Greenspon. Originile Si Tratamentul Perfectionismului

American Journal of Psychotherapy Ediþia în limba românã

Volumul 62

Numãrul 3

Traducere din englezã

Simona Reghintovschi

200 8

REDACTOR-ªEF T. BYRAM KARASU REDACTORI ASOCIAÞI SALVATORE LOMONACO/JERALD KAY ALLAN TASMAN COMITET DE REDACÞIE

Redactor recenzii de carte Redactor special Administrator Manager Asistent

COMITETUL DE REDACŢIE INTERNAŢIONAL

Copyright Editura Trei 2008

Informaþii generale Persoanã de contact pentru corespondenþã, inclusiv abonamente sau comenzi individuale:

Viorel Vrabie email: [email protected] telefon/fax: 021-300-60-90 adresã: Editura Trei, str. Sf. Constantin nr. 9, ap. 1, sector 1, Bucureºti, 010217 Preþ exemplar: 30 lei Preþ abonament (patru numere): 100 lei

Cuprins Rezultatele psihoterapiei în 40 de ani de practicã privatã . . . . . . . . . . . . . . 9 Paul W. Clement, Ph.D., ABPP

E-mail ºi psihiatrie: câteva perspective psihoterapeutice ºi psihanalitice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45 C.G. Bhuvaneswar, M.D. T.G. Gutheil, M.D.

A da sens greºelii: o perspectivã asupra originilor ºi tratamentului perfecþionismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76 Thomas S. Greenspon, Ph.D., LP, LMFT

Ataºament, reglare afectivã ºi sincronie mutualã în psihoterapia adultului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105 Thomas S. Greenspon, Ph.D., LP, LMFT Shelley Dales, M.C. Paul Jerry, Ph.D.

Analize subiective ºi intersubiective ale alianþei terapeutice în terapia relaþionalã de scurtã duratã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149 Eyal Rozmarin, Ph.D. J. Christopher Muran, Ph.D. Jeremy Safran, Ph.D. Bernard Gorman, Ph.D. Jake Nagy, Ph.D. Arnold Winston, M.D.

Recenzie de carte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174

A da sens greºelii: o perspectivã asupra originilor ºi tratamentului perfecþionismului Thomas S. Greenspon, Ph.D., LP, LMFT*

Cercetãrile asupra perfecþionismului au lãsat în general fãrã rãspuns întrebãrile despre istoria dezvoltãrii sale ºi despre semnificaþia pe care o are trãirea lui. O vinietã clinicã ilustreazã o abordare psihodinamicã contemporanã a rãspunsului la aceste întrebãri ºi o abordare terapeuticã utilizatã pentru a depãºi perfecþionismul ºi efectele sale împovãrãtoare asupra indivizilor ºi relaþiilor intime. Progresele teoretice din psihologia relaþionalã contemporanã, alãturi de experienþa clinicã a autorului ca psihoterapeut ºi consilier parental oferã materialul-sursã. Perfecþionismul este înþeles ca o dorinþã de perfecþiune, o fricã de imperfecþiune, echivalarea greºelilor cu defecte personale ºi convingerea emoþionalã cã perfecþiunea este calea cãtre a fi acceptat personal.

* Greenspon Associates, P.A. Adresa poºtalã: P.O. Box 16325, Minneapolis, MN

55416–0325. e–mail: [email protected]

Thomas S. Greenspon

77

O PERSPECTIVÃ ASUPRA ORIGINILOR ªI TRATAMENTULUI PERFECÞIONISMULUI Atunci când am descoperit cã pot face greºeli am ºtiut cã eram pe calea cea bunã.

ORNETTE COLEMAN, MUZICIAN DE JAZZ. (citat în St. John, 2005, p. 143)

Cercetãrile asupra perfecþionismului desfãºurate pe parcursul ultimilor 40 de ani au fost temeinice ºi au vizat multiple faþete. Flett si Hewitt (2002) au oferit o colecþie bogatã ºi cuprinzãtoare a celor mai recente lucrãri în cartea lor Perfectionism: Theory, Research, and Treatment . Deºi s-au adresat numeroaselor aspecte legate de subiect, puþinele lucrãri al cãror scop este propunerea mecanismelor prin care apare perfecþionismul (e.g., Greenson, 1973; Missildine, 1963; Sorotzkin,1985; Rothstein, 1980) au fost publicate cu ceva timp în urmã ºi nu iau în considerate progresele recente din psihologia psihodinamicã. Focalizarea cognitivã ºi comportamentalã a cercetãrilor recente de înaltã calitate lasã deschisã întrebarea de ce anumite tipare de gândire, seturi de credinþe ºi anumite comportamente se dezvoltã la un copil care devine perfecþionist ºi de ce astfel de caracteristici ale personalitãþii sunt atât de rezistente la schimbare. Acest articol propune un rãspuns la aceste întrebãri pe baza translatãrii unui cadru teoretic contemporan cunoscut drept teoria sistemelor intersubiective, dezvoltat extensiv în ultimii treizeci de ani. Acest cadru teoretic specific conduce la anumite concluzii despre ceea ce constituie o abordare utilã a depãºirii perfecþionismului nu numai în terapie, dar ºi în parentaj ºi în mediul educaþional. Abordarea, doveditã a fi eficientã în timpul ultimului sfert de secol în fiecare dintre aceste medii, a fost publicatã ºi prezentatã pãrinþilor, copiilor ºi profesorilor (Greenspon, 2000; 2002; 2006; 2007b).

78

A da sens greºelii: o perspectivã asupra originilor…

În acest articol folosesc o vinietã clinicã pentru a ilustra diferite elemente ale abordãrii ºi bazele sale teoretice. Vinieta începe cu un cuplu pentru care perfecþionismul a devenit un aspect al relaþiei; apoi voi sublinia istoria unuia dintre parteneri ca un copil ºi adolescent perfecþionist.

RACHEL ªI ROSS Rachel este o avocatã foarte ocupatã, bine privitã, aflatã la mijlocul carierei sale. Ea ºi soþul ei, Ross, profesor, cresc trei copii grozavi, activi. Ross este acasã în timpul sfârºitului de sãptãmânã ºi are un program zilnic flexibil, dar uneori pleacã în timpul sãptãmânii prezentând articole ºi oferind consultaþii. Rachel este extrem de organizatã ºi este continuu în miºcare; ea duce copiii la diferite activitãþi de searã, organizeazã petreceri aniversare ºi sãrbãtorile, cicãlindu-ºi constant copiii cu privire la teme ºi îndatoriri gospodãreºti, planificã vacanþele ºi, frecvent, este treazã în timp ce toþi ceilalþi dorm, studiind sau ºlefuind discursuri. Familia este extrem de importantã pentru ea, dar uneori pare ca ºi cum toþi s-ar rãspândi în direcþii opuse, ºi Rachel se simte din ce în ce mai des — ºi aratã — extenuatã. Rachel ºi Ross au solicitat terapie de cuplu pentru cã aveau probleme cu copiii în stabilirea limitelor cu privire la activitatea ºcolarã ºi la treburile de acasã ºi pentru cã amândoi realizau cã relaþia lor a devenit distantã ºi uneori conflictualã.

Psihoterapia, mai ales cu cupluri ºi familii, implicã un ansamblu de aspecte multiplu întrepãtrunse (Greenspon, 2007a). Voi discuta despre activitatea terapeuticã cu Rachel ºi Ross cu privire la perfecþionismul semnificativ al lui Rachel; au existat ºi câteva alte aspecte, astfel încât nu trebuie trasã concluzia cã Rachel a fost „pacientul identificat“, sau singura persoanã responsabilã pentru problemele cu care se lupta aceastã familie. Trebuie menþionat, de asemenea, cã deoarece Rachel ºi Ross sunt persoane reale, unele elemente ale poveºtii lor, inclusiv numele, au fost schimbate pentru a le proteja intimitatea.

Thomas S. Greenspon

79

Rachel se simte constrânsã. Ea se supra-angajeazã, vãzând orice cerere de timp venitã din partea cuiva drept o cale de a-ºi demonstra capacitãþile ºi sentimentul de responsabilitate. Principiile morale nu îi permit sã facã lucrurile în grabã, sã facã ceva de ochii lumii sau sã facã ceva ce ar da impresia cã o anumitã sarcinã nu a avut parte de toatã atenþia ºi energia ei. Deºi este foarte organizatã ºi programatã, frecvent stã la serviciu pânã când terminã ce are de lucru, indiferent ce se întâmplã cu programarea celorlalte responsabilitãþi ale ei. De aici, lipsa cronicã de somn ºi frecventele depãºiri de program. Simte o iubire profundã pentru Ross; cu toate acestea, focul iniþial din sentimentele ei pare sã fi dispãrut ºi relaþia lor a devenit ca un dans bine coordonat, dar distant. Fluxul constant de energie freneticã s-a solidificat într-un fel de poleialã, în spatele cãreia Rachel îºi ascunde cea mai mare parte a sentimentelor. Rachel este deprimatã. Într-un fel, eforturile ei perfecþioniste funcþioneazã ca antidot pentru disperare.

Existã multe tipuri de perfecþioniºti care prezintã multe combinaþii de gânduri, sentimente ºi comportamente (Greenspon, 2002). Rachel este poate un stereotip; este prezentatã aici deoarece povestea ei poate fi familiarã. A o privi pe Rachel înseamnã a privi o activitate constantã, dedicare, perseverenþã, rezolvare de probleme, luare de decizii ºi nerãbdare cu ceilalþi. Unii perfecþioniºti au probleme în a lua decizii, pentru cã îºi fac griji cã deciziile vor fi greºite. Rachel nu are astfel de dificultãþi, deºi nu priveºte cu uºurinþã greºelile. Frecvent este obsedatã de ceva ce nu a mers bine ºi spectrul imperfecþiunii ireparabile stã ghemuit ca un demon pe umãrul ei.

A DA SENS PERFECÞIONISMULUI De ce este Rachel astfel? Perfecþionismul înseamnã anumite lucruri pentru un perfecþionist. Mai întâi, este o dorinþã de a fi perfect. Ceva mai puþin decât

80


perfect poate fi necesar uneori, dar nu este niciodatã acceptabil. Conceptul de „perfecþionism sãnãtos“ a fost discutat în altã lucrare (Greenspon, 2000); conceptualizãrile perfecþionismului care includ acceptarea a ceva mai puþin decât perfect nu se aflã în experienþa trãitã de mulþi perfecþioniºti. Atunci când oamenii vãd perfecþionismul la ei înºiºi, îl descriu ca pe o povarã. Flett ºi Hewitt considerã cã „… perfecþionismul este asociat cu nivele semnificative de deteriorare ºi distres nu numai pentru perfecþioniºti, dar ºi pentru membrii familiei lor“ (2002a, p. 10). Nu e necesar ca perfecþioniºtii sã se considere împovãraþi de perfecþionismul lor per se; pentru mulþi perfecþioniºti elementul împovãrãtor este anxietatea cronicã de a nu fi suficient de bun. E posibil ca perfecþioniºtii sã aibã succes, dar aceasta nu pare sã le aducã o satisfacþie sporitã (Mor et al., 1995). Mulþi perfecþioniºti au mare succes în viaþã, deºi persoanele cu mare succes, ca grup, par a fi mai puþin înclinate cãtre perfecþionism (Burns, 1980). Anxietatea pe care o presupun eforturile perfecþioniºtilor nu ar trebui sã ne determine sã vorbim despre perfecþionism pozitiv sau adaptativ. Experienþa clinicã susþine îngrijorarea lui Flett ºi Hewitt cã „… perfecþionismul adaptativ al anumitor oameni poate reflecta de fapt o conºtiinciozitate ºi un stil de muncã orientat cãtre realizãri ºi nu perfecþionism per se“ (2002a, p. 18). Perfecþioniºtii care pentru moment sunt mai puþin preocupaþi de judecãþi despre cât de bine se descurcã pot fi capabili sã se descurce bine; aceasta este mult mai probabil o slãbire a necesitãþii percepute de a fi perfect determinatã contextual — o diferenþã în gradul sau intensitatea eforturilor perfecþioniste (Flett & Hewitt, 2002, p. 18) — ºi nu o formã de perfecþionism adaptativ. Talentul, energia ºi angajamentul determinã succesul ºi aceste calitãþi personale existã în întregime separate de perfecþionism. Rezumând, perfecþioniºtii timnd sã aibã succes în ciuda perfecþionismului lor, ºi nu datoritã acestuia.

Thomas S. Greenspon

81

Perfecþionismul ºi urmãrirea excelenþei

Existã o distincþie între perfecþionism ºi urmãrirea excelenþei (Adderholdt & Goldberg 1999; Greenspon, 2002). Mulþi oameni par sã acorde energie nelimitatã îmbunãtãþirii performanþelor la o anumitã sarcinã, ºi chiar pot sã se extenueze — de exemplu, dormind puþin, preocupându-se cu acea sarcinã, cu excluderea altor aspecte din vieþile lor ºi reacþionând foarte negativ dacã lucrurile nu merg bine. Existã mulþi oameni care par sã-ºi stabileascã obiective înalte în mod nerealist. ªi, de obicei, ei sunt descurajaþi atunci când aceste obiective nu sunt atinse. Deºi mulþi perfecþioniºti sunt astfel, nu orice persoanã descrisã astfel este o perfecþionistã. Perfecþionismul nu se referã nici la constrângerile impuse propriei persoane, nici la stabilirea unor obiective prea înalte. Se referã la urmãrirea excelenþei. Perfecþionismul se referã la dorinþa neîncetatã de a fi perfect (nu „aproape perfect“) . Se referã ºi la frica de imperfecþiune. Printre diferitele dimensiuni ale perfecþionismului incluse, de exemplu, în construirea unui instrument foarte apreciat, Multidimensional Perfectionism Scale, Frost et al. (1990) observã cã „îngrijorarea legatã de greºeli“ este predominantã. Flett et al., (2002, p. 122) subliniazã faptul cã asocierea dintre perfecþionism ºi fricã este pervazivã în literatura de specialitate. Este ceea ce se aflã în spatele existenþei în permanentã constrângere a lui Rachel, a extenuãrii ei. Dorinþa de a fi acceptat

Observaþia clinicã aratã cã existã numeroase aspecte ale perfecþionismului. Perfecþionismul presupune convingerea emoþionalã, de obicei nearticulatã, cã perfecþiunea este calea de a fi acceptat ca persoanã. Acesta este elementul motivaþional principal, pe care îl voi explora în profunzime ca o cale de a înþelege perfecþionismul. Sentimentul coerenþei de sine ºi al sensului este o parte vitalã a experienþei umane ºi, în general, derivã din ataºamente stabile faþã de alþii semnificativi (Kohut, 1982; Orange, 1995). Depindem de aceste

82


legãturi vitalizante la fel de complet ca ºi în cazul dependenþei noastre biologice de oxigen. (Kohut, 1982). În decursul timpului, comportamentul copilului se acomodeazã semnificativ la percepþiile naturii ºi stabilitãþii acestor legãturi de susþinere. Un copil face încercãri profunde de a solidifica relaþiile semnificative; dacã nu reuºeºte, el riscã un declin emoþional ºi fizic. Perfecþionismul este emblematic pentru încercarea sa de a conserva relaþia; principiul organizator este: „Dacã pot fi perfect, pot fi o parte a unei lumi predictibile ºi coerente în care sunt acceptat, confirmat ºi valorizat.“ Pentru Rachel existã multe riscuri din punct de vedere emoþional. Frica ei de imperfecþiune este, pentru ea, o fricã de disoluþie ºi deconectare, asemãnãtoare tãierii cordonului de siguranþã al unui astronaut care merge prin spaþiu. Pentru perfecþioniºti, munca din greu ºi urmãrirea succesului nu sunt principale. Problema perfecþionismului nu este o problemã de supra-dedicare sau o lipsã de capacitate de a delega sarcinile; problema perfecþionismului este cea pe care toate aceste calitãþi personale o reflectã: lupta pentru a fi acceptat ca persoanã. Perfecþioniºtii în relaþie

Sentimentul lui Rachel despre faptul cã ea este perfectibilã este singura ei speranþã de a obþine recunoaºterea. Un aspect al perfecþionismului lui Rachel este modul în care ea impune altora cerinþe — un aspect la care Hewitt ºi Flett (1991) se referã ca perfecþionism orientat cãtre celãlalt. Ea este durã cu ceilalþi pentru cã, atunci când se implicã în ceva, trebuie sã meargã perfect. Simte ca ºi cum acþiunile celorlalþi ar putea ameninþa un rezultat perfect care, în cele din urmã, ar reflecta-o pe ea personal, ºi acest fapt nu poate fi tolerat. Un alt client, examinându-ºi perfecþionismul (printre alte aspecte ale vieþii sale) a petrecut mulþi ani în profesia sa învãþând ºi realizând sarcini tehnice extrem de complexe. A primit cu consecvenþã laude pentru performanþele sale ºi singurul aspect negativ care apãrea în evaluãrile primite de-a lungul anilor era faptul cã tindea sã fie foarte dur cu cei aflaþi

Thomas S. Greenspon

83

sub supravegherea lui. Deoarece era pusã în joc imaginea lui ca supervizor, ei erau obligaþi sã facã totul bine. Frecvent, relaþiile perfecþioniºtilor cu ceilalþi devin problematice. Aceasta este o ironie teribilã; intenþia perfecþionistului de a-ºi asigura acceptarea este încurcatã tocmai prin modul în care urmãreºte aceastã acceptare. Pentru Rachel ºi Ross, intimitatea presupune vulnerabilitate. Cei care ne sunt cei mai apropiaþi au cele mai mari ºanse sã vadã ceea ce, în opinia noastrã, reprezintã defectele noastre; invers, acceptarea de cãtre cei care ne cunosc cel mai bine ºi în care avem cea mai mare încredere este cea mai puternicã dovadã a acceptabilitãþii. Pãrinþii, copiii ºi partenerii intimi deþin cele mai credibile chei ale sentimentului de a fi acceptaþi ca oameni, deºi poate nu singurele. Haring, et al. (2003) au observat efectele potenþial distructive ale perfecþionismului asupra cãsãtoriei; Ross ºi Rachel ilustreazã o variantã a aceastei temã. Dincolo de atracþia fizicã faþã de Ross, iniþial, interesul lui Rachel a fost trezit de stilul lui liber, spontan, care pãrea sã o invite sã se relaxeze. Ea însãºi era atractivã ºi energicã ºi incisivitatea ºi competenþa ei l-au ajutat pe Ross sã se simtã în siguranþã ºi conþinut. Interesul evident al lui Ross pentru Rachel pe care tindea sã-l exprime deschis ºi romantic, au ajutat-o pe Rachel sã se simtã doritã ºi importantã. Odatã cu trecerea timpului, apariþia responsabilitãþilor parentale ºi ale dezvoltãrii profesionale pentru ambii parteneri au devenit testele principale ale sentimentului de competenþã al lui Rachel. Rachel îºi punea sub semnul întrebãrii sentimentul de a fi acceptatã pe mãsurã ce copiii deveneau mai independenþi. Pe mãsurã ce Ross petrecea mai mult timp lucrând ºi Rachel trecea cu greu peste cãutarea succesului ca pãrinte ºi profesional, cei doi au început sã resimtã mai multã distanþã emoþionalã ºi mai multã mânie. Spontaneitatea lui Ross a început sã fie enervant de zãpãcitoare pentru Rachel, în timp ce insistenþele ei pentru atenþia acordatã rutinei au început sã fie restrictive pentru el. Incapabili sã aducã aceste aspecte

84


într-un dialog — în parte pentru cã niciunul nu putea pune în cuvinte emoþiile esenþiale — Rachel ºi-a ascuns sentimentele de anxietate ºi disperare din ce în ce mai mari ºi a muncit ºi mai mult.

În spatele unei astfel de reprimãri a autenticitãþii ºi a vitalitãþii se aflã deseori depresia, aºa cum se întâmpla ºi cu Rachel. Cei doi aveau mult mai puþin de oferit emoþional unul altuia în aceastã perioadã. Rachel, simþind distanþarea lui Ross, s-a afundat ºi mai intens în muncã ºi în iritarea ei crescândã faþã de Ross, care rãspundea devenind ºi mai distant. Avea loc o amplificare circularã a anxietãþilor celor doi.

GENEZA PERFECÞIONISMULUI Experienþa clinicã susþine afirmaþia cã perfecþionismul este o problemã relaþionalã. Dialogul negativ cu sine, „catastrofarea“ (Ellis & Harper, 1997), intensa constrângere impusã propriei persoane ºi alte aspecte comportamentale, cognitive ºi afective ale perfecþionismului nu îºi au originea (în perspectiva descrisã aici) în cadrul unei minþi izolate cu o predilecþie cãtre gândirea iraþionalã. Ele reflectã un mod al perfecþionistului de a aborda coerenþa de sine ºi faptul de a fi acceptat de ceilalþi. Aceste comportamente ºi gânduri nu apar în vid. Semnificaþia lor este cel mai bine înþeleasã în context relaþional. Rachel este convinsã cã, dacã renunþã la ceva din cãutarea ei pentru a-ºi trãi viaþa mai departe ºi a veni în întâmpinarea nevoilor celorlalþi, va trãda o imperfecþiune personalã care este atât de profundã, încât nimeni nu o va dori. Aici existã ºi un sentiment de ruºine ºi, într-adevãr, în esenþa sa, perfecþionismul este o problemã legatã de stima de sine. Pentru Rachel, o greºealã nu este o parte mai mult sau mai puþin semnificativã a existenþei cotidiene, eroarea semnificã un defect inerent. Din exterior, astfel de noþiuni par iraþionale, dar de unde apar? Ea este îngrijoratã cu privire la acceptabilitatea ei ca persoanã. De ce? Punctul de vedere prezentat aici abordeazã aspectele ce þin de dezvoltare. În copilãrie, o reþea de relaþii semnificative satureazã în totalitate lumea experienþei. Pornind de la ajustãrile de moment ºi acomo-

Thomas S. Greenspon

85

dãrile fãcute în cadrul acestor relaþii (mai semnificative cu adulþii care ne îngrijesc, dar includ în cele din urmã adulþii ºi persoanele de aceeaºi vârstã importante pentru noi), toate influenþate de culturã în sens larg, copiii extrag un sentiment de sine ºi modul de a relaþiona cu ceilalþi. Pe mãsurã ce copiii încep sã prindã obiecte ºi sã manipuleze mediul, ei trãiesc ºi experienþa reacþiilor celorlalþi ºi acþiunile lor capãtã semnificaþie. „Am fãcut bine?“ „Ar trebui sã fiu mândru de asta?“ „Ar trebui sã-mi fie ruºine?“ Nenumãrate întrebãri de acest gen sunt puse ºi primesc rãspuns în medii relaþionale specifice, deºi, mai ales la început, ele nu sunt exprimate prin limbaj. Rachel a crescut într-o casã care ar putea fi etichetatã drept „stresantã“. Istoria, bineînþeles, povestitã din perspectiva ei, reprezintã experienþa sa aºa cum ºi-o aminteºte. Tatãl ei era un chirurg de mare succes ºi profesor la un centru medical prestigios. Întotdeauna era ocupat cu importante probleme profesionale, legate de pacienþi ºi pãrea ca ºi cum viaþa de acasã a lui Rachel era caracterizatã de o serie de vizite aleatorii, impredictibile, ale lui, pe fiecare dintre ele trebuind sã o valorizeze — deºi în mod frecvent presupuneau critici þintite ale lucrurilor pe care ea le fãcuse. Tatãl era un bãrbat foarte atent, orientat cãtre detalii, care credea în metoda socraticã atunci când vorbea cu copiii sãi. Conversaþiile cu el constau în primul rând din serii de întrebãri cãrora urma sã li se rãspundã, urmate de explicaþiile lui referitoare la rãspunsul corect. Mama lui Rachel avea studii superioare, dar alesese sã rãmânã acasã pentru a-i creºte pe Rachel ºi pe fratele ei mai mare, Blake. Când Rachel avea cinci ani, mama suferise o depresie; progresiv, lãsase baltã din ce în ce mai multe lucruri acasã, citea din ce în ce mai puþin ºi alcoolul devenise mijlocul ei de alinare obiºnuit. Situaþia s-a înrãutãþit pe parcursul urmãtorilor câþiva ani, iar pãrinþii lui Rachel au început sã se certe aprins. În timpul furtunilor de þipete ºi vase sparte ocazional, Blake se izola în dormitorul lui, cu muzica datã la maxim în cãºti. Rachel alterna între a þipa la pãrinþii ei (cel mai mult la mamã) ºi a suspina în altã camerã.

86


Rachel a fost printre cei mai buni studenþi, o pianistã talentatã, un voluntar harnic ºi cãpitanul energic, exigent al echipei de fotbal a ºcolii. Deºi era sociabilã la ºcoalã ºi avea prieteni, reputaþia sa era de persoanã care reuºeºte sã ducã la bun sfârºit orice ar avea de fãcut, pãrând capabilã sã se deconecteze de cei din jurul sãu. Voia sã aibã dreptate în toate conversaþiile. Tatãl sãu îi vedea notele ºi ocazional o asculta exersând la pian, acasã. Era în mod clar interesat de toate acestea, deºi rapid fãcea ceea ce trecea drept „o criticã utilã“. Ca urmare, Rachel ºtia întotdeauna cã era bunã la anumite lucruri, dar pãrea cã niciodatã nu era suficient de bunã. Mama comenta pozitiv realizãrile fiicei sale, dar era din ce în ce mai detaºatã ºi distantã. Nu exista nimeni care sã o liniºteascã pe Rachel în timpul certurilor dintre pãrinþi; cel mai probabil fiecare îºi îngrijea propriile rãni ºi se întrebau ce ar trebui sã facã pentru ei ºi pentru cãsãtoria lor care se deteriora. A fost uºor pentru Rachel sã ajungã la concluzia cã pentru a obþine recunoaºtere în familia ei, trebuie sã aibã realizãri, din nou fãrã a articula aceastã concluzie. Pãrinþii ei comentau frecvent notele pe care le obþinea ºi o lãudau pentru recitalurile la pian. Antrenorul ei o lãuda deschis. Conversaþiile din jurul ultimelor examene sau premiului pe ºcoalã pãreau sã creeze o strãlucire, oricât de scurtã, la masa de prânz ºi un anumit sentiment de armonie, oricât de trecãtor. Rachel trãia pentru asta.

Rachel a ajuns la concluzia cã, dacã ar putea fi perfectã, ar putea merita, ar fi interesantã, importantã ºi complet acceptabilã. Ar putea ºi sã uneascã familia. Pentru Rachel, a nu reuºi sã fie perfectã era un semn cã se va întâmpla ceva îngrijorãtor. Mai mult, Rachel arbora o suspiciune deprimantã cã nu era suficient de deºteaptã sau de competentã pentru a trezi interesul tatãlui ei. La astfel de concluzii ajungea nu printr-un raþionament conºtient, ci pas cu pas, de-a lungul timpului, într-un proces relaþional, interactiv care se aflã astãzi sub scrutinul cercetãrilor asupra dezvoltãrii (vezi, de exemplu, Beebe ºi Lachmann,

Thomas S. Greenspon

87

2002; Stern, 1985; 2004). Aceastã sesizare intuitivã în fiecare moment a intenþiilor celuilalt duce la ceea ce Daniel Stern (2004) numeºte cunoaºtere relaþionalã implicitã. Rachel a acordat atenþie numeroaselor semnale, verbale ºi nonverbale, care dezvãluiau aºteptãrile tatãlui sãu — ce cãuta la ea, ceea ce pãrea cã a gãsit ºi dacã era mulþumit cu ceea ce gãsise. Deºi poate cã nu a fost capabilã sã punã în cuvinte aceastã experienþã, ea a modelat felul în care Rachel se vedea pe ea însãºi ºi relaþiile ei cu ceilalþi. Varietãþi ale mediilor relaþionale

Experienþa de dezvoltare specificã a lui Rachel este un exemplu printre altele de posibile surse ale perfecþionismului. Acestea sunt prezentate detaliat într-o altã lucrare (Flett et al., 2002; Greenspon, 2002), dar tema predominantã este o atmosferã de acceptare condiþionatã la care Flett et al. (2002, p. 91) se referã ca valoare de sine contingentã. Convingerea emoþionalã obiºnuitã în astfel de medii poate fi cu uºurinþã „Sunt acceptat atâta timp cât am performanþe bune“. Chiar ºi în mediile familiale în care lauda este abundentã, dar este întotdeauna centratã pe realizãri (Flett et al., 2002), pot exista întrebãri în mintea copiilor despre cât de acceptaþi ar mai fi dacã ar lipsi aceste realizãri. Din perspectiva acestor descoperiri, aspectele relaþionale care dau naºtere perfecþionismului pot fi subtile ºi nu presupun în mod obligatoriu o intenþie conºtientã din partea adulþilor de a transforma un copil într-un perfecþionist. În cazul în care concluzia la care ajunge copilul din relaþia sa particularã cu adultul care îl îngrijeºte este cã iubirea ºi acceptarea sunt disponibile numai în anumite condiþii, atunci perfecþionismul este un rezultat posibil.

CADRUL TEORETIC Perspectiva tipicã asupra perfecþionismului este cã e un tip de percepþie distorsionatã a concluziilor eronate despre nevoia actualã de a

88


face lucrurile perfect (Basco, 1999; Antony & Swinson, 1998). Ca urmare, abordãrile rezolvãrii perfecþionismului s-au concentrat pe modalitãþile de reajustare a acestor cogniþii eronate pentru a le aduce la acelaºi nivel cu realitatea comun acceptatã. Astfel de abordãri sunt într-adevãr utile ºi nu vor fi criticate aici. Totuºi, s-ar putea argumenta cã ele pun mulþi perfecþioniºti în faþa unui paradox fundamental: o persoanã care se teme de imperfecþiune înþelege sugestia de a face ceva în mod diferit drept o criticã, rezultatul fiind cã va fi investitã ºi mai multã energie în a fi perfect. În orice caz, transformarea contextului mai larg în care apar aceste gânduri este o modalitate discutabilã de a crea condiþiile în care aceste intervenþii pot avea un succes mai mare. Abordarea prezentatã aici îºi are rãdãcinile în perspectiva psihanaliticã contemporanã cunoscutã drept teoria sistemelor intersubiective. Teoria este relaþionalã ºi orientatã asupra dezvoltãrii în modurile descrise mai sus ºi patru dintre curentele istorice din teoria psihanaliticã, ce se împletesc în teoria intersubiectivitãþii, vor fi descrise pe scurt aici sub titlurile: perspectivã relaþionalã, reglarea afectelor ºi coerenþa de sine, perspectivism ºi nedeterminare ºi fenomenologie. Perspectiva relaþionalã

În ultima jumãtate de secol sau mai mult, în funcþie de modul în care trasãm curentele teoretice, a existat o miºcare de la înþelegerea intrapsihicã la cea relaþionalã a fenomenelor psihice. De exemplu, existã o perspectivã conform cãreia conflictul, transferul ºi apãrãrile psihice sunt produse ale proceselor care apar nu în mintea unei persoane, ci într-un câmp relaþional alcãtuit din doi sau mai mulþi oameni, nefiind nevoie ca toþi sã fie prezenþi. Înþelegerea completã a unui comportament, din aceastã perspectivã, trebuie sã includã o înþelegere a contextului — mai ales a contextului relaþional — în care apare. În prezent, aceastã perspectivã contextualistã are ecouri în domenii cum ar fi teoria sistemelor familiale (Sexton et al., 2003), teoria ataºamen-

Thomas S. Greenspon

89

tului (Cassidy & Shaver, 1999), psihologia dezvoltãrii (Beebe and Lachmann, 2002; Stern, 1985; 2004), ºi neuroºtiinþele cognitive (Schore, 2003). Aici perfecþionismul este descris ca fiind rezultatul unei configuraþii relaþionale particulare în care perfecþionistul încearcã sã stabileascã legãturi stabile, de confirmare. În esenþã, perfecþionismul reflectã dorinþa de a fi acceptat. Factorii temperamentali care pot influenþa dezvoltarea perfecþionismului, cum ar fi frica sau perseverenþa sunt vãzuþi ca fiind în întregime conturaþi de mediul relaþional în care sunt prezenþi. Perfecþionismul nu este considerat a fi în mod fundamental un set de distorsiuni cognitive de origine nedeterminatã din mintea perfecþionistului. Speirs, Neumeister ºi Finch (2006) au început o investigare semnificativã a relaþiei dintre perfecþionism ºi stilurile de ataºament nesigur. Flett et al. (2002) exploreazã ºi ei aceeaºi temã; trimit cititorul cãtre aceste surse pentru explorarea acestei teme. Perspectiva schiþatã în acest articol aduce în discuþie modul în care perfecþionistul trãieºte subiectiv legãturile de ataºament observate în exterior; este posibil sã demonstrãm cã perfecþionismul reflectã ataºamentele nesigure ºi încearcã sã le rectifice. Pentru cei mai mulþi perfecþioniºti, esenþa problemei nu este a face totul bine; aºa cum spunea un client: „ este vorba despre eºecul catastrofal, expunerea unui defect fundamental ºi respingerea definitivã.“ Pentru un perfecþionist aceasta este semnificaþia greºelii. Reglarea afectelor ºi coerenþa de sine

O altã schimbare majorã de paradigmã în istoria psihanalizei este îndepãrtarea de teoria motivaþionalã bazatã pe pulsiuni ºi orientarea cãtre o centrare pe reglarea afectelor sau reglarea emoþionalã ºi organizarea experienþelor sinelui. În perspectiva contemporanã, indivizii nu mai sunt propulsaþi de pulsiuni agresive sau erotice, ci existã un scop de a menþine un sentiment al consistenþei ºi coerenþei în experienþa sinelui, bazat pe simþirea constantã a legãturii cu ceilalþi ºi a acceptãrii

90


lor. Acolo unde perfecþionismul putea fi vãzut, de exemplu, ca un rãspuns defensiv la energia pulsiunii agresive — în esenþã o încercare de a se autoriza pe sine ºi de a reduce vinovãþia faþã de impulsurile ostile, sadice — aici perfecþionismul este înþeles ca o încercare de a stabili un sentiment de sine coerent ºi de a atenua sentimentele de ruºine ºi fricã, de a avea un defect ºi de a fi deconectat. Perfecþiunea este trãitã ca o cale doritã cãtre a avea sens ºi a fi acceptat ca persoanã. Aceasta este sursa strãlucirii momentane pe care Rachel o trãia la masã cu tatãl ºi familia ei.1 Perspectivism ºi nedeterminare

Cel de-al treilea element al contextului teoretic este schimbarea poziþiei de obiectivism ºi empiricism. Un observator, inclusiv terapeutul în cabinet, era vãzut ca întregistrând neutru evenimente obiective care aveau loc în exterior. În prezent, existã în fizicã, în filosofie ºi psihologie înþelegerea faptului cã observatorul este o parte a câmpului observaþiei ºi inevitabil are o influenþã asupra a ceea ce este observat. Cãutarea adevãrului obiectiv este în mod necesar nedeterminatã, din moment ce instrumentele observaþiei, inclusiv noi înºine, influenþeazã observaþia.2 Experienþa unui client în psihoterapie va diferi cu terapeuþi diferiþi, iar ceea ce eu vãd în cabinet depinde la fel de mult de cine sunt eu, ca ºi de orice altceva legat de client. Reacþionãm la modul în care interpretãm comportamentul celuilalt aºa cum fac eu în procesul de a-mi formula observaþiile. Conceptualizarea mea particularã despre ceea ce este perfecþionismul influenþeazã încercãrile mele de a ajuta pe cineva sã-l depãºescã, iar acea persoanã reacþioneazã cores1 Am putea descrie un beneficiu secundar pe care-l aduce succesul perfecþionistului prin

sporirea grandiozitãþii sale ºi prin sentimentele expansive de triumf. Din perspectiva prezentatã aici, astfel de sentimente pozitive funcþioneazã ca un antidot pentru sentimentele subiacente de ruºine ºi disperare. Succesul aduce uºurare, chiar dacã numai momentan ºi insuficient. 2 Pentru o discuþie detaliatã a acestui subiect ºi a raporturilor sale cu demersul psihologic vezi Capitolul 3, „Theory–Choice and Fallibilism“, în Orange (1995), sau Capitolul 6, „Perspectival Realism and Intersubjective Systems“, în Stolorow et al. (2002).

Thomas S. Greenspon

91

punzãtor. De exemplu, dacã înþeleg perfecþionismul ca formã de gândire distorsionatã ºi stabilesc sarcini destinate sã ajute clientul meu sã se confrunte cu aceastã gândire, risc sã trezesc eforturile perfecþioniste de a realiza corect sarcina pentru a mã mulþumi. De obicei, perfecþioniºtii rãspund oricui are aºteptãri de performanþã de la ei cu acomodãri formate de-a lungul dezvoltãrii lor destinate obþinerii acceptãrii. Într-un anumit sens, perfecþionismul pe care l-aº observa ar fi iatrogen — cauzat în parte de mine (ºi de aºteptãrile mele). Pentru a înþelege complet comportamentul rezultat, trebuie sã înþeleg ce semnificaþii atribuie clientul meu relaþiei noastre. Lentilele psihice prin care privim ne prestabilesc încercãrile de a ajunge la adevãrul ultim. Pentru a compensa acest fapt, putem face mari aproximaþii pentru a ajunge la un simþ al realitãþii coerent prin intermediul împãrtãºirii experienþei noastre într-un dialog cu ceilalþi. Termenul propus de Donna Orange (1995) pentru aceastã poziþie filosoficã este realismul perspectivist. Este cuprins în povestea orbilor ºi a elefantului, în care fiecare orb avea o idee despre cum ar trebui sã arate elefantul potrivit pãrþii la care putea ajunge ºi pe care o putea atinge. Numai prin conversaþia despre experienþele fiecãruia au fost capabili sã aibã acces la o descriere mai largã ºi mai coerentã a unui elefant. Un alt element al teoriei sistemelor intersubiective este atitudinea faþã de aceste dialoguri care permite apariþia erorilor (Orange, 1995). De exemplu, în activitatea mea cu Rachel ºi Ross, am sugerat anumite semnificaþii posibile pentru ceea ce vedeam, dar am realizat cã acestea nu rezonau întocmai cu experienþa lor ºi am continuat dialogul luând în calcul toate perspectivele. Acceptarea erorilor mele (a lipsei de perfecþiune) în aceastã privinþã devine un element anti-perfecþionist al terapiei. Poate cã, de exemplu, Rachel nu cautã la tatãl sãu cheia acceptãrii personale. Poate cã ea sperã sã fie suficient de interesantã ºi sã aibã suficient de mult succes pentru a captiva din nou atenþia mamei sau poate cã sperã sã fie un obiect de mândrie atât de mare, încât pãrinþii

92


sãi sã lase certurile de-o parte ºi sã trãiascã în armonie. Pe mãsurã ce noi trei ne continuam conversaþia, ºtiam doar ceea ce are cel mai mult sens pentru Rachel ºi rezoneazã cel mai mult cu propria ei experienþã. Înþelegerea motivelor ei particulare se bazeazã pe ceea ce am acumulat din ceea ce ea vede prin ochii ei. Fenomenologia

Teoria actualã a pus un accent puternic asupra experienþei subiective, sau fenomenologiei. O înþelegere completã a motivelor comportamentului unei persoane presupune înþelegerea experienþei sale specifice. Ceea ce este distinctiv pentru aceastã abordare este a înþelege ce înseamnã a fi perfect pentru un perfecþionist (a înþelege ce înseamnã erorile), ºi nu doar a diseca ºi contracara gândurile eronate. De exemplu, convingerea emoþionalã a lui Rachel era cã, pentru a fi în siguranþã ºi acceptatã de cãtre tatãl ei (mai ales în timp ce mama ei a devenit din ce în ce mai puþin disponibilã emoþional), ea trebuia sã fie capabilã sã rãspundã perfect întrebãrilor lui. Alþi oameni, inclusiv tatãl lui Rachel, ar fi putut ajunge la concluzii diferite despre natura relaþiei tatã-fiicã dar, din nou, putem înþelege motivaþia lui Rachel doar dacã înþelegem care este perspectiva ei specificã.

TEORTIA SISTEMELOR INTERSUBIECTIVE Elementele de bazã ale acestei teorii care încorporeazã ºi ajutã la solidificarea miºcãrilor teoretice descrise mai sus, sunt prezentate pe scurt aici pentru a ilustra matricea teoreticã subiacentã abordãrii mele. Pentru o explorare mai completã a teoriei, recomand cititorilor Orange (1995), ºi Stolorow, Atwood, & Orange (2002) ca exemple ale surselor originare ºi Buirski & Haglund (2001) ºi Buirski (2005) ca rezumate ale tratamentelor care pot fi citite cu uºurinþã. Teoria sistemelor intersubiective este o teorie a câmpurilor care sugereazã cã experienþa noastrã subiectivã este implantatã în lumea experienþei celorlalþi, fiecare lume fiind organizatã diferit. Rachel este

Thomas S. Greenspon

93

cine este în parte datoritã lui Ross ºi persoanei care este el. În ºedinþele de terapie am descris relaþia lor într-un anumit fel în parte ºi datoritã modului în care sunt eu. Fiecare participant la activitatea terapeuticã aduce în relaþie o istorie a dezvoltãrii sale ºi un set de speranþe ºi frici. Rachel sperã sã obþinã un sentiment de securitate ºi acceptare, pe care nu le-a simþit niciodatã în întregime. Îi este fricã de faptul cã o astfel de acceptare este dincolo de ea, ºi aceastã fricã îi alimenteazã în mod continuu perfecþionismul. Cãutarea recunoaºterii de cãtre Ross l-a adus la cariera sa profesionalã: absenþa lui ºi neplãcerea din ce în ce mai mare resimþitã faþã de Rachel au dus la întãrirea fricilor ei. Pe de altã parte, Ross cautã recunoaºtere în lumea largã (în parte) deoarece Rachel, insistând asupra modurilor particulare în care lucrurile trebuie fãcute, l-a lãsat sã simtã cã nu îi sunt recunoscute contribuþiile. Câmpul intersubiectiv în care aceºti parteneri funcþioneazã este fluid, dinamic, progreseazã ºi este impredictibil în mare mãsurã. Este co-creat ºi influenþat mutual. Tendinþa mea în terapie este de a vedea confruntãrile dintre Rachel ºi Ross ca o reacþie la încercãrile eºuate de a menþine un sentiment vitalizant de legãturã a unuia cu celãlalt. Aceasta pregãteºte condiþiile necesare pentru a mã adresa problemelor legate de acceptare ºi coerenþã de sine ca moduri de a continua sarcina ameliorãrii perfecþionismului lui Rachel. Acceptarea unei atitudini care permite apariþia greºelilor îmi permite, de asemenea, sã mã concentrez pe a fi de ajutor ºi nu pe a avea dreptate. În acord cu abordarea fenomenologicã, vreau sã aflu cum a fost experienþa lui Rachel, de exemplu acea constrângere constantã pe care o resimte de a face totul ºi de a face asta perfect ºi credinþa ei cã în cea mai mare parte a timpului nu s-a ridicat la aºteptãrile tatãlui ei. Strãlucirea ei intelectualã ºi dorinþa intensã de a fi recunoscutã ºi a fi confirmatã au reprezentat contribuþia ei la câmpul intersubiectiv care includea ºi dorinþa evidentã a tatãlui ei de a fi recunoscut ca un tatã atotºtiutor, instructiv, conºtiincios ºi posibilul sentiment din ce în ce mai mare al mamei de invizibilitate ºi insignifianþã. Lumea subiectivã

94


a experienþei noastre este conturatã de experienþele de acordaj ºi dezacordaj la stãrile noastre emoþionale de pe parcursul dezvoltãrii, istorie care conduce la anumite principii de organizare invariante sau la anumite convingeri emoþionale (Orange, 1995) despre cine suntem ºi ce rol jucãm în relaþie cu alþii. Miºcarea împreunã din fiecare moment al relaþiei emoþionale intime dintre copil ºi persoana care-l îngrijeºte duce la o cunoaºtere relaþionalã implicitã cu un stil particular, din perspectiva lui Daniel Stern (2004) ºi a Boston Change Process Study Group. Copilul ajunge la o anumitã idee, deºi nu articulatã, despre cine este ºi cum gândesc alþii despre el ºi ce ar trebui sã facã pentru a fi confirmat, validat, conectat ºi în siguranþã. Sentimentul lui Rachel de a fi deºteaptã, dar întotdeauna în pericol de a greºi ºi nevoia ei de confirmare din partea singurului pãrinte care pãrea disponibil emoþional, au condus la convingerea cã, dacã ar putea fi perfectã, ar putea fi sigurã cã este acceptatã ca persoanã. Aceasta nu a fost o decizie luatã de ea la nivel raþional. Nici nu a distorsionat o realitate obiectivã pe care noi o putem discerne ºi ea nu poate. Fiecare dintre noi se aflã, asemenea lui Rachel, într-o lume subiectivã a experienþei care creºte în mod organic din interrelaþionarea noastrã cu ceilalþi semnificativi ºi cu lumile lor subiective.

A AJUNGE DINCOLO DE PERFECÞIONISM — UN PROCES DE RECUPERARE Eliberarea de perfecþionism este un proces de recuperare, mai puþin „ca repararea unei valve de evacuare“ ºi mai mult „ca înmugurirea unei flori“ (Buirski & Haglund, 2001, p. 26). Perfecþioninsmul este atât de profund înrãdãcinat ºi atât de dificil de depãºit pentru cã este un element vital al experienþei de sine ºi a sentimentului de realitate al unei persoane; este un „aspect central al identitãþii sale“ (Flett & Hewitt, 2002a, p. 12). Existã câteva motive pentru care perfecþioniºtii încetinesc activitatea terapeuticã (Blatt & Zuroff, 2002; Flett & Hewitt, 2002a). Pânã la urmã, perfecþionismul este o reacþie defensivã la ame-

Thomas S. Greenspon

95

ninþãri de respingere percepute, rãspunsuri care, în termeni psihanalitici clasici, ar fi etichetate drept nevrotice. Dorinþa de a mulþumi terapeutul ºi insistarea asupra propriei perfecþiuni sau asupra perfecþiunii terapeutului sunt dinamici posibile ce sunt explorate în ºedinþele de terapie. În privinþa terapeutului, care îºi aduce contribuþia la câmpul intersubiectiv din cabinet, este uºor sã ne imaginãm un scenariu în care clientul este deosebit de exigent sau anxios ºi îi trezeºte anxietate sau chiar mânie. Simþind potenþiala deconectare sau percepând respingerea, clientul ar putea rãspunde punând în act cu uºurinþã eforturile sale perfecþioniste. Totuºi, dincolo de toate acestea, perfecþionismul este dificil de modificat datoritã dificultãþii inerente în modificarea propriei experienþe de sine. Emoþional, am investit totul în sentimentul nostru de coerenþã ºi de legãturã cu ceilalþi. Orice ameninþã asta ne ameninþã chiar sentimentul de a fi în lume. Modificarea conceptului de sine pe care îl avem necesitã un proces similar celui responsabil pentru apariþia conceptului de sine: noi experienþe de relaþionare care sã ne conducã la noi moduri de a ne trãi pe noi înºine. În terapie, acest fapt a fost numit „a doua ºansã de dezvoltare“ (Orange, 1995, p. 26). Rachel tocmai a descris o întâlnire cu tatãl ei care a avut loc când avea 14 ani. Obþinuse un scor de 96 la un test de ºtiinþe pentru avansaþi; era cel mai mare scor din clasã ºi se calificase pentru un calificativ „A“. Când i-a arãtat tatãlui sãu testul, el a început cu „OK, ºi ce s-a întâmplat cu celelalte patru puncte? Ai fost neatentã sau nu ai învãþat ceva din subiect?“ Rachel îºi aminteºte cum s-a dezumflat auzind asta, dar ºi dorinþa imediatã de a fi preocupatã ºi a începe sã înþeleagã ce a mers prost. Ar fi fãcut asta cu tatãl sãu, dar el plecase la treburile sale. Când a povestit aceastã întâmplare în terapie, a realizat cã uitase complet mândria ºi bucuria pe care le simþise la ºcoalã când a primit rezultatele.

Rachel îºi aminteºte un moment, oricât de scurt, în care a putut simþi un sentiment de mândrie pentru ceva ce a realizat. A devenit, de

96


asemenea, evident ºi cât de rapid putea sã se întoarcã la sentimente de insuficienþã ºi la necesitatea de a face mai bine lucrurile. Ross asculta cu atenþie povestea lui Rachel. „Hei!“ a spus. „Ce era în mintea tatãlui tãu? Nu vedea faptul cã ai fost foarte bunã la acel test? Rachel, eºti una dintre persoanele cele mai inteligente pe care le cunosc; se pare cã tatãl tãu te trata ca pe un fel de imbecilã fãrã speranþã!“

Sentimentul de loialitate al lui Rachel faþã de tatãl sãu fãcea sã-i fie dificil sã i se alãture lui Ross în dezaprobarea sa, dar un mesaj a început sã devinã clar: modul sãu de a se vedea ca „nereuºind niciodatã sã treacã un test“ era pus la îndoialã. Se întâmpla astfel, în parte, ºi datoritã sentimentului de confirmare pe care începuse sã-l simtã pe mãsurã ce terapia ei progresa. ªi alte elemente ale procesului transformativ pot fi clarificate. A descoperi un sens împreunã

Noi trei am început sã vedem cum era lumea pentru Rachel. Rãspunsul lui Ross a fost un rãspuns empatic; în locul enervãrii sale tipice datorirã rutinei ei compulsive ºi a exigenþelor presante, exprimase o înþelegere a disperãrii ei din ce în ce mai mari de a nu fi capabilã niciodatã sã fie suficient de bunã. Ca rãspuns, Rachel a început sã se simtã înþeleasã la un nivel profund. De asemenea, a dobândit abilitatea de a da glas unor lucruri despre ea însãºi care rãmãseserã nearticulate pânã atunci. Rachel este deºteaptã ºi competentã ºi are succes, deºi nu este perfectã. Din perspectiva contextualistã a sistemelor intersubiective, nivelul de acordaj (sau dezacordaj) al experienþelor copilului cu stãrile sale emoþionale determinã aspectele care sunt disponibile experienþei conºtiente. Lipsa de confirmare a sentimentelor expansive de mândrie din copilãrie a însemnat cã ea nu numai cã nu avea cuvinte pentru a descrie aceste sentimente, dar ºi cã existenþa lor era în mare parte în afara experienþei ei personale. Rãspunsul empatic al lui Ross a început sã aducã aceste sentimente în prim-plan ºi sã le dea substanþã în limbaj.

Thomas S. Greenspon

97

În aceastã ºedinþã, Ross a fãcut ºi o declaraþie autenticã de confirmare a soþiei lui, vorbind despre o calitate a ei care îl impresionase cu adevãrat. Nu face asta destul (ºi trãim într-o culturã care nu oferã prea mult suport în acest sens). Critica, chiar ºi atunci când este necesarã, vine cu mult mai multã uºurinþã decât recunoaºterea ºi confirmarea forþei ºi contribuþiei celorlalþi. Venind de la Ross (în care are încredere ºi care este important pentru ea) o astfel de afirmaþie îi permite lui Rachel sã fie deschisã în faþa posibilitãþii ca ea sã aibã valoare ºi sã poatã fi acceptatã aºa cum este. Consilierii parentali considerã cã a le reaminti celorlalþi ce apreciem la ei ºi de ce simþim cã sunt importanþi este un proces de încurajare (Dinkmeyer & MacKay, 1996; Greenspon, 2002). Acest fapt ajutã la stabilirea unui teren pentru sentimentul de a fi acceptat. Pentru Rachel ºi Ross terapia este un proces extins ºi pe parcursul sãu au existat câteva momente magice, dar aceastã ºedinþã aduce începutul unei schimbãri de curent pentru ambii parteneri. Pentru cã tatãl lui Rachel nu a fost prezent în terapie, îl cunosc numai prin ochii ei ºi ai lui Ross. Deoarece relaþionarea tatã-fiicã nu a fost conflictualã, iar Rachel avea într-adevãr multe amintiri calde despre el, am presupus cã nu era critic în mod intenþionat. Rachel ºtia cã bunicul patern era o figurã autoritarã, rece, care fusese excepþional ºi deþinuse o mare putere. Este posibil ca tatãl ei sã fi avut de dus propriile sale lupte pentru a fi acceptat, iar chestionarea constantã a copiilor sãi reprezenta încercarea sa de a se convinge pe el însuºi ºi pe ceilalþi cã întotdeauna ºtia rãspunsurile corecte. Oricare ar fi fost motivaþiile sale, nu intenþionez sã-l blamez pentru situaþia dificilã în care se afla Rachel; am vrut sã înþeleg cum era lumea pentru ea, pentru a înþelege mai bine perfecþionismul care pãtrunsese peste tot. Explorarea lumii lui Rachel nu urmãreºte nici un adevãr obiectiv general valabil. Ea îºi descrie experienþele, eu propun o perspectivã asupra semnificaþiei lor, este posibil ca Ross sã sugereze alta, ºi împreunã gãsim un sens al lumii ei. Este o abordare perspectivistã, dialogicã a ceea ce este simþit ca fiind real.

98


CÃTRE O ABORDARE TERAPEUTICÃ A PERFECÞIONISMULUI Teoria sistemelor intersubiective propune o sensibilitate deosebitã atunci când se încearcã înþelegerea ºi lucrul cu aspecte cu semnificaþie psihicã. Teoria nu prescrie tehnici particulare ºi nu stipuleazã intervenþii specializate care sã fie folosite atunci când, de exemplu, este întâlnitã o categorie specificã de diagnostic. Ea reflectã un mod de a înþelege lumea experienþei unui pacient ºi o cale de a intra în acea lume care poate demara un proces de vindecare. În cele de mai sus am descris diferite elemente ale acestei abordãri teoretice care sunt legate de fenomenul perfecþionismului. Ceea ce urmeazã nu este intenþionat a fi o reþetã proceduralã prescriptivã, ci mai mult un rezumat al aspectelor de pãstrat în minte atunci când se desfãºoarã activitatea terapeuticã. 1. Perfecþionismul nu apare în interiorul unei minþi izolate; este un fenomen relaþional. Perfecþionismul reflectã o convingere emoþionalã cã, pentru a fi acceptat de ceilalþi, trebuie sã fii perfect. Terapia urmãreºte sã creeze o atmosferã de acceptare ºi o oportunitate pentru perfecþioniºti de a simþi mai mult cã pot fi acceptaþi pentru ceea ce sunt, ºi nu pentru ceea ce pot face. 2. Istoria relaþionalã specificã a dezvoltãrii unui perfecþionist a format aºteptãrile sale faþã de sine ºi de relaþie. Explorarea convingerilor emoþionale sau a principiilor organizatoare care apar din aceastã istorie de dezvoltare aduce înþelegere originilor ºi a semnificaþiei eforturilor perfecþioniste ale unui anumit individ. 3. Dialogul despre originile ºi semnificaþia lumii perfecþionistului nu oferã numai informaþii ºi înþelegere, ºi, pe mãsurã ce se desfãºoarã, poate crea ºi un sentiment de a fi profund înþeles ºi acceptat. 4. Pe lângã imersiunea empaticã a terapeutului în lumea specificã a experienþei perfecþionistului, se creeazã o atmosferã de acceptare prin confirmarea ºi validarea acelor caracteristici personale

Thomas S. Greenspon

99

ale perfecþionistului care sunt separate de performanþã. Printre acestea se poate întâlni energia, sentimentul angajãrii, perseverenþa, inteligenþa ºi sentimentul responsabilitãþii. Sentimentul de a fi înþeles ºi confirmat sunt aspecte importante ale sentimentului de a fi acceptat. 5. Perfecþionismul nu este o încercare de a controla ºi nici un act de ostilitate. Perfecþionismul este o încercare de a repara sentimetul de a avea un defect ºi de a nu fi acceptat. Întâlnirea terapeuticã nu este un concurs de tipul cine are dreptate; este o încercare de a înþelege ºi de a avea de-a face cu o pledoarie pentru aprobare ºi acceptare care vine din partea cuiva care se simte defect. 6. Autoreflecþia ºi autodezvãluirea din partea terapeutului cu privire la rolul pe care el l-ar putea juca în motivaþiile perfecþionistului este o parte importantã a procesului terapeutic ºi poate contribui la o acceptare mai mare a imperfecþiunilor ºi o recunoaºtere a umanitãþiii ambilor participanþi, a perfecþionistului ºi a terapeutului. 7. O atmosferã de acceptare oferã condiþiile pentru o utilitate mai mare a intervenþiilor cognitive ºi comportamentale care ar putea fi utilizate. Ca urmare, astfel de intervenþii ar putea fi vãzute drept sugestii care urmeazã a fi experimentate, ºi nu ca indicatori ai imperfecþiunii ºi cereri de corectare. În studiul lor asupra perfecþionismului ºi stilurilor nesigure de ataºament, Speirs, Neumeister ºi Finch (2006) au ajuns la concluzii similare atunci când au propus, ca moduri de a oferi studenþilor condiþiile pentru a depãºi perfecþionismul, „crearea unor medii sigure din punct de vedere psihologic la ºcoalã ºi acasã“ (p. 248), „demonstrarea acceptãrii indiferent de imperfecþiuni ºi reiterarea faptului cã valoarea de sine nu depinde de realizãri“. Explicarea consecinþelor negative ale perfecþionismului va pãrea ca infirmantã pentru un perfecþionist cãruia

100


îi este fricã de criticã ºi respingere. Aducerea în discuþie a „precursorilor“ perfecþionismului, aºa cum propun Flett ºi Hewitt (2002a, p. 24), incluzând restaurarea unui sentiment al confirmãrii ºi conectãrii, ajutã la crearea mediului de acceptare în care, în cele din urmã, perfecþionismul îºi poate pierde forþa.

CONCLUZIE Perfecþionismul este o dorinþã de a fi perfect, o fricã de imperfecþiune ºi o convingere emoþionalã cã perfecþiunea poate fi calea cãtre a fi acceptat personal. Pentru un perfecþionist, a face o eroare înseamnã a avea un defect. Oricât de iraþionalã ar putea pãrea dorinþa intensã de perfecþiune ºi oricât de împovãrãtor ºi contraproductiv ar putea fi comportamentul perfecþionist, încercãrile de a modifica gândurile ºi comportamentele perfecþioniste dau greº, deoarece perfecþioniºtii resimt intervenþiile ca pe critici personale ºi rãspund forþându-se ºi mai mult sã fie perfecþi. Atenþia acordatã îmbunãtãþirii sentimentului de a putea fi acceptat, în parte prin separarea valorii personale de ceea ce produce acea persoanã, este mult mai probabil sã ajute la pregãtirea scenei pentru recuperarea din perfecþionism. A te simþi întreg ºi acceptat îþi permite sã ai ceea ce psihiatrul ºi consilierul parental Rudolf Dreikurs a etichetat, iar Ornette Coleman a exprimat atât de strãlucit: curajul de a fi imperfect. Mulþumiri: Le mulþumesc lui Don Hamachek, Paul Hewitt, Sidney

Blatt ºi Kristie Speirs Neumeister pentru comentariile lor utile la o primã variantã a acestui articol.

Bibliografie

Adderholdt, M., & Goldberg, J. (1999). Perfectionism: What’s bad about being too good? Minneapolis: Free Spirit.

Thomas S. Greenspon

101

Antony, M.M., & Swinson, R.P. (1998). When perfect isn’t good enough: Strategies for coping with perfectionism. Oakland, CA: New Harbinger Publications. Basco, M.R. (1999). Never good enough: Freeing yourself from the chains of perfectionism. New York: The Free Press. Beebe, B., & Lachmann, F.M. (2002). Infant Research and Adult Development: Co-constructing Interactions. Hillsdale, NJ: The Analytic Press. Blatt, S.J. (1995). The destructiveness of perfectionism: Implications for the treatment of depression. American Psychologist, 50, (12), 1003–1020. Blatt, S.J., & Zuroff D.C. (2002). Perfectionism and the therapeutic process. În: Flett, G.L. & Hewitt, P.L., Perfectionism: Theory, research, and treatment. DC: American Psychological Association, 393–406. Buirski, P., (2005). Practicing Intersubjectively. New York: Jason Aronson. Buirski, P., & Haglund, P., (2001). Making sense together: The intersub jective approach to psychotherapy. Northvale, NJ: Jason Aronson. Burns, D.D. (1980, Noiembrie). The perfectionist’s script for self-defeat. Psychology Today, 14, (6), 34–52. Cassidy, J., & Shaver, P.R. (Eds.), (1999). Handbook of attachment: Theory, research, and clinical applications. New York: The Guilford Press. Dinkmeyer, D.C., & McKay, G.D. (1996). Raising a responsible child: How to prepare your child for today’s complex world. New York: Fireside. Ellis, A., & Harper, R.A. (1997) A guide to rational living. (3rd. rev. ed.) North Hollywood, CA: Melvin Powers. Flett, G.L., & Hewitt, P.L. (Eds.), (2002). Perfectionism: Theory, research, and treatment. DC: American Psychological Association.

102


Flett, G.L., & Hewitt, P.L. (2002a). Perfectionism and maladjustment: An overview of theoretical, definitional, and treatment issues. În: Flett, G.L., & Hewitt, P.L. (Eds.), Perfectionism: Theory, research, and treatment. DC: American Psychological Association, pp. 5–31. Flett, G.L., Hewitt, P.L., Oliver, J.M., & Macdonald, S. (2002). Perfectionism in children and their parents: A developmental analysis. În: Flett, G.L., & Hewitt, P.L.(Eds.), Perfectionism: Theory, research, and treatment. DC: American Psychological Association, pp. 89–132. Frost, R.O., Marten, P., Lahart, C., & Rosenblate, R. (1990). The dimensions of perfectionism. Cognitive therapy and research, 14, (5), 449–468. Greenson, R.R. (1973). The Personal Meaning of Perfection. În: Greenson, R.R., (1978). Explorations in Psychoanalysis. New York: International Universities Press, 479–490. Greenspon, T.S. (2000). „Healthy perfectionism“ is an oxymoron! Reflections on the psychology of perfectionism and the sociology of science. The Journal of Secondary Gifted Education, XI, 197–208. Greenspon, T.S. (2002) Freeing our families from perfectionism. Minneapolis: Free Spirit Publishing. Greenspon, T.S. (2006) Getting beyond perfectionism. Gifted Education Communicator, 37 (1), 30–33. Greenspon, T.S. (2007 a). Desire, vulnerability, and interweaving worlds of experience: An intersubjectivist sensibility in couples’ therapy. Group, 31 (3), 153–170. Greenspon, T.S. (2007b) What to do when good enough isn’t good enough: The real deal on perfectionism. Minneapolis: Free Spirit Publishing.

Thomas S. Greenspon

103

Haring, M., Hewitt, P.L., & Flett, G.L., (2003). Perfectionism, coping, and quality of intimate relationships. Journal of Marriage and Family, 65 (1), 143–158. Hewitt, P.L., & Flett, G.L. (1991). Perfectionism in the self and social contexts: Conceptualization, assessment, and association with psychopathology. Journal of personality and social psychology, 60, (3), 456–470. Kohut, H. (1982). Introspection, empathy, and the semicircle of mental health. International Journal of Psychoanalysis, 63, 395–407. Miller, A. (1984). Thou shalt not be aware: Society’s betrayal of the child. New York: Farrar Straus Giroux. Miller, A. (1997). The drama of the gifted child: The search for the true self. New York: Basic Books. Mor, S., Day, H.I., Flett, G.L., & Hewitt, P.L. (1995). Perfectionism, control, and components of performance anxiety in professional performers. Cognitive Therapy and Research, 19, 207–225. Orange, D.M. (1995). Emotional understanding: Studies in psychoanalytic epistemology. New York: The Guilford Press. Rothstein, A. (1980). The narcissistic pursuit of perfection. New York: International Universities Press. Sexton, T.L., Weeks, G.R., & Robbins, M.S. (Eds.), (2003). Handbook of family therapy: The science and practice of working with families and couples. New York: Brunner–Routledge. Schore, A. (2003). Affect regulation and the repair of the self. New York:

W.W. Norton. Sorotzkin, B. (1985). The quest for perfection: Avoiding guilt or avoiding shame? Psychotherapy, 22, (3), 564–571. St. John, R. (2005). Stupid, ugly, unlucky & rich—Spike’s guide to success. Toronto: Train of Thought, Inc.

Greenspon. Originile Si Tratamentul Perfectionismului

Recommend Documents