INGRIJITORUL De Harold Pinter ASTON După ce-o să fac şopronul ăla, afară... o să fiu în stare să mă ocup ceva mai mult de apartament, ştii. Poate reuşesc să mai potrivesc cîte ceva pe aici. Vezi, mă pricep să meşteresc. Asta-i ceva ce sînt în stare să fac. N-am ştiut niciodată că sînt în stare. Dar acum mă pricep să fac tot soiul de lucruri. Ştii, muncă manuală. După ce-o să fac şopronul ăla, afară... Vezi, o să am un atelier. Aş... aş putea lucra puţin în lemn.Lucrări simple, în lemn, pentru început.Să lucrez în... lemn bun. (Pauză.) Desigur, sînt multe de făcut în casa asta. Ce mă gindesc, totuşi, e că aş putea trage un perete despărţitor... intruna din camerele de pe palier. Cred că ar fi ceva.Ştii... există paravanele alea... ştii... orientale.Se împart cu ele came-rele-n două.Se separă în două. Aş putea fie să fac aşa, fie să trag un perete despărţitor. Aş putea-o potrivi, vezi, dac-aş avea un atelier. (Pauză.)Oricum, cred că m-am hotărît pentru peretele despărţitor. (Pauză.)Ai putea fi... îngrijitor aici, dac-ai vrea. Ai putea... Să-ngrijeşti casa, dac-ai vrea... ştii, treptele şi palierul, scările din faţă, să le păzeşti. Să lustruieşti soneriile. Am să instalez cîteva, jos, la uşa principală. De alamă.Ce-ai zice dacă ai deveni îngrijitor? Ei bine, vreau să zic... Ei bine, ţi-aş putea spune... Da, fireşte, şi ţi-ar trebui şi citeva perii. Ştii ce-am putea face, am putea... aş putea fixa o sonerie jos, afară, la uşa principală, cu inscripţia „îngrijitor". Şi ai putea răspunde oricui întreabă. De ce nu? Ce, te urmăreşte careva? Cred că am să cobor pînă la Goldhawk Road. Tre-buie să stau acolo de vorba cu un om» Are un banc de tîmplărie! Mi s-a părut că e în stare destul de bună.Nu cred că-i foloseşte la ceva. (Pauză.) O să mă duc pînă acolo, cred. E o cafenea, chiar aici, pe stradă, mai devale. Aveam obiceiul să mă duc pe acolo destul de des. Oh, sînt ani de-atunci. Dar am încetat. Mă duceam de drag. Mi-am petrecut acolo chiar destul de multă vreme. Asta era înainte să plec. Chiar înainte de asta.Cred chiar că de la acest... local mi-s-a-tcas. Erau cu toţii... mult mai bătrîni ca mine. Dar obişnuiau întotdeauna să mă asculte. Am crezut că... înţelegeau ce le spuneam. Vreau să zic că obişnuiam să le vorbesc. Dar am vorbit prea mult. Asta a fost greşeala mea.Acelaşi lucru la fabrica.Acolo... în pauze, le povesteam tot felul de lucruri.Şi oamenii ăştia ascultau, ori de cîte ori... aveam ceva de spus.Toate erau bune. Necazul a fost că aveam un fel de halucinaţii. Nu erau halucinaţii, erau... începusem să am senzaţia că pot vedea anumite lucruri... foarte clar... totul... era atît de simplu... totul... totul devenea foarte calm... totul devenea foarte calm... tot acest... calm... şi... această clarviziune... era... dar poate că am greşit. In orice caz, cineva trebuie să fi
spus un cuvînt. Nu ştiam, nu mi-a spus unul un cuvînt. Şi... trebuie să se fi şoptit un fel de minciună. Şi minciuna asta s-a şoptit din gură-n gură. Mi-am dat seama că oamenii începuseră să fie ciudaţi. Acolo la cafenea. La fabrică. Nu puteam înţelege." Apoi, într-o zi, m-au dus la un spital, tocmai afară din Londra. M-au... dus acolo. N-am vrut să mă duc. Oricum... am încercat să scap de acolo, de cîteva ori. Dar... nu era uşor.Mi-au pus întrebări, acolo, înăuntru. Mă ţineau şi-mi puneau tot felul de întrebări. Ei bine, le-am spus... cînd au dorit să afle... ce gînduri aveam. Hm. ' Apoi, într-o zi, omul ăla... doctorul,bănuiesc...şeful...era chiar un om... distins... deşi nu eram chiar atît de sigur de asta. M-a chemat la el. Zicea... mi-a spus că am ceva. Mi-a spus că şi-a încheiat consultul. Aşa mi-a spus. Şi mi-a arătat un teanc de hîrtii şioni-a spus că am ceva, o boală. A spus... doar atît a spus, ştii.Ai... asta şi asta.Asta-i boala dumitale. Şi noi am hotărît, zicea el, că în interesul dumitale nu rămîne decît o singură cale pe care o puteam urma. A spus... dar nu pot să-mi amintesc exact... cum s-a exprimat...A spus, dacă nu facem asta, vei rămîne aici, înăuntru pentru tot restul vieţii, dar dacă o facem, atunci ai o şansă. Poţi să ieşi deaici, a spus, şi să trăieşti în rînd cu ceilalţi. Ce vreţi să-mi faceţi la creier, i-am spus eu. Dar el n-a făcut decît să repete ceea ce mai spusese o dată. Ei bine, nu eram un prost. Ştiam că sînt minor. Ştiam că nu-mi poate face nimic, fără să obţină un consimţămînt. Ştiam că trebuia să obţină consimţămîntul mamei mele. Aşa că i-am scris şi i-am poves tit ce au de gînd să-mi facă. Dar ea le-a semnat hîrtia, înţelegi, şi le-a dat consimţămîntul.Ştiu asta, pentru că doctorul mi-a arătat semnătura, cînd"i-am pus problema." Ei bine, în noaptea aia am încercat să fug, în noaptea aia. Am stat cinci ore să pilescuna din gratiile de la fereastra rezervei. Şi asta, pe întuneric. La fiecare jumătate de oră, se luminau paturile cu o lanternă. Aşa că aveam timp exact cît trebuia. Şi eram aproape gata, cînd unul a avut o criză, chiar lîngă mine. Aşa că m-au prins. Cam cu o săptămînă mai tîrziu, au început să vină şi să facă lucrul ăla, la creier. Urma să ni-l facă la toţi cîţi eram în rezervă. Şi veneau şi-l făceau cîte unuia, pe rînd.Cîte unul pe noapte.Eram printre ultimii. Şi am putut vedea foarte bine ce le făceau celorlalţi. Veneau cu... nu ştiu ce erau, arătau ca nişte cleşti mari, de care atîrnau sîrme... şi sîrmele erau legate de un mic aparat. Era electric. Ţineau omul întins cu forţa şi şeful ăla... me-diculşef, potrivea cleştii ca pe un fel de căşti la urechi, le potriveau de fiecare parte a capului. Era un om care ţinea aparatul, înţelegi, şi el... Era un om care ţinea aparatul, înţelegi, şi-i dădea drumul şi şeful apăsa doar cleştii de fiecare parte a capului şi-I ţinea acolo. Pe urmă-i scotea.Acopereau omul şi nu se mai atingeau de el, pînă mai tîrziu. Unii mai încercau să se împotrivească, dar cei mai mulţi nu. Zăceau acolo. Ei bine, au venit şi miau dat tîrcoale, şi în noaptea în care au venit, m-am ridicat şi m-am proptit de perete. Miau spus să mă culc pe pat şi eu ştiam că trebuie să mă culc pe pat, fiindcă dacă mi-o făceau pe cînd stăteam în picioare, puteau să-mi frîngă şira spinării. Aşa că am rămas în
picioare şi unul sau doi dintre ei s-a apropiat de mine, ei bine, eram mai tînăr pe atunci, şi mult mai puternic decît acum, eram chiar puternic bine, pe unul l-am lăsat lat şi pe celălalt l-am prins de gît, şi apoi deodată şeful ăl mare mi-a prins cleştii de cap şi eu ştiam că n-avea voie s-o facă, cîtă vreme eram în picioare, aşa că... dar oricum, a făcut-o. Pe urmă am plecat. Am plecat de acolo...Dar nu puteam umbla prea bine.Nu cred că şira spinării să-mi fi fost vătămată.In privinţa asta, totul a mers bine.Necazul era că... gîndurile mele... deveniseră prea încete... nu puteam gîndi deloc. Tot nu-mi puteam... aduna... gîndurile'...la un loc...nu mi le puteam aduna niciodată... la un loc... Necazul era că nu_puteam desluşi ce spun oamenii nu mă puţeam_uita în dreapta sau in stînga trebuia să mă uit drept înainte, fiindcă dacă-mi întorceam capul... nu mă puteam ţine drept... Şi capul mă durea cumplit.Şedeam în odaia mea.Asta se întîmpla pe cînd mai stăteam acasă, la mama.Şi la fratele meu.Era mai tînăr ca mine. Şi, am pus totul în ordine prin cameră, am aşezat toate lucrurile despre care ştiam că sînt ale mele, dar n-am murit. Fapt e că ar fi trebuit să fiu mort. Ar fi trebuit să mor. Oricum, mă simt mult mai bine acum.Dar acum nu mai stau de vorbă cu oamenii.Evit asemene'a locuri cum e cafeneaua aceea.Nu mai intru de loc în asemenea locuri, acum.Nu stau de vorbă cu nimeni... aşa. De multe ori mam gîndit să mă întorc şi să-l caut pe omul care mi-a făcut bucata. Dar înainte de asta, vreau să fac ceva. Vreau să construiesc şopronul acela, afară în grădină...
INGRIJITORUL De Harold Pinter
DAVIES
'Ţumesc. (Uitîndu-se împrejur.) Uuf... Să stau jos? Uuf... N-am mai stat jos ca lumea... Nam şezut propriu-zis, ca lumea... ehei, nici nu-mi mai aduc aminte... O pauză de zece minute pentru ceai, la miezul nopţii, în localul ăla, şi nu puteam găsi măcar un loc, nici măcar unul. Toate le ocupau grecii, polonezii, negrii, toţi veneticii aveau loc. Şi eu care le lucram... eu care le lucram... Toate le ocupau negrii, grecii, polonezii, toţi, asta e, şi mă tratau ca pe un rahat. Cînd a venit ăla astă-seară la mine, i-am spus eu! Da, dar ceea ce trebuie să fac mai întîi, vezi, ceea ce trebuie să fac, trebuie să-mi revin înţelegi ce vreau să zic? M-ar fi putut curăţa acolo, înăuntru. Cînd a venit ăla astă-seară la mine, i-am spus-
o. Nu-i aşa? Ai auzit ce i-am spus, nu-i aşa? S-a năpustit asupra mea! Lepădătura! Putoarea! Asupra unuia ca mine, eu care am stat la masă cu oameni de seamă. Toţi golanii ăia, frate, se poartă ca nişte porci. Chiar de-am fost cîţiva ani pe drumuri, dar, s-o ştii de la mine, eu sînt curat. Nu mă spurc. De-asta mi-am lăsat şi nevasta. Două săptămîni după ce am luat-o, ba nu, nici măcar atît, nu mai mult de o săptămînă, am scos capacul de pe-o oala. Şi ştii ce era în oală? Un maldăr de rufe de-ale ei, şi încă nespălate. Oala de fiert zarzavat, asta era.Oala de fiert zarzavat. Aşa că am lăsat-o, şi de-atunci n-am mai văzut-o. Am avut parte în viaţa mea de zile bune.Dar nu mai sînt tînăr.îmi amintesc de vremurile de odinioară, cînd am fost şi eu la fel de grozav ca oricare dintre ei. Nu-şi permiteau să-şi facă de cap cu mine. Dar în ultima vreme, nu m-am simţit prea bine. Am avut cîteva crize.(Pauză. Vine mai aproape.) Ai văzut ce-am păţit cu ăla? Vine la mine, îmi trînteşten faţă un hîrdău cu lături şi-mi spune să-l scot afară, prin dos. Nu e treaba mea să scot hîrdăul! Au acolo un băiat pentru scos hîrdăul. N-am fost tocmit să car hîrdaiele. Treaba mea-i să mătur podelele, să strîng mesele, să mai spăl pe ici, pe colo, dar nici pomeneală de scos hîrdaie! Da, ei bine, să admitem că ar fi trebuit să-l scot! Chiar dacă ar fi trebuit! Chiar de s-ar presupune că ar fi trebuit să scot hîrdăul, cine era el să vină să-mi dea ordine? Sîntem de-o seamă.Nu e patronul meu.Nu e cu nimic deasupra mea. I-am zis eu ce să facă cu hîrdăul lui. Aşa-i că i-am zis?Ai auzit. Uite ce e, i-am zis, sînt un om bătrîn, unde am fost crescut eu, am fost învăţaţi să vorbim oamenilor bătrîni cu respectul cuvenit, am fost învăţaţi cu ceea ce se cuvine, dacă m-aş putea scutura de cîţiva ani, teaş... te-aş frînge în două. Asta a fost, şi după aia patronul mi-a dat paşaportul. Cică fac prea mult tărăboi, zice el. Tărăboi — eu! Uite ce e, i-am zis, eu am drepturile mele. Aşa iam zis. Oi fi fost eu pe drumuri, dar nimeni nu are mai multe drepturi ca mine. Să fim drepţi, i-am zis.Oricum, mi-a dat paşaportul. (Se aşazâ pe scaun.) Cam aşa-i acolo. (Pauză.)Dacă n-ai fi ieşit după noi, să-l opreşti pe ticălosul ăla de scoţian, aş fi în spital acum.Îmi crăpa capul de caldarîm, dacă mă atingea.Da-l aranjez eu.într-o noapte, îl aranjez. Cînd m-oi nimeri prin părţile alea. Nu că mi-ar păsa prea mult, dar mi-am lăsat toate lucrurile acolo, în odaia din dos. Toate, grămadă, tot calabalîcul, ştii, în geamantanul ăla. Pînă şi ultima bucată borîtă dintre boarfele mele blestemate am lăsat-o acolo. In graba aia.Mă prind că scotoceşte prin ele chiar în clipa asta, chiar acum. Oricum, îţi sînt îndatorat, că mă laşi... că mă laşi să mă odihnesc puţin, să zicem., .cîteva minute. (Se uită împrejur.) Asta-i odaia dumitale? Ai ceva lucruri aici, nu glumă! Trebuie să facă ceva parale, toate... toate astea, adunate la un loc. (Pauză.) Că sint multe.Dormi aici, nu-i aşa? Ei, pot să spun că eşti apărat de curent, acolo. Peste tot, numai vînt.Trage al dracului.Sînt foarte sensibil la curent. Totdeauna am fost. (Pauză.) Păi atunci... ai mai multe camere, nu-i aşa?Eşti proprietarul, nu-i aşa? (Pauză.) Am observat eu că e cineva, că stă cineva în casa de alături. Am observat eu... perdelele grele trase la geamurile de alături, cînd am
venit, adineauri. M-am gîndit că trebuie să fie cineva, care stă acolo. Am avut noroc, c-ai intrat în crîşma aceea.M-ar fi putut curăţa, ticălosul ăla de scoţian. Era să dau ortu' popii. (Pauză.) Am observat eu că c cineva, că stă cineva în casa de alături. Am observat eu... Am observat... perdelele trase alături, cînd am venit, adineauri. Va să zică, asta-i casa dumitale, nu-i aşa? (Pauză.) Ai strîns ceva vechituri pe-aici, nu glumă, ţi-o spun pe şleau.Nu-mi place o cameră goală.Ascultă, frate, n-ai cumva o pereche de pantofi de prisos?Javrele alea de la mănăstire, iar mi-au tras clapa. La Luton. La mănăstirea din Luton... Prietenul ăsta al meu era la Shepherd's Bush. O ducea bine. Da, da, o ducea bine. A dat peste cel mai grozav noroc care se putea. (îl observă pe Aston.) Da, da, o ducea bine.Îmi strecura întotdeauna o bucată de săpun, oricînd dădeam pe-acolo. Foarte bun săpun! Ăia trebuie neapărat să aibă cel mai bun săpun. Niciodată n-am dus lipsă de-o bucată de săpun, de cîte ori treceam pe la Shepherd's Bush. Acuma a plecat.S-a dus.El a fost ăl'de m-a-n-drumat spre mănăstire.Tocmai dincolo de Luton.Auzise că ăia-mpart pantofi.Pantofii?Chestie de viaţă şi de moarte pentru mine. A trebuit să bat tot drumul pînă la Luton, cu ăştia. Cred că ăştia o să fie cam mici. Parcă n-ar fi numărul meu. Nu pot purta pantofi care nu mi se potrivesc. Nimic mai rău. I-am zis călugărului ăluia, ce e, zic, uite ce e, dom'le, a deschis poarta, o poartă mare, a deschis-o, uite ce e, dom'le, zic, am venit tot drumu-ncoace; uite, zic, i-am arătat pe-ăştia, zic, n-aveţi o pereche de pantofi, zău, o pereche de pantofi, zic, doar cît să mă ţină la drum. Uită-te la ăştia, sînt aproape pe ducă, zic, nu mai sînt buni de nimic. Am auzit că aveţi aici un depozit de pantofi. Du-te şi te pişă, mi-a zis. Ei bine, uite ce e, zic, sînt un om bătrîn, să nu vorbeşti aşa cu mine, cemi pasă mie cine eşti. Dacă nu te cari sa te pişi în altă parte, zice el de colo,numai cu picioare-n fund am să te ţin pînă la poartă. Ei bine, uite ce e, zic, stai o clipă, nu cer decît o pereche de pantofi, doar nu gîndeşti acum să-ţi îngădui cine ştie ce porcării faţă de mine, am făcut trei zile pe drum pînă-ncoace, i-am zis, trei zile fără o-mbucătură, nu merit şi eu o îmbucătură, ce zici? Ia-o după colţ, spre bucătărie, zice el, ia-o după colţ şi după ce ţi-ai mîncat prînzul, întinde-o şi pişă-te în altă parte. M-am dus la bucătărie, să vezi. Mi-au dat de mîncare ! O pasăre, aşteaptă să-ţi spun, o pasăre mică, o păsărică mititică, ar fi înghiţit mîncarea aia în două clipe. Ei bine... mi-au zis ei, mîncare-ai primit, acum ia-o din loc şi întinde-o.Mîncare?zic, dar ce credeţi că sînt, cîine? Chiar cîine? Ce vă închipuiţi că sînt, jivină? Ce-i cu pantofii ăia, pentru care-am bătut tot drumu-ncoace, să-I primesc, c-am auzit că-i împărţiţi de pomană? Am să vă reclam la stareţul vostru. Unul dintre ei, un huligan irlandez, a venit spre mine. Am şters-o. Am luat-o pe scurtătură, spre Watford, şi-am găsit o pereche acolo.Am ajuns pînă la Centura de Nord şi tocmai dincolo de Hendon mi s-a desprins talpa, pe cînd mergeam. Noroc că-i mai aveam pe ăi vechi, că-i împachetasem şi-i căram cu mine, altfel aş fi fost pierdut, omule.Aşa că a trebuit să-i port p-ăştia, vezi bine. I-am dat gata, nu mai sînt buni de nimic. Nu-s răi,
pantofii. Sînt solizi, pe cinste.Da. Nu-s răi de loc. E-o piele rezistentă, nu-i aşa?Foarte rezistentă.Un tip a încercat mai deunăzi să-mi bage pe gît o pereche de antilopă. Nu i-aş purta.Nimic nu-ntrece pielea, la purtat. Antilopa te lasă, crapă, şi-n cinci minute se pătează pe vecie. Nimic nu-ntrece pielea.Da. Buni pantofi, ăştia. Totuşi, nu-mi vin bine. Nu. Am piciorul foarte lat. Ăştia-s prea ascuţiţi, vezi.M-ar schilodi într-o săptămînă. Vreau să zic că ăştia, pe care-i am în picioare, nu-s buni, da' cel puţin sînt comozi. Nu-i mare scofală de ei, dar nu mă rod.In orice caz, mulţumesc, dom'le. Oh, mă căpătuiesc eu... cît de curînd... Unde ar fi să dorm? Aici?Unde?Ei bine, asta-i la-ndemînă. Ei bine, asta-i... Să-ţi spun ceva: aş face aşa... doar pînă mă aleg şi eu cu ceva. Ai destulă mobilă aici.Soba asta de gaz funcţionează, nu-i aşa? Ce-i acolo, un eleşteu? Ce ai în el, peşte? Numai de s-ar îndrepta odată vremea! Atunci aş putea s-o pornesc din loc. Vremea-i atît de afurisit de rea, cum aş putea ajunge undeva cu pantofii ăştia? Ei bine, cred că am să mă culc. Sînt puţin... puţin cam obosit.Nu-i rău.Nu-i rău.Un pat bun. Cred c-am să dorm bine în el.
INGRIJITORUL De Harold Pinter
MICK
Cum te cheamă? Ai dormit aici noaptea asta? Cum ai spus că te cheamă? Jen...kins.Mi-l reaminteşti pe fratele unchiului meu.Era veşnic pe drumuri, omul ăla.Totdeauna cu paşaportul în buzunar.Şi cu ochii mereu după fete. Avea exact statura dumitale. Era întrun fel un atlet. Specialist la săritura în lungime. De Crăciun avea obiceiul să demonstreze diferite scamatorii, în salon. Avea o slăbiciune pentru nuci.Asta era. O slăbiciune, nimic mai mult. Nu se sătura de ele niciodată.Nuci, nuci de cocos, alune, alune americane, nu sar fi atins de-o prăjitură cu fructe. Avea un cronometru minunat. L-a luat din Hong-Kong. A doua zi l-au dat afară din Armata Salvării. Obişnuia să tragă la numărul patru, la manutanţă. Asta, înainte de a fi primit Medalia de Aur.Avea obiceiul ciudat să-şi poarte vioara pe spate. Ca pe un pui de indian. Cred că avea în vine ceva sînge de piele-roşie. Ca să spun drept, n-am înţeles niciodată cum a ajuns să fie fratele unchiului meu. De multe ori m-am gîndit că poate e pe dos. Vreau să zic că unchiul meu i-a fost frate, iar el era unchiul meu. Dar nu i-am zis niciodată „unchiule".De fapt, îi spuneam Sid.Şi mama mea, tot Sid îi spunea.A fost o poveste hazlie.Arăta leit ca dumneata. S-a însurat cu o chinezoaică şi a plecat în Jamaica. In care pat ai dormit? (Pauză.)Cum îţi place camera mea? Ştii, de mă crezi ori ba, există o asemănare tare hazlie între dumneata şi un tip pe care l-am cunoscut cîndva, la Shoreditch. De fapt, trăia la Aldgate. Eu stăteam cu un văr, la Camden. Individul ăsta ţinea o gheretă în parcul Finsbury, chiar lîngă depoul de autobuze. Cînd am apucat să-l cunosc, am aflat că a fost crescut în Putney. Dar asta, pentru mine, nu avea nici o importanţă. Cunosc chiar cîteva persoane care s-au născut în Putney. Şi chiar de nu s-ar fi născut în Putney, s-au născut în Fulham.Singurul bucluc era că individul nu se născuse în Putney, ci doar crescuse acolo. Pînă la urmă s-a văzut că se născuse pe Caledonian Road, chiar înainte să ajungi la Nag's Head. Bătrîna maică-sa mai locuia încă la Angel. Autobuzele treceau toate chiar prin faţa porţii, şi ea putea să ia pe 38, 581, 30 sau 38 A, s-o ducă-n jos, pe Essex Road, pînă la intersecţia de la Dalston, cît ai zice peşte. Fireşte, dacă-l lua pe 30, urca pe Upper Street, cotea la Highbury Corner şi o lua în jos, spre catedrala St. Paul, dar tot la intersecţia de la Dalston ajungea în cele din urmă. Obişnuiam să-mi las bicicleta în grădina ei, cînd mergeam la lucru.Da, era o chestie ciudată.Semăna leit cu dumneata.Avea nasul puţin mai mare, dar asta n-are nici o importanţă. (Pauză.) Ai dormit aici noaptea asta?Ai dormit bine?Ai ieşit afară în timpul nopţii? Cum te cheamă? Cum te cheamă? Cum ai dormit în patul ăla?Eşti străin? (Pauză.)Cum ţi-a plăcut patul meu? (Pauză.) Ăsta-i patul meu. Ai grijă să nu te tragă curentul. Rămîi aici mai multă vreme? Ştii, îmi aminteşti de un tip, de care m-am ciocnit odată, tocmai de partea cealaltă a pasajului Guildford. Camera asta îmi aparţine.E camera mea.Te afli în casa mea.Ăsta-i patul meu.Ăla-i patul maică-mi. Presupun că nici pe maică-mea n-ai văzut-o niciodată pînă acum. (Pauză.) Trebuie să ajung la concluzia că eşti o lichea bătrîna. Nu eşti altceva decît o canalie bătrîna. Eşti un spărgător bătrîn, n-ai
cum s-o scalzi. Eşti o gioarsă bătrîna. N-ai ce căuta într-o casă ca asta. Eşti un mitocan bătrîn. Asta-i! N-ai ce cotrobăi într-un apartament ca ăsta, mobilat sau nemobilat. Aş putea cere pe el şapte lire pe săptămînă, dac-aş vrea. Găsesc muşteriu şi mîine.Trei sute cincizeci pe an, fără angarale. Categoric! Vreau să zic, dacă ai paralele astea, nu te sfii s-o spui. Asta-i situaţia! Cu mobilă şi instalaţie, patru sute. Sau, poate mai las un pic. Valoare impozabilă, nouăzeci de lire pe an. Apa, încălzitul şi lumina poţi să le socoteşti în jur de cincizeci. Una peste alta, te va costa opt sute nouăzeci! Bineînţeles, dacă vrei să-l iei. Spune-mi, şi am să-i pun pe avocaţi să-ţi întocmească contract. Altminteri, camionul meu e afară, în cinci minute te-am dus la poliţie; te bag la apă pentru mai multe infracţiuni, pentru violare de domiciliu cu premeditare, pentru jaf ziua-n amiaza mare, pentru furt, pentru hoţie şi pentru împuţirea casei. Ce-ai de spus?Decît doar dacă într-adevăr eşti interesat să-l iei. Fireşte, îl voi pune întîi pe fratele meu să ţi-l decoreze. Am un frate, decorator de prima mînă. Are să-l decoreze pentru dumneata. Dacă vrei mai mult spaţiu... nimic mai simplu! Pe palier se mai află patru camere, tocmai bune.Baie, sufragerie, dormitor şi cameră de copii.Asta poţi s-o faci cameră de lucru. Fratele ăsta al meu, de care ţi-am pomenit, e tocmai pe cale să se-apuce de treabă la celelalte camere. Da, e tocmai pe cale să se-apuce! Ei, ce spui? Opt sute pentru camera asta, sau trei mii-peşin, pentru tot etajul de sus. Pe de altă parte, dacă preferi să închiriezi pe un termen mai lung, cunosc o firmă de asigurare în West Ham, care va fi îneîntată să trateze afacerea, pentru dumneata. Fără chiţibuşarii, sincer şi pe faţă, fără clauze secrete; reputaţie nepătată; douăzeci la sută dobîndă, cincizeci la sută depunere; plată pe loc, restituire garantată, alocaţii de familie, bonificaţii, animări de scadenţă, de cîte ori ai nevoie, pînă la şase luni... permis anual de examinare a arhivei... Nimic secret! Ce mai încoa' şincolo! Firmă solidă! Capital învestit în ceai, acţiuni de bursă, extinderea beneficiilor. In caz de reziliere, acordă compensaţii... indemnizaţii substanţiale în caz de rebeliune sau orice alte tulburări civile, conflicte de muncă, vijelie, furtună, trăsnet, furt de vite, incendiu — toate supuse unui control zilnic şi unui supracontrol. Vom avea nevoie, fireşte, de o declaraţie semnată de medicul dumitale curant, drept garanţie că te afli în deplinătatea facultăţilor mintale pentru a purta pe deplin răspunderea, nu-i aşa? La ce bancă ai cont? (Pauză.) La ce bancă ai cont? Unde te duci? Vezi să nu dai cu bîta în baltă, băieţaş! Baţi la poartă cînd nu-i nimeni acasă.Nu împinge lucrurile prea departe. Vii să scotoceşti într-o casă străină, pui mîna pe tot ce poţi pune mîna. Nu-ntrece măsura, băiete.
Menajeria de sticla De Tennessee Williams
TOM
Da, mi-s buzunarele şi mînecile pline cu fel de fel de scamatorii. Dar să nu credeţi cumva că aş fi vreunul din acei scamatori de profesie care înfăţişează iluzia sub haina realităţii. Nu: eu am să vă arăt adevărul cu plăcuta mască a iluziei. Voi începe deci prin a întoarce timpul îndărăt, — şi-l voi opri în acea stranie perioadă dintre cele două războaie, cînd imensa majoritate a americanilor renunţase să mai descifreze alfabetul unui sistem economic aflat în plină dezagregare, iar tineretul, dezamăgit şi dezorientat, bîjbîia în căutarea unei fericiri iluzorii, în Spania era revoluţie. La noi erau doar declaraţii sforăitoare şi confuze, în Spania era Guernica. Aici se frămînta muncitorimea şi frămîntările acestea deveneau uneori minunat de violente, chiar şi în oraşe altminteri paşnice, ca Chicago, Cleveland, Saint Louis... Poate că toate acestea vi se par învăluite în ceaţă ? Poate că aţi vrea să ştiţi mai mult?... Nu e vina mea dacă acordurile idilice ale harpei caută să înăbuşe bubuitul grav al tobei mari — eu nu sînt decît comentatorul piesei. Muzica, vă rog! Acţiunea se petrece în amintirea mea; de aceea este cam încîlcită, cam sentimentală şi poate cam lipsită de vigoare. în amintire, orice lucru pare să se fi întîmplat pe muzică. Aşa se explică vioara din culise şi lumina aceasta difuză.Dar eu nu sînt numai comentatorul piesei, ci şi unul dintre protagonişti. Celelalte personaje sînt: mama mea Amanda, sora mea Laura, precum şi un tînăr pe nume Jim, ce va apare doar în scenele finale. Jim este exponentul realităţii înconjurătoare de care eram întrucîtva rupţi. Dar cum am avut întotdeauna o slăbiciune de poet pentru simboluri, să zicem că folosesc acest personaj ca pe un simbol: el este acel ceva pe care îl visam, spre care aspiram — viaţa însăşi. (Rîde.) Ce naivi eram! Am fost la cinema! A fost un program foarte lung. Mai întîi un Mickey Mouse, apoi un documentar, un jurnal, un film cu Greta Garbo, şi cîteva reclame pentru filmele viitoare. A urmat un program de muzică de orgă şi, paralel, o colectă pentru Fondul Laptelui, care s-a terminat cu o ceartă groaznică între o cucoană grasă şi unul din plasatori. Şi stai, că am uitat: A mai fost şi un program de varietăţi cu un iluzionist grozav, unul Malvolio Scamatorul. A făcut fel de fel de scamatorii, unele într-adevăr formidabile: de pildă a turnat apă în mai multe căni deodată şi întîi a prefăcut-o în vin, apoi în bere, apoi în whisky. Ştiu sigur că la sfîrşit a fost whisky, fiindcă a avut nevoie de cineva din public care să vină să-l ajute şi m-am urcat eu pe scenă, la amîndouă reprezentaţiile. A, era un whisky grozav, vechi de cel puţin douăzeci de ani. A trebuit să-l beau, n-am avut încotro. Malvolio ăsta e un tip foarte culant. Ne-a dat şi amintiri. (Scoate din buzunar o eşarfă lucioasă, ca un curcubeu.) Uite,
asta-i eşarfa lui magică.Ia-o tu, Laura. O fluturi deasupra unei colivii cu canari, şi în loc apare un vas cu peşti de aur. O fluturi peste vasul cu peşti de aur, şi peştii se transformă în canari zburători... Dar cea mai minunată scamatorie a fost aceea cu sicriul. Am bătut în cuie capacul sicriului peste el şi a ieşit din sicriu fără să clintească un cui. Scamatoria asta mi-ar prinde bine şi mie: m-ar scoate din situaţia asta grea. De ce sasai? Ce daca o s-o trezesc pe mama?Foarte bine.Mă mai răzbun şi eu pentru toate acele „Răsari şi străluceşte, mîndru soare". (Se întinde, cască.) Să ştii, Laura, că nu-i mare scofală să ajungi într-un sicriu bătut în cuie: totul e să ieşi din el! Şi încă fără să mişti un cui — ai mai pomenit aşa ceva? Bine, răsar, răsar, dar de strălucit n-am să strălucesc. N-am nimic care să-mi aparţină, care să fie al meu, în casa asta. Ieri mi-ai confiscat cărţile. Ai mers pînă acolo- încît... Casa ta! Casa ta! Cine plăteşte chiria? Cine e sluga ... Sigur! Eu nu am voie nici să vorbesc! Nu vreau să mai aud nimic. M-am săturat. Nu crezi că şi răbdarea mea are o limită, mamă? Ştiu, ştiu, pentru tine n-are nici o importanţă că ceea ce fac este cu totul altceva decît aş vrea să fac. Iţi închipui că ... Nu cumva mă crezi îndrăgostit de slujba asta? Nu cumva mă crezi îndrăgostit de fabrica de încălţăminte Continental? Socoti poate că visul meu cel mai scump este să-mi petrec cincizeci şi cinci de ani din viaţă acolo, între patru pereţi de plastic, cu tuburi fluorescente? Ei bine, nu ! De multe ori aş prefera să ia cineva un par şi să-mi dea în cap decît să mă mai duc acolo. Şi totuşi, mă duc! De cîte ori intri în odaie zbierînd acel „Răsări şi străluceşte mîndru soare" ... îmi spun: „Bine de cei morţi". Şi totuşi, mă scol şi mă duc. Pentru 65 de dolari pe lună, renunţ la tot ce am visat să fac sau să ajung vreodată. Şi tu spui că sînt egoist, că mă gîndesc numai la mine. Vrei să ştii ceva, mamă? Dacă eram egoist cum zici, de mult îmi luam şi eu lumea în cap. (Arată spre fotografia tatălui.) Ca dînsul.Astăzi aş fi fost departe. Ma duc la cinema de obicei!. Bine, mint! Mă duc să mă destrăbălez! Mă duc în localuri de fumat opiu !în tavernele viciului şi ale crimei, auzi mamă? Am intrat în Maffia, în banda Hogan, sînt un asasin plătit, umblu cu un pistol automat într-o cutie de vioară, conduc un grup de case de toleranţă în ValeyStreet! Mi se spune Asasinul, — Wingfield Asasinul, şi duc o existenţă dublă: ziua lucrez la depozit, ca orice salariat cinstit, iar noaptea sînt rege — temutul rege al lumii interlope! Joc la cazinouri, pierd averi întregi la ruletă ... Port mustaţă falsă şi un bandaj negru pe un ochi, iar uneori îmi pun favoriţi verzi. în asemenea ocazii mi se spune El Diavolo. A, ţi-aş putea spune lucruri care ar face să ţi se ztîrlească părul în cap. Duşmanii mei şi-au pus în gînd să arunce imobilul ăsta în aer. într-o noapte au să ne arunce pe toţi. în ceea ce mă priveşte, are să-mi pară bine, am să fiu chiar fericit, şi tu de asemenea. Te vei înălţa călare pe o coadă de mătură sus, sus de tot, deasupra lui Blue Mountain, cu toţi cei
şaptesprezece curtezani ai tăi, ca o bătrînă vrăjitoare pisăloagă şi rea! Mamă. Eu... te rog să mă ierţi. Imi pare rău, îmi pare foarte rău de tot ce ţi-am spus, n-am vrut să te supăr. Mă duc la cinema pentru că îmi plac aventurile, îţi dai seama că nu le întîlnesc prea des în munca mea şi de aceea mă duc să le văd în film. Ma duc pentru că îmi plac prea mult aventurile. Omul este din instinct un amant, un vînător, un luptător şi nici unul din aceste instincte nu se poate satisface la locul de muncă. Mă duc afară să fumez. Puţin după aceea, am fost dat afară din slujbă pentru că scrisesem o poezie pe capacul unei cutii de pantofi. Am plecat de acasă, am coborît pentru ultima oară treptele scării de incendiu şi de atunci am mers pe urmele tatălui meu, încercînd să regăsesc în mişcare ceea ce pierdusem în spaţiu ... Am călătorit foarte mult. Oraşele treceau prin faţa mea ca nişte frunze moarte, frunze viu colorate, dar rupte de pe ramuri. Aş fi vrut să mă opresc, dar parcă mă urmărea ceva. Ceva care venea întot¬deauna pe neaşteptate. Uneori era un cîntec cunoscut, alteori'doar un ciob de sticlă străvezie. Merg cîteodată noaptea singur, pe străzile unui oraş străin, — cînd nu găsesc pe nimeni să-mi ţină de urît. Trec pe dinaintea vitrinelor lumi¬nate ale unei parfumerii. Vitrina este plină cu sticluţe transparente, irizate ca cioburile unui curcubeu sfărîmat.
Şi atunci, deodată, sora mea îmi atinge umărul.Mă întorc şi mă uit în ochii ei. Laura, Laura, am încercat să te dau uitării, să te las în urma mea. Dar îţi sînt mai aproape decît aş fi vrut. Caut în buzunar o ţigară, tra¬versez strada, intru într-un cinematograf sau într-un bar, comand un whisky, vorbesc cu pri¬mul străin care îmi iese în cale — fac orice, orice ca să te uit ... ca să şterg imaginea ta ... aşa cum sufli într-o luminare. Astăzi lumea este luminată de fulgere ... Stinge-ţi luminările, Laura, şi bun rămas ...
Sinucigasul De Nikolai Erdman Semion Semionovici
... Dumneata ce crezi tinere? Pentru numele lui Dumnezeu nu mă întrerupe gîndeşte-te mai întîi. Închipuieşte-ţi că mîine la orele douăsprezece iei în mînă un revolver. Pentru numele lui Dumnnezeu nu mă întrerupe.Bine. Să ne închipuim că-l iei... şi-ţi bagi ţeava în gură... Nu ţi-o bagi... Bine să ne închipuim că dumneata ţi-o bagi. Uite bagă-ţi-o... Am băgat-o.Şi doar ce-am băgat-o soseşte clipa.Să luăm clipa din punct de vedere filosofic.Ce e aceea o clipă?Tic-tac.Da tic-tac. Iar între tic şi tac e un zid. Da un zid adică ţeava revolverului. Înţelegi?Chiar aşa ţeava.Aici e tic. Dincoace tac. Şi uite că tic tinere înseamnă toţi dar uite că tac tinere nu mai înseamnă nimic. Ni-mic.Înţelegi? De ce? Pentru că aici se află trăgaciul.Să luăm trăgaciul din punct de vedere filosofie.Ia-l.L-ai luat.Apasă. Şi atunci răsună: pif-paf. Şi uite că pif e încă tic iar paf e deja tac. Iar tot ce se referă la tic şi pif îl înţeleg dar tot ce se referă la tac şi paf nu-l mai înţeleg deloc. Tic - şi eu mai sînt încă alături de mine însumi de soţie de soacră de soare de aer şi apă - asta înţeleg. Tac - şi rămîn atît fără de soţie... deşi fără soţie înţeleg şi asta dar fără de soacră... ei asta înţeleg chiar foarte bine - dar fără de mine însumi - asta nu mai înţeleg deloc. Cum adică fără de mine însumi?Înţelegi eu însumi?Eu în persoană.Podsekalnikov.Un - om. Să luăm omul din punct de vedere filosofic.Darwin ne-a demonstrat în limbajul steril al cifrelor că omul e o celulă.Pentru numele lui Dumnezeu nu mă întrerupe.Omul e o celulă. Iar în această celulă lîncezeşte un suflet. Asta înţeleg. Tragi şi cu împuşcătura ta spargi celula şi atunci din ea îşi ia zborul sufletul. Îşi ia zborul. Zboară. Eh desigur zboară şi strigă: "Osana! Osana!". Eh desigur l-a chemat Dumnezeu. Îl întreabă.Al cui eşti?Al lui Podsekalnikov.Ai suferit?Am suferit. Bine atunci du-te să dansezi! Şi sufletul incepe să danseze şi să cinte. (Cintă.) "Slavă intru cei de sus lui Dumnezeu şi pace pe pămintiar intre oameni binecuvintare".Asta inţeleg.Da dar dacă celula e goalădacă nu există suflet? Ce se intimplă atunci?Ce părere ai? Dacă nu există viaţa de dincolo de mormint te
intreb? (Il zgilţiie.) Te intreb există sau nu există?Există sau nu există? Răspunde-mi! Răspunde! (ridicîndu-se) Mase! Ascultaţi-l pe Podsekalnikov! În acest moment eu mor. Şi cine e vinovat de asta? Vinovaţi sînt tovarăşii din conducere! Abordaţi-l pe vreunul dintre aceşti conducători şi întrebaţi-l: „Ce aţi făcut pentru Podskalnikov?”. Iar el nu vă va răspunde la această întrebare pentru că nici măcar nu ştie cetăţeni că pe lume există un oarecare Podsekalnikov. Podsekalnikov există dragi tovarăşi! Eu sînt ăla.Nu mă vedeţi de acolo tovarăşi.Apropiaţi-vă puţin.Voi atinge asemenea dimensiuni grandioase încît mă veţi vedea din orice loc. Nu-mi voi pierde viaţa – ci moartea. Voi muri dar din mormînt voi începe să vorbesc. Voi vorbi deschis şi plin de curaj despre toate. Le voi spune că mor pentru...pentru... că mor pentru... că pentru... pfui drace! Cum să le spun tovarăşi pentru ce mor dacă nici măcar nu mi-am citit scrisoarea de adio. „De ce nu mai pot să trăiesc!” Ce-i asta?Da da da.De mult mă interesa chestia asta.Asta înseamnă că aţi scris-o în numele meu?S-o citim. Interesant! (transcriind) "De ce nu mai pot să trăiesc!” - semnul exclamării. Mai departe.Oameni buni şi membri de partid.Priviţi în ochii istoriei. Cum e scris! A? Priviţi în ochii istoriei. Minunat! O frumuseţe! (citeşte) "Pentru că ne-a atins pe toţi vîrtejul purificator al revoluţiei”. Semnul exclamării.Alineat. (Transcrie) (citeşte) Reţineţi că intelectualitatea e sarea naţiunii iar dacă ea va dispărea nu veţi mai avea cu ce săra păsatul pe care l-aţi fiert. Deci aşa: "Reţineţi”... (Transcrie.) „... Daţi libertate intelectualităţii.Daţi-i numai libertate. Ea nu are nevoie de nimic altceva!” Semnul exclamării."Iată pentru ce mor tovarăşi”.Semnătura. (în transă) Nu nu ştiţi ce pot cu să fac? Nu nu ştiţi ce pot eu să fac. Pot să nu mă tem de nimeni tovarăşi! De nimeni! Ce vreau aia fac. Oricum o să mor. Oricum o să mor. Înţelegeţi? Ce vreau aia fac. Dumnezeule! Pot totul. Dumnezeule! Nu mă tem de nimeni.Pentru prima oară în viaţa mea nu mă tem de nimeni.Uite dacă vreau mă duc la orice şedinţă la oricare reţineţi tovarăşi şi pot ca în faţa preşedlntelui să-mi scot limba.Nu pot?Ba da pot dragi tovarăşi.Asta e chestiacă pot totul.Nu mă tem de nimeni.De nimeni. Oricum o să mor. Ah ţineţi-mă altfel încep să dansez. Astăzi eu domnesc peste toţi oamenii. Sînt un dictator. Sînt un împărat. Pot totul. Ce vreau aia fac. Dar ce să fac? Ce anume să fac cu puterea asta nebunească tovarăşi! Ce anume să fac... pentru întreaga omenire?... Ştiu! Ştiu! Am găsit! E ceva divin cetăţeni.Chiar acum tovarăşi voi telefona la Kremlin.Chiar la Kremlin. Voi telefona... Şi pe ăla pe care-l voi găsi acolo... o să-l sperii.Ce ziceţi? A? (Se îndreaptă spre telefon.) Ssst! (Ridică receptorul.) Să tacă toată lumea atunci cînd un colos vorbeşte unui alt colos. Dă-mi Kremlinul. Nu te teme nu te teme fă-mi legătura domnişoară. Kremlinul?Aici e Podsecalnikov.Pod-se-kal-ni-kov.Un individ. Un in-di-vid. Dă-mi legătura cu cineva.N-are importanţă dă-mi-l pe cel mai mare.Nu e acolo? Ei bine
transmite-i din partea mea că l-am citit pe Marx şi că nu mi-a plăcut Marx. Ssst! Nu mă întrerupe.Dumnezeule. (Înlemneşte scapă receptorul din mînă.) L-au închis.Telefonul.Au închis telefonul.S-au speriat.S-au speriat de mine.Simţiţi înţelegeţi situaţia?Ce reprezint eu tovarăşi? Mi-e groază să mă şi gîndesc. Nu gîndiţi-vă numai. De mic copil am vrut să fiu genial dar părinţii s-au împotrivit. Pentru ce-am trăit eu oare? Pentru ce? Pentru statistică. Viaţă ţi-ai bătut atîta vreme joc de mine! Dar acum a sunat ceasul.Viaţă îţi cer satisfacţie.Ei adio tovarăşi. (Se îndreaptă spre ieşire. Se întoarce ia sticla o ascunde în buzunar.) Mă scuzaţi pentru curaj. (Se îndreaptă spre ieşire.) Mai aşteptaţi doar nu e încă totul pierdut. O să mă împuşc eu. O să mă împuşc eu o să vedeţi o să mă împuşc. (de unul singur) Nu m-au crezut.Nu m-au crezut.Ei şi Maşa nu ma crezut nici ea. Bine. O să-ţi pară rău şi încă cum Maşenka.Unde e? Uite-l. (Scoate revolverul.) Cel mai bine e brusc drept în inimă fără să mai stai pe guduri şi moartea e instantanee. (Îsi lipeşte revolverul de piept.) Moarte instantanee.Sau nu mai bine în gură.În gură e instantanee. (Bagă ţeava revolverului în gură.O scoate.) O să număr pînă la trei. (Din nou în gură.) Un oi... (O scoate.) Sau nu. Mai bine să număr pînă la o mie. (Din nou în gură.) Un... oi... ei... a-tu... inci...a ...e... a... o... ouă... ee... unece... (O scoate.) Dacă număr e mai bine în inimă. (Îşi lipeşte revolverul de piept.) Unu doi trei patrucinci şase şapte opt nouă... E greu pînă la o mie... Trebuie s-o fac brusc... Cu hotărîre... Pînă la o sută - şi gata! Mai bine pînă la cincisprezece... Da... acum... (Îşi lipeşte din nou revolverul de piept.) Unu doi trei patru cinci şase şapte opt nouă zece unsprezecedoisprezece treisprezece paisprezece... sau poate e mai bine să nu număr deloc şi din cauza aia s-o fac în gură. (Ţeava în gură. O scoate) În gură... şi glonţul unde se duce... Uite-aici... În cap... Păcat de cap. Doar chipul în cap se găseşte dragi tovarăşi. Mai bine în inimă. Numai că trebuie să văd unde e. Să văd cu precizie unde zvîcneşte. Uite.Aici zvîcneşte.Şi aici zvîcneşte.Ba chiar şi aici zvîcneşte. Vai! Ce inimă mare oriunde mă ating - zvîcneşte pretutindeni.Cum zvîcneşte. O să se spargă. Imediat o să se spargă. Dumnezeule! Dacă o să mor de infarct atunci n-o să mai apuc să mă împuşc. Nu trebuie să mor nu trebuie să mor. Trebuie să trăiesc. Să trăiesc să trăiesc să trăiesc ca să mă pot împuşca. N-o să mai apuc. N-o să mai apuc. Vai mă sufoc. O clipă încă o clipă. Bate canalie bate cum ai chef. Revolverul îi alunecă din mînă.Cade. E prea tîrziu...mor... (Se apropie de o coroană citeşte.) "Nu-mi spuneţi: a murit! El trăieşte.A ta Raisa." Dumnezeule! A ghicit blestemata.Unde e revolverul?Mai repede. (Ridică revolverul.) Trăieşte ziceţi.Bine priviţi cum trăieşte.Priviţi numai. (Işi lipeşte revolverul de timplă.) Dormi liniştit Semion Podsekalnikov eşti un erou. Eşti un erou. Eşti un erou Podsekalnikov. Dormi.(Işi lasă mina in jos.) Oi fi eu erou dar să dorm uite că nu pot. Ceo mai fi şi asta Doamne.Nu pot nicicum dragi tovarăşi. Probabil din cauză că sint foarte
obosit. Foarte.Groaznic de obosit. Ar trebui să stau şi să mă odihnesc puţin. Şi apoi din nou cu forţe proaspete...(Se aşeazăia un ziar citeşte.) Situaţia internaţională. Situaţia internaţională.. In fond nişte fleacuri in comparaţie cu situaţia unui singur om.(Intoarce ziarul pe partea cealaltă citeşte) "La intersecţia dintre strada Semionovska şi fundătura Barabannov a fost lovit de un tramvai un cetăţean necunoscut. Cadavrul necunoscutului a fost transportat la morga spitalului Filatovskaia". Fericit om! Spune-ţi şi dumneavoastră mergea fără să se gindească la aşa ceva - şi brusc a reuşit. Pe cind aici... stai şi te gindeşti te gindeşti şi nu reuşeşti nicicum. Pesemne că de aia nici nu reuşeşti pentru că te tot gindeşti. Da-da-da! Acum am ghicit. Trebuie să mă stăpanesc şi să fac abstracţie de asta. Să uit total să mă detaşez să intru in atmosferă şi pe urmă e ca şi cind m-ar călca tramvaiu - şi cam asta e totul. Da-dada! Să ne inchipuim că totul e minunat extraordinar bun admirabil şi că mă plimb şi nu mă gindesc la nimic ar trebui poate să cint chiar şi un cintecel... Da-da-da să cint un cintecel... (incepe să cante.)De mici in leagăn mama ne sărută Şi unchi mătuşi cu toţii fac la fel.Iar cind ne inălţăm codane ne sărută Şi zi şi noapte cu acelaşi zel. (Işi apropie crispat mina cu revolverul de timplă.) Ptfiu drace. Ah nu pot nicicum! Nu ştiu de ce savanţii nu au inventat pină acum nimic cu ajutorul căruia omul să se poată impuşca fără să simtă nimic. De exemplu să te impuşti sub influenţa cloroformului. Şi li se mai spune binefăcătorii omenirii. Mama lor. Dumnezeule adevărat! Doamne! De viaţă dătătorule! Dă-mi puteri să termin odată cu mine! Nu vezi că nu pot. Nu vezi... Lui Puşkin i-a fost uşor să moară pentru că ştia că după moarte va rămine in viaţă prin creaţiile sale. Dar eu? Eu de ce nu am creat nimic Doamne? Am avut doar atita timp liber! Tovarăşi nu vreau să mor nici pentru voi nici pentru ei nici pentru vreo clasă anume nici pentru omenire nici pentru Maria Lukianovna. In faţa morţii ce-ţi poate fi mai apropiat mai drag mai scump decit propria ta mină propriul tău picior propriul tău pintece. M-am indrăgostit de pintecele meu tovarăşi. M-am indrăgostit la nebunie de pintecele meu tovarăşi! M-am îndrăgostit de mîinile şi de picioarele mele tovarăşi. Ah voi scumpele mele picioruşe! Ce-i aia opinie publică? O fabrică de lozinci. Iar eu nu vă vorbesc despre o fabrică. Vă vorbesc despre un om. Ce tot îmi explicaţi: "generalul” "particularul”... Păi cîte nu există în lume tovarăşi?În lume există până şi femeia cu barbă. Dar eu nu vă vorbesc despre ceea ce există în lume ci numai despre ceea ce este cu adevărat. În lume este cu adevărat doar omul care tăieşte şi care se teme de moarte mai mult decît orice pe lume. Nu tovarăşi gîndiţi-vă numai pentru ce? Dacă stau să mă gîndesc dacă stau să analizez... ce mi-a oferit mie realitatea noastră? Ni-mic! Dar altora? Uitaţi-vă pe străzile vecine – să vedeţi ce zestre le-a adus. Pe mine de ce m-a nedreptăţit. Eu nu cer prea mult. Toată edificarea toate realizările toate cuceririle păstraţi-le pentru voi! Mie daţi-mi tovarăşi doar o viaţă liniştită şi un salariu onorabil. O să-mi vînd scrinul
tovarăşi dacă e nevoie o să renunţ la mîncare. Pe Maşa o s-o oblig să muncească pentru dumneavoastră soacra o să mi-o trimit la mină. Dar lăsaţi-mă să trăiesc.
Livada de visini De Anton Pavlovici Cehov LOPAHIN
S-a vîndut livada! Eu am cumpărat-o! Eu am cumpărat-o! Staţi, domnilor, vă rog, mi sentunecă mintea! Nu pot să vorbesc! (Rîde.) Cînd n-avea decît cincisprezece mii de ruble la el, şi Deriganov a luat-o de la treizeci de mii peste datorie. Gînd am văzut cum stau lucrurile, m-am încăierat cu el şi am dat patruzeci de mii. El — patruzeci şi cinci, eu — cincizeci şi cinci de mii. Aşadar, el urca din cinci în cinci, iar eu din zece în zece... Şi aşa am mers pînă la sfîrşit! Eu am dat nouăzeci de mii peste datorie şi mie mi-a rămas. Livada de vişini e acum a mea. A mea! (Ride cu hohote.) Doamne, Dumnezeule, livada de vişini e a mea! Spuneţi-mi, sînt beat, sînt în toate minţile mele, nu mi se năzare? (Tropăind.) Nu rîdeţi de mine! Dacă tata şi bunicul s-ar scula din mormintele lor să vadă ce s-a întîmplat, cum Ermolai al lor, cel bătut, care abia ştia să citească, care umbla desculţ iarna, a cumpărat cea mai frumoasă proprietate din lume! Eu am cumpărat moşia unde bunicul şi tata au fost robi, unde nu erau lăsaţi nici în bucătărie... Visez... aiurez, poate că mi se pare... E o scornire a închipuirii voastre, învăluită de întunecimea necunoscutului. A aruncat cheile! Vrea s-arate că nu mai e stăpînă aici!... Bine. Nu-i nici
o supărare! Ei, muzicanţi, cîntaţi! Vreau să v-aud! Am să vă chem pe toţi să priviţi cum Ermolai Lopahin va izbi cu toporul în livada de vişini şi cum vor cădea pomii la pămînt. Vom construi vile, şi nepoţii şi strănepoţii noştri vor apuca aici o viaţă nouă... Să cînte muzica! De ce, de ce nu m-aţi ascultat? Sărmana mea, draga mea Liubov Andreevna, acum nu mai putem întoarce lucrurile! (Printre lacrimi.) O, de-ar trece toate astea mai repede. De s-ar schimba odată viaţa noastră prost orînduită şi nefericită! Ei, ce e cu voi? Cîntaţi mai tare! Faceţi cum va poruncesc eu! (Cu ironie.) Vine noul proprietar, stăpînul livezii de vişini! Pot să plătesc tot! Poftiţi, vă rog! Cîte un păhărel de şampanie, de adio. Nu mi-a dat prin cap să iau din oraş. N-am găsit decît o singură sticlă la bufetul gării.Vă rog. (Pauza) Nu doriţi?Nu vreţi sămi faceţi cinstea? (Se depărtează de uşă.) Să fi ştiut, n-aş mai fi cumpărat.Dacă-i aşa, nu beau nici eu. Şi acum, la revedere! E timpul să plecăm. Ne umflam în pene unul în faţa altuia, dar viaţa trece. Cînd muncesc din greu timp îndelungat, mi-s gîndurile mai sprintene şi mi se pare că ştiu şi eu pentru ce trăiesc. Dar cîţi oameni sînt, frate, în Rusia, care nici nu ştiu de ce sînt pe pămînt! N-are însă nici o importanţă.Mersul treburilor nu ţine de asta. Se zice că Leonid Andreici a primit o slujbă la bancă cu şase mii de ruble pe an... Dar n-o să rămînă mult. Prea e leneş! Ce oameni, zău.
Unchiul Vanea De A.P.Cehov Unchiul Vanea – VOINIŢKI (catre SEREBREAKOV )(foarte neliniştit): Poate că nu aveţi nevoie de mine. Pot pleca? Ce vrei dumneata de la mine?Intră în subiect.Ce doreşti? Vrei să-mi repeţi ceea ce ne-ai spus? Ai să vinzi moşia. Nici că se poate mai bine! Straşnică idee!...Dar la mine, la bătrîna mea mamă şi la Sonia te-ai gîndit?Unde ne ducem?Ia stai puţin! Se vede că pînă acum nu am avut nici un pic de judecată sănătoasă. Am fost atît de prost să cred că moşia aparţine Soniei. Răposatul meu tată o cumpărase de zestre surorii mele. Se vede că pînă acum am fost un naiv şi n-am înţeles legile pe turceşte. Credeam că proprietatea surorii mele a trecut Soniei. Nu pricep nimic, dar absolut nimic! Ori mi-am pierdut eu minţile... Ori... ori... Daţi-mi un pahar de apă! Moşia
a fost cumpărată pe-atunci cu nouăzeci şi cinci de mii de ruble. Tata a plătit numai şaptezeci de mii şi a rămas o datorie de douăzeci şi cinci de mii. Şi acum luaţi bine seama: moşia asta nu putea fi cumpărată dacă eu nu renunţam la moştenire, în favoarea surorii mele, pe care am iubit-o din toată inima. Şi afară de asta, am muncit zece ani ca un cal de povară şi am plătit toată datoria... In prezent moşia nu e grevată de nici o datorie şi merge bine, dar asta mulţumită numai strădaniilor mele. Şi acum, cînd am îmbătrînit, dumnealui vrea să mă dea pe uşă afară! Timp de douăzeci şi cinci de ani am administrat această moşie, muncind ca un rob, ţi-am trimis regulat banii ca cel mai conştiincios vechil. Şi în tot acest timp, nu te-ai gîndit să-mi acorzi nici cea mai mică răsplată! în toţi anii aceştia, mi-ai dat o leafă de cinci sute de ruble pe an — leafă de mizerie!—şi nu ţi-a trecut niciodată prin cap să mi-o măreşti măcar cu o rublă! Care va să zică, de ce n-am furat? De ce nu-mi aruncaţi toţi dispreţul în faţă că n-am fost hoţ? Aşa ar fi trebuit să fac! Acum n-aş mai fi fost un cerşetor! Douăzeci şi cinci de ani am stat cu mama între patru ziduri, ca nişte cîrtiţe... Toate gîndurile şi toate simţămintele noastre pentru tine erau. Ziua vorbeam de tine, de lucrările tale, ne mîndream cu celebritatea ta, îţi rosteam cu evlavie numele, iar nopţile ni le pierdeam cu cititul revistelor şi cărţilor, pe care acum le dispreţuiesc din adîncul sufletului! N-am să tac! Aşteaptă, că n-am sfîrşit! Mi-ai distrus viaţa! Eu n-am trăit, n-am trăit! Din cauza ta mi-am distrus, mi-am irosit cei mai frumoşi ani ai vieţii. Eşti cel mai mare duşman al meu! Mi-am prăpădit viaţa! Nu sînt lipsit de talent, nu sînt prost şi am iniţiativă... Dacă aş fi dus o existenţă normală, ar fi ieşit poate din mine un Schopenhauer sau un Dostoievski... vorbesc aiurea! înnebunesc!... Mamă, sînt deznădăjduit!... Mamă! Mamă, ce să fac? Nu, nu-mi spune nimic. Ştiu şi singur ce trebuie să fac! Ai să mă ţii minte! Lasă-mă-n pace! Hai, ştergeţi-o şi voi de-aici, lăsaţi-mă singur măcar un ceas. N-am nevoie de tutelă! Lasă-mă-n pace! (Ride cu răutate.) Bine! Sint nebun! Dar cei care sub haina de profesori, de magi, de erudiţi, îşi ascund incapacitatea, stupiditatea, lipsa lor de suflet strigătoare la cer, ăştia nu sînt nebuni! Nu sînt nebune nici acelea care se căsătoresc cu nişte babalîci şi apoi îi înşală în văzul tuturor! Nebun e pămîntul care vă rabdă pe voi. Nu sînt nebun, iresponsabil? Am tot dreptul să spun prostii. (ascunzîndu-şi faţa în mîini): Ce ruşine! Dacă ai şti ce ruşine mi-e de mine! Sentimentul acesta ascuţit al ruşinii nu se poate asemăna cu nici o durere. (Se tînguie.) Nu mai pot! Ce să fac? Ce să fac? Dă-mi ceva! O, Doamne, Dumnezeule! Inţelegi, dacă aş putea trăi ce-mi mai rămîne din viaţă în alt fel... Să te trezeşti într-o dimineaţă limpede şi liniştită şi să simţi că ai început să trăieşti din nou, că ai uitat tot trecutul, că s-a risipit ca un fum. (Plînge.) Să începi o viaţă nouă... Spune-mi, cu ce să încep?...De unde? Dă-mi ceva... (Duce mina la inimă.) Mă arde aici! (ia o hotarare) Ai să primeşti regulat şi de-acum înainte ceea ce ai primit şi pînă acum. Totul va fi ca pe
vremuri. Cu bine, iartă-mă! Nu ne vom mai vedea niciodată! Mi-e greu. Trebuie să mă ocup de ceva, cît mai repede... Să lucrez ! Să lucrez! Să lucrăm, să lucrăm!...
