Puntea dentara

Puntea dentara 1.Edentatia partiala-definitie,etiopatogenie Edentatia partiala reprezintă starea ADM caracterizata prin absenta a 1-15 dinti de pe o arcada. Deregleaza morfologic si functional aparatul dentomaxilar ceea ce duce la complicatii loco-regionale si la distanta (generale). Pierderea unui singur dinte duce la modificari in dinamica mandibulara, cu repercursiuni asupra contactelor dento-dentare ,situatie ce impune tratament cat mai precoce (profilaxie terţiară) Etipatogenia edentaţiei parţiale: Factori congenitali: anodontie→ absenta de pe arcada a unuia sau a mai multor dinţi ca urmare a lipsei mugurilor dentari (agenezie);Edentatia de cauza aparenta: absenta dintelui de pe arcada, in paralel cu coexistenta lui in profunzime Cauze: - condensari osoase; tumori; prezenta unui dinte temporar pe arcada;  Cauze dobandite: - caria si complicatiile ei; Tratamente endodontice incorecte; complicatii periapicale ce nu pot fi rezolvate chirurgical; durere pulpitica; parodontopatii marginale cronice profunde;  Extractia dentara Cauze:- procese tumorale ; dinţi în focare de fractură; procese inflamatorii maxilare (osteomielite); sinuzite odontogene; scop ortodontic;boala de focar; cauze sociale. 2.Clasificarea edentatiei partiale 1.Criteriul terapeutic; 2.Criteriul functional; 3.Criteriul topografic (localizarea edentatiei ). 1. Criteriul terapeutic Cummer:este dat de linia crosetelor (linia ce uneste dintii stalpi);  Clasa 1 → linia crosetelor e oblica in diagonala fata de linia mediosagitala;  Clasa 2 → linia crosetelor e transversala fata de linia medio-sagitala;  Clasa 3 → linia crosetelor e unilaterala, nu depaseste linia mediana;  Clasa 4 → linia crosetelor e bilaterala combinata cu linia transversala (aspect poligonal). 2. Criteriul functional Friedman Clasificarea se relizeaza pe baza functiei indeplinite de segmentele dentare absente de pe arcada.  Clasa 1 → lipsesc dinti cu rol in incizia alimentelor; 1

 Clasa 2 → lipsesc dinti din regiunea laterala cu rol in zdrobire si faramitare; → 2.1. bresa este delimitata de dinti restanti anterior si posterior; → 2.2. bresa este delimitata de dinti restanti doar anterior; . Criteriul topografic Kennedy  Clasa 1 → edentatia biterminala: cuprinde toate edentatiile din ambele regiuni laterale ale arcadei;  Clasa 2 → edentatia uniterminala: lipsesc dinti dintr-o regiune laterala;  Clasa 3 → edentatia laterala (intercalata);  Clasa 4 → edentatia frontala: lipsesc dinti de o parte si de alta a liniei mediene. Criteriul topografic Costa  edentatia frontala (lipsesc dintii incisivi sau/si caninii);  edentatia laterala sau intercalata (lipsesc dintii din zona PM sau/si M);  edentatia terminala (lipsesc dintii din zona PMsau/si M);  edentatia mixta(edentatii la care pot coexista brese frontale, laterale,terminale Cand bresa cuprinde:  -edentatie redusa → lipsesc 1-2 dinti;  -edentatie intinsa → lipsesc 3 sau mai multi dinti;  -edentatie subtotala → mai exista 1-3-4 dinti;  -edentatie extinsa → bresa cuprinde dinti din zona laterala si anterioara; 3.Complicatiile edentatiei partiale 1.La nivelul bresei edentate distingem : Migrarea verticala a dintilor:  extruzie: migrarea verticala a dintilor fara proces alveolar;  egresiune: migrarea dintilor cu proces alveolar (cu os); Exp: edentatie M1i: M2i migreaza orizontal, se inclina spre M1, iar PM2 se inclina spre distal, M1S migreaza vertical → extruzie. Migrari orizontale ale dintilor (sindromul molarului de 6 ani)  inclinare (versiune sau basculare);  translatie totala (corporeala);  bascularea dintilor vecini bresei (mezio-versiunea M2 si disto-versiunea PM2) si migrarea verticala a M1S→ se pierd punctele interdentare ca urmare a migrarilor dentare,denivelarea planului de ocluzie, cu aparitia contactelor si interferentelor premature. 2.Manifestari la nivelul crestelor alveolare 2

Atrofia crestei alveolare depinde de:  varsta pacientului (atrofia accentuata la varstnici);  vechimea edentatiei  cauza edentatiei  afectiunile generale (endocrinopatii, diabet, etc)  modul in care s-au realizat extractiile. 3.Complicatii locale  Modificarea dimensiunii verticale de ocluzie ca urmare a pierderii stoputilor ocluzale.  Abrazia dentara -localizata la zona respectiva; -generalizata in cadrul bruxismului;  Disfunctii ocluzo-parodontale ce insotesc disfunctiile ocluzale si modificari la nivelul ATM (parodontiul se citeste in ocluzie, deci orice modificare la nivelul parodontiului inseamna o modificare in ocluzie);  Modificari musculare. 4.Modificari la distanta  - suferinte digestive → pana la 50% din pierderea dintilor ADM nu modifica digestia;→ apar efecte compensatorii (stagnarea in stomac mai mult, miscari stomacale mai active, secretie gastrica suplimentara);  - suferinte psihice → nevroza de edentatie. 4. Examenul clinic al pacientului edentat partial Examenul clinic Examenul general→ aspect general înălţime, greutate, culoarea tegumentelor, puls, tensiune arterială, respiraţie, temperatură. o Examenul extraoral: (inspecţie, palpare, auscultaţie) o Inspecţia din faţă şi din profil a masivului facial: simetria etajelor, profil buze, şanţuri periorale, etc. o Palparera sinusurilor anterioare ale feţei, puncte de emergenţă trigeminală, contururi osoase o Examenul ATM static/dinamic (inspecţie, palpare, auscultaţie) o Examenul muchilor masticatori şi cervicofaciali o Paalparea ganglionilor : submandibulari, mentonieri, genieni, pre/retroauriculari, occipitali, cervicali, etc. o Examenul intraoral: o Examenul mucoasei orale→ depistarea precoce a leziunilor cu potenţial de malignizare sau maligne (leucoplazia, eritroplazia, lichen plan bucal, candidoză), leziuni ulceratice, de decubit, etc. 3

o Examenul parodontal: → o Gradul de igienă orală o gingia: culoare, volum, întindere, sângerare spontană/ la palpare, nivelul inserţiei (retracţie gingivală, extruzie denară egresiune dentară) o Palparea şanţului periodontal-cu sonda parodontală →parodontometria, o afectarea furcaţiei radiculare o treme, diastemă o Mobilitatea dentară o Examenul dentar: o Apelul dinţilor: dinţi prezenţi/absenţi→ extracţie, anodonţie, incluzie dentară dinţi supranumerari. o Leziuni coronare netratate o Restaurări coronare directe şi indirecte: material, gradul de adaptare ocluzală, marginală, complicaţii (carii secundare, perforaţii, fracturi, mobilitate, modificări de culoare). o Teste de vitalitate o Examenul ocluziei dentare →static şi dinamic ocluzie: migrări dentare, restaurări care modifică planul de ocluzie -IM (long centric, contact prematur în RC) dento-dentare (ghidaje, obstacole) Examen clinic general  pacient normosom, hiposom, hipersom din punct de vedere al dezvoltariisomatice;  psihic labil/ echilibrat;  dorinta de colaborare. Algoritmul examinării de ansamblu a pacientului: Va urmări asspecte somatice şi psihice:  starea de conştienţă;  constituţia morfologică - tipul contituţional;  talia, înălţimea, greutatea;  starea de nutriţie;  simetria generală;  echilibrul static (postural); 4

 echilibrul dinamic (mersul);  stare psihică;  dezvoltarea cranio – facială. Examen clinic al extremitatii cefalice Examen exobucal (facial) Inspectie: A.1. Norma frontala  aspect tegumente: normale, cianotice, congestive, palide, nevi pigmentari, efelide(pistrui), cicatrici posttraumatice sau post-interventii chirurgicale (incizii, abcese,adenite);  simetria fetei (hipertrofii musculare, pareze, înfundare obraz unilateral=edentatie laterala întinsa, înfundare buza superioara= edentatie frontala mediana, deviatiede sept – atentie la delimitare liniei mediene pentru lucrari protetice frontale, respiratie orala, compresiune de maxilar);  proportionalitatea etajelor fetei (proportie estetica, nu obligatoriu egala)  santuri nazo-geniene si labio-geniene: sterse sau accentuate;  ragade accentuate + etaj inferior micsorat = D.V.O. micsorat; fanta bucala: întredeschisa/deschisa obisnuit (la pacientii cu respiratie predominant orala, în tendinta de închidere a fantei bucale se constata contractia molului barbiei);  rosul buzelor/aspect/herpes recidivant = amprentare dificila;  alte elemente caracteristice afectiunilor generale sau locale. A.2.Norma laterala  profil: usor convex (normal), drept, accentuat convex, concav (prognatiemandibulara, edentat total);  treapta buzelor: buza superioara depaseste usor buza inferioara (normal),inversata (buza inferioara depaseste buza superioara);  santul labio-mentonier accentuat/sters;  tangenta la planul bazal al mandibulei/îndreptata spre scuama occipitala;  unghiul mandibular (125) Palpare  contur osos integru/cu deformari, depresiuni, proeminente dureroase saunu;  puncte sinusale (frontale, etmoidale, maxilare) nedureroase/sensibileusor/dureroase uni sau bilateral; 5

 puncte de emergenta ale nervului trigemen (supraorbitale, infraorbitale,mentoniere) nedureroase/usor sensibile/dureroase sau dureri iradiante;  mastoida;  ganglioni (în special cei submandibulari): volum/consistenta normala,nedurerosi, mobili, neaderenti la planurile profunde;  musculatura: durere localizata sau iradiata, cu sau fara declansareaspasmelor musculare. Se poate concluziona: palparea conturului osos, punctelor sinusale, etc este înlimite normale. Percutia  hipolcalcemie/tetanie/semn Chvostek pozitiv Examenul A.T.M.  Inspectie:  Deschiderea cavitatii bucale:  în limite normale ca amplitudine (grosime index + medius + inelar/falanga 2 sau falanga 2 police); limitare antalgica (dureroasa);  continua, în arc (în plan sagital);  în treapta;  sacadata;  în baioneta cu laterodeviere dreapta/stânga.  Palpare  Index în conductul auditiv extern si policele aplicat pretragian.  excursia condililor simetrica/asimetrica;  cracmente, crepitatii (explica posibila dizarmonie ocluzala, vechimea edentatiei,migrari dentare);  sensibilitatea la palparea pretragiana în timpul excursiei condililor. Examenul endobucal începe cu inspecţia arcadelor dentare maxilare şi apoi mandibulare,dreapta,stânga şi cuprinde dinţii,parodonţiul marginal,crestele alveolare şi mucoasa bucală.  Inspecţia  Dinţii  Nr şi topografia dinţilor care oferă posibilitatea unei terapii prin punţi sau nu;  Prezenţa cariilor,obturaţiilor multiple ce arată susceptibilitate la carie;  Calitatea tratamentului endodontic;  Existenţa lucrărilor protetice vechi corecte şi incorecte clinico-tehnic;  Abraziunea şi atriţia dinţilor;  Prezenţa leziunilor cuneiforme; 6

 Prezenţa unor distrofii ale coroanelor dentare;  Prezenţa sau absenţa zonelor de contact,tremelor,diastemelor;  Malpoziţii dentare primare şi secundare postextracţionale cu migrări orizontale,verticale,înclinaţii,rotaţii,ce necesită sacrificiu suplimentar de substanţă dentară;  Morfologia dinţilor; Inspecţia parodonţiului marginal –prin explorarea papilei şi a marginii gingivale libere: • aspect; • modificări de culoare; • retracţia gingivală ce exprimă nivelul de ataşare la nivelul dintelui; • semne de intoxicaţie cu plumb-lizereu negru; • prezenţa tartrului şi a plăcii bacteriene ce impun tratamentul antiinflamator preprotetic; • retracţii neinflamatorii şi miloliza sunt semnele unei traume ocluzale; • pungile parodontale; • gradul de mobilitate dentară. Examenul crestelor alveolare: • formă ; • înălţime; • lăţime; • direcţie; • prezenţa unor neregularităţi la nivelul crestelor; • dimensiunea spaţiului protetic vertical şi mezio-distal; • lipsa ţesuturilor mucoosoase; • inserţia bridelor şi frenurilor; Inspecţia mucoasei: • bucale,boltă,planşeu,obraz,limbă,buze; • orificiul canalelor glandelor salivare Wharton,Stenon; • leziuni inflamatorii,tumefacţii,abces; • leziuni de tipul leucoplaziei,lichen plan,ulceraţii,afte bucale; • formaţiuni tumorale-polipi,epulide; • fistule ece exprimă resturi radiculare în profunzime; • cordoane fibroase pe mucoasa jugală la locul de proiecţie interaarcadică; • semne de intoleranţă la diferite materiale(stomatopatii protetice). Palparea-cu sonda se examinează: • Adâncimea cariilor; • Adaptarea incrustaţiilor; • Prezenţa cariilor secundare; 7

• Adaptarea axială şi transversală a coroanelor de înveliş; • Spaţiul dintre punte şi mucoasă; • Mobilitatea dentara: - se determină cu mobilometrul; - între 0-1mm mobilitate de gradul 1; - mobilitare mai mare de 1mm vestibulo-oral=mobilitate grad 2; - grad 3 –mobilitate axială şi transversală; - grad 4-avulsia; • Adâncimea pungilor parodontale –se detremină cu o sondă butonată şi gradată. Percuţia: • în ax a dinţilor limitanţi breşei edentate pentru a decela eventuale afecţiuni inflamatoriiale parodonţiului apical dar şi elemente traumatice ocluzale; • vestibulo-orală furnizează date asupra parodonţiului de înveliş marginal iar cea axială aupra parodonţiului apical; Un sunet mat trădează deficienţe de implantare dentară sau mortificare dentară. Igiena buco-dentară • Evaluarea indicelui de tartru şi de placă bacteriană înainte şi după efectuarea igienizării. 5.Principii generale în tratamentul edentaţiei parţiale prin punţi dentare:principiul biofunctional 1.Principiul biofunctional Restaurarea integrităţii arcadei dentare cu ajutorul punţilor dentare, se realizează în scopul restabilirii funcţiilor majore ale aparatului dentomaxilar: - masticatie, - fonaţie, - fizionomie . Restaurarea masticaţiei Arcadele dentare, restaurate prin punti, pot realiza o masticaţie eficientă dacă sunt asigurate următoarele condiţii: • feţele ocluzale ale construcţiei protetice să prezinte dimensiuni identice sau asemanatoare cu feţele ocluzale ale dinţilor naturali pierduti ; • relieful feţelor ocluzale să fie cuspidat cu toate elementele bine exprimate în concordanţă cu individualizarea stereotipiilor musculare;

8

• raportul de contact cu dinţii antagonisti se fie funcţional, cu multiple contacte, stabile şi simultane pentru a favoriza transmiterea presiunilor în axul dintilor stalpi . Restaurarea fizionomiei Aceasta presupune realizarea unui aspect cât mai natural. Condiţii: • forma feţelor vestibulare ale dinţilor artificiali trebuie să fie identice cu cea a dinţilor naturali de pe aceeaşi arcadă şi în corelaţie cu a dinţilor arcadei antagoniste ; • dimensiunile feţelor vestibulare egale cu ale dintilor naturali absenţi şi in armonie cu a dinţilor restanţi ; • culoarea trebuie să fie cât mai apropiată de dinţii restanţi în cavitatea bucală; • se poate realiza animarea punţii care constă în realizarea unor malpoziţii dentare sau individualizarea coroanelor; • dacă dinţii stâlpi au înălţime redusă şi spaţiul protetic între creastă şi planul de ocluzie este micşorat se intervine prin gingivo şi alveoloplastie asupra dinţilor stâlpi şi plastie de creastă la nivelul crestei edentate; • se ţine cont de curba vestibulară a arcadelor dar şi de curbele de ocluzie • gradul de vizibilitate al dinţilor artificiali este dat de gardul de ridicare al buzei superioare. Restaurarea fonaţiei • In emiterea consoanelor dinţii frontali reprezintă, prin feţele palatinale, suportul fix pe care se sprijină vârful limbii. • Prin acest sprijin, forma şi volumul cavităţii bucale, ce reprezintă camera de rezonanţă , se modifică, dar întotdeauna la fel, menţinâdu-se nealterată pronunţarea şi timbrul vocii. • Limba, cu sensibiliatetea ei tactilă atât de pronunţată, întâlneşte suportul într-o singură poziţie şi cu un singur relief morfologic. • Fiind cunoscute aceste elemente morfo – fiziologice, se impune ăa se creeze condiţii identice şi după confecţionarea corpului de punte în edentaţii frontale. • Modelajul feţei palatinale a corpului de punte şi poziţia sa în sens vestibulo – oral, dimensiunea în sens cervico – incizal şi vestibulo – oral să fie identice cu a dinţilor naturali.

9

6.Principii generale în tratamentul edentaţiei parţiale prin punţi dentare:principiul bioprofilactic Principiul bioprofilactic Conform principiului profilactic, punţile dentare trebuie astfel concepute şi executate,încât toate ţesuturile cu care proteza vine în contact (dinţi, parodonţiul, creastã edentatã,mucoasã bucalã) sã nu fie agresate, inducânduli-se modificãri patologice. Punerea în practica a confecţionãrii punţilor dentare a principiului profilactic, presupune respectarea normelor privind: - direcţia corpului de punte, - relieful ocluzal al corpului de punte, - lãţimea vestibulo-orală a corpului de punte, - raportul corpului de punte cu creasta edentatã, - protecţia papilei interdentare, - calitãţile fizico-chimice ale materialelor din structura punţii. 7.Principii generale în tratamentul edentaţiei parţiale prin punţi dentare:principiul biomecanic Principiul biomecanic  se refera la asigurarea unei rezistenţe fizico-clinice a protezei, fără a se deforma, abraza sau fractura. Rezistenţa :  Morfologie pe secţiune în formă de « T » sau « L », rotunde, patrate ;  Se indica aliaje nobile (Au, Pt) sau nenobile (Ni-Cr) şi masele ceramice ;  Se contraindică restaurările fixe integral ceramice, din răşini acrilice simple sau compozite ; excepţie se face numai în caz de edentaţii frontale cu inocluzii frontale. Inserţia-stabilitatea :  Este facilitată când preparaţiile dentare sunt paralele ;  Este uşurată când se utilizează coroane cu grosime dirijată, iar preparaţiile sunt uşor conicizate ;  Stabilitatea se asigură prin fricţiunea rezultată între faţa interioară a coroanelor şi bont ; frictiunea poate fi parţială sau totală ;  Stabilitatea este augmentată de filmul de ciment (dacă se utilizează tehnica adezivă cu cimenturi ionomere).

10

8.Limita cervicala a preparatiei si a parodontiului - la nivelul fundului santului gingival - la jumatatea distantei dintre fundul santului gingival si creasta marginala a gingiei libere - putin sub nivelul crestei marginale - supragingival. Cercetarile ulterioare au demonstrat ca unele din aceste localizari au un potential nociv asupra parodontiului preferandu-se preparatiile supragingivale. Exista patru forme de preparare a zonei terminale:  prag cu bizou;  Chanfrein;  cu prag;  fara prag. 9.Suportul dento-parodontal • este constituit din dinti restanti si tesuturile parodontale. • prezintă o importanţă deosebită deoarece defineşte: - posibilitatea restaurării prin punţi; - longevitatea tratamentului prin punte exprimată prin conservarea dinţilor stâlpi şi a parodonţiului lor. • Intervine în: - prevenirea îmbolnăvirii sau a afectării dinţilor şi parodonţiului dinţilor restanţi; - profilaxia afectării altor segmente organice; - prevenirea resorbţiei osoase. Caracteristic punţilor este transmiterea presiunilor masticatorii prin sprijin dento-parodontal. După topografia sprijinului şi după poziţia dinţilor stâlpi pe arcade se disting următoarele feluri de sprijin: a).sprijinul punctiform cu element de agregare la o singură extremitate; b).sprijin linear caracterizat prin elemente de agregare la ambele capete; c).sprijin în suprafaţă când puntea se agregă pe cel puţin trei dinţi situaţi în segmente diferite ale arcadei Este necesară pentru a stabili numărul şi topografia dinţilor stâlpi.Evaluarea se realizează pe baza următoarelor criterii: 1.Întinderea edentaţiei şi topografia ei ne permit să vedem solicitările la care erau supuşi dinţii înainte de edentaţie. 2.Valoarea de suport.Pentru evaluarea ei s-a recurs la : 11

a).Stabilirea unei valori de rezistenţă parodontală fiecărui dinte faţă de solicitările masticatorii. Leriche a plecat de la premiza ca incisivul lateral superior are valoarea cea mai redusă: Leriche a plecat de la premiza ca incisivul lateral superior are valoarea cea mai redusă: IC IL C PM1 PM2 M1 M2 M 3 Maxilar 2 1 5 4 4 6 6 2-5 Mandibular 1 1 3 4 4 6 6 4-6 Agapov şi Duchange dau aproximativ aceleaşi valori.Aceste valori sunt orientative şi nu au aplicabilitate restrânsă. Suma valorilor de suport a dinţilor stâlpi trebuie să fie cel piţin egală cu suma valorii dinţilor înlocuiţi prin punte. b).stabilirea valorii suportului parodontal în funcţie de valorea suprafeţei parodontale adică suprafaţa rădăcinilor. Tylmann a determinat şi valori medii ale ariei parodontale în mm.Aceste valori merg de la 100 la 352 mm². Aceste valori depinde de nr rădăcinilor,de dimensiunea lor,lungimea lor şi de dispoziţia topografică. 3.Starea de sănătate a parodonţiului marginal ( migrări dentare,retracţii gingivale,pungi parodontale,intervenţii pe parodonţiul marginal etc). 4.Morfologia dinţilor: • morfologie coronară- dacă coroana este mai mare va rezulta un suport de susţinere mai mare şi o fricţiune mai mare; • morfologie radiculară - nr şi direcţia rădăcinilor. 5.Topografia dintelui pe arcadă- cu cât dintele este situat mai distal cu atât are importanţă mai mare în privinţa solicitărilor 6.Direcţia de implantare a dinţilor. • dintii nu sunt implantati perpendicular in oasele maxilare • forma semieliptica a arcadelor, face ca fiecare dinte sa prezinte o implantare caracteristica la nivelul arcadelor • la maxilar, axele de implantare converg catre apex, iar la mandibula sunt divergente spre apex. 7.Implantarea dintelui-reprezintă expresia raportului între coroana şi rădăcina clinică. Se consideră dintele echilibrat funcţional când braţul intraalveolar este mai mare decât cel extraalveolar. 8.Reactivitatea parodontală-exprimă puterea de răspuns a parodonţiului la solicitările la care este supus. 9.Solicitarea ocluzală a viitoarei punţi 12

Depinde de : • Valoarea antagoniştilor; Ghidajul dento –dentar în cadrul mişcărilor mandibulare 10.Alte solicitări : profesionale,obiceiuri alimentare,protezări compozite. 11.Factorul profesional 12.Vârsta 13.Utilizarea dinţilor parodontotici în structuri protetice de tip punte. 10.Elementele componente ale puntii dentare Puntea dentara este constituita din urmatoarele parti componente :  Elementele de agregare ;  Corpul de punte. Elementele de agregare sunt microproteze cuprinse în număr variabil într-o punte dentară, în raport de numărul de pilieri. Este necesar să utilizăm minim două elemente de agregare. Condiţii ce trebuiesc îndeplinite de EA(elementele de agregare): 1.Biologice: • sacrificiu minim de substanţă amelo-dentinară: se interzice total acoperirea în cazul apropierii de camera pulpară, iar stratul amelodentinar este subţire (se realizează devitalizarea dintelui); -când dintele este integru se indică utilizarea coroanelor parţiale şi a inlay-urilor; • profilaxia dentară: EA nu trebuie să transmită diferenţe de temperatură preluate din cavitatea orală către organul pulpar; pentru coroanele mixte, metalo-ceramice sau ceramice este necasar depulparea dinţilor pentru a putea respecta morfologia anterioară preparaţiei; • profilaxia parodontală: EA trebuie să respecte conturul parodontal şi să realizeze o închidere marginală perfectă; • recuperarea morfologică: EA trebuie să aibă o morfologie corect realizată în raport cu structura organică pe care se aplică: conturul gingival nu trebuie să aibă nici surplusuri, nici minusuri, trebuie refacute punctele de contact, iar morfologia ocluzală a EA trebuie să se încadreze în parametrii optimi ai ocluziei statice şi dinamice; • recuperarea funcţională: EA trebuie să refacă funcţiile masticatorii, fizionomice, fonetice şi de deglutiţie. 2.Biomecanice: • EA trebuie să aibă o bună rezistenţă la solicitările mecanice complexe la care sunt supuse; 13

• EA trebuie să transmită forţele de masticaţie de la nivelul corpului de punte la dinţii de suport în axul acestora. Elementele de agregare utilizate în terapia conjunctă sunt: - coroane metalice, - coroane semifizionomice: - metalo – polimerice - metalo – compozite - metalo – ceramice - coroane fizionomice: - acrilice - compozite - ceramice - coroane de substituţie, - inlay – uri, - onlay – uri. Corpul de punte: • este reprezentat de dintii artificiali ce inlocuiesc dintii absenti din spatiul edentat al arcadei dentare; • restaureaza integritatea morfologica a arcadei dentare. si functiile aparatului dento-maxilar; • suporta presiunile masticatorii exercitate de dintii antagonistii la nivelul fetelor ocluzale si le transmite elementelor de agregare; • trebuie sa fie rigid, nedeformabil; • impreuna cu elementele de agregare formeaza o singura piesa protetica puntea dentara un ansamblu care restaureaza functiile afectate; Deoarece intreaga lucrare este rigida, nedeformabila, se impune o pregatire speciala a dintilor stalpi pentru a permite insertia pe campul protetic . 11.Raportul corpului de punte cu creasta Dupa raportul corpului de punte cu creasta alveolară :  corp de punte cu raport in şa ;  corp de punte cu raport in semişa  corp de punte cu raport tangent linear la maxilar ;  corp de punte cu raport tangent linear la mandibulă ;  corp de punte cu raport punctiform ;  corp de punte suspendat. Forma corpului de punte şi, mai ales, contactul său cu ţesuturile înconjurătoare va trebui să favorizeze curăţirea şi autocurăţirea. 14

 Este foarte important ca faţa mucozală a corpului de punte, orientata către mucoasa crestei alveolare să prezinte o formă şi o prelucrare prin lustruire perfectă care să favorizeze, cât mai puţin, retenţia alimentelor.  Pentru a satisface toate aceste condiţii s-au imaginat mai multe posibilităţi de relaţie a corpului de punte eu creasta edentată, care, în funcţie de topografie, încearcă sa realizeze o cât mai bună autocurăţire.  Relaţia sau contactul dintre faţa mucozală a punţii şi mucoasa acoperitoare a crestei edentate poate fi: în şa, semişa, tangenţial, igienic, punctiform, suspendat. Corpul de punte cu contact în şa oferă cele mai mari satisfacţii din punct de vedere al fizionomiei şi fonaţiei.  Este, dealtfel, singurul corp de punte la care dinţii intermediari artificiali au dimensiunea şi volumul identic cu cele ale coroanelor dinţilor naturali.  La toate celelalte corpuri de punte dinţii artificial sunt mai mici decît cei naturali pe care îi înlocuiesc.  Cu toate avantajele funcţionale şi de rezistenţă sporită, acest tip de contact mixt al corpului de punte cu creasta edentată prezintă o grava deficienţă — nu permite, sub nici o formă, curăţirea şi auto-curăţirea.  Aceasta se explică prin faptul că acest corp de punte îmbracă ambele versante — muchia crestei edentate pe o zonă egală cu suprafaţa de colet a dintelui înlocuit — iar relaţia între el şi mucoasă este de contact intim. Datorită acestei defecţiuni, apar leziuni inflamatorii şi degenerative cronice. Corpul de punte cu contact în semişa  Forma feţei mucozale la acest corp de punte este în şa pe versantul vesibular, pînă la mijlocul crestei, de unde se răsfrînge rotunjit spre ocluzal, limitând astfel un spaţiu în formă de pană (triungM). Acest spaţiu poate fi curăţat.  Faţă de contactul în şa asigură o mai bună igienă.  Are aceleaşi indicaţii ca şi contactul în şa. Corpul de punte eu contact tangenţial liniar  Acest corp de punte este realizat în zona laterală maxilară, cînd dinţii stîlpî au coroane înalte şi creasta edentată are lăţime mică sau medie.  Contactul feţei mucozale cu creasta edentată se face pe versantul vestibular la nivelul liniei ce marchează coletul dinţilor artificiali. Faţa mucozală este plană cu direcţia oblică de sus în jos şi dinspre vestibular spre 1/3 ocluzală a feţei palatinale. 15

 În celelalte situaţii, spaţiul dintre faţa mucozală şi creastă rămîne îngust, curăţirea este anevoioasă . Corpul de punte cu contact liniar la mandibulă  Prezintă trei suprafeţe şi o muchie mucozală.  Suprafaţa ocluzală este modelată, cu un relief cuspidat, concordant cu cuspidarea dinţilor antagonişti, în aşa fel, încît să se realizeze un angrenaj echilibrat şi funcţional.  Îngustarea este acceptată numai cînd distanţa între planul de ocluzie şi creasta alveolară este foarte mică.  Reducerea suprafeţei ocluzale se poate realiza spre lingual, deoarece cuspizii linguali sînt inactivi, pantele lor linguale nu participă la realizarea angrenajului interarcadic . Corpul de punte cu contact liniar la mandibulă  Suprafaţa linguală este modelată uşor convex în sens cervico-ocluzal, pentru a favoriza alunecarea fragmentelor alimentare în afara zonelor de retenţie şi pentru a fi mai uşor de curăţat de limbă şi de mijloacele artificiale.  Suprafaţa linguală în sens meziodistal este netedă, fără şanţuri, intermediarii nu sînt nici măcar schiţaţi şi se obţine o suprafaţă fără depresiuni, uşor de curăţat, cu o direcţie uşor convergentă, spre muchia crestei alveolare unde se întâlneşte cu faţa vestibulară. Corpul de punte cu contact punctiform  La acest corp punte faţa mucozală a fiecărui dinte artificial este redusă la un punct care vine în contact cu mijlocul crestei edentate.  Feţele proximale, vestibulară şi linguală sunt convergente spre zona cervicală; din această cauză sub punctul de unire cu alt dinte artificial sau cu elementele de agregare, dintele are o formă conică, locul unire cu dintele alăturat este rotunjit pentru a retenţiona mai puţin alimentele.  Acest tip de contact nu asigură o igienă satisfăcătoare în situaţia unor dinţi cu coroane scurte, asociaţi cu creste edentate înalte.  Spaţiile interdentare triunghiulare reprezintă zone de retenţie greu accesibile pentru autocurăţire.  Individualizarea dinţilor într-o zonă foarte puţin vizibilă, nu îmbunătăţeşte aspectul fizionomic al lucrării protetice.  Este realizat în zona laterală mandibulară. Corpul de punte fără contact cu creasta edentată (suspendată). • Conceperea unei astfel de relaţii între faţa mucozală a corpului de punte şi creasta edentată porneşte de la constatarea că raporturile în şa, semişa, tangenţial sau punctiform, descrise mai sub, nu asigură o igienă suficientă. 16

• Dacă există un spaţiu mare (3-4 mm) între corpul de punte şi creastă, alimentele vor putea intra şi ieşi uşor din acest spaţiu. • Acest corp de punte are faţa ocluzală modelată morfologic individualizat, feţele vestibulară şi orală schiţate în porţiunea (1/3) ocluzală cu şanţuri de descărcare şi de separare, aceste două feţe trec rotunjit spre faţa mucozală care este uşor convexă, netedă, fără delimitări sau şanţuri şi foarte bine lustruită. • Trecerea spre elementele de agregare se face rotunjit, astfel încît din profil are aspectul unui pod (punte) . • Acest corp de punte este realizat în zona laterală- mandibulara cînd dinţii stîlpi sînt înalţi sau creasta este atrofiată. • În aceste situaţii există o distanţă de 7-8 mm de la planul de ocluzie la crestă. Distanţa este necesară pentru a obţine spaţiul necesar igienic şii o grosime a corpului de punte care să-i asigure rezistenţă. 12.Detalierea etapelor clinice de realizare a punţilor dentare Pe baza examenului clinic se elaborează planul de tratament protetic,al cărui finalitate o reprezintă puntea dentară ca şi o construcţie protetică realizată pe baza principiilor generale biofuncţionale,biomecanice şi bioprofilactice adaptate la cazul clinic. Elementele principale vizează prioritar suportul dento-parodontal,elementele de agregare şi corpul de punte. 1.Examinarea pacientului şi stabilirea indicaţiilor de tratament:  Examen clinic exobucal şi endobucal;  Examene complementare;  Modele de studiu;  Alegerea dinţilor stâlpi;  Alegerea elementelor de agregare;  Alegerea corpului de punte;  Alegerea materialelor;  Protezarea provizorie. 2.Pregătirea preprotetică 3.Măsuri în vederea protezării provizorie 4.Pregătirea dinţilor stâlpi 5.Protezarea provizorie 6.Amprentarea în vederea realizării elementelor de agregare 7.Realizarea elementelor de agregare în laborator 8.Proba şi adaptarea elementelor de agregare 9.Amprentarea pentru corpul de punte 17

10.Realizarea părţii metalice a corpului de punte şi solidarizarea elementele de agregare 11.Proba şi adaptarea părţii metalice,alegerea culorii 12.Realizarea componentei fizionomice 13.Proba şi adaptarea punţii 14.Cimentarea definitivă. Etape clinico-tehnice:punte dintr-o singura bucata 1.Examinarea pacientului şi stabilirea indicaţiilor de tratament: 2.Pregătirea preprotetică 3.Măsuri în vederea protezării provizorie 4.Pregătirea dinţilor stâlpi 5.Protezarea provizorie 6.Amprentarea cţmpului protetic(bonturi,dinţi vecini,creasta alveolară,arcada amtagonistă,inclusiv relaţia ocluzală) 7.Realizarea părţii metalice în laborator 8.Proba şi adaptarea părţii metalice,alegerea culorii 9.Realizarea componentei fizionomice 10.Proba şi adaptarea punţii 14.Cimentarea provizorie sau definitivă. Stabilirea diagnosticului constă în bilanţul leziunilor odontale,parodontale,edentaţiei ,etiologia dizarmoniilor ocluzale care sunt date în deto-prodontogramă.Pe baza lor se elaborează planul de tratament ce trebuie epuizat şi care trebuie prezentat pacientului pentru a-i obţine consimţământul. Pregătirea preprotetică Se pregăteşte pacientul din punct de vedere psihic dar şi câmpul protetic în vederea restaurării prin punte dentară:  Ablaţia lucrărilor protetice incorecte;  Tratamente odontale cu refacerea celor necorespunzătoare;  Tratamentul leziunilor odontale complicate;  Tratamentul leziunilor parodontale;  Tratamentul disfuncţiei ocluazale;  Tratamentul mucoasei şi al crestei alveolare edentate pentru viitoarele raportulri cu corpul de punte;  Tratamentul dinţilor stâlpi în vederea acoperirii lor cu microproteze.

18

13.Amprentarea campului protetic:controlul fluidelor bucale Controlul fluidelor bucale � Rulouri de vată şi comprese � Aspiratorul de salivă, svedopterul, aspiratorul chirurgical � Medicaţia antisialogogă: Anticolinergice: Atropina, diciclomina,bromura de metantelina (Banthine 50mg.)sau bromura de propantelină (ProBanthine15mg.) � Prudenţă la bătrâni şi la persoanele cu afecţiuni cardiace sau glaucom � De elecţie CLONIDINA (antihipertensiv) 0,2mg 14.Amprentarea campului protetic:evictiunea gingivala În vederea facilitării accesului materialului de amprentă în zona subgingivală, atunci când limita cervicală a preparaţiei a fost plasată la acest nivel, se recurge la evicţiunea gingivală. Această intervenţie trebuie să asigure în zona subgingivală un spaţiu lipsit de fluide (pentru momentul amprentării) cu o adâncime şi grosime care să permită etalarea materialului de amprentă cu dimensiuni minime asiguratorii ale calităţii amprentării. Metoda mecanică Metoda mixtă: chemo-mecanică:Şnururi, Substanţe astringente, Instrumente de introdus şnurul Metoda chiuretajului gingival rotativ Metoda electrochirurgicală Metoda laserului Tehnici: CONDIŢII -Sănătatea ţesutului moale – Nivelul pragului – Calitatea restaurării provizorii – Ajutor suplimentar =0.12% clorhexidină apa de gură cu 2 săpt. înainte de amprentare.Pentru a obţine un bun acces al materialului de amprentă subgingival � Deplasarea laterală a ţesutului moale =cantitate adecvată a materialului de amprentă � Deplasarea verticală a ţesutului moale =expune zona dentară neşlefuită dincolo de limita cervicală a preparaţiei Efectele negative asupra parodonţiului, în condiţiile utilizării corecte a fiecărei metode de evicţiune gingivală, permit dispunerea acestora (metodelor) în următoarea ordine, plecând de la cele mai puţin traumatizante:  inelul de Cu  şnurul neimpregnat 19

 chiuretajul rotativ  şnur impregnat  bisturiu electric Efectul obţinut prin evicţiunea gingivală trebuie să persiste atât timp cât se realizează amprentarea; el nu trebuie să dispară imediat după îndepărtarea şnurului deoarece, în acest caz, efortul de obţinere a evicţiunii ar deveni inutil. Caracteristicile unei metode de evicţiune gingivală – uşor de aplicat; – nedureroasă; – cu acţiune rapidă; – cu efect suficient de lung pentru a permite manevrele clinice necesare amprentării; – nesângerândă; – fără efecte secundare generale (creşterea ritmului cardiac, ↑ TA, dezechilibru endocrin, alergie, citotoxicitate); – fără efecte semnificative locale (retractii, necroze). Factorii care influenţeaza alegerea unei metode de evicţiune gingivală:  generali: diabet, cardiopatie, pace-maker, HTA, hipertiroidie, consumatori de IMAO, stări alergice  locali: plasarea limitei cervicale a preparaţiei;  condiţii parodontale: gingie subţire, aderentă, grosimea osului alveolar vestibular;  natura şi amplitudinea retracţiei gingivale inerente oricărei metode. 15.Amprentarea campului protetic:clasificarea materialelor de amprenta utilizate in protetica fixa MATERIALE DE AMPRENTĂ UTILIZATE ÎN PROTETICA FIXĂ Pogiolli clasifică materialele de amprentare în: Rigide – ghips, polimetil-metacrilat, Mucoseal Semirigide - - termoplastice, bucoplastice Elastice – hidrocoloizi reversibili şi ireversibili, elastomeri de sinteză. Clasificarea materialelor de amprentă după D.Munteanu şi D.Bratu:  Rigide şi semirigide ireversibile- gipsuri,polimeri acrilici,paste ZOE  Rigide reversibile-materiale termoplastice:compounduri Stents,gutaperca, cerurile, materiale bucoplastice  Elastice reversibile-hidrocoloizi agar – agar  Elastice ireversibile- hidrocoloizi ireversibili:alginate,elastomeri de sinteză,polisulfuri,siliconi,polieteri,poliuretano-dimetilmetacrilat 20

16.Clasificarea tehnicilor de amprentare Clasificarea procedelor de amprentare a câmpului protetic în protetica fixă se realizează în funcţie de : a).timpii de lucru:  Într-un singur timp(monofazică)  În doi timpi(bifazică) b).numărul componentelor folosite:  Amprenta cu o componentă  Amprenta cu două componente. In literatura de specialitate s-a impus urmatoarea nomenclatura pentru clasificarea tehnicilor de amprentare (Witz 1977).  Amprenta unimaxilară :  Amprenta obişnuită sau într-un timp;  Amprenta în doi timpi;  Amprenta de spălare (în doua faze);  Amprenta în dublu amestec;  Amprenta compusă (sandwich);  Amprenta pentru RCR.  Amprenta bimaxilară. Amprenta unitară, cu mase termoplastice sau mase elastice (elastomeri de sinteza) în tub (inel) de cupru. Amprenta bimaxilară, cu masa termoplastică şi elastomeri de sinteză sau cu elastomeri de sinteză chit şi fluid în lingura specială.  17.Amprenta intr-un singur timp Materialul ales pentru amprentare se depune într-o lingură universală, care este aşezată pe câmpul protetic. Această amprentă se realizează pentru înregistrarea dinţilor antagonişti. Materialul folosit este reprezentat în general de hidrocoloizii ireversibili. Pentru toate amprentele cu elastomeri de sinteză este pregătit şanţul gingival. INDICAŢII:  Amprenta arcadelor antagoniste  Amprente preliminare în vederea realizării modelelor pe care se confecţionează portamprentele individuale  Amprente finale cu elastomeri de sinteză. Amprentele monofazice se pot realiza utilizând:  Portamprente standard-hidrocoloizi ireversibili  Portamprente individuale-elastomeri de sinteză 21

 Portamprente speciale-hidrocoloizi reversibili. 18.Amprenta in doi timpi In primul timp pe dintele preparat si in fundel de sac gingival se depune prin injectare elastomerul fluid. In timpul doi,siliconul solid preparat cu reactivul,depus intr-o lingura universala se aseaza pe campul protetic,ca sa inglobeze siliconul fluid. In aceasta categorie poate sa fie introdusa tehnica de amprentare prin injectare. 19.Amprenta in dublu amestec Amprenta în dublu amestec utilizează doi elastoneri de consistenţe diferite. Avantajele acestei tehnici sunt legate de priza concomitentă a celor două materiale,care împiedică deformarea elastică a elastomerului chitos de către cel fluid;tensiunile interne sunt intens diminuate ,iar exactitatea este mult mărită. Tehnica: - santul gingival este preparat dupa o metoda cunoscuta si preferata de specialist - in prima faza,materialul elastomer chitos este depus in lingura universala.asezat pe arcada unde este situat bontul dentar. Sunt efectuate cateva miscari in plan orizontal. Se obtin impresiunile dintilor marite si deformate , lingura impreuna cu materialul de amprentare sunt indepartate imediat din cavitatea bucala. - Materialul chitos indepartat, in stare plastica, este uscat. Elastomerul fluid ,pregatit de asistenta ,tras in seringi,se depunde in santul gingival,pe suprafata bontului si pe suprafata materialului chitos din lingura,care este tot in faza plasttica. - Lingura cu cele doua materiale se reintroduce in cavitatea bucala si se aseaza pe arcada dentara - In timpul prelucrarii materialelor nu se executa presiuni. - Dupa priza,amprenata este indepartata din cavitatea bucala si se examineaza sistematic toate elementele..

22

20.Amprenta bimaxilara Indicatii: -ocluzie stabila(sa existe stop ocluzal distal) - 1-2 coroane solo - RCR Contraindicatii : - mai mult de 2 coroane solo - punti - coroane elemente de agregare pt proteze - pacientul nu poate sa ocluda in IM cu lingura in cavitatea bucala - ocluzie instabila 21.Amprenta segmentara Se realizeaza in doi timpi:  Amprenta unitară;  Amprenta de situaţie. Amprenta unitara – este amprenta care inregistreaza un singur dinte preparat pt reconstituire,acoperire sau substitutie. Aceasta prezinta 2 elemente caracteristice:forma bontului dentar cu toate aspectele posibile(trunchi de con mai apropiat de cilindru sau de con) si dimensiunea bontului dentar la nivelul feteleor laterale,cuprinse intre spatial gingivodentar si fata ocluzala sau marginea incizala. De asemenea dimensiunile fetei ocluzale pt dintiii laterali si marginea incizala pt dintii frontali, limita gingivala este intotdeauna fidel inregistrata. Tehnici pt amprentarea unitara: -tehnica clasica si cea moderna ambele folosesc ca si microportamprenta inelel sau cilindrul de cupru care poate fi confectionat in laborator sau poate fi prefabricat si comercializat sub diferite dimensiuni. Amprenta de situatie - este al doi lea timp al amprentei segmentare care se poate finaliza cu elastomeri de sinteza sau hidrocoloizi inserati in portamprente care cuprind o hemiarcada sau arcada intreaga. Amprenta prin care in cursul unei singure manopere se inregistreaza arcada dentara cu preparatia ,antagonistii si rapoartele ocluzale.Se poate realiza in 1,2 sau 3 timpi. Amprenta de situaţie în trei timpi:  Timpul 1-cu elastomeri de sinteză în portamprentă se înregistrează arcada ce preparaţia dentară,incluzând amprenta unitară  Timpul 2- elastomeri de sinteză sau hidrocoloizi ireversibili se înregistrează arcada antagonistă 23

 Timpul 3-cu ceară,elastomeri de sinteză,mase termoplastice sau paste ZOE se înregistrează raporturile de ocluzie. Amprenta de situaţie în doi timpi:  Timpul 1-1-cu elastomeri de sinteză în portamprentă se înregistrează arcada ce preparaţia dentară,incluzând amprenta unitară  Timpul 2-cu ceară,elastomeri de sinteză,mase termoplastice sau paste ZOE se înregistrează antagoniştii şi raporturile de ocluzie. Amprenta de situaţie într-un singur timp: În cursul unei singure manopere se înregistrează arcada dentară cu preparaţia,antagoniştii şi raporturile de ocluzie. 22.Inregistrarea ocluziei Ocluzie stabilă :  pacienţi cu contacte ocluzale stabile în IM, DVO normală  poziţionarea manuală a modelelor în IM  înregistrarea poziţiei de IM Ocluzie instabilă:  pacienţi cu contacte ocluzale instabile, DVO incertă  înregistrarea poziţiei RC Fără ocluzie:  pacienţi fără contacte ocluzale între dinţii restanţi  înregistrarea RC cu ajutorul şabloanelor de ocluzie Reprezintă o amprentă a feţelor ocluzale (margini incizale) ale ambelor arcade aflate în raportul dorit . •Trebuie să cuprindă cât mai mulţi dinţi. •Nu trebuie să depăşească ecuatorul clinic. •Nu trebuie să acopere sub nici o formă părţile moi deoarece acestea reprezintă zone reziliente. •Nu trebuie să fie perforată în cazul înregistrării RC. Materiale: •Ceară de ocluzie (Beautypink) •Ceară cu adaos de pulberi metalice (cuprowax) •Ceară armată cu folie de aluminiu (aluwax) •Pastele ZOE-colofoniu pe diferite suporturi •Polieteri speciali (Ramitec-ESPE) 24

•Siliconi de adiţie speciali ( Dimension Bite- ESPE, Regisil 2x- DeTrey, Kristall – Omicron dental, etc.) 23.Pregatirea preprotetica in tratamentul edentatiei partiale prin punţi dentare Tratamentul preparator – FAZA 1 Intervenţii terapeutice iniţiale: 1. Terapia parodontală iniţială (antiinflamatorie, nonchirurgicală); 2. Controlul cariilor dentare; 3. Extracţii – evaluarea preliminară a breşelor edentate; 4. Îndepărtarea – înlocuirea restaurărilor defectuoase; 5. Tratamentul endodontic, inclusiv intervenţii chirurgicale auxiliare; 6. Restaurarea dinţilor devitali şi/sau cu distrucţii coronare/radiculare severe; 7. Protezarea provizorie / tranzitorie – fixă / mobilizabilă; Echilibrarea ocluzală preprotetică • Evaluarea parodontală; • răspunsul parodontal la terapia iniţială; • modificarea planului de tratament chirurgical parodontal. Echilibrarea ocluzală preprotetică (Conservator vs Reorganizare ?) Obiective generale:  respectarea principiilor ocluziei funcţionale;  masticaţie bilaterală şi comfortabilă;  absenţa tasării interdentare a alimentelor. Tratamentul preparator – FAZA 2  Parodontal chirurgical I (controlul inflamaţiei, intervenţii regenerative): – Scaling, chiuretaj parodontal în câmp deschis – Intervenţii regenerative  Ortodontic (eventual intervenţii chirurgicale ortodontice şi/sau ortognatice) – 6  luni  Parodontal chirurgical II (controlul pungilor parodontale): -Intervenţii de chirurgie parodontală pentru pungi parodontale persistente, cu sau fără defecte osoase (în general intervenţii rezective)  Intervenţii chirurgicale premergătoare fazei restauratorii finale : – Creşterea înălţimii coroanelor clinice – Remodelarea estetică a coletului clinic 25

– Tratamentul retracţiilor gingivale – Tratamentul defectelor muco-gingivale – Tratamentul afectărilor furcale • Intervenţii asupra crestelor edentate • Intervenţii chirurgicale pre-implantare şi implantare • Augmentarea crestelor edentate Tratamentul parodontal urmăreşte: • Îndepărtarea factorilor de iritaţie parodontală prin detartraj,îndepărtarea microprotezelor neadaptate axial şi transversal,inclusiv a punţilor care nu realizează spaţiul necesar pentru papila interdentară; • Îndepărtarea ţesuturilor alterate prin intervenţii chirurgicale pentru a realiza refacerea parodonţiului. Chiuretajul subgingival ,gingivectomia simplă,operaţia NewmannWhitmann,gingivoalveoloplastii. Aceste intervenţii urmăresc eliminarea pungilor parodontale şi refacerea conturului fiziologic al gingiilor şi al crestelor alveolare. Alte intervenţii: • Premolarizare după expunerea furcaţiei cu ajutorul lambourilor; • Îndepărtarea hiperplaziilor medicamentoase; • Reacoperirea rădăcinilor parţial denudate cu ajutorul membranelor; • Eliminarea fisurilor Stielmann-fisuri longitudinale sub formă de apostrof în dreptul dinţilor aflaţi în traumă ocluzală; • Imobilizarea dinţilor mobili ce pot fi realizate prin metode fixe(colaj curăşini compozite); • Pulpectomia dinţilor parodontotici; • Refacerea zonelor de contact interdentare prin obturaţii,microproteze sau tratament ortodontic. Pregătirea preprotetică ocluzală: • Depistarea şi îndepărtarea prin şlefuire selectivă a contactelor şi interferenţelor premature; • Realizarea unui plan de ocluzie funcţional în armonie cu curbele de ocluzie sagitală şi transversală; • Amputări coronare după pulpectomii în situaţia în care folosim agregări intraradiculare; • Extracţia dinţilor extruzaţi sau egresaţi; • Ablaţia microprotezelor sau a punţilor dentare care modifică planul de ocluzie. Tratamentul ortodontic constă în : • Rezolvarea anomaliilor de poziţii; 26

• Rearanjarea prin repoziţionare a caninului inclus prin metode chirurgical-ortodontice; • Rezolvarea angrenajelor inverse,în special a celor frontale. Alte intervenţii chirurgicale: • Rezecţia apicală în parodontitele apicale cronice granulomatoase; • Chiuretajul periapical la dinţii cu microproteze agregate intraradicular; • Premolarizarea care urmăreşte păstrarea unei rădăcini cu valoare protetică bună ţi îndepărtarea celor care nu au implantare; • Extracţia dinţilor incluşi; • Intervenţii pentru chisturi,tumori,îndepărtarea epulidelor. Pregătirea parodonţiului dinţilor stâlpi • Premolarizare cu lambou sau operaţie în câmp deschis • Repoziţionarea coletului clinic în migrări postextracţionale; • Implant transfixiant; • Excizia festonului gingival hiperplazic situat proximal înspre spaţiul edentat. Pregătirea parodonţiului dinţilor stâlpi • Premolarizare cu lambou sau operaţie în câmp deschis • Repoziţionarea coletului clinic în migrări postextracţionale; • Implant transfixiant; • Excizia festonului gingival hiperplazic situat proximal înspre spaţiul edentat. Pregătirea preprotetică a osului crestei reziduale • Se îndepărtează resturile radiculare şi granuloamele reziduale; • Regularizarea crestei pentru nivelarea osului restant în îndepărtarea exostozelor şi a ciocurilor osoase; • Îndepărtarea surplusului de ţesut restant pentru crearea spaţiului protetic vertical; • Intervenţii ajutătoare implantelor-sinus lift. 24.Prepararea dinţilor stâlpi pentru punţi dentare Prepararea dintilor reprezinta poate cea mai importanta etapa din cursul realizarii unei restaurari protetice fixe. Ea trebuie efectuata corect si meticulos deoarece poate influenta vitalitatea pulpara sau compromiterea dintelui printr-un tratament endodontic incorect. Principii comune tuturor preparatiilor: BIOMECANICE ˗ Conservarea tesuturilor dentare restante ; ˗ Asigurarea formei de retentie si stabilitate; ˗ Rezistenta structurala ; 27

˗ Integritate marginala; ˗ Prepararea dinţilor stâlpi pentru punţi dentare BIOLOGICE ˗ Integrarea sistemului stomatognat in contextul organismului ; ˗ Protectia psihicului pacientului ; ˗ Integrarea ocluzala a restaurarii ; ˗ Protectia biologiei pulpare ; ˗ Protectia parodontiului marginal; ESTETICE ˗ Vizibilitatea minima a metalului (cand acesta exista); ˗ Suprafete ocluzale din ceramica; ˗ Grosime maxima a materialului de placare; ˗ Margini subgingivale. Optimizarea unuia influenteaza frecvent, in mod negativ, pe altul. CONSERVAREA STRUCTURILOR DURE DENTARE Unul din principiile de baza ale prepararii dintilor pentru o protezare fixa este conservarea unei cantitati cat mai mari de tesuturi dure dentare si protejarea acestora, in limitele respectarii principiilor biomecanice, biologice si estetice. Scurtarea excesiva a bontului sau crearea unei convergente ocluzale exagerate a peretilor sai axiali reduc inutil retentia si stabilitatea. Recomandari pentru conservarea structurilor dure dentare in cursul prepararii bonturilor 1. Se alege acel tip de restaurare care necesita o preparare cu un sacrificiu cat mai mic de substanta dura dentara; ca regula generala: un dinte se prepara pentru o coroana de invelis numai atunci cand coroana partiala este contraindicata; 2. Peretii axiali ai bontului cu convergenta ocluzala minima; 3. Prepararea uniforma a suprafetelor axiale ale dintelui; 4. Prepararea anatomica a suprafetei ocluzale a bontului, urmarindu-se pantele cuspidiene; 5. Geometria zonei terminale a bontului se alege astfel incat sa fie cat mai conservatoare; Chanfrein-ul conserva tesuturile dentare mai bine decat pragul; 6. Se va evita extinderea inutila a prepararii in santul gingival. RETENTIA SI STABILITATEA ˗ Retentia si stabilitatea asigurate de bont trebuie sa fie suficient de mari pentru a se opune fortelor care tind sa desprinda restaurarea. 28

˗ Retentia si stabilitatea depind la randul lor de forma geometrica a bontului dentar. ˗ Forma de retentie se opune indepartarii restaurarii de-a lungul axei de insertie a prepararii dentare. ˗ Forma de stabilitate previne mobilizarea protezei fixe sub actiunea fortelor ocluzale. ˗ Elementul fundamental al retentiei consta in conformarea a doua suprafete opozante: o - doua suprafete externe, cum ar fi peretii vestibulari si orali ai bontului preparat pentru o coroana de invelis (retentie de manson); ˗ - doua suprafete interne, cum ar fi peretii vestibulari si orali ai unei cavitati ocluzale preparate pentru inlay (retentie prin incastrare); ˗ Prepararea dinţilor stâlpi pentru punţi dentare Retentia unei proteze fixe este conditionata de urmatorii factori : ˗ Intensitatea fortelor care tind sa desprinda restaurarea; ˗ Geometria bontului: o - paralelismul sau gradul de convergenta ocluzala ai o peretilor axiali opozanti; o - marimea suprafetei bontului; o - numarul posibilelor axe de insertie; o - zonele de ciment aflate sub influenta fortelor de o forfecare; o - concentrarea de stress la interfata bont-cimento restaurare. Retentia extra si intracoronara ˗ Rugozitatea suprafetei bontului; ˗ Rugozitatea suprafetei interne a restaurarii; ˗ Materialul din care este confectionata restaurarea; ˗ Tipul fixarii; ˗ Grosimea stratului de ciment . Convergenta ocluzala a peretilor axiali ˗ Bont cu peretii axiali avand o convergenta axiala exagerata, la care solicitarile din stratul de ciment sunt de tip tensionat. ˗ Bont cu peretii axiali aproape paraleli, la care stratul de ciment va fi supus la forfecare. ˗ Peretii opozanti externi ai bontului se vor prepara convergenti spre ocluzal intr-un unghi de convergenta de 6° Acesta ia nastere prin 29

inclinarea fiecarui perete axial al bontului cu 3° fata de axa de insertie. ˗ Unghiul de convergenta de 6° se obtine practic prin prepararea bontului cu o freza diamantata efilata care are un grad de inclinare a suprafetelor externe de 2-3°. (unghiul pe cere-l fac limbile unui ceas care arata ora 12:01 este de 5.5°). Marimea suprafetei bontului ˗ Cu cat suprafata bontului este mai mare, cu atat retentia este mai buna. ˗ Suprafata ocluzala nu contribuie prea mult la retentia totala, importanta fiind lungimea peretilor axiali ai bontului. ˗ Pentru bonturile scurte se indica compensarea retentiei deficitare prin prepararea unor pereti axiali cu o convergenta ocluzala mai mica, de aproximativ 4°. ˗ Retentia unei coroane de invelis este dubla fata de cea a unei coroane partiale. ˗ Retentia este mai mare la bonturile cu o coroana clinica voluminoasa Axul unic de insertie ˗ Ax de insertie unic care imbunatateste retentia restaurarii (a). ˗ Un bont cu multiple axe de insertie ofera retentie mai redusa (b) ˗ Un ax de insertie unic va asigura o retentie maxima. El se obtine prin prepararea unor pereti axiali lungi, aproare paraleli, si prin conformarea unor santuri si casete aditionale. ˗ Prin prepararea de santuri si casete suplimentare se urmareste cresterea suprafetei axiale a bonturilor scurte. ˗ Prepararea canelata a molarilor cu retractii parodontale creste si ea retentia bontului. Fiecare concavitate ofera o retentie aditionala prin asigurarea unei axe unice de insertie a restaurarii. Concentrarea de stress ˗ Stressul este concentrat la muchia ocluzo-axiala a bontului. ˗ Rotunjirea muchiilor bontului reduce concentrarea de stress la interfata bont – ciment – restaurare si creste astfel retentia restaurarii. STABILITATEA Dislocarea unei restaurari cimentate se realizeaza prin efectul de parghie, care genereaza tensiune si forfecare in pelicula de cement. Efectul de 30

parghie este unul din cele mai frecvente cauze ale descimentarii restauratiilor. Sunt posibile doua situatii: ˗ pe dintii stalpi malpozitionati sau; ˗ in cazul unei proteze fixe cu extensie (in consola). Stabilitatea depinde de urmatorii factori: ˗ lungimea bontului; ˗ diametrul bontului; ˗ convergenta ocluzala a suprafetelor axiale; ˗ proprietatile fizice ale cimentului de fixare. Lungimea si diametrul bontului Variatii ale stabilitatii in functie de lungimea bontului. Peretii axiali mai lungi impiedica bascularea restaurarii pe bont mai bine decat cei scurti . Variatii ale stabilitatii in functie de diametrul bontului. Un bont cu diametrul mai mic se opune mai bine miscarii de pivotare decat un bont mai ingust. Convergenta ocluzala a peretilor axiali Influenta unghiului de convergenta asupra zonei de stabilitate. La un bont cu inclinarea ocluzala minima a peretilor opozanti, zona de stabilitate acopera aproape jumatate din suprafata axiala. Un bont cu un unghi de convergenta exagerat va avea o zona de stabilitate redusa, plasata in apropierea suprafetei ocluzale . AXUL DE INSERTIE = linia imaginara de-a lungul careia se insera sau se indeparteaza restaurarea de pe bont . Axul de insertie a unui bont frontal preparat pentru o coroana de invelis va fi paralela cu axul lung al dintelui . Daca axul este inclinat prea mult spre vestibular, pe suprafata vestibulara ia nastere un unghi proeminent, care favorizeaza fie supraconturarea suprafetei vestibulare a restaurarii (probleme parodontale), fie transparenta opacului, daca materialul de restaurare este modelat la o grosime normala (probleme estetice) . Daca axul de insertie este orientat prea mult spre lingual, suprafata vestibulara o va intersecta pe cea orala, scurtand exagerat bontul si afectand vitalitatea organului pulpar . Axul de insertie in plan mezio-distal Inclinarea axei de insertie trebuie sa fie paralela cu zonele de contact ale dintilor adiacenti. In caz contrar, apar forte care „ imping in afara' restaurarea si impiedica adaptarea corecta a acesteia pe bont. Tendinta de a realiza retusuri ulterioare va avea consecinte negative la nivelul 31

suprafetelor proximale ale dintilor care marginesc bontul (de exemplu, aparitia de leziuni carioase). Zona de contact interdentar va fi inevitabil aplatizata, cu consecinte asupra ambrazurilor si a spatiului interdentar, favorizand inflamatia parodontiului marginal. REZISTENTA STRUCTURALA Rezistenta structurala a restaurarii poate fi asigurata printr-o preparare corecta a dintelui, prin adaugarea unor structuri de intarire, prin alegerea judicioasa a designului zonei terminale a bontului si a materialului din care se confectioneaza restaurarea. Prepararea bontului ˗ Bontul trebuie sa asigure spatiul necesar pentru confectionarea unei restaurari cu peretii suficient de grosi care sa reziste in timp la fortele ocluzale, iar contururile axiale normale vor preveni aparitia afectiunilor parodontale. ˗ Profilaxia afectiunilor parodontale si a dizarmoniilor ocluzale constituie coordonatele majore care ghideaza toate fazele clinice si de laborator in protezarea fixa. ˗ Prepararea suprafetei ocluzale - se va face uniform, urmarind pantele cuspidiene si santurile corespunzatoare - in final forma suprafetei ocluzale a bontului va reproduce forma suprafetei ocluzale a dintelui. ˗ Prepararea ocluzala insuficienta nu asigura spatiul necesar pentru o restaurare de grosime adecvata. Pentru aliajele din aur si crom-cobalt trebuie sa se asigure un spatiu liber de: 1,5 mm la nivelul cuspizilor de sprijin (vestibulari mandibulari si palatinali maxilari) si 1mm la nivelul cuspizilor de ghidaj. Coroana metalo-ceramica necesita un spatiu aditional de 0,5 mm. ˗ Coroanele integral ceramice reclama un spatiu interocluzal de 2 mm. ˗ Prepararea corecta a suprafetei ocluzale trebuie sa reproduca pantele cuspidiene. ˗ Se va evita aplatizarea suprafetei ocluzale bontului . ˗ Bizotarea cuspizilor de sprijin = crearea unui plan inclinat (bizou) larg pe versantele orale ale cuspizilor palatinali si pe versantele vestibulare ale cuspizilor vestibulari mandibulari . Prepararea suprafetelor axiale Prepararea insuficienta a suprafetelor axiale = distorsionari ale bonturilor, care conduc la: a. restaurari prea subtiri si deformabile sau la ; b. supraconturari axiale nocive pentru parodontiul marginal. INTEGRITATEA MARGINALA 32

Pentru ca adaptarea sa fie cat mai corecta, limitele cervicale ale prepararii trebuie sa fie foarte precise, reproductibile si vizibile clar pe modelul de lucru. Forma ideala a zonei terminale a bontului trebuie sa satisfaca urmatoarele criterii: 1. Sa fie usor de preparat. 2. Sa poata fi observata usor in amprenta si pe model. 3. Sa ofere o limita precisa pe care sa se adapteze marginea finisata a machetei. 4. Sa permita adaptarea marginala precisa a restaurarii. 5. Sa asigure o grosime suficienta materialului din care se confectioneaza restaurarea. Astfel macheta poate fi manevrata fara a exista riscul de deformare. In aceste conditii restaurarea va avea o rezistenta structurala mai mare la solicitarile ocluzale si un aspect estetic mai placut. 6. Sa conserve pe cat posibil structurile dure dentare, dar nu in detrimentul celorlalte criterii. 7. Jonctiunea gingivo-protetica trebuie localizata intr-o zona controlabila de medic si pacient, preferabil supragingival. Exista patru forme de preparare a zonei terminale: ˗ prag cu bizou; ˗ Chanfrein; ˗ cu prag; ˗ fara prag. 25.Prepararea dinţilor stâlpi pentru punţi dentare:PREPARATII PENTRU INCRUSTATIILE M.O.D. Forma de ic a inlay-ului creste riscul la fractura daca nu se protejeaza cuspizii restanti prin utilizarea unei placari din aliaj turnat peste suprafata ocluzala Caracteristici ale cavitatilor preparate pentru incrustatiile din compozit, fata de cele pentru inlay-uri din aliaje nobile: ˗ peretii cavitatii trebuie sa fie usor divergenti (10-20°); ˗ nu exista bizou la nivelul suprafetei ocluzale a cavitatii; ˗ se pot realiza forme de casete, cu unghiurile rotunjite; ˗ prepararea se va realiza cu ajutorul unei freze fissure sau a unui freze diamantate cilindro-conice cu varful rotunjit; ˗ limitele prepararii nu trebuie sa fie situate la nivelul zonelor de contact ocluzal datorita riscului de fractura a marginii restaurarii; 33

˗ adancimea cavitatii trebuie sa fie de minim 1,5 mm, terminandu-se la 0,5 mm in dentina (grosimea inlay-ului trebuie sa fie de minim 1 mm in zonele unde nu exista concentrare de stress si cel putin 1,5 mm in zonele de contact ocluzal); ˗ toate marginile suprafetelor proximale sunt extinse vestibular si oral catre dintii adiacenti, pentru a putea permite o finisare corecta cu discuri si benzi. Particularitati ale cavitatilor preparate pentru incrustatii integral ceramice ˗ Toate muchiile si unghiurile sunt rotunjite, pentru a diminua riscul fracturilor. ˗ Nu necesita prepararea unui bizou la nivelul marginilor cavitatii pentru a obtine o cimentare corecta a restaurarii la acest nivel. ˗ Spatiul dintre inlay si dinte este completat de catre cimentul diacrilic care este putin solubil in apa si adera atat la dinte, cat si la incrustatie. ˗ Bizoul ocluzal este contraindicat deoarece el este insotit de realizarea unei margini foarte fine din ceramica ce va tinde sa se fractureze chiar in momentul verificarii incrustatiei. ˗ Pragul preparat chanfrein, limitat la nivelul smaltului, va permite o cimentare marginala mai eficienta. ˗ Unghiurile interne in cazul cavitatilor preparate pentru incrustatii integral ceramice trebuiesc rotunjite. Caracteristicile unei cavitati preparate in vederea inserarii unei incrustatii integral ceramice: ˗ Muchia marginala ocluzala conformata in chanfrein. ˗ Unghiuri si muchii rotunjite. ˗ Planseul prepararii plan sau concav. ˗ Pereti axiali usor divergenti. 26.Prepararea dinţilor stâlpi pentru punţi dentare :Prepararea unui bont pentru o coroana partiala 4/5 Schema prepararii unui bont pentru o coroana partiala 4/5 (premolar maxilar) 1. Sant proximal: retentie, stabilitate si rezistenta structurala. 2. Perete vestibular: integritate marginala. 3. Bizou vestibular: integritate marginala. 4. Sant transversal ocluzal: rezistenta structurala. 5. Suprafata ocluzala: rezistenta structurala. 6. Bizou extern pe cuspidul de sprijin: rezistenta structurala. 34

7. Perete axial: retentie, stabilitate, rezistenta structurala si protectie parodontala. 8. Zona terminala in chanfrein: integritate marginala si protectie parodontala. Schema prepararii unui bont pentru o coroana partiala 4/5 (molar mandibular) 1. Suprafata ocluzala: rezistenta structurala. 2. Sant proximal: retentie, stabilitate si rezistenta structurala. 3. Perete axial: retentie, stabilitate, rezistenta structurala si protectie parodontala. 4. Zona terminala in chanfrein: integritate marginala. 5. Perete vestibular: integritate marginala. 6. Bizou vestibular: integritate marginala. 7. Prag ocluzal: rezistenta structurala. 8. Bizou extern pe cuspidul de sprijin: rezistenta structurala Coroana 4/5 inversa indicata la molarii inferiori inclinati lingual; se lasa libera fata linguala si se acopera suprafata vestibulara. 27.Prepararea dinţilor stâlpi pentru punţi dentare: Prepararea pentru o coroana 3/4 Etape ale prepararii unui bont pentru o coroana partiala 3/4 (canin maxilar): a - slefuirea reductionala a suprafetei palatinale supragingulare; b - slefuirea reductionala a marginii incizale Etapele prepararii unui bont pentru o coroana partiala 3/4 (canin maxilar): a - slefuirea suprafetei palatinale axiale; b - slefuirea suprafetei proximale Prepararea unui canin maxilar pentru o coroana ¾ Etapele prepararii unui bont pentru o coroana partiala 3/4 (canin maxilar): a - prepararea santului proximal; b - prepararea santului transversal Daca amplasarea santurilor nu este determinata foarte precis inainte, va apare o expunere nedorita a metalului in ambrazurile proximale Prepararea unui bont pentru o coroana partiala 3/4 la un canin maxilar: 1. Zona terminala in chanfrein: rezistenta structurala. 35

2. Perete axial: retentie, stabilitate, rezistenta structurala si protectie parodontala. 3. Suprafata palatinala: rezistenta structurala. 4. Sant transversal incizal: rezistenta structurala. 5. Bizou incizal: integritate marginala. 6. Perete vestibular: integritate marginala. 7. Sant proximal: retentie, stabilitate si rezistenta structurala. 28. Prepararea dinţilor stâlpi pentru punţi dentare: Prepararea pentru coroana partiala cu crampoane (pinledge) Prepararea lacasurilor pentru crampoane la pinledge Se folosesc trei crampoane, doua incizale si unul cingular. Stabilitatea este asigurata, pe langa dispunerea crampoanelor, de doua trepte transversale, una in 1/3 incizala, cealalta la cingulum. In aceste trepte se prepara trei puturi dentinare pentru crampoane. Rezistenta este asigurata de barele metalice care se sprijina pe cele doua trepte. Schema prepararii unui bont pentru o coroana partiala cu crampoane modificata (incisiv maxilar) 1. Nisa si orificiu pentru crampon: retentie si stabilitate. 2. Sant proximal: retentie, stabilitate si rezistenta structurala. 3. Suprafata palatinala: rezistenta structurala. 4. Nisa si orificiu pentru crampon: retentie si stabilitate. 5. Bizou incizal: integritate marginala. 6. Sant transversal incizal: rezistenta structurala. 7. Perete vestibular: integritate marginala. 8. Santuri proximale: retentie, stabilitate si rezistenta structurala. 9. Slefuire axiala: retentie, stabilitate, rezistenta parodontala. 10. Zona terminala in chanfrein: rezistenta. 29. Prepararea dinţilor stâlpi pentru punţi dentare:prepararea dintilor pentru coroane de invelis In functie de materialele din care sunt confectionate ele se impart in trei categorii: ˗ metalice ˗ nemetalice ˗ mixte. Coroanele de invelis metalice se impart in: ˗ coroane turnate, cu sau fara grosime dirijata, ˗ coroane din doua bucati (inel si capac turnat) 36

˗ coroane stantate. Coroanele nemetalice sau fizionomice se confectioneaza din: ˗ ceramica, ˗ materiale compozite ˗ rasini acrilice (ca restaurari provizorii). Coroanele mixte prezinta o componenta metalica si un placaj estetic; ele pot fi: ˗ coroane metalo-ceramice, ˗ metalo-compozite ˗ metalo-acrilice. PREPARAREA DINTILOR PENTRU COROANE TURNATE METALICE Etapele prepararii unui bont pentru o coroana turnata (molar mandibular): a - slefuirea reductionala a suprafetei ocluzale; b -realizarea bizoului pe cuspidul de sprijin. c - slefuirea suprafetelor axiale; d - slefuirea fetelor proximale. 1. Slefuirea ocluzala: rezistenta structurala. 2. Slefuire axiala: retentie, stabilitate si rezistenta structurala. 3. Zona terminala in chanfrein: integritate marginala. 4. Sant de pozitionare. 5. Bizou extern pe cuspidul de sprijin: rezistenta structurala. Cand zona furcatiei este denudata, prepararea canelata a conturului interradicular trebuie prelungit pana la nivelul suprafetei ocluzale, pentru protejarea parodontiului marginal . In cursul prepararii bontului pot aparea urmatoarele deficiente: - Reducerea insuficienta a suprafetei ocluzale; - Reducerea neuniforma a suprafetei vestibulare sau orale cu prezenta de retentivitati (praguri); - Slefuirea exagerata in zonele mai accesibile; - Retentivitati in zonele mai putin accesibile (de exemplu fetele distoorale); - Prepararea insuficienta in zona terminala a bontului; - Convergenta prea mare a suprafetelor proximale. PREPARAREA DINTILOR PENTRU COROANELE MIXTE METALO - CERAMICE Succesiunea slefuirii suprafetelor coronare: 1. slefuirea marginii incizale; 2. slefuirea fetei vestibulare; 37

3. slefuirea fetelor proximale; 4. slefuirea fetei orale; 5. rotunjirea muchiilor; 6. definitivarea pragului gingival. Suprafetele vestibulare in zonele vizibile se reduc uniform, cu cel putin 1,5 mm, pentru a asigura spatiu scheletului metalic rigid (0,3-0,5 mm) si cel putin 1mm pentru ceramica (din care 0,2-0,3 mm va reprezenta opacul cu care se mascheaza metalul). Marginea incizala a dintelui se reduce cu minimum 2 mm pentru a putea conforma marginea incizala ceramica subtire, translucida, cu aspect natural Suprafetele proximale se reduc cu minimum 1 mm, masurarea facandu-se la colet, pentru masa translucida de ceramica, cu efect estetic. Cand suprafata palatinala a coroanei va fi metalica se indica o reducere cu 0,5 mm.; cand conturul va fi refacut din ceramica se slefuieste cel putin 1 mm. Etape ale prepararii unui bont pentru o coroana mixta metalo-ceramica in zona frontala (incisiv central maxilar): a- santuri de orientare realizate la nivelul marginii incizale si a suprafetei vestibulare; b - slefuire reductionala a marginii incizale c- slefuirea portiunii incizale a fetei vestibulare; d - slefuirea portiunii gingivale a fetei vestibulare si conformarea pragului . Schema prepararii unui dinte pentru o coroana mixta metalo-ceramica (incisiv central maxilar). 1. Chanfrein: integritate marginala. 2. Reducere axiala: retentie, stabilitate si rezistenta structurala. 3. Incizura incizala: rezistenta structurala. 4. Aripioara: retentie, rezistenta. 5. Prag: rezistenta structurala. Pragul cu bizou este terminatia cervicala care asigura cea mai buna inchidere marginala a unei restaurari metalo-ceramice. PREPARAREA DINTILOR PENTRU COROANE MIXTE METALO CERAMICE IN ZONA LATERALA Etape ale prepararii unui bont pentru o coroana mixta metalo-ceramica in zona laterala (premolar maxilar): a- slefuirea reductionala a suprafetei ocluzale; 38

b - realizarea bizoului de pe cuspidul de sprijin . c - santuri de orientare realizate pe supratata vestibulara; d - slefuirea suprafetei vestibulare; jumatatea ocluzala; e- slefuirea suprafetei vestibulare: jumatatea gingivala . f- slefuirea suprafetei proximale; g- slefuirea suprafetei orale . Schema prepararii unui bont pentru o coroana mixta metalo-ceramica in zona laterala (premolar superior) 1. Prag Chanfrein 2. Reducerea peretilor axiali 3. Bizou la nivelul cuspidului de sprijin 4. Slefuire ocluzala 5. Aripioara pentru retentie si rezistenta. 6. Prag: rezistenta structurala. 7. Bizou gingival: integritate marginala. PREPARAREA DINTILOR PENTRU COROANE MIXTE METALO POLIMERICE (METALO - COMPOZITE SI METALO - ACRILICE ) ˗ Fata vestibulara trebuie slefuita in doua planuri, „biofunctional'. Trebuie sa se asigure un spatiu uniform de 2 mm; pentru metal 0,300,40 mm, pentru acrilat, respectiv compozit 1,50 mm. ˗ In zona de colet trebuie sa se asigure un prag vestibular care sa aiba o latime minima de 0,8 mm, preferabil 1-1,5 mm. Pragul gingival va forma cu peretele axial un unghi exprimat si va fi infundat subgingival 0,25-0,50 mm. ˗ Pentru obtinerea efectului estetic colereta metalica va fi mascata subgingival si in nici un caz nu va fi acoperita cu compozit sau acrilat. ˗ La nivelul coleretei se creaza un prag, in metal, pe care se sprijina placajul din acrilat sau compozit, demarcand cele doua materiale. PREPARAREA DINTILOR PENTRU COROANE DE INVELIS CERAMICE Etape ale prepararii unui bont pentru o coroana de invelis ceramica (incisiv central maxilar): a - santuri de orientare realizate la nivelul marginii incizale si a suprafetei vestibulare; b - slefuirea reductionala a marginii incizale . c - slefuirea suprafetei vestibulare: jumatatea incizala; d - slefuirea suprafetei vestibulare: jumatatea gingivala. e - slefuirea suprafetei palatinale supragingulare; f - slefuirea suprafetei palatinale axiale. 39

30.Fazele de realizare a punţilor dentare -Detalierea etapelor tehnice Modelul de lucru Modelul de lucru tradiţional fizic şi analog este obţinut prin diferite tehnologii în laboratorul de tehnică dentară, pe baza unor amprente convenţionale chimico-manuale ale câmpului protetic. Pe modelul de lucru se confecţionează macheta viitoarei piese protetice. Modelele de lucru cu bonturi mobile detaşabile sunt clasificate în: a) modele secţionate cu pinuri, care utilizează pivoturi metalice cilindro-conice; b) modele secţionate fără pinuri, care utilizează un conformator prefabricat realizat din material plastic ce permite obţinerea unor bonturi mobile fără pivot. Sistemul ACCU-TRAC este un sistem eficient (rapid, economicos) şi precis de realizare a modelelor cu bonturi mobilizabile care elimină pinurile, fiind indicat în protezarea fixă şi compozită. Macheta punţii dentare • Reprezintă copia exactă a lucrării finite,fiind o reproducere a tuturor detaliilor ţesuturilor înlăturate prin şlefuire de la nivelul dinţilor stâlpi dar şi a dinţilor înlocuiţi prin corpul de punte; • Se obţine prin metoda directă sau indirectă. Metoda directă • Prin această metodă realizată în cavitatea bucală se pot obţine machetele unor proteze fixe unitare cum sunt inlayurile sau reconstituirile corono-radiculare; Metoda indirectă • se realizează prin modelarea pe modele obţinute în urma amprentării. Tiparul  Obiectivul tuturor tehnicilor de turnare este de a se obtine dupa macheta de ceara o piesa protetica fara porozitati, cu structura omogena, adaptata cu precizie la preparatia dintelui. Pozitionarea tijelor fata de suprafata machetei participa, de asemenea, la obtinerea unei piese turnate complete:  orientarea tijei de turnare sa se efectueze ca aliajul sa nu loveasca direct reliefurile ascutite ale ambalajului care se pot fractura si sa produca obstruari;  aliajul topit sa patrunda in cavitatea tiparului pe drumul cel mai scurt; 40

 pentru toate piesele turnate se va crea o palnie de turnare, mai ales cand sunt turnate prin presiune; Tehnica ambalarii intr-un singur material in doi timpi  Aceasta tehnica a fost imaginata in dorinta de a se obtine o expansiune optima a cavitatii tiparului, atat in faza de priza cat si termica care sa compenseze in totalitate contractia aliajului la solidificare.  Indicatia nu are limite, poate fi utilizata pentru toate tipurile de microproteze precum si pentru puntile dintr-o bucata.  Tiparul va fi incalzit la o temperatura destul de inalta (750 - 800°C) intr-o perioada lunga de timp pentru a elimina complet ceara. Cand se elimina ceara, o parte din ea este absorbita de masa de ambalat, aceasta necesita un timp mai lung ca sa fie arsa; sa nu ramana obstruati porii din pereti cu carbon. Topirea – turnarea aliajelor nobile si seminobile Este foarte important ca aliajul sa fie bine protejat contra oxidarii, utilizand un decapant (dezoxidant). Decapantul formeaza un invelis (crusta) protector si, totodata, reduce oxizii, cu forme de metal curat, pastrandu-se compozitia aliajului si proprietatile fizico–chimice. Dezambalarea ˗ Este marcata de evidentierea coroanelor turnate care fac corp comun cu tijele de turnare si conul de turnare. Operatiile de sectionare a tijelor de turnare si prelucrarea sunt cunoscute. ˗ Pentru aliajele de aur racirea imediat dupa turnare va produce modificari in structura aliajului; astfel devine foarte moale si maleabil. Racirea lenta (in tipar sau in cuptor) dupa turnare mareste duritatea, rezistenta la tocire si fragilitatea aliajelor (aliajele devin mai dure) ˗ Dezambalarea este marcata de evidentierea coroanelor turnate, care fac corp comun cu tijele de turnare si conul de turnare. Pregătirea scheletului metalic 1.Prelucrarea componentei metalice • Cu freze dure din oţel sau freze diamantate pentru a evita contaminarea suprafeţelor metalice pe care se aplică ceramica; • Este interzisă utilizarea gumelor,pietrelor ce conţin lianţi pe bază de ceramică deoarece înglobează impurităţile în suprafeţele metalice; • Se păstrează o singură direcţie de manipulare a frezelor; 2.Curăţirea piesei turnate • Sablarea se realizează cu particule de coridon; 41

• Decaparea cu acid fluorhidric timp de 15 minute după care care scheletul se fierbe în apă distilată .Din acest moment este interzis orice contact al piesei cu mâinile,manipularea ei făcându-se cu o pensă Pean; • Unii autori recomadă spălarea componentei metalice în alcool 92 %; Aplicarea ceramicii prin stratificare ˗ Dupa pregatirea componentei metalice, se trece la urmatoare etapa si anume arderea ceramicii. ˗ Pentru inceput se va lua culoarea ideeala a pacientului, comparanduse dintii ramasi (daca exista) cu cheia de culori, tinanduse cont si de tenul, varsta si sexul pacientului. ˗ se vor aplica 2 straturi de opac pt a se acoperi componenta metalica; ˗ se vor aplica cu pensula masele ceramice dupa cum urmeaza: dentina baza, dentina, transparent si enamel astfel incat sa se obtina culoare optima ; ˗ ideal este sa se faca 2 arderi si o ardere suplimentara pt corecturi daca mai este nevoie; ˗ dupa fiecare ardere dintii se vor prelucra cu freze si discuri speciale pt ceramica. Etapa de glazurare ˗ Această etapă este definită de toţi specialiştii în domeniu ca ,,etapă de importanţă maximă" pentru întregul fenomen de sinterizare a unei piese protetice din masa ceramică. 31.Tratamentul prin punti dentare a diferitelor tipuri de edentatii partiale Varietatea mare de forme de edentaţie parâială,nu permite elaborarea unor scheme standard de tratament ,ci doar soluţii terapeutice ce vor fi interpretate şi adaptate la fiecare caz clinic pe baza examenului clinic şi a celor complementare şi prin aplicarea principiilor generale în restaurarea prin punţi dentare. Edentaţia frontală maxilară În abordarea fiecărei soluţii terapeutice a edentaţiei frontale maxilare există două situaţii: ˗ Cu elemete favorabile câmpului protetic; ˗ Cu elemente defavorabile ale cţmpului protetic. Câmpul protetic favorabil este caracterizat prin: ˗ Spaţiu edentat fără modificări; ˗ Dinţii limitanţi ai edentaţiei sunt integri,vitali; ˗ Dinţii au o morfologie coronară favorabilă oricărui tip de microproteză; 42

˗ Morfologie radiculară favorabilă; ˗ Valoarea de suport a dinţilor limitanţi bre,ei să fie în limite normale; ˗ Dinţii antagonişti naturali artificiali cu valoare funcţională normală; ˗ Existenţa unei ocluzii funcţionale. Câmpul protetic cu modificări este caracterizat prin: ˗ Spaţiul edentat are o dimensiune mezio-distală mai mică datorită unei anomalii primare (incongruenţă dentară prin înghesuire) sau secundare unei migrări postextracţionale a dinţilor vecini; ˗ Dimensiune mizio-distală mai mare decât diametrul omologului; Edentaţia frontală mandibulară Ridică o serie dee probleme: ˗ Din punct de vedere al etiologiei în marea majoritate a cazurilor este boala parodontală,ceea ce face ca valoarea dinţilor limitanţi breşei să fie bine evaluată; ˗ Morfologia corono-radiculară a incisivilor nu permit folosirea unei mari varietăţi de microproteze; ˗ Prezenţa dizarmoniilor dento-alveolare crează dificultăţi în ceea ce priveşte prepararea elementelor de agregare,inserarea microprotezelor şi realizarea aspectului estetic; ˗ Partea incizală trebuie acoperită metalic pentru a putea păstra morfologia antrenată în ghidajul anterior şi stopurile ocluzale stabile. Edentaţia laterală mandibulară Nu ridică probleme care să urgenteze protezarea,ceea ce face ca timpul scurs între edentare şi prezenţa la medic să fie foarte lung, generând migrări şi malpoziţii dentare.Aceste situaţii impun o pregătire preprotetică laboriaosă. Particularităţi: ˗ Dinţii laterali reprezintă elemente de stabilitate a ocluziei şi de menţinere a dimensiunii verticale; ˗ Morfologia coronară este deficitară din punct de vedere protetic pentru că sunt frecvent globuloşi iar sacrificiul de substanţă dentară este mare; ˗ Implantare cu axe diferite ale dinţilor,duce la greutăţi în realizarea preparaţiilor paralele; ˗ Solicitările funcţionale sunt deosebite în acestă zonă. Edentaţia terminală molară unilaterală: 43

˗ Indicaţia de proteză mobilizabilă; ˗ Restaurări protetice cu sprijin implantar. Puntea cu extensie distală ˗ Microprotezele să aibă o agregare foarte bună; ˗ Dinţii stâlpi să aibă valoare parodontală bună; ˗ Antagoniştii să fie reprezentaţi de o arcadă scurtată (un singur molar); ˗ Să aibă spaţii intercalate care să poată fi restaurate printr-o punte extinsă continuă cu un element distal. Unii au cerut scoaterea din ocluzie a extensiei care generează inconveniente deoarece în masticaţie oricum nu este utilizată iar rolul extensiei este mai mult ortodontic(previne migrarea antagoniştilor). 32.Cimentarea punţilor dentare Reprezintă agregarea finală a microprotezei pe dinte. Are rol în perfectarea retenţiei primare prin adaosul unei retenţii suplimenatre secundare = cimentul, şi care realizează o legătură fixă între componenta organică (preparaţia dentară) şi componenta artificială (microproteza). Cimentarea reprezintă sigilarea sau închiderea etanşă a spaţiului micronic, ce ia naştere între suprafaţa dentară şi cea coronară, cu materiale (cimenturi dentare) care iniţial sunt fluide şi ulterior se întăresc. Factorii implicaţi în alegerea cimentului ˗ Starea pulpei dinţilor stâlpi; ˗ Retenţia biomecanică a coroanei pe dintele stâlp; ˗ Mărimea anticipată a forţelor care vor tinde să desprindă restaurarea; ˗ Materialul din care este confecţionată lucrarea protetică. Cimentul ideal ˗ Să aibă timp de lucru lung; ˗ Să furnizeze o bună sigilare; ˗ Să nu fie toxic pentru pulpă; ˗ Să aibă proprietăţi mecanice bune; ˗ Să fie tixotrop; ˗ Să aibă o solubilitate redusă; ˗ Să fie uşor de manipulat; 44

˗ Excesul sa fie îndepărtat cu uşurinţă. 33 Cimentarea provizorie Motivele cimentarii provizorii ˗ evaluarea funcţionalităţii; ˗ evaluarea esteticii; ˗ evaluarea retenţiei; ˗ evaluarea adaptării marginale. Cimenturi provizorii care nu fac priză ˗ permit mici mişcări adaptative ale dinţilor stâlpi; ˗ nu se recomandă folosirea lor pentru coroane solo; ˗ au în componenţa lor vaselină; ˗ puntea trebuie să aibă o bună fricţiune; Cimenturi provizorii care fac priză: ˗ să permită îndepărtarea lucrării fără afectarea preparaţiilor; ˗ să fie sedativ cu plaga dentinară; ˗ să fie uşor de curăţat; ˗ să nu cauzeze iritaţie pulpară. 34.Cimentarea definitiva ˗ Tehnica de cimentare ˗ Pregătirea instrumentarului ˗ Pregătirea lucrării protetice ˗ Pregătirea câmpului protetic ˗ Prepararea cimentului ˗ Cimentarea propriu-zisă ˗ Îndepărtarea excesului de ciment ˗ Controlul ocluzal ˗ Indicaţii pentru pacient Pregătirea lucrării protetice ˗ Sablarea cu oxid de Al 50 microni (in vitro creşte retenţia cu 64%) ; ˗ Curăţarea mecanică ; ˗ Curăţarea chimică cu neofalină; ˗ Dezinfectarea cu alcool sau apă oxigenată; ˗ Uscarea. Pregătirea câmpului protetic ˗ Curăţarea dinţilor stâlpi cu pastă profilactică şi cupe din silicon; ˗ Izolarea cu rulouri şi aspirator; ˗ Dezinfectare cu apă oxigenată; 45

˗ Condiţionarea bonturilor (vitale cu agenţi de mineralizaresoluţii apoase de săruri anorganice, devitale cu acid fosforic); ˗ Spălare; ˗ Uscare , dar nu desicare. Prepararea cimentului – după recomandarea producătorului Coroanele se umectează cu ciment. Inserţia se face în ax cu presiune digitală moderată urmată de presiune ocluzală cu rulou. Aprecierea – inspecţie sau prin simţul ocluzal (o simte mai înaltă sau ca înainte). 35.Punţile speciale: Puntea cu extensie Un capat al corpului de punte nu prezinta punct de sprijin.Exista doua posibilitati de extensie: Puntea cu extensie meziala - corpul de punte este plasat mezial fata de elemetele de agregare. Este indicata frecvent in edentatii maxilare de incisiv lateral si premolarul 1. Puntea cu extensie distala : corpul de punte este plasat distal fata de elementele de agregare. Este indicata frecvent in edentatii terminale mandibulare dar si cele maxilare (punti totale). Aceste piese mecanice sunt contraindicate deoarece genereaza disfunctie ocluzala; in practica sunt modelate atipic,nu cu morfologia reala a dintelui inlocuit. Solutii ideale: Punti speciale agregate cu coroane partiale; Punti adezive (foarte speciale) , indicatia ideala; Punti agregate labil la un capat (incrustatie in incrustatie); Punti speciale pe implante (costisitoare). O extensie este permisa ca corp de punte in edentatii terminale, frontale ; (nu mai mult de 1 extensie) ; dintii trebuiesa fie bine implantati ; extensia poate fi atasata unei punti totale (subtotale). 36.Punţile speciale :Puntile mobilizabile si demontabile Sunt alcatuite din: •componenta fixa (infrastructura) ce este sub forma de matrice (incrustatie, capa sau implant) ;

46

•componenta mobila (suprastructura) =componenta protetica (corp de punte la care este atasat patricea,incrustatia, coroana, piulita pentru fixare cu surub). Puntile mobilizabile si demontabile se agrega prin: •coroane telescopate; •culise; •insurubare sistem surub-piulita; •incrustatie in incrustatie; •agregare prin crosete divizate. Indicatii: ˗ in modificari ale spatiului edentat in sens vertical si orizontal unde se contraindica puntile fixe; ˗ in defecte osoase postextractionale, postraumatice nerestaurate chirurgical; ˗ in agregarea pe implanturi; ˗ in prevenirea afectiunilor orale cu potential cancerigen (leucoplazii) in care se contraindica puntile fixe; ˗ in conditii de dotare foarte bune. Avantajele: ˗ se pot demonta si igieniza periodic de pacient si clinician ˗ se poate examina starea de sanatate a stalpilor,implanturilor, mucoasei; ˗ se pot repara in caz de fractura relativ usor; ˗ se poate interveni chirurgical la nivelul tesutului ososin mobilizari ale dintilor sau implanturilor datorita alveolitelor.Reconsolidarea stalpilor se face cu implant granular biovitroceramic; ˗ se poate evalua fiabilitatea agregarii mixte (dintistalpi+implant) sau a agregarii pluriimplantare. Dezavantaje: ˗ tehnologia este pretentioasa, de mare precizie; ˗ sistemele de agregare se micsoreaza in timp datorita frictiunii si stenuirii (stergerea filetului); ˗ zona capului de surub este zona de minima rezistenta deoarece se obtureaza cu rasini diacrilice in strat subtire (0,5 mm).

47

37.Punţile speciale: Puntea agregata pe implante Componente: Suprastructura protetica; Infrastructura implantara/mixta. Agregarea pe implante se poate realiza prin: Frictiune-cimentare; Mijloace speciale: - bare ; - Sisteme surub-piulita. Implantul este un dispozitiv de fixare a suprastructurii protetice prevazut sau nu cu teaca filetata. Rolul implantului este de a transforma edentatiile terminale in edentatii laterale. Designul (principii protetice) privind puntea pe implante: Corpurile de punte sunt modelate cu morfologie naturala; Suprafata orala va fi modelata egal sau usor subdimensionata; Contactul dento-dentar tip cuspid-fosa, ocluzie cu long centric si wide centric, pentru ca transmitere apresiunilor ocluzale sa fie cat mai fiziologic transmise. 38.Punţile speciale: Puntile adezive Puntile adezive sunt restaurari protetice fixe care reduc la maximum sacrificiile de tesuturi dure dentare. Aceste tipuri de lucrari protetice necesita preparatii superficiale, numai in smalt(peliculare) ale dintilor stalpi care trebuie sa fie integri. La prepararea pentru o coroana de invelis conventionala se sacrifica aproximativ 40-60% din tesuturile dure dentare coronare, in timp ce pentru o proteza fixa adeziva sesacrifica 0-10%. Agregarile adezive presupun proceduri clinice de mare finete si pot fi realizate numai de practicieni meticulosi , cu experienta. Indicatii: ˗ restaurarea edentatiilor reduse de 1 maximum 2dinti; ˗ imobilizarea dintilor parodontotici; ˗ contentia rezultatelor dupa tratamente ortodontice si/sau chirurgicale; ˗ restaurarea diferitelor tipuri de edentatii in dentitia temporara; ˗ la pacientii varstnici care nu suporta un tratament conventional prin punti fixe sau este contraindicat datorita unor afectiuni sistemice; ˗ indicate de unii medici pentru marirea DVO; 48

˗ tratament provizoriu sau provizoriu de lunga durata; ˗ punti clasice la care un element de agregare este adeziv; ˗ modificarea morfologiei dintilor stalpi pentru aplicarea mijloacelor de mentinere, spijin sistabilizare ale unei proteze mobile ; ˗ la pacientii la care trebuie modificat ghidajul canin-se coleaza fata palatinala cu o placuta orala. Contraindicatii: ˗ suprafete de smalt reduse la nivelul dintilor stalpi; ˗ dinti stalpi malpozitionati sau care nu corespund exigentelor fizionomice ale pacientilor; ˗ preexistenta unor treme sau diasteme; ˗ dinti stalpi devitali; ˗ ocluzii adanci, mai ales cele acoperite; ˗ parafunctii de tipul bruxismului; ˗ diferente majore in mobilitatea dintilor stalpi; ˗ eruptia incompleta a caninilor sau a dintilor stalpi; ˗ absenta dintilor din zona de sprijin; ˗ inaintea sau in timpul tratamentelor ortodontice; ˗ puntile adezive cu extensie sunt total contraindicate; ˗ igiena bucala deficitara; ˗ pacienti cu risc crescut de a suferi traumatisme bucodentare(boxeri); ˗ imposibilitatea utilizarii digii, ca mijloc de izolare obligatoriu in restaurarile adezive; ˗ la pacientii indisciplinati, care nu respecta dispensarizarea. Avantaje: ˗ sacrificiu redus sau uneori chiar absent de tesuturi dentare; ˗ riscul de iritare pulpara in cursul macroconditionarii este minim; ˗ fetele vestibulare ale elementelor de agregare raman intacte; ˗ limitarea extinderii cervicale a placutelor orale nu determina iritatii la nivelul parodontiului marginal; ˗ sunt estetice; ˗ pretul de cost este mai redus; ˗ este posibila o refixare daca se decoleaza. Dezavantaje: ˗ rata de esecuri mai mare decat la puntile clasice; ˗ necesita o dotare tehnico-materiala costisitoare; ˗ pe dinti frontali exista riscul ca placutele orale metalice sa transpara; 49

˗ presupun etape de mare acuratete si precizie; ˗ nu se pot fixa provizoriu; ˗ daca se decoleaza exista pericolul inghitirii sau aspirari Principii generale în preparare Retenţia protezei se realizează prin adeziunea răşinii compozite pe scheletul metalic şi pe suprafaţa smalţului,ambele fiind în prealabil supuse unei gravări acide. La acestea se asociază şi o serie de elemente biomecanice: ˗ Pereţii proximali paraleli; ˗ O singură axă de inserţie; ˗ Realizarea unei încercuiri până la 180º; ˗ Rigiditatea scheletului. 39.Punţile speciale:puntea totala • Este una din puntile speciale ce se realizeaza in conditii locale si generale. • Contine cel putin 3 corpuri de punte , care restaureaza forma de edentatie mixta extinsa pe intreaga arcada ,de regula edentatia L, F-F , L. • Clinic se indica cand pe arcada sunt minim 4 dinti, bine implantati, fara afectiuni parodontale , corect tratati si situati in planuri diferite. • Clasic cei 2 canini +cei 2 molari. • Conditiile generale: - starea de sanatate, - homeostazia cazului clinic buna, - capacitatea pacientului de a rezista la tratament, - posibilitatile financiare, - dotarea tehnologica corespunzatoare. Puntea totală Punţile speciale Din punct de vedere al metodelor protetice : Metoda clasica cu ocluzor (articulator simplu) –din elemente separate; Metoda moderna cu articulator mediu sau semiadaptabil (din elemente unite). 40.Puntile speciale:puntile provizorii Sunt menite a înlocui dinţii absenţi de pe arcadele dentare pentru o perioadă scurtă de timp ,cu rol de a restabili morfofuncţional arcadele dentare. Obiective: 50

˗ Protejarea integrităţii câmpului biologic şi morfologic; ˗ Restaurarea funcţiilor ApDM; ˗ Testarea şi sau menţinerea unor elemente morfologice ˗ Sprijinirea unor etape ulterioare ale tratamentului protetic ; ˗ Posibilitatea amânării protezării finale; ˗ Efect benefic asupra psihicului pacientului. Condiţii: ˗ Să realizeze protecţie pulpară; ˗ Desensibilizare dentinară; ˗ Pentru stabilitate poziţională; ˗ Trebuie să prezinte o suprafaţă netedă şi lustruită pentru a împiedica depunerea de resturi alimentare şi placă bacteriană; ˗ Să realizeze raporturi biologice cu parodonţiul marginal; ˗ Să nu irite; ˗ Să nu se fractureze în momentul când se îndepărtează de pe structuri dentare; ˗ Să aibă şi o retenţie suficientă; ˗ Să restabilească echilibrul ocluzal,funcţional,masticator şi fizionomic. Clasificarea punţilor cu caracter provizoriu • Punţi de urgenţă ( edentaţia frontală) • Punţi de protecţie • Punţi de testare • Punţi de aşteptare: - menţinătoare de spaţiu - sisteme de imobilizare parodontală - punţi provizorii postchirurgicale - punţi provizorii postortodontice -punţi de compromis –socioeconomic. Clasificarea tehnicilor de protezare provizorie ˗ Tehnici directe (exclusiv clinice,intraorale); ˗ Tehnici indirecte (lucrarea provizorie se realizează în laborator pe model); ˗ Tehnici indirecte-directe ( o parte dintre etapele de execuţie foloseşte modelul şi o parte câmpul protetic). Punţi provizorii Tehnici directe de protezare provizorie Avantaje:o singură şedinţă clinică pentru aplicarea protezei provizorii. Riscuri: ˗ dificultatea îndepărtării lucrării provizorii de pe câmpul protetic datorită unor zone retentive; 51

˗ caracterul potenţial alergen al monomerului; ˗ supraîncălziri pulpei datorită reacţiei exoterme de priză a răşinilor. Punţile speciale Tehnici indirecte ( de laborator) Avantaje: • absenţa contactului direct dintre monomerul liber cu dinţii preparaţi,gingia; • evită supraîncălzirea provocată de reacţia exotermă a materialului • adaptarea marginală cervicală este mai bună; • posibilitatea de reutilizare a modelului; • scurtează timpul de lucru clinic. Punţile speciale Tehnici indirect-directe Se realizează o punte din răşină realizată pe un model auxiliar,se căptuşeste cu un material compatibil direct introral. Caracteristici: • timpul clinic de lucru este mai redus decât la tehnicile directe; • Reacţia exotermă intraorală este moderată; • Contactul dinţilor preparaţi cu u monomer liber este mai redus; • Necesită retuşuri mai laborioase decât lucrările realizate printr-o metodă indirectă. 41.Puntile speciale: Puntea dentară în cazul tratamentului mixt (soluţii compozite) Tratamentul protetic fix poate fi analizat ca o parte a unui tratament complex (punte-proteză) sau poate fi tratament protetic iniţial fix într-o situaţie clinică limită ( se încorporează în punte o srie de elemente care să permită transformarea ei ulterioară). Indicaţii : ˗ Edentaţii clasa I cu o modificare frontală sau cu o modificare laterală; ˗ Edentaţii clasa II cu o modificare frontală (există caninii) sau cu o modificare laterală; ˗ Edentaţie clasa III cu o modificare frontală. Solidarizarea dinţilor se impune: ˗ Edentaţii clasele I şi II; ˗ Rădăcini dentare scurte; ˗ Dinţi izolaţi; ˗ Când se aplică sisteme speciale (culise,telescoape). 52

42.Accidente,complicaţii ale tratamentului leziunilor coronare Accidente posibile în timpul şlefuirii: ˗ durerea, care depinde de sensibilitatea individuală, în cazul dinţilor vitali se foloseşte anestezia; ˗ secţionarea buzei, limbii, planşeului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui punct de sprijin ferm al mâinii operatorului, greşeală care poate determina deraparea instrumentului de şlefuit; în raport cu gravitatea leziunii se pot lua măsuri ca badijonări cu apă oxigenată, compresiuni pentru hemostază sau sutură chirurgicală; ˗ deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare greşită asupra dimensiunilor organului pulpar; ˗ traumatizarea paradonţiului marginal, consecutivă şlefuirii, poate să determine o lezare a fibrelor subepiteliale, ceea ce duce la retracţii cicatriceale sau la apariţia pungilor gingivale; ˗ şlefuirea din neatenţie sau printr-o tehnică greşită a dintelui adiacent – punct de plecare pentru dezvoltarea unei carii; ˗ fracturarea coronară a dintelui vecin sau antagonist, prin neatenţie sau prin manevrarea greşită a instrumentelor de şlefuit. Complicaţii posibile după şlefuire: ˗ pulpita însoţită de durerile care apar în scurt timp după şlefuire. În principiu, tratamentul constă in extirparea vitală a pulpei, sau în unele cazuri se pot face tratamente cu substanţe medicamentoase, cum sunt corticosteroizii. ˗ Sedarea durerilor nu înlătură pericolul afectării pulpei, îndeosebi prin cimentare, de aceea se recomandă în astfel de situaţii să se aplice coroane de protecţie provizorie cu Calxil, pe o perioadă de câteva săptămâni, sau în cazul coroanelor singulare să se cimenteze cu un ciment neutru. În afară de încercarea de terapie medicamentoasă se indică extirparea vitală, mai ales atunci când bontul reprezintă unul din stâlpii unei punţi de o întindere mai mare; ˗ durerea trecătoare, care apare provocată de agenţi termici şi chimici şi cedează în urma aplicării coroanelor de protecţie; ˗ necroza pulpară tardivă şi gangrena pulpară – complicaţii ale şlefuirii – cu consecinţe asupra integrităţii ţesuturilor periapicale (parodontite aplicate, cronice şi acute); ˗ fractura bontului coronar, consecinţa lipsei de consolidare mecanică, în special a dinţilor monoradiculari depulpaţi Greşeli, accidente şi complicaţii în şlefuirea dinţilor. Greşeli cu consecinţe asupra formelor şlefuirii : 53

˗ forme de bont exagerat conicizate, cu consecinţe asupra retentivităţii coroanelor şi a integrităţii pulpare; ˗ bonturi cu perimetrul ocluzal mai mare decât cel cervical; ˗ zone retentive la nivelul coletului – consecinţa unei incorecte preparări şi finisări a bontului; ˗ şanţuri verticale pe suprafaţa bontului şi la colet, fapt care denotă că instrumentul de şlefuit nu a fost manevrat în mişcare continuă; ˗ prepararea coletului pentru coroanele cu pătrundere subgingivală, insuficient de profund efectuată (a nu se confunda cu preparaţia escavată unde şlefuirea limitei se face, în mod voit, supragingival); ˗ subminări retentive (praguri accidentale în profunzime), consecinţa unei tehnici greşite în orientarea instrumentelor de şlefuit, au drept rezultat o inserţie incompletă şi incorectă a coroanei; ˗ spaţiu interocluzal insuficient printr-o reducere prea mică de substanţă dentară. 43. Adaptarea microprotezelor in cavitatea bucala Adaptarea ocluzala a protezei fixe. ˗ Adaptarea ocluzala se verifica cu hartie de articulatie, folie de ceara sau spray de ocluzie. In caz de contacte premature si interferente ocluzale, corectarile se vor face conform regulilor de slefuire selectiva. Suprafetele corectate vor fi relustruite. ˗ Se verifica relatia dintre cuspizii maxilari si cuspizii antagonisti. Cuspizii vestibulari maxilari trebuie sa-i circumscrie corect pe cei mandibulari. ˗ Se va verifica incadrarea intermediarilor (corpul de punte) si a elementelor de agregare (coroanele de pe dintii stalpi) in morfologia arcadei respective, inscrierea in curburile vestibulara si orala a arcadei. Adaptarea marginala a protezei fixe. ˗ Controlul se face vizual si tactil. Tactil se face cu varful sondei dentare. ˗ Varful sondei dentare se plimba dinspre restaurare spre dinte si dinspre dinte spre restaurare. Astfel se pot detecta discontinuitatile, mai ales daca sunt supragingivale. ˗ In sens axial coroanele de acoperire pot fi inserate corect (in functie de limita cervicala a preparatiei) sau incorect (prea lungi sau prea scurte) ˗ La restaurarile turnate din aliaje nobile se poate imbunatati adaptarea marginala prin brunisarea pe model. Daca coroana de 54

invelis este prea scurta si nu acopera zona terminala a prepararii, trebuie refacuta. In cazul bonturilor preparate fara prag, adesea modelul se graveaza de catre tehnician si rezulta coroane prea lungi, marginea coroanei, patrunzand prea mult in santul gingival va provoca ischemierea gingiei libere, traumatizarea si lezarea insertiei epiteliale. ˗ In sens transversal se verifica daca coroana nu este larga la nivelul coletului. Daca nu este corecta, se poate poduce o adevarata mutilare a parodontiului marginal. ˗ Defectele de lungime se pot corecta, avand grija ca in final marginile coroanei sa urmareasca conturul festonului gingival pe tot traseul sau (inclusiv la nivelul papilei interdentare), la o adancime minima in santul gingival. Controlul se face tot cu varful sondei dentare. Adaptarea proximala a protezei fixe ˗ Un contact proximal trebuie sa permita depasirea lui doar cu dificultate de catre o matrice sau un fir de matase dentara; procedand in mod similar, pot fi depistate si zonele cu contact prea strans, care, daca nu vor fi eliminate, pot impiedica inserarea restaurarii sau pot genera senzatia de tensiune in arcada. Aceasta tensiune se percepe preponderent la nivelul dintilor vecini, fiind deseori reclamata de catre pacienti. ˗ Un contact proximal prea slab este de asemenea, nedorit, deoarece va favoriza impactul alimentelor cu gingia interdentara, traumatizarea gingiei interdentar si retentia alimentelor. ˗ Daca firul de matase dentara nu poate depasi zona de contact, se indeparteaza restaurarea de pe bont si se cauta suprafetele lucioase care apar in zona de frecare excesiva. Se corecteaza cu o piatra mica montata, adecvata materialului. Operatia se repeta pana la inserarea optima pe bont. In tot acest interval se evita inserarea cu forta, prin exercitarea unor presiuni excesive pe lucrare. 44.Alegerea culorii Se desfăşoară după următoarea metodologie: ˗ poziţia pacientului este dirijată astfel încât privirea stomatologului să fie situată pe acelaşi plan orizontal cu planul de ocluzie al arcadei dentare pentru care se alege culoarea; ˗ pacientul trebuie să stea în picioare în faţa ferestrei din cabinet, astfel încât să existe o cantitate mare de lumină naturală care să evidenţieze dinţii arcadei dentare; 55

˗ alegerea culorii trebuie făcută în mijlocul zilei şi nu în lumina solară directă; ˗ dacă privirea specialistului este concentrată mai mult timp pe o zonă redusă, culoarea reală apare mai gri, decâtnuanţa reală existentă; ˗ culoarea este precizată de dintele uscat şi controlată în condiţii de umiditate; ˗ concentrarea maximă a privirii trebuie să fie dirijată asupra mijlocului dintelui, aceasta fiindcă reprezintă culoareade bază. ˗ Fiecare dinte prezintă trei zone cu nuanţe de bază. ˗ Treimea incizală are culori foarte variate reprezentate de gri deschis sau închis, la dinţii foarte translucizi sauopalescentă la dinţii opaci. ˗ Culoarea treimii mijlocii alcătuită mai mult din dentină a fost definită culoarea centrală sau culoarea corpuluicoroanei. ˗ Treimea cervicală, cunoscută sub numele ,,culoarea gingivală" este reprezentată de galben-portocaliu, cu variaţiipână la brun-roşu 45.Ablaţia puntilor dentare Ablaţia protezelor unitare se face în general cu instrumentar rotativ adecvat care permite secţionarea unei coroane de înveliş,îndepărtarea marginilor secţionate şi ulterior îndepărtarea ei în totalitate de pe bont. Tehnicile de ablaţie variază de la o restaurare unidentară la alta. Majoritatea metodelor de ablaţie utilizate la ora actuală folosesc dispozitive care dezvoltă şocuri mecanice. Dispozitivele manuale-şocul este obţinut prin imprimarea unei forţe mânerului dispozitivului.Şocul este transmis părţii active a dispozitivului acesta dizlocând restaurarea protetică. Ablatia fără secţionare Indicaţii: ˗ atunci când restaurarea se poate refolosi, nefiind necesară efectuarea unei noi restaurări; ˗ restaurarea care trebuie îndepărtată conţine un aliaj nobil (aur); ˗ se realizeaza cu ajutorul socurilor mecanice, cu diferite instrumente fiecare avand avantaje si dezavantaje . 1. Dispozitive manuale : ˗ instrumentul Treymann si ciocan - se utilizeaza prin lovire cu un ciocanel; ˗ instrumentul Schroeder ( se utilizeaza prin lovire cu un ciocanel; seamana cu instrumentul Treymann );

56

˗ instrumentul Miller Acest "ciocan" de decimentare prezinta un brat pe care culiseaza o greutate de diferite forme si un varf cu gheara interschimbabil. ˗ dispozitiv de dezinserare cu arc (asemanator cu instrumetul Miller, doar ca la acesta este atasat un arc, care prin apasarea unui buton se declanseaza desfacerea arcului); ˗ instrumentul Crown Click De Luxe; ˗ indepartator de coroane Autorem; ˗ sistemul ATD. Aceasta tehnica se bazeaza pe tractionarea unor fire care sunt trecute prin spatiile interdentare, inconjurand astfel proteza fixa. Actionarea firelor se face in axul coronar al stalpilor. Firele se rup automat la forte de aprox. 16 kg. ˗ cleste pentru decimentarea si ablatia coroanelor unidentare. Falcile clestelui prezinta 2 stopuri care se aplica pe coroanele proximale. Presiunea care este necesara decimentarii coroanei este suportata de dintii vecin; ˗ clestele pentru indepartarea protezelor partiale fixe. Acesta are o aripioara spre mezial si un orificiu de fixare al surubului. ˗ ablatia coroanelor metalo-ceramice si integral ceramice cimentate provizoriu, cu ajutorul matricei Sigveland ˗ ablatia restaurarilor protetice fixe cu ajutorul unor rasini ˗ La nivelul coroanei, pe fata vestibulara sau orala, se creaza un orificiu cu piesa de mana, astfel incat sa se poata introduce piesa Wamkey in orificiul creat. Astfel piesa Wamkey se afla intre fata ocluzala a bontului si fata ocluzala interna a coroanei, iar printro miscare de parghie, coroana se indeparteaza de pe bont. 2. Dispozitive electromecanice : ˗ dispozitivul Anthogyr (se ataseaza la unitul dentar si dezvolta socuri mecanice); ˗ sistemul Coronaflex Ablatia prin secţionare Se realizează cu instrumente rotative, de obicei diamantate, care permit secţionarea restaurării, după care cu ajutorul unui instrument adecvat se realizează acţiunea de pârghie pt. îndepărtarea restaurării. Exemple de instrumente speciale pentru îndepărtarea restaurărilor protetice fixe după secţionarea acestora: ˗ instrument de lărgire a restaurării cu acţiune de pârghie ; ˗ cleşte de lărgire a restaurării ;

57

˗ "pensa Planert" - partea activă a acestei pense se introduce în lăcaşul creat al restaurării, după care se activează ducând astfel la lărgirea restaurării ; ˗ instrument special numit "forceps Montfort", cu care se efectuează ablaţia prin secţionare (fără ajutorul instrumentelor rotative). Sunt recomandate la îndepărtarea coroanelor moi, din aliaje nobile, care permit secţionarea restaurărilor de lama instrumentului. Acest instrument poate fi folosit în combinaţie cu pensa Planert. Avantaj: pulpa dentară a dinţilor stâlpi vitali nu este expusă la stresul termic.

58