Teatru Latin Plaut

Teatru latin-Plaut Teatrul latin constitue fără îndoială una dintre moştenirile cele mai preţioase lăsate lumii moderne de civilizaţia şi cultura Romei antice. Desigur acest teatru apare la rândul său profund îndatorat omologului său elenic.Teatrul culturii elene a fost filtrat şi adaptat tetrului latin astfel formându-se un teatru original or iginal în substanţa sa. Astfel teatrul latin devenind strămoşu teatrului european medieval şi renascentist,spaniol sau italian,francez sau englez. Teatrul a primit în societatea romană un rol folarte important. Nu pentru motivul religios r eligios şi mitologic ca şi în teatrul grecesc ci pentru nevoia ludicului în societatea romană. Teatrul latin este este o paralelă a vieţi cotidiene redată pe scenă realist reconstituită. Primele mărturii de teatru literer datează din 240 A.C. când poetul Livius Andronicus  prezintă cu prilejul unor jocuri prima dramă romană. El fiind primul care alcătuieşte şi primele comedii romane literare. La începutul teatrului latin autorul se confunda cu actorul. Separarea a avut loc odată cu înfinţarea colegiului poeţilor „Collegium poetarum” în 220,când dramaturgi au  primit un statut autonom mult mai înalt decât actorii şi poeţii au devenit intermediarii dintre zei şi cetate. Dramaturgi latini au adaptat tot ce se putea de la eleni şi mai ales ce se potrivea spiritului roman. Ei au scris lucrări inspirate atât din mitologia greacă cât şi tragedi inspirate din istoria şi viaţa romanilor. Tragedile cu subiect elen se numeau palliate după numele unei manti greceşti pallium iar piesele cu subiect roman se numeau preatexte,preatexta fiind toga purtată de magistraţii romani. În palliate dramaturgi romani au extins partea lirică şi părţile dansate ale spectacolului după tradiţiile romane populare. Epoca de glorie ale acestor texte a fost la sfârşitul secolului al-III-lea şi începutul secolului al-II-lea A.C. Printre scritorii de palliate sa remarcat şi Seneca a cărui texte se bazau pe monolog şi analiză psihologică. Teatrul lui Seneca ni se înfăţişează ca o dramă de idei şi de analiză psihologică, el fiind cel care a influenţat singura trageie praetextă a antichităţii antichităţii „Octavia”. În 464 A.C. s-au reprezentat la Roma jocuri scenice,ludi scenari, dansuri fără cuvinte. În acelaşi timp dezvoltându-se versurile fescennine care erau mici altercaţii ţărăneşti ,pline de glume deochiate schimbate de plugarii latini cu  prilejul serbărilor religioase care apoi se vor transforma în comedia populară. În secolul al-III-lea A.C. se impun şi alte forme ale comedieipopulare:atellana care era o farsă populară bazată pe aventurile unor personaje fixe şi mimus care era o parodie bazată pe gesticulaţie şi mimare. Teatrul popular latin era deci plin de comic şi predomina satira însoţite de dans şi muzică. Comedia populară romană a depăşit dialogul teatral prefigurând metateatrul care va fi prezent şi la Plaut. Comedia populară nu a dispărut odată cu apariţia comediei literare .ci din contră ea sa bucurat chiar de un succes mai mare fiind prezentă până secolul al-III-lea E.N.  până şi la curtea împăratului. Plaut a fost precedat de comediografi ca şi Livius Andronicus, Naevius şi Ennius. Comediile acestora îm mare parte s-au pierdut în istorie şi nu au prezentat o importanţă atât de

[Type text]

Titles you can't find anywhere else

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.

mare ca şi cele ale lui Plaut. Lui Plaut i s-au atribuit 130 de piese dar numai 21 au fost identificate ca originale ale lui. Una dintre capodoperele lui Plaut este „Milles Glorious” sau „Militarul Faraon” . În piesă este vorba despre un fost militar Pirgopolinices care se crede mai frumos decât toţi bărbaţii şi face avansuri tuturor femeilor din jurul său. Deşi el este limitat din toate punctele de vedere toată lumea îi arată un respect fals din cauza statutului său. Acesta trăieşte în lumea sa imaginară. El  prosteşte o femeie din Atena să îi dea fata de soaţă deşi fata era îndrăgostită de un atenian care  permoment era plecat din Atena însă sclavul său merge să înbarcă să meargă să îi dea de veste atenianului, este prins prizonier de piraţi şi ajunge ca sclav la militar. Pune la cale un plan prin care să o readucă la Atena pe fată. Iubitul acesteia vine şi el în Egipt şi împreună fac un plan. Planul se bazează pe exploatarea slăbiciunilor şi prostiei militarului care este exploatată până la limite. Planul funcţionează perfect iar la sfârşit militarul primeşte o bătaie pentru desfrânările sale doar că de data asta totul ia fost înscenat. Piese lui Plaut nu se bazează numai dialogul scenic clasic ci introduce şi intervenţia directă a naratorului şi a publicului. Astfel putem spune că el a fost primul care a experimentat metateatrul. De exemplu în „Faraonul Militar” Palaestrio informează publicul asupre acţiunii care se va desfăşura şi meditează asupra intrigii implicând direct şi publicul cu care o şi discută. Astfel în teatrul plautian timplul şi spaţiul devine un material palpabil pentru spectatori asigurând o comunicare directă cu publicul. Plaut se foloseşte de comedia de intrigă , de situaţii extraordinare şi de moravuri astfel dezvoltând o comedie totală. Spaţiul dobândind un parfum carnavalesc, problemele societăţii find abordate frecvent, ele fiind înţesute în probleme autentice şi speciale ale personajelor. Personajele plautiene evidenţiază fixitate şi simplicitate, ele nu cunosc conflicte interioare şi nu evoluază în timpul piesei. Comicul plautian a fost rar reeditat în literatura universală. Într-o structură dramatică neclasică, Plaut a utilizat o limbă destul de puţin clasică, în care abundă elementele parodice,  precum şi construcţiile cu vlenţe umoristice. Plaut exploatează cu succes resursele limbajului comic dar şi caracterul uman astfel devenind primul comediograf de importanţă deosebită a culturii romane.