GRUNZU TATIANA 1. Banii
Aşadar, banii în esenţa lor au fost f ost timp îndelungat o marfă specifică cu valoare intrinsecă, intri nsecă, care au îndeplinit funcţia de echivalent general. Actualmente, în urma demonetizării aurului, banii au încetat de a mai fi marfă. Ceea ce numim astăzi bani sunt titluri de valoare emise de stat, investite cu putere de cumpărare şi de plată. Banii îndeplinesc următoarele funcţii: 1) măsura valorii mărfurilor şi serviciilor. Banii îndeplinesc această funcţie în mod ideal (abstract). Valoarea mărfii exprimată în bani constituie preţul ei; 1 SUA- 0,888621 0,888621 g. Au în 1934 1934 1 rub rus.- 0,9874g. Au în 1961 2) funcţia mijloc de circulaţie. Cu apariţia banilor schimbul de mărfuri se înfăptuieşte după formula: M-BM-B-M. M. Banii îndeplinesc funcţia de mijloc de circulaţie în mod real; 3) funcţia mijloc de plată. Banii îndeplinesc această funcţie în cazul, când actele de vânzare şi cumpărare nu coincid în timp şi spaţiu (remunirarea muncii, restituirea împrumuturilor, plata arendei, chiriei ş a.). Actualmente în calitate de mijloc de plată servesc la fel: cambia, cecurile, cartelele magnetice („banii electronici”); 4) funcţia mijloc de acumulare. În prezent banii pot fi acumulaţi în băncile comerciale sau în obiecte imobiliare şi în formă de investiţii în afaceri; 5) funcţia de bani universali, care sunt utilizaţi în relaţiile economice dintre ţări, în comerţul extern, în deservirea turismului, în acordarea împrumuturilor internaţionale etc. În prezent în calitate de bani universali servesc deviziile (EURO, dolarul american, lir a sterlină engleză şi ienul japonez). În actuala economie de piaţă rolul economic al banilor constă în următoarele: banii servesc ca etalon general de măsură a valorilor de mărfuri şi servicii. Fluxul de bani, în viziunea economistului american P.Samuelson, P.Samuelso n, este sângele care irigă sistemul economic; prin intermediul banilor are loc repartiţia bunurilor create în societate; prin intermediul banilor se efectuează atragerea şi utilizarea factorilor de producţie; banii servesc ca mijloc principal de control as upra activităţii economice; banii servesc ca instrument de sporire a rentabilităţii economice la nivel micro şi macroeconomic macroeconomic.. sunt: moneda trebuie să fie acceptabilă (ea trebuie să fie acceptată ca mijloc de plată de toţi agenţii economici); moneda trebuie să fie durabilă (să aibă o viaţă naturală îndelungată); moneda trebuie să fie convenabilă în circulaţie (să fie folosită cu uşurinţă); moneda trebuie să fie divizibilă (să poată fi folosită la orice tranzacţie mare sau mică); moneda trebuie să fie uniformă, identică (să fie de aceeaşi calitate, mărime, să îndeplinească aceleaşi funcţii); moneda trebuie să aibă o valoare stabilă (puterea ( puterea de cumpărare a monedei trebuie să fie stabilă timp îndelungat); moneda trebuie să fie apărată de orice falsificări. Atributele principale ale banilor (monedei)
Totalitatea instrumentelor băneşti de care dispune economia naţională la un moment dat contribuie masa monetară. Ea include: moneda în numerar; cecuri la purtător; cont la vedere în băncile comerciale; comerciale; cont bancar pe termen; acţiunile (care pot fi vândute sau cumpărate); cumpărate); activele reale (obiecte de lungă durată, care pot fi realizate). Masa monetară are două componente:
1
disponibilităţile băneşti propriu propriu-zise -zise, care pot să stingă imediat o datorie sau să mijlocească direct dire ct o tranzacţie comercială; disponibilităţile semimonetare, care necesită una sau mai multe
operaţiuni pentru ca posesorul lor să ajungă la bani lichizi li chizi (acţiunile, cambiile, biletele de ordin ş a.). procesului de circulaţie a banilor. Una din funcţiile sistemului monetar este reglarea procesului Cantitatea de bani necesară pentru asigurarea circulaţiei normale a mărfurilor şi serviciilor poate fi calculată în baza următoarei formule: CB
SP - C Pc
AR
VR
,
unde: CB – CB – cantitatea cantitatea banilor în circulaţie; SP – SP – suma suma preţurilor a mărfurilor şi serviciilor; C – – suma suma preţurilor la mărfurile realizate în credit; Pc – – suma suma plăţilor curente; AR – AR – suma suma achitărilor reciproce; VR – VR – viteza viteza de rotaţie a monedei.
2
2. Definiti piata muncii si salariul Piaţa muncii reprezintă un ansamblu de relaţii în
cadrul cărora se confruntă cererea cu oferta de muncă, au loc negocieri privind angajarea de lucrători, mărimea salariului care trebuie plătit şi condiţiile de muncă, pe care trebuie să le creeze agenţii economici. Obiectul tranzacţiilor pe piaţa muncii îl constituie forţa de muncă, care se vinde şi se cumpără ca Obiectul orice alt bun economic. Piaţa muncii include următoarele mecanisme de bază: cererea de muncă, oferta de muncă şi preţul muncii (salariul). Unul din mecanismele mecanismele principale principale ale pieţei pieţei muncii îl constituie preţul muncii (salariul). Salariul reprezintă venitul care revine lucrătorului în
schimbul muncii sale sau plata pentru remunerarea muncii. În sens îngust salariul reprezintă plata pentru forţa de muncă utilizată în diferite domenii de activitate.
3
3. Analizati piata muncii (cererea de munca, oferta de munca, obiect tranzactie..) Cererea de muncă (forţă de muncă) reprezintă cantitatea de
muncă salariată pe care agenţii economici sunt dispuşi ss -o achiziţioneze întrî ntr-oo anumită perioadă de timp. Această cantitate depinde de numărul locurilor de muncă disponibile. Cererea de muncă poate fi elastică sau inelastică. Cu cât elasticitatea cererii în funcţie de preţ a unui bun este mai mare, cu atât va fi mai mare şi elasticitatea cererii pentru munca folosită la producerea bunului bunului respectiv. De ex., o creştere a salariilor minerilor va conduce conduce la o creştere creştere a preţului la cărbune. cărbune. Această creştere creştere de preţ va determina determina o scădere scădere mai mult decât decât proporţională a cantităţii cerute de cărbune şi, în consecinţă, o scădere importantă în cantitatea de muncă cerută. Cu cât costul muncii are o pondere mai mare în costul total, cu atât mai mare va fi elasticitatea cererii de muncă. Dacă salariile reprezintă o proporţie mare din costul cos tul total, o creştere a salariilor va conduce la o creştere substanţială a costului total. Prin urmare, producţia va fi redusă şi vor fi angajaţi mai puţini muncitori. reprezintă totalitatea muncii pe care o poate efectua populaţia aptă de muncă ce doreşte să se angajeze la un moment dat. Oferta de muncă nu include persoanele ocupate în gospodăria casnică, militarii, studenţii şi alte persoane care desfăşoară activităţi nesalariate. activităţi nesalariate. Oferta muncii are următoarele particularităţi: ea se formează într -o perioadă de timp mai îndelungată (în decursul unei noi generaţii); constituirea ofertei muncii nu se desfăşoară exclusiv pe principii economice, ea este supusă şi legilor demografice; oferta de muncă are o mobilitate relativ redusă (migrarea forţei de muncă este limitată din mai multe motive); populaţia activă este dispusă să participe la muncă în funcţie de vârstă, sex, starea sănătăţii, condiţiile de muncă etc.; resursele de de muncă nu se pot conserva (orice neparticipare la muncă înseamnă pierdere atât pentru individ, cât şi pentru societate). Oferta de muncă, ca şi cererea, poate fi elastică sau inelastică. Oferta de muncă pentru un anumit domeniu de activitate va fi elastică, elastic ă, din moment ce o creştere a salariului din acel domeniu va determina un număr de muncitori să se transfere din alte domenii către acesta. Elasticitatea, totuşi, va fi diferită în funcţie de durata perioadei de timp avută în vedere. Cu cât durata va fi ma i mare, cu atât elasticitatea elasticitate a ofertei va fi şi ea mai mare. Oferta de muncă
Un element important al pieţei muncii este bursa muncii, care reprezintă o instituţie ce îndeplineşte funcţia de intermediar dintre antreprenori şi salariaţi în procesul de angajare a forţei de muncă. muncă. În majoritatea ţărilor bursele de munc sunt instituţii statale şi sunt dirijate de ministerul muncii, iar în unele ţări astfel de burse au statut de instituţie privată. Principalele funcţii ale bursei de muncă sunt: înregistrarea şomerilor; înregistrarea locurilor de muncă vacante; angajarea la lucru a şomerilor; studierea conjuncturii pieţei de muncă şi prestarea informaţiei respective; testarea persoanelor care doresc să fie angajate în câmpul de muncă; orientarea profesională a şomerilor; acordarea indemnizaţiilor de şomer.
4
4. Particularitatile veniturilor fundamentale
Venituri fundamentale:
Salariul. Dobânda (profitul). Renta.
Salariu:
Unul din mecanismele principale ale pieţei muncii îl constituie preţul muncii (salariul). În sens larg salariul reprezintă venitul care revine lucrătorului în schimbul muncii sale sau plata pentru remunerarea remunerarea muncii. În sens îngust salariul reprezintă reprezintă plata pentru pentru forţa de muncă utilizată în diferite domenii de activitate. Referitor la noţiunea salariului există diferite abordări. De ex., liberalii clasici consideră, că salariul natural reprezintă minimul necesar pentru existenţa salariatului şi familiei sale, care nu poate fi depăşit în jos întrucât existenţa salariatului devine imposibilă, şi nici în sus, pentru că antrenează creşterea natalităţii, ceea ce ar conduce la creşterea ofertei de muncă şi ca urmare la o scădere a salariului la nivelul său natural. În viziunea liberalilor neoclasici salariul nu este plata pentru muncă, ci reprezintă o sumă ce corespunde u nui anumit raport dintre utilitatea pe care o are munca pentru salariat şi pentru capitalist, când discutilitatea şi productivitatea sa marginală sunt egale. Actualmente este larg aplicată abordarea, că salariul reprezintă o expresie a raportului dintre sindicate, puterea politică şi presiunea şomajului. Salariul depinde de următoarele criterii de bază: importanţa muncii salariatului pentru firmă, ramură, societate; nivelul de calificare a lucrătorului şi complicitatea muncii; cantitatea muncii; calitatea muncii; muncii; rezultatele muncii; acoperirea cheltuielilor de reproducţie a forţei de muncă. Statul aplică măsuri de reglementare a relaţiilor de muncă: stabileşte condiţiile pentru folosirea forţei de muncă, durata muncii şi a concediilor, securitatea muncii, ex ecutarea contractului de muncă; intervine asupra condiţiilor de remunerare a muncii, stabileşte procedura de fixare a salariilor în domenii de activitate; exercită rolul de arbitraj în relaţiile dintre salariaţi şi patronat. Trebuie de deosebit salariul nominal no minal şi salariul real. Salariul nominal este cantitatea de bani care revine lucrătorului pentru un anumit timp de muncă (oră, zi, săptămână, lună, an). Mărimea salariului nominal depinde de: preţul forţei de muncă, care se creează pe piaţa muncii sub influenţa influenţa cererii şi ofertei; situaţia economică care se creează la diferite faze ale ciclului economic (la faza declinului economic salariul scade, iar la faza avântului – creşte); politica statului şi a antreprenorilor în domeniul de salarizare. Statul determină minimul salariului, iar antreprenorii determină salariul în dependenţă de posibilităţile firmei. Salariul real reflectă cantitatea de mărfuri şi servicii, care pot fi procurate în baza salariului nominal. Salariul real reprezintă capacitatea de cumpăr are are a salariului nominal. Salariul real depinde de: mărimea salariului nominal; nivelul de preţuri asupra mărfurilor şi serviciilor; mărimea impozitelor; capacitatea de cumpărare a banilor. Salariul real nu creşte în aceeaşi proporţie ca şi salariul nominal. De ex., salariul nominal poate să crească, însă salariul salariul real poate să rămână la acelaşi nivel sau chiar să scadă, dacă vor spori preţurile la bunurile economice şi vor creşte impozitele şi alte plăţi obligatorii. Salariul se manifestă în următoarele forme forme principale: 1) salariul pe unitate de timp este salariul prin care plata pentru muncă se face în funcţie de timpul lucrat (oră, zi, săptămână, lună, an). Unitatea de măsură a salariului pe unitate de timp este preţul minim al unei ore de muncă. De ex., în S.U.A. plata minimă pe oră constituie 6,25 dolari, în Anglia Anglia – – 3,20 3,20 lire sterline;
5
2) salariul în acord (cu bucata) este o formă de salarizare prin care remunerarea lucrătorului se face în raport cu cantitatea de bunuri produse. Salariul în acord poate fi exprimat: a)în acord direct, când salariul se stabileşte după un tarif constant; b) în acord progresiv, când tariful pe unitate de produs se majorează în anumite proporţii în dependenţă de gradul de îndeplinire a sarcinii; c) în acord premial, când salariatul primeşte diferite premii pentru rezultate obţinute în muncă; d) în acord global, când o formaţiune de lucrători (brigadă) îndeplineşte un volum de lucru la termenul stabilit pentru care primeşte primeşte salariul respectiv; respectiv; 3) salariul colectiv este salariul stabilit în urma negocierilor dintre patronat şi sindicate s indicate la nivel de ramură de activitate; 4) salariul social este acea parte din venitul naţional, care este destinată pentru plata accidentelor de muncă, bolilor profesionale şi altor plăţi cu caracter social. Salariul are tendinţa de diferenţiere, care este condiţionată de: inegalitatea lucrătorilor. Lucrătorii se deosebesc după capacităţile fizice şi intelectuale, după nivelul de instruire şi pregătire. Salariile sunt cu atât mai mari cu cât pentru îndeplinirea unei funcţii au fost necesare mai multe studii care solicită timp şi costuri de pregătire; neomogenitatea felurilor de muncă. În economie există munci prestigioase şi mai puţin prestigioase prestigioase,, munci de inovaţie, conduce conducere, re, organizare cu rezultate diferite în funcţie de natura lor şi căror le corespund remuneraţii diferite; inegalitatea pieţelor de muncă. În diferite pieţe de muncă coraportul dintre cererea şi oferta de muncă este diferit, ce inevitabil influenţează asupra diferenţierii salariului. Salariul la fel diferă în mare măsură de la o ţară la alta, adică au loc deosebiri naţionale. Deosebirile naţionale ale salariului sunt condiţionate de următorii factori: a) nivelul diferit al valorii forţei de muncă (în ţările economic dezvoltate cheltuielile pentru reproducţia forţei de muncă sunt mai majorate decât în ţările subdezvoltate); b) nivelul diferit de intensitate a muncii (munca mai intensivă creează într -o unitate de timp o valoare mai mare, deci şi salariul este mai majorat); c) nivelul diferit al productivităţii muncii (în ţările dezvoltate productivitatea dezvoltate productivitatea muncii e mai înaltă decât în ţările slab dezvoltate, deci şi salariul e mai ridicat); d) nivelul diferit de organizare a muncitorilor în sindicate (la întreprinderile mari, unde acţionează sindicatele, nivelul salariului e mai sporit decât la firmele unde organizaţiile sindicale lipsesc sau se manifestă insuficient). Dobanda:
Unul din mecanismele de funcţionare a pieţei de capital este dobânda. reprezintă un venit venit însuşit de proprietarul proprietarul oricărui capital antrenat antrenat într -o -o activitate activita te economică şi apare sub formă de excident în raport cu capitalul avansat. În sens restrâns dobânda reprezintă un excident ce revine proprietarului de capital cu împrumut. În sens larg dobânda reprezintă un excident ce revine proprietarului oricărui capital utilizat în condiţii normale. Dobânda
Dobânda îndeplineşte următoarele funcţii: influenţează asupra procesului de deplasare a factorilor de producţie şi folosirea lor eficientă; serveşte ca pârghie de stimulare a firmelor şi a populaţiei în economisirea unei părţi din venituri; serveşte ca modalitate de a asigura băncilor recuperarea cheltuielilor efectuate şi realizarea unui profit normal; serveşte ca instrument de redistribuire a veniturilor. Pentru deponenţi dobânda apare ca un venit obţinut de la bancă în co ntul sumelor depuse, iar pentru agenţii economici, care procură credite, dobânda apare sub formă de cheltuieli de producţie, care se includ în costul costul total de producţie.
6
Dobânda totală (brută) se divizează în următoarele componente: a) primă de risc, care constituie o compensare a riscului la care este supus plătitorul. Prima de risc depinde de volumul de capital împrumutat şi de termenul şi condiţiile de restituire; b) cheltuielile de gestiune suportate de împrumutător pentru a controla solvabilitatea împrumutului; c) dobândă pură, ceea ce rămâne din dobânda brută (totală) după scăderea primei de risc şi a cheltuielilor de gestiune. Mărimea absolută a dobânzii constituie masa dobânzii (D). Masa dobânzii este direct proporţională cu mărimea creditului acordat, durata lui şi rata dobânzii (d ). Rata dobânzii este raportul procentual dintre masa dobânzii şi capitalul împrumutat ( d'
D C
100% ). În dependenţă
de forma de calcul dobânda poate fi simplă sau compusă. Dobânda simplă reprezintă remunerarea plătită sau primită pentru serviciul unui capital în condiţiile în care acesta nu este capitalizat. Dobânda simplă se calculeată astfel: D s d'C , unde: Ds – – dobânda dobânda simplă; d - rata dobânzii; C – C – capitalul capitalul dat cu împrumut (sau creditul). Dobânda compusă reprezintă remunerarea plătită sau primită pentru serviciul unui capital în condiţiile capitalizării sale. Dobânda compusă presupune transformarea dobânzii dobânzii primite în capital, ajungându-se ajungându- se astfel să se calculeze dobânda la dobândă. Dobânda compusă se calculează astfel: D = C(1+d )n, unde: d - rata dobânzii; n – – numărul numărul de ani; C – capitalul capitalul dat cu împrumut. nominală a Rata dobânzii se manifestă în două forme: rată nominală şi rată reală. Rata nominală dobânzii reprezintă taxa dobânzii exprimată la cursul curent, fără a ţine ţ ine cont de inflaţie. Rata reală reprezintă taxa nominală a dobânzii calculată în dependenţă de nivelul inflaţiei. De ex., rata nominală a dobânzii este de 13%, iar inflaţia în decur sul sul anului a crescut cu 6%. În acest caz rata reală a dobânzii va constitui 7% (13-6). (13 -6). Rata dobânzii este influenţată de următorii factori: f actori: rata profitului. Rata dobânzii trebuie să fie mai mică decât rata profitului, deoarece în caz contrar întreprinzătorii nu vor valorifica investiţii; cererea şi oferta de capital de împrumut. Dacă creşte cererea de capital, atunci creşte şi dobânda, iar dacă sporeşte oferta de capital, atunci dobânda are tendinţa de scădere; riscul pentru cei ce acordă capital de împrumut. Cu cât riscul este mai mare, cu atât şi dobânda este mai ridicată, şi invers; i nvers; inflaţia. Inflaţia, de regulă, contribuie la majorarea ratei dobânzii; conjunctura economică. În perioada de relansare economică, în scopul stimulării investiţiilor invest iţiilor de capital, rata dobânzii scade, iar în perioada de recesiune ea creşte. Rata dobânzii diferă de la o ţară la alta, ceea ce are ca efect deplasarea capitalurilor disponibile în căutarea celei mai ridicate ratei ale dobânzii şi reorientarea fluxuril or de capital pe ţări în dependenţă de mărimea ratei dobânzii. Renta: Renta este un venit
stabil realizat de posesorul unui bun imobiliar (pamânt,cladiri, constructii, resurse de apa) sau mobiliar (hârtii de valoare, capital banesc); Renta economica este plata
pentru folosirea unei resurse economice nesustituibile,a carei oferta totala este insuficienta în raport cu cererea, constituind un venit pentru posesorul acesteia. Renta economică se manifestă în următoarele forme: (sau renta pământului). În condiţiile sistemului de producţie feudal renta funciară se manifesta în trei forme: renta în muncă – situaţia – situaţia cănd ţăranul şerb era obligat să lucreze Renta funciară
7
pe pământul moşierului un anumit număr de zile pe săptămână săptămână sau an; renta în produse – situaţia când ţăranul şerb dădea moşierului o parte din produsul creat sub formă de produse agricole; renta în bani – bani – situaţia situaţia când ţăranul şerb plătea proprietarului funciar o sumă de bani pentru pământul arendat. În condiţiile economiei mixte renta funciară îmbracă două forme: a) renta funciară absolută,care reprezintă suma încasată de proprietarul funciar de la arendaş, drept chirie pentru terenul arendat, indiferent de calitatea şi poziţia acestuia; b) renta funciară diferenţială, care se formează pe baza deosebirilor de fertilitate a terenurilor şi a poziţiei faţă de centrele de aprovizionare şi desfacere. Arendaşii Arendaşii care arendează loturi de pământ mai fertile primesc un profit suplimentar, care este însuşit în formă de rentă diferenţială de proprietarii funciar i.i. Acest supliment de profit apare în baza diferenţei dintre preţul producţiei agricole de pe loturile slabe şi preţul individual de pe loturile bune. În sectorul agrar preţurile se formează pe baza cheltuielilor de pe loturile mai puţin fertile, deoarece loturile bune nu-s nu-s în stare să satisfacă în deplin cerinţele populaţiei în produse agricole.
Renta de monopol reprezintă suma ce se încasează de proprietarii unor suprafeţe de teren
de pe care se obţin produse în cantităţi limitate li mitate şi care sunt foarte sol icitate de consumatori (cultivarea anumitor soiuri de poamă, fructe, legume, etc.). aceste produse se realizează, de regulă, la un preţ de monopol relativ înalt.
apare în ramurile de extracţie şi exprimă plata exercitată de arendaş proprietar ului ului pentru terenul arendat şi exploatarea zăcămintelor aflate în subsolul acestuia. Renta minieră
se formează sub influenţa cererii şi ofertei faţă de terenurile de construcţie şi poziţia lor în centrele urbane. Astfel de rentă influenţează asupra preţului asupra preţului de chirie a locuinţelor. Renta din construcţii
reprezintă suma de bani ce revine posesorului de factori de producţie sau de alte bunuri economice rare, pentru a căror utilizare se plăteşte un preţ mai ridicat. Mărimea rentei influenţează direct asupra preţului pământului. Pământul, ca şi orice alt factor de producţie, se vinde şi se cumpără pe piaţa factorilor de producţie. Preţul pământului este
Renta de raritate
renta capitalizată la dobânda zilei. Formula preţului pământului: P p=
R d'
100 10 0% ,
unde: P p –
preţul pământului; R – renta; – renta; d - rata dobânzii. Evoluţia şi dinamica preţului asupra pământului depinde de următorii factori:
cererea şi oferta de terenuri agricole.
Creşterea cererii duce la ridicarea preţului asupra pământului şi respectiv a rentei funciare; rentei funciare; cererea şi oferta de produse agricole legate de sporirea numerică a populaţiei şi a volumului de materie primă necesar pentru industria prelucrătoare. Creşterea cererii faţă de produsele agricole contribuie la sporirea preţurilor asupra acestor produse şi la creşterea preţului asupra terenurilor de pământ; mărimea şi evoluţia rentei. Creşterea rentei funciare inevitabil duce la ridicarea preţului la terenurile de pământ; posibilitatea folosirii alternative a pământului (construirea unui stadion, bazin, cazino etc.) poate să aducă proprietarului o rentă r entă mai mare decât anterior; rata dobânzii. Preţul pământului se află în raport invers proporţional cu dinamica ratei dobânzii; ameliorarea poziţiei terenurilor agricole (investirea suplimentară de capital capi tal în sistemul de irigare, în îngrăşăminte minerale, în tehnologii noi agricole etc.).
8
5. Capital ca factor de productie Capitalul ca factor de producţie, reprezintă ansamblul bunurilor economice acumulate –
eterogene şi reproductibile – ale – ale căror utilizare face posibilă, prin reîntoarcerea lor în producţie, sporirea randamentului factorilor primari de producţie sau cel puţin duce la uşurarea muncii. Capitalul, ca factor de producţie, în practică, este numit „capital real”
9
6. Piata capitalului si dobinda bancara Piaţa capitalului privită în sens îngust îngust reflectă confruntarea confruntarea cererii şi ofertei de capital real, iar
în sens larg – larg – ea ea cu prinde toate posibilităţile posibilităţile de procurare ale ale capitalului, respectiv respectiv pieţele de credit şi titlurilor de valoare. Piaţa capitalului real reprezintă relaţiile băneşti care se formează în procesul atragerii şi plasării
fondurilor băneşti, relaţii rezultate din confruntarea cererii şi ofertei de capital. Piaţa capitalului cuprinde două componente principale: piaţa capitalului pe termen t ermen scurt şi piaţa capitalului pe termen mijlociu şi lung. Piaţa capitalului pe termen scurt (numită piaţă monetară) cuprinde relaţiile care se formează în domeniul atragerii şi plasării fondurilor pe termen scurt (până la un an). Astfel de piaţă deserveşte operaţiunile interbancare interbancare şi efectuează operaţiuni cu active financiare care au scadenţă scurtă (cambii, bilete de ordin, certificate de depozit). Piaţa de capital pe termen mijlociu şi lung (numită piaţă financiară) cuprinde relaţiile în legătură cu atragerea şi plasarea de fonduri pe termen mijlociu (1 – 5 – 5 ani) şi pe termen lung (peste 5 ani). ani). Piaţa pe termen mijlociu şi lung include următoarele componente: piaţa financiară formată din piaţa acţiunilor, obligaţiunilor şi altor titluri financiare pe termen lung; piaţa împrumuturilor pe gaj de titluri pe termen termen lung (lombardul); (lombardul); piaţa ipotecară. ipotecară. reprezintă un venit venit însuşit de proprietarul proprietarul oricărui capital antrenat antrenat într -o -o activitate economică şi apare sub formă de excident în raport cu capitalul avansat. În sens restrâns dobânda reprezintă un excident ce revine proprietarului de capital cu împrumut. În sens larg dobânda reprezintă un excident ce revine proprietarului oricărui capital utilizat în condiţii normale. Dobânda
Dobânda îndeplineşte următoarele funcţii:
influenţează asupra procesului de deplasare a factorilor de producţie şi folosirea f olosirea lor lor eficientă; serveşte ca pârghie de stimulare a firmelor şi a populaţiei în economisirea unei părţi din venituri; serveşte ca modalitate de a asigura băncilor recuperarea cheltuielilor efectuate şi realizarea unui profit normal; serveşte ca instrument instrumen t de redistribuire a veniturilor.
10
