Cuprins
I
Introducere
II
Intervenția sovietică în Afganistan
III
A patra generaț ie de război Modern
IV
Concluzii
2
Introducere
Impactul războiului rece asupra prezentului ș i chiar viitorului comun al omenirii este mai important decât s-ar putea crede la prima vedere: În timpul războiului rece s-a format generaț ia de lideri care conduc astăzi majoritatea statelor lumii și în special principalii actori din arena internaț ională. Războiul rece nu a fost un eveniment planificat sau aniticipat de către principalii actori ce au participat la el, războiul rece are consecinț e ce îș i pun amprenta pe evenimentele ce i-au succedat. Afganistanul este una dintre cele mai sărace ț ări de pe glob, ș i asta în ciuda faptului că în subsolurile sale se află cantități uriașe înca neexploatate de pietre preț ioase, cărbune, minereuri feroase ș i petrol. Un studiu recent arată că aproximativ 95% dintre resursele naturale ale Afganistanului au rămas neatinse. Afganistanul detine o importanță geostrategică deosebită, fiind puntea de legătură dintre sudul, centrul si sud-estul Asiei. Totusi, exact acest lucru a atras în întreaga istorie numerosi "cuceritori". În Războiul Afgano-Sovietic forţele implicate au fost Consiliul Democratic Republican susţinut de forţele sovietice şi rebelii islamişti Mujahedini. Rebelii au fost susţinuţi din mai multe părţi printre care şi Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită, Pakistan precum şi alte state musulmane, în contextul Razboiului Rece. Desfăşurarea de trupe militare sovietice a început în 25 decembrie 1979. Ultimele trupe au fost retrase între 15 mai 1988 şi 15 februarie 1989. Datorită costului mare şi a 3
inutilităţii acestui conflict, razboiul din Afganistan a fost deseori asemănat cu Războiul din Vietnam. Intervenția sovietică în Afganistan
Criza provocată de intervenț ia soviectică în Afganistan este o criză internaț ionala de un cu totul alt tip, deoarece în ea a fost angajat direct unul din protagoniș tii principali ai războiului rece. Ea rămâne totuși o criză periferică întrucât confruntarea nu a fost directă, între URSS și SUA, chiar dacă acestea din urmă ș i-au simnț it ameninț area, în mod direct, unele interese de securitate. La 17 iulie 1973, regele Muhammad Zair Ș ah este înlăturat de la putere, dupa patruzeci de ani de domnie, iar monarhia este abolită. Afganistanul se proclamă republică, iar vărul fostului suveran, Muhammad Daud, fost prim-ministru, devine primul președinte al statului instaurând un regim autoritar. La 27 aprilie 1978 are loc o lovitură de stat, iar puterea este preluata de Consiliul Democratic Republican, de orientare comunistă ș i prosovietică, condusă de Nur Muhammad Tarkai, care proclamă Afganistanul republică democratică. Măsurile de reformă radicală a structurilor sociale tradiț ionale adoptate de noua conducere politică întâmpină opoziț ia populaț iei islamice conservatoare, ce degenerează într-o îndârjită rezistență armată în timpul căreia a fost ucis si ambasadorul american la Kabul. Au mai fost uciși aproximativ 50 de consilieri sovietici, în localitatea Herat, în apropierea graniț ei cu Iranul. Luptele pentru putere între diferitele facț iuni ale partidului de guvernămînt duc la uciderea lui Nur Muhammad Taraki, în septembrie 1979, ș i apoi la cea a succesorului său, Hafiz Ullah Amin , in luna Decembrie 1979.1
1
Horia C. Matei, Silviu Negu ț, Ion Neculae, Enciclopedia statelor lumii , Editura Meronia, Bucuresti, 2003, p.17
4
Îngrijorați de toate aceste tulburări, de agitaț ia opoziț iei islamice cat ș i de evenimentele din Iran sovieticii s-au decis sa-ș i întărească controlul din Afganistan. Hafiz Ullah Amin nu a putut pune capat rebeliunii care stăpânea ț ara ș i în consecință a fost executat, fiind înlocuit de Babrak Karmal, care a devenit liderul Consiliului Democratic Republican. În aceiași zi în care preia puterea la 28 decembrie 1979, aceasta solicită intervenția forțelor armate sovietice , cerere satisfăcută de guvernul URSS chiar în aceiaș i zi. În climatul efervescent al războiului rece, acest act de ocupaț ie a fost interpretat de Washington ca o manevră calculată în cadrul strategiei globale sovietice, decat ca un răspuns la greșeile unui „guvern – marionetă” incompetent. Din punct de vedere al Moscovei, regimul Taraki ș i Amin a creat haos ș i ar fi acționat la ordinele adversarilor Moscovei din Iran ș i Pakistan. Această zonă de conflict a avut caracteristici bine individualizate. Afganistanul fiind o țară islamică cu o populaț ie turcmenă, care se afla la graniț a unor republici sovietice cu aceași structură etnică, unde exercitau un rol destabilizator. Invzia sovietică a coincis cu confuzia postrevoluț ionară din Iran ș i cu nesiguranț a endemică din Pakistan, unde generalul Ziu UI-Haq a anulat alegerile ș i a interzis activitatea tuturor partidelor politice. Moscova a acuzat atat Iranul cât ș i Pakistanul că se amestecă în problemele Afganistanului. Invazia a adus trupele sovietice de elită la distanț a de o ora de zvor de Golful Persic și Oceanul Indian ș i de regiunea Baluchistan, ai cărei locuitori se opuseseră din 1973 pana în 1976 stăpânitorilor iranieni ș i pakistanezi ș i dintre care mulț i se refugiaseră în zona de sud- vest a Afganistanului, ceea ce SUA a apreciat imediat ca o ameninț are la adresa Iranului ș i a întregii regiuni a Golfului. Drept prima reacț ie, flota americană s-a apropiat de zona Golfului, seminificând o atenț ionare pentru Moscova.
5
SUA au acționat, de asemenea, prin a condamna invazi a sovietică, lucru relativ usor deoarece invazia era în mod evident un act de agresiune. Această condamnare ș i focalizare a atenției mediului politic, a mass-mediei ș i a opiniei publice asupra agresiunii sovietice din Afganistan erau convenabile pentru SUA, care se confruntau în acelasi timp cu criza ostaticilor americani de la ambasada lor din Teheran ș i cu acuzaț iile de a fi lasat ca șahinșahul Iranului, unul dintre fidelii lor aliaț i, să fie înlăturat de la putere fără a fi primit nici un fel de ajutor din partea SUA. SUA au fost sprijinite în această atitudine de lumea musulmană. Conferinț a Islamică, organizație înființată în 1969 la iniț iativa Arabiei Saudite, s-a întrunit de urgență, iar în cadrul acestei reuniuni ayatollahul Khomeini, liderul spiritual ș i religios al revoluției islamice din Iran, a adus acuzaț ii violente la adresa URSS, la care s-au alăturat SUA și întreaga lume arabă. Statele din zona Golfului au condamnat chiar mai energic această intervenț ie decît țările arabe de
pe linia întâi a confuntării cu Israelul, deși aceasta din urmă a condamnat
el însuși intervenția sovietică. Președintele Carter a luat decizia de a stopa exportul de cereale americane spre URSS (măsură ce nu a fost deloc pe placul fermierilor americani care au trebuit să-ș i vîndă surplusul de cereale Argentinei, de unde se pare că o parte au ajuns totusi în URSS). De asemenea, SUA au îngheț at negocierile SALT (privind reducerea armamentului strategic nuclear), au sporit ajutorul militar către Pakistan ș i au iniț iat o apropiere de Republica Populară Chineză, care din 1979 ș i-au reluat locul în Consiliu de Securitate al ONU. Bugetul Pentagonului a crescut de la 3 % din PIB în 1979 la 5 % în 1980. A fost creată o forță de desfăș urare rapidă cu un efectiv anunț at oficial de o sute de mii de militari, în vederea unor enentuale intervenț ii în Orientul Mijlociu li în Asia Centrala. Președintele Ronald Regan, ales în decembrie 1980, îș i datorează alegerea, în mare parte, crizei afgane. Din punct de vedere strategic, principala consecinț ă a invaziei a fost faptul ca URSS a trebuit să introducă ș i să mentină în Afganistan efective de circa nouăzeci de mii de militari pentru a încerca sp reinstaureze pacea (fară succes) intr-o ț ară
6
care era deja în zonă de influienț ă ș i să înregistreze, fără posibilitatea de a schimba prea mult lucrurile, eșecul în încercarea de a stabiliza situaț ia în Afganistan. În anul 1986 Babrak Karmal este înlocuit cu Muhammad Najibullah în funcț ia de preș edinte al Partidului Democratic al Poporului ș i apoi ș i în ceea deș ef al statului. Războiul civil din Afganistan se transformă într-o amplă confruntare Est – Vest, guvern comunist fiind sprijinit în teren de trupe sovietice, iar rezistenț a islamică afgană primind ajutor din partea SUA, a Pakistanului ș i a lumii arabe tradiț ionaliste. În nouă ani de conflict îș i pierd viaț a 1.5 milioane afgani, alte 4 – 5 milioane părăsesc țara, iar 15.000 de militari sovietici îș i pierd viaț a. Un acord mediat de ONU ș i semnat la 14 aprilie 1988 de puterile garantate (URSS și SUA) prevede retragerea trupelor sovietice, crearea unui stat afgan neutru ș i repartierea milioanelor de refugiaț i. La 15 februarie 1989 se incheie retragerea trupelor sovietice, iar regimul lui Najibullah face o serie de concesii, precum acceptarea regimului pluripartit ș i eliminarea tuturor referirilor la socialism, care însă nu-l ajută prea mult în confruntarea, de unul singur, cu rezistența mujahedinilor. La 1 ianuarie 1992 intră în vigoare acordul ruso – american privind sistarea livrărilor de armament către parț ile aflate în conflict. În fața ofensivei mujahedinilor ajunș i în faț a Kabulului, un grupt de generali îl înlătură de la putere pe Najibullah, la 16 aprilie 1992, ș i predau capitala rezistenț ei islamice, la 25 aprilie 1992. Consiliul mujahedinilor proclamp Republica islamică, apoi reizbucnesc luprele pentru putere între grupările mujahedine. În 1994, în această luptă intervin și milițiile talibanilor fundamentaliști, recrutaț i, iniț ial, dintre studenț ii islamici afgani din Pakistan, care ocupă Kabulul, în septembrie 1996, reuș ind ca până în 1998 săși
2
extindă controlul asupra a 90% din teritoriul ț ării.2
Cf. Jean Louis Dufour , op, cit.
p.155.
7
Intervenția sovietică în Afganistan a fost una dintre ulltimile mari dispute Est – Vest, din care însă cel mai mare profit, pe termen scurt însă, l-au tras Statele Unite, care i-au susținut pe mujahedini, cărora le-au furnizat arme ș i sprijin logistic prin intermediul Pakistanului. Criza, care a fost declanș ată în mod voit de Moscova, a rămas limitată ș i puț in periculoasă pentru securitatea internaț ională , cele două superputeri neajungând la o escaladare care să vizeze implicarea lor intr-o confruntare directă. Moscova a apreciat, în mod corect, drept foarte redus riscul unei intervenț ii militare americane în Afganistan. SUA s-au angajat mai curând într-o acț iune strategică indirectă, aș a cum o numea B.H. Liddell Hart.3 Încercuirea și izolarea strategică la care este supus Afganistanul, guvernat de regimul comunist, au drept rezultat slăbirea militară diplomatică, economică, nu numai a regimului, dar a statului afgan ș i a URSS în subsidiar, situaț ie cu consecinț e pe termen lung, provocând o instabilitate accentuată a întregii zone, ale cărei efecte negative se manifestă și astăzi. Criza în care URSS s-a angajat de bunăvoie a fost deficitar gestionată de aceasta grabindu-i sfârșitul. Intervenț ia militară sovietică a constituit o bună oprtunitate pentru Occident de a-ș i adjudeca o victorie strategică majora, constând în eș ecul militar suferit de una din cele două principale armate din lume ș i în eș ecul politicii de comunizare a Afganistanului. Pe termen lung, sprijinul acordat mujahedinilor islamiș ti de către SUA pe lânga faptul că a contribuit în mod semnificativ la reducerea puterii militare ș i a credibilităț ii URSS în plan internațional, a consolidat fundamentalismului islamic în Asia Centrală, a dat un impuls consistent dezmembrării URSS pe criterii etnice ș i a contribuit substanț ial la proliferarea amenințării fundamentalismului islamic de astăzi.
3
B.H. Liddell Hart, Strategia. Acț iunile indirecte, Editura Militară, București, 1973
8
Nu este dificil de observat că până la urmă, criza din Afganistan s-a dovedit contraproductivă atît pentru factorul generator, URSS, cât ș i pentru cel intervenient, SUA, care astăzi trebuie să ducă războuil global împotriva terorismului, una din zonele predilecte fiind chiar Afganistanul. A patra generație de Război Modern
Conceptul de cea de-a patra generaț ie de război modern a apărut în gândirea modernă la sfârșitul anilor optzeci ai secolului trecut, ca un mod distinct de a caracteriza dinamica și direcția spre care se îndreaptă din punct de vedere strategic doctrina militară. Acestea grupează războaiele astfel: •
Prima generaţie a războiului modern a fost caracterizată de prezenţa pe câmpul de luptă a unor mase mari de militari (instruiţi, echipaţi şi dotaţi corespunzător misiunilor planificate), ipostază care a culminat cu războaiele napoleoniene;
•
A doua generaț ie a războiului modern a fost caracterizată de creș terea puterii de foc, dar nu în egală măsură ș i a capacităț ii de manevrare ș i a culminat cu primul Război Mondial.
•
•
A treia generaț ie generaţia a treia se defineşte prin amplificarea mobilităţii forţelor, proces care a condus la creşterea importanţei manevrei în spaţiul luptei, în întregul spectru al acţiunilor militare. Teoreticienii consideră că acţiunile Germaniei (Blitzkrieg) în cel de al Doilea Război Mondial au marcat începutul etapei23; A patra generaț ie de Razboi Modern a evoluat după războaiele din Vietnam ș i Afganistan și pune accentul pe modul în care un inamic de tip neconvenț ional
9
poate exploata schimbările din mediul politic, economic ș i social în propriul interes și benificiu.4
Acest ultim tip de război s-a dezvoltat, ulterior, în contextul amplificării crizei de legitimitate a statelor, generată de reactualizarea problemelor istorice rămase deschise cu vecinii, nemulţumirea faţă de actorii internaţionali mai puternici, apariţia unor grupuri umane intolerante în raport cu religia, cultura, nivelul de trai şi filozofia despre viaţă a altora. Efectele globalizării şi dezvoltarea tehnologiei informaţiei au oferit cadrul propice de evoluţie. În anul 2001, George W. Bush declară război împotriva terorismului. Statele Unite sunt și în prezent implicaţe în lupta împotriva terorismului în Orientul Mijlociu, cum ar fi Afganistan. Atacurile masive, cu bilanţuri îngrozitoare, asupra World Trade Center şi Pentagon, urmate de agresiunile terifiante asupra civililor din gările Madridului şi din metrourile Londoneze ne îndreptăţesc să afirmăm că fenomenul terorist cunoaşte mutaţii de amploare. Terorismul, înţeles ca violenţă gratuită împotriva civililor sau noncombatanţilor a făcut parte din orice tip de război. Acum, spre deosebire de perioadele anterioare, acţiunile teroriste nu mai sunt întâlnite ca lovituri punctuale sau ansambluri de lovituri de sine stătătoare, ci ele sunt constituente ale unor operaţii de mare amploare. În lipsa unei definiţii unanim acceptate, lucrările de specialitate recente prezintă Războiul de generaţia a patra ca fiind: „o formă modernă de insurgenţă”5
4
Cf. Thomas X. Hammer, ‚,Insurgency : Modern Warfare Evolves into a Fourth Generation”, în Stratefic Forum, nr. 214, Institute for National Strategic Studies 5 G.I.Wilson, John P. Sullivan, Hal Kempfer, 4GW: Tactics of the Weak Confound the Strong
10
Nivelul superior al artei militare este zona cea mai vizată de factorii de decizie politică şi militară ai forţelor oponente. În cadrul procesului de globalizare, în ultimii ani, a fost realizată o reţea foarte densă de relaţii interstatale, interzonale şi transnaţionale. Liderii forţelor de opoziţie urmăresc să o exploateze în interes propriu. În primul rând ei fructifică noile facilităţi căutând să stabilească „alianţe” cu capii lumii interlope, ai crimei organizate, ai traficului de arme, droguri, mijloace de distrugere în masă şi ai tuturor celor care desfăşoară activităţi infracţionale. Obiectul acestora îl constituie perturbarea ordinii de drept, a stabilităţii şi securităţii statului vizat. 6 Fiecare organizaţie are vulnerabilităţi specifice, care, stimulate, pot genera pericole şi ameninţări, atât la adresa colaboratorilor, partenerilor interni şi internaţionali, cât şi a instituţiei respective, cautând să îşi infiltreze, în punctele-cheie, persoane sub acoperire. Războiul pe care l-a declarat întreaga planetă terorismului, în ciuda concentrării de forţe şi mijloace de nivel global, se prelungeşte. În Afganistan, în ciuda luptelor câştigate fără reproş de forţele armate ale Coaliţiei internaţionale, situaţia este departe de a fi în măsură să prevestească un sfârşit clar. Deşi, privite de la înălţime strategică, aceste obstacole par mărunte, ele devin insurmontabile, pe măsură ce se acţionează în cea mai bună manieră.Forţele oponente îşi concentrează efortul asupra viabilităţii politice a conflictului şi mai puţin asupra rezultatelor tactice rapide.
Scopul final al războiului este legat de impunerea voinţei uneia dintre părţi
6
Dr. Grigore Alexandrescu, Ameninţări la adresa securităţii , Ed. UNAp., Bucureşti, 2004, pp.18-20.
11
aceasta fiind realizată de una din tabere, atât în mod direct, prin acţiuni violente sau paşnice, cât şi în mod indirect de către segmente ale vieţii publice şi populaţiei care aparţin adversarului. Lovitura strategică în cadrul războaielor de generaţia a patra este direcţionată către factorii de decizie politico-militară, pentru a le distruge unitatea şi voinţa de a continua un război mult prea costisitor, fără beneficii Ceea ce se cunoştea şi se aplica fără excepţie, până acum, în cadrul tuturor generaţiilor cunoscute de războiul modern, devine contraproductiv. Distrugerea forţelor armate ale adversarului şi a capacităţii acestora de regenerare nu mai constituie prioritatea supremă. Adversarul poate fi învins chiar dacă îi rămân forţele armate intacte. După 11 septembrie, SUA şi-au adaptat strategia de securitate naţională la noile realităţi, atacul de prevenire a constituit una dintre noutăţile care au permis susţinerea războiului împotriva terorismului, ca lider universal. Declanşarea războiului din Afganistan şi a celui împotriva lui Saddam Hussein constituie doar două exemple de acţiune conform acestei strategii7 Atacurile teroriste de la teatrul din Moscova, gările Madridului, şcoala din Beslan şi metroul londonez au demonstrat că întreaga lume este ameninţată. SUA în Strategia de Securitate Naţională, elaborată în anul 2006, declară fără a lăsa loc de dubii că „Noi întotdeauna vom proceda în mod deliberat, evaluând consecinţele acţiunilor noastre”8 Din această perspectivă, se stabilesc şi mijloacele folosite în cazul producerii unui „atac iminent cu arme biologice, pe care doar armele nucleare le pot distruge în siguranţă“ Armele nucleare pot fi folosite şi pentru „atacuri împotriva facilităţilor inamice, inclusiv a buncărelor, care conţin arme chimice sau biologice“9
7
http://www.realclearpolitics.com/
8
The National Security Strategy of the United States of America , March 2006
9
Idem
12
Concluzii
Afganistanul fiind o zonă geostrategică importantă a atras multi cuceritori, prin invazia sovietică Afganistanul a devenit un câmp de luptă fierbinte al confruntării EST -VEST in condițiile răbufnirii războiului rece. Țara
a fost stăpânită în antichitate de mai multe popoare precum perș ii,grecii,
arabii, mongolii. Afganistan a fost constituit în anul 1747 sub conducerea lui Ahmad Sah Durrani și
supus de Marea Britanie în urma a doua războaie între anii 1839-1842 ș i 1878-1880. În
anul 1919 dupa cel de-al 3-lea război cu Marea Britanie, aceasta a recunoscut independența statului Afgan proclamată la 28 feb. 1919. În timpul celui de-al doilea război mondial, Afganistan-ul îș i mentine neutralitatea la 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Ș ah (1933-1973) este înlaturat, monarhia este abolită, iar Afganistanul se proclama republica. De la invazia Uniunii Sovietice din 1979, afganii s-au aflat iar în război. Mai intai, contra trupelor de la Moscova, cu preț ul unei lupte sângeroase, care a provocat moartea a peste un milion de oameni. Dupa plecarea invadatorilor, războiul nu a luat însa sfârș it. Diferite acț iuni ale rezistenței islamice au pornit lupta pentru supremaț ie încă din momentul retragerii trupelor sovietice, de aceasta data între ele. Conflictul a dus la moartea a peste 50.000 de persoane în cinci ani Atentatele teroriste din 11.09.2001 din SUA au dus la înlăturarea guvernului de la Kabul , lichidarea militiilor talibane si a organizatiilor teroriste cu baze pe teritoriul
13
afgan. Actiunile de stabilizare si reconstructia Afganistanului continua si in prezent prin aportul Coalitiei Antiteroriste, inclusiv a Romaniei. Războiul împotriva terorismului continuă, Afganistanul reprezentând principalul teatru de confruntare. Nu au fost obţinute succese răsunătoare în stabilizarea zonei, chiar dacă tributul de vieţi şi bani plătit de Coaliţie a fost cel mai mare cunoscut de la începerea ostilităţilor.
Războiul rece a fost un femnomen complex ș i contradictoriu, care a menț inut lumea intr-un statu quo ce fusese rezultatul celui de-al doilea război mondial. Războiul rece a generat proliferarea unor mari cantităț i ș i tipuri de armament, de la marile puteri spre periferia sistemului internaț ional. Marile puteri s-au aflat într-o continuă cursă a înarmării în scopul participării la un război care putea sp izbucnească în orice moment. Cele doua puteri s-au afltat în competiț ie pentru lărgirea zonelor de influienț ă, prin captarea de prieteni, împărț ind în egală măsură ajutoare financiare, economice ș i armament din cel mai diversificat. Pentru că nu se putea un război între ele marile puteri au încurajat acest tip de conflicte în scopul de a oferi o supapă de eliberare a tensiunilor din sistem. În acest tip de războiae periferice, stimulate din exterior s-au perpetuat. În Afganistan, SUA au susținut financiar
și
material fherilele tribale
anticomuniste și antisovietice. Când sovieticii s-au retras, războiul civil a continuat ca ș i când nu s-ar fi întâmplat nimic . Mujahedinii benificiind de un serios și diversificat arsenal de armament. Sfârșitul războiului rece s-a dovedit a fin u numai sfârș itul unei competiț ii internaționale cu ș i al unei epoci în care sistemul internaț ional nu a cunoscut mutaț ii semniicative. 14
Evoluția securtității li stabilității internaționale a fost și este neliniară factorul neprevăzut continuând să joace un rol semnificativ.
Cu toate acestea putem afirma că există o linie de falie, reprezentată de evenimentele de la 11 Septembrie 2001, ce divide această eră în două perioade distincte: Prima inainte de atacurile teroriste când speranț a pentru soluț ionarea paș nică a conflictelor reprezentau sentimental predominant. A doua dupa data de 11 Septembrie când incertitudinea ș i pesimismul au devenit o caracteristică de bază la nivel global.
15
Bibliografie
1. Teodor Frunzeti Globalizarea Securităț ii Ed. Militară 2. Unteanu Cristian Manual Nato 3. Teodor Frunzeti Soluț ionarea Crizelor Ed. Institutul European 4.Centrul
de
studii
strategice
de
apărare
și
securitate
Ed.Universității de apărare 5. J.S. Goldstein Manual de Relații Internaț ionale Ed. Polirom 6. http://cssas.unap.ro/ 7. http://users.erols.com/mwhite28/afghanis.htm
16
