INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANÃ
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPULUI
CHIªINÃU: STARE ACTUALÃ ªI DIRECÞII DE DEZVOLTARE
Chiºinãu, 2004
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI CHIŞINĂU
STARE ACTUALĂ ŞI
DIRECŢII DE DEZVOLTARE
Chişinău, iunie 2004
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
2
AUTORI: Iurie Povar
Arhitect, Director „Urbanproiect”
Anatolie Dogotaru
Arhitect, şef-adjunct al Direcţiei Patrimoniu Cultural al Ministerului Culturii
Lică Sainciuc
Arhitect
Lilian Galer
Expert al Institutului de Dezvoltare domeniul statisticii şi sociologiei
Victor Sava
Arhitect
Corneliu Candeba
Expert al Institutului de Dezvoltare Urbană în domeniul finanţelor publice locale şi politicilor de investiţii
Veaceslav Bulat
Director al Institutului de Dezvoltare Urbană
Urbană
în
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
3
CUPRINS: 1
NOŢIUNI UTILIZATE ......................................................................... 5
2
CONTEXTUL STUDIULUI ................................................................... 8
3
SUMAR EXECUTIV ............................................................................ 9
4
DIAGNOSTICUL SITUAŢIEI CURENTE ................................................ 12 4.1 Patrimoniul Cultural 12 4.1.1 Constituire şi Evoluţie
12
4.1.2
Dezvoltarea structurală
14
4.1.3
Obiecte edilitare
4.1.4
Zonarea şi sistematizarea 20
16
4.2 Cadrul Regulatoriu 26 4.3 Opinia Publică vis-a-vis de Reabilitarea Patrimoniului Cultural 4.4 Disfuncţionalităţi Urbane Existente
30
38
4.5 Aspecte Financiare ale Reabilitării Patrimoniului Cultural 48 4.6 Concluzii 5
51
EXPERIENŢA INTERNAŢIONALĂ ........................................................ 53 5.1 Aspecte Generale
53
1.2 Experienţe de Reabilitare a Patrimoniului Cultural 5.3 Concluzii 6
54
63
DIRECŢII DE DEZVOLTARE .............................................................. 65 6.1 Cadrul Regulatoriu 65 6.2 Parteneriatul Privat – Public 6.2.1 Noţiuni 66 6.2.2
Modele de parteneriate
6.3 Finanţări şi Investiţii 6.3.1 Surse interne71 6.3.2
Finanţări externe
66 68
71 72
6.4 Strategii şi Activităţi Strategice 73 7
ÎNCHEIERE ..................................................................................... 78
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
4
8
ANEXE ........................................................................................... 81 Anexa 1. Chestionarul pentru intervievarea persoanelor fizice
81
Anexa 2. Chestionarul pentru intervievarea persoane juridice
84
Anexa 3. Convenţia ONU privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural 88 Anexa 4. Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei 99 9
LITERATURA ................................................................................ 106
1 Noţiuni Utilizate Patrimoniu cultural - în spiritul Convenţiei ONU privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural adoptată la Conferinţa generală a ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, de la Paris, 1972 patrimoniul cultural este alcătuit din: Monumente - opere de arhitectură, de sculptură sau de pictură monumentală, elemente sau structuri cu caracter arheologic, inscripţii, grote şi grupuri de elemente care au o valoare universală excepţională din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific. Ansambluri - grupuri de construcţii izolate sau grupate, care datorită arhitecturii lor, a unităţii şi a integrării lor în peisaj, au o valoare universală excepţională din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific. Situri - lucrări ale omului sau opere rezultate din acţiunile conjugate ale omului şi ale naturii, precum şi zonele incluzând terenurile arheologice care au o valoare universală excepţională din punct de vedere istoric, estetic, etnologic sau antropologic. Zona centrală a localităţii - suprafaţa de teren situată în intravilanul localităţii, delimitată prin documentaţia de urbanism aprobată, ca urmare a concentrării infrastructurilor edilitare, instituţiilor publice şi serviciilor, după criterii de densitate şi calitate arhitecturalurbanistică a clădirilor. Protecţie - ansamblu de măsuri menite să ocrotească un bun public contra unor acţiuni care pun în pericol integritatea sau existenţa acestuia şi care este necesar existenţei şi dezvoltării societăţii din punct de vedere economic, social, cultural şi ecologic. Zone protejate - teritorii în care sunt situate obiective sau ansambluri de obiective ce fac parte din patrimoniul construit sau natural, cărora li se aplică reglementări specifice în vederea menţinerii calităţii lor, păstrării echilibrului prin intervenţii şi conservare, precum şi pentru asigurarea unor relaţii armonioase cu mediul înconjurător. Monumente, ansambluri de arhitectură şi urbanism din localităţile urbane şi rurale – construcţii, ansambluri sau componente ale unui ansamblu, care formează cu acesta o unitate de valoare, pentru a căror păstrare există un interes public datorită valorii arhitecturale şi artistice atestate respectiv. Clădiri cu valoare arhitecturală - construcţii care, datorită apartenenţei la o anumită tipologie, structura şi tehnica de construcţie sau stil de arhitectură, prezintă interes din punct de vedere arhitectural, istoric, artistic, etnografic.
6
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
Clădiri cu valoare ambientală - construcţii sau componente ale acestora care, datorită aspectului, amplasamentului sau siluetei lor, au un rol important pentru crearea unui aspect urban sau rural specific. Clădiri cu valoare memorială - sunt cele care constituie mărturii ale desfăşurării unor evenimente istorice, prezenţei unei personalităţi ştiinţifice sau culturale eminente. Monumente sau ansambluri de artă plastică sau monumentală - bunuri de interes public (statui, complexe de sculptură şi pictură monumentală etc.), care favorizează aspectul cadrului natural sau construit în care se află. Situri - teritorii parţial construite, ce includ opere de evoluţie armonioasă a omului şi naturii, remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social sau tehnic. Situl arheologic –este terenul care cuprinde vestigii arheologice ce reprezintă habitatul uman din diferite etape ale evoluţiei sale cuprinzând structuri arhitecturale, urbanistice, tehnice, amenajări, precum şi alte urme ale civilizaţiei umane în contextul natural, la suprafaţa solului sau sub acesta, identificate prin metode arheologice, informaţii documentare sau alte metode. Situri urbane - sunt nucleele istorice ale aşezărilor umane, cartiere, pieţe, străzi, elemente de amenajare. Aria siturilor urbane, delimitată de repere urbanistice, arhitecturale, naturale sau arheologice, include în interiorul ei valori importante pentru istoria culturii, arhitecturii şi urbanismului. Parcuri şi grădini istorice - opere de artă horticolă sau compoziţii arhitecturale şi vegetale - amenajări peisagistice urbane conexe unui stil arhitectural, valoroase din punct de vedere al istoriei artei şi semnificaţiei istorice, care, păstrându-şi structura spaţială originală, definesc aspectul specific al locului. Categorii de zone protejate de construcţii: Zonă protejată de importanţă internaţională - cuprinde valori de patrimoniu naţional construit şi natural de interes internaţional. Ea se supune reglementarilor UNESCO privind includerea valorilor în lista patrimoniului cultural mondial. Zonă protejată de importanţă naţională - cuprinde valori de patrimoniu care prezintă interes pentru istoria şi cultura Republicii Moldova. Zonă protejată de importanţă locală - cuprinde valori de patrimoniu de ordin estetic, istoric sau cu altă semnificaţie a cadrului natural şi construit pentru o anumită zonă, epocă, stil, autor. Categoriile de zone protejate se determină prin documentaţii de urbanism şi amenajare a
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
7
teritoriului şi se supun reglementărilor de gestiune şi intervenţie stabilite prin ele. Rezervaţie de arhitectură - zonă urbană sau rurală grupând construcţii sau amenajări cu valoare istorică, arhitecturală, estetică, etnografică, peisagistică sau urbanistică, între care se stabilesc relaţii.
2 Contextul Studiului Prezentul Studiu a fost elaborat în conformitate cu Contractul de Grant încheiat la 10.12.2003 între Proiectul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare MOL/01/004 „Moldova Fermecătoare” şi Institutul de Dezvoltare Urbană în cadrul programului de granturi mici „Toamna 2003”. Studiul include rezultatele activităţii experţilor Institutului realizate în cadrul primei etape de derulare a proiectului „Reabilitarea patrimoniului cultural prin realizarea parteneriatelor sector public – sector privat”. Scopul studiului este evaluarea stării actuale a edificiilor ce fac parte din patrimoniul cultural-istoric al municipiului Chişinău şi elaborarea unor recomandări privind: (i) direcţiile de valorificare a patrimoniului cultural, (ii) necesităţile de investiţii în reabilitarea patrimoniului cultural; (iii) îmbunătăţirea cadrului legal, care ar permite extinderea oportunităţilor reabilitare a patrimoniului cultural-istoric din municipiu prin realizarea parteneriatelor sector public – sector privat. Rezultatele studiului pot fi utilizate cu titlu de recomandări de autorităţile publice municipale, instituţiile specializate guvernamentale şi neguvernamentale, comunităţile de antreprenoriat, precum şi persoane particulare interesate de domeniul păstrării şi reabilitării patrimoniului arhitectural şi cultural-istoric. Studiul a fost efectuat în trei etape. Prima etapă a constituit inspectarea pe teren a obiectelor ce fac parte din patrimoniul cultural al municipiului în cadrul căreia s-au colectat indicatorii urbani necesari pentru efectuarea cercetărilor. În a doua etapă a fost efectuat un sondaj sociologic al proprietarilor sau chiriaşilor, persoane fizice şi juridice, care au în proprietate sau închiriază edificii monumente culturale de pe teritoriului municipiului Chişinău. Concomitent s-a efectuat analiza cadrului regulatoriu existent în domeniu şi a experienţei internaţionale relevante. În cadrul etapei a treia s-a efectuat analiza statistică a datelor, interpretarea socio-economică şi urbanistică a acestora, precum şi elaborarea concluziilor şi a raportului privind studiul efectuat. Autorii aduc sincere mulţumiri tuturor participanţilor la sondajul de opiniei precum şi persoanelor care au contribuit la realizarea acestui studiu.
3 Sumar Executiv Patrimoniul cultural al municipiului Chişinău a cunoscut o lungă perioadă de evoluţie. Aşezările umane din zona oraşului actual apar încă din perioada paleoliticului. Săpăturile arheologice atestă o continuitate culturală începând din mileniul I î.e.n. Chişinăul ca atare este menţionat pentru prima dată la 17 iulie 1436. Probabil era o aşezare rurală ce număra la vreo 5–10 gospodării. În calitate de târg Chişinăul este menţionat pentru prima dată la 1661–1665. Către ultimului sfert al sec. XVII şi prima jumătate a sec. XVIII Chişinăul devine un important centru comercial al ţării. Spre finele sec. XVIII în Chişinău erau 70 de dughene şi 30 de cârciumi, porneşte construcţia caselor cu etaj a lui Andronache Donici. În 1834 este pavată prima stradă (Mincu). Către începutul secolului XIX se stabilesc elementele constituante structurale: bariere, centrul comercial-administrativ, reţeaua de străzi. Oraşului Nou, celui planificat, i s-a dat o structură ortogonală, luându-se ca suport de reţea străzile existente pe atunci care erau paralele cu râul Bâc. Astfel către începutul sec. XX s-a creat o diferenţă structurală dintre Oraşul de Jos şi cel de Sus, ce crea individualitatea oraşului Chişinău, şi care a reuşit să dureze până la a doua jumătate a sec. 20, când structura Oraşului Nou a fost extinsă în mod deliberat asupra Oraşului Vechi punând începutul distrugerii parţii istorice a oraşului. Începând din perioada postbelică apare un nou plan general de sistematizare a oraşului, cu o atitudine şi o abordare nihilistă, care prevede demolarea părţii istorice medievale – Oraşul Vechi. Desfiinţarea structurii medievale continuă şi astăzi, deoarece sistematizarea se conformă Planului General aprobat în 1989. Din structura medievală prezervată aproape în întregime pe parcursul a câteva secole şi până la a doua jumătate a sec. XX la ora actuală au mai rămas doar câteva insule disparate. Analiza cadrului regulatoriu denotă că politica statului faţă de monumentele arhitecturale amplasate pe teritoriul nucleului istoric al municipiului Chişinău, începând cu declararea independenţei Republicii Moldova în 1991 s-a stabilit conform legislaţiei europene. Ocrotirea prin lege a monumentelor de către stat cuprinde prevederea asigurarea lucrărilor de evidenţă, studiere, punere în valoare, salvare, protejare, conservare şi restaurare. Deseori se motivează cu imperfecţiunea legislaţiei sau cu unele carenţe în legislaţia existentă din acest domeniu. Problema, însă constă în nedorinţa executării întocmai a prevederilor legale. Un neajuns ar putea fi considerat sancţiunile pentru încălcarea legislaţiei privind ocrotirea monumentelor, care conform Codului contravenţiilor administrative sunt extrem de mici. Astfel, se fac intervenţii la mai multe edificii cu statut de monument fără a respecta prevederile legislaţiei şi, de regulă aceste încălcări sunt încurajate de către organele administraţiei publice locale, care la eliberarea autorizaţiilor nu întotdeauna stabilesc condiţiile necesare pentru ca clădirile reconstruite să păstreze trăsăturile şi caracteristicile istorico-culturale.
10
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
Pentru studierea opiniei publice privind starea actuală a edificiilor monumente istorice şi a perspectivelor de dezvoltare a fost realizat sondajul de opinie publică „Centrul istoric al mun. Chişinău prezent şi viitor”. Rezultatele sondajului au scos în evidenţă următoarele concluzii: (i) majoritatea intervievaţilor cunosc statutul edificiilor în care locuiesc sau activează şi obligaţiile care le revin reieşind din acest statut; (ii) starea actuală în care se află monumentele culturale este considerată drept satisfăcătoare, care însă necesită investiţii pentru păstrarea şi reabilitarea lor; (iii) majoritatea din cei chestionaţi au menţionat că în anumite condiţii ar fi de acord să investească în reabilitarea patrimoniului cultural al mun. Chişinău; (iv) în reabilitarea clădirilor cu valoare de patrimoniu cultural se poate de mizat pe crearea parteneriatelor sector public – sector privat în cazul creşterii responsabilităţii autorităţilor publice responsabile şi asigurării investiţiilor efectuate de sectorul privat. Experienţa internaţională în domeniu denotă că reabilitarea centrelor istorice ale oraşelor moderne este un proces iniţiat de câteva decenii care se manifestă în mod pregnant în prezent prin păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural, deblocând centrele istorice în special de atribuţiile economico-industriale şi tranzitarea de mijloacele de transport. În iniţierea procesului de reabilitare accentul se pune pe: (i) instituirea unui cadru legal pentru controlul ocrotirii patrimoniului şi asigurarea unor standarde ale planificării şi reconstrucţiei; (ii) întocmirea unui inventar al proprietăţilor publice şi private; (iii) stimularea dezvoltării economice locale prin activităţi cum sunt reprezentarea afacerilor locale şi dezvoltarea turismului; (iv) instituirea unor instituţii şi mecanisme financiare; (v) elaborarea şi adoptarea la nivelul autorităţilor competente a programelor de reabilitare a patrimoniului cultural; (vi) desfăşurarea acţiunilor promoţionale şi comunitare pentru obţinerea consensului asupra programelor de reabilitare. Este vital pentru succesul programelor de reabilitarea ca autorităţile publice să demonstreze implicarea deplină şi responsabilă în derularea acestora. Fără un semnal pozitiv din partea sectorului public, investitorii privaţi nu vor avea încredere să iniţieze restaurări sau vor căuta să obţină din aceasta profituri în termeni scurţi fără a respecta contextul istoric. Principalele recomandări privind direcţiile de valorificare a patrimoniului cultural şi îmbunătăţirea prevederilor cadrului legal sunt: (i) declararea „Târgului Vechi” al Chişinăului drept zonă interzisă pentru experienţe urbanistice de câmp liber pe o perioadă de 1-2 ani; (ii) stabilirea dreptului de proprietate prin efectuarea unui studiu de cercetare asupra monumentelor de importanţă istorico-culturală şi arhitecturală; (iii) efectuarea reinventarierii şi cercetarea tuturor monumentelor, pentru a stabili cu certitudine lista acelor monumente care trebuie protejate şi excluderea celor ce nu prezintă o importanţă atât de semnificativă; (iv) crearea unei baze de date asupra proprietarilor fiecărei clădiri în particular cu descrierea caracteristicilor istorice, arhitecturale istorice, starea tehnică, existenţa infrastructurii; (v) elaborarea strategiei de reabilitare a
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
11
patrimoniului cultural cu stabilirea obiectivelor strategice, avându-se în vedere o perioada de 10-15 ani; (vi) fixarea obiectivelor tactice ca obiective pe termen mediu, pe o perioada de 5 ani; (vii) elaborarea planului de acţiuni sau planului de revitalizare care va constitui detalierea principiilor cuprinse în strategie şi va cuprinde o listă de proiecte prioritare, grupate pe zone de protecţie care la fel vor trebui prioritizate; (viii) delimitarea zonelor de intervenţie, respectiv a seturilor de acţiuni care vor fi implementate în următorii 2-3 ani; (ix) fixarea acţiunilor specifice pentru fiecare zonă de intervenţie ce va fi implementată anual; (x) crearea Fondului cultural de revitalizare se va afla sub controlul unităţii instituţionale (Agenţie sau altă structură) create în acest sens care va avea ca scop furnizarea capitalului pentru îmbunătăţirea spaţiilor publice, acest fond va fi destinat realizării proiectelor mici şi mijlocii şi cofinanţare în realizarea proiectelor de mare valoare; (xi) elaborarea criteriilor de selectare a proiectelor de reabilitare a patrimoniului cultural şi selectarea doar a proiectelor individuale ce se vor încadra organic în ambianţa istorică, cu o strictă respectare a reţelei vechi de străzi.
4 Diagnosticul Situaţiei Curente 4.1 Patrimoniul Cultural 4.1.1
Constituire şi Evoluţie
În zona oraşului actual aşezările umane apar din perioada paleoliticului. Săpăturile arheologice atestă o continuitate culturală începând din mileniul I î.e.n., cu anumite întreruperi ce ţin de evul mediu timpuriu şi care sunt legate de pătrundere în zonă a structurii statale Hoarda de Aur. Astfel, la intersecţia şoselelor Balcani - Calea Ieşilor au fost cercetate urmele unei aşezări tracice timpurii cu locuinţe de suprafaţă făcute din nuiele împletite şi lipite cu lut, datat cu secolul X-IX î.e.n. - procedeul este utilizat în arhitectura vernaculară până în secolul XIX e.n. Gradul de organizare socială demonstrează vestigiile unei cetăţi getice din sec. IV – III î.e.n. din pădurea din preajma satului Durleşti. Slăbirea formaţiunii statale a populaţiilor turcice aduce la structurarea statală locală a populaţiei romanice şi apariţia statului moldovenesc, în care este cuprins către secolul XIV şi teritoriul actualului Chişinău. Pentru prima dată Chişinăul este menţionat la 17 iulie 1436. Informaţia este incertă, şi nu se poate spune cu precizie dacă documentul consemnează o aşezare rurală, care ar fi aparţinut unui oarecare Acbaş, o construcţie sau chiar un monument natural distinct, situat “pe râul Bâc în apropiere de o selişte (aşezare populată sau nepopulată, adică părăsită) tătărească.” Un document mai sigur ţine de anul 1466, timpul domniei lui Ştefan cel Bătrân (cel Mare), păstrat într-o traducere din slavonă făcută în prima jumătate a sec. al XVIII - şi aici iarăşi există o incertitudine în privinţa toponimului “Albişoara”, pe care unii savanţi consideră drept o interpretare greşită a cuvântului turcic “Akbaş”. Probabil era o aşezare rurală ce număra la vreo 5–10 gospodării. Totuşi pe parcursul evului mediu satul Chişinău era situat într-o zonă geografică destul de dens populată, deoarece încă din secolele XV–XVII în vecinătatea imediată a Chişinăului sunt atestate mai multe localităţi săteşti cu moşiile lor: 1436 – Visterniceni, 1457 – Buiucani, 1502 – Spiroasa ( Schinoasa), 1517 – Râşcani, 1548 – Hruşca etc. În calitate de târg Chişinăul este menţionat pentru prima dată la 1661–65 într-un uric domnesc, prin care este întărit satul Visterniceni târgoveţilor de Chişinău pentru a-şi lărgi hotarul târgului. In general, secolul XVII este al transformărilor calitative şi destul de rapide: devenit oraş, Chişinăul începe a îngloba satele învecinate; apar bariere la intrările oraşului unde sunt percepute încasările; în fruntea oraşului este numit un pârcălab (1669), pe urmă chiar doi, ca
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
13
în cele mai mari oraşe ale Moldovei. Călătorul turc Evlia Celebi constată în 1665 că la Chişinău erau multe prăvălii, fără a indica un număr concret. Către ultimului sfert al sec. XVII şi prima jumătate a sec. XVIII Chişinăul devine un important centru comercial al ţării. Devine stabil comerţul susţinut de dugheni şi cârciumi ale negustorilor, precum şi ale mănăstirilor, care erau foarte active în comerţul de la oraşe. De aici apare şi conflictul permanent dintre târgoveţi şi mănăstiri, care a durat până la începutul sec.19. Spre finele sec.18 în Chişinău erau 70 de dugheni şi 30 de cârciumi, porneşte construcţia caselor cu etaj a lui Andronache Donici, autorul unui vestit cod de legi şi stolnicului Dimitrie Râşcan. Drept reper indirect al întinderii oraşului pot servi pietrele funerare şi memoriale: piatră din curtea bisericii Sf. Ilie: “Acest stâlp l-a rîdicat robul lui Dumnezeu Ştefan Nour […] văleat 1781 mai 11”, tot dintr-a doua jumătate a sec.18 erau pietrele găsite lângă bisericile Sf.Gheorghe şi Haralamb. Aşezarea precisă a oraşului din partea dreaptă a rîului la anul 1813 arată planul întocmit de Ozmidov. Despre partea din stânga Bâcului se poate documenta cu mai multă aproximaţie din harta militară de la 1789.
Oraşele moldoveneşti şi munteneşti lesne se puteau lărgi sau a se strânge, în dependenţă de conjuctură, nefiind reţinute de ziduri de cetate, producând impresia de nişte “sate mari”, “o mare aglomeraţie mai curând rurală decât urbană” în ochii străinilor, obişnuiţi cu conceptul de identitate oraş–cetate. Or, în timp de restrişte, lumea de aici se ascundea nu “înăuntru” ci “în afară”, lăsându-şi acareturile prada năvălitorului. Astfel de soartă împărtăşea şi Chişinăul (1690, 1739, 1788, 1941). La 1812 Chişinăul devine capitala părţii Moldovei anexate de Rusia— decizia i se atribuie mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, motivul său fiind caracterul evident ecleziast al oraşului. Din iniţiativa lui porneşte conceptul de organizare a unui cartier nou cu numele de “parte Alexandrină” în cinstea împăratului Rusiei, la care mitropolitul ardelean avea o mare trecere. Incorporarea în imperiul Rus coincide cu revoluţia tehnologică din Europa, astfel că multele schimbări ce le-a suferit oraşul pe parcursul sec. XIX, din motive ideologice se puneau pe seama schimbărilor politice. În 1834 este pavată prima stradă (Mincu – azi G. Coşbuc) care ducea spre fântâna arteziană renovată tot către acelaşi an; din 1871 apare primul periodic şi este terminată construcţia căii ferate; în 1885 este instalat în grădina publică bustul lui A.S.Puşkin. Rând pe rând se impun elementele civilizaţiei: băncile (1864), tramvaiul, mai întâi cel tras de cai (1889), apoi electric (1913), conducta de apă (1892), staţia electrică (1909), consulate (1918), facultate (1927) aerodrom, staţie radio, ştrandul (toate anii 20–30 ai sec. XX), troleibuz (1949), televiziune (1958), conductă de gaz (1967), reţea internet (1994).
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
14
4.1.2
Dezvoltarea structurală
Trei direcţii ce formează un triunghi au determinat structura de mai departe a târgului medieval: •
Calea de comunicare pe rîul Bâc, care era navigabil în evul mediu; drumurile paralele cu râul;
•
Drumul de comunicare Est-Vest: vadul Nistrului – Căpriana;
•
Drumul de comunicare Nord-Sud: Orhei – Gura Galbinei. PLANŞA 4-1 COMUNICAŢIILE PRINCIPALE DIN SEC. 16
La răscrucea celor două drumuri, care tradiţional se numeau în oraşele medievale moldoveneşti unul “cel mare” iar celălalt “a lui vodă” s-a format piaţă, centrul economic al târgului, care începând din secolul 16 este numit şi cu termenul persan ‘bazar’ sau ‘pazar’. După organizarea în sec. 19 a unei pieţe comerciale noi (str. Bulgară), a purtat numele de “Piaţă veche” sau “Bazarul vechi”, până la demolarea totală în anii 50 ai sec. 20. In zona pieţei la mijlocul sec. 17 a fost înălţată biserica de piatră a târgului Sf. Nicolae. Tot pe aici trebuiesc localizate şi casele administraţiei locale, dintre care primii pârcălabi de Chişinău atestaţi documentar la 1669, Luca şi Andronachie.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
15
Oraşul de pe atunci avea tendinţă de creştere concentrică, pe la mijlocul sec.18 ocolul târgului trecea pe unde sunt actualele străzi Zaichin, Andrei, bd. Cosmonauţilor, O. Goga, podul Ismail. PLANŞA 4-2 STRUCTURA URBANĂ A TÂRGULUI CHIŞINĂU
mijlocul sec.18
începutul sec. 19
Către începutul secolului 19 se stabilesc elementele constituante structurale : bariere, centrul comercial-administrativ, reţeaua de străzi. Toponimia veche a străzilor ne este mai mult cunoscută în transcrierea rusă, totuşi până la jumătatea sec.19 limba dominantă a majorităţii orăşenilor rămânea cea românească. Din a doua jumătate a aceluiaşi secol numele de stradă încetează de a mai fi doar un reper în orientare, şi începe să poarte un caracter politic, stârnind astfel fenomenul rebotezării străzilor. In decursul a unui veac şi jumătate unele străzi au avut de suferit nenumărate schimbări, de pildă: Căuşenilor—Каушанская—Николаевская— Stefan-cel-Mare—Фрунзе—Columna. Încercări de reconstrucţie a denumirilor primare româneşti ale străzilor au făcut mai mulţi autori - unele sunt plauzibile, altele mai puţin.
Oraşului Nou, celui planificat, i s-a dat o structură ortogonală, luându-se ca suport de reţea străzile existente paralele cu rîul Bâc: Alexandru cel Bun, Columna, Varlaam şi Dosoftei, Ştefan cel Mare. Perpendicular la acestea s-au prelungit unele străzi existente (de pildă drumul Galbenei – azi Vlaicu Pârcălab) iar altele s-au trasat. Astfel, s-a creat o diferenţă structurală dintre Oraşul de Jos şi cel de Sus, atribuind oraşului Chişinău individualitate, şi care a reuşit să dureze până la a doua jumătate a sec. XX, când structura Oraşului Nou a fost extinsă în mod deliberat asupra Oraşului Vechi.
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
16
4.1.3
Obiecte edilitare
Prima construcţie datată de anul 1517 este iazul – “iezerul Chişinăului”, care presupune şi existenţa primelor construcţii industriale – mori de apă, menţionate documentar ceva mai târziu la 1576. Casa tipică orăşenească se deosebea de cea rurală prin prezenţa unui subsol de piatră, ce servea de depozit. Partea superioară avea structura din bârne de lemn umplute cu nuiele acoperite cu lut, şi dată cu var. Varul se dădea de câteva ori pe an, pojghiţa calcaroasă devenind tot mai solidă. Streaşina se făcea destul de lată, pentru a preveni umezirea pereţilor. Astfel de construcţii erau rezistente la cutremure de pământ. După incendiul din 1788 martorii descriau “resturile prăvăliilor formau un pătrat de piatră de 300 stânjeni1 împrejur…” Niccolo Barsi trecând prin Moldova în prima jumătate a secolului XVII consemnează: “Locuinţele oraşului, foarte puţine la număr, sunt din pământ, însă în cea mai mare parte ele sunt făcute din bârne îmbucate unele într-altele. Peste ele se aşterne lut amestecat cu pleavă, cu băligar de cal şi cu apă. După ce se usucă acest material, se ia var şi se albesc aceste case ca şi cum ar fi nu din pământ ci din zid, datorită cărui fapt cine nu se pricepe, ia uşor drept piatră ceea ce de fapt nu e decât lut. Aceste case ei le împodobesc cu pridvoare şi cu balcoane ieşite în afară, pentru a putea sta în timpul verii la răcoare, şi le acoperă de cele mai multe ori cu paie. Numai casele boierilor şi cea a domnului sunt acoperite cu şindrilă. Toate sunt izolate una de alta şi fiecare din ele îşi are ograda sa cu grajduri pentru vite.” Pe timpul domniei lui Vasile Lupu, prin mărturia lui Paul de Alep, secretarul Patriarhului Macarie, se ştie că în oraşele româneşti casele “toate sunt de lemn şi vălătuci încât ninsoarea nu se poate ţine pe ele. Înăuntru sunt aşezate laiţe de jur împrejur şi o masă în mijloc, ca în casele Frâncilor. Paturile lor sunt formate din scoarţă sau pâslă şi totdeauna apropiate de zid. In fiecare este câte o sobă, vatră sau cămin. Deasupra acestuia din urmă, pentru a apăra de fum, e format un fel de pătrat de lut verde sau roşu, iar la casele celor bogaţi de olane lustruite, sprijinit pe doi stâlpi şi cu un capac în vârf. Acesta se numeşte în limba românească „cuptoriu”. Asemenea cuptoare sunt foarte obişnuite la ei, încât casele lor iarna sunt mai calde decât băile la noi.” Când la cumpăna secolelor XVIII–XIX se face trecerea masivă la piatră ca material principal de construcţie, devine evidentă şubrezenia lor seismică, care este depăşită de abia cu apariţia structurilor din beton armat. Japonia, fiind situată într-o zonă puternic afectată de seism, în general a trecut peste perioada construcţiilor din piatră, făcând salt direct de la clădiri de lemn la cele din beton armat. Astfel, steriotipul generalizat “umeri albi din piatră” este accidental pentru Chişinău.
1
aproximativ 600 metri.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
17
Centrul comercial era împrejmuit de casele îndesate a târgoveţilor: “Din cauza nevoii de a spori spaţiul de locuit şi de depozitare, casele negustoreşti se dezvoltă mai ales pe axul longitudinal, cu un front limitat spre stradă, din pricina lotului îngust în oraş, fapt care duce la desfăşurarea pe întreaga lungime a unui coridor, deschis sau acoperit cu geamlâc, o adaptare, după unii cercetători, a pridvorului casei ţărăneşti.” Însă construcţiile medievale militare şi cele cu destinaţie socială erau făcute din piatră. Prima clădire din piatră din Chişinău trebuie considerată biserica Sf. Nicolae din 1645, care se păstrează şi azi cu anumite modificări mai recente – actualmente biserică armenească, fiind cedată comunităţii armene pe la sfârşitul secolului XVIII. În 1739 oraşul este ars şi de asemenea şi biserica Sf. Nicolae “fiind înainte domnească şi în vremea tulburărilor ce au vinit moscalii aice în ţară s-au răsăpit de tătari din temelie” PLANŞA 4-3
Complexul Soborul Vechi
Complexul Sf.Ilie
În 1741 Lupu Năstasă ctitoreşte în locul celei arse o biserică nouă Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, mai înspre moşia Buicanilor. La 1812 BănulescuBodoni şi-o alege drept catedrală, probabil şi din considerente că-i purta numele sfântului. După construirea catedralei noi în 1836, bisericii i se zicea “Sobor Vechi”. A fost demolată în anii 50 ai secolului XX. Probabil de 1752 sau 1772 ţine biserica “Măzărache”. Curioasă este menţionarea bisericii Binavestire. Consemnată pe o hartă militară din 1789 ca fiind de piatră: “Biserica Bunavestire de piatră. Devastată”, în 1795 apare deja ca fiind de lemn, iar placa votivă indică anul 1811. Din secolul XVIII sunt bisericile Sf. Ilie (demolată în anii 50 ai sec. XX), Sf. Gheorghe – finisată în 1819, Costatin şi Elena (nu mai târziu de 1765), Sântavineri, ai cărei clădirea actuală este terninată în 1830. Biserica Sf.Haralamb este clădită în 1834, pe locul uneia mai vechi. În orice caz în anul 1788 ofiţerul armatei ruse secund-maiorul von Raan consemnează 6–7 biserici zăcând în ruine.
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
18
Pe harta hotarnicului Ozmidov “în oraşul vechi al Chişinăului” la anul 1817 sunt arătate 9 biserici2, cea de la Râşcani nefiind pusă la socoteală. Arhitectura laică tradiţională moldovenească era reprezentată de Casa Mitropolitului Bănulescu-Bodoni (Muzeul Bisericesc), Casa Gladilin, unele case negustoreşti din Piaţa Veche (toate demolate în a doua jumătate a sec. XX). PLANŞA 4-4
Casa Mitropolitului Bănulescu-Bodoni (Muzeul Bisericesc) în preajma Soborului Vechi
Casa Gladilin din Mahalaua Galbenă
Piaţa Veche – o casă negustorească
În 1817 este făcut Spitalul orăşenesc de piatră, dar şi puşcăria de piatră (Ostrogul). Din 1813 începe construcţia Mitropoliei, care va desemna centrul administrativ cel nou al Chişinăului (explodată în 1941). În prima jumătate a sec. XIX toate clădirile importante ridicate în acest timp, au fost influenţate de clasicism (Biserica cimitirului central, Sf. Haralambie, Catedrala Nouă, Clopotniţa). Către mijlocul sec. XIX sunt amenajate Grădina publică şi Grădina Catedralei (numită pe atunci “Bulevard”). PLANŞA 4-5
Complexul Mitropoliei şi Grădina Publică la 1817.
Mitropolia la începutul sec. XX. Explodată de trupele ruse în 1941.
Soborul Vechi, Bunavestire, Sf.Ilie, Sf.Haralamb, Sf.Gheorghe, Sântavineri, Măzărache, Armenească, Lipovană. 2
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
19
În a doua jumătate a sec. XIX devine preponderent stilul arhitectural pseudorus, în perioada interbelică apar clădiri în stil pseudo-românesc, dar are Chişinăul şi unele mostre de arhitectură în stil mauritan (Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie). Începând cu mijlocul sec. XIX activitatea edilitară începe să fie controlată de stat din punct de vedere ideologic. “ЕГО ИМПЕРАТОРСКОЕ ВЕЛИЧЕСТВО ВЫСОЧАЙШЕ повђлеть
сооизволилъ сообщить Главнымъ Начальствамъ подъ вђдомствомъ коихъ могутъ быть составляемы проэкты на построенiе Православныхъ церквей, чтобы при составленiи таковыхъ проэктовъ преимущественно и по возможности сохраняемъ былъ вкусъ древняго Византiйскаго зодчества. […] для сего могутъ съ пользою принимаемы быть въ соображенiе чертежи составленные на построенiе Православныхъ церквей Архитекторомъ Тономъ. […] чертежи составленные Архитекторомъ Тономъ на построенiе Православныхъ церквей, разосланы къ Преосвященнымъ Епархiальнымъ Архiереямъ при указахъ Святђйшаго Сvнода 22 Декабря 1839…”3 Sau din iulie 1941: “… In ce priveşte arhitectura oraşului precizăm că oraşul
Chişinău avea o arhitectură greoaie, lipsită de stil propriu, alcătuită cu elemente disparate, iar în arhitectura bisericească completată adesea cu motive barbare. … Bisericele trebuiesc restudiate pentru a li se da liniile caracteristice cultului ortodox şi a se elimina urmele lipsei de concepţie ortodoxă, dela construirea sau la restaurarea lor între timp.” etc.
BOXA 4-1 NUMĂRUL CASELOR ÎN OR. CHIŞINĂU 1817 după Ozmidov; în afară de clădiri publice şi de stat [şi fără suburbii]: Case de locuit
Material de construcţie
Anexe
33
piatră
din piatră, cherestea şi lemn
35
cherestea cu zidăria din piatră şi cărămidă
din piatră pe lângă 2 dintre case
870
lemn, temelie de piatră cu beciuri pietruite, acoperite cu şindrilă şi olane
din piatră pe lângă 6 dintre case
1 191
lemn, acoperite cu stuf, unele pe fundamente de piatră şi cu beciuri din piatră
Total: 2 129
Указъ Его Императорского Величества, Самодержца Всероссiйскаго, изъ Святђйшаго Правительствующаго Сvнода. 14 Mai 1841. 3
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
20
1903, după Cruşevan: Oraş Circumscripţie
Circumscripţie 5 suburbană
Numărul caselor
Sector
Numărul caselor
1
576
1
302
2
1,042
2
259
3
1,482
3
874
4
1,049
4
242
5
513
6
724
7
314
8
404
9
728
Total patru circumscripţii:
În total Chişinău:
4,009
8 369
După Ştefan Ciobanu în 1925 în Chişinău erau 7994 de clădiri. Pentru sfârşitul sec. XIX Cruşevan aduce cifra de 140 000 locuitori populaţia Chişinăului: 140 000 : 8 369 = 16.7 oameni/casă. Oraş (fără suburbii): 16.7 * 4009 = 67 000, însă densitatea la oraş trebuia să fie mare ca în suburbii. Care n-ar fi densitatea, oraşul (fără suburbii) în perioada 1817-1900 a crescut de 1.9 ori (4009 : 2129). De asemenea, reieşind din Bezvicony: la 1860 "...fiecare gardian are in paza lui vreo 82 de case sau 1190 cetăţeni...” – în mediu 14.5 de oameni/casă, de aici putem presupune că la 1817 populaţia oraşului constituia cca. 14.5 * 2129 = 30870 persoane. Numărul mare de populaţie se poate da pe seama mortalităţii infantile: mulţi copii – puţini maturi.
4.1.4
Zonarea şi sistematizarea
În secolele 17–18 însuşi târgul este împărţit în trei domenii controlate de mănăstirile Galata şi Sfânta-Vineri, şi de domnitor. Stabilirea hotarelor pentru delimitarea zonelor de impozitare este în majoritatea cazurilor sursa noastră de documentare asupra realităţii medievale a Chişinăului. Către mijlocul sec. 18
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
21
târgul este definitiv împărţit între cele două mănăstiri: “că este Chişinăul a Sfintei Vineri şi Buecanii a Sfintei mănăstiri a Gălăţii, loc domnescu nu rămâne” (19 martie 1739). Linia de demarcare trecea pe actuala strada Coşbuc-Puşkin, această împărţire este preluată în 1823 şi rămânea mult timp valabilă, după secularizarea oraşului şi apariţia sectoarelor de poliţie, manifestându-se la început probabil în existenţa a două parohii: Sântavineri şi Sf.Arhangheli. Spre începutul sec. XIX Chişinăul deja cunoaşte 6 parohii – microraioane de pe atunci. PLANŞA 4-6 Parohiile la începutul sec. 19
7
4
1
centru
3
2
i ta iner a l v Ga nta â S
Măzărache Sântavineri Sf.Ilie Bunavestire Haralamb Sf.Gheorghe Râşcani Legenda.
5
6
-----limita domeniilor –str. Coşbuc-Puşkin
În 1823 hotarnicul Ozmidov propune o împărţire administrativă a oraşului în cinci sectoare: 4 în oraşul de jos, şi una pentru oraşul nou, cel virtual, mai la deal de drumul Moscului (actualmente bulevardul Ştefan cel Mare). PLANŞA 4-7
u li
“Pentru împărţirea oraşului Chişinău în cinci părţi, întocmit de mine după aşezământul locului şi al norodului, îmi închipui a hotărî părţile oraşului precum urmează …”
ţa
I
M os lu i cu (b
II
d.Ş
III
an t ef ce lM
V
IV
ar e)
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
22
La mijlocul sec. XIX oraşul era împărţit în patru circumscripţii “sectoare de poliţie” prin două secţionări est-vest – strada Galbenei (Vlaicu Pârcălăb) – strada Mincu (Coşbuc-Puşkin) şi nord-sud – strada Căuşenilor.
Za ic hi n
PLANŞA 4-8 ÎMPĂRŢIREA ORAŞULUI ÎN PATRU “SECTOARE DE POLIŢIE”
.C str
IV
na )
ce lM e) ar
II
u
m lu
n fa te .Ş
ei
inc
o (C
bd i( lu
.G st r
en alb
.M str
or
cu os
nil şe ău
.M str
I
III
z Neg ru
zi
Sistematizarea Chişinăului porneşte de la începuturile aşezării, mai întâi rudimentar, manifestându-se în forma de trasări de hotare. PLANŞA 4-9
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
23
Prima consemnare documentată este din 12 februarie 1525 (la anul 7033 de la facerea lumii) care indică preocuparea delimitării zonale: “Iar hotarul acestei mai înainte zise jumătăţi de sat, care este de cealaltă parte a Bâcului, în dreptul Băii lui Albaş, la Fântâna Mare, jumătate de sus şi cu balta şi cu moara pe Bâc, să fie din sus după hotarul vechi, iar din jos să fie începând de la zăgazul iezerului Cheşenăului, în afară de hotarul lui Şarpe postelnic, până la vârful dealului, care este pe Togatin. Acesta este tot hotarul.” Planurile care s-au păstrat sunt sporadice, mai mult legate de anumite operaţiuni militare din zonă. PLANŞA 4-10
Cel mai vechi plan care se poate depista trebuie să ne parvină din a doua jumătate a secolului 18 dintr-o hartă generală a Moldovei care este foarte detailată şi deci a necesitat mai mulţi ani pentru alcătuirea ei. Situaţia politică reflectă starea de lucruri înainte de 1775 – anul anexării Moldovei de nord, cunoscută mai târziu sub denumirea de Bucovină, de către Austria.
Apoi urmează câteva cartografieri de către ruşi, care ne spun de asemenea foarte puţin, căci conform mărturiilor oraşul era completamente distrus în urma operaţiunilor militare. Mai există o schemă-desen de delimitare a moşiilor de la 1800 care e făcută drept răspuns la dispoziţia domnescă “să cercetaţi, ca să dovediţi semnele acestea, şi veţi măsura cu stânjeni în curmeziş această jumătate de sat partea de sus, şi asemenea cu acea măsură veţi da şi ceilaltă jumătate de sat de Visterniceni parte de jos spre întregime a tot trupul moşiei aceştia şi apoi să cercetaţi de unde să va dovedi iezătura heleşteului Chişinăului, în dreptul a tot trupul moşiei Visterniceni şi a Buicanilor, câte iazuri sau vaduri de moară vechi sînt în apa Bâcului, şi de poate să aibă şi Visternicenii şi Buicanii iazuri şi mori în apa Bâcului, aşijderea veţi îndatori pe stolnicul Răşcanul ca să scoată toate scrisorile vechi a moşiei Ghiţeoanii ca să se vază de au şi Gheţeoanii vaduri de moară în Bâc, şi de vor fi arătând că au vreun vad, iarăşi să cercetaţi şi să dovediţi, la ce loc au fost şi câte vaduri de moară vechi sau heleştei sînt pe Bâc în dreptul Chişinăului şi a Ghiţeoanilor, şi aşea după cum veţi afla şi veţi dovedi pentru toate, să daţi mărturie prelarg în hartă cu bună închipuire şi de plină înţelegere de stare locului…” - “am făcut şi hartă de starea locului şi luminatul divan va da
24
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
hotărîre după cum va fi drept.”, deci s-a făcut planul, care urma să fie aprobat de parlament. Pe schema această este prezentat într-o oarecare masură şi oraşul, dar fără respectarea scării şi nu poate servi drept sursă adecvată. O altă schemă de sistematizare teritorială locală parvine din anul 1814: “Planul aşezării loturilor în partea alexandrină a oraşului Chişinău, orânduit pentru înzestrarea oraşului nou cu clădiri de stat, publice, obşteşti şi particulare şi însemnate cu numerele următoare - adicătelea: 1 Lotul ales şi ocupat de către Multpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Gavriil pintru clădirea casei Mitropolitane cu acareturi, alăturea de care în acelaşi cvartal pintru clădirea Seminariului; — pe carele lot anul trecut se şi clădea casa această cu acareturi. 2 Trei cartiere numite de către Multpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh pentru clădire de şapte case la slujitorii bisericii; din cari după încuviinţarea planului general, pe această parte, patru loturi au fost date la cererea acelora şi anume: [… urmează lista] 3 În mijlocul pieţei de parade locul însemnat pentru clădirea bisericii cathedrale. 4 Cvartalurile însemnate pentru clădiri de stat, şi anume aşezăminte de ocârmuire şi case guverniale. 5 Magazine de provizii însemnate pentru dărâmare…” Acest document, aprobat de Inginerul General Maiorul Harting, este prima documentare scrisă a demolărilor planificate în istoria Chişinăului. PLANŞA 4-11
CHIŞINĂUL LA 1840
Prima hartă detailată de care dispunem este cea făcută de hotarnicul Ozmidov, adus şi protejat de Mitripolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Această hartă pe lângă că documentează minuţios situaţia existentă către anul 1817, mai este şi primul proiect de sistematizare generală a oraşului. În ea sunt delimitate clar două
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
25
zone: Oraşul Vechi, constituit până la 1812 (Oraşul de Jos – Downtown, în tradiţia anglofonă) şi zona în devenire, pornită conform comentariilor de pe hartă din 1813, Oraşul Nou. Structura Oraşului Vechi este medievală, constituită spontan, în urma creşterii naturale a târgului în decursul secolelor 15 – 18, pe când cea proiectată a Oraşului Nou este conştient geometrizată într-un sistem ortogonal, având la bază străzile paralele cu rîul Bâcu. Mai târziu, în 1834 este acceptat planul general de dezvoltare a oraşului, aprobat de instanţele înalte de la St. Petersburg, care în principiu confirmă proiectul Ozmidov-Bodoni din 1817: “Preaînalt încuviinţatul Plan al oraşului regional Chişinău”, executat în Comisiunea Regională a Zidirilor şi Drumurilor de către desenatorul Volkov şi colaţionat cu originalul de Şeful biroului de Desen – inginer-colonel-locotenentul Savlovski şi ajutorul de arhitect Grigoraş. Copia planului are o remarcă: “Pe original cu mâna însăşi a Maiestăţii Sale stă scris: Aşa să fie. Nikolai I-ul. Alexandria, lângă Peterhoff. 9 August al anului 1834”.
Până la a doua jumătate a Secolului XX dezvoltarea Chişinăului se conformă acestui plan. Începând din perioada postbelică apare un nou plan general de sistematizare a oraşului, cu o atitudine şi o abordare nihilistă, care prevede demolarea părţii istorice medievale – Oraşul Vechi. PLANŞA 4-12
SISTEMATIZAREA ORAŞULUI ÎNTRE 1817-1940
Prin linii sure este arătat proiectul din 1817. Partea medievală ce rămânea aproape intactă până la prima jumătate a sec.20 este evidenţiată prin culoare neagră.
Până la a doua jumătate a secolului 20 dezvoltarea Chişinăului se conformă acestui plan. Începând din perioada postbelică apare un nou plan general de sistematizare a oraşului, cu o atitudine şi o abordare nihilistă, care prevede demolarea părţii istorice medievale – Oraşul Vechi.
4.2 Cadrul Regulatoriu Politica statului faţă de monumentele arhitecturale amplasate pe teritoriul nucleului istoric al or. Chişinău, începând cu declararea independenţei Republicii Moldova în 1991 s-a stabilit conform legislaţiei europene. S-au adoptat un şir de acte legislative şi normative ce ţin de protejarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istorico-arhitectural. Astfel a fost adoptată Legea privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII din 22 iunie 1993, Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, nr. 835XIII din 17 mai 1996, Legea privind ariile naturale protejate de stat, nr. 1538XIII din 25 februarie 1998, Legea turismului, nr. 798-XIV din 11 februarie 2000 şi altele, în baza acestor legi, întru executarea lor, prin Hotărâri de Guvern au fost aprobate regulamentele respective: Regulamentul privind zonele protejate naturale şi construite, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1009 din 05.10.2000; Regulamentul General de Urbanism, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr. 5 din 05.01.1998; Regulamentul privind Certificatul de Urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 360 din 18.04.1997. Prevederi privind protecţia monumentelor şi a restricţiilor stabilite sunt stipulate şi în alte legi cum ar fi: Legea culturii nr. 1093-11 din 28 iulie 1999 şi Legea cu privire la privatizare nr.l217-XIII din 25.06.97. Ocrotirea prin lege a monumentelor de către stat cuprinde prevederea asigurării lucrărilor de evidenţă, studiere, punere în valoare, salvare, protejare, conservare şi restaurare. Ocrotirea de către stat este exercitată de Parlament, de Guvern, consiliile municipale, raionale orăşeneşti şi comunale, precum şi de organele lor executive. Regulamentul privind zonele protejate naturale şi construite, este obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, responsabile de protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului natural şi construit, pentru instituţiile de proiectare, alte persoane fizice şi juridice implicate în procesul de elaborare a documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, construcţie, reconstrucţie, revitalizare, conservare, utilizare sau efectuarea altor intervenţii în zonele, şirurile, monumentele, landşafturile de interes naţional şi local. Regulamentul determină competenţele autorităţilor publice centrale şi locale în acest domeniu. La fel, regulamentul stabileşte categoriile de zone protejate: de importanţă internaţională, de importanţă naţională şi de importanţă locală, precum şi modalitatea de stabilire a zonelor protejate. Zonele protejate aferente monumentelor pot fi stabilite prin studii de fundamentare, prin metode complexe multidisciplinare întocmite anterior sau
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
27
concomitent cu documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului. Până la definitivarea studiilor de fundamentare a zonelor protejate, documentaţia pentru eliberarea certificatului de urbanism în vederea proiectării lucrărilor de construcţie, modificare sau reconstrucţie pe o rază de 100 m faţă de limita teritoriului aferent monumentului în oraşe, 200 m în localităţi rurale şi 500 m în afara localităţii poate fi elaborată doar în colaborare cu Departamentul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului (organul central de specialitate). În urma studiilor de fundamentare şi analizei pluridisciplinare a situaţiei existente se elaborează proiectul zonei protejate şi regulamentul de intervenţii în zonă. Atribuirea terenului din zona de protecţie a monumentului intră în competenţa autorităţii administraţiei publice locale, însă terenurile aflate în gestiunea instituţiilor de stat poate fi transmise numai de către guvern. Proiectul zonei protejate se elaborează de către organizaţiile de proiectări, care posedă licenţe pentru elaborarea documentaţiei de urbanism şi restaurarea monumentelor de istorie şi cultură, anterior sau concomitent cu elaborarea documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului. Necesitatea efectuării studiului de fundamentare şi elaborării proiectului zonei protejate, precum şi a întocmirii unui plan urbanistic zonal (PUZ), sau plan urbanistic de detaliu (PUD) pentru un teritoriu bogat în patrimoniu construit se determină prin Regulamentul local de urbanism şi se comunică prin Certificatul de Urbanism persoanelor fizice şi juridice interesate. Proiectul zonei protejate va obţine obligatoriu un aviz general al Departamentului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi al Ministerului Culturii. Regulamentul privind Certificatul de Urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor, aprobat prin HG nr. 360 din 18.04.1997, pentru autorizarea construcţiilor în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii un anumit regim de protecţie prevăzut în documentaţiile de urbanism aprobate, în rezervaţiile istorice şi de arhitectură, stabilite conform legii, sau în cazul lucrărilor de reparaţie, protejare, restaurare, conservare, precum şi de modificare a monumentelor de orice natură, este obligatoriu avizul Ministerului Culturii şi al Departamentului Construcţii şi Dezvoltării Teritoriului, inclusiv se vor solicita studiile de impact arheologic. Pe lângă Ministerul Culturii (organul central de protecţie a monumentelor) activează pe bază obştească Comisia metodico-ştiinţifică pentru studierea, protejarea şi punerea în valoare a Monumentelor-Ansamblurilor şi Siturilor istorice. La această comisie se examinează oportunitatea intervenţiilor la obiectivele cu statut de monument, în zonele de protecţie a monumentelor, restaurarea sau demolarea acestora. Ţinând cont de importanţa zonei centrale, nucleul istoric al municipiului Chişinău, examinarea intervenţiilor în zona respectivă poate fi pusă în unele cazuri şi la Consiliul Urbanistic Republican de pe lângă Departamentul Construcţii şi Dezvoltării Teritoriului.
28
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
În conformitate cu Regulamentul General de Urbanism, în cazul încadrării construcţiilor în zone centrale cu valoare istorică, sau în alte zone cu statut deosebit, Certificatul de urbanism poate fi eliberat după coordonarea cu Departamentul Construcţii şi Dezvoltării Teritoriului şi cu Ministerul Culturii, iar autorizarea lucrărilor de construcţie în zonele cu monumente, în condiţiile asigurării măsurilor de protecţie a monumentelor se permite exclusiv cu avizul Ministerului Culturii şi a Departamentului Construcţii şi Dezvoltării Teritoriului. La fel şi în conformitate cu Regulamentul privind zonele protejate naturale şi construite, pentru autorizarea executării lucrărilor în cazul nucleului istoric al municipiului Chişinău a monumentelor de importanţă naţională şi în zonele lor de protecţie este necesar avizul Comisiei pentru monumente şi zone protejate a Ministerului Ecologiei, Departamentul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi a Ministerului Culturii. În mai multe cazuri primăria municipiului a autorizat reconstituirea clădirilor cu respectarea parametrilor existenţi şi a soluţiilor arhitectonice ale faţadelor principale, ce reprezintă interes istoric şi arhitectural. Aceste condiţii, însă nu în fiecare caz au fost respectate, pierzându-se din valoarea monumentelor. Unele obiective, după reconstrucţie nu mai prezintă valoarea avută anterior, astfel urmând a fi excluse din Registrul monumentelor. Analiza cadrului legal denotă că în prezent în republică avem o legislaţie care reglementează protecţia patrimoniului istoric şi cultural, dar aceasta nu funcţionează în măsură deplină. Sancţiunile prevăzute pentru încălcarea legislaţiei sunt mai mult simbolice şi, deci, ineficiente. Conform art. 92 al Codului privind contravenţiile administrative amenda pentru persoanele fizice care prejudiciază monumentele istorice şi culturale este de 10 salarii minime, pentru cele juridice până la 20 salarii minime, în vreme ce o încălcare obişnuită în construcţii (neautorizate, fără certificat de urbanism etc.) este sancţionată cu amendă de la 200 până la 500 salarii minime pentru persoanele fizice şi de la 500 până la 1000 salarii minime pentru cele juridice. Sub aspectul cadrului legal, o problemă gravă pentru Chişinău, care nu permite realizarea întocmai a legislaţiei privind protecţia monumentelor, este lipsa PUG aprobat cu Regulamentul local de urbanism aferent, în regulament ar fi stabilit statutul fiecărui teren şi posibilităţile de intervenţie în terenul dat, la obiectivul dat. În lipsa regulamentului se improvizează, se admit intervenţii brutale în zona respectivă. Nucleul istoric al oraşului este zonă protejată, este monument ocrotit, deci, conform legii aici este interzisă construcţia noilor edificii fără avizele respective. Din păcate, această prevedere legală nu se respectă. Construcţiile adesea încep fără avizele necesare, fără coordonare cu ministerele de resort şi ne trezim cu edificiile deja înălţate, când nu se mai poate face nimic. Legislaţia fiscală, de asemenea, nu contribuie la protecţia patrimoniului. Ea nu prevede facilităţi, pârghii suficiente pentru investirea mijloacelor în restaurarea şi valorificarea monumentelor. Dacă s-ar adopta o lege a sponsorizării, în care s-ar
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
29
stipula scutiri parţiale de impozite sau s-ar stabili taxe obligatorii destinate restaurării monumentelor din nucleul istoric al Chişinăului, situaţia ar fi mult mai bună decât cea atestată în prezent.
4.3 Opinia Publică vis-a-vis de Reabilitarea Patrimoniului Cultural Pentru cunoaşterea opiniei publice referitor la problema păstrării şi reabilitării patrimoniului cultural al municipiului Chişinău a fost efectuat un sondaj de opinie publică a proprietarilor sau chiriaşilor edificiilor monumenteculturale. Scopul acestui sondaj l-a constituit obţinerea de date calitative credibile privind atitudinea populaţiei, pe de o parte, şi a agenţilor economici, pe de altă parte, faţă de starea actuală şi perspectivele de evoluţie a centrului istoric al mun. Chişinău. În acest scop au fost întocmite două chestionare – unul destinat agenţilor economici ce îşi au sediul în clădiri cu valoare de patrimoniu cultural, iar al doilea destinat locatarilor acestor tipuri de case (proprietari, chiriaşi, etc.). Chestionarele utilizate în cadrul sondajului sunt anexate la prezentul raport. Colectivitatea vizată de această cercetare selectivă a constituit-o totalitatea clădirilor – monumente istorice, de arhitectură şi artă ce se află pe teritoriul mun. Chişinău, care sunt luate în ocrotirea statului. Drept sursă primară de definire a populaţiei statistice a servit Registrul Monumentelor de Importanţă Naţională şi Municipală compus din 947 de monumente. Baza de sondaj a fost compusă din 918 clădiri-monumente (case de locuit, edificii publice şi biserici) ce se află pe teritoriul mun. Chişinău, obţinute după excluderea din colectivitatea iniţială a următoarelor monumente: Cimitirele de pe teritoriul mun. Chişinău; Plăcile comemorative. Pentru eşantionare s-a utilizat metoda sondajului simplu aleator. Baza de sondaj a fost aranjată în ordine alfabetică după denumirea străzii, după care s-au extras aleator 120 de clădiri. Dat fiind faptul că multe din clădirile care au nimerit în eşantion sunt părăsite sau proprietarii (chiriaşii) au refuzat să coopereze a fost necesară înlocuirea a circa 50 din acestea. În urma colectării datelor în teren au rezultat 96 chestionare: 45 de la agenţi economici şi 51 de la proprietari particulari. Introducerea şi procesarea datelor din chestionare, precum şi obţinerea rezultatelor a fost efectuată prin intermediul pachetului specializat SPSS (Statistical Package for the Social Science) versiunea 10.0. Chestionarele elaborate au cuprins câteva blocuri de întrebări. Primul bloc a vizat cunoaşterea statutului edificiului şi atitudinea intervievaţilor faţă de starea generală a monumentului. În aspect general, majoritatea din cei chestionaţi 66,7% din persoanele juridice şi 56,9% din persoanele fizice nu sunt satisfăcuţi de starea şi gradul actual de amenajare a zonei în care locuiesc sau activează. În mare parte aceasta este condiţionat de lipsa unui regim special de
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
31
circulaţie pe străzile din centrul istoric, aspectul arhitectural neîngrijit al clădirilor, atitudinea neglijentă a autorităţilor faţă de aceste monumente. Majoritatea persoanelor juridice, 64,4% cunosc şi conştientizează problema că edificiul în care îşi desfăşoară activitatea este un monument de cultură. Doar o treime din ei nu cunosc acest fapt. Probabil că la încheierea contratelor de arendă sau vânzare-cumpărare firmele au fost atenţionate asupra statutului edificiilor. Cu totul altă situaţie este în cazul persoanelor fizice. Doar patru din zece proprietari sau chiriaşi cunosc că locuiesc într-o clădire care are statutul de monument cultural. Circa o treime din ei nu ştiu despre acest fapt, iar 24% din cei intervievaţi au menţionat că clădirea nu este monument de cultură. Şi mai puţini sunt cei care cunosc prevederile cadrului normativ în vigoare, inclusiv obligaţiile pe care le are proprietarul (gestionarul) faţă de edificiul în care activează sau locuieşte. FIGURA 4-1 Cunoaşteţi Cunoaşteţilegislaţia legislaţia în îndomeniu domeniuşi şiobligaţiile obligaţiile ce ce Vă Vă revin? revin? 60,0 60,0 50,0 50,0 40,0 40,0 Persoane Persoanefizice fizice Persoane juridice Persoane juridice
30,0 30,0 20,0 20,0 10,0 10,0 0,0 0,0
Da Da
Nu Nu
Nu Nustiu stiu
Circa 60% din persoanele juridice şi doar 40% din persoanele fizice cunosc prevederile legislaţiei în vigoare referitor la ocrotirea monumentelor de istorie. O treime din persoanele juridice şi fiecare al doilea proprietar sau chiriaş particular nu cunosc şi nu au auzit de existenţa actelor normative care stabilesc condiţii speciale pentru exploatarea clădirilor monumente culturale. Al doilea bloc de întrebări a vizat părerea intervievaţilor referitor la starea actuală a clădirilor monumente şi intenţia de a investi în reabilitarea lor.
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
32
FIGURA 4-2 Care este după părerea Dvs. starea cladirii? 50,0 40,0 30,0 Persoane fizice Persoane juridice
20,0 10,0 0,0 Exce
lenta
re oare Buna atoa facat tisfac a s Satis e N
În proporţii egale, circa 45 la sută din intervievaţi, atât persoane juridice cât şi persoane fizice consideră că starea tehnică a edificiului este satisfăcătoare. Reieşind din condiţiile de trai, condiţionate în mare parte de lipsa mijloacelor financiare pentru îmbunătăţirea acestor condiţii, 41% din proprietarii particulari consideră că starea edificiilor este nesatisfăcătoare. În cazul persoanelor juridice acest procent este mult mai mic şi constituie doar 27 la sută. Foarte puţini sunt cei care consideră că locuiesc/activează în condiţii bune (25% persoane juridice, respectiv circa 12% persoane fizice) sau excelente (4,5% respectiv 2%). Reieşind din aceste cifre putem concluziona că în aspect general starea patrimoniului cultural din mun. Chişinău este satisfăcătoare, dar în cazul în care va fi lipsit de protecţia cuvenită şi neinvestirea în păstrarea şi reabilitarea lui riscă să degradeze până la lichidarea lui. În acest sens o oportunitate ce nu trebuie neglijată este crearea parteneriatelor sector public – sector privat. Fiind întrebaţi dacă au de gând să investească în reabilitarea clădirii 61 la sută din proprietarii persoane juridice şi 45% din persoanele juridice au răspuns pozitiv. FIGURA 4-3 AVEŢI DE GÂND SĂ INVESTIŢI ÎN REABILITAREA CLĂDIRII? Pe Perrssooan anee fiz fizice ice,, % %
Pe Perrssooan anee ju jurrid idice ice,% ,%
Nu Nu 39,2% 39,2%
Nu Nu 55,6% 55,6%
Da Da 60,8% 60,8%
Da Da 44,4% 44,4%
Ponderea persoanelor juridice care nu ar investi în reabilitarea clădirilor monumente istorice este mai mare deoarece persistă următoarele bariere: Prevederile cadrului normativ nu permit efectuarea lucrărilor de reabilitare
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
33
Clădirile se află în proprietatea primăriei, respectiv efectuarea lucrărilor de reabilitare sunt expuse riscului de a face o investiţie într-un obiect care poate fi preluat în orice timp de autorităţi sub diferite pretexte Lipsa banilor. Această barieră a fot menţionată şi de majoritatea persoanelor fizice. Birocraţia excesivă persistenţă în organele abilitate cu autorizarea lucrărilor de reconstrucţie. Odată cu lichidarea acestor bariere şi stabilirea anumitor condiţii atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice ar fi de acord să investească în reabilitarea clădirilor cu valoare de patrimoniu. Aceste condiţii sunt prezentate în tabelul ce urmează.
TABELUL 4-1 ÎN CE CONDIŢII AŢI FI DE ACORD SĂ INVESTIŢI ÎN CLĂDIRILE CU VALOARE DE PATRIMONIU? Condiţii
Persoane fizice, % Persoane juridice, %
Cu transmiterea ulterioară a acestora în chirie (concesiune)
29,4
20
Transmiterea unei părţi în proprietate
5,9
16,7
Transmiterea în proprietate totală a clădirii în schimbul oferirii unui spaţiu locativ echivalent proprietarului
64,7
20,2
-
43,3
100
100
Oferirea de către stat a unor facilităţi fiscale Total
Pretenţiile de transmitere a dreptului de proprietate sau folosinţă asupra clădirilor monumente de cultură nu sunt mari şi în mare parte sunt justificate de asigurarea investiţiilor efectuate. În cazul persoanelor juridice dacă autorităţile locale sau centrale ar da în chirie sau ar transmite dreptul de proprietate asupra edificiilor pe o perioadă de până la 10 ani, atunci 58 la sută din aceste persoane sunt gată să facă investiţiile de rigoare. Câte 20% din cei intervievaţi ar fi de acord cu aceste prevederi doar în cazul dacă dreptul patrimonial sau concesiunea va fi transmisă pe o perioadă mai mare până la 25 ani sau până la 50 ani. Totodată, dacă ar fi respectate aceste condiţii atunci în perioada imediat următoare 1-2 ani, 43,3% din persoane juridice sunt gată să pornească lucrările de reabilitare. Circa 60% din persoanele fizice şi alte 40% din persoanele juridice ar putea face acelaşi lucru în perioada următorilor 2-5 ani. Fiind întrebaţi de condiţiile reabilitării clădirilor, 78 la sută din persoanele juridice au menţionat că vor respecta parametrii existenţi şi elementele originale
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
34
de arhitectură. Circa 15% din aceeaşi categorie de intervievaţi au menţionat că vor extinde spaţiul clădirilor atât ca suprafaţă cât şi ca înălţime, respectând doar elementele principale de arhitectură. Alţi 7,3% au menţionat că sunt gata pentru a demola clădirea şi a construi în loc altceva. Persoanele fizice fiind preocupate mai mult pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai au răspuns în număr mai mare atât pentru reconstrucţii capitale a clădirilor cu extinderi vizibile cât şi pentru demolarea totală pentru construcţia altor obiecte.
FIGURA 4-4 ÎN CAZUL RECONSTRUIRII CLĂDIRII? Veti Vetirespecta respecta parametrii parametriiexistenti existenti sisielementele elementele originale originalede de arhitectura arhitectura
Persoane Persoane fizice, fizice,% % 11% 11%
36% 36%
53% 53%
Veti Vetirespecta respecta parametrii parametriiexistenti existenti sisielementele elementele originale originalede de arhitectura arhitectura
Persoane Persoane juridice, juridice,% %
15% 15%
7% 7%
Va Vaveti vetiextinde extindepe pe verticala verticalasau saupe pe orizontala orizontala
Va Vaveti vetiextinde extindepe pe verticala verticalasau saupe pe orizontala orizontala
Veti Vetidemola demolacladirea cladirea sisiveti veticonstrui construi alceva alcevaininloc loc
Veti Vetidemola demolacladirea cladirea sisiveti veticonstrui construi alceva alcevaininloc loc
78% 78%
Al treilea bloc de întrebări a solicitat părerea intervievaţilor referitor la viitorul edificiilor monumente culturale în particular precum şi a centrului istoric al mun. Chişinău în general. Atitudinea negativă a persoanelor fizice referitor la păstrarea şi reabilitarea patrimoniului cultural al mun. Chişinău s-a păstrat şi atunci când au fost întrebaţi în privinţa viitorului clădirii. Raportul faţă de continuarea protejării de către stat a clădirii monument este net pozitiv în favoarea persoanelor juridice, 79% din care s-au pronunţat pentru asigurarea de către stat a protecţiei monumentelor culturale. FIGURA 4-5 Ce Ce parere parere aveti avetivis-a-vis vis-a-vis de de viitorul viitorulcladirii? cladirii? 100% 100% 80% 80%
46,1 46,1
20,9 20,9
60% 60% 40% 40%
54,9 54,9
79,1 79,1
20% 20% 0% 0%
Trebuie Trebuie scoasa scoasadin din registrul registrul monumentelor monumentelor Trebuie Trebuie protejata protejatade de catre catrestat stat
Persoane Persoanefizice fizice Persoane Persoanejuridice juridice
Următoarea întrebare a abordat probleme reţelei de străzi din centrul istoric al oraşului. Deşi părerile s-au dispersat, marea majoritate atât a persoanelor
CHIŞINĂU
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
35
juridice (66,7%) şi fiecare al doilea proprietar particular au răspuns că reţeaua de străzi existente în Centrul istoric al oraşului trebuie păstrată intactă, cu limitarea strictă a construcţiilor în această zonă. FIGURA 4-6 Trebuie Trebuie pastrata pastrata intacta intacta reteaua reteaua de de strazi? strazi?
Persoane Persoane juridice juridice
Persoane Persoane fizice fizice 0% 0%
66,7 66,7
24,4 24,4
8,9 8,9 Da Da Nu Nu
50,0 50,0
20% 20%
32,0 32,0
40% 40%
60% 60%
Nu Nustiu stiu
18,0 18,0
80% 80%
100% 100%
Mai mult decât ambele grupe de intervievaţi şi-au exprimat părerea categoric negativă referitor la construcţia unor bulevarde moderne în acest sector. Mai mult de 71% din personale juridice şi 70 la sută din persoanele fizice sunt împotriva unor astfel de construcţii. În cadrul sondajului s-a solicitat părerea intervievaţilor referitor la potenţialul Centrului istoric al oraşului de a trage turişti, inclusiv străini. Majoritatea celor intervievaţi au menţionat că centrul istoric al Chişinăului reprezintă foarte puţin interes pentru a atrage turişti. Fiind întrebaţi cum s-ar putea facilita atragerea turiştilor străini în mun. Chişinău intervievaţii au dat următoarele răspunsuri: TABELUL 4-2 CE AR PUTEA FACILITA ATRAGEREA TURIŞTILOR STRĂINI ÎN MUN. CHIŞINĂU Acţiuni
Persoane fizice, %
Persoane juridice, %
Restaurând toate monumentele de istorie, cultură şi arhitectură
38,8
36,1
Limitând accesul transportului în nucleul istoric al Chişinăului
30,0
23,6
Transformând unele străzi din Centrul Chişinăului (sau tronsoane de străzi) în străzi pietonale
26,3
29,2
Nu trebuie de întreprins nimic
5,0
4,2
100,0
100
Total
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
36
Ultimul bloc de întrebări s-a referit la activitatea administraţiei publice în domeniul protecţiei monumentelor de cultură. Intervievaţii au fost de acord că autorităţile publice sunt puţin interesate şi acordă atenţie minimă protecţiei monumentelor de cultură. Persoanele juridice (69,4%) fiind în contact mai des cu autorităţile de administrare publică consideră că aceste autorităţi nu-şi exercită corect obligaţiile privind protecţia monumentelor. Personale fizice fiind „mai departe” de activitatea autorităţilor publice responsabile de domeniu nu prea sunt la curent cu ceea ce trebuie să se ocupe aceste autorităţi procentul celor care nu au ştiut ce să răspundă la această întrebare fiind destul de ridicat (37,8%). FIGURA 4-7 Autoritatile Autoritatile publice publice isi isiexercita exercitacorect corect obligatiile? obligatiile?
Persoane Persoane fizice fizice
20,0 20,0
42,2 42,2
37,8 37,8 Da Da Nu Nu
Persoane Persoane 6,1 6,1 juridice juridice
69,4 69,4
0% 0%
20% 20%
40% 40%
Nu Nustiu stiu
24,5 24,5
60% 60%
80% 80%
100% 100%
După părerea celor chestionaţi cauzele principale a neacordării atenţiei cuvenite acestui domeniu sunt lipsa responsabilităţii din partea autorităţilor şi lipsa resurselor financiare necesare. TABELUL 4-3 CE AR PUTEA FACILITA ATRAGEREA TURIŞTILOR STRĂINI ÎN MUN. CHIŞINĂU Cauze
Persoane fizice, %
Persoane juridice, %
Funcţionarii publici sunt satisfăcuţi de situaţia existentă
6,5
15,1
Lipsa resurselor financiare
30,6
40,2
Imperfecţiunea legislaţiei
14,5
9,6
Lipsa responsabilităţii
48,4
35,1
100
100
Total
Printre alte constatări ale sondajului pot fi enumerate: Persoanele juridice deţin în proprietate sau chirie edificii în care ultimele reparaţii capitale au fost efectuate în anul 1996. Persoanele fizice locuiesc în
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
37
clădiri monumente culturale care se află în proprietatea lor sau le au în chirie ultima reparaţie capitală a cărora a fost efectuată în anul 1989. Întrebaţi fiind câte monumente de istorie sau culturale din mun. Chişinău cunosc - persoanele juridice au numit în mediu 6,6 monumente, personale fizice cunosc în mediu 35,7 monumente.
4.4 Disfuncţionalităţi Urbane Existente Trei perioade de istorie a Chişinăului s-au întruchipat în trei zone istorice: Oraşul Vechi medieval, de la întemeiere în sec. XV şi până la începutul sec. XIX. Teritoriul Oraşului Vechi era cuprins dintre zona Circului şi străzile Negruzzi, Dosoftei, Varlaam şi Zaichin. La rândul lui Oraşul Vechi se împarte în două zone: ¾ Zona arhaică (sec. XV – jumătate sec. XVIII): de la albia râului Bâc până la bd. Cosmonauţilor ¾ Zona veche (a doua jumătate a sec. XVIII – începutul sec. XIX). Perioadei a doua îi corespunde Oraşul Nou (începutul sec. XIX - jumătatea sec. XX) cu plan regulat. Se întinde de la Oraşul Vechi spre gară, str. A.Mateevici, piaţa Cantemir. Oraşul Modern — perioada sovietică — cu o expansiune surprinzătoare pe toate dimensiunile. Trei zone cu trei destine diferite: Oraşul Modern se dezvoltă, Oraşul Nou se păstrează, iar Oraşul Vechi se distruge. Crescând şi dezvoltându-se, Chişinăul a devenit o urbe modernă şi atrăgătoare, însă mişcându-se aşa de viguros spre viitor, riscă să rămână fără patrimoniu istoric. Prima disfuncţionalitate urbană este determinarea direcţiei strategice de păstrare şi reabilitare a oraşului vechi sau de distrugere a lui. S-a creat o dilemă artificială „ori–ori” — sau vechi, sau modern. „Ameninţările curente la moştenirea noastră istorică sunt incomparabile celor din timpuri de înainte, deoarece trăim într-o lume care se supune unor schimbări tot mai rapide începând din ultimele decade a sec. XX. Această dezvoltare rapidă, are loc sub presiunea creşterii mondiale a populaţiei şi a industrializării progresive, duce la şi mai mare consum de distrugere a pământului — distrugând nu doar evidenţa arheologică de sub pământ ci şi întreg landşaft cultural istoric — şi la cicluri tot mai rapide a demolărilor şi a noilor construcţii împreună cu povara inerentă asupra mediului înconjurător”4. Însă “dilema” poate fi uşor înlăturată, dacă se elimină presiunea ideologică, dacă moştenirea nu se mai împarte în cea bună şi cea rea, dacă se adoptă atitudinea că societatea este “tot mai conştientă de unitatea valorilor umane, le consideră drept patrimoniu comun, şi, cu gândul la generaţiile viitoare, se recunoaşte în întregime responsabilă de ocrotirea lor.” Atunci apar şi soluţii de împăcare a monumentelor cu modernizarea “prin dedicarea acestora unei funcţiuni utile societăţii. Astfel, de dedicare este dorită, însă fără ca să altereze 4
ICOMOS World Report 2000 on Monuments and Sites in Danger
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
39
amplasarea sau decorul edificiilor. Doar în aceste limite trebuiesc concepute şi pot fi autorizate modificările cerute de evoluţia funcţiei”5. PLANŞA 4-13
Un virtual Proiect de Ocrotire a Structurii Istorice a oraşului Chişinău ce ar prevedea revalorificarea cartierelor limitrofe Pieţei Sf.Ilie dinspre nord-vest, care pentru început ar trata doar o mică zonă a Târgului Vechi. Modelul poate fi extins şi asupra altor părţi ale oraşului.
A două problemă este legată de ocrotirea în particular a monumentelor istorice. Dacă facem o statistică a obiectivelor introduse în lista monumentelor ocrotite de stat6, la categorie valoare naţională avem următorul tablou: TABELUL 4-4 CRONOLOGIA NUMĂRULUI DE MONUMENTE OCROTITE Statutul Chişinăului
Perioadele
Durata ani
Monumente ocrotite
Localitate
1436 – 1666
230
1
Oraş
1666 – 1812
146
9 plus vreo 5 conexe
5
The Venice Charter. May, 1964 (ICOMOS)
6
Anexa nr.4 la Decizia Primăriei mun. Chişinău de la 18 august 1994, Nr.109/6366 din 12.12.94
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
40
Centru regional
Imperiul Rus
1812 – 1917
105
Perioada interbelică
1918 – 1944
26
Centru republican
1945 – 1990
45
Centru naţional
1990 – 2000
10
din cele 250, la vreo 200 obiecte din lista monumentelor ocrotite ţin de această perioadă — înainte vreme, această proporţie uriaşă avea motivări politice — nu este clar ce motivează perpetuarea atitudinii pe ziua de azi…
30
Din perioada mai veche şi mai de durată (cca. 4 secole) sunt luate sub protecţia statului doar vreo câteva la număr. Aşa că înainte ca să se pună în discuţie realizarea ocrotirii monumentelor, ar trebui să fie revăzută lista obiectivelor - ce anume avem de ocrotit. PLANŞA 4-14 BISERICA MĂZĂRACHE
Clădirea bisericii Măzărache, unul din rarele edificii parvenite din perioada medievală a oraşului a fost restaurătă de către stat în anii 20 ai sec. 20. In perioada postbelică autorităţile au afectat grav mediu ambiant, plasănd nişte blocuri de apartamente în vecinătatea imediată a monumentului. De asemenea au fost distruse două necropole de alături—“Creştină” (Ortodoxă) şi Armenească, casa Mariei Cebotari… Comunitatea lipovană arendează edificiul bisericii Măzărache din anii 60 ai sec. 20. La început introduceau modificări, însă astăzi abordează cu mai multă grijă ceea ce au de transmis generaţiilor viitoare. Astfel la ultima reparaţie, inevitabilă în urma fisurilor apărute în rezultatul cutremurului, au fost excavate şi expuse mai multe pietre de mormânt, una datată cu anul 1794.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
41
Monumente ocrotite, ce ţin de perioada medievală sunt bisericile Râşcani, Măzărache, Bunavestire, Armenească. Prezintă o continuitate băştinaşă şi bisericile reclădite ceva mai târziu pe locul unor edificii mai vechi Sf. Vineri, Sf. Gheorghe, Sf. Haralamb. Cea mai veche clădire a oraşului este biserica Armenească, monument de arhitectura moldovenească din sec. XVII - de pe vremea domniei lui Vasile Lupu, cedată comunităţii armeneşti abia la sfârşitul sec. XVIII. Alături de biserică a existat din sec. XVII până la mijlocul sec. XX, la intersecţia a câteva drumuri artere principale - Piaţa Veche; astăzi aici, în loc de săpături arheologice se desfăşoară mai multe şantiere de construcţii, care distrug ultimele urme medievale.
Alături de biserică a existat din sec. 17 până la mijlocul sec. 20, la intersecţia a câteva drumuri - artere principale - Piaţa Veche; astăzi aici, în loc de săpături arheologice se desfăşoară mai multe şantiere de construcţii, care distrug ultimele urme medievale. Nu există în lista monumentelor nici o casă de locuit dinainte de 1812 (cu excepţia caselor legate de A.S. Puşkin - Naumov, Caţica). Case de acest tip, studiate şi chiar introduse în listele patrimoniului naţional în perioadele antebelică şi postbelică, au fost demolate sau greu avariate. Totuşi, dacă s-ar face cercetări ştiinţifico-arheologice, unele dintre ele ar putea fi recuperate.
42
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
PLANŞA 4-15 PIAŢA VECHE
Încă doi-trei ani în urmă ar mai fi posibilă renaşterea Pieţii Vechi—Centrului istoric urban al Chişinăului. În prezent este prea târziu pentru a fi supuse moratoriului.
Administraţia municipală a aprobat o listă a monumentelor, ca adaos la cele de valoare naţională (Anexa nr.4 la decizia primăriei or. Chişinău de la 18 august 1994) în care figurează 740 de monumente de valoare locală - toate fiind nişte edificii din a doua jumătate sec. XIX – prima jumătate sec. XX. La elaborarea acestui registru au fost luate în consideraţie doar criteriile estetice. “Restaurările supra-entuziastice ce se bazează pe argumente estetice sau câteodată chiar cele religioase de asemenea pot prezenta un pericol în unele împrejurări”7 Se recurge la o confundare intenţionată a noţiunilor. Or, comparând un monument „care ne oferă mărturia unei civilizaţii particulare, a unei faze reprezentative a evoluţiei, sau a unui eveniment istoric” cu un „monument ridicat în cinstea evenimentului”, vom vedea că doar în primul caz monumentul are valoare istorică, doar la acestea se referă Carta de Veneţia: „este de datoria noastră să le transmitem în toată bogăţia autenticităţii lor”. O problemă cu care se confruntă restaurarea patrimoniului cultural este aprecierea vestigiilor trecutului, care în cele mai dese cazuri se bazează doar pe criterii estetice subiective. Neprofesionalismul evaluatorilor, permite ca nu întotdeauna verdictul dat să fie cel cerut de legislaţia în vigoare.
7 ICOMOS World Report 2000 on monuments and sites in danger
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
43
PLANŞA 4-16
Casa Jelescu–Bulgaru de la intersecţia străzilor Cojocari şi Al. Haşdău, fundaţiile căreia mai subzistă.
O altă disfuncţionalitate urbană este delimitarea zonei Centrului istoric al oraşului. Conform normelor actuale internaţionale (Carta de Veneţia) ar trebui ocrotite nu doar anumite clădiri ci şi zone întregi — termen “situri”: „Noţiunea de monument istoric cuprinde nu doar creaţia arhitectonică izolată, ci şi situl urban sau rural care ne oferă mărturia unei civilizaţii particulare, a unei faze reprezentative a evoluţiei, sau a unui eveniment istoric. Noţiunea se referă nu doar la opere mari ci şi la opere modeste care au căpătat, cu timpul, o semnificaţie culturală.” (Art. 1). In municipiul Chişinău astfel de zone sunt cu desăvârşire ignorate. Ar trebui puse sub protecţie vestigiile medievale ale reţelei străzilor. Către începutul secolului XIX oraşul se întindea de la gara actuală până la strada Zaikin - de-a lungul rîului Bâc, iar transversal de la Circul actual până la clădirea Primăriei. Nefigurarea în registrul monumentelor ocrotite de stat a siturilor reţelelor de străzi, cartiere, landşafturi (precum ar fi albia veche a Bâcului), acordă urbaniştilor carte-blanche pentru alterarea lor sau completă desfiinţare. Una din cele mai grave probleme cu tangenţe directe la reabilitarea patrimoniului cultural este problema circulaţiei transportului în oraş în special în zona istorică. Conform studiilor intensităţii fluxului de transport pe magistralele oraşului, deosebit de gravă este situaţia pe bd. Ştefan cel Mare (segmentul străzilor Puşkin - Ismail). Dificultăţi suplimentare creează maşinile parcate pe ambele părţi ale bulevardului care se îngustează astfel şi mai mult. O problemă majoră sunt microbuzele de rută care, de fapt, prin capacitatea lor mică dar numărul mare au stabilit un regim de circulaţie care sufocă zona centrală a oraşului.
44
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
Ieşirea din situaţia creată nu este simplă, deoarece încă de la începuturile Chişinăului ca oraş reţeaua de drumuri şi străzi s-a constituit după principiul radial. Iar sistemul radial are un neajuns substanţial: partea centrală este întotdeauna supraîncărcată. În cazul Chişinăului, legăturile între sectoare se realizează prin Centru. Conform studiului efectuat, 55 la sută din transportul ce tranzitează Chişinăul trece prin centrul oraşului. Astfel, conform specialiştilor transportatori sistemul radial cere o revizuire urgentă pentru a nu admite „sufocarea” oraşului. Deja în procesul elaborării PUG precedent se punea problema transformării sistemului radial în unul radial-inelar care ar asigura legătura între cartierele periferice prin alte zone decât cea centrală. Acest proiect a început a fi realizat, dar specificul Chişinăului este de aşa natură, încât construcţia drumurilor este extrem de costisitoare: un kilometru de drum costă de 1,5-2 ori mai scump decât în alte oraşe, din cauza reliefului foarte variat. De exemplu, drumul de legătură între Botanica şi Ciocana ar costa în condiţiile actuale peste 200 mln. dolari, deşi în principiu este vorba despre o estacadă cu lungimea de 1,5 km. În prezent, bugetul municipiului nu ar putea soluţiona problema fără investiţii din afară. Astfel, protecţia zonei vechi a oraşului nu poate fi realizată în totalitate. Conform părerii acestor specialişti, fără a scoate în afara zonei funcţiile ei actuale (administrativă, comercială, diplomatică, de agrement etc.) nu se va reuşi, cel puţin sub aspectul traficului, să se realizeze schimbări. De asemenea, este necesar de a exclude la maximum transportul din centrul oraşului, stabilindu-se anumite restricţii. De exemplu, în perioada zilelor de odihnă sau sărbătoare să fie interzisă deplasarea transportului în zona centrală a oraşului. “Planificarea urbană poate fi distructivă când autorităţile se supun prea uşor presiunilor economice şi necesităţilor traficului rutier” se spune în punctul 6 al Cartei Europene a Moştenirii arhitecturale8. „Trebuie remarcat că păstrarea integrată nu elimină introducerea arhitecturii moderne în zonele ce cuprind construcţii vechi, asigurându-se că sunt din plin respectate contextul, proporţiile, formele, mărimile şi scara existente şi sunt utilizate materiale tradiţionale.” se zice la p. 7 al aceluiaşi document. Dezvoltarea părţii istorice a municipiului se conformă ultimei variante a Planului General, care prevede desfiinţarea totală a structurii medievale care se mai păstrează. Potrivit lui vor fi demolate străzile O. Goga (Goliei şi Opştii – ocolul târgului de cândva), Ţirelman (Popii), Sârbească, Bălănescu, porţiunea veche a străzii Armeană, vestigii ale străzilor Căprianei, Armeneşti (Vechi), etc. Bulevardul Cantemir proiectat, vine să taie ce a mai rămas din cartierele vechi. În general, majoritate a “oraşelor istorice sunt vulnerabile la proiectele de dezvoltare care
8 European Charter of the Architectural Heritage. Council of Europe, October 1975 (ICOMOS)
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
45
ratează să înţeleagă şi să ia în seamă textura istorică, morfologia şi modalităţile tradiţionale de utilizare.” Experienţa internaţională demonstrează că problema păstrării şi reabilitării patrimoniului cultural poate fi rezolvată altfel. Drept exemplu poate servi experienţa autorităţilor municipale din Germania. „Arhitecţii şi politicienii Republicii Federale Germania au redescoperit oraşul. Timpurile reconstrucţiei radicale a structurilor urbane sunt date trecutului, necesităţile locative a populaţiei sunt pe de plin satisfăcute. „Un oraş care corespunde cerinţelor transportul auto a încetat de mult să fie scopul primordial al urbaniştilor. A pornit procesul de revalorificare: arhitectura urbană nouă încetează să se mai inspire din viziuni futuriste. Dimpotrivă, în cugetările sale ea se adresează perpetuităţii - istoriei. Iarăşi sunt onorate cartierele nedivizate în clădiri aparte, iarăşi casele noi sunt zidite în conformitate cu aşezarea istorică a străzilor. Asupra structurilor vechi a oraşului nu mai dă năvală betonul, ele sunt păstrate cu grijă, introducând armonios inovările. La ordinea de zi este „reparaţia oraşului”. Trebuie considerat drept patrimoniu cultural şi toponimia veche a străzilor, (o altă disfuncţionalitate urbană) din care au fost păstrate doar vreo două–trei, restul fiind supuse rebotezărilor nemiloase în diferite perioade. Mai multe monumente s-ar prezenta drept “ne-tipice”, cum ar fi locuri sau obiecte sacralizate - cimitire, morminte, izvoare, arbori, vaduri, terenuri unde au stat bisericile, etc. - toate acestea ar trebui să figureze în lista memoriei ocrotite de stat.
PLANŞA 4-17 Biserica Constantin şi Elena, monument aparţinând sec. XVIII.
Unul din puţinele edificii păstrate de înaintea sec XIX. A fost convenţional restaurată de stat în anii 80 ai sec. XX, luându-se ca reper aspectul ei de la începutul sec. XX, concomitent a fost distrusă necropola. Dar după ce a fost transmisă arendaşului, acesta i-a modificat aspectul, afectând grav silueta, a introdus nişte elemente arhitecturale de stil pseudorus, fără careva aprobare oficială.
Nu sunt protejate zonele din jurul monumentelor care chiar dacă şi sunt ocrotite de stat, aceasta se face în flagrantă contradicţie cu normele internaţionale: „Conservarea unui monument implică păstrarea mediului la scara sa. Când mediul tradiţional subzistă, acesta va fi conservat. Toate construcţii noi, toate demolările şi toate îmbunătăţirile ce ar putea altera relaţiile de volume şi culori, trebuiesc interzise.” (Art. 6) -
46
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
“Monumentul este inseparabil de istoria ai cărei martor este şi de asemenea de mediul în care acesta este situat.” (Art. 7). Cea mai gravă disfuncţionalitate urbană este faptul că desfiinţarea structurii medievale continuă şi astăzi, deoarece sistematizarea se conformă Planului General aprobat în 1987 deşi, motivaţiile acestor distrugeri contravin recomandărilor forurilor internaţionale ce se îngrijesc de patrimoniu arhitectural şi istoric. Din structura medievală prezervată aproape în întregime pe parcursul a câteva secole şi până la a doua jumătate a sec. XX, la ora actuală au mai rămas doar câteva insule disparate. Din Oraşul Vechi au mai supravieţuit, cât de cât, două porţiuni: prima - cartierele cuprinse între casa Puşkin şi biserica Bunavestire; cea de-a doua - cartierele din zona bisericilor Sf.Gheorghe – Sf.Haralamb – Armeneasca – Sfânta Vineri. PLANŞA 4-18
Desfiinţarea structurii medievale continuă şi astăzi, deoarece sistematizarea se conformă Planului General aprobat în 1989. Din structura medievală prezervată aproape în întregime pe parcursul a câteva secole şi până la a doua jumătate a sec. XX, la ora actuală au mai rămas doar câteva insule disparate. Zona arhaică, structura medievală a Chişinăului este în mare pericol de a fi demolată. Conform Planului General Urban în vigoare, prin ea va trece o arteră de transport urban. = = = bd. Cantemir, virtual
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
47
Ne-am pomenit cu nişte rămăşiţe, care totuşi mai pot fi salvate, astfel ca în viitor să se revină încetul cu încetul la restabilirea centrului vechi, la rezidirea celor mai valoroase monumente de istorie şi arhitectură demolate, ale căror planuri şi fotografii s-au păstrat.
4.5 Aspecte Financiare ale Reabilitării Patrimoniului Cultural Procesul de reabilitare a oricărui monument, grup arhitectural presupune identificarea finanţărilor pentru aceste activităţi. Conform Legii Republicii Moldova privind ocrotirea monumentelor Nr.1530-XII din 22.06.93 finanţarea activităţii privind evidenţa, studierea, punerea în valoare, salvarea, protejarea, conservarea şi restaurarea monumentelor se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii, de la bugetele locale, din contul plăţilor pentru arenda, inclusiv din chiria pentru terenul din zonele de protecţie ale monumentelor, din defalcările din beneficiul de pe turism, din venitul întreprinderilor, care împiedică prin activitatea desfăşurată, ocrotirea monumentelor, din beneficiul organelor asigurării de stat în conformitate cu acordurile încheiate, din veniturile şi donaţiile organizaţiilor care, pe baza statutului lor ocrotesc monumentele, din fondurile şi donaţiile unor persoane fizice şi juridice, precum si din alte surse legale. Vom încerca în cele ce urmează să clarificăm anumite aspecte ale posibilelor surse de finanţare, menite să salveze patrimoniul cultural. În sprijinirea activităţilor sus – numite se permite, conform legii, cumpărareavânzarea monumentelor în graniţele Republicii Moldova, editarea cărţilor poştale, calendarelor, timbrelor, organizarea turismului. Veniturile provenite din aceste activităţi se depun pe conturile speciale ale Guvernului, ale organelor de autoadministrare locala, şi, după caz, pe conturile pentru ocrotirea monumentelor ale fundaţiilor obşteşti. De facto, aceste posibilităţi de formare a fondurilor nu sunt nici parţial utilizate. Astfel, avem astăzi foarte puţine cărţi poştale, timbre cu imagini ce ar reprezenta patrimoniul cultural al mun. Chişinău, cu atât mai mult, dat fiind faptul că nu sunt organizate nici un fel de activităţi de turism pe teritoriul municipiului, nu sunt colectate fonduri din aceste activităţi. Guvernul prevede anual în bugetul de stat Fondul central de restaurare şi Fondul central de intervenţii excepţionale, a căror repartizare se face de Ministerul Culturii. Mărimea fondurilor sus-numite se stabileşte în baza propunerilor Ministerului Culturii. Astfel, după anii 1990 la propunerile Ministerului Culturii cu privire la mărirea acestor fonduri cifrate la zeci şi chiar sute milioane lei, de facto, se alocă sume mai mult simbolice ce constituie cca. 300 mii lei. Ţinem să reamintim că conform Legii bugetului anual aceste fonduri sunt utilizate pentru restaurarea şi reabilitarea patrimoniului cultural din întreaga republică, care se cifrează la mii de monumente culturale, numai în mun. Chişinău fiind înregistrate peste 900. Spre exemplu, pentru restaurarea edificiilor Muzeului Naţional de Arte, conform expertizei tehnice şi documentaţiei de proiect şi devizului de cheltuieli din anii 1992-1993 este necesară suma de aproximativ 26 mln. lei.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
49
Aceste sume sunt infim de mici şi constituie 0,21 % din necesarul de finanţare a lucrărilor de reabilitare a patrimoniului cultural, în acelaşi timp, spre exemplu în România, în totalul alocaţiilor pentru Ministerul Culturii, cota resurselor destinate pentru restaurarea monumentelor istorice constituie 15%. Tot în acest context am vrea să reamintim că doar pentru repararea şi reconstrucţia parţială a Sălii cu Orgă, conform expertizelor efectuate în 1999 sunt necesare 5 mln. lei. Din bugetul municipal Chişinău pentru restaurarea şi reabilitarea clădirilor de importanţă arhitecturală sunt finanţate monumentele de cult, în special biserici, contribuţia municipală oscilează între 100 - 200 mii lei anual. Conform Legii cu privire la ocrotirea monumentelor, sumele acumulate din arenda monumentelor şi chiria terenului din zonele de protecţie la fel pot fi utilizate pentru activităţile de reabilitare a patrimoniului cultural. Cuantumul plăţii de arendă este stabilit conform anexei 8 „Determinarea cuantumului minim al chiriei/arendei bunurilor proprietate publică ”. Considerăm că această abordare a plăţii de arendă pentru clădirile cu importanţă arhitecturală deosebită nu este justă. Conform acestei metode nu este clar definit coeficientul valorii de piaţă, de asemenea nu este clar cum acesta poate fi calculat sau măcar estimat corect. Tot în acest context, nu au fost efectuate evaluări imobiliare ale acestor edificii, nu sunt date cu referire la rezultatele licitării dreptului de arendă asupra acestor clădiri. Mai mult decât atât, formula de calcul a cuantumului chiriei nu conţine un coeficient pentru valoarea istorică şi culturală a edificiului, care de asemenea ar avea ca scop diferenţierea acestor clădiri de oricare alte clădiri. Anume acest coeficient ar trebui să constituie un element important în stabilirea chiriei. Din estimările efectuate putem spune cu certitudine că de facto, plata de chirie stabilită în contractele de arendă a monumentelor culturale este mult mai mică decât chiria stabilită după valoarea de piaţă a edificiilor similare din zonă (care nu au valoare culturală şi sunt utilizate în diverse scopuri: comerciale, ca spaţiu locativ, agrement). Plus la aceasta, sursele obţinute din arenda monumentelor se utilizează spre exemplu pentru salarizare sau în alte scopuri decât cele de restaurare. Din aceste considerente este logic ca plata pentru chiria clădirilor din patrimoniul cultural să fie ajustată preţurilor de piaţă, la care trebuie adăugat un coeficient pentru valoarea lor cultural – istorică, iar banii să fie acumulaţi pe conturi speciale, destinate restaurării monumentelor. Întreprinderile ce activează în apropierea monumentelor culturale şi prin activitatea lor dăunează patrimoniului cultural conform legislaţiei trebuie să achite anumite sume pentru reabilitarea şi reconstrucţia lor. Colectarea acestor fonduri nu are loc, mai mult decât atât, sunt foarte multe cazuri în care agenţii economici
50
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
cumpără terenurile din apropierea unor monumente până la perimetrul străzii, sunt efectuate construcţii ce distrug aspectul monumentelor, persistă problema construcţiilor neautorizate, sunt privatizate spaţiile adiacente, astfel monumentul este blocat, sunt efectuate lucrări subterane în detrimentul acestor clădiri cu o importanţă deosebită. Despăgubirea acestor acţiuni devastatoare are loc numai prin intermediul instanţelor de judecată şi de regulă aceste procese (foarte puţine la număr) durează o perioadă îndelungată şi nu au rezultate importante. Un alt aspect financiar ce ar putea stimula reabilitarea patrimoniului este prevederea Legii cu privire la ocrotirea monumentelor despre posibilitatea acordării de către Guvern a unor credite rambursabile în rate, fără dobândă, pentru proprietarii acestor clădiri, în cazurile în care ei aduc dovezi că nu pot suporta cheltuielile necesare reparaţiei. Acest mecanism financiar nu este viabil şi nu sunt întreprinse măsuri pentru ajustarea lui, pentru ca el să devină mai accesibil, mai ales că, conform sondajului efectuat în cadrul acestui studiu, 61 % din respondenţii persoane fizice şi 44% persoane juridice ar fi de acord să investească în reabilitarea clădirii. Din cele menţionate concluzia este una: nici statul, nici organele publice locale nu sunt disponibile să finanţeze lucrările de reconstrucţie şi reabilitare a patrimoniului cultural, lucrări care costă foarte scump, la nivel de milioane de lei pentru o clădire. Situaţia se complică şi mai mult prin faptul că peste 10-15 ani nu vom mai avea ce restaura şi atunci nu vom avea nevoie de finanţare. În Concepţia Planului Urbanistic General, aprobată la 6 aprilie 2004 de Consiliul Municipal Chişinău, care reprezintă direcţiile de dezvoltare ale oraşului pentru următorii 20 ani, sunt incluse activităţi de reabilitare, dar problema finanţării rămâne deschisă. Soluţia optimă este crearea parteneriatelor privat-publice pentru reabilitarea patrimoniului cultural, sectorul public trebuie să supervizeze acţiunile şi să ofere cadrul legislativ şi financiar adecvat, iar sectorul privat va furniza capital şi abilităţile sale antreprenoriale.
4.6 Concluzii Constituirea patrimoniului cultural al municipiului Chişinău a cunoscut o lungă perioadă de evoluţie caracterizată prin etape de înflorire şi etape de declin. Către ultimului sfert al sec. XVII şi prima jumătate a sec. XVIII Chişinăul devine un important centru comercial al ţării, iar către începutul secolului XIX în oraş erau deja stabilite elementele constituante structurale: bariere, centrul comercialadministrativ, reţeaua de străzi. Problema păstrării şi reabilitării patrimoniului cultural reiese din contrastul creat către începutul sec. XX când s-a stabilit diferenţierea structurală dintre Oraşul de Jos şi cel de Sus, accentuându-se în doua jumătate a sec. XX, când structura Oraşului Nou a fost extinsă în mod deliberat asupra Oraşului Vechi punând începutul distrugerii parţii istorice a oraşului. Perioada contemporană se caracterizează printr-o atitudine şi abordare nihilistă faţă de păstrarea patrimoniului cultural. Desfiinţarea structurii medievale a oraşului continuă şi astăzi, condiţionată de o serie de factori printre care: lipsa unui Plan General al oraşului, imperfecţiunea cadrului legal, lipsa resurselor financiare, dar în special lipsa cunoştinţelor şi interesului populaţiei, agenţilor economici, autorităţilor publice locale în păstrarea acestui patrimoniu, cu toate că în cazul desfăşurării unor acţiuni bine planificate s-ar putea de reabilita acest patrimoniu prin crearea parteneriatelor public-privat.. Rezultatele sondajului desfăşurat au scos în evidenţă că în reabilitarea clădirilor cu valoare de patrimoniu cultural se poate de mizat pe crearea parteneriatelor sector public – sector privat în cazul creşterii responsabilităţii autorităţilor publice responsabile şi asigurării investiţiilor efectuate de sectorul privat. Deseori se motivează cu imperfecţiunea legislaţiei sau cu unele carenţe în legislaţia existentă din acest domeniu. Problema, însă constă în nedorinţa executării întocmai a prevederilor legale atât de către funcţionari, cât şi de către agenţi i economici, cetăţeni. Lipsa Planului Urbanistic General elaborat şi aprobat în modul stabilit, consultat în prealabil cu populaţia, precum şi regulamentul local de urbanism aferent Planului Urbanistic General, care ar reglementa strict fiecare intervenţie în teritoriu împiedică respectarea disciplinei urbanistice şi a legislaţiei în general. Sancţiunile infime prevăzute de Codul contravenţiilor administrative pentru încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare privind ocrotirea monumentelor, sunt extrem de mici şi stimulează indirect desfăşurarea lucrărilor de construcţie, reconstrucţie, fără permisiuni în zona istorică a oraşului. La mai multe edificii cu statut de monument se fac intervenţii fără a respecta prevederile legislaţiei şi, de regulă aceste încălcări sunt încurajate de către organele administraţiei publice locale, care la eliberarea autorizaţiilor nu
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
52
întotdeauna stabilesc condiţiile necesare pentru ca clădirile reconstruite să păstreze trăsăturile şi caracteristicile istorico-culturale. Reabilitarea patrimoniului cultural necesită atenuarea disfuncţionalităţilor urbane existente care în principiu se referă la: (i) determinarea direcţiei strategice de păstrare şi reabilitare a oraşului vechi; (ii) determinarea planului de acţiuni privind ocrotirea în particular a monumentelor istorice; (iii) delimitarea zonei Centrului istoric al oraşului. Conform normelor actuale internaţionale (Carta de Veneţia) ar trebui ocrotite nu doar anumite clădiri ci şi zone întregi numite situri; (iv) soluţionarea problemei circulaţiei transportului în oraş în special în zona istorică. Centrul istoric al Chişinăului ar trebui să fie declarat zonă interzisă pentru experienţe urbanistice de câmp liber; să fie aplicate doar proiecte individuale ce se vor încadra organic în ambianţa istorică, cu o strictă respectare a reţelei vechi de străzi. Subterfugiile de felul că Oraşul Vechi este şubred şi insalubru, nu rezistă în faţa experienţei moderne din domeniul reconstrucţiei oraşelor cu zone istorice. Pentru ziua de azi este nevoie doar de dorinţă şi investiţii, pentru „a pune capăt exclusivităţii sociale, distrugerii valorilor culturale, pierderii moştenirii urbane şi degradării environmentale. Moştenirea are dejucat un rol fundamental în mileniul următor prin căutarea compatibilităţii cu dezvoltarea urbană şi necesităţile sociale”. (ICOMOS General Report at 12th General Assembly).9
9
General Report / ICOMOS 12TH General Assembly Mexico, October 1999
5 Experienţa Internaţională 5.1 Aspecte Generale Fiecare ansamblu de arhitectură îşi are individualitatea sa irepetabilă, care fiind inclusă în circuitul unitar al unei urbe contribuie la determinarea caracterului, stilului, individualităţii fiecărui oraş. Un oraş este ca o operă de artă, este ca un roman este ca un personaj al unei lucrări literare cu farmecul sau inconfundabil. Pentru a ne convinge de aceasta este destul să facem o scurtă plimbare prin oraş din centru până la periferie. Largheţea străzilor centrale cu edificii prestigioase şi oficioase va trece în străzile înguste dar pine de viaţă, farmec şi nobleţe ale oraşului vechi, apoi arhitectura începe să fie mai rară iar pe sute de metri se întind gardurile de beton ale întreprinderilor, aici te orientezi mai greu. Urmează poienile spaţiilor verzi după care se deschide priveliştea spre un nou cartier de locuit cu bulevarde drepte şi edificii de beton înalte. O astfel de imagine poţi întâlni practic în toate oraşele moderne10. Un loc deosebit, în această imagine îl are centrul istoric al oraşului, centru care demonstrează istoria şi devenirea, trecutul şi viitorul oraşului. Problemele pe care le discută în prezent specialiştii din Republica Moldova au existat în toată lumea civilizată. S-a acumulat o experienţă în domeniu care ar putea fi de folos pentru a evita greşelile comise de alţi. Cu regret, acest lucru nu se întâmplă, şi la Chişinău se repetă greşelile altora de acum 20-30 de ani. Particularitatea dominantă a Chişinăului sunt contrastele. Răul şi bunul coexistă în mod surprinzător, deturnând într-un fel capacitatea de generalizare a vizitatorului, punându-i la încercare grea logica, spiritul de analiză şi sinteză. Structurarea aproape ideală a cartierelor chişinăuiene, planificarea acestora cu păstrarea spaţiilor verzi, pe de o parte şi gigantomania lor pe altă parte sunt trăsături caracteristice doar Chişinăului. Totodată, cartierele din partea de jos a oraşului sunt unice prin ordinea lor arhitecturală. Din păcate, această zonă este expusă deteriorărilor iar edificiilor istorice le sunt implantate elemente intruse urbanismului, ştirbind astfel din imaginea oraşului şi istoria lui. Chişinăul prin zona sa istorică ar fi putut deveni o atracţie turistică şi, deci, o sursă importantă de venit pentru bugetul ţârii. Spre regret, trei sferturi din această structură au dispărut cu desăvârşire. Sfertul rămas are nevoie de ajutorul conjugat al specialiştilor şi funcţionarilor de stat, agenţilor economici şi populaţiei pentru păstrare şi reabilitare. Experienţa internaţională de reabilitare a patrimoniului cultural concentrat în urbe mari inclusiv capitale cunoaşte multiple exemple de implementare cu succes a proiectelor de reabilitare care au permis salvgardarea patrimoniului istoric de la
10
A. Gutnov, V. Glazîcev, Mir arhitecturî. Liţo goroda. UNDP Library
54
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
demolări şi care în prezent contribuie substanţial la bugetele locale prin atracţia lor turistică.
5.2 Experienţe de Reabilitare a Patrimoniului Cultural În Franţa reglementările privind protecţia patrimoniului, în cel mai larg sens al noţiunii - de la micile monumente la peisaje, au o istorie de peste 200 de ani. In acest răstimp, reglementările au încercat să răspundă preocupărilor de ordin istoric, estetic, arhitectural şi urbanistic. Rolul patrimoniului în ceea ce priveşte, pe de o parte, calitatea vieţii, a peisajului şi a culturii iar, pe de altă parte, reglementările care îi ghidează evoluţia, este dominant şi are consecinţe specifice care trebuie integrate în mod indispensabil în lucrările şi studiile de amenajarea teritoriului, de urbanism şi planificare regională. Crearea unei baze de date privind patrimoniul protejat din Ile-de-France (leagănul istoric al Parisului) este consecinţa unui inventar constituit şi gestionat de Institutul de Amenajare şi Urbanism din regiunea Ile-de-France în ultimii 20 de ani. Acest inventar a fost integrat în Sistemul Geografic Regional - un set coordonat de operaţiuni, în general informaţionale, destinate transcrierii şi utilizării unui ansamblu de informaţii geografice pe un teritoriu. Acest dispozitiv vizează în special combinarea optimă dintre diferitele surse accesibile: baze de date, knowhow, etc. şi are ca scop ameliorarea cunoaşterii unui mediu geografic şi optimizarea gestionării acestuia. Constituirea acestei baze de date a fost posibilă datorită bunei colaborări cu serviciile Statului, Direcţia regională a afacerilor culturale Ile-de-France şi Direcţia regională a mediului din Ile-de-France, care au furnizat sursele acestor informaţii, în cadrul unui parteneriat permanent, Institutul de Amenajare şi Urbanism furnizează în schimb acestor două direcţii administrative date numerice şi materiale scrise. Considerăm că, pentru Moldova, asemenea baze de date privind patrimoniul urban, construit sau natural, ar fi deosebit de utile pentru cei în a căror rază de competenţă se situează aceste probleme, instrumente indispensabile pentru o evaluare realistă, care pot contribui la fundamentarea şi optimizarea gestionării operaţiunilor de reabilitare, restaurare şi renovare urbană. De exemplu de Arhitectura religioasă ţin toate monumentele care au legătură cu viaţa religioasă (biserici, edificii monastice, capele) chiar dacă nu au rămas decât vestigii; toate elementele protejate într-un monument de arhitectură religioasă neprotejat (travei, pilaştri, faţade, cripte, coruri, clopotniţă, etc.). În Chişinău ar trebui să existe o zonare diferenţiată în funcţie de vechime a structurilor: zona arhaică, în care se va păstra reţeaua de străzi, se vor evidenţia vestigiile recuperabile; proiectarea în viitor se va face reieşind din considerentele de revenire la structură veche şi de creare a unei zone de interes turistic. Conform experţilor internaţionali, oamenii aleg acelea destinaţii turistice unde ei pot afla despre
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
55
culturi tradiţionale şi deosebite în contextul lor istoric. ... Paradigma cea nouă duce la viziunea că păstrarea este condusă de nevoia de a face resursele moştenirii accesibile turiştilor. Abordarea cea nouă încurajează parteneriatul şi durabilitatea pe termen lung. În Irlanda de un mare succes s-a încununat implementarea Planului de acţiuni pentru reabilitarea Centrului istoric al oraşului Cork. PLANŞA 5-1
ZONE ISTORICE. Extras din Planul de acţiuni de reabilitare a Centrului istoric al oraşului Cork, Irlanda
Echipa „Specialist Conservation Consultant”, învingătoare în competiţia de selectarea a instituţiilor de coordonarea a activităţilor de reabilitare a centrului istoric, a elaborat un studiu privind evaluarea reabilitării Centrului oraşului şi a elaborat recomandările asupra oportunităţilor de administrare publică, care includ aspectele vizuale a târgului, a străzilor, aşezarea şi principiile de reparare a clădirilor istorice şi al nucleului urban arhaic. Studiul a câştigat primele premii la planificare atât în Irlanda, cât şi pe plan european. Exemplară pentru noi ar fi experienţa de regenerare a zonei Târgului Vechi din Kingston upon Huli, o capitală judeţeană din Anglia. Regenerarea care a avut loc, şi mai continuă, în zona Târgului Vechi a oraşului portuar englez Huli este rezultatul iniţiativelor din sectoarele public precum şi cel privat, în mod special stimulat de asistenţa acordată de diferite proiecte prin Programul Zonei Interne al Primăriei. Perioada de declin. Zona istorică veche a oraşului Kingston upon Huli, ca şi la Chişinău, a avut o perioadă grea de declin începând din sec. 19. O îmbinare de factori a contribuit la aceasta, mai ales industrializarea intensă, de asemenea depresiunea economică din anii 1930 şi distrugerile în urma celui de al Doilea Război Mondial. Dezvoltarea postbelică se concentra în părţile noi a
56
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
oraşului, aşa că Târgul Vechi avea de suferit, şi deteriorarea continua, astfel de situaţie rămânând prin anii 1950 şi 1960. Regenerarea. Primăria, îngrijorată de efectele dăunătoare a restructurării totale, a decis la începutul anilor 1970 să adopte o politică de regenerare a Târgului Vechi. Acţiunile iniţiale adoptate de Primărie pentru implementarea acestei politici includeau: cumpărarea Dockurilor Târgului în cauză; abandonarea proiectului Magistrala Orbitală de Est (un fel de Albişoara de a noastră); încurajarea investitorilor privaţi; şi adăpostirea diferitor asociaţii pentru a dezvolta zone locale istorice şi a adapta clădirile din patrimoniul Primăriei părăsite pentru utilizări alternative. Mai departe păstrarea şi îmbunătăţirea Târgului Vechi, o parte a căruia a fost desemnată drept o zonă de ocrotire în 1973. Zona conţinea cea 55% din clădirile oraşului incluse în lista de ocrotire şi aprobată de guvernul central în 1975 ca fiind de importanţă arhitecturală şi istorică deosebită. Programul Zonei Interne. Prima prioritate în cadrul Programului Zonei Interne este regenerarea activităţii industriale şi comerciale, ameliorarea mediului fizic şi asistenţa în acordarea facilităţilor general-sociale şi comunitare. În mod corespunzător au fost alocate sume substanţiale în zona Târgului Vechi pentru fondarea utilizărilor noi a clădirilor vechi şi deteriorate, şi pentru efectuarea lucrărilor de amenajare a mediului având ca scop stimularea investiţiilor publice şi private. PLANŞA 5-2 Contribuţii financiare în total de 1,2 milioane lire sterline s-au făcut pentru curăţarea clădirilor care nar fi fost accesibilă investitorilor privaţi sau primăriei oraşului, printre care: Magazia Mazărei, 1745 şi 1760, Strada de Sus, adaptată în 42 de apartamente 9 Şcoala Veche a Grămăticilor din Centrul Moştenirii 19 Magazia din Strada Charlotte adaptată în 25 de apartamente 20. Lucrări de îmbunătăţire ale mediului efectuate de Primăria includ: Pietonarea a zonei străzilor Nelson / Cheiului 22 Pavarea caldarâmului în zona Pieţei Slobode 23 Curăţarea exteriorului Muzeului Orăşenesc al Portului 24 şi a Casei Breslelor 25.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
57
De regulă iniţiativa de reabilitare a patrimoniului cultural porneşte de jos, de la structurile administrative locale. Drept exemplu ne poate servi Iniţiativa Peisaj Urban Moştenit (IPUM) din oraşul Lianrwst din Ţara Galilor. Primăria, în colaborare cu FLM (Fondul Loteriei Moştenire) şi cu alte organisme investiţionale, operează Iniţiativa Peisaj Urban Moştenit. Această iniţiativă acoperă o parte din zona de ocrotire a oraşului Llanrwst. Ajutorul în formă de granturi este accesibil acum proprietarilor pentru facilitarea lucrărilor de amenajare şi ameliorare, şi încurajarea utilizării spaţiilor libere de la nivelul 2. Se speră că proiectul va aduce beneficii afacerilor şi va contribui la regenerarea oraşului şi la menţinerea interesului arhitectural în clădiri din zona ocrotită. Primăria, în colaborare cu CADW (Monumente Istorice Galeze) şi Comitetul Turistic al Tării Galilor, operează în conformitate cu două Planuri ale Oraşului. Ele cuprind Zona de Ocrotire Conwy şi o parte din Zona de Ocrotire Llandudno. Ajutor în formă de granturi se pune la dispoziţie pentru reducerea cheltuielilor a lucrărilor de conservare, facilitarea lucrărilor de amenajare şi ameliorare, şi încurajarea utilizării spaţiilor libere de la nivelul 2. Se speră că proiectul va aduce beneficii afacerilor şi va contribui la regenerarea oraşului şi la menţinerea interesului arhitectural în clădiri din zona ocrotită. PLANŞA 5-3
Conwy Terrace, Llanrwst înainte…
…şi după lucrările de restaurare a IPUM.
Primăria, în colaborare cu CADW (Monumente Istorice Galeze) şi Comitetul Turistic al Ţării Galilor, operează în conformitate cu două Planuri ale Oraşului. Ele cuprind Zona de Ocrotire Conwy şi o parte din Zona de Ocrotire Llandudno. Ajutor de granturi se pune la dispoziţie pentru reducerea cheltuielilor a lucrărilor de conservare. Primăria Conwy acţionează după un plan concret atunci când este la dispoziţie un ajutor financiar pentru reducerea cheltuielilor pentru reparaţie şi menţinere a clădirilor incluse în liste de protejare, a clădirilor din Zona de Ocrotire şi de asemenea a grădinilor de valoare istorică.
58
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
În 1996 prin Hotărârea Guvernului Federaţiei Ruse a fost adoptat Programul integrat “Păstrarea şi reabilitarea centrului istoric al or. SanktPeterburg”. Documentul a legiferat necesitatea păstrării, reconstrucţiei şi dezvoltării centrului istoric al oraşului care a fost declarat obiect de importanţă naţională, a stabilit direcţiile strategice şi acţiunile de implementare a Programului. De asemenea, prin aceiaşi hotărâre au fost determinate necesităţile de finanţare a reconstrucţiei şi stabilite sursele de finanţare, accentul fiind pus pe bugetul federal şi bugetul local cu o importanţă susţinere din sursele atrase de la donatori internaţionali precum Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi surse private. Numai în 1996 în reconstrucţia centrului istoric al oraşului au fost investiţi 130 mln. ruble (circa 35 mln. USD). În 1997 a fost elaborat şi adoptat Planul Strategic de Dezvoltare a or. SanktPeterburg care a confirmat direcţiile de păstrare a centrului istoric orientate spre păstrarea moştenirii architectural - culturale şi crearea condiţiilor de integrare a acestui patrimoniu în condiţiile moderne de activitate. În cadrul dezbaterii Planului un mare rol s-a aspectului participativ, în proces fiind antrenaţi factori reprezentativi ai instituţiilor de proiectare, instituţiilor academice, antreprenoriatului populaţiei, sectorului asociativ. Activitatea în cadrului Programului se desfăşoară pe următoarele direcţii: Elaborarea, adoptarea şi implementarea Planului strategic de reconstrucţie a Centrului istoric Realizarea proiectelor experimentale pe teritoriul Centrului Elaborarea proiectelor investiţionale pentru asigurarea ulterioară a finanţărilor. Termenul de realizare a Programului este 12 ani. În anul 1998 Guvernul Federal a adoptat Acordul cu Banca Mondială pentru acordarea unui credit în valoare de 31 mln. USD pentru finanţarea proiectelor de reconstrucţie a Centrului istoric. Acordul se implementează începând cu luna august 1998. Programul are un înalt grad de transparenţă toate activităţile fiind monitorizate de Agenţia de Implementare a Proiectului “Reconstrucţia Centrului or. SanktPeterburg”, rezultatele fiind făcute publice prin intermediului Buletinelor Informaţionale cu titlul proiectului. Primăria Municipiului Sibiu (România) pune la dispoziţia publicului un îndrumar şi un ghid destinate celor care locuiesc în centrul istoric, dar şi arhitecţilor şi constructorilor care au proiecte şi lucrări în această zonă. Broşurile sunt disponibile la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei şi sunt menite să explice locuitorilor din centrul vechi, conform legislaţiei, ce au voie să facă şi ce nu într-o intervenţie la clădirea în care locuiesc. Astfel, sibienii care solicita autorizaţii de construcţie pentru zona centrului istoric – pentru orice lucrări de renovare, reabilitare sau modernizare a clădirilor -
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
59
vor putea afla care este procedura de avizare şi autorizare şi care sunt recomandările arhitecţilor pentru reabilitarea clădirilor istorice. Îndrumarul pentru regulamentul local de urbanism al zonei istorice Sibiu a fost realizat de Primăria Municipiului Sibiu şi Proiectul de cooperare RomânoGerman “Reabilitarea Centrului Istoric Sibiu/Hermannstadt”. Îndrumarul este în condiţii grafice deosebite, menit să fie un ghid care explică concret ce prevede legea ca se poate face ce si ce nu atunci când au loc intervenţii la clădirile istorice. Îndrumarul se adresează in principal locuitorilor oraşului istoric, dar în egală măsură şi instituţiilor implicate în gestionarea ansamblului sau în activităţi legate de construcţii şi echipare edilitară. Cartea oferă informaţii despre direcţiile de urmat în zona centrului istoric şi cuprinde o introducere în legislaţia de profil, date tehnice şi urbanistice şi exemple ilustrate prin care cititorul este informat despre prevederile pe plan local în domeniul ocrotirii monumentelor. Îndrumarul are o bogată ilustraţie cu exemple de lucrări – pozitive dar si negative – însoţite de recomandări concrete. Faţade, acoperişuri, ferestre, porţi, vitrine, reclame, curţi, acestea sunt numai câteva dintre elementele tratate în capitolele îndrumarului, fiind oferite recomandări privind reabilitarea lor. “Ghidul sibianului pentru obţinerea autorizaţiei de construire / desfiinţare – zona centrului istoric” – este realizat de Primăria Municipiului Sibiu, Proiectul de cooperare Romano-German “Reabilitarea Centrului Istoric Sibiu / Hermannstadt” şi de Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Sibiu. Ghidul prezintă o vedere de ansamblu, limpede şi simplă, a procedurii de autorizare, precum şi informaţii despre instituţiile implicate. Broşura oferă cetăţenilor un rezumat al reglementarilor şi indicaţiile procedurale necesare executării lucrărilor de reabilitare, consolidare ori modernizare la clădiri din centrul istoric. Importanţa internaţională a oraşului Vilnius a fost recunoscută prin includerea acestuia pe lista UNESCO privitoare la oraşele istorice ale lumii. Cartierul istoric - Oraşul Vechi din Vilnius dispune de un program de protecţie, reabilitare şi dezvoltare, el fiind cea mai importantă moştenire istorică, arhitecturală şi culturală a Lituaniei. Aceste funcţii ale oraşului sunt dezvoltate în prezent prin construcţia de clădiri cu un design adecvat în structurile neutilizate şi în spatiile vacante rezultate în urma demolărilor de după al II-lea Război Mondial. În acelaşi timp ruinele fortificaţiilor, străzile medievale înguste, detaliile clădirilor, sunt la maxim respectate şi renovate. În plus tot mai mult este restricţionat traficul automobilistic şi al spatiilor de parcare în favoarea zonelor cu trafic pietonal. Ca şi în majoritatea urbelor din Europa problema dezvoltării activităţii economice a oraşului a provocat dezbateri aprinse în privinţa păstrării
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
60
patrimoniului cultural. După mai multe şedinţe de dezbateri publice s-a convenit asupra necesităţii păstrării şi reabilitării centrului istoric al oraşului. Din start municipalităţii i s-a cerut să preia iniţiativa şi să traseze o cale clară a programului de reabilitare a patrimoniului cultural lucrând în strânsă colaborare cu oamenii de afaceri şi cu populaţia din zonă. PLANŞA 5-4 CENTRUL ISTORIC VILNIUS
Centrul istoric al oraşului Vilnius din zilele noastre cuprinde aşa numita Zona Castelului şi zona care a fost înconjurată de un zid în Evul Mediu. Planul este în mare parte circular cu centrul în zona Castelului. Oraşul Vechi se întinde pe o suprafaţa de 359 hectare, conţine 1487 clădiri cu o suprafaţă totală de 1.497.000 m2 şi o populaţie de circa 33 mii locuitori.
Caracteristicile care fac din Oraşul Vechi un ansamblu urban şi arhitectural valoros sunt: •
Armonia şi integritatea oraşului ca rezultat al activităţilor creative ale populaţiei şi mediului natural
•
Structura oraşului reflectă evoluţia sa în timp – de la stadiul de “embrion”, odată cu apariţia statului Lituanian şi până în prezent
•
Marea densitate de clădiri şi monumente de artă de valoare
•
Multitudinea de structuri şi zone importante atât pentru istoria culturii şi spiritualităţii Lituaniei, dar şi a Europei de Est
•
Acumularea istorică a unui capital administrativ, cultural şi religios.
În zona Oraşul Vechi 60% dintre clădiri sunt destinate locuinţelor. Restul clădirilor se află în proprietatea instituţiilor publice – muzee, galerii, birouri. Probleme serioase creează clădirile care sunt deţinute de mai mulţi proprietari. Tranziţia la alt sistem de relaţii economice şi de proprietate au dus la dublarea proprietarilor. În multe cazuri în clădirile patrimoniu cultural apartamentele aparţineau unor proprietari iar părţile comune se aflau în proprietatea statului. Această problemă era şi mai mare în clădirile cu utilităţi mixte, când parterul este folosit ca spaţiu comercial, unele parţi ale clădirii ca birouri şi restul ca spatii de locuit. În practică, întreţinerea şi renovarea unor astfel de clădiri devine foarte problematică deoarece unii dintre proprietarii spaţiilor comerciale au făcut
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
61
reparaţii pentru înfrumuseţarea proprietăţii lor, alte parţi ale clădirilor au rămas neîntreţinute iar structura şi instalaţiile lor se deteriorau. Acţiunile de reabilitarea a centrului istoric al or. Vilnius care continuă şi în prezent s-au desfăşurat după următorul scenariu. Iniţial locuitorii oraşului au fost chestionaţi referitor la ideea restaurării Oraşului Vechi. Rezultatele sondajului au demonstrat că 47% dintre rezidenţi şi 52% dintre oamenii de afaceri erau de părerea că Oraşul Vechi trebuie reconstruit prin “readucerea la viaţă a timpurilor străvechi”. Circa 44% dintre rezidenţi şi 58% dintre oamenii de afaceri menţionau că valorile autentice trebuie salvate, iar ca ceea ce s-a pierdut nu mai trebuie reconstruit. Majoritatea intervievaţilor au susţinut ideea de menţinere a pavamentului stradal, a culorilor, semnelor şi sistemelor de iluminat de pe faţadele clădirilor. Sondajul a mai scos în evidenţă că infrastructura Oraşului Vechi este dezvoltată, apropierea de magazine, servicii, transportul public şi frumuseţea împrejurimilor au fost evidenţiate ca factori de atracţie. Totodată, principalele probleme identificate au fost poluarea aerului, traficul intens şi de lipsa spatiilor verzi, nefuncţionarea sistemelor de iluminare publică. Un alt studiu efectuat în paralel numit “Transportul Urban in or. Vilnius” a scos în evidenţă necesitatea diminuării traficului auto şi dezvoltării sistemului de transport public. Pentru realizarea activităţilor de reabilitarea a fost elaborată o strategie şi un plan de reabilitare şi dezvoltare a centrului istoric. Planul de Acţiune a fost elaborat astfel încât să îndeplinească următoarele condiţii: Să formuleze principiile directoare generale pentru dezvoltarea viitoare a zonei Să aplice aceste principii în anumite domenii: mediu, transport, comerţ, locuinţe, turism şi timp liber Să monitorizeze progresul activităţilor implementate Să identifice oportunităţile de dezvoltare ale clădirilor abandonate, nefolosite sau ale spaţiilor virane. Acţiunile principale ale Planului de acţiuni au vizat: Elaborarea unui compediu care cuprinde următoarele informaţii: zona de amplasare a clădirii, proprietarul actual, utilizarea trecută sau actuală, utilizarea care se preferă în viitor, descrierea zonei şi a clădirii, accesul şi parcarea, etc. Elaborarea unui Registru al Oraşului Vechi care cuprinde detalii referitoare la proprietate şi proprietari Crearea unui departament administrativ care răspunde de toate planurile fizice şi de managementul patrimoniului Integrarea şi simplificarea procesului administrativ al managementului patrimoniului şi al autorizaţiilor de construcţie
62
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
Acordarea atribuţiilor necesare municipalităţii pentru a interveni atunci când proprietăţile cu valoare istorică sunt deteriorate Promovarea responsabilităţii populaţiei pentru întreţinerea spaţiilor de locuit cu valoare istorică. Etc. Primul aspect abordat a fost cel al cadrului legal. Deşi exista o recunoaştere unanimă din partea statului şi a municipalităţii că protecţia şi managementul patrimoniului este o problemă importantă, legile în domeniu erau destul de confuze şi câteodată contradictorii. În afara politicilor generale şi legislative, una dintre piedicile majore în calea revitalizării Oraşului Vechi era complexitatea procedurilor administrative care trebuiau urmate de un potenţial investitor pentru a obţine autorizaţia de construcţie. Unii investitori preferau să încalce legea şi să acţioneze ilegal. Era clar că cadrul legislativ în domeniu nu era eficient în protejarea patrimoniului şi că acesta constrângea investitorii. Legile şi procedurile de eliberare a autorizaţiilor au fost simplificate fără a reduce însă nivelul controlului asupra monumentelor istorice. Politicile de protecţie şi management au fost făcute mai explicite şi apoi supuse unui scrutin public. Întregul proces de eliberare a certificatelor şi permisiunilor a fost simplificat în interiorul instituţiilor implicate; astfel încât potenţialii investitori au posibilitatea să depună o singură cerere întrun anumit loc iar răspunsul să-i fie dat într-un anumit interval de timp. Al doilea aspect important abordat a fost cel economic. Economia Lituaniei era şi continuă să fie încă în perioada de tranziţie iar perspectivele unei creşteri economice abea în ultimii ani s-au conturat mai clar. Regimul de taxe complex şi nestimulatoriu a fost supus unor schimbări continue. Sectorul financiar a fost completat cu mecanismele ipotecii sau stabilit procedurile necesare pentru acordarea creditelor financiare bancare. O altă cale de atragere a surselor financiare a fost cointeresarea investitorilor particulari în efectuarea investiţiilor. Politica investiţională flexibilă a permis creşterea volumului investiţiilor care au fost făcute în special în comerţ, restaurante şi baruri. Turismul joacă de asemenea un rol economic important de aceea nu a fost izolat de politica investiţională. Dezvoltarea turistică a fost declarată ca fiind o prioritate în Lituania. În paralel au început a fi create precondiţiile şi infrastructura necesară: hoteluri de calitate, servicii de informaţii şi training. A urmat selectarea şi implementarea nemijlocită a proiectelor de investiţii în reabilitarea centrului istoric. Proiectele de investiţii prioritare au fost alese în funcţie de anumite criterii care au luat în consideraţie în special: efectuarea unor schimbări, îmbunătăţiri vizibile cu impact asupra opiniei publice şi a investitorilor privaţi; (ii) maximizarea utilizării proprietăţii publice; (iii) implementarea proiectelor pe termen scurt cu impact imediat. În 1994 suma medie acordată Directoratului de Restaurare a Vechiului Oraş a fost de 2.520 Lt/m2 (630 USD). Se estimaseră că pentru terminarea
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
63
restaurărilor vor fi necesare aproximativ 2,1 miliarde Lt (525 milioane USD). În 1994 investiţiile publice au fost de aproximativ 15 milioane Lt pentru restaurare şi 3,2 milioane Lt pentru construcţii noi (în total 4,5 milioane USD). În 1995 investiţiile s-au situat la un nivel similar. În acest ritm, vor fi necesari încă 16 ani pentru restaurarea Oraşului Vechi.
5.3 Concluzii Analiza studiilor de caz prezentate anterior şi a experienţei reabilitării patrimoniului cultural din marile aglomeraţii urbane din ţările europene denotă următoarele concluzii: Reabilitarea centrelor istorice ale oraşelor moderne este un proces iniţiat de câteva decenii care se manifestă în mod pregnant în prezent prin păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural, deblocând centrele istorice în special de atribuţiile economico-industriale şi tranzitarea de mijloacele de transport. În iniţierea procesului de reabilitare accentul se pune pe: (i) instituirea unui cadru legal pentru controlul ocrotirii patrimoniului (inspecţia pentru monumente) şi asigurarea unor standarde ale planificării şi reconstrucţiei; (ii) întocmirea unui inventar al proprietăţilor publice şi private; (iii) stimularea dezvoltării economice locale prin activităţi cum sunt reprezentarea afacerilor locale şi dezvoltarea turismului; (iv) instituirea unor instituţii şi mecanisme financiare; (v) elaborarea şi adoptarea la nivelul autorităţilor competente a programelor de reabilitare a patrimoniului cultural; (vi) desfăşurarea acţiunilor promoţionale şi comunitare pentru obţinerea consensului asupra programelor de reabilitare; Este vital pentru succesul programelor de reabilitare ca autorităţile publice să demonstreze implicarea deplină şi responsabilă în derularea acestora. Fără un semnal pozitiv din partea sectorului public, investitorii privaţi nu vor avea încredere să iniţieze restaurări sau vor căuta să obţină din aceasta profituri în termeni scurţi fără a respecta contextul istoric. Luarea în consideraţie a mixul funcţiilor urbane – vitalitatea centrelor oraşelor tradiţionale rezultă din mixul funcţiilor – locuinţe, ateliere, comerţ, cultură toate acestea servind nevoilor rezidenţilor şi vizitatorilor. Crearea parteneriatelor publice-private. Sectoarele public şi privat trebuie să conlucreze la revitalizarea patrimoniului cultural-istoric prin acţiuni coordonate şi prin cooperare strânsă de interes reciproc. Sectorul public trebuie să supervizeze acţiunile şi să ofere cadrul legislativ şi financiar adecvat; sectorul privat va furniza capital şi abilităţile sale antreprenoriale Reabilitarea implică de obicei parteneriate ale mai multor factori, care încorporează sectorul privat conduse sau coordonate de o Agenţie locală. Aceste agenţii trebuie să fie independente faţă de autorităţile locale aceste din urmă
64
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
acordându-le însă sprijinul necesar. Forma lor organizatorico-juridică este de obicei aceea a unor companii non-profit în care sunt implicaţi reprezentanţi ai oamenilor de afaceri locali şi ai comunităţii. Agenţiile create trebuie să deţină sume considerabile de bani publici disponibile pentru a fi cheltuite în proiecte de reabilitare. Aceste sume pot fi investite fie de autorităţile locale fie prin intermediul altor factorilor privaţi aflaţi în zona de reabilitare. Este important pentru autorităţile publice să susţină aceste investiţii prin instituirea de politici prietenoase şi prin încurajarea dezvoltării economice locale. Abordate împreună aceste acţiuni vor încuraja investitorii prin reducerea riscului implicării în proiectele de dezvoltare. Agenţiile create trebuie să acţioneze promovând activ zonele lor de acţiune şi oferind surse de informare asupra propunerilor de planificare, posibilităţilor de finanţare, tipurilor de proprietate asupra terenurilor. Prin astfel de activităţi ele conferă încredere comunităţii locale, investitorilor şi autorităţilor centrale. Asociaţiile oamenilor de afaceri şi cele ale proprietarilor trebuie încurajate în a face demersuri pentru obţinerea de sponsorizări care să acopere o parte din costurile proiectelor (mobilier stradal, iluminat public, spaţii verzi, etc.). Astfel, pot fi implementate proiecte în parteneriat public/privat care de obicei conduc la îmbunătăţirea calităţii mediului şi la câştigarea încrederii oamenilor de afaceri locali şi comunităţii rezidente. Pentru a iniţia proiecte de reabilitare municipalităţile trebuie să aloce în fiecare an un mic fond pentru sprijinirea iniţiativelor partenerilor privaţi. Deoarece riscul investiţional este de obicei considerat ca fiind mare de către investitori garanţii parţiale de risc şi de credit oferite de donatori internaţionali pot acţiona ca un instrument important în reabilitarea patrimoniului cultural. În realizarea activităţilor de reabilitare a patrimoniului cultural se orientează, cel puţin într-o primă fază, spre asigurarea realizării de rezultate pe termen scurt.
6 Direcţii de Dezvoltare 6.1 Cadrul Regulatoriu Protecţia patrimoniului cultural este relativ uşor de înfăptuit atunci când proprietăţile se află în posesia statului şi mult mai complicată în cazul clădirilor private. Legislaţia actuală nu defineşte clar responsabilitatea pentru întreţinerea unui obiect cultural atunci când acesta aparţine mai multor proprietari. Din aceste considerente procedurile de atribuire a dreptului de proprietate sau arendare a edificiilor monumente trebuie definit separat de procedurile obişnuite stabilite de legislaţia cu privire la proprietate. În acest sens în actele normative care reglementează dreptul de proprietate asupra imobilului trebuie introduse modificări care ar prevede condiţii specifice referitor la dreptul de proprietate asupra imobilelor monumente istorice şi culturale. În afara politicilor generale şi legislative, una dintre piedicile majore în calea revitalizării patrimoniului cultural este complexitatea procedurilor administrative care trebuie urmate de un potenţial investitor pentru a obţine autorizaţia de construcţie şi reconstrucţie. Procedura de obţinere a autorizaţiilor este reglementată de un număr mare de regulamente , iar însăşi autorizaţia necesită aprobarea de mai multe instituţii. În acest domeniu se cere simplificarea procedurilor de eliberare a autorizaţiilor şi permisiunilor precum şi micşorarea numărului instanţelor sau modificarea procedurilor de circulaţie a documentelor necesare pentru obţinerea autorizaţiilor. Cadrul legislativ actual nu este eficient în protejarea patrimoniului. Blândeţea prevederilor legal referitor la încălcările pentru construcţii sau reconstrucţii neautorizate stimulează indirect creşterea numărului de încălcări. Din aceste considerente este necesară reverea prevederilor Codului Contravenţiilor administrative la compartimentele „Sancţiuni pentru construcţiile neautorizate” pentru înăsprirea sancţiunilor pentru lucrările neautorizate, care vor avea ca scop atât pedepsirea mai aspră a celor ce încalcă legea cât şi prevenirea unor astfel de încălcări. Prevederile legale sunt foarte rigide şi „constrânge” investitorii în efectuarea investiţiilor. Rezolvarea acestei probleme necesită ca legile şi procedurile de investire în reabilitarea patrimoniului cultural să fie simplificate, fără a reduce controlul asupra monumentelor istorice. Procesul de investire trebuie simplificat şi în interiorul instituţiilor implicate, astfel ca investitorul sa depună o singură cerere într-o instituţie, iar răspunsul să-i fie dat într-un anumit interval de timp. În acelaşi context prin prevederile legale trebuie examinate posibilităţile de minimizare a riscurilor investiţionale precum şi prevederea condiţiilor de asigurare a garanţiilor la riscuri
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
66
Prevederile legale sunt nestimulatorii pentru atragerea fondurilor internaţionale în reabilitarea patrimoniului cultural. Prevederea expresă în legislaţia în vigoare a unei clasificări a monumentelor ce fac parte din patrimonial cultural în două categorii de exemplu: •
monumentele istorice de valoare naţională şi universală, şi
•
monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local;
ar permite accesarea fondurilor internaţionale pentru reabilitarea monumentelor istorice, cel puţin de valoare universală. De asemenea, reglementarea prin lege a instituirii obligatorii a timbrului monumentelor istorice ar crea un mecanism financiar suplimentar pentru finanţarea proiectelor de reabilitare a monumentelor istorice. Lega privind administraţie publică locală este foarte superficială în stabilirea competenţelor autorităţilor administraţiei publice în domeniul protecţiei şi reabilitării patrimoniului cultural. Prevederile ce se referă la gestionarea patrimoniului public local, gestionarea instituţiilor şi activităţilor publice culturale, amenajarea teritoriului sau întreţinerea edificiilor teatrelor şi altor instituţii de menire culturală sunt mult prea general formulate. Situaţia se complică dat fiind faptul că legea nu prevede nici mecanisme pentru realizarea acestor activităţi. Având în vedere că în reabilitarea patrimoniului cultural un rol import revine autorităţilor publice locale sunt necesare efectuarea modificărilor în cadrul legislativ în vigoare care ar stabili mai concret atribuţiile şi responsabilităţile autorităţilor locale în păstrarea şi reabilitarea patrimoniului cultural precum şi a mecanismelor necesare în acest sens. Experienţa internaţională de reabilitare a patrimoniului cultural prezintă lux de exemple de succes în acest domeniu datorită realizării parteneriatelor publicprivat. În Lituania, Rusia, România dar şi alte ţări au fost adoptate acte normative speciale care reglementează raporturile relaţiilor public – privat în realizarea proiectelor de construcţie, reconstrucţie, reabilitare reamenajare a edificiilor ce fac parte din categoria bunuri publice. Preluarea unei astfel de experienţe şi în Republica Moldova ar facilita cu mult realizarea lucrărilor de reabilitare a patrimoniului cultural pe baza constituirii parteneriatelor sector public - sector privat.
6.2 Parteneriatul Privat – Public 6.2.1
Noţiuni
Parteneriatul privat – public (PPP) este un mecanism unanim recunoscut de implementare şi regenerare urbană, cuprinde diferite tipuri de alianţe între diverse instituţii reprezentând sectorul public, privat şi cel terţiar. Dezvoltarea PPP în
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
67
timp este influenţată de mai mulţi factori, cel mai important fiind sursele financiare limitate ale autorităţilor publice, imboldul pentru colaborarea cu sectorul privat apare odată cu schimbările în politica de dezvoltare urbană, dar şi din necesitatea de a soluţiona problemele complexe legate de regenerarea urbană. În domeniul restaurării centrelor vechi ale oraşelor Parteneriatele sunt şi mai mult importante, aici fiind important şi factorul timp asupra acestui proces. Aici sunt şi mai necesare măsuri urgente şi care ar grupa eforturile mai multor parteneri. În continuare ne propunem cercetarea acestui fenomen în baza exemplelor din Marea Britanie, anume în oraşele Londra, Mancherster, Brighton şi Leeds. •
Diversitatea parteneriatelor oferă beneficii importante implementarea proiectelor de regenerare şi restaurare:
•
Asigură o mobilizare eficientă a resurselor
•
Echilibrează partenerilor
•
Asigură o reprezentare echitabilă a intereselor diferitor părţi.
•
Tipul parteneriatului creat depinde în mare măsură de caracteristica zonei, scopurilor parteneriatului, activităţilor, proiectelor realizate. (Armstrong, 2000). Astfel pot fi identificate trei clastere instituţionale care participă la crearea PPP:
•
Instituţiile sectorului public
•
Instituţiile sectorului privat
•
Instituţiile sectorului terţiar
suportul
adiţional
provenit
din
punctele
pentru
forte
ale
Aceste clastere instituţionale colaborează la nivel economic, social şi în probleme de mediu, astfel în special strategiile de regenerare cuprind pieţe, ierarhii şi reţele. Pieţele utilizează competiţia la nivel de preţ ca cel mai important mecanism, ca fiind cel mai eficient mijloc de a furniza bunuri şi servicii. Ierarhiile generează cadrul normativ, regulile cooperării instituţionale. Reţelele comunitare utilizează coaliţii neformale pentru coordonarea deciziilor, în cel mai clasic mod acestea sunt materializate în instituţiile societăţii civile sau sectorul terţiar. Sarcina PPP este de a utiliza potenţialul acestor elemente în cel mai eficient mod.
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
68
FIGURA 8
Un experiment instituţional destul de reuşit în Marea Brietanie sunt Coaliţiile pentru Dezvoltare Urbană (CDU). Fiind create pentru încurajarea iniţiativelor investiţionale ale sectorului privat în regenerarea şi restaurarea urbană, au devenit şi un instrument de control financiar şi politic la nivel local. Primele CDU apar în anii 1980 în Marea Britanie, activitatea lor fiind reglementată prin acte normative, iar strategiile lor fiind corelate la nivel local. Eficienţa implementării strategiilor ţine mult de scopul creării CDU adică, asigurarea regenerării fizice, economice şi sociale în zonele de regenerare urbană. Încurajarea industriilor şi a activităţilor comerciale, prestarea serviciilor sociale şi comunale sunt considerate de bază în regenerarea vieţii sociale şi economice. Astfel focusarea atenţiei CDU este în prima fază asupra dezvoltării fizice şi economice. Evaluarea analizei cost-beneficii ale CDU necesită un studiu asupra costului net a diferitor iniţiative în baza informaţiilor despre investiţiile sectorului privat/public. Din punct de vedere financiar diferite zone ale oraşului sunt privelegiate sau nu. Cele mai mari interese şi beneficii sunt concentrate în zonele care fructifică cel mai bine diversele oportunităţi. 6.2.2
Modele de parteneriate
La moment au fost definite trei modele ale PPP în domeniul regenerării: Modelul sinergetic este bazat pe premiza că totalul este mai mare decât suma părţilor. Acest principiu vine în apărarea abordării colective a procesului de regenerare, când toţi partenerii combină resursele, cunoştinţele pentru a căpăta mai mult în echipă, decât individual.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
69
Modelul bugetar lărgit operează cu efectul obţinut de pe urma finanţării adiţionale, care erau inaccesibile individual, fără crearea parteneriatelor. Modelul transformaţional propune ca lucrând împreună, fiecare partener va beneficia fiind complimentat de diferite metode de lucru, experienţă a altor parteneri. Aşa abordare va stimula inovaţia în procesul de schimb, transformare care este considerat ca fiind rezultatul a unui parteneriat de succes. TABELUL 5 TIPOLOGIA PPP Caracteristici Participanţi
Coaliţii pentru Dezvoltare Interese ale guvernului central şi interese patrimoniale Nu există interacţiuni cu autorităţile locale cu excepţia celor cerute de lege
PENTRU REGENERARE URBANĂ
Alianţe Strategice cu Autorităţile locale Relaţii strânse între guvernul local şi central, interese de dezvoltare patrimonială şi elita de afaceri
Parteneriatele societăţii civile Organizaţii de voluntariat. Activişti comunitari, ONG locale
Pot fi prezente şi late sectoare
Evidenţiere primară
Dezvoltare patrimonială, schimb economic
Aspecte economice, sociale şi de mediu ale regenerării urbane, puternică evidenţiere la nivel de regenerare fizică
Beneficiile comunităţii: noi locuri de muncă, oportunităţi sociale, regenerare fizică
Mod de cooperare
Buget lărgit
Sinergii cu parteneriate oficiale
Transformare
Echilibrarea punctelor tari
Ideologie
Filozofia antreprenoriatului Dezvoltare prin gestionarea suportului financiar şi concesionare către agenţii de dezvoltare patrimoniale
Motivare financiară
PPP pentru regenerare sunt create pentru a beneficia de scutiri de taxe şi granturi pentru dezvoltare
Relaţii ierarhice cu actorii locali
Cooperare voluntară cu posibilele sinergii prin parteneriate cu sectorul public
Cultura întreprinderii conduce autorităţile locale de a încheia parteneriate cu elita de afaceri
Condusă de griji veritabile despre bunăstarea şi prosperitatea locală
PPP pentru regenerare sunt create pentru a oferi limitele fondurilor publice
Schimbare de la identificarea surselor de granturi spre schimbări calitative în interiorul reţelei de perteneriate
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
70
Caracteristici
Coaliţii pentru Dezvoltare
Alianţe Strategice cu Autorităţile locale
Parteneriatele societăţii civile
patrimonială Sfere de influenţă
Strategii şi implementări definite pe larg de guvernul central
Strategii şi implementări definite de interese în competiţie, balansarea acestora
Strategii şi implementări definite de comunitate, interacţiune puternică cu autorităţile locale şi sectorul terţiar
Cooperare simbolică cu guvernul local Interdependenţe
Parteneriate limitate conduse de ideea profitului
Colaborare locală, PPP generează sinergii colaborative
PPP se integrează în comunităţile locale şi generează sinergii pozitive
Durabilitatea PPP
Concentrate spre dezvoltare
Responsabil de nevoile locale, dependent de liderismul autorităţilor locale
Bine integrat în structura socială a comunităţii, potenţial risc de conflict
Durabil pe o perioadă lungă de timp
Durabilitate asigurată de însăşi organizaţie
Pe termen scurt
O regenerare cu succes implică un proces de dezvoltare în care o combinare a proiectelor pilot cu schemele flagman este utilizată pentru a atrage şi a crea noi utilizări şi de a dezvolta comunitatea. Recunoscând unicitatea fiecărei localităţi sunt şase factori de succes în procesul de reabilitare urbană: PPP sunt modurile operaţionale (de lucru) a regenerării urbane şi s-a dovedit a fi un instrument foarte eficient în accelerarea dezvoltării Sectorul public are un rol important în furnizarea „liderismului puternic” şi asigură efectul senergetic al implementării diferitor strategii şi programe Investiţiile publice sunt catalizatorul schimbărilor Regenerarea comunităţi este mai important decât regenerarea localităţilor Comunităţile locale necesită un puternic „simţ al proprietăţii” asupra procesului ca rezultat să asigure senzitivitatea nevoilor locale Durabilitatea rezultatelor este elementul principal.
6.3 Finanţări şi Investiţii 6.3.1
Surse interne
Sursele alternative de finanţare pentru Republica Moldova sunt încă foarte limitate, sponsorii, fundaţiile şi persoanele particulare fiind implicate la un nivel foarte mizer. Acesta este motivul pentru care noile politici în cultură trebuie orientate mai ales către deschiderea unui spaţiu mai mare pentru alte instrumente de finanţare. Filantropia sectorului de afaceri este deocamdată legată doar de sponsorizări în proporţii foarte mici, neexistând fundaţii înregistrate oficial în ţară ce s-ar ocupa de revitalizarea patrimoniului cultural. Sponsorizarea este spontană, ocazională şi ad-hoc, bazată mai curând pe contacte personale, intenţii de a cumpăra un teren în centrul oraşului, de a efectua o construcţie în zona rezidenţială, decât pe o strategie pe termen lung. Nu există tradiţii puternice de cooperare între sectoarele cultural şi de afaceri. Legislaţia naţională amestecă termenii de „sponsorizare” şi „donaţie”, şi nu este suficient de favorabilă pentru întreg procesul de sponsorizare. Majoritatea fundaţiilor culturale naţionale şi regionale existente sunt încă foarte slabe. Multe dintre ele sunt înregistrate oficial, dar nu sunt operative, sau se închid după o anumita perioadă de existenţă. Principalul susţinător al iniţiativelor culturale şi de conservare ale patrimoniului cultural este Ministerul Culturii din Moldova care ar putea fi susţinută prin crearea unor structuri specializate de tipul Habitat Institute. Donaţia individuală pentru cultură nu este susţinută la nivelul cuvenit de către actuala legislaţie fiscală, contribuţiile individuale caritabile sunt deductibile fiscal în proporţie de 10% din venitul impozabil al întreprinderii persoanei fizice, iar procentajul lor în totalul surselor de venit pentru cultură este foarte mic. Principalele motive pentru aceasta sunt veniturile individuale insuficiente, absenţa unei clase de mijloc puternice în ţară, lipsa de încredere şi de siguranţă în societate. Este necesară susţinerea unei iniţiative la nivel de asistenţă tehnică prin crearea unei instituţii ce ar finanţa proiectele mici ale ONG-urile culturale. Conceptul de bază este sprijinirea organizaţiilor culturale promiţătoare pentru dezvoltarea şi implementarea unui plan de afaceri şi pentru a reuşi, pe termen mediu, să se autosusţină şi să fie capabile să realizeze obiectivele şi misiunea sa. Cea mai importantă piedică în realizarea scopurilor sale organizaţionale afară de aspectele financiare este incapacitatea ONG-urilor de a influenţa modificările legislative, astfel fiind foarte greu de a promova la nivel de iniţiativă legislativă
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
72
interesele şi obiectivele sale, activităţile lor limitându-se doar la activităţi de instruire şi diseminarea informaţiilor. 6.3.2
Finanţări externe
Problema finanţărilor externe pentru susţinerea iniţiativelor de reabilitare a patrimoniului cultural rămâne a fi încă nesoluţionată. Situaţia curentă la acest capitol este condiţionată de mai mulţi factori: Vizorul instituţiilor şi organizaţiilor donatoare nu este îndreptat spre problema reabilitării culturale Republica Moldova este foarte slab integrată în structurile internaţionale ce au ca scop revitalizarea, protecţia valorilor culturale Moldova nu se poate lăuda cu multe tratate internaţionale de protecţie şi conservare a patrimoniului cultural la care a aderat (Astfel Moldova nu este inclusă în Lista World Heritage UNESCO, deşi a ratificat acest acord la 23/09/02). Moldova se integrează foarte încet în structurile internaţionale specializate în cultură, la fel aderă încet la actele internaţională de suport cultural (a aderat la Convenţia privind protecţia patrimoniului cultural şi natural din 1972, Paris UNESCO numai în 06.06.2002). În acelaşi timp este îmbucurător faptul că Programul de acţiuni pentru 20042005 al UNESCO World Heritage cuprinde acţiuni ce ţin de conştientizarea de către statele membre a rolului Convenţie World Heritage din 1972 şi fructificarea oportunităţilor acestei convenţii, în acest scop urmărindu-se creşterea numărului statelor membre şi a monumentelor din lista patrimoniului mondial protejat, aici Moldova trebuie să întreprindă acţiuni foarte îndrăzneţe pentru a include monumentele istorice naţionale în această listă şi să integreze în parteneriatele, programele de susţinere financiară propuse de UNESCO. Comitetul de lucru UNESCO World Heritage îşi propune să organizeze un program de diseminare a Iniţiativei de parteneriate în domeniul protecţiei patrimoniului cultural la care Moldova ar trebui să participe foarte activ, deoarece nu are inclus nici un monument pe lista World Heritage. Iniţiativa parteneriatelor are ca scop de a uni eforturile tuturor partenerilor, fundaţiilor culturale în revitalizarea patrimoniului, ceea ce dă posibilitate pentru Moldova de a studia experienţa altor state în soluţionarea acestei probleme, obţinerea finanţărilor, asistenţa experţilor internaţionali, programe de instruire. Concluzia este că ţara noastră nu valorifică oportunităţile de dezvoltare pe care le are ş face foarte puţin pentru cooperarea cu organismele internaţionale – parteneri de la care are multe de învăţat.
6.4 Strategii şi Activităţi Strategice Pentru reabilitarea monumentelor culturale existente este nevoie de o strategie la nivel naţional şi municipal care să cuprindă atât aspectele istoricoarhitecturale, cât şi cele financiare. Asemenea strategii sunt aprobate şi sunt în proces de realizare în Franţa, Suedia, România etc. La etapa iniţială problema principală constă în stabilirea dreptului de proprietate prin efectuarea unui studiu de cercetare asupra monumentelor de importanţă istorico-culturală şi arhitecturală. În acest sens trebuie efectuată reinventarierea şi cercetarea tuturor monumentelor, pentru a stabili cu certitudine lista acelor monumente care trebuie protejate şi excluderea celor ce nu prezintă o importanţă atât de semnificativă. Afară de Registrul Monumentelor Culturale este necesară crearea unei baze de date asupra proprietarilor fiecărei clădiri în particular, descrierea caracteristicilor istorice, arhitecturale istorice, starea tehnică, existenţa infrastructurii etc. Pentru clădirile ce aparţin statului sau municipalităţii trebuie stabiliţi cu stricteţe chiriaşii, prin inventarierea clădirilor de către comisii speciale (Administraţia Publică Locală, proprietari din zona rezidenţială, Ministerul Culturii, Departamentul Construcţii şi Dezvoltarea Teritoriilor, Agenţia Cartografie şi Cadastru, Organizaţiile non-guvernamentale). Este important de a stabili, mai ales pentru clădirile care sunt deţinute de mai mulţi proprietari, cota parte a fiecăruia în proporţie spaţială(m2), atât pentru spaţiile apartamentelor cît şi pentru spaţiile interne ale clădirii care sunt haotic repartizate între chiriaşi sau proprietarii clădirii. Datorită procesului de privatizare destul de neorganizat este foarte comună situaţia în care apartamentele unei clădiri aparţin unor proprietari, iar părţile comune se află în proprietatea statului. Această problemă este şi mai mare în clădirile cu utilităţi mixte. Astfel, parterul este folosit ca spaţiu comercial, unele părţi ale clădirii ca oficii şi restul ca spaţii locuibile. În practică întreţinerea şi renovarea unor astfel de clădiri devine foarte problematică deoarece unii dintre proprietarii spaţiilor comerciale au făcut reparaţii pentru înfrumuseţarea proprietăţii lor, alte părţi ale clădirii rămânând neîntreţinute, iar structura şi instalaţiile clădirii s-au deteriorat. O cale de soluţionare a acestei probleme este încheierea contractelor de locaţiune cu toţi chiriaşii, iar pentru spaţiile comune date în gestiunea privată să fie stabilită prin clauze contractuale obligaţiile chiriaşilor. Planul de acţiuni sau planul de revitalizare va constitui detalierea principiilor cuprinse în strategie şi va cuprinde o listă de proiecte prioritare, grupate pe zone de protecţie care la fel vor fi prioritizate. Proiectele de investiţii prioritare vor fi selectate în funcţie de următoarele criterii:
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
74
•
Schimbări, îmbunătăţiri vizibile cu impact asupra opiniei publice şi a investitorilor privaţi
•
Proiecte care combină îmbunătăţirea infrastructurii şi a clădirilor
•
Proiecte realizate în parteneriat privat – public
•
Proiecte cu utilităţi mixte
•
Proiecte culturale
•
Maximizarea utilităţii proprietăţii publice
•
Proiecte care constituie exemple pentru sectorul privat
•
Proiecte pe termen scurt cu impact imediat.
Astfel, vor fi restaurate anumite clădiri aflate în spaţii vizibile pentru ca oraşul sa aibă aspect frumos pe de o parte, iar pe de altă parte pentru a demonstra fezabilitatea procesului de revitalizare. Este nevoie ca informaţiile necesare desfăşurării planului de revitalizare să fie accesibile. În particular este necesară monitorizarea populaţiei rezidente pentru a avea o viziune clară asupra condiţiilor de locuit, monitorizarea pieţei imobiliare şi a valorii proprietăţii statului de valoare istorică şi arhitecturală. PLANŞA 6-1
Moara Roşie
Moara din strada Grigore Ureche
Mori—două construcţii industriale din a doua jum. sec. 19. Cea care se află în posesia directă a statului este într-o stare dezastruoasă, pe când cea arendată, de bine, de rău subzistă.
Problema transportului de asemenea poate avea soluţii în favoarea păstrării patrimoniului istoric. In replică la opinia specialiştilor în transport pentru
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
75
construcţia şi reconstrucţia drumurilor care ar traversa zona veche a oraşului, este mult mai raţională şi mai puţin dureroasă pentru patrimoniu - optimizarea transportului urban de pasageri. Un sistem rapid electric ecologic pur este mult mai ieftin decât construcţia drumurilor. El ar elimina din trafic cea mai mare parte din unităţile actuale de transport public care au un randament mic, dar aduc daune palpabile. Oraşele mari din Occident au implementat asemenea sisteme de minitrenuri rapide cere au rezolvat problema transportului public. Optimizarea arterelor de circulaţie ar putea fi o soluţie pentru construcţia unor artere noi care ar distruge definitiv zona istorică a oraşului. Ne propunem în cele ce urmează să dăm o scurtă descriere a momentelor cheie în elaborarea unui document model-strategie, precum şi activităţile strategice pe care le presupune. Strategia Culturala va constitui un instrument prin care Ministerul Culturii şi municipalităţile vor proiecta acţiuni specifice ce vizează o mai eficientă administrare şi finanţare a instituţiilor şi activităţilor de revitalizare a patrimoniului cultural. Principiile directoare în elaborarea strategiei de revitalizare a patrimoniului cultural sunt: Echilibrul şi integrarea conservării şi dezvoltării – noi utilităţi ale clădirilor vechi şi noi vor determina revitalizarea economică. Este important ca noua direcţie de dezvoltare să fie administrată cu atenţie pentru a rezulta o creştere economică susţinută. Mixul funcţiilor – vitalitatea centrelor oraşelor tradiţionale rezultă din mixul funcţiilor - locuinţe, ateliere, comerţ, cultură – servind nevoilor rezidenţilor şi vizitatorilor. Parteneriate publice – private – sectoarele public şi privat trebuie sa conlucreze la revitalizarea patrimoniului cultural. Proiecte public-privat - proiecte care se realizează în întregime sau în majoritate cu resurse financiare proprii ori atrase de către investitor, pe baza unui model de parteneriat public-privat, în urma căruia va rezulta un bun public. bază:
Pentru formularea Strategiei trebuie luate în considerare două concepte de
Politica, definita ca un set de orientări generale şi coerente pentru obiectivele pe termen mediu şi lung, Strategia, definită ca o reţea de acţiuni inter-relaţionate care vor duce, într-un mod sistematic, la îndeplinirea obiectivelor politicii, construind treptat un mediu cultural nou, dinamic şi durabil. Efectuarea analizei situaţiei prezente în toate sectoarele, executată în baza datelor, studiilor, a discuţiilor de grup, trebuie respectate următoarele procedee:
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
76
Stabilirea obiectivelor strategice, în cadrul unei misiuni asumate (avându-se în vedere o perioada de 10 – 15 ani); Fixarea obiectivelor tactice (ca obiective pe termen mediu, pe o perioada de 5 ani); Delimitarea zonelor de intervenţie, respectiv a seturilor de acţiuni care vor fi implementate în următorii 2-3 ani; Fixarea acţiunilor specifice pentru fiecare zonă de intervenţie ce va fi implementată anual. În practica, strategia va fi implementată prin măsurile şi cadrul normativ, administrativ şi procedural. Cu toate acestea, partea esenţiala în procesul de implementare o vor reprezenta proiectele, care vor fi „experienţa de laborator” ce va arata valabilitatea normativelor, administrării şi procedurilor. Aceste proiecte vor fi elaborate de diferite instituţii (de cultură, ONG-uri, etc.), pe baza obiectivelor tactice. O posibilă structură pentru strategie poate fi considerată următoarea: a.
Misiunea;
b.
Teme majore;
c.
Plan director;
d.
Plan schematic de acţiune;
e.
Organizare, metode, proceduri;
f.
Necesităţi şi programe de instruire;
g.
Cerinţe financiare;
h.
Surse de finanţare;
i.
Fondul Cultural de revitalizare ca instrument de finanţare a proiectelor de mare valoare sau a proiectelor pilot.
Misiunea va conţine viziunea statului şi rolul său în revitalizarea patrimoniului cultural, precum şi toate instituţiile şi organizaţiile implicate în acest proces. Temele majore sunt legate de celelalte politici promovate de stat în report cu politica culturală. Acestea vor fi abordate vis-a-vis de programele de integrare europeană, cooperarea transfrontalieră, urmărindu-se crearea unor efecte multiplicate prin acţiuni pluridisciplinare. Este evident că abordarea aceasta înlesneşte finanţarea, pentru că diversifică sursele şi posibilităţile de finanţare. Planul director va cuprinde descrierea obiectivelor strategice şi tactice. Obiectivele strategice vor viza îmbunătăţirea capacităţii de planificare a statului şi municipalităţii pentru a întări capacitatea de lider în managementul revitalizătii patrimoniului cultural, utilizarea resurselor publice reduse pentru atragerea de
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
77
investiţii private, crearea unui climat favorabil iniţiativelor civice, constituirea de organizaţii dedicate programului de reabilitare şi asigurarea suportului public pentru acestea. Schiţa Planului de acţiune îşi propune să delimiteze două niveluri de acţiune: Nivelul A: Coordonarea politicilor şi acţiunilor şi dezvoltarea potenţialului uman având drept ţintă dezvoltarea pieţei cererii şi a ofertei. În acest caz, piaţa va fi cea care va creşte conştientizarea publicului şi va crea efecte sinergetice. Nivelul B: Protejarea şi conservarea monumentelor şi patrimoniului ca bază pentru piaţa care va acţiona întru creşterea nivelului de conştientizare a publicului, dezvoltându-se independent de stat, creând şi exploatând sinergetic. Organizare, metode şi proceduri. Organizarea bazelor de date a proprietarilor şi a registrului monumentelor, a unui departament administrativ care va răspunde de toate planurile fizice şi de managementul patrimoniului vor favoriza realizarea planului de acţiune. În acest context proprietarii apartamentelor vor fi atenţionaţi asupra responsabilităţilor ce le revin la întreţinerea spaţiilor comune şi a fasadelor clădirilor în care locuiesc. Aspectul financiar va conţine partajarea responsabilităţilor în realizarea obiectivelor între sectorul public privat şi cel terţiar. Fondul cultural de revitalizare se va afla sub controlul unităţii instituţionale create în acest sens şi va avea ca scop furnizarea capitalului pentru îmbunătăţirea spaţiilor publice, acest fond va fi destinat realizării proiectelor mici şi mijlocii şi cofinanţare în realizarea proiectelor de mare valoare.
7 Încheiere Situată în sud-estul Europei, Republica Moldova inclusiv municipiul Chişinău prezintă un colţ pitoresc al bătrânului continent, care păstreză numeroase vestigii ale trecutului. Patrimoniul cultural al Moldovei ascunde în caracteristicile lui valorile plăsmuite de-a lungul veacurilor de succesiunea întreagă de tradiţii şi culturi a populaţiei care a locuit pe aceste locuri. Despre evenimentele istorice, care au condiţionat apariţia multor opere de arhitectură şi artă plastică, putem găsi date importante în cronicile medievale şi în tratatele epocii moderne. Putem găsi informaţii preţioase începând de la Herodot şi Xenofont şi până la Dimitrie Cantemir, Ion Neculce şi la mulţi, mulţi alţi geografi, istorici şi călători ai trecutului. Referindu-ne la patrimoniul istoric şi arhitectural al Republicii Moldova, trebuie să menţionăm că, în conformitate cu datele puse în discuţie în cadrul dezbaterilor din 2001 în jurul raportului naţional „Politica culturală a Republicii Moldova”, la etapa actuală pe teritoriul ţării au fost identificate mai mult de 15 mii de monumente aparţinând diferitor epoci istorice. Din ele doar 5698 sunt incluse în Registrul monumentelor istorice, ocrotite de stat, care beneficiază de statutul juridic de „monument protejat”. În pofida faptului, că au fost puse deja bazele legislative necesare ocrotirii patrimoniului (au fost adoptate „Legea privind ocrotirea monumentelor” din 22.06.1993, „Legea culturii” din 27.05.1999 ş.a.), şi în pofida faptului că în anul 2002 Parlamentul republicii a ratificat Convenţia privind protejarea patrimoniului mondial cultural şi natural, cunoaşterea şi înţelegerea valorii acestui patrimoniu lasă mult de dorit. Distrugerea masivă a operelor de arhitectură veche, ignorarea zonelor de protecţie a siturilor istorice şi arheologice, nepăsarea în ceea ce priveşte soarta operelor de artă monumentală, renovările agramate iniţiate de noii proprietari de imobile, cu părere de rău au fost şi sunt destul de frecvente. Lipsesc şi publicaţiile de mare tiraj în care ar figura listele monumentelor arhitecturale, a operelor de artă monumentală şi a siturilor arheologice ce trebuie protejate. Mutaţiile economice, demografice şi sociale din republică în perioada de după 1990 au accentuat lipsa de interes pentru vestigiile trecutului, sacrificarea acestora pentru interese meschine şi câştiguri imediate. Opinia publică şi societatea civilă este încă neobişnuită să reacţioneze sau să se solidarizeze pentru o cauză de acest fel. Organizaţiile neguvernamentale din domeniu au un număr redus de membri şi o capacitate limitată, deocamdată, de influenţare. Majoritatea din ele derulează unele activităţi precum - conferinţe, seminare şi alte manifestări de acest gen din fonduri externe, acţiunile fiind mai mult sporadice şi mai ales de reacţie la unele iniţiative periculoase pentru integritatea patrimoniului cultural sau pentru afectarea unor obiective culturale. Mijloacele de informare în masă mai semnalează, tot ca reacţie post-factum, distrugeri de patrimoniu, neglijenţe şi
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
79
ilegalităţi în domeniu, o proastă gestionare a fondurilor existente, atâtea câte sunt, şi neaplicarea sau interpretarea abuzivă a legislaţiei. Pentru ca legislaţia să fie aplicată, ea trebuie să fie în primul rând mai bine înţeleasă. Mulţi dintre cei care ar trebui să contribuie la depistarea, ocrotirea şi punerea în valoare a patrimoniului nu au o pregătire de specialitate în domeniu. Fără implicarea autorităţilor locale, a comunităţilor şi a cetăţenilor, adică a celor care au contact zilnic cu patrimoniul, nici o prevedere a legii, oricât de judicioasă nu are şanse de aplicare. Patrimoniul cultural aparţine oamenilor care l-au moştenit şi ei trebuie să fie ajutaţi să-l înţeleagă şi să-l preţuiască. Patrimoniul arhitectonic chişinăuean cuprinde numeroase tipuri de clădiri, de la ruine, biserici din lemn şi alte tipuri de construcţii medievale la clădiri diverse, mai recente, şi instalaţii complexe. Cea mai mare parte din patrimoniul arhitectonic al Chişinăului este legat de istoria şi cultura sa. Conservarea acestui patrimoniu arhitectonic este importantă din mai multe motive. În primul rând, acesta este o sursă unică de informaţii despre trecutul oraşului. Clădirilemonumente istorice: Biserica Măzărache, Biserica Sfintei Vineri, Biserica Armenească, Muzeul Bisericesc, Ostrogul, Catedrala, Sala cu orgă, un şir întreg de case de locuit cu valoare istorică, reţeaua de străzi din cartierul istoric şi multe, multe altele au o identitate simbolică pentru comunitatea chişinăueană, adăugându-se astfel la simţul istoriei şi al identităţii al locuitorilor. Calităţile estetice şi artistice de care dispun aceste monumente le fac importante pentru conservare. În fine, o bună administrare a patrimoniului arhitectonic este o parte esenţială a efortului global de dezvoltare durabilă şi de reducere a consumului de materii prime şi a poluării. Mediul construit în armonie cu mediul înconjurător foarte verde este o parte importantă a capitalului arhitectonic al Chişinăului care-i crează şi-i menţine identitatea . Astfel, administrarea patrimoniului arhitectonic implică o bună utilizare a unei importante părţi din investiţiile totale ale societăţii, atât din punct de vedere economic cât şi ecologic. S-a demonstrat, în urma cercetărilor, că întreţinerea clădirilor vechi, şi nu demolarea acestora pentru a construi altele în loc, reduce în mare măsură poluarea şi deşeurile şi reprezintă, de asemenea, o economie de energie. Altfel spus, protejarea clădirilor contribuie în mod direct şi într-o măsură importantă la dezvoltarea durabilă. Traversăm o perioadă complicată sub aspectul protejării patrimoniului istoric şi cultural. Evoluţiile rapide din societatea contemporană se adaugă la presiunea exercitată asupra anumitor aspecte ale patrimoniului cultural, ca de pildă în zonele urbane şi în regiunile industriale tradiţionale. Transportul, economia în ansamblu, finanţele încearcă să-şi instaureze dictaturile. Carul se pune înaintea cailor, valorile se substituie cu nonvalori. Doar gândul că suntem responsabili în faţa viitorului ne poate da forţa necesară pentru a ţine piept acestor dictaturi, salvând identitatea oraşului. Chişinăul a ratat deja un aflux de turişti care ar fi putut aduce venituri considerabile la bugetul modest al ţării. Pentru turişti prezintă interes tocmai zona
80
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
istorică a unui oraş, pentru că aceasta îi conferă originalitate. Dacă nu o are, înseamnă că nu prezintă interes. Sunt adevăruri elementare, la îndemâna oricui, dar se pare că doar o echipă de entuziaşti înţeleg ceea ce se întâmplă cu adevărat şi mai ales caracterul ireversibil al distrugerilor operate în zona istorică. Este costisitor să refaci drumuri pentru a evita distrugerile în zona veche a oraşului. Dar aceste cheltuieli se răscumpără în timp, inclusiv din contul turismului. Este necesară acum conservarea zonei istorice şi elaborarea unei strategii de exploatarea a acestei zone. Soluţiile trebuie cântărite bine pentru a nu regreta apoi cele făcute. Autorităţile chişinăuene trebuie să se angajeze şi să angajeze comunitatea oraşului să ia parte în mod activ la procesele de dezvoltare urbană, pentru a promova rolul patrimoniului arhitectonic ca sursă vitală a sentimentului de identitate şi continuitate.
8 Anexe
Anexa 1. Chestionarul pentru intervievarea persoanelor fizice I.
Aspectul general:
1) Vă satisface starea în care se află şi gradul actual de amenajare a zonei în care locuiţi? a. Da b. Nu c. Nu mă interesează 2) Clădirea în care locuiţi este monument de cultură, istorie sau arhitectură? a. Da b. Nu c. Nu ştiu 3) Dvs. cunoaşteţi legislaţia, inclusiv obligaţiile pe care le are proprietarul sau gestionarul faţă de monumentele date? a. Da b. Nu c. Parţial II.
Starea monumentelor şi acţiuni viitoare:
4) După părerea Dvs starea actuală a clădirii în care locuiţi (închiriaţi) este : a. Excelentă b. Bună c. Satisfăcătoare d. Nesatisfăcătoare 5) Indicaţi Vă rog anul ultimei reparaţii capitale _______________ 6) Pe viitor, aveţi de gând să investiţi în reabilitarea clădirii în care locuiţi? a. Da (treceţi la întrebarea 8) b. Nu
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
82
7) Dacă nu, indicaţi Vă rog motivele: a. Nu am bani b. Nu permite legea (treceţi la întrebarea 9) c. Starea este satisfăcătoare (treceţi la întrebarea 9) 8) Dacă nu dispuneţi de surse pentru reabilitare, aţi accepta serviciile unui investitor? a. Da b. Nu c. Nu ştiu 9) În ce condiţii aţi accepta serviciile unui investitor? a. Cu transmiterea în chirie b. Prin cedarea unei părţi din proprietate c. Prin oferirea unui spaţiu locativ echivalent în schimb 10) Vă rugăm să indicaţi perioada în care planificaţi să investiţi în reabilitarea clădirii în care locuiţi: a. În următorii 1 – 2 ani b. În următorii 2 – 5 ani c. În următorii 5 – 10 ani 11)
În cazul reconstruirii clădirii: a. Veţi respecta parametrii existenţi şi elementele originale de arhitectură b. Vă veţi extinde pe verticală sau pe orizontală c. Veţi demola clădirea şi veţi construi altceva în loc
III. 12)
Viitorul monumentelor: Ce părere aveţi Dvs vizavi de viitorul clădirii (monumentului): a. Trebuie protejată de către stat b. Trebuie scoasă din registrul monumentelor c. Altceva __________________________________________
13) Cum credeţi reţeaua de străzi existentă în Centrul istoric al oraşului trebuie păstrată intactă, cu limitarea strictă a construcţiei în această zonă? a. Da b. Nu c. Nu ştiu
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
83
14) Sunteţi de acord cu construcţia unor bulevarde moderne, chiar cu riscul demolării mai multor monumente? a. Da b. Nu 15) Cum credeţi că s-ar putea facilita atragerea turiştilor străini în mun. Chişinău? a. Restaurând toate monumentele de istorie, cultură şi arhitectură b. Limitând accesul unităţilor de transport în nucleul istoric al Chişinăului c. Transformând unele străzi din centrul Chişinăului (sau tronsoane de străzi) în străzi pietonale d. Altceva __________________________________________ e. Nu trebuie de întreprins nimic 16)După părerea Dvs, Autorităţile Publice Locale (Primăria, Preturile de sector) îşi exercită corect obligaţiile privind protecţia monumentelor? a. Da b. Nu c. Nu ştiu 17)
Dacă nu, care credeţi că este cauza? a. Funcţionarii publici sunt satisfăcuţi de situaţia existentă b. Lipsa resurselor financiare c. Imperfecţiunea legislaţiei d. Lipsa responsabilităţii
18) Câte edificii – monumente de istorie, cultură şi arhitectură din Chişinău cunoaşteţi? ____________ a. Enumeraţi-le: ________________________________________________ _________________________________________________________________ _________________________________________________________________ _________________________________________________________________
Anexa 2. Chestionarul pentru intervievarea persoane juridice I.
Aspectul general:
1) Vă satisface starea în care se află şi gradul actual de amenajare a zonei în care activaţi? a.
Da
b.
Nu
c.
Nu mă interesează
2) Clădirea în care vă desfăşuraţi activitatea este monument de cultură, istorie sau arhitectură? a.
Da
b.
Nu
c.
Nu ştiu
3) Dvs. cunoaşteţi legislaţia, inclusiv obligaţiile pe care le are proprietarul (gestionarul) faţă de monumentele date:
II.
a.
Da
b.
Nu
c.
Parţial
Starea monumentelor şi acţiuni viitoare:
4) După părerea Dvs starea actuală a clădirii (dacă-i monument) în care activaţi este : a. Excelentă b. Bună c. Satisfăcătoare d. Nesatisfăcătoare 5) Indicaţi Vă rog anul ultimei reparaţii capitale _______________ 6) Pe viitor, aveţi de gând să investiţi în reabilitarea clădirii în care activaţi sau a altor clădiri cu valoare de patrimoniu? a.
Da (treceţi la întrebarea 8)
b.
Nu
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
85
7) Dacă nu, indicaţi Vă rog motivele: a.
Nu ne interesează
b.
Nu permite legea
c.
Starea este satisfăcătoare
8) În ce condiţii aţi fi de acord să investiţi în clădirile cu valoare de patrimoniu? a.
Cu transmiterea ulterioară a acestora în chirie (concesiune)
b.
Transmiterea unei părţi în proprietate
c. Transmiterea în proprietate totală a clădirii în schimbul oferirii unui spaţiu locativ echivalent proprietarului d.
Oferirea de către stat a unor facilităţi fiscale
9) Pe ce perioadă aţi prefera să Vi se dea în chirie (concesiune) spaţiul pe care l-aţi reabilitat? a.
Până la 10 ani
b.
Până la 25 ani
c.
Până la 50 ani
10) Vă rugăm să indicaţi perioada în care planificaţi să investiţi în reabilitarea clădirii în care locuiţii:
11)
a.
În următorii 1 – 2 ani
b.
În următorii 2 – 5 ani
c.
În următorii 5 – 10 ani
În cazul reconstruirii clădirii: a.
Veţi respecta parametrii existenţi şi elementele originale de arhitectură
b.
Vă veţi extinde pe verticală sau pe orizontală
c.
Veţi demola clădirea şi veţi construi altceva în loc
12) Ce piedici întâlniţi sau bănuiţi că veţi întâlni în încercarea de a reabilita o clădire cu valoare de monument de istorie, cultură şi arhitectură? a.
De ordin legislativ
b.
De ordin financiar
c.
Împotrivirea proprietarilor
d.
Birocraţie
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
86
III.
Viitorul monumentelor:
13)
Ce părere aveţi Dvs vizavi de viitorul clădirii (monumentului): a.
Trebuie protejată de către stat
b.
Trebuie scoasă din registrul monumentelor
c.
Altceva __________________________________________
14) Cum credeţi reţeaua de străzi existentă în Centrul istoric al oraşului trebuie păstrată intactă, cu limitarea strictă a construcţiei în această zonă? a.
Da
b.
Nu
c.
Nu ştiu
15) Sunteţi de acord cu construcţia unor bulevarde moderne, chiar cu riscul demolării mai multor monumente? a.
Da
b.
Nu
16) Cum credeţi că s-ar putea facilita atragerea turiştilor străini în mun. Chişinău? a.
Restaurând toate monumentele de istorie, cultură şi arhitectură
b.
Limitând accesul unităţilor de transport în nucleul istoric al Chişinăului
c.
Transformând unele străzi din centrul Chişinăului (sau tronsoane de străzi) în străzi pietonale
d.
Altceva __________________________________________
e.
Nu trebuie de întreprins nimic
17) După părerea Dvs, Autorităţile Publice Locale (Primăria, Preturile de sector) îşi exercită corect obligaţiile privind protecţia monumentelor?
18)
a.
Da
b.
Nu
c.
Nu ştiu
Dacă nu, care credeţi că este cauza? a.
Funcţionarii publici sunt satisfăcuţi de situaţia existentă
b.
Lipsa resurselor financiare
c.
Imperfecţiunea legislaţiei
d.
Lipsa responsabilităţii
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
87
19) Câte edificii – monumente de istorie, cultură şi arhitectură din Chişinău cunoaşteţi? _________ a. Enumeraţi-le: ___________________________________________________________________ ___________________________________________________________________ ___________________________________________________________________
Anexa 3. Convenţia ONU privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural Conferinţa generala a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Stiinta si Cultura, întrunita la Paris, de la 17 octombrie la 21 noiembrie 1972, in cea de-a XVII-a sesiune, constatind ca patrimoniul cultural si patrimoniul natural sint din ce in ce mai amenintate de distrugere nu numai datorita cauzelor obisnuite de degradare, dar si prin evolutia vietii sociale si economice care le agravează prin fenomene de alterare si de distrugere si mai grave, considerind ca degradarea sau dispariţia unui bun al patrimoniului cultural si natural constituie o diminuare nefasta a patrimoniului tuturor popoarelor lumii, considerind ca ocrotirea acestui patrimoniu la scara nationala ramine adesea incompleta din cauza amplorii mijloacelor pe care le necesita si a insuficientei resurselor economice, stiintifice si tehnice ale tarii pe teritoriul careia se gaseste bunul de salvgardat, amintind ca actul constitutiv al organizatiei prevede ca ea va sprijini mentinerea, progresul si difuzarea cunostintelor, veghind asupra conservarii si protectiei patrimoniului universal si recomandind popoarelor interesate conventii internationale in acest scop, considerind ca recomandarile, rezolutiile si conventiile internationale existente privitoare la bunurile culturale si naturale demonstreaza importanta pe care o prezinta, pentru toate popoarele din lume, salvgardarea acestor bunuri unice si de neinlocuit, indiferent de poporul căruia ele apartin, considerind ca unele bunuri din patrimoniul cultural prezinta o importanta exceptionala care necesita protejarea lor ca parte din patrimoniul mondial al intregii omeniri, considerind ca, fata de amploarea si gravitatea noilor pericole care le ameninta, intregii colectivitati internaţionale ii revine sarcina de a participa la ocrotirea patrimoniului cultural si natural de valoare universala exceptionala, prin acordarea unei asistente colective care fara a se substitui actiunii statului interesat o va completa in mod eficace, considerind ca este indispensabil sa se adopte in acest scop noi prevederi sub forma de conventii care sa stabileasca un sistem eficient de protejare colectiva a patrimoniului cultural si natural de valoare universala exceptionala, organizat intro forma permanenta si dupa metode stiintifice si moderne, dupa ce a hotarit cu prilejul celei de-a XVI-a sesiuni a sa ca aceasta problema va forma obiectul unei conventii internationale, adoptă in aceasta a 16-a zi a lunii noiembrie 1972 prezenta conventie.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
89
DEFINIŢII ALE PATRIMONIULUI CULTURAL SI NATURAL ART. 1 - In spiritul prezentei convenţii sunt considerate drept patrimoniu cultural: monumentele: opere de arhitectura, de sculptura sau de pictura monumentala, elemente sau structuri cu caracter arheologic, inscriptii, grote si grupuri de elemente care au o valoare universala excepţionala din punct de vedere istoric, artistic sau stiintific; ansamblurile: grupuri de constructii izolate sau grupate, care, datorita arhitecturii lor, a unitatii si a integrării lor in peisaj, au o valoare universala exceptionala din punct de vedere istoric, artistic sau stiintific; siturile: lucrari ale omului sau opere rezultate din actiunile conjugate ale omului si ale naturii, precum si zonele incluzind terenurile arheologice care au o valoare universala excepţionala din punct de vedere istoric, estetic, etnologic sau antropologic.
ART. 2 - In spiritul prezentei convenţii sunt considerate ca patrimoniu natural: monumentele naturale constituite de formatiuni fizice si biologice sau de grupari de asemenea formatiuni care au o valoare universala exceptionala din punct de vedere estetic sau stiintific; formaţiunile geologice si fiziografice si zonele strict delimitate constituind habitatul speciilor animale si vegetale amenintate, care au o valoare universala exceptionala din punct de vedere al stiintei sau conservarii; siturile naturale sau zonele naturale strict delimitate, care au o valoare universala excepţionala din punct de vedere stiintific, al conservarii sau al frumusetii naturale.
ART. 3 Fiecărui stat care participa la prezenta convenţie ii revine datoria de a identifica si a delimita diferitele bunuri situate pe teritoriul sau, la care se refera art. 1 si 2 de mai sus.
PROTECŢIA NAŢIONALA SI PROTECŢIA INTERNAŢIONALA A PATRIMONIULUI CULTURAL SI NATURAL
ART. 4 Fiecare din statele parti la prezenta conventie recunoaste ca, obligatia de a asigura identificarea, ocrotirea, conservarea, valorificarea si transmiterea catre generatiile viitoare a patrimoniului cultural si natural la care se refera art. 1 si 2 si care este situat pe teritoriul sau, ii revine in primul rind. Se va stradui sa actioneze in acest scop atit prin propriul sau efort, in limita maxima a resurselor sale disponibile, cit si, cind este cazul, prin intermediul asistentei si cooperarii internationale de care va putea beneficia, in special pe plan financiar, artistic, stiintific si tehnic.
ART. 5 Pentru a asigura o ocrotire si o conservare cit mai eficienta si o valorificare cit mai intensa posibil a patrimoniului cultural si natural situat pe teritoriul lor si in conditii specifice fiecarei tari, statele parti la prezenta conventie se vor stradui in masura posibilului: sa adopte o politica generala prevazind atribuirea unei functii patrimoniului cultural si natural in viata colectiva si sa integreze ocrotirea acestui patrimoniu in programele de planificare generala;
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
90
sa infiinteze pe teritoriul lor, in masura in care inca nu exista, unu sau mai multe servicii de ocrotire, de conservare si de valorificare a patrimoniului cultural si natural, prevazute cu un personal corespunzator si dispunind de mijloace care sa le permita sa indeplineasca sarcinile ce le revin; sa extinda studiile si cercetarile stiintifice si tehnice si sa perfectioneze metodele de interventie care permit unui stat sa faca fata pericolelor care ameninta patrimoniul lui cultural sau natural; sa ia masurile juridice, stiintifice, tehnice, administrative si financiare corespunzatoare pentru identificarea, ocrotirea, conservarea, valorificarea si introducerea in circuit public a acestui patrimoniu; si sa inlesneasca crearea sau dezvoltarea de centre nationale sau regionale de pregatire in domeniul ocrotirii, conservarii si valorificarii patrimoniului cultural si natural si sa incurajeze cercetarea stiintifica in acest domeniu.
ART. 6 1. Respectind pe deplin suveranitatea statelor pe teritoriul carora se afla patrimoniul cultural si natural mentionat in art. 1 si 2, fara a prejudicia drepturile reale, prevazute de legislatia nationala, asupra patrimoniului respectiv, statele parti la prezenta conventie recunosc ca el constituie un patrimoniu universal la ocrotirea caruia intreaga comunitate internationala are datoria sa coopereze. 2. Statele parti se angajeaza, in consecinta, si in conformitate cu prevederile prezentei conventii, sa-si dea concursul la identificarea, ocrotirea, conservarea si valorificarea patrimoniului cultural si natural mentionat in paragrafele 2 si 4 ale art. 11, daca statul pe teritoriul caruia se afla cere acest concurs. 3. Fiecare din statele parti la prezenta conventie se angajeaza sa nu ia in mod deliberat nici o masura susceptibila sa dauneze direct sau indirect patrimoniului cultural si natural mentionat la art. 1 si 2, care se afla pe teritoriul altor state parti la aceasta conventie.
ART. 7 In spiritul prezentei conventii, trebuie inteles prin ocrotirea internationala a patrimoniului mondial, cultural si natural stabilirea unui sistem de cooperare si de asistenta internationala avind drept obiectiv sa ajute statele parti la conventie in eforturile pe care le depun pentru a proteja si identifica acest patrimoniu.
III. COMITETUL INTERGUVERNAMENTAL PENTRU PROTECŢIA PATRIMONIULUI MONDIAL, CULTURAL SI NATURAL
ART. 8 Se infiinteaza pe linga Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura un comitet interguvernamental pentru protejarea patrimoniului cultural si natural de valoare universala exceptionala denumit "Comitetul patrimoniului mondial". El se compune din 15 state parti la conventie, alese de statele parti la conventie intrunite in adunare generala in cursul sesiunilor ordinare ale Conferintei generale a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. Numarul statelor membre ale comitetului va fi marit la 21 incepind de la sesiunea ordinara a conferintei generale care va urma intrarii in vigoare a prezentei conventii pentru un numar de cel putin 40 de state. Alegerea membrilor comitetului trebuie sa asigure o reprezentare echitabila a diferitelor regiuni si culturi din lume. La sedintele comitetului asista cu vot consultativ un reprezentant al Centrului international de studii pentru conservarea si restaurarea bunurilor culturale (centrul din Roma), un reprezentant al Consiliului
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
91
international al monumentelor si siturilor (ICOMOS) si un reprezentant al Uniunii internationale pentru conservarea naturii si resurselor ei (UICN), la care pot fi adaugati, la cererea statelor parti intrunite in adunare generala in cursul sesiunilor ordinare ale Conferintei generale a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, reprezentantii altor organizatii interguvernamentale sau neguvernamentale avind obiective similare.
ART. 9 1. Statele membre ale Comitetului patrimoniului mondial isi exercita mandatul lor de la sfirsitul sesiunii ordinare a conferintei generale in cursul careia au fost alese pina la sfirsitul celei de-a treia sesiuni ordinare urmatoare. 2. Cu toate acestea, mandatul unei treimi din membrii desemnati cu ocazia primei alegeri va expira la sfirsitul primei sesiuni ordinare a conferintei generale care urmeaza celei in cursul careia au fost alesi, iar mandatul unei a doua treimi a membrilor desemnati in acelasi timp va expira la sfirsitul celei de-a doua sesiuni ordinare a conferintei generale care urmeaza celei in cursul careia ei au fost alesi. Numele acestor membri vor fi trase la sorti de catre presedintele conferintei generale dupa prima alegere. 3. Statele membre ale comitetului aleg, pentru a le reprezenta, persoane calificate in domeniul patrimoniului cultural sau al patrimoniului natural.
ART. 10 1. Comitetul patrimoniului mondial adopta un regulament interior al sau. 2. Comitetul poate in orice moment sa invite la sedintele sale organisme publice sau particulare, ca si persoane particulare, spre a le consulta asupra unor probleme speciale. 3. Comitetul poate sa creeze organele consultative pe care le considera necesare pentru executarea sarcinilor sale.
ART. 11 Fiecare din statele parti la prezenta conventie va prezenta, in masura in care este posibil, Comitetului patrimoniului mondial un inventar al bunurilor din patrimoniul cultural si natural aflate pe teritoriul sau si susceptibile de a fi inscrise pe lista prevazuta la paragraful 2 al prezentului articol. Acest inventar, care nu este considerat ca exhaustiv, trebuie sa cuprinda o documentatie asupra locului bunurilor respective si asupra interesului pe care ele il prezinta. Pe baza inventarelor prezentate de catre state, conform paragrafului 1 de mai sus, comitetul stabileste, tine la zi si difuzeaza, sub numele de "lista a patrimoniului mondial", o lista a bunurilor patrimoniului cultural si patrimoniului natural, asa cum sint ele definite la art. 1 si 2 ale prezentei conventii, pe care el le considera ca avind o valoare universala exceptionala pe baza criteriilor pe care le va stabili. O astfel de lista actualizata trebuie difuzata cel putin la doi ani. Inscrierea unui bun pe lista patrimoniului mondial nu poate sa se faca decit cu consimtamintul statului interesat. Inscrierea unui bun situat pe un teritoriu care face obiectul unor revendicari de suveranitate sau de jurisdictie din partea mai multor state nu prejudeca cu nimic drepturile partilor in litigiu. Comitetul stabileste, actualizeaza si difuzeaza de fiecare data cind imprejurarile fac acest lucru necesar, sub numele de "lista a patrimoniului mondial in pericol", o lista de bunuri care figureaza pe lista patrimoniului mondial, pentru care s-a cerut asistenta in cadrul prezentei conventii si pentru salvgardarea carora sint necesare lucrari mari. Aceasta lista va cuprinde o estimare a costului lucrarilor. Nu pot figura pe aceasta lista decit bunuri ale patrimoniului cultural si natural care sint amenintate de pericole grave si precise ca: amenintarea de disparitie datorata unei degradari avansate, proiectele de
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
92
mari lucrari publice sau private, o dezvoltare rapida urbana si turistica, distrugeri cauzate de modificari ale utilizarii sau ale proprietatii, transformari profunde datorate unei cauze necunoscute, abandonari din diferite motive, conflicte armate incepute sau amenintind sa izbucneasca, calamitati si cataclisme, mari incendii, miscari seismice, alunecari de teren, eruptii vulcanice, modificari ale nivelului apelor, inundatii, curenti violenti de maree. Comitetul poate, in orice moment, in caz de urgenta, sa procedeze la o noua inscriere pe lista patrimoniului mondial in pericol si sa difuzeze imediat aceasta inscriere. Comitetul defineste criteriile pe baza carora un bun al patrimoniului cultural si natural poate sa fie inscris intr-una sau in alta din listele mentionate la paragrafele 2 si 4 ale prezentului articol. Inainte de a refuza o cerere de inscriere pe una din cele doua liste mentionate la paragrafele 2 si 4 ale prezentului articol, comitetul va consulta statul parte pe teritoriul caruia se afla bunul din patrimoniul cultural sau natural de care este vorba. Comitetul, cu acordul statelor interesate, coordoneaza si incurajeaza studiile si cercetarile necesare la intocmirea listelor mentionate la paragrafele 2 si 4 ale prezentului articol.
ART. 12 Faptul ca un bun din patrimoniul cultural si natural nu a fost inscris pe una sau cealalta din cele doua liste mentionate la paragrafele 2 si 4 ale art. 11 nu va insemna nicidecum ca el nu are o valoare universala exceptionala in alte scopuri decit cele care rezulta din inscrierea in aceste liste.
ART. 13 Comitetul patrimoniului mondial primeste si studiaza cererile de asistenta internationala formulate de statele parti la prezenta conventie referitoare la bunurile din patrimoniul cultural si natural aflate pe teritoriul lor, care figureaza sau sint susceptibile de a figura pe listele mentionate la paragrafele 2 si 4 ale art. 11. Aceste cereri pot avea drept obiect ocrotirea, conservarea, valorificarea sau introducerea in circuit public a acestor bunuri. Cererile de asistenta internationala, conform paragrafului 1 al prezentului articol, pot avea ca obiect si identificarea bunurilor din patrimoniul cultural si natural definit la art. 1 si 2, cind studii preliminare au permis sa se stabileasca faptul ca aceste cercetari merita sa fie continuate. Comitetul hotaraste ce urmare se va da acestor cereri, stabileste, cind este cazul, natura si importanta ajutorului sau si autorizeaza incheierea, in numele sau, a intelegerilor necesare cu guvernul interesat. Comitetul fixeaza o ordine a prioritatii interventiilor sale. El face aceasta tinind seama de importanta respectiva a bunurilor de salvgardat pentru patrimoniul mondial, cultural si natural, de necesitate de a asigura asistenta internationala bunurilor celor mai reprezentative ale naturii sau ale geniului si istoriei popoarelor lumii si de urgenta lucrarilor de intreprins, de importanta resurselor statelor pe teritoriul carora se gasesc bunurile amenintate si, in special, de masura in care ele ar putea asigura salvgardarea acestor bunuri prin mijloacele lor proprii. Comitetul intocmeste, tine la zi si difuzeza o lista a bunurilor pentru care s-a acordat o asistenta internationala. Comitetul decide modul de utilizare a resurselor din fondul creat conform art. 15 al prezentei conventii. El cauta mijloacele de sporire a resurselor si ia toate masurile necesare in acest scop.. Comitetul coopereaza cu organizatiile internationale si nationale, guvernamentale si neguvernamentale, avind obiective similare celor din prezenta conventie. Pentru aplicarea programelor sale si pentru executarea proiectelor sale, comitetul poate sa faca apel la aceste organizatii, in special la Centrul international de studii pentru conservarea si restaurarea bunurilor culturale (centrul din Roma), la Consiliul international
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
93
al monumentelor si siturilor (ICOMOS) si la Uniunea internationala pentru conservarea naturii si resurselor ei (UICN), ca si la alte organizatii publice sau private si la persoane particulare. Hotaririle comitetului sint luate cu o majoritate de doua treimi a membrilor prezenti si votanti. Cvorumul este constituit de majoritatea membrilor comitetului.
ART. 14 1. Comitetul patrimoniului mondial este asistat de un secretariat numit de catre directorul general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. 2. Directorul general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, folosind cit mai larg posibil serviciile Centrului international de studii pentru conservarea si restaurarea bunurilor culturale (centrul din Roma), ale Consiliului international al monumentelor si siturilor (ICOMOS) si ale Uniunii internationale pentru conservarea naturii si resurselor sale (UICN), in specificul competentelor si al posibilitatilor lor, pregateste documentatia comitetului, ordinea de zi a sedintelor sale si asigura executarea hotaririlor lui.
IV. FONDUL PENTRU PROTECŢIA PATRIMONIULUI MONDIAL,
CULTURAL SI NATURAL
ART. 15 1. Se creeaza un fond pentru protejarea patrimoniului mondial, cultural si natural de valoare universala exceptionala, denumit "Fondul patrimoniului mondial". 2. Fondul este constituit ca fond de depozit, conform dispozitiilor regulamentului financiar al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. 3. Resursele fondului sint formate din: contributiile obligatorii si contributiile voluntare ale statelor parti la prezenta conventie; varsaminte, donatii sau legate, care vor putea fi facute de catre: alte state; Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, alte organizatii din sistemul Natiunilor Unite, in special Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare si alte organizatii interguvernamentale; Organisme publice sau private, sau persoane particulare; orice dobinzi produse de resursele fondului; produsul colectelor si incasarilor de la manifestarile organizate in beneficiul fondului; si toate celelalte resurse autorizate de regulamentul pe care il va elabora Comitetul patrimoniului mondial. 4. Contributiile aduse fondului si celelalte forme de asistenta puse la dispozitia comitetului nu pot fi folosite decit in scopurile stabilite de acesta. Comitetul poate sa accepte contributii care sa nu fie folosite decit pentru un anumit program sau pentru un proiect special, cu conditia ca realizarea acestui program sau executia acestui proiect sa fi fost hotarite de catre comitet. Contributiile aduse fondului nu pot fi insotite de nici o conditie politica.
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
94
ART. 16 1. Fara a renunta la orice alta contributie voluntara complementara, statele parti la prezenta conventie se angajeaza sa verse in mod regulat, la fiecare doi ani, in Fondul patrimoniului mondial, contributii al caror cuantum, calculat dupa un procentaj uniform aplicabil la toate statele, va fi hotarit de adunarea generala a statelor parti la conventie, intrunite in cursul sesiunilor Conferintei generale a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. Pentru a fi luata, aceasta hotarire a adunarii generale necesita o majoritate a statelor parti prezente si votante, care nu au facut declaratia mentionata la paragraful 2 al prezentului articol. Contributia obligatorie a statelor parti la conventie nu va putea depasi, in nici un caz, 1% din contributia lor la bugetul ordinar al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. 2. Totusi, orice stat la care se refera art. 31 sau art. 32 al prezentei conventii poate, in momentul depunerii instrumentelor sale de ratificare, de acceptare sau de aderare, sa declare ca nu se considera legat de prevederile paragrafului 1 al prezentului articol. 3. Un stat parte la conventie, care a facut declaratia mentionata la paragraful 2 al prezentului articol, poate oricind sa-si retraga respectiva declaratie, notificind aceasta directorului general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. Totusi, retragerea declaratiei nu va avea efect asupra contributiei obligatorii datorate de acest stat decit incepind de la data adunarii generale urmatoare a statelor parti. 4. Pentru ca acest comitet sa fie in masura sa-si prevada operatiunile sale intr-un mod eficace, contributiile statelor parti la prezenta conventie, care au facut declaratia mentionata la paragraful 2 al prezentului articol, trebuie varsate in mod regulat, cel putin la fiecare doi ani, si nu vor trebui sa fie inferioare contributiilor pe care ar fi trebuit sa le depuna daca ar fi fost legate de prevederile paragrafului 1 al prezentului articol. 5. Orice stat parte la conventie, care a intirziat cu plata contributiei sale obligatorii sau voluntare pentru anul in curs si pentru anul civil care l-a precedat, nu este eligibil in Comitetul patrimoniului mondial, aceasta prevedere neaplicindu-se la prima alegere. Mandatul unui astfel de stat, care este deja membru al comitetului, va expira in momentul oricarei alegeri prevazute la art. 8 paragraful 1 al prezentei conventii.
ART. 17 Statele parti la prezenta conventie iau in considerare sau favorizeza crearea de fundatii sau de asociatii nationale publice si private avind ca scop de a incuraja liberalitati in favoarea protejarii patrimoniului cultural si natural definit la art. 1 si 2 ale prezentei conventii.
ART. 18 Statele parti la prezenta conventie isi vor da concursul la campaniile internationale de colecte care sint organizate in beneficiul Fondului patrimoniului mondial cu sprijinul Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. Ele sprijina colectele facute in acest scop de catre organismele mentionate la paragraful 3 al art. 15.
V. CONDIŢII SI MODALITATI ALE ASISTENTEI INTERNAŢIONALE ART. 19 Orice stat parte la prezenta convenţie poate sa ceara o asistenta internationala in favoarea bunurilor din patrimoniul cultural sau natural de valoare universala exceptionala situate pe teritoriul sau. El trebuie sa alature la cererea sa informatiile si documentele prevazute la art. 21 de care dispune si de care comitetul are nevoie pentru a lua hotarirea sa.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
95
ART. 20 Cu exceptia prevederilor paragrafului 2 al art. 13 ale alin. c) al art. 22 si ale art. 23, asistenta internationala prevazuta de prezenta conventie nu poate fi acordata decit bunurilor din patrimoniul cultural si natural pe care Comitetul patrimoniului mondial a hotarit sau hotaraste sa le inscrie pe una din listele mentionate la paragrafele 2 si 4 ale art. 11.
ART. 21 1. Comitetul patrimoniului mondial stabileste procedura examinarii cererilor de asistenta internationala pe care este solicitat sa o acorde si precizeaza in special elementele care trebuie sa fie cuprinse in cerere, care trebuie sa descrie operatiunea ce este avuta in vedere, lucrarile necesare, o estimare a costului lor, urgenta lor si motivele pentru care resursele statului care solicita nu ii permit acestuia sa faca fata la totalul cheltuielilor. Cererile trebuie, de cite ori este posibil, sa se bazeze pe avizul unor experti. 2. Din cauza unor lucrari care ar trebui intreprinse fara intirziere, cererile care se intemeiaza pe calamitati naturale sau catastrofe trebuie examinate de urgenta si cu prioritate de catre comitet, care trebuie sa dispuna de un fond de rezerva destinat unor astfel de eventualitati. 3. Inainte de a lua o hotarire, comitetul efectueaza studiile si consultatiile pe care le considera necesare.
ART. 22 Asistenta acordata de Comitetul patrimoniului mondial poate lua urmatoarele forme: studii asupra problemelor artistice, stiintifice si tehnice pe care le ridica protejarea, conservarea, punerea in valoare si reanimarea patrimoniului cultural si natural, asa cum este ele definit la paragrafele 2 si 4 ale art. 11 din prezenta conventie; punerea la dispozitie de experti, tehnicieni si mina de lucru calificata pentru a asigura buna executie a unui proiect aprobat; formarea de specialisti de toate nivelurile in domeniul identificarii, ocrotirii, conservarii, punerii in valoare si reanimarii patrimoniului cultural si natural; furnizarea de echipament pe care statul interesat nu il poseda sau nu este in masura sa-l procure; imprumuturi cu dobinda mica, fara dobinda, sau care vor putea fi rambursate pe termen lung; acordarea, in cazuri exceptionale si in mod special motivate, de subventii nerambursabile.
ART. 23 Comitetul patrimoniului mondial poate, de asemenea, sa acorde o asistenta internationala unor centre nationale sau regionale de formare a specialistilor de toate nivelurile in domeniul identificarii, protejarii, conservarii, punerii in valoare si reanimarii patrimoniului cultural si natural.
ART. 24 O asistenta internationala de mare importanta nu poate fi acordata decit in urma unui studiu stiintific, economic si tehnic detaliat. Acest studiu va trebui sa ia in considerare tehnicile cele mai avansate de ocrotire, de conservare, de punere in valoare si de reanimare a patrimoniului cultural si natural si va trebui sa corespunda obiectivelor prezentei conventii. Studiul va cauta, de asemenea, mijloacele de a folosi in mod rational resursele disponibile in statul interesat.
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
96
ART. 25 Finantarea lucrarilor necesare nu trebuie, in principiu, sa revina decit in mod partial comunitatii internationale. Participarea statului care beneficiaza de asistenta internationala trebuie sa constituie o parte substantiala din resursele utilizate la fiecare program sau proiect, afara de cazul in care resursele sale nu-i permit acest lucru.
ART. 26 Comitetul patrimoniului mondial si statul beneficiar stabilesc in acordul pe care il incheie conditiile in care va fi executat un program sau proiect pentru care s-a acordat o asistenta internationala in baza prevederilor prezentei conventii. Statului care primeste aceasta asistenta internationala ii revine datoria de a continua sa ocroteasca, sa conserve si sa valorifice bunurile astfel salvgardate, conform conditiilor stabilite in acord.
VI. PROGRAME EDUCATIVE ART. 27 1. Statele parti la prezenta conventie se straduiesc prin mijloace adecvate, mai ales prin programe de educare si informare, sa intareasca respectul si atasamentul popoarelor lor fata de patrimoniul cultural si natural definit la art. 1 si 2 ale conventiei. 2. Ei se angajeaza sa informeze pe scara larga publicul asupra pericolelor care ameninta acest patrimoniu si asupra actiunilor intreprinse prin aplicarea prezentei conventii.
ART. 28 Statele parti la prezenta conventie, care primesc o asistenta internationala in baza conventiei, iau masurile necesare pentru a face cunoscuta importanta bunurilor care au facut obiectul acestei asistente si rolul pe care aceasta din urma l-a avut.
VII. RAPOARTE ART. 29 1. Statele parti la prezenta conventie vor indica in rapoartele pe care le vor prezenta la Conferinta generala a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, la termenele si sub forma pe care aceasta le va stabili, prevederile legislative, reglementarile si alte masuri pe care le-au adoptat pentru aplicarea conventiei, precum si experienta pe care au obtinut-o in acest domeniu.
2. Aceste rapoarte vor fi aduse la cunostinta Comitetului patrimoniului mondial. 3. Comitetul va prezenta un raport asupra activitatii sale la fiecare din sesiunile ordinare ale Conferintei generale a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura.
VIII. CLAUZE FINALE ART. 30 Prezenta conventie a fost redactata in limbile engleza, araba, spaniola, franceza si rusa, cele cinci texte fiind in mod egal autentice.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
97
ART. 31 1. Prezenta conventie va fi prezentata spre ratificare sau acceptare statelor membre ale Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, conform procedurilor lor constitutionale respective. 2. Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse la directorul general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura.
ART. 32 1. Prezenta conventie este deschisa aderarii oricarui stat membru al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, invitat sa adere la ea de catre conferinta generala a organizatiei. 2. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de adeziune la directorul general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura.
ART. 33 Prezenta conventie va intra in vigoare dupa trei luni de la data depunerii celui de-al douazecilea instrument de ratificare, acceptare sau aderare, dar numai pentru statele care vor fi depus instrumentele lor respective de ratificare, acceptare sau aderare la aceasta data sau la o data anterioara. Ea va intra in vigoare pentru orice alt stat dupa trei luni de la depunerea instrumentului sau de ratificare, acceptare sau aderare.
ART. 34 Prevederile care urmeaza se aplica statelor parti la prezenta conventie avind un sistem constitutional federativ sau neunitar: in ceea ce priveste prevederile acestei conventii a caror aplicare necesita o actiune legislativa a puterii legislative federale sau centrale, obligatiile guvernului federal sau central vor fi aceleasi ca cele ale statelor parti care nu sint state federative; in ceea ce priveste prevederile acestei conventii a caror aplicare necesita o actiune legislativa a fiecaruia din statele, tarile, provinciile sau cantoanele constitutive, care nu sint, in virtutea sistemului constitutional al federatiei, obligate sa ia masuri legislative, guvernul federal va aduce, cu avizul sau favorabil, respectivele prevederi la cunostinta autoritatilor competente ale statelor, tarilor, provinciilor sau cantoanelor.
ART. 35 1. Fiecare din statele parti la prezenta conventie poate denunta conventia. 2. Denuntarea va fi notificata printr-un instrument scris depus la directorul general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. 3. Denuntarea va intra in vigoare la 12 luni de la primirea instrumentului de denuntare. Ea nu va modifica cu nimic obligatiile financiare asumate de statul care face denuntarea, pina la data la care retragerea intra in vigoare.
ART. 36 Directorul general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura va informa statele membre ale organizatiei, statele nemembre mentionate la art. 32, ca si Organizatia Natiunilor Unite, asupra depunerii tuturor instrumentelor de ratificare, de acceptare sau de aderare, mentionate la art. 31 si 32, ca si asupra denunturilor prevazute de art. 35.
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
98
ART. 37 1. Prezenta conventie va putea fi revizuita de Conferinta generala a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. Revizuirea nu va putea obliga, totusi, decit statele care vor deveni parti la conventia revizuita. 2. In cazul in care conferinta generala va adopta o noua conventie prevazind revizuirea totala sau partiala a prezentei conventii si afara de cazul in care noua conventie nu stabileste altfel, prezenta conventie va inceta sa fie deschisa ratificarii, acceptarii sau aderarii, incepind de la data intrarii in vigoare a noii conventii revizuite.
ART. 38 Conform art. 102 al Cartei Natiunilor Unite, prezenta conventie va fi inregistrata la Secretariatul Organizatiei Natiunilor Unite la cererea directorului general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. Intocmita la Paris, in a douazeci si treia zi a lunii noiembrie 1972, in doua exemplare autentice, purtind semnatura presedintelui conferintei generale, intrunita in cea de-a saptesprezecea sesiune a sa, si a directorului general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, care vor fi depuse in arhiva Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, si ale carei copii certificate pentru conformitate vor fi inaintate tuturor statelor mentionate la art. 31 si 32, ca si Organizatiei Natiunilor Unite. Textul care precede este textul autentic al conventiei adoptat de Conferinta generala a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura la cea de-a 17-a sesiune, care s-a tinut la Paris si care a fost declarata inchisa la 21 noiembrie 1972. Drept pentru care si-au pus semnaturile, in 23 noiembrie 1972. Presedintele conferintei generale,
***** Republica Moldova a ratificat Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural (UNESCO, Paris, 1972) prin legea organică nr. 1113XV din 06.06.2002. Convenţia a fost ratificată cu următoarea rezervă: „Republica Moldova nu se consideră legată de prevederile articolului 16 paragraful 1 din Convenţie.
Anexa 4. Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei Adoptată la Granada la 3 octombrie 1985 Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii, considerand ca scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai stransa intre membrii sai, indeosebi pentru a salvgarda si a promova idealurile si principiile care sunt patrimoniul lor comun, recunoscând ca patrimoniul arhitectural constituie o expresie de neinlocuit a bogatiei si a diversitatii patrimoniului cultural al Europei, o marturie nepreţuita a trecutului nostru si un bun comun al tuturor europenilor, având in vedere Conventia culturala europeana, semnata la Paris la 19 decembrie 1954, si indeosebi primul articol al acesteia, avand in vedere Carta europeana a patrimoniului arhitectural, adoptata de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei la 26 septembrie 1975, si Rezolutia (76) 28 cu privire la adaptarea sistemelor legislative si a reglementarilor nationale la exigentele conservarii integrate a patrimoniului arhitectural, adoptata la 14 aprilie 1976, avand in vedere Recomandarea nr. 880 (1979) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la conservarea patrimoniului arhitectural, tinand seama de Recomandarea nr. R (80) 16 a Comitetului Miniştrilor catre statele membre privind pregatirea de specialitate a arhitectilor, urbanistilor, a inginerilor constructori si a peisagistilor, precum si Recomandarea nr. R (81) 13 a Comitetului Ministrilor privind actiunile ce urmeaza a fi intreprinse in favoarea unor meserii amenintate cu disparitia in cadrul activitatii artizanale, adoptata la 1 iulie 1981, reamintind importanta transmiterii unui sistem de referinte culturale generatiilor viitoare, a ameliorarii conditiilor de viata urbana si rurala si a favorizarii in acelasi timp a dezvoltarii economice, sociale si culturale a statelor si a regiunilor, afirmand importanta punerii de acord a principalelor orientari ale unei politici comune care sa garanteze salvgardarea si punerea in valoare a patrimoniului arhitectural, au convenit asupra celor ce urmeaza:
Definirea patrimoniului arhitectural ART. 1 In termenii prezentei convenţii, expresia patrimoniu arhitectural este considerata a cuprinde următoarele bunuri imobile: 1. monumentele: orice realizari deosebit de remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, stiintific, social sau tehnic, inclusiv instalatiile sau elementele decorative care fac parte integranta din aceste realizari; 2. ansamblurile arhitecturale: grupari omogene de constructii urbane sau rurale remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, stiintific, social sau tehnic si indeajuns de coerente pentru a face obiectul unei delimitari topografice; 3. siturile: opere combinate ale omului si ale naturii, partial construite si care constituie spatii indeajuns de caracteristice si omogene pentru a face obiectul unei delimitari topografice, remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, stiintific, social sau tehnic.
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
100
Identificarea bunurilor de protejat ART. 2 In scopul identificarii cu precizie a monumentelor, ansamblurilor arhitecturale si a siturilor susceptibile de a fi protejate, fiecare parte se angajeaza sa continue inventarierea acestora, iar in cazul in care bunurile respective ar fi amenintate, sa intocmeasca, in cel mai scurt termen, o documentatie corespunzatoare.
Proceduri legale de protectie ART. 3 Fiecare parte se angajeaza: 1. sa instituie un regim legal de protectie a patrimoniului arhitectural; 2. sa asigure, in cadrul acestui regim si potrivit modalitatilor specifice fiecarui stat sau fiecarei regiuni, protejarea monumentelor, a ansamblurilor arhitecturale si a siturilor.
ART. 4 Fiecare parte se angajeaza: 1. sa aplice, in temeiul protectiei juridice a bunurilor considerate, proceduri corespunzatoare de control si de autorizare; 2. sa evite ca bunurile protejate sa fie deteriorate, degradate sau demolate. In aceasta perspectiva, fiecare parte se angajeaza sa introduca in legislatia sa, daca nu exista deja, dispozitii care sa prevadă: supunerea spre aprobare către autoritatea competenta a proiectelor de demolare sau de modificare a unor monumente deja protejate sau facand obiectul unei proceduri de protectie, precum si a oricarui proiect care afecteaza mediul lor inconjurator; supunerea spre aprobare catre autoritatea competenta a proiectelor care afecteaza in intregime sau in parte un ansamblu arhitectural sau un sit si care comporta lucrari: de demolare a unor cladiri; de construire de noi cladiri; de modificari importante, care ar afecta caracterul ansamblului arhitectural sau al sitului; posibilitatea autoritatilor publice de a obliga pe proprietarul unui bun protejat sa efectueze anumite lucrari sau de a i se substitui, in cazul in care acesta nu este in masura sa le faca; posibilitatea de a expropria un bun protejat.
ART. 5 Fiecare parte se angajeaza sa interzica deplasarea integrala sau a unei parti a unui monument protejat, in afara cazului in care salvarea materiala a acestuia ar necesita in mod imperativ deplasarea lui. In acest caz, autoritatea competenta va lua masurile necesare pentru a garanta demontarea, mutarea si remontarea lui intr-un loc corespunzator.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
101
Masuri complementare ART. 6 Fiecare parte se angajeaza: 1. sa prevada, in functie de competentele pe plan national, regional sau local si in limita bugetelor disponibile, un sprijin financiar din partea autoritatilor publice pentru lucrarile de intretinere si de restaurare a patrimoniului arhitectural situat pe teritoriul sau; 2. sa recurga, daca este necesar, la masuri fiscale susceptibile de a favoriza conservarea acestui patrimoniu; 3. sa incurajeze initiativele particulare in materie de intretinere si de restaurare a acestui patrimoniu.
ART. 7 Fiecare parte se angajeaza sa promoveze masuri vizand ameliorarea calitatii mediului in jurul monumentelor si in interiorul ansamblurilor arhitecturale si al siturilor.
ART. 8 In vederea limitarii riscurilor de degradare fizica a patrimoniului arhitectural, fiecare parte se angajeaza: 1. sa sustina cercetarea stiintifica, in vederea identificarii si analizarii efectelor daunatoare ale poluarii si in vederea definirii mijloacelor de reducere sau de eliminare a acestor efecte; 2. sa ia in considerare problemele specifice ale conservarii patrimoniului in politicile de combatere a poluarii.
Sancţiuni ART. 9 Fiecare parte se angajeaza, potrivit propriilor sale prerogative, sa procedeze astfel incat infractiunile la legislatia de protectie a patrimoniului arhitectural sa faca obiectul unor masuri corespunzatoare si suficiente din partea autoritatii competente. Aceste masuri pot antrena, la nevoie, obligatia pentru autorii infractiunii de a demola o cladire noua, ilegal construita, sau de a reda starea anterioara a unui bun protejat.
Politici de conservare ART. 10 Fiecare parte se angajeaza sa adopte politici de conservare integrata, care: 1. sa includa protectia patrimoniului arhitectural printre obiectivele esentiale ale amenajarii teritoriului si ale urbanismului si sa asigure luarea in considerare a acestui imperativ in diversele stadii de elaborare a planurilor de amenajare si a procedurilor de autorizare a lucrarilor; 2. sa promoveze programe de restaurare si de intretinere a patrimoniului arhitectural; 3. sa faca din conservarea, animarea si punerea in valoare a patrimoniului arhitectural un element major al politicilor in materie de cultura, de mediu si de amenajare a teritoriului; 4. sa favorizeze, atunci cand este posibil, in cadrul proceselor de amenajare a teritoriului si de urbanism, conservarea si folosirea cladirilor a caror importanta nu ar justifica o protectie in sensul
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
102
prevederilor art. 3 paragraful 1 al prezentei conventii, dar care ar prezenta o valoare din punct de vedere al integrarii in mediul urban sau rural ori al cadrului de viata; 5. sa favorizeze aplicarea si dezvoltarea tehnicilor si materialelor traditionale, indispensabile pentru viitorul patrimoniului.
ART. 11 Fiecare parte se angajeaza sa favorizeze, in conditiile respectarii caracterului arhitectural si istoric al patrimoniului: folosirea bunurilor protejate, in functie de cerintele vietii contemporane; adaptarea, atunci cand aceasta se dovedeste oportuna, a unor cladiri vechi pentru utilizari noi.
ART. 12 Recunoscand interesul de a facilita vizitarea de catre public a bunurilor protejate, fiecare parte se angajeaza sa procedeze astfel incat consecintele acestei deschideri pentru public, indeosebi amenajarile de acces, sa nu aduca prejudicii caracterului arhitectural si istoric al acestor bunuri si al imprejurimilor lor.
ART. 13 In scopul de a facilita aplicarea acestor politici, fiecare parte se angajează sa dezvolte, in conditiile proprii ale organizarii sale politice si administrative, cooperarea efectiva, la toate esaloanele, intre serviciile responsabile pentru conservare, activitate culturala, mediu si amenajarea teritoriului.
Participare si asociaţii ART. 14 In vederea sprijinirii actiunii autoritatilor publice, in directia cunoasterii, protectiei, restaurarii, intretinerii, gestiunii si promovarii patrimoniului arhitectural, fiecare parte se angajeaza: 1. sa instituie, in diversele stadii ale proceselor de decizie, structuri de informare, de consultare si de colaborare intre stat, colectivitati locale, institutii si asociatii culturale si public; 2. sa favorizeze dezvoltarea mecenatului si a asociatiilor fara scop lucrativ care activeaza in domeniu.
Informare si formare ART. 15 Fiecare parte se angajeaza: 1. sa puna in valoare, in opinia publica, conservarea patrimoniului arhitectural, atat ca element al identitatii culturale, cat si ca sursa de inspiratie si de creativitate pentru generatiile prezente si viitoare; 2. sa promoveze in acest scop politici de informare si de sensibilizare, indeosebi cu ajutorul tehnicilor moderne de difuzare si de popularizare, avand, intre altele, drept obiectiv: sa trezeasca si sa sporeasca sensibilitatea publicului, inca de la varsta scolara, fata de ocrotirea patrimoniului, calitatea mediului construit si expresia arhitecturala; sa puna in evidenta unitatea patrimoniului cultural si a legaturilor dintre arhitectura, arte, traditii populare si moduri de viata, la nivel european, national sau regional.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
103
ART. 16 Fiecare parte se angajeaza sa favorizeze pregatirea pentru diferite profesii si meserii implicate in conservarea patrimoniului arhitectural.
Coordonarea europeana a politicilor de conservare ART. 17 Partile se angajeaza sa faca schimb de informatii asupra politicilor lor de conservare, in ceea ce priveste: 1. definirea metodelor in materie de inventariere, protectie si conservare a bunurilor, tinand seama de evolutia istorica si de cresterea progresiva a patrimoniului arhitectural; 2. modalitatile de conciliere optima a imperativelor ocrotirii patrimoniului arhitectural cu cerintele actuale ale vietii economice, sociale si culturale; 3. posibilitatile oferite de noile tehnologii in privinta identificarii si inregistrarii, combaterii degradarii materialelor, cercetarii stiintifice, a lucrarilor de restaurare si a modalitatilor de administrare si de promovare a patrimoniului arhitectural; 4. mijloacele de promovare a creatiei arhitecturale, care sa asigure contributia epocii noastre la dezvoltarea patrimoniului Europei.
ART. 18 Partile se angajeaza sa isi acorde, ori de cate ori este necesar, asistenta tehnica mutuala constand in schimburi de experienta si de specialisti in materie de conservare a patrimoniului arhitectural.
ART. 19 Partile se angajeaza sa favorizeze, in cadrul legislatiilor nationale de profil sau al acordurilor internationale prin care sunt legate, schimburile europene de specialisti in conservarea patrimoniului arhitectural, inclusiv in domeniul formarii permanente.
ART. 20 In scopul aplicarii prezentei conventii, un comitet de experti, instituit de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei in temeiul art. 17 din Statutul Consiliului Europei, este imputernicit sa urmareasca aplicarea conventiei si, intre altele: 1. sa prezinte periodic Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei un raport asupra situatiei politicilor de conservare a patrimoniului arhitectural in statele parti la conventie, aplicarii principiilor enuntate de aceasta si propriilor sale activitati; 2. sa propuna Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei orice masuri vizand aplicarea prevederilor conventiei, inclusiv in domeniul activitatii multilaterale in materie de revizuire sau de amendare a conventiei, precum si de informare a publicului cu privire la obiectivele conventiei; 3. sa faca recomandari Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei cu privire la invitarea unor state nemembre ale Consiliului Europei de a adera la conventie.
ART. 21 Prevederile prezentei conventii nu prejudiciaza aplicarea prevederilor corespunzatoare mai favorabile protectiei bunurilor enumerate la art. 1, continute in:
INSTITUTUL DE DEZVOLTARE URBANĂ
104
Conventia privind protectia patrimoniului mondial, cultural si natural din 16 noiembrie 1972; Conventia europeana pentru protectia patrimoniului arheologic din 6 mai 1969.
Clauze finale ART. 22 1. Prezenta conventie este deschisa spre semnare de catre statele membre ale Consiliului Europei. Ea va fi supusa ratificarii, acceptarii sau aprobarii. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei. 2. Prezenta conventie va intra in vigoare in prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei perioade de 3 luni de la data la care trei state membre ale Consiliului Europei isi vor fi exprimat consimtamantul de a fi legate prin conventie, conform prevederilor paragrafului precedent. 3. Ea va intra in vigoare, in orice stat membru care isi va exprima consimtamantul de a fi legat prin conventie, in prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
ART. 23 1. Dupa intrarea in vigoare a prezentei conventii, Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru al Consiliului Europei, precum si Comunitatea Economica Europeana sa adere la prezenta conventie, printr-o hotarare luata cu majoritatea prevazuta la art. 20 lit. d) din Statutul Consiliului Europei si cu unanimitatea reprezentantilor statelor contractante care au drept de reprezentare in comitet. 2. Pentru orice stat aderent sau pentru Comunitatea Economica Europeana in caz de aderare, conventia va intra in vigoare in prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 24 1. Orice stat poate mentiona, in momentul semnarii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, teritoriul (teritoriile) la care se va aplica prezenta conventie. 2. Orice stat poate extinde, in orice moment ulterior, printr-o declaratie adresata secretarului general al Consiliului Europei, aplicarea prezentei conventii la orice alt teritoriu mentionat in declaratie. Conventia va intra in vigoare, in ceea ce priveste acest teritoriu, in prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei perioade de 3 luni de la data primirii declaratiei de catre secretarul general. 3. Orice declaratie facuta in temeiul celor doua paragrafe precedente poate fi retrasa in privinta oricarui teritoriu mentionat in aceasta declaratie, printr-o notificare adresata secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va deveni efectiva in prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei perioade de 3 luni de la data primirii notificarii de catre secretarul general.
ART. 25 1. Orice stat poate declara, in momentul semnarii sau la depunerea instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, ca isi rezerva dreptul de a nu se conforma integral sau partial prevederilor art. 4 lit. c) si d). Nici o alta rezerva nu este admisa. 2. Orice stat contractant care a formulat o rezerva in temeiul paragrafului precedent o poate retrage, total sau partial, adresand o notificare secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va deveni efectiva la data primirii notificarii de catre secretarul general.
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
105
3. Partea care a formulat rezerva in privinta prevederii mentionate la primul paragraf de mai sus nu poate pretinde aplicarea acestei prevederi de catre o alta parte; ea poate totusi, daca rezerva este partiala sau conditionata, sa pretinda aplicarea prevederii in masura in care ea a acceptat-o.
ART. 26 1. Orice parte poate denunta in orice moment prezenta conventie, adresand o notificare secretarului general al Consiliului Europei. 2. Denuntarea devine efectiva in prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei perioade de 6 luni de la data primirii notificarii de catre secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 27 Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, oricarui stat care a aderat la prezenta conventie si Comunitatii Economice Europene, in caz de aderare: orice semnare; depunerea oricarui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare; orice data de intrare in vigoare a prezentei conventii, conform art. 22, 23 si 24 din aceasta; orice alt act, notificare sau comunicare avand legatura cu prezenta conventie. Drept pentru care subsemnatii, legal imputerniciti in acest scop, au semnat prezenta conventie. Intocmita la Granada la 3 octombrie 1985, in limbile franceza si engleza, ambele texte avand aceeasi valabilitate, intr-un singur exemplar, care va fi depus in arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii autentificate fiecarui stat membru al Consiliului Europei, precum si oricărui stat sau Comunitatii Economice Europene, care sunt invitate sa adere la prezenta convenţie.
***** Republica Moldova nu a ratificat Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei, adoptata la Granada la 3 octombrie 1985.
9 Literatura Attachment to the Declaration of San Antonio (1996, ICOMOS) Bălan P. Mănăstiri şi schituri basarabene, Chişinău, 2002 Celîşev V. Itinerare literare din Moldova, Chişinău, 1988 (textul în română, rusă şi un rezumat în engleză) Centrul istoric al oraşului Chişinău: să salvăm ce mai poate fi salvat, //Capitala, 24.03.2004, p. 4-5 Charter on the Built Vernacular Heritage (October 2000 ICOMOS) Charter on the Conservation of Historic Towns. October 1987 (ICOMOS) Chişinău, file de istorie, Cercetări, documente, materiale. Andrei Eşanu. Chişinău 1998. Chişinăul în 1941. Îngrijire D.Poştarencu. 1996. Colina antenelor de bruiaj. Lică Sainciuc. Chişinău, 2000. Comisiunea Monumentelor Istorice, Secţia din Basarabia, Anuar. 1932. Declaration of ICOMOS marking the 50th anniversary of the Universal Declaration of Human Rights. September, 1998. Declaration of Rome (1983. ICOMOS) Declaration of Tlaxcala. October, 1982 (ICOMOS) Demcenco N. Monumente ale gloriei revoluţionare şi militare din Moldova, Chişinău, 1988 European Charter of the Architectural Heritage. Council of Europe, October 1975 (ICOMOS) Guidelines for Education and Training in the Conservation of Monuments, Ensembles and Sites (August, 1993 ICOMOS) ICOMOS 12th General Assembly Mexico, October 1999 ICOMOS Charter for the Protection and Management of the Archaeological Heritage (1990) ICOMOS World Report 2000 on MONUMENTS AND SITES IN DANGER Ilviţchi L. Mănăstirile şi schiturile din Basarabia, Chişinău, 1999 Moldova and the Moldovans. Chisinau. King, 1996. Monumentele Moldovei, Chişinău, 1969 Remenco G. Comoara noastră – monumentele, Chişinău, 1977 Resolutions of the International Symposium on the Conservation of Smaller Historic Towns, at the 4th ICOMOS General Assembly. May 1975. Sârbu A., Ladaniuc V. Mănăstiri basarabene, Chişinău, 1995
PATRIMONIUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI
CHIŞINĂU
107
Stăvilă Tudor, Ciobanu Constantin, Diaconescu Tamara, Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, Chişinău, 2000 Şlapac M., Boldureanu A., Nicolae E., Iurcenco N., Râbalco E., Chişinău, Velmas-Terra Ruxanda, 1996 The Declaration of Dresden. November, 1982 (ICOMOS) The Declaration of San Antonio (1996. ICOMOS) The introduction of contemporary architecture into ancient groups of buildings (ICOMOS Budapest, June 1972) The Nara Document on Authenticity (November, 1994 ICOMOS) The Norms of Quito (December, 1967 ICOMOS) The Oxford Declaration on Landscape (May 2000 ICOMOS) The Venice Charter. May, 1964 (ICOMOS) Запорожан М., Русанов Г. Народные традиции в архитектуре Молдавии, Кишинев, 1988 Историко-архитектурный опорный план г. Кишинева и проект зон охраны. 1987. Лившиц М. Декор в народной архитектуре Молдавии, Кишинев, 1971 Смирнов В. Градостроительство в Молдавии XIX-XX веков, Кишинев, 1975 Тарас Я. Памятники архитектуры Молдавии /XIV - начало XX века/ Кишинев, 1986 Ульянов B., Пилат И. Исторические места и памятники Молдавии, Кишинев, 1977.