UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU FACULTATEA DE DREPT SIMION BARNUTIU DREPT ID ANUL III SEM II SIBIU
PROTECŢIA COPILULUI
LECT.UNIV.DR. CODRUTA HAGEANU
STUDENT: UNGUREANU DARIE-ALEXANDRU
SIBIU
1
Potrivit art. 39 din Legea nr. 272/2004, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi, are dreptul la protecţie alternativă. Aceasta include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială sau adopţia. Această instituţie a fost menţinută de Codul Familiei, dar cu modificările aduse de Legea 272/2004. Instituirea tutelei este de competenţa instanţei judecătorești potrivit legii şi are loc când întâlnim unul din următoarele cazuri: - ambii părinţi sunt decedaţi; necunoscuţi; decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti; puşi sub interdicţie; declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi; - în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul copilului instituirea tutelei; Persoana sau familia care urmează să fie tutore trebuie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului .AAA În acest caz au prioritate membrii familiei extinse. Nu se poate institui tutela în favoarea unei persoane care nu are domiciliul în România. Protecţia specială a copilului, cuprinde măsurile, prestaţiile şi serviciile destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit temporar au definitiv de ocrotirea părintească sau a celui care , în vederea protejării intereselor sale , nu poate fi lăsat în grija acestora. Copilul poate beneficia de protecţie specială până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu. Măsurile privind protecţia specială sunt stabilite şi se aplică în baza unui plan individualizat de protecţie. Planul individualizat de protecţie este documentul prin care se realizează planificarea serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea prevenirii separării copilului de familia sa. Măsurile de protecţie specială care privesc copilul ce a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu acordul lui . La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă prioritate integrării copilului în familia sa sau plasamentul în familia extinsă. Situaţiile
în
care
pot
fi
instituite
măsuri
de
protecţie
specială.
Potrivit Legii 272 din 2004 pot fi dispuse măsuri de protecţie specială faţă de următoarele categorii de copii: - copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi; necunoscuţi; decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti; puşi sub interdicţie; declarați judecătoreşte morţi sau dispăruţi; când nu a putut fi instituită tutela; - copilul care, în vederea protejării intereselor sale nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora; 2
- copilul abuzat sau neglijat; - copilul găsit sau abandonat de către mamă în unităţi sanitare; - copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal; Măsuri de protecţie specială : - plasamentul; - plasamentul în regim de urgenţă; - supravegherea specializată; Plasamentul reprezintă o măsură cu caracter temporar care poate fi dispusă la: - persoană sau o familie; - un asistent maternal; - un serviciu de tip rezidenţial ; Persoana sau familia care primeşte în plasament un copil trebuie să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială si protecţia copilului. Pe toată durata plasamentului domiciliul copilului este la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial. În cazul copilului de până la 2 ani măsura plasamentului poate fi dispusă numai la familia extinsă sau substitutivă. În aplicarea noului Cod civil , prin legea pentru organizarea judecătorească se vor stabili regulile privind alcătuirea şi funcţionarea instanţei de tutelă, ca şi instanţă specializată. Legislaţia actuală impune instituţiilor statului, respectiv serviciului public de asistenţă socială şi Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, să acţioneze pe două planuri în vederea protejării copiilor. În primul rând, se urmăreşte prevenirea separării copilului de părinţi şi, în al doilea rând, dacă separarea a intervenit, se urmăreşte integrarea copilului într-un mediu familial stabil, permanent, în cel mai scurt timp posibil. Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie. Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate pe baza unui plan de servicii. Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea separării copilului de părinţii săi. În acest scop serviciul public de asistenţă socială ori, după caz, direcţia generală de asistenţă socială şi
3
protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti sprijină accesul copilului şi al familiei sale la serviciile şi prestaţiile destinate menţinerii copilului în familie. Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială a copilului, numai dacă, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă. În cazul în care copilul a fost separat de familia sa, respectiv este temporar sau definitiv lipsit de ocrotirea părinţilor săi, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecţie alternativă. Protecţia alternativă include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică. Protecţia specială se aplică în situaţia următoarelor categorii de copii: - copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela; - copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora; - copilul abuzat sau neglijat; - copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare; - copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal. Măsurile de protecţie specială se acordă până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dar pot fi acordate şi în continuare, la cererea copilului care-şi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, pe toată durata studiilor, dar fără a depăşi 26 de ani. Tinerii care nu-şi continuă studiile, dar nici nu pot reveni în propria familie, fiind confruntaţi cu riscul excluderii sociale pot beneficia, la cerere, de protecţie specială, pe o perioadă de doi ani. Serviciile de protecţie specială sunt: - servicii de zi; - servicii de tip familial; - servicii de tip rezidenţial.
4
Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa. Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului. Serviciile de tip rezidenţial sunt acele servicii prin care se asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului. Fac parte din categoria serviciilor de tip rezidenţial centrele de plasament şi centrele de primire a copilului în regim de urgenţă. Sunt considerate servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale. Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe model familial şi pot avea caracter specializat în funcţie de nevoile copiilor plasaţi. Obiectivele planului individualizat de protecţie sunt cu prioritate: reintegrarea copilului în familia sa, plasamentul în familia extinsă, la un asistent maternal sau la altă persoană sau familie şi, abia în ultimul rând, plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial. Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă. Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii. Măsurile de protecţie specială a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată. Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, la: o persoană sau familie; un asistent maternal; un serviciu de tip rezidenţial. Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu
5
privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament. Principiile urmărite la stabilirea acestei măsuri sunt: a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă; b) menţinerea fraţilor împreună; c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta. Este interzis plasamentul copilului sub 2 ani într-un serviciu de tip rezidenţial, cu excepţia cazului în care acesta prezintă handicapuri grave cu dependenţă de îngrijiri specializate. Măsura se instituie de către Comisia pentru protecţia copilului sau instanţa de judecată. Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, pentru situaţiile prevăzute la art. 56 lit. b) şi e). Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului: a) în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului; b) în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri. Efectele măsurii plasamentului sunt următoarele: - domiciliul copilului se află la persoana sau serviciul ce-l are în îngrijire; - drepturile şi obligaţiile părinteşti referitoare la persoana şi bunurile copilului rămân la părinţi, când măsura a fost dispusă de comisia pentru protecţia copilului. Relativ la copilul pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv primarul sectorului municipiului Bucureşti1, părinţii păstrând doar dreptul de a consimţi la adopţia copilului şi obligaţia de întreţinere; - comisia pentru protecţia copilului sau instanţa stabileşte sumele cu care părinţii trebuie să contribuie la întreţinerea copilului, conform Codului familiei. Aceste sume se fac venit la bugetele locale. Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsura de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat, precum şi în situaţia copilului găsit sau a celui abandonat în unităţi sanitare. 1
C.A. Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, decizia nr. 1012/2005 şi nr. 267/2006, P.R. nr. 3/2006, p. 91-95. 6
Pe toata durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau la înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti. Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul găsit sau cel abandonat de către mamă în unităţi sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situaţia în care nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. Instanţa judecătorească dispune această măsură numai când se constată că în legătură cu un copil încredinţat unei persoane fizice sau juridice există o situaţie de pericol iminent, datorită abuzului sau neglijării. Instanţa se va pronunţa prin ordonanţă preşedinţială. În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care a dispus această măsură. Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se va pronunţa, după caz, cu privire la menţinerea plasamentului în regim de urgenţă sau la înlocuirea acestuia cu măsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa. Instanţa este obligată să se pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
7
Bibliografie: 1.
Codruţa Hageanu, „Protecţia copilului şi a altor categorii de persoane”;
2. C.A. Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, decizia nr. 1012/2005 şi nr. 267/2006, P.R. nr. 3/2006, p. 91-95 3. Legea
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
8
