Formele de proprietate si relatiile relatiil e economice interumane aparute in epoca medievala in mediul economic romanesc Tipurile şi formele istorice de proprietate - realizează trecerea de la proprietatea comună la proprietatea privată, arătând evoluţia istorică a proprietăţii private, tipurile şi formele pe care le îmbracă aceasta, de-a lungul timpului. Acest capitol continuă cu prezentarea proprietăţii comune moderne - proprietatea socialistă şi cu prezentarea conceptului de proprietate în lumea contemporană - proprietatea privată şi proprietatea publică, dar şi cu pluralismul formelor de proprietate. În economia contemporană, odată cu progresul tehnico-ştiintific, cu sporirea considerabilă şi diversificarea obiectului proprietăţii, se îmbogăţeşte structura raportului de proprietate. Proprietatea evoluează, adaptându-se noilor condiţii, permiţând dezvoltarea continuă a economiei de piaţă. Astfel, se accentuează pluralismul formelor de proprietate, se intensifică raporturile de competiţie între formele proprietăţii, are loc întrepătrunderea sferelor publice şi private ale proprietăţii. Pluralismul formelor de proprietate creează premisele stimulării iniţiativei, oferă posibilităţi neîngrădite de acţiune şi opţiune tuturor agenţilor economici, prin instrumentele şi mecanismele pieţei. Revoluţia managerială determină trecerea puterii de decizie şi a controlului de la proprietari la manageri, fapt reflectat şi pe planul redistribuirii veniturilor. Creşterea intervenţiei statului în economie îşi face simţită tot mai mult prezenţa prin parteneriat, în sensul transformării statului într-un veritabil partener pentru întreprinzători, integrându-seorganic în mecanismul economiei de piaţă. Existenţa pluralismului formelor de proprietate duce la o competiţie între aceste forme pentru o menţinere şi o afirmare tot mai puternică, aceasta în sensul că fiecare unitate economică, indiferent de forma de proprietate, participă la acest proces concurenţial. În general, în fiecare ţară, toate formele de proprietate ocupă diferite ponderi şi conturează tipuri caracteristice ale structurii proprietăţii. Cel de-al doilea capitol, intitulat Conţinutul şi trăsăturile raporturilor sociale de proprietate, este capitolul în care, am dorit să evidenţiez conţinutul şi trăsăturile raporturilor sociale de proprietate, pornind de la tripla definire a conceptului de proprietate: conceptul filosofic, conceptul juridic şi conceptul economic. Privită ca o categorie economică, proprietatea a existat de-a lungul societăţii omeneşti, producerea şi procurarea de bunuri necesare traiului este o premisă indispensabilă pentru viaţa socială şi, ca atare, proprietatea este strâns legată de sfera producţiei de bunuri materiale şi de culegerea roadelor acestei activităţi. Din analiza proprietăţii în sens economic, rezultă faptul ca ea apare odată cu societatea umană şi va dispare prin desfiinţarea acesteia. Proprietatea este apreciată ca fiind o categorie economică, spre deosebire de care, dreptul de proprietate este o categorie juridică ce se distinge prin apropriere, însuşire a unui bun, iar titularul este îndreptăţit să-şi exercite prerogativele dreptului său prin putere proprie şi în interes propriu, respectând limitele impuse de lege, cu îndreptăţirea de a pretinde tuturor celorlalţi de a se abţine de la orice acte care să fie de natură a stânjeni acest drept. Sensul juridic este îmbinat cu cel economic, pentru că totalitatea relaţiilor economice dintre oameni sunt în acelaşi timp şi relaţii juridice, pe care aceştia le au între ei în legătură cu bunurile. În ambele sale accepţiuni, proprietatea creează accesul suprem al omului la aproprierea bunurilor naturale sau a celor care sunt rezultatul activităţii umane desfăşurate în sfera producţiei de bunuri materiale şi spirituale. Această însuşire operează fie individual, fie colectiv. colectiv. Filozofii sunt cei care spun că omul intră în relaţiile de proprietate ca "fiinţă totală" ; după ei, problema proprietăţii este una de eficienţă economică ce implică
realizarea personalităţii umane, în general.Deci, proprietatea este indisolubil legată de viaţa oamenilor, făcând parte din ea, constituind o problemă cu caracter permanent şi ocupând un loc deosebit de important în cadrul ştiinţelor economice, social-politice şi filosofice. Prin structura imprimată acestui capitol din lucrare am încercat şi o abordare analitică privind impactul proprietăţii asupra stării economico-sociale a oamenilor, relativ la conceptul de proprietate şi libertate economică. În cel de-al treilea capitol al lucrării Dreptul de proprietate în România contemporană am avut în vedere o analiză aprofundată a uneia dintre cele mai semnificative şi actuale instituţii ale dreptului civil şi anume, instituţia dreptului de proprietate, privită ca drept real principal. Dreptul de proprietate este strâns legat de patrimoniu şi în doctrina română s-a considerat că este strâns legat de persoana titularului. În domeniul dreptului civil, dreptul de proprietate, aşa cum apărea el în regimul comunist, a trebuit să fie abrogat, iar privilegiile acordate formelor de proprietate socialistă, de stat sau cooperatistă au trebuit să fie abolite. Mai mult, în ţările care nu aveau o lege specială privind proprietatea asupra pământului, aceasta a trebuit să fie creată. Capitolul patru intitulat Fundamentele teoretice ale evoluţiei formelor de proprietate în România îşi propune o analiză a tuturor formelor de proprietate existente în ţara noastră. Istoria economică atestă existenţa concomitentă a mai multor forme de proprietate, în cadrul fiecăreia distingem mai multe modalităţi de însuşire a factorilor de producţie şi de exercitare a prerogativelor proprietăţii de către subiectul acesteia. Atât formele proprietăţii, cât şi formele ei de gestiune diferă în timp şi spaţiu. Diversitatea formelor de proprietate şi de gestiune a acestora depinde de: epocile istorice, natura sistemelor economice, sistemul intereselor, competiţia internă şi externă, specificul producţiei, gradul de eficienţă economică, dimensiunea unităţilor economice etc. Totodată, istoria formelor de proprietate, oricât de sumară ar fi aceasta, atestă coexistenţa şi compatibilitatea variatelor forme în toate epocile istorice, adâncirea gradului de complexitate a sistemului proprietăţii, multitudinea căilor de manifestare a indivizilor ca proprietari. Evoluţia fiecărei forme de proprietate şi a raportului dintre ele au fost destulde contradictorii. Elementul esenţial al acestei evoluţii l-a constituit coexistenţa şi interdependenţa tuturor formelor de proprietate. Tot istoria este cea care ne-a demonstrat că, indiferent de formele de manifestare, proprietatea particulară asigură libertatea economică a individului şi stă la baza liberei iniţiative, ea constituind, de fapt, motorul vieţii economice, de aici decurgâng şi importanţa ştiinţifică a cercetării. Un aspect deosebit de important este cel exprimat în legătură cu cele două concepţii contradictorii privitoare la conceptul de proprietate, concepţiile ce au împărţit practic, lumea în două.: individualismul şi colectivismul. Concepţia individualistă îşi are originea în teoria dreptului natural; conform acesteia omul se naşte cu anumite drepturi inerente acestuia şi nici-o forţă socială nu-l poate lipsi de aceste drepturi elementare care-l disting de alte specii. Concepţia colectivistă s-a dezvoltat opus concepţiei individualiste, iar conform acesteia, majoritatea poate hotărî orice pentru minoritate şi când ajungem la individ, acesta poate fi oricând lipsit de tot, chiar la dreptul la viaţă. O astfel de concepţie a dat naştere statului totalitar, care în numele majorităţii, a suprimat zeci de milioane de vieţi numai în acest secol, sute de milioane de oameni au fost lipsiţi de drepturi elementare, începând, evident cu dreptul de proprietate. Lucrarea continuă cu capitolul cinci : Analiza formelor de proprietate şi a legislaţiei proprietăţii în procesul dezvoltării economice a României. Capitolul este rezervat studiului formelor de proprietate şi a sistemului legislativ
în procesul de dezvoltare a economiei României din epoca contemporană şi se referă la evidenţierea a trei etape importante: perioada interbelică 1918-1944, perioada 1945 – 1989 şi perioada 1990 – 2010. În timpul regimului comunist, orice activitate economică era controlată de partid şi odată cu instaurarea sistemului totalitar, a urmat desfiinţarea proprietăţii private, colectivizarea, naţionalizarea, evenimente care au dus la distrugerea vieţii economice şi sociale a românilor. Dar, odată cu Revoluţia din 1989, sistemul economic din România a devenit capitalist. Orice cetăţean are dreptul de a deţine proprietate privată sau de a-şi deschide propria afacere.Analizând foarte pe scurt trăsăturile fundamentale ale principalelor sectoare de activitate în fiecare etapă a evoluţiei ajungem la concluzia certă, probată de istorie, că formele de proprietate de tip liberal contribuie într-o măsură mai mare la creşterea economică a ţării, faţă de formele de proprietate de tip socialist. În economia de piaţă există o strânsă legătură între formele de proprietate şi modul de implicare a agenţilor economici în viaţa societăţii. Formele de proprietate pot genera fie interes pentru sporirea performanţelor agenţilor economici, fie dezinteres faţă de întreaga desfăşurare a activităţii economice. S-a dovedit că dezvoltarea societăţii depinde de progresul înregistrat în materie de proprietate. Proporţia fiecărei forme de proprietate în cadrul economiilor naţionale diferă. În general, în ţările cu economie de piaţă, proprietatea privată ocupă locul central, predomină. Compatibilitatea multiplelor forme de proprietate are sens şi suport în creşterea eficienţei economice şi în modernizarea aparatului tehnic al societăţii. Eficienţa şi raţionalitatea economică reprezintă criteriul absolut de apreciere a tuturor formelor de proprietate, care se află într-o permanentă competiţie. Noutatea acestui capitol constă în faptul că, am încercat, pentru prima dată, să întocmesc o analiză SWOT a formelor de proprietate, dar şi a sistemului legislativ românesc în actuala etapă de dezvoltare a economiei, având în vedere reforma proprietăţii, dar şi actuala criză economică cu care se confruntă nu numai economia mondială, ci şi economia românească. Deşi această tehnică de analiză este folosită la nivel microeconomic, eu am exploatat stilul investigativ, dar la nivel macroeconomic. Obiectivul principal al Capitolului 6 : Privatizarea şi desfiinţarea monopolului proprietăţii socialiste în economia României îl constituie studierea fenomenului privatizării şi desfiinţarea monopolului proprietăţii socialiste în economia României. Ca şi celelalte ţări foste socialiste, ţara noastră parcurge un proces de tranziţie de o deosebită profunzime şi amploare. Configurarea unor răspunsuri la probleme importante cum ar fi cele referitoare la structurile economiei, debarasarea de tot felul de interpretări ideologice, dar şi descătuşarea de tot felul de concepte vechi ne face să ne gândim că acestea prezintă o importanţă deosebită atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic.În acest capitol, cercetarea va avea în vedere şi reforma proprietăţii în perioada de tranziţie la economia de piaţă, temă care a generat multe controverse şi dispute în rândul economiştilor, juriştilor, politicienilor, populaţiei şi mass-mediei, analizând schimbările produse ca urmare a reformei proprietăţii şi insistând cu precădere asupra procesului de privatizare ce se desfăşoară în România. Procesul de tranziţie pe care l-a străbătut ţara noastră după anul 1989, a însemnat parcurgerea unui lung drum anevoios de reforme economice, dar şi o căutare permanentă a unei identităţi economice, sociale şi politice cu care să ne individualizăm în marea familie a statelor Uniunii Europene, familie din care facem şi noi parte, odată cu aderarea ţării noastre. Întregul proces a însemnat o serie de dificultăţi cu care s-au confruntat atât guvernele care au condus ţara, cât şi populaţia ţării. Evoluţia economiei româneşti după anul 1989 a fost dominată de un declin continuu, iar unul dintre principalele elemente subiective care a determinat hotărâtor
evoluţia acesteia l-a constituit mediul economic. Structura şi modul de manifestare a mediului economic a generat apariţia de noi întreprinderi cu pierderi atât în sectorul public,cât şi în cel privat, care îşi va pune amprenta asupra stării de ansamblu a economiei şi în intensitatea crizei. Se poate spune că tranziţia României a fost, în primul deceniu, o tranziţie prin criză, dar cu unele excepţii (anii 1994 şi 1995). Declinul productivităţii muncii în industrie şi construcţii s-a reflectat în diminuarea oscilantă a produsului intern brut, care în perioada 1990-2000, a avut tendinţa generală de scădere. În cel de-al doilea deceniu, produsul intern brut a crescut, aceasta s-a manifestat printr-un proces de creştere economică de recuperare în raport cu nivelul anului 1989 şi a durat până în a doua jumătate a anului 2008. Pe toată perioada analizată, evoluţia PIB a fost determinată de evoluţia productivităţii sociale a muncii. Creşterea sau diminuarea PIB au fost determinate de productivitate care reprezintă factorul intensiv al contribuţiei populaţiei ocupate la rezultatele activităţii economice. Evident că procesul tranziţiei s-a aflat sub influenţa unei crize puternice, afectând nivelul de trai pentru marea majoritate a populaţiei. Veniturile reale tot mai reduse ale gospodăriilor populaţiei au contribuit la creşterea ponderii cheltuielilor pentru produse alimentare în detrimentul celor nealimentare şi de servicii.Destructurarea economică promovată în procesul tranziţiei a determinat efecte negative mult mai intense decât moştenirea structurilor economice. Renunţarea la proprietatea de stat şi la orice intervenţie şi control a acestuia în economie, fără un plan strategic ordonat, s-a aflat la baza accelerării haosului economic în primii ani ai tranziţiei. Diminuarea intervenţiei statului în economie a fost însoţită de utilizarea unor pârghii economico-financiare neadaptate la condiţiile ţării, declanşând şi intensificând blocajele financiare. Astfel, utilizarea creditului nu a stimulat agenţii economici investitori în sectorul productiv, afectând în special agricultura şi serviciile, sectoare care solicitau înnoire şi sprijin financiar. O problemă viu disputată în aceea perioadă a constituit-o realizarea unei baze juridice mai clare cu privire la proprietate care, avea drept scop eficientizarea activităţii agenţilor economici. Trecerea la pluralismul formelor de proprietate a însemnat un proces inevitabil, dar care ar trebui realizat în condiţii de eficienţă şi nu ca un scop în sine. La aceste situaţii interne s-a adăugat starea economiei mondiale şi relaţiile economice internaţionale nefavorabile, care au determinat pierderea pieţelor externe de către agenţii români. Ieşirea economiei României din criza prelungită, care a reapărut în anul 2009, presupune în primul rând atenuarea declinului activităţii economice, relansarea economică a agenţilor inclusiv în plan competitiv. Încă din deceniul trecut, a fost necesar ca pe termen scurt să se creeze condiţiile relansării activităţii economice şi realizarea macrostabilizării. În acest context, a trebuit să fie rezolvate următoarele probleme: - clarificarea raporturilor de proprietate; - definirea şi respectarea libertăţii de asociere în condiţii de eficienţă; - găsirea modalităţilor de asigurarea cu mijloace tehnice a economiei care să contribuie la creşterea eficienţei acesteia; - atragerea şi valorificarea competenţei cadrelor de specialişti în ramurile economiei; - stabilirea de măsuri economico-financiare care să permită agenţilor de a efectua investiţii în condiţii de eficienţă.În perioada de tranziţie, structura de proprietate s-a modificat esenţial în România; a renăscut şi s-a dezvoltat sectorul privat în economie; mecanismul funcţional al economiei se întemeiează, în mod deosebit, pe proprietatea privată; majoritatea întreprinderilor sunt agenţi economici privaţi sau deţin capital majoritar privat; industria,
agricultura, construcţiile, comerţul şi serviciile funcţionează în mod preponderent pe baza proprietăţii private; mai mult de două treimi din PIB se obţine în sectorul privat. Schimbările din natura şi structura proprietăţii au creat libertatea de decizie şi acţiune a agenţilor economici. Mediul economic a devenit adecvat economiei libere de piaţă, fapt ce a determinat Uniunea Europeană să recunoască existenţa economiei de piaţă funcţionale în România. Ultimul capitol intitulat Strategia naţională în domeniul proprietăţii intelectuale (2003-2010), vizează chestiuni importante şi de actualitate ce vizează domeniul proprietăţii intelectuale în ţara noastră. Reforma legislativă în domeniul proprietăţii intelectuale şi industriale a contribuit, de asemenea, în mod semnificativ la stabilirea unor baze care să orienteze sistemul legislativ spre o piaţă liberă, deoarece în trecut, legislaţia socialistă în acest domeniu se caracteriza prin faptul că dreptul de proprietate sau exploatare a invenţiei intrau automat în patrimoniul statului, în timp ce inventatorul primea o remuneraţie, de cele mai multe ori foarte mică şi numai cu anumite condiţii. În acest sens, a trebuit să fie introdusă o adevărată protecţie a patentului care să prevadă pentru inventatori un drept exclusiv asupra creaţiei sale. Prezenta lucrare porneşte de la cerinţa clarificării unei chestiuni deosebit de importante a economiei de piaţă, necesitatea existenţei imperioase a proprietăţii. Pentru stabilirea locului pe care-l ocupă proprietatea în cadrul ştiinţelor juridice, economice, istorice şi sociale, sursele de documentare folosite la întocmirea acestei lucrări au fost vaste, variate şi valoroase; ele păstrează netăgăduit cele mai importante şi utile informaţii folosite la întocmirea cercetării mele. Prezentul studiu reprezintă o nouă încercare în domeniul complex al proprietăţii, văzut interdisciplinar, mai ales din punct de vedere economic şi juridic; totodată, acest demers se doreşte a fi un nou pas, cu sensul de continuare şi completare a cercetării în acest domeniu.
