TRĂSĂTURILE CURENTELOR LITERARE DACIA LITERARĂ Etapa cuprinsă între anii 1830-1860, în care a avut loc o viguroasă activitate culturală şi o intensificare a ideii de unire a ţărilor române, este cunoscută în literatură sub denumirea de perioada paşoptistă. M. Kogălniceanu trasează principalele direcţii pe care să le urmeze scriitorii pentru a crea o literatură naţională, asigurând scriitorii că vor beneficia de o critică obiectivă, ,,vom critica cartea, iar nu persoana”: - „numai o foaie românească”- revista; - se îndeletniceşte numai cu literatura; - condamnă imitaţiile şi traducerile – Traducţiile nu fac o literatură – M. Kogălniceanu; - realizarea unor compuneri originale; - colaborarea scriitorilor din toate ţinuturile în paginile revistei; inspiraţie: istoria, creaţia populară, populară, natura; - sursele de inspiraţie: necesitatea spiritului critic; Perioada paşoptistă a fost reprezentată în literatură prin scriitori aparţinând celor trei provincii româneşti: -în Moldova: Gh. Asachi, V. Alecsandri, C. Negruzzi, Alecu Russo. -în Ţara Românească: I. H. Rădulescu, Vasile Cârlova, Gr. Alexandrescu, N. Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu. -în Transilvania: Timotei Cipariu, George Bariţiu, Andrei Mureşanu ROMANTISMUL -este o orientare ideologică, artistică şi literară din prima jumătate a secolului al XIX-lea (aprox. 1790-1850), apărută în spaţiul european SURSE DE INSPIRAŢIE / TEME ale curentului: -folclorul local, miturile, fantasticul, fabulosul -trecutul istoric (evul mediu) -natura locală sau spaţii exotice -excepţionalul (situaţii, personaje) TRĂSĂTURI/PRINCIPII TRĂSĂTURI/PRINCIPII ESTETICE : -imaginaţia – principiul fundamental de creaţie; primatul sentimentului şi al fanteziei cr eatoare -subiectivitatea; -subiectivitate a; expansiunea eului individual -libertatea de creaţie; respingerea regulilor impuse de clasicism; -fascinaţia misterului şi a excepţionalulu excepţionaluluii -folosirea antitezei (figură de stil) -culoarea locală -interesul pentru mituri, folclor simboluri, trecut istoric, natură -cultivarea emoţiei şi a sentimentu sentimentului lui -intensitatea trăirilor (pasiune) -afirmarea individualităţii, individualităţii, a originalităţii, a spontaneităţi spontaneităţiii -amestecul genurilor şi al stilurilor În ceea ce priveşte raportul cu timpul, romantismul se caracterizează prin evadarea din realitate în fantezie, vis, trecut istoric, spaţiu natal sau spaţii exotice şi antiteza trecut-prezent.
POEZIA SĂMĂNĂTORISTĂ Sămănătorismul Sămănătorismul a fost privit ca o operă de renaştere şi, în adevăr, dacă lărgim sensul renaşterii la fenomenul cultural, el reprezintă un moment de expansiune a tuturor forţelor spirituale la lumina ideii naţionale. În literatură chiar, sămănătorismul sămănătorismul înseamnă şi o intensificare a producţiei şi o stimulare a maselor cititoare. Idei / teme promovate: idilizarea vieţii satului patriarhal, oraşul văzut ca loc al pierzaniei, exaltarea nostalgică a trecutului, revolta socială, istoria, iubirea şi natura etc. Apărut la un început de veac şi la un sfârşit de epocă literară, în care, după moartea lui Eminescu şi încetarea virtuală a activităţii lui Coşbuc şi Vlahuţă, se publica o poezie mediocră, în evidentă dezinteresare a publicului, sămănătorismul sămănătorismul s-a arătat, negreşit, ca o revărsare de ape mari. Judecat însa estetic, cu singura excepţie a liricii puternice a lui Octavian Goga — în poezie, sămănătorismul reprezintă reprezintă o epocă de inestetism. Situaţia lui paradoxală e de a fi fost luat luat ca o reacţiune sănătoasă împotriva împotriva modernismului modernismului şi a formelor, formelor, aşa-zise, decadente de artă, artă, influenţate de curentele apusene, şi de a fi fost, în realitate, o epocă de decadentă, adică de sleire a modurilor de expresie artistica a lui Eminescu si Coşbuc.
1
SIMBOLISMUL Este un curent literar de circulaţie universală care a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o reacţie împotriva parnasianismului (curent literar care acorda o atenţie deosebită virtuozităţilor stilistice şi era împotriva sentimentalismului) şi a romantismului. Trăsături : -respingerea prozaismului (a ceea ce este comun) şi a expresiei discursive, poezia fiind definită ca arta de a simţi , poezia nu comunică, ci se comunică. -cultivarea simbolului care să exprime corespondenţele, afinităţile invizibile între diferite elemente ale universului (natură-om), cum întâlnim în poezia lui Bacovia, unde cuv. plumb simbolizează sentimentul apăsător al izolării, iar ploaia e simbolul descompunerii materiei, -folosirea sugestiei drept cale poetică de exprimare a corespondenţelor, a legăturilor ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzaţiilor coloristice, muzicale, olfactive, -înclinaţia spre stările sufleteşti nedefinite, predispoziţia pentru reverie(visare), pentru proiecţia diafană, nedefinită în timp şi spaţiu, neliniştea, plictisul, spleenul, oboseala, angoasa, disperarea, amărăciunea, macabrul, exotismul -muzicalitatea interiorizată înţeleasă ca senzaţie interioară (Mallarmé: poezia nu e decât muzică prin excelenţă, Verlaine: Muzica înainte de toate, -preferinţa pentru anumite teme şi motive, simboluri: singurătatea, nevroza, spleenul, reveria, crepusculul, toamna şi ploaia, oraşul, boala, moartea, decorul macabru, declinul, descompunerea materiei, evadarea în spaţii exotice, marea, corabia, paradisurile artificiale, parfumul, culorile, muzica, erosul, odaia, pruncul etc -folosirea versului liber. Cromatica bacoviană :
Albul bacovian =nevroză, reverie, sfârşit Ex. Alb Negrul bacovian = moarte, dispariţie, urât, carbonizare. Ex. Negru Roşul bacovian = boală, boală, degradare, finalitate. Ex. Amurg Violetul bacovian =monotonie, crepuscul, alienare. Ex. Amurg Galbenul bacovian =deznădejde, dezolare, tristeţe. Ex. Scântei galbene Roz/ Verde/ Albastru =nevroză, tristeţe. Ex. Note de primăvară Iubirea bacoviană poartă şi ea amprenta descompunerii, a perisabilităţii. Bacovia este în primul rând un simbolist. Găsim în poezia sa influente din E. Poe, Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine - în atmosfera de nevroză, gustul pentru satanic, ideea morţii, cromatica şi predilecţia pentru muzică. Bacovia este un inadaptat în societate ca şi Eminescu şi la fel ca acesta, manifestă o aversiune puternică faţă de această orânduire, îşi deplânge soarta care-l obliga să trăiască într-o societate clădită pe inechitate. De aceea universul său îl vor forma: copiii şi fecioarele tuberculoase, palidele muncitoare, poetul însuşi rătăcind fără sens prin parcuri solitare, ascultând somnul, plânsul, golul, frigul, tristeţea, umezeala, răceala, nevroza. Culorile sale sunt concentrate - dar abundă negrul, culoarea morţii, albul capătă o nuanţă de fenebros - e coloarea cancerului, a ftiziei, cenuşiul care sugerează singurătatea vecină cu moartea. Mai întâlnim violetul, galbenul, roşul incidental, verdele, griul, fumuriul etc. Reprezentanţi: Ştefan Petică, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, George Bacovia, Alexandru Macedonski, Horia Furtună, Iuliu C. Săvescu MODERNISMUL În sens larg – reprezintă o tendinţă de înnoire în arta şi literatura sec. al XX-lea, caracterizată prin negarea tradiţiei şi prin impunerea unor principii noi de creaţie. În acest sens, modernismul include curente artistice novatoare: simbolismul, expresionismul, dadaismul sau suprarealismul . TRĂSĂTURI: -preocuparea pentru marile probleme ale cunoaşterii, implicând conexiuni cu filosofia, psihologia, religia, mitologia; -cultivarea romanului de analiză psihologică, a dramei de conştiinţă şi de idei; -universul artistic reflectă o civilizaţie citadină, definitorie pentru sec. al XX-lea; -tipologia predilectă este cea a intelectualului, cu dilemele sale şi cu reacţiile faţă de presiunile societăţii; -preferinţa pentru luciditate în actul de creaţie lirică – lirismul modernist – epurat de anecdotică, sentimentalism şi didacticism;
2
-dispariţia speciilor lirice consacrate (meditaţie, elegie, idilă, pastel ), în locul cărora apar formule poetice insolite (inscripţie, psalm, creion, poem într-un vers, catren, cântec ); -conceperea şi construirea volumului de versuri ca un întreg semnificativ (uneoriprefaţat de o artă poetică); -artele poetice capătă valoare emblematică pentru universul poetic, pentru estetica personală, pentru viziunea lumii; -naşterea unui nou limbaj poetic caracterizat prin vocabular insolit (termeni argotici, colocviali, abstracţi), prin ambiguitate semantică, prin sintaxă eliptică, prin înnoirea metaforei; -coexistenţa în versificaţie a prozodiei consacrate cu versul liber, versul alb, absenţa strofelor sau strofe inegale, ritmuri interioare; -modificarea punctuaţiei convenţionale (versurile încep fără majusculă, dispar adesea punctul şi virgula), se folosesc punctele de suspensie ca semn al inefabilului şi al sugestiei; tehnica ingambamentului; -impunerea ,,fragmentului” ca specie nouă în proză şi în eseu şi a fragmentarismului ca modalitate inedită de construcţie a poemului; -înnoiri prozodice: versuri cu metrica variabilă, lipsa rimei etc -o mare extindere capătă jurnalul, ca text de graniţă între literar şi nonliterar, romanul-eseu, colajul de scrisori sau documente, în toate acestea accentul fiind pus pe ideea de autenticitate şi pe relatarea subiectivă la persoana I, din perspectiva personajului-narator. Reprezentanţi: Tudor Arghezi, Ion Vinea, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Lucian Blaga, Ion Barbu
NEOMODERNISMUL Generaţia anilor ’60 este reprezentata de poeţi precum: Nichita Stănescu, M. Sorescu, Ana Blandiana, I. Alexandru, A. E. Bacovsky. Prin intermediul acestora, realismul socialist este părăsit, poezia se liricizează şi se deschide perspectiva neomodernismului. Trăsături ale liricii: • Expansiunea imaginaţiei • Luciditatea şi fantezia • Sensibilitatea şi ironia • Exotismul şi confesiunea • Elemente suprarealiste şi ermetice • Universul afectiv al omului contemporan • Formulele artistice se diversifică • Preferinţa pentru metafora de toate tipurile N. Stănescu – limbajul poetic surprinzător M. Sorescu – limbajul simplu, ce implica parodia, umorul A. Blandiana – limbajul metaforic I. Alexandru – limbajul solemn, cu tonalităţi de imn Direcţii ale neomodernismului, stabilite de E. Simion, in `Scriitori romani de azi`: • Poezia poeziei ; criza de identitate; un poet al transparentei – N. Stănescu • Concretizarea simbolurilor – Cezar Baltoj • Poezia; expresionism ţărănesc – Ion Alexandru • Ironişti si fantezişti: M. Sorescu, M. Ivănescu • Lirica feminina; spiritualizarea emoţiei – Ana Blandiana, Constanta Buzea
TRADIŢIONALISMUL -
-
întoarcerea la originile literaturii; ideea ca mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletelor; promovează problematica ţăranului; pune accent pe etic, etnic si social; cultiva universul patriarhal al satului ca vatra a spiritualitatii autohtone; istoria si folclorul sunt principale izvoare de inspiratie,dar intr-un mod asaltat; ilustararea specificului national,spirit exagerat; predilucţia pentru teme, precum: pământul şi muncile campului, legatura cu pământul, cultul neamului si al inaintasului ; continuitatea urmasilor,intoarcerea la loc natal :casa si biserica; ciclocitatea anotimpului. • •
3
-
insistenţa asupra temei religioase(mai ales în poezii) convocarea scenelor biblice reprezentative şi autohtonizarea lor ; - preferinţa pentru romanul istoric, povestirea şi nuvela socială, romanul social, drama istorică; - preferinţa pentru epica în versuri: balada istorică şi poemul ; specii lirice: pastelul, idila, pastorala, psalmul, oda. - tipologia preferată: haiducul, oşteanul, răzeşul, călugărul, preotul. - păstrarea formelor prozodice originale(strofa, ritmul, rima). - limbajul se caracterizează prin:limbaj stilistic ,arhaic şi poporal,regionalisme respectarea sintaxei,a topicii şi a punctuaţiei consacrate. REPREZENTANTI IN POEZIE : Vasile Voiculescu, Ion Pillat, George Coşbuc, Octavian Goga, Ştefan Octavian Iosif, Aron Cotruş, Radu Gyr, Nechifor Crainic, B. Şt. Delavrancea, Nicolae Iorga.
POSTMODERNISMUL Postmodernism – termen ce desemnează o largă mişcare culturală şi estetică manifestată în literatură, artă, arhitectură, filozofie, care marchează o îndepărtare de viziunea modernistă asupra lumii. ,,e monstrul din Loch Ness al criticii contemporane, tot mai mulţi inşi declară că l-au văzut cu ochii lor, dar dau fabu lor înfăţişări descripţii absolut diferite .” (Ovidiu S. Crohmălniceanu); -poezia postmodernă cultivă comentariul aluziv , citatul, anacronismul (eroare în fixarea unor date, trăsături, fapte sau evenimente dintr-o epocă în altă epocă; confuzie) intenţionat, amestecul de stiluri, toate ca modalităţi ludice ale dialogului cu trecutul; în timp ce modernismul se rupe de tradiţie, postmodernismul înglobează experienţa estetică anterioară (o recuperează cre ironic, ludic, parodic); Mircea Cărtărescu accentuează latura autobiografică , realistă , orală şi prozaizantă a curentului; intertextualitatea (integrarea diverselor citate în textul propriu, conştiinţa critică dublând astfel spontaneitatea creaţiei; autoironia; parodia; pastişa (creaţie literară în care se imită tematica, stilul şi maniera unui scriitor cu renume; lucrare lipsită de originalitate, i fără valoare); plăcerea jocului; ca fenomen artistic înclină spre formele deschise, provizorii, apelează la un discurs ironic şi al fragmentelor, implicând arta şi ştiinţele, marea cultură şi cultura populară, partea şi întregul. Reprezentanţă în literatura română: Mircea Cărtărescu, Ioan Groşan, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Alexandru Muşina, Mircea Nedelciu, Caius Dobrescu, Gheorghe Crăciun, Matei Vişniec ş.a. •
•
• •
• •
•
4
AVANGARDA AVANGARDA este o mişcare artistică amplă şi eterogenă manifestată la începutul sex XX în literatură, muzică, artă plastică etc. în tot spaţiul european. Se defineşte prin doua lucruri: - opoziţia faţă de tradiţie; - aspiraţia spre o absolută înnoire a limbajului specifică fiecărei arte. Fenomenul avangardist este atât de complex încât nu a putut fi niciodată prins într-o formulare critică,unică şi definitivă, fapt ce i-ar fi contrazis esenţa: - sfidarea permanenta a modelelor ; - revolta negativistă ; - vocaţia subversiv distructivă. TRĂSĂTURI : Opoziţia, contestarea, ruptura agresiva cu sitemul existent ; Spiritul ofensiv(lupta,asaltul) ; Preferinta pt formele şocante ; Provizoratul ; Fanatismul, frenezia verbala, elanul vital, ambiguitatea generata de negaţia nelimitată ; Atmosfera de scandal,umor negru,absurdul Trivialitatea (sens conotativ) ; Repulsia morală,greaţa,dezgustul,oroarea „Avangardele”(au fost mai multe) conturează drama existenţială a omului modern ce nu mai poate să împace limitele: - absolutul şi relativul; - puritatea şi abjecţia; - activitatea şi pasivitatea; - libertatea şi necesitatea. Mai târziu aceste inovaţii sunt preluate de majoritatea orientărilor avangardiste: -renunţarea la semnele de punctuaţie -dislocarea sintaxei -renunţarea la determinări adj,adv.,la elementele de comparaţie -predilecţia pentru verb rezultând din cultul acţiunii. Principalele curente avangardiste: FUTURISMUL: Revistele din prima etapă a avangardismului romanesc „Contimporanul”(„75hp”, „Punct”),vădesc o atitudine favorabilă faţă de constructivismul care conjugase atât influenţe dadaiste cât şi futuriste vizibile în practica grupului al cărei lider este Ion Vinea. DADAISMUL: a fost cel mai agresiv dintre cuvintele de avangardă ,inspirat de radicalizarea conştiinţei scriitorilor şi a artiştilor nevoiţi să participe la prima conflagraţie mondială, ei îşi propun să învingă absurdul prin provocare decât printr-un program estetic coerent. Dadaismul se naşte la 16 feb 1916(dadaismul)la cafeneaua Poltaire unde un grup de intelectuali, refugiaţi politic şi revoltaţi împotriva absurdităţii războiului (din mai multe domenii ale arte): - Hugo Ball - Tristan Tzara dau naştere acestui curent, introducând într-un dictionar - Marcel Iancu Larousse un creion care se opreşte la cuv.”dada”,care are doua explicaţii:1)idee fixă;2)caluţ de lemn. TRASATURI: o Cultiva arbitrarul total neprevăzutului ; Abolirea formelor deja constituite ; o o Provoacă dezordinea şi stupoarea ; o Se contrazice totul, se neaga totul, ajungându-se la nihilism (nimic). TRISTAN TZARA: „Dada se îndoieşte de tot”. SUPRAREALISMUL În literatura română suprarealismul este prezent în creaţiile unor poeti ca: Gelu Naum, Saşa Pană,Geo Bogza.
5
Meritele avangardei literare: -combate prejudecăţile; -descoperă (reactualizează noi zone de investigaţie poetică: inconştientul, hazardul, cotidianul) şi colajul ca o noua tehnică. Extinde negarea de la literatură la ansamblul societăţii şi la mentalitatea burgheză.Alţi reprezentanţi: Ion Vinea, Ilarie Voroca.
6
