Tema lucrarii: Dezinformarea - forma a manipularii in comunicare Planul lucrarii: Cap I. Dezinformarea 1.1. Dezinformarea - notiuni generale 1.2. Concept si evolutie 1.3. Tehnici de dezinformare Cap II. Dezinformarea, forma a manipularii prin comunicare 2.1. Comunicarea - notiuni generale - canale de comunicare 2.2. Despre manipulare, tehnici de manipulare 2.3. Dezinformarea prin comunicare, manipulare 2.4. Modalitati de dezinformare in domeniul entertainment Cap III. Studiul de caz "Procedurile de dezinformare şi manipulare au devenit atât de subtile şi de eficace, încât agresiunile ascunse pot fi preferate." Lucian Culda - Agresiune şi apărare psihologică "Presa nu trebuie să fie numai un propagandist colectiv şi un agitator colectiv, ci şi un organizator colectiv al maselor." - Lenin "Cunoasterea este manipularea intelectuala a observatiilor verificate atent." - Sigmund Freud Cunoaşterea este puterea la cea mai înaltă calitate. Limbajul este un factor constitutiv al culturii, el satisface o serie de roluri in interiorul acesteia. "In prezent, comunicarea, informatiile reprezinta principala dimensiune a existentei fiecaruia dintre noi, devenind atat de prezenta, incat nici macar nu mai este perceputa ca activitate distincta." ( Vasile Tran, Irina Stanciugelu - Teoria comunicarii, SNSPA 2003 pg 13). Lucrarea cuprinde documentari asupra formelor comunicarii, in deosebi asupra manipularii. Tema este dezinformare si prin aceasta doresc sa arat impactul negativ prin care in zilele noastre il au internetul, publicitatea, televiziunea, mass media in general pentru formarea noilor generatii. Manipularea reprezinta o acreditare o falsa a realitatii. Este necesar ca oamenii sa cunoasca influentele care se primesc, sa le evalueze critic, sa fie capabili de optiuni in favoarea dezvoltarii personale. In functie de consumul informational, tot mai timpuriu in acest secol, de la copil la adult, in functie de practicile sociale si mediul cultural, suntem formati prin intermediul comunicarii si avem tendinta spre un comportament negativ. Scopul acestei cercetari este de a oferi o panorama asupra puterii cuvantului, asupra impactului asupra civilizatiei, de a constientiza caracterul influentator al vocabularului unei persoane, al comunicarii. Cuvantul este unitatea de baza a omenirii, a comunicarii, a informarii, dezinformarii, manipularii. Omenirea, in evolutia sa istorica, a fost marcata de numeroase conflicte politice, sociale, etnice,culturale, militare insotite actiuni de diversiune si dezinformare psihologica, si avand ca baza de plecare manipularea prin capacitatea cuvintelor, pozitive sau negative de a exprima emotii intense si a convinge asupra " bunului mers al faptelor" in viziunea unor persoane. 1
Comunicarea este un proces de influenta sociala care face posibila manipularea in masa a populatiei. Ne aflam intr-o epoca a celeritatii, in care dezvoltarea in toate domeniile se face agresiv, se face rapid, avand la indemana un ansamblu de mecanisme de comunicare care ne influenteaza negativ. Cati dintre noi, citim o carte in acest secol? Cati dintre noi, in loc sa intram pe un site de socializare, intram intr-o biblioteza si citim un clasic? Cati dintre copiii noilor generatii nu folosesc internetul si nu folosesc televizor in detrimentul unei carti? Cati dintre noi se informeaza cu privire la zvonurile si stirile prezentate de mass media daca sunt reale si adevarate? Comunicarea trebuie abordata din perspectiva educationala, etica si morala. Comunicarea prin manipulare nu este niciodata neutra, intotdeauna ea transmite un mesaj cu siguranta, fie unul negativ sau pozitiv pentru populatie. Canalele mass-media pot fi instrumente ce contribuie la sistematizarea culturii, la difuzarea benefica a valorilor reale,dar si la deturnarea sau alterarea acestora. Sensul comunicarii de masa orienteaza, prin continutul lor, publicul larg, ele fiind parghii de influenta constructiva, dar si de manipulare. Se poate observa o tot mai mare dependenta a oamenilor fata de jurnalele de stiri, pentru a fi la curent cu tot ce se petrece in lume, plecandu-se de la supozitia integritatii si incoruptibilitatii mediilor de informare, premisa care s-a dovedit de multe ori a fi gresita. Implicatiile politice si nu numai pot duce la denaturarea adevarului uneori pana la crearea de noi realitati. Dezinformarea genereaza dezorientare, dezorganizare, idei inhibitoare si chiar traumatizante, si ar trebui avut in vedere strategiile, tacticile si caile practice de contracarare a acestui fenomen nociv si amoral. Abordare realitatii sociale din perspectiva noastra, in viata de zi cu zi trebuie facuta fara controlul si manipularea unor mase influente, cred ca trebuie sa fim proprii lideri ai vietii noastre, ale alegerilor facute. Din pacate sistemele democratice de astazi apeleaza tot mai mult dezinformare, propaganda, discreditare astfel mass media contribuie dand o mana de ajutor si impingand societatea spre colaps, haos, babilonie. In 1434 Gutenberg, prin inventarea tiparului a dat posibilitatea lumii de a avea acces la informatie, Marconi si radioul sau au permis raspandirea ariei de informatie, iar televiziunea a dus la apogeu acest proces, transformandu-l pe telespectator in martor la eveniment prin intermediul camerelor de luat vederi. Televiziunea are o credibilitate si o forta de persuasiune mult mai mare asa incat oamenii nu mai analizeaza informatia ci doar o preiau asa cum le este ea oferita, fara o documentare personala. Prin controlul mass-media se pot manipula cetăţenii încât atitudinea acestora faţă de anumite probleme să fie favorabilă manipulatorului. Propaganda are ca principal ţel obţinerea de sprijin emoţional, dezinformarea are scopul de a manipula audienţa la nivel raţional, fie prin discreditatarea unor informaţii ce se contrazic, fie prin sprijinirea unor concluzii false. Mass media reprezinta principalul mijloc de informare si prin informatiile pe care le prezinta influenteaza negativ comportamentul deoarece promeaza criminalitatea prin constanta avertizare si exagerare, interfereaza cu justitia si distorzioneaza realitatea si informatiile transmise si amplifica situatiile date pentru a produce panica in scop comercial. George Bernard Shaw ( cofondatatorul scolii engleze economice) spune : "un om informat este mai dificil de manipulat decât un om neinformat, deci va cădea mai greu victimă dezinformării." Cap I DEZINFORMAREA
2
Pentru a putea vorbi despre dezinformare, este necesar sa vorbim despre comunicare si formele acesteia si totodata despre manipulare. Oamenii s-au dezvoltat de la comunicarea prin semne si semnale la comunicarea prin limbaj. Comunicarea este un simbol al speciei umane. In sens larg, ea poate fi considerata drept procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. Nici un fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene pe care le traim fiecare dintre noi zilnic si pana la activitatile complexe desfasurate la nivelul organizatiilor, nu pot fi concepute in afara procesului de comunicare. Etimologia termenului: cuvantul “comunicare”provine din limba latina “communis” care inseamna “a pune de acord”, “a fi in legatura cu”sau “a fi în relatie”, desi termenul circula in vocabularul anticilor cu sensul de “a transmite si celorlalti”, “a impartasi ceva celorlalti”. " Desi termenul este de origine latina, primele preocupari pentru comunicare le-au avut grecii, in viziunea acestora arta cuvantului, maiestria de a-ti construi discursul si de a-l exprima in agora era o conditie indispensabila statutului de cetatean (trebuie insa sa avem in vedere faptul ca accesul la functiile publice ale cetatii era accesibil oricarui cetatean grec doar prin tragere la sorţi). Mai mult, legile din Grecia Antica stipulau dreptul cetatenilor de a se reprezenta pe ei insisi in fata instantelor de judecata, textul lui Platon “Apararea lui Socrate” fiind un exemplu in acest sens." ( Vasile Tran, Irina Stanciugelu - Teoria comunicarii, SNSPA 2003 pg 12- 13) Termenul de comunicare este folosit din secolul al-XIV-lea in sensul de a pune in comun, a impartasi, a fi în relatie - dar o data cu dezvoltarea economica din secolele -XVI-şi al – XVIIlea, termenul si-a imbogatit sensul cu a transmite, iar din secolul al XIX odata cu industrializarea masiva si cresterea economica termenul se asociaza unor mijloace fizice clare ( presa, radio, televiziunea, cinematograful). Exista trei semnificatii, trei explicatii date de Dictionarul Explicativ al Limbii Romane pentru termenul comunicare: 1. instiintare, aducere la cunostiinta; 2. contacte verbale in interiorul unui grup sau colectivitati; 3. prezentare sau ocazie care favorizeaza schimbul de idei sau relatii spirituale. Comunicarea este un proces de: intelegere, reflectare, schimb, impartasire, destainuire, relatie, un comportament social, si interactiune intre indivizi. Principalele intrebari ale procesului comunicational sunt: 1. De ce comunic? (scop) Sa informez, sa conving, sa fac conversatie. Ce sper sa realizez? O schimbare de atitudine, de opinie? 2. Cine? Cine este receptorul mesajului meu ? Ce fel de persoana este? ( varsta, preocupari, statut social). Care este relatia mea cu interlocutorul? 3. Unde, Cind? In ce moment va primi mesajul? Unde se va afla? 4. Ce ? Ce as dori sa spun? Ce doreste sa stie? Ce informatie pot emite? 5. Cum?Cum voi comunica? Prin imagini, cuvinte?Cum voi realiza efectul dorit? Influentarea este fenomenul fundamental al comunicarii, orice act al comunicarii este o incercare de a influenta .Comunicarea urmareste sa transmita un sens al unei idei, situatii, fenomen, ceea ce nu se poate realiza fara influentare. A comunica si a influenta formeaza una si aceeasi actiune. Studiile despre influentare, persuasiune, propaganda, manipulare sunt unul si acelasi lucru, toate au ca punct de plecare comunicarea. “Arta manipulatorului, constă în construirea ( neexplicită) a unei lumi de obiecte a căror punere înrelaţie îl va conduce pe cel manipulat în mod obligatoriu spre îndeplinirea unei acţiuni cu semnificaţie pozitivă pentru el. Pe de altă parte, această acţiune 3
este chiar aceea intenţionată şi posibil de anticipat de către manipulator, graţie cunoaşterii situaţiei şi a obiectivelor cognitive care să o declanşeze "(Alex, Mucchielli, Arta de a influenţa, Ed Polirom, Iaşi, 2002, p: 192.) "Comunicarea este bazata pe influenta, nu pe comanda.( Tran, V, Stănciugelu, I, Teoria Comunicării, Ed Facultatea de comunicare şi relaţii publice David Ogilvy, S.N.S.P.A., Bucureşti , 2001,p: 222-223.) Traim intr-o lume a comunicarii unde se comunica prin toate mijloacele posibile: mass-media, comunicare politica, comunicare in organizaţii, comunicare pe internet, comunicare prin imagine, comunicare non-verbala, comunicare publicitara. Nu exista fiinta care sa nu comunice. “ Întotdeauna vorbim două limbi: cea a cuvintelor şi cea a gesturilor. Ce ascundem prin prima, dezvăluim prin a doua''. ( Vasile Zamfirescu) După Christian Wright, „comunicarea de masă este orientată către audienţe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de către comunicator; mesajele sunt transmise în mod public şi sunt calculate astfel încat să ajungă repede la public”. Dezinformarea se practica tot timpul iar simplul fapt al folosirii acestui termen tot mai des in ultima perioada, atat in limbajul scris cat si cel vorbit, demonstreaza ca a inceput a fi folosit In sens sistematic. In fapt, acest proces consta in a spune cat mai multe lucruri rele posibile despre inamicul potential, adesea Intr-un mod absolut gratuit, dar bazandu-se pe suporturi ale dezinformarii – informatii false, declaratii false, fotografii false. In plan psihologic printr-o dezinformare reusita se creeaza in randul populatiei, pe de o parte, o cvasiunanimitate a caracterului psihotic, iar pe de alta parte, o stare irationala care impinge sa nu mai vada decat ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se dezinformeze el insusi. MANIPULARE Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, manipularea este o actiune de manuire, cu un rezultat de manevrare, dirijand cu dibacie. Manipularea este studiata în special in cadrul psihologiei sociale. Folosind cu precadere dezinformarea si propaganda, manipularea permite modificarea comportamentului unei persoane, fara sa modifice in mod necesar si punctul sau de vedere Manipularea reprezinta ''actiunea de a determina un actor social (persoana, grup, colectivitate) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand insa impresia libertatii de gandire si de decizie. Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta si mai profunda a situatiei, ci inocularea unei intelegeri convenabile, recurgandu-se atat la inducerea in eroare cu argumente falsificate, cat si la apelul la palierele non-rationale. Intentiile reale ale celui care transmite mesajul raman insesizabile primitorului acestuia" ( Ştefan Burzănescu, Sociologia Opiniei Publice, Timişoara, Editura De Vest, 2005, pg. 23) Manipularea este o metoda prin care ideile propagate sunt acceptate de receptor si determina formarea unor convingeri noi si unor reactii conforme cu interesele celui care a pus in practica sistemul de propaganda. In cartea sa numita ,,Tehnici de manipulare”, Bogdan Ficeac face urmatoarea clasificare a manipularilor: -manipulare mica ( modificari mici dar care pot avea consecinte majore-Romania 1992, criza artificiala de paine-facilitarea importurilor-comisioane) 4
-manipulare medie ( modificari importante ale situatiilor sociale cu efecte neasteptate Revolutia din 1989) -manipularea mare (influentarea mentalitatii individului) Formele si modurile generale de manipulare sunt reprezentate de: persuasiune, dezinformare, intoxicare (prin minciuna, zvon etc.) Actiunea de manipulare are ca temei practicile de dezinformare in masa si de denaturare a adevarului. Pentru realizarea acestei actiuni exista grupuri distincte de specialisti, unii fiind specialisti in confectionarea si transmiterea zvonurilor – agentii de dezinformare, altii in propunerea anumitor modele de interpretare si in „demonstrarea” justetei acestora – agentii de influenta, iar altii in conceperea scenariilor si a modului de realizare. Insa nici agentii de dezinformare, nici cei de influenta si nici autorii de scenarii nu sunt beneficiarii actului de dezinformare si manipulare. Toate aceste elemente vor actiona in interesul celui care ordona actiunea si care poate fi o persoana, o institutie, o companie economica uneori o entitate statala. DEZINFORMAREA DEZINFORMAREA reprezintă “orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces de comunicare, intervenţie ce modifică deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în receptori anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit agent social" ( Cătălin Zamfir (coord.), Dicţionar de Sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1998, p. 167) Termenul a aparut pentru prima oara in Rusia( Dezinformatia ) in anii 1920, numele unei divizii KGB raspunzatoare cu propaganda, iar dupa definitia data de specialistul Vladimir Volkoff , autorul celebrului Tratat de dezinformare si prof. Pierre Debray-Ritzen, dezinformarea e furnizarea unor informatii generale eronate unor terti, determinandu-i sa comita acte collective sau sa difuzeze judecati dorite de dezinformatori. Apoi, termenul a trecut in limba engleza (disinformation). Chambers Twentieth Century Dictionary, publicat la Londra, in 1972, il defineste impartial ca: deliberate leakage oftnis-leading Information („scurgere deliberată de informatii care induc în eroare”). Dezinformarea insemna un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influentarii guvernelor straine, discreditarii opozantilor politici, în special emigranti, surparii increderii intre aliatii ostili Uniunii Sovietice, falsificarii aprecierilor adversarilor privind realitatea. Lenin da un nou impuls noului procedeu. Felix Dzerjinsky, definea fara greutate un sistem de arme destinat compensarii inferioritatii fortelor armate sovietice, el scria in1917 : "Comunistii trebuie sa fie pregatiti sa foloseasca la nevoie tot felul de siretlicuri, planuri si stratageme ilegale, sa nege si sa ascunda adevarul. Cuvintele mele erau alese în asa fel încât sa provoace ura si confuzia, nu pentru a convinge adversarul ci pentru a-l disloca nu pentru a-i îndrepta greselile ci pentru a-l distruge, maturându-i structurile de pe suprafata pamântului"[Barron John, K.G.B., Elsevier Sequoia, 1975.]. Dzerjinsky in lucrarea "Ancheta asupra KGB" defineste dezinformarea ca fiind "propagarea constienta si deliberata a faptelor si opiniilor eronate". In lucrarea lui Pierre Nord gasim scopul dezinformarii printr-o exprimare deosebit de semnificativa: "Crearea unei realitati false atât de convingatoare încât adversarul sa o considere justa"[Nord Pierre, L'intoxication, Livre de poche, 1971.]. Dezinformare are ca scop pierderea organizata a informatiilor false, desfasurate pentru slabirea inamicului din interior. Accentul este pus pe ansamblul mijloacelor utilizate de preferitna pe ascundere, disimulare si actiune din interior. Academia Franceza propune urmatoarea definitie:
5
"Actiune intermitenta sau continua - prin folosirea oricarui mijloc ce consta in eroarea unui adversar sau in favorizarea subversiunii in randurile acestuia in scopul de a-l slabi". Potrivit lui Henri-Pierre Cathala, autorul cartii “Epoca dezinformarii”, “dezinformarea reprezinta ansamblul procedeelor dialectice pus in joc in mod intentionat pentru a reusi manipularea perfida a persoanelor, grupurilor sau a unei intregi societati, in scopul de ale devia conduitele politice, de a le domina gandurile sau chiar de a le subjuga. Presupune disimularea surselor si scopurilor reale, precum si intentia de a face rau, printr-o reprezentare deformata sau printro reprezentare tendentioasa a realitatii. Este o forma a agresiunii care cauta sa treaca neobservata. Se inscrie in randul actiunilor psihologice subversive "( Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformarii, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, pag 24) Datorita cuvantului desinformation, s-a lansat deja o anumita dezinformare. (Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, De la Calul Troian la internet, editura Multiprint Iasi, pg 16). Dezinformatia apare si ca urmare a faptului ca informatia in sine e o marfa denaturata. Prof. Volkoff ne explica mai bine ce este informatie si ce nu este. Un fapt nu este o informatie decat atunci cand un informator comunica aceasta unui informat. Faptul ca ninge nu devine informatie decat atunci cand este comunicata unui informat. Obiectivitatea in ce priveste informatia pare ceva utopic deoarece pe tot parcursul procesului de informare se pot strecura erori, impartialitatea unui reporter poate fi serios pusa la indoiala datorita posibilitatii stimularii lui financiar spre a reda doar anumite aspecte, iar de multe ori martorii unui eveniment pot avea propriile lor impresii după ce au asistat la aceleasi evenimente. Profesorul ne ofera un exemplu graitor, cel al celor patru Sfinti Evanghelisti care redau aproximativ aceleasi evenimente dar cu mici diferente, ceea ce ii intareste convingerea in veridicitatea faptelor prezentate. Un alt exemplu interesant este povestea maharadjahului din tara orbilor care nu stia ce este un elefant si a trimis mai multi orbi sa-l pipaie si sa i-l descrie. La intoarcerea fiecare avea o viziune diferita unul afirma ca e lung şi mladios ca un sarpe altul ca e ascutit si lucios ca un dinte uriaa s.a.m.d. In concluzie dezinformatorii pot profita de aceasta lipsa de obiectivitate a informatiei si pot conduce informatia chiar catre o minciuna sfruntata. Autorul ne prezinta faptul ca astazi dezinformarea se practica pe o scara ingrijorator de mare fiind considerata a cincea dimensiune a oricarei batalii - alaturi de dimensiunea pamant, mare, aer si cosmos - sunt explicate pe larg modalitatile si tehnicile de concepere si aplicare a dezinformarii. Dezinformarea are un caracter deliberat si presupune, circulatia unor informatii false, create deliberat, construite, manipulate strict de un grup de specialisti. Dezinformarea este practicata de toate marile puteri si reflecta o realitate a politicii internationale pe parcursul istoriei schimbandu-se doar mijloacele, mizele si strategiei acesteia. Structura sistemului social in societăţile moderne este puternic influentata de raportul dintre informare si dezinformare aferent mesajelor care se vehiculeaza in spatiul social respectiv. Intelegerea si efectele dezinformarii se pot obtine remarcand perspectivele politice si strategice pe termen lung si mediu. Dezinformarea este intotdeauna deliberata, iar decizia de a recurge la ea releva o stare de spirit ale carei resorturi complexe nu pot fi deduse. Se poate apela la dezinformare dintr-o necesitate dictata, din amploarea mizei si pericolul unei confruntari deschise, denotand astfel slabiciune sau frica. Dezinformarea poate fi o actiune premeditata pentru a obtine succesul cu forte minime deoarece agresorul crede, pe buna dreptate, ca influentarea constiintelor este mai putin riscanta decat violenta fizica. Dezinformarea poate deveni o lovitura fata pentru o societate, ea poate pierde contactul cu realitatea. Dezinformarea interzice prin natura sa orice schimb interuman, deoarece este un act antisocial.
6
Dezinformarea este o arma cu tehnici si metode specifice, dar si o stare de spirit rezultata din adaugarea dimensiunii ideologice de "razboi total", pe care Erich Ludendorff o definea ca fiind extinderea luptei la nivelul intregii activitati sociale, militare si economice. Dezinformarea este considerata un fel de mesaj, un fel de comunicare de tip special intre dezinformator si tinta sa. Poate lua forma unei declaratii, unui gest semnificativ sau adoptarii unei anumite atitudini. Pentru a se numi dezinformare trebuie sa existe alegerea deliberata, intentia de manipulare sau exercitare a influentei. Mesajul nu este decat un instrument cu care se incearca a se gasi ca un subiect selectionat sa actioneze in sensul dorit. Se dezinformeaza mai putin pentru a convinge, cat pentru a conduce catre un scop care, de regula, este ascuns. Dezinformarea se exercita pentru a forta alegerea unei anumite directii de catre o persoana sau grup, fara insa sa li se permita libera apreciere, astfel dezinformarea este forma psihologica a subversiunii. Dezinformarea vizeaza destabilizarea unui grup, stat sau societati, inducerea in eroare, subminarea capacitatii sale de rezistenta si de manuire prin mijloace de influentare psihologica. Arma sau stare psihica, dezinformarea este obiectul unor multiple abordari, in care gasim implicata subiectivitatea fiecaruia. Dezinformarea desemna un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influentarii guvernelor straine, discreditarii opozantilor politici, în special emigranti, subminarii încrederii între aliatii ostili Uniunii Sovietice, falsificarii aprecierilor adversarilor privind realitatea. Lenin da un nou impuls noului procedeu.. Scopul dezinformarii consta in concretizarea unor actiuni ce vizeaza realizarea unor proiecte de natura politica, militara, culturala, religioasa, diplomatica hotarate de organul investit cu putere in dirijarea domeniului respectiv, care determina in special repartizarea diferitelor mijloace avute la dispozitie: - contacte prin negociatori; - campanii de presa; - demonstratii de forta militara; - presiuni economice, - manipularea constiintelor. Esenta manipularii prin dezinformare consta, in transmiterea unor idei ce exprima interesele unei anumite persoane sau ale unui grup de persoane, institutii, organizatii, catre publicul larg si crearea posibilitatilor de insusire de catre acestia a respectivelor idei ca exprimind propriile lor interese, avand ca trasatura comuna denaturarea si mistificarea adevarului, ele utilizandu-se in mod succesiv sau simultan. Dezinformarea ca arma isi deghizeaza intentia de transformare a tintei intr-un obiect manipulat. Este relevanta pentru intelegerea particularitatilor dezinformarii si prezentarea unor tipuri clasice de dezinformare, cum ar fi ascunderea unei actiuni prin aceasta se urmareste continuarea unei perceptii false a realitatii sau de a crea în cele mai mici amanunte o realitate falsa. Acest mod de folosire a dezinformarii, "deceptiongame" cum il numesc anglo-saxonii, se inrudeste cu camuflajul si diversiunea prin punerea in joc a unei diversitati de mijloace cuprinzand obiecte false, deplasari false, trafic radio fals, informatii false. Cea ce deosebeste dezinformarea de alte tipuri de comunicari este caracterul deliberat al actiunii si lansarea in circuitul informational a unor informatii partial adevarate in conjugarea lor cu informatii false fara indicarea vreunei surse care ar putea fi verificata pentru autencitatea celor declarate. CONTINUARE
7
Informaţia este în sine o marfă denaturata. Nu va lipsi ispita de a o denatura şi mai mult. Totodata ar trebui sa vorbim de vanitatea sau de interesele care ne fac, mai mult sau mai puţin conştienti, si care ne fac sa modificăm adevărul în mii de împrejurări din viaţa noastră particulară. Oricine are ocazia de a manipula opinia publică, este foarte ispititoare alunecarea de la adevărul aproximativ la minciuna sfruntată, trecând prin toate stadiile intermediare. Prin manipulare se obtin mai multe cazuri: - dorinţa de a obţine o anumită atitudine din partea opiniei publice, pentru a îndeplini o anumită acţiune; - dorinţa de a vinde un produs, când un proverb rus spune: „fără înşelăciune, nimic nu se vinde”; - dorinţa de a convinge publicul cu privire la superioritatea unei anumite cauze, a unui anumit partid, a unui anumit candidat: în cazul de faţă, nu mai contează că e o cauză justă, că partidul este respectabil, sau candidatul e cel mai bun; se folosesc toate mijloacele pentru a li se asigura succesul şi, astfel, uneori se ajunge la a pune minciuna în slujba adevărului, dacă este o minciună la care publicul e mai receptiv, ceea ce furnizează o scuză comodă pentru conştiinţele scrupuloase. În această ultimă situaţie, se întâmplă adesea să se accentueze intenţionat contrastele, de exemplu, pentru ca albul să pară curat ca zăpada, negrul e prezentat ca diavolul în persoană. ( Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, De la Calul Troian la internet, editura Multiprint Iasi, pg 15). Dezinformare este in general numita acea “artă a de a induce in eroare” ,ce este intotdeauna deliberată iar decizia de a recurge la ea releva o stare de spirit ale carei stimul complex nu pot fi deduse clar. Dezinformarea poate fi dictată de necesitate, avand in vedere amploarea mizei si pericolul unei confruntari deschise, relevand astfel slabiciune sau frica. Totodata poate fi de asemenea o actiune premeditata pentru a obtine succesul cu minim de forte deoarece agresorul crede ca influentarea constiintelor este mai putin riscantă decat violenta fizica. Dezinformarea nu se rezuma numai la falsificarea constiintelor, ea se dovedeste a fi si puternica parghie de actionare psihologica, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor si ideilor, a starilor sufletesti si a comportamentelor umane. Traim intr-o lume in care se pune tot mai mult accentul pe calitatea, dar si cantitatea informatiei. Informarea apare ca o necesitate vitală atat pentru organismul uman cat si pentru cel militar, dezinformarea pare să fie o boala prin care il izolează de realitate, il coordonează prin judecati eronate spre stari confuze sau actiuni haotice. Dezinformarea seamană confuzie pentru a face cunostintele inutilizabile. Dezinformarea slabeste in mod viclean posibilitatile individului de a gandi corect. Dezinformarea face ca lumea, realitatea sa devina incoerenta, difuza. In cadrul dezinformarii există comunicare, insă, aceasta are un sens unic, de la dezinformator la cel manipulat, in scopul de a-i indruma celui din urma opiniile si ideile, stările sufletesti si comportamentul ca sa realizeze cu docilitate la ordinele primului. Informatia falsificată nu este decat instrumentul cu care se incearcă a se gasi un subiect să actioneze in sensul dorit. Se dezinformează mai putin pentru a convinge, cat pentru a conduce catre un tel care, de obicei, este ascuns (camuflat). Originalitatea dezinformarii moderne consta, se pare, din trei elemente: 1. aparitia unei metodologii imprumutate de la publicitate, insa fondată pe descoperirile psihosociologice; 8
2. influenta considerabilă si marea diversitate a mijloacelor de informare in masa; 3. intrebuintarea dezinformarii ca pe un adevarat sistem de arme. Este necesar a nu confunda minciuna cu eroarea. Eroarea ripostează realitătii. Minciuna se opune adevarului, nu este, din pacate, decat o notiune relativă. Minciuna poate avea o vastă gamă de nuante. Dezinformatorul este destul de indiferent fată de veridicitate spuselor sale, acesta nu recurge la minciună decat dacă ii permite să deformeze mai mult realitatea, ceea ce constituie telul sau scopul. Dezinformarea se prezintă sub mai multe forme si anume: 1. distorsiunea; 2. filtrajul; 3. scurtcircuitarea; 4. redundanta; 5. supraincarcarea canalelor de comunicare Distorsiunea este forma de dezinformarea prin care se culeg, prelucrează si transmit, in mod intentionat, mesaje eronate. Distorsiunile informaţiilor sînt degradări involuntare ale mesajului în cursul transmiterii lui de la emiţător la receptor, dintr-o verigă în alta. Spre deosebire de filtraj, în care trec doar o parte dintre informaţii, în distorsiune trec aproape toate, însă denaturate, deformate. Fenomenul are loc mai ales atunci cînd informaţia trece prin mai multe verigi intermediare. Dacă lanţul comunicării este mai lung, cu atît probabilitatea intervenţiei unor distorsiuni este mai mare. Efectul distorsiunii presupune deformarea informaţiilor, ceea ce va duce în final la neînţelegerea mesajului. Distorsiunea informatiei poate fi stabilită de: 1. manipularea gresită a suporturilor de informatii în procesul de transmitere; 2. pregatirea necorespunzatoare a persoanelor implicate în vehicularea informatiilor; 3. utilizarea unor mijloace neadecvate pentru înregistrarea si transmiterea informatiilor; 4. folosirea unor drumuri lungi de la emitent la utilizator. Filtrajul este formă a dezinformării, prin care se modifică mesajul, partial sau total, in mod intentionat, pe parcursul inregistrarii, prelucrarii si transmiterii datelor si informatiilor. Filtrajul informaţiilor constă în aceea că se comunică (transmite) şi se preia (receptează) doar o parte dintre informaţiile deţinute. Atît emiţătorul, cît şi receptorul apar în procesul comunicării în calitate de filtru, de „sită”, prin care unele informaţii sînt lăsate să treacă, iar altele nu. Filtrajul este întotdeauna voluntar, ţine deci de doinţa şi voinţa participanţilor. Se transmit sau se păstrează acele informaţii care, fie se potrivesc cu personalitatea noastră, cu activitatea pe care o desfăşurăm, fie cu particularităţile situaţiei sociale sau psihosociale în care ne aflăm. În procesul filtrării intră unele dintre atributele psihosociale ale oamenilor: vîrstă, sex, statut, rol, nivel de aspiraţie, nivel de pregătire profesională etc.De asemenea se manifestă neîncredere în cei ce receptează, în posibilităţile lor de înţelegere, ceea ce duce la transmiterea doar a unor informaţii (a celor accesibile), în timp ce altele sînt reţinute, ceea ce înseamnă deci filtraj. Filtrajul se bazează pe argumentul autorităţii, al prestigiului, unii oameni considerînd că persoana care deţine mai multe informaţii are un prestigiu mai mare, îndeosebi în faţa subordonaţilor săi. Filtrajul are efecte deosebit de importante, astfel căunele cazuri asistăm doar la întreruperea comunicării – putand fi reluată – dar putem să asistăm la degradarea ei, provenită din transmiterea şi preluarea selectivă a informaţiilor, deci din ignorarea unora dintre ele şi reţinerea altora. Sunt persoane care pot să transmite nu exact ceea ce se gîndeşte, nu ceva cerut imperios
9
de situaţia respectivă, la fel cum altcineva poate prelua din cele transmise nu ceea ce este necesar, ci ceea ce îi convine – toate acestea atrăgînd după ele degradarea comunicării Fenomenele tipice care se produc în cazul filtrării sînt cele ale amplificării sau diminuării informaţiilor. De obicei, sînt amplificate reuşitele, aspectele pozitive şi sînt diminuate greşelile, aspectele negative din viaţa grupului. Filtrajul, care consta în stoparea sau modificarea intentionata a continutului unei informatii, poate avea drept cause: 1. conflict de interese între persoana care filtreaza si organizatie; 2. efecte negative ce ar putea avea informatia nefiltrata fata de persoana care o filtreaza; 3. frica de a nu supara sefii sau de a deveni nepopular, etc. Scurtcircuitarea constituie forma subtila a dezinformării, prin care se exclude, intentionat, din circuitul informational, anumite persoane sau subdiviziuni organizatorice. Redundanta reprezintă un proces de inregistrare, prelucrare si transmitere repetata a unor date si informatii. Redundanta se datoreaza: 1. coordonarii defectuoase a unor segmente ale sistemului; 2. organizarea deficitara a sistemului functional si informational; 3. transmiterea si prelucrarea repetata a aceleiasi informatii, etc
Vorbind despre retelele parazitare (pirat) care intoxică beneficiarul cu informatii, de regulă îndoielnice, acestea se regăsesc in următoarele cauze: 1. existenta unor antagonisme personale si conflicte organizationale; 2. luarea cu întârziere a unor decizii pentru rezolvarea unor probleme importante; 3. lipsa unor informatii autentice; emiterea de informatii autentice incomplete sau inconsecvente logic; psihologie colectiva încarcata de nemultumiri si neîncredere; realitate mult diferita de dorinta generala, etc.
Supraincarcarea canalelor de comunicare marchează un proces prin care se culeg, prelucrează si transmit date si informatii inutile. Dacă informatia apare ca o necesitate vitala a existentei umane si organizationale, ea poate fisursa unor pericole in cazul manuirii incorecte. Supraîncarcarea canalelor de comunicatie se datoreaza în special: 1. nerespectării caracterului piramidal al sistemului informational; 2. proiectării nejudicioase a fluxurilor informationale; 3. redundantelor existente în cadrul sistemului informational; 4. utilizarii unor canale subdimensionate. Supraîncarcarea cu informatii a utilizatorului are drept cauze: 1. lipsa selectivitatii circulatiei informatiilor; 2. paralelismele în circulatia acestora; 3. volumul mare de informatii cerut, datorita unei conceptii supercentralizate, etc In acest domeniu al informatiei, comunicării, dezinformatiei, trebuie sa vorbim si să analizăm trucajele posibile, sau cunoscute la ora actuală, profitand de necunostinta de cauza a publicului:
10
1. Negarea faptelor astfel daca publicul nu are nici o cale de a-si confirma ce s-a intamplat in realitate, se pot pur si simplu nega faptele. 2. Inversarea faptelor si sustinerea cu tarie a unui fapt care nu s-a petrecut, ireal. 3. Amestecul intre adevăr si minciună, cu diverse titluri pornind de la ideea ca publicul este mai mult sau mai putin informat se incearca sa se minta in proportie de 100%. 4. Modificarea motivului schimbarea pozitiei, dupa cum bate vantul". 5. Modificarea circumstantelor se face prin modificarea proportiilor in fortele prezente 6. Estomparea si suprainformarea cu rol de a capta interesul publicului. 7. Camuflajul forma superioara a estomparii, se prezinta in detaliu cele afirmate. 8. Interpretarea fara a fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele se pot prezenta si comenta intr-un mod favorabil sau nefavorabil. 9. Generalizarea In razboiul dus impotriva dezinformarii trebuie avute in vedere unele aspecte importante, astfel primul rand, sa nu se ofere un teren favorabil adversarului insă, totodată, să nu se compromită dezbaterea ca element vital al democratiei. Nici o protectie nu va fi cu adevarat eficace fara perceperea de catre toata lumea a faptului ca fiecare individ in parte este o tintă finală a oricărei actiuni. Fiecarei persoane i se reflecta o sarcina, inainte de toate printr-o educare a spiritului critic. si aceasta incepe in materie de informare cu dorinta de a nu considera suficienta dezbaterea de idei “oferite pe tava" “mură in gură” si a incerca de ajunge singur la sursa printr-o informare activă. Este vital si trebuie să nu ne limitam la preluarea pasiva a stirilor ci trebuie adoptată obisnuinta de a le cauta si pe cit posibil, de a le controla prin toate mijloacele avute la dispozitie. Materializand se pot da cateva sfaturi “concurentilor la dezinformare" stiind că vulnerabilitatea unei tinte este in functie de personalitatea individului amenintat, de situatia sa socio-profesională (in special cand apartine mediilor de influentă sau este o autoritate in materie decizională): 1. sa nu te lasi sufocat de informatie; 2. formularea de principii si opinii doar asupra subiectelor la care se poate avea acces la mai multe surse de informare; 3. practica spiritului de contradictie; 4. refuzarea autocenzurilor; 5. examinarea: sursei; continutului informatiei; momentul si/sau contextului in care a fost lansată; confruntarea cu realitatea; 6. comunicarea (sa fie) suportivă: atacă problema si nu persoana; fi descriptiv si nu evaluativ; să fie specific, concret si nu general, global; valideaza interlocutorul; asigura continuitatea procesului de comunicare; asumarea raspunderii; (Bibliografie : Henri Pierre Cathala - Epoca dezinformarii, Editura Militara, Bucuresti, 1976.) Starea de fapt poate fi schimbată prin schimbarea opiniilor oamenilor care, la rândul lor, pot schimba lumea. Sentimentele, atitudinile şi comportamentele indivizilor pot fi induse sau fabricate prin mijloace specifice. Dezvoltarea ansamblului informaţionale, în curs de globalizare, în care se includ şi structurile mediatice generează posibilităţi de comunicare din ce în ce mai pretentioasa. Condiţia esenţială pentru ca aceste lucruri să se întâmple este ca conglomeratele comunicaţionale să nu fie controlate de anumite centre de decizie, care pot încerca să controleze accesul oamenilor la resursele informaţionale. 11
Taft si England(D.R Taft, R.W England, Criminology ed Macmillan,New York 1968, pg 211) au constatat ca reporterii au tendinte de a gasi subiecte triviale deoarece cel mai mult socheaza banalul, creste valoarea informatiei mai ales cand sunt expuse atrocitati. Bandura (A Bandura, The Social Learning Perspective, Mechanisme of Aggression, New York 1979, pg 201) a concluzionat ca televiziunea, fiind una dintre cele mai importante mijloace de mass media, are tipuri de efecte diferite asupra comportamentului adolescentin astfel : - invata stilul de viata/conduita agresiv; - reduce inhibitiile referitoare la agresiune; - insensibilizeaza si devine o obisnuita agresiunea; - contureaza imaginea realitatii pe care oamenii isi bazeaza agresiunile În lucrarea sa „Anchetă asupra K.G.B.” John Barron defineşte dezinformarea ca fiind „propagarea conştientă şi deliberată a faptelor şi opiniilor eronate”. G. Veraldi în prefaţa lucrării lui Pierre Nord „Intoxicarea”, prezintă scopul dezinformării într-o frază concisă: „crearea unei realităţi false atât de convingătoare încât adversarul să o considere justă”. L. Bitman, specialist ceh în dezinformare pe timpul deceniului şapte, arată că dezinformarea cuprinde: „scăparea” organizată a informaţiilor false; propaganda neagră (aceea care îşi ascunde originea); acţiuni de influenţă desfăşurate pentru slăbirea inamicului din interior. Originalitatea dezinformării moderne consistă, astăzi din trei elemente: · apariţia unei metodologii împrumutată de la publicitate, însă fondată pe descoperirile psihosociologiei; · influenţa considerabilă şi marea diversitate a mijloacelor de informare în masă; · întrebuinţarea dezinformării ca pe un adevărat sistem de arme, ivindu-se necesitatea creării de organisme specializate care au cunoscut, cel puţin în unele state, o extindere fantastică. În mod incontestabil, dezinformarea este o problemă a epocii noastre. Ca probă poate fi prezentat faptul că Academia Franceză a introdus-o ca termen în dicţionarul său, propunând următoarea definiţie: „acţiune intermitentă sau continuă, prin folosirea oricărui mijloc, ce constă în inducerea în eroare a unui adversar sau în favorizarea subversiunii în rândurile acestuia în scopul de a-l slăbi.” Cele 10 strategii de manipulare a maselor : “A cunoaşte adversarul, a-i cunoaşte tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie!!! Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ”Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masă. Evreu şi de sensibilitate anarhistă, semnase o petiţie pentru a apăra libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson. Pentru Chomsky, ”libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susţinută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreţine cu adevărul faptelor în sine.” Chomsky prezintă diferitele tehnici de manipulare şi, în primul rând, strategia diversiunii. Arta diversiunii consistă în sustragerea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărâte de elitele politice şi economice, printr-un diluviu continuu de distracţii şi de informaţii neînsemnate. Chomsky analizează diferitele tehnici de spălare a creierului, pe care o îndură poporul. Zece strategii de manipulare a poporului nostru:
12
1. A abate în permanenţă atenţia publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanţă adevărată. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici “un timp pentru gândire” scrie Chomsky. 2. A crea probleme şi apoi, a oferi soluţii. Metoda se mai numeşte şi ” problema – reacţie – soluţie”. La început, se creează problema, sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenței urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceară legi de reprimare, în vederea libertăţii. (Ion Iliescu a ordonat în iunie 1990 (la mineriade), ca autobuzele poliției/jandarmeriei să fie incendiate, pentru a da vina public pe manifestanții de la Universitate și a demonstra publicului că manifestanții sunt violenți și creează haos, pentru ca publicul să accepte aducerea minerilor. A fost o manipulare atât de bună încât poporul a ieșit apoi și a scandat ”Cinste lor, Cinste lor, Cinste lor minerilor” și ”Noi muncim, nu gândim”) 3. Strategia „în degradeu”. Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în ”degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi din 1980 până în 1990. Şomaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluţie dacă ar fi fost aplicate în mod brutal. (în România au fost aplicate măsuri atât de brusc, de oamenii nu aveau ce să mănânce, este unul din motivele pentru care am ajuns în final să avem revoluția din ’89) 4. Strategia acţiunii cu date diferite. O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasă, dar necesară”, obţinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a nădăjdui că ”totul va merge mai bine mâine” şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. ( trecerea la Euro şi pierderea suveranităţii monetare şi economice, acceptate de ţările europene între 1992 – 1995 şi aplicate în 2002; România: ”trebuie să împrumutăm zeci de miliarde de euro de la FMI, BEI etc. Dar stați liniștiți, îi vom da înapoi abia începând cu 2013” SAU ”Trebuie să tăiem salariile și pensiile….este dureros, știm, dar ESTE NECESAR!”) 5. A se adresa publicului ca unor copii mici. Cea mai mare parte a publicităţilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje şi un ton absolut copilăreşti, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ”Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca a unui copil de 12 ani”, analizează Chomsky. 6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire. Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţională şi, deci, simţul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emoţionalului deschide accesul la subconştient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinţe, spaime, pulsiuni sau comportamente. (Băsescu a scos la înaintare teme ca mineriade, comunism, Ion Iliescu, moguli etc bazându-se pe partea emoțională a oamenilor în încercarea de a-i convinge să-l susțină)
13
7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi prostie. A face în aşa fel ca poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi robirea lui. Calitatea educaţiei dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neştiinţă, care separă clasele de jos de cele de sus să fie şi să rămână de neînţeles de cele dintâi. (România, avem un popor foarte foarte foarte prost educat – 42% dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului, iar complexitatea sistemului așa-zis democratic de la noi din țară este atât de mare încât foarte puțini înțeleg cum funcționează viața lor, care le sunt drepturile și cum le pot folosi etc etc etc – ceea ce este exact ce se dorește de sus: românii să fie proști, ca să fie manipulați ușor și să nu se mai revolte niciodată.) 8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate. A încuraja publicul să creada că e “bine” să fii prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate, nişte dobitocenii monstruoase. (emisiuni sunt la TV). 9. A înlocui revolta cu învinovăţirea. A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente, sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează şi se învinovăţeşte, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu există revoluţie! (Băsescu – ”profesorii ar trebui să-și mai ia un job dacă vor să câștige mai mulți bani”). 10. Şi, ultimul punct, a cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi. În ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescândă între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute şi folosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, “sistemul” a ajuns la cunoaşterea avansată a făpturii omeneşti, fizic şi psihic. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decât el însuşi. Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înşişi.” (http://gandeste.org/politica/cele-10-strategii-de-manipulare-amaselor/15955 )
Cap II. Dezinformarea, forma a manipularii prin comunicare 2.1. Comunicarea - notiuni generale - canale de comunicare Comunicarea permite schimbul de informaţii, este condiţia sine qua non a vieţii în societate. Ea este necesarmente: oamenii nu pot trăi izolaţi unii de alţii. Comunicarea este indispensabilă progresului personal şi social; reprezintă mecanismul prin care relaţiile umane există şi se dezvoltă. Dicţionarul Explicativ al limbii Române (DEX) defineşte comunicarea astfel: „- a face cunoscut, a da de ştire; a informa, a înştiinţa, a spune; - (despre oameni, comunităţi sociale etc.) – a se pune în legătură, în contact cu ...; a vorbi...” Din punct de vedere psihologic, a comunica înseamnă a împărtăşi, a crea o legătură sau a stabili o relaţie. Comunicarea este un act perpetuu, care presupune intrarea în legătură a lumilor interioare ale interlocutorilor Comunicarea este un atribut al speciei umane. În sens larg, ea poate fi definită drept procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. Nici un fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene pe care le 14
trăim fiecare dintre noi zilnic şi până la activităţile complexe desfăşurate la nivelul organizaţiilor, nu pot fi concepute în afara procesului de comunicare. Comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legatură unii cu ceilalţi, în mediul în care evoluează. Esenţa fiinţei umane este prin excelenţă comunicaţională. Fiinţe umane implicate într-un perpetuu joc de interacţiuni, comunicăm sau ne comunicăm în permanenţă. În fiecare moment, prin fiecare cuvânt sau gest, transmitem un mesaj, rămâne doar ca cineva, aflat la celălalt capăt al “canalului de comunicare”, să dispună de “codul” adecvat pentru a descifra mesajul. Comunicarea umană este definită şi înţeleasă numai în contextul unei relaţii interpersonale în care oamenii dau sens şi valoare mesajului primit. Ca fiinţe sociale exercităm şi suportăm în permanenţă influenţe sociale ce au ca scop modificarea comportamentului şi atitudinilor celorlalţi şi ale noastre. Nevoia de a comunica, de a transmite sau de a afla de la semenii nostril idei, informaţii, sentimente, este o trăsătură fundamentală a omului. Ea i-a condiţionat existenţa şi întreaga evoluţie, devenind o necesitate vitală. Pe drept cuvânt, teoreticianul francez Bernard Voyenne afirmă că schimbul de informaţii, de idei, intercomprehensiunea sunt pentru societate tot aşa de importante ca şi respiraţia pentru organism. A trăi în societate înseamnă a comunica, spune el. (apud. Dinu, Mihai, 1997, p.7) Comunicarea a fost dintotdeauna o componentă principală a educaţiei, un suport indispensabil învăţământului. Receptivă la progresele comunicării umane, practica îndelungată a şcolii nu a încetat niciodată să-şi apropie şi să integreze, în mod inteligent, diferitele forme ale comunicării în structurile ei procesuale. Cu atât mai mult astăzi, într-o societate a cunoaşterii şi a comunicării generalizate, când actul comunicării se implică efectiv în toate domeniile vieţii şi activităţii socialumane, beneficiind de puternice mijloace tehnice informaţionale şi de comunicare, învăţămâtul se manifestă şi mai sensibil la aceste evoluţii. În afara acestora se adaugă, bineînţeles şi alte progrese ale realităţii sociale şi culturale, cum ar fi, de exemplu, interesul reinnoit pentru dimensiunea interpersonală a relaţiilor umane şi o schimbare radicală a concepţiei despre comunicare care accentuează actuala tendinţă de reînnoire a modurilor în care elevii învaţă şi sunt învăţaţi. Comunicarea dintre emiţător şi receptor se realizează prin intermediul unui canal de comunicare. Canalele de comunicare reprezintă ansamblul căilor de acces la ceilalţi parteneri ai comunicării. În funcţie de capacitatea pe care o posedă în privinţa transmiterii informaţiilor, canalele de comunicare pot fi : bazate pe prezenţa faţă în faţă a partenerilor; interactive (telefonul, comunicările mediate electronic); statice personale (memorii, scrisori, procese-verbale); statice impersonale (fişiere, buletine, rapoarte generale); adresate publicului larg (mass-media). Pe canalele de comunicare pot apărea diverse fenomene (numite generic surse de zgomote: de ex. bruiajul) care pot afecta conţinutul şi, deci, inteligibilitatea mesajului transmis. Pentru a fi înţeles de receptor, mesajul trebuie transmis de emiţător într-un cod accesibil. După decodificarea mesajului, receptorul îi poate da emiţătorului un răspuns (feedback). Comunicarea poate continua, urmînd aceeaşi schemă, pînă la epuizarea subiectului, pînă la terminarea comunicării, în mod voluntar de către unul dintre interlocutori sau a intervenţiei unor cauze obiective. Comunicarea este compusă din elemente (emiţător, receptor, mesaj, canal, sursă de zgomot) şi procese (codare, decodare, feedback). Datele si informaţiile reprezintă componentele primare ale sistemului informaţional. Datele reprezintă baza din care se obţin informaţiile. Acestea cuprind fapte, cifre, litere, cuvinte, diagrame sau simboluri care reprezintă o condiţie sau situaţie, imprejurare. Prefacerea datelor în 15
informaţii este rezultatul prelucrării acestora. Modificarea datelor constă în înregistrarea, manipularea, pregatirea, transmiterea si înmagazinarea lor. In conformitate cu Henri-Pierre Cathala, autorul cărţii “Epoca dezinformării”,“dezinformarea reprezintă ansamblul procedeelor dialectice pus in joc in mod intentionat pentru a reusi manipularea perfida a persoanelor, grupurilor sau a unei intregi societăti, in scopul de ale devia conduitele politice, de a le domina gandurile sau chiar de a le subjuga. Presupune disimularea surselor si scopurilor reale, precum si intenţia de a face rău, printr-o reprezentare deformată sau printr-o reprezentare tendenţioasă a realitaţii. Este o formă a agresiunii care caută sa treacă neobservată. Se inscrie in randul acţiunilor psihologice subversive ” Dezinformarea este atat un mecanism cat si o stare de spirit, putandu-se da numeroase exemple de strategii de razboi care s-au desfasurat exclusiv cu ajutorul falsificării informaţiilor, a inselăciunii, cacealmalei, amăgirii si intimidarii. Prin aceste procedee se poate destabiliza un stat, o societate. Dezinformarea nu constă numai in falsificarea cunostinţelor, ea se dovedeste a fi si o puternică parghie de acţionare psihologica, de conducere a indivizilor, de manipulare a opiniilor si ideilor, a starilor sufletesti si a comportamentelor umane. ( Henri-Pierre Cathala, ) Dezinformarea porneste de la dorinţa de a schimba cursul evenimentelor, influenţand psihologia adversarului. In relaţia ce se stabileste intre dezinformator si dezinformat, acesta din urma nu este doar o simpla victimă a setei de cunoastere. Analiza dezinformări presupune pătrunderea in ambiguu si contradictoriu. Pedepsirea dezinformării din punct de vedere moral s-ar putea baza pe doua tipuri de argumente: - un prim tip va evidenţia faptul că dezinformarea se caracterizează prin inselăciune, minciună, disimulare si dorinta de a face rău. - cel de-al doilea tip de argumentare este mai indirect. Teoria informării ne sugerează că ea este creatoare de ordine si organizare, opunandu-se degradării progresive a sistemelor ( Henri-Pierre Cathala, ) Etapele pregătirii dezinformarii în conceptia lui Vladimir Volkoff, principalele etape ce le implică conceperea si organizarea unei operaţiuni de dezinformare constau in: 1. Stabilirea beneficiarului (o persoană, o instituţie, un partid, o grupare etc.), acesta fiind si cel care va achita nota de plată; 2. Incredinţarea misiunii de a organiza si susţine dezinformarea unei agenţii specializate; 3. Studiul si analiza „pietii", a stării de spirit a publicului vizat, a ceea ce doreste acesta, a ceea ce ar accepta si ce nu; 4. Alegerea sporturilor de baza care prin conţinutul si forma lor să socheze, să surprindă si sa seducă; 5. Stabilirea transmiţătorilor, care ziar, revist, post de radio, de televiziune etc. vor fi folositi in operaţiunea de dezinformare si care in caz de nereusită va putea să devină ţapul ispasitor; 6. Precizia temei (obiectul dezinformarii) intr-o formula cat mai simpla si directă; 7. Tratarea temei, apelul la o diversitate de abordări a informaţiilor si intr-un limbaj accesibil publicului; 8. Alegerea „cutiilor de rezonanţă", a ziarelor si revistelor, posturilor de radio si televiziune, anumite categorii socio-profesionale, partide sau oameni politici care vor prelua, dezvolta si susţine tema ce face obiectul dezinformarii; 9. Pregatirea gradual a opiniei publice pentru ca, in final, sa accepte cu usurinţă ideile de 16
baza ale dezinformarii; 10. Satanizarea sau diabolizarea adversarului, afirmarea a cat mai multe lucruri rele despre acesta, utilizand informaţii, declaraţii, inregistrari, fotografii false. 11. Maniheismul, crearea a doua tabere departajate categoric, opuse ireductibil, una a celor buni si alta a celor rai. 12. Psihoza, crearea in randul publicului a unei stări irationale care să-l impinga să nu mai vadă decat ceea ce se intamplă in sensul dezinformarii, să o imbogaţeasca, să se dezinformeze el insusi.
Tehnicile dezinformarii : In operaţiunile de dezinformare se utilizează frecvent o serie de procedee care, fără a fi prea sofisticate sunt extrem de eficace precum: 1. Negarea faptelor, ţinand seama că publicul nu are timp si nici posibilităţi de a verifica cum stau lucrurile in realitate; 2. Inversarea faptelor, afirmarea categorică, cu obraznicie chiar, că lucrurile stau exact invers, X nu este vinovat, ci tocmai Y care acuza; 3. Amestecul intre adevăr si minciună, un melaj savant intre adevăr si fals; 4. Modificarea motivului, argumentarea faptului că cel invocat este nereal, substratul acţiunii fiind altul; 5. Schimbarea circumstanţelor, infăţisarea imprejurarilor ca fiind total opuse celor declarate iniţial; 6. Estomparea, inecarea faptului respectiv sub o masă de fapte fără nici o legatură cu el, dar apte să suscite interesul publicului; 7. Camuflajul, o variantă a estomparii prin care se dau foarte multe detalii despre aspect secundare, trecand in zona marginală ceea ce de fapt era esential; 8. Interpretarea, fara a fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele vor fi contestate, dupa caz, favorabil sau defavorabil; 9. Generalizarea, se diminuează responsabilitatea cuiva demonstrandu-se că nu este singurul in acea situaţie; 10. Ilustrarea, se poate trece de la particular la general sau invers, demonstrandu-se că evoluţia evenimentelor putea sa ia o turnură si mai gravă 11. Parţile inegale, acuzaţiei i se va acorda un minut de emisie televizată sau o notă intr-o pagină de ziar, iar meritele vor fi publicate timp de o oră sau pe o pagina intreagă; 12. Parţile egale, se utilizează mai ales in ultima fază a operatiunii de dezinformare, cand opinia publică a devenit deja majoritar favorabilă dezinformatorului si trebuie să ia o atitudine pentru a obţine cvasiunanimitate; 13. Variaţiuni pe aceeasi temă, extinderea problematicii la aspecte colaterale, aparent legate de tema iniţială, dar care nu mai permit o clarificare a subiectului.
2.2. Despre manipulare, tehnici de manipulare CLASIFICAREA MANIPULĂRILOR Manipulările pot fi clasificate in funcţie de diferite aprecieri. I. După “amplitudinea modificărilor efectuate într-o anumită situaţie socială”:
17
a) manipulările mici- sunt obţinute prin modificări minore ale situaţiei iniţiale şi pot avea uneori efecte surprinzător de ample (de exemplu donaţiile, cerşitul). Acestea conţin: Tehnica "Piciorul în uşă" pleacă de la ideea că pentru a determina oamenii să accepte o renuntare majoră este acceptabil să li se ofere mai întâi o cerere nesemnificativă, dar de aceeaşi natură, căreia aproape fiecare îi va da curs, pentru ca abia apoi să se vină cu cererea avută în vedere de la bun inceput. Această tehnică se bazează pe stimuli sociali minori, dar efectele sale pot fi extrem de puternice, uneori chiar la nivelul unei societăţi întregi. De exemplu cerşetorii utilizează trucuri pentru a stimula bunavointa trecătorilor. La cerşit sunt trimişi mai mult copiii, dezbrăcaţi iarna, plângănd vara, ciuntiţi, schiloţi, mutilaţi intentionat pentru a spori mila şi compasiunea cetăţenilor. Tehnica "Trântitul uşii în faţă", oamenii sunt condiţionaţi să accepte o anumită concesie, prezentându-se premergător o cerere mult mai mare, de aceeaşi natură, care are toate şansele să fie respinsă. Ulterior se vine cu cererea avută în vedere de la bun început, iar aceasta are toate şansele să fie acceptată deoarece, prin făcându-se comparaţie cu cererea inacceptabilă de dinainte, pare foarte rezonabilă. De exemplu când un debitor de exemplu doreste să împrumute suma de 10000 lei, iar în momentul în care banca incepe să facă calcule se scuză că suma este destul de mare, debitorul intreabă care ar fi suma care o poate obtine. Banca îi dă aproape integral suma cerută, fără a banuim ca lui îi trebuiau doar jumatate din suma cerută. b) manipulările medii - se referă la modificări importante ale situaţiilor sociale cu rezultate care uneori depăşesc aşteptările.Acestea manipulari contin: - Metode care produc sentimentul de supunere faţă de autorităţi sau, dimpotrivă, să Provoace revolte puternice; - Metodei care urmăresc abrutizarea victimelor (se foloseşte pentru a face posibilă asaltarea victimelor fără ezitări şi fără remuşcări din partea executanţilor, acestea se comun prin impunere prin mass-media a unor caricaturi, a unor sloganuri agresive, a unor materiale de presă falsificate, în care parţile adverse sunt prezentate drept nişte fiinţe lipsite de orice semnificaţie omenească). - Metode de dezindividualizare a agresorilor, în vederea încurajării spiritului violent. Dezindividualizarea este definită ca o atitudine a pierderii în anonimat. Eliberarea de sub constrângerile intriseci impuse de o conduit normală şi corectă în societate. Pierderea sentimentului identităţii are rolul de a creea un sentiment de uniformitate, de a face individul mult mai uşor de manipulat. c) manipulările mari sunt prezentate de influenţa întregii vietii în mijlocul căreia convieţuieşte individul. Sistemul de valori, comportamentul, moravurile, felul de a gândi al individului sunt determinate în primul rand de cutumele scrise şi nescrise ale societăţii în care trăieşte, de culturile cu care vine în contact. Societatea stă la baza răspândirii diferitelor curente de opinie, formează tradiţii şi obiceiuri, conturează mentalităţi, determina curente "la modă" sau chiar ample manifestari. II. După scopul urmărit, distingem următoarele categorii de manipulare: a) manipularea negativă se referă la manipularea numai în interesul celui care o exercită; b) manipularea pozitivă se referă la manipularea în interesul persoanei manipulate; c) manipularea dublu pozitivă se refera la manipularea care are ca scop satisfacerea ambelor persoane. PRACTICI MANIPULATIVE Formele şi modurile generale de manipulare sunt reprezentate de: persuasiune, dezinformare, intoxicare (zvon, prin minciună, etc.) 18
PERSUASIUNEA reprezintă acţiunea de a convinge în orice mod pe cineva sa facă sau să aleagă un lucru. Este acţiunea prin care autorul unui mesaj susţine o idee, încercând să convingă auditoriul. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsă de necesitatea sau importanţa acţiunii sau a lucrului respectiv. Persuasiunea nu conţine o intenţie negativă (nu ascunde fapte, ci le evidenţiează doar pe cele favorabile); ea se reflecta in puterea argumentării, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul in care să-şi pună într-o lumină cât mai bună ideea susţinută. Persuasiunea este comunicarea bazată pe prezenţa conştiinţei şi argumentării. Persuasiunea poate funcţiona şi negativ, împotriva unor convingeri şi atitudini, pentru a le îndepărta şi se numeşte atunci disuasiune. Disuasiunea este persuasiunea negativă, care urmăreşte să combată o convingere, o atitudine instalată sau gata să se instaleze în mintea noastră. Blaise Pascal, în: Ouvres Complètes, L'Intégrale du Seuil, Paris, 1963, "De l'esprit géométrique et de l'art de persuader" spune: "De fapt noi nu credem decît ceea ce ne place" şi continuă: "Arta de a persuada presupune atît arta de a seduce, cît şi cea de a convinge, întrucît oamenii se conduc mai mult după capricii decît după raţiune". (p. 356) DEZINFORMAREA reprezintă “orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces de comunicare, intervenţie ce modifică deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în receptori anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit agent social”( Cătălin Zamfir (coord.), Dicţionar de Sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1998, p. 167) Dezinformarea este folosită de toate marile puteri şi reprezintă o realitate a politicii internaţionale pe parcursul celerităatii timpului schimbându-se doar mijloacele, mizele şi strategiei acesteia. Structura oranduirii în societăţile moderne este puternic influenţată de raportul dintre informare şi dezinformare cuvenit mesajelor care se transmite în spaţiul social respectiv. ZVONUL reprezintă “o afirmaţie prezentată drept adevarată fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea”( Lazăr, Vlăsceanu, Zamfir, Cătălin (ed.), Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Ed. Babei, 1998, pg. 664;). Pentru Allport şi Postman, zvonurile simbolizează ''un enunţ legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om în om, de obicei din gură în gură, în lipsa unor date concrete care să ateste exactitatea lui”( Allport, G.W., Postman, L.J., The Psycholgy of Rumor, New York, Henry Holt&Co., 1947) Zvonurile au ca scop să se ajusteze intereselor individului, apartenenţei sociale sau rasiale, preconcepţiilor personale ale celui care le transmite. Persoana care propagă zvonul se izbeşte de greutatea de a sesiza şi de a reţine în obiectivitatea lor elemente ale lumii exterioare. INTOXICAREA constă în suprasaturarea surselor cu informaţie falsă, în blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, manipulante fie pentru a pregăti opinia publică pentru o lovitură de proporţii, fie pentru a discredita un mesaj corect aşteptat. Uneltele intoxificarii de bază sunt zvonurile, bârfele şi comunicatele tendenţioase. MECANISMELE MANIPULĂRILOR Seducţia şi fascinaţia sunt mecanisme prin care manipulatorul este capabil de seducţie, el poate exercita o adevărată vrajă asupra victimei, pe care o impresionează şi o supune emoţional. Manipulatorul se intrebuinţează de incultura celorlalţi pentru a sta într-o postură de superioritate intelectuală, transmitandu-le pe celorlalţi sentimental de inferioritate şi să permită astfel să fie folosiţi. Constant de-a lungul istoriei civilizaţiei, pînă în modernitatea tîrzie, seducţia a fost 19
tratată dintr-o perspectivă religioasă – ispitirea din Grădina Edenului – sau morală – cu referire specială la morala sexuală. Psihanaliza freudiană aduce o primă schimbare majoră în tratarea seducţiei, arătînd că ea reprezintă unul din mecanismele funcţionării psihicului nostru. Această schimbare e cu atît mai importantă cu cît este introdusă de o terapie care stă la baza orientării terapeutice care a ajuns să definescă acum comunicarea din perspectiva relaţiei. Astfel, din perspectiva mai apropiată de noi a analizei tranzacţionale a lui Eric Berne, seducţia poate fi asimilată unei tranzacţii Copil – Părinte, pe cînd manipularea este o tranzacţie Părinte – Copil iar persuasiunea o tranzacţie Adult – Adult. La fel ca şi comunicarea, seducţia este proces. Ele se împletesc, pentru că esenţa procesului seducţiei este similară cu acela al deţinerii unei secret vid: toată puterea rezidă în capacitatea de a amîna dezvăluirea, de a întreţine în celălalt credinţa în posibilitatea unei fericirii sau placeri totale, credinţa în realitatea atingerea absolutului. În comunicarea seductivă esenţa este de a oferi celui pe care-l seduci mereu metaforele sau metonimiile unei fericiri sau plăceri absolute în aşa fel încît el să poată recunoaşte dorinţ. Prin urmare seducţia trăieşte în comunicare şi din comunicare, iar realitatea ei este numai una a comunicării: „seducţia reprezintă stăpînirea universului simbolic, în timp ce puterea reprezintă stăpînirea universului real”. Mimetismul - manipulatorul foloseşte măşti pentru a-şi înşela victima. Fie poate apărea ca o persoană simpatică, altruistă, generoasă, poate semana cu cineva care prezintă încredere. Principiul reciprocităţii este un mecanism prin care manipulatorul îţi poate oferă ceva fără să îi ceri pentru ca, la un moment ulterior să îţi ceară un contra-serviciu. Îşi obligă moral victima şi apoi face uz de principiul reciprocităţii) Flatarea reprezintă procedeul prin care manipulatorul poate obţine ceea ce vrea mult mai uşor dacă ne flatează. Acest ipostază are legătură şi cu auto- manipularea. Oameni tot timpul cred ceea ce face plăcere să credem. Este important să ni se spună ceea ce ne place să auzim. Prejudecata faţă de autoritate un ultim mecanism prin care persoana care manipulează se foloseşte de faptul că este dificil să critici o autoritate, organ, instituţie. ETICA MANIPULĂRILOR „Nu trata o altă persoană aşa cum nu ai dori să fii tratat tu însuţi” Kant Obiectivul principal al demersurilor etice îl reprezintă moralitatea. Sarcina eticii este multiplă, nu numai de a exprima aspectele teoretice ale moralei, ci şi de a crea un ghid practic, în îndrumarea, îndreptarea si îmbunatătirea vieţii morale a colectivităţii. Libertatea oricui are o singura limită: libertatea persoanei de langă noi.Libertatea individului trebuie corelată cu libertatea celorlalţi, a întregii societăţi Rolul eticii este să ajute oamenii să hotarască ce este potrivit să facă, cum să aleagă şi care sunt argumentaţiile morale în acţiunile pe care le realizeaz ă. Manipularea este un instrument, etica acestuia fiind dată de persoana care îl foloseşte şi nu de instrument în sine, astfel că manipulatorul coordonează etica. Deosebim astfel între manipulare pozitivă şi manipulare negative. In legătură cu manipularea, nu putem afirma sub nicio formă că aceasta ar fi un bine sau un rău în sine! Cercetarea manipulărilor, prezentarea acestora la cât mai multe persoane, nu are doar menirea de a avertiza şi preveni individul asupra presiunilor ce îi determina comportamentul şi modul de gândire, dar poate oferi şi rezolvări benefice în cazul unor situaţii de dificile. 2.3. Dezinformarea prin comunicare, manipulare Dezinformarea în cadrul general al informării. 20
Precum este concepută în statele democratice, informarea oferă căi ascunse de pătrundere pentru dezinformare. Interdependenţa între ştirea difuzată şi efectele sale asupra moralului publicului este adesea enigmatică. Semnalarea unui eveniment este urmată de o interpretare sumară, generală şi de cele mai multe ori lipsită de un eveniment concret. Mesajul informativ este întotdeauna mai mult sau mai puţin modificat de către receptor din neglijenţă sau prin adaosuri inutile, in mod special cand receptorul este organizat societate umană animată permanent de opinii, judecăţi, dorinţe şi pasiuni. Inţelesul mesajului se modifică în mare parte în funcţie de context, în societăţile moderne, fiecare individ reperându-l în felul său. Informarea răspunde dorinţei de cunoaştere, de a fi la curent, această curiozitate manifestându-se cu preferință în ceea ce priveşte întâmplarile şi personalităţile, şi mai puţin în ceea ce priveşte ideile. Multitudinea temelor şi canalelor de difuzare în societatea de azi, mai mult a exagerat decât a satisfăcut dorinţa de a fi informat. Dezinformarea reprezintă „otrava” care se împrastie în sistemul actual de cunoaştere. Dezinformarea seamănă confuzie pentru a face cunoştinţele inutilizabile. Dezinformarea permanentă slăbeşte eventualitatea individului de a gândi corect, chiar şi acela care încearcă să rămână critic, se va trezi fără să vrea deposedat de libertatea de gândire, de libertatea de actionare. Dezinformarea constituie o tentativă la integritatea psihică a victimelor sale. Persoane foarte bine formate pe plan intelectual şi care se cred la adăpost sunt foarte vulnerabile la dezinformare, constituind un important grup de înşelaţi, probabil mai mare decât aceia care ştiu mai puţin şi datorită indiferenţei, nu sunt în miezul dezbaterilor de idei. Înţelepciunea produce îndoiala, care devine mod de gândire, de incertitudine, nesiguranta, si care dă posibilitatea totodată a unei probabilitati de dreptate. Dezinformarea şi propaganda Propaganda presupune împărtăsirea unei informaţii către un auditoriu, informaţie care trebuie să fie folositoare şi care sa nu fie percepută ca mincinoasă ci ca valoare a singurului adevăr existent. În acest contextul sensul acestui termen s-a deteriorat, fiind reprezentat ca „acţiunea exercitată asupra opiniei pentru a o determina să aibă anumite idei politice şi sociale, a dori şi a susţine o politică, un guvern, un reprezentant”. Între propagandă şi dezinformare există numeroase asemănări, termenul de propagandă încluzând: acţiunea psihologică purtată în special asupra membrilor unei societăti într-un scop educativ; războiul psihologic dus împotriva inamicului exterior pentru a-l face să se simtă inferior si să se îndoiască în privinţa valorilor pe care le susţine; „reeducarea” şi spălarea creierelor, dar şi „public and human relations”. Propaganda are ca scop toate acţiunile desfăşurate în scopul „conformizării” ţintei. In zilele noastre se face diferenţă între propaganda deschisă care se doreste a fi explicită, neputandu-se ascunde nici obiectivele şi nici originea – şi propaganda „neagră” care îşi ascunde sursa, înşeală în privinţa intenţiilor, aceasta fiind de fapt o dezinformarea în acţiune. O diferenţă majora între propaganda deschisă şi dezinformare: în timp ce prima caută să convingă, chiar dacă uneori modul său de exprimare este la limita legalului, cea de-a doua îşi propune desfintarea grupărilor de idei, descompunerea gândirii şi manipularea indivizilor. Propaganda se adresează opiniilor, punctelor de vedere, astfel ca ea încearcă să fructifice anumite idei în favoarea altora, propaganda înfrumuseţează evenimentele dându-le o lumină mai favorabilă. Odată cu Lenin, Goebbels, Mao şi discipolii lor, s-au informat despre caracterul puternic absurd al procesului de formare al opiniilor şi de imprejurările că există întotdeauna aparente, jocuri propice devierilor, tendinţelor, părerilor şi pasiunilor. Dezinformarea şi publicitatea
21
Publicitatea este una din ustensilele competiţiei comerciale, emiţând unui public numeros un mesaj a cărui realitate sau falsitate nu constituie o importanta sociala şi al cărui scop nu este acela de a informa, ci de a influenţa. Spre deosebire de publicitate, care este coordonată în direcţia avantajarii unei actiuni de achizitie, a unui schimb între părţi, dezinformarea ascunde sub o falsă infătişare de imparţialitate, dorinţa de a obţine un profit unilateral. Datorită volumului său de informaţii, publicitatea poate avea efecte nefaste asupra publicului. Individul agasat zilnic cu informaţii se va autoproteja, eliminând mesajul care s-a transformat într-o agresiune obsesivă pentru el, acesta se va segrega si va deveni impenetrabil la mesaj. Cu privire la protecţia maselor împotriva dezinformării, se poate dezvălui caracterul fragil al publicităţii comparativ cu dezinformarea în ceea ce priveşte afirmarea calitaţilor autodidactice de transformare a oamenilor. Publicitatea nu-si ascunde nici originea si nici scopurile. Publicitatea este unul dintre instrumentele competitiei comerciale. Dezinformarea, mult mai complexa în meandrele sale, nu se preteaza la o masurare precisa. Spre deosebire de publicitate, care fara a lua in considerare exagerarile, este dirijata în directia declansarii unei actiuni de promovare comerciala cu posibilitatea dezbaterii proprietatii produsului sau serviciului, dezinformarea ascunde sub o falsa aparenta de obiectivitate (acele "întamplari întamplatoare" sau "pure întamplari" ori "presiunea evenimentelor" pe de alta parte) Dezinformare, intoxicare, înşelare, provocare. Numeroşi autori recomandă să se facă deosebirea între dezinformare şi intoxicare, socotită a fi „difuzarea, prin intermediul serviciilor speciale, a unor informaţii alterate sau false, care au drept ţintă principală serviciile de informaţii adverse”. Ca si mod de informare, dezinformarea se realizează prin propagarea unor informaţii eronate prin intermediul unui fals trafic radio, model reprezentând aglomerări de trupe sau strategii de luptă sau prin intermediul agenţilor dubli, informaţii care să conducă statele inamice la erori de interpretare a situaţiei militare reale şi a planurilor de acţiune. Aceste clarificări sunt de natură să delimiteze diferenţa dintre dezinformarea pe timp de război şi dezinformarea din timp de pace. Prima aparţine domeniului vicleniilor de luptă tradiţionale admise, în timp ce a doua relevă un caracter complet nou: voinţa de „distrugere a întregului sistem de cunoaştere obiectivă a realităţii într-o societate dată”(C. Melnik, 1984). Din acelaşi sistem cu înşelarea şi intoxicarea este şi metoda provocării, presupunând de exemplu în punerea la punct a unor tertipuri care presupune executarea unei care, înfăptuită la ordinul dezinformatorului, se speră să aibă un răsunet în cadrul societatii şi care ar putea fi atribuită adversarului pentru a-l discredita sau să fie folosită ca si cauza care nu şi-ar găsi justificarea în situaţia concretă a momentului. Educaţie şi cultură Dorim să credem că educaţia şi cultura scapă oricăror acţiuni de dezinformare, deoarece datoria dascălului este de a fi obiectiv, de a furniza sursele şi punctele sale de referinţă, de a stimula spiritul elevilor săi şi, înainte de toate, de a urmări dezvoltarea sensibilităţii şi talentelor individuale. A educa inseamna a incuraja! Fără a da definiţii şi având un minim de cunoştinţe în domeniul social, putem spune că educaţia stă la baza dezvoltării. Dezvoltarea societăţii, a colectivului uman, a unui stat sau a unei comunităţi reprezintă primordialitatea omului. Societatea şi educaţia sunt două noţiuni care se află în relaţie de interdependenţă. Societatea are nevoie de educaţie iar educaţia o primeşti doar în societate. Plecând de la ideea aristotelică “omul-animal social” putem deriva o altă idee: omul este animal social ce trebuie educat (educaţia fiind, după cum am mai spus, unul dintre pilonii societăţii). A 22
educa înseamnă a transmite ceea ce se consideră adevărat şi necesar dezvoltării celui educat. Cea mai mare parte a corpului profesoral se ghidează după aceste principii, însă deţinerea unei foarte mari puteri asupra conştiinţelor tinere, în plină formare, este imposibil să nu trezească cupiditatea. Informarea, educarea şi cultura sunt, în cadrul societăţii, cele trei schelete de transmitere a cunoştinţelor. Dezinformatorul se va strădui să-şi facă din dascăli intermediarii săi, adesea fără ca aceştia să-şi dea seama, pentru a putea manipula ideile si educatia de la o varsta fragedă, deoarece educaţia şi cultura sunt domenii de dezbatere a ideilor, transformand cu uşurinţă în militanţi convinşi persoanele manipulate. Dezinformarea acţionează asupra educaţiei până la a-i denatura scopurile. Educaţia şi cultura sunt deschise dezinformării. . Dezinformarea şi îndoctrinarea Îndoctrinarea diferă foarte mult de dezinformare: sursa şi scopul nu sunt deloc sau foarte puţin disimulate. Cel mai adesea, doctrinarul a fost el însuşi îndoctrinat prin metode foarte apropiate de cele pe care le utilizează, făcând astfel dovada unei relative sincerităţi; el crede cu adevărat în realitatea mincinoasa pe care încearcă să o impună, precum şi în valabilitatea procedeelor pe care le foloseşte. O metodă de îndoctrinare este spălarea creierului. Aceasta are în vedere „reeducarea” individului prin „tortura morală” care determină degradarea organismului, nefiind folosită violenţa fizică, utilizată pentru obţinerea unor mărturisiri. Metoda presupune apropierea ascendentă de victim, asociind reacţii standard la stimuli precişi (se folosesc mijloace diverse, din sfera brutalităţii până în cea a seducţiei). O metodă este şi îndoctrinarea copiilor care examineză si doreste „fabricarea” unor buni mici teoreticieni, complet înstrăinaţi faţa de trecutul istoric şi deci total rupţi de generaţiile anterioare. Copilul este separate de familie şi integrat într-o colectivitate de aceeaşi vârstă, grupul de copii fiind la discreţia manipulatorului. Mijloacele moderne de informare permit influenţarea fiecăruia acasă la el. Acesta mijloace au crescut considerabil numărul celor care îşi exprimă poziţia şi au făcut să se nască o nouă funcţie, aceea de intermediar între vorbitor şi auditor. Cantitatea si calitatea informaţiilor are un rol însemnat, iar cerinţele tehnice au necesitat profesionişti ai informării, pricepuţi în manipularea mijloacelor de informare. Se efectuează sondaje de opinie, însă publicul nu are iniţiativa întrebărilor puse sau acces la redactarea lor. Presa scrisă eradichează în mod necesar corespondenţele expediate pe adresa „curierului cititorilor”, iar „întrebările ascultătorilor” sunt rezultatul unei atente selecţii şi sinteze hotărâte de intermediar. Publicul se poate sustrage informării. Este clar că informarea nu este nici un moment un dialog. Scopul dezinformării reprezintă finalizarea acţiunii ce primează in realizarea unui proiect politic hotărât de conducerea superioară, care determină în special repartizarea diferitelor mijloace avute la dispoziţie: contacte prin negociatori, demonstraţii de forţă militară, presiuni economice, campanii de presă sau manipularea conştiinţelor. În cadrul oricărui program, dezinformarea are o structură proprie permanentă sau temporară, cu responsabili, mijloace şi misiuni proprii însă întotdeauna subordonate scopului fixat. Conducerea superioară a operaţiunilor (guvern, comitet de conducere sau stat-major) stabileşte obiectivele dezinformării, strategiile, respective opiniile, atitudinile sau comportamentele pe care ea trebuie să le imprime ţintelor vizate. Ţara noastră se găseşte la începutul acestui mileniu în plin proces de transformare, impus de dezideratul integrării în structurile regionale şi globale, precum şi de modificările care au loc la nivel mondial. România se află încă în perioada de tranziţie către o democraţie solidă, acest lucru determinând 23
instabilitate la nivelul structurilor economice, sociale şi politice. În acest context al globalizării, comunitatea internaţională a ţărilor democratice se confrunta cu o serie de ameninţări atipice la adresa siguranţei lor naţionale, precum terorismul, crima organizată, corupţia, migraţia ilegală, aceste probleme fiind de actualitate şi pentru ţara noastră. Crima organizată desfăşoară o varietate diversificată de activităţi ilicite, care permit obţinerea unor profituri care sunt folosite pentru coruperea si degradarea unor înalţi funcţionari şi politicieni, care au menirea să faciliteze controlul pe care îl exercită din ce în ce mai puternic asupra sistemului financiar-bancar, asupra economiei şi politicii, asupara societaţii in general. Corupţia a devenit o excrescență care tinde să se extindă la nivelul tuturor structurilor societății, fiind îngrijorător faptul că a cuprins organele cu atribuţii în domeniul apărării siguranţei naţionale, a ordinii şi liniştii publice. D.G.I.P.I. se confruntă cu problema coruperii unor cadre din Ministerul de Interne, atrase de către elemente ale crimei organizate pentru a le asigura protecţia. Migraţia ilegală a luat amploare, mai ales în condiţiile securizării frontierelor statelor membre Schengen. România s-a transformat din ţară de tranzit către Europa vestică în destinaţie finală. Dezinformarea necesită personal de înaltă calificare profesională în scopul susţinerii unor acţiuni de infiltrare, joc operativ. Aceasta se foloseşte pentru crearea unor stări conflictuale în rândul organizaţiilor teroriste, crimei organizate, grupărilor fundamentaliste, urmărindu-se instabiitatea şi punerea acestor formatiuni în situaţii de criză care să permită intervenţia organelor cu atribuţii în combaterea criminalităţii.Pentru combaterea acestora, un rol important îl joacă reţeaua informativă, care trebuie să fie formată din persoane cu calităţi deosebite, experţi, persoane capabile să îşi înfaptuiască rolul în asemenea operaţiuni. Pentru a avea efectul scontat în susţinerea unor acţiuni complexe cu un grad dificultos, dezinformarea trebuie să fie folosită după o analiză exactă a situaţiei, cu discernământ si acuitate profesională, de altfel în elaborarea planului de dezinformare este obligatorie folosirea celorlalte mijloace ale muncii informative.
2.4. Modalitati de dezinformare in domeniul entertainment Pe parcursul procesului de transmitere a informatiei pot aparea – involuntar sau dimpotrivă, intentionat – distorsiuni, omisiuni, adaugiri de elemente noi etc. care sunt tipice dezinformării. Orice informatie presupune prezenta a trei variabile, in care nu se poate avea deloc incredere: 1. informatorul (care poate face o confuzie intre ploaie si stropii unui aspersor, de pilda), 2. mijlocul decomunicare (telefonul se aude slab, permitand confuzii intre cuvinte sau scrisoarea este caligrafiata cvasiindescifrabil, ceea ce duce la acelasi rezultat etc.), 3. informatul (care poate crede ca informatorul exagereaza). Toate aceste elemente ne exprimă faptul ca aproape orice informatie este supusa riscului denaturarii. De aici rezulta că: informatia nu contine niciodata adevărul suta la suta. Nerespectarea unor norme, anumite interese uneori politice, alteori finaciare fac din televiziune un obiect prin care se manipulează si de care trebuie să se ţină cont şi de efectele asupra celui ce petrece timp îndelungat în faţa televizorului. Folosindu-mă de câteva aspecte din lucrarea ,,Efectele televizorului asupra minţii umane” scrisă de Virgiliu Gheorghe voi încerca să redau cateva infătisări ale manipulării. La dezvoltarea normală a creierului aportă şi stimulii de mediul exterior pe care acesta îi primeşte. Pentru copil, joaca înseamnă explorare şi găsirea unor
24
sensuri pe când privitul la televizor îl afectează deoarece se obişnuieşte cu primirea unor sensuri numai de la televizor neaşteptând ca el să-i dezlege misterul. Din punct de vedere neurologic când privim la televizor nu suntem pe deplin conştienţi. Ne sunt afectate emisfera stângă şi emisfera dreaptă, emisferele creierului care se ocupă cu analiza şi judecarea datelor iar cealaltă cu procesarea în întregul lor. Cortexul este partea principal a creierului uman iar volumul mare de imagini fac ca acestea să nu mai ajungă în cortex ci direct în subconştient datorită lipsei timpului necesar de filtrare. S-a dovedit că structura creierului se poate schimba de la vârste fragede din cauza dependenţei de televizor. Pot apărea astfel diverse anomalii: -deficienţa de învăţare -incapacitatea de a asculta cu atenţie -dependenţa -epilepsia( în 1998 în Japonia după vizionarea unui episod din Pokemon 700 de copii au fost duşi la spital) -efectul hypnotic care se datorează frecvenţei mari şi schimbărilor fulgerătoare de cadru Autorul ne demonstrează şi că mediile de comunicare ne influenţează mai mult decat mesajele transmise prin ele. Coduita consumatorului de teleziune, radio sau presă scrisă are la bază o serie de mecanisme inconştiente, cunoscute de producătorii din mass-media. Aşanumitele “retete de success” nu sunt de multe ori decât tentative de manipulare a telespectatorului, radio ascultătorului sau cititorului de ziare. Comportamentul omului în faţă televizorului, a radioului sau a presei scrise, se subjugă, unor mecanisme inconştiente. De asemenea reclamele folosesc trucuri foarte eficiente pentru a ne determina să apreciem anumite produse. Unul dintre efectele negative cele mai grave ale televiziunii este cel de spălare a creierului. Efectul de spălare a creierului poate provoca victime în rândul receptorilor datorate ademenirii mediatice. Ziarele au fost primul mijloc de informare de mare audienţa. Acestea au apărut în secolul al XVII-lea, iar în secolul al XIX-lea cele mai respectate, precum The Times în Marea Britanie, manifestau o influenţă puternică asupra clasei mijlocii educate care forma “opinia publica”. Ulterior un sistem de învăţământ îmbunătăţit şi alte progrese au creat prima audienţă a presei scrise. Ziarele au inceput să satisfacă cerinţele publicului cititor, acestea au apărut în SUA în anii 1870 şi 20 de ani mai târziu în Marea Britanie. Opinia publică reprezenta „Cel mai talentat şi influent comentator politic american din secolul al XX-lea”, cum îl numea Michael Curtis. Puterea presei provine din rolul pe care îl îndeplineşte, fiind acela de a sistematiza pentru societate informaţiile, de a uşura si de a orienta percepţia socială. Reporterii nu pot acoperi şi nu pot percuta tot ceea ce se întâmplă în lume, fiecare ziar este rezultatul unei continuiăţii de selecţii privitoare la evenimentele ce se dau publicităţii, sub ce formă, sub ce dimensiuni, toate ghidate nu de „standarde obiective”, de aprecierile fiecărei publicaţii. Există trei evenimente majore care au dus la dezvoltarea explozivă a tehnicilor de dezinformare: aparitia tiparului (1434), a primului periodic (Köln, 1470) si consacrarea opiniei publice în viata politica a Occidentului (începand cu secolul XVIII). Ziarul si cartea au ajuns rapid să consfintească un principiu potrivit căruia dezinformarea putea lua orice formă sau dimensiune. Prin intermediul autorilor sau a celor care stăteau în spatele lor se puteau manipula în voie constiinta publicului, oferindu-i informatii unilaterale, „adevăruri“ prefabricate si conceptii contaminate de ideologiile perioadei de referintă. Dezinformarea prin manipulare în mass media există în orice detaliu, iar mizele manipulării sunt foarte mari, în special mize politice extrem de simple de înţeles pentru un om 25
informat şi grele de înţeles pentru cei care se lasă manipulaţi prin dezinformare. Sonia Cristina Stan ne spune că, încă de la începuturile ei, presa a fost acuzată că induce în eroare, deturnează adevărul, exagerează sau încearcă să înșele. Din secolul al XVI-lea, de la primele foi volante, trecând prin presa controlată de stat și până la apariția presei libere, erorile de tot felul și știrile false au mers pe același drum cu presa. (Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, p.26 ) Aparitia radioului, epoca de glorie, în materie de dezinformare a acestei inventii a fost amintită în cursul celui de-al doilea razboi mondial si n perioada de ascensiune a comunismului, care i-a urmat. Virtutile radioului în potentarea dezinformarii au fost speculate în mod genial de Goebbels si Lenin. Cel dintai era de parere ca „o minciuna repetata de o mie de ori ramane o minciuna, dar o minciuna repetata de un milion de ori devine adevar“, radioul fiind instrumentul perfect pentru a repeta o minciuna de milioane de ori. Cel de-al doilea credea sincer că „a spune adevarul este o prejudecată burgheză meschină “.In consecintă, radioul era utilizat la maximum conform acestei „axiome“, iar adevarul era ocolit cu mare grija. Limba de lemn, utilizată atat în scris, cat si în vorbire, în ziare, carti si la radio, este considerate capodopera dezinformarii, deoarece este imposibil de folosit de cineva fără ca acesta sa nu devină în acelasi timp si dezinformator si dezinformat. Principalele caracteristici ale limbii de lemn sunt: caracterul impersonal si pasiv al frazelor, abundenta mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativitatii, maniheismul, metaforele si personificarile excesive, codificarea. În România, după revoluția din 1989, dezvoltarea explozivă a mijlocelor de comunicare și informare în masă, precum și descoperirile din domeniul sociologiei și psihologiei au oferit fenomenului manipulării o putere mereu crescândă. Bogdan Ficeac spune că manipularea presupune remodelarea gândirii, a comportamentului și a sentimentelor sub acțiunea unor factori externi, a presiunii exercitate de un manipulator care dorește să-și atingă scopul propus. Exact acest lucru și-l doresc și producătorii de mass-media. Remodelarea noastră, ca și consumatori pentru a-și atinge scopul, acela de a vinde și de a ne convinge să credem tot ce se spune în presă, la televizor și la radio, de a ne indemna ca tot este prezentat prin mass media este alegerea ideală. Factorii externi de care vorbește Bogdan Ficeac, sunt în cazul nostru chiar produsele mediatice. Extrem de importantă în dezinformarea prin manipulare este în primul rând pagina în care apare articolul: informațiile de pe copertă și cele plasate în primele pagini sunt primele citite. În plus contează și plasarea informațiilor într-o pagină. Poziția în pagină determină citirea sau nu a informației dorite: un articol situat în partea dreaptă-sus este primul citit. La fel de mult influențează în lecturarea unui articol, lungimea și secțiunea în care apare.( Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Nemira, București, 1998, p. 6). Felul în care un articol se inserează lângă altele influențează de asemenea interpretarea sa, vecinătatea celorlalte materiale generând uneori efecte neașteptate. Uneori, asocierile de articole pot crea cele mai ciudate legături, transmitând un mesaj subliminal. Vizualul este cel mai amagitor, cel care atrage atenția. Vizualul se indreaptă catre emoția cititorilor, care poate fi cel mai ușor de influențat. Piramida inversată este la rândul ei o tehnică de manipulare mediatică, ajutând la citirea rapidă și înțelegerea informației. Raspunsul la cele 6 întrebări (Cine? Ce? Când? Unde? De ce? Cum?) ierarhizează informația, cel mai important fiind titlul știrii. Mulți dintre cititori nu au timp sau dispoziție să citească articolul în întregime, așa că jurnaliștii consideră „de ce-ul” cel mai puțin important, punând accent pe „cine?” și „ce?”. Titlurile și subtitlurile joacă de asemenea un rol extrem de important, deoarece pun în valoare un aspect esențial care trebuie să reiasă din citirea articolului pe care îl susține. Ele au rolul de a atrage atenția, doearece, după cum am menționat, cititorii nu lecturează întreg 26
articolul, ci „în diagonală”, adică se citesc întâi titlurile, apoi subtitlurile și abia la urmă articolul în sine. De multe ori titlul nu reflectă conținutul articolului și chiar falsifică faptele pe care articolul le relatează, din această alăturare periculoasă reieșind multe dintre efectele manipulării, ideea pe care și-o face un cititor dintr-o lectură superficială fiind deformată. Decontextualizarea este o formă de dezinformare prin manipulare. Presa are tendința de a prezenta faptele independent, fără a fi în relație cu alte aspecte ale realității, care ar putea fi cauze sau origini ale acestora. Cititorului îi lipsesc elementele despre originea și amploarea unui fapt ce-i prilejuiesc să-și facă o opinie proprie, este mult mai simplu pentru ziar să impună propria opinie despre subiect, cititorii fiind astfel manipulați. (Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, pg.46-48 ). În același context al manipulării prin presă, în lucrarea lui Tran Vasile și Stănciugelu Irina, „Patologii și terapii comunicaționale” este amintit editorialul ca mijloc de manipulare a opiniilor cititorilor astfel el poate transforma autorul acestuia în lider de opinie al publicului care împărtășește punctul de vedere al editorialistului respectiv. Cititorul începe să vehiculeze idei sau opinii care nu-i aparțin, dar însușindu-le are impresia că este obiectiv. În aceeași lucrare sunt precizate mijloacele de manipulare semnatică, privită ca o formă de falsificare a informației. În unele articole se apelează la ambiguitatea vocabularului pentru a ascunde adevăratele scopuri, și constă în a acționa asupra cititorului/auditoriului fără ca acesta să își dea seama. Cele mai utilizate procedee de manipulare semnatică sunt: utilizarea unui jargon specializat într-un alt context decât cel specific; substantivarea adjectivelor; sensul cuvintelor poate fi substanțial modificat prin tonul care însoțește folosirea lor; a face să fie acceptate identități false (prin repetarea unor echivalențe: a avea=a fura sau prin atribuirea de calificative unor substantive până acestea sunt acceptate inconștient); abuzurile de semnificație.(Tran, Vasile, Stănciugelu, Irina, Patologii și terapii comunicaționale, Note de curs, Timișoara, p.60, 75 ) Limbajul este fără îndoială un mijloc de manipulare. Stan Sonia Cristina ne spune că modul în care este redactat un articol ascunde sub aparența de neutralitate și obiectivitate, aprecieri ale jurnalistului sau ale instituției media pentru care lucrează. Există mai multe tehnici prin care jurnalistul poate strecura opinia sa personală în informația transmisă: tonul poate influența perceperea unui eveniment ca fiind negativ sau pozitiv. Utilizarea ghilimelelor fără scopul citării este o metodă subtilă de a induce îndoiala asupra unui eveniment sau a discredita un fapt. O anumită opinie se poate impune și prin ceea ce se numește „cuvinte magice”, adică acei termeni cu conotație pozitivă sau negativă, prin repetarea cărora se ajunge la dobândirea unei valori de sine stătătoare a acestora (toleranță, creștere, dezvoltare, tehnologie - ilegal, primitiv, fundamentalism, radical). Asocierea cuvintelor cu faptele este un alt mod de manipulare frecvent utilizat de presă. De exemplu prin repetarea excesivă a unor știri în care protagoniștii infracțiunilor sunt rromii, duce la asocierea oricărui rrom cu delincvența. Prin asocierea excesivă a acestor termeni conduce în timp la frică sau rasism. Manipularea prin presă se face și prin folosirea eufemismelor și tehnicismelor, care au efectul de a trivializa, de a reduce valoarea, intelesul real al unui cuvânt fiind modificat . Folosirea termenilor „victime colaterale” în loc de „morți civili” face ca faptele să nu pară atât de violente pe cât sunt în realitate. De asemenea, folosirea limbajului tehnic, specializat al anumitor profesii face ca majoritatea cititorilor să nu înțeleagă sensul real al unei știri. Expresiile orientate, expresii gata făcute, care tind să se repete în limbajul jurnalistic, manipulează cititorul și îl induc în eroare (de exemplu sintagma „surse bine informate”). În lucrarea lui Radu Herjeu, „Oglinda mișcătoare”, sunt descrise câteva tehnici de manipulare a adevărului, identificate de Henri Pierre Cathala, tehnici care sunt valabile atât 27
pentru mass-media, cât și pentru orice tip de comunicare: amestecarea jumătăţilor de adevăr cu jumătăţi de minciună, minciuna gogonată, contraadevărul-imposibil de verificat din cauza lipsei martorilor, omisiunea unor elemente, valorificarea amănuntelor neesenţiale, amestecarea faptelor, a opiniilor şi a persoanelor astfel încât să poată fi folosită oricând generalizarea, comparaţii forţate, de multe ori poetice şi amuzante, folosirea unui ton sau a unei mimici care să dea o greutate nejustificată informaţiei transmise, exagerarea, folosirea ironiei sau a sarcasmului atunci când se vorbeşte despre adevăr, etichetarea interlocutorului şi atribuirea unei aparteneţe la un anumit sistem de idei, adevărul prezentat ca o minciună sau negarea unei afirmaţii astfel încât telespectatorul să rămână cu convingerea că , de fapt, cel ce a făcut-o este de acord cu ea. Toate tehnicile prezentate mai sus sunt valabile atât pentru presa scrisă cât și pentru radio sau televizune. Televiziunea însă, deține o mulțime de mijloace specifice prin care induce publicul în eroare, distorsionează adevărul, prin care manipulează. Ea are un impact mai mare asupra publicului prin faptul că se folosește de imagini și sunet, devenind astfel mai credibilă. Publicul crede ceea ce vede („nu cred până nu văd”). Dacă oamenii au vazut cu ochii lor un fapt la televizor înseamnă că este adevărat. Poate fi într-adevăr adevărat, însă felul în care este prezentat poate influența sensul acestuia. Televiziunea este unul dintre centrele de putere și decizie ale societății Românești. Un produs de televiziune este rodul mai multor factori: imagini filmate, montate, sunet, muncă de teren, de redacție, regie. Orice element din ceea ce compune un material de televiziune poate manipula: cadrele, mișcări de cameră, treceri, montajul, lumini, poziționări, sunet, etc. În lucrarea sus menționată, Radu Herjeu explică fiecare dintre aceste tehnici de manipulare prin televiziune. Manipularea prin zvonuri mediatice Acest tip de manipulare utilizează propagarea zvonurilor. Zvonul este unul dintre cele mai folosite instrumente de manipulare în masă, fiind definit „principala contraputere”. Ele se nasc din întrebările spontane pe care publicul și le pune și la care nu găsește răspuns. Odată propagate, ele circulă cu o rapiditate impresionantă. Efectul informațiilor neverificate, ale zvonurilor sunt extrem de periculoase, pentru că ele întăresc păreri, convingeri care sunt ulterior foarte greu sau aproape imposibil de verificat. Scopul celor care inițiază un zvon este intoxicația, răspândirea minciunii pentru a crea presiuni asupra celor de la putere. Manipularea prin jurnaliști Jurnaliștii sunt în multe cazuri cei mai importanți actori ai manipulării. Există 2 situații: prima situație, atunci când jurnaliștii manipulează intenționat și a doua situație în care aceștia manipulează inconștient, fiind la rândul lor manipulați de alții.(de șefii postului TV, de figuri importante din politică, de oameni cu un statut economic important). Manipularea prin mijloacele non-verbale de comunicare Comunicarea non-verbală este un proces complex ce include omul, mesajul, emoțiile, mișcările trupului, tonul, volumul și ritmul vocii. Cercetările din domeniu au arătat că impactul pe care îl au elementele comunicării în cadrul unui dialog sau al unei dezbateri este următorul: Cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, însă au un impact mai scăzut față de celelalte elemente Tonul vocii are un impact mai mare, iar posibilitatea de control este medie Simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare în desfășurarea comunicării interpersonale, dar și posibilitățile cele mai reduse de control Prin limbajul non-verbal, moderatorii de televiziune transmit o serie de mesaje fără ca acestea să fie percepute de toți telespectatorii. De exemplu atunci când un moderator stă cu brațele încrucișate, înseamnă că nu acceptă punctul de vedere al invitatului și are chiar o 28
atitudine de respingere sau, uneori, de superioritate. Jocul cu pixul în mână, sau scuturarea ritmică a pantofului denotă nervozitate. Aceste amănunte nu sunt percepute doar de invitat ci și de telespectator și pot altera profund recepția mesajului și a informațiilor dezbătute.19 În concluzie putem spune că mass-media din România dă de multe ori ori dovadă de lipsă de profesionalism și manipulează prin cele mai diverse metode și tehnici, chiar și prin tehnici care ar trebui să fie doar mijloace sau reguli de realizare a materialelor presă. Este adevărat că uneori manipularea se face inconștient, fără intenții ascunse, dar de cele mai multe ori, producătorii de televiziune, presă scrisă sau radio, ar face orice pentru ca să obțină impactul dorit. Oamenii însă, au nevoie de informație și deci, implicit de presă. Important este să știe să „se apere” , să nu se lase influențați de toate aceste tehnici de maipulare... un lucru foarte greu de altfel. Manipulare şi dezinformare în discursul mediatic Realitatea mediatică actual nu mai este, din păcate, o oglindă neutral a realităţii politice, economice, sociale şi chiar individuale. Astăzi, conceptele de bază ale jurnalismului s-au schimbat în funcţie de interesele diferitelor centre de putere, oligarhice. In România, majoritatea patronilor media, sunt direct implicaţi în zone "fierbinţi”: afaceri, politică, crimă organizată şi îşi folosesc instrumentele media în scopuri oculte. În epoca modernă, scepticismul, teama, neîncrederea sunt sentimentele dominante ale cetăţenilor cu privire la mijloacele de difuzare a informatilor. Sistemul media are doar rolul fundamental de a reprezenta realitatea, de a informa şi formată opinii în spiritul bunei-credinţe şi al adevărului. Presa s-a îndepărtat de obiectul ei principal: informare şi formare, s-a corupt devenind o “cazarma” plină de mercenari gata oricând să-şi vândă competenţele în sensuri manipulatorii, dezinformatorii şi propagandistice. Sub influenţa mass-mediei actuale însă, în special a idelogiei sale de informare, a informă înseamnă acum “arată istoria în desfasurare”. Astfel s-a stabilit iluzia că a vedea înseamnă a înţelege. O asemenea concepţie duce la o fascinaţie pentru imagini turnate în direct, cererea încurajând ofertă de documente false, reconstituiri, manipulări şi mistificări. Cu precădere televiziunea, datorită impactului imaginilor sale, este cea care impune alegerea evenimentului seminificativ, constrângând astfel presa scrisă să o urmeze. Se instalează astfel ideea că importanţa evenimentelor este proporţional cu bogăţia lor de imagini. Un eveniment poate fi arătat în direct este mai uşor de ingerat decât cel care rămâne invizibil şi cu o importanţă abstacta. Repetiţia se sustituie demonstraţiei, iar informaţia este înlocuită cu confirmarea. Tendinţă periculoasă dacă ne gândim la apariţia noilor monopoluri informaţionale, a megatrusturilor internaţional de media. Un fapt adevărat sau nu, nu fiindcă se conformează unor criteria obiective, riguroase şi atestate la sursă, ci pur şi simplu pentru că celelalte medii de informare repetă aceleaşi afirmaţii şi confirmă. Principalele tehnici de manipulare mediatică: Selectarea ştirilor este apreciată, că fiind cea mai eficientă cale de inserţie a influenţei în spaţiul informaţional, deoarce criteriile de selectare aparţin deja celor care deţin o anumită influenţa în structură socială. Este evident că aceştia vor selecta numai informaţiile care nu le lezează interesele sau proiectele. De asemenea orientarea ştirilor, se realizează, de obicei, prin omiterea unor component ale mesajului iniţial, publicul având acces doar la unele segmente ale circuitului informaţional. În acest sens, redactarea ştirilor trebuie să ţină cont de faptul că realităţii prozaice, publicul prefer să selecteze o imagine mai tonică. În consecinţă, ştiind că nu trebuie să se opună publicului, cei care le redactează au o proiecţie distractivă, conţinând formulări deosebit de familiar, chiar pentru fapte deosebit de grave, accesibilitatea acestora fiind asigurată. De 29
asemenea au obligaţia de a controla stilistic conţinutul, în sensul aşteptărilor publicului larg. Aşa se explică de ce anumiţi prezentatori de ştiri indifferent de subiect, ne zâmbesc şi "ne seduc” în faţa camerei, tocmai pentru a stabili un raport de familiaritate. Plasarea unui fapt oarecare pe prima pagină îl poate proiecta în sfera evenimentului, în timp ce un eveniment autentic, dar defavorabil puternicilor zilei, prin distribuire pe ultimele pagini contribuie la aruncarea lui în anonimat, opinia publică urmând acest curent. Influenţarea prin titluri se bazează pe faptul că sinteza din titlul articolului constituie o evaluare a articolului în structura de ansamblu a publicaţiei. Caracterele cu care sunt alese indică şi importanţa lor pentru editori, importanţa ce se transferă şi publicului. Selecţia fotografiilor în presa scrisă, precum şi explicaţiile care însoţesc fotografiile, pot afecta semnificativ atitudinea publicului faţă de conţinutul de imagini. O modalitate de denigrare fără cuvinte o constituie alăturarea unei fotografii scandaloase de imaginea unei personae căreia nu I se face presă bună în momentul respectiv. Simpla vecinătate poate induce în percepţia cititorului o echivalenţă valorică deosebit de remanentă în fondul perceptive şi cu impact asupra apariţiilor publice viitoare ale persoanei respective. Prin orientarea inerentă, editorialistul poate contribui nu numai la afirmarea unei personalităţi, ci şi la transformarea ei în lider de opinie al publicului care împărtăşeşte punctual de vedere al editorialistului respective. Într-o lume grăbită, editorul rezumă în ochii cititorului scara de valori necesară orientării în succesiune a evenimentelor deosebit de schimbătoare. Efectul acestei situaţii îl constituie cultivarea comodităţii cititorului, care începe să vehiculeze idei şi opinii care nu-i aparţin, dar însuşindu-le din editorial, el colportează aparentă girului obiectivităţii pe care-l pretinde presa în ansamblul ei. Invadarea consumatorului de presă cu opinii şi ţinerea lui cât mai departe de trunchiul informaţiei. Majoritatea persoanelor din presă deţin şi fluxuri de ştiri, astfel încât pot intervene subiectiv asupra informaţiei, chiar de la sursă. Exemple de manipulare prin mass-media Un exemplu devenit clasic: generalul Mackenzie menţionează un episod ce constă în aceea că înaltul reprezentant al O.N.U. pentru refugiaţi a anunţat că mai multe camioane aflate sub autoritatea sa erau lipsă la apel, numai că în foarte scurt timp acestea au ajuns la destinaţie, întârzierea fiind datorată aşteptării la diferite baraje ale părţilor adverse, construite pe căile de comunicaţie din zonă. Informaţia privind lipsa camioanelor a ajuns în posesia Ministerului Apărării Bosniac care a declarat imediat ziarului american New York Times că respectivele camioane lipseau fiindcă au transportat militari sârbi dându-le acestora libertate de mişcare sub egidă O.N.U., ceea ce era în mod evident fals. Această declaraţie acuza în acelaşi timp O.N.U. de lipsă de imparţialitate prin favorizarea părţii sârbe. Atunci când comandantul UNPROFOR l-a interpelat pe ministrul bosniac al apărării Donko, spunându-i că de fapt camioanele ajunseseră la mult timp, acesta şi-a cerut scuze, justificându-se că ar fi primit informaţii false. Cu toate acestea ştirea despre aşa-zisa favorizare a sârbilor a făcut înconjurul lumii, obţinându-se efectul scontat, cel de manipulare a opiniei publice. Într-o anumită situaţie un observator O.N.U. a fost confruntat cu mai mult de 100 de persoane, toţi croaţi şi musulmani-bosniaci, care părăseau o zonă protejată de forţele sub mandat O.N.U. deoarece se temeau că vieţile lor ar fi în pericol dacă ar fi rămas, presupunând că un atac al forţelor sârbe ar fi fost iminent. Nefiind în măsură sa-i convingă să rămână, observatorul O.N.U. a escortat grupul de persoane asigurându-le trecerea printr-un câmp de mine. Ziua următoare presa croată a acuzat UNPROFOR de a-i fi asistat pe sârbi în procesul de purificare etnică, obligând refugiaţii să părăsească zonele protejate şi să treacă prin câmpul de mine. 30
ACORDURILE DE ÎNCETARE A FOCULUI. De fiecare când se presupunea urmează se încheie un acord de încetare a focului, ceea ce ar fi stopat acţiunile militare, iar părţile ar fi trebuit se respecte quo-ul, Bosnia, ambele aflate conflict, au făcut tot posibilul pentru a acţiuni ofensive de ultim moment, scopul obţinerii unei poziţii avantajoase înainte de încetarea focului. Apoi, timpul încetării propriu zise a focului adversarii erau pregătiţi manipuleze situaţia scopul redislocarii repozitionarii forţelor mijloacelor pe timpul pauzei operative impuse. MANIPULAREA LA CASA ALBĂ. Poate fi întâlnită şi în viaţă politică americană, extinzânduse până la Casa Albă, al cărei personal face eforturi susţinute pentru a modela imaginea preşedintelui în scopul atragerii de voturi şi sprijin. Articolul din săptămânalul american Time” referitor la Morris” o referire la fostul consilier politic prezidenţial Dick Morris descrie procesul de creare a imaginii preşedintelui un fel de joc, având drept rezultat o de promovare a unei imagini prietenoase familiare a preşedintelui Clinton, scopul redefinirii modului care americanii îşi percep preşedintele exerciţiu. se bazează pe includerea, pentru fracţiuni de , materialele filmate transmise pe canalele de televiziune a unor texte imagini destinate a un feedback favorabil celor ce vizionează respectivele programe, pe care personalul militar specializat operaţii speciale l-ar numi de pretestare a unui plan”. EXEMPLE DE LA NOI CAZUL MIHAI COFARIU. Este arhicunoscut cazul românului Mihaila Cofariu, agresat sălbatic în contextul violenţelor de stradă de la Târgu Mureş din martie 1990, prezentat de mass media internaţională (ai cărei reprezentanţi se aflau concentraţi ca din întâmplare exact în hotelul cel mai mare din acest oraş, din preziua izbucnirii violenţelor) ca fiind un membru al minorităţii maghiare, schingiuit bestial de românii sălbatici. Deşi ulterior adevărata identitate a lui Cofariu a fost dezvăluită, impactul emoţional indus de violenţa prezentată pe viu a rămas, ca şi imaginea şi percepţia că românii sunt un popor violent şi sălbatic. MANIPULAREA LA ANTENA 3. S-a întâmplat pe fondul ideii de fraudă electorală lansată de PSD, imediat după ce BEC a anunţat că în urma numărării voturilor Traian Băsescu a câştigat pentru încă un mandat funcţia de Preşedinte al României. Vicepreşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea era, în acea perioadă un invitat permanent al Antenelor lui Dan Voiculescu, acolo unde, în special în emisiunile moderate de Gabriela Vranceanu “ Firea argumenta decizia de contestare a alegerilor prin existenţa unor dovezi de fraudare a rezultatului final, dovezi care şoseaua, conform cu declaraţiile lui Dragnea, valuri-valuri la sediul partidului astfel ca, pentru transportul lor la Curtea Constituţională ar fi fost necesare câteva camioane. În dimineaţă următoare, la ştiri, în contextul reluării temei de fraudare, era prezentată o imagine din curtea PSD. Pe fundalul imaginii era plasat un camion sugestia (la nivel subliminal) fiind că acest camion este unul dintre acelea care ar fi urmat să transporte dovezile de fraudare la curtea Constituţională. În realitate era vorba despre un camion care venise să recupereze nişte scule şi instrumente folosite în timpul campaniei electorale. MASS MEDIA. ROMÂNIA TABLOIDĂ. Tabloidele înseamnă sute de mii de exemplare vândute, iar principalii actori politici incearcau săşi facă loc printre iubitele lui Botezatu sau Poponeţ. S-a realizat un studiu de caz legat de apariţiile din ultimele două luni de dinaintea primului ţur al alegerilor ale principalilor pretendenţi la Cotroceni: Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu. S-au căutat toate ştirile din perioadă menţionată cu Băsescu, Geoană şi Antonescu în cele mai vândute ziare din România, tabloidele. Conform BRAT, „Click" a vândut în primul trimestru din 2009 200.000 de exemplare, în medie; „Cancan"a avut o medie de 100.000; iar „Libertatea", singurul ziar care şi-a publicat rezultatele şi pe trimestrul doi al lui 2009, a înregistrat o medie de 31
aproximativ 220.000 de exemplare vândute. „Click", parte din trustul media al lui Dinu Patriciu, s-a atins cu maximă precauţie de subiectul Crin Antonescu. Iar „Cancan", publicaţie legată strâns de Trustul PRO, a fost extrem de delicată cu Mircea Geoană. „Libertatea" a părut a fi cea mai dezinvoltă publicaţie în relatarea vieţii prezidentiabililor. O PRIVIRE RETROSPECTIVA TRAIAN BĂSESCU este cel care conduce detaşat la capitolul familie. Pe lângă cazul EBA care a ţinut ani buni primele pagini, "Libertatea" atacă problema soţiei mereu uitate de preşedinte prin diverse locuri. Titlul a fost unul sugestiv: „Base, ce ai de-ţi uiţi nevasta?”. Ba chiar este invitat un psiholog care să dezbată problema uitării soţiei (s-a întâmplat de trei ori în faţa camerelor de luat vederi): „Dumnealui a fost ani buni marinar şi, astfel, nu este obişnuit să aibă în permanenţă grijă de soţia sa, ceea ce poate îl face să uite uneori de ea”. Soţia preşedintelui e în pericol tabloid şi când nu e prezentă: „Traducatoarea preşedintelui Traian Băsescu a fost confundată cu soţia sa, Maria. Băsescu a fost prezenta la o întâlnire cu jurnaliştii de la Europa Liberă din Cehia”. CRIN ANTONESCU a intrat şi el pe primele pagini cu recunoaşterea amorului, iar apoi cu însurătoarea cu europarlamentarul Adina Vălean, colegă de partid. „Cancan" a difuzat însă o ştire în care Vălean se plimbă cu barcă pe lacul Snagov fără proaspătul soţ, dar însoţită de Dinu Patriciu. „Europarlamentarul Adina Vălean, unul dintre cei mai activi politicieni români la Bruxelles, şi-a făcut timp, în weekend, pentru o plimbare de relaxare pe lacul Snagov. În mod ciudat, scrie "Cancan", ea nu a fost însoţită de viitorul său soţ, liderul liberal Crin Antonescu, ci de omul de afaceri Dinu Patriciu.” Tot în mod ciudat, Crin Antonescu a avut în ultimele două luni de dinainte de turul I, o prezenţă extrem de slabă, şi asta nu doar în tabloide. GEOANĂ, BĂŞCĂLIE ÎN „LIBERTATEA", IUBIRE ÎN „CANCAN". Mircea Geoană „beneficiaza” de tratament critic în „Libertatea". Situaţiile penibile sunt taxate imediat. O cupă a celor mici la clubul Dinamo a fost perturbata de meciuri politice: „Presedintele PSD a bulversat Cupa Dinamo la tenis, programându-şi un meci între politicieni, pe terenul rezervat pentru competiţie. Micuţii tenismeni angrenaţi în Cupa Dinamo au avut de suferit de pe urma tupeului unor politicieni care şi-au stabilit A«partide amicaleA» chiar pe terenurile de la baza din Ştefan cel Mare”. O vizită banală într-un sat este şi ea taxată în numele religiei: „Mircea Geoană a fost, sâmbăta, în vizită electorală în localitatea Tudora, din judeţul Botoşani. El a fost primit cu mare alai de către localnici, unul dintre ei pupându-i mână, gest care se face de obicei numai faţă de preoti”. „Cancan", în schimb, îl iubeşte pe Geoană, explicaţia cea mai plauzibilă fiind gradul de rudenie al acestuia cu Adrian Sârbu. Ştirile ating astfel cote halucinante ale nesemnificativului. O fotografie este însoţită de următoarea fotoexplicatie: „Liderul PSD, Mircea Geoană, a fost în weekend la plajă pe litoralul Mării Negre, împreună cu familia, fiind însoţit şi de Cozmin Guşa. Ca orice om care se respectă şi-i respectă şi pe ceilalţi, Geoană s-a spălat bine pe picioare înainte de a se întoarce la hotel, că să nu care nisipul de pe plajă în camera”. Tot din „Cancan" aflăm că e de-ajuns să mângâi un câine ca să fii erou: „A mângâiat câinele lui Solcanu. Liderul PSD, Mircea Geoană, a fost surprins de fotoreporterii "Cancan" în timp ce mângâia afectuos câinele vedetei tv Mircea Solcanu.
BIBLIOGRAFIE 1. Burzănescu, Ştefan, Sociologia opiniei publice, Timişoara, Ed. De Vest, 2005; 32
2. Coman, Claudiu, Setaru, Vasile, Comunicarea între informare şi manipulare, Bucureşti, Ed. Beck, 2005; 3. Chelcea, Septimiu, Lucian Radu şi Cristian Ciupercă, Manipularea gândirii şi comportamentului.Profeţii care se autoîmplinesc, Bucureşti, Ed. Sper, 2001; 4. Herbert, Marcuse, Scrieri filosofice, Bucureşti, Editura Politică, 1977; 5. Guegun, Nicolas, Roman Marius trad., Psihologia manipulării şi a supunerii, Iaşi, Ed. Polirom, 2007; 6. Mucchielli, Alex, Arta de a influenţa. Analiza tehnicilor de manipulare, Bucureşti, Ed. Polirom, 2002; 7. R.V. Joule, J.L. Beavois, Tratat de manipulare, Bucureşti, Editura Antet, 2008; 8. Slama Cazacu, Tatiana, Strategeme comunicaţionale şi manipularea, Iaşi, Ed. Polirom, 2000; 9. Stancingelu, Irina, Măştile comunicării, de la etică la manipulare şi înapoi, Bucureşti, Ed. Tritonic, 2009; 10. Vlăsceanu, Lazăr, Zamfir, Cătălin (ed.), Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Ed. Babei, 1998; 11. Constituţia României 12. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională. 13. Legea 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea M.I. 14. Instrucţiunea Nr. II/008073 din 04.10.1999 privind activitatea informativ-operativă a D.G.I.P.I. 15. Barron, John - „K.G.B. Activitatea secretă a agenţilor secreţi sovietici”, Hoddler and Stonghton, London 16. Bitman, Ladislav – „The Deception Game”, Ed. First Ballantine Books, 1981 17. Boncu, Ştefan – „Psihologia influenţei sociale”, Ed. Polirom, Iaşi, 2002 18. Cathala, Henri-Pierre - „Epoca Dezinformării”, Ed. Militară, Bucureşti, 1991 19. Crişan, Corina; Lucian Danciu – „Manipularea opiniei publice prin televiziune”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002 20. Dobrescu, Paul; Alina Bârgăoanu – „Puterea fără contraputere”, Ed. All, Bucureşti, 2001 21. Ficeac, Bogdan – „Tehnici de manipulare”, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001 22. Kapferer, Jean-Noel - „Zvonurile, cel mai vechi mijloc de informare din lume”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993 23. Kapferer, Jean-Noel - „Căile persuasiunii”, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2001 24. Sven Windahl – „Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă”, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti 2001 25. Nord, Pierre – „L’intoxication”, Ed. Livre de Poche, 1971 26. Tzu, Sun - „ Arta războiului”, Ed. Antet, Bucureşti, f.a. 27. Ureche Marian; Rogojan I. Aurel - “Servicii secrete străine. Retrospectivă şi actualitate. Interferenţe în spaţiul românesc”, Editura PACO, Bucureşti 28. Volkoff, Vladimir - „Tratat de dezinformare” , Ed. Antet, Bucureşti, 29. Volkoff, Vladimir - „Dezinformarea, armă de război” , Ed. Antet, Bucureşti, 2001 30. Wolton, Thiery - „K.G.B. în Franţa”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992
33
