MARTURIA MAICII GAVRILIA
Pe maica Gavrilia, in lume Avrilia Papayanni (1897-1992), am intalnit-o in Atena, la ani de zile dupa calatoria mea in India. Auzisem ca traise mult timp in India, ca era inzestrata cu daruri duhovnicesti si ca avea un mod simplu si delicat de a si-i apropia mai ales pe tineri, intr-adevar, intr-adevar, imi amintesc cu emotie de felul in care m-a primit, s-a ingrijit de mine si mi-a vorbit la singura noastra intalnire dintr-un apartament al Atenei. Arata o reala preocupare fata de mine. Mai tarziu avea sa-mi trimita si doua scrisori, pe care din nefericire le-am pierdut. M-a impresionat de asemenea marele ei respect pentru parintele Paisie, pe care il cunostea numai din auzite. Eu aveam atunci 28 de ani, iar ea mai bine de 75. Ne-am asezat unul langa altul, cu capetele aproape atingandu-se, si mi-a vorbit cu nesfarsita gingasie materna, umplandu-mi sufletul de pace. Am discutat mult si despre India. intreaga istorie a vietuirii ei acolo se afla insa relatata in cartea "Asceta iubirii", care a fost editata dupa moartea ei si s-a bucurat de un mare succes. Maica l-a cunoscut pe gurul Shivananda, Shivananda, care a fost maestrul gurului Satyananda, invatator la randul sau al actualului guru Niranjananda. Altfel spus, Niranjan, pe care lam cunoscut eu, era nepot spiritual al lui Shivananda, pe care il cunoscuse maica Gavrilia. Inainte sa devina monahie, ea a stat multa vreme in ashramul lui Shivananda, oferindu-si serviciile serviciile in cadrul spitalului invecinat invecinat care il deservea. Iata una din marturiile despre maica Gavrilia, cuprinsa in paginile cartii amintite: "Aici a avut loc si atat de insemnata ei intalnire cu Alain (un tanar de 26 de ani din Australia), Australia), care a reprezentat reprezentat si inceputul prieteniei lor, incununate in final prin botezul lui. Acest eveniment a schimbat complet atitudinea lui Shivananda fata de ea, devenind cauza focalizarii asupra ei a unor fenomene stranii, pe care ni le-a descris candva maica insasi, la capatul insistentelor noastre asidue. Merita, poate, sa fie cunoscute. intr-o noapte, pe cand se afla in camera ei cufundata in rugaciune, rugaciune, a deschis pentru o clipa ochii si... ce sa vada? Patul era in alta parte! inchise ochii si continua rugaciunea. Peste putin timp ii deschise din nou si privi afara pe fereastra. Nu mai vedea luna! imi pierdusem vederea, povestea ea Elenei Virvu. in framantarea aceea, am reluat rugaciunea cu si mai multa putere. La un moment dat, m-a rapit somnul... Cand m-am trezit dimineata, vedeam iarasi! Atunci am inteles ca-mi facusera ceva... Cand l-am intalnit in sala pe Shivananda, m-a intrebat daca am dormit bine. - Da, i-am raspuns, foarte bine! M-a privit cu mare atentie, s-a indepartat si a schimbat cateva cuvinte cu o monahie care batea ceva la o masina de scris, apoi a revenit si mi-a repetat aceeasi intrebare, privindu-1 ciudat pe monahul care se afla in spatele meu. I-am raspuns din nou: - Da, foarte bine, slava lui Dumnezeu! M-a privit meditativ, fara sa spuna nimic... Dupa luni de zile am aflat ca obisnuiesc sa faca astfel de lucruri prin invocarea duhurilor rele, fie pentru a-i speria pe cei care nu se arata cooperanti, fie pentru a-i vraji cu scopul de a-i determina sa ramana acolo definitiv. Cunosc o femeie germana care a innebunit dupa toate cele pe care i le facusera. Peste cateva zile, a venit Shivananda in persoana si mi-a propus sa urc la etaj, deoarece mi se daduse o camera gresita! Eu am pastrat-o insa pe cea veche. De atunci au inceput cu totii sa ma priveasca ciudat... ciudat... Simteau ca Cineva mai puternic ma
ocroteste, iar eu - ca venise timpul sa plec...". Vedem asadar ca "nepotul" (Niranjananda) a utilizat impotriva mea aproximativ aceleasi tehnici si metode pe care le folosise "bunicul" (Shivananda) impotriva maicii Gavrilia. Cu alte cuvinte, nu este nicidecum vorba despre intamplari izolate, ci avem de-a face cu o intreaga traditie "spirituala" (mai bine zis demonica) ce se transmite din generatie in generatie. Un alt element constant al acestei traditii este si zeificarea gurului. Iata ce se relateaza pe aceasta tema in cartea despre maica Gavrilia: "Insa ceea ce a uimit-o din primele zile era faptul ca in filosofia indiana gurul este socotit de catre discipolii si fidelii sai drept incarnare a lui Dumnezeu. il trateaza ca pe un idol in carne si oase, cad jos si i se inchina, intocmind slujbe sfinte in cinstea lui, asa cum procedeaza si cu ceilalti zei ai lor. imi amintesc ca maica ne povestea odata in ce situatie dificila s-a aflat la aniversarea nasterii lui Shivananda, cand aveau loc multe manifestari sarbatoresti in prezenta a sute de credinciosi. La un moment dat iau oferit sa bea din ligheanul cu lapte in care tocmai isi spalase picioarele marele guru! Fulgerator, ea L-a rugat pe Dumnezeu sa-i arate ce sa faca. Si raspunsul a venit indata: si-a bagat pur si simplu mainile in lapte. Cand au intrebat-o de ce nu bause precum toti ceilalti, le-a raspuns cu un aer foarte serios (ca sa nu-i raneasca): Asa facem noi in tara noastra. intr-adevar, maica a avut un dar minunat al spontaneitatii cuvantului pana la sfarsitul vietii. Acest cult al persoanei lovea insa in Adevarul lui Hristos din launtrul ei. Ii spunea Elenei Virvu: Am intalnit acolo o asceza aspra, post, saracie de bunavoie, lepadare de rude. Am intalnit insa si multe exagerari. De pilda, i se inchina gurului ca unui zeu, iar acesta accepta inchinarea fara nici o rezerva. intr-o zi, l-am intrebat pe unul dintre ei: - Cum de acceptati asa ceva? Mi-a raspuns sec: - Nu putem sparge traditia poporului!". Si dupa toate acestea, au impertinenta de a se afisa drept difuzori de "stiinta", facand cu obstinatie uz de sintagme precum "universitate spirituala", "stiinta yoga", si altele asemenea... Maica Gavrilia l-a cunoscut si pe gurul Sai Baba, care se declara pe sine Dumnezeu, superior tuturor "zeilor" cunoscuti, inclusiv lui Hristos. Despre acest episod isi aminteste doamna Bachon, o veche prietena a sa frantuzoaica: "imi povestea ca pe vremea cand se afla in India si lucra la un spital, s-a intamplat sa treaca pe acolo Sai Baba, insotit de niste americani care se minunau de trucurile lui magice... Producea diverse materializari si transmutari ale unor bijuterii din aur si argint. Cand a vazut-o pe maica Gavrilia, a incercat sa-i faca o demonstratie asemanatoare, cu cateva pietricele de rau. impiedicat de rugaciunea ei, n-a putut face insa absolut nimic...". In legatura cu acest autoproclamat zeu si mesia, voi evoca in treacat si o scena anecdotica pe care mi-a povestit-o maica insasi. Sai Baba isi trata adeptii cu niste "prajiturele" pe care le facea din nisipul de pe malurile raului. Toti discipolii sai se minunau si ingurgitau cu mare evlavie "binecuvantarile". Sezand acolo si discutand cu o straina, s-a apropiat de ea pentru a-i oferi aceeasi "tratatie". Aceasta insa l-a refuzat
cu cel mai candid zambet, obiectand: "Si daca in stomacul meu vor redeveni nisip, cum o mai scoatem la capat?". Simt nevoia sa fac in acest punct o precizare personala, tocmai pentru a nu risca cumva sa fiu interpretat gresit. Simpatizez enorm poporul indian. De altfel, mi-as fi dorit mult sa-i pot ajuta cumva pe oamenii de acolo, in marea lor saracie si durere. Parintele Paisie afirma despre indieni ca sunt un popor cu o profunzime spirituala distincta, ca manifesta imbucuratoare nelinisti si cautari spirituale. Spunea admirativ despre ei: "Inima nu li se umple de suruburi si table. Au dorul acela dupa Dumnezeu, dar se afla in ratacire. Diavolul ii inseala si ii mutileaza duhovniceste. Daca acest popor L-ar cunoaste pe Hristos, cu inima pe care o are, ar spori nespus de mult". Am intalnit un numar mare de indieni animati de cele mai altruiste si mai nobile sentimente. Eu ma impotrivesc exclusiv traditiei lor "spirituale". Ma impotrivesc Diavolului care se ascunde in spatele abilitatilor supranaturale ale gurusilor, nicidecum oamenilor insisi, ci ma rog ca Hristos sa-i elibereze din robia vicleanului lor stapan si sa-i aseze in Rai. Cea mai arzatoare dorinta si mai potrivita rugaciune a mea este ca poporul indian sa cunoasca ortodoxia, sa-L afle pe Hristos, si sa-si salveze totodata societatea de sistemul represiv al castelor pe care l-a impus traditia brahmana. CE AM DESCOPERIT IN BIBLIOTECA LOR
Ashramul din Mongyr dispunea de o biblioteca pentru uzul membrilor sai. Majoritatea cartilor din dotare erau cele ale gurului, traduse in diverse limbi. Existau foarte putini alti autori in afara celor din cercul restrans al gurului. Una dintre exceptii era swami Vivekananda. Nu stiu daca il numarau printre inaintasii lor spirituali sau ii apreciau pur si simplu scrierile. Asadar, acest swami Vivekananda a devenit celebru in Occident, cu precadere in Anglia si America, la inceputul secolului XX. Si-a petrecut viata conferentiind despre hinduism oriunde era solicitat. S-a straduit sa intemeieze si cateva centre hinduse, bucurandu-se de ceva mai mult succes in America. Aceasta misiune i-a fost incredintata ca si datorie a vietii sale de catre maestrul sau, gurul Rama Krishna, un mare "sfant" al hinduismului. A murit in jurul anului 1930. Citisem cateva din cartile sale, fapt pentru care mi-a starnit un viu interes testamentul lui, pe care l-am gasit intr-unui din rafturile bibliotecii. O carte cu putine pagini, pe care insa n-o mai vazusem, si nici nu mai auzisem vreodata despre ea. De altfel, n-am mai intalnit-o pana astazi nicaieri altundeva. Am inceput deci sa o citesc. Foarte curand, am ramas stupefiat de continutul ei! Era marturisirea existentei unui efort sistematic, concertat cu precizie de-a lungul mai multor etape, cu scopul schimbarii politice si, in cele din urma, a cotropirii lumii occidentale crestine de catre conceptiile orientale. Punctul terminus al acestui plan era distrugerea definitiva a crestinismului. Vivekananda vorbea de o riguroasa strategie care fusese initiata cu cateva generatii inainte de el si care se afla deja in curs de aplicare. in stadiul actual, se urmarea pregatirea mentalitatii occidentale pentru asumarea conceptiilor orientale despre lume si Dumnezeu. Planul in sine era conceput de niste fiinte spirituale superioare, in orice caz nu de catre oameni, din cate lasa sa se inteleaga textul. Vivekananda se socotea un umil slujitor al acestui plan, si se plasa pe sine intr-o serie de nume apartinand altor oameni care isi pusesera in trecut viata in slujba aceluiasi scop. Era satisfacut de felul in care se achitase de partea sa de datorie, si parasea aceasta viata
"implinit". M-a impresionat, pe de o parte, marturisirea fatisa a faptului ca exista o veritabila strategie de cotropire religioasa a lumii occidentale, iar pe de alta parte, caracterul atat de pervers al acestui plan. Cine ar fi banuit, de exemplu, ca stiinta psihiatrica a fost utilizata in acest scop? Parintele psihiatriei contemporane, Karl Jung, nu face nici o descoperire novatoare, asa cum ar fi multa lume tentata sa creada. El colecteaza pur si simplu toate "revelatiile" hinduismului despre sufletul omenesc, despre structura si functionarea lui, converteste definitiile sanscrite intr-un limbaj personal, simplu si accesibil, le cosmetizeaza cu o terminologie stiintifica si le prezinta societatii occidentale ca pe niste noi descoperiri. Pe masura ce ele sunt receptate cu entuziasm in medii tot mai largi, Jung elaboreaza lucrari al caror caracter metafizic devine din ce in ce mai explicit, pentru ca la sfarsitul vietii sa-si marturiseasca public atasamentul fata de hinduism. Cata lume a fost avizata asupra farsei jucate de Jung? Un cititor pasionat al cartilor sale este deja influentat, acomodat cu o intreaga suita de conceptii hinduse. Este un exemplu tipic de infiltrare oculta a unor anumite tipuri de idei... Demersul acesta continua cu succes in zilele noastre. Imbracarea hinduismului intr-o haina "stiintifica" il face mai usor digerabil. Nu sunt prea multi oamenii care se intreaba serios ce poate avea stiintific in ea o conceptie incontrolabila prin ratiune si experienta. Cat de stiintific poate fi un sistem care se bazeaza pe teoria karmei, sau pe teoria reincarnarii? Este nimic altceva decat metafizica pura, credinta pura, adica religie. Din pacate, lumea se lasa usor inselata de acest ambalaj "stiintific". Astazi, la ani de zile dupa vizita mea, actualul guru Niranjananda si-a botezat ashramul "universitate", s-a autoproclamat "rector" al ei, si a demarat inclusiv o serie de programe "postuniversitare". Pe deasupra, pretinde cu emfaza ca "aceasta universitate este cea dintai de acest fel din lume" (nr. 3/1999 al propriei reviste, p. 24). El "uita", desigur, ca altii de teapa sa i-o luasera deja inainte, intemeind asa-numita "Universitate Spirituala Mondiala Brahma Kumaris". intregul proiect s-a izbit atunci de opozitia O.N.U. si a Universitatii din Hamburg. Totusi, atractia occidentalilor fata de spiritualitatea hindusa este astazi o realitate, in contextul in care catolicismul si protestantismul, aceste devastatoare erezii, au reusit sa distruga in Apus autentica traditie spirituala crestina. insetand dupa ceva mai profund, oamenii descopera intai yoga, iar apoi sfarsesc prin a deveni hindusi. Exista regiuni, precum nordul Americii, in care yoghinii din ashramuri au fost dusi chiar si la manastiri catolice cu scopul de a-si propovadui "stiinta". I-au invitat insisi calugarii catolici, care au pus la dispozitie spatiul monastic si toata logistica necesara, au adresat invitatii publicului larg si au sustinut inclusiv financiar "cursurile" de yoga! De vreme ce L-au pierdut pe Hristos, fireste ca se hranesc acum cu roscove... Al doilea lucru care m-a impresionat a fost legat de ceea ce am descoperit intr-un alt periodic pe care il tiparea asezamantul. Existau aici relatari despre diverse evenimente din viata gurului. Iata ce povestea la un moment dat el insusi: "Cand eram mai tanar, calatoream prin satele Indiei. intr-un sat oarecare, un om pe care il ajutasem foarte mult s-a oferit sa ma invete cum sa chem spiritele din lumea de jos. [...] Am mers apoi intr-o seara la cimitir cu cativa ucenici de-ai mei, si am aplicat cele pe care le invatasem. Dar cand au venit spiritele, nu le-am putut tine piept, asa incat le-am indreptat asupra uneia dintre discipolele mele, pe care au luat-o in stapanire. A fost chinuita foarte tare si in cele din urma a murit. Pentru a ma
purifica de aceasta fapta, am stat trei zile si trei nopti in apele Gangelui". Ce ar trebui sa mire pe cineva mai intai in aceasta relatare? Vizita nocturna la cimitir? Invocarea spiritelor? Dirijarea lor impotriva tinerei fete? Cum se cheama aceasta: spiritism, magie, satanism? Oricum ar sta lucrurile, in nici un caz stiinta! Iar in ce priveste spiritele din lumea de jos, ce altceva puteau fi ele, daca nu demonii despre care ne previne Evanghelia? La fel de socanta este si calitatea morala a gurului, care pentru a se salva pe sine isi sacrifica discipola care ii incredintase trupul, sufletul, mintea si intreaga ei viata! Apoi individul isi "spala" calm si imperturbabil crima morala in... apele Gangelui! Apropo, calitatea apei unui rau de a spala constiintele innegrite si vinovate este un fapt dovedit stiintific, sau o conceptie pe de-a-ntregul religioasa? Din cate cunosc, raul Gange este considerat sfant numai de catre hindusi. Nici musulmanii, nici buddhistii, nici taoistii, nici crestinii nu impartasesc o asemenea credinta. Cu atat mai putin oamenii de stiinta. Orice practicant al "stiintei" yoga se comporta in realitate ca un credincios, ca un hindus. Ne putem intreba de ce aceste cercuri de oameni de factura lui Vivekananda incearca sa ne submineze credinta in mod indirect si ocult, de ce isi prezinta oferta sub o aparenta stiintifica si de ce nu se incumeta sa ne propuna deschis si onest credinta lor, dandu-ne posibilitatea de a o supune in cunostinta de cauza comparatiei cu credinta crestina. Evident ca oamenii vicleni nu inteleg sa foloseasca decat mijloace de actiune pe masura. Ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi, vor merge din rau in mai rau..., spune Scriptura (II Tim. 3, 13). "Nici un om responsabil spiritual nu poate urmari distrugerea crestinismului". Einstein Capitolul urmator
DIN NOU IN ASHRAMUL LUI SHRI AUROBINDO
Plecand din ashramul gurului Satyananda, m-am indreptat spre cel al lui Shri Aurobindo; acesta murise cu ani in urma, insa ashramurile intemeiate de el erau continuate de catre discipolii sai, care il socoteau acum "sfant". Era un loc linistit, la periferia orasului New Delhi. La solicitarea mea, mi s-a atribuit aici o camera pentru o singura persoana. Nu aveam inca legaturi foarte stranse cu ceilalti membri, astfel ca puteam ramane sa reflectez in singuratate la problemele mele. Ma intrebam mai ales daca venise timpul sa ma intorc in Grecia, sau ar fi fost de preferat sa zabovesc inca in India. Se ivise, mai nou, oportunitatea de a lucra ca profesor la scoala de care dispunea ashramul. Traiam sub impresia ultimei priviri a lui Niranjan. Tradase o ura atat de crancena! Era pentru mine de neinteles. I-am trimis chiar o scrisoare, in care ii marturiseam ca sunt intristat de felul cum ne despartisem, ca il simpatizez si ca, totusi, ma speriase ura pe care o intalnisem in ochii sai. intr-o dimineata am pornit de trei ori sa-mi cumpar biletul de intoarcere in Grecia, si tot de atatea ori m-am intors, schimbandu-mi parerea pe drum. O data revenit, m-am incuiat in camera manios. Se facuse miezul zilei. Soarele dogorea. Lumina era atat de
deranjanta incat ma dureau ochii. M-am asezat si am cazut din nou pe ganduri. Mi-am amintit atunci de ucenicii lui Babaji, care imi spuneau adesea ca in orice clipa il strigi pe marele guru, el vine indata. M-am hotarat deci sa-l chem in ajutor. in timp ce meditam, am rostit in mintea mea: "Babaji, vino!". Am simtit instantaneu un intuneric de nepatruns revarsandu-se peste mintea mea. Deschizand ochii, am fost cuprins de groaza vazand ca intunericul persista si in exterior: cuprinsese intreaga camera. Lumina soarelui de amiaza mai exista doar dincolo de fereastra. Camera mea semana acum cu o pestera intunecoasa. Bezna aproape ma inghitise. Biruit de spaima, am strigat disperat: - Parinte Paisie, ajutor!... O adiere racoroasa mi-a invaluit indata sufletul. Acel intuneric a inceput sa cedeze, retragandu-se intr-un fel care m-a facut sa-i simt limpede turbarea si neputinta. Se manifesta indiscutabil ca o persoana! Camera a devenit din nou luminoasa. Razele soarelui strabateau iarasi fereastra in chip firesc. Am simtit atunci intarire si liniste sufleteasca. Am sarit imediat in picioare, mi-am incaltat pantofii, mi-am luat borseta si am plecat sa-mi procur neintarziat biletul de intoarcere in Grecia. Nu mai erau necesare nici un fel de alte analize si comparatii! In asteptarea zborului pentru Grecia, am mai petrecut aproape o saptamana in ashram. Am regasit printre yoghini o veche discipola a lui Babaji pe care o cunoscusem in ashramul Heracan din Himalaya. I-am povestit ceea ce tocmai mi se intamplase. I s-a parut cat se poate de normal. Avea si ea experiente asemanatoare, despre care a inceput sa-mi dea explicatii. - Bine, dar de ce intuneric? am intrebat-o. - Babaji a vrut sa-ti arate intunericul mintii tale... a concluzionat ea. N-am socotit de cuviinta sa-i raspund. Hotarat lucru, acela nu fusese intunericul meu! Nu pretind prin aceasta ca as avea o minte "luminata", ba chiar dimpotriva, insa mintea mea n-ar fi avut in nici un caz puterea de a tine razele soarelui in afara ferestrei! Apoi, am simtit cu claritate ca in acel intuneric se ascundea o persoana, ca intunericul izvora dintr-o persoana anume. Era Babaji, pe care il si chemasem explicit. I-am simtit in egala masura turbarea, frica si neputinta in momentul in care l-am strigat pe parintele Paisie in ajutor. A cedat imediat si s-a facut nevazut. Acestea au fost faptele traite. Gurusii n-au decat sa le ofere propria versiune celor lipsiti de experienta. Vor gasi totdeauna posibilitati alternative de interpretare; sunt deja instruiti in arta de a-si pacali "cumparatorii". De altfel, ei se bucura si de complicitatea discipolilor in aceasta sarlatanie. Se confirma inca o data proverbul grecesc: "Cu ce dascal o sa sezi, asa carte o sa inveti"... Ce primesc ucenicii ca rasplata? inlesniri sociale si financiare! Aceasta adepta a lui Babaji mi-a spus mai tarziu ca-i cerea gurului de la distanta, mental, diverse lucruri: sa-si gaseasca serviciu in India, sa-si cumpere o casa frumoasa, sa-si procure anumite sume de bani, sa obtina privilegii, si alte asemenea favoruri - care s-au concretizat rapid si fara exceptie, prin puterea gurului. "Ajutoare" identice constatasem ca ofera si Mind Control, si magia, si yoga, si
Masoneria. Pana si Aris hipnotizatorul tot astfel de momeli utiliza. Desigur, aceste "servicii" sunt oferite de Diavol si de demonii sai numai anumitor categorii de oameni, in functie de drepturile pe care le-au dobandit de la acestia, si in masura in care le-o ingaduie Dumnezeu. Care este schimbul pretins pentru aceste servicii? Sa devii "al lor", sa le apartii cu tot trupul si sufletul, dar in special cu sufletul. Ce-i va folosi omului de va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? , a intrebat Hristos in urma cu 2000 de ani (Matei 16, 26). Raspunsul meu a fost intoarcerea in Grecia. Prietenele mele plecasera deja mai devreme. "Asa precum atunci cand vezi o vipera sau un scorpion intr-o colivie de fildes sau de aur, nu le iubesti si nici nu le fericesti datorita materialului pretios al coliviei in care stau, ci, intrucat prin firea lor pangaresc si contamineaza, te intorci in alta parte si te scarbesti, tot asa cand vezi rautatea locuind inconjurata de bogatie, cinstiri si demnitati, sa nu ramai uimit de stralucirea exterioara, ci sa dispretuiesti caracterul ei mincinos". Epictet