Grădinile Renașterii în
Anglia
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ SPECIALIZAREA: PEISAGISTICĂ
PROIECT
GRĂDINILE RENAȘTERII ÎN ANGLIA
PROF. COORD.:
STUDENT:
MANDĂ MANUELA
DRĂGAN GABRIELA POPESCU ANDREEA
CRAIOVA 2010
CUPRINS
CUPRINS.....................................................................................................................3 Introducere ................................................................................................................4 Mitul Grădinii Paradisului.........................................................................................4
................................................................................................................................. 22 Teorii privind grădinile Renașterii.............................................................................22 ................................................................................................................................. 26 Grădinile Renașterii în Anglia...................................................................................26 .............................................................................................................................. 43 Packwood House...................................................................................................43 Casa Hatfield, Hertfordshire..................................................................................46
Introducere Mitul Grădinii Paradisului Grădina tuturor grădinilor se află la o distanță imposibil de parcurs în lumea viselor și a fanteziilor, o lume în care se refugiază speranțele și dorințele cele
mai arzătoare ale oamenilor, însoțite de dileme și suferințe. Întrucât împlinirea celor mai adânci dorințe ale Omului nu este posibilă în această lume, se presupune că aparține Lumii de Dincolo. Dar imaginea acestei grădini este inchipuită și schițată în timpul vieții pe pământ, astfel visul nu este nicicând uitat. Oamenii vorbesc despre o Vârstă de Aur, despre Câmpiile Elizee, despre Arcadia și, în sfârșit, despre locus amoenus. Paradisul, imaginat ca o grădină, este un element comun al acestor închipuiri de când lumea despre o fericire Fig. 1 - Adam și Eva-reprezentare biblică pierdută ce poartă promisiunea de a se întoarce. Aceste închipuiri au avut o influență decisivă asupra structurii și temelor prezente în abordarea grădinii din punctul de vedere al civilizațiilor apusene. Această afirmație se bazează pe un amănunt particular: cuvintele „grădină” și „paradis” provin din aceiași rădăcină lingvistică. Pentru toate culturile apusene „grădina” este sinonimă cu o „îngrădire”. Dar cum pot fi aceste două noțiuni compatibile? Răspunsul la această întrebare ne duce direct la acea lume a dorințelor amintită mai sus. Locul care este împrejmuit este în același timp separat, adică un loc
secret. Este accesibil numai anumitor oameni, cei aleși cărora le este permisă intrarea. Oricine se dovedește a fi nedemn de această onoare este alungat. Locuitorii unei țări atât priveliști de deșert, cât și de stepă, Grădina Plăcerilor a monarhului persan apărea ca un loc al tuturor plăcerilor desfătărilor imaginabile. Tocmai pentru că era închisă, era în egală măsură râvnită. Cuvântul „paradis” se referă la faptul că era îngrădită. Descrierile timpurii ale Grădinii Paradisului au venit de asemenea din regiunile deșertice ale Răsăritului apropiat. Aceste descrieri pot fi găsite în Mitul Adapei Akkadiene din secolului al XV-lea î.e.n, în Mitul epic sumero-babilonian al lui Ghilgameș din secolul al XII-lea î.e.n și în prima referire biblică evreiască a Paradisului din secolul al VIII-lea î.e.n. Fig. 2 - Hyeronimus Bosch-Grădina Plăcerilor Pământești- Primele două mituri amintite se Paradis Ecleziastic concentrează pe imortalitatea Omului. În cadrul lor Paradisul joacă mai mult un rol secundar, dar, totuși în Paradis se ia decizia ca Omul să atingă sau nu pragul imortalității. Viața omului are, desigur, limitele ei, la fel cum, grădina are marginile ei și nu este accesibilă decât prin întrunirea anumitor condiții. Dar în
Marele Potop descris în Mitul lui Ghilgameș, grădina este cruțată. Paradisul există undeva pe pământ, într-o formă similară Grădinii Plăcerilor a regilor persani. Pentru omul care o găsește, ea promite viață eternă, altfel spus, imortalitate. Acest motiv înfățișează o legătură cu Paradisul din Vechiul Testament, ce oferă o indicație precisă cu privire la locul unde se află: „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l crease.”(Geneza, 2:8). În Fig. 3 - Brueghel cel Bătrân-Grădina Edenului
Fig. 4-Adam și Eva-Rubens
Fig. 5 - Poussin - Păstorii din Arcadia
Geneză, Edenul este descris mai precis ca zona unde își au izvorul cele patru râuri care alimentează grădina. Acestea sunt Tibru, Eufrat, Pison și Gihon. Dar ultimele două râuri ale
Fig. 6 - Harta Paradisului Terestru-Plancius
Paradisului nu apar pe nici o hartă, le poți căuta în van. Din acest motiv s-a tot încercat localizarea Grădinii Paradisului pe pământ. Se credea că râurile necunoscute pot fi localizate într-o țară nedescoperită, mai presus de toate, Dumnezeu a creat Grădina Edenului pentru Om. A fost Grădina Edenului un continent irigat și divizat de patru râuri? Se poate presupune că râurile necunoscute Pison și Gihon erau la fel de lungi și cu un debit la fel de mare ca Tibrul și Eufratul.
Fig. 7 - Harta Paradisului Terestru-1870
Era problema unui continent în Lumea de Apoi. Este bine știut faptul că regii babilonieni a mileniului III î.e.n își luat titlul de Domn al celor Patru Sferturi. Acest titlu era o aluzie la stăpânirea simbolică asupra întregii lumi, altfel spus „Pantokrator”. Cele patru sferturi denotau cele patru regiuni ale pământului, din centrul cărora a emanat sursa vieții, care s-a divizat și a dat formă lumii.
Fig. 8 - Edenul văzut ca Hortus Conclusus
Aici găsim modelul primar al grădinii alimentată de o fântână centrală. Acest model ideal al grădinii orientale, Grădina Plăcerilor a regilor persani și babilonieni, rămâne în același tip de relație cu Regatul Paradisului antic oriental sau așa cum apare în Vechiul Testament, la fel cum, mai târziu, va rămâne Biserica creștină Noului Ierusalim din Noul Testament. Grădina și Biserica au fost, continuând să fie și azi, imagini seculare ale unui loc paradisiac unde dorințele sunt împlinite, unde Omul speră să găsească viața eternă și fericirea. Dacă este o problemă a redescoperirii, în cazul concret al grădinii, elementele ce au fost definite în termenii mitului, atunci, împreună cu ideile de îngrădire și izvoare – sugerând zidurile grădinii și irigația – o nouă constantă ia proporții:
Fig. 9 - Aeneas în Grădina Hesperiadelor
arbori și plante, ce înfloresc neobosit, se maturizează și fructifică. În cartea a IV-a a Odiseei homeriene, Câmpiile Elizee sunt mărginite de mare. O insulă în oceanul vestic, la marginea lumii. Această insulă nu poată fi ajunsă de muritori, numai de eroi, eroi ce pot locui acolo pentru o scurtă perioadă de timp prin favorul special al Zeilor, ca Menelaus, spre exemplu. Spre deosebire de ultimul, Odiseu așteaptă moartea ca pedeapsă pentru îndoielile sale. Nu putem vorbi încă de o asemenea grădină, este mai mult un Paradis terestru, unde Omul își petrece viața eternă în fericire, favorizat de Natură, bucurându-se de fructe delicioase întregul an. Chiar dacă Odiseu nu a putut lua parte la aceste desfătări, i-a fost permis accesul în versiunea pământească a Paradisului, grădina lui Alcinous, regele fenician și tatăl Nausicaa-i. În a VII-a carte, marinarul-erou se plimbă prin grădina plăcerilor cu portic și gard înconjurător admirând smochinii. Într-un colt al grădinii, Odiseu crede că simte aerul Raiului, de acolo descoperă „diferite specii de plante care se mențin proaspete întregul an”.
Fig. 10 - Grădină medievală
Acest locus amoenus a devenit un topos(loc), o temă bine cunoscută, în literatura Renașterii și a oferit un model pentru grădinile de plăcere. Metaforele grădinii sunt folosite
Fig. 11 - Grădină Medievală
pentru a descrie dragostea curtenitoare. Pamflete alegorice și didactice fac uz ,deopotrivă, de acest topos clasic, care fuzionează cu motivele grădinii medievale creștine.
Cu toate că, în viziunea lui Homer, Elizeele, aflate la sfârșitul lumii, se separă distinct de grădina lui Alcinous, în cazul viziunii lui Vergiliu, spațiul etern al Arcadiei fuzionează cu lumea rurală de zi cu zi într-o idilă pastorală bucolică: pace, armonie și siguranță, acestea sunt atributele unei viziuni ce contracarează prezentul Războiului civil roman. Astfel Arcadia devine un
Fig. 12 - Grădină Medievală-reprezentare grafică
topos ce definește un spațiu de împlinire și o metaforă pentru sensibilitatea estetică. Grădinile acadiene sunt frecvent subdiviziuni intime în spațiul uriaș al Barocului târziu. Romantizarea ruinelor și
Fig. 13 - Grădină Medievală-reprezentare grafică
idilele pastorale, care sunt elemente-cheie ale iconografiei programului de la Hohenheim aproape de Stuttgart, pot fi găsite deasemenea și în primele grădini peisagere. Saltul de la ideile Antichității clasice, ce au fost considerate ca o tradiție a toposurilor grădinilor sau teme, la grădinile Renașterii sau la grădinile peisagere de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea este unul considerabil. Un răspuns corespunzător pentru următoarea întrebare logică în acest context: cât de mult au influențat aceste noțiuni clasice despre grădină și paradis forma grodinilor actuale? este mult prea lung pentru a fi oferit aici. Odiseea lui Homer și Georgicele lui Vergiliu se poate să nu fi făcut decât se ofere teme poetice ce au fost mai târziu subiectul unor tratamente literare aprofundate și de aceea au oferit rareori idei pentru amenajarea grădinilor. Teoria grădinilor Renașterii va arunca o rază de lumină asupra acestor probleme. Dar este mai puțin o problemă de structură complexă a straturilor ornamentale decât de modele primare pentru grădinile apusene, cu alte cuvinte straturi plantate în forma unei cruci, organizate in jurul unei fântâni centrale. Modelul celor Patru Sferturi este din nou amintit. Dar două aspectecte trebuie să fie luate în considerare. Pe de o parte, tradiția greco-romană a contribuit la adoptarea formei crucii în prezentarea straturilor, ce a fost dezvoltată în Persia și Răsăritul Apropiat. Pe de altă parte, grădinile Moorish-Saracen au fost cele care, ca variante ale celor Patru Sferturi orientale, au determinat structura primară a primelor grădini private și monastice creștine. A fost folositoare contemplarea grădinilor Antichității pentru a ne familiariza cu modelul primar și variațiunile sale, deasemenea și cu folosirea motivelor preluate din imaginile Paradisului, precum Elizeele, locus amoenus sau Arcadia. În acest fel putem construi o punte între începuturile grădinăritului în Antichitatea clasică și grădinile perioadei romantice(în jurul anului 1800). Fantezia unei „insule a speranței” a luat mai apoi o formă concretă; asemenea exemple pot fi încă găsite în grădinile englezești din Stowe. În final clădirile decorative, combinate cu sălbăticiunea formată artificial prin care
pârâiașe atât de plăcut formate și iazuri au fost intenționat prezentate ca forme imaginare celor care au admirat odată Câmpiile Elizee.
Fig. 14 - Thomas Hill- Construirea unui umbrar vegetal
Teorii privind grădinile Renașterii Istoria grădinilor este strâns legată de istoria teoriilor evoluției grădinilor. Această legătură este în egală măsură interesantă și problematică. Teoriile privind amenajarea grădinilor țin atât de artă, cât și de natură. În spectrul lor apare o tensiune constantă între contemplarea naturii și contemplarea artei, tensiuni ce conduc într-un final la dezvoltarea unui model de
amenajare. Au existat arhitecți, artiști, filosofi, teologi, și dacă vrei, grădinari cu o abordare programatică, ce au încercat să-și structureze cunoștințele și viziunile despre amenajarea ideală a
Fig. 15 - Thomas Hill - Reproducere 1586
unei grădini. Ei s-au ghidat după variate concepte fundamentale: grădina trebuie să fie prezentată ca un Paradis terestru sau trebuie să îndeplinească un scop util? A fost inițial o problemă de concretizare a unei idei sau a avut scop agricol? Este oare posibil să combini ambele forme într-o singură grădină?p O dată cu apariția și dezvoltarea Umanismului în secolele al XIV-lea și al XV-lea, învățații au început să reflecte din nou la lume. Sarcina lor era să combine moștenirea Antichității clasice cu idei moderne privind politica și religia. Aspectele estetice erau deasemenea implicate: nu mai țineau numai de credință, acum aveau de-a face cu interese individuale și cerințe personale. O lucrare de artă încânta simțurile, educa mintea și furniza
Fig. 16 - Thomas Hill - Reproducere 1586
învățăminte pentru spirit. Oare acest model cultural poate fi aplicat și în privința grădinilor? Teoriile privind amenajarea grădinilor pot arunca o rază de lumină asupra acestei probleme. În perioada Renașterii se pot distinge trei tipuri de teorii. Primul tip vorbește în linii generale și descrie grădinile din Antichitatea clasică și Evul Mediu, fără să găsească noi idei de amenajare. Contrar, al doilea tip expune viziuni imaginative, ale căror elemente au fost concretizate în construirea grădinilor Renașterii și Barocului. În final, al treilea tip combină teorii programatice variate. Constă în sugestii de amenajare concrete, dintre care, câteva încă mai erau folosite spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.
Fig. 17 - Thomas Hill - Reproducere - Plantarea pe un strat înălțat
Fig. 18 - Pierrepont House, Nottingham
Grădinile Renașterii în Anglia Istoria grădinilor englezești poate fi urmărită până la rădăcinile ei în perioada romanilor. Dar până la apariția primei forme de grădină peisageră se dezvoltă paralel, cu o influență considerabilă din partea celorlate țări europene.
Ideile de amenajare erau preluate cu precădere din Italia și Franța(mai precis Curtea di Burgundia din secolul al XV-lea), atunci când a devenit o problemă de transformare a grădinilor monastice medievale, hortus conclusus, într-o grădină de plăcere. Perioada amenajării
grădinilor englezești în stil renascentist a început cu stilul Tudor timpuriu. Primele grădini importante au apărut sub domnia lui Henric al VIII-lea, care s-a văzut ca un rival cultural al lui Francisc I: Hampton Court Palace, Whitehall Palace și Nonsuch Palace.
Fig. 19 - Hampton Court palace, Londra-Wyngaerde(1655)
La Hampton Court Palace regele a cerut construirea unui munte artificial(Muntele), locul de unde avea o priveliște magnifică asupra palatului și a grădinilor printr-un așa-numit
vedere.
gazebo, un pavilion cu Aceste gazebo sau belvedere – în Spania
erau numite mirados – erau populare în perioada Tudorilor. Un gazebo elegant din piatră a supraviețuit la Melford Hall în apropiere de Suffolk. Dealul de la Stoneleigh în Warwickshire este deasemenea încoronat cu un gazebo, ce permite vizualizarea uneia dintre cele mai pitorești priveliști din valea Avon.
Fig. 20, 21, 22 - Hampton Court Palace(vedere din avion)
Fig. 23,24 - Hampton Court Palace - plan
La Hampton Court, Henric al VIII-lea – urmând în mod pragmatic tradiția grădinilor medievale – a furnizat și o grădină pentru bucătărie și o splendidă grădină ornamentală, procurând pentru fiica sa regina Elisabeta I un mod plăcut de petrecere a timpului.
Asemenea grădini ornamentale erau deseori grădini aglomerate, ce au devenit cunoscute ca grădini englezești renascentiste. Inspirate de modele italienești, incluzând atât Hypnerotomachia scrisă de Colonna, cât și modele franceze, designerii britanici ai grădinilor renascestiste au creat un model aglomerat propriu, un stil ce a fos cultivat și rafinat în întregul secol al XVII-lea. Modele din cărțile lui Thomas Hill, The Profitable Art of of Gardening, scrisă în anul 1568 și The Gardener`s Labyrinth, scrisă în anul 1577, constituie exemple de referință. După cum se poate observa din desenul preluat din cartea anteriaoară, din 1577, parterre-ul este împrejmuit de un gard înalt în stilul grădinilor medievale târzii. Fig. 25, 26 - Hampton Court Palace(vedere din avion) Fig. 27, 28 - Hampton Court Palace - detaliu
Astfel a apărut și grădina unei case din Denbigshire(Wales). Grădina nu mai există în esență, dar stilul de amenajare poate fi observat într-un tablou din secolul al XVII-lea. Sectoarele grădinii cu porticuri,
pavilioane, și jocuri de apă sunt separate prin garduri sau ziduri înalte. Parterre-ul principal constă în straturi ornamentale, în colțurile cărora este plantată tuia, o specie de rășinoase. Un zid cu o poartă ce duce spre o altă terasă este flancat două mici tunuri cu acoperiș ascuțit. Accesul în acest sector al grădinii se face printr-o serie de trepte ce ocolesc o fâtână arteziană. și această terasă este legată de un sector inferior prin două trepte. Se găsesc sere, grădini de legume și grădini cu ierburi aromatice pe întregul sit. Grădina engleză a Renașterii, spre deosebire de grădina franceză a Renașterii, a rămas complet închisă la modele italiene concepute ca o structură unitar-arhitecturală între palat și grădină. Nu a fost atât de mult o problemă de relație simetrică cu palatul, castelul sau casa din mediul rural, cât o problemă a grădinii văzută ca un proiect arhitectural de sine-stătător, cuprinzând ziduri, porticuri, pavilioane și scări. Această structură arhitecturală a fost baza construirii teraselor și apariția timpurie a concepției despre grădină văzută ca un întreg. Un alt exemplu al ambiției arhitecturale ale designerilor horticoli britanici este „grădina sauken”. Aceasta constă în construirea unui parterre la un nivel inferior teraselor înconjurătoare, acesta fiind delimitat de ziduri de susținere. Acest model, încă popular în grădinile englezești, a apărut pentru prima dată în perioada Renașterii. Un tablou al unui maestru necunoscut al școlii engleze înfățișează o „grădină scufundată” la Pierrepont House în Nottinghamshire. O balustradă împodobită cu vaze de flori intersectată pe toate laturile cu șiruri de trepte împrejmuiește zona dreptunghiulară a grădinii. Aceasta este o terasă înălțată în fața unei case rurale.
Parterre-ul cu un design simetric și ornamentație bogată, are un efect captivant asupra oaspeților acestui conac, în timp ce se plimbă în jurul sitului. Există și o anumită priveliște a sitului din terasa curții interioare, ca și de la ferestrele casei. Există mai multe „grădini scufundate” în Anglia și Scoția, câteva reușind să emane ceva asemănător unei grădini renascentiste. „Grădina scufundată” de la Packwood House în apropiere de Hockley Heath în Warwickshire ce este împrejmuită de ziduri de piatră și cu o alee ce este străjuită de arbori atent tăiați. La nivelul scufundat există un parterre cu straturi de tufe și un bazin împrejmuit de un gard di arbuști tăiați sub formă pătrată.
Fig. 29 - Hampton Court Palace - detaliu
Packwood House O componentă importantă a grădinii aristocratice a fost „muntele”, un deal artificial construit numai pentru furniza o priveliște. La Casa Packwood acest munte a fost conservat și mai poate încă fi văzut. O alee îngustă conduce printre marginile tufișurilor îndreptându-se spre vârful dealului spre platforma de vizionare.
Pe lângă munte, arta topiară este unul din elementele specifice Casei Packwood. Împreună cu Levens Hall în Cumbria, Packwood se află printre faimoasele grădini topiare ale secolului al XVII-lea. Arborii de tisă tunși și tufișurile cubice nu erau populari numai pe marile proprietățile private, ci se găseau și în curțile micilor locuințe rurale, încă mai pot fi văzuți în multe zone de-a lungul Angliei, în special în Cowolds în Gloucestershire. Apropierea dintre grădinile private întinse și grădinile simple a locuințelor rurale rezidă în combinația încântătoare de straturi de flori, arbuști, grădini de legume și sere. Straturile de legume nu erau concepute numai din motive pecuniare, ci și din motive estetice. Ele conferă un fundal straturilor colorate, astfel încât întreaga paletă coloristică a grădinii să se afle în echilibru, fără contraste supărătoare.
Fig. 30, 31, 32, 33 - Packwood House
Casa Hatfield, Hertfordshire Când designerul horticultor și inginer francez Salomon de Caus a fost chemat la Curtea Angliei în anul 1610 să proiecteze jocurile de apă, și-a găsit timp să refacă grădina lui Robert Cecil de la Casa Hatfield în Hertfordshire. A păstrat de la predecesorul său, Thomas Chaundler, scările și terasele, dar a mărit fântânile și a construit o cascadă ce coboară spre o grădină de apă artificială. Plantarea a fost încredințată lui John Tradescant, care a întreprins numerase călătorii în Franța și Olanda pentru a aclimatiza în Anglia plante de seră și de pe continent. Multe din notițele sale sunt păstrate în arhivele de la Hatfield și în Biblioteca Bodleiană de la Oxford. O lucrare denumită Tredescant`s Orchard conține șaizaci și cinci de desene ale fructelor ce se dezvoltă la Hatfield. Grădina a suferit mai multe schimbări de-a lungul
Fig. 35 - Hatfield House - Plan din perioada elisabetană-1608
timpului, incluzând reamenajarea obligatorie în stil peisager. O mare parte din structura geometrică a grădinii a supraviețuit la Casa Hatfield, spre exemplu sectoarele stratului de plante ale terasei mari cu modelul lor renascentist evident și un labirint situat în partea estică. Totuși, urmele lăsate de Salomon de Caus pot fi identificate relativ ușor. Acest lucru ar trebui să fie de o reală valoare pentru Hortus Palatinus din
Heidelberg, care a dispărut din nefericire.
deasemenea conservat în anumite zone ale grădinilor Heidelberg. Astăzi grădina formală și parcul formează o unitate armonioasă. Alei largi străbat parcul. Într-un mic crâng creat spre sfârșitul secolului al XIX-lea sunt plantați rhododendroni și azalee, astfel că întinsul parc este divizat ritmic de diferitele plante din sectoare variate. Casa Hatfield este una din puținele exemple a concepțiilor tradiționle asupra grădinii engleze, concepția formală și cea romantică, înflorind într-un sit plin de contraste. Aici se poate observa clar că grădina barocă nu a fost con damnată ca victimă a grădinii peisagere. Iar și iar au fost cei din aristocrația engleză care au apreciat grădina formală, în timp ce căutau noi metode de a încorpora ideile contemporane în amenajarea lor. Faptul că aspectele moderne ale amenajării grădinii nu s-au dovedit sub nici o formă distrugătoare pentru structura primară poate fi privit ca un semn al forței tradiției în privința grădinii engleze. Fără dubiu Salomon de Caus, cel care a proiectat Hortus Palatinus în Heidelberg, a fost cel care a introdus
grădina arhitecturală italiană în Anglia. Din călătoria pe care a întreprins-o în Italia, s-a întors cu inspirație și planuri concrete la Curtea Angliei unde a fost angajat de Anna a Danemarcei și Henric, Prințul de Wales, pentru a le proiecta grădinile. Grădinile de la Casa Somerset și Palatul Greenwich au fost concepute în anul 1609, și de Caus a terminat grădinile Palatului Richmond trei ani mai
târziu. Când a părăsit Anglia, în anul 1613 pentru a-și începe lucrul la capodopera sa în Heidelberg, fiul său Isaac i-a preluat sarcinile. În anul anterior morții sale, 1648, Isaac a proiectat numeroase grădini și grotto-es incluzând amenajarea grădinilor Casei Wilton din Wiltshire pentru al IV-lea Earl de Penbroke. Este posibil ca vechii cedrii ce mai pot fi încă
văzuți, să dateze din vremea lui Isaac, ca o mărturie a muncii pe care a depus-o acolo. Grădina a fost reamenajată de mai multe ori în fiecare secol, ultima dată de David Vicary în anul 1971. Această reinventare a grădinii britanice în perioada Renașterii este încheiată de Inigo Jones, care din întâmplare a lucrat la Casa Wilton, alături de Isaac de Caus și André Mollet, fiul lui Claude Mollet, faimosul grădinar regal francez, cel care a desăvârșit grădinile palatului Anet. André Mollet, autorul lucrării „Le jardin de plaisir” apărută în anul 1651, a efectuat numeroase amenajări în Anglia. Lucrările sale de amenajare au fost cerute de Curtea din Londra și continuate de Inigo Jones. O dată ce s-a întors din călătoria prelungită de studiu întreprinsă în Italia în anul 1614 a și început să implementeze în Anglia idei arhitecturale preluate de la Andrea Palladio. Astfel a apărut curentul numit mai târziu Paladianism, curent ce și-a pus amprenta asupra arhitecturii britanice până în anii 1800. Inigo Jones a proiectat porticuri și parterre lucrând o perioadă destul de lungă cu Francezul pentru întocmirea planurilor Parcului St. James(1630) și Wimbledon(1640). Apoi Mollet s-a întors în Franța unde a locuit în casa sa, în apropiere de Tuileries ca premier jardinier du roi în timpul lui Ludovic al XIV-lea. În 1660, cu cinci ani înainte de moartea sa, a fost din nou chemat în Anglia. Carol al II-lea dorea să reamenajeze grădina Palatului St. James. Mollet a proiectat o patte d`oie, un strat în formă de talpa-gâștei. Dintr-un rond trei alei porneau radial în direcții diferite, fiind intersectate de două rânduri semicirculare de acacia. Zonele rămase erau ornamentate cu buxus. Acest model a fost valorificat pentru o scurtă perioadă în arhitectura grădinii baroce, nu numai în Anglia, ci și în Franța. Mollet a deținut funcția de grădinar șef al Angliei până la moartea sa.
Cu modelele de amenajare concepute și scrierile teoretice familia Mollet a deschis larg porțile grădinii baroce. Multe aspecte ale grădinii baroce sunt deja prezentate în lucrarea lui Claude Mollet, „Théâtre des plans et jardinages”, publicată postmortem în 1652. Fundamentul teoretic și practic al grădinii baroce a fost trasat de fiul său André Mollet, în lucrarea menționată anterior, „Le jardin de plaisir”, publicată în 1651. În acestă lucrare sunt expuse principiile grădinii clasice franceze. Atât André, cât și frații săi Pierre și Claude al II-lea au lucrat la grădina Tuileries din Paris. Ultimul menționat a conceput un parterre de broderie pentru grădinile Palatului Versailles(1630). În timp ce grădini renascestiste inspirate de modelele italiene și franceze erau amenajate în Anglia și Germania, cu câteva excepții chiar și în Scandinavia, în Franța se creau primele complexe ale grădinii baroce. Procesul de tranziție de la grădina renascentistă franceză la cea barocă a fost unul extrem de fluid. În primă fază au existat câteva neclarități privind relația dintre axa principală a grădinii și cea a castelului, lucru ce a condus la o stare de confuzie din punctul de vedere al perspectivei. Nu în ultimul rând dominația grădinii baroce franceze se face simțită în Europa încă de la începutul secolului al Fig. 34, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43 - Hatfield House din diverse perspective
XVII-lea. Dar sub ce formă s-a efectuat tranziția de la o eră la cealaltă în alte țări ale Europei? Răspunsul la această întrebare este oferit de Italia.
Index de imagini Fig. 1 - Adam și Eva-reprezentare biblică...................................................................5 Fig. 2 - Hyeronimus Bosch-Grădina Plăcerilor Pământești-Paradis Ecleziastic............6 Fig. 3 - Brueghel cel Bătrân-Grădina Edenului............................................................7 Fig. 4-Adam și Eva-Rubens.........................................................................................7 Fig. 5 - Poussin - Păstorii din Arcadia..........................................................................7 Fig. 6 - Harta Paradisului Terestru-Plancius..............................................................10 Fig. 7 - Harta Paradisului Terestru-1870...................................................................13 Fig. 8 - Edenul văzut ca Hortus Conclusus................................................................13 Fig. 9 - Aeneas în Grădina Hesperiadelor.................................................................16 Fig. 10 - Grădină medievală......................................................................................17 Fig. 11 - Grădină Medievală......................................................................................19 Fig. 12 - Grădină Medievală-reprezentare grafică...................................................20
Fig. 13 - Grădină Medievală-reprezentare grafică....................................................20 Fig. 14 - Thomas Hill- Construirea unui umbrar vegetal...........................................22 Fig. 15 - Thomas Hill - Reproducere 1586.................................................................23 Fig. 16 - Thomas Hill - Reproducere 1586.................................................................24 Fig. 17 - Thomas Hill - Reproducere - Plantarea pe un strat înălțat..........................25 Fig. 18 - Pierrepont House, Nottingham....................................................................26 Fig. 19 - Hampton Court palace, Londra-Wyngaerde(1655).....................................35 Fig. 20, 21, 22 - Hampton Court Palace(vedere din avion).......................................36
Bibliografie
1. Kluckert, Ehrenfried – European Garden Design, Ed. h.f.ullmann, Bonn, 2007; 2. Hill, Thomas – The Gardener`s Labyrinth, 1577; 3. www.gardenvisit.com; 4. www.google.ro; 5. Gothein, Marie-Luise – History of Garden Art, Germany, 1913
