A:
VALORI MORFOLOGICE
1.ARTICOL POSESIV-GENITIVAL: Ex: Această carte este a Ioanei. 2. ARTICOL DEMONSTRATIV ( ADJECTIVAL): Fata a mai mică ( a=cea) 3. VERB AUXILIAR: Ex: A ştiut. (a= vb. a avea); A veni el. (a= a vrea = va) 4.PREPOZIŢIE: a) de acuzativ: Miroase a crini. b)de genitiv: Tată a doi copii. Sinteza a ceea ce s-a spus…( Când a însoţeşte un numeral, un pronume invariabil,cum sunt: ce, ceea ce, tot, nimic,pentru a crea cazul genitiv, nu avem altă posibilitate decât cu prepoziţia a ,nu cu articolul genitival.). c) de infinitiv: infinitiv: a avea, a spune etc. 5. INTERJECŢIE: A, te văd!
I: 1. VERB VERB PRED PREDIC ICAT ATIV IV ( A FI): FI): Nu- i acasă. ( i = se află); 2. VERB VERB COPUL COPULAT ATIV IV ( A FI): FI): Nu – i frumos. 3. VERB VERB AUXIL AUXILIA IAR R ( A FI FI –în –în diateza pasivă): Nu – i ajutat de nimeni. 4. VERB VERB AUXIL AUXILIA IAR R ( A VREA VREA – în în viitor popular): De – i vedea locul... ( i = vei) 5. INTER NTERJE JECŢ CŢIE IE : Iii, ce văd? 6. PRONU PRONUME ME PERSO PERSONA NAL L ( form formăă neaccentuată de dativ şi acuzativ): I – am văzut. ( i = pe ei / acuzativ) ; I – am spus. ( i = lui, ei / dativ);
Ai: 1.ARTICOL POSESIV ( GENITIVAL): a) însoţeşte forme genitivale ( substantive, pronume, numerale): Doi colegi ai fratelui ... b) intră în în alcătuirea pronumelui posesiv : ai mei, tăi, săi, noştri, voştri; 2. VERB PREDICATIV ( A AVEA): Ai un creion?
3. VERB AUXILIAR ( A AVEA – în perfectul compus sau viitor popular): Ai scris? Ai să vezi rezultatul. 4. SUBSTANTIV: ( REGIONALISM: AI = USTUROI);
LUI: 1. ARTI ARTICO COL L HOTĂ HOTĂRÂ RÂT T ENCL ENCLIT ITIC IC ŞI PROCLITIC: I-am spus colegului. (enclitic) Lui Mihai nu-i spun. ( proclitic) 2. PRON PRONUM UME E PER PERSO SONA NAL L: Lui nu-i spun.
UN: 1. ARTICOL ARTICOL NEHOTĂ NEHOTĂRÂT RÂT(pro (procli clitic tic): ): Un băiat a lipsit. 2. NUMERAL CARDINAL ( când este însoţit de adverbele doar, numai ; de adjectivul singur sau când apare în opoziţie cu mai multe numerale: Am luat doar (numai) un caiet. Am luat un singur caiet. Am luat un caiet, două plicuri şi cinci timbre. 3. ADJE ADJECT CTIV IV PRON PRONOM OMIN INAL AL NEHOTĂRÂT ( când i se opune altul ): Un copil desenează, altul se joacă. O: 1, 2, 3 – idem un ( doar în exemple în care să însoţească substantive feminine de singular): O fată a lipsit. Am luat doar (numai) o carte... etc. 4. PRONUME PERSONAL (formă neaccentuată de acuativ): O cunosc. ( o = pe ea) 5. PRONUME PERSONAL CU VALOARE NEUTRĂ ( intră în locuţiuni , expresii verbale şi nu are funcţie sintactică): Când l-a văzut, a luat-o la fugă. 6. VERB AUXILIAR ( A VREA – în viitor popular): O veni el. ( o = va); 7. INTERJECŢIE: O, frate!
1
CEL,CEA,CEI,CELE: 1. ARTICOL DEMONSTRATIV ( ADJECTIVAL) – ( când însoţesc un adjectiv sau un numeral): Cel mai mic puişor s-a strecurat repede. Cel de-al doilea a fugit. 2. PRONUME DEMONSTRATIV ( când sunt urmate de prepoziţii, de care sau de o formă genitivală): Cea din colţ m-a văzut. Cele /care mă cunosc/ nu mă ocolesc. Cel al Primăriei arată ora fixă. 3. ADJECTIV PRONOMINAL DEMONSTRATIV.( când însoţesc un substantiv): Pe cel deal,/ Pe cel colnic,/ Trece-o mândră / Şi-un voinic.
DE: 1. PREPOZIŢIE : ( însoţeşte substantive, pronume, numerale în acuzativ, dar şi verbe la infinitiv,supin sau adverbe): Rochie de seară; Mă tem de cei doi. Mă tem de ei. Casa de acolo... Dorinţa de a reuşi... Maşina de cusut; 2. CONJUNCŢIE SUBORDONATOARE ( echivalentă cu: dacă, fiindcă, să, chiar dacă, încât,când ): În toate aceste cazuri, va fi însoţită de un predicat. De vrei, reuşeşti. ( = dacă ); De n-ai învăţat, n-ai reuşit. ( = fiindcă) ; Du-te de ia o pâine. (= să, ca să); De mi-ai da luna, tot nu mă îndupleci. (= chiar dacă); Mă doare, de-mi vine să urlu. (=încât ); De-l văzu, îndată se duse la el. (= când); 3. PRONUME RELATIV ( echivalent cu care): Cei/ de- au venit/ sunt colegii mei. ( = care). 4. INTERJECŢIE: De, dacă nu asculţi!
TOT: 1. PRONUME NEHOTĂRÂT ( = totul sau când este urmat de ce, ceea ce ): A mâncat tot. ( = totul); Tot / ce ( ceea ce) faci / mă deranjează. 2. ADJECTIV PRONOMINAL NEHOTĂRÂT ( însoţeşte un substantiv): Tot textul este plin de greşeli.
3. ADVERB DE ÎNTĂRIRE: (= încă; sau este corelator pentru o subordonată concesivă): Tot mai sper... ( = încă ); Orice-ai face,/ tot nu mă convingi. 4. SUBSTANTIV: Acestea formează un tot unitar.
CARE : 1. PRONUME INTEROGATIV: Care este scopul tău? 2. PRONUME RELATIV: Nu ştiu / care este scopul tău. 3. ADJECTIV PRONOMINAL INTEROGATIV ( însoţeşte substantivul într-o propoziţie interogativă): Care problemă este mai dificilă? 4. ADJECTIV PRONOMINAL RELATIV ( folosit în frază, urmat de un substantiv pe care-l determină): Nu am aflat / care problemă este mai dificilă. 5. PRONUME NEHOTĂRÂT ( echivalent cu : fiecare; unii, alţii ): S-a aşezat care pe unde a găsit: care pe scaune, care pe bănci...( = fiecare; unii,alţii;)
CINE: 1. PRONUME INTEROGATIV ( în propoziţii interogative) ŞI RELATIV ( în frază): Cine a lipsit? ( interogativ); Nu ştiu / cine a lipsit. ( relativ); 2. PRONUME NEHOTĂRÂT ( echivalent cu oricine): Poate să zică cine ce-o vrea. ( = oricine);
CE IDEM CARE ( 1,2,3,4); 5. ADVERB DE ÎNTĂRIRE ( INTRĂ ÎN SUPERLATIVUL ABSOLUT AL ADJECTIVULUI ŞI ADVERBULUI echivalează cu cât de ): Ce frumos este cerul! ( = cât de); Ce bine-mi pare! ( = cât de) ŞI
2
1. CONJUNCŢIE COORDONATOARE COPULATIVĂ: Mihai şi Victor au plecat. Au venit / şi au văzut. 2. PRONUME REFLEXIV: ( = îşi) : Au venit să-şi ia lucrurile. ( = îşi) 3. ADVERB DE ÎNTĂRIRE ( = chiar, însuşi): Şi voi aţi fost acolo. ( = chiar; înşivă ); În acest caz, nu are funcţie sintactică. 4. ADVERB CORELATIV DE TIMP cu funcţie sintactică de complement circumstanţial de timp: Cum l-a văzut, s-a şi dus la el. ( şi = imediat, îndată, pe loc etc.) ;
MĂ, M- , ÎMI, -MI; TE, ÎŢI, -ŢI, NE, VĂ, V-: 1. PRONUME PERSONALE ( când nu au aceeaşi persoană cu subiectul, deci cu verbul): Mă cunoşti bine.(Tu mă cunoşti; mă = pe mine) M- au recunoscut ( Ei – subiectul; m = pe mine) Îmi propuneţi ( voi) un joc. ( îmi = mie); etc. 2. PRONUME REFLEXIV ( când au aceeaşi persoană cu subiectul şi verbul): Mă cunosc bine. Eu – subiect; mă- aceeaşi persoană întâi); M – am recunoscut. ( Eu –subiectul = persoana I; m = pe mine – persoana I) etc. 3. Mă - poate fi şi interjecţie folosită ca apelativ: Ce mai spui tu, mă ?
S: 1. PRONUME REFLEXIV DE ACUZATIV ( FORMĂ NEACCENTUATĂ de persoana a III-a singular şi plural = SE ): S – a uitat lung la mine. S –au uitat lung la mine. 2. CONJUNCŢIE SUBORDONATOARE = SĂ: Mă duc s – o aştept. ( s = să); 3. VERB PREDICATIV, COPULATIV ŞI AUXILIAR ( A FI) - în diateza pasivă: Nu – s acasă. ( s = sunt = se află) – verb predicativ „ a fi”; Nu – s cuminţi. ( = sunt) – verb copulativ; Nu – s ajutaţi de nimeni. ( s = sunt) – verb auxiliar în diateza pasivă.
1. CONJUNCŢIE COORDONATOARE ADVERSATIVĂ: Eu citesc, iar voi mă deranjaţi. 2. ADVERB DE TIMP = DIN NOU: „Iar te-ai cufundat în stele...” ( iar= din nou); DREPT: 1.ADJECTIV ( însoţeşte un substantiv): Drum drept ; 2. ADVERB DE MOD ( însoţeşte un verb): Spune drept ! 3. PREPOZIŢIE DE ACUZATIV ( = ca): L-a luat drept fratele lui.
DECÂT : 1. PREPOZIŢIE DE ACUZATIV: Este mai rău decât tine. 2. ADVERB DE MOD ( = DOAR): Nu-s decât ei acolo. Decât acestea au lipsit.
AŞA: 1. ADVERB DE MOD: Mi-a spus aşa. 2. ADJECTIV: Aşa fapte nu rămân nepedepsite.
ASEMENEA: 1. ADVERB DE MOD: Şi eu îţi doresc asemenea. 2. ADJECTIV: Asemenea lucruri nu plac. 3. PREPOZIŢIE DE DATIV: Şi vi procedaţi asemenea lor.
IAR :
3
