1 Monologul lui Spiridon – O noapte furtunoasa - Caragiale “Maa! Al dracului ruman si jupanul nostru! Bine l-a botezat cine l-a botezat “Titirica Inima-Rea”. Ce are el cu mine? Zau! Biata cocoana si cu nea Chiriac! cu ei mai am noroc, ei mai ma scapa de afurisitul, ca despre partea lui jupan Titirica Inima-Rea, halal sa fie de oasele mele! M-ar cotonogi. Ieri saptamana, cand s-a intors de la gradina cu cocoanele, m-a gasit destept: “Bravos, musiu Spiridoane! zice, nu te-ai culcat pan-acuma; maine dimineata jupanul saracul sa deschiza pravalia; ai stat pan-acuma sa bei la tutun, ai?” - “Nu, jupane - zic- da daca nu mi-e somn.” – “Nu ti-e somn,ai? Stai ca-ti fac eu tie pofta de culcat!’ … Bietul nea Chiriac m-a scapat, ca luase pe sfantul Niculae din cui… Ieri seara m-a gasit dormind: “Bravos, musiu Spiridoane! Zice; dormi, ce-ti mai pasa! Tutun, neneaco, cu banii babachii!” – “Nu, jupane, da daca mi-a fost somn”, zic. “Somn, ai? Te trage traiul al bun la somn! (Auzi, cu sfantul Niculae trai bun, cadea-i-ar bunul pe inima lui jupanul!) Tragi la somn? Stai ca am eu leac sa-ti tai de piroteala.” Si mi-a si pus mana-n par. Daca nu era cocoana sa sara pentru mine tocmai la apropont, ma rupea, ca nu-s’ ce-avea, era turbat rau de tot. (S-aude zgomot.) Auliu! Vine! (Stinge repede tigara cu degetele ai o baga in buzunar.) Monolog Smirnov - “Ursul” A-P CEHOV “Nu ştiu să mă port în societatea doamnelor! Coniţă, de cînd eşti, n-ai văzut atîtea vrăbii, cîte femei am cunoscut eu. De trei ori m-am bătut în duel pentru femei. Douăsprezece femei le-am părăsit eu, iar nouă m-au părăsit ele pe mine! Da, coniţă! A fost o vreme cînd eram un prost! Mă risipeam în vorbe dulci, în drăgălăşenii, în complimente... Făceam reverenţe... Iubeam nebuneşte! Oftam la lumina lunii, sufeream, mă topeam... îngheţam... ardeam ca flacăra... Am iubit cu patimă, cu ardoare, în tot felul, dracu să mă ia! Am ţinut prelegeri despre emanciparea femeilor!... Mi-am prăpădit jumătate din avere cu sentimentele astea duioase. Dar acum? Nu, mulţumesc! Acum nu mă mai duceţi de nas! Gata! Ochi negri, ochi pătimaşi, buze roşii, gropiţe în obraji, clar de lună, suspine, şoapte drăgăstoase... Toate astea pentru mine nu mai fac doi bani! Nu vorbesc de cei de faţă! Da’ în general, toate femeile, toate, fără nici o excepţie, sînt nişte izmenite, nişte prefăcute, invidioase şi mincinoase pînă-n măduva oaselor... Sînt superficiale, meschine, fără suflet, fără pic de logică... iar în ce priveşte asta (se bate pe frunte), iertaţimi sinceritatea, da’ şi-o găină e mai isteaţă decît un filozof cu fustă! Priveşti cîte o fiinţă poetică din astea: e vaporoasă, încîntătoare, semizeiţă... numai extaz! Da’ ia uită-te în adîncul sufletului ei... Curat crocodil, nu altceva! Revoltător e însă faptul că crocodilul ăsta îşi închipuie, nu ştiu de ce, că sentimentul gingaş al dragostei este capodopera lui, privilegiul, monopolul lui! La naiba! Spînzuraţi-mă cu capul în jos de cuiul ăsta dacă femeia ştie să iubească pe altcineva decît pe căţeluşul ei... În dragoste, nu ştie decît să miorlăie şi să ofteze. În timp ce bărbatul suferă şi se sacrifică, toată dragostea femeii se exprimă într-un singur fel: se împăunează şi face tot ce poate ca să te ducă de nas. Aţi avut nefeircirea să vă naşteţi femeie... aşadar, cunoaşteţi destul de bine caracterul feminin. Spuneţi-mi sincer, aţi văzut vreodată o femeie care să fie sinceră, credincioasă şi statornică? N-aţi văzut niciodată! Credincioase şi statornice sînt numai femeile bătrîne sau pocite! Mai degrabă ai să întîlneşti o pisică cu coarne sau un sitar alb, decît o femeie statornică.” hangita de carlo goldoni -Ei!! Ce mi-a fost dat sa aud! Excelenta sa, Domnul Marchiz ar vrea sa se insoare cu mine. Numai ca nu este de ajuns sa vrea dumnealui sa se insoare cu mine...ar mai trebui ceva.Sa vreau si eu! Daca m-as fi maritat cu toti cei care m-au cerut...as fi avut acum...o droaie de barbati...! Toti cati poposecs la hanul asta, toti de-ndragostesc de mine,toti imi fac ochi dulci si cati nu-mi cer sa ma marit de-ndata cu ei. Ah!!!! Si acest domn cavaler necioplit ca un urs, sa fie asa de mojic cu mine....Din cati clinti au trecut prin hanul meu,
2 dumnealui e singurul care n-a incercat sa-mi faca curte. Nu spun ....asa toti dint-o data sa se-n dragosteasca de mine dar nici sa ma dispretuiasca asa cum a facut dumnealui pentru ca asta ma face sa mor de necaz.Hm, e dusman femeilor, nu le poate suferi. Ha, ha, ha, sarman nebun! pesemne ca n-a dat inca de o femeie care sa stie cum sa-l ia....Dar o sa dea....Si cine nu stie daca nu a si dat. Tocmai cu de-al de astia imi place sa am de-a face iar de cel care se tine de capul meu, ma plictisesc foarte repede. Stau de vorba cu toti dar nu ma-ndragostesc de nici unul! Vreau sa-mi bat joc de toti plangaretii si vreu sa ma slujesc de toate viclesugurile, ca sa-l inving, sa-l inmoi si sa cuceresc inimile cele salbatice , impitrite si dusmanoase fata de noi...femeile...femeile, care suntem cel mai minunat lucru din cate-a creeat sfanta natura.... Cumparatoarea* Bertolt Brecht Sunt o femeie batrana. Cand Germania s-a "desteptat", ajutoarele ne-au fost reduse. Copiii mei imi dadeau, din cand in cand, cate un gologan. Dar aproape ca nu mai puteam cumpara nimic. La inceput, m-am dus mai rar in pravaliile in care, altadata, intram zilnic. dar intr-o zi m-am gandit si m-am dus din nou, zilnic, la brutar, la zarzavagiu, ca o veche clienta. Cu grija mi-am ales mancarea, n-am pus deoparte mai mult, dar nici mai putin ca inainte. am asezat painisoarele langa paine si prazul langa varza, iar cand mi s-a facut socoteala, am oftat, am cotrobait cu degetele tepene in punguta mea de piele si am marturisit, clatinand capul, ca nu-mi ajung banii pentru putinul pe care-l aveam de platit, si, tot clatinand capul, am parasit pravalia, in vazul tuturor clientilor. Mi-am spus: daca noi toti cei ce nu avem nimic n-am mai aparea acolo unde se vand alimente, s-ar putea crede ca nu avem nevoie de ele. Dar daca venim si aratam ca nu le putem cumpara, se va pricepe totul pana la capat. fragment din "Levantul", * de Mircea Cartarescu (e ciudat!) "Deodata mi se face moarte cum altora somn li se face. si cum lor li se ingreuneaza ochii asa si mie mi se ingreuneaza inima. Atat inima imi ajunge de grea ca o scap dintre coaste cum as scapa-o dintre degete. Si chiar atunci vine ingerul -Ce ai facut, ba, cu inima ta? ce ai facut cu inima ta? Aripile lui sunt turturi de gheata. In sprancene are turturi de gheata. Mantia de pe umeri din turtuir de gheata-i tesuta. -Ai dat-o la porci s-o manance ai dat-o iepurilor sa o roada ai dat-o la cartite sa isi sape in sangele ei tunele Ai sangele plin de cartite, bre nu vezi ca ai sagele plin de cartite? Stateam in fata lui cu coastele desfacute si el tot lopata din aripi de turturi Lopata,lopata, pana cand a izbit cu aripile luna si-a dat-o jos si-a calcat-o cu talpile pana cand a stricat soarele si planetele pana cand a ruinat sentimentele -Nu, nu, i-am raspuns falfaind si eu din coastele desfacute Dar deja el povarnise cu aripa si zdrobise cu talpa toate cuvintele -E toamna, a mai zis ingerul lopatand, lopatand..."
Sonetul CXXXIV* Francesco Petrarca Pace nu aflu, nici temei de lupta, ma tem si sper, si ard si sunt de gheata; plutesc in cer, mi-e glezna-n luturi supta nimica n-am, dar totul strang in brata; Veriga nu mi-e stransa, dar nici rupta, si temnita ma lasa si ma-nhata nu ma ucide-Amor, nici nu ma-nfrupta, caci nu ma vrea nici mort, si nici in viata. vad fara ochi; si tip, desi n-am limba; ravnesc pieirea, si cer sprijin iute; iubesc pe altii, ma urasc pe mine; hranit cu lacrimi, plansu-n ras se schimba, moartea si viata-mi sunt la fel de crude.
3 Aici ajuns-am, Doamna, pentru tine. Cafeaua de dimineata
Jacques Prevert
El si-a pus cafeaua Linistit in ceasca Laptele l-a pus in Cafeaua cu lapte Si cu lingurita L-a amestecat A baut cafeaua Ceasca a lasat Fara sa-mi vorbeasca A scos o tigara A fumat tacut S-a jucat cu fumul -Cercuri a facut- A pus calm tot scrumul Intr-o scrumiera Fara sa-mi vorbeasca Fara sa ma priveasca Si s-a ridicat Si-a pus palaria Cu un gest distrat Si-a luat pe umeri Mantaua de ploaie Pentru ca ploua Apoi a plecat A plecat in ploaie Fara sami vorbeasca Fara sa ma priveasca Si atunci mi-am strans Fruntea grea in palme Si am plans am plans... Familiala * Jacques Prevert Mama tricoteaza un jerseu un sal Fiu-i la razboi Ea gaseste asta foarte natural Si tata si tata oare el ce face? El face afaceri Mama tricoteaza un jerseu un sal Fiu-i la razboi El face afaceri Si gaseste asta foarte natural Si fiul si fiul Ce gaseste fiul? Fiul nu gaseste absolut nimic Mama tricoteaza tata face bani el face razboi Intr-o zi razboiul o sa fie gata Si-o sa faca fiul afaceri cu tata Si-o sa fie bine pentru amandoi Razboiul continua mama continua ea tricoteaza Tata continua el face afaceri Fiul e ucis el nu mai continua Viata isi urmeaza cursul ei banal Tata si cu mama merg la cimitir Si gasesc ca asta este natural Viata curge curge pe acelasi fir Afaceri razboi tricotat razboi Viata cu afaceri merge inainte Viata cu afaceri viata cu afaceri Viata cu morminte. Fum* Carl Sandburg Stau in fotoliu si ctesc ziarul Milioane de oameni s-au dus la razboi, mormintele lor ocupara hectare intregi, uneltele si navele zac sfartecate, orasele arse, asezarile rase de pe fata pamantului copiii in abatoare se mistuie ca inele de fum in rafalele vantului. Vorbiti, cadavre... (versul asta l-am adaugat eu caci imi placea din alta poezie) Stau in fotoliu si citesc ziarul Gata de a ucide Carl Sandburg Sunt zece minute de cand o contemplu. Am trecut si-nainte pe-aici reflectand si intrebandu-ma. E statuia de bronz a unui vestit general, Calare, purtand un drapel, un revolver si o spada. Imi vine s-o sfarm prefacand-o intr-un morman de fier vechi pe care sa-l duc apoi la gunoaie, Va spun deschis, Dupa ce fermierul, minerul, vanzatorul de pravalie, muncitorul uzinei, carutasul, soferul Vor avea fiecare-o statuie de bronz Ce sa-i surprinda in time ce ne dau Ceva de mancare si ceva de-mbracat, Cand se vor inalta cateva siluete In parcul acesta, Proiectate pe cer, Infatisandu-i pe-adevaratii voinici care sunt greul pamantului si care hranesc lumea in loc s-o ucida. Poate ca atunci ma voi opri aici Sa-l privesc linistit pe acest general de armata Ce-nalta un drapel in vant Si calareste al naibii de bine, gata de-a-l ucide pe cel ce-i sta-n cale, gata sa verse sange si sa goleasca maruntaiele oamenilor pe tanara, gingasa iarba-a preeriei. Prieteni*
M. Sorescu
Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei. Azi am comunicat atit de bine, Am fost atit de tristi, Perfectiunea asta in comun N-o mai atingem noi Si e pacat sa pierdem momentul. Cred ca in baie e cel mai tragic, Sa facem pe romanii cei luminati Care isi deschideau venele, Discutind despre
4 existenta iubirii Uite, am incalzit apa. Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei... In iad am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur, Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi. Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvintul inseamna ceva, Dar timpul trece... Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur, Mai ales la inceput, stiti eram singur, N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba, Dar incetul cu incetul, m-am atasat, mi-am facut prieteni. Un cerc extraordinar de sudat, Discutam tot felul de chestiuni teoretice. Ne simteam minunat, Am ajuns chiar pina la sinucidere. ...Si iarasi m-am pomenit singur in purgatoriu, Cautindu-mi citeva suflete mai apropiate, Desi sint destul de suspiciosi Purgatorienii-cu situatia lor neclara Intre doua lumi- O fata ma iubeste, e foarte frumoasa, Avem clipe de mare extaz-nemaipomenit, fantastic! Si chiar imi vine pe limba sa-i spun... Patit, o las pe ea mai intii, Eu ma sinucid abia dupa aceea, Dar fata face ce face si-nvie- Si iata-ma singur in rai- Nimeni n-a patruns aici niciodata, Sint primul om, lumea exista ca proiect, Ceva foarte vag, In capul lui Dumnezeu, Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme. Exista tristete la toate nivelurile, Dumnezeu e deznadajduit, Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei. El aluneca vijiind in prapastiile mortilor mele. Comunicam de minune, Doamne, cred ca am atins perfectiunea, Tu mai intii, Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric? Semnal* Nichita Stanescu Incet! Mergeti incet! Nu vedeti? Piatra e obosita. Ea doarme. Doamne, ea doarme. Piatra e foarte obosita. Indepartati caii! Si tu, ce faci acolo, tu... Cu tine vorbesc! Fii atent! Face prea mult zgomot rasarirea aceasta de soare Piatra e obosita. Sa taca luna rasarind! Aveti grije, faceti tacere. TacetiPiatra e obosita. Stimate domn -- Tudor Musatescu Murdaria este cea mai mare lasitate sufleteasca, a zis un mare filozof care degeaba ti-l spun caci incult cum esti habar nu ai de el De aceea scarba repulsiei pe care o resimt scriindu-ti aceste cateva cuvinte cu fierul rosu este atat de mare ca ma mir ce ma impiedica sa nu le dezinfectez cu indiferenta pe care o meriti. Afla ca stiu tot si ca esti esti cel mai necinstit om din toti hotii cu care amluicrat in viata me. Cat priveste spertul ordinar pe care ieri de dimineata in timp ce stiai ca sunt la baia de aburi ca racit te-ai dus sa ilincasezi fara stirea mea de lafirma “Drulea et comp” afa ca te-ai dus degeaba fiindca ai fost mai smecher excrocule si l-am incasat inainte astfel capartea pe care o pretinzi desi n-ai facut decat vant de primavera in aceasta afacere am sa ti-o dau dupa decesul meu. Stiam de mult ca ai o inima venala si un suflt cupidon de bani dar nu ma asteptam ca tocmai mie sa-mi faci sanchipontul cu 80 mii lei cand de pe urma mea ai castigat milioae de lei nefacand decat o scarba de preventie de 5 saptamani. Eibine acum cartile se va da pe fata.,toat justitia si toate ecabinetele ei va afla cine esti sidin ce traiesti prindenunturile ce le voi face ca savzi ce-I aia recidivist sis a te vad cum iti sta si in haine vargate..ca in pajamaua mea te-am vazut cand ai avut indrazneala sa-mi profanezi casa de necaz ca ti-am luat-o inainte cu spertul in timp ce ma aflam la baia de abur ca racit. Ei bine d-zeu mi-a ajutat sa fac 39 de grade si sa rebnunt l a baie venind acasa si in schimb sa te gasesc pe d-ta in ijamaua mea lnga persoana, care a fost prietena mea sip e care vreiam sa o legiferez cu cununie pt a nu mai fi acuma pt mine decat o femeie de strada si neant. Si va fie de bine iubitilor. Recunosc ca amtinut la aceasta epava vrand la a o ridica la nivelul meu de cultura si rang..caci in afara defizic nu avea nici o clasa primara si un trecut tenbros pe care-l stia o lum eintreaga chiar sit u. cand mi-ai spus ca ma fac de mezalianta sir as incurcandu-ma cu aceasta clandestine care nu merita a intra in sfera nivelului meu social de celibatar… Dar in sfarsit asa e lumea asta Hai secspir!
CANTA MITRUTA – Marin Sorescu
5 Mitruta lu Dumitru, i-a murit barbatul pe front In 1916 si avea multi copii. Si i-a crescut singura. Si mureau unul cate unul, Mari de la 20 de ani in sus. “Unu Ion, mi-a murit mai mic. Il facui, il comindai Ramasei cu ailalti. Mai sezui un prêt de timp, Du-te vreme , vino vreme, muri si Maria. O dusei la locul ei. Comind-o si pe ea, amaraste-te. Mai sezui ce mai sezui, Du-te vreme , vino vreme, Moare si Gheorghe. Cheltuie cu el , fa-I ce-am putut Si eu , ca o saraca. Mai sezui iar, du-te vreme , vino vreme, Moare si Sanda. Si de unde sa mai poti? Ca mi s-au scurs ochii plangand. Vad muierile c-asteapta oamenii seara De la Craiova si le sar Inainte si le iau din car traista cu targuieli. Eu n-am asteptat pe nimeni. Ce-am putut, cat am muncit, aia am mancat, Nimenea nu mi-a dat nimic.” Mitruta sedea singura-n casa si se jelea. Lumea radea:” iar canta Mitruta”. Dar ea se jelea. Si casa faramata, ploua pe ea, Se auzea cum plange si prin acoperis. Ei, ce casa? O bojdula acoperita cu paie. La urma Leana , a de Ia mai ramas. Era cam naroada si ii aducea cate un prunc in casa. Pe Ion, pe Damian, pe Costica... Si tot Mitruta trebuia sa aiba grija de ei Si le dadea sa manance turta cu fasole de mici de la 6 saptamani Leana pleca lă munca si ea ii indopa cu zeama de fasole si mamaliga
6 “Lelita nu moare?” Da-l dracului ca nu moare, mananca de facu burta Ea satea in prispa, el in troaca, mic de 7-8 luni Burta toba de fasole si ea ii dadea cu piciorul il legana si isi plangea mortii ei I-auzi cum canta Mitruta...
Monolog Nina Zarecinaia , “Pescarusul” A-P Cehov
Nina (pe scenă): Oamenii, leii, vulturii şi potîrnichile, cerbii lopătari, gîştele, păianjenii, peştii tăcuţi ce umpleau cîndva apele, stelele de mare şi fiinţele ce nu puteau fi văzute cu ochii – într-un cuvînt toate vieţile, toate vieţile, toate vieţile, încheindu-şi tristul cerc, s-au stins... Sînt mii de secole de cînd pămîntul nu mai poartă nici o fiinţă vie şi sărmana lună îşi aprinde în zadar felinarul. În lunci nu se mai trezesc cu ţipete cocorii şi cărăbuşii de mai nu se mai aud în pîlcurile de tei. E frig, frig, frig. Pustiu, pustiu, pustiu. Teroare, teroare, teroare. Pauză. Nina: Sufletul universului – sînt eu... eu... În mine e şi sufletul lui Alexandru cel Mare, şi al lui Caesar, şi al lui Shakespeare, şi al lui Napoleon, şi al ultimei lipitori. În mine spiritul umanităţii sa contopit cu instinctele animalelor, iar eu îmi amintesc tot, tot, tot, şi retrăiesc în mine, din nou, fiecare viaţă. Arkadina (încet): Acesta este un spectacol decadent. Treplev (implorator şi cu reproş): Mamă! Nina: În univers, etern şi egal cu sine însuşi rămîne doar spiritul. Pauză. Nina: Sînt ca un prizonier zvîrlit într-o fîntînă adîncă, nu ştiu unde mă aflu, nici ce mă aşteaptă. Tot ce ştiu e că în lupta cruntă cu Diavolul îmi va fi dat să înving şi materia se va contopi cu spiritul, instaurînd imperiul voinţei universale. Dar asta se va întîmpla abia atunci cînd, puţin cîte puţin, peste un lung, lung şir de milenii, şi luna, şi luminosul Sirius, şi Pămîntul se vor preface-n pulbere... Iar pînă atunci groază, groază, groază... Pauză; pe fundalul lacului se arată două puncte roşii. Scena e inundată de fum. Nina: Iată că se apropie preaputernicul meu adversar, Diavolul. Îi văd înfricoşătorii ochi stacojii... Arkadina: Miroase a pucioasă. Aşa trebuie să fie? Treplev: Da. Arkadina (rîde): Aa, înţeleg, e un efect special... Treplev: Mamă!
Arkadina continuă să rîdă. Nina: Se simte atît de singur fără om... Treplev: Ajunge! Piesa s-a terminat! Cortina!
7
Justiţie - Caragiale
Judele de ocol: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase... Leanca: La Hanu Dracului... Jud.: Ştiu... Lasă-mă să-ntreb. Leanca: Plătim licenţa, domn' judecător... Prevenitul: Oleo! Jud.: Tăcere! Leanca: ...E păcat pentru mine, domn' judecător... Jud.: Lasă-mă să te-ntreb... Leanca: Te las... Jud.: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase, ce reclami de la prevenitul Iancu Zugravu? Leanca (cu emoţiune treptată): Eu, să trăiţi, saru' mâna, domn' judecător, eu sunt o fomeie sârmană, Dumnezeu mă ştie cum mă chinuiesc pentru o pâine... De-aia şi pusesem de gând de la sfântu Gheorghe să las prăvălia, care nu mai poate omul de atâtea angarale pentru ca să mai mănânce o bucăţică de pâine, şi nu ne mai dă mâna să plătim licenţa. Prevenitul: Licenţa o plăteşte domn' Mitică. Leanca: Domn' Mitică?... să fie al dracului care minte? Jud.: Tăcere! Nimini n-are voie să vorbească până nu-l întreb eu. Leanca: Dacă zice dumnealui că domn' Mitică!... Eu, domn' judecător, săru'mâna, poci să jur că sunt curată la sufletul meu! Jud.: Nu e vorba de asta!... Spune cum s-au petrecut lucrurile şi ce reclami de la prevenit? Leanca: Eu, domn' judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, şi clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn-atunci cu birja de la domn' Marinescu Bragadiru din piaţă, încă chiar domn' Tomiţa zicea să-l iau în birje... Jud.: Pe cine să iei în birje? Leanca: Clondirul... că zicea... Jud.: Cine zicea? Leanca: Domn' Toma... se sparge... Jud.: Cine se sparge? Leanca: Clondirul, domn' judecător! Jud. (impacientat): Femeie, ce tot bârâi?... Răspunde odată lămurit la ce te-ntreb eu! Ce pretinzi d-ta acuma de la prevenit? Leanca (cu volubilitate): Onoarea mea, domn' judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ţi şi dregu-ţi, şi mi-a spart clondirul, că nu vrea să-mi plătească... (Cu obidă.) Că eu sunt o fomeie sârmană, şi e păcat! vine dumnealui gol puşcă şi bea până se face tun, şi pe urmă, dacă am vrut să chem vardistul, dumnealui zice că mă sulemeneşte cu chinoroz şi vrea s-o tulească, s-a căzut peste tarabă şi s-a făcut praf. Jud.: Ce s-a făcut praf? Leanca: Clondirul cu mastică; şi pe urmă vrea să fugă. Jud.: Cine? Leanca: Dumnealui. Jud.: Ei, ce pretinzi? Leanca: Onoarea mea şi trei chile de mastică prima... Jud.: Bine; şezi şi taci. Leanca: Care vine dumnealui... Jud.: Taci!
Leanca: Tac, da... Jud.: Taci odată! Leanca: Am tăcut. 8 Jud.: Iancu Zugravu! Ce ai d-ta să răspunzi la pretenţiile reclamantei? Prevenitul (e afumat şi pronuntă foarte îngălat): Eu, domnule judecător, dumneaei zice, pardon, iar ai venit, mă porcule? că dumneaei n-are niciodată o politică vizavi de musterii. Eu zic... daca domn' Mitică... Jud.: Cine-i domn' Mitică? Leanca: Domn' judecător, uite, săru'mâna, ş-acuma e beat... Jud.: Taci! nu te-ntreb pe d-ta. (Către prevenit:) Cine-i domn' Mitică? Prev.: Domn' Mitică?... nu-l cunoşti pe domn' Mitică? (Râzând ironic.) Al dracului domn' Mitică! Jud.: Vorbeşte serios! Cine-i domn' Mitică? Prev.: Care va să zică, domn' Mitică de la pricepţie. (Cu un zâmbet de fină intenţie.) Pricepi dumneatale acuşica cum vine vorba noastră. (Face cu ochiul.) Jud.: Ce-are-a face domn' Mitică? Prev.: Dacă i-a plătit licenţa. Leanca: Să fie-al drac... Jud.: Taci! (Prevenitului:) Nu e vorba de licenţă, e vorba de clondirul cu mastică. Prev.: A căzut de pe tejghea, domn' judecător; era pe margine. Jud.: Cine l-a-mpins? Prev.: Piaza rea, fincă zicea că cheamă vardistul... Eu nu vream, că sunt comersant... Leanca (dându-i cu tifla): Comersant de piei de cloşcă. Jud.: Te invit să fii cuviincioasă aici! aici nu-i permis să dai cu tifla! Prev. (vesel): Bravos, domn' judecător! ai văzut şi dumneatale acuşica ce pramatie e dumneei? Jud.: Nu-ţi permit să fii necuviincios aici!... (aspru) M-ai înţeles? Leanca (veselă): Hahaha! bravos, domn' judecător!... să spuie ce comert învârteşte... Jud. (mai aspru): Taci, că te dau afară! Prev.: Hahahaha! Brav... Jud. (foarte aspru): Răspunde! ce comerţ faci d-ta? Prev.: Am fost zugrav de case român, domn' judecător... Dac-am văzut că mă omoară concurenţa străinilor, am deschis tombolă cu obiecte la Moşi. Jud.: Da' de chinoroz cum a venit vorba? Prev.: Am vrut numai s-o speriu c-o stric (face cu ochiul) pardon, la ficsonomia obrazului... Leanca: Să mă sperii? N-ai venit odată cu căciula umplută cu chinoroz...? Prev.: Las-o p-aia! aia-i altă căciulă! (Judelui:) Aia a fost la politică... nu-nţelege dumneei... fomeie... Jud.: Bine, toate bune, dar de ce vii beat la judecătorie? Prev.: (obidit): Dacă n-am aminteri coraj, domn' judecător!... Jud.: Destul. (Condamnă pe prevenitul Iancu Zugravu la sapte lei despăgubire civilă şi doi lei cheltuieli de judecată.) Leanca: Da, domn' judecător, onoarea mea, săru' mâna, nereperată, cum remâne? Prev. (maliţios): Las' că ţi-o reperează domn' Mitică!
......................................................................................................................................................................
