Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie si Asistenţă Socială Master Studii de Securitate
Doctrina Truman şi Planul Marshall
Student: Ştefănescu Virginia An: I
Bucureşti, 2010
2
Cuprins
Rezumat............................................................................................................pag.3 Doctrina Truman .............................................................................................pag.4 Planul Marshall ................................................................................................pag.5 Extrase din prelegerea lui Marshall .................................................................pag.6 Concluzii ..........................................................................................................pag.8 Bibliografie ......................................................................................................pag.9
3
Rezumat
Doctrina Truman reprezintă un program al politicii externe americane pentru combaterea pericolului comunist în lume. Politica SUA a fost una de sprijinire a popoarelor libere care rezistau încercărilor de subjugare de către minorităţi înarmate sau prin presiuni externe. A reprezentat o cotitura în politica americană faţă de URSS marcând începutul unei politici de “stăvilire”, de “îngrădire” a expansiunii sovietice. Doctrina Truman avea sa declanşeze Războiul Rece. Planul Marshall a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din al doilea război mondial. S.U.A. ofereau ajutor financiar ţărilor din Europa cu condiţia ca acestea să se organizeze, să acţioneze ca o singură unitate economică, să colaboreze. Planul Marshall reprezintă extensia în domeniul economic a Doctrinei Truman.
4
Doctrina Truman şi Planul Marshall
Doctrina Truman La 11 martie 1947 preşedintele Truman, într-un discurs prezidenţial în faţa Congresului S.U.A., a schiţat un program al politicii externe americane pentru combaterea "pericolului comunist" în lume si, totodată, pentru a nu pierde influenta in bazinul răsăritean al Mediteranei. În acest scop, el a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari pentru ajutorarea Greciei, ameninţată de comunism, şi a Turciei, unde U.R.S.S. revendica partea de nord-est (Anatolia). Doctrina Truman a derivat din evenimentele din Grecia, unde comuniştii încercau să răstoarne monarhia şi guvernul legal ales. Trupele britanice, care ajutaseră la eliberarea Greciei de germani în 1944, restauraseră monarhia, dar aveau reale dificultăţi în a o susţine în lupta împotriva comuniştilor greci, ajutaţi de cei din Iugoslavia, Bulgaria şi Albania, din ordinul Moscovei. In 1947, când s-a trezit in imposibilitatea de a-si susţine coloniile din India si Burma, Marea Britanie si-a înştiinţat aliatul, Statele Unite, ca nu mai poate continua colaborarea. Cu o economie paralizata si capacitatea militară vizibil redusa, englezii s-au văzut nevoiţi sa accepte ajutorul fraţilor lor americani. Ajutor care nu a întârziat sa apară. Ministrul de Externe britanic, Ernest Bevin, a solicitat ajutor american, iar preşedinte Truman a anunţat, în martie 1947, faptul că politica S.U.A. va fi aceea “de sprijinire a popoarelor libere care rezistă încercărilor de subjugare de către minorităţi înarmate sau prin presiuni externe”. Grecia a primit imediat un ajutor masiv în materie de bani, arme şi
5
instrucţie, asistenţă ce a permis înfrângerea comuniştilor până în 1949. Turcia, care era şi ea ameninţată, a primit un ajutor american consistent. Doctrina Truman a scos în evidenţă faptul că Statele Unite nu aveau nici o intenţie de a reveni la izolaţionism, aşa cum procedaseră după primul război mondial. Doctrina Truman a reprezentat o cotitură în politica americană faţă de URSS marcând începutul unei politici de „stăvilire”, de „îndiguire” a expansiunii sovietice. Americanii s-au angajat pe linia unei politici de blocare a răspândirii comunismului, nu numai în Europa, ci în întreaga lume, inclusiv în Coreea şi Vietnam. Doctrina Truman avea să declanşeze în fapt războiul rece.
Planul Marshall Planul Marshall (The Marshall Plan), cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP), a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din al doilea război mondial. Pe 5 iunie 1947 într-un discurs rostit în Aula Universităţii Harvard, secretarul de stat George Marshall anunţa lansarea unui vast program de asistenţă economică destinat refacerii economiilor europene cu scopul de a stăvili extinderea comunismului, fenomen pe care el îl considera legat de problemele economice. Europa, devastată de război, tocmai a trecut printr-una din iernile cele mai dificile din istoria sa. Naţiunile Europei se confruntau cu inflaţia ridicată, iar guvernele social-democrate se opuneau adaptării măsurilor draconice de redresare economică sugerate de economiştii liberalismului clasic. Ceva trebuia făcut, atât din raţiuni umanitare cât şi în vederea stopării răspândirii ideilor comuniste. La 19 iunie 1947 miniştrii de externe francez (Georges Bidault) şi britanic (Ernest Bevin) semnează un comunicat prin care invită 22 de state europene să trimită reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. Statele Unite au oferit un ajutor de până la 20 bilioane USD cu condiţia ca naţiunile europene să se organizeze pentru a redacta un plan raţional privind utilizarea
6
acestei sume. Pentru prima data, acestea trebuiau să acţioneze ca o singură unitate economică, să colaboreze. Marshall a oferit de asemenea un ajutor Uniunii Sovietice şi statelor socialiste din Europa de Est, dar Stalin a etichetat programul drept un truc şi a refuzat să participe. Numind Planul Marshall drept „imperialism economic american” Moscova a interzis ţărilor satelite să participe la Conferinţa de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a ţărilor din sfera sa de influenţă şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa centrală şi de est la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Foarte probabil, acest refuz al lui Stalin a făcut posibilă acceptarea planului de către Congresul American. Trebuie menţionat că planul Marshall a fost şi în beneficiul economiei americane. Banii urmau să fie folosiţi pentru a cumpăra bunuri din Statele Unite, care erau transportate peste Atlantic cu vase comerciale americane. Dar planul a funcţionat. Până în 1953 SUA a transferat cca 13 bilioane, iar Europa stătea din nou pe picioare. Mai mult, planul a inclus şi Germania de Vest, care a fost astfel reintegrată în comunitatea ţărilor europene. Planul Marshall reprezintă extensia în domeniul economic a Doctrinei Truman. În afară de contribuţia sa la refacerea Europei, planul Marshall a condus la redactarea planului Schuman, care la rândul său a generat Euratom, apoi Comunitatea Cărbunelui şi a Fierului şi Piaţa Comună, trasând direcţia pentru ceea ce urma să devină Uniunea Europeană. Sub multe aspecte, planul Marshall a satisfăcut şi pe cei care doreau a politică externă a SUA generoasă şi idealistă, şi pe cei care promovau un realpolitik (o politică externă realistă).
Extrase din Prelegerea lui Marshall (1947) “Nu cred că trebuie să vă atrag atenţia, domnilor, că situaţia mondială este foarte gravă. Acest lucru este evident pentru toţi oamenii cu putere de judecată. Dar cred că una din dificultăţi este că problema este atât de complexă, încât numeroasele relatări
7
prezentate publicului prin intermediul presei şi radio-ului împiedică formarea unei imagini clare asupra situaţiei. În plus, locuitorii ţării noastre se află departe de acele zone ale lumii, prin urmare este dificil pentru ei să înţeleagă sărăcia şi corolarele acesteia, reacţiile unei populaţii ce suferă de multă vreme, respectiv efectele acestor reacţii asupra guvernelor lor şi modul în care acesta se leagă de efortul nostru de a promova pacea în lume. Adevărul este că necesităţile Europei în ceea ce priveşte importul de hrană şi alte bunuri de consum pentru următorii trei-patru ani depăşesc cu mult capacităţile ei de a plăti pentru aceste produse străine. Prin urmare, ea trebuie să primească un ajutor sau se va confrunta cu o deteriorare foarte gravă a situaţiei economice, sociale şi politice. Remediul este distrugerea cercului vicios şi redarea încrederii popoarelor europene în viitorul economic al ţărilor lor cât şi al Europei întregi. Este deja evident că, înainte ca Guvernul Statelor Unite să îşi continue ajutorul pentru ameliorarea situaţiei şi încercările Europei de a-şi reveni, trebuie să existe o oarecare înţelegere între statele Europene … Acestea este o problemă a Europei. Iniţiativa, în opinia mea, trebuie să vină din partea Europei. Rolul acestei ţări este de a oferi un ajutor prietenesc pentru schiţarea unui program European, în măsura în care acest lucru este convenabil (practic) şi pentru noi. Programul trebuie să fie comun, acceptat de mai multe state, dacă nu de toate ţările Europei.”
8
Concluzii
Gândindu-mă la această doctrină îmi vine în minte următoarea întrebare: A fost un gest cu adevărat altruist din partea SUA să ajute Grecia şi Turcia, sau acest ajutor a fost cu un scop bine stabilit? Analizând această situaţie reiese faptul că dacă Grecia şi Turcia urmau să fie ocupate de un guvern comunist, America pierdea influenţa asupra părţii de Est a Mării Mediterane, iar comuniştii ar fi devenit încet dar sigur mai puternici decât America (luând în considerare celelalte reuşite ale comuniştilor în lume – China, Cehoslovacia etc.) Consider ca SUA au reacţionat în acest fel îndrumate de ambele motive: şi din dorinţa de a extinde în lume democraţia, libertatea dar şi din dorinţa de a fi o mare putere, poate singura putere în lume, însă indiferent de motivul la care s-au gândit SUA rezultatul a fost unul favorabil pentru ţările implicate.
9
Bibliografie
Dalby, S., Routledge, P. şi Tuathail, G., The geopolitics reader. Diferite site-uri internet
10
