1
Introducere Perioada adultă reprezintă una dintre cele mai importante etape din viaţa unei persoane. Această perioadă înseamnă posibilitatea de a fi pe cont propriu (detaşarea de casa părintească), de a acţiona singur şi de a lua propriile decizii fără sfaturi din partea altor persoane, de a contura preferinţele personale şi de alegere a profesiei, de a întemeia relaţii serioase, de a-şi gestiona propriul cămin şi buget şi de a-şi pune în valoare calităţile pe care le are în câmpul de muncă ales. Perioada adultă tânără reprezintă o etapă în călătoria lungă pe care adultul o are de parcurs şi înseamnă o perioadă marcată de curiozitate, de explorare, de descoperiri, de schimbări în plan fizic şi psihic, de clădire a unor relaţii durabile şi a unei vieţi extrem de diferită faţă de cea trăită până atunci. Tinereţea reprezintă perioada alegerilor în ceea ce priveşte studiile, cariera, partenerul de viaţă, stilului de viaţă. Dar simplu spus, tinereţea este apogeul vieţii unui om. În plan general, perioada adultă tânără înseamnă o detaşare de familia originară şi cunoaşterea unor persoane noi, în care tânărul adult caută să-şi dobândească statutul de persoană independentă, să îşi facă propriile alegeri, să acorde mai mult interes pentru legarea unor relaţii de prietenie sau pentru găsirea unui partener în vederea formării unei relaţii de lungă durată.
Cuprins S-au scris numeroase cărţi despre perioada adultă, fiecare autor utilizându-şi propriile teorii şi convingeri la felul în care este structurată perioada adultă. Există
numeroase
convingeri cu privire la care sunt limitele de vârstă din perioada tinereţii, şi fiecare autor îşi motivează părerea după diverse argumente. Monica Secui vorbeşte despre tinereţe ca fiind o etapă a vârstei adulte. Limita inferioară a tinereţii se situează între 20 şi 24-25 de ani, perioadă care se suprapune cu perioada adolescenţei prelungite – trecerea spre statutul virtual de adult. Limita superioară este fixată la vârsta de 35 de ani, dar se poate întinde până la 40 de ani, în funcţie de gradul de dezvoltare al persoanei. Totuşi, majoritatea autorilor se pun de acord într-o privinţă; aceştia identifică pentru această etapă două categorii de sarcini care vizează dezvoltarea personală. În prima categorie sunt incluse relaţiile sociale, acestea satisfăcând nevoia de afiliere şi de intimitate a persoanei
2
(se pune accentul pe relaţionarea în cadrul cuplului de îndrăgostiţi şi cel marital). Cea de-a doua categorie se referă la formarea şi dezvoltarea abilităţilor necesare pentru activitatea profesională (aici sunt incluse şi câştigarea independenţei economice, modul în care persoana îşi gestionează resursele financiare, conturarea rolului profesional şi ce înseamnă realizarea profesională). Astfel, persoana tânără se maturizează odată cu rolurile noi pe care ea şi le asumă pe plan interpersonal, dar şi profesional (Secui M., Tinereţea, în Bonchiş E. Şi Secui M. (coord.), Psihologia Vârstelor, 2004, Edit. Universităţii din Oradea, 274-275). Ursula Şchiopu consideră că tinereţea este o etapă a dezvoltării umane, cuprinsă între 24-35 de ani, care la rândul său, poate fi împărţită în 3 subetape: 24-28 de ani – perioada de adaptare, de ucenicie (adaptare familială şi profesională); 28-32 ani – perioada de implantaţie (se acumulează experienţă profesională şi se dezvoltă statutul de părinte); 32-35 ani – perioada în care se fixează valorile, conduitele şi aspiraţiile formulate în perioadele anterioare. Fiecare subetapă are elementele ei definitorii. Subetapa 24-28 de ani înseamnă o oarecare opozabilitate în privinţa noilor roluri, dar totodată şi o flexibilitate şi adaptabilitate care-l ajută pe tânăr să facă faţă acestor noi provocări; de asemenea, această perioadă înseamnă şi o puternică dorinţă de autoafirmare, astfel că tânărul este dispus la o învăţare practică productivă; tânărul trebuie să facă faţă nu doar rolului de angajat, ci şi celui de soţ/soţie. În următoarea subetapă, 28-32 de ani tânărul a reuşit să se adapteze în rolul de angajat şi bazat pe experienţă, caută să se perfecţioneze prin cursuri de perfecţionare etc.; relaţiile sociale se extind, iar în familie responsabilităţile cresc (se poate să apară şi copii, care implică schimbarea obiceiurilor, rutinei). Ultima subetapă, 32-35 de ani, înseamnă o readucere în prim-plan a statutului socio-profesional, care este din nou în ascensiune; după trecerea prin nişte schimbări majore, viaţa de familie din această subetapă se stabilizează (Şchiopu U. Psihologie modernă, 2008, Ediura Diana Press SRL, Bucureşti 233). O teorie interesantă este cea a lui Levinson, în care dezvoltarea adultului se bazează pe ideea unei serii de faze presupuse că apar în fiecare ciclu de viaţă al individului. Pe baza unor interviuri detaliate cu 40 de bărbaţi americani cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani, Levinson a reuşit să distingă 4 perioade de viaţă (bărbaţilor intervievaţi li s-a cerut să-şi analizeze viaţa trăită până la momentul respectiv). Cele 4 perioade sunt: copilăria şi adolescenţa, perioada adultă timpurie (aproximativ 17-45 de ani), perioada adultă mijlocie (aproximativ 40-65 de ani), perioada adultă în regresie (de la 60 de ani în sus). Levinson identifică perioada adultă timpurie ca fiind stadiul în care individul caută independenţa faţă de părinţi şi în care işi pune bazele pentru asigurarea scopurilor sale în viaţă. Trăsătura definitorie a perioadei adulte timpurii este
3
existenţa unui mentor, a unui mentor mai experimentat şi mai în vârstă, care să-i dea sfaturi individului aflat în acest stadiu al vieţii cu privire la cariera profesională. Cu toate că această teorie s-a axat doar pe perioada adultă timpurie şi mijlocie în cazul bărbaţilor, autorul consideră că există un model asemănător şi în cazul femeilor. În completarea teoriei lui Levinson, au venit Roberts şi Newton, care în 1987 şi-au propus să descopere dacă modelul lui Levinson era aplicabil şi la femei. Din această teorie a reieşit că evoluţia vârstei femeilor semăna cu evoluţia vârstei bărbaţilor, cu o vizibilă diferenţă: în cazul dezvoltării femeilor exista o complexitate mai mare. Astfel, acestea aveau fixate scopuri mai complexe decât cele ale bărbaţilor, iar ele nu aveau un mentor. Deşi evoluţia e similară, femeile au pus accent mai mult pe relaţii decât pe cariera profesională, iar scopurile acestora au fost orientate în jurul altor oameni (Birch A., Psihologia Dezvoltării, 2000, Editura Tehnică, Bucureşti 270-273). După alţi autori, perioada adultă tânără are subetapele dezvoltării structurate într-un mod diferit. Acestea sunt: - tranziţia spre tinereţe (perioada 18-22 de ani), în care persoana se confruntă cu dorinţa de câstigare a propriei autonomii emoţionale şi financiare în faţa familiei. Alegerile sunt diverse: continuarea studiilor, angajarea, ambele opţiuni; - intrarea în lumea adulţilor (perioada 22-28 ani), când persoana trebuie să facă faţă multor solicitări legate de două sarcini ale dezvoltării: explorarea varietăţii rolurilor de adult (anagajat, partener în cadrul unei relaţii intime, membru al unor grupuri) şi apariţia unui grad relativ de stabilitate cu privire la asumarea rolurilor respective; - tranziţia spre 30 de ani (perioada 28-33 ani) este perioada în care alegerile făcute în etapele anterioare sunt evaluate şi în care pot fi luate decizii cu privire la ce urmează; această tranziţie este considerată crucială deoarece în cazul în care structura adoptată este compatibilă cu capacităţile şi idealul persoanei (Secui, M. Tinereţea, în E. Bonchiş (coord.) Dezvoltarea umană. Aspecte psiho-sociale, 2000, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 214). O abordare interesantă este cea a lui White, care se potriveşte cu opiniile altor autori; White a identificat cinci direcţii de dezvoltare observate în perioada adultă tânără. Prima direcţie – stabilizarea identităţii eului – este mai intensă decât în oricare altă perioadă anterioară de devoltare; eul nu poate fi grav afectat ca în celelalte perioade, ci din contră, poate fi definit şi menţinut stabil şi consistent dacă se optează pentru o angajare mai intensă în rolurile sociale. A doua direcţie – independenţa relaţiilor personale – înseamnă dezvoltarea unor relaţii personale
4
puternice cu ceilalţi; acest lucru este cu atât mai posibil dacă prima etapă s-a realizat cu succes (există deja o opinie stabilă despre propria persoană, acest lucru determinând scăderea interesului faţă de propria persoană), tânărul fiind capabil să fie atent la trebuinţele celor din jur. Cea de-a treia direcţie – creşterea intereselor – presupune mai mult interes şi curiozitate, acesta angajându-se în numeroase activităţi (studiu, hobby-uri, profesie, relaţii interpersonale). A patra direcţie – umanizarea valorilor – înseamnă acordarea unui interes pentru problemele morale şi etice din viaţa reală şi modul în care se aplică în societate; tânărul face conexiunea între diverse experienţe de viaţă şi problemele morale care au apărut. Ultima etapă – extinderea ocrotirii – înseamnă acordarea unui interes mult mai general pentru bunăstarea celorlalţi; asta nu înseamnă ca tânărul va fi preocupat doar de persoanele apropiate, ci şi de indivizii aflaţi în suferinţă din societatea în care se află. Trebuie spus că White subliniază că aceste direcţii sunt cele ideale ale dezvoltării din perioada adolescenţei şi perioada adultă tânără, dar că nu toţi oamenii trec prin toate aceste direcţii de dezvoltare. (Birch A., Psihologia Dezvoltării, 2000, Editura Tehnică, Bucureşti 270-273). Deşi literatura de specialitate identifică adultul tânăr ca încadrându-se în diverse categorii de vârstă, majoritatea autorilor se pun de acord când vine vorba de definirea acestei perioade ca fiind cuprinsă între 20 şi 35 de ani. Totodată, ei se pun de acord şi în ceea ce priveşte direcţiile spre care tinerii se îndreaptă, care sunt preocupările lor principale, dar şi care sunt dificultăţile cu care se confruntă. Conform lui Jeffrey Jensen Arnett, vârsta adultă tânără este definită de trei criterii: acceptarea responsabilităţii proprii, luarea deciziilor într-o manieră independentă şi obţinerea independenţei financiare (apud Papalia D., Wendkos Olds S., Duskin Feldman R., Dezvoltare Umană, 2010, Editura TREI, BUCUREŞTI, 503). Dacă în trecut aceste decizii se petreceau la intervale mici una faţă de cealaltă – bărbatul căutându-şi un serviciu după terminarea studiilor şi apoi întemeindu-şi o familie, iar femeia îşi căuta un partener potrivit în vederea căsătoriei – în prezent lucrurile s-au schimbat pe motivul progreselor tehnologice, durând mai mult timp în luarea deciziilor legate de cele trei criterii ale vârstei adulte. Deoarece contextul social şi politic a introdus tot mai mult oportunităţi pentru persoanele cu vârste între 20-35 de ani, desfăşurarea vieţii unui adult tânăr din viziunea lui Arnett este schimbată de numeroase evenimente importante, precum: mutarea din casa părintească, înscrierea la o facultate, găsirea unui loc de muncă, găsirea unui partener de viaţă, căsătoria, naşterea copiilor etc. Toate aceste evenimente pot fi sau nu afectate de o stare de sănătate precară, de un psihic dezechilibrat sau de mediul extern.
5
Aşa cum reiese şi din rândurile de mai sus, perioada adultă tânără presupune numeroase schimbări, atât pe plan fizic, cât şi pe plan emoţional sau social. Tinereţea este perioada în care se pun bazele unei funcţionări fizice bune sau nu pentru durata întregii vieţi. Sănătatea este unul dintre factorii cei mai importanţi pentru susţinerea unui stil de viaţă corespunzător, astfel că este important felul în care acest aspect al vieţii este gestionat. Sănătatea este influenţată de mulţi factori, printre care: ereditatea, alimentaţia, bolile avute până în această perioadă sau exerciţiile fizice (sedentar, activ); la rândul ei, sănătatea influenţează dezvoltarea fizică, stilul de viaţă, modul de a gândi, relaţiile cu ceilalţi. Ca o descriere a ce înseamnă perioada tinereţii în plan fizic, este bine de spus că prototipul tânărului de 25 de ani se apropie cel mai mult de idealul uman în ceea ce priveşte aspectul şi forma fizică, funcţiile organismului fiind pe deplin dezvoltate; după 25 de ani, până la aproximativ 50 de ani, apare un declin gradual, dar care este foarte greu de remarcat. Între 30-45 de ani, înălţimea rămâne neschimbată, dar după această vârstă ea începe să scadă. Forţa musculară atinge apogeul între 20 şi 30 de ani, după această perioadă urmând o scădere gradată de 10% între 30 şi 60 de ani. În ceea ce priveşte timpul de reacţie, perioada de vârf a acestui aspect se situează între 18 şi 30 de ani. În ceea ce priveşte acuitatea vizuală, deseori se întâmplă ca declinul său să apară încă din tinereţe; cu toate acestea, el devine observabil abia după vârsta de 40 de ani. Aceste schimbări se produc gradual şi există posibilitatea să fie uşor compensate. (Secui M, Tinereţea, în E Bonchiş şi Secui M, Psihologia Vârstelor, 2004, Editura Universităţii din Oradea, 383-384). În „Psihologia dezvoltării umane” Florinda Golu spune că în anii tinereţii, dezvoltarea fizică atinge apogeul, capacităţile fizice atingând atunci un vârf de manifestare. Motricitatea este la punctul său culminant, astfel că în primii ani ai acestei perioade viteza, precizia mişcărilor şi abilităţile corporale sunt la nivel maxim. Partea tristă este aceea că deşi perioada cuprinsă între 18-30 ani constituie „anii vitezei şi ai agilităţii”, multe dintre persoanele care au vârsta cuprinsă în acest interval îşi pierd interesul pentru sport şi o parte din vigoare şi forţă. Ca factorii frecvent întâlniţi care pot dăuna sănătăţii pot fi enumeraţi alcoolul şi tutunul. Alcoolul reprezintă o problemă gravă printre adulţii tineri. Efectul primar al alcoolului este producerea unei încetiniri graduale a reacţiilor creierului şi sistemului nervos. Deşi foarte mulţi oameni cred că alcoolul este un stimulent, acest lucru este fals, alcoolul fiind de fapt tranchilizant şi relaxant. Pe lângă acest dăunător efect primar, mai sunt alte reacţii aparent pozitive la consumul de alcool, precum ingeniozitatea sau apetitul sexual. De fapt, acestea nu sunt reacţii pozitive
6
deoarece ingeniozitatea se datorează alcoolului şi multe dintre persoanele care o înconjoară pe persoana consumatoare nu îi împărtăşesc sentimentul, iar apetitul sexual într-adevăr există, însă performaţele sexuale sunt drastic afectate de consum. Şi fumatul prezintă mari riscuri pentru sănătate deoarece conţine trei chimicale periculoase: monoxid de carbon, nicotină şi gudron. Diverse statistici ajung la concluzia că un fumător este de 40 de ori mai vulnerabil în faţa unei morţi cauzată de cancer la plămâni şi gură decât un nefumător, de patru ori mai predisupus să moară de cancer esofagian şi de două ori mai vulnerabil la un atac de cord. De asemenea, fumatul mai înseamnă şi un risc la o presiune sanguină ridicată, dar şi un factor principal în apariţia bronşitei. Pe lângă aceste lucruri, făcute voluntar, sunt lucruri legate de sănătate care nu pot fi controlate (sănătatea mentală). Un exemplu relevant arată că o boală gravă afectează adultul tânăr – schizofrenia – ea debutează către finalul adolescenţei ţi începutul perioadei de adult tânăr. Conform Institutului Naţional pentru Sănătate Mentală, în America există aproximativ 1 milion de americani care au primit acest diagnostic (Golu F., Psihologia dezvoltării Umane, 2010, Editura Universitară, Bucureşti, 238-239). Cu toate că persoanele tinere sunt considerate ca fiind segmentul cu cele mai puţine probleme de sănătate, există şi în cazul lor câteva aspecte care nu ar trebui neglijate. De exemplu, afecţiunile căilor respiratorii şi bolile cu transmitere sexuală sunt unele dintre afecţiunile minore cu care se confruntă populaţia tânără. Un alt aspect interesant este acela că femeile apelează mai des la servicii medicale decât o fac bărbaţii; pentru acest lucru există două explicaţii posibile: aspecte legate de aparatul genital (detectarea timpurie a cancerului de col uterin, controale în timpul gravidităţii şi după naştere etc.) şi preocuparea mai mare a femeilor pentru propriul corp. Ca boli care duc la moarte în rândul persoanelor tinere sunt cancerul şi afecţiunile cardiace. Este bine de ştiut că foarte multe persoane tinere
mor din cauza
accidentelor, mai ales cele rutiere (aceasta este şi o cauză principală a mortalităţii în rândul bărbaţilor tineri). La femei cauza principală a mortalităţii este cancerul, însă acestea înregistrează o rată a mortalităţii de două ori mai mică decât bărbaţii. Tot aici se poate discuta despre diferenţele între sexe în ceea ce priveşte stilul de viaţă. Astfel, în cazul femeilor stresul profesional este mai redus, iar consumul de tutun şi alcool este mai redus decât al bărbaţilor (cu toate că în ultimii ani o creştere a ratei de apariţie a cancerului pulmonar la femei, explicată de apropierea stilurilor de viaţă). De asemenea hormonii feminini au efecte benefice asupra organismului, reprezentând o bună sursă de protecţie împotriva afecţiunilor coronariene (Secui M, Tinereţea, în E Bonchiş şi Secui M, Psihologia Vârstelor, 2004, Editura Universităţii din Oradea, 384-385)
7
Alimentaţia reprezintă şi ea un factor important în dezvoltarea şi menţinerea unei stări de sănătate bune. Epoca vitezei în care trăim a schimbat dramatic regimul alimentar al oamenilor, cu precădere pe cel al adolescenţilor şi adulţilor tineri. Astfel, aceştia nu mai acordă atenţie la ceea ce mănâncă, sărind deseori peste micul-dejun şi alegând cine copioase, optând mereu pentru mese rapide, care nu le oferă nutrienţii necesari pentru o viaţă sănătoasă, iar în timp duc la diverse carenţe şi afecţiuni (diverse tipuri de cancer, hipertensiune, afecţiuni cardiovasculare, diabet, afecţiuni ale ficatului). În plan cognitiv, perioada de adult tânăr reprezintă o etapă benefică pentru dobândirea noilor cunoştinţe. Este perioada cu cel mai înalt grad de păstrare al informaţiilor memorate. Cu toate că nu intervin mari schimbări în gândirea tânărului, deoarece trăsăturile fundamentale s-au dezvoltat în adolescenţă, apare o trăsătură importantă: adaptabilitatea mintală la sarcinile profesionale specifice. Această trăsătură ajută o persoană tânără să facă trecerea de la învăţarea teoretică la cea aplicativă, concretă mult mai uşoară. Încă un plus al aspectului cognitiv din perioada tinereţii este selectivitatea. În tinereţe, capacitatea de învăţare selectivă, mai accentuat voluntară şi conştientă decât în perioada adolescenţei. Există câţiva factori care influenţează capacitatea de gândire şi nivelul de inteligenţă: nivelul general de şcolaritate al tânărului, gradul calificării profesionale şi ponderea solicitărilor intelectuale la locul de muncă (Creţu T., Psihologia Vârstelor, Editura Credis, Bucureşti, 331-332). Se poate deduce cu uşurinţă că în tinereţe memoria şi capacitatea de învăţare se conturează, iar un factor care influenţează foarte mult aceste aspecte, este nivelul de educaţie. De asemenea trebuie făcută diferenţa între diferitele tipuri de inteligenţă existente. Inteligenţa fluidă (se măsoară prin probe de raţionament şi aptitudini spaţiale) atinge nivelul său maxim către finalul adolescenţei şi începutul tinereţii, scăzând spre finalul cele din urmă. Un alt tip de inteligenţă, cea cristalizată implică sarcini care depind de nivelul educaţiei; la acest aspect performanţa se păstrează până în perioada vârstei a treia. Rezolvarea de probleme este o abilitate care ne ajută enorm pe parcursul întregii vieţi. Referitor la acest aspect, studiile lui Sigelman şi Shaffer au arătat că persoanele tinere le depăşesc pe cele adulte la rezolvarea unor sarcini tradiţionale, în condiţii de laborator. Dacă ne referim la alt tip de sarcini, care vizează domeniile în care persoana este competentă, reiese că adulţii maturi îi depăşesc pe cei tineri (Secui M, Tinereţea, în E Bonchiş şi Secui M, Psihologia Vârstelor, 2004, Editura Universităţii din Oradea, 390-391).
8
În ceea ce priveşte sexualitatea, în cartea „Psihologia dezvoltării umane”, aceasta este considerată foarte importantă în dezvoltarea fizică şi cognitivă. În carte sunt descrise câteva mari teorii referitor la sexualitate în perioada tinereţii. Una dintre teorii spune că sexualitatea joacă un rol esenţial, deoarece cei care nu reuşesc să-şi satisfacă nevoile sexuale sunt predispuşi unor tulburări mentale. O altă teorie afirmă că la baza comportamentului sexual se află o serie de nevoi (nevoia de intimitate, nevoia de apartenenţă, nevoia de supunere, nevoia de putere şi control, nevoia de joc aprobat social, pasiunea şi extazul, curiozitatea) care necesită să fie satisfăcute (Golu F., Psihologia dezvoltării Umane, 2010, Editura Universitară, Bucureşti, 239). În vederea unei observări mai bune a ceea ce înseamnă perioada de adult tânăr, am studiat cazul unui tânăr de 26 de ani, care se regăseşte în foarte multe dintre cele redate teoretic mai sus. El a părăsit casa părintească de mai bine de 5 ani, la început în vederea efectuării unor studii superioare, iar apoi din dorinţa de a avea un loc de muncă bine plătit, dar care să ofere şi satisfacţie spirituală. Părăsirea oraşului natal a însemnat o detaşare, dar şi lărgirea cercului social, tânărul facându-şi prieteni noi. De asemenea, există şi o preocupare pentru activităţile sportive şi alte hobby-uri (în timpul liber). El se află într-o relaţie serioasă de aproximativ 4 ani. În plan profesional, acesta are locul de muncă apropiat de dorinţele sale, deşi îşi doreşte să avanseze (motiv pentru care mai face şi cursuri de specializare după încheierea programului). De asemenea, deoarece îşi doreşte să câştige aprecierea colegilor, le sare mereu în ajutor când e nevoie şi iese cu aceştia frecvent.
Încheiere Perioada adultă tânără este una dintre cele mai pline de satisfacţii, deoarece include o sferă largă de activităţi şi posibilităţi de opţiuni. Trecerea de la perioada adolescenţei la cea de adult poate fi un şoc pentru mulţi, dar din fericire, majoritatea reuşesc să facă faţă noilor roluri care vin odată cu maturizarea. Echilibrul între viaţa profesională şi cea familială este fascinant, dar din păcate multe persoane nu reuşesc să echilibreze aceste două aspecte .
Bibliografie Birch A., Psihologia Dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000.
9
Creţu T., Psihologia Vârstelor, Editura Credis, Bucureşti, 2001. Golu F., Psihologia dezvoltării Umane, Editura Universitară, Bucureşti, 2010. Papalia D., Wendkos Olds S., Duskin Feldman R., Dezvoltare Umană, Editura TREI, Bucureşti, 2010. Secui M., Tinereţea, în Bonchiş E. şi Secui M. (coord.), Psihologia Vârstelor, 2004, Edit. Universităţii din Oradea. Secui, M. Tinereţea, în E. Bonchiş (coord.) Dezvoltarea umană. Aspecte psiho-sociale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000. Şchiopu U. Psihologie modernă, Ediura Diana Press SRL, Bucureşti, 2008.
