Psihologia familiei

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINłE ALE EDUCAłIEI SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE, LINIA ROMÂNĂ ÎNVĂłĂMÂNT LA DISTANłĂ

PSIHOLOGIA FAMILIEI CURS - SEMESTRUL II -

Profesor „Aaron T. Beck” univ. dr. psiholog Daniel DAVID E-mail: [email protected]

I. InformaŃii generale Acest suport de curs a fost redactat pentru a servi modulelor de psihologia familiei de la Facultatea de Psihologie şi ŞtiinŃe ale EducaŃiei din Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. El se constituie ca prerechizită fundamentală pentru aceste module, dar pentru obŃinerea notei maxime el trebuie completat cu bibliografia obligatorie. De asemenea, în text sunt indicate anumite site-uri de specialitate de pe Internet care trebuie consultate în vederea obŃinerii notei maxime. 1.1. Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs:

Date de identificare curs şi contact tutori:

Nume: Profesor „Aaron T. Beck” univ. dr. Daniel David Birou: sediul Catedrei de Psihologie Clinică şi ŞtiinŃe ale EducaŃiei, str. Republicii 37 Telefon: 0264-434141 Fax: 0264-434141 E-mail: [email protected], ConsultaŃii: Vineri 12:00-14:00. Seminarii: asist.univ. drd. Bianca Macavei E-mail:[email protected] ConsultaŃii: Vineri 11:00-13:00.

Numele cursului – Psihologia familiei Codul cursului – PSY2304 Anul, Semestrul – anul 2, sem. 2 Tipul cursului - OpŃional Pagina web a cursuluihttp://www.psychology.ro Tutori – adresa tutorelui este disponibilă la www.psychology.ro

1.2. CondiŃionări şi cunoştinŃe prerechizite Prerechizite recomandate:
Introducere în psihologie;
Psihologia sexualităŃii. 1.3. Descrierea cursului Cursul de psihologia familiei face parte din pachetul de discipline opŃionale ale specializării psihologie, nivel licenŃă, din cadrul FacultăŃii de Psihologie şi ŞtiinŃe ale EducaŃiei a UniversităŃii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Disciplina urmăreşte formarea aplicativă a studenŃilor în domeniul psihologiei umane, cu focalizare pe cunoştinŃele declarative şi procedurale relevante pentru identificarea problemelor apărute în grup familial şi optimizarea relaŃiilor de familie. Prerechizitele recomandate ale acestui curs sunt reprezentate de cunoştinŃele de la materiile de Introducere în psihologie şi Psihologia sexualităŃii. În urma acestui curs, studenŃii vor dobândi cunoştinŃe elementare, declarative şi procedurale, privind: ritualurile familiale, comunicarea şi interacŃiunea în cuplu, deprinderile parentale, violenŃa în familie.

2

SCOPUL CURSULUI:
familiarizarea studenŃilor cu domeniul psihologiei familiei şi a cuplului;
dobândirea unor cunoştinŃe elementare, declarative şi procedurale, privind: ritualurile familiale, comunicarea şi interacŃiunea în cuplu, deprinderile parentale, violenŃa în familie. 1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului Cursul este organizat pe opt module, acoperind temele principale din Psihologia familiei. Astfel, primul modul este o Introducere în psihologia familiei, cu clarificarea conceptelor principale şi stabilirea relaŃiilor psihologiei familiei cu disciplinele colaterale. În cel de-al doilea modul este prezentată o paradigmă ştiinŃifică a psihologiei familiei. După un scurt istoric al disciplinei (Modulul III), urmează câteva cuvinte abordarea cognitiv-comportamentală a cuplului şi familiei (Modulul IV), urmată de o discuŃie privind ritualurile şi rutinele familiale (Modulul V). ViolenŃa domestică şi implicaŃiile acesteia asupra minorilor va fi abordată succint în următorul modul (Modulul VI), urmată de un capitol dedicat problematicii deprinderilor parentale cu accent pe familiile adoptive (Modulul VII). RelaŃia de cuplu şi problemele de interacŃiune între parteneri vor fi discutate în cadrul ultimului modul (Modulul VIII). 1.5. Formatul şi tipul activităŃilor implicate de curs Modulul va fi structurat sub formă de curs şi seminarii aferente pe parcursul unui semestru. Modalitatea de lucru include pe lângă oferirea materialelor scrise (suport de curs şi mapă cu articole „reader”) şi discuŃii interactive în cadrul consultaŃiilor aferente şi discuŃii prin mijloace electronice pe marginea materialelor parcurse (ex., e-mail, forum de discuŃii). 1.6. Materiale bibliografice:
Bibliografie obligatorie David, D. (2003). Castele de nisip. ŞtiinŃă şi pseudoştiinŃă în psihopatologie. Bucureşti: Editura Tritonic (Cap. - Comentarii despre ştiinŃă). Mapa de articole (reader) disponibilă la www.psychology.ro
Bibliografie facultativă Dattilio, F. (2010). Cognitive-Behavioral Therapy with Couples and Families. A Comprehensive Guide for Clinicians. NY:The Guilford Press. Gottman, J.M. (1999). The marriage clinic. A scientifically based marital therapy. New York: Norton & Company. Gurman, A.S., & Fraenkel, P. (2002). The history of couple therapy: a millennial review. Family Process, vol. 41, no.2, 199-260. Pinsof, W.M., & Lebow, J. (Eds.) (2005). Family psychology: the art of the science. Oxford University Press. 1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs
calculator conectat la internet (pentru a putea accesa bazele de date si resursele electronice suplimentare, precum şi pentru a putea consulta tutorii pentru întrebări);
imprimantă (pentru tiparirea materialelor suport, a temelor redactate, a studiilor de caz);

3





acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală „Lucian Blaga”); acces la echipamente de fotocopiere.

1.8. Calendar al cursului Pe parcursul semestrului în care se studiază disciplina de faŃă, sunt programate 2 întâlniri faŃă în faŃă (consultaŃii) cu toŃi studenŃii; ele sunt destinate soluŃionării oricăror nelămuriri de conŃinut sau a celor privind sarcinile individuale. Pentru prima întâlnire se recomandă lectura generală a modulelor, iar la cea de a doua se realizează o secvenŃă recapitulativă pentru pregătirea examenului final. De asemenea, în cadrul celor doua întâlniri studenŃii au posibilitatea de a solicita titularului şi/sau tutorilor sprijin pentru rezolvarea proiectului de semestru, în cazul în care nu au reuşit singuri. Pentru a valorifica maximal timpul alocat celor două întâlniri studenŃii sunt atenŃionaŃi asupra necesităŃii suplimentării lecturii din suportul de curs cu parcurgerea bibliografiei obligatorii. Cele două întâlniri pentru consultaŃii vor avea loc în 26 martie 2011, între orele 15-17 şi 14 mai 2011, între orele 9-11, pe strada Sindicatelor nr. 7. Datele examenului şi a examenului de restanŃă vor fi afişate din timp pe siteurile facultăŃii. 1.9. Politica de evaluare şi notare Evaluarea cunoştinŃelor declarative şi procedurale dobândite în cadrul acestui modul se va face:
printr-un examen oral sau scris acoperind temele de curs şi seminar (8 puncte) şi
un referat (2 puncte), de maxim 5 pagini, care va trata una dintre tematicile abordate în cadrul cursului. Prezentarea referatului condiŃionează susŃinerea examenului oral / scris. Acesta va fi predat la data primei întâlniri de consultaŃii. Punctajul maxim la examenul oral / scris (8 puncte) presupune parcurgerea:
suportului de curs în format electronic;
informaŃiei de pe site-urile de Internet recomandate în textul suportului de curs;
bibliografia obligatorie. Pentru predarea proiectelor se vor respecta cu stricteŃe cerinŃele specificate de evaluatori. Orice abatere de la acestea aduce după sine penalizări sau pierderea punctajului corespunzător acelei lucrări. Nerespectarea datei limită de predare a proiectului aduce după sine pierderea punctajului corespunzător acestuia şi imposibilitatea susŃinerii examenului scris. Dacă studentul consideră că activitatea sa a fost subapreciată de către evaluatori atunci poate solicita feedback suplimentar prin contactarea titularului sau a tutorilor prin email. 1.10. Elemente de deontologie academică Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:
Orice material elaborat de catre studenti pe parcursul activităŃilor va face dovada originalităŃii. Studentii ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptati la examinarea finală.
Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancŃionată prin acordrea notei minime sau, în anumite condiŃii, prin exmatriculare.

4





Rezultatele finale vor fi puse la dispoziŃia studenŃilor prin intermediul secretariatului facultăŃii. ContestaŃiile pot fi adresate în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor iar soluŃionarea lor nu va depaşi 48 de ore de la momentul depunerii.

1.11. StudenŃi cu dizabilităŃi: StudenŃii cu dizabilităŃi vor beneficia de examinare care să le respecte dreptul la şanse egale, prin modalităŃi specifice (de exemplu folosirea unul laptop cu sintetizator pentru studenŃii cu deficienŃe de vedere, posibilitatea unui examen oral sau dictării examenului). Titularul cursului şi echipa de tutori îşi exprima disponibilitatea, în limita constrangerilor tehnice si de timp, de a adapta conŃinutul şi metodelor de transmitere a informaŃiilor precum şi modalităŃile de evaluare (examen oral, examen on line etc) în funcŃie de tipul dizabilităŃii cursantului. 1.12. Strategii de studiu recomandate: Date fiind caracteristicile învăŃământului la distanŃă, se recomandă studenŃilor o planificare foarte riguroasa a secvenŃelor de studiu individual, coroborată cu secvenŃe de dialog, mediate de reŃeaua net, cu tutorii si respectiv titularul de disciplina. Lectura fiecărui modul şi rezolvarea la timp a lucrărilor de evaluare garantează nivele înalte de înŃelegere a conŃinutului tematic şi totodată sporesc şansele promovării cu succes a acestei discipline. !!! VerificaŃi periodic site-ul Institutului InternaŃional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mentală Aplicată (www.psychotherapy.ro), al AsociaŃiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (www.psihoterapiecbt.ro) şi site-ul Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie (www.clinicalpsychology.ro), precum şi publicaŃia Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies pentru informaŃii suplimentare legate de acest domeniu.

TUTORI: - adresa e-mail la care aceştia pot fi contactaŃi poate fi găsită la www.psychology.ro

Profesor „Aaron T. Beck” univ. dr. psiholog Daniel DAVID E-mail: [email protected]

5

TEMATICA ŞI CUPRINSUL CURSULUI

Modulul I - Introducere în psihologia familiei 1.1. Ce este psihologia familiei? 1.2. EvoluŃia psihologiei familiei şi relaŃiile ei cu disciplinele colaterale Modulul II – O paradigmă ştiinŃifică a psihologiei familiei 2.1. O abordare ştiinŃifică a psihologiei familiei 2.2. Teoriile centrale 2.3. Domeniile de investigaŃie Modulul III – Scurt istoric al domeniului Modulul IV – Abordarea cognitiv-comportamentală a cuplului şi familiei Modulul V – Ritualuri şi rutine familiale Modulul VI – ViolenŃa domestică Modulul VII – Deprinderile parentale şi familiile adoptive Modulul VIII – RelaŃia de cuplu

6

Modulul I - Introducere în psihologia familiei Scopul modulului: Acest modul are ca şi scop definirea şi prezentarea generală a domeniului psihologiei familiei, precum şi stabilirea relaŃiilor acestuia cu domeniile conexe. Obiective În urma parcurgerii acestui capitol, studenŃii vor ştii: - ce este psihologia familiei; - care este legătura dintre psihologia familiei şi domeniile conexe.

1.1. Ce este psihologia familiei? Preocupările privind relaŃiile din cadrul familiei şi optimizarea acestora au o istorie lungă, putând fi cu uşurinŃă identificate în cadrul temelor abordate de diverse sisteme filosofice şi religioase. Psihologia familiei ca ştiinŃă însă este o ramură mai tânără a psihologiei, cu o vechime de aproximativ 25-30 de ani, care studiază emoŃiile, cogniŃiile şi comportamentale indivizilor, cuplurilor, şi familiilor în relaŃie cu mediul social în care acestea există (American Psychological Association www.apa.org). Psihologia familiei este un domeniu al psihologiei, care foloseşte o epistemologie de tip sistemic pentru a oferi o alternativă la orientările centrate pe individ (Nutt, & Stanton, 2008). Din punct de vedere psihologic, familia este înŃeleasă ca sistem social, compus din mai multe subsisteme: (1) subsistemul cuplului, (2) subsistemul părinŃi-copii, şi (3) subsistemul fraŃilor (i.e., copii care au părinŃi comuni). Toate aceste subsisteme se influenŃează reciproc (Minuchin, 1974; Belsky, 1981; DeAngelo, & Ward, 1985; Erel, & Burman, 1995). Dintre cele trei subsisteme ale sistemului „familie”, relaŃia de cuplu este cel cu impact maxim asupra calităŃii vieŃii de familie (Glick, & Kessler, 1974; Steger, & Kotler, 1979). Familia, ca sistem, este inserată, la rândul său, în macrosistemul socio-cultural. Sistemele pot fi deschise şi închise:
Sisteme deschise: ◦ Permit inserŃia de informaŃie nouă; ◦ Sunt de preferat sistemelor închise; ◦ Permit diferite perspective asupra aceleiaşi situaŃii.
Sisteme închise: ◦ InformaŃia nouă nu este acceptată în sistem, drept urmare se avansează o singură perspectivă asupra lucrurilor; ◦ Cei din afara sistemului sunt percepuŃi ca neavând nimic de contribuit la sistem; cei din interior consideră că aceştia nu pot înŃelege situaŃia. Psihologia familiei acoperă mai multe domenii de activitate: ◦ Generarea şi testarea teoriilor şi modelelor teoretice, prin cercetări fundamentale şi aplicative; ◦ Elaborarea şi testarea instrumentelor psihologice specifice domeniului; ◦ Elaborarea şi testarea programelor de educaŃie şi prevenŃie îndreptate spre menŃinerea familiei ca unitate; ◦ Elaborarea şi testarea modalităŃilor de intervenŃie pentru corectarea problemelor apărute în familie;

◦

Elaborarea şi testarea programelor de formare pentru consilieri şi terapeuŃi care lucrează cu familia şi cuplul.

Specialiştii în psihologia familiei abordează indivizii şi grupul familial, cu scopul ultim de a preveni şi rezolva problemele care pot să apară în contextul familiei. IntervenŃiile în acest domeniu pleacă de la premisa că dinamica familială joacă un rol esenŃial în funcŃionarea psihologică a membrilor familiei, luându-se în considerare aspecte diverse ca istoricul familial, etnie, cultură, comunitate, etc. (APA www.apa.org). Psihologii formaŃi în psihologia familiei dobândesc cunoştinŃe de specialitate, care acoperă aspecte ca (APA - www.apa.org): - Teoria sistemelor generale şi aplicaŃiile acesteia la grupuri şi sisteme sociale; - Etapele de dezvoltare şi caracteristicile acestora; - Teoriile personalităŃii; - Psihopatologia personalităŃii; - Dinamica grupurilor; - Psihologie ecologică; - Teoriile comunicării; - Teorii şi metode de cercetare în sociologie şi antropologie; - Elemente de dreptul familiei şi etică; - Metode de cercetare specifice psihologiei familiei. Evaluarea problemelor apărute se face luând în considerare perspectiva individului, dar şi aspectele specifice contextului în care acestea s-au dezvoltat. Ca urmare, în procesul evaluării sunt deseori implicaŃi, atât persoane individuale, cât şi cupluri, familii lărgite (mai multe generaŃii), grupuri comunitare, echipe de lucru, precum şi alte grupuri organizate (APA - www.apa.org). Tematica domeniului acoperă aspecte cum sunt: cuplul, căsătoria, ritualurile familiale, divorŃul, violenŃa domestică, abuzul asupra copiilor şi partenerilor, deprinderile parentale, adopŃiile, doliul etc. Printre problemele abordate de specialiştii în psihologia familiei se numără (APA - www.apa.org): - DificultăŃi de interacŃiune în cuplu; - DificultăŃi şcolare şi de integrare a tinerilor în mediul şcolar; - Probleme comportamentale ale copiilor şi adolescenŃilor; - DificultăŃi în educarea copiilor; - Probleme de adaptare la nevoile unui membru al familiei afectat de o boală cronică; - Probleme asociate mediului de muncă al unui sau mai multor adulŃi din familie; - Probleme asociate înaintării în vârstă a unuia sau mai multor membri ai familiei; - Probleme în relaŃiile dintre subgrupurile familiei lărgite; - Probleme de comunicare între membrii familiei; - Probleme de interacŃiune fundamentate pe percepŃii eronate şi prejudecăŃi.

8

1.2. EvoluŃia psihologiei familiei şi relaŃiile ei cu disciplinele colaterale Psihologia familiei studiază familia ca sistem, relaŃiile dintre membrii acesteia, ca factor major implicat în boală şi în sănătatea psihică. Întrucât psihologia familiei este o ramură aplicativă, născută din nevoia de a optimiza sănătatea unor indivizi aflaŃi în relaŃii de tip familial, vom trece în revistă elementele centrale ale acesteia. Astfel, psihologia familiei include în problematica sa aspecte legate de (1) cuplu şi intervenŃiile maritale, (2) violenŃa domestică, (3) divorŃ, căsătorii şi recăsătorii, (4) deprinderi şi activităŃi parentale, (5) sănătate şi boală. Psihologia familiei îşi are rădăcini atât în domeniul mai larg al psihologiei, cât şi în cel aplicativ al terapiei de cuplu şi familie (Kaslow, 1991). Rădăcinile domeniului se extind însă şi spre asistenŃa socială, psihologia developmentală, psihologia socială, precum şi spre psihologia clinică. Psihologia familiei îşi are începuturile în consilierea maritală a anilor 1930. Începutul domeniului este marcat de orientarea pe practică şi abordările naive, de simŃ comun. Ulterior, prin încorporarea diverselor perspective teoretice şi dezvoltarea unui arsenal practic variat va ajunge să atingă statutul de ştiinŃă. Psihoterapia este intervenŃie psihologică pentru remiterea tulburărilor psihice şi optimizarea subiecŃilor umani sănătoşi. Psihoterapia de familie este o formă de psihoterapie care presupune lucrul cu membrii unei familii (include atât şedinŃe individuale, cât şi în grupuri de doi sau mai mulŃi membri ai familiei respective) pentru a remite problemele acestora şi/sau a-i ajuta să se optimizeze pe ei înşişi, cu impact major asupra relaŃiile lor cu ceilalŃi. Psihoterapia de cuplu/maritală vizează în principal identificarea şi modificarea factorilor care au impact asupra satisfacŃiei în cuplu şi stabilităŃii acestuia. “Scopul final al cercetării în domeniul vieŃii de cuplu este să înŃeleagă varianŃa apărută în nivelul satisfacŃiei maritale” (Gottman, 1982).  Cuvinte cheie: psihologia familiei, abordare sistemică, terapie de familie, terapie de cuplu. Temă de reflecŃie nr. 1 AnalizaŃi comparativ asemănările şi deosebirile dintre psihologia familiei şi terapia de cuplu.

9

Modulul II – O paradigmă ştiinŃifică a psihologiei familiei Scopul modulului: Acest modul are ca şi scop prezentarea generală a elementelor componente ale unei paradigme ştiinŃifice a psihologiei familiei, precum şi stabilirea legăturilor dintre acestea, cu accentuarea utilităŃii unei astfel de paradigme. Obiective În urma parcurgerii acestui capitol, studenŃii vor ştii: - care sunt elementele componente ale unei paradigme ştiinŃifice a psihologiei familiei; - care sunt legăturile dintre elementele componente ale unei paradigme ştiinŃifice a psihologiei familiei; - care este utilitatea pentru cercetare şi pentru practică a unei paradigme ştiinŃifice a psihologiei familiei.

2.1. O abordare ştiinŃifică a psihologiei familiei Conform lui Thomas Kuhn (1962), istoria unui domeniu al ştiinŃei poate fi urmărită pe parcursul a şase etape („Structura revoluŃiilor ştiinŃifice”, T. Kuhn, 1962). Acest mod de a descrie investigaŃia şi evoluŃia ştiinŃifică a rezonat puternic cu perspectiva majorităŃii oamenilor de ştiinŃă, cartea lui Thomas Kuhn devenind una din cele mai citate cărŃi de filosofia ştiinŃei în lucrările de specialitate (David, 2003). 1. etapa preparadigmatică; 2. etapa de ştiinŃă normală – elaborarea unei paradigme ştiinŃifice; 3. faza de criză; 4. etapa apariŃiei unei noi paradigme ştiinŃifice; 5. faza de revoluŃie ştiinŃifică (lupta dintre paradigma veche şi cea nouă); 6. etapa reîntoarcerii la ştiinŃa normală (victoria uneia dintre cele două paradigme). 1. Etapa preparadigmatică. Aceasta se caracterizează prin următoarele: - datele obŃinute sunt întâmplătoare, aleatoare şi superficiale; - cercetarea se bazează pe observaŃie (adesea nesistematică), nu pe experiment; - majoritatea datelor combină simplul cu complexul, adevărul cu falsul, rămânând numeroase "breşe" în perspectiva asupra fenomenului investigat; - se dezvoltă şcoli care sunt în competiŃie unele cu altele, adesea fiecare considerând că posedă adevărul şi că este mai bună decât celelalte. 2. Etapa de ştiinŃă normală. Aceasta se caracterizează prin: - descoperirea unor aspecte ştiinŃifice semnificative; - elaborarea unei paradigme ştiinŃifice; - elaborarea teoriilor şi modelelor; cercetarea se bazează în special pe date empirice culese prin experiment, nu prin observaŃie; - apar ipoteze ştiinŃifice testabile; - cercetătorii rezolvă probleme de tip “puzzle” (adică probleme despre care ştim dinainte că pot fi rezolvate şi că avem toate piesele necesare rezolvării lor).

10

Orice cercetare este încadrată şi se realizează într-o paradigmă (Kuhn, 1962). Paradigma este o colecŃie de asumpŃii fundamentale, care nu pot fi testate în mod direct. Cercetătorii care lucrează într-o anumită paradigmă sunt instruiŃi implicit „ce să creadă”, „cum să realizeze studiile” şi „care sunt rezultatele pe care ar trebui să le accepte” (David, 2003). 3. Faza de criză. Aceasta se caracterizează prin următoarele: - paradigma ştiinŃifică este acceptată de către oamenii de ştiinŃă, chiar dacă ea nu explică toate datele obŃinute empiric; - paradigma este confruntată cu numeroase predicŃii eronate şi apar breşe ale teoriilor şi modelelor sale explicative 4. Etapa apariŃiei unei noi paradigme ştiinŃifice. Aceasta se caracterizează prin următoarele: - vechea paradigmă nu poate explica numeroase fenomene relevante pentru ştiinŃă şi se acumulează predicŃii eronate; - apare o nouă paradigmă, marcând momentul începerii revoluŃiei ştiinŃifice. 5. Faza de revoluŃie ştiinŃifică. Aceasta se caracterizează prin faptul că: - se adânceşte aspectul conflictual dintre vechea şi noua paradigmă; - apar lucrări ştiinŃifice scrise în spiritul noii paradigme; - vechile idei sunt considerate false. 6. Etapa reîntoarcerii la ştiinŃa normală. Aceasta se caracterizează prin faptul că: - una dintre paradigme câştigă, explicând tot ceea ce a explicat cealaltă paradigmă; - o parte din aspectele paradigmei care a pierdut vor fi reinterpretate şi integrate în sistemul teoretic al paradigmei care a câştigat. (Castele de Nisip, David, 2003).

În cadrul unei paradigme ştiinŃifice, se abordează în general probleme tip „puzzle”, însă se pot dezvolta şi teorii şi modele testate empiric. O paradigmă ştiinŃifică permite organizarea investigaŃiei în jurul unor idei general acceptate de toŃi cei care lucrează în acea paradigmă. Un avantaj important al paradigmei constă aşadar în concertarea eforturilor unui număr mare de cercetători pentru rezolvarea problemelor unui anumit domeniu. Totodată, utilitatea unui cadru paradigmatic de investigaŃie se manifestă în stabilirea metodologiei utilizate, precum şi a tipului de rezultate care pot sau nu să fie acceptate (David, 2003). O paradigmă ştiinŃifică a psihologiei familiei a fost conturată iniŃial de Pinsof (1992) şi detaliată ulterior de Pinsof şi Lebow (2005). Aceasta oferă un cadru elaborat şi comprehensiv pentru investigaŃii ulterioare în domeniul psihologiei familiei. Paradigma este în acelaşi timp descriptivă, adunând şi aranjând datele de cercetare din domeniu într-o formă structurată şi prescriptivă, sugerând direcŃii de intervenŃie (Pinsof, & Lebow, 2005). Paradigma ştiinŃifică a psihologiei familiei (The Family Psychology Scientific Paradigm Matrix, Pinsof & Lebow, 2005) este gândită ca un fenomen în continuă evoluŃie, înglobând viitoarele studii din domeniu şi dezvoltânduşi noi dimensiuni în funcŃie de acestea. Ea are o structură matriceală, de tipul 3x6, intersectând trei teorii centrale cu şase domenii principale de investigaŃie.

11

Tabelul 1. Paradigma ştiinŃifică a psihologiei familie (The Family Psychology Scientific Paradigm Matrix, Pinsof & Lebow, 2005) Domenii de investigaŃie (Domains of inquiry) 

Teorii centrale (Core theories)  Epistemologie

Teoria sistemelor biopsihosociale

Cauzalitate

Psihopatologia personalităŃii/ psihopatologie Abordare developmentală /Dezvoltarea pe parcursul întregii vieŃi Gender Diversitate Politici IntervenŃie/PrevenŃie 2.2. Teoriile centrale Teoriile centrale acoperă asumpŃiile ontologice şi epistemologice ale paradigmei. Acestea fundamentează toate cele şase domenii principale de investigaŃie şi întemeiază cadrul teoretic propus de Pinsof (1995). Cele trei teorii centrale ale paradigmei psihologiei familiei sunt: 1. teoria sistemelor biopsihosociale; 2. epistemologia – constructivismul epistemologic; 3. cauzalitatea - cauzalitatea diferenŃială. 1. Teoria sistemelor biopsihosociale Teoria sistemelor biopsihosociale (BST – Biopsychosocial Systems Theory) este o variantă a teoriei sistemelor generale (GST - General Systems Theory, von Bertalanffy, 1968). BST presupune aplicarea teoriei sistemelor generale la sistemele umane, biopsihosociale. Având în centru indivizii, familiile şi comunităŃile din care aceştia fac parte, teoria propune abordarea comportamentului acestora ca produs al interacŃiunii factorilor biologici, psihologici şi sociali şi, în acelaşi timp, ca stimul pentru astfel de interacŃiuni. BST porneşte de la asumpŃia că sistemele umane sunt organizate ca seturi de sisteme deschise, aflate în interacŃiune reciprocă. Fiecare sistem uman dispune de o identitate şi limite proprii şi poate fi văzut ca având o dezvoltare verticală (conŃine mai multe subsisteme) şi o dezvoltare orizontală (este el însuşi parte dintr-un sistem mai extins). Astfel, un cuplu căsătorit este un sistem care conŃine mai multe subsisteme (adică cei doi parteneri) şi este el însuşi un subsistem al unui sistem mai extins (o familie, care înglobează pe lângă cei doi parteneri şi pe copiii lor). În acelaşi fel, un individ este un sistem care conŃine mai multe subsisteme (ex., biologice, psihologice etc.) şi este, în acelaşi timp, parte a unui sistem supraordonat (ex., un cuplu). Sistemele umane au câteva caracteristici definitorii:

12

-

sunt nonsumative; adică, întregul reprezintă mai mult decât suma părŃilor (Watzlawick, Jackson, & Beavin, 1967). De exemplu, un cuplu reprezintă mai mult decât suma caracteristicilor individuale a partenerilor care îl compun. - părŃile unui sistem se influenŃează reciproc, bidirecŃional, o modificare întrunul determinând modificări şi în celelalte (Pinsof, 1995). Astfel, modificarea dispoziŃiei unui membru al familiei poate declanşa schimbări în emoŃiile altor membri. - limitele unui sistem uman sunt neclare, ambigue (Pinsof, 1995). Întrucât modificările declanşate de un alt sistem cu care primul este în interacŃiune pot fi discrete şi/sau extrem de decalate temporal, este foarte dificil de identificat care sunt toate subsistemele sistemului. Astfel, un copil abuzat de părinŃi poate să influenŃeze prin comportamentul sau atitudinile sale părerile unui verişor despre interacŃiunea părinte-copil, care se vor manifesta mult mai târziu în relaŃia dintre acesta şi proprii săi copii. Amplitudinea teoriei a fost recent extinsă prin includerea sistemelor microbiologice (ex., genetice – precursorii genetici ai unor tulburări psihice) şi a celor macrosociale (ex., juridice, religioase – impactul sistemelor juridice şi religioase asupra violenŃei domestice). 2. epistemologia – constructivismul epistemologic Această teorie centrală a paradigmei vizează modul în care putem cunoaşte „realitatea” şi „adevărul”. Ea porneşte de la conceptul de constructivism interactiv (Pinsof, 1995). Constructivismul interactiv se referă la faptul că există o realitate obiectivă şi independentă de percepŃia oamenilor, însă aceasta nu poate fi cunoscută în mod direct. FiinŃele umane pot construi reprezentări cognitive (mai mult sau mai puŃin precise) ale acestei realităŃi, pe care le împărtăşesc celorlalŃi oameni, rezultând o realitate intersubiectivă. Aceste reprezentări, care potrivesc mai mult sau mai puŃin realitatea obiectivă, permit fiinŃelor umane să exploreze şi să manipuleze aspectele acestei realităŃi. Într-o astfel de accepŃiune, ştiinŃa reprezintă un set de reguli sistematice de investigare a realităŃii obiective (Pinsof, & Lebow, 2005). 3. cauzalitatea - cauzalitatea diferenŃială Orice teorie asupra cauzalităŃii se referă la modul în care lucrurile se determină reciproc, fiind inerentă oricărei abordări ştiinŃifice. Paradigma propusă se bazează pe teoria cauzalităŃii diferenŃiale (theory of differential causality, Pinsof, 1995). Această teorie încorporează şi dezvoltă conceptul de „cauzalitate reciprocă”, care exprimă faptul că părŃile unui sistem se influenŃează reciproc. Spre exemplu, depresia unui părinte afectează viaŃa de cuplu şi familie, precum şi sănătatea mentală a copiilor. În replică, aceste sisteme afectate influenŃează şi ele cursul bolii respectivului părinte. Deşi util, conceptul de „cauzalitate reciprocă” implică şi aspecte problematice; acesta asumă automat importanŃa egală a factorilor implicaŃi, aspect infirmat de numeroase date empirice. Spre exemplu, deşi factorii genetici şi aspectele de mediu se influenŃează reciproc şi contribuie împreună la declanşarea unei psihoze, aportul lor nu este egal. În acest context, constructul de „cauzalitate diferenŃială” păstrează elementele centrale ale „cauzalităŃii reciproce”, adăugând şi contribuŃia diferenŃiată a anumitor sisteme şi subsisteme la diferite procese şi rezultante. O implicaŃie importantă a acestui concept este că, uneori, anumite efecte pot fi gândite ca fiind în mare parte unidirecŃionale (deşi nu exclusiv). Spre exemplu, efectul părintelui abuziv asupra

13

copilului este sistematic şi semnificativ superior efectului copilului abuzat asupra părintelui violent, cu toate că există şi un astfel de efect. Alteori, factori diferiŃi contribuie într-o măsură relativ egală la o rezultantă comună, existând desigur şi situaŃii în care efectul unui factor asupra altuia este mediat de al treilea. 2.3. Domeniile de investigaŃie Toate cele trei teorii centrale sunt aplicabile unei largi diversităŃi de domenii de investigaŃie. Dintre acestea, autorii paradigmei ştiinŃifice a psihologiei familiei, Pinsof, şi Lebow (2005) au identificat şase domenii de maximă importanŃă: (1) psihopatologia personalităŃii/psihopatologie, (2) abordarea developmentală /dezvoltarea pe parcursul întregii vieŃi, (3) particularităŃi de gender, (4) diversitate culturală, etnică, sexuală (5) politici sociale, şi (6) intervenŃie/prevenŃie. (1) psihopatologia personalităŃii/ psihopatologie În perioada de debut a domeniului, psihologia familiei a respins orientarea centrată pe individ, catalogând-o ca reminiscenŃă a abordărilor biomedicale şi incompatibilă cu abordarea sistemică. Ulterior, dezvoltările moderne au promovat imaginea individului ca fiind el însuşi un sistem biopsihosocial, aflat mereu în interacŃiune dinamică cu sisteme supraordonate şi subordonate. Ca urmare, aspectele legate de sanogeneză şi psihopatologie, altădată marginale şi „inadecvate” domeniului, revin în centrul atenŃiei. Dincolo de relevanŃa teoretică, un aspect pragmatic care a stimulat cu siguranŃă schimbarea de perspectivă este obstinaŃia cu care în ultimii 20 de ani National Institute of Mental Health a finanŃat doar studii care vizau o tulburare cu relevanŃă naŃională (Pinsof, & Lebow, 2005). Statisticile recente au venit în sprijinul specialiştilor în psihologia familiei, arătând că 15% dintre cuplurile cu probleme maritale au în componenŃa lor un membru suferind de o tulburare afectivă, faŃă de doar 7% dintre cuplurile fără probleme maritale. În acelaşi registru, 28% dintre cuplurile cu probleme maritale au în componenŃa lor un membru suferind de o tulburare de anxietate, în comparaŃie cu numai 15% dintre cuplurile fără probleme maritale (Snyder, & Whisman, 2004). În concluzie, deferite aspecte legate de personalitate şi/sau psihopatologie sunt ele însele definitorii pentru sistemul biopsihosocial „om”, fiind subsisteme ale acestuia. (2) abordarea developmentală /dezvoltarea pe parcursul întregii vieŃi La momentul apariŃiei psihologiei familiei, psihologia dezvoltării era deja bine articulată ca domeniul distinct al psihologiei. Acest lucru a permis studierea impactului traseelor de dezvoltare ale indivizilor asupra familiei ca sistem. Această perspectivă are câteva implicaŃii majore: - focalizarea separată pe familii care au în componenŃă copii mici, adolescenŃi, respectiv vârstnici, dat fiind faptul că subsisteme diferite interacŃionează în mod diferit; - focalizarea pe traiectoria developmentală a unor indivizi în cadrul sistemului familie, cu impact asupra altor sisteme familiale. Spre exemplu, există date care arată că, copiii care au dezvoltat tulburare de conduită în familia de origine au o probabilitate crescută de a se angaja în acte violente în momentul în care vor avea propriile lor familii (Capaldi, Shortt, & Kim, 2005);

14

-

abordarea sistemului familial ca fenomen transgeneraŃional, care implică subsisteme din mai multe generaŃii (diferit de focalizarea exclusivă pe cuplu).

(3) particularităŃi de gender Un al treilea domeniu esenŃial de investigaŃie vizează restrângerea cercetărilor la populaŃii specifice. Astfel, majoritatea studiilor asupra familiei au fost derulate pe femei adulte şi progeniturile acestora, restrângându-se sistematic şi aria de probleme posibile. În prezent, există o literatură în continuă expansiune referitoare la problemele cu care se confruntă taŃii proveniŃi din familii destrămate. (4) diversitate culturală, etnică, sexuală Problematica restrângerii investigaŃiei la populaŃii specifice se manifestă şi în ceea ce priveşte diversitatea culturală, etnică şi sexuală. IniŃial făcute aproape exclusiv pe populaŃie albă, din clasa de mijloc, studiile şi-au extins aria şi asupra indivizilor de rase şi etnii diferite. O provocare şi totodată o nouă frontieră a domeniului o constituie aspectele particulare ale familiilor cu parteneri homosexuali. Şi dacă literatura existentă menită să clarifice procesele din cadrul cuplurilor homosexuale este extrem de săracă (Laird, & Green, 1996), pentru familiile de transsexuali aproape nu există studii. (5) politici sociale Cu precădere pe parcursul secolului XXI, datele ştiinŃifice au devenit instrumente pe agende electorale, factorul politic începând să joace un rol major în direcŃionarea fondurilor şi, ca urmare, stimularea respectiv descurajarea anumitor direcŃii de cercetare. Diverse structuri sociale, cu putere de decizie şi/sau direcŃionare a interesului public au un cuvânt tot mai greu de spus în privinŃa a ceea ce e acceptabil sau inacceptabil pentru publicul larg. Perspectiva acestora se exprimă uneori, din păcate, şi în promovarea de clişee greu de susŃinut prin apelul la date ştiinŃifice. Alteori însă lobby-ul unor organizaŃii nonguvernamentale a reuşit să mişte mecanisme inerte ale societăŃii, spre beneficiul unor categorii de persoane în mare nevoie de asistenŃă. Familia este parte integrantă a contextului social, ca sistem supraordonat, şi deci puternic influenŃată de acesta. (6) intervenŃie/prevenŃie. Ca ştiinŃă aplicativă, psihologia familiei este dedicată atât descoperirii mecanismelor şi relaŃiilor cauzale, cât şi ameliorării vieŃii de zi cu zi. Două mari tradiŃii de cercetare stau la baza investigaŃiilor derulate în domeniul psihologiei familiei: - studiile de psihopatologie experimentală (integrând recent şi perspectiva developmentală) şi - studiile clinice controlate. Prima categorie de studii are ca şi obiectiv principal identificarea caracteristicilor unei populaŃii cu o tulburare sau problemă specifică. Cea de-a doua categorie se referă la evaluarea eficienŃei unei intervenŃii pentru o problemă, pe o populaŃie specifică.  Cuvinte cheie: paradigmă ştiinŃifică a psihologiei familiei, teorii centrale, domenii de investigaŃie.

15

Temă de reflecŃie nr. 2 Care ar putea fi avantajele şi dezavantajele cercetării în cadrul unei paradigme ştiinŃifice? Temă de reflecŃie nr. 3 Care credeŃi că ar putea fi subsistemele sistemului „familie”? Dar ale sistemului „şcoală”?. DaŃi exemplu de un sistem supraordonat, care ar putea include simultan sistemele medic primar, asistentă medicală şi medic rezident. Temă de reflecŃie nr. 4 Care ar putea fi avantajele şi dezavantajele pentru cercetarea în domeniul psihologiei familiei ale implicării factorului social şi politic. CăutaŃi în literatura de specialitate exemple în acest sens.

16

Modulul III – Scurt istoric al domeniului Scopul modulului: Acest modul are ca şi scop prezentarea generală a traseului de dezvoltare a disciplinei psihologia familiei. Obiective În urma parcurgerii acestui modul, studenŃii vor ştii: - care sunt reperele istorice ale disciplinei psihologia familiei; - care sunt momentele istorice de mare relevanŃă pentru apariŃia teoriilor care fundamentează psihologia familiei. „O tehnică în căutarea unei teorii” (Manus, 1966, pp. 449). Câteva concepte şi abordări din domeniul psihologiei au iniŃiat, în prima parte a secolului XX, deplasarea de la perspectiva individuală înspre cea sistemică, punându-şi puternic amprenta asupra a ceea ce avea să devină psihologia familiei. Cei mai relevanŃi precursori ai terapiei de cuplu şi ulterior ai psihologiei familiei sunt: • Studiile asupra dinamicii grupurilor mici; • Mişcarea pentru educarea şi consilierea copilului (“Child guidance movement”); • Cercetările asupra dinamicii de familie şi a etiologiei schizofreniei; • Dezvoltările apărute în asistenŃa socială; • Practicile de terapie maritală. În anii 1920, reprezentanŃii psihologiei sociale demarau ciclul de studii asupra dinamicii grupurilor mici, ajungând la concluzia, cu profunde implicaŃii pentru practică, conform căreia grupul reprezintă mai mult decât suma componentelor sale (Kurt Lewin, 1943, 1948, 1951). Mai mult, celebra ecuaŃie psihologică a lui Lewin indica rezultanta comportamentală ca fiind funcŃie a persoanei şi mediului. În consecinŃă, schimbarea patternurilor de comportament din cadrul grupurilor poate avea loc doar în urma modificării credinŃelor împărtăşite ale membrilor grupului. Spre exemplu, dacă un copil dintr-o familie este etichetat ca fiind „rău”, un altul îşi poate asuma, spre compensare, rolul de „copil bun”. Comportamentele ulterioare ale celor doi copii vor fi dificil de schimbat fără o modificare în credinŃele împărtăşite ale familiei, care vor duce la modificări în aşteptările faŃă de comportamentele celor doi copii şi în feedback-ul dat acestora. Totodată, se face distincŃie în cadrul grupului între proces (modul în care sunt comunicate ideile) şi conŃinut (ceea ce se spune). O nouă deplasare a accentului dinspre individ spre grup este iniŃiată de către psihologul John Bowlby, binecunoscut pentru celebra teorie a ataşamentului (1969, 1972, 1980). IniŃial, problemele de adaptare ale copiilor erau abordate izolat, familia fiind considerată doar o extensie puŃin semnificativă a copilului. Bowlby şi apoi continuatorii săi au arătat că, de fapt, problemele psihice ale minorilor reflectă un mediul familial dominat de conflicte şi emoŃii negative. Ca atare, se accentuează intervenŃia timpurie şi încep interviurile în comun (“conjoint”). În 1956, la Palo Alto, Gregory Bateson coordona un amplu proiect de cercetare, vizând problemele persoanelor diagnosticate cu schizofrenie. Împreună cu colegii săi, Bateson a articulat o teorie a comunicării cu impact major asupra psihologiei familiei. Aceştia au propus conceptul de „double bind” (în traducere liberă „dublă obligaŃie”), dilemă de comunicare care exprimă faptul că o persoană 17

primeşte de la cei din jur mesaje contradictorii (ex., încurajarea verbală de a-şi spune părerea, urmată de ridiculizarea acesteia). În consecinŃă, orice decizie ia, persoana va greşi oricum în raport cu una dintre aşteptări. Problema de fond constă în faptul că persoana implicată nu poate alege nici să părăsească discuŃia, nici să rezolve conflictul şi nici să facă remarci la adresa acestuia. Stresul generat devine apoi activator pentru vulnerabilităŃile individului, declanşând boala. Teoria prezentată de Bateson şi colegii săi constituie până în zilele noastre unul dintre precursorii importanŃi ai psihologiei familiei. Cam în aceeaşi perioadă, psihoterapeuŃii încep să conştientizeze faptul că asistenŃii sociali se orientează mai mult spre client, făcând frecvente vizite la domiciliu. Interviurile de evaluare vizează fiecare membru al familiei, pentru a obŃine o imagine comprehensivă a situaŃiei, ceea ce pare să susŃină scopurile inetrvenŃiei. Ca o consecinŃă a activităŃii lor, mulŃi dintre asistenŃii sociali au devenit ulteriori terapeuŃi de familie, în momentul dezvoltării domeniului. Din punct de vedere istoric, rădăcinile psihologiei familiei pot fi căutate cu precădere în activitatea consilierilor maritali ai începutului de secol XX. Primii consilieri maritali erau persoane cu relativ puŃine cunoştinŃe teoretice, eminamente orientaŃi spre practică (Broderick, & Schrader, 1981). Aceştia aveau, de regulă, o altă profesie de bază (ex., teologi, asistenŃi sociali, medici ginecologi etc.) însă, în timpul liber, practicau şi consilierea maritală, răspunzând la o nevoie socială care începea să fie exprimată. ClienŃii acestora erau cupluri căsătorite sau pe cale să se căsătorească, cu diverse probleme de viaŃă, care însă nu includeau şi probleme de intensitate clinică, considerate iniŃial ca nefiind parte a problematicii domeniului. Centrarea era, aşadar, pe optimizare (excluzând psihopatologia) iar baza de cunoştinŃe provenea mai degrabă din observaŃii nesistematizate, decât din cercetarea ştiinŃifică. Un aspect mai particular al perioadei de debut constă în faptul că, deşi autointitulaŃi consilieri maritali, un procent extrem de mic dintre aceştia lucrau efectiv cu cuplul în cadrul intervenŃiei psihologice. Majoritatea preferau abordarea individuală a celor doi parteneri şi abia prin anii 1970 au început să utilizeze abordarea de grup („conjoint approach”), deci considerau cuplul (membri componenŃi şi relaŃiile dintre aceştia) ca fiind Ńinta principală a intervenŃiei. În acel moment, domeniul se găsea într-o postură precară şi din punct de vedere teoretic, neexistând principii testate empiric şi nici un angajament asumat faŃă de o paradigmă clinică (Olson, 1970), consilierea maritală nefiind altceva decât „o tehnică în căutarea unei teorii” (Manus, 1966, pp. 449). De la abordările tradiŃionale la CBT Florence Kaslow a fost primul preşedinte al International Family Therapy Association (1987-1990), preşedinte al Division of Family Psychology - 43 al APA, premiată cu Distinguished Contributions to International Family Psychology Award de către APA pentru contribuŃia ei de o viaŃă la domeniul psihologiei familie. Conform lui F. Kaslow, există patru mari etape în dezvoltarea psihologiei familiei. ◦ Faza 1 (înainte de 1969) – etapa de pionierat; ◦ Faza 2 (1969-1976) – etapa de inovaŃii şi dezvoltări; ◦ Faza 3 (1977-1982) – etapa de provocări, rafinări, cercetări; ◦ Faza 4 (1983 – prezent) – etapa de integrări şi explorări viitoare.

18

Faza 1 (înainte de 1969) – pionierat Aceasta este perioada în care, în psihiatria familiei, începe epoca marilor guru, „învăŃători” care se bazau aproape exclusiv pe experienŃa proprie şi adunau în jurul lor tineri dornici să înveŃe de la ei. Aceştia porneau de la principiul că dacă ceva funcŃionează pentru ei, atunci înseamnă că funcŃionează pentru toată lumea. Psihologii vor adera mai greu la această abordare a problemei din cauza lipsei de dovezi şi a tradiŃiei lor mai experimentale. Printre reprezentanŃii acestei etape se numără: ◦ Carolyn Attneave, ◦ Art Bodin, ◦ Harry Goolishian, ◦ Bernie Guerney, ◦ Luciano L’Abate, ◦ Bill Nichols. Faza 2 (1969-1976) – inovaŃii şi dezvoltări Anii ’70 aduc implicarea tot mai mare a psihologilor, stimulaŃi de dezvoltările teoretico-metodologice din domeniul lor. Dintre aceştia, James Alexander, Sandra Coleman, Alan Gurman, Florence Kaslow, Augustus Napier, David Olson, M. Duncan Stanton, Daniel O‘Leary au contribuit cu ideile lor la fundamentele psihologie familiei.
James Alexander şi Cole Barton (1990) – au dezvoltat şi rafinat modelul terapiei pentru o familie funcŃională (Functional family therapy - FFT).
Duncan Stanton şi Sandy Coleman (1980) – au articulat prima perspectivă familială asupra abuzului de substanŃe.
David Olson şi colab. (1983) – au elaborat modelul circumplex a sistemelor familiale. Functional family therapy – FFT
FFT este structurată ca program de prevenŃie şi intervenŃie corectivă, aplicată cu succes în cazul tinerilor delincvenŃi şi familiilor acestora.
În 1969, cercetătorii de University of Utah, SUA dezvoltă FFT pentru a servi tinerilor cu probleme (violenŃă, consum de droguri, delincvenŃă).
AsupŃia principală este că atât comportamentele pozitive, cât şi cele negative sunt influenŃate şi influenŃează sisteme relaŃionale multiple.
FFT presupune intervenŃie de scurtă durată (8-12 şedinŃe) pentru cazuri uşoare şi până la 30 de ore de intervenŃie pentru cazurile mai dificile.
Fazele intervenŃiei: (1) implicare şi motivare, (2) modificare comportamentală, (3) generalizare.








Perspectiva familială asupra abuzului de substanŃe Aceasta este o perspectivă teoretică derivată din teoria sistemelor familiale. Duncan Stanton şi Sandra Coleman (1980) au lucrat extensiv la elaborarea şi implementarea acestei abordări. Teoria sugerează că, comportamentul adictiv este funcŃie a numărului de decese, separări sau pierderi premature, insuficient rezolvate. Procesele homeostatice familiale şi mecanismele de feedback fac comportamentul adictiv o posibilă modalitate de coping cu stresori copleşitori. Consumul de substanŃe face individul dependent de familie, generând un sentiment de disperare şi lipsă de sens şi semnificaŃie în viaŃă.

19

•

• • • •

Modelul Circumplex David Olson şi colab. (1983) propun modelul circumplex., care se focalizează pe trei dimensiuni centrale ale sistemelor familiale: coeziune, flexibilitate şi comunicare. Coeziune – legătura emoŃională pe care membrii familiei o au unii cu alŃii. Flexibilitate – măsura în care se pot schimba calitatea de lider, rolurile şi regulile. Comunicare – dimensiune facilitatoare pentru modificările pe celelalte două dimensiuni. Ipoteza principală a modelului – susŃinută empiric pe baza mai multor studii – este că sistemele familiale şi cuplurile echilibrate sunt mai funcŃionale decât sistemele dezechilibrate (echilibru între extreme pe dimensiunile coeziune şi flexibilitate).

Patru voci influente în terapia familiei a anilor 1960-1970 În aceeaşi perioadă, patru nume sonore, venind dinspre terapia de familie (practică), aduc importante contribuŃii domeniului:
Don D. Jackson
Virginia Satir
Murrey Bowen
Jay Haley Don D. Jackson – anii 1960-1970 Donald deAvila Jackson (cunoscut în literatură ca Don D. Jackson) este un psihiatru american care a lucrat cu Bateson studiind comunicarea în schizofrenie. Metafora centrală a acestuia „marital quid pro quo”, aflată la baza intervenŃiei de cuplu propusă de el, va deveni ulterior element central în abordările comportamentale (Azrin, Naster, & Jones, 1973, Jacobson & Margolin, 1979, Stuart, 1969). Această metaforă se referă la schimbul reciproc, ghidat de reguli, între membrii unui cuplu. DefiniŃia asupra căreia cei doi au căzut de acord poate fi considerată un „quid pro quo”. Un acord de tipul „el aduce banii şi ea vede de casă” este un „quid pro quo”. Pattern-ul de „quid pro quo” devine set de reguli asumate care conferă celor doi parteneri demnitate, sentimentul valorii, menŃinând stima de sine. Virginia Satir – anii 1960-1970 Virginia Satir este psihoterapeut, considerată întemeietorul terapiei sistemice de familie (Family Systems Therapy). A fost implicată în mişcarea umanistexperienŃială a lui Rogers, Maslow şi Perls. Satir considera că rolurile asumate de indivizi într-o relaŃie (ex. rol de victimă, salvator, etc.) şi modalitatea de comunicare disfuncŃională pe care o manifestă sunt expresii ale stimei de sine scăzute şi ale imaginii de sine negative (deşi nu neagă faptul că exersarea în timp le întăreşte). Scopurile propuse de această în intervenŃie sunt stimularea stimei de sine şi a tendinŃelor de autoactualizare, renunŃarea la măşti autoprotective, creşterea congruenŃei şi clarităŃii exprimării nevoilor relaŃionale. Murrey Bowen – anii 1960-1970 Psihiatru de profesie, Murrey Bowen este părintele teoriilor sistemice multigeneraŃionale şi transgeneraŃionale. Pentru Bowen, teoria constituie aspectul esenŃial, informând intervenŃia. Conceptul central al BFST (Bowen Family Systems Theory) este acela de “diferenŃiere a sinelui”.

20

DiferenŃierea sinelui permite autonomie şi intimitate şi are două laturi: (1) diferenŃiere în interiorul sinelui şi (2) diferenŃiere faŃă de alŃii. Lipsa diferenŃierii duce la defensivitate, externalizare şi discreditare a celuilalt. Jay Haley – anii 1960-1970 Figură dominantă în terapia familială strategică, Jay Haley a lucrat cu Gregory Bateson, Milton Erickson, şi Salvador Minuchin. Conceptul cental al abordării lui Haley este cel de “putere şi control”. Conform acestuia, problemele apar în familie când ierarhia nu este clar stabilită. Simptomele produse dau pacientului un anumit sentiment al controlului în relaŃiile sale cu ceilalŃi. În intervenŃie se accentuează ideea de asumare a responsabilităŃii pentru propriile acŃiuni. Faza 3 (1977-1982) – provocări, rafinări, cercetări În această etapă, trei nume se remarcă cu uşurinŃă: • Leonore Walker, psiholog, renumită pentru activitatea sa vizând traumele asociate violenŃei domestice; • Pauline Boss este profesor şi supervizor în programe doctorale pe terapia maritală şi de familie. A lucrat mult cu familiile soldaŃilor dispăruŃi în misiune. • Chris Hatcher, psiholog, expert în psihologie judiaciară, profiler criminalist, şi-a dedicat viaŃa studiului violenŃei şi prevenirii acesteia, în familie dar şi la locul de muncă. Faza 4 (1983 – prezent) – integrări şi explorări viitoare În această perioadă se remarcă trei tradiŃii de intervenŃie şi tratament, întemeiate pe principalele paradigme care fundamentează psihologia clinică şi psihoterapia: ◦ Terapia de cuplu centrată pe emoŃie (Emotionally Focused Couple Therapy - EFT), dinspre tradiŃia umanist-experienŃială; ◦ Terapia maritală orientată pe insight (Insight-Oriented Marital Therapy - IOMT), dispre tradiŃia psihodinamică; ◦ Terapia cognitiv-comportamentală de cuplu (Cognitive-Behavioral Couple Therapy - CBCT), dinspre tradiŃia cognitiv-comportamentală. Emotionally Focused Couple Therapy – EFT EFT este o intervenŃie structurată, de scurtă durată (8-20 şedinŃe), elaborată în anii 1980 de către Leslie Greenberg şi Sue Johnson. Acest tip de intervenŃie reprezintă reataşarea terapiei de familie la abordarea umanist-experienŃială (Greenberg, & Johnson, 1986, 1988). EFT are la bază teoriile ataşamentului şi pleacă de la premisa că toŃi oamenii au o nevoie înnăscută de contact constant şi sigur cu persoane semnificative responsabile. Conform acestei teorii, armonia şi conflictul în relaŃiile de familie depind de măsura în care nevoile de relaŃionare şi ataşament ale persoanelor implicate sunt sau nu satisfăcute. Un element central al organizării experienŃei relaŃionale este emoŃia, ca atare printre obiectivele majore ale EFT se numără experienŃierea emoŃiei disfuncŃionale (ex., frică, ruşine) şi înlocuirea acesteia cu una funcŃională, în cadrul şedinŃei de terapie. EFT Ńinteşte spre restructurarea patternurilor interpersonale pentru a include nevoia de ataşament sigur a persoanelor implicate.

21

Insight-Oriented Marital Therapy – IOMT Spre deosebire de EFT, în acest tip de intervenŃie principalul rol al terapeutului este de a interpreta comportamentele, emoŃiile şi cogniŃiile persoanelor implicate. IOMT a fost împinsă în faŃă de către profesorul de psihologie clinică, Dr. Douglas Snyder şi utilizează o gamă largă de tehnici: psihodinamice, experienŃiale, cognitive şi comportamentale. La nivel teoretic, IOMT pleacă de la asumpŃia că problemele în cuplu rezultă din conflicte intrapsihice, dar şi interpersonale. Deşi de sorginte psihodinamică, teoria centrală este apropiată şi de abordarea cognitivă a lui J. Young (schema theory), dar şi de abordarea comportamentală. Sunt valorificate insight-ul, modificarea atribuirilor, dezvoltarea deprinderilor şi analizarea impactului experienŃelor timpurii. Cognitive-Behavioral Couple Therapy – CBCT Într-un sondaj la nivel naŃional al American Association for Marriage and Family Therapy (AAMFT), terapia cognitiv-comportamentală de familie a fost indicată ca fiind tratamentul preferat al practicienilor – din 27 de modalităŃi diferite identificate (Dattilio, 2010). IntervenŃiile cognitiv-comportamentale pentru cuplu şi familie au început să fie acceptate de către reprezentanŃii abordărilor tradiŃionale abia prin anii 1980-1990, ca urmare a eficienŃei practice. Terapia cognitivcomportamentală de cuplu (CBCT) este cea mai investigată metodă de intervenŃie în cuplu dintre toate modalităŃile disponibile în prezent (Dattilio, 2010). Primele aplicaŃii ale abordării cognitiv-comportamentale pentru cuplu şi familie au fost introduse, cu mai bine de 50 de ani în urmă de către Albert Ellis. Acesta a subliniat rolul important pe care cogniŃia îl joacă în generarea şi menŃinerea problemelor maritale. Venit dinspre tradiŃia psihanalitică, Albert Ellis este considerat întemeietorul terapiei raŃional-emotive şi comportamentale. Ellis şi colaboratorii săi au arătat că disfuncŃiile în relaŃii apar atunci când indivizii: (1) au credinŃe iraŃionale şi nerealiste despre partenerul lor şi despre relaŃie şi (2) fac evaluări negative atunci când partenerul sau relaŃia nu se ridică la nivelul aşteptărilor lor nerealiste. Ellis propune un model simplu şi elegant, în care emoŃiile şi comportamentele persoanei sunt văzute ca o consecinŃă a cogniŃiilor (gândurilor) activate de situaŃii de viaŃă negative. Orientat prioritar pe credinŃele individului şi impactul acestora asupra emoŃiilor şi comportamentelor sale, modelul propus de Ellis a fost iniŃial perceput ca fiind prea simplist şi incompatibil cu abordarea sistemică a familiei. În paralel, lua amploare la mijlocul secolului XX abordarea comportamentală (behavioristă). Bazată pe teoriile învăŃării, aceasta considera comportamentul ca fiind amorsat de antecedente şi menŃinut de consecinŃele sale. Teoria schimbului social şi strategiile de învăŃare operantă au fost utilizate cu succes pentru îmbunătăŃirea interacŃiunilor în cuplurile afectate (Liberman, 1970). Mai mult, condiŃionarea operantă şi procedurile de contract bazat pe contingenŃe au fost folosite în controlul comportamentelor agresive ale copiilor (Wahler şi colab., 1971). John Gottman (1999) va valorifica principiile abordării comportamentale, elaborând unul dintre cele mai eficiente sisteme de intervenŃie pentru problemele de cuplu utilizate până în prezent. De altfel, terapia maritală comportamentală rămâne una dintre cele mai intens investigate metode de terapie de cuplu (Halford, 1998). Deşi abordarea comportamentală a dobândit în scurt timp un solid suport empiric, terapeuŃii de cuplu şi familie au fost puŃin interesaŃi de ea, considerând-o prea simplistă şi liniară. Anii 1970 au adus însă înglobarea componentei comportamentale în paradigma cognitivă, marcând naşterea abordării cognitivcomportamentale, cu înalt potenŃial teoretic şi metodologic.

22

 Cuvinte cheie: istoricul psihologie familiei, precursorii psihologiei familiei. Temă de reflecŃie nr. 5 Care sunt precursorii psihologiei familiei?

23

Modulul IV – Abordarea cognitiv-comportamentală a cuplului şi familiei Scopul modulului: Acest modul are ca şi scop prezentarea generală a principiilor cognitivcomportamentale relevante pentru intervenŃia la nivelul cuplului şi familiei. Obiective În urma parcurgerii acestui modul, studenŃii vor ştii: - să distingă între distorsiunile cognitive relevante pentru interacŃiunea în cuplu şi familie; - care sunt factorii principali care contribuie la apariŃia dificultăŃilor de comunicare în cuplu şi familie; - care sunt factorii principali care contribuie la apariŃia dificultăŃilor de luare de decizii în cuplu şi familie.

Abordarea cognitiv-comportamentală În anii 1990, metodele de evaluare şi intervenŃie au fost adaptate dinspre abordarea individuală, spre a fi utilizate în cuplu şi familie (Dattilio, 1993; Teichman, 1992). Scopurile urmărite erau: ◦ ÎmbunătăŃirea deprinderilor de identificare şi modificare a propriilor distorsiuni cognitive; ◦ ÎmbunătăŃirea deprinderilor de comunicare şi rezolvare de probleme. Atractivitatea crescută a abordării cognitive şi comportamentale se datorează câtorva factori în particular: • Tehnicile de tip CBT sunt preferate de clienŃi, care apreciază pragmatismul şi utilitatea învăŃării unor deprinderi concrete de rezolvare de probleme şi management a dificultăŃilor din familie; • RelaŃia colaborativă de tip CBT este tot mai valorizată în abordările postmoderne asupra terapiei de cuplu şi familie; • Dezvoltările recente ale intervenŃiilor cognitive şi comportamentale pentru rezolvarea problemelor apărute în relaŃiile intime (Epstein, & Baucom, 2002) au lărgit gama de factori contextuali luaŃi în calcul (ex., mediu la locul de muncă, vecini etc.); • CBT a fost integrat cu alte abordări (terapie comportamentală dialectică), pentru a creşte eficienŃa intervenŃiilor pentru reglarea emoŃională în relaŃii intime; • CBT a devenit paradigma principală, preferată de practicieni şi de cercetători deopotrivă. Întrucât familiile constituie reŃele complexe şi dinamice, abordarea în termeni cognitiv-comportamentali a problemelor de familie va fi grefată pe o perspectivă sistemică. Se urmăresc interacŃiunile reciproce şi circulare între membrii familiei, familia fiind considerată ca unitate de sine stătătoare.

24

Mecanismele schimbării în cuplu şi familie din perspectivă cognitivcomportamentală AsumpŃiile principale asupra mecanismelor schimbării: • Elementul central al abordării cognitiv-comportamentale în constituie procesările cognitive. • Schimbarea în cuplu va fi dată de modificări cognitive cu impact asupra emoŃiilor şi comportamentelor. • În condiŃiile problemelor relaŃionale, câteva procesări cognitive în particular îşi fac simŃită prezenŃa. Acestea, deşi sunt forme normale de gândire, sunt susceptibile la distorsiuni: - AtenŃia selectivă – observarea doar a anumitor aspecte din relaŃie. - Atribuirile – inferenŃe despre ce anume a influenŃat acŃiunile partenerului. - ExpectanŃele – inferenŃe/predicŃii despre probabilitatea anumitor evenimente în relaŃie. - AsumpŃiile – credinŃe bazale despre caracteristicile oamenilor şi ale relaŃiilor. - Standardele – credinŃe bazale despre caracteristici pe care oamenii şi relaŃiile ar trebui să le aibă. (Baucom şi colab., 1989) AtenŃia selectivă Biasările perceptive sunt binecunoscute din studiile asupra anxietăŃii şi depresiei. În familie, biasările perceptive sunt evidente la relatarea unor evenimente reprezentate diferit în mintea membrilor familiei (ce s-a întâmplat sau ce s-a spus în cazul unui eveniment negativ). Alocarea selectivă a atenŃiei spre aspecte negative (procesarea prioritară a acestora) se constituie într-o problemă majoră în cuplu şi familie. Exemplu: “Am încercat să te implic în organizarea weekend-ului dar ai spus că nu ai chef să ieşim nicăieri şi că preferi să te uiŃi la meci.” “Am vrut să ieşim, dar tu ai preferat să mă cicăleşti şi să îmi strici cheful.” Atribuirile Majoritatea oamenilor atribuie interacŃiunile unei dinamici a cauzei şi efectului. Fiecare individ are o explicaŃie proprie despre cauza unui anumit eveniment din familie, sau a comportamentelor celorlalŃi. Atribuirile sunt componentă esenŃială a experienŃei subiective în interacŃiune cu ceilalŃi. În familiile/cuplurile disfuncŃionale există o tendinŃă de a atribui comportamentele considerate negative ale celuilalt unor trăsături de personalitate (modelând predicŃiile pentru viitor - expectanŃe). Exemplu: “A oprit în drum spre spital deoarece este egoist şi se gândeşte doar la el nu la faptul că eu nasc.” “Mă opresc să iau aspirină ca să mă pot concentra la eveniment şi să o pot ajuta dacă trebuie”. ExpectanŃele Atribuirile eronate duc frecvent la predicŃii eronate referitoare la viitor. Aceste predicŃii (aşteptări sau expectanŃe) referitoare la comportamentul partenerului şi la

25

viitorul relaŃiei/familiei modelează deciziile viitoare. ExpectanŃele negative asupra viitorului unei relaŃii determină partenerii să decidă că “le-a ajuns” şi să experienŃieze lipsă de speranŃă. Exemplu: “Ea a fost mereu o răzgâiată şi părinŃii ei o vor susŃine întotdeauna, orice aş încerca eu să fac. Nu am cum să schimb nimic, căci nu pot lupta cu toŃi.” “El foloseşte mereu scuza asta patetică, pentru a obŃine simpatia şi susŃinerea prietenilor noştri.” AsumpŃiile Implică credinŃe pe care membrii unei familii/cuplu le au despre relaŃii în general. Uneori acestea nu sunt explicite şi trebuie explicitate. AsumpŃiile sunt scheme cognitive care ghidează individul prin viaŃă. Se referă frecvent la caracteristici ale celorlalŃi şi ale relaŃiei. AsumpŃiile pe care membrii unei familii le fac unii despre alŃii implică deseori sisteme valorice de bază. Evenimentele negative de viaŃă sunt percepute ca traumatice dacă violează asumpŃii fundamentale (Gordon, & Baucom, 1999). Exemple sunt situaŃiile în care partenerul consideră că “nu mai ştie cu cine s-a căsătorit”. Exemplu: “Când el a avut o aventură am simŃit că lumea mea se prăbuşeşte.” “Faptul că el simte că nu primeşte suficientă atenŃie mă face să cred că am trăit într-o minciună”. “Faptul că tata a înşelat-o pe mama mă face să nu mai cred nicicând în bărbaŃi”. “Dacă tata poate face asta, nu te mai poŃi baza pe nimic în lume”. Standardele Standardele se bazează pe principii de viaŃă. Sunt credinŃe despre ceea ce ar trebui să facă un individ într-o relaŃie. Cuplurile şi familiile utilizează astfel de standarde pentru a evalua comportamentul celorlalŃi (ca fiind adecvat sau inadecvat). Standardele se referă frecvent la roluri şi limitări. Acestea prescriu şi modul de interacŃiune cu cei din afara familiei. Exemplu: Limitări – “Niciodată nu se aruncă un cadou primit de la cineva. Este un foarte mare semn de lipsă de respect şi dispreŃ”. Roluri – “O fiinŃă bună este cea care oferă celuilalt orice lucru al său pe care acesta îl admiră”. Aspecte privind comunicarea şi rezolvarea de problem în cuplu şi familie DificultăŃile de comunicare în cuplu şi familie se referă în principal la: • Exprimarea deficitară a gândurilor şi emoŃiilor: – Capacitate de introspecŃie limitată; – Vocabular inadecvat pentru descrierea emoŃiilor; – DependenŃă de factori inhibitori (ex., frica de respingere); – Autocontrol scăzut (controlul furiei şi renunŃarea la răzbunare). • AbilităŃi deficitare de ascultare activă: – Parafrazări inadecvate; – Sumarizări rare; – Limbaj corporal necorespunzător;

26

– Contact vizual limitat; – Încurajări minimale rare (verbale şi nonverbale); – Reflectări empatice puŃine (nu transmiŃi celuilalt că ştii ce simte la un moment dat). SituaŃiile de interacŃiune în cuplu presupun prezenŃa a trei tipuri de comportament; fiecare dintre acestea implicând anumite aspecte specifice: Pasiv, Agresiv și Asertiv. Comportamentul asertiv este acel comportament care permite persoanei: (1) să acŃioneze conform interesului propriu, (2) să îşi exprime punctul de vedere fără a trăi stări de anxietate sau teamă, (3) să îşi exprime liber emoŃiile şi (4) să îşi apere drepturile fără a desconsidera drepturile celorlalŃi. (Alberti & Emmons, 1978). COMPORTAMENT Pasiv Agresiv - inhibat - desconsideră părerile - anxios celorlalŃi - renunŃă la punctul său de - îşi impune punctul de vedere şi la interesele sale vedere fără să îi pese de - permite celorlalŃi să facă nevoile interlocutorului toate alegerile - alege în locul celorlalŃi - nu îşi atinge scopurile. - îşi exprimă liber propriile opinii - îşi atinge scopurile, rănindu-i pe ceilalŃi.

Asertiv - îşi exprimă liber punctul de vedere - trăieşte emoŃii pozitive faŃă de sine - alege pentru sine - îşi poate atinge scopurile, respectand nevoile celorlalŃi.

DificultăŃile în rezolvarea de probleme vizează: • AbilităŃi deficitare de rezolvare de probleme: – Definirea neclară a caracteristicilor unei probleme; – Incapacitatea de a genera soluŃii alternative potenŃiale; – DificultăŃi în colaborarea cu ceilalŃi membrii ai familiei pentru a evalua avantajele şi dezavantajele fiecărei soluŃii; – DificultăŃi în atingerea consensului asupra soluŃiei optime; – DificultăŃi în elaborarea unui plan concret pentru implementarea soluŃiei alese. DificultăŃile de comunicare şi în rezolvarea de probleme pot apărea ca efect al multor procese: – Pattern-uri greşite de învăŃare pe perioada socializării în familia de origine; – Deficite în funcŃionarea cognitivă; – Forme de psihopatologie (ex., depresie); – ExperienŃe traumatizate în relaŃii anterioare, care au lăsat în urmă vulnerabilităŃi (ex., condiŃionări, credinŃe iraŃionale).

27

Unele manifestări comportamentale stabile se cer abordate în intervenŃie individuală. Dintre acestea, cele mai importante sunt: • Atacul reciproc; • Pattern-ul solicitare – retragere; • Pattern-ul evitare şi retragere reciprocă.

 Cuvinte cheie: distorsiuni cognitive, abilităŃi de comunicare, abilităŃi de rezolvare de probleme.

Temă de reflecŃie nr. 6 IdentificaŃi în viaŃa dvs. de cuplu (sau în viaŃa unui cuplu apropiat dvs.) distorsiuni cognitive care ar putea conduce la dificultăŃi de interacŃiune între cei doi parteneri.

28

Modulul V – Ritualuri şi rutine familiale Scopul modulului: Acest modul are ca şi scop prezentarea generală a noŃiunilor de ritualuri şi rutine familiale şi a legăturii dintre acestea şi deprinderile parentale, satisfacŃia maritală şi nivelul de adaptare al copiilor. Obiective În urma parcurgerii acestui modul, studenŃii vor ştii: - să distingă între noŃiunile de ritualuri familiale şi rutine familiale; - care este legătura dintre rutinele şi ritualurile familiale şi deprinderile parentale, nivelul de adaptare al copiilor şi satisfacŃia maritală. Cu 60 de ani în urmă, în 1950, Bossard şi Boll au derulat un studiu extensiv asupra ritualurilor familiale, concluzionând că ritualurile sunt elemente importante de organizare a vieŃii familiale, contribuind la stabilitatea acesteia în perioade de tranziŃie şi schimbări. Deşi definirea conceptului de „ritual familial” este relativ dificilă, majoritatea teoreticienilor sunt de acord că ritualul implică o componentă practică organizând comportamentul de grup, dar şi o componentă simbolică, care susŃine formarea identităŃii de grup şi generarea de sens în situaŃii de grup. DistincŃia dintre „rutină” şi „ritual” poate fi făcută comparând cele două concepte pe mai multe dimensiuni (Fiese, Tomcho, Douglas, Joseph, Poltrock, & Baker, 2002): (1) Comunicare Rutinele presupun comunicare de tip instrumental, transmiŃând un conŃinut de tipul indicaŃiilor sau recomandărilor în vederea efectuării unor comportamente Ńintă. Ritualurile implică forme de comunicare simbolică, transmiŃând elemente de identificare şi identitate a grupului. (2) Angajament Rutinele se caracterizează printr-un angajament punctual temporal. În momentul încheierii comportamentului, nu mai există şi o perioadă ulterioară de urmărire, continuare, eventual elaborare. Ritualurile presupun un angajament afectiv, conferind sentimentul de apartenenŃă la grup şi stimulând persistenŃa în memorie a unor aspecte relevante. (3) Continuitate Rutinele se repetă în timp, având deci continuitate. Ritualurile asigură continuitatea sensului grupului de-a lungul generaŃiilor. Întreruperea unei rutine poate fi frustrantă, însă întreruperea unui ritual poate pune în pericol identitatea şi coeziunea grupului. PrezenŃa rutinelor în familie s-a dovedit a fi benefică pentru sănătatea fizică şi reglarea comportamentală a copiilor de vârste mici (preşcolari), fiind asociată şi cu percepŃia propriei eficienŃe în rolul de părinte. Totodată, satisfacŃia maritală în familiile care au disponibile rutine pentru structurarea eficientă a activităŃii zilnice este mai mare. Ritualurile, pe de altă parte, au ca şi consecinŃă întărirea relaŃiilor de familie, a comunicării în cadrul grupului, precum şi generarea sentimentului de apartenenŃă. Cu toate acestea, ele presupun efort susŃinut şi uneori pot stimula apariŃia de conflicte intrafamiliale. Printre cele mai frecvente ritualuri se numără: sărbătorirea zilelor de naştere, sărbătorile religioase, înmormântările, petrecerea duminicii în familie.

29

 Cuvinte cheie: ritualuri familiale, rutine familiale. Temă de reflecŃie nr. 7 IdentificaŃi cât mai multe ritualuri şi rutine în propria dvs. familie.

30

Modulul VI – ViolenŃa domestică Scopul modulului: Acest modul are ca şi scop prezentarea generală a noŃiunilor şi teoriilor relevante pentru tematica violenŃei domestice. Obiective În urma parcurgerii acestui modul, studenŃii vor ştii: - să distingă între actul agresiunii şi consecinŃele agresiunii, ca şi concepte fundamentale; - care sunt câteva dintre principalele teorii privind violenŃa în cuplu; - cum explică teoria învăŃării sociale asocierea dintre violenŃa în cuplu şi problemele minorilor.

PrevalenŃa agresiunii fizice Agresiunea fizică apare mai frecvent la cuplurile tinere, cu rate cuprins între 13-61% în SUA. Ca şi dinamică, se constată o creştere a prevalenŃei de la 15-25 ani, cu o diminuare semnificativă spre vârsta de 35 ani. Agresiunea între parteneri adolescenŃi este adesea bidirecŃională. Pentru grupa de vârstă 14-22 ani, violenŃa din partea femeilor pare să fie mai mare decât violenŃa din partea bărbaŃilor (Archer, 2000).

40 30 Eşantion întreg

20

Acelaşi partener DiferiŃi parteneri

10 0 20-23 ani

23-25 ani

25-27 ani

Figura 1. PrevalenŃa agresiunii fizice îndreptate spre parteneră în cazul bărbaŃilor tineri (Capaldi, & Kim, 2002).

Clarificări conceptuale Când se dicută despre violenŃa în cuplu şi familie, este important să se facă diferenŃa între consecinŃelor agresiunii de actul agresiunii (Archer, 2000). ConsecinŃele agresiunii includ, printre altele, anxietăŃi, depresii, precum şi leziuni fizice. Agresiunea poate fi (1) fizică, (2) psihologică, (3) verbală. Follingstad şi colab. (1990) au identificat şase tipuri distincte de agresiune psihologică:

31

– AmeninŃarea cu abuzul; – Ridiculizarea (atacul la stima de sine şi valoarea personală/caracterul persoanei); – Gelozia; – AmeninŃarea cu părăsirea relaŃiei/divorŃ; – RestricŃionarea/Impunere de restricŃii; – Pagube materiale. Agresiunea relaŃională (relational aggresion) este un concept nou utilizat pentru cupluri (Linder, Crick, & Collins, 2002) şi se referă la utilizare de tactici indirect agresive, orientate spre relaŃie. Ex., flirtul cu alŃii pentru a-şi face partenerul gelos, ameninŃarea cu părăsirea dacă partenerul nu face tot ce vrei, tăcerea intenŃionată ca metodă de a-i arăta celuilalt că eşti nervos. Constructul de “agresiune psihologică” este mai larg decât cel de “agresiune relaŃională”. În timp ce primul poate viza percepŃii, gânduri, emoŃii, comportamente, cel de-al doilea vizează explicit şi exclusiv relaŃia (acoperind comportamentul şi modul în care a fost interpretat acesta de către partener). Două teorii consacrate asupra violenŃei în cuplu Teoria conflictului familial – asumpŃii de bază: – Conflictele apar în relaŃii de familie datorită diferenŃelor de scopuri, personalităŃi, pattern-uri comportamentale; – Agresivitatea fizică este văzută ca “produs al sistemului”, nu ca manifestare individuală; – Procesele din cadrul familie pot menŃine, creşte sau reduce nivelul agresiunilor fizice; – Majoritatea studiilor bazate pe această teorie sunt descriptive şi nu clarifică rolul celor doi parteneri în actele de agresiune, nici dinamica acestora în timp. Teoria feministă - asumpŃii de bază: – Agresiunea fizică în cuplu se datorează modelului patriarhal; – Agresiunea fizică este direcŃionată dinspre bărbat spre femeie, cu scopul de a menŃine ierarhia şi dominanŃa masculină în societăŃile contemporane; – Scopul principal al agresiunii fizice este controlul şi subjugarea femeii; – Studiile bazate pe această abordare nu se referă şi la etiologia agresiunii fizice în cuplu şi nici la aportul ambilor parteneri; asumă din start că abuzul se va înrăutăŃi în timp. Noi direcŃii şi teorii asupra violenŃei în cuplu Abordarea developmentală porneşte de la premisa conform căreia comportamentul antisocial în adolescenŃă prezice comportamentele agresive îndreptate spre partener (la bărbaŃi şi femei). Această abordare asumă posibilitatea bidirecŃionalităŃii agresiunii fizice. PrezenŃa şi gradul agresiunii fizice fluctuează în timp, depinzând şi de factori contextuali (vezi interacŃiunea). O perspectivă sistemică developmentală. Accentul în acest caz cade pe interacŃiunea dintre influenŃele genetice, caracteristicile individuale (ex.,

32

temperament), factorii contextuali (ex., divorŃul părinŃilor) şi experienŃele de socializare în familia de origine şi grupul de prieteni. În consecinŃă, se accentuează importanŃa luării în calcul a caracteristicilor celor doi parteneri (inclusiv nivelul developmental al fiecăruia). O abordare cognitiv-comportamentală

ViolenŃa domestică şi copiii Studiile de până în prezent asociază expunerea copiilor la acte de violenŃă în familie cu: – PrezenŃa tulburărilor psihice (stres posttraumatic, anxietăŃi, depresii); – Comportamente dezadaptative (comportament opozant, delicvenŃă, agresivitate); – Probleme şcolare şi de socializare. Printre teoriile care explică asocierea dintre violenŃa în cuplu şi problemele minorilor se numără şi teoria învăŃării sociale. Aceasta se centrează pe: o Modul în care copiii percep şi interpretează actele de agresivitate ale părinŃilor; o Modul în care violenŃa în cuplu afectează negativ creşterea copiilor (parenting), ceea ce conduce la probleme de adaptare ale copiilor. Observarea repetată şi relevantă a modelelor agresive facilitează dezvoltarea de credinŃe, scheme şi scenarii cognitive care susŃin angajarea în acte agresive în contexte specifice (Bandura, 1973). Printre aceste credinŃe se află şi ideea că agresivitatea este o metodă acceptabilă de rezolvare a neînŃelegerilor apărute şi că aceasta va duce la rezultatele dorite. În egală măsură sunt relevante evaluările pe care copilul le face la adresa conflictului şi violenŃei maritale. Pe de altă parte, ameninŃarea

33

percepută şi autoculpabilizarea pot duce copilul la probleme de internalizare (ex., anxietate, depresie). Totodată, violenŃa în cuplu afectează negativ creşterea copiilor (parenting) ducând deseori la: • InconsecvenŃa în disciplinare – conduce la transmiterea de mesaje contradictorii. Copilul poate extrage concluzia că persistenŃa într-un comportament agresiv, opozant are anumite foloase (părintele cedează în final). • Lipsa susŃinerea parentale în contexte sociale. Centrarea părintelui pe propriile lui probleme şi deprinderile sociale deficitare nu susŃin oferta de suport parental.  Cuvinte cheie: violenŃa în cuplu, teorii explicative, violenŃa în familie sşi copiii. Temă de reflecŃie nr. 8 DiscutaŃi distincŃia dintre actul agresiunii şi consecinŃele agresiunii în cuplu şi familie.

34

Modulul VII – Deprinderile parentale şi familiile adoptive Scopul modulului: Acest modul are ca şi scop prezentarea generală a problemelor care pot să apară în familiile adoptive. Obiective În urma parcurgerii acestui modul, studenŃii vor ştii: - să identifice sursele de conflict din cadrul familiilor adptive; - să delimiteze tipul problemelor.

Scurt istoric IntervenŃiile orientate spre corectarea comportamentelor inadecvate social ale copiilor îşi au originile în behaviorismul anilor 1960. Primele tentative sistematice de modificare a comportamentelor agresive la copii se întemeiau pe asumpŃia conform căreia acestea se datorează feedback-ului primit din mediul familial şi social. Altfel spus, comportamentul este determinat de stimuli din mediul social şi este întărit de consecinŃe manifestate în acelaşi mediu social. Ca atare, orice schimbare a comportamentului unui copil presupune modificări (mai mult sau mai puŃin radicale) în reacŃiile părinŃilor şi ale familiei extinse (ex., bunici etc.). La dezvoltarea procedurilor de intervenŃie pentru corectarea comportamentelor deviante au contribuit patru grupuri de cercetare organizate în jurul lui Bijou, Hanf, şi Wahler (Moore, & Patterson, 2008). RelaŃia dintre comportamentele copilului şi comportamentele celorlalŃi membri ai familiei Datele de observaŃie colectate încă de pe la jumătatea secolului XX în context familial şi şcolar indicau de la început o legătură clară şi bine definită între comportamentele agresive ale copiilor şi practicile părinŃilor. Astfel, părinŃii copiilor care manifestau comportamente problematice aveau probleme serioase la stabilirea regulilor şi a limitelor impuse copiilor, la oferirea de încurajări pentru comportamentele adecvate şi la implicarea activă şi eficientă în rezolvarea problemelor familiale (Moore, & Patterson, 2008). Familiile adoptive Familiile cu părinŃi şi copii vitregi (familii adoptive şi provenite din recăsătorii) sunt: • Familiile care adoptă copii străini; • Familiile în care doar unul dintre părinŃi este părintele natural, iar celălalt este părinte vitreg; • Familiile în care ambii părinŃi vin cu copii din căsătorii anterioare. În cadrul familiei, este important de diferenŃiat între structuri şi procese: • Proces familial - modul de funcŃionare al familiei (ex., cum iau decizii, cum rezolvă probleme etc.); Pentru eficienŃa interacŃiunii, procesele din interiorul familiei sunt mai importante decât raporturile ierarhice între membrii familiei. • Structura familiei – membrii familiei şi ierarhia acestora. 35

În familiile adoptive, principalele surse de conflict vizează: • AmbiguităŃile în privinŃa limitelor impuse; • LoialităŃile aflate în opoziŃie; • RelaŃia părinte vitreg-copil vitreg; • Rolul în disciplinare al părintelui vitreg. NeînŃelegerile din cuplu se focalizează, de regulă, pe copiii vitregi (ex., probleme de disciplinare, distribuirea resurselor între copiii, reguli impuse copiilor etc). Probleme de adaptare vs. relaŃii conflictuale • În privinŃa problemelor de adaptare, studiile arată că, pe termen lung, nu există diferenŃe semnificative între copiii familiilor naturale şi cei proveniŃi din familii cu părinŃi şi fraŃi vitregi (Bray, 1999; 2001). • În privinŃa conflictelor care apar în relaŃii (mai ales în prima parte a apariŃiei noii familii), există diverse probleme în cazul familiilor cu părinŃi şi copii vitregi (Bray, 1988; Lindberg, & Meadows, 1982). Probleme Ńintă: - RelaŃii mai distante; - Mai multe coaliŃii şi grupări ad hoc în interiorul familiei; - Probleme emoŃionale şi comportamentale amorsate de interacŃiunea deficitară; - Dezacord între părinŃi; - Conflicte părinŃi-copii (mai ales în primele etape de după întemeierea noii familii). Tipul problemelor Ńintă: - Tipul problemelor diferă în funcŃie de nivelul de dezvoltare, sexul şi etnia copiilor (şi mult mai puŃin în funcŃie de comportamentul noului părinte). - BăieŃii se obişnuiesc mai repede decât fetele cu un tată vitreg; - Fetele aflate în preadolescenŃă sau la începutul adolescenŃei au o atitudine mai negativă faŃă de părinŃii vitregi; - Fetele acceptă mai greu taŃii vitregi. Probleme în cerc vicios: - Uneori retragerea copilului sau respingerea de către acesta a părintelui vitreg duce la retragerea din relaŃie a acestuia; - Pe termen lung, dezangajarea părintelui din relaŃia cu copilul se soldează cu probleme de adaptare ale acestuia. Este important de remarcat că, deşi relaŃiile părinŃi-copii sunt mai negative în familiile cu părinŃi vitregi, acestea nu sunt neapărat patologice sau problematice (Bray, 1999).

•

• •

PărinŃi vitregi şi copii la început de drum: În familiile nou constituite, chiar dacă părinŃii vitregi au deprinderi parentale eficiente, copii răspund în prima fază cu şi mai multe probleme comportamentale (Bray, 1999); Acest lucru se remarcă şi atunci când părinŃii folosesc un stil uşor autoritar şi hotărât, asociat în familiile naturale cu rezultate pozitive în cazul copiilor; RelaŃionarea din poziŃia unui prieten sau consilier şcolar facilitează acceptarea noului părinte din partea copilului (Visher, & Visher, 1988). 36

•

•

•

• • • • • •

Copii acceptă mai bine noii părinŃi dacă aceştia debutează în interacŃiunea cu ei prin încercarea de a forma o relaŃie, mai degrabă decât prin efortul de a-i controla şi disciplina (Bray, & Berger, 1993). După însă aproximativ 2,5 ani petrecuŃi în noua familie, raporturile se schimbă, rezultatele pozitive fiind obŃinute prin revenirea la parenting-ul uşor autoritar/hotărât (marcând momentul în care părintele vitreg îşi asumă rolul de părinte activ). Monitorizarea activă a copilului de către părintele vitreg, atât în etapa preliminară, cât şi ulterior facilitează procesul de adaptare al copilului (Hetherington, & Clingempeel, 1992). BăieŃii par să traverseze mai repede acest proces decât fetele (Hetherington, & Clingempeel, 1992). Deşi unii adolescenŃi se bazează mult pe resurse extrafamiliale în procesul de adaptare, relaŃia cu părinŃii este foarte importantă. Mamele în ambele tipuri de familii (naturale, recăsătorii) raportează relaŃii mult mai calde cu copiii lor. TaŃii vitregi se îndepărtează atât de fiice, cât şi de fii o dată cu trecerea timpului, cu impact negativ asupra adaptării copiilor. Stilul uşor autoritar şi hotărât este asociat pozitiv cu buna adaptare a copiilor în toate tipurile da familii. Cele mai ineficiente stiluri parentale sunt cei puternic autoritar şi cel detaşat.

 Cuvinte cheie: deprinderi parentale, familii adoptive, probleme Ńintă. Temă de reflecŃie nr. 9 DaŃi exemplu de exemple de conflicte posibile pentru fiecare sursă de conflict în parte.

37

Modulul VIII – RelaŃia de cuplu Scopul modulului: Acest modul are ca şi scop prezentarea generală a celei mai bine susŃinute teorii ştiinŃifice asupra vieŃii de cuplu (Gottman, 1999) şi a implicaŃiilor acesteia pentru prevenŃie şi intervenŃie. Obiective În urma parcurgerii acestui modul, studenŃii vor ştii: - care sunt principiile de bază ale eficienŃei în viaŃa de cuplu; - care sunt elementele componente ale unei teorii ştiinŃifice asupra vieŃii de cuplu, precum şi conexiunile dintre aceste componente; - care sunt implicaŃiile de bază ale teoriei pentru prevenŃie şi intervenŃie în cuplu. În centrul intervenŃiilor de tip familial, stau abordările asupra cuplului şi a vieŃii de cuplu. Conform lui Gottman (1999), există trei tipuri de cupluri stabile şi mulŃumite: (4) Cuplul „volatil” Acest tip de cuplu se caracterizează prin exprimarea foarte multor emoŃii, comunicare directă şi sinceră, relaŃii pasionale cu persistenŃa în timp a romantismului şi alternarea exprimării emoŃiilor pozitive cu emoŃii negative, cu dominanŃa emoŃiilor pozitive. (5) Cuplul orientat spre validare Acest tip de cuplu are ca şi element central exprimarea emoŃiilor şi a părerilor, într-o comunicare mai „voalată”, cu multe elemente de negociere şi argumentare solidă a punctului propriu de vedere. (6) Cuplul orientat spre evitarea conflictului Acest tip de cuplu se caracterizează prin faptul că exprimă foarte puŃine emoŃii, cei doi parteneri investind foarte mult efort în raportarea empatică la celălalt, în vederea ajungerii la un compromis şi a evitării oricărei forme de conflict sau ceartă. Problemele întâlnire de regulă în cuplu rezultă, în principal, din nepotriviri între cei doi parteneri, fiecare dintre aceştia aparŃinând altuia dintre cele trei tipuri prezentate anterior. Deşi această nepotrivire poate duce la probleme maritale, uneori se poate atinge un echilibru, în ciuda faptului că cei doi parteneri aparŃin unor tipuri diferite. În acest caz însă, ambii trebuie să fie pregătiŃi să se confrunte sistematic cu diverse probleme, pe care să fie dispuşi să le abordeze şi să le rezolve. Gottman (1994) a indicat patru moduri disfuncționale de interacțiune întâlnite în cazul cuplurilor problematice (”The Four Horsemen of the Apocalypse”): ◦ Complaint/criticism (critică exacerbată) – expresia dezacordului sau a nemulțumirilor legate de probleme specifice, care poate evolua spre critică și blamare a celuilalt pentru nerezolvarea situației; ◦ Contempt (dispreț) – insulte, sarcasm sau luarea în râs a celuilalt, punctarea incompetenței sau a altor aspecte negative ale acestuia; ◦ Defensiveness (defensivitate) – autoprotecție împotriva unui posibil atac. Negarea responsabilității pentru o problemă anume, plângeri repetate sau contraatac;

◦

Stonewalling (lipsă de reacție) – lipsa completă a feedback-ului, astfel că partenerul este perceput ca detașat, indiferent, rece, ostil sau dezaprobator.

Indiferent de tipul lor, conform lui Gottman (1999), cele două caracteristici de bază ale căsătoriilor funcŃionale, care se constituie şi în obiective fundamentale ale intervenŃiilor psihologice pentru prevenŃie şi corecŃie, sunt: (1) un nivel general de afectivitate pozitivă şi (2) capacitatea de a reduce emoŃiile negative, pe durata rezolvării conflictelor. Cele două caracteristici principale constituie fundamentul „Teoriei casei armonioase” („The Sound Marrital House Theory”, Gottman, 1999). Elementele centrale ale acestei teorii sunt: (1) „FundaŃia” casei, este formată din prietenia dintre cei doi parteneri în cuplu şi acoperă primele trei niveluri:
palierul cognitiv („cognitive room” - resursele cognitive pe care cei doi şi le alocă unul celuilalt),
sistemul de ataşament şi admiraŃie („fondness and admiration system” - frecvenŃa exprimării spontane a admiraŃiei şi ataşamentului), şi
„contul” emoŃional („the emotional bank account” - frecvenŃa orientării spre partener vs. depărtării de partener în interacŃiuni nonconflictuale). (2) Realizarea componentei de prietenie duce la nivelul următor, cel al supradominanŃei emoŃiilor pozitive („positive sentiment override”). SupradominanŃa emoŃiilor pozitive determină succesul tentativelor de reparare/corecŃie în timpul interacŃiunilor conflictuale. Perceperea manifestării emoŃiilor negative ale partenerului ca fiind informativă, însă nu ostilă permite experienŃierea unor emoŃii pozitive sau neutre, în ciuda feedback-ului negativ. (3) Următorul nivel este reprezentat de conflict şi gestionarea acestuia, nivel construit în urma succesului în repararea rupturilor din timpul interacŃiunilor conflictuale. Acest nivel are trei componente:
stabilirea unui dialog pe marginea problemelor recurente („establishing dialogue with perpetual problems”),
soluŃionarea problemelor rezolvabile („solving solvable problems”),
asigurarea confortului fiziologic („physiological soothing”). (4) Ultimul palier se referă la construcŃia împărtăşită a sensului, care acoperă:
realizarea viselor şi aspiraŃiilor individuale şi
crearea unei culturi unice, cu propriile sale metafore, poveşti, simboluri.

Creare de sens împărtăşit: ritualuri, roluri, scopuri, simboluri Realizarea viselor şi aspiraŃiilor

39

1.

stabilirea unui dialog pe marginea problemelor recurente 2. rezolvarea eficientă a problemelor rezolvabile 3. asigurarea confortului fiziologic SupradominanŃa emoŃiilor pozitive Contul emoŃional Sistemul de ataşament şi admiraŃie Palierul cognitiv

Figura 2. Elementele teoriei „casei armonioase”

În concluzie, elementele centrale ale teoriei lui Gottman permit atât evaluarea sistematică a problemelor unui cuplu, cât şi identificarea precisă şi corectarea eficientă a problemelor constatate. Printre cele mai relevante constructe din cercetarea şi intervenŃia de cuplu se află constructul de satisfacŃie maritală. Acesta are implicaŃii majore asupra stabilităŃii în cuplu, prezicând şi unele aspecte vizând sănătatea după expunerea la stresori (ex., prezice durata vieŃii la bărbaŃii care au suferit un atac de cord, Coyne şi colab., 2001). Supraordonat acestuia este constructul de „calitatea relaŃiei”. “Scopul final al cercetării în domeniul vieŃii de cuplu este să înŃeleagă varianŃa apărută în nivelul satisfacŃiei maritale” (Gottman, 1982). SatisfacŃia maritală poate fi estimată prin evaluarea mai multor componente diferite: (1) calitatea experienŃei (componentă subiectivă), (2) adaptarea în relaŃie (componentă coportamentală), (3) cogniŃiile celor doi parteneri. Comportament vs. Atitudini Pentru satisfacŃia satisfacŃia în cuplu atitudinile bazale – ex., optimism vs. pesimism - pot surclasa comportamentul efectiv al partenerului. Studiile arată că soŃiile din căsătorii fericite tind să interpreteze furia soŃului ca fiind neutră, în comparaŃie cu celelalte (Hawkins, Carrere, & Gottman, 2002). Este satisfacŃia unidimensională? Mai puŃin distres = mai multă satisfacŃie? SatisfacŃia şi insatisfacŃia în cuplu nu fluctuează împreună: absenŃa adversităŃii nu produce satisfacŃie şi nici eliminarea adversităŃii nu generează mulŃumire. Aşadar, factorii care conduc la distres marital nu sunt inversul factorilor care duc la satisfacŃie maritală (Bradbury şi colab., 2000).  Cuvinte cheie: relaŃie de cuplu, tipuri de cupluri, teoria „The Sound Marrital House” („Casa armonioasă”) asupra vieŃii de cuplu, satisfacŃia maritală. Temă de reflecŃie nr. 10 GeneraŃi un scurt dialog, care să reflecte caracteristicile cuplului „volatil”.

40

Scurta biografie a titularului de curs Daniel David este profesor universitar „Aaron T. Beck” dr. la Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a UniversităŃii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, Filiala Cluj şi psiholog principal în psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie. A obŃinut licenŃa în psihologie (în 1996) la Universitatea Babeş-Bolyai şi doctoratul în psihologie (1999) la aceeaşi Universitate. A făcut studii postuniversitare (1999-2002) în psihologie clinică şi psihopatologie (incluzând hipnoză şi hipnoterapie) la Mount Sinai School of Medicine, New York, SUA şi a parcurs un program de formare (1998-2002) în psihoterapii cognitive şi comportamentale la Albert Ellis Institute, SUA şi Academy of Cognitive Therapy, SUA, unde este şi acum supervizor-formator, singurul din România atestat de fondatorii psihoterapiilor cognitive şi comportamentale: Dr. Aaron Beck şi Dr. Albert Ellis. Complementar a făcut un stagiu de pregătire în terapii dinamic-psihanalitice şi umanist-existenŃiale la Tennessee University-Psychological Clinic, SUA (1998-1999). Este director al Centrului Român de Psihoterapie Cognitivă şi RaŃional-Emotivă şi Comportamentală, preşedinte al AsociaŃiei Române de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România şi al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health (http://www.psychotherapy.ro). Daniel David este editor al revistei Journal of Cognitive and Behavioral Psyhotherapies, indexată PsycInfo, EBSCO, ProQuest şi IBSS şi singura revistă de profil din România indexată Thomson ISI Web of Science. Autorul este membru în asociaŃii profesionale internaŃionale de profil, are numeroase premii şi granturi internaŃionale (a implementat în Ńară primele studii clinice controlate şi primul program post-doctoral în domeniul psihoterapiei), desfăşoară activităŃi didactice, de cercetare şi practică clinică şi psihoterapeutică în Ńară şi în străinătate (ex. Mount Sinai Hospital, SUA). Până în prezent a publicat 5 cărŃi şi peste 50 de articole, majoritatea în reviste de prestigiu din străinătate, fiind cel mai citat şi influent psiholog român în literatura de specialitate.