Din Tibet in Sfantul Munte la Batranul Paisie.pdf

Cuvânt că tre cre ş tinii ortodoc şi – Din Tibet, în muntele Athos la p ă rintele Paisie Aghioritul Aghioritul

Din Tibet, în Muntele Athos la părintele Pasie CUVÂNT ÎNAINTE În anii din urmă se observă în lumea aşa-zis occidentală un interes pentru religiile orientale, ale c ă ror ror metode şi praczici sunt puse adesea în paralel cu feluri de asceză ale vieţii duhovnice şti ortodoxe. Deşi este de la sine în ţeles faptul că nu există şi nu poate exista vreo leg ă tur tură şi comparaţie între credinţa şi învăţă tura tura creştină ortodoxă primită prin revelaţie şi felurite învăţă turi turi mincinoase ale altor religii, în zilele noastre sunt nu puţini oamenii care se lasă atra atraşi şi înşelaţi de ele, cu consecinţe – de multe ori – tragice. Un astfel de caz, al unui copil care a avut de-a face cu învăţă turile turile şi practicile budismului tibetan, îl descrie autorul acestei că rţi cu titlul „Din Tibet în Sfântul Munte la bătrânul Paisie“. Povestea, istorisit ă curgă tor, tor, cu toate că pare ciudată , este cât se poate de adevă rat rată şi dezvă luie luie într-un mod aparte nu numai adev ă rul rul despre budism, ci şi puterea actuală a credinţei ortodoxe şi a rugă ciunii. ciunii. Iar cum scriitorul l-a cunoscut pe eroul poveştii şi a tră it it în atmosfera duhovnicească a Sfântului Munte, izbuteşte să aduc aducă în în faţa cititorului imagini vii şi reale care descoperă un un adevă r necunoscut multora. Buna primire a c ă rţii de că tre tre credincioşi este dovedită de epuizarea primelor ediţii şi pricinuie şte această nou nou ă edi ediţie, care va da celor care n-au citit-o, dar o caut ă , ocazia să afle povestea cutremură toare toare a acestui copil, care a aflat în chip minunat lumina credinţei adevă rate, rate, de care fusese lipsit, ală turi turi de pă rintele rintele Paisie. Adresând felicită ri ri autorului I. Kotzabasis pentru reu şita lucrare, doresc ca această istorisire istorisire s ă ating atingă sufletele sufletele celor care o vor citi şi să le le dezvă luie luie adevă rurile rurile care se află ascunse. ascunse. (Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Nausei şi Campaniei). 1

Trusted by over 1 million members

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.


























A D E V Ă R U L Adevă rul rul este o realitate care a preocupat de-a lungul vremurilor pe mul ţi oameni, în diferite domenii, cum ar fi arta, fizica, matematica, religia etc. Astfel am început şi eu să caut adevărul în ceea ce prive şte credinţa în Dumnezeu. Când eram adolescent am citit Coranul şi învăţă turi turi ale altor credinţe: budism, brahmanism, hinduism şi altele. În acest stadiu al că ut ută rii rii şi imediat dup ă adolescenţă mi-au fost create condi ţii potrivite pentru a cunoa şte adevă rul rul la Sfântul şi de Maica Domnului păzit Munte Athos, în preajma a doi oameni înregimentaţi în tabere opuse: bătrânul Paisie, de partea adevă rului rului şi Gheorgaki M., aflat de partea minciunii diavolului. Povestea este adevă rat rată , de vreme ce tot c ă ut ută m adevă rul; rul; se referă la întâmplări şi persoane reale şi a avut loc în februarie 1976. Scopul acestei cărţi nu este acela de a face impresie prin faptele cutremurătoare pe care le înf ăţ ăţişează, ci acela ca adevărul să strălucească spre slava lui Dumnezeu.

CĂLĂTORIA MEA LA SFÂNTUL SFÂNTUL MUNTE MUNTE La începutul anului 1976 îmi satisf ă ăceam ceam stagiul militar la unitatea de artilerie din Feres, lâng ă Alexandrupoli. Acolo l-am cunoscut pe sublocotenentul - în acea vreme - Dimitrie K. din localitatea Feres. Acesta a fost cel care mi-a stârnit interesul şi a organizat că lă toria toria noastră la Sfântul Munte. Pe 6 ianuarie 1976 am terminat armata şi m-am întors acasă , iar în luna urmă toare toare s-a liberat şi Dimitrie. N-am mai amânat, ci am stabilit o zi în care s ă


























drum frumos, de iarn ă , pe coastele înză pezite pezite ale Holomodului. Ba discutând cu neră bdare bdare despre ce aveam să întâlnim în acest loc necunoscut nouă , ba cuprinşi de tă cere, cere, ne minunam de frumoasa natură pe care cu atâta înţelepciune a plă smuit-o smuit-o Preabunul Dumnezeu pentru f ă a creaţiei, omul. ăptura ptura Lui iubită , pricină a După două opriri opriri la Poligyro, re şedinţa ţinutului Halkidiki şi la Arneea, am ajuns după -amiaza -amiaza târziu în recele şi pustiul Ouranupoli. Vizitatorii Sfântului Munte sunt pu ţini în timpul iernii. Doar câteva p ă să ri ri că lă toare toare ca şi noi îndră zneau zneau să mearg meargă în acel loc - primitor de altfel - pe o astfel de vreme. vre me. Pe ţărmul din Ouranupoli domneşte un turn rămas din altă epocă. Vizavi de turn se afla un motel care funcţiona cât de cât şi urma să ne gă zduiasc zduiască pentru o seară . Spre asfinţit am avut destul timp liber s ă ne ne plimbă m pe faleză , privind că tre tre Sfântul Munte. Mi-am lă sat sat imaginaţia să cutreiere pe că ră ri ri necunoscute, să cunosc un alt fel de via ţă , oameni cu preocupă ri ri diferite de ale noastre: că lug lugă ri, ri, asceţi, ucenici care învăţau tă ierea ierea voii. Vedeam pescă ru ruşii la ţă rm rm zburând liber şi f ă ă ră griji şi mă gândeam că la câteva sute de metri mai încolo unii oameni robesc trupul ca să slobozească duhul, ca să dobândească legătura neîncetată cu Dumnezeu. La orizont se în ă lţa, drept, Athosul, cu vârful cufundat în nori, ară tând tând astfel monahilor felul în care să treac treacă peste peste orice piedică pentru pentru a ajunge, prin rugă ciune, ciune, lângă Dumnezeu. Dumnezeu. După -amiaza -amiaza de iarnă a trecut pe nesimţite, f ă ăcând când paşi pe malul mă rii rii şi vorbind cu prietenul meu, Dimitrie. Dup ă ce s-a întunecat, am cinat şi am mers la culcare, gândindu-ne la ce avea să urmeze urmeze în zilele de dup ă aceea aceea ale drumeţiei noastre. În sfârşit, s-a f ă cut ziuă ! Cerul era înnourat şi marea, ă cut oarecum blândă , promitea o că lă torie torie lini ştită cu vaporaşul. Mă pregă tisem tisem cu cele mai noi mijloace de înregistrare ale imaginii şi sunetului, cum ar fi camer ă video, reflectoare, blitz, suporturi,


























vedea cu ochii mei şi voi înmagazina în memorie s ă existe existe şi în altă parte, ca dovezi a ceea ce tră iam iam că utând utând adevă rul. rul. Împreună cu noi au că lă torit torit puţini închin ă tori tori şi câţiva că lug lugă ri ri stră vezii vezii de post şi nevoinţă , cu mă tă niile niile în mâini şi cu traistele în spate, înc ă rca rcaţi cu cele de trebuinţă ca să o ducă o bucată de de vreme. Omul are nevoie de foarte puţine lucruri ca să supravieţuiască. Noi, mirenii, consider ă m necesare multe lucruri, dar că lug lugă rii rii le socotesc o greutate în plus, care îi ţine alipiţi de pă mânt mânt şi li se fac piedici în calea ridic ă rii rii sufleteşti. Oamenii de ştiinţă spun că , pe cât de sus se ridic ă cineva, pe atât i se împuţinează greutatea şi cu atât mai pu ţin simte greutatea pă mântului, mântului, se destinde leg ă tura tura cu acesta, iar omul se face mai uşor şi este cuprins de un sentiment de libertate. Acela şi lucru se petrece şi în viaţa duhovnicească . Am pornit pe mare cu vapora şul care aluneca juc ă uş, asemenea unei coji de nuc ă , pe apele aproape înghe ţate. Numai ce barca a început să se desprindă încet-încet de ţă rm, rm, şi-au f ă ăcut cut apariţia cele dintâi priveli şti ale naturii aghioritice (termenul „aghiorit“ provine provine de la cuvintele „Aghion Oros“ care care înseamn ă „Sfântul Munte“ ). Cred că natura din Sfântul Munte este deosebită : verdeaţa, copacii, pă să rile, rile, pă puri purişul, chiparoşii alcă tuiesc tuiesc un peisaj unic şi binecuvântat. Am luat aparatul de fotografiat şi am început să imortalizez locuri de o frumuse ţe nespusă , natura virgină cu cu multe ierburi şi ape din belşug. Plecaţi din Ouranupoli, ne-am mutat într-un adev ă rat rat „Ouranupoli“ (în greceşte: „Cetatea cerului“ ). Este o civilizaţie unde timpul se scurge cu alte ritmuri, cu or ă diferită , cea „bizantină“. Ora întâi corespunde orei şase dimineaţa, ora a treia cu nouă dimineaţa, ora a şasea cu doisprezece ziua şi ora a noua cu ora 15. Ora întâi, de-a lungul întregului an, începe o dată cu r ă să ritul ritul soarelui. Dar nu numai ora este diferită la Sfântul Munte, ci şi zilele, căci se foloseşte calendarul „iulian“, cu treisprezece zile în urma celui nou, calendarul „gregorian“.


























Şi

nu doar timpul curge altfel, ci şi vocabularul este unul diferit; acolo am auzit întâia oar ă cuvântul cuvântul „arsana“, adică limanul limanul mă nă stirii, stirii, cuvântul „conac“, adică o casă mică din afara mă nă stirii, stirii, cuvintele „pentru rugăciunile“, „blagosloviţi“, „să fie blagoslovit“ şi altele. Caicul plutea paralel cu litoralul dantelat al Muntelui, la mic ă distanţă , pentru ca vizitatorii s ă poată admira frumuseţea firii. Golfuleţele cu plaje şi câteva stânci formau linia ţă rmului, rmului, iar priveliştile erau atât de încânt ă toare, toare, încât nu mi-am dat seama când am ajuns la arsanaua celei dintâi mă nă stiri. stiri. Prima pe care am vă zut-o zut-o a fost Sfânta Mănăstire Dochiariu, mă rea reaţă , coborândă spre mare, cu turnul bizantin care iese în evidenţă , o fortă rea reaţă necucerită , ocrotită de Maica Domnului „Grabnic Ascultătoarea“ şi de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. O că rare rare acoperită cu bolţi de vie ducea de la mare până la poarta mă nă stirii. stirii. Zidurile foarte înalte îi ocrotesc pe c ă lug lugă ri ri de vră jmaşii din afară şi în acelaşi timp ţin flacă ra ra credinţei lor nestinsă de vânturile puternice ale celui viclean. Împrejurul m ă nă stirii stirii se afl ă gră dini dini de legume şi mă slini, slini, pentru nevoile monahilor şi ale închină torilor. torilor. În mijlocul m ă nă stirii stirii se înal ţă turlele sub care se împreunează rugă ciunile ciunile credincio şilor ca să meargă , asemenea tă mâii, mâii, înaintea lui Dumnezeu. Vaporaşul s-a oprit la arsana ca să descarce descarce coresponden ţa şi câteva lucruri de primă necesitate. După puţin timp petrecut la limanul mă nă stirii stirii Dohiariu, am pornit c ă tre tre mă nă stirea stirea urmă toare. toare. Odată ce barca înainta pe lâng ă mal, urca paralel cu noi şi linia crestelor că tre tre Athos. Pe fundal se vedea în ceaţă muntele muntele şi având înaintea ochilor această imagine, imagine, mi-a venit în minte piscul duhovnicesc al rugă ciunilor ciunilor pă rin rinţilor din comunitatea atonit ă . Îmi


























urce, ca nişte alpinişti, că ră rile rile duhovniceşti; alţii aflaţi la mijlocul că iiii că tre tre Dumnezeu după ce f ă ăcuser cuseră primii pa şi şi alţii care au depăşit orice obstacol p ă mântesc, mântesc, oricât de înalt, str ă bă tând tând norii, ca să se apropie de Cel pe Care inima L-a dorit toată viaţa, pe Preabunul Dumnezeu. Acolo, socotesc eu, se afl ă cei cei ce au trecut de la curăţire la sfinţire şi apoi la îndumnezeire. la îndumnezeire. Aceştia sunt cei aleşi, plini de virtu ţi şi bogaţi în daruri duhovnice şti. Pe aceşti bătrâni am pornit să -i -i cunoaştem, eu şi prietenul meu Dimitrie, cel care auzise de ei, dar voia să -i -i întâlnească personal şi totodată să mi-i facă ş ă şi mie cunoscuţi. Urmă toarea toarea în drumul nostru a fost Sfânta Mănăstire Xenofont, destul de aproape de cea de dinainte. Se f ă ăceau ceau remarcate turnul înalt, turlele bisericii şi verandele colorate. Încă o fortă rea reaţă duhovnicească care stă împotriva atacurilor duhovnice şti ale mult-vicleanului şi turbatului vră jmaş. A treia la rând este Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Rosikon), una dintre cele mai mari, cu clă diri diri impună toare toare de mai multe nivele, dintre care unele erau pustii şi pă ră site, site, ră măşiţe ale unui incendiu de demult; în mijloc se afl ă biserica mare, cu turle uria şe vopsite în verde. Aici se află cel mai mare clopot din Sfântul Munte şi tot aici a tr ă itit şi s-a nevoit o personalitate aghioritic ă contemporană , Sfântul Siluan. Puţin mai încolo se g ă se seşte un golf mic, cu câteva clă diri diri joase aflate lângă portul Dafni te capitala Careia




























vama şi două -trei -trei magazine care vindeau obiecte de artă popular populară , cărţi poştale, rucodelii ale monahilor, şiraguri de mătănii, peceţi pentru prescuri, tămâie, icoane şi cărţi. Puţin înainte de prânz am coborât în Dafni (foto jos); de acum pusesem piciorul pe p ă mânt mânt binecuvântat şi udat de lacrimile pocă in inţei al Sfântului Munte. Am fost cuprins de simţă minte minte amestecate – curiozitate pentru locul necunoscut, neră bdarea bdarea de a cunoaşte stâncile duhovniceşti ale credinţei noastre ortodoxe, după cum îmi spunea prietenul meu şi neliniştea dacă -mi -mi voi umple golurile din suflet, dac ă voi primi ră spunsurile spunsurile aşteptate la întrebă rile rile ră mase mase până atunci nedezlegate. După un urcuş scurt am ajuns la Sfânta Mănăstire Xiropotamu, unde se pă streaz strează cea mai mare bucată din Sfânta Cruce. Drumul că tre tre Careia a fost încânt ă tor. tor. Jos, la picioarele muntelui, pă mântul mântul era pietros, cu câţiva tufani (arbuşti cu frunze epoase) ici şi acolo; dar cu cât ţ epoase) urcam eram ră spl splă titiţi cu vârf şi îndesat de priveliştea întâlnită în cale: vegetaţia era spectaculoasă , deasă , de netrecut chiar i pentru


























Vederea nu se îndestula de schimbarea priveli ştelor şi odată cu urcuşul nostru pe coastele Athosului cre ştea şi neră bdarea bdarea de a-mi umple sufletul şi de a afla adevă rul. rul. După o o bună bucat bucată de de drum, la o cotitur ă oarecare, oarecare, s-au ară tat tat primele cl ă diri diri ale Careiei, centrul comunităţii monastice. Între cele care s-au deosebit de la început era „Seraiul“, o adunare de zidiri impun ă toare, toare, cele mai multe n ă ruite ruite şi arse de un foc de odinioară ; cu toatele înconjurau ca un zid Biserica Sfântului Andrei, pe care am vizitat-o mai târziu, atunci când gă zduia zduia şcoala bisericească „Athoniada“ „Athoniada“. Palatul „Protaton” şi biserica „Axion esti“, închinată Maicii Domnului se află în în centru, înconjurate de cl ă diri diri joase şi pră vă lii. lii. Pe povârnişurile din jurul Protatei, chilii şi conace ră sfirate sfirate îi adă postesc postesc pe că lug lugă rii rii chelioţi (tr ăitori în chilii, ob şti foarte mici) şi pe reprezentanţii m ă nă stirilor, stirilor, care întrunesc Sfânta Epistasie (Administra ţ ie) reţia bisericii ie). Privirea este atrasă de mă re Sfântului Andrei, care se distinge între celelalte loca şuri din Sfântul Munte prin arhitectura sa unic ă , având influenţe ruseşti, sobră , cu coloane solide şi depăşind în înă lţime toate bisericile aghiorite. Frescele sunt şi ele pictate în manier ă ruseasc rusească , în culori vii şi cu chipuri realiste, totu şi dau locului o atmosfer ă de de umilin ţă şi de înă lţare sufletească , cu toate că se diferenţiază de icoanele bizantine.


























formează , probabil, cea mai dens locuit ă zonă a a Sfântului Munte. Bucă tă rie, rie, restaurant cu dou ă -trei -trei feluri de mâncare de post în fiecare zi, pentru nevoile închin ă torilor, torilor, bă că nii, nii, cuptor pentru pâinea cea de toate zilele, magazine de rucodelii; m ă tă nii, nii, cruci, pristolnice, icoane, toiege pentru drume ţi, că rţi, tă mâie mâie şi diverse alte suveniruri sunt mă rfurile rfurile de pe rafturile pr ă vă liilor liilor din pia ţă . Mai în vale, pe dreapta, se află o o clă dire dire frumoasă în în stil neoclasic, cu aspect boieresc, numit ă „Protaton”, unde se află Sfânta Epistasie. Paznicii, numiţi serdari, purtau fesuri negre cu vulturul cu două capete, stema Sfântului Munte şi stă teau teau drepţi la intrare, cu un aer mândru, ca ni şte statui. Am urcat mai multe trepte până am ajuns la biroul pelerinilor, am dat buletinele şi numaidecât am obţinut mult doritul „diamonitirion”, permisul de şedere în Munte. Cu această hârtie în mân ă puteam de acum s ă vizită m toate mă nă stirile, stirile, schiturile şi chiliile atonite. Pe partea stângă se află „Katholikonul“, biserica mare – s ă zicem – a capitalei, care adă poste posteşte icoana Maicii Domnului „Axion esti“, pă strat strată în în spatele Sfintei Mese. Între cântă rile rile minunate ale Bisericii Bisericii noastre se distinge distinge prea frumosul imn „Cuvine-se cu adevărat“ („Axion estin“) închinat Prea Sfintei Nă sc scă toare toare de Dumnezeu, Împă ră teasa teasa cerului şi pă mântului. mântului. Povestea acestei cântă ri ri se leagă de această Icoană f ă toare de minuni, „Axioniţa“, şi spune aşa: ăc ă toare Într-o sâmbă tă seara, seara, la o chilie din Careia, stareţul a plecat la privegherea din Biserica mare a Protasei. L-a însă rcinat, rcinat, deci, pe singurul să u ucenic să se îngrijeasc ă de cele ale chiliei, dar l-a îndemnat ă nu treacă cu vederea nici slujbele. Chilia se afla


























împreună la slujbă . Înainte de cântarea a noua a canoanelor, că lug lugă rul rul chiliei a început să cânte imnul, cunoscut pe-atunci, al Sfântului Cosma f ă torul de cântă ri ri: „Ceea ce eşti mai cinstită ă că torul decât Heruvimii şi mai mărită f ără de asemănare decât Serafimii, carea f ără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim“. Stră inul inul a repetat cântarea pe o melodie nemaiauzit ă , adă ugând ugând cuvintele până atunci necunoscute : „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită si prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”. Când le-a auzit ucenicul acela, a zis mirându-se: - Noi cântă m numai „Ceea ce eşti mai cinstită ... ...“; „Cuvine-se cu adevă rat... rat...“ ne este necunoscut. Dar dacă vrei, te rog să mi-o scrii, ca s ă o cânt şi eu Maicii Domnului. Cum însă că lug lugă rul rul n-avea nici hârtie, nici că rbune, rbune, stră inul inul i-a cerut o placă de de piatră . Şi folosindu-şi în loc de că rbune rbune degetul, a scrijelit cântarea Maicii lui Dumnezeu, iar literele s-au întipă rit rit atât de adânc pe placa aceea tare, de parcă ar ar fi fost de lut. - De acum înainte a şa să o o cântaţi toţi ortodocşii, zise vizitatorul, şi se f ă c u nevă zut, zut, că ci ci era Sfântul Arhanghel Gavriil, trimis din cer. ăcu Când stareţul s-a întors şi a aflat cele petrecute a dat slavă lui lui Dumnezeu i a mulţumit Maicii Domnului, apoi a f ă cut cunoscută ă cut


























Astfel s-a înd ă tinat tinat cântarea imnului îngeresc la toate sfintele slujbe ortodoxe. Fie ca harul Prea Sfintei Stă pâne pâne să -i -i acopere pe toţi cei care o iubesc şi îi cântă : „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită si prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită f ără de asemănare decât Serafimii, care f ără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim“. Când se închină cineva preacuratei icoane a Stăpânei Născătoare de Dumnezeu, primeşte binecuvântare şi har pentru bună că lă torie. torie. Mare lucru este s ă te acopere harul Maicii Domnului pe că ră rile rile Sfântului Munte, dar şi mai mare este s ă te ocrotească pe pe că ră rile rile vieţii. Puţin după prânz am pornit împreun ă cu Dimitrie pe jos, încă rca rcaţi cu lucrurile şi nelă muririle muririle noastre, c ă tre tre cel dintâi loc de închinare, Sfânta Mănăstire Stavronikita. Planul nostru era să pornim de la mă nă stirile stirile din partea de r ă să rit rit - Stavronikita, Filotheu, Caracalu, Marea Lavră , apoi în pustie, la Katunakia, Sfânta Ana, mă nă stirile stirile Sfântul Pavel, Dionisiu, Grigoriu, Simonopetras şi înapoi în Dafni. În timp ce păşeam prin frunzişurile cornilor şi tufanilor eram stă pânit pânit de dorinţa şi aşteptarea încordată de a afla dacă voi primi spunsurile că utate. utate. ă spunsurile




























LA BĂTRÂNUL PAISIE Din pricina trecerii multor închin ă tori, tori, peste pu ţinele ierburi ce mijiseră în în miezul iernii se f ă cuse că rarea, rarea, care, dimpreună cu cu o ă cuse plă cu cuţă , ne-a că lă uzit uzit până în faţa smeritei chilii a p ă rintelui, rintelui, împrejumuită cu cu un gard provizoriu. F ă ră s să aib aib ă ceva ceva deosebit sau impresionant, acoperit ă cu table vechi, cu pereţii nevă rui ruiţi, cu o uşă b bă trân trână ş ză voare voare şi încuietori, chilia avea în ă şi neîntreţinută , f ă ăr ă z faţa uşii o treaptă mică , în loc de prag, care te ajuta s ă treci înă untru. untru. Când ne-am apropiat de poarta încropit ă a gardului, Dimitrie a strigat cu vocea lui puternic ă : - Gheronda! Gheronda! Bă trânul trânul n-a întârziat să apară pe treapta din faţa uşii. - Blagosloviţi, p ărinte! Am zis într-un glas. - Domnul! Ră spunse. spunse. Bine au venit flăcăii! - Am venit să luăm binecuvântare. În vreme ce vorbeam, am înaintat şi pentru prima oară vedeam aşa de aproape un ascet c ă ruia ruia i se dusese vestea. Am f ă ăcut cut plecă ciune ciune şi i-am să rutat rutat mâna; în acea clip ă am simţit mirosul sudorii, lacrimilor şi ostenelilor în rug ă ciune ciune ca pe o mireasm ă


























iar noi ne bucuram de iubirea aceasta. Fă ră să stea stea pe gânduri, cu pas uşor, s-a apropiat de b ă ncu ncuţă şi a început să pregă teasc tească cele ale gazdei. „Kerasma “ (trata ţ ie) ie) era era aghioritică : apă rece, rece, ţuică şi rahat. În acea după -amiaz -amiază pă rintele rintele era bine dispus. Tr ă ia ia anumite stă ri ri duhovniceşti pe care vroia să le le destă inuie. inuie. Vroia să semene Sfântului Simeon Noul Teolog, care îndeamnă pe oamenii înaintaţi duhovniceşte, care s-au umplut de harul lui Dumnezeu şi au tră itit stă ri ri pe care „ochi nu le-a văzut şi ureche nu le-a auzit“, să le le facă cunoscute, cunoscute, ca să întă reasc rească credin credinţa creştinilor, să -i -i facă să râvnească şi să -şi înteţească lupta ca să urce pe treptele duhovnice şti. - Cum te cheamă, flăcăul meu? Îl întreabă p pă rintele rintele pe prietenul meu. - Dimitrie mă cheamă. - De unde eşti, Dimitrie? - Din Feres, o comună de lângă Alexandrupolul Evrului. - Cu ce te ocupi? - Am studiat teologia, iar acum câteva zile m-am eliberat din armată şi m-am înţeles cu prietenul meu, Iannis, să vă vizităm. - Foarte bine aţi f ăcut! Tu, Iannis, cu ce te ocupi? - Eu am terminat şcoala bisericească şi mă gândesc să plec în Africa pentru misionarism. Cât a ţinut acest dialog am avut impresia c ă îl cunosc de


























omeneşti, să facem investiţii duhovniceşti la banca duhovnicească a cerului. Mintea omului stă pe loc în faţa ideii de veşnicie! Pururea, f ără sfârşit - cu adevărat de necuprins cu mintea – să te afli aproape de prietenul Hristos. Lângă iubirea nesfârşită, în mila nesfârşită, în bucuria nesfârşită, în pacea nesfârşită; cu adevărat, ce mare dar este veşnicia! Un suflet de om era şi cel al lui Gheorghios M., pentru care bă trânul trânul Paisie se lupta în acele zile şi fiindcă tră ia ia stă ri ri ieşite din comun, ni le povestea, de parcă ar ar fi vrut, la rândul lui, s ă le le spună cuiva, să ajung ajungă cunoscute cunoscute lumii. Gheorgaki, care avea atunci şaisprezece ani, era adept al „cinstirii satanei“ şi pă rintele rintele Paisie şi-a luat sarcina să -l -l ajute să o apuce pe că ră rile rile adevă rate rate care duc la mântuirea sufletului. Pe aceste că ră ri, ri, pă rintele rintele păşise adesea şi prinsese, o dată cu cu trecerea vremii, puteri mari, - a şa cum se vede din discu ţia ce a urmat statura sa duhovniceasc ă crescuse, iar harul lui Dumnezeu era prezent din destul. Vă zuse zuse de multe ori lumina necreată şi chiar avusese privilegiul, râvnit de mul ţi oameni, de a vorbi cu Maica Domnului,


























dorinţa, i-a trecut prin minte s ă -l -l aducă acolo acolo pe nepotul s ă u, u, care se afla la vârsta potrivit ă . De cum a ajuns în Pireu, a discutat despre aceasta cu copiii să i,i, lă murindu-i murindu-i că în China cunoscuse oameni cu capacităţi mai presus de fire, care puteau să ia ia în sarcină educa educaţia copilului lor, cu condiţia ca acesta să ră mân mână închis închis într-o mă nă stire stire din Tibet înc ă de la vârsta de doi ani, cât avea pe atunci. Pă rin rinţii, bineînţeles, au fost de neînduplecat şi nici nu mai voiau s ă mai mai vorbească despre despre acest lucru. Doreau să -şi crească copilul în mod normal, asemeni celorlalţi copii, ală turi turi de ei, să -l -l educe şi să ducă cu cu toţii o viaţă obişnuită . Bunicul avea însă o pă rere rere diferită . În ultima zi înainte de plecarea în că lă toria toria spre China, a furat copilul de la p ă rin rinţi şi prin oamenii pe care-i cunoscuse în China, a izbutit s ă ajung ajungă în în Tibet stire budistă , unde Gheorgaki avea s ă tră iasc iască şi a mers la o mă nă stire urmă torii torii paisprezece ani de via ţă “.

VIAŢA ÎN TIBET


























Kwan Do, Ju Jitsu, înot şi altele. Una din regulile de bază ale budismului este aceea c ă „la forţă răspundem cu forţă“. Postul este o poruncă fundamental fundamentală şi sunt interzise carnea şi substanţele grase. Hrana de bază , în cea mai mare mă sur sură , o constituie vegetalele. Un alt punct comun cu ortodoxia este fecioria. Feciorie în ortodoxie din dragoste pentru Hristos, feciorie în budism pentru cinstirea satanei. Muzica are un loc aparte în cultul ortodox, ca şi iconografia; acelaşi lucru se întâmpl ă şi în budism. Prin muzică şi cântă ri ri asemă nă toare toare celor ortodoxe îl laud ă pe pe diavol, iar imaginile care împodobesc templele ajut ă ş ă şi ele. „Mănăstirea în care trăiam“- îmi spunea Gheorgaki - „nu permitea accesul femeilor şi astfel nu văzusem niciodată femeie. Puteam să călătoresc în mod supranatural, f ă ăr ă să folosesc mijloace de transport ca avioane, vapoare, trenuri etc. şi f ă c eam aceasta prinzând aripi din cele 40 de depozite (sintagma ăceam cele 40 de depozite, care va mai fi întâlnit ă de câteva ori, era folosit ă de Gheorgaki ca s ă exprime no ţ iunea iunea unei puteri interioare neobişnuite, demonice, de care f ăcea uz la nevoie) . Aşa s-a întâmplat o dat ă să că lă toresc toresc în India. Am ajuns într-o pia ţă




























stră zi, zi, ca un fluviu viu şi fluviul acesta uman se v ă rsa rsa într-un fluviu natural, Gange, pentru purificare.

DIN TIBET TIBET LA CHICAGO CHICAGO Urmă toarea toarea că lă torie torie pe care am f ă cut-o, ca să cunosc cunosc lumea, ă cut-o, a fost la Chicago. Am prins aripi din cele patruzeci de depozite şi am că lă torit torit f ă mijloace de transport. Acolo am cunoscut oameni ă ră mijloace diferiţi, cu altă cultură , altă civilizaţie, altă arhitectură - clă diri diri mari, drumuri mari - şi un alt fel de via ţă . Diferit era şi felul în care se distrau. Într-o sear ă , aşadar, am mers să mă distrez într-o discotecă , urmând felul în care se purtau tinerii de seama mea. Muzica era puternic ă , reflectoare ră sfirate sfirate pe tavan, care se


























pocă in inţă . În acest fel mă dularele dularele devin locuri de ac ţiune ale harului divin. Ochii lucesc din pricina curăţiei sufletului, buzele Îl laudă pe Domnul, inima bate numai pentru El şi astfel omul trăieşte o stare de pace şi seninătate, o stare dumnezeiască. În vreme ce priveam curios întreaga priveli şte nemaivă zut zută a discotecii, vă d deodată o o fată care care dansa pe ring, in costum de baie. Aceasta nu era femeie, ci drac împielitat. Numai eu aveam posibilitatea să discern realitatea în întuneric, pe când ceilala ţi vedeau doar o fată . La un moment dat o strig s ă vin vină la la masa mea. - Ce lucru e ăsta? Îi zic. De ce te-ai îmbrăcat aşa? - Asta e ocupaţia mea, - ră spunse spunse - să-mi bat joc de oameni. Dar nu e corect, îi spun.


























În primele zile în care am stat la ei a trecut pe la casa lor un preot ortodox. De cum l-am vă zut, zut, am crezut că e chinez şi am început să -i -i vorbesc chineze şte; l-am salutat f ă cându-i o plecă ciune ciune ă cându-i mică , aşa cum se obişnuieşte în China. Preotul era prieten al tat ă lui lui meu şi a trecut într-o vizit ă amicală . A fost surprins de purtarea mea şi de felul în care l-am întâmpinat şi l-a întrebat pe tata : - De ce se poartă copilul acesta aşa? Tată l meu mi-a f ă cut cunoscută nedumerirea vizitatorului ă cut nostru şi eu i-am ră spuns spuns: - Dar nu e chinez? - Nu - îmi ră spunse spunse – e preot ortodox. - Ce va să zică preot ortodox? Nu cunosc. Ştii - îmi spune - noi credem în Dumnezeul Treime


























Cu puterea nefirească pe care o aveam de la satana, am zis anumite cuvinte stereotipe, dup ă care, atunci când le rosteam, venea un demon şi mă slujea, împlinindu-mi dorin ţele. Am spus deci formula şi îndată un un pahar de ap ă curată s-a s-a aşezat pe masă . Preotul a bă ut-o, ut-o, şi-a potolit setea şi a dat slavă lui lui Dumnezeu. - Vezi - îi spun - ţi-am arătat că dumnezeul meu este puternic şi poate să facă lucruri minunate. Vreau să faci şi tu ceva, să-mi arăţi că Dumnezeul tău e mai puternic decât al meu, ca să mă convingi. - Ştii, - zise preotul - Dumnezeul meu este smerit şi nu face lucruri ostentative. Atunci scoase din buzunar o cruciuliţă de lemn şi îmi zise: Ţine-o în mână şi f ă iarăşi ceea ce ai f ăcut adineauri.


























Această scen scenă a a fost suficient ă şi a constituit un bun prilej s ă primesc ră spuns spuns la mai multe semne de întrebare care se iviser ă , de vreme ce ră spunsurile spunsurile primite de la diavol nu m ă satisf satisf ă ceau. ă ceau. I-am zis, deci, preotului : - Vreau să-mi vorbeşti despre Dumnezeul tău, cel Adevărat precum zici. Foarte bucuros, preotul a început să -mi -mi povestească sumar, dar la obiect, istoria lui Hristos. Mi-a vorbit de Dumnezeul Treimic, de Tatăl, Care este iubire nemărginită, de Fiul, Care prin viaţa Lui pe pământ ne-a învăţat ascultarea şi smerenia, de Duhul cel Prea Sfânt, Care luminează şi sfinţeşte lumea. Stă team team ca un copilaş care ascultă basmele basmele bunicului şi îl auzeam cu luare aminte. Preotul, tot numai bucurie, nu se s ă tura tura să




























Adam şi Eva, despre viaţa în rai şi despre starea omului înainte de că dere. dere. M-am necă jit când am auzit de neascultarea şi căderea în păcat a protopărinţilor; am aflat despre jertfa lui Avraam, despre marea credinţă a acestui om şi despre încrederea lui absolută în poruncile lui Dumnezeu. Am aflat despre via ţa patriarhilor Isaac şi Iacov, despre planul lui Dumnezeu cu poporul s ă u iubit, Israel.


























chinuit de f ă ptura Lui, Ziditorul a fost smerit de zidirea Lui. ă ptura Dreptul a fost b ă tut tut de cei nedrepţi, minciuna a încercat s ă acopere acopere adevă rul, rul, de parcă ar fi fost cu putinţă să se acopere lumina soarelui cu un norişor de ceaţă . Cel Nemuritor a pătimit ca un om muritor, din iubire de oameni. Preţul Celui nepreţuit a fost socotit la treizeci de argin ţi, cât a costat tr ă darea. darea. A fost târât la


























cu care ar putea aprinde focul, intră acolo. acolo. Toată aceast această procedur procedură este o parte a slujbei şi după puţin timp patriarhul iese ţinând preasfânta lumină şi chemând poporul: „Veniţi de luaţi lumină!“. Clopotele sună a veselie, chipurile credincio şilor stră lucesc lucesc de bucurie şi slă vesc vesc pe Dumnezeu pentru marea binecuvântare şi pentru minunea care negre şit se repetă în în fiecare an.


























toţii tresă ltau ltau de bucurie şi bucuria umpluse întreaga Biseric ă a Învierii. Clopotele ră sunau sunau a să rb rbă toare. toare. Încă o o dată Hristos Hristos fusese consecvent faţă de de poporul să u şi să vâr vârşise minunea. Candelele şi lumână rile rile s-au aprins şi totul a fost cuprins de lumin ă ; au fost luminate şi chipurile credincio şilor care veniser ă din din lungul şi din latul pă mântului. mântului. Copii, adolescen ţi, oameni mari, b ă trâni, trâni, cu ochii


























mântuirii lor, mântuire care este ţelul vieţii monahilor. Sfântul Munte este muntele liniştirii celei după Dumnezeu, este muntele urcuşurilor duhovnice şti. Cel mai înalt vârf al său este smerenia. Există monahi smeriţi, care singuri, din în ţelepciune duhovniceasc ă , au ales calea neară tă rii rii şi a lipsei de importan ţă , care nu risipesc darurile lui Dumnezeu în chip superficial. Oameni

























































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































amintească faptul că aparţin credinţei în el. Pe mine m-a pecetluit în acest chip, să fac mişcările acestea. O să port pecetea până voi muri, chiar dacă voi îmbrăţişa creştinismul, ca să-mi aducă aminte că am fost odinioară adept al său. Deacum o fac mecanic, f ără să vreau; de câte ori am încercat, am dat greş. A! Şi încă ceva! Pecetea este o parte a ritualului invocării satanei. Nu ştiu dacă ţi-am spus, aveam draci care-mi slujeau şi orice doream devenea realitate. Aveam atâta putere că nici nu-ţi poţi imagina. De câţi ani există satana satana şi toate cetele lui, nimeni, niciodat ă , n-a îndră znit znit să fugă de de la el, nici diavol, nici om. Singurul care a cutezat să -şi ridice capul şi a vrut să scape scape am fost eu. Noi, cei care avem pecetea, suntem socotiţi oamenii lui de baz ă şi pentru acest consimţă mânt mânt al nostru ne-a dat putere şi stă pânire. pânire. Putem să mergem din loc în loc în chip suprafiresc, avem diavoli care ne servesc şi obţinem tot ce ne pofte şte inima. Din cauza discuţiei acaparante, timpul trecuse f ă -mi dau ăr ă să -mi seama. M-a privit la un moment dat în ochi şi mi-a zis aproape rugă tor: tor: - Aş vrea să-mi îngădui să r ămân în noaptea asta în chilia ta. Ră spunsul spunsul meu, f ă să stau stau pe gânduri, a fost negativ. ă ră s - Te rog mult, lasă-mă să stau cu tine! Nu mai pot! De atâta bătaie câtă am mâncat până acum mă dor şalele. - Ascultă, Gheorgaki, - îi zic - m-a luat frica din câte am auzit şi am văzut până acum şi nici nu fac faţă la bătaie. - Nu-ţi fie teamă! m-a încredinţat într-un mod conving ă tor. tor. Dacă vom fi împreună, n-are să te necă jească nici pe tine, nici pe mine. - Şi cum mă asiguri că n-o să mă tabăre? l-am întrebat neliniştit. Vreau să ai încredere în mine şi să crezi cele ce-ţi spun. Îi vedeam bine în ochi rug ă mintea. mintea. O privire plin ă de de necaz şi de durere mă ţintuia şi-mi spunea: „Te rog, f ă ă asta asta pentru mine! “ -i ţin de urât o Şi la urma urmei, ce-mi cerea? Compania mea; s ă -i


























de acord să stea stea cu mine, dar numai inima mea ştia câtă spaim spaimă o cuprinsese. Eram îngrozit ca nu cumva s ă apar apară blestematul blestematul şi mi-a venit în minte vorba părintelui Paisie: „Fie ca oricâţi vor merge în iad, să nu-i vadă chipul, fiindcă este hidos şi înfricoşător“! Eram speriat de gândul c ă ar ar putea să sară la la mine şi să mă lovească . Acceptasem cu jumă tate tate de inimă , ascunzându-mi sentimentele de altfel îndrept ăţite. Aveam în fa ţa mea un om diferit, un om crescut într-o cultur ă diferită , cu un crez diferit, educaţie diferită , şi - cel mai important - crescut într-o „mă nă stire stire“ a diavolului; cunoştea, deci, îndeaproape şi nemijlocit, cursele şi modurile pe care le folose şte ca să trag tragă după el şi să prind prindă în în laţ de la cei mai simpli pân ă la cei mai înduhovnici ţi creştini. Şi nu doar atât. Era un om care ajunsese la stadii avansate ale „virtuţii“ în slujba diavolului. Îl v ă zuse zuse faţă că tre tre faţă pe cel dintâi c ă zut, zut, pe care-l numea „arhisatanist“. Avea în slujba lui al ţi demoni, avea atâta cunoaştere, dobândită în mod supranatural, încât cred c ă merita osteneala s ă -mi -mi petrec vremea cu el, c ă ci ci câştigul venit din discuţii avea să fie nepreţuit. Am privit subiectul pu ţin cam negustoreşte: dă deam deam ceva, primeam ceva; dă deam deam puţin din timpul meu, chiar cu destul ă frică să nu se întâmple ceva şi în schimb câştigam bogăţia cunoştinţelor pe care Gheorgaki, ca să le dobândească , pierduse mult mai mult timp. Am prins curaj, am dat frica la o parte şi am primit să r ră mân mână cu cu mine. Discuţia care a urmat avea să fie fie nesfârşită ; s-au spus atât de multe în seara aceea, încât la sfâr şit nu mai voiam s ă se se facă ziuă . A fost foarte interesant ă şi mă consideram favorizat de faptul c ă acest om s-a nimerit pe c ă rarea rarea vieţii mele.

LUCRAREA LUCR AREA SATANEI SATANEI


























- În seara asta sunt bine dispus, probabil fiindc ă mi-ai mi-ai f ă ăcut cut bucuria de a-mi îng ă dui dui să stau stau lângă tine tine şi, într-un fel, să scap scap de bă taie. taie. O să -ţi dezvă lui lui foarte multe din cele pe care le-am aflat tră ind ind aproape de diavol. Poate î ţi vor fi de folos ţie sau altor oameni, ca să scăpaţi din nenumăratele capcane ale vicleanului. Omul are un mare avantaj, o binecuvântare de la Dumnezeu, o harismă , un foarte mare dar. Care este acesta? te întrebi. Care altul decât voia liber ă . Are dreptul să aleg alegă între între bine şi ră u. u. Poate să ră mân mână lângă Dumnezeu, dacă vrea, şi să tră iasc iască în virtute, f ă c ând fapte bune. Ori poate s ă se se depă rteze rteze de el şi să ducă viaţa ăcând pe care i-o va ară ta ta diavolul. Deci, pe mă sura sura faptelor sale, va avea parte de rai sau de iad. Vreau să în înţelegi un lucru pe care am să ţi-l spun: diavolul le săvârşeşte pe toate cu voia noastră. Oricât ar încerca, oricât ne-ar lupta, nu poate izbuti absolut nimic, dac ă noi nu-i vom deschide uşa să intre. intre. Cu toate acestea, atotvicleanul are mijloace să ne ne dea peste cap planurile de ap ă rare. rare.

SUPERSTIŢII Am vorbit şi despre superstiţii. L-am întrebat despre diferitele pă reri reri şi prejudecăţi care circulă , cum ar fi pisica neagră care care î ţi taie calea şi aştepţi să u, sau ochiul care ţi se ţi se întâmple ceva r ă u, zbate şi a ştepţi să vezi vezi ceva ră u; u; şi despre faptul că trebuie să intri în anumite locuri cu piciorul drept ca să -ţi meargă bine bine etc. - Ştii să-mi spui despre astea? - Trebuie să crezi cu adevărat în superstiţii, ca să se împlinească. Dacă nu le crezi, sunt nelucrătoare; e ca şi cum n-ar exista. Cea mai multă lume lume nu cunoaşte cursa bine întinsă a diavolului, care ştie că avem ceva vulnerabil în noi. Un lucru


























care o transmit unii oameni şi e îndeobşte acceptată pă rerea rerea că o astfel de energie au oamenii cu ochi alba ştri. După superstiţioşi, leacul pentru deochi este o panglică roşie, usturoiul sau altele pe care le poart ă asupra lor ca să nu-i prindă ochiul ră u. u. Dacă unul bă nuie nuie că este deochiat, aleargă la descântă toare, toare, uneltele satanei, ca să -i -i „citească “ ni şte rugă ciuni ciuni şi să scape de deochi. Dar de fapt, energia rea vine cu ajutorul diavolului şi pleacă tot tot la interven ţia lui. Biserica a avut în vedere ri ale diavolului şi are rugăciuni corespunzătoare şi aceste lucră ri împotriva deochiului.

CEA MAI MARE ARMĂ - „Ştii care este cea mai mare armă a diavolului?“ m-a întrebat. - Care poate să fie? Nu m-a lă sat sat mult timp s ă mă gândesc şi să -i -i ră spund, spund, ci a dat ră spunsul spunsul îndată . - „Cea mai mare armă a diavolului este aceasta: stă şi le spune oamenilor că nu există diavol. diavol. Din momentul în care omul crede că într-adevăr nu există diavol, î şi relaxează sistemul de apărare şi câmpul rămâne deschis. Atunci găseşte prilej, îi asediază sufletul şi intră – în fiecare caz în parte potrivit cu drepturile pe care i le acordăm – ca într-o cetate f ără întărituri şi f ără strajă îl stăpâneşte“. Pă rin rinţii Bisericii spun c ă : „Treaba diavolului este să aducă gânduri şi a noastră este să le izgonim“. Ca să devină faptă , pă catul catul trece prin trei stadii. Primul este momentul în care diavolul ne aduce gândul p ă că tos, tos, al doilea atunci când intră m în vorbă cu cu gândul şi faza a treia este învoirea noastr ă la să vâr vârşirea pă catului. catului. Pentru prima treaptă, a gândului, omul nu este responsabil, dar pentru celelalte este întru totul. După Sfinţii Pă rin rinţi, gândul cel dintru început se cheamă „furnico-leu“ , deoarece la început seamă nă cu o furnică şi dacă omul nu-l


























să -l -l biruim. Dintre gândurile viclene care-l lupt ă pe om, trei sunt cele mai greu de înl ă turat turat: al necredinţei, al hulei şi al desfrânării. Ca să înceteze acest ră zboi, zboi, trebuie ca mai întâi s ă tuim şi când nu. ştim când pă că tuim Nu pă că tuim tuim atunci când mintea nu se învoie şte cu gândurile şi mai ales, dacă le le leapă dă sau sau le dispre ţuieşte. Pă că tuim tuim – şi uneori de moarte – atunci când mintea de bun ă voie voie ţine gândurile şi inima se îndulceşte şi î şi află mulţumirea cu ele. Cine este luptat de gânduri rele şi nu le primeşte, dar se tulbură crezând crezând că a pă că tuit, tuit, acela are micime de suflet şi este pă că lit lit de diavol, fiindc ă nu discerne între atac şi consimţire. Uneori este necesar ca anumite gânduri să le le dispreţuim şi să fim fim indiferenţi; să nu nu fim neliniştiţi şi să nu nu ne întristă m, m, fiindcă astfel astfel diavolul se bucur ă . Îi este de ajuns să ne vadă amă râ râţi şi tulburaţi sufleteşte, dacă nu izbuteşte nimic mai mult. Dar când ne vede că nu nu acoră m atenţie gândurilor, atunci se îndepă rteaz rtează ru ruşinat. Ră zboiul zboiul gândurilor îi chinuie de obicei pe cei mândri şi invidioşi. Modul cel mai sigur de a sc ă pa pa de el este să cultiv cultivă m în noi smerenia şi neră utatea. utatea. Diavolul are o experien ţă de şapte mii cinci sute de ani; cunoa şte foarte multe chipuri de a prinde în capcană sufletele oamenilor. A târât în pă cat cat până şi nevoitori cu viaţă sfânt sfântă , care se lepă daser daseră de de lumea vremelnic ă . Îl luptă pe pe om din toate pă rţile: 1. De deasupra, vine şi zice că Dumnezeu este grozav de pretenţios şi de aspru, deci nu po ţi s ă ai ai nici o poftă ; atunci voia ta intră în în conflict cu voia lui Dumnezeu. 2. De dedesubt, cu gândul la chinurile iadului, de care oricum – zice – vom avea parte. 3. Dinapoi, ne aminteşte pă catele catele trecute, chiar dac ă le-am spovedit. „N-ai cum să te mântuieşti“ – zice – „ai prea multe păcate“. 4. Dinainte, spunând că Dumnezeu Dumnezeu este neînduplecat; astfel îi aduce pe oameni la dezn ă dejde dejde şi de aici ei se îndreapt ă că tre tre




























5. Din afară, când pune pe alţi oameni să ne ne lupte şi mai ales când aceasta se întâmpl ă prin prin oamenii Bisericii. 6. Dinăuntru, când ne luptă prin chiar patimile noastre şi îi dă m dreptul să se cuibă reasc rească în noi; atunci omul se îndr ă ce ceşte, mai mult sau mai pu ţin. 7. De-a stânga, prin gândurile rele, cu care încearc ă să ne arunce în pă cat. cat. 8. De-a dreapta, zicând că am înaintat duhovnice şte foarte mult, că nu mai avem prea multe pă cate, cate, că avem har de la Dumnezeu şi altele asemenea, iar ca urmare ne cuprinde mândria, egoismul şi slava deşartă. Încă ne mai spune că deja ne-am mântuit, că ne află m pe drumul cel bun şi nu mai e nevoie s ă ne ostenim în plus. O dată Cuviosul Antonie cel Mare, cel mai vestit nevoitor al pustiei, a cerut de la Dumnezeu îng ă duin duinţa să vadă cursele diavolului şi Dumnezeu i-a îng ă duit. duit. Când le-a vă zut, zut, s-a speriat şi a zis: „Oare este cu putinţă să scape cineva din atâtea curse?“ Atunci a auzit o voce tainic ă zicând zicând: „Numai cel smerit“. Iar altă dată a a adunat satana toată mul mulţimea dracilor, ca să -şi dea fiecare cu pă rerea rerea – dacă aveau vreo idee nou ă – cum să atragă mai mulţi oameni în înşelare şi în pă cat. cat. S-au spus diferite opinii, numai un dră cu cuşor stă tea tea într-un colţ şi nu vorbea. I-au dat cuvântul şi l-au întrebat: - De ce nu vorbeşti, n-ai nimic de zis? - Eu sunt mic, pe mine o s ă m mă asculta ascultaţi? le ră spunde. spunde. - Nu contează , spune-ne pă rerea rerea ta!


























Diavolul este cel mai mare ascet: nu mă nânc nâncă , crede în Dumnezeu şi nu doarme. Totdeauna privegheaz ă , niciodată nu se linişteşte, ci ca un leu turbat umbl ă încoace şi încolo că utând utând să înghită pe pe oricine i-ar fi sc ă pat. pat. Se luptă f ă bavă , zi şi noapte, ă ră ză bav ne ră zboie zboieşte neîncetat şi toată viaţa noastră este un ră zboi zboi continuu. Iar în lupte, odihna şi statul cu mâinile în sân nu sunt iertate. Noi, creştinii, trebuie să ne pă zim zim sufletele de nefericita paralizie a sufletului pe care P ă rin rinţii o numesc „achedie”, adic ă lenevirea în cele duhovnice şti. Că ci ci acum este vremea faptelor, iar după aceea va fi vremea ră spl splă tirii. tirii. Pe pă mânt mânt – ră zboi, zboi, în cer – odihnă . Şi, oricum, vom face una din două : sau vom învinge, sau vom fi învinşi; sau vom ră mâne mâne lângă Dumnezeu, sau ne vom despă rţi de El. A treia cale nu exist ă .

MEDIUM, GHICIT ÎN CĂRŢI, GHICIT ÎN CAFEA, TAROT Nopţile de iarnă sunt lungi şi oamenii au mai mult timp s ă se întâlnească , din moment ce intră mai mai devreme în casele lor. A şa s-a întâmplat şi cu mine şi Gheorgaki. Ne-am cuibă rit rit în chilia mea şi soba se încă lzise lzise de-a binelea. Că ldura ldura care se împr ăştiase crea o atmosferă plă cut cută şi mi-au venit în minte anii copil ă riei, riei, când stă team team lângă bunică să -mi -mi spună poveşti.


























cafeaua, pune ceaşca pe farfuriuţă cu susul în jos, pân ă se alege zaţul, formând diferite desene. Ghicitorii în cafea studiaz ă atent aceste figuri, le decodează şi î ţi spun ceea ce are să ţi se întâmple. Ce crezi despre asta? Are vreo legă tur tură cu cu diavolul? Râse şi îmi spuse cu încredere : - Sigur că are. are. E posibil să existe existe să existe existe minciun ă şi el să fie fie absent? Ştii cum cad cei mai mul ţi oameni în capcana lui? - Nu, îi ră spunsei. spunsei. - O să -ţi spun. Diavolul, fiindc ă este este duh, are posibilitatea de a cunoaşte trecutul şi când viitoarea sa victim ă se se duce la ghicitor, el intră în contact cu acela şi începe colaborarea. Ghicitorul ia în mână ceaşca şi începe s-o „citească “. Prin comunicarea pe care o are cu duhul dr ă cesc, cesc, vorbeşte despre unele evenimente sau st ă ri ri pe care se presupune că le-ar vedea; de exemplu, dacă e vorba de o femeie, îi spune că : „eşti mă ritat ritată , numele bă rbatului rbatului tă u începe cu A...“ şi spune câteva nume ca Andrei, Anghel etc., deoarece nu este – chipurile – absolut sigur ă , dar este, în mare mă sur sură . Îi spune: „ai doi copii, un b ă iat iat şi o fată , pe bă iat iat îl cheamă Gheorghe Gheorghe şi pe fată Elena. Relaţia ta cu soţul nu e foarte bun ă ; vă certaţi des, bă rbatul rbatul tă u se ocupă cu treburi pentru care trebuie s ă căşă toreasc torească “ şi altele asemenea. Pân ă în în acest moment toate cele pe care le-a spus sunt fapte concrete, adev ă rate. rate. Din când în când, diavolul, cu toate c ă e mincinos, întrebuin ţează adevă rul rul ca să se facă crezut şi imediat dup ă aceea începe cu minciunile, ca să -şi ză pă ceasc cească victimele. victimele. Fiecare din noi, dacă ar ar auzi pe un necunoscut – în cazul de fa ţă , ghicitorul – referindu-se la persoane concrete şi fapte adevă rate rate din


























„le-a aflat“ pe toate şi a şa se lasă în în şelat, crezând că tot tot ce i-a spus are să se se adeverească . Nu este însă doar ghicitul în cafea, de care mii de oameni din întreaga lume se lasă atraşi şi cad în cursă , ci uneltitorul are şi alte capcane, cum ar fi ghicitul în palmă , care este şi el un meşteşug dră cesc, cesc, cunoscut din vremurile antice. Cunosc ă torul torul acestei îndeletniciri are – chipurile – iscusinţa de a interpreta liniile aflate în palma omului. Poate, deci, să vadă viitorul, adic ă : câţi ani va tră i cineva, dacă va avea că snicie snicie fericită , dacă va va reuşi profesional şi altele. O dată , un student la teologie, împreun ă cu cu alţi colegi, se ducea la o Biserică pentru pentru o întrunire. Într-o pauză pe pe care au f ă ăcut-o, cut-o, de student s-a apropiat o ţigancă ş ă şi i-a zis: - Hai să-ţi spun viitorul! Acela îi zise: - Nu vreau să mi-l spui. - Nu, nu! Hai să-ţi spun viitorul! insista. Atunci b ă iatul iatul l-a vă zut zut mai încolo pe profesorul să u şi i-a zis ţigă ncii ncii: - Du-te la el să-i spui viitorul! Se duce ţiganca, nă dă jduind că de la acesta va primi ceva şi îi zise: - Hai să-ţi spun viitorul! - Nu, nu vreau să mi-l spui. - Nu, nu! Am să ţi-l spun. - Îl ştii?


























ghicitorul în c ă rţi î ţi spune câteva lucruri din trecut, pe care le ştie de la diavol, î ţi câştigă într-un fel încrederea şi apoi începe s ă îndruge o mulţime de minciuni şi nă dejdi dejdi deşarte. Există însă şi o altă situa situaţie, în care diavolul î ţi induce ideea c ă ai capacităţi supranaturale şi asta se poate întâmpla astfel. De pild ă , te afli în casă şi î ţi aduce gândul că „peste puţin timp ai s ă -ţi vezi un unchi pe care nu l-ai mai v ă zut zut de mult“. Acest lucru, pentru diavol, este o jucă rie. rie. Duh fiind, el a vă zut zut că unchiul unchiul tă u a coborât din autobuz şi se îndreaptă că tre tre casa ta. Îţi aduce vestea şi când, după puţin timp apare unchiul, r ă mâi mâi cu gura că scat scată de capacităţile „supranaturale“ pe care le ai. Ştiinţa încearcă , printr-o teorie, să explice explice acest fenomen, afirmând că este este vorba despre un „silogism sincronizat “, dar se înşeală amarnic, pentru că diavolul î şi face treaba atât de bine, încât nu dă voie voie ştiinţei să cerceteze cerceteze şi pe alte planuri, ci să încerce să le explice pe toate numai prin logică . Acestea sunt primele stadii ale satanismului, deoarece în credinţa satanei există niveluri diferite, grade. Ca să ajungi sus, trebuie să treci prin toate treptele, s ă devii cunoscă tor tor a tot ce se întâmplă de de jos până sus. sus.

ASTROLOGIA Mi-a vorbit şi despre astrologie, „ştiinţa care se ocupă cu studiul corpurilor cereşti“. - Diavolul, - îmi zise -




























aproximaţie unei zodii. Începe cu luna aprilie, care corespunde zodiei berbecului şi urmează zodia taurului, a gemenilor, a cancerului, a leului – regele zodiilor, a fecioarei, a balan ţei, a scorpiei, a să get getă torului, torului, a capricornului, a v ă rs rsă torului torului şi la urmă a a peştilor. Zodiile sunt împă rţite în urmă toarele toarele patru categorii : zodii ale focului (berbecul, leul şi săget ătorul), zodii ale aerului (gemenii, balan ţ a şi vărsătorul), zodii ale pământului (taur, fecioar ă şi capricorn), zodii ale apei (cancer, scorpie şi peşti). Până la un punct aceste constelaţii sunt acceptate şi de Biserică şi de astronomie, ştiinţa care se ocupă de mişcă rile rile planetelor, dar cu un scop diferit, ca elemente de studiu şi de cercetare. Satana a îndră znit znit să elaboreze teoria conform c ă reia reia data şi ora naşterii omului au o importan ţă hotă râtoare. râtoare. Dacă , de exemplu, un om s-a nă scut scut la 15 august, el apar ţine zodiei leului şi va avea unele caracteristici ale acestei zodii. La fel de important ă este ora la care s-a nă scut, scut, deoarece stabileşte horoscopul. Legă tura tura dintre zodiac, adic ă ziua de naştere şi horoscop, adic ă ora şi conjunctura celorlalte planete la na ştere, dau tră să turile turile caracterului fiecă rui rui om, care este unic. Alţi factori care, în relaţie cu zodiacul şi horoscopul, decid caracterele omene şti, sunt luna,


























apoi în lungul şi-n latul pă mântului, mântului, cu scopul de a înrobi neamul omenesc şi de-al supune sie şi. Magia este meşteşugul dră cesc cesc prin care omul, mai exact magul, în conlucrare cu duhurile viclene, acţionează în în direcţia pervertirii şi înrobirii sufletului omenesc de că tre tre satana. Magia poate provoca durere, chinuri, boli, catastrofe, nefericire şi chiar moartea sufletului şi a trupului. Vră jitor sau vră jitoare nu ajunge cineva doar pentru că a „studiat“ la vreo de parapsihologie sau astrologie; de regul ă , această practic practică şcoală de este încredinţată unor unor rude de sânge şi cu una din cele şase chei ale magiei. Dreptul de a folosi vr ă jitoria poate fi trecut de că tre tre mag unui copil al să u, u, unui, unui frate sau unui nepot de fiu. Ca să poat poată activa, vră jitorul trebuie să se fi lepă dat dat de botez în cadrul unui ritual special, să nu nu se împă rt rtăşească niciodat niciodată , să nu nu bea aghiasmă niciodat ă , să nu meargă la Biserică , să nu se boteze şi să nu se închine. Are în slujba lui unul sau mai mul ţi diavoli, care îl ascult ă din porunca lui Lucifer. Sunt două feluri de magie: albă şi neagră. Magia albă – îmi spunea Gheorgaki – este magia „bună , metoda folosită pentru pentru a dezlega vră ji. Dac ă , de exemplu, i s-ar fi f ă ăcut cut cuiva vră ji, diavolul însuşi ştie în ce fel să le dezlege şi


























spovedesc şi se împă rt rtăşesc regulat, diavolul nu se poate atinge de ei, nici prin vră ji, nici în alt fel, fiindcă se se creează astfel astfel o platoşă care-l face neputincios şi slab, îl neutralizeaz ă .

MAGIA NEAGRĂ Este „sportul“ lumii contemporane. Cu ea se ocup ă toate straturile societăţii, bogaţi şi să raci, raci, mari şi mici. S-a umplut lumea de vră jitori, care se află în în toate ţă rile, rile, la toate neamurile, în toate religiile. Dacă citeşte cineva un ziar oarecare, va bă ga ga de seamă că pagini întregi conţin anunţuri cu adresele şi telefoanele vră jitorilor, care promit să -şi ia în sarcină doar probleme „serioase“, ca cele familiale, sentimentale, profesionale, readucerea unor persoane, dezlegă ri ri şi altele. Ca să devină mai cunoscuţi, li se face reclamă până şi la televizor sau în reviste. Sus ţin cu toţii că au au diplome şi certificate pe care le-au dobândit în orient, sau au f ă ăcut cut studii de master “


























Sunt oameni pe care diavolul îi stârne şte să li li se umple inima de bucurie pentru r ă ul ul altuia, pentru lucrurile rele care i se întâmplă . Vraja, în cea mai simpl ă form formă a a ei, se poate face cu câteva obiecte personale care au venit în contact cu trupul celui în cauz ă sau cu fire de pă r, r, cu o fotografie, cu ace care se înfig în figurine antropomorfe de ceară pe pe locurile unde s ă provoace provoace vă tă mă turi turi etc. Într-o formă avansată magia neagră se să vâr vârşeşte în locuri unde odinioară erau erau temple pă gâne gâneşti, în nopţile cu lună plin plină . Pe podea sau pe pereţi, dacă există , sunt desenate sau scrijelite diferite simboluri satanice, dar elementul caracteristic este jertfirea de animale. Există şi o formă mai înaintat ă decât aceasta, în care, pe parcursul ritualului, participan ţii la cultul satanic se dedau la orgii sexuale şi jertfe omene şti, ca să mul mulţumească lui lui Lucifer. „Eu“ – îmi zicea Gheorgaki – „mă aflam aflam cu o treaptă mai mai sus de stadiul magiei negre. Aveam atâtea privilegii, atâta putere, c ă nu-ţi poţi imagina. Puteam că lă tori tori în mod supranatural f ă ă ră mijloace de transport. Puteam vedea în mod supranatural mult mai departe şi mult mai multe decât vede un om normal. Puteam vorbi


























„Hoţul de diavol n-a putut s ă nu nu copieze şi lumea spiritual ă a a lui Dumnezeu. De aceea a format cele nouă cete cete demonice, a c ă ror ror ierarhizare este corespunză toare toare cu nivelul spiritual al fiec ă reia. reia. În consecinţă exist există şi nouă stadii stadii ale iniţierii, care împart pe oamenii devotaţi satanei în tot atâtea tagme ierarhice. Tagma cea mai înalt ă se se cheamă TASIL-LAMA. TASIL-LAMA. A doua se cheamă LALAI-LAMA. LALAI-LAMA. A treia se cheamă LUVEDE. LUVEDE. A patra tagmă , că reia reia îi aparţin „preoţii“, se cheamă PEA. PEA. A cincea tagmă îi îi cuprinde pe monahi, cei înainta ţi spiritual. A şasea tagmă îi îi cuprinde pe magii care au f ă ăcut cut şi continu ă să fac facă atâta atâta ră u în lume. A şaptea tagmă este este cea a fachirilor. A opta, tagma satanismului occidental, se cheam ă SADOC; SADOC; ea îi cuprinde şi pe anastenari (sect ă creştină din provincia grecească Thrakia, lângă Marea Neagr ă , ai cărei adep ţ i sunt boteza ţ i,i, dar refuză să-şi împlinească datoriile de cre ştini şi formează o comunitate par ţ ial ial închisă. În timpul celei mai mari sărbători a lor, în cinstea Sfin ţ ilor ilor Împăra ţ i Constantin şi Elena, săvâr şesc un cult orgiastic în cadrul c ăruia poart ă icoane cu




























clasificare a pă catelor catelor şi au fost date competen ţe corespunză toare toare diferiţilor diavoli, aşa încât pentru fiecare pă cat cat există şi un demon responsabil, cu întreaga lui trup ă . De pildă , pentru guvernarea unui stat este nevoie de un guern alcă tuit tuit din prim-ministru, loc ţiitorii să i li mini ştri, că rora rora şeful, în funcţie de calităţile, cunoştinţele şi îndemână rile rile lor, le încredinţează ministerul ministerul potrivit. În cazul nostru, întâi-st ă tă torul torul guvernului dracilor este – aşa îl numea Gheorgaki – „Arhisatanist“. Acesta a f ă cut ordonarea ă cut pă catelor catelor şi a atribuit fiecare p ă cat cat unui demon. În fiecare seară Arhisatanist îi cheamă pe diavoli la o dare de seamă , în cadrul că reia reia ră spund, spund, într-un fel, pentru ceea ce au f ă ăcut cut în ultimele două zeci zeci şi patru de ore. Iar câţi au reuşit să înşele cât mai mulţi


























Unul din cele mai mari p ă cate, cate, după Sfinţii Pă rin rinţi, este egoismul, care l-a trântit din cer pe Lucifer, „purtă torul torul de “, întâiul dintre puterile îngereşti şi l-a f ă lumină “, cut diavol ă cut întunecat. Cel care are ră spunderea spunderea de a-i împinge pe oameni în pă catul catul mândriei este demonul numit Ringa-Kila. Nu există ră u mai mare decât egoismul; acesta d ă naştere tuturor ispitelor şi smintelilor şi este izvorul tuturor relelor. Vai de cel pe care-l va stă pâni, pâni, că ci ci îl va deforma suflete şte. Mândria şi egoismul sunt considerate cele mai murdare patimi.. Cel care a fost cuprins de mândrie este stă pânit pânit de nelinişte, tulburare, mânie, l ă ud udă ro roşenie şi tendinţa de aroganţă . Sfântul Grigorie Dialogul o numeşte regina pă catelor, catelor, care, după ce-l ce-l biruie pe om şi-i robeşte inima, îl dă pe


























DESFRÂNAREA Într-un alt mare pă cat, cat, al desfrână rii, rii, este însă rcinat rcinat să ne târască demonul Rahba, care trebuie c ă este foarte mândru de opera pe care o să vâr vârşeşte, că ci ci în zilele noastre cultul c ă rnii rnii este aproape zeificat. Dar şi în alte epoci, dac ă ne aruncă m privirea, vom vedea că desfrânarea a jucat un rol de frunte în via ţa oamenilor. Patima desfrân ă rii rii îi cuprinsese şi pe locuitorii Sodomei şi Gomorei şi li s-a f ă ăcut cut pricin ă de pieire. În istoria omenirii sunt nenum ă rate rate exemple de oameni care au fost st ă pâni pâniţi de această patim patimă şi au ajuns chiar la ucidere. Până şi pe Cuviosul Antonie cel Mare l-a luptat dracul desfrân ă rii, rii, la început cu


























dezmăţ de Dumnezeul lor“. Înfricoşă toare toare este puterea lui Rahba şi toţi cei care nu sunt înfrâna ţi, n-au voinţă tare şi dragoste de Dumnezeu se lasă atraşi, ajungând robi ai vicleanului vr ă jmaş. Fenomenul desfrână rii rii a luat dimensiuni necontrolate o dat ă cu revoluţia pansexualistă de la începutul anilor 1960. Teoriile materialiste, dec ă derea derea moravurilor şi libertatea sexual ă au constituit terenul propice pentru înflorirea curentului pansexualist, care socoteşte c ă instinctele instinctele sexuale au un rol primordial în via ţa şi evoluţia psihică a omului. Rahba este cel care a insuflat ideea comerţului contemporan cu sclavi, a pie ţii de femei şi copii utilizaţi ca obiecte ale plă cerii, cerii, cea mai rea formă de de exploatare a omului de că tre tre om. „Dacă vrei să fii aproape de Dumnezeu, păzeşte-te de


























cu neputinţă să atingem atingem trupul şi să nu nu înf ă catul, dacă şi ăptuim ptuim pă catul, împrejură rile rile contribuie la aceasta. Mintea noastr ă nu nu poate ră mâne mâne niciodat ă golită de gânduri, ci totdeauna se va gândi la ceva, fie bun, fie ră u. u. Diavolul cunoa şte acest lucru şi când află mintea neocupată cu cu gânduri bune, atunci Rahba atac ă . Este obligatori ca imediat ce con ştieniză m că în în mintea noastr ă umbl umblă un un gând ră u, u, să -l -l înlocuim cu altul bun f ă ci ăr ă vreo cât de mică întârziere. Că ci dacă -l -l primim şi-l ţinem câtva timp, prinde r ă dă cini cini şi cu anevoie îl mai izgonim. Se întâmpl ă acelaşi lucru ca şi cu focul, pe care foarte uşor îl stingi la început, dar pe care nu-l mai po ţi stă pâni pâni când se înteţeşte şi se întinde.

IUBIREA DE ARGINŢI




























agresive ca să -şi însuşească uneori uneori bunuri str ă ine. ine. Al patrulea ră u este minciuna, al cincilea, sperjurul, şi al şaselea este viclenia, pe care cel împă timit timit este nevoit s ă le folosească adesea ca să -şi satisfacă setea setea ira ţională după bani. bani. Al şaptelea ră u este trădarea, prin care vată mă sau sau ucide pe binef ă torul să u, u, adică tocmai tocmai ceea ăc ă torul ce a f ăcut Iuda Domnului. Puşculiţa de lut prime şte în ea oricâte


























Odinioară Pitagora Pitagora a fost întrebat care este cea mai să lbatic lbatică fiară şi acela a ră spuns spuns: „Omul, atunci când se mânie“. Într-adevă r, r, când omul este stă pânit pânit de mânie, se comport ă ca un nebun, aşa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, care-l identifică pe cel mânios cu


























Acedia (plictiseala) este lipsa tragerii de inim ă şi a dorinţei de a să vâr vârşi faptele lui Dumnezeu, care pune stă pânire pânire pe om. Din acedie izvoră sc sc laşitatea şi deznă dejdea, dejdea, aceasta din urmă fiind fiind mai mare decât toate p ă catele.Diavolul catele.Diavolul care ne împinge în p ă catul catul acediei este Hamisma, cel care ne aduce - de pild ă – gândul că n-are nici un rost să ne ne luptă m şi degeaba ne mai ostenim, ori, în


























Credinţa este o caracteristică a fiecă rui rui om. Omul vrea s ă creadă în ceva, chiar dacă uneori n-o arată , probabil din egoism. Are nevoie să trag tragă putere putere de undeva, s ă se se sprijine pe ceva şi acest ceva pot fi banii sau st ă pânirea pânirea asupra altora. Astfel, îndumnezeie şte, oarecum, unele valori şi creează idoli. Idolatria este, deci, slujirea idolilor sau adorarea exagerat ă a a unei persoane.


























Încă mai mai vedem în vechime temple dedicate zeilor, preo ţi şi preotese slujind în aceste temple, să vâr vârşind jertfe şi invocaţii; uneori se înf ăţ ăţişează şi zeii, adică dracii, care de vreme ce sunt duhuri, au această posibilitate. Vom vedea c ă în toată Grecia au funcţionat oracole, care spuneau profeţiile şi hotă rârile rârile zeilor cu privire la desf ăş ăşurarea unor evenimente. Adorare şi devotament














































































Din Tibet in Sfantul Munte la Batranul Paisie.pdf

Recommend Documents