VALORI MORFOLOGICE SUBSTANTIV Def: Substantivul este partea de vorbire care denumeşte den umeşte obiecte în sens larg: fiinţe, lucruri,
fenomene ale naturii, însuşiri, acţiuni, stări sufleteşti. Tipuri / Feluri: A) a) proprii → denumesc obiecte unice b) comune → denumesc obiecte de acelaşi fel a)
- nume de persoane, fiinţe (ex: Ion, Georgescu, Grivei) - denumiri geografice (ex: Carpaţi, Sibiu, Marea Neagră)
denumirile instituţiilor/organizaţiilor (ex (ex: Universitatea „Lucian
-
Blaga”, Ministerul Apărării Naţionale) - denumirile operelor literare (ex: „Amintiri din copilărie”) B) a) simple: ex: inel, casă, radio, floare etc. b) compuse: ex: floarea-soarelui, bloc-turn, zgârie-nori, viţă-de-vie, câine-lup, ADJECTIV Adjectivul este partea de vorbire care denumeşte însuşiri ale obiectelor, ob iectelor, şi anume: dimensiunea (mare, mic), mic), forma (drept, (drept, strâmb), strâmb), culoarea (alb, (alb, negru), negru), greutatea (uşor, (uşor, greu) greu) etc. Tipuri / Feluri:
1. După înţeles, adjectivele se împart în: a) adjective c a l i f i c a t i v e sau propriu-zise şi b) adjective d e t e r m i n a t i v e .
Adjectivele calificative denumesc calităţi ale obiectelor: bun, frumos, înalt, verde, ciobănesc, tineresc etc. Adjectivele determinative sunt provenite din alte părţi de vorbire prin schimbarea valorii
gramaticale. Există următoarele feluri de adjective determinative: a) adjective pronominale. Spre deosebire de pronumele de la care provin, adjectivele pronominale nu înlocuiesc substantivul, ci îl determină. Se disting următoarele tipuri de adjective
pronominale: adjective posesive ( ţara mea), adjective de întărire (împăratul însuşi), adjective interogativ-relative (care copil, ce cărţi), adjective nehotărâte (orice elev, fiecare om), adjective negative (nicio clipă); b) adjective participiale: iarbă înverzită, oameni cunoscuţi, zi aşteptată; c) adjective provenite din adverbe: aşa oameni, asemenea întrebare; d) adjective provenite din gerunzii: ordine crescândă, rană sângerândă, case fumegânde. 2. Există şi o altă clasificare a adjectivelor din punctul de
vedere al conţinutului. Este vorba de
împărţirea adjectivelor în: a) adjective calificative (denumesc însuşiri care ţin de natura internă a obiectelor, cum ar fi cele
referitoare la culoare, dimensiune, formă, temperatură, gust, vârstă, starea fizică, starea emoţională etc.: alb, negru, mare, mic, strâmb, drept, c ald, rece , dulce, sărat, tânăr, bătrân, vesel, trist etc.); b) adjective relative (denumesc caracteristici ale obiectelor prin raportare la alte obiecte, acţiuni sau circumstanţe: copilăresc, bărbătesc, studenţesc, omenesc, muntos, zburător, plutitor, visător, aerian, marin, nocturn, săptămânal, primăvăratic etc.).
ADVERB 1. Adverbul este partea de vorbire care exprimă o caracteristică a unei acţiuni sau circumstanţa în care se desfăşoară o acţiune sau există o însuşire (bine, repede, aici, acum). Este o parte de
vorbire autosemantică, neflexibilă. 2. În propoziţie adverbul poate determina un verb arătând când, unde şi cum se desfăşoară o acţiune: Vine azi. Suntem acasă. Lucrează bine. Adverbul mai poate determina un adjectiv (aproape mort ) sau un alt adverb ( prea devreme). Adverbul răspunde la întrebările când? unde? cum?, funcţionând cel mai frecvent în calitate de complement circumstanţial.
Clasificarea adverbelor după înţeles
După modul de exprimare a caracteristicii sau circumstanţei, adverbele sunt de două feluri: a) adverbe nepronominale şi b) adverbe pronominale. 1. Adverbele nepronominale sau propriu-zise denumesc direct caracteristici sau circumstanţe ale
acţiunilor. După înţelesul lor, acestea se pot împărţi în următoarele categorii: a) adverbe de mod, b) adverbe de loc, c) adverbe de timp.
Adverbele de mod exprimă modul sau felul în care se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de mod răspund la întrebarea cum? Ele reprezintă cea mai numeroasă clasă şi au foarte multe nuanţe de sens. Din punct de vedere semantic, ele se împart în următoarele categorii: a) de mod propriu-zise
abia, aşa, bine, rău, mereu, încet, repede, uşor, greu, amar, bărbăteşte, frăţeşte, omeneşte, prieteneşte aproape, aproximativ, atât, cam, circa, întrucâtva, îndeajuns, suficient, destul, puţin, mult poate, probabil, pesemne, oare, cică, parcă, posibil da, desigur, evident, fireşte, negreşit, bineînţeles, sigur nu, nici, nicidecum decât, deja, doar chiar, numai, tocmai, deodată, anume mai, încă, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, tot, iarăşi adesea, , deseori, câteodată
b) de cantitate c) de probabilitate şi posibilitate
d) de afirmaţie e) de negaţie f) de restricţie g) de precizare / subliniere
h) de durată / iterative
Adverbele de loc arată locul unde se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de loc răspund la întrebarea unde? Cele mai frecvente adverbe de loc sunt următoarele: adverbe de loc:
acasă, afară, aproape, departe, jos, sus, înainte, înapoi, aiurea
Adverbele de timp exprimă timpul în care se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de timp răspund la întrebarea când? Cele mai frecvente adverbe de timp sunt următoarele: adverbe de timp
astăzi, mâine, poimâine, ieri, îndată, degrabă, deunăzi, odinioară , târziu
2. Adverbele pronominale exprimă indirect, prin raportare la context, caracteristica sau
circumstanţa în care se desfăşoară o acţiune. În propoziţie ele substituie adverbele nepronominale. După semnificaţia lor, se împart în următoarele subclase: a) demonstrative b) interogative c) relative
d) nehotărâte e) negative
acolo, acum, aici, aşa, atunci, încoace, încolo cum? unde? încotro? cât? când? dincotro? cum, unde, încotro, când, cât oricum, orişicum, cumva, altcumva, oarecum, oriunde, orişiunde, undeva nicidecum, nicăieri, niciodată, nicicând
Clasificarea adverbelor după formă 1. Din punctul de vedere al
structurii lor, adverbele se împart în următoarele două subclase: a) adverbe simple şi b) adverbe compuse.
2. Din categoria adverbelor simple (marea majoritate) fac parte adverbele primare, adv erbele moştenite şi adverbele împrumutate (azi, ieri, mereu, aşa, cum, când ), precum şi cele provenite din alte părţi de vorbire ( absolut, destul, exact, încet, părinteşte, pieziş, totalmente). 3. Adverbele compuse sunt de
mai multe tipuri. Ele au următoarele structuri:
a) adverb + substantiv: azi-dimineaţă, ieri-noapte, mâine- seară; b) adverb + adverb: oriunde, oarecum, orişicând, târâş- grăpiş;
c) prepoziţie + adverb: de abia, până când, până unde, dincotro.
NUMERAL Numeralul este o parte de vorbire flexibilă ( substantiv sau adjectiv) ce exprimă (sub diverse aspecte) un număr, o determinare numerică a obiectelor ori ordinea obiectelor prin numărare, sau, se referă la numere. Tipuri / Feluri: Numeral cardinal
Numeralul cardinal exprimă numeric cantitatea obiectelor.
Propriu-zis - exprimă un număr abstract sau un număr de obiecte. Pot fi: simple ( zero, unu, doi, trei, sută, mie, milion, miliard ) o compuse (unsprezece, treisprezece, patruzeci). o Colectiv - exprimă însoț irea, ideea de grup. Exemple: amândoi, tustrei. Multiplicativ - arată de câte ori crește o cantitate sau se mărește o acț iune. Exemple: îndoit, întreit, înzecit, dublu, triplu etc. Distributiv - exprimă repartizarea și gruparea numerică a obiectelor. Exemple: câte unul , câte patru. Adverbial (de repeti ie, iterativ) - indică de câte ori se îndeplinește o acț iune. Exemple: o dată, de două ori. Frac ionar – Exemple: doime, zecime, sutime, miime.
Numeral ordinal
Numeralul ordinal exprimă ordinea prin numărare a obiectelor sau acț iunilor într-o înșiruire. Exemple: întâiul , primul , secundul , al treilea.
PRONUME Pronumele este o parte de vorbire flexibilă, prezentă în majoritatea limbilor, care ț ine locul unui substantiv atunci când participanț ii la dialog cunosc sau înț eleg din context obiectul sau persoana
numită de acesta. In limba română pronumele se clasifică după cum urmează. Clasă
Exemple
Cu forme personale
Pronume personal
eu, voi, el , dânsul
Pronume personal de politeț e dumneavoastră, dumneata, dumnealui Pronume reflexiv
se, sine, î și
Pronume posesiv
(ai) mei, (al) său, (a) sa
Pronume de întărire
însumi, înș ivă
Fără forme personale Pronume demonstrativ
acesta, ăsta, aceea, acelaș i
Pronume interogativ
cine, ce, care, cât
Pronume relativ
care, ceea ce, cine, ce
Pronume nehotărît
unul , unii, cineva, altul , oricare, vreunul
Pronume negativ
nimeni, nimic
PRONUME DEMONSTRATIV Pronumele demonstrativ poate fi:
de apropiere: acesta, aceasta, ace știa, acestea;
de depărtare: acela, aceea, aceia, acelea, acestia; de identitate: acela și, aceeași, aceiași, acelea și; de diferenț iere: celălalt, cealaltă, ceilalț i, celelalte o
care exprimă apropierea: cestălalt, ceastălaltă, ceștilalț i, cestelalte;
o
care exprimă depărtarea: celălalt, cealaltă, ceilalț i, celelalte.
PRONUME DEMONSTRATIV
Dativ
Acuzativ
Nominativ Genitiv Vocativ forme accentuate
forme neaccentuate
forme accentuate
forme neaccentuate
mie
îmi
mine
mă
ț ie
î ți
tine
te
–
tu
– –
el
lui
lui
îi
el
îl
ea
ei
ei
îi
ea
o
noi
nouă
ne
noi
ne
voi
– –
– – – voi !
vouă
vă
voi
vă
ei
lor
lor
le
ei
îi
ele
lor
– –
lor
le
ele
le
eu
tu !
PRONUME REFLEXIV Pronumele reflexiv are forme proprii doar la persoana a III-a: 1) cazul acuzativ: pe sine, se, s 2) cazul dativ: sie, sieși, își, și Pentru persoana I și persoana a II-a, pronumele reflexiv împrumută formele contractate ale pronumelui personal: 1) cazul acuzativ
a) persoana I: mă, m, ne, n b) persoana a II-a: te, t, vă, v 2) cazul dativ a) persoana I: îmi, mi, ne, ni b) persoana a II-a: îț i, ț i, vă, vi, v
PRONUME POSESIV
Acesta are forme după persoana și după numărul posesorilor: a) singular: al meu (persoana I), al tău (persoana a II-a), al său (persoana a III-a) b) plural: al nostru, al vostru, al lor Se obț ine prin alăturarea articolului posesiv genitival care își schimbă forma în funcț ie de numărul și genul obiectului posedat: a) singular: a mea (genul feminin) , al meu (genul masculin) b) plural: ale mele, ai mei Posesorul
Persoana
un singur
I
Obiectul posedat un obiect posedat masculin (al ) meu
posesor
II
(al ) tău
(a ) ta
(ai ) tăi
(al e ) tale
III
(al ) său
(a ) sa
(ai ) săi
(al e ) sale
(al ) lui
(a) lui
(ai) lui
(ale) lui
(a) ei (a ) noastră
(ai) ei (ai ) noştri
(ale) ei (al e ) noastre
feminin (a ) mea
mai multe obiecte posedate masculin feminin (ai ) mei (al e ) mele
mai mulţi
I
(al ) ei (al ) nostru
posesori
II
(al ) vostr u
(a ) voastră
(ai ) voştri
(al e ) voastre
III
(al ) l or
(a ) l or
(ai ) l or
(al e ) l or
PRONUME DE POLITETE -are numai forme pentru persoanele aII-a si aIII-a: pers. aII-a: N-Ac: dumneata, dumneavoastra G-D: dumitale pers. aIII-a: N-Ac-G-D: dumnealui, dumneaei, dumnealor Observatii: -alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, v oastra), Maria ta(sa, lui, voastra),Inaltimea ta (sa, lui, voastra)
PRONUME DE INTARIRE Forme: -masculin, singular: (eu) ins u mi fiu (m.sg)-vocala u - insu mi (m.sg.) (tu) insu ti (el) insu si -feminin, singular: (eu) insa mi fiica (f.sg.)-vocala a -insa mi (f.sg.) (tu) insa ti (ea) insa si -masculin, plural: (noi) ins i ne fii (m.pl)-vocala i -insi si (m.pl.) (voi) insi va (ei) insi si -feminin, plural: (noi) ins e ne fiice (f.pl)-vocala e -inse ne (f.pl.) (voi) inse va (ele) inse si, inse le PRONUME NEHOTARAT Tipuri:
simple: unul, altul, tot,, atat, mult, putin, realizand distinctii:
- de gen – unul/una, putin/putina, tot/toata; - de numar – unul/unii, mult/multi; - de caz: N./Ac.Singular: unul / altul Plural: unii / altii G./D. Singular: unuia / altuiaPlural: unora / altora compuse, din elemente de compunere: ori-, oare-, fie-, alt-, -va, vre-, cu pronumele relative ce, cine, cat, care, rezultand formele: orice, oricine, oricat, oricare, oarece, oarecine, oarecare, fiece, fiecine, fiecare, ceva, cineva, careva, catva, altceva, altcineva, altcineva,
PRONUME NEGATIV
Cazul singular
Masculin plural
singular
Feminin plural
N.A.
niciunul
niciunii
niciuna
niciunele
G.D.
niciunuia
niciunora
niciuneia
niciunora
Adjectivul pronominal negativ
N.A.
niciun
(băiat )
G.D.
niciunui (băiat )
niciun :
niciunii (băieţi )
nicio ( fată )
niciunele (fete )
niciunor (băieţi )
niciunei (fete )
niciunor (fete )
