FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE CATEDRA ADMINISTRAREA AFACERILOR
Lucru individual la disciplina Managementul riscurilor în afaceri
Tema: Metode de gestionare a riscurilor în cadrul întreprinderilor întreprinderilor autohtone
Chişinău, 2017
Cuprins Introducere…………………………………………………………………….…………... 3
Subiectul I: Studiu teoretic 1.1. Metodele de minimizare a riscului…………………………………………………..4 1.2. Căile interne de reducere a riscurilor …………….………………………………...6 Subiectul II: Studiu analitic
2.1. Gestionarea riscurilor în cadrul S.A. ”Bucuria”……………………………… .......9 2.2. Gestionarea riscurilor în Agricultura Republicii Moldova………………...... ......10 Concluzii………………….………………………………………………………………. 13
Bibliografie……..……………………………………………………………………..... ...14
Introducere
Actualitatea şi importanţa temei: Tema data constituie o maximă utilitate, deoarece riscul poate
afecta succesul unui business, însă, dacă este stăpânit, atunci poate veni chiar în ajutorul
antreprenorilor. Frica de eșec și necesitatea diminuării riscurilor aduc o stare de alertă continuă și oferă un nivel de siguranță unui plan bun. Scopul: prezentarea metodelor de diminuare a riscurilor în întreprinderile autohtone.
Obiectivele:
-
descrierea metodelor de diminuare a riscurilor;
- prezentarea căilor interne de reducere a riscurilor; -
analiza metodelor de diminuare a riscurilor în întreprinderile autohtone.
Obiectul: Metode de diminuare a riscurilor.
Această lucrare a fost structurată în două părți de bază:
Prima parte a acestui material este una de factură teoretică cu privire la Metodele de diminuare a
riscurilor și căile de minimizare a riscurilor; A doua parte a lucrării este reprezentată de un studiu care se concentrează asupra analizării acestor metode de diminuare a riscurilor în cadrul întreprinderilor din Republica Moldova;
Ultima partea a lucrării este reprezentată de concluzii, acestea din urmă fiind desprinse pr in sintetizarea informaţiilor culese privind tema supusă cercetării.
Metodologia de cercetare aplicată: Analiza documentelor şi surselor infomaţionale, cercetare
literaturii de specialitate, combinarea informaţiilor extrase din literature de specialitate şi din alte surse informaţionale.
Cuvinte-cheie: risc, diminuare, minimizare, metode, măsuri, întreprindere.
1.1.
Metodele de minimizare a riscului
În construcţia unei strategii de risc, managementul firmei trebuie să aibă în vedere evaluarea corectă a riscului şi adoptarea unor măsuri adecvate de diminuare şi prevenire a efectelor negative ale materializării sale. Alegerea unor măsuri care să asigure o protecţie corespunzătoare cu un nivel minim al costurilor este o sarcină dificilă, având în vedere numărul mare de alternative pe care decidentul le are la dispoziţie şi de gradul ridicat de subiectivism implicat în procesul decizional. În alegerea unei modalităţi de protecţie împotriva riscului intervin, de cele mai multe ori, criterii subiective, care reflectă percepţia şi atitudinea managerilor faţă de risc. Astfel, pentru diminuarea riscurilor, de cele mai multe ori, antreprenorii activează în două direcții, și anume: - evitarea riscului , este adoptată de un număr mare de firme şi presupune monitorizarea
permanentă a condiţiilor economice de pe anumite pieţe, sectoare, activităţi etc., firma evitând, astfel, să investească în acele domenii caracterizate printr -un grad ridicat de risc. - minimizarea acțiunii asupra rezultatelor activității financiar-productive.
Măsurile de gestionare a riscului ce pot fi aplicate de un agent economic cunosc o varietate deosebită, alegerea unei astfel de măsuri depinzând atât de natura riscului, cât şi de resursele de care dispune firma la un moment dat şi de scopul urmărit. Pentru managementul riscului, decidenţii pot adopta următoarele măsuri mai importante, și anume: Evitarea riscului,
este adoptată de un număr mare de firme şi presupune monitorizarea
permanentă a condiţiilor economice de pe anumite pieţe, sectoare, activităţi etc., firma evitând, astfel, să investească în acele domenii caracterizate printr -un grad ridicat de risc. La asumarea de către firmă a riscului antreprenorial, trebuie să ţină cont de următoarele momente: a) pierderile care apar în urma activităţii firmei aşa ca, defectarea utilajului, furturi mici, greşelile
angajaţilor, şi care uşor pot fi calculate trebuie să fie considerate ca cheltuieli operative, dar cu ea pierderi în rezultatul acţiunii riscului; b) pierderile care apar ca cazuri excepţionale aşa ca: incendii, inundaţii, cutremure, distrugerea
încărcăturilor este necesar de a le evidenţia din toate celelalte pierderi întrucât ele pot fi uşor minimalizate, spre ex., din contul asigurărilor. Asigurarea împotriva riscului,
se face de către o terță parte ce poate prelua gestiunea
acestora. Agenţii economici apelează la această tehnică atunci când se confruntă cu riscuri
provocate de variabile de mediu pe care nu le pot controla sau pentru care gradul de control este foarte mic. Asigurarea se poate realiza prin: -
transferul riscului asupra unei entităţi specializate denumită societate de asigurare, sau organizaţie mutuală de asigurare prin intermediul unui contract de asigurare în schimbul plăţii primei de asigurare, acţiune denumită generic asigurare;
-
transferul riscului asupra a două sau mai multe entităţi specializate, denumite societăţi de asigurare prin intermediul unui contract de asigurare în schimbul plăţii primei de asigurare, acţiune denumită coasigurare;
Transferul riscului de la o societate de asigurare către o altă societate de asigurare, prin intermediul
unui contract de reasigurare în schimbul plăţii primei de reasigurare este denumită reasigurare.
Restructurarea activităţii, presupune preocuparea permanentă a firme i pentru monitorizarea
constantă a climatului de afaceri, în scopul anticipării evenimentelor care ar putea deteriora mediul în care evoluează compania. În funcţie de natura fenomenelor negative estimate a se produce, managerii pot stabili măsuri de restructurare şi adaptare a activităţii la noile condiţii manifestate pe piaţă. O formă de punere în aplicare a acestei tehnici este alegerea unei forme juridice de organizare adecvate şi flexibile, precum asocierea cu o altă firmă şi crearea unei companii mi xte, în scopul împărţirii riscurilor, sau, atunci când nivelul riscului este foarte ridicat, acordarea de licenţe altor companii, întrucât nu necesită investiţii foarte mari, dar poate aduce beneficii importante. De asemenea, reducerea riscului se poate realiza prin patentarea produselor şi tehnologiilor create
de către întreprindere şi prin menţinerea unui control strict asupra acestora, ceea ce îi asigură firmei în cauză un avans tehnologic important faţă de concurenţă. Utilizarea unui număr cât mai mar e de furnizori, diversificarea clientelei şi a nomenclatorului de produse pot reduce substanţial riscul. Diversificarea nomenclatorului de produse permite, de asemenea, diminuarea riscului vânzărilor, prin pătrunderea pe noi segmente de piaţă şi prin atragerea, astfel, a noi categorii de clienţi. Diversificarea activităţii;
Una din metodele de minimizare a riscului este reducerea pierderilor prin intermediul divizării şi combinării riscurilor. Divizarea riscurilor se
efectuează, de regulă, din contul separării activelor firmei pe domenii
omogene sau neomogene. Combinarea riscurilor – este o metodă de minimalizare a riscurilor prin care riscul posibil este
împărţit între câţiva agenţi economici.
De multe ori, această tehnică se aplică odată cu restructurarea activităţii şi are în vedere reducerea
riscului prin integrarea pe orizontală sau pe verticală a întreprinderii sau chiar prin dezvoltarea unor activităţi complet diferite. În urma unor astfel de măsuri, se pot gestiona mult mai bine riscurile, prin distribuirea lor pe sectoare de activitate diverse, ţinând seama că acestea sunt expuse unor grade diferite de risc.
Diversificarea activităţii antreprenoriale constă în raportarea eforturilor şi a investiţiilor capitale între diferite tipuri de activitate legate reciproc. Diversificarea poate avea două forme: - diversificarea de concentrare – completarea sortimentului producţiei cu produse omogene celor deja produse (fabricate); - diversificarea pe orizontală – completarea sortimentului cu produse neomogene celor fabricate
dar care au cerere pe piaţă. 1.2. Căile interne de reducere a riscurilor
Înainte de a se adresa după ajutor în alte organizaţii, firma trebuie să utilizeze mai întâi de toate posibilităţile sale interne de micşorare a riscului: 1. Verificarea partenerilor de afaceri, care se realizează cu ajutorului regulii 5 “C”; În acest
caz firma trebuie să cunoască următoarele:
caracterul (character) – personalitatea, reputaţia în lumea de afaceri, responsabilitatea în
îndeplinirea obligaţiunilor luate;
posibilităţile financiare (capacity) – capacitatea de a rambursa suda din contul încasărilor curente financiare sau din contul realizării activelor;
averea (capital) – volumul şi structura capitalului acţionar;
asigurarea (collateral) – tipurile şi costurile activelor propuse în calitate de gaj la primirea creditului;
condiţiile generale (conditions) – starea conjuncturii economice şi alţi factori externi. 2. Alcătuirea corectă a contractul de afaceri,
se bazează pe examinarea condiţiilor iniţiale
oferite de viitorii parteneri.
În dependenţă de informaţia primară furnizată afacerile pot fi clasificate în următoarele tipuri: Afaceri fiabile; Afaceri reale; Afaceri dubioase; Afaceri ireale. Clasificarea pro pusă permite
antreprenorilor să determine caracterul afacerii propuse si să -şi facă alegerea. 3. Planificarea şi prognozarea activității firmei prin întocmirea planului de afaceri ,
una din sursele de minimalizare a riscului antreprenorial.
ca încă
Planul de afaceri îndeplineşte trei funcţii: -
el poate fi utilizat pentru elaborarea concepţiei de conducere a afacerii;
-
el este un instrument cu ajutorul căruia antreprenorul poate evalua rezultatele activităţii pentru o anumită perioadă;
-
el poate contribui la atragerea mijloacelor băneşti.
4. Alegerea corect ă a personalul firmei;
Cu cât mai mulţi oameni lucrează în firmă, cu atât mai mare va fi riscul de la primirea deciziilor a fiecărui om. De aceea o importanţă majoră pentru activitatea eficientă a firmei o are procedura de selectare şi recrutare a cadrelor. Antreprenorul vestit Wilyam Iangher spune că „pentru crearea unei echipe eficiente de specialişti şi manageri este necesar de a respecta următoarele reguli”: o
angajaţi numai persoane cu experienţă de muncă;
o
selectaţi pe cei mai calificaţi lucrători;
o
aflaţi dacă pregătirea lucrătorilor angajaţi corespunde culturii organizaţionale;
o
străduiţi-vă să căutaţi persoanele cu care aţi mai lucrat;
o
faceţi aşa ca echipa de conducere să fie cât mai mică.
Metodele principale, care se utilizează de conducătorii firmei pentru selectarea cadrelor sunt:
interviul; testarea; termenul de încercare; recurgerea la ajutorul centrelor de pregătire şi recalificare a cadrelor. 5. Organizarea protecţiei tainei comerciale, care poate favoriza sau defavoriza
activitatea ei.
Informaţia nu există singură de la sine dar este în strânsă legătură cu purtătorii săi aşa ca documente de hârtie, casete video, fişierele din compiuter, comunicările telefonice, prin fax etc. Respectiv pentru protecţia t ainei comerciale a firmei este necesar de a organiza corect:
Ordinea lucrului cu documentele interne ale organizaţiei care conţin informaţie confidenţială;
Controlul asupra mijloacelor de copiere şi multiplicare a documantelor;
Evidenţa şi protecţie unor tipuri de materiale şi produse finite;
Ocrotirea teritoriului organizaţiei şi a clădirilor strategice;
Controlul asupra vizitelor făcute pe teritoriul firmei de persoanele străine. Sursa principălă de scurgere a tainei comerciale o reprezintă oamenii. Prin urmare probabilitarea
de obţinere a informaţiei confidenţiale prin utilizarea a aşa modalităţi ca mituirea lucrătorilor, şantajarea, atragerea lucrătorilor firmei constituie - 43%. Utilizarea modalităţii de extragere a
informaţiei de la lucrători constituie - 24%; prin pătrunderea în reţeaua de calculatoare - 18%; prin furtul de documente - 10%; prin ascultarea convorbirilor telefonice - 5%. Deci personalul întreprinderii, pe de o parte, reprezintă resursa de bază care asigură existenţa şi
dezvoltarea companiei, iar pe de altă parte, unii lucrători în virtutea anumitor circumstanţe pot deveni surse de scurgere a informaţiei confidenţiale. Drept canale de scurgere a informaţiei confidenţiale pot servi: Instituţiile de stat; Intermediarii
şi partenerii; Firme de avocaţi şi de consultanţă; Spionaj industrial; Angajaţii firmei; Reclama, produsele poligrafice, presa, etc. Pentru reducerea riscului de scurgere a informaţiei confidenţiale antreprenorul trebuie să respecte
următoarele reguli:
să existe unitatea de decizie a problemelor de producere, comerciale şi financiare;
să selecteze corect persoanele care vor avea acces la informaţia comercială
să reducă la minim numărul persoanelor care vor avea acces la această informaţie;
să păstreze informaţia pe diferite suporturi pentru a evita dispariţia sau spionajul ei.
2.1. Gestionarea riscurilor în cadrul S.A. ”Bucuria” Riscuri
Modalităti de prevenire și de diminuare
Riscurii economice
Evitarea riscurilor economice va fi efectuată prin: Controlul strict al cheltuielilor; Supravegherea permanentă a stării de lichiditate; Atragerea unor investitori în publicitate şi stocuri (credite, leasing).
Riscuri comerciale
Pentru a preveni riscurile comerciale vor fi intreprinse următoarele măsuri: Colectarea, în permanenţă de feedback d e la comunitate prin sondaje de opinie şi chestionare menite să ajute la îmbunătăţirea ofertei de produse şi a calităţii acestora; Menţinerea relaţiilor bune atât cu furnizorii, cât şi cu partenerii de distribuţie; Încheierea de contracte cu furnizorii d e materie primă pe termen lung; Controlul partenerilor de afaceri.
Riscuri Concurențiale
Riscurilor concurentiale po fi evitate prin: Lărgirea gamei sortimen tale a produselor de cofetarie; Creşterea calităţii şi îndreptarea atenţiei întreprinderii spre un exterior estetic al produselor precum şi pe toate atributele ce definesc produsul; Studierea pieţei şi determinarea zonelor slab asigurate cu produse de cofetarie. Riscuri Pentru a preveni riscurile tehnologice se propune: tehnologice Continua modernizare a bazei tehnicomateriale, prin contractarea unui credit de la bancă, sau beneficierea de un program de finanţare; Angajarea personalului calificat; Întretinerea pemanentă a utilajelor si linei tehnologice. Riscurile informationale pot fi prevenite prin următaorele măsuri: Riscuri informationale Organizarea protecţiei tainei comerciale al întreprinderii. Alegerea corectă a personalului întreprinderii. Riscuri moral- Căile de reducere a acestui risc sunt: psihologice Stabilirea unui sistem de recompense echi tabil şi proporţional efortului depus de fiecare, precum şi a altor prime şi alte beneficii. Dezoltarea culturii organizaţionale, elaborarea unui cod de etică valabil pentru toţi, conjugarea eforturilor administraţiei spre rezolvarea problemelor sociale cu care se confruntă angajaţii. Stabilirea de sancţiuni pentru cei ce încalcă disciplina de muncă şi se comit abateri în mod repetat de la Statul întreprinderii, Regulamentul de funcţionare şi organizare, Codul de etică. Tabelul 1: Gestionarea riscurilor în cadrul S.A. ”Bucuria”
2.2. Gestionarea riscurilor în Agricultura Republicii Moldova
În Republica Moldova circa 59% din populaţie locuieşte în spaţiul rural unde este concentrat şi cel mai mare număr de persoane sărace. Agricultura joacă un rol crucial pentru gospodăriile rurale. Agricultura de subzistenţă se bazează în special pe gospodăriile mici implicate în producerea cerealelor, legumelor şi producţia animalieră. Sectorul comercial este implicat în special în producerea culturilor cerealiere şi a celor tehnice. Factorul principal ce determină mărimea, calitatea şi stabilitatea producţiei agricole în Republica Moldova îl reprezintă condiţiile agro climaterice ale teritoriului, în special lipsa sau surplusul de umezeală, condiţionată în mare măsură de schimbările actuale ale climei. Un alt factor important îl constituie volatilitatea preţurilor la producţia agroalimentară pe pieţele internaţionale. În aceste condiţii, managementul riscurilor devine tot mai important în ambele sectoare ale agriculturii.
Activitatea de bază a majorităţii gospodăriilor din spaţiul rural este agricultura, care prin definiţie este o activitate supusă mai multor riscuri. Riscurile întâmpinate de locuitorii rurali depind de sistemele de agricultură utilizate, de climă, infrastructură şi factorii instituţionali. Adiţional la riscurile legate de modificările climatice şi de alte riscuri de producţie, populaţia săracă din spaţiul rural suferă şi de vulnerabilitatea economiei la şocurile financiare, dar şi de preţurile volatile la producţia agricolă şi input-urile agricole. Riscurile cele mai importante în agricultură sunt considerate:
Riscurile naturale;
Riscurile de piaţă;
Riscurile tehnogene;
Riscurile instituţionale;
Managementul riscurilor cuprinde o gamă largă de tehnici şi instrumente care pot fi aplicate pentru a evita sau minimiza pierderile, dar şi pentru a utiliza oportunităţile. Cu toate că producătorii agricoli sunt foarte activi în gestionarea riscurilor prin adoptarea unor practici specifice de producţie şi a managementului financiar, este necesară o acoperire largă a riscurilor de către inst rumentele de gestionare practicate de structurile guvernamentale pentru a reduce spaţiul riscurilor normale cărora sunt supuse exploataţiile agricole. În topul riscurilor ce pot afecta sectorul agricol, cea mai mare importanţă o au riscurile catastrofice. În prezent nu există un criteriu specific de definire a noţiunii de risc catastrofic,
respectiv, deciziile asupra clasificării riscurilor catastrofice, în mod istoric, sunt luate de către
autorităţile publice. Răspunsul la riscurile catastrofice poate fi luat la trei nivele distincte: individual, sectorial şi guvernamental. În Republica Moldova, deciziile luate la nivel individual pot cuprinde asigurarea caselor de
locuit, a culturilor agricole şi a şeptelului de animale. Totodată aceste practici sunt d estul de limitate şi nu au un impact semnificativ în cazul confruntării riscurilor. În cele mai dese cazuri gospodăriile rurale afectate apelează la surse de venituri non -agricole, împrumuturi de la vecini, prieteni sau membri ai familiei etc., pentru a su pravieţui aceste dezastre şi a redresa operativ
situaţia. Responsabilitatea principală în gestionarea riscurilor catastrofice aparţine totuşi structurilor guvernamentale, care răspund prin intermediul structurilor specializate sau prin atragerea resurselor internaţionale şi locale pentru a oferi susţinerea necesară populaţiei sinistrate. Ca regulă
aceste răspunsuri sunt ad hoc şi de scurtă durată. Măsurile de gestionare a riscului Reducerea riscurilor
Atenuarea riscurilor
Confruntarea riscurilor
Exploataţia agricolă
Piaţa
Guvern
-Adaptarea tehnologiilor de producţie agricolă
-Instruire în managementul riscurilor
-Diversificarea producţiei
-Asigurarea -Scutiri impozitare -Organizarea -Integrarea verticală controlului fitosanitar -Contractul de şi veterinar la producţie şi vânzare -Diversificarea pieţelor frontieră -Măsuri de susţinere a -Diversificarea preţurilor prin finanţelor -Activităţi utilizarea rezervelor non-agricole de stat -Asigurarea subvenţionată a riscurilor agricole -Vânzarea activelor -Ajutor în situaţiile de financiare dezastru -Economii şi -Asistenţă socială împrumuturi -Compensaţii pentru -Venituri din activităţi daunele pricinuite de non-agricole calamităţile naturale
-Împrumuturi de la vecini sau membrii familiei -Ajutor reciproc dintre locuitori
-Politici bugetare -Prevenirea dezastrelor (controlul inundaţiilor) -Prevenirea îmbolnăvirilor
Tabelul 2: Instrumentele de gestionare a riscurilor în agricultura Republicii Moldova
Asigurarea riscurilor agricole este o măsură de cooperare care prevede că primele achitate de către participanţi să fie utilizate pentru acoperirea pierderilor cauzate de riscurile ordinare
membrilor participanţi. Această măsură de atenuare a riscurilor este mai efectivă atunci când riscul asigurat nu este unul sistemic, ceea ce înseamnă că plăţile efectuate în oricare perioadă de timp vor fi mici comparativ cu volumul total de contribuţii plătite de membrii participanţi. Riscurile ordinare ce pot afecta exploataţiile agricole pot fi reduse sau gestionate prin intermediul
mai multor mecanisme instituţionale. La scară individuală, răspunsul la aceste riscuri poate lua forma diversificării surselor de venituri, inclusiv din activităţi non-agricole. Totodată, diversificare în unele cazuri poate redirecţiona potenţialul întreprinderilor agricole de la activitatea lor de bază. În Republica Moldova acest fenomen apare sub forma fluxului de capital de la activităţile agricole spre alte sectoare mai profitabile şi mai puţin expuse riscurilor.
Analiza datelor Biroului Naţional de Statistică vine să confirme această tendinţă. Astfel, în volumul total al veniturilor gospodăriilor casnice din Republica Moldova ponderea veniturilor generate din activităţi agricole a scăzut considerabil în ultimii cinci ani de la 34,5% în anul 2006 până la 19,1% în anul 2010. Totodată ponderea altor activităţi remunerate a crescut în aceiaşi perioadă de la 26,1% la 28,9%, iar a plăţilor sociale de la 14,8% la 21,2%. Ponderea remitenţe lor a crescut şi ea semnificativ şi a constituit în anul 2010 circa 26 la sută din veniturilor gospodăriilor casnice din Republica Moldova.
În condiţiile când piaţa muncii oferă oportunităţi pentru angajarea în alte activităţi non -agricole a cel puţin unui membru al familiei din gospodăriile rurale, aceasta este acceptată ca un factor de reducere a incertitudinii în ceea ce priveşte fluctuaţia veniturilor. În acelaşi timp, impactul crizei financiare globale are ca rezultat reducerea semnificativă a cere rii pe piaţa de muncă a Republicii Moldova ceea ce respectiv sporeşte gradul de incertitudine a veniturilor pe care pot conta gospodăriile din spaţiul rural şi stimulează tendinţele de migraţie ale populaţiei rurale.
Concluzii
Afacerile si antreprenoriatul implica doze mai mici sau mai mari de riscuri. Exista riscuri pretutindeni si acest lucru ar trebui constientizat de orice persoana care doreste sa se implice in mediul de afaceri. De asemenea, trebuie inteles faptul ca nu toate lucrurile se aranjeaza dupa cum le-am planificat si organizat noi si ca nimeni nu ne garanteaza ca ideile de afaceri vor deveni afaceri profitabile, sau macar rentabile.
Riscul poate afecta succesul unui business, însă, dacă este stăpânit, atunci poate veni chiar în ajutorul antreprenorilor. Frica de eșec și necesitatea diminuării riscurilor aduc o stare de alertă continuă și oferă un nivel de siguranță unui plan bun. Din acest motiv, există necesitatea implimentării unor anumite metode de diminuare, căi de minimizare a riscurilor.
Bibliografie
1. Stihi L. ”Managementul riscurilor în afaceri” , ASEM 2010 2. Coşea М., Nastovid L., Evaluarea riscurilor, Editura Economică, Bucureşti, 2000 3. Budica A. „Metode specifice de asumare a riscului", Tribuna Economică 2006 4. https://ince.md/uploads/files/1343460033_moroz-v..pdf 5. https://ru.scribd.com/doc/293774922/Managementul-riscurilor-in-afaceri-SA-Bucuria
