Lucrari de Taiere

Tăierea pomilor fructiferi Conform lui Mohácsy Mátyás tăierea pomilor fructiferi „este o operaţiune de cultivare prin care se taie înapoi unele părţi verzi sau lemnoase ale plantelor fructifere, sau chiar ramura în sine, şi se fac mici incizii, răniri pe suprafaţa ramurilor, în interesul scopului de cultivare.” (Mohácsy și comp., 1968) structură sunt pline cu crengi roditoare, pornind de la trunchi și terminând în vârf, și nu cea care rodește numai în vârf. Practic tăierea se poate realiza prin două metode: prin tăiere de formare, şi tăiere de rărire. Efectele celor două procedee de tăiere este diferită. Tăierea de formare stimulează creșterea lăstarilor, deoarece prin îndepărtarea mugurilor de vârf, se elimină și compușii chimici produși de ei, care împiedică creşterea mugurilor poziționați mai jos. Drept rezultat coroana se îndeasă, ceea ce poate fii nefavorabil în perioada de rodire, însă în perioada de formare este necesară în multe cazuri. Desigur nu este totuna cantitatea tăiată din coroană. Creşterea de așteptat a ramurii verticale, în funcţie de tăiere, este ilustrată în Fig. nr. 1 Pe ramurile netăiate, sau tăiate puţin vor creşte relativ mai puţini lăstari lungi, lăstarii inferiori vor fi scurţi şi vor deveni părți roditoare. Cu cât tăierea este mai puternică, cu atât va fi mai puternică formarea de lăstari (şi din această cauză este incorectă tăierea prea accentuată a nuielelor superioare, în scopul limitării înălţimii). Tăierea ramurilor la ciot este teoretic cea mai drastică soluţie, totuşi lăstarii crescuţi vor fi puţini şi slabi, deoarece mugurii inferiori conțin în cea mai mare cantitate substanţele care împiedică creşterea, respectiv lăstarii noi vor putea răsări numai din muguri ascunşi.

Fig. nr. 1 Creșterea de așteptat a nuielei verticale în cazul diferitelor tăieri (Sursa: Sipos, 2009)

Tăierea pomilor fructiferi

D

e-a lungul timpului, importanţa tăierii pomilor era apreciată în mod diferit. Deseori unii vârstnici susţin că: pe vremuri nu am tăiat, nu am stropit pomii, şi totuşi întotdeauna dădeau roade! Într-adevăr așa este, însă nu trebuie uitat faptul, că deoarece aceşti pomi nu erau protejaţi împotriva bolilor și dăunătorilor, și din acest motiv probabil calitatea acestor roade nu ar corespunde standardelor de azi. Probabil mulţi au constatat, că în unii ani pomii sunt plini de fructe mici, iar în alţi ani fructele sunt mult mai puţine dar mai bine dezvoltate. Specialiştii numesc acest fenomen rodire secvențială (alternanţă). Motivul principal al acestui fenomen (pe lângă multe altele) este neefectuarea tăierilor regulate. Deci prin tăierile regulate: • se poate obţine forma dorită a coroanei (tăiere de formare); • creăm și menţinem echilibrul recoltei. Prin aceasta înţelegem dezvoltarea unor noi ramuri roditoare în fiecare an, care în afara altor factori (polenizare, vreme, nutriţie, etc.) garantează o recoltă constantă; • prin tăierea excesului de coroană (tăiere de rărire) facem posibilă ca coroana să primească cantitatea necesară de lumină, să fie aerisită, dar prin asta contribuim și la eficientizarea protecției plantei. Pe parcursul tăierilor efectuate atât în perioada de repaus cât și în perioada vegetativă, avem oportunitatea de a îndepărta și distruge părţile rănite, bolnave și infectate ale pomilor. Nu este necesar să apucăm stropitorul imediat ce apare un lăstar sau o creangă infectată; este mult mai ușoară și economicoasă îndepărtarea lor prin tăiere. „Protecția plantelor prin tăiere” este un proces de lucru obligatoriu în cultivarea integrată, cultivarea bio și în cazul plantelor bacifere; • putem întineri crengile roditoare, și în caz de nevoie și coroana pomilor (tăiere de întinerire); • putem limita întinderea plantei, păstrându-i proporţiile și dimensiunile indicate. Acest fapt este important, pentru că în scopul îngrijirii plantelor și a solului, într-o anumită suprafață de cultivare trebuie să menținem plantele. Celălalt motiv este despuierea în sus. Aceea coroana este „folositoare”, a cărei ramuri de

1

Tăierea de rărire înseamnă îndepărtarea totală a părţii de coroană respective; acesta se poate face şi până la tulpină. Fundamental această metodă de tăiere este folosită mai ales la plantele ajunse la vârsta de rodire. Contrar cu tăierea de formare – deoarece efectul de moderare al creşterii mugurilor superiori rămâne – nu accentuează creşterea lăstarilor lungi, mai degrabă sprijină dezvoltarea de părţi roditoare. Puterea de răsărire a mugurilor nuielelor nu este determinată numai de lungimea nuielelor, de metoda de crestare aplicată etc., ea este influenţată si de unghiul nuielei faţă de verticală, ilustrară în Fig. nr. 2 Nu se recomandă creşterea ramurilor de structură în unghi orizontal deoarece, așa cum este ilustrat şi în figură, la baza acestor ramuri viitoare vor creşte lăstari (nuiele) puternici, iar în vârf părţile roditoare vor fi scurte. Din această cauză se întâmplă deseori, ca ramura de structură să nu poate fi dezvoltată mai departe. Acest unghi este potrivit pentru dezvoltarea de astfel de crengi roditoare, care în timp vor fi schimbate pe nuiele mai joase, sau vor fi tăiate de tot. Curbarea verticală în jos este specifică aşa numitei tăieri de creangă lungă singulară (cu mugur în vârf). Sub greutatea fructului creanga se îndoaie formând un arc, de-a lungul lui apar nişte lăstari tari, care în timp pot să preia funcţia roditoare a crengii iniţiale. Pe această trăsătură se bazează tăierea folosită la piersic, soc negru, dar practic așa trebuie tăiați și semiarbuştii.


Fig. nr. 2 Răsărirea de așteptat la nuiele netăiate, aflate în unghiuri diferite (Sursa: Sipos, 2009)

2

Tratarea rănilor de tăiere Pe parcursul tăierii provocăm răniri. Aceste răni asigură prin ele pătrunderea bolilor infecţioase în pom. Cel mai des afectaţi sunt pomii sâmburoşi – în primul rând piersicul şi caisul – care pot suferi de uscarea crengilor, de cele mai multe ori cauzate de bacteriile Pseudomonasos şi Leukosis; dar aici se încadrează și cancerul nectrial (Nectria galligena) la măr (mai rar la păr), şi alte boli ale părţilor lemnoase. Cea mai comună, şi cea mai gravă este uscarea crengilor sâmburoşilor. Această boală poate

fii cauzată de două bacterii, separat sau împreună. Acestea sunt bacteria Pseudonomas syringae pv. syringae şi ciuperca Leucostoma (Cytospora) cinta, comportamentul, construcţia biologică şi preferinţele de mediu ale celor două fiind asemănătoare. Cei mai expuşi acestor infecţii sunt piersicul şi caisul, însă ele pot afecta şi ceilalţi sâmburoşi. Simptomele infecţiei apar prima dată primăvara, sau la începutul verii. La început frunzișul devine verde palid, mai începe a se ofili, după care se usucă. Se usucă întreaga ramură, iar în unele cazuri mai grave moare însuși pomul. Pe părţile muribunde pot apărea răni canceroase, chiar şi răşină. În părțile de sub creanga moartă răsar lăstari, iar în cazul morţii pomului la baza tulpinii. Pe părţile mai groase apariţia unor protuberanţe pe suprafaţa scoarţei semnalizează prezenţa infecţiei (a ciupercii), protuberanţa fiind cauzată de înmulţirea infecţiei sub scoarţă. Agenții patogeni se înmulțesc în zilele de toamna, datorită vremii răcoroase şi a precipitaţiilor. Pentru infectare este nevoie de rănire, aceste răni sunt cauzate de cele mai multe ori de uneltele de cultivare, de tăiere, dar pot apărea şi datorită rosului animalelor sau de gelivură, care creează condiții prielnice pătrunderii agenților patogeni. De asemenea şi mugurii de rod (mai ales la cais) îngheţaţi iarna, și căzuți primăvara timpurie pot fi surse de rănire. În continuare se începe o procedură de autoinducţie. Agenții patogeni consumă rezervele de glucide a pomilor, şi astfel pomii devin mai sensibili la ger, se deteriorează, slăbeşte. În pomul slăbit dăunarea se intensifică și se răspândeşte repede. Infecţia distruge ţesutul de floem și cambiul, prin aceasta se opresc funcţiile vitale ale pomului, şi ca urmare se începe ofilirea rapidă şi uscarea. Agenții patogeni suportă, chiar agreează temperaturile reduse, pentru a infecta au neapărată nevoie de precipitații, respectiv de umezeală. Din iarnă până în primăvară copacii sunt într-o stare de repaus, și capacitatea lor de apărare este mai scăzută. Prin urmare, una dintre metodele de apărare împotriva infecţiilor este alegerea corectă a perioadei de tăiere. Tăierea trebuie efectuată primăvara, în preajma sau chiar după înmugurirea pomilor, dar înaintea înfloririi lor. Din păcate acest interval de timp este foarte scurt, și în plus lucrând în coroană, sau îndepărtând crengile tăiate, există riscul de a rupe mulți muguri de floare. În orice caz, după tăiere rănile produse trebuie închise cu substanțe de tratare a rănilor. Pe parcursul tăierii să nu uităm să îndepărtăm şi rănile canceroase. Stropirea de spălarea a pomilor cu soluţii cu conţinut de cupru poate fi eficientă după desfrunzire, respectiv primăvara, în perioada care precede înmugurirea. Deoarece tăierile efectuate în perioada de repaus are multe dezavantaje din punct de vede-

PLANIFICAREA TĂIERILOR Perioada de repaus vegetativ Mai demult perioada de repaus era considerată ca perioadă optimă pentru efectuarea tăierilor pomilor. Această operaţiune se poate efectua de la desfrunzire până la înmugurire cu condiţia ca temperatura să fie peste -5 oC. De la căldura mâinii suprafaţa crengii se încălzeşte şi prin urmare pot apărea pete de ger. În perioada de repaus se poate stabili mai precis măsura creşterii lăstarilor, înmulțirea părților roditoare şi densitatea coroanei. Tăierile de iarnă respectiv de sfârșit de iarnă la pomacee se pot efectua până la înmugurire, cel puțin în situația, când tăierea afectează toate părțile pomului. La tăierile târzii, având aceeași măsură și metodă ne putem aștepta la scăderea șanselor de formare a fructelor și la o cantitate mai mare de fructe căzute. Pomii sâmburoşi au o reacţie mai puţin nefavorabilă la tăierea târzie. În cazul unora, (precum piersicul şi caisul) din motive de sănătate a plantei, este de dorit tăierea între perioada de înmugurire şi cea de înflorire. Tăierea în verde cuprinde diferite intervenții de tăiere efectuate în perioada de vegetaţie. Tăierile principale în verde sunt: tăierea de după înmugurire, după căderea petalelor, selecţia de lăstari în a doua parte a lunii iulie, scurtarea lăstarilor, tăierea de vară şi tăierea efectuată după recoltare. Tăierea de după înmugurire Este recomandată la tăierile de formare a coroanei pomilor tineri. În cazul pomilor roditori, acest tip de tăiere poate fi benefică în acei ani, când plantațiile au fost afectate de geruri puternice, care au dus la moartea ţesutului cambial. În aceste cazuri, întârzierea tăierii poate ajuta la regenerarea ţesutului cambial, datorită efectului de furnizare a auxinului mugurilor. La pomacee această operaţiune se poate efectua până ce muguri sunt verzi, la la ceilalţi până în faza de îmbobocire. Operaţiunile de tăiere nu sunt recomandate în starea de plină înflorire la nici o specie de pom fructifer, deoarece pot avea efecte grave asupra formării fructelor. Tăierea după căderea petalelor Tăierile de limitare a înălţimii, efectuate la 1-3 săptămâni după căderea petalelor (în cazul pomilor la care înălțimea ajuns prea mare), înseamnă tăierea de dimensiuni de unu sau doi ani, respectiv în cazul plantelor ajunse la vârsta de 3 ani, la înălţimea

definitivă. Tăierile făcute în această perioadă duc la reacțiile de creștere cele mai reduse. Selecţia de vară a lăstarilor Practic de această categorie aparţine și frecţionarea sau orbirea (reducerea capacității de răsărire a mugurilor). În cadrul acestei operaţiuni este recomandată frecţionarea primilor 4 muguri de creştere aflaţi sub ramura principală a puieţilor aflați sub formare. Executarea cât mai devreme a acestei operaţiuni ajută la dezvoltarea şi fortificarea axei şi a ramurii principale de structură, pe când unghiul lăstarilor care răsar sub aceşti muguri orbiți va fi apropiată de un unghi orizontal dorit. Selecţia lăstarilor şi îndepărtarea unei părţi a lăstarilor în exces reprezintă o parte din tăierea de formare. La pomii seminţoşi (pomacee) această operaţiune este recomandată în a doua parte a lunii iunie deoarece în această perioadă mugurii laterali ai lăstarilor păstraţi sunt mai generativi decât în alte perioade. Conform unor experimente în cazul mărului, tăierea lăstarilor în preajma lui 20 iunie este cea mai eficientă pentru încetinirea volumului creşterii. La pomii roditori această operaţiune reduce și mărimea roadelor, de aceea este indicată analizarea necesităţii aplicării acestei operaţiuni. În cazul pomilor sâmburoşi, tăierile de selecţie sunt optime la lăstarii cu lungimea de 20-25 cm. Pe parcursul acestei munci se pot îndepărta lăstarii gemeni, sau lăstarii deşi de sub ramurile de structură. Scurtarea (ciupirea) lăstarilor, poate avea ca rezultat forțarea ramurilor pentru bifurcare la speciile care nu sunt predispuse la bifurcări favorabile, iar în cazul pomaceelor afectaţi de ger, stoparea creşterii lăstarilor poate fi benefică în ceea ce priveşte reducerea căderii fructelor în luna iunie. Ciupirea lăstarilor se poate repeta de mai multe ori. La nivelul plantaţiilor mai mari această operaţiune poate fi considerată ca una dintre cele mai importante procese de lucru, aplicate conștient. Tăierea de vară Chiar şi după tăierile de formare şi de întreţinere efectuate cu cea mai mare grijă se pot forma lăstari în număr și cu direcții nedorite. Lăstarii în poziție periferică împiedică pătrunderea luminii în coroană, respectiv acoperirea uniformă cu lichid de stropit, deci scad eficacitatea protecției plantelor. Prin tăierile de vară putem reduce aceste efecte nefavorabile, putem îmbunătăţi astfel calitatea fructelor. Efectuarea acestor proceduri la măr, păr şi piersic este recomandată în anii în care cantitatea de fructe este sub cel armonic. Condiţia importantă a executării acestei tăieri este ca starea de sănătate a frunzișului să fie excelentă. Tăierile de vară efectuate asupra frunzișului,


re al sănătăţii plantei, este recomandată efectuarea acestor activităţi la sfârşitul verii, sau la începutul toamnei.

3

continuarea scurtării ei prin tăiere, din cauza excesului de fructe, al secetei sau al eventualilor dăunători au un efect negativ atât asupra calităţii fructelor (asupra mărimii) cât şi asupra recoltei anului următor. Tăierile de vară, în afară de înlăturarea lăstarilor lacomi neîndepărtați mai devreme, respectiv al lăstarilor periferici verticali, se referă numai la tăierea respectiv rărirea crengilor tinere, de 1-2 ani. Îndepărtarea crengilor mai vechi pot cauza reducerea cantităţii de roade (Figura nr. 3). Cu cât pomii tăiați prezintă creșteri mai puternice, cu atât trebuie să avem o grijă mai mare ca să tăiem crengile până la ciot. La astfel de pomi, coiturile de vară, sfârşitul verii – mai ales cele groase – vor reprezenta focarele de răsărire a lăstarilor (lacomi) din anii viitori. Lăstarii se răresc doar. Să nu efectuăm nici o altă operațiune de tăiere în cursul verii. Perioada optimă pentru executarea tăierii de vară începe atunci, când majoritatea lăstarilor dezvoltă muguri terminali. Această perioadă diferă, depinde de forța de creştere, respectiv de predispoziție de dezvoltare a mugurilor de vârf, la diferitele soiuri de pomi fructiferi.


Fig. nr. 3 Tăiere de vară (Sursa: Papp, 2003)

4

În general se poate formula, că tăierea părului se recomandă a se executa în a doua jumătate a lunii iulie, a mărului – depinzând de soi – de la sfârşitul lui iulie până la începutul sau mijlocul lui septembrie, a pomilor sâmburoşi, mai ales a cireşului şi vişinului, imediat după recoltare, a lăstarilor mai puternici ai prunului între iulie şi august, iar a piersicul pe la sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie, eventual în luna august. Tăierea de vară executată în perioada, măsura si în modul optim – în cazul pomilor seminţoşi – prin îmbunătăţirea pătrunderii luminii în coroană, la fruct, și prin încetinirea procesului de coacere a acestora: • îmbunătăţeşte calitatea de depozitare a fructului, • măreşte raportul fructelor colorate corespunzător,

• în anumiți ani îmbunătăţeşte capacitatea funcțională a florilor, astfel contribuind la creșterea șansei de formare a fructelor, și până la urmă mărește siguranța roadelor, • reduce creşterea de lăstari anul viitor, deoarece închiderea lăstarilor în muguri terminali se petrece mai devreme, • îmbunătățește condițiile de stropit (acoperirea cu substanța de stropit). Experimentele făcute la plantaţiile de vişini şi cireşi au arătat că tăierile efectuate după recoltare – la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie – au avut ca rezultat dezvoltarea mai multor muguri florali şi a unei cantităţi mai mari de fructe în anul următor. În cazul soiurilor de prun care au o creştere accentuată, îndepărtarea crengilor în surplus încă din lunile iulie ajută la o mai buna dezvoltare a mărimii și culorii fructelor, şi reduc cantitatea de lucru necesar în anul următor. Tăierea de vară a caisului este ideală în luna iulie; această metodă de tăiere era cunoscută în deceniile precedente sub numele de Tăiere-Sitt , însă în ultimii s-a uitat de ea complet. Tăierea de vară a soiurilor de plante bacifere este recomandată a se face cât mai devreme, direct după recoltare. Tăierea seminţoşilor (pomaceelor) după recoltare La părul, şi mărul cu creșteri puternice, cu o durată de vegetaţie îndelungată, care dezvoltă mugurii de vârf prea încet, se poate aplica tăiere de iarnă totală. Se recomandă executarea acesteia de la jumătatea a doua a lunii august până la începutul lui octombrie. Această perioadă se poate folosi numai în primii 3-4 ani ai plantației, scopul principal fiind încetinirea forței de creşterii. În cazul plantațiilor mai în vârstă de patru ani, activitatea vegetativă exagerată poate fi contrabalansată și prin alte intervenții de reducere a creșterii. La plantaţiile intensive de tip nou, cu pomi mai numeroşi şi mai scunzi, importanţa şi funcţia tăierii s-a schimbat. La aceste plantaţii, tăierea are o funcţie de control în crearea unei armonii multidirecţionale. Dimensiunile mai mici ale pomilor fac posibilă mai buna vizibilitate.

NOȚIUNILE DE BAZĂ MAI IMPORTANTE PRIVIND TĂIEREA Copac de formă Formă de coroană care semăna cu o formă geometrică (cub, piramidă, cilindru etc.) sau cu un obiect de folosință (mai ales candelabru). Crearea acestor forme necesită multă experienţă şi răbda-

Tăierea de formare Tăierea executată în perioada neroditoare asupra formei coroanei. Ea are ca scop crearea cât mai rapidă a formei coroanei. În acest scop în general se utilizează tăieri cu diferite intensități. Axă centrală falsă Axa principală se taie până la un lăstar sau o nuia concurentă. Scopul este stimularea răsăririi de lăstari în părțile chelite. Trebuie lăsată ca axă falsă numai concurentul care se înalță perpendicular. Tăierea la ciot (Pillar) Este un procedeu de tăiere care servește la înnoirea (vezi întinerire) coroanei, respectiv la schimbarea crengilor roditoare în cazul coroanelor de tip fus (Fig. nr. 4). Crengile roditoare de 3-4 ani sunt tăiate regulat la un ciot de 4-5 cm. Din lăstarii răsăriţi din mugurii ascunşi ai ciotului sunt lăsaţi doar cei orizontali, care vor deveni noile părţi roditoare. În cazul pomilor sâmburoşi, cioturile pot fi şi mai lungi, de aproximativ 30-40 de cm.

Fig. nr. 4 Lăstar răsărit din ciot (Foto: Sipos, 2009)

Mugurii de vârf Este ultimul mugurul aflat la capătul, vârful lăstarului, sau a crengii. Acesta poate fi mugur mixt, mugur de lăstar, sau în caz excepțional chiar şi mugur de floare. Chelirea copacului (bici) Printre mugurii laterali ai nuielei sunt foarte puţini, sau nu există deloc muguri de lăstar, de aceea nu se creează lăstari laterali. Acest fenomen este specific unor soiuri de cireş şi vişin. Tăierile de rădăcină Este utilizată pentru moderarea creşterii de lăstari. Se aplică la acele forme de coroană, care prezintă creștere puternică. Tăierea se efectuează cu un disc

de lăţime mare, sau cu un cuţit, la adâncimea de 40-50 cm și la o distanță de 40-60 cm de la trunchi, în ambele părţi ale trunchiul. Schimbarea poziţiei lăstarului (legare, agăţare de greutăţi) În scopul accelerării formării părților roditoare, respectiv pentru menţinerea unghiului dorit al ramurilor de structură deseori trebuie să schimbăm unghiul original al lăstarilor, nuielelor. S-au răspândit mai multe procedee, și sunt ilustrate în imaginea alăturată. În toate cazurile trebuie avut grijă ca partea legată să nu se îndoaie arcuit. Această operaţiune poate fi executată de la mijlocul lui august sau în primăvară (în martie) când nuielele sunt pe jumătate lemnoşi, şi pot fi îndoiţi cu uşurinţă (Fig. nr. 5).

Fig. nr. 5 Schimbarea poziției lăstarului prin legare respectiv prin agățare de greutate (Sursa: Sipos, 2009)

Selecţie de lăstari Tăiere folosită mai ales în perioada tăierii de formare, prin care putem accelera formarea coroanei. În timp de rodire această operaţiune ajută la pătrunderea luminii în coroană. Prin procesul de selecţie îndepărtăm lăstarii care nu sunt folositori în formarea coroanei: • lăstarii mult prea inferiori, • lăstarii lacomi, • lăstari de bază (doar la pomii dezvoltaţi), • lăstarii accidentați sau infectaţi (de ex. arsură bacteriană la pomacee),


re. De aceea în trecut această metodă de tăiere era privită ca arta cultivării.

5

• lăstarii crescuţi abrupt din crengi de structură, • lăstarii concurenţi. Depinzând de scopul tăierii, efectuarea lucrărilor se poate face în perioade diferite. Dacă dorim să îndepărtăm devreme lăstarii nedoriţi, mugurii poziţionaţi în sus, sau în jos, sau mugurii concurenţi de pe ramurile de structură, putem să frecţionăm și lăstarii de 1-2 cm. Această muncă se poate face foarte repede. Poziţia lăstarilor rămași pe laturile nuielelor este identică cu cea a oaselor peştelui pe coloana vertebrală, de aceea mai numim această construcție de structură şi structură de coastă de peşte. Executarea selecţiei lăstarilor poate fi în funcţie de lungimea acestora, sau de perioade. De obicei aceste tăieri se efectuează în mai sau iunie la lăstarii de 20-25 cm. Selecţia de lăstari mai târzie (august, septembrie) se poate face pentru accelerarea formării coroanei, sau pentru îmbunătăţirea, intensificarea coloritului fructelor. În acest ultim caz îndepărtăm numai acei lăstarii mai lungi (sau îi tăiem mai scurt), care umbresc fructele. Această muncă nu trebuie executată nechibzuit, pentru că poate fi şi păgubitoare. În anii în care numărul orelor însorite este mare, sunt dese zilele caniculare şi creşte intensitatea radiaţiilor UV. Pe suprafaţa fructelor expuse brusc luminii puternice – mai ales la soiurile merelor de iarnă – pot apărea pete de arsuri de soare. Aceste pete la început au o culoare albicioasă și apoi devin maro. Aceste mere sunt nepotrivite consumului în stare proaspătă.


Ciupirea lăstarilor Cu această intervenţie se poate încetini intensitatea creşterii lăstarului, respectiv cu ea putem selecta lăstarii doriţi din cei răsăriţi din ciot. De obicei se aplică la tăierile de formare a coroanelor intensive. Pentru oprirea temporară a creşterii lăstarilor ciupim doar partea de vârf (vela) a lăstarului. Dacă lăstarul este ciupit (scurtat) până la a 3-4-a frunză inferioară, din mugurii de subsuoară ai frunzelor vor răsări noi lăstari, care în mare parte vor deveni părţi roditoare (Fig. nr. 6).

6

Întinerire Constă în tăierea puternică a părţii de coroană mai bătrână la ramificaţii mai joase sau la ciot, în interesul formării mai intensive al lăstarilor. Variantele operaţiunii: • întinerirea părţii roditoare: de exemplu tăierea nodurilor roditoare ale mărului şi ale părului la un inel inferior; • întinerirea ramurilor roditoare: tăierea la nuia, creangă, sau la ciot (metoda Pillar); • întinerirea parţială a coroanei: rărirea parțială a crengilor, mai apoi tăierea celor rămase la ramificaţii inferioare; • întinerirea completă: rărirea ramurilor de structură ale coroanei, şi tăierea celor rămase la cioturi de 1-1,5 m. Rădăcină accesorie Este rădăcina caracteristică plantelor înmulțite nu prin sămânță, ci prin alte părți de plantă (lăstar, creangă, rădăcină sau frunză). Aceste plante nu au o rădăcină principală, ci numai rădăcini secundare. Lăstari concurenţi Lăstarii sau nuielele crescute abrupt sub ramura principală. Este tipic cireşilor, ca sub ramura principală să existe alte 3-4 ramuri concurente (ramificaţie asemănătoare cu piciorul de găină). De obicei acești concurenți sunt îndepărtați, dar în caz de nevoie se pot creşte din ei noi ramuri principale sau ramuri secundare din ele. Dacă lăstarul concurent are dimensiunea de o palmă, nu este necesară îndepărtarea acestuia deoarece scurtând-o la a 3-4-a frunză inferioară, lăstarii răsăriţi din ciot nu vor concura cu ramura principală, şi de regulă vor deveni roditori. Forma coroanei Forma naturală sau artificială a coroanei plantei fructifere. Forma coroanei este influenţată de mai mulţi factori: • puterea de creştere a portaltoiului şi a soiului nobil, • tipul de ramificaţie a nobilului, • prezenţa sau absenţa trunchiului, şi lungimea acestuia, • prezenţa sau absenţa ramificaţiei (axei) principale, • numărul, poziția unghiulară şi aranjarea ramurilor de structură. Tăierea în coroanei Tăierea vergii cu 4-6 muguri peste înălţimea de dorit al trunchiului, sau tăierea axului principal peste primele ramuri de structură.

Fig. nr. 6 Variante ale tăierii de cupire (Sursa: Sipos, 2009)

Altoiul cu coroană Este un altoi cu un număr de rădăcini şi aranjare determinate, respectiv cu cel puţin trei nuiele

mature. Caracteristicile lui sunt conținute în standarde. Tăierea de îndoire Tăierea părţilor de coroană (lăstar, nuia, creangă) la o poziție inferioară și la un unghi mai plat. În această categorie se mai pot include: tăierea mugurilor de vârf și tăierea mărului după metoda Nagy Sándor.

tăiere trebuie unsă cu soluţie de tratare a rănilor. Există o gamă largă de produse de acst fel în magazine, dar ele se pot prepara şi acasă. Substanța cea mai bună este cea care poate fi întinsă pe suprafaţa rănii chiar şi la temperaturi reduse, şi împiedică pătrunderea agenților patogeni și a dăunătorilor în rană. (Fig. nr. 9).

Planul de tăiere Planul de tăiere este suprafaţa tăiată. Poziţia acesteia faţă de mugurul principal sau ramificaţia păstrată este importantă mai ales la formarea coroanei (Fig. nr. 7).

Inciziile deasupra mugurului În unele cazuri am putea avea nevoie ca anumiți muguri să răsară, de ex. la unele soiuri de măr și păr. Prin aceste incizii putem provoca răsărirea lăstarilor, ilustrată în Fig. nr. 8.

Fig. nr. 8 Modul de a face incizii deasupra mugurelui

Tratarea rănilor Marginile rănilor mai mari – provocate de foarfeci de tăiere a ramurilor, de fierăstraie, sau de rupere – au marginile deteriorate, din cauza aceasta se vindecă greu. Primul pas în tratarea acestor răni este netezirea acestora cu o foarfece de tăiere ascuțită, cuţit de altoit sau cu cuțitul cu lamă curbată, creat special pentru acest scop. După aceasta planul de

Varga Altoi în vârstă de un an fără ramificații. Caracteristicile lui sunt conținute în standarde. Modul de executare a inciziilor deasupra mugurilor Rărirea de roade Rodirea poate fi reglată nu numai prin tăiere, ci și prin rărirea de roade, în cazul în care dorim să creștem mărimea fructelor, sau dacă sunt prea multe roade pe plantă. De obicei se execută la soiuri cu fructe mari și care se consumă proaspăt (măr, piersică, pară, prune, caisă), dar în mai multe ţări sunt rărite și cireşele (ex. Spania, Turcia, Chile). Rărirea poate fi efectuată manual, cu ajutorul unor chimicale, cu maşini, sau cu combinaţia acestora. Perioada potrivită pentru efectuarea acestei operaţiuni este după aşa numita cădere naturală a fructelor. În cazul merelor şi perelor până ce diametrul fructelor ajung la maxim 2 cm. În cazul piersicilor operaţiunea poate fi efectuată cu rezultat până când partea sâmburoasă este moale, şi fructul poate fi străpuns cu un ac. Acţiunile de rărire trebuie efectuate din timp, altfel vor avea un efect nesemnificativ asupra mărimii fructelor rămase. Gradul de rărire necesar poate fi stabilit pe baza densității florilor (ramurile de structură, ramurile roditoare şi trunchiul). Rezolvarea cea mai simplă este ca între două fructe să rămână un spaţiu atât de larg încât să permită o creştere cât mai mare (extra), de clasa întâi, a fructelor (Fig. nr. 10).


Fig. nr. 7

Fig. nr. 9 Tratarea rănilor cioturilor (Sursa: Sipos, 2009)

7

plantelor, deoarece pericolul de infectare prin râni este mare (Fig. nr. 11).

Fig. nr. 10 Metode de rărire a fructelor (Sursa: Sipos, 2009)

Intrarea în rod Anul intrării în rod se poate considera anul în care dă rod în proporție de 1/3 din capacitatea totală.


Tăierea de maturizare Procedura de tăiere care urmează după tăierea de formare, când deja scopul este păstrarea crengilor, şi a părţilor roditoare, în general prin tăiere de rărire.

8

Tăierea de iarnă (tăiere lemnoasă efectuate în timp de repaus) Este tăierea efectuată de la desfrunzire până la înmugurire. Are avantajul perioadei lungi în care se poate executa, însă care poate fi scurtată în funcţie de starea vremii. Dezavantaje: • nu sunt recomandate tăierile efectuate sub temperaturi mai joase de - 3-4 oC, deoarece pe suprafețele de tăiere se pot forma răni de degerare, iar lamele foarfecelor pot să se rupă; • mașinile de tăiere pneumatice deseori se pot strica deoarece vaporii din tuburile de aerisire pot îngheţa; • rănile de tăiere se vindecă mai greu; • în vreme cu ninsoare şi cu noroi creşte riscul de accidentare; • produce formare de lăstari mult mai puternică decât tăierile de vară; • tăietorii începători deseori supraîncarcă pomii, deoarece văd coroanele ca fiind „prea rare”. Tăiere prin rupere Este un procedeu efectuat în vegetație în perioada formării coroanei în stadiul de repaus sau la vârsta de rodire. Este un procedeu recomandat în primul rând pentru îndepărtarea concurenților, lăstarilor lacomi. Are avantajul că datorită ei se rupe și marea parte a mugurilor aflați la baza lăstarului (nuielei), și prin aceasta scade și predispoziția la formarea de lăstare lacomi. Se recomandă numai acolo, unde se acordă o atenție deosebită protecției

Fig. nr. 11 Rană produsă prin rupere vopsită, respectiv rană în proces de cicatrizare de pe nuia. (Sursa: Sipos, 2009)

Tăierea la trunchi, strângere Sunt proceduri aplicate la pomii cu o creştere puternică sau care întră în rod târziu, cu scopul de a tempera creşterea lăstarilor. Crestările blochează circulaţia substanțelor nutritive către rădăcini, și au ca urmare reducerea creşterii lăstarilor lungi. La tăierea în trunchi (inelare) scoarţa trunchiului este îndepărtată pe jumătate-trei sferturi de cerc, în fâşii de 3-4 mm. Aceste tăieturi se pot face în mai multe locuri în părţile opuse ale trunchiului. Pentru strângerea copacului se foloseşte o sârmă groasă (2-3 mm), cu care se înfăşoară împrejurul copacului prin februarie, înaintea începerii circulaţiei fluidelor. Strângerea trebuie slăbită din când în când, pentru a preveni pătrunderea sârmei în trunchi. În august sârma se îndepărtează definitiv. Se fac tăieri alungite de-a lungul trunchiului, care se pot face cu cuţitul sau cu toporul. Prin aceste proceduri – cu excepţia strângerii – provocăm răni grave pe suprafaţa trunchiului, prin care pomii pot fi uşor atacaţi de dăunători sau boli, de aceea aceste tăieturi trebuie neapărat tratate cu substanţe de tratare a rănilor. Muguri terminali Primul mugur de sub planul de crestare. Dar este numit la fel şi primul mugur de sub vârful de creangă deteriorată. Lăstarul lacom Este lăstarul care țâșnește puternic în sus în coroană, şi care este mult mai lung decât ceilalţi. De obicei este mai deschis la culoare decât cei scurţi, şi pe el găsim frecvent lăstari de ordinul doi – formați vara. Lăstarii lacomi mai subţiri pot fi păstraţi ca crengi de rod, iar cei mai groşi sunt potriviți pentru

METODE DE TĂIERE MAI IMPORTANTE Pe parcursul istoriei cultivării fructelor s-au format multe asemenea metode de tăiere, care poartă numele unor specialiști (Nagy Sándor, Brunner Tamás, Claus József, Du Breuil, Lorette, Pillar, Petrov, Gaucher, Zahn, Sitt și alții). Majoritatea metodelor de tăiere joacă un rol în tăierile din timpul rodirii pomilor. O parte din aceste metode sunt deja învechite, de aceea ne vom ocupa mai amănunțit numai cu cele mai importante. Tăierea mărului prin metoda Nagy Sándor Nagy Sándor (1905-1970) grădinar primar din Szabolcs, distins cu premiul Kossuth, și-a creat metoda bazându-se pe soiul Ionatan. Metoda ia în considerare predispoziţia soiului la făinare și la avantajele ramurilor poziționate orizontal. Esenţa acestei metode de tăiere: la cel inferior, la cel lung! Aceasta înseamnă că crengile roditoare sunt tăiate la nuiele inferioare cât mai orizontale, iar partea de nuia infectată cu făinare este îndepărtată. Pe parcursul tăierii toate nuielele lungi şi semilungi erau tăiate indiferent dacă aveau în vârf muguri de rod sau dacă nu au fost infectate. Această metodă s-a răspândit așa de mult, încât aproape fiecare specie de pom fructifer – de multe ori şi în zilele noastre – era tăiate în acest fel, completând cu greşeala că de multe ori crengile erau tăiate mult prea tare, ceea ce de regulă nu este o soluţie prea bună. Tăierea de muguri superiori şi sectorială prin metoda Brunner Tamás (după BRUNNER T./1990) Mai demult, în timpul tăierii coroanei, crengile erau tăiate până la mugurii inferiori „pentru poziţie corectă”, zicând că lăstarii răsăriţi din această poziţie vor creşte mai orizontali. Acest fenomen s-a petrecut în cele mai rare situații, deoarece lăstarii au crescut în sus, îndoindu-se în direcţia luminii, iar aceşti lăstari trebuiau tăiaţi în anul următor până la o creangă inferioară, care în sfârșit a crescut în direcție corectă. Tăierea mugurului superior constă în tăierea crengii crescute într-o direcţie greşită până la cel de-al doilea mugur, poziţionat în sus, şi nu la mugurul inferior „poziţionat corect”. Prin această metodă, lăstarul răsărit din acest mugur va creşte în sus, iar cel din mugurul inferior va creşte de regulă în direcţia dorită. La sfârşitul lunii august sau primăvara următoare se taie lăstarul (pe jumătate lemnos) crescut în sus.

Tăierea cu număr redus de nuiele după metoda Petrov Acest tip de tăiere s-a răspândit din Bulgaria. Încărcarea pomilor cu roade se bazează pe nuielele cu valoare întreagă, pe cât posibil păstrăm numai din ele câte 40-100 de bucăţi per copac. Cantitatea nuielelor depinde de mai mulţi factori (caracteristicile soiului, vârsta, starea de sănătate și puterea pomului). Nuielele vor fi lăsate netăiate la 25-30 cm distanţă una de cealaltă. Sub greutatea fructelor nuiaua se îndoaie în jos, creând un arc deasupra căruia se formează lăstari puternici. La acest procedeu de tăiere rărirea roadelor este indispensabilă, deoarece de exemplu o nuia cu lungimea de 50 cm poate avea chiar şi până la 20 de fructe, din care pot fi lăsate doar 5-6 bucăţi! În cazul în care în anul următor pe nuia apar noi lăstari, răsăriţi din muguri ascunşi care pot deveni şi ei nuiele, creanga trebuie îndepărtată de la bază. Dacă nu avem destule nuiele roditoare noi, atunci la baza crengii – în funcţie de lungimea şi grosimea acesteia – lăsăm aproximativ 1-3 bucăți de nuiele de valoare întreagă. Piersicul se poate tăia foarte repede utilizând această metodă, chiar şi fără a avea o mare experienţă. Dacă nu sunt destule nuiele, pot fi lăsate şi alte crengi sau crenguţe (Fig. nr. 12).

Fig. nr. 12 Tăierea cu număr redus de nuiele (Sursa: Sipos, 2009)

Tăierea Pillar Acest procedeu de tăiere se utilizează la pomii de măr şi păr în cazul unei tăieri în formă de fus subţiat. Cele mai frumoase roade ale acestor pomi cresc pe crengile roditoare în vârstă de 2-3 ani. Prin această metodă de tăiere se răreşte coroana şi crengile roditoare de peste 4 ani aflate pe nuiele şi ramurile de structură, care for fi tăiate la un ciot de 3-4 cm. Dintre lăstarii răsăriţi din mugurii ascunşi ai ciotului sunt lăsaţi doar cei mai dezvoltaţi, cu o poziţie cât mai orizontală. Aceştia vor deveni noile crengi roditoare pe parcursul următorilor 3-4 ani. Conform experienței crengile roditoare bătrâne trebuie tăiate până la cioturi de 3-4 cm, deoa-


creşterea de noi ramuri de structură. Formarea puternică a lăstarilor lacomi indică tăieri intense; acest fenomen este des întâlnit la piersici.

9

rece din cele mai scurte nu obținem lăstari cu putere adecvată. Tăierea caisului după metoda Sitt Cercetătorul fostei Uniuni Sovietice a observat că în cazul caisului – indiferent de poziţia ocupată în coroană – florile apar cel mai devreme pe părţile roditoare scurte (țepi) ale pomului, după care pe nuiele, şi cel mai târziu pe părţile secundare ale ramurilor lacome. Această înflorire mai târzie – care raportat la țepi poate fi și o săptămână - înseamnă că gerurile de primăvară târzii afectează foarte puţin florile nuielelor lacomi. Sitt executa tăieri puternice asupra caișilor pentru a mări cantitatea lăstarilor lacomi, iar pe ei lăstari secundari, iar vara erau tăiaţi pe jumătate, pentru ca şi aceştia la rândul lor să crească lăstari secundari. Această metodă s-a dovedit a fi bună, însă necesită multă muncă, însă astăzi cu ajutorul aparatelor de tăiere de contur aceste lucrări pot fi efectua repede şi eficient.


CARACTERISTICILE CARE DEFINESC FORMELE DE COROANĂ

10

Fiecare pom fructifer se caracterizează printr-o creştere naturală, formare, deci o coroană specifică. Formele naturale de coroană corespund numai în cazurile cele mai rare cerinţelor. În parte ocupă mult spațiu, se chelesc repede și se pot întreține cu greutate. Aceste caracteristici nefavorabile le schimbăm prin formarea artificială a formei de coroană. Pentru cultivarea fructelor de calitate, care se consumă proaspete, cele mai potrivite sunt formele de coroană scunde şi „mai apropiate omului”. Acest tip de coroană este cel mai adecvat pentru efectuarea lucrărilor fitotehnice manuale – reglarea cantităţii de roade, rărirea fructelor etc. – prin care se poate crește raportul fructelor de o calitate excelentă. Forma coroanei este determinată de puterea de creștere a soiul și a pomului respectiv, numărul și poziționarea ramurilor de structură, înălţimea trunchiului şi respectiv înălţimea întregului pom. La pomii fructiferi cele mai des utilizate mărimi de trunchi sunt: Trunchi scund: 40-60 cm – măr, păr, gutui, piersic. Trunchi semi-înalt: 80-100 cm: – cireş, vişin, cais, prun, renclod, păr pe portaltoi sălbatic, bacifere cu trunchi. Trunchi înalt: 120 cm și peste: – nuc, castan, soc negru şi coroanele de pe care se recoltează mecanic. La urma urmei fiecare formă de coroană poate fi realizată cu înălțimea trunchiului corespunzătoare scopului, de ex. dacă dorim ca coroana să fie în formă de vază, pentru recoltare cu aparat de scu-

turat, mărimea adecvată a trunchiului este de 100120 cm, dar în cazul recoltării manuale aceasta ajunge să fie de 60 cm. Distanţele dintre trunchiuri se pot modifica în mare măsură în funcţie de tipul de sol, de nivelul tehnologiei de cultivare, de soi şi de portaltoi. Distanța dintre ramurile de structură și distanţa etajării ramurilor de structură la pomii maturi este de minim 60-80 cm, și 100-120 cm în cazul nucului. Portaltoiul influențează în primul rând creșterea nobilului, dar are influenţă și momentul intrării în rod și perioada coacerii fructelor. Creştere a pomilor în cazul altoiurilor este determinată în primul rând de portaltoi, dar este un factor de limitare a creșterii și înălțimea ochiului, tipul solului, adâncimea de plantare etc. Coroană cu proiecție de bază în formă circulară Este o formă de coroană combinată. În zilele noastre la pomii de măr se formează foarte rar această formă de coroană, la alte specii de pomi fructiferi este însă destul răspândită. Este forma de coroană în primul rând la specii și soiuri altoiți pe portaltoiuri mai puternice: cireş, vişin, cais, prun, păr. Înălţimea trunchiului este de 80-120 cm, înălţimea pomului atinge sau depășește 5-6 m. Nevoia pentru suprafața de cultivație este de 60-70 m2 pe pom. Acest tip de coroană este numită „coroană combinată” deoarece este pornită ca o coroană de ax, însă pe deasupra ultimei ramuri sau ultimului grup de ramuri de structură axul este îndepărtat. Deosebim două tipuri: Caracteristicile coroanei combinate cu grupuri de crengi sunt ramurile de structură care formează etaje, distanţa dintre aceste etaje este de 60-80 cm (Fig. nr. 13).

Fig. nr. 13 Măr altoit pe portaltoi sălbatic, având formă de coroană combinată (Sursă: Papp, 2003)

Ramurile de structură ale coroanei combinate împrăștiate sunt aşezată în spirală faţă de axa principală, distanţa dintre ramurile de structură pe verticală este de 60-70 cm. Coroana în formă de sferă. Este una din formele naturale a coroanei, specifică nucului şi castanului. Indiferent de felul tăierii acestora în tinereţe, cu timpul coroana acestor pomi va deveni fi sferică. Coroana în formă de căldare. Este în primul rând forma de coroană a piersicului. Înălţimea trunchiului este de 40-60 cm, iar înălţimea copacului de 2-3 m. Suprafața de cultivare necesară este de 15-24 m2/pom. Nu are axă, este o formă de coroană alcătuită din 3-4 ramuri de structură, ramificate o dată sau de două ori, la un singur nivel. Unghiul ramurilor de structură este de 35-40o (Fig. nr. 14).

Fig. nr. 14 Coroană în formă de căldare (Sursă: Papp, 2003)

Fus cu brațe de rod. Este o formă de coroană răspândită de Fejes Sándor. Acest mod de tăiere se practică în primul rând la mărul cu creștere semiputernică. Dar se poate utiliza şi în cazul părului sau la unele specii de pomi sâmburoşi. Înălţimea trunchiului este de 50-60 cm, iar înălţimea totală a pomului de 3,0-3,5 m. Suprafața de cultivare necesară este de 25-30 m2/pom. Brațele de structură se plasează de-a lungul axului, împrăștiate sau în grup . Unghiul lor diferă în funcție de specie și soi, variază între 20-30o . Axul central se leagă deasupra ultimului braț de structură sau se îndepărtează. Fus liber. Diferă de forma de coroană precedentă prin faptul, că la creșterea ei unghiul ramurilor de structură se asigură în primul rând nu prin legare sau cu greutăți, ci prin tăiere. În afara mărului este o formă de coroană, care poate fi utilizată la cais, vişin, prun şi păr. Fus zvelt. Formă de coroană modernă şi uşor de întreţinut. Este mai răspândită la măr, mai puţin la păr. Se poate utiliza şi în cazul sâmburoaselor. Înălţimea trunchiului este de 50-60 cm, înălţimea totală a pomului este de 2-2,5 m. Este o formă de coroană cu sistem de susținere: reazămul poate fi un țăruș sau cablu întins. Suprafața de cultivare necesară este de 4-8 m2/pom. Caracteristica coroanei de fus zvelt este că la baza trunchiului se află 3-4 ramuri de structură mai puternice, restul coroanei fiind formată din ramuri şi crengi roditoare de diferite vârste (Fig. nr. 16).

Fig. nr. 16. Formă de coroană tip fus zvelt la măr, cu instalație de susținere prin țăruși (Sursa: Papp, 2003)

REGULILE DE BAZĂ ALE TĂIERII PENTRU FORMAREA COROANEI Fig. nr. 15 Coroană în formă de vază (Sursa: Papp, 2003)

1. De pe altoiurile cu coroană, pe care nuielele se află prea sus sau prea jos, ele trebuie îndepărtate şi altoiul trebuie tratat ca o vargă. În caz


Coroana în formă de vază (pâlnie). Practic toți pomii cu trunchi pot fi modelate pentru această formă de coroană. Este ideală mai ales pentru soiurile care necesită multă lumină, dar este forma utilizată cel mai des și la recoltarea cu mașini de scuturat. Diferenţa dintre acest tip de coroană şi cel de căldare constă în faptul, că ramurile de structură stau într-un unghi mai abrupt (60-70o ), pe aceste ramuri se formează aşa-numite ramuri de guler, iar ramurile de structură nu se ramifică de mai multe ori. Înălţimea trunchiului în cazul recoltării manuale este de 40-60 cm, iar la cea mecanică de 100-120 cm (Fig. nr. 15).

11

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.


9. 10.

11. 12

contrar există riscul ca trunchiul să devină prea scurt sau, ce e și mai rău, prea lung. Lăstarii cei mai lungi răsar întotdeauna din mugurii superiori, de aceea nuiaua principală trebuie tăiată întotdeauna acolo – cu păstrarea a 4-6 muguri – unde dorim formarea noii ramuri sau a noului etaj de ramuri. Regula aceasta este valabilă şi în cazul stabilirii înălţimii trunchiului, care este numită tăiere în coroană. Pentru creşterea ramurilor de structură, crengile slabe și cu lungimea de circa 20-30 cm trebuie tăiate până la 3-5 muguri, iar cele puternice (de 40-50 cm) numai moderat, sau nici nu trebuie tăiate. În acest ultim caz vorbim despre creştere de ramuri de structură din muguri terminali. În cazul pomilor sâmburoşi, dacă coroana este crescută din mugur de vârf, atunci florile de pe nuiele vor trebui îndepărtate, deoarece greutatea fructelor în dezvoltare ar putea schimba unghiul ramurilor. Pe parcursul formării coroanei să respectăm principiul identității: dacă tăiem nuielele laterale, atunci și axul trebuie tăiat, și invers. Tăierile mixte vor rezulta răsărire disproporţionată. Tăierea nuielelor laterale principale laterale se executată prin așa numita tăiere a mugurilor de vârf, prin care obţinem un efect de îndoire, noua nuia principală va avea o poziţie apropiată de cea orizontală. În cazul tăierii vergii principale trebuie avut grijă ca mugurul terminal (primul mugur aflat sub planul de tăiere) să fie într-o poziţie opusă cu direcţia obișnuită a vântului, deoarece noul lăstar principal poate fi rupt cu uşurinţă de acesta. Pe ax să nu lăsăm o singură nuia cu scopul de a-l crește ca ramură de structură, deoarece aceasta ori poate prelua funcţia principală, ori coroana va fi cu o singură parte. Două pot fi însă lăsate, dacă ele sunt asemănător de puternice. Pentru creşterea de grupări de crengi, trebuie alese întotdeauna nuiele cu putere (grosime şi lungime) aproape identice. La formele de coroană cu grupuri de creangă (căldare, vază, combinat etc.) este interzisă creşterea ramificaţiilor dintr-un singur loc, deoarece mai târziu ramurile de structură ale pomilor se pot rupe ușor. La soiurile predispuse ruperii ramurilor de structură nu este indicată creşterea acestora din muguri terminali, la ei este mult mai sigură metoda tăierii (cais de Budapesta, cireş de Érd, prun, rinclod etc.). La formele de coroană cu grupuri de creangă

12.

13.

14.

15.

16. 17.

nu este indicată păstrarea mai mult de 3-4 de nuiele într-un grup. Nuielele păstrate să aibă o poziție proporțională în spațiu, și dacă este posibil, nuielele grupului de creangă superioară să nu fie aşezate deasupra grupului inferior, ci să fie interimare, în scopul folosirii mai bune a luminii. Această metodă poate fi utilizată doar la coroanele cu proiecție circulară, nu şi la gardurile fructifere. Dacă ramurile de structură sunt crescute din muguri terminali, atunci în cazul speciilor cu muguri micști (măre, păr, nucă etc.), mugurii de vârf trebuie tăiaţi, sau floarea trebuie ciupită după înflorire. Această procedură este necesară deoarece în cazul în care aceşti muguri dau roade, încetinesc creşterea, iar greutatea fructelor pot schimba unghiul ramurii. Această regulă este deosebit de valabilă la nucul altoit. Dacă în timpul formării coronei nu tăiem mugurii micști din vârful nuielelor principale ale nucului, roadele încetinesc mult creşterea, pomul „va rămâne în poziția șezut”. Primăvară după plantare trunchiul puietului de nuc trebuie tăiat puternic (la o distanţă de 40-60 cm de sol). Dintre lăstarii răsăriţi din ciot îi păstrăm doar pe cel mai puternic, restul trebuie îndepărtaţi la sfârşitul lui mai. Lăstarul rămas va avea o creștere puternică – mult mai puternică decât dacă trunchiul nu ar fi fost tăiat așa de „brusc” – de aceea este indicată legarea acestuia de un par pentru a preveni ruperea lui de către vânt. Pentru realizarea cât mai rapidă a formei de coroană, întotdeauna trebuie executată selecția lăstarilor. Cu această ocazie se îndepărtează și lăstarii lungi crescuţi abrupţi, lăstarii concurenţi şi lăstarii crescuţi din trunchi, în cazul în care nu dorim să folosim întăritori de trunchi. Primele lucrări de selecţie se pot efectua deja la lăstarii de 1-2 cm, dare trebuie neapărat executate la cei de 20-25 cm. Ramurile de structură trebuie crescute conform unghiului corespunzător pentru forma de coroană. Unghiul dorit al nuielelor şi al lăstarilor se obţine de obicei prin proceduri de legare. Perioada acestuia este la înmugurire, sau la sfârșitul lui august, în stare semilemnoasă. La efectuarea legării este interzisă strângerea materialului de legare pe nuia, deoarece acesta poate tăia în lăstar, iar aceşti lăstari sunt uşor rupţi de vânt. Înălţimea axului central (şi a copacului) poate fi restricționată prin îndepărtarea nuielei de ax sau prin legarea ei. Dacă vrem ca baciferele să crească într-o formă de arbuști, atunci nuielele să fie puternic tăiate, în scopul formării mai bune a tufei.

TĂIEREA DE REALIZARE A FORMELOR DE COROANĂ Coroană combinată Este forma de coroană răsfirată sau cu grupări de ramuri, care poate fi crescută la soiuri de plante fructifere lemnoase, altoite pe portaltoi puternic. Mai demult această formă de coroană era obţinută prin tăieri puternice – spunând că este nevoie de ramuri de structură rezistente – care a avut ca rezultat situația ca intrarea în rod să se petreacă numai peste 8-10 ani. Puietul plantat se taie conform înălţimii trunchiului. Dintre lăstarii răsăriţi vara îi păstrăm doar pe cei necesari pentru dezvoltarea coroanei (ax, lăstari laterali principali). În august putem să facem din nou selecție de lăstari, atunci facem rărire dintre lăstarii de ordin secundar. În primăvara celui de-al doilea an, nuiaua de ax trebuie tăiată la înălțimea următorului etaj de ramură, iar nuielele laterale principale se taie în funcţie de lungime sau se lasă. În cazul în care aceste nuiele nu cresc în unghiul și poziţia dorită, problema se poate rezolva prin legare lor. La începutul și la sfârșitul verii – exact ca în primul an – se efectuează lucrări de selecţie a lăstarilor. Lăstarii scurţi cu terminaţie în muguri terminali nu trebuie îndepărtaţi deoarece există o mare șansă ca din aceștia să se formeze părți roditori. Dintre lăstarii răsăriţi pe ax între două niveluri de ramuri în principiu se lasă temporar câteva, cu funcţie de umplere a golului. Arcuirea orizontală sau verticală a acestora ajută la reducerea perioadei de intrare în rod a pomului. După unul sau doi ani roditori aceste crengi de umplere a golului se îndepărtează din bază. Dacă plantăm altoiuri cu coroană, atunci dintre nuielele de coroană să selectăm cele potrivite să fie ramuri de structură, celelalte – în afara axului – vor fi îndepărtate. Tăierea din cel de-al treilea an necesită cea mai mare atenţie și experiență, deoarece la primul nivel de coroană (în funcţie de specie) ne putem aștepta la roade mai multe sau mai puține. Primăvară axul și nivelul superior de coroană trebuie tratate conform vârstei acestora. La ramurile inferioare intensitatea tăierii trebuie redusă, nuielele principale se taie numai în cazuri moti-

vate. La speciile și soiurile sensibile la îndoire și la rupere (vișinul Cigány și Pándy, caisul, prunul și renclodul, respectiv și unele soiuri de măr, cireș și păr) este recomandată scurtarea moderată a nuielelor lungi. Lăstarii crescuţi abrupt în sus, cei concurenţi trebuie îndepărtaţi întotdeauna, dar fără să ne atingem de părţile roditoare. Dacă în anii precedenţi am efectuat de două ori lucrările de selectare a lăstarilor, atunci primăvara în coroană vom găsi doar câteva nuiele lungi. Selecţia de lăstari trebuie efectuată și în acest an conform punctelor de vedere descrise mai înainte. În al patrulea an – în situație favorabilă – tăierea de formare combinată a coroanei se poate termina deoarece nu este recomandată creșterea a mai mult de 9 ramuri de structură. Tăierile de formare la părţile superioare ale coroanei se continuă încă vreo 2-3 ani, fiindcă la vârsta de 4 ani a pomului aceste ramuri au doar 1-2 ani. Pe parcursul tăierii de iarnă axul central se taie la înălțimea ultimului nivel de ramură, diferitele nivele de crengi vor fi tăiate în funcţie de vârsta lor. La ramurile de structură cele mai joase ramificaţiile de gradul doi și trei vor fi tăiate conform puterii de creștere și nivelului de chelire a copacului. Selecţia de vară a lăstarilor să fie executată pe întreaga coroană. Pe parcursul acestei munci înălțimea finală a pomului se formează prin îndepărtarea sau legarea lăstarului de ax. Cazurile speciale ale formării combinate a coroanei Trebuie evitată tăierea prea accentuată a pomilor tineri care prezintă o forță de creștere puternică și formare de coroană deasă (ex. vânătul românesc). Se poate face, ca în primii ani primăvara să tăiem numai axul, și să facem lucrări regulate de selecţie a lăstarilor. Forma definitivă a coroanei va fi creată doar în anii 3-4. Nuiaua de ax nu este suficient de lungă, ca să fie tăiată la înălțimea următorului nivel de coroană. În această situație formarea nivelului de coroană trebuie amânată cu un an. Crearea unei coroane regulate în cazul caisului este extrem de grea, deoarece partea superioară a lăstarului cade, iar lăstarul (și nuiaua) se termină în mugur terminal și nu în mugur de vârf. Primăvara de obicei nu din mugurii terminali se dezvoltă lăstarul cel mai puternic, ci din vreunul inferior acestuia. Datorită acestei caracteristici, pe parcursul formării coroanei caisului, selecţia de lăstari are o importanţă deosebită (Fig. nr. 17).


Coacăzul şi agrişul trebuie tăiaţi până la 3-4 muguri, în timp ce zmeurul şi murul la 5-10 cm de sol. În caz contrar nuielele vor da roade, şi din pământ nu vor răsări lăstari de tulpină în număr suficient și cu forță suficientă, care ajută reînnoirea şi formarea tufei. 18. La formarea structurii coroanei să respectăm regulile lui Zahn.

13

Fig. nr. 17 Formarea coroanei combinate în anii 1-4 (Sursa: Sipos, 2009)


Fus cu braț roditor La creşterea fusului cu braț roditor, brațele roditoare (ramurile de structură) trebuie formate cu cele mai mici intervenţii de tăiere posibile. Poziția unghiulară corespunzătoare a brațelor roditoare se obține prin legare sau folosire de greutăţi. Gradul acestuia depinde de forța de creştere a soiului. Cu cât soiul are o forță de creștere mai mare, cu atât nuielele de brațe se leagă într-o poziţie cât mai plană, care însă să nu fie sub 20o. Nu se recomandă ca într-un an să creştem mai mult de 3-4 brațe de rod. În primul an, în cazul plantării puietului, tăierea se face până la înălţimea trunchiului, iar vara se efectuează selecţia de lăstari. Lăstarii lăsați se leagă în august. În cazul plantării altoiului cu coroană, nuielele de sub înălțimea trunchiului se îndepărtează, dintre cele rămase să selectăm 3-4 nuiele cu dezvoltare identică, restul – cu excepția axului - se îndepărtează. Selecția de lăstari de vară nu-o putem neglija nici de data aceasta. Dacă nuielele de coroană sunt slab dezvoltate, dar dintre ele putem selecta un număr corespunză-

14

tor şi cu o poziţie corespunzătoare, atunci acestea vor fi cele tăiate scurt. Lăstarii răsăriţi din nuielele tăiate primăvară să se lege în august. În cel de al doilea an, la tăierii efectuate la sfârşitul iernii, lăstarii crescuţi mult prea lungi, și care se atârnă în jos, se taie ușor sau se leagă. După pornirea circulaţiei fluidelor, nuielele aflate pe axa principală se fixează în unghiul dorit. Selecţia de vară a lăstarilor se va face în perioadele deja cunoscute. Dacă se face selecţie de lăstari și în august, este indicată şi efectuarea imediată a legării acestora. În anii trei şi patru formarea coroanei de tip fus cu brațe roditoare se continuă asemănător anilor precedenţi. Trebuie avută mare grijă de brațele roditoare inferioare, deoarece acestea pot da un volum semnificativ de roade deja din al treilea an. Ramificațiile de gradul doi şi trei ale soiurilor predispuse la îndoire în jos sau la chelire trebuie tăiate după necesităţi. Nuielele soiurilor mai puţin predispuse la ramificare trebuie scurtate mai accentuat (păr Blosk kobak, măr Gloster) (Fig. nr. 18).

Fig. nr. 18 Formarea coroanei cu braț roditor (Sursa: Sipos, 2009)

Fus liber Diferenţa dintre acest tip de formare a coroanei şi cel de mai înainte constă în faptul, că formarea unghiului potrivit al ramurilor se obţine prin tăiere, şi nu prin legare sau cu greutăți. Speciile de fructe la care se poate realiza forma de coroană fus cu braț roditor se poate realiza și această formă, deşi în cazul pomilor care au predispoziţia de a creşte abrupt în sus obţinerea acestei forme de coroană este mai grea. Fus zvelt Este una din cele mai răspândite forme de coroană intensivă, deoarece este potrivită aproape oricărei specii (Fig. nr. 19). Mai întâi la această formă au fost crescuți portaltoiuri de măr slabe în Olanda şi Anglia, dar în zilele noastre se întâlnește frecvent şi în plantaţiile dese.

Pe parcursul selecţiei în verde, deasupra trunchiului trebuie aleşi 3-4 lăstari pe cât posibil cu forță asemănătoare, poziționați proporțional în spaţiu. Aceştia vor deveni ramurile de structură ale pomului. Unghiul de legare al ramurilor de structură trebuie să fie de 30-35o. De-a lungul verii să urmărim cu atenție creşterea axului central, şi dacă trebuie, să se leagă mai slăbit și de mai multe de stâlpul sau de sârma de susţinere. De multe ori se întâmplă ca mugurul terminal al axului central să fie mugur mixt, şi înfloreşte. Aceste flori trebuie îndepărtate deja din faza de boboc verde, deoarece reduc creşterea axului, și în plus lăstarul care răsare nu va crește drept! Dacă este necesar, în primăvara celui de-al doilea an se pot scurta nuielele de bază, prin tăierea mugurilor superiori. Pe parcursul lucrărilor de selecţionare îndepărtăm de tot lăstarii concurenţi respectiv lăstarii lungi crescuţi abrupt în sus, răsăriți din ramurile de structură. Lăstarii principali selectaţi, vor fi întotdeauna cei care stau în cea mai bună poziţie. Lăstarii laterali ai axului se leagă orizontal. Aceştia nu vor deveni ramuri de structură, ci „numai” crengi de rod care, ajunse la 3-4 ani, vor fi schimbate prin tăiere la ciot. Întrebarea centrală în formarea acestui tip de coroană este tratarea axului centra şi păstrarea formei piramidale, ceea ce înseamnă că raportul dintre înălţimea pomului şi diametrul coroanei este de 2:1. Există mai multe metode de tăiere la fus zvelt, dintre ele ne vom ocupa doar acelea, care deja s-au confirmat în practică.

Fig. nr. 19 Pașii de formare ai fusului zvelt

Se cunosc mai multe variante (Pillar, axă franţuzească, axă-X, fus-Vogel, fus-Zahn, Solax, etc.). Cea mai simplă metodă este fusul zvelt original, cu un singur nivel de ramuri de structură, care poate fi formată mai uşor la puieţi, cu toate că altoiurile cu coroană ramificate corespunzător ar fi mai nimerite acestui scop. În primul an se face doar tăierea în coroană. Vara trebuie executate neapărat lucrările de selecţie şi de legare a lăstarilor.

Tăierea axului central după înflorire Pe parcursul tăierii de primăvară axul nu se taie, numai după perioada înfloririi. Are avantajul, că în timpul tăierii se văd mugurii neînfloriţi în josul axului, deci gradul de chelire. Gradul de tăierea al axului ține cont de gradul de chelire. Ax central fals în timpul primăverii În cursul acestei tăieri efectuate primăvară, nu nuiaua de ax se taie până la un mugur, ci întregul ax la o nuia inferioară, respectând regulile de tăiere în ax fals. Această metodă de tăiere se poate aplica atunci, când nu am efectuat vara lucrările de selecţie a lăstarilor, şi pe axul central avem lăstari adecvaţi pentru a fi axe false.


Tăierea de primăvară a axului central În funcţie de forța de creștere axul central se taie la jumătate sau la trei sferturi din lungime. Ca urmare a acestei tăieri, din partea lui superioară vor răsări lăstari puternici, cei aflați mai jos vor fi mai scurţi, iar partea inferioară de regulă chelește.

15

Axă falsă în verde Axul central netăiat primăvara se taie în ax fals, când lăstarii ajung la o lungime de 20-30 cm. Creşterea axului central prin îndoire La această metodă axul nu se taie deloc, ci este crescută prin arcuire, așa cum este prezentată în Fig. nr. 20:


Fig. nr. 20. Procesul de creștere al axului zvelt prin îndoire (Sursa: Sipos, 2009)

16

Primăvara, când s-a început circulaţia fluidelor, și nuielele se pot bine îndoi, axul se leagă într-o poziţie aproape orizontală, fie de celălalt pom, fie de instalația de susținere. Axul este lăsat în această poziţie până la formarea mugurilor de vârf (în general mijlocul lui iunie). După aceasta operaţiunea este repetată, dar în direcție opusă. Scopul este crearea de părți roditoare în partea inferioară. Axul este lăsat în această poziţie până la începutul lui august, când se fixează în poziţie verticală. Procesele acestea de îndoire se repetă până când pomul atinge înălţimea finală. În cazul creşterii coroanei de fus zvelt la măr – indiferent de metoda de creștere a axului - lăstarii lungi crescuţi abrupt în sus trebuie legaţi în orice situație într-o poziţie cât mai orizontală! Tăierile de formare din al treilea an sunt mai mult sau mai puțin identice cu cele efectuate în anul precedent. Nuielele laterale şi principale – dacă sunt prea lungi – ale ramurilor de structură se taie ușor, și axul central se formează prin metoda de creștere aleasă. Să nu neglijăm tăierile în verde, deoarece acestea sunt aproape indispensabile la formarea coroanei de tip fus zvelt. În cazul cel mai bun formarea de coroană se termină aici şi pomul poate ajunge la înălțimea de 2-2,5 m. În acest caz nuiaua de ax ori se leagă, ori se taie la o ramificație crescută orizontal, ori se crește mai în sus. În anii următori tăierile coroanei de tip fus zvelt sunt relativ simple și schematice. De pe axul

central și de pe ramurile de structură primăvara se taie 3-4 ramuri de rod mai vechi la un ciot de 3-4 cm. În timpul lucrărilor în verde legăm tot atâția lăstari. Din lăstarii răsăriţi din ciot se păstrează doar unul singur, de preferinţă cel cu o poziţie cât mai orizontală. Vază Această formă de coroană este recomandată mai ales la speciile care necesită multă lumină (caisul, piersicul, nucul, migdalul), dar se poate utiliza în cazul oricărui pom fructifer cu tulpină. Pentru obţinerea acestei forme de coroană să plantăm puiet sau altoi care corespunde formei de coroană. La formarea coroanei de vază se comite deseori greșeala ca axul pomului să se taie devreme. Consecința ei: ramurile de structură se închid în mijloc, şi pomul nu va fi corespunzător deschis formei. Tăierea axului formei de coroană în vază se poate efectua doar atunci, când ramurile de structură îşi menţin întărite unghiul de formare; este posibil ca să treacă 4-5 ani de la plantare până ce aceasta se petrece! Se poate efectua şi o asemenea tăiere, prin care axul central se taie la o ramură inferioară bine poziţionată, și aceasta va fi cea de-a patra ramură de structură. Tăierea din primul an începe primăvara cu tăierile efectuate în coroană. Puietul se taie deasupra trunchiului la 6-8 muguri. Selecţiile de vară ale lăstarilor trebuie executate de parcă am fi plantat altoi cu coroană. În cazul altoiurilor cu coroană să alegem 3 nuiele și axe deasupra trunchiului, cu o poziţie proporțională în spațiu, de preferinţă răsărite din muguri mai îndepărtaţi unul de celălalt. Celelalte să fie îndepărtate. Nuiaua de ax nu taie! Nuielele (lăstarii) alese pentru a deveni ramuri de structură se fixează într-un unghi de 60-70o. În scopul creșterii unei forme de coroană frumoase merită să batem un țăruș de susținere lângă pom, cu lungimea de 2-2,5 m. Trunchiul şi axul central vor fi legate de el. În primăvara celui de-al doilea an nuielele de ramură, în funcţie de mărimea lor, vor fi tăiate prin tăierea mugurilor superiori. Dacă este necesar axul central poate fi scurtat cu cel puțin 20-30 cm deasupra planului nuielelor de structură principale! La creşterea axului să respectăm regula celor 2/3! La selectarea lăstarilor să păstrăm ca principali întotdeauna acei lăstarii, care țin cel mai bine unghiul de înclinare. Lăstarii care se direcționează spre interiorul coroanei nu trebuie tăiate, mai bine să fie ciupite la formă de cunună de frunziş. În anii următori scopul este creşterea și ramificarea ramurilor de structură. Aceasta se referă la creşterea ramurilor de guler respectiv la o singu-

de formare a acestora precum şi urmările tăierii, nu vom putea comite greşeli de tăiere fundamentale. Dintre acestea atragem atenţia asupra celor de mai jos: Nu este permisă tăierea prea accentuată a nuielelor. Una dintre greşelile cele mai dese este aplicarea aceleiași tăieri, care nu ţine cont de specia pomului fructifer, de exemplu măr, piersic şi viţă de vie! Greșeala provine probabil din faptul că în trecut, în zonele de deal, piersicul şi viţa de via erau tăiate prin aceleaşi metode precum tăierea la o singură nuia. Acest lucru nu ar reprezenta nici o problemă. Problemele încep să apară atunci, când şi celelalte specii sunt tăiate prin această metodă. În cazul pomaceelor această metodă de tăiere poate cauza o puternică de creştere de lăstari, concomitent cu reducerea cantităţii de roade, nemaivorbind de deprecierea calității. Pe nuielele lungi ale acestor pomi există puţini muguri de rod (vezi părţile de rod ale pomaceelor), aceştia se vor forma pe părțile scurte de rod crescute din mugurii laterali, în cazul în care nuielele nu au fost tăiate puternic (vezi efectul tăierii).

Fig. nr. 21 Primii trei ani ai formării coroanei tip vază (Sursa: Sipos, 2009)

REGULILE PRINCIPALE ALE TĂIERI ÎN STADIUL DE RODIRE, GREȘELILE CELE MAI DESE În cazul pomilor roditori față de tăierea de formare a coroanei nu prea se pot da indicații scrise, deoarece în această perioadă scopul este deja menţinerea cât mai lungă a perioadei de rodire, și nu formarea structurii de coroană. Dacă cunoaştem părţile roditoare ale soiurilor, caracteristicile

Înălţimea pomilor nu trebuie limitată în anii de formare Înălţimea şi forța de creştere a pomilor este determinată înainte de toate de portaltoi. Dacă planta noastră se dezvoltă prea puternic, atunci ea să fie tăiată doar cât este neapărat necesar, pe cât posibil la sfârșitul verii. Înălţimea pomului ajunge să o stabilim peste 8-10 ani, prin tăierea axului sau al crengilor mai groase.


ră ramificaţie a ramurilor de structură. Primele ramuri de guler se cresc pe ramurile de structură la înălțimea de 150-160 cm, iar ramificaţia ramurilor de structură trebuie executată la o înălțime de circa 2 m. Axul central trebuie îndepărtat deasupra ramurilor de structură în al 4-5-lea an! În legătură cu formarea coroanei de tip vază (pâlnie) atragem atenția asupra unor reguli importante de ştiut: • Nu este permisă ramificarea crengilor (ramurilor) de structură din puncte apropiate, deoarece mai târziu copacul poate să se rupă sub greutatea fructelor. În cazul pomilor intrați în rod ruperea poate fi prevenită prin legarea împreună a ramurilor de structură cu ajutorul unor materiale de legat rezistente (bandă din plastic, cablu mai gros, frânghie). • În cazul soiurilor predispuse la rupere, nuielele de ramură de structură ale acestora trebuie formate cu o tăiere mai accentuată, reducând astfel pericolul de rupere. • În cazul pomilor cu o creștere puternică nuielele principale se pot fi tăiate doar foarte puțin sau deloc deoarece coroana se poate îndesi repede (ex. vânătul românesc) (Fig. nr. 21).

17

Putem păstra şi nuiaua verticală Sunt mulți care taie aproape automat nuielele verticale din coroană. La întrebarea „de ce?” vor răspunde că au citit undeva că nu este permisă păstrarea lor. Acest răspuns este foarte des. Iar această greşeală este comisă de obicei de cei care nu cunosc părţile de rod. În cazul sâmburoaselor, nuielele verticale se pot păstra fără nici o problemă, deoarece acestea sunt totodată nuiele de rod. Rodul va trage în jos nuiaua și ea se va îndoi din coroană. Dacă chiar nu avem nevoie de ele, le putem îndepărta în anul următor, ca crengi ieșite din rod (Fig. nr. 22). Şi în cazul pomaceelor se pot păstra aceste nuiele, dacă pe vârful lor sunt muguri micşti, ele sunt nuiele de rod! În general din coroană se taie doar lăstarii lacomi care cresc abrupt în sus, în cazul în care chiar este indicat! Cei mai slabi pot fi păstrați încă un an, doi, după care şi ei, la rândul lor, vor fi îndepărtaţi.


Fig. nr. 22 Nu este permisă tăierea nuielelor crescute vertical (Sursa: Sipos, 2009)

18

Nu se permite tăierea de chelire a ramurilor de structură Recolta cea mai bogată se obține de pe pomul, la care ramurile de structură sunt pline cu părți de rod, de la trunchi și până la vârf. Aceasta se poate obţine dacă tăierile se încep nu de la vârful ramurii de structură, ci de la baza ei, avansând de la creangă la creangă. Trebuie avută grijă să lăsăm crengi din 30-40 de cm, și pe ele nuiele de rod, tot din 30-40 de cm. Este foarte tristă priveliştea acelui pom care seamănă mai degrabă cu o mătură înfiptă-n pământ. Partea inferioară este complet goală, şi doar pe partea superioară sunt câteva crengi şi nuiele de rod.

USTENSILE TĂIERII Zicala care spune că pentru munca bună este nevoie de unealtă bună este foarte adevărată în cazul tăierii pomilor, deoarece cu ele provocăm răni plantelor. De-a lungul timpului aceste ustensile

s-au dezvoltat treptat, de la simplul cuţit la automobile de tăiat și mașini de conturare. Aceste ustensile se pot fi împărți în: ustensile manuale, mașini acționate manual, mașini acționate mecanic.

Ustensilele manuale: Foarfece de grădină pentru o singură mână Este ustensila manuală folosită cel mai des, este deci de foarte multe tipuri. Părţile componente ale foarfecii de grădină sunt prezentate în Fig. nr. 23. Ce caracteristici are o foarfecă de grădină bună? • este relativ uşoară, • mânerele se adaptează formei mâinii (de dreapta, de stânga), • lama își menține ascuțimea, • i se pot schimba piesele (lama de tăiere, lama de susţinere, mânerele), • se deschide și închide în siguranță și ușor, cu o singură mână, • învelișul mânerelor este din plastic care se uzează greu și nu alunecă. • taie fără efort crengi cu o diametrul de până la 1,5-2 cm.

Fig. nr. 23 Părțile foarfecii de grădină (Sursa: Sipos, 2009)

Este o chestiune de obişnuinţă dacă mânerul exterior se poate roti sau nu. Unii preferă mânerele care se rotesc, alţii pe cele fixe. Cu cele rotative se taie mai ușor, cu cele fixe se pot tăia părțile mai groase. O parte indispensabilă a procesului de tăiere modern este dezinfectarea periodică a ustensilelor de tăiat, deoarece o mare parte din agenții patogeni se pot răspândi foarte bine cu prilejul tăierii. Din acest punct de vedere poate cea mai periculoasă este arsura bacteriană (Erwina amylovora), care infectează pomaceele. Dezinfectarea se poate face cu substanţe cu conţinut de clor, cu benzină, dar şi cu focul (în timpul tăierii cu ajutorul brichetei). Lamele inoxidabile sunt mai rezistente la substanţele chimice şi pot fi curăţate mai uşor, însă rezistă mai puţin timp. Iar cele cu suprafaţa inoxidabilă mai ieftine (ex. teflon) nu rezistă cum trebuie uzurii. Pe baza principiului de funcționare foarfecele sunt de mai multe tipuri, la noi cea mai răspândi-

tă este foarfeca la care lamele se închid una lângă cealaltă. O întrebare des întâlnită este mărimea foarfecii de grădină. Cele mai des folosite foarfeci sunt între 18-22 de cm, bineînțeles sunt unele mai mici sau mai mari. Mărimea foarfecii potrivite pentru persoană se poate defini relativ ușor. Foarfeca complet deschisă se așează în palmă în așa fel, încât mânerul interior să depășească cu cel mult 1-2 cm palma noastră. Dacă cu partea de vârf a degetului arătător putem cuprinde mânerul exterior, atunci dimensiunea este potrivită (Fig. nr. 24).

Fig. nr. 24 Mărimea foarfecii de grădină, aleasă să fie potrivită mâinii

Foarfeca de grădină cu două mâini (de tăiat crengi) Este ustensila potrivită pentru tăierea crengilor mai groase cu un diametru de 2-4 cm (Fig. nr. 25). Pentru uşurarea tăierii se folosesc diferite rezolvări tehnice. Lamele funcţionează prin închidere una peste cealaltă sau una lângă cealaltă. Lungimea mânerelor variază între 60-100 cm, dar există şi mânere telescopice.

• să fie cât mai uşoară posibil, • cu o foarfecă mai lungă este mai uşoară tăierea părților mai groase, • distanţa dintre lame să fie mare și în cazul unei deschiderii mici a mânerelor, • ambele lame să fie schimbabile. Este foarte incomod și dureros dacă în timpul tăierii mâinile se apropie așa de mult, încât pumnii se lovesc, motiv pentru care la cumpărare este indicată încercarea flexibilităţii, rezistenței mânerelor. Foarfeca trebuie strânsă cu toată forţa, şi în cazul în care mâinile se ating între ele, mai bine cumpărăm o foarfecă mai scumpă (există unele foarfeci de aluminiu de 1kg care nu pot fi strânse nici de bărbaţii foarte puternici). Fierăstraie Articolele de specialitate mai vechi au descris mai multe tipuri de fierăstraie – după forma lamei, mâner şi dinţi. Până azi s-au format fierăstraie cele mai potrivite lucrărilor de tăiere, însă se pot găsi multe care sunt bune doar pentru tăiat lemne însă nu şi pentru tăierea din pomicultură. Dezvoltarea se manifestă cel mai bine în calitatea lamelor, a dinţii şi ascuțirii acestora. Criterii de selectare a fierăstrăului • fără ramă, numită şi lamă de sabie, • să aibă o lamă de calitate potrivită pentru tăiere prin tragere, • lama să nu fie mai lungă de 25-30 cm • mânerul să fie adaptat formei mâinii, şi să nu alunece. Fierăstraiele care se pot închide sau au un toc sunt foarte practice. Acestea nu trebuie puse pe jos, deoarece cele cu toc pot fi purtate la brâu, iar cele care se închid pot fi puse în buzunar, sau în toc (Fig. nr. 26).

Fig. nr. 25 Foarfecă pentru tăierea crengilor

Foarfecele pentru tăierea crengilor sunt supuse unor sarcini mari, de aceea nu este totuna durata lor de utilizare. Unele se uzează destul de repede, altele pot să ţină chiar aproape o viaţă, desigur acest aspect se oglindește şi prin preţul lor. Câteva proprietăți, care ajută la achiziționarea foarfecii potrivite:

Cea mai importantă parte a fierăstrăului este lama. La lamele fierăstraielor de calitate direcţia de tăiere este indicată printr-o săgeată. Acest fapt este important, deoarece lamele bidirecţionale sunt mai groase şi mai rigide decât cele care taie într-o singură direcţie (tragere). Dinţii sunt formați în așa fel, încât rumeguşul să se îndepărteze ușor dintre ei, de obicei ascuțirea lor finală este făcută prin raze laser. Înainte de cumpărare trebuie testată flexibilitatea lamei. Este recomandată cumpărarea fierăstrăului a cărui lamă îşi reia imediat forma iniţială după îndoire. Lama care rămâne îndoită este de proastă calitate şi nu merită cumpărată.


Fig. nr. 26 Ferăstrău cu toc fixabil pe curea

19

Lucrari de Taiere

Recommend Documents