TEMA: CONTRACTUL DE MANDAT
PLANUL TEZEI: Introducere---------------------------------------------------------------------------------3
Actualitatea temei investigate---------------------------------------------------3 Scopul și obiectivele tezei--------------------------------------------------------4
Capitolul I. Consideraț ii generale despre contractul de mandat. 1.1.
Istoricul
contractului
de
mandat--------------------------------------------------------------5 1.2. Noţiunea Contractului de Mandat------------------------------------------------7 1.3. Elementele Contractului de Mandat---------------------------------------------10
1.4.Caracterele juridice ale Contractului de Mandat-----------------------------------19 1.5. Delimitarea de alte contracte civile-------------------------------------------------23 Capitolul II. Condiţiile de validitate a contractului de mandat-----------------24 2.1.Capacitatea juridică a părţilor--------------------------------------------------------26 2.2.Consimţămîntul părţilor---------------------------------------------------------------27 2.3.Obiectul contractului de mandat-----------------------------------------------------28 2.4.Forma mandatului----------------------------------------------------------------------29
2
Capitolul III. Efectele Contractului de Mandat------------------------------------31 Capitolul IV. Încetarea Contractului de Mandat-----------------------------------38
Concluzii și recomandșri----------------------------------------------------41 Bibliografie---------------------------------------------------------------------------------
3
Introducere Actualitatea temei investigate. Printre contractele care sunt cel mai des folosite de către societatea contemporană se numară cu siguranță cel de mandat. Deși de o importanșș majorș contractul de mandat ridicș multe semne de întrebare care trebuie lămurite înainte ca parțile să încheie o astfel de convenție. Supranumit de unii autori „contractul cu o mie de feţe” , mandatul a apărut nu numai din necesitatea încheierii unor contracte între persoane care se găsesc la distan ţă, dar chiar pentru a suplini inegalitatea de inteligenţă şi aptitudini dintre oameni , căci uneori recurgem la serviciile altuia pentru a realiza ceea ce nu putem înfăptui singuri. Importanţa mandatului pentru via ţa cotidiană şi, în special, cea juridică nu mai trebuie pusă la îndoială. Se remarcă atât existenţa mandatului clasic, reglementat de Codul civil, având la bază legături de rudenie sau prietenie, cât şi aplicaţii din ce în ce mai frecvente în ceea ce îi priveşte pe profesionişti: avocaţi, notari, agenţi imobiliari, agenţi de asigurări etc.Datorită intensificării relaţiilor transnaţionale, dispoziţii referitoare la mandat (denumit uneori şi contract de intermediere) găsim atât în convenţiile internaţionale , cât şi în legislația actuală a Republicii Moldova). Uneori, în practică, mandantul nu are decât rolul de a cerceta şi de a negocia. Pe de altă parte, în unele cazuri, deşi lucrează în interesul unei alte persoane, mandatarul încheie actul în numele său personal (mandat fără reprezentare).
4
În doctrină sa afirmat că mandatul se află la originea tuturor contractelor . Fără a fi atât de generoşi cu acesta, apreciem că mandatul prezintă o importan ţă deosebită, deoarece, prin intermediul lui, facilitându-se încheierea altor contracte civile sau comerciale, sunt dinamizate raporturile juridice de drept privat. Contractul
de mandat
ocupă un
loc
aparte în
rândul
contractelorcivile, deoarece, prin intermediul lui, participanţii la circuitul civil pot încheia, în principiu, orice alt act juridic, cu excepţia celor pentru care legea pune expres condiţia să fie încheiate personal de către părţi. Scopul și obiectivele tezei. Prezenta lucrare știinșificș are drept scop și obiectivele efectuarea unei analize complexe a contractului de mandat și anume:
• Apariția contractului de mandat; • Evoluția contractului de mandat; • Dezvoltarea
și
perfecșionarea
cadrului
legislativ
care
reglementează instituția contractului de mandat; • Importanta contractului de mandat în circuitul civil; • Depistarea lacunelor în legislația naționala; •
Formularea propunerilor de lege ferenda;
• Diferențele contractului de mandat și alte contracte civile;
5
Capitolul I. Consideraț ii generale despre contractul de mandat.
1.1. Istoricul contractului de mandat
Mandatul este unul dintre cele mai vechi contracte. El trebuie să se fi practicat în dreptul grec, ca și în dreptul roman, căci circumstanțele care dau loc acestui tip de contract, cum ar fi absența, boala, lipsa de experiență în afaceri, s-au întîlnit din toate timpurile, la toate popoarele. Dar, în legătură cu acest contract, insuficiența surselor se face simțită atît de mult încît există autori care afirmă că pentru istoricii dreptului ar fi imposibil să vorbească despre mandat și despre acțiunile care țin de acesta. Există, cu toate acestea, discursuri ale oratorilor unde se pot găsi urme ale
6
acestui contract. Voi încerca în continuare să degajez, din aceste discursuri, cîteva reguli privitoare la contractul de mandat. Oratorul Demostene spune, într-o pledoarie a sa, că în momentul plecării în Sicilia l-a însărcinat pe Nicostat să-i supravegheze și să-i administreze afacerile, ca și în trecut.1 S-a dorit să se vadă un caz de mandat, după Plutarh, în acțiunea pe care Diomede a îndreptat-o contra lui Alcibiade.2 Dar această ipoteză este foarte contestabilă. De o manieră generală, în dreptul antic, actul îndeplinit de mandatar pentru mandant poate să țină de administrarea patrimoniului, dar nu se rezumă doar la aceasta, putînd ține de un fapt juridic oarecare. Astfel kyrios-ul (seniorul) poate să delege unui terț exercițiul funcțiunilor sale tutelare, încredințîndu-i în special mandatul de a trece la engyésis-ul (punere în gaj a tinerei fete și a dotei sale, contractată între kyrios și viitorul soț) pupilei sale.3 Întrebarea pe care istoricii și-au pus-o este aceea dacă mandatul era gratuit la Atena, așa cum era el la Roma. Așa s-ar părea, conform pledoariilor lui Demostene în care nu se vede că aceia care administrează bunurile absentului ar primi vreo remunerație de vreun fel. Cu toate acestea, nici contrariul nu este imposibil, căci nimic nu dovedește cu siguranță că gratuitatea ar fi de natura mandatului.4 Mandatul este, în epoca imperială, la Roma, un contract consensual prin care o persoană însărcinează o altă persoană, care acceptă, să-i facă gratuit un serviciu. Caracteristica principală a mandatului o reprezintă inexistența unui echivalent, adică gratuitatea din partea mandatarului. Scopul principal al mandatului nu era interesul personal al părților contractante, ca în cazul serviciilor sau al lucrărilor remunerate, ci datoria (oficium) sau prietenia (amicitia). Se considera deci nepotrivit ca cineva să solicite plată, salariu sau echivalent de la un prieten pentru a desfășura o activitate. Sfera noțiunii de mandat se lărgește în perioada desfăurării lucrărilor libere înglobînd atît cazuri de acțiuni gratuite cît și acțiuni cu plată a mandatarului.
7
Contractul de mandat a existat cu siguranță în dreptul daco-roman, sistemul de drept local fiind un amestec între dreptul autohton și dreptul roman vulgar, dar nu sau păstrat izvoare în legătură cu acesta, avînd ca specific înlăturarea formalismului și a rigidității. Totuși, «dezvoltarea producției de mărfuri, lărgirea sferei acesteia precum și marea varietate a produselor au impus intensificarea schimbului de mărfuri, atît în interiorul provinciei Dacia, cît și cu alte provincii sau teritorii ale imperiului. Efectuarea acestor schimburi nu puteau fi făcute numai de producători direcți, recurgîndu-se la negustori de profesie»6. Nimic nu ne împiedică să credem că erau făcute, de asemenea, și prin intermediul mandatarilor. În secolul al XVII-lea, mandatul este reglementat în legiuirile românești. De exemplu, atunci cînd asupra mandatarului s-a produs un act de violenșș în urma cșruia și-a pierdut bunurile care i-au fost încredințate prin contractul de mandat, spre valorificare, nu este ră spunză tor în fața mandantului, nefiind obligat să -l despă gubească pe acesta. Bineînțeles, el trebuie să facă proba violenței, pentru a nu ră spunde. Un alt caz care se prezintă este cel în care mandatarul, care este mandatar în mai multe contracte de mandat, nu poate să -l despă gubească pe cel pă gubit din bunurile care i-au fost încredințate printr-un alt contract de mandat.7
1
Demostene, Nicostate &5; conf. Dareste, Plaidoyers civils de Démosthène, t. II, p. 200, nota 1. 2
Platner, Der Process und die Klagen bei den Attikern, t. II, p. 378; Caillemer, Le mandat et la commission, dans les Mémoires de l'Académie de Caen, 1876, p. 527 ]i urm. 3
Beauchet, Histoire du droit privé de la République athénienne, t. I, p. 135.
4
Idem, t.IV, p. 374.
5
Zepu Panagioti, Codul special al obliga\iilor, Partea B, Atena, 1965, p. 413-414.
M. Macrea, Viața în Dacia romană, București, 1969, p. 30, în Platon Ioan, Istoria dreptului românesc, ed. a II-a revăzută și adăugită, ed. Sylvi, Bucure]ti, 1997, p. 37. 6
Istoria dreptului românesc, vol. I, responsabil prof . univ. dr. docent Vladimir Hanga, secretar științific și coordonator tehnic dr. Liviu P. Marcu, autori dr. Gheorghe Cronț și alții, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1980, p. 571. 7
8
În timpul Regatului Unit Român contractul de mandat era reglementat de codul civil adoptat în 1864. Sub reglementarea Codului civil de la 1864, mecanismul juridic al reprezentării se explica
doctrinar
și
jurisprudenșial
plecînd
de
la
efectele
contractului de mandat clasic, prin natura sa un contract care prezuma reprezentarea. Codul Civil din R.S.S.M din 1964 nu reglementa instituția mandatului.
1.2.
Noţiunea Contractului de Mandat
Contractul de mandat reprezintă acordul de voinţe care se realizează între două părţi - numite mandant şi mandatar - prin care mandatarul se obligă să încheie acte juridice în numele şi pe seama mandantului, pe baza unei împuterniciri de reprezentare pe care acesta i-a dat-o. Mandatul poate fi special pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate (pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate afacerile mandantului). Mandatul
formulat
împuternicirea
de
în termeni generali nu conferă a
încheia
acte
de
decît
administrare
şi
conservare. Împuternicirea de a încheia alte acte urmează a fi formulată
numai printr-o clauză expresă, cu excepţia mandatului
autentificat
notarial
şi
dat
în
avans
pentru
incapacitatea
mandantului.
9
Intensificarea şi diversificarea raporturilor juridice civile determină necesitatea crescîndă şi oportunitatea utilizării sporite a contractului de mandat. În prezent, pentru exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor, subiecţii de drept civil recurg tot mai frecvent la serviciile de reprezentare şi intermediere oferite atît de persoanele fizice, cît şi de persoanele juridice, care înfăptuiesc în numele şi pe contul reprezentaţilor diferite acţiuni ce au drept efect apariţia, modificarea şi stingerea raporturilor juridice. Amploarea raporturilor de reprezentare şi intermediere este determinată de diverşi factori de ordin obiectiv de ordin subiectiv. Printre aceşti factori menţionăm lipsa de experienţă în anumite domenii de activitate, economia de timp şi de surse finanţare, imposibilitatea permanentă acte
etc.
Astfel,
pentru
sau temporară de a încheia anumite primirea
salariului,
încheierea
unor
contracte, săvârşirea altor acte juridice, în diverse situaţii cînd subiecţii dreptului civil socot de cuviinţă, aceştia recurg la institutul reprezentării. Raporturile juridice de reprezentare pot apărea în virtutea diferitelor temeiuri, inclusiv din contracte. Printre contractele ce dau naştere raporturilor juridice de reprezentare cel mai răspîndit este contractul de mandat. Potrivit prevederilor art. 1030 CC, prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.
10
Esenţa reprezentării în baza contractului de mandat rezidă în posibilitatea mandantului de a fi subiect al raporturilor juridice civile prin intermediul unui terţ - mandatar, împuternicit să reprezinte în astfel de raporturi interesele primului la încheierea de acte juridice. De altfel, contractul de mandat se prezintă ca o formă clasică
reprezentării,
a
deoarece
în
baza
acestui
contract
reprezentatul (mandant) transmite împuternicirile sale în ceea ce priveşte încheierea de acte juridice reprezentantului (mandatar), efectele actelor juridice astfel încheiate răsfrângându-se asupra reprezentatului (mandant). În această ordine de idei contractului de mandat
îi
sunt
aplicabile
şi
normele
ce
reglementează
reprezentarea şi procura (art. 242-258 CC). Într-o accepţiune obiectul contractului de mandat presupune acordarea serviciilor de intermediere, fapt care permite de a susţine că mandatul se prezintă atât ca formă juridică de reprezentare, cât şi de intermediere. Cu toate că normele speciale cu privire la intermediere în general şi intermedierea comercială în particular se conţin într-un capitol aparte al Codului civil (art. 1179-1198 CC), conţinutul acestor norme admite posibilitatea aplicării faţă de intermediere a normelor ce reglementează mandatul. Definiţia legală a contractului de mandat atribuie raporturile juridice apărute în baza acestuia la categoria raporturilor de drept civil ce presupun obligaţiile de prestare de servicii. Acest fapt denotă interferenţa juridică a contractului de mandat cu contractele de prestare servicii, cum sunt: contractul de administrare fiduciară, contractul de comision, de expediţie, agenţia ş.a. Cu toate acestea, Codul civil reglementează contractul de mandat prin prisma particularităţii sale specifice şi indispensabile cum este caracterul 11
fiduciar, ceea ce în primul rând stă la baza delimitării mandatului de construcţiile juridice menţionate. Mai mult ca atât, specificul mandatului,
care
mandatarului
de
altfel
săvârşite
în
rezidă numele
şi
în
că
faptul
mandantului
acţiunile
condiţionează
apariţia, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor pe contul ultimului, poate fi invocat drept criteriu de delimitare a contractului de mandat de contractele de prestării servicii. Contractul de mandat nu trebuie confundat cu cel de acordare a serviciilor de asistenţă juridică în instanţele judiciare. Acest contract, spre deosebire de contractul de mandat, nu presupune apariţia, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor în persoana clientului, urmând să fie reglementat de normele Codului civil cu privire la prestarea serviciilor (art. 970-978 CC). Posibilitatea de a încheia contractul de mandat şi cu titlu oneros condiţionează asemănarea acestuia cu contractul de muncă sau cu contractul de antrepriză.
Deosebirea principială constă însă în
faptul că mandatarul este împuternicit a-1 reprezenta pe mandant la
încheierea
de
acte
juridice,
fiind
totodată
reprezentantul
mandantului, pe când obiectul contractului de muncă sau de antrepriză îl formează acte sau fapte materiale, iar angajatul (salariat)
şi,
respectiv,
antreprenorul
nu
au
calitatea
de
reprezentanţi. De menţionat însă că salariatul poate fi împuternicit de a-1 reprezenta pe angajator, sau unitatea unde lucrează, tot aşa cum clientul îl poate împuternici pe antreprenor de a-l reprezenta la încheierea de acte juridice în numele clientului. În aceste cazuri atât salariatul, cât şi antreprenorul vor avea calitatea de mandatar, volumul drepturilor şi obligaţiilor acestora fiind determinat de reglementările Codului Civil cu privire la mandat. 12
1.3. Elementele Contractului de Mandat
Contractul de mandat comportă un caracter universal în sensul că în calitate de părţi la acest contract pot apărea orice subiecţi de drept civil. Părţile contractului de mandat sunt mandantul şi mandatarul. Indiferent de faptul dacă mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, mandantul trebuie să aibă capacitatea juridică necesară pentru a figura drept parte în raporturile juridice apărute în baza actelor încheiate de mandatar cu terţele persoane. De altfel, în baza contractului de mandat, parte în raporturile cu terţii apare nu mandatarul, ci mandantul. Pentru determinarea capacităţii juridice a mandantului prezintă interes doar natura juridică a actelor încheiate de către mandatar cu terţele persoane, în această ordine de idei este raţional a distinge între actele de administrare, de conservare sau de dispoziţie. Mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, deoarece în actele juridice pe care acesta le încheie în numele şi pe contul mandantului trebuie să manifeste un consimţământ valabil exprimat. Conform prevederilor art. 199, alin. 2 CC, consimţămîntul este valabil dacă provine de la o persoană cu discernământ, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat. Lipsa consimţământului sau viciile de voinţă sunt apreciate nu numai în persoana mandantului, dar şi în persoana mandatarului. Cu toate că legea nu prevede conceptul de mandat profesional, Codul civil stipulează că mandatul profesional este prezumat cu titlu
13
oneros (art. 1033, alin. 2 CC). Se impune concluzia că mandatul profesional este mandatul încheiat cu scop lucrativ (comercial), iar în calitate de mandatari profesionali pot apărea persoane fizice sau juridice speciale, activitatea de reprezentare la încheierea de acte juridice a cărora constituind îndeletnicirea (profesiunea) acestora. Respectiv, mandatarul profesionist (persoană fizică sau persoană juridică) trebuie să dispună de documentele corespunzătoare ce-i oferă dreptul de a participa la raporturile juridice cu terţii într-o atare calitate. Codul civil presupune posibilitatea desemnării mai multor mandatari pentru încheierea unui act juridic (art. 1037 CC). Astfel, mandantul poate desemna printr-un contract mai mulţi mandatari sau poate încheia contracte separate cu mai mulţi mandatari pentru a fi reprezentat la încheierea aceluiaşi act juridic. În acest sens, condiţia valabilităţii contractului de mandat încheiat în formula juridică respectivă este ca acţiunile întreprinse de câtre toţi mandatarii în vederea executării mandatului să fie acceptate, deoarece, potrivit art. 1037, alin. 1 CC, mandatul produce efecte numai în cazul în care este acceptat de toţi mandatarii. Acceptarea mandatului poate fi exprimată prin săvîrşirea de către mandatari a acţiunilor respective împreună ori prin aprobarea în formă scrisă sau în altă formă stabilită de lege a acţiunilor celorlalţi comandatari. Potrivit alin. 2 art. 1037 CC, mandatarii urmează încheie împreună toate actele vizate în mandat, dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat. Pentru executarea obligaţiilor asumate ei răspund solidar. Menţionăm însă că încheierea împreună
14
de către comandatari a tuturor actelor vizate în mandat nu reprezintă o condiţie obligatorie a activităţii acestora în baza contractului de mandat. În contractul încheiat prin care se desemnează mai mulţi mandatari sau în mandatul propriuzis pot fi specificate şi alte modalităţi de acţiune a comandatarilor. Mai mult ca atît, comandatarii sunt în drept să stabilească de sine stătător (separat de mandant) mecanismul de executare colectivă a mandatului. Principiala în acest sens rămîne a fi acceptarea din partea tuturor mandatarilor a executării mandatului. Obligaţia încheierii împreună a tuturor actelor vizate în mandat determină, bineînţeles, şi răspunderea solidară a comandatarilor, care poate surveni pentru executarea necorespunzătoare sau neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract. Răspunderea solidară survine şi în cazurile cînd în contract se stipulează sau rezultă cu certitudine din mandat faptul că mandatarii nu sunt obligaţi să încheie împreună toate actele vizate în mandat. Răspunderea solidară a comandatarilor se datorează nu atât încheierii împreună a actelor vizate în mandat, cît acceptării mandatului de către toţi mandatarii. Potrivit art. 1037, alin. 3 CC, se consideră depăşire a împuternicirilor mandatarului încheierea unipersonală a actelor juridice pe care acesta a fost împuternicit să le încheie împreună cu alte persoane desemnate în această privinţă. În acest caz, dacă există pretenţii din partea mandantului referitor la executarea contractului el este în drept să înainteze acţiuni împotriva oricărui comandatar. Aceştia, la
rândul
lor,
au
dreptul
la
acţiune
de
regres
împotriva
comandatarului care a acţionat cu depăşire a împuternicirilor. Dacă însă actul juridic pentru încheierea căruia au fost desemnaţi mai 15
mulţi mandatari a fost încheiat unipersonal de câtre unul din comandatari în condiţii mai avantajoase pentru mandant decât cele convenite,
aceste
acţiuni
nu
se
califică
drept
depăşire
a
împuternicirilor. Legea permite mandatarului reprezentarea mai multor persoane (mandanţi) pentru încheierea aceluiaşi act. În acest sens art. 1038, alin. 1 CC, prevede că mandatarul care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror interese sunt sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia cazului cînd uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a dublei reprezentări îl exonerează de această obligaţie pe mandatar. Din dispoziţia acestei norme se observă că realizarea conformă a dublei reprezentări implică respectarea unor condiţii obligatorii în cazul când interesele mandanţilor sunt sau ar putea fi în conflict.
Acestea sunt: - condiţia informării obligatorii a fiecărui mandant despre dubla reprezentare; - condiţia imparţialităţii mandatarului faţă de fiecare mandant (art. 1038, alin. 2 CC). În unele cazuri mandatarul nu este obligat să informeze pe fiecare mandant despre dubla reprezentare. Legea prevede această posibilitate pentru mandatar doar ca o excepţie şi numai atunci cînd dubla reprezentare este cunoscută de către mandanţi, sau când uzanţele în materie îl exonerează pe mandatar de obligaţia informării mandanţilor.
16
Potrivit prevederilor art. 1038, alin. 3 CC, mandantul care nu este în măsură să cunoască dubla reprezentare poate, în cazul în care a suferit un prejudiciu, să ceară declararea nulităţii actului încheiat de mandatar.
Aşadar,
în
vederea
protejării
intereselor
sale
patrimoniale, mandantul poate cere declararea nulităţii actului încheiat de mandatar însă pentru aceasta se impun două condiţii legale obligatorii, după cum urmează: - necunoaşterea de către mandant a dublei reprezentări, care se poate datora atît neinformării, cît şi informării tardive; - suportarea de către mandant a unui prejudiciu. Ţinînd seama de faptul că prin art. 1034 Codul civil admite un spectru larg de împuterniciri ale mandatarului, care nu se reduc doar la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, în vederea protejării intereselor mandantului legea stabileşte şi anumite limite în ceea ce priveşte capacitatea juridică a mandatarului la încheierea actelor juridice în numele mandantului. Astfel, art. 1039, alin. 1 CC prevede că mandatarul nu poate încheia acte juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazului când este autorizat expres sau când mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui. La fel, în această privinţă menţionăm şi art. 251 CC care stabileşte că reprezentantul nu are dreptul, în măsura în care nu îi este permis în mod expres, să încheie acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terţ, cu excepţia cazului în care actul juridic constă exclusiv în executarea unei obligaţii.
17
De menţionat că pentru a evita impactul situaţiei de încheiere a actelor
juridice cu
sine însuşi
asupra
valabilităţii
lor
faptul
cunoaşterii de către mandant a unei astfel de împuterniciri trebuie să preceadă săvârşirea acţiunilor mandatarului. Potrivit prevederilor art. 1039, alin. 2 CC, numai mandantul poate cere declararea nulităţii actului juridic încheiat cu încălcarea regulii prevăzute la alin. 1. Conform art. 226 CC, nulitatea poate fî declarată numai în cazul în care se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre limitări. În cazul încheierii de câtre mandatar a unui act cu sine însuşi numai mandantul îl poate autoriza în această privinţă şi, respectiv, ştie sau trebuie să ştie despre această circumstanţă. Condiţiile generale care se impun de câtre legislator obiectului actului juridic sunt: să fie licit, să se afle în circuitul civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa (art. 206, alin. 2 CC). în ceea ce priveşte obiectul contractului de mandat, se impun anumite precizări. Mandatul are ca obiect reprezentarea mandantului la încheierea de acte juridice de către mandatar, adică săvârşirea de către mandatar a acţiunilor juridice în numele şi pe contul mandantului, îndreptate spre apariţia, modificarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile. Respectiv, obiectul contractului de mandat îl formează serviciile juridice de reprezentare, care nu pot fi materializate.
De
exemplu:
mandantul
îl
împuterniceşte
pe
mandatar să încheie un contract de locaţiune, de vânzarecumpărare, de schimb etc.
18
În procesul executării contractului de mandat mandatarul deseori realizează şi acte materiale, cum ar fi: preluarea bunului care urmează a fi vândut de către mandatar în numele şi pe contul mandantului, verificarea bunului care urmează a fi cumpărat de câtre mandatar în numele şi pe contul mandantului etc. Cu toate că unii autori atribuie aceste acte la obiectul contractului de mandat, în opinia noastră, actele materiale săvîrşite de către mandatar în scopul executării contractului de mandat, având un caracter accesoriu, nu reprezintă obiectul propriu-zis al contractului de mandat şi nu schimbă esenţa acestuia, însă contribuie la realizarea cauzei contractului. Obiectul contractului de mandat, asemenea obiectului oricărui act juridic, trebuie să fie licit. Caracterul licit al obiectului contractului de mandat presupune că cţiunile pe care este împuternicit să le săvîşească mandatarul în vederea încheierii de acte juridice nu trebuie sădepăşească limitele legii. Orice indicaţie parvenită din partea
mandantului,
contrară
prevederilor
legale,
nu
este
obligatorie pentru mandatar. Mai mult ca atât, în cazul în care mandatarul urmează indicaţii contrare legii acesta poate suporta consecinţe juridice negative, fiind posibilă chiar şi tragerea lui la răspundere. Potrivit prevederilor art. 670 CC, este nul contractul al cărui obiect reprezintă o prestaţie imposibilă. Aşadar, obiectul contractului de mandat trebuie să întrunească doar prestaţii posibile. Posibilitatea prestaţiilor presupune posibilitatea executării mandatului în mod obişnuit, cu mijloace cunoscute şi accesibile pentru mandatar.
19
Nu pot constitui obiect al contractului de mandat actele juridice ce comportă caracter strict personal, adică actele care, potrivit
legii
sau naturii lor, nu pot fi încheiate prin mandatar. La aceste acte se referă: testamentul, căsătoria, exercitarea drepturilor părinteşti ş.a. Complexitatea obiectului contractului de mandat determină felurile
mandatului.
In
funcţie
de
întinderea
împuternicirilor
conferite mandatarului, mandatul poată fi general sau special. Conform prevederilor art. 1032, alin. 1 CC, mandatul poate fi special pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate (pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate afacerile mandantului). Aşadar, în funcţie de felurile mandatului se disting şi regimurile juridice deosebite care oferă mandatarului atât posibilitatea de a săvârşi un act juridic ce acoperă o operaţie juridică (de exemplu: împuterniciri în vederea încheierii unui contract de locaţiune) sau anumite acte juridice de acelaşi gen care acoperă mai multe operaţii determinate (de exemplu, împuterniciri pentru perfecta-rea anumitor tipuri de prestări servicii) - regimul juridic al mandatului special, cât şi posibilitatea de a săvârşi un spectru larg de acte juridice ce acoperătoate afacerile mandantului - regimul juridic al mandatului general.1 Este raţional ca mandatul, indiferent de felul său, să fie formulat expres în clauzele contractuale sau în procură, deoarece, în caz contrar, legea prevede numai apariţia împuternicirii de încheiere a 1
Principalele Contracte de Drept Civil editura “Oscar Print”,
Autori: Dr. Raul
Petrescu, pag. 84;
20
actelor de administrare şi conservare. Astfel, potrivit art. 1032, alin. 2 CC, mandatul formulat în termeni generali nu conferă decât împuternicirea de a încheia acte de administrare şi conservare. Împuternicirea de a încheia alte acte urmează a fi formulata numai printr-o clauză expresă, cu excepţia mandatului autentificat notarial şi dat în avans pentru incapacitatea mandantului. Cu toate că potrivit art. 1034, alin. 1 CC împuternicirile mandatarului nu se limitează la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia; cu excepţiile prevăzute la art. 1032, alin. 2, mandatarul nu poate depăşi limitele împuternicirilor date de câtre mandant, fiind totodată, potrivit art. 1040, alin. 1 CC, obligat să îndeplinească indicaţiile mandantului. Cu toate acestea, mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului dacă în funcţie de circumstanţe, poate presupune că mandantul, având cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat o asemenea abatere. Până la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat sa-1 notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazurilor când amânarea prezintă un pericol pentru executare (art. 1040, alin. 2 CC). Legea nu stabileşte condiţii speciale în ceea ce priveşte forma contractului de mandat. Acesta se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, având, dupăcum am mai menţionat, caracter consensual. Potrivit art. 1031 CC, acceptarea mandatului poate fi expresă sau tacită, adică să rezulte din actele sau chiar din tăcerea mandatarului. Prin derogare de la dreptul comun în materie
21
de probaţiune se impune concluzia că în cazul mandatului tacit dovada acestuia se poate face prin martori sau prezumţii. Pornind de la faptul că prin esenţa sa mandatul este totuşi reprezentativ, este raţional a recurge la forma scrisă a mandatuluiîn vederea
oferirii
terţilor
posibilităţii
de
verificare
a
limitelor
împuternicirilor oferite de câtre mandant mandatarului. Mai mult ca atît, după cum am remarcat, potrivit art. 1032, alin. 1 CC, mandatul poate fi general sau special, ceea ce încă o dată denotă raţionalitatea formei scrise a contractului de mandat, nemaivorbind de procură, care potrivit art. 252, alin. 1 CC se prezintă drept înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi. Aşadar, în practică, mandatul se exteriorizează printr-un înscris constatator
cunoscut
cu
denumirea
de
procură.
Cu
aceeaşi
semnificaţie de reprezentare în literatura de specialitate deseori se folosesc şi termenii delegaţie, împuternicire. Procura este documentul care în virtutea naturii sale juridice are o dublă semnificaţie. În primul rând, procura atestă operaţiunea juridică numită negotium prin care o persoană împuterniceşte altă persoană să încheie unul sau mai multe acte juridice în numele şi pe contul ei. Intr-o atare accepţiune procura este un act juridic unilateral care urmează a fi acceptat de către andatar prin executarea împuternicirii. În al doilea rînd, procura semnifică mijlocul numit instrumentum, servind drept mijloc de probaţiune a formei scrise a contractului de mandat2 şi, mai cu seamă, condiţie de executare a acestuia, deoarece în lipsa procurii nu pot fi 2
Drept Civil / Contracte Civile Chişinău 2004, Autori: Igor Trofimov, pag.52; 22
săvârşite de câtre mandatar unele acţiuni juridice, aceasta la rândul său concretizând volumul împuternicirilor mandatarului (drepturile şi obligaţiile lui). Luînd în consideraţie faptul că procura în unele cazuri se prezintă şi ca mijloc de probaţiune a contractului de mandat, urmează să delimităm cazurile când în vederea executării contractului de manda este necesar de a mai întocmi şi o prcură şi cazurile când pentru săvârşirea acţiunilor în numele mandantului mandatarului îi este suficientă doar trimiterea la contractul de mandat. Este raţional de a întocmi procuri în cazurile încheierii contractelor şi săvârşirii actelor juridice cu titlurile de valoare şi mijloacele băneşti ale mandantului. În celelalte cazuri mandatarul poate recurge la executarea mandatului fiind suficientă doar trimiterea la contract fără prezentarea procurii. De menţionat că în cazul unor divergenţe între împuternicirile oferite prin procură şi conţinutul contractului de mandat în raporturile dintre mandant şi mandatar, prioritate pentru aplicare au prevederile contractuale, iar în raporturile dintre mandatar şi terţi, împuternicirile oferite prin procură. Între contractul de mandat şi procură există o interdependenţă. Aceasta se prezintă în felul următor: dacă legea prescrie formă autentică actului la care urmează să participe mandatarul în numele mandantului (de exemplu, înstrăinarea unui imobil, ipoteca etc.), atunci mandatul trebuie să fie şi el autentic, dat fiind faptul că cele două acte formează un tot indivizibil.3 Într-adevăr, potrivit art. 252, alin. 2 CC, procura eliberată pentru încheierea de acte juridice m formă autentică trebuie să fie autentificată notarial. Altfel se prezintă 3
Drept Civil editura “Cartier Juridic” Chişinău 2005, Autori: Alexandru Rotari, Aurel
Băieşu, Oleg Efrim, pag. 40 23
situaţia atunci când actul juridic pe care este împuternicit să-1 încheie mandatarul în numele şi pe contul mandantului îmbracă forma autentică prin voinţa părţilor, fără ca legea să impună în mod imperativ acest lucru. În acest caz nu este necesară autentificarea notarială a procurii. Codul civil alRepublicii Moldova nu conţine reglementări speciale în ceea ce priveşte termenul contractului de mandat, fapt ce oferă părţilor contractante posibilitatea să stabilească de sine stătător termenele contractuale speciale şi termenul general în funcţie de perioada necesară executării mandatului şi de particularităţile acestuia, sau să încheie contractul pe un termen nedeterminat. Pornind de la faptul că contractul de madat şi procura în unele cazuri se prezintă ca un tot indivizibil, termenul contractului poate fi determinat de termenul pentru care mandatarului îi este eliberată procura. Putem vorbi despre preţ ca element al contractului de mandat numai în cazurile când este vorba de mandatul oneros, deoarece, de regulă, mandatul se prezintă ca un contract cu titlu gratuit. Mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract (alin. 1 art. 1033 CC). Codul civil a stabilit regula conform căreia mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros (art. 1033, alin. 2 CC). Cuantumul retribuţiei mandatarului este determinat prin acordul părţilor şi variază în funcţie de complexitatea împuternicilor mandatarului, gradul de calificare al acestuia etc. În acelaşi timp prin art. 1033, alin. 3 CC se stabileşte că în cazul mandatului oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului retribuţia
24
stabilită prin contract, în baza legii, prin uzanţe sau în funcţie de valoarea serviciilor acordate.
1.4. Caracterele juridice ale Contractului de Mandat
Referindu-ne la caracterele juridice ale mandatului, menţionăm că contractul de mandat este un contract consensual, de regulă unilateral, cu titlu gratuit. Aşadar, contractul de mandat are un caracter consensual, deoarece se consideră valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante. În acest sens mandatarul îşi poate da consimţământul în mod expres sau tacit, deoarece, potrivit prevederilor art. 1031 CC, acceptarea mandatului este expresă sau tacită. Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele sau chiar din tăcerea
mandatarului.
Observăm
că
în
materia
reglementării
încheierii contractului de mandat, legiuitorul reflectă regulile generale privind încheierea contractului (art. 679-703 CC). Am menţionat că contractul de mandat, de regulă, este un contract unilateral cu titlu gratuit, în sens că îl obligă doar pe mandatar (nu interesează faptul că, în raporturile cu terţii, obligaţiile aparţin mandantului) şi nu presupune remuneraţie. Legea însă nu interzice ca mandatarul să fie remunerat de către mandant. Obligaţia mandantului de remunerare a mandatarului există doar în cazurile prevăzute de lege sau de contract (art. 1033, alin. 1 CC). Conform prevederilor art. 1033, alin. 2 CC, mandatul profesoral este prezumat cu titlu oneros. Prin urmare, de regulă, mandatul este
25
prezumat cu titlu gratuit, ceea ce de altfel rezultă şi din definiţia legală a contractului de mandat. Aşadar, în cazul în care mandatul este gratuit, putem vorbi despre caracterul unilateral al acestuia (regulă), iar dacă este oneros, are caracter sinalagmatic (excepţie). Mandatul gratuit operează în exclusivitate raporturi juridice de reprezentare, pe când mandatul oneros presupune atât raporturi juridice de reprezentare, cât şi raporturi juridice de intermediere. Analiza contractului de mandat permite să evidenţiem un şir de trăsături specifice acestuia: 1. Contractul de mandat este, de regulă, un contract intuitu personae,
făcând
considerarea
parte
calităţilor
din
contractele
mandatarului.
De
care
se
încheie
exemplu,
în
analizând
calităţile profesionale ale mandatarului şi împuternicindu-1 de a-1 reprezenta la încheierea unui contract, mandantul previne într-o măsură oarecare eventualele probleme care ar putea apărea în cazul când contractul ar fi fost încheiat de către mandantul însuşi. 2. Raporturile juridice apărute în baza contractelor de mandat sunt de obicei fiduciare, cu excepţia cazurilor când participanţii acestora sunt persoane juridice4. în pofida excepţiei menţionate, acest fapt permite totuşi de a atribui contractul de mandat la categoria contractelor fiduciare. 3. În raporturile cu terţii mandatarul acţionează în numele mandantului. Respectiv, toate drepturile şi obligaţiile care rezultă din actele juridice încheiate în baza contractului de mandat apar, se 4
Contracte Civile Speciale editura “All Beck” Bucureşti 2000,
Autor: Corneliu
Turianu, pag. 75; 26
modifică sau se sting în numele mandantului. Prin aceasta contractul de mandat se deosebeşte de unele contracte de prestări servicii cum sunt contractul de comision şi contractul de expediţie. 4. În baza contractului de mandat mandatarul se obligă să acţioneze nu numai în numele mandantului, dar şi pe contul acestuia. Respectiv, tot ceea ce se obţine sau poate fi obţinut din executarea de acte juridice încheiate în baza contractului de mandat devine proprietatea mandantului. Mai mult ca atît, în vederea protecţiei drepturilor mandantului, Codul civil prevede reglementarea în baza căreia bunurile dobîndite de către mandatar, în numele său, dar pe contul mandantului, în cadrul executării obligaţiilor contractuale sau care i-au fost transmise de mandant pentru executarea mandatului sunt considerate, în raport cu creditorii mandatarului, bunuri ale mandantului (art. 1045 CC). 5. Fiind, după cum am menţionat, o formă clasică a reprezentării, contractului
de
reglementează
mandat
îi
reprezentarea
sunt şi
aplicabile procura
(art.
şi
normele 242-258
ce CC).
Menţionăm însă că funcţia contractului de mandat se reduce în general la reglementarea raportului apărut între mandant şi mandatar (partea internă a reprezentării). Scopul contractului de mandat ţine totuşi nu de reglementarea raporturilor între părţile contractante, ci presupune ne reprezentarea mandantului în raporturile cu terţii. Ţinând seama de acest fapt, raportul de reprezentare apărut în baza contractului de mandat interesează şi relaţiile cu terţii (partea exterioară a reprezentării). Împuternicirile mandatarului în relaţiile cu terţii în vederea executării contractului de mandat se fixează, de regulă, în procură.
27
6. Codul civil prevede şi o modalitate specifică de stabilire a raporturilor contractuale de mandat. Astfel, potrivit prevederilor art. 1031
CC,
acceptarea
mandatului
este
expresă
sau
tacită.
Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele sau chiar din tăcerea mandatarului. 7. O particularitate a mandatului este şi faptul că contractul de mandat este, de regulă, cu titlu gratuit. Contractul de mandat poate fi şi oneros, dar numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract (art. 1033, alin. 1 CC). Deşi mandatul este, în principiu, un contract cu titlu gratuit, legea nu interzice ca mandatarul să fie remunerat, dacă există stipulaţie expresă în acest sens. Deci legiuitorul prezumă numai gratuitatea mandatului, caracterul gratuit nu este de esenţa, ci numai de natura
contractului).
Dacă
mandatarul
este
un
profesionist,
prezumţia de gratuitate nu operează, cuantumul remuneraţiei urmînd a fi stabilit - în lipsă de stipulaţie şi criterii legale - de către instanţă, avînd în vedere natura şi volumul serviciilor prestate. Prin faptul că mandatul poate fi cu titlu oneros, el se aseamănă cu contractul
de
muncă
şi
contractul
de
antrepriză.
Principala
deosebire constă în aceea că mandatul are ca obiect (principal) încheierea de acte juridice cu terţii şi, de regulă, mandatarul este reprezentantul mandantului, în timp ce contractul de muncă sau de antrepriză are ca obiect acte sau fapte materiale şi intelectuale prestate pentru cealaltă parte contractantă, iar salariatul, respectiv antreprenorul (arhitectul), nu are calitatea de reprezentant.5 Precizăm însă, că salariatul poate primi împuternicire de 5
Drept Civil / Contracte Civile Chişinău 2004, Autori: Igor Trofimov, pag. 54; 28
reprezentare din partea unităţii (de exemplu, pentru achiziţionarea de bunuri), în care caz va avea calitatea de mandatar, cel puţin în raporturile dintre el şi terţul contractant, precum şi între acesta din urmă şi mandant, chiar dacă în raporturile dintre mandant şi salariatul lui (mandatar), datorită raporturilor de muncă (raporturi de subordonare), regulile mandatului vor fi înlocuite parţial cu regulile aplicabile raportului de muncă (obligativitatea acceptării şi executării mandatului, răspunderea mandatarului faţă de mandant potrivit regulilor din dreptul muncii, iar nu din dreptul civil | etc.)3. Tot astfel, antreprenorul poate fi împuternicit să încheie anumite acte juridice în numele clientului (de exemplu, să obţină avize sau autorizaţii din partea organelor competente).
|
Pe de altă parte, un liber profesionist care, de regulă, este un reprezentant (mandatar), nu întotdeauna v-a avea această calitate. De exemplu, avocatul care dă numai consultaţii juridice' sau care acordă numai asistenţă juridică, fără puteri de reprezentare, are în raporturile civile de regulă, calitatea de antreprenor, iar nu de mandatar. Mandatul este, de regulă, un contract consensual, care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi supus vreunei forme speciale. După cum s-a spus "mandatul poate fi dat în formă scrisă sau chiar verbală ori în mod tacit (În practică, mandatul este constatat de obicei printr-un înscris numit procură sau împuternicire. Procura, ca negotium, este un act juridic unilateral (exprimînd voinţa mandantului, oferta de mandat), iar ca instrumentum, este înscrisul în care se enumeră actele juridice ce urmează să fie îndeplinite de mandatar procurator în numele mandantului. Părţile redactează un înscris pentru a terţii să fie în măsură să verifice 29
puterile conferite mandatarului, precum şi limitele în care acesta poate contracta în numele mandantului. Cînd actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului urmează să fie încheiat în formă solemnă (de regulă, autentică), atunci procura trebuie să fie dată şi ea în aceeaşi formă, deoarece procura (mandatul) formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat (regula simetriei formelor). Astfel, de exemplu, mandatarul împuternicita să cumpere sau să schimbe un teren ori să încheie un contract de donaţie sau să constituie o ipotecă etc., trebuie să înfăţişeze o procură (sau un contract de mandat) în formă autentică. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră că mandatarul trebuie să fie împuternicit prin procură autentică numai în cazul în care legea prevede o asemenea formă pentru validitatea actului juridic ce urmează să fie încheiat prin mandatar, nu însă şi atunci cînd acest act urmează să fie încheiat în formă autentică prin voinţa părţilor, fără ca legea să prevadă o atare cerinţă.
1.5. Delimitarea de alte contracte civile De regulă, în dreptul civil mandatul este un contract cu titlu gratuit, mandatarul nefiind remunerat pentru serviciile pe care le face mandantului de a încheia unul sau mai multe acte juridice în numele şi pe seama sa. Caracterul gratuit al contractului de mandat civil ţine numai de natura contractului, nu şi de esenţa lui. Astfel, mandatul civil poate fi cu titlu oneros. În acest caz, mandatul se
30
aseamănă fie cu contractul de antrepriză de lucrări, fie cu cel de muncă. Principala deosebire între contractul de mandat şi contractul de antrepriză sau de muncă constă în obiectul acestora. În cazul mandatului, mandatarul are de încheiat, în principal, acte juridice şi, uneori, fapte materiale necesare actelor juridice, în timp ce, în cazul antreprizei de lucrări şi a contractului de muncă, antreprenorul şi angajatul îndeplinesc, în principal, fapte materiale şi intelectuale. O altă deosebire este aceea referitoare la calitatea de reprezentant pe care o are, de regulă, numai mandatarul. Acesta acţionează în numele şi pe seama mandantului, care va răspunde faţă de terţele persoane pentru obligaţiile asumate de mandatar, în limitele împuternicirii acordate. Antreprenorul, de regulă, nu are calitatea de reprezentant al clientului (beneficiarului). În mod excepţional el poate primi împuternicire de la client să obţină avizele, autorizaţiile necesare ridicării
construcţiei
sau
realizării
lucrării
care
fac
obiectul
contractului. Angajatul se poate afla în aceeaşi situaţie dacă angajatorul îl împuterniceşte să-l reprezinte faţă de terţi în încheierea unor acte juridice, dar această activitate are caracter excepţional şi oricum este secundară activităţii principale, care constă în îndeplinirea de fapte materiale sau intelectuale. Contractul de mandat nu trebuie confundat cu alte contracte, cu care se aseamănă. Delimitarea de alte contracte se impune pentru a stabili regimul juridic aplicabil raporturilor dintre părţi.
31
Mandatul cu titlu oneros se deosebeşte de contractul de muncă şi de contractul de antrepriză, întrucît mandatarul încheie acte juridice şi este reprezentantul mandantului, în timp ce salariatul sau antreprenorul săvârşesc acte sau fapte materiale şi nu au calitatea de reprezentant. Contractul de mandat se deosebeşte şi de vînzare, deoarece cumpărătorul devine proprietarul bunului vîndut, pe cînd mandantul este reprezentat de mandatar.
6
Capitolul II. Condiţiile de validitate a Contractului de Mandat
Mandatul poate fi expres sau tacit, putînd fi dat în formă scrisă sau chiar verbal. În practică mandatul este constatat, de regulă, printr-un înscris numit procură. Întocmirea unui înscris este necesară pentru ca terţii să verifice puterile conferite mandatarului de către mandant, precum şi limitele în care acesta poate contracta în numele mandantului. Procura are o dublă semnificaţie. În primul rînd, procura semnifică operaţiunea juridică numită "negotium", prin care o persoană împuterniceşte o altă persoană (mandatar, procurator) să încheie unul sau mai multe acte juridice în numele şi pe seama ei. Din acest punct de vedere, procura este un act juridic unilateral care urmează a fi acceptat de către mandatar prin executarea împuternicirii. 6
Contracte Civile Speciale editura “All Beck” Bucureşti 2000, Autor: Corneliu Turianu, pag. 78; 32
În al doilea rând, procura semnifică mijlocul juridic numit "instrumentum ", care dovedeşte existenţa şi, mai cu seamă, conţinutul mandatului, categoriile de acte juridice care vor fi încheiate şi limitele puterilor conferite mandatarului. Procura poate fi dată sub forma înscrisului, sub semnătură privată sau sub forma înscrisului autentic. Forma autentică a procurii este necesară ori de câte ori actul juridic pe care-1 va încheia mandatarul (procuratorul) cu terţa persoană trebuie întocmit în formă autentică. Potrivit principiului simetriei
formelor
actelor
juridice,
procura
formează
un
tot
indivizibil cu actul juridic pentru încheierea căruia a fost dată. Nu interesează dacă actul încheiat cu terţa persoană trebuie făcut în formă autentică, deci are caracter solemn, ori acest lucru a fost decis de părţi. Este suficient ca actul încheiat cu terţa persoană să fie întocmit în formă autentică pentru ca şi procura dată pentru realizarea lui să aibă aceeaşi formă autentică. În situaţia unui mandat cu titlu oneros, trebuie să se întocmească un contract de mandat în care se vor stipula obligaţiile ambelor părţi (mandant şi mandatar), urmînd a fi semnat de acestea. Cînd actul juridic pe care urmează să-1 încheie mandatarul este autentic, atunci şi procura trebuie întocmită în formă autentică. Acest lucru se datorează faptului că mandatul formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat. Totuşi, mandatul trebuie să fie dat în formă autentică numai în cazul în care legea prevede forma autentică pentru validitatea actului juridic ce urmează a fi încheiat de mandatar, nu şi atunci
33
când acest act a fost încheiat în formă autentică, fără ca legea să prevadă o atare cerinţă. Mandatul poate fi expres, dar şi tacit Mandatul tacit trebuie să rezulte din împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenţia părţilor. Mandatul tacit nu trebuie confundat cu mandatul aparent, întrucât în cazul mandatului aparent terţii încheie contractul cu convingerea că mandatarul are puterea de a reprezenta, fără ca, în realitate, mandatarul să aibă această putere (de exemplu, mandatul a fost revocat sau mandatarul a depăşit limitele reprezentării).7 În privinţa dovezii mandatului, trebuie să distingem după cum mandatul este expres sau tacit. În toate cazurile, acceptarea mandatului poate fi dovedită prin executarea lui de către mandatar Dacă mandatul este expres, dovada se face după regulile dreptului comun, dacă nu există prevederi legale speciale, în principiu prin înscris autentic sau sub semnătură privată. Dacă mandatul este tacit, dovada acestuia se poate face, atât de către părţi, cât şi de terţul cu care contractează mandatarul sau de alţi terţi prin orice mijloc de probă. În cazul în care nu poate fi dovedită încheierea contractului de mandat, atunci raporturile dintre părţi se vor soluţiona potrivit regulilor gestiunii de afaceri sau îmbogăţirii fără justă cauză.
2.1. Capacitatea juridică a părţilor 7
Contracte Civile editura “Lumina Lex” Bucureşti 1998, Autori: I. Motica, Florin
Moţiu, pag. 46; 34
În privinţa capacităţii, legea nu prevede condiţii speciale, astfel că vor fi aplicabile regulile dreptului comun. Se impun totuşi anumite precizări, datorită specificului contractului de mandat, cu privire la capacitatea cerută mandantului şi mandatarului. Capacitatea mandantului se apreciază în funcţie de natura actului juridic pe care urmează să-1 încheie prin mandatar (act de administrare, act de conservare sau act de dispoziţie). El trebuie să fie capabil de a contracta el însuşi actul pentru încheierea căruia îl însărcinează pe mandatar. În privinţa mandatarului, în toate cazurile, acesta trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu, deoarece în actele pe care încheie în numele mandantului trebuie să exprime un consimţămînt valabil.
2.2. Consimţămîntul părţilor Întrucît, în principiu, mandatul are caracter consensual, consimţământul părţilor nu trebuie să îmbrace vreo formă specială, el trebuind să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea oricărei convenţii, adică: a) să provină de la o persoană cu discernământ; b) să fie exteriorizat; c) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice; d) să nu fie viciat de vicii de consimţământ (eroare, dol, violenţă sau leziune).
35
Deoarece mandatul se încheie „intuitu personae", eroarea asupra persoanei mandatarului va atrage nulitatea mandatului. Unele precizări se impun în legătură cu actul cu sine însuşi, dubla reprezentare şi mandatul în interes comun. Actul cu sine însuşi apare în situaţia în care mandatarul încheie actul juridic care formează obiectul contractului cu sine însuşi şi nu cu un terţ. Rolul terţului este luat chiar de către mandatar în acest caz. În cazul dublei reprezentări, contractul este încheiat numai de către mandatar, în numele şi pe seama altor două persoane, pe care tot el le reprezintă. În privinţa acestora, în literatura
juridică
s-a
exprimat
opinia
că
autocontractul
(denumire sub care sunt cunoscute actul cu sine însuşi şi dubla reprezentare) ar neglija interesele mandantului sau mandanţilor şi că mandantul ar putea cere anularea actului pentru dol prin reticenţă. Autocontractul nu trebuie confundat cu mandatul în interes comun („procuratio in rem suam"), în acest caz, nu se poate pune problema nulităţii, deoarece mandatarul contractează cu un terţ pe care nu-1 reprezintă, numai ca, alături de mandant, este şi el cointeresat în încheierea actului care formează obiectul mandatului. De exemplu, un teren este proprietate comună a două persoane şi unul dintre coproprietar dă mandat celuilalt coproprietar să-i vândă partea sa este posibil ca şi mandatarul să fie interesat să vândă partea sa, astfel că el va acţiona atât în numele mandantului, cât şi în interes propriu.
36
2.3. Obiectul contractului de mandat
Obiectul contractului trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de lege pentru validitatea oricărui contract trebuind să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie pasibil şi să fie licit. În toate cazurile, obiectul contractului de mandat îl pot forma numai actele juridice, nu şi faptele materiale. Actele juridice cu caracter personal nu pot fi făcute prin mandatar (de exemplu, testamentul, mărturia într-un proces, răspunsul la interogatoriu etc.). În privinţa întinderii mandatului, acesta poate fi special sau general. Mandatul este special, cînd se dă pentru o singură operaţie juridică („procuratio unicus rei") sau pentru anumite operaţii determinate, şi general, când mandatarul primeşte împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului („procuratio omnium bonorum"). Mandatul conceput în termeni generali nu este valabil decît pentru actele de administrare şi de conservare; de aici rezultă că puterile
oferite
mandatarului
sunt
supuse
unei
interpretări
restrictive, fiind protejate de lege interesele mandantului. În baza unui mandat general, mandatarul nu poate încheia decât acte de administrare şi de conservare. Specializarea nu trebuie însă dusă la extrem, astfel încît mandatul este special dacă va indica natura operaţiei juridice şi obiectul ei.
37
În legătură cu aceste aspecte, în practica judiciară s-a decis că renunţarea la judecată reprezintă o desistare, deci un act de dispoziţie. De aceea, declaraţia de renunţare trebuie făcută personal sau prin mandatar cu procură specială. De asemenea, s-a arătat că procura generală de reprezentare nu aceste suficientă pentru îndeplinirea unor acte procedurale într-un proces, acte care conţin elemente de dispoziţie, cum sunt: recunoaşterea, tranzacţia, înscrierea în fals, pentru acestea fiind necesară o procură specială. Indiferent de întinderea mandatului (general sau special), mandatarul nu poate depăşi limitele puterilor ce i-au fost conferite de mandant. Mandatarul trebuie să se încadreze în
limitele
împuternicirii primite de la mandant. Dacă mandatarul încheie acte juridice prin care depăşeşte limitele împuternicirii sale, atunci el va răspunde personal pentru prejudiciile cauzate atît faţă de mandant, cît şi faţă de terţul cu care a contractat. Mandantul nu poate fi obligat faţă de terţul cu care mandatarul a contractat peste limitele împuternicirii în afara cazului cînd a ratificat actul astfel încheiat.
2.4. Forma mandatului
Deşi mandatul este un contract consensual, care ia naştere prin simplul acord al părţilor, întocmirea unui înscris este necesară pentru ca terţii să fie în măsură a verifica puterile conferite
38
mandatarului, precum şi limitele în care se poate contracta în numele mandantului. Cînd actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului urmează a fi încheiat în formă autentică, atunci şi actul constatator al mandatului (procura ori împuternicirea) este necesar să se încheie în formă autentică, întrucît mandatul formează un tot indivizibil cu actul în vederea a fost dat. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră că mandatarul trebuie să fie împuternicit prin procură autentică numai în cazul în care legea prevede o asemenea formă pentru validitatea actului juridic ce urmează să fie încheiat prin mandatar, nu însă şi atunci că acest act urmează să fie încheiat în formă autentică prin voinţa părţilor, fără ca legea să prevadă o atare cerinţă.8 Pe de altă parte, pentru unele operaţii juridice, legea prevede necesitatea unei procuri autentice indiferent de forma actului juridic ce
urmează
mandantului.
să De
fie
încheiat
exemplu,
de
către
unităţile
mandatar,
cu
capital
în de
numele stat
şi
cooperatiste pot face plăţi în numerar numai persoanelor indicate în documente sau celor împuternicite de acestea pe bază de procură autentificată,
specială
sau
general,
cu
excepţia
retribuţiilor,
burselor, ajutoarelor din fondurile de asigurări sociale, premiilor şi altor drepturi asimilate acestora, care pot fi plătite membrilor din familia titularului sau altui salariat din aceeaşi unitate, pe bază de împuternicire (procură) sub semnătură privată, vizată de şeful ierarhic titularului drepturilor băneşti. 8
Drept Civil editura “Cartier Juridic” Chişinău 2005, Autori: Alexandru Rotari, Aurel
Băieşu, Oleg Efrim, pag. 89; 39
Cînd mandatul este un contract consensual, consimţământul părţilor poate fi dat şi în mod expres, dar şi în mod tacit. Mandatul tacit rezultă din acele împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenţia părţilor. Oferta de mandat special, în orice caz, trebuie să fie expresă, în schimb, acceptarea ofertei de mandat poate fi tacită, inclusiv în cazul mandatului special sau autentic, rezultând din executarea lui din partea mandatarului. Mandatul tacit nu trebuie să fie confundat cu mandatul aparent; în acest caz deşi lipseşte voinţa mandantului de a fi reprezentat (mandatarul a depăşit împuternicirea sau mandatul a încetat anterior ori nici n-a existat în realitate)terţii contractează cu credinţa scuzabilă şi legitimă
fără vreo culpă, dar nu neapărat
eroare comună) că mandatarul aparent are puteri de reprezentare; cum s-a spus, "credinţa legitimă valorează titlu". Astfel se întîmplă, de exemplu, în cazul revocării mandatului, care nu a fost adusă la cunoştinţă terţilor indiferent că mandantul a fost ori nu în culpă (dar nici complet străin de aparenţa creată). Buna-credinţă a terţului se prezumă potrivit regulilor generale. Mandatul aparent produce efecte ca şi cum mandatarul aparent ar fi avut puteri de reprezentare; aşa cum există mandat fără reprezentare, se recunoaşte şi reprezentarea fără mandat. În consecinţă, terţul contractant de bună-credinţă poate acţiona (dar nu este obligat în acest sens) împotriva mandantului în baza actului încheiat cu mandatarul aparent, caz în care va fi obligat să execute şi obligaţiile asumate (de exemplu, dacă cere predarea lucrului vîndut de mandatarul aparent va fi obligat să plătească preţul).În schimb, persoana reprezentată fără voia ei poate acţiona împotriva terţului numai dacă a ratificat actul încheiat de mandatarul aparent, 40
caz în care mandatul aparent se transformă cu efect retroactiv (de la data încheierii actului) într-un mandat de reprezentare de drept comun. În lipsa ratificării, mandatarul aparent răspunde faţă de mandant (cu care nu are raporturi contractuale) pe teren delictual sau ca un negotiorum gestor, după cum a fost sau nu în culpă. Răspunderea mandatarului aparent poate fi angajată şi faţă de terţul contractant, dar numai extracontractual (delictual), deoarece nu a contractat în nume propriu.
Capitolul III. Efectele Contractului de Mandat
Fiind, după caz, unilateral sau sinalagmatic, contractul de mandat comportă drepturi şi obligaţii ale părţilor determinate în funcţie de caracterul gratuit sau oneros al acestuia. Ţinînd cont de faptul că mandatarul încheie acte juridice în numele
şi
pe
contul
mandantului,
obligaţia
principală
a
mandatarului este de a executa mandatul în conformitate cu indicaţiile mandantului (art. 1040, alin. 1 CC). Indicaţiile în ceea ce priveşte modalitatea şi condiţiile de executare a mandatului se pot conţine atât în contractul de mandat, cât şi în instrucţiunile separate
date
de
câtre
mandant
mandatarului.
În
cazul
divergenţelor pe care le conţin prevederile contractuale faţă de instrucţiunile
mandantului
în
ceea
ce
priveşte
executarea
mandatului, prioritate au prevederile contractuale. Neexecutarea obligaţiei de a executa mandatul în conformitate cu indicaţiile mandantului (abaterea de la indicaţiile mandantului), 41
care potrivit reglementării generale prevăzute la art. 602, alin. 2 CC include
orice
încălcare
a
obligaţiilor,
inclusiv
executarea
necorespunzătoare sau tardivă, atrage după sine răspunderea mandatarului, cu excepţia cazurilor când abaterile sunt în favoarea mandantului. Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului, dacă, în funcţie de circumstanţele executării mandatului, poate presupune că mandantul, având cunoştinţă de situaţia certă, ar fi aprobat o asemenea abatere. Mandatarul beneficiază de acest drept în mod condiţionat. Până la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat să-l notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui. Excepţia o formează cazurile când amînarea prezintă un pericol pentru executare (art. 1040, alin. 2 CC). Daca executarea de câtre mandatar a indicaţiilor date de mandant duce, în mod vizibil, la dezavantajarea acestuia din urmă, mandatarul trebuie să execute indicaţiile doar după ce a comunicat mandantului dezavantajele posibile, iar acesta insistă asupra indicaţiilor (art. 1040, alin. 3 CC). Cît priveşte împuternicirile mandatarului, acestea, potrivit art. 1034 CC, nu se limitează la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, cu excepţiile prevăzute de lege. Mandatarul poate încheia toate actele care pot fi deduse din împuternicirile lui şi care sunt necesare pentru îndeplinirea mandatului. Împuternicirile date unei persoane pentru a încheia acte care ţin de profesia sau funcţia pe care o exercită şi care rezultă din natura lor nu trebuie să fie stipulate expres.
42
În cazul mandatului cu titlu gratuit, spre deosebire de mandatul oneros, mandatarul răspunde numai pentru intenţie sau pentru culpă gravă. Considerăm principial a remarca faptul că prin executarea mandatului nu trebuie înţeleasă încheierea neapărată a actului juridic de către mandatar. In cazul când din anumite considerente de ordin obiectiv mandatarul nu reuşeşte să încheie actul juridic în condiţiile stabilite de mandant, dar dovedeşte că pe parcursul executării mandatului cu titlu gratuit a acţionat prudent, depunînd toată diligenţa, răspunderea lui nu va fi angajată. Aceasta se datorează faptului că obligaţia mandatarului de a încheia acte juridice în baza contractului de mandat este o obligaţie de prudenţă şi diligenţă, în care obţinerea rezultatului final (încheierea de acte juridice) nu poate fi garantată. În această ordine de idei, art. 1035 CC prevede că mandatarul este obligat să acţioneze în interesul mandantului cu prudenţă şi diligenţă şi să evite apariţia conflictelor între interesele sale personale şi interesele mandantului. În cazurile raporturilor juridice de mandat operează norma dispozitiv generală ce prevede executarea personală a mandatului de către mandatar, deoarece contractul de mandat este încheiat intuitu personae. În această ordine de idei art. 1036, alin. 1 CC prevede obligaţia mandatarului de a executa personal mandatul, dacă nu i se permite prin contract transmiterea mandatului câtre un terţ. Se permite atragerea de ajutoare pentru a-l asista pe mandatar în exercitarea mandatului. În aşa fel, mandatarul este în drept să transmită executarea mandatului către un terţ numai cu acordul prealabil al mandantului, adică, dacă acest drept este stipulat în clauzele contractuale. Cît priveşte atragerea de ajutoare 43
pentru a-l asista pe mandatar în executarea mandatului, legea nu prevede condiţii speciale, aceasta prezentîndu-se ca o prerogativă a mandatarului. Cu toate că mandatul este un contract intuitu personae, legea permite în mod condiţionat posibilitatea transmiterii executării mandatului către un terţ chiar şi în cazul cînd contractul nu prevede această posibilitate. Astfel, conform prevederilor art. 1036, alin. 2 CC, în cazul în care o cer interesele mandantului, mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza unor circumstanţe imprevizibile, nu poate executa mandatul şi nu are posibilitatea să-l informeze despre aceasta pe mandant în timp util. Transmiterea executării mandatului către un terţ este supusă unor reguli specifice la capitolul răspunderii mandatarului, deoarece anume răspunderea mandatarului pentru acţiunile persoanei terţe interesează mai cu seamă în acest context. Potrivit (art. 1036, alin. 3 CC), pentru actele persoanei căreia i-a transmis mandatul fără a fi autorizat, mandatarul răspunde ca pentru actele proprii. Astfel, legislatorul invocă răspunderea necondiţionată a mandatarului pentru actele terţului căruia i-a fost transmis mandatul fără autorizarea mandantului ca pentru actele sale proprii. În cazul în care transmiterea mandatului către un terţ este sancţionat
de
câtre
mandant,
răspunderea
mandatarului
se
limitează doar în privinţa alegerii terţului, sau în ceea ce priveşte transmiterea incompletă ori tardivă a instrucţiunilor de executare a mandatului. Astfel, potrivit prevederilor art. 1036, alin. 4 CC, dacă transmiterea mandatului câtre un terţ este permisă, mandatarul răspunde doar pentru vina ce-i revine în privinţa alegerii terţului şi pentru modul în care i-a transmis instrucţiunile. 44
In vederea asigurării protecţiei drepturilor mandantului în cazul transmiterii mandatului câtre un terţ legislatorul stabileşte dreptul mandantului de a înainta acţiuni în justiţie faţă de persoanele care 1-au asistat sau 1-au substituit pe mandatar. Astfel, potrivit art. 1036, alin. 5 CC, mandantul are în toate cazurile dreptul de a intenta acţiune persoanei care 1-a asistat sau 1-a substituit pe mandatar. Legea obligă mandatarul, la cererea mandantului, să pună la dispoziţia
acestuia
din
urmă
toată
informaţia
cu
privire
la
executarea contractului şi să dea explicaţiile necesare în această privinţă. La executarea mandatului mandatarul este obligat să-1 informeze despre aceasta pe mandant şi să prezinte darea de seamă în forma convenită de câtre părţi asupra tuturor acţiunilor de reprezentare întreprinse (art. 1041, alin. 1 CC). Drept excepţie de la prevederile art. 1041 alin. 1 CC se prezintă posibilitatea pe care o au părţile contractului de mandat de a exclude prin acordul lor total sau a limita volumul de obligaţii în ceea ce priveşte prezentarea informaţiilor şi a dării de seamă despre executarea mandatului. În acest sens, art. 1041, alin. 2 CC prevede că convenţia în al cărei temei obligaţiile mandatarului de a prezenta informaţii despre acţiunile întreprinse de către acesta în vederea
executării
mandatului
şi
darea
de
seamă
despre
executarea propriu-zisă a contractului se face în scris. Mandatarul, fiind în esenţă un reprezentant al mandantului, se obligă să încheie acte juridice, acţionând în numele şi pe contul acestuia. Prin efectul legii mandatarul nu obţine nici un drept asupra bunurilor dobândite în urma executării obligaţiilor sale
45
contractuale. Mai mult ca atât, mandatarul este obligat să remită necondiţionat mandantului tot ce a primit de la acesta în vederea executării mandatului şi nu a utilizat în acest scop, inclusiv, după caz, şi procura al cărei termen de acţiune nu a expirat. În acest sens art. 1043 CC prevede că mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobândit în executarea obligaţiilor sale contractuale. În cazul mandatului oneros mandatarul este îndreptăţit să reţină ceea ce îi datorează mandantul atît din sumele pe care trebuie să le remită acestuia, cît şi din sumele încredinţate pentru executarea mandatului. In acest sens, art. 1033, alin. 4 CC prevede că mandatarul are dreptul să reţină din sumele pe care trebuie să le remită
mandantului
ceea
ce
mandantul
îi
datorează
pentru
executarea mandatului. El are dreptul să reţină din sumele încredinţate pentru executarea mandatului ceea ce i se cuvine. Legea stabileşte obligaţii speciale ale mandatarului în ceea ce priveşte confidenţialitatea informaţiei deţinute de el. In acest sens, art. 1042, alin. 1 CC prevede că mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a devenit cunoscută în cadrul activităţii sale, dacă mandantul are un interes justificat în păstrarea secretului asupra ei şi dacă nu există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie de dezvăluire sau dezvăluirea nu este permisă de mandant. Obligaţia de păstrare a confidenţialităţii subzistă şi după încetarea mandatului (art. 1042, alin. 2 CC). De asemenea, mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul său atît informaţia pe care o obţine, cât şi bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le
administreze
în
exercitarea
mandatului,
dacă
nu
are 46
consimţământul mandantului sau dacă dreptul de folosinţă nu rezultă din lege sau din mandat (art. 1044, alin. 1 CC). Odată fiind încălcată această obligaţie, pe lîngă compensaţiile la care este ţinut pentru prejudiciul cauzat, mandatarul, în cazul folosirii informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească mandantului pentru folosirea informaţiei o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită folosirii ei, iar în cazul când a folosit un bun, o chirie corespunzătoare. Dacă foloseşte pentru sine banii pe care trebuie să-i remită mandantului ori să-i utilizeze în favoarea acestuia, mandatarul va datora dobânzi din momentul cheltuirii banilor (art. 1044, alin. 2 CC). Obligaţia principală a mandantului în cazul contractului de mandat oneros rezidă în remunerarea mandatarului. În acest sens art. 1033, alin. 1 CC prevede că mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract. Modalitatea de remunerare a mandatarului pentru serviciile acordate poate fi stabilită prin acordul părţilor contractante în mod diferit. Remunerarea poate consta într-o sumă bănească fixă, achitată integral la momentul încheierii sau executării contractului de mandat. La fel, retribuirea mandatarului se poate efectua prin achitarea eşalonată a sumelor de bani, cuantumul fiind stabilit în funcţie de acţiunile efectiv înfăptuite de câtre mandatar în vederea executării mandatului. în virtutea faptului că contractul de mandat, fiind o modalitate de reprezentare, se prezintă şi ca o modalitate de intermediere, părţile contractului pot negocia şi achitarea serviciilor de intermediere printr-o cotă procentuală, coraportată la beneficiul obţinut de către mandant din tranzacţie. 47
Prin acordul părţilor retribuţia mandatarului poate îmbrăca şi forma unor beneficii patrimoniale în persoana acestuia. Mai mult ca atât, indiferent de caracterul oneros sau gratuit al contractu-lui de mandat, mandantul este obligat să compenseze cheltuielile
efectuate
de
mandatar
pe
executării
parcursul
mandatului, pe care acesta, în funcţie de împrejurări, consideră oportun de a le efectua. În această privinţă în art. 1046, alin. 1 CC se menţionează că cheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru executarea obligaţiilor contractuale şi pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le consideră necesare trebuie compensate de către mandant. Mandantul nu este îndreptăţit să refuze restituirea acestor cheltuieli chiar dacă actul juridic în vederea căruia a fost eliberat mandatul nu a fost încheiat. Mandantul este în drept să refuze compensarea cheltuielilor efectuate de câtre mandatar doar în cazul mandatului oneros şi numai cu îndeplinirea condiţiei că cheltuielile suportate de câtre mandatar se compensează prin remuneraţie. Astfel, nu pot fi înaintate pretenţii, în temeiul art. 1046, alin. 1 CC atunci când cheltuielile urmează a fi compensate prin remuneraţie. Cheltuielile care se fac în mod obişnuit la executarea unor obligaţii de felul celor stipulate în contract sau cheltuielile care ar fi fost făcute de mandatar şi în absenţa contractului sunt considerate compensate prin remuneraţie, dacă restituirea lor nu se face în mod obişnuit şi dacă nu s-a convenit altfel (art. 1046, alin.2CC).
.
La cererea mandatarului, mandantul este obligat să plătească acestuia
un
avans
pentru
cheltuielile
necesare
executării
mandatului (art. 1046, alin. 3 CC).
48
în afară de repararea prejudiciilor produse din vina mandantului, conform prevederilor art. 1047, alin. 1 CC, mandantul este obligat să repare şi prejudiciul produs fără vina sa pe care mandatarul 1-a suferit în executarea mandatului, dacă prejudiciul este rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării unei indicaţii a mandantului. Astfel, observăm că legislatorul prevede repararea prejudiciilor cauzate fără culpa mandantului în mod condiţionat, adică numai în cazurile când există una din următoarele condiţii: •
prejudiciul cauzat mandatarului este rezultatul unui pericol legat
de obligaţia contractuală; •
prejudiciul cauzat mandatarului se datorează unei indicaţii a
mandantului pe care a urmat-o mandatarul. De menţionat că în unele cazuri legea permite liberarea mandantului
de
obligaţia
de
a
repara
prejudiciul
cauzat
mandatarului chiar şi atunci când se întrunesc condiţiile prevăzute de art. 1047, alin. 1 CC. în acest sens art. 1047, alin. 2 CC menţionează că nu se poate formula o pretenţie în temeiul alin. (1) atunci cînd un prejudiciu de felul celui care s-a produs urmează a fi acoperit prin remuneraţie sau cînd prejudiciul a fost practic produs printr-o
acţiune
care nu
era
necesară executării
obligaţiilor
contractuale ale mandatarului sau printr-o omisiune a lui. Astfel, liberarea mandantului de obligaţia reparării prejudiciului cauzat mandatarului este posibilă în următoarele cazuri: - prejudiciul urmează a fi acoperit prin remuneraţie (dacă acoperirea prejudiciului din contul remuneraţiei va fi contestată, sarcina probei se pune pe seama mandatarului); 49
- prejudiciul s-a produs printr-o acţiune care nu era necesară executării obligaţiilor contractuale ale mandatarului; - prejudiciul s-a produs printr-o omisiune a mandatarului.
Capitolul IV. Încetarea Contractului de Mandat
Particularităţile contractului de mandat la capitolul încetării acestuia se datorează atît faptului că mandatul se încheie, după cum am mai menţionat, intuitu personae,cît şi caracterului fiduciar al raporturilor stabilite între părţi în urma încheierii contractului. Aşadar, pe lîngă temeiurile generale de stingere a obligaţiilor contractuale (de exemplu: prin executare, expirarea termenului), caracterul specific al contractului de mandat determină şi temeiuri speciale în acest sens, cum sunt: revocarea mandatului, renunţarea mandatarului,
decesul
sau
incapacitatea
uneia
din
părţile
contractante. În cazul formulării normelor despre denunţarea contractului de mandat
legislatorul
foloseşte
termenul
revocare,
care
este
echivalent cu termenul denunţare. Potrivit regulii generale, contractul de mandat este revocabil, adică
poate
fi
denunţat
de
către
părţile
contractante.
Revocabilitatea mandatului este una din particularităţile distincte ale contractului de mandat, reprezentând dreptul fiecărei părţi contractante de a denunţa în mod unilateral în orice timp contractul. În acest sens, art. 1050, alin. l CC, menţionează că
50
mandatul poate fi denunţat oricând de oricare dintre părţi. Aşadar, mandatul poate fi denunţat (revocat) în mod unilateral atât de mandant, cât şi de mandatar indiferent de caracterul gratuit sau oneros al acestuia. Mai mult ca atât, este nulă clauza prin care se exclude dreptul unei părţi de a denunţa mandatul (art. 1050, alin. 5 CC). Subliniem însă că aplicarea regulii generale în ceea ce priveşte revocarea mandatului comportă anumite condiţii şi efecte, ce diferă în funcţie de partea contractantă care o înfăptuieşte. Revocarea mandatului necesită a fi notificată atît mandatarului, cît şi terţelor persoane cu care a contractat mandatarul în vederea executării
mandatului,
dacă
acordarea
împuternicirilor
câtre
mandatar s-a făcut prin exprimarea voinţei faţă de terţele persoane cu care mandatarul urmează a contracta. Revocarea mandatului notificată numai mandatarului nu se poate opune terţilor care, fără a
şti
despre
revocare,
au
contractat
cu
bună-credinţă
cu
mandatarul. În acest caz, mandantul are drept de regres împotriva mandatarului (art. 1050, alin. 2 CC). Mandatarul poate denunţa mandatul odată fiind îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii: • să fie asigurată posibilitatea mandantului de a se îngriji în continuare de actele asupra cărora s-a contractat; • să existe motiv întemeiat pentru denunţarea mandatului. Dacă există motive întemeiate, mandatarul poate renunţa necondiţionat la mandat, în sens că nu este ţinut să asigure mandantului posibilitatea să se îngrijească de actele asupra cărora 51
deja s-a contractat. Condiţiile invocate de legislator în privinţa dreptului mandatarului de a denunţa mandatul din proprie iniţiativă sunt chemate să protejeze interesele legitime ale mandantului. În acest sens, art. 1050, alin. 3 CC prevede că mandatarul poate denunţa mandatul doar în aşa fel încât să fie posibil pentru mandant să se îngrijească în continuare de actele asupra cărora s-a contractat, cu excepţia cazului când există motiv întemeiat pentru a denunţa. În cazul cînd mandatarul nu oferă mandantului posibilitatea de a se îngriji în continuare de actele asupra cărora s-a contractat, mandantul are dreptul la daune interese. In privinţa existenţei motivelor întemeiate care servesc drept temei pentru liberarea mandatarului de obligaţia de a asigura posibilitatea mandantului să se îngrijească de actele asupra cărora s-a contractat, acestea nu sunt enumerate în lege, prin urmare, părţile, prin acordul lor, având posibilitatea de a le stipula în contract. Drept efect al denunţării mandatului de către mandant se prezintă obligaţia acestuia în privinţa compensării tuturor cheltuielilor suportate de către mandatar ce ţin de executarea mandatului, indiferent de nivelul sau etapa de executare a acestuia. În aşa fel, potrivit art. 1050, alin. 4 CC, dacă a denunţat, mandantul este obligat faţă de mandatar la compensarea tuturor cheltuielilor apărute în executarea contractului. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie să plătească mandatarului remuneraţia convenită. Potrivit regulii generale, decesul sau incapacitatea mandantului nu servesc drept temei de stingere a raporturilor contractuale. Prin
52
acordul părţilor contractante sau în virtutea conţinutului obligaţiei contractuale se poate deroga de la această regu
Concluzii ș i recomandșri. Contractul de mandate constituie unul dintre cele mai răspîndite contracte
de
reprezentare,
considerinduse
a
fi
fundamental
53
relațiilor
de
reprezentare
convențională.Chiar
și
în
condițiile
drastice ale sistemului romanic, acest contract s-a înfășat ca un veritabil izvor al acestui tip de relații, de la el ramificîndu-se pe parcursul timpului o gama larga de alte contracte similare. În zilele noastre mandatul are o utilizare explozivă în special în materie comercială.Codul Civil al RM reglementează raporturile de mandat în art. 1030-1052 din aceste prevederi se desprinde o legatură juridică accentuată între asemenea instituții a dreptului civil ca reprezentare reglementata în partea generală a Codului Civil , mandatul ca forma derivată a acesteia și procura.Mandatul se referă la aspectul intern al raporturilor dintre reprezentant și reprezentat, pe cînd reprezentarea privește aspectul extern al acestor raporturi adica relațiile dintre reprezentat și reprezentant pe de o parte și terșul contractant pe dealta parte .Prin urmare reprezentarea este de natura contractului de mandate, iar nu de esența lui. Deși Codul Civil reglementează doar mandatul cu reprezentare, existența mandatului fară reprezentare nu este contestata de nimeni, utilitatea sa practică impunînduse de la sine. În același timp,
raporturile juridice specific mandatului s epot
crea nu numai în temeiul unui contract, ci și în temeiul legii în cazurile expres prevazute.Am putea da cu titlu de exemplu prezumția de mandate tacit, reciproc dintre soți precum și raporturile dintre persoana juridical și cei care-i alcștuiesc organelle de conducere. Prin urmare, exista atit reprezentare fară mandate cît și mandate fără reprezentare.
54
Individualizarea contractului de mandate se manifesta tot o data și prin obiectul sșu, care poate consta doar în prestașia încheierii de acte juridice ceia ce exclude extinderea obiectului acestuia și asupra actelor materiale. Raporturile de mandat persistă atât între persoanele fizice, cît şi cu participarea subiectelor de drept civil cu statut de persoană juridică.
Esenţa
juridică
a
raportului
de
mandat
constă
în
posibilitatea figurării în calitate de parte (subiect) a acestui raport prin
intermediul
reprezinte
în
unei
astfel
alte
de
persoane
raporturi
terţe,
interesele
împuternicită
să
patrimoniale
ale
persoanei reprezentate. Anume prin această particularitate juridică a raportului de mandat, legislatorul scoate în relief calitatea specifică a mandatului ca formă juridică de intermediere. Cu toate că normele speciale despre intermediere în general şi intermedierea comercială se conţin într-un capitol aparte al Codului Civil (Art.art.1179-1198), şi legislatorul n-a evidenţiat legătura expresă dintre aceste construcţii juridice, conţinutul normelor în cauză ne indică posibilitatea aplicării faţă de normele intermedierii a normelor ce reglementează mandatul. În acelaşi context poate fi stabilită legătura juridică dintre mandat şi reprezentare (Art. art. 242-258). Legătura dintre mandat şi reprezentare este unidirecţională, ceea ce înseamnă că mandatul presupune raporturi de reprezentare. Reprezentarea însăşi nu este legată organic de mandat. Vis-a-vis de instituţiile tradiţionale ale dreptului civil cu care poate fi analizată în plan comparativ mandatul, actualul Cod Civil conţine unele construcţii juridice, care datorită diferitor mecanisme de încheiere, executare, efecte juridice pot fi în practica contractuală asemuite cu mandatul. Astfel reglementările contractului în folosul unui terţ prin
55
care debitorul (promitentul) se obligă sa efectueze prestaţia nu creditorului (stipulantului), ci terţului (beneficiarului), indicat sau ne indicat în contract, care obţine in mod
nemijlocit dreptul sa
pretindă prestaţia in folosul său, pot fi contrapuse cu cele din materia mandatului. O situaţie analogică poate apărea şi în cazul raportului de fidejusiune, unde o parte (fidejusor) se obliga faţă de cealaltă parte (creditor) sa execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului. Elementul juridic de prestaţie în folosul altei persoane, sau pentru altă persoană nu poate forma o identitate juridică dintre aceste contracte. Conform definiţiei legale, expuse în acest articol, contractul de mandat se atribuie la categoria obligaţiilor juridico-civile de prestare a serviciilor juridice. Acest fapt denotă interferenţa juridică a acestui contract cu celelalte contracte de prestare a serviciilor, în special cu cele de prestare a serviciilor juridice, ca comisionul şi agenţia, administrarea fiduciară, expediţia ş.a. Însă legislatorul a modelat această
construcţie
juridică,
ţinând
cont
de
caracterele
indispensabile ale mandatului, şi anume: caracterul fiduciar al raportului respectiv, care la rândul său este determinat de faptul că acţiunile
mandatarului
condiţionează
apariţia,
modificarea
şi
stingerea drepturilor şi obligaţiilor, precum şi faptul că mandatarul săvârşeşte aceste acţiuni juridice din numele mandantului. Anume această trăsătură juridică delimitează contractul de mandat de contractul de acordare a serviciilor de asistenţă juridică în instanţele de judecată, care nu prevede apariţia, modificarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor. Un asemenea contract urmează să fie guvernat de normele Codului Civil privitoare la prestarea serviciilor (art.art 970-978).
56
Pentru reglementarea juridică a raporturilor de mandat legislatorul utilizează noţiunea de cooperare, făcând trimitere la raportul contractual dintre mandant şi mandatar. Conţinutul obligaţiei de cooperare dintre părţile vizate, reprezintă o consecinţă logică a caracterului fiduciar a relaţiilor dintre părţi. Mandantul nu se eliberează totalmente de obligaţii în urma încheierii contractului şi transmiterii
împuternicirilor,
dar
urmează
activ
să
susţină
mandantul în exercitarea mandatului prin crearea condiţiilor optime pentru activitatea mandatarului şi anume, punerea la dispoziţie a informaţiei, documentaţiei necesare mandatarului, achitarea la timp a conturilor şi.a.
57
BIBLIOGRAFIE
1. Drept Civil editura “Cartier Juridic” Chişinău 2005 Autori: Alexandru Rotari, Aurel Băieşu, Oleg Efrim (pag. 297 – 314).
2. Drept Civil / Contracte Civile Chişinău 2004 Autori: Igor Trofimov (pag.9 – 12; 76 – 94).
3. Contracte Civile Speciale editura “All Beck” Bucureşti 2000 Autor: Corneliu Turianu (pag.211 – 225).
4. Tratat de Drept Civil editura “Universul Juridic” Bucureşti 2001 Autor: Francisc Deak (pag. 311 – 335).
5. Contracte Civile editura “Lumina Lex” Bucureşti 1998 Autori: I. Motica, Florin Moţiu (pag.215 – 240).
6. Drept Civil editura “Oscar Print” Bucureşti 2000
58
Autori: profesori universitari: Iosif R. Urs şi Smaranda Anghieni (pag.107 – 119).
7. Drept Civil. Curs selective editura ALL Back, 2003 Autori: Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu
9. Principalele Contracte de Drept Civil editura “Oscar Print” Autori: Dr. Raul Petrescu 10. Drept civil. Contracte speciale Genoiu Ilioara, Cernat Cosmin, Barbu Vlad 11. Drept Civil , Contracte Speciale, Emilian Ciongaru, Mihai Secula editura Scrisul Românesc
12. Comentariul Codului Civil
13. Codul Civil al Republicii Moldova.
59
60
Ministerul Educației al
Republicii Moldova
Universitatea de Stat Facultatea de drept Catedra de drept civil
Teză de an Tema:Contractul de mandat
Coordonator științific:Pistruga Vitalie Elaborat de Carp Mircea
61
Chișinșu 2012
62
