Regimul autoritar al lui Carol al II-lea
Carol instituie un regim de autoritate personala la 10-11 februarie 1938; în Europa si în tara democratia este „sub asediu”. Patriarhul Miron Cristea preia conducerea guvernului, având pe generalul Ion Antonescu la Ministerul de Razboi. Este abrogata Constitutia din 1923 si înlocuita cu una noua, elaborata cu contributia juristului Istrate Micescu Noua Constitutie( 20 februarie 1938). -avea doua principiide baza: principiul principiul corporatist corporatist si acela al concentr arii puterii în mâna regelui . „-Noua Ordine” era incompatibil a cu prezenta partidelor, eliminate din viata politica la 30 martie 1938, iar prin legea „mentinerii ordinii” din 15 aprilie 1938, se preciza că dizolvarea unei grupări sau asociaţii cu caracter caracter politic politic atrăgea după sine în mod automat închiderea cluburilor cluburilor sau localurilor de întruniri ale acestora. Frontul Renasterii Nationale – 16 decembrie 1938;numit din 1940 Partidul Natiunii – -esta creat Frontul Rena – 1940). Regimul lui Carol al II-lea a vrut consolidarea tarii pentru a face fa ta presiunilor revizioniste în crestere si pentru a mentine cooperarea României cu democratiile occidentale. Doua sunt evenimentele semnificative ale perioadei: Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) si prabusirea Frantei (22 iunie 1940). Din cauza lor, a devenit imposibila evitarea catastrofei nationale (pierderea a 99 790 km2, cu 6 161317 de locuitori). Europa era în r azboi si intra progresiv sub domina tie germana. Victoriile puterilor AXEI pareau a confirma prorocirea potrivit careia secolul va fi unul al dictaturilor. O „ nou a ordine ” se contura la nivel european; prin Pactul Tripartit (27 septembrie 1940), prin care se stabileau zonele de influen ta între Germania si Italia (înEuropa) si Japonia (în Asia). În aceste conditii era exclusa posibilitatea revenirii la regimul democratic, mesajele unei rezistente posibile si speranta într-o victorie a tarilor democratice vor veni dup a oprirea ofensivei armatei germane lâng a Moscova (decembrie 1941) si mai ales dupa preluarea initiativei strategice de catre coalitia Natiunilor Unite, dupa 1942. Regimul antonescian
Ca urmare, România trece de la regimul de autoritate monarhic a la regimul de dictatura, cel condus de Ion Antonescu. Generalul a venit în fruntea guvernului la 6 septembrie 1940, fiind învestit de rege cu puteri depline. Prabusirea frontierelor României Mari, în urma ced arii teritoriale catre URSS, Ungaria si Bulgaria (vara 1940), a creat conditii favorabile instaurarii dictaturii personale si suspendarii constitutiei. Desi regimul a fost unul dictatorial, Antonescu a mentinut institutia monarhiei. Carol al II-lea a fost îns a obligat sa abdice, tronul revenind fiului sau, Mihai I. Dependenta României de evolutia contextului european este tot mai mare. Obiectivele supravietuirii statului român reîntregit ramân constante. Dictaturile dintre 1940 si 1944 apar ca si forme de adaptare ale României în Europa dominata de puterile Axei. Acelasi obiectiv persista si în perspectiva victoriei Coalitiei Natiunilor Unite. Aceasta cu atat mai mult cu cât prezen ta Uniunii Sovietice imprima, din nou, o dimensiune tragica optiunii României: cu democratiile occidentale sau cu URSS. Disocierea punctelor de vedere între aliati, dupa înfrângerea statelor Axei, era previzibila; puterea militar a a URSS devenise cea mai semnificativa din zona. Din nou, la suprafa ta, pacea apare, pentru unii conducatori ai Marii Aliante mai importanta decât libertatea tarilor din Europa Centrala si de SE, concretizeaza în exercitarea dreptului lor la autodeterminare, a dreptului de a si alege forma de guvernamânt. Contextul este complex, dar câteva observa tii asupra regimului antonescian se impun. Nota dominanta a acestui regim o inspira Ion Antonescu. El ramâne cu sentimente de pre tuire a puterilor occidentale, în special a Marii Britanii, dar este complet în dezacord cu democra tia parlamentara practicata în România interbelica. Dezacordul porneste de la opinia lui ca „libertatea” de care s-au bucurat românii înainte de dictatura a degenerat, favorizând a sezarea interesului individual deasupra celui colectiv, mai presus de stat. Asadar, nu era de a steptat de la Antonescu zel în reîntoarcerea la democratia parlamentara.
Pe plan intern, generalul a încercat sa faca ordine în administratie si a interzis activitatea partidelor politice, pastrând însa legatura cu liderii acestora. În primele luni (pâna în februarie1941), a colaborat cu miscarea legionara, dupa aceasta data preferând un guvern de militari si tehnocrati. Conlucrarea cu sefii partidelor mari (în special Iuliu Maniu si Constantin I.C. Bratianu) se explica prin convingerea lui ca astfel serveste mai bine interesele României, interesul supravietuirii statului român. Antonescu n azuia la un rol tot mai onorabil pentru România reîntregit a în Europa de SE dominata de Germania. Alaturi de aceasta, Antonescu a angajat tara în razboiul antisovietic (22 iunie 1941). Dupa eliberarea Basarabiei si Bucovinei de N (iunie-iulie1941), a antrenat armata în razboiul purtat pe teritoriul URSS, constient ca doar o victorie decisiva împotriva acesteia garanta pastrarea celor 2 provincii române sti. De altfel, complexitatea sita tiei este reflectata în spusele lui (12 decembrie 1942): „Eu sunt aliatul Reich-ului împotriva Rusiei; sunt neutru între Marea Britanie si Germania; sunt cu americanii împotriva japonezilor” . Cu eliminarea lui Antonescu (23 august 1944) începe tranzitia României spre un alt tip de dictatura – dictaturatotalitara de tip comunist.
