Cuprins Licenta
Capitolul I Generalitati privind masurile preventive Sectiunea 1
A Concept B Natura Juridica Sectiunea a IIa A Evolutia istorica a institutiei institutiei B Concordanta reglementarilor nationale referitoare la masura arestarii preventive,cu reglementarile internationale internationale Capitolul II Arestarea preventiva Sectiunea 1
A Consideratii generale B Consideratii de fond si de procedura ale arestarii preventive Sectiunea a IIa
Arestarea ininvinuitului ininvinuitului A Conditii necesare pentru a dispunearestarea dispunearestarea preventiva invinuitului B Organul competent sa dispuna arestarea preventiva a invinuitului C Durata arestarii preventive ainvinuitului ainvinuitului Sectiunea a IIIa
Arestarea inculpatului inculpatului A Conditii necesare pentru a dispune arestarea preventiva a inculpatului B Organul competent sa dispuna arestarea preventiva a inculpatului C Durata arestarii preventive a inculpatului D Prelungirea duratei arestarii inculpatului
Capitolul III
Institutii procedurale incidente pe parcursul executarii arestarii preventive A Revocarea arestarii preventive B Inlocuirea arestarii preventive cu o alta masura C Liberarea provizorie provizorie sub control judiciar si liberarea pe cautiune D Computarea Computarea masurii arestarii preventive preventive
E Incetarea de drept a arestarii preventive F Calea de atac impotriva actelor prin care se dispune luarea ,revocarea,prelungirea incetarea de drept a arestarii preventive G Calcularea termenelor in cazul masurii arestarii preventive H Nulitatile Capitolul IV Elemente de drept comparat Capitolul V Analiza caz parctic
Concluzii Bibliografie
Arestarea preventivă (art. 146-160d CPP)
Este o măsură preventivă privativă de libertate ce constă în reţinerea persoanei în anumite locuri destinate special persoanelor private de libertate în procesul penal (arestul poliţiei judeţene şi penitenciarul). Arestarea preventivă prezintă două modalităţi, în funcţie de poziţia pe care o are făptuitorul în cursul procesului: arestarea învinuitului şi arestarea inculpatului. Cele două modalităţi au un tratament juridic diferit. Arestarea învinuitului.
Art. 146 CPP prevede că dacă sunt întrunite condiţiile legii pentru luarea măsurii, adică există date sau indicii temeinice că învinuitul a comis o faptă prevăzută de legea penală, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea şi există unul din cazurile prevăzute de art. 148 lit. a-i, atunci procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când consideră că, în interesul procesului, este necesară arestarea învinuitului şi numai după ascultarea lui în prezenţa apărătorului, prezintă dosarul cu propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive preşedintelui instanţei sau judecătorului delegat de acesta. Dosarul se prezintă preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau preşedintelui instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie. Preşedintele sau judecătorul delegat fixează locul şi ora de soluţionare a hotărârii până la expirarea a 24 de ore de reţinere, dacă învinuitul este reţinut. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului, cât şi procurorului, care este obligat să asigure prezenţa în faţa judecătorului a învinuitului reţinut. Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii. Participarea procurorului este obligatorie. După ascultarea învinuitului, judecătorul admite sau respinge imediat propunerea. Dacă o admite, trebuie să arate în încheiere temeiurile concrete ce justifică luarea măsurii şi trebuie să fixeze durata ei, ce nu poate depăşi 10 de zile. Judecătorul emite de urgenţă mandat de arestare a învinuitului, mandat ce trebuie să conţină menţiunile prevăzute la art. 151. Împotriva încheierii prin care se dispune arestarea preventivă se poate face recurs în 24 de ore de la pronunţare, pentru cei pezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Arestarea inculpatului.
Potrivit art. 149 CPP, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când consideră că în interesul procesului este necesară arestarea inculpatului, prezintă dosarul cauzei, cu propunerea motivată preşedintelui instanţei sau judecătorului desemnat de acesta. Preşedintele fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii până la expirarea mandatului de arestare preventivă a inculpatului sau până la expirarea a 24 de ore de la reţinere. Ziua şi ora se comunică neapărat şi procurorului, care trebuie să asigure prezenţa inculpatului arestat sau reţinut în faţa judecătorului. Dacă inculpatul reţinut sau arestat, din cauza stării de sănătate sau din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate,
nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa lui, dar în prezenţa obligatorie a apărătorului. Propunerea se soluţionează în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului. Judecătorul admite sau respinge propunerea prin închiere motivată. Dacă o admite, trebuie să fixeze durata, ce nu poate depăşi 30 de zile. Arestarea inculpatului nu se poate dispune decât pentru zilele ce au rămas după scăderea din 30 de zile a perioadei în care a fost anterior reţinut sau arestat. Arestarea inculpatului se dispune înainte de a expira durata arestării învinuitului. Termenul de arestare preventivă a inculpatului curge de la data emiterii mandatului, când arestarea s-a dispus după ascultarea inculpatului, iar când arestarea s-a dispus în lipsa inculpatului termenul curge de la data punerii în executare a mandatului de arestare. Împotriva închierii prin care s-a dispus arestarea se poate face recurs în 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Mandatul de arestare a învinuitului încetează la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului. După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, judecătorul emite imediat mandat de arestare. Dacă prin aceeaşi hotărâre s-a dispus arestarea mai multor inculpaţi, se va emite mandat de arestare separat, pentru fiecare dintre ei. Potrivit art. 151 CPP, în mandatul de arestare trebuie să se arate:
a) instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului; b) data şi locul emiterii; c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul; d) date cu privire la persoana inculpatului prevăzute de art. 70 CPP; e) fapta ce formează obiectul şi denumirea infracţiunii; f) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege; g) temeiurile concrete ce au determinat arestarea; h) ordinul de arestare a inculpatului; i) indicarea locului unde urmează să fie deţinut cel arestat; j) semnătura judecătorului; Executarea mandatului
Când mandatul se emite după ascultarea inculpatului, judecătorul înmânează un exemplar persoanei arestate şi trimite un alt exemplar organului de poliţie, pentru a fi predat la locul de reţinere odată cu arestatul. Când măsura se dispune în lipsă, mandatul se înaintează în dublu exemplar organului de poliţie. Acesta procedează la arestarea persoanei arătată în mandat, îi predă acesteia un exemplar al mandatului şi conduce persoana la judecătoria ce a emis mandatul. Judecătorul procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridică obiecţii ce necesită o rezolvare urgentă, fixează imediat termenele de judecată. Dacă cel arestat ridică obiecţii împotriva mandatului numai cu privire la identitatea sa, va fi condus la instanţa locului unde a fost găsit. Dacă instanţa constată că persoana adusă nu e cea
arătată în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă se constată că obiecţiile sunt nefondate dispune executarea mandatului. Prelungirea arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale
Arestarea preventivă în cursul urmăririi penale poate fi prelungită motivat în caz de necesitate şi numai dacă intervin elemente noi, care să justifice privarea de libertate sau dacă elementele existente ce au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate. Prelungirea se dispune pe baza propunerii motivate a organului ce efectuează urmărirea penală. Propunerea organului de cercetare penală este avizată de procuror şi trebuie să fie înaintată de organul de cercetare instanţei competente, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea arestării. Propunerea de arestare se anexează la adresa iniţială de sesizare a instanţei. Când într-o cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata expiră la date diferite, procurorul ce sesizează instanţa pentru unul dintre inculpaţi, o va sesiza şi cu privire la ceilalţi inculpaţi. Dosarul cauzei trebuie depus de procuror odată cu sesizarea instanţei, cu minim 5 zile înainte de expirarea arestării preventive, pentru a putea fi consultat de apărător. Propunerea de prelungire a arestării preventive se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător indiferent de natura infracţiunii. Inculpatul trebuie să fie adus în faţa instanţei, asistat de apărător, iar prezenţa procurorului este obligatorie. În cazul în care judecătorul va prelungi arestarea, aceasta nu va putea depăşi 30 de zile. Instanţa trebuie să soluţioneze propunerea de prelungire în 24 de ore de la primirea dosarului. Împotriva încheierii prin care care judecătorul a prelungit arestarea se poate face recurs în 24 de ore, iar acesta se soluţionează înainte de a expira durata arestării preventive. Recursul nu suspendă executarea mandatului de arest. Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri ale arestării, însă fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile. Durata totală a arestării preventive, în cursul urmăririi penale, nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu mai mult de 180 de zile.
Arestarea inculpatului în cursul judecăţii
Potrivit art. 160 CPP, arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecăţii prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile legii pentru luarea măsurii. Încheierea prin care s-a dispus măsura poate fi atacată cu recurs în 24 de ore, iar recursul se va judeca în 3 zile. Faţă de inculpatul care a mai fost anterior arestat în această cauză în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, se poate dispune din nou aceeaşi măsură, dacă au intervenit elemente noi ce fac necesară privarea de libertate. În cursul judecăţii instanţa trebuie să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că motivele ce au determinat arestarea au încetat, va dispune prin încheiere revocarea măsurii arestării
preventive şi punerea în libertate a inculpatului. Dacă, însă, instanţa constată că temeiurile arestării impun în continuare privarea de libertate, dispune prin închiere menţinerea arestării preventive. Dispoziţii speciale privind reţinerea şi arestarea minorilor
Potrivit art. 160 f CPP, minorii reţinuţi sau arestaţi preventiv au asigurate, pe lângă drepturile prevăzute de lege pentru deţinuţii majori, şi drepturi proprii: un regim special de detenţie preventivă, în raport cu particularităţile vârstei, în aşa fel încât măsurile luate să nu le prejudicieze dezvoltarea fizică, psihică sau morală. Învinuiţilor sau inculpaţilor minori reţinuţi sau arestaţi preventiv li se asigură în toate cazurile asistenţă juridică obligatorie. Când se dispune reţinerea sau arestarea preventivă a unui învinuit sau a unui inculpat minor, trebuie să fie încunoştinţate imediat, în cazul reţinerii, şi în 24 de ore, în cazul arestării preventive, părinţii, tutorele, persoanele în îngrijirea cărora se află minorul sau alte persoane desemnate de minor. În cazul arestării preventive, trebuie încunoştinţat şi serviciul se reintegrare socială a infractorilor de pe lângă instituţia căreia i-a revenit competenţa să judece cauza în primă instanţă. În timpul reţinerii sau al arestării preventive minorii se ţin separat de majori, în locurile anume destinate lor. În mod excepţional, minorul între 14 şi 16 ani, care răspunde penal, poate fi reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului de cercetare penală pentru o durată ce nu poate depăşi 10 ore, dacă există date concrete că minorul a comis o infracţiune pedepsită de lege cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare de 10 ani sau mai mult. Reţinerea poate fi prelungită numai dacă se impune prin ordonanţa motivată a procurorului, pentru cel mult 10 ore. Minorul între 14 şi 16 ani nu poate fi arestat preventiv, decât dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă e detenţia pe viaţă sau închisoarea de 10 ani sau mai mult şi dacă o altă măsură preventivă nu e suficientă. Durata arestării preventive a învinuitului minor este de cel mult trei zile. Durata arestării inculpatului minor între 14 şi 16 ani e, în cursul urmăririi penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei se efectuează, în cursul judecăţii periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile. Prelungirea acestei măsuri în cursul urmăririi penale poate fi dispusă numai în mod excepţional. În total, arestarea peventivă a minorului în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, iar fiecare prelungire nu poate depăşi mai mult de 15 zile. Când pedeapsa prevăzută de lege e detenţia pe viaţă sau închisoarea de 20 de ani sau mai mult, arestarea inculpatului minor între 14 şi 16 ani, în cursul urmăririi penale, poate fi prelungită până la 180 de zile. Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat, în cursul urmăririi penale, pentru cel mult 20 de zile. Durata măsurii poate fi prelungită de fiecare dată cu câte 20 de zile. Arestarea preventivă a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul urmăririi penale, nu poate depăşi în total un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. Dacă pedeapsa e detenţia pe viaţă sau închisoarea de 10 ani sau mai mult, arestarea inculpatului
minor mai mare de 16 ani, în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile. Verificarea legalităţii şi a temeiniciei măsurii arestării inculpatului minor mai mare de 16 ani, în cursul judecăţii, trebuie efectuată periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile. Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune
Aceste măsuri preventive au fost introduse în Codul de procedură penală prin legea 32/1990, modificată prin legea 281/2003. Sunt măsuri de prevenţie neprivative de libertate ce pot fi luate faţă de învinuit sau de inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, cu aprecierea condiţiilor legii faţă de gravitatea faptei şi de comportarea învinuitului sau a inculpatului, dacă lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Potrivit art. 160 1 CPP, în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. Libertatea provizorie sub control judiciar se poate dispune dacă se întrunesc condiţiile ce rezultă din art. 160 1 şi 1602 CPP: a) infracţiunea să fi fost comisă din culpă, iar în cazul infracţiunii intenţionate pedeapsa închisorii prevăzută de lege să nu fie mai mare de 12 ani; b) învinuitul sau inculpatul să nu fie recidivist sau să nu existe date care justifică temerea că va mai săvârşi o altă infracţiune ori că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea mijloacelor de probă etc. Liberarea provizorie se dispune atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, de instanţă. Pe perioada liberării provizorii instanţa impune învinuitului sau inculpatului să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială fixată, decât în condiţiile stabilite de instanţă; b) să comunice organelor judiciare orice schimbare de domiciliu; c) să nu meargă în locuri anume stabilite; d) să se prezinte la organul de urmărire sau la instanţă ori de câte ori este chemat; e) să nu intre în legătură cu anumite persoane determinate; f) să nu conducă nici un autovehicul sau anumite autovehicule; g) să nu exercite acea profesie de natura căreia s-a folosit la săvârşirea faptei. Conform art. 160 3, controlul judiciar dispus de instanţă poate fi modificat oricând în total sau în parte, pentru motive temeinice. Liberarea provizorie pe cauţiune, potrivit art. 160 4, se poate acorda de instanţă atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, atunci când s-a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile liberării sub control judiciar. Cauţiunea este suma de bani depusă de învinuit sau de inculpat, cu scopul de a garanta respectarea obligaţiilor ce-i revin în timpul liberării provizorii. Cuantumul cauţiunii este de cel puţin 10 milioane de lei. Suma reprezentând cauţiunea se consemnează pe numele învinuitului sau al inculpatului şi la dispoziţia organului ce a stabilit-o.
Cauţiunea se restituie în următoarele situaţii:
a) când se revocă libertatea provizorie pentru că se descoperă fapte ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii şi care justifică arestarea învinuitului sau a inculpatului; b) când se constată de instanţă, prin încheiere, că nu mai există temeiurile ce au justificat măsura arestării preventive; c) când se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal; d) când se pronunţă pedeapsa amenzii sau a închisorii cu suspendare condiţionată a executării, cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă; e) când se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii; f) când se constată de instanţă, prin încheiere, că cererea de liberare provizorie a fost respinsă ca neîntemeiată sau când cererea a fost făcută de o altă persoană şi nu a fost însuşită de învinuit sau de inculpat. Cauţiunea nu se restituie în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, atunci când libertatea provizorie s-a revocat pentru că învinuitul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i reveneau, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului ori a comis din nou o infracţiune. În acest caz, cauţiunea se face venit la bugetul statului din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Procedura de liberare provizorie pe cauţiune
Cererea de liberare provizorie poate fi făcută atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, de inculpat, de soţul acestuia sau de rudele apropiate ale acestuia. Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul, calitatea persoanei ce o face, menţiunea cunoaşterii legii cu privire la cazurile de revocare a eliberării provizorii şi a cazurilor când nu se restituie cauţiunea. Rezolvarea cererii, în cursul urmăririi penale, revine instanţei competente să judece în fond cauza, iar în cursul judecăţii, soluţionarea revine instanţei sesizate cu rezolvarea cauzei. Dacă cererea e depusă la organul de cercetare penală, la procuror sau la administraţia locului de deţinere, ea trebuie înaintată în 24 de ore instanţei competente. Instanţa verifică dacă ea cuprinde toate menţiunile din lege şi, dacă e cazul, ia măsuri pentru completarea acesteia. Când cererea este făcută de o persoană diferită de învinuit sau de inculpat, atunci instanţa îl întreabă dacă îşi însuşeşte cererea, iar cele declarate de acesta se consemnează pe cerere. Instanţa examinează de urgenţă cererea, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile legii pentru admiterea cererii, soluţionarea cererii făcându-se după ascultarea învinuitului sau a inculpatului şi a concluziilor apărătorului şi ale procurorului. Dacă sunt întrunite condiţiile legii şi cererea este întemeiată, instanţa va admite cererea şi va dispune punerea în libertate provizorie a învinuitului sau a inculpatului. În
cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legii (cererea nu este întemeiată sau nu este însuşită de învinuit sau de inculpat), instanţa va respinge cererea. Împotriva încheierii prin care instanţa a admis sau a respins cererea se poate face recurs de învinuit sau de inculpat ori de procuror. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în două zile şi se soluţionează în sala de consiliu. Instanţa trebuie să pronunţe în aceeaşi zi admiterea sau respingerea recursului. Liberarea provizorie poate fi revocată în următoarele cazuri: a) se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data liberării provizorii şi care justifică arestarea; b) învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin, zădărniceşte aflarea adevărului sau comite cu intenţie o infracţiune; În caz de revocare a liberării, instanţa dispune arestarea preventivă a învinuitului sau a inculpatului şi emite un nou mandat de arestare. Împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii se poate face recurs în 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în camera de consiliu, în termen de două zile, cu participarea învinuitului sau a inculpatului şi a procurorului. Acest recurs nu este suspensiv de executare. Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
