Razboiul Perceptiilor Manipulare Si Dezinformare

Războiul percepţilor: Manipulare şi Dezinformare

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. ROLUL MANIPULĂRII ÎN POLITICĂ /13 1.1

Trăsături ce susțin politica /13

1.2

Manipularea folosită ca o armă eficientă î n politica actuala /15

1.2.1 Masele electorale /15 1.2.2 Manipularea prin sondaje /16 1.3

Manipularea Manipularea prin discursul politic /18

1.3.1 Exemple din politica autohtonă /18 1.3.2 Manipularea si politica /20 1.3.3  Necesitatea manipulării în în discursul politic /21

CAPITOLUL 2. MANIPULAREA MEDIATICĂ /24 2.1.

Mass-media și manipularea /24

2.2.

Manipularea Manipularea în discursul mediatic /30

2.3.

Prinicipalele tehnici de manipulare mediatică /32

CAPITOLUL

3.

RĂZBOIUL

DINTRE

MANIPULAT

 – REZISTENȚA LA MANIPULARE /39 MANIPULATOR  – REZISTENȚA 3.1

Rezistența la manipulare /40

3.2

Protectia împotriva dezinformării /41

3.3

Rolul presei ș i al puterii publice /43

3.4

Protecția țintelor /43

Concluzii Bibliografie

Introducere

2

ȘI

Din păcate actele de manipulare politică sunt indefinite ca număr. Ar fi onest, provocator  şi util să ne cunoaştem cu toţii stereotipurile şi clişeele posibil a fi utilizate de politicieni, aşa cum este util să ne cunoaştem şi schemele de comunicare politică-tehnicile politică -tehnicile prin care politicienii încearcă să manipuleaze credinţe, emoţii, idealuri, atitudini, reprezentări ale imaginarului politic şi social pentru a culege opţiunile şi încrederea noastră. Dezinformarea nu mai trebuie tratată superficial. Ea reprezintă o formă vicleană a războiului şi, chiar dacă regulile pot evolua în funcţie de circumstanţe, se supune unor principii fundamentale ce nu pot fi subestimate fără riscul înfrângerii. Nu este deloc prea mult spus dacă afirmăm că, bine condusă, dezinformarea poate determina capitularea unei societăţi la un eventual atac prin surprindere, societatea care a rămas nepăsătoare fie prin neatenţie, fie datorită faptului că a fost anesteziata. anesteziata. re confruntarea se “Lupta împotriva dezinformării reprezintă un domeniu izolat în ca care  poate desfăşura fără a se ţine seama de celelalte imperative ale apararii.”1 Aceasta poate constitui faza preliminară a unor negocieri diplomatice. Ea este un factor  important al reuşitei comerţului nostru exterior. Ea vine în sprijinul sprij inul atât de controversatei politici de dezarmare. Ea a devenit o necesitate pentru a putea rezista unei agresiuni psihologice -o împotriva naţiunii, fie că este vorba de o campanie destinată modelării opiniei publice într -o  problemă cheie, fie că vizează degradarea degradar ea lentă şi progresivă a sistemului de valori recunoscut r ecunoscut şi demoralizarea indivizilor. Orice încercare de apărare împotriva dezinformării trebuie să se desfăşoare în conformitate cu un plan general care să aibă fixate cu precizie obiectivele şi responsabilităţile. În cadrul apărării, înţeleasă în sensul cel mai larg al cuvântului şi legată de ansamblul mijloacelor avute la dispoziţie, lupta împotrivă dezinformării nu admite nici o improvizaţie şi trebuie pregătită cu mult timp înainte. Punerea sa în practică cu şanse rezonabile de succes cere timp şi nu trebuie să ne aşteptăm la rezultate imediate.

Apărarea-problema tuturor

1

Henri-Pierre Cathala, Epoca Dezinformarii, Bucuresti, Editura Militara, 1991, p.271

3

Campul de lupta al dezinformării îl constituie conştiinţa fiecărui cetăţean. Aceştia nu pot consensula, adesea invocat însă rămâne simpli spectatori. Este vorba de un domeniu în care a consensula, rareori realizat, reprezintă un imperativ absolut. Apărarea împotrivă dezinformării nu se va putea realiza fără participarea generală a celor ce-i ce-i sunt victime. Consensul naţional naţional este, în mare măsură, determinat de încrederea pe care cetăţenii o acordă statului cece-i guvernează. În acest context, trebuie să constatăm că micile şiretlicuri folosite în politica internă, cărora niciun guvern democratic nu le poate rezista, riscă să coste foarte scump naţiunea pe planul apărării moralului. Există două mari perspective din care se analizează fenomenul manipulării : ca proces  psiholgic şi ca proces sociologic. lor resorturi interne În abordarea psihologică se pune însă accentul pe identificarea ace acelor care-i care-i face pe indivizi să ia decizia de a acţiona în favoarea altcuiva, fără săsă-şi dea seama că sunt determinaţi de către acel altcineva să o facă, iar în cea sociologică accentul cade pe grupui mai mari şi pe interferenţele lor sociale. sociale. O posibilă definiţie a manipulării ar putea fi : acţiunea de schimbare a opinilor, atitudinilor şi comportamentelor unei persoane sau ale unui grup social în vederea atingerii unor  scopuri dorite de către altcineva, fără exercitarea forţei şi lăsând impresia că această schimbare este o decizie liberă. Există, după unii autori, manipulări mici, medii şi mari, manipulări pentru cauze mici şi  pentru cauze mari, manipularea cotidiană şi manipularea istorică. Toate au la bază concepte că : influenţa, putere, intenţionalitate, comunicare, schimbare, atitudine, comportament, aşa cum sunt tratate tr atate de sociologie sau ştiinţele comunicării. Toate sunt procese de comunicare. Toate sunt procese de influenţare. Toate procesele de comunicare implică schmibarea, dar prea adesea schimbarea survenită ca urmarea a unui proces de comunicare este echivalată cu influenţa. O atenţie deosebită în acţiunea de manipulare trebuie acordată selectării strategiilor, tehnicilor şi stimulilor ce se vor utiliza. În general strategiile şi tehnicile de manipulare uzitate sunt axate pe obţinerea controlului asupra comportamentului, gândirii şi sentimentelor subiecţilor   prin exploatarea necesităţilor fundamentale ale omului. uni de manipulare se recurge la mai multe De obicei, pentru siguranţă reuşitei unei acţi acţiuni tipuri de simuli : verbali, nonverbali şi subliminali. 4

Din categoria stimulilor verbali, ca mai mare putere de influenţa o au cuvintele, folosite în special datorită mesajului pe care îl transmit. Capacitatea de de persuasiune a unui mesaj verbal este mai mare dacă acesta este asociat cu sunete muzicale : cele lente, joase, precum şi sunetele naturii relaxează psihicul spre deosebire de cele alerte, cu tonalităţi înalte care predispun la acţiune. Mesajele vizuale că şi celelalte tipuri de mesaje trebuie adecvate capacităţii de înţelegere a receptorilor, trebuie formulate încât destinatarii lui sa nu depună un efort excesiv pentru receptarea lui, dar nici să nu refuze receptarea lui pe motiv că atât conţinutul, cât şi modul de prezentare sunt neinteresante. Deoarece destinatarului mesajului vizual îi atrag atenţia modificările de litere, cuvinte, schimbarea culorilor etc. este necesar că în redactarea textului să se ţină de utilizarea unorsemne grafice de diferite diferite , care dau posibilitatea detectării rapide a mesajului difuzat. într-un sens restrâns “Dezinformarea poate fi într-un

larg. sens restrâns, se situează la

drumului intoxicare . intoxicarea propriu- este , tolerează un anume amatorism, foloseşte orice intermediar aflat la dispoziţie, se străduieşte

facă anumite persoane

anumite lucruri,

dezinformarea este , , a recrus intodeauna la massmass-media, media, se adresează opiniei mondiale nu statului-major statului-major naţiunii naţiunii “ 2 Intr-un sens larg, cuvântul dezinformare tehnicile de

din motive majore. Pe de o ,

cele metode aplicate de către oameni, cadrul aceluiaşi organism. Ambele se bazează pe aceeaşi a ţintei. dezinformare, exercitarea este un complice. Dezinformarea şi influenţa nu pot fi aplicate decât dincolo de un volum critic de dezinformaţi sau influenţaţi. Individul, familia, un grup profesional pot fi intoxicaţi, dar nu şi dezinformaţi. Influenţa şi dezinformarea au nevoie de timp îndelungat, întrucât nu se bazează pe greşeală comisă de o autoritate, ci pe infiltrarea progresivă a unor imagini în conştiinţa unui popor întreg. -un sens foarte larg sau În sfârşit “să remarcăm că a dezinformarea se poate înţelege într -un foarte restrâns. Unii merg până la a o echivala cu minciuna sau cu orice informaţie falsa falsa. Alţii o

2

Vladimir Volkoff, Dezinformarea, arma de razboi, Editura Incitatus, p. 10

5

limitează mai strict. În masura în care ideea de influentare a opiniei îi este inerentă, ea se apropie de trei tehnici de care vom încerca să o diferenţiem, pentru a defini domeniul care îi e specific” 3. Situaţiile sociale exercită un control semnificativ asupra comportamentului uman. Acţiunile şi reacţiile individului la stimulii dintr -un anumit mediu social sunt determinate de forţe şi constrângeri specifice acelui mediu, într -o măsură mult mai mare decât ar fi de aşteptat dacă s-ar avea în vedere doar personalitatea intimă a celui în cauza. Chiar şi apecte care par   banale, nesemnificative, pot determina schimbări majore în comportamentul persoanelor aflate  într-o anume situaţie socială. Cuvinte, etichete, lozinci, semne, regulamente, legi şi într -o mare măsură, prezenţa celorlalţi factori cu o mare putere de influenţa asupra individului, dirijându-i reacţiile şi comportamentul uneori chiar făr aca respectivul să îşi dea seama. Conform lui Bogdan Ficeac in “termenii psihologiei sociale, putem vorbi de manipulare atunci când o anume situaţie socială este creată premeditat pentru a influenţa reacţiile şi comportamentul manipulatilor în sensul dorit de manipulator”4 După cum amintesc R.V.Joule şi J.L.Beauvois în “Tratat de manipulare”, în psihologia socială experimentală se pot întâlni numeroase experimente în care cercetătorii determină oamenii, sub un pretext sau altul, să se comporte în totală libertate în mod dife rit de cum s-ar fi comportat spontan. Din punct de vedere psihologic, posibilitatea manipulării apare ca o consecinţă a activităţii de decizie. Astfel, s-a demonstrat că, după luarea deciziei (justificate sau nu), oamenii au tendinţa să o menţină (efectul de perseverare al unei decizii). Această descoperire a stat la baza formulării teoriei angajamentului. Kiesler defineşte angajamentul ca legătură care există între individ şi actele sale, cu următoarele consecinţe: 1. numai actele noastre ne angajează; nu ne sintim angajaţi de ideile sentimentele noastre, ci de conduitele noastre efective; 2.  putem fi angajaţi moduri diferite actele noastre, fiind o de context. Astfel putem avea persoane foarte angajate(decizie ), slab angajate (decizie ). Uşa-în-nas - formularea unei cereri prea mari la început, ca să fie acceptată înainte de a formula cererea care vizează comportamntul aşteptat, o cerere de mică importanţă şI care ar fi avut şanse altfel să fie refuzată.

3 4

Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, Editura Antet, 1999, p.20 Bogdan Ficeac, Tehnici de Manipulare, Editura C.H.Beck, 2006, p.24

6

2. Din perspectiva modelului informaţional al comunicării, îi este intrinsecă mesajului calitatea de a fi purtător ul unei marje de manipulare . În practică, menţinerea unui optim între originalitate şI banalitate, între noutatea şI previzibilitatea mesajului printr -o variaţie globală a originalităţii pe parcursul transmiterii mesajului, permite crearea unei ‟‟ferestre de percepţie‟‟ compatibilă obiectivului aferent manipulării. Elemente ale acţiunii de dezinformare a. comanditarii - cei care concep şi proiectează conţinutul acţiunii, ţintele reale şi cele  potenţiale ale activităţii. Ei pot fi: factori de decizie (guverne, state majore militare sau socio profesionale) şi grupuri de presiune. În timp ce prima categorie se foloseşte de servicii specializate, grupurile de presiune se servesc şI de echipe ad-hoc de amatori care au mare eficienţă în crearea şi menţinerea confuziilor. b.  specialiştii sunt cei care planifică secvenţele tactice ale acţiunii şi care coordonează toate modalităţile de ţinere sub control a efectelor concrete ale mesajelor emise. Ei simulează toate categoriile de efecte pentru a reuşi să aibă sub control atât efectele proprii, cât şi exigenţele reproiectării unor elemente de detaliu sub impactul acţiunilor de contracarare întreprinse de ţintă. c. controlul - este piesa de legătură între comanditari, care comandă/conduc acţiunea şI agenţii de influenţă. Pentru a stăpâni acea zonă a spaţiului social care le intră în raza de responsabilitate, controlorii recrutează şI întreţin o vastă reţea de corespondenţi, de obicei nu direct, ci prin intermediul unor terţe persoane care joacă rolul de cercetaşi. Aceştia, aleşi din rândul unor indivizi cu totul insignifianţi, au rolul de a testa grradul de deschidere spre colaborare a unei personalităţi cu acces la date de importanţă considerabilă pentru comanditari şi planificatori. d. agenţii de influenţă - se recrutează din rândul acelora care se bucură de prestigiu în grupul lor profesional şi care urmează a fi dezinformat pr in mesaje primite de la planificatori via controlori. Practica de profil a demonstrat că agenţii de influenţă pot fi: liderii de opinie din mediile intelectuale, care, din dorinţa lor de a se lansa în acţiune  practică, acceptă să lanseze în spaţiul social mesaje care  par şocante pentru publicul autohton -

un personaj apropiat factorilor de decizie - în general acesta este compromis printr-un fapt verificabil, pentru a avea certitudinea unei colaborări mai longevive

7

-

şefii de asociaţii; contextul vieţii asociative, specifice sistemelor pluraliste constituie un mediu favorabil pentru recrutarea şI cultivarea agenţilor de influenţă. Plasând pe primul plan interese de ordin umanitar, protejate de un cadru normativ cu validitate internaţională, dezinformatorul poate atrage mulţi naivi în structurile asociaţiei, care,  profesional, sunt personalităţi de referinţă în domeniul lor de activitate.

-

Ceea ce deosebeşte dezinformarea de alte tipuri de comunicare este caracterul deliberat al acţiunii şI lansarea în circuitul informaţional a unor informaţii parţial adevărate în conjugarea lor cu afirmaţii false, fără indicarea vreunei surse care ar putea fi verificabilă  pentru autenticitatea celor emise. Cercetările de teren au demonstrat că rezultatele cele mai efciente se înregistrează în domeniul mass-mediei, unde dezinformarea poate atinge frontal toate segmentele de opinie ale spaţiului social. B.Sub aspect neintenţional, dezinformarea este generată de sursele de mesaje deservite

de ne profesionişti. Veleitarismul acestora, sau diletantismul celor ce transmit mesajele pot contribui la colorarea senzaţională a conţinutului lor pentru a stârni interesul unor segmente cât mai largi de opinie. Sporirea gradului de audienţă a mesajului insuficient prelucrat sub raportul  pertinenţei, poate conduce la dezinformare. Diversitatea enunţurilor, prin corelarea cu un spaţiu (audio, video, grafic) limitat de inserarea într-o situaţie informaţională, determină, în mod inevitabil, o selecţie a mesajelor. Practica massmedia a relevat că o sursă de distorsionare a mesajelor, cu efecte importante asupra calităţii informării şI care poate degenera în dezinformare, o constituie utilizarea unor criterii neadecvate de selectare a informaţiilor. De exemplu, folosirea exclusivă a criteriului economic sau politic în selectarea mesajelor, prin imaginea parţială pe care o oferă asupra fenomenului în discuţie, poate avea ca finalitate dezinformarea acelor segmente de public cărora li se adresează. Dezinformarea poate fi o componentă a propagandei, dar aceasta nu se poarte baza niciodată doar pe dezinformare. Din perspective consecinţelor sale sociale, dezinformarea se aseamănă cu un alt fenomen manipulativ, zvonul. Acesta din urmă, spre deosebire de dezinformare, nu are un caracter deliberat şI nu presupune în mod obligatoriu circulaţia unor informaţii false, ci doar  dificil de verificat. Zvonul poate fi produs însă de o acţiune de dezinformare. Ţintele pot fi atât grupuri sau segmente ale societăţii, cât şI indivizi, întotdeauna lideri, de orice fel, care pot influenţa decizional şI acţional grupurile în care se află.

8

Efectele dezinformării depind, pe de o parte, de caracteristicile ţintelor (atitudine critică,  personalitate, nivel intelectual, aspiraţii,etc.), iar pe de altă parte, de posibilitatea de a verifica informaţiile vehiculate. Manipularea prin mijloace non-verbale de comunicare

Comunicarea non-verbală este un proces complex care include omul, mesajul, starea sufletească, mişcările trupului şi cei cu care se intră în relaţie. Informaţiile legate de această comunicare foarte complexă au ajuns să fie studiate şi însuşite de aproape toate persoanele  publice sau aflate în funcţii de conducere (fie manageri de întreprinderi, fie politicieni, vedete de cinema sau de televiziune). Principalele instrumente ale manipulării în dialoguri şi negocieri sunt vocea, privirea, gesturile, poziţia corpului (postură), distanţă şi buzele. Deşi pare contradictoriu, vocea este un element principal al comunicării non-verbale deoarece poate fi modulată pe o scară foarte largă. Vocea se compune din 3 elemente esenţiale, care pot căpăta un nivel de variaţie diferit în funcţie de modul în care la folosim: -

ritmul (ce poate alterna de la încet la rapid)

-

volumul (care poate varia de la mic la mare)

-

tonul (a cărui gamă oscilează de la ascuţit la grav). Impactul pe care elementele comunicării îl au în cadrul unui dialog sau al unei dezbateri

este următorul: cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, însă au impact mai scăzut faţă de celelalte elemente; tonul vocii are un impact mai mare în cadrul procesului de comunicare iar posibilitatea de control este medie; simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare în desfăşurarea comunicării interpersonale dar şi posibilităţile cele mai reduse de control. Atât limbajul trupului cât şi metalimbajul (cuvintele şi expresiile care pot relevă adevăratele atitudini şi gânduri ale unei persoane) pot trezi înstinctul, intuiţia, "al 7-lea simţ",  presimţirea că vorbitorul nu spune ceea ce gândeşte. Metalimbajul permite indivizilor să îi manipuleze pe alţii fără că aceştia să-şi dea seama. În conversaţiile directe, efectul maxim al 9

cuvintelor nu depăşeşte 7%. Se spune că noi auzim jumătate din ceea ce se spune, ascultăm cu atenţie jumătate din ce am auzit şi ne amintim jumătate din ce am ascultat sumar . Dezinformare este în general numită acea artă a de a induce în eroare ,ce este întotdeauna deliberată iar decizia de a recurge la ea relevă o stare de spirit ale cărei resorturi complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi dictată de necesitate, având în vedere amploarea mizei şi pericolul unei confruntări deschise, relevând astfel slăbiciune sau frică. Poate fi de asemenea o acţiune  premeditată pentru a obţine succesul cu minim de forţe deoarece agresorul crede că influenţarea conştiinţelor este mai puţin riscantă decât violenţa fizică. Pentru prima data noţiunea de dezinformare a fost folosită în mediul sovietic încă din anii „20 şi desemna un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influenţării guvernelor  străine, discreditării opozanţilor politici, în special emigranţi, sublimării încrederii între aliaţii ostili

Uniunii

Sovietice,

falsificării

aprecierilor

adversarilor

privind

realitatea”.

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române dezinformarea este a informă greşit, în mod intentionat”. După autorul celebrul Vladimir Volkoff dezinformarea este o tehnica ce permite furnizarea de informaţii generale eronate unor terţi, determinandu-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăţi dorite de dezinformatori”15.. Dezinformarea nu se rezumă numai la falsificarea conştiinţelor, ea se dovedeşte a fi şi  puternică pârghie de acţionare psihologică, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor şi ideilor, a stărilor sufleteşti şi a comportamentelor umane. Trăim într -o lume în care se pune tot mai mult accentul pe calitatea, dar şi cantitatea informaţiei. Dacă informarea apare că o necesitate vitală atât pentru organismul uman cât şi pentru cel militar, dezinformarea pare să fie o boală prin care îl izolează de realitate, îl dirijează  prin judecăţi eronate spre stări confuze sau acţiuni haotice.Dezinformarea seamănă confuzie  pentru a face cunoştinţele inutilizabile. O eroare singulară de apreciere poate determină apariţia unor consecinţe neplăcute, însă dezinformarea permanenţă slăbeşte în mod insidios posibilităţile individului de a gândi corect. Încet, dezinformarea face că lumea, realitatea să devină incoerentă, difuză. Evident că în cadrul dezinformării există comunicare, însă, aceasta are un sens unic, de la dezinformator la cel manipulat, în scopul de a-i dirija celui din urmă opiniile şi ideile, stările 5

Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, Editura Antet, 1999

10

sufleteşti şi comportamentul ca, în final, să acţioneze cu docilitate la ordinele primului. Mesa jul (informaţia) falsificată nu este decât unealtă cu care se caută un subiect selecţionat să acţioneze în sensul dorit. Se dezinformează mai puţin pentru a convinge, cât pentru a conduce către un ţel care, de obicei, este ascuns (camuflat). Din această cauza, în armatele străine şi nu numai, dezinformarea este considerată arma de război modern” şi s-a constatat amploarea formidabilă a forţelor acesteia, importantă tot mai mare pe care i-o acordă numeroase guverne. Este formă psihologică a subversiunii; ea vizează destabilizarea unui stat sau a unei societăţi. Ea transpune în practică plăcerea pentru disimulare şi secret, dorinţă de a exercită o putere ocultă asupra unui adversar pe care încerci să-l înşeli. Originalitatea dezinformării moderne constă, se pare, din trei elemente: -

o apariţia unei metodologii împrumutate de la publicitate, însă fondată pe descoperirile psihosociologice;

-

o influenţă considerabilă şi marea diversitate a mijloacelor de informare în masă;

-

o întrebuinţarea dezinformării că pe un adevărat sistem de arme. Este important a nu confunda minciuna cu eroarea. Eroarea se opune realităţii. Minciuna

se opune adevărului, care în majoritatea cazurilor, nu este, din păcate, decât o noţiune relativă. La fel este şi minciuna, ca urmare, ea poate avea o vastă gamă de nuanţe. Practic, dezinformatorul este destul de indiferent faţă de veridicitate spuselor sale. El nu recurge la minciună decât dacă îi permite să deformeze mai mult realitatea, ceea ce constituie ţelul sau principal. În lupta dusă împotrivă dezinformării trebuie avut în vedere unele aspecte importante. În  primul rând, să nu se ofere un teren favorabil adversarului însă, totodată, să nu se compromită dezbaterea că element vital al democraţiei. În acest context, baza cea mai solidă a apărării se va afla în mentalitatea fiecărui individ. Nici o protecţie nu va fi cu adevărat eficace fără perceperea de către toată lumea a faptului că fiecare individ în parte este o ţintă finală a oricărei acţiuni dezinformative şi deci că fiecare trebuie să participe personal la propria apărare. Sarcina ce revine fiecăruia trece , înainte de toate printr -o educare a spiritului critic. şi aceasta începe în materie de informare cu dorinţa de a nu consideră suficientă dezbaterea de idei oferite pe tava” şi a încerca de ajunge singur la sursă printr -o conduită activă. Nu trebuie să ne

11

limităm la preluarea pasivă a ştirilor ci trebuie adoptată obişnuinţă de a le caută şi pe cît posibil, de a le controla prin toate mijloacele avute la dispoziţie.

12

CAPITOLUL 1. ROLUL MANIPULĂRII ÎN POLITICĂ 1.1 Trăsăturile ce susţin politica

Politica este o realitate în acelaşi timp misterioasă şi familiară. Simţul comun ne face să  judecăm în manieră spontană realităţile sociale ce relevă în mod manifest politica: alegerile,  partidele, statul. Însă de îndată ce este vorba de a-i determina proprietăţile specific, obiectul apare în conturui şi definiţii imprecise Ştiinţă politică este una dintre ultimele ştiinţe sociale apărute. Apariţia sa este rezultatul unei serii de condiţii favorabile: crearea unei administraţii modern, a cărei raţionalizare a acţiunii cerea dobândirea de noi cunoştinţe, laicizarea şi democratizarea politicii, care favorizează dezvoltarea unei ştiinţe autonome, fixarea progresivă a acestei cunoaşteri în instituţii specializate.  Niciun fapt politic nu se lasă sesizat în manieră spontană. Cunoaşterea politicului necesită a se feri de iluzia unei cunoaşteri immediate şi de falsele evidente, prin distanţarea de opiniile comune. Cum spunea Gaston Bachelard6, "faptul ştiinţific trebuie cucerit”. Simţul comun tinde să  prezinte faptele politice drept fenomene natural, scăpând astfel oricărei interogaţii asupra genezei şi construcţiei lor. Politica are totuşi o faţă ascunsă şi totuşi atât de evidentă, se utilizează şi emoţii politice, fireşte cu motive ascunse. Tratarea politică a emoţiilor nu este niciodată inocenta. Ea se inscribe intodeauna în strategii de mobilizare, de condiţionare, de manipulare. A face să plângă sau să radă, a linişti sau a dramatiza sunt resurse afective care aparţin intodeauna repertoriului activităţii politice. Dragostea, ura, neliniştea, onoarea, mândria sunt frecvent solicitate de oamenii politici. Aceste sentimente individuale se găsesc astfel, din punct de vedere social, recuperate pentru a se transformă câteodată, în motorul principal al istoriei. Astfel, dragostea se regăseşte atât în central legăturii affective unind un popor de conducătorul său suprem, cât şi în central tuturor 

6

Filosof si critic literar francez (n. 27 iunie 1884, Bar-sur-Aube  – d. 16 octombrie 1962, Paris)

13

neliniştilor naţionaliste. Ura se concentrează uneori asupra ţapilor ispăşitori desemnaţi de către putere. Însă, principalele trăsături negative ale politicii actuale sunt: a. POITICIANISM Politicianismul este un comportament bazat pe practici imorale, pe înşelătorii. Astfel anumiţi lideri polititci profită de poziţia lor pentru a-şi realiză intersele personale. b. DEMAGOGIA Reprezintă o flatare a sentimentelor, a stării de spirit a oamenilor. Se materializează în  promisiuni false cu scopul de a obţine avantaje politice (practicată de majoritatea partidelor  româneşti, în preajma alegerilor în special, pentru a avea câştig electoral). c. DIVERSIUNEA POLITICĂ Reprezintă distragerea atenţiei oamenilor de la anumite probleme majore spre altele mai  puţin spinoase şi care nu ţin de domeniul economic. Această practică a fost folosită de multe ori de către puterea politică din România. d. OPORTUNISMUL Oportunismul este un comportament schimbător, oscilant în funcţie de anumite circumstanţe (schimbări de regim de exemplu). Mulţi politicieni români obişnuiesc să treacă de la un partid la altul, funcţie de cine este la guvernare sau cine deţine procentele cele mai multe. e. MANIPULAREA POLITICĂ Este cea mai gravă formă şi reprezintă inducerea în eroare, dirijarea comportamentului oamenilor. Aceasta deoarece manipularea politică lasă impresia că acţionezi (că individ,  persoană publică) conform propriei voinţe. Se realizează prin intermediul articolelor din ziare, prin intermediul emisiunilor televizate sau chiar prin discursul liderilor. Această practică este des practicată în occident şi în SUA, ţinând mai ales de impunerea alegătorului a unui anumit comportament electoral. Prin astfel de  practici unele partide dezorientează şi înşeală măsele, le influenţează şi le folosesc pentru scopul 14

lor. Unul dintre scopurile partidelor este evident câştigarea electoratului, dar acest lucru nu trebuie făcut decât în condiţiile respectării legii. Orice partid îşi produce electoratul. "Partidele care nu au puterea această, nu au nici o putere şi deci nu vor avea nici o putere politică". Alegerea prin vot universal creează impresia naivă a alegătorilor că odată ce participă la desemnarea deputaţilor, aceştia le vor reprezenta voinţa în Parlament. De fapt singurul lor mijloc de control este sancţiunea nonalegerii la viitorul scrutin electoral. Tocmai din această cauză Parlamentul (puterea legislativă), Guvernul (puterea executivă) şi puterea jurisdictionara au  puteri egale, se controlează reciproc, cooperează în vederea prevenirii nerespectării legii (conform principiului separaţiei puterilor în stat). W. Churchil7 spunea că, "democraţia reprezentativă este cel mai prost regim, exceptându-le pe toate celelalte ".

1.2 Manipularea folosită că o armă eficientă în politica actuală Conform specialiştilor teoriei comunicării, manipularea reprezintă o acţiune de influenţare prin mijloace neviolente (cel puţin ca intenţie iniţială), a opţiunilor unor segmente ale  populaţiei sau a populaţiei în ansamblul ei, în vederea realizării unor obiective, prin inducere intenţionată în eroare. În procesul de manipulare este important că subiecţii asupra cărora se exercită acţiunea de manipulare să fie convinşi că acţionează pe baza realităţii şi că pornesc de la premise corecte, în conformitate cu propriile idei şi interese. Tehnica manipulării opiniei publice era excelent stăpânită şi de vechiul regim, care agrea ca metode, dezinformarea şi lansarea zvonurilor alarmiste. Înaintând în timp, se poate constată o diversificare şi o perfecţionare a tehnicilor folosite în scopul manipulării, până aproape de limita artei. Sub multe aspecte, manipularea a căpătat aparentă unor demonstraţii concrete, bazată pe o înşiruire de argumente logice, credibile, pe bază cărora însă se ajunge la o concluzie falsă. 1.2..1 Masele electorale

Masele electorale, constituie un tip de mulţime eterogenă, dar, având o singură menire, precis determinată: să aleagă între diferiţi candidate, ea nu prezintă decât anumite însuşiri ale maselor. Aici se observă cu precădere slaba înclinare de a gândi, lipsa spiritului critic, iritabilitatea, 7

Om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit (n. 3 0 noiembrei 1874  – d. 24 ianuarie 1965)

15

credulitatea şi naivitatea. În hotărârile maselor electorale mai descoperim influenţa a carmacilor  şi rolul unor factori precum afirmaţia, repetiţia, prestigiul şi contagiunea. Să analizăm cum sunt seduse masele electorale. Procedeele cu cei mai mari sorţi de izbândă în această directive sunt perfect edificatoare asupra psihologiei lor. Prima calitate pe care trebuie să o posede un candidat e prestigiul personal, care nu poate fi înlocuit decât de cel conferit de avere, pe când talentul ori geniul nu constituie nicidecum punţi către success, în acest caz. Necesitatea ca un canditat să fie aureolat de prestigiu, şi astfel să se impună indiscutabil, este capitală. Dacă masă de electori, în cea mai mare parte muncitorii şi ţărani, îşi alege foarte rar reprezentanţii din aceste categorii, se explică prin faptul că o  personalitate de origine muncitoreasca ori ţărănească nu va avea niciodată în ochii ei suficient  prestigiu. Se poate că printer cei aleşi să fie şi oameni de rând, dar acesta se va întâmplă din motive adiacente, cum ar fi, nevoia de a contracara un patron sub a cărui influenţa cotidiană se află electorii, care au astfel, o clipă, iluzia că şi ei au devenit stăpâni. Dar, pentru a-şi asigura succesul, prestigiul candidatului nu este de-ajuns. Electoral vrea să-i fie flatată vanitatea şi dorinţele arzătoare, candidatul trebuie să-l linguşească la modul cel mai extravagant şi să nu se dea înlături din a-i face cele mai fabuloase promisiuni. În faţa muncitorilor, pe patron îl va injuria şi mânji cu noroi. Se va strădui din răsputeri să-l întineze şi să-l spulbere pe candidatul advers, arătând cu forţa afirmaţiei, repetiţiei şi contagiunii, că acesta nu este decât un nemernic, ale cărui acte reprobabile sunt de notorietate. Bineînţeles, fără a aduce vreo mărturie în sprijinul unor asemenea învinuiri. Dacă adversarul nu cunoaşte psihologia maselor, v-a încerca să se justifice uzând de zeci de argument, în loc să răspundă la afirmaţiile calomnioase prin alte afirmaţii la fel de calomnioase, retezandu-şi astfel şansele de a triumfă. 1.2.2 Maniularea prin sondaje

În luna martie a anului 2004, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, făcea o dezvăluire spectaculoasă, la TV: cu patru ani înainte, în vara lui 2000, sociologul Alin Theodorescu a venit la Cotroceni pentru a-l informa, prin Dorin Marian, că sondajele IMAS îl dau câştigător sigur în alegeri, contra lui Ion Iliescu. Numai că fostul preşedinte avea informaţii mult mai realiste din alte surse, aşa că a luat decizia, exact în aceaşi perioadă, de a nu mai candida, pentru a nu risca o înfrângere ruşinoasă. Este doar o dovadă banală ca dacă mai era 16

nevoie a modului în care se practică manipularea prin sondaje în anii electorali. Analizat la rece, însă, sondajul pare să reprezinte o manipulare subliminală, pe de o parte, în favoarea lui Sorin Oprescu, pe principiul "o ţara bolnavă precum România are nevoie de un doctor”, iar pe de altă  parte în scopul identificării tipului de trebuinţe care să constituie obiectul discursului electoral ca  bază a manipulării electoratului, prin stabilirea relaţiei dintre boli cauzate de nesatisfacerea trebuinţelor umane. Mai trebuie spus că, în mod neuzual, sondajul se bazează mai puţin pe  prezentarea unor date concrete, cât pe interpretarea lor calitativă de către sociologi. O ţara bolnavă are nevoie de un preşedinte-medic? Iată câteva dintre concluziile cercetării sociologice amintite: "Romanii trec printr -o serioasă criză de sănătate, cel puţin după cum ne dezvăluie OMS. Ei mor cu cel puţin 10-15 ani mai devreme decât ar permite nivelul de civilizaţie contemporan. Cauza este epidemia de boli  produse de un mod de viaţă nesănătos. (Cuvântul epidemie este intenţionat folosit aici, pentru că avem de-a face cu răspândirea prin contact social a unor comportamente cauzatoare de boală). Medicii spun la unison că bolile sunt consecinţă unui mod de a gândi şi a trăi. Sociologii spun că şi votul este expresia unui mod de a gândi şi a trăi. Putem trage concluzia că bolile sunt legate de modul în care oamenii votează?” Datele sondajului BCS din luna iulie ne prezintă câteva realităţi surprinzătoare: Alegătorii lui Corneliu Vadim Tudor sunt predispuşi la a suferi cel mai mult cu dinţii, oasele şi articulaţiile (20-30, peste 55 ani). Tot PRM-istii au cele mai mari probleme cu ochii şi se plâng cel mai des că au colesterolul ridicat (populaţia între 35-50 de ani). Absenteistii sunt cei înclinaţii spre probleme cardiace (numărul absenteistilor va creşte cu atât mai mult cât situaţiile de incertitudine sunt mai mari; creşterea numărului absenteistilor prin  prezentarea unor situaţii incerte, prin crearea unor situaţii de incertitudine, favorizează PSD-ul) Fanii lui Miron Cozma şi Naţi Meir au au o predispoziţie ridicată la a a avea probleme cu sistemul nervos. În continuare, coordonatorii sondajului aruncă pe masă o afirmaţie cel puţin şocantă: "E demonstrat ştiinţific faptul că liberalii aud mai bine decât social-democraţii şi decât democratliberalii, dar şi că alegătorii lui Naţi Meir şi Kelemen Hunor au auzul cel mai fin”. Trupurile absenteistilor par predispuse la diferite forme de infecţii. Alegătorii lui Naţi Meir sunt de aproape două ori mai sensibili la alergii decât cei ai lui Sorin Oprescu. Cele mai grave afecţiuni ale pielii 17

le reclamă absenteistii (alergii) şi fanii lui Mircea Geoană, iar cele mai multe boli de natură  psihică le recunosc tot absenteistii, împreună cu PRM-istii” 1.3 Manipularea prin discursul politic

1.3.1 Exemple din politica autohtonă: Metodele prin care diverse personaje interesate manipulează opinia publică sunt multiple. Discursul politic de pildă, are ca scop de cele mai multe ori, nu transmiterea unui mesaj clar către  propriul electorat, ci mai degrabă, dezinformarea electorilor celorlalte partide. Prin: 1) ACUZAŢII CE NU POT FI VERIFICATE IMEDIAT. Denigrarea unui adversar   politic, prin lansarea unor acuzaţii ce nu pot fi verificate imediat, sau deloc, la adăpostul imunităţii parlamentare. Girarea prin notorietatea numelui a unor informaţii false sau trunchiate  poate duce la prejudicii de imagine importante personalităţii vizate deoarece, la nivelul conştiintei publice, funcţionează prezumţia de vinovăţie. 2) CONSIDERENTUL CONFORMISMULUI. Generalizarea informaţiei, pe leit motivul "poporul vrea, ori populatia crede ca”, este un alt mod de a influenţa opinia publică pe considerentul conformismului, care presupune tendinţa oamenilor de a se încadra în trendul ma jorităţii. Generalizarea a fost folosită cu succes de preşedintele Băsescu, pe parcursul primului sau mandat, pentru a-şi lansa programul politic, prin transferarea priorităţilor sale politice pe agenda populaţiei. 3) COMPASIUNEA AFECTIVĂ. Compasiunea, cu memorabilul exemplu al rocadei (udată de lacrimi) la preşedinţie, Băsescu-Stolojan, constituie de asemenea un mod de manevrare şi de reorientare afectivă a opiniei publice. De altfel, preşedintele Băsescu a folosit frecvent arma lacrimilor, pentru a-şi fabrica în ochii alegătorilor un portret pozitiv uman şi popular, construit pe  percepţii emoţionale. De pildă, înlăcrimarea de la festivitatea din 1 decembrie (din 2005), induce ideea existenţei unor sentimente adânci patriotice, iar lacrimile vărsate la ceremonia de  înmormântare a Patriarhului Teoctist, transmit mesajul unui suflet sensibil. 18

4) FOLOSIREA UNEI PERSOANE TERŢE ORI A MASS-MEDIEI. O altă metodă de manipulare este folosirea unei persoane terţe ori a mass-mediei pentru lansarea unor anumite teme ori atacuri, pentru a pune în postură de actor neutru adevărată persoană interesată. Această tehnică este intens exploatată în vederea manipulării populaţiei, fie prin lansarea unor campanii de presă negative, înaintea declansării unor atacuri directe politice (de exemplu, campania de  presă anti- Năstase (în mandatul PSD: 2000-2004), ori celebrul episod al candidaturii lui Varujan Vosganian la funcţia de comisar european), fie prin folosirea unor terţi oameni politici. Pentru cel de-al doilea caz putem aminti ca fiind semnificative poziţiile politice anticipative ale PD-L vizavi de cele prezidenţiale în primul mandat al preşedintelui Băsescu. 5) ABATEREA ATENŢIEI. Este o altă modalitate de manipulare, realizată prin lansarea unor false teme de interes general, de regulă de natură scandaloasă, în vederea trecerii sub tăcere a altor aspecte ce ar putea deranja cu adevărat opinia publică. Că exemplu putem menţiona teme de real impact social, cum ar fi criză profundă ce afectează sistemul sanitar ori posibilul colaps al sistemului educaţional, teme eclipsate de schimburile de bileţele ori de replici acide între Palate (Băsescu-Tăriceanu). 6) EXAGERAREA MIZEI. Este des folosită pentru a captivă şi influenţa electoratul în campanii electorale.  Numărul parlamentar 322 (căruia i s-a dat, prin asociaţie, conotaţia numărului malefic 666), ori iminentă instaurării dictaturii băsesciene (supralicitată în campania electorală recent încheiată) au fost teme folosite zilnic în discursul politic din perioadă campaniei  prezidenţiale (dar şi în timpul campaniei pentru Referendum). Alte teme a căror importantă este exacerbată ţin de necesitatea stringentă a schimbării sistemului electoral, ori de modificare a Constituţiei. 7) ZVONURILE OFICIALE ŞI INTOXICAREA. “Surse credibile oficiale interne” sunt sintagme folosite cu nonsalantă de mass-media pentru lansarea pe piaţă a unor mesaje, de cele mai multe ori neadevărate, fără asumarea vreunei responsabilităţi. Dar dacă metodă zvonisticii urmăreşte doar punerea în circulaţie a unui anumit mesaj, tehnicile de intoxicare sunt mult mai subtile. Sondajele de opinie, topurile, testele formative ori dezbaterile televizate sunt câteva dintre metodele folosite în mod curent pentru inducere în eroare sau pentru crearea unor false 19

curente favorabile anumitor teme ori fabricarea şi promovarea unor false personalităţi politice (cel mai elocvent exemplu în acest sens este Gigi Becali). Fiecare candidat încearcă prin diferite metode să convingă ca el este cel mai bun, cinstit şi destoinic om de pe faţă Pământului. Din păcate metodele lor nu sunt de cele mai multe ori cinstite. E posibil că mulţi dintre noi să fi fost manipulaţi prin discursurile lor politice.

1.3.2 Manipularea şi politica Manipularea se bazează pe o strategie centrală, uneori unică: reducţia cea mai completă  posibil a libertăţii auditoriului de a discuta sau de a rezista la ceea ce i se propune. Acesta strategie trebuie să fie invizibilă, căci dezvăluirea ei ar arată că există o strategie, un calcul care specifică manipularea, cât despre disimularea ei în ochii publicului. Metodele de manipulare avansează mascate. În actul de manipulare, mesajul, în dimensiunea să cognitivă sau sub formă să afectivă, este conceput pentru a înşela a induce în eroare, a face să se creadă ceva ce nu există. Manipularea constă în a intră prin efracţie în mintea cuiva pentru a-i formă o opinie sau a-i provocă un comportament fără ca el să ştie că efracţia s-a produs. Totul se găseşte acolo, în acest gest care se ascunde de el însuşi ca manipulator. Acolo rezidă violenţa sa esenţială. De fapt, spre deosebire de violenţa fizică, instituind o interacţiune explicită, violenţa psihologică sau cognitivă pe care manipularea o implică îşi datorează întreagă eficacitate disimulării sale. Şi mecanismele tehnice de construcţie a mesajului manipulator relevă o dublă preocupare: cea de a identifică rezistentă care le-ar putea fi opusă şi de a masca demersul în sine. În politică,  prototipul seducătorului este demagogul, personaj deja bine cunoscut grecilor antici. Euripide îl descrie astfel:"cel care este capabil să se adapteze circumstanţelor celor mai deconcentrante, să capete atâtea înfăţişări câte categorii sociale şi caractere omeneşti există în cetate, să inventeze o mie de renghiuri care-i vor face acţiunea eficace în cele mai variate circumstanţe. Demagogul este cel care ţine să convingă ca el este candidatul potrivit sau titularul pentru postul pe care-l ocupă. Pentru asta, o să facă, prin diferite strategii, să creadă că gândeşte asemenea lor. Cel care seduce nu deduce. Nu-şi afirmă propriul punct de vedere, se scufundă în punctul de vedere al celuilalt".

20

Philippe Breton scrie 8că "a seduce înseamnă a muri ca realitate şi a se produce ca amăgire" 8. Tehnicile de manipulare sunt dintre cele mai diverse, de la foarte simple la extrem de sofisticate, de la cele cu efecte imediate până la cele ale căror urmări se văd după ani de zile sau chiar după decenii, de la unele utilizate pentru influenţarea unei anumite persoane, într -o anumită împrejurare, până la altele axate pe remodelarea unei întregi societăţi. Manipulările pot fi clasificate î n funcţie de diverse criterii. Profesorul Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California, utilizează drept criteriu amplitudinea modificărilor efectuate într -o anumită situaţie sociale. Manipulările pot fi clasificate că mici, medii şi mari, consecinţele lor nu respectă o corespondenţa strictă cu amplitudinea modificărilor iniţiale. Spre exemplu, schimbări mici pot avea consecinţe majore şi invers. Manipularea este prezenţa în viaţă de zi cu zi în doze mici şi inconştiente; prietenă te roagă sa o ajuţi cu ceva, în familie, între iubiţi şi multe alte cazuri. Această nu este dăunătoare. Dar manipulările care sunt exercitate asupra noastră de către oamenii  politici sau conducătorii religioşi reprezintă un delict moral grav. Metodele sunt multe, avansate iar noi, muritorii de rând cădem în plasă ca o muşca ţinută prizonieră de un păianjen. Efectele manipulării sunt evidente cel puţin pe scenă politică românească din ultimul timp.

1.3.3 Necesitatea manipulării în discursul politic Pentru a lămuri acest paradox al necesitatii de a manipula prin discursul politic” se  pleacă de la observaţia că există două categorii de manipulări: cele imediate(directe), în care transformarea stării de fapt, a credinţelor şi a acţiunilor îşi are originea în acţiunea fizică a agentului acţiunii şi manipulări mediate, în care :”transformarea” obiectelor, credinţelor se realizează prin intermediul intervenţiilor discursive. În actele, faptele şi acţiunile din sferă politicului se regăsesc aceste forme de manipulare. Ponderea uneia sau alteia, dimensiunile fiecăreia, combinaţiile în care pot apărea depind de natură puterii politice (democratică sau autoritară),de raportul cu receptorii, de reacţiile acestora din urmă faţă de actele puterii.

8

Philippe Breton, Manipularea Cuvantului, editura Institutul European, Bucuresti, 2006, p. 57

21

Este posibil că grupul de putere să constrângă (chiar şi fizic) pe decident” să-şi schimbe creditele ,atitudinile în favoarea sa. Mijloacele sunt multiple.: mituire, falsificare, şantaj. Suntem în faţă formei de manipulare directe proprie regimurilor totalitare. Deci, este preferabil că manipularea să capete substanţă discursivă. Astfel, în timpul campaniei electorale, un discurs  politic poate capacita indivizii nedecişi către programul unui partid. Dacă mijloacele prin intermediul cărora provocam credinţele ,ideile sau acţiunile sunt în acord cu normele raţionalităţii şi sunt în consens cu normele moralităţii, atunci suntem în faţă unei manipulari  pozitive dezirabile în orice act al puterii” 9(Sălăvastru 1999 pag 141 ). Dacă raţionalitatea şi moralitatea sunt neglijate, manipularea este negativă”. Sunt motive serioase ca , adesea, discursul politic să fie identificat cu manipularea negativă sub toate formele ei. Orice discurs politic deformează realitatea, tocmai din cauza subiectivităţii unghiului de abordare , a evaluării diferite a realităţii, şi de aceea se poate consideră că este purtător al unei forme de manipulare negativă. Cauza principală este că prin el se ipostaziază şi se apăra interese. Astfel, opozitia exagerează permanent nerealizările puterii , iar puterea , la rându-i minimalizează aportul opoziţiei. Interesul, pasiunea, fanatismul sunt semnificative în activitatea politică şi afectează prezentarea adecvată a realităţii prin discurs. La acest nivel al analizei intervine o distincţie în funcţie de intenţionalitate. Deşi pot apărea dezinformări neintenţionate, rezultatul lor este acelaşi. Diferenţă intervine din perspectivă moralităţii: în cazul manipulării intenţionate apare şi pacatul” (deformarea realităţii) şi  conştiinţă pacatului” (obţinerea de rezultate dezirabile prin fals). Din unghiul de abordare al veridicităţii, manipularea negativă neintenţionată este asociată cu ignoranţa, în timp ce manipularea negativă intenţionata se asociază cu minciuna. Acţiunea malefică a minciunii, nu numai la nivelul discursului politic este redată convingător de P. Wierzbicki Minciunile nu circulă separat. Minciunile umblă în turmă. În turme organizate. Minciunile se constituie în sistem. Există multe astfel de sisteme. Minciuna este mediul natural al omului... sistemele minciunii funcţionează în viaţa noastră particulară şi în viaţa noastră intelectuală, în viaţa noastră artistică şi în cea publică.” 10

9 10

Sălăvastru Constantin, Discursul puterii, editura Tritonic, 2009, p.141 P. Wierzbicki, Structura Minciunii, 1996, p. 11

22

Totuşi, un discurs politic nu poate abuza de minciuni la nesfârşit. Există o doză minimă de adevăr în orice comunicare. Chiar dacă se vorbeşte de raţionalitatea unei astfel de manipulări discursive şi chiar nevoia unei astfel de manipulări” sunt limite în care aceasta acţionează. Benjamin Franklin11 formulează lămuritor problema minciunii:” poţi păcăli o parte din viaţă toată lumea, mai poţi păcăli toată viaţa o parte din lume, dar poţi păcăli toată viaţa toată lumea.”

11

Benjamin Franklin, diplomat, om de stiinta, filosof si om politic American (n. 17 ianuarie 1706, Boston  – d.17 aprilie 1790)

23

CAPITOLUL 2. MANIPULAREA MEDIATIC Ă 2.1 Mass-media şi manipularea

Comportamentul consumatorului de teleziune, radio sau presă scrisă are la bază o serie de mecanisme inconştiente, cunoscute de producătorii din mass-media. Aşa-numitele “retete de success” nu sunt de multe ori decât tentative de manipulare a telespectatorului, radio ascultătorului sau cititorului de ziare. Comportamentul omului în faţă televizorului, a radioului sau a presei scrise, se supune, în mare parte, unor mecanisme inconştiente. De asemenea reclamele folosesc trucuri foarte eficiente pentru a ne determina să apreciem anumite produse. Unul dintre efectele negative cele mai grave ale televiziunii este cel de spălare a creierului. În cazuri extreme, acest efect poate provoca victime în rândul receptorilor datorate (dez)iluzionării mediatice. Ziarele au fost primul mijloc de informare de mare audienţa. Acestea au apărut în secolul al XVII-lea, iar în secolul al XIX-lea cele mai respectate, precum The Times în Marea Britanie, exercitau o influenţă puternică asupra clasei mijlocii educate care forma “opinia pu blica”. Mai târziu, un sistem de învăţământ îmbunătăţit şi alte progrese au creat prima audienţă a presei scrise. Ziarele care să satisfacă cerinţele publicului cititor au apărut în SUA în anii 1870 şi 20 de ani mai târziu în Marea Britanie. Opinia publică - Cel mai talentat şi influent comentator politic american din secolul al XX-lea”, cum îl numea Michael Curtis. Puterea enormă a presei provine din rolul pe care îl îndeplineşte -; acela de a organiza pentru societate informaţiile, de a uşura, dar şi de a orienta percepţia socială a diverselor fenomene. Reporterii nu pot acoperi şi nu pot reflectă tot ceea ce se întâmplă în lume; în plus, fiecare ziar este rezultatul unei suite de selecţii  privitoare la ce fapte se dau publicităţii, în ce formă, sub ce dimensiuni, toate ghidate nu de standarde obiective”,ci de evaluările fiecărei publicaţii. Manipularea în mass media există în orice detaliu, iar mizele manipulării sunt foarte mari...în special mize  politice extrem de simple de înţeles pentru un om informat şi grele de înţeles pentru cei care se lasă manipulaţi prin dezinformare. 24

Sonia Cristina Stan ne spune că, încă de la începuturile ei, presa a fost acuzată că induce în eroare, deturnează adevărul, exagerează sau încearcă să înșele. Din secolul al XVI-lea, de la  primele foi volante, trecând prin presa controlată de stat și până la apariția presei libere, erorile de tot felul și știrile false au mers pe același drum cu presa.12 În România, după revoluția din 1989, dezvoltarea explozivă a mijlocelor de comunicare și informare în masă, precum și descoperirile din domeniul sociologiei și psihologiei au oferit fenomenului manipulării o putere mereu crescândă. Bogdan Ficeac spune că manipularea presupune remodelarea gândirii, a com portamentului și a sentimentelor sub acțiunea unor factori externi, a presiunii exercitate de un manipulator care dorește să-și atingă scopul propus.13 Exact acest lucru și-l doresc și producătorii de mass-media. Remodelarea noastră, ca și consumatori pentru a-și atinge scopul, acela de a vinde și de a ne convinge să credem tot ce se spune în presă, la televizor și la radio. Factorii externi de care vorbește Ficeac, sunt în cazul nostru chiar  prousele mediatice. Structurarea informației în presa scrisă română, forma în care ea apare și conținutul articolelor, pot fi forme de manipulare mediatică Extrem de importantă în manipulare este în primul rând  pagina în care apare articolul: informațiile de pe copertă și cele plasate în primele pagini sunt primele citite. În plus contează și  plasarea informațiilor într -o pagină pară/impară (este știut că informațiile plasate în paginile impare se citesc mai greu). Apoi, poziția în pagină determină citirea sau nu a informației dorite: un articol situat în partea drea ptă-sus este primul citit. La fel mult influențează în lecturarea unui articol lungimea acestuia și secțiunea în care apare.14 Felul în care un articol se inserează lângă altele influențează de asemenea interpretarea sa, vecinătatea celorlalte materiale generând uneori efecte neașteptate. Uneori, asocierile de articole  pot crea cele mai ciudate legături, transmitând un mesaj subliminal. Vizualul este cel mai înșelător, cel care atrage atenția. Vizualul se adresează emoției cititorilor, care poate fi cel mai ușor influențată.  Piramida inversată este la rândul ei o tehnică de manipulare mediatică, ajutând la citirea rapidă și înțelegerea informației. Raspunsul la cele 6 întrebări (Cine? Ce? Când? Unde? De ce? Cum?) ierarhizează informația, cel mai important fiind titlul știrii. Mulți dintre cititori nu au timp sau dispoziție să citească articolul în întregime, așa că jurnaliștii consideră de ce-ul” cel mai puțin important, punând accent pe 12

Stan, Sonia, Cristina,  Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, p.26 Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Nemira, București, 1998, p. 6 14 Stan, Sonia, Cristina,  Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, pp.44-46 13

25

cine?” și ce?”. Titlurile și subtitlurile  joacă de asemenea un rol extrem de important, deoarece  pun în valoare un aspect esențial care trebuie să reiasă din citirea articolului pe care îl susține. Ele au rolul de a atrage atenția, doearece, după cum am menționat, cititorii nu lecturează întreg articolul, ci în diagonală”, adică se citesc întâi titlurile, apoi subtitlurile și abia la urmă articolul în sine. De multe ori titlul nu reflectă conținutul articolului și chiar falsifică faptele pe care articolul le relatează, din această alăturare periculoasă reieșind multe dintre efectele manipulării, ideea pe care și-o face un cititor dintr-o lectură superficială fiind deformată.  Decontextualizarea

este de asemenea o formă de manipulare. În general, presa are

tendința de a prezenta faptele independent, fără a fi în relație cu alte aspecte ale realității, care ar  putea fi cauze sau origini ale acestora. Atunci când cititorului îi lipsesc elementele despre originea și amploarea unui fapt ce-i permit să-și facă o proprie opinie, este mult mai simplu  pentru ziar să impună propria opinie despre subiect, cititorii fiind astfel manipulați. 15 În același context al manipulării prin presă, în lucrarea lui Tran Vasile și Stănciugelu Irina, Patologii și terapii comunicaționale” este amintit editorialul ca mijloc de manipulare a opiniilor cititorilor deoarece el poate transforma autorul acestuia în lider de opinie al publicului care împărtășește punctul de vedere al editorialistului respectiv. Cititorul începe să vehiculeze idei sau opinii care nu-i aparțin, dar însușindu-le din editorial, are impresia că este obiectiv.În aceeași lucrare sunt precizate și mijloacele de manipulare semnatică, privită ca o formă de falsificare a informației. În unele articole se face apel la ambiguitatea vocabularului pentru a ascunde adevăratele scopuri, și constă în a acționa asupra cititorului/auditoriului fără ca acesta să își dea seama. Cele mai utilizate procedee de manipulare semnatică sunt: utilizarea unui  jargon specializat într-un alt context decât cel specific; substantivarea adjectivelor ; sensul cuvintelor  poate fi substanțial modificat prin tonul care însoțește folosirea lor; a face să fie acceptate identități false

(prin repetarea unor echivalențe: a avea=a fura sau prin atribuirea de calificative

unor substantive până acestea sunt acceptate inconștient); abuzurile de semnificație.16  Limbajul

este fără îndoială un mijloc de manipulare. Stan Sonia Cristina ne spune că

modul în care este redactat un articol ascunde sub aparența de neutralitate și obiectivitate, aprecieri ale jurnalistului sau ale instituției media pentru care lucrează. Există mai multe tehnici  prin care jurnalistul poate strecura opinia sa personală în informația transmisă: tonul poate 15 16

Stan, Sonia, Cristina,  Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, pp.46-48 Tran, Vasile, Stănciugelu, Irina,  Patologii și terapii comunicaționale , Note de curs, Timișoara, p.60, 75

26

influența perceperea unui eveniment ca fiind negativ sau pozitiv. Utilizarea ghilimelelor  fără  scopul citării

este o metodă subtilă de a induce îndoiala asupra unui eveniment sau a discredita

un fapt. O anumită opinie se poate impune și prin ceea ce se numește „cuvinte magice”, adică acei termeni cu conotație pozitivă sau negativă, prin repetarea cărora se ajunge la dobândirea unei valori de sine stătătoare a acestora (toleranță, creștere, dezvoltare, tehnologie - ilegal, primitiv, fundamentalism, radical). Asocierea cuvintelor cu faptele este un alt mod de manipulare frecvent utilizat de presă. De exemplu prin repetarea excesivă a unor știri în care protagoniștii infracțiunilor sunt rromii, duce la asocierea oricărui rrom cu delincvența. Prin asocierea excesivă a acestor termeni conduce în timp la frică sau rasism. Manipularea prin presă se face și prin folosirea eufemismelor și tehnicismelor , care au efectul de a banaliza, de a reduce valoarea, sensul real al unui cuvânt fiind modificat . Folosirea termenilor victime colaterale” în loc de morți civili” face ca faptele să nu pară atât de violente pe cât sunt în realitate. De asemenea, folosirea limbajului tehnic, specializat al anumitor profesii face ca majoritatea cititorilor să nu înțeleagă sensul real al unei știri.  Expresiile orientate, expresii gata făcute, care tind să se repete în limbajul jurnalistic, manipulează cititorul și îl induc în eroare (de exemplu sintagma surse bine informate”).17 În lucrarea lui Radu Herjeu, Oglinda mișcătoare”, sunt prezentate câteva tehnici de manipulare a adevărului, identificate de Henri Pierre Cathala, tehnici care sunt valabile atât pentru mass-media, cât și pentru orice tip de comunicare: amestecarea jumătăţilor de adevăr cu  jumătăţi de minciună, minciuna gogonată, contraadevărul-imposibil de verificat din cauza lipsei martorilor, omisiunea unor elemente, valorificarea amănuntelor neesenţiale, amestecarea faptelor, a opiniilor şi a persoanelor astfel încât să poată fi folosită oricând generalizarea, comparaţii forţate, de multe ori poetice şi amuzante, folosirea unui ton sau a unei mimici care să dea o greutate nejustificată informaţiei transmise, exagerarea, folosirea ironiei sau a sarcasmului atunci când se vorbeşte despre adevăr, etichetarea interlocutorului şi atribuirea unei aparteneţe la un anumit sistem de idei, adevărul prezentat ca o minciună sau negarea unei afirmaţii astfel încât telespectatorul să rămână cu convingerea că , de fapt, cel ce a făcut-o este de acord cu ea.18 Toate tehnicile de mai sus sunt valabile atât pentru presa scrisă cât și pentru radio sau televizune. Televiziunea însă, deține o mulțime de mijloace specifice prin care induce publicul în 17

Stan, Sonia, Cristina,  Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, pp.49-54

27

eroare, distorsionează adevărul, prin care manipulează. Ea are un impact mai mare asupra  publicului prin faptul că se folosește de imagini și sunet, devenind astfel mai credibilă. Publicul crede ceea ce vede (nu cred până nu văd”). Dacă oamenii au vazut cu ochii lor un fapt la televizor înseamnă că este adevărat. Poate fi într -adevăr adevărat, însă felul în care este prezentat  poate influența sensul acestuia. Televiziunea este unul dintre centrele de putere și decizie ale societății Românești. Un produs de televiziune este rodul mai multor factori: imagini filmate, montate, sunet, muncă de teren, de redacție, regie. Orice element din ceea ce compune un material de televiziune poate manipula: cadrele, mișcări de cameră, treceri, montajul, lumini, poziționări, sunet, etc. În lucrarea sus menționată, Radu Herjeu explică fiecare dintre aceste tehnici de manipulare prin televiziune.  Manipularea prin zvonuri mediatice

Acest tip de manipulare utilizează propagarea zvonurilor. Zvonul este unul dintre cele mai folosite instrumente de manipulare în masă, fiind definit principala contraputere”. Ele se nasc din întrebările spontane pe care publicul și le pune și la care nu găsește răspuns. Odată  propagate, ele circulă cu o rapiditate impresionantă. Efectul informațiilor neverificate, ale zvonurilor sunt extrem de periculoase, pentru că ele întăresc păreri, convingeri care sunt ulterior  foarte greu sau aproape imposibil de verificat. Scopul celor care inițiază un zvon este intoxicația, răspândirea minciunii pentru a crea presiuni asupra celor de la putere.  Manipularea prin jurnaliști 

Jurnaliștii sunt în multe cazuri cei mai importanți actori ai manipulării. Există 2 situații: prima situație, atunci când jurnaliștii manipulează intenționat și a doua situație în care aceștia manipulează inconștient, fiind la rândul lor manipulați de alții.(de șefii postului TV, de figuri importante din politică, de oameni cu un statut economic important)

28

 Manipularea prin mijloacele non-verbale de comunicare

Comunicarea non-verbală este un proces complex ce include omul, mesajul, emoțiile, mișcările trupului, tonul, volumul și ritmul vocii. Cercetările din domeniu au arătat că impactul pe care îl au elementele comunicării în cadrul unui dialog sau al unei dezbateri este următorul: Cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, însă au un impact mai scăzut față de celelalte elemente Tonul vocii are un impact mai mare, iar posibilitatea de control este medie Simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare în desfășurarea comunicării interpersonale, dar și posibilitățile cele mai reduse de control Prin limbajul non-verbal, moderatorii de televiziune transmit o serie de mesaje fără ca acestea să fie percepute de toți telespectatorii. De exemplu atunci când un moderator stă cu  brațele încrucișate, înseamnă că nu acceptă punctul de vedere al invitatului și are chiar o atitudine de respingere sau, uneori, de superioritate. Jocul cu pixul în mână, sau scuturarea ritmică a pantofului denotă nervozitate. Aceste amănunte nu sunt percepute doar de invitat ci și de telespectator și pot altera profund recepția mesajului și a informațiilor dezbătute.19 În concluzie putem spune că mass-media din România dă de multe ori ori dovadă de lipsă de profesionalism și manipulează prin cele mai diverse metode și tehnici, chiar și prin tehnici care ar trebui să fie doar mijloace sau reguli de realizare a materialelor presă. Este adevărat că uneori manipularea se face inconștient, fără intenții ascunse, dar de cele mai multe ori,  producătorii de televiziune, presă scrisă sau radio, ar face orice pentru ca să obțină impactul dorit. Oamenii însă, au nevoie de informație și deci, implicit de presă. Important este să știe să se apere” , să nu se lase influențați de toate aceste tehnici de maipulare... un lucru foarte greu de altfel...

29

2.2 Manipulare şi dezinformare în discursul mediatic Realitatea mediatică actual nu mai este, din păcate, o oglindă neutral a realităţii politice, economice, sociale şi chiar individuale. Astăzi, conceptele de bază ale jurnalismului s-au schimbat în funcţie de interesele diferitelor centre de putere, oligarhice. La noi în România, majoritatea patronilor media, sunt direct implicate în zone "fierbinti”: afaceri, politică, crimă organizată şi îşi folosesc instrumentele media în scopuri oculte În epoca modernă, scepticismul, teama, neîncrederea sunt sentimentele dominante ale cetăţenilor  cu privire la mijloacele de difuzare a informatilor. Această neîncredere, stare de spirit este generată de iluzia, ce încă persistă, potrivit căreia sistemul media are doar rolul fundamental de a reprezanta realitatea, de a informa şi formată opinii în spiritul bunei-credinţe şi al adevărului. Presa s-a îndepărtat de obiectul ei principal: informare şi f ormare, s-a corrupt devenind o “cazarma” plină de mercenari gata oricând să-şi vândă competenţele în sensuri manipulatorii, dezinformatorii şi propagandistice. Ce anume s-a schimbat atât de dramatic? Sub influenţa mass-mediei actuale însă, în special a idelogiei sale de informare, a informă înseamnă acum “arată istoria în desfasurare”. Astfel s-a stabilit iluzia că a vedea înseamnă a înţelege. O asemenea concepţie duce la o fascinaţie pentru imagini turnate în direct, cererea încurajând ofertă de documente false, reconstituiri, manipulări şi mistificări. Cu precădere televiziunea, datorită impactului imaginilor sale, este cea care impune alegerea evenimentului seminificativ, constrângând astfel presa scrisă să o urmeze. Se instalează astfel ideea că importanţa evenimentelor este proporţional cu bogăţia lor de imagini. Un eveniment poate fi arătat în direct este mai uşor de ingerat decât cel care rămâne invizibil şi cu o importanţă abstacta. Repetiţia se sustituie demonstraţiei, iar informaţia este înlocuită cu confirmarea. Tendinţă  periculoasă dacă ne gândim la apariţia noilor monopoluri informaţionale, a megatrusturilor internaţional de media. Un fapt adevărat sau nu, nu fiindcă se conformează unor criteria obiective, riguroase şi atestate la sursă, ci pur şi simplu pentru că celelalte medii de informare repetă aceleaşi afirmaţii şi confirmă. 30

Principalele tehnici de manipulare mediatică: Selectarea ştirilor este apreciată, că fiind cea mai eficientă cale de inserţie a influenţei în spaţiul informaţional, deoarce criteriile de selectare aparţin deja celor care deţin o anumită influenţa în structură socială. Este evident că aceştia vor selecta numai informaţiile care nu le lezează interesele sau proiectele. De asemenea orientarea ştirilor, se realizează, de obicei, prin omiterea unor component ale mesajului iniţial, publicul având acces doar la unele segmente ale circuitului informaţional. În acest sens, redactarea ştirilor trebuie să ţină cont de faptul că realităţii prozaice, publicul prefer să selecteze o imagine mai tonică. În consecinţă, ştiind că nu trebuie să se opună publicului, cei care le redactează au o proiecţie distractivă, conţinând formulări deosebit de familiar, chiar pentru fapte deosebit de grave, accesibilitatea acestora fiind asigurată. De asemenea au obligaţia de a controla stilistic conţinutul, în sensul aşteptărilor publicului larg. Aşa se explică de ce anumiţi  prezentatori de ştiri indifferent de subiect, ne zâmbesc şi "ne seduc” în faţa camerei, tocmai pentru a stabili un raport de familiaritate. Plasarea unui fapt oarecare pe prima pagină îl poate proiecta în sfera evenimentialului, în timp ce un eveniment autentic, dar defavorabil puternicilor zilei, prin distribuire pe ultimele  pagini contribuie la aruncarea lui în anonimat, opinia publică urmând acest curent. Influenţarea prin titluri se bazează pe faptul că sinteza din titlul articolului constituie o evaluare a articolului în structura de ansamblu a publicaţiei. Caracterele cu care sunt alese indică şi importanţa lor pentru editori, importanţa ce se transferă şi publicului. Selecţia fotografiilor în presa scrisă, precum şi explicaţiile care însoţesc fotografiile, pot afecta semnificativ atitudinea publicului faţă de conţinutul de imagini. O modalitate de denigrare fără cuvinte o constituie alăturarea unei fotografii scandaloase de imaginea unei personae căreia nu I se face presă  bună în momentul respectiv. Simpla vecinătate poate induce în percepţia cititorului o echivalenţă valorică deosebit de remanentă în fondul perceptive şi cu impact asupra apariţiilor publice viitoare ale persoanei respective. Prin orientarea inerentă, editorialistul poate contribui nu numai la afirmarea unei  personalităţi, ci şi la transformarea ei în lider de opinie al publicului care împărtăşeşte punctual de vedere al editorialistului respective. Într-o lume grăbită, editorul rezumă în ochii cititorului scara de valori necesară orientării în succesiune a evenimentelor deosebit de schimbătoare. 31

Efectul acestei situaţii îl constituie cultivarea comodităţii cititorului, care începe să vehiculeze idei şi opinii care nu-i aparţin, dar însuşindu-le din editorial, el colportează aparentă girului obiectivităţii pe care-l pretinde presa în ansamblul ei. Invadarea consumatorului de presă cu opinii şi ţinerea lui cât mai departe de trunchiul informaţiei. Majoritatea persoanelor din presă deţin şi fluxuri de ştiri, astfel încât pot intervene subiectiv asupra informaţiei, chiar de la sursă. 2.3 Exemple de manipulare prin mass-media

Un exemplu devenit clasic: generalul Mackenzie menţionează un episod ce constă în aceea că înaltul reprezentant al O.N.U. pentru refugiaţi a anunţat că mai multe camioane aflate sub autoritatea sa erau lipsă la apel, numai că în foarte scurt timp acestea au ajuns la destinaţie, întârzierea fiind datorată aşteptării la diferite baraje ale părţilor adverse, construite pe căile de comunicaţie din zonă. Informaţia privind lipsa camioanelor a ajuns în posesia Ministerului Apărării Bosniac care a declarat imediat ziarului american New York Times că respectivele camioane lipseau fiindcă au transportat militari sârbi dându-le acestora libertate de mişcare sub egidă O.N.U., ceea ce era în mod evident fals. Această declaraţie acuza în acelaşi timp O.N.U. de lipsă de imparţialitate prin favorizarea părţii sârbe. Atunci când comandantul UNPROFOR l-a interpelat pe ministrul bosniac al apărării Donko, spunându-i că de fapt camioanele ajunseseră la mult timp, acesta şi-a cerut scuze, justificându-se că ar fi primit informaţii false. Cu toate acestea ştirea despre aşa-zisa favorizare a sârbilor a făcut înconjurul lumii, obţinându-se efectul scontat, cel de manipulare a opiniei publice. Într-o anumită situaţie un observator O.N.U. a fost confruntat cu mai mult de 100 de persoane, toţi croaţi şi musulmani- bosniaci, care părăseau o zonă protejată de forţele sub mandat O.N.U. deoarece se temeau că vieţile lor ar fi în pericol dacă ar fi rămas, presupunând că un atac al forţelor sârbe ar fi fost iminent. Nefiind în măsură sa-i convingă să rămână, observatorul O.N.U. a escortat grupul de persoane asigurându-le trecerea printr-un câmp de mine. Ziua următoare presa croată a acuzat UNPROFOR de a-i fi asistat pe sârbi în procesul de purificare etnică, obligând refugiaţii să părăsească zonele protejate şi să treacă prin câmpul de mine. ACORDURILE DE ÎNCETARE A FOCULUI. De fiecare când se presupunea urmează se încheie un acord de încetare a focului, ceea ce ar fi stopat acţiunile militare, iar părţile ar fi 32

trebuit se respecte quo-ul, Bosnia, ambele aflate conflict, au făcut tot posibilul pentru a acţiuni ofensive de ultim moment, scopul obţinerii unei poziţii avantajoase înainte de încetarea focului. Apoi, timpul încetării propriu zise a focului adversarii erau pregătiţi manipuleze situaţia scopul redislocarii repozitionarii forţelor mijloacelor pe timpul pauzei operative impuse. MANIPULAREA LA CASA ALBĂ. Poate fi întâlnită şi în viaţă politică americană, extinzânduse până la Casa Albă, al cărei personal face eforturi susţinute pentru a modela imaginea  preşedintelui în scopul atragerii de voturi şi sprijin. Articolul din săptămânalul american Time” referitor la Morris” o referire la fostul consilier politic prezidenţial Dick Morris descrie procesul de creare a imaginii preşedintelui un fel de joc, având drept rezultat o de promovare a unei imagini prietenoase familiare a  preşedintelui Clinton,

scopul redefinirii modului

care americanii îşi percep preşedintele

exerciţiu. se bazează pe includerea, pentru fracţiuni de , materialele filmate transmise pe canalele de televiziune a unor texte imagini destinate a un feedback favorabil celor ce vizionează respectivele programe, pe care personalul militar specializat operaţii speciale l-ar numi de pretestare a unui plan”. EXEMPLE DE LA NOI CAZUL MIHAI COFARIU. Este arhicunoscut cazul românului Mihaila Cofariu, agresat sălbatic în contextul violenţelor de stradă de la Târgu Mureş din martie 1990, prezentat de mass media internaţională (ai cărei reprezentanţi se aflau concentraţi ca din întâmplare exact în hotelul cel mai mare din acest oraş, din preziua izbucnirii violenţelor) ca fiind un membru al minorităţii maghiare, schingiuit bestial de românii sălbatici. Deşi ulterior adevărata identitate a lui Cofariu a fost dezvăluită, impactul emoţional indus de violenţa prezentată pe viu a rămas, ca şi imaginea şi  percepţia că românii sunt un popor violent şi sălbatic. MANIPULAREA LA ANTENA 3. S-a întâmplat pe fondul ideii de fraudă electorală lansată de PSD, imediat după ce BEC a anunţat că în urma numărării voturilor Traian Băsescu a câştigat pentru încă un mandat funcţia de Preşedinte al României. Vicepreşedintele socialdemocraţilor, Liviu Dragnea era, în acea perioadă un invitat permanent al Antenelor lui Dan Voiculescu, acolo unde, în special în emisiunile moderate de Gabriela Vranceanu a€ “ Firea argumenta decizia de contestare a alegerilor prin existenţa unor dovezi de fraudare a rezultatului final, dovezi care şoseaua, conform cu declaraţiile lui Dragnea, valuri-valuri la sediul partidului, 33

astfel ca, pentru transportul lor la Curtea Constituţională ar fi fost necesare câteva camioane. În dimineaţă următoare, la ştiri, în contextul reluării temei de fraudare, era prezentată o imagine din curtea PSD. Pe fundalul imaginii era plasat un camion sugestia (la nivel subliminal) fiind că acest camion este unul dintre acelea care ar fi urmat să transporte dovezile de fraudare la curtea Constituţională. În realitate era vorba despre un camion care venise să recupereze nişte scule şi instrumente folosite în timpul campaniei electorale. MASS MEDIA. ROMÂNIA TABLOIDĂ. Tabloidele înseamnă sute de mii de exemplare vândute, iar principalii actori politici incearcau să-şi facă loc printre iubitele lui Botezatu sau Poponeţ. S-a realizat un studiu de caz legat de apariţiile din ultimele două luni de dinaintea primului ţur al alegerilor ale principalilor   pretendenţi la Cotroceni: Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu. S-au căutat toate ştirile din perioadă menţionată cu Băsescu, Geoană şi Antonescu în cele mai vândute ziare din România, tabloidele. Conform BRAT, Click" a vândut în primul trimestru din 2009 200.000 de exemplare, în medie; Cancan"a avut o medie de 100.000; iar Libertatea", singurul ziar care şi-a publicat rezultatele şi pe trimestrul doi al lui 2009, a înregistrat o medie de aproximativ 220.000 de exemplare vândute. Click", parte din trustul media al lui Dinu Patriciu, s-a atins cu maximă precauţie de subiectul Crin Antonescu. Iar Cancan", publicaţie legată strâns de Trustul PRO, a fost extrem de delicată cu Mircea Geoană. Libertatea" a părut a fi cea mai dezinvoltă publicaţie în relatarea vieţii prezidentiabililor. O PRIVIRE RETROSPECTIVA TRAIAN BĂSESCU este cel care conduce detaşat la capitolul familie. Pe lângă cazul EBA care a ţinut ani buni primele pagini, "Libertatea" atacă problema soţiei mereu uitate de  preşedinte prin diverse locuri. Titlul a fost unul sugestiv: Base, ce ai de-ţi uiţi nevasta?”. Ba chiar este invitat un psiholog care să dezbată problema uitării soţiei (s-a întâmplat de trei ori în faţa camerelor de luat vederi): Dumnealui a fost ani buni marinar şi, astfel, nu este obişnuit să aibă în permanenţă grijă de soţia sa, ceea ce poate îl face să uite uneori de ea”. Soţia  preşedintelui e în pericol tabloid şi când nu e prezentă: Traducatoarea preşedintelui Traian 34

Băsescu a fost confundată cu soţia sa, Maria. Băsescu a fost prezenta la o întâlnire cu jurnaliştii de la Europa Liberă din Cehia”. CRIN ANTONESCU a intrat şi el pe primele pagini cu recunoaşterea amorului, iar apoi cu însurătoarea cu europarlamentarul Adina Vălean, colegă de partid. Cancan" a difuzat însă o ştire în care Vălean se plimbă cu barcă pe lacul Snagov fără proaspătul soţ, dar însoţită de Dinu Patriciu. Europarlamentarul Adina Vălean, unul dintre cei mai activi politicieni români la Bruxelles, şi-a făcut timp, în weekend, pentru o plimbare de relaxare pe lacul Snagov. În mod ciudat, scrie "Cancan", ea nu a fost însoţită de viitorul său soţ, liderul liberal Crin Antonescu, ci de omul de afaceri Dinu Patriciu.” Tot în mod ciudat, Crin Antonescu a avut în ultimele două luni de dinainte de turul I, o prezenţă extrem de slabă, şi asta nu doar în tabloide. GEOANĂ, BĂŞCĂLIE ÎN LIBERTATEA", IUBIRE ÎN CANCAN". Mircea Geoană beneficiaza” de tratament critic în Libertatea". Situaţiile penibile sunt taxate imediat. O cupă a celor mici la clubul Dinamo a fost perturbata de meciuri politice: Presedintele PSD a bulversat Cupa Dinamo la tenis, programându-şi un meci între politicieni, pe terenul rezervat pentru competiţie. Micuţii tenismeni angrenaţi în Cupa Dinamo au avut de suferit de pe urma tupeului unor politicieni care şi-au stabilit A«partide amicaleA» chiar pe terenurile de la baza din Ştefan cel Mare”. O vizită banală într -un sat este şi ea taxată în numele religiei: Mircea Geoană a fost, sâmbăta, în vizită electorală în localitatea Tudora, din judeţul Botoşani. El a fost primit cu mare alai de către localnici, unul dintre ei pupându-i mână, gest care se face de obicei numai faţă de  preoti”. Cancan", în schimb, îl iubeşte pe Geoană, explicaţia cea mai plauzibilă fiind gradul de rudenie al acestuia cu Adrian Sârbu. Ştirile ating astfel cote halucinante ale nesemnificativului. O fotografie este însoţită de următoarea fotoexplicatie: Liderul PSD, Mircea Geoană, a fost în weekend la plajă pe litoralul Mării Negre, împreună cu familia, fiind însoţit şi de Cozmin Guşa. Ca orice om care se respectă şi-i respectă şi pe ceilalţi, Geoană s-a spălat bine pe picioare înainte de a se întoarce la hotel, că să nu care nisipul de pe plajă în camera”. Tot din Cancan" aflăm că e de-ajuns să mângâi un câine ca să fii erou: A mângâiat câinele lui Solcanu. Liderul PSD, Mircea Geoană, a fost surprins de fotoreporterii "Cancan" în timp ce mângâia afectuos câinele vedetei tv Mircea Solcanu. Dintr-o altă ştire de efect am aflat că 35

Geoană este în vacanţă. Mai mult, publicaţia deţinea fotografii cu respectivul politician trăgând de fiare. ŞTIRI TABLOIDALE DE SERIE Atunci când ai o imagine bună de difuzat, nu mai contează ştirea. De la televiziunile de ştiri la ziarele cu mulţi sâni pe prima pagină, toată lumea preia vizitele în zone rurale, sărbători tradiţionale şi altele asemenea. Cea mai nouă non-ştire care a făcut turul media a fost una în care se vorbea despre un produs cu posibile efecte afrodiziace: Presedintele Traian Băsescu a primit ieri de la un expozant la Ziua Fermei Horticole, de la Araneag, judeţul Arad, un borcan cu miere de albine cu aloe vera. Producătorul susţine că are efectul celebrei pastile pentru potenţă masculină, Viagra”. Traian Băsescu a reuşit să atragă atenţia şi cu un interviu cu Promotora € œ, anunţat cu o săptămână înainte de difuzare: Sunt stelist din naştere. Steaua este echipă mea de suflet. Îmi place extraordinar de mult Kapetanos. Intră şi marchează atunci când trebuie”. Mediul cultural în care existăm la un moment dat presupune două dimensiuni:obiectele culturale însele (poezia, romanul, pictura etc.) precum şi modalităţile de disponibilizare ale acestora (cartea, expoziţia, televiziunea etc.). De o bucată bună de vreme, mediul de difuzare a valorilor culturale a devenit el însuşi semnificativ şi chiar bun“ cultural, în măsura în care este rezonant şi coextensiv cu valoarea de bază. Dacă acest raport rămîne inadecvat, atunci faptul cultural este diminuat sau chiar deturnat. Dacă, de pildă, un tablou este neinspirat înrămat şi expus într-un cadru impropriu sau o simfonie este difuzată într -o hală industrială sau în piaţă, este firesc ca şi tabloul şi simfonia să-şi diminueze din valenţele valorile iniţiale. Trebuie să fim de acord că astăzi suntem expuşi din ce în ce mai mult unor forme deviolentare culturală care provin tocmai din felul cum este transmisă şi disponibilizată cultura. Un fapt minor devine mare“ prin felul cum este mediatizat. O operă valoroasă poate fi degradată prin felul cum este prezentată. Se pot inocula ficţiuni şi se pot fabrica valori sau personalităţi“ peste noapte de către mass media. Sesizăm astăzi o deplasare a interesului de la valoarea în sine la mediul prin care aceasta este difuzară. S-a structurat, astfel, o adevărată inginerie de dispunere, transpunere şi impunere a culturii, o anumită autonomizare a acestei dimensiuni a supra-creării de valori, care fetişizează faptul cultural pînă la desfiinţare şi anihilare. 36

Instanţele mediatice funcţionează ca o maşină de fabricat zei“ (ca să reiau o expresie sugerată de psihosociologul Serge Moscovici), ca forme disimulante de violentare simbolică şi impun anumite ierarhii, preferinţe, atitudini cu pretenţia de a fi generalizate, însuşite de către toate persoanele. Fenomenul de masificare şi de aliniere la aceleaşi cunoştinţe şi valor i este deosebit de persiculos din punct de vedere psihologic, moral şi spiritual. în fond, se produce un atac la adresa persoanei, se periclitează unicitatea gîndirii şi simţirii, intimitatea spirituală, dreptul de a gîndi şi de a face altfel decît o fac ceilalţi (să ne amintim de pretenţia comuniştilor  de a ne monopoliza conştiinţele, de a ne face pe toţi să aderăm la o singură doctrină). Este facilitată manipularea prin acceptarea aceloraşi simboluri culturale, este ameninţată specificitatea şi particularul. în momentul în care toţi avem acces la aceleaşi cunoştinţe şi valori (prin Internet , de pildă), cînd simţim ca şi alţii, cînd facem precum toţi, cînd vrem ceea ce vor şi alţii, riscul depersonalizării devine maxim, ajungem o turmă omogenă, o masă uşor manevrabilă. De aceea, existenţa mai multor centre de iradiere culturală (cum ar fi culturile grupare sau cele naţionale) constituie un fapt necesar pentru a preîntîmpina polarizarea monolitică a culturii, reprezintă un semn al dezvoltării normale în diver sitate. De aceea, nu credem într-o religie unică, în ralierea tuturor la un Supra-Dumnezeu“ (o abstracţie şi o blasfemie, totodată) doar din dorinţa de a şterge diferenţele şi eventualele dispute dintre confesiuni. Să rămînem ceea ce suntem, alţii să ne lase în pace, iar noi să ne vedem de treburile noastre. Să mai subliniem faptul că mijloacele de comunicare în masă constituie un mediu prielnic pentru kitsch-izarea stimulilor spirituali şi pentru vehicularea inautenticului cultural. (Sub)cultura

transmisă prin mass media conţine foarte multe clişee, formule repetitive,

comprehensibile, pe măsura omului mediu, dîndu-i acestuia senzaţia reconfortantă de om cult“, de sensibil“, de informat“. Ea mai poate fi expresia unei difuzări inadecvate a mar ii culturi, a masificării“ culturii autentice, a unei carenţe de supralicitare şi banalizare (de pildă, Iisus Hristos vizualizat“ într -un clip muzical sau reprodus pe tricouri sau prosoape). Cultura de masă este un cumul neuniform de stimuli culturali ce se propagă asemenea bunurilor de larg consum, este eterogenă, rudimentară, uniformă, conţinînd, desori, avortoni“ ai culturii, feţe degradate ale acesteia, avînd o funcţie accesorie, distractivă. Adresanţii cărora i se adresează, fiind un conglomerat nedefinit, nestructurat, nevertebrat“ valoric şi lipsit de orientare axiologică, se lasă uşor seduşi şi manevraţi. Masa, cu toate că din punct de vedere cantitativ cuprinde un număr  mare de persoane, este manevrabilă, nu are personalitate, este un univers sfărîmat, atomizat. 37

Cantitatea este în contradicţie cu calitatea (mulţi - dar inocenţi“!). Spre deosebire de public, care  prezintă o anumită specializare şi denivelare în ceea ce priveşte gusturile, masa este osmotică, inconsistentă, fără relief cultural. Poate că pe această realitate se bazează invazia pe posturile noastre de televiziune a numeroaselor emisiuni gen ştii şi cîştigi“ si altele.. Fiecare post, pentru că s-a iscat o concurenţă acerbă, promite secretul fericirii, al bogăţiei, al mîntuirii“. Toate însă mizează pe minciună, contrafacere, simulare... şi pe destructurarea noastră interioara.

38

CAPITOLUL

3.

RĂZBOIUL

DINTRE MANIPULATOR ȘI

MANIPULAT. REZISTENȚĂ ÎN FAȘA MANIPULĂRII “Nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta-I eroarea care ne înşală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm şi cele ce-l împodobesc. Când vrei să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel de om este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul –  priveşte-i sufletul, dacă-I mare prin altceva sau prin el însuşi. Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, şi să cercetăm ce este, nu ce e numit.” 20 Marea amploare luată de dezinformare şi omniprezenţa sa se datorează faptului că în  prezent se poate folosi o întreagă multitudine de mijloace a căror tehnică exercită o atracţie irezistibilă. Dezinformarea : Dezinformarea este o armă cu tehnici şi metode specifice, însă şi o stare de spirit rezultată din adăugarea dimensiunii ideologice noţiunii de "război" total, pe care Ludendorff  21 o definea ca fiind extinderea luptei la nivelul întregii activităţi sociale. Se pot da o multitudine de exemple de adevărate operaţiuni de război derulate exclusiv prin mijlocirea informaţiilor, însă nu există nici măcar un singur conflict politic, social, economic sau militar care să nu fi făcut appel la  propagandă în mod deschis sau pe ascuns, la intoxicarea sau la tentative de influenţare a moralului şi decizilor adversarului prin înşelăciune, amăgire, diversiune sau intimidare. Dezinformarea este considerată în prezent ca fiind un fel de mesaj, mai mult sau mai puţin explicit, un fel de comunicare de un tip speccial între dezinformator şi ţinta sa. Poate lua forma unei declaraţii, a unui gest semnificativ sau a adoptării unei anumite atitudini. Dintr -o dată  personalitatea dezinformatorului devine o problemă, nu numai pentru sine însuşi ci, aceasta în  primul rând şi pentru pentru dezinfomator, care poate fi un inamic, un neutru cu anumită putere 20 21

Seneca - Epistolae Erich Ludendorff  – ofiter german, implicat in politica Germaniei ( n. 9 aprilie 1865  – d. 20 decembrei 1937)

39

de influentare, un prieten cu convingeri şovaielnice sau pur şi simplu însăşi de propria-i  persoană, având în vedere posibilitatea autodezinformarii.

3.1 Rezistenţa la manipulare : Cu cât un individ se preocupa mai mult de a nu fi luat drept incult, plictisitor, prost sau lipsit de orice talent, cu atât el este mai uşor de manipulat de către cei care intenţionat îi induc astfel de preocupări pentru a-l distrage de la gândurile şi întrebările lui fireşti. În majoritatea cazurilor, reflexul de supunere faţă de regulile impuse de cei din jur este inoculat încă din copilărie. S-a impus conceptul că un copil "cuminte" vorbeşte numai când este întrebat, stă la locul lui, nu îi deranjează pe cei mari şi este ascultător. De mic, individul se obişnuieşte cu supunerea faţă de o autoritate, reprezentată în primul rând de părinţi, apoi de ceilalţi adulţi din din familie sau de fraţii mai mari. El învăţa că este mult mai uşor să te sup ui, pentru a nu fi pedepsit. De multe ori influenţa situaţiilor sociale obişnuite poate fi mai puternică decât influenţa exercitată în mod direct de către cei mai mari manipulatori. De aceea, cei care manipulează, imaginează strategii tocmai pentru crearea unor astfel de situaţii sociale, în care individul este supus presiunilor grupului din care face parte. El realizează din reflex că este mult mai uşor să te supui regulilor grupului decât să le încalci şi se adaptează situaţiei respective imitând comportamentul celor din jur, fără a mai încerca să analizeze cu detaşare respectivele reguli. Cele mai eficiente tehnci de manipulare se bazează pe crearea unei aparenţe de normalitate. Pentru a avea succes, agenţii de influenţa trebuie să acţioneze în aşa fel încât să nu atragă atenţia celor din jur. În România postrevoluţionară şi nu numai, cuvântul de ordine în toate ministerele este apărarea secretului asupra tuturor neîmplinirilor şi eşecurilor, pentru a da impresia populaţiei că tranzitita decurge "normal". De câte ori ziarele independente publică documente compromiţătoare la adresa suprastructurii, prima măsură este demararea unei anchete pentru a se depista scurgerea de informaţii. Din păcate, în majoritatea cazurilor, aceasta rămâne şi singura măsură luată de guvernanţi.

40

3.2 Protecţia împotriva dezinformării În lupta dusă împotriva dezinformării trebuie avut în vedere unele aspecte importante. În  primul rând, să nu se ofere un teren favorabil adversarului însă, totodată, să nu se compromită dezbaterea ca element vital al democraţiei. În acest context, baza cea mai solidă a apărării se va afla în mentalitatea fiecărui cetăţean. Nicio protecţie nu va fi cu adevărat eficace fără perceperea de către toată lumea a faptului că fiecare individ, în parte, este ţinta finală a oricărei acţiuni dezinformative şi deci, că fiecare trebuie să participe personal la propria apărare. Principala dificultate în ţările democratice constă în aceea că iniţiativele puterii politice destinate mobilizării opiniei publice şi instruirii cetăţenilor riscă sa fie considerate ca încercări de manipulare. Sarcina ce ne revine fiecăruia trece, înainte de toate, printr -o educare a spiritului critic. Şi aceasta începe, în materie de informare, cu dorinţa de a nu considera suficientă dezbaterea de idei "oferita pe tava" şi a se încerca ajungerea singură la sursă printr -o coduita activă.nu trebuie să ne limităm la preluarea pasivă a ştirilor ci trebuie să adoptăm obişnuinţa de a le cauta şi, pe cât  posibil, de a le controla prin toate mijloacele avute la dispoziţie. Şi acest lucru nu este foarte dificil, cu condiţia de a te obişnui să acorzi o atenţie mărită acţiunilor colectivităţii, aşa cum se face cu practicarea igienei cotidiene Mai mult ca niciodată, într -o lume a confruntărilor şi pericolelor, fiecare trebuie să se simtă personal implicat în problemele naţiunii ; aceasta constituie prima dintre obligaţiile civice ce trebuie să-i anime pe cei ce-şi asumă responsabilitatea de individ cu drept de vot şi o regulă de conduită a tuturor acelora ce vor ca propria lor conştiinţă să nu fie manipulată. Libertatea nu este numai "fizica", de exemplu dreptul să te deplasezi sau să faci ce vrei, ea înseamnă totodată respectarea datoriei de a-ţi forma opinii beneficiind de întreaga independenţa. Este bine ca dezinformarea să nu fie negată în mod sistematic, după cum nu este bine să se ajungă la o suspiciune excesivă. În acest domeniu raţiunea cere o confruntare deschisă între concetăţeni, pe temeiul neacceptării ideilor gata prelucrate. Ar trebui denunţată atitudinea, din păcate prea frecventă la noi, de neîncredere şi chiar de repulsie faţă de politică. În afară faptului că este cale aspre renunţare la prima datorie de cetăţean  într-o democraţie, această atitudine lasă câmp liber intriganţilor capabili să o folosească în 41

profitul lor. Sunt de dorit dezbateri politice constructive, dar ele se împacă greu cu reacţiile afective sau pasionale partizane. Este necesară toleranţa şi deschiderea faţă de convingerile altora câş şi intransigenţă atunci când este negată realitatea faptelor. Toate acestea cer eforturi, autocontrol, modestie, recunoaşterea faptelor şi în special voinţa de a îndeplini o obligaţie în adevăratul înţeles al cuvântului. Trebuie să ne păzim cu mare atenţie de falşii lideri pe care ni-i propune modă şi din care mijloacele mediatice îşi fac o plăcere în a le amplifică declaraţiile, în majoritate superficiale.

3.3 Rolul presei şi al puterii publice Schimbarea mentalităţilor comportă, bineînţeles un aspect educativ şi periodic, este reluată problema educaţiei civice în şcoală. Intenţia este lăudabilă cu condiţia de a fi luată în serios. A face cunoscut sisteme de valori certe poate fi profitabil, însă nu şcolii îi aparţine misiunea de a le impune ca singure admise. Rolul şcolii constă în primul rând, în a pregăti gândurile tinere pentru o muncă metodică, prin rigoarea expresionala, în scopul efectuării unei analize inteligenţe. În plus, îi revine misiunea de a descrie elevilor, cu întreaga obiectivitate  posibilă, organizarea juridical a societăţii noastre, mecanismele şi funcţionarea sa, precum şi de a-I învăţa istoria noastră într -o manieră nu prea tendenţioasă. Cea mai bună educaţie civică este aceea în care profesorul îi face pe elevi să simtă fără echivoc diferenţa existentă între ce înseamnă opinia unei personane şi descrierea onestă a faptelor şi evenimentelor, făcându-I încet încet să înveţe să gândească ei singuri şi să-şi cunoască limitele. Apararea impotriva dezinformarii se situeaza inainte de toate la nivelul individului, ca solicita eforturi de gandire si o intreaga ucenicie consimtita de buna voie. Insa scoala nu este deajuns daca mass-media si puterea politica vin sa tulbure spiritele. Politica de inselare a poporului incearca inainte de toate, prin metode rabdatoare si insidioase, sa-l demotivez si sa-i obtina pasivitatea complice. Aceasta este cauza pentru care propaganda şi dezinformarea au o mică eficacitate în  perioade de criză, pot fi intoxicaţi factorii de conducere însă populaţia rămâne neincreazatoare. Dimpotrivă ele iau un mare avânt în perioade de calm şi relativă securitate. Foarte grav este faptul că deseori slăbirea spiritului critic al populaţiei este înfăptuită de conducători care  promovează demagogia, fenomen condamndat de toată lumea şi practicat de fiecare chiar şi de 42

 presa autohtonă preocupată mereu de cifra tirajului sau nivelul de audienţă, dacă nu este cumva determinată de curtoazie faţă de puterea politică. Puterea publică şi presa au un rol activ de jucat în apărarea împotriva dezinformării, fără că această să aducă vreun prejudiciu independenţei lor de apreciere. Cei care refuză acest rol sunt complici obiectivi şi dezinformatorilor, împotrivă cărora ezită să ia poziţie.

3.4. Protecţia ţintelor : Vulnerabilitatea unei ţinte este în funcţie de personalitatea individului ameninţat, de situaţia sa socio- profesională însă şi de evenimentele colective sau particulare la care este expus  brusc. Remarcăm faptul că, dacă un agent de informaţii, cu o apariţie stersa şi având un rang social mediocru, poate fi sursa unor informaţii foarte utile, nu acelaşi lucru se poate spune despre un agent de influenţă care trebuie în majoritatea acţiunilor, să se bucure de o anumită notorietate pentru a se face ascultat. Grupurile sociale consituie o tintaa cu atât mai bună cu cât sunt mai închise, ceea ce nu le diminuează capacitatea de influentare ci, dimpotrivă, le întăreşte prestigiul. O operaţie de dezinformare este, într-un fel, o acţiune activă, care nu poate rămâne total secretă. Practic, cele două capete ale lanţului, sursa şi obiectivul final, sunt cel mai greu de detectat cu precizie şi, în special, în timp util. În mod inevitabil, dezinformatorul trebuie să întrebuinţeze legături, agenţi, scenarii şi teme. Însăşi dinamică acţiunii poate fi revelatoare în sensul că, în materie de dezinformare, există o asimetrie a fluxului de informaţii : comunicarea se face în sens unic fără a se instala vreodată un adevărat dialog între agenţi şi sursă. Una din caracteristicile esenţiale ale dezinformării o constituie intenţia evidenţa de a face rău, ceea ce o diferenţiază de simpla minciună utilă sau de fabulaţie. Înseamnă că sursa dezinformata trebuie căutată în direcţia inamicului sau adversarului. Dacă li se identifică obiectivele generale, va putea fi urmărită evoluţia mijloacelor lor de  propagandă deschisă şi de atac, şi vor putea fi căutate şi reparate căile lor acoperite sau indirecte de apropiere. Concluzia este că adversarul trebuie cunoscut, a fi recunoscuta în toate manifestările sale  pentru a descoperi şi a combate dezinformarea.

43

Odată detectată şi recunoscută, trebuie în primul rând respectat principiul de a-ţi interzicea ţie însuţi să recurgi la dezinformare, atât în relaţiile cu agresorul cât şi în ceea ce  priveşte populaţia care trebuie protejată. O apărare eficare se bazează pe încrederea deplină pe care a reuşit puterea politică s-o inspire celor pe care îi administrează. Starea de apărare reprezintă un concept pe care îl considerăm important de definit. Cuprinde descrierea atitudinii celui care se apăra, precum şi conduitele ce le are la dispoziţie, în funcţie de tipul agresiunii, potenţiale sau de fapt. În acest context, poate fi luată în considerare o politică de prezenţa care, în materie de dezinformare, constă în a veghea permanent asupra liberului transfer de informaţii cimunicatilor  în toate domenile 22. Fie din lene sau dezinteres, fie din pasivitate sau neputinţă, numărul celor care renunţă să caute faptele şi să-şi formeze o părere proprie despre acestea este destul de mare. Această căutare solicita un anumit efort şi obişnuinţe care nu se pot formă decât cu dificultate într -o societate ce a  putut fi calificată că o "societate de asistanti" (persoane care se bucură de asistentă (socială,  juridică etc.).  Numeroşi indivizi, foarte modeşti consideră că o apreciere personală izolată este o  picătură de apă într -un ocean al opiniei publice. Din nefericire, sistemul democratic cere, din când în când, să facă o alegere şi să-şi exprime o opinie. Nepregătiţi, ei adoptă opinii emise de către alţii, de cei apropiaţi acestora, de către cei care ştiu să se facă plăcuţi sau cei care strigă mai tare. Isabelle Nazare-Aga 23 ne prezintă câteva soluţii pe care le avem la dispoziţie pentru a face faţă manipulării : Contra-manipularea este o strategie de luptă împotrivă manipulării, bazată în principal pe două tehnici : a răspunde cu aceaşi monedă sau a păstra o aparentă indiferenţă. Prima tehnică se referă la utilizarea unei forme de comunicare superficiale aşa cum face manipulatorul însuşi, iar  a două tehnică se referă la observarea comportamentului persoanelor care posedă arme native contra manipulăr ii. S-a observat că există persoane care sunt parcă imune în faţă manipulării, lucru care îndepărtează manipulatorul nereuşind să destabilizeze persoană respectivă. 22 23

Henri-Pierre Cathala, Epoca dezinf ormării, Bucureşti, Editura Militară, 1991, p.262 Isabelle Nazare-Aga, Manipulatorii sunt printre noi, Bucureşti. Editura Niculescu, 2003

44

S-a observat că persoanele care ajung mai frecvent victimele manipulării sunt cele pasive, care au o slabă încredere în sine, persoane care nu s-au afirmat în viaţă. Personane care fac totul să se facă plăcute şi nu ştiu să refuze. O altă observaţie importantă, este aceea că mecanismele manipulării sunt mai degrabă de natură emoţională decât raţională. Pentru a putea rezistă în faţă manipulării trebuie să existe mai  puţină sensibilitate şi mai multă raţiune. Cu toate acestea, nu este suficientă raţiunea. Este necesar de asemenea să fim conştienţi de faptul că, de obicei, ceea ce vedem şi judecăm la un moment dat, este doar o mică parte din realitate. Un manipulator poate prezenta un fapt evidentiand numai partea din realitatea care îi convine lui şi lasă la o parte alte aspecte ale realităţii care nu îi sunt favorabile. Această limitare a raţiunii se poate corecta prin tehnici cum ar fi : formularea de întrebări, căutarea deliberată de perspective cât mai diferite asupra unui singur fapt, gândirea laterală şi altele. Din păcate dintr -un anumit punct de vedere, comunicarea este manipulare. În lipsa unei abordări raţionale dar care admite existenţa mai multor puncte de vedere simultan corecte asupra aceluiaşi fapt ; în conditile amestecului ambiguu dintre raţional şi emoţional ; în conditile în care se induce impresia unei logici aparent corecte, dar false în fond. Comunicarea este poate cel mai  bun instrument de manipulare, aşadar atenţia ar trebui să fie mare, însă să şi conştientizăm faptul că într -o lume în care informaţia care ne bombardează tot timpul din diferite direcţii, ocupă un loc tot mai important. Conform lui Bogdan Ficeac24 există o serie de reguli care ar trebui să ne ajute să rezistăm în faţă manipulării: -

să evităm să luăm hotărâri pripite, mai ales în situaţii care ne sunt neclare. Mulţi agenţi

de influenţa exagerează cu graba cu care trebuie să răspundem, presandu-ne, pentru a nu ne da timp de gândire. -

Intodeauna când ceva nu este clar, trebuie să insistăm cu intreabari până ne lămurim

complet.

24

Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare, Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2006, p. 201-205.

45

-

Să ne amintim că nu există dragoste sau prietenie totală, necondiţionată, din partea unui

străin, la prima vedere. Să fim atenţi la cei ce încearcă să ni se a bage sub pielea

şi să

încercam să aflăm ce anume urmăresc să obţină de la noi. -

Dacă ajungem într -o situaţie socială nouă, într -un anturaj nou, într-o companie

nefamiliară, trebuie să încercam să aflăm pe ce poziţie putem intra în contact cu cei din jur şi care sunt principalii agenţi de influenţă ai grupului. -

Atenţie sporită la regulile impuse de gazdă, atunci când suntem în rolul oaspetelui.

Uneori, respectarea instinctivă poate limita drastic libertatea de exprimare, de acţiune şi chiar de alegere. -

Să evităm situatile total nefamiliare, în care nu ne putem manifestă libertatea de acţiune

sau de exprimare. -

Să punem piciorul în prag atunci când suntem nemulţumiţi, agasaţi sau când suferim din

cauza comportamentului unei persoane apropiate. -

Să nu ne dezvăluim sentimentele, dorinţele ascunse, slăbiciunile sau limitele în faţa

oricui. -

Să ne obişnuim cu momentele de detaşare emoţională, mai ales atunci când doriţi să

analizaţi cu atenţie o anumită problemă. Lista poate continua, şi poate fi completată în orice moment de către orice persoană în urma observaţiilor rezultate din viaţa de zi cu zi. De fapt, problema nu este atât cine sunt manipulatorii. A pune astfel problema este similar cu a vrea să împărţim oamenii în buni şi răi, lucru absurd din principiu. În schimb, considerăm mai potrivit să încercăm să descoperim atitudinile de tip manipulativ. Orice persoană  poate juca, la un anumit moment dat, faţă de anumite persoane, un rol de manipulator. De aceea, când vorbim despre manipulator”, ne referim la o atitudine, un rol şi nu la o persoană, chiar  dacă suntem tentaţi să o facem. Iata câteva dintre mecanismele manipulării: - Mimetismul. Manipulatorul foloseşte măşti pentru a-şi înşela victima. De exemplu, poate apărea

ca o persoană simpatică, altruistă, generoasă. Poate semăna” deliberat cu cineva care prezintă  încredere. -  Exploatarea convingerilor tradiţionale.

Manipulatorul îl face pe celălalt să creadă că el însuşi

aderă la principii (de altfel absolutiste şi iraţionale) general acceptate, cum ar fi: trebuie să ştii 46

totul”, nu trebuie să te înşeli”, nu trebuie niciodată să te arăţi ignorant”, trebuie să fi perfect în toate circumstanţele”, trebuie să-ţi respecţi întotdeauna promisiunile”, dacă ţi se dă ceva trebuie să dai neapărat ceva în schimb” etc. - Seducţia şi fascinaţia.

Manipulatorul este capabil de seducţie, el poate exercita o adevărată

fascinaţie asupra victimei, pe care o impresionează şi o subjugă emoţional. -  Atitudine superioară.

Manipulatorul se foloseşte de ignoranţa celorlalţi pentru a poza într-o

 postură de superioritate intelectuală, făcându-i pe ceilalţi să se simtă inferiori şi să permită astfel să fie abuzaţi. - Flatarea.

Aproape orice persoană este sensibilă la laude. Astfel, manipulatorul poate obţine

ceea ce vrea mult mai uşor dacă ne flatează. Acest aspect are legătură şi cu auto-manipularea. Credem ceea ce ne face plăcere să credem. Este deci suficient să ni se spună ceea ce ne place să auzim. -  Principiul reciprocităţii.

Manipulatorul îţi poate oferi ceva fără să îi ceri pentr u ca, la un

moment decis de el, să îţi ceară un contra-serviciu. Îşi îndatorează victima şi apoi abuzează de  principiul reciprocităţii, aplicat în mod asimetric. -  Prejudecata faţă de autoritate.

Manipulatorul se foloseşte de faptul că este greu în general să

critici o autoritate. Experienţa profesorului Milgram este extrem de interesantă în acest sens. Subiecţii experimentului aplică şocuri electrice de intensitate crescătoare unui elev dacă acesta răspunde greşit la nişte întrebări. Deşi elevul se contorsionează de durere şi strigă, este suficient ca o autoritate” reprezentată de un instructor să îi ceară să facă asta. Peste 90% dintre subiecţii testaţi s-au supus total instructorului şi au ajuns la pragul maxim al intensităţii şocurilor electrice  în ciuda a ceea ce vedeau şi auzeau de la elev. Tipuri de comportamente non-verbale ale manipulatorului, cum ar fi: - Privirea este fie instabilă (evită contactul vizual direct) fie dominatoare (fixează insistent cu privirea). - Practică ascultarea aversivă: manipulatorul nu-şi priveşte interlocutorul care îi vorbeşte, având aerul că e preocupat de cu totul altceva, sau chiar face altceva. Nu ridică sau nu înclină capul în semn de salut la apariţia unei persoane în faţa lui. Acest comportament este un tip de agresiune  pasivă şi induce interlocutorului impresia de inoportunitate şi penibilitate, destabilizând-ul. 47

- Volumul vocii manipulatorului este fie prea slab fie prea puternic. Poate adopta un ton puternic  pentru a intimida sau, dimpotrivă, un ton scăzut, pentru a crea o atmosferă de intimitate şi de complicitate. - Gestica şi mimica manipulatorului sunt fie exagerate fie insignifiante. De exemplu, poate fi singurul care are o atitudine total relaxată şi dezinvoltă (dar cumva ostentativă) într -un grup în care convenţiile sociale cer o altfel de atitudine. Gesturile adoptate pot crea fie un fals sentiment de securitate fie dimpotrivă, pot fi exagerate. De exemplu, loveşte cu pumnul în masă urmărind să intimideze. În general manipulatorul îşi stăpâneşte bine propriile emoţii şi le poate disimula.

Cum gestionăm situaţiile în care suntem manipulaţi? Mai jos avem prezentate câteva soluţii pe care le avem la dispoziţie pentru a face faţă manipulării. Iată câteva dintre acestea. Contra-manipularea este o strategie de luptă împotriva manipulării, bazată în principal pe două tehnici: a răspunde cu aceiaşi monedă şi a păstra o aparentă indiferenţă. Prima tehnică se referă la a utiliza o formă de comunicare echivocă şi superficială, aşa cum face manipulatorul însuşi. Aceasta poate fi dublată tratarea mai puţin serioasă şi ironizarea manipulatorului. A doua tehnică porneşte de la observarea comportamentului persoanelor (cam 10%) care  posedă arme native contra manipulării. S-a observat că unele dintre aceste persoane rămân cumva indiferente. Acest lucru îndepărtează manipulatorul deoarece el nu reuşeşte să destabilizeze persoana respectivă (care nu reacţionează la provocări”). În condiţiile muncii în echipă, pentru a evita abuzurile şi manipularea, se recomandă specificarea de contracte clare. S-a observat că persoanele care ajung mai frecvent victimele manipulării sunt cele  pasive, care au o slabă încredere în sine, care nu s-au afirmat în viaţă. Este vorba despre  persoanele care fac totul pentru a lăsa altora o impresie bună, care nu ştiu să refuze. Incapacitatea de a refuza este un handicap, ca şi timiditatea de altfel. În acest caz trebuie lucrat (de ex. cu ajutorul unui psiholog) pentru a atinge un nivel mai ridicat de încredere în sine şi de a adopta o atitudine afirmată” (asertivă) în interacţiunea cu ceilalţi. O altă observaţie importantă, este aceea că mecanismele manipulării sunt mai degrabă de natură emoţională decât raţională. Pentru a rezista la manipulare, se recomandă mai puţină 48

sensibilitate dar mai multă raţiune. Există o metodă numită strategia raţională emotivă” propusă de A. Ellis, care ne ajută să ne confruntăm gândurile şi convingerile cu realitatea. Totuşi, nu este suficient însă să fim raţionali. Mai este necesar şi să fim conştienţi de faptul că, de obicei, ceea ce vedem şi judecăm la un moment dat, este doar o mică părticică din realitate. Un manipulator poate prezenta îngroşat numai partea din realitate care îi convine lui şi lăsa total pe dinafară alte aspecte ale realităţii (care nu îi convin). Această limitare a raţiunii se  poate corecta prin tehnici cum ar fi: formularea de întrebări, căutarea deliberată de perspective cât mai diferite asupra unui aceluiaşi fapt, gândirea laterală şi altele. Manipularea

este un tip de influenţă socială care urmăreşte schimbarea percepţiei sau

comportamentului celorlalţi cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive. Pentru că manipulatorul îşi urmăreşte doar propriile interese, deseori în detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale şi înşelătoare. Din pacate manipularea este utilizata si in biserica, manipulatorul, mult mai viclean, va incerca sub masca bunelor intentii sasi conduca victimele acolo unde doreste. Manipulatorul

îşi ascunde intenţiile. Manipulatorul cunoaşte vulnerabilităţile

 psihologice ale victimelor. Manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilităţi (puncte slabe)  pe care le pot avea victimele : dorinţa de a face oamenilor pe plac, dependenţa de a câştiga aprobarea şi acceptarea celorlalţi, atitudinea slugarnica cu scop egoist, emotofobia (frica de emoţii negative), naivitatea si lipsa hotărârii şi a abilităţii de a spune nu”. Manipulatorii au trei motivaţii posibile, pentru a manipula : -

nevoia de a-şi atinge scopurile şi de a câştiga cu orice cost

-

o nevoie puternică de a avea sentimente de putere şi superioritate faţă de ceilalţi

-

nevoia de a fi în control, de a detine controlul cu orice pret Manipulatii sunt victimele manipulatorului. Acestia vor lua o decizie nu ca au dorit ei, ci

pentru ca au fost convinsi sa o faca.

49

Concluzii

Aceste trei capitole sunt probabil o mica parte din ce s-ar putea spune despre manipulare si dezinformare, eu am ales politica si mass-media pentru ca le consider a fi cel mai importante, insa acestea s-au raspandit peste tot, in toate domeniile si sunt parte pozitiva sau negativa din viata fiecaruia dintre noi. Politica este fie ca ne convine sau nu, parte din viata de zi cu zi, iar aceasta manipulare continua ce este exercitata asupra noastra din partea celor ce ar trebui sa ne conduca intr-un mod curat, onest si curajos se transforma intr-un proces urat si dezamagitor. Eu tind sa cred ca majoritatea populatiei, cel putin cea urbana, este constienta ca sunt manipulatii intr-un mod de-a dreptul barbar, insa nu le mai pasa, deoarce am ajuns sa ne conplacem in situatiile triste in care a ajuns sa fie tara noastra. Manipulatorii ( ma refer la cei politici) cauta sa se imbogateasca fara a avea mustrari de constiinta, pentru felul in care ajung oamenii instariti, iar pe cealalta parte manipulatii au ajuns sa nu se mai zbata pentru ca poate, au realizat ca este un razboi ce nu va avea sfarsit, castigul nu va fi cu adevarat de partea niciunuia. Este foarte deprimant ceea ce se intampla, si nu ma indoiesc de faptul ca aceasta manipulare politica este prezenta in toate statele lumii insa, parca oamenii din alte tari au speranta si inca se lupta si se lupta cu adevarat, populatia este unita si solidara. La noi in schimb totul este facut de matuiala, chiar si protestele care se presupune ca ar trebui sa ne aduca o schimbare, sunt scurte, protestatarii par chiar plictisiti. Nu sunt sigura daca lucrurile se vor schimba si am observat ca tineri de varsta mea se gandesc tot mai des si sunt tentati din ce in ce mai tare sa plece, sa emigreze undeva, unde totul este sigur, mai linistit si chiar daca si acolo intervine acest razboi al manipularii, este foarte greu de sesizat iar consecintele sunt de nesesizat. Trecand la al doilea capitol… Faptul ca mass-media este un mare manipulator, nu surprinde pe nimeni, insa, „consecintele‟ sunt mai putin grave ca la manipularea politica, grav este cand cele doua se aliaza, atunci chiar nu mai avem scapare, insa media incearca sa manipuleze intr-un mod mai „inocent‟, cel putin aceasta este parerea mea.

50

Mass-media ne ofera ceea ce noi consideram a fi o reprezentare concreta a lumii. Rar se intampla sa pune la indoiala versiunea lor asupra faptelor, si de cele mai multe ori, suntem convinsi ca lumea este asa cum o descrie jurnalul televizat. Terorism, greve, rapiri de copii, pedofilie, coruptie la nivel politic: tot ceea ce se spune pe post e cu siguranta adevarat. Dar in spatele acestei constructii se ascunde uneori o realitate foarte diferita. Reportajele presupun adesea aproximari, uneori chiar inventii. In ciuda acestui fapt, le credem de cele mai multe ori si ne manifestam intodeauna spiritual critic necesar. Se pare ca anumite informatii, mai ales cele difuzate intr-un mod rapid si alert, sunt considerate adevarate pentru ca sunt mai bine intelese. Conform lui Sebastien Bohler ( 150 de experimente pt a intelege manipularea mediatica, ed Polirom 2009, pg 19): “ astazi o persoana petrece aproximativ trei ore pe zi in fata televizorului. Aude bazaitul radioului in permanenta, in timpul micului dejun sau in pauza de masa, rasfoieste ziarul si se aseaza confortabil intr-un fotoliu, asta daca nu navigheaza pe internet. Pe scurt, suntem suprasaturati de informatii. Fara indoiala ca aceasta situatie nu are precedent in istoria umanitatii. Sa luam cazul unui individ oarecare, astezat in fata televizorului la sterile de seara. Pe rand el va afla despre moartea unui copil intr-un incendiu care a avut loc intr-un oras oarecare, despre explozia unei bombe, despre deschiderea unei clinici de psihiatrie pentru caini intr-un spital din Florida, despre esecul negocierilor israelo-palestiniene, despre rezultatul unui meci de fotbal dintre o echipa italiana si una franceza, despre noile inregistrari ale unei canterete in voga etc. Concluzia este ca televiziunea ne transporta intr-un colt de lume oarecare si aduna in doar cateva secunde informatii pe care, intr-o viata de colindat Pamantul nu le-am putea aduna singuri. Iar asta se intampla 24 din 24 de ore. In acelasi timp insa, aceasta privire nu este una deliberate, selective sau controlata. Nu o indreptam spre ceea ce vrem noi, ci ne este impusa de camerele de luat vederi. De altfel, aceasta privire este deformata, deoarece reportajele acorda o mai mare importanta anumitor teme, in functie de informatiile avute la dispozitie, de hotararile luate in redactie sau de contractele publicitare. In fata acestui spectacol continuu si alert, noi insine ne schimbam. Mai intai, datorita naivitatii totale. Experimentele au aratat ca, in momentul in care informatia este prezentata prea rapid, creierul uman are tendinta sa o considere tot mai adevarata fara a-i pune la indoiala

51

veridicitatea. Mass-media ne supraincarca intr-atat creierul cu informatii, incat nu le mai punem la indoiala. Apoi, ne formam o imagine ireala despre lume. Dar fenomenul este de natura globala. Perceptiile eronate, distorsiunile si iluziile inmultesc, transformand scena mediatica intr-un vis cu ochii deschisi. Din punctual de vedere al manipulatului, solutiile sunt putine. Fie continuam sa ne complace in situatia aceasta, fie invatam sa rezistam manipularii. Cu toate acestea consider ca manipularea are un rol foarte clar in orice domeniu. In orice caz orice manipulator este intr-o anumita situatie si manipulat si invers. Poate cel mai bun lucru ar fi sa invatam cand manipularea intrece limitele, moment in care sistemul nostru de aparare sa intervina, in rest insa sa traim prefacandu-ne ca nu stim despre ce este vorba. Este o harababura ce se intampla in momentul de fata in lume, insa daca nu ar mai exista manipulate, harababura ar fi de doua ori mai mare, deoarece unor oameni le este mai bines a fie controlati ca niste marionete, decizile lor fiind mult mai corecte in situatia in care sunt manipulate. Pericolul manipulării: Acest aspect se referă la distrugerea valorilor morale, materiale şi spirituale ale unui popor. Valorile morale se distrug prin încurajarea lenei, lipsei de creaţie, prin îngustarea orizontului general uman (droguri, pornografie, alcoolism) şi mai ales prin slăbirea forţei educaţiei naţionale (după revoluţie, întregul popor a asistat cu nepăsare la distrugerea şcolii româneşti, iar acum rezultatele se văd prin calitatea adolescenţilor). Valorile materiale - într-un cuvânt, bogăţiile şi resursele acestei ţări - au fost distruse de asemenea cu bună ştiinţă. Cu toţii ştim de devalizarea băncilor, vinderea combinatelor că fier vechi, tăierea cu bestialitate a  pădurilor, distrugerea sistemelor de irigaţii, deteriorarea până la distrugere a construcţiilor  începute înainte de decembrie 1989, falimentarea cu bună ştiinţă a vârfurilor de lance ale industriei româneşti, slăbirea monedei naţionale prin încurajarea importurilor concomitent cu reducerea drastică a producţiei interne şi implicit a exporturilor, încurajarea exportului de materie prima în detrimentul produselor finite, etc. Dar poate cel mai important aspect, se constituie în distrugerea valorilor spirituale. Aici luptă se da la nivel mondial. Acest aspect se referă în principal la distrugerea ideii de creaţie (creativitatea, motorul progresului umanităţii, calitate de bază a individului liber  de orice 52

constrângere, a devenit un lucru desuet, mării creatori aflându-se în umbră marilor companii, necunoscuţi maselor, nişte anonimi robotizati prin manipulare, aşa cum am explicat mai sus)a € ¦ se mai referă la distrugerea rădăcinilor istorice (cazul poporului nostru, împotrivă căruia se da această lupta, de aproximativ 400-500 de ani), precum şi la desacralizarea ideii de apartenenţă la ceva: organizaţie, idee, popor, rasă, credinţa, etc. Toate acestea au fost înlocuite treptat, chiar sub naşul nostru, cu democraţia (idee de origine iudeo-masonică, aflată în totală contadictie cu cele mai elementare judecăţi de bun simţ, şi care nu păstrează decât numele, celebrei forme de guvernare a cetăţilor antice greceşti), drepturile omului (transformate peste noapte când nu au mai corespuns scopurilor politice, în dreptul popoarelor, respectiv al minorităţilor) şi un sistem de justiţie, în care forţă banului a înlocuit bunul simţ, şi care abia dacă mai păstrează o pâlpâire a ideii de dreptate.

53

Bibliografie 1.

Autori şi străini din literatura de specialitate, în ordine alfabetică

1. Bohler, Sebastien, 150 de experimente pentru a înţelege manipularea mediatică, editura Polirom, Iaşi, 2009 2.

Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformării, editura Militară, Bucureşti, 1991

3. Chelea, Septimiu, Opinia publică-strategii de persuasiune şi manipulare, editura Economică, Bucureşti, 2006 4. Cialdini, Robert B., Psihologia persuasiunii, editura Business Tech International Press, Bucureşti, 2004 5.

Ficeac, Bogdan, Tehnici de Manipulare, ediţia a VI-a, editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006

6. Georgescu, Sofia, De la Publicitate la Manipulare, editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006 7. Gerstle, Jacques, Comunicarea politică, , Comunicarea mediatică, Institutul European Iaşi, pentru versiunea în lb.romană, 2002 8. Le Bon, Gustave, Psihologia Mulţimilor, editura Antet xx Press, Filipeştii de Târg.Prahova 9. Lochard Guy; Boyer Henri, Comunicarea mediatică, Institutul European Iaşi, pentru versiunea în lb.romană, 1998 10.

Lull, James- Mass-media, comunicare, cultură, editura Polity Press, Oradea, 1999

11.

Nazare-Aga, Isabelle, Manipulatorii sunt printre noi, editura Niculescu, Bucureşti, 2003

12.

Stan, Sonia Cristina, Manipularea prin presă, editura Humanitas, Bucureşti, 2004

13.

Stanciugelu, Ştefan, Logică Manipulării, editura C.H.Beck, Bucureşti 2010

14.

Teodorescu, Oreste, Demonii puterii în democraţie, editura Taso, Bucureşti 2011

15.

Volkoff, Vladimir, Dezinformarea-armă de război, editura Incitatus, Bucureşti, 2000

16.

Volkoff, Vladimir, Tratat de manipulare, editura Antet, 1999 54