Gestiunea Riscului de Lichiditate

Cuprins Scopul studiului ....................................................... ................................................................................................. .................................................. ............... ............... ........... ... 2 Cuvinte cheie cheie.................................................. ................................................................................................... ......................................................... ............... .............. ............. ......3 Cap. 1. Riscul în activitatea bancară banca ră...................................................... ................................................................................... ..................................... ..........5 1.1 Riscul în în general..................................................... ....................................................................................... ......................................... ............... ............... .......... ...5 1.2 Riscul bancar .................................................. .......................................................................................................... .................................................................... ............5 1.3 Riscul de lichiditate................................................ ....................................................................................................... ............................................................ .....6 Cap. 2. Analiza riscului de lichiditate ................................................................................... ............................................................ ............................. ...... 8 2.1 Indicatori de măsurare a riscului de d e lichiditate................................................... .......................................................... ............... ........ 9 2.2 Protejarea împotriva riscului de d e lichiditate...................................................... .............................................................. ............... .........12 12 Cap. 3. Metode şi tehnici de d e gestiune a Riscului de lichiditate ........................... ................................... ............... .............. .......14 14 3.1 Tehnici şi instrumente folosite pentru managementul riscului de lichiditate....... ............. .......... ......14 3.2 Gestiunea G estiunea riscului de lichiditate................................................. .................................................................................. ...................................... ..... 16 3.3 Reglementări privind lichiditatea bancară ............................................... ........................................................ ................ .............. .........18 18 3.4 Factori de risc................................................. ......................................................................................................... .................................................................. ..........19 19 Cap. 4. Propuneri Propuner i şi modalităţi de perfecţionare a gestiunii g estiunii........................................ ............................................... ............. ......20 20 Riscului de lichiditate....................................................... ....................................................................................... ....................................... ............... ............... .......... ...20 Cap. 5. Studii S tudii de caz ................................................ ........................................................................................ ............................................... ............... ............... ........... .... 22 5.1. BCR ................................................................................................................................22 ................................................................................................................................22 5.2. Unicredit Ţiriac........................................................ ..................................................................................................... .................................................... .......... ...23 5.3. Banca Transilvania................................................ ....................................................................................................... .......................................................... ...24 24 5.4. BRD................................................... ........................................................................................................ ............................................................ ............... ............... ...........24 24 5.5. CEC Bank................................................... ................................................................................................ .................................................... ............... ............... .........25 25 5.6. Piraeus Bank............................................... ............................................................................................ .................................................... ............... ............... .........26 26 Concluzii................................................... ........................................................................................................... ........................................................................ ........................ ..........28 Bibliografie:................................................ ........................................................................................................ ................................................................... ................... ............ ....29 29

Scopul studiului

Acest studiu are ca obiectiv descrierea modului de gestionare a riscului de lichiditate cu care se confrunta bancile comerciale. Primul capitol se refera la riscul riscul in general al activitatii bancare, detaliat apoi prin riscul de lichiditate. Capitolul al doilea analizeaza acest risc si prezinta indicatorii utilizati pentru masurarea riscului de lichiditate. Capitolul al treilea se refera la metodele si tehnicile prin care se gestioneaza riscul de lichiditate. In cadrul acestui capitol am vorbit si despre reglementarile privind lichiditatea  bancara. De asemenea factorii de risc sunt unul din punctele despre care am ales sa vorbesc in cadrul managementului riscului de lichiditate. In capitolul patru am venit cu propuneri si modalitati de perfectionare a gestiunii riscului de lichiditate in vedere unei mai bune functionarii a bancilor comerciale. La finalul acestui referat am ales cateva banc: BCR, Pireus Bank, Banca Transilvania, Unicredit Tiriac Bank, BRD, CEC Bank pentru a analiza riscul de lichiditate ce apare la fiecare dintre ele.

2

Definirea obiectivelor  Cunoasterea riscului de lichiditate Definirea riscului de lichiditate Gestiunea acestui risc Formele riscului de lichiditate Care sunt indicatorii de lichiditate Propuneri pentru imbuntatirea managementului riscului de lichiditate cu care se confrunta  bancile comerciale • • • • • •

Cuvinte cheie -

risc de lichiditate, gestiunea riscului de lichiditate, forme de risc, indicatorii riscului de lichiditate

3

Introducere

Perioada actuală este denumită “era managementului de risc” în domeniul bancar, iar  managementul riscului este o sarcină extrem de complexă ș i importantă a managementului  bancar. Riscul bancar poate să apară pe parcursul derulării operaț iunilor bancare, fenomen ce   poate provoca efecte negative asupra activităț ii bancare, ducând la deteriorarea calităț ii afacerilor, la diminuarea profitului ș i chiar înregistrarea de pierderi, ceea ce afectează funcționarea normală a băncii. Riscul bancare este provocat, de regulă, de clienț ii băncii care contractează împrumuturi pe care nu le rambursează la termen ș i nici nu sunt acoperite de garanț ii asiguratorii corespunzătoare, ceea ce provoacă pierderi băncii. Băncile sunt obligate să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate, lichiditate și risc. Lichiditatea reprezintă, pentru bancă, posibilitatea de a onora în orice moment solicitările deponenților vizând plăț i dispuse în favoarea terț ilor sau retrageri ale depozitelor.  Necesitatea de a avea lichiditate, ș i de a asigura în acelaș i timp, câș tiguri sigure, obligă  băncile să mențină o parte a fondurilor sub forma unor plasamente care îndeplinesc condiț iile referitoare la lichiditate și securitate, chiar dacă rata dobânzii aferentă acestora este mai mică. Pentru evitarea riscului lichidității trebuie să se realizeze o corelare corespunzătoare a activelor cu pasivele privind durata de mobilizare ș i utilizare a resurselor. Spre deosebire de celelalte riscuri bancare (riscul ratei dobânzii, riscul valutar, riscul de ț ară), riscul de lichiditate este un aspect normal al managementului unei bănci, doar in cazuri extreme el transformânduse în probleme de solvabilitate pentru bancă.

4

Cap. 1. Riscul în activitatea bancară

1.1 Riscul în general 

În literatura de specialitate riscul este un subiect predilect, ceea ce demonstrează importanţa dar şi complexitatea lui în economie. În practică, instituţiile se confruntă cu o mare varietate de riscuri, atât interne, cât şi externe, care datorită acestor aspecte, niciodată nu pot fi avute în vedere 100%. “Riscul este un eveniment nesigur sau un set de circumstanţe care, odată ce se manifestă, produc un efect (negativ) asupra obiectivelor propuse” Riscul apare atunci când: • un eveniment se produce sigur, dar rezultatul acestuia e nesigur  • efectul unui eveniment este cunoscut, dar apariţia evenimentului este nesigură • atât evenimentul cât şi efectul acestuia sunt incerte 1.2 Riscul bancar 

O definiţie a riscului bancar este dată de Ion Niţu în lucrarea sa: “Riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective, prin deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea  profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcţionalităţii băncii. Riscul bancar   poate fi provocat în interiorul băncii de către clienţi sau din cauza mediului concurenţial extern.” Francezii Michael Rouch şi Gerard Naullen , în cartea Le control de gestion bancaire et financiere, definesc riscul bancar ca “un angajament purtând o incertitudine dată, cu o  probabilitate de câştig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere.” Clasificarea riscurilor bancare

O clasificare a riscurilor bancare este dată de Ion Niţu în funcţie de caracteristicile  bancare:  Riscuri financiare  Riscuri de prestare  Riscuri ambientale 1. Riscurile financiare sunt riscuri ce pot conduce la falimentul bancar: a.  Riscul de creditare este denumit şi risc de insolvabilitate a debitorilor sau risc de nerambursare.

5

 b.  Riscul de lichiditate exprimă probabilitatea finanţării efective a operaţiunilor bancare (rambursarea anticipată a creditelor sau lipsa resurselor atrase prin depozite) c. Riscul de piaţă  d.  Riscul de faliment  este numit şi risc de îndatorare sau risc de capital. El exprimă   probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie suficiente pentru acoperirea pierderilor  rezultate din activitatea curentă. În cadrul riscurilor financiare pot fi incluse şi riscurile specifice ansamblului băncilor, denumit risc sistematic. Acesta este gestionat de către autoritatea bancară centrală prin reglementări privind RMO, indicele de adecvare a capitalului etc. 2. Riscurile de prestare sunt riscuri asociate operaţiunilor şi serviciilor bancare: a. Riscul operaţional numit şi risc de sarcină  b.Riscul tehnologic este asociat calităţii şi structurii ofertei de produse bancare c. Riscuri generate de introducerea de noi produse bancare d. Riscul strategic, determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei şi condiţiilor date 3. Riscurile ambientale sunt riscurile cu un puternic impact asupra performanţei bancare, dar asupra cărora societatea bancară are un control limitat. Această grupă de riscuri cuprinde: a. Riscul de fraudă (de ordin intern şi extern)  b. Riscul economic exprima probabilitatea diminuării performanţelor băncii, ca urmare a unei evoluţii adverse a condiţiilor de mediu economic c. Riscul concurenţial datorat în special modificării condiţiilor de pe piaţă. d. Riscul legal se referă la faptul că activitatea oricărei societăţi bancare trebuie să se desfăşoare în condiţii de deplină legalitate e. Riscul de ţară poate fi perceput de o bancă ca fiind un risc ambiental atunci când raitingul de ţară este scăzută 1.3 Riscul de lichiditate Băncile trebuie să studieze permanent gradul de lichiditate, să-şi asigure permanent starea lor de lichiditate. Lichiditatea bancară reprezintă capacitatea unei bănci de a face faţă, în orice moment, atât obligaţiilor asumate în numele clienţilor, cât şi în nume propriu. Factorul esenţial de gestiune al lichidităţii şi implicit al riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt îl reprezintă accesul oricărei bănci la diferite pieţe de capital care permit ajustări rapide si la un cost minim al scadenţarului activelor şi pasivelor. În acest sens, băncile trebuie să dispună de rezerve suficiente, rezerve care în esenţă nu sunt altceva decât active ce pot fi utilizate ca mijloc de plată sau care pot fi transformate operativ în astfel de mijloace. Acest lucru depinde de o serie de elemente, cum ar fi: notorietatea băncii, notaţiile agenţiilor de rating, talia, rentabilitatea şi calitatea acţionariatului. În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau de disponibil în cont curent. În sens mai restrâns, specializat, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea  bancară exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.

6

Economistul Edward A.McNelly definea lichiditatea ca „deţinerea banilor în momentul în care banca are nevoie de aceştia”. exprimă probabilitatea de încetare a plăţilor, care, pentru o investiţie bancară, este în general legată de o imposibilitate de a se refinanţa sau de condiţii de refinanţare ce antrenează automat pierderi. Acest tip de risc este legat de structura bilanţului şi este foarte sensibil la posibilele „dezechilibre”, cum este cazul creditelor pe termen mediu şi lung finanţate prin depozite la vedere. Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de clienţi, ca urmare a devierii proporţiei dintre creditele acordate pe temen lung şi creditele pe termen scurt şi a necorelării acestor active cu pasivele băncii, adică cu resursele. Printre cauzele care conduc la apariţia riscului de lichiditate bancară pot fi menţionate următoarele: • situaţia economiei reale; • influenţa mass-media; • indisciplina financiară a clienţilor; • dependenţa de piaţa financiară; • necorelarea între scadenţele depozitelor şi a creditelor. “Se concretizează în probabilitatea încetării plăţilor datorită imposibilităţii băncilor de a se refinanţa, de a-şi procura în condiţii normale fonduri de pe piaţa monetară. Cauza  principală a apariţiei acestui risc o reprezintă asimetria bilanţului, structura dezechilibrată a acestuia, altfel spus finanţarea de credite din resurse extrem de volatile. Principalul efect antrenat de acest risc îl reprezintă creşterea costului împrumuturilor pe care banca în cauză trebuie să le contracteze pentru a-şi onora obligaţiile ajunse la scadenţă.” “Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile, la un moment dat, faţă de clienţi, datorită devierii proporţiei dintre plasamentele pe termen lung şi a celor pe termen scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii.” Riscul de lichiditate are mai multe accepţiuni : 1. reprezintă riscul unei bănci ca veniturile şi capitalul său să fie afectate, datorită incapacităţii de a-şi onora la termen obligaţiile fără a se confrunta cu pierderi acceptabile; 2. riscul de lichiditate include : a. incapacitatea băncii de a-şi finanţa portofoliul de active pe maturităţile şi la ratele de dobândă corespunzătoare;  b. incapacitatea băncii de a lichida poziţia la momentul oportun şi la un preţ rezonabil; 3. riscul de lichiditate decurge din necorelarea maturităţilor dintre fluxurile de încasări şi cele de plăţi; 4. riscul de lichiditate decurge din necorelarea scadenţelor cash-flow-urilor unui grup de active, pasive şi instrumente extrabilanţiere; 5. riscul de lichiditate constă în pierderile potenţiale de profit şi/sau capital ca urmare a eşuării în respectarea obligaţiilor asumate şi derivă din insuficienţa rezervelor  comparativ cu nevoile de fonduri. Riscul de lichiditate

7

Cap. 2. Analiza riscului de lichiditate Riscul de lichiditate este considerat un risc major, dar el face obiectul unor accepţiuni  precum: lichiditate extremă, „pernă de securitate" ce procură activele lichide, sau capacitatea de mobilizare a capitalului la un cost „normal". Situaţia lichidităţii extreme antrenează eşecul unei instituţii bancare. În acest sens, riscul de lichiditate poate fi fatal. O asemenea situaţie extremă îşi are originea în alte cauze (de exemplu: pierderi importante ce rezultă din slăbirea contrapartidelor sau din evoluţiile adverse ale pieţelor) şi pot provoca neliniştea instituţiei respective. Ele pot fi suficiente pentru a antrena retrageri masive de fonduri sau închiderea liniilor de credit obişnuite ale altor instituţii, ceea ce generează o criză brutală a lichidităţii. După o altă accepţiune curentă privind riscul de lichiditate, acesta este mai curând cel al dispunerii de lichidităţi bancare insuficiente, adică activele lichide disponibile nu par  suficiente pentru a face faţă nevoilor neaşteptate. În această optică, lichiditatea este mai curând  „o pernă de securitate" pentru a face faţă dificultăţilor. În fine, riscul de lichiditate exprimă eventualitatea dificultăţilor, temporare sau importante, de a accede la surse de fonduri pentru a face faţă nevoilor. Lichiditatea arată în acest caz capacitatea instituţiei de a mări capitalurile la un cost rezonabil în permanenţă. Această capacitate depinde, în realitate, de doi factori distincţi: lichiditatea pieţei şi lichiditatea instituţiei. Riscul de lichiditate este cel mai important risc al pieţei de capital şi el constă în aceea că o bancă nu poate dispune de lichidităţi corespunzătoare pentru a acoperi obligaţiile financiare la un moment dat. Riscul lichidităţii este cel mai ridicat când o bancă nu poate să anticipeze cererea de noi împrumuturi sau retragerile de depozite şi când nu are acces la noi surse de numerar. În cazul când plasamentele pe termen lung sunt mai mari decât resursele pe termen lung ale băncii, din această cauză băncile se confruntă cu două situaţii destul de neplăcute: Să nu-şi poată onora angajamentele pe termen scurt; Să nu aibă resurse cu scadenţă mai mică, în timp ce plasamentele au scadenţă mare. Prima situaţie denumită şi risc de lichiditate imediată  este determinată de retragerile masive şi neaşteptate ale creditorilor ei. O bancă care este confruntată cu riscul lichidităţii,  poate fi forţată fie să împrumute fonduri de urgenţă la costuri excesive pentru a-şi acoperi nevoile imediate de cash, fie să atragă deponenţi, plătind în schimb dobânzi mai mari decât cele practicate pe piaţă. Riscul de lichiditate imediată este un risc specific băncilor, arta de a conduce o bancă constă tocmai în a şti să gestionezi lichidităţile pentru a face faţă retragerilor, fără a afecta însă  posibilităţile de a onora şi solicitările de credite. Autorităţile monetare veghează asupra acestui risc impunând băncilor să păstreze suficiente active lichide prin respectarea unui raport de lichiditate. Interpretarea lichidităţii bancare pe baza situaţiei fluxului de numerar(aşa cum se  practică în cazul firmelor), este problematică, aceasta reflectând invariabil faptul că banca reuşeşte să îşi procure suficient numerar din noile depozite sau din fondurile de pe piaţa • •

8

monetară pentru finanţarea creşterii creditelor pe care le acordă. În schimb, această situaţie nu reflectă posibilitatea ca banca să fie obligată a plăti dobânzi mai mari pentru resursele atrase. A doua situaţie, denumită risc de transformare , poate fi prevenită prin analiza: resurselor şi plasamentelor în funcţie de exigibilitatea lor reală şi nu juridică (de pildă, depozitele la vedere sunt, de regulă, mai stabile decât depozitele la termen, sau conturile debitoare ale clienţilor pe termen scurt sunt deseori mai imobilizate decât creditele cu scadenţă mai îndepărtată); şi inovaţiilor financiare din ultimii ani ale băncii, astfel: mărind riscul de nelichiditate prin dezvoltarea angajamentelor de credit, micşorându-l prin dezvoltarea pieţelor  secundare de creanţe negociabile. Transformarea resurselor cu scadenţă mică, în plasamente cu scadenţă mare pentru a  putea face faţă crizei de lichiditate într-un timp scurt şi cu costuri scăzute este specifică managementului bancar . Managementul bancar trebuie să rezolve trei aspecte ale riscului de lichiditate, şi anume: să se protejeze împotriva riscului de lichiditate, să măsoare riscul de lichiditate şi să gestioneze riscul de lichiditate. 2.1 Indicatori de măsurare a riscului de lichiditate

Datorită limitelor informaţionale ale situaţiei fluxului de numerar, analiştii bancari utilizează o serie de indicatori pentru măsurarea lichidităţii. Băncile comerciale păstrează în mod normal între 20 şi 30% din depozite sub formă de fonduri lichide. Principalii indicatori analizaţi şi calculaţi pentru analiza lichidităţii reprezintă rate de referinţă ale lichidităţii: • lichiditatea globală  – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt în lichidităţi, pentru a satisface obligaţiile de plăţi exigibile; • lichiditatea imediată(de trezorerie) – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie (numerar, cont current al BNR) de a face faţă datoriilor pe termen scurt; • lichiditatea în funcţie de total depozite – care reflectă posibilitatea elementelor   patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor; • lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi – care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor şi împrumuturilor; • raportul total de credite / total depozite – reflectă proporţia din resursele atrase de la deponenţi care este împrumutată altor clienţi. În condiţiile în care acest raport este subunitar, se spune că banca are o lichiditate stocată, deci se bazează pe propriile resurse în acordarea creditelor, iar când raportul devine supraunitar se spune că banca se bazează pe un regim de management al pasivelor, adică îşi asigură o bună parte din resurse pentru acordarea creditelor   prin operaţiuni de împrumut. Trezoreria determină şi expunerea băncii în funcţie de depozitele la vedere şi total depozite(raportul dintre acestea) – care exprimă tendinţa de evoluţie a depozitelor la termen comparativ cu cea a disponibilităţilor la vedere cu influenţă asupra stabilităţii resurselor şi nivelului costurilor. Alţi indicatori care sunt calculaţi pentru estimarea riscului de lichiditate:

9

A. Grupa pasivelor nete

O prima grupă de indicatori de lichiditate are 4 componente distincte ce pot fi calculate pe baza aceloraşi date, respectiv detalierea pe benzi de scadenţe a pasivelor şi a activelor bancare: pasive nete simple, pasive nete cumulate, indicele lichidităţii şi transformarea medie a scadenţelor. 1.  Pasivele nete simple, respectiv diferenţa între activele şi pasivele cu aceeaşi scadenţă şi exprimă măsura în care activele scadente acoperă pasivele scadente. Tabelul de mai jos  prezintă un exemplu de calcul: Tabel 1: Calculul pasivelor nete simple Nr. Perioada(P) Active Pasive Pasive nete simple 1. P<1 lună 125 225 100 2. 1 lună 1 – banca transformă pasivele pe termen lung în active pe termen scurt, rezultând riscul de lichiditate. În tabelul de mai jos este prezentat un model de calcul al IL utilizând ponderea cu numărul curent al perioadei scadente respective: Tabelul 3 – Calculul indicelui de lichiditate 10

Nr.

Perioada(P)

1. 2. 3.

P<1 lună 125 1 lună
IL=

1000 1250

=

Active

Active  ponderate 125 300 825 1250

Pasive 225 200 125 550

Pasive  ponderate 225 400 375 1000

0.8

Valoarea optimă a unui indicator este 1 sau 100%. În cazul nostru vom aprecia că  banca are o lichiditate adecvată cu posibilitate de îmbunătăţire. 4. Transformarea medie a scadenţelor 

Acest indicator exprimă(în număr de zile, de luni sau de ani) diferenţa între scadenţa medie ponderată a activelor bancare şi cea a pasivelor bancare. TS 

Pondere 0.5 1.5 3.0

 Active =

 ponderate

Total 

 Pasive −

active

Total 

 ponderate  pasive

Tabelul 4. Active

Perioadă(P)

Active  ponderate 62.5 225 825 1112.5

P<1 lună 125 1 lună
1112 .5 =

550

787 .5 −

550

=

2.022

1.4318

−

=

Pasive 225 200 125 550

Pasive  ponderate 112.5 300 375 787.5

0.59 (luni )

Se apreciază că în acest exemplu s-a folosit ca sistem de ponderare durata medie a fiecărei perioade(benzi), exprimată în luni(adică 0.5,1.5, 3), rezultatul exprimându-se de asemenea în luni. Faţă de ceilalţi 3 indicatori prezentaţi anterior, transformarea medie a scadenţelor  sugerează mai bine riscul de lichiditate, deoarece permite exprimarea în unităţi de timp a transformării practice. B. Grupa lichidităţii imediate

1)  Poziţia lichidităţii – indicator derivat din practica gestiunii de trezorerie, a cărui valoare se determină ca diferenţă între activele lichide şi pasivele imediate. Active lichide= Contul curent la Banca Centrală + Plasamente scadente de încasat Pasive imediate= Depozite volatile + Împrumuturi scadente de rambursat Un exemplu simplificat este prezentat în următorul tabel:

11

Săptă mâna

Active lichide Contul curent la Banca Centrală 0 1 1-6 150 7-13 200 14-20 175 21-27 250 28-30 220

Plasam. Scadente de încasat 2 1200 1750 1800 1820 1750

Total

Depozit e volatile 3=1+2 4 1350 1750 1950 1800 1975 1500 2070 1450 1970 1300

Pasive imediate Împrumuturi Total scadente de rambursat 5 6=4+5 360 2110 350 2150 300 1800 230 1680 220 1520

Lichidităţi 7=3-6 -760 -200 175 390 450

Daca poziţia de lichiditate este negativă, activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală a obligaţiilor, banca recurge la împrumuturi de pe piaţa interbancară, de la  banca centrală sau lichidarea unor active de portofoliu înainte de termen. Dacă poziţia lichidităţii este pozitivă, excedentul de lichiditate peste limita admisibilă se plasează pe termen scurt în depozite pe piaţa interbancară.  Nivelul optim este de 15%, dar variază în funcţie de gradul de dezvolatare a pieţelor  financiare secundare şi de volatilitatea depozitelor la vedere. În România valoarea lui ar trebui să fie mai mare date fiind condiţiile financiare. 2) Gradul de indatorare pe termen scurt  Acest indicator, din prisma lichidităţii, se calculează pentru perioade foarte scurte de timp şi pe benzi de scadenţă. Raportul de referă la poziţia considerată a angajării faţă de piaţă şi vizează raportul dintre solicitările noi faţă de piaţă, prilej de noi angajări faţă de piaţă şi împrumuturile scadente, prilej de dezangajare. Solicitari

Rata = imprumutur 

i

noi

 scadente

 pe  piata   fata

creditului

de  piata

creditului

Mărimea acestui indicator trebuie să se situeze aproape de valoarea 1, aceasta însemnând un echilibru între noile solicitări de credite şi împrumuturile scadente. În cazul în care raportul are valori supraunitare, banca se află în postura de a fi nevoită să atragă resurse. În cazul invers, valoarea subunitară a raportului, banca se află în ipostaza de surplus de resurse pe care trebuie să le fructifice în condiţii de maximă profitabilitate şi minim de risc. 2.2 Protejarea împotriva riscului de lichiditate

Băncile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice să reducă riscul de lichiditate. Aceste tehnici vizează resursele şi plasamentele băncii. Tehnicile sunt următoarele: Atragerea depozitelor de la populaţie

Acordarea de credite de către bănci presupune alocarea unor sume pe care acestea le au sub formă de depozite atrase. Riscul de lichiditate apare atunci când beneficiarii de credite nu rambursează creditele la termenele prevăzute în contract (la ora actuală criza economică cauzează disponibilizări masive în industrie. Astfel apare condiţia nerambursărilor de către  beneficiarii de credite).

12

Băncile care pot să atragă depozite de la populaţie într-un volum foarte mare sunt mai  puţin îngrijorate de nerambursările în termen de la beneficiarii de credite. Pentru băncile mai mici problema este mai dificilă, acestea trebuind să-şi acopere uneori în întregime nerambursările prin apelarea la credite de refinanţare de la Banca Naţională sau la împrumuturi pe piaţa interbancară. Atragerea resurselor (depozitelor) este pentru bancă o sursă sigură pentru menţinerea unei mase de lichidităţi. Căutarea unor depozite stabile

Băncile sunt interesate în promovarea unor produse prin care să-şi constituie depozite stabile (depozite la termen, certificate de depozite etc.). Din punctul de vedere al rentabilităţii, acest lucru diminuează, riscul de lichiditate deoarece retragerea depozitelor nu se poate face inopinat (deponenţii vor primi dobânzi mai mici). Stabilitatea depozitelor permite băncilor să facă investiţii pe termen lung, care aduc mai mult profit băncii. Creşterea fondurilor proprii

Majorarea capitalului social şi implicit a fondurilor proprii determină băncile să-şi mărească lichidităţile şi puterea lor financiară, având posibilitatea de a face investiţii pe termen lung din fondurile proprii (de obicei majorarea de capital se anunţă de către bancă fiind  pentru clienţi o garanţie a stabilităţii băncii). Refinanţarea

Constă în cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creanţe pe care banca le are în portofoliul ei, în schimbul lichidităţilor de care are nevoie. Pentru a dispune de aceste titluri, băncile fie fac investiţii în titluri de valoare, fie acceptă ca garanţii titluri de valoare, în  procesul de acordare a creditelor. Tehnicile privind plasamentele băncii vizează în mod exclusiv gestiunea tezaurului  băncii. Gestionarea tezaurului unei bănci înseamnă a asigura în mod continuu un echilibru între lichidităţi şi plasamente. Acest lucru presupune: a.) Prevederea evoluţiei zilnice a intrărilor şi ieşirilor de fonduri şi deci a soldului net  al băncii la sfârşitul zilei:

Toate operaţiunile făcute de bancă se materializează sub forma unor solduri creditoare sau debitoare faţă de Banca Naţională. Administratorul trezoreriei trebuie să prevadă din timp acest sold pe care îl va respecta făcând diverse operaţiuni bancare. Acest sold va trebui să fie creditor pentru a asigura rezervele obligatorii la Banca Naţională. b.) Acoperirea deficitelor şi plasarea excedentelor:

Deficitul între soldul rezultat la sfârşitul zilei şi cel prevăzut se acoperă cu un împrumut fie de pe piaţa interbancară, fie de la Banca Naţională. Excedentele rezultate vor fi plasate pe piaţa interbancară, sau vor fi utilizate pentru rezolvarea unor obligaţii ale băncii în avans, în cazul în care se preconizează o creştere a ratei dobânzii. Prin aceste operaţiuni trezoreria asigură atât rezervele minime obligatorii, cât şi respectarea raportului de lichiditate impus de autorităţi.

13

Cap. 3. Metode şi tehnici de gestiune a Riscului de lichiditate 3.1 Tehnici şi instrumente folosite pentru managementul riscului de lichiditate

Managementul lichidităţii reprezintă una dintre cele mai importante sarcini pentru conducerea unei bănci. O bancă este considerată lichidă dacă are asigurat accesul la fonduri care pot fi utilizate imediat, la un cost rezonabil, în momentul în care acestea sunt necesare. Pentru toate băncile menţinerea unui grad adecvat de lichiditate este importantă şi   pentru minimizarea riscului de lichiditate, datorat riscului de contagiune prin decontările interbancare. În opinia lui Corneliu Benţe, pentru gestionarea corectă a lichidităţii banca foloseşte următoarele metode: Achiziţionarea de titluri (obligaţiuni): emise cu o opţiune de cumpărare înainte de scadenţă la un preţ fix, cunoscut dinainte. Aici se elimină riscul de piaţă la lichidarea titlului şi se măreşte lichidarea obligaţiunilor. Piaţa de capital:  pentru acoperirea unor nevoi de lichiditate (mai ales pe termen lung), prin emisiuni proprii de obligaţiuni, sau piaţa monetară în sens larg, pentru emisiunea de titluri pe termen scurt. Rezerva minimă obligatorie: este constituită la BNR, atât pentru mijloacele în lei, cât şi  pentru cele în valută. Problemele de care se loveşte conducerea unei bănci în asigurarea lichidităţii provin din faptul că rareori cererea de lichiditate este egală cu oferta de lichiditate la un anumit moment în timp. Banca se află în permanenţă în exces sau deficit de lichiditate şi trebuie să existe un echilibru între lichiditate şi profitabilitate. Cu cât mai mari vor fi fondurile menţinute disponibile pentru a satisface necesarul de lichiditate, cu atât mai mică va fi profitabilitatea  băncii. În opinia lui Ion Niţu rezolvarea problemelor de lichiditate depinde şi de costurile implicate efectiv sau potenţiale. Aici se includ costul cu dobânda la fondurile împrumutate, costurile de tranzacţie dar şi costul de oportunitate sub forma câştigurilor viitoare la care se renunţă atunci când se vând active productive pentru a obţine lichiditate. Din alt punct de vedere analizat de către Ion Niţu, managementul lichidităţii depinde de riscul variaţiei dobânzilor şi de riscul ca fondurile lichide să nu fie disponibile în volumul necesar băncii. Dacă ratele dobânzii cresc, valoarea activelor financiare pe care banca intenţionează să le vândă pentru a obţine lichidităţi va scădea, iar unele trebuie vândute în  pierdere. În această situaţie, nu numai că banca va obţine mai puţine fonduri lichide , dar va  pierde şi din reducerea câştigurilor sale. Dacă împrumutătorii de lichidităţi consideră că banca îşi asumă riscuri mai multe ca înainte, banca va fi forţată să plătească dobânzi mai mari pentru împrumuturile de fonduri lichide, iar unii creditori vor refuza împrumutarea fondurilor lichide. Managementul riscului de lichiditate se desfăşoară după următoarele principii: Informarea operativă a conducerii băncii asupra situaţiei lichidităţii, prin mai multe o raportări ca de exemplu: - Situaţia zilnică a contului curent în lei la BNR şi a numerarului existent în casieriile  băncii - Situaţia zilnică a depozitelor interbancare atrase şi plasate în lei 14

o

o o

o o o

o o

- Situaţia zilnică a evoluţiei resurselor atrase de la clienţii nebancari - Situaţia săptămânală a portofoliului de certificate de trezorerie - Situaţia zilnică a depozitelor în sume importante atrase de la persoane juridice - Situaţia zilnică a vânzărilor/cumpărărilor de valută efectuată de clienţi - Situaţia dobânzilor în lei şi valută practicate de celelalte bănci comerciale Gestionarea lichidităţii printr-un sistem computerizat de scadenţare în care sunt cuprinse încasările şi plăţile estimate pe baza prognozelor efectuate. Urmărirea permanentă a structurii încasărilor şi plăţilor  Realizarea unor simulări pe calculator ale evoluţiei contului curent al băncii deschis la BNR  Atragerea resurselor  Menţinerea unui stoc de active lichide, atât în lei cât şi în valută Urmărirea permanentă a dobânzilor oferite de celelalte bănci şi ajustarea când este necesar a dobânzilor instituţiei Corectarea intrărilor/ieşirilor mari în lei sau valută Realizarea unei politici adecvate de marketing pentru menţinerea şi obţinerea de noi depozite interbancare necesare desfăşurării activităţii atât pe piaţa monetară locală, cât şi pe cea internaţională, pentru a face faţă unor situaţii speciale.

Pentru a controla riscul de lichiditate, conducerea Băncii Comerciale Române, de exemplu a impus anumite limite, prin intermediul unor reglementări interne corelate evident cu reglementările privind lichiditatea, impuse de banca centrală a băncilor comerciale. Pentru lei: Limita minimă a sumei investite în titluri de stat este de 20%din totalul activelor în lei o Limita minimă a sumei plasate pe piaţa interbancară, în contul de RMO la BNR şi în o cash este de 20% din totalul activelor în lei Limita maximă a creditelor către persoanele juridice şi fizice este de 55% din totalul o activelor în lei. Perioada maximă pentru plasamente interbancare este de 6 luni pentru maximum 20% o din toalul depozitelor în lei Diferenţa dintre plasamente şi resurse trebuie să fie pozitivă în perioada 1-7 zile până o la scadenţă Pentru valută: Limita minimă a sumei plasate pe piaţa interbancară, în contul de RMO la BNR şi în o cash este de 30% din totalul activelor în valută Limita maximă a creditelor către persoanele juridice şi fizice este de 50% din totalul o activelor în valută. Banca trebuie să menţină permanent o sumă de 10 milioane USD în depozite overnight o şi 10 milioane EUR în depozite tom-next o Perioada maximă pentru plasamente interbancare este de 3 luni, pentru maximum 10% din totalul depozitelor în valută

15

3.2 Gestiunea riscului de lichiditate

În mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în: − cedarea, ipotecarea sau gajarea titlurilor de creanţă din portofoliul băncii fără a suferi  pierderi excesive. − găsirea unor resurse noi cu costuri mult inferioare randamentului mediu al investiţiilor băncii. Gestiunea riscului de lichiditate distinge: −  gestiunea pe termen scurt: permite măsurarea cu precizie a riscului de lichiditate a  băncii. −  gestiune trezoreriei: permite determinarea unei structuri optime a activului băncii (banca să nu înregistreze pierderi). − gestiune pe termen lung: permite băncii să elaboreze politica ei de creditare. Gestiunea riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt are un scop bine determinat, acela de a găsi căi de acces pentru bancă pe diferite pieţe, care să-i permită o ajustare rapidă a graficului de scadenţe active-pasive cu minimum de cheltuieli. Gestiunea trezoreriei constă în gestiunea activelor şi pasivelor deţinute atât în monedă, cât şi în valută, respectând normele monetare şi valutare impuse de autorităţi. Trezoreria este considerată un centru de profit care trebuie să contribuie la fel ca celelalte activităţi ale băncii la obţinerea profitului bancar. Maximizarea profitului depinde atât de evoluţia dobânzilor pe perioada considerată, cât şi de structura activului băncii. Dacă se anticipează o creştere a dobânzilor pe perioada considerată, banca va trebui să-şi crească volumul de credite în detrimentul lichidităţilor, deci are loc asumarea riscului de lichiditate. Profitul suplimentar pe care banca îl va primi prin majorarea volumului de credite va fi: DP' = r x Dc În care: - DP' = profitul suplimentar aferent majorării volumului de credite - r = rata dobânzii pe perioada anticipată - Dc = volumul suplimentar de credite pe care banca vrea să le angajeze în perioada următoare. Gestiunea pe termen lung permite băncii să-şi fixeze plafoane pe diferite categorii de active şi pasive, în funcţie de caracterul acestora: lichide şi nelichide, stabile şi volatile, în funcţie de politica de creditare pe care aceasta vrea să o promoveze în viitor.

16

Graficul situaţiei existente a unei bănci:

ACTIVE 1. Numerar  2. Rezerve excesive 3. Credite pe piaţa interbancară pe termen scurt 4. Titluri de valoare 1. Rezerve obligatorii 2. Credite 3. Clădiri şi echipamente 4. Investiţii financiare  pe termen lung

PASIVE

lichide

volatile

Disponibil de lichidităţi

stabile

nelichide Creşterea împrumuturilor   prevăzute

1. Costuri de disponibilităţi 2. Depozite la vedere 3. Împrumuturi pe termen scurt de pe  piaţa interbancară 1. Depozite la termen 2. Capital propriu

Creşterea depozitelor   prevăzute Depozite neprevăzute

Împrumuturi neprevăzute

 Necesar de lichiditate

Dacă diferenţa între activele lichide şi pasivele volatile este pozitivă, atunci banca se află în situaţia unei lichidităţi excesive. Dacă diferenţa ar fi negativă, banca ar avea probleme privind lichiditatea ei. În acest caz, criza lichidităţii poate fi corectată fie apelând la împrumuturi pe piaţa interbancară, fie făcând operaţiuni cu titlurile de valoare pe care le are în portofoliul ei. Din grafic rezultă că banca a finanţat împrumuturile neprevăzute pe seama excesului de lichidităţi pe care ea le-a avut, dar şi a depozitelor pe care nu le-a prevăzut.. Dacă banca nu ar fi avut acest exces de lichidităţi, ea ar fi trebuit să-şi acopere împrumuturile neprevăzute prin mobilizarea unor credite de pe piaţa interbancară. Se constată, în acest caz, că trezoreria a urmărit asigurarea lichidităţii băncii pe seama activelor ei lichide, reducând dependenţa băncii de resursele de pe piaţa interbancară şi de refinanţarea de la Banca Naţională.

17

3.3 Reglementări privind lichiditatea bancară

1. Indicele de lichiditate – se poate determina pe diferite scadenţe (1 luna , 1 an, etc.) ca raport între activele şi pasivele pe termen scurt. Cerinţele prevăd un minim de 100 %. 2. Coeficientul fondurilor proprii şi resurselor permanente – stabileşte un minim de 60 %  pentru raportul dintre fondurile proprii ale băncii plus resursele pe termen lung şi utilizarea acestora în special prin credite şi plasamente în titluri. Termenul lung înseamnă peste 5 ani. 3. Rezervele minime obligatorii – Societăţile bancare sunt obligate să constituie depozite în conturi la banca centrală, în funcţie de nivelul depozitelor deţinute. Cuantumul rezervei minime se stabileşte prin aplicarea ratei rezervei minime, stabilită de banca centrală, la  baza de calcul constituită din depozitele atrase. Baza de calcul poate cuprinde depozitele în monedă natională şi monedă straină la vedere şi la termen, dar şi alte instrumente de economisire sub formă de titluri. Constituirea RMO generează pentru orice bancă comercială două efecte: pe de o parte îi limitează posibilitatea de acordare a creditelor, cu scăderea corespunzătoare a veniturilor  rezultate din dobânzi; pe de altă parte îi asigură lichiditatea minimă necesară pentru fluenţa  plăţilor. Este necesară o planificare atentă a rezervei minime obligatorii. Dacă o bancă comercială constituie rezerve mai mari decât cele obligatorii, renunţă practic la câştiguri (surplusul nefiind purtător de dobândă), iar dacă ea nu îşi îndeplineşte obligaţia în întregime de a constitui rezerve, BNR recurge la dobânzi penalizatoare foarte mari. 4. Lichiditatea valutară – cuprinde o serie de cerinţe privind resursele şi utilizările în valută ale băncilor. Aici se încadrează şi rezervele minime obligatorii pentru depozitele în valută. Lichiditatea valutară poate fi pusă în evidentă printr-un indicator numit gradul de lichiditate valutară. Acesta se determină ca raport între totalul activelor nete în valută  ponderate şi totalul acestora fară ponderare. 5. Asigurarea depozitelor – această măsură este mai complexă şi vizează mai multe aspecte  privind gestiunea riscurilor bancare. Ea poate fi considerată ca o normă de gestiune a riscului lichidităţii în măsura în care oferă clienţilor băncii o posibilitate de a dispune de sumele din conturi în situaţii extreme. Totodată participarea băncii la un astfel de sistem de asigurare duce la îmbunătăţirea imaginii sale. În practica bancară există două sisteme de asigurare: a) sistemul mutual- care presupune răspunderea solidară pentru toate băncile membre privind acoperirea depozitelor în caz de faliment.  b) Sistemul asigurărilor organizate – care implică existenţa unui asigurator care administrează fondul de asigurare, constituit prin aportul băncii asigurate. În acest scop, toate băncile sunt obligate să participe la constituirea unui fond de asigurare a depozitelor care să despăgubească total sau parţial deponenţii în caz de faliment bancar. În România funcţionează Fondul de garantare a depozitelor care se constituie ca persoană   juridică de drept public. Scopul fondului este de a garanta rambursarea depozitelor  constituite la societăţile bancare de către deponenţi persoane fizice. Prin depozit se înţelege orice sold creditor ce rezultă din sume depuse într-un cont bancar de orice tip, deschis în numele uneia sau mai multor persoane, supuse rambursării de către deponenţi de către societăţile bancare în conformitate cu legea şi termenii contractuali. Garantarea se aplică şi sumelor reprezentate de certificatele de depozit nominative emise de societatea 18

 bancară, dar nu şi la sumele reprezentate de alte titluri de credit. Fondul garantează toate depozitele şi plasamentele în certificate de depozit, în lei şi valută, ale rezidenţilor şi nerezidenţilor. 3.4 Factori de risc

Riscul de lichiditate este determinat, în special de trei factori: situaţia bilanţului bancar, încrederea în bancă, situaţia generală a pieţei. 1. Situaţia bilanţului bancar – în cadrul funcţiei de intermediar financiar, băncile atrag resurse, prin depozite în special şi le plasează în primul rând prin credite acordate. Lipsa de lichiditate apare din necorelarea pe scadenţe a operaţiunilor active şi pasive. Există două motive mai importante ce pot determina această situaţie. În primul rând, resursele atrase de bancă sub formă de depozite au scadenţe mai mici decât plasamentele băncii sub formă de credite. Un al doilea motiv ce determină o astfel de situaţie î l reprezintă tendinţa  băncii de a-şi creşte profitul prin plasamente pe termen lung, mai bine remunerate. De fapt,  banca urmăreşte să-şi plaseze cât mai rentabil resursele atrase. 2. Încrederea în bancă – încrederea de care beneficiază banca în faţa terţilor, îi permite acesteia să beneficieze de oportunităţile pieţei în cele mai bune condiţii, să-şi crească rentabilitatea să-şi îmbunătăţească lichiditatea şi în aceste condiţii să-şi consolideze în continuare imaginea. În sens invers, o imagine proastă antrenează o degradare a situaţiei financiare a băncii cu consecinţe negative asupra imaginii. 3. Situaţia generală a pieţei – nu întodeauna criza de lichiditate este determinată de dificultăţile interne ale bănci. Uneori piaţa este cea care transferă o lipsă de lichiditate generală la nivelul băncii. O astfel de situaţie pe piată poate sa apară în urma raportului dezechilibrat dintre cererea şi oferata de monedă sau în urma unei intervenţii energice pe  piaţa autorităţii monetare.

19

Cap. 4. Propuneri şi modalităţi de perfecţionare a gestiunii Riscului de lichiditate Una dintre conditiile principale necesare pentru managementul eficient al riscurilor   bancare consta in stabilirea de structuri organizatorice adecvate, bazate pe o conceptie clara din punct de vedere al raspunderii, responsabilitati1or, monitorizarii si controlului in domeniu. Ca in orice afacere, intr-o banca, managementul riscului este in primul rand responsabilitatea consiliului de administratie si, implicit, a comitetului de directie, care reprezinta managementul executiv. Obiectivul fundamental al consiliului de administratie vizeaza tratarea riscurilor intr-o maniera care sa intareasca veniturile actionarilor, concomitent cu minimizarea potentialelor daune, avand in vedere in acelasi timp protejarea intereselor  c1ientilor si personalului propriu. In egala masura, consiliul trebuie sa se preocupe de asigurarea unui plan operational de supravietuire si refacere in cazul producerii unor pagube, indiferent de precautiile luate. Responsabilitatea pentru managementul zilnic al riscurilor  ramane in sarcina echipei executive. Managementul riscurilor intr-o banca este, in primul rand, responsabilitatea conducerii sale superioare si a conducerii executive, care trebuie sa indeplineasca directivele conducerii de la varf. Conducerea superioara a bancii are ca prim deziderat maximizarea "valorii actionarilor", dar, in acelasi timp, trebuie sa aiba in vedere cerintele c1ientilor, salariatilor si societatii in coordonarea managementului riscurilor'. Pentru a realiza acest deziderat, conducerea bancii trebuie sa-si stabileasca obiective clare in domeniul gestionarii riscurilor. Pentru a urmări riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii şi riscul de preţ în cadrul  băncii funcţionează – un comitet de gestionare a activelor şi pasivelor. Menţinerea unei structuri “granulare” a portofoliului de plasamente presupune realizarea unui echilibru optim al activelor după gradul lor de risc. Pe de altă parte, băncile trebuie să urmărească diversificarea resurselor atrase, în general, şi a sistemului de depozite. Principalele obiective ale unui sistem bun de management al riscurilor vizeaza: - stabilirea unei definitii comun acceptate a "riscului" si a tipurilor de risc, care sa determine elaborarea unei "harti" a riscurilor bancii; - evaluarea cuprinzatoare si continua a surselor existente si potentiale de riscuri interne si externe; - stabilirea unor responsabilitati clare in domeniul managementului riscurilor si a sistemului de raportare, pentru a evita confuziile, suprapunerea eforturilor sau pierderea din vedere a unor aspecte importante; - asigurarea unei transparente, a unui sistem cuprinzator de informare a conducerii si a unui sistem de monitorizare si raportare, care sa prezinte, sa analizeze si sa comunice expunerile efective, castigurile si pierderile care trebuie cunoscute si stocate pentru referiri viitoare; - elaborarea unui sistem de masurare a performantei financiare, care sa ia in considerare pierderea prevazuta, pierderea neprevazuta, alocarea de capital pe fiecare risc, acolo unde este posibil, si veniturile ajustate pentru fiecare risc; - definirea si utilizarea principiilor de diversificare a riscurilor si de management al  portofoliului;

20

- elaborarea unui sistem de c1asificare a creditelor pe baza ratei anticipate de neperformanta; - stabilirea preturilor produselor si serviciilor, luand in considerare toate elementele de mai sus; - identificarea inclinatiei/tolerantei in asumarea riscurilor si stabilirea limitelor de expunere in concordanta; - elaborarea unui cadru conceptual consistent, in cadrul caruia sa se stabileasca obiectivele si sa se evalueze performantele unitatilor de activitate, produselor relatiilor cu c1ientii si salariatii; - analizarea permanenta a realizarilor si esecurilor sistemului de management al riscurilor si ajustarea in conformitate a instrumentelor de control; - stabilirea unui control independent de management al riscurilor, separat de initierea si derularea activitatii; - asigurarea unui nivel profesional. si specializat al cunostintelor salariatilor in domeniul neutralizarii si controlului diferitelor tipuri de riscuri bancare; - menţinerea unui grad adecvat de lichiditate de cǎtre toate bǎncile; - menţinerea la acelaşi nivel a nevoilor de finanţare viitoare şi a noilor producţii; - stabilirea unor raţii sau plafoane de finanţare periodice; - plafonarea refinanţărilor necesare pe unul sau mai multe orizonturi fixate; - finanţarea angajamentelor pe toată durata lor de viaţă, cu resurse pe termene comparabile, pentru minimalizarea nevoilor de lichiditate prezente şi viitoare.

21

Cap. 5. Studii de caz 5.1. BCR

Structura activelor şi pasivelor a fost analizată pe baza perioadei rămase de scurs până la data contractuală a scadenţei. Banca urmăreşte menţinerea unui echilibru între maturităţile  plasamentelor şi scadenţele surselor atrase. In Tabel este prezentata structura activelor si pasivelor in functie de perioada ramasa de la sfarsitul anului financiar pana la data maturitatii contractuale, atat pentru anul financiar  2010 cat si pentru 2009. Banca isi evalueza lichiditatea prin: - analizarea structurii activelor, in ceea ce priveste lichiditatea si vandabilitatea lor; - analizarea datoriilor (in ceea ce priveste volatilitatea lor) si a elementelor extrabilantiere (implicand intrari/iesiri potentiale de fonduri); - analizarea lichiditatii valutelor principale, atat la nivel individual cat si agregat. Pentru evaluarea si controlul riscului de lichiditate al portofoliului BCR, banca utilizeaza ALM (Administrarea activelor si pasivelor) concentrata pe determinarea unei structuri adecvate a bilantului, prin corelarea resurselor si plasamentelor in ceea ce priveste structura si scadenta lor. In Tabel se poate vedea evolutia raportului dintre activele lichide si datoriile clientelei (clienti bancari si nebancari) in functie de momentul in care sunt asteptate sa fie recuperate sau decontate, atat pe Grup cat si pe banca pentru anii financiari 2009 si 2010.

22

5.2. Unicredit Ţiriac

În calitatea sa de persoană juridică ce oferă servicii financiare, Banca este expusă riscului de lichiditate sau riscului de a nu își putea onora la scadenţă obligaţiile de plată. Riscul de lichiditate include următoarele categorii: · riscul lichidităţii de necorelare – depinde de structura pe maturităţi a elementelor   bilanţiere; · riscul lichidităţii contingente – determinat de comportamentul imprevizibil al clienţilor; · riscul lichidităţii de piaţă – rezultă din disfuncţionalitatea pieţei monetare determinând incapacitatea de a vinde active lichide la preţul pieţei. Prin natura sa, riscul de lichiditate este un risc sistemic cu potenţial de contaminare la nivelul întregului sistem bancar. Prin urmare, în vederea limitării potenţialelor daune cauzate de problemele de lichiditate, Banca evaluează în permanenţă condiţiile macroeconomice, cu accent asupra sistemului bancar. Abordarea băncii privind lichiditatea este de a se asigura, pe cât posibil, că va avea mereu suficiente lichidităţi pentru a răspunde obligaţiilor sale, la scadenţă, atât în condiţii normale cât și în condiţii de criză, fără producerea de pierderi sau afectarea reputaţiei băncii. Pentru managementul riscului de lichiditate, responsabil în bancă este Departamentul de Administrare active și pasive, care raportează către CFO ș i Comitetul de Administrare activelor și pasivelor (ALCO). Managementul riscului de lichiditate este o problemă de optimizare cu două variabile în relaţie directă (risc ș i venit), astfel instrumentele lichide generează un venit scăzut. Din

23

această cauză abordarea băncii este împărţită între managementul lichidităţii pe termen scurt ș i lichidităţii pe termen mediu și lung (lichiditate structurală).  Nivelul lichidităţii imediate este monitorizat zilnic și în mod regulat se efectuează teste  prin simularea de scenarii care redau atât condiţiile normale cât ș i condiţii nefavorabile ale  pieţei. Toate politicile ș i procedurile privind lichiditatea sunt revizuite ș i aprobate de ALCO. Raportul poziţiilor zilnice, incluzând orice excepţie ș i acţiune de remediere luată, este  prezentat periodic către ALCO, care se întruneș te cel puţin o dată pe lună. 5.3. Banca Transilvania

Profilul de risc de lichiditate - este adoptat ”moderat” datorită structurii activelor , respectiv pasivelor băncii, anume mixului de instrumente de fructificare a excedentelor  temporare de lichidităţi, dar ș i a ponderii resurselor stabile, atrase de la clienţi în totalul resurselor atrase. Banca gestionează lichiditatea la nivel centralizat. În stabilirea tipurilor de instrumente folosite de trezorerie pentru fructificarea excedentelor temporare, principiile principale sunt   profitabilitatea ș i lichiditatea acestora. În vederea ameliorării riscului de lichiditate, Banca urmăreș te permanent atragerea de lichidităţi prin operaţiunile de trezorerie, finanţări externe, pieţe de capital, etc. Indicatorii de lichiditate ai Băncii Transilvania sunt menţinuţi la valori care să se încadreze (conform sistemului CAMPL) în cel mai nefavorabil caz în grupa 2. Deasemenea, se urmăreș te : - Corelarea ritmurilor de creș tere resurse / plasamente ; - Plasarea în active cu grade mai reduse de risc (ex. creditele rapide fără garanţii s-au redus în favoarea creditelor cu garanţii materiale); - Creșterea controlată a portofoliului de credite ; - Alocarea adecvată a capitalului;

5.4. BRD

Managementul lichidităţii băncii are 2 componente majore: - Monitorizarea poziţiei de lichiditate, respectiv estimarea necesarului de finanţare al băncii pe termen scurt, mediu ș i lung, pe baza previziunilor ș i identificarea soluţiilor de finanţare corespunzătoare; - Planurile de criză inclusiv o evaluare continuă a potenţialelor tendinţe, evenimente ș i incertitudini care ar putea impacta lichiditatea băncii. În ceea ce priveș te asigurarea lichidităţii în monedă străină, managementul lichidităţii  băncii este bine integrat cu cel al Societe Generale. CGAP validează principiile de bază pentru organizarea ș i managementul riscului de lichiditate, validează programele de finanţare ale Băncii, examinează rapoartele de monitorizare a poziţiei de lichiditate, respectiv estimările

24

  privind poziţia de lichiditate viitoare, examinează scenariile de criză ș i propune acţiunile adecvate Comitetului de Direcţie. Banca a menţinut o structură echilibrată a resurselor şi plasamentelor, chiar şi în condiţiile în care piaţa românească nu oferă încă posibilităţi de finanţare pe termen mediu şi lung. Printr-o politică flexibilă de dobânzi, Banca şi-a consolidat relaţiile cu deponenţii oferind dobânzi atractive la produsele de economisire din ce în ce mai diversificate. 5.5. CEC Bank 

Strategia privind administrarea riscului de lichiditate Prin strategia riscului de lichiditate s-a urmărit realizarea obiectivelor stabilite prin  profilul de risc, respectiv: · încadrarea în limitele semnificative a ponderii activelor curente în pasivele curente pe termen scurt și a indicelui GAP pe benzi de scadenţă; · realizarea unui indicator al lichidităţii la valori de peste nivelul de risc considerat semnificativ. De asemenea, în conformitate cu prevederile Normei B.N.R. nr.1/2001 (art. 27, pct. 1 si 2) privind lichiditatea băncilor, cu modificările ș i completările ulterioare, s-a elaborat „Strategia CEC BANK-S.A. privind managementul lichidităţii ș i soluţii pentru depăș irea cazurilor de criză - exerciţiul financiar 2008“, transmisă Băncii Naţionale a României. Având în vedere că situaţiile de criză sunt determinate atât de factori exogeni cât ș i de factori endogeni Băncii, acestea vor fi preîntâmpinate prin măsuri de monitorizare  permanentă a situaţiei lichidităţii, concomitent cu măsuri de prevenire a unei eventuale crize de lichiditate. Principalele obiective ale strategiei Băncii în administrarea riscului de lichiditate au fost: a) prevenirea ș i preîntâmpinarea situaţiilor de criză; Metodele de prevenire ș i preîntâmpinare a situaţiilor de criză s-au referit la administrarea riscului de lichiditate, prin: definirea profilului de risc al lichidităţii pe un orizont de timp limitat și încadrarea expunerii Băncii în nivelul riscului de lichiditate prevăzut de reglementările Băncii Naţionale a României.   b) elaborarea/adoptarea planurilor alternative ș i identificarea de soluţii de acţiune pentru depășirea/remedierea unor eventuale perioade de criză de lichiditate ale Băncii; Prin adoptarea planurilor alternative pentru administrarea riscului de lichiditate în situaţii de criză, Banca și-a asumat menţinerea lichidităţii pe termen scurt ș i mediu la un nivel optim, corelate cu strategia sa de risc, astfel încât să poată asigura creș terea prudentă a activelor și onorarea obligaţiilor sale, fără a induce costuri inacceptabile. Principalul obiectiv al Băncii într-o situaţie de criză de lichiditate îl constituie onorarea angajamentelor sale în condiţii optime de costuri/beneficii ș i cu asigurarea constituirii rezervei minime obligatorii. c) identificarea de soluţii post-criză; După depășirea crizei de lichiditate, se vor avea în vedere liniile directoare privind remedierea situaţiei și măsurile post-criză, în principal: · determinarea cauzelor care au condus la criza de lichiditate; · analiza situaţiei Băncii în timpul crizei de lichiditate și obţinerea de concluzii care să 25

conducă la îmbunătăţirea ș i perfecţionarea sistemelor informaţionale/informatice, de control, gestiune a riscurilor etc. Administrarea funcţionării Băncii în perioada crizei de lichiditate, depăș irea ș i minimizarea urmărilor negative ale acesteia sunt asigurate de către Comitetul de gestionare a crizei de lichiditate. Profilul riscului de lichiditate În ceeea ce priveș te riscul de lichiditate, Banca a urmărit încadrarea într-un profil de risc scăzut, avându-se în vedere parametrii consideraţi optimi pentru Bancă. Riscul de lichiditate a fost gestionat conform: - Procedurii interne privind urmărirea ș i limitarea riscului de lichiditate (în conformitate cu  prevederile Normelor BNR nr.1/2001, cu completările ș i modificările ulterioare); - Strategiei CEC BANK-S.A. privind managementul lichidităţii ș i soluţii pentru depăș irea cazurilor de criză - exerciţiul financiar 2008 (care a avut drept scop asigurarea capabilităţii Băncii de a-și îndeplini obligaţiile și în condiţii adverse); - Reglementării interne privind administrarea riscurilor semnificative în cadrul Băncii (elaborată în conformitate cu prevederile Normelor BNR nr.17/2003). Reglementările de mai sus au fost elaborate în scopul măsurării riscului de lichiditate acceptat. Prin profilul de risc, Banca a monitorizat : a. poziţia lichidităţii Băncii: - Indicatorul de lichiditate - determinat pe principiile Normei BNR nr.1/2001. Acest indicator  s-a determinat lunar atât static (aferent lunii încheiate) cât ș i în sens dinamic (pe baza evoluţiei istorice a unui an) urmărindu-se valoarea acestuia faţă de pragul minim acceptat de Bancă. - Profilul lichidităţii prin intermediul analizei G.A.P. Profilul lichidităţii s-a realizat prin: · distribuţia pe benzi de scadenţă a surselor ș i plasamentelor; · determinarea valorilor absolute a GAP-ului pe benzi de scadenţă; · calculul a trei dintre indicatorii de lichiditate monitorizaţi lunar, respectiv: GAP cumulat, lichiditate curentă pe termen scurt ș i indice GAP.

5.6. Piraeus Bank 

Riscul de lichiditate asumat de banca este de nivel mediu(M). Potrivit planului de afaceri pentru perioada 2011-2014, principalele obiective strategice cu impact asupra riscului de lichiditate sunt:  _ gestionarea atenta a lichiditatii si pastrarea unui nivel optim al activelor cu grad ridicat de lichiditate;  _ diversificarea mixului de finantare si reducerea gradului de concentrare a surselor atrase; in acest sens, PBR se va orienta catre depozitele de dimensiuni reduse si standard, cu volatilitate scazuta;  _ cresterea activitatii interbancare, respectiv a volumului liniilor deschise cu alte institutii de credit, in special prin plasamente catre acest segment; 26

 _ sustinerea activitatii de creditare prin autofinantare, pe baza resurselor atrase sub forma de depozite. Piraeus Bank Romania este constienta de faptul ca pentru a putea sa-si desfasoare activitatea in conditii optime, una dintre cerinte este sa asigure o lichiditate corespunzatoare. In conformitate cu prevederile Regulamentului BNR nr. 18/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, banca defineste garantiile financiare utilizate pentru scopul de obtinere de lichiditati de la Banca Nationala a Romaniei astfel: - Garantiile financiare vor fi acele active eligibile pentru tranzactionare acceptate de Banca  Nationala a Romaniei pentru efectuarea de operatiuni de piata monetara. Aceste active eligibile sunt definite de Banca Nationala a Romaniei ca fiind titlurile de stat sau alte categorii stabilite in baza unei hotarari a Consiliului de Administratie al sau. Activele eligibile pentru tranzactionare si garantare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii in mod cumulativ: a) sa fie in proprietatea Bancii;  b) sa nu fie gajate sau sechestrate; c) sa aiba o scadenta ulterioara scadentei operatiunii ce se doreste a fi efectuata; d) sa aiba cupoane scadente ulterior scadentei operatiunii efectuate; e) sa nu fie emise de Banca. Totodata, PBR a stabilit, in cadrul unei proceduri formalizate, o metodologie detaliata  pentru evaluarea capacitatii de contrabalansare si a perioadei de supravietuire in situatii de criza de lichiditate. Banca a definit tipurile de active reprezentand capacitatea de contrabalansare pe termen foarte scurt, respective rezerva de lichiditate (liquidity buffer): - numerarul excedentar soldului minim de mentinut pentru acoperirea nevoilor unitatilor  teritoriale; - titluri de stat libere de gaj; - rezerva minima obligatorie, in RON, in exces peste limita retinuta de 20 milioane de RON,  pe termen de o saptamana, in conditiile in care nu este vorba despre finalul perioadei de mentinere a rezervei minime obligatorii, si ramane timp suficient pentru refacerea soldului de mentinut pana la finalul perioadei de rezerva. Nivelul de declansare oficial pentru refacerea soldului rezervei obligatorii este momentul in care soldul ramas de mentinut pana la sfarsitul  perioadei devine mai mare cu 40% fata de soldul initial de mentinut pentru respectiva luna, si  pentru un numar de maximum 14 zile calendaristice. - excesul de rezerva minima obligatorie in RON sau EUR.

27

Concluzii Înrăutăţirea lichidităţii pe plan global s-a manifestat pronunţat şi în România, iar  datoria externă pe termen scurt reprezintă o reală problemă, dar aceasta este atenuată de angajamentele asumate de băncile-mamă ale principalelor nouă instituţii de credit cu capital străin de a-şi menţine expunerea faţă de România[1]. Pe lângă aceste angajamente, pentru a diminua riscurile de lichiditate generate de şocurile externe sau din cauze interne, s-au luat şi alte măsuri precum acordurile de finanţare externă cu FMI şi UE precum şi cu alte instituţii financiare externe. În ultimii 5 ani, lichiditatea sistemului bancar a înregistrat un trend descendent având în vedere că principala sursă de finanţare a activelor instituţiilor de credit, adică depozitele atrase de la companii şi populaţie au avut o pondere în pasiv tot mai mică. Până în 2009 acest indicator avea valori de peste 2 la sută (mai exact 2,39 la sută în iunie 2009), iar apoi a avut o scădere de până la un punct procentual. În februarie 2010 acest indicator avea valoarea de 1,37 la sută , reflectând problemele de lichiditate din economie, dar se află încă peste nivelul minim impus de 1 la sută. Pentru a asigura lichiditate în sistem, BNR a luat anumite măsuri prudenţiale, diminuând rata minimă obligatorie, băncile au putut să atragă lichiditate prin apelarea la facilităţile de creditare şi toate băncile au fost obligate să prezinte un plan alternativ de finanţare în care să detalieze strategiile de administrare a riscului de lichiditate în condiţii de criză. Toate aceste măsuri au fost luate deoarece riscul de lichiditate este foarte ridicat în această perioadă, principalele cauze fiind: •

băncile mamă sunt ele însele afectate de o lipsa de lichiditate datorită evoluţiei proprii sau a

filialelor din alte ţări •

profilul de risc al României este înrăutăţit iar băncile mame ar putea să îşi retragă susţinerea.

Prima de risc pentru ţările din Europa Centrală şi de Est a crescut şi prezintă o provocare  pentru sistemul bancar românesc deoarece aceste resurse sunt mai greu de înlocuit. [1] Declaraţia băncilor participante la reuniunea de la Viena, 26 martie 2009, reconfirmată la întâlnirea de la Bruxelles din 19 mai 2009

28

Bibliografie: 1.

Magdalena Rădulescu , Managementul performanţelor şi riscurilor 

bancare în contextul crizelor bancare şi configurării sistemelor bancare actuale, Ed Sitech, Craiova, 2009

2.

Dănilă N. Berea A., Management bancar-Fundamente şi orientări ,

Ed. Economică, Bucureşti, 2000 3.

Ion Niţu , Managementul riscului bancar , Editura Expert, Bucureşti,

2000 4.

Maricica Stoica, Management bancar , Editura Economică,

Bucureşti, 1999 5.

Corneliu Benţe, Gestiunea şi contabilitatea instituţiilor de credit,

Editura Universitatea din Oradea, Oradea, 2008 6.

Vasile Dedu, Gestiune şi audit bancar , Ed. Naţional, Bucureşti,

2001 7.

http://www.dexx.ro - Dicţionar financiar online

8.

www.krimket.ro – Dicţionar bancar 

9.

www.biblioteca.ase.ro

10.

www.acurs.blogspot.com/2008/01/clasificarea-riscurilor-bancare-

in_26.html 11.

http://www.economica.md/dictionar-economic/riscuri-bancare.html

12.

www.bnr.ro

29