CUPRINS 1.
Ce este învățarea?
2.
Clasificarea teoriilor învățării
3.
Clasificarea teoriilor asociaționiste ale învățării
4.
Condiționarea clasică
5. Aplicații ale condiționării clasice în psihologia educației 6.
Conexionismul sau învățarea prin încercare și eroare
7.
Condiționarea operantă operantă sau instrumentală
8. Aplicații ale condiționării operante în educație 9.
Critica modelelor asociaționiste
1. Ce înseamnă “a învăţa”? “Procesul dobândirii de către fiinţa vie a experienţei individuale de comportare.” (A. N. Leontiev)
“O modificare a dispoziţiei sau capacităţii umane care poate fi menţinută şi care nu poate fi atribuită procesului de creştere.” (R. M. Gagné)
“O modificare în comportament, realizată prin soluţionarea unei probleme care pune individul în relaţie cu mediul.”
(A. Clausse)
2. Clasificarea teoriilor învățării • Teoriile asociaţioniste – – învăţarea învăţarea este rezultatul relaţionării a două clase de evenimente (ex. relaţia dintre un stimul şi un comportament sau reacţie: S – R R). ).
• Teorii constructiviste – – învăţarea învăţarea presupune presup une o construcţie care se realizează progresiv prin interacţiunea dintre subiectul care învaţă şi obiectul învăţării. • Teoria procesării informaţiei – – învăţarea învăţarea umană poate fi explicată prin mecanismele de procesare a informaţiei.
3. Clasificarea teoriilor asociaționiste ale învățării
Condiționarea clasică – I. P. Pavlov
Condiționarea reacțiilor emoționale – J. Watson
Conexionismul / Învățarea prin încercare și eroare – E. Thorndike
Condiționarea operantă / instrumentală – B. F. Skinner
4. Condiţionarea clasică (Pavlov)
Legile condiţionării clasice • Leg ea s ting erii (Dacă SC este prezentat de mai multe ori fără a fi însoţit de hrană, răspunsul condiţionat se stinge.) • Legea generalizării (Reacţia condiţionată poate apărea şi la stimuli apropiaţi de stimulul original, dacă aceştia au fost asociaţi cu hrana.) • Legea discriminării (Un subiect poate răspunde diferit la doi stimuli apropiaţi. De exemplu, dacă se prezintă două sunete de clopoţel foarte asemănătoare, dar numai unul este asociat cu hrana, câinele recunoaşte acest sunet şi salivează doar la el.)
Condiţionarea reacţiilor emoţionale (Watson)
Micuțul Albert
5. Aplicații ale condiţionării clasice în
activitatea educaţională
Condiţionarea clasică explică învăţarea reacţiilor emoţionale (experimentul lui Watson – învăţarea fricii faţă de şobolanul alb de către micuţul Albert) În şcoală este importantă dezvoltarea emoţiilor pozitive şi evitarea învăţării unor emoţii negative (teama de profesor, aversiunea faţă de o disciplină, teama în situaţiile de evaluare etc.)
Pasul 1 Înainte de condiționare Stimulul neutru nu produce niciun răaspuns relevant. Stimulul necondiționat provoacă un răspuns necondiționat
Învățătoarea Niciun răspuns relevant
Țipăt
Teamă
Învățătoarea Pasul 2 În timpul condiționării Stimulul neutru este asociat cu stimulul necondiționat (SN), care produce un RN
Țipăt
Teamă
Pasul 3 După condiționare Stimulul neutru a devenit SC (învățat), și produce acum un RC (învățat), care corespunde cu în general cu răspunsul necondiționat.
Învățătoarea
Teamă RC
Concluzie Un stimul neutru provoacă un răspuns, pe care înainte nu îl provoca
Învățătoarea
Țipăt
Teamă RC
SN (țipăt) RN (teamă) S (învățătoarea) Niciun răspuns →
→
SN (țipăt) + S (învățătoarea)
SC (învățătoarea)
→
→
RN (teamă)
RC (teamă) S (stimul neutru) SN (stimul necondiționat) SC (stimul condiționat) RN (răspuns necondiționat) RC (răspuns condiționat)
Din perspectiva teoriei condiţionării clasice, cum explicaţi teama multor copii de injecţie? Ce sugestii pentru actul
educaţional rezultă din teoria cu privire la condiţionarea emoţiilor?
6. Conexionismul sau î nvăţarea prin încercare şi eroare Psihologul american E. Thorndike (1874-1949) este precursorul teoriilor î nvăţării dezvoltate î n cadrul psihologiei behavioriste. El a
descris modelul de invăţare numit î ncercare şi eroare
(„trial and error").
Experimentul cu pisica flămândă din cuşcă
R (reacție)
C (consecință)
Ce se învaţă? Relaţia dintre o situaţie- problemă (S) şi reacţie (R) Reacţiile care duc la succes sunt reţinute, cele care duc la eşec sunt inhibate.
Legile conexionismului
Legea stării de pregătire – trebuie să existe anumite condiţii pentru ca învăţarea să se producă.
De exemplu, dacă pisica nu este flămândă, nu va fi motivată să acţioneze.
Legea efectului – învăţarea depinde de ceea ce se
Legea exerciţiului – trăinicia relaţiei S-R depinde
produce după reacţie sau comportament. Este reţinut comportamentul care duce la succes şi inhibat cel care duce la eşec. de numărul de repetiţii.
7. Condiționarea operantă sau instrumentală
Condiționarea operantă este o formă de învățare, descrisă inițial de Edward Thorndike (1874-1949) și dezvoltata in timp de Thorndike și Skinner. În acest tip de învățarea, accentul nu este pus pe simpla asociere a doi stimuli, ci pe semnificatia efectelor, a consecintelor comportamentale. De aceea, conditionarea operanta poarta si numele de ,,Lege a efectului” (law of effect).
In 1938, Burrhus Frederick Skinner (1904-1990) reia modelul de întărire prin consecințe, legea efectului devenind legea întăririi.
Legea întăririi permite explicarea comportamentului operant, realizat in sensul obținerii unor consecințe plăcute pentru organism: → focusul este asupra relațiilor dintre reacții si consecințe, uneori contingente → accentul revine acum consecințelor
Asocierea se face între un comportament produs spontan și un eveniment ( ex. obținerea hranei) ce îi urmează comportamentului la un interval foarte scurt.
Ce este o întărire?
Întărire pozitivă: consecinţele
comportamentului produc
satisfacţie (ex. primirea unei recompense) şi atunci
comportamentul se va manifesta
Întărire negativă: consecinţele
comportamentului conduc la
insatisfacţie şi atunci animalul va învăţa să evite comportamentul
Programe de întărire
Întărire continuă
Întărire la interval fix
Întărire la interval variabil
Întărire în proporție fixă
Întărire în proporție variabilă
8. Aplicații ale condiționării operante în educație Învățarea programată (de tip computer-
assisted instruction)
Modelarea comportamentală
Utilizarea recompensei și a pedepsei în mediul școlar.
Învățământul programat
Inițiat in 1925 de catre Sydney I. Pressey, prin realizarea unei mașini autocorectoare destinate aplicării de teste .
Impulsul decisiv dat invățământului programat l-a reprezentat publicarea lucrărilor lui B.F. Skinner :
The Science of Learning and the art of Teaching(1954) Teaching Machines(1958)
Programarea Liniară Tuturor elevilor li se prezintă acelaşi conţinut, temele sunt identice, numai ritmul învăţării este individualizat. Fiecare elev citeşte informaţia şi formulează răspunsul în ritm propriu. Cunoaşterea imediată a răspunsului corect reprezintă o întărire a învăţării, accentuează relaţia S-R şi, în consecinţă, va influenţa pozitiv rata de învăţare.
Skinner insistă asupra motivaţiei puternice pe care o trezeşte această tehnică de învăţare la cei ce o folosesc.
Burrhus Frederic Skinner
Programarea Ramificată Unitatea de informație prezentată elevului este mai lungă, iar la sfârșitul ei se află o întrebare cu răspunsuri multiple la alegere. Fiecare răspuns îl trimite pe elev la o altă pagină cu informație. Răspunsul corect conduce la unitatea următoare, iar răspunsul greși te poate duce la o pagină cu explicații suplimentare. Materialul este parcurs neordonat. Norman Crowder
Programare liniară
Programare ramificată
Modelarea comportamentală
Ce este tehnica modelării? Tehnici utilizate pentru modificarea comportamentelor deviante ale elevilor
Pași ce trebuie parcurși pentru modificarea comportamentului indezirabil
B. F. Skinner (1904-1990) Burrhus Frederic Skinner
Tehnica modelării sau mărirea frecvenței de manifestare a unui comportament prin întărirea comportamentului dorit.
În psihologia educației s-a urmărit utilizarea acestor tehnici pentru îmbunătățirea comportamentului din clasă al elevilor dificili. Lipsa de control asupra
comportamentelor în clasă este o consecință a aplicării greșite a întăririlor .
Profesorii trebuie învățați cum să programeze întăririle pentru a efectua modificările dorite în comportamentul individual și de grup.
Tehnicile pentru modificarea comportamentelor deviante ale elevilor prin: Ignorarea comportamentului
indezirabil determină stingerea lui
Întărirea
comportamentului
dezirabil
Exemplu de modificare comportamentală
Dorim să înlocuim comportamentul indisciplinat (indezirabil) al unui elev la oră cu un comportament de implicare la oră (dezirabil) Paşi de urmat:
Identificarea factorilor care întăresc comportamentul indezirabil (ex. atitudinea prea severă a profesorului, râsul şi încurajările colegilor etc.)
Identificarea întăririlor care ar putea contribui la creşterea frecvenţei comportamentului dorit (recompensa pentru implicarea într-o activitate
Evitarea sistematică a întăririlor comportamentului nedorit, concomitent cu repetarea întăririlor comportamentului dorit
Utilizarea recompensei și a pedepsei în mediul școlar.
Întărirea = feed-back
Recompensa – întărire pozitivă
Ce înțelegeți prin ,,stimulare aversivă“?
,,Pedeapsa poate contribui la suprimarea unui comportament nepotrivit, dar, prin aceasta, individul nu învață cum să acționeze într-o manieră potrivită“ – B. F. Skinner
RECOMPENSA CA ÎNTĂRIRE POZITIVĂ Întăririle pozitive reprezintă orice stimul care determină creşterea frecvenţei de apariţie a unui
comportament.
Stimulii întăritori trebuie să fie percepuţi de copii ca fiind plăcuţi şi valoroşi.
Întărirea pozitivă poate fi utilizată pentru obţinerea
unor comportamente dorite care vor înlocui treptat comportamentele indezirabile.
Tipuri de întăriri
Obiectuale – hrană, jucării, bani, premii, cadouri
Simbolice – obiecte cu semnificaţie (jetoane, buline etc.)
Activităţi – timp de joacă, timp pentru cinema, timp liber etc.)
Sociale – lauda, încurajarea, aprecierea, zâmbetul, a te lăsa surprins etc.
Reguli de aplicare a întăririlor pozitive
Să fie aplicate imediat după producerea comportamentului aşteptat
Să fie precizat motivul pentru care elevul le primeşte
Să fie aplicate constant pentru formarea unui comportament nou
Să fie aplicate intermitent în întărirea unui comportament deja dobândit
Întăririle să fie specifice fiecărui elev Întăririle artificiale (venite din exterior) se înlocuiesc treptat cu întăriri naturale (consecinţele pozitive ale unui comportament)
PEDEAPSA
Pedeapsa este o modalitate de a reduce frecvenţa de apariţie a unui comportament, prin aplicarea unui stimul neplăcut. Simpla aplicare a pedepsei nu determină apariţia comportamentului alternativ (cel dorit).
Pentru a obţine un alt comportament pedeapsa trebuie asociată cu întărirea comportamentului dezirabil.
Reguli de aplicare a pedepselor
Să fie aplicate imediat
Să fie aplicate în particular
Să fie aplicate cu calm, explicându -se natura greşelii, regula care a fost încălcată
Să nu fie criticată sau atacată persoana
Să fie acompaniată de întărirea comportamentelor dezirabile
Să nu se folosească drept pedeapsă activitatea şcolară (de exemplu, teme
suplimentare, rescrierea temei de 100 de ori etc.), pentru a nu crea aversiune
faţă de şcoală
Să fie precedată de avertisment
Sunt total contraindicate pedepsele corporale
De ce sunt ineficiente pedepsele corporale?
Pedeapsa corporală atacă persoana şi nu comportamentul.
Pedeapsa corporală nu permite identificarea cauzelor
comportamentului.
Pedeapsa corporală scade stima de sine a elevilor, crescând frecvenţa comportamentelor neadaptate. Pedeapsa corporală transmite mesajul subiacent că cea mai bună metodă pentru rezolvarea problemelor este forţa fizică.
Pedeapsa corporală are consecinţe emoţionale asupra copilului
Pedeapsa corporală produce agresivitate şi probleme de
(teama, frustrarea, ura, izolarea).
comportamentale (minciuna, chiulul).
De ce Skinner consideră că pedeapsa nu este o tehnică potrivită pentru controlul comportamentului?
9. Critica modelelor asociaționiste
Tolman afirmă că în învățare trebuie să
ținem cont și de “variabilele intermediare” situate între stimul și răspuns, fără de care nu se poate întelege comportamentul.
E. C. Tolman pune în evidență o formă de învățare cognitivă, pe care a numit-o învațare
latentă.
