http://www.ebooksread.com/
METAFIZICA IUBIRII
Arthur Schopenhauer
Sintem obisnuiti sa vedem poetii in principal preocupati de-a descrie in operele lor dragostea. Dragostea este de regula ideea principala a oricarei opere dramatice, fie ea tragica sau comica, romantica sau clasica, de sorginte Indiana sau Europeana. Ea nu constituie intr-un grad mai mic cea mai mare parte din poezia lirica sau epica, mai ales daca acestea se afla incluse in gazduirea romanelor, cele care au fost editate in fiecare an timp de secole in fiecare tara civilizata din Europa la fel de regulat ca si fructele pe care le produce pamintul. Toate aceste opere nu sint nimic altceva, decit descrierea mai mult sau mai putin sofisticata a pasiunii in cauza. Mai mult decit atit, cele mai reusite reprezentari ale dragostei, Romeo si Julieta, La Nouvelle Hiloise si Werther, au atins o faima nepieritoare. Rochefoucauld spunea ca dragostea poate fi comparata cu o fantoma, deoarece este ceva despre care toti vorbim, dar niciodata n-am vazut-o, iar Lichtenberg, in eseul sau Uber die Macht der Liebe, contesta si respinge realitatea si naturaletea ei; insa amindoi gresesc. Pentru ca daca ar fi ceva aflat in contradictie si exterioara naturii umane - cu alte cuvinte, daca ar fi doar o parodie imaginara, nu ar fi fost zugravita cu atita entuziasm de poetii tuturor timpurilor, sau nu ar fi fost acceptata de omenire cu o pasiune atit de statornica; pentru ca nimic din tot ceea ce reprezinta frumosul si apartine artei nu poate exista fara de adevar. "Rien n'est pas que le vrai, le vrai seul est aimable ." -- BOIL. Experienta, desi nu cea de fiecare zi, verifica ceea ce incepe de regula doar ca o inclinatie puternica si dirijabila ce poate evolua in anumite conditii intr-o pasiune, dar prin a carei ardoare depaseste cu mult toate celelalte pasiuni. Ea va ignora toate considerentele, va trece peste tot felul de obstacole cu o staruinta si o putere incredibila. Pentru a se bucura de dragostea sa un om nu va ezita sa riste totul; de fapt, daca dragostea lui va fi total respinsa, isi va sacrifica pe deasupra pina si viata. Personaje de genul tinarului Werther si a lui Jacopo Ortis, nu au existat doar in romane; Europa produce in fiecare an cel putin o jumatate de duzina de astfel de personaje asemeni lor: sed ignotis perierunt mortibus illi; suferintele lor sint descrise
de scriitorii registrelor oficiale sau de reporterii de ziare. Cititorii de stiri vor confirma intr-adevar existenta unor astfel de rapoarte ale politiei, in jurnalele de stiri de limba franceza si engleza. Iubirea conduce pasii unui mare numar de oameni catre casa de nebuni. Exista aici in fiecare an cazuri de acest fel in care doi indragostiti s-au sinucis impreuna pentru ca anumite circumstante materiale s-au intimplat sa fie defavorabile uniunii lor. Intre noi fie spus, nu pot deloc intelege astfel de oameni ce sint incredintati de dragostea unuia fata de celalalt si se asteapta sa descopere cea mai mare fericire in placerile ei, dar care nu pot evita sa depaseasca limita extrema si prefera sa sufere la fiecare din dificultatile intilnite in drumul lor, ajungind pina la a-si sacrifica viata, cea care este o bucurie mai mare decit orice altceva pot concepe ei. Ii pot intelege tot la fel de putin pe cit pot intelege fazele si pasajele dragostei, pe care le avem cu totii inaintea ochilor nostri in fiecare zi si daca nu sintem prea batrini cei mai multi dintre noi le si purtam chiar in inima noastra. Dupa ce toate acestea au fost reamintite, nimeni nu se mai poate indoi de realitatea sau importanta dragostei. In schimb te intrebi prin urmare, de ce oare a scris filosoful prima data despre acest subiect, cel care este in mod constant tema predilecta a poetilor si ar trebui mai degraba ca cineva sa fie surprins ca aceasta dragoste, ce a jucat intotdeauna un rol atit de important in viata omului, de-abia de a fost luata in considerare cit de cit de filosofi si mai exista inca un impas pentru ca un astfel de material sa fie utilizat de ei. Platon s-a dedicat el insusi mai mult decit oricine altcineva subiectului dragostei, in special in Symphosium si in Phaedrus; si ceea ce a spus el intra oricum in sfera mitului, fabulei si satirei si se poate aplica in cea mai mare parte doar in cazul tinerilor atenieni. Putinul pe care Rousseau il afirma in Discursul sau asupra fundatiilor cauzelor si originii inegalitatii dintre oameni, nu este nici adevarat, nici satisfacator. Cercetarea amanuntita pe care Kant o face asupra dragostei in cea de-a treia parte a tratatului sau Uber das Gefhl des Schnen und Erhabenen, este foarte superficiala; el arata ca nu a mers pina la capat in aprofundarea subiectului si de aceea rezultatul este cumva contrar adevarului. In final, modul lui Platner de-a trata asupra acestui subiect in Antropologia sa, va putea fi gasit de orice om in a fi destul de superficial si insipid. Pe alta parte, pentru amuzamentul cititorului merita sa fie citata definitia lui Spinoza, pentru ca ea este de-o naivitate exuberanta: Amor est titillatio comitante idea cause externae (Etica, IV, prop.44). Nu este in intentia mea, nici de-a contrazice, nici de-a influenta opiniile asupra a ceea ce a fost scris inainte de predecesorii mei;
insusi subiectul m-a obligat sa fiu obiectiv si-a deveni el insusi inseparabil de judecata mea asupra lumii. Mai mult decit atit, ma astept mai putin la o aprobare din partea acelor oameni care sint in acest moment captivati de aceasta pasiune si in consecinta incearca sa-si exprime sentimentele lor exuberante prin imaginile cele mai diafane si sublime. Punctul meu de vedere le va parea mult prea material, prea fizic, metafizic oricum, ba chiar ceva mai mult, pentru ca el este esentialmente transcendental. Mai intii de toate, sa luam in considerare ca acea faptura careia i se adreseaza si pentru care idealizeaza azi dragostea in madrigaluri si sonete, ar fi fost ignorata aproape in totalitate daca ea s-ar fi nascut inainte cu doar optsprezece ani. Fiecare dragoste asa cum se iveste apare a fi eterica, izvorind in intregime din instinctul sexual; intr-adevar, incontestabil este vorba despre acest instinct si vorbind doar intr-un mod mult mai definit, specializat si poate ceva mai stict, este o forma mult mai individualizata a acestui instinct. Daca vom avea permanent in minte acest lucru vom putea considera ca unul dintre cele mai importante roluri pe care il joaca dragostea in toate fazele si gradele ei, nu doar in drame si nuvele, dar deasemenea si in lumea reala, unde alaturi de dragostea de viata se arata a fi ea insasi cea mai puternica si cea mai activa dintre toate cauzele ei; astfel incit unii vor considera ca va ocupa constant jumatate din capacitatile si gindurile celor mai tineri membri ai umanitatii si ca este scopul final aproape al fiecaruia dintre eforturile omenesti; ca influenteaza nefavorabil cele mai importante actiuni; ca perturba frecvent pina si cele mai serioase ocupatii; ca uneori este deranjanta pentru o anumita vreme si chiar si pentru cele mai mari dintre spirite; ca nu-i este teama sa intrerupa tranzactiile de stat sau investigatiile in care sint implicati oamenii invatati; ca stie cum sa inriureasca alcatuirea scrisorilor de dragoste, manuscrisele filosofice si pliantele ministeriale; ca stie la fel de bine cum sa anticipeze actiunile cele mai complicate si situatiile cele mai extreme, sa dizolve cele mai importante relatii, sa rupa cele mai strinse legaturi; ca viata, sanatatea, bogatia, rangul si fericirea sint sacrificate de dragul ei; ca face dintrun om, care de altfel este unul onest, un perfid si dintr-un om ce a fost pina acum credincios, un tradator si ca totodata apare ca un demon ostil al carui obiectiv este de a rasturna totul, de-a aduce confuzie si neliniste pretutindeni acolo unde poate ajunge; daca toate acestea sint luate in considerare vor fi suficiente ratiuni ca cineva sa se intrebe: "La ce bun tot acest zgomot? Toate aceste complicatii, furtuni, suferinte si dorinte? De ce ar trebui ca aceste nimicuri sa joace o parte atit de importanta, sa creeze atita dezordine si confuzie in viata ordonata a umanitatii?" Dar pentru investigatorul zelos spiritului adevarului raspunsul va fi relevat gradual; nu este vorba despre citeva nimicuri, este vorba despre o atitudine; importanta dragostei consista intru-totul in armonia dintre seriozitatea si zelul cu care este dusa pina la capat.
Scopul ultim al tuturor chestiunilor apartinind dragostei, indiferent daca acestea sint de natura comica sau tragica, este in realitate mult mai important decit toate celelalte obiective ale vietii umane si de aceea este deservita perfect de acea seriozitate profunda de care este urmarita mereu.
Ca o chestiune de fapt, dragostea nu determina nimic altceva decit -intemeierea noii generatii-. Existenta si natura unor -dramatis personae- care intra in scena atunci cind noi ne-am facut deja iesirea, ce a fost prilejuita de citeva intimplari frivole ale dragostei. Ca fiintarea -existentia- acestor oameni viitori, este conditionata in general de instinctul nostru sexual, astfel incit ea este natura -essentia- acestor oameni, identic conditionati de selectia pe care individualul o face pentru satisfactia lor, cu alte cuvinte prin dragoste si prin urmare prin fiecare din aceste relatii ce sint stabilite intr-un mod irevocabil. Aceasta este cheia problemei. In utilizarea ei o vom putea intelege mult mai complet daca vom analiza diferitele grade ale dragostei, plecind de la senzatiile cele mai efemere si ajungind pina la pasiunile cele mai arzatoare; vom vedea apoi ca diferentele se ridica de la gradele de individualizare a posibilitatii de alegere. Toate chestiunile dragostei din generatia actuala luate impreuna sint in consecinta - meditatio compositionis generationis futurae, e qua iterum pendent innumerae generationes - a omenirii. Dragostea este de o asemenea importanta inalta, intrucit ea nu are nimic de-a face cu fericirea sau suferinta individualului din prezent, asa cum au toate celelalte chestiuni; si asta doar pentru a asigura existenta si natura particulara a speciei umane pentru viitor; de aici apare sub cel mai inalt aspect vointa individualului, ca o vointa a speciilor; aceasta este ceea ce ofera o importanta patetica si sublima chestiunilor dragostei si fac ca incintarea si necazurile ei sa fie transcendente, emotii pe care poetii n-au obosit sa le zugraveasca de secole intr-o atit de larga diversitate de forme. Nu exista aici niciun subiect care sa trezeasca un asemenea interes asemanator dragostei, deoarece ea priveste atit bucuriile, cit si necazurile speciilor si este asociata la toate celelalte aflate intr-o legatura directa cu fericirea individualului, ca o aparenta a individului. De aceea este atit de dificil in a face o drama interesanta daca ea nu contine motivul dragostei; pe alta parte desi este utilizat in mod constant subiectul ei nu va putea fi epuizat niciodata. Ceea ce ea singura manifesta in constiinta individuala ca instinct sexual, fara a fi concentrata asupra unui individual anume, este in sine foarte clar, este vorba de aceasta vointa de viata in forma sa generalizata. Pe de alta parte, ceea ce apare drept un instinct sexual indreptat spre un individual anume, este in sine vointa de-a trai, ca
o determinare categorica a individualului. In acest caz, instinctul sexual poarta intr-un mod foarte inteligent masca obiectului admiratiei obiective, desi in sine ea este o necesitate subiectiva si tocmai de aceea, amagitoare. Natura are nevoie de aceste stratageme pentru a-si putea implini telurile ei. Intentiile oricarui om in dragoste, oricit de obiective si sublime pot apare la admiratia lor, sint acelea de-a procrea o fiinta de-o natura definita, iar ceea ce ne determina sa credem ca lucrurile stau tocmai asa, este verificat de faptul ca nu este importanta dragostea reciproca, ci tocmai posesesiunea este cea care reprezinta esentialul. Fara posesiune, nu exista o consolare pentru un om in a cunoaste ca dragostea sa este rasplatita. De fapt cei mai multi dintre oameni nazuiesc sa se gaseasca ei insisi intr-o asemenea pozitie. Pe de alta parte, toti isi doresc sa cucereasca un om care este la rindu-i indragostit; daca nu pot obtine rasplata dragostei in schimbul dragostei lor, se vor multumi simplu cu posesia. Casatoriile constrinse ca si cazurile de seductie confirma asta, pentru ca un om a carui dragoste nu-i este reintoarsa va gasi adesea consolare in a oferiri cadouri din partea unui barbat prezentabil unei anumite femei in ciuda faptului ca ea il displace, sau este dispus sa faca alte numeroase sacrificii incercind sa-i cumpere astfel favorurile. Adevaratul scop al romantismului dragostei, cu toate ca persoanele in cauza sint in realitate inconstiente de acest lucru, este acela de a-si face aparitia in lume o fiinta particulara; calea si modul in care este realizat acest lucru, reprezinta un argument secundar. Oricum multe din aceste sentimente inalte, in special ale celor indragostiti, pot respinge realismul brutal al argumentelor mele, cu toate acestea ele sint eronate. Pentru ca adevaratul sau scop nu este oare acela de-a stabili intr-un mod categoric individualitatile generatiei viitoare, un tel cu mult mai inalt si mai nobil decit toate celalalte, cu senzatiile lor exuberante si transcendente baloane de sapun? Printre toate nazuintele pamintesti se poate gasi aici unul care sa fie de o mai mare sau de o mai inalta importanta? El singur este in concordanta cu acel sentiment adinc inradacinat, inseparabil de dragostea pasionala, cu aceasta ardoare cu care apare si importanta ce este atribuita tuturor nimicurilor ce intra in sfera ei. Este numai masura in care privim –acest- scop final ca unul real pentru toate dificultatile intilnite, al nesfirsitelor necazuri si suparari indurate spre atingerea obiectivului iubirii noastre ce pare a fi in concordanta cu chestiunea in sine. Pentru ca substanta ei este reprezentata de generatia viitoare in intreaga sa determinare individuala, ce forteaza ea insasi intrarea pe tarimul existentei prin intermediul tuturor acestor conflicte si necazuri. Intradevar, insasi generatia viitoare este implicata in aceasta prudenta, hotarita si aparent capricioasa selectie a satisfactiei instinctelor sexuale, pe care noi o numim dragoste. Aceasta afectiune aflata in crestere continua pe care o manifesta doi indragostiti unul fata de celalalt, este in realitate vointa de a trai a noii fiinte, cea pentru care ei vor deveni parinti; e cit se poate de adevarat ca din unirea flacarii acestor dorinte mistuitoare este aprinsa lumina vietii noii fiinte ce se va manifesta ea insasi ca o
individualitate bine organizata a viitorului. Indragostitii sint chinuiti de dorinta unei uniri efective, de-a intrupa jumatatile lor intr-o singura fiinta si de-a trai asa mai departe pentru intreaga lor viata; si aceasta nazuinta fierbinte este complet implinita prin copilul ce se va naste din vapaia aprinsa de dorintele lor, in care sint mostenite calitatile transmise de cei doi combinate si unite intr-o singura fiinta doar pentru ca existenta speciei sa fie continuata. Daca in mod contrar un barbat si o femeie se displac reciproc cu indirjire si in mod constant, acest lucru se va exprima prin aceea ca tot ce vor putea face se va rezuma in aducerea pe lume a unei fiinte rau intocmite, lipsita de armonie si in ultima instanta nefericita. Prin urmare de aici trebuie sa decurga multe din cuvintele lui Calderon, atunci cind el numeste pe infioratoarea Semiramis o fica a vazduhului, introdusa acum in scena ca o fica a seductiei, actiune ce va fi urmata de uciderea sotului. In final ea reprezinta insasi vointa de-a trai, cea care este prezenta in toate speciile, prin care sint atrase atit de convingator si intr-un mod aproape exclusiv doua individualitati de sex opus, ce vesnic vor tinde una catre cealalta. Acest lucru va fi anticipat in noua fiinta pentru care ei vor deveni parinti, ce reprezinta in sine o obiectivare a naturii ei ce corespunde perfect nazuintelor. Acest nou individual ce va lua nastere din contopirea si transformarea celor doi, va mosteni in sine vointa si caracterul tatalui si intelectul mamei, impreuna cu trasaturile din constitutia celor doi. De regula un individual va mosteni acele caracteristici in ceeea ce priveste forma corpului mai mult de la tata, in timp ce de la mama va mosteni statura, in conformitate cu legile consacrate descendentilor lumii animale... Este imposibil de explicat individualitatea fiecarui om, ceea ce este atit de exceptional si specific si asta doar pentru sine, luat ca individ cu totul special; si este aproape imposibil de explicat aceasta pasiune aprinsa pe care doua persoane o manifesta una fata de celalalta, pentru ca sint deopotriva individuale si atit de diferite in caracter; deoarece ambele manifestari sint esentialmente una si aceeasi. Prima este -evidenta-, in vreme ce ultima, era -inteleasa-de-la-sine-. Trebuie sa consideram ca origine a noului individual si adevaratul -punctum saliens- al vietii sale, momentul cind parintii incep dragostea lor -- -o-fanteziereciproca- asa cum frumos o exprima limba engleza. Si asa cum a mai fost spus, din unirea acestor flacari ia nastere primul germen al unei fiinte noi care asemeni tuturor germenilor, este permanent presat de aceasta batalie data pentru a-si face aparitia pe scena vietii si in general sfirseste prin a fi zdrobit. Acest nou individual este intr-o anumita masura o noua Idee (Platonica); acum, ca toate Ideile, ea va lupta cu cea mai mare violenta pentru a intra in sfera fenomenala, iar pentru a implini asta va fi cuprinsa cu inflacarare de substanta ce este distribuita printre ele de legea cauzalitatii,
astfel incit aceasta Idee particulara a unei individualitati umane, va purta o batalie neintrerupta dorind cu intensitate si ardoare realizarea ei in lumea fenomenala. Este tocmai aceasta dorinta fierbinte, reprezentata de pasiunea reciproca a celor ce vor deveni parintii sai. Dragostea are nenumarate stadii de evolutie, iar cele doua extreme ale sale pot fi mentionate drept Afodita pandemos si Orania; dar chiar si asa, in esenta ea este aceeasi pretutindeni. Pe de alta parte, in conformitate cu acest stadiu in care se afla, ea va fi mult mai puternica, mult mai -individualizata- ca un fel de-a spune, in functie de cit creste gradul in care individualul este iubit prin aceste virtuti datorate tuturor calitatilor sale, acest lucru se intimpla numai pentru a satisface dorintele indragostitului si nevoile determinate de propria sa individualitate. Daca vom investiga mai departe, vom intelege mult mai clar ceea ce este implicat aici. Toate simtamintele de amor sint concentrate in mod imediat si esential in sanatate, putere si frumusete si in consecinta in tinerete; pentru ca vointa doreste mai presus de toate sa manifeste acel caracter specific al speciei umane, ca pe un fundament al tuturor individualitatilor. Acest lucru este aplicat in practica la fel de bine in curtea ce este facuta in fiecare zi femeilor [Afrodita pandaemos]. De aceasta sint strins legate citeva cerinte speciale, pe care le vom lua in considerare in mod individual ceva mai tirziu, prin intermediul carora daca exista aici cea mai mica speranta de satisfacere, va avea loc o intensificare a pasiunii. Cu toate acestea dragostea intensa isi are originea in potrivirea de caracter a celor doua individualitati; astfel incit vointa, ca si cum am spune combinatia ce rezulta intre caracterul mostenit de la tata si intelectul provenit de la mama, completeaza specificul acelui individual pentru care ea reprezinta in linii mari vointa de a trai (ce singura se manifesta in interiorul tuturor speciilor), inainteaza o nazuinta, ce se va dovedi direct proportionala cu maretia ei, prin urmare ea nu-si poate gasi perechea intr-o unitate de masura exprimata de o inima muritoare; motivele sale depasind intr-o maniera asemanatoare sfera intelectului individual. Acesta este adevaratul suflet al unei mari pasiuni. Cu cit cele doua individualitati se potrivesc intr-un mod cit mai apropiat de perfectiune in cele mai multe dintre relatiile pe care va trebui sa le avem pe mai departe in atentie, cu atit mai puternica va fi pasiunea ce se va naste intre cei doi. Tot asa cum aici nu exista doua individualitati care sa se potriveasca perfect, un anumit tip de femeie ce ar trebui sa corespunda perfect unui anumit tip de barbat – cei care se afla permanent in vedere pentru copilul ce urmeaza a se naste. In mod natural, pasiunea unei iubiri adevarate este la fel de rar intilnita ca si posibilitatea reala ce exista in a se putea intilni in aceasta viata doi oameni ce au fost creati doar pentru a se potrivi perfect unul celuilalt. Acest lucru se intimpla printre altele, pentru ca aici sa existe o astfel de posibilitate a unei iubiri cu adevarat inflacarate pentru fiecare dintre noi, asa ca vom putea intelege acum de ce poetii si-au imaginat-o cu atita consecventa si pasiune in fiecare din operele lor.
Pentru ca energia vitala a unei iubiri patimase ce da aripi sperantelor ca din flacarile ei sa poata aprinde o scinteie ce va da nastere unei noi fiinte, prin natura ei face posibila existenta unei prietenii intre cei doi tineri, doua din frumoasele exponente ale sexului opus, chiar si fara niciun adaos de dragoste sexuala daca exista o potrivire perfecta intre temperamentul si capacitatile intelectuale ale celor doi. De fapt intre cei doi poate exista deasemenea si o anumita aversiune. Din acest motiv copilul ce va lua nastere din uniunea lor va mosteni anumite insusiri fizice sau mentale, aflate in toatala discordanta. Pe scurt, existenta si natura acestui copil nu vor fi in armonie deplina cu intentiile urmarite de vointa de a trai, asa cum ea si le manifesta in interiorul speciilor. In cazul opus, cind nu exista aici nicio potrivire intre inclinatiile, caracterul si capacitatea intelectuala corespunzind fiecaruia dintre ei, de aici poate apare o aversiune, ba chiar mai mult, un antagonism ce se va naste, dar cu toate acestea mai este totusi posibil ca si de aici sa izvorasca dragostea. O dragoste de un astfel de gen, incit sa-i orbeasca intru-totul pe cei doi; iar daca ii va conduce spre o casatorie ea va fi una foarte nefericita. Dar acum sa investigam indeaproape aceasta chestiune. Egoismul este o calitate atit de adinc inradacinata in fiecare personalitate, incit ea sfirseste intr-un egocentrism, singurul ce-i poate oferi conditiile de siguranta pe care se poate bizui asa cum trebuie pentru a insufleti individualul, manindu-l spre actiune. Pentru a fi asigurata prioritatea speciilor, ele au drepuri mai mari si apropiate de individual, decit de individualitatea tranzitorie insasi; si chiar si atunci cind individualul face un anume gen de sacrificii constiente in folosul perpetuarii si viitorului speciilor, importanta acestei probleme nu va fi facuta suficient de inteligibila pentru intelectul sau, care este in principal astfel alcatuit incit sa se concentreze numai asupra acestor limite marginite ale individualului. Tocmai de aceea Natura reuseste sa-si atinga scopurile sale finale, implantind in individual anumite iluzii prin intermediul carora naste in el falsa impresie ca ceva ce este in realitate avantajos in mod exclusiv doar pentru specie insasi, ar fi in aparenta ceva avantajos doar pentru sine; prin urmare, in cele din urma el va fi purtat mai departe de o simpla himera ce pluteste inaintea ochilor lui pentru citeva clipe, pentru a se destrama la fel de repede cum a si aparut, si toate acestea se petrec doar pentru ca un asemenea motiv sa poata inlocui realitatea. -Aceasta iluzie este instinctul-. In cele mai multe dintre cazuri instinctul poate fi privit ca un simt al speciei care prezinta vointei tot ce se afla la dispozitia si in folosul speciilor. Dar pentru ca in interiorul
exponentului speciei vointa a devenit individuala, ea trebuie indusa in eroare in asa fel incit plecind de aici, sa judece prin simturile -individualului- ceea ce i-au prezentat de fapt simturile speciei; cu alte cuvinte sa-si imagineze ca urmareste realizarea scopurilor finale la care participa individualul, pe cind in realitate ea urmareste pur si simplu acele teluri generale apartinind doar speciei (cuvintul general este utilizat aici in cel mai strict sens). Manifestarea exterioara a instinctelor poate fi cel mai bine observata la animale, unde acestea joaca partea cea mai importanta; dar ea este prezenta si in noi insine, astfel ca putem incepe sa cunoastem procesele sale interne, ca si tot ceea ce apartine de aceste stari interioare. Este adevarat ca in general omul este gindit de-abia de ar avea instincte, sau ca nu ar avea chiar deloc, ori in orice caz, copilul are suficiente instincte pentru ca atunci cind este nascut sa caute si sa gaseasca sinul mamei pentru a se putea alapta. De fapt omul are instincte foarte clare si hotarite si care se manifesta totusi intr-un mod atit de complicat, ce ii sint oferite de insasi selectia naturala, fiind deopotriva atit de serioase si capricioase in modul in care se manifesta fata de un alt individual pentru a-si satisface instinctul sexual. Frumusetea sau uritenia celuilalt individual nu au nimic de-a face cu aceasta satisfactie in sine, astfel ca in aceeasi masura in care ea este o chestiune ce apartine domeniului placerii, este si bazata pe o dorinta presanta ce actioneaza asupra individualului. Iar aceasta satisfactie este urmarit cu un asemenea zel, la fel de bine cum aici este impusa si o selectie atenta care in mod evident nu are nimic de-a face cu alegerea insasi desi in imaginatia lui el socoteste ca ar avea. Scopul sau real este sa fie nascut acel copil in care sa fie prezervat tipul speciei intr-o forma cit se de pura si de perfecta posibil. De exemplu, diferitele faze ale degenerarii formei umane sint consecinta a mii de accidente fizice si de abateri de la regulile morale; si cu toate acestea tipul autentic al formei umane este intotdeauna restaurat pina in cele mai mici fragmente; mai mult, acest lucru este realizat sub sub indrumarea sentimentului frumosului, cel care directioneaza intr-un mod universal instinctul sexual, fara a carui satisfacere s-ar putea ca mai tirziu acest instinct sa se deterioreze luind forma unei necesitati respingatoare. In consecinta, in primul rind fiecare va prefera infinit si isi va dori cu inflacarare pe aceia care sint cei mai frumosi dintre ei, cu alte cuvinte, pe cei in care caracterele speciei sint definite in forma lor cea mai pura; iar in cel de-al doilea rind, fiecare isi va dori in celelalt individual acele perfectiuni care lui ii lipsesc si ceea ce el considera a fi imperfectiuni ale firii sale, cele care ofera imaginea contrara a ceea ce reprezinta el insusi si care in acest caz individual simbolizeaza frumusetea. Tocmai de aceea barbatii scunzi vor prefera femeile inalte, iar oamenii cu tenul deschis ii simpatizeaza pe cei mai cu tenul mai colorat, si asa mai departe. Extazul ce-l simte un om la
vederea unei femei frumoase si-l va face sa-si imagineze ca uniunea cu ea va insemna pentru el atingerea celei mai inalte stari a fericirii, este pur si simplu -instinctul speciei-. Conservarea tipului speciei se bazeaza pe aceasta preferinta distincta pentru frumos si tocmai de aceea frumusetea are o asemenea putere de atractie.
Mai tirziu, vom analiza ceva mai profund statutul considerentelor ce sint implicate aici. Nazuinta catre ceea ce reprezinta cel mai valoros in interiorul speciilor, ce impinge pe un om sa aleaga o femeie frumoasa, este in realitate un simplu instinct, desi el insusi isi imagineaza ca prin aceasta alegere care ar fi facuta de el, ar cauta sa sporeasca doar nivelul propriilor sale placeri. Ca o chestiune de fapt, avem aici o solutie instructiva a naturii secrete a tuturor instinctelor care actioneaza aproape intotdeauna la fel de prompt ca si in acest caz, directionind individualul in conformitate cu interesele speciilor. Grija pe care o insecta o arata in alegerea unei anumite flori, a unui fruct, ori a unei bucati de carne, sau modul in care o himenoptera cauta larva unei insecte stranii, astfel incit sa-si poata depune acolo ouale sale -si doar in acest loc special- si stradania febrila pentru a le asigura un loc ferit de primejdii, pentru rezolvarea careia nu va pregeta depunerea tuturor eforturilor si nu va manifesta niciun fel de teama, este in mod evident foarte asemanatoare grijei pe care o manifesta un om in alegerea unei femei de o natura distincta, al carei individual sa fie potrivit pentru el. El nazuieste catre ea cu o asemenea inflacarare, incit in cele mai multe dintre cazuri pentru atingerea obiectivului sau in ciuda oricarui rationament logic isi va sacrifica intreaga sa fericire in aceasta viata, angajindu-se intr-un mariaj stupid pentru citeva mici clipe de bucurie oferite de o dragoste pasagera ce il vor costa intreaga avere, onoare si viata, ba chiar pina si absurditatea comiterii unor crime. Si toate acestea sint in concordanta deplina cu vointa naturii, ce este pretutindeni suverana, astfel incit sa poata servi speciile in cel mai eficient mod cu putinta, desi toate sacrificiile sint in realitate facute in seama si pe costurile acestui individual.
Pretutindeni instinctul actioneaza ca si cum ar concepe o finalitate, pina chiar si atunci cind aceasta lipseste cu desavirsire. Natura implanteaza instincte acolo unde actiunea individualului nu este capabila s-o inteleaga sau acolo unde ea nu este dispusa s-o urmeze. In consecinta ca o regula ea este daruita in mod evident doar la animale, iar in mod particular acelora apartinind ordinii celei mai de jos pe scara evolutiva, cele care sint inzestrate cu cea mai mica inteligenta. Dar totul se intimpla intr-un asemenea mod, incit oricare dintre noi poate considera pe buna dreptate ca in realitate el apare ca si cum pe linga ele, i-ar fi fost daruita si omului, cel care in mod
natural este capabil sa inteleaga scopul acestei finalitati, desi el nu o urmeaza cu insufletirea ce ar fi trebuit sa-l mine, ca un fel de a spune ca omul nu accepta sa plateasca pentru ea pretul fericirii sale individuale. Astfel incit aici, ca si in toate celelalte cazuri ce se refera la instinct, adevarul ia forma iluziei pentru a putea fi astfel influentata vointa..... Toate acestea arunca lumina la rindul lor asupra instinctului animalelor. Ele sint deasemenea purtate fara nicio urma de indoiala de un tip de iluzie care se prezinta ca si cum ar lucra pentru propria lor placere, desi in realitate ele lucreaza doar in slujba acelei specii, cu o asemenea maiestrie si spirit inalt de sacrificiu. Pasarile isi construiesc cuibul; insectele cauta un lacas potrivit in interiorul caruia sa-si aseze ouale, sau pina chiar si acolo unde ele isi vineaza prada, desi au o anume aversiune pentru asta, dar ea trebuie ca in acest fel sa fie asezata linga oua, ca hrana pentru viitoarele larve; albinele, viespile si furnicile, se folosesc de abilitatea lor de-a construi economii extrem de complexe. Toate sint controlate in mod neindoielnic de o iluzie ce ascunde rolul sau real in slujba speciilor sub masca unui scop egoist. Acesta constituie probabil singura cale pentru a face ca un proces launtric sau subiectiv, de la care se ivesc toate manifestarile instinctelor, sa poata deveni inteligibil pentru noi. Procesul exterior sau obiectiv ce se arata in lumea animala, pare a fi controlat intr-un mod hotaritor de actiunea instinctelor, asemeni insectelor de exemplu, la care predomina formatiunile nucleice i.e. sistemului nervos -subiectiv- ce isi manifesta influenta asupra sistemului nervos -obiectiv-, sau sistemul cerebral. De unde se poate trage concluzia, ca ele nu sint controlate intr-o masura atit de mare de perceptiile obiective propriu-zise, pe cit de mult isi pot exercita influenta acele sentimente subiective ce excita aparitia tuturor acestor dorinte, prin intermediul influentei pe care acest sistemul nucleic o exercita asupra creierului; si in consecinta ele se misca prin mijlocirea unei anumite iluzii.... Rolul preponderent pe care il joaca creierul pentru om, este cauza existentei unui numar mai redus de instincte decit cele prezente in lumea animalelor aflate pe o treapta mai jos, dar chiar si acestea, ramase aici intr-un numar atit de mic, sint suficiente pentru a-l conduce destul de usor pe un drum ratacit. De exemplu, sentimentul frumosului, cel care ghideaza un om instinctiv in selectia perechii sale, il indruma pe acesta gresit atunci cind individualul degenereaza inclinind spre pederastrie. Intr-un mod similar musca albastra (Musca vomitoria), care in mod instinctiv ar trebui sa-si depuna ouale pe carnea intrata in procesul de putrefactie si le depune in florile de lemn cainesc (Arum dracunculus), pentru ca a fost inselata in simturile sale de mirosul gretos de putrefactie pe care-l emana aceasta floare. Tot asa
un instinct absolut universal sta la baza intregii fundatii a dragostei, un adevar ce poate fi confirmat la o analiza mai atenta asupra acestui subiect - ce cu greutate ar putea fi evitata. In primul rind, un barbat indragostit poseda chiar de la natura inclinatia sa fie inconsecvent in timp ce o femeie este statornica in dragostea sa. Dragostea unui barbat va scadea considerabil in intensitate dupa o anumita perioada de timp; aproape toate celelalte femei il vor fermeca cu mult mai mult decit ar putea s-o mai faca cea pe care a iubit-o deja; el va nazui in mod constant catre o schimbare, in vreme ce dragostea unei femei va creste continuu, plecind de la momentul in care i s-a raspuns cu acelasi sentiment de dragoste. Acest lucru se petrece pentru ca pina la urma acesta este telul natural al prezervarii speciei si cu cit mai mare importanta va purta pentru specie, va si creste in consecinta pe cit de mult posibil.... Din acest motiv un barbat isi va dori mereu sa cunoasca si iubirea altor femei, in timp ce o femeie va ramine atasata unui singur barbat; pentru ca natura le constringe in mod inconstient sa ofere sprijinul neconditionat pentru a deveni protectorii si sustinatorii viitorilor copii. Din aceste ratiuni fidelitatea conjugala a unui barbat este artificiala, in timp ce a femeii este naturala. De aici infidelitatea femeii este privita in mod obiectiv tocmai din cauza acestor consecinte si intr-un mod subiectiv din cauza caracterului ei ce contravine naturii si este mult mai greu de justificat decit cea a unui barbat. Pentru a fi cit se poate de clar si perfect convinsi ca aceasta placere ce ne-o ofera sexul, oricit de obiectiv pare a fi nu este altceva decit simplul instinct mascat, cu alte cuvinte inteligenta speciei ce lupta pentru conservarea tipului sau specific este necesar sa analizam mai indeaproape considerentele ce ne influenteaza in acest sens si sa intram in detalii, oricit ar parea de ciudat ca ele sa fie exprimate intr-o forma filosofica. Aceste considerente pot fi clasificate dupa cum urmeaza: Cele care se refera la tipul speciilor -id est-, frumusetea; cele care privesc celelalte calitati fizice; si in final, cele prezente doar relativ, ce se ivesc din corectia necesara sau pe de alta parte, din nevoia de neutralizare a calitatilor sau anormalitatilor specifice fiecareia din cele doua individualitati. Sa privim asupra lor luate in mod separat. Primul considerent, cel care influenteaza sentimentele si pina la urma alegerea noastra, este virsta.... Cel de-al doilea este reprezentat de starea de sanatate; o stare de sanatate deteriorata
de o boala severa ne poate alarma inca de la inceput, dar o boala de o natura cronica sau chiar o stare avansata de epuizare a organismului ne inspaiminta inca si mai mult, indeosebi la gindul ca ea ar putea fi transmisa mai departe la urmasi. Cea de-a treia categorie de argumente este reprezentata de _structura_, deoarece ea este cea care sta la baza tipului -speciilor-. Imediat dupa virsta inaintata si boala, nu exista nimic care sa ne dezguste mai mult decit prezenta unei structuri deformate, chiar si cel mai frumos chip din lume nu poate compensa repulsia ce il provoaca; este infinit de preferat chipul cel mai urit din lume ce este combinat cu forma unui corp bine legat. Ne dovedim cu mult mai sensibili fata de oricare din malformatiile suferite de _structura_ corpului de exemplu, o forma pipernicita sau una cu picioare scurte, sint privite in acelasi mod, la fel ca si un mers schiopatat atunci cind nu sint rezultatul unui accident suferit din exterior; insa o figura uimitor de frumoasa compenseaza toate aceste defecte. Pina la urma ea reuseste sa ne produca incintare. Mai departe este acordata o mare importanta unor picioare mici! Aceasta, deoarece marimea piciorului este o caracteristica estentiala a speciei, poate tocmai datorita faptului ca niciun alt animal nu prezinta combinatia unui tarsus si metatarsus atit de mici ca cele ale omului; si de aici isi afla originea mersul vertical: omul este un plantigrad. Iar Jesus Sirach a spus [17] (conform traducerii lui Kraus), "O femeie care este bine construita si are picioare frumoase este asemeni unei coloane de aur asezata pe un soclu de argint." De asemenea dentitia are o mare importanta, pentru ca are un rol esential in procesul hranirii si este transmisa urmasilor in mod special prin acest fond ereditar ce apartine individualului. Cel de-al patrulea grup de argumente este reprezentat de o anumita _rotunjime_ cu alte cuvinte un exces al functiilor vegetative, o anumita plasticitate.... De aceea un corp exagerat de slab are un efect de repulsie asupra noastra.... Ultimile considerente sint reprezentate de _frumusetea chipului_. Deasemenea, aici sint luate in seama inainte de orice altceva forma structurii acestor parti componente ale fetei. Astfel aproape totul depinde de un nas frumos, in timp ce un nas _cirn_ mult prea scurt, va putea strica totul. Doar o usoara rasucire in sus sau in jos a nasului a fost determinanta adesea pentru fericirea sau nefericirea vietii unui mare numar de tinere; si asta pe buna dreptate din momet ce miza o constituie insasi tipul speciei! O gura mica inseamna si maxilare de mici dimensiuni, este intr-un anume fel esentiala si reprezinta o caracteristica specifica a fetei rasei umane, pentru a putea fi astfel distinsa de gura brutei. O barbie stearsa, cum am spune taiata, va determina un sentiment de respingere pentru ca _mentum proeminulum_ este o caracteristica
apartinind exclusiv speciei noastre. In cele din urma am ajuns la momentul in care trebuie sa judecam frumusetea ochilor si a fruntii; cele doua ce depind de anumite calitati psihice si in mod particular de calitatile intelectuale, care sint mostenite de la mama. Considerentele subconstientului care pe de alta parte le influenteaza in mod natural pe femei in alegerile lor nu pot fi determinate precis. In general putem spune urmatoarele: - virsta pe care o prefera femeile este cea intre treizeci si treizeci si cinci de ani. De exemplu ele prefera barbatii aflati la aceasta virsta pentru ca ei sint cei care poseda in realitate cea mai inalta forma a frumusetii umane. Ratiunea acestei alegeri este aceea ca ele nu sint ghidate de gust, ci de instinct, cel care recunoaste in aceasta virsta specifica culmea energiei procreatoare. In general femeile acorda putina atentie frumusetii, cum s-ar spune frumusetii chipului; ele par sa ia in sarcina lor exclusiva inzestrarea cu frumusete a copiilor. In mod special puterea de atractie a unui barbat se datoreaza fortei si curajului de care acesta da dovada, pentru ca aceste calitati ofera perspectiva unei generatii de copii robusti si in acelasi timp va oferi si protectia necesara. O femeie va privi asupra fiecarui defect fizic care este prezent la un barbat, la fiecare deviatie de la tip, ca si cum acesta s-ar putea transmite la copii, iar atunci cind in aceasta privinta ea insasi este desavirsita, sau daca este superioara printr-un set de calitati ce depasesc aceste neajunsuri ale partenerului ei, aceasta posibilitate este eliminata. Singura exceptie o formeaza acele calitati ce sint specifice unui barbat si prin urmare o mama nu le poate oferi copiilor sai; acestea privesc modul de constructie a structurii masculine a omului, latimea umerilor, soldurile mici, picioarele drepte, forta musculara, curajul, barba, si asa mai departe. Si in acest fel se intimpla destul de frecvent ca o femeie sa iubeasca un barbat urit, insa nu va iubi niciodata un barbat efeminat, pentru ca ea nu poate neutraliza aceste defecte. Cea de-a doua categorie de considerente ce stau la baza acestui nesecat izvor al dragostei, sint reprezentate de acele insusiri ce depind de calitatile psihice ale individualului. Si aici vom putea descoperi ca o femeie este atrasa fara exceptie de acele calitati dezvaluite de inima unui om sau de caracterul sau, ambele fiind mosteniri ce se transmit urmasilor de la tata. In principal ele sint reprezentate de hotarirea vointei, de spiritul de determinare si de curaj si poate ca ceea ce reuseste sa cucereasca in cel mai inalt grad o femeie este tocmai onestitatea si bunatatea inimii de care poate da dovada un barbat; in vreme ce acele aptitudini intelectuale nu exercita intr-un mod direct si instinctiv o putere de atractie asupra lor, din simplul motiv ca ele nu vor fi transmise urmasilor de la el. Lipsa inteligentei nu are o insemnatate prea mare pentru ele; de fapt o putere spirituala in exces, ori chiar geniul
privit ca o exceptie de la ceea ce inseamna un om in obisnuit, poate avea chiar un efect contrar, defavorabil. Si astfel vom putea intilni in mod destul de frecvent o femeie ce prefera un barbat stupid, urit, fie chiar lipsit de politete, unui barbat educat, agreabil si intelectual. Plecind de aici oameni de un temparament extrem de diferit se casatoresc in mod destul de frecvent din dragoste, _el_ un badaran, puternic si cu mintea ingusta, in timp ce _ea_ este foarte sensibila, rafinata, cultivata, inzestrata din plin cu o dragoste naturala fata de frumos, si asa mai departe; sau _el_ este simpatic si inteligent, in vreme ce _ea_ este o gisca. "Sic visum Veneri; cui placet impares Formas atque animos sub juga abnea Saevo mittere cum joco.” Motivul pentru care se intimpla toate acestea este ca ea nu este influentata de considerente intelectuale, ci de ceva cu totul diferit si aici este vorba de instinct. Casatoria nu este privita ca un mijloc de divertisment intelectual, ci de-a da nastere acelor generatii ale unui presupus viitor; este privita ca o uniune a inimilor, dar si in niciun caz ca o uniune a intelectului ce conduce aceste inimi. Cind o femeie spune ca s-a indragostit de intelectul unui barbat, este fie un pretext ridicol si stupid din partea ei, fie exagerarea unei fiinte degenerate. Pe de alta parte, un barbat nu este controlat in dragostea instinctiva de suma acelor _calitati_ ce constituie _caracterul moral_ al unei femei; tocmai acest motiv sta la baza faptului ca atit de multi barbati asemeni lui Socrate, au descoperit jumatatea dorita in adincul sufletului lor intr-o femeie precum Xantipa, asa cum s-a intimplat de exemplu si in cazul lui Shakespeare, Albrecht Dürer, Byron si altii. Dar aici se manifesta tocmai influenta acestor calitati intelectuale, pentru ca ele sint mostenite de la mama; cu toate acestea influenta pe care o joaca este destul de usor infrinta de frumusetea fizica care are in vedere mai multe puncte esentiale si prin urmare are un efect mult mai direct. Acesta este ratiunea pentru care aceste mame ce le-au fost alaturi si au experimentat prima influenta asupra ficelor predindu-le artele frumoase, limbile straine, etc., toate acestea au fost facute doar pentru ca ele sa poata arata mult mai atractive. In acest mod ele spera ca prin intermediul acestor mijloace artificiale sa aduca un adaos intelectului, la fel cum obisnuiesc sa o faca si in cazul bustului sau soldurilor, atunci cind acest lucru este necesar. Fara sa inteleaga ca aici este vorba pur si simplu de acea atractie ce se manifesta intr-un mod absolut direct si instinctiv, de la care izvoraste dragostea reala. Astfel faptul ca o femeie inteligenta si educata apreciaza inteligenta si puterea de judecata a unui barbat, iar acesta la rindul sau dupa ce facut o apreciere bazata pe rationamente logice si judecati critice a luat in considerare suma calitatilor morale ale _iubitei_ sale, sint chestiuni care nu sint relevante pentru subiectul abordat in prezent. Astfel de lucruri influenteaza selectia rationala intr-o casatorie, dar nu ele sint cele
care controleaza aceasta iubire pasionala ce formeaza obiectul studiului nostru. Pina in prezent, am luat in considerare doar acele considerente _absolute_, _id est_, ce sint general valabile si se aplica pentru oricare din aceste cazuri. Acum ne vom apleca asupra celor relative, care sint individuale pentru ca ele au drept scop reglarea tipului speciilor in cazul trasaturilor transmise intr-un mod defectuos si in corectarea oricaror abateri de la forma lor specifica ce se poate manifesta intr-un anumit individ sau chiar in insusi cel care face alegerea, in acest fel ajungindu-se la o reprezentare pura a speciei. Fiecare om iubeste tocmai ceea ce ii lipseste lui insusi, acele calitati care in sine prezinta anumite deficiente. Alegerea bazata pe aceste considerente relative - ce are in primul rind in vedere constitutia individualului - este mult mai sigura, precisa si exclusiva decit alegerea facuta din acele considerente absolute; in consecinta adevarata dragoste pasionala isi va avea ca o regula originile sale in aceste considerente relative si va reprezenta doar faza obisnuita a dragostei ce izvoraste din absolut. Astfel incit acele femei perfecte, de o frumusete ametitoare, obisnuite a aprinde in inimile barbatilor pasiunea unor mari iubiri, nu reprezinta un stereotip. Inainte sa poata exista un sentiment cu adevarat inflacarat, mai este necesara existenta a ceva aici, ceva ce probabil isi poate avea cea mai potrivita expresie intr-o metafora, in existenta unei chimii speciale prin intermediul careia doi oameni trebuie sa se neutralizeze reciproc asemeni unui acid si unei baze ce isi atenueaza acele proprietati corosive, transformindu-se intr-o sare neutra. Inainte ca acest lucru sa poata fi realizat este in mod necesar existenta urmatoarelor conditii esentiale. In primul rind sexualitatea are un caracter unilateral. Aceasta unilateralitate este exprimata mult mai clar si exista intr-un grad mult mai inalt intr-o anumita persoana decit intr-o alta; astfel incit ea poate fi completata si neutralizata in fiecare dintre cei apartinind acestui individual mult mai bine de catre unul din acesti indivizi decit de celalalt, pentru ca individualul necesita aceasta latura diferita ce se opune lui insusi pentru a putea realiza completarea unui model perfect al fiintei umane care sa poata fi generat in noul individual, spre constituirea caruia totul tinde.... Pentru realizarea acestei neutralizari de care vorbim sint necesare urmatoarele. In primul rind un grad specific de virilitate masculina apartinindu-i _lui_, ce trebuie sa-i corespunda exact gradului specific de feminitate pe care _ea_ il poseda, pentru a fi echilibra balanta de fiecare dintre cele doua parti. Din acesta cauza acei barbati ce poseda caracteristicile cele mai pregnante ale masculinitatii sint doriti de femeile inzestrate cu cele mai inalte insusiri ale feminitatii si _viceversa_ si in continuare urmind acelasi model, fiecare isi va dori acel tip individual ce din punct de vedere sexual ii corespunde perfect tipului sexual caruia el insusi ii apatine. In masura in care doua persoane indeplinesc perfect aceste conditii, aceste relatii necesare, sint atrase intr-un mod instinctiv una spre cealalta, iar acest lucru este resimtit de ei – si
pina la urma el este cel care impreuna si cu alte considerente _relative_-- se afla la originea celei mai infacarate forme a iubirii. Prin urmare cu toate ca doi indragostiti vorbesc atit de emotionant despre armonia existenta intre sufletele lor, miezul acestei conversatii este format in cea mai mare parte din armonia existenta intre individual si perfectiunea sa, care in mod evident este mult mai importanta decit armonia dintre sufletele celor doi - ce in mod frecvent se dovedesc intr-un violent dezacord si asta doar la scurta vreme dupa casatorie. Acum vin celelalte considerente relative ce depind de fiecare din aceste doua individualitati si ce incearca sa extermine prin intermediul celuilalt slabiciunile prezente in sine, deficientele si deviatiile de la tipul perfect al speciei, astfel incit aceste neajunsuri sau alienari sa nu fie transmise mai departe in copilul ce se va naste, sau sa se dezvolte in adevarate monstruozitati. Slabiciunea unui barbat vadita in forta sa musculara, il va determina sa-si doreasca o femeie puternica, care sa compenseze in acest fel neajunsurile individualitatii lui; iar acelasi lucru este valabil si in cazul unei femei.... Cu toate acestea in cazul in care o femeie alege un barbat inalt, probabil pentru ca acest cuplu sa formeze o impresie cit mai favorabila in cadrul societati, de regula copilul este cel care va suferi din pricina nebuniei sale. Din nou unul dintre cele mai categorice considerente este decis de culoarea tenului. Oamenii cu tenul blond prefera fie persoane brunete, fie pe cele cu un ten castaniu; dar cazul contrar este foarte rar intilnit. Motivul acestei alegeri este urmatorul: o persoana cu parul blond si ochii albastri reprezinta o deviatie de la tip si aproape constituie o anormalitate, similara situatiei soarecilor albi sau in orice caz a cailor de culoare alba. Nu exista o astfel de rasa indigena asemanatoare in oricare din celelalte parti ale lumii cu exceptia Europei - nici macar in regiunile polare - si in mod evident ei isi afla originea in Peninsula Scandinava. _En passant_ este o convingere proprie ca pielea alba nu reprezinta culoarea naturala a omului si ca prin acesta natura ei au avut o piele de culoare inchisa sau bruna, asemeni stramosilor nostri Hindusi si prin aceea ca omul alb n-a fost niciodata creat intr-un mod original de natura; prin urmare nu exista aici nicio _rasa_ de oameni albi si cu toate ca s-a vorbit atit de mult asupra acestui subiect, fiecare om alb reprezinta de fapt purtatorul unei mutatii, unei anomalii ce se manifesta la nivelul speciei. Ajungind de-a lungul calatoriei sale pe planeta pina in nordul indepartat unde conditiile speciale de aici l-au facut sa se simta atit de strain, el si-a dus existenta asemeni unei plante exotice ce are nevoie de o sera in plina iarna, iar de-a lungul secolelor omul a devenit alb. Tiganii, un trib din nord-estul Indiei ce au emigrat in Europa doar cu citeva secole in urma, dezvaluie aceste mutatii care au avut loc la nivelul tenului Hindus si in cazul nostru. Prin urmare natura se straduieste prin intermediul iubirii sa reconstruiasca culoarea inchisa a parului, tenului si ochilor,
pentru ca ele constituie acele trasaturi specifice ale tipului uman original; cu toate acestea culoarea alba a pielii a devenit o a doua natura, desi nu intr-o asemena masura incit culoarea inchisa a pielii specifica tipului uman Hindus sa ne produca repulsie. In cele din urma fiecare om incearca sa descopere acea jumatate ce poate corecta propriile sale defecte si anomaliile prezente in anumite parti ale corpului si cu cit sint mai vadite aceste defecte, cu atit mai mare este determinarea sa in a le corecta. Acesta este motivul pentru care persoanele cu nasul cirn gasesc infatisarea celor cu nasul acvilin ce se poate confunda cu ciocul unui papagal, in a fi nespus de placuta; si acelasi lucru se aplica la fel pentru oricare alta parte a corpului. Oamenii cu o fata exagerat de prelunga incearca o reala incintare atunci cind intilnesc un chip construit dupa reguli contare, cu o fata mult mai mica si de o structura ovala. Considerente temperamentale influenteaza deasemenea alegerea pe care o face un om. Fiecare dintre noi prefera un temperament contrar celui pe care il posedam; dar acest lucru numai in masura in care acest element este intr-adevar unul decisiv. Un om care este cit se poate de apropiat de perfectiune, in unele privinte pina si el prezinta anumite deficiente si este adevarat ca in dorintele si in dragostea sa va avea in atentie tocmai aceste imperfectiuni specifice, dar cu toate acestea el este mult mai usor de impacat decit un altul, pentru ca el singur va putea salva copiii de a prezenta foarte multe imperfectiuni de la tipul specific. De exemplu un om ce are o piele foarte alba nu va dispretui un ten gaben, in vreme ce un om inzestrat cu o culoare a fetei galbena va fi de-a dreptul stupefiat la vederea unui ten deschis, chiar si de-o frumusete divina. Este un fenomen destul de rar intilnit ca un barbat sa se indragosteasca de o femeie de o uratenie indiscutabila, dar atunci cind se intimpla acest lucru el este rezultatul armoniei existente intre gradele sexuale ce corespund celor doi si toate anomaliile ce se manifesta la fiecare dintre ei se afla intr-o opozitie perfecta, intocmai cum am spune ca fiecare dintre cei doi ofera o corectie perfecta. In aceste conditii dragostea atinge de obicei una din treptele ei cele mai inalte. Modul profund serios in care facem analiza critica si urmarim indeaproape fiecare parte a unei femei, in timp ce pe de alta parte, ea ne analizeaza pe noi; modul de analiza minutioasa in care cercetam o femeie ce a inceput sa ne incante; capriciul alegerii noastre; atentia exagerata prin care un barbat isi priveste _iubita_; grija speciala pe care el o manifesta in fiecare trasatura specifica pentru a nu fi amagit; marea importanta pe care o acorda pentru fiecare din aceste trasaturi, indiferent daca sint de o importanta mai mica sau mai mare - toate acestea se afla in deplina concordanta cu importanta scopului final. Pentru ca acel copil ce se va naste, va trebui sa poarte trasaturi similare de-a lungul intregii sale vieti; de exemplu daca o femeie este doar putin inclinata, este posibil ca asta sa-i cauzeze fiului sau putindu-se
intimpla sa se nasca cocosat; si acest lucru poate fi dus in acelasi fel mai departe in toate celelalte privinte. Noi nu sintem in mod natural constienti de toate aceste lucruri. Ba chiar dimpotriva, fiecare om este convins imaginindu-si ca alegerea sa este facuta in interesul propriei sale placeri (dar care in realitate nu poate fi implicata absolut deloc); alegerea lui pe care va trebui sa o luam drept buna in deplina concordanta cu propria sa individualitate este facuta tocmai in interesul speciilor, avind drept indatorire secreta a pastra aceste tipuri specifice intr-o forma pe cit posibil de pura. In acest caz individualul actioneaza in mod inconstient in interesul a ceva mult mai inalt, care este reprezentat aici de acest interes al speciei. Tocmai din acest motiv el acorda o atit de mare importanta unor lucruri fata de care altfel ar putea fi indiferent. Exista aici ceva cit se poate de neobisnuit in acest mod inconstient, dar totusi atit de serios si de critic, in care doua tinere persoane de sex opus se examineaza reciproc in momentul in care se vor intilni pentru prima oara; in privirile atente si patrunzatoare pe care si le schimba cei doi, in inspectia prudenta la care sint supuse diversele lor trasaturi. Aceasta cercetare si analiza nu reprezinta nimic altceva decit _contemplatia geniului speciei_ ce-si manifesta forta de imaginatie asupra acelui individual ce poate fi nascut si rezultatul ce va fi obtinut prin combinarea calitatilor specifice fiecaruia dintre cei doi; marea incintare pe care o vor resimti cei indragostiti unul fata de celalalt si dorinta aprinsa din privirile lor, este determinata de aceasta meditatie. Desi aceasta dorinta poate deveni atit de intensa uneori, ea poate dispare la fel de usor daca ceva ce n-a fost observat anterior iese acum la lumina. Si in acest fel geniul speciei mediteaza asupra generatiei viitoare la toti cei care nu sint inca prea batrini pentru a mai putea concepe. Ea este opera lui Cupidon ce prin aceasta cursa lansata modeleaza specia, mereu ocupat, ce speculeaza mereu, intotdeauna meditativ. Iubirile acestui individual,ce in intregul lor ansamblu sint vremelnice, sint totodata lipsite si de orice importanta in momentul in care ele vor fi comparate cu cele ale acestei divinitati ce ascunde in sine interesul speciei si al rasei ce se va naste; si din acest motiv ea este intotdeauna gata sa sacrifice individualul, fara macar ca asta sa ii pese citusi de putin. Pentru ca ea este atasata de aceste iubiri efemere tot asa cum o fiinta nemuritoare poate fi atasata de un muritor si interesul ce-l poate arata fata de ei este asemeni interesului pe care il poate avea infinitul fata de marginit. Constient prin urmare de declansarea acestor iubiri apartinind unei ordini mult mai inalte decit cele ce privesc doar fericirea si suferinta individualului, el le conduce cu o indiferenta sublima prin tumultul luptei, prin freamatul actiunii, cu violenta unei calamitati, urmarindu-le din izolarea permanenta a unei vieti aflate sub semnul adevaratei sihastrii. S-a observat astfel ca intensitatea dragostei creste odata cu individualizarea ei; am
aratat ca doua individualitati pot fi alcatuite fizic astfel incit sa fie oricind in masura sa poata restaura tipul cel mai bun posibil al speciei, unul cu totul deosebit si perfect complementar celuilalt si in consecinta doar el este cel spre care va nazui mereu. In astfel de cazuri se iveste dragostea pasionala si asa cum apare ea este devotata unui singur tel, unul si numai unul, - ca un fel de a spune ca el se prezinta a fi in ordinul _special_ al speciei - si imediat isi va aroga o nobila si sublima natura. Pe de alta parte esential este doar instinctul sexual, pentru ca fara individualizare el este directionat catre toti si se straduieste sa mentina speciile doar din punctul de vedere al cantitatii, acordind o mai mica atentie calitatii acestora. Dragostea arzatoare, cea care este concentrata asupra individualului, se poate extinde intr-un asemenea grad, incit daca ea nu este satisfacuta, toate lucrurile bune din aceasta lume, chiar si viata insasi in esenta ei, isi poate pierde complet aceasta importanta. Ea devine apoi o dorinta, a carei intensitate nu o poate atinge nimic altceva; in consecinta va face orice sacrificiu si daca se intimpla cumva ca ea sa nu fie implinita, il va conduce pe purtatorul ei spre casa de nebuni sau chiar spre suicid. Pe linga aceste consideratii subconstiente care sint sursa a dragostei inflacarate, trebuie sa fie aici inca ceva, ceva ce nu poate fi dezvaluit in mod direct vederii noastre. Si de aceea trebuie s-o acceptam asa cum este si ne-a fost acordata, pentru a recunoaste ca aici nu este doar o potrivire a constitutiei celor doi, ci o armonizare perfecta intre _hotarirea_ unui barbat si _intelectul_ unei femei, a carei unica consecinta este ca plecind de la aceasta unire dintre cei doi, de aici se va putea naste un individual definit perfect, a carei existenta este contemplata de geniul speciei pentru ratiuni ce vor ramine de nepatruns pentru noi din moment ce constituie tocmai esenta lucrului-in-sine. Sau vorbind mult mai strict, aici este vorba tocmai de aceasta vointa de a trai ce nazuieste sa se materializeze ea insasi intr-un individual care este precis determinat si ce poate fi zamislit doar de acest tata anume si de aceasta mama particulara. Aceasta dorinta arzatoare, metafizica, a vointei in sine are loc imediat, ca si sfera sa de actiune in cercul fiintelor umane, tocmai de aceea inimile celor doi viitori parinti vor fi in consecinta intru totul stapinite de aceasta dorinta. Ei isi vor inchipui acum ca de dragul lor se petrec toate acestea, pina si aceasta nazuinta pentru ceea ce in prezent are doar un tel metafizic, pentru ceea ce nu intra in sfera lucrurilor existente in lumea reala. Cu alte cuvinte este nazuinta viitorului individual de-a isi face intrarea in existenta, ce devine pentru prima data posibila aici, o dorinta ce-si are obirsia in izvorul primordial al tuturor fiintelor si se manifesta ea insasi in lumea fenomenala ca o iubire intensa ce viitorii parinti o arata unul fata de celalalt si ce acorda mai putina atentie la orice altceva in afara de sine. De fapt dragostea este o iluzie ca oricare alta; ea il va impinge pe om in a-si sacrifica tot ceea ce el poseda in lume doar pentru a obtine pe aceasta femeie, care in realitate nu-l va satisface cu nimic mai mult decit o poate face oricare alta. De asemenea ea va inceta sa mai existe
atunci cind scopul sau, care in realitate era unul metafizic, a fost dejucat – posibil de infertilitatea femeii (care potrivit lui Hufeland, este rezultatul a nouasprezece defecte accidentale prezente la nivelul constitutiei), tot asa cum este dejucata zilnic in alte milioane de drojdii zdrobite ce actioneaza in baza aceluiasi principiu metafizic al vietii, pentru a da aceiasi batalie aici, si asta doar pentru a-si face intrarea pe tarimul existentei; nu este posibila nicio alta consolare decit aceasta existenta infinita a spatiului, timpului si materiei si in consecinta, o inepuizabila oportunitate aflata in serviciul vointei de-a trai. Desi acest subiect nu a fost tratat de Theofrastus Paracelsus si intreaga strategie a gindirii ii este straina, totusi trebuie sa i se fi dezvaluit cumva singura, chiar daca intrun mod putin curios, atunci cind a exprimat urmatoarele cuvinte memorabile ce au fost scrise cu prilejul unor contexte cit se poate de diferite in stilul sau caracteristic lipsit de o anumita sistematizare: Hi sunt, quos Deus copulavit, ut eam que fuit Uriae et David; quamvis et diametro (sic enim sibi humana mens persuadebat) cum justo et legitimo matrimonio pugnaret hoc... ...sed propter Salomonem, qui aliunde nasci non potuit, nixi ex Bathseba, conjuncto David semine, quamvis meretrice, conjuxit eos Deus. [18]. Focul mistuitor al iubirii (greaca: himeros) a fost exprimat in nenumarate modalitati si forme de poetii tuturor timpurilor fara ca acest subiect sa fie epuizat sau sa poata fi incheiat printr-o judecata definitiva ce ar fi fost facuta asupra lui; aceasta nazuinta ce ne face sa ne imaginam ca posesiunea unei anumite femei ne va aduce o fericire fara de sfirsit, iar piederea ei o suferinta inexprimabila; aceasta dorinta fierbinte si suferintele ei, nu se ridica din nevoia unui individual efemer, ci dimpotriva, ea este insasi perceptia spiritului speciilor ce judeca semnificatiile ireparabile ale cistigarii sau pierderii scopurilor sale finale. Este insasi specia, cea care are o existenta nemarginita; prin urmare ea este capabila sa ajunga la aceasta nazuinta continua, la o satisfactie infinita si la o suferinta fara sfirsit. Oricum toate acestea sint intemnitate adinc in inima unui trup muritor; si de aceea nici nu este de mirare ca arata ca si cum chiar daca acum ar izbucni intreaga aceasta vapaie, ea nu isi poate gasi o expresie capabila de-a vesti fericirile sau suferintele sale fara sfirsit! Si tocmai asta este ceea ce formeaza substanta tuturor operelor poeziei erotice, cea care este sublima in caracterul sau, ce se ridica in metafore transcendente, depasind tot ceea ce este de origine paminteana. Aceasta este tema lui Petrarca, materialul brut pentru St. Preux, Werther si Jacopo Ortis, care altfel nu pot fi nici intelesi si nici explicati...
Aceasta atentie infinita nu se bazeaza in general pe un tip de actiune intelectuala, nici pe vreun merit real al unui indragostit; pentru ca in mod frecvent indragostitii nici macar nu se cunosc indeajuns de bine; asa cum s-a intimplat si in cazul lui Francesco Petrarca. Este insusi spiritul speciei, cel care poate zari dintr-o singura privire care este valoarea pe care un indragostit o poate avea pentru realizarea telurilor sale. Pe linga asta marile pasiuni isi au de regula originea in dragostea la prima vedere: "Cine-a iubit vreodata, ce n-a iubit la prima infatisare." -W. Shakespeare, Cum va place, iii. 5. In mod curios, exista aici un pasaj ce atinge acest subiect in Guzman de Alfarache, un bine cunoscut roman scris in urma cu doua sute cincizeci de ani, de Mateo Aleman: No es necessario para que uno AME, que pase distancia de tiempo, que siga discurso, la Haga eleccion, sino que aquella Primera y sola Vista, concuran juntamente cierta correspondencia consonancia, lo que AC solemnos vulgarente decir, 'una confrontacion de Sangre' - que por particular influxo suever mover las estrellas. (Pentru ca un om sa se indragosteasca, nu este nevoie ca aici sa existe o anumita perioada de timp pentru a trece asupra lui greutatea acelor considerente ce il indeamna catre dragostea sa, sau pentru a-i permite un ragaz pentru a face alegerea, ci doar faptul ca este intilnita o anumita corespondenta si consonanta de ambele parti, pentru prima data si doar la o singura privire, sau ceea ce mai este numit in mod obisnuit, "o atractie a singelui", prin care o influenta cu totul speciala a stelelor genereaza asupra lor impulsuri.) In conformitate cu asta, pierderea unui iubit ce a fost rapit de un rival sau de mana lunga a mortii, reprezinta cea mai mare suferinta a tuturor indragostitilor lumii; doar pentru ca este de o natura transcendenta, deoarece nu il afecteaza doar ca individual, ci incearca pina si distrugerea insasi _essentia aeterna_ a speciei, tocmai in a carei vointa speciala si serviciu el se afla chemat aici. Din acest motiv gelozia apare atit de tulburatoare si de amara, iar renuntarea la una din iubiri este cel mai inalt si mai coplesitor dintre toate sacrificiile umane. Unui erou ii este rusine sa arate orice fel de emotie, exceptind insa doar emotia ce este un rezultat al dragostei; ratiunea acestui
comportament este ca in momentul cind acesta este indragostit nu mai este el, este doar spiritul speciei, cel care il chinuie, tradindu-l intregii suferinte pe care inima sa muritoare o poate simti. In _Marea Zenobia_, a lui Calderon, exista o scena in ultimul act, intre Zenobia si Decius, unde ultimul spune: Cielos, luego tu me quieres? Perdiera cien mil victorias, Volvi‚ rame, etc. (O, ceruri! Atunci asta inseamna ca ma iubiti? Pentru asta voi sacrifica o mie de victorii, etc.) In acest caz onoarea, care de departe a cintarit mai mult decit orice alt interes, este condusa catre cimpul aflat sub stapinirea directa a dragostei - i.e., interesul speciei vine sa joace rolul decisiv si sa ia deciziile in propriul sau avantaj; pentru ca interesul speciei comparat cu cel al acestui simplu individual, este in orice moment mult mai important, putem spune chiar ca este infinit mai important. Onoarea, datoria, fidelitatea, totul sucomba in fata ei dupa ce au rezistat in fata tuturor celorlalte tentatii - pina chiar si a celor aflate sub pericolul iminent al mortii. Si vom putea gasi actionind aceleasi lucruri intr-o maniera asemanatoare pina si in simpla noastra viata particulara; spre exemplu un om aflat sub imperiul iubirii actioneaza intr-un mod mult mai putin lucid decit in oricare alta circumstanta oferita de viata. Uneori constiinta este data la o parte chiar si de catre oamenii cei mai onesti si sinceri, neprefacuti, ce devin oamenii cei mai infideli si nepasatori atunci cind sint cuprinsi in mrejele dragostei – id est, cind interesul speciei i-a luat in totala posesie. Intr-adevar, ei ar putea parea ca si cum s-ar crede sub puterea constiintei apartinind unei autoritati mult mai mari decit ii poate fi vreodata conferit interesului acestor individualuri marunte; aceste lucruri se intimpla pur si simplu pentru ca ele au legatura cu interesul speciilor. Declaratia lui Camfort in acest sens este remarcabila: Quand un homme et unne femme ONT l'un pour l'autre une passion violente, il me semble toujurs que quelque soient les obstacole qui les separent, un Mari, des parents, etc; LES DEUX amants sont l'un a l'autre, de par la Nature, qu'ils s'appartiennent de Droit devin malgre les Lois et les conventions humaines..... Din acest punct de vedere cea mai mare parte a Decameronului pare a fi o simpla satira si o batjocora din partea geniului speciei, la adresa si fata de drepturile si interesele individualului pe care le calca cu totul in picioare. Inegalitatea rangului si a tuturor celorlalte relatii similare sint inlaturate de geniul speciei cu aceeasi indiferenta si dezinteres ca si cind ar sta impotriva la unirea a doua persoane aflate intr-o dragoste mare si pasionata, inlocuind-o pe una din ele cu o alta persoana; isi urmareste telurile sale finale ce privesc aceste generatii viitoare, spulberind orice principii umane si acordindu-le tot atita atentie ca si unor fire de paie.
Din acelasi motiv un om va risca totul de buna voie asumindu-si escaladarea oricarui pericol, devenind in acest fel curajos, desi poate ca in alte conditii s-ar fi purtat asemeni unui nevolnic. Si cu cita placere urmarim, fie chiar si intr-o piesa de teatru sau intr-o nuvela, pe cei doi tineri indragostiti ce se lupta pentru a se cistiga unul pe celalalt - i.e., si toate doar in interesul acestei specii - modul in care pina la urma ei sint infrinti de cei mai in virsta, si asta tocmai pentru ca au avut in vedere doar fericirea acestui individual! Pentru ca batalia dusa de doi indragostiti este pentru noi de cea mai mare importanta, oferindu-ne cea mai inalta incintare si in consecinta o gasim drept cea mai justificabila actiune din viata umana, cel putin tot asa cum speciile sint de-o importanta mai mare decit individualul. Prin urmare avem ca subiect esential al celor mai multe dintre comedii geniul speciei cu telurile sale, desfasurindu-se in directia opusa intereselor individualului imediat si in consecinta amenintind sa submineze fericirea lor. Ca o regula el isi realizeaza telurile sale, ce in conformitate cu adevarata justitie poetica dau satisfactie spectatorilor, pentru ca ultimii au sentimentul ca obiectivele urmarite de catre specie le depasesc simtitor pe cele ale acestui simplu individual. De aceea el este cit se poate de conslolat atunci cind in final culege laurii victoriei indragostitilor, impartind cu ei iluzia ca au stabilit propria lor fericire, in timp ce in realitate si-au sacrificat fericirea pe altarul bunastarii speciei, in opozitie cu vointa prudenta a celor in virsta. In citeva comedii stranii s-a facut incercarea de-a inversa aceasta stare a lucrurilor si sa obtina efectul fericirii individualului la pretul platit pentru atingerea telurilor speciei; dar aici spectatorul este sensibilizat de durerea pricinuita geniului speciilor si nu va putea gasi o consolare nici macar in acele avantaje care ii sint asigurate individualului. Doua piese mai putin cunoscute imi par un exemplu in acest sens: _La Reine de 16 ans_ si _Le mariage de raison_. In problemele dragostei in care sint tratate tragediile cu indragostiti, de regula acestia pier impreuna; motivul pentru care se intimpla acest lucru este ca obiectivele urmarite de specii, pentru care indragostitii sint doar niste simple instrumente, au fost zadarnicite, asa cum este cazul in Romeo si Julieta, Tancred, Don Carlos, Wallenstein, Mireasa in Messina, si asa mai departe.
Un indragostit ofera spectatorului in mod obisnuit la fel de bine numeroase aspecte
comice, cit si tragice; pentru ca fiinta ce este in posesia spiritului speciilor si controlata de el, nu isi mai apartine siesi si in consecinta liniile sale calauzitoare nu se afla in concordanta cu cele ale individualului. Si acesta este un lucru fundamental, ca in fazele cele mai inalte ale dragostei ele ofera o astfel de culoare sublima si poetica, ba chiar transcendentala, ridicindu-se deasupra legilor fizice, ravasind intr-o asemenea masura mintile oamenilor, incit uneori acestia par sa piarda din vedere pina si esenta finala a intereselor materiale. Ea este inspirata de spiritul speciilor, ale caror problematici sint infinit mai importante decit oricare din cele ce privesc simplele individualuriin masura a stabili printr-un mandat special ce este acordat de acest spirit, existenta unei posteritati infinita in timp prin intermediul _acestei_ naturi speciale, precis determinate, pe care o poate primi doar de la cel care ii este tata si de la cea care ii este mama, si care pe linga asta _in ce priveste natura sa esentiala_ nici nu va putea niciodata pasi in sfera existentei, in vreme ce concretizarea vointe presupune in mod expres tocmai aceasta existenta. Este sentimentul ca este angajat intr-o problematica de-o asemenea importanta transcendentala, incit indragostitii se inalta deasupra a tot ce este pamintesc, ridicindu-se si mai sus, ajungind undeva mai presus de sine, invesmantind dorintele lor fizice in hainele metafizicii cea care se afla plasata mai presus de legile fizicii, astfel incit indragostitii devin chiar si in vietile lor cele mai prozaice, unele dintre cele mai poetice episoade; pentru ca mai apoi aceste episoade sa imbrace si cele mai comice aspecte. Acest mandat al vointei, al carui singur obiectiv se prezinta sub forma speciei insasi, apare in constiinta indragostitilor sub masca anticiparii unei fericiri infinite, ce poate fi descoperita doar in urma unirii lui cu acesta femeie speciala. Aceasta iluzie devine orbitoare pentru un om ce este indragostit profund, astfel ca in cazul in care aceasta dragoste impartasita nu este atinsa, nu numai ca viata insasi isi va pierde tot farmecul ei, dar ea va parea atit de lipsita de bucurie, de pustiita si lipsita de orice interes, incit asta il va dezgusta atit de mult ca isi va pierde pina si teama ce in mod natural o resimtea in fata acestei terori si a mortii; acesta este temeiul ce il va determina ca din libera sa vointa sa puna capat scurtei sale vieti. Vointa unui om de acest fel a fost inghitita de-o prapastie reprezentata de vointa speciilor, sau vointa speciilor a capatat o asemenea ascendenta asupra vointei individualului, incit un astfel de om nu poate fi eficace in manifestarea primului caz, in vreme ce va refuza sa fie in situatia ultimului. In acest caz, individualul este o faptura mult prea slaba pentru a putea impune nazuintei infinite a vointei speciilor sa se indrepte spre obtinerea unui obiect definit. Cind aceasta este situatia rezultatul va fi suicidul, iar uneori suicidul va fi calea aleasa de cei doi indragostiti, cu exceptia cazului in care pentru a preveni acest lucru natura nu va provoca nebunia pe care o va ascunde apoi sub voalul constiintei apartinind conditiei celor fara speranta. Adevarul acesta este confirmat de numeroasele cazuri de acest gen ce se petrec in fiecare an.
Cu toate acestea nu numai dragostea neimpartasita este cea care duce frecvent la un tragic sfirsit, pentru ca de cele mai multe ori rasplata dragostei conduce mult mai adesea la nefericire decit la fericire. Aceasta se datoreaza faptului ca cererile sale se afla intr-un grav conflict cu nazuintele indragostitilor, preocupate mai mult in a submina, din moment ce pretentiile sale sint incompatibile cu celelalte circumstante ale celor indragosti si in consecinta distrugind planurile de viata ce si le-au construit pe baza lor. In plus de cele mai multe ori dragostea nu intra in opozitie doar cu circumstantele externe, ci chiar cu individualitatea insasi, pentru ca ea singura se poate atasa de o persoana care, exceptind poate doar relatiile sexuale, se intimpla sa dovedeasca adesea foarte rautacioasa, vrednica de dispret, intr-atit incit poate deveni respingatoare. In orice caz asa cum vointa speciilor este cu mult mai puternica decit cea a individualului, indragostitii vor inchide ochii la toate insusirile nedorite, trecind cu vederea orice si ignorind totul, unindu-se in acest obiectiv comun al pasiunii lor. Ei se afla intr-o masura atit de mare orbiti de aceasta iluzie, incit de indata ce vointa speciei este realizata, iluzia se va spulbera, lasind in locul sau un tovaras nesuferit de viata. Plecind de aici devine evident de ce adesea vom vedea barbati foarte inteligenti si distinsi casatoriti cu zmeoaice si diavolite si de ce nu putem intelege in niciun chip cum de este posibil ca ei sa faca o asemenea alegere. De aceea anticii reprezentau zeul _Amor_ orb. De fapt este posibil ca un indragostit sa recunoasca in mod clar si sa fie dureros de constient de defectele respingatoare din natura si caracterul _iubitei_ sale, ce asa cum apar ii promit o viata de mizerie - si totusi asta nu va reusi sa-l inspaiminte: "Nu ma intreb si nici ca-mi pasa De azi vinovatia inimii te-apasa Pentru ca tot ce stiu e doar ca te iubesc Indiferent mi-e siretlicul ce-l urzesti" Pentru ca intr-adevar, el nu actioneaza in propriul sau interes, ci in acela al unei a treia persoane care este pe cale sa-si faca acum intrarea in sfera existentei, chiar daca se afla sub impresia ca actioneaza in interesul sau. Dar acest lucru este foarte _eficace in alte citeva interese_ care pretutindeni reprezinta marca maretiei si-i daruiesc dragostei pasionale posibilitatea atingerii sublimului, oferindu-le poetilor un subiect vrednic de pana lor. In final un om o poate iubi si o poate uri deopotriva pe iubita lui. Intocmai asa cum Platon compara dragostea unui om cu dragostea unui lup fata de o oaie. Avem un exemplu de acest fel in momentul in care un indragostit, in ciuda tuturor eforturilor si rugamintilor, nu poate obtine ascultare: "O iubesc si o urasc." -- SHAKESPEARE, Cym, iii, 5.
Cind ura este aprinsa, un om poate ajunge atit de departe ca isi poate ucide iubita, pentru ca apoi sa se sinucida. Exemple de acest fel sint aduse in atentia noastra in fiecare an in ziare. Prin urmare Goethe rostea adevarul: “Bei aller verschmähten Liebe, beim höllichen Elemente! Ich wollt’, ich wüsst’ was ärger’s, das ich fluchen könnte!” Intr-adevar nu este nicio exagerare din partea unui indragostit atunci cind acesta isi numeste iubita 'de ghiata', sau este nefericit din pricina insensibilitatii ei, cea care simte o incantare _cruda_ in fata zbuciumul sau. Pentru ca el a ajuns sub influenta unui impuls care asemanator unui instinct din lumea animalelor, il obliga ca in ciuda tuturor rationamentelor sa urmareasca realizarea neconditionata doar a acestui scop ce-i apartine si sa abandoneze orice altceva; si el nu va putea renunta la asta in niciun chip. Nu a existat vreodata aici un astfel de obiectiv de-o importanta mai stralucita decit acesta, dar multi oameni, asemeni lui Petrarca, care nu a izbutit fericirea de-a atinge o dragoste impartasita, au fost nevoiti sa treaca prin viata ca si cum pasii lor ar fi fost pusi in catuse de fier, sau ar fi carat legati de ei greutati imense de plumb, pentru ca mai apoi sa le fi dat friu liber, lasindu-le sa se arate singure vederii intr-o inima insingurata; si indiferent daca aici a existat doar singur Petrarca cel care sa fi posedat un adevarat instinct poetic, astfel incit frumoasele strofe ale lui Goethe sa fie adevarate doar pentru el: “Und wenn der Mensch in seiner Quaal verstummt, Gab mir ein Gott, zu sagen, wie ich leide.” Şi-atunci când omul se va fi prabusit tacut în chinul sau, Capabil să spuna cite-a suferit e singur Dumnezeu. Ca o chestiune de fapt geniul speciilor este aflat intr-o bataliei continua cu geniul pazitor al individualului; este persecutorul si inamicul sau; este intotdeauna gata sa distruga necrutator fericirea personala doar pentru a-si atinge telurile sale; intr-adevar fericirea unor natiuni intregi a fost uneori sacrificata doar dintr-un simplu capriciu al sau. Shakespeare ne ofera un astfel de exemplu in Henric al VI-lea, Partea III., Actul III., Scenele 2 si 3. Acest lucru se petrece in mod firesc deoarece speciile, cele in care isi afla obirsia insasi germenele fiintei noastre, isi revendica asupra noastra un tel mult mai apropiat si mai important decit al individualului, astfel incit problematicile speciilor sint de-o importanta superioara celor ale acestui individual. Sensibili asupra acestui aspect anticii au personificat geniul speciilor in Cupidon, care fara a tine seama de faptul ca apare sub forma unui copil, se manifeta intocmai unui Zeu crud si ostil ce poate fi prin urmare descris ca un demon capricios si despotic; cu toate acestea el este Stapinitor deopotriva asupra destinului tuturor, fie ei oameni ori chiar
Zei. [Greaca: Su d' o theon tyranne k' anthropon, Eros.] (Tu, deorum hominumque tyranne, Amor!) Sageata ucigatoare, orbirea si aripile, sint atributele lui Cupidon. Cea din urma semnifica inconstanta, care de regula insoteste deziluzia ce urmeaza posesiei. Pentru ca de exemplu dragostea este bazata pe o iluzie si reprezinta doar ceea ce se afla in avantajul speciei, dar care este prezentata ca si cum ar fi in avantajul individualului, iar aceasta iluzie va dispare in mod necesar si imediat in momentul in care scopul speciei a fost atins. Spiritul speciilor, ce pentru moment a dobindit in posesia sa individualul, acum il va elibera din nou. Pustiit de spirit, el revine la starea sa originala limitindu-se la putinele sale dorintele; este destul de surprins sa descopere ca dupa toate incercarile sale, nobile, eroice, aproape fara sfirsit, ghidate doar pentru a atinge propriile sale placeri, el a obtinut atit de putin! si contrar tuturor asteptarilor sale va afla ca nu este cu nimic mai fericit decit a fost inainte. In cele din urma va constata ca n-a fost nimic altceva decit un biet neghiob ce a fost dus de nas de vointa speciilor. De aceea in mod obisnuit Theseu, cel despre care putem spune la un anumit moment dat a fost chiar fericit, o va parasi pe Adriana. Daca pasiunea lui Petrarca a fost cea care a produs aceasta sublima incintare a versului sau, ar fi trebuit ca incepind de la acest moment el sa revina la tacere, la fel cum cintecul unei pasari se va stinge curind ce ouale sale au fost depuse deja in cuibul iubirii. Ar trebui sa mentionam in trecere ca oricit de mult ii va nemultumi pe cei indragostiti aceasta viziune asupra metafizicii dragostei, adevarul fundamental relevat sub aceasta forma le va ingadui sa fie mult mai eficace in depasirea pasiunea lor mai mult decit ar putea face orice altceva, daca se poate socoti pina la urma ca unele considerente rationale pot fi in general de vreun folos in aceasta materie. Ramin inca valabile cuvintele ce si-au capatat astfel forma prin mana poetului comic al antichitatii: Quae res in se neque consilium, neque modum habet ullum, eam consilio regere non potes. Cei care s-au casatorit din dragoste, au facut asta in interesul speciilor si nu in interesul individualitatii lor. Este deasemenea adevarat ca acele persoane sint permanent preocupate a-si inchipui ca ceea ce sustin nu-i nimic altceva decit propria lor fericire; dar scopul lor real, care pina la urma este unul fata de care ei sint inconstienti, este de departe acela de-a da nastere unui individual ce n-ar fi putut fi conceput decit de ei. Tocmai acest tel este cel care i-a si unit si de aici inainte ei ar
trebui sa incerce sa obtina tot ce poate fi mai bun. Dar deseori se intimpla ca doua persoane ce au fost unite in dragostea lor de aceasta iluzie instinctiva, care in esenta ei este dragostea pasionala, sa se afle in toate celelalte privinte temperamental diferite. Acest lucru va deveni aparent atunci cind aceasta iluzie in mod inevitabil va trebui inlaturata. Inconsecvente, persoanele ce se casatoresc din dragoste sint in general nefericite, pentru ca astfel de oameni cauta fericirea generatiilor viitoare, pentru care ei vor plati cu pretul acestui prezent. Quien se casas por amores, ha de vivir con dolores. (Cei care s-au casatorit din dragoste vor trebui sa traiasca in durere.) -- spune un proverb spaniol. Casatoriile de convenienta care in general sint aranjate de catre parinti, vor scoate in evidenta contrariul. In acest caz consideratiile ce stau la baza naturii lor sint in orice caz reale si nu pot disparea de la sine. O casatorie de acest fel tinde catre fericirea generatiei prezentului, in detrimentul celei din viitor; acesta este tarimul realului; si cu toate astea fericirea lor va raminane inca destul de enigmatica. Un om ce s-a casatorit din interese materiale si nu din dragoste, traieste mai mult in interesul individualului decit in acela al speciilor; o conditie exact opusa realului; si tocmai de aceea ea este privita ca una complet nefireasca, stirnind anumite sentimente pline de dispret. O fata ce impotriva dorintei parintilor sai va refuza casatoria cu un om bogat cu toate ca este tinara si ignora toate considerentele ridicate din aceste _conventii_ doar pentru a-si alege in mod instinctiv pe un altul care ii place, isi va sacrifica fericirea sa individuala, in contul fericirii speciilor. Dar tocmai pentru acest motiv ea se va bucura de o anumita aprobare, pentru ca ceea ce este mult mai important, este faptul ca in acest fel ea a actionat in spiritul naturii, al speciilor mai exact; in timp ce parintii sai au actionat doar in spiritul egoismului individual. Asa cum rezulta din toate acestea casatoria indiferent de modul cum ar fi facuta, fie ca este in interesul individual, fie in cel al speciei, ea apare ca si cum in mod inevitabil va trebui sa fie o suferinta. De regula rezultatul este acesta sau altul pentru ca in astfel de situatii in care conventia si dragostea pasionala pot sa fie deopotriva gasite, este unul dintre cele mai rare si fericite accidente ce se pot intilni. Astfel de conditii in care cele mai multe dintre aceste persoane se afla in situatii fizice, morale sau intelectuale, vrednice de plins, pot explica ca aceste casatorii nu sint de fapt rezultatul doar al unei pure alegeri si inclinatii, ci a tot felul de consideratii externe si circumstante accidentale. Oricum daca este luata intr-o anumita masura in
consideratie si inclinatia cel putin la fel de bine ca si convenienta, va arata ca si cum aici s-ar realiza un compromis cu geniul speciei. Iar din cite se cunoaste casniciile fericite sint atit de putine si rare, cum la fel de bine si scopul casatoriei este acela de-a asigura fericirea inimii generatiilor viitoare si nu a celei ce se infatiseaza prezentului. Cu toate acestea permiteti-mi sa adaug spre consolarea acelor inimi sentimentale, ca dragostea inflacarata este asociata uneori cu un sentiment de o alta natura, cu o prietenie reala, fondata pe sentimente de armonie, dar ca acest lucru nu va exista pina ce instinctul sexual nu s-a stins. Aceasta prietenie se va ridica de fapt din acele calitati fizice, morale si intelectuale, ce corespund si se suplinesc reciproc totodata in doua individualitati ce sint indragostite, dat fiind ca acel copil ce se va naste le va suplini pe fiecare dintre ele, privite din punctul de vedere al celor doua individualitati ce poseda calitati si temperamente aflate in opozitie si al unei perfectiuni intelectuale prin care se reuseste stabilirea unei armonii a sentimentelor. Intreaga metafizica a dragostei ce a fost tratata aici este indeaproape raportata in general la metafizica mea si lumina pe care o arunca asupra acesteia poate fi exprimata dupa cum urmeaza. Am observat ca atentia deosebita prin care un om si face alegerea sa, dezvoltata fiind de nenumarate grade ale dragostei pasionale doar pentru satisfacerea instinctelor sexuale, este bazata pe un interesul fundamental in constituirea unei noi generatii. Acest interes coplesitor ce il arata, nu face altceva decit sa verifice cele doua adevaruri ce au fost demonstrate deja. Primul: Nemurirea Omului, prin continuarea speciei ce este perpetuata de generatiile viitoare. Pentru ca acest interes atit de activ si zelos de la natura, care nu este nici rezultat al reflectiei, nici al intentiei omului, izvoraste din cele mai adinci caracteristici si tendinte ale fiintei noastre, ce nu ar putea exista altfel intr-un mod continuu sau sa exercite o asemenea influenta asupra omului, daca in cele din urma sar fi aratat in realitate a fi doar tranzitorii si daca i-ar fi succedat o specie ce intr-un mod real si total ar fi fost diferita de sine, doar pentru a-i asigura succesiunea din punctul de vedere al eternitatii. Al doilea: Acela ca natura sa reala se afla intr-o mult mai strinsa alianta cu speciile, decit cu individualul. Pentru ca interesul pe care il poarta in natura speciala a speciilor, cea care este sursa a intregii iubiri si de la care ea se ridica, trecind de la cele mai efemere emotii si ajungind pina la cele mai serioase pasiuni, constituie in realitate cel mai important lucru din viata fiecarui om, si toate celelalte sint legat de problema succesului sau insuccesului sau, mult mai indeaproape decit ar putea fi de
orice altceva. Tocmai din acest motiv au si fost numite in cel mai inalt sens posibil, "chestiuni ale inimii". Tot ceea ce priveste doar o singura persoana, este lasat deoparte si sacrificat -atunci cind acest lucru se impune- acestui interes, -atunci cind el este de-o natura puternica si hotarita. In acest fel omul dovedeste ca este cu mult mai interesat in viitorul speciei, decit de individual si din acest motiv el traieste mult mai direct in interesul speciei, cea care in sine este nemuritoare, decit in scopul propriei fericiri trecatoare. De ce este oare atunci un indragostit in integime devotat, fiecarei priviri si raspuns oferit de genele lungi ale iubitei sale si gata oricind sa faca cel mai mare sacrificiu doar de dragul ei? Pentru ca tocmai acea partea _nemuritoare_ din el este dorita de ea; iar aici cea care rivneste la orice altceva, este doar acea parte _muritoare_ din el. Aceasta dorinta intensa si patrunzatoare pentru o anumita femeie, ce este conforma unei garantii directe acordata nemuririi esentei fiintei noastre si transmiterii ei pe mai departe de-a lungul existentei speciei. Problema ridicata in a privi aceasta eternitate ca ceva lipsit de importanta si insuficient, este o eroare generata de faptul ca gindind asupra continuitatii speciei, ne imaginam doar viitoarea existenta a unor fiinte similare noua, dar in nicun caz fiinte care sa fie identice noua; si din nou plecind de la baza de cunostinte ce-o detinem in mod necesar ne directioneaza catre asemenea fiinte, fara macar sa putem cuprinde formele exterioare ale speciilor ci doar asa cum ele ni se prezinta, fara a lua in considerare natura lor interioara. Este perfect adevarat ca pe aceasta natura interioara se afla constituite fundatiile propriei noastre constiinte, ca si nucleu al sau si tocmai de aceea ea este mult mai sincera decit insasi aceasta constiinta si ca _lucrul-in-sine_ eliberat de _principium individuationis_ este in realitate acelasi si identic in toate individualitatile, indiferent daca ele exista in acelasi timp, sau in epoci diferite.
Atunci acesta este vointa de a trai, cu alte cuvinte este exact acea dorinta intensa ce urmareste deopotriva viata si permanenta si tocmai de aceea ramine neatinsa si neafectata de moarte. In plus starea ei prezenta nu poate fi imbunatatita, si atita timp cit aici va exista viata, va exista cu certitudine o neincetata suferinta si moartea. _negarea_ vointei de a trai este menita a-l elibera de calvarul suferintei, ca un mijloc prin care individualul va iesi de sub obladuirea speciilor si se va preda acestei existente.
Sintem deficienti in ambele, atit in idei cit si cu privire la toate informatiile fata de ceea ce ar urma dupa asta. Nu putem s-o prezentam decit ca ceva ce se afla eliberat de vointa de a trai sau de-a nu trai. Budismul distinge ultimul caz prin cuvintul Nirvana. Este esenta a ceea ce va ramine ca atare si pentru totdeauna de nepatruns intregii cunoasteri omenesti. Privind din acest punct de vedere la intregul tumult al vietii, il vom gasi intotdeauna ocupat de dorintele sale nesfirsite si de-o imensa cantitate de nefericire ce-si exercita intreaga forta asupra omului, doar pentru a-l determina sa-si satisfaca aceste nevoi fara sfirsit si sa evite numeroasele suferinte, fara a indrazni sa astepte la nimic altceva in schimb, decit pur si simplu in pastrarea acestui nesecat izvor de suferinte al unei existente individuale pentru o scurta deschidere in timp. Si totusi, in mijlocul acestui intreg freamat putem vedea cum o pereche de indragostiti schimba privirile lor pline de atitea nazuinte aprinse - si te intrebi de ce totusi sint atit de secrete, timide, tiptile, ascunse? Pentru ca acesti indragostiti sint tradatori ce in secret urmaresc perpetuarea intregii mizerii si tumult ce altfel si-a ar fi gasit un sfirsit,
Note 17 Cap. xxvi, p. 23. 18 De vita longa cap. i, p. 5. Tr. - CasCarino -
