Lev Tolstoi, RAZBOI SI PACE Una din cele mai mari personalitati ale veacului trecut, osciland intre adanca intelegere a sufletului omenesc si propriile contradictii si tensiuni interioare, Lev Tolstoi a marcat nu numai destinul literaturii ruse, ci chiar pe cel al romanului realist al secolului al XX-lea. Mereu preocupat de istorie si societate, de destinul implacabil al omului, de filosofie si morala, el a dat propriei vieti un curs filosofic, aspirand spre desavarsire launtrica si spre inaltare spirituala. Universul operei: “Povestiri din Sevastopol” (1856), “Razboi si pace” (1869), “Anna Karenina” (1877), “Sonata Kreutzer” (1889), “Cadavrul viu” (1900). Destinul sinuos al marelui Tolstoi a determinat determinat structurarea universului sau artistic in trei mari etape de creatie: prima a operelor o perelor de tinerete, se intinde pana la aparitia romanului “Razboi si pace”, cea de-a de -a doua cuprinde marile realizari epice si corespunde in plan biografic vietii linistite de familie, iar ultima, marcata de o profunda criza morala, tine de la 1880 si pana la sfarsitul vietii scriitorului. In proza de tinerete, care anunta romanul, Tolstoi abordase deja teme precum razboiul, iubirea, taranul, inlocuind, inca de atunci, imaginea romantica prin tablouri veridice, in descriere realista. Tolstoi merge pe drumul deschis de Turgheniev, pentru a demonstra superioritatea morala si profunzimea sufleteasca a omului simplu, pe care il surprinde in situatii limita, in lupta cu timpul si cu moartea. Constructie complexa si densa, in care se reconstruieste o epoca trecuta ca model existential pentru cea prezenta si se realizeaza realizeaza o epopee de dimensiuni impresionante si totodata o vasta fresca sociala, romanul se structureaza pe mi multe planuri, urmarind dialectica pacii si a razboiului. Actiunea debuteaza in anul 1805 cu o scena ce permite cititorului sa se apropie de personajele din salonul Annei Pavlovna Scherer: Pierre Bezuhuv si Andrei Bolkonski, primul inalt, masiv, stngaci, de o blandete copilareasca, cel de-al doilea sever si distant. Pe parcursul celor patru volume, pana la pilog, prozatorul va urmari aceste doua destine angajate in cautarea febrila a sensului existentei, proiectate pe ecranul istorie alaturi de ceilalti eroi cu incarcatura mitica sau simbolica: Napoleon si Kutuzov, nemaul Bolkonskilor si al Rostovilor, Anatol Karaghin, Natasa, Karataev etc. Campania militara din 1805, desfasurata pe teritoriu austric, ramane straina ca idealuri, acestei societati rusesti ce-si continua existenta mondena in saloanele Moscovei si ale Petersburgului. Petersburgului. Batranul print Bolkonski o tiranizeaza pe devotata Maria, superficiala Helene se complace in iluzia iubirii, Andrei pierd si apoi regaseste dragostea adevarata. In ciuda acestei aparente detasari, intreaga societate traiestesub spectrul amenintator al razboiului. Au loc bataliile de la Borodino si Austerlitz, Kutuzov isi inspecteaza trupele la Brannau, se desfasoara inatlniri intre imparati la Tilsit si Erfurt, este incendiat Smolenskul, Moscova este parasita. In toata desfasurarea de forte a acestui razboi, Tolstoi urmareste raportul real dintre multime si individ in jocul crud l istoriei. Pe campul de lupta de la Austerlitz nu mai exista eroica armata a tarului, ci doar individualitati ca Andrei, Nikolai Rostov, Sidorov, fiecare actionand pe cont propriu. Ranit in
lupta de la Borodino, Andrei este dus intr-un spital de campanie. “Tot ceea ce vedea imprejur se redusese pentru el la o singura impresie generala, aceea a trupurilor omenesti dezgolite si insangerate...Dar era acelasi trup, ace easi “chair a canon” care, ca si cum i-ar fi prevestit cele ce se petreceau acum, trezise in el groaza.” Si din acest tablou se contureaza o singura trasatura, caci omul de langa el, ramas fara picioare, redus la suferinta, nu este altul decat Anatol Kuraghin care capata deja in ochii printului o alta identitate, determinata de perspectiva razboiului. Multimea dirijata de orbul destin ii apare lui Andrei ca o mare de oameni in care se regaseste si pe sine, cu toate valentele sale de om. Eroul a fost gandit de autor ca un purtator al conceptiei sale de viata. Din perspectiva lui putem vedea istoria ca pe o suita de evenimente savarsite de oameni vii,caci marele merit al lui Tolstoi este tocmai acela de a smulge personajele de sub tirania istoriei si de a le proiecta pe fundalul plin de semnificatii al vietii. Napoleon isi pierde aura romantica si coboara din tiparele prejudecatilor in mijlocul soldatilor sai, infatuat, teatral, dar rational, scriitorul justificandu-i in chip logic actiunile, miscarile si cuvintele. Tarul isi pastreaza si el doar doza de maretie pe care i-o impune lui Tolstoi patriotismul, dar este desacrlizat, vulnerabil. In acelasi timp insa, Platon Karataev, coborat din galeria oamenilor simplu, unul din cele mai viguroase personaje, devine ipostaza mitizata a istoriei inteleasa ca libertate, caci el traieste intr-o deplina impacare cu sine si cunatura, dezvaluindu-i acest model si lui Pierre: “Platon Karataev ramase pentru totdeauna in sufletul lui Pierre ca amintirea cea mai tainica si mai scumpa si ca intruchiparea a tot ce este omenesc, blajin si rotunjit in sine.” Osciland intre statutul de fresca si acela de epopee sa cronica, “Razboi si pace” ofera modelul unor caractere puternice, tesute in valtoarea istoriei, caci marea arta a romancierului ramane aceea a construirii personajelor. Atat de numeroase si de diverse sub raport tipologic, ele sunt perfect indiviualizate nu numai prin portretele fizice, zugravite cu o forta nebanuita de sugestie, si prin faptele lor determinate de intelegerea sensului vietii, ci chiar si prin felul in care vorbesc si isi argumenteaza punctele de vedere. Andrei Bolkonski este eroul central, care isi duce existenta la mosia Lisie Gori, alaturi de mica printesa Liza, pe care nu o iubeste, dar de la care va avea un fiu, alaturi de tatal sau, ursuzul print Nikolai, si de supusa printesa Maria. Voluntar si inteligent, el se angajeaza cu scepticism in razboi, dar dupa ce este ranit descopera natura superioara a actiunilor omenesti si are revelatia unui nou sens al existentei prin iubire. El se va simti regenerand prin iubirea pentru Natasa, dar greseala copilareasca a acesteia, care va incerca sa fuga cu Anatol Kuraghin, il va rani profund. Erou complex, zbuciumat, ambitios, Andrei intelege in clipa mortii ca fericirea individuala este iluzorie si primejdioasa. Pierre Bezuhov, prietenul lui Andrei, dar ca personalitate opus acestuia, isi traieste viata la cote maxime, se casatoreste cu frivla Helene si este deziluzionat, incearca sa aplice reforme pe propriile mosii fara a intelege resorturile vietii taranului, se angajeaza cu energie in razboi, unde traieste revelatia mortii, si, descopera sensul autentic al existentei, cunoscandu-l pe Karataev. Pentru el, adevarata fericire vine din impacarea cu sine si din acceptarea legilor lumii, cu pretul iubirii si al devotamentului.
Platon Karataev este chiar intruchiparea sufletului rus, prin intelepciunea sa simpla, dar adanca, bazata pe iubirea fata de tot ceea ce iti ofera viata. In vreme ce Bori Drubetcoi este tipul alunecos si abil, capabil sa intoarca orice situatie in favoarea sa, Nikolai Rostov este eroul care da curs primelor porniri, actionand intotdeauna cu indrazneala si inflacarare. In lupta se avanta cu dorinta de aimi, dar si dintr-o admiratie uriasa fata de imparatul Alexandru I. Implinirea destinului sau se va face alaturi de Maria Bolkonskaia, cu care se va casatori dupa nunta Natasei cu Pierre Bezuhov. Figurile istorice, Napoleon si Kutuzov, sunt surprinse intr-o opozitie care intregeste, de fapt, imaginea istoriei. Napoleon intruchipeaza geniul militar care face din existenta o campanie de supunere a faptelor. Ceea ce istoria retinuse ca fiind maret in personalitatea imparatului francez la Tolstoi se pastreaz doar virtual, caci Napoleon, orbit de propria-i maretie, pierde chiar intelesul evenimentelor pe care vrea sa si le supuna. Spre deosebire de el, Kutuzov nu doreste jertfe inutile si apreciaza evenimentele si in intelesurile lor ascunse. De aceea, pentru el, lupta de la Borondino este de fapt o victore, caci va sti sa o redirectioneze in favoarea armatei sale. Personajul colectiv este cel care, in viziunea lui Tolstoi, da sens de miscare faptelor, avand si deplina lor responsabilitate. Tolstoi zugraveste cu sensibilitate si intelegere sufletele feminine. Natasa Rostova, prin simplitatea, delicatetea si spontaneitatea ei, ramane una dintre cele mai realizate personaje din literatura universala. Ea isi traieste adolescenta cu gratie si daruire, se arunca cu patima in valtoarea iubirii, asumandu-si erorile, isi echivaleaza tineretea cu devotamentul fata de Andrei, obtinand, astfel, iertarea lui, si devine sotie si mama alaturi de Pierre, implinindu-si astfel destinul in fericire. L apolul opus se afla Helene Bezuhova, frumuste fada, lipsita de orice orizont al cunoasterii. Toate aspiratiile ei sunt afemere, ca si frumusetea fizica, singura frumusete pe care o va avea. Alaturi de aceste personaje in roman prinde viata o intreaga lume de nobili, tarani, militari, cu intrigi marunte, cu scene politice sau de salon. Arta narativa se articuleaza pe sinteza stralucita dintre paginile de descriere memorabila a campurilor de lupta ari a cerului care il fascineaza pe Andrei, egal pentru tori, si cele de naratiune alerta, ordonata in cronologia evenimentelor, pe care se dezvolta dialogul dinamic, oferind imaginea veridica a realitatii. O apreciere a cartii, pe care G.Ibraileanu o considera “mai vie decat viata face Mihail Sadoveanu: “Am intrat candva in paginile cartii acesteia ca-ntr-o tara...Am vazut peisagii noua, am auzit vorbind, am privit miscandu-se lucruri, oameni dupa oameni...Am fost si eu de fata la multe imprejurari din “Razboi si pace”. As putea spune ca am impresii personale. De multe ori stau la indoiala, imi aduc aminte de intamplari ale mele...ori de intamplari de dincolo, din tara straina in care am trait un timp?”.
BIBLIOGRAFIE: -Mona Cotofan, Liliana Balan – Compendiu de Literatura Universala, Polirom, Iasi, 2001
