Drept Constitutional

4.1. Dreptul constitutional 4.1.1. Definitia dreptului constitutional

4.1.2. Izvoarele dreptului constitutional 4.1.3.Aspecte generale privind raporturile dintre dreptul international si dreptul intern român

4.2. Definitia constitutiei 4.3. Formele constitutiei 4.4. Suprematia constitutiei 4.5. Elaborarea si adoptarea constitutiei 4.6. Modificarea constitutiei 4.7. Suspendarea si abrogarea constitutiei 4.8 Controlul constitutionalitatii legilor 4.8.1. Notiunea de control al constitutionalitatii legilor 4.8.2. Modalitatile controlului de constitutionalitate a legilor

4.9. Controlul constitutionalitatii legilor în România 4.9.1.

Organizarea României

Curtii

Constitutionale

a

4.9.2. Atributiile Curtii Constitutionale a României 4.9.3.

Procedura legilor

controlului

constitutionalitatii

4.9.3.

Efectele juridice Constitutionale

ale

deciziilor

Curtii

4.1. Dreptul constitutiona constitutionall 4.1.1. Definitia dreptulu dreptuluii constitution constitutionaa l[1] Fenomenul de putere institutionalizata, caracteristic societatii organizate statal a determinat o împartire traditionala a dreptului în drept public si drept privat, înca din antichitate, dupa criteriul apartenentei sau non apartenentei subiectelor raportului juridic la o autoritate publica, în sensul larg de detinator de putere. Dreptul public  este dreptul care se aplica autoritatilor publice si raporturilor dintre autoritatile publice si persoanele private, iar Dreptul privat este dreptul care se aplica raporturilor dintre persoanele private. ptul ul pub publilicc este ansam ansamblul blul norme normelor lor j ur urii di dice ce,, ca carr e Într-o definitie generala, D r ept reglementeaza constituirea si functionarea autoritatilor publice, precum si raporturile dintre autoritatile publice si persoanele private.  Rezulta din aceasta definitie, ca cel putin unul dintre subiectele raportului de drept public este o autoritate publica. publi ca. Acest subiect poarta numele desubiect calificat.

Dreptul public prezinta doua caracteristici esentiale:

I. Dreptul public promoveaza interesele generale, care constituie scopul necesar al autoritatilor publice, pe când dreptul privat arbitreaza interesele particulare; II. Dreptul public este, în principiu, un drept al raporturilor de inegalitate, deoarece interesul general trebuie sa predomine asupra interesului particular. Datorita acestei superioritati a interesului general fata de interesul interesul individual, autoritatile publice dispun de mijloace juridice juridice de constrângere si de forta publica, ceea ce le permite sa-si impuna vointa. În dreptul privat  partile se afla pe pozitii de egalitate juridica, operând initiativa individuala si acordul liber de vointa. În procesul de dezvoltare a dreptului, atît dreptul public cît si dreptul privat s-au divizat, la rîndul lor, în diverse ramuri de drept, dupa anumite criterii, dintre care cel mai utilizat este criteriul obiectului sau al materiei materiei reglementarii. Astazi, este este unanim acceptat faptul ca, Dreptul constitutional este o importanta ramura a Dreptului public, existând opinii care considera dreptul constitutional chiar ramura principala a dreptului, întrucât prin normele sale consacra si ocroteste cele mai importante valori economice, sociale si politice p olitice[2]. Din analiza conditiilor istorice în care au aparut primele Constitutii scrise, precum si din continutul acestor Constitutii, rezulta urmatoarele aspecte:

4.9.3.

Efectele juridice Constitutionale

ale

deciziilor

Curtii

4.1. Dreptul constitutiona constitutionall 4.1.1. Definitia dreptulu dreptuluii constitution constitutionaa l[1] Fenomenul de putere institutionalizata, caracteristic societatii organizate statal a determinat o împartire traditionala a dreptului în drept public si drept privat, înca din antichitate, dupa criteriul apartenentei sau non apartenentei subiectelor raportului juridic la o autoritate publica, în sensul larg de detinator de putere. Dreptul public  este dreptul care se aplica autoritatilor publice si raporturilor dintre autoritatile publice si persoanele private, iar Dreptul privat este dreptul care se aplica raporturilor dintre persoanele private. ptul ul pub publilicc este ansam ansamblul blul norme normelor lor j ur urii di dice ce,, ca carr e Într-o definitie generala, D r ept reglementeaza constituirea si functionarea autoritatilor publice, precum si raporturile dintre autoritatile publice si persoanele private.  Rezulta din aceasta definitie, ca cel putin unul dintre subiectele raportului de drept public este o autoritate publica. publi ca. Acest subiect poarta numele desubiect calificat.

Dreptul public prezinta doua caracteristici esentiale:

I. Dreptul public promoveaza interesele generale, care constituie scopul necesar al autoritatilor publice, pe când dreptul privat arbitreaza interesele particulare; II. Dreptul public este, în principiu, un drept al raporturilor de inegalitate, deoarece interesul general trebuie sa predomine asupra interesului particular. Datorita acestei superioritati a interesului general fata de interesul interesul individual, autoritatile publice dispun de mijloace juridice juridice de constrângere si de forta publica, ceea ce le permite sa-si impuna vointa. În dreptul privat  partile se afla pe pozitii de egalitate juridica, operând initiativa individuala si acordul liber de vointa. În procesul de dezvoltare a dreptului, atît dreptul public cît si dreptul privat s-au divizat, la rîndul lor, în diverse ramuri de drept, dupa anumite criterii, dintre care cel mai utilizat este criteriul obiectului sau al materiei materiei reglementarii. Astazi, este este unanim acceptat faptul ca, Dreptul constitutional este o importanta ramura a Dreptului public, existând opinii care considera dreptul constitutional chiar ramura principala a dreptului, întrucât prin normele sale consacra si ocroteste cele mai importante valori economice, sociale si politice p olitice[2]. Din analiza conditiilor istorice în care au aparut primele Constitutii scrise, precum si din continutul acestor Constitutii, rezulta urmatoarele aspecte:

1. Marii gînditori ai sec.XVIII au constientizat realitatea ca, puterea, pentru a fi acceptata de societate trebuie sa se bazeze pe un sistem de principii fundamentale  care sa corespunda sistemului de valori social-politice recunoscut. Astfel, s-a ajuns la o categorie importanta de norme juridice,normele-principii, care au fost incluse în Declaratii de drepturi sau în Constitutii, ca fundament pentru întregul sistem statal. 2. Principiile fundamentale trebuiau însa aplicate, garantate si promovate prin intermediul  puterii organizate statal. Aceasta putere trebuia sa fie eficace pentru a-si putea p utea realiza misiunea, dar în acelasi timp trebuia sa respecte si sa perpetueze sistemul de valori social-politice. De aici, interesul deosebit pentru organizarea puterii statale, care a dus la crearea normelor cu caracter specific privind instaurarea, mentinerea si exercitiul statal al puterii. Întrucât aceasta categorie de norme are cel putin aceeasi importanta pentru functionarea întregului sistem social ca si normele principii, normele cu caracter fundamental privind instaurarea, mentinerea si exercitiul puterii statale au fost incluse, de asemenea, în Constitutii. 3. O experienta îndelungata a demonstrat ca orice putere are tendinta sa abuzeze, astfel încât a aparut necesitatea protectiei individului împotriva abuzului de putere. Se ajunge astfel la necesitatea definirii si garantarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor. În mod firesc, s-a considerat ca acest deziderat se poate realiza, în modul cel mai eficient, prin norme  juridice incluse în Constitutie. Ansamblul acestor norme prezinta o configuratie proprie si o permanenta evidenta, caracteristici ce îl individualizeaza în ansamblul normelor de drept public. Se cristalizeaza astfel obiectul unei ramuri distincte a dreptului public, ramura care a fost denumita "Drept constitutional". Putem deci, defini dreptul constitutional, într-un mod mai explicit, dupa cum urmeaza:Dreptul constitutional este ramura dreptului public formata din normele juridice care consfintec principiile fundamentale, esentiale ale regimului social-politic al unei tari, reglementeaza relatiile sociale fundamentale care se stabilesc în procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii, definesc si garanteaza drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor pentru a-i proteja împotriva tendintelor de abuz ale puterii. La modul cel mai general, Dreptul constitutional poate fi definit ca dreptul fundamental ce reglementeaza puterile statului

4.1.2. Izvoarele Dreptului constitutional constitutional[3] În stiinta dreptului conceptul de izvor de drept  este folosit într-un sens specific, si anume acela de  forma de exprimare a normei  juridice.

Este vorba de forma sub care trebuie sa se prezinte o regula de comportament pentru a fi instituita sau recunoscuta ca norma juridica,

deci regula cu un caracter obligatoriu asigurat, la nevoie, prin constrângere exercitata de forta publica. Teoria dreptului recunoaste trei categorii importante de izvoare de drept:

1. legea, în sensul generic de act juridic normativ al Parlamentului, exprimat în scris si adoptat dupa o anumita procedura;  2. obice iceiul iul juridic sa sau u cut cutum uma a, care este regula spontana ce devine obligatorie prin uz îndelungat. Ea poate fi c onsfintita prin actul scris al puterii

 publice sau recunoscuta recunoscuta de autoritati si si respectata pur si simplu, simplu, fara a fi formulata formulata ca act juridic juridic scris;  3. pract practica ica judiciara judiciara sau sau juri sp sprud rude ent nta a, care reprezinta activitatea de precizare si dezvoltare a principiilor si prevederilor legii sau cutumei,

exprimata prin hotarârile judecatore# 12512i814m 1;ti, ca urmare a solutionarii litigiilor litigiilor supuse judecatii. Cât priveste Dreptul constitutional, se admite cvasiunanim calitatea de izvor de drept constitutional a Constitutiei, scrise sau cutumiare, a legii, ca act juridic al Prlamentului si a tratatelor internatioale. Este controversata calitatea de izvor de drept constitutional a Regulamentelor Parlamentului si a practicii de contencios constitutional. Referitor la regimul constitutional din România, exista cel putin doua criterii care permit identificarea izvoarelor dreptului constitutional: autoritatea publica emitenta si continutul normativ.În principiu, sunt izvoare ale Dreptului constitutional român numai actele normative adoptate de adunarile nationale reprezentative. În plus, aceste acte normative trebuie sa îndeplineasca si conditia de a contine norme care reglementeaza relatiile sociale fundamentale care apar în procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii statale.

În ceea ce priveste cutuma ca izvor de drept constitutional, constatam ca aceasta lipseste din actualul edificiu constitutional românesc. În principiu, nu poate fi exclusa posibilitatea stabilirii unor reguli de drept constitutional prin practica parlamentara parlamentara sau prin practica raporturilor dintre autoritatile autoritatile publice, cum, de altfel, s-a întâmplat în unele tari. Este însa nevoie de o perioada de timp îndelungata de exercitiu democratic al puterii statale, pentru ca, eventual, sa se ajunga la cutume constitutionale. constitutionale. Referitor la practica Curtii Constitutionale este posibil ca, în timp, deciziile Curtii sa creeze anumite reguli care vor reprezenta nu numai o clarificare a principiilor sau textelor constitutionale, dar si o dezvoltare a acestora, dezvoltare reclamata de evolutia societatii, a democratiei constitutio constitutionale. nale.

deciziile interpretative ale Curtii ocupa un loc important în cadrul dreptului constitutional si un loc aparte în cadrul izvoarelor acestui drept. În acest sens, unii autori recunosc calitatea de izvor de drept a acestor decizii, altii nu. Totusi, dinamica dreptului face ca aceste decizii sa fie respectate si sa se tina cont de ele ca posibile izvoare ale dreptului constitutional constitutional[4].  În plus, dupa revizuirea Constitutiei art. 147 alin. 4 stabileste ca deciziile Curtii sunt "general obligatorii". În acest fel, practica Curtii Constitutionale poate dobîndi calitatea de izvor de drept constitutional întrucât

În evolutia constitutionala a României, cutuma  a fost recunoscuta ca izvor de drept sub regimul Constitutiilor din 1866, 1923, 1938. Sub regimul Constitutiilor din 1948, 1952 si 1965, cutuma era admisa ca izvor de drept în mod exceptional, când legea o prevedea expres si în nici un caz în domeniul dreptului public( ex. clasic, art.600 Cod civil care prevede ca înaltimea îngraditurii dintre doua proprietati se stabileste dupa regulamentele particulare sau, în lipsa acestora, dupaobiceiul obstesc).

Constitutia revizuita merge, în principiu, pe aceeasi linie. Singura prevedere care accepta cutuma se refera, de asemenea, la dreptul privat si o întâlnim la art.44 alin. 7, privind protectia proprietatii private: "Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sauobiceiului, revin proprietarului". proprietarului". Iata de ce, în î n literatura de specialitate, pentru Dreptul constitutional român, se admit numai izvoarele scrise. O alta explicatie a acestei atitudini consta în mentalitatea de a considera izvoarele

Dreptului constitutioal ca manifestari ale vointei politice supreme a poporului, care trebuie exprimate prin norme scrise, clare si precise[5]. În ceea ce priveste izvoarele scrise ale Dreptului constitutional, autorii nostri sunt unanimi în a recunoaste calitatea de izvor de drept constitutional pentru Constitutie si lege, ca act juridic al Parlamentului, discutiile purtându-se, ca de altfel si  în alte tari, referitor la calitatea de izvor de drept constitutional a regulamentelor Parlamentului, a hotarârii de Guvern si a tratatului international. Sa analizam aceste acte normative, conform Constitutiei revizuite: 1. Regulamentele Parlamentului. Textele constitutionale cu semnificatie deosebita în aceasta materie sunt: Art.64 (1) "Organizarea si functionarea fiecarei camere se stabilesc prin regulament propriu..."

Art.65 (1) "Camera Deputatilor si Senatul lucreaza în sedinte separate si în sedinte comune. În sedintele comune, lucrarile se desfasoara potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor."

Art. 67 (1) "Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarâri si motiuni, în prezenta majoritatii membrilor." Art. 73 (1) "Parlamentul adopta legi constitutionale, legi organice si legi ordinare." Art.76 (1) "Legile organice si hotarârile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere." Art.146 "Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii: (.) c) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului...." Din analiza acestor texte rezulta: 1) Regulamentele Parlamentului stabilesc organizarea si functionarea puterii legislative, care este o modalitate esentiala a exercitarii  puterii statale, încadrându-se astfel în definitia Dreptului constitutional; 2) Regulamentele Parlamentului sunt acte de sine statatoare, distincte de celelalte acte ale Parlamentului (legi, hotarâri, motiuni); 3) Regulamentele Parlamentului sunt supuse controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala.

Fata de aceste argumente, apreciem ca suntem în prezenta unor izvoare de Drept constitional. 2. Hotarârile de Guvern Cât priveste hotarârile de Guvern, subscriem la opinia potrivit careia acestea nu pot fi reglementari fundamentale ale relatiilor sociale din sfera puterii sau care sa creeze drepturi si libertati fundamentale ale persoanei, si cu atât mai putin nu pot consfinti principii fundamentale ale sistemului social-politic.

Potrivit art.108 alin.2 din Constitutie, hotarârile de Guvern se emit "pentru organizarea executarii legilor", ceea ce înseamna ca ele nu  pot fi acte normative cu caracter primar, si cu atât mai putin cu caracter fundamental. Or, trebuie sa admitem, pornind de la definitia Dreptului constitutional, ca izvoarele de drept constitutional nu pot fi decât norme care reglementeaza la modul primar si fundamental raporturile de putere sau, dupa caz, drepturile, libertatile si îndatoririle fundamentale ale cetatenilor.

Alta este situatia pentru Ordonanta Guvernului, având în vedere faptul ca, în sistemul nostru constitutional este admisadelegarea legislativa. Astfel, Ordonanta intervine în domeniile rezervate legii ordinare, care pot fi si de ordin constitutional. Este adevarat ca principalele domenii de ordin constitutional sunt reglementate prin legi organice, dar, teoretic, nu este exclusa reglementarea unor domenii si prin legi ordinare. Cu atât mai mult poate fi izvor de drept constitutional Ordonanta de urgenta a Guvernului , întrucât ea poate interveni si în domeniul legii organice[6]. 3. Tratatul international

Textele constitutionale referitoare la tratatele internationale sunt: "Art.11 (1) Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. (3) În cazul în care un tratat la care România urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei." Art.20.(1) "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale." Art. 146 "Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii: (.) b) se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale." Fata de aceste dispozitii constitutionale este evident ca tratatul international este izvor de drept constitutional. De altfel, Constitutia României nu a facut altceva decât sa se înscrie în concertul constitutional postbelic, reglementari ca cele mentionate fiind cuprinse si în alte constitutii europene adoptate dupa al II-lea razboi mondial. În concluzie, vom retine ca, de principiu , pot fi izvoare ale dreptului constitutional român toate cele trei categorii de izvoare consacrate de teoria dreptului: a) izvoarele scrise; b) cutuma democratiei constitutionale si c) practica Curtii Constitutionale. La ora actuala, însa,  sunt  certe si efective numai izvoarele scrise. Aceste izvoarele scrise sunt: 1) Constitutia si legile de modificare a Constitutiei; 2) legea ca act juridic al Parlamentului (atât cea organica, cât si cea ordinara); 3) ordonantele Guvernului (simple sau de urgenta); 4) regulamentele Parlamentului si 5) tratatul international.

4.1.3. Aspecte generale privind raporturile dintre dreptul international si dreptul intern român

Sediul constitutional principal al raporturilor dintre dreptul international si dreptul intern român este reprezentat de art. 11 alin. 1 si 2 din Constitutia revizuita. Din analiza textelor mentionate rezulta aplicabilitatea articolului 11 exclusiv pentru sursele conventionale, adica tratate (internationale)[7]. Aplicabilitatea este una directa în sensul ca tratatele se integreaza în ordinea juridica interna, nefiind necesara o alta lege care sa reia în cuprinsul sau întreg tratatul. Se adopta astfel teoria monista[8] care statueaza ca dreptul international penetreaza dreptul intern, astfel încât daca se ratifica un tratat, acesta se va integra în ordinea juridica nationala. Consecinta este ca pe lânga natura lor de izvoare ale Dreptului international, tratatele prin care statul român este legat din punct de vedere juridic, sunt, în egala masura, si izvoare ale dreptului intern român. Din acest motiv tratatele la care România este parte dau nastere la drepturi si obligatii pentru subiectele din ordinea juridica interna si pot fi invocate si aplicate direct de autoritatile nationale, inclusiv de instantele judecatore# 12512i814m 1;ti[9]. Cât priveste modul în care România poate deveni parte la un tatat international , în dezvoltarea normelor constitutionale a fost adoptata Legea nr. 590/2003 privind tratatele[10] care consacra existenta urmatoarelor tipuri de tratatete internationale: A) tratatele în numele României (la nivel de stat) - încheiate de Presedintele României si ratificate, la care se adera sau acceptate de Parlament prin lege ori de Guvern prin ordonanta; B) tratatele la nivel guvernamental - ratificate la care se adera sau acceptate de Parlament prin lege ori de Guvern prin ordonanta; C) tratate în forma simplificata încheiate la nivelul Ministerului Afacerilor externe si al Ministerului Integrarii. Ca urmare a asimilarii tratatelor în dreptul intern, art. 11 alin. 3 prevede ca în caz de contrarietate a unui tratat international cu Constitutia, tratatul va putea fi ratificat numai dupa revizuirea acesteia, pentru punerea de acord a normei constitutionale încalcate cu prevederile tratatului. Este consecinta logica a principiului suprematiei Constitutiei înscris în art. 1 alin. 5. Aceasta dispozitie trebuie corelata cu art. 148 lit. b conform careia Curtea Constitutionala se  pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor si altor acorduri internationale. Concluzia fireasca a celor expuse este ca tratatele internationale au o  pozitieinfraconstitutionala, se afla deci sub Constitutie. Subliniem ca este vorba de pozitia tratatelor fata de dreptul intern în sistemul national de drept, deoarece în planul dreptului international (de ex. în fata instantelor internationale) întotdeauna dreptul international are suprematie, prioritate fata de normele nationale (acest principiu este înscris în Conventia de la Viena privind dreptul tratatelor). Cât priveste forta juridica a tratatelor, în lipsa unor dispozitii exprese, urmeaza a se apela la principii, si anume la regula conform careia tratatul intentional dobândeste în dreptul intern,

unde este direct aplicabil, forta jurica egala cu actul prin care statul si-a exprimat consimtamântul de a deveni parte la tratat. Asadar, în concret, în România un tratat internatioal aplicabil poate avea forta juridica egala cu a legii (ordonantei), cu a unei hotarâri a Guvernului sau cu a unui act administrativ normativ al ministrului[11]. Distinct de situatia de drept comun reglementata de art. 11 din Constitutie, sunt vizate expres raporturile dintre Dreptul international al drepturilor omului si dreptul national român. Sediul materiei îl reprezinta art. 20 din Constitutie[12]. Se poate observa ca alin. 1 al art. 20 reglementeaza raporturile dintre tratatele internationale în materia drepturilor omului si Constitutia României, în timp ce alin. 2 vizeaza raporturile acestora cu legile interne. Asadar, în continuare vom analiza urmatoarele chestiuni : A) Raportul dintre Constitutie si tratatele internationale B) Raportul dintre legislatia interna si tratatele internationale ;

A. În ceea ce priveste forta juridica a Constitutiei fata de tratatul international  în materia drepturilor omului, nu se poate da un raspuns general valabil, situatia fiind diferita, de la caz la caz. Vom identifica asadar situatii de infraconstitutionalitate (situare pe o pozitie inferioara, ca forta juridica, a tratatului international fata de Constitutie), egalitate de forta juridica si supraconstitutionalitate a tratatului international. 1. Situatia pozitionarii tratatului international sub Constitutie se întâlneste în doua ipoteze: 



Când dispozitiile tratatelor internationale sunt restrânse, vagi, imprecise, nedeterminate, iar dispozitiile constitutionale sunt clare, precise si mai favorabile drepturilor omului, nu vom interpreta dispozitiile interne (mai favorabile) conform cu dispozitiile internationale (mai  putin favorabile). Acest lucru este posibil datorita faptului ca tratatele internationale referitoare la drepturile omului nu contin decât un standard minim de garantie a drepturilor omului pe care statele trebuie sa-l respecte, de la care statele nu pot deroga, dar la care ele  pot, la nivel national sa adauge o protectie sporita. Daca atât norma internationala, cât si norma constitutionala sunt clare si precise, dar sunt contradictorii, nu mai e nevoie de interpretarea normei interne cu ajutorul normei internationale, deoarece alin. 1 al art. 20 vizeaza numai acele dispozitiile constitutionale  privind drepturile si libertatile cetatenilor care au nevoie de interpretare, numai în legatura cu acestea existând obligatia de a fi interpretate si aplicate în concordanta cu tratatele internationale. Dar daca norma constitutionala este limpede si precisa ea va fi aplicata tocmai în virtutea claritatii sale în mod autonom, fara a se mai face apel la norma internationala, asa încât nu se va mai face aplicarea art. 20 alin. 1.

2. Relativ la a doua situatie, în cazul identitatii de reglementare între constitutie si tratatele internationale nu intervine nici un fel de problema de interpretare. În acest caz spunem ca tratatele au valoare constitutionala (se afla pe aceeasi pozitie cu constitutia).

3. Va exista o situatie de supraconstitutionalitate a tratatului international atunci când norma constitutionala este imprecisa, nedeterminata, generica (de exemplu referirile la "situatii exceptionale", "siguranta nationala", "pericol public") si, distinct exista o norma internationala clara si mai favorabila pentru drepturile omului.

B. Alin. 2 al art. 20 se refera la neconcordanta cu o lege, statuând expres principiul fortei supralegislative a tratatului (tratatul are o forta juridica superioara legii interne). Legea interna contrara tratatului international nu este abrogata de tratat, ci ea devine inaplicabila. Astfel, în cazul încetarii aplicarii tratatului international, legea interna redevine activa.[13] Concluzionând putem spune ca, întotdeauna în caz de conflict între o norma internationala si una nationala în materia drepturilor omului se va aplica norma cea mai  favorabila.

4.2. Definitia Constitutiei[14] În istoria omenirii, începând cu secolul al XVIII-lea, s-a impus CONST ITUŢIA ca lege fundamentala a unui stat. Constitutia reflecta, în primul rând, noua conceptie despre guvernare care a dus la prabusirea absolutismului monarhic, conceptie potrivit careia suveranitatea apartine natiunii, iar reprezentantii acesteia o pot exercita numai în conformitate cu un sistem strict de reguli, si în special cu respectarea libertatii individuale. În secolul al XVIII conceptul de "Constitutie" a fost înteles într-o viziune larga, ce excede acceptiunea juridica si anume, ca o realitate politica si statala ce se identifica cu societatea respectiva. Aceasta pentru ca, în constitutie sunt consacrate, ca manifestare suprema a vointei nationale, principiile fundamentale ale întregii vieti economice, politice, sociale si  juridice, principii derivate din valorile fundamentale pe care statul trebuie sa le apere si sa le  promoveze. Iata de ce, adoptarea constitutiei a devenit un important eveniment politic, social si  juridic în viata statelor moderne. Rezulta ca, notiunea de Constitutie se refera la un fenomen complex, cu fatete filozofice, sociologice, politice si juridice, fenomen care a fost denumit constitutionalism. Cuvântul "constitutie" provine din limba latina, atât de la substantivul constitutio, cât si de la verbul constituo,ere, care au mai multe semnificatii, în speta însemnând "a orândui", "a aseza cu temei". În antichitatea romana, constitutio, sub aspect tehnico-juridic desemna fie o lege (constitutiile imperiale), fie un complex de legi care reglementau diferite domenii de organizare si activitate a statului, denumite si legi fundamentale. Cu timpul, începe sa fie preferata expresia "constitutie" pentru a desemna legile de organizare a statului, ca legi fundamentale, aparând la un moment dat, ideea unei singure legi fundamentale. Aceasta idee se desavârseste în secolul al XVIII-lea (secolul luminilor), când lupta împotriva absolutismului monarhic face necesara adoptarea unei Carte fundamentale care sa fixeze drepturile cetatenilor si "regulile jocului" referitoare la putere. Aceasta va fi Constitutia, care definind regulile fundamentale de functionare a statului si garantând drepturile fundamentale ale cetatenilor, apare ca o "bariera" în calea arbitrariului puterii.

Subliniem faptul ca întotdeauna o constitutie va avea o încarcatura politica dictata de  prezenta si echilibrul unor forte politice, precum si de fluctuatia raporturilor dintre ele.[15] Conceptia juridica actuala asupra constitutiei se poate exprima în doua sensuri diferite: în sens material si în sens formal.

În sens material,(dupa obiectul, materia reglementarii) constitutia este ansamblul  fundamentale care normelor  a) reglementeaza relatiile sociale privind constituirea, competenta si functionarea organelor de stat;

 b) consfinteste, mai mult sau mai putin explicit, principiile sistemului social ; c) consacra si garanteaza drepturile cetatenilor , mai mult sau mai putin detaliat, în functie de realitatile existente în diferitele tari în momentul adoptarii constitutiei,  precum si obligatiile fundamentale ale cetatenilor. Fcaem precizarea ca, urmând structurile moderne, Constitutia României, enunta materiile ce privesc drepturile si libertatile înaintea altor problematici, fundamentând prin aceasta însemnatatea omului - cetatean si alegator - pe al carui consimtamânt se întemeiaza însasi legitimitatea autoritatilor politice si a întregului esafodaj al puterilor statului[16]

În sens formal, constitutia este ansamblul reglementarilor, indiferent de obiect: a) elaborate în scris;  b) de un organ anume constituit (adunarea constituanta); c)  potrivit unei proceduri specifice, de o exigenta deosebita.  Aceste elemente de ordin formal confera constitutiei stabilitatea si forta juridica  suprema.

Utilizarea unilaterala a acestor criterii, conduce la definitii unilaterale, care nu exprimasuficient de corect fenomenul. Astfel, singur, criteriul formal exclude posibilitatea existentei unor norme constitutionale sau chiar a unor constitutii nescrise, ceea ce contravine realitatii. La rândul sau, criteriul material, aplicat pur si simplu, nu asigura suprematia constitutiei asupra legii ordinare. În concluzie, cumulând cele doua criterii, definim constitutia , în sensul contemporan al termenului , ca fiind actul juri dic normativ suprem, expri mat de regula în forma scrisa, care cuprinde normele ce reglementeaza relatiile sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii, act adoptat, de obicei, printr-o procedura specifica menita  sa-i confere forta juridica suprema. Precizam ca, în ansamblul normelor constitutionale, un loc important îl ocupa normele ce consfintesc, explicit sau implicit, principiile fundamentale

ale sistemului social si normele care definesc si garanteaza drepturile si stabilesc îndatoririle  fundamentale ale cetatenilor.

4.3. Formele Constitutiei[17] Constitutiile cuprind reglementari care se pot prezenta sub doua forme ce nu se exclud reciproc, si anume: - norme cutumiare, alcatuind împreuna o constitutie cutumiara; - norme codificate într-un document oficial si solemn, formând constitutia scrisa[18].

A. Constitutia cutumiara. Este constitutia nescrisa care se impune prin uzante, obiceiuri, precedente cu privire la constituirea, competenta si functionarea organelor puterii, inclusiv sub aspectul raporturilor dintre aceste organe, precum si dintre ele si cetateni. În literatura de specialitate exista un curent formalist exclusivist care neaga atât "cutuma constitutionala" cât si "constitutia cutumiara".[19] Realitatea istorica impune însa un alt adevar. Pâna în sec.XVIII, când s-a cristalizat conceptul de constitutie si s-a impus elaborarea ei în forma scrisa, organizarea politica a diferitelor state s-a realizat mai mult prin cutume. Este adevarat ca acum modelul constitutiei cutumiare apartine unei perioade apuse, dar norma constitutionala cutumiara continua sa coexiste cu cea scrisa, îndeplinind o functie completiva. Cu alte cuvinte, relatia dintre dreptul scris si dreptul cutumiar nu este una de oponenta, ci de completare. Cel mai  bun exemplu, în acest sens, îl constituie dreptul constitutional cutumiar englez. Pentru a fi în prezenta unei norme constitutionale cutumiare, trebuie îndeplinite câteva conditii: a) repetarea constanta, ceea ce înseamna multiplicarea identica a acelorasi atitudini, având acelasi sens, când sunt întrunite aceleasi conditii (repetitio);  b) durata; repetarea aceleeasi atitudini trebuie sa se întinda pe o perioada de timp relativîndelungata. Ex. pentru formarea regimului parlamentar englez a trebuit sa treaca un secol si jumatare. c) claritatea; aceasta impune ca atitudinile, faptele sa nu fie susceptibile de mai multe interpretari sau de echivocuri; d) consensul; din punct de vedere subiectiv, atitudinea respectiva trebuie sa fie perceputa ca legala, conforma cu o norma juridica, atît de catre autoritati, cît si de catre corpul social (opinio necessitatis).

Constitutia cutumiara este o constitutie flexibila, în continua miscare de adaptare la cerintele vietii sociale, dar, uneori, si greu de determinat si de aceea incomoda. În fapt, este greu de pastrat, perioade îndelungate, sensul originar al cutumei si este greu, de asemenea, de stabilit când anume o cutuma a cazut în desuetudine sau când s-a format o noua cutuma. În legatura cu normele constitutionale cutumiare, exista doua reguli cu valoare de  principii: 1) Cutuma nu poate modifica sau abroga o norma constitutionala scrisa, pentru ca daca am admite o asemenea situatie am ajunge la un rezultat absurd: regula constitutionala cutumiara se poate forma prin violarea repetata a constitutiei scrise; 2) Cutuma completeaza constitutia scrisa si sprijina interpretarea acesteia, cu conditia ca rolul completiv si interpretativ sa se manifeste la modul exigent si consecvent (altminteri s-ar ajunge la denaturarea constitutiei scrise)

B. Constitutia scrisa. Aceasta este forma moderna de constitutie si îsi propune sa substituie unor fapte disparate, uneori fara o coerenta evidenta, o ordine juridica clara, sistematica, rationala si, declarat, voluntara. Originile notiunii moderne de constitutie, ce semnifica o manifestare de vointa sub forma de act scris, oficial, sistematic, solemn, relativ rigid, clar si precis, adoptat de regula, cu respectarea unui ritual legislativ distinct, se afla în miscarea constitutionalista aparuta în Franta secolului XVIII, cu toate ca prima constitutie scrisa a fost Constitutia statului Virginia din 1776. În contextul starii de spirit a Revolutiei franceze a aparut evidenta necesitatea înlocuirii cutumelor vagi si incerte, generatoare de abuz, prin constitutia scrisa, vazuta ca instrument eficient de protectie în fata puterii, dar si ca un important mijloc de educatie morala si politica,  prin intermediul caruia individul este ridicat la rangul de cetatean. Constitutiile "nescrise" reflecta traditii bogate si o experienta dintre cele mai notabile, în special de ordin parlamentar si a organelor justitiei, dar ele nu pot sa suplineasca existenta unui corp de reguli precise, reunite într-un sigur document sistematic si integrator, de natura sa ofere  prezentarea structurii politice a tarii în ansamblul sau, a drepturilor cetatenesti, a modalitatilor si  practicilor prin care se înfaptuiesc rapoturile dintre puterile statului[20]. În concluzie, - constitutia cutumiara are o flexibilitate care îi permite continua adaptare la realitate, însa, uneori, este greu de determinat, ceea ce faciliteaza abuzul; - constitutia scrisa are incontestabilul avantaj al preciziei si coerentei, si este mai eficace decât cea cutumiara daca respecta doua conditii esentiale: de a exprima cu adevarat vointa suprema a natiunii si de a fi perceputa ca atare; de a urma dinamica sociala. În caz contrar, constitutia scrisa devine o fictiune sau un anacronism.

4.4. Suprematia Constitutiei Principiul suprematiei constitutiei este una dintre cuceririrle cele mai importante ale dreptului constituional modern[21]. În virtutea pozitiei sale din vârful piramidei actelor juridice Constitutia exercita o influenta hotarâtoare asupra elaborarii si fundamentarii întregului sistem legislativ. Constitutia revizuita consacra expres principiul suprematiei în art. 1 alin. 5 [22], generând în acest fel supralegalitatea constitutionala, astfel încât legea exprima vointa generala numai cu respectarea normei constitutionale.În sens larg si constitutia este o lege, dar nu o lege oarecare. Alegînd drept criterii: obiectul de reglementare, procedura de adoptare, modificare sau abrogare, precum si forta juridica, vom clasifica legile în trei categorii[23]: 1. legi constitutionale[24], 2. legi organice; 3. legi ordinare. Precizam ca, aceasta clasificare este proprie sistemului de drept romano-german, caracteristic Europei continentale. În sistemul de drept anglo-saxon, legile au aceeasi forta  juridica, chiar dacasunt de importanta diferita. 1)Legile constitutionale.

a) Din punct de vedere al obiectului de reglementare, legile constitutionale se refera la instituirea, organizarea si exercitarea puterii. Altfel spus, ele cuprind regulile privind guvernarea (determinarea autoritatilor învestite cu puterea publica si a modului lor de desemnare sau constituire, repartizarea si, implicit, delimitarea competentelor între aceste autoritati, stabilirea formelor si mecanismelor de adoptare a deciziilor). Sub acest aspect, constitutia nu fixeaza doar cadrul si procedura impuse guvernantilor, ci determina si "breviarul" problemelor care fac obiectul guvernarii, adica specifica "materia" guvernarii. Pentru a limita puterea guvernantilor, constitutia sau legea constitutionala consfiinteste, implicit sau explicit, principiile vietii sociale din tara respectiva si cuprinde reglementarea, de principiu sau detaliata, a drepturilor, libertatilor si îndatoririlor fundamentale ale cetatenilor. Toate acestea reprezinta expresia culturii, a sistemului de valori, în ultima instanta, pe care se sprijina sistemul politic si juridic al statului respectiv. Celelalte legi, chiar daca reglementeaza asemenea aspecte, detaliaza doar prescriptiile constitutionale si se subordoneaza cu totul acestora.  b) Din punct de vedere formal, legea constitutionla este supusa, de regula, altor rigori de adoptare sau modificare decât legile ordinare. Ea urmeaza o procedura speciala proprie. Acesta este criteriul distinctiv cel mai usor de sesizat.

c) Din punct de vedere al fortei juridice, legea constitutionala este superioara tuturor celorlalte legi, ceea ce atrage stricta aliniere a întregului edificiu normativ la ceea ce stabileste legea constitutionala.  2)Legile organice  Acestea sunt o categorie intermediara între legile constitutionale si cele ordinare.

De regula, ele au ca obiect de reglementare domeniile expres prevazute de Constitutie (de ex. sistemul electoral, organizarea justitiei, organizarea administratiei publice). Textul Constitutiei precizeaza tipurile de legi pe care le poate adopta Parlamentul României în art. 72. Sunt enumerate mai multe relatii sociale a caror reglementare trebuie facuta prin lege organica. Acesta nu epuizeaza însa domeniul rezervat legii organice. Printr-o interpretare sistematica a articolelor Constitutiei se pot identifica si alte domenii  în care legea organica este cea care trebuie sa intervina. Pentru identificarea acestora Constitutia utilizeaza doua procedee :

1. cel direct, de nominalizare în alt text decât cel al art. 72 a relatiilor sociale a caror reglementare se realizeaza prin lege organica, de ex art. 5 alin. 1 relativ la cetatenie ; 2. interpretare sistematica a mai multor dispozitii constitutionale   - art. 44 alin. 1 relativ la dreptul de proprietate raportat la art. 72 alin 3 lit. k, regimul juridic al proprietatii si mostenirii. Prin însumarea acestor procedee Constitutia stabileste un domeniu rezervat legii organice destul de vast chiar daca limitat doar la materiile expres enumerate în art. 72 alin. 3, precum si la alte articlole în care se prevede expres ca domeniul respectiv este reglementat prin lege organica.[25] Procedura lor de adoptare difera de cea a legilor ordinare, fiind mai pretentioasa, fara a se situa, însa, la nivelul de exigenta al procedurii de adoptare a legilor constitutionale. Legea organica are o forta juridica inferioara constitutiei, dar superioara legii ordinare.  3)Legile ordinare Sunt toate celelalte legi adoptate de puterea legiuitoare, în baza  prerogativelor sale deliberative obisnuite.

Analizând cele de mai înainte rezulta urmatoarele: a) criteriul material (continutul reglementarii) se repercuteaza asupra procedurii de adoptare a legilor, adica asupra criteriului formal. Relatiile sociale considerate importante de adunarea constituanta trebuie reglementate la nivel primar printr-o procedura speciala, mai dificila decât cea utilizata pentru reglementarea primara a relatiilor sociala apreciate de aceeasi adunare constituanta drept mai putin importante pentru societatea constituita în stat.  b) criteriul clasificarii este în consecinta unul exclusiv subiectiv, care depinde de vointa adunarii constituante la un moment dat si care poate fi schimbat de puterea constituanta derivata.[26]

Referitor la forta juridica a actelor normative în România (Constitutie, legi organice, legi ordinare, ordonante ale guvernului, hotarâri ale guvernului, acte ale administratiei publice centrale si locale), facem urmatoarea observatie: pe masura ce scade sfera destinatari lor, scade  proportional si forta juridica. Atât literatura de specialitate[27] cât si opinia publica percep suprematia constitutiei ca o axioma sacra si intangibila. Suprematia constitutiei înseamna ca aceasta se afla în vârful  piramidei actelor normative, pozitie detinuta, din urmatoarele considerente: - legitimeaza puterea; - confera autoritate guvernantilor si fixeaza cadrul în care acestia o pot exercita ; - determina functiile si atributiile ce revin autoritatilor publice; - dirijeaza, la modul esential, raporturile dintre autoritatile publice, precum si dintre acestea si cetateni, consacrând drepturile si îndatoririle fundamentale; - indica sensul, scopul activitatii statale, adica valorile sociale (ideologice, politice, economice) pe care statul se întemeiaza si pe care le serveste; - reprezinta fundamentul si garantia esentiala a ordinii de drept; - este, în ultima instanta, reperul decisiv pentru aprecierea validitatii tuturor actelor si faptelor juridice.

4.5. Elaborarea si adoptarea Constitutiei[28] În legatura cu elaborarea si adoptarea constitutiei prima problema care se pune este de a sti cine este puterea constituanta sau în alti termeni, de a stabili care este organul îndrituit sa elaboreze si sa adopte constitutia . Practica statelor demonstreaza ca aceasta putere se poate  prezenta în doua moduri: Putere constituanta originara si putere constituanta instituita sau derivata.  A. Puterea constituanta originara

Puterea constituanta originara este o putere primara, care creaza o noua ordine de drept, ca expresie a unei noi conceptii filosofice si politice.   Ea este forma de manifestare a puterii constituante atunci: -

cînd apare un stat nou

-

cînd se produce o revolutie care înlatura sistemul existent pentru a-l înlocui cu altul nou.

Constituirea si manifestarea unei asemenea puteri implica rezolvarea a doua probleme de o complexitate practica deosebita: prima - determinarea titularului puterii constituante originare, si a doua - legitimitatea operei sale constitutionale.

I. În legatura cu prima problema, doctrina apreciaza ca titularul puterii constituante originare este conducerea grupului care a creat statul sau care a înfaptuit revolutia , avînd ca obiectiv , printre altele , instituirea unei noi ordini politico-juridice. II. Legitimitatea operei constitutionale, adica atitudinea corpului social de a recunoaste si accepta constitutia elaborata de cei ce si-au asumat puterea constituanta originara, este determinatade însusi faptul istoric savîrsit. Cu alte cuvinte, în aceasta situatie, se transforma un fapt istoric într-o noua ordine de drept. B. Puterea constitutanta instituita sau derivata

Este acea putere constituanta a carei organizare si functionare sunt stabilite printr-o constitutie preexistenta. O astfel de putere nu va avea posibilitatea de a adopta o noua constitutie, ci numai de a o revizui pe cea existenta. Ea este deci o putere conditionata prin reguli constitutionale prestabilite, atât cu privire la organizarea si functionarea ei, cât si cu privire la  prerogative. Analiza elaborarii si adoptarii constitutiei se axeaza pe trei elemente principale: a) cine are initiativa elaborarii constitutiei ?  b) cine este puterea constituanta, autoritatea competenta sa o elaboreze si sa o adopte ? c) care modul de adoptare ? Folosind aceste elemente drept criterii de clasificare, vom identifica trei procedee de elaborare si adoptare a constitutiei: 1) Procedeul monocratic; 2) Procedeul democratic; 3) Procedeele mixte. Procedeul monocratic   conduce la asa-numita constitutie acordata sau Carta concedata. Aceasta este o constitutie acordata de monarh, ca stapân absolut, supusilor sai. În acest caz initiativa si puterea constituanta apartin regelui. Doctrina apreciaza ca acesta este cel mai rudimentar procedeu de adoptare a constitutiei si ca apartine istoriei. Ex. Constitutia franceza acordata de Ludovic al XVIII-lea, în 1814. Procedeul democratic  conduce la asa-numita constitutie conventie. În acest caz, initiativa apartine fortelor politice care întruchipeaza, la momentul respectiv, ideea de drept si de justitie si

este opera unei adunari reprezentative special constituite, denumita conventie sau adunare constituanta. Denumirea "conventie" exprima acordul intervenit între membrii societatii, pentru a-si desemna reprezentantii care sa elaboreze si sa adopte constitutia. În acest caz, avem de-a face cu o adunare reprezentativa suprema, întrucât ea stabileste competentele puterilor statului, inclusiv ale parlamentului. Constitutia conventie este o inventie americana. Începând cu prima constitutie scrisa din 1776 (Constitutia statului Virginia), constitutiile statelor federate americane, precum si Constitutia Statelor Unite ale Americii au fost operele conventiilor. Constitutia-conventie a cunoscut perfectionari succesive, de la aparitia ei si pâna în  prezent. Astfel, observându-se la un moment dat ca daca Adunarea constituanta poate hotarî suveran, ea poate intra în dezacord cu cei care au ales-o, s-a adus corectivul referendumului. Aceasta înseamna ca, dupa adoptarea ei de catre conventie, cu majoritate calificata, constitutia este supusa ratificarii populare. De regula, constitutia intra în vigoare pe data referendumului, evident daca rezultatul acestuia este favorabil, fara a mai fi necesara promulgarea de catre seful statului. Exemplu de astfel de constitutie: Constitutia româna din 1991, revizuita în 2003. În ceea ce priveste procedeele mixte se disting doua categorii: 1) combinatia monocratie - democratia directa; 2) combinatia monocratie - democratie reprezentativa. 1) În primul caz se obtin asa-numitele constitutii Statut sau plebiscitare. Initiativa acestor constitutii apartine monarhului, puterea constituanta, de asemenea, însa cu amendamentul acceptarii de catre popor prin plebiscit. Puterea monarhului se manifesta si prin faptul ca intrarea în vigoare se face prin sanctiune regala. Exista doua diferente esentiale între referendum si  plebiscit, desi, în materie adoptarii constitutiei, ambele reprezinta o modalitate de consultare a cetatenilor. În cadrul plebiscitului însa, spre deosebire de referendum, nu se poate vorbi de o vointa a reala a întregii natiunii, deoarece pe de o parte poporul, este reprezentat printr-un corp electoral restrâns, iar pe de alta parte acest corp electoral este controlat de monarh, fiind practic  pus în situatia de a accepta vointa acestuia. Exemplu : Constitutia dictaturii regale din România, supusa plebiscitului din 24 februarie 1938. 2) Combinatia monocratie - democratie reprezentativa a produs asa-numitele constitutiipact. Constitutia pact este rezultatul unui acord dintre rege si parlament, considerat ca reprezentant al poporului. De regula, clauzele acestui pact, care exprima o diminuare a puterii regale în favoarea parlamentului, au fost impuse monarhului dupa anumite miscari revendicative sau cu ocazia ocuparii unui tron vacant. Exemple : Constitutia Frantei din 1830, când Louis Phillippe d'Orleans este chemat pe tronul vacant, iar acesta accepta Charta propusa de Parlament ; Constitutia României din 1866.

4.6. Modificarea Constitutiei[29] Fiind un rezultat al evolutiei istorice, constitutia nu se poate situa în afara istoriei, transformarile istorice determinând, în mod necesar, transformari ale constitutiei. În acelasi timp, întrucât reprezinta o reforma profunda, constitutia are nevoie de timp pentru a-si produce efectele, de unde necesitatea stabilitatii ei. O parte dintre constitutionalisti, si puterile constituante au manifestat preocupari deosebite pentru a asigura constitutiei o cât mai mare stabilitate în timp. S-a manifestat însa si conceptia opusa, care apreciaza capacitatea constitutiei de a se adapta la schimbari, ca o necesitatea fireasca. Rezultatul a fost aparitia unor constitutii bazate pe conceptii de stabilitate diferite. S-a ajuns astfel, la clasificarea constitutiilor, dupa criteriul stabilitatii, în :  suple (flexibile) si rigide. Initial, s-a considerat ca supletea este caracteristica numai constitutiilor cutumiare, constitutiile scrise fiind rigide prin definitie. Fenomenul constitutional a aratat însa ca singura, forma de exprimare nu poate caracteriza pe deplin flexibilitatea constitutiei si atunci s-a recurs la o departajare bazata pe 3 considerente: - cine poate avea initiativa revizuirii constitutiei; - cine are dreptul sa o modifice; - care este procedura de revizuire. S-a convenit ca, daca o constitutie se modifica în acelasi mod ca si legile ordinare, atunci ea este supla, iar daca revizuirea se face printr-un procedeu special, diferit, în sensul de mai exigent, decât pentru legile ordinare, atunci constitutia este rigida. O constitutie rigida este cea care se modifica printr-o procedura mai exigenta decât  procedura prin care se modifica legile obisnuite dintr-un sistem de drept dat - si nu o constitutie care se modifica mai greu.

O constitutie supla este cea care se modifica prin aceleasi proceduri ca si legile obisnuite din respectivul sistem de drept.

Ambele prezinta avantaje si inconveniente. Constitutiile rigide subliniaza valoarea si autoritatea Constitutiei promovînd un sistem de valori în cadrul caruia o schimbare constitutionala trebuie efectuata întotdeauna în anumite forme. Aceasta are o deosebita importanta în planul valorilor politice, dar cere timp si desfasurarea mai multor operatiuni la mai multe nivele. Sistemulconstitutiilor flexibile faciliteaza revizuirea, dar punând pe picior de egalitate constitutiile cu legile ordinare - dilueaza semnificatia constitutiei, a valorii sale de lege fundamentala.

Procedeele de rigidizare utilizate în textul constitutiilor sunt de doua feluri:  A. Interdictii:

I) dispozitii care interzic la modul absolut, pentru totdeauna, modificarea anumitor  prevederi ale constitutiei. O asemenea încercare de rigidizare a fost criticata în doctrina considerându-se ca valoarea unor astfel de prevederi este nula, caci puterea constituanta de astazi nu are nici o putere limitativa asupra puterii constituante de mâine.Exemple : Constitutia franceza din 1884 stipula ca forma republicana de guvernamânt nu poate face obiectul revizuirii. Aceeasi prevedere o regasim si în Constitutia Româna din 1991. II) dispozitii care interzic modificarea constitutiei pentru o anumita perioada de timpprestabilita. Exemplu : Constitutia franceza de la 1791 interzicea orice propunere de modificare pe timpul primelor doua legislaturi - ceea ce însemna 4 ani; Constitutia americana de la 1787 prevedea ca nici o modificare nu putea fi adusa pe o perioada de 21 de ani. III) dispozitii care interzic modificarea constitutiei în anumite situatii. Exemplu : Constitutia franceza din 1946 a stabilit ca nici o procedura de revizuire nu poate fi folosita în caz de ocupatie a tarii de catre forte straine.  B. Dispozitii care stabilesc procedura speciala de modificare a constitutiei, având în

vedere reglementarea initiativei si a competentei de modificare a constitutiei. Exemplu : Constitutia franceza din 1958 (în vigoare si în prezent) prevede la art.89 ca initiativa revizuirii apartine Presedintelui Republicii, la propunerea primului ministru, precum si membrilor  parlamentului. Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie votat în termeni identici, cu majoritate simpla, atât de Adunarea Nationala cât si de Senat. Pentru a vedea relativitatea eficientei practice a procedeelor de rigidizare, atunci când constitutia nu este corelata cu realitatea sociala, vom prezenta exemplul Constitutiei franceze din 1791. Aceasta prevedea o procedura de revizuire extrem de complicata care necesita, în cel mai  bun caz, 10 ani. În realitate, aceasta constitutie a durat 10 luni si jumatare. Continuând exemplificarea, aratam ca, în ciuda procedeelor complicate de rigidizare utilizate, istoria constitutionala a Frantei a consemnat, în perioada 1791-1944, un numar de 15 constitutii,  perioade lipsite de constitutie si o constitutie care nu a fost aplicata niciodata (cea din 1793). În acest rastimp, Franta a cunoscut nu numai o varietate, dar si o alternanta de regimuri politice: monarhie, regimuri dictatoriale, republica. Din cele prezentate, reiese ca, rigidizarea formala nu conduce, ea singura, la  stabilitate. Esentiale ramîn receptarea Constitutiei de catre societate si stabilitatea sociala. În functie de realitatile tarii, constitutia va trebui sa cuprinda reglementari privind initiativa, competenta si procedura de revizuire suficient de exigente, pentru a conferi constitutiei suprematia asupra legii ordinare si stabilitatea necesara pentru inducerea reformei, dar care, în acelasi timp, safaca posibila modificarea constitutiei în situatiile în care se manifesta schimbari importante sub aspect economic si ideologic, cu o amploare semnificativa, sub aspect social.

Constitutia româna interzice revizuirea pe durata starii de asediu, a starii de urgenta sau în timp de razboi, printr-o astfel de prevedere constituanta urmarind ca revizuirea constitutiei sa se poata face în conditii de calm poilitc în tara, cu excluderea posibilitatii amestecului sau a inteventiei straine. În fine Constitutia României stabileste unele domenii în care nici o initiativa de revizuire nu poate fi acceptata. Astfel, potrivit art. 152 nu pot forma obiectul revizuirii caracterul national, independent unitar si indivizibil al statului, forma republicana de guvernamânt, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala. Nu pot sa fie primite nici initiativele care urmaresc suprimarea drepturilor si libertatilor politice sau a garantiilor lor.Unul din elementele ce nu pot forma obiectul revizuirii si anume caracterul suveran ( independent) al statului va ridica unele dificultati în procesul de integrare în Uniunea Europeana, deoarece o astfel de integrare presupune renuntarea (transferul) la anumite prerogative ale statului în favoarea structurilor de la nivelul Uniunii.

4.7. Suspendarea si abrogarea Constitutiei[30] Istoria omenirii a demonstrat aparitia, în viata statelor, a unor perioade de criza grava, adica de disfunctie, de perturbare importanta a functionarii sistemului social. În aceste situatii, statul trebuie sa faca fata unor dificultati exceptionale. Pentru a le surmonta, se impune sacrificarea libertatii, caracteristica starii de normalitate, sub imperiul necesitatii. Mai precis, daca în conditii normale cerintele vietii sociale pot fi si trebuie solutionate cu respectarea tuturor drepturilor constitutionale ale cetatenilor, în situatiile de criza grava a sistemului social, când se pune problema salvarii de la colaps, guvernarea trebuie sa poata lua cu eficacitate maxima si în timp util masurile adecvate, ceea ce presupune îngradirea libertatilor cetatenesti. Rezulta ca, pentru surmontarea situatiilor de criza grava este nevoie de o ordine  publica ce se caracterizeaza prin reducerea drepturilor constitutionale si prin concentrarea puterii. Evident, acest mod de guvernare nedemocratic trebuie sa fie acceptat de corpul social. Acesta trebuie sa fie animat de vointa de a mentine regimul statal existent cu pretul unor sacrificii, si de convingerea ca, acest regim poate fi salvat doar prin utilizarea temporara a unei  puteri de comanda. Iata, deci, în ce termeni se pune problema suspendarii constitutiei. Suspendarea constitutieisemnifica încetarea, pe o perioada de timp determinata, a efectelor tuturor sau doar a unora dintre prevederile constitutionale. Indiferent de faptul ca unele constitutii permit, altele interzic posibilitatea suspendarii, iar o alta categorie nu contin prevederi de acest gen, practica a demonstrat ca în anumite perioade de criza, în fapt, suspendarea se produce. Constitutiile se suspenda prin proclamarea starii de urgenta, de necesitate, de asediu sau de razboi, ori prin lovituri de stat sau revolutii. Precizam ca, nu toate suspendarile de constitutii corespund realmente necesitatii salvarii nationale. Istoria cunoaste destule cazuri cînd suspendarea s-a  produs doar ca urmare a luptelor pentru acapararea puterii. În ceea ce priveste abrogarea constitutiei, aceasta semnifica încetarea definitiva a efectelor unei constitutii si se produce prin aparitia unei noi constitutii.

4.8. Controlul constitutionalitatii legilor 4.8.1. Notiunea de control al constitutionalitatii legilor [31] Pentru ca suprematia constitutiei sa devina realitate, nu este suficient sa fie proclamata, ea trebuie si garantata. Astfel a aparut necesitatea controlului constitutionalitatii legilor, adica a verificarii conformitatii lor cu constitutia, dupa o procedura bine definita, si a sanctionarii eventualelor abateri. S-a pus însa problema: cine sa exercite acest control? O prima posibilitate ar fi ca acest control sa fie exercitat chiar de Parlament. Dar în acest fel se ajunge la confuziunea judecatorului cu partea, ceea ce, în principiu, exclude, de fapt, controlul. O alta posibilitate ar fi exercitarea controlului de un organ exterior Parlamentului. Dar, teoretic, este greu de admis, întrucât da impresia ca acest organ s-ar situa deasupra Parlamentului. Care au fost si sunt, totusi, solutiile  practice? Modalitatile controlului de constitutionalitate a legilor sunt: absenta oricarui control; controlul exercitat de opinia publica; controlul prin referendum; controlul exercitat de un organ  politic; controlul jurisdictional si controlul printr-un organ unic, special si specializat.

4.8.2. Modalitatile controlului de constitutionalitate a legilor [32] Absenta oricarui control. Se bazeaza pe ideea ca institutionalizarea controlului constitutionalitatii legilor contravine principiului suprematiei reprezentantei nationale. În acest caz functioneaza prezumtia ca reprezentanta nationala se caracterizeaza printr-o responsabilitate care o determina sa se autolimiteze la respectarea constitutiei. Aceasta solutie se aplica în Belgia, Olanda, Israel, Noua Zeelanda. Argumentarea absentei controlului are în vedere considerente politice si juridice, dintre care mentionam: - legea este expresia vointei generale, vointa generala este suverana, iar puterea suverana este prin definitie puterea care nu se supune nici unui control; - întrucât numai parlamentul reprezinta natiunea, el raspunde exclusiv în fata poporului  pentru activitatea sa si nici un alt organ nu poate avea un titlu legitim pentru a infirma vointa reprezentantei nationale; - cu prilejul adoptarii legilor, parlamentul realizeaza implicit si controlul conformitatii lor cu constitutia, acest control prealabil si preventiv, facând de prisos un eventual control posterior si sanctionator; - nimeni nu se poate considera mai competent decât însusi organul legiuitor pentru a aprecia ce este sau nu constitutional.

Controlul prin opinia publica. A fost proclamat de Adunarea constituanta franceza din 1791, spunându-se ca atunci când guvernamântul violeaza drepturile poporului, insurectia este  pentru popor nu numai un drept, ci si o îndatorire. Rezulta, de aici, ca revolta, insurectia devine sanctiunea neconstitutionalitatii actelor de guvernare. Acest procedeu a fost calificat ca primitiv, în afara exigentelor pe care le implica o constitutie scrisa, întrucât, sanctiunea neconstitutionalitatii ar putea fi mai arbitrara decât delictul de neconstitutionalitate. Controlul prin referendum.  Apare ca forma de control cea mai democratica. Ea se  practica în unele state ca modalitate de asociere a poporului la procesul legislativ. Dar câteva inconveniente serioase nu pot fi ignorate: - consultarea poporului prin referendum se face, mai ales, în considerarea unor semnificatii si implicatii politice, or neconstitutionalitatea, în sens strict, este o problema de specialitate juridica, si ca atare, este greu de acceptat ca solutia rezultata din referendum va fi indubitabil pertinenta si corecta, mai ales atunci când se pun probleme complexe care nu pot fi turnate în tiparul DA sau NU; - organizarea referendum-ului este laborioasa si costisitoare, devenind practic imposibila atunci când se invoca frecvent situatii de neconstitutionalitate;

Controlul exercitat printr-un organ politic. Acest sistem a fost propus si experimentat, cu rezultate discutabile, în Franta. El are la baza urmatoarele idei:

- desi prin obiectul sau, controlul constitutionalitatii legilor este de natura juridica, el vizând asigurarea conformitatii legilor cu constitutia, are totusi si valente de control politic, urmârind asigurarea suprematiei si intangibilitatii asezamântului politic si juridic fundamental al statului; - daca legea este expresia manifestarii de vointa a unei adunari reprezentative, atunci controlul conformitatii legii cu constitutia trebuie sa apartina logic, moral si politic, tot unui corp reprezentativ. Controlul exercitat printr-un organ politic ramâne, însa , discutabil   sub anumite aspecte, dintre care mentionam: - instituirea unei autoritati politice, în afara parlamentului, cu drept de control asupra lui, vine în contradictie cu rolul reprezentativ al parlamentului; - controlul constitutionalitatii legilor cuprinde, în esenta sa, o importanta componenta  juridica, astfel încât el nu poate fi fondat si desfasurat din perspectiva unor premise exclusiv  politice.

Controlul printr-un organ jurisdictional. Este considerat, de o mare parte a doctrinei mai eficace decât controlul politic si mai potrivit cu natura lucrurilor, din urmatoarele considerente:

- problema conformitatii unei legi cu constitutia este o problema prin excelenta juridica, si anume de a stabili daca organul legiuitor, exercitându-si prerogativele sale legislative a actionat sau nu în limitele competentei constitutionale, or aceasta operatiune o pot face cel mai  bine, datorita statutului lor, magistratii; - procedura jurisdictionala, chiar daca s-ar abate de la regulile dreptului comun, confera  prin sine însasi garantii suficiente pentru solutii echitabile (independenta judecatorilor, si deci impartialitatea lor, contradictorialitatea, obligatia motivarii solutiei). Controlul jurisdictional poate functiona în doua sisteme: - concentrat, atunci când competenta acestuia apartine numai instantei supreme - difuz, atunci când competenta, în acest domeniu, revine tuturor instantelor judecatore# 12512i814m 1;ti, indiferent de gradul lor. Primul sistem confera o mai mare autoritate actului de control si poate viza o lege în ansamblu. Al doilea sistem se limiteaza la un litigiu prezent si actual, precum si la textul de care depinde judecarea cauzei, iar deciziile adoptate în cadrul sau se bucura numai de o autoritate relativa, producând efecte inter partes, care pot fi extinse, cel mult, prin modalitatea  precedentului judiciar.

critice:

Cu toate avantajele lui, acest tip de control nu este scutit de observatii

- adesea, judecatorii sunt obligati sau tentati sa alunece de la aprecierea juridica a operei legislative, la aprecierea ei politica; - procedeul judiciar poate deveni o arma a puterii executive, pentru reglarea unor diferende cu puterea legiuitoare sau un instrument al puterii judecatore# 12512i814m 1;ti în raporturile ei, uneori tensionate, cu celelalte doua puteri; - organele judecatore# 12512i814m 1;ti devin, vrând-nevrând, o ramura a puterii legislative sau, ceea ce este si mai grav, pot deveni o veritabila putere de guvernare, o autoritate deasupra tuturor celorlalte; - puterea judecatoreasca, alcatuita din persoane care se bucura de inamovibilitate si independenta, poate fi nu numai impartiala, ci si discretionara; - decizia judecatoreasca, chiar gresita fiind, odata intrata în puterea lucrului judecat, nu  poate fi retractata, ea putând astfel crea si întretine o situatie de confuzie juridica.

Controlul printr-un organ unic, special si specializat. A aparut între anii 1920-1930 în Cehoslovacia si Austria, raspândindu-se dupa al doilea razboi mondial aproape în toata Europa.

Promotorul acestui sistem, care a devenit modelul european, a fost Hans Kelsen. Controlul  printr-un organ unic, special si specializat prezinta, cel putin, urmatoarele avantaje: - degreveaza jurisdictiile de drept comun de competenta de a verifica, în litigiile dintre  particulari, constitutionalitatea legilor, eliminându-se astfel din domeniul constitutionalitatii  practica judiciara contradictorie ; - confirmarea conformitatii legii cu constitutia, sau dimpotriva, infirmarea acesteia este opozabila tuturor, producând deci un efect mult mai puternic decât autoritatea lucrului judecat a unei decizii judiciare, care în principiu produce efecte doar între parti; - cadrul strict în care se realizeaza verificarea constitutionalitatii legii reduce considerabil insecuritatea juridica. În concluzie, comparând diferitele sisteme, cu avantajele si dezavantajele lor, rezulta ca, dacanecesitatea controlul constitutionalitatii legilor apare perfect justificata, modalitatile lui de exercitare ramân imperfecte si discutabile. Aceasta nu împiedica, însa, utilizarea lor în practica, fiecare stat adoptând modalitatea pe care o considera adecvata.

4.9. Controlul constitutionalitatii legilor în România Prin continutul si pozitia sa constitutia comanda întregului drept. Controlul constitutionalitatii legilor este o garantie necesara a traducerii în concret a principiilor si normelor constitutionale. Constitutia României încredinteaza controlul constitutionalitatii legilor unei autoritati  publice denumite Curtea Constitutionala. Aceasta institutie îsi gaseste reglementarea în art.142147 din Constitutie, precum si în Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale republicata[33].  Dispozitii privind competenta Curtii Constitutionale se mai gasesc si în alte legi, ca de exemplu Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curtii Constitutionale[34] sau Legea nr.370/2004 privind alegerea Presedintelui României. O dispozitie nou introdusa dupa revizuir e[35]încredinteaza Curtii Constitutionale rolul de garant al suprematiei Constitutiei, ceea ce pune în evidenta o data în plus, pozitia supraordonata a Constitutiei în cadrul ierarhiei sistemului juridic

4.9.1.Organizarea Curtii Constitutionale a României[36] Curtea Constitutionala a României este formata din 9 judecatori numiti pentru o durata de 9 ani, fara posibilitatea de prelungire sau reînnoire a mandatului. Judecatorii sunt numiti dupa cum urmeaza : 3 de catre Camera Deputatilor, 3 de catre Senat si 3 de catre Presedintele României. Presedintele Curtii Constitutionale este ales, dintre  judecatorii Curtii, de catre acestia, prin vot secret, pentru o durata de 3 ani. Membrii Curtii Constitutionale se reînnoiesc, la fiecare 3 ani, cu câte o treime, procedeu ce permite îmbinarea experientei si continuitatii cu noile tendinte politico-juridice.

Conditiile constitutionale pentru a putea candida la functia de judecator al Curtii Constitutionale sunt urmatoarele:

1. pregatire juridica superioara; 2.  înalta competenta profesionala; 3. o vechime de cel putin 18 ani în activitatea juridica sau în  învatamântul superior juridic. În activitatea lor, judecatorii sunt independenti în exercitarea mandatului si inamovibili  pe durata acestuia (imposibilitatea celor ce i-au numit de a-i revoca). Ei nu pot fi trasi la raspundere pentru opiniile si voturile exprimate la adoptarea solutiilor. De asemenea, judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi arestati sau trimisi în judecata penala decât cu aprobarea Biroului  permanent al Camerei Deputatilor, al Senatului sau a Presedintelui României, dupa caz, la cererea Procurorului General de pe lânga înalta Curte de Casatie si Justitie. Trebuie observat ca activitatea Curtii Constitutionale nu priveste numai controlul constitutionalitatii legilor, ci cuprinde si alte domenii strâns legate de aplicarea si respectarea Constitutiei. Având în vedere complexitatea si natura atributiilor Curtii Constitutionale, precum si  prevederile potrivit carora se realizeza aceste atributii, ea poate fi considerata  o autoritate politico-juridictionala.  Caracterul politic rezulta din modul de desemnare a membrilor Curtii Constitutionale si din natura unor atributii, iar caracterul jurisdictional din independenta si inamovibilitatea judecatorilor, din principiile de organizare si functionare. Caracteristice  pentru Curtea Constitutionala sunt si dispozitiile legale potrivit carora aceasta este unica autoritate de jurisdictie constitutionala din România, este independenta fata de orice alta autoritate publica, iar competenta sa nu poate fi contestata de nici o autoritate publica.

4.9.2 Atributiile Curtii Constitutionale[37] Art. 146 din Constitutie stabileste urmatoarele atributii ale Curtii Constitutionale:

I. controlul de constitutionalitate al anumitor acte normative, dupa cum urmeaza: 1. Controlul constitutionalitatii legii, care se poate exercita în doua modalitati: a) controlul  prealabil sau anterior;

b) controlul ulterior (posterior). a) Controlul prealabil (preventiv)  se exercita asupra legilor votate de Parlament înaintea  promulgarii lor de catre Presedintele României. b) Controlul ulterior(sanctionator)  priveste legile intrate în vigoare si se realizeaza prin  procedura numita "exceptia de neconstitutionalitate".

Exceptia de neconstitutionalitate  este un procedeu juridic care permite partilor aflate într-un proces la o instanta judecatoreasca sau de arbitraj comercial sa ceara Curtii Constitutionale, prin instanta în fata careia se gasesc, sa se pronunte asupra constitutionalitatii textului legal de care depinde judecarea cauzei. Cu alte cuvinte este un procedeu de aparare, defensiv, în care astepti sa ti se aplice legea  pentru a o ataca: se ataca actul de aplicare concreta a legii, cerându-se constatarea faptului ca dispozitia legala pe care se întemeiaza actul de aplicare este neconstitutionala si deci trebuie înlaturata. Exceptia poate fi invocata numai daca de ea depinde judecata cauzei, are legatura directa, adica are relevanta. Declansarea procedurii exceptiei de neconstitutionalitate determina suspendarea judecatii, conform art. 29 alin. 5 din lege si se face printr-o încheiere motivata. Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor art. 29 alin. 1,2 si 3, potrivit aceluiasi articol, alineatul 6, instanta o respinge printr-o încheiere motivata. Încheierea poate fi atacata numai cu recurs la instanta imediat superioara, în termen de 48 de ore de la pronuntare, iar recursul se judeca în termen de 3 zile. Acest procedeu are o importanta deosebita, întrucât permite cetatenilor accesul, într-o maniera indirecta, la Curtea Constitutionala. Mentionam ca, potrivit art.29 din Legea privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a caror neconstitutionalitate a fost stabilita printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.

Potrivit art. 146 lit. d din Constitutia României revizuita în anul 2003, exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului, cu privire la o lege sau ordonanta sau a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta. 2. Controlul constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale este o atributie noua, deosebit de importanta, în contextul cresterii numarului si importantei acestora. Pentru a putea determina daca în cazul acestei atributii a Curtii aceasta efectueaza un control  prealabil sau ulterior trebuie sa se faca trimitere la art. 11 alin. 3 care prevede ca, în cazul în care un tratat la care România urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei. Asadar, controlul conformitatii unui tratat cu Constitutia se va efectua anterior ratificarii lui de catre Parlament, astefl încât vom concluziona ca în acest caz Curtea exercita un control preventiv. 3. Un alt act supus controlului de constitutionalitate este initiativa de revizuire a Constitutiei. În acest caz se constata o situatie paradoxala întrucât o initiativa de revizuire este  prin ea însasi "contrara" constitutiei. Paradoxul însa e doar aparent, pentru ca, în acest caz, Curtii Constitutionale îi revine misiunea de a se pronunta daca initiativa de revizuire s-a facut cu respectarea conditiilor

 prevazute de art.150[38] din Constitutie si daca nu depaseste limitele revizuirii impuse de art.152[39] din Constitutie. si în aceasta situatie controlul efectuat de Curtea Constitutionala este un control preventiv. Mentionam ca aceasta este singura situatie în care Curtea Constitutionala se autosesizeaza.

4. Controlul constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului. Mentionam ca Parlamentul elaboreaza si adopta 3 regulamente : Regulamentul Camerei Deputatilor,  Regulamentul Senatului si Regulamentul sedintelor comune ale celor doua camere, iar controlul constitutionalitatii acestora are un caracter posterior, sanctionator. În cazul acestui control Curtea  poate fi sesizata doar de unul dintre presedintii celor doua camere sau de un grup de cel putin 50 de deputati, respectiv 25 senatori. 5. În ceea ce priveste ordonantele Guvernului , acestea sunt supuse controlului de constitutionalitate numai pe calea exceptiei de neconstitutionalitate. Acest fapt este datorat naturii juridice a ordonantei care este determinata de art.115 din Constitutie, ce reglementeza institutia "delegarii legislative". Potrivit textului constitutional Guvernul poate fi abilitat, de catre Parlament, printr-o lege speciala sa emita ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Rezulta ca, ordonantele contin, de fapt, norme cu putere de lege. Potrivit art.108 din Constitutie, ordonantele intra în vigoare daca îndeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii: a) sunt semnate de primul ministru;  b) sunt contrasemnate de ministrii care au obligatia punerii lor în executare;

c) sunt publicate în Monitorul Oficial al României. Se remarca faptul ca, ordonantele intra în vigoare fara a fi promulgate de Presedintele României. Iata motivul pentru care ele nu pot face obiectul unui control prealabil de constitutionalitate, ci numai al controlului posterior, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.

6. Controlul constitutionalitatii initiativei legislative populare care este reglementata de art.74 alin.1 si 2 din Constitutie. Potrivit acestor texte, initiativa legislativa se poate exercita de un numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot. Acestia trebuie sa provina din cel  putin un sfert din judetele tarii, iar în fiecare dintre acestea sau în municipiul Bucuresti, trebuie sa fie înregistrate cel putin 5.000 de semnaturi în sprijinul initiativei. De asemenea, se prevede ca, nu pot face obiectul initiativei legislative a cetatenilor  problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea. Rezulta ca initiativa legislativa populara trebuie sa respecte o serie de reguli constitutionale. Verificarea respectarii acestor constrângeri revine Curtii Constitutionale. În afara celor mentionate, Curtea Constitutionala mai are si alte atributii, si anume :

II. vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui României si confirma rezultatele sufragiului . Aceasta atributie constitutionala este detaliata prin Legea nr. 370/2004 privind alegerea Presedintelui României. Enumeram exemplificativ câteva dintre activitatile efectuate de Curtea Constitutionala în exercitarea acestei atributii: înregistreaza câte un exemplar din propunerile de candidatura, solutioneaza contestatiile împotriva solutiilor date de catre birourile electorale de circumscriptie, valideaza sau anuleaza alegerile, publica rezultatul alegerilor prezidentiale în presa si în Monitorul Oficial. III. constata existenta împrejurarilor care justifica interimatul[40] în exercitarea functiei de Presedinte al României si comunica cele constatate Parlamentului si Guvernului ; IV. avizeaza propunerea de suspendare din functie a Presedintelui României. Potrivit art. 95 din Constitutie decizia în acest caz apartine Parlamentului, dar se cere si avizul consultativ al Curtii; V. atributia de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului[41] si de a confirma rezultatele acestuia ; VI. constatarea neconstitutionalitatii partidelor politice[42]; VII. solutioneaza conflictele de natura constitutionala dintre autoritatile publice; VIII. alte atributii.

4.9.3. Procedura controlului constitutionalitatii legilor [43] Pentru realizarea atributiilor sale, Curtea Constitutionala trebuie sa se conformeze unor  proceduri stabilite prin Legea nr.47/1992 republicata privind organizarea si functionarea sa. Potrivit art.14 din aceasta lege, procedura jurisdictionala se completeaza cu regulile  procedurii civile, în masura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fata Curtii Constitutionale, compatibilitatea fiind hotarâta exclusiv de Curte. Regulile procedurale se refera la sesizarea Curtii Constitutionale, operatiunile  premergatoare sedintelor, examinarea cauzelor, deliberarea si comunicarea actelor Curtii. Câteva reguli generale trebuie mentionate si anume: - sesizarea Curtii Constitutionale se face numai în scris si motivat; - plenul Curtii este legal constituit numai daca sunt prezenti cel putin doua treimi din numarul judecatorilor;

- sedintele Curtii sunt publice, în afara de cazul când din motive întemeiate, presedintele Curtii sau completul de judecata hotaraste sedinta secreta; - partile au acces la lucrarile dosarului;

- autoritatile publice, institutiile, regiile autonome, societatile comerciale si orice alte organizatii au obligatia sa comunice Curtii, la cererea acesteia, informatiile, documentele si datele pe care le detin; - cererile adresate Curtii sunt scutite de taxa de timbru. În studiul nostru vom face referire în principal la procedura controlului constitutionalitatii legilor, cu cele doua modalitati ale sale: controlul prealabil si cel ulterior, întrucât exercitarea aceastei atributii a Curtii Constitutionale are ponderea cea mai însemnata în activitatea de control a Curtii.

a) Procedura în cazul controlului prealabil. Acest control nu se poate exercita din oficiu.Curtea Constitutionala poate începe controlul numai daca este sesizata de unul dintre subiectele expres prevazute de Constitutie. Acestea sunt: - Presedintele României; - presedintii celor doua camere ale Parlamentului; - Guvernul; - Înalta Curte de Justitie si Casatie; - Avocatul Poporului; - cel putin 50 de deputati sau cel putin 25 de senatori. Mentionam ca exista câteva detalii procedurale prin care cei interesati iau la cunostinta de continutul legii: -

cu 5 zile înainte de a fi trimisa spre promulgare legea se comunica Guvernului, Înaltei Curti de Casatie si Justitie si Avocatului Poporului;

-

cu 2 zile înainte de a fi trimisa spre promulgare pentru legile adoptate în procedura de urgenta.

Etapele procedurale sunt urmatoarele: Etapa care va declansa procedura controlului prealabil este sesizarea adresata Curtii de catre unul dintre subiectele de drept enumerate anterior. Potrivit art. 12 (2) din Legea nr. 47/1992 republicata sesizarea trebuie sa fie în forma scrisa si sa fie motivata.

În vederea rezolvarii cauzei, Curtea Constitutionala are obligatia de comunicare a sesizarii primite catre celelalte autoritati sau organe care ar fi putut sesiza Curtea. Pâna la data dezbaterilor, presedintii celor doua camere si Guvernul pot prezenta, în scris, punctul lor de vedere cu privire la dispozitiile legale care fac obiectul sesizarii. Precizam ca aceste autoritati  publice nu sunt obligate sa-si expuna punctul de vedere, au doar posibilitatea sa o faca, judecarea sesizarii putându-se efectua si în lipsa acestuia. Solutionarea sesizarii se realizeaza prin dezbaterea sa în plenul Curtii Constitutionale. Dezbaterile se poarta atât asupra prevederilor mentionate în sesizare, cât si asupra celor de care, în mod necesar si evident, nu pot fi disociate. În urma deliberarii, Curtea Constitutionala decide, cu votul majoritatii judecatorilor , iar daca s-a constatat constitutionalitatea legii, decizia se comunica Presedintelui României pentru ca procedura de elaborare a legii sa se definitiveze, prin promulgarea de catre Presedinte. Daca, însa, s-a constatat neconstitutionalitatea, decizia se comunica atât Presedintilor celor doua camere ale Parlamentului, cât si primului-ministru, pentru a se deschide procedura de reexaminare a legii pentru punerea acesteia de acord cu decizia Curtii Constitutionale, Parlamentul fiind obligat la reexaminarea acestei dispozitii. Ultima etapa este cea a publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I-a.

b) Procedura în cazul controlului ulterior Controlul ulterior de constitutionalitate a legilor si ordonantelor se realizeaza, dupa cum am aratat, prin doua modalitati:

1. ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate în cadrul unui proces aflat pe rolul unei instante judecatore# 12512i814m 1;ti sau de arbitraj comercial; 2. sesizarea directa a Curtii Constitutionale de catre Avocatul Poporului cu exceptia de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonante, ori a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta. În cazul unui proces aflat în derulare în fata unei instante judecatore# 12512i814m 1;ti sau de arbitraj comercial, exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata de catre una dintre  parti, de catre instanta din oficiu sau de catre procuror în cauzele la care participa. Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de catre instanta în fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale partilor, pentru sustinerea sau combaterea exceptiei, opinia instantei asupra exceptiei, si va fi însotita de dovezile depuse de parti. Daca exceptia a fost ridicata din oficiu de instanta, încheierea trebuie motivata, cuprinzând si sustinerile partilor, precum si dovezile necesare. Primind încheierea presedintele Curtii Constitutionale va desemna pe unul dintre  judecatori caraportor. Acesta va comunica încheierea prin care a fost sesizata Curtea Constitutionala presedintilor celor doua camere ale Parlamentului si Guvernului, indicându-le data pâna la care pot sa depuna punctul lor de veder e[44].

În continuare, judecatorul raportor este obligat sa ia masurile necesare pentru administrarea probelor la data judecatii. Judecata are loc la termenul stabilit, pe baza actelor cuprinse în dosar, cu înstiintarea partilor si a Ministerului Public. Participarea procurorului la  judecata este obligatorie. Partile pot fi reprezentate prin avocati cu drept de a pleda la Înalta Curte de Casatie si de Justitie. Completul Curtii va delibera în plen si va decide cu votul majoritatii judecatorilor pe baza raportului prezentat de judecatorul raportor, a încheierii de sesizare a Curtii, a punctelor de vedere prezentate de cele doua camere ale Parlamentului si Guvernului, a probelor administrate si a sustinerilor partilor. Deciziile pronuntate se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului. Deciziile adoptate pentru solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate, se publica în Monitorul Oficial al României, partea I.

În cazul exceptiei de neconstitutionalitate, ridicata direct de Avocatul Poporului, procedura de solutionare este asemanatoare celei prezentate, cu urmatoarele diferente: -

Nu suntem în prezenta unui proces aflat în derulare în fata uei instante  judecatore# 12512i814m 1;ti sau de arbitraj comercial, cu toate consecintele ce decurg de aici;

-

Avocatul Poporului îsi exercita aceasta atributie din oficiu sau la cererea persoanelor lezate;

- Sesizarea Curtii trebuie motivata si însotita de dovezile necesare.

4.9.4. Efectele juridice ale deciziilor Curtii Constitutionale[45] Prin Constitutia revizuita s-au conferit efecte juridice speciale deciziilor prin care se constata neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor, precum si celor care privesc tratatele sau alte acorduri internationale, întarindu-se în acest fel efectul juridic obligatoriu al deciziilor instantei constitutionale. O analiza a efectelor juridice ale actelor Curtii Constitutionale trebuie efectuata avându-se în vedere modalitatea de control exercitata: control prealabil sau ulterior. În cazul controlului posterior, decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta în vigoare este definitiva si obligatorie. Pentru a stabili clar forta juridica a deciziilor Curtii în art. 147 alin. 4 din Constitutia revizuita se precizeaza ca acestea sunt " general obligatorii". În consecinta, deciziile Curtii Constitutionale prin care se se admit exceptii de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonante, au ca rezultat obligarea Parlamentului sau a Guvernuluii, dupa caz, de a pune de acord  prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Asadar, dispozitii declarate neconstitutionale nu sunt scoase din vigoare la data publicarii deciziei Curtii, ci sunt suspendate pentru o perioada de 45 de zile de la publicarea deciziei, astfel

încât înceteaza sa mai produca efecte juridice. În aceasta perioada Parlamentul sau Guvernul în vederea evitarii producerii unui vid legislativ poate armoniza prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. În cazul în care nu face acest lucru, la epuizarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii prin care se declara anumite dispozitii neconstitutionale, acestea înceteaza de a mai fi în vigoare, în mod definitiv, intrând în fondul pasiv al legislatiei[46]. Din punct de vedere practic acest termen nu are nici o semnificatie juridica asupra datei la care dispozitiile dintr-o lege sau ordonanta declarate neconstitutionale înceteaza sa mai  produca efecte juridice. Aceasta data este data publicarii deciziei în Monitorul Oficial al României. Termenul de 45 de zile este un termen de recomandare pentru legiuitor, care poate corecta neconstitutionalitate dispozitiei respective, fie prin modificare acesteia, fie prin renuntarea la ea. Aceleasi reglementari sunt valabile si pentru Regulamentele Parlamentului. În ceea ce priveste controlul prealabil asupra legii, decizia de neconstitutionalitate a Curtii atrage dupa sine obligatia constitutionala pentru Parlament de reexaminare a legii respective pentru punerea de acord cu decizia Curtii. S-a eliminat în acest mod orice posibilitate de interpretare discutabila a deciziilor Curtii, interpretare ce conducea la situatii confuze prin care autoritatile publice puteau neglija deciziile Curtii. Controlul de constitutionalitate asupra tratatului sau acordului international care are ca rezultat constatarea neconformitatii cu Constitutia a acestuia atrage dupa sine imposibilitatea ratificarii tratatului. În fine, în caz de neconstitutionalitate a unui partid politic, efectul deciziei Curtii este radierea partidului respectiv din registrul privind partidele politice din cadrul Tribunalului Bucuresti.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE 



Dreptul constitutional este ramura dreptului public formata din normele juridice care consfintesc principiile fundamentale, esentiale ale regimului social-politic al unei tari, reglementeaza relatiile sociale fundamentale care se stabilesc în procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii, definesc si garanteaza drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. Dreptul constitutional românesc cuprinde asadar un ansamblu de norme juridice; forma de exprimare a unei norme juridice reprezinta izvorul de drept. Izvoarele de drept constitutional românesc sunt: 1) Constitutia si legile de modificare a Constitutiei;

2) legea ca act juridic al Parlamentului; 3) ordonantele Guvernului; 4) regulamentele Parlamentului; 5) tratatul international. 

Elementele esentiale care privesc raporturile ce se instituie între dreptul international si dreptul intern românesc, alcatuit din Constitutie si legi, se concretizeaza într-o serie de principiile constitutionale relative la aplicarea normelor de drept international în dreptul intern. Aceste principii sunt: 1. tratatele internationale ratificate de Parlament dobândesc si un caracter de norme de drept intern pe lânga caracterul lor de norme de drept international ; 2. tratatele internationale au aplicabilitate directa, adica dau nastere unor drepturi si obligatii pentru subiectele din ordinea juridica interna, astfel încât acestea pot fi invocate direct în fata instantelor nationale; 3. interpretarea si aplicarea dispozitiilor constitutionale în materia drepturilor omului trebuie sa se faca în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului si cu tratatele în materie la care România este parte; 4. în cazul solutionarii unui conflict între un tratat international în materia drepturilor omului, la care România este parte, si o lege interna, va prima întotdeauna legea mai favorabila. Primele doua principii au un caracter general, ele aplicându-se în toate domeniile, iar urmatoarele au o sfera mai restrânsa de aplicare, numai în materia drepturilor omului.



Etapa premergatoare primei aparitii a constitutiei a fost constitutionalismul - o miscare ideologica ce urmarea organizarea puterii, astfel încât libertatile cetatenilor sa fie ocrotite. A aparut pe fondul absolutismului, iar esenta sa era reprezentata de garantarea libertatilor si limitarea puterilor suveranului substituind cutumelor vagi si imprecise constitutiile scrise. Constitutionalismul este fundamentul teoretic si ideologic al constitutiei, iar constitutia institutionalizeaza juridic constitutionalismul.



Constitutia poate fi definita ca fiind actul juridic normativ suprem, exprimat de regula  în forma scrisa, care cuprinde normele ce reglementeaza relatiile sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii, principiile fundamentale ale sistemului social si normele care definesc si garanteaza drepturile si stabilesc  îndatoririle fundamentale ale cetatenilor, act adoptat, de un organ anume constituit, printr-o procedura specifica menita sa-i confere forta juridica suprema.







Competenta de elaborare, adoptare si revizuire a constitutiei revine puterii constituante. În functie de atributiile care-i revin, aceasta poate fi: 

Putere constituanta originara - este acea putere primara, care adopta o noua constitutie, fie în situatia formarii unui nou stat, fie ca urmare a schimbarii ordinii de drept printr-o lovitura de stat.



Putere constituanta instituita sau derivata - este acea putere conditionata prin reguli constitutionale prestabilite, atât cu privire la organizarea si functionarea ei, cât si cu privire la prerogative pe care le detine; concret, ea are doar competenta de revizuire a Constitutiei.

În afara de legea fundamentala a statului român - Constitutia - identificam potrivit dispozitiilor constitutionale si alte tipuri de legi care reglementeaza raporturile dintre autoritatele statului, dintre stat si cetateni, precum si dintre acestia. Asadar, potrivit art. 73 din Constitutie, legile se clasifica în: 

Legi constitutionale - legile de revizuire a Constitutiei;



Legi organice - legile prin care se reglementeaza domeniile expres prevazute în Constitutie, legi ce necesita pentru adoptare o procedura mai exigenta decât cea utilizata în cazul adoptarii legilor ordinare;



Legi ordinare - toate celelalte legi.

Pentru ca suprematia constitutiei sa devina realitate, nu este sufiicient ca ea sa fie proclamata, trebuie sa fie si garantata. Astfel a aparut necesitatea controlului constitutionalitatii legilor. Modalitatile controlului de constitutionalitate sunt: 

absenta oricarui control;



controlul exercitat de opinia publica;



controlul prin referendum;



controlul exercitat de un organ politic;



controlul jurisdictional si controlul printr-un organ unic, special si specializat.

În România controlul constitutionalitatii legilor se realizeaza prin Curtea Constitutionala, autoritate publica ce are rolul de garant al suprematiei Constitutiei. Cea mai importanta atributie a Curtii Constitutionale o reprezinta controlul conformitatii cu Constitutia a urmatoarelor acte:



1. legile, ca acte juridice ale Parlamentului;

2. tratatele sau alte acorduri internationale; 3. initiativele de revizuire a Constitutiei; 4. regulamentele Parlamentului; 5. ordonantele Guvernului; 6. initiativele legislative populare. 

Dupa revizuirea Constitutiei din 2003 s-a statuat prin dispozitii constitutionale obligativitatea respectarii deciziilor Curtii Constitutionale, pentru a înlatura pe viitor practici intolerabile ale unor instante judecatore# 12512i814m 1;ti, precum si ale unor autoritati publice.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE 1. Ierarhizati izvoarele dreptului constitutional român în functie de forta juridica a fiecaruia dintre ele 2. Interpretati sistematic articolele 11 si 20 din Constitutia României, plasând tratatele internationale în structura izvoarelor formale ale dreptului constitutional român, având în vedere cazul special al tratatelor internationale din materia drepturilor fundamentale ale omului. 3. Aratati prerogativele distincte ale puterii constituante, dupa cum aceasta este originara sau instituita. 4. Definiti notiunea de Constitutie prin enumerarea domeniilor pe care acest act normativ ar trebui sa le reglementeze. 5. Observati procedeele folosite pentru garantarea rigiditatii constitutiei actuale a României. Identificati articlolele din Constittie care ilustreaza aceste procedee si comentati-le pe scurt. 6. Prezentati pe scurt actele si faptele juridice asupra carora Curtea Constitutionala îsi exercita controlul. 7. Ce anume confera constitutiei forta juridica suprema? 8. Evidentiati diferentele între plebiscit si referendum.

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Se dau propozitiile: A - Procedeul de elaborare si adoptare al unei Constitutii statut este un  procedeu mixt, care combina monocratia cu democratia reprezentativa; B - Constitutiile convetie

se mai numesc si constitutii concedate; C - Procedeul monocratic de elaborare a constitutiei are ca finalitate adoptarea Constitutiei acordate. Alegeti varianta corecta: a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.  b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata. c) Propozitia A falsa, propozitia B adevarata, propozitia C falsa; d) Propozitia A falsa, propozitia B falsa, propozitia C adevarata. 2. Se dau propozitiile: A - Curtea Constitutionala a României este o autoritate politico jurisdictionala; B - Actele ce pot fi supuse controlului Curtii Constitutionale sunt legile, ordonantele si hotarârile Guvernului, tratatele internationale, initiativele legislative populare si initiativele de revizuire a Constitutiei; C - În cadrul procedurii controlului ulterior de constitutionalitate a legilor se desemneaza întotdeauna un judecator raportor. Alegeti varianta corecta: a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.  b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata.

c) Propozitia A falsa, propozitia B adevarata, propozitia C falsa; d) Propozitia A adevarata, propozitia B falsa, propozitia C adevarata. 3. Curtea Constitutionala se autosesizeaza în urmatoarea situatie: a) când exercita controlul conformitatii cu Constitutia a tratatelor internationale;  b) când exercita controlul conformitatii cu Constitutia a initiativei legislative populare; c) când exercita controlul conformitatii cu Constitutia a initiativei de revizuire a Constitutiei; d) când exercita controlul conformitatii cu Constitutia a legii înainte de promulgare. 4. Pot face obiectul controlului de constitutionalitate prealabil urmatoarele acte normative: a) regulamentele Parlamentului;

 b) tratatele internationale; c) initiativa legislativa populara; d) initiativa de revizuire a Constitutiei. 5. Legile constitutionale sunt: a) legile de modificare a Constitutiei;  b) legile care se adopta printr-o procedura ordinara; c) echivalente ca sens cu notiunea de Constitutie; d) definite prin lege organica. 6. Constitutia pact este rezultatul: a) combinatiei monocratie - democratie directa;  b) combinatiei democratie semi-directa - monocratie; c) combinatiei democratie reprezentativa - monocratie. d) combinatiei oligarhie - democratie directa. 7. Se dau propozitiile: A - Sunt modalitati de control a constitutionalitatii legilor: controlul  printr-o autoritate politica, controlul jurisdictional, controlul prin consultarea poporului. B Constitutia, în sens material, cuprinde norme juridice, elaborate de un organ anume constituit,  printr-o procedura specifica de adoptare ; C- Ordonantele Guvernului pot face obiectul controlului ulterior exercitat de Curtea Constitutionala; Alegeti varianta corecta: a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.  b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata. c) Propozitia A falsa, Propozitia B adevarata, propozitia C falsa; d) Propozitia A adevarata, propozitia B falsa, propozitia C adevarata. 8. Exceptia de neconstitutionalitate: a)  permite accesul cetatenilor la Curtea Constitutionala în mod direct;

 b) este procedura juridica întâlnita numai în cadrul controlului ulterior. c) este procedura juridica întâlnita în cadrul controlului prealabil; d) se poate invoca numai de instanta de judecata, din oficiu. 9. Se dau propozitiile: A -Deciziile Curtii Constitutionale în Românie au efecte juridice general obligatorii; B - Puterea constituanta originara se manifesta în situatii determinate, limitate; C Reprezinta izvoare ale dreptului constitutional românesc Regulamentele Parlamentului, Ordonantele de urgenta ale Guvernului, tratatele internationale. Alegeti varianta corecta: a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.  b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata. c) Propozitia A falsa, Propozitia B adevarata, propozitia C falsa; d) Propozitia A adevarata, propozitia B falsa, propozitia C adevarata. 10. Judecatorii Curtiii Constitutíonale: a) nu pot fi trimisi în judecata penala ori contraventionala decât cu aprobarea Presedintelui Înaltei Curti de Casatie si Justitie;  b) au o vechime de cel putin 20 de ani în activitatea juridica sau în învatamântul superior; c) sunt independenti si inamovibili. d) nu pot fi arestati sau trimisi în judecata penala sau contraventionala în nici o situatie datorita garantiei inamovibilitatii de care beneficiaza. 11. Se dau propozitiile: A - Legea constitutionala este legea de revizuire a Constitutiei. B Referitor la verificarea constitutionalitatii initiativei de revizuire a Constitutiei, Curtea Constitutionala este obligata sa se pronunte într-un termen de 15 zile. C - O constitutie supla este cea care se modifica prin aceleasi proceduri ca si legile obisnuite din respectivul sistem de drept. Alegeti varianta corecta: a) Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa.  b) Propozitia A adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata. c) Propozitia A falsa, Propozitia B adevarata, propozitia C falsa;

d) Propozitia A adevarata, propozitia B falsa, propozitia C adevarata.

CHEIA TESTELOR DE AUTOEVALUARE CAPITOLUL 1 - ORGANIZAREA STATALĂ A PUTERII 1. c 2. b

3. b 4. d 5. a

6. a 7. b

8. d 9. a 10. d CAPITOLUL 2 - ORGANELE FUNDAMENTALE ALE STATULUI

1. a 2. d

3. c 4. a 5. a 6. c 7. c 8. d 9. a

10. b

CAPITOLUL 3 - DESEMNAREA ORGANELOR REPREZENTATIVE 1. c 2. d 3. a 4. b 5. c 6. c 7. d 8. a 9. c 10. c CAPITOLUL 4 - DREPTUL CONSTITUŢIONAL sI TEORIA CONSTITUŢIEI

1. d 2. d 3. c 4. b 5. a 6. c 7. d 8. b 9. b 10.c

11. d

21.  VRABIE Genoveva, Organizarea politico-etatica a României, Drept constitutional si institutii politice, vol.II, Ed. "Cugetarea", Iasi,1996

2. Studii si articole în literatura de specialitate 1. APOSTOL -TOFAN Dana, Consideratii în legatura cu regimul juridic aplicabil ordonantelor Guvernului, în revista "Dreptul", nr.4/1998 2. DELEANU Ion, ENACHE Marian - Premisele si mecanismele statului de drept , Dreptul, nr. 12/1993 3. EMERI Claude, L'Etat de droit dans les systemes polyarchiques europeens, în Revue francaise de droit constitutionnel, 1992, nr. 9 4. ENACHE Marian,Conceptele de putere politica si de putere de stat , Revista Dreptul, nr.3/1998 5. ENACHE Marian, Câteva consideratii în legatura cu puterea executiva - concept si  functionalitate, Revista Dreptul, nr. 9/1994 6. ENACHE Marian, Câteva reflectii privind functiile parlamentului, Revista Dreptul nr. 7/1998 7. IONESCU

Cristian, Clasificarea si analiza contemporane,Revista de drept public nr.1/1995

tipologica a

regimurilor

politice

8. MIHAI Lucian, Revizuire neconstitutionala a Constitutiei?, Revista Româna de Drepturile Omului nr. 27/2003 9. POPESCU Corneliu Liviu, Raporturile dintre Dreptul Uniunii Europene si Dreptul intern român, în lumina dsipozitiilor constitutionale revizuite , Revista Româna de Drept comunitar, nr. 2/2004 10. POPESCU Corneliu-Liviu, Neconstitutionalitatea multipla a modificarii legilor electorale nationale prin doua ordonantede urgenta, Revista Româna de drepturile omului, nr. 28/2004 11. POPESCU Corneliu-Liviu, Nota la Decizia Curtii Constitutionale nr. 339 din 17  septembrie 2004 asupra sesizarii de neconstitutionalitate a prevedeilor art. 5 alin. 7 din  Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, Revista Româna de Drepturile

Omului, nr. 28/2004 12. TĂNĂSESCU Elena Simina , Cronica jurisprudentei Curtii Constitutionale a României  pe anul 2003 (I ), Revista de drept public, nr. 1/2004 13. TURIANU Corneliu, Imunitatea în dreptul român, Revista Dreptul, nr. 2/2003

14. VIDA Ioan, Obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale pentru instantele  judecatore# 12512i814m 1;ti -factor de stabilitate a constitutiei sia practicii judiciare, Pandectele Române, nr. 3/2004

Ioan MURARU, Simina TANĂSESCU, Op. cit ., 2001, p 15 si p. 23; Ion DELEANU, Op. cit ., pp. 43-58 [1]

[2]

Ioan MURARU, Simina TANĂSESCU, Op. cit ., 2004, p. 19

Ioan MURARU, Simina TANĂSESCU, Op. cit ., 2001, pp. 41-46; Antonie IORGOVAN, Drept constitutinal si institutii politice. Teorie generala , Ed. "Galeriile J. L. Calderon", Bucuresti, 1994, pp. 43-46 [3]

Elena Simina TĂNĂSESCU, Stefan DEACONU, Op.cit ., p. 4

[4]

[5] În principiu, nu poate fi exclusa posibilitatea stabilirii unor reguli de drept constitutional prin practica parlamentara sau prin practica raporturilor dintre autoritatile publice, cum, de altfel, s-a întâmplat în unele tari. Este, însa, nevoie de o perioada de timp îndelungata de exercitiu democratic al puterii statale, pentru ca, eventual, sa se ajunga la cutume constitutionale.

Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta, publicata în M. Of. nr. 22 din 21 ianuarie 1999. Aceasta Ordonanta de urgenta a fost adoptata sub presiunea marsului spre capitala a minerilor din Valea Jiului, condusi de Miron Cozma. [6]

Corneliu Liviu POPESCU, Raporturile dintre Dreptul Uniunii Europene si Dreptul intern român, în lumina dispozitiilor constitutionale revizuite , Revista [7]

Româna de Drept comunitar, nr. 2/2004, p. 36

Teoria dualista dimpotriva sustine ca nu este suficienta legea de ratificare a unui tratat, este necesara o « nationalizare » a tratatului printr o lege interna care sa reia tratatul international punct cu punct. [8]

[9]

Corneliu Liviu POPESCU, Raporturile.,p.37 

[10]

Publicata în M. Of. Nr. 23/12.01.2004

[11]

Corneliu Liviu POPESCU, Raporturile.,p.38

Art 20 are urmatoarea redactare : (1)Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu [12]

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. [13]

Elena Simina TĂNĂSESCU, Stefan DEACONU, Op.cit.,  p. 47-49

Ioan MURARU, Simina TaNaSESCU, Op. cit ., 2001, pp. 52-58, Ion DELEANU, Op. cit., pp. 258-265. [14]

[15]

Victor

DUCULESCU, DUCULESCU, Op.cit ., p. 102

Constanta

CĂLINOIU,

Georgeta

[16]

Ibidem p. 106

[17]

Ion DELEANU, Op. cit., pp. 265-270; Antonie IORGOVAN, Op. cit ., pp.

57-59.

Exista Constitutii care se remarca prin concizie, de ex. Constitutia S.U.A. care are 7 articole si 27 de amendamente, dar si constitutii de dimensiuni impresionante cum este Constitutia Braziliei - 245 articole sau a Indiei - 395 articole. Victor DUCULESCU, Constanta CĂLINOIU, Georgeta DUCULESCU, Op.cit ., p. 105 [18]

Atentie la distinctie dintre notiunile: "cutuma constitutionala" si "constitutia cutumiara". Prima se constituie într-un stat care are o constitutie scrisa, pe când cea de-a doua, în lipsa unei constitutii scrise, constituie corpul de norme fundamentale care guverneaza organizarea politica a societatii. [19]

[20]

Victor

DUCULESCU, DUCULESCU, Op.cit .p. 105 [21]

Ibidem, p. 169

Constanta

CĂLINOIU,

Georgeta

Art. 1 alin. 5 are urmatoarea redactare : "În România, respecarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie." [22]

[23]

Ion DELEANU, Op. cit., pp. 271-273

Observatii terminologice: în sensul de lege suprema, Constitutia si legea constitutionala sunt sinonime.Cei doi termeni pot fi însa folositi si în sensuri diferite: Constitutia, ca ansamblul, codul normelor constitutionale, iar Legea constitutionala, ca lege de modificare a Constitutiei. [24]

[25]

Elena Simina TĂNĂSESCU, Stefan DEACONU, Op.cit ., p. 5- 6

Elena Simina TĂNĂSESCU, Cronica jurisprudentei Curtii Constitutionale a României pe anul 2003 (I ), Revista de drept public, nr. 1/2004, p. 116-117 [26]

[27]

Ion DELEANU, Op. cit., p. 273

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit ., 2001, pp. 64-69, Ion DELEANU, Op. cit., pp. 270-271 si pp. 275-277; Antonie IORGOVAN, Op. cit ., pp. 64-72.. [28]

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit ., 2001, pp. 69-72, Ion DELEANU, Op. cit., pp. 277-278; Antonie IORGOVAN, Op. cit ., pp. 72-73 [29]

[30]

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit ., 2001, p. 73

[31]

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit ., 2001, pp. 88-91

[32]

Ibidem, pp. 92-98; Ion DELEANU, Op. cit., pp. 279-311

Legea nr. 47/1992 a fost republicata pentru a doua oara în M. Of. Nr. 502 din 3 iunie 2004 dându-se textului o noua numerotare [33]

[34]

Publicata în M. Of. Nr. 331 din 17 iulie 2000

[35]

Art. 142 alin 1 din Constitutie

[36]

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit ., 2004, pp. 265-266

[37]

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Op. cit ., 2004, pp. 266-271

Art. 150 din Constitutie statueaza: "(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele României la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot. [38]

(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judeteletarii, iar în fiecare din aceste judete sau în municipiul Bucuresti trebuie sa fie înregistrate cel putin 20.000 de semnaturi în sprijinul acestei initiative." Art. 152 din Constitutie prevede:"(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al satului român, forma republicana de guvernamânt, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii. [39]