una dintre firmele pentru care a lucrat în perioada aceea. - Crezi că îşi asuma atâtea riscuri pentru că nu-i mai păsa ce se întâmpla cu el? -N u ştiu. Oamenii îşi asumă riscuri pentru tot fe­ lul de motive. Ceea ce ştiu e că a fost un om furios şi încrâncenat mult timp. Stătea mai mult timp în junglă decât în Ţry Again. Dar, la finalul anului, parcă şi-a mai revenit. Intre timp, acumulase suficiente credite din mercenariat pentru a finanţa Severance Pay Ltd. Şi de atunci munceşte pentru a-şi dezvolta afacerea pentru a treia oară. -Ia r acum are o nouă şansă la succes. Cidra oftă. Cred că n-ar trebui să-i stau în cale. -D a r chiar i-ai sta în cale? întrebă Desma, punând punctul pe „i“. - Prefer să cred că sunt o membră a echipajului utilă şi extrem de valoroasă, nu o piedică. Mai luă o înghiţi­ tură de bere. Acum tot ce trebuie să fac e să îl determin şi pe el să vadă asta. - Ia zi, Severance, cât ceri pentru domniţă? Craft îi zâmbi vesel în timp ce ajuta la priponirea glisorului pe chei. Măsură atent cizmele prăfuite ale lui Severance şi cămaşa cu pete de sudoare, vizibile sub luminile pu­ ternice din port. Era evident că ultimele patru zile fuse­ seră grele şi lungi. Dar, pe de altă parte, cele mai multe zile petrecute pe fluviu şi în junglă erau aşa. Aerul plăcut al nopţii era parcă mai greu de respi­ rat decât de obicei, anunţând apropierea unei furtuni. Borgia şi Medici de-abia se mai vedeau după norii care se adunau rapid. Severance şi pilotul glisorului ajunse­ seră în port chiar în ultimul moment pentru a scăpa de furtună. Piloţii de glisoare evitau pe cât posibil să circule pe timp de noapte, mai ales când era clar că se apropia o furtună, dar Severance insistase să o pornească la drum după-amiază, lucru neobişnuit, pentru că erau atât

358

Amanda Quick

de aproape de Try Again, iar Cidra urma să plece a doua zi. Gândul de a nu o vedea înainte îl făcuse să îi dea pi­ lotului încă cincizeci de credite pentru a circula şi după lăsarea întunericului. Norocul lui că, pe Renaissance, oamenii erau mereu dispuşi să facă orice pentru ceva credite în plus. -N-ai tu credite pentru o femeie ca ea, Craft, ştii bine asta. Severance sări pe doc, cu sacul său de călăto­ rie, plin de pete, atârnat pe umăr. Şi dacă m-aş hotărî să o vând, ai fi în mare încurcătură încercând să pui mâna pe ea. Domniţa asta face numai ce vrea ea şi nu se lasă cu una, cu două. - Şi, din câte am auzit, are şi două sute cincizeci de mii pe numele ei. Craft râse ca pentru el şi se aplecă peste balustradă pentru a lua un container pe care i-1 întinsese pilotul. O femeie rafinată ca ea atrage multe priviri într-un loc ca ăsta. Severance, care tocmai se pregătea să traverseze docurile către mal, îi aruncă o privire peste umăr. - A deranjat-o cineva în mod deosebit? - De ce? Ai de gând să-l dai de mâncare la draconi sau ce? - După ce-i tai gâtul, da. Hai, spune tot, Craft! Ce s-a întâmplat cât am lipsit? - Calmează-te, Severance! Domniţa ta şi Desma au fost nedespărţite de când ai plecat tu. Pe toţi Sfinţii, normal că unii mai optimişti au încercat să o tenteze pe Cidra să mănânce o friptură cu ei sau una-alta, dar n-au avut pic de noroc. -Nu-i place carnea. Severance îşi aranjă mai bine sa­ cul pe umăr şi porni cu paşi hotărâţi către mal. - Poate de-aia bea bere la Vampiru’. -E u , i-o tăie Cidra teatral, nu am nevoie să-ţi dau explicaţii. Sunt o femeie independentă financiar şi fac ce poftesc.

Dulce Armonie

359

- Prea multă şcoală şi prea mulţi bani. Nu-i deloc o combinaţie bună pentru o femeie. Severance îşi îndrep­ tă poziţia. Eşti gata de plecare, Cidra? - Da, te rog. Unde mergem? _ - Undeva unde să fie un pat. întinse mâna să o apuce de braţ. - Nu ai nevoie doar de un pat, Severance. Ai nevoie şi de un duş. Desma îi zâmbi larg. Ce-ai zice să o duci la mine? Eu o să mai întârzii binişor. Şi poţi să rămâi peste noapte, bineînţeles. Fred te aşteaptă şi el. - Mulţumesc pentru invitaţie, Desma. Chiar aşa o să fac. începu să o tragă pe Cidra, făcând-o să se ridice. -I a stai niţel, amice! Cidra îşi înălţă bărbia. M-am gândit şi mi-am dat seama că relaţia asta a noastră se bazează prea mult pe ce se întâmplă în pat. Se concen­ trează prea mult pe partea fizică. Trebuie să discutăm. Trebuie să explorăm latura intelectuală a întregii ches­ tiuni. Şi dup-aia trebuie să discutăm aspectele legate de afaceri. Ai face bine să iei loc, Teague Şeverance. Avem multe de pus la punct. Bărbatul îi aruncă o privire plină de politeţe. - Problema este, Cidra, că nu prea eşti în stare acum să te lansezi într-o analiză intelectuală a relaţiei noastre. Eşti ameţită, Otanna Rainforest. Eşti cherchelită ca un renegat care-a primit o plată consistentă. - Aha. Ce interesant! Nu mi-am dat seama. - Nu-i nimic, o asigură el, ridicând-o în picioare. Lasă totul în seama mea. Mă ocup eu de tot. O ridică în braţe şi o aşeză fără nici o dificultate pe umărul lui, ca pe un sac de cartofi. Roba galben-aurie a tinerei se legăna pe lângă cămaşa lui pătată. Cidra cercetă podeaua din noua ei poziţie, cu capul în jos, după care îşi asigură echilibrul apucându-se de banduliera lui. Apoi îi zâmbi Desmei, vrând să o liniştească. - E-n regulă. Severance rezolvă mereu. Este pilotul şi comandantul navei, să ştii.

360

Amanda Quick

-A m înţeles, răspunse Desma, cu blândeţe. Noapte bună, Cidra. - Noapte bună, Desma. Femeia i se adresă apoi lui Severance: - Uşa e setată pe amprenta vocală a Cidrei. -Acum nu trebuie decât să o fac să spună ceva coe­ rent când ajungem la tine. Ne vedem dimineaţă, Des­ ma, şi... mulţumesc! Severance îşi petrecu un braţ peste coapsele Cidrei, prinzând-o ferm, îşi ridică sacul de călătorie de pe podea şi porni către uşă. Nu băgă în seamă privirile atente ale celorlalţi clienţi ai tavernei. Ajunsese deja pe stradă şi pornise cu paşi mari către casa Desmei când îşi dădu seama că Cidra tot fredona ceva, mulţumită. - N-am ştiut că eşti pasionată de muzică, mârâi el. - Mă pricep la multe lucruri. Am avut parte de o edu­ caţie excelentă. - O să te aşez în pat şi o să te las să-mi arăţi la ce te pricepi cel mai bine. - Nu crezi că punem prea mare accent pe latura fizică a acestei relaţii? întrebă Cidra pe un ton în care capri­ ciul se împletea cu îngrijorarea. - Ce cred eu este că amintirea corpului tău lipit de al meu o să fie singurul lucru care să-mi ţină de cald mult-mult timp. Cidra scoase un oftat. - N-ar trebui să mă trimiţi departe de tine, Severance. - Trebuie să o fac. - Ştiu. Am cântărit şi eu lucrurile şi ştiu că trebuie să o faci. Dar mi-e frică, Severance. - Ş i mie. Pentru restul drumului, Cidra se refugie într-o tăce­ re deplină. Când Severance se opri la uşa Desmei, îşi rosti supusă numele în microfonul încuietorii pe bază de recunoaştere vocală, după care simţi că era purtată înăuntru. Severance pătrunse în dormitorul în care se instalase ea şi o puse cu grijă în picioare. Imediat, Cidra îi cuprinse gâtul cu braţele şi îi zâmbi cu dor.

Dulce Armonie

361

- Mi-a fost dor de tine. -N ici jumătate cât mi-a fost mie dor de tine. O trase aproape, simţind cum roba ei îi mângâie picioarele sub impulsul acestei mişcări. Cidra îşi înălţă faţa, pentru un sărut, iar el îi luă în stăpânire gura cu o foame pe care ştia că avea să o simtă adesea în zilele şi nopţile următoare. Preţ de o clipă cât o eternitate, îşi permise să savureze promisiunea dăruirii ei, sorbind cu poftă nec­ tarul plăcerii care îl aştepta. Cidra se topi toată, lipită de el, exact aşa cum îşi amintea el, iar Severance se în­ trebă cum oare avea să reziste fără ea pe viitor. Gândul că ea ar fi putut să nu-1 aştepte când avea să se încheie chinul timpului de aşteptare pe care şi-l impusese îi um­ plea inima cu o tensiune periculoasă. Dintr-odată, îşi dădu seama că sărutul devenea dur şi sălbatic, iar ea era o fiinţă atât de mică şi de delicată... - Nu vreau să-ţi provoc durere. - Dar nici n-o faci. Cidra îi cuprinse chipul în palme. -A r trebui să mă spăl mai întâi. -M ai târziu, murmură ea. Avem atât de puţin timp... - Cidra, ai idee ce efect ai asupra mea când te uiţi aşa la mine? -A şa cum? - Ca şi cum m-ai dori atât de mult încât s-ar putea să te frângi dacă n-o să mă ai. - Chiar s-ar putea să se întâmple asta. Cu degete tremurânde, Severance îi desfăcu nasturii robei galben-aurii. Aceasta alunecă pe podea, un atol de material preţios în jurul picioarelor ei. Dar Severance decise că, în mod clar, nu era nimic pe lângă comoara pe care o ascunsese. îşi desfăcu banduliera şi o puse pe masa de lângă pat. Nerăbdător, îşi trase de pe el restul hainelor. Când termină, întinse mâinile pentru a o atin­ ge pe Cidra. îi trecu din nou prin minte că ar trebui să facă un duş fierbinte înainte de a lua în stăpânire o femeie care mirosea atât de frumos, dar nu reuşea să se oprească. Deja o împingea uşor, făcând-o să meargă cu spatele către pat.

362

Amanda Quick

-A i grijă la Fred, rosti Cidra. - Unde e? -N u ştiu. De obicei e pe aici, pe undeva. Severance îşi ridică privirea şi văzu trei rânduri de dinţi rânjind la el de pe pervazul ferestrei de deasupra patului. - Salutare, Fred. Culcă-te la loc! Cele trei rânduri de dinţi dispărură imediat. Severance o strânse în braţe pe Cidra. O auzi suspinând uşor, simţi căldura şi dorinţa din îmbrăţişarea ei şi se întrebă cum avea să fie în stare să o lase să plece în dimineaţa următoare. O clipă mai târziu, încetă să se mai gândească la vii­ tor. Tot ce exista pentru el era momentul prezent, care îi promitea pasiune şi satisfacţie. Pe Renaissance, oamenii se bucurau de tot ce puteau obţine. Făcu dragoste cu Cidra cu dorinţa arzătoare a unui om care ştie că o să flămânzească mult timp. Mai târziu în aceeaşi noapte, Severance se trezi fără să îşi dea seama ce anume îl determinase să o facă. Se trezi aşa cum o făcea de obicei pe Renaissance: brusc, gata să ţâşnească din locul unde se afla, cu toţi nervii încordaţi la maximum. Rămase nemişcat, ascultând ce se întâm­ pla în umbrele din jur. Avea un braţ petrecut peste Ci­ dra, ca şi cum ar fi vrut să se asigure chiar şi în somn că nu avea să o piardă. Dosul ei rotunjit era cuibărit peste coapsele lui, într-o intimitate absolută, şi îi putea simţi contururile delicate ale sânilor sub palmă. Dar nu Cidra îl făcuse să se trezească. Ea dormea dusă. Ascultă atent, iar o secundă mai târziu distinse o mişcare slabă pe pervaz. Şi Fred se trezise. Poate că nu îl auzise decât pe el, când se mişcase. Afară începuse ploaia, revărsându-se din văzduh cu suficientă forţă şi zgomot încât să acopere sunetele de pe stradă.

Dulce Armonie

363

Severance se întrebă dacă nu se trezise cumva pentru că o auzise pe Desma intrând în casă. Dar dinspre holul de la intrare nu se mai auzea absolut nimic. Apoi auzi un alt sunet, iar de data aceasta îl recunos­ cu: şuieratul unui ecran deflector la trecerea corpului unui om. Acest zgomot slab venise de la deflectorul care păzea fereastra din cealaltă parte a camerei. Severance îşi îngustă pleoapele şi îşi întoarse capul câţiva milimetri. O umbră traversă cadrul slab iluminat al unui panou de diazit. Pe pervazul de lângă pat, Fred se mişcă din nou. Severance ridică braţul şi atinse uşor corpul covora­ şului de stâncă. Fred încremeni, cu trupul nemişcat şi încordat. Mulţumit că animăluţul avea să se supună or­ dinului său mut, Severance întinse mâna după cuţitul pe care îl avea în bandulieră. în mod normal, persoana care se afla de cealaltă parte a ferestrei n-ar fi putut să o deschidă. Panoul din diazit era încuiat. Dar încuietorile nu erau infailibile. Puteau fi păcălite în mult prea multe moduri. Severance nu fu prea surprins când panoul de diazit fu împins în interior fără nici un zgomot. Silueta care intră pe fereastră avea în mână o armă cu impulsuri. Dar nu apucă decât să-şi treacă un picior peste pervaz. Severance se ridică în şezut cu o mişcare iute şi fluidă, lansând cuţitul cu toată forţa umărului şi a braţului. Briceagul profesional îl nimeri pe intrus în partea dreaptă a pieptului. Arma se rostogoli pe podea, iar vic­ tima scoase un ţipăt de durere şi furie. Forţa impactului îl proiectă în spate, întorcându-se fără să vrea, astfel că trecu prin spaţiul ferestrei şi se prăbuşi afară. - Severance! Cidra se trezi cu un suspin speriat, strân­ gând în pumn cearşaful. Ploaia se revărsa în voie prin fereastra deschisă. Ce s-a întâmplat? Care-i problema? Dar bărbatul se dăduse deja jos din pat şi se aplecase peste pervaz. O secundă mai târziu, era afară, ghemuit la pământ. Cidra îl auzi pe Fred mişcându-se agitat pe pervazul de deasupra ei, după care îl simţi ondulându-se peste umărul ei şi de-a curmezişul patului. Se mişca

364

Amanda Quick

aproape la fel de rapid ca şi Severance. Covoraşul de stâncă traversă încăperea şi se cocoţă pe pervazul celei­ lalte ferestre. Iar Cidra nu era nici ea departe. -Severance? Ce fa... Dulce Armonie, el e! Se holba la bărbatul care zăcea la pământ, în ploaia torenţială. Severance stătea ghemuit lângă el, cu corpul gol lucind sub rafalele de apă care se revărsau din văzduh. El este, zise ea din nou, năucită. Bărbatul care ne-a atacat pe Desma şi pe mine în laborator. O clipă mai târziu, ob­ servă că pe pieptul intrusului apa de ploaie se amesteca cu un şuvoi de sânge. Briceagul era împlântat până la mâner în hainele lui mototolite. Făcu un efort să tragă aer în piept. E... e mort? - Nu. Nu am ţintit chiar perfect. Este foarte greu să nimereşti foarte bine din fund, mai ales când te gră­ beşti. Severance îşi cerceta victima. Eşti sigură că e ace­ laşi renegat? Tânăra se uită lung la bărbatul rănit, a cărui faţă era contorsionată într-o grimasă de durere. Era o expresie care semăna destul de mult cu cea de spaimă pe care o văzuse data trecută pe trăsăturile lui. - El e. Dar ce caută aici? Toată lumea a presupus pur şi simplu că a dispărut. - Din moment ce e încă în viaţă, o să putem să îi punem o groază de întrebări interesante. Du-te şi vezi dacă s-a întors Desma. Dacă nu, foloseşte-i telefonul dat de companie ca să-i chemi pe cei de la Securitatea com­ paniei aici. Cidra şovăi câteva clipe, profund conştientă de dure­ rea şi frica intrusului. - Trebuie să oprim sângerarea, Severance. Bărbatul gol îşi ridică privirea către ea, încadrat de fereastră. Pentru prima oară, Cidra remarcă expresia de pe chipul lui. Ploaia se revărsa pe trăsăturile sale dure din care se distingeau ochii mohorâţi şi goi care o zdruncinară până în ultima fibră a fiinţei ei. - Sunt aproape sigur că a intrat pe fereastră ca să te omoare, articulă Severance mult prea încet. Nu-mi pasă

Dulce Armonie

365

nici cât negru sub unghie dacă moare chiar sub ochii noştri. Du-te şi trezeşte-o pe Desma! Mai avea mult până ce avea să se obişnuiască total cu felul de-a fi al Lupilor, îşi dădu ea seama în timp ce o căuta pe gazda lor. Nu avea rost să se amăgească. In anu­ mite privinţe, nu avea să devină niciodată o adevărată Lupoaică. Se întrebă dacă această slăbiciune a inimii ei îl făcea pe Severance să ezite în faţa posibilităţii de a o lua cu el. Severance îşi ţinu ochii aţintiţi asupra ferestrei până când Cidra se făcu nevăzută şi se întrebă dacă femeia aceasta avea să accepte vreodată pe deplin latura lui care era capabilă de asemenea acte de violenţă. Apoi îşi aruncă privirea la bărbatul de pe pământ şi simţi dorin­ ţa de a-i tăia gâtul. Tentaţia de a duce la bun sfârşit ceea ce începuse aruncând briceagul era chiar puternică. Nu numai că intrusul era o ameninţare la siguranţa Cidrei, dar îi arătase încă o dată că el era cum nu se poate mai diferit de un Armonian. A doua zi, Cidra stătea în sala pentru plecări, aştep­ tând ca Severance să îi confirme rezervarea. Purta roba ei brodată de amiază, de culoare verde, iar părul îl avea strâns în coroniţa obişnuită. îşi ţinea mâinile împreuna­ te în faţa taliei, în poziţia formală care indica răbdare, în jurul ei, pasagerii şi membrii echipajelor se agitau încolo şi încoace, fără să o atingă fizic sau emoţional. Se simţea izolată şi cum nu se putea mai singură, urmărindu-1 cu ochii pe Severance, care verifica detaliile zborului ei. Când acesta se răsuci pentru a-şi croi drum înapoi lângă ea, îi cercetă chipul, sperând să găsească un semn că se răzgândise. Dar nu găsi aşa ceva. Severance se hotărâse, iar ea îl ştia prea bine pentru a se aştepta să îl vadă şovăind în ultimul moment. Simţi un val de furie şi ciudă la adresa intrusului nocturn, nu pentru că intrase pe fereastră cu intenţia de a o omorî, ci pentru că reuşise să distrugă

366

Amanda Quick

ce mai rămăsese din ultima ei noapte cu Severance. Bărbatul fusese luat la întrebări de gardienii companiei imediat după ce primise asistenţă medicală pentru rana de cuţit. Apoi Severance şi Cidra fuseseră nevoiţi să dea declaraţii. Din punct de vedere legal, situaţia era cât se putea de clară. Actele de violenţă pe teritoriul oraşului Try Again erau tratate cu o maximă severitate. Renaissance nu-şi putea permite să încurajeze aşa ceva într-o zonă sigură. Dăuna afacerilor. Intrusul fusese reţinut sub cheie computerizată, dar nimeni nu avea cum să îi înapoieze restul nopţii ei cu Severance. Dimineaţa venise mult prea repede. - Gata, am aranjat! Ţi-am făcut rost de o cabină mai bună. Aşa o să ai mai mult spaţiu. Cidra schiţă o plecăciune din cap, un gest de mulţu­ mire politicoasă. - Ai şi o baie mai mare, adăugă el, pe un ton inexpre­ siv. Poţi să te îmbăiezi după pofta inimii. Dacă vrei, o să poţi să stai tot drumul sub duş. -Mulţumesc pentru consideraţie. îţi rămân datoare. Severance se crispă. - Ai putea să o laşi mai moale cu formulele astea ritu­ alice? Uneori, mai ales în ultima vreme, am impresia că le foloseşti când vrei să fii sarcastică. Niciodată nu ştiu cum să le interpretez. -îm i pare rău, Severance, şopti ea tristă. Nimic nu mergea cum trebuia. Severance fusese iritabil cu ea de când aruncase cu briceagul în bărbatul care încercase să o omoare. Timpul lor era pe terminate şi păreau să aibă din ce în ce mai puţine lucruri să-şi spună. îşi dădu seama că era pe punctul de a se cufunda într-o mare de panică. Severance ignoră scuzele ei rostite blând, o luă de braţ şi o conduse până într-o parte mai liniştită a sălii. - Vreau să faci ceva pentru mine. Pentru prima oară în dimineaţa aceea, inima Cidrei se mai însenină.

Dulce Armonie

367

-Bineînţeles, răspunse pur şi simplu, însă ochii îi radiau. Bărbatul îi întinse o plăcuţă de credite. - Ia asta! Tânăra se uită în ochii lui dezamăgită. - Dar e plăcuţa de la contul tău... -A m aranjat să poţi să îl accesezi şi tu. Poţi folosi asta. - Dar, Severance, nu am nevoie de credite, am şi eu o groază, ai uitat? Despre ce e vorba, de fapt? Nu înţeleg. Dacă e vorba de un gest de responsabilitate exacerbată, nici să nu te gândeşti că o să accept. Nu vreau să mă ating de partea ta din câştig! - Cidra, încearcă să nu faci o criză de isterie pentru un lucru atât de mărunt. Nu e ca şi cum ţi-aş da tot con­ ţinutul contului meu. - Atunci ce îmi dai? -Acces la el. O să fiu blocat la bordul navei pen­ tru câteva săptămâni bune, cu posibilităţi limitate de comunicare. Ştii cum stau lucrurile. Nu am mijloacele de a cerceta piaţa sau de a face investiţii de pe puntea unei nave de poştă. Pe de altă parte, tu o să circuli liber prin Clementia şi o să ai acces la cele mai bune surse de informaţii de pe trei planete. Nu vreau ca partea mea de profit să stea blocată într-un cont de credite. Vreau să o pun la treabă. - Vrei să-ţi investesc banii? - In ceva pe termen scurt şi cu o rată mare de profit, zise el fără ocolişuri. Tu eşti cea cu educaţia impecabilă. Fă ceva util cu partea ta şi cu a mea. Ai mare grijă de creditele mele, Cidra. Dacă-mi pierzi capitalul... - Ştiu, răspunse ea. O să-mi jupoi pielea. Se uita în ochii lui radiind simţitor în timp ce ţinea plăcuţa de credite strâns în palmă. O să am grijă de capitalul tău, Severance, îţi jur! Severance îi zâmbi strâmb. - Ştiu asta. Am încredere în tine.

368

Amanda Quick

Nu cu inima şi cu viitorul lui, dar avea încredere în ea când venea vorba de credite. Era un semn bun, iar Cidra se agăţă de el. Puse plăcuţa de credite în buzuna­ rul secret al robei ei. Era o legătură între ea şi Severance, una care sigur avea să-l aducă la ea, chiar dacă doar pen­ tru a afla ce făcuse cu capitalul lui. Oricum, orice tip de încredere manifestată de un Lup ca Severance era un mic miracol. - O să ai mare grijă, nu-i aşa, Severance? - O să am. îi atinse uşor vârful urechii. Iar tu o să te duci direct în Clementia şi o să te fereşti de taverne de mâna a doua şi de băi în râu, da? - Promit! - Cidra... Glasul i se frânse, neştiind sigur ce să spu­ nă mai departe. Tânăra îi atinse mâna. -E -n regulă, Severance. înţeleg. Trebuia să fie aşa. E singurul mod în care poţi să fii sigur de tine şi de mine. Se ridică pe vârful picioarelor şi îl sărută uşor. Apoi făcu un pas înapoi. O să te aştept. îi întoarse spa­ tele şi dispăru în mulţime. Privind-o cum se pierde în mulţimea de pasageri care se îmbarcau, Severance îşi simţi măruntaiele strângându-i-se dureros. Silueta ei zveltă, acoperită de roba verde, se pierdu printre uniformele mătăhăloase şi hainele-standard pentru drumurile prin junglele de pe Renaissance. Pentru o clipă, aproape că cedă în faţa panicii care îl sfâşia pe dinăuntru. Deja era inaccesibilă. Uşile duble ale porţii de îmbarcări se închideau, separând-o de el, poate chiar pentru totdeauna. Fusese un netot. Ar fi trebuit să-şi încerce norocul, ar fi trebuit să-şi asume riscul şi să o ţină lângă el. Toată viaţa îşi asumase riscuri; de ce nu putuse şi acum? Dar nu avea nici un drept să îi răpească dreptul de a lua această hotărâre de una singură. Iar Cidra avea nevoie de timpul şi de liniştea pe care i le putea oferi Clementia. Doar aşa avea să fie sigură de ce făcea.

Dulce Armonie

369

Băgă mâna intr-un mic compartiment al bandulierei sale, iar degetele i se strânseră în jurul pieptenelui din berii de foc. Cumva, atingerea lui părea să îi atenueze nesiguranţa crudă care, ştia sigur, avea să îl însoţească îndeaproape în lungile săptămâni care urmau.

capitolul 19 QED arăta parcă altfel de această dată, îşi dădu sea­ ma Severance în timp ce supraveghea descărcarea co­ respondenţei. Peisajele nesfârşite cu praf portocaliu şi roşu erau la fel de pustii şi de dezolante ca întotdeauna, dar vederea lor nu îi mai făcea stomacul să se contrac­ te şi nici nu îi mai făcea mintea să îl bombardeze cu mustrări frustrate. Răzbunarea îi dădea exact senzaţiile pe care bănuise dintotdeauna că i le va oferi: calm şi mulţumire. Nu îl scăpase de durerea aceea veche şi nici nu-1 făcuse să uite de responsabilitatea proprie pentru ceea ce i se în­ tâmplase lui Jeude, dar îi dăruise o linişte interioară. Durerea şi sentimentul că purta o parte din vină erau lucruri cu care învăţase deja să convieţuiască în decursul ultimilor doi ani. Timpul mai estompa mustrările de conştiinţă şi avea să continue să o facă, dar faptul că se făcuse intr-un fel dreptate îi liniştise sufletul într-un fel pe care trecerea timpului nu ar fi avut cum să o facă. Moartea lui Racer răzbunase nu doar ameninţările la siguranţa Cidrei, dar şi moartea lui Jeude, reuşind să-i redea echilibrul interior. QED nu avea să fie niciodată locul ideal de vacan­ ţă din sistemul Stanza Nine. Această planetă avea să-i trezească mereu amintiri despre moartea părinţilor şi a fratelui său. Dar, acum, putea privi oraşul-colonie Proof şi dealurile portocalii de dincolo de el cu o anumită detaşare. îşi dădu seama, dintr-odată, că poate nu nu­ mai răzbunarea îi oferea o altă perspectivă. învăţase câte

370

Amanda Quick

ceva şi de la Cidra. Blândeţea ei reuşise să trezească ceva asemănător în sufletul lui. Planeta aceasta era plină de minerale şi zăcămin­ te. Companiile şi întreprinzătorii individuali scoteau adevărate averi din adâncurile solului cu ajutorul om­ niprezentelor sănii pe picioare de păianjen. Severance fu nevoit să se ferească din calea unuia dintre aceşti monştri de metal când traversă pista de aterizare, către birourile autorităţii portuare. Unul dintre picioarele lungi, ca de insectă, atât de folositoare la deplasarea pe terenul dificil, se proţăpi la doar câţiva centimetri de bocancul lui. -H ei, amice, îi strigă bărbatului din cabina de co­ mandă, dacă nu ştii să umbli cu drăcia asta, o să te trezeşti că o să-ţi dea cineva câteva lecţii peste ceafă într-una din zilele astea. -N-am nevoie de aşa ceva, îi răspunse fostul miner, cu un glas răguşit. N-ai tu zile câte m-a bătut pe mine soarele în ceafă pe planeta asta. Te-ai întors pe la noi, Severance? Să-nţeleg că ţi-a fost dor de distracţia de pe-aici? -Singurul lucru de care mi-a fost dor â fost să te uşurez de ceva credite la o partidă de Cerere şi Ofertă, Tanner. Severance se opri lângă sania cu picioare de pă­ ianjen chiar când pilotul opri vehiculul. Să înţeleg că te-ar interesa să-ţi recuperezi ceva din paguba de data trecută când am ajuns prin port? - Sigur, dacă e să folosim zarurile mele. Tanner schiţă un zâmbet incredibil de larg, ceea ce-i făcu faţa să se încreţească într-o sută de locuri. - Dacă o să mă vezi vreodată că-s de acord să jucăm cu zarurile tale, înseamnă că sunt prea beat ca să joc. - N-ai încredere în nimeni în toată lumea asta mare, aşa-i, Severance? îl întrebă Tanner, cu o admiraţie evi­ dent prefăcută. Severance cântări o secundă această chestiune. Când­ va, răspunsul său ar fi fost unul negativ, fără ezitare. - Poate într-o femeie pe care o ştiu.

Dulce Armonie

371

-Severance, eşti un mare nătărău dacă singura per­ soană în care te hotărăşti şi tu să ai încredere e tocmai o femeie. Cred că ai o problemă, zău aşa! - Mă descurc. Ne vedem diseară. Şi-mi aduc şi zaruri­ le, să ştii. Se îndepărtă de sania cu picioare de păianjen tocmai când aceasta se puse în mişcare. De data aceasta, nu avea să stea decât o noapte pe QED. Nu-i mai păsa dacă pierdea câteva contracte pen­ tru că o pornea la drum în aşa grabă. Nu-i păsa că îl aşteptau alte şase săptămâni de spaţiu gol fără mai mult de o singură noapte de pauză. Singurul lucru de care îi păsa era să plece cât mai repede înapoi spre Lovelady. Cele şase săptămâni de pe Renaissance până aici fuse­ seră cele mai lungi şi mai singuratice din viaţa sa, chiar mai rele decât perioada neagră de după moartea lui Jeude. Măcar atunci fusese însoţit de suferinţa şi de remuşcările sale. în ultimele şase săptămâni, totuşi, singura companie pe care o avusese, în afară de Fred, fuseseră amintirile cu Cidra. Nava îi păruse pustie fără ea. Iniţial, Severance fusese uluit de asta. Era obişnuit să călătorească singur prin spaţiu, doar cu Fred. N-ar fi trebuit să fie un şoc să stea din nou singur, dar era. Dimineţile, se trezea aşteptându-se să simtă mirosul de cafeldă fierbinte şi să aibă pe cineva cu care să o bea. în baie, sub jetul de apă, mintea îi era plină cu imagini legate de tendinţa fermecătoare a Cidrei de a irosi apa. Era atât de scrupuloasă în ceea ce privea igiena, miro­ sea atât de frumos... îi mai era dor şi de alte lucruri. Cidra ştia să petreacă timp cu el fără să îi ceară să o distreze cumva. Era o femeie cu care putea să stea fără să vorbească. Uneori, stătuse ore întregi citind în pat sau absorbită de activitatea ei de programare în timp ce el se antrena la aparatul său de exerciţii fizice sau meşterea la cine ştie ce dispozitiv. Dar fusese mereu conştient de prezenţa ei, o^ senzaţie plăcută, care-i dădea o anumi­ tă satisfacţie. îi devenise o tovarăşă de viaţă, nu doar un pasager.

372

Amanda Quick

De asemenea, reuşise şi să ţină piept acceselor lui de iritare. Era conştient că, nu o dată, se purtase cam gro­ solan cu ea. Dar ea suportase totul fără să se îmbufneze sau să plângă. Cel mai mult îi lipsea să o aibă în braţe. Amintirea căldurii ei dulci îl torturase în fiecare clipă a drumu­ lui de pe Renaissance, iar Severance ştia că aceasta avea să-l împingă de la spate pe drumul de întoarcere. Mai fuseseră şi alte gânduri care-1 măcinaseră în aceste şase săptămâni. Se trezise închipuindu-şi-o acasă, în Clementia, înconjurată de seninătatea şi de ritualurile cu care crescuse. Şi totuşi, o parte din el începuse să insiste că Cidra nu avea cum să fie vreodată cu adevărat fericită în Clementia. In fond, nu era o Armoniană. Pasiunea, înflă­ cărarea şi puterea ei interioară aveau să o ţină pentru totdeauna departe de lumea lor, la fel de clar ca şi lipsa capacităţilor telepatice. Dacă Cidra nu era menită să îşi găsească fericirea în Clementia însemna că avea tot dreptul să o ia cu el. Această idee crescuse încet şi sigur de când o îmbarcase pe nava aceea comercială care se întorcea pe Lovelady. Chiar avea dreptul să o ia cu el, se hotărî el, pentru că era a lui acum. Mereu fusese a lui, iar dacă ea nu îşi dădea seama de asta, avea să fie nevoie să o facă să înţe­ leagă cum stăteau lucrurile. Dorinţa pârjolitoare de a porni la drum pentru a-şi lua în stăpânire femeia îl făcu pe Severance să iuţeas­ că pasul către birourile autorităţii portuare. Cu cât îşi ducea la bun sfârşit mai repede afacerile de pe QED, cu atât mai bine. Undeva departe, cea mai importantă fiinţă din viaţa sa îl aştepta. - O să pleci cu el, când o să vină, nu-i aşa, Cidra? Talina Peacetree îi zâmbi cu blândeţe fiicei sale, care stă­ tea în faţa ei, pe o bancă albă din piatră. Aceasta fusese sculptată manual de un meşter expert care transforma­ se materialul dur într-o sculptură uşoară şi echilibrată.

Dulce Armonie

373

Costase o mulţime de credite, însă Talina şi soţul ei, Gam, îşi puteau permite. Grădina în care se afla banca din piatră era chiar mai scumpă. Umbra era asigurată de copaci pala graţioşi, comandaţi special. Ronduri şerpui­ toare, atent îngrijite, cu plante înflorite adăugau culoa­ re şi parfum peisajului perfect aranjat. Totul era senin. - Dacă vine după mine, o să plec cu el. Cidra termină ultimul pas din ritualul foarte formal al ceremoniei de servire a vinului eteric şi îi întinse mamei sale un pocal de cristal plin cu lichid auriu. Ochii ei verzi îi întâlniră pe cei ai mamei ei. Dar o să plec chiar şi dacă nu vine. Talina înclină din cap, cu un aer de acceptare tăcută. - Ştiu. Am ştiut dintotdeauna că o să pleci într-o zi. Dar nu uita că vom fi mereu aici, când o să vrei să te întorci pentru o perioadă. -N u aş rupe niciodată legătura cu casa mea. Chiar dacă nu sunt o Armoniană adevărată, Calea face parte din fiinţa mea. - Face parte din toţi oamenii, spuse Talina. Buzele Cidrei se curbară, amuzate. - Exact asta a zis şi Severance o dată. -Severance ăsta al tău pare să înţeleagă foarte bine lumea din jurul lui. - Din când în când e şi grosolan, arogant şi nesuferit. - E un Lup. Palma Talinei se mişcă cu graţie în poală. Era îmbrăcată cu una dintre robele ei superbe pentru începutul după-amiezii, de culoare crem şi brodată cu fir de argint. Părul încărunţit era prins în aceeaşi coro­ niţă regală pe care o purta şi Cidra. Trăsăturile ei se re­ găseau în mare parte pe chipul fiicei sale, însă la Talina erau marcate de o seninătate interioară pe care Cidra putea doar să şi-o închipuie. - Şi eu sunt Lupoaică. Talina studie chipul fiicei sale când făcu această de­ claraţie calmă. - Nu-ţi mai e greu să accepţi asta acum? -N u.

374

Amanda Quick

- înseamnă că aventurile tale pe Renaissance au me­ ritat efortul. Ai învăţat mult. - Am învăţat să mă accept aşa cum sunt. Dar partea cea mai interesantă e că acum, dacă mi s-ar da posibilita­ tea să aleg, nu aş opta să devin Armoniană. Nu cred că aş putea renunţa la ce am descoperit că se afla în mine, aşteptând să iasă la suprafaţă. - Atunci vei fi mulţumită de viitorul care te aşteaptă. Mă bucur pentru tine, fiica mea. Mă bucur foarte mult. Luă o înghiţitură de vin, după care îşi întoarse capul elegant chiar când soţul ei ieşi din birou şi pătrunse în grădină. Ah, Gam! Vrei să bei un pahar de vin cu noi? -C u plăcere. Gam veni şi se aşeză lângă soţia sa. Ochii săi, de un albastru-deschis, o cercetară pe Cidra plini de inteligenţă. Gam Quist purta versiunea mai scurtă, bărbătească, a robei de început de după-amiază, un veşmânt maro-închis prins în talie cu o funie înno­ dată, împletită din fire de mai multe culori. Chipul său frumos, cu nasul puternic şi fruntea lată, avea acelaşi aer de seninătate interioară ca şi al soţiei sale. Când Gam luă loc lângă consoarta sa, Cidra simţi scurta comuniune telepatică dintre cei doi. Era o atin­ gere mută a minţilor pentru care, cândva, Cidra îi invidiase pe armonieni din tot sufletul ei. Pe vremuri, această comunicare subtilă ar fi făcut-o să se simtă exclusă şi privată de un lucru care ar fi tre­ buit să fie firesc. Totuşi, astăzi descoperi că o accepta ca atare: un obicei armonian la care ea nu putea participa. Avea la dispoziţie alte metode de comunicare. Poate că erau mai puţin sigure, mai expuse pericolelor, dar când funcţionau, o făceau foarte bine. Iar acum era mulţumi­ tă de ele. Aveau propriile lor avantaje. - Despre ce discutaţi voi două? întrebă tatăl ei. - Despre viitorul meu, rosti Cidra cu un surâs. Dar adevărul este că am de discutat cu tine despre ceva mult mai concret şi mai important, tată. Am nevoie de ceva sfaturi din domeniul tău de specialitate.

Dulce Armonie

375

- Care dintre ele? Gam gustă din pocalul său cu o gri­ jă plină de chibzuinţă. Avea mai multe domenii de spe­ cialitate, dintre care unele făcuseră din el un om bogat. - Aspectele teoretice ale sistemului de credite. -N u mi-am dat seama niciodată că te interesează domeniul financiar. -N-am avut niciodată destule credite pentru a me­ rita să-mi bat capul cu asta. Zâmbetul Cidrei se lărgi semnificativ. - Dar acum ai. - Exact, răspunse ea. Acum am. Şi vreau să investesc, tată - toate cele cinci sute de mii de credite. Tatăl ei se gândise la averea fiicei sale de când aflase despre ea. Acum îi spuse cu sinceritate: - Persoana care a negociat dezvăluirea descoperirilor voastre s-a descurcat de minune. -Ştiu . Dar acum e rândul meu. Eu trebuie să mă ocup de investirea capitalului, în ceva cu marjă de profit mare şi pe termen relativ scurt. Gam cântări situaţia preţ de câteva clipe, după care dădu aprobator din cap. - Sunt nişte firme noi şi agresive de explorare care au perspective excelente. Din ce informaţii am eu, în mo­ mentul de faţă sunt în căutare de capital. Una mai ales, numită ExcellEx, chiar m-a intrigat în ultima vreme. Pu­ tem să facem o simulare pe computer în după-amiaza asta, dacă doreşti. - Perfect. Bineînţeles că planul lui era perfect, îşi spuse Cidra. în Clementia mai toate lucrurile erau perfecte. Pen­ tru prima oară, înţelese de ce nu simţise niciodată că, într-adevăr, locul ei era aici. în cantităţi mari, perfecţiunea şi seninătatea puteau fi un pic cam plictisitoare. Când trecu de porţile Clementiei, Severance se opri câteva momente pentru a admira priveliştea alcătuită din grădini şi case frumos proporţionate. Aici nu se aflau

376

Amanda Quick

clădiri urâte sau bătătoare la ochi, ridicate în grabă sau improvizate fără vreun plan prealabil. Oameni îmbră­ caţi cu robe simple, elegante se salutau cu înclinări po­ liticoase din cap când se întâlneau pe aleile largi, din piatră, care şerpuiau prin grădini. Nu se auzea nicăieri şuieratul care marca trecerea vreunui vehicul motorizat. Din câte putea vedea el, nicăieri nu se zărea nici urmă de asemenea mijloace de transport. Dincolo de oraşul mic, înconjurat de ziduri, se înăl­ ţau munţii maiestuoşi de pe coastă. In faţa porţilor se întindea un golf adăpostit, aproape lipsit de valuri şi care doar rareori era afectat de turbulenţele create de furtunile din larg. Jeude s-ar fi simţit împăcat aici. Severance trase aer adânc în piept, pentru a se calma, şi îşi reaminti că, deşi acest oraş ar fi fost mediul ideal pentru fratele lui, nu era şi pentru Cidra. Porni către Arhivă, o clădire care îi fusese arătată de Lupul care pă­ zea poarta. - N-ai cum să o ratezi. E o clădire mare, cu o cupolă, chiar în centrul campusului. Lupul îl privise oarecum întrebător. Ai venit să participi la cursuri? - Nu, îi răspunsese el. Caut pe cineva. - Pe cine? - Pe Cidra Rainforest. Lucrează la Arhivă. Apoi aştep­ tase fără pic de răbdare până când Lupul sunase acasă la Cidra. - Am vorbit cu mama ei. Se pare că Cidra Rainforest te aşteaptă. Cu o fluturare din mână, gardianul îi făcuse semn că poate trece. în jur se mai aflau şi alţi ne-Armonieni, probabil studenţi care participau la cursurile de la Universitate, dar cele mai multe persoane purtau robele formale şi expresiile senine ale adevăraţilor Armonieni. Printre ei, Severance se simţea masiv, stângaci şi nelalocul lui. Ca o torla într-o grădină. Nu pentru prima oară, îndoielile se ridicară la suprafaţă, pentru a-i submina hotărârea.

Dulce Armonie

377

Cidra nu era o torla în grădinile acestea. Cu graţia şi aerul ei politicos, sigur se integra perfect acolo. Şi totuşi, săptămânile de nesiguranţă crescândă îşi făcuseră efectul. Trebuia să o găsească şi să o ia cu el. Cidra se putea integra printre Armonieni, dar dinco­ lo de aparenţă era femeia lui pasională şi iubitoare, iar dacă uitase asta în aceste săptămâni de când se întorsese în Clementia, el avea să îi aducă aminte. Avea nevoie să o aibă alături. Severance găsi Arhiva fără alte indicaţii. Clădirea ace­ ea rotunjită părea să plutească efectiv peste suprafaţa pă­ mântului, iar pereţii săi de diazit protejau numeroasele computere, zone de studiu şi volume în ediţii preţioase din interior. Fragmentele şi frânturile de informaţii care supravieţuiseră prăbuşirii navei de colonizare formau nucleul Arhivei din Clementia. In anii următori fusese­ ră adăugate multe altele. Arhiva era centrul activităţilor de studiu din sistemul Stanza Nine. Abia când intră îşi dădu seama cât de mare era, de fapt, Arhiva. Avea să aibă nevoie de ajutor pentru a o găsi pe Cidra. - încearcă la Istorie. Lucrează mult cu fişierele despre Primele Familii, îi spuse un funcţionar de la recepţie. Chiar înainte şi apoi pe primul hol la stânga. Severance porni în direcţia indicată şi ajunse într-o sală care fusese repartizată pentru depozitarea jurnale­ lor şi izvoarelor scrise despre Primele Familii. O văzu pe Cidra aproape imediat. Purta o robă de dimineaţă, iar capul atent aranjat era uşor plecat spre ecranul com­ puterului, într-o postură atentă. Nu-1 observă când in­ tră. Pentru câteva clipe lungi, Severance rămase pur şi simplu pe loc, uitându-se fix la ea, aşteptând ca valul neaşteptat de foame să se retragă până la un nivel mai uşor de ţinut sub control. Dulce Armonie, cât de dor îi fusese de ea! Pe toţi Sfinţii, oare ce avea să se facă dacă ea nu îi simţise lipsa? în momentul acela, Cidra îşi ridică încet privirea şi îl văzu.

378

Amanda Quick

- Severance! în secunda următoare, se ridicase deja şi plutea spre el, cu ochii plini de bucuria unei iubite. Când i se aruncă în braţe, Severance o cuprinse in­ tr-o îmbrăţişare sălbatică şi o învârti uşor. Fericirea care îl cuprinsese era atât de intensă, încât ameninţa să-l cu­ tremure din temelii. îşi dădu seama că tremura. - Am venit să te răpesc din Paradis. -E ra şi cazul să vii! - Ştiu. îi prinse faţa în palme şi o sărută. Ştiu. Abia mult timp mai încolo reuşi să rămână singur cu ea. Părinţii ei se dovediră a fi primitori şi politicoşi, acceptându-1 din primul moment. Iar Severance le fu re­ cunoscător pentru asta. Una dintre grijile cu care trebu­ ise să se lupte pe drumul lung de întoarcere pe Lovelady fusese cum avea să se poată înţelege cu nişte Armonieni care aveau să-i devină socri. Dar, cu amabilitatea carac­ teristică Armonienilor, Talina şi Gam avură grijă să în­ lăture orice obstacol din calea unei bune relaţii. în plus, măcar cu Gam, Severance reuşi să găsească ceva subiecte comune. Petrecuse două ore cu el, trecând în revistă pla­ nul de investiţii pe care tatăl Cidrei îl pusese la punct. După cină, în timpul căreia Severance îşi făcuse prea multe griji privind manierele sale, Cidra îl invitase în grădină. Acceptase imediat, recunoscător pentru acest răgaz, şi o cuprinse în braţe la umbra unui copac înflo­ rit. Sub razele lunii, ochii ei erau plini de lumină, iar el ştia sigur că s-ar fi putut pierde în ei. - î n săptămânile astea mi-a fost teamă din când în când, dar în adâncul sufletului cred că am ştiut tot timpul că o să mă aştepţi, rosti el. -Ştiu . Şi eu am avut câteva momente de_nelinişte. Dar, cumva, am ştiut că o să vii după mine. îşi sprijini capul pe umărul lui şi schiţă un zâmbet. Suntem făcuţi să fim împreună. Când plecăm? - Cât mai repede cu putinţă. Dar trebuie să rezolvăm câteva lucruri mai întâi. Cidra îşi înălţă capul şi îi cuprinse gâtul cu braţele. -C u m ar fi...?

Dulce Armonie

379

- Cum ar fi să ne căsătorim. îi împinse o şuviţă de păr pe după ureche. Te iubesc, Cidra. Vreau să facem totul ca la carte. Vreau să ne legăm destinele pe viaţă. - Te iubesc, Severance. - Ştiu. Buzele i se relaxară intr-un zâmbet. Am văzut-o în ochii tăi azi, când ai venit în fugă în braţele mele. - Cred că se vedea în ochii mei şi când m-ai îmbarcat pe nava aia comercială către Lovelady pentru că ştiam şi atunci că te iubesc. - Dar nu puteam să văd la fel de limpede atunci, re­ cunoscu el. - Şi acum poţi? Eşti sigur de decizia pe care ai luat-o, Severance? N-aş putea suporta să te răzgândeşti. -Cidra, nu de mine eram eu nesigur. Nu voiam decât să ne acordăm timpul necesar ca tu să fii sigură de ce faci. -A m putea să ne certăm toată seara despre cine nu a avut încredere în cine, dar nu mai contează. Eşti aici şi o să plec cu tine. - Da. Severance începu să o mângâie, lăsându-şi mâi­ nile să coboare pe şoldurile ei şi zâmbi uşor. Sigur că da. Uneori noi, Lupii, bâjbâim puţin până reuşim să facem lucrurile bine, dar după aia nimic nu ne mai poate face să şovăim. N-o să te mai las să pleci de lângă mine, Cidra. Buzele ei se curbară, jucăuşe, iar în ochi i se reflectă iubirea pe care o simţea pentru el. -S ta i să auzi mai întâi condiţiile mele pentru că­ sătorie înainte de a te lansa în asemenea promisiuni nesăbuite. - Te ascult, articulă el încet. -A r trebui să te avertizez că, lăsându-mă singură săp­ tămânile astea, mi-ai dat timp suficient să pun la punct toate aceste condiţii. - Evident, o greşeală din partea mea. - Da. Ei bine, în primul rând, nu mă mai mulţumeş­ te statutul de membră a echipajului de pe Severance Pay. Solicit să intrăm într-un parteneriat de pe poziţii de egalitate.

380

Amanda Quick

-Aha! Cidra dădu hotărâtă din cap. -D a , chiar aşa... aha! Apoi insist să ne cununăm după toate regulile înaltului Ritual Armonian. Severance scoase un geamăt. - De ce? -Aduce noroc. Putem să trecem peste cele două ore de meditaţie telepatică din mijlocul ceremoniei, dacă vrei. -Având în vedere că mirii nu pot comunica telepatic şi s-ar plictisi de moarte, cred că ar fi o idee înţeleaptă, consimţi el. - Şi în ultimul rând - dar nu cel mai puţin impor­ tant - vreau să-mi promiţi că o să am ocazia să învăţ detaliile de subtilitate ale Cererii şi Ofertei fără să fiu nevoită să pun în joc toţi pieptenii de berii de foc sau toate perechile de conduri din fibre de smarald pe care îi am. Şi nici să nu te gândeşti să-mi propui să pun în joc credite. Tot ce am e investit împreună cu capitalul tău. - Ştii bine că jocul nu e deloc distractiv dacă miza nu e interesantă. - Până ce nu o să ajung la un nivel la care să am măcar o jumătate de şansă să mai şi câştig din când în când, va trebui să ne mulţumim cu mize care n-o să mă aducă în sapă de lemn. Severance o trase mai aproape. -S u n t convins, îi spuse, cu buzele aproape atingându-i lobul urechii, că putem găsi ceva pe care să-l poţi pune în joc care să nu aibă nici o legătură cu creditele sau cu pieptenii din berii de foc. Nu-ţi face griji, găsesc eu ceva. -M ereu rezolvi problemele cu care ne confruntăm. Eşti un om tare inventiv! - Mmhm. Şi tare îndemânatic, nu uita! - Să înţeleg, îl întrebă Cidra, ridicându-şi faţa pentru a primi un sărut, că îmi accepţi termenii de căsătorie? Severance zâmbi larg, scăldat în lumina lunii, bărbat şi Lup până în măduva oaselor.

Dulce Armonie

381

- Condiţiile tale nici nu se compară cu ale mele. Stai numai să le auzi! Am de gând să ţi le prezint până în cele mai mici detalii. - Nu-i cazul, îl asigură ea. Oricare ar fi, le accept. -Aşa, pur şi simplu? - Bineînţeles. Am încredere în tine, Severance. Râsul lui domol se topi, lăsând să se vadă dragostea intensă din priviri. - Şi eu am încredere în tine, dulcea mea Cidra, până în capătul universului, spuse el şi pecetlui această decla­ raţie cu un sărut.