ORGANIZAREA ERGONOMICĂ A ACTIVITĂŢII ÎN LABORATORUL DE TEHNICĂ DENTARA
V.1. Laboratorul de tehnică dentară Motivaţie Aplicarea criteriilor ergonomice în organizarea activităţii în laboratorul de tehnică dentară se impune ca o necesitate şi rezidă din structura intimă şi trăsăturile esenţiale ale profesiei: sedentarism, poziţii de lucru adesea incomode, tehnici multiple şi complexe pe un câmp redus, cu iluminare dificilă, instrumentar variat, noxe (pulberi, zgomot, vapori, gaze). Menţinerea capacităţii fizice şi intelectuale a tehnicianului dentar, în contextul unui program de lucru intens şi solicitant, presupune, în concepţia sistemică, aplicarea criteriilor ergonomice în amplasarea şi proiectarea laboratorului, mobilierului şi echipamentului specific, în organizarea manoperelor practice, în adoptarea poziţiilor de lucru optime. Respectarea acestor reguli conştientizate asigură cadrul general comun tuturor laboratoarelor de tehnică dentară, la care se pliază fiecare tehnician dentar, ţinând seama de caracteristicile individuale, de aptitudini. Parcurgerea triadei: se realizează atât la nivelul suprastructurii menţionate, cât şi pentru structura activităţii zilnice şi chiar a gestului ca element constituent de bază al unei manopere. Observaţia, autocorecţia fac parte din sistemul ergonomie propriu de lucru al fiecărui tehnician dentar, asigurând autoperfecţionarea şi optimizarea în această manieră a activităţii laboratorului. Pentru a se menţine lâ un nivel ridicat al competenţei profesionale, pe lângă achiziţiile teoretice şi p'ractice noi, reactualizarea în permanenţă a celor învăţate, tehnicianul dentar trebuie să-şi formeze şi să-şi desăvârşească manualitatea. Această caracteristică reprezintă una din aptitudinile fundamentale ale profesiei. Mişcările corecte, poziţiile de lucru optime se învaţă în etapa de antrenament şi se repetă până se ajunge la perfecţiune. Tehnicianul dentar trebuie să fie aproape obsedat tie perfecţionarea stilului propriu de lucru pentru ca acest obiectiv să devină realitate, iar mişcările, tehnicile să se realizeze în mod logic, automat, şi realizarea lor în gestualitatea zilnică să solicite cât mai puţin memoria, atenţia, iar mişcările să aibă siguranţă. 239
Adoptarea unor poziţii de lucru corecte în timpul lucrului permite organismului să-şi desfăşoare funcţiile vitale în condiţii optime, iar alternarea poziţiilor de lucru aşezat cu cele ortostatice asigură o irigare mai bună a ţesuturilor. Măsurile de protecţie a muncii, aplicate în mod cdrect, organizat, şi respectarea lor ca parte componentă a sistemului de lucru, contribuie la protejarea ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂergonomie 1 tehnicianului dentar şi la menţinerea stării de sănătate a acestuia. V. 1.1. Amplasarea. Organizarea Laboratorul de tehnică dentară reprezintă baza materială (spaţii şi dotare) în care tehnicianul dentar îşi desfăşoară activitatea zilnică. El lace parte din structura funcţională a unui serviciu de stomatologie sau poate fi complet separat, independent, cazîn care colaborează cu mai multe cabinete de stomatologie. Astăzi, utilizarea materialelor moderne de amprentare, care cer o lurnare rapidă a modelelor, montările în articulator printr-un transfer sofisticat al datelor din cavitatea orala şi verificările repetate, •xigenţele fizionomice crescute, care cer individualizări în diversele itadii de lucru, şi o serie de alte aspecte, între care esenţial este cel al organizării ergonomice a activităţii stomatologice, necesită ca laboratorul să se găsească în apropierea cabinetului. în caz contrar, modicul stomatolog este obligat să-şi amenajeze o masă de gips (dotată pentru turnarea modelelor cu măsuţă vibratoare, soclator) şi ftBntru montarea în articulator (Fig. V.1 a, b, c).
Fig. V.1 a Laborator de tehnică dentară (vedere de ansamblu - KAVO)
240
CAPITOLUL V
Fig. V.1 b Laborator de tehnică dentară (vedere de ansamblu - KAVO)
Fig. V.1 c Laborator de tehnică dentară (vedere de ansamblu - KAVO)
241
Amplasarea laboratorului la distanţă de cabinet nu reprezintă astăzi un CAPITOLUL V impediment, căci mijloacele de transport şi comunicare sunt diverse şi'dezvoltate, existând situaţii în care laboratorul (tehnicianul) preferat de medicul stomatolog se găseşte în alt oraş. Plasarea laboratorului în apropierea cabinetului se va realiza printr-o corectă separare între aceste încăperi, deoarece zgomotui din laborator reprezintă un factor nociv pentru desfăşurarea optimă a activităţii în cabinet şi un factor de stress pentru pacient. Acest factor, zgomotul, trebuie avut în vedere şi în cazul amplasării laboratorului, într-o clădire unde se desfăşoară si alte activităţi, căci chiar dacă există metode moderne de izolare fonică, aceasta nu poate fi totdeauna totală. Un alt factor de care trebuie să ţinem seama în amplasare îi reprezintă orientarea laboratorului de tehnică dentară faţă de punctele cardinale. Orientarea spre nord va asigura o iluminare uniformă, constantă în timpul zilei, iluminatul natural realizând un mediu corelat cu mediul extern, implicând o reducere a solicitării vizuale. Iluminarea naturală poate fi stânjenită dacă laboratorul se găseşte cu ferestrele orientate spre o clădire învecinată mult mai înaltă şi foarte apropiată de cea în care este amplasat laboratorul de tehnică dentară. Organizarea laboratorului depinde de volumul de muncă desfăşurat, care se va reflecta şi asupra numărului de tehnicieni dentari, precum şi a dimensiunilor încăperii de lucru propriu-zise, astfel încât aceasta să fie funcţională, să nu dea senzaţia unei încăperi aglomerate, iar tehnicienii care lucrează să nu se stânjenească reciproc. De asemenea, să se asigure pe cât posibil fiecăruia un Iluminat natural. Diversificarea şi complexitatea deosebită a tehnicilor de lucru prin iipariţia de noi materiale, aparate, a impus specializarea.şi în tehnica
L
243
dentară. Această specializare este bine să se realizeze după instruirea generală a tehnicianului, acesta căpătând deci o pregătire complexă, care-l ajută să aibă o viziune de ansamblu. în Şcoala de Gnatoprotetică ieşeană, organizareaCAPITOLUL activităţii înV laboratoarele de tehnică dentară se face diferenţiat (laborator de lucrări speciale, laborator ceramică, laborator aparate gnatoprotetice din Aur, laborator seminobile, laboratoare Cr-Co, laborator aparate gnatoprotetice amovibile). Specializarea şi perfecţionarea tehnicianului dentar pe o anumită direcţie nu înseamnă ignorarea celorlalte, dar permite stăpânirea în detaliu a anumitor manopere, creşterea competenţei profesionale şi a .eficienţei muncii. Specializarea în tehnica ceramo-metalică, de exemplu, necesită cunoaşterea tehnicii indicate de firma al cărei produs îl utilizăm, alături de alte aptitudini (simţ al culorii, proporţiilor, formelor), pe care tehnicianul'le desăvârşeşte prin cultivarea lor. Datele prezentate reflectă că există o multitudine de elemente care concurează la amplasarea şi proiectarea laboratorului de tehnică dentară şi că un rol esenţial îl are tehnicianul dentar în sensul că el este T
f
cel mai bun proiectant al propriului său laborator pentru a-şi crea un ambient adaptat la stilul său de muncă. V. 1.2. Zonele de lucru în laboratorul de tehnică dentară Asigurarea performanţei, a siguranţei şi implicit a confortului tehnicianului dentar a necesitat organizarea spaţiului profesional (laboratorul de tehnică dentară) după criterii ergonomice. Aplicarea în practică a conceptului ergonomie a permis îmbinarea factorilor antropometrici ai proporţiilor şi design-ului în obţinerea unei funcţionalităţi optime [131].
245
De asemenea, posibilitatea pătrundem în laborator şi a altor persoane (alţi tehnicieni, asistente, medici) determină interacţiuni care pot afecta performanţa. Prezenţa mai multor tehnicieni în acelaşi laborator implică alte interacţiuni sociale, fizice, cu influenţe asupra sistemului în ansamblu. Din acest punct de vedere, dispunerea spaţială aSTOMA dotării TOLOGICĂ şi delimitarea ERGONOMIE 1 unor spaţii virtuale, cu o accesibilitate strictă dar flexibilă, a fost absolut necesară. Sectorizarea laboratorului de tehnică dentară are în vedere faptul că tehnicianul dentar realizează operaţii multiple în locuri diferite, pentru fiecare în parte folosind poziţii şi dinamici adecvate. Cu toate acestea, ponderea cea mai mare a activităţii se desfăşoară la masa de lucru, care reprezintă locul de muncă al tehnicianului dentar, centrul activităţii fiind modelul de lucru montat în ocluzor sau articulator. Pornind de la acest "punct" de maximă importanţă şi interes pentru activitatea profesională a tehnicianului dentar, propunem sectorizarea acestui spaţiu în trei zone semicirculare: zona I (spaţiul intim), zona II (spaţiul personal) şi zona III (spaţiul public) (Fig. V.2). Delimitările dintre aceste zone nu sunt materiale, dar nu este permisă pătrunderea unor intruşi, în sensul că se perturbă sistemele relaţionale, echilibrul psihic al tehnicianului dentar şi poate fi influenţată activitatea sa. Zona I (spaţiul intim) Se organizează sub forma unui semicerc în faţa tehnicianului dentar (r = 30-40 cm), în jurul modelului de lucru, fiind accesibilă
Fig. V.2 Sectorizarea laboratorului de tehnică dentară
246
mâinilor tehnicianului, controlată de acesta cu privirea' (sub un unghi vizual de 35°), fără a mişca capul. Situată în faţa sa, ea conţine instrumentarul static aşezat radiar, ceara de modelat, garniturile de dinţi, alte materiale, în funcţie de f i
>
r
CAPITOLUL V
specificul etapei, becul de gaz (Bunsen sau Teclu) sau cuţitul electric (Fig. V.3). în această zonă trebuie să realizăm cea mai bună iluminare pentru a avea o foarte bună vizibilitate asupra modelului, de lucru şi a facilita realizarea şi observarea fără efort a detaliilor milimetrice (puţuri dentinare, şanţuri intercuspidiene, fisuri, fosete etc.). Aici regăsim câmpul optim de lucru, adică zona în care accesul mâinilor tehnicianului se realizează prin deplasarea antebraţelor fără deschiderea exagerată spre lateral. Mişcările efectuate în acest perimetru sunt cele mai precise şi pot fi realizate automat pe baza simţului kinestezic [11]. Inviolabilitatea acestui spaţiu este explicată pe Fig. V.3 Masa de lucru (KAVO) de o parte, pe plan psihologic, dar şi practic, de perturbarea condiţiilor ambientale în realizarea unor manopere. Tehnicile de aplicare sau de montare a porţelanului pretind o izolare strictă a încăperii respective (spaţiul ce cuprinde zonele I şi II), pentru a evita impurităţile de orice natură care ar influenta calitatea masei ceramice. Zona II (spaţiul personal) Este o zonă care urmează în afara zonei I, care cuprinde motorul suspendat,
situat imediat în dreapta tehnicianului dentar, piesa de
247
mână aflându-se la o distantă convenabilă, permisă de alonja braţului, iar pedala, la o distanţă permisă de alonja piciorului drept. Mesele moderne de lucru (Fig. V.4) au renunţat la motorul vertical şi sunt dotate cu micromotor care este plasat la marginea posterioară a mesei, în partea dreaptă, în primul culoar al zonei STOMA II, alături de sistemul ERGONOMIE TOLOGICĂ 1 individual de aspiraţie. Pentru stângaci, acestea sunt plasate simetric în partea stângă. Tot în această zonă, pe o prelungire posterioară centrală orizontală, se găseşte un mic ecran de protecţie din material plastic. Un alt ecran de protecţie, mai mare, se găseşte în porţiunea cea mai anterioară a zonei I, cu scopul de a fi detaşat şi adus în zona de lucru atunci când se prelucrează în special acrilat. Tot în această zonă, sub Fig. V.4 Masa de lucru clasică nivelul mesei, se găseşte un (CATO) sertar cu instrumente şi materiale strict necesare, care pot fi depozitate şi în dulapul lateral al mesei. Opus dulapului lateral se găseşte sistemul de aspiraţie. între acestea se plasează scaunul mobil al tehnicianului dentar. Zona III (spaţiul public) Se găseşte la periferia laboratorului şi cuprinde dulapuri cu materiale şi un dulap pentru depozitarea aparatelor gnatoprotetice sau a fazelor de lucru, care, pentru economia de spaţiu, pot fi încastrate în
248
ERGONOMIE STOMATOLOGICĂ
perete sau, în funcţie de design şi mărimea spaţiului, sunt dispuse pentru a respecta zonele descrise şi pentru a asigura deplasarea nestingherită. La acest nivel au acces persoanele din afara laboratorului şi se creează pasajele pentru circulaţia tehnicienilor, în cazul în care se găsesc mai mulţi în acelaşi laborator. Această sectorizare a spaţiului profesional în laboratorul de tehnică dentară exprimă, de fapt, respectarea unor reguli ancestrale de comportament, iar nerespectarea inviolabilităţii acestor spaţii induce reacţii comportamentale diferite, tulburarea atenţiei, care se reflectă asupra manoperelor practice. V. 1.3. Poziţiile de lucru ale tehnicianului dentar Respectarea principiilor ergonomice de organizare a activităţii în laboratorul de tehnică dentară a impus şi adoptarea unor poziţii de lucru ergonomice: - la masa de lucru - poziţia aşezat - la aparate - poziţia ortostatică, dar şi aşezat Poziţia de lucru aşezat Tehnicianul dentar aflat la masa de lucru ocupă un scaun cu rotile şi cu spătar care îmbracă regiunea lombară. Acest scaun asigură deplasarea tehnicianului dentar fără să se ridice pentru a avea acces la dulapurile din zona III (Fig. V. 5). Aşa cum am mai arătat, această poziţie aşezat determină o contracţie musculară minimă pentru menţinerea unei poziţii fiziologice a corpului şi implicit a coloanei vertebrale. Scaunul cu perna cu o
249
c
suprafaţă corespunzătoare şi sprijinul dorsal asigură stabilitatea corpului ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ 1 tehnicianului, dându-i posibilitatea să efectueze mişcări precise, să manipuleze piesa de mână. înălţimea scaunului va fi reglată în funcţie de talia practicianului, astfel încît picioarele să se sprijine confortabil de sol; iar unghiul dintre coapsă şi gambă să fie cuprins între 90-130°, valori care permit o bună irigare a gambei. Deschiderea prea mult peste 130° apropie situaţia de poziţia ortostatică (când este îngreunată circulaţia de întoarcere), iar valori sub 90°,• scaunul fiind prea coborât, compresează vasele din spaţiul popliteal şi are drept consecinţă irigarea precară a gambei (Fig. V.6).
Fig. V.5 Scaun mobil Poziţia aşezat trebuie să asigure şi un unghi, de asemenea, cuprins Intre 90-130° între coloana vertebrală şi coapsă, prin varierea înălţimii fotoliului şi apropierea sau depărtarea Fig. V.6 Poziţia de lucru aşezat tehnicianului dentar de zona de lucru. Micşorarea unghiului iire drept consecinţă comprimarea vaselor şi viscerelor abdominale şi Irigarea precară a membrelor Inferioare. Respectarea intervalului menţionat permite realizarea unei
250
poziţii cât mai fiziologice a coloanei vertebrale {187]. în paralel cu învăţarea acestor unghiuri, deci a unei poziţii de lucru corecte, tehnicianul dentar trebuie să mai aibă în vedere şi poziţia membrelor superioare. înălţimea mesei CAPITOLUL V sprijine pe masă de lucru va corespunde nivelului cotului, astfel încât antebraţele să se fără efort. Acest sprijin determină compresiunea vasculo-nervoasă (sindromul carpo-tunel) şi de aceea s-au Fig. V.7 Masă cu suporturi imaginat nişte suporturi pe care se pentru coate (KAVO) sprijină antebraţele şi care conferă o siguranţă şi o stabilitate mai mare tehnicianului în timpul lucrului (Fig. V.7) [286]. Atunci când lucrează cu piesa de mână, priza acesteia este palmară (Fig. V.8), realizată cu mâna dreaptă (stânga, pentru stângaci), piesa protetică este ţinută în mâna stângă. Al treilea punct de sprijin se realizează prin intermediul degetelor inelar, degetului mic (primele două puncte de sprijin sunt create la nivelul antebraţelor). Se asigură wn„. , ~ . . ?' * Fig. V.8 Priza palmara a piesei astfel sprijinul tripodal (minimum de de mână (KAVO)
251
,,K,1
ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ 1
Fig. V.9 Poziţia de lucru - utilizarea piesei de mână (KAVO)
Fig. V.10 Priza spatulei ca un creion (KAVO)
stabilitate) (Fig. V.9). •~ In cazul modelării, deci a utilizării instrumentarului static, antebraţele se sprijină pe masa de lucru, mâna dreaptă ţine spatula (priza ca un creion - Fig. V.10), modelul se găseşte pe masa de lucru, mâna stângă susţine modelul de lucru, iar mişcările mâinii drepte sunt perfect controlate. Şi în cazul modelării cerii pentru o poziţie stabilă se realizează şi al treilea punct de sprijin (inelarul şi degetul mic de la mâna dreaptă se sprijină de model pentru ca mişcările degetelor să ţie precise, sigure, de amplitudine redusă).tf * Poziţia de lucru ortostatică Chiar dacă este o poziţie obositoare şi considerată neergonomică, aceasta este adoptată în momentul lucrului la aparate. Ţinând seama că operaţiile acestea nu cer o perioadă prea mare de timp, alternarea poziţiei ortostatice cu cea şezândă ar putea fi considerată o măsură profilactică împotriva sedentarismului.
252
ERGONOMIE STOMATOLOGICĂ
Plasarea aparatelor pe mese trebuie să se facă la o înălţime corespunzătoare, astfel încât zona maximă de lucru să se găsească la o distanţă de privire normală faţă de aparat, cu braţul uşor îndoit de cot. în poziţie ortostatică, funcţiile articulaţiei umărului sunt complet degajate. Ambele picioare sunt bine sprijinite de sol, astfel încât poziţia corpului să fie stabilă (Fig. V.11). Modelul sau aparatul sunt susţinute cu o mână sau cu ambele, în funcţie de operaţia de executat (soclare, sablare, finisare, lustruire). Este necesar un bun sprijin al mâinii sau antebraţului pe aparat, iar priza modelului sau aparatului gnatoprotetic să fie perfect realizată pentru stabilitate şi pentru siguranţa execuţiei. Exemple de operaţii realizate în poziţie ortostatică: prepararea şi turnarea gipsului (Fig. V.12), soclare (Fig. V.13), sablare (Fig. V.14), poziţia la motorul orizontal, pentru finisare, lustruire (Fig. V. 15, V.16). Miniaturizarea, design-ul modern şi computerizarea au făcut ca majoritatea acestor aparate să aibă dimensiuni reduse, iar lucrul cu acestea să se reducă doar la urmărirea funcţionării lor, ceea ce se poate realiza şi prin simpla deplasare cu ajutorul scaunului pe rotile. Semnale luminoase sau sonore anunţă terminarea operaţiei. Se evită astfel poziţia ortostatică, acomodările vizuale repetate, iar realizarea operaţiilor este mult facilitată. V. 1.4. Dotare. Factori de design
Dotarea laboratorului de tehnică dentară se referă la un inventar strict de mobilier, echipament, instrumentar static şi dinamic, aparate şi materiale absolut obligatorii pentru desfăşurarea unei activităţi optime, în funcţie de specificul activităţii şi de puterea economică, această bază
Fig. V.11 ortostatică
Poziţia 253
Fig. V.12 (KAVO)
Turnarea
modelului
ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ 1
Fig. V.13 Soclarea (KAVO)
Fig. V.14 Poziţia la sablare (KAVO)
Fig. V.16 Poziţia la motorul orizontal (KAVO)
Fig. V.15 Poziţia de lucru la motorul orizontal (KAVO)
Fig. V.17 Masa de lucru modernă (CATO)
materială se poate diversifica şi moderniza cu scopul de a face mai uşoară munca tehnicianului dentar şi a creşte calitatea aparatelor gnatoprotetice realizate. Totodată, firmele producătoare sunt preocupate ca echipamentul, mobilierul să prezinte un design, proporţii şi o cromatică care să se integreze 254 în ansamblul laboratorului şi să contribuie la realizarea confortului tehnicianului dentar.
1. Masa de lucru: clasică (Fig. V.4); modernă (Fig. V.17) Aici se desfăşoară cea mai mare parte a activităţii tehnicianului dentar pe parcursul unei zile. Este proiectată după criterii ergonomice privind Vînălţimea, lăţimea, CAPITOLUL profunzimea, poziţia dulapului lateral, a sertarelor (în funcţie de criteriul antropometric) [137]. Poate fi confecţionată din diferite materiale (lemn melaminat, material plastic) uşor de întreţinut, în culori pastelate, în armonie cu restul laboratorului şi cu o strălucire redusă. în zona de lucru (zona I) se poate aplica o folie
255
I
CAPITOLUL V
■ ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -- — ------------ --------------------------------------------------------------------
i b cauciuc (sau alt material absorbant al zgomotului), cu rolul de a imlijce zgomotul
determinat de repunerea unui instrument static pe Himia de lucru. Masa poate prezenta un sertar (corespunzător întregii mprafeţe de lucru) în care tehnicianul are la îndemână ceară, garnituri ii» dinţi, instrumentar static. Sub aceasta se mai pot afla încă 1-2 Initare similare, până la o înălţime care să nu jeneze genunchii llhnicianului. Deasupra sertarelor, pe linia mediană, în prelungirea nivelului unsei, se găseşte extremitatea absorbantă a sistemului de aspiraţie Individual prevăzut cu un ecran transparent de protecţie susţinut de un liiport pentru modelul de gips (Fig. V.17). în partea dreaptă a meselor, cam în dreptul sertarelor, se găseşte Un modul ce conţine instrumentarul dinamic: piesa de mână cu micromotor şi două trepte de viteză (aprox. 30.000 rot/min.) şi un spray de aer. Acestea se găsesc la o distanţă care să nu depăşească alonja braţului. Pornirea şi oprirea motorului se face la pedala acţionată de piciorul drept. Pedala trebuie plasată alături de picior, la o distanţă care să nu depăşească alonja acestuia. în timpul lucrului cu piesa de mână trebuie să existe o corelaţie perfectă între activitatea mâinii, a piciorului drept şi a privirii. Pe masa de lucru se găseşte şi becul de gaz (Bunsen sau Teclu) sau un cuţit electric pentru a ramoli ceara de modelat (Fig. V.18). Deasupra planului mesei se poate găsi o etajeră pe care sunt plasate modelele şi lucrările protetice sau ortodontice în curs de realizare, iar deasupra sa, lampa individuală (ex.: Day-Light-Quick - Cato), care asigură iluminarea corespunzătoare a zonei I. Această descriere corespunde meselor moderne de lucru (ex.:
Fig. V.18 Cuţit electric
Cato, Kavo), care respectă criteriile ergonomice. Sistemele mai vechi, utilizate în unele laboratoare şi astăzi (din motive economice), nu prezintă sistem de aspiraţie. Instrumentarul dinamic este reprezentat de piesa de mână, în diferite forme de 256
design, conectată la un braţ flexibil, braţ duplex şi apoi la motorul vertical (suspendat). Acesta este susţinut de un suport vertical metalic, fixat la masa de lucru în partea dreaptă, astfel încât piesa de mână să se găsească la o distanţă care să nu CAPITOLUL depăşească alonja braţului, pentru ca tehnicianul să nu trebuiascăV să- şi rotească corpul atunci când are nevoie de piesă [99]. în timpul lucrului la masă, tehnicianul dentar se găseşte în poziţie aşezat, pe un scaun mobil, reglabil şi cu spătar. Acest scaun proiectat ergonomie este stabil, având un sprijin realizat în minim 3 puncte, maxim 5, perna având o suprafaţă mai mare decât sprijinul. Este posibilă reglarea înălţimii scaunului în funcţie de talia practicianului. Spătarul este şi el reglabil şi oferă sprijin zonei dorso-lombare, permiţând o poziţie fiziologică de lucru care asigură folosirea instrumentarului static şi dinamic în siguranţă (exemplu: scaun Siemens). Masa mai poate prezenta un sprijin înclinat pentru picioare, care permite realizarea poziţiei ergonomice de lucru. Atunci când lucrează mai mulţi tehnicieni în acelaşi laborator, Miele vor fi plasate fie separat, fie câte două, faţă în faţă, având în vtulore să se respecte spaţiile profesionale descrise, practicienii să nu |9 stânjenească reciproc şi să beneficieze de un confort ambiental. lot în camera de lucru propriu-zisă (zona III) pot fi plasate dulapuri, unde se realizează stocurile de materiale, mobilier proiectat ergonomie, In culori pastelate, armonizate cu restul laboratorului (nuanţe de bleu, Vinde, crem, bej) sau pot fi prevăzute din construcţie nişte nişe în parate. Un dulap separat, deschis, numai cu rafturi compartimentate şi numere de ordine, este destinat aşezării aparatelor gnatoprotetice finalizate şi celor în faze intermediare de lucru. La acest dulap are iicces numai tehnicianul dentar, care este responsabil de predarea şi primirea aparatelor gnatoprotetice şi a fazelor de lucru, însoţite de fişa de laborator cu planul protetic de tratament (sau ortodontic) şi cu observaţiile şi indicaţiile medicului stomatolog [134]. 2. Instrumentarul static Este utilizat în principal pentru aplicarea şi modelarea cerii şi cuprinde spatule pentru ceară (cu mânere), cuţite pentru ceară (asociate sau nu cu spatule) şi instrumente cu partea activă în forme variate pentru modelat formele de relief ale machetei în ceară. S-au Imaginat astfel de truse ergonomice cu tot inventarul necesar (Fig. V.19). 257
Se mai utilizează, în special în ortodonţie, cleştii (cleşte crampon, Peeso, cleşte pentru ligaturi din sârmă), foarfeci (pentru tăiat tablă, sârmă), pense pentru prehensiune, pile (Fig. V.20), truse speciale ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ 1
258
ERGONOMIE STOMATOLOGICĂ
ERGONOMIE STOMATOLOGICĂ
Fig. V.19 Truse ergonomice (Ivoclar) pentru ortodonţie fixă (Fig. V.21). De asemenea, există un instrumentar special pentru prepararea pastelor şi montarea fazelor în tehnica ceramo-metalică (Fig. V.22, Fig. V.23) (spatuiă, pense şi numeroase pensoane de grosimi diferite) şi un instrumentar special de lustruire (Fig. V.24), truse puse la dispoziţie de firmele producătoare, cele prezentate fiind de la Ivoclar.
3. Instrumentarul rotativ Cuprinde instrumentar montat şi nemontat sub forma frezelor din oţel inoxidabil, extradure, carbură de tungsten şi diamantate de forme şi mărimi diferite pentru piesa de mână de laborator (Fig. V.25). Tehnicianul dentar mai foloseşte pietre (cilindrice, conice, roată), discuri diamantate, de carborundum sau pietre de corindon cu liant ceramic (Fig. V.26), abrazive (lenticulare, cilindrice, roată, flacără), de
CAPITOLUL V
a) foarfeci
b) pense Fig. V.20 Truse ergonomice
259
CAPITOLUL V
................... wiTnnnrih^
.
. .,»,s jj.ij. .^^jilitiiiiwiii^
Fig. V.22 ceramică
Fig. V.23 Trusă pensoane ceramică (IVOCLAR)
260
Trusă
pensoane
ERGONOMIE STOMATOLOGICĂ
Fig. V.24 Trusă instrumentar rotativ pentru lustruire (IVOCLAR)
Fig. V.25 freze
Trusă
Fig. V.26 Trusă pietre, discuri
CAPITOLUL V
culori diferite, fiecare determinând grade de finisare şi lustruire diferite (negru, roşu pentru finisare, verde pentru lustruire, gri pentru finisare ceramică şi roz pentru lustruire). Cele folosite pentru ceramică nu trebuie utilizate şi pentru alte materiale. Există şi seturi în cutii speciale, aşezate în ordinea utilizării, pentru materiale composite, pentru porţelan, pentru metale preţioase, pentru răşini acrilice. 4. Simulatoare ale sistemului stomatognat şi mijloace de transfer Au rolul de a simula în laborator relaţiile complexe mandibulo- craniene. în ordinea istorică a utilizării, acestea se clasifică în [43]: - cheia de gips (materializează rapoartele interarcadice); - ocluzorul (redă mişcările de închidere şi deschidere); - articulator neprogramabil (Gysy Simplex - redă mişcările de închidere, deschidere, lateralitate şi propulsie); - articulator parţial programabil - permite individualizarea unor valori la cazul clinic şi folosirea unora medii: unghi Benett, panta condiliană (Quick, Sam, Stratos 200) (Fig. V.27 • Stratos 200); - articulator total programabil; simulator electro-mecanic - a cărui programare se face prin computer. Transferul datelor din cavitatea orală în laborator, pe modele, Fjg V2? Articulator STRATOS 200 se face cu ajutorul mijloacelor de (IVOCLAR)
transfer. Cele mai simple sunt machetele de ocluzie (pentru montarea în ocluzor) şi sunt realizate de tehnicianul dentar pe modelul preliminar (sau de studiu) sau funcjional. Arcurile faciale sunt mijloace complexe şi corespund fiecărui tip de articulator (Fig. V.28), [45], [237].STOMA TOLOGICĂ 1 ERGONOMIE Paralelografe şi paraleloghide Sunt utilizate pentru analiza modelului, a modelului de lucru şi stabilirea axei de inserţie şi dezinserţie a protezei, a zonelor dentare, de maximă şi minimă convexitate în scopul plasării braţelor croşetelor turnate. Sistemele Fig. V.28 Arc facial
constructive sunt diferite, cele mai complicate permiţând o analiză electronică a datelor [44]. în altă (alte) încăpere(i)'decât cea de
lucru propriu-zisă, sunt amplasate aparatele pe mese rezistente, din ciment sau metal, faianţate, stabile faţă de podea. Masa pentru gips reprezintă un obiectiv important şi se găseşte în apropierea sursei de apă (chiuvetă). Aici se prepară gipsul şi se toarnă modelele, după o prealabilă dezinfecţie a amprentei adusă din cabinet. Gipsul se prepară prin spatulare; - manuală (în bol de cauciuc, cu spatula metalică); - cu vacuum-malaxorul (Fig. V.29).
262
Odată preparat gipsul, se va introduce în impresiunile amprentei aşezată pe masa vibratoare (Fig. V.30). Aceasta funcţionează pe principiul efectului electromagnetic al curentului electric, împiedică formarea bulelor de aer în model şi facilitează pătrunderea gipsului în indentaţii [218]. CAPITOLUL V După priza gipsului, modelul va fi soclat cu ajutorul aparatului de soclat (soclator) (Fig. V.31). Acesta poate fi asemănat cu un polizor electric, la care partea activă este o piatră abrazivă, cu granulaţie mare, spălată în timpul funcţionării, cu apă, de gipsul care se depune. Firmele de specialitate ne propun diverse forme constructive, cu un design modern, funcţioFig. V.30 (KAVO)
Fig. V.29 Vacuum malaxor (Degussa)
Masa
vibratoare
-
Fig. V.31 Soclator (KAVO)
263
ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ 1
Fig. V.32 Cuvete
nai şi miniaturizate. Prepararea masei de ambalat se face mecanic, cu ajutorul malaxorului electromecanic (cu micromotor) sau a malaxorului cu pompă de vid, care realizează absorbţia aerului din masa de ambalat, rezultând o compoziţie omogenă. Ambalarea se realizează în cilindri, cuvete speciale de diverse mărimi şi forme (Fig. V.32). Urmărind algorjtmul clinico-tehnologic de realizare a aparatelor gnatoprotetice," etapele următoare necesită aparate speciale, cu funcţii bine stabilite: - cuptor electric de preîncălzire a tiparului, dotat cu hotă pentru evaporarea vaporilor şi gazelor rezultate din arderea csm cu un aspirator (vid) pentru ceara din tipar; - cuptor de încălzire a tiparului care asigură uscarea totală a tiparului, dilatarea termică şi apropie temperatura de cea a topirii aliajului; - cuptorul de turnare modern (Fig. V.33) realizează topirea aliajului,
264
folosind ca sursă de căldură curentul electric de înaltă frecvenţă. Metalul este topit în creuzete de grafit sau ceramică, rezistente la temperatură crescută. Introducerea metalului topit în tipar foloseşte forţa oentrifugă, iar la centrifuga modernă automată mişcarea de rotaţie este determinată de un motor electric, topirea şi turnarea aliajului se fac în mod automat, sursa de energie fiind tot curentul electric de înaltă frecvenţă. Se CAPITOLUL poate utiliza un aparat bazat pe vacuum şi presiune (sursaVde energie fiind curentul electric de joasă frecvenţă), în care, după topirea aliajului, forţa vidului asigură absorbţia gazelor, apoi presiunea (aerul comprimat) împinge metalul topit în tipar. Ecranele din sticlă termorezistentă permit controlul vizual de către tehnicianul dentar u operaţiilor specifice care se desfăşoară. Se mai utilizează ca sursă de c.ildură jetul de plasmă sau laserul [218]. După dezambalare, piesa metalică este supusă acţiunii corozive a jetului de granule de corund, antrenat de aerul comprimat la aparatul de teblare (Fig. V.34, ex. IVOCLAR). Prezenţa unui compresor puternic determină zgomot şi trepidaţii. Acţiunea se petrece într-o incintă şi se poate urmări printr-un ecran frontal, piesa fiind susţinută de tehnician, care poartă mănuşi de protecţie, iar mâinile sale pătrund prin două orificii speciale laterale. Urmele de masă de ambalat mai sunt
Fig. V.33 Cuptor de turnare (Bego)
265
ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ 1
Fig. V.34 Aparat sablare (KAVO)
îndepărtate şi cu ajutorul instrumentarului abraziv montat la motorul orizontal (şi acesta prezintă ecrane de protecţie). Aici se montează şi gume, perii, filţuri, puf de bumbac, pentru finisare şi lustruire (Fig. V.35). Polimerizarea acrilatului termo-polimerizabil se realizează în aparate speciale, în baie de apă, sub presiune, respectând regimul termic indicat de fabricant, întregul proces fiind controlat automat (Fig. V.36 - Ivoclar). Tehnica ceramo-metalică impune o dotare specială. Cuptoarele pentru arderea ceramicii
___ __ Fig. V.36 Cuptor polimerizare (Ivomat Ivoclar)
aparţin mai multor generaţii, în
266
CAPITOLUL V
Fig. ceramică (Ivoclar)
V.37
Cuptor
funcţie de evoluţia tehnicii propriu-zise de montare şi ardere. Ultimele generaţii au un volum redus, prezintă un design ergonomie modular, cu facilităţi în utilizare şi întreţinere, realizând procese de ardere foarte precise. Etapele de ardere sunt controlate în mod automat, temperatura respectându-se cu o mare precizie (±2°C), întreg procesul fiind computerizat (conţin peste 90 de programe) (Fig. V.37 - Ivoclar). Cuptoarele pentru materialele compozite fotopolimerizabile sunt în diverse forme constructive, culori şi design adecvat, folosesc lămpi cu halogen, procesul fiind reglat automat (Fig. V.38 - Ivoclar). V. 1.4.1. întreţinerea instrumentului şi a aparaturii Menţinerea în stare de funcţionare optimă a instrumentarului şi aparaturii din laboratorul de tehnică dentară reprezintă un obiectiv care face parte integrantă din sistemul de lucru ergonomie. Tehnicianul dentar este în mod direct interesat de funcţionarea sigură şi corectă a echipamentelor sale deoarece din aceasta decurg o serie de alţi parametri la fel de importanţi:
267
Fig.
ERGONOMIE STOMATOLOGICĂ - realizarea procesului tehnologic în condiţii normale şi obţinerea în consecinţă a
unor aparate gnatoprotetice, care să se integreze şi să] refacă morfologic şi funcţional sistemul stomatognat; - consum energetic redus şi consum de aliaje nobile, seminobile,] kit-uri pentru ceramică în cantităţi minime;
i
- reducerea noxelor specifice laboratorului de tehnică dentară şi o protecţie optimă a tehnicianului dentar; - stress minim pentru tehnicianul dentar pe filiera relaţiei profesionale specifice tehnician dentar - echipament. îndeplinirea acestor obiective tehnologice şi implicit de organizare sistemică ergonomică a muncii presupune ca tehnicianul dentar să cunoască în detaliu principiile care au stat la baza proiectării echipamentului, elementele sale componente şi modul lor de funcţionare, pentru a putea explora la maxim abilităţile aparatelor, a constata defecţiunile si a realiza intervenţii minime. întreţinerea curentă 1.
T
f
f
şi reparaţiile instrumentarului şi aparaturii presupun intervenţia personalului calificat, specializat, pus la dispoziţie de firmele producătoare şi reprezentanţii acestora [263]. Manipularea corectă, respectarea indicaţiilor de utilizare date de fabricant şi întreţinerea corespunzătoare asigură o funcţionare îndelungată la parametrii optimi. Aparatele moderne au o structură modulară, sunt miniaturizate şi controlate prin computer, ceea ce facilitează munca tehnicianului dentar, reducând atât efortul fizic, cât şi psihic (de exemplu, cuptoarele pentru ceramică sunt prevăzute cu peste 90 programe care controlează fazele tehnologice). Informatizarea a preluat atât faze clinice, cât şi de laborator (proiecţia şi execuţia protezelor dentare asigurată de computer şi microrobot). Tehnicianul dentar va fi familiarizat şi cu elemente de informatică, pentru a utiliza aceste sisteme. 268
Firmele producătoare realizează cursuri de pregătire a tehnicienilor dentari pentru cunoaşterea şi manipularea corectă a noilor aparate proiectate, a noilor instrumente (diverse spatule pentru modelat ceara), a noilor tehnici de lucru (montarea unui nou tip de ceramifcă). De asemenea, sunt puse la dispoziţia tehnicienilor dentari tabele CAPITOLUL V simbolice cu ordinea corectă a operaţiilor, manevrele ce trebuie executate, parametrii care trebuie respectaţi şi care vor fi afişaţi, pentru a putea fi consultate în orice moment în timpul lucrului, pentru mai multă siguranţă şi reducerea solicitărilor psihice. Aceasta nu exclude cunoaşterea teoretică exactă a întregului proces tehnologic. Folosirea codurilor de culori, organizate după criterii funcţionale, pentru manete, butoane, fire conductoare, semnale de avertizare, permite o urmărire facilă a aparatelor, manipulare şi întreţinere funcţionale [16]. Procedeele de întreţinere ale aparatelor, [203], sunt următoarele: inspecţia vizuală, verificarea curentă, localizarea defectelor, manipularea (demontarea-montarea), reparaţia, etalonarea, punerea în funcţiune. r
Instrumentarul rotativ se poate descentra, inactiva şi consuma. Descentrarea frezelor, mandrinelor se datorează manipulării incorecte (introducerea, fixarea şi eliberarea din piesa de mână) şi funcţionării incorecte a piesei de mână. Este periclitată exactitatea operaţiilor realizate, se poate produce deraparea, cu repercusiuni asupra piesei protetice sau a degetelor tehnicianului dentar. Instrumentarul rotativ descentrat nu mai poate fi utilizat. Inactivitatea frezelor şi pietrelor metalice (de oţel dur, de carbură de tungsten) şi consumarea celor diamantate, din carbonud, corindon, abrazive presupune înlocuirea lor.
269
V. 1.5. Parametrii ergonomici ai laboratorului de tehnică dentară 1. Iluminarea Lumina naturală este excitantul fiziologic al ochiului uman şi este cea mai puţin obositoare. Putem asigura pătrunderea unei lumini uniforme, constante, "albe", prin ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ 1 ferestre, dispuse spre nord, sau putem construi luminatoare, în ambele situaţii dezavantajul fiind influenţarea regimului termic [109]. Iluminatul natural al laboratorului nu poate fi exclusiv, fiind totdeauna suplimentat cu cel artificial (incandescent sau fluorescent). Se preferă sursele fluorescente [107] pentru că determină performanţe mai bune şi randamentul luminos este mai mare de aproximativ cinci ori decât cel al lămpii incandescente. Fluorescenţa mai este preferată din raţiuni economice şi pentru că evită orbirea. Plafoniera va fi plasată deasupra mesei operatorului, având în vedere poziţia sa cea mai frecventă la masa de lucru (aproximativ la 1,5 m deasupra mesei), pentru că aici este zona care trebuie să aibă cea
■
A
mai bună iluminare şi pentru a nu fi percepută în vedere laterală. In situaţia în care în acelaşi laborator lucrează mai mulţi tehnicieni dentari, deci se găsesc mai multe mese de lucru, atunci vom folosi mai j multe surse, evitându-se pe cât posibil ca acestea să fie percepute în vedere directă de către operator. Plasarea acestora în număr mai mare elimină şi efectul stroboscopic. Iluminarea celorlalte zone, II şi III, trebuie să scadă progresiv şi să se acorde cu cea a încăperilor anexe în care sunt plasate diferitele aparate, iar decorul laboratorului va fi neutru. Vom evita orbirea în câmpul vizual evitând suprafeţele albe strălucitoare, obiectele din metal cromat, iluminarea directă.
as I
270
Iluminarea mesei de lucru Se realizează cu ajutorul lămpilor individuale, montate la nivelul mesei (sub forma tuburilor fluorescente). Iluminarea zonei de lucru este asigurată, prin aceste lămpi, de CAPITOLUL V dintâi de instrumentele o lumină directă şi de o lumină indirectă, prin reflectarea celei
lucioase. Plasarea lămpii se va face astfel încât unghiul de vedere asupra suprafeţei de lucru să nu fie egal cu unghiul la incidenţa sursei. Practic, se pune pe masa de lucru o oglindă, iar dacă sursele de lumină se văd în oglindă, ele se vor repoziţiona (testul Rhoads) [109]. Se pot folosi vizoare pentru a îndepărta lumina directă din câmpul vizual. Masa de lucru reprezintă zonă care trebuie să fie cel mai bine iluminată, tehnicianul dentar având nevoie să distingă detalii fine, multiple, "câmpul său operator" fiind de dimensiuni mici: arcada dentară pe care modelează în ceară dinţii cu toate elementele de relief. Instrumentarul static utilizat are şi acesta forme complexe adaptate funcţional. Ca urmare, ochiul tehnicianului este solicitat de nivelul iluminării, de calitatea sa, dar şi de orientarea şi coordonarea mişcărilor fine şi complexe pe care este obligat să le realizeze. Există tendinţa ca aproape fiecare mişcare să fie însoţită de privire, circa 80% din activităţile noastre desfăşurându-se sub controlul privirii. Este bine să alegem plafoniere şi lămpi simple, care nu colectează praful şi sunt uşor de curăţat. Pentru amplificarea luminii putem monta o lentilă la nivelul lămpii. 2. Cromatica Element component al ambianţei vizuale, cu influenţă asupra activităţii tehnicianului dentar şi a psihicului acestuia, culoarea reprezintă o proprietate obiectivă a materiei, cu aspecte funcţionale importante. Alegerea culorilor în laborator se va face având în vedere 1 orientarea încăperii către punctele cardinale (vom folosi culori calde în încăperile orientate spre nord). De asemenea, vom lua în considerare şi 1 alţi factori importanţi: solicitările neuro-psihice la care este supus ] tehnicianul dentar, protejarea analizatorului vizual, facilitarea percepţiei I senzoriale (perceperea detaliilor, formelor, proporţiilor), asigurarea unui .] confort vizual şi a esteticii locului de muncă [174]. Suprafeţele laboratorului au rol în asigurarea ambianţei vizuale, în j sensul că prin cromatica lor realizează un anumit grad de reflexie a] luminii (îmbunătăţind iluminarea) [11]. Plafonul va fi zugrăvit în culorii mate, cu reflexiş mare (85%), la fel pereţii în partea superioarăl (coeficient de reflexie 50%), dar în armonie cu restul laboratorului.! 271
Pardoseala va avea un coeficient de reflexie scăzut (15-30%) şi vom ] evita desenele cu multe detalii, pentru a găsi uşor obiecte mici scăpate j (freze, pietre). Cromatica laboratorului va fi în strânsă corelaţie cu mărimea sa, I respectiv cu senzaţia termică subiectivă de "rece" sau "cald" pe carej dorim să o obţinem. De exemplu, folosirea pentru pereţi a1unor nuanţe ] deschise de bej sau crem va crea o ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ ambianţă caldă, în timp ce albastrul j deschis, verdele deschis vor da senzaţia de rece. Pentru confortul vizual al tehnicianului putem utiliza foto-tapetul J sau tablouri care să reprezinte peisaje în culori calde, armonioase. Ochiul va avea senzaţia de armonie dacă va percepe o combinaţie j între linii drepte verticale şi orizontale, împreună cu linii curbe [187]. Studiile privind culoarea au relevat rezultate pozitive atunci când 1 se realizează o ambianţă cromatică corespunzătoare: reducerea] efortului şi a oboselii vizuale şi psihice, creşterea performanţelor,] reducerea greşelilor. Culoarea reprezintă şi un factor de randament, în sensul'că poate să ghideze deplasările privirii. Organizarea locului de muncă, folosirea unui cod al culorilor pentru instrumente, contribuie la găsirea acestora cu ajutorul analizatorului vizual, favorizând precizia şi diminuând efortul pentru căutare. Există un cod internaţional al culorilor pentru conductele care transportă diverse substanţe (în laborator): - conductele de apă ■ gri sau negru; • gaze şi lichide nocive chimic - galben; - gaze explozive - roşu; - combustibil lichid ■ albastru [11]. Această simbolizare menajează concentrarea, atenţia, memoria tehnicianului şi împiedică accidentele posibile în cazul manevrărilor greşite. 3. Zgomotul Reprezintă un element important al ambianţei laboratorului de tehnică dentară şi însoţeşte activitatea tehnicianului dentar cu instrumentarul static (depunerea bruscă a instrumentarului metalic pe suprafeţe dure, scăparea sa pe duşumea), instrumentarul dinamic (piesă de mână, micromotor, viteze mari), sistemul de aspiraţie individual şi central, lucrul la aparate care produc vibraţii (măsuţa vibratoare, soclatorul, sablatorul, aparat de turnare etc.). Peste aceste zgomote se suprapune zgomotul clădirii (în cazul în care laboratorul nu prezintă izolaţie fonică) şi zgomotul străzii. 272
în ansamblu, zgomotul, cu efectele sale stimulatorii indiferente sau* Inhibitorii., reprezintă un component natural al mediului tehnicianului dentar. Absenţa sa, ca şi un control perfect al zgomotului, creează o CAPITOLUL V
273
ERGONOMIE STOMATOLOGICĂ
atmosferă stranie, artificială, greu suportabilă, cu efecte negative asupra analizatorului auditiv. Unele zgomote permit analizatorului auditiv (organ de control) supravegherea desfăşurării normale a activităţii instrumentarului dinamic (caracteristicile zgomotului la diferite viteze ale micromotorului) şi a aparatelor din laborator. De asemenea, zgomotul permite detectarea unor defecţiuni ale acestora. în situaţiile menţionate se preferă stimulii acustici celor optici [28], pentru că urechea este omnidirecţională (ochiul are un câmp mai limitat), iar organismul prezintă timpi de reacţie mai scurţi şi reacţii psihomotorii mai rapide la excitanţii auditivi. r
4
Se pare că, până la un anumit prag, omul se adaptează la zgomot, această adaptare fiind relativă, căci s-a constatat că apare o reacţie generală negativă împotriva zgomotului, a efectelor psihice, fizice sau neuro-senzoriale [28]. 4. Temperatura. Calitatea aerului Asigurarea confortului termic în laboratoare reprezintă o problemă, importantă, dar nu dificilă. în timpul verii, instalaţiile moderne de climatizare asigură o temperatură reglabilă, constantă, reproşându-se faptul că rezultă un aer uscat. în timpul iernii, se poate asigura o temperatură confortabilă cu ajutorul sistemelor de încălzire complexe, automate. Ca urmare, sistemul termoreglator al organismului tehnicianului nu va fi solicitat, nu va fi nevoit să se adapteze la variaţii de temperatură, iar munca se va desfăşura în condiţii termice optime, cu un cost fiziologic redus din acest punct de vedere. Dotarea laboratoarelor cu instalaţiile menţionate reglează şi temperatura, dar şi umiditatea relativă a aerului şi viteza sa de mişcare. Aceste condiţii termice artificiale vor asigura schimburile de căldură organism-mediu la parametrii normali (radiaţie 45%, convecţie şi conductibilitate 30% şi evaporare 25%), şi ca urmare, în aparenţă, nu ar trebui să existe probleme privind confortul termic pentru tehnicianul dentar [194]. Aerul din laboratorul de tehnică dentară este viciat de noxe sub forma pulberilor, a vaporilor şi gazelor. Compoziţia pulberilor este variată şi este dependentă de specificul activităţii, iar cantitatea, de eficienţa mijloacelor absorbante. Studiile efectuate au pus în evidenţă elemente ca: Beriliu, Bor, Aur, Argint, Paladiu, Cupru, Mangan, Crom, Nichel, Mercur, Zinc, Zinconiu, Cadmiu, Aluminiu, Cobalt, dar şi AlgOg, quartz (bioxid de Siliciu), microfibre de azbest, 274 pulbere de gips (Sulfat de Calciu), pulbere rezultată din
prelucrarea răşinilor acrilice, cu un efect patogen cronic iritativ pentru arborele bronşic (bronşită cronică, modificarea capacităţii vitale, VEMS), perioade de eliminare îndelungate, posibil efect alergizant şi cancerigen [40], [41]. Vaporii sunt reprezentaţi de Mercur, monomerul răşinilor CAPITOLUL V acrilice, acizi volatili (acid.clorhidric, sulfuric), cu efect iritant, toxic pentru căile respiratorii, alergizant, acid fluorhidric utilizat în gravarea ceramo- metalică, soluţie cian'o de la electro-galvanizare, clorură de vinii. Gazele provin de la procesul de topire şi turnare a metalelor prin metode clasice, având ca surse de căldură arderea gazelor naturale, vaporilor de benzină, hidrogen şi oxigen, acetilenă, cu eliminarea de bioxid de carbon, gaze nearse, reziduuri. Aceleaşi elemente rezultă şi din funcţionarea becului de gaz. Aceste noxe au fost în parte eliminate prin utilizarea ca sursă de topire a curentului electric de înaltă frecventă. Calitatea aerului inspirat în laboratorul de tehnică dentară poate fi controlată prin utilizarea sistemelor moderne de aspiraţie (individuală, la masa de lucru, la nivelul fiecărui aparat, şi cea centrală, a laboratorului). Folosirea numai a ventilaţiei este contraindicată deoarece realizează recircularea aerului şi nu sunt îndepărtate noxele. V. 1.6. Tehnicianul dentar V. 1.6.1. Rol. Jinută 9
Reprezintă un membru important al echipei stomatologice, asigurând realizarea în cele mai bune condiţii a aparatelor gnatoprotetice, ortodontice, chirurgicale. în cadrul sistemului relaţional complex, medicul stomatolog colaborează cu tehnicianul dentar în vederea obiectivării scopului terapeutic. Tehnicianul dentar nu are numai rolul unui executant care să respecte cu stricteţe indicaţiile oferite de medic. El este şi un artist al cărui talent, priceperi şi deprinderi sunt dirijate de imaginaţia creatoare, pentru individualizarea cât mai perfectă a aparatelor gnatoprotetice. Fiecare piesă realizată de el este un unicat, concepută şi efectuată pentru a se integra morfologic şi funcţional, unui anume sistem stomatognat. Măiestria unui tehnician specializat în tehryca ceramo-metalică constă nu numai în a realiza, elemente identice cu realitatea din cavitatea orală, ci şi în a realiza din punct de vedere practic, cel mai mic număr posibil de arderi. Aspectele menţionate se referă la estetică, element reclamat astăzi de majoritatea categoriilor sociale cu prioritate evidentă, dar nu eludează, ci presupune şi celelalte funcţii sistemice stomatognatice. 275
Aşadar, activitatea tehnicianului dentar se desfăşoară printr-o mare sumă de tehnici de lucru pe un câmp reduu. Mişcările se învaţă, se repetă în orele de studiu şi antrenament, se corectează şi auto- corectează, implicând intervenţia memoriei mişcării care se repetă la nesfârşit. Manualitatea cere educarea gesturilor prin exerciţii şi antrenament specific. Dacă la1 acestea se adaugă talentul (simţul culorilor, al ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ proporţiilor, volumelor, umbrelor), tehnicianul este un artist, altfel este un simplu executant. Un alt nivel relaţional profesional realizează colaborarea cu asistenta, aceasta ocupându-se de transportul aparatelor gnatoprote- tice, ortodontice, în ambele sensuri şi de respectarea termenelor prevăzute. Relaţiile psiho-sociale menţionate se manifestă în cadrul unui grup organizat: echipa stomatologică, şi sunt reprezentate de respect, consideraţie, colaborare, bună dispoziţie. în concordanţă cu această ţinută psiho-socială, tehnicianul dentar se caracterizează printr-o ţinută vestimentară profesională specifică, la care face apel în momentul în care pătrunde în laborator. Aceasta trebuie să înlocuiască complet ţinuta de stradă, pentru ca hainele să fie protejate de pulberile şi de noxele din laborator. Halatul simplu sau compus din bluză şi pantaloni (fustă) va fi însoţit de bonetă. Mănuşile sunt rezervate situaţiilor în care sunt trataţi pacienţi cu risc (HIV, hepatită) şi oricând manipulează piese protetice sosite din cabinet. Masca este obligatorie. Este realizată din mai multe straturi de material sintetic hipoalergenic, unite cu ajutorul U.S. sau căldurii. Porii nu lasă să pătrundă particule până la aproximativ 0,5 \i şi bacterii de aproximativ 3 p.. Adaptată perfect la relieful feţei, masca se fixează cu barete elastice sau din acelaşi material [286]. Ochelarii sunt indispensabili pentru protecţia conjunctivei de impactul cu pulberea. Culoarea uniformelor nu este obligatorie albă, putând fi alese culori pastelate (nuanţe de albastru, verde), în armonie cu cromatica întregului laborator şi având în vedere influenţa psiho-senzorială a acestora asupra organismului. O ţinută vestimentară corectă, curată, îngrijită, impune şi reflectă întrucâtva poziţia profesională şi modul de organizare interioară a laboratorului. Respectarea în permanenţă a unei ordini perfecte, a unei dispuneri sistematice şi logice a instrumentarului, indică şi o gândire logică, organizată, sistematizată, seriozitate în muncă. V. 2.2. Solicitări
276
j
Solicitările la care este supus tehnicianul dentar în procesul muncii rezultă din profilul şi caracteristicile profesiunii: preponderent sedentară (peste 3/4 din timpul afectat se desfăşoară în poziţie aşezat), realizată printr-o sumă de mişcări fine, complexe, precise, repetitive, generatoare de monotonie, CAPITOLULsub V acţiunea unor factori ambientali (zgomot, vibraţii, iluminare, pulberi, gaze, acizi), cu o concentrare intelectuală semnificativă şi o responsabilitate privind corectitudinea execuţiei piesei protetice.
277
1. Solicitarea fizică este localizată la grupele musculare cel mai frecvent implicate în procesul muncii (muşchii degetelor, mâinii, antebraţului). Menţinerea poziţiei de postură aşezat implică o contracţie permanentă a grupelor musculare antagoniste, în vederea asigurării unei poziţii fiziologice a coloanei vertebrale. Alte grupe musculare _ CAPITOLUL V Implicate sunt cele care menţin postura extremităţii cefalice, muşchii globilor oculari. Concentraţia prelungită a acestor muşchi determină în timpul zilei instalarea oboselii musculare, printr-un dezechilibru onergetic. Restul maselor musculare ale organismului sunt inactive şi ca urmare reluarea circulaţiei periferice (în special la membrele Inferioare) este perturbată [129]. Contracţia musculară prelungită la nivelul membrelor superioare, comprimarea, la nivelul antebraţului, a pachetelor vasculo-nervoase prin sprijinul antebraţelor la marginea mesei de lucru (în absenţa unor suporturi adecvate), la care se adaugă şi factorul trepidaţie (vibraţie), transmis de piesa de mână, determină în timp afecţiuni osteoarticulare, cunoscute sub denumirea de boala Raynaud, la care contribuie şi poziţia instrumentarului static în timpul lucrului. Aceste modificări apar în timp, după ani de practicare a profesiei. Literatura mai descrie şi sindromul carpo-tynel, o neuropatie compresivă manifestată prin oboseala musculară, dureri, amorţire, resimţite la nivelul policelui, index, mijlociu şi inelar. Se datorează compresiunii nervului median la locul unde străbate tunelul carpian, cât şi a vaselor care îl însoţesc [286]. 2. Solicitarea neuro-psihică este importantă, pentru că se lucrează pe un câmp redus ca dimensiuni (dintele), unde trebuie redate multe detalii cu un instrumentar complex, de foarte înaltă precizie. Paleta tehnicilor de lucru este variată, impune folosirea mai multor aparate şi, în acelaşi timp, cunoştinţe teoretice multiple. Pe lângă aspectele tehnologice complicate, tehnicianul dentar face apel la un bagaj de cunoştinţe vast: anatomia şi fiziologia sistemului stomatognat, gnatologie, biomateriale, biomecanica etc. El trebuie să fie conştient şi convins că aparatul gnatoprotetic pe care l-a realizat nu este un corp inert, ci va face parte integrantă dintr-un sistem biologic complex, în care trebuie să se integreze morfologic şi funcţional. Utilizarea articulatoarelor complexe impune cunoaşterea relaţiilor fundamentale mandibulo-craniene, modul în care se realizează mişcările mandibulare în toată complexitatea lor. 278
Rolul artistic al tehnicianului se exprimă prin cunoaşterea valorii culorii, aprecierea proporţiilor, volumelor, a legilor armoniei. Activitatea tehnicianului dentar se desfăşoară printr-o sumă de tehnici multiple la masa de lucru şi la aparate cu implicarea şi a celorlalţi factoriVmenţionaţi, astfel încât el CAPITOLUL îşi pune la contribvţi? imaginaţia creativă, inteligenţa, memoria, memoria mişcărilor în flux continuu. Sistemul nervos central este implicat în toate actele pe care tehnicianul le are de desfăşurat. însuşirea unei noi tehnici de lucru impune efectuarea de exerciţii cu mâinile (eventual piciorul acţionează pedala). La început, mişcarea nu este precisă, dar prin repetarea gestului se face educarea, antrenarea sa, sub controlul cerebral. Este implicat analizatorul vizual, care face posibil controlul corectitudinii mişcării prin reacţia de feed-back. Reducerea solicitării neuropsihice este realizată într-o anumită măsură de respectarea principiilor ergonomice în organizarea muncii, dar şi învăţare, antrenament, pe tot parcursul vieţii profesionale. Relaţia profesională care se stabileşte între medic şi tehnicianul dentar nu va solicita, atunci când sunt înţelese şi respectate principiile colaborării: consideraţia, respectul reciproc, încrederea celor doi parteneri. Psihoergonomia subliniază că aceste calităţi sunt indispensabil legate de o pregătire profesională temeinică de ambele părţi. Numai atunci se instalează echilibrul. Altfel apar stări tensionale, neînţelegere, care se cumulează cu neliniştile şi stress-ul cotidian, augmentând stress-ul specific profesional [143]. Stress-ul tehnicianului dentar rezultă din caracteristicile şi solicitările menţionate, din teama pentru a nu greşi, din teama de eşec. O situaţie ce solicită o constituie şi necesitatea de a fi la curent cu toate noutăţile apărute în materie de aparate, echipament, materiale, necesitate?. r>e a se pregăti în permanenţă pentru a fi în pas cu cerinţele medicului (vezi noile sisteme de implantare, de exemplu). Reacţia în faţa unei noi tehnici de lucru, a unui nou aparat, poate fi de acceptare sau de respingere, o nouă sursă de stress [32]. 3. Solicitarea auditivă Provine din funcţionarea instrumentarului dinamic (piesa de mână), din manipularea incorectă a instrumentarului static (repunerea lui de la o înălţime necorespunzătoare pe masa de lucru) şi de la funcţionarea aparatelor. Nivelul sonor al laboratoarelor de tehnică dentară este ridicat şi expunerea prelungită la zgomot determină pe parcursul vieţii profesionale afectarea analizatorului auditiv. Mai frecvent se întâlneşte hipoacuzia ■ predominant a urechii drepte 279
(scăderea permanentă a capacităţii auditive, după expuneri îndelungate la zgomote, de tip perceDtie, în afara zonelor de conversaţie) şi dacă terenul este predispozo^t şi se adaugă şi alte surse de zgomot (se manifestă efectul cumulativ al zgormului) surditatea profesională (pierderea ireversibilă a capacităţii auditive, perceptivă, în zona frecvenţelor conversaţionale: 500-2000 Hz). ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ 1
280
La scăderea acuităţii auditive participă, în mod variat, diverşi factori de risc: nivelul intensităţii zgomotului (peste 90 dB), durata expunerii (peste 5-10 ani), vârsta (peste 40 de ani), sexul (sensibilitate la frecvenţe înalte mai ales la bărbaţi) şi alţi factori de mediu, mai ales trepidaţii [28]. Zgomotul perturbă activitatea ERGONOMIE STOMA TOLOGICĂ 1 neuropsihică obişnuită (iritabilitate, modificarea atenţiei, a memoriei, a stării de vigilenţă) şi, prin conexiunile corticale între ariile auditive şi cele optice, se pot produce modificări ale funcţiei vizuale (îngustarea câmpului vizual, perturbarea vederii stereoscopice etc.). De asemenea, activează axul diencefalohipofizar, sistemul neurovegetativ, cardiovascular, respirator, tractul digestiv. 4. Solicitarea vizuală este intensă, pentru că se lucrează pe un câmp de dimensiuni reduse, tehnicianul fiind obligat să redea cu exactitate cele mai fine detalii ale dinţilor, să realizeze sau să manipuleze şi să monteze sisteme complicate, de fineţe, cu rol în menţinerea şi stabilizarea protezelor scheletate etc. Acestea impun adesea folosirea unei lupe pentru a mări detaliile. Oboseala vizuală rezultă din această concentrare permanentă, pentru a avea o imagine clară, şi din adaptările vizuale frecvente, determinate de o aranjare necorespunzătoare a locului de muncă şi o iluminare incorectă (ca nivel, cu umbre, străluciri în câmpul vizual). Variaţiile acuităţii vizuale, ale tonusului muşchilor ciliari, cu scopul de a focaliza imaginea pe retină, reprezintă surse de disconfort vizual după o perioadă de lucru continuă şi îndelungată. Utilizarea corespunzătoare a culorilor poate reprezenta un factor pozitiv, întrucât culoarea poate ghida deplasările privirii în cazul căutării unui instrument, tot culoarea permite aranjarea locului de muncă în mod ordonat. Un obiect care nu este la locul său devine insolit şi este remarcat. Solicitarea îndelungată, necorespunzătoare, a analizatorului vizual, favorizează în timp scăderea pragului acuităţii vizuale. 5. Solicitările iritative se manifestă în special la nivelul sistemului respirator, prin acţiunea pulberilor, gazelor şi vaporilor. Se produce o îmbătrânire precoce respiratorie a întregului arbore respirator (bronşită cronică, scăderea capacităţii vitale, a VEMS). La aceşti factori din laborator se adaugă şi factorii iritativi individuali (fumat). V. 2.3. Mişcări efectuate. Economia de mişcări I
T
Tehnicianul dentar realizează, în cadrul manoperelor la masa de lucru,' o sumă de mişcări complexe, mişcări fine, coordonate, 281care urmează un algoritm bine reglat, se
desfăşoară pe un câmp redus, cu un instrumentar complicat şi variat, adaptat tehnicii respective. Principiile economiei de mişcări sunt valabile şi în tehnica dentară. Mişcările efectuate în timpul lucrului trebuie să fie cât mai uşoare, cât mai scurte şi cât mai rare, în măsura în care sunt permise de îndeplinirea corectă a manoperei. Se vor evita schimbările repezi, bruşte, ale direcţiilor, mişcarea fiind lină, netedă. La baza acestor observaţii au stat elemente de fiziologie şi gruparea mişcărilor în cele cinci clase menţionate (care au în vedere dificultatea mişcării, lungimea sa, masa musculară antrenată şi pivotul sau articulaţia) [54]. Mişcările se încadrează în caracteristicile de mai sus, atunci când T
*
se referă la clasele I, II [104]. Cu cât se depăşesc aceste clase, mişcările devin mai obositoare, mai imprecise, mai puţin rapide, ele angajând mase musculare mai importante şi crescând lungimea mişcării (clasele IV, V), incluzând muşchii toracelui şi ai spatelui, şi un consum suplimentar de energie. Aplecarea şi rotirea trunchiului solicită coloana vertebrală atât prin structura osoasă, cât şi centrii nervoşi din canalul medular. Din punct de vedere al randamentului se prelungeşte timpul de ERGONOMIE STOMATOLOGICĂ ------------------------------------------------------- ——■
execuţie şi se reduce calitatea manoperei. Mişcările din clasa I se realizează în zona I, care cuprinde şi zona normală de lucru, fiind caracterizate de maximum de precizie. Pentru a< avea acces facil la materiale şi instrumente, acestea vor fi dispusei radiar în jurul modelului de lucru. în acest mod raţional de organizare! mişcările nu vor depăşi clasa a ll-a, controlul acestora va fi realizat dej către tehnicianul dentar fără ca el să mişte capul, pe baza simţului kinestezic. în virtutea acestui simţ, omul cunoaşte în permanenţa situaţia temporo-spaţială a corpului său. în limitele acestei organizări, controlul asupra zonei de lucru poatej fi realizat şi cu privirea, fără ca tehnicianul să mişte capul, în limitele! câmpului vizual. Mişcarea (rotirea) capului, pentru a căuta un anumit! instrument, înseamnă o readaptare vizuală, un efort al muşchilor globilor oculari, modificări ale echilibrului psihic, ale puterii dej concentraţie. Ordinea pe masa de lucru permite o succesiune logică, firească şi] normală a mişcărilor, ceea ce reduce efortul fizic şi intelectual. Menţinerea unui anumit ritm al mişcărilor, pe parcursul unei zile de lucru, poate reduce efortul fizic şi psihic. în perioada de antrenament,- tehnicianul învaţă teoretic aceste mişcări, succesiunea logică a lor, apoi le aplică în practică în orele, de instruire 282
practică, le repetă, le corectează şi autocorectează. De multe ori este necesar să revină pe modelele cu care s-a antrenat, pentru a repeta o mişcare, o tehnică. Abia după ce capătă siguranţă în executare va trece la realizarea unor aparate gnatoprotetice adevărate, destinate aplicării în cavitatea orală CAPITOLUL V a pacientului. Folosirea simţurilor tactil, kinestezic şi vizual în apucarea instrumentelor, poate fi facilitată de folosirea unui cod al culorilor (tehnicianul poate aplica pe mânerul instrumentelor benzi diferit colorate, cu semnificaţii pe care doar el le cunoaşte). Fiecare tehnician Işi poate realiza propriul său cod al culorilor. Tot pentru realizarea unui efort muscular redus trebuie ca Instrumentarul să necesite o acţiune de apucare uşoară, simplă şi rapidă, la fel repunerea instrumentului la locul său dinainte stabilit şi bine cunoscut. Cele mai simple mişcări de apucare şi aducere sunt acelea prin contact (glisare) [134]. Atunci când se lucrează cu piesa de mână, acţionarea acesteia se face la pedală. Tehnicianul va coordona mişcările mâinilor cu mişcarea piciorului drept. Pedala va fi localizată tot pe baza simţului kinestezic, fără a folosi privirea. în afară de mişcările efectuate la masa de lucru, tehnicianul dentar lucrează şi la aparate în poziţia de lucru ortostatică. Mişcările aparţin acum tuturor claselor cunoscute. Este bine ca acestea să antreneze mase musculare cât mai reduse şi să se execute în zona minimă de lucru, evitând rotaţiile corpului. Manivelele, levierele, butoanele de contact ale aparatelor trebuie să fie uşor de mânuit şi uşor accesibile. Miniaturizarea acestor aparate a permis ca unele din faze să fie realizate în poziţie aşezat.
283
