3 - Psihologia Relatiilor de Cuplu Si a Familiei

Cristina Denisa GODEANU

Psihologia relaţ iilor iilor de cuplu şi a familiei

Simpo PDF Password Remover Unregistered Version - http://www.simpopdf.com

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Secţia Psihologie Departamentul ID-CREDIS

PSIHOLOGIA RELAŢIILOR DE CUPLU ŞI A FAMILIEI

LECTOR UNIV.DR. CRISTINA DENISA GODEANU

BUCUREŞTI 2010-2011

Copyright @ DEPARTAMENT ID

1




Acest material este destinat uzului studenţilor Universităţii din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă. Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului / autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti Departamentul ID Bd. Mihail Kog ălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37; 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: [email protected] Http://www.credis.ro





Modul 1 Unitatea de înv ăţare 1

MECANISME PSIHOLOGICE IMPLICATE ÎN CONSTRUCŢIA ŞI FUNCŢIONAREA CUPLULUI ŞI A AFAMILIEI

Cuprins: 1.2. Identificarea; 1.2. Identificarea primar ă; 1.3.. Identificarea proiectiv ă; 1.4.. Contraidentificarea; 1.5. Proiecţia; 1.6. Introiec ţia; 1.7. Repetiţia.

Obiective: La sfâr şitul acestei unit ăţi de înv ăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoască principalele mecanisme psihologice implicate în construc ţia şi funcţionarea cuplului şi a familiei; Cunoască efectele acestor mecanisme în dinamica cuplului şi a familiei; •

•

1. Mecanisme psihologice implicate în construcţia şi funcţionarea cuplului şi a familiei. Ce este un cuplu şi ce este o familie ? Istoricii, sociologii, antropologii se ocupă de mult timp de aceast ă problematică. Plecând de la familia tradi ţională, până la familia nuclear ă modernă şi formele alternative din prezent, ei au reu şit să surprindă diverse caracteristici ale familiei şi evoluţiei ei. Familia a evoluat şi se transformă. Se pare, îns ă, că în ciuda muta ţiilor la nivel familial aspectul incon ştient al legăturilor familiale şi de cuplu nu s-a modificat. E foarte adev ărat că în epoca pe care o tr ăim numărul divor ţurilor a crescut, fertilitatea femeilor a sc ăzut, alternativele la familia tradi ţională s-au înmulţit dar nevoile, a şteptările, motivaţiile conştiente şi


2




inconştiente care îi poate aduce pe oameni într-un cuplu şi, mai departe într-o familie au r ămas aceleaşi. Mai mult, aceste nevoi s-au accentuat pentru c ă reperele patriarhale de securitate emo ţională au cam disp ărut. Psihologia relaţiei de cuplu şi de familie se centreaz ă pe surprinderea patternurilor şi mecanismelor psihologice implicate în construc ţia şi funcţionarea relaţiilor de cuplu şi de familie. Care este motiva ţia conştientă şi inconştientă care îi aduce pe doi oameni într-o rela ţie de cuplu ? Ce sentimente, emo ţii, comportamente aduc oamenii cuplu şi în viitoarea familie ? După Ruffiot un cuplu este un grup format din dou ă fiinţe umane având la bază dragostea. (apud Möhring, Peter, 2005) Ei creaz ă ceva nou, ceva care nu existat anterior. Acelaşi Ruffiot introduce conceptul de “corp al cuplului”pentru a descrie ceea ce crează cei doi parteneri de cuplu împreun ă.( (apud Möhring, Peter, 2005). Treptat în spaţiul cuplului se reactiveaz ă patternuri, modele comportamentale, emo ţii, sentimente, nevoi asociate familiei de origine a fiec ăruia dintre parteneri. Pentru a înţelege aceste aspecte fenomenologice implicate în formarea cuplului este nevoie s ă menţionăm câteva mecanisme de baz ă implicate în funcţionarea formarea şi funcţionarea rela ţiilor de cuplu şi de familie. Ne referim la identificare, proiec ţie, introiecţie şi repetiţie.

1.1. Identificarea Identificarea reprezint ă procesul psihologic prin care un subiect asimileaz ă un aspect, o caracteristic ă, un atribut al altuia şi se transformă, total sau par ţial, pe baza modelului respectiv. Freud a descris aceast ă formă de identificare în cadrul lucr ării sale Psihologie colectivă şi analiza Eului , unde distinge trei feluri de identificare: a) ca formă originar ă a legăturii afective cu obiectul; b) ca substitut regresiv al unui obiect abandonat (dorin ţa de a fi iubit); c) identificare produs ă sub un anumit aspect, prin deplasare. Freud a descris şi identificări mult mai precoce, numite identific ări primare, care reprezintă modul de constituire a subiectului dup ă modelul celuilalt, mod care nu succede unei rela ţii stabilite în prealabil, în care obiectul s ă fi avut ini ţial o poziţie independentă. Identificarea reprezint ă forma cea mai originar ă a legăturii afective cu un obiect. Aceast ă modalitate de leg ătur ă a fost descrisă în relaţia copilului cu mama sa, înainte ca diferen ţierea egoului şi alter-ego-ului s ă se fi stabilit temeinic (Laplanche, Pontalis, 1994). Identificarea con ţine două forme specifice prin care se constituie ca mecanism ce participă la formarea identit ăţii şi anume: identificarea primar ă şi identificarea proiectivă.

1.2. Identificarea primar ă Identificarea primar ă reprezintă modul primitiv de constituire a subiectului după modelul celuilalt, mod care nu succede unei rela ţii stabilite în prealabil în care obiectul să fi avut ini ţial o pozi ţie independent ă. Identificarea primar ă este în strânsă legătur ă cu relaţia numit ă încorporare oral ă.


3


Psihologia relaţ iilor de cuplu şi a familiei


Identificarea primar ă se refer ă la „ forma cea mai originar ă a leg ăturii afective cu un obiect”. Legătura afectivă primitivă îşi are originea în leg ătura pe care o stabile şte bebeluşul cu mama sa, înainte ca diferen ţierea ego-ului s ă se producă. Important pentru acest tip de relaţie este faptul c ă la baza acestei leg ături se află fantasmele de încorporare şi, deci, procesul încopor ării. Această formă specifică de identificare, datorită fantasmelor de încorporare care o compun, este susceptibil ă de a fi baza pe care se vor construi celelalte forme de identificare, şi anume identificarea proiectiv ă şi identificarea endocriptic ă (Laplanche, Pontalis, 1994).

Identificarea proiectiv ă Identificarea proiectiv ă, termen introdus de Melanie Klein pentu a desemna un mecanism ce se traduce prin fantasme în care subiectul î şi introduce propria persoan ă (his self ), în totalitate sau în parte, în interiorul obiectului, pentru a-i face r ău, a-l poseda şi a-l controla. Melanie Klein dezvolt ă acest concept în cadrul teoriei relaţiilor de obiect al cărei reprezentant este. Melanie Klein s-a referit, în volumul „Psihanaliza copiilor” din 1932, la fantasmele de atac contra interiorului corpului matern şi de intruziune sadic ă în acest corp. Termenul de identificare proiectiv ă fost introdus ulterior, în 1946, pentru a desemna „o formă aparte de identificare, care stabile şte prototipul unei rela ţii de obiect agresive” . Concept central în teoria kleinian ă, identificarea proiectiv ă se refer ă la ansamblul de procese care permit explorarea obiectului, transferul a ceva anume într-un obiect (proiec ţia) sau preluarea de la un obiect (identificarea). Astfel, mama poate fi controlată din interior în scopul lez ării ei, datorit ă proiecţiei fantasmatice asupra interiorului corpului matern, a p ăr ţilor clivate din propria persoan ă a subiectului. Acest mecanism se deruleaz ă în strânsă legătur ă cu poziţia paranoidschizoidă descrisă de autoare ca stadiu al dezvolt ării copilului. Fantasmele prin care subiectul introduce o parte din propria persoan ă în interiorul obiectului antreneaz ă angoase de a fi închis şi persecutat în interiorul mamei. Prin identificarea proiectiv ă, „Eul riscă să fie sl ăbit şi săr ăcit, putând s ă piard ă păr ţ ile bune din el însu şi”. În acest fel, mecanismul identific ării proiective este legat de refuzul doliului şi ca rezultat se instaleaz ă fantasma de încorporare, care tr ădează un gol în psihism, dup ă cum afirmă N. Abraham şi M. Torok, în lucrarea „L’Écorce et le noyau”, 1987. În func ţie de aspectul proiectiv sau de cel introiectiv al identificării, putem vorbi despre con ţinuturi psihice ce ţin de dezvoltare sau de patologie. Identificarea proiectiv ă generează fenomenul de încorporare, care st ă la baza dinamicii criptei psihice şi fantomei psihice (obiect încorporat – care devine obiect transgenera ţional), iar identificarea introiectiv ă generează introiectarea obiectului. Prin identificarea proiectiv ă patologică se transmit fantasme alienante şi traumatice. Aşadar, identificarea proiectiv ă are doi poli, unul proiectiv şi altul identificator (Ciccone, 1999). Melanie Klein pune identificarea proiectiv ă în legătur ă cu procesele implicate în dezvoltarea bebelu şului în primele 3-6 luni de via ţă. Identificarea prin proiecţie implică clivarea unor păr ţi ale personalităţii şi proiecţia lor în alt ă persoană (Klein, 1975). În acest fel, copilul, şi mai târziu adultul, cap ătă control asupra obiectelor interne şi externe. Identificarea proiectiv ă menţinută între o mamă şi copilul ei dup ă vârsta la care ar trebui f ăcută separarea devine patologic ă. Identificarea proiectiv ă patologică implică o lipsă de graniţă între persoanele


4




implicate în acest tip de rela ţie. Nevoile lor sunt confuze, estompate şi neafirmate. Mama ştie, întotdeauna, de ce anume are nevoie fiul ei chiar şi când este vorba despre alegerea unei partenere. Copiii prin şi în relaţii bazate pe identificare proiectiv ă patologică cu mama lor vor avea dificult ăţi, ca adulţi, în alegerea unui partener. Modalitatea de a intra în rela ţie va fi tot prin identificare proiectiv ă patologică. În acest tip de cuplu poten ţialul conflictual şi de separare este foarte mare pentru c ă dată fiind confuzia nevoilor acestea nu se comunic ă, aproape niciodat ă, în spa ţiul cuplului. În virtutea mecanismului descris mai sus copilul începe s ă se conformeze dorinţelor şi aşteptărilor părinţilor lui. El trebuie s ă stea liniştit, nu trebuie să-i deranjeze pe ceilal ţi, trebuie să se poarte frumos când vine bunicul, trebuie s ă fie sportiv sau să devină artist. În paralel, copilul se identific ă cu etichetele pe care i le atribuie cei din anturajul s ău. El e cel plâng ăcios, urât şi insuportabil. Ea e cea care învaţă bine, este prinţesa clasei. Cum spune Chantal Rialland (1994), copilul se identifică atât conştient, cât şi inconştient, prin mimetism şi dorinţa psihogenealogic ă a părinţilor săi, cu anumite personaje ale familiei sale şi nu cu altele (Rialland, 1994). Cum am mai spus, copilul poate tr ăi un mare conflict pentru c ă i se cere, de multe ori, să se identifice cu anumite persoane pe care unul dintre p ărinţi le agreeaz ă, iar celălalt nu le agreează. Mama şi-ar dori ca el s ă fie matematician ca bunicul s ău, iar tatăl îi poate cere s ă ajungă sportiv ca tatăl lui. Putem spune că există identificări „bune” şi identificări „rele”. Albert Ciccone consider ă identificarea proiectivă calea regală a transmisiei inconştientului familial. 1.4. Contraidentificarea.

Un alt mod de afirmarea a identit ăţii se poate realiza

prin contraidentificare. Vorbim de contraidentificare atunci când ne referim la diversele alegeri ce au legătur ă cu modelele parentale. De multe ori alegerile noastre sunt motivate de respingerea modelelor parentale. De exemplu cineva poate afirma: „Eu vreau să fiu aşa cum nu este mama sau tata…” Contraidentificarea activeaz ă partea de Umbr ă a părintelui, generând un contrascenariu în raport cu scenariul de via ţă parental (Stoica, 2002). Mecanismul contraidentific ării se manifestă, de asemenea, atunci când copilului i se cere, de multe ori, s ă se identifice cu anumite persoane pe care unul dintre părinţi le agreează, iar celălalt nu le agreeaz ă. De exemplu, mama şi-ar dori ca fiul ei să fie matematician ca bunicul s ău, iar tatăl îi poate cere să ajungă sportiv ca tatăl lui. Contraidentificarea este expresia conflictului pe care îl tr ăieşte copilul în raport cu aceste dorin ţe ce apar ţin părinţilor lui (Mitrofan, Stoica, 2005). Contrascenariul (scenariul polar) este un rezultat al contraidentific ării copilului în raport cu scenariul de via ţă parental. Otto Kernberg diferen ţiază identificarea proiectiv ă de simpla proiecţie. Identificarea proiectiv ă are ca efecte constrângerea, induc ţia, sugestia (apud Ciccone, 1999).


5




1.5. Proiecţia Proiecţia, mecanism de transmisie a incon ştientului familial, se refer ă la toate dorinţele, sentimentele, calit ăţile pe care p ărinţii sau alţi membri ai familiei nu şi le asumă şi pe care le situeaz ă în urmaşii lor. În cazul proiec ţiei, sentimentele, gândurile şi dorinţele atribuite sunt resimţite ca ceva str ăin. Persoana nu are con ştiinţa faptului c ă aceste păr ţi sunt ale lui. Ea le proiecteaz ă şi nu mai vrea s ă ştie de ele. În cazul identific ării proiective persoana p ăstrează o legătur ă pozitivă cu păr ţile proiectate. De altfel, pe aceast ă legătur ă pozitivă se întemeiază legătura dintre cele două persoane, cea care proiecteaz ă şi cea care serveşte ca ecran de proiec ţie. În acest fel, încă înainte de a se na şte, scenariul de via ţă al individului începe s ă fie scris... O mamă care nu şi-a desăvâr şit o posibilă carier ă muzicală îşi va „ proiecta” un copil muzician. Îşi doreşte ca fiul ei s ă fie la fel de celebru ca Mozart şi este posibil ca el s ă fie botezat Amadeus. În acest sens ni se pare foarte relevant exemplul personajelor principale în jurul c ărora e creat romanul lui Milan Kundera „Via ţa e în alt ă parte ”. Mama care şi-a dorit ca fiul ei Jaromil s ă fie un mare poet nu a acceptat niciodat ă Un alt mecanism de transmisie a incon ştientului familial este proiecţia familială. Prin intermediul analizei destinului, Leopold Szondi în ţelege proiecţia formelor interne în lumea extern ă, forme care sunt prezervate în incon ştientului familial din generaţie în generaţie în aceeaşi familie. Proiecţia familială se manifestă prin căutarea incon ştientă a persoanelor relaţionate cu aceşti antecesori, prin g ăsirea şi alegerea unor persoane definitorii în dragoste, prietenie, profesie. Se refer ă la transferul tendin ţelor ereditare la descendent (Hughes, 2004).

1.6. Introiecţia Introiecţia reprezintă procesul prim care subiectul determin ă trecerea, într-un mod fantasmatic, din „afar ă” în „interior”, de obiecte şi calităţi intrinseci acestor obiecte. Introiecţia este apropiat ă de încorporare, care constituie prototipul ei corporal, dar ea nu implică în mod necesar o referire la limita corporal ă (intrioecţie în Eu, în idealul Eului etc.). Termenul introiecţie , creat prin simetrie cu cel de proiec ţie, a fost introdus de Şandor Ferenczi. În lucrarea „Introiec ţie şi transfer”, el scrie „...în timp ce paranoicul expulzează din Eul s ău tendin ţ ele devenite nepl ăcute, nevroticul caut ă solu ţ ia f ăcând să intre în Eul s ău cât mai mult cu putin ţă din lumea exterior ă , din care face obiectul fantasmelor incon ştiente”. Acest termen – introiec ţie, este mai cuprinz ător decât cel de încorporare, nu doar interiorul corpului fiind în cauz ă, ci şi interiorul aparatului psihic, al unei instanţe. Introiecţia se traduce în fantasme ce vizeaz ă obiecte, fie ele par ţiale sau totale, fiind marcat ă de prototipul lor corporal, deci de obiectele introiectate, „bune” sau „rele” (Laplanche, J.-B. Pontalis, 1994).


6




Introiecţia familială se refer ă la manifestarea personalit ăţii unui înainta ş într-un descendent (ceea ce Abraham şi Torok au numit fantomă psihică), în timp ce introiecţia familială de tip secundar se refer ă la preluarea unei boli ereditare sau a unui mod de a muri de la înainta şi (Hughes, 2004 apud Godeanu (Stoica), 2008).

1.7. Repetiţia Psihanaliza a v ăzut în repetiţie unul dintre fundamentele esen ţiale ale existenţei umane. Prin mecanismul de repeti ţie, individul va concretiza reprezentarea fixată în psihismul său, de câte ori are ocazia. Psihanalistul A. Barbault îl citeaz ă într-una din căr ţile sale pe dr. Allendy: „Odată imprimată în inconştient, imaginea-destin tinde s ă se realizeze; ea devine o entitate vie care orienteaz ă individul, organizându-i viaţa conform unui plan de o subtilitate greu de conceput” (Barbault, 1961). Nimic mai adev ărat… Freud, studiind nevrozele, a observat c ă nevroticul reproduce şi reface, foarte subtil, toate circumstanţele nedorite şi toate situaţiile afective dureroase. Individul se aga ţă de situaţiile penibile într-un mod compulsiv chiar dac ă, la un moment dat, conştientizează că este vorba de o alt ă situaţie şi că aşteptările ar trebui s ă fie altele.

Mecanismul repetiţiei este legat nu numai de dinamica incon ştientului individual, ci şi de dinamica incon ştientului familial. Prin identificarea cu un anumit înaintaş îi putem prelua schemele repetitive de comportament, între ţinând astfel disfuncţionalitatea la nivel familial transgenera ţional.

Temă de reflecţie/ autoevaluare: Ce efecte are identificarea proiectiv ă patologică în dinamica rela ţiei de cuplu?

Bibliografie: 1. Brusset, Bernard-Psihanaliza relaţiei, Ed. Iri, Bucure şti 2009 2. Godeanu, S.A.-Alegerea Partenerului. Mituri, secrete, repeti ţii, Ed. SPER, Bucureşti 2010 3. Klein, Melanie – Envy, gratitude and other works, The Hoghart Press and The institute of Psychoanalysis, London, 1975 4. Klein, Melanie-Invidie şi recunoştinţă, Ed. Trei, 2008

Întrebări de autoevaluare 1. Ce este identificarea proiectiv ă? 2. Ce este identificarea proiectiv ă patologică? 3. Ce este identificarea primar ă? 4. Ce este introiecţia? 5. Ce este repetiţia?


7




Unitatea de înv ăţare 2

ALEGEREA PARTENERIALĂ

Cuprins: 2.1. Aspecte psiho-sociale implicate în alegerea partenerului de cuplu 2.2. Anima şi Animus ca predispozi ţii în alegerea partenerial ă 2.3. Alegerea partenerial ă din perspectiva teoriei ata şamentului 2.4. Rolul transmisiei inter- şi transgeneraţionale în alegerea partenerial ă 2.5. Tipologii transgenera ţionale ale cuplului

Obiective: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoaşterea aspectelor psiho-sociale implicate în alegerea partenerial ă; Cunoaşterea influenţei arhetipurilor Animus şi Anima în alegerea partenerial ă; Cunoaşterea rolului transmisiei inter- şi transgeneraţionale în alegerea partenerial ă; Cunoaşterea tipologiilor transgenera ţionale ale cuplului; •

•

•

•

2.1. Aspecte psiho-sociale implicate în alegerea partenerului de cuplu Societăţile arhaice şi tradiţionale sunt asociate unui anumit tip de alegere partenerială. Părinţii, biserica, diferenţele economice şi sociale au fost întotdeauna mult mai importante decât alegerea conform propriilor nevoi şi sentimente ale celor


8




doi parteneri. A şadar, motivele economice şi sociale primeaz ă. Mariajul are o importantă componentă economică. „Întreaga politică matrimonial ă se afl ă în mâinile şefului familiei iar autoritatea lui se impune fie c ă este vorba de fiicele sale fie că este vorba de fii s ăi“(Ghiţulescu, 2004). Controlul celor mai în vârst ă asupra tinerilor a fost mult mai redus odat ă cu schimbările sociale şi cu posibilitatea de instruire profesional ă şi de autonomie economică în raport cu familia extins ă. Alegerea partenerial ă a devenit astfel, mult mai mult, o problem ă personală. „…func ţ iile familiei s-au deplasat de la cele instrumental –economice la cele expresiv-emo ţ ionale (confort psihic, dragoste, afec ţ iune)“ (Iluţ, 2005).

Complexul dragostei romantice accentuează importanţa sentimentelor şi emoţiilor în alegerea partenerial ă. W. Goode (1959) caracterizeaz ă acest fenomen ca manifestându-se prin : - angajarea emoţională a partenerului; - loialitatea pân ă ce moartea îi va desp ăr ţi; - dragostea primeaz ă în ciuda tuturor problemelor. Manifestările descrise de Goode ca fiind specifice acestui complex î şi au sursa în iubirea curteneasc ă specifică Evului Mediu timpuriu. Ea se asociaz ă unei mitologii specifice Evului Mediu, un exemplu fiind „Povestirile regelui Arthur“ sau „Cavalerii mesei rotunde“. Există şi alte mituri asociate dragostei romatice, mitul sufletelor pereche, mitul dragostei la prima vedere. Goode sus ţine că dragostea romantic ă nu este necesar ă formării nui cuplu dar în fiecare cultur ă există, totuşi cântece asociate bucuriei iubirii sau durerii din dragoste.

Teoria filtrelor. Cercet ările clasice referitoare la alegerea partenerului s-au centrat pe explorarea motiva ţiei conştiente, astfel conturându-se câteva teorii care explică filtrele alegerii partenerilor. Potrivit teoriilor clasice, alegerea partenerului devine un proces de „filtrare”. Davies şi Kearckoff (apud Mitrofan, Ciuperc ă, 2009), susţin c ă decizia maritală este rezultatul unei selec ţii pe cinci paliere, în care câmpul alegerilor este succesiv îngustat pân ă când alegerea final ă este f ăcută, astfel: - filtrul proximit ăţii, operând în alegerile tradi ţionale ale partenerilor, pe baza îngustării posibilităţilor de prospectare (partenerii poten ţiali la care eşti expus); - filtrul similaritate-complementaritate, bazat pe teoria asem ănării (Mowrer) şi teoria nevoilor complementare a lui R. Winch. Pe baza lor s-a dezvolatat al treilea sistem de operare în selec ţia partenerului, numit complementaritatea – filtrul complementarit ăţii (Kellz şi Conlez, 1987); - filtrul atracţiei personale; - filtrul compatibilit ăţii, în care dragostea romantic ă, dorinţa sexuală, scânteia „biochimică” a atracţiei fizice, armonia bioenergetic ă dezvălui pe rând secretele afinităţilor elective; - filtrul alegerii, bazat pe con ştientizarea motivelor de atrac ţie faţă de o persoan ă de sex opus, cristalizându-se prin alegerea partenerului. Deoarece teoriile filtrelor surprind aspectele con ştiente ale alegerii parteneriale, ne propunem să studiem aspectul incon ştient implicat în dinamica alegeri parteneriale.


9




Transferul de excitabilitate nervoas ă (arousal). În urma unor cercet ări s-a constatat că persoanele aflate în situa ţii care le provoac ă frică, oboseală, excitabilitate, tensiune nervoas ă pot interpreta această stare ca fiind un efect al îndr ăgostirii, dacă în preajma lor se afl ă o persoană atractivă. În psihologia social ă aceste fenomene sunt explicate prin ipoteza atribuirii eronate a excitabilit ăţii.(Iluţ, 2005) Atractivitatea fizic ă este un alt aspect pe care se poate baza o alegere partenerială. Frumuseţea fizică a fost întotdeauna un factor de atrac ţie erotică. Un alt fenomen care poate înt ări o alegere este ceea ce psihologii sociali numesc efectul „Romeo şi Julieta”. Opoziţia părinţilor îi poate determina pe tineri care s-au ales s ă meargă mai departe cu rela ţia lor. 2.2. Anima şi Animus ca predispoziţii în alegerea partenerial ă Jung descrie arhetipurile ca fiind predispozi ţii către anumite experien ţe specfice umanităţii. „Arhetipurile sunt, prin definiţie, factori şi motive care aranjează(structurează) elementele psihice în anumite imagini caracterizate ca arhetipale dar, în aşa fel încât, pot fi recunoscute doar prin efectele pe care le produc.”

Arhetipul este un element gol, în sine formal, care nu este altceva decât o ’facultas praeformandi’, o posibilitate a priori a formei de reprezentare. Inconştientul colectiv este con ţinătorul acestor arhetipuri. Anima şi animus sunt arhetipurile descrise de Jung ca fiind implicate în alegerea partenerilor şi formarea cuplului. Jung spune c ă nu există nici o experien ţă umană f ăr ă disponibilitatea subiectivă pentru această experienţă. Întreaga fiin ţă a bărbatului presupune prezen ţa atât fizică cât şi spirituală a femeii, spune el. Anima nu este un suflet dogmatic, o anima rationalis , concept al filosofiei, ci un arhetip natural care subsumeaz ă în mod satisf ăcător toate enun ţurile inconştientului, ale spiritului primitiv, ale istoriei, limbii şi religiei. Acest arhetip este factorul de cea mai mare importan ţă în psihologia b ărbatului indiferent de emo ţiile şi afectele puse în joc. Anima intensific ă, exagerează, falsifică şi mitologizează toate relaţiile emoţionale. Atunci când anima se consteleaz ă puternic, caracterul b ărbatului se manifestă prin iritabilitate, instabilitate emo ţională, gelozie şi inadaptare. Simboluri ale animei sunt: vaca, pisica, tigrul, pe ştera, marea, ninfele seductive, vr ă jitoarele din de pe insula pe care a fost prins Ulise, Dalila, Isis. Neintegrarea acestui arhetip în psihicul b ărbatului îl pune în situa ţia să îl proiecteze pe o femeie. Cu cât b ărbatul este mai raţional cu atât şansa ca el s ă-şi aleagă o femeie extrem de emotiv ă este mai mare. De şi s-ar părea că anima subsumează totalitatea vieţii sufleteşti inconştiente, ea nu este decât un arhetip printre altele şi de aceea nu caracterizează pur şi simplu inconştientul ci este doar un aspect al lui. „Dacă ar trebui s ă formulez într-un cuvânt diferen ţ a dintre femeie şi bărbat în aceast ă privin ţă , ceea ce caracterizeaz ă animus-ul fa ţă de anima, n-a ş putea decât s ă spun: dacă anima produce capricii, animusul produce opinii…” (pag.90pt) Opiniile dictate de animus par a nu fi deloc gândite. „Animusul nu se personifică neapărat ca o persoan ă ci mai degrab ă ca o multitudine”(Jung, 1996).


10




2.3. Alegerea partenerial ă din perspectiva teoriei ata şamentului John Bowlby plecând de la unele cercet ări prin care se descoper ă că bebeluşii tr ăiesc momente de disperare, protest şi detaşare după ce au fost separaţi de mamele lor concluzionează că legătura intensă între bebeluş şi mamă se bazează pe un instinct biologic al apropierii generat de selec ţia naturală. Susan Johnson aplic ă teoria ataşamentului în cuplu sus ţinând că tipul de ataşament securizant sau insecurizant în raport cu figura matern ă generează ulterior anumite alegeri parteneriale. În ataşament sunt implicate emo ţia puternică şi componente cognitive numite de Bowlby “modele reprezenta ţionale” sau “modele de lucru interne”. Bebeluşii folosesc figura de ata şament(mama) ca o baz ă sigur ă de explorare (M. Ainsworth, 1967). Învinov ăţirea şi reproşurile reprezintă un protest împotriva degradării relaţiei de ataşament.

Strategiile nesecurinzante ale ata şamentului • • • • •

Strategia de “evitare” care blocheaz ă comportamentul de ata şament; Strategia de “rezistenţă” în care nou-n ăscutul va sta strâns lipit de mam ă evitând explorarea; Bebeluşii care au legături bazate pe anxietate cu cei care îi îngrijesc nu au încredere în interac ţiunile cu lumea; Bowlby argumenteaz ă că dat internalizării relaţiilor de ataşament experien ţele timpurii de ataşament se transfer ă în relaţiile de prietenie, de dragoste, etc.; Stilurile de ataşament din copil ărie sunt corelate cu stilurile de ata şament din relaţiile intime ale adultului.

Strategiile nesecurizante din copil ărie pot genera ceea ce psihologii numesc tulbur ări de ataşament traduse ca incapacitate de a fi înt-o rela ţie intimă de parteneriat. Persoanele cu tulbur ări de ataşament pot schimba mul ţi parteneri fiind incapabili s ă construiască şi să menţină o astfel de rela ţie. Abuzul fizic şi emoţional poate fi asociat cu aceste tulbur ări de ataşament.

2.4. Rolul transmisiei inter- şi transgeneraţionale în alegerea partenerial ă Pornim explorarea motiva ţiilor conştiente şi inconştiente ale alegerii partenerului, presupunând c ă, în alegerea partenerial ă sunt implicate pe lâng ă aspectele de ordin con ştient, o serie de aspecte ce ţin de istoria de via ţă a fiecărui partener, integrată unor scenarii întemeiate pe fenomene ale incon ştientului familial, transmise transgenera ţional. Aceste femoneme se cristalizeal ă în scenariile transgenera ţionale, care sunt rezultatul funcţionării unei dinamici incon ştiente, dinamică întreţinută de mecanisme specifice de manifestare a fiec ărui partener ca identitate, de asumare sau neasumare a identit ăţii de rol-sex. În acest sens ne propunem în continuare o aventur ă în scopul descoperirii motivelor alegerii parteneriale de la aspectele de natur ă intergeneraţională – dinamica


11




conştientă a alegerii (ansamblul mitologiilor familiale şi comunitare), şi cele transgeneraţionale ce privesc dinamica inconştientă familială.

2.4.1. Rolul transmisiei intergenera ţionale în alegerea partenerial ă. Transmisia familială intergeneraţională se refer ă la transmisia conştientă a miturilor, pove ştilor şi ritualurilor legat ă de un anumit domeniu al vie ţii de familie. Existenţa mitologiilor familiale şi comunitare legate de parteneriat genereaz ă aşteptări, atât la transmi ţător cât şi la primitor care influen ţează alegerea partenerială. În acest scop analiza unei alegeri parteneriale este un proces complex, care ne conduce spre argumentarea general ă potrivit căreia, fiecare individ alege în func ţie motivaţiile conştiente pe care le şi argumenteaz ă, dar de cele mai multe ori descoperim în cadrul unei explor ări şi intervenţii psihoterapeutice transgenera ţionale, motive ce ţin de dinamica incon ştientă a alegerii. Există două perspective interdependente asupra alegerii parteneriale: pe de o parte aspecte ce ţin de domeniul intergenera ţional (memoria familial ă, mitologiile familiale şi comunitare) şi aspecte ce privesc dinamica incon ştientă, explorarea mecanismelor de transmisie transgenera ţionale ale incon ştientul familial. (Godeanu, 2010) Fiecare dintre parteneri a avut un model de rol-sex sau modele de comportament în educa ţia primită. Aceste modele sunt reflectate de mitologiile familiale, care se refer ă la toate miturile legate de c ăsătorie, de alegerea unui partener, de tipul de b ărbat sau tipul de femeie aleas ă, de sexualitate şi manifestarea ei, de naşterea copiilor sau de alegerea unei profesii (Godeanu, 2008). Aspectele de ordin conştient sunt ilustrate de existen ţa unor mituri familiale şi comunitare legate de parteneriat care genereaz ă aşteptări, atât la transmiţător cât şi la primitor care influenţează alegerea partenerial ă. În practică mitologiile familiale se refer ă la modalitaţile transmise de fiecare familie de a fi în lume ca femeie, ca b ărbat, ca şi cuplu căsătorit, la sexualitate. Vorbind despre miturile lumii moderne Mircea Eliade se refer ă la mituri ca la „...expresia unui mod de a fi în lume...” (Eliade, 1991 apud Godeanu, 2008). Eliade se refer ă şi la mitologia difuz ă care propune adolescen ţilor europeni numeroase modele de imitat. Vorbind despre aceste modele el se refer ă şi la eroi de romane, eroi de film şi noi ad ăugăm actorii, eroii jocurilor pe calculator, etc. Toate aceste modalităţi de a fi în lume specifice unei familii influen ţează pe fiecare dintre noi. Comunitatea şi familia proprie particip ă la crearea unei pove şti care pe lâng ă scenariul personal de via ţă ne arestează într-o matrice din care uneori s-ar putea s ă nu ieşim niciodată. Anne Teachworth (2006) vorbe şte despre efectul posthipnotic care ne „ghidează” alegerile profesionale, parteneriale şi de altă natur ă. Este important s ă devii conştient de mitologia specific ă comunităţii în care tr ăieşti. Acordurile şi contractele familiale con ştiente şi inconştiente construiesc legăturile familiale (Decherf, 2005). Mitul familial este prezervat cu ajutorul memoriei familiale. Memoria familială ca orice tip de memorie, conjug ă cele trei dimenisuni în care se desf ăşoar ă viaţa unui individ: trecut, prezent, viitor. Faptul c ă cineva îşi aduce aminte de ceea ce a tr ăit el sau mai cu seam ă de ceva tr ăit de antecesorii lui şi povestit celor din familie,


12




este tocmai expresia unor leg ături de filiaţie, a apartenen ţei individului la grupul social din care face parte, la familia din care provine. Individul se identific ă cu modelele, cu valorile şi evenimentele care au constituit via ţa familiei din care provine. Acestea reprezint ă zestrea generaţională cu care fiecare porne şte în viaţă şi totodată perceptele pe care se construieşte prezentul. A şadar nu tr ăim într-un prezent rupt de trecut aşa cum nu tr ăim în viitor f ăr ă să ne sprijinim pe ceea ce cunoa ştem despre noi şi cei din mediul în care provenim.

Mitologiile mass-media se refer ă la ansamblul miturilor care sunt capabile pentru o perioad ă de timp să genereze modele şi valori adaptative deoarece fac reerire la eroi – modele de comportament. În mod particular, expresia mitologii mass-media este folosită în cadrul abord ării inter-şi transgeneraţionale pentru a reflecta modul în care ele ne afecteaz ă iniţierea şi dinamica relaţională. Mitologiile mass-media fac parte din mitologia difuz ă, aşa cum spunea Mircea Eliade şi se refer ă la laicizarea, degradarea şi camuflarea miturilor (Godeanu, 2010). În urma unor cercet ări calitative Sebastian Godeanu clasific ă miturile familiale implicate în alegerea partenerial ă în următoarele categorii: a) mituri (poveşti) ce se refer ă la modul de asumare a identit ăţii feminine şi masculine: am observat că femeile sunt devotate so ţilor şi au grijă de casă şi copii; în familii există poveşti (mituri) care circul ă în legătur ă cu anumite personaje feminine, astfel: „M ătuşa M. era o femeie care a ţinut mulţi barbaţi”, „ Femeia nu trebuie s ă-l supere pe b ărbat şi trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor bărbatului, să-l îngrijeasc ă”, „Tanti, D. nu s-a mai căsătorit după ce a murit sţul ei, i-a r ămas fidelă” „Femeia trebuie s ă fie gospodină”; „Femeia nu trebuie să aibă prieteni bărbaţi”, „Femeia se ocup ă de creşterea şi educaţia copiilor”; „ Femeile care se aranjau prea mult în familia noastr ă nu erau văzute prea bine”

În ceea ce prive şte masculinitatea, s-au conturat urm ătoarele mituri: „Bărbatul poate avea mai multe femei dar tu ca soţie trebuie să închizi ochii.”; „Atunci când bărbatul este nervos, femeia nu trebuie s ă-l supere sau să intervină”; „Eşti bărbat dacă nu-ţi exprimi sentimentele, tu trebuie s ă fii rece şi sigur pe tine, îi spune tat ăl fiului său”; „ Cu cât ai mai multe femei cu atât eti mai bărbat”, „ Bărbatul trebuie s ă fie trecut prin viaţă, atunci când se căsătoreşte”, „Bărbatul trebuie s ă aducă bani în casă, mai degrab ă decât să se ocupe de educa ţia copiilor”; „Deciziile în familie ia în principal b ărbatul”, „Bărbatul trebuie s ă-şi asume rolul de tat ă în familie”. b) mituri (poveşti) ce se refer ă la momentul alegerii partenerului şi a căsătoriei Femeilor le este trensmis c ă „este bine să iei un bărbat care are avere, casă, bunuri materiale, a şa o să o duci bine...”; alte mituri vorbesc despre îndemnul ”nu te căsători cu un bărbat care are apuc ături, bea, joac ă jocuri de noroc”, „Bunica spune, s ă nu iei un bărbat prea frumos c ă o s ă se uite şi alte femei la el şi sigur are s ă te înşele”; „ Chiar dac ă ai aflat că bărbatul tău te-a î şelat, tu taci din gur ă, să nu spui la nimeni, c ă e ruşine, te râde lumea”; „Chiar dacă bărbatul te bate, tu treci cu vederea c ă el este nervos”; „ Trebuie să faci copii pentru ca ei s ă aibă grijă de tine la b ătrâneţe”; „ Dacă îi faci un copil bărbatului, el sigur nu te va p ăr ăsi”; „Să nu îmi vii însărcinată la u şă! Ai grijă!”; „ S-a căsătorit cu ea pentru c ă părinţii ei aveau bani”; „M-am mutat din


13



Simpo PDF Password Remover Unregistered Version - http://www.simpopdf.com oraşul natal, pentru că m-am căsătorit cu el şi avea serviciul în altă localitate”, „ Trebuie să vă cunoaşteţi o perioad ă de timp, nu trebuie s ă vă căsătoriţi imediat, întâi trebuie s ă vă acomodaţi unul cu celălalt să vedeţi cum vă înţelegeţi, spune mama sau mătuşa”, „S-a căsătorit cu unul mai în vârst ă decât ea, pentru c ă el era mai matur” c) mituri (poveşti) ce se refer ă la sexualitatea în parteneriat: „Femeia trebuie să fie disponibilă sexual bărbatului ori de câte ori acesta îsi dore şte”, „ Bărbaţii î şi doresc ca femeile lor s ă nu fi avut mulţi parteneri sau relaţii înainte...”

După cum am observat, în fiecare familie exist ă mituri (pove şti) care se conturează în jurul personajelor cheie din fiecare familie. circul ă în legătur ă cu anumite personaje. Toate aceste pove şti vehiculate în familie în leg ătur ă cu anumite personaje sau anumite evenimente se reg ăsesc mai târziu într-un fel sau altul în povestea de viaţă a fiecăruia dintre noi. Mituri familiale vorbesc despre partea conştientă a transmisiei inter-şi transgeneraţionale. Ceea ce men ţine membri unei familii împreun ă sunt miturile familiale, ritualurile şi regulile, care se transmit de la o generaţie la alta. Cum se transmit aceste mituri în cuplul partenerilor şi în ce mod miturile ascund de fapt nevoi ale înainta şilor no ştri ? De ce exist ă toate aceste reguli ?

Legăturile complexe care leag ă fiecare membru al unei familii de genera ţia care a precedat-o î şi pun amprenta pe rela ţiile acestuia cu cei care fac parte din spa ţiul său de viaţă. Ele se exercit ă prin mecanisme în cea mai mare parte incon ştiente. Legăturile între copii şi părinţii lor sunt fundamentale. Copiilor le sunt transmise problemele r ămase nerezolvate în incon ştientul părinţilor şi al înaintaşilor lor (Godeanu, 2000). Mitologia familială referitoare la alegerea partenerial ă se asociază întotdeauna unor nevoi pe care partenrii le invoc ă atunci când sunt pu şi în situaţia s ă-şi motiveze alegerea.

2.4.2. Nevoi, a şteptări, dorinţe implicate în alegerea partenerial ă. Sebastian Godeanu (2010), face o clasificare a nevoilor, a şteptărilor şi dorinţelor: 1.Nevoi, aşteptări, dorinţe legate de modul de manifestare a rolul de parteneră în relaţia de cuplu: - a fi apreciat ă, curtată; - a fi recunoscut ă în faţa celorlalţi ca partener ă de viaţă; - autonomie şi respect reciproc; - securizare; - maturitate, patenerii s ă fie maturi, s ă fie capabili să se confrunte cu greutăţile şi provocările vieţii; 2. Nevoi, a şteptări, dorinţe legate de modul de manifestare a rolul de partener în relaţia de cuplu: - a fi îngriji ţi;


14




- a nu oferi explica ţii foarte multe în leg ătur ă cu modul în care se simt sau acţionează în diverse situa ţii;

3. Nevoi, a şteptări, dorinţe legate de alegerae partenerului şi căsătorie : - de a avea un partener stabil ; - a fi confirmat ă de partener( ă) ca unica persoan ă importantă din viaţa lui(ei) ; - a avea copii şi de a-i creşte împreună prin implicarea ambilor parteneri în educaţia acestora ; - preferinţa de a nu avea copii în afara c ăsătoriei ; - respectul pentru, timpul liber al celuilalt şi pentru implicare acestuia în profesie ; - a fi stumulat în dezvoltarea profesional ă a fiecăruia dintre parteneri ; - a lua împreun ă hotărârile în cadrul familiei ; - a-l face pe partener s ă adere la ritualurile pe care fiecare le mo şteneşte din familia de origine ; - a oferi copiilor un exemplu asupra rolurilor, de mam ă sau tată ; - a nu sta în parteneriat cu un partener violent ; - a avea un partener cu un statut profesional bine definit ; - a avea bun ăstare materială ; - a nu alege un partener care s ă corespundă unui membru al familiei privit negativ de ceilalţi membri ai familiei sau de comunitate ; - a nu repeta rela ţia partenerală disfuncţională a părinţilor. 4. Nevoi, a şteptări şi dorinţe legate de sexualitate : - a fi un partener inventiv în rela ţia sexuală ; - a avea contact sexual frecvent ; - nevoia din partea femeilor ca partenerii lor s ă fie maturi, s ă fie capabili să se confrunte cu greut ăţile şi provoc ările vieţii ; - a fi un partener fidel din punct de vedere al contactelor sexuale ; - a comunica afectiv în cadrul actului sexual ; - a avea copii rezulta ţi din dorin ţa amândorura şi mai puţin din nevoia unui singur partener ; - nevoia din partea ambilor parteneri de a avea o experien ţă în registrul sexual înainte de c ăsătorie (Godeanu, 2010). Concluzii Nevoile, aşteptările, dorinţele şi modul în care acestea sunt influen ţate de miturile familiale care le înso ţesc, creează adevărate scenarii de via ţă, care reprezint ă logica propriului destin partenerial cu o dinamic ă unică, dar de multe ori repetabil ă. Tocmai ceea ce face ca aceste destine s ă semene izbitor cu cele ale antecesorilor sau să se diferenţieze prin contraidentificare, sunt tocmai rezultatul interferen ţei motologiilor care circul ă în familiile fiecăruia. Miturile familiale şi comunitare legate de parteneriat genereaz ă nişte aşteptări, atât la transmiţător cât şi la primitor care influen ţează alegerea partenerial ă ducând la fenomenul de interferen ţă a nevoilor. Am descris mai sus interferenţa nevoilor ca fenomen legat de loialitatea familial ă. Efectele interferenţei nevoilor se pot observa în dinamica cuplului şi a familiei. Interferenţa nevoilor se asociaz ă şi cu lipsa de


15




comunicare şi se soldează cu aşteptări şi nevoi neclare care genereaz ă relaţii şi roluri perturbate în familie. Mitologiile familiale interfer ă, bineînţeles, cu mitologiile comunitare . În fiecare comunitate şi în fiecare familie exist ă anumite transmisii legate de parteneriat, de sexualitate, de femei, de b ărbaţi. „Un bărbat poate s ă aibă mai multe femei dar tu ca soţie trebuie să închizi ochii.”, „S ă nu îmi vii îns ărcinată la uşă! Ai grijă!”. Suntem puţin conştienti de măsura în care ne afecteaz ă intimitatea de cuplu. De ce ? Miturile familiale şi comunitare exprim ă convingeri împ ăr ţite care privesc pe de o parte membrii familiei şi pe de alt ă parte relaţiile lor. Aceste convingeri trebuie acceptate a priori în ciuda falsific ărilor flagrante. Mitul familial prescrie roluri şi atribuţii ale membrilor în tranzac ţiile lor reciproce. Pentru a vedea în ce m ăsur ă interfer ă miturile cu nevoile noastre din prezent, nu trebuie s ă facem altceva decât s ă rememor ăm evenimentele care au existat în familiile noastre şi care ne-au ajutat s ă ne manifestăm într-un mod unic în ceea ce prive şte interdependen ţa nevoilor, a şteptărilor şi dorinţelor noastre în context rela ţional. 2.4.3. Rolul transmisiei transgenera ţionale în alegerea partenerial ă. L. Szondi a avut o contribu ţie foarte important ă în conturarea conceptului de inconştient familial. În urma cercet ărilor privind familia, el a f ăcut nişte observaţii care îl pot pune în rândul întemeietorilor domeniului psihoterapiei transgenera ţionale. Într-un eseu din 1937, „Contribu ţii la analiza destinului”, el şi-a pus problema alegerilor maritale. De ce o persoan ă se căsătoreşte cu X şi nu cu Y ? (Hughes, 2004). Autorul a pornit de la ideea c ă alegerile pe care oamenii le fac nu sunt întâmpl ătoare, ci sunt influenţate de for ţe inconştiente. Pornind de la aceast ă premisă el a introdus termenul de incon ştient familial, intuind c ă, în afara dimensiunilor personal ă şi colectivă a inconştientului, există o a treia dimensiune, care poate explica alegerile şi deciziile noastre. Conform lui Szondi, incon ştientul familial se manifest ă în diferitele modalităţi de alegere ale persoanei ( Jüttner, 1980). El se referea la alegerea marital ă, alegerea prietenilor, dar şi la alegerea bolii şi a mor ţii. (Szondi apud Godeanu, 2008). Astfel alegerea unei persoane nu este deloc întâmpl ătoare, ele apar ţin acelor mobiluri incon ştiente, pe care în literatura de secialitate le întâlnim sub denumirea de moştenire familială. Analiza transgenera ţională a alegerii parteneriale „decodific ă” inconştientul familial şi scoate în eviden ţă importanţa dinamicii lui în istoria de via ţă a unui individ. Printre cei care au încercat s ă surprindă transmisia transgenera ţională se număr ă Nicolas Abraham, Maria Torok, Ivan Böszörményi-Nagy, Anne Ancelin Schützenberger. Abordarea transgenera ţională vizează acele aspecte ce ţin de transmisia umbrei familiale. Fenomenele incon ştiente de „cript ă” şi „fantomă”, secretele familiale se transmit prin intermediul incon ştientului familial şi participă împreună cu miturile şi poveştile familiale la crearea unor scenarii centrate pe cuplul erotic care se repet ă din generaţie în genera ţie. Dimensiunea intergenera ţională corelată cu dimensiunea transgeneraţională a dinamicii parteneriale genereaz ă scenarii de alegere partenerial ă


16




care se transmit din genera ţie în generaţie afectând la nivel foarte profund alegerile şi angajarea în parteneriat erotic (Godeanu, 2010). Identificarea proiectiv ă este principalul mecanism de transmisie transgeneraţională şi de creare a identit ăţii (Samuels, Shorter, Plaut, 2005), (Ciccone, 1999). Viaţa de cuplu presupune o dinamic ă a nevoilor, a şteptărilor şi dorinţelor unui partener faţă de celălalt, dinamică care de cele mai multe ori este expresia repeti ţiei unui destin, a unor modele de rol-sex, modelel ce se transmit din genera ţie în generaţie tocmai prin intermediul miturilor. Astfel mecanismul repeti ţiei este legat nu numai de dinamica incon ştientului individual ci şi de dinamica incon ştientului familial. Prin identificarea cu un anumit înainta ş îi putem prelua schemele repetitive de comportament, între ţinând astfel disfunc ţionalitatea la nivel familial transgeneraţional. Albert Ciccone (1999) scrie despre repeti ţie şi transmisia eşecului de la părinţi la copii. El î şi pune problema modului în care se repet ă aceeaşi lipsă şi aceeaşi problemă de la părinţi la copii. Fiind copiii p ărinţilor noştri, repetăm de multe ori f ăr ă să conştientizăm anumite comportamente şi mai cu seam ă repetăm în cadrul cuplului un mod de a fi ca femeie, sau ca b ărbat, aşa cum am v ăzut că sunt părinţii şi bunicii noştri. Există diferite tipuri de repeti ţii, de pildă, prin identificarea cu un anumit înainta ş îi putem prelua schemele repetitive de comportament, între ţinând astfel disfuncţionalitatea la nivelul dinamicii de cuplu. Se observ ă adesea în terapia de cuplu modul cum se repet ă modul conflictele în caddul rela ţionării partenerilor la fel cum se certau şi părinţii sau diversele repro şuri pe care şi le aduc fiecare în cuplu. Aşadar, istoria se repet ă iar dacă analizăm această istorie ne putem aminti ceeea ce f ăceau părinţii sau bunicii noştri, modul în care ei comunicau. Fire şte c ă ne putem aminti aceste lucruri doar datorit ă memoriei pe care o are fiecare despre ceea ce s-a întâmplat în trecutul familiei lui, la nivelul rela ţiilor de cuplu. Astfel consider ăm că un rol esenţial îl are memoria, ceea ce ne amintim şi ceea ce în literatura de specialitate poart ă numele de memorie familial ă.

2.4.4. Secretele legate de rela ţiile erotic-afective. Secretele legate de relaţiile erotic-afective din familie pot afecta scenariul prezent de alegere partenerial ă. Persoanele afectate de astfel de secrete se prezint ă în cabinet reclamând dificult ăţi în găsirea unui partener/ partenere sau în men ţinerea unei relaţii. Refacerea memoriei afective transgenera ţionale cu ajutorul dramagenogramei aduce în prim plan secrete, care ies la iveal ă cu această ocazie şi care privesc relaţii erotic-afective neconfirmate de membrii familiei, neacceptate de aceştia, în virtutea unor mituri şi ritualuri familiale. Rela ţiile cu parteneri deja căsătoriţi, „copiii din flori”, mor ţile dureroase sau misterioase ale unor parteneri sau partenere sunt secrete care împiedic ă disponibilitatea descenden ţilor pentru rela ţii parteneriale. Aceşti descendenţi sunt în incapacitatea de a elabora psihic o rela ţie partenerială din cauza „nespusului” din familie. Ei sunt prinşi în scenarii-capcan ă şi în rela ţii-capcană care întreţin pattern-ul de e şec partenerial. (Godeanu, 2010)


17




2.5. Tipologii transgenera ţionale ale cuplurilor În volumul „Alegerea partenerului. Mituri, secrete, repeti ţii.” Sebastian Godeanu ne propune o tipologie a cuplurilor având ca reper mecanismele de transmisie psihică transgeneraţonală.

a). cuplul reparator Acest tip de cuplu are la baz ă tematica de bază a datoriei fa ţă de lecţiile de viaţă ale antecesorilor. Ac ţiunea în acest caz este centrat ă pe manifestări comportamentale ce au în centru preocuparea de a nu repeta acela şi tip dezadaptativ de funcţionare relaţională la nivel de cuplu. În acest sens partenerii de cuplu (descendenţii) îşi vor centra motiva ţiile pe un scenariu în care ei comunic ă simbolic: „... noi vom face tot ce ne st ă în putinţă să nu ne despăr ţim şi vom depăşi greutăţile vieţii împreună...” Dacă privim în cheie acest tip de mesaj încifrat în scenariul de via ţă al descendenţilor în cauză, partenerii unui cuplu reparator, descoperim un modus vivendi, centrat pe repararea simbolic ă a p ăr ţii de umbr ă familială, prin modalitatea de integrare a p ăr ţii de umbr ă a antecesorilor pe care o con ţin. Sarcina acestui tip de cuplu este accea a lec ţiilor de viaţă experimentate ca modalit ăţi reparatorii în raport cu antecesorii.

b). cuplul con ţinător Acest tip de parteneriat întemeiaz ă pe dinamica con ţinut-conţinător la care se refer ă W.Bion. Cei doi parteneri de cuplu alterneaz ă în a fi con ţinuţi şi conţinători. Şansa dezvoltării intimităţii emoţionale şi erotic-sexuale este crescut ă atunci când cei doi partenri se simt securizaţi şi acceptaţi cu amoţiile, dorinţele şi nevoile lor.

c). cuplul simptom Tipologia „cuplului – simptom” se eviden ţiază prin antrenare şi manifestarea reacţiilor de tip circular – patogene cu poten ţial dezadaptativ. În acest sens dinamica de cuplu se axeaz ă pe problematica neasumării identităţii de rol- sex a partenerilor de cuplu, neasumare care se manifest ă prin dejangajare marital ă şi pseudoautonomie. Acest tip de parteneriat se eviden ţiază prin dificultăţi de comunicare la nivel emoţional-intim, centrându-se pe tipul de comunicare tip fa ţadă, sub aspect declarativ.

d). cuplul confuzional-criptofor Caracteristica principală a acestei tipologii este aceea a confuziei grani ţelor la nivel funcţionării dinamicii de rol-sex. Am observat tipul de prioec ţie pe care îl fac aceşti parteneri, manifestat ă în deficitul de stabilire a grani ţelor în construirea spaţiului identitar al cuplului.


18




e). cuplul fantasmatic – imaginar Definitorie la aceast ă tiplogie este incapacitatea de angajare într-o rela ţie partenerială şi funcţionarea la nivel fantasmatic a unui partener. Acest tip de funcţionare antreneaz ă fantasme Repetarea fantasmatică a unui scenariu bazat pe alegerea partenerului se asociaz ă în acest caz cu fenomenul confuziei identitare şi cu neconfirmarea în identitatea de rolsex. Adesea dacă privim în spatele motiva ţiilor acestor perosane, care împ ărtăşesc relaţii parteneriale consumate fantasmatic, se reg ăsesc identificări la nivel familial, cu persoane de acelaşi tip, adică mame, mătuşi, unchi care nu s-au sim ţit niciodată confirmate în rela ţia de cuplu. Astfel fiica sau fiul unui astfel de p ărinte se află în scenariu-capcană al părinţilor, manifestându-se într-o pseudo-alegere partenerial ă. Acest tip de scenariu este expresia func ţionării la nivel fantasmatic, în detrientul asumării relaţiei parteneriale în plan real. Definitorie la aceast ă tiplogie este incapacitatea de angajare într-o rela ţie partenerial ă şi funcţionarea la nivel

g). Cuplul utilitar Cuplul utilitar poate fi un alt efect al identific ării proiective patologice. Şi în acest tip de cuplu întâlnim confuzia nevoilor celor doi parteneri şi conflictele aferente acestei confuzii. El presupune ca unul dintre parteneri s ă fie investit cu rolul de „instrument” la debutul cuplului sau la un alt moment în istoria lui. „Am nevoie de tine pentru a fi în rândul lumii.”, „Am nevoie de tine pentru ca nu mi-e clar cine sunt.” Unul dintre partenri se folose şte de cel ălalt pentru a- şi satisface nişte nevoi neasumate. În cele mai multe cazuri unul dintre patenerii cuplului utilitar este un fost copil utilitar provenit dintr-o rela ţie de identificare proiectiv ă patologică cu unul dintre părinţi. Acest copil utilitar nu face decât s ă continue în cadrul cuplului acela şi tip de scenariu în care a crescut.

Temă de reflecţie/ autoevaluare: Reflectaţi asupra motivelor de alegere a partenerului. Descoperi ţi ce anume va atras la partenerul dumneavoastr ă?

Bibliografie

1.Bowlby, John-The Making of Affectional Bond, Routledge Classics, 2005 2.Godeanu, S.A.-Alegerea Partenerului. Mituri, secrete, repeti ţii, Ed. SPER, Bucureşti 2010 3.Iluţ, Petru-Sociopsihologia şi antropologia familiei, Ed.Polirom, Ia şi, 2005 4.Jung, C.G.- Personalitate şi Transfer, Ed. Teora, Bucure şti, 1996 5.Mitrofan, I., Ciuperc ă, C.-Psihologia reala ţiei de cuplu. Abordare teoretic ă Şi aplicativă, Ed. SPER, Bucure şti, 2009


19




Întrebări de autoevaluare 1.În ce constă teoria filtrelor? 2.Cre sunt arhetipurile descrise de Jung ca fiind implicate în alegerea partenerial ă? 3. În ce mod explic ă teoria ataşamentului alegerea partenrului? 4.Ce rol au mitologiile familiale şi comunitare în alegerea partenerial ă? 5.Ce rol au secretele de familie în alegerea partenerial ă? 6.Care este tipologia transgenera ţională a cuplului?


20





3. FAMILIA FUNCŢIONALĂ

Cuprins: 3.1. Cclul vieţii maritale 3.2. Ciclul vieţii de familie 3.3. Familia funcţională-procese 3.4. Structura familiei şi ciclul vieţii 3.5. Forme alternative ale familiei

Obiective: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoască principalele caracteristici ale familiei funcţionale Cunoască ciclurile vieţii maritale şi de familie Cunoască forme alternative ale familiei •

• •

Căsătoria şi familia ca institu ţii sociale variază de la o cultur ă la alta. În societatea occidentală familia are ca drept func ţie principală asigurarea securit ăţii membrilor săi şi educarea copiilor. Forma de mariaj monogam ă specifică familiei occidentale se refer ă la casătoria între o persoan ă şi o altă persoană şi este cea mai r ăspândită din lume. În alte culturi există, însă, şi forma de mariaj poligam ă cu cele dou ă forme ale sale poliginia şi poliandria. Poliginia se refer ă la căsătoria unui b ărbat cu mai multe femei în acelaşi timp iar poliandria se refer ă la căsătoria unei femei cu mai mul ţi bărbaţi în acelaşi timp. Familia ca grup r ămâne în strâns ă legătur ă cu cu comunitatea din care fac parte membrii ei. Din acest motiv este foarte important s ă cunoaştem normele sociale şi cultura din care face parte o familie înainte s ă ne referim la ea ca fiind func ţională sau nefuncţională. Tot atât de important este s ă ţinem cont şi de contextul istoric în


21




care a tr ăit sau trăieşte o familie la un moment dat . A şteptările privind rolurile şi dinamica familială s-au schimbat în prezent mai ales când avem ca punct de referin ţă familia patriarhal ă, tradiţională care mai stătea în picioare în societatea occidental ă a anilor ’50. Au început s ă fie acceptate alternative ale familiei tradi ţionale. Ne referim la coabitare, familii cu un singur p ărinte, familii formate în urma divor ţului membrilor cuplului parental. Evelyn Granjon propune o abordare aparte a problematicii familiale. Ea spune că familia nu poate fi definit ă f ăr ă riscul de a fi restrictiv. Granjon define şte familia ca fiind singurul grup unde regăsim legături de alianţă, de afiliere şi de fraternitate (Granjon, 2005). R. D. Laing defineşte familia ca un sistem interiorizat de rela ţii, operaţii între elementele componente (membrii familiei) şi ansamblul elementelor care îl compun (familia). Membrii reali ai unei familii se pot sim ţi incluşi sau excluşi, ca parte sau element din ansamblul numit familie şi acest fapt contribuie la sentimentul de a include sau de a exclude familia din reprezentarea lor interioar ă. Punctul de vedere susţinut de Laing se refer ă la grupul familial ca interior, poate condi ţiona raporturile unui individ cu el însu şi: fiecare element din interior depinde de elementele care se transform ă în interiorul Eului, a grupului interiorizat, structurând astfel un spaţiu şi un timp propriu grupului. Modul de rela ţionare a unui individ în cadrul grupului familial, va condi ţiona modul lui de rela ţionare cu alte grupuri, deci a individului cu alte familii. Ataşamentul membrilor unui grup, unii fa ţă de alţii, se află în raport direct cu capacitatea aparatului psihic grupal de a satisface, în limita conflictelor, fiind în măsur ă să conţină sau să absoarbă, exigenţele proprii ale fiec ăruia. Ataşamentul grupal îndeplineşte şi funcţia de a satisface dorin ţele inconştiente ale fiecăruia, dar şi de a face posibilă transformarea dorin ţelor inconştiente în realitate. Aparatul psihic grupal îndepline şte şi funcţia de a schimba şi de identificare, de a stabili legăturile necesare func ţionării unei grup (Rene Kaes, 2ooo). Cuplurile căsătorite şi familiile difer ă de alte grupuri umane în multe feluri în funcţie de durat ă, intensitate şi dinamica relaţiei. Familia poate constitui pentru multe persoane reper identitar, reper pentru dezvoltarea psihologic ă şi emoţională. Strategiile emoţionale în rela ţiile ulterioare, de cuplu sau de prietenie, se constituie în familie. Grupul familial ca întreg este diferit de fiecare membru al familiei. Din perspectivă sistemică familia funcţionează ca un sistem cu homeostazie proprie . Ce înseamnă sistem cu homeostazie proprie? De câte ori apare o schimbare, perceput ă ca dezechilibru, sistemul familial încearcă să-şi menţină stabilitatea eliminând schimbarea. Criza familial ă asociată schimbării poate reprezenta un indicator pentru necesitatea schimb ării în familie. Strategiile familiei de a face fa ţă în situaţii de criză pot fi repere pentru funcţionalitatea ei.


22




3.1. Ciclul vieţii maritale 

Căsătoriile la vârste foarte tinere

Alegerea partenerială la vârste foarte tinere nu se refer ă numai la a alege persoana potrivită sau a fi aleasă de persoana potrivit ă. Este foarte important şi modul în care partenerii de cuplu î şi reprezintă căsătoria. În acest caz miturile legate de căsătorie, cu care vin tinerii în cuplu, sunt foarte importante (Godeanu S., 2010). Ele crează aşteptări şi roluri în rela ţia de cuplu. Pot genera conflicte datorit ă diferenţelor legate de aceste mituri. În faza de început a rela ţiei tinerii îşi crează patternuri de comunicare emo ţională şi erotic-sexuală. 

Căsătoriile între adul ţi la vârstă mijlocie

Căsătoriile între adul ţi la vârstă mijlocie sunt diferite ca dinamic ă faţă de cele între adulţi foarte tineri. Se presupune c ă partenerii de vârst ă mijlocie au o experien ţă relaţională din cuplurile anterioare. Acestea trebuie, îns ă ajustate la noul cuplu pentru că există riscul ca ele să blocheze dinamica prezentei rela ţii. 

Căsătoriile între persoanele vârstnice

Căsătoriile între persoanele vârstnice pot fi caracterizate de o puternic ă conexiune sau de un acord bazat pe obi şnuinţă şi pe dorinţa de a nu fi singur. După Lewis (1998) problematica de bază a relaţiilor interpersonale are 5 dimensiuni: - puterea; - distanţă-apropiere (intensitatea emo ţională) şi volumul de activit ăţi şi valori împărtăşite, - includere şi excludere, - angajare marital ă, - intimitate. La debutul vie ţii de cuplu există inegalităţi în ce priveşte puterea. Partenerii de cuplu nu au acces egal la putere. Diferen ţele de gen, cele intrapsihice şi socioculturale afectează modalităţile în care aspectele legate putere, de intimitate şi de apropiere emoţională se manifestă.

3.2.Ciclul vieţii de familie Ciclul vieţii de familie se refer ă la evenimente tr ăite de majoritatea familiilor într-un mod foarte predictibil şi secvenţial (Glick, Berman, Clarkin şi Rait, 2000). În acest sens autorii men ţionaţi anterior au surprins fazele dezvolt ării vieţii de familie se refer ă la:


23




•

Formarea cuplului;

•

Apariţia primului copil;

•

Faza în care primul copil merge la şcoală;

•

Faza în care familia are primul adolescent;

•

Faza în care unul dintre copii ajunge la vârsta la care î şi poate structura propria viaţă de adult dar nu se mut ă neapărat de acasă;

•

Părinţii ajung la vârsta mijlocie. Pot deveni bunici sau pot ie şi la pensie;

•

Cuplul parental la vârsta a-III-a. Unul dintre parteneri e posibil s ă moar ă.

Dinamica familiei se schimb ă odată cu trecerea la fiecare faz ă. Apariţia primului copil schimb ă dinamica relaţiei de cuplu. Partenerii cap ătă şi roluri parentale şi acest aspect le afecteaz ă modul de a interac ţiona în cuplu. Este posibil ca rolurile parentale s ă devină prioritare rolurilor parteneriale. În aceste situa ţii de schimbare şi de criză se verifică capacitatea familiei de a face fa ţă schimbării. Schimbările specifice fiecărei faze pot necesita dezvoltarea unor strategii noi de relaţionare. Rigidizarea în roluri specifice fazelor anterioare poate genera patologie de familie.

3.3. Familia func ţională – procese Walsh (1993) identific ă 10 procese care ar caracteriza familia func ţională. (apud Glick, Berman, Clarkin şi Rait, 2000)

Procese care caracterizeaz ă familiile funcţionale: 1. Angajarea membrilor familiei în rela ţii de suport şi grijă manifestate reciproc; 2. Respect pentru diferen ţele individuale, autonomie şi nevoi personale întărind dezvoltarea şi starea de bine a membrilor familiei indiferent de generaţia din care fac parte; 3. Relaţia de cuplu se caracterizeaz ă prin respect şi suport reciproc şi împăr ţirea puterii şi responsabilităţilor; 4. Pentru protecţia, hr ănirea şi socializarea copiilor precum şi pentru îngrijirea altor persoane vulnerabile în familie este necesar ă autoritatea parentală;


24




5. Stabilitatea grupului caracterizat ă prin claritate, consisten ţă şi predictabilitate în patternuri de interacţiune; 6. Adaptabilitate: flexibilitatea în a face fa ţă cerinţelor interne sau externe pentru schimbare, în a face fa ţă stresului şi problemelor care apar, provocărilor asociate tranzi ţiei de-a lungul ciclurilor vie ţii; 7. Comunicarea deschis ă caracterizată prin claritatea regulilor şi aşteptărilor, interacţiune plăcută, un spectru emo ţional larg şi r ăspuns empatic; 8. Rezolvare de probleme şi conflicte eficientă; 9. Împărtăşirea unui sistem de credin ţe care generează încredere reciprocă, valori etice şi preocupare pentru ceilal ţi membri ai comunităţii din care face parte familia; 10. Resurse adecvate pentru securitate economic ă de bază şi suport psihosocial în reţele de prieteni.

3.4. Structura familiei şi ciclul vieţii În familia func ţională rolurile, grani ţele şi regulile sunt clare. Subsistemele marital, parental şi fraternal sunt delimitate în func ţie de aşteptările de rol şi a sarcinilor îndeplinite (Glick, Berman, Clarkin şi Rait, 2000) Soţii îşi ofer ă companie şi intimitate unul altuia. P ărinţii ofer ă suport, hran ă şi afecţiune copiilor. Ei se coalizeaz ă, atunci când apare primul copil, pentru cre şterea lui. Copiii sunt loiali p ărinţilor şi r ăspund aşteptărilor lor fa ţă de ei. Familia disfuncţională se caracterizează printr-o structur ă neclar ă, subsistemele familiale fiind fiind neconturate. Grani ţele familiale pot fi foarte rigide sau foarte laxe. Rolurile, grani ţele şi regulile sunt neclare în familie şi reprezintă potenţial de criză, tensiuni şi conflicte.

3.5. Forme alternative ale familiei Glick, Berman, Clarkin şi Rait, delimitează următoarele forme alternative ale familiei: 1. coabitarea şi relaţiile seriale; 2. familia în situa ţie de divor ţ; 3. familiile monoparentale şi binucleare; 4. familiile rezultate din rec ăsătorire.

Coabitarea Coabitarea a fost privit ă în funcţie de contextul social-istoric ca fiind scandaloasă sau normal ă. Uniunea liber consim ţită reprezintă o opţiune pentru cei


25




cărora mitologiile familiale şi comunitare le permit acceptarea unei astfel de convieţuiri. Există autori care sus ţin că cei care se căsătoresc după o perioadă de coabitare sunt mai vulnerabili la divor ţ (Messinger apud Glick, Berman, Clarkin şi Rait, 2000) Coabitarea se poate asocia altui fenomen, relaţiile seriale. Sunt persoane care au mai multe relaţii de lung ă durată f ăr ă ca acestea să implice căsătoria.

Separarea marital ă Separarea marital ă repezintă una dintre crizele maritale cele mai frecvente. Dincolo de poten ţialul traumatogen al acestei crize ea poate fi şi o posibiltate de evaluare şi restructurare a rela ţiei de cuplu. Separarea marital ă apare atunci când schimbarea este necesar ă în cuplu.

Divorţul Glick, Berman, Clarkin şi Rait susţin că divor ţul nu este un eveniment ci un proces care are anumite stadii.

Stadiile procesului de divorţ: 1. Stadiu de predivor ţ în care dezamăgirea şi insatisfacţia maritală cresc; 2. Separarea care implic ă mutarea şi confruntarea cu durerea. Acest stadiu implică multă tensiune, stres şi supărare;

3. Al treilea stadiu se întinde pe o perioad ă de 1-2 ani şi presupune reoganizarea vie ţii membrilor fostei familii. Ei se confrunt ă cu probleme legate de parentalitate, de statut în comunitate, probleme financiare şi legale. Preocupaţi fiind de probleme legale implicate de divor ţ părinţii devin mai pu ţin disponibili pentru copiii lor. Copiii resimt autoritatea parentală ca fiind diminuat ă. Ei se pot confrunta cu sentimente de frustrare, abandon, revolt ă;

4. În acest stadiu fo ştii parteneri de cuplu tr ăiesc tranziţia de la a fi în cuplu la a fi persoan ă singur ă. Această fază reprezintă ultima parte a procesuluide divor ţ. Copiii pot fi folosiţi ca armă în conflictul dintre fo ştii parteneri de cuplu. Se întâmplă ca în unele cupluri unul dintre parteneri vor divor ţul mai mult decât altul. Celălalt partener se simte respins şi r ănit. Partenerul respins poate r ămâne în continuare vulnerabil emo ţional în raport cu cel ălalt. Pot fi necesari mai mulţi ani până ce partenerul care s-a sim ţit r ănit să se separe emoţional.


26




Cum reacţionează copiii în procesul de divor ţ? Copiii reacţionează diferit în funcţie de stadiile divor ţului, în func ţie de relaţiile pe care le aveau cu părinţii înainte de divor ţ şi în func ţie de sexul avut. Bineîn ţeles că pentru majoritatea copiilor divor ţul înseamnă stres, vulnerabilitate, revolt ă, uneori depresie. Cercetările arată, însă, că ulterior dup ă încheierea procesului de divor ţ ei pot tr ăi o viaţă normală.

Familia monoparental ă Familia cu un singur p ărinte este definit ă ca fiind familia în care este disponibil un singur p ărinte celălalt fiind absent prin moarte, divor ţ, separare sau indisponibil pentru c ăsătorie. Atunci când în urma unui divor ţ unul dintre p ărinţi este recăsătorit dar, în acelaşi timp, este disponibil şi pentru copilul r ămas cu celălalt părinte vorbim despre familia binucleară (Glick, Berman, Clarkin şi Rait, 2000) Creşterea copilului r ămâne în responsabilitatea ambilor p ărinţi chiar dac ă unul dintre ei este recăsătorit. Majoritatea familiilor monoparentale au ca p ărinte singur mama. Este foarte important dac ă în preajma copilului crescut de mama singur ă există şi un alt adult. Un bunic, un frate, un prieten pot participa la dezanxietarea copilului. El se poate sim ţi mai puţin stresat. Copilul care este crescut de un singur adult, în cazul ăsta mama singur ă, riscă să devină aşa-numitul copil parental, copil înc ărcat cu responsabilit ăţi care depăşesc capacitatea lui de a face fa ţă. Aşteptările pe care le poate avea un părinte singur de la copilul lui îl poate transforma pe acesta într-un partener de cuplu generând confuzie de roluri şi indisponibilitate pentru via ţa socială. Mamele singure se pot confrunta cu sc ăderea stimei de sine. Familia monoparental ă constituită după divor ţ sau moarte trece printr-o perioadă de tranziţie pentru restructurarea rolurilor, grani ţelor şi responsabilităţilor.

Părintele singur se poate confrunta cu urm ătoarele probleme: - izolare socială şi singur ătate a părintelui; - gelozia copiilor în situaţia găsirii unui nou partener; - cerinţa din partea copiilor mici a prezen ţei continue a p ărintelui; - copiii cu p ărinte singur îşi asumă o mare parte a responsabilit ăţilor părintelui datorită faptului că acesta munceşte; - crize şi schimbări datorită apariţiei unui poten ţial partener (Glick, Berman, Clarkin şi Rait, 2000) Când tatăl este părintele singur pot exista probleme legate de împ ăr ţirea sarcinilor în gospod ărie. Un tată singur este mai pu ţin disponibil pentru a se ocupa de gospodărie decât o mamă singur ă. După o perioadă de acomodare el poate deveni capabil să se ocupe de acele sarcini pe care, de obicei, le face o mam ă.


27




Familiile rezultate prin rec ăsătorire Sistemul familiei rezultate prin rec ăsătorire se formeaz ă prin căsătoria a dou ă persoane din care una sau ambele au mai fost c ăsătorite şi au sau nu au copii. Cuplul şi copii(care stau cu ei sau sunt în vizit ă) dacă există formează noul sistem familial (Glick, Berman, Clarkin şi Rait, 2000) Sistemul supra-familial cuprinde familia rezultat ă prin recăsătorire plus bunici, unchi, mătuşi. În familia nuclear ă funcţională graniţele sunt clare. În familia rezultat ă prin recăsătorire graniţele şi rolurile pot fi foarte confuze. A face parte dintr-o familie rezultat ă prin recăsătorire presupune o perioad ă de adaptare la noile regul familiale, la noul statut la noile roluri. Uneori aceast ă perioadă de adaptarese poate întinde pe ani de zile. Copiii care fac parte dintr-un astfel de sistem au nevoie de un mare efort de adaptare pentru c ă ei aduc cu sisteme de reguli, de credinţe care pot fi incompatibile cu noua familie, cu noii fra ţi, cu noua mamă, cu noul tată. Sunt necesare noi alian ţe parentale, adaptarea capacit ăţii de negociere, adaptarea şi satisfacerea nevoilor ap ărute în cadrul noului sistem.

Cuplurile recăsătorite. Se presupune c ă o persoană recăsătorită vine în noua rela ţie de cuplu cu a şteptări care au legătur ă cu relaţia de cuplu anterioar ă. Literatura psihologic ă şi psihiatrică de specialitate susţine că persoanele tind s ă recreeze aceleaşi patternuri rela ţionale specifice primei căsătorii. Există şi autori care sus ţin c ă prima relaţie de căsătorie poate fi un prilej de cre ştere, de dezvoltare. În rela ţia următoare de c ăsătorie persoana intr ă mai conştientă de propriile nevoi, de propriile dorin ţe şi aşteptări. Din acest motiv exist ă ipoteza că ea este mult mai con ştientă de ceea ce dore şte atunci când intr ă într-o altă relaţie de căsătorie. A doua relaţie de căsătorie poate fi problematic ă atunci când unul dintre so ţi r ămâne neseparat emoţional de fostul partener sau fosta partener ă. Fostul soţ sau fosta soţie devin astfel prezen ţi în noua rela ţie. Aşteptările, nevoile şi emoţiile unuia fa ţă de celălalt r ămân contaminate, acest aspect generând tensiuni şi conflicte. Alte probleme pot ap ărea în cazul în care copilul sau copiii rezulta ţi din prima căsătorie nu se adapteaz ă cu noul partener.

Bibliografie 1.Glick, Ira, D., Berman, Ellen, M., Clarkin, John, F., Rait, Douglas, S.- Marital and Family Therapy, American Psychiatric Press, Washington, 2000 2.Kaës, R .-L’appareil psichique groupal, Dunod, Paris, 2000 3.Les métamorphoses familiales-Revue de thérapie familiale psychanalytique, printemps 2005 Întrebări de autoevaluare 1. Ce caracteristici are familia func ţională? 2. Care sunt formele alternative ale familiei?


28




3. Care sunt ciclurile vie ţii de familie?


29




Modul 2 PSIHOLOGIA RELAŢIEI DE CUPLU ŞI A FAMILIEI


30





FAMILIA DISFUNCŢONALĂ

Cuprins : 1.1. Fenomenologia problemelor familiale 1.2. Relaţii-capcană şi scenarii-capcană 1.3. Scenarii disfunc ţionale 1.4. Dinamica scenariilor-capcan ă 1.5. Probleme ale familiei care ţin de structur ă .

Obiective: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoască mecanismele implicate în disfuncţionalitatea familiei; Cunoască tipuri de scenarii disfunc ţionale şi dinamica lor; •

•

1. Fenomenologia problemelor familiale Cum apar problemele într-o familie ? Cum apar disfunc ţiile ? Din perspectiva abord ării sistemice a familiei simptomul sau simptomele familiale nu au o singur ă cauză ci sunt multicauzale. Dac ă din perspectivă psihanalitică, conform lui Freud, exist ă o singur ă cauză a simptomului însă din perspectivă sistemică există o cauzalitate circular ă. Comportamentul simptomatic este menţinut de feedback-urile sistemului familial. Perspectiva sistemică asupra familiei consider ă familia ca fiind un sistem. Orice modificare ap ărută la unul dintre membri familiei determin ă modificări şi la ceilalţi membri ai familiei.


31




Anorexia, schizofrenia, toxicomania, tulbur ările de comportament ap ărute la un membru al familiei pot fi simptome ale func ţionării familiei. Relaţiile-capcană în sistemul familial au fost dezv ăluite pe măsur ă ce s-au finalizat cercetările unor grupuri cum sunt cele de la Palo Alto şi de la Milano. Gregory Bateson, Don D. Jackson şi echipa lor de la Palo Alto au publicat în 1965 un articol, „Către o teorie a schizofreniei”, în care este comunicat ă celebra teorie a dublei legături. Ei au elaborat aceast ă teorie bazându-se pe cercet ări pe care le-au f ăcut pe familii cu schizofreni. Bateson şi colaboratorii s ăi au pus în eviden ţă acest tip de comunicare paradoxal ă care are o mare frecven ţă în familiile cu schizofreni. Şcoala de la Milano în frunte cu Mara Selvini-Palazzoli au f ăcut cercetări pornind de la ipoteza că familia este un sistem cu autoreglare, care î şi creează propriile reguli prin încercare şi eroare. Îns ă, contribu ţia cea mai important ă a abordării sistemice în terapie, dup ă cum spune Haley, a fost aceea de a ar ăta pentru ce oamenii sunt cum sunt şi nu schimbarea psihoterapeutic ă. Cu alte cuvinte, toate aceste cercet ări au demascat iluzia relaţională, au identificat şi „au demontat” rela ţiile-capcană. Conceperea simptomului ca modalitate de adaptare la contextul de via ţă al individului a fost, iar ăşi, de o foarte mare importanţă în identificarea şi abordarea rela ţiilor-capcană. Viziunea sistemică a dezvăluit numai anumite aspecte în leg ătur ă cu ceea ce se ascunde in spatele jocurilor rela ţionale. Mara Selvini Palazzoli este con ştientă de limitele pe care le implic ă „fidelitatea” faţă de un sistem terapeutic. „Credem c ă este timpul să mergem dincolo de modelul sistemic. El a devenit o capcan ă care nu mai permite nici un progres clinic” (La thérapie familiale en changement, 1999). Relaţiile-capcan ă care întreţin disfuncţiile familiale se pot aborda şi sub aspectul transmisiei inconştientului familial. Murray Bowen în conceperea teoriei şi terapiei sale a ţinut cont de „tendin ţa puternică de a repeta patternurile disfunc ţionale ale conduitei emoţionale în genera ţii succesive” (Mitrofan, Vasile, 2001). Astfel ne d ăm seama că, uneori, adopt ăm comportamente care nu ne apar ţin. Dramele şi secretele familiale care fac parte din istoria propriei noastre familii pot determina destabiliz ări în sistemul familial de care nu ne d ăm seama (Stoica, 2000). Ivan Boszormenyi-Nagy, Maria Torok şi Nicolas Abraham au descris fenomene ce ţin de incon ştientul colectiv, cum ar fi loialitatea familial ă, „cripta” şi „fantoma”, care pot genera ceea ce în terapia transgenera ţională se numeşte patologia de transmisie trans-generaţională.

1.2. Relaţii-capcană şi scenarii-capcană Capcanele relaţionale fac parte din via ţa noastr ă şi majoritatea oamenilor au un exerciţiu îndelungat al iluziei rela ţionale. Lui Y în interac ţiune cu X i se întâmpl ă mereu acelaşi lucru, f ăr ă a avea con ştiinţa acestui fapt. De zece ori pe zi dac ă îl vede pe X de zece ori pe zi face acelea şi gesturi, repet ă aceleaşi cuvinte şi se uită în acelaşi mod. Obţine, bineînţeles ceea ce se aşteaptă să obţină. Se supăr ă, îi trece şi o ia de la capăt. Jocul este structurat şi are regulile lui. Aceast ă relaţie poate fi integrat ă unui întreg scenariu şi poate funcţiona multă vreme pe baza acelora şi reguli pentru c ă nici X şi nici Y nu sunt con ştienţi de modul în care func ţionează. Dacă ne-ar interesa de ce se comport ă x în acest mod atunci când interac ţionează cu Y am putea g ăsi o gr ămadă de explicaţii plecând de la ceea ce se vede. De câte ori intr ă X în birou Y se ridic ă de pe scaun spunându-i „Eu ast ăzi nu mai fac nimic. Mi-am terminat treaba. Sper c ă nu aveţi pretenţia s ă mai fac şi asta!” X arunc ă nişte hârtii pe birou se uit ă într-un anume


32




mod la Y şi iese. Y începe s ă plângă şi apucă hârtiile de pe birou pentru a se uita peste ele. Acest lucru se întâmpl ă în fiecare zi. Cea mai la îndemân ă explicaţie pentru comportamentul lui Y este aceea c ă ea se comport ă aşa din cauza lui X. Acest mod de a vedea lucrurile ar corespunde modelului cauzal linear, care era valabil înainte de apariţia teoriei sistemelor şi de apari ţia terapiei sistemice. Conform acestui model, dacă X nu s-ar mai comporta a şa, Y şi-ar schimba comportamentul. Dup ă descoperirile din cibernetic ă, în anii ’40, terapia familial ă a adoptat modelul cauzal circular. Conform acestui model X şi Y sunt în acelaşi timp cauză şi efect. Adică fiecare dintre cei doi între ţine comportamentul celuilalt. Rela ţia X-Y devine mai complicată. Acest model este centrat nu pe persoan ă ci pe modul de comunicare, pe modul de interac ţiune, care nu este clar şi conţine multe elemente redundante. Virginia Satir s-a ocupat de întreruperea circularit ăţii într-o astfel de rela ţie prin dezvoltarea unor tehnici de blocare a redundan ţei. Aceste două modele au abordat, putem spune, vârful aisbergului. Mara Selvini Palazzoli şi grupul de cercetare de la Milano au încercat s ă meargă mai adânc în demascarea iluziei relaţionale, având în spate cercet ări ale grupului de la Palo Alto bazate pe teoria general ă a sistemelor. Gregory Bateson şi Paul Watzlawick sunt puncte de reper pentru aceste cercet ări. Grupul de la Milano merge dincolo de modelul cauzal, Selvini Palazzoli fiind de p ărere că acest model „constituie un obstacol grav în în ţelegerea jocului familial” (Selvini Palazzoli, 1980). Da. Rela ţia X-Y poate fi redus ă la un joc dar în cadrul sistemului din care face parte. Selvini Palazzoli a lucrat în special cu familii dar rezultatele cercet ărilor ei se pot aplica la orice grup natural. Ea a lucrat cu familii în care specifice erau tranzac ţiile de tip schizofren. Elementul incertitudine este introdus. Grupul familial ca oricare alt grup natural se structureaz ă progresiv în timp, spune ea, prin intermediul încerc ărilor şi erorilor. A şadar grupul î şi creează regulile. „El devine o unitate sistemică originală guvernată de reguli” (Selvini Palazzoli, 1980). Aceste reguli pot fi transmise de la o genera ţie la alta şi în acest sens Bowen spune, „Trebuie cel puţin trei genera ţii pentru a crea un schizofren” (Selvini Palazzoli, 1980). Cu cât regulile jocului rela ţional sunt mai puternice cu atât implica ţiile patologice sunt mai puternice. „Desf ăşur ăm marele joc şi regulile secrete se contureaz ă. Mesajul devine din ce în ce mai criptic, ascuns. Înv ăţăm chiar să evităm manifestările care sunt logic contradictorii, antinomiile care apar foarte evidente. Ne perfec ţionăm în munca paradoxului…”(Selvini Palazzoli, 1980). Într-adev ăr în unele familii sau în alte grupuri naturale comunicarea paradoxal ă devine „natural ă”. Paul Watzlawick vorbeşte despre „schizofrenian ă”, un limbaj care las ă în grija celui căruia îi este adresat alegerea multiplelor sensuri, nu numai diferite dar şi incompatibile (Paul Watzlawick, 1972). În familiile în care exist ă tranzacţii de tip schizofren suntem în plin ă iluzie relaţională. „Dacă un membru al familiei spune ceva se va găsi imediat un altul gata s ă-l facă să înţeleagă că nu a spus-o cum trebuia şi ar trebui să o spună altfel… Dacă unul dintre ei caut ă să-l ajute pe altul, acesta din urm ă va remarca c ă nu a fost ajutat atât de des cum ar fi trebuit şi că ajutorul nu a fost eficace, aşadar nu a fost ajutat cu adev ărat…Dacă cineva face o propozi ţie, se va găsi cineva care va avea îndoieli în ce prive şte dreptul său de a face propozi ţii”(Selvini Palazzoli, 1980). A şadar, fiecare dintre cei din exemplul de mai sus au sim ţit că au f ăcut ceva care nu era potrivit cu toate c ă nimeni nu le-a spus clar ce trebuie s ă facă pentru a face ceea ce trebuie. Selvini Palazzoli concluzioneaz ă, „mesajul schizofrenic împinge paradoxul la limitele extreme, la absolutul imposibil, gra ţie genialei


33




substituţii a lui a face prin a fi. Nu se pune problema în leg ătur ă cu ceea ce ar trebui s ă faceţi ci în legătur ă cu cum ar trebui s ă fiţi” (Selvini Palazzoli, 1980). Multe din conflictele cotidiene şi obişnuite reproduc cu intensitate mai mic ă tranzacţiile de tip schizofren. Relaţia X-Y descris ă mai sus este tipică în acest sens. Ce şanse există ca membrii familiei s ă iasă din iluzie? Acest tip de tranzac ţii pot fi restructurate „lovind” în regulile pe care sunt întemeiate, ceea ce determin ă implicit criza sistemului care le con ţine. Acesta este modul de interven ţie specific şcolii de la Milano. Provocarea crizei sistemului şi schimbarea regulilor. A şadar, schimbarea comportamentelor patologice se pot realiza prin schimbarea regulilor. Abordarea relaţiei X-Y din aceast ă perspectivă ar lua în considerare regulile pe care se întemeiază sistemul din care fac parte cei doi parteneri de rela ţie. Este sigur vorba despre un sistem cu reguli foarte rigide în care comunicarea implic ă multe paradoxuri. Modelele descrise mai sus surprind anumite aspecte ale rela ţiilor disfuncţionale. Încă nu s-a ajuns în miezul iluziei rela ţionale. Întorcându-ne la exemplul nostru, rela ţia XY, dincolo de faptul c ă poate fi redus ă la un joc ce poate continua la nesfâr şit poate fi integrată unui scenariu.

1.3. Scenarii disfuncţionale Care scenariu? Pe de o parte exist ă scenariul lui X. „A şa trebuie să se comporte un şef. Eu nu mă las impresionat de lacrimile unei femei care mai este şi angajata mea. De aia este pl ătită, ca să muncească.” Acesta este scenariul, care funcţionează la nivel conştient în cazul lui X. În virtutea acestui scenariu el atrage în jurul lui persoane gen Y. Are nevoie s ă îşi exercite rolul pe care îl exercit ă în relaţia cu Y. Despre ce rol poate fi vorba? La nivel con ştient X este convins că se află în rol de şef (Stoica, 2002). Un alt scenariu este cel al lui Y. „Omul acesta are ceva cu mine. Eu îmi fac treaba dar el nu este mul ţumit. Este un om foarte r ău. Nu-l mi şti nici dacă te vede că mori. N-am ce s ă fac. Am nevoie de ace şti bani.” Acesta este scenariul lui Y şi funcţionează la nivel conştient. Comparând cele dou ă tipuri de scenarii, observ ăm c ă scenariul lui Y este centrat pe persoan ă în timp ce scenariul lui X este centrat pe un rol social. Putem r ămâne în rol de observatori şi mergând mai departe putem s ă-i „etichetăm” pe cei doi. „X este foarte interesat de func ţia lui, este b ărbat şi nu-l interesează toate prostiile angajaţilor lui. Y a şa este ea, s ăraca! Nu ai ce s ă-i faci şi oricum are nevoie de serviciul acesta.” A şa pot fi v ăzute lucrurile de pe margine şi dacă în sistemul din care fac parte X şi Y există cel puţin două persoane care să gândească în acest mod atunci scenariile celor doi sunt confirmate. Acest act de confirmare a unui scenariu, din care putem face parte la un moment dat, de c ătre persoanele cu care interac ţionăm este foarte important. Scenariile ale c ăror creatori şi interpreţi sunt X şi Y nu ar fi func ţionat dacă nu ar fi fost confirmate de cei care formează sistemul de relaţii al fiecăruia. Lui Y i-au trebuit mul ţi ani ca s ă-şi construiască şi s ă-şi exerseze acest rol, rolul de victim ă. Dacă am fi atât de indiscre ţi încât să ne intereseze şi alte relaţii de ale lui Y am constata c ă ea îşi pune zilnic în funcţiune scenariul în care se simte confirmat ă de ceilalţi, interpretând rolul care i-a adus cele mai multe „succese”. Acela şi lucru se întâmpl ă şi cu X. El a fost confirmat în rolul său iar scenariul pe care l-a creat în jurul acestui rol func ţionează. În concluzie, o rela ţie este scrisă şi rescrisă în cadrul a mai multor scenarii, care funcţionează simultan. Relaţia X-Y este integrat ă în acelaşi timp în scenariul lui X, în scenariul lui Y şi în scenariul colectivului din care fac parte cei doi. Un scenariu


34




este mai mult decât o opinie, mai mult decât o bârf ă, mai mult decât o etichet ă şi mai mult decât o imagine. El poate fi logica propriului destin. Un scenariu este o capcan ă în măsura în care poate deveni logica propriului destin (Stoica, 2002). Y pare prins ă în rolul ei de victim ă. E rolul în care se simte cel mai confortabil. X pare confiscat de rolul lui de şef şi se simte bine când este confirmat în acest rol. Şi X şi Y sunt, aşadar într-o relaţie-capcană care este „inventat ă” în cadrul unuia sau mai multor scenariicapcană. Am ales acest exemplu, banal, pentru a surprinde exerci ţiul iluziei rela ţionale în care, zilnic, suntem prin şi. Toxicomania face parte din via ţa noastr ă şi ea poate fi efect al acestei iluzii rela ţionale, numai c ă pentru toxicoman şi pentru marginal, în general, scenariul principal este prescris de societate (Stoica, 2002).

1.4. Dinamica scenariilor-capcan ă Un scenariu-capcan ă se constituie pe măsura dezvoltării individului şi la „scrierea” sa particip ă persoane semnificative, cunoscute sau necunoscute, din via ţa acestuia. Cine ar putea fi aceste persoane necunoscute? Un unchi care s-a rupt de familie când era tân ăr, o str ă bunică ce a călătorit prin toată lumea, un bunic ce a f ăcut închisoare, o m ătuşă care a murit la na ştere …Toate aceste persoane „pot participa” la scrierea unui scenariu-capcan ă în care individul poate avea un rol bine definit dar de care el nu este con ştient. Dacă în exemplul de mai sus ne-am ocupat de modul în care poate func ţiona un scenariu-capcan ă la nivel conştient acum trebuie s ă menţionăm c ă nucleul-capcană al unui scenariu se constituie şi funcţionează la nivel incon ştient. Astfel, una dintre caracteristicile unui scenariu-capcan ă este aceea că poate fi transmisibil, la nivel incon ştient, intergenera ţional şi transgenera ţional (Stoica, 2002). Pe măsur ă ce scenariul-capcan ă se conturează individul începe s ă-şi experimenteze şi să-şi exerseze rolul, fiind în rela ţii-capcană cu cei care particip ă la scenariu. El caută, în acelaşi timp, confirmarea în rolul pe care pe care şi l-a „asumat”. Cu cât confirmarea este mai puternic ă cu atât rolul se instaleaz ă mai rigid iar mecanismele de func ţionare ale capcanei devin mai sofisticate. X, de exemplu, caut ă confirmarea acelui scenariu în care el este b ărbatul-şef care ştie ce vrea şi este neînduplecat. În ce context o fi fost ini ţiat acest scenariu? Putem face ni şte ipoteze. X şi-a substituit toată viaţa tatăl sau X a avut un tat ă-şef sau… Psihogenealogi ştii pe baza unei genograme ar putea descoperi c ă X şi-a însuşit comportamentul unui înaintaş, f ăr ă ca el, bineînţeles, să fie conştient de acest lucru. A şadar, în crearea unui scenariu-capcană sunt foarte importante elementele ce ţin inconştientul familial. Pentru că este întemeiat pe elemente mitice familiale el este greu destructibil. De altfel, scenariul-capcan ă şi relaţiile-capcană au funcţia foarte important ă de a prezerva mitul familial. Referindu-ne strict la contextul familial putem încerca o defini ţie a scenariilor-capcană. Scenariul-capcan ă este un proces interac ţional cu potenţial patogen, greu destructibil şi cu funcţie de prezervare a mitului familial. Rela ţiilecapcană sunt relaţii cu mecanisme de autogenerare şi autoîntreţinere, care se construiesc şi se transmit în cadrul unor scenarii-capcan ă familiale, ce prescriu comportamente familiale de tip patogen. Atât scenariile-capcan ă cât şi relaţiilecapcană confirmă existenţa mitului familial, al ritualurilor familiale si asigur ă identitatea familiei împiedicând dizolvarea ei.

•

Putem rezuma caracteristicile scenariilor-capcan ă: se întemeiază pe fenomene ce ţin de inconştientul familial;


35



Simpo PDF Password Remover Unregistered Version - http://www.simpopdf.com • • •

•

se menţin numai în m ăsura în care sunt confirmate; sunt transmisibile, la nivel incon ştient, intergenera ţional şi transgeneraţional; sunt rigide şi greu destructibile putând avea ca efect deturnarea de la cre ştere; rolurile pe care se întemeiaz ă scenariile-capcană sunt foarte bine conturate la nivel inconştient, fiind confuze şi neclare la nivel con ştient (ex: parentificarea); graniţele intergenera ţionale sunt confuze iar riscul de transmitere şi menţinere este crescut;

Din perspectiva abord ării sistemice simptomele familiale au urm ătoarele caracteristici: pot fi generate de patternuri disfunc ţionale în familie; pot semnala un impas într-una din fazele de dezvoltare a familiei; pot reflecta probleme în structura şi organizarea familiei; pot apărea când sunt negate aspecte ale vie ţii de familie (Glick, Berman, Clarkin, Rait, 2000). • • • •

1.5. Probleme ale familiei care ţin de structură. După Minuchin, structura familial ă „reprezintă un set de tranzac ţii care organizează modul în care membri familiei interac ţonează”(Minuchin apud Glick, Berman, Clarkin, Rait, 2000). Din punct de vedere al abord ării structurale tulbur ările familiale au legătur ă cu întărirea patternurilor disfunc ţionale, rigiditatea graniţelor şi rezistenţa în a găsi alternative în situaţii de criză. Familia devine în acest caz un sistem închis patologic. Structura familial ă presupune grani ţe, ierarhii şi coaliţii. Graniţele familiale pot fi clare, confuze, rigide şi laxe. Rigiditatea grani ţelor se asociază cu patologie familial ă. Familia devine închis ă şi patternurile dezadaptative se rigidizeaz ă. Lipsa grani ţelor, de asemenea, se asociaz ă cu patologie familial ă. Permeabilitatea foarte mare pe care o poate avea o familie în raport cu exteriorul poate genera intruziune din partea persoanelor exterioare sistemului familial şi lipsă de repere în via ţa familiei. Ierarhia familial ă se refer ă la autoritate şi putere în familie. Exist ă o distribuţie a puterii în familie. Interac ţiunile membrilor familiei sunt influen ţate de această distribuţie. Puterea poate fi de ţinută în familie de o persoan ă, mama, tata, unul dintre copii. O persoan ă cu handicap, cu schzofrenie sau cu tulbur ări de comportament poate să deţină şi ea puterea.

Dificultăţile familiale pot avea leg ătură şi cu alianţele şi coaliţiile. Minuchin a descris 3 tipuri de triangul ări: Triangularea care se refer ă la faptul că părinţii pot fi egali din punct de vedere al puterii dar cerin ţele în raport cu copilul pot fi diferite. Astfel copilul poate oscila între ceea ce cere mama şi ceea ce cere tata. Triangularea poate genera şi tulbur ări de comportament la copil. Deturnarea care se refer ă la negarea conflictului parental datorit ă problemelor pe care le poate avea un copil. El poate fi bolnav, poate fi toxicoman iar părinţii se vor ocupa în rimul rând de el. Deturnarea cere ca acest copil s ă îşi menţină problemele, scopul fiind evitarea conflictelor parentale. •

•


36



Simpo PDF Password Remover Unregistered Version - http://www.simpopdf.com •

Coaliţia stabilă între un copil şi un părinte care suplineşte lipsa de implicare a celuilalt partener ( Glick, Berman, Clarkin, Rait, 2000).

1.6.Tulburări relaţionale. Clasificare. Guttman, Beavers şi Berman propun o clasificare a tulbur ărilor relaţionale.( Glick, Berman, Clarkin, Rait, 2000)

I. Tulburări relaţionale în cadrul aceleia şi generaţii

• • • • •

• • •

A. Tulburări de relaţie severe în cuplu conflicte cu şi f ăr ă agresiune disfuncţii sexuale abuz sexual divor ţ tulburare psihotică indusă (folie à deux) B. Tulburări de relaţie severe în sistemul fraternal conflicte abuz fizic sau sexual tulburare psihotică indusă (folie à deux) II.Tulburări de relaţie la nivel intergenera ţional

Probleme legate de rela ţiile cu copiii şi adolescenţii: •

•

•

•

abuz fizic sau neglijare a). cu abuz sexual intrafamilial b). f ăr ă abuz sexual probleme de implicare a). supraimplicare i. intruzivitate; ii. abuz emoţional; iii. separare familial ă; b). subimplicare i. tulburare de ata şament reactivă probleme de control a). subcontrol b). supracontrol c). control oscilant probleme de comunicare a). tulbur ări de comunicare b). lipsă de comunicare afectiv ă


37




III.Probleme legate de rela ţiile între copiii deveniţi adulţi şi părinţii lor: • • •

cu abuz fizic sau neglijare cu probleme de implicare cu probleme de comunicare

Bibliografie: 1. Glick, Ira, D., Berman, Ellen, M., Clarkin, John, F., Rait, Douglas, S.Marital and Family Therapy, American Psychiatric Press, Washington, 2000 2. Mitrofan, I., Vasile, Diana- Terapii de familie , Ed. SPER, 2001 3. Selvini Palazzoli, M., Boscolo, L., Prata G. -Paradoxe et Contre-paradoxe, ESF, 1980 4. Stoica Denisa Cristina - Relaţii-capcană în familia toxicomanului, Edit. Sper, 2002 5. Watzlawick, P., Beavin Helmick J., Jackson Don D .- Une logique de la communication, Editions du Seuil, 1972

Întrebări de autoevaluare :

1. 2. 3. 4.

Care sunt caracteristicile scenariilor-capcan ă ? Cum descrie Minuchin structura familial ă? Care sunt tipurile de triangul ări ? Clasificaţi tulburările relaţionale ?


38





CUPLURI DISFUNCŢIONALE

Cuprins: 2.1. Mituri şi poveştile familiale şi problemele de cuplu 2.2. Cuplul disfunc ţional şi comunicarea 2.3. Cuplul disfunc ţional şi sexualitatea

Obiective: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoască modul în care miturile şi poveştile familiale genereaz ă probleme în cuplu; Cunoască tipurile de comunicare în rela ţiile disfuncţionale; Cunoască disfuncţiile de cuplu generate de sexualitate. •

•

•

Partenerii aduc în rela ţia conjugală cu miturile, credin ţele şi modelele părinţilor lor. Ei vin în rela ţie cu convingeri puternice apropo de ceea ce înseamn ă o căsătorie. Ei intr ă, adesea, în cuplu şi cu nevoi infantile nesatisf ăcute, cu sentimente ambivalente de ur ă şi dragoste. În virtutea acestor credin ţe, modele şi dinamică interioar ă a partenerilor, la debutul rela ţiei cei doi parteneri func ţionează în anumite roluri care se schimb ă pe măsur ă ce relaţia se dezvoltă. „Promisiunea” c ă celălalt partener va permite descoperirea unei p ăr ţi din sine sau „promisiunea” c ă partenerul va permite să-şi rezolve un conflict nerezolvat cu p ărinţii atârnă greu în alegerea partenerilor. Descoperirea, c ă „promisiunea” nu se îndepline şte, schimbă dinamica cuplului aducând crize în cuplu. Diferenţele de gen privind nevoile şi modul de comunicare fac adesea problemele maritale mult mai complexe. B ărbaţii prefer ă să vorbească mai puţin despre problemele lor şi sunt centra ţi pe rezolvarea lor. Femeile doresc s ă vorbească despre aceste probleme şi să-şi exprime sentimentele în leg ătur ă cu ele. Solu ţia pentru dificultăţi r ămâne pentru ele în paln secund. Invocatele probleme de comunicare sunt generate aşadar şi de aceste diferen ţe.


39




Relaţia de cuplu mai poate fi afectat ă şi de problemeleap ărute la nivel sexual.

2.1. Mituri şi poveştile familiale şi problemele de cuplu Miturile şi poveştile familiale privind alegerea partenerului, modul în care trebuie să fie o femeie sau un b ărbat sau sexualitatea pot genera a şteptări şi pot crea nevoi care s ă aducă cuplul în impas. Dacă într-un cuplu el spune „Femeia trebuie s ă se ocupe de copii şi să aibe grijă de casă” iar ea spune „Eu n-o s ă fiu ca mama. N-o s ă stau toată viaţa să fac mâncare şi copii”aşteptările celor doi parteneri vor fi dificil de îndeplinit în ciuda atracţiei erotice pe care o pot avea unul fa ţă de altul. Dac ă el vine cu a şteptări tradiţionale în raport cu rolul femeii, ea respinge modelul tradi ţional, aşteptând o împăr ţire a sarcinilor dup ă modelul egalitar în cuplu. Ciocnirea nevoilor şi a aşteptărilor este evident ă în momentul în care cei doi se mut ă împreună. Aşadar, în termeni tradiţionali, după perioada de „curtare” şi „luna de miere”. Dinamica cuplului se schimbă în momentul în care partenerii se mut ă împreună, împart responsabilităţi şi acelaş spaţiu. Aşteptările soţului privind rolul tradi ţional al partenerei lui devin evidente. El aşteaptă ca ea să facă mâncare, s ă se ocupe de cur ăţenia casei şi să facă câtmai repede copii. La aceste cereri ea r ăspunde cu propriile cereri, împ ăr ţirea sarcinilor privind menajul casei, nevoia ei de a termina studiile şi de a-i fi respectat timpul de studiu în spa ţiul casei. Iat ă momentul în care pot ap ărea neînţelegeri, dificultăţi de comunicare, divor ţ emoţional şi divor ţ în fapt. Miturile şi poveştile familiale privind sexualitatea influen ţează comportamentul sexual al celor doi parteneri. Ea vine din familie cu multe interdic ţii privind sexualitatea femeii. „Sexul e o datorie”, „Ca femeie trebuie s ă fii pregătită când soţul îşi doreşte”. El vine cu cerin ţa ca ea s ă participe f ăr ă ca el să ştie cum o poate face să participe. Iată aşteptări care pot duce la dificult ăţi în via ţa sexuală şi în ultimă instanţă la disfuncţii sexuale.

2.2. Cuplul disfuncţional şi comunicarea Cum spune Mucchielli comunicarea intim ă nu este scutită de norme. (Mucchielli, 2005) Normele au fost stabilite în func ţie de cultur ă şi epoci istorice şi evoluează pe m ăsur ă ce se dezvoltă relaţia de cuplu. Cercet ătorii au eviden ţiat modul în care partenerii de cuplu î şi comunică sentimentele, afecţiunea. Se pare c ă afecţiunea se exprimă într-un limbaj ales care exprim ă profunzimea rela ţiei de cuplu. Astfel, vocabularul folosit într-o rela ţie intimă are funcţia strategică de fi reper pentru punctul în care se poate stabili o relaţie. (Mucchielli, 2005) Dincolo de normele culturale fiecare cuplu î şi stabileşte normele privind comunicarea în rela ţia intimă. În cuplurile funcţionale partenerii de cuplu: se exprimă spontan; îşi comunică liber nevoile, opiniile şi sentimentele unul fa ţă de altul; au capacitatea de a- şi negocia diferenţele; au strategii bine puse la punct de a face fa ţă momentelor cu poten ţial de conflict; comunicare este deschis ă, clar ă. • • • •

•


40




În cuplurile disfuncţionale comunicarea: este presărată cu duble mesaje (teoria dublei leg ături); este aluzivă, neclar ă şi indirectă; mesajele tip reproş sunt foarte prezente şi conflictualitatea oscileaz ă între a fi manifest ă sau latentă. • • •

Mucchielli face o diferen ţiere între ceea ce el nume şte cupluri fericite şi cupluri nefericite pornind de la modul în care ace ştia comunică( Mucchielli, 2005) În cuplurile fericite funcţia comunicării este: - de a adânci cunoa şterea interpersonal ă; - conştientizarea problemelor şi aşteptărilor celuilalt partener; - limbajul şi paralimbajul sunt congruente (tonul vocii şi mimica sunt în acord cu cele spuse); - schimburile verbale sunt dinamizate şi reprezintă un prilej de satisfac ţii; - problemele cuplului sunt delimitate şi rezolvate. În cuplurile nefericite: - comunicarea are o func ţie ofensiv-defensivă. Ea nu contribuie la negocierea punctelor de vedere diferite; - limbajul şi paralimbajul sunt non-congruente; - schimburile verbale se prelungesc în zadar, nefiind eficiente; - fiecare problem ă antrenează alte probleme; - partenerii îşi vorbesc f ăr ă a fi împreun ă unul cu cel ălalt; - celalalt partener nu e acceptat a şa cum este ci este considerat ca surs ă de frustr ări; - comunicarea tinde s ă se reducă la semnale verbale conven ţionale (Mucchielii, 2005).

Disfuncţiile în cuplu pot fi asociate cu o comunicare defectuoas ă în cuplu. Cauzele comunicării conflictuale în cuplu sunt numeroase (Mucchielli, 2005):  dezacordul în domeniile de decizie;  complexele personale;  încercarea de a-l manipula pe cel ălalt;  comunicările simetrice;  comunicările complementare. Dezacordul în domeniile de decizie genereaz ă conflicte. Este vorba despre momentele în care unul dintre parteneri î şi imaginează că celălalt îşi doreşte acelaşi lucru ca şi el. Ulterior, partenerul care nu a fost consultat este foarte frustrat şi neînţeles. Complexele personale genereaz ă conflicte datorită aşteptărilor pe care le creaz ă un complex personal. Dac ă unul dintre parteneri î şi imaginează că celălalt l-a ales pentru cu totul alte motive decât iubirea se va comporta ca atare. Se va a ştepta ca celălalt să-l accepte numai dac ă va face ceva pentru el. Aceste a şteptări crează comunicare conflictuală. Încercările de a-l manipula pe cel ălalt se refer ă la modul în care unul dintre parteneri îi cere partenerului s ău să joace rolul de care el nevoie. „Este vorba de o patologie


41




relaţională în care partenerul respectiv vrea s ă recreeze un sistem relaţional ancorat în trecut”(Mucchielii, 2005). Comunicările simetrice eviden ţiază incapacitatea partenerilor de a se în ţelege unul pe celălalt. Mucchielli dă un exemplu în acest sens. So ţia spune, „Mă simt slă bită şi obosită...” iar soţul spune, „Şi eu la fel...” Comunicările complementare reprezint ă un r ăspuns pozitiv la cererea celuilalt. Ea satisface o aşteptare formulat ă verbal sau paraverbal. Acest tip de comunicare satisface sistemul de aşteptări al partenerului. Mucchielli atrage, îns ă, atenţia că o astefel de comunicare devenit ă rigidizată poate deveni patologic ă în cuplu (Mucchielli, 2005).

2.3.Cuplul disfuncţional şi sexualitatea Sexualitatea este gândit ă ca fiind un set de experien ţe într-un continuum de satisfacţie (Glick, Berman, Clarkin, Rait, 2000). Este posibil s ă existe o viaţă sexuală în care excitaţia sexuală şi orgasmul s ă existe dar experien ţa să fie resimţită ca fiind f ăr ă pasiune şi plictisitoare. Problemele privind sexualitatea pot fi împ ăr ţite în dificultăţi (incapacitatea de a negocia frecven ţa ) şi disfuncţii sexuale care se refer ă la probleme specifice cu dorinţa, excitabilitatea sau orgasmul (Glick, Berman, Clarkin, Rait, 2000). Disfuncţiile pot fi: - organice - psihologice - combinaţie organico-psihologic ă În funcţie de durabilitate pot fi: - toată viaţa - apărute în cursul vieţii - generalizate - situaţionale Disfuncţiile sexuale pot fi înr ădăcinate în conflictele cuplului sau pot fi singurele probleme într-o rela ţie care funcţionează bine la alte niveluri, emo ţional şi intelectual, de exemplu.

DSM IV recunoaşte ca disfuncţii sexuale urm ătoarele tulburări: - tulburări care ţin de dorinţă: tulbur ări de dorin ţă sexuală hipoactivă tulburare de aversiune sexual ă • •

- tulburare de impuls sexual: tulburare de impuls sexual la femeie tulburare de erec ţie la bărbaţi • •

- tulburări care ţin de orgasm: tulburare orgasmic ă la femeie tulburare orgasmic ă la bărbat ejaculare precoce • • •


42




- tulburări ce implică durerea sexuală: dispareunia (nu se datoreaz ă unei probleme medicale) vaginismul (nu se datoreaz ă unei probleme medicale) • •

Bibliografie: 1. Glick, Ira, D., Berman, Ellen, M., Clarkin, John, F., Rait, Douglas, S.Marital and Family Therapy, American Psychiatric Press, Washington, 2000 2. Godeanu, S.A.-Alegerea Partenerului. Mituri, secrete, repeti ţii, Ed. SPER, Bucureşti 2010 3. Mucchielli, Alex-Arta de a comunica, Ed. Polirom, Ia şi, 2005 Întrebări de autoevaluare: 1. În ce mod generează miturile şi poveştile familiale problemele de cuplu? 2. Care sunt tipurile de comunicare în rela ţiile de cuplu disfunc ţionale? 3. Care sunt disfuncţiile sexuale?


43





SEXUALITATEA. EXPERIENŢA SEXUALĂ

Cuprins: 3.1. Sexualitate şi iubire 3.2. Intimitate şi pasiune în rela ţia de cuplu 3.3. Relaţiile sexuale înaintea c ăsătoriei 3.4. Viziunea freudian ă asupra sexualit ăţii umane 3.5. Aspecte biologice implicate în sexualitate 3.6. Aspecte psiho-sociale implicate în rela ţia de cuplu 3.7. Fazele comportamentului sexual

Obiective: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoască relaţia între sexualitate şi iubire; Cunoască conceptele de intimitate şi pasiune; Cunoască viziunea freudian ă asupra sexualităţii umane; Cunoască aspectele biologice şi psihosociale implicate în sexualitate; Cunoască fazele comportamentului sexual; •

•

•

•

•

Sexualitatea umană a generat şi generează şi în prezent conflicte psihice majore. Comportamentul sexual uman a fost asociat, întotdeauna, cu temeri, dogme şi prejudecăţi. Normele sociale şi morale aduc permanent în discu ţie sexualitatea acceptată sau neacceptată. Din aceste motive sexualitatea uman ă a intrat târziu în sfera cercetării ştinţifice. Alfred Kinsey a fost primul om de ştiinţă care a demarat în anii ’40, într-o Americă puritană, cercetări privind sexualitatea. El a fost mânat în a studia


44




comportamentul sexual uman şi de propria lui experien ţă. Crescut într-un mediu extrem de rigid, tat ăl lui fiind preot catolic, el şi-a început via ţa sexuală destul de târziu. Ignoran ţa în ce priveşte propria sexualitate precum şi asocierea sexualităţii cu păcatul i-au marcat începutul vie ţii sexuale cu experien ţe dureroase. Dup ă ce a cerut ajutorul unui medic împreun ă cu soţia lui a reuşit să intre în contact cu propria sexualitate. Aceste experienţe privind propria sa via ţă sexuală l-au ajutat atunci când i s-a cerut să ţină un curs despe c ăsăstorie la o universitate american ă. El a înţeles că ignoranţa privind propria lor sexualitate îi poate supune pe studen ţi unor riscuri în relaţiile lor de cuplu. Existând pu ţine informa ţii privind viaţa sexuală el a început cercetările folosind ca subiecţi proprii studen ţi. Cercetările lui s-au concretizat în dou ă volume referitoare la via ţa sexuală a bărbatului, « Sexual behavior in the human male » şi referitoare la via ţa sexuală a femeilor « Sexual behavior in the human female ». A. Kinsey a fost primit, în comunitatea ştiinţifică, cu interes la debutul cercetărilor sale. Ulterior a fost acuzat de indecen ţă şi comportamente sexuale nepermise. Master şi Johnson au continuat studiile privind sexualitatea uman ă. Ei considerau c ă pentru a înţelege sexualitatea umană este nevoie să oamenii să înţeleagă anatomia şi fiziologia uman ă precum şi factorii psihosociali implica ţi în comportamentul sexual. (Mitrofan, Ciuperc ă, 2009) Conflictele cele mai frecvente privind sexualitatea uman ă sunt : sexualitate vs.iubire ; sexualitate vs.reproducere ; sexualitate vs. maternitate ; sexualitate vs.parentalitate ; sexualitate vs.asceză ; sexualitate « normală » vs.sexualitate « patologică » ;sexualitate feminin ă vs.sexualitate masculină (Şandor, 2005).

3.1. Sexualitate şi iubire Sexualitatea depăşeşte orice tendin ţă de a r ămâne închis, singur neimplicat sau f ăr ă legături cu alţii (Thatker, 1995). Sexualitatea nu a fost întotdeauna asociat ă cu iubirea. Se pare c ă apariţia iubirii curteneşti a dus la asocierea iubirii cu pasiunea erotic ă. Lancelot şi Guinevere, Tristan şi Isolda sunt un exemplu în acest sens. Literatura curteneasc ă specifică Evului Mediu timpuriu are în centrul aten ţiei iubirea curteneasc ă manifestată de trubaduri şi cavaleri. Cultul Fecioarei din cadrul religiei catolice şi tradiţile arabo-andaluze au influenţat acest tip de iubire cavalereasc ă ce se referea la iubire ca ideal, f ăr ă speranţă. Condiţiile economice caracteristice acestor cavaleri(lipsa p ământului) îi punea în situaţia să-şi dedice viaţa stă pânei castelului f ăr ă a spera vreodat ă să o atingă. Ei practicau curtoazia, adulterul şi religia amorului. Sexualitatea manifestat ă în astfel de relaţii era interzisă dar pasiunea erotic ă era intensă. Astăzi este larg r ăspândită convingerea că acestui episod straniu din istoria Europei îi dator ăm reunirea dorin ţei sexuale a bărbatului şi suferinţa neîmplinirii acestei dorin ţe. (Thatcher, 1997) Iubirea curtenească se desf ăşura în afara c ăsătoriei. În acest caz mai exist ă exemplul cuplului Heloise şi Abelard care nu erau c ăsătoriţi şi, deşi se călugăriser ă, î şi p ăstrau pasiunea erotică unul pentru cel ălalt. Corespondenţa lor este relevant ă în acest sens. În acea vreme iubirea curteneasc ă era o alternativ ă la căsătoria tradi ţională. Aşadar era o iubire adulterin ă. Refularea dorinţei creşte valoarea cavalerului care va înfrunta orice pericol pentru st ă pâna inimii lui. Un cavaler se putea îndr ăgosti de o femeie doar


45




auzind despre virtutea ei. Iat ă, aşadar că simţurile nu aveau o mare importan ţă în acest caz. Regele Marc se îndr ăgosteşte de Isolda numai dup ă ce îl aude pe Tristan povestind despre ea. În cadrul căsătoriei tradi ţionale contactul sexual avea un singur scop, aducerea pe lume a copiilor. Tr ăirea sexualităţii f ăr ă prezenţa acestui scop era considerat ă un păcat. S-a încercat şi un control, din partea bisericii, asupra sexualit ăţii. Nu întâmpl ător în cadrul Bisericii Catolice s-a instituit celibatul preo ţilor. Sexualitatea a fost depreciat ă în acest fel în şi mai mare măsur ă. Iubirea curteneasc ă a repus în discu ţie tocmai această sexualitate considerat ă ca p ăcat de Biserica Creştină. « Căsătoria romantic ă » va fi introdus ă de puritani şi quakeri. (Thatcher, 1997) « Căsătoria romantic ă » îmbină căutarea aventuroas ă a dragostei cu c ăsătoria. Tendinţele protestante în religie scot din discu ţie c ăsătoria cu singurul scop de a avea copii. Protestan ţii fac din iubirea dintre so ţi scopul prim al c ăsătoriei. Partenerii unei căsătorii romantice se c ăsătoresc, în primul rând, pentru a fi so ţ şi soţie şi pe urmă pentru a fi mamă şi tată (Thacher, 1997). Romantismul a înt ărit asocierea căsătoriei cu dragostea romantic ă. În prezent exist ă cercetări care eviden ţiază asocierea între iubire şi sexualitate. O cercetare care a folosit ca subiec ţi studenţii americani eviden ţiază că iubirea pentru un partener s-ar compune din trei elemente: Intimitatea Pasiunea Implicarea înţeleasă ca hotărâre de a iubi pe un altul şi de a păstra acea iubire (Thatcher, 1997). • • •

3.2. Intimitate şi pasiune în relaţia de cuplu Termenul de intimitate se confund ă adesea cu termenii de iubire, sexualitate, apropiere. Plecând de la piramida lui Maslow unii autori au descris mai multe aspecte ale intimităţii : aspectul fizic aspectul estetic aspectul recreaţional aspectul intelectual aspectul spiritual aspectul emoţional aspectul sexual • • • • • • •

Intimitatea sub toate aspectele ei presupune împ ărtăşire. Intimitatea emoţională presupune capacitatea de a împ ărtăşi cu partenerul emo ţii şi sentimente. Intimitatea fizică presupune capacitatea de a împ ărtăşi gesturi care implic ă atingere fizică.


46




Intimitatea sexuală implică împărtăşirea unor senza ţii şi tr ăiri sexuale împreun ă cu partenerul. Intimitatea intelectual ă implică capacitatea de a împ ărtăşi idei împreună cu partenerul. Intimitatea spirituală presupune capacitatea de a în ţelege credinţele spirituale şi tr ăirile asociate acestora ale partenerilor. Un cuplu se poate întemeia pe un tip sau mai multe tipuri de intimitate. De exemplu un cuplu poate debuta pe baza unei intimit ăţi sexuale, intimitatea intelectual ă fiind absentă. Există şi exemplul contrar în care partenerii de cuplu împ ărtăşesc intimitate intelectuală dar sunt defictari în ce prive şte intimitatea sexual ă.

Pasiunea Pasiunea în cadrul dragostei sexuale este o stare emo ţională care implică depăşirea graniţelor. Tr ăsătura dinamică centrală a pasiunii sexuale şi punctul ei culminant este experien ţa orgasmului în raportul sexual ; în experien ţa orgasmului, excitaţia sexuală crescândă culminează într-un r ăspuns automat, determinat biologic (Kernberg, 2009). Pasiunea sexual ă nu se limitează la raportul sexual cu orgasm. Întro relaţie sexuală satisf ăcătoare pasiunea sexual ă presupune interferen ţa aspectelor sexuale, aspectelor ce ţin de relaţia de obiect şi aspectelor etice şi culturale. Ea reactivează sentimente şi emoţii ce ţin de experienţe pozitive.

3.3. Relaţiile sexuale înaintea c ăsătoriei. După Adrian Thatcher exist ă 5 concepţii despre relaţiile sexuale în afara căsătoriei. Bineînţeles unele dintre primele concep ţii asupra sexualit ăţii în afara căsătoriei vin din zona religioas ă. Potrivit concep ţiei tradiţionale orice pl ăcere sexuală survenită în afara c ăsătoriei este păcătoasă. Scopul contactului sexual este procrearea. Un manual romano-catolic din 1936 spune : « Acestor persoane nu li se permite s ă dorească sau să fie de acord s ă încerce nici cea mai mic ă voluptate. » (Thatcher, 1995). Interdic ţia se referea la cuplurile angajate. Există şi Declaraţia Vaticanului din 1975 care consider ă că raportul sexual nu poate avea loc decât în cadrul c ăsătoriei.(Thatcher, 1995) O altă concepţie susţine că relaţiile sexuale înainte de c ăsătorie sunt o gre şeală dar nu şi cele « preceremoniale ». Contactele sexuale « preceremoniale » se refer ă la cuplurile care sunt logodite şi şi-au început via ţa sexuală.

3.4. Viziunea freudian ă asupra sexualităţii umane Conceptele psihanalitice de pulsiune şi libidou au fost introduse de Freud pentru a descrie dinamica psihosexual ă proprie omului. Freud define şte pulsiunea ca fiind la limita între psihic şi somatic. Conceptul de libidou se refer ă la manifestarea pulsiunilor (Desprats-Péquignot, 2001). Introducând teoria pulsiunilor sexuale Freud schimbă perspectiva asupra sexualit ăţii umane. Sexualitatea uman ă nu are ca finalitate, exclusiv, reproducerea speciei ci finalitatea incon ştientă este satisfacerea pulsiunilor. Freud nu vorbe şte de un program înn ăscut care vizează satisfacţia


47




sexuală. Sexualitatea în dimensiunea ei uman ă suportă influenţa culturală şi simbolică. Libidoul este un termen latin care se refer ă la dorinţă, aspiraţie. Acest termen se refer ă la expresia dinamic ă a sexualităţii. Libidoul reprezint ă manifestarea dinamic ă a pulsiunilor în viaţa psihică. Freud definea libidoul ca fiind o for ţă variabilă cantitativ care poate măsura procesele şi transformările din domeniul excita ţiei sexuale (Freud, 2001). Apariţia dorinţei se asociază, după Freud şi discipolii lui, existen ţei unor fantasme incon ştiente. Există mai multe etape, descrise de Freud. Activarea unor conţinuturi incon ştiente concomitent cu apari ţia dorinţei este legată de apariţia unui altul privilegiat care este denumit de Freud ca fiind « obiectul sexual », « obiectul dorit » de care este legat ă satisfacţia sexuală. (Desprats-Péquignot, 2001) Dorinţa presupune activarea amintirilor asociate satisfac ţiei infantile.

3.5. Aspecte biologice implicate în sexualitate Diferenţierea feminin-masculin a creierului se produce în al treilea trimestru de sarcină după ce are loc diferen ţierea organelor sexuale externe. La primate, spre deosebire de mamiferele care nu sunt primate, factorul psiho-social este esen ţial în formarea comportamentului sexual. Dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare, a sânilor, a organelor genitale, distribuţia gr ăsimii şi a părului de pe corp este sus ţinută de sistemul nervos central şi este controlată de o creştere semnificativă a hormonilor androgeni sau estrogeni. Pot apărea modificări ale caracteristicilor sexuale secundare în cazul în care apar dezechilibre la nivel hormonal. Dorin ţa sexuală poate fi influenţată de dezechilibrele hormonale. Hormonii androgeni pot afecta intensitatea dorin ţei sexuale la ambele sexe dar, întotdeauna, interfereaz ă şi cu factorul psiho-social.

3.6. Aspecte psiho-sociale implicate în rela ţia de cuplu După Stoller, identitatea esenţială de gen se refer ă la sentimentul de a fi bărbat sau a fi femeie. La conturarea acestei identit ăţi contribuie foarte mult persoanele din jurul copilului care îl trateaz ă e acesta conform sexului atribuit (Kernberg, 2009). Identitatea rolului de gen se refer ă la asumarea unor comportamente tipice pentru bărbaţi sau pentru femei într-o anumit ă societate. Ea este, bineîn ţeles influenţată de factori psihosociali. Otto Kernberg (2009) eviden ţiază elementele constitutive ale experien ţei sexuale umane ca fiind: identitatea nuclear ă de gen şi se refer ă la faptul dac ă un individ se consider ă bărbat sau femeie identitatea rolului de gen care se refer ă la comportamentele interpersonale şi cele sexuale tipice pentru b ărbaţi şi femei şi care îi diferen ţiază. alegerea obiectului dominant se refer ă la selectarea unui obiect sexual, heterosexual sau homosexual. intensitatea dorinţei sexuale se refer ă la predominan ţa fantasmei sexuale, la dorinţa de acţiona sexual şi la stimularea fiziologic ă a organelor genitale. •

•

•

•


48




Identitatea nucleară de gen este generată de comportamentul diferit al părinţilor şi a celorlalte persoane din jurul copilului în raport cu fetele şi cu băieţii. Acest tip de identitate st ă la baza formării Eului (Kernberg, 2009). Identitatea rolului de gen . Macoby şi Jacklin (1974) ajung la concluzia c ă există credinţe nefondate despre diferen ţele de gen (apud Kernberg, 2009). Printre diferenţele de gen trecute în revist ă se număr ă : fetele au o capacitate verbal ă mai dezvoltată iar băieţii sunt mai agresivi şi excelează în domeniul matematic şi vizualspaţial. Sunt puse în discu ţie alte diferen ţe de gen : activismul, competitivitatea, conformismul şi chiar îngrijirea şi comportamentul matern. Aceeaşi Macoby şi Jacklin îşi pun întrebarea care dintre aceste diferen ţe sunt determinate genetic şi care sunt învăţate în mod spontan prin imita ţie (apud Kernberg, 2009). Ei au ajuns la concluzia c ă o caracteristică controlată genetic poate lua forma unei mai mari disponibilit ăţi de a manifesta un anumit tip de comportament. Friedman este de acord cu Macoby şi Jacklin asupra faptului c ă majoritatea tr ăsăturilor care diferenţiază băieţii şi fetele sunt dup ă toate probabilităţile determinate de factori culturali (Kernberg, 2009). Un tată absent din viaţa unui băiat, o mamă care îşi tratează fiul ca pe o feti ţă pot contribui la efeminarea unui b ăiat. Richard Green confirm ă prin cercetările lui că o mamă care încurajează comportamentul feminin al b ăiatului ei determin ă efeminarea lui (Kernberg, 2009). Un comportament efeminat la b ăiat şi un comportament masculin la fat ă nu înseamnă neapărat homosexualitate. Manifestarea unui comportament feminin la b ăiat sau masculin la fat ă poate avea legătur ă cu o dinamic ă familială identitar ă care afectează asumarea comportamentului tipic masculin pentru b ăieţi şi tipic feminin pentru fete. Alegerea obiectului dominant Se pare că rolul factorilor psihosociali în alegerea obiectului sexual nu este atât de important. Alegerea obiectului dominant ţine, mai degrab ă, de reglarea genetic ă a dezvoltării neuronale şi, ulterior din construc ţia neurofiziologic ă a imaginii dorite. Această alegere are la baz ă scheme imprimate la nivelul cortexului şi influenţate de factori de mediu pân ă la vârsta de 8 ani. Se pare c ă există cercetări insuficiente privind experien ţele sexuale ale copiilor (Kernberg, 2009). Aceast ă tendinţă are la bază temerea de a accepta c ă există o dezvoltare psihosexual ă a copilului. Freud a avut curajul să scrie despre sexualitatea infantil ă şi acest lucru a dus la cercet ări. Galenson şi Rolphe au f ăcut observaţii asupra copiilor dintr-o cre şă şi au constatat c ă băieţii încep s ă se joace cu organele genitale aproximativ de la vârsta de 6-7 luni iar fetele pe la 10 sau 11 luni (Kernberg, 2009). Conform teoriei rela ţiilor de obiect copilul interiorizeaz ă relaţia cu obiectul şi nu obiectul. În alegerile de obiect ulterioare acest tip de rela ţie se va reactualiza.

Intensitatea dorin ţei sexuale După Kernberg intensitatea dorin ţei sexuale este influen ţată de aspecte cognitive, se asociaz ă cu un corelat afectiv puternic şi este independent ă de fluctuaţiile hormonale. Fantasmele sexuale, amintirile şi tipul de r ăspuns la stimulii sexuali sunt foarte importante în ce prive şte gradul de intensitate al dorin ţei sexuale.


49




Conform lui Bancroft (1989) stimularea sexual ă umană este o reacţie globală care include fantasme sexuale specifice, amintiri şi dorinţe, o con ştientizare foarte clar ă a acestora şi o căutare a stimulilor specifici de înt ărire care sunt caracteristici pentru orientarea sexual ă şi obiectul sexual al individului (Kernberg, 2009). Starea cognitivafectivă activează sistemul limbic determinând afluxul sangvin, lubrifierea şi creşterea sensibilităţii locale a organelor sexuale.

3.7. Fazele comportamentului sexual. După Kaplan există trei faze ale comportamentului sexual : dorin ţă, excitare şi orgasm. Aceste faze sunt legate între ele, îns ă fiecare posedă circuite neuronale proprii-propriile sisteme neurologice (Macnab, 1997). Master şi Johnson au descris patru faze : excita ţia, platoul, orgasmul şi rezoluţia, referindu-se la r ăspunsul orgasmic complet. Francis Mcnab a identificat şase faze : dorinţa, stârnirea impulsului, excitarea, orgasmul, satisfacţia şi postludiul. • • • • •

Aceste faze au în vedere marea varietate a comportamentului sexual (Mcnab, 1997). O femeie, de exemplu, poate avea orgasm dar poate fi profund nemul ţumită de persoana cu care a avut orgasmul. Alt ă persoană se poate simţi foarte bine în toate cele şase faze ale actului sexual dar în perioada postcopulatorie poate tr ăi un mare sentiment de vinov ăţie. Iată de ce MacNab vorbeşte despre componentele critice ale comportamentului sexual şi acestea sunt atitudinile şi relaţiile (Macnab, 1997).

Dorinţa sexuală După Macnab dorin ţa sexuală poate preceda sau poate urma impulsul sexual. Indicatorii care se asociaz ă prezenţei dorinţei sunt : senzaţie trupească şi mentală legată de imaginaţie, conştiinţă cognitivă (Macnab, 1997).

Trezirea impulsului Conştiinţa cognitivă, prezentă în faza dorin ţei, se transformă în intenţie. Sunt prezente senzaţiile în zonele erogene (erec ţie la bărbaţi, lubrifierea vaginului şi întărirea sfîrcurilor la femei.) (Macnab, 1997).

Excitarea Transformarea imboldului sexual în activitate mental ă şi fizică. În această fază fantezia sau obiectele sexuale devin foarte importante (Macnab, 1997).


50




Orgasmul Creşterea excit ării la ambii parteneri şi culminarea cu eliberarea. Indicatorii masculini sunt respira ţia greoaie, ejacularea. Indicatorii feminini sunt contrac ţiile musculare, respira ţia greoaie, extazul (Macnab, 1997).

Satisfacţia Senzaţia că scopul a fost împlinit. Schimbarea ritmului respira ţiei.

Posludiul Stare psiho-fizic ă de conştiinţă lărgită, profunzime, reînnoire.

Bibliografie : 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Desprats-Péquignot-Psihopatologia vie ţii sexuale, Ed.de Vest, 2001 Kernberg, Otto-Rela ţii de iubire, normalitate şi patologie, Ed. Trei, 2009 Freud, Sigmund, Ed. Trei, 1999 Macnab, Francis-Dorin ţa sexuală, Ed. Iri, 1997 Mitrofan, I., Ciuperc ă, C.-Psihologia rela ţiei de cuplu, Ed. SPER, 2009 Şandor, Vera-Itinerar de psihanalitz ă, EFG, 2005 Thatcher, Adrian-Desc ătuşarea sexului, Ed. Polimark, 1995

Întrebări de autoevaluare : 1. Cum se asociaz ă iubirea şi sexualitatea ? 2. Evidenţiaţi principalele aspecte ale intimit ăţii ? 3. Ce viziune a adus Freud asupra sexualit ăţii umane ? 4. Ce este identitatea sexual ă de gen ? 5. Ce este identitatea nuclear ă de gen ? 6. Care sunt fazele comportamentului sexual ?


51





DINAMICA IDENTITAR Ă A RELAŢIAI DE CUPLU

Cuprins : Aspecte ce privesc perturbarea identit ăţii Rolurile-cheie Rolurile latente şi rolurile manifeste

Obiective: La sfâr şitul acestei unit ăţi de înv ăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoască principalele aspecte care duc la perturbarea identităţii; Cunoască efectele dinamicii rolurilor-cheie şi rolurilor latente şi manifeste în dinamica cuplului şi a familiei; •

•

Termenul de identitate a fost descris de C. G. Jung, ca fiind tendin ţa inconştientă a unei persoane de a se comporta ca şi cum dou ă entităţi neasemănătoare ar fi de fapt identice. Astfel de entit ăţi pot fi amândou ă interne, amândou ă externe, fie una intern ă şi alta extern ă. Identitatea este privit ă ca o configurare personalizat ă şi integrează un ansamblu de fenomene ce ţin de copil ăria timpurie, înainte de apari ţia diferenţierii clare între subiect şi obiect. Identitatea primar ă, un concept mai degrab ă metaforic, se refer ă la imagourile, fantasmele, sentimentele pozitive şi negative pe care le dezvolt ă un bebeluş în cadrul diadei fuzionale dintre el şi mama lui. Jung vorbe şte despre termenul de identitate, explicând faptul c ă sugarul tr ăieşte într-o stare de identitate cu părinţii săi, în mod deosebit cu mama sa. Astfel, identitatea se contureaz ă prin diferenţierea treptată a subiectului de obiect şi reprezintă prototipul normal sau patologic prin care se va manifesta ulterior în diferite stadii ale dezvolt ării, în diverse


52




forme. Identificarea proiectiv ă este principalul mecanism de transmisie transgeneraţională şi de creare a identit ăţii (Samuels, Shorter, Plaut, 2005), (Ciccone, 1999). În cadrul abord ării transgeneraţionale, ne referim la moduri specifice de manifestare a identit ăţii, masculine sau feminine, cu referire identitatea de rol–sex manifestată de fiecare partener.

4.1. Aspecte ce privesc perturbarea identit ăţii. Asumarea identit ăţii de rol–sex şi dificultăţile pe care partenerii de cuplu le manifestă vizează pe lângă aspectele prezentate mai sus şi de o serie de mecanisme psihice specifice care constituie ansamblul mecanismelor de transmisie transgeneraţională: identificarea (contraidentificarea), proiec ţia şi repetiţia, ulterior introiecţia, introiecţia familială, mecanisme ale transmiterii con ţinuturilor incon ştiente transfamilial ce joac ă un rol decisiv în dinamica incon ştientă a cuplului, dinamica rolurlor identitare transmise din genera ţie în genera ţie. În cadrul fiec ărei familii exist ă legături complexe între genera ţii ce influen ţează relaţiile în familie şi în afara familiei, deoarece via ţa psihică se transmite de la o generaţie la alta prin intermediul reprezent ărilor şi fantasmelor cu con ţinuturi obiectuale şi psihice ce îi apar ţin. Aceste influen ţe se pot observa cel mai bine în relaţiile dintre copii şi p ărinţii lor. Transmisia incon ştientului familial la copil se face în special non-verbal, prin comportament, prin gesturi, prin mimic ă, mesaje infraverbale la care copiii sunt foarte sensibili (Ciccone, 1999). Aşa cum am men ţionat mai sus procesul construirii identit ăţii de rol–sex se realizeaz ă prin intermediul unor mecanisme specifice numite mecanisme de transmisie a inconştientului familial. Acestea sunt primele aspecte ale vie ţii psihice care particip ă la procesul constituirii identităţii, ce transpare transpare în asumarea ei în rol–sex, la fiecare partener al unui cuplu. Un aspect esenţial în cadrul analizei dinamicii parteneriale îl constituie analiza rolurilor-cheie identitare (latente şi manifeste) precum şi a evenimentelor metafor ă ca repere ale trasmisiei incon ştientului familial.

4.2. Rolurile-cheie Rolurile-cheie sunt acele roluri cu semnifica ţie primordială în menţinerea temelor şi miturilor familiale. În cuplu, fiecare joac ă un rol în raport cu cel ălalt. Acest rol cunoaşte valenţe dintre cele mai diverse cum ar fi rolul de so ţ (soţie) infidel (infidelă), gelos (geloas ă), abuziv( ă); părinte supraresponsabil versus p ărinte iresponsabil, copil supraresponsabilizat versus deresponsabilizat (blocat în evolu ţie). Aceste roluri sunt roluri întip ărite în ceea ce numim identitate, atunci când ne referim la comportametul cu scop determinant pentru cel în cauz ă. În orice filon familial, balanţa rolurilor polare poate fi u şor de identificat, prin intermediul miturilor şi legendelor familiale, precum şi prin analiza motiva ţiilor, valorilor şi comportamentelor de rol ale antecesorilor şi succesorilor, interconectate. De mare


53




ajutor în evaluare sunt reprezent ările, credinţele şi judecăţile familiale pe care le au urmaşii asupra antecesorilor lor, a şa cum s-au structurat ele în familia de apartenen ţă, ca şi în propria fantasmatic ă generată de lacune informa ţionale transgenera ţionale. Manifestarea unui rolurilor –cheie în cuplu se constituie pornind de la individualitatea ficăruia, acel miez latent pe care fiecare partener îl con ţine în ceea ce numim roluri latente şi manifeste.

4.3. Rolurile latente şi rolurile manifeste Cele două tipuri de roluri sunt analizate în cadrul dinamicii parteneriale, pornind de la identificarea patternurilor repetitive şi a scenariilor multiple de via ţă. Analiza mecanismelor ce între ţin manifestarea rolurilor-cheie şi a relaţiilor repetitive reprezintă o etapă importantă în explicarea dinamicii de cuplu. Analiza rolurilor latente şi manifeste se face prin identificarea patternurilor şi a scenariilor de via ţă care se repetă se realizează concomitent cu analiza dinamicii rolurilor la nivel inter- şi transgenera ţional. Această analiză vizează clarificarea rolurilor manifeste şi latente corelat ă cu clarificarea rela ţiilor între diferi ţi membrii familiei şi în cadrul dinamicii parteneriatului erotic. Analiza profund ă a dinamicii rolurilor îi permite unui individ să-şi clarifice nevoile şi aşteptările în raport familia sa, precum şi în raport cu partenerul său de viaţă. Din acest motiv identificarea patternurilor repetitive şi a scenariilor multiple de viaţă precum şi analiza mecanismelor ce între ţin manifestarea rolurilor-cheie şi a relaţiilor repetitive reprezint ă o etapă intermediar ă în identificarea temelor familiale.(Godeanu, 2010) Identificarea patternurilor şi a scenariilor de via ţă care se repetă se realizează concomitent cu analiza dinamicii rolurilor la nivel inter- şi transgeneraţional. Această analiză vizează clarificarea rolurilor manifeste şi latente corelată cu clarificarea rela ţiilor între diferi ţi membri ai familiei extinse. O analiză profundă a dinamicii rolurilor în cuplu permite clarificarea nevoilor şi aşteptărilor în raport cu partenerul de via ţă, precum şi cu diferi ţi membri ai familiei.

Identificarea rolurilor-cheie care men ţin transmisia transgenera ţională a patternurilor rela ţionale. Viaţa de cuplu presupune o dinamic ă a nevoilor, aşteptărilor şi dorinţelor unui partener faţă de celălalt, dinamică care de cele mai multe ori este expresia repeti ţiei unui destin, a unor modele de rol-sex, modele ce se transmit din genera ţie în genera ţie tocmai prin intermediul miturilor. Astfel, mecanismul repeti ţiei este legat nu numai de dinamica inconştientului individual ci şi de dinamica incon ştientului familial. Prin identificarea cu un anumit înainta ş îi putem prelua schemele repetitive de comportament, între ţinând astfel disfunc ţionalitatea la nivel familial transgeneraţional. Albert Ciccone (1999) scrie despre repeti ţie şi transmisia eşecului de la p ărinţi la copii. El î şi pune problema modului în care se repet ă aceeaşi lipsă şi aceeaşi problemă de la părinţi la copii. Fiind copiii p ărinţilor noştri, repetăm de multe ori f ăr ă să conştientizăm anumite comportamente şi mai cu seam ă repetăm în cadrul cuplului un mod de a fi ca femeie, sau ca b ărbat, aşa cum am v ăzut că sunt părinţii şi bunicii noştri. Există diferite tipuri de repeti ţii, de pild ă, prin identificarea cu un anumit înaintaş îi putem prelua schemele repetitive de comportament, între ţinând astfel


54




disfuncţionalitatea la nivelul dinamicii de cuplu. Se observ ă adesea în terapia de cuplu modul cum se repet ă modul conflictele în cadrul rela ţionării partenerilor la fel cum se certau şi părinţii sau diversele repro şuri pe care şi le aduc fiecare în cuplu. Aşadar, istoria se repet ă iar dacă analizăm această istorie ne putem aminti ceeea ce f ăceau părinţii sau bunicii no ştri, modul în care ei comunicau. Fire şte că ne putem aminti aceste lucruri doar datorit ă memoriei pe care o are fiecare despre ceea ce s-a întâmplat în trecutul familiei lui, la nivelul rela ţiilor de cuplu. Astfel consider ăm că un rol esenţial îl are memoria, ceea ce ne amintim şi ceea ce în literatura de specialitate poartă numele de memorie familial ă. Desigur prin intermediul memoria familial ă este ilustrată de ceea ce numim evenimente-metafor ă, evenimente pe care membrii unui cuplu le-au tr ăit, care au contribuit la scrierea unei istorii personale, o istorie comparabilă cu un destin. Adesea persoanele care se decid s ă formeze un parteneriat erotic nu sunt conştienţi de modul în care moştenirea transgenera ţioală afectează dinamica latentă a rolurilor în cadrul cuplului, sau modul în care aei se afl ă în imposibilitatea de a transforma ceea ce este transmis. Materialul transgenera ţional negativ, transmis (doliul nef ăcut, tr ăirile traumatice, nespusul, secretul) toate con ţinuturile care nu reuşesc să fie simbolizate, toate acestea care contribuie la func ţionare mai mult în plan incoştient, realizând astfel un pact de negare. Parentalitatea confuz ă se caracterizează prin proiecţia nevoilor şi dorin ţelor parentale asupra copilului real. Dificultatea const ă tocmai în autonomizarea acestui copil real care r ămâne dependent şi nu exist ă în mod real. P ărintele ţine de asemenea la distanţă copilul real ca pe o parte a lui inacceptabil ă. Este o veritabil ă legătur ă de supravieţiure, care îl actualizeaz ă pe părinte şi care reproduce un tip de con ţinut familial din trecut. Parentalitatea confuz ă se intinde pe trei genera ţii. Cazurile de respingere, autoexcludere sunt expresia unei confuzii parentale prezente între bunici şi copii lor (Decherf, Darchis 1999).

•

Dificultăţi privind disponibilitatea de a gestiona crizele de cuplu

Crizele de cuplu au ca valoare adaptarea cuplului la noile provoc ări existenţiale şi ar trebui s ă conducă la maturizarea emo ţională a partenerilor, îns ă în practică se observă aspecte destructurante ce sunt expresia unor tensiuni latente şi a proiecţiei umbrei familiale asupra partenerului. În definitiv fiecare criz ă în cuplu şi în familie reprezint ă o ocazie, care se anun ţă imperioasă pentru a da şansa familiei să reelaboreze procesul separa ţiei, care întreţine suferinţa, dincolo de lupta defiecare zi pentru afirmare, reactivat ă continuu pentru afirmare a fiecăruia.

•

Dificultăţi în asumarea identit ăţii de rol-sex ce se refer ă la parentificarea copiilor în cadrul familiei

Conceptul de parentificare a fost introdus de Ivan Böszörményi-Nagy, care a surprins fenomenul prin care se transmit datoriile în cadrul unei familii, inversându-se rolul unuia dintre membrii familiei, de obicei copilul care devine p ărinte în raport cu părintele său.


55




În cazul parentific ării datoriile familiale sunt inversate, copiii devenind p ărinţii părinţilor lor. Este clasic exemplul fiului mai mare care preia la un moment dat rolul de cap al familiei, în ciuda vârstei mici. Parentificarea implic ă o varietate de roluri, pattern-uri comportamentale şi procese interacţionale. Fiecare familie are modalitatea ei de a înţelege loialitatea familial ă (Schützenberger, 1993). Tranzac ţiile nu se stabilesc numai în func ţie de regulile actuale, ci şi în funcţie de „istoria colectiv ă”. Ca efect negativ al acestui tip de inversiune Valleau şi Horton (1995) exemplific ă faptul că acei copii care sunt pu şi de c ătre părinţii lor în roluri care implic ă o responsabilitate crescută, atunci când ajung adul ţi au dificultăţi majore în ceea ce prive şte implicarea într-un parteneriat erotic (Böszörményi-Nagy, Spark (1984) apud Mitrofan, Stoica, 2005).

•

Dificultăţi în cadrul dinamicii de cuplu privind existen ţa rolurilor contaminate şi a scenariilor- capcan ă cu potenţial patogen

Manifestarea identităţii de rol-sex în cuplu, presupune asumarea con ştientă a unui rol de b ărbat sau femeie. Acest rol pe care fiecare din parteneri îl joac ă în relaţia de cuplu este strâns ancorat în modelele de rol-sex preluate de la antecesori. De aceea de multe ori un rol conştient declarat şi manifestat este dublat de un rol inconştientlatent. Astfel vorbim în cadrul trasngenera ţional de rol latent şi rol manifest. Analiza celor dou ă tipuri de roluri porne şte de la identificarea patternurilor repetitive şi a scenariilor multiple de via ţă. Analiza mecanismelor ce între ţin manifestarea rolurilor-cheie şi a relaţiilor repetitive reprezint ă o etapă intermediar ă în identificarea temelor familiale. Analiza rolurilor latente şi manifeste se face prin identificarea patternurilor şi a scenariilor de via ţă care se repetă şi se realizează concomitent cu analiza dinamicii rolurilor la nivel inter- şi transgeneraţional. Prin intermediul acestei analize avem în vedere clarificarea rolurilor manifeste şi latente corelată cu clarificarea rela ţiilor între diferi ţi membri ai familiei extinse. O analiză profundă a dinamicii rolurilor îi permite clientului s ă-şi clarifice nevoile şi aşteptările în raport cu diferi ţi membri ai familiei. Toate aceste aspecte ale perturb ării graniţelor la nivel familial transgenera ţional sunt indicatori ai func ţionării deficitare a rolului pe care fiecare îl joac ă fiecare în familia sa de origine şi de aici decurg dificult ăţile pe care le întâmpin ă partenerii atunci când îşi asumă identitatea de rol-sex. Perturbările grani ţelor la nivel familial şi transfamilial conduc la dificult ăţi în asumarea identităţii de rol-sex, dificult ăţi care se traduc prin non-imlicarea în rela ţii parteneriale, schimbarea frecvent ă a partenerilor de cuplu precum şi crizelor de cuplu repetate cu rol identitar destructurant. Aceste aspecte se constituie în baza unor scenarii-capcan ă în care o persoan ă este prinsă şi care funcţionează în baza acestor scenarii cu rol patogen.

Bibliografie: 1. Ciccone, A. -La transmission psychique inconsciente , Ed. Dunod, Paris, 1999 2. Decherf, G. , Crises familiales: violence et reconstruction , In Press Édition, Paris, 2005


56




3. Godeanu, A., S.- Alegerea partenerului, mituri, secrete, repeti ţii, Ed. SPER, 2010 4. Mitrofan, I. Stoica, D. C .-Analiza Transgenera ţională a Unificării, Ed. SPER, 2005 Întrebări de autoevaluare: 1.Cum aţi descrie rolurile-cheie? 2.La ce se refer ă conceptul de parentificare? 3.În ce mod perturb ă parentificarea asumarea identir ăţii de sex-rol? 4. Ce legătur ă există între rolurile manifeste şi cele latente?


57




Modul 3 PSIHOLOGIA RELAŢIEI DE CUPLU ŞI A FAMILIEI


58





Abordarea psihoterapeutică a cuplului

Cuprins: 1.1. Disfuncţii maritale 1.2. Terapia de cuplu 1.3. Sopurile terapiei de cuplu .

Obiective: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoască mecanismele implicate în dificult ăţile maritale; Cunoască modalităţi de abordare terapeutic ă a cuplului; •

•

1.1. Dificultăţi maritale În relaţiile de lungă durată sunt inevitabile perioadele de criz ă, tensiune şi conflict. Specialiştii traduc aceste fenomene în disfunc ţii maritale. Perioadele de criz ă, în cuplu, pot fi pretext pentru restructurarea şi reorganizarea familei. Disfunc ţiile maritale se instalează atunci când partenerii de cuplu î şi pierd încederea în c ăsătorie sau îşi pierd respectul unul fa ţă de celălalt. Există teorii care explică disfuncţiile maritale dar ele nu prezic divor ţul. Problema divor ţului nu se reduce la conflicte ci implic ă şi probleme legate d bani, de copii, de uşurinţa cu care se poate ob ţine. Multe cupluri r ămân împreun ă timp îndelungat în situaţie de conflict foarte mare. Din punct de vedere dinamic cuplurile care se prezintă cu conflicte maritale prezintă o incapacitate de con ştientiza anumite aspecte ale personalit ăţii lor care generează şi întreţine conflictul marital. Mecanismul lor de negare este foarte puternic. Aceste păr ţi neconştientizate sunt proiectate pe cel ălalt partener. În acest ei sunt blocaţi în a găsi alternative la problemele lor. De multe ori astfel de cupluri


59




conflictuale atrag o a treia persoan ă în problema lor. Murray Bowen explic ă cu ajutorul conceptului de triangulare dinamica implicat ă în atragerea unei a treia persoane. Anxietatea celor doi este atât de mare încât cuplul devine instabil emoţional. Din punct de vedere comportamental cuplurile cu probleme folosesc pedeapsa în raport cu cel ălalt partener mult mai des decât cuplurile care nu au probleme. Partenerii de cuplu sunt mult mai tenta ţi să îl controleze pe cel ălalt prin intermediul comunicării negative şi al pedepse.

1.2. Terapia de cuplu Terapia marital ă sau de cuplu poate fi definit ă ca un tip de interven ţie, ce implică ambii parteneri ai unei diade, centrat ă pe patternurile interac ţionale ale cuplului.(Glick, Berman, Clarckin, Rait, 2000) Terapia de cuplu are multe aspecte asemănătoare cu terapia de familie. Terapia de cuplu este centrat ă pe diadă, pe aspectele sexuale şi emoţionale în timp ce terapia de familie este, de obicei, centrat ă pe problene care implic ă interacţiunea între părinţi şi copii. Triunghiurile, alian ţele şi coaliţiile care implic ă diver şi membri ai familiei sunt foarte importante în terapia de familie. În terapia de cuplu, de şi copiii pot fi invitaţi pentru evaluarea ini ţială sau mai târziu pentru clarificarea unei anumie problematici, şedinţele sunt realizate numai cu partenerii de cuplu. Terapeutul trebuie s ă înceapă intervenţia evaluând angajarea fiec ăruia dintre parteneri în căsătorie sau, dac ă partenerii nu sunt c ăsătoriţi, în relaţie. Această evaluare este foarte important ă din punct de vedere al motiva ţiei pentru terapie. Unul dintre parteneri s-ar putea s ă fie foarte motivat pebntru terapie în timp ce cel ălalt să considere că nu există nici o problem ă. Glick, Berman, Clarckin şi Rait (2000) numesc acest aspect legat de motiva ţie asincronie motivaţională. Ei fac o clasificare a varietăţilor de asincronie : -unul dintre parteneri este constrâns de cel ălalt să intre în terapie ; -dorinţa fiecăruia de a îmbun ătăţi relaţia difer ă foarte mult ; -unul dintre parteneri îl solicit ă pe terapeut s ă îl ajute să aibă grijă de celălalt ; -unul dintre parteneri poate dovedi un angajament pentru a men ţine relaţia în timp ce celălalt poate fi gata s ă păr ăsească relaţia ; -ambii parteneri sunt ambivalen ţi Datorită posibilităţii existenţei acestei asincronii este foarte important ca terapuetul s ă evalueze motiva ţia, scopurile şi aşteptările fecărui parteneri în cadrul terapiei de cuplu. Evaluarea devine foarte problematic ă atunci când unul dintre parteneri exprim ă angajare în rela ţie la începutul terapiei dar are o rela ţie extraconjugal ă secretă şi are de gând să păr ăsească relaţia după această încercare de terapie de cuplu. În aceste cazuri terapia maritală este precipitată de descoperirea rela ţiei extraconjugale de c ătre celălalt partener. C ăsătoria este alterat ă în această situaţie. Mulţi terapeuţi amână începerea terapiei pân ă ce partenerul implicat în rela ţia extraconjugală nu termină această relaţie. Terapia este considerat ă ca fiind aproape imposibilă atunci când unul dintre parteneri ţine secret f ţă de celălalt partener existenţa unei relaţii extraconjugale. În evaluare terapeutul va viza comunicarea între parteneri, rezolvarea problemelor, rolurile, exprimarea emo ţională, comportamentul asociat sexualit ăţii.


60




Chiar dacă unele cupluri nu aduc în discu ţie copiii ca problem ă terapeutul îi ia în considerare pentru a evalua rolul lor în dinamica familial ă. Este de recomandat ca pentru evaluare terapeutul să aibă o întâlnire individual ă cu fiecare dintre partenerii de cuplu. De obicei, aceste întâlniri individuale sunt f ăcute după prima sau a doua şedinţă cu ambii parteneri. Aceste întâlniri individuale sunt confiden ţiale. Terapeutul îşi poate rezerva dreptul de a nu începe terapia pân ă ce partenerii nu vor dezv ălui unul altuia secrete cum ar fi o rela ţie extraconjugală sau boli cu transmisie sexual ă. Cuplurilor care se prezint ă la terapie trebuie să li se ofere evaluare, support şi educaţie. Se recomandă ca acelaşi terapeut să nu ofere, în acela şi timp, şedinţe de terapie individuală cu unul dintre parteneri şi şedinţe de cuplu. Exist ă, în acest caz riscul ca între terapeut şi partenerul care solicit ă şedinţa individuală să se creeze o alianţă care să afecteze terapia de cuplu. Cuplurile în care violen ţa este manifestă nu vor intra în terapie pân ă ce terapeutul nu este asigurat că în spaţiul conjugal nu se mai întâmpl ă acte de violenţă.

1.3. Scopurile terapiei de cuplu sunt : -conştientizarea participării fiecărui partener de cuplu la problem ă -clarificarea grani ţelor maritale -clarificarea dorin ţelor şi nevoilor fiecărui partener de cuplu -dezvoltarea deprinderilor de comunicare -diminuarea constrângerilor şi pedepselor -creşterea capacităţii de diferenţiere Scopurile finale ale terapiei de cuplu vizeaz ă rezolvarea problemelor şi dispariţia simptomelor.

Bibliografie : 6. Glick, Ira, D., Berman, Ellen, M., Clarkin, John, F., Rait, Douglas, S.Marital and Family Therapy, American Psychiatric Press, Washington, 2000 7. Mitrofan, I., Vasile, Diana- Terapii de familie , Ed. SPER, 2001 Întrebări de autoevaluare : 1. Care este dinamica disfunc ţiilor maritale ? 2. În ce constă terapia de cuplu? 3. Care sunt scopurile terapiei de cuplu ?


61





Tratamentul disfuncţiilor psihosexuale

Obiective: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoască principalele modalit ăţi de abordare a disfuncţiilor psihosexuale; •

Tratamentul disfunc ţiilor psihosexuale a fost ini ţiat şi dezvoltat de Masters şi Johnson şi constă în (Glick, Berman, Clarkin, Rait, 2000): -evaluarea rela ţiei partenerilor -educaţia despre funcţionarea sexuală -modificarea comportmentului sexual al partenerilor Exerciţiile concepute de cei doi vizeaz ă desensibilizarea comportamental ă şi ai învăţa pe parteneri despre proprile lor dorin ţe sexuale. În aceste exerci ţii partenrii de cuplu îşi ofer ă şi primesc plăcere. Aceste exerci ţii vizează şi eliminarea performanţelor sexuale. Masters şi Johnson au conceput exerci ţii diferite pentru fiecare disfunc ţie sexuală. Multe dintre problemele pe care le aveau cei pe care i-au tratat Masters şi Johnson în anii ’70 aveau leg ătur ă cu ignoranţa şi lipsa de experien ţă. Alţi reprezentanţi ai terapiei psihosexuale, Schnarch, s-au centrat pe aspectele cognitive şi emoţionale ale sexualit ăţii.(Glick, Berman, Clarkin, Rait, 2000) După ce cercetătorii din domeniu au epuizat aspectele organice şi comportamentale implicate în disfunc ţiile psihosexuale interesele lor s-au deplasat c ătre erotism, pasiune, mister, dominare şi submisie implicate în actul sexual. Se pare c ă un act sexual capătă semnificaţie tocmai ţinând cont de aceste dimensiuni. Când apar cupluri care reclamă plictiseală sexuală sau lipsă de dorinţă situaţională trebuie abordate misterul, pasiunea, erotimul rela ţiei. Sunt terapeuţi care, spre deosebire de Masters şi Johnson care erau centra ţi pe comportamentul sexual, se axeaz ă în abordarea lor pe ce anume se întâmpl ă în relaţia de cuplu înainte şi după actul sexual.


62




Dincolo de disfunc ţiile psihosexuale men ţionate în DSM-IV cuplurile se pot plânge de compulsii şi dependenţă de sex. Compulsia unuia dintre parteneri poate provoca neplăceri celuilalt partener. Acest tip de cuplu poate risca rela ţii extraconjugale. Tratamentul pentru compulsii şi dependenţă de sex r ămâne controversat. Unii terapeuţi folosesc tratamentul în 12 pa şi care este folosit şi de Alcoolicii Anonimi. Alţii utilizează terapia individuală şi medicaţia. Terapia de cuplu, în aceste cazuri, poate fi esenţială pentru ca cei doi parteneri s ă înţeleagă dinamica cuplului. Sexualitatea sănătoasă implică auto-încredere şi încredere şi atracţie în raport cu celălalt partener de cuplu. Problemele sexuale şi maritale interfereaz ă în feluri diferite. Glick, Berman, Clarkin şi Rait surprind aceste interferen ţe în felul urm ător : -disfuncţia sexuală produce sau contribuie la un conflict marital secundar -disfuncţia sexuală este secundar ă conflictului marital -conflictul marital se întâmpl ă în acelaşi timp cu problemele sexuale -disfuncţia sexuală se întâmplă f ăr ă conflict în cuplu

Bibliografie : 1. Glick, Ira, D., Berman, Ellen, M., Clarkin, John, F., Rait, Douglas, S.Marital and Family Therapy, American Psychiatric Press, Washington, 2000 2. Mitrofan, I., Vasile, Diana- Terapii de familie , Ed. SPER, 2001

Întrebări de autoevaluare : 1. Cine a iniţiat tratamentul disfunc ţiilor sexuale ? 2. Ce vizează exerciţiile concepute de Masters şi Johnson ? 3. Care este tratamentul pentru compulsii şi dependenţă de sex ?


63





Abordarea psihoterapeutică a familiei

Cuprins : 3.1. Terapia de familie psihanalitic ă 3.2.Terapia sistemică de familie 3.3.Terapia lui Murray Bowen 3.4. Terapia strategic ă de familie 3.5.Terapia structural ă de familie 3.6.Terapia experien ţială 3.7.Modelul cognitiv-comportamental 3.8.Terapia narativ ă de familie

Obiective: La sfâr şitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să: Cunoască conceptele şi teoriile care stau la baza dezvoltării terapiilor de familie ; Cunoască principalele şcoli de terapie de familie; •

•

Evoluţia psihoterapiei de familie a fost marcat ă de câteva de câ ţiva autori şi de fenomenele descrise de ei. Ne referim la W.Mc Dougall care a introdus conceptul de “mintea grupului”, K. Lewin care a introdus teoria câmpului, W. Bion cu ipotezele de bază precum şi teoria rolurilor. În cadrul Şcolii de la Palo Alto s-au dezvoltat teorii şi idei care au influen ţat evoluţia psihoterapiei de familie. Gregory Bateson studiind familiile cu schizofreni a scris lucrarea “Spre o teorie a schizofreniei” în care dezvolt ă teoria dublei leg ături (double bind theory). El a observat c ă în familiile cu schizofreni există o mare cantitate de mesaje duble. Mesajele duble sunt acele mesaje care prezintă o neconcordan ţă între nivelul verbal şi cel neverbal al comunc ării.


64




•

•

•

•

•

Don Jackson şi Weakleand care f ăceau parte din echipa lui Gregory Bateson consider ă schizofrenia ca modalitate de a men ţine homeostazia familiei. Aplicând teoria sistemelor grupului familial Don Jackson consider ă familia un sistem cu homeostazie proprie. Persoanele, care se află în interacţiune continu ă, dezvoltă patternuri interac ţionale numite redundanţă comportamentală (Jackson, 1965) Jay Haley sus ţine şi el că simptomele reprezintă o incongruen ţă între nivelurile de comunicare. El a fost preocupat de triade şi de coaliţiile familiale. În lucrarea „Spre o teorie a sistemelor patologice” Haley a descris ceea ce el numea triunghiuri perverse. Un triunghi pervers este o coali ţie ascunsă care subminează ierarhiile genera ţionale. Virginia Satir vede patologia familial ă ca pe un blocaj în rolurile familiei. Theodor Lidz-Yale a observat rolurile suprarigide din familiile cu schizofreni, modelele parentale defectuoase de identificare(ex:tata absent), absenţa reciprocităţii rolurilor, schisma marital ă, dezechilibrul marital. Nathan Ackerman este unul dintre primii speciali şti în domeniu care a luat ansamblul familial în considerare pentru tratament.(el sus ţinea că tratarea membrilor familiei în mod individual f ăr ă a lua în considerare tot contextul familial este adesea inutil ă). El a manifestat o mare inventivitate tehnică. Carl Witaker a fost pionier în folosirea coterapiei de familie. El s-a centrat mai degrab ă pe spontaneitatea creatoare şi mai puţin pe teorie. El nu avea o strategie clar ă. Prefera să lase inconştientul să conducă terapia. A încurajat flexibilitatea în terapie. Ivan Boszormenyi-Nagy si echipa lui introduc limbajul etic si moral in modelul lor despre familie. Ei introduc termeni precum loialitate familiale si reguli in relatiile familiale. Sanatatea unei familii se bazeaza pe angajarea loiala a parintilor fata de copii. In virtutea loialitatii familiale cineva trebuie sa plateasca anumite datorii inaintasilor. Boszormenyi-Nagy vorbeşte de marea carte a contabilit ăţii familiale în care sunt trecute toate datoriile faţă de înaintaşi.

3.1. Terapia de familie psihanalitic ă Nathan Ackerman, Murray Bowen, Ivan Boszormenyi-Nagy, Carl Witaker şi Salvador Minuchin, pionieri în domeniul terapiei de familie, au avut preg ătire psihanalitică. O parte dintre ei au combinat abordarea sistemic ă cu abordarea psihanalitică. Murray Bowen a p ăstrat intervenţia de tip psihanalitic în munca lor. Psihologia freudian ă a impulsurilor, psihologia sinelui, teoria rela ţiilor de obiect stau la baza abordării psihanalitice a familiei. Un ataşament securizant pentru copil în raport cu mama lui permite o dezvoltare normală a acestuia. Melanie Klein vorbe şte de identificarea proiectiv ă normală care se întâmplă între 0 şi 6 luni şi care participă la crearea unui ata şament securizant. Întârzierea separ ării între mamă şi copil genereaz ă tulbur ări de ataşament.


65




Identificarea proiectiv ă patologică este asociată cu tulbur ările de ataşament. Dacă separarea se întâmpl ă cu succes copilul se autonomizeaz ă. O mamă anxioasă în relaţia cu copilul ei întârzie separarea şi autonomizarea copilului. Copilul se va dezvolta dependent în raport cu mama şi riscul este ca, ulterior, în rela ţiile de adult s ă dezvolte aceeaşi dependenţă. Pornind de la aceste teorii scopul interven ţiei în acest cadru vizează separarea-individualizarea sau diferen ţierea (Nichols, Schwartz, 2005).

3.2. Terapia sistemic ă de familie Terapia sistemică de familiei consider ă familia un sistem. Exist ă diverse modele, în cadrul abord ării sistemice, care încearc ă să explice apari ţia simptomului într-o familie. O idee de baz ă este aceea că simptomul are un rol foarte important în menţinerea homeostaziei familei. Scopul principal pentru terapeut const ă în schimbarea patternurilor comportamentale. Insight-ul şi înţelegerea nu sunt un scop al terapiei cu toate c ă se pot întâmpla în demersul terapeutic. Tehnicile folosite în acest model implic ă centrarea, exagerarea sau reetichetarea simptomelor. Prescrierea simptomelor este o alt ă modalitate de a interveni în familie. Terapia sistemică de familie are la baz ă, ca şi alte terapii de familie, teoria comunicării dezvoltată de şcoala de la Palo Alto sub îndrumarea lui Gregory Bateson. O ramur ă celebr ă a terapiei sistemice de familie s-a constituit în Şcoala de la Milano. Mara Selvini Palazzoli şi echipa ei au folosit în interven ţiile lor paradoxul, schimbarea ritualurilor, conota ţia pozitivă a simptomelor, prescrierea simptomelor. Ei au introdus pre şedinţa, şedinţa, inter-şedinţa, intervenţia şi discuţia postşedinţă.

Michel Monroy propune un model de abordare sistemic ă în care surprinde foarte bine „jocul capcanelor” în interac ţiunea psihoterapeut-familie. Am ales prezentarea acestui model pentru c ă el se prezintă ca o sinteză a elementelor şi modalităţilor de intervenţie de natur ă sistemică. Michel Monroy propune urm ătoarele obiective în abordarea sistemic ă a familiei (Michel Monroy, 1989): 1. Ieşirea din repetiţia distructivă. Aceasta se poate realiza prin c ăutarea şi explorarea altor posibilit ăţi; 2. Reintegrarea simptomului într-un ansamblu de interac ţiuni şi pacientul desemnat într-un sistem. Acest lucru nu este incompatibil cu fixarea obiectivelor par ţiale în termenii unui acord contractual cu familia. Problema principal ă este de a cunoaşte în ce sistem de a şteptări se înscrie simptomul şi c ăror aşteptări ale celorlalţi membri ai familiei le r ăspunde pacientul desemnat;


66




3. A face o munc ă ecologică. Se refer ă la faptul c ă este important s ă nu for ţăm por ţile sistemului şi să introducem numai ceea ce acest sistem poate, la un moment dat, accepta. În acela şi sens trebuie avut în vedere c ă ceea ce ar putea s ă par ă o barier ă în ochii noştri poate reprezenta un reper indispensabil func ţionării sistemului. Astfel, trebuie respectat ă această regulă: nu trebuie s ă mergem contra legilor sistemului; 4. Renunţarea la tendin ţa de a „normaliza” în sensul propunerii unui model preferenţial şi încercării de a-l induce; 5. A lua în considerare interesul fiec ăruia dintre membri sistemului: nimeni nu trebuie sacrificat sau neglijat în interesul altuia chiar dac ă atenţia este monopolizată de către unul sau altul la un moment dat. Nu este vorba despre o terapie individuală prin intermediul grupului. Este o terapie a fiec ăruia în cadrul grupului; 6. A lucra în cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent, viitor. Obiectivul este acela de a dep ăşi un dezechilibru aparent între datorii, conturi şi necesitatea de a manevra interac ţiunile actuale; 7. Eliberarea de auto-eco-reorganizare, după expresia lui Edgar Morin, se refer ă la posibilitatea sistemului de a inventa noi legi de func ţionare în func ţie de condiţiile actuale (Michel Monroy, 1989); şi 8. Prevederea, încă de la început, a disolu ţiei sistemului terapeut-familie. Acest tip de raport va mic şora posibilitatea instal ării dependen ţei foarte mari.

Condiţii necesare procesului terapeutic - Fiabilitatea sistemului terapeutic. Aceasta se exprimă printr-un contract terapeutic care angajeaz ă foarte puternic terapeu ţii. Este necesar ă stabilirea unei perioade în care s ă existe garanţia preluării în terapie a familiei şi garanţia neinterferen ţei cu alte interven ţii terapeutice exterioare incompatibile. - Conştiinţa limitelor. Este necesar ă conştiinţa faptului că în cazul unui eşec terapeutic nu este vorba neap ărat de dificultatea familiei de a depăşi criza, ci de sistemul terapeut-familie. „E şecul trebuie decodat ca fiind un anumit tip de interac ţiune între dou ă sisteme” (Michel Monroy, 1989).


67




Funcţiile simptomului Pentru ca interven ţia terapeutică să fie eficientă este necesară surprinderea modului în care func ţionează simptomul. Sunt luate în considerare urm ătoarele funcţii ale simptomului:

Funcţia de producător de efecte şi de provocator de reac ţii. Putem explora, eventual, reac ţiile fiecăruia dintre membri familiei la simptom (reacţii verbalizate, conştiente, modificări ale situaţiei (separare, apropiere, schimbări de raporturi, etc.); alter ări aparente sau nu în func ţionarea sistemului (accelerarea unui proces, blocaj, reorganizare); 

Funcţia expresivă. În ce măsur ă simptomul este acceptat şi aşteptat de fiecare membru al familiei? Căror aşteptări ale fiecărui membru al familiei corespunde acest sistem?; 

Funcţia „economică” în sânul sistemului. Trebuie conştientizată semnificaţia simptomului în men ţinerea echilibrului şi în evoluţia sistemului. Ce anume protejeaz ă simptomul? Există o tehnică terapeutică numită tehnica „normaliz ării imaginare” legat ă de funcţionarea simptomului în cadrul sistemului. „Cum ar fi via ţa fiecărui membru al sistemului dac ă simptomul ar dispărea?” 

Pornind de la aceste func ţii terapeutul poate lansa ipoteze privind locul simptomului în economia sistemului. Scopul terapeutului este de a crea un câmp de noi posibilit ăţi de interac ţiune în care să se implice şi el şi familia. Sistemul terapeut-familie nu trebuie construit doar prin ataşarea unui nou element la sistemul familial ci prin integrarea lui. Terapeutul trebuie să se integreze sistemului familial şi nu doar s ă se ataşeze. Michel Monroy define şte alianţa terapeutică ca pe o modalitate specific ă de construcţie a sistemului terapeut-familie.

Modalităţi de alianţă cu familia. Terapeutul trebuie s ă funcţioneze în aşa fel încât s ă fie acceptate recadrajul terapeutic şi demersul terapeutic. Recadrajul terapeutic trebuie să fie în concordan ţă cu elementele apărute în şedinţă. Acest recadraj poate fi urmat de un demers terapeutic, care adesea poate fi perceput ca dureros. Un mod de a realiza o alian ţă este adaptarea mitului familial de către terapeut. Acesta poate rezona la povestea familiei. Ceva din aceast ă poveste l-a atins. În loc să fie prins în capcana familial ă, terapeutul poate repovesti scenariul familial introducând elemente din propria istorie de via ţă cu scopul de a schimba sensul. În acest mod recadrajul terapeutic se întâmpl ă. Modalităţile particulare de interven ţie a terapeutului sistemic, necesitatea de construcţie a sistemului familie-terapeut, dificilul joc prin care se încearc ă menţinerea


68




homeostaziei, şi în acelaşi timp, introducerea schimb ării, menţinerea tensiunii f ăr ă ruptur ă sunt elemente care justific ă necesitatea unei atitudini suple a terapeutului în cadrul alianţei sale cu familia.

Construcţia şi utilizarea ipotezelor Construcţia şi utilizarea ipotezelor este esen ţială în psihoterapia sistemic ă. Posibilitatea de a elabora ipoteze şi de a le utiliza într-o terapie este legat ă de anumite postulate pe care Monroy le menţionează în modelul propus de el. Acestea sunt:

1. postulatul inteligibilit ăţii realului şi cunoaşterii procesului care nu va fi l ăsat la voia întâmpl ării; 2. presupunerea unei posibilit ăţi pentru terapeut şi pentru familie de a avea acces la aceast ă inteligibilitate prin anumite metode; 3. postulatul unui progres posibil în cadrul unui demers logic; 4. postulatul unei leg ături posibile între ipotez ă şi schimbare. În construcţia unei ipoteze intr ă în joc mai multe elemente. Este vorba despre căutarea reperelor, informa ţiilor, despre punerea lor în leg ătur ă, despre construc ţia propriu-zisă, despre dezvoltarea ipotezei, de utilizarea ei strategic ă şi funcţionarea ei în situaţia terapeutică. Dificultăţile de construc ţie a unei ipoteze în terapia familial ă sunt legate de faptul că disfuncţiile comunicaţionale nu se manifest ă decât într-un anumit context şi nu corespund întotdeauna unui model cunoscut. Familia î şi poate juca scenariul ei în cabinetul terapeutului, un scenariu care se poate numi „totul este bine şi frumos”. În acest caz este dificil pentru terapeut s ă construiască o ipoteză pentru că elementele disfuncţionale sunt camuflate cu grij ă. Este nevoie ca terapeutul s ă provoace manifestarea relaţiilor-capcană în această familie şi s ă observe elementele pe care sar putea întemeia ipoteza. Elementele pe care se poate sprijini ipoteza terapeutului ţin de istoria familial ă imediată dar trebuie luate în considerare şi elemente care ţin de istoria transgenera ţională a familiei. Observarea va fi centrat ă în acest caz pe modalităţile de comunicare, pe tipurile de alian ţe, pe subsistemele aparente. Pot fi luate, astfel, în considerare sistemele de datorii şi obligaţii, miturile familiale, secretele de familie. Func ţionarea simptomului este un alt punct de reper în constituirea unei ipoteze. O ipotez ă nu este o etichetă pusă de la începutul terapiei până la sfâr şitul ei. „O putem compara cu o plantă, care trebuie îngrijit ă şi hr ănită pentru a se dezvolta” (Monroy, 1989).


69




Demersul de construcţie a unei ipoteze poate fi rezumat astfel:

•

•

trebuie ţinut cont de condi ţiile care au adus familia la terapie. Trebuie ţinut cont de ceea ce se manifest ă în şedinţă (reţeaua de alianţe, secvenţele repetitive tipurile de interac ţiune, funcţia şi statutul fiecăruia); trebuie ţinut cont de faptul c ă organizarea familiei era alta înainte de apariţia simptomului şi că ea s-a modificat dup ă apariţia simptomului.

Dispariţia simptomului ar antrena, astfel, modific ări: •

•

plecând de la constatarea faptului c ă anumite fapte sunt mai înc ărcate de afecte decât altele şi că există interdicţii, tabuuri, secrete; ne putem gândi c ă fiecare are rolul lui în derularea scenariului în aceast ă familie.

Foarte important este c ă niciodată o ipoteză nu este ruptă de contextul familial şi de contextul terapeutic.

Articularea registrului de expresie al familiei cu registrul de lectur ă al terapeutului. În situaţia de întâlnire pe care o constituie situa ţia terapeutică, pacientul sau familia prezint ă diferite registre de expresie care sunt centrate fie pe simptomul individual (anxietate, tulbur ări de comportament, etc.) fie pe contextul rela ţional (conflicte, agresivitate, neîn ţelegeri), fie pe istoria global ă a evenimentelor, eventual transgeneraţionale. Pe de alt ă parte terapeuţii vin în terapie cu „registrele lor preferenţiale de lectur ă, legate de propria lor istorie de via ţă, de propria formare, de punctele lor de referin ţă” (Monroy, 1989). Acestea pot func ţiona conştient sau inconştient. Se pune problema adapt ării celor dou ă tipuri de registre. Compatibilitatea acestora permite punerea în scen ă a situaţiei terapeutice. Timpul primei şedinţe este un timp deosebit pentru c ă funcţionează ca un timp zero. Începând din acest moment se poate derula timpul istoriei prezente, timpul istoriei trecute şi timpul unei alte posibile istorii. Astfel pot intra în joc scenarii trecute, scenarii prezente (în cabinetul terapeutului) şi scenarii posibile.

3.3.Terapia lui Murray Bowen Murray Bowen a fost preocupat de ceea ce el a numit diferen ţierea individual ă a sinelui în cadrul familiei de origine şi de separarea intern ă a nivelurilor de funcţionare intelectual şi emoţional. Terapia boweniană individuală sau de cuplu


70




presupune evitarea implic ării în triunghiurile şi capcanele emo ţionale şi încurajarea proceselor cognitive la client. Teoria lui Bowen se bazeaz ă pe opt concepte.

Cele opt concepte ale teoriei boweniene sunt : - diferenţierea sinelui; - procesul emo ţional specific familiei nucleare; - triunghiurile; - procesul proiectiv al familiei; - scurtcircuitarea emo ţională; - transmitera transgenera ţională; -poziţia de frate şi sor ă; - procesul emo ţional social. „În ceea ce prive şte ipotezele inter- şi transgeneraţionale foarte importante pentru Bowen sunt conceptele de fuziune şi diferen ţiere” (Mitrofan I., Vasile D.). El consider ă că persoanele care sunt în fuziune cu familiile lor de origine au tendin ţa s ă se căsătorească cu persoane care au tendin ţa, la rândul lor, s ă intre în fuziune. Persoana care este în fuziune cu familia sa prezint ă un grad de diferen ţiere al sinelui foarte scăzut. Acest tip de persoan ă tinde să fie atrasă de o persoan ă cu acelaşi grad de diferenţiere a sinelui. Modalit ăţile de comunicare disfunc ţionale care decurg dintr-o astfel de dinamică se pot transmite la genera ţia următoare. •

•

Conceptul de diferen ţiere a sinelui este un concept foarte important pentru în ţelegerea modului în care Bowen surprinde anumite aspecte a ceea ce noi am numit rela ţii-capcană. „Diferenţierea sinelui se refer ă la gradul relativ de autonomie pe care îl poate avea un individ în acela şi timp în care este în rela ţie semnificativă cu ceilalţi”(Mitrofan, Vasile, 2001). Se consider ă că indivizii cu grad de diferen ţiere mare au un Eu bine conturat şi integrat. Indivizii cu grad de diferen ţiere mai mic tind către dependenţă emoţională. Comportamentul lor este condus în special de emoţii. Procesul emoţional specific familiei nucleare se refer ă la modalităţile de relaţionare, la nivel emo ţional, între p ărinţi şi copii. Bowen descrie patru mecanisme care intr ă în funcţiune în cadrul unei familii atunci când anxietatea devine prea mare (Mitrofan, Vasile, 2001). Unul dintre aceste mecanisme este distanţa emoţională, care intr ă în funcţiune atunci când anxietatea cre şte foarte mult într-o familie fuzional ă. Conflictul marital reprezintă un alt mecanism de sc ădere a anxietăţii. Gradul de conflictualitate marital ă se modifică în funcţie de nivelul de fuziune relaţională şi de intensitatea anxiet ăţii corelate. Următorul mecanism descris de Bowen se refer ă la proiecţia, problemei de către părinţi, pe copil. Cu ajutorul acestui mecanism soţii pot evita


71




problemele relaţionale concentrându-se asupra copilului. A şa pot apărea relaţiile fuzionale între un p ărinte şi copilul lui. Celălalt părinte poate lua distanţă. Un mecanism de acest tip, care vizeaz ă ataşamentul excesiv părinte-copil şi care se poate transmite transgenera ţional a descris şi Mara Sevini Palazzoli, numindu-l Imbroglio rela ţional. Există un alt mecanism care const ă în dezvoltarea unor roluri compensatorii la partenerii de rela ţie maritală. Acest mecanism are la bază disfuncţionalitatea pe care o poate manifesta unul dintre so ţi în relaţie. Celălalt soţ dezvoltă un rol care s ă compenseze aceast ă disfuncţionalitate. •

•

•

•

Triunghiul este un alt concept foarte important în teoria lui Bowen. După Bowen, „triunghiul poate fi cel mai mic sistem de rela ţii stabil” (Becvar şi Becvar, 1996). O diad ă poate fi un sistem relativ stabil atunci când lucrurile merg bine. Atunci când o situa ţie de criză apare o a treia persoan ă este atrasă în situaţia de criză de unul sau de alt membru al familiei. Na şterea unui copil într-o familie poate fi o astfel de persoană „atrasă” în spaţiul emoţional al celor doi so ţi. Triunghiurile de acest tip se pot activa în situa ţii de criză, de instabilitate a diadei. Gradul de diferen ţiere a sinelui la membri diadei este corelat cu nivelul de anxietate care ar putea duce la destabilizarea diadei. Prin procesul de proiecţie care se întâmplă într-o familie, „nivelul de diferenţiere al partenerilor se transmite la unul sau mai mul ţi copii ai lor” (Mitrofan, Vasile, 2001). Presupunem că acest proces este unul dintre elementele foarte importante care duc la perpetuarea şi întreţinerea relaţiilor-capcană într-o familie.

Scurtcircuitarea emo ţională se refer ă la posibila separare emo ţională a unuia dintre membri familiei ca reac ţie a intensităţii fuzionale foarte puternice. De şi se pare că acest lucru rezolv ă „problema” acest membru al familiei care se distan ţează emoţional poate r ămâne vulnerabil la alte rela ţii fuzionale sau, spunem noi, la dependen ţe de obiecte şi de substanţe. Transmiterea transgenera ţională. Există o tendinţă de transmitere a conduitei emo ţionale disfuncţionale de la o genera ţie la alta (Hall în Mitrofan, 2001). Acest proces de transmitere are ca efect nivele de diferenţiere a sinelui foarte sc ăzute la cei mai tineri membri ai familiei extinse. Cum spune Witaker pentru a crea un schizofren este nevoie de multe generaţii. Aşadar, repetiţia din generaţie în generaţie accentueaz ă disfuncţia la membri mai tineri, atingând maximum de disfuncţionalitate la acel membru al familiei care prezint ă simptomul.


72




Poziţia de frate sau de sor ă se refer ă la importanţa poziţiei pe care o are fiecare membru al familiei. Pozi ţia de frate mai mic sau de sor ă mai mare, de exemplu, induce anumite comportamente, din partea celorlal ţi membri ai familiei, care influen ţează nivelul de diferen ţiere a sinelui şi, bineînţeles, dezvoltarea ulterioar ă a individului. Inversarea locului şi rolului, pe care un membru al familiei îl are la un moment dat, poate produce dezechilibre familiale puternice care nu dispar decât odat ă cu refacerea ordinii. Procesul emoţional social este un concept-cheie al lui Bowen (Mitrofan, Vasile, 2001). El se refer ă la faptul că modalităţile de interacţiune familială se reflectă la nivel social. Este vorba despre o regresie socială, ca reacţie la stresul şi anxietatea legate de condi ţiile sociale defavorabile (ex. şomajul) „Din pricina stresului cronic, atât societatea cât şi familia pierd contactul cu principiile sistemului lor intelectual, acţionând în virtutea sistemului lor emo ţional pierzându- şi astfel obiectivitatea” (Mitrofan, Vasile, 2001).

Toate aceste concepte surprind aspecte care ţin de subtilitatea rela ţiilorcapcană. Intervenţia terapeutică este centrată pe mecanismele descrise de conceptele prezentate mai sus. Importan ţa nivelului de diferen ţiere a sinelui în funcţionarea acestor mecanisme face ca interven ţia terapeutică să vizeze, în primul rând acest nivel de diferen ţiere. Astfel că, un prim pas în interven ţia terapeutică de acest tip este diagnosticarea acestuia la membri familiei. Modalit ăţile folosite pentru acest tip de diagnosticare sunt genograma, pe care am descris-o mai sus, şi scala „diferenţierii Eului” (Mitrofan, Vasile, 2001). Aceasta este un instrument creat de Bowen pentru a măsura şi descrie tendin ţa unui individ c ătre a fi cu ceilal ţi sau către individualitate într-o familie. „Scala dezvoltat ă de Bowen este un continuum ce reprezintă plaja funcţionării umane de la cel mai sc ăzut nivel de diferen ţiere” (un scor de 0) la cel mai înalt nivel (un scor ce vizeaz ă 100) (Walsh apud Mitrofan, Vasile, 2001). „Progresul în terapie depinde de abilitatea terapeutului de a se raporta plin de semnificaţie la familie f ăr ă a deveni implicat emo ţional” (Bowen apud Mitrofan, Vasile, 2001). Foarte important este ca terapeutul s ă se menţină în afara triunghiului emoţional al familiei. El trebuie s ă r ămână neutru emo ţional şi trebuie s ă evite să fie de partea unui membru al familiei sau a altuia. Umorul poate fi folosit pentru a produce distan ţarea emoţională. Clarificarea şi definirea rela ţiei dintre soţi este o alt ă funcţie a terapeutului. Genograma este un instrument de baz ă în acest sens. Stimularea membrilor familiei la nivel cognitiv îi poate ajuta pe ace ştia să-şi l ărgească conştiinţa privind rolul fiecăruia în familie. Bowen este unul dintre terapeu ţii care au scos în eviden ţă profunzimea la care se poate afla originea rela ţiilor-capcană în familie.

3.4. Terapia strategic ă de familie Terapia strategică de familie are la baz ă teoria comunicării care a generat şi terapia sistemică de familie Gregory Bateson şi echipa lui au ini ţiat un proiect de cercetare a comunic ării în familiile cu schizofreni. În urma acestor cercet ări s-au


73




conturat nişte teorii. Teoria dublei leg ături este una dintre ele. Bateson a eviden ţiat dublele mesaje şi paradoxul în familiile cu schizofreni. Hipnoza ericksonian ă este altă sursă tehnică pentru terapia strategic ă de familie. Ceea ce este specific pentru acest tip de terapie se refer ă la centrarea pe problemă şi modificarea secven ţelor comportamentale disfuc ţionale. Sunt vizate interacţiunile patogene care între ţin smptomele familiei. Jay Haley şi Cloe Madanes sunt reprezentan ţii de seamă ai terapiei strategice de familie. În virtutea teoriei comunc ării semnificaţia simptomului este de a men ţine homeostazia familiei. Familiile simptomatice sunt blocate în patternurile de comunicare disfunc ţională. Schimbarea este blocat ă prin feedback-ul negativ. Abordarea strategic ă de familie consider ă patternurile disfunc ţionale ca modalităţi, tipice pentru o anumit ă familie, de abordare a dificult ăţilor. După Jay Haley, scopurile terapiei strategice de familie ar fi acelea de a întrerupe patternurile disfunc ţionale şi a reorganiza familia modificând ierarhia şi graniţele între generaţii. Cloe Madanes vizează şi alte aspecte cum ar fi cre şterea personală, iubirea şi armonia. R ădăcinile umaniste ale lui Madanes sunt evidente în acest sens. De altfel terapia ei mai este denumită „umanism strategic”.

3.5. Abordarea structural ă a familiei Modelul structural al familiei este ini ţiat de Minuchin şi Fishman. Acest model este mai puţin centrat pe comunicare şi mai mult pe structura familiei. Minuchin descrie familia prin intermediul conceptelor de ierarhie, grani ţe, coaliţii, subsisteme familiale. Pentru a înţelege terapia structural ă de familie este nevoie să cunoaştem conceptele ei de bază: structur ă , subsisteme, grani ţ e, ierarhie.

Structura familiei constituie totalitatea pattern-urilor de interac ţiune între membrii acesteia. De cele mai multe ori regulile ce guverneaz ă relaţiile familiale sunt nespuse, iar membrii familiei pot s ă nu fie con ştienţi de existenţa acestora. Frecvent membrii familiei nu ştiu cum s-a format aceast ă structur ă, iar pattern-urile pot fi schimbate numai printr-o decizie con ştientă. Cea mai bună modalitate prin care consilierul poate în ţelege structura unei familii este observaţia interacţiunilor dintre membrii s ăi în contextul şedinţelor de consiliere. •

Fiecare familie este compus ă dintr-o serie de subsisteme: fiecare individ, diada maritală, subsistemul adulţilor, subsistemul fratriilor, subsistemul celor de acela şi sex, subsistemul celor cu interese comune etc. Fiecare individ are locul şi rolul său în diverse subsisteme, iar atitudinile şi comportamentul s ău variază în funcţie de acestea. •

Graniţele interpersonale separ ă aceste subsisteme şi reglează schimburile care se petrec la nivelul lor. Ele pot fi rigide, clare sau difuze.


74




În familiile cu grani ţe rigide, membrii familiei au pu ţine contacte între ei, dar şi cu cei din afara familiei. Ei nu sunt angaja ţi nici unul faţă de altul, nici faţă de restul lumii. Slă biciunea acestor familii const ă în faptul că membrii săi nu-şi pot oferi suport şi afecţiune unul altuia. În familiile cu grani ţe clare sunt promovate atât comunicarea dintre subsisteme, dar şi autonomia acestora. De exemplu, p ărinţii pot să aibă o comunicare bun ă atât între ei, dar şi cu copiii lor şi, în acelaşi timp, să le respecte autonomia specifică vârstei, acelaşi lucru fiind valabil şi dinspre copii spre p ărinţi. Familiile cu grani ţe difuze sacrifică autonomia şi libertatea pentru apropiere şi suport. Aici nu exist ă graniţe clare între indivizi şi între subsisteme. Membrii acestor familii au dificult ăţi de relaţionare cu cei din afar ă şi tind să fie foarte dependen ţi unii de alţii. Ei au foarte rar interese, idei sau sentimente individuale. În acela şi timp îns ă, ei îşi ofer ă suport maxim unul altuia. P ărinţii ce fac parte din familii cu grani ţe difuze sunt supraimplicaţi în activităţile şcolare sau extra şcolare ale copiior lor.

Ierarhia ne arată cine are puterea deciziei în familie. Aceast ă putere este de obicei împăr ţită între indivizi sau între subsisteme, în func ţie de context. Uneori se pot crea alian ţe între diver şi indivizi din familie cu scopul împ ăr ţirii puterii de decizie. De cele mai multe ori, în familii, puterea o de ţin părinţii, dar există şi familii disfuncţionale în care copiii au mai mult ă putere decât unul sau altul dintre p ărinţi. •

Procesul terapiei structurale de familie depinde de în ţelegerea structurii, a subsistemelor, a grani ţelor şi a ierarhiei familiale. Pentru a schimba anumite aspecte disfuncţionale, consilierul trebuie s ă stabilească mai întâi relaţia terapeutică. Apoi urmează diagnoza structural ă, adică identificarea caracteristicilor familiei conform conceptelor sus menţionate. Consilierul este activ şi directiv, punând membrii familiei în diverse situaţii astfel încât ace ştia să conştientizeze felul în care ei interac ţionează. Ultima fază a terapiei este restructurarea familială, în care se urm ăreşte dezvoltarea unei structuri de familie satisf ăcătoare, care să permită satisfacerea nevoilor individuale, dar şi a familiei, ca întreg (Mitrofan, 2008). Patternurile interac ţionale se contureaz ă în jurul tipurilor de grani ţe, a ierarhiilor şi a coaliţiilor. Repetarea acestor patternuri în cadrul familiei creaz ă aşteptări şi roluri. Fiecare membru al familiei poate juca mai multe roluri în func ţie de persoana cu care interacţionează. Graniţele interpersonale regleaz ă relaţiile şi contactul cu ceilal ţi. Ele pot fi aşadar, rigide, clare şi difuze. Grani ţele rigide constrâng persoanele la un contact redus în interiorul familiei şi între familie şi exteriorul familiei. Grani ţele difuze expun membrii familiei la intruziune. Lipsa respectului unui membru al familiei pentru spaţiul celuilalt constituie un exemplu de efect al grani ţelor difuze. Grani ţele difuze mai pot fi asociate şi cu agresivitatea specific ă nerespectării spaţiului. Dificultăţi în relaţiile familiale apar atunci când sistemul familial nu se adaptează în mod corespunz ător provoc ărilor care presupun trecerea într-un alt stadiu al dezvoltării umane sau circumstan ţe apărute la un moment dat. Intervenţia vizează modificarea patternurilor de interac ţiune prin refacerea ierarhiei familiale, clarificarea grani ţelor şi a rolurilor neclare şi încetarea coaliţiilor simptomatice.


75




3.5. Terapia experien ţială de familie Carl Witaker şi Virginia Satir sunt reprezentan ţii terapiei experien ţiale de familie. Acest tip de terapie are la baz ă ideea că problemele familiei au leg ătur ă cu reprimarea emo ţională, lipsa de comunicare şi blocajul poten ţialului fiecărui membru al familiei. Iată câteva criterii prin care putem aprecia dac ă o familie este sau nu sănătoasă: •

• •

comunicarea congruent ă (fiecare membru spune ceea ce simte sau gândeşte f ăr ă să-i fie fric ă sau f ăr ă a fi rejectat); reguli flexibile, în func ţie de situaţie; roluri clare şi relaţii satisf ăcătoare cu exteriorul.

Pentru a putea comunica onest, este nevoie de o bun ă imagine de sine, astfel încât consilierul acord ă timp suficient, înc ă de la începutul terapiei, construc ţiei unei imagini de sine pozitive la membrii familiei. Punctul nodal al terapiei comunica ţionale este schimbarea patternurilor de comunicare ineficiente din familie. Dup ă Satir (apud J. Muro, T. Kottman, 1995), există mai multe stiluri de comunicare ineficiente: concilierea (a comunica astfel încât s ă nu superi pe nimeni); dezaprobarea (a da vina pe ceilal ţi şi a nu-ţi asuma responsabilitatea); comunicarea stil computer (se realizeaz ă strict în plan cognitiv, evitânduse emoţiile); distragerea (schimbarea subiectului când conflictul este iminent). • • •

•

Satir descrie, de asemenea, şi stilul de comunicare congruent, ce const ă într-o comunicare deschis ă, congruent ă, în directă legătur ă cu emoţiile şi gândirea proprii.

3.6. Modelul cognitiv-comportamental Reprezentanţii terapiei de familie cognitiv-comportamentale sunt Donald Baucom, Norman Epstein şi Frank Datillo. Terapia cognitiv-comportamental ă priveşte simptomele ca r ăspunsuri învăţate. Prin modul lor de a reac ţiona membrii familiei îşi întăresc reciproc comportamentele, inclusiv cele simptomatice. Terapeuţii de familie de orientare cognitiv-comportamental ă pun accentul pe dezvoltarea capacit ăţii de rezolvare a problemelor şi a conflictelor. Familiile ale c ăror capacităţi sunt blocate dezvolt ă simptome. Disponibilitatea de a comunica despre probleme este iar ăşi necesar ă unei bune funcţionări a familiei. Lipsa ei genereaz ă dificultăţi în comunicare asociate unor simptome. Datillio evidenţiază opt tipuri de distorsiune cognitiv ă care generează dificultăţi în cuplu şi în familie (Nichols, Schwartz, 2005):


76



Simpo PDF Password Remover Unregistered Version - http://www.simpopdf.com • • • • • • • •

•

•

•

•

•

•

•

•

deducţie arbitrar ă; abstracţie selectivă; generalizare excesiv ă; exagerare şi minimizare; personalizarea; gândire dihotomic ă; etichetarea; citirea gândurilor;

Deducţia arbitrară se refer ă la faptul că concluziile sunt trase în absenţa unor fapte obiective. O persoan ă a cărei iubită întârzie în mod constant trage conclizia c ă nu îl iubeşte. Abstracţia selectivă se refer ă la omisiunea unor aspecte şi evidenţierea altora. Doi so ţi în situaţie conflictuală nu îşi aduc aminte decât de momentele nepl ăcute, omiţând momentele pl ăcute. Generalizarea excesiv ă se refer ă la faptul că evenimente izolate sunt considerate patternuri generale. Exagerarea şi minimizarea se refer ă la faptul că că semnificaţia unor evenimente poate fi accentuat ă sau minimizat ă în. Personalizarea vizează faptul că o persoană poate interpreta un eveniment în func ţie de ea îns ăşi. O persoană poate să creadă că fiul ei, atunci când î şi doreşte să petreacă mai mult timp cu prietenii, nu vrea să o bage în seamă. Gândirea dihotomică vizează faptul că o persoană poate clasifica evenimentele în bune sau rele. Etichetarea se refer ă la asocierea comportametului cu tr ăsăturile de personalitate nedorite. Citirea gândurilor. Persoanele nu mai comunic ă pentru că consider ă că ştiu ce gândesc ceilal ţi.

Terapia comportamental ă îşi propune diminuarea sau stingerea comportamentului nedorit prin modificarea interac ţiunii între membrii familiei. Atunci când întărirea unui comportament este inhibat ă, treptat, comportamentul se schimbă.


77




3.7. Terapia narativ ă de familie Michael White şi David Epson sunt reprezentanţii terapiei narative de familie. Metoda se structurează între 1970-1980, când este recunoscut ă, şi se dezvoltă la începutul anilor 1990. Autorii pleacă de la premisa c ă, încă de la naştere, omul este modelat, determinat şi condiţionat de familia şi cultura de apartenen ţă în modul de a se percepe şi de a vorbi despre el însu şi şi despre lume. În virtutea experien ţei lui el ajunge s ă tr ăiască în povestea creată împreună cu alţii. În felul acesta î şi pierde capacitatea de a stabili singur sensul propriei valori şi identităţi. Intervenţia porneşte de la conştientizarea propriei pove şti. Psihoterapia este marcată de construcţia unei naraţiuni, a unei pove şti despre propria via ţă, de unde şi denumirea metodei. White şi Epson afirmă: „Poveştile sunt pline de goluri pe care oamenii trebuie s ă le umple pentru ca povestea s ă poată fi jucată. Aceste goluri se umplu din experien ţa tr ăită şi din imaginaţia oamenilor. Cu fiecare act, oamenii î şi rescriu via ţa. Evoluţia vieţii este asemănătoare procesului de a redeveni autori, procesului de reintrare a persoanei în poveste, dezbătând-o şi f ăcând-o a lor”, adic ă personalizând-o (Mitrofan, Vasile, 2001). În acest cadru terapeu ţii însoţesc clienţii pentru a construi o poveste alternativ ă despre ei în şişi, care este derivat ă din propria experien ţă de viaţă şi care uneori nu se potriveşte nu se subordoneaz ă sau chiar neagă povestea impusă de societate. Externalizarea îi ajut ă pe clienţi să perceapă anumite păr ţi ale Eului care nu sunt contaminate de simptom. Aceasta conduce spontan la o nou ă viziune asupra propriei persoanei, ca fiind liber ă şi responsabilă de alegerile pe care le face, în rela ţia sa cu problema respectiv ă. Ea sparge obi şnuinţa terapeutului şi mai ales a clientului de a asculta şi formula mesaje, nara ţiuni încărcate, „saturate” de termeni ce se refer ă la problemă sau la dificult ăţile pe care le are. Practica externalizării are, dup ă autorii săi, următoarele efecte: reduce conflictele sau disputele neproductive dintre persoane cu privire la „cine este responsabil pentru problema ap ărută”; subminează sentimentul de eşec care se dezvolt ă în persoane ca r ăspuns la persistenta prezenţă a problemei, în ciuda eforturilor f ăcute de a o elimina; pavează calea persoanei în a coopera cu ceilal ţi, spre a se uni în lupta lor împotriva problemei şi de a sc ă pa influenţelor ei în via ţa şi relaţiile lor; ofer ă noi posibilităţi ca persoana s ă acţioneze pentru a- şi recupera via ţa şi relaţiile cu alte persoane aflate sub influen ţa problemei; eliberează persoana pentru a aborda problemele „serioase” mai u şor, mai eficient, mai pu ţin stresant; ofer ă posibilitatea existenţei unui dialog, mai degrab ă decât a unui monolog, cu privire la problem ă. •

•

•

•

•

•

Bibliografie: 1.Glick, Ira, D., Berman, Ellen, M., Clarkin, John, F., Rait, Douglas, S.Marital and Family Therapy, American Psychiatric Press, Washington, 2000 2. Mitrofan, I., Vasile, Diana- Terapii de familie, Ed. SPER, 2001 3. Selvini Palazzoli, M., Boscolo, L., Prata G. -Paradoxe et Contre-paradoxe, ESF, 1980


78

3 - Psihologia Relatiilor de Cuplu Si a Familiei

Recommend Documents