ACTIVITĂŢI MATEMATICE
Elaborat de: OANA ENACHE
– Educatoare grad didactic I, Grădiniţa „Elena Doamna”
Galaţi TUDORIŢA OPREA
– Educatoare grad didactic I, Grădiniţa „Mihai Eminescu” Galaţi
A mai colaborat: ILINCA COVRIG
- Educatoare grad didactic I, Grădiniţa „Albă-ca-Zăpada”
Galaţi
ARGUMENT
Noile unităţi de învăţare propuse de programa actuală pentru învăţământul preşcolar au în vedere simplificarea activităţilor în ceea ce priveşte bogăţia informaţiilor abordare în cadrul fiecărei activităţi, cât şi din perspectiva organizării acestora. Domeniul aparent rigid al matematicii nu trebuie transpus în această formă copiilor, ci prelucrat, astfel încât fiecare activitate matematică să devină o joacă „dea descoperirea” nu un stres care presupune calcule şi algoritmi bine stabiliţi, impuşi şi memoraţi mecanic. Materialul auxiliar de faţă doreşte să vină în sprijinul realizării acestor deziderate, fără a neglija însă specificul activităţilor matematice. Unităţile de conţinut trebuie abordate astfel încât: -
să le îmbogăţească copiilor reprezentările despre obiecte, fenomene, situaţii;
-
să le formeze receptivitatea faţă de probleme;
-
să le faciliteze însuşirea unor modalităţi de operare a gândirii, atât algoritmice, cât şi euristice;
-
să le dezvolte gândirea convergentă şi divergentă;
-
să le dezvolte imaginaţia reproductivă şi anticipativă;
-
să le dezvolte trebuinţa de cunoaştere şi să ajute la cristalizarea primelor elemente ce vizează interese ştiinţifice, matematice, dar şi creative;
-
să le dezvolte trebuinţa de independenţă, de autoexprimare, de autodepăşire;
-
să le cultive spontaneitatea şi independenţa;
-
să le formeze capacitatea de a-şi exprima propriile idei şi soluţii;
-
să le formeze receptivitatea pentru cooperare cu ceilalţi în orice situaţie.
Acţiunile educative întreprinse trebuie să satisfacă nevoia de cunoaştere a copilului, să vină în sprijinul formării personale, a dezvoltării unor capacităţi, priceperi şi deprinderi pe care să le poată utiliza singur, oricând are nevoie.
BIBLIOGRAFIE
Ezechil, Liliana Lăzărescu, Mihaela Neagu, Mihaela
- Laborator preşcolar, Editura V&Integral, Bucureşti, Păişi 2002 - Activităţi matematice în grădiniţă, Editura Polirom, Iaşi, 1997
Rafailă, Elena
- Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Editura Aramis, Bucureşti, 2002
***
- Îndrumător
pentru
educatoare, Editura Aramis,
Bucureşti, 1999 ***
– Programa
activităţilor
instructiv-educative
în grădiniţa de copii, Editura V&Integral, Bucureşti, 2005
DEZVOLTAREA OPERAŢIILOR INTELECTUALE PREMATEMATICE
I.
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ: 1. Să înţeleagă relaţiile spaţiale, să plaseze diferite obiecte într-un spaţiu dat ori să se plaseze corect el însuşi în raport cu un reper dat
CONŢINUT
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE
ESENŢIAL 1. RELAŢII SPAŢIALE
Recunoaşterea
Conţinuturilor
şi
de
Conţinuturilor
la
numirea locului ocupat grupa anterioară se adaugă grupa de un obiect (ex. cuburi în
activitatea
construire) sau un grup obiecte
Conţinuturilor
la
se grupa
de
anterioară
la se
adaugă:
două - plasarea unor obiecte - plasarea obiectelor sau
dintre sau
anterioară
relaţiei adaugă:
modificarea
de spaţiale
de
grupuri
pin sau
grupuri
în
poziţii grupurilor
în
diferite
de obiecte, verbalizând schimbarea locului faţă de spaţiale diferite faţă de poziţii spaţiale, în raport acţiunea efectuată. Plasarea
reper;
un reper;
obiectelor - plasarea obiectelor sau -
sau grupurilor într-un loc grupurilor indicat, acţiunea:
verbalizând indicat
într-un sau
orientarea
loc vizual
preferat, sarcina
verbalizând acţiunea:
cu 1-2 obiecte;
în
în
câmp - modificarea relaţiei după
raport
dată
(ex.
cu o
sarcină
dată
sau
în preferată;
cameră/în afara camerei; - alegerea unor repere în
-
pe/sub
-
pe/sub
pe scaun/sub masă)
-
jos/sus
-
jos/sus
-
modificarea
funcţie de care să plaseze
relaţiei obiecte sau grupuri de
-
în faţă/în spate Jocuri didactice
-
în faţă/în spate
spaţiale
-
deasupra/dedesubt
obiecte sau grupuri prin - înainte/înapoi
-
aproape/departe
schimbarea locului faţă - în/lângă/după
“Unde este păpuşa?”
de
“Unde este grupa de …?” “Veveriţa” “Să
facem
Jocuri didactice „Unde stă iepuraşul?”
ordine
la „Unde sare vrăbiuţa?”
jucării”
„Să facem ordine în dulap” „În camera păpuşii”
NOTĂ: Poziţiile spaţiale se abordează în perechi. manipulare
poveste.
reper,
două obiecte:
verbalizând - aici/acolo
transformarea realizată:
departe
- între
- combinarea reperelor.
- peste - mai aproape/mai
NOTĂ: Poziţiile spaţiale se
Jocuri didactice „Unde se află?”
- la stânga/la „Unde s-au ascuns dreapta
într-o Se integrează acţiunea de manipulare intr-o poveste.
- cel mai aproape/cel mai
- înăuntru/în afară
departe
Se integrează acţiunea abordează în perechi. de
dintre
jucăriile?” „Găseşte locul potrivit”
Jocuri didactice „Fluturaşul” „Unde sare mingea?” „Unde vrei să aşezi?” „Spune ce grupă de obiecte ai la dreapta/ la stânga” „Casa piticilor” Exerciţii cu material individual
„Unde se potriveşte?” Exerciţii cu material individual „Atenţie să nu greşeşti!”
„Unde
mergem?”
(stânga/dreapta) NOTĂ:
Se
trece
la
executarea de comenzi
OBIECTIV DE REFERINŢĂ: 2. Să perceapă desfăşurarea unor evenimente temporale în raport cu propriile sale activităţi
CONŢINUT ESENŢIAL 1.
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE Identificarea
EVENIMENTE momente TEMPORALE
unor
ale
Identificarea unor Utilizarea
zilei: momente
ale
zilei: cronologice
dimineaţă, prânz, seară, dimineaţa-prânz-seara; zi- contexte zi, noapte. Utilizarea
noapte;
in
ieri,
de
Reluarea reperelor diseară.
propuse
de reperelor
Compararea întâi
„Iedul cu trei capre” „Martinel la grădiniţă”
Jocuri didactice „Ridichea uriaşă”
activităţi
unor
împart
Plasarea Jocuri didactice
fişele
şi
acuarelele, apoi pictăm. activităţilor
caracteristice în momente
„Copiii îngrijesc grădina” date:
Jocuri didactice
cronologice
dimineaţă, stabilite de copii: ex. mai
mica îmbogăţite: acum, mai târziu.
unor
diferite posibilităţi de utilizare a
(o acţiune), după ce ..., cronologice de la grupa duratelor unor activităţi. mai întâi…
Identificarea
anotimpuri ale educatoare: azi, mâine, conform
reperelor anului.
cronologice: înainte de …
reperelor
trecute trecută
(ieri,
„Când se întâmplă?”
săptămâna
„Când faci...?”
prezente (azi, săptămâna
…),
„Când se întâmplă?”
„În excursie”
aceasta
…),
viitoare
„Când faci?”
(mâine, anul viitor …), sau raportate la momente din zi, săptămână, lună, an, anotimpuri. Utilizarea cronologice
reperelor zi/noapte,
dimineaţa / seara / prânz, zilele
săptămânii,
anului,
lunile
anotimpuri
localizarea
unor
în
acţiuni
realizate, considerate şi simultan. Ordonarea unor evenimente. Jocuri didactice „Degeţica” „În vacanţă” „Când şcoală?”
voi
merge
la
OBIECTIV DE REFERINŢĂ: 3. Să realizeze clasificări de obiecte şi fiinţe (după unul sau mai multe criterii asociate) CONŢINUT
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE
ESENŢIAL Grupuri de obiecte; Proprietăţi
Sesizarea însuşirilor
Formarea grupurilor de Formarea
simple de
obiecte după
- culoare: R, G, A;
- culoare: mai multe decât însuşiri comune:
obiectelor dintr-un grup
- mărime: mari/mici
jucării etc.;
unul
aceste mic,
criterii.
mari/mici); -
şi
culoare
argumentarea (obiecte
„Facem
–
mărime funcţie de care se pot
R/G/A,/VE
etc., grupa
anumite
obiecte
date:
Sesizarea însuşirii - clasa de apartenenţă
Clasificarea obiectelor comune a unor obiecte şi (fiinţe/lucruri,
ordine”
prin numirea unei singure gruparea în funcţie de animale/păsări,
(culoare) „Alege
grupul din care fac parte.
Stabilirea însuşirii comune a unor obiecte în
apartenenţei obiectelor la mari/mijlocii/mici). Jocuri didactice
simultan
ex. fluturi galbeni mari).
- formă – mărime (maşini
după - mărime: mare/mijlociu/
dintre
de
- formă – culoare (nasturi (formă, culoare, mărime:
- formă: legume, haine, roşii/galbeni/albaştri);
obiectelor,
grupurilor
considerate
flori etc.; ale
de Formarea
obiecte pe baza a două obiecte după trei însuşiri
caracteristic - formă: animale, fructe, la grupa mică; e ale
grupurilor
şi
grupează” proprietăţi comune.
(formă)
-
„Garajul mic – garajul
Jocuri didactice „Să
mare”
aceasta:
aşezăm
Exerciţii cu material
(culoare)
individual
„Dulapul
aspect
legume/fructe) exterior:
proprietăţi
acelaşi simbol (o steluţă, (mari/mici,
împreună” o cifră etc.) Jocuri didactice
cu
au -
jucării” „Caută şi potriveşte”
fructe
sâmburi/cu animale
comune
cu
coarne etc.
cu
seminţe, gheare/cu
„Aşază-mă la jucării de (formă) culoarea mea” „Alege
şi
„Încărcăm trenul” asemănărilor” „Aşează-mă la locul meu”
„Jocul grupează (mărime)
jucării mari şi mici”
„Spune
„ Să facem ordine” ce
nu
se
proprietăţi
individual
aparţin
grupei potriveşte”
formate).
dintre
grupuri.
unde
se
Jocuri didactice „Dulapul păpuşii” „Ce se potriveşte?”
Exerciţii cu material obiecte
„Săculeţul fermecat” „Spune ce ai găsit”
individual aceeaşi
deosebirilor
şi
comune; „Alege şi grupează”
sesizarea obiectelor care „Aşază
„Grupează
Explicarea asemănărilor
Exerciţii cu material
potriveşte” (numirea unei
nu
- simboluri.
de
culoare/sau
„Mingile la coş” Exerciţii cu material
formă/ sau mărime”
individual „Ce
se
poate
aşeza
împreună?” „Aşază ca mine şi spune de ce le-am aşezat aşa?” „Mai multe la un loc” „În căsuţă sau afară?”
OBIECTIV DE REFERINŢĂ: 4. Să realizeze serieri de obiecte pe baza unor criterii date ori găsite de el însuşi
CONŢINUT ESENŢIAL Ordonarea obiectelor
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE Ordonarea ---------------
Ordonarea crescătoare
obiectelor Realizarea de serieri pe
dintr-o grupă după diferite baza unor criterii date:
şi
descrescătoare
a
criterii:
- mărime
elementelor
- mărime;
- grosime
formate după un criteriu
- grosime.
- lungime.
stabilit de către copii:
unei
grupe
Numirea obiectelor de - mărime Joc didactic „Alegeţi şi ordonaţi” Exerciţii cu material individual
la
stânga
sau
de
dreapta
unuia
motivarea
poziţiei
la - grosime şi - lungime pe - înălţime
care o ocupă în şirul - lăţime, sau după alte
„Aşază mingile de la cea format
proprietăţi
caracteristice
mai mică la cea mai mare - este mai mic decât … şi exterioare: SAU invers”
mai mare decât …
- sunetul pe care îl emit
„Ordonează morcovii de la - este mai gros decât … (de la cel mai tare la cel cel mai gros la cel mai şi mai subţire decât …
mai slab)
subţire SAU invers”
- miros (de la cel mai Joc didactic
NOTĂ: La ordonarea în şir „Cine aşază mai bine?” se folosesc 4-5 obiecte.
Exerciţii cu material individual
pătrunzător
la
cel
mai
slab) - nuanţă (de la cea mai închisă
„Ordonează baloanele de deschisă)
la
cea
mai
la cel mai mic la cel mai mare şi invers”
gust
(de
la
cel
mai
puternic la cel insipid)
„Aşază beţişoarele de la - asperitate (de la cel mai cel mai gros la cel mai abraziv la cel mai fin) etc. subţire şi invers” „Ordonează fularele de la
Jocuri didactice
cel mai lung la cel mai „ Spune cum am ordonat” scurt şi invers”
(mărime)
NOTĂ: La ordonarea în şir „Ordonează cum spun eu” se folosesc maxim 5-6 (grosime) obiecte.
„Recunoaşte
greşeala”
(înălţime) „Dacă primul obiect este cel
mai
lung,
ordonăm
cum
obiectele?”
(descrescător) Exerciţii cu material individual „Ordonează copacii de la cel mai înalt la cel mai scund şi invers” „ Aşază şoselele de la cea mai îngustă la cea mai lată
şi invers” NOTĂ:
se
materiale
pot
utiliza diverse:
mărgele, boabe, bucăţi de hârtie, crenguţe etc.
În
ordonare se folosesc 7-8 obiecte. OBIECTIV DE REFERINŢĂ: 5. Să stabilească relaţii între obiecte şi grupuri de obiecte, după diferite criterii, realizând comparaţii CONŢINUT
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE
ESENŢIAL Relaţii de incluziune şi de
Identificarea a două obiecte
care
au
Realizarea apartenenţei de
asemănare comună şi formarea de stabilit
un
(culoare,
perechi. Compararea a mărime, grosime). obiecte
Stabilirea criteriului în
o unui obiect la o grupă în între obiectele a două funcţie
proprietate caracteristică funcţie
două
Formarea de perechi
din
realizează
criteriu grupe constituite. formă, obiectelor
din
animal/haină identificarea
apartenenţa
Compararea a două (sau din dreapta) unuia poate face parte dintr-un
după care au fost formate etc.)
se
stânga format (de ce un obiect
(mare/mic, din perspectiva criteriului compararea celor două.
roşu/galben,
care
Identificarea unui obiect la un grup
perspectiva unui criteriu obiecte din grupe diferite numit de educatoare şi grup dat
de
şi grupele
însuşirii roşu
(ex.
diferit
un de
ex.
obiect mărime, unul culoare:
pereche indiferent
–
identificarea
criteriului).
după
Selectarea perechilor de
de obiecte date, compararea lor
şi
identificarea
fiecăruia.
galben,
un
obiect
mic MINGE R – MINGE G.
criteriului/criteriilor
în
diferit de unul mijlociu, de „Ce se află în dreapta funcţie de care se pot Jocuri didactice
unul mare).
„Caută jucăria de aceeaşi culoare cu a mea” „Caută-mi „Jucăriile jucăriile (mărime)
galbenă. Jocuri didactice
perechea” „Unde se potriveşte?”
(formă)
„Caută-mi căsuţa” uriaşului
şi
piticului”
mingii roşii?” – mingea separa
Exerciţii cu material
„Care
dintre
ele
„Aşază la loc”
de
este - ex. mai multe obiecte: urs mare, urs mijlociu, urs
dintre
ele
este mic
mică?”
măr mare, măr mijlociu, măr mic
individual „Caută perechea”
grupe
obiecte.
mare?” „Care
în
Jocuri didactice
balon mare, balon mijlociu,
„Caută obiectele (mici) şi balon mic spune unde se află”
-
„Caută perechea”
mărime: grup de obiecte
Exerciţii cu material individual „Aşază
în
stânga/
se
mari,
pot grup
grupa de
după obiecte
mijlocii, grup de obiecte în mici
dreapta şi compară” „Grupează şi compară”
Jocuri didactice „Cum putem grupa?” „Ce
se
poate
aşeza
împreună?” Exerciţii cu material individual
„Grupează
în
câte
mai
multe feluri” OBIECTIV DE REFERINŢĂ: 6. Să construiască diferite structuri după un model dat CONŢINUT ESENŢIAL Structuri
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE Construirea de structuri
Construirea de forme
Construirea
de
din obiecte aparţinând a geometrice (cerc, pătrat), structuri: două
mai complexe după un
categorii sau de structuri, utilizând - pe baza unor simboluri model memorat, utilizând
corespunzătoare singur
Construirea de structuri
criteriu,
unui diferite materiale (jetoane, date, după model: (ex. obiecte grupate pe diferite după mărgele, boabe, jucării), decupaje
cu
flori
şi criterii:
modelul dat:
având modelul în faţă.
- culoare: R G R G R G R
- ex structură din mărgele- flori, unul cu frunză etc.)
culoare,
frunze: două cuburi cu mărime,
formă,
clasa
de
apartenenţă, simboluri.
- mărime: mare – mic, boabe
- litere sau cifre
- ex. două cuburi roşii,
mare – mic
121212
dedesubt un cub albastru,
344344344
două
Jocuri didactice Jocuri didactice
„Volanul”
(construirea A C C A C C A C C
„Trenul culorilor”
formei rotunde)
„Trenul cu vagoane”
„Biscuitele”
roşii,
dedesubt un cub galben
TATATATA Exerciţii cu material
(construirea
formei pătrate) Exerciţii cu material individual „Drumul
cuburi
Exerciţii cu material
individual
individual
„Trenul colorat” (utilizarea
„Covorul
puişorilor” (frunze – flori)
toamnei” culorilor) „Provizii
pentru
iarnă”
(presărare de boabe de „Scrisoare pentru Piticel”
„material natural: ghinde-
două
castane)
categorii
prin (litere, cifre)
alternare) „Şiragul de mărgele” – alternare după formă
II. DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE A ÎNŢELEGE ŞI UTILIZA NUMERELE ŞI CIFRELE
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ: 1. Să numere de la 1 la 3, recunoscând grupele cu 1-3 obiecte şi cifrele corespunzătoare 2. Să numere de la 1 la 5, recunoscând grupele de obiecte şi cifrele corespunzătoare 3. Să numere de la 1 la 10, recunoscând grupele de obiecte CONŢINUT ESENŢIAL Formarea
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE Formarea grupelor cu
conceptulu 1, 2, 3 obiecte. i de număr şi a
Formarea grupelor cu 1, 2, 3, 4, 5 obiecte.
Recunoaşterea, Recunoaşterea, denumirea denumirea şi asocierea şi
asocierea
Formarea grupelor cu 1 -10 obiecte.
Trasarea independentă a
cifrelor
în
spaţiu
Recunoaşterea, nelimitat.
cardinalului denumirea
şi asocierea
Realizarea
numeraţiei
grupei grupei corespunzătoare ca cardinalului
cardinalului corespunzătoare
ca număr
număr de obiecte.
de
şi corespunzătoare
obiecte
număr
invers.
Numărarea conştientă
cardinalului şi constituirea
Realizarea
acestuia de
prin
şi
diferenţelor
cantitative între
obiectele
de 1 obiect între cele grupe
şi
cifrelor
şi grupe
1:1 corespondenţei
de
sesizarea grupe
şi
rog
îmi
Jocuri didactice
dai” sunt”
„Numără câţi sunt” Exerciţii cu material individual
„Te rog să îmi dai” „Aşază-mă în căsuţa mea” „Arată câte indică cifra”
„Formează o grupă la fel „Câte jucării ai găsit?” cu a mea”
între
cele
Jocuri didactice
cantitative „Ghicitoarea”
două grupe.
Exerciţii cu material individual „Asociază!”
„Număra câte obiecte să
obiecte
sesizarea „La supermarket”
„Alege o jucărie” căsuţă?”
sesizarea
două între obiectele a două „Ferma de păsări”
grupe.
„Câte jucării locuiesc în
două
1:1 „Unde este locul meu?”
1 obiect între cele două de 1 obiect între cele
„Te
şi
a
spaţiu două grupe.
în
Realizarea
diferenţelor cantitative de diferenţelor
Jocuri didactice
obiectele
1:1
nelimitat.
de a
de
diferenţelor cantitative de
Realizarea
sesizarea corespondenţei
două grupe.
obiecte
Trasarea independentă 1-2
trasarea a
1:1 peste linia punctată.
între obiectele a două grupe
de
ca între
Recunoaşterea invers.
prin încercuire. corespondenţei
grupei corespondenţei
Exerciţiu cu material
Jocuri didactice „Numără şi potriveşte!” „Joacă-te cu noi!” „Apreciază corect!” Exerciţii cu material individual „Numărul şi cifra …” „Formează o grupă la fel
individual
cu a mea!”
“Formează o grupă cu 1-5 obiecte” OBIECTIV DE REFERINŢĂ: 4. Să plaseze în mod adecvat un număr sau o cifră, între 1 şi 10, în interiorul şirului crescător sau descrescător de numere (cifre) CONŢINUT ESENŢIAL Formarea şirului
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE Ordonarea grupelor ------------
----------------
după
Ordonarea grupelor
numărul după
numărul
crescător şi
crescător/descrescător de crescător/descrescător
descrescăt
obiecte
or
şi
asocierea obiecte
cardinalului.
şi
de
asocierea
cardinalului.
Numărarea conştientă crescător şi descrescător.
Numărarea conştientă crescător şi descrescător. Numărarea conştientă
Identificarea vecinilor.
crescător, pornind de la un Jocuri didactice
număr dat.
„Să facem ordine” „Găseşte
grupa
Plasarea corectă a unui care număr sau cifre între 1 şi
lipseşte!”
10
în
interiorul
şirului
„Caută vecinii”
des/crescător format. Identificarea unui număr
sau grup lipsă dintr-un şir format. Identificarea vecinilor. Jocuri didactice „Unde este locul meu?” „Caută vecinii” „Găseşte un număr mai mare, mai mic sau egal cu al meu” Exerciţii cu material individual „Ordonează grupele” „Ce grupă lipseşte?
OBIECTIV DE REFERINŢĂ: 5. Să identifice poziţia unui obiect într-un şir, utilizând numeralul ordinal CONŢINUT ESENŢIAL Aspectul ordinal al numerelor
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE Sesizarea aspectului --------------
---------------
ordinal al numerelor.
Sesizarea aspectului ordinal
al
numerelor,
Numirea primului şi denumind locul ocupat de ultimului obiect dintr-un obiecte în mijlocul şirului
şir format.
(al doilea, al treilea …).
Jocuri didactice „Al
câtelea
Jocuri didactice
ursuleţ „Al
câtelea
fluturaş
lipseşte?”
zburat?”
„În casa piticilor”
„Găseşte-mi locul”
a
Exerciţii cu material individual „Servim
masa
în
casa
piticilor”
OBIECTIV DE REFERINŢĂ: 5. Să efectueze operaţii de adunare şi scădere cu 1-2 unităţi, în limitele 1-10 CONŢINUT ESENŢIAL Formarea deprinderilo
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE Sesizarea diferenţei --------------
----------------
Sesizarea diferenţei
cantitative de 1 obiect cantitative de 2 obiecte
r de calcul
între grupuri
matematic
perechi
aşezate în între grupuri sau
echivalenţei
aşezate în
a perechi sau a echivalenţei
numerice numerice
(mai
multe
(mai multe decât …, mai decât …, mai puţine decât puţine atâtea);
decât
…,
tot …,
tot
atâtea);
verbalizarea verbalizarea
celor
celor observate (de ce?). Transformarea
observate (de ce?). Transformarea grupurilor
grupurilor de obiecte sub de aspect
numeric
obiecte
prin numeric
adăugarea
sau sau
prin
sub
aspect
adăugarea
eliminarea
a
două
eliminarea unui element elemente şi verbalizarea şi
verbalizarea
acţiunii acţiunii efectuate. Efectuarea operaţiilor
efectuate.
Iniţierea în operaţii simple simple
de
adunare
intuitive
şi adunare
şi
de
scădere
cu
scădere în limitele 1 – 10 două unităţi în limitele 1cu 1 element.
10.
Utilizarea simbolurilor matematice +, -, =.
Utilizarea simbolurilor matematice
+,
-,
=.
Trasarea
simbolurilor
matematice în spaţiu liber
Jocuri didactice „În ogradă”
şi limitat.
„De ziua Andreei” Exerciţii cu material
„Se întorc păsările”
individual „Împarte
jucăriile
Jocuri didactice
pe „Hrănim animalele”
rafturi” „Să culegem fructele din
Exerciţii cu material individual
copaci”
„Să aşezăm împreună” „Să oferim prietenilor” „Fă să fie tot atâtea / mai multe / mai puţine decât ...”
III. DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE RECUNOAŞTERE, DENUMIRE, CONSTRUIRE ŞI UTILIZARE A FORMELOR GEOMETRICE
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ: 1. Să recunoască, să denumească, să construiască şi să utilizeze forma geometrică cerc 2. Să recunoască, să denumească, să construiască şi să utilizeze forma geometrică pătrat 3. Să recunoască, să denumească, să construiască şi să utilizeze forma geometrică triunghi
CONŢINUT ESENŢIAL 1. Forme
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA Formarea reprezentărilor
geometrice corecte
despre
Formarea
unele reprezentărilor
Consolidarea corecte reprezentărilor
PREGĂTITOARE Consolidarea despre reprezentărilor
despre
forme
geometrice
plane despre forme geometrice formele
(cercul şi pătratul).
geometrice forme
plane (cerc – pătrat – învăţate anterior.
Realizarea
de triunghi) şi formarea de
geometrice
şi
formarea individuală de
Formarea independentă grupe de obiecte după
construcţii după modelul grupe de obiecte după de grupe de obiecte după formă. formă
dat.
(jucării
figurilor jucării
Identificarea
pătrate,
rotunde, formă. jucării
geometrice respective în triunghiulare). mediul ambiant.
Realizarea conturului geometrice
Realizarea de obiecte puncte sau model dat.
după
formă
criteriul geometrice
(obiecte
după sau forme geometrice prin comparare.
Realizarea
obiecte
pătrate). din cercuri).
după
Verbalizarea
corectă:
diverse,
logică: „ nu este cerc”
„Alege jucăriile rotunde / pătrate” „Spune cum este”
„Spune ce ai găsit?”
„Caută prietenii”
„Ghiceşte cum este”
„Sa
facem
„Aranjăm pătratele”
un
şarpe”
Jocuri didactice „Aşează-mă la locul meu” „Ce
construieşti…”
o
comandă verbală.
putem
de
imagini/obiecte complexe
sau
a
altor
forme prin combinarea construi creativă
a
formelor
geometrice învăţate.
din…?” Exerciţii cu material
„Ce nu se potriveşte?”
cercurile/ „Te rog să îmi dai/să-mi
după
Realizarea
„Ce ştii despre?” Jocuri didactice
formelor
model geometrice
afara
mulţimii, folosind negaţia Jocuri didactice
materiale conturului
Caracterizarea memorat sau inventat. din
Diferenţierea prin
de
formelor
mediul
Realizarea de obiecte contururilor
rotunde, modelul dat (ex. floare utilizarea
„este...”.
în
formelor geometrice după ambiant.
Formarea de grupe de prin combinarea formelor obiecte
Identificarea formelor
individual „Câte
…(cercuri/pătrate)
ne trebuie/vezi?”-
Jocuri didactice „Obiecte şi culori” „Ce este la fel?”
„Aşează-mă mea”
la
căsuţa „Ce ştii despre mine?”
„Jucăriile mele”
„Grădina cu flori”
NOTĂ: Facultativ, diferenţa
Exerciţii cu material
între oval-cerc şi pătratNOTĂ:
Se
introduce
poate dreptunghi.
individual „Roboţeii”
şi
caracterizarea
prin
negaţie.
NOTĂ:
Facultativ,
diferenţa între pătrat si romb
IV. DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE A UTILIZA CORECT UNITĂŢILE DE MĂSURĂ, ÎNTREBUINŢÂND UN VOCABULAR ADECVAT.
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ: 1. Să măsoare lungimi, înălţimi şi lăţimi, utilizând unităţi de măsură nestandardizate şi unităţi etalon 2. Să măsoare greutatea obiectelor, utilizând unităţi de măsură nestandardizate şi etalon 3. Să măsoare timpul prin intermediul ordonării evenimentelor, precum şi cu ajutorul instrumentelor adecvate 4. Să înţeleagă măsurarea valorii unui obiect cu ajutorul banilor
CONŢINUT ESENŢIAL 1. Unităţi de
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE
măsură - lungimi, lăţimi
Măsurarea
-----------------
şi înălţimi
cu
distanţei
Măsurarea
cu
etaloane etaloane
nestandardizate (pasul). Jocuri didactice
nestandardizate
Măsurarea cu etaloane nestandardizate, alese de
(pas, către
a
lungimii,
palma, creion, carioca, lăţimii, înălţimii obiectelor,
„Martinel caută miere” cuburi, benzi de hârtie, dar „Iepuraşul la morcovi”
copii şi
cu
etaloane
etc.) a lungimii unor standardizate. obiecte. Jocuri didactice „În camera mea” „Merg la grădiniţă”
Jocuri didactice „Casa uriaşului şi casa piticului” „Copacii
din
grădina
bunicului” Exerciţii cu material individual „Clasa mea” - greutatea, masa
----------------
----------------
----------------
Măsurarea cu etaloane nestandardizate
sau
standardizate a greutăţii obiectelor. Înţelegerea conservării
masei. Jocuri didactice „La aprozar” „Mai mult sau mai puţin?” - timpul
---------------
Aprecierea ordinii unor Aprecierea ordinii unor evenimente date (2-3). Jocuri didactice „Ce fac mai întâi?” (aprecierea
ordinii
evenimente (4-5) şi a evenimentelor duratei lor, ora fixă. Jocuri didactice
durează?” „Când
„Cât
Aprecierea
se
utilizarea
prin ceasului
calendarului, momentelor
întâmplă” zilei.
duratei „Când faci?”
Jocuri didactice
acţiunii).
„Ce
s-a
întâmplat
mai
întâi?” „O zi la grădiniţă?” - valoarea
------------------
-----------------
-----------------
Măsurarea
obiectelor -
obiectelor
banii
banilor.
valorii cu
ajutorul
Jocuri didactice „La magazin” „La bancă” NOTĂ: NOTĂ:
Situaţii NOTĂ:
Etaloane cântarului,
Utilizarea a
metrului
problematice simple, ca nestandardizate
centimetrului, balanţei şi a
o poveste.
banilor.
V. DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE REZOLVARE DE PROBLEME PRIN ACHIZIŢIA DE STRATEGII ADECVATE
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ: 1. Să compună probleme simple, implicând adunarea/scăderea în limitele 1-10 2. Să utilizeze diferite strategii pentru a rezolva o problemă dată CONŢINUT ESENŢIAL 1. Noţiunea de „problemă”. Formarea raţionamentului
DETALIERE DE CONŢINUTURI – TEME, MIJLOACE DE REALIZARE (SUGESTII) GRUPA MICĂ GRUPA MIJLOCIE GRUPA MARE GRUPA PREGĂTITOARE Iniţiere în operaţii
------------
---------------
Rezolvarea de probleme
simple de adunare şi simple
de
scădere în rezolvarea exerciţii problemelor,
calcul
de
după
manipulare
date, imagini, desene, joc
ipotetico-
sprijinindu-se pe baza de rol in limitele de 1-10,
deductiv prin
datelor exprimate de o utilizând în scris simbolurile
rezolvarea problemelor după imagini. Compunerea de
imagine
(probleme aritmetice.
ilustrate în limitele 110)
şi
Compunerea
utilizarea probleme
simbolurilor aritmetice.
simple
de prin
adăugarea/excluderea a 1-
probleme.
2 obiecte. Jocuri didactice „Capra cu trei iezi”
Jocuri didactice
„Trenul“
„Răţuştele pe lac”
„Şerveţele colorate
„Copacul”
pentru masă”
„Albă ca Zăpada şi cei 7
„Grădina cu flori”
pitici” „În
NOTĂ:
Se
grădina
de
legume”
lucrează metoda grafică perceptivă
numai cu un element. NOTĂ: Se lucrează şi cu Nu se reprezintă grafic două elemente. Se poate conţinutul problemei.
reprezenta
grafic
conţinutul
problemei.
Compunerea probleme baza
se
de face
manipulării
obiecte, imagini, nu oral.
pe de