Preţul iubirii
VERSURI de cosmin soameş
Simţi? Ai simţit vreodată că liniştea nopţii îţi aduce aminte de dulceaţa timpului dinainte de-a te naşte? Ţi-ai ascultat vreodată, târziu, în zori, freamătul gândurilor albastre cum pleacă şi vin din tărâmuri necunoscute şi totuşi aproape? Ai simţit vreodată, stând gol, pe cearceaf, cât de pătimaş faci dragoste cu propria-ţi singurătate şi moarte? Şi, mai ales, ai simţit vreodată cum, uneori, târziu, după miezul nopţii, naşte în sufletul tău Nefiinţa?
Carpe Diem Lucrurile pe care nu le-am făcut la timpul lor pierdute sunt pentru totdeauna: gândurile părăsite, versurile pe care nu le-am scris, cărţile necitite, femeile pe care nu le-am iubit, locurile neumblate. Iar astăzi se sfârşeşte o nouă zi în care eu sunt şi mai sărac din cauza lucrurilor amânate pe mâine. Nu mi-am dat seama decât azi că în viaţă nu există o a doua zi! Viaţa e doar o clipă unică, uriaşă, aparent nesfârşită, pe care noi o împărţim ca proştii în zile ca să avem motiv să ne amânăm fericirea pe altădată.
Călăul Călăul îşi ascute securea şi ascultă muzică de Strauss. Fredonează uşor, dirijând cu ascuţişul securii. Călăul este vesel, astăzi e ziua lui liberă şi visează din nou că e dirijor. Călăul e înnebunit după Bach, Mozart şi Schubert dar nu poate dirija decât moartea. Securea e deja ascuţită. Călăul o agaţă în cui şi se apucă să citească poezii. Călăul e ahtiat după poezii, are o bibliotecă plină şi cunoaşte pe dinafară sute de poeme. Despre dragoste, speranţă, natură, despre orice, toate îi plac, cu excepţia celor despre moarte. Călăul chiar şi scrie poezii, vesele, luminoase, săltăreţe, total rupte de meseria sa crudă. Dar ajunge cu gândurile negre! Astăzi este ziua lui liberă şi călăul se îmbracă frumos ieşind să se plimbe sub soarele de mai. Mâine e luni şi îşi va pune din nou masca, coborând securea din cui. Dar mâine e încă departe... Acum fredonează Bach şi se plimbă relaxat, ca în fiecare duminică, pe aleile cimitirului.
Piramida La bază am aşezat speranţa. Speranţa că tu exişti şi că eu, cândva, am să te întâlnesc. Apoi am adăugat credinţa. Credinţa că viaţa poate fi frumoasă, că putem fi fericiţi şi că nu ne irosim degeaba. Deasupra am pus iubirea, clădită din aceste iluzii uriaşe pe care sufletul meu le vopseşte frenetic în purpuriu, în albastru şi în alte culori cărora, momentan, nu li s-a găsit încă un nume. Etajul următor l-am format din vise, era un etaj transparent care conţinea oracolul piramidei. În visele mele îţi puteai citi viitorul şi uneori sfârşitul. (Depinde numai de sufletul tău). Deasupra, acolo unde ar fi trebuit să fie vârful, spre surprinderea tuturor, era un loc gol. Construcţia îşi aştepta încununarea, desăvârşirea. Lipsea elementul uman. O femeie. Poate tu.
Dar sensul !? Am ajuns lanterna roşie a poeziei româneşti. Privesc şi mă mir, citesc şi nu înţeleg. Minunate versuri! exclam. Dar sensul!? Unde e sensul? Ori sunt prea tânăr, ori prea bătrân pentru poezia modernă pentru că îmi par poeziile ca nişte case de ţigani, mari, cu turnuleţe... şi atât. Dar sensul!? Unde e sensul? Vreau ca poeziile să mă pună pe gânduri, vreau să învăţ, vreau să rămân fără grai. Ahh! Ce frumos şlefuiţi cuvintele! Ohh! Ce migălos aşezaţi versurile! Hmm! Ce superbă lipsă de rimă! Dar sensul!? Unde e sensul? Vreau să înţeleg şi eu! Daţi-mi cheia! Nu mai vreau să fug din poezie cu coada ignoranţei între picioare, să fiu sufocat de cuvinte, să tânjesc după idei. Fie-vă milă, contemporanii mei!
SMS Eu sunt coloana vertebrală a fericirii tale.
Poezia este plânsul Poezia este plânsul ghitării în noaptea când femeia pe care ai iubit-o cândva tocmai a rostit unui alt bărbat cuvântul DA. Şi a plecat apoi spre un nou destin, iar tu rămâi singur, cu sticla de vin, îţi pui un disc cu Santana – cântăreţul divin şi răsfoieşti la întâmplare o carte de poeme dăruită odată de ea, citind cu speranţa că frumosul te va vindeca. Poezia devine vocea cântăreţului din tine care cântă cu feeling de negru un blues, blues-ul primei nopţi de chin din viaţa ta în care doar glasul ei blestemat îl auzi, şi când încerci să transformi orele de singurătate în sărbătoarea primei nopţi de libertate acordându-ţi satisfacţia brută de-a te îmbăta, de-a aprinde becul roşu, care nu-i plăcea ei pentru că era vulgar, şi de a dansa ca un satir îmbătrânit şi otrăvit de amar, păstrând o aparenţă de fericire, încercând să înghiţi nodul din gât şi să umpli golul din stomac cu speranţe. Dar, orişicât ai face asta, nu-ţi iasă. E ceva mult mai puternic ca tine ce te-apasă. „I love you much too much” cântă Santana şi pe acordurile lui lumea ta se prăbuşeşte, rămâi singur, cu muzica, cu sticla, cu cartea, cu becul roşu, cu poezia, cu amintirile. Doar singurătatea îţi reuşeşte!... Unii oameni se sinucid când sunt deprimaţi; alţii ascultă în noapte Santana, citesc poezii şi îşi deschid venele sufletului spre lumină, spre o nouă zi.
De ce ? De ce ? De ce iese mucegaiul tristeţii prin pereţii mei de carne ? De ce urlă în mine toţi lupii pământului când lumea adoarme ? De ce cu mâinile înţepenite de ger încă mă mai forţez să scriu ? De ce continui să-nghesui albastrul într-al vremii negru sicriu ? De ce nu-mi răspunde nimeni când urlu dintre toţi cel mai tare ? De ce pe mine şi iubirea şi lipsa iubirii mă doare ? De ce să mă mai bâlbâi în versuri care nu mă vindecă niciodată ? De ce tocmai mie mi s-au spart în sânge clepsidrele de foc şi de apă ?
Eu scriu Eu scriu pentru pereţii casei mele, pentru arborele care mă-ngână la geam, scriu pentru cerul însămânţat cu stele şi pentru pruncul care eram. Scriu pentru oameni care nu s-au născut şi pentru cei care au murit demult, ştiu prea bine că glasul lor e mut dar tăcerea-mi place să le-o ascult. Eu scriu pentru bătrânul ce voi fi, pentru pământul de sub paşii mei, pentru femeile pe care le-am iubit şi pentru îmbătrâniţii zei. Scriu pentru odihna mea de zi cu zi, pentru ca gândul să nu înnebunească, scriu pentru viitorii mei copii, să mă păstreze în rafturile lor, acasă.
Iubeşte-mă Sărută-mă, iubito, eternitatea trece repede, să ştii, nu vom avea întotdeauna aceeaşi poftă de-a iubi, sărută-mă acum cu guri flămânde de lupi, de îngeri, de copii, întinde-mi pe cearşaful nopţii trupul meu alb cu suflet gri, decojeşte-mi carnea cu buzele-ţi carnivore şi moi, treci dincolo de sânge, până la esenţa din noi, fără cuvinte, fără regrete, fără pudoare, să ne hrănim fiecare din fiecare; din cărnurile noastre să iasă aburi şi fum, căci nu ne vom mai iubi vreodată aşa cum ne iubim acum. Dă-mi totul degrabă, dă-mi fără să ceri, ah, dacă ai şti cât de repede astăzi se transformă în ieri, dă-mi totul, iubito, dă-mi fără ruşine căci spaimă cumplită mi-e de ziua de mâine când vom fi îmbrăcaţi şi stingheri, şi nu vom mai şti ce-i iubirea ori cine suntem. Iubeşte-mă azi, de poţi, iubeşte-mă în tăcere, o mie de cărţi ofer pe-o singură mângâiere, iubeşte-mă tandru, iubeşte-mă crud, iubeşte-mă în orişice fel, n-auzi cum gâfâie timpul? Mi-e spaimă de el. Vreau să uit de toate, vreau să uit de lume, iubeşte-mă profund, ca într-o rugăciune.
Preţul iubirii Cine nu şi-a înmuiat felia de pâine în lacrimi acela nu ştie ce-i dragostea cu adevărat; nu poate iubi cel care n-a suferit, nu poate fi iertat cel fără păcat. Cine nu a umblat nopţi întregi pe cărările dureroase ale amintirii şi nu şi-a băut cupa de otravă până la fund, nu a aflat cu adevărat preţul iubirii. Cine n-a îmbrăcat haina aspră a despărţirii şi n-a purtat cununa de spini, nu ştie gustul deplin al fericirii şi-n suflet nu-i ard, eterne, lumini.
Rugăciune Doamne, dă înţelepciune duşmanilor mei iar pe mine ocroteşte-mă de mine! Singura mea putere să fie slăbiciunea, singura mea credinţă să fie mântuirea. Dă toate darurile lumii celor ce Ţi le cer. Dă-le bucuria, fericirea şi sănătatea. Mie dă-mi doar, din când în când, un semn. Nu cer decât, din când în când, mângâiere. Şi pace. Nu pentru mine, ci pentru cei dragi mie. Căci de ei trăiesc în pace, şi eu sunt împăcat, Doamne. Şi de nu se poate să-mi dai nimic, eu oricum îţi mulţumesc, căci îmi rămâne dragostea. Şi dintotdeauna, mai fericit este cel care iubeşte decât cel care este iubit.
material promoţional, 2011 © Cosmin Soameş Detalii despre volumul integral puteţi obţine la
[email protected] Cartea în format e-book poate fi achiziţionată la preţul de 1 euro, apăsând AICI Dacă nu aveţi un cont PayPal, scrieţi-mi la adresa de e-mail de mai sus şi vă voi trimite un exemplar tipărit
