I.
Ernest Hemingway-Viaa i opera Biografie
Ernest Hemingway s-a nscut la data de 21 iulie 1899 la Oak Park, Illinois, o suburbie a oraului Chicago, în familia unui medic. Era cel de-al doilea copil al cuplului Clarence Edmonds Hemingway i Grace Hemingway. Clarence era medic i avea u n cabinet particular. Fiului su i-a dat numele Ernest dup bunicul mamei sale, Ernest Hall. Familia Hemingway a mai avut i ali copii dup naterea lui Ernest. Ernest E rnest se afla în concuren cu sora lui mai mare, Marcelline, care se nscuse cu un an înaintea lui. Grace îi dorise ca al doilea copil s fie tot t ot fat, dar pentru c nu a fost aa, i-a îndreptat întreaga înt reaga afeciune spre sora mai mare a lui Ernest, Marcelline. Mai târziu, Ernest Hemingway îi amintete faptul c , prentru a atrage atenia mamei sale, începuse înc de mic s foloseasc un limbaj li mbaj necuviincios i jignitor. Pe când avesa doi ani, într-o var, tatl su îl ia pentru prima oar la pescuit în regiunea Wallon Lake, unde avea o cas de vacan. Micuul Ernest prinde cel mai mare pete i reuete chiar s-l aduc singur la mal. Dup acest episod, pescuitul va rmâne pasiunea lui pentru tot restul vieii. Dup terminarea colii secundare nu-i continu studiile, ci pleac î n oraul Kansas City, unde se angajeaz angajeaz reporter la ziarul Kansas City Star. De aici, în 1918, se înroleaz ca voluntar în formaiile auxiliare ale Crucii Roii americane i e repartizat întro unitate de ambulane care aciona pe frontul Italiei. E rnit de explozia unui obuz în apropiere de Fossalta di Piave i e disti ns cu decoraiile italiene Medalia d'Argento al Valore Militare i Croce al Merito di Guerra. Opera
În calitatea sa de reporter de rzboi, atât în Primul Rzboi Mondial, (1917 ± 1918) cât i în Al Doilea Rzboi Mondial, (1939 ± 1945), dar i în R zboiul zboiul civil ci vil spaniol, (1936 ± 1939), autor de povestiri, nuvelist i romancier, Ernest Hemingway impresioneaz prin utilizarea unui numr minim de mijloace sti listice i artistice în ob obinerea inerea unui impact emoional i imaginativ maxim asupra cititorului. Din acest punct de vedere, unii critici literari îl considera un exponent al minimalismului în literatur, dei Hemingway nu a gândit ni ciodat opera sa în aceti termeni. Întreaga opera a lui Hemingway are un puternic caracter autobiografic, autobiografic, fiind dominat de conflicte emoionale puternice. Începând cu romanele pline de exuberan tinereasc The Torrents of Spring, The Sun Also Rises i A Farewell to Arms, continuând cu solidele Green Hills of Africa, Winner Takes Nothing i To Have and Have Not i culminând cu complexele Pentru cine bat clopotele, Across the t he River and into the Trees i The Old Man and the Sea, traiectoria operei lui Hemingway este un continuu crescendo al acelorai teme etern umane: natere, moarte, via, via, neant, lupt, cedare, fidelitate, trdare. Apogeul operelor sale este reprezentat de The Old Man and the Sea În perioada de stagnare, stagnare, Hemingway a reuit s creeze cadrul pentru mai multe romane noi, îns acestea nu s-au transformat niciodat în lucrri complete. A lsat deoparte aceste lucrri nereuite i a început s scrie povestea unui btrân pescar din Cuba. Opere publicate antum
1923 - Three Stories and Ten Poems (Trei Povestiri i Zece Poeme) (povestiri) 1925 - In Our Time (În timpul nostru) (povestiri) 1926 - The Torrents of Spring (Torentele primverii) (roman) 1926 - The Sun Also Rises (Fiesta) (Fiesta ) 1927 - Men Without Women (Brbai fr femei) (povestiri) 1929 - A Farewell to Arms (Adio, arme) (roman) 1930 - The Fifth Column and the First Forty-Nine Stories (Coloana a cincea i Primele patruzeci i nou de povestiri) povestiri) ( povestiri povestiri ) 1932 - Death in the Afternoon (Moartea dup-amiaz) (roman) 1933 - Winner Takes Nothing (Învingtorul nu ia nimic) (povestiri) 1935 - Green Hills of Africa (Colinele verzi ale Africii) (roman) 1937 - To Have and Have Not (A avea i a nu avea) (roman) 1939 - Zpezile de pe Kilimanjaro
II.
1940 - For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele) (roman) 1942 - Men at War (Brbai la rzboi) (antologiei de lucrri revzute) 1950 - Across the River and into the Trees (Dincolo de râu i între copaci) (roman) 1952 - The Old Man and the Sea (Btrânul i marea) (roman) Opere publicate postum
1962 - The Wild Years (Anii slbatici) (compilaie)
1964 - A Moveable Moveabl e Feast - (roman) 1967 - By-Lines - (articole publicate în Toronto Star) 1970 - Islands in the Stream (Insule în deriv) (roman) 1972 - The Nick Adams Stories (Povestirile lui Nick Adam) 1979 - 88 Poems (88 Poezii) (poeme) 1981 - Selected Letters (Coreponden (Coreponden selectiv)
µBtrânul i marea¶-sinops marea¶-sinops
Povestea ³Btrânul i marea´ este inspirat din viaa viaa unui pescar trecut de tineree pe nume nume Santiago, care duce o frmântare interioar.Acesta este un cubanez btrân i srac, dar pasionat de mânuitul undiei.Santiago era însoit de fiecare dat la pescuit de ctre un tânar pe nume Manolin,viitor pescar. Manolin l-a însoit pe btrânul Santiago pe mare timp de 84 de zile, dar fr niciun noroc deoarece acesta nu prindea niciun peste.Parintii tanarului Manolin ii interzic sa mai continue sa mearga pe mare impreuna i mpreuna cu batranul pescar si sa-si incerce norocul pe o alta barca.Insa acesta era foarte apropiat de Santiago si aceasta veste l-a intristat int ristat foarte mult. Batranul hotaraste sa plece singur pe mare in cautarea unui peste mare.Acesta asteapta momentul prielnic si anume cel al fluxului.Deodata pluta unditei s e misca si incepe sa traga de momeala un peste,acesta isi da seama ca este un peste mare pentru ca lita tragea cu putere barca in larg.Timp de trei zile Santiago duce lupta cu pestele care nu se lasa prins.Mainile prins.Mainile si umarul batranului pescar pescar erau sangerate insa acesta nu se lasa batut.In tot acest timp se hraneste cu scoici crude,cu putina apa care ii mai ramasese si se incalzeste i ncalzeste cu un sac cu gandul ca in momentul in care va duce pestele la tarm se va imbogati.La un moment d at pestele oboseste si se ridica la l a suprafata apei,batranul obervand ii strapunge inima cu un harpon insa observa ca pestele este prea mare pentru a putea intra in barca.Santiago se gandeste ce are de facut in acest moment si se hotaraste sa si puna prada pe marginea barcii. Multumit de ce a reusit sa prinda acesta se intoarce la tarm gandindu-se la pretul pe care-l va putea lua pe acest peste.Odata ajuns in port acesta sesizeaza ca nu mai ramasese din pestele sau decat capul si o parte din schelete.Tot pestele fusese mancat.In final batranul pescar ajunge la coliba sa mai sarac si mai necajit decat a fost vreodata. Intreaga nuvela este bazata pe discutia pe care batranul o are cu siesi,incerca siesi,in cercand nd sa se impulsioneze pentru a-si pastra vigilenta.Faptul ca batranul isi petrece atata timp singur se apropie si de natura.Ernest Hemingway incerca sa ne arate ca omul
trebuie sa invete sa citeasca semnele si ca natura are propriile ei legi.Acesta istorisir e ne lasa sa intelegem ca plecam in cautarea fericirii, asa cum batranul cauta un peste mare pentru a-si indeplini scopul lui in viata,dar unii au sansa de a o gasi iar altii nu.Cu cat sansa este mai mare decat poti duce cu atat ai mai mult de suferit. III.
Relaia om-natur în oper
Înfrirea aceasta de când lumea i pmântul între om i natur a cuprins în tainele ei amurg de zi, amurg de an, amurg de via. Viaa se scurge ca firul de ap, cu bucurii uitate, cu amrciuni apstoare, fr veste i fr zbav. Din ea rmân doar amintirile, aventurile i poveele, care vor târgui cu timpul i cu nevoia omului de a le povesti i de a fi ascultate. Zbuciumul vieii îl face pe om s caute un loc de tihn dar mintea lui e amgit de fel i fel de iluzii care odat aciuate nu mai pot fi lesne urnite. Dar oare ce îl mân pe un pescar s îi dedice timpul intimitii dintre el i ap, lâng care st de parc ar pzi-o, iar ea, trece i îl salut cu susurul ei... i chiar dacã vine acasã fara pete, îi vine sã fredoneze în gând o melodie, nu a pagubã, ci a omului care e mai înelept, când o zi întreagã natura l-a învãat ceva ce n-are nume i nu existã nici în cãrile de coalã. Este sfânta chemare a naturii, când pdurea, apa, aerul ori muntele sunt gata de a face minuni! Omul devine martorul schimbrilor naturii pe care ea i le destinuie ca unui prieten vechi i de ndejde. Nimic nu se poate pune între om i natur, cci ceea ce sfânt este, sfânt rmâne. Puini oameni sunt aceia care vd asemnarea dintre fi rul vieii i cele patru anotimpuri care se perind ca ielele prin viaa noastr, amgindu-ne în fel i chip cu boboci de flori, cu auriu de toamn, cu raze de soare ori cu flori de ghea, fcându-ne s uitm de timpul cel nemilos care cere ca fiece lucru s fie orânduit dup vreme. Poate doar trecerea într-o alt lume în care nevoia de cutare va fi potolit de nebnuite rânduieli strine pmântenilor va mai stâmpra din freamtul luntric al omului iubitor de natur . Sau poate c nici dup aceea nu-i gsete tihna, ci ne tie? Lumea în care trim e departe de a fi liber, atâta timp cât nu cunoate grania dintre bine i ru, urât i frumos, iad ori rai. Ceea ce învei îns din semnele naturii mult în elepciune cuprinde. Fericirea este a acelora care tiu s se bucure cu ce le-a dat ziua de azi i nu tânjesc mereu dup alte i alte ispite« Libertatea nu st în putere ci în cumptare. Natura prin fora ei mistic a îneles asta de când lumea. Dac ar ti omul cât de tare se aeamn cu natura ar fi i el mai cumptat. Aa cum omul las în urm amintiri i vise, aa las i copacii vemintele lor i apar cu altele parc tot mai frumoase.Câte gânduri i î ndoieli are omul în via, atâtea doruri tie codrul s aline i tot atâtea pcate s spele apa de la munte. Natura a îneles omul i animalul deopotriv. Întocmai aceast relaie profund dintre om i natur este surprins i analizat implicit în cadrul aciunii. Santiago nu cunoate pe pmânt decât un truism banal i simplist pe care i l-a însuit în cadrul propriei dimensiuni: natura. Natura este pentru el spaiul suprem de existen i de dezvoltare. Natura este ceea ce îl înzestreaz cu deprinderi eseniale de supravieuire i îi ofer mijloacele necesare pentru a-i duce la bun sfârit obiectivele. Omul i natura au fost dintotdeauna înfrii. Aceast relaie este un tot unitar, o interdependen aproape perfect. Omul a trit în natur de secole i i-a procurat tot din ea, prin ea, cele necesare traiului, i ar natura i-a oferit, mrinimoas, darurile sale. Gazd primitoare, natura a venit în ajutorul omului oferindu-i resursele sale nepreuite în m od gratuit, necondiionat. Când a fost prigonit, omul a gsit scpare i adpost tot în mijlocul naturii, care l-a hrnit, l-a ascuns i aprat. i totui, în opera de fa cunoatem o dimensiune ambivalent a naturii. Pe lâng rolul ei déjà determinat i stabilit, de a proteja i a accepta în centrul ei omul, natura lui Hemingway pare a se lupta i a se opune subjugrii sale de ctre btrânul pescar. Prin aceast funcie potrivnic pe care o manisfest aici, natura î i dezlnuie o individualitate proprie , dar în acelai timp arunc omul în angoasa existenialist, supunându-l unor tribulaii dramatice care se desvâresc prin înfrângerea i dominarea ei. Astfel, natura îl întrete pe om i ii red încrederea de sine pierdut poate. Acest lucru este valabil i pentru btrânul Santiago. Marea, altdat mijloc de supravieuire, îl supune acum unor chinuri tragice i demoralizatoare. Pescarul îns , poate di n mândrie exacerbat sau din dorin profund, nu renun în favoarea naturii, catigându-si astfel linitea sufleteasc, dar i r espectul celor din jur, care mai înainte îl înjoseau. IV.
Marea i simbolistica ei
Marea apare ca unul dintre cele mai uriase si profunde simboluri ale extra-umanului.În accepiunea sa universal, marea este un simbol arhetipalal oricrui început i al oricrui sfârit, al vieii i al morii, pentru c toate ies din mare i se întorc acolo. În mitologiile multor popoare, pe ape sosesc zeii i eroii i tot pe ape pleac suflezul spre trâmul de dincolo. Este symbol al dinamicii vieii în starea ei de agitaie venic, al micrii, al instabilitii de tip feminine. Dar marea e i întunericul, adâncul populat de montri care adpostete moartea. Ea este mormântul marinarilor i al corbiilor. Din cele mai vechi timpuri, marea exprim respect i groaz. În literaura mistic, marea simbolizeaz lumea sufletului uman, sediu al pasiunilor i al pcatelor. Dar marea este un simbol al imensitii, al necunoscutului, al forei implacabile a naturii. Munii, pdurile, câmpiile, florile, animalele ; omul trieste în centrul lor, încearc s le smulg secretele, s l e descopere dimensiunile ; se teme de unele, le admir pe altele, se rzboiete cu ele sau le domesticete prin inteligen. În toate, el vede extra-umanul sau inumanul : se apropie de ele ca de ceva din afara lui, fermector, nelinititor sau pur si simplu groaznic. Cu unele ii merge mai lesne decat cu altele. Singurul dintre aceste elemente care nu se lasa biruit, cunoscut, domesticit, este marea. Cu ea, omul se lupt permanent i fr sori de izbând. Dup fiecare btlie urmeaz alta : orice victorie se dovedete iluzorie i totul e luat de la capat. Fiin a uscatului, pe care i-a cldit de la început civilizaia, omul vede în mare un trâm al neaezrii i al zbuciumului etern. Pe mare nu se poate construi nimic. Marea poate fi traversat, dar nimeni nu locuiete pe mare. Nici marinarii. Exist oameni ai muntelui i ai pdurii, locuitori ai gheii polare (eschimosi), popoare de agricultori, care stpânesc câmpiile si apele care le scald (egiptenii), dar nu exist oameni ai mrii. Marinarii nu sunt cu adevrat oameni ai mrii, dei ii petrec pe ea cea mai mare parte a vieii, iar piraii au fost mai curând stpâni ai apelor decât locuitori ai lor. Pe mare mergi la pescuit, ca s te plimbi sau în expediii de cucerire, dar nu rmâi acolo. De pe mare te întorci întotdeauna. Dei trei sferturi din suprafaa globului este acoperit de ap, r eperul nostru este uscatul: marea nu exist pentru om decât in raport cu uscatul. Marea este elementul extra-uman prin excelen, alimentând cea mai ampl si pur mitologie a înfruntrii dintre om i natura : o înfruntare pe via i pe moarte. Santiago reuete îns s-o domine i s-o îmblânzeasc. Nzuina lui spre transcedere i spre izbând îl înzestreaz cu fora necesar pentru a reui în aceast lupt crunt i crud cu marea. Într-o interpretare lax, marea reprezint aici universul ca îmbinare armonioas a divinului i terestrului. În centrul acestei uniti
entitate individual în acest univers, încearc s creeze o legtur tacit cu aceast for suprem-marea, i s îi depesc condiia de simpl parte component prin opunerea unei rezistene încpânate. Astfel, el reuete s transcead dincolo de suprafa, într-o lume metafizic accesibil doar unei spiritualiti superioare, aa cum este i Santiago în dimensiunea lui interioar. Cu alte cuvinte, marea înfieaz aici avatarul unei bariere între om i divinitate, barier pe care Santiago , prin nzuin i struin , prin puritate i credin, reuete s-o subieze. V.
Marlinul i simbolistica lui
Dac lupta omului cu marea simbolizeaz transcederea într-o alt lume, atunci lupta cu petele simbolizeaz btlia omului cu existena, încordare surd (ca atunci când btrânul strânge în mâinile rnite frânghia de care trage din rsputeri uriaul venit din adâncuri), înfruntarea pe fa (ca la uciderea marlinului sau la lupta cu rechinii), iar rarele momente de destindere înseamn mai ales efort cotidian, bucuria, victoria si mreia înfrângerii. Impulsul îl constituie câtigarea traiului de zi cu zi, dar lupta ajunge s semnifice, dincolo de satisfacerea necesitailor materiale, d orina omului de a-i afirma propria valoare, ca justificare a existenei. Dar bucuria afirmrii, a triumfului este repede urmat de pierderea a ceea c e a fost dobândit cu trud si suferin : ³Era prea frumos ca s dinuie´ ± este gândul btrânului la atacul rechinilor. Iar când îi pune singur intrebarea: ³i ce te-a înfrânt?´, rspunsul este: ³Nimic. [...] Am ieit prea în larg!´, pescarul aparându-ne astfel înscris într-un mit al îndrznelii si semeiei omului, care începe cu Icar, prabuit fii ndc se apropiase prea mult de soare. Ca i la eroii tragediilor antice, mareia btrânului const în asumarea curajoas a eecului, în depirea lui prin pstrarea demnitaii umane. Simbolul scheletului uria cu care pescarul se întoarce acas se opune simbolului maimuei albe din ³Comedia moderna´ a lui Galsworthy. Dac acesta din urm semnific blazarea unei lumi superficiale, care gust fr efort miezul fructului (adic plcerile uoare ale vieii) i îi arunc nepstoare coaja, scheletul petelui simbolizeaza în mod esenializat victoria moral a omului, satisfacia pe care i-o da nu castigul in sine, ci constiinta faptului ca si-a învingerii propriilor slbiciuni, ca i-a depit propriile limite. Fora i mreia omului constau în faptul c, pierzând o btlie, nu se las înfrânt, ci se pregatete de alta. ³Batranul si marea´ se incheie cu planurile de viitor pe care i le fac Santiago si biatul. Descurajarea de moment a btrânului face treptat loc unui optimism exprimat prin proiecte concrete, aparent marunte, dar care, prin însui acest fapt, dau senzaia revenirii la via. VI.
Problematica filosofic
Dup cum se observ inevitabil din simbolurile i problematica abordat în µBtrânul i marea¶, tematica filosofic ocup un spaiu sufiecient de lax încât s cuprind idei filosofice eseniale în fiinarea omului ca entit ate plin de esen. În primul rând, se contureaz o întreag ramur exitenialist. 11 teme principale ale gândirii existenialiste se regsesc, la suprafa sau în substraturi, în opera prezent. Fiecare dintre aceste teme principale se întreptrund,dând natere unei problematici filosfice ample i complexe. Întâlnim alfel: Neputina raiunii. Raiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-i lumina destinul. Devenirea fiinei umane. Existenialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invit pe om s-i construiasc viaa prin efort, printr-o transcendere de fiecare clip a strii sale prezente. Fragilitatea fiinei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfârit, distrugerii mele ca fiin uman, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortul meu. De aici sentimentul de angoas care ne însoete existena. Alienarea. Omul în perspectiva sfâritului este înstrinat de el însui, nu mai are nici stpânirea, nici posesiunea sinelui. Finitudinea i urgena morii. Filozofii existenialiti reacioneaz hotrât împotriva tendinei noastre de a ne ascunde acest adevr fundamental, c existena noastr e finit i se îndreapt ctre moarte. Singurtatea i secretul. Fiecare fiin uman se simte solitar, impenetrabil celorlali. Neantul. Existenialitii atei subliniaz ideea c omul este o fiin-a-neantului, el survine din neant i se îndreapt ctre el. Devenirea personal. Omul nu trebuie s-i triasc viaa de pe o zi pe alta, în incontien fa de destinul propriu, ci trebuie s accead la o via cu adevrat personal i contient. Angajarea. Omul înseamn libertate; pentru a-i construi viaa, el trebuie s opteze, s aleag în permanen, s se angajeze în raport cu destinul su i cu al celorlali. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabil alegerea contient, angajarea într-un destin personal alturi de ceilali. Cellalt. Omul constat c în realitate nu este singur: el este o fiin alturi de cei cu care e nevoit s existe; fiina uman este fiina-împreun (Mitsein, cf. Heidegger). Viaa expus. Omul trebuie s acioneze, s îndrzneasc, s-i pun în joc viaa - sub permanenta privire i judecata inevitabil a celorlali. Santiago însumeaz în sinele su toate aceste idei existenialiste i le dezvolt i înelege într-un mod specific. În existenialismul lui Sartre, omul este considerat într-o permanent activitate de definire de sine. Omul nu poate decât s acioneze, gândurile lui sunt proiecte i angajri, sentimentele lui sunt întreprinderi în sensul în care viaa este unitatea conduitei sale. Atunci de unde provine angoasa (l'angoisse)? Dac omul nu este ci se face i fcându-se îi asum responsabilitatea întregei specii, dac nu exist nici valoare, nici moral care s fie date a priori, dac în fiecare caz noi trebuie s decidem singuri, fr punct de sprijin, fr ghid i totui pentru toi, "condamnai de a fi liberi" (Sartre), cum am putea s nu resimim spaima unui asemenea destin? La aceasta se adaug contiina t ragic a faptului c noi nu supravieuim decât prin propriul nostru efort (fie i numai acela de a respira, sau de a ne câtiga existena). Fiecare din actele noastre pune în joc sensul lumii i locul omului în univers; prin fiecare din aciunile noastre, chiar când nu o vrem, noi constituim o scar de valori, cu responsabilitile lor. Ponge afirm c omul este viitorul omului. Acest viitor nu este îns dat, hotrât. Fiecare din gesturile noastre contribuie la desenarea acestui viitor. Angoasa îns, departe de a fi un obstacol în calea aciunii, îi este chiar condiia de existen. Ea devine una cu sensul acestei redutabile responsabiliti a oricruia în faa tuturor. În privina disperrii, este adevrat c omul are dreptul s spere; dar sperana este de fapt cea mai mare piedic în calea aciunii. Sperând, nu avem altceva de fcut decât s ateptm cu braele încruciate. O mul nu poate voi decât dac a îneles c nu poate conta pe nimeni altul în afara lui însui, c este singur pe pmânt în mijlocul responsabilitilor sale infinite, fr ajutor, nici salvare posibil, fr alt scop decât acela pe care i-l va da el însui, fr alt destin decât acela care i-l va crea singur. Aceast cunotin intuitiv a
situaiei sale este ceea ce numesc existenialitiidi sperare: contiina seac i lucid a condiiei umane. Tot astfel cum angoasa nu se distinge de sensul responsabilitii, di sperarea devine una cu voina de aciune. Cu disperarea începe adevratul optimism, acela al omului care nu ateapt nimic, care tie c nu are niciun drept i nimic nu-i este îndatorat, i care se bucur astfel de a conta numai pe el însui, acionând în acelai timp pentru toat umanitatea. În viaa social i politic, existenialismul este o doctrin a libertii, a refleciei radicale i a aciunii. Se poate considera c acea insisten a lui Santiago i impunerea sie însi de a nu ceda în faa vieii( a marlinului) se hrnete dintr-o disperare acut, dar tcut? Sau poate ea const într-o absurditate iminent, aa cum afirm Albert Camus prin opera sa ³Mitul lui Sisif´? Din punctul de vedere al perseverenei, S antiago se poate asemna cu Sisif, fiind un erou absurd atât prin pasiunile sale cât i prin torturile sale. Santiago este în mod evident contient de dimensiunea propriei nefericiri. Tocmai aceast contientizare lucid a destinului su îi transform chinul într-o victorie. VII.
Concluzii
În cocnluzie, pot afirma c rar mi s-a mai întâmplat s citesc o paroabol atât de complet i provocatoare în acelai timp referitoare la sufletul omului i la capacitatea sa de înelegere a mecanismelor vieii i de acomodare la situaiile neprevzute ce pot aprea întodeauna. Limbajul lui Hemingway îl apropie invariabil de geniul universal, de acea sclipire pe care misterul lumii întregi îl exercit. Simplitatea uimitoare a felului în care scrie este combinat strlucit cu complexitatea ideilor i metaforelor folosite i are ca rezultat un text curat, direct, fr subterfugii. Btrânul i marea este incontestabil o carte c are te schimb, o carte ce asemnea Zborului deasupra unui cuib de cuci sau a minunatei Citadele a lui Antoine de Saint-Exupery, las în minte i inima cititorului pri din geniul su, transformându-l pentru totdeauna, aa cum s-a î ntâmplat i în cazul meu. Microromanul ³Btrânul i marea´ i-a adus lui Hemingway premiul Pu litzer în Statele Unite i a contribuit în mod hotrâtor la acordarea premiului Nobel în anul urmtor. Succesul copleitor al crii se datoreaz atât stilului direct i concis, ce reprezint marca stilistic definitorie a lui Hemingway, cât i povetii în sine ± profund, emoionant i încrcat de semnificaii. VIII.
Bibliografie
"Literatur Universal" manual pentru clasele a XI-a i XII-a , EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, R.A., BUCURESTI - 1997 BRENNER, GERRY. THE OLD MAN AND THE SEA: Story of a Common Man.Boston: Twayne Publishers, 1991 JOBES, KATHARINE T., comp. Twentieth-Century Interpretations of THE OLD MAN AND THE SEA: A Collection of Critical Essays. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, 1968. MORTON, BRUCE. ³Santiago¶s Apprenticeship: A Source for The Old Man and the Sea,´ The Hemingway Review 2, REYNOLDS, MICHAEL S. Hemingtway. 5 vols. New York: W. W. Norton,1998±2000 WEEKS, ROBERT P. Hemingway: A Collection of Critical Essays. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall, 1962. YOUNG, PHILIP. Ernest Hemingway. Minneapolis: University of Minnesota Press, 1961. The Chicago Manual of Style SparkNotes Editors. ³SparkNote on The Old Man and the Sea.´ SparkNotes LLC. 2002. http://www.sparknotes.com/lit/oldman/ (accessed January 4, 2012). Camus, Albert, Mitul lui Sisif, 1975, Bucureti
