MINISTERUL ÎNVǍŢǍMÂNTULUI ŞI CERCETǍRII ŞCOALA POSTLICEALǍ SANITARǍ DROBETA TURNU SEVERIN
LUCRARE DE DIPLOMǍ HERNIA INGHINALĂ
COORDONATORI:
ABSOLVENT: ZANFIR ALINA
MANAGER INSTRUCTOR
PROMOŢIA 2013
HERNIA INGHINALĂ
MOTTO: “Acolo unde este dragoste de om, acolo se practică adevarata medicină”. HYPOCRAT
CUPRINS CAPITOLUL I MEMORIU EXPLICATIV CAPITOLUL II INTRODUCERE CAPITOLUL III NOŢIUNI DE ANATOMIE NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE CAPITOLUL IV CLINICA AFECŢIUNII CAPITOLUL V SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE LA BOLNAVUL CU HERNIE INGHINALĂ CAPITOLUL VI PROFILAXIA ŞI EDUCAŢIA SANITARĂ CAPITOLUL VII FIŞA TEHNOLOGICĂ PREZENTAREA DE CAZ
CAPITOLUL I MEMORIU EXPLICATIV Pentru faptul că timp de trei ani de practică şi de scoală m-au făcut să reflectez mai mult asupra faptului că ,,sănătatea depăşeşte atât de mult toate bunurile acestei lumi, încât un cerşetor sănătos poate fi mai fericit decât un rege bolnav”, m-am străduit să-mi fac datoria de elevă practicantă corect dându-mi seama de suferinţa bolnavului pe patul de spital, pe care l-am ajutat cât am putut. În toţi aceşti ani am fost îndrumată de D-na Baicus Angela, asistentă cu o vechime de unsprezece ani copiindu-i exemplele date m-a făcut să mă aplec cât am putut de mult asupra acestei meserii.
CAPITOLUL II INTRODUCERE „Natura se manifestă printr-o mare varietate a diferitelor îmbolnăviri, dar ceea ce este important este să nu ne lăsăm induşi în eroare şi să cunoaştem regula generală constantă după care se acţionează” ( Goethe ) . Din cele mai vechi timpuri omul a căutat în mediul său ambiant (fizico-etiologic-social) „leacuri” pentru alinarea suferinţelor sale şi pentru vindecarea lor . Încă din cadrul celor mai vechi colectivităţi omeneşti unul sau mai mulţi membri dintre cei mai de frunte s-au specializat în "meşteşuguri de a linişti suferinţele " şi de a vindeca diferite boli. Ei se numeau în funcţie de regiune : „vraci”, „magi”, „vindecători”. Folosirea leacurilor de către un „vindecător” a pus bazele medicinei umane, iar cel care practică „acest meşteşug” era medic. La început în comuna primitivă, vindecătorii erau de regulă şefii religioşi ai comunităţii respective, iar practica vindecării celor suferinzi era îmbinată cu elemente mistice fiind efectuate în cadrul unui ritual religios . Bolile erau considerate că provin de la divinităţi, vindecarea lor depindea prin urmare de forţe supranaturale a căror bunăvoinţă trebuia câştigată prin intermediul preoţilor-vraci. Deci medicina la începutul formei ei de existenţă era impregnată cu elemente mistice, psihoterapie şi mijloace naturale de vindecare mai ales prin folosirea plantelor care stăteau la baza eficienţei sale. Era o medicină strict curativă, acelaşi „vraci” efectuând toate procedurile terapeutice având un profil de generalist. Mai târziu aceşti vindecători au învăţat să reducă o fractură de membru să deschidă abcesul, să extragă o măsea, devenind astfel mari chirurgi deoarece asa cum spunea Blaise Pascal: „o dată ce nu poţi fi universal şi să ştii tot ce se poate asupra tuturor lucrurilor, trebuie să ştii câte puţin din toate, căci e mult mai frumos să ştii câte ceva despre tot decât totul despre un singur lucru”. Paralel cu dezvoltarea societăţii în diferitele ştiinţe ca: fizica, chimie, biologie, matematică, filozofie logică, cibernetică, cultură generală şi medicală a unui cadru medical trebuie să fie deosebit de vastă pentru a
putea să înţeleagă să aplice noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în favoarea omului sănătos şi bolnav . Medicina este aşa cum spunea academicianul Ion Haţeganu: „ştiinţa şi conştiinţa” sau după cum spunea, academicianul O. Fodor: „medicina este o ştiinţă a aplicării ştiinţelor în folosul omului”. Este o ştiinţă care se ocupă cu prevenirea îmbolnăvirilor şi cu tratamentul lor urmărindu-se revenirea la starea de sănătate anterioară îmbolnăvirii. Cadrele medicale sunt persoane calificate şi specializate pentru aplicarea în practică a principiilor ştinţifice ale medicinei. Dat fiind evoluţia continuă a ştiinţelor în general, a biologiei şi medicinei în particular, cadrele medicale trebuie să perfecţioneze în permanenţă cunoştintele lor medicale şi generale. Secretul medicinei interne moderne stă în înţelegerea şi coordonarea relaţiilor obţinute de specialişti din diferite domenii ale acestei discipline.
CAPITOLUL III NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE AL CANALULUI INGHINAL Canalul inghinal se prezintă ca un traiect în peretele abdominal şi este locul prin care se exteriorizează herniile inghinale. Direcţia sa este oblică, de sus în jos şi din afară înăuntru deasupra arcadei inghinale. Are un orificiu intern, un orificiu extern şi patru pereţi: anterior şi posterior, superior şi inferior, de asemenea un conţinut format din cordonul spermatic la bărbat (ce include canalul deferent şi vasele aferente şi eferente ale testiculului) şi de ligamentul rotund la femeie. Orificiul extern este superficial şi se află situat în aponevroza ombilicului mare deasupra spinei pubelui. Prin acest orificiu cordonul spermatic se exteriorizează din canalul inghinal, coborând în bursa scrotală. Orificiul poate fi palpat la nivelul rădăcinii scrotului, are regiuni (margini) tăioase aponevrotice şi în mod normal permite introducerea pulpei degetului examinator în canal. Orificiul intern este tapetat de peritoneul parietal abdominal şi corespunde fosei inghinale. În această regiune, peritoneul prezintă trei depresiuni (începând de la linia mediană spre lateral) denumite şi fose inghinale. Ele sunt delimitate de uraca, rest al alantoidei şi cordonul arterei ombilicale şi de artera epigastrică. Fosa inghinală externă se află în afara arterei epigastrice şi este locul prin care, în marea majoritate a herniilor, sacul herniar pătrunde în canalul inghinal. Fosa mijlocie se aflã medical între artera epigastrică şi cordonul arterei ombilicale, iar fosa inghinală internă între cordonul arterei ombilicale şi uraca. Conţinutul canalului inghinal este reprezentat de: a) CORDONUL SPERMATIC (la bărbat) format din: canalul deferent şi artera deferenţială; artera spermatică (din aortă); artera funiculară (din epigastrică); pachetul venos anterior;
pachetul venos posterior ce se varsă în venele epigastrice; ganglioni limfatici; b) LIGAMENTUL ROTUND (la femeie) este înconjurat de câteva vase şi cele trei ramuri nervoase. La nivelul orificiului inghinal superficial el se etalează în evantai, pentru a se insera pe simfiza pubianã, Muntele Venus şi buzele mari.
CAPITOLUL IV DEFINIREA AFECŢIUNII Hernia inghinală se produce prin canalul inghinal, care traversează straturile musculo-aponevrotice ale peretelui abdominal, canal prin care trece cordonul spermatic la bărbat şi ligamentul rotund la femeie. Hernia inghinală este de trei tipuri: 1. Hernie inghinală oblică externă 2. Hernie inghinală directă 3. Hernie inghinală oblică internă vezico-pubiană 1. Hernia inghinală oblică externă - se produce prin foseta inghinală externă şi urmează traiectul inghinal, adică drumul testiculului în coborârea sa spre scrot. Ele pot fi: - congenitale (sacul se găseşte situat între elementele cordonului, învelit ca şi acesta de foiţa fibroasă comună); - dobândite (prezenţa sacului în afara elementelor cordonului). Anatomie patologică După gradul de angajare a continutului in traiectul inghinal se
deosebesc mai multe varietăţi: punct herniar - hernia se găseşte la nivelul orificiului profund; hernie intestinală - hernia a pătruns în traiectul inghinal; hernie inghino-pubiană (Bubonocelul) apare la orificiul inghinal extern; hernie funiculară - hernia ajunge la rădăcina burselor; hernie inghino-scrotală - hernia coboară în scrot. În herniile congenitale, morfologia sacului este în raport cu gradul de involuţie a canalului peritoneo-vaginal. După varietatea sacului:
hernia peritoneo-vaginală completă - canalul a rămas complet permeabil şi hernia vine în contact cu testiculul; hernia închistată a vaginalei - sacul proemină într-o vaginală destinsă de un hidrocel;
hernia funiculară - canalul a rămas permeabil numai în porţiunea sa superioară şi fundul sacului se opreşte mai sus sau mai jos pe traiectul cordonului; hernie inghino-prosperitoneală - sacul se interpune între peritoneu şi faţa profundă a muşchiului transvers; hernia inghino-intestinală - sacul este situat între marele şi micul oblic. El este format prin dilatarea canalului peritoneo-vaginal; hernie inghino-superficială - sacul herniar este situat între aponevroza marelui ombilic şi tegument. Este însoţită de un testicul ectopic care blochează orificiul extern. 2. Hernia inghinală directă - se produce prin foseta inghinală mijlocie. Este o hernie de slăbiciune şi de regulă bilaterală. Anatomie patologică Sacul este format din seroasa peritoneală, dublată de patura de ţesut conjunctivo-adipos şi de fascia transversalis. Sacul este globulos şi cu gât larg. Nu are conexiuni cu cordonul, dar poate antrena în descensul sau vezica urinara. 3. Hernia inghinală oblică internă vezico -pubiană - se produce prin foseta inghinală internă, situată înăuntrul arterei ombilicale. Este o formă aproape excepţională şi prin excelenţă o hernie de slăbiciune. Apare numai la batrâni, este o hernie dobândită.
ETIOLOGIE Hernia cu sediul inghinal este cea mai frecventă. Întâlnită mai ales în primii doi ani de viaţă, frecvenţa ei scade până la vârsta adolescenţei pentru că la adulţi şi bătrâni să reprezinte o afecţiune chirurgicală. Bărbatul este cel mai expus în producerea de hernie inghinală din cauza anatomiei canalulul inghinal şi efortulul fizic mult, intens şi susţinut, decât femeia. Astfel un rol determinant îl are cordonul spermatic persistenţa parţială a canalului peritoneo-vaginal neobliterat ce predispune la pătrunderea unui viscer în canal şi realizarea herniei. La femeie canalul peritoneal al lui Nuck se fibrozează pe toată lungimea înainte de bastere.
Repartiţia în dreapta şi în stânga este aproape egală, dar de cele mai multe ori, hernia este bilaterală (herniile inghinale congenitale sau la bătrâni). Cauzele ce favorizează apariţia herniei: a) CAUZE PREDISPOZANTE:
- factorul ereditar - producerea (persistenţa) anormală a canalului peritoneo-vaginal, sursa de hemoragii congenitale; - obezitatea ; - slăbirea progresivă - prin restricţii alimentare, boală, sarcini repetate; - afecţiuni ce provoacă creşterea presiunii intra-abdominale; - adenom de prostată; - stenoze uretrale; - bronite cronice; - constipaţia. Toate acestea constituie fondul clinic pe care survine hernia la persoanele vãrstnice. c) CAUZE DETERMINANTE
Există de fapt o singură cauză determinantă: efortul fie fizic, fie fiziologic care determină creşterea bruscă a presiunii intraabdominale. Pentru ca o hernie inghinală să apară trebuie să existe în primul rând modificări de ordin anatomic local ale regiunii inghinale, fie de tip congenital fie dobândite pe parcursul vieţii, realizându-se un teren care să permită apariţia herniei. TABLOU CLINIC Semnele clinice: semnele fizice sunt foarte evidente. Examenul bolnavului se va face la început în picioare, după solicitarea unui efort de marş sau tuse, apoi culcat. La inspecţie se remarcă apariţia unei formaţiuni tumorale între zona herniară, variabilă ca volum şi formă care se măreşte în orto statism şi discrete în decubit. La palpare tumora este de consistenţă clasică se poate reduce în cavitatea abdominală. Dacă în sacul herniar se găseşte intestin, reducerea lui este însoţită de zgomote hidroaerice. La percuţie-constatarea sonorităţii certifică prezenţa intestinului în sac, constatarea malităţii sugerează un conţinut epiploic.
Semnele funcţionale sunt foarte discrete. Când sunt prezente, constau în senzaţii de tracţiune. De regulă hernia este o afecţiune nedureroasă. Însă în momentul când fundul de sac peritoneal începe să coboare hernia e dureroasă. În cadrul herniei inghinale cu sac neexteriorizat, în inspectia făcută în decubit dorsal şi în picioare, nu se evidenţiază nici o formaţiune tumorală în zona canalului inghinal (hernia este în stadiul de punct herniar). La examenul local se descoperă un diametru mărit atât al orificiului extern cât şi al canalulul inghinal. Semnul patognomonic al existenţei punctului herniar este impulsul la tuse un „şoc” cu caracter particular resimţit în vârful degetului examinator în timpul efortului de tuse al bolnavului. Hernia cu sac exteriorizat. La examenul local al regiunii se constată prezenţa unei formaţiuni tumorale cu caracter şi mărimi diferite. - în hernia interstiţială - formaţiune mică ce se evidenţiază cu ocazia efortului de tuse al bolnavului; - în hernia funiculară - sacul herniar este mai mare, plasat la rădăcina bursei scrotale; - în hernia inghino-scrotală - hernia voluminoasă al cărei sac se găseşte în bursa scrotală. La palparea bursei în punctul cel mai decliv se găseşte testiculul situat în afara sacului hernia. Când la palpare se simte un sac elastic şi sonor la percuţie, atunci el constituie o ansă intestinală. Sacul păstos, mat, este ocupat, de regulă de epiplon. Starea tegumentelor în cazul herniilor voluminoase scrotale este puţin alterată. Se pot descoperi zone de axematizare ascunse sau chiar ulceraţii cutanate ce trebuie tratate inaintea intervenţiei chirurgicale.
Starea musculaturii peretelui abdominal (a persoanele în vârstă, precum şi regiunea inghinală de partea opusă trebuie examinată foarte atent, deoarece se poate descoperi un punct herniar pe care bolnavul nu l-a sesizat. CLASIFICAREA HERNIILOR INGHINALE 1. DUPĂ TOPOGRAFIE: a) Herniile bilaterale: - congenitale de marime diferită; b) Herniile asociate: - cu un hidrocel - cu un chist de cordon 2. DUPĂ CONŢINUT:
a) conţin intestin subţire b) conţin epiplon 3. DUPĂ EVOLUŢIE: a) Hernii ireductibile b) Hernii monstruoase - la aceste hernii se evidenţiază şi leziuni cutanate (exematizare, ulceraţie). 4. DUPĂ VÂRSTĂ: a) hernii ale nou născutului şi sugarului b) hernii ale copilului c) hernii ale adultului d) hernii ale bătrânului 5. HERNIA INGHINALĂ LA FEMEIE: Femeia face mai rar hernie inghinală şi dacă există, sacul herniar se aflã in dreptul spinei pubelui.
EVOLUŢIE Evoluţia herniei poate merge spre complicaţii ca de pildă hernii care se pot instala brusc, fară să existe vreo relaţie directă între volumul herniei şi apariţia ei. Complicaţia majoră este ştrangularea retrogradă în „W”.
DIAGNOSTICUL POZITIV Diagnosticul pozitiv al unei hernii inghinale se bazează pe elemente esenţiale, ce reiese din examinarea clinică: - impulsul la tuse; - constatarea unui orificiu extern al canalului inghinal cu un diametru mare; - formaţiunea tumorală cu toate caracteristicile ei: indoloră, reductibilă cu o evoluţie lentă.
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAR Se poate realiza prin diferite afecţiuni astfel: - hidrocelul poate fi luat ca hernie inghino-scrotală , dar acesta nu este reductibil, testiculul nu poate fi palpat, fiind înglobat în masa lichidiană. Dificultăţi de diagnostic se întâlnesc la persoanele grase, în special la femei, unde hernia inghinală trebuie deosebită de cea femurală.
INVESTIGAŢII CLINICE ŞI PARACLINICE. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL
Datorită apariţiei durerii la eforturi fizice mari şi a unei tumefacţii sau formaţiuni de formă şi mărime variabilă, bolnavul se prezintă de cele mai multe ori la serviciul de urgenţă. Până la venirea medicului chirurg, asistentul medical are datoria de a pregăti psihic bolnavul, care datorită semnelor apărute crede că este purtătorul unei boli grave. Se explică bolnavului că spitalul este unitatea unde se fabrică sănătatea şi că personalul ce deserveşte această unitate are datoria de a face tot posibilul pentru a vindeca afecţiunea cu care s-a prezentat. Se încearcă astfel cucerirea încrederii bolnavulul în personalul medical şi speranţa că va fi din nou sănătos. Asistentul medical va culege date anamnezice în legătură cu: 1. Numele si prenumele bolnavului 2. Vârsta 3. Profesiunea 4. Adresa 5. Antecedente heredo-colaterale 6. Antecedente personale: - fiziologice (dacă este de sex feminin: menarha, menstruaţia, menopauza, etc.) - patologice: infecto-parazitare, medicate, chirurgicale, tratamente cronice, diabet, cardiopatii, anemii, epilepsie, intoleranţă sau alergii. 7. Condiţii de viaţă, muncă şi mediu. 8. Se cer date anamnestice despre afecţiune: - când a debutat - cum a debutat (brusc, ca urmare a unui efort, accident) - semnele de debut ale bolii. Se vor măsura funcţiile vitale: puls, tensiune arterială, temperatură, respiraţie şi în plus greutatea şi înălţimea bolnavului. Se obţin date privind eliminările fiziologice: scaun, diureză (număr emisii, caracterul acestora, etc.). Toate acestea vor fi notate în foaia de observaţii. Medicul va efectua examinarea clinică, pune diagnosticul de internare, recomandă probele biologice ce trebuie recoltate, examinările paraclinice complementare necesare, secţia unde va fi internat, medicaţia de urgenţă ce trebuie administrate. Toate acestea vor fi trecute în foaia de observaţie. Asistentul medical de pe secţia de urgenţă va administra medicaţia prescrisă, după care predă bolnavul pe secţie împreună cu foaia de observaţie, asistentului şef de secţie. . Acesta va repartiza bolnavul la salon, dându-l în primire asitentului medical.
Asistentul medical are datoria de a conduce bolnavul (la pat, de a încerca acomodarea acestuia cu regimul de spital, de a efectua o educaţie sanitară minimă (dacă este nevoie) în legătură cu condiţiile igienice şi igiena personală a bolnavului. Bolnavului i se va prezenta secţia, amplasamentul grupului sanitar şi folosirea acestuia, modul cum ne poate contacta în cel mai scurt timp (alarma sonoră, optică sau mixtă). Asistentul medical recoltează probele biologice prescrise de medic, conduce bolnavul la serviciile necesare pentru examinări complementare execută alte manevre medicale prescrise de medic. În cazurile grave, de maximă urgenţă, se urgentează efectuarea teatamentului chirurgical, sărind peste unele etape inutile. În cazurile ce nu se necesită tratament chirurgical urgent, asistentul medical va conduce bolnavul la serviciile necesare efectuării unor examene radiologice pentru depistarea unei eventuale afecţiuni pulmonare, care necunoscută şi netratată în prealabil poate complica intervenţia chirurgicală. Cu această ocazie se va controla şi aspectul global al cordulul şi al aortei. Se va executa E.K.G. Asistentul medical se va interesa de scaunele şi micţiunile bolnavului, de ritmul şi aspectul acestora şi se va semnala medicului orice tulburare. Temperatura se controlează pe toată perioada internării, putând releva date importante pentru diagnostic şi să ajute o terapeutică adecvată cazului. La bolnavii în vârstă trebuie să se determine capacitatea vitală, respiratorie, pentru că la acestea există o rigiditate a cutiei toracice specifice vârstei, emfizem pulmonar, mai mult sau mai puţin accentuat şi în consecinţă, ei au nevoie de oxigenare suplimentară postoperatorie.
OBSERVAREA ŞI NOTAREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE În îngrijirea bolnavului, asistentul medical are obligaţia să-l supravegheze pentru a alege toate datele privind starea generală şi evoluţia bolii acestuia, comunicând medicului tot ce a observat la bolnav în cursul zilei sau nopţii. La patul bolnavului, asistenta va urmări: comportamentul bolnavului, funcţiile vitale şi vegetative ale organismului, apariţia unor manifestări patologice. Toate datele culese de asistenta medicală din supraveghere se notează grafic în foaia de observaţie. 1. Măsurarea şi notarea temperaturii
Temperatura - rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldură prin dezintegrarea alimentelor energetice. Măsurarea temperaturii are drept scop descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului. Valorile normale sunt de 36,7-37 grade C dimineaţa 37-37,3 grade C seara. Locurile de măsurare a temperaturii sunt: cavităţi semiînchise (axila, plica inghinală, cavitatea bucală) sau cavităţi închise (rect, vagin). 2. Măsurarea şi notarea respiraţiei Respiraţia - funcţia organismului prin care se realizează aportul de oxigen necesar proceselor vitale în paralel cu eliminarea în atmosferă a dioxidului de carbon rezultat din acesta. Caracteristicile frecvenţei respiratorii sunt: suplă regulată, amplă profundă. Frecvenţa mişcărilor respiratorii variază în funcţie de sex, vârstă poziţie, temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau somn. 3. Măsurarea şi notarea pulsului Pulsul arterial este senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere superficiale comprimată incomplet pe un plan rezistent. Măsurarea pulsului are ca scop obţinerea de informaţii privind starea anatomofuncţională a inimii şi vaselor. Bolnavul va fi menţinut în stare de repaus fizic şi psihic 5-10 minute cu braţul sprijinit pentru relaxarea muchiilor antebraţului. Se poate măsura în artera radială carotidă, tibială posterioară, pedioasă pe durata unui minut. Fiziologic valorile frecvenţei pulsului variază astfel: - puls tahicardic în ortostatism, efort fizic şi psihic, emoţii puternice în cursul digestiei. - puls bradicardic în decubit, stare de repaus, linişte psihică. Valorile normale ale pulsului la copilul mic sunt cuprise între 100-120 p/mm, la 10 ani 90-100 p/mm, după vârsta de 20 ani 60-80 p/mm. 4. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale Tensiunea arterială - presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali: - 9-11 ani 60-65 minim 90-110 maxim -12-15 ani 60-75 minim 100-120 maxim -20-50 ani 75-90 minim 115-140 maxim Diureza se urmăreşte zilnic pe 24 ore, în special la bolnavii cu afecţiuni ale aparatului urinar.
Fiind un lichid excretat de rinichi, examenul constantelor fizice şi chimice ale urinei ne informează asupra stării de sănătate a rinichilor, cât şi a întregului organism. Recoltarea urinei se face fie în urinar, fie în ploscă. Bolnavul trebuie să ştie: să utilizeze numai bazinetul gol şi curat, să verse imediat urina în borcanul colector, să nu urineze în timpul toaletei efectuată pe bazinet. Toate aceste cunoştinţe îi vor fi explicate prin educaţia sanitară efectuată de asistentul medical. Recoltarea se efectuează astfel: - la ora stabilită bolnavul urinează şi urina se aruncă - urina de la celelalte micţiuni în timp de 24 h, este colectată în borcanul curat şi păstrat la rece - a doua zi la sfârşitul celor 24 de ore se trimit la laborator 500 ml de urină omogenizată cu următoarele date: numele şi prenumele bolnavului, volumul de urină emisă pe 24 h, vârsta, sexul, natura regimului, volumul de lichide ingerate, analiza cerută, secţia unde se trimite rezultatul, medicamentele luate sau particularităţile tratamentului. Compoziţia normală a urinei: - densitate: 1010-1050 - ph-ul: 5,5-6,5 - albumina : uree - glucoza: absentă - pigmeţi biliari: absenţi
RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE Pentru a se realiza în condiţii optime, asistenta medicală trebuie să respecte următoarele norme generale: - orarul recoltării - efectuarea pregătirii fizice şi psihice a bolnavului - pregătirea instrumentarului de laborator şi etichetarea produsului recoltat - păstrarea şi transportarea produsului recoltat. Din sângele recoltat se fac următoarele analize: Analize hematologice: 1. Hemoleucograma se poate recolta sânge prin puncţie venoasă sau prin înţeparea pulpei degetului. Când recoltarea se face prin puncţie venoasă se recoltează 2 ml sânge pe substanţa anticoagulantă şi se examinează la laborator. Valori normale:
hematii 4,5 mil/mm3 (femei); 5mil/mm3 (bărbaţi) leucocite 5000-7000/mm3 trombocite 300000/mm3
2. Formula leucocitară polinucleare: neutrofile 65 % cozinofile 2-3% bazofile 0,5- 1 % limfocite : 25 - 28 % monocite:6-7% plasmocite - se găsesc numai patologic
3. V.S.H. se va recolta prin puncţie venoasă, fără stasă. Pentru aceasta se aspiră în prealabil în seringă 0,4 ml anticoagulant (citrat de Na 3,8 %) şi apoi se recoltează 1,6 ml sânge. Valori normale: 3-7 mm/h (bărbaţi) 6-11 mm/h (femei) 8- 10 mm/2h (bărbaţi) 10- l6 mm/2h (femei)
4. Hematocrit - 2 ml sânge ce se pun într-un recipient în care se găseşte heparină. Valori normale: 45 % (bărbaţi) 40 % (femei)
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN CADRUL EXAMINĂRII Colaborarea la examinarea clinică a bolnavului este una din sarcinile importante ale asistentului. Ajutorul acordat medicului şi bolnavului în cursul examinării clinice degrevează pe acesta din urmă de eforturi fizice, îi previne o serie de suferinţe inutile, contribuie la crearea unui climat favorabil între bolnav medic, face accesibilă medicului explorarea tuturor regiunilor organismului, servindu-l cu instrumentarul necesar. Sarcinile asistentului în pregătirea unui examen medical sunt: - pregătirea psihică a bolnavului; - adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului; - aducerea bolnavului în poziţiile adecvate examinărilor; - asigurarea iluminaliei necesare la examinarea cavităţilor naturale ; - deservirea medicului cu instrumente ; - ferirea bolnavului de traumatisme şi răceală; - aşezarea bolnavului în pat după examinare şi facerea patului. Cadrul medical trebuie să cunoască esenţa analizelor care se cer având în vedere că unele recoltări sunt executate în întregime de asistenţă, iar altele de medic ajutat de asistent. Tehnicile de recoltare pe care asistentul trebuie să le cunoască sunt: - pregătirea bolnavului pentru recoltare; - pregătirea instrumentelor şi utilajului necesar pentru recoltarea produselor; - pregătirea sticlăriei în care se adună produsele; - etichetarea recipientelor cu produse recoltate; - cantitatea de produse nacesare analizelor cerute; - tehnica specială a diferitelor recoltări; - ambalarea produselor recoltate şi transportul lor la laborator.
TRATAMENT ŞI INTERVENŢII SPECIFICE ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL Unicul tratament admis astăzi în cadrul herniei inghinale, este tratamentul chirurgical reprezentat prin cura radicală a herniei prin diverse procedee. Metode altă dată folosite, cum este bandajul herniar trebuie evitate din cauza rezultatelor cu totul nesatisfăcătoare. Tratamentul chirurgical urmăreşte tratarea sacului herniar şi refacerea peretelui abdominal.
ANESTEZIA Cea mai frecventă este rahianestezia, pentru avantajele pe care ea le oferă: -analgezie foarte bună; -relaxare musculară perfectă; -nu modifică anatomia locală a ţesuturilor şi durata ei acoperă pe deplin durata intervenţiei. Rahianestezia este indicată îndeosebi la persoanele tinere şi la adulţi, dar este suportată foarte bine şi de bătrâni cu o stare generală bună.
Nivelul puncţiei rahidiene trebuie să asigure o analgezie pentru un teritoriu a cărui limită superioară să depăşească o dreaptă ce trece prin spinele iliace anterosuperioare. La bolnavii cu afecţiuni cardiace, bătrâni, sau la cei care din diverse motive au o contraindicaţie pentru rahianestezie, se poate recurge la anestezia locală sau la anestezia generală cu intubaţie. Pentru anestezia locală se foloseşte xilină 1% sau soluţie de procaină 0,50 %.
PREGĂTIREA PREOPERATORIE 1. Pregătirea generală preoperatorie A. Examenul clinic Acesta este efectuat de către medicul chirurg, ajutat de asistenta medicală; pune în evidenţă starea fiziologică a bolnavului dând totodată posibilitatea depistării unor deficienţe ale organismului şi a unor boli însoţitoare. El este completat de examinärile paraclinice. B. Pregătirea psihică a) Medicul informează bolnavul privind intervenţia chirurgicală - Bolnavul este informat despre necesitatea intervenţiei chirurgicale şi i se cere consimţământul. - Se fixează data aproximativă a intervenţiei. b) Pregătirea psihică a bolnavului: - Bolnavul este înconjurat cu atenţie şi solicitudine. - Se suprimă tot ceea ce ar putea să producă bolnavului o stare de nelinişte. - Se va reduce starea de anxietate prin informaţii sumare privind intervenţia chirurgicală. - Bolnavului i se crează o stare de confort psihic, oferindu-i un mediu ambiant plăcut - i se asigură legătura cu aparţinătorii - La indicaţia mediculul i se administrează calmant. C. Îngrijirile igienice Efectuarea băii sau duşului - bolnavul va fi îndrumat, ajutat să facă baie sau duş, urmat de: igiena cavităţii bucale, îngrijirea părului. La recomandarea medicului se efectuează controlul stomatologic urmat de tratament stomatotogic dacã este cazul.
D. Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative şi observarea apariţiei unor schimbări în starea bolnavului (care pot amâna intervenţia chirurgicală). a) Măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative inclusiv notarea lor - măsurarea şi notarea temperaturii; - măsurarea şi notarea pulsului; - observarea şi notarea respiraţiei (la indicaţia medicului) - măsurarea şi notarea T.A. - observarea diurezei şi scaunului; b) Observarea apariţiei unor schimbări în starea bolnavului: -apariţia febrei; -apariţia unor infecţii ale pielii, ortorino-laringiene sau pulmonare; -apariţia menstruaţiei la femei. Apariţia oricărei modificări în starea bolnavului trebuie anunţată imediat medicului. Regimul dietetic preoperator, adecvat diagnosticului şi deficienţelor bolnavilor va ţine seama de vârstă şi greutatea acestuia, astfel încât să-i asigure caloriile necesare, să fie uşor digerabil şi bogat în vitamine. 2. Pregătirea din preziua intervenţiei chirurgicale A. Pregătirea generală a) Asigurarea repausului - repaus fizic - repaus intelectual - repaus psihic - seara se administrează un somnifer (La indicaţia medicului) b) Asigurarea alimentaţiei necesare: - se asigură alimentaţie normală - cina va fi compusă din alimente uşor digerabile c) Evacuarea intestinului: -se va efectua clisma seara (dacă nu sunt contraindicaţii) -la indicaţia medicului se poate efectua şi dimineaţa clisma d) Asigurarea igienei corporale - se va efectua baie, duş sau baie pe regiuni la pat. B. Pregãtirea locală Pregătirea câmpului operator: -se curăţă pielea săpunând regiunea şi insistându-se la pliuri şi ombilic; -pielea păroasă se rade cu grijă, evitându-se să se producă mici tăieturi (pori de intrare pentru infecţii, dureroase la efectuarea dezinfecţiei).
-se degresează pielea cu comprese sterile îmbibate cu eter (cu grijă să nu se scurgă eter pe regiunea perianală). -se dezinfectează pielea cu un antiseptic. -se acoperă câmpul operator la indicaţia medicului. 3. Pregătirile din dimineaţa intervenţiei a) Se intrerupe alimentaţia: bolnavul nu manâncă cel puţin 12 ore înaintea intervenţiei chirurgicale; b) Îmbrăcarea bolnavului: bolnavul va fi îmbrăcat cu cămaşa de noapte (pentru femei) sau pijama (pentru bãrbati) şi şosete în picioare; la femei părul va fi prins într-o bonetă sau basma; c) Îndepărtarea protezelor dentare : protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată de tifon şi vor fi puse în noptiera bolnavului. d) Îndepartarea bijuteriilor: bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei spitalulul (cu proces - verbal); e) Îndepărtarea lacului de pe unghii: este necesară îndepărtarea lacului de pe unghii şi a fardului de pe buze deoarece prezenţa acestora face dificilă depistarea semnelor de anoxie manifestată prin cianoză la nivelul extremităţilor; f) Golirea vezicii urinare; g) Administrarea medicaţiei preanestezice indicată de medicul anestezist.
ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII Îngrijirile postoperatorii încep imediat după intervenţia chirurgicală şi durează până la vindecarea completă a bolnavului. Îngrijirile postoperatorii se acordă în funcţie de felul anesteziei, de complicaţiile care au survenit intraoperator şi starea generală a bolnavului. Îngrijirile postoperatorii se acordă pentru restabilirea funcţiilor organismului, asigurarea cicatrizării normale a plăgii, prevenirea complicaţiilor. După intervenţia chirurgicală bolnavul poate fi transferat la secţia de anestezie, terapie intensivă (reanimare); sala de trezire, patul său. A. Îngrijiri acordate bolnavului până la instalarea la pat. a) Pregătirea camerei (se efectuează în timpul intervenţiei) - se aeriseşte încăperea - se schimbă patul cu lenjerie curată - se protejează patul cu o aleză de cauciuc acoperită cu o aleză de pânză
- se încălzeşte patul dacă este cazul - temperatura camerei să fie de 18-20 grade C - se atenuează lumina. b) Pregătirea materialelor în vederea reanimării postoperatorii: - se pregătesc materialele pentru perfuzii: seringi, ace, garou, soluţii de perfuzat - se verifică sursa de oxigen - se pregătesc aspiratorul şi sondele - se pregăteşte material pentru tratamentul medicamentos; analeptice cardio-vasculare şi respiratorii ,,seringi”, ace, alcool. - se pregătesc borcane necesare, cu suporturi, pentru aspiraţie, drenaj pleural; c) Pregătirea materialului pentru supravegherea bolnavului: - se pregătesc: termometrul, cronometrul, tensiometrul, borcan pentru diureză; - se pregăteşte foaia de temperatură pentru terapie intensivă. d) Transportul bolnavului operat: - căruciorul este pregătit cu pătură ,,cearşaf, aleză; - bolnavul este aşezat în poziţie de decubit dorsal cu capul într-o margine; - se acoperă bolnavul pentru a nu răci; - se supraveghează: pulsul la caroridă, eventuala vărsătură, apariţia cianozei; - se supraveghează perfuzia, drenurile; e) Instalarea bolnavulul la pat: - până la trezire, bolnavul este aşezat în decubit dorsal cu capul întro parte sau în decubit lateral; - dacă perfuzia se continuă, se plasează flaconul pe suport, iar membrul bolnavului se aşează în jgheabul de fixare; se verifică poziţia acului şi ritmul perfuziei; - drenurile sunt racordate la borcane (dacă e cazul). B. Supravegherea şi îngrijirile imediate Bolnavul operat sub anestezie generală trebuie supravegheat cu toată atenţia până la apariţia reflexelor (de deglutiţie, de tuse, faringian şi cornean), până la revenirea completă a stării de cunoştiinţă cât şi în orele care urmează. De altfel, transportul din sala de operaţie se execută după revenirea acestor reflexe. a) Supravegherea pacientului: - la supravegherea pacientului, apariţia palorii însoţită de transpiraţii reci şi răcirea extremităţilor indică starea de şoc; - apariţia cianozei, chiar redusă, indică suficienţa respiratorie sau circulatorie; se administrează oxigen pe sondă, endonazal.
b) Supravegherea comportamentului: - se supraveghează comportamentul deoarece operatul poate să prezinte la trezire o stare de agitaţie; să fim atenţi că bolnavul să nu-şi smulgă pansamentul, drenurile, perfuzia, să nu se ridice din pat. Va fi imobilizat dacă este nevoie. c) Supravegherea respiraţiei: - respiraţia trebuie să fie ritmică, de amplitudine normală; - dacă apare jena respiratorie ea poate trăda: incărcarea bronşică cu mucozităţi (fiind necesară o aspiraţie faringiană); căderea limbii (este prevenită prin menţinerea pipei Geuddel până la trezirea completă a bolnavului), inundarea căilor respiratorii cu vomismente (se previne prin poziţia bolnavului, aspiraţie, eventual intubaţie traheală). d) Supravegherea pulsului: - pulsul trebuie să fie bine bătut, regulat, puţin accelerat, rărindu-se în mod progresiv; - pulsul filiform este semn de hemoragie sau de altă stare critică. e) Supravegherea tensiunii arteriale: - T.A. va fi controlată în mod ritmic; - prăbuşirea T.A. concomitent cu reducerea tensiunii diferenţiale, însoţită de accelerarea pulsului, indică starea de şoc, provocată de hemoragie. Se anunţă de urgenţă medicul se va pregăti pentru reintervenţie, transfuzie şi oxigenoterapie. f) Supravegherea pansamentului - pansamentul trebuie să rămână uscat, să nu se îmbibe cu sânge sau serozitate (trebuie anunţat medicul dacă pansamentul nu este uscat). g) Schimbarea poziţiei bolnavului. h) Îngrijirea mucoasei bucale: - pentru a umidifica mucoasa bucală: se şterge mucoasa bucală cu tampoane umezite în soluţii diluate de bicarbonat de sodiu, acid boric, permanganat de potasiu , se curăţă stratul existent pe limbă cu tampoane umezite, cu o soluţie preparată dintr-o lingură de bicarbonat de sodium, o linguriţă de glicerinã la un pahar de apă. Dacă starea bolnavului este bună i se permite să-şi clătească gura. - se ung buzele cu vaselină. i) Prevenirea escarelor: - se efectuează frecţii cu alcool la nivelul regiunii dorsale şi călcâielor, se schimbă des poziţia şi se evită umezeala lenjeriei. j) Evacuarea vezicii: - se stimulează micţiunea prin introducerea bazinetului încălzit sub bolnav; se evacuează prin sondaj vezical. k) Asigurarea somnului: - seara se administrează un hipnotic slab.
C. Supravegherea şi îngrijirile acordate în primele două zile după intervenţia chirurgicală a) Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative: - temperatura se măsoară dimineaţa şi seara. În prima zi se poate produce o uşoară hipertermie 37,8-38 grade C (febra de resorbţie). - pulsul şi T.A. se urmăresc cu atenţie, şocul şi hemoragia sunt complicaţiile care pot surveni în primele două zile după intervenţie - se urmăreşte diureza şi se stabileşte bilanţul hidric b) Îngrijiri igienice - va fi efectuată toaleta bolnavului în fiecare zi, acordându-se îngrijiri ale cavităţii bucale dacă bolnavul nu o poate face singur; - se reface patul de mai multe ori pe zi, schimbând lenjeria de câte ori este nevoie. c) Prevenirea escarelor d) Exerciţii respiratorii: - se efectuează exerciţii de gimnastică respiratorie; - bolnavul va fi pus să umfle un balon; - bolnavul va tuşi şi va elimina sputa pentru a evita încărcarea bronşică. În timpul exerciţiilor bolnavul va proteja peretele abdominal, prin apăsare la nivelul inciziei cu ajutorul palmelor. e) Mobilizarea bolnavului: - prima mobilizare din pat va avea loc în prima zi pentru a preveni flebita; - dacă bolnavul nu poate fi ridicat va fi efectuată gimnastică la pat. f) Tubul de gaze: - pentru a combate meteorismul care se accentuează în noaptea primei zile de la intervenţia chirurgicală, va fi introdus tubul de gaze lubrifiat, timp de o oră. g) Clisma cu apă cu sare: - se efectuează dimineaţa în a doua zi de la intervenţia chirurgicală pentru a mări peristaltismul intestinal şi pentru reluarea tranzitului. h) Alimentaţia: - în prima zi operatul va ţine o dietă hidrică cu ceai neîndulcit; - după evacuarea spontană a gazelor, semn de reluare a tranzitutui intestinal, bolnavul va primi ceaiuri îndulcite, citronade, supă de legume strecurată, lapte. D. Supravegherea şi îngrijirile acordate în ziua a treia a) Supravegherea temperaturii: va fi urmărită dimineaţa şi seara. Hipertermia este semnul unei infecţii: limfangită (se pune în evidenţă şi prin dureri a membrul perfuzat, înroşirea traiectului venal); infecţia de la nivelul plăgii operatorii (este însoţită de dureri locale, înroşirea
tegumentelor), complicaţii infecţioase pulmonare, complicaţii infecţioase urinare. b) Supravegherea pulsului: - se va urmări pulsul dimineaţa şi seara şi se va nota în foaia de observaţii; - creşterea frecvenţei pulsului indică flebita, care este însoţită de: uşoare dureri la presiunea moletului şi la dorsoflexiuni ale piciorului; uşoară creştere a temperaturii; - se va institui un tratament cu anticoagulante, pe care îl stabileşte medicul; c) Supravegherea respiraţiei: - apariţia eventuală a dispneei asociată cu cianoză indică o complicaţie pulmonară infecţioasă sau atelectazia datorită obstrurării unei bronhii cu un dop de mucus. d) Supravegherea tranzitului intestinal: - supravegherea apariţiei primulul scaun - Întârzierea apariţiei primulul scaun va fi comunicată medicului e) Igiena bolnavului: - bolnavul operat îşi va face toaleta la lavoarul din salonul său, pe cât este posibil singur; - bolnavul va continua să efectueze exerciţiile respiratorii; - se va efectua mobilizarea cu durată din ce în ce mai lungă. f) Alimentaţia bolnavului: - după reluarea tranzitului intestinal şi evacuarea gazelor, bolnavul poate fi alimentat cu piureuri, iaurt, începând din ziua a treia - după apariţia primului scaun, în alimentaţie se pot introduce compoturile, carnea albă - începând din ziua a şasea sau a şaptea se poate relua alimentaţia normală cu carne, legume, pâine. g) Scoaterea firelor: - în ziua a şasea sau a şaptea se vor scoate firele (cu multă prudenţă la bolnavii casectici).
COMPLICAŢII POSTOPERATORII 1. Imediate - hematomul scrotal survine în câteva ore, se datoreşte unei hemostaze neîngrijite în cursul disecţiei sacului, nesesizate. Uneori, poate impune reintervenţia de hemostază, alteori tratamentul hemostatic, punga cu gheaţă; - edemul membrului inferior de aceeaşi parte sau cianoza lui după cura de hernie demonstrează o jenă circulatorie prin firul de plastic. 2. Precoce
- infiltraţia edematoasă a plăgii, poate ceda la tratamentul local comprese reci, punga cu gheaţă. 3. Tardive - necroza testiculului poate surveni prin lezarea sau ligatura vaselor nutritive, necesită excizie, debretare sau chiar orhiectomie; - supuraţia plăgii demonstrează lipsa asepsiei; - recidiva herniară are ca mecanism diverse elemente care pot ţine atât de bolnav cât şi de chirurg.
SECHELE POSTOPERATORII Sunt destul de rare, se pot cita: - cicatricile vicioase, hipertrofice, dureroase; - edemul scrotal persistent, hidrocelul postoperator.
REZULTATE ŞI PROGNOSTIC Rezultatele chirurgiei herniilor sunt bune, mortalitatea pentru herniile necomplicate fiind foarte apropiată de 0. Pentru herniile complicate rezultatele depind de foarte mulţi factori: tipul de complicaţie, momentul în care se intervine. Recidivele marchează valori între 0,6-20 % , sunt cu mult mai mari pentru hernia crurală. Prognosticul favorabil, cu reintegrarea absolută în mediul social; prognostic ceva mai rezervat în cazul herniilor multirecidivate.
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN EFECTUAREA TRATAMENTULUI Administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere pe care asistentul medical o efectuează sub îndrumarea medicului. Asistentul medical va respecta în acest caz următoarele reguli pentru evitarea erorilor care pot fi fatale: 1. Respectarea medicamentelor prescrise, nu se înlocuieşte cu alt medicament cu efect asemănător fără aprobarea medicului. 2. Identificarea medicamentelor de administrat, prin verificarea etichetei înainte de administrare sau a medicamentului. 3. Verificarea calităţii medicamentelor să nu fie alterate, degradate. 4. Respectarea căii de administrare este obligatorie, nerespectarea căii de administrare poate duce la accidente grave (soluţiile uleioase
introduse i.v. produc embolia uleioasă şi moartea, soluţiile hipertone sunt incompatibile cu ţesutul muscular sub cutan produc necroza). 5. Respectarea orarului de administrare şi ritmul prescris de medic 6. Respectarea dozei prescrise. 7. Respectarea somnului fiziologic al bolnavului, cu excepţia antibioticelor şi chimioterapicelor al căror ritm impune trezirea. 8. Evitarea incompatibilităţii dintre medicamente, deoarece unele prin asociere devin ineficace sau dăunătoare. 9. Servirea bolnavului cu doza unică de medicamente care vor fi administrate personal de asistenţă sau luate în prezenţa sa. 10. Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor în următoarea ordine: tablete, capsule, soluţii, picături, injecţii, ovule vaginale, supozitoare. 11. Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise. 12. Anunţarea imediatä a greşelilor de administrare a medicamentelor, orice greşeală va fi adusă la cunoştiinţa medicului pentru a se putea interveni şi preîntâmpina complicaţiile care ar putea fi fatale bolnavului. 13. Administrarea imediată a medicamentelor deschise: soluţiile injectabile trebuie administrate imediat după deschiderea fiolei deoarece păstrarea ar permite infectarea, scăderea eficacităţii medicamentului sau chiar degradarea acestuia. 14. Prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti prin respectarea măsurilor de asepsie şi igiena stabilite pentru fiecare cale de administrare.
CAPITOLUL V GENERALITĂŢI ASUPRA NEVOILOR FUNDAMENTALE ÎN CONCEPTUL VIRGINIEI HENDERSON Conform conceptului Virginiei Henderson există anumite nevoi fundamentale comune tuturor fiinţelor umane care trebuie satisfăcute pentru a atinge un nivel optim de bunăstare. Cadrul conceptual al Virginiei Henderson porneşte de la existenţa unor necesităţi fiziologice şi aspiratii ale fiintei umane denumite nevoi fundamentale. Acest cadru conceptual se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale cu componentele bio-psiho-sociale culturale şi spirituale ale individului. Pacientul trebuie să atingă o independenţă in satisfacerea nevoii care coincide cu ţelul profesional de asistent medical. Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson trebuie să ştii că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală ca fiinţa umană să-şi asigure starea de bine, apăsarea fizică şi mentală. Cele 14 nevoi fundamentale: 1. Nevoia de a respira. 2. Nevoia de a se alimenta şi hidratată. 3. Nevoia de a elimina. 4. Nevoia de a se mişca şi a păstra o bună postură. 5. Nevoia de a dormi, a se odihni. 6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca. 7. Nevoia de a menţine temperatura corpului la limite normale. 8. Nevola de a fi curat, de a proteja tegumentele. 9. Nevoia de a evita pericolele. 10. Nevoia de a comunica. 11. Nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile proprii. 12. Nevoia de a se realiza. 13. Nevoia de a se recrea. 14. Nevoia de a învăţa (despre boală şi despre sănătate). În afara Virginiei Henderson la nevoile fundamentale se mai face o clasificare după teoria lui Maslow. Acest Maslow este un psiholog american care clasifică nevoile în 5 categorii în ordinea priorităţilor: 1. Nevoia fiziologiei
2. Nevoia de securitate 3. Nevoia de apartenenţă 4. Nevoia de recunoaştere socială 5. Nevoia de realizare După acestă teorie a lui Maslow trebuie satisfăcută întâi nevoia fiziologică de bază, apoi cea de securitate, pe urmă celelalte. I. NEVOIA DE A RESPIRA Aspectul bio-fiziologic al acestei nevoi se manifestă în respiraţia tisulară şi pulmonară. Dimensiunea psiho-social-culturală este influenţată de emoţii, furie, tristeţe, fumat, sedentarism, exerciţii de mişcare. Această nevoie de a respira prezintă nişte particularităţi la nou-născuţi, sportivi, după intervenţii chirurgicale. Respiraţia este o funcţie vitală de bază a organismului prin care se realizează un aport de oxigen necesar vieţii şi organelor vitale ale organismului în paralel cu eliminarea bioxidulul de carbon. Respiraţia include următoarele etape: 1. Etapa pulmonară - când aerul pătrunde în plămâni 2. Etapa sanguină - schimbul de gaze dintre aerul alveolar şi sângele din capilare. 3. Etapa circulatorie - transportul de oxigen până la ţesuturi şi a bioxidului de carbon din ţesuturi la alveolele pulmonare pentru eliminare. 4. Circulaţia tisulară - schimbul de gaze între sânge şi ţesuturi. II. NEVOIA DE A SE ALIMENTA ŞI HIDRATA Dimensiunea bio-fiziologică cuprinde: digestia, masticaţia. Dimensiunea socio-psiho-culturală: obiceiuri legate de rasă, naţionalitate, religie. Pentru om alimentaţia constituie substratul vieţii, ea se realizează prinr-un aport permanent de substanţe nutritive bine echilibrate în raport cu vârsta, sexul, starea de sănătate a bolnavului. În îngrijirea bolnavului alimentaţia este un obiectiv important deoarece prin ea se asigură energia necesară desfăşurării proceselor metabolice, energie care la omul bolnav este deficitară, scăzută. III. NEVOIA DE A ELIMINA Aspectul bio-fiziologic în satisfacerea unor nevoi este mecanic, hormonal, nervos în funcţie de vârstă, sex, stare de sănătate. Dimensiunile psiho-socio-culturale sunt: emoţiile, transpiraţia, calitatea şi cantitatea lichidelor ingerate, starea de curăţenie personală. Eliminarea face parte din funcţiile vegetative ale organismului cu mari implicaţii asupra funcţiilor vitale ale organismului. Eliminrea se realizează la nivelul organismului pe mai multe căi. Cea de bază este eliminarea urinei, dar eliminări se fac şi la nivelul pielii, la nivelul aparatului respirator
(expectorată), aparatului digestiv (vărsătura) şi la nivelul aparatului genital (menstruală şi alte eliminări la acest nivel). IV.
NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A PĂSTRA O BUNĂ POSTURĂ Aspectul bio-fiziologic se referă la sistemul muscular, nervos, cardiovascular. Dimensiunea psiho-socio-culturală mişcările şi poziţia corpului reflectă consistent sau inconsistent vitalitatea psihică. Este o necesitate pentru orice fiinţă vie să fie în mişcare, să-şi mobilizeze toate forţele corpului, să efectueze diferite funcţii ale organismului (circulaţia sângelui este favorizată de mişcări şi activităţi fizice). V. NEVOIA DE A DORMI, A SE ODIHNI Din punct de vedere bio-fiziologic nevoia este satisfăcută sau nu în raport cu vârsta, starea de sănătate. Sugarul nou-născut are nevoie de mai multă odihnă decât un om sănătos sau adolescent, dar şi omul sănătos are nevoie de odihnă dozată pentru a-şi mentine starea de bine. Dimensiunea psiho-socio-culturală somnul este afectat de emoţii şi obligaţii sociale. Asistenta trebuie să cunoască nevoile fiziologice de somn ale pacienţilor, să le supravegheze somnul din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să recunoască semnele care indică nesatisfacerea nevoii de odihnă, să depisteze cauzele şi să le îndepărteze. VI. NEVOIA DE A SE ÎMBRACA ŞI DEZBRĂCA Din punct de vedere bio-fiziologic cere o anumită capacitate neuromusculară şi se diferenţiază între vârstnici şi tineri. Când sănătatea este alterată această problemă devine o problemă personală. Ca aspect psiho-socio-cultural această nevoie manifestă personalitatea şi sexul. În cazul afecţiunilor la nivelul membrelor superioare, se începe cu dezbrăcarea membrului sănătos. Îmbrăcarea începând cu membrul afectat, în afecţiunile membrelor inferioare nu se recomandă pijamaua. Asistenta trebuie să abordeze pacientul cu răbdare şi calm şi să acorde suficient timp pacientului pentru a efectua tehnica. VII. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE Din punct de vedere bio-fiziologic vârsta este un factor ce face să varieze temperatura corporală în funcţie şi de mediul ambiant. Temperatura corpului mai este influenţată şi de felul de a se îmbrăca, de starea de hidratare a organismului şi de controlul endocrin al sistemului biologic. Componenta psihică se manifestă prin influenţa emoţiilor, anxietăţii, şi situaţia socio-culturală a individului.
Menţinerea temperaturii în limite normale se realizează prin termoreglare. Termoreglarea este funcţia organismului care menţine echilibrul între termogeneză şi pierderea căldurii. VIII. NEVOIA DE A Fl CURAT, A PROTEJA TEGUMENTELE Din punct de vedere bio-fiziologic nevoia de a fi curat depinde de vârstă şi sex. Nevoia de a fi curat, îngrijit este total diferită la: nou-născut, copil mic, adolescent, bătrân. Factorii psihologici ce contribuie sunt chiar daţi de sănătatea psihică. Starea psihică se reflectă în starea tegumentelor şi în sentimentul de bine crescut al individului. Dependenţa în satisfacerea nevoilor constă în imposibilitatea bolnavului de a se ajuta singur. Sursele de dificultate la aceste nevoi sunt de obicei de ordin fizic şi psihologic. IX. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE Pericolete sunt atât cele provenite din mediul intern şi extern. Pe plan bio-fiziologic pentru satisfacerea nevoii este nevoia de a ştii să te alimentezi şi să foloseşti medicamentele şi să ştii să-ţi echilibrezi activarea zilnică la dimensiune psiho-socio-culturală. În capul omului bolnav simpla prezenţă a unei persoane apropiate poate să-i confere un confort psihic. X. NEVOIA DE A COMUNICA Este a nevoie fundamentală comună tuturor fiinţelor umane. Dimensiunea biologică se exprimă în toate expresiile verbale şi nonverbale caracteristice vârstei, mersului, posturii. Componentete sociopsiho-culturale se manifestă în alegerea conţinutului exprimat prin mimică, sentimente, idei, emoţii. Comunicarea aceasta începe şi este nevoie de a fi făcută încă din faza de nou-născut, ajungând până la omul bătrân aflat în faţa morţii. Comunicarea nu ţine cont de copil sau adult, om bolnav sau sănătos. Atunci când un pacient nu poate să satisfacă această nevoie asistenta trebuie să-l ajute şi să găsească noi metode de exprimare. XI.
NEVOIA DE A ACŢIONA DUPĂ CREDINŢELE ŞI VALORILE PROPRII Componenta bio-fiziologică se manifestă prin gesturi, mişcări, atitudini necesare culturii. Această dimensiune se poate reflecta prin pocăinţă, perioada de post şi alte gesturi care trebuie înţelese şi respectate de asistenta medicală indiferent de religia ei. Credinţa influenţează modul de viaţă, atitudinea, sentimentele pacientului faţă de boală şi moarte.
Copilul mic nu cunoaşte sensul binelui sau al răului, credinţa spirituală; spune rugăciuni înainte de culcare imitându-şi parinţii. XII. NEVOIA DE A SE REALIZA De-a lungul etapelor vieţii fiinţa umană are nevoie să se realizeze, să muncească, să studieze. Aceste activităţi din punct de vedere biologic pot fi legate de sex, dar şi de dezvoltarea psiho-socială a individului. Normele culturale influenţează această problemă. O problemă de sănătate poate să diminueze temporal sau permanent satisfacerea acestei nevoi. Satisfacerea acestei nevoi este legată şi de nevoia de a învăţa, a te mişca şi de a comunica. Intervenţiile trebuie să se bazeze pe principiul că pacientul trebuie mai întâi să ia cunoştintă de problemele şi agenţii stresanţi care-l asaltează şi apoi să le înteleagă, să acţioneze pentru a le depăşi. Intervenţiile asistentei trebuie să interacţioneze cu pacientul şi familia acestuia. XIII. NEVOIA DE A SE RECREA Este o nevoie fundamentală şi comună tuturor fiinţelor. Biofiziologic ne referim la: persoana născută oarbă, persoana născută mută, surdă, persoane cu alte handicapuri care nu-şi mai pot satisface în totalitate această nevoie. Din punct de vedere psiho-socio-cultural această nevoie se referă la influenţele din exterior şi la viaţa emotivă a fiecărei persoane. La această nevoie participă şi tipurile de caracter. Asistenta trebuie să supravegheze pacientul în timpul activităţiilor de recreere, pentru a nu se produce agravări ale stări lui fizice şi psihice. XIV. NEVOIA DE A ÎNVĂŢA (despre boală şi despre sănătate) Componenta biologică în satisfacţia nevoii este inteligenţa şi handicapul mental. Din punct de vedere socio-psiho-cultural această nevoie se manifestă prin dorinţa de cunoaştere continuă. Asistenta trebuie să stabilească, împreună cu pacientul, obiectivele educaţionale, să ghideze şi să sfătuiască pacientul dându-i informaţii pertinente, să demonstreze tehnicile ce urmează a fi învăţate de pacient (etapă cu etapă, fără grabă cu explicarea fiecărui gest). În concluzie cele 14 nevoi fundamentale îmbracă forme variate după individ, vârstă, mediu, starea de sănătate şi obiceiurile personale şi culturale. De aceea cele 14 nevoi formează un tot unitar.
CAPITOLUL VI PROFILAXIE ŞI EDUCAŢIE SANITARĂ Ca la orice boală, şi la hernia inghinală trebuie respectat un anumit fel de tratament profilactic, având în vedere factorii ce contribuie la apariţia ei. Astfel, întărirea şi dezvoltarea musculaturii pereţilor abdominali sunt necesare pentru tonificarea regiunii herniare. Mersul pe jos, drumeţia, mersul pe bicicletă şi unele sporturi,cum ar fi călăria, gimnastica şi mai ales înotul, sunt cele mai indicate în acest sens. În cazul înotului intervine şi acţiunea mecanică directă a forţei apei şi a valurilor mării asupra pereţior abdominali. În cazul în care vârsta nu mai permite practicarea unuia din sporturile amintite, un rol deosebit în echilibrarea organismului şi în tonificarea musculaturii abdominale îl deţin staţiunile balneoclimaterice cu climat alpin (Poiana Braşov, Predeal), cu climat subalpin (Borsec, Busteni, Borsa, Sinaia, Covasna) şi cele cu climat de coline (Buziaş, Govora, Herculane, Olănesti). Slăbirile accentuate sau obezitatea sunt alţi factori favorizanţi în producerea şi apariţia herniilor abdominale. În cazul slăbirilor, care constau într-o pierdere ponderală importantă , climatoterapia oferă avantaj în vederea refacerii rapide în greutate şi a forţelor fizice în staţiunile de pe Valea Prahovei . În cazul obezităţii, un regim alimentar corespunzător şi o activitate fizică adecvată constituie factori terapeutici importanţi în tratarea ei. Pentru scăderea presiunii abdominale la bolnavii cu diferite afecţiuni care implică eforturi de tuse, de defecaţie sau de micţiune se recomandă tratament balnear. Astfel în cazul bronşitelor cronice, în staţiunile de pe Valea Prahovei, Herculane, Căciulata. În cazul tulburărilor aparatului digestiv şi constipaţiei în special staţiunile Călimăneşti, Căciulata, Olăneşti, Covasna, Borsec, Tuşnad. În cazul tulburărilor urinare şi ale prostatei, staţiunile Olăneşti, Căciulata, Covasna, Buziaş, Herculane. Fiecare pacient după suferirea unei astfel de afecţiuni, trebuie îndreptat spre aceste staţiuni, trebuie recomandat să-şi reducă eforturile fizice mari, pentru ca astfel boala să nu recidiveze. Cu toată diversiatea procedeelor medicale ortopedice şi balneofizioterapeutice folosite în prevenirea şi tratarea unor forme de hernii ale
peretelui abdominal, tratamentul chirurgical rămâne cea mai radicală formă de tratament şi, odată diagnosticată hernia trebuie operată indiferent de mărimea, simptomatologia sau regiunea în care s-a dezvoltat.
INCIDENTE PSIHOLOGICE ŞI SOCIALE Hernia inghinală ca orice boală care afectează organismul uman are repercusiuni asupra psihicului uman mai ales când apare neaşteptat. La un individ dezvoltat normal din punct de vedere biologic, cu un psihic puternic, cu putere de menţinere în echilibru fractura ca boală nu poate produce schimbări prea mari asupra gândirii sale. Omul integrat bine din punct de vedere psihologic, urmează întocmai indicaţiilor celor care îl îngrijesc, ştie că tratamentul care îl urmează este pentru vindecarea sa şi caută să ajute personalul medical în cooperare pentru o vindecare cât mai rapidă şi fără urmări. De obicei aceste persoane nu pun probleme la nivel psihologic şi social, ei suportând bine tot ceea ce trebuie să facă (tratamentul), iar după vindecare, integrarea lor în societate este mult mai uşoară. Problemele de nivel psihologic apar însă destul de des la copii, la oamenii în vârstă care nu înţeleg ce li se întâmplă de multe ori şi realizează că trebuie să suporte diferite manevre pentru asigurarea vindecării lor. De asemenea, indivizii la care echilibrul psihic şi psiho-social este rupt, care prezintă dinainte de reglări în aceste echilibre au foarte mult de suferit când în viaţa lor apare o hernie inghinală. O mare însemnătate în tratamentul herniei inghinale o are puterea organismului, resursele sale. Unii indivizi care nu au un organism echilibrat, care prezintă oboseală fizică permanentă, stres, suportă greu hernia inghinală ca boală. Astfel, cu aceşti oameni trebuie să stăm de vorbă să convingem că şi alte persoane au trecut prin situaţii asemănătoare. În prezent fiind vindecaţi, reuşind să-şi reia cu bine viaţa normală. Cadrele sanitare trebuie să acorde o mare însemnătate şi părţii psihologice a afecţiunii, numai astfel reuşind să câştige încrederea bolnavului şi să-l asigure că prin respectarea indicaţiilor primite de la medic, vindecarea va fi mult mai uşoară şi fără urmări.
Persoanele ce rămân cu un mic handicap, ce are modificări în conştiinţa lor că nu-şi vor mai putea relua activităţile, trebuie să li se acorde o atenţie deosebită, să coopereze cu personalul sanitar, ce se ocupă cu problemele de asistenţă socială. Deci, reluarea activităţii şi vieţii normale de către bolnavii sensibili din punct de vedere biologic, depinde în mare măsură de grija pe care o acordăm noi, cadrele sanitare, pe toată perioada spitalizării, cât şi după, dacă este nevoie.
CAPITOLUL VII FIŞA TEHNOLOGICĂ. PANSAMENTUL Pansamentul reprezintă actul chirurgical prin care o plagă se aseptizează, se tratează şi se protejează pentru a-i uşura cicatrizarea. Aceasta se realizează în funcţie de: agentul vulnerant (mecanic, termic, chimic), regiunea anatomică interesată (abdomen), profunzime (plăgi superficiale, adânci), timpul scurs de la producerea plăgii, forma anatomo-patologică (plaga simplă, compusă, complicată). Efectuarea corectă a unui pansament trebuie să respecte următoarele principii fundementale: 1. să se lucreze în condiţii de asepsie perfectă: instrumentele şi materialele folosite să fie sterile, iar mâinile celui ce-l execută şi tegumentele din jurul plăgii dezinfectate. 2. să se asigure absorbţia secreţiilor: o compresă de tifon acoperită de vată hidrofilă. 3. să se aseptizeze plaga cu antiseptice corespunzătoare stadiului ei de evoluţie. 4. protejarea plăgii faţă de agenţii termici, mecanici, climaterici şi infecţioşi al mediulul înconjurător. 5. asigurarea repausului sau imobilizarea regiunii lezate pentru a grăbi cicatrizarea. Aceste principii constitule în acelaşi timp obiectivele pansamentului. Scopul pansamentului Pansamentul protejează plaga de factorii nocivi (mecanici, termici, climatici şi infecţioşi ai mediului înconjurător), asigură o bună absorbţie a secreţiilor, un repaus perfect al regiunii lezate şi favorizează cicatrizarea. Materiale necesare: - măsuţa de instrumente; - trusa cu instrumente sterilizate:1-2 pense hemostatice, 1-2 pense anatomice, 1-2 foarfece; - casoleta cu comprese şi tampoane de tifon şi vată sterilă, vată hidrofilă, sterilă tăiată în dreptunghiuri; - tăviţa renală; - muşama şi aleză;
- soluţii antiseptice: alcool 70 grade, tinctură de iod sau alcool iodat 2%, permanganat de potasiu 1/4000, nitrat de argint 1-2%, acid boric 4%, bromocet 1%, rivanol 1%; - apă oxigenată; - unguente şi pulberi cu antibiotice, sulfamide - feşe de diferite mărimi; - galifex sau leucoplast.
Etape de execuţie Timpi de execuţie 1.Pregătirea instrumentelor 1.1. Se pregătesc materialele şi materialelor necesare instrumentele necesare pe măsuţa instrumente 1.2. Se transportă lângă bolnav.
şi de
2. Pregătirea psihică şi 2.1. Se explică bolnavului, necesitatea fizică a bolnavului. efectuării pansamentului 2.2. Se aşează bolnavul în poziţie cât mai comodă, şezândă. 3. Efectuarea tehnicii
3.1. Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun, dezinfectare cu alcool, îşi va pune mănuşile sterile. 3.2. Examinarea plăgii şi a tegumentelor din jur. Dacă plaga a fost pansată se desface faşa şi se ridică pansamentul vechi cu multă blândeţe pentru a nu produce dureri prin dezlipirea brutală; dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică pansamentul. 3.3. Se îndepărtează din plagă eventualele secreţii prin tamponare cu comprese sterile uscate şi se aruncă fiecare compresă utilizată în tăviţa renală 3.4. Se folosesc 2 pense anatomice din trusa sterilă de instrumente pentru îndepărtarea pansamentului vechi. 3.5. Cu o pensă port-tampon se ia o compresă sterilă şi cu ajutorul celei de a doua se efectuează un tampon care se îmbibă cu apă oxigenată, turnând-o din sticlä. 3.6. Se toarnă în plagă apă oxigenată, având rol dezinfectant, hemostatic, şi de îndepărtare a impurităţilor şi secreţiilor. Se curăţă marginile plăgii periferic, de câteva ori, (la fiecare ştergere folosind un alt tampon (cel utilizat se
aruncă în tăviţa renală). 3.7. Se şterg marginile plăgii cu un tampon uscat. 3.8. Se dezinfectează tegumentele sănătoase din jurul plăgii, nu plaga! - Cu alcool iodat 1%, tinctură de iod sau alcool de 70 grade. 3.9. Se curăţă plaga prin tamponare. 3.10. Se acoperă plaga cu 2-3 comprese sterile care să depăşească marginile plăgii cu 1-2 cm, uscate sau îmbibate cu soluţie antiseptică. 3.11. Peste pansament se aşează un strat de vată sterilă hidrofilă, cu rol absorbant. 3.12. Se fixează pansamentul cu leucoplast, galifix, matisol. 3.13. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun şi dezinfectare cu alcool. 4.1. Bolnavul se aşează în poziţie cât mai comodă. 4. Îngrijirea bonavului după 4.2. Regiunea lezată se pune în repaus tehnică pentru a se reduce durerea şi a asigura o vindecare rapidă. 5.1. Se aruncă materialul infectat din tăviţa renală în incineratorul electric. 5. Reorganizarea locului de 5.2. Se curăţă, se spală, se degresează şi se muncă dezinfectează instrumentele utilizate şi se pregătesc pentru steritizare. 5.3. Se aeriseşte salonul.
Atentie! 1. Toaleta plăgii şi a tegumentelor din jur se face în condiţiile unei asepsii perfecte. 2. Sunt categoric interzise apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate; prin aceasta s-ar putea provoca o diseminare a germenilor din plagă determinându-se o septicemie. 3. Nu se introduc în casoletă instrumentele cu care se lucrează în plagă. Pentru păstrarea asepsiei se poate întrebuinţa o pensă numai pentru servirea materialului necesar. 4. În cazul pansamentelor care produc dureri se administrează sedative ale sistemului nervos.
PANSAMENTUL ÎN CADRUL HERNIEI INGHINALE Pansamentul herniei inghinale poate fi de trei feluri: - pansament protector - pentru placa aseptică, neinfectată şi se foloseşte în majoritatea cazurilor; - pansament absorbant - dacă apar secreţii în cazul când plaga s-a infectat; - pansament umed - cu scop antiinflamator, contraindicat în plăgile secretante, dar indicat în reducerea edemului din jurul plăgilor postoperatorii suturate. Materialele necesare (sterile): - instrumente obişnuite: pense hemostatice şi anatomice, foarfece sterile, solide canelate, foarfecă botonată; - tuburi de dren; - comprese, vată; - soluţii antiseptice; - substanţe sau materiale adezive; - soluţii pentru desfacerea pansamentelor. Pansamentul herniei inghinale se face în sala de pansamente, deoarece oferă, faţă de salon, condiţii optime de lucru. Aici plaga operatorie poate fi curăţată fără riscul de a murdări lenjeria de pat, se pot face toate manevrele necesare unui pansament corect, iar ceilalţi bolnavi sunt feriţi de trumatisme psihice inutile. În cazul că bolnavul nu poate să meargă la sala de pansamente el va fi transportat pe brancardă sau pe scaun cu rotile. În timpul efectuării pansamentulul, bolnavul va sta culcat pe canapeaua de pansamente. Pansamentele se vor efectua numai cu ajutorul penselor şi totdeauna cu două pense. Este indicat ca pansamentele să fie executate cu mănuşi sterile. În timpul executării pansamentului, asistenta
medicală va da dovadă de multă înţelegere, iar manevrele efectuate vor fi extrem de blânde. Pentru executarea pansamentului herniei inghinale se procedează astfel: 1. Spălare pe mâini cu apă şi săpun si dezinfecţie cu alcool. 2. Dacă pentru pansament s-a folosit leucoplast, acesta va fi dezilipit cu grijă, iar dacă pansamentul a fost fixat cu o compresă lipită cu Galifix, acesta se va dizolva un tampon înmuiat în neofalină sau eter, apoi se îndepărtează compresa, folosind pensa. 3. Cu aceeaşi pensă se ridică vata şi compresele care acoperă plaga. Pentru desprinderea compreselor de pe plagă, atunci când acestea sunt aderente, se foloseşte o îmbibare puternică cu ser fiziologic sau apă oxigenată, care se toarnă pe plagă. 4. Dezinfectarea plăgii şi a zonelor din jur. Această manevră se va face conform unei tehnici stricte. Astfel, imediat după ce a fost ridicat pansamentul se face o curăţire sumară a plăgii, după care sunt şterse bine tegumentele cu un tampon îmbibat în neofalină sau eter pornind circular şi centrifug, din apropierea plăgii către exterior. Apoi, se aseptizează tegumentele cu tinctură de iod diluată sau alcool, tot prin badijonaj, dinspre plagă spre exterior. 5. Plaga trebuie lăsată pe cât posibil de curată, fără secreţii şi sfaceluri. Pentru aceasta se face curăţirea cu tampoane uscate sau îmbibate în soluţii antiseptice. 6. În caz că plaga supurează, la indicaţia medicului se desface un fir sau două de sutură şi se spală plaga cu apă oxigenată, soluţie cloramină sau rivanol folosind o pensă sterilă. Pentru a uşura evacuarea puroiului, după ce am şters orice urmă de soluţie antiseptică se poate introduce o meşă. Aceasta poate fi la rândul ei îmbibată în apa oxigenată sau cloramină. De asemenea se pot presăra pe plagă substanţe: ca acid boric, iodoform sau sulfamidă, toate având rolul de a înlătura puroiul şi de a grăbi vindecarea plăgii. De asemenea în cazul apariţiei secreţiei purulente se va avea grijă să se recolteze într-un recipient steril şi se va trimite la laborator pentru stabilirea germenului care a produs infecţia şi a antibioticului la care acesta este sensibil. Se badijonează tegumentele din jurul plăgii cu tinctură de iod. 7. Se acoperă plaga cu comprese. Acestea trebuie să depăşească plaga în toate direcţiile cu cel puţin 5-5 cm. 8. Pansamentul se face cu material suficient pentru a reţine toate secreţiile şi a nu risca să se îmbibe rufăraia bolnavului sau cea de pe pat cu germeni patogeni. 9. Pansamentul, odată aplicat pe plagă, se fixează pe Galifix sau leucoplast. Galifixul se aplică pe piele, de jur împrejurul materialelor cu
care s-a făcut pansamentul. Pielea trebuie să fie lipsită de păr, iar aplicarea se face cu un tampon de vată. 10. Materialele folosite se pun într-o găleată care se închide cu capac. Instrumentul folosit va fi dezinfectat conform tehnicii de dezinfecţie. Mâinile vor fi spălate cu apă şi săpun.
PREZENTAREA STUDIULUI DE CAZ CAZUL NUMĂRUL I Nume şi prenume: OLGU VASILE Vârsta : 56 ani Ocupaţia: şomer Data internării: O7.02.2012 Data externării: 12.O2.2012 Diagnostic la internare: hernie inghinală stânga (HIS) Motivul internárii: formaţiune tumorală dureroasă, regiunea inghinală stângă. Istoricul bolii: Debut în urmă cu şase luni prin apariţia unei formaţiuni tumorale în regiunea inghinală stangă, ce creşte progresiv în volum devenind dureroasă, greu reductibilă. Examen clinic general: Tegumente şi mucoase cu aspect normal. Sistem ganglionar: nepalpabil Sistem osteo-articular: integru Aparat respirator : torace normal conformat, murmur vezicular prezent. Aparat cardio vascular : cord în limite normale, şoc apexian V.I.C. stg. Aparat digestive: abdomen suplu nedureros, tranzit intestinal prezent. Aparat uro-genital: lojii renale libere, micţiuni fiziologice.
Data
07.02.2012
08.02.2012
Simptome
Examene de laborator
Evoluţie
Tratament
Dureri în fosa iliacă stângă unde bolnavul prezintă o formaţiune dureroasă.
Timol 6 u micLagen HT 39% TS=3’90” TC=6’ HB=13% L =3700/mm3 VSH= 3mm/h Glicemie=96m% Creatinină=0,8mg % Azotemie= 40mg
-Pregătirea pentru interventia chirurgicală. - Se intervine chirurgical. TA=180/70mmH g P=68/min
-Se face bolnavului clisma evacuatorie. -Premedicaţia: Mialgin,Atropin , Xilina
Dureri la nivelul regiunii operate. Febril, incapacitatea de mobilizare şi alimentare.
-Calmarea durerii. -Supravegherea funcţiilor vitale. -Asigurarea alimentaţiei artificiale. -Supravegherea plăgii şi a durerilor. TA=126/8OrnmH g P=68/min T=37°C -Tranzit intestinal absent. -Evacuarea vezicii se face spontan.
-Administrare de analgezice: Algocalmin If Fenobarbital -Administrare de antitermice: Perfuzie cu sol. hipotonă 5% i.v. Pansament curat.
09.02.2012
Stare generală bună. Dureri de intensitate medie la nivelul plăgii.
-Calmarea durerii. -Supravegherea funcţiilor vitale.
-Administrare de analgezice: Algocalmin If iv şi pansament curat
Data
Simptome
10.02.2012
Tranzit intestinal reluat. Afebril.
11.02. 2012
Stare generală bună. Afebril. Se alimentează normal
12.02.2012
Stare generală bună. Se mobilizează singur. Respiraţie normală.Afebri l.
Examen de Evoluţie laborator -Asigurarea unui microclimat adecvat (aer curat, uşor umezit). -Asigurare de alimente semilichide. TA=120/80mmHg P=70/min T=36°C scaun prezent Micţiune normală. Plaga curată
Tratament
Supravegherea Schimbarea funcţiilor vitale. pansamentulu Verificarea plăgii. Se i. conduce bolnavul la schimbarea pansamentului. TA=130/80mmHg P=68/min T=36.7°C Scaun normal, micţiuni normale Supravegherea funcţiilor vitale. Verificarea plăgii. TA=120/80mmHG P=68/min T=36.8°C 18 respiraţii/min. Plaga curată, scaun normal, micţiuni fiziologice.
Schimbarea pansamentulu i
Evoluţia postoperatorie a bolnavului, sub tratament este bună. Se vor administra cu exactitate medicamentele prescrise, şi se vor scoate firele. Se pregăteşte bolnavul pentru externare. Se insistă asupra respectării indicaţiilor date cu ocazia educaţiei sanitare: - se evită supraalimentarea. - se evită eforturile fizice mari pe o perioadă de trei luni. Funcţiile vitale sunt în limite fiziologice. La externare bolnavul va avea asupra sa biletul de ieşire din spital, însoţit de reţeta prescrisă de medic (dacă este nevoie) şi recomandarea de a se prezenta la dispensarul medical teritorial sau la dispensarul policlinic de specialitate. Bolnavul se externează cu diagnosticul: vindecat chirurgical.
CAZUL NUMĂRUL 2 Nume şi prenume: POPESCU GHEORGHE Vârsta: 73 ani Ocupaţia: pensionar Data internării: 14.02.2013 Data externării: 23.02.2013 Diagnostic la internare: hernie inghinală stângă (HIS) M otivul internării: formaţiune turmorală dureroasă, regiunea inghinală stângă. Antencedente personale: Hernie inghinală dreaptă operată în 1990; Cardiopatie ischemică cu insuficienţă cardiacă . Istoricul bolii: Debut în urmă cu doi ani cu apariţia în regiunea inghinală stângă a unei formaţiuni tumorale de tip herniar care progresiv devine dureroasă. Examen clinic general: Tegumente şi mucoase cu aspect normal. Sistem ganglionar: nepalpabil Sistem osteo-articular: integru Aparat respirator : torace normal conformat, murmur vezicular prezent. Aparat cardio vascular: cord în limite normale, şoc apexian V.I.C. stg, cardiopatie ischemică cu insuficienţă cardiacă Aparat digestiv: abdomen suplu nedureros, tranzit intestinal prezent Aparat uro-genital: lojii renale libere, micţiuni fiziologice.
Data
Simptome
14.02.2013 Cianoză.Dispn ee de efort
15.02.2013 Durere în fosa iliacă stângă. Cianoză.
16.02.2013 Durere în fosa iliacă stângă
17.02.2013
Examene de laborator
Evoluţie
Tratament
VSH=l2mm/ h HT=40% L=6200/mrn 3 HB=13,3% Azotemie= 24 mg% GPT=9 U.I. Glicemie=12 4mg%
-Supravegherea funcţiilor vitale -Restabilirea respiraţiei -Repaus la pat TA=110/50mmH g
Digoxin ltb, Dipiridamol 4tb, Miofilin 2tb, Furosernid ltb
-Calmarea durerii. -Supravegherea funcţiilor vitale. -Crearea unui climat micro adecvat. TA=1 30/5OmmHg P=75/min -Calmarea dureii. -Supravegherea funcţiilor vitale. -Repaus la pat, asigurarea unui microclimat adecvat în salon. -Pregătirea pentru intervenţia chirurgicală. Se intervine chirurgical.
Digoxin ltb, Dipiridamol 4tb, Miofilin 2tb, Furosernid ltb
Digoxin ltb, Dipiridamol 4tb, Miofilin 2tb, Furosernid ltb. Seara se efectuează bolnavului clisma evacuatorie.
18.02.2013 Imposibilitatea de mobilizare. Imposibilitatea de alimentare; tranzit intestinal absent.
19.02.2013 Stare generală bună.Afebril. Tranzit intestinal absent. Micţiuni spontane. 20.02.2013 Dureri la nivelul plăgii. Afebril. Tranzit intestinal reluat; micţiuni fiziologice.
21.02.2013 Tranzit intestinal reluat.Respiraţi e normală.Afebri l.
-Prevenirea infecţiei. -Supravegherea funcţiilor vitale. -Asigurarea alimentaţiei artificiale. -Supravegherea plăgii şi a durerilor. TA=120/70mmH g P=75/min -Supravegherea funcţiilor vitale. -Verificarea plăgii şi a drenurilor. Aerisirea salonului.
Digoxin ltb, Dipiridamol 4tb, Miofilin 2tb, Furosernid ltb, Oxacilina 0.500/ 6 h
Digoxin ltb, Dipiridamol 3tb, Miofilin 2tb, Furosernid ltb, Oxacilina 0.500/ 6 h -Calmarea Digoxin ltb, durerii. Dipiridamol -Supravegherea 3tb, Miofilin funcţiilor vitale. 2tb, -Verificarea Furosernid ltb, plăgilor şi a Oxacilina drenurilor. 0.500/ 6 h. -Asigurarea unui Schimbarea microclimat pansamentului adecvat în salon. . -Plagă curată. -Supravegherea funcţiilor vitale. -Verificarea plăgii. -Funcţii vitale în limite normale.
Digoxin ltb, Dipiridamol 3tb, Miofilin 3tb, Furosernid ltb, Oxacilina 0.250/ 6 h.
22.02.2013
2302.2013
Plagă curată.
Respiraţie normală.Afebri l.
-Supravegherea funcţiilor vitale. -Verificarea plăgii. TA=130/70mmH g P=70/min Respiratia=18/m in
Schimbarea pansamentului . Digoxin ltb, Dipiridamol 3tb, Miofilin 1tb, Furosernid ltb, Oxacilina 0.250/ 6 h. Schimbarea pansamentului .
23.02.2013 Evoluţia postoperatorie bună. Se vor administra cu exactitate medicamentele prescrise, se vor scoate firele. Se pregăteşte bolnavul pentru externare. Se insistă asupra respectării indicaţiilor date cu ocazia educaţiei sanitare: - se evită supraalimentarea. - se evită efortul fizic. - consult cardiologic temporar. Bolnavul se externează cu diagnosticul: vindecat chirurgical.
CAZUL NUMĂRUL 3 Nume şi prenume: MĂRCULESCU OVIDIU Vârsta: 22 ani Ocupaţia: militar în termen Data internării: 10.04.2013 Data externării: I7.04.2013 Diagnostic la internare: hernie inghinală dreaptă Motivul internării: formaţiune tumorală dureroasă, regiunea inghinală dreaptă. Istoricul bolii: Debutul bolii în urmă cu trei săptămâni cu apariţia unei formaţiuni tumorale inghinale drepte, dureroasă, se măreşte în volum la efort, motiv pentru care se internează în secţia chirurgie. Examen clinic general: Tegumente şi mucoase cu aspect normal. Sistem ganglionar: nepalpabil Sistem osteo-articular: integru Aparat respirator : torace normal conformat, murmur vezicular prezent Aparat cardio vascular: cord în limite normale, şoc apexian V.I.C. stg. Aparat digestiv: abdomen suplu nedureros, tranzit intestinal prezent. Aparat uro-genital: lojii renale libere, micţiuni fiziologice.
Data
Simptome
10.04.2013 Dureri în fosa iliacă dreaptă unde bolnavul prezintă o formaţiune dureroasă cu impuls şi expansiune la tuse şi efort 11.04.2013
12.04.2013 Postoperator stare generală satisfăcătoare. Dureri la intensitate medie la nivelul regiunii operate.Respiraţ ie normală. Incapacitatea de a se alimenta. 13.04.2013 Stare generală bună şi tranzit intestinal reluat.
14.04.2013 15.04.2013 Stare generală bună. Afebril. Respiraţie normală. Tranzit
Examene de laborator Timol =3umc Lagen Glicemie=90m g% HL-HT=38% Hb=13% L=6800/mm TS=2’30” TC=3’
Evoluţie
Tratament
-Calmarea durerii. -Pregătirea pentru intervenţia chirurgicală. TA=175/95mm Hg P=76/min -Se intervine chirurgical.
Se administrează analgezice: algocalmin 1f. Seara se efectuează clisma evacuatorie.
-Calmarea durerii. -Alimentare artificială. -Supravegherea funcţiilor vitale. TA=150/80mm Hg P=78/min 18resp/min scaun normal T=36.5°C -Supravegherea funcţiilor vitale. TA=150/80mm Hg P=78b/min 18 resp/min T=36.5°C
Algocalmin 1f Perfuzie cu solutie hipotona de glucoza 5%. Antitermic. Pansament curat.
-Supravegherea bolnavului. -Mobilizarea funcţiei vitale. TA=150/70mm
Pansament curat.Plagă curată.
Premedicaţie preoperatorie: Mialgin, Atropina, Xilina.
Algocalmin. Schimbarea pansamentului .
intestinal prezent.
16.04.2013 Stare generală bună. Plagă curată.Afebril. Se alimentează normal. Tranzit intestinal prezent.
Hg P=78b/min 18 resp/min T=36.8°C -Scaun şi micţiune normală. -Supravegherea bolnavului. TA=155/75mm Hg P=79b/min 18 resp/min T=36.7°C Scaun şi micţiune normală.
Pansament curat.Plagă curată.
17.04.2013 Postoperator, evoluţie bună. Se vor administra cu exactitate medicamentele prescrise, i se vor scoate firele. La externare bolnavul va avea asupra sa biletul de ieşire din spital cu recomandările: - evitarea eforturilor fizice cel puţin 3 luni; - control la nevoie la dispensarul teritorial, sau dispensarul policlinic de specialitatc. Bolnavul se externează cu diagnosticul: vindecat chirurgical.
CONCLUZII Pentru faptul că am practicat în secţia Chirurgie, am rămas foarte impresionată de un pacient operat de hernie inghinală. Acesta fiind intelectual am putut să colaborez pe tot parcursul internării. Am contribuit foarte mult la pregătirea fizică şi mai ales la pregătirea psihică a lui, în aşa fel încât atunci când a fost să meargă la operaţie nu mai era aşa de stresat şi speriat cum era la început. Am încercat să-l fac să „înveţe” să trăiască în compania unei boli. Acelaşi comportament am cu toţi bolnavii ce îmi intră în grijă.
BIBLIOGRAFIE 1. Compendiu de anatomie - Ediţia ştiinţifică şi enciclopedică. IFRIM M. ; NICULEASA GHEORGHE 2. Urgenţe chirurgicale - FIRMILIAN CALOTĂ; FANE GHELASE 3. Urgenţe medico-chirurgicale - LUCREŢIA TITIRCĂ 4. Practica urgenţelor medicale vol.2 - ROMAN VLAJCU; EMILIA MACOVEI; IOAN MUREŞAN 5. Tehnica de îngrijire a bolnavilor - GEORGETA AURELIA BALTA; ANTONETA METAXATOS; AGLAIA KZOWSKI 6. Nursing - tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi medicali - LUCREŢIA TITIRCĂ
