Observaţia A observa – a examina un obiect/proces, a face constatări şi remarci privitoare la ceea ce ai privit cu atenţie Observaţia e totdeauna selectivă: pentru că e premeditată şi interpretativă: pentru că promovează cunoaşterea subiectivă. Observaţia ştiinţifică presupune cu necesitate: scopul cunoaşterii, planificarea şi desfăşurarea după reguli bine stabilite şi îndelung verificate. Testarea unor ipoteze , ca scop, diferenţiază observaţia ştiinţifică de cea neştiinţifică. Observaţia e percepţia şi înregistrarea atentă şi planificată a fenomenelor, obiectelor, evenimentelor şi a indivizilor, în dependenţă de o situaţie determinată. Presupune colectarea sistematică a datelor. Caracteristicile observaţiei: e metodică: are la bază o teorie e integrală: realitatea nu poate fi înţeleasă decât în totalitatea ei e sistematică: se desfăşoară conform unui plan e analitică: examinează un fenomen din perspectiva tuturor părţilor sale componente repetabilă şi verificabilă: îndeosebi cea cantitativă. • • • • •
Avantaje: - presupune înregistrarea unor comportamente individuale şi colective în chiar momentul desfăşurării lor - este slab slab reactiv reactivă, ă, faţă faţă de un chestio chestionar, nar, interv interviu: iu: modifică modifică mai puţin puţin compo comportame rtamentele ntele persoanelor, nu e artificială - permit permitee identi identific ficare areaa unor unor manifes manifestăr tării sponta spontane, ne, natu natural ralee - info inform rmaţ aţii ii mult multe, e, dive divers rsee - rezult rezultate atele le sunt sunt accesi accesibil bilee şi şi altor altor cerce cercetăt tători ori - acces acces la la aspec aspecte te ce ce nu pot fi surpr surprins insee expe experime rimenta ntall Dezavantaje: - contro control, l, redus redus asupra asupra variab variabile ilelor lor extern externee - dificu dificultă ltăţi ţi de cuan cuantifi tificar care, e, puţin puţinee informa informaţii ţii canti cantitat tative ive - limi limita tare re la eşan eşanti tioa oane ne mici mici - dificultăţi dificultăţi de de a studia studia anumite anumite teme teme şi medii: se aşteap aşteaptă tă produce producerea rea fenome fenomenelo nelor r - ca efecte efecte negat negative: ive: active activează ază mecan mecanisme ismele le de apărare apărare ale ale observaţ observaţilor, ilor, interv intervine ine prezenţa observatorului care produce modificarea comportamentelor celor observaţi Observaţia are 2 accepţiuni a. metodă metodă de cercetare cercetare concretă, concretă, empirică, empirică, de teren teren b. în cadru restrân restrâns, s, metodă metodă ştiinţifică ştiinţifică de colecta colectare re a datelor datelor cu ajutorul ajutorul simţurilor simţurilor pentru a verifica anumite ipoteze sau pentru a descrie sistematic şi obiectiv mediul înconjurător: evenimente, persoane, etc. Def: observaţia presupune urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale indivizilor ca şi al contextului social al comportamentelor. Observatorul trebuie să fie pasiv, neutru, fără idei preconcepute
La sfârşitul observaţiei se realizează un protocol de observaţie: 1. Descrierea contextului: data, timpul, spaţiul, ambianţa fizică, aranjamentul subiecţilor şi al obiectelor 2. Descrierea participanţilor: sex, vârstă, etnie, aspect fizic, îmbrăcăminte, alte particularităţi 3. Descrierea observatorului: sex, vârstă, existenţa sau nu a unor relaţii anterioare cu subiecţii 4. Descrierea conduitelor şi a acţiunilor participanţilor: verbale, nonverbale, motorii, expresiv-emoţionale 5. Interpretarea situaţiei: încercarea de a înţelege cum se raportează subiecţii la situaţie, ce înţeleg din ea, care e contextul, etc. 6. Interpretări alternative ale situaţiei 7. Notarea şi explorarea de către observator a propriilor trăiri şi sentimente
Exerciţiu: într-o situaţie de testare se recomandă observarea a: - atitudinilor la începutul activităţii: opoziţie/pasivitate/cooperare/entuziasm - atitudinea din timpul activităţii: iritare/spontaneitate/pune întrebări - respectarea consemnelor verbale, nonverbale - acţiuni şi mişcări necontrolate - vorbirea: pronunţie, articulare, nr cuvinte spontane, cooperare, tip şi conţinut comportamente nonverbale - metode spontane de lucru: cum rezolvă testul/e constant/perseverent - reacţii la incidente/dificultăţi/eşecuri Forme de observaţie După orientare: auto-observaţie, observaţie propriu-zisă După prezenţa sau absenţa intenţiei de a observa: ocazională, sistematică După prezenţa observatorului: directă, indirectă sau mediată cu observator mediat, ascuns După implicarea observatorului: pasivă, participativă După durată: continuă, discontinuă După obiective: integrală, selectivă Condiţiile unei bune observaţii: 1. stabilirea clară, precisă a scopului 2. selectarea formei potrivite de înregistrare: cronometru, aparat foto, etc 3. elaborarea unui plan riguros de observaţie: unde, cât timp, pe cine şi ce vom urmări 4. consemnarea imediată a celor observate 5. efectuarea unui număr optim de observaţii şi în condiţii adecvate 6. discreţia observaţiei Foarte necesară este realizarea unei grile de observaţie: sistemat6izarea datelor după anumite criterii Obstacole: orientările cognitive şi dispoziţiile afective ale observatorului, tendinţa de a decodifica faptele conform teoriei, tendinţa de confirmare a aşteptărilor observatorului De corectat prin: folosirea de mijloace tehnice adecvate, informarea, pregătirea observatorilor, utilizarea mai multor observatori sau realizarea mai multor observaţii, combinarea observaţiei cu alte metode: interviu, anamneză, studiul documentelor, etc Observaţia participativă: a lua parte conştient şi sistematic la viaţa activă, la interesele şi sentimentele grupului studiat: cercetătorul e prezent şi se integrează în colectivitate
Unităţile dintr-o grilă de observaţie trebuie să fie: discrete şi exclusive, omogene, bine precizate şi definite Proceduri de înregistrare a informaţiilor: a. înregistrări calitative: descrieri privind patternuri de comportamente: adesea în observaţia naturală, studiul de caz - enunţuri b. contabilizarea răspunsurilor comportamentale: numărul de ori în care se manifestă un anumit răspuns comportamental: bifarea comportamentului de câte ori apare – metoda cea mai veche şi frecventă c. înregistrarea unor caracteristici temporale: frecvenţa: numărul de apariţii ale unui comportament în unitatea de timp; secvenţa: relaţia temporală dintre comportamente; durata: cantitatea de timp dintre începutul şi sfârşitul unui comportament; latenţa: perioada între începutul observaţiei şi prezenţa comportamentului; intervalul: între sfârşitul unui comportament şi începerea altuia d. înregistrarea intensităţii comportamentelor: a vocii, etc e. evaluarea unor atribute: prezenţa sau absenţa unor caracteristici cu grade de intensitate: a neatractiv – f atractiv Proceduri de înregistrare pentru autoobservaţie: - jurnale: în general cu înregistrări calitative - monitorizarea răspunsurilor comportamentale - autorapoartele: descriu ce simt când privesc, fac ceva • • • • •
Când obiectivele cercetării sunt clare, în grila de observaţie utilizată, fiecare comportament din grilă primeşte un cod numeric sau pictural Eşantionarea: - timpului: observarea sistematică a comportamentelor într-un anumit timp: ex observarea şcolarilor la oră: la 5 minute pe parcursul unei lecţii de o oră. Cu cât observaţia se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, cu atât datele sunt mai reprezentative. Contează: frecvenţa comportamentelor, variabilitatea lor, specificitatea situaţională, posibilele schimbări în timp, complexitatea înregistrării - subiecţilor: dacă sunt prea mulţi - alegerea celor reprezentativi - a situaţiilor cele mai relevante şi mai multe, pentru ca un comportament să nu fie determinat situaţional Tipuri de observaţie: 1. Observaţia naturală, necontrolată: fără ştirea subiecţilor, se analizează comportamentul lor în mediul lor de viaţă a. Tehnica observatorului vizibil dar ignorat: se amestecă printre participanţi b. A observatorului ascuns c. Cu dispozitive de supraveghere şi înregistrare d. Crearea unor medii în miniatură Limite ale obs naturale: nu poţi controla toate variabilele, datele sunt greu de cuantificat, implicaţii etice 1*. Observaţia participativă: variantă a celei naturale, se observă din interior comportamentele membrilor grupului, poţi obţine informaţii detaliate despre percepţii, motive etc interpersonale Avantajul principal: aduce informaţii din interior care nu pot fi obţinute prin observaţia de la
distanţă Limite: comportamentele pot fi influenţate de prezenţa observatorului, credinţele şi ipotezele observatorului pot duce la percepţii selective, dificultăţi de a intra în grup şi de a fi acceptat de acesta 2. Observaţia controlată, sistemică: controlul mediului pentru provocarea reacţiei de interes. De ex: testele situaţionale, ex obs pe parcursul aplicării testelor psihologice. 3. Autoobservaţia: introspecţie. Procese implicate: (subiectivitatea) - distorsiuni legate de observator: efectele centrării (anumite aspecte vor fi supraevaluate), contrastului (exagerarea diferenţelor), asemănărilor (exagerarea asemănărilor), haloului (iradierea evaluării unei dimensiuni asupra altor dimensiuni) şi ancorării (evaluarea unui stimul devine ancoră pentru stimulii următori); selectivitatea atenţiei şi memoriei: atenţia cu cât e mai concentrată cu atât e mai selectivă; efectele categorizării spontane şi teoretice: prejudecăţi, stereotipuri; ecuaţia personală a observatorului - observaţia e o situaţie socială interactivă. De preferat „dublul orb”: primul orb – asistent al cercetătorului care nu cunoaşte ipotezele cercetării, al doilea: subiectul,nici el nu cunoaşte ipotezele - reacţia subiecţilor la faptul de a fi observaţi, 2 poli: anxietate – inhibiţie, defensivitate, reţineri şi prestanţă, exhibiţionism Concepte cheie: Observaţie Grilă de observaţie Ghid de observaţie
