1. Definiţia, obiectul şi metoda dreptului contravenţionalDefiniţia – dreptul contravenţional se ooate defini ca un ansamblu de norme juridice strict determinate de legislaţia contravenţională, care oglindeşte instituţiile juridice de bază, cum ar fi contravenţia, contravenţionalitatea,sancţiunea contravenţională, răspunderea contravenţională şi procedura contravenţională, şi care are drept scop protecţia juridică a unor valori sociale determinate, soluţionarea raporturilor juridice apărute in procesul activitătii de combatere a contravenţional ităţii. Obiectul – obiectul dreptului contravenţional îl constituie relaţiile sociale care se stabilesc intre subiecţiidreptului contravenţional din momentul în care legea contravenţională de prevenire obţine forţă juridică, parcurgînd etapele constatării faptei contravenţionale, aplicării sancţiunilor contravenţionale şi pînă la executarea pedepsei contra- venţionale.Deci, obiect al dreptului contravenţional sînt relaţiile sociale cotâitio- nate de apariţia raporturilor juridice întrediferiţi subiecţi ai dnptului contravenţional privind desfăşurarea activităţii de prevenire a abaterilor contravenţionale, constatarea faptelor contravenţionale şi curmarea lor aplicarea măsurilor de constrîngere statală şiexecutarea deciziilor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale.Metoda – Principalele trăsături ale metodei de reglementare juridică sint elucidate atunci cind răspundem laurmătoarele întrebări: 1) care este statutul jundic al părţilor raporturilor juridice; 2) carc fapte juridice au legăturăcu apariţia, modificarea sau stingerea raporturilor jundice; 3) cum are loc determinarea drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor raporturilor jundice; şi 4) cum sint protejate aceste dreprun.In opinia savantului autohton Scrgiu Furdui, aceasta metoda e una autoritară potrivit căreia o parte a acestor relaţiieste statul, care ocupă o poziţie specială, de autoritate, de putere, de comandă, iar cealaltă parte ,persoana,(subiectul răspundem contravenţionale), care este obligată să respecte prevederile legilor contravenţionale sau săsuporte acţiunea măsunlor de constringere statală in cazul nerespcctări (încălcării) acestor prevederiAceasta metoda se manifestă prin două forme de bază: convingerea i constringerea. Constrîngerea, ca metodă de reglementare, poate fi divizată in patru grupe de măsuri care. în general, corespundsarcinilor de bază ale organelor de drept în combaterea contravenţionalităţii (prevenirea contravenţiilor curmând;(reprimarea) faptelor contravenţionale; stabilirea vinovăţiei persoanelor care au comis fapte contravenţionale şiaplicarea faţă de acestea a sancţiunilor contravenţionale): 2. Evoluţia reglementărilor contravenţionale Relaţiile de apărare socială au apărut odată cu societatea şi au cunoscut atît forma relaţiilor de cooperare şiconvieţuire, cît şi forma relaţiilor de conflict. Iniţial, ilicitul contravenţional a fost consacrat în legislaţia penală potrivit tradiţionalei împărţiri tripartite a ilicitului penal în: crime, delicte şi contravenţii (trihotomia). Această împărţire, „cunoscută în vechiul drept francez de la 1791 şi în cel din Brumar anul IV, apoi, prinmenţinerea ei în Codul penal francez de la 1810, şi-a făcut drum în mai toate legislaţiile penale europene şiextraeuropene.Împărţirea tripartită a fost preluată şi de Codul penal român din 1865, care, de altfel, o menţine pînă în anul 1954,Codul reprezentînd, „în majoritatea covîrşitoare a dispoziţiilor sale, o copie a Codului penal francez din 1810 şi acelui prusian din 1851În perioada interbelică s-a perpetuat acelaşi regim al contravenţiilor, ele fiind reglementate în Codul penal dinanul 1936. Potrivit legii penale, contravenţia reprezenta fapta pe care o declară ca atare legea, regulamentul şiordonanţa autorităţii administrative sau poliţieneşti. Începînd cu anul 1954, în România contravenţiile nu au mai fost considerate infracţiuni, ci abateri administrative şi, drept urmare, au fost excluse din codul penal. Totodată, doctrina românească a fundamentat instituţia înlocuirii răspunderii penale cu răspunderea administrativă sau de altă natură .O altă etapă în procesul legislativ românesc al contravenţiilor o reprezintă Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şisancţionarea contravenţiilor. Legea determina cadrul juridic general al reglementării acestor fapte, precizîndautorităţile care pot emite acte normative de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor.Subiect al răspunderii administrativcontravenţionale era, în principiu, persoana fizică, regulă de la care se puteaderoga numai prin lege sau decret, sancţionîndu-se şi persoana juridică doar în cazul existenţei unei dispoziţiilegale exprese.În legislaţia Republicii Moldova noţiunea de contravenţie a fost pentru prima dată definită în art. 9 al Codului cu privire la contravenţiile administrative, adoptat la 29 martie 1985.
Pînă în anul 2008 legea contravenţională a suportat multiple modificări şi completări, motivate de noile relaţiisocial-economice şi social-politice existente în ţară, îndeosebi din momentul cînd Republica Moldova a devenit unstat suveran.Cadrul juridic depăşit al regimului contravenţional în condiţiile edificării statului de drept în Republica Moldova adeterminat necesitatea elaborării unui nou cadru juridic, adaptat condiţiilor şi imperativelor timpului. Prin Legeanr. 218-XVI din 24 octombrie 2008 a fost adoptat Codul contravenţional al Republicii Moldova, care va intra învigoare la 31 mai 2009.Din momentul apariţiei noii legi contravenţionale este confirmată de jure existenţa dreptului contravenţional caramură distinctă a sistemului de drept în ţara noastră. 3. Principiile dreptului contravenţional Principiile dreptului sînt normele sociale cărora li se supune un sistem juridic, care ordonează întregul drept pozitiv ce există pe un areal geografic, statal sau internaţional.Pornind de la această constatare, în viziunea noastră, principiile dreptului contravenţional pot fi clasificate în: generale, ramurale, instituţionale. Principiile generale , fiind specifice sistemului de drept în ansamblu, se referă la reglementarea juridică a relaţiilor sociale în general, inclusiv la cele reglementate de dreptul contravenţional: Principiul legalităţii . Republica Moldova, proclamată de Constituţie stat de dreptStatul de drept presupune că toţi cetăţenii, toate organele statale şi cele nestatale se supun numai legiiPrincipiul legalităţii înseamnă că legiuitorul, atunci cînd realizează opera sa legislativă, trebuie să respecte toate procedurile, să ţină seama de voinţa socială, să permită pluralismul politic şi să controleze executivul cu ajutorul pîrghiilor puse la dispoziţie de lege. La rîndul său, executivul trebuie să organizeze executarea şi să execute legile,să colaboreze cu Parlamentul şi să nu facă presiuni, mai ales asupra puterii judecătoreşti şi a persoanelor cu funcţiide răspundere, abilitate cu dreptul de a cerceta cazurile contravenţionalePrincipiul legalităţii are şi menirea de a constitui o garanţie a libertăţii persoanei împotriva abuzurilor şiarbitrariului care se întîlneşte în activitatea organelor executiveLegea contravenţională prevede: „Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei contravenţii, nici supussancţiunii contravenţionale decît în conformitate cu legea contravenţională. Principiul egalităţii este înscris ,pe lîngă numeroase legi interne, în tratatele internaţionale la care RepublicaMoldova este parte, cum ar fi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru ApărareaDrepturilor Omului. Are două aspecte: primul este legat de activitatea de elaborare a normelor contravenţionale,iar al doilea se referă la mecanismul aplicării legii. În procesul elaborării legilor atît organul legislativ, cît şiorganul de iniţiativă legislativă trebuie să evite normele juridice discriminatorii sau care oferă privilegii. Pe de altă parte, organele care aplică legea nu trebuie să o interpreteze discriminatoriu sau în beneficiul unui anumit justiţiabil. Principiul garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale Esenţa acestui principiu constă în faptul căorganele abilitate trebuie să ţină cont de libertăţile fundamentale ale omului atît la etapa elaborării normelor contravenţionale, cît şi la etapa executării lor Principiul neretroactivităţii legii contravenţionale . Şi acest principiu îşi are izvorul în Legea fundamentală,care prevede: „Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituieun act delictuosPrincipiul neretroactivităţii legii contravenţionale interzice ca legea să producă efecte – drepturi şi obligaţii – pentru faptele consumate înaintea intrării în vigoare a legii noi. Legea contravenţională se aplică din data intrării ei în vigoare, care, de regulă, coincide cu publicarea înMonitorul Oficial al Republicii Moldova. Principiile ramurale au un caracter mai restrîns, limitat la materia contravenţională: Principiul prescrierii unilaterale de voinţă juridical a subiectului administrării în domeniul combateriicontravenţionalităţii. Acest principiu este determinat de una dintre trăsăturile de bază ale administrării în domeniulcontravenţional: una din părţile obligatorii ale relaţiilor sociale reglementate de dreptul contravenţional estereprezentantul statului, care acţionează în calitate de subiect al administrării. Principiul reglementării juridice a contravenţiei şi a sancţiunilor contraven ţi o nale .Principiul reglementării juridice a contravenţiei şi a sancţiunilor contravenţionale este un principiu ramural, care presupune că doar faptele prevăzute de lege la momentul săvîrşirii lor constituie contravenţii, iar
represiunea acestora va consta numai în aplicarea sancţiunilor prevăzute de legea contravenţională la data săvîrşiriicontravenţiei Prezumţia de nevinovăţie înseamnă că persoana acuzată de săvîrşirea unei contravenţii este prezumatănevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în conformitate cu prevederile CC al RM, asigurîndu-se garanţiilenecesare apărării ei. Principiul dreptăţii presupune că persoana poate fi sancţionată numai pentru contravenţia în a cărei privinţă estedovedită vinovăţia sa Principiul umanismului presupune că întreaga reglementare în materia contravenţională trebuie să exprimeinteresele fundamentale ale omuluiLegea contravenţională trebuie să asigure securitatea persoanei şi tratamentul ei uman în cadrul proceduriicontravenţionale. Principiul prevenirii şi curmării faptelor contravenţionale presupune că atît reglementarea contravenţională,cît şi activitatea organelor executive privind realizarea acestei reglementări trebuie să asigure prevenirea săvîrşiriiacestor fapte prin conformare la cerinţele stabilite şi prin constrîngere faţă de cei care le săvîrşesc. Principiile instituţionale sînt caracteristice diferitelor instituţii juridice ale dreptului contravenţional, cum ar fi:contravenţia, contravenţionalitatea, răspunderea contravenţională, convingerea şi constrîngerea, proceduracontravenţională etc. Caracterul extrajudiciar de examinare a cazului contravenţional ,ca principiu, se referă la instituţia juridică a procedurii contravenţionale şi stipulează că în procedura contravenţională (spre deosebire de cea penală sau civilă)cazul contravenţional poate fi examinat de organele abilitate în mod extrajudiciar. Alături de instanţele judecătoreşti, decizia privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale poate fi emisă (luată) şi de alte organe stataleîmputernicite (procurorul, comisia administrativă de pe lîngă autoritatea publică locală, agentul constatator). Principiul răspunderii contravenţionale personale în dreptul contravenţional nu se poate antrena răspunderea juridică pentru fapta săvîrşită de altă persoană Principiul individualizării răspunderii contravenţionale şi sancţiunii con travenţionale presupune că persoanei, recunoscute ca fiind vinovată de săvîrşirea unei contravenţii, i se aplică o pedeapsă contravenţionalăechitabilă în limitele fixate în partea specială a CC al RM şi în strictă conformitate cu dispoziţiile părţii generale aCodului. Principiul interdicţiei dublei sancţionări contravenţionale prevede că nimeni nu poate fi supus de două orirăspunderii contravenţionale pentru săvîrşirea uneia şi aceleiaşi contravenţii.4. Trăsăturile dreptului contravenţional.Corelaţia dintre dreptul contravenţional şi ramurile înrudite ale sistemului de drept. Punem în evidenţă următoarele trăsături ale dreptului contravenţional : Caracterul autonom Această ramură a dreptului reglementează numai acele relaţii sociale care apar între subiecţiidreptului contravenţional în legătură cu: necesitatea respectării normei contravenţionale (prevenirea decontravenţii); comiterea faptei contravenţionale (curmarea faptei ilicite); înfăptuirea jurisdicţiei contravenţionale(aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi a altor măsuri de reeducare a persoanelor vinovate de comitereacontravenţiilor Inegalitatea părţilor în relaţiile contravenţionale Una dintre părţile relaţiilor sociale reglementate de dreptulcontravenţional este reprezentată de stat. Această parte a relaţiilor apare în calitate de subiect al administrării şi, prin competenţa sa, are prioritate faţă de celelalte părţi ale relaţiilor sociale reglementate de dreptulcontravenţional. Apartenenţa la dreptul public. Prin reglementările sale, dreptul contravenţional aparţine dreptului public, deoarece în toate raporturile juridicede drept contravenţional statul este subiectul dominant, care pretinde o anumită conduită de la subiecţii de dreptcărora le sînt destinate normele juridice contravenţionale şi statul, prin organele sale abilitate, exercită tragerea larăspunderea contravenţională a celor vinovaţi de săvîrşirea acestor fapteCaracterul extrajudiciar de aplicare a sancţiunilor contravenţionale Întreaga activitate de aplicare a sancţiunilor contravenţionale de către organele abilitate (executive sau judecătoreşti) şi de
constrîngere statală faţă de persoanele care au comis fapte contravenţionale are caracter extrajudiciar şi se manifestă prin jurisdicţia contravenţională . Caracterul dynamic normele juridice contravenţionale suportă deseori modificări, în funcţie de schimbărileintervenite în evoluţia societăţii Corelaţia dreptului contravenţional cu ramurile înrudite: Cu dreptul constituţional. Legătura dintre aceste ramuri ale dreptului constă şi în faptul că izvorul principal altuturor ramurilor de drept este Constituţia, dreptul constituţional cuprinzînd principiile fundamentale pe care seîntemeiază toate ramurile de drept. Cu dreptul administrativ Ambele ramuri ale dreptului indicate au drept scop asigurarea convieţuirii normale încadrul societăţii, fără lezarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor, garantarea bunei funcţionări a tuturor organelor şi instituţiilor statului Cu dreptul penal putem menţiona că obiectul acestora, în mare parte, coincide, deosebindu-se prin pericolulsocial al consecinţelor ce survin în urma atentatului ilicit.O serie de fapte ilicite după modul lor de săvîrşire, condiţiile în care au fost săvîrşite şi urmările parvenite sesituează la limita dintre ilicitul contravenţional şi cel penal. În unele condiţii, faptele ilicite comise obţin aspectcontravenţional, iar în alte condiţii – aspect infracţional (de exemplu: contravenţia – procurarea şi păstrarea ilegalăa mijloacelor narcotice în cantităţi mici Cu dreptul procesual penal Dat fiind faptul că procedura contravenţională este o instituţie juridică a dreptuluicontravenţional şi nu există ca ramură de sine stătătoare a dreptului, unele tehnici procedurale de documentare acontravenţiilor, de aplicare a sancţiunilor sînt preluate din procedura penală . 5. Izvoarele dreptului contravenţional Dreptul, de regulă, este interesat de două dintre multiplele sensuri ale noţiunii de izvor de drept, respectiv: izvor de drept în sens material şi izvor de drept în sens formal. Izvoarele material ale dreptului contravenţional sînt realităţile extrajudiciare care determină legiuitorul săelaboreze norme juridice (legi şi alte acte normative) sau creează ele însele norme de conduită obligatorie (obiceiulsau cutuma). Izvoarele formale ale dreptului contravenţional sînt actele normative în care se exprimă voinţa socială, devenităvoinţă de stat, cu privire la normele juridice referitoare la combaterea contravenţionalităţii. Aspectul careinteresează este cel al forţei juridice a izvorului formal, adică al tipului de act normativ în care se exprimă voinţade stat.Literatura de specialitate face o ierarhizare a izvoarelor formale ale dreptului contravenţional: Tratatele şi convenţiile internaţionale ,în măsura în care acestea sînt ratificate de Republica Moldova şi prevădnorme cu caracter contravenţional (penal).Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la careRepublica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”. Constituţia Republicii Moldova, ca izvorul fundamental intern al dreptului contravenţionalÎn Constituţie îşi au originea majoritatea principiilor dreptului contravenţional, cum ar fi: accesul liber la justiţie(art. 20 din Constituţie), prezumţia nevinovăţiei (art. 21 din Constituţie), neretroactivitatea legii (art. 22 dinConstituţie) Hotărîrile Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea actelor normative din domeniul combateriicontravenţionalităţii. Codul contravenţional al Republicii Moldova (Legea contravenţională), ca izvorul formal de bază al dreptuluicontravenţional. Acest izvor stabileşte faptele ce constituie contravenţii şi procedura de aplicare a pedepselor contravenţionale.
Alte legi organice şi ordinare care se referă la mecanismul de combatere a contravenţionalităţii (de exemplu, potrivit Legii privind administraţia publică localăOrdonanţele Guvernului privind domeniul combaterii fenomenului contravenţional. Decretele Preşedintelui Republicii Moldova privind administrarea procesului de combatere a contravenţionalităţiişi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ în acest domeniu. Actele administrative cu caracter normativ în domeniu ale organelor administrării publice centrale de ramură.Actele administrative de acelaşi conţinut, elaborate de organele administrării publice locale. 6. Noţiunea de legislaţie contravenţională, sistemul şi interpretarea ei. În literatura de specialitate se utilizează două noţiuni:„legea contravenţională” şi „legislaţia contravenţională” Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, cuvîntul „lege”este o normă cu caracter obligatoriu, stabilită şi apărată de puterea de stat. Aceeaşi sursă prevede că „legislaţie” înseamnă totalitatea legilor unei ţări sau ale unuidomeniu juridic Notiunia-legislaţia contravenţională reprezintă sistemul de acte juridice adoptate sau emise de către diferiţi subiecţi ai dreptului contravenţional, care contribuie la apariţia, modificarea sau stingerea raporturilor juridiceconcrete în domeniul combaterii contravenţionalităţii. În acest caz conţinutul termenului „legislaţia contravenţională” ar corespunde cu conţinutul termenului „sistem alizvoarelor dreptului contravenţional”. Sistemul legislaţiei contravenţionale. Pornind de la scopul reglementării juridice a procesului de administrare în domeniul combateriicontravenţionalităţii, legislaţia contravenţională din Republica Moldova ar putea fi împărţită în două categorii denorme juridice: 1)norme juridice care stabilesc faptele ce constituie contravenţii, răspunderea contravenţională şimodalitatea aplicării ei; 2) norme juridice ce alcătuiesc cadrul juridic al activităţii de prevenire şi curmare acontravenţiilor. În acest caz noţiunea „legislaţie contravenţională” ar include: 1) Codul contravenţional al Republicii Moldova, care reprezintă unicul act normativ ce stabileşte răspunderea contravenţională şi procedura contravenţională; 2) altelegi şi acte normative sublegislative, adoptate de organele abilitate, care formează cadrul juridic al activităţii de prevenire şi curmare a contravenţiilor. Interpretarea legislaţiei contravenţionale, constituie totalitatea de operaţiuni logico-raţionale efectuate de unsubiect în scopul clarificării sensului exact al normelor de drept contravenţional, precum şi activitatea de explicarea normelor de drept subiecţilor cărora li se adresează. Interpretarea legii contravenţionale este determinată denecesitatea aplicării la anumite fapte şi situaţii, diferite de cele tipice, a normelor contravenţionale, norme careconţin uneori formulări ce nu redau clar voinţa legiuitorului, cuvinte cu sens ambiguu ori redactări neglijente. Deexemplu, în art. 376 alin. 3 din Codul contravenţional legislatorul stipulează: „Reţinerea persoanei în cauzacontravenţională nu poate depăşi 3 ore”. Iar în art. 435 „Durata reţinerii şi condiţiile privării de libertate”, alin. (2),se menţionează că: „Persoana suspectată de săvîrşirea unei contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestulcontravenţional poate fi reţinută pînă la examinarea cauzei contravenţionale, dar nu mai mult decît pe 24 de ore. 7. Structura Codului contravenţional al Republicii Moldova Legea contravenţională nominalizată are drept sarcină ocrotirea personalităţii, a drepturilor şi a intereselor legitime ale persoanelor fizice, a proprietăţii, a ordinii de stat şi a ordinii publice, precum şi prevenirea şi curmareacontravenţiilor, influenţa asupra cauzelor şi condiţiilor comiterii lor, contribuirea la educarea cetăţenilor în spiritulrespectării întocmai a legilor şi a altor acte normative.Pentru realizarea scopului şi a sarcinilor sale, CC al RM este structurat în: cărţi, titluri, părţi, capitole şi articole Cartea întîi. Dreptul material este divizată în două titluri: titlul I – Partea generală şi titlul II – Partea specială. Partea generală a cărţii întîi este împărţită în cinci capitole şi conţine: dispoziţii comune cu privire la legeacontravenţională a Republicii Moldova, scopul legii şi acţiunea ei, principiile; noţiunea de
contravenţie şirăspundere contravenţională; cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspundereacontravenţională; sancţiunile contravenţionale şi modalitatea aplicării lor.Partea specială a cărţii întîi este divizată în cincisprezece capitole, Fiecare dintre ele conţine norme materiale aledreptului contravenţional, Fiecare articol (alineatul articolului) al Părţii speciale cuprinde reguli concrete îndomeniul contravenţional (dispoziţia normei juridice), pentru neonorarea cărora este prevăzută măsura deconstrîngere statală pasibilă de aplicare în cazurile şi modul stabilite de lege. Cartea a doua. Procesul contravenţional este şi ea divizată în două titluri: titlul I – Partea generală şi titlul II Partea specială .Partea generală a cărţii a doua conţine: dispoziţii generale cu privire la procesul contravenţional, principiile procedurii contravenţionale şi de citare; participanţii la procesul contravenţional, drepturile şi obligaţiile lor;autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale; probele şi măsurile procesuale de constrîngere.Partea specială a cărţii a doua este consacrată activităţii procesuale privind: constatarea faptei contravenţionale şicercetarea cazului; judecarea cauzei contravenţionle în instanţă; căile de atac al deciziei emise; trimiterea spreexecutare a hotărîrii judecătoreşti, problemele ce urmează a fi soluţionate la executarea sancţiunii contravenţionale. 8. Noţiunea de aplicare a legii contravenţionale Aplicarea actelor normative contravenţionale este sarcina de bază a activităţii organelor executive şi judecătoreştiabilitate în acest domeniu. Aplicarea dreptului, în linii generale, este activitatea organizatorică publică, realizată înforme speciale, de organele publice competente pentru implementarea normelor de drept privind cazuri socialeconcrete. Aplicarea legii contravenţionale demarează odată cu intrarea ei în vigoare, pentru că din acest momenteste obligatorie şi, în ceea ce-i priveşte pe destinatarii care s-au conformat, ea are eficienţă activă. În privinţacelorlalţi destinatari, care nu s-au conformat preceptelor legii, eficienţa este reactivă.Aplicarea legii contravenţionale este respectarea de către toţi subiecţii dreptului contravenţional a normelor juridice contravenţionale, fie prin conformare, fie prin constrîngere statală.Elementele ce constituie conţinutul de aplicare a legii contravenţionale sînt: spaţiul, timpul, persoanele şi faptele.Spaţiul şi timpul reprezintă elemente constitutive de bază ale noţiunii de aplicare a legii contravenţionale, în cadrulcărora vor fi cercetate şi ultimele două elemente (persoanele şi faptele lor). 9. Aplicarea legislaţiei contravenţionale în timp Acţiunea legii contravenţionale este determinată de două momente: – intrarea în vigoare (data cînd începe acţiunea normei juridice); – ieşirea din vigoare (data cînd încetează acţiunea ei). Intrarea în vigoare – legea intră în vigoare la data publicării ei sau la data prevăzută expres în textul legii.Intrarea în vigoare a legii la data publicăriiArt. 76 din Constituţia Republicii Moldova şi art. 1 din Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare aactelor oficiale prevăd că legile se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.Intrarea în vigoare a legii la data prevăzută în textul actului normativ. Legea contravenţională poate intra învigoare şi la data indicată în ea. Însă data intrării în vigoare, în toate cazurile, trebuie să fie ulterioară datei pu- b-licării, deoarece nici o lege nu poate avea putere juridică înainte de a fi publicată. Ieşirea din vigoare a legii contravenţionale Legea privind actele legislative prevede că acţiunea actului legislativ încetează dacă acesta: este abrogat; estedeclarat nul prin hotărîrea definitivă a instanţei competente; a ajuns la termen; este consumat; a devenit caduc.În cetarea aplicării legii contravenţionale prin abrogarePrin abrogare se înţelege desfiinţarea unui act normativ pentru viitor. Abrogarea poate fi expresă sau tacită, totalăsau parţială. Abrogarea expresă poate fi:Abrogare expresă directă ,ce apare în cazul în care noul act normativ nominalizează expres actul normativ saudispoziţiile din actul normativ care se abrogă.Abrogare expresă indirectă , care apare atunci cînd noul act normativ se limitează la menţiunea că dispoziţiileanterioare contrare se abrogă, fără a le nominaliza în mod direct.Abrogarea tacită apare atunci cînd noua lege nu abrogă în mod expres actul normativ sau dispoziţiile lui, dar conţine în textul său dispoziţii incompatibile cu prevederile unei legi mai vechi, astfel fiind aplicat principiul:legeamai nouă abrogă legea mai veche. Legea temporară este emisă pentru o anumită situaţie provizorie (de exemplu, pentru starea excepţională). Odatăcu încetarea stării excepţionale ea îşi pierde orice efect.
Legea cu termen se elaborează în cazurile în care se poate prevedea cu precizie timpul necesar aplicării ei.Încetarea aplicării legii contravenţionale prin ajungerea la termen. Regula generală privind termenul de aplicare alegii constă în aceea că legea are putere juridică pe un termen nelimitat, dacă ea nu prevede altfel . Pe lîngă legi cutermen nelimitat, există legi temporare şi legi cu termen. Norma juridică contravenţională acţionează numai în prezent şi în viitor. Astfel, un principiu fundamental alacţiunii normelor juridice în timp este principiul neretroactivităţii lor şi principiul aplicării imediate a legii noi principiul neretroactivităţii stabileşte regula conform căreia legea este incidentă, se aplică tuturor faptelor întimpul în care se află în vigoarePrincipiul aplicării imediate a legii contravenţionale noi presupune că legea nouă se va aplica tuturor raporturilor juridice contravenţionale care apar după intrarea ei în vigoare. Principiul aplicării imediate a legii noi face săînceteze aplicarea legii vechi.Cu toate acestea, cele două principii generale de aplicare a legii contravenţionale în timp cunosc şi excepţii:a) retroactivitatea legii contravenţionale noi; b) supravieţuirea legii vechi. Retroactivitatea legii contravenţionale noi este o excepţie a principiului neretroactivităţii legii, prin aceasta înţelegîndu-se aplicarea legii contravenţionalenoi la situaţiile juridice anterioare intrării ei în vigoare.legea contravenţională poate avea efect retroactiv în următoarele cazuri1) cînd atenuează sau anulează răspunderea pentru contravenţiile comise;2) cînd legea nouă indică retroactivitatea sa;3) în cazul legii interpretative, care explică sensul unor legi anterioare, producînd efecte de la data intrării învigoare a legilor pe care le interpretează şi cu care fac corp comun. Supravieţuirea legii vechi (ultraactivitatea) înseamnă aplicarea acesteia şi după intrarea învigoare a legii noi, asupra unor situaţii stipulate în ultima.Din cele menţionate concluzionăm că esenţa principiului aplicării legii contravenţionale în timp constă în aceea căîn toate cazurile se aplică legea contravenţională mai blîndă, care uşurează starea de drept a persoanei trase larăspundere contravenţională. 10. Aplicarea legislaţiei contravenţionale în spaţiu Legea contravenţională este aplicabilă pe teritoriul statului sau al organului deliberativ local în limitele căruia îşiexercită suveranitatea statul ori pe teritoriul de competenţă al organului deliberativ local care a elaborat-o, deoareceea exprimă voinţa lor publică.Principiul teritorialităţii (aplicarea legii contravenţionale în spaţiu) determină activitatea de traducere în viaţă a prescripţiilor normelor contravenţionale în raport cu locul comiterii faptei antisociale.Acţiunea legii contravenţionale asupra persoanei în raport cu spaţiul săvîrşirii faptei este expres pravăzută în art. 4din Codul contravenţional, care stipulează:Contravenţia săvîrsită pe teritoriul Republicii Moldova se sancţionează în conformitate cu prezentul cod.Contravenţia săvîrşită în afara teritoriului Republicii Moldova de un cetăţean al ei sau de un apatrid caredomiciliază pe teritoriul Republicii Moldova se sancţionează în conformitate cu prezentul cod dacă fapta este prevăzută şi de legea ţării în care a fost săvîrşită, iar persoana nu a fost trasă la răspundere în acea ţară. Nu pot fi supuşi răspunderii contravenţionale reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau alte persoane care,nu cad sub incidenţa jurisdicţiei contravenţionale a Republicii Moldova sau în cazul cărora este înlăturatărăspunderea contravenţională.Contravenţia săvîrşită în apele teritoriale sau în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvîrşită peteritoriul Republicii Moldova.În temeiul prezentului cod se sancţionează contravenţiile săvîrşite la bordul unei nave militare maritime sauaeriene aparţinînd Republicii Moldova, indiferent de locul aflării navei. s.a. 11. Noţiunea, formele de manifestare şi structura normelor de drept contravenţional Norma juridică contravenţională este o regulă generală de conduită, obligatorie şi impersonală, instituită prin lege,a cărei aplicare este asigurată, în caz de necesitate, prin forţa de constrîngere a statului. Ca şi orice normă, normele juridice contravenţionale prevăd obligaţiile şi drepturile reciproce ale părţilor în relaţiile administrării din domeniulcombaterii contravenţionalităţii, precum şi răspunderea lor în caz de neexecutare a obligaţiilor sau de folosireincorectă a drepturilor de care se bucură fiecare dintre părţile acestor relaţii. Normele juridice contravenţionale,reglementînd relaţiile sociale, acţionează asupra lor prin intermediul: – obligării din punct de vedere juridic a părţilor; – acordării anumitor drepturi participanţilor la relaţii; – asigurării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor. Normele juridice contravenţionale pot îmbrăca diverse forme de manifestare : a) stabilirea
consecutivităţii stricte aacţiunilor în condiţiile corespunzătoare şi în modul cuvenit, prevăzute de norma respectivă (de exemplu, potrivit prevederilor art. 433 din CC al RM persoana reţinută va fi informată neîntîrziat, contra semnătură, într-o limbă pecare o înţelege, despre motivele reţinerii, faptul informării consemnîndu-se în procesul-verbal cu privire la reţinere.Această normă procesuală stabileşte cu stricteţe acţiunile pe care trebuie să le efectueze reprezentantul organuluiconstatator împuternicit cu re b) interzicerea săvîrşirii diferitelor acţiuni sub ameninţarea aplicării unor mijloace deinfluenţă juridică;c) acordarea a posibilităţii de a alege una dintre variantele de comportare prevăzute în normă.d) acordarea părţii a raportului contravenţional a posibilităţii de a acţiona din proprie iniţiativă, adică libertatea dea întreprinde sau nu anumite acţiuni care sînt prevăzute în norma juridică contravenţională. Structura normei juridice contravenţionale reprezintă construcţia ei internă, modul de legătură şi ordonareaelementelor sale componente, precum şi forma exterioară de exprimare a conţinutului ei. Norma juridicăcontravenţională are structură logico-juridică şi structură tehnico-juridică.Structura logico-juridică a normei juridice contravenţionale, ca şi în cazul altor ramuri ale dreptului, prezintă treielemente (părţi componente): ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea. După structura tehnico-juridică, normele dreptuluicontravenţional sînt sistematizate sub formă de părţi, titluri, capitole, articole, alineate etc. Dacă ipoteza,dispoziţia şi sancţiunea alcătuiesc structura internă şi stabilă a normei contravenţionale, construcţia ei tehnico- juridică formează structura externă şi dinamică a acesteia. 12. Clasificarea normelor de drept contravenţional După conţinutul lor juridic normele juridice contravenţionale pot fi grupate în : norme juridice care interzic sau norme prohibitive; 2) norme juridice care obligă;3) norme juridice care împuternicesc (permisive), care prevăd posibilitatea de a acţiona din proprie iniţiativă, înlimitele cerinţelor indicate în norma corespunzătoare;4) norme juridice care stimulează, adică prevăd măsuri de stimulare moralmaterială pentru onorarea legislaţieicontravenţionale; 5) norme juridice de recomandare, care conţin îndrumări cu privire la săvîrşirea raţională aunor sau altor acţiuni. În funcţie de formele de manifestare ,normele juridice contravenţionale se împart în: normemateriale şi norme procesuale. Norma juridică materială este o regulă de conduită ce formulează prerogativele şiobligaţiile subiecţilor dreptului şi care răspunde la întrebarea: „ce trebuie făcut pentru realizarea lor?” Norma juridică procesuală este o regulă de conduită cu caracter procesual, general-obligatorie, stabilită sau sancţionată de puterea de stat, regulă ce reglementează relaţiile sociale care ţin de activitatea de constituire, de elaborare şi deimplementare a dreptului. 13. Raportul de drept contravenţional Raportul de drept reprezintă o formă de interacţiune socială în care subiecţii de drept obţin satisfacerea intereselor recunoscute sau garantate de stat. Raportul juridic contravenţional este o relaţie de apărare socială re-glementată printr-o normă de drept contravenţional, relaţie ce ia naştere, se modifică şi dispare în acţiunea de combatere acontravenţionalităţii. Premisele raportului juridic contravenţional (condiţii necesare fără a căror existenţă nu poate lua naştere unraport juridic) sînt: în primul rînd, normele juridice contravenţionale care, reglementînd relaţia socială, îi atribuieacesteia un caracter de raport juridic; în al doilea rînd , capacitatea participanţilor relaţiei sociale date de a semanifesta în calitate de exponenţi ai drepturilor şi obligaţiilor subiectului, numită, în limbaj juridic, capacitate juridică; în al treilea rînd , survenirea împrejurărilor reale de viaţă prevăzute în ipoteza normei juridice, de carenorma în cauză leagă naşterea, modificarea sau stingerea raportului juridic contravenţional. Susţinem ideea potrivitcăreia raporturile juridice contravenţionale se divizează în: – raporturi de conformare (de cooperare) – în cazul respectării legislaţiei contravenţionale, cînd subiecţii sîntstatul, care impune respectarea legii, şi persoanele, destinatarii legii, care sînt determinaţi să respecte legea; – raportul de conflict (de contradicţie) – în cazul încălcării legii contravenţionale, cînd subiecţii sînt statul, careimpune răspunderea contravenţională, şi persoana trasă la răspundere contravenţională, care este obligată săsuporte sancţiunea pentru contravenţia săvîrşită. Raportul juridic contravenţional de conformare (de cooperare) ia naştere odată cu obţinerea forţei juridice alegii contravenţionale.
Raportul juridic contravenţional de conflict (de contradicţie) ia naştere din momentulcomiterii unei fapte contravenţionale (încălcarea dispoziţiei normei materiale).Raportul juridic contravenţional prezintă unele trăsături specifice, şi anume:1. Obligaţiile şi drepturile părţilor acestui raport întotdeauna se află în legătură cu îndeplinirea practică a anumitor acţiuni din sfera administrării statale în vederea combaterii contravenţionalităţii, ceea ce corespunde obiectuluidreptului contravenţional. 2. Condiţia apariţiei raportului juridic contravenţional este participarea la el a părţiiobligatorii (subiectul obligatoriu) – reprezentantul statului. 3. Raportul juridic contravenţional poate apărea numaiîn legătură cu necesitatea respectării regulilor de conduită stabilite de normele juridice contravenţionale. 4. Încazul comiterii unei fapte contravenţionale, raportul juridic contravenţional apare în urma exprimării unilaterale devoinţă juridică a reprezentantului statului (subiectul administrării) faţă de cealaltă parte a raportului juridic,indiferent de voinţa ei. 5. Raporturile juridice de conflict (de contradicţie) pot fi soluţionate atît de instanţa de judecată, cît şi de organele constatatoare abilitate, însă în toate cazurile pe cale extrajudiciară. Subiecţi ai raportului juridic contravenţional pot fi toţi subiecţii dreptului contravenţional. Obiectul raportului juridic contravenţional îl constituie anumite acţiuni sau inacţiuni pe care statul – ca subiect dominant – le poate pretinde şi pe care cealaltă parte a raportului este obligată să le săvîrşească sau să se abţină de a le săvîrşi. Stingerea raportului juridic contravenţional are loc în două cazuri: 1) înainte de executarea integrală asancţiunii contravenţionale şi 2) după executarea sancţiunii. 14. Noţiunea de contravenţionalitate şi necesitatea studierii ei. Bazîndu-ne pe abordările noţiunii de „criminalitate”, care în literatura de specialitate este studiată foarte amplu,definim noţiunea de contravenţionalitate ca fenomen social juridic negativ, cu caracter de masă variabil din punctde vedere istoric, care este constituit din totalitatea contravenţiilor comise pe un anumit teritoriu într-o perioadădeterminată de timp, caracterizîndu-se prin indicatori cantitativi (nivelul, dinamica) şi calitativi (structura,caracterul). Trăsăturile de bază ale contravenţionalităţii sînt: fenomen social, fenomen juridic , fenomen negativ,fenomen cu caracter de masă, fenomen istoric variabil.Caracterul juridic al fenomenului contravenţional derivă din conţinutul art. 22 din Constituţia RM, care prevedecă nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un actdelictuos. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsă mai aspră decît cea prevăzută în momentul comiterii actuluidelictuos. Consecinţele considerabile ale contravenţionalităţii ne permit să o caracterizăm ca pe un fenomennegativ. Contravenţionalitatea provoacă zilnic pagube enorme de ordin fizic, material şi moral, fapt cedemonstrează caracterul ei negativ.Contravenţionalitatea reprezintă un fenomen cu caracter de masă . În Republica Moldova nu există încă o bazăunică, complexă şi completă de date privind starea contravenţională în ţară. Contravenţionalitatea este un fenomenistoric variabil . Schimbările de ordin economic, social şi politic, dezvoltarea ştiinţelor juridice şi alte transformărice au loc în societate, modifică şi contravenţionalitatea atît cantitativ, cît şi calitativ. Alături de aceste procese, auloc şi modificări ale legislaţiei contravenţionale. Unele fapte sociale îşi pierd pericolul social şi sînt excluse dinCodul contravenţional, iar altele sînt incluse în legislaţia contravenţională, în scopul asigurării bunei funcţionări asocietăţii. 15. Starea contravenţionalităţiiîn Republica Moldova, cauzele şi condiţiile ce o favorizează Starea contravenţionalităţii pe un anumit teritoriu (ţară, regiune de dezvoltare, raion, municipiu, comună) poate fideterminată prin indicatori cantitativi şi calitativi. Indicatorii cantitativi sînt caracterizaţi prin nivelul şi dinamicacontravenţionalităţii. Nivelul contravenţionalităţii este un indicator important care reflectă numărul absolut al contravenţiilor şi al persoanelor ce le-au comis pe un anumit teritoriu, într-un interval de timp concret (lună, semestru, an). În acelaşitimp, poate fi vorba şi despre diferite grupe omogene de contravenţii:
contravenţii ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice; contravenţii ce atentează la sănătatea populaţiei,etc. Coeficientul contravenţionalităţii este cel mai obiectiv indicator al nivelului contravenţionalităţii şi se calculează pe calea raportării datelor despre contravenţii sau contravenienţi la datele despre populaţie. De obicei, coeficientulcontravenţionalităţii se raportează la un număr de 100000, 10000 sau 1000 de locuitori. Dinamica contravenţionalităţii este un alt indicator cantitativ care reflectă schimbarea în timp a acesteia, adicămodificările indicatorilor care oglindesc nivelul şi coeficientul contravenţionalităţii. Dinamica niveluluicontravenţionalităţii poate fi exprimată în cifre absolute ale contravenţiilor înregistrate, ale persoanelor ce le-aucomis ori în procente, care sînt calculate faţă de anul luat drept bază de comparaţie (bază fixă) sau faţă de anul precedent (baza mobilă, metoda de lanţ). Indicatorii calitativi reflect structura şi caracterul fenomenului contravenţional . Putem menţiona că structura contravenţionalităţii reflectă legătura internă a acesteia, adică corelaţia tipurilor de contravenţii sau contravenienţidin totalitatea contravenţiilor înregistrate şi a persoanelor care le-au comis. Caracterul contravenţionalităţii ,avînd o legătură strînsă cu structura ei, pune accentul pe conţinutul tipurilor de comportamente contravenţionale şi pe dominarea acestora în structura contravenţionalităţii, precum şi pe distribuirea contravenţiilor după unele grupede populaţie (comise de minori, de cetăţeni străini şi de apatrizi, de persoane cu antecedente contravenţionale),după sfera social-economică. Cauzele contravenţionalităţii sînt nişte fenomene şi procese sociale care generează şi favorizează existenţacontravenţiilor sau provoacă creşterea sau descreşterea lor. vom constata numai că aceste cauze alecontravenţionalităţii pot fi grupate în:cauze generale; 2) cauze ale unor tipuri de contravenţii; 3) cauze ale contravenţiilor concrete.Afară de cauzele contravenţionalităţii, există şi o serie de condiţii (împrejurări, circumstanţe) care favorizeazăsăvîrşirea faptelor contravenţionale. Dintre acestea fac parte atît factorii naturali, cît şi cei sociali sau tehnici. Con-diţiile în sine nu generează contravenţii, dar contribuie la înfăptuirea lor. 16. Formele de combatere a contravenţionalităţii Pot fi identificate trei forme de combatere a contravenţionalităţii: 1) prevenirea faptelor contravenţiona le; 2)aplicarea faţă de persoanele care au comis fapte contravenţionale a măsurilor de constrîngere statală; 3) aplicareafaţă de contravenienţi a măsurilor de reîncadrare socială. Prevenirea faptelor contravenţionale constă în neadmiterea săvîrşirii a acelor acţiuni ori inacţiuni pe caresocietatea le consideră dăunătoare pentru valorile sale, iar statul le protejează prin intermediul normelor materialeale dreptului contravenţional. După conţinutul lor, măsurile de prevenire a contravenţiilor se clasifică în măsuri:economice, sociale, ideologice, tehnice, organizatorice şi juridice. Măsurile juridice de prevenire a faptelor contravenţionale, în funcţie de conţinut, se divizează în măsuri care: – contribuie la neutralizarea condiţiilor ce favorează săvîrşirea contravenţiilor concrete. – stimulează activitatea ceîmpiedică sau curmă comiterea contravenţiilor; – reglementează procesul prevenirii faptelor antisociale.A doua formă de combatere a contravenţionalităţii – aplicarea faţă de persoana care a comis faptacontravenţională a măsurilor de constrîngere statală – rezultă din principiul inevitabilităţii răspunderiicontravenţionale, care presupune că oricine comite o contravenţie trebuie să suporte răspunderea contravenţională,care, la rîndul ei, este o consecinţă inevitabilă a comiterii contravenţiei, sancţionarea vinovatului nefiindfacultativă. Reîncadrarea socială a contravenientului, ca formă de combatere a contravenţionalităţii, are şi ea o valoaresporită. Organele abilitate urmează să întreprindă măsurile necesare de reîncadrare socială a persoanelor ce auintrat în conflict cu prevederile legislaţiei contravenţionale. 17. Metodele de combatere a contravenţionalităţii În ceea ce priveşte metodele de administrare în domeniul combaterii atît a fenomenului infracţional, cît şi a celuicontravenţional, cele mai aplicabile şi eficace sînt metodele de convingere şi constrîngere. Deseori statul, prinintermediul organelor sale, al organizaţiilor obşteşti, apelează la conştiinţa cetăţenilor, adică, în procesul deadministrare a relaţiilor sociale, aplică măsuri de convingere. În acelaşi timp, în scopul apărării şi menţinerii ordiniide drept în societate, apărării drepturilor şi
intereselor legitime ale cetăţenilor, statul este nevoit să aplice şi măsuride constrîngere împotriva anumitor categorii de cetăţeni care încalcă legile, nu respectă de bunăvoie obligaţiile cele revin conform Constituţiei.Convingerea şi constrîngerea sînt mijloacele, căile principale de asigurare a administrării de stat. Constrîngereaeste bazată pe o convingere bine întemeiată şi bine conturată. Statul, în primul rînd, trebuie să convingă, iar apoi săconstrîngă. Menţionăm că măsurile de constrîngere se aplică în numele majorităţii asupra minorităţii.Raportul corect dintre convingere şi constrîngere este condiţia principală şi cea mai importantă a asigurăriieficienţei lucrului aparatului de administrare în domeniul combaterii contravenţionalităţii, a relaţiei dintre aparatuladministrativ şi mase. A semna un act de administrare, a ordona, a constrînge este mai uşor decît a convinge .Putem define convingerea ca pe o influenţă psihopedagogică a subiectului administrării asupra conştiinţei celor administraţi în limitele stipulate de normele juridice şi cele morale, în scopul conformării regulilor stabilite deconduită, executării calitative şi la timp a sarcinilor şi funcţiilor în domeniul combaterii contravenţionalităţii.Prin noţiunea de constrîngere înţelegem măsurile de influenţă aplicate direct de către organele statului asupra persoanei vinovate de încălcarea normelor de drept contravenţional fără adresare în judecată. În administrarea destat constrîngerea se aplică în cazul în care metodele de convingere, de organizare şi de educare se dovedesc a fiinsuficiente pentru a influenţa comportamentul unor persoane, apelarea la conştiinţa lor fiind ineficientă. Avemurmătoarea clasificare a măsurilor de constrîngere administrativă: – măsuri administrative de prevenire; – măsuri administrative de curmare (stopare); – măsuri de constrîngere procesuală; – sancţiuni contravenţionale. 18. Contravenţia ca unic temei al răspunderii contravenţionale. Caracteristica ei în raport cu alte fapteantisociale Fapta juridică generatoare de răspundere contravenţională se numeşte contravenţie , care este un fenomen complexavînd următoarele aspecte: material ,uman , social ,moral-politic şi juridic . Contravenţia – ca faptă antisocialăilicită – este înrudită cu alte forme de abatere antisocială: infracţiunea, delictul administrativ, delictul disciplinar etc., dar, în acelaşi timp, dispune de trăsături distincte.Contravenţia se deosebeşte de infracţiune, în special, după gradul de pericol social, modul de reglementare juridică, asprimea (caracterul) sancţiunilor aplicate. Spre deosebire de infracţiune, care are un grad de pericol socialmai ridicat, cu consecinţe mai grave, lezînd valori sociale de o importanţă majoră, contravenţia are un grad de pericol social mai redus, urmările faptelor contravenţionale sînt mai restrînse şi nu afectează valorile sociale deimportanţă majoră.Orice contravenţie, după aspectul său social, are caracter de abatere administrativă, deoarece cuprinde nişte relaţiicu caracter executiv şi de dispoziţie din domeniul administrării publice. Contravenţia este însă o formă mai gravă aabaterii administrative. Prin abatere (delict) administrativă se înţelege orice faptă care încalcă normele de dreptadministrativ sau care ţine de neglijarea obligaţiilor ce decurg din actele administrative. Abaterea disciplinară este o faptă ce ţine de disciplina muncii şi constă într-o acţiune sau o inacţiune săvîrşită cuvinovăţie de către un salariat, faptă prin care a fost încălcat regulamentul intern de muncă, ordinele şi dispoziţiilelegale ale conducătorilor. Abaterea disciplinară este fapta cu cel mai redus pericol social, ceea ce o deosebeşteesenţial de infracţiune şi de contravenţie. Avînd un pericol social mai mare decît abaterea disciplinară, contravenţiaeste combătută prin măsuri de constrîngere statală, pe cînd abaterea disciplinară este sancţionată prin aplicareamăsurilor administrative mai blînde, care sînt prevăzute în regulamentul de ordine internă sau în Codul muncii (art.206) şi nu au caracter de constrîngere statală.Elementul comun al celor patru categorii de fapte (infracţiune, contravenţie, abatere disciplinară şi abatereadministrativă) constă în caracterul ilicit şi socialmente periculos. 19. Noţiunea şi trăsăturile caracteristice ale contravenţiei Constituie contravenţie fapta – acţiunea sau inacţiunea – ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decîtinfracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentulcod şi este pasibilă de sancţiune contravenţională.Elementele sau trăsăturile ce caracterizează contravenţia se referă la: caracterul antisocial al faptei; caracterul eiilicit; culpabilitatea faptei (vinovăţia); prevederea de către legislaţie a răspunderii pentru fapta dată. În modlogic, în lipsa a cel puţin unuia dintre aceste elemente fapta nu poate fi calificată drept contravenţie. .
Caracterul antisocial al faptei contravenţionale constituie temeiul real al răspunderii contravenţionale. Ilicitul este o altătrăsătură importantă caracteristică contravenţiei. Întrucît faptele contravenţionale produc o dezorganizare asistemului de raporturi sociale, ele au un caracter dăunător şi sînt interzise prin acte juridice. O altă tră săturăcaracteristică a contravenţiei este Culpabilitatea . Simpla constatare a prevederii faptei social periculoase în legeacontravenţională nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept contravenţie. O asemenea calificare poate fidată numai în măsura în care fapta a fost săvîrşită cu vinovăţie. Atît acţiunea, cît şi inacţiunea social periculoase prevăzute în lege trebuie să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei. Făptuitorul poate fisupus răspunderii contravenţionale numai pentru fapte săvîrşite cu vinovăţie.Contravenţia fără pedeapsă nu are sens juridic contravenţional. În partea specială a CC al RM sancţiunile tuturor normelor juridice materiale conţin limitele pedepsei contravenţionale pasibile de aplicare . Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvîrşirea contravenţiilor legea contravenţională îşi realizează sarcinile sale. Deci contravenţiaeste fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită, cu un pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cuvinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de normele contravenţionale materiale şi pentru a căreicomitere legea prevede pedeapsa contravenţională 20. Elementele constitutive ale contravenţiei Prin conţinutul faptei contravenţionale se înţelege ansamblul de elemente şi trăsături caracteristice şi definite înînsăşi norma de drept, care stabileşte sancţiunea sau o altă normă la care se face trimitere pentru a constata şisancţiona fapta contravenţională. Analizînd definiţia contravenţiei, distingem, ca şi în cazul infracţiunii, anumite aspecte obiective şi subiective care se concretizează prin prezenţa a patru elemente constitutive: obiectul şi laturaobiectivă, subiectul şi latura subiectivă . Ele trebuie să existe cumulativ la fiecare contravenţie, lipsa oricăreiadintre ele conducînd la inexistenţa faptei ilicite şi, implicit, la imposibilitatea tragerii la răspundere a făptuitorului. Obiectul contravenţiei constituie valorile şi relaţiile sociale ocrotite de legea contravenţională, care sînt vătămatesau lezate prin comiterea unei fapte concrete. Obiectul reflectă acele valori şi relaţii sociale la care a atentat subiectul.Obiectul contravenţiei are diverse forme: obiect juridic şi obiect material Obiectul juridic , la rîndul său,se divizează în: obiect general, obiect generic, obiect nemijlocit (specific) şi obiect complex. Obiectul material al contravenţiei . Dacă obiectul juridic al contravenţiei este reprezentat de valoarea socială şi relaţiile generate deaceasta, atunci obiectul material al contravenţiei îl constituie entitatea fizică împotriva căreia este orientatelementul material al contravenţiei. Latura obiectivă indică conţinutul şi modalitatea atentării subiectului asupra obiectului. Ea reprezintă acţiuneasau inacţiunea ilicită producătoare de consecinţe socialmente periculoase sau care ameninţă anumite valori, relaţiisociale, bunuri ori interese legitime şi care este considerată ca ilicită în legea contravenţională. Deci, părţilecomponente ale laturii obiective sînt: elementul material, rezultatul periculos, raportul de cauzalitate şi unelecondiţii de loc, timp, mod şi împrejurări. Subiect al răspunderii juridice este persoana fizică sau juridică împotriva căreia se exercită constrîngerea statală prin aplicarea sancţiunilor juridice. Subiecţii contravenţiei sînt persoanele trase la răspundere contravenţională(delincvenţii) – subiectul activ, şi victima – subiect pasiv. Latura subiectivă – ca element al conţinutului constitutiv al contravenţiei – se referă la atitudinea psihică afăptuitorului faţă de fapta săvîrşită şi consecinţele ei. Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia şi formele ei. În cazul unor contravenţii, pentru completarea laturii subiective, în textele de incriminare a acestora sînt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi la motiv. 21.Cazurile care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei sînt acele îm¬pre¬jurări, stări ori situaţii a căror existenţă în timpul săvîrşirii faptei fac ca realizarea eficientă a vreuneia dintre trăsăturile esenţiale să devinăimposibilă.Starea de extremă necesitateSe consideră că a acţionat în stare de
extremă necesitate persoana care a săvîrşit o faptă ilicită pentru a salva de laun pericol grav iminent, care nu poate fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală ori sănătatea sa, a unei alte persoane sau un bun important al său ori al unei alte persoane, sau un interes public. Nu se află în stare de extremă necesitate persoana care şi-a dat seama, în momentul cînd a săvîrşit fapta, că prinaceasta cauzează urmări evident mai grave decît cele care s-ar fi produs prin neînlăturarea pericolului.Condiţia ca acţiunea prin care se înlătură pericolul să fie pre¬văzută de le¬gislaţie drept contravenţie parefirească, deoarece altfel problema înlă¬tu¬rării caracterului contravenţional al faptei nu s-ar pune.Legitima apărarePrin stare de legitimă apărare legiutorul descrie fapta, prevăzută de legislaţie drept contravenţie, dar care estesăvîrşită pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui interes public.IresponsabilitateaUrmătoarea cauză, prevăzută de legislaţia administrativă, care înlătură caracterul contravenţional al faptei şirăspunderea contravenţională este ires¬ponsabilitatea, care presupune că persoana a comis o contravenţie fără săşidea seama de acţiunile sale sau să le conducă din cauza unei boli psihice cronice, unei tulburări temporare aactivităţii psihice, de¬bilităţii mintale sau a unei alte stări patologice (art. 20 din CC al RM).Responsabilitarea trebuie să existe atît în momentul comiterii contravenţiei, cît şi în momentul aplicării sancţiuniicontravenţionale.Constrîngerea fizică şi/sau psihică (morală) Constrîngerea fizică şi/sau psihică (morală) constituie cauza de înlăturare a răspunderii atunci cînd fapta sesăvîrşeşte sub imperiul acestei constrîngeri. Constrîngerea fizică înlătură caracterul ilicit al faptei dacă autorul nu a putut rezista constrîngerii.Constrîngerea psihică (morală) este o circumstanţă care împiedică o persoană să-şi dirijeze liber voinţa, să facăsau să nu facă ceva, fapt ce exclude exis¬ten¬ţa uneia dintre trăsăturile contravenţiei, şi anume voinţaRiscul întemeiatRiscul, deseori, este util în toate domeniile de dezvoltare a societăţii. Progresul tehnico-ştiinţific este imposibilfără implementarea de noi tehnologii, fără realizarea de experimente în diferite domenii ale activităţii umane – ştiinţă, tehnică, medicină, farmacologie, sfera de producere, sfera de combatere a infracţionalităţii şicontravenţionalităţii etc.Cazul fortuitCazul fortuit este o împrejurare imprevizibilă care determină producerea unei consecinţe fără ca vreunei persoanesă i se poată imputa vinovăţia. 22.Responsabilitatea juridică şi răspunderea juridică – elemente constitutive ale statutului administrativ- juridic al subiecţilor administrării în domeniul combaterii contravenţionalităţii Conţinutul administrării în domeniul combaterii contravenţionalităţii constă în activitatea de realizare a funcţiilor corespunzătoare, în formele stabilite şi prin metodele adecvate. Funcţiile de administrare, la general, şi în domeniulcontracarării fenomenului contravenţional, în special, după conţinutul lor se divizează în: funcţii generale, funcţiispeciale, funcţii de asigurare (auxiliare), ce deservesc procesele de realizare a funcţiilor generale şi a celor speciale.Referitor la primele două elemente ale statutului administrativ-juridic, în teoria dreptului nu există divergenţeesenţiale în opiniile savanţilor. Menţionăm numai că, în viziunea noastră, la formarea obligaţiilor şi stabilireadrepturilor este necesar a se ţine cont de două aspecte importante: – iniţiale sînt obligaţiile: volumul şi conţinutul aceastora trebuie să fie adecvate atingerii scopului fixat îndomeniul contracarării fenomenului contravenţional; – volumul drepturilor se stabileşte după determinarea obligaţiilor, în strictă conformitate cu volumul şi caracterullor. Persoana care exercită o funcţie de stat trebuie să se bucure doar de acele drepturi şi în acel volum care sîntnecesare pentru onorarea obligaţiilor, potrivit funcţiei deţinute.Pentru utilizarea corectă a termenilor „responsabilitate juridică” şi „răspundere juridică”, este important săformulăm şi să înţelegem definiţia (conţinutul) lor.Susţinem opinia potrivit căreia „analiza termenilor şi definiţiilor este, la sigur, importantă, întrucît permite juriştilor să se exprime în aceeaşi limbă şi are drept efect principal aplicarea uniformă a legislaţiei”. 23.Responsabilitatea juridică şi particularităţile ei Noţiunea de responsabilitate juridică este tratată în literatura juridică în mod diferit. Astfel, M.Florea menţioneazăcă responsabilitatea juridică trebuie definită ca o atitudine conştientă şi deliberată de asumare a grijii faţă de modulde realizare a normelor de drept, faţă de integritatea ordinii juridice, ca şi faţă de acţiunile pe care le întreprindeindividul în vederea asigurării unui climat de legalitate.Majoritatea specialiştilor în domeniu leagă noţiunea de responsabilitate juridică de atitudinea conştientă a persoanelor, de simţul de răspundere faţă de obligaţiile sociale, de îndeplinirea conştiincioasă, riguroasă aîndatoririlor ce revin persoanei, de faptul că responsabilitatea aparţine
persoanei care face opţiunea între valori, pseudovalori şi nonvalori.Pornind de la conţinutul acestei definiţii, putem evidenţia elementele responsabilităţii, care pot fi repartizateschematic în felul următor: 1) determinarea şi reglementarea statutului administrativ-juridic al funcţiei de stat(obligaţiile, drepturile, exigenţele faţă de individul care va ocupa această funcţie) → 2) încadrarea în modul stabilitde legislaţie a individului în funcţia de stat → 3) conştientizarea şi perceperea de către funcţionarul de stat aobligaţiilor şi drepturilor potrivit funcţiei, a altor cerinţe, înaintate faţă de funcţionarul de stat → 4) autoangajarealiber consimţită de a acţiona în modul corespunzător → 5) executarea conştientă şi prin autoconstrîngere aobligaţiilor, conformarea regulilor de conduită a funcţionarului de stat → 6) reacţia administraţiei organului statalla starea de conformare a funcţionarului faţă de exigenţele serviciului respectiv prin aplicarea diverselor forme deconvingere (încurajarea, stimularea morală sau materială etc.).Responsabilitarea celorlalţi subiecţi ai dreptului contravenţional, pasibili de a fi subiecţi ai răspunderiicontravenţionale, survine odată cu apariţia raportului juridic de conformare şi constă în obligaţia lor de a seconforma regulilor de conduită în societate, stabilite şi protejate de normele juridice contravenţionale dinmomentul obţinerii forţei juridice. 24.Răspunderea juridică şi formele ei În literatura juridică răspunderea – ca instituţie juridică – este studiată mult mai amplu decît responsabilitatea.Astfel, potrivit opiniei reprezentantei doctrinei române L. Barac, răspunderea juridică ar putea fi definită ca fiindinstituţia ce cuprinde ansamblul normelor juridice care vizează raporturile ce se nasc în sfera activităţii desfăşuratede autorităţile publice, în temeiul legii, împotriva tuturor celor care încalcă sau ignoră ordinea de drept, în scopulasigurării respectării şi promovării ordinii juridice şi a binelui public.În baza definiţiilor prezentate (precum şi a altora), evidenţiem trăsăturile de bază ale acestei instituţii juridice: – răspunderea juridică este obligaţia de a suporta consecinţa juridică a faptei ilicite; – această obligaţie revine unui subiect de drept responsabil; – obligaţia se naşte ca urmare a constrîngerii statale prin aplicarea sancţiunilor juridice; – răspunderea juridică nu poate fi redusă la o simplă obligaţie; – aplicarea sancţiunilor juridice are drept scop afirmarea ordinii de drept şi resocializarea persoanei faţă de careele sînt aplicate.Formele şi temeiurile răspunderii juridice în dreptul contravenţional se află în legătură directă cu caracteristicasubiectului faţă de care ea este aplicată. În toate cazurile, răspunderea juridică reprezintă reacţia statului (societăţii)la depăşirea responsbilităţii juridice (transformarea raportului juridic de conformare în cel de conflict) prinaplicarea faţă de autor de către organul împuternicit, în modul stabilit de lege, a uneia dintre formele juridice deconstrîngere statală, potrivit faptei ilicite comise cu vinovăţie. 25.Noţiunea şi particularităţile de bază ale răspunderii contravenţionale Răspunderea juridică este o noţiune care are o bază reală şi ocupă un loc central în fiecare dintre ramurilesistemului de drept. Justiţia nu poate fi realizată decît prin intermediul raporturilor juridice (raporturi deconstrîngere).În literatura de specialitate nu există o opinie unică în ceea ce priveşte existenţa răspunderii contravenţionale camodalitate a răs¬punderii juridice (precum şi a dreptului contravenţional ca ramură de sine stă¬tătoare a dreptului)şi definiţia ei.Ca instituţie juridică fundamentală a dreptului contravenţional, răspun¬de¬rea contravenţională cuprinde unansamblu de norme juridice care regle¬men¬tează implementarea dreptului contravenţional prin constrîngere.Din această definiţie reiese că aplicarea răspunderii contravenţionale va fi considerată legitimă numai atunci cîndvor fi respectate integral ur¬mă¬toarele condiţii:1. Existenţa conţinutului juridic al contravenţiei (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă).2. Examinarea cazului şi emiterea deciziei privind aplicarea sancţiunii con¬travenţionale de către organul(persoanele cu funcţii de răspundere) împuternicit (art. 393 din CC al RM).3. Aplicarea doar a pedepselor contravenţionale prevăzute de lege (art. 32 din CC al RM).4. Respectarea termenelor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale (art. 30 din CC al RM).5. Aplicarea pedepsei numai în limitele sancţiunii prevăzute de norma materială încălcată (contravenţiei comise).6. Respectarea regulilor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale stabilite de lege (art. 33-46 din CC al RM). 26.Principiile răspunderii contravenţionale Reţinem aici principiie specifice răspunderii con¬tra¬venţionale ca instituţie juridică de bază a dreptuluicontravenţional. Evident, instituţia răspunderii contravenţionale se va supune şi principiilor
fun¬damentale aledreptului contravenţional şi celor ramurale (cercetate în capitolul I § 2), deoarece acestea străbat întreaga materie adreptului contravenţional.Contravenţia ca unic temei juridic al răspunderii contravenţionale. Este de menţionat că temei juridic alrăspunderii contravenţionale poate constitui doar fapta ilicită de atentare la o valoare socială protejată de norma ju¬ridică contravenţională. Fără săvîrşirea unei fapte contravenţionale nu se poate naşte un raport juridic deconstrîngere contravenţională (raport juridic de conflict).Principiul inevitabilităţii răspunderii contravenţionale şi a pedepsei con¬tra¬venţionale înseamnă că sancţionareacontravenţională a persoanei vi¬no¬vate pentru comiterea unei contravenţii este obligatorie (implacabilă), cuexcep¬ţia cazurilor expres prevăzute în lege (art. 26 din CC al RM). El îşi are justificarea în necesitatea restabiliriiordinii sociale care a fost perturbată de contravenţia săvîrşită, repararea pagubei pricinuite (art. 45 din CC al RM),reeduca¬rea persoanei care a comis o contravenţie, prevenirea comiterii unor noi con¬travenţii (art. 32 din CC alRM).Principiul oportunităţii şi utilităţii de a aplica răspunderea contravenţio¬na¬lă. Statul poate să renunţe la aplicareasancţiunii, acest lucru fiind po¬sibil în virtutea faptului că statul este titularul dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională, drept la care poate renunţa, edictînd acte de iertare sau de scoatere a unor fapte în afara ilicituluicontravenţional.Principiul utilităţii presupune selectarea celei mai adecvate sancţiuni contravenţionale, reieşind din gravitateafaptei contravenţionale şi din ca¬racteristica bănuitului. Uneori se poate chiar renunţa la pedeapsă.Principiul publicităţii aplicării răspunderii contravenţionale presupune exa¬minarea publică a cazurilor contravenţionale de către organele împu¬ter¬nicite şi accesul tuturor participanţilor la procedura contravenţionalăde exa¬mi¬nare a cazului (legea contravenţională nouă admite şi judecarea cauzei contravenţionale în şedinţăînchisă). 27.Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională Înlăturarea răspunderii contravenţionale nu conduce la înlăturarea caracterului contravenţional al faptei, ci doar laînlăturarea aplicării sau executării sancţiunii contravenţionale. Ea este determinată de politica contravenţională şieste dictată de anumite împrejurări şi situaţii, cînd fie utilitatea socială a răspunderii contravenţionale dispare ori sediminuează, fie în realizarea scopului represiunii apare mai profitabilă şi mai eficientă utilizarea altor mijloace.Asemenea împrejurări şi situaţii poartă denumirea de cauze care înlătură răspunderea contravenţională.Înlăturarea răspunderii contravenţionale pentru fapta ce conţine elementele constitutive ale contravenţiei are loc încazul:6.1. Renunţarea benevolă la săvîrşirea contravenţieiSe consideră renunţare benevolă la săvîrşirea contravenţiei încetarea acţiunii îndreptate nemijlocit spre săvîrşireacontravenţiei, dacă persoana este conştientă de posibilitatea finalizării faptei.Renunţarea este benevolă atunci cînd autorul unei fapte contravenţionale, nefiind constrîns de nimeni şi de nimic,din propria voinţă, conştient, dîndu-şi seama că poate continua activitatea contravenţională, abandoneazăexecutarea acţiunii. Renunţarea nu poate fi considerată voluntară (benevolă) în cazul în care făptuitorul aabandonat executarea din cauza că a întîlnit în calea sa diverse obstacole ce nu pot fi depăşite ori în urmaconvingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le are asupra sa în condiţiile date nu-i permit să ducăcontravenţia la capăt.6.2. Contravenţia neînsemnată, tentativaLegea contravenţională prevede că, în cazul contravenţiei neînsemnate, organul (persoana cu funcţie derăspundere) împuternicit să rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravenţională, limitîndu-se la adresareaunei observaţii verbale făptuitorului.6.3. Împăcarea victimei cu făptuitorulLegea contravenţională prevede că procesul contravenţional pornit urmează a fi încetat (clasat) în cazul împăcăriivictimei cu făptuitorul în modul stabilit prin lege.6.4. Prescripţia răspunderii contravenţionalePrescripţia exclude răspunderea contravenţională datorită nerealizării acesteia în termenele stabilite de lege (art.30 din CC al RM). Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este o cauză ce stinge raportul juridiccontravenţional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o perioadă de timp rezonabilă, prevăzută în legeacontravenţională.6.5. AmnistiaAmnistia este o instituţie juridică contravenţională al cărei scop o constituie înlăturarea pentru viitor a caracteruluidelictual al unor fapte contravenţionale, interzicînd orice urmărire în ceea ce le priveşte sau ştergînd condamnărilecare le-au atins. 28.Noţiunea, trăsăturile, scopul şi principiile sancţiunii contravenţionale Pornind de la conţinutul art. 32 din CC al RM, putem afirma că prin sancţiune con¬travenţională se înţelege omăsură de constrîngere sau de reeducare aplicată contravenientului în scopul corectării
comportamentului acestuiaşi al prevenirii de săvîrşire a unor noi contravenţii atît de către contravenientul însuşi, cît şi de către alte persoane.Analizînd cele menţionate, conchidem că sancţiunea con¬¬tra¬venţională este o măsură de constrîngere statală prevăzută de legea con¬tra¬venţională şi aplicată făptuitorului în modul stabilit de lege pentru săvîrşirea cuvinovăţie a contravenţiei, avînd drept scop ocrotirea valorilor sociale, formarea unei conduite civice corecte a lui, pre¬venirea comiterii unor noi contravenţii atît de către cel sancţionat, cît şi de către alte persoane.Din definiţia sancţiunii contravenţionale rezultă caracterul ei triplu: măsură de constrîngere statală, mijloc dereeducare şi măsură de prevenire a abaterilor contravenţionale. Încadrîndu-se în caracteristica sancţiunilor juridice, sancţiunea contra¬ven¬ţională dispune de anumite trăsăturicaracteristice: – este o formă de constrîngere statală, prevăzută de legea contravenţională; – se aplică numai în cazul comiterii cu vinovăţie a unei fapte antisociale, stipulate în CC al RM; – se aplică numai de către organele abilitate prin legea contravenţională; – se aplică, de regulă, în mod extrajudiciar; – aplicarea sancţiunii contravenţionale nu atrage după sine consecinţele antecedentului penal.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale are drept scop: – ocrotirea valorilor sociale, protejate de normele juridice contravenţio¬nale; – reeducarea în spiritul respectării ordinii de drept a persoanei care a comis cu vinovăţie o contravenţie pre¬vă¬zu¬tă în legea contravenţională; – prevenirea săvîrşirii de noi fapte antisociale atît de către contravenient, cît şi de către alte persoane.Sancţiunile contravenţionale, ca de altfel toate tipurile de sancţiuni ju¬ri¬dice, trebuie aplicate numai de organelecompetente, conform pro¬cedurii stabilite, cu respectarea anumitor principii: legalitatea san¬cţi¬u¬nilor contravenţionale; răspunderea personală; stabilirea unor sancţiuni contravenţionale compatibile cu morala şiconcepţia juridică a societăţii. 29.Sistemul de sancţiuni contravenţionale Transformările social-economice ce au avut loc în societate în ultimii ani, precum şi inovaţia prevăzută de legeacontravenţională nouă ce ţine de subiectul răspunderii contravenţionale (introducerea persoanei juridice ca subiectal răspunderii contravenţionale) au modificat esenţial şi sistemul sancţiunilor contravenţionale.În funcţie de destinatar, sistemul sancţiunilor contravenţionale poate fi divizat în două blocuri: – sancţiunile aplicabile persoanei fizice; – sancţiunile aplicabile persoanei juridice.Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei fizice sînt: – avertismentul; – amenda; – privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate; – privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii; – aplicarea punctelor de penalizare; – privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deţine armă şi de portarmă); – munca neremunerată în folosul comunităţii; – arestul contravenţional; – expulzarea.Sancţiunile nominalizate se aplică, de regulă, în calitate de sancţiuni principale.Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii pot fiaplicate şi ca sancţiuni complementare.Expulzarea se aplică numai ca sancţiune complementară şi este destinată subiecţilor speciali ai răspunderiicontravenţionale – cetăţenii străini şi apatrizii.Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei juridice sînt: – amenda; – privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, afişarea şi/sau difuzarea actului de sancţionare pot fiaplicate atît ca sancţiuni principale, cît şi ca sancţiuni complementare.Avertismentul constă în atenţionarea contravenientului asupra pericolului faptei săvîrşite, recomandîndu-i sărespecte pe viitor dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică în scris de către organul competent a soluţiona cauzacontravenţională, în modul stabilit de lege.Amenda este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de Codul contravenţional.Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei.Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. Privarea de dreptul de a deţine anumite funcţiiPrivarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în interzicerea temporară aplicată persoanei fizicede a desfăşura o anumită activitate, inclusiv prin privarea acesteia de un drept special.Privarea de dreptul special . În cazurile şi în mărimea prevăzută de sancţiunea normei contravenţionale din capitolul XIII (contravenţiile dindomeniul circulaţiei rutiere, art. 228-245 din CC al RM), conducătorului de vehicul declarat vinovat de săvîrşireacontravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii principale, i se acordă un număr de puncte de penalizare ca sancţiunecomplementară.Munca neremunerată în folosul
comunităţiiMunca neremunerată în folosul comunităţii este o sancţiune nouă introdusă în legea contravenţională şi constă înantrenarea contravenientului persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de studii, la munca stabilităde autoritatea administraţiei publice locale. Ea se stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore, se execută timp de 2-4ore pe zi şi poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o asemenea sancţiune.Arestul contravenţionalArestul contravenţional este o sancţiune contravenţională excepţională care constă în privarea de libertate pe untermen stabilit prin hotărîrea judecătorească şi care se execută în condiţiile prevăzute de Codul de executare. El seaplică, de regulă, pentru săvîrşirea unei fapte care atentează sau creează un pericol real pentru sănătatea oriintegritatea corporală a persoanei, sau în cazul neexecutării intenţionate a unei alte sancţiuni contravenţionale.Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitateAceastă sancţiune contravenţională, precum şi afişarea şi/sau difuzarea actului de sancţionare se aplică numai persoanei juridice.Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de aîncheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alteavantaje de la stat sau de a desfăşura alte activităţi.ExpulzareaExpulzarea este o măsură de îndepărtare silită de pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţenilor străini şi aapatrizilor care au încălcat regulile de şedere. Expulzarea are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvîrşirii de către aceste persoane a unor fapte socialmente periculoase. 30. Modalitatea aplicării sancţiunii contravenţionale Regulile generale de aplicare a sancţiunii contravenţionale in aRM sînt: – aplicarea sancţiunii numai pentru atingerea scopului stabilit de legea contravenţională (art. 2 din CC al RM); – aplicarea pedepsei contravenţionale numai în limitele sancţiunii contravenţiei comise; – aplicarea unei sancţiuni echitabile în funcţie de caracterul şi de gradul prejudiciabil al contravenţiei comise; – aplicarea sancţiunii în strictă conformitate cu prevederile CC al RM; – luarea în consideraţie, la aplicarea sancţiunii, de caracterul valorilor sociale la care s-a atentat, de persoana celuice a atentat la aceste valori, de gradul şi forma vinovăţiei lui, de circumstanţele ce atenuează şi de cele ceagravează răspunderea etc. Circumstanţe ce atenuează răspunderea pentru contravenţia comisă (art. 42 din CC al RM) se consideră: – prevenirea consecinţelor prejudiciabile sau repararea benevolă a prejudiciului; – contribuirea la descoperirea contravenţiei; – săvîrşirea contravenţiei într-un concurs de împrejurări personale sau familiale; – săvîrşirea contravenţiei de către un minor, o femeie gravidă sau o persoană care întreţine copil cu vîrsta de pînăla 8 ani; – provocarea contravenţiei prin acţiunile ilegale sau imorale ale victimei. Circumstanţele ce agravează răspunderea contravenţională sînt prevăzute în art. 43 din CC al RM, şi anume: – continuarea comportării ilicite, contrar somaţiei de a se pune capăt unei astfel de comportări; – săvîrşirea contravenţiei de către o persoană anterior sancţionată contravenţional sau condamnată, al căreiantecedent nu a fost stins; – instigarea sau atragerea minorilor la săvîrşirea contravenţiei; – săvîrşirea contravenţiei de către un grup de persoane; – săvîrşirea contravenţiei profitîndu-se de condiţiile unor calamităţi naturale sau ale altor stări excepţionale; – săvîrşirea contravenţiei în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe;– săvîrşirea contravenţiei faţă de un minor, o femeie, o persoană în etate sau faţă de o persoană care se află înimposibilitatea de a se apăra; – săvîrşirea repetată a unor contravenţii similare pe parcursul unui an. Legiuitorul stabileşte şi regulile aplicării sancţiunii contravenţionale în cazul săvîrşirii a mai multor contravenţii .În cazul în care una şi aceeaşi persoană săvîrşeşte două sau mai multe contravenţii, se aplică cîte o sancţiune pentrufiecare dintre ele.Dacă persoana este declarată vinovată de săvîrşirea a două sau mai multe contravenţii ale căror cazuri sîntexaminate de unul şi acelaşi organ, atunci se aplică cîte o sancţiune pentru fiecare contravenţie în parte, stabilindu-se definitiv sancţiunea pentru un concurs de contravenţii prin absorbirea sancţiunii mai uşoare de sancţiunea maigravă ori prin cumulul, total sau parţial, al sancţiunilor aplicate în limitele stabilite de articolul care prevedesancţiunea mai gravă. În cazul în care la săvîrşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, respectîndu-se prevederile principiului personalităţii sancţiunii contravenţionale, se aplică cîte o pedeapsă pentru
fiecăre persoană aparte.O importanţă deosebită la aplicarea corectă a sancţiunilor contravenţionale o are instituţia prescripţiei . Potrivitlegii contravenţionale (art. 30 din CC al RM), sancţiunea contravenţională poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei lunide la comiterea contravenţiei, iar în cazul contravenţiei continue – nu mai tîrziu de trei luni de la data săvîrşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.Termenele de aplicare a sancţiunilor contravenţionale se suspendă din momentul încheierii examinării în fond acauzei pînă la pronunţarea de către instanţa de judecată a hotărîrii definitive, dar nu pot depăşi un an de la datacomiterii contravenţiei. Depăşirea termenului de prescripţie înlătură aplicarea sancţiunii contravenţionale. În acest caz proceduracontravenţională nu poate fi începută, iar cea începută urmează să fie încetată. 31. Repararea prejudiciului şi executarea obligaţiei a cărei neîndeplinire este sancţionată Obligaţia contravenientului de a repara paguba pricinuită prin contravenţia comisă este prevăzută în art. 45 dinCC al RM. Aplicarea faţă de el a sancţiunii contravenţionale nu exclude obligaţia contravenientului de a compensa pagubele pricinuite prin contravenţie.Dacă în urma contravenţiei s-a pricinuit o pagubă materială unei persoane fizice sau juridice, persoana prejudiciată este în drept să-şi valorifice pretenţiile civile potrivit dreptului comun.Soluţionînd cauza contravenţională, autoritatea competentă este în drept, la cererea victimei, să dispună derepararea prejudiciului cauzat prin contravenţie în cazul în care nu există divergenţe asupra întinderii lui. Potrivit legii, pentru dispunerea reparării prejudiciului cauzat prin contravenţie concomitent cu soluţionareacauzei contravenţionale sînt necesare următoarele condiţii:a) prezenţa cererii victimei cu privire la repararea prejudiciului; b) lipsa de divergenţe asupra întinderii prejudiciului;c) disponibilitatea autorităţii care examinează cauza contravenţională (art. 45 alin. (2) din CC al RM, declarănumai dreptul autorităţii competente la asemenea activităţi procesuale).În cazul în care chestiunea cu privire la repararea pagubei materiale n-a fost cercetată concomitent cu cazulcontravenţional, ea se rezolvă pe calea procedurii judiciare civile.În toate cazurile de răspundere delictuală civilă, pagubele trebuie să fie produse doar prin comiterea uneicontravenţii.Pe lîngă obligaţia de a repara paguba pricinuită, legislaţia contravenţională (art. 46 din CC al RM) stipulează căaplicarea sancţiunii contravenţionale nu absolvă persoana care a comis contravenţia de executarea obligaţiei pentrua cărei neîndeplinire a fost aplicată sancţiunea contravenţională. 32. Definirea şi particularităţile Părţii speciale a dreptului contravenţional Normele juridice contravenţionale se cuprind într-un sistem, fiind clasificate, fapt ce contribuie la o cunoaştere aacestora şi la stabilirea unor reguli privind interpretarea şi aplicarea lor. Normele juridice contravenţionale se clasifică în generale , special şi procedural . Normele contravenţionale generale, fiind norme de bază în sfera reglementării instituţiilor fundamentale aledreptului contravenţional (contravenţia, contravenţionalitatea, răspunderea contravenţională, sancţiunea contraven-ţională), constituie instrumentul principal al politicii contravenţionale a statului în activitatea de prevenire şicombatere a fenomenului contravenţional şi reprezintă partea generală a dreptului contravenţional.Partea specială a dreptului contravenţional studiază normele contravenţionale speciale, care consacră o anumităcategorie de fapte antisociale cu un pericol social mai redus ca fiind contravenţii şi stabileşte sancţiunile contraven-ţionale aplicate în cazurile şi în ordinea stabilite de părţile generală şi de procedură contravenţională ale CC al RM. Normele juridice speciale reflectă valorile sociale protejate de stat prin intermediul normelor materiale aledreptului contravenţional. Aceste norme ale dreptului contravenţional au o structură juridică clasică: ipoteză,dispoziţie şi sancţiune .O altă caracteristică a Părţii speciale a dreptului contravenţional îl constituie dinamismul său, determinat deevoluţia societăţii. Evident, normele materiale ale Părţii speciale a dreptului contravenţional, prin reglementarea di-feritelor specii şi tipuri de contravenţii, reflectă în mod nemijlocit şi nuanţat schimbările din viaţa socială. Eletrebuie să fie în concordanţă cu transformările ce se produc în societate, transformări care necesită contravenţiona-lizarea sau decontravenţionalizarea unor fapte în intervale scurte de timp.Indiferent de specificul Părţii speciale, este de menţionat că Partea generală şi Partea specială ale dreptuluicontravenţional sînt legate organic între ele şi nu pot fi concepute separat. Normele juridice ale ambelor părţi sînt dirijate de aceleaşi principii.Caracterul unitar al Părţii generale şi Părţii speciale ale dreptului contravenţional se manifestă şi prin faptul cănormele juridice ale Părţii generale se aplică concomitent cu normele Părţii
speciale.Aşadar, obiectul Părţii specialea dreptului contravenţional îl constituie tipurile concrete de contravenţii şi de sancţiuni aplicate persoanelor care le-au comis. 33. Sistemul Părţii speciale a dreptului contravenţional Prin sistemul Părţii speciale a dreptului contravenţional se înţelege clasificarea şi gruparea în anumite categorii şigrupe a tuturor faptelor antisociale periculoase, recunoscute de legislaţia contravenţională drept contravenţii.Criteriul principal de clasificare a contravenţiilor este obiectul atentării.Componenţele concrete de contravenţii sînt aranjate în Partea specială a Cărţii întîi din CC al RM într-o anumităordine, formînd capitole separate, în funcţie de obiectul generic unic.Capitolele sînt aranjate într-o anumită ordine – după valoarea obiectului generic asupra căruia se atentează.Fiecarecapitol din partea specială a CC al RM este constituit cu luarea în consideraţie a caracterului obiectelor împotrivacărora este îndreptat nemijlocit atentatul contravenţional. Indiciul ce determină locul fiecărei contravenţii esteobiectul nemijlocit al atentatului contravenţional.Această structurare a Părţii speciale a CC al RM pe capitole, precum şi ordinea lor sînt condiţionate de caracterulşi de sistemul relaţiilor sociale ce sînt apărate de legislaţia contravenţională. Includerea componentelor de con-travenţii într-un capitol sau altul serveşte drept indiciu al gradului şi al caracterului pericolului social al fapteisăvîrşite. 1 Partea specială a Cărţii întîi din Codul contravenţional al Republicii Moldova are următoarea structură: – Capitolul 6. Contravenţii ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice. – Capitolul 7. Contravenţii ce atentează la sănătatea populaţiei, sănătatea persoanei, la starea sanitar-epidemiologică. – Capitolul 8. Contravenţii care atentează la drepturile reale. – Capitolul 9. Contravenţii în domeniul protecţiei mediului. – Capitolul 10. Contravenţii în domeniul industriei, construcţiilor, energeticii, gospodăriei comunale, locuinţelor şi amenajării teritoriului. – Capitolul 11. Contravenţii în domeniul agricol şi sanitar-veterinar. – Capitolul 12. Contravenţii ce atentează la regimul din transporturi. – Capitolul 13. Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere. – Capitolul 14. Contravenţii în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor poştale şi al tehnologieiinformaţiei.– Capitolul 15. Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorilemobiliare.– Capitolul 16. Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice.– Capitolul 17. Contravenţii ce atentează la regimul frontierei de stat şi regimul de şedere pe teritoriul RepubliciiMoldova.– Capitolul 18. Contravenţii ce afectează modul de administrare. Contravenţii în domeniul supravegherii pieţei,metrologiei, standartizării şi protecţiei consumatorilor.– Capitolul 19. Contravenţii ce atentează la ordinea publică şi la securitatea publică. – Capitolul 20. Contravenţii în domeniul evidenţei militare.Sistemul Părţii speciale a dreptului contravenţional are un caracter variabil, determinat de procesul de perfecţionare a relaţiilor sociale într-o anumită etapă de dezvoltare a societăţii, de caracterul valorilor sociale carenecesită a fi protejate de normele dreptului contravenţional. 34. Noţiunea, importanţa şi esenţa calificării contravenţiilor Calificarea juridică a contravenţiei concrete este una dintre cele mai importante acţiuni de aplicare a normelor juridice materiale, utilizate pe larg în activitatea practică a organelor de drept.Calificarea contravenţiilor constituie o condiţie absolut necesară pentru aplicarea normelor juridicocontravenţionale. În dreptul contravenţional, clasificarea juridică a unei contravenţii înseamnă a-i da fapteiantisociale periculoase aprecierea juridică adecvată, invocînd norma juridico-contravenţională a Părţii speciale dinCartea întîi a CC al RM, care cuprinde semnele contravenţiei săvîrşite. Noţiunea de calificare a contravenţiei are două aspecte: a) activitatea organelor abilitate privind identificarea caracteristicilor unei sau altei contravenţii în fapta antisocială a unei persoane şi b) consecinţele acestor activităţi aleorganelor împuternicite să constate şi să examineze cazurile contravenţionale (art. 393 din CC al RM) – recunoaşterea şi consacrarea în documentele juridice corespunzătoare (procesul-verbal privind comitereacontravenţiei; hotărîrea privind aplicarea sancţiunii contravenţionale etc.).Calificarea juridică a contravenţiilor reprezintă un proces de comparare a faptei antisociale comise cu un anumit model (standard) juridic. Fiecare normămaterială din Partea specială a CC al RM constituie un model juridic cu elementele sale (obiectul, latura obiectivă,subiectul, latura subiectivă) strict determinate. Şi
doar atunci cînd fapta antisocială periculoasă se încadrează totalîn acest model juridic, întruneşte toate elementele lui constitutive, putem considera că fapta comisă este protejatăde dreptul contravenţional şi constituie contravenţia prevăzută de articolul concret al CC al RM. Selectareamodelului juridic nu este simplă. Deseori un singur articol din Partea specială a CC al RM conţine cîteva modele juridice. (exemplu art. 355 din CC al RM „Consumul de băuturi alcoolice în locurile publice şi apariţia în astfel delocuri în stare de ebrietate produsă de alcool.Pentru primul model juridic obiectul este ordinea publică, pentru aldoilea – demnitatea umană şi moralitatea socială. Latura obiectivă la primul model se manifestă numai prin acţiune – consumul de băuturi alcoolice în locurile publice, pe cînd latura obiectivă la al doilea model juridic poate fiexprimată atît prin acţiuni, cît şi prin inacţiuni ale unei persoane în stare de ebrietate aflate într-un loc public, ceeace jigneşte demnitatea umană şi moralitatea socială.La selectarea modelului juridic cu care va fi comparată fapta antisocială comisă, este necesar să se ia înconsideraţie şi construcţia (structura) normei juridice materiale. Dacă norma materială este divizată în alineate,atunci fiecare dintre ele reprezintă o contravenţie cu elementele sale constitutive.Calificarea contravenţiei se realizează practic la toate etapele procedurii contravenţionale de către persoanele careintentează procedura contravenţională, efectuează cercetarea cazului, examinează cazul contravenţional, emit de-cizia asupra cazului şi revizuiesc cazul. Calificarea definitivă a contravenţiei o face numai organul împuternicit săemită decizia asupra cazului, iar în cazul atacării deciziei – instituţia de judecată care revizuieşte cazul.Pentru calificarea corectă a faptei au importanţă nu doar circumstanţele obiective, ci şi cele subiective. În primulrînd, trebuie stabilit obiectul contravenţiei, prin ce se manifestă latura obiectivă, cine a săvîrşit faptacontravenţională şi dacă acesta este şi subiect al răspunderii contravenţionale, latura subiectivă. Obiectul de gen alcontravenţiei concrete se conţine în denumirea capitolului; obiectul nemijlocit,în denumirea articolului, mai rar înconţinutul dispoziţiei. Latura obiectivă are o legătură directă cu dispoziţia normei materiale a dreptuluicontravenţional. Subiectul răspunderii contravenţionale este stabilit, de obicei, în sancţiunea normei materiale. 35. Locul şi importanţa calificării corecte a contravenţiei în procesul aplicării normelor contravenţionalemateriale Calificarea contravenţiilor reprezintă acea partea a procesului de aplicare a normelor juridice care constă înalegerea normei juridico-contravenţionale ce priveşte fapta antisocială concretă şi în fixarea acestei alegeri în actulde aplicare (ex:proces-verbal de reţinere administrativă). Latura aplicativă a normelor juridico-contravenţionalecuprinde şi stabilirea pedepselor contravenţionale, precum şi procedura de executare a lor.Realizarea dreptului contravenţional constă în: a) realizarea dreptului prin respectarea şi executarea dispoziţiilor,normelor juridico-contravenţionale de către subiecţii dreptului contravenţional şi b) realizarea dreptului prinaplicarea normelor juridice de organele abilitate. Normele juridico-contravenţionale, ca norme prohibitive,se realizează prin respectarea de bunăvoie de către persoanele fizice şi cele juridice a interdicţiilor conţinute în acestea. Pentru a asigura respectarea normelor juridiceale dreptului contravenţional, statul, societatea iau măsurile corespunzătoare, prin organizarea sistemelor de protecţie, de control şi de supraveghere necesare supravegherii modului în care normele juridico-contravenţionalesînt traduse în viaţă. Activitatea organelor statale privind supravegherea procesului de conformare cu regulile deconduită în societate, stabilite şi protejate prin normele materiale ale dreptului contravenţional, şi activitatea de prevenire (neadmitere) a contravenţiilor se desfăşoară numai prin aplicarea metodelor de convingere faţă desubiecţii dreptului contravenţional. Aplicarea măsurilor de constrîngere în acest scop este inadmisibilă. Norma juridicocontravenţională determină, pe lîngă interdicţiile pentru subiecţii dreptului contravenţional,dreptul şi obligaţia organelor abilitate să aplice pedeapsa contravenţională în cazul săvîrşirii unei contravenţii.Aplicarea dreptului constă în elaborarea şi realizarea unui sistem de acţiuni statale în vederea transpunerii în practică a dispoziţiilor şi sancţiunilor normelor de drept. Aplicarea normei juridico-contravenţionale, privită ca un proces complex, se desfăşoară cu respectarea unor cerinţe, unor tehnici, legate atît de necesitatea stabilirii corecte aîmprejurărilor de fapt, cît şi de necesitatea utilizării corecte a normei juridico-contravenţionale.Aplicarea dreptului contravenţional reprezintă un proces constituit din diferite etape, şi anume:1. Stabilirea, verificarea şi clarificarea circumstanţelor faptice ale cauzei contravenţionale.2. Alegerea şi interpretarea normei juridice.3. Elaborarea şi adoptarea actului
de aplicare a normei juridice.4. Activitatea organelor abilitate în vederea executării pedepsei contravenţionale. În procesul aplicării normelor juridico-contravenţionale organul care aplică legea trebuie să determine cu toată precizia coincidenţa dispoziţiilor normei contravenţionale cu semnele faptei antisociale comise, să stabilească compatibilitatea lor. Calificareacorectă a contravenţiei este o garanţie a realizării jurisdicţiei contravenţionale în conformitate cu legea.Calificarea contravenţiei înseamnă alegerea unei norme contravenţionale în care poate fi încadrată faptaantisocială comisă. Calificarea contravenţională corectă formează temeiul juridic pentru survenirea anumitor consecinţe juridice: aducerea făptuitorului la organele de drept, reţinerea administrativă şi, în primul rînd, aplicarea pedepsei contravenţionale.Odată cu săvîrşirea contravenţiei iau naştere raporturi juridico-contravenţionale de conflict. Încadrarea juridicăcorectă a faptei antisociale comise este determinanta constatării momentului de transformare a raportului juridic deconformare în cel de conflict, determinanta aplicării legitime a măsurilor de constrîngere statală faţă de făptuitor.
