Mediul aerian-terestru. Adaptările animalelor la viaţa pe suprafaţa terestră şi la zborul în aer. Mediul terestru aerian este cel mai complicat după condiţiile ecologice. Viaţa pe uscat a suscitat astfel de adaptări, care s-au dovedit posibile doar la un nivel suficient de înalt de organizare a animalelor. Densitatea oasă a aerului determină forţa lui mică de ascensiune şi de spriin. De aceea organismele, ce populează mediul aerian, trebuie să posede un sistem de spriin propriu! animale " sc#elet dur sau mai rar #idrostatic. $n afară de aceasta toţi #abitanţii mediului aerian sînt strîns legaţi de suprafaţa pămîntului care le serveşte drept spriin. Viaţa în stare suspendată în aer este imposibilă. $nsă muneroase microorganisme şi animale sînt prezente regulat în aer, fiind transportate de curenţii de aer, multe dintre ele pot zbura activ, însă la toate aceste specii principala funcţie a ciclului vital se realizează pe suprafaţa pămîntului.%entru maoritatea dintre ele aflarea în aer ţine ţ ine numai de răspîndire sau căutarea #ranei. Densitatea mică a aerului condiţionează o rezistenţă mică deplasării. De aceea multe animale terestre au utilizat pe parcursul evoluţiei avantaele ecologice ale acestei proprietăţi a mediului aerian, învăţîndu-se a zbura. De zbor activ sînt capabile &'( din toate speciile de animale terestre, în principal insecte şi păsări, dar se întîlnesc forme zburătoare şi printre mamifere şi reptile. Animalele terestre zboară graţie eforturilor musculare, însă unele pot plana şi pe contul curenţilor de aer. Datorită mobilităţii aerului, deplasărilor verticale şi orizontale ale maselor de aer din straturile inferioare ale atmosferei este posibil zborul pasiv al unui şir de organisme. De aceea la multe specii este dezvoltată anemochoria " deplasarea cu autorul curenţilor de aer. Anemoc#oria este specifică pentru spori, c#isturi de protozoare, insecte mici, păiangeni etc. )rganismele transportate pasiv de către curenţii de aer în totalitatea lor au primit numirea de aeroplancon după anologie din mediul acvatic. Adaptări speciale penru zborul pasiv sînt dimensiunile mici ale corpului, mărirea suprafeţei lui pe contul e*crescenţelor, bifurcări puternice, suprafeţei relativ mari a aripilor, utilizarea păienenişului. +n rol principal în răspîndirea microorganismelor şi animalelor oacă curenţii convecţionali de aer şi vînturile slabe. Vînturile puternice, furtunile de asemenea e*ercită o acţiune ecologică considerabilă asupra organismelor terestre. Densitatea mică a aerului condiţionează o peresiune relativ oasă pe uscat. $n normă ea este egală cu & mm ai col de mercur. u mărirea înălţimii deasupra nivelului mării presiunea se micşorează. /a înălţimea de '0 m ea constituie doar umătate din normă. %resiunea oasă poate limita răspunderea speciilor în munţi. %entru maoritatea maori tatea verebratelor limita superioară a vieţii este de circa m. Micşorarea presiunii implică şi reducerea asigurării cu o*igen şi des#idratarea animalelor în urma măririi frecvenţei respiraţiei. $ntrucîtva mai rezistente sunt artropodele 1păianenii, căpuşele2, ce pot întîlnite c#iar şi pe g#eţari. $n ansamblu toate organismele terestre sînt mai stenobate 1care trăiește la o anumită ad3ncime2, decît cele acvatice, întrucît oscilaţiile obişnuite ale presiunii mediului, ce le înconoară constituie fracţiuni de atmosferă. #iar şi pentru păsările ce se ridică la înălţimi mari ea nu depăşeşte 456 din normă.
