TEMA 4
TEORIA TEORI A COMPORTAMENTULU COMPORTAMENTULUII CONSUMA CONSUMATORULUI TORULUI 1. Comp Comport ortam amen entul tul cons consuma umato torul rului: ui: ipot ipotez ezee şi determinante. Preferinţele consumatorului. 2. Utilitatea totală şi marginală. Regulă maximizării utilităţii totale. 3. Curbele de indiferenţe şi proprietăţile ei. 4. Lini niaa bug ugeetulu luii şi dinamica ei în condiţiile modificării venitului disponibil şi preţurilor bunu bunurilor rilor.. 5. Ec Echil hilibr ibrul ul co consu nsuma mato torul rului ui int intern ern şi unghiular. 6. Modi Modifi fica carrea veni venittul ului ui şi comportamentul consumatorului. Curba „venit-consum”. Curba lui Engel. 7. Modificarea preţului şi comportamentul consumatorului. Curba „preţ-consum”. 8. Efectul de substituţie şi efectul de venit.
Scopul este de a conştientiza procesului formării cererii individuale şi de a demonstra suveranitatea consumatorului. OBIECTIVELE ACESTEI TEME SE REFERĂ LA: Cunoaşterea elementelor modelului de comportament al consumatorului Aprofundarea Aprofundarea noţiunilor de utilitate, utilitate totală şi utilitate marginală Explicarea regulii maximizării utilităţii (legea a II-a a lui Gössen) Gössen) Studierea instrumentelor teoriei date ca curba de indiferenţă, rata marginală de substituire, a liniei bugetului Explicarea Explicarea echilibrului consumatorului Construirea curbei venit-consum şi curbei preţ -consum
Determinarea modalităţilor aplicative a teoriei comportamentului consumatorului
Scopul este de a conştientiza procesului formării cererii individuale şi de a demonstra suveranitatea consumatorului. OBIECTIVELE ACESTEI TEME SE REFERĂ LA: Cunoaşterea elementelor modelului de comportament al consumatorului Aprofundarea Aprofundarea noţiunilor de utilitate, utilitate totală şi utilitate marginală Explicarea regulii maximizării utilităţii (legea a II-a a lui Gössen) Gössen) Studierea instrumentelor teoriei date ca curba de indiferenţă, rata marginală de substituire, a liniei bugetului Explicarea Explicarea echilibrului consumatorului Construirea curbei venit-consum şi curbei preţ -consum
Determinarea modalităţilor aplicative a teoriei comportamentului consumatorului
omportame ortamentu ntull ui co cons nsumatoru umatoru l ui În teoria economică comp reprezintă un proces de formare a cererii consumatorului pentru diferite bunuri, ce depinde de venitul şi preferinţele lui individuale, de nivelul preţurilor. Consumatorul este un agent economic, obiectivul
căruia este maximizarea satisfacerii nevoilor prin consumul bunurilor achiziţionate cu un anumit venit. Altfel spus, consumatorii sunt confruntaţi cu problema alegerii – proces proces de formare în limită venitului disponibil programul amului ui de cons onsum um şi preţurilor existente pe piaţă, a progr . Prog Pr ogrr amul de co cons nsum um (coşul bunurilor de consum) –
reprezintă specificarea unor cantităţi de diferite bunuri care îi asigură consumatorului o anumită satisfacţie.
În procesul lib erei aleg eri , consumatorul va lua următoarele decizii interdependente: 1. Ce să procure? (să aleagă bunurile preferabile, cu cea mai mare utilitate); 2. Cât să procure? (reieşind din
preţurile existente pe piaţă);
3. E posibil să procure bunurile?
(pornind de la venitul disponibil şi preţurile existente pe piaţă).
Alegerea consumatorului reprezentativ (mediu), se bazează pe următoarele IPOTEZE : Libertatea de decizie şi de acţiune a consumatorului Raţionalitatea consumatorului Suveranitatea consumatorului Limitarea venitului consumatorului Subiectivitatea evaluării utilităţii bunului şi a tendinţei spre maximizarea ei
Co n s u m a t o r u l e s t e s u v e r a n (rege), reieşind din următoarele considerente: nevoile acestuia servesc drept reper pentru producători; deciziile lui predetermină cererea pieţei de bunuri şi servicii; anume lui îi aparţine aprecierea rezultatelor activităţii de producţie.
Asupra comportamentului consumatorului, a alegerii lui influenţează diferiţi factori , care pot fi clasificaţi relativ, astfel : factori social-demografici; factori social-economici; factori psihologici; factori instituţionali. Concluzie: Complexitatea alegerii raţionale în condiţiile ec o n o m i ei c o n t em p o r an e .
În procesul alegerii consumatorul acţionează în conformitate cu preferinţele sale. În esenţa sa ele caracterizează diferite sisteme valorice individuale pentru anumite bunuri în raport cu nivelul utilităţii totale. 1. Axioma comparaţiei şi ierarhizării preferinţelor consumatorului: dintre două seturi de bunuri, A şi B, el
va alege o singură variantă din cele trei posibile: * preferă setul A setului B, (A
B);
* preferă setul B setului A, (B
A);
* este indiferent faţă de cele două bunuri, considerându-le echivalente, (A ~ B).
Relaţiile de preferinţă Relaţia de indiferenţă
2. Tranzitivitatea opţiunii : consumatorul
ordonează diferite seturi de bunuri şi le compară în pereche: dacă A
B şi B C → A
C .
3. Axioma nonsoţietăţii (lăcomiei) : dacă
există două seturi de bunuri A (X, 2Y) şi B (X, Y): A B. Deci, consumatorii preferă o cantitate mai mare de bunuri unei cantităţi mai mici.
Cel mai preferabil set presupune cel mai maximal nivel de satisfacţie, sau de utilitate. Utilitatea este o categorie iniţială în teoria comportamentului consumatorului. Prima dată a fost remarcată de filosoful J. Bentham (1748-1831). Utilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unui bun de a satisface o anumită necesitate umană. Această noţiune comportă un caracter subiectiv. În evaluarea utilităţii, istoric, s-au constituit două abordări : cardinală (clasică) a utilităţii (sec.XIX). Un aport semnificativ în dezvoltarea ei l-au avut economiştii marginalişti: S. Jevons, K. Menger, L. Walras. 1.
Abordarea
Conform abordării cardinaliste, utilitatea poate fi măsurată printr-un număr de unităţi abstracte (utili).
(sfârş. sec.XIX – încep. sec.XX). În dezvoltarea acestei concepţii, un rol deosebit le revine savanţilor J. Hicks şi R. Allen, influenţaţi, la rândul lor, de lucrările lui V. Pareto, F. Edgeworth şi E. Slutsky, care sunt cunoscuţi drept ordinalişti . 2. Abor darea ordinală (neoclasică)
Pentru abordarea ordinală, este caracteristică ordonarea utilităţii combinaţiilor de bunur i, măsurată după scara numeralelor ordinale (primul, al doilea, al
treilea etc.). Cu alte cuvinte, consumatorul îşi ordonează (ierarhizează) raţional preferinţele în raport cu nivelul satisfacţiei totale, care se doreşte a fi obţinută.
reprezintă satisfacţia obţinută prin consumul unor cantităţi succesive dintr-un bun într-o perioadă dată. Funcţia utilităţii totale are următoarea formă generală: Utilitatea totală
TU f Q X i
reprezintă satisfacţia suplimentară resimţită de individ prin consumul unei unităţi suplimentare dintr-un bun sau serviciu. Relaţia de calcul al utilităţii marginale este: Utilitatea marginală
MU Q X i
TU Q X
i
Pentru a fi exprimată în termeni matematici, utilitatea marginală poate fi definită ca derivata parţială de ordinul 1 a funcţiei de utilitate. Deci, MU(Qx ) = (TUx )' .
Mărimea utilităţii marginale este influenţată de diferiţi factori :
Volumul sau cantitatea consumată din bunul respectiv.
Importanţa bunului
şi intensitatea cu car e se manifestă nevoile este diferită.
ţiile de reproducere a bunului dat. Condi
În consumul unei cantităţi de bun, modificarea mărimilor utilităţii marginale şi utilităţii totale sunt interdependente. Relaţia dintre utilitatea totală şi utilitatea marginală poate fi ilustrată cu ajutorul datelor din tabel şi grafic Cantitatea consumată dintrun bun Qx 0 1 2 3 4 5 6
Utilitatea totală (utili) TUx
Utilitatea marginală (utili) MUx
0 20 35 45 50 50 45
20 15 10 5 0 -5
) x U 60 M , x 55 U 50 T ( e 45 t a t i 40 l i t U 35 30 25 20 15 10 5 0 1 -5 -10
2
3
4
5
6
7
Qx (cantitate )
CONCLUZII: pe măsura consumului unei unităţi suplimentare din bunul dat, MU↓, iar TU↑, dar cu o rată din ce în ce mai mică;
în punctul de saţietate, MU = 0, dar TU = maximal;
dacă se continuă consumul unităţi după punctul de saţietate, MU devine negativă, iar TU descreşte. Legea utilităţii mar ginale descrescânde ( legea I a lui Gössen)
presupune că cu cât un individ consumă mai mult dintr-un bun (x1, x2, … xi), cu atât va obţine o utilitate marginală mai mică prin consumul unei unităţi adiţionale din bunul respectiv: MU X MU X ... MU X 1
2
i
Fiecare consumator tinde să-şi maxi mizeze uti litatea totală din consumul bunurilor achiziţionate. În acelaşi timp, consumatorul este cointeresat de utilizarea . De ce principii se eficientă a resurselor sale financiare va conduce consumatorul raţional? În microeconomie acest principiul semnifică regula . maximizării utilităţii totale sau L egea a I I a lui Gössen L egea a I I a lui Gössen presupune că pentru a maxi miza utilitatea totală, consumatorul trebuie să- şi distr ibuie venitul în aşa fel, încât utilităţile marginale ponderate la preţul bunuri lor să f ie egale:
MU X P X
MU Y P Y
...
MU Z P Z
Utilităţile marginale (MU) ale bunurilor şi MU/P Determinaţi, aplicând prevederile Legii a II-a a lui Gössen, combinaţia optimă de bunuri pentru consumator şi utilitatea totală maximală, dacă venitul acestuia este de 70 u.m., iar preţul unui pachet de suc = 10 u.m. şi al pizzei = 20 u.m.
Unităţi consumate 1 2 3 4 5 6 7
Suc MU 6 5 4 3 2 1 0
Pizza MU/P 6/10=0,6 0,5 0,4 0,3 0,2 0,1 0
MU 10 8 7 5 4 3 1
MU/P 10/20=0,5 0,4 0,35 0,25 0,2 0,15 0,05
În cercetarea comportamentului consumatorului curbele de indiferenţă deţin un loc important. Ele reprezintă ilustrarea grafică a preferinţelor consumatorului (Fr. Edgeworth, 1881). Curba de indiferenţă reflectă preferinţele consumatorului şi arată combinaţiile alternative de bunuri, care permit consumatorului să obţină acelaşi nivel de utilitate ( TU).
În interpretarea grafică, curba de indiferenţă reprezintă locul geometric al punctelor ale căror coordonate arată combinaţiile de bunuri ce creează utilităţi egale (figura 2). Respectiv, consumatorului î-i este indiferent ce combinaţie de bunuri să aleagă.
Ce este preferabil ?
Y
Seturi echivalente de servicii
10
Setul 8
X (Chifle) 1 2 6 8
A
e l f i 6 h C
B
a b c d
Y (Cola) 8 6 2 1
C 2 1
D
X 0
1 2
6
8
Cola
Y
Ce este preferabil ? Harta C
YC YB
curbelor
de
indiferenţă
reuneşte totalitatea curbelor de indiferenţă care descriu preferinţele unui consumator pentru anumite bunuri.
B
U3
A
YA
U2 U1
XB
XC
XA
X
Proprietăţile c u r b e lo r d e indiferenţă:
1. Curba de indiferenţă, mai îndepărtate de originea sistemului de axe de coordonate, exprimă un nivel de utilitate mai mare şi este preferabilă pentru consumator; adică U1 < U2 < U3 (figura 3).
Y
2. Curbele de indiferenţă ale unui consumator niciodată nu se intersectează. A C YC
U1
B
YB
U2
X
B
X
C
X
Y (Chifle)
3. Curbele de indiferenţă au pantă descrescătoare şi sunt convexe faţă de originea sistemului de axe de coordonate.
A ∆Y
B C
D
∆X
X (Cola)
Economiştii utilizează noţiunea de rată marginală de substi tuir e a bunul ui Y pri n bunul X – M RSxy , ce semnifică “pragul” până la care e justificată substituţia bunurilor. Rata marginală de substituir e indică raportul dintre cantitatea
dintr-un bun, la care consumatorul este dispus să renunţe în schimbul unei cantităţi suplimentare din alt bun, asigurându-şi acelaşi nivel de utilitate totală.
MRS xy
QY Q X
TU – const.
Odată cu modificările cantităţii de bunuri X şi Y, gradul de satisfacţie al consumatorului este neschimbat ( TU=0), atunci: TU MU x Q X MU Y QY 0
QY Q X
MU x MU y
sau
MRS xy
MU x MU y
Rata marginală de substituire (MRSxy) prezintă următoarele proprietăţi: 1. În cazul deplasării în jos pe curba de MRSxy indiferenţă, scade, astfel
consumatorii renunţă la cantităţi mai mici din bunul Y, pentru a obţine creşterea cu o unitate a consumului din bunul X. 2. MRSxy este egală cu panta tangentelor la
diferite puncte ale curbei de indiferenţă (figura 6).
Y
A
B U1
X
Y
U3
U1
U2
X
Y
U2 U1
X
Y U5 U4 U3 U2
U1
X
Y U1
U2
U3
X
Ce este posibil să procure ?
Y
L i n i a b u g e t u l u i c o n s u m at o r u l u i
A
I/Py
K
poate fi ilustrată printr-o dreapta care exprimă mulţimea combinaţiilor de bunuri (X, Y), ce pot fi procurate de un consumator reieşind de venitul disponibil si preţurile bunurilor X și Y.
H
B
0
I/Px
X
Ecuaţia liniei bugetului poate fi prezentată astfel:
I P x Q X
P y QY
Pentru a trasa o dreaptă este suficient să cunoaştem doua puncte extreme ale ei: I P x I P y Qr Q X Q x Q y P y P y P x P x Panta liniei bug etulu i , în
mărime absolută, este tangentă unghiului ABO din triunghiul AOB (figura 11). I tgABO
AO
OB
Px
Py
I Px
Py
Y 10
A (O,I/Py)
e l f i h C
B
8
C
M
6
D 4
E
N
2
F 0
1
2
3
4
5
(I/Px ,O) 6
X Cola
Y e l f i h C
14
J
a) Consecinţele modificării venitului d i s p o n i b i l al c o n s u m at o r u l u i
I
, Px, Py – constant Linia bugetului se va deplasa în sus (spre dreapta), paralel cu linia iniţială şi consumatorul va putea procura o cantitate mai mare de bunuri (figura 12).
I =30 lei 10
7
A
M
I ↑=42 lei
I2 ↓=21 lei N 3,5
F 5
K 7
X Cola
Y
b) Consecinţele modificării preţului a unui bun
e l f i h C
I, Py – constant
10 A
1. Scăderea preţului bunului X (Px↓), ceteris paribus, duce la scăderea pantei liniei bugetului, în mărime absolută. Px =3 lei
Px
Px =6 lei F 5
H 10
X Cola
Y e l f i h C
10 A
Px =6 lei
2. La creşterea preţului bunului X (Px↑), valoarea absolută a pantei liniei bugetului creşte comparativ cu valoarea absolută a pantei liniei iniţiale
Px =12 lei
Px↑; I – constant; Py – constant Px N 2,5
F 5
X Cola
Problema fundamentală a consumatorului constă în utilizarea optimală a veniturilor disponibile în condiţiile preţurilor existente pe piaţă, reieşind din preferinţele individuale. Alegerea raţională a consumatorului poate fi sintetizată în următorul tabel: ÎNTREBARE
PROBLEMA CĂREIA ÎI RĂSPUNDE
ILUSTRAREA GRAFICĂ
Ce vo r Preferinţe consumatorii?
Harta curbelor de indiferenţă
Ce po t Constrângeri consumatorii?
Linia bugetului
Ce fac consumatorii?
Alegerea Punctul de combinaţiei echilibru al optime de consum consumatorului
Grafic, prin punctul, în care linia bugetului este tangentă la una dintre curbele de indiferenţă a consumatorului se determină punctul de echilibru (optimul) al consumatorului. În acest punct, panta curbei de indiferenţă (MRSxy) coincide cu panta liniei bugetului ( – Px / Py):
MU x MU y
P x P y
MU x MU y
P x P y
sau
MU x P x
MU y P y
Echilibrul consumatorului reprezintă acea stare, care-i conferă acestuia utilitatea totală maximală de la utilizarea integrală a venitul ui .
Astfel, echilibrul consumatorului va desemna varianta de repartizare a venitului care asigură nivelul maximal posibil de satisfacţie comparativ cu alte alternative.
Y 10
8
A
a E
6 e l f i h C
c
2 1
U2 U1
F 0
1 2
5
U3
d 8
X Cola
Qy
În unele cazuri consumatorul este dispus să procure doar un singur bun, renunţând la celălalt bun. Astfel de echilibru este denumit „unghiular ”. În cazul când consumatorul procură doar bunul Y (Qx = 0), echilibrul se află în punctul A, unde MRSxy < Px / Py.
A
U1
U2
U3
0
Qx
Qy U1
U2
U3
Atunci când consumatorul procură doar bunul X (Qy = 0), echilibrul consumatorului se află în punctul B, unde: MRSxy > Px / Py.
B 0
Qx
Alegerea optimă a consumatorului este influenţată de modificarea venitului disponibil şi a preţurilor bunurilor. Cazul modificării veni tul ui disponi bil al consumatorul ui .
Odată cu modificarea venitului, se modifică şi echilibrul consumatorului. Sensibilitatea consumatorului faţă de modificarea venitului se exprimă şi poate fi descrisă prin trasarea a două curbe: curba „venit-consum” şi curba lui Engel (figura 18). 1. Când venitul creşte ( I↑), echilibrul consumatorului E 0 se deplasează spre dreapta (în sus) în punctul E 2 şi, invers, 2. La scăderea venitului (I ↓), echilibrul consumatorului se deplasează spre stânga (în jos) în punctul E 1 (figura 18a ).
Y
M C
E 2
A
I
E 0
E 1
U3 U2 U1
I
I
X1
X0
I2 E 0
X2
B
D
N
X
E 2
I 0 E 1
I 1
0
X1
X0
X2
X
Curba „venit-consum” sau magistrala consumului reuneşte punctele de echilibru E 0 , E 1 , E 2 şi demonstrează schimbările alegerii de consum a unui individ, în raport cu modificarea venitului.
Curba lui Engel (după numele statisticianului german E. Engel (1821-1896) este derivată din curba „venit-consum” şi reflectă modificările comportamentului consumatorului faţă de bunul X la schimbarea mărimii venitului (I).
Y
Traiectoria de poziţionare a curbelor venit-consum, cât şi a curbei lui Engel este influenţată de natura bunurilor care fac obiectul consumului. U3
U2
Pentru bunuri de primă d
necesitate, 0 I 1 , curba venit-consum,
este apropiată de axa OY.
U1
O
X
Y d
Pentru bu nurile de lux E I 0 Curba “venit-consum” este apropiată de axa OX
U3 U2 U1 O
X
Y
Pentru bu nu rile inferioare E 0 . Curba “venit-consum” are pantă negativă. d
I
U3
U2 U1
O
X
Y d
Pentru b u n u r i n eu t r e E 0 . Curba“venit-consum” este reprezentată de o linie verticală I
U3
U2
U1
X
m u s n o c e d e l i l e i u t l e h C
Ernest Engel, economist şi statistician, a stabilit încă în secolul XIX că, în structura repartiţiei bugetelor menajelor, la creşterea nivelului venitului, ponderea cheltuielilor alimentare în cadrul cheltuielilor totale scade. Cercetările contemporane au confirmat legea lui Engel.
Îmbrăcăminte Locuință Bunuri alimentare
Venitul menajelor
Învăţământ Învăţăm ânt Agrement 0,5 Comunicaţii 1,9 4,7 Transport 4,5
o e ur , restaurante Diverse 2,3 3,9
Produse alimentare 43,7
Sănătate 5,9
Dotare a locuinţe locuinţeii 3,7
Între Într e ţiner ţine r e a locuinţei 15,3
Încălţăminte Încălţăm inte,, îmbr îm brăcămint ăcămintee 11,6
Băuturi alcoolice, alcoolice, tutun tutu n 19
ţările cu venituri înalte: Japonia SUA Canada Marea Britanie Danemarca ţările cu venituri medii: Brazilia
Figura 26. Ponderea cheltuielilor pentru alimentaţie în bugetul menajelor (%)
Thailand Rusia Mexic Argenti A rgentina na ţările cu veni v enituri turi joase: Moldova Indonezia Sierra Leone Vietnam Madagascar Tanzania 0
10
20
30
40
50
60
70
80
CAZUL MODIFICĂRII PREŢULUI UNUIA DINTRE B UNUR I, CETERIS PA RIBU S :
a) Dacă Px↑ valoarea absolută a pantei liniei bugetului va creşte şi linia bugetului îşi va modifica poziţia iniţială de la A B până la A C , iar combinaţia optimă de consum se va deplasa de la E 0 spre E 1 (figura 26a ). b) Dacă Px↓ valoarea absolută a pantei liniei bugetului va scădea şi linia bugetului îşi va modifica poziţia iniţială de la AB în AD , iar combinaţia optimă de consum se va transfera din E 0 în E 2 .
Y A
E1
E2
Y1 Y0
E0
Y2
U3 U1 X1
C
U2 X0
B
X
X2
E1 P1
E0
P0
E2
P2
X1
X0
X2
D
D
Curba „preţ - consum” uneşte punctele de
echilibru de tipul E 0, E1, E2 şi arată evoluţia cantităţii cerute din bunurile X şi Y, dacă se modifică preţul bunului X. Curb a cererii ind ividu ale pentru bunul X
reflectă cantităţile de echilibru achiziţionate la preţul pieţei, ceteris paribus
EFECTUL DE SUBSTITUŢIE ŞI EFECTUL DE VENIT ÎN CAZUL BUNURILOR NORMALE Economiştii descompun impactul modificării preţului unui bun în două efecte: un efect de venit şi un efect de substituţie. Consecinţele acestei modificări manifestă o influenţă dublă asupra comportamentului consumatorului. Efectul de substituţie relevă modificarea cererii consumatorilor faţă de un anumit bun, atunci când preţul lui se modifică cu scopul menţinerii aceluiaşi nivel de utilitate totală. Dacă preţul bunului X scade, consumatorul substituie bunul Y prin bunul X, procurând mai puţin din bunul Y şi mai mult din bunul X, tran sf erân du -se în alt p u nc t p e aceeaşi curbă d e indiferenţă. Efectu l de venit relevă schimbarea cererii consumatorului pentru un anumit bun, ca urmare a modificării puterii de cumpărare şi a venitului real, determinată de schimbarea preţului. Efectul de venit este în funcţie de natura bunurilor. Acest efect implică trecerea de pe cu rba d e indiferenţă iniţială p e altă curbă
Y
I=30 lei Px=6 lei
A
10 9 e l f i h C
8 7
M
b
6
k
I=21 lei Px=3 lei
5 4
I=30 lei Px=3 lei
v
3 2 1
F
1
2
3 4
5
H
N
6
7
8
9 10
X Cola
ASPECTE APLICATIVE A TEORIEI COMPORTAMENTULUI CONSUMATORULUI: Surplusului consumatorului Paradox lui A. Smith „diamante – apă” Valoarea timpului Cadouri în forma monetară şi în forma naturală
O aplicaţie importantă a teoriei utilităţii marginale o constituie fenomenul surplusului consumatorului. Surplusul consumatorului reprezintă diferenţa dintre preţul maxim al bunului pe care consumatorul este dispus să-l plătească (preţul cererii) şi preţul de piaţă, la un moment dat.
De regulă, el constituie diferenţa dintre suma pe care consumatorii sunt gata s-o achite pentru bunul dat şi suma pe care o achită în realitate. Surplusul consumatorului poate fi determinat cu ajutorul curbei cererii.
Prețul
Prețul
10
10
Surplusul consumatorului
9 8
8
7
7
Prețul pieței
6
6
5
5
4
4
3
3
2
D
1 0
Surplusul consumatorului
9
D
2 1
1
2
3
4
5
6
a) Cazul cererii individuale
Acces la Internet (ore)
0
1
2
3
4
5
b) Cazul cererii de piață
6
Acces la Internet (ore)
CONCLUZII 1. Conform teoriei comportamentului consumatorului, în limita veniturilor băneşti (disponibile) şi a preţurilor existente pe piaţă, consumatorii, pornind de la preferinţele lor, tind să efectueze alegerea raţională. 2. Satisfacţia obţinută prin consumul unor cantităţi succesive dintr-un bun într-o perioadă dată este denumită utilitate totală. 3. Utilitatea marginală reprezintă schimbările în utilitatea totală ce rezultă din consumul unei unităţi suplimentare a bunului respectiv. Gradul de satisfacţie a consumatorului în urma consumului unei cantităţi suplimentare de bun scade (Legea I a lui Gössen). 4. Alegerea optimă presupune egalitatea utilităţilor marginale ponderate la preţ: (Legea a II-a a lui Gössen).
5. Curba de indiferenţă reprezintă combinaţiile alternative de bunuri, care permit consumatorului să obţină acelaşi nivel de utilitate. 6. Grafic alegerea consumatorului raţional se determină prin punctul de tangenţă al liniei bugetului cu cea mai înaltă curbă de indiferenţă posibilă. În acest punct, linia bugetului şi curba de indiferenţă au aceeaşi pantă, sau MRS este egală cu raportul preţurilor. 7. Dependenţa dintre venit şi programul de consum poate fi reflectată pe curba venit-consum, respectiv şi pe curba lui Engel. 8. Dependenţa dintre preţ şi programul de consum este reflectată pe curba preţ-consum, cât şi pe derivata acesteia – curba cererii. 9. Efectul total al modificării preţului include: efectul de venit şi efectul de substituţie. 10.Teoria comportamentului consumatorului are valoare aplicativă în diferite aspecte ale alegerii consumatorului.
I. Adevărat / fals: 1) Echilibrul consumatorului nu semnifică echilibrul pieţei. 2) Legea I a lui Gössen afirmă că, pe măsură ce cantitatea dintr-un bun consumat creşte, utilitatea lui marginală tot va creşte. 3) Curba cererii unui bun poate fi dedusă din curba „venit-consum”.
II. Teste-grilă: 4) Utilitatea marginală reprezintă: a) nivelul maximal de utilitate pe care îl obţine consumatorul; b) utilitatea obţinută de consumator prin consumul unei unităţi suplimentare din bun; c) utilitatea maximală care poate fi obţinută prin consumul volumului dat de bun; d) utilitatea maximală care poate fi obţinută prin cheltuirea unei sume de bani.
5) Dacă utilitatea marginală a unui bun este zero, atunci utilitatea totală este: a) zero; b) negativă; c) crescătoare; d) descrescătoare; e) maximă.
