arareori, jaspuri (roci cu duritate mare, verzui sau cafeniu-negre), conglomerate şi gresii. Către vest se succed o serie de culmi dezvoltate pe şisturi cristaline. Începînd din valea Oltului, culmea Hăsmaş este îmbrăcată în calcare cretacice şi marne. Ea apare ca tăiată de paloş, cu pereţi înalţi din care curg către Olt grohotişuri dispuse pe suprafeţe întinse. Astfel de grohotişuri coboară şi pe versantul vestic al vîrfului Hăghimaşul Negru către Pîrîul Oii. Faţa răsăriteană a culmii Hăşmaşului este alcătuită din conglomerate, iar muntele Ucigaşul (piscul nordic al culmii) din calcare jurasice. Ramificaţia nord-vestică a culmii Hăsmaş, cu piciorul Muntelui Calului, prezintă în alcătuirea ei multe formaţii dolomitice. In alcătuirea Culmii Curmătura, de pe stînga Bicazului, întîlnim puternice masive de dolomite de vîrstă triasică: Muntele Suhard, Bîtca Cupaşului, Piatra Roşie etc. sau zone largi de conglomerate cretacice şi formaţiuini cristaline, ca Muntele Lapoş. Dolomitelor din Suhardul Mare li s-au alipit gresii şi conglomerate, roci mai dure. Spectaculoasele chei ale Bicazului şi cele, mai mici, ale Şugăului spintecă, primele, gigantice mase mase de calcar calcaree jurasi jurasice, ce, iar ultime ultimele, le, calcar calcaree de vîrstă vîrstă cretac cretacică ică.. Asocie Asocieril rilee de jaspur jaspuri,i, cenuş cenuşii vulcanice, conglomerate, marne şl gresii, roci diferit colorate şi variate ca formă şi alcătuire, care se întîlnesc pe traseul Lacu Roşu-Bicazu Ardelean, fac ca imensa spintecătură a Bicazului, pe axa căruia se desfăşoară majoritatea punctelor de atracţie din regiune, să constituie unul din cele mai remarcabile itinerare turistice din Carpaţii noştri.
REŢEAUA HIDROGRAFICĂ În afară de apele menţionate la enunţarea limitelor masivului, merită cu prisosinţă să fie amintite aici Bicazul şi Bicăjelul împreună cu afluenţii lor; aceste două rîuri dau faima turistică Masivului Hăşmaş. BICAZUL, BICAZUL, orientat orientat SV-NE, străbate străbate masivul de la un hotar hotar la celălalt, celălalt, împărţinduîmpărţindu-ll în două părţi aproape egale ca suprafaţă. Principalele obiective turistice şi amenajări (poteci, cabane) se înşiră în lungul văii: Lacul Roşu, munţii Suhard, Ucigaşul, Surduc, Cupaş, Lapoş şi impunătoarele chei ale Bicazului. Dintre afluenţii pe care Bicazul îi primeşte pe stînga, însoţiţi fiind în cea mai mare parte de trasee turistice, cităm: Cupaşul, Lapoşul şi Şugăul. Pe dreapta, dintre afluenţii mai importanţi ai Bicozului menţionăm pîraiele Bicăjel şi Dămuc. BICĂJELUL, afluent pe dreapta Bicazului, izvorăşte din sud, de sub vîrful Iavardi, curge către nord, ,,spintecînd" jumătatea sudică a Hăşmaşului şi se varsă în Bicaz în zona cunoscută sub numele de ,,Gîtul Iadului". Pe acest parcurs Bicăjelul străbate o regiune pitorească, punctată de trei rînduri de chei, toate greu accesibile accesibile.. Între acestea menţionăm menţionăm Cheile Cheile Duruitoare Duruitoareii şi Cheile Cheile Bicăjelulu Bicăjelului,i, ambele ambele de o neîntrecută sălbăticie. Dealtfel în această parte a Hăşmaşului se află un impresionant număr de fenomene carstice, încă puţin cunoscute, care aşteaptă, prin intermediul unei reţele de marcaje turistice (inexistente în prezent), să fie puse în valoare. Demne de a fi cunoscute de drumeţi mai sînt şi cheile afluenţilor de pe stînga Bicazulul, între care remarcăm pe cele ale Lapoşului şi canionul îngust al văii inferioare a Şugăului. Partea nordică a masivului este brăzdată de numeroase pîraie, a căror ape le adună mai jos Putna şi Pinticul, afluenţi de nădejde ai Bistricioarei. Menţionăm în această zonă pîraiele Balaj şi Şumuleu, ultimul însoţit de o potecă ce permite accesul spre Poarta Lapoş şi valea Hagota. Pe versantul vestic al Hăşmaşului curg pîraie de mai puţină importanţă, care şi-au dirijat cursul către cele două bazine, formate de Olt şi Trotuş. În această zonă cităm Iavardul şi Pîrîul Fagului, tributari ai Trotuşului, care adună majoritatea pîraielor aflate în această parte a muntelui.
CLIMA Zona Masivului Hăşmaş corespunde tipului de climat temperat, boreal, de natură montană carpatică, cu diverse caracteristici în funcţie de altitudine, expoziţia versanţilor, orientare etc. Poziţia masivului faţă de larga arie depresionară dinspre vest (depresiunile Ciucului şi Giurgeului), adăpostul oferit de masivele Tarcău şi Ceahlău din nord-est şi energia reliefului determină o circulaţie activă a brizelor, care produc cunoscute inversiuni termice şi fac să se înregistreze temperaturi şi fenomene cu totul diferite, influenţate de zonele către care sînt orientaţi versanţii. Astfel, inversiunile termice produse pe versantul vestic fac să se înregistreze temperaturi mai scăzute, -25° ... -35°C în lunile februarie şi martie. Aceste acumulări de aer rece sînt însoţite uneori de ceţuri, care se risipesc odată cu răsăritul soarelui, cînd briza de vale pune în mişcare masele de aer, dirijîndu-le către creste. Pe versantul de nord-est, clima se apropie mult de cea a Ceahlăului. Este explicabil, deoarece izoterma anuală de 8°C trece pe la vest de Piatra Neamţ, îndreptîndu-se spre nord, pe la poalele Ceahlăului. În zona centrală, corespunzătoare bazinului Bicazului, umiditatea este mai scăzută. Temperatura medie anuală variază între 8° şi 9,5°C, climatul fiind caracterizat prin ierni aspre şi răcoroase. Temperatura
medie în timpul verii a înregistrat 18,5°C. Temperatura maximă este situată în jurul datei de 23 iulie (în 1960 s-a înregistrat 29°C). Temperatura cea mai scăzută este de -28°C, înregistrată în jurul datei de 27 ianuarie (in iarna anului 1976 temperatura aceasta s-a înregistral curent şi în luna februarie şi prima jumătate a lunii martie). Primele îngheţuri se produc la sfîrşitul lui septembrie, iar ultimele se produc pînă către sfîrşitul lunii mai. Nebulozitatea prezintă un maxim principal în decembrie şi un minim principal între 5 iulie şi 25 august şi un maxim secundar primăvara sau chiar la începutul verii. Zilele senine sînt frecvente în tot cursul anului. Durata de strălucire a soarelui este de 1 800 ore pe an. Precipitaţiile sînt scăzute în zona centrală a masivului (staţiunea Lacu Roşu). Fenomenul este datorat destinderii adiabatice a aerului umed, care urcă povîrnişul muntelui şi condensează vaporii. Vîntul din vest şi sud-vest, canalizat în lungul culoarului depresionar din bazinul superior al Bicazului împinge norii, cauzînd precipitaţii mai abundente pe versanţii expuşi spre vest, faţă de cei expuşi spre est. In general, din cele trei tipuri principale de variaţie anuală a precipitaţiilor în zona interioară a masivului s-a confirmat tipul ploilor de vară. Ploile sînt frecvente primăvara şi toamna, însă în general sînt de scurtă durată. Numărul zilelor în care solul este acoperlt cu zăpadă ajunge la 86, iar numărul zilelor cu îngheţ la 163. Temperatura maximă şi minimă s-a înregistrat la Gheorgheni: +35°C la 7.VII.1929; -37°C la 11.11.1976.
VEGETAŢIA Vegetaţia Munţilor Hăşmaş este variată şi se etajează în înălţime, în funcţie de condiţiile impuse de climă, relief, soluri etc. Distingem astfel etajul pădurilor şi etajul pajiştilor. În Hăşmaş limita superioară a pădurii acoperă muntele pînă la 1 600 m. Unele zone cum sînt versantul vestic al Culmii Curmătura, cuprins între vîrfurile Fratele şi Săcădat, versantul vestic al culmii Tulgheş-Valea Rece, porţiunea vîrful Iavardi -Surduc, o bună parte a munţilor din zona nordică a masivului (Lapoş, Ciurgău, Toşoroc, Criminiş etc.) sînt mai dezgoliţi, reprezentînd o vastă zonă pastorală. Zona împădurită a Hăşmaşului este dominată de răşinoase, predominant fiind molidul (Picea excelsa), mai rar fagul ( Fagus silvatica), teiul (Tilia cordata), brad alb ( Albies alba), lariţa - zada ( Larix dedaua ), pin ( Pinus silvestris). Pe alocuri se întîlnesc specii de mesteacăn pitic ( Betula nana, B. humilis) şi tisa ( Jaxus baccata) - arbore ocrotit, scoruşul de munte (Sorbus aucuparia), jneapăn ( Pinus montana), ienupărul ( Juniperus communis, 1. sibirica) şi altele. Întîlnim, de asemenea, vegetaţia ierboasă de păşune şi fîneţe montane secundare, instalate în locul pădurilor de molid, în care predomină păişul ( Festuca rubfd, var. fallax), ţăpoşica ( Nardus stricta) etc. Dintre fructele de pădure cităm fragii ( Fragaria vesca L.), zmeura ( Rubus idaeus), murele ( Rubus hirtus), afinul (Vaccinium myrtillus), merişorul (Vacanium vitisidaea), coacăza ( Bruckenthalia spiculifolia). Păşunile sînt acoperite de un covor floral multicolor, din care nu lipsesc specii ierboase ca: spinzul ( Helleborus purpurascens), mierea ursului ( Pulmonaria ottidnalis), vioreaua (Scilla bilolia), crinul de pădure ( Lillium martagon), anemona ( Anemone transilvanica), gălbinele de munte ( Ranunculus carpaticus), caprifoiul ( Lonicera xylosteum), horşti ( Luzula pilosa), măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella), genţianele ( Asclepiadea, Lutea, Acaulis), rogozul (Corex sp.), nu-mă-uita (Myozotis palustris), busuiocul sălbatic ( Prunella vulgaris), trifoiul sălbatic (Trifolium pratense), muşchi (Sphagnum sp.), ferigi ( Dryopteris filix mas) ş.a. Din punct de vedere floristic, teritoriul Cheilor Bicazului - decretat monument al naturii - este o adevărată arhivă botanică, prezentînd o mulţime de specii rare şi endemice. Cele mai interesante plante le găsim cuprinse în flora ierboasă a stîncilor şi văilor prăpăstioase şi umede din jurul Lacului Roşu. Dintre acestea cităm: ovăsciorul carpatic ( Avenastrum decorum), firuţa ( Poa rehmanni), endemică pentru Carpaţii Orientali, cosacii bicăzeni ( Astragalus pseudo-purpureus) din crăpăturile stîncilor şi grohotişuri, o specie endemică, cosacii lui Romer ( Astragalus romeri ), înalt, aspru, păros şi viguros, opaiţa lui Zawadzki ( Melandrium zawadzkii). Văile, pîraiele şi locurile umede din jurul Lacului Roşu sînt un adevărat paradis pentru diferite neamuri de omag ( Aconitum); cinci subspecii endemice şi o varietate ghilcoşeană au fost descoperite pînă în prezent în această zonă. Pe culmea înaltă a masivului, mai ales pe golurile din jurul vîrfului Hăghimaşul Mare, cresc frumoase şi abundente colonii de sîngele voinicului ( Nigritela rubra), iar pe versantul acestuia, ca şi în zona Surduc gingaşele flori de colţ ( Leontopodium alpinum), plante ocrotite. Primăvara păşunile sînt zmălţuite de covoare de ghiocel ( Calanthus nivalis), brînduşe de primăvară ( Crocus heuffelianus), tulichină ( Daphne mezereum), iar la începutul verii apar campanulele (toate speciile), ca şi o largă varietate de Hieracium.
FAUNA Fauna cunoaşte aici o bogăţie deosebită în specii de vînat mare: ursul brun ( Ursus arctos), cerbul carpatin (Cervus elaphus carpaticus), căprioara (Capteolus capreolus), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), mistreţul (Sus scrofa), precum şi de vînat mic: pisica sălbatică ( Fellis silvestris ), veveriţa (Sciurus vulgaris). Se remarcă numeroase specii de păsări: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), cocoşul de mesteacăn ( Lirurus tetrix), alunarul ( Nucifraga casyocatactes), uliul păsărar ( Acapiter nisus), mierla (Turdus merula) şi multe altele, precum şi diferite specii de rozătoare, dintre care iepurele ( Lepus timidus) este foarte răspîndit. Păstrăvul ( Salmo trutta fario) se întîlneşte curent în apele limpezi. Dintre lepidoptere, remarcăm fluturele coada rîndunelei, fluturele Apollo, fluturele roşu, Lycoena, lămîiţa, Arginis.
II. Turism PUNCTE DE PLECARE SPRE STAŢIUNEA LACU ROŞU ŞI ÎN MASIVUL HAŞMAŞ Masivul Hăşmaş include în raza sa două importante centre turistice, către care converg principalele căi de acces rutiere şi poteci marcate. Primul şi cel mai important centru turistic este staţiunea Lacu Roşu (980-1 107 m alt.). Ea se află pe malul lacului şi pe versanţii pîrîului Bicaz. Din cuprinsul staţiunii pornesc majoritatea traseelor turistice; traseele cu caracter alpin sînt situate şi ele în imediata sa apropiere. Căile de acces auto spre Lacu Roşu au ca punct de plecare: dinspre vest oraşul Gheorgheni şi dinspre est oraşul Bicaz. Legătura între aceste localităţi se face pe DN 12 C, pe care circulă autobuze I.T.A. O cale de acces mai ocolită spre staţiunea Lacu Roşu începe din Ditrău. Porţiunea Ditrău - satul Hagota se parcurge cu autobuzul. Din Hagota urmăm traseul 19 sau drumul forestier care prin valea Putna Întunecoasă şi ,,Drumul Lapoşului" face legătura în pasul (trecătoarea) Pîngăraţi cu DN 12 C (Gheorgheni - Lacu Roşu - Piatra Neamţ). Către cabana Piatra Singuratică (1 430 m alt.) converg patru căi de acces cu plecarea din următoarele puncte: - Pe linia Ciceu - Adjud: halta C.F.R. Tarcău pentru traseul 29 pe ruta Lunca de Jos - vîrful Naşcalat -cabana Piatra Singuratică. - Pe linia Ciceu - Baia Mare: staţia C.F.R. Izvoru Oltului pentru cel mai frecventat traseu, desfăşurat pe distanţa Sîndominic - Bălan - cabana Piatra Singuratică. Prima porţiune a traseului, Izvoru Oltului -Bălan (12 km) este deservită de autobuze, restul distanţei, Bălan - Piatra Singuratică, se parcurge numai cu piciorul, traseul 27. - Staţia C.F.R. Izvoru Mureşului pentru traseul 26 Izvoru Mureşului - Arama Neagră - Izvoru Oltului -Poiana Medieş. Porţiunea iniţială pînă la Trecătoarea Oltului străbate zona munţilor Voşlăbeni. Oraşul Cheorgheni pentru traseul 25 pe distanţa Gheorgheni - Vîrful Ascuţit - valea Oltului Pîrîul Scaunului - cabana Piatra Singuratică.
PUNCTE ŞI LOCALITĂŢI AFLATE PE TRASEUL GHEORGHENI - LACU ROŞU - BICAZ a. Gheorgheni - Lacu Roşu Staţia C.F.R. Gheorgheni se află în partea de vest a oraşului. La circa 100 m de staţia C.F.R. se află autogara pentru călători, de unde pleacă şi autobuze spre Lacu Roşu şi Piatra Neamţ. Pentru grupuri se pot obţine autobuze speciale. Lîngă autogară, O.J.T. din staţiunea Lacu Roşu a amenajat o casă unde cei veniţi la odihnă pot înnopta temporar. Oraşul Gheorgheni este situat în Depresiunea Giurgeului într-un punct de răscruce (km 342) al drumului naţional 12 cu DN 13 B şi DN 12 C. Primul face legătură cu zona centrală a Transilvaniei, iar ultimele cu zona centrală şi de nord a Moldovei. Răsfoind hrisoavele, constatăm că Gheorgheni este cea mai mare şi mai veche aşezare omenească din Depresiunea Giurgeului. In Gheorgheni se află Muzeul orăşenesc (str. Şcolii) cu secţii de istorie, etnografie şi ştiinţe ale naturii şi numeroase monumente de arhitectură datînd din secolele XV, XVII şi XVIII. Din Gheorgheni DN 12 C se îndreaptă către nord-est, însoţind valea Belchia. La km 4,2 se află campingul Mogoş situat pe valea cu acelaşi nume, de-a lungul căreia se desfăşoară marcajul traseului 24. La km 8,7 şoseaua părăseşte valea Belchia, angajîndu-se pe coastele împădurite ale muntelui. La km 9,3 se află hanul Cerbul; capacitate 8 locuri în camere cu patru paturi şi 16 locuri în căsuţe; bufet tot anul; apă de la izvor; potecile din jur sînt fără marcaj; iarna terenuri foarte bune pentru schi.
In pasul Pîngăraţi (km 16,2), cumpăna de ape dintre Mureş şi Bistriţa, şoseaua atinge cel mai înalt punct (1 250 m). Aici, înainte de a coborî spre Lacu Roşu, autobuzul are staţie. Din pasul Pîngăraţi încep traseele: 19, 20, 21 şi 22. Spre staţiunea Lacu Roşu drumul coboară pe coastele împădurite ale munţilor Ciutacu şi Dănţuraşu, care se pierd spre albîa Pîrîului Roşu. La intrarea în staţiune, înainte de podul peste Pîrîul Oii, pe un drum forestier în lungul văii întîlnim, după 700 m, un camping cu bufet, apă curentă, lumină electrică, grup sanitar, parking, locuri pentru montarea corturilor.
b. Bicaz - Lacu Roşu şi trasee de legătură spre Masivul Ceahlău Sosit cu trenul dinspre Piatra Neamţ, prin frumosul defileu al Bistriţei, călătorul intuieşte imediat că Bicazul reprezintă, prin aşezarea lui geografică, o importantă poartă de pătrundere spre neegalatele obiective de interes turistic, comori de artă cu valoare inestimabilă, risipite pe întinsul Moldovei. Prin Bicaz trec autobuzele de călători care circulă pe ruta Piatra Neamţ - Lacu Roşu Gheorgheni (DN 12 C). Şoseaua trece prin faţa gării şi prin centrul oroşului Bicaz (staţia autobuzelor este lîngă poştă). Pînă la Lacu Rosu (35 km) ea urmează în general valea Bicazului, străbătînd o înlănţuire de localităţi, al căror pitoresc îl constituie şi arhitectura specific moldovenească. Două dintre acestea reprezintă şi puncte de plecare spre Masivul Ceahlău: satul Neagra (km 45) şi Bicazu Ardelean (km 41). Bicaz-Chei este ultima localitate de pe teritoriul judeţului Neamţ, aflată pe DN 12C. Drumeţii amatori să viziteze peştera Munticelul (Ghiocelul) şi miniaturalele chei ale Şugăului pot coborî aici; punctele de intrare spre obiectivele menţionate sînt în dreptul km 34. De la cariera de piatră Torasca (perimetrul comunei Bicaz-Chei) şoseaua şi pîrîul Bicaz sînt strînse de pereţii Cheilor Bicazului pe o distainţă de 8 km. La hotarul dintre judeţele Neamţ şi Harghita pătrundem în sectorul cel mai spectaculos al cheilor, denumit Gîtul Iadului. De aici în amonte defileul, săpat în calcare dolomitice, are 6 km. Verticalitatea şi înălţimea pereţilor constituie caractere fără egal în Carpaţii româneşti şi tocmai de aceea aceste grandioase chei sînt impresionante (traseul 8). In cuprinsul lor, la km 29, se află cabana Cheile Bicazului, punct de plecare pentru traseele 7, 9, 10, 12, 31, 32, 33 şi 34 şi staţie facultativă pentru autobuze. Trei km mai sus sîntem în pitoreasca staţiune Lacu Roşu (birou de repartizare pentru vile, hoteluri, cabane şi campinguri). c. Lacul Roşu Situat în Masivul Hăşmaş la 980 m alt., Lacul Roşu 2 s-a format în spatele unui baraj natural, rezultat prin alunecarea unei mari suprafeţe de teren de pe versantul nord-vestic al muntelui Ucigaşul. Fenomenul s-a petrecut în vara anului 1837 în urma unei ploi de lungă durată. Lacul este alimentat dinspre nord-vest de pîrîul Suhard, iar dinspre sud de Pîrîul Oii cu afluenţii săi Licaşul şi Pîrîul Roşu, toţi veniţi din zona înaltă a Masivului Hăşmaş. Zăgazul a închis valea, fiind situat mai jos de întîlnirea Suhardului cu Pîrîul Oii şi a făcut să se inunde pădurea la punctul de confluenţă. De aici a rezultat conturul în formă de cizmă pe care îl are lacul şi prezenţa trunchiurilor de molid care străpung luciul apei. Din cercetările întreprinse în vara anului 1955 de către I. Pişotă şi A. Năstase rezultă că suprafaţa lacului este de 12,7 ha, axa mare măsoară 1 000 m, iar adîncimea lui maximă este de 12,5 m. Chiar lîngă oglinda apei, păduri falnice de molid sau foioase urcă pe versanţii munţilor înconjurători: Suhardul Mare şi Suhardul Mic la nord, Ucigaşul la est, Bîtca lui Cioflec la sud-vest şi Dănţuraşul, pe o mică porţiune, la vest. Intinderea şi volumul Lacului Roşu au scăzut simţitor în ultima vreme prin scurgerea apei din cauza eroziunii barajului natural şi colmatării lui cu aluviuni aduse la viituri de pîraie ce-l alimentează. În prezent s-au luat măsuri pentru înlăturarea colmatării, construindu-se baraje la gura văilor din amonte; a rămas însă vegetaţia acvatică (sălcii, răchite, rogozuri, ferigi, izmă, brădiş etc.) care invadează suprafaţa lacului. Fenomenul poate fi observat către gura Pîrîului Oii şi a Suhardului şi pe malul drept al lacului, unde printre cioturile molizilor inundaţi creşte o vegetaţie mai bogată. Cam din dreptul kilometrului 24,5 pe DN 12 C se deschide un drum forestier, accesibil automobilelor. El încinge lacul pe la sud şi pe la vest, alungindu-se circa 1,5 km şi pe valea Suhardului. 2
Legenda Laculul Roţu s-a născut din apariţia, în împrejurări atît de neobişnuite, a Lacului Roşu, acolo unde cu puţin timp în urmă curgea un mic pîrîu. În ea, elementele naturii se dezlănţuie năprasnic, pentru a zădărnici planurile necurate ale unui boieraş, pornit prin cotloanele Bicazului, cu gîndul de a cere din nou fecioarei, pe care o surghiunise în aceste pustietaţi, să i se supună. Muntele, înfrăţit cu cel drepţi şi curaţi, l-a îngropat însă sub prăvălirea a mii de stînci, iar în locul acela, unde fata se logodi cu feciorul de care o legase o dragoste neprihănită, s-a ivit oglinda nemişcată a apelor Lacului Roşu.
Sub raport turistic, Lacul Roşu ocupă un loc de frunte în peisajul munţilor noştri, fiind o adevărată podoabă a Carpaţilor Orientali. Apele lacului cuibăresc într-o deschidere largă, aflată la poalele unor munţi ce le apără de curenţi. În cuprinsul acestui perimetru, prin poieni, s-a dezvoltat o floră caracteristică zonelor subalpine, conferind, prin îmbinarea cu pădurile, un peisaj blînd şi variat. Aceste caractere proprii, ca şi alte particularităţi ce întregesc pitorescul, au făcut ca regiunea Lacul Roşu să fie declarată rezervaţie naturală. Denumirea. Localnicii au dat Lacului Roşu denumirea de ,,Tăul". Mai tîrziu, prin analogie cu numele unuia din pîraiele ce-l alimentează - Pîrîul Roşu -, denumit şi Piatra Roşie, lacul a început să fie cunoscut sub denumirea de ,,Tăul Roşu". La aceasta a contribuit poate şi culoarea roşiatică pe care lacul o capătă în amurg, cînd în el se oglindesc atît malul lui vestic cu formaţiuni de alterare roşietice, cît şi Suhardul Mic, împurpurat de ultimele raze ale soarelui. Prîntr-o decizie a Oficiului Naţional de Turism, lacul a căpătat ulterior denumirea de ,,Lacul Roşu", sub care apare astăzi în documente, în literatură, în lucrările ştiinţifice şi în vorbirea curentă.
d. Staţiunea climaterică Lacu Roşu Staţiunea Lacu Roşu se situează în rîndul celor mai atrăgătoare locuri de odihmă şi turism din ţara noastră. Ea s-a dezvoltat pe circa 2,5 km lungime, avînd vilele clădite în lungul malului răsăritean al Lacului Roşu şi pe versantele pîrîului Bicaz. Dintre construcţii hotelul Suhard atinge cea mai mare altitudine, 1107 m, iar cabana Cheile Bicazului, cea mai joasă, 860 m. Spre nord-vest şi nord, staţiunea este străjuită de înălţimile Suhardului Mare (1 506 m) şi Suhardului Mic (1 352 m); în partea opusă, sud-est, regiunea este dominată de Muntele Ucigaşul (1 407 m), de pe faţa căruia s-a produs alunecarea de teren, care a dat naştere Lacului Roşu. Către sud-vest, între Pîrîul Roşu şi Pîrîul Oii se înalţă Muntele Calului şi Bîtca lui Cioflec (1 184 m), despărţite de valea Calului, iar către est şi nord-est zarea este închisă de pereţii Surducului. Staţiunea este legată prin DN 12 C de Gheorgheni, în vest (26 km) şi Bicaz, în est (35 km). Istoric. Prin apariţia tăului în peisajul geografic al regiunii de la izvoarele Bicazului, pitorescul locului a sporit considerabil, iar ansamblul Lacul Roşu -Cheile Bicazului a devenit un obiectiv de o covîrşitoare însemnătate turistică. Pînă către sfîrşitul celui de al doilea deceniu al secolului nostru nu se putea vorbi de vreo amenajare prin aceste locuri minunate. Căile de acces erau ca şi inexistente. Abia în cel de al treilea deceniu al veacului nostru se clădeşte Căminul turiştilor. Oferind odăpost, el prilejuieşte cunoaşterea regiunii, generînd construirea unor case locuite permanent. În anul 1931, prin înmulţirea acestora, localitatea a fost declarată staţiune climaterică. Odată cu naţionalizarea întregul fond de vile şi clădiri a fost trecut în folosinţa celor prin truda cărora fuseseră realizate. Lucrările de renovare, întreţinere şi dezvoltare ale acestui fond şi cele de modernizare a căilor de comunicaţie a făcut din Lacu Roşu un însemnat centru de odihnă pentru oamenii muncii. Munţii care înconjură staţiunea oferă numeroase posibilităţi pentru practicarea turismului, schiului şi alpinismului. Traseele respective sînt descrise în capitolele ce urmează, astfel încît alcătuirea itinerarelor turistice, alegerea pîrtiilor de schi sau a traseelor pentru escalade alpine să fie mult uşurate. Către piscurile de pe care priveliştea se deschide fără hotar conduc zeci de cărări, special amenajate pentru drumeţie, parte din ele marcate. Traseele turistice stau la îndemîna tuturor oaspeţilor staţiunii. Ei pot alege potrivit puterii, îndemînării şi cunoştinţelor într-ale drumeţiei: plimbări pe malul lacului; drumeţii de 2-3 ore prin munţii din jur; excursii lungi către masivele învecinate; explorări pe hăţaşele cheilor atît de numeroase în cuprinsul Hăşmaşului. Pentru cei mai îndrăzneţi, dornici să întreprindă drumuri ieşite din comun, unele trasee reprezintă porţiuni în care înaintarea se face direct prin apa rece a pîraielor de munte. Ori pe unde vor merge, pitorescul locurilor străbătute sau orizontul larg ce-l dezvăluie piscurile înalte, îi vor răsplăti din plin. Alpinism. Pentru pasionaţii stîncii, regiunea din jurul Lacului Roşu este un adevărat paradis. Căţărătorii începători sau avansaţi au la îndemînă o variată gamă de trasee, începînd cu gradul 2 B şi sfîrşind cu gradul 6 de dificultate. Schi. Pentru practicarea sportului alb, schiorii au la dispoziţie mai multe pîrtii, din care pot alege, după cunoştinţele tehnice ce le posedă, pe cea preferată. Poiana Raza Soarelui, aflată în capătul de jos al staţiunii, în spatele poştei, este indicată începătorilor, iar cea amenajată pe versantul sud-estic al vîrfului Suhardul Mare, tuturor categoriilor de schiori. Pîrtia de pe Suhardul Mare are o lăţime de circa 30 m; coborîrea se face pe circa 550 m diferenţă de nivel în lungul unui culoar de 2050 m lungime; treimea inferioară a pîrtiei prezintă un zid ce se depăşeşte prin două ocoluri. Pîrtia este deservită de un teleschi. Hoteluri, cabane, campinguri. Afluenţa şi exigenţele turiştilor veniţi în staţiunea Lacu Roşu au determinat forurile competente să treacă la realizarea unor noi construcţii pentru cazare şi la Aşezare.
modernizarea prin renovare şi mobilier a bazelor vechi. Pentru adăpost, drumeţii, schiorii şi alpiniştii găsesc două cabane, două hoteluri şi mai multe campinguri. Campingul Mogoj. Pe DN 12 C, la km 4,2 (400 m de la şosea); căsuţe, grup sanitar, locuri pentru corturi, bufet, lumină electrică, apă de la izvor; recomandat turiştilor şi drumeţilor care vor să ajungă la cabana Piatra Singuratică (traseul 24). Hanul Cerbul Pe DN 12 C, km 9,3, staţie I.T.A.; are 8 locuri; bufet; iluminat cu petrol; apă de la izvor; lîngă han sînt 8 căsuţe cu 16 locuri; spaţiu pentru corturi şi parcare auto; potecile turistice din zonă sînt nemarcate. Ele conduc spre zona împădurită din jurul vîrfului Medieş, populată de cerbi. Campingul Pîrîul Oilor se află la 700 m pe drumul forestier de pe Pîrîul Oii, accesibil din DN 12 C (km 24); bufet, grup sanitar, apă curentă, lumină electrică, spaţiu pentru corturi şi auto. Hotelul Turist se află la circa 100 m de centrul staţiunii Lacu Roşu şi este vechea Cabană a Turiştilor, acum renovată; funcţionează tot anul. Hotel Suhard . Prin poziţia sa hotelul reprezintă baza ideală pentru toate sporturile de munte. Marcajele turistice înlănţuite conduc de aici pe culmile Suhardului şi ale Licaşului; alpiniştii au în spatele hotelului Peretele Suhardului Mic, pe verticala căruia sînt echipate cu pitoane 11 trasee alpine, cu grad de dificultate diferite; pîrtia de schi, realizată pe 2050 m lungime între vîrful Suhardul Mare şi hotelul Turist, trece prin faţa hotelului. Cabana Cheile Bicazului situată pe DN 12 C la km 29; staţie facultativă I.T.A.; camere cu 46-10 locuri; lumină electrică, grup sanitar comun, bufet, restaurant, loc pentru parcare; bază de plecare pentru traseele 7, 9, 10, 12, 31, 32, 33 şi 34; centru preferat de alpinişti; pereţii, cu 300 m diferenţă de nivel din jur, adăpostesc 26 de trasee alpine echipate cu pitoane, avînd diferite grade de dificultate (4-56 după scara Welzenbach - vezi tabelul anexă). In jurul hotelurilor şi cabonelor, administraţia staţiunii Lacu Roşu a amplasat un importont număr de căsuţe, care funcţionează numai vara. Numărul locurilor de cazare în staţiune vara: 1 200, iarna: 1 000, dintre care 520 pentru turiştii în trecere şi 680 pentru cei veniţi la odihnă şi tratament. Cabana Piatra Singuratică (1 430 m) reprezintă singurul adăpost de creastă din Masivul Hăşmaş pus la dispoziţia excursioniştilor; este situată în vecinătatea piscului Piatra Singuratică; capacitatea 36 de locuri în dormitoare comune; apă de la izvor; bufet; accesul la cabană dinspre staţiunea Lacu Roşu pe traseele 15 şi 23; de la staţia C.F.R. Izvoru Oltului traseul 27. Centru de odihnă. Pentru confortul celor veniţi la odihnă, patrimoniul clădirilor naţionalizate a fost renovat. Vilele, risipite prin rariştea pădurii, sînt astăzi frumos mobilate, creînd, împreună cu peisajul, optimismul necesar unei odihne depline. Un serviciu medical permanent supraveghează sau îngrijeşte, la cerere, sănătatea oaspeţilor. In urma acestor realizări staţiunea Lacu Roşu poate asigura în toate anotimpurile condiţii bune pentru concediu sau vacanţe. Mai multe restaurante şi bufete stau la dispoziţia vizitatorilor, iar o serie de magazine şi servicii de utilitate publică întregesc amenajările din staţiune. Vilegiaturiştii au la dispoziţie: clubul staţiunii, biblioteca, sala de dans, cinematograful, unde sînt programate şi spectacole, concerte etc. În funcţie de anotimp şi starea vremii se organizează activltăţi sportive şi se programează excursii. Prin modernizarea căilor rutiere dinspre Gheorgheni şi Bicaz, staţiunea Lacu Roşu este preferată şi de automobilişti. Fascinaţi de cadrul său geografic, ei rămîn în regiune pentru un sejur sau cu intenţia unei drumeţii prin munţi. Frumuseţea peisajului din jurul staţiunii nu poate fi prezentată decît la superlativ. Temperatura medie anuală este în jur de 9°C. Verile sînt răcoroase, iar iernile sînt ,,adevărate"; ziua, înălţimile scăldate în lumina unui soare mereu cald par nişte punţi deschise spre infinit. Deşi sîntem în mijlocul munţilor, curenţii sînt temperaţi, iar umiditatea este mai redusă. Orice turist venit aici trăieşte sentimente de mare intensitate sufletească. Prin păduri auzul este mîngîiat de foşnetul dulce al frunzişului, trezit de adierile uşoare ale curenţilor de aer ozonat şi bogat în aerosoli; în poienile înmiresmate cu parfumul florilor simţim binefacerile razelor ultraviolete, prin chei scrutăm cu privirea pereţii, ori ascultăm cîntecul de luptă al apelor, care le modelează necontenit. Trecînd în revistă întreaga zestre dăruită de natură staţiunii Lacu Roşu, înţelegem de ce clima ei regenerează sănătatea, stimulînd celor veniţi la odihnă, pentru multă vreme, pofta de muncă şi de viaţă.
III. Trasee turistice 1. Circuitul Lacului Roşu Marcaj: cruce roşie Timp: 1-2 ore Circuitul Lacului Roşu, unul dintre cele maî frumoase itinerare “de luare de contact" cu împrejurimile imediate ale staţiunii, prezintă mai puţin caracterul unei excursii propriu-zise şi mai mult
al unei plimbări. Desfăşurîndu-se pe un parcurs aproape orizontal, cu excepţia unei foarte scurte porţiuni (60-80 m), în care urcă o diferenţă de nivel de cca 25 m, acest circuit este cel mai accesibil dintre drumurile ce pot fi întreprinse în imediata apropiere a staţiunii. Marcajul cruce roşie începe din centrul staţiunii. Pînă în dreptul noului restaurant mergem pe şosea. Dincolo de el poteca traversează apa pîrîului Bicaz, descriind apoi o serpentină prin pădure. La capătul acestui pasaj, singurul în urcuş, avem o primă perspectivă asupra Lacului Roşu. În continuare, drumul, devenit o adevărotă alee de parc, încinge întregul perimetru al lacului, oferindu-ne la diferite intervale locuri de ,,belvedere" şi popas. Fig. 03 Reflexele luminii în apă, vegetaţia acvatică tigheluită pe mal, arborii care împung cu trunchiurile lor moarte apele ce le-au curmat viaţa în 1837, păstrăvii care trag brazde lungi printre ei, în sfîrşit voia bună a celor care se plimbă cu barca sînt suficiente atribute pentru a aprecia că o plimbare pe acest traseu este reconfortantă şi binevenită. La capătul de vest lacul primeşte apele Suhardului, pîrîu pe a cărui vale se desfăşoară marcajul cu bandă albastră, traseul 18 spre vîrful Licaş. Malul apusean al lacului, străbătut de un drum forestier, mai apropiat şi la nivelul apei, ne rezervă nenumărate surprize. În după-amiezile senine de exemplu, putem privi peste întinsul apelor peretele cu nuanţe ruginii al Suhardului Mic, pădurea şi debarcaderul de pe malul opus, seninările Ucigaşului, ridicate deasupra cîtorva vile, pierdute în bunget de molid etc. Zona sudică a lacului, cu bazinele păstrăvăriei, reprezintă pentru pescari, dar nu numai pentru ei, un prilej de a-şi încerca ,,norocul", pescuind atunci cînd este permis în regiunea amintită. Drumul de înapoiere spre staţiune trece prin zona unde trei năzdrăvani: Licaşul, Pîrîul Roşu şi Pîrîul Oii, după ce nuntesc între ei, dăruiesc lacului apa, puri-icată mai întîi de aluviuni prin intermediul barajelor construite în amonte. Ultima porţiune a drumului este dirijată de marcaj de-a lungul unei alei umbrită de molizi pînă la debarcader.
2. Staţiunea Lacu Roşu - vîrful Suhordul Mic Marcaj: triunghi albastru Timp: 2-3 ore dus-întors Deşi vîrful său nu este cel mai înalt, Suhardul Mic (1 352 m) este muntele care stăpîneşte prin măreţia lui întregul peisaj din jurul staţiunii Lacu Roşu. Avînd o poziţie centrală, prezentînd în partea de sud un perete puternic fisurat, Suhardul Mic impresionează prin bogăţia de culori a stîncăriilor şi prin forma lui de bloc masiv, încununat de un platou aproape neted, de la înălţimea căruia privirea cuprinde întreaga staţiune şi uriaşa îngrămădire de munţi ce se succed, ca o mare încremenltă pînă în adîncul zării. Traseul spre creasta acestui munte care datorită masivităţii lui este numit uneori, cu totul eronat, Suhardul Mare (nume ce aparţine în realitate vîrfului împădurit din stînga - NV), începe din centrul staţiunii, traversează iniţial podul peste pîrîul Sicaz şi după cca o sută de metri ajunge în dreptul hotelului Turist pe care-l lasă în dreapta. De aici poteca marcată cu triunghi albastru străbate o poiană presărată cu rarişti şi, după cîteva ocoluri, se abate la dreapta spre hotelul Suhard (1107 m alt.). Dincolo de hotel locurile încep să-şi schimbe înfăţişarea. În dreapta se înalţă, colorat în ruginiu, impunătorul perete al Suhardului Mic, pe desfăşurarea căruia sînt cunoscute 11 trasee alpine, echipate cu pitoane. Limita de jos a peretelui, acoperită vara de fîneţurile înmiresmate ale Poienii Suhardului, reprezintă prima surpriză a traseului. După cca 20 minute de la plecare, ajungem în şaua Suhardului (1180 m alt.), important punct de răscruce al traseelor: spre valea Cupaşului traseul 3; spre Suhardul Mare pe pîrtia de schi traseul 4. Din punctul de răscruce, poteca marcată cu triunghi albostru se apropie mult de perete şi, prîntr-un ocol către dreapta, trece treptat pe versantul vestic al muntelui, purtîndu-ne cca 10 minute prîntr-o zonă împădurită. După acest pasaj zarea se deschide. Către stînga se profilează ulucul adînc al văii Cupaşului, traseul 5, căutată vara de turişti pentru gustoasele fructe de pădure. Curînd imaginea aceasta se pierde, poteca descriimd un ocol către dreapta spre punctul final al excursiei noastre, vîrful Suhardul Mic (1 352 m), de pe a cărui platformă putem admira cuprinzătoarea panoramă a ţinutului. Fig. 04 In stînga, către sud, apar staţiunea şi lacul, închis de cununa munţilor bogat împăduriţi şi dominaţi în această direcţie de Vîrful Calului şi de creasta ce se alungeşte către stînga peste vîrful Ciofronca pînă în Hăghimaşul Mare. In partea opusă, spre nord-est, distingem Cheile Bicazulul, silueta ciudată a Turnului Bardosului şi stîncăriile Munticelului, unde se află micile chei ale Şugăului şi Peştera Ghiocelul; departe orizontul este închis de culmea înaltă a Ceahlăului. Stăpîniţi de sentimentele cuceririi vîrfului, ne întoarcem pe acelaşi itinerar pînă în şaua Suhardului. De aici, pentru a întregi excursia, putem urmări traseul 3 spre valea Cupaşului, de unde,
prin Cheile Bicazului, ajungem în mai puţin de 15 minute în staţiune. Adăugăm că la poalele Suhardului Mic, amatorii pot cerceta o interesantă bază fosiliferă.
3. Şaua Suhardului - valea Cupaşului -staţiunea Lacu Roşu Marcaje succesive : şaua Suhardului - valea Cupaşului bandă galbenă; valea Cupaşului Cheile Bicazului punct albastru; Cheile Bicazului - Lacu Roşu, pe şosea, bandă galbenă. Timp: 30-45 minute (vezi schiţa). Desfăşurat pe o mică distanţă şi numai în coborîre, traseul poate fi folosit pentru completarea excursiei în circuit, mai ales de către turiştii care au urcat la vîrful Suhardul Mic pe traseul 2. Traseul începe din şaua Suhardului (cca 1180 m alt.), punte de legătură între cele două vîrfuri ale Suhardului. Poteca străbate iniţial desişurile de molidiş prin care vara zăbovim îndelung, ascultînd cîntecul păsărilor sau culegînd boabe de zmeură parfumată. Traseul, marcat cu bandă galbenă, sfîrşeşte pe malul Cupaşului, a cărui apă o traversăm pe puntea situată în preajma unei gospodării. Ieşiţi în drumul forestier, de-a lungul căruia se desfăşoară în urcuş traseul 5, ne orientăm la dreapta şi, admirînd prăvălişurile năpădite de vegetaţie ale Suhardului Mic (versantul nordic), coborîm prin Cheile Cupaşului pînă la şoseaua din Cheile Bicazului. De aici pînă în staţiune mai sînt 1 700 m.
4. Staţiunea Lacu Roşu - şaua Suhardului - vîrful Suhardul Mare Marcaj: triunghi albastru pînă în şaua Suhardului, apoi drum fără marcaj Timp: dus şi întors 34 ore (vezi schiţa). Deasupra Lacului Roşu, către nord, îmbrăcat cu haina unei sălbatice păduri de molid, se înalţă vîrful Suhardul Mare (1 506 m), căruia greşit i se spune uneori Suhordul Mic. Ascensiunea vîrfului Suhardul Mare se face în general în lungul pîrtiei de schi (2050 m lungime, 550m diferenţă de nivel). Prima porţiune a traseului, Lacu Roşu - şaua Suhardului, este comună cu traseul 2 (marcaj triunghi albastru). Din şaua Suhardului (ramificaţia traseelor 2 şi 3) traseul nostru se abate la stînga; locul este semnalat cu text scris pe un copac. În continuare urcăm pînă la vîrf fără marcaj, de-a lungul pîrtiei de schi, acoperită vara de covorul unor fînaţuri înflorate. Pe vîrful Suhardul Mare ne acordăm un repaus pentru a admira peisajul înconjurător. Distingem, pe rînd, peretele viu colorat al Suhardului Mic şi vîrful său tabular. Dincolo de el, către stînga, vedem piramida Pietrei Altarului şi toate detaliile spintecăturii sălbatice a Cheilor Bicazului; mai jos, la capătul lor, noianul de turnuri şi pereţi calcaroşi ai Munticelului. În contrast izbitor cu acesta, către stînga, unduiesc în zare plaiurile domoale, acoperite cu păşuni, ale Lapoţului şi Bîrnadulul. Coborîrea de pe vîrf urmează acelaşi itinerar. 5. Valea Cupaşului - şaua Licaş - vîrful Licaş Marcaje succesive : punct albastru pînă în şaua Licaş; bandă albastră şaua Licaş - vîrful Licaş. Timp: 3-3 ½ ore Cupaşul se varsă în Bicaz la circa 1 700 m aval de staţiunea Lacu Roşu. După parcurgerea acestei distanţe, pornim pe valea Cupaşului, urmînd marcajul punct albastru pe 6 km, in lungul drumului forestier. Mărginită pe dreapta de versanţii celor două vîrfuri ale Suhardului (Mare şi Mic), iar pe stînga de muntele Cupaş, acoperit pînă în creştet de păduri, valea Cupaşului este o oază a liniştii, a luminii şi a aerului ozonat de nesfîrşitele păduri de molid; este un refugiu al cerbilor, o grădină a fructelor de pădure, un rai al păsărilor cîntătoare, un domeniu ocrotit pentru păstrăvii ce populează apa pîrîului. Fig 05 După circa 1½ oră de mers ajungem în punctul final al drumului forestier (1160 m alt.). De aici traversăm apa Cupaşului catre stînga (malul ei drept) spre o frumoasă poteca mărginită pe laturi de un gard viu, format din molizi tineri. Culoarul prin pădure şi marcajul ne conduc cu mici ocoluri pînă pe Culmea Curmătura, unde întîlnim ,,Drumul Lapoşului". De aici itinerarul nostru se orientează către stînga şi urcă pe o distanţă de circa 200 m prîntr-o poiană, avînd ,,Drumul Lapoşului" în dreapta la 10-15 m. Săgeţile indicatoare, dispuse pe copaci, ne arată locul unde părăsim creasta, dirijindu-ne în urcuş domol pe faţa răsăriteană a muntelui Licaş, acoperită cu zmeuret şi plantaţii. Poteca, bine conturată, încinge versantul amintit, lăsînd către stînga şi cîteva ramificaţii. Zona înaltă unde ne aflăm, dar mai ales defrişarea, ne permit să hoinărim cu privirea prin valea Cupaşului, pe versanţii muntelui Cupaşul Suhardului, ridicat pe stînga văii, ori să surprindem prin luminişuri ciutele şi cerbii, atît de răspîndiţi pe aici. Pasajul defrişat sfîrşeşte în şaua Licaş (1 510 m alt.). Aici întîlnim marcajul bandă albastră venit din stînga, pe valea Suhardului (traseul 18). Semnul cu bandă albastră, noua noastră călăuză, încinge acum Licaşul pe la sud, dreapta, şi după 15 minute ne scoate în şaua Dănţuraş - Licaş,
importantă ramificaţie a potecilor marcate. Păstrînd direcţia de mers a drumului nostru, vom avea: în urcuş, dreapta (nord), traseul cu bandă albastră spre vîrful Licaş; în urcuş, stînga (sud), marcajul unui traseu tot cu bandă albastră, impracticabil din cauza doborîturilor; în faţă, coborînd 15 minute pe o potecă cu marcaj punct albastru, ajungem în ,,Drumul Lapoşului" (traseul 19). Reluînd drumul spre vîrful Licaş, intrăm curînd în pădurea cu poieniţe. După circa 20 mimute ieşim la gol în preajma culminaţiei Licaşului (1 675 m alt), cel mai înalt pisc din extrema nordică a Culmii Curmătura. Înapoierea o putem face şi pe alte două trasee marcate: traseul 18, descris în sens invers, ne con-duce la Lacu Roşu prin valea Suhardului; traseul 19, întîlnit după ce coborîm din şaua Licaş Dănţuraş, care ne conduce spre staţiunea Lacu Roşu sau Hagota.
6. Staţiunea Lacu Roşu - valea Cupaţului - creasta Cupaşului - cabana Cheile Bicazului Lacu Roşu Marcaje succesive: cruce roşie pînă în creasta Cupaşului şi apoi punct roşu Timp: 2½ ore (vezi schiţa). Traseu uşor, recomandat acelora care, între două mese, vor să întreprindă o excursie reconfortantă prîntr-o zonă împădurită. Urmînd iniţial şoseaua prin Cheile Bicazului, ajungem după circa 1 700 m la confluenţa Cupaşului cu Bicazul (km 27,7). De aici către stînga parcurgem 700 m pe drumul forestier de pe valea Cupaşului. Din dreptul unor stîlpi pentru curent electric, părăsim valea, angajîndu-ne în urcuş către dreapta pe pantele împădurite ale muntelui Cupaş. Curînd întîlnim drumul pentru căruţe. El şi marcajul ne vor fi călăuze în aceste locuri încă zece minute. După intervalul amintit ajuingem în punctul de joncţiune cu traseul 7, care vine de la cabana Cheile Bicazului şi merge spre vîrful Figheş. Aici ia sfîrşit semnul cruce roşie. Noua noastră călăuză - marcajul punct roşu - traversează creasta muntelui Cupaş către dreapta, trecînd pe versantul său nordic. Prîntr-o pădure de foioase poteca, uneori noroioasă, coboară susţinut, sfîrşind în poiana cabanei Cheile Bicazului. Trasee de legătură de la cabana Cheile Bicazului: 7, 11 şi 12 Ieşiţi în spaţiul luminos din jurul cabanei Cheile Bicazului, ne acordăm un repaus pentru a privi silueta îndrăzneaţă a Pietrei Altarului, aflată în stînga, ori Peretele Mariei cu seninări de calcar alb, ridicat dincolo de şosea. Pentru a încheia excursia într-un mod plăcut, parcurgem cei 3 km ce ne despart de staţiune (între km 29 şi km 26) prin Cheile Bicazului pe marcaj bandă galbenă (traseul 11).
7. Cabana Cheile Bicazului - muntele Figheş Marcaj: punct roşu Timp: 4-5 ore (vezi schiţa). Traseul străbate muntele Cupaş de la est la vest pe un drum ce se menţine, în general, sub linia de creastă, purtîndu-ne prin locuri sălbatice, întrerupte adesea de poieni şi goluri, din cuprinsul cărora ni se înfăţişează un orizont larg peste valurile împietrite ale munţilor înconjurători. Marcajul începe din dreptul kilometrului 29 chiar din faţa cabanei Cheile Bicazului. După ce traversăm podul peste Bicaz, trecem pe lîngă clădirile cabanei şi o gospodărie izolată, din dreptul căreia intrăm în pădure. În continuare urcăm susţimut, urmînd poteca desfăşurată în serpentine scurte şi după circa 30 minute ieşim pe creasta muntelui Cupaş. Aici se ramifică spre stînga, în coborîre spre valea Cupaşului, traseul 6 (marcaj cruce roşie). De la punctul de răscruce itinerarul nostru se desfăşoară în urcuş de-a lungul unui drum cu făgaşe adîncite de tractoare pînă în Poiana Cupaşului. Din cuprinsul ei către dreapta, peste valea Lapoşului, vedem culmile înierbate ale Ciurgăului şi Bîrnadului. Dincolo de poiană drumul se îngustează, devenind o potecă pastorală mai lată. Ea încinge o vreme muntele, coborînd apoi în şaua Cupaş. Aici lăsăm în dreapta o ramificaţie şi, trecînd linia de cumpănă a crestei către stînga (versantul sudic), înaintăm pînă într-o zonă mlăştinoasă, unde se află un jgheab pentru adăpatul animalelor. Prin dreptul lui trece poteca marcată, care străbate în diagonală, către dreapta, coastele înierbate ale muntelui pînă într-o şa. Din cumpăna acesteia, neglijînd drumul ramificat spre dreapta, coborîm în lungul unui culoar mărginit de pădure. După 300 m de mers astfel, schimbăm direcţia către stînga (săgeată indicatoare pe copac). Locurile şi-au schimbat înfăţişarea şi sînt mai sălbatice. Conduşi de potecă, traversăm în coborîre faţa sud-estică a muntelui pînă într-un mic luminiş. Neglijînd ramificaţia din stînga, continuăm traseul, înscris acum către dreapta, pe versantul sudic al muntelui. Cîteva izvoare întîlnite la 50-100 m distanţă, situate sub şi deasupra potecii noastre, sînt un indiciu că ne aflăm pe drumul bun. Urcuşul domol dar lung sfîrşeşte după circa 20 minute într-o rarişte, unde vara sînt flori şi tufe de zmeură.
Tentaţi de frumuseţea locurilor ne acordăm un repaus, pentru a privi munţii şi văile din jur. Jos vedem drumul forestier, conturat în lungul văii Cupaş; deasupra văii, cu coastele despădurite, se înalţă Licaşul, iar mai la stînga Suhardul Mare, îmbrăcat în veşmintele verzi ale molidişului. Din capătul de sus al rariştilor unde ne-am oprit, traversăm spre dreapta creasta împădurită a muntelui Cupaş, trecînd pe versantul lui nordic. Urmind cărarea abia conturată, străbatem cea mai sălbatică porţiune a traseului. Pădurea deasă, umbra şi umezeala caracteristică versanţilor nordici, muşchiul aşternut în covoare compacte, hăţişurile întîlnite la tot pasul ne creează sentimentul că am pătruns întrun parc de vînătoare, prin care mişună sălbăticiunile. In porţiumea finală o urcuşului, poteca evită accidentele de relief ale crestei, pe sub vîrfurile cu cotele 1 486 m şi 1 518 m, după care, prîntr-un ocol către stînga, pătrunde în marea poiană cu rarişti, unde toamna vin cerbii să-şi dispute întîietatea. Din poiană coborîm în şaua care urmează, vînătorii au amenajat o iesle cu fîn pentru cerbi. Ultima porţiune a traseului prin pădure o străbatem mai greu, fiind parţial blocată de copaci căzuţi sau crengi rupte. După circa 500 m ieşim în cuprinsul unui zmeuret, care a năpădit şi poteca. Nu ne alarmăm, pentru că urcînd pe lîngă liziera pădurii din stînga, găsim hăţaşul conturat pînă în poiana ,,La Vincli" (1 450 m) din muntele Figheş, punct terminus al traseului nostru. In poiana ,,La Vincli" întîlnim traseul 19 care, spre dreapta, conduce spre Hagota, iar spre stînga în şaua Deşelatului.
8. Cheile Bicazului Cheile Bicazului încep din dreptul km 26,5 limita estică a staţiunii Lacu Roşu şi sfîrşesc mai jos de km 34. Pe distanţa amintită, drumeţului i se derulează, ca secvenţele unui film, un peisaj realizat din întîlnirea elementelor capabile să redea perfecţiunea frumosului nativ: apă, pădure, munte. Prin îmbinarea lor, completată ulterior şi de mîna omului, avem astăzi un fenomen carstic celebru, îmblînzit prin realizarea şoselei, dar care numai aparent i-a diminuat din sălbăticie. Împărţim Cheile Bicazului în patru sectoare: sectorul I - ,,Între Chei", porţiunea dintre km 26,5 şi km 28,7; sectorul al II-lea prin zona ,,Poliţele Bardosului", km 28,7 - km 31; sectorul al III-lea - ,,Gîtul Iadului" între km 31 şi km 32,2 şi sectorul al IV-lea -,,Sfîrşitul Cheilor" km 32,2 - km 34. Primele două sectoare, marcate cu semnul bandă galbenă, sînt incluse în traseul 11, care vine din Cheile Bicăjelului. Sectorul I – “Între Chei" începe din marginea staţiunii (km 26,5), mai jos de Oficiul poştal şi se termină în dreptul km 28,7, deasupra cabanei Cheile Bicazului. De cum intrăm în chei, Bicazul, arhitectul fantasticului canion, îşi începe aventura curgînd gălăgios pe lîngă înaltul meterez al Suhardului Mic, zid cu strate colorate în ruginiu. Pentru că pîrîul este firav, la km 27,7 îi iese în cale fratele lui mai mic, Cupaşul, şi-i dăruieşte prisosul de ape. Pe valea Cupaşului către stînga, se desfăşoară traseele 5 şi 6. Pe versantul nord-estic al Suhardului Mic, deasupra şi în apropierea punctului de confluenţă dintre Bicaz şi pîrîul Cupaş se află Peştera Suhardului. Poteca, dirijată către stînga, începe din dreptul podului peste Bicaz. Urcuşul, desfăşurat prin pădure, sfîrşeşte cîteva sute de metri mai sus, în faţa scundei intrări sfredelită în stîncă. De cum pătrundem înăuntru, galeria peşterii se înalţă. Grota are 35 m lungime şi nu prezintă concreţiuni. In aval de confluenţa amintită se înalţă, formînd versantul stîng al Bicazului, pantele de început ale muntelui Cupaş. Măreţia Suhardului Mic, rămas în urmă, o preia acum peretele din dreapta cheilor. Chiar lîngă şosea întîlnim grote mici, iar mai sus, din sălbăticia pădurii şi a vegetaţiei se detaşează arcade şi misterioase guri de peşteră, la care pot ajunge numai alpiniştii. De deasupra lor, vîrful abia bănuit al Surducului trimite spre Bicaz un pinten stîncos, prin care s-a tăiat pentru şosea o trecere denumită Poarta de Piatră (cunoscută şi sub denumirea de Poarta Iadului). La 30 m de trecătoare se ramifică spre dreapta traseul 12. Sectorul II - ,,Poliţele Bardosului". Dincolo de Poarta de Piatră pînă la km 31 pătrundem într-o zonă cu totul schimbată, care, prin contrast, ne opreşte, invitîndu-ne la contemplare. Central şi dominînd întreaga regiune, apare Piatra Altarului sau Turnul Bardosului, monolit spre care porneşte privirea şi gîndul admirativ pentru alpiniştii care au construit pe vîrf steaua şi simbolul XXX (jubileu sărbătorit de poporul nostru în anul 1974). Măreţia Bardosului, pădurea de foioase, pinii cu ramurile în formă de steag legănate peste genune, zgomotul năvalnic al Bicazului ce se aruncă în cascade şi lumina revărsată pretutindeni ne creează alt peisaj, diferit total de cel din primul sector, unde prăvălişurile pereţilor copleşesc prin grandoare.
La km 29 se află cabana Cheile Bicazului, casă de adăpost preferată şi de alpinişti, bază de plecare pentru traseele 7, 9, 10, 12, 31, 32, 33 şi 34. Ceva mai jos de cabană, Piatra Poienii, munte ce se ridică în dreapta, trimite în calea şoselei un pinten viguros, prin pieptul căruia s-a realizat un tunel. Dimcolo de el, cu îndrăzneala ce-i caracterizează, constructorii drumului au tăiat în coasta muntelui o fantastică serpentină, încolăcită pe aproape un kilometru. La capătul acestui pasaj, muntele îşi apropie pereţii, obligînd apa şi şoseaua să se strecoare cca 200 m prîntr-un culoar îngust. Din dreptul podului peste Bicaz pătrundem într-un spaţiu larg unde, dacă părăsim şoseaua către dreapta, intrăm în Cheile Bicăjelului, pe traseul 11 marcat cu bandă galbenă, care ne-a însoţit şi pînă aici. Continuăm să coborîm pe şosea (fără marcaj) pe sub peretele Poliţele Bardosului care, depăşind verticala, pare gata să se prăvălească peste larga deschidere de la confluenţa Bicazului cu Bicăjelul. Fig. 06 Sectorul III - ,,Gîtul Iadului". Din dreptul km 31 intrăm în porţiunea denumită “Gîtul Iadului". Odată cu pătrunderea în acest sector trăim alte sentimente. Apropierea dintre pereţi dau regiunii un autentic aspect de canion. Asprele prăvălişuri ale peretelui din dreapta cu surplombele atîrnate deasupra şoselei, zgomotul apelor înghesuite ca într-un canal, strălucirea luminii, diminuată de pinii şi molizii crescuţi pe seninări, norii care se vălătucesc uneori deasupra, lăstunii angajaţi vara întrun du-te vino gălăgios spre cuiburile ce le au în pereţi, toate ne influenţează şi instinctiv gîndim la povestea voinicului care ştiind că pereţii se apropie la anumite intervale, trebuia să zorească pasul. După cca 300 m şoseaua trece pe stînga Bicazului, o potecă amenajată cu trepte ne conduce jos la un izvor. Cînd revenim ne oprim un moment şi privim înapoi şi către stînga Peretele Surducului, spintecat de linia unui horn, de-a lungul căruia s-au stabilit două trasee dificile, incluse ca normă pentru cucerirea titlului de maestru al sportului la alpinism. Sectorul IV - ,,Sfîrşitul Cheilor". Dincolo de km 32,2 - hotar între judeţele Harghita şi Neamţ, apele Bicazului, scăpate de strînsoarea pereţilor, îşi mai domolesc cursul, alunecînd peste prundişuri largi, parcurgînd ultimii 2 km ai cheilor care, prin apariţia conglomeratelor, au pantele mai puţin înclinate, diminuînd aspectul caracteristic defileului lăsat în urmă.
9. Cheile Şugăului Acest obiectiv îl recomandăm acelora care în excursie prin Cheile Bicazului vor să mai parcurgă pe şosea de la Gîtul Iadului încă 2 km. Pentru a dărui Bicazului neînsemnata cantitate de apă adusă de prin coclauri, Şugăul a fost nevoit să-şi croiască cu ferăstrăul nevăzut al apei o ieşire strecurată printre doi coloşi ce-i aţin calea. Prin această muncă milenară pîrîul şi-a asigurat o trecere după puterile lui, cunoscută astăzi sub numele de Cheile Şugăului, miniatural defileu, situat în dreptul km 34. Cheile Şugăului au cca 80 m şi au fost declarate rezervaţie naturală; de-a lungul lor s-a construit un pod prin care se trece spre Bîrnad. Din şosea pînă în chei se fac 5-10 minute.
10. Peştera Munticelul (Ghiocelul) Ca şi Cheile Şugăului, Peştera Munticelul o recomandăm acelora care în excursie prin Cheile Bicazului vor să mai parcurgă pe şosea de la Gîtul Iadului încă 2 km şi apoi să urce 300 m diferenţă de nivel pînă la gura peşterii. Peştera Munticelul, rezervaţie naturală, local cunoscută ca Peştera Ghiocelul, este o descoperire relativ recentă în cuprinsul uriaşului bloc calcaros Munticelul. Accesul către ea începe la km 34, din dreptul staţiei de compresoare a carierei de piatră; de la staţiunea Lacu Roşu pînă aici putem folosi autobuze I.TA (8 km). Lăsînd în urmă atelierele staţiei menţionate, începem să urcăm treptele unei scări de beton, înşirate pe aproape 100 m diferenţă de nivel. Dincolo de ele, un drum în pantă accentuată ne conduce prin fînaţuri încă 200 m diferenţă de nivel. Cînd ne apropiem de gura peşterii, pe drum încep să apară săgeţi indicatoare, dispuse cu roşu pe lespezi. Din dreptul unei împrejmuiri, semnele şi poteca se abat la stînga. Odată cu apropierea noastră de peretele din faţă, încep să se vadă şi treptele de la intrarea în peşteră. Un mic tunel cu ferestre naturale tăiate în stîncă, o poartă metalică şi iată-ne, dincolo de ea, în prima sală a peşterii. Aerul rece, liniştea desăvîrşită şi întunericul ce ne învăluie opresc la început elanul nostru. După ce ne-am obişnuit cu lumina lămpilor, constatăm că am pătruns într-o lume a fantasticului, unde apa, cărînd prin tainice fisuri substanţele dizolvate, a construit un palat. De bagdadie atîrnă ţarţamuri subţiri ca ţeava de sifon. Picătura căzută din vîrfurile lor clădeşte cîntînd sau cîntă clădind pădurile de pilaştri, stalagmite şi lumînări îngrămădite unele lîngă altele într-atît încît cu greu ne putem strecura
printre ele. Cele două săli, una mai frumoasă ca cealaltă, nu-s mari, dar prin gingăşia şi multitudinea concreţiunilor satisfac chiar şi exigenţa unor vizitatori experţi. Peştera, în curs de amenajare, nu este încă iluminată. Lumina este imperios necesară; vizitarea celor două galerii se face fără ghid în cca 30 minute.
11. Staţiunea Lacu Roşu - Cheile Bicăjelului - Cheile Bicazului - Lacu Roşu Marcaj: bandă galbenă Timp: 3-4 ore Din centrul staţiunii începe o mică alee care, ocolind prin dreapta cofetăria, ajunge după cca 100 m în drumul care leagă aşezările din valea Bicăjelului cu DN 12 C. Drumul traversează pe la limita de sus a vilelor faţa Muntelui Ucigaşul şi ajunge curînd în dreptul Poienii Raza Soarelui sau Ghilcoş, punct din care se ramifică spre dreapta traseul 13 spre vîrful Ucigaşului. La mică distanţă de la ramificaţie se află şaua Secu - Roşu (Varaşcău, Vereşcheu), cumpăna de ape între Bicaz şi Bicăjel, loc de întîlnire cu traseul 12 marcat cu triunghi galben. Părăsind cumpăna apelor, pătrundem în bazinul Bicăjelului unde ne întîmpină un peisaj cu totul schimbat. De-a lungul văii, aşezările risipite pe coaste şi funduri de vîlcele păstrează neschimbat caracterul satelor de sub munte, evocînd în special pe cele ale regiunii Branului; farmecul lor se întregeşte prin prezenţa buciumelor 3, a căror chemare nostalgică şi prelungă pluteşte peste munţi şi văi, pînă în depărtări ce nu pot fi cuprinse cu gîndul. Marcajul traseului ne conduce o vreme pe drum. Lăsăm pe această porţiune în urmă un cuptor pentru ars var şi cîteva gospodării. Cind ajungem în punctul unde stîlpii pentru curent electric părăsesc drumul4, cele două marcaje care ne-au însoţit se despart: la stînga şi în urcuş uşor traseul 12 spre cabana Cheile Bicazului; înainte şi în coborîre, de-a lungul liniei de curent electric, traseul nostru. Folosind ca reper iniţial stîlpul liniei de curent electric, coborîm spre valea Bicăjelului, ocolind zonele mlăştinoase sau gospodăriile întîlnite. După ce am traversat Bicăjelul, întîlnim un drum pentru căruţe, conturat în ocoluri largi prin Poiona Căprăriei. Locurile luminoase ne permit în timpul urcuşului să privim culmea înaltă a muntelui, punctată în faţă şi la dreapta de vîrful Făgeţel, iar în stînga de vîrful Surduc (1 256 m). Traversînd coastele culminaţiilor amintite, ajungem pe coama unui deal unde marcajul, părăsind drumul, ne obligă să coborîm de-a lungul unei poteci conturate prin Cîmpul Surduceiului. Vasta poiană, umanizată de cîteva colibe şi stîne, reprezintă un peisaj variat, din care nu lipsesc albii de pîraie, unele dispuse în cascade, zone mlăştinoase, lăstărişuri, rarişti. Peisajul următor, desfăşurat iniţial de-a coasta şi apoi în coborîre prîntr-o pădure de mesteacăn, se apropie într-atît de valea Bicăjelului încît vuietul apelor ajunge pînă la noi. Într-un loc găsim chiar posibilitatea să coborîm pe malul pîrîului în afara potecii marcate. Urmînd cărarea noastră marcată (fără să coborim la vadul apei), coborîm continuu, admirînd apele învolburate ale Bicăjelului şi măreţia pereţilor din Cheile Bicazului apărute în faţă. Ajunşi pe malul Bicăjelului sîntem obligaţi să trecem apa prin vad. Stîncile presărate prin albia pîrîului şi adîncimea apei, în general pînă sub genunchi, ne permit o traversare fără emoţii (la viituri apa este mai adîncă). În continuare, poteca urmează malul stîng al Bicăjelului şi sfîrşeşte în apropierea confluenţei acestuia cu Bicazul. Traversăm pe pod zona apelor pînă în şoseaua asfaltată, strînsă între înaltele prăvălişuri ale pereţilor. In faţă avem peretele Poliţele Bardosului, străbătut pe verticală de numeroose trasee pentru alpinişti, iar mai departe silueta Pietrei Altarului. În stînga Piatra Poienii, care îşi arată seninările albe printre vegetaţia ce-i înveşmîntează versantul; în sfîrşit, în dreapta Piatra Surducului sau a Boilor cu creştetul tivit de pini şi molizi. Din punctul unde am întîlnit şoseaua asfaltată pînă în staţiunea Lacu Roşu mai sînt cca 4 km. Marcajul cu bandă galbenă, dispus şi prin Cheile Bicazului, descrise la p. 42, trece prin următoarele puncte: tunelul şoselei (km 29,3); cabana Cheile Bicaiului (km 29) şi ramificaţie pentru traseele 7 şi 31;- km 28,7, ramificaţie pentru traseele 12 şi 33; valea Cupaşului, Peştera Suhardului (km 27,7) şi ramificaţie pentru traseele 5 şi 6.
12. Staţiunea Lacu Roşu - cabana Cheile Bicazului prin Şaua lui Ţifrea Marcaj: triunghi galben Timp: 1 oră. Recomandăm acest traseu turiştilor aflaţi în staţiune, amatori de mici excursii. Parcursul foarte uşor începe din dreptul Oficiului poştal. Poteca, conturată pe sub Făgetul Ciucului, ocoleşte 3
Local buşen, instrument care nu are asemănarea cu cel din Apuseni. Acest drum reprezintă o porţiune din vechiul ,,Drum al Surducului", care făcea legătura între Lacu Roşu si BicazChei, evitînd Cheile Bicazului, impracticabile pe atunci. 4
împrejmuirea Poienii Raza Soarelui (Ghilcoş) şi ajunge în şaua Secu-Roşu (Vereşcheu). Aici întîlnim, venind din dreapta, vechiul ,,Drum al Surducului", cu o ramificaţie spre aşezările din valea Bicăjelului. Luînd drumul de călăuză, înaintăm pe el către stînga pînă în dreptul cuptorului de ars var. La 80 m distanţă de acesta ajungem la ramificaţia traseelor marcate: la dreapta traseul 11 bandă galbenă; la stînga N-E traseul nostru, denumit local ,,Drumul Poienilor Vărăriilor". În continuare, drumul încinge versantul nordic şi apoi cel vestic al crestei din stînga, punctată de culminaţiile a două vîrfuri aproape neevidenţiate: Făgetul Ciucului şi Surduc. Admirînd imaginea cuprimzătoare a unui peisaj odihnitor şi echilibrat, ajungem, după 20 minute de la cuptorul pentru ars var, în Şaua lui Ţifrea sau Şaua lui Răzbuc, străjuită pe dreapta de culmea denumită Piatra Poienii. Din Şaua lui Ţifrea, recomandată ca punct pentru odihnă şi belvedere, începem coborîrea spre valea Bicazului, parcurgînd serpentinele domoale, conturate pînă în dreptul km 28,7 al şoselei Lacu Roşu-Bicaz. Aici ia sfîrşit marcajul. Odihnindu-ne pe banca aflată deasupra şoselei, privim în vale, peste apa Bicazului, cabana Cheile Bicazului, iar dincolo de ea fantastica siluetă a Pietrei Altarului (Turnul Bardosului), ridicată ca o claie uriaşă în cuprinsul cheilor. Din şosea pînă în stoţiunea Lacu Roşu prin Cheile Bicazului mai sînt 2,2 km.
13. Staţiunea Lacu Roşu - vîrful Ucigaşului Marcaj: triunghi roşu Timp: 1½ oră Vîrful Ucigaşului se numără printre obiectivele de interes turistic, uşor accesibile, recomandat atît drumeţilor în trecere prin staţiunea Lacu Roşu, cît şi acelora veniţi la odihnă. Traseul începe din centrul staţiunii pe marcaj bandă galbenă (traseul 11). El ocoleşte prin dreapta cofetăria şi ajunge curînd pe un drum local (vechiul “Drum al Surducului"), pe care-l urmăm către stînga. După cca 500 m ajungem la stîlpul cu săgeată indicatoare care ne arată direcţia traseului nostru, de unde începe marcajul triunghi roşu, orientat către dreapta. Pornind în direcţia amintită, străbatem în urcuş ultima parte a Poienii Raza Soarelui, dincolo de care rariştea se îndeseşte. La intrarea în pădure drumul îşi schimbă direcţia către vest, conducîndu-ne pe sub arborii cu simetria coroonelor perfectă. Prin aceste locuri, întîlnim o ramificaţie conturată spre un izvor firav. De la Izvor înainte poteca are aspectul unei alei de porc care în final se înscrie pe o pantă mai înclinată, răzbind la lumină în Poiana Dosu Ghilcoşului. De aici, urmînd poteca marcată, traversăm poiana în urcuş către dreapta şi pe la marginea ei de jos. Curînd ajungem în locul din care spre stînga începe traseul 14 marcat cu punct albastru, care urmăreşte culmea Ucigaşul-Hăghimaşul Negru pînă în Poiana Albă. Fig. 07 Dincolo de ramificaţia amintita, traseul nostru, orientat către dreapta, ne scoate în zona de cumpănă a muntelui, întreruptă spre vîrful Ucigaşului de cîteva stînci uşor accesibile. De pe culmea Ucigaşului apare, ca din nici un alt loc, întreaga comoară de frumuseţi a regiunii. Jos, staţiunea Lacu Roşu cu vilele răspîndite prin rarişti, lacul cu apele “împunse" de cioturile arborilor, labirintul de alei şi eşarfa sinuoasă a şoselei, toate le privim cu plăcere şi căutăm să identificăm de sus punctele cunoscute nouă. Dincolo de oceastă autentică machetă a staţiunii, apare una din culmile Hăşmaşului: Culmea Curmătura. Pe cumpăna ei, de la stînga spre dreapta, începînd din vîrful Hăghimaşul Mare, putem identifica următoarele vîrfuri: Ciofranca, Calul, Pîngăraţi, Ciutacul, Dănţuraşul, Licaşul. În faţa acestora, ridicate deasupra staţiunii, vedem Suhardul Mare cu creştetul împădurit, blocul masiv al Suhardului Mic, spintecătura adîncă a Cheilor Bicazului, Turnul Bardosului, Munticelul, iar în depărtări şi ceva mai la dreapta, peste obcine şi arşiţe, Ceahlăul. Inapoierea de pe vîrf o facem, fie pe acelaşi drum, fie urmînd descrierea traseelor 14 şi 16.
14. Culmea Ucigaşul - Hăghimaşul Negru - Poiana Albă Marcaj: punct albastru Timp: 3-3½ ore. Recomandăm traseul drumeţilor dornici să întreprindă o excursie mai lungă în circuit, plecînd din staţiunea Lacu Roşu pe traseul 13, continuînd cu traseul nostru pînă în Poiana Albă, urmînd ca de aici să coboare spre Lacu Roşu pe traseul 15 (Pîrîul Oii - Lacu Roşu). Întreaga excursie poate dura 5-6 ore, adică o după-amiază. Din culmea înaltă a Ucigaşului începe traseul nostru, marcat cu punct albastru. El este dispus iniţial pe creasta Ucigaşului către sud-est. După circa 15 minute părăseşte creasta şi coboară spre dreapta, urmînd fîşia unei poieni, gîtuită mai jos de pădure. Ajunşi aici, locurile devin mai priporoase. Pe circa 200 m întîlnim cîteva trepte stîncoase, uşor accesibile, care sfîrşesc în preajma stînei din valea Gropile Ghilcoşului. Din faţa stînei către dreapta, marcajul însoţeşte un drum de căruţă. Pe o distanţă mai lungă urcăm şi coborîm, străbătînd perdelele de pădure ori poieni, din cuprinsul cărora putem privi
către stînga, fie Piatra Cherecului cu silueta ei impunătoare, fie plaiurile domoale presărate cu casele locuitorilor statorniciţi pe valea Bicăjelului. Cînd trecem pe versantul vestic al culmii, drumul începe să coboare, trecînd pe lîngă aşezări locuite temporar, Sub linia de mare tensiune întîlnim, venind din dreapta, traseul 16 (marcaj punct roşu). Călăuziţi de ambele semne în urcuş, ajungem în circa 10 minute la Poiana lui Paleu (Vereşcic). Avînd împrejmuirea poienii în dreapta, înaintăm pe drumul bolovănos şi după 100 m cele două marcaje se despart (1 260 m alt.): spre stînga traseul 16, înainte drumul nostru. La mică distanţă de la ramificaţie (circa 150 m) schimbăm şi noi direcţia de mers cu 90° către stînga. Locul este semnalat prîntr-o săgeată dispusă pe copac. Pe măsură ce urcăm, drumul se lărgeşte mult. El străbate ca prin tunel o pădure cu aerul parfumat de răşina molizilor şi răzbeşte în poiana cu formă circulară, denumită ,,La Scaunul Rău". De aici înainte, timp de 40 minute, marcajul ne poartă pe versantul estic al muntelui, orientat spre valea Bicăjelului, oferindu-ne uneori privelişti cuprinzătoare, sprijinite pe culmile îndepărtate ale Ceahlăului. La circa 1 500 m altitudine părăsim versatntul corespunzător Bicăjelului. Curînd pătrundem într-o frumoasă poiană, în cuprinsul căreia apa bălteşte tot anul. Din spaţiul ei luminos privim în faţă şi sus Poiana Tăuşor, revărsată pe înşeuarea dintre Hăghimaşul Negru (1 773 m), stînga şi Kerek Hegy (Muntele Rotund, 1 675 m) dreapta. Lăsînd în urmă poiana, în cuprinsul căreia se află balta, înaintăm printr-un culoar mărginit de pădure. Panta, mult mai accentuată, ne obligă să depunem un efort continuu mai bine de 15 minute. La 1 615 m altitudine sîntem în Poiana Tăuşor, în şaua dintre Hăghimaşul Negru şi Kerek Hegy. O săgeată vristată pe copac ne arată direcţia de mers către dreapta prin rarişte. Trecem creasta şi coborîm în panto domoală, ocolind vîrful Kerek Hegy. Pasajul este presărat cu molidiş şi ienuperi. El sfîrşeşte în Poiona Bîrsanei care, prin întinderea şi frumuseţea de autentic gazon, reprezintă revelaţia traseului. Rămînînd pe acelaşi versant, coborîm susţinut pînă în Poiana Albă, unde marcajul traseului nostru ia sfîrşit. În cuprinsul poienii, pe cumpăna de ape dintre văile Bicăjelului şi Pîrîul Oii sînt săgeţi indicatoare cu explicaţii pentru traseele 23 şi 28.
15. Staţiunea Lacu Roşu - Pîrîul Oii - Poiana Albă (cu legătură pentru cabana Piatra Singuratică) Marcaj: bandă albastră Timp: 3-4 ore Traseul face legătura între staţiunea Lacu Roşu şi Poiana Albă, loc de unde traseul 23 (bandă roşie) se continuă la cabana Piatra Singuratică. Incepem excursia din centrul staţiunii şi urmăm iniţial DN 12 C spre Gheorgheni, pînă în dreptul km 24,2. Din acest loc părăsim şoseaua şi, orientîndu-ne către stînga, intrăm pe valea inundată iniţial (în stînga drumului forestier) de apa lacului de baraj, format de Pîrîul Oii. După 700 m trecem prin dreptul campingului 350 m mai sus de acesta, dincolo de linia de mare tensiune, se ramifică spre stînga traseul 16. Fig. 08 De aici înainte, pe cca 2,7 km (între km 1,1-3,8) mergem pe drumul forestier, în lungul căruia întîlnim risipite şi cîteva case prin Poiana Oii. La km 3,8 se află un stîlp cu săgeată indicatoare. De aici către dreapta - sud -, pe drumul forestier se ramifică traseul 17 spre vîrful Ciofronca, presărat cu numeroase forme carstice. Părăsim drumul forestier şi începem urcuşul pe potecă, avînd în stînga Poiana lui Şandor. După cca 15 minute de urcus pătrundem într-o pădure de molid. Aici poteca devine un bun drum de căruţă, în lungul căruia urcăm, trecînd arareori prin luminişuri. Zona împădurită ia sfîrşit în Poiana Albă. Trecînd pe lîngă două stîne, străbatem poiana de-a lungul şi curînd ajungem pe cumpăna apelor dintre văile Bicăjel (stînga) şi Pîrîul Oii (dreapta), unde marcajul nostru ia sfîrşit. Locul, considerat punct de răscruce a mai multor trasee turistice, este marcat de săgeţi indicatoare cu text explicativ. Opriţi aici, ne acordăm un repaus pentru a privi înapoi cele trei vîrfuri care cu creştetul lor punctează de la stînga la dreapta : sfîrşitul culmii Ucigaşul - Hăghimaşul Negru. Primul vîrf, cu peretele colorat în cărămiziu, nu are nume. Vîrful central se numeşte Kerek Hegy (Muntele Rotund - 1 675 m), iar cel din dreapta Hăghimaşul Negru (1 773 m). În stînga noastră, dim negrul pădurii, se ridică vîrful Ciofronca5 (1 607 m) sau Ciprunca, cel mai impunător pisc de pe culmea Curmătura. Trasee de legătură din Poiana Albă: 14 şi 23.
16. Staţiunea Lacu Roşu - Pîrîul Oii - ,,Prin Strungi" -valea Bicăjelului - Lacu Roşu 5
Pe unele harţi consemnat numai Piatra Lunaş.
Marcaje succesive:
Lacu Roşu - Pîrîul Oii bandă albastră; Pîrîul Oii - valea Bicăjelului (“Prin Strungi") punct roşu; valea Bicăjelului - Lacu Roşu, 8 km, drum forestier fără marcaj Timp; 41/2-5 ore. Traseul se desfăşoară de-a lungul unor drumuri şi poteci care, în ansamblu, formează un circuit, avînd punct de plecare şi sosire staţiunea Lacu Roşu. Diferenţa de nivel mică, poienile, pădurea, cheile, apa şi plaiurile domoale ale Bicăjelului sînt atribute care, alături de cuprinzătoarea panoramă a munţilor înconjurători, ne îndreptăţesc să recomandăm cu toată căldura itinerarul descris mai jos. El poate fi parcurs fără efort mare, atît de cei dornici să cunoască frumuseţile Hăşmaşului, cît şi de cei aflaţi la odihnă în staţiune. Iniţial pornim din centrul staţiunii, avîmd călăuză marcajul bandă albastră pînă la km 24,2. Din acest loc marcajul ne conduce către stînga, pe drumul forestier. În dreptul km 1,1 părăsim traseul marcat cu bandă albastră şi, orientîndu-ne către stînga, începem urcuşul pe drumul de munte, strîns între garduri. Din dreptul casei silvicultorilor, situată într-o frumoasă poiană, drumul se înscrie în serpentine largi şi curînd ajunge sub linia de mare tensiune, unde întîlneşte, venind din stînga, marcajul cu punct albastru (traseul 14) ce va însoţi traseul nostru către dreapta cca 10 minute. Drumul, bolovănos şi umed, urcă în pantă domoală pînă în marginea Poienii lui Poleu (Vereşcic, 1 260 m alt), unde cele două marcaje se despart: înainte traseul 14 spre Poiana Albă; la stînga traseul nostru. Orientaţi în direcţia amintită, începem urcuşul pe coasta muntelui şi curînd ieşim la gol pe cumpăna apelor. Aici întîlnim din nou linia de mare tensiune. Călăuziţi de marcaj, începem să coborîm prin poieni către valea Bicăjelului de-a lungul unei zone, denumită de localnici Jgheabul Cherecului sau Pîrîul Rotund, a cărui albie se adînceşte sub seninările de calcare ale Pietrei Cherecului. Pe parcurs întîlnim cîteva colibe şi o stînă. Inainte de a ajunge în valea Bicăjelului, marcajul cu punct roşu, care conduce spre cătunul Trei Fintîni, se pierde cînd pătrunde în locul defrişat, numit “La Strungi". De aici noi vom coborî către stînga pînă pe malul pîrîului Bicăjel, unde întîlnim drumul forestier (km 8 faţă de staţiunea Lacu Roşu). Aici, după cca 10 km de hoinăreală fără griji (socotiţi de la obîrşie), Bicăjelul se apropie de pereţii Ghilcoşului şi ai Bechetului care, trufaşi cum sînt, speră să oprească năstruşnica înaintare a pîrîului. Dar s-au înşelat! Obstacolul pare mai mult un prilej de bucurie pentru pîrîu. El se avîntă năvalnic printre coloşi, curgînd zgomotos, sărînd peste cascade, poposînd cu apa prin marmitele populate de păstrăvi cu puncte roşii. Cheia, care local nu are nume, era altă dată de netrecut. Astăzi, ea este străbătută de un drum forestier, accesibil şi automobilelor. La ieşirea din chei, Bicăjelul nunteşte cu Pîrîul cel Mare, nume care nu se potriveşte deloc cu pîrîiaşul ce vine din îndepărtata fundătură, străjuită de Piatra Muntelui. Din dreptul km 6, şoseaua nu mai urmăreşte drumul aventuros al Bicăjelului, pentru că neînfricatul pîrîu spintecă încă o dată piatra dură a unui pinten, trimis în calea-i de răutăciosul Ghilcoş, formînd un miniatural canion, inaccesibil, denumit Duruitoarea sau Cascada. Printre aşezările Bicăjelului, apele pîrîului udă luncile înflorate, oglindesc molizii şi arinişurile ce-i umbresc malurile sau curg meandrat. La km 4 drumul nostru părăseşte apa Bicăjelului, abătîndu-se către stînga spre şaua Secu-Roşu, de unde coboară în staţiunea Lacu Roşu pe ,,Drumul Surducului".
17. Staţiunea Lacu Roşu - vîrful Ciofronca Marcaje succesive: Lacu Roşu km 3,8 al drumului forestier pe Pîrîul Oii bandă albastră; km 3,8 - vîrful Ciofronca cruce roşie Timp: 21/2-3 ore Traseul începe din centrul staţianii (marcaj bandă albastră), urmînd şoseaua spre Gheorgheni pînă la km 24,2. Din acest loc, semnalat şi de un stîlp indicator, ne abatem la stînga pe Pîrîul Oii, urcînd pînă la km 3,8 al drumului forestier. În continuare începe marcajul cu semnul cruce roşie. La scurtă distamţă drumul forestier ia sfîrşit, în locul lui continuîndu-se, uneori chiar prin talvegul cu apă al Pîrîului Oii, un drum pentru căruţă. Dincolo de acest pasaj şi după ce depăşeşte o mică cheie podită cu bîrne, Pîrîul Oii primeşte pe stînga (dreapta cum urcăm) un afluent. Albia lui noroioasă şi poteca conturată prin desişul pădurii ne rămîn, din lipsa marcajelor, singura călăuză. In treimea mijlocie, unde apele pîrîului au dispărut, întîlnim cîteva obstacole pe care le ocolim, urcînd pe versantul văii. Pe măsură ce urcăm pîrîul se înfiripă din nou. Gingăşia locurilor culminează cu o lespede albă, peste care apele coboară în mici cascade. Dincolo de ea, la circa 60 m, părăsim valea şi, orientaţi către dreapta, intrăm în desişul unei păduri, din care ieşim la gol după circa 20 minute. Partea finală a traseului se desfăşoară prin Poiana Ciofronca. în dreptul stînei întîlnim marcajul cu bandă roşie (traseul 23). Urmat către stînga, el ne conduce la cabana Piatra Singuratică, iar către dreapta în pasul Pîngăraţi. Din punctul de intersecţie urcăm în pantă accentuată printre cioturi şi rarişti, pentru ca în final să ne căţărăm către creştetul stîncos al vîrfului Ciofronca (1 607 m).
O privelişte largă, închisă de mumţii Ceahlău, Higheş şi Piatra Vitoş ne răsplăteşte efortul depus pentru a ajunge în aceste locuri, îmbrăcate în haina unor sălbăticii rar întîlnite.
18. Staţiunea Lacu Roşu - valea Suhardului - vîrful Licaş Marcaj: bandă albastră Timp: 3-3 ½ ore Printre vîrfurile înşirate pe Culmea Curmătura, în extrema nordică a Hăşmaşului, se numără şi Licaşul, care prin cei 1 675 m ai săi rămîne în zona amintită cel mai înalt. Poziţia lui faţă de zonele înconjurătoare oferă în zilele cu vizibilitate o cuprinzătoare panoramă a regiunii şi tocmai pentru aceasta este căutat de drumeţi. Calea de acces spre vîrf începe din staţiunea Lacu Roşu şi urmează iniţial traseul marcat în jurul lacului cu semnul cruce roşie (vezi traseul 1). Din centrul staţiunii pornim spre debarcaderul lacului. Înainte de acesta, cînd ajungem în dreptul noului restaurant, ne abatem la dreapta şi traversăm pîrîul Bicaz. În continuare poteca conturată către stînga încinge malurile estic şi nordic ale Lacului Roşu, prilejuindu-ne prin ferestrele pădurii perspective către luciul apelor. Parcursul acesta sfîrşeşte la gura văii Suhardului, unde se află şi o casă a silvicultorilor. De aici ne este călăuză pe valea Suhardului în sus (dreapta) marcajul bandă albastră. El însoţeşte drumul forestier pînă la capătul lui. Neglijînd o potecă ramificată spre dreapta, ne continuăm excursia urcînd prin bolovănişul văii circa 300 m. După acest parcurs locurile se domolesc. Deşi avem în faţă o zonă defrişată, poteca marcată ne conduce mai mult prin pădure. Totuşi, în partea finală, ieşim în defrişarea năpădită de zmeuret şi, urcînd susţinut, ajungem lîngă o iesle amenajată pentru cerbi (ramificaţie de poteci nemarcate). Următorul pasaj trece numai prin pădure. Iniţial traversăm şaua şi pătrundern pe versantul corespunzător văii Cupaş. Poteca, mărginită de pădure, coboară şi urcă, traversînd la intervale diferite şi cîteva vîlcele. În final ieşim din nou la gol, într-o zonă unde vegetaţia caracteristică defrişărilor (zmeuret, tufărişuri şi ierburi înalte) aproape că o năpădit poteca. Scăpaţi din zona aceasta, ajungem curînd în firul unei văi. Talvegul ei, conturat perfect în urcuş, este însoţit de marcajul nostru. Din cauza vegetaţiei, poteca se pierde uneori. Nu ne vom alarma, pentru că urcînd începem să vedem către dreapta creasta muntelui Suhard - Licaş. Avînd în faţă acest reper, în mai puţin de 30 minute sîntem în frumoasa poiană din şaua Licaş-Suhard, unde întîlnim şi marcajul punct albastru al traseului 5. Din această şa poteca marcată încinge pe la sud vîrful Licaş, aflat în dreapta şi ajunge în şaua DănţuraşLicaş. Aici drumurile se ramifică. Dacă stăm cu faţa spre vîrful Licaş, avem în spate o potecă marcată tot cu bandă albastră, impracticabilă din cauza doborîturilor de vînt; către dreapta o altă potecă nemarcată care coboară spre staţiunea Lacu Roşu prin valea Licaş şi spre stînga, în coborîre, un drum pentru căruţe, marcat cu punct albastru pînă în drumul Lapoşului, unde face legătura cu traseul 19. Reluînd traseul începem să urcăm spre vîrful Licaş. După un parcurs scurt prin golişte, poteca se afundă în desişul unei păduri tinere, prin care numai marcajul ne salvează de rătăcire. Pasajul nu-i prea lung; el sfîrşeşte în apropierea vîrfului Licaş, unde poienile presărate de stîncării şi rarişti sînt dominante. De pe Licaş (1 675 m) putem cuprinde cu privirea întreaga regiune înconjurătoare. Distingem astfel de la stînga la dreapta (aşezaţi cu faţa în direcţia sud-est, spre şaua Licaş - Suhard): Piatra Vitoş cu turnurile ei de calcar, iar dincolo de ea, Higheşul (1 502 m), cel acoperit cu păşuni pînă în creştet; în dreapta, mai estompată, vedem coama masivă a Ceahlăului, precedată de culmile domoale ale Ciurgăului şi Bîrnadului, aflate foarte aproape de punctul din care privim. La circa 200 m, dincolo de vîrful Licaş şi jumătate la dreapta, spre nord-est, întîlnim o mică platformă, înconjurată de pădure, în mijlocul căreia se deschide gura largă a unui aven (formă carstică de înfăţişarea unei pîlnii) cu diametrul de circa 8 m. Adîncimea acestui aven, cercetat de speologul Pleşa Cornel de la Institutul de speologie “Emil Racoviţă" din Cluj-Napoca, ajutat de alpiniştii asociaţiei sportive “Armata" - Braşov, are circa 80 m. Coborîrea se face în două etape. Prima măsoară 40 m şi sfîrşeşte pe un mic gheţar, a cărui grosime nu depăşeşte 10 m. Printr-o galerie, ce străpunge calota acestuia, se coboară încă 30 m. Galeria finală sfîrşeşte cu o îngrămădire de pietre şi bolovani căzuţi, care blochează definitiv înaintarea. Acest fenomen face ca vîrfului să i se spună uneori şi vîrful Gaura Licaşului. Marcajul traseulul cu bandd albastră la sfîrşit pe vîrful Licaş.
19. Hagota - şaua Deşelatului (Nergheş) - pasul Pingăraţi
Marcaje succesive ; Hagota - Drumul Lapoţului (pe creasta masivului): bandă albastră; Drumul Lapoşului - şaua Deşelatului - pasul Pîngăraţi: bandă roşie Timp: 7-8 ore
Hagota aparţine administrativ de comuna Tulgheş şi este aşezată la confluenţa pîraielor Putna Noroioasă cu Putna Întunecoasă. Prin acest sat circulă autobuze în ambele sensuri ce fac legătura, pe la Ditrău, între Gheorgheni şi Tulgheş. Staţia autobuzelor se află în centrul localitaţii, de unde începe marcajul traseului, semnalat şi de un stîlp cu săgeată indicatoare. Iniţial coborîm de-a lungul drumului înscris pe stînga Putnei Noroioose. La mică distanţă, după ce traversăm podul, întîlnim cooperativa sătească. Din dreptul ei ne îndreptăm spre dreapta, urcînd pe drumul forestier în lungul Putnei Întunecoase. Cînd ajungem la piatra kilometrului unu de pe drumul forestier, ne abatem la stînga. Conduşi de marcaj, traversăm apa Putnei Întunecoase şi, urmînd înlănţuirea unor uliţe, schimbăm direcţia de trei ori (stînga-dreapta-stînga). Am lăsat în urmă ultimele aşezări ale satului şi străbatem acum poienile ce preced intrarea noastră în pădure. În lungul lor se înfiripă un drum. Călăuziţi de el, intrăm mai hotărîţi în pădure, angajîndu-ne într-un urcuş susţinut. Locurile, presărate cu luminişuri, nu sînt sălbatice, dar drumul prezintă frecvente ramificaţii laterale care produc uneori greutăţi în orientare. De aceea acordăm mare atenţie marcajului cu bandă albastră, dispus pe copaci. La capătul de sus al pădurii întîlnim Poiana Mică a Vitoşului. Traversăm poiana prin partea ei de sus şi intrăm într-o pădure din care ieşim după puţin timp în Poiana More a Vitoşului. Apariţia unui peisaj senzaţional, întîlnit aici după 2 ore de mers, ne îndeamnă la un repaus. În stînga vedem muntele Piatra Vitoş. Ridicat din grohotişurile năruite la poale, acest munte calcaros cu turnuri şi creste, dezgolit de pădure dar îmbrăcat cu vegetaţie scundă, ne aminteşte de îndepărtata Piatra Craiului. Îl admirăm şi, dacă este vară, putem schimba şi cîteva cuvinte cu baciul sau ciobanul aflat la stîna din apropiere. Inaintînd de-a coasta pe versantul sud-vestic al muntelui, lăsăm în urmă poiana şi zona grohotişurilor, angajîndu-ne pentru mai multă vreme într-un urcuş prin pădure. Pasajul împădurit sfîrşeşte în Smida Maicilor, poiană revărsată în porţiunea superioară a culmii Vitoş, culme desprinsă către nord-vest din Culmea Curmătura. Din Smida Maicilor se poate ajunge pe vîrful Piatra Vitoş (Hagota Est), 1 609 m, în cca 45 minute. De sus de pe culme, privînd către nord, vom identifica în dreapta, cu faţa dezgolită pînă la vîrf, Capul Jidanului (1 483 m), încins pe la poale de un drum ramificat din Poarta Lapoşului spre Poiana Tulgheş. În ultimul plan, către stînga, amintînd cu forma lui de piramida Matterhornului, vedem Higheşul6 (1 502 m) sau Highişul Ascuţit, ultimul vîrf care atinge această altitudine în zona nordică a Hăşmaşului. Reluînd traseul nostru, parcurgem în urcuş Smida Maicilor şi apoi o zonă mlăştinoasă care sfîrşeşte în culmea Curmătura unde de-a lungul crestei se conturează ,,Drumul Lapoşului". Orientîndu-ne către dreapta (sud) pornim la drum cu pas întins pe Culmea Curmătura, străbătînd o zonă cu pădure poienită, fără să simţim greutatea micilor denivelări. După o oră de mers ajungem în dreptul unor blocuri de beton, aflate în Poiana ,,La Vincli", rămăşiţe ale unei vechi linii de funicular (cca 1 450 m alt.). În stînga noastră se lasă zona de obîrşie a văii Lapoş, străbătută de numeroase drumuri şi cărări ale forestierilor. Din punctul ,,La Vincli" se ramifică spre stînga poteca marcată cu punct roşu (traseul 7). Fig. 09 Continuînd traseul nostru din Poiana ,,La Vincli" intrăm în pădure, unde orizontul rămîne închis pentru multă vreme fără a fi monoton. Intîlnim pe parcurs numeroase poieni, însufleţite uneori de zborul cocoşilor de munte şi de fuga căprioarelor ieşite la soare. Alteori, atunci cînd este coaptă, poposim prin zmeurişuri pentru a ne ospăta cu zmeura dulce şi aromată. După circa o oră de mers, socotit din poiana ,,la Vincli", ajungem la un izvor cu căuc şi scoc. Din apropierea izvorului (20 m în amonte de el) se ramifică în urcuş către stînga un drum secundar, marcat cu punct albastru. Traseul desfăşurat numai pe o mică distanţă, are aspectul unei alei. El urcă în pantă domoală pînă în şaua dintre vîrfurile Dănţuraş, dreapta şi Licaş, stînga. Aici, la circa 1 510 m, întîlnim o importantă ramificaţie a traseelor turistice marcate sau nemarcate. Astfel, dacă coborîm valea Licaşului, aflată în faţă, ajungem la păstrăvăria staţiunii Lacu Roşu pe 6
Pe hartă cunoscut drept Poiona Mare.
un traseu nemarcat; la stînga şi în urcuş (marcajul bandă albastră) pînă pe vîrful Licaş (1 675 m). Pentru vîrful Licaş şi staţiunea Lacu Roşu vezi traseul 18 de la semnalarea în text a punctului şaua Licaş-Dănţuraş. Acelaşi marcaj (bandă albastră) mai conduce în alte două direcţii. Cel din dreapta este impracticabil, fiind blocat de doborîturi; cel din stînga încinge pe la poale versantul estic al Licaşului, corespunzător văii cu acelaşi nume, ajunge în şaua Licaş - Suhard şi coboară prin valea Suhard la staţiunea Lacu Roşu. Reluînd traseul din punctul de ramificaţie spre şaua Licaş - Dănţuraş. ,,Drumul Lapoşului" încinge de-a coasta versantul apusean al Dănţuraşului pe circa 2 km, face joncţiunea cu drumul forestier, realizat recent din Hagota şi răzbeşte în şaua Deşelatului (1 360 m). Deschiderea largă din această şa şi o casă-refugiu sînt reperele ce nu pot crea confuzii asupra locului. Din şaua Deşelatului se ramifică următoarele trasee marcate: către dreapta pe creastă traseul 21, marcaj bandă roşie (vechiul marcaj a fost triunghi roşu); în faţă, coborînd pe Pîrîul lui Gheorghe Mare, traseul 22 marcat cu cruce albastră; la dreapta, în coborîre spre valea Putna Întunecoasă, un traseu marcat cu semnul cruce galbenă. Ultima porţiune a traseului nostru (şaua Deşelatului - pasul Pîngăraţi) este marcată în continuare cu bondă roşie. Conduşi de marcaje către stînga, urmăm ,,Drumul Lapoşului", încingînd pe la vest Dănţurasul Mic. Cînd ieşim la gol sîntem pe cumpăna apelor dintre bazinele Bicazului şi Mureşului. Aici întîlnim marcajul bandă albastră al traseului impracticabil spre şaua Licaş - Dănţuraş (stînga), din cauza arborilor doborîţi de vînt. In continuare cele două semne înfrăţite acum, însoţesc “Drumul Lapoşului". În pasul Pîngăraţi traseul 19 ia sfîrşit. În apropiere se află bufetul, staţia I.T.A, pentru Gheorgheni sau staţiunea Lacu Roşu şi stîlpul indicator, cu explicaţii pentru traseele de legătură 20 şi 28.
20. Pasul Pîngăraţi - staţiunea Lacu Roşu Marcaj: bandă albastră pînă la km 22,3 şi apoi pe DN 12 C Timp: 2 ore Pasul Pîngăraţi se află la 9 km vest de staţiunea Lacu Roşu. El reprezintă o importantă poartă de trecere peste Culmea Curmătura, din bazinul Mureşului în bazinul Bicazului (Bistriţei) şi o răscruce a traseelor turistice marcate. Traseul nostru scurtează toate serpentinele şoselei, străbătînd un ţinut împădurit, situat pe versanţii Pîrîului Roşu. Reperul de început al drumului - stîlpul indicator cu săgeţi - este fixat foarte aproape de staţia autobuzelor I.T.A. Din acest loc, unde converg şi traseele 19 şi 20, coborîm direct peste parapetul şoselei. După o mică distanţă intrăm în pădure. Aici, călăuziţi de marcaj, coborîm, avînd direcţia generală E-NE. Această primă porţiune, desfăşurată de-o lungul unui drum ros de ape, ia sfîrşit foarte aproape de albia Pîrîului Roşu, chiar în punctul unde el primeşte pe dreapta un afluent. De la confluenţă înaintăm pe malul stîng al Pîrîului Roşu, unde parcursul este mai gloduros. Intervalul ia sfîrşit odată cu traversarea pîrîului pe malul lui drept. Aici întîlnim, conturat de-a coasta, vechiul terasament al decovilului. El încinge pe la nord Muntele Calului şi sfîrşeşte deasupra Cimitirului eroilor căzuţi în primul război mondial. Din dreptul cimitirului coborîm direct în albia Pîrîului Roşu. Dincolo de el, pe malul opus, întîlnim şoseaua Gheorgheni - Lacu Roşu (km 22,3), unde marcajul bandă albastră ia sfîrşit. De aici pînă la biroul de cazare al staţiunii Lacu Roşu mai sînt 4 km. 21. Pasul Pîngăraţi - şaua Deşelatului - vîrful Tătaru Marcaj: bandă roşie Timp: 3½ - 4 ore. Culmea care formează de la nord la sud rama vestică a Hăşmaşului, denumită Culmea Curmătura, este traversată de DN 12 C prin pasul Pîngăraţi, situat la 16,2 km de Gheorgheni şi 9,6 km de Lacu Roşu. Traseul, marcat cu bandă roşie, începe din pasul Pîngăraţi către nord (dreapta) cum privim spre Gheorgheni. Pe o mică porţiune - circa 3 km - el străbate teritoriul Masivului Hăşmaş, după care pătrunde în Munţii Ditrăului, integraţi în Munţii Giurgeului. Traseul sfîrşeşte în zona centrală a munţilor amintiţi, unde face legătura cu alte itinerare ce conduc la Ditrău, Gheorgheni sau Hagota. Distanţele fiind mari, iar zona lipsită de cabane turistice, recomandăm traseul numai drumeţilor bine antrenaţi, capabili să parcurgă într-o zi cei circa 30 km, ce-i despart de localităţile amintite sau să aibă echipament de bivuac. Din pasul Pîngăraţi traseul nostru, semnalat şi de o săgeată indicatoare, urmează un drum forestier, orientat către nord şi denumit de localnici ,,Drumul Lapoşului". Poteca ce unduieşte pe sub vîrfurile înierbate ale muntelui este însoţită o vreme şi de marcajul cu bandă albastră al unui traseu spre şaua Licaş - Dănţuraş care, din cauza doborîturilor de vînt, este deocamdată impracticabil. Dincolo de
locul unde semnul bandă albastra se orientează la dreapta (circa 1 300 m din pasul Pîngăraţi), “Drumul Lapoşului" pătrunde într-o zonă unde decorul este cu totul schimbat. Încingînd pe la vest muntele Dănţuraşul, acoperit de pădure din creştet şi pină în valea Pîrîului lui Gheorghe, traseul ne oferă prin ferestrele pădurii frumoase imagini către talăzuirea de culmi ale Giurgeului. După cca 3 km ajungem în şaua Deşelatului (Nergheş). Drumurile marcate se despletesc de aici în patru direcţii: la stînga traseul 22; la dreapta traseul 19; înainte şi prin spatele refugiului traseul nostru şi în sfîrşit, jumătate la dreapta din spatele refugiului traseul marcat cu semnul cruce galbenă spre Hagota (încă neomologat). Din spatele refugiului putem vedea în faţă, la cca 50 m, primul semn al traseului nostru, vrîstat cu bandă roşie pe un copac. El urmează o veche potecă pastorală care ne scoate curînd pe linia de cumpănă a muntelui. Versantul din stînga este brăzdat de văi adînci, în care curg afluenţii văii Belchia; în dreapta distingem valea pîrîului Putna Întunecoasă cu pantele îmbrăcate în haina molidişului tînăr şi a vegetaţiei scunde, dominată de zmeuret. Peisajul acesta îl privim alternativ, deoarece drumul, pentru a evita urcarea şi coborîrea unor culminaţii, trece de pe un versant pe altul. Dată fiind activitatea intensă a forestierilor şi întinsele zone pastorale din această parte a muntelui, din traseu se ramifică frecvent drumuri secundare. De aceea vom acorda mare atenţie marcajului bandă roşie. Deşi pe parcurs întîlnim colibe sau instalaţii ale funicularelor pentru lemne, nu le putem lua ca reper, ele fiind temporare, ca şi stînele, care după un sistem mai nou toamna sînt demontate şi transportate odată cu coborîrea oilor. După ce lăsăm în urmă obîrşia pîrîului Benţel, afluent al Putnei Întunecoase, poteca străbate cîteva pîlcuri de pădure, ocolînd vîrful Deşelat (1 489 m alt.). Dincolo de el ieşim pe culmea poienită, din cuprinsul căreia către nord-est (dreapta) putem admira unduirea Culmii Curmătura, punctată de vîrfurile majore din această parte: Licaş, Figheş şi muntele ornamentat de ţancuri, Piatra Vitoş. În depărtare, cu crestele irizate, vedem Ceahlăul. Pe vîrful Aurora (1 431 m) ajungem după cca 2½ ore. De aici coborîm o pantă mai înclinată, după care intrăm în pădure, străbătînd aproape o oră cea mai sălbatică zonă a traseului, considerată şi loc de refugiu al căprioarelor şi cerbilor din regiune. Ultimul pasaj al traseului este presărat cu rarişti şi poieni. După cca 3½ ore de la plecare pătrundem în poiana revărsată sub vîrful Tătaru, în cuprinsul căreia întîlnim ramificaţiile spre Munţii Giurgeului.
22. Şaua Deşelatului (Nergheş) - valea Belchia (cu legătura pentru Gheorgheni) Marcaj: cruce albastră Timp: 2-3 ore. Din şaua Deşelatului către stînga (vest) înaintăm cca 50 m şi ajungem în dreptul unor copaci pe care sînt fixate săgeţile indicatoare, printre care şi cea a drumului nostru. Parcursul, desfăşurat numai în coborîre, urmează în general coastele împădurite ale văii lui Gheorghe Mare (Gherpătocul Mare) pînă în valea Belchia, străbătută de un drum forestier. Acesta, urmat în aval, face legătura cu şoseaua Gheorgheni - Lacu Roşu în dreptul km 8.
23. Pasul Pîngăraţi - Poiana Ciofronca - Poiana Albă - cabana Piatra Singuratică Marcaj: bandă roşie Timp: 5-6 ore. Culmea care formează de la nord la sud rama vestică a Hăşmaşului, denumită Culmea Curmătura, este traversată de DN 12 C (Piatra Neamţ - Gheorgheni) prin pasul Pîngăraţi, situat la 16,2 km est de Gheorgheni şi 9,6 km vest de staţiunea Lacu Roşu. În pasul Pîngăraţi se poate ajunge cu autobuzele I.T.A. sau urmînd unul din traseele turistice descrise în prezenta lucrare. Traseul nostru, marcat cu bandă roşie, se desfăşoară parţial de-a lungul unui drum de munte, folosit şi de forestieri, conturat în general sub linia de creastă a Culmii Curmătura. De la stîlpul indicator din pasul Pîngăraţi ne orientăm către sud (dreapta cum privim spre Lacu Roşu), trecem pe lîngă bufetul aflat în apropiere şi, urcînd în pontă domoală, străbatem golul alpin de pe versantul apusean al muntelui. După cca 20 minute sîntem în preajma unei stîne. Din dreptul ei zările se deschid tot mai larg peste puzderia de vîrfuri şi creste ce încing orizontul. Dincolo de stînă trecem pe sub linia de mare tensiune, după care orizontul se închide treptat, drumul conducîndu-ne pe coastele împădurite ale unui vîrf. Cînd ieşim la gol, sîntem în Poiana Medieşul de Sus (cca 1 450 m) unde întîhim un stîlp cu săgeţi indicatoare al marcajului cruce roşie, traseul 26, ce se ramifică spre Izvoru Mureşului peste Arama Neagră. Continuînd traseul din Poiaina Medieşul de Sus ne orientăm către stînga (est) şi, urmînd atent conturul drumului înierbat, intrăm din nou în pădure. Din această porţiune ieşim în poiana de sub vîrful Calu Mare, unde se află o stînă. De la stînă încingem pe versantul vestic cele două culminaţii ale vîrfului amintit, după care drumul nostru traversează prin pădure versantul nordic al vîrfului Ciofronca (1 607 m) ridicat în dreapta.
Urmează Poiana Ciofronca (cca 1 520 m) în care găsim un izvor cu apa prinsă în căuc şi jgheaburi de lemn şi o stînă. Aici intersectăm traseul 17 (marcaj cruce roşie) care urcă din Pîrîul Oii la vîrful cu acelaşi nume. Din Poiana Ciofronca, pe o distanţă de cca 700 m, urcăm şi coborîm prin rarişti pînă în Tunzeria Voşlăvbnilor, poiana punctată de albul lapiezurilor. Din cuprinsul poienii schimbăm direcţia de mers către stînga şi în coborîre. Străbatem astfel o păşune şi apoi coasta defrişată a muntelui, care sfîrşeşte în Poiana Tunzeria Ciocanu cu stîna ei aflată către stînga, la marginea pădurii. Prin aceste locuri creasta muntelui prezintă o curmătură, pe sub care se deschid obîrşiile Oltului, supravegheate sever de vîrful Hăghimaşul Mare. Incepînd din Tunzeria Ciocanu poienile se ţin lanţ; ele sînt despărţite de mici perdele de pădure sau împrejmuiri. Întîlnim aici frecvent zone mlăştinoase, din cuprinsul cărora se înfiripă pîraie firave, îndreptate unele spre Olt (dreapta) şi altele spre Pîrîul Oii (stînga). Zona mlăştlnoasă ia sfîrşit în Poiana Albă, străjuită în aval de peretele cu roca căramizie, prăvălit din culmea secundară a Hăghimaşului Negru. In cuprinsul poienii amintite pe un copac sînt fixate săgeţile indicatoore cu textul pentru traseele ramificate în diferite direcţii (14, 15 şi 28). Traseul 15 spre Lacu Roşu descris în rezumat. Din dreptul copacului cu săgeţi indicatoare ne îndreptăm către stînga spre peretele cu roca cărămizie (a cărui culme în dreapta este punctată de vîrful Hăghimaşul Negru - 1 773 m) şi după ce lăsăm în urmă o stînă începem să coborîm mai susţinut. Curînd marcajul cu bandă albastră, care ne este acum călăuză, intră în pădure. După cca 25 minute, în care timp am străbătut şi o zonă defrişată, ajungem în valea prin care curge Pîrîul Oii (stîlp cu săgeată indicatoare). De aici coborîm cca 4 km numai pe drumul forestier pînă întîlnim şoseaua asfaltată spre Lacu Roşu, de unde pînă în centrul staţiunii mai sînt 2 km. Continuăm traseul (comun şi pentru traseul 28), desfăşurat printre stînci şi rarişti spre zona înaltă a Poienii Albe. În poiană întîlnim izvoare prinse în căuc, colibe locuite temporar, stîne. La limita de sus a poienii, din dreptul ultimelor colibe, se conturează către dreapta obîrşia pîrîului Fagul Oltului. De-a lungul lui, 300 m în coborîre şi apoi în diagonală către dreapta, ne conduce spre Gheorgheni marcajul cu semnul cruce albastră (traseul 24). Neglijînd ramificaţia amintită, urcăm susţinut, călăuziţi de drumul jalonat cu stîlpi indicatori, în apropierea celui mai înalt vîrf al masivului, Hăghimaşul Mare (1 792 m), pe limia crestei, dacă timpul permite, ne acorddm un repaus. Priveliştea de o excepţională întindere cuprinde către stînga munţii Călimanului şi Tarcăului, iar în partea cealaltă a crestei putem distinge, cînd zările sint limpezi, munţii Nemirei, Gurghiu şi Harghita. Jos, la picioarele noastre, către est, în valea Bicăjelului se văd casele bicăjenilor. Pînă la cabana Piatra Singuratică traseul nostru, bine marcat, nu mai prezintă urcuşuri obositoare. În general el ocoleşte denivelările crestei, încingînd muntele de la o şa la alta pe versanţi, străbate zone împădurite sau poieni punctate cu stîne. In mai puţin de 30 minute sîntem în apropierea mănunchiului de ace care formează în ansamblu Piatra Singuratică (impropriu denumită Piatra Unică). Pe la poalele împădurite ale acestui bloc de calcare urcăm susţinut şi în 10 minute ajungem la cabana Piatra Singuratică (1 430 m) unde traseul ia sfîrşit. Din faţa cabanei se ramifică trei trasee turistice marcate şi descrise în sens invers spre: Gheorgheni pe Pîrîul Scaunului şi Vîrful Ascuţit traseul 25; Bălan, staţia C.F.R. Izvoru Oltului traseul 27; halta Tarcău peste vîrful Noşcalat traseul 29.
24. Gheorgheni - pîrîul Mogoş - culmea Covaci Peter - Trecătoarea Oltului - Valea Fierului -Poiana Albă Marcaj : cruce albastră Timp: 6 ore. Traseul începe din şoseaua Gheorgheni - Lacu Roşu (km 4,2); pînă în apropierea acestui loc circulă autobuze din Gheorgheni. Punctul de intrare pe traseu este semnalat de o săgeată cu text asupra timpilor de mers. Din şosea traversăm apa Belchiei pe pod şi urmăm drumul conturat pe valea Mogoşului spre campingul situat ceva mai sus. Dincolo de acesta urcăm în pantă domoală pe malul văii, a cărei apă curge în dreapta noastră. In stînga se ridică vîrful Fagu Înalt (1 417 m), important punct de răscruce al traseelor turistice marcate ce fac legătura între Munţii Voşlăbeni şi Hăşmaş. Pe dreapta închide orizontul Dealul Ciserului, pinten viguros, străbătut de traseul turistic 25 (marcaj triunghi roşu), care începe din Gheorgheni. Ajungînd în dreptul clădirii Ocolului silvic Gheorgheni, părăsim valea Mogoş şi, abătîndu-ne la stînga, pătrundem pe Valea lui Carl chiar din punctul ei de confluenţă. Asemenea confluenţe vom întîlni şi mai sus, dar orientîndu-ne întotdeauna catre stînga, rămînem pe traseul nostru, marcat cu semnul cruce albastră.
Fig. 10 Cînd s-au împlinit două ore de mers, sîntem în Trecătoarea Oltului, singura punte de legătură între Munţii Hăşmaş şi Voşlăbeni. În cuprinsul trecatorii s-a înfiripat un cătun care a împrumutat, de la muntele apropiat, numele de Covaci Peter. Poienile, izvorul cu apă minerală, răscrucea drumurilor turistice sau de interes local, casele locuite permanent, vile, case de odihna, izvorul Oltului şi peisajul impresionant oferit de asprele prăvălişuri ale Hăşmaşulul ne îndreptăţesc să anticipăm aici dezvoltarea unei staţiuni climaterice. Lăsînd în urmă aşezările din Covaci Peter, ajungem într-un punct unde drumurile se ramifică: către dreapta, peste vîrfurile Şipoş şi Arama Neagră la staţiunea Izvoru Mureşului, traseul 26; la stînga, ocolînd împrejurimile poienilor din apropiere, continuă traseul nostru. El traversează apa scursă din căucul prin care curge prima şuviţă a Oltului, după care lasă în stînga ramificaţia traseului 26, marcat cu semnul cruce roşie, pînă în creasta Muntelui Hăşmas (Culmea Curmătura). De la ramificaţie drumul conturat de-a coasta şi apoi în coborîre ne poartă prin pădure pînă în valea Medieş. Aici, după ce traversăm apa, urmăm în coborîre drumul forestier spre Bălan. După o mică distanţă părăsim drumul, îndreptîndu-ne către stînga pe un drum care urcă pe pîrîul Fieru. Însoţiţi de susurul apei, străbatem o zonă presărată cu poieni şi pîlcuri de pădure. Cînd ajungem la confluenţa unor pîraie, avem 4 ore de mers şi se cuvine puţină odihnă. După repaus reluăm traseul, urcînd pe culmea dintre pîraie. Cîteva schimbări de direcţie, o poiană în pantă şi un desiş al pădurii, considerat cea mai sălbatică porţiune o traseului, sfîrşesc în faţa unei stîne. De la stînă drumul reintră în pădure, oferindu-ne arareori panorame mai largi. Totuşi, cînd trecem pe lîngă un perete situat în stînga, zăbovim mai mult. Privindu-i verticala, îmbrăcată în culori galbene şi cărămizii, identificăm muchii ascuţite şi crenelate, ţancuri, grote şi mai ales fisuri care pentru alpinişti ar însemna trasee de escaladă într-o regiune încă nevalorificată. Urcăm din greu, schimbînd de cîteva ori direcţia, ocolînd obstacolele ivite în cale. Ne-am apropiat de sfîrşitul urcuşului; acest fapt ni-l semnalează prezenţa a două ţancuri care flanchează ieşirea drumului în Poiana Albă. Din Poiana Albă traseul nostru ocoleşte prin dreapta casa şi poiana înprejmuită a unui localnic şi ajunge curînd pe talvegul văii Fagul Oltului. De aici urcăm cca 300 m pe firul văii pînă întîlnim marcajul bandă roşie (traseul 23) spre cabana Piatra Singuratică. Drumeţii care vor să ajungă la Lacu Roşu pot urma traseul 28.
25. Gheorgheni - Vîrful Ascuţit - Culmea Lungă - Pîrîul Scaunului - cabana Piatra Singuratică Marcaj: triunghi roşu Timp: 7-8 ore. Traseul marcat cu triunghl roşu începe din Strada Gropilor, la cca 200 m de staţia de benzină a oraşului (la ieşirea din Gheorgheni spre Miercurea Ciuc). Desfăşurat pe cca 30 km, marcajul ne poartă prin locuri sălbatice şi în general împădurite. Din Strada Gropilor traseul se contimuă pe Strada Ghiocelului, după care, printre culturi, se îndreaptă spre Dealul Ciserului, înalt de 1 367 m. După 15 minute de la vîrf traseul nostru îşi schimbă direcţia către stînga (est), străbătînd o zonă parţial defrişată. Cînd s-au împlinit 3½ ore de mers, locurile se mai domolesc, apar rarişti ori culoare de pădure poienite care se ţin lanţ pînă la Vîrful Ascuţit, denumit mai nou vîrful Arbore (1 567 m). Lăsînd vîrful în stînga, coborîm în pantă domoală, depăşind pe creastă şi un loc din care musteşte apa. Dincolo de el, la cca 250 m se ramifică spre stînga traseul 26 (cruce roşie) care duce pe Culmea Curmătura în Poiana Medieşul de Sus. De Ia ramificaţie traseul nostru (triunghi roşu) urmează creasta spre vîrful Şipoş, situat la cca 250 m, avînd pe această distanţă parcurs comun cu traseul 26 (cruce roşie). Din dreptul vîrfulul Şipoş traseul 26 cu semnul cruce roşie se abate jumătate la dreapta şi continuă de-a lungul unui itinerar care sfîrşeşte în staţiunea Izvoru Mureşului, în timp ce noi coborîm către stînga primtr-un culoar de pădure. Ajungem astfel pe Culmea Lungă, pinten de-a lungul căruia înaintăm. Pe parcurs intersectăm un drum forestier, ce coboară pe pîrîul Şipoş, aflat în dreapta, pînă în valea Oltului. Dincolo de drumul forestier întîlnim cîteva stîne, iar ceva mai jos poiana Horvatcherte. Coborîrea sfîrşeşte în valea Oltului, de unde către dreapta urmăm drumul desfăşurat şi pe malul lacului de baraj. După această porţiune marcajul părăseşte valea Oltului, abătîndu-se la stînga pe Pîrîul Scaunului în sus pînă la cabana Piatra Singuratică. Trasee de legătură de la cabană: 23, 27, 28 şi 29.
26. Staţia C.F.R. Izvoru Mureşului - vîrful Arama Neagră (Muntele Negru) - culmea Covaci Peter -Poiana Medieş Marcaj: cruce roşie Timp: 6 ore.
De la staţia C.F.R. Izvoru Mureşului (880 m) mergem pe drumul din spatele gării către dreapta 120 m, conduşi de morcaj. Schimbînd apoi direcţia spre stînga (nord), fără marcaj, înaintăm pînă la vila Harghita. Din dreptul ei se conturează tot mai bine drumul care, după ce trece prin faţa vilei Ciuc, ne poartă de-a coasta prin poieni cu rarişti pînă la izvoarele cu apă potabilă, captate pentru staţiunea Izvoru Mureşului. Printr-un ocol către dreapta intrăm pe firul văii Arama Neagră, afluent al Mureşului. Timp de o oră, socotită de la captarea izvoarelor, urcăm de-a lungul drumului conturat pe dreapta văii, străbătînd poieni sau zone împădurite. După intervalul amintit ajungem într-un punct unde drumul se ramifică. Răspîntia ne-o semnalează şl o colibă părăginită, situată în apropierea pîrîului (950 m). Traseul nostru urmează drumul din dreapta. El urcă pe vale, uneori cu lunca mlăştinoasă. Cînd ajungem într-un punct de confluenţă, ne continuăm drumul pe valea din stînga. Pe o mică distanţă aproape că nu mai este drum. Intervalul acesta sfîrşeşte repede, parcursul prin zona împădurită devenînd mai luminos. La obîrşia văii pe care urcăm, poteca se abate către dreapta, ieşind în golul alpin, unde sînt şi cîteva stîne. Pe măsură ce urcăm, locul păşunilor îl ia din nou pădurea. Pe linia de cea mai mare altitudine, într-o poieniţă, ne întîmpină un mic refugiu, unde încheiem prima etapă a drumului nostru în apropierea vîrfului Arama Neagră (Muntele Negru, 1 538 m). Se cuvine aici, dacă vizibilitatea permite, să facem un tur de orizont. Poate de nicăieri în cuprinsul acestei regiuni, drumeţul nu are o panoramă atît de cuprinzătoare. Noianul de munţi cu vîrfurile rotunjite unduiesc prin zare. Privînd înapoi vedem bazinul de obîrşie al Mureşului, acoperit cu poieni şi pîlcuri de pădure. În faţă, mai impresionant, se adînceşte obîrşia Oltului. El strînge apele pîraielor din Munţii Voşlăbenilor şi, cînd iese în lume, la Bălan, este un rîu major. Ar fi fost poate şi mai voinic dacă Hăşmaşul, cu pereţii lui de calcar, ce amintesc Marele Grohotiş din Piatra Craiului, nu i-ar fi limitat aria spre nord-est. Dacă Oltul este supărat de acest fapt, nu o ştim. Noi ne bucurăm însă că am descoperit o comoară peisagistică realizată de pădure, văi şi pereţi într-un loc de o rară sălbăticie. Este răsplata dăruită numai nouă, acelora care am înţeles să facem efortul, urcînd pe vîrful Arama Neagră. Această imagine ne va fi de aici înainte tovarăş de drum aproape trei ore. Versantul nordic al Muntelui Negru este defrişat şi a rămas din această cauză lipsit de marcaje. Vegetaţia scundă a napădit total suprafaţa muntelui, iar poteca abia că se conturează. Ea are direcţia generală spre nord. Din dreptul refugiului amintit începem coborîrea şi curînd întîlnim o zonă din care musteşte apa. Este un indiciu că sîntem pe cărarea bună. De aici ne îndreptăm către sfoara de pădure aflată în stînga, neglijînd drumurile mai bune din dreapta. Intraţi în pădure, vedem semnele cruce roşie. Cînd ieşim din pădure sîntem în şaua Loh (cca 1 245 m). În dreapta vedem o frumoasă casă de vînătoare, prin faţa căreia trece drumul forestier ce urcă din valea Oltului pe valea Şipoş către obîrşia văii Sandu. Şaua Loh reprezintă o importantă răscruce a drumurilor forestiere. Din păcate traseul nostru nu urmează nici unul din ele. Pentru a evita o rătăcire, redăm cîteva repere de bază. Din şaua Loh drumul forestier se ramifică în trei direcţii: la stînga în valea Loh spre Voşlăbeni; la dreapta în valea Oltului spre Bălan; în faţă spre obîrşia văii Sandu. Noi trecem pe sub linia de mare tensiune şi, orientaţi jumătate către stînga (nord), urcăm prin rarişte, lăsînd în dreapta drumul forestier care încinge coasta defrişată a muntelui spre obîrşia văii Sandu. Curînd identificăm o stînă. Lăsînd stîna în stînga, intrăm în pădure. Conduşi de marcajul care începe să reapară, ajungem în cca 40 minute în cel mai înalt punct din cuprinsul Munţilor Voşlăbeni pe o creastă de cca 500 m lungime, marcată în extremităţi de două vîrfuri cu altitudini apropiate: vîrful Şipoş la sud-est şi Vîrful Ascuţit (vîrful Arbore, 1 567 m) la nordvest. Din dreptul primului vîrf se ramifică spre dreapta traseul 25, marcat cu triunghi roşu, spre cabana Piatra Smguratică. Traseul nostru urmeoza creasta către stînga spre Vîrful Ascuţit. După cca 250 m părăsim creasta, urmînd către dreapta (nord-est) un culoar înierbat cu aspect de alee. Prin spaţiul lui, realizat de-a lungul unor păduri, coborîm timp de o oră pînă în Trecătoarea Oltului. In zona unde se află Izvoru Oltului şi trecătoarea se află aşezările micului cătun Covaci Peter. Aici avem din nou o importantă răscruce a traseelor turistice: la dreapta, coborînd în valea Oltului şi de acolo spre Bălan (marcaj bandă albastră). se desfăşoară un traseu, nedescris în lucrarea de faţă; la stînga şi de-a coasta traseul 24, marcat cu semnul cruce albastră care ne conduce spre Gheorgheni. Din Trecătoarea Oltului traseul nostru, comun pe o mică distanţă cu marcajul cruce albastră (vrîstat în această direcţie spre Poiana Albă), fără să coboare, neglijează ramificaţia spre valea Oltului, înaintînd de-a coasta pe lîngă împrejmuirile poienilor şi ajunge în punctul unde apa Izvoru Oltului curge pe un căuc la îndemîna celor însetaţi. Dincolo de izvor, la mică distanţă, marcajul ne conduce către stînga, despărţindu-se aici de semnul cruce albastră. De la ramificaţie, traseul nostru trece pe lîngă o vilă şi pătrunde în pădure. Pe această porţiune oco-lim pe la est vîrful Fagu Înalt şi ieşim la gol în Poiana Medieşului. Hărmalaia cîinilor, două case locuite şi stîna sînt repere că sîntem în această poiană. Lăsînd stîna în dreapta, coborîm prin pădure,
ieşim la gol şi după ce facem un ocol către dreapta intrăm din nou în pădure. Urmează o poiană, iar în final, urcînd din greu, ocolim vîrful Medieş, lăsîndu-l în stînga şi ajungem pe Culmea Curmătura în Poiana Medieşul de Sus (cca 1 450 m). Aici marcajul ia sfîrşit; stîlp cu săgeţi indicatoare. Din Poiana Medieşul de Sus traseul 23, marcat cu bandă roşie, urmat către dreapta, ne conduce la cabana Piatra Slnguratică prin Poiana Albă, iar spre stînga în şaua Pîngăraţi.
27. Staţia C.F.R. Izvoru Oltului - Bălan -cabana Piatra Singuratică Marcaj: bandă albastră Timp; 3-3½ ore Traseul începe din staţia C.F.R. Izvoru Oltului. Din spatele gării circulă autobuze spre oraşul minier Bălan, aflat la 12 km. Marcajul traseului spre cabana Piatra Singuratică îmcepe din dreptul bisericii, aflată în centrul oraşului. Timpul de mers corespunde parcurgerii integrale a traseului numai cu piciorul. Din Bălan la cabană: cca 1½ oră . Iniţial şoseaua traversează comuna Sîndominic, deservită de staţia C.F.R. Izvoru Oltului. După 8 km ea trece prin dreptul cîtorva culminaţii, aflate în stînga, printre care Dealul Fragilor şi muntele Hati-Oldol sînt cele mai evidente. Curînd apar şi în dreapta, spre nord-est, primele înălţimi ce depăşesc 1 000 m. Dintre ele distingem cu uşurinţă vîrful Pastor (1108 m), iar spre nord-vest, peste vale, dealul Arama Oltului (1 073 m), acesta din urmă lăsînd spre sud-est un abrupt puternic. Aici, Oltul ocoleşte muntele prîntr-un cot larg, iar şoseaua traversează apa pe malul opus, rămînînd pe această parte pînă la Bălan. De lîngă biserica oraşului, unde se află un stîlp de marcaj cu săgeată indicatoare, începem ascensiunea spre cabana Piatra Singuratică. Urcînd către nord-est în lungul pîrîului Covaci, -curgem strada prin care ieşim din oraş. La capătul ei se înfiripă poteca marcată, conturată întîi în lungul văii şi apoi pe un picior de munte, punctat cu stîlpi de marcaj. Urcuşul la cabană se desfăşoară prîntr-o pădure de molid, întreruptă din loc în loc de luminişuri, din care avem uneori o frumoasă perspectivă spre Vîrful Ascuţit (vechea denumire Ecem, 1 707 m), la poalele căruia se văd întinse cîmpuri de grohotişuri. In ultima parte, poteca ne conduce de-a lungul unor pante înclinate, ieşind uneori la locuri deschise, de unde apare şi silueta impunătoare a Pietrei Singuratice (impropriu denumită şi Piatra Unică). La cca 15 minute înainte de cabană, acolo unde drumul pare mai greu, ajungem în zona de izvoare, care marchează contactul dintre rocile cristaline şi calcare. Izvorul, prins în uluc, este un bun prilej pentru odibnă după efortul depus pe această ultimă porţiune a traseului. Cele cîteva sute de metri ce ne mai despart de cabană le parcurgem mai uşor după acest popas, mai ales că peisajul înconjurător, devenit tot mai interesant, ne stîrneşte curiozitatea şi admiraţia. Trasee de legatură de la cabana: 25, 28 şi 29. Fig. 11
28. Cabana Piatra Singuratică - Poiana Albă - Pîrîul Oii - staţiunea Lacu Roşu Marcaje succesive : cabana Piatra Singuratică - Poiana Albă bandă roşie; Poiana Albă - Lacu Roşu bandă albastră Timp 4-5 ore De la cabană către staţiunea Lacu Roşu poteca marcată cu bandă roşie coboară iniţial panta împădurită de sub Piatra Singuratică pînă în şaua Curmăturii, vastă zonă pastorală, punctată de gospodăriile stînelor. Din cuprinsul acesteia, dirijaţi de stîlpii de marcaj, urcăm şi curînd intrăm în pădurea de molid ce înveşmîntează muntele pe versantul său estic. Cînd ieşim la gol, sîntem în apropierea punctului de maximă altitudine atins de itinerar (cca 1 600 m), unde priveliştea ne obligă să facem un popas pentru un tur de orizont. În dreapta vedem valea adîncă a Bicăjelului, cu casele răsfirate de-a lungul ei; în stînga valea Oltului, dincolo de care se înalţă Munţii Voşlăbenilor, ale căror culmi rotunjite domină Depresiunea Ciucului. Reluînd drumul, coborîm îndelung, trecînd alternativ peste întinse goluri pastorale, perdele de pădure sau rarişti, pînă în capătul de sus al Poienii Albe, însemnată zonă carstică şi punct de ramificaţie al traseelor turistice marcate. Chiar din capătul de sus al poienii, punctat de primele colibe întîlnite pe stînga, începe marcajul cu semnul cruce albastră al traseului 24 spre Gheorgheni pe la Trecătoarea Oltului. De aici putem urca pe o cărare nemarcată pînă pe una din cocoaşele vîrfului Hăghimaş, denumit şi Vîrful Mieilor, presărat vara cu frumoase exemplare de sîngele voinicului, iar pe versantul dinspre valea Oltului cu floare de colţ. De la colibele amintite, drumul marcat cu bandă roşie coboară etajul superior al Poienii Albe în diagonală către dreapta. El depăşeşte cîteva aşezări după care, prin bolovăniş şi rarişti, ajunge la un izvor prins în uluc. La mică distanţă de izvor, întîlnim fixate pe un copac săgeţile indicatoare ale traseelor 14 şi 23 ce se ramifică din aceasta poiană.
Din punctul de ramificaţie spre Lacu Roşu traseul nostru este marcat cu semnul bandă albastră. El străbate în coborîre Poiana Albă, purtîndu-ne pe lîngă peretele cu roca de culoare cărămizie, a cărui culme, în dreapta, este punctată de vîrful Hăghimaşul Negru (1 773 m). La capătul de jos al poienii intrăm în pădure. După cca 25 minutc, în care timp am străbătut şi o zonă defrişată, ajungem în valea prin care curge Pîrîul Oii (stîlp cu săgeată indicatoare). De aici pînă la staţiunea Lacu Roşu mai sînt 6 km: 3,8 km pe drumul forestier şi 2,2 km pe drum asfaltat.
29. Halta C.F.R. Tarcău - comuna Lunca de Jos -vîrful Naşcalat - cabana Piatra Singuratică Marcaje succesive: halta C.F.R. Tarcău - Lunca de Jos - Crucea Condra cruce roşie; Crucea Condra - cabana Piatra Singuratică bandă roşie Timp: 7 ore Halta C.F.R. Tarcău se află pe linia Adjud - Ciceu la 120 km de Adjud şi 29 km de Ciceu. Traseul descris reprezintă calea de acces spre Masivul Hăşmaş, recomandat cu deosebire turiştilor veniţi din Moldova. Primele semne ale drumului (cruce roşie) încep din halta C.F.R. Tarcău. Ele conduc iniţial spre şoseaua asfaltată şi apol pe drumul comunal, conturat pe malul Trotuşului. Curînd drumul nostru se abate la dreapta, părăseşte Trotuşul şi pătrunde pe Valea Întunecoasă. Fig. 12 Patru km mergem printre casele localităţii Valea Întunecoasă; apoi ieşim pe poarta ei dinspre nord, urcînd pînă la confluenţa pîrîului Moghioroş cu Pîrîul Hotarului. Malul stîng al ultimului pîrîu este străbătut de un drum. În lungul lui urcăm susţinut, depăşind cîteva colibe, zone cu pădure sau locuri cu izvoare amenajate. Cînd ieşim la gol, ne orientam la dreapta de-a lungul unui drum pentru căruţe, urcăm pînă în Chinga Şei, unde se află, construită din lemn, Crucea Condra. Aici întîlnim marcajul banda roşie care ne va conduce în continuare la cabana Piatra Singuratică (13 km). Din dreptul crucii se conturează culmea înierbată a muntelui Sălămaş. Poteca, orientată către nord (stînga), este conturată foarte aproape de linia crestei. Pe rînd depăşim cota 1 501, vîrful Sălămaş (1 551 m) şi în sfîrşit după ce am urcat şi am coborît cîteva culminaţii atingem primul vîrf al Naşcalatului (1 553 m), (Pe hărţi şi Noşcolat). Pînă aici, zona este presărată cu stîne şi saivane. Prin poziţia lui, Naşcalatul oferă către dreapta o largă perspectivă spre valea Iavardi, limita vestică a Hăşmaşului în această zonă. De cealaltă parte, către stînga, se adînceşte valea Naşcalat. Dincolo de ea se înalţă mulţimea gurguielor împădurite care-şi trimit picioarele spre Depresiunea Ciucului. Cîmpia, presărată cu sate, se întinde plană departe către sud şi vest, unde masivele Harghita şi Baraolt închid zarea. Reluînd traseul de pe vîrful Naşcalat, coborîm de-a lungul unei poteci pastorale care, pentru a evita culminaţia celui de al doilea vîrf Naşcalat (1 491 m), se înscrie pe versantul vestic, străbătînd o zonă împădurită. Dincolo de ea coborîm susţinut în şaua largă, punctată de construcţiile a două stîne şi un saivan. In această zonă traseul, numai în coborîre, ne poartă prin poieni presărate cu rarişti, prin care întîlnim uneori cîte o stînă. Coborîrea ia sfîrşit în Poiana Tarcău, întinsă între şaua Sacadat şi Vîrful Stîncilor (Tarcău). Deşi ne aflăm aici într-o zonă de carst de mare valoare ştiinţifică, multiplele fenomene, răspîndite în poiana amintită (doline, lapiezuri etc.), nu pot fi văzute sau cercetate de drumeţi, deoarece terenul este îngrădit şi compartimentat în parcele experimentale pentru fîn. În plus, cele cca 25 de aşezări ale crescătorilor de animale sînt păzite de cîini straşnic de vigilenţi. În Poiana Tarcău (nume care nu are nimic comun cu poiana situată la 20 km est în Munţii Grinduşului) întîlnim, venind din stînga, drumul care traversează muntele de la Bălan în valea Bicăjelului la cătunul Trei Fîntîni. Pe o mică distanţă urmăm către dreapta drumul amintit, apoi, orientaţi spre stînga, prindem un drum adîncit de şleaul căruţelor şi, conduşi de el, urcăm faţa înierbată a muntelul. Drumul încinge pe la poale Vîrful Stîncilor (Piatra Crăpată sau Tarcău), după care, urcînd şi coborînd, ajunge în dreptul unei aşezări pastorale. De aici traseul străbate o zonă în parte împădurită, de-a lungul căreia sînt cîteva guri de mină. Prin aceste locuri arareori se deschid poieni alungite către stînga spre vîrful Ecem (Fratele), denumit mai nou Piatra Ascuţită (1 707 m), culminaţie majoră pe traseul nostru. Dacă ne vom încumeta să părăsim poteca marcată, urcînd pe platoul muntelui Fratele, vom descoperi o interesantă zonă carstică, fiind răsplătiţi totodată şi de panorama cuprinzătoare asupra văii Oltului. Ultima porţiune a drumului coboară prin pădure, parcurge apoi un gol de pe linia crestei şi cînd începe să urce din nou, se obate către stînga, intrînd iarăşi în pădure. Conduşi de marcaj numai în ccborîre străbatem în final o zonă mlăştinoasă, dincolo de care întîlnim un izvor. De aici, trecînd pe sub sculpturalele turnuri de calcare ale Pietrei Singuratice şi a fenomenelor de alunecare de la baza lor, sosim la cabana Piatra Singuratică.
Trasee de legatură: 25, 26 şi 28.
IV. Trasee alpine Traseele alpine stabilite în Masivul Hăşmaş, respectiv în Suhardul Mic, Turnul Bardosului, Poliţele Bardosului, Piatra Surducului ş.a. sînt în centrul atenţiei alpiniştilor, ele fiind considerate, alături de cele din Bucegi, Piatra Craiului, Buila, cele mai frumoase din Carpaţii noştri. Regiunea de stîncă a Hăşmaşuluii prezintă pereţi de 200-300 m constituiţi din calcar rezistent şi forme foarte variate. Înălţimea şi înclinarea apreciabilă a pereţilor, mai ales în Cheile Bicazului, au atras atenţia alpiniştilor şi pe plan internaţional. Prin ridicarea continuă a nivelului tehnic, fruntaşii sportului alpin au stabilit în Cheile Bicazului numeroase escalade în premieră, unele din ele punînd probleme de căţărare complicate, nemaiîntîlnite în alte zone ale Carpaţilor româneşti. Hornurile, fisurile şi surplombele de toate dimensiunile, întîlnite de regulă pe trasee, constituie un element de atracţie pentru alpinişti, iar pasajele de căţărare liberă, suspendate la mare înălţime, le dau prilejul să guste din plin frumuseţea sportului alpin. Astfel Masivul Hăşmaş a devenit o bază alpină de prim ordin, adăpostînd în cuprinsul lui trasee pentru toate categoriile de alpinişti, Cabanele situate în cuprinsul staţiunii Lacu Roşu sînt plasate în imediata apropiere a traseelor, ceea ce constituie un mare avantaj, alpiniştii fiind scutiţi de marşul de apropiere. In cele ce urmează redăm descrierea căilor de acces spre pereţii pe verticala cărora s-au stabilit trasee alpine, arătînd şi punctele de intrare în traseu, semnalate pe teren cu plăcuţe şi numere care corespund cu indicele din tabelul anexat (pagina 104).
30. Peretele sudic al Suhardului Mic Din zona mediană a Culmii Curmătura, care formează rama vestică a Masivului Hăşmaş, şi anume din vîrful Licaş, se desprinde către est creasta muntelui Suhard, la poalele căruia se aştern aşezările pitoreşti ale staţiunii Lacu Roşu. Printre vîrfurile ce se înalţă deasupra acesteia, Suhardul Mic este cel mai reprezentativ atît prin masivitatea şi înfăţişarea sa distinctă, cît şi prin multiplele lui valori care alcătuiesc în ansamblu un obiectiv turistic şi alpin restrîns ca suprafaţă, însă complet şi deosebit de atrăgător. Peretele sudic al Suhardului Mic se înalţă pe o diferenţă de nivel ce nu depăşeşte 180 m, desfăşurîndu-se în general de la est la vest pe o distanţă de aproximativ un kilometru. In limitele arătate mai sus sînt cunoscute zece trasee alpine, pe care le vom semnala în cele ce urmează. Jumătatea estică a peretelui, mai frămîntată şi acoperită pe mari suprafeţe de vegetaţie, este săracă în elemente cu caracter alpin. Singurul traseu stabilit în această zonă. Creasta Ascuţită a rămas anonim, pe parcurs el fiind lipsit de detalii tehnice deosebite, fapt care ne-a determinat şi pe noi să-l omitem din descriere. În schimb zona centrală, unde peretele se înalţă brusc, devenînd aproape vertical, a permis stabilirea unui număr remarcabil de trasee şi, odată cu aceasta, apariţia unei noi şi bogate toponimii.
CALEA DE ACCES SPRE PUNCTELE DE INTRARE IN TRASEELE ALPINE Din staţiunea Lacu Roşu pînă la hotelul Suhard urmăm descrierea traseului 2 (marcaj triunghi albastru). Lăsînd în dreapta hotelul Suhard, drumul trece prin rarişti şi după un urcuş în pantă pătrunde în Poiana Suhardului. Chiar la limita ei de jos distingem un bloc de calcar de 2 m, pe care îl vom folosi ca reper de bază pentru identificarea traseelor din Peretele sudic al Suhardului Mic, înălţat în imediata apropiere. Din dreptul reperului amintit, înaintăm către sud-est (dreapta), urcînd în diagonală panta acoperită cu grohotiş pînă la baza peretelui. Pe măsură ce ne apropiem de perete putem defini tot mai clar fisura în formă de arc cu deschiderea către creastă care formează pasajul iniţiai al Traseului Genţianei. Partea inferioară (de început) are caracteristic un intrînd mai pronunţat în perete. In stînga acestui traseu şi pe la baza lui se conturează un mic hăţaş pe care-l urmăm circa 40 m. O zonă acoperită cu vegetaţie şi punctată cu ienuperi se înalţă pe verticala peretelui deasupra noastră. Pasajul amintit reprezintă primul obstacol al traseului Fisura Centrală. Din această zonă hăţaşul descrie un mic ocol şi, după ce trece pe lîngă cîţiva molizi, ajunge în dreptul unui horn adînc ce spintecă peretele Suhardului Mic. Hornul constituie intrarea comună în traseele: Hornul Roşu, Creasta Hornului Roşu şi Faţa Mare din Hornul Roşu. La o distanţă de 8 m de la baza Hornului Roşu se află intrarea pe traseul Creasta Frumoasă.
Străbătînd în continuare o coastă acoperită cu grohotişuri mobile, hăţaşul ne poartă circa 80 m pe la baza marelui perete, caracterizat prin forme structurale deosebit de variate şi ajunge în dreptul unui scoc covîrşit de grohotişurl cărămizii, conturat adînc în pieptul muntelui. Limita de sus a scocului marchează punctul de intrare pe traseul Creasta lenuperilor. Primul obstocol al traseului are caracteristic şapte pîlcuri de ienuperi, dintre care cel din mijloc marchează direcţia generală ce trebuie urmată în escaladă. Unduind la baza peretelui, poteca se strecoară circa 100 m şi ajunge într-un mic amfiteatru. În cuprinsul acestuia şi la limita lui de sus identificăm doi molizi. Fisura de început pentru escaladarea traseului Pintenul Suhardului este conturată central între molizii amintiţi. Din dreptul amfiteatrului hăţaşul are cîteva denivelări, făcînd mici ocoluri pe la baza peretelui. După 60 m el iese într-un al doilea amfiteatru cu o deschidere mai mare, a cărui pantă este acoperită cu vegetaţie scundă şi molidiş. În partea centrală şi puţin către stînga se zăresc de la distanţă marile spintecături de culoare cărămizie, dispuse vertical în perete, ce alcătuiesc linia Traseului Spintecăturii. Ultimul traseu stabilit în această zonă, Diedrul Cuiburilor de Şoimi, este situat în stînga intrării (cum privim spre perete), în amfiteatrul sus-amintit. Indicăm ca reper suplimentar pentru intrarea pe traseu un molid solitar, crescut pe vîrful unui pinten la circa 20 m, în perete.
31. Turnul Bardosului (Piatra Altarului) Peisajul desfăşurat prin Cheile Bicazului este atît de ascuns privirii încît la plecarea din staţiunea Lacu Roşu nu ne lasă nici măcar să bănuim măreţia vastelor alcătuiri de piatră ce le vom întîlni presărate de-a lungul marelui defileu desfăşurat pe circa 8 km. Pe primii trei kilometri cheile sînt mai puţin spectaculoase, măreţia lor fiind parţial diminuată atît de pădurile crescute pe coastele Suhardului şi Cupaşului înălţate pe stînga cheilor, cît şi pe cele ale sălbaticului contrafort prăvălit pe dreapta, tocmai din creştetul Surducului. Cam în dreptul km 28,3, după ce depăşim poarta săpată în calcare pentru trecerea şoselei, pătrundem în lumea de basm a cheilor, dominată central de impunătorul Turn al Bordosului, denumit şi Piatra Altarului. Spectaculosul monolit prezintă pentru alpinişti trei pereţi: Peretele sud-vestic, delimitat către vest de sălbaticul defileu al văii Lapoş; Peretele sud-estic, delimitat de valea Bicazului şi Peretele nord-estic, delimitat de vîlcelul Grohotişul. Din dreptul km 29, de pe şoseaua Lacu Roşu-Piatra Neamţ, se ramifică spre stînga drumul ce traversează apa Bicazului, pentru a pătrunde în incinta cabanei Cheile Bicazului. Ajunşi aici, identificăm în dreapta casa pădurarului. Către ea conduce marcajul cu bandă albastră, pe care-l luăm de călăuză pînă întîlnim a doua ramificaţie pe dreapta traseului pe care urcăm. Părăsînd poteca marcată, coborîm pe poteca romificaţiei a doua şi ajungem în valea Lapoş. Dincolo de firul văii urcăm din greu pînă sub marele Turn al Bordosului, al cărui perete, cînd îl întîlnim prima dată în pădure, are caracteristic o fisură deschisă situată în dreapta. Din acest loc vom descrie căile de acces spre intrările traseelor alpine stabilite pe verticala celor trei pereţi amintiţi. Către peretele sud-estic şi sud-vestic ne conduce un singur hăţaş. El se conturează către stînga (cum privim spre perete). După ce trecem prin dreptul cîtorva surplombe, ieşim într-o zonă despădurită, din cuprinsul căreia putem începe escalada pe traseul Creasta Estică din Piatra Altarului. Linia crestei o putem identifica dacă privim jumătate la dreapta. Din punctul de intrare al traseului amintit, hăţaşul ne poartă printr-o zonă mai sălbatică. Conduşi de el, coborîm prin pădure şi după o vreme întîhim un uriaş tavan, pe sub care ne strecurăm circa 50 m. La capătul tavanului se desprind către dreapta, în urcuş, pasajele înierbate, caracteristice porţiunii iniţiale ale Traseului Vînătorilor de Munte. Din punctul de intrare pe Traseul Vînătorilor de Munte, hăţaşul ne permite să înaintam oblic către stînga, fără să coborîm în valea Lapoş. Conduşi de el, depăşim o succesiune de praguri înierbate care sfîrşesc la limita de sus a pădurii, deasupra căreia se înalţă Peretele sud-vestic al Bardosului. De aici identificăm, în dreapta, primul obstacol al Traseului Petriu, caracterizat printr-o fisură înclinată oblic spre stînga. Pentru Peretele nord-estic al Bardosului începem descrierea din punctul de ramificaţie iniţial, citat pentru traseele situate în Peretele sud-estic şi sud-vestic. Hăţaşul conturat pentru primul perete (Peretele nord-estic) se abate la dreapta, urcînd prin pădure. După o vreme putem vedea în dreapta noastră talvegul bolovănos al vîlcelului Grohotiş. Prin aceste locuri mai luminoase, hăţaşul devine o potecă bine conturată care însoţeşte o bună vreme malul vîlcelului. Cînd mai avem circa 100 m ca să ajungem pe cumpăna unei creste stîncoase şi împădurite, părăsim poteca şi fără alt reper înaintăm către stînga spre Peretele nord-estic al Bardosului care este încins pe la bază de un hăţaş. Conturul hăţaşului în urcuş, către dreapta, ne conduce la capătul brîului ascendent care străbate Peretele nord-estic al Bardosului în diagonală, de la dreapta la stinga. Brîul reprezintă obstacolul de început al Traseului Clasic din Peretele nord-estic al Bardosului.
Din punctul de ramificaţie spre Traseul Clasic hăţaşul urcă pe lîngă perete, pătrunzînd într-o zonă foarte izo-lată, închisă în partea superioară şi către dreapta de un perete ce aparţine muntelul Poliţele Bardosului. În această zonă sînt situate traseele: Finala campionatului 1968 şi Traseul Lapoş (neomologat). Punctele de intrare pe aceste trasee sînt notate la bază cu numere de ordine corespunzătoare tabelului anexat.
32. Peretele Poliţele Bardosului Numim Poliţele Bardosului zona de munte ridicată în stînga pîrîulul Bicaz şi cuprinsă între valea Lapaş la V-SV si valea Bardosului la E-NE. In limitele de mai sus, muntele Poliţele Bardosului adăposteşte principalele obiective alpine din Masivul Hăşmaş, comparabile cu cele mai redutabile trasee din lanţul Carpaţilor româneşti. Turnu Bardosului, cunoscut şi sub numele de Piatra Altarului, a fost descris de noi în capitolul precedent. Din dreptul vîlcelului Grohotişul, care delimitează spre vest zona alpină a Pietrei Altarului, se înalţă marele perete, denumit Poliţele Bardosului. El formează în treimea sa mijlocie, cuprinsă între km 30,4 şi 31,2, elemente de relief de un deosebit interes tehnic-alpin. Pe această porţiune au fost stabilite cele mai dificile trasee alpine din regiune, a căror escaladă cere o înaltă măiestrie sportivă, dublată de un curaj, întins uneori pînă la temeritate
CALEA DE ACCES SPRE PUNCTELE DE INTRARE ÎN TRASEELE ALPINE De la cabana Cheile Bicazului - km 29 - coborîm pe şosea pînă în dreptul km 30,4 (capătul de jos al serpentinelor). Aici traversăm pîrîul Bicaz şi ajungem la baza peretelui unde putem identifica o fisură ce spintecă peretele chiar în punctul unde el face o inflexiune. Fisura în diedru reprezintă obstacolul iniţial al Traseului 7 Noiembrie. In continuare, pe un parcurs aproape orizontal, şoseaua ne conduce prin chei circa 250 m, pînă la primul pod peste pîrîul Bicaz. Dincolo de acesta, către stînga, urcăm în lungul malulul opus al apei şi, după 25-30 m, întîlnim două blocuri stîncoase de mici dimensiuni, prăvălite din perete. Primul, şl cel mai mic, marchează intrarea pe Traseul Faţa Mare dIn Peretele Poliţele Bardosului. De la acest reper, la o distanţă de circa 70 m în aval şi tot pe malul stîng al apei, distingem în perete o fisură în diedru, pe linia căreia sînt fixate primele pitoane ale Traseulul Hornul Mare din Peretele Poliţele Bardosului. Din acest punct peretele formează din nou o inflexiune, Aici şoseaua, prîntr-un ocol scurt, coboară în pantă accentuată chiar pe sub perete, devenit acum şi mai înalt. Din punctul în care distingem în dreapta şoselei parapetul văii (km 30,7), privînd spre perete, deosebim cu uşurinţă în partea lui dreaptă, dar ceva mai sus, un brîu subţire ce urcă oblic spre dreapta. Pe desfăşurarea acestui brîu se găsesc punctele de intrare pentru traseele: a XX-a Aniversare şi Santinela de la Gîtul Iadului. Urmînd şoseaua în continuare circa 20 m (din dreptul punctului de intrare pe traseele amintite) identificăm în perete primele pitoane ale celui mai redutabil traseu din regiune: Traseul Armata. Din dreptul punctului de intrare pe Traseul Armata, Peretele Poliţele Bardosului, înclinat mult în afară deasupra şoselei, formează pe o distanţă apreciabilă o adevărată streaşină de piatră, sub care îşi pot găsi adăpost cîteva vehicule. Sub acest obstacol (km 30,8) distingem la baza peretelui un bloc uriaş. La circa 6-7 m mai jos de el o fisura închisă, abia vizibilă, spintecă peretele surplombant pe circa 75 m. Pitoanele vizibile pe distanţa amintită reprezintă linia iniţială o traseului Surplomba de la Gîtul Iadului Inaintînd pe sub perete încă 40 m, ajungem în punctul de intrare pe traseul denumit Finala Campionatului R.S.R. 1964. Ceva mai jos de traseul amintit, mai precis în dreptul km 31, peretele îşi schimbă din nou orientarea, formînd cu verticala lui malul stîng al Bicazului pe porţiunea numită Gîtul ladulul. In această zonă sînt stabilite două trasee: primul denumit Colţul Singuratic, este situat la 200 m distanţă de Traseul Finala Campionatului R.S.R. 1964, iar următorul, denumit Traseul Incepătorului, ceva mai jos, la km 31,2. Pentru a ajunge la baza traseelor trebuie traversată apa Bicazului al cărui parapet este înalt şi comportă un rapel.
33. Complexul alpin Făgetul Ciucului - Surduc -Piatra Poienii Desprinsă din Vîrful Ucigaşului către nord-vest, Culmea Făgetul Ciucului - Surduc - Piatra Poienii prezintă două zone distincte, în cuprinsul cărora s-au stabilit mai multe trasee alpine. Prima zonă, Făgetul Ciucului - Surduc, este delimitată la sud de şaua Varaşcău şi la nord de Şaua lui Ţifrea. Între aceste două şei, zona despre care vorbim prezintă doi pereţi. Primul, orientat către sud, se numeşte Peretele Sudic din Făgetul Ciucului sau Peretele de la Poştă. El se înalţă deasupra
poienii Raza Soarelui şi are circa 100 m înălţime. Secundul, situat pe dreapta pîrîului Bicaz, se numeşte Peretele nord-vestic al vîrfului Făgetul Ciucului.
CALEA DE ACCES SPRE PUNCTELE DE INTRARE IN TRASEELE ALPINE Calea de acces spre primul perete (Peretele Sudic din Făgetul Ciucului) începe din dreptul Oficiului poştal, aflat la capătul de jos al staţiunii Lacu Roşu. Poteca se desprinde din şosea către dreapta, avînd iniţial parcurs comun cu traseul turistic 12. Curînd depăşim clădirea poştei şi o poiană împrejmuită. Dincolo de ele ne orientăm la stînga şi, fără marcaj, ajungem la baza peretelui unde în dreapta şi central vedem pitoanele de început pe Traseul Mic (de la poştă), iar în stinga, la circa 10 m de acesta, pitoanele de intrare pe spectaculosul traseu Faţa Mare a Făgetului (încă neterminat), care străbate în diagonală Peretele nord-vestic al vîrfului Făgetul Ciucului. În Peretele nord-vestic al vîrfului Făgetul Ciucului, înălţat, după cum s-a mai spus, pe dreapta Bicazului, sînt stabilite două trasee. Intrarea în primul traseu, Lacrima de Piatră, este situată pe DN 12 C în dreptul km 26,6, iar în cel de al doilea traseu, denumit Hornul cu Fereastră, la km 27,6. A doua zonă a complexului Făgetul Ciucului - Surduc - Piatra Poienii, cuprinsă între Şaua lui Tifrea şi confluenţa Bicazului cu Bicăjelul, adăposteşte cinci trasee alpine. Trei dintre ele - Traseul Finala Campionatului 1967, Traseul cu Surplombă din Peretele Mariei şi Traseul Fecioarei - sînt situate în pereţii sud-vestic şi nord-vestic, ridicaţi: primul pe dreapta şi deasupra drumului care coboară din Şaua lui Ţifrea spre cabana Cheile Bicazului, iar secundul pe dreapta Bicazului şi deasupra şoselei Lacu Roşu - Piatra Neamţ. Punctele de intrare în trasee sînt semnalate cu cifre corespunzătoare tabelului din lucrarea noastră. Următoarele două trasee sînt situate în Peretele nord-estic al vîrfului Piatra Poienii, ridicat în apropierea confluenţei Bicazului cu Bicăjelul. Primul traseu, Fisura Neagră, are punctul de intrare situat în dreptul km 30,5 şi este punctat la intrare de o cruce. Tot în acest perete, dar în stînga traseului Fisura Neagră, la circa 10-14 m, se află începutul traseului Fisura Grotelor. Linia obstacolului iniţial este prevăzută cu pitoane.
34. Piatra Surducului Culmea care delimitează pe dreapta bazinul Bicăjelului, denumită Tulgheş - Valea Rece, trimite către punctul de confluenţă al Bicazului cu Bicăjelul un pinten masiv, căruia localnicii îi spun deopotrivă Piatra Boilor şi Piatra Surducului. Vigurosul pinten prezintă spre apa Bicazului trei pereţi bine individualizaţi prin orientarea şi aspectul ce-l au. Primul perete, ridicat pe dreapta şi deasupra confluenţei Bicazului cu Bicăjelul, se numeşte Peretele Turnuleţului. Pe desfăşurorea lui, începînd din valea Bicăjelului, sînt situate intrările următoarelor trasee alpine: Traseul Siderurgistului la circa 400 m în amonte de confluenţa Bicazului cu Bicăjelul; Traseul Fisura Turnuleţului chiar deasupra confluenţei pîraielor amintite mai sus; Traseul de Traversare al Peretului Turnuleţului, la limita nordică a peretului. Intrarea pe acest ultim traseu este situată în dreptul km 31 al şoselei şi pe dreapta pîrîului Bicaz. Tot de la acest kilometru către stînga începe cel mai înalt perete al cheilor (320 m diferenţă de nivel), denumit Peretele Pintenilor. El străjuieşte Bicazul pe dreapta, în sectorul denumit Gîtu Iadului. Primul traseu, stabilit în acest perete, se numeşte Traseul Riţişan şi are intrare comună cu Traseul de Traversare al Peretelui Turnuleţului. Urmînd şoseaua strecurată pe sub perete, ajungem după 100 m de la km 31 în punctul din care începe Traseul Crinului de Munte. Ceva mai jos şoseaua face un cot către dreapta. La 30 m după ce dăm cotul, identificăm primele pitoane pe Traseul Turnul de Fildeş. In sfîrşit, la km 31,1, peretele prezintă o mică firidă, marcată deasupra de o placă fixată în memoria unor alpinişti. Firida prezintă locul de unde începe escalada pe două redutabile trasee alpine: Turnul de Fildeş, traseul intersectat şi Traseul Pintenilor. Ultimul perete din Cheile Bicazului se numeşte Peretele Nordic al Surducului. Calea de acces pînă la baza lui începe de la km 31,3. Iniţial coborim la nivelul apei Bicazului, după care, jumătate către dreapta, urcăm prin pădure 100 m diferenţă de nivel, avînd ca reper Hornul Surducului, care spinteca peretele pe toată lungimea lui. Cînd ajungem la baza hornului, sîntem la intrarea pe traseele Fisura Artei şi Fisura Surducului Mare. Din acest punct, conduşi către dreapta de un hăţaş, ajungem după 40 m la intrarea pe Traseul Fisura Strungii cu Mesteacăn, iar 80 m mai la dreapta la baza traseului Pintenul lui Cătălin. Notă: După elaborarea prezentei lucrări s-au mai realizat de către alpinişti o serie de trasee, situate în Cheile Bicazului. Intrucît ele nu au putut fi incluse în tabel la numărul arterei de care aparţin, ne rezumăm numai la enunţarea lor.
Numărul de ordine pentru identificarea traseului este dat mai jos odată cu denumirea respectivă şi va fi dispus cu vopsea pe perete în punctul unde începe escalada. 48. Traseul Peştelui, artera 30, Peretele Suhardului Mic, gr. 4 B, 6 l.c., 3 ore; 49. Traseul Independenţei, artera 33, Peretele Nord-vestic, gr. 5 A, 6 l.c., 3 ore; 50. Traseul ,,Iaşi 75", artera 34, Peretele Turnuleţului, gr. 5 A, 7 l.c., 3 ore; 51. Traseul fără nume, artera 34, Peretele Turnuleţului, gr. 5 B, 7 l.c., 4-5 ore; 52. Traseul Nenumit, artera 32, Peretele Poliţele Bardosului, gr. 6 A, 10 l.c., 6 ore; Toate traseele sînt pitonate; coborîrea se face pe poteci sau prin hăţaşe, fără ca să comporte rapeluri.
TABELUL SINOPTIC AL TRASEELOR ALPINE DIN MASIVUL HĂŞMAŞ Nr. crt.
Denumirea traseului
1.
Traseul Genţianei
2 3
5 6
Traseul Fisura Centrală Traseul Faţa Mare din Hornu Roşu Traseul Creasta Hornului Roşu Traseul Hornul Roşu Traseul Creasta Frumoasă
Grad De Dificul t 4B
Cîte l.c. are
Dura ta [ore]
Piton at
3
2
da
4A 3B
4 6
2 2
da da
-//-
3B
5
2
da
-//-//-
3B 3B
6 3
2 2
da da
7
Traseul Creasta lenuperilor
-//-
3B
5
2
da
8
Traseul Pintenul Suhardului
-//-
4A
2
2
da
9
Traseul Spintecăturii
30, Peretele Suhardului
4A
4
2
da
10
Traseul Diedrul Cuiburilor de Şoimi Traseul Creasta estică din Piatra Altarului
30, Peretele Suhardului
4B
5
3
da
31, Turnul Bardosului (Piatra Altarului) Peretele SE 31, Turnul Bardosului Peretele SE 31, Turnul Bardosului Peretele SV 31, Turnul Bardosului Peretele NE 31, Muntele Bardosul
4B
4
2
da
coborîrea în 2 rapeluri
4B
6
3
da
4B
5
3
da
4B
5
2
da
5A
4
2
da
coborîrea în 2 rapeluri coborîrea în 2 rapeluri Coborîrea în 2 rapeluri coborîrea în rapel
31, Muntele Bardosu!
4B
4
2
da
32, Peretele Poliţele Bardosului 32, Peretele Poliţele Bardosului 32, Peretele Poliţele Bardosului 32, Peretele Poliţele Bardosului -//-
4A
3
1
da
5A
6
4
da
5B
10
6
da
6A
10
6
da
6A
9
6
da
-//-//-
6B 6A
14 9
8 7
da da
-//-
5B
4
4
da
Coborîrea în rapel
-//-//33, Complexul alpin Făgetul Ciucului -Surduc – Piatra Poienii (Peretele Sudic) 33, Complexul alpin
5B 3A 3A
12 3 2
6 1 1
da da da
Coborîrea în rapel
-
-
-
-
traseul nu este
4
11 12
Traseul Vînătorilor de Munte
13
Traseul Petriu
14
Traseul Clasic
15 16
Traseul Finala Compionatul RSR 1968 Traseul Lapoş
17
Traseul 7 Noiembrie
18
Traseul Faţa M-are din Peretele Poliţele Bardosului Traseul Hornuil Mare din Peretele Poliţele Bardosului Traseul a XX -a Aniversare
19 20 21
25 26 27
Traseul Santinela de la Gîtul Iadului Traseul Armata Traseul Surplomba de la Gîtul Iadului Traseul Finala Campionatului RSR 1964 Traseul Colţul Singuratic Traseul Începătorului Traseul Mic
28
Traseul Faţa Mare a
22 23 24
Nr. arterei de bază Zona unde este situat traseul 30, Peretele Suhardului Mic -//-//-
Observaţii
Coborîrea în 3 rapeluri Coborirea în 3 rapeluri Coborirea în 2 rapeluri
Făgetului 29
Traseul Lacrima de Piatră
30
Traseul Hornul cu Fereastră
31
Traseul Finala Campionatului R.S.R.,1967
32
Traseul Fecioarei
33
Traseul cu Surplombă din Peretele Mariei Traseul Fisura Neagră Traseul Fisura Grotelor Traseul Siderurgistului
34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47
Traseul Fisura Turnuleţului Traseul de Traversare a Peretelui Turnuleţului Traseul Riţişan Traseul Crinului de Munte Traseul Turnul de Fildeş Traseul Turnul de Fildeş Traseul Intersectat Traseul Pintenilor Traseul Fisura Artei Traseul Fisura Surducului Mare Traseul Fisura Strungii cu Mesteacăn Traseul Pintenul lui Cătălin
Făgetul Ciucului -Surduc – Piatra Poienii (Peretele Sudic) 33, Complexul alpin Făgetul Ciucului -Surduc – Piatra Poienii (Peretele NV) -//-
terminat 6A
9
6
da
2B
2
1
da
4B
3
2
da
5A
6
3
da
5A
3
2
da
-//-//34, Piatra Surducului (Peretele Turnuleţului) -//34, Piatra Surducului (Peretele Turnuleţului) 34, Piatra Surducului (Peretele Pintenilor) -//-//-//-
5B 4A 5A
5 6 7
3 3 3
da da da
4A 6A
10 10
4 6
da Da
5B
7
4
Da
5B 5B 6B
8 9 9
5 5 7
Da Da Da
-//Peretele Nordic al Surducului -//-
6A 6B
12 7
7 4
da Da
6B
10
4
Da
-//-
5B
7
4
Da
-//-
5B
12
4
Da
33, Complexul alpin Făgetul Ciucului -Surduc – Piatra Poienii (Peretele SV) 33, Complexul alpin Făgetul Ciucului -Surduc – Piatra Poienii (Peretele NV) -//-
Cuprins I. CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ . Aşezare şi limite Denumire Relieful Constituţia geologică Reţeaua hidrografică Clima Vegetaţia Fauna II. TURISM Puncte de plecare spre staţiunea Lacu Roşu şi în Masivul Hăşmaş Puncte şi localităţi aflate pe traseul Gheor-gheni - Lacu Roşu - Bicaz a. Gheorgheni - Lacu Roşu b. Bicaz - Lacu Roşu şi trasee de legătură spre Masivul Ceahlău c. Lacul Roşu d. Staţiumea climaterică Lacu Roşu III. TRASEE TURISTICE 1. Circuitul Lacului Roşu 2. Staţiunea Lacu Roşu-vîrful Suhardul Mic 3. Şaua Suhardului - valea Cupaşului - staţiunea Lacu Roşu
Coborîrea în rapel
